Citeam zilele acestea opiniile exprimate de unii ilustri anticomunisti, prin diferite editoriale, cu privire la evolutiile din ultimii 20 de ani, despre cum Romania a fost decomunizata de Traian Basescusi despre cum nimic nu va mai fi cum a fost.
Citind aceste lucruri mi-am amintit de un episod de cand eram premier, cand anticomunismul de cafenea devenise din nou popular, asa cum devine de fiecare data atunci cand nu sunt lucruri de spus pentru a convinge oamenii ca esti „mai bun”. Ma refer aici la acordarea sediului pentru arhivele Consiliul National de Studiere a Arhivelor fostei Securitati. Guvernul pe care il conduceam atunci ajunsese sa fie supus, pe nedrept, la tot felul de atacuri si presiuni legate de istoria PSD sau de istoria unora dintre liderii acestui partid. In fiecare zi, se trezea cineva sa acuze „securistii” si „comunistii” din administratia pe care o conduceam. Nu le dau numele acelora. Observ insa astazi ca unii dintre ei s-au trezit si au realizat ca nu tot ce zboara se mananca.
Revenind la subiect, imi amintesc ca, atunci, trecand peste atacurile nedrepte ale unor lideri de opinie si chiar membri ai CNSAS, am depus toate eforturile pentru a acorda Consiliului un sediu adecvat pentru depozitarea arhivei de dosare. Este vorba de celebra de acum Arhiva de la Popesti Leordeni. Atunci, anticomunistii de mucava nu au facut nimic pentru a asigura o locatie potrivita necesitatilor CNSAS. Primarul General de atunci – „antcomunistul” Traian Basescu – nu a facut nimic pentru a veni in sprijinul solicitarilor celor din Colegiu. Insa, nu-i asa, era mai simplu de dat vina pe guvern, pentru ca era format de PSD.
M-am intalnit atunci, atat eu cat si alti membri ai administratiei centrale, cu membrii Colegiului, pentru a gasi o solutie in vederea depozitarii dosarelor care urmau a fi analizate. Asa am ajuns la concluzia ca punerea la dispozitie a unui spatiu de depozitare al unitatii militare cantonate la Popesti Leordeni ar fi cea mai potrivita optiune.
Acum, ma uit cum si „marea” condamnarea a comunismului a devenit un fel de sueta, pe care o invoca toti intelectualii vexati pentru a-si justifica sustinerea pentru Basescu. Asta cu toate ca, timp de patru ani de la acel moment, partidul prezidential nu a facut nici cel mai mic gest pentru a transpune in actiune ceva din acel raport. Eu nu spun ca ar fi trebuit sau nu sa faca asta, ci ca nu mi se pare corect ca unor oameni care au fost privilegiati ai regimului comunist sa li se acorde credit pentru delimitarea din vorbe fata de acelasi regim. Vorbele nu costa nimic!
Protocolul poate fi citit aici.
Nu ştiu de ce îl mai aduceţi pe Băsescu în discuţie când el este cel mai elocvent exemplu de comunist veros , dornic de putere şi înavuţire, aflat în eşalonul doi al PCR, şi care îşi face cadre de rezervă din cei veniţi din eşaloanele inferioare. Comunismul, cu bunele şi relele lui va fi analizat de istoricii adevăraţi, nu de un terchea-berchea de Tismăneanu /co. Condamnarea sa a fost o chestie de joc de glezne a haitei băsesciene! Dixi.
dumneavoastra ati dat sediul, dl. Basescu a dat arhiva.
Atunci probabil la Popești Leordeni ,, s-au albit”multe dintre paginile dosarelor care nu se prea dorea a se face cunoscute. Poate premeditată a fost și dorința primarului de atunci , în speță actualul președinte de nu se acorda acel spațiu cu o mai mare securitate pentru documente. Dar , acum , privind peste ani mă-ntreb: oare chiar a fost(este) utilă constituirea acelui CNSAS?
@AN spune: ”mã uit cum şi „marea” condamnarea a comunismului a devenit un fel de şuetã, pe care o invocã toţi intelectualii vexati… nu mi se pare corect ca unor oameni care au fost privilegiaţi ai regimului comunist sã li se acorde credit pentru delimitarea din vorbe faţã de acelaşi regim. ”
➡ Ce loc au dat lui Panait Istrati gânditorii nou-convertiţi , spre recuperarea cinstei memoriei româneşti ❓ Nu întreb ❗
Dragos,
Scuza-ma dar dumneata insisti nedocumentat esti prost rau , prost informat nu Traian Basescu a dat arhiva el a ascunso!
Dear all, diferente,
Reluarea acestui subiect cu Traian anticomunist din pacate nu sunt file de poveste , cine la cunoscut doar in treacat fie spus, in momentele lui „bune”, inainte de 1989, cunoaste ca Traian anticomunist este deja o gluma proasta !
Adica daca AN era un comunist pregatit si propulsat oligarhic de familia comunista ,Traian in schimb era acela care ar fi calcat pe cadavre doar ca sa fie in fata unui Trofin,Nastase,Voicu…..
Pentru ca tot se doreste un dialog intelectual care ar satisface „grămăticii” nostri as spune ca prin comparatie cu alti fosti si /sau actuali comunisti , Traian Basescu a fost un Tanase Scatiul!
Citeam ieri in Evenimentul Zilei
Emil Boc merge în vizită în China
„Premierul va participa la ceremonia de deschidere a celei de-a 26-a ediții a Jocurilor Mondiale Universitare
Jocurile Mondiale Universitare se vor desfăşura în perioada 12-23 august la Shenzhen, în China.
La eveniment vor lua parte oficiali din peste 180 de ţări, printre care se numără preşedinţii Mozambicului, Boliviei, Republicii Fiji, Republicii Sri Lanka şi prim-ministrul Ethiopiei.”
Nu credeti ca ar trebui facute interventii la DNA sa-l trimita pe Ioan Paun inapoi la post in China, nu de alta dar daca Boc nu a gasit alt motiv de ajuns in China e clar ca nici MAE nici SIE nu mai fac mare branza in zona.
Daca n-au reusit organizarea unei vizite oficiale poate macar sa fi facut o bilaterala.
Am auzit ca nici ambasador nu mai avem in China de vre-o 8 luni.
Unde sunt vremurile din 2001-2004 cand chinezi vorbeam de prietenii nostri romani?
Acum am ajuns la nivelul Mozambicului si Etiopiei. In asa companie cred ca in loc de investitii Guvernul Romaniei se va alege cel mult cu ajutoare umanitare.
@cititorul
boc si china….baba si mitraliera 🙂
Da’ de ca sa-l mai trimita pe Paun in China, nu-l avem acolo (la Shanghai) pe marele PROCUROR Florin (Marius) TACU….!? Pai, relatiile diplomatice sunt „la cel mai inalt” nivel, nu-i asa ?!…..Vai de capul diplomatiei romanesti ! ….A ajuns precum Vulpe(a) in jacuzzi 🙂 …adica in pielea goala 🙂
În general o bancă de tip central (Fed sau BCE) poate să influenţeze economia unei regiuni (statul federal USA, ori zona euro din UE) prin două tipuri de politică monetară, foarte distincte. Primul tip de politică monetară se referă la intervenţii în economie prin rata dobânzii bancare directoare şi prin tipărirea de bani. De obicei se începe cu micşorări graduale ale ratei dobânzii bancare directoare. Asta are efect de stimulent al economiei. Dar la un moment dat, inerent, se ajunge la rata dobânzii bancare directoare „zero” (sau foarte aproape de zero). De la acest moment începe tipărirea de bani. Dar amândouă abordările ţin de acelaşi tip de politică monetară. Însă tipărirea de bani are efect asupra economiei numai până la o frontieră chemată „capcana de lichiditate” (liquidity trap). De la acest moment, orice injecţie de bani în economie nu mai are efect, cererea de bani devine elastică. Destul de recent a fost inventat un nou tip de politică monetară care poate să treacă peste „capcana de lichiditate”. Cel de al doilea tip de politică monetară este desemnat prin acronimul QE (de la Quantitative Easing). Aici se începe printr-o operaţiune pe piaţă deschisă (Open Market Operation sau OMO). Foarte recent, domnul Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene, a ordonat o asemenea operaţiune pe piaţă deschisă (care este de fapt doar prima parte din QE). Astfel, BCE a început să cumpere obligaţiuni de stat ale ţărilor fragile din zona euro. Ceea ce a redus presiunea de creştere a dobânzii promise de aceste obligaţiuni de stat la maturitate. BCE a făcut o politică monetară bună, printr-o operaţiune pe piaţă deschisă, dar nu a făcut un QE complet. Pentru QE complet ar trebuie să înscrie aceste titluri cumpărate în bilanţul de patrimoniu, prin ceea ce se cheamă „expanding the balance sheet”(extensia bilanţului de patrimoniu).
M.Voicu
Nu prea inteleg ce are Panait Istrati cu subiectul. Nici nu prea inteleg ce vroiati sa spuneti, chiar facand abstractie de subiect.
Stiu insa ca in calatoria sa in URSS, a rostit celebrele vorbe:”vad ouale sparte, dar unde e ompleta?” Semn al departarii imediate de orisice simpatii comuniste a avut pana la acea vizita.
Oamenii sunt polimorfici, iar cei care ajung conducatori cu atat mai mult…
Intelectualul de cafenea este intotdeauna contra sistemului, el cauta sa mascheze lipsa reusitei personale, are intotdeauna solutii ingenioase, elaborate in tihna in capul sau frustrat!
Mai grava este categoria celor care, desi intelectuali autentici de cafenea, privesc in palma puterii si clevetesc „echilibrat”, poate-poate se va intampla minunea asteptata de o viata, basculand convenabil apoi…
Mai exista si categoria intelectualului care nu bea cafea, care isi vede de ale lui in particular, refuza expunerea publica intrucat adevarurile de tot felul sunt prea evidente!
In sfarsit, mai exista si cei auto-suspendati din realitatea imediata, sclavi ai unor teorii avantgardiste mult prea elevate ori de interes restrans.
Asta-i toata gama, dar la ce folosesc ei? In afara de munca la catedra, rolul lor in societate este minim! Are vreun sens sa-i analizam?
Cred ca pierderea alegerilor din 2004 se datoreaza unei importante exagerate acordata acestora, in dauna unui pragmatism electoral simplu, pur politic si pur ticalos, la are actualul s-a dedat in mod natural. Nu-i bine nici asa, nici asa.
Intelectualul este mereu in rolul de a-si cauta motivul existentei, ca si cum ar fi un chelner intr-o tara in care se cauta numai tinichigii, ori invers. De ce oare nu intelege ca puterea, oricare ar fi ea, nu are nevoie de el? Nu are nevoie de persoane anume, ci de scopuri implinite, nu importa cine, ce si cum, detaliile se pot acoperi, gura intelectualului mai greu!
Raman la parerea mea, intelectualii au pretentii exagerate pt un rol minim, in general.
@ blogi,
s-a retras si Marcus? Sa nu mai treaca de moderatori? E o moda?
Olbia! Olbia! Jean-Baptiste Say şi politica de la Bug a lui Ion Antonescu. Politică aprobată într-o primă fază de omul politic britanic Winston Churchill (vezi Memoriile sale consacrate celui de al doilea război mondial).
O anumită doză minimă de inegalitate socială e suportabilă. Tulburările publice grave de acum în oraşele britanice sunt consecinţa exacerbării inegalităţilor sociale până la o cotă insuportabilă prin politica economică neoliberală.
Oare merita atata atentie din partea DUMNEAVOASTRA acest „ins”???Eu consider ca……..nu.
Cica sa discutam si latceva decat despre Basea in legatura cu datoria americana si in legatura cu distribuirea discriminatorie a fondurilor de catre guvern si despre ce a insemnat Revolutia portocalie la Kiev?
https://nastase.wordpress.com/2011/08/05/disclaimer-update/
bun . Am ceva de zis despre vilonetele din Londonistan:
http://vremea.forumgratuit.ro/t330-societatea-la-rascruce-pe-marginea-si-a-jafurilor-din-londonistan-si-a-asasinatelor-din-norvegia#717
@ florin m., august 10, 2011 la 4:51pm îmi spune: ”Nu prea inteleg ce are Panait Istrati cu subiectul.”
* * * Ştiţi bine, dupã referirea pe care aţi dat-o. Eu am scris la subiect – pentru cã textul de bazã face referire la “iluştri anticomunişti”; am vrut sã nu rãmânem numai cu glumiţa.
Cel putin din perspectiva consecintelor asupra drepturilor omului, violentele si jafurile din Marea Britanie ar merita o atentie si o analiza sporite. Judecand dupa tinta lor de criminalitate pura si dupa absenta oricaror revendicari politice, „BlackBerryada”, prin ea insasi, nu a fost un atac la adresa sistemului. Plutoanele de tineri raperi de culoare, care spargeau si jefuiau razand, habar nu aveau de programe sau regimuri politice, de stanga sau dreapta etc., ci ei o faceau pentru ca pentru asa ceva fusesera convocati (la o ora a surprinderii maxime, ce parca s-ar fi inspirat din atacul de la Abbotabad!), dar, mai ales, pentru ca stiau ca actiunile politiei vor fi paralizate de „politically correct”. O analiza la cald este un joc periculos, comenta BBC, dar, am putea adauga, si mai periculoase ar fi analizele ghidate dupa aparente, ce incearca a se impune cu insistenta observatiei, dar care se pot dovedi piste false sau „indicii” deliberat toxice. Asemanari multiple cu unele acte de violenta din US sunt evidente, dar cea mai nelinistitoare este posibilitatea, probata deja, ca minoritati etnice inarmate (US) sau suficient de vocale si de active infractional (UK) sa terorizeze si sa controleze majoritatea populatiei. Cea mai palpabila urmare a acestor evenimente va fi, cu certitudine, ingradirea drepturilor si libertatilor democratice, aplicabile nu numai minoritatii infractoare, ci si majoritatii oneste, ceea ce ar fi o mare incorectitudine politica. „Vom readuce ordinea pe strazi” (David Cameron) poate insemna multe lucruri, intre care si inducerea psihologica a reflexului de teama vizand iesirea in strada pentru proteste/demonstratii democratice sau inhibarea politica a acestui gen de actiuni.
@nastase. De acord, dar expresia-aia cu linsul dosarelor a fost naşpa rău.
Totuşi, a fost „reevaluată” într-o poezie din cartea superbă a lui Marius Ghilezan, „Ţigara unui viitor de paie”. Merită citită. Din plin.
Ciclul istoric şi timpul individual http://sergiusimion.blogspot.com/2011/08/pariul-cu-istoria.html
@AL,
NU ” ins ” ci posedat, iară cu dracii trebuie luptat ca să-i dăm de bordură şi când rădicăm piciorul să NU mai mişte ! AMIN !
NU trebuie slăbit acest posedat…. bombardat non-stop c-avem cu ce, arză-l-ar focul veşnic al Iadului c-a distrus viitorul copiilor , a grăbit sfârşitul bătrânilor şi din cauza lui şi-a dezmăţului pe BANI PUBLICI la care se tooot dedă gaşca de impostori şi tupeişti , ” onor ” gubern, noi toţi NU mai ” avem timp pentru toate ” dar SE IMPUNE să NE INDIGNĂM !
Ce intenţii au posedaţii pt moment încă la putere :
Nu este exclus ca Guvernul sa incerce sa profite de criza, pentru a lua masuri absolut inacceptabile, care pot duce practic la desfiintarea statului. In mediile apropiate de putere se vehiculeaza urmatoarele idei: concesionarea sau privatizarea sistemului sanitar si de invatamant superior; privatizarea ultimelor active pe care le mai detine statul in sistemul economic.
Deci să gândim pozitiv şi să rămânem pe redute…. ar fi păcat să ne confruntăm în continuare cu criză şi criţă non stop-toarăşu bă-SECU…
Câştigăm alegerile musai şi musai şi MUSAI ! NU avem de ales !
M,Voicu
Pai, daca intreb este tocmai pentru ca nu sunt tocmai lamurit si gasesc nepotrivit sa presupun. Nu cautam nod in papura, in nici un caz.
Domnule Nastase. Va rog doar o parere de expert chiar dac nu-l publicati!
Subject: FW: Atentatele de la OSLO
Oameni nevinovati au murit
Israelul a aruncat in aer sediul guvernului norvegian si a asasinat, prin intermediul unui zombi francmason, zeci de copii ai politicienilor laburisti, la o zi dupa ce ministrul de externe laburist al Norvegiei a declarat ca va recunoaste statul palestinian, cerand totodata ca ocupatia evreiasca a Palestinei sa inceteze imediat.
Acesta este raspunsul la intrebarea clasica „Cui prodest?” – Cui ii foloseste acest atentat?
Cel putin 90 de persoane au murit si peste 100 au fost ranite, vineri, in ceea ce este un atentat fara precedent in istoria capitalei Norvegiei. O explozie langa sediul Guvernului, urmata de un atentat intr-o tabara de tineri, un pachet suspect detectat la o televiziune si amenintari cu bomba intr-un tren care mergea spre aeroportul din Oslo sunt evenimentele care au zguduit, vineri, Norvegia. Explozia de la Guvern a fost urmata la scurt timp de inca una, putin mai tarziu televiziunile de stiri anuntand un atac armat intr-o tabara de tineret de langa Oslo, unde tinerii membri ai partidului de la putere aveau o intrunire.Autorul atacului armat de pe insula norvegiana Utoya a impuscat in cap mai multe persoane ranite de rafalele de gloante lansate intial la intamplare catre multime si apoi a fugarit o parte din victime pe toata insula, sustin martorii atentatului de la scoala de vara a tineretului laburist. Anders Behring Breivik, norvegianul de 32 de ani retinut de politie, apare pe o lista din anul 2008 a masonilor lojii norvegiene St. Olaus TD Three pillars, ce a fost publicata pe site-ul televiziunii nationale TV2.
Totodata de pe contul de facebook al atentatorului (blocat intre timp) unde acesta isi declara apartenenta la secta francmasoneriei (ce grijulii sunt cei de la facebook!) a fost salvata o fotografie in tinuta masonica. Francmasonul a sosit pe insula Utoya imbracat in politist si a inceput sa traga cu arma in cei 700 de copii si tineri cu varste
intre 13 si 25 de ani, dupa ce li s-a adresat sub pretextul ca vrea sa le povesteasca despre atentatul din Oslo. El a fost vazut, de asemenea imbracat in politist, in apropierea locului exploziilor din Oslo cu doua ore inainte de incidentul de pe insula. Un ofiter de paza de pe insula Utoya spune ca suspectul s-a deplasat pe insula intr-o dubita argintie si ca acesta purta vesta antiglont si avea un pistol si o puşcă automată.
Anders Behring Breivik a fost arestat chiar pe insula unde a avut loc masacrul tinerilor laburisti. In cadrul acestui partid (de guvernamant) se discutase anterior o motiune care solicita sanctiuni militare impotriva Israelului daca acest stat continua bombardamentele aviatice impotriva administratiei Hamas si a populatiei palestiniene din Gaza .
Cu doar o zi inaintea atentatului, ministrului de externe norvegian a declarat in tabara tinerilor laburisti de pe insula Utoya, cu o verticalitate de admirat, ca Norvegia trebuie sa recunoasca statul Palestinian, iar ocupatia evreiasca a teritoriilor palestiniene trebuie sa inceteze imediat.
Vezi aici un articol pe site-ul televiziunii nationale TV2 care prezinta vizita ministrului de externe in tabara in care a doua zi a avut loc masacrul. In articol apare o imagine in care este vizibil un banner cu mesajul „Boicotati Israelul!”
Va rog accepati acest banc…
Din totdeauna…
„De ce nu sunt lovituri de stat în SUA?
Pentru că e singura ţară din lume care nu are ambasadă americana” .
Aud că nu va mai fi studiată istoria României în învăţământul preuniversitar din ţara noastră. Istoria României va fi amalgamată indefinit cu Istoria Universală. Ceea ce poate că nu-i lucru chiar aşa de rău, cum ar părea la prima vedere. În acest cadru şi-ar găsi prea bine locul şi interpretarea protocronismul românesc. Care a fost blamat de culturnicii GDS stipendiaţi de speculatorul financiar George Soros. În Raportul Tismăneanu, pe protocronism s-a focalizat negativ ca sursă a comunismului românesc şi justificare perenă a ideologiei noastre naţionaliste. Însă protocronismul este latura românească a universalismului cultural. Care se manifesta prima oară la Sais (citiţi-l pe Novalis, Discipolii la Sais), în „delta biblicelor sinte” (Mihai Eminescu), pe vremea celei de a 26-a dinastii egiptene. Atunci delta Nilului şi delta Istrului erau legate de nave milesiene, Nicolae Densuşianu avea dreptate. Zamolxismul arată pruncia noastră de popor precum şi „fuga” în Egipt a întemeietorului spiritual autohton antic. Tracismul arată o „socii”-alizare a locuitorilor autohtoni după ce imperiul arian (al lui Cyrus cel Mare şi Darius cel Mare), apoi cel helenistic, era înlocuit cu imperiul Romania. Tot în această amalgare a istoriei României cu istoria Universală şi-ar găsi loc discursiv Romania Neoacquistica.
ÎNTRE PREMIERI
După tet a tetul de azi dintre premierul Chinei şi cel al României, primul ar fi declarat într-un cerc intim :
– Bucuraţi-vă ! Boc este “chinez”…de-a binelea !!!
Am de zis ceva despre Londonistan
http://vremea.forumgratuit.ro/t330-societatea-la-rascruce-pe-marginea-si-a-jafurilor-din-londonistan-si-a-asasinatelor-din-norvegia#717
cineva spunea ca dvs. ati dat sediul ,iar basescu a dat arhiva. de aceea nu mai are dosar la cnsas dl.presedinte???????!!!!!!!!!
@ Logos,
ala e un dement, nimic mai mult. Doar nu-ti inchipui ca, daca ar fi fost pus de masoni, sefii aia nu s-ar fi gandit la consecinte si la imaginea lor, ulterioara atentatelor… Mai degraba s-a inscenat inregimentarea nebunului in randul masonilor pt imaginea publica vis-a-vis de globalizare. De altfel, elitele europene, complet retrograde, vor face chestii si mai tari, numai pt a-si conserva status-quo- ul. Cand se vor trezi ca au de hranit populatia Europei care uite ca iese pe strazile a tot mai multe orase europene, vor pune bastoanele pe ei dar nu-i vor hrani pt ca, de acum incolo, statele vor fi tot intr-o criza… criza care nu-i opreste de la constructia de telegondole, festivaluri de moda si de tot felul, atacuri asupra unor state definite apriori ca teroriste, etc. Pt astea au bani, pt subventionarea hranei si a restului de nevoi nu mai au, e criza!
Cand popoarele Europei se vor trezi, vor afla o elita europeana formata din conti si viconti, baroni, baronese si baroneti, toti stupid de prosti si incapabili, dar indecent de bogati.
Tot acolo se va ajunge, la globalizare, fie cu burta lipita de spate, fie cu ea plinuta, dar ma rog, e dreptul lor sa-si apere, prin orice siretlic, averile. Popoarele nu au insa dreptul de a se lasa prostiti, prostia ar trebui sa fie cel mult punctuala, sa se poata nominaliza, nu un fenomen de masa.
Cartalismul este unul dintre cei doi piloni teoretici pe care se sprijină aşa-numitele „finanţe funcţionale”. C(h)artalismul permite o trecere facilă de la descriptivul economic la prescriptivul economic. De asemenea cartalismul îngăduie o distincţie clară (şi să fie marcată opoziţia) între sistemul bănesc de tipul „fiat money” şi sistemul bănesc de tipul „banul fungibil” – sau „commodity money”. Cartalismul mai afirmă limpede că sistemul bănesc de tipul „fiat money” poate fi mai uşor folosit în politica monetară de stimulare a economiei, decât sistemul bănesc de tip „banul fungibil”(commodity money).
Sa reflectam!”Democraţia înseamnă guvernare prin dezbatere, dar este eficientă doar dacă îi poţi opri pe oameni să vorbească.
Clement Atlee”
Arhivele CNSAS oricum nu mai contează astăzi în natura efectelor politice. Răul a fost deja făcut. Deconspirarea ar fi produs efecte în anii ’90.
Eu cred că acum arhivele CNSAS ar trebui să folosească mai ales istoricilor care să re-scrie cât mai corect istoria României din 1945 până în 1989. Eu, de la început, mă aşteptam la un raport foileton cu o astfel de istorie publicată pe un site. Arhiva Naţională a publicat nişte fotografii (nu şi fondul cinematografic, care este poate şi mai important) cu personaje care „sună” cunoscut, dar despre care nu ştim în mod real mai nimic. Din minima mea experienţă ştiu că nici un personaj istoric nu a fost exclusiv bun sau rău. O istorie adevărată ar trebui să reflecte adevărul şi nu să facă judecăţi de valoare.
@blogideologic, august 11, 2011 la 1:55am ne dã o referinţã de analizã mai profundã: Ciclul istoric şi timpul individual http://sergiusimion.blogspot.com/2011/08/pariul-cu-istoria.html .
E prea elaboratã sã comentez aici; poate gazda blogului va crea o ocazie…
➡ Aici menţionez cã am gãsit-o ca din greşalã întrucât a fost întârziatã la moderare pânã dupã ce citiseem eu – când postarea @blogideologic, august 11, 2011 la 1:55am n’apãruse ❗ DECE oare ?
Un coleg mai sus sugereaza ca niste arhive masluite ar folosi istoricilor.
Pai arhivele respective masluite au folosit deja la condamnarea comunismului si la necondamnarea comunistilor!
Ce usor este sa fi usor, si sa vezi doar ceace se vede!
Societatea la rascruce – pe marginea si a jafurilor din Londonistan si a asasinatelor din Norvegia
La prima vedere nu este nici o legatura intre asasinul din Norvegia amator de Tepes Voda si “revoltatii” din Londonistan.
Insa ambele violente sunt ca aversul si reversul monezii….
Si in ambele situatii se uita cu amabilitate ca statul asistential nu era cel socialist (mama ce asistenta iti dadea tov Ceasca ! erai imediat “vagabond” si “parzit” si te incadra el in munca …pe vre-un santier la lopata ! iar in URSS te apuca dorul sa tai copaci prin Sibir !!)) ci capitalist dezvoltat.
Se escamoteaza adevarul. Adevarul este ca apoape orice societate se bazeaza pe faptul ca va asigura un minim de subzistenta membtilor sai “corecti” (adica care respecta un minim de reguli). Minimul depinzand de dezvolatarea economica societatii . Ori de cate ori minimu nu este respectat ori se ivesc resurse noi care sunt apropiate preferential * de clasa superpusa fara a da contrapestatie ”vulgului” se lasa cu sucar **
Iar societatea noastra , “occidentala” sau de vreti “iudeo-crestina” a cam incalcat pactul in ultimii 30 de ani de la Regan incoace. Unii au deveit tot mai bogati tragandu-si tot mai mult din produsul social si fara o contraprestatie pozitiva *** . Sub coana Tina Thatcher Reagtu Unit a devenit, in ultimii 30 de anim avantgarda politicilor neoliberale in EU. A devnit cea mai inegala tara din EU, si una din cele mai inegale din tarile dezvoltate, somaj mare, cu cea mia mica rata de ocupare a fortei de munca , aproape un sfert din populatie sub limita saraciei, excluderea sociala (cea mai mica mobilitate sociala din tarile dezvoltate, lipsa de oportunitati vezi rata de ocupare a fortei de munca, vezi rata celor care chiar daca muncesc sunt SUB pragul saraciei, vezi faptul ca UK e tara din EU care a creat cele mai multe joburi in ultimii 15 ani, dar in acelasi timp rata saraciei a crescut), prospectul de a fi incatusat de credite (credite pt educatie, credite pt consumul zilnic, credite pt locuinta,etc). De fapt urmasul ei Major s-a laudat ca face dumping social (acesta a fost pretul pastrarii industriei textile engleze intr-o lume tot mai globalizata). Mai mult deact o incalcare a pactului social in Regatul Unit a avut loc o barbarizare a societatii . Dezolantul spectacol de azi in care vandalismul si talharia apr ca ingrediente ale prostestuluj arata limitele culturii actuale ale Regatului Unit . Sau starea subculturala a alora . Adica sistemu asta ne duce la cestii de barbarie vandalica urmare a “americanizarii” Europei (inclus Marea Britanie). Pana la urma e irelevant daca ce se intampla in uk e vandalism sau proteste. o societate care genereaza fenomene de genul asta e o societate falita, mai ales daca o contrapunem cu exceptia engleza din sec XIX si XX cand Marea Britanie a preferat evolotia revolutiei. Sa ne amintim ca in timp ce Europa facea revolutii in Marea Britanie sindicatele faceau mitinguri – ptr vot , 8 ore de munca samd – si ca proptipendada prefera sa discute decat sa reprime . Sa ne amintim de romanul Forsithe Saga unde o greva generala in anii 20 prpduce ceva plictiseala, neplaceri isna fara violente “continentale” (fie America de Nord ori Europa). Civizilizat adica pasnic .
Daca Regatu Unit a reusit sa strabata sec XIX si XX fara mari cafteli in strada si azi au loc scene din astea este este vorba un esec al intregii societati si mai ales a celor care si-au impus ideologia in ultima generatie … si de americanizarea societatii in ansamblu.
Vandalismul si talharia sunt un subprodus natural al sistemului capitalist american (vezi Hell Angles , “bubuielile” din anii 50 , bandele de orice fel specific americane samd ). Am zis american nu englez ori chiar german . tine se specificul american – nu atat ca o realitate geopolitica recenta cat ca urmare a spatiilor libere pe care Sua le-a cucerit (pe dracu libere le-a luat cu pusca de la indieni si mexicani!) si lipsei unui inamic teritorila apropiat care a permis un stat lax . Si cum mai zicea un personal de roman politist suntem o societate violenta, nesabuita si organizta. Crima organizata este pretul pe care il platim!” Bandele au fost intotdeauna si peste tot prima organizare care a trancens filiatiei de sange . Le-a avut si Europa in perioada Evului Mediu Intunecat inainte ca Regii sa isi impuna Statul In plus bandele au fost intotdeauna peste tot modul in care s-au aglutinat si manifestat respinsii si neintegratii in sistem.
Si acum venim la statul providential sau asistential. Statele capitaliste in conflict ideologic cu sistemul socialist au inventat statul asistential . Au pus botnita si frau capitalismului , l-au domesticit si au dat un bacsis consistent elementelor care riscau sa produca cele mai mari dezordini . Sau de preferati au platit taxa de protectie (pizzu) ptr a fi acceptat incalcarea acordului prim : ma lasi sa traiesc ! “Da draga” zis-a capitalistu” te las si te rog primeste suma asta ca sa faci nimic ! “ . In schimbul acelei sume (bune!) capitalistu si-a permis sa faca in liniste ce au facut cu galagie landlorzii in timpul lui Morus – sa lase mase largi fara posibiliatea de subzisntenta ! Fara sa intmapine rezistenta! Mai mult au folosit propagandistic bacsisul asistentei – in Canada de ex traiai mai bine luand Welfare decat un cetatean al unei republici socialiste muncind !!
S-au folosit de acest bacsis ca , sub lozinca mondializarii , sa exporte locurile de munca catre tari unde salariile erau mizere . beneficiile obtinute chiar diminuate de bacsisul Welfare erau motivante. Sub acoperirea bacsisului Welfare au importat mana de lucru**** din diferite zone ….
Ar mai fi de zis ca in ultimii 30 de ani s-a instaurat o mentalitate “totul acum!” . Modelele sunt cativa cantareti (si cateva cantarete cam fara voce da cu nuri!) , cativa sportivi cu castiguri extravagante , unii speculatori gem Soros , Ivan Cel Groaznic si de ce nu “magnati” ai furtului gen Berezovski. Vechiul model – munca , seriozitate , devotament , pragtire care era incunat d esucces la final de cariera este depasit! (si modelul asta era comun atat stangii cat si dreptei!)
La toaNte acestea Stanga – in special cea noua post68ista si-a adus un sprijin entuziast (si tembel) crezand ca “socialismul” insemana sa stai s atai frunza la caini si sa ai o masina mai buna decat Trabantul/Moscviciul muncitorului din lagarul socialist . Sucarita de lipsa de “combtiviatte revolutionara” a muncitorimii s-a orientat spre “eliberaree sexuala” spre Marcuse si alti francfurteri si spre categoriile marginale . In plus a inventat “multiculturalismul” si “corectitudinea politica” care ai fost imbratisate cu entuziasm de dreapta . Si sub conducerea ei din 68 incoa protestul a devenit propria sa cauza. Nu se mai protesteza impotriva a ceva , ptr ceva ci ptr PROTEST. Ptr confuzia mintala a
“protestului” a se vedea Miliardarul de Michael de Saint Pierre (scris in urma “protestelor” din 68 … cand mica bughezie a fost dezgusstata de lipsa de orizont revolutionar a muncitorimii). Si in numele a nu stiu ce cultura a devenit contracultura si scoala a fost “eliberata” de servitutile “conservatorismului” .
In plus in numele eliberarii samd nu a facut gat ca in zonele defavorizate traficul de droguri a devenit industrie . Sau a gasit “scuze” fara sa se mire ca “opresorii” se acomodau ciudat de bine cu aceasta realitate .
Asa au ajuns la situtia actuala de violenta difuza din societate … Rezultatul degenerescentei produsa de multiculturalism, corectitudine politica si ultraliberalism este aceasta reaparitie a ce se numea in regatu lu Luis 15 “emotion” . Adica rascoale (“riots”) care poa au o motivatie sociala insa manifestrea este aberanta (vandalism si talharie) ca si aceste riots din Pakistanu Briton. Si auziliar sunt si ele un produs multiculti – cu cat mai multe cu atat mai rau .. ca inseamna fara nici una. Si lucruile sunt mai vechi …
Huysel va spune ceva ? Hooligans ?! Viermele este in mar de decenii . Nu va iluzionati ca unii sunt fascisti si altii “democrati” .. un ins cu bata in mana spargand capete si vitrine doar ptr a-si satisface pornirile primare este un esec social . Adica al societatii ca ansamblu . Candva Anglia a fost scena unei greve generale … fara capate sparte . Nepotii grevistilor din anii 20 au devenit hooligans ai stadioanelor . Accpetati de societate ca deh se defulau si mai bine sub stegaul lu Arsenal decat inarmanti de Arsenal si sub Union Jack. Lumea buna inclus stanga “moderna” (aia care a dus la multi-culti si la corectitudinea politica de nu mai poti zice oaie/pisica neagra ) credea ca este o supapa de defulare a “prostimii” .
Cum sa va spui – in orice societate exista unii carora le place violenta . Vor fi prezenti in primele randuri indiferent ca este “revolutie” fie ea “comunista” fie “fascista” ori ca este un pogrom sau cafteala intre Legiunea Granata sau Nova Guardia ori Armata Ultras (observati incaratura simbolica de maxima violenta ? ). In Franta ,sub numele de “casseurs” de zeci de ani sunt dusmanii declarati ai fotelor de ordine (bras gros) a CGT . “Crezul” lor este violenta exprimata prin lant , bata, cutit ori sticla incendiara . Intre ei si Brevic “fascistul” nu este nici o diferenta (minus ca “fascistul” are niste lecturi si este grafoman). O societate care se respecta ii tine in frau . Repet societatea engleza i-a tinut in frau – si meritele sunt si ale Trade Union si ale aristocratiei britone si ale burgheziei engleze in egala masura . Daca Regatu Unit a reusit sa strabata sec XIX si XX fara mari cafteli in strada si azi au loc scene din astea este un esec al intregii societati si mai ales a celor care si-au impus ideologia in ultima degeneratie …Dreapta prin abandon programatic in numele pietei. Stanga prin imbecilitate .
Si fiind aici trebuie sa zic ca violenta difuza fara frana culturala poate sa para si ca un reflez al “traditiei” care “respinge” modernitatea.. Marea f\difernta dintre Brevic si aia din Londonistam este ca Brevick a avit bani si , c4redea el, o motivatie “intelctuala”.
Insa daca ne uitam in lume observa ca si tari mai putin dezvoltate au probleme asemantoare. Mexicul are o criminalitate ridicata. Si alte tari latino-americane.
Ins aunt si tari nu chiar cele mai bigate unde unde inegalitatile sunt mai scazute, unde accesul la educatie e mai mare, unde sunt programe de integrare si basolut deloc neintamplator nu au aceste probleme cu gestionarea violentei.
Fiindca despre asta este vorba gestionarea violentei latente. Nu va faceti iluzii … ca si atentatul lu Brevic sau McVeight ori cel din gara din Bologna ori omoru de la Colombine sunt consubstantiale cu dezordinile din Londonistan ori noptile de foc parizene.
Si usor cam alaturat. Statul asistential a fost folosit ca propaganda procapitalista si in Romania. Cel putin in Romania statu suprasistential a fost varful de lance al conestatrii “comunismului” . Cica ca cum “adevaratul capitalism” dadea totu gartis ca in RFG si numa comunismu il impedica pe Iliescu sa dea ca in Germania ! Si daoi si,lupta si povesteste cum daca ne votati (CDR) la primarie facem un cartier mai ceva ca Primaverii … lupta cu blocotetele comuniste ca va da Ratiu vile , cu Budeanu si alti antocomunisti de la TV R Libera in voiaj prin Occident sa ne invete ce bine se traieste in capitalism samd.
Si agresivitatea bine stimutata a votacilor CDR si pre urma ADA.
Acum se dezic . in modul cel mai violent ….
Si in final … se pare ca rezultatele neoliberalismului se vad si in Israel ….insa fiindca ei inca au o cultura nu dau foc …
* de ex feudalismul timpuriu cunoaste aparitia plugului greu cu plaz tras de cai inhamati )adica cu ham “modern” ) Randamentul creste enorm, de defriseaza Franta, tarile de jos , Germania . Plusprodusl este insusit mai ales “in sus” si apare secolul catedralelor – ins ase avea mare grila – grija inca neegalata !- ca producatorul sa nu beneficieze. Si la finalul epocii catedralelor, excat inatea ciumei celie mari avem rascoale taranesti in Franta si Anglia . Mai tarziu (explicabil ptr intrazierea normala) un razboi taranesc in Germania
** cazul Chinei. Nspe dinastii . Ultimul dintr-o dinastie :”ctitorea” mai dihai ca Impuscatu. Rascoala, se schimba dinastia , noii dinasti contruiau mai cu grija si dupa 3-400 de nai mai aprea un “ctitor de vreme noua”. Iar rascoala samd. Noile contrictii puneau un pret prea mare in carca taranilor.
*** Hm Este de inteles averea unui Agnelli. Adica FIAT . Contraprestatia sa se numete FIAT, Alfa Romeo, Lancia , Ferari , Maserati si dracu mai stie ce (FIAT inseamna si tractoare si autocamioane si avioane ) adica multe locuro de munca . Daca el da de dracu luma din Italia se inscrie la somaj ! Insa berlusconi este cel mai bogat italian . Contrapestatia sa?? Merge la curve !! Idem fam Ford si Krupp – uneori injurati ca patroni, niciodata constestati dpv al contraprestatiei sociale !
**** Chiar sunt curis ce este cu atatia emigranti in SUA. Nu informaticieni ci necalificati in special din zona latino . O economie bazata pe mana d e lucru slab calificata si slab platita ? In anii 70 URSS a mizat pe o astfel de economie si azi unde este URSS ? Nu E!
Fostul şofer al premierului s-a îmbogăţit, în şase luni, cu peste 65.000 de euro
uma este de aproape 20 ori mai mare faţă de salariul pe care îl câştigă de la stat.
Marius Buzea, consilierul premierului Emil Boc, a adunat în conturi, doar în acest an, peste 65.000 de euro, reiese din ultima sa declaraţie de avere. Asta în condiţiile în care mai avea în conturi încă 55.000 de euro. Consilierul n-a specificat cum a reuşit să adune, în şase luni din 2011, atâţia bani, de vreme ce salariul său nu depăşeşte 2.500 de lei.
O sursă ar fi putut fi, însă, nunta. Tânărul s-a căsătorit, iar la începutul anului a vândut un autoturism cu peste 18.000 de euro.
18 mii ptr o masina de ocazie ?! Sigur nu era Logan!
Ce să spun eu ?”Viitor de aur țara noastră are,/ Și prevăd prin seculi a ei înălțare.” (Dimitrie Bolintineanu, protejat de Jules Michelet, influenţat de ideologia primară a lui Destutt de Tracy) Intru într-un program de muncă de 14-16 ore pe zi.
@ Matache Voicu
Era trimitere la un blog al cărui conţinut trebuia citit cu atenţie. Principiul precauţionar … Numai bine,
Ma deranjeaza anti-comunismul „de parada”, al carui principal rol a fost si a ramas de a sustine acest regim. Ne lipseste forta si curajul sa privim realitatea de azi, a unui capitalism care oprima, care produce victime, si care a dus la polarizare sociala extrema, nu doar in Romania, dar in mai toate statele foste comuniste. Haideti sa privim la modul in care ni s-a impus tranzitia la capitalism, si cum SUA de fapt ne-a lasat la dispozitia CE (azi UE), fara sa existe un plan de dezvoltare pentru zona estica, fosta sovietica. Nu a existat un Plan Marshall al SUA pentru Europa de est, ci o serie de planuri europene mai mici, fara anvergura necesara dezvoltarii statelor foste comuniste.
Am fost hipnotizati cu promisiunea ca pietele libere vor aduce bunastare.
Ce au facut pietele libere din economiile acestor state se vede. Au profitat cei puternici economic, adica tarile din vestul Europei. Tari slabe ca Romania sunt piete de desfacere si piete cu forta de munca ieftina. Un fel de colonie economica si politica.
Domnule Năstase,
Vă scriu fiindcă consider că este o datorie de cetăţean. Personal, sunt puţin speriat de ceea ce se întâmplă sub nasul nostru. În timp ce Poliţia Naţională este „bărbierită” cu sârg, Poliţia Locală capătă tot mai multe atribuţii, este întarită cu personal şi echipament. Întâi am crezut că este o manevră pentru trecerea finanţării poliţiştilor în sarcina primăriilor, respectiv finanţarea din taxele locale. Apoi, citind Legea Poliţiei Locale, am observat că ţinta poate fi mult mai complexa: poliţia locală se subordonează unor entitaţi politice! Primarului şi Consiliului local! Există vreo certitudine că, la următoarele alegeri, poliţia locală va fi echidistantă? Eu nu cred! Mă gândesc la paza afişajelor, la paza centrelor de votare şi la supravegherea transportului buletinelor de vot, atât înainte cât şi după votare. Mă sperie gândul că toată vânzoleala din MAI este o pregatire a unei fraude electorale de mari proporţii!
Karakas
mai rau decat o colonie …. Ca in alea mai aveai frija sa nu se rascoale populatia !!
Insa se pare ca au avut un plan … sa despagubeasca Moscova! Stii idea aia cu granita intre ciiviizatia occidentala si cea ortodoxa …
Apoi a mai fost un plan : cica noi eram cu salrii magrebiene si muncitori educati prusac …
@ Ghita Bizonu’, august 11, 2011 la 5:04pm spune: ”Ştii idea aia cu graniţa între civilizaţia occidentalã şi cea ortodoxã …”
* * * Am gãsit nişte note pe care le-am fãcut în martie 2001 şi nu le-am putut publica. ”Sã nu taci, când un cuvânt ar putea îndrepta lucrurile” [Ecleziastul, 4, 23].
În lucrarea CIOCNIREA CIVILIZAŢIILOR, Samuel P.Huntington (în versiune românească la Editura ANTET), plasează în civilizaţia occidentală: (i)-Catolicismul, dar “mai puţin ţările latino-americane” [pag.281]; (ii)-Protestantismul [pag.358] şi (iii)-Biserica Unită (greco-catolică) – întrucât “practică rituri ortodoxe, dar recunoaşte autoritatea Papei” [pag.243]. Baza de asociere este neunitară atât privind religiile (i-iii), cât şi primatul Papei – care de două ori contează (i şi iii), de două ori nu contează (i şi ii) ❗
Considerarea religiei ca principala caracteristică definitorie a civilizaţiilor este ipoteza pe care autorul îşi face expunerea. El defineşte cultura occidentală catolico-protestantă ca dezvoltată pe un trecut iudeo-creştin [pag.299], exprimare care ţine de separarea politică rămasă din epoca medievală – când sabia avea pretenţii de cruce ! Enunţurile privind marile religii [pag.499] folosesc termenul de religii creştine predominant pentru religia catolică şi protestantism, opunându-le pe ambele, atât ortodoxiei, cât şi islamului [pag.459]. Însă, cruciaţii au jefuit Constantinopolul în 1204, când ei au împărţit Imperiul Roman – un divide prin care au servit Imperiului Otoman. Agresiunile militare şi religioase din Apus asupra popoarelor ortodoxe chiar în perioadele când erau supuse ofensivelor musulmane par a ţine de acelaşi militantism din exportul fetişului comunist în sec.XX.
Poate cea mai clară generalizare pe care a făcut-o Huntington, deşi necitată când îi este expusă teoria este că “ Occidentul a cucerit lumea nu prin superioritatea ideilor, valorilor sau religiei sale (la care mulţi membri ai altor civilizaţii au fost convertiţi), ci mai degrabă prin superioritatea sa în aplicarea violenţei organizate. Occidentalii uită adesea acest lucru, nu şi non-occidentalii” [pag.73] – adevăr grăieşte, dar cine are mijloacele de comunicare, are şi surdina !
Falia civilizaţională trasată de Huntington între greco-catolici şi ortodocşi prin România [pag.232], ca “separând Transilvania, cu populaţia ei maghiară catolică, de restul ţării” reflectă aceeaşi discriminare înlăuntrul creştinismului ca şi Declaraţia “Dominus Iesus” şi desconsideră ponderile confesiunilor şi etniilor zonei. Aceasta deşi în Transilvania, în 1438 autoritatea feudală a recunoscut patru religii: catolică, calvină, luterană şi unitariană, şi numai trei naţiuni: maghiari, secui şi saşi, stabilindu-se că, deşi majoritari “românii sunt toleraţi în ţară, pro tempore, atâta timp cât va plăcea principelui şi naţiunilor recunoscute”, ceea ce s-a tradus prin forţarea preoţilor români (ortodocşi) spre a renunţa la credinţa lor originară, universal creştină. Preşedintele delegaţiei ungare la Conferinţa păcii în 1919 susţinea: “Secolul al XV-lea a dat dovadă de fecunditatea geniului politic maghiar. Soluţia găsită de Transilvania, pe baza Unio trium nationum (1437) nu are decât un singur cusur: elementul român nu-i reprezentat”. Şi nu era reprezentată nici religia creştină ortodoxă. Spre deosebire, în aceeaşi perioadă, după cucerirea Constantino-polului (1453), Mohamed al II-lea a recunoscut libertatea credinţelor religioase, nediscriminatoriu.
Aprofundarea cunoaşterii ştiinţifice şi universalizarea comunicaţiilor a confirmat generalitatea valorilor umaniste aflătoare în fiecare cultură. Paradigma “civilizaţională” îşi pierde valoarea predictivă prin aplicarea de standarde duble ca intoleranţă, corolar al segregării prin privilegii din rapacitate – condamnată din timpurile pre-sanscrite [VEDA, Rig.6.51.4] şi în toate religiile.
Prin globalizarea informaţiei, devin cunoscute tot mai curând denaturările introduse de factorii politici cu pretenţii de califate; deprinderile de a conduce ale şoferului apar adaptate mereu, dar acum se vede uşor unde a rătăcit drumul.
Sînt obişnuit să merg pe drumuri complicate pentru supravieţuire. Sînt învăţat cu hăitaşii. Vorbesc frecvent şi ostil despre Vladimir Tismăneanu pentru că el este şeful hăitaşilor. Hăitaşii rumânilor. Nu-i vendetta de familie, deşi tatăl lui Vladimir Tismăneanu i-a hăituit pe ai mei. Unii, puţini, au scăpat. Alţii nu. Erau cei mai buni. Poate tocmai de aceea au fost exterminaţi. Este vorba despre crime, crime multiple care au fost comise de alogeno-cominternişti împotriva românilor. Spun iar : Raportul Tismăneanu este o mare minciună. Lupta împotriva comunismului trebuie să presupună, inerent, o restatuare a ideologiei naţionalismului românesc. Reamintesc, personalităţi precum Ioan Eliade Rădulescu şi Petrache Poenaru scoteau ţara din feudalismul fanariot şi o puneau în adecvare cu lumea modernă. Creaţia maximă a secolului XIX românesc ? Nu „Independenţa naţională”, loc de „pupat toţi” – autohtoni şi carpetbaggers–, sub atentă supraveghere internaţionalistă, ci Limba Română perfectă! Recunoaşterea acestei performanţe absolute a excelenţei româneşti o vedem întreprinsă de Constantin Rădulescu -Motru la anul 1904. Atunci el subliniază importanţa principiului identităţii din logică în cultura română. Acest postulat de identitate, chiar principiul de început al Logicii, poate căpăta multe formulări echivalente. Miron Costin a fost cel care a enunţat de facto prima formulare a principiului identităţii din logică în limba română: „Lăsat-au puternicul Dumnezeu iscusită oglindă minţii omeneşti, scrisoarea…” În “Cuvânt împreună despre rostirea românească”, filosoful Constantin Noica subliniază implicit acest principiu al identităţii întâlnit în opera cronicarului Miron Costin. Nici acum nu dăm prea multă importanţă constatării acestui fapt : Limba Română este capabilă a susţine reprezentări ontologice, în principiu chiar toate reprezentările necesare pentru a deschide înţelegerii noastre întreaga realitate a lumii de azi! Să ne reamintim bine că în lipsa evidentă a unui Paradis pământesc, Nichita Stănescu revendica ontologiile scrise în Limba Română drept Patria sa! Instinctiv şi intuitiv, Poetul Naţional Nichita recunoştea naşterea unui Imperiu cultural neolatin. Imperiu ale cărui frontiere livreşti se extindeau după gramatica de la 1828, când explodau numeric, într-o „lege a marelui J” (graficul exponenţialei în dreapta „zeroului” seamănă cu litera J mare, iar în cultura populară de azi legea marchează trecerea de la „excepţional”, la „exponenţial”, acestea fiind categorii, termeni consideraţi prin prisma experienţei ontice), tipăriturile româneşti sub forma periodicelor şi cărţilor! Gramatica de la Sibiu (1828) a fost mai întâi scrisă şi predată „pruncilor români” de la şcoala Sfântu Sava. Erau implementate acolo o filosofie europeană, o psihologie europeană, o pedagogie europeană ca acquis al modernităţii. Sunt acele idei revolute ? Este Limba Română una dintre vernacularele ce vor dispărea ? Am mai spus că vechile idei din ideologia primară sunt continuate în ştiinţele cognitive de astăzi. Repet un link http://www.nytimes.com/2011/06/15/arts/people-argue-just-to-win-scholars-assert.html Articolul subliniază evoluţiile din „French cognitive sciences”. Psihologii francezi vor urma linia fondatoare pentru ştiinţa lor generată de ideologia primară. Deoarece noi, românii, am pierdut Epoca Luminilor, spun mereu : Ideologia lui Destutt de Tracy, achiziţionată de cultura noastră la începutul secolului XIX, constituie legătura organică necesară cu Iluminismul scoţian şi cel continental. Nu-i lucru puţin. Această legătură ne-a pus iar pe făgaşul universalismului cultural. Se cere acum să ne privim istoria într-o coordonare culturală (dar vezi şi filosofia istoriei la Jacob Burckhardt). Susţin şi eu că această abordare nu-i doar politiceşte corectă, ci şi româneşte foarte corectă! Întrutotul adecvată ţintelor noastre ca naţiune.
ALM,
asa este. Sunt insa desfiintate posturi de politie in comunele cu primari USL – pentru a nu se mai putea controla fraudele electorale si pentru a mari nemultumirea oamenilor. In schimb, sunt intarile structurile de p[olitie in comunele cu primari PDL si care au si rolul de a patrula in localitatile invecinate.
@ Ghita Bizonu’
Vorbim de un Audi din anul 2000,2-3000 de euro ! Baiatu’ insa are o scuza,…poate a gresit cu un ZERO in scripte.Din sofer consilier al unui PM ( evident cum e PM asa e si consilierul ),iti dai seama ce stie individul ? Ma refer aici la carte evident,….
Pali
deoanda si cine vinde …
Am asa o impresie ca daca as fi si io baita destept mi-as vinde vechiul aparat de barbierit cu modica suma de un milion de euroi.