Popas de-o clipă la Universitatea lui Iorga

La Valenii de Munte, s-au deschis ieri Cursurile de vara ale Universitatii populare „Nicolae Iorga”, continuand o frumoasa traditie, initiata de marele savant. Dezbaterile vor continua toata saptamana, cu numerosi invitati.  La deschiderea oficiala au participat, in afara notabilitatilor locale, academicienii Eugen Simion si Mircea Malita, scriitorul Valeriu Matei dar si venerabilul om politic si scriitor, Mircea Ionescu-Quintus. Ca de obicei, un rol deosebit in organizarea evenimentului l-a avut presedintele consiliului judetean, Mircea Cosma.  In aceasta distinsa companie, am prezentat si eu o interventie, vorbind despre controversata relatie dintre Iorga si Titulescu. Puteti citi, mai jos, textul pe care l-am pregatit cu aceasta ocazie:

Doamnelor şi domnilor,

Dragi colegi şi prieteni,

Onorată asistenţă,

Vălenii de Munte reprezintă de multe decenii un reper pentru întreaga cultură românească.

Nicolae Iorga l-a sfinţit cu inspiraţia şi geniul său, punând aici temelia unei universităţi libere, ce a înscris în biografia naţională unul dintre cele mai substanţiale capitole de istorie.

Suntem aici astăzi pentru a-l elogia, la împlinirea a 140 de ani de la naştere, încercând umilinţa cu care intri într-o catedrală.

Dacă nu mă înşeală memoria, în urmă cu ani, la aniversarea a 90 de ani de la naşterea marelui învăţat, George Călinescu scria despre Iorga că a jucat în societatea românească rolul lui Voltaire în societatea franceză.

Într-o tabletă publicată în „Contemporanul“ – atunci sau altădată, şi dumneavoastră îmi veţi ierta o posibilă inexactitate a citării –, Călinescu făcea un copleşitor tablou lui Iorga, afirmând sentenţios că el a scris totul, că ne-a lăsat trista însărcinare de a corecta eventuale erori intervenite în trimiterile sale cronologice sau bibliografice.

Bibliografia sa este într-adevăr impresionantă. Demersurile lui Barbu Theodorescu şi ale lui Alexandru Zub nu au putut-o reconstitui până la capăt. Realizarea ei se impune nu doar ca un elogiu binemeritat, ci ca un necesar instrument de lucru pentru cei ce vor să găsească elemente de referinţă ale unui parcurs metodic şi personal în cultura şi civilizaţia românească.

Nu mi-am propus şi cu atât mai puţin n-am avut deşertăciunea să afirm ridicol că am parcurs opera lui Iorga.

Încerc oarecare linişte la ideea că nu sunt mulţi cei care pot afirma, cu adevărat, cu mâna pe inimă, că au făcut acest lucru, întreprindere mai greu de gândit în epoca noastră, cu ritmuri atât de trepidante şi puncte de interes în continuă creştere numerică.

Ca cititor, ca intelectual şi om politic, vreau să îmi exprim întreaga preţuire pentru eforturile întreprinse de atâţia cercetători români pentru retipărirea unor lucrări fundamentale ale lui Iorga, pentru editarea, înainte de toate, a Istoriei românilor.

Astăzi, când istoria naţională a primit una dintre cele mai puternice lovituri, când sintagma „istoria românilor“ a dispărut de pe coperţile manualelor şcolare, încheierea unui asemenea proiect academic se impune de urgenţă, ca un act de demnitate, de rezistenţă şi de durată.

Voi adăuga sentimentele mele de preţuire şi pentru autorii studiilor din cele 11 volume masive Nicolae Iorga – 1871–1940. Studii şi documente.

În mod deliberat n-am amintit niciun nume pentru că riscul de a omite nu pe mai mulţi, ci fie chiar şi pe unul singur, ar fi fost o nedreptate de neiertat.

Am fost invitat să vin astăzi aici şi am răspuns cu reală emoţie. Sunt clipe în care, dincolo de orice act formal, încerci o intuiţie devoratoare, copleşitoare, aceea că trebuie să fii prezent, că nu poţi lipsi, că trebuie să trăieşti acea clipă celestă, ca o binecuvântare, preluând pentru tine şi ai tăi lumina.

Formaţia profesională mi-a împins curiozitatea personală spre studiile şi lucrările lui Iorga legate de momente şi personalităţi de vază ale istoriei politice, cu precădere ale politicii externe şi diplomaţiei româneşti.

Studiind sau doar foiletonând lucrări ţinând de acest gen, realizate de zeci şi zeci de cercetători români în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, l-am găsit prezent pe Iorga, într-un fel sau în altul, mai mult sau mai puţin frecvent, mai mult sau mai puţin amplu, în aparatul critic al imensei majorităţi a lucrărilor urmaşilor marelui dascăl naţional.

În urmă cu puţin timp, am putut parcurge, datorită bunăvoinţei unui coleg, câteva zeci de documente privind relaţia dintre doi monştri sacri ai primei jumătăţi a secolului XX: Iorga–Titulescu.

Anume coincidenţe temporale – se împlinesc anul acesta 140 de ani de la naşterea lui Iorga şi 70 de ani de la moartea lui Nicolae Titulescu – au stimulat, poate mai mult ca altădată, abordarea acestei relaţii.

Din tot ce s-a scris, mai mult sub semnătura lui Iorga, mai puţin sub semnătura lui Titulescu, după publicarea însemnărilor zilnice şi a memoriilor unor contemporani lor, avem astăzi o imagine mai cuprinzătoare şi mai profundă privind relaţiile interumane între cei doi.

Putem încerca astăzi o delimitare corectă a zonelor de interferenţă Iorga–Titulescu, atât sub raport tematic, cât şi sub raport temporal. Putem reliefa raţiunile care i-au apropiat, dar şi pe cele care i-au despărţit. Putem identifica subiectele de politică internă sau de politică externă în care s-au întâlnit – puţine – sau în cele în care s-au despărţit şi confruntat – numeroase.

Deşi veneau din zone diferite, cu un ethos distinct, deşi aveau o formaţiune intelectuală diferită şi o desfăşurare profesională paralelă, Iorga şi Titulescu aveau să se ciocnească în nu puţine rânduri, cei doi acţionând şi reacţionând de la previzibil la imprevizibil.

Nu-mi propun să stabilesc aici grăbit, superficial, cu anumită încărcătură subiectivă, cine, când şi cât a avut dreptate. Desigur, nu putem proceda nici în acest caz la o cuantificare farmaceutică. Dar trebuie spus, şi aceasta fără nicio rezervă, că asemenea ciocniri au explodat de mai multe ori pe scena politică românească, că dincolo de satisfacţia facilă a consumatorilor de gazete de scandal, realitatea a fost păgubitoare.

Prefaţând o ediţie de documente, editate de Fundaţia Europeană Titulescu, scriam cu ceva timp în urmă:

La 70 de ani de la aceste evenimente [încercarea lui Nicolae Titulescu de a reveni şi de a rămâne, în toamna-iarna anului 1937, pe scena politică românească – n.n. A.N.], încerc, alături de editori, un sentiment de tristeţe citind atacurile nedrepte, uneori viscerale, împotriva lui Nicolae Titulescu, pronunţate sau semnate în 1937 de Octavian Goga, A.C. Cuza, Gheorghe Brătianu, Nicolae Iorga, colegi la Academia Română. Dacă în cazul unora, afinităţile cu ideologiile de extrema dreaptă justifică formal o atare atitudine antititulesciană, în cazul lui Nicolae Iorga ea rămâne mult mai greu de înţeles chiar şi astăzi într-un alt context politic.

Lumea intelectuală, lumea de pe stradă s-a mulţumit să afirme că aşa se întâmplă când faţă în faţă se confruntă geniile, că la noi este mai zgomotos, dar mai puţin spectaculos decât aiurea.

Timpul afectat şi rostul intervenţiei mele mă obligă să mă rezum la câteva sublinieri pe marginea relaţiei celor doi titani, aşa cum le evidenţiază documente deja publicate.

Chiar dacă nu au combătut în cadrul aceleiaşi formaţiuni politice, Iorga şi Titulescu au fost solidari ca idei şi sens de acţiune pe frontul salvgardării unităţii naţionale româneşti.

Iorga a făcut-o în acea parte de Românie care nu fusese ocupată de duşmani; Titulescu a făcut-o cu aceeaşi dăruire şi eroism în Franţa şi Italia.

Au salutat, in egala masura, întruparea visului de unitate naţională, acel 1 decembrie 1918. 

De asemenea, atat Iorga cat şi Titulescu au înţeles că, odată câştigat războiul, România trebuia să-şi consolideze pacea şi statutul internaţional.

Istoriografia românească înmagazinează o cantitate uriaşă de mărturii pentru această luptă eroică purtată împotriva celor care din prima clipă de după semnarea tratatelor de pace au încercat, ca învinşi, să răstoarne geografia politică. 

Dacă Iorga a revendicat pentru sine, în mod justificat, iniţiativa parlamentară a constituirii a două instituţii româneşti de cultură în străinătate – la Roma şi la Fontenay-aux-Roses –, nu este mai puţin adevărat că pe Titulescu îl vom găsi prezent ca ministru de Finanţe, mâna strânsă, dar eficientă, care va face ca proiectul să devină realitate.

Intelectualitatea românească a înţeles că deplasarea de pe frontul confruntărilor militare pe terenul apărării prin cultură a valorilor naţionale impune un efort uriaş, chemat să facă faţă solidarităţii tuturor forţelor revizioniste şi revanşarde.

Savantul Iorga a oferit marile istorii ale neamului, diplomatul Titulescu, ca ministru al României la Londra, le-a îmbrăţişat cu devotament şi inteligenţă, acţionând pentru traducerea lor în limbi de circulaţie internaţională, cu precădere în spaţiul anglofon, unde adversarii noştri se desfăşurau şi acţionau cu cerbicie, la adăpostul impunităţii şi, ba chiar mai mult, sprijiniţi de personalităţi din establishmentul politic şi financiar britanic.

Corespondenţa Iorga–Titulescu, atâta câtă s-a păstrat, certifică preocuparea ambilor pentru lărgirea camerei de rezonanţă a României peste hotare. Spaţiul englez a fost mai greu de cucerit decât cel francez. Dacă în spaţiul francez Iorga a câştigat mai uşor mediile universitar şi academic, în spaţiul englez avea să se confrunte nu doar cu dificultăţi de comunicare lingvistică, ci mai ales cu un plus de birocraţie şi uneori cu rezerve abia voalate.

Titulescu are meritul de a fi acţionat pentru crearea la Universitatea din Londra a două lectorate, unul de literatură română, altul de istorie politică a Europei Centrale, cu referire la România.

Ţine de realitatea românească din toate timpurile faptul că instituţiile de învăţământ şi cultură şi slujbaşii lor au resimţit numeroase dificultăţi. Salariilor mici, nesiguranţei locurilor de muncă li s-au adăugat (li se adaugă) posibilităţi limitate de informare şi perfecţionare peste hotare, preţurile prohibitive ale marilor sinteze, ale enciclopediilor etc. Şi în acest caz, Titulescu a intervenit pentru procurarea unor importante lucrări de istorie bizantină cerute de Iorga pentru seminarul său, plătite, cu siguranţă, fie de Ministerul de Externe, fie de sine, oricum, certamente, nu de Iorga.

Spre onoarea lui Titulescu – despre care s-a speculat atât de mult în jurul prodigalităţii sale –, omul politic şi diplomatul român, în calitatea de ministru de Externe, a acordat instituţiilor culturale de la Vălenii de Munte suma de 150.000 lei.

În 1935, Iorga, în calitate de director al Institutului Român de Bizantinologie, a apelat din nou la Titulescu, titularul de la Palatul Sturdza, solicitându-i o subvenţie globală pentru activităţile curente, în schimbul susţinerii unor conferinţe în mai multe limbi străine de către propriii colaboratori în beneficiul diplomaţilor şi funcţionarilor de la Externe. Imi place sa cred ca lipsa reacţiei negative din parte lui Iorga certifică, deşi nu ni s-a păstrat un document material, un răspuns afirmativ din partea lui Titulescu.

Ar părea, dar nu este, o impietate afirmaţia că Iorga nu datorează doar propriei opere – de valoare universală – acordarea titlului de doctor honoris causa a Universităţii din Oxford, ci şi intervenţiei lui Titulescu, relaţiilor sale deosebite din lumea britanică.

Din pacate, in 1931, când a fost ales membru de onoare, şi în 1935, când a fost ales membru activ al Academiei Române, Iorga s-a manifestat ostil faţă de Titulescu, care a bătut monedă pe ideea că şeful diplomaţiei româneşti nu avea operă.

Nu este rostul acestor rânduri să pună pe cântar activul şi pasivul relaţiilor celor doi. Cercetătorii actuali şi viitori ai politicii externe şi diplomaţiei româneşti, ai ideilor şi atitudinilor celor doi pot realiza studii individualizate sau comparative în probleme ca: reglementarea datoriilor de război, politica alianţelor, problema optanţilor şi problema minorităţilor, atitudinea faţă de revizionism şi fascism, hitlerism şi bolşevism, recte faţă de Italia mussoliniană, Germania hitleristă, Rusia stalinistă.

Fiecare dintre aceste teme văzute din perspectiva celor doi, a coincidenţelor de opinii, a diferenţelor de perspectivă, a confirmărilor sau infirmărilor de către timpul istoric, merită analize. 

Iorga şi Titulescu – ambii – au murit prea devreme, fiecare dintre ei asasinat în felul său. Faptele executorilor lor, politic sau material, rămân una dintre petele cele mai negre ale istoriei României din secolul XX.

Au murit, as dori sa cred, cu tristeţea de a nu se fi împăcat. De dincolo de Styx, au văzut brazdele noastre însângerate, trupe de ocupaţie, foamete, cutremure de oameni. Ar fi vrut să fie alături de noi cu gândul şi cu inima pentru a ne ridica. Ne-au lipsit atunci şi ne lipsesc şi astăzi. 

Vă mulţumesc pentru atenţie.

40 Responses to “Popas de-o clipă la Universitatea lui Iorga”


  1. 1 Mihnea Georgescu august 15, 2011 la 11:13 am

    Frumoşii Nebuni ai Marilor Oraşe: la noi la Constanţa fu, de data asta, Eroul Clasei Muncitoare, Miron Kosma şi Rivoluţionaru’ Mavrogheni… care nu mai suportară împilarea Diktaturii băsesciene şi au ieşit cu nevricale la depus de coroane…

  2. 2 Mihnea Georgescu august 15, 2011 la 11:15 am

    Titulescu a fost omul ocultei occidentale, Iorga Bun Român, dar a fost executat de proprii copii…

  3. 3 Al august 15, 2011 la 11:16 am

    Bravo!!Exceptional!

  4. 4 Mihnea Georgescu august 15, 2011 la 11:56 am

    Mă mir că aţi aprobat… aveţi un cult pentru Titulescu, dar mie îmi place să distrug idolii…

  5. 5 lupi august 15, 2011 la 12:29 pm

    Eminescu , Brancusi , Iorga ,Titulescu – pentru a naste aceste genii Dumnezeu a trebuit sa ,,imprumute” din inteligentza romanilor pe urmatorii 100 de ani !! Si astfel s-au nascut taratzii gen basescu , nutzi , igas , g. oprea sau nicolicea !!! , si asemenea lor intregul neam romanesc si-a degradat fiintza natzionala , alegand calea pierzaniei ,minciunii , urii , vrajbei , necinstei , hotziei si curvasariei !!! Vai tzie , neam romanesc , cat de jos ai putut cadea !!!!!!!.

  6. 6 M.Voicu august 15, 2011 la 1:40 pm

    @ AN: ”Iorga şi Titulescu au fost solidari ca idei şi sens de acţiune pe frontul salvgardării unităţii naţionale româneşti”
    * * * ~ coincidenţelor de opinii, diferenţelor de perspectivă (confirmate sau infirmate în timpul istoric) ~, chiar cã li se potriveşte zicerea lui Nicolae Iorga:
    douã diamante, oricât s-ar ciocni, nu se tocesc” ❗

  7. 7 Sibilla august 15, 2011 la 2:35 pm

    Meditaţii. Pentru contemporani… :

    ” Aşa-numitul dinamism care merge şi până la manifestaţii de Saturnale aproape isterice cad greu pe oboseala sufletească a unei vremi grămădite de griji, de aici întrecerile electorale, de aici tulburările de stradă, de aici luptele civile, de aici sfărâmarea iremediabilă a moştenirii unor timpuri mai bune, şi în monumentele care de-a lungul vremurilor au rezistat până acum şi la cele mai sălbatece manifestări de ură şi nebunie. ” – N Iorga

    Învăţături

    I

    Să te fereşti de omul bun
    El ştie toate ce se spun,
    El toate cursele le vede,
    Se face toate a le crede.

    Şi, cum nu spune niciodată
    Ce suferinţă i-a fost dată
    Şi nu se plânge în zadar
    De tot ce-i poţi da mai amar,

    El cu acest blând chip al său,
    Te face zilnic tot mai rău
    Şi peste capul vinovat
    Adună tot ce a iertat.

    Şi, neînştiinţat, te duci,
    Mânat tu însuţi de năluci,
    Cu gândul la prostia lui
    Pân’ şi-n fundul fundului.

    II

    Norocul tău de omul rău:
    El e trimis de Dumnezeu
    Pentru a te înştiinţa
    De tot ce-i greu în calea ta.

    Pericolul el ţi-l măreşte,
    Greşeala tot mai mult o creşte:
    Cu cât mai mult el te va bate,
    Cu-atât de la păcat te-abate.

    Şi suferinţa ce ţi-a dat-o
    Prin daruri a răscumpărat-o,
    Căci te-a făcut să ştii mai bine
    Ce-ţi este gata pentru tine.

    O, ce te-ai face fără ca
    Să vie ura-i a cerca
    Acele tainice comori
    Cu care altfel poţi să mori!

    N Iorga

    O înfrângere e numai mijlocul pe care ni-l dă soarta ca să vedem ce ne lipseşte pentru a învinge. – N Iorga

    Orice epocă de cultură ce se încheie lasă în floarea uscată seminţele vremii nouă; nu le risipiţi. – N Iorga

  8. 8 serbanfl august 15, 2011 la 3:30 pm

    Nu mai stiu cine a zis, dar mi-am insusit observatia: „Istoria se face din uitari oportune.”

  9. 9 Doru Coarna august 15, 2011 la 3:44 pm

    Nu, asta-i tara sufletelor mici, cele mari traiesc greu…

  10. 10 Ileana august 15, 2011 la 5:27 pm

    L- am citit de doua ori, de placere ! Stilul, elevat, ingrijit, al intelectualului fin si decent. Tema aleasa n – o mai comentez ! As fi prea elogioasa si as fi invinuita de prea mult subiectivism sau de un eventual interes.

  11. 11 Cris august 15, 2011 la 5:50 pm

    La mulți ani! Cu orice prilej vă doresc mulți ani și sănătate.

  12. 12 Cârcotaşu august 15, 2011 la 6:01 pm

    Ce-aţi zice de o motivaţie-scuză pentru cei ce-au votat Băsescu? Ceva să-i facă să nu-i ducă gândul la o penintenţă de genul celei ce poate fi înfăptuită cu o… teslă! Ceva să li se pară uşor de acceptat în condiţiile răzgândelii!?

  13. 13 ghitabizonu august 15, 2011 la 6:04 pm

    Ref ce zicea ieri Bogadan Teodorescu la A3 ca in Romania sunt 3 categrorii de cetateni = smecheri (cetateni cu drepturi depline) s, revoltatati si resemnati .
    Categoriile cu drepturi restranse (sau anulate) revoltatii si resemnatii au invatat ca regula care li se aloca lor este ca naspa ai pierdut ca tocmai am schimbat regula!!. Nu conteste decat cine te iubeste si cine plange dupa tine .. In rest merit, munca , efort samd sunt doar c+c++uri . Mai dragut nu mai importa nici afilierea … numa certificatul de jmecher .
    Daca esti jmecher esti si intectual si .. daca nu esti un bou , eventual unu cu diploma de facultate .

  14. 14 M.Voicu august 15, 2011 la 6:14 pm

    Nicolae Iorga:
    douã diamante, oricât s-ar ciocni, nu se tocesc” ❗

  15. 15 Florea Dumitrescu august 16, 2011 la 1:58 am

    CRIZA DATORIILOR DE STAT –
    COMPONENTĂ A CRIZEI MONDIALE ŞI GLOBALE

    Criza mondială şi globală zguduie lumea. O criză fără precedent. Unii politicienii superficiali şi iresponsabili au declarat în mod grăbit „ieşirea din criză”. Mulţi economişti fac studii aprofundate privind cauzele crizei, procesul prelungit de criză, căile de revenire la o evoluţie economică normală.
    Încercările unor lideri europeni de a arunca vina pentru criză numai pe SUA, în faza iniţială, s-au izbit de realităţile din Europa care suferea de aceleaşi „defecte”. Fenomenele de criză au izbucnit şi în Europa, cu aceeaşi vehemenţă, cu o profunzime şi mai mare în unele ţări, desigur cu un anumit decalaj.
    CRIZA DE SISTEM Criza este economică, financiară şi socială. Este o criză de sistem. În analizele privind natura crizei s-a pus accentul pe criza financiară. Cauzele şi soluţiile au fost mult examinate şi discutate de liderii marilor puteri, de G-8, de G-20, în comisii la ONU, în numeroase întâlniri ştiinţifice la nivel internaţional.
    S-a discutat intens şi despre „criza datoriilor de stat”, „criza datoriilor suverane” (sau datorii publice, datorii guvernamentale). Unii vorbesc acum ca
    despre „o nouă criză” – „criza datoriilor”, sau „un nou val al crizei”. Noi
    considerăm că mai potrivit ar fi să privim criza datoriilor de stat – ca o
    componentă a crizei mondiale şi globale în curs de desfăşurare.
    Contradicţiile sistemului – au dus la forme de manifestare dure, profunde,
    de durată prelungită, cu caracter mondial şi global. În cercetările ce s-au făcut
    privind cauzele crizei mondiale şi globale au fost evocate: neoliberalismul fără
    limite, globalizarea, fundamentalismul economiei de piaţă cu „iluzia
    autoreglării”, dereglementările, mişcarea fără niciun control a capitalurilor,
    monetarismul, defecţiunile în sistemul bancar şi de credite, creaţiile bancare
    toxice, bula imobiliară şi alte bule, carenţele şi slăbiciunile organismelor
    1
    internaţionale şi alte fenomene. Cercetătorii nu s-au mai oprit numai la
    „defectele principale ale economiei societăţii în care trăim care constau în
    incapacitatea ei de a asigura folosirea deplină a mâinii de lucru şi repartizarea
    arbitrară şi inechitabilă a avuţiei şi a veniturilor (J.M.Keynes).
    Între formele de manifestare a crizei de sistem – noi apreciem – ca şi alţi
    economişti – că trebuie să se abordeze şi aprofundeze – dezechilibrele,
    disproporţiile, necorelările, la nivel macroeconomic, la scară europeană şi la
    scară globală.
    SALVAREA SISTEMULUI. În ciuda ideilor extreme neoliberaliste
    despre statul minimal şi sub-minimal, în politicile şi acţiunile de combatere a
    crizei s-au impus în prim plan – „statele – salvatoare”, „statele providenţiale”,
    „statele-maximale”.
    Statele au preluat misiunea de salvare – prin utilizarea resurselor statului,
    prin majorarea extraordinară şi fără precedent a deficitelor bugetare şi a
    datoriilor de stat, suverane.
    Resursele mobilizate în planurile de salvare – mai ales în marile ţări ale
    lumii – se ridică la sute şi mii de miliarde de euro. În felul acesta, au fost
    protejate şi salvate de la faliment, în special, mari companii financiare şi
    bancare, mari companii industriale şi comerciale.
    Desigur, prăbuşirile economice caracteristice crizei de sistem, s-au
    produs. Concedierile în masă, şomajul, scăderea veniturilor celor care trăiesc din
    muncă, au atins cote extrem de înalte, atât în SUA cât şi în Europa. Costurile
    crizei mondiale şi globale sunt enorme.
    INTERVENŢIONISMUL STATAL ŞI SUPRASTATAL a atins culmi
    fără precedent în această criză mondială şi globală, toate curentele politice şi
    economice i-au recunoscut necesitatea.
    SOLIDARITATEA ÎN SUFERINŢĂ Europa s-a dovedit mai puţin
    solidară decât se aşteptau mulţi europenişti. Ideea doamnei Angela Merkel
    rostită public – potrivit căreia combaterea crizei este o chestiune suverană şi
    2
    fiecare stat trebuie să se descurce în criză – a dominat prea mult timp climatul
    european. Şi deciziile anti-criză la nivel european au întârziat prea mult.
    Zona Euro s-a dovedit a fi mai vulnerabilă decât se credea şi a ieşit în
    faţă cu problema crizei datoriilor de stat suverane. În ultimul timp, criza
    datoriilor suverane a devenit o preocupare de prim plan şi în SUA.
    ٭ ٭
    ٭
    În Studiul de faţă avem datoria să folosim mai multe cifre – pentru a
    argumenta adevăratele dimensiuni ale problemelor privind criza datoriilor de
    stat, localizările pe ţări, proporţiile, caracteristicile, dinamicile, efectele posibile
    de contagiune, amploarea fenomenelor, căile şi soluţiile de ieşire din criză la
    nivel de ţară şi la nivel global.
    ٭ ٭
    ٭
    În Studiul nostru publicat la data de 16 iulie a.c., am tratat despre mărirea
    excesivă a deficitelor bugetare în anii de criză, în anul 2008 şi mai ales în anii
    2009 şi 2010 – ca mijloc esenţial de combatere a crizei, atât de către marile
    puteri europene, cât şi de către ţările mici şi mijlocii.
    În acest mod, a avut loc încălcarea generală a criteriului de la Maastricht
    privind deficitul bugetar de 3% din PIB. Din cele 27 de ţări membre ale UE au
    încălcat criteriul de la Maastricht privind deficitul bugetar – în anul 2009 – 21
    de ţări, iar în anul 2010 – 22 de ţări. În ansamblu, nivelul mediu al deficitelor
    bugetare în UE (în 27 de ţări membre) – a fost mai mare de peste 2 ori decât
    criteriul de la Maastricht: în 2009 – a fost 6,8% din PIB, iar în 2010 6,4% din
    PIB (deficitul bugetar a ajuns în 2010 – la 10,2% din PIB în Marea Britanie, la
    7% din PIB în Franţa, la 4,5% din PIB în Italia şi la 3,3% din PIB în Germania).
    Suma anuală totală a deficitelor bugetare în UE (27) a crescut în anii de
    criză de 7,2 ori (de la 108 miliarde de euro în 2007 la 784 miliarde de euro în
    3
    2010) determinând mărirea datoriilor suverane cu 2.518 miliarde euro sau cu
    34%.
    În SUA, prima putere economică a lumii, deficitele bugetare în anii de
    criză au fost de 8-10% din PIB; în anul 2011 deficitul bugetar este de 1400
    miliarde de dolari sau 10% din PIB.
    Mărirea excesivă a deficitelor bugetare pentru combaterea crizei a fost
    calea de bază prin care s-a realizat o amplificare fără precedent a datoriilor de
    stat (suverane, publice) ale ţărilor europene, ceea ce a condus şi la
    încălcarea criteriului de la Maastricht privind datoriile suverane – de 60% din
    PIB.
    În felul acesta, s-a produs o accentuare a crizei datoriilor suverane, cu
    situaţii explozive în anumite ţări şi cu ameninţări de contagiune, pe care le vom
    examina în Studiul de faţă.
    ÎNCĂLCAREA CRITERIULUI DE LA MAASTRICHT
    PRIVIND DATORIILE DE STAT ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ
    I. DATELE SINTETICE PRIVIND SITUAŢIA ÎN UNIUNEA
    EUROPEANĂ
    1. În Uniunea Europeană (în cele 27 de ţări – membre), în ansamblu în
    anii de criză, s-a încălcat criteriul de la Maastricht privind datoria de stat care
    stabileşte limita maximă – la 60% din PIB.
    Situaţia datoriilor de stat în UE ca proporţie din PIB a evoluat astfel:
    2007 2008 2009 2010
    datoriile de stat ca
    % din PIB 58,9% 62,3% 74,4% 80,0%
    a) Reiese că în 2007, la începutul crizei – datoriile de stat totale în
    Uniunea Europeană reprezentau 58,9% din PIB; deci erau aproape de limita
    maximă de 60% din PIB.
    4
    b) În anii de criză 2008-2010, datoriile de stat în UE, ca efect al funcţiilor
    de salvare exercitate de statele europene în criză, au înregistrat o creştere
    substanţială de 21 de puncte procentuale ajungând la 80% din PIB.
    În zona Euro (în cele 17 ţări-membre), în ansamblu evoluţia datoriilor de
    stat a fost următoarea:
    2007 2008 2009 2010
    datoriile de stat ca
    % din PIB 66,2% 69,9% 79,3% 85,1%
    a) Se constată că – în 2007, la începutul crizei, datoriile de stat totale
    ale ţărilor din zona euro reprezentau 66,2% din PIB, deci depăşeau cu 6,2
    puncte procentuale, limita maximă stabilită de criteriul de la Maastricht.
    b) În anii de criză 2008-2010, datoriile de stat ale ţărilor din zona euro
    au sporit considerabil, cu 19 puncte procentuale, ajungând la 85,1% din PIB.
    2. Pentru a reda proporţiile, prezentăm evoluţia datoriilor de stat în sume
    absolute.
    În Uniunea Europeană (în cele 27 de ţări membre) datoriile de stat au
    evoluat astfel:
    în miliarde de euro
    2007 2008 2009 2010
    datoriile de stat 7.310 7.742 8.768 9.828
    a) Reiese că partea principală a datoriilor de stat (74%) s-a acumulat
    înainte de începerea crizei.
    b) În anii de criză, datoriile de stat au înregistrat o creştere însemnată de
    2.518 miliarde euro sau de 34%.
    În zona Euro (în cele 17 ţări membre) datoriile de stat au avut următoarea
    evoluţie:
    în miliarde de euro
    2007 2008 2009 2010
    datoriile de stat 5.984 6.472 7.116 7.837
    5
    a) Partea principală a datoriilor de stat din zona euro (76%) s-a constituit
    înainte de începerea crizei.
    b) În anii de criză, datoriile de stat din zona euro s-au mărit sensibil – cu
    1.853 miliarde de euro sau cu 31%.
    3. EVOLUŢIA PE ŢĂRI. Se remarcă, în anii de criză, o creştere a
    datoriilor de stat în toate ţările membre ale UE.
    Constatăm că a fost încălcat criteriul de la Maastricht privind datoriile de
    stat, astfel: în anul 2008 – în 9 ţări, în anul 2009 – în 12 ţări, în anul 2010 – în
    14 ţări. Între aceste ţări se constată depăşiri ale criteriului atât la marile puteri
    din Uniunea Europeană (Germania, Italia, Franţa, Marea Britanie), cât şi în
    ţările mici şi mijlocii. În unele ţări situaţia a devenit extremă, explozivă.
    Pentru clarificarea tendinţelor ce au loc în ce priveşte datoriile de stat, în
    cercetarea noastră, subliniem câteva caracteristici cu caracter general.
    ACUMULAREA de mari datorii de stat a avut loc treptat, în decursul
    multor ani, înainte de declanşarea crizei. Aceste evoluţii se aşează între factorii
    cauzali ai crizei. Totodată, observăm că o amplificare deosebită a datoriilor de
    stat s-a produs în anii de criză, ca efect al crizei globale şi mondiale. În anumite
    ţări creşterea datoriilor a avut un caracter exploziv.
    CONTRIBUABILII. Poverile crizei sunt trecute pe umerii contribuabililor
    – prin deficitele bugetare excesive – prin mărirea substanţială a datoriilor de stat
    pe termen scurt, mediu şi lung, în mare parte datorită faptului că s-a adoptat
    politica de salvare de la faliment cu resursele statului a marilor bănci, a marilor
    companii industriale şi comerciale, pe seama plătitorilor de impozite (s-a adoptat
    principiul „to big, to fail” – „prea mari ca să falimenteze”).
    INTERVENŢIONISMUL STATAL este fără precedent. Pentru salvarea
    situaţiei, statele au adoptat poziţia de state-salvatoare, state-providenţiale, statemaximale,
    intervenind masiv cu resurse pentru asistenţă financiară acordată
    băncilor şi companiilor, dar şi pentru diverse forme de asistenţă socială.
    6
    Statele se comportă, totodată, ca state cu o puternică componentă socială –
    în diverse forme – prin sistemele de securitate socială, dar şi prin măsuri
    excepţionale, pentru ocrotirea şi apărarea celor concediaţi, a şomerilor şi a
    păturilor sociale vulnerabile (cu excepţia unor ţări mai mici unde – prin reţete
    FMI – se aplică măsuri extrem de dure).
    RAPORTURILE DINTRE CAPITAL ŞI MUNCĂ. Au devenit criticabile.
    În multe ţări are loc o ofensivă a capitalurilor, a marilor capitaluri, sunt atacate
    drepturile fundamentale ale celor care trăiesc din muncă.
    ٭
    ٭ ٭
    Criza datoriilor de stat a izbucnit în câteva ţări mai mici, dar constituie o
    preocupare majoră în ţările-membre ale Uniunii Europene, în care volumul
    acestor datorii de stat este important, în creştere, în care criteriul de la
    Maastricht privind datoria de stat a fost serios încălcat. Efectul de contagiune nu
    poate fi neglijat nici în ţările mari, nici în ţările mai mici din Uniunea
    Europeană.
    II. IZBUCNIREA CRIZEI DATORIILOR DE STAT
    ÎN TREI ŢĂRI MAI MICI. PRESIUNE EXTREMĂ
    Criza datoriilor de stat s-a declanşat în trei ţări mai mici – Grecia, Irlanda,
    Portugalia.
    Datele evolutive care demonstrează încălcarea deosebită a criteriului de
    la Maastricht privind limita datoriilor de stat, sunt următoarele:
    % din PIB
    2007 2008 2009 2010
    Grecia 105,4% 110,7% 127,1% 142,8%
    Irlanda 25,5% 44,4% 65,6% 96,2%
    Portugalia 68,3% 71,6% 83,0% 93,0%
    În sume absolute, datoriile de stat ale acestor ţări mai mici au fost
    următoarele:
    7
    în miliarde euro
    2007 2008 2009 2010
    Grecia 239,4 262,3 298,7 328,6
    Irlanda 47,3 79,8 104,8 148,0
    Portugalia 115,6 123,1 139,9 160,5
    Total 402,3 465,2 543,4 637,1
    La nivelul UE şi FMI s-a intervenit cu planuri de asistenţă financiară în
    sume importante: 110 miliarde de euro pentru Grecia, 80 de miliarde de euro
    pentru Irlanda şi 78 de miliarde de euro pentru Portugalia.
    În ultimele săptămâni, situaţia a devenit din nou explozivă în Grecia. Un
    nou plan de asistenţă financiară din partea UE a trebuit să fie convenit, după
    multe tergiversări şi întârzieri. Noi am tratat pe larg în Studiul nostru publicat la
    data de 16 iulie a.c. despre evoluţia situaţiei în zona Euro şi în Grecia.
    Acum completăm analiza noastră cu ultimele decizii la nivelul Uniunii
    Europene (din 21 iulie a.c.).
    Şefii de stat şi de guverne din zona euro şi-au reafirmat angajamentul
    pentru stabilitatea financiară a euro şi au convenit noi măsuri. Au apreciat
    pozitiv măsurile decise şi aplicate în Grecia prin planul de austeritate. Liderii
    europeni au fost de acord să susţină un nou program de asistenţă financiară
    pentru Grecia, conţinând următoarele prevederi:
    a) Finanţarea oficială totală însumează 109 miliarde de euro, cu rate de
    dobânzi mai scăzute şi cu termene mai lungi. Se va utiliza Fondul European de
    Stabilitate Financiară. Termenele la împrumuturi se vor extinde de la 7,5 ani la
    15 ani şi la 30 de ani, cu perioadă de graţie de 10 ani. Ratele de dobânzi vor fi la
    un nivel mai scăzut (3,5%).
    b) Sectorul financiar privat, pe baze voluntare, va asigura o contribuţie
    de 37 miliarde de euro pentru 2011-2014. În plus, prin răscumpărări de
    obligaţiuni de stat se va da o contribuţie de 12,6 miliarde euro. În total, o
    contribuţie de 50 miliarde de euro.
    8
    În perioada 2011-2019, se are în vedere o contribuţie netă, cu implicarea
    sectorului privat – estimată la 106 miliarde de euro.
    c) Ratele de dobândă la împrumuturile de la Fondul European de
    Stabilitate Financiară şi termenele mai lungi puse de acord pentru Grecia – vor
    fi aplicate şi pentru Portugalia şi Irlanda.
    III. SITUAŢIA CRITICĂ DIN SPANIA
    O situaţie deosebită este în Spania, deoarece dimensiunile datoriilor de
    stat sunt mult mai mari (cât în cele trei ţări mici de mai sus). UE ar trebui să
    intervină pentru ca Spania să nu intre în incapacitate de plată.
    Datele privind Spania sunt următoarele:
    2007 2008 2009 2010
    Datoriile de stat:
    – în miliarde de euro 380,6 433,6 561,3 638,8
    – % din PIB 36,1% 39,8% 53,3% 60,1%
    Este problematic – de unde să acopere UE planul de asistenţă financiară în
    acest caz, „Fondul European de Stabilitate Financiară” existent – fiind
    neacoperitor. Problema este deschisă şi se află în examinarea organismelor UE.
    IV. STAREA DE ATENŢIONARE PREVENTIVĂ ÎN MARILE
    ŢĂRI EUROPENE
    Datoriile de stat în marile ţări din UE au evoluat – ca proporţie din PIB –
    astfel:
    % din PIB
    2007 2008 2009 2010
    Italia 103,6% 106,3% 116,1% 119,0%
    Germania 64,9% 66,3% 73,5% 83,2%
    Franţa 63,9% 67,7% 78,3% 81,7%
    Marea Britanie 44,5% 54,4% 69,6% 80,0%
    9
    Sunt de relevat următoarele aspecte:
    a) Datoriile de stat în cele 4 mari puteri europene au fost puternic mărite
    înainte de începerea crizei. În 2007 situaţia este diferenţiată pe ţări. În 3 ţări –
    Italia, Germania şi Franţa – încălcarea criteriului de la Maastricht s-a produs
    înainte de începerea crizei, în mod special în Italia (depăşirea a fost de 43 de
    puncte procentuale).
    b) În anii de criză, a avut loc o puternică creştere a datoriilor de stat în
    toate cele 4 mari ţări, desigur în ritmuri diferenţiate.
    c) În anul 2010, în cele 4 mari ţări – a avut loc o puternică încălcare a
    criteriului de la Maastricht – cu peste 20 de puncte procentuale (ca pondere în
    PIB). Se distinge Italia – unde depăşirea a fost de 59 de puncte procentuale.
    În sume absolute, rezultă următoarea ierarhizare a ţărilor în ce priveşte
    datoriile de stat:
    în miliarde euro
    2007 2008 2009 2010
    %
    2010/2007
    Germania 1.578 1.644 1.760 2.079 + 31,7
    Italia 1.602 1.666 1.763 1.843 + 15,0
    Franţa 1.211 1.318 1.492 1.591 + 31,3
    Marea Britanie 911 985 1.088 1.354 + 48,6
    Total 5.302 5.613 6.103 6.867 + 29,5
    2007 2008 2009 2010
    Proporţia celor 4 ţări
    faţă de totalul datoriilor
    de stat în UE
    72,5% 72,5% 69,6% 69,8%
    Aceste ţări sunt mari centre financiare în UE şi în lume. Efectul de
    contagiune de aici poate fi foarte mare.
    Relevăm următoarele aspecte:
    10
    a) Toate aceste 4 mari puteri sunt beneficiare ale globalizării, dar şi
    lovite de factori negativi ai globalizării.
    b) Toate aceste 4 mari puteri – au datorii de stat considerabile.
    Împreună deţin 70% din datoriile de stat ale Uniunii Europene. De aici rolul
    determinant în ce priveşte tendinţele şi cursul crizei datoriilor în viitor.
    c) Dinamica datoriilor de stat în anii de criză a fost deosebită la cele 4
    mari puteri. Datoriile acestor 4 mari ţări au sporit cu 1.565 miliarde de euro sau
    29,5%. În Germania şi Franţa – datoriile de stat au crescut cu 31%; în Italia cu
    15%, iar în Marea Britanie cu 48,6%.
    d) Saltul de creştere a datoriilor de stat a fost în toate cele 4 mari ţări –
    mai ales în anii 2009 şi 2010. În 2010, toate cele 4 ţări mari – au fost în poziţia
    de încălcare deosebită a criteriului de la Maastricht. Cea mai mare depăşire a
    înregistrat-o Italia.
    CRIZA ITALIANĂ A ieşit la suprafaţă în ultimele săptămâni. Datele
    publicate în presă se referă la o datorie de stat care devine scadentă în următorii
    2-3 ani de circa 500-600 miliarde de euro. O dispută publică a intervenit între
    primul-ministru Berlusconi şi ministrul său de finanţe în ce priveşte măsurile de
    austeritate (este acelaşi prim-ministru care a venit la Bucureşti şi ne-a dat lecţii,
    elogiind măsurile absurde luate de milionarii Băsescu şi Isărescu împotriva celor
    care trăiesc din muncă). Presiunea a fost mare şi din partea Cancelarului german
    Angela Merkel. În cele din urmă autorităţile italiene au adoptat un plan de
    austeritate de 48 miliarde euro. Cât de suficient şi acoperitor va fi, rămâne de
    văzut. Planul nu cuprinde nici tăieri şi nici impozitări de pensii, nici tăieri de
    salarii, nici vânzarea avuţiei naţionale (ca în Grecia şi în România, după reţeta
    FMI). Cât de mult se vor linişti lucrurile vom vedea.
    Unii analişti, cu obiectivitate, relevă următoarele aspecte:
    a) UE şi BCE nu sunt pregătite (cu instrumentele necesare) să acorde
    asistenţă financiară unei ţări mari ca Italia, cu datorii de stat de 1.848 miliarde
    de euro la nivelul anului 2010. „Fondul European de Stabilitate Financiară”
    11
    creat de UE de 440 miliarde de euro apare insuficient (după asistenţa financiară
    deja aprobată pentru Grecia, Irlanda şi Portugalia).
    În plus, nelinişteşte situaţia datoriilor de stat din Spania, care în 2010 se
    ridică la 638 de miliarde de euro.
    În ultimul timp o agenţia de rating dă avertismente şi Franţei în ce priveşte
    ratingul de ţară.
    b) Efectul de contagiune poate fi foarte mare şi poate depăşi în
    proporţii ce s-a întâmplat deja în Grecia, Irlanda şi Portugalia.
    c) Declaraţiile optimiste despre „ieşirea din criză” ale liderilor europeni
    s-au dovedit a fi greşite, grăbite, ocolind profunzimea crizei şi caracterul ei
    multilateral.
    d) Dacă va izbucni o criză deosebită a datoriilor de stat, la unele din
    marile puteri europene, atunci lucrurile se complică enorm.
    ٭
    ٭ ٭
    ZONA EURO – a fost puternic zdruncinată. Are mari probleme.
    Problemele se localizează la marile bănci şi companii financiare europene din
    ţările mari, la riscurile fără acoperire asumate de acestea, la lipsa de prudenţă
    vreme îndelungată.
    Falimentele la marile bănci şi companii din ţările mari au fost evitate prin
    asistenţa financiară de sute şi mii de miliarde de euro pe care guvernele au
    acordat-o. Vom vedea dacă această asistenţă este îndestulătoare. În mod natural,
    problemele trebuiau să se localizeze la aceşti creditori privaţi, la aceste bănci
    europene.
    BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ (BCE) nu a fost pregătită cu
    soluţii, cu politici şi instrumente adecvate, pentru a face faţă durităţilor şi
    ravagiilor crizei mondiale şi globale.
    În presă, au apărut recent informaţii potrivit cărora Banca Centrală
    Europeană, pentru a veni în ajutorul Italiei şi Spaniei, are în vedere cumpărarea
    12
    de obligaţiuni de stat ale acestora. Aceasta este una din soluţiile avansate de
    specialişti. Oficialii germani au o poziţie refractară faţă de asemenea soluţii.
    SOLIDARITATEA ÎN UE. Liderii europeni trebuie să depăşească
    interesele naţionale înguste ale unor ţări mari şi interesele egoiste ale unor mari
    bănci şi companii financiare din ţările mari, ale marilor creditori privaţi, care au
    contribuit la cauzele declanşării crizei mondiale.
    Marile decizii la nivelul UE urmează să fie luate în proporţii care să
    acopere întregul spaţiu al UE, inclusiv în ţările mai mici – unde există probleme
    care pot deveni explozive.
    V. MOTIVE DE ÎNGRIJORARE ÎN UNELE ŢĂRI MICI
    ŞI MIJLOCII
    Analiza crizei datoriilor de stat nu o limităm numai la câteva ţări mici în
    care a izbucnit deja criza şi la cele 4 mari puteri europene.
    Ne referim aici la un grup de 10 ţări mici şi mijlocii din UE – în care
    efectul de contagiune de asemenea poate să apară.
    Caracteristica generală la aceste 10 ţări este aceea că în toate datoriile de
    stat au crescut, sporind ponderea acestora în PIB-ul ţărilor respective. În analiza
    noastră le-am împărţit în două grupuri.
    Primul grup, format din 5 ţări, în care criteriul de la Maastricht
    privind datoria suverană a fost încălcat. În anii de criză, situaţia s-a înrăutăţit,
    procentul datoriilor de stat faţă de PIB a crescut din 2007 în 2010, astfel: Belgia
    de la 84,2% la 96,8%, Austria de la 60,7% la 72,3%, Olanda de la 45,3% la
    62,7%, Malta de la 60,0 la 68,0% şi Cipru de la 58,3% la 60,8%.
    Un al doilea grup, format tot din 5 ţări, cu o situaţie mai bună, care nu au
    încălcat criteriul de la Maastricht privind datoria suverană, deşi şi în aceste ţări
    a avut loc o creştere a datoriilor de stat fată de PIB, din 2007 în 2010, astfel:
    Finlanda de la 35,2% la 48,4%, Danemarca de la 27,5% la 43,6%, Suedia de la
    40,2% la 40,8%, Luxembourg de la 6,7% la 18,4%.
    13
    VI. NELINIŞTI ŞI PREOCUPĂRI ÎN ŢĂRI DIN ZONA CENTRAL
    EUROPEANĂ ŞI BALCANICĂ
    Tabloul privind problemele legate de datoriile de stat este complet dacă
    examinăm şi evoluţiile în cele 10 ţări foste socialiste din zona central europeană
    şi balcanică, care au aderat mai de curând la UE. Caracteristica generală a
    acestor 10 ţări constă în faptul că datoriile de stat au crescut în anii de criză –
    ca procent faţă de PIB – din 2007 în 2010, astfel: Ungaria de la 66,1% la 80,2%,
    Polonia de la 45,0% la 55,0%, Slovacia de la 29,6% la 41,0%, Letonia de la
    16,9% la 38,2%, Slovenia de la 23,1% la 38,0%, România de la 12,6% la 30,8%,
    Bulgaria de la 17,2% la 16,2%, Estonia de la 3,7% la 6,6%.
    În anumite analize, în cadrul Uniunii Europene s-a comentat în mod
    deosebit depăşirea criteriului de la Maastricht privind datoria de stat în Ungaria
    (80,2%).
    Nicio ţară, însă, nu este ferită de efectul de contagiune şi îngrijorările sunt
    naturale în toate ţările cu datorii suverane mai mari.
    ٭
    ٭ ٭
    În ciuda tuturor dificultăţilor şi contradicţiilor, UE are potenţialul necesar
    să învingă ravagiile crizei mondiale şi globale, să se redreseze, să înceapă o
    nouă etapă de creştere economică şi prosperitate. Marile ţări europene – au de
    spus un cuvânt decisiv – pentru ieşirea din criză, pentru antrenarea în această
    direcţie pozitivă şi a ţărilor mici şi mijlocii. ZONA EURO – trebuie să
    supravieţuiască – în ciuda tuturor criticilor care vin din multe direcţii.
    Dacă voinţă politică a europenismului rămâne fermă, Marele Proiect al
    Europei Unite va trebui să revină la o evoluţie normală.
    14
    VII. COMPARAŢIA CU SUA. MODELUL SUPREM AL SISTEMULUI
    1. SUA – cea mai mare putere economică a lumii – s-a plasat în
    centrul dezbaterilor şi confruntărilor în ceea ce priveşte nivelul deficitelor
    bugetare şi proporţiile datoriei de stat (suverane, publice, guvernamentale).
    Disputele în Congresul SUA între republicani şi democraţi au îmbrăcat forme
    ascuţite şi s-a mers atât de departe cu divergenţele încât unii lideri americani –
    exagerând – au invocat posibilitatea „intrării în încetare de plăţi”.
    În anii de criză 2008-2010, deficitele bugetare ale SUA au reprezentat
    8-10% din PIB. La nivelul anului 2011 deficitul bugetar al SUA se ridică la
    1400 miliarde de dolari sau 10,7%. Acest deficit bugetar este mai mare decât
    suma totală a deficitelor bugetare din UE (ale celor 27 ţări membre) care a fost
    în anul 2010 de 1.040 miliarde dolari (784 miliarde euro).
    În aceste condiţii, datoria de stat (publică) a SUA (alimentată în principal
    de deficitele bugetare sporite) s-a mărit considerabil în anii de criză şi a ajuns în
    luna iunie 2011 – la cifra de 14,4 trilioane dolari sau 98,6% din PIB. În felul
    acesta, s-a atins plafonul de îndatorare aprobat de Congresul SUA – care este
    de 14,3 trilioane de dolari.
    2. Dinamica datoriei publice (suverane) a SUA a fost extraordinară.
    În perioada 2001-2011 datoria suverană a SUA a sporit de la 5,7 trilioane
    dolari la 14,4 trilioane dolari (în guvernarea Bush – 8 ani – a sporit cu 5,0
    trilioane de dolari şi în guvernarea Obama cu 3,7 trilioane dolari).
    În anii de criză, datoria publică a SUA s-a mărit astfel: în 2008 – cu 1,5
    trilioane dolari, în 2009 cu 1,9 trilioane de dolari şi în 2010 cu 1,7 trilioane
    dolari.
    Datoria publică a SUA de 14,4 trilioane de dolari este mai mare decât
    datoriile suverane ale UE (în cele 27 ţări membre), care în 2010 s-au ridicat la
    13,0 trilioane (9,8 trilioane euro).
    15
    REMARCĂ SPECIALĂ Din datoria publică de 14,4 trilioane dolari
    SUA – 4,5 trilioane dolari (31%) aparţin guvernelor străine şi străinilor (din
    care, China – 1.160 miliarde dolari sau 8%, Japonia – 912 miliarde dolari sau
    6,4%, Marea Britanie – 346 miliarde dolari sau 2,4%, Brazilia – 211 miliarde
    dolari sau 1,5%, Ţările exportatoare de petrol – 229 miliarde de dolari sau 1,6%,
    Rusia – 151 miliarde de dolari). Specialiştii americani au examinat cu o anumită
    grijă – aceşti „proprietari” şi au făcut observaţii asupra consecinţelor acestei
    situaţii.
    Studiile specialiştilor americani atrag atenţia că în SUA criza a mărit
    poverile financiare asupra guvernului cu peste 10,0 trilioane de dolari sub
    formă de angajamente şi garanţii şi alte 2,6 trilioane de dolari în investiţii şi
    cheltuieli, din care numai unele au fost cuprinse în documentele bugetare.
    3. Pentru a asigura finanţarea în continuare a deficitului bugetar,
    Preşedintele Obama a solicitat Congresului SUA majorarea plafonului de
    îndatorare, peste 14,3 trilioane de dolari.
    În cele din urmă, Preşedintele Obama a anunţat oficial (la 2 august a.c.)
    faptul că s-a ajuns la un compromis privind majorarea plafonului de îndatorare a
    SUA. S-a căzut de acord asupra unui plan de reducere a deficitelor bugetare, în
    următorii zece ani – cu 917 miliarde dolari (din care 350 miliarde dolari la
    bugetul de apărare). O comisie specială continuă examinarea, până la sfârşitul
    anului, pentru o reducere a deficitelor bugetare cu încă 1,5 trilioane de dolari,
    astfel încât reducerea totală să fie de 2,4 trilioane de dolari în următorii zece
    ani.
    După acest compromis – (salutat şi de directorul general al FMI, doamna
    Christine Lagarde) se aşteapta la o liniştire a situaţiei, dar nu s-a întâmplat aşa.
    SCANDALUL COBORÂRII RATINGULUI O agenţie de rating s-a
    încumetat să retrogradeze ratingul de ţară al SUA. Oficialii şi specialiştii
    americani şi-au exprimat dezacordul cu această retrogradare.
    16
    Însuşi Preşedintele Obama, într-un discurs oficial la Casa Albă, a criticat
    decizia agenţiei de rating, susţinând că Statele Unite ale Americii merită un
    rating maxim de ţară.
    REACŢIA DE PANICĂ A BURSELOR. După comunicatul agenţiei de
    rating de vineri (5 august a.c.), panica a pus stăpânire pe burse. Au avut loc
    scăderi importante la bursele americane şi apoi la bursele europene şi asiatice. În
    ziua de 9 august turbulenţele s-au atenuat şi bursele au revenit pe creşteri.
    4. Pentru ca informarea să fie cât mai deplină, subliniem că sursele
    americane de specialitate atrag atenţia că în tabloul general al obligaţiilor, al
    datoriilor statului în SUA, trebuie să se aibă în vedere şi datoriile din
    programele separate privind Securitatea socială (de 7,7 trilioane de dolari),
    Medicare şi Medicaid (38,2 trilioane de dolari). În total, datorii de 45,8 trilioane
    de dolari, în plus faţă de datoria publică (suverană) de 14,4 trilioane de dolari.
    5. Liderii politici şi specialişti americani au făcut multe analize şi
    comentarii privind consecinţele negative ale crizei datoriilor suverane. Unele
    duse la extrem. S-au comentat implicaţiile privind inflaţia, devalorizarea
    dolarului, creşterea dobânzilor şi a costurilor împrumuturilor primite, efectele
    asupra încetinirii creşterii economice, efectele pe plan global, slăbirea rolului de
    monedă de rezervă internaţională a dolarului.
    Unii specialişti americani susţin că nu există un prag periculos
    determinat în ce priveşte datoriile suverane – dovedit de experienţa practică sau
    în mod teoretic. În acest sens se face referire la faptul că Japonia (a treia putere
    economică a lumii) deţine o datorie publică ce reprezintă 220% din PIB şi se
    ridică la 10 trilioane de dolari.
    Alţi specialişti americani susţin că un nivel al datoriei suverane de peste
    90% din PIB are drept consecinţă un ritm mai scăzut de creştere economică.
    Atât în lumea politică cât şi în sfera economică în SUA se manifestă
    preocuparea de a se întreprinde măsuri pentru reducerea deficitelor bugetare
    excesive şi atenuarea creşterii datoriilor suverane.
    17
    ٭
    ٭ ٭
    Lumea politică şi economică a avut toate privirile aţintite asupra deciziilor
    ce se iau în SUA, asupra tendinţelor ce se proiectează, care au o mare influenţă
    asupra proceselor economice în întreaga lume. Ar fi fost prea grav ca cea mai
    mare putere economică a lumii să intre în incapacitate de plată, din cauza
    certurilor dintre partidele politice – republicani şi democraţi.
    O preocupare, însă, pentru problemele de fond privind deficitele bugetare
    excesive şi proporţiile datoriilor suverane – este naturală, întrucât SUA
    reprezintă modelul suprem al sistemului şi influenţează puternic evoluţiile
    economice şi sociale la scară mondială şi globală.
    ٭
    ٭ ٭
    Cercetarea noastră ne determină să afirmăm în încheiere: criza datorilor
    de stat, a datoriilor suverane, reprezintă o componentă a crizei mondiale şi
    globale, care se prelungeşte mult.
    13 august 2011
    Grupul de Iniţiativă „Reînnoirea”
    Florea Dumitrescu
    Gheorghe Stroe
    Cristian Apostol
    18

  16. 16 Vasile, august 16, 2011 la 7:08 am

    M.Voicu ,

    Diamantele au ca origini niste carbuni …care ard ….

    Mihnea G din Constanta,

    Se plange ironizindul pe luceafarul huilei , ce sa spun si eu ,doar sa-i reamintesc ca atunci cind minerul fara lampar incerca sa-i resurciteze pe constanteni acestia , plini de demnitate, pazeau deja de doua zile magazilele primariei pentru pachetul lui Mazare.
    Ma mir cum de nu s-a gandit Udrea sa dea si ea la pachet cite o bucatica ,desprinsa voluntar,din zidurile asa zisului cazinou!

  17. 17 Doru Coarna august 16, 2011 la 7:43 am

    @ Mihnea Georgescu,

    faza de la Ziua Marinei a fost o prostie, revolutionarii vroiau si ei sa depuna o coroana dar li s-a interzis de frica huiduielilor care ar fi urmat dinspre ei spre putere, asa ca au fost anihilati.

    Lumea trebuie sa inteleaga deci ca Marina este apanajul pedeleului, iar restul, asa cum nu mai au flota, nu au nici dreptul de a comemora. Pot doar privi in tacere si la comemorari, si la succesele portocalii de tot felul, si la politicienii „democrati” ai puterii. Spectatori ai succeselor basiste… atat! Si de la distanta…

    Pe mine insa ma surprinde usurinta cu care fortele de ordine impart pumni si bastoane fix adversarilor puterii, pe banii contribuabililor… in timp ce talharii de tot felul, inclusiv puterea, isi fac de cap sub nasul lor pe aceiasi bani.

    Dar nu-i nimic, asa creste mania maselor!

  18. 18 eficientaenerg august 16, 2011 la 9:21 am

    Dom`Profesor…..ia-ma si pe mine Student!Sa invat si Eu;cea facut fata mea la Univ.Titulescu…a dormit si in Camin,etc!

  19. 19 dlnimeni august 16, 2011 la 9:45 am

    Decit sa-l mai injur odata pe Quintus (se invecheste sampania!), mai bine un off topic.

    Unde dai şi unde crapă.
    Posted on 16 august 2011 by dlnimeni

    “Aseara eu am fost cu nevasta-mea. Daca s-a dus, s-a dus la un consilier. Eu am dormit la Neptun”

    Cuvintele de mai sus, un citat din valoroasa operă teoretică şi practică a gloriosului nostru preşedinte – si care permit, la modul aluziv, înţelegerea că dna Udrea ar putea fi o vivandieră a Cotrocenilor – nu puteau rămâne fără reacţie. Drept care dna Udrea îi trage, pe blogul personal, un perdaf foarte serios dlui…Ponta. Probabil că dna Udrea consideră opoziţia vinovată pentru aceste vorbe prezidenţiale şi, mai ales, pentru întelesul lor. Că dna Udrea mai are temeri cum că micii şi berea ar putea fi consideraţi mai valoroşi decât zahărul şi uleiul, ori ar putea deveni mai valoroşi chiar decât bicicletele chinezeşti, aceasta ar fi o altă discuţie. Iată deci o nouă tactică prezidentială de combatere a opoziţiei: cu cât gloriosul preşedinte va zice – ori va sugera – lucruri mai rele despre dna Udrea, cu atât ea va lovi mai tare in dl Ponta.

    Nu ştiu cât de grătaragiu al opozitiei este dl Ponta, asta rămâne de văzut, însă cred că dra Anastase ar putea fi considerată, conform imaginilor televizate ieri, o ciorbagioaică a puterii. Cu ocazia acelor imagini, dra Anastase a dat şi o palmă acelor pedelişti mai vechi, care au intrat în partid din convingere, ca proştii, fără a cere măcar o ciorbă. Roberta Anastase – Ciorbă, ce poreclă ipotetică!

  20. 20 blogideologic august 16, 2011 la 10:31 am

    “Corsi e ricorsi” la Mugur Isărescu http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/filosofia-isaresciana-a-istoriei-234274.html Este adevărat că Giambattista Vico a pus bazele teoriei culturale, dar “corsi e ricorsi” înseamnă “cursuri de evoluţie şi mijloace de influenţare a lor”. În ce măsură sunt legate aceste “corsi e ricorsi” de ciclurile economice ? Sintagma din urmă constituie prima abordare a macroeconomiei. Iar ciclul de cultură la Giambattista Vico pare mai curând descris de fazele : hieratic, eroic, vulgar. Fără multă legătură cu macroeconomia.

  21. 21 elena august 16, 2011 la 11:09 am

    fiindca ati adus vorba despre istoria romanilor va rog pe dumneavoastra in calitate de profesor sa discutati cu istoricii sa elaboreze un manual care sa fie prezentat si adoptat de minister. am constatat cu ingrijorare ca actualele manuale sint groaznice si nu ajuta elevii la cunoasterea istoriei noastre mai ales ca nu urmaresc firul cronologic asa cum a invatat generatia noastra. sper ca demersul meu sa aiba rezultat si ca dumneavoastra sa duceti rugamintea mea catre acei istorici care ar putea face posibla realizarea unui manual corect si accesibil elevilor

  22. 22 Vasile, august 16, 2011 la 12:00 pm

    dlnimeni,

    Dupa dumneata pe cine a jignit Basescu pe Elena sau pe Maria?

    PS nu cred ca ai raspunsul corect!

  23. 23 Victor V. august 16, 2011 la 1:14 pm

    Citind lungul comentariu semnat „Grupul Reînnoirea” mi-am amintit de un banc citit intr-o carte scrisă de un clasic in viață:

    +++
    It started with Leonid Brezhnev on the reviewing stand at Lenin’s Tomb, surrounded by underlings, watching the May Day parade. The Soviet Union’s full military might is there on display.

    First come battalions of elite troops, impressive soldiers, all six foot two; marching in absolute lockstep. Right behind them are phalanxes of stateof-the-art artillery and tanks. Then come the nuclear missiles—it’s an awesome show of strength. But after the missiles comes a straggle of six or seven civilians, unkempt, shabbily dressed, utterly out of place. An aide rushes up to Brezhnev and begs forgiveness. „Comrade Secretary, my apologies, I do not know who these people are or how they’ve come into our parade.”

    „Do not be concerned, Comrade,” replies Brezhnev. „I am responsible for them. They are our economists, and you have no idea how much damage they can do.”
    +++

    Nu îmi amintesc dacă Ceaușescu avea rachete nucleare, dar „economiști” avea sigur.

  24. 24 M.Voicu august 16, 2011 la 1:49 pm

    @Vasile, august 16, 2011 la 7:08 am, subtilã compunere aţi fãcut; poate cã prin ”Mihnea G din Constanta” vã referiţi la @Mihnea Georgescu, august 15, 2011 la 11:13am, da’ nu v-aţi adresat Dumnealui !

    ➡ Pentru ce v-aţi adresat mie, eu vã pot garanta cã în afirmaţia ”Diamantele au ca origini nişte cãrbuni …care ard ….” sunt douã propoziţiuni; diamantul arde şi el – şi imaginaţi-vã cât l-a costat aceastã experienţã pe celebrul chimist Lavoisier în anul 1774, spre a elimina ”excepţia” aparentã cã arderea diamantului ar fi în contradictie cu legea conservarii masei; astfel Lavoisier a dovedi univoc cã ”în natura nimic nu apare din nimic şi materia nu dispare“.
    Umanitatea ”nu i-a dedus costurile”, dar a şi neglijat descoperirea lui de atâtea ori – când a şi dat în gropi, chiar şi prin criza produsã prin creditele pe hârtie – unde nu era în spate nici-o muncã trecutã ! :
    ”Dereglementările, mişcarea fără nici-un control a capitalurilor” [@Florea Dumitrescu, august 16, 2011 la 1:58am] sunt cauze primare ale crizei globale. Deja criteriul de la Maastricht privind datoriile suverane – de 60% din PIB, semnalizase demult intrarea în excepţie = ieşirea din legitate (popii dau ”indulgenţe”, dar nu modificã Suveranitatea). S-a gãsit un rol statului (ieri famat de neo-liberalism): sã-şi utilizeze resursele naţionale, dar fãrã a fi investitor; a dracu’ gãselniţã cu ~politica de salvare de la faliment a marilor bănci, a marilor companii industriale şi comerciale, cu resursele statului~ acum nu mai este condamnatã ca INTERVENŢIONISM !
    Decidenţii îşi fac veacu’ cu ”concesiuni” la 4-10%, în condiţiuni pe care nu le-ar accepta niciodatã pentru bunurile lor proprii ❗

  25. 25 Mihnea Georgescu august 16, 2011 la 1:58 pm

    Nene Vasile,

    Aşa e, a ajuns Casino-ul din Constanţa mai ceva decât Zidul Berlinului!

  26. 26 Ioan august 16, 2011 la 3:00 pm

    @ off topic,

    si totusi de mare actualitate. Pentru cine este dispus la comparatii, eu ii propun sa-si vada de alte treburi. Buna oara, de consultat parintii si rudele in varsta, sa se convinga cum era cu programul ceausist de plati al salariilor si al pensiilor; ca nu era de joaca. Ca atata ii trebuia unui functionaras, oriunde s-ar fi aflat, sa nu faca plata la data programata. Ba mai mult, aviz amatorilor de comparatii, atunci cand data platii cadea intr-o zi de sarbatoare plata se facea anticipat. Pe cand azi; rusine, mare rusine. Si a propos de constatara crunt de reala din finalul postarii de mai sus ref la economistii. Da dle avea; dar numai economisti. Si … nu spun prin asta o noutate.

  27. 27 dlnimeni august 16, 2011 la 3:15 pm

    Vasile: ba eu cred ca da. Dar cred si ca, daca va simtiti in stare sa acordati, i-ati putea propune gloriosului presedinte citeva sedinte de consiliere familiala.

  28. 28 Victor V. august 16, 2011 la 3:28 pm

    @ off topic

    Ciudat este că „economiștii” lui NC i-au supraviețuit și acum dau lecții de macroeconomie. Despre cât de „bine” era pe vremuri – pe mine vă rog să mă scuzați că nu țin minte mare lucru. Îmi amintesc doar rațiile, cozile, programul TV de 2 ore și atmosfera sumbră de ghetou. Bine că „se dădeau” pensiile…

  29. 29 Regiunea Centru august 16, 2011 la 5:31 pm

    Cum a murit Nicolae Titulescu?

  30. 30 Vasile, august 17, 2011 la 6:28 am

    Regiunea Centru,

    „Fara aplauze”

  31. 31 Vasile, august 17, 2011 la 6:32 am

    dlnimeni,

    Consiere familiala ?

    Nu domnule , eu stiam ca ai sa cazi in greseala.Era vorba de alta Maria , Maria sa Poporul, si ca sa va parafrazez ar avea nevoie de „consiliere nationala”!

  32. 32 Vasile, august 17, 2011 la 6:35 am

    Mihnea,

    Merge si nu merge , sau ar fi mers daca primarul Berlinului ar fi fost Mazare , si nu Gorbaciov!

  33. 33 blogideologic august 17, 2011 la 7:01 am

    Economiştii lui Leonid Brejnev îi împănau discursurile cu citate din Kurt Lewin. Iar economiştii lui Nicolae Ceauşescu îl învăţaseră pe acesta să respecte riguros echilibrele macroecomice descrise în „careul magic al lui Kaldor”. Nicolae Georgescu-Roegen a fost şi el unul dintre economiştii consultaţi de Ceauşescu. Creşterea PIB-ului anual al României era de circa 10 % atunci. Fără loviluţia lui Tokes eram acum pe modelul economic People’s Republic of China. Un model economic de succes.

  34. 34 dlnimeni august 17, 2011 la 8:11 am

    Vasile: sunteti expert, oferiti-i si aceasta consiliere.

  35. 35 Vasile, august 17, 2011 la 10:03 am

    dlnimeni,

    Asta o poate face doar un parlament decent!

  36. 36 M.Voicu august 17, 2011 la 1:44 pm

    @ Victor V., august 16, 2011 la 3:28pm spune: «Ciudat este că “economiștii” lui NC i-au supravieţuit şi acum dau lecţii de macroeconomie.»
    * * * Cred cã, vã referiţi la:
    • 1)-Rata de acumulare – care viza, în primul rând, sporirea locurilor de muncã pentru generaţia tânãrã. Astãzi acumularea prin stat e chiar mai mare, deşi nu mai poate fi ”socialistã” şi le rãmâne mai puţin oamenilor care muncesc; cu ce sã-şi dezvolte întreprinderi private ❓ Eminescu scria cã-i tot una dacã ţii pasãrea în colivie, sau ai strâns de pretutindenea seminţele cu care ea sã se hrãneascã!
    • 2)-Ajutoare de stat pentru întreprinderile strategice care fac exporturi şi dezvoltã domenii cu impact economic şi tehnologic pe orizontalã, ’ce cã nu mai e permis pentru întreprinderile româneşti, da’ am vãzut la Alro, Petrom, Automobile Craiova – ca un fãcut, toate devenite ”investiţii strãine” de la care profitul pleacã de unde a venit capitalul – c’aşa-i în logica economicã; da’ a cui mai e guvernarea ❓
    • 3)-Era foarte rãu cu ”raţiile, cozile, programul TV de 2 ore şi atmosfera sumbră de ghetou”. Astãzi avem bucuria de a-l vedea pe Emil Hurezeanu în direct, dar… s-a schimbat numai andrisantu’ ! Tot d’aia ?
    • 4)-La: «Bine că “se dădeau” pensiile…», credeţi c’ar fi mai bine dacã nu s-ar da ? Ce-ar face econoMisticii Stolojeni cu o notã de debit de la aceia care au construit hidrocentralele şi turcenii, Borzeştii, Arpechimu’ Victoria-Floreşti ş.a., pe care le-au maniKulat ca când le-ar aparţine şi apoi lasã media sã ne bãlãcãreascã cã n-am fi muncit destul – dacã ei şi-au arogat puterea dar nu le-au putut conduce…

  37. 37 dlnimeni august 17, 2011 la 7:57 pm

    Vasile: Uau! m-ati coplesit.

  38. 38 Victor V. august 18, 2011 la 1:04 pm

    @ M. Voicu

    Cred că vorbim despre aceleași lucruri din perspective diferite.

    1. Nu înțeleg la ce vă referiți atunci când spuneți: „Astãzi acumularea prin stat e chiar mai mare, deşi nu mai poate fi ‘socialistã’ şi le rãmâne mai puţin oamenilor care muncesc; cu ce sã-şi dezvolte întreprinderi private”.

    2. Sintagma „ajutoare de stat” îmi dă frisoane. Și noi facem exporturi (în ultimul timp lucrăm mai mult în afara României), e drept de valori insignifiante comparat cu miliardele lui Nokia, Renault, OMV-Petrom, etc. Ultimul lucru la care m-aș gândi ar fi un „ajutor de stat”. Aș prefera ca statul să mă lase în pace și să nu se amestece deloc. Eventual să reducă taxele, dar nu aș numi asta ajutor, ci normalitate.

    Nu cred că ar trebui să ne sperie faptul că proprietarii unor companii ROMÂNEȘTI sunt străini. Companiile românești vor plati taxe aici și vor angaja mai ales români.

    3. Comparația este ciudată pentru mine. Simplul fapt că pot să plec din România când vreau face mai mult decât tot ce mi-ar fi putut oferi SSMD-ul. Sunt însă de acord că pentru cei mai în vârstă e mai greu acum decât înainte.

    4. Stolojan e cel mai bun exemplu de „economist” comunist cu pretenții de mare specialist în macroeconomie. Pentru mine a încetat să existe ca economist în momentul când a NAȚIONALIZAT valuta. Faptul că s-a pretins liberal la un anumit moment dat, nu are nicio relevanță. De asemenea presupusa sa experiență internațională (Banca Mondială) mi se pare foarte greu de observat.

    Am gasit în pagina lui din Wikipedia: „Ulterior, a lucrat pentru Banca Mondială și pentru Grupul Tofan”. Genială caracterizare!

  39. 39 teostanc august 18, 2011 la 5:53 pm

    Victor V.

    Spuneti
    Ciudat este că “economiștii” lui NC i-au supraviețuit și acum dau lecții de macroeconomie. Despre cât de “bine” era pe vremuri – pe mine vă rog să mă scuzați că nu țin minte mare lucru. Îmi amintesc doar rațiile, cozile, programul TV de 2 ore și atmosfera sumbră de ghetou. Bine că “se dădeau” pensiile””

    Adevarat, dar si acum, somaj, costuri ridicate pentru consevarea sau repararea sanatatii, importuri de grau, mere si pere, impredictibilitatea zilei de maine, miliardari de carton, oameni bogati care-i dispretuiesc pe ceilalti muritori, violenta si lipsa de cultura, program tv mai mult de 2 ore dar plin de oribilitati, copii de bani gata care calca cu masina bieti oameni fara mertan, exportul de forta de munca si de hoti etc.

    Romania a produs dupa capul locuitorilor ei sau dupa licenta: autocamione MAN, autoturisme Renault si Citroen, locomotive diesel electrice si electrice, avioane de transport si de lupta, masini blindate, nave petroliere de 120 000 tdw(Basescu a comandat o asemenea nava), autobasculante de 200t, prese de forjare de 15000 tf, hidrocentrale la Dunare, Olt, Motru, Bicaz, masini unelte, utilaj petrolier, combinate petrochimice si chimice.

    Personal o duc mai bine acum dar imi pare rau de Romania care a ajuns de batjocura. Un roman, emigrant in Italia ,de pe timpuri, spunea fiicei mele ca inainte se mai inserau in presa italiana si stiri bune despre Romania si romani, pe cand acum italienii sunt ingroziti de romani.

    Ar fi interesant sa faca cineva o analiza comparata.

  40. 40 M.Voicu august 18, 2011 la 10:10 pm

    @ Victor V., august 18, 2011 la 1:04pm îmi spune: ”Cred că vorbim despre aceleași lucruri din perspective diferite.”
    * * * DA
    -1. Rata de acumulare ajunsese cam la 28…32% – din care statul socialist a construit atâtea locuri de muncã. Acu’ le rãmâne mai puţin oamenilor care muncesc; cu ce sã-şi dezvolte întreprinderi private ?
    -2. Spuneţi: «sintagma “ajutoare de stat” îmi dă frisoane.». Şi mie; vãd cum decidenţii se îngraşã de la ”neajutoraţii” pe care-i ajutã – şi sectoarele parohiei lor falimenteazã ❗
    -3. Nu ştiu ce-ar putea fi SSMD-ul. În rest, Da
    -4. Stolojan a naţionalizat valuta doar de la întreprinderile de stat – fãcându-le mai dependente de cele private, comerciale – care-atunci şi-au ridicat al doilea rând de cartoane; parcã am dezvoltat undeva subiectul. Pentru ”Grupul Tofan”, când treceţi pe DN-1 pe lângã Victoria-Floreşti, sã ştiţi cã producea un milion de anvelope pe an
    @teostanc spune: august 18, 2011 la 5:53 pm, mulţumesc, aţi detaliat mai bine


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

%d blogeri au apreciat: