Analiza economica la Departamente

In pregatirea intalnirii cu reprezentantii FMI, BM si UE, Departamentele Consiliului National PSD au realizat o analiza generala, analiza pe care v-o prezint mai jos:

Situaţia economiei şi finanţelor unei ţări este de dorit să fie caracterizată de o dezvoltare sănătoasă, durabilă, capabilă să asigure echilibrele macroeconomice sau să păstreze dezechilibrele în limite finanţabile, lucru pe care, în România, l-a realizat cel mai bine (cu un trade-off rezonabil între eficienţa economică şi echitatea socială) Guvernul Năstase (deficit bugetar mediu între 2001-2004 de 2% din PIB, cu limite între 1,5 şi 3,2% din PIB, şi deficit de cont curent al balanţei de plăţi mediu 2001-2004 de 5,8% din PIB, cu limite între 3,3 şi 8,4% din PIB, echivalentul a 1,6 – 5,1 mld. euro). Acest fapt este confirmat şi de îndeplinirea integrală, pentru prima dată după 1989, a unui acord cu FMI, cel dintre 2002 şi 2004, în sensul tragerii tuturor tranşelor şi îndeplinirii tuturor condiţionalităţilor prevăzute de acord (totul pentru doar 0,4 mld. euro în trei ani).

Guvernarile de dupa decembrie 2004 au promovat o serie de măsuri economice caracterizate prin politici fiscale şi ale veniturilor prociclice (au turnat gaz pe foc), generând o creştere economică nesănătoasă, pe datorie – regăsită în consum şi investiţii neproductive – la niveluri cu mult peste potenţialul intern, dat de PIB realizat, fapt concretizat în deficite majore şi cronice în domeniul bugetar şi cel extern.

Începând cu 2009, când au apărut ca evidente semnele crizei economico-financiare internaţionale şi în România, s-a ajuns la nevoia unor ajustări economice majore şi concomitent dureroase pentru cea mai mare parte a populaţiei, deoarece:

1.     Numai o mică parte din cetăţeni a beneficiat, între 2005 şi 2008, de sume mari de bani, îmbogăţindu-se pe seama adâncirii şi agravării dezechilibrului bugetar şi a celui extern prin:

o       judecata pe flux (valoarea nou creată anual): cota unică, prin care 10% dintre salariaţi au primit 90% din beneficii, iar restul de 90% dintre ei doar 10% din acestea, prin care România a ajuns să aplice (conform unui studiu al institutului Urbach Hacker Young – cu sediul central în Marea Britanie, Londra) unele din cele mai mici impozite pentru cei cu venituri mari (definite ca cele superioare nivelului de 200.000 dolari pe an – doar Egipt, Rusia şi Dubai, ţară care nu impozitează aceste venituri, au o rată mai redusă) şi unele din cele mai mari impozite pentru cei cu venituri mici (definite ca cele inferioare sumei de 25.000 dolari pe an – impozite mai mari decât cele aplicate de Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie pentru acelaşi nivel de venit). Eşecul cotei unice a fost dovedit de faptul că banii lăsaţi celor cu venituri mai mari, prin aplicarea acestei impozitări proporţionale în locul celei progresive, nu s-au dus în investiţii productive, aşa cum susţineau avocaţii acestei impozitări, ci în consum excesiv personal, case şi maşini, care nu au produs valoare nou creată ci numai deficit bugetar şi deficit extern, ambele nesustenabile.

o       judecata pe stoc (avuţia naţională existentă): consfinţirea principiului “restitutio in integrum” prin legile proprietăţii din 2005 şi înfiinţarea Fondului Proprietatea (4 mld. euro), practici neîntâlnite în nicio alta ţară fostă socialistă, prin aplicarea cărora câteva mii de cetăţeni, de regulă cei care au profitat şi de “binefacerile” cotei unice, au primit numeroase proprietăţi şi/sau mari sume de bani din aşa-zisul Fond Proprietatea. Aplicarea acestui principiu (“restitutio in integrum”) a determinat pierderea sediilor a sute şi mii de instituţii publice, ce au fost evacuate din spaţiile în care funcţionau, ceea ce a mărit cheltuielile bugetare la capitolul bunuri şi servicii, precum şi la poziţia capital (instituţiile respective fiind obligate să construiască/închirieze alte sedii pentru funcţionarea în bune condiţii a învăţământului, sănătăţii, ordinii publice, asistenţei sociale etc.), provocând astfel reduceri suplimentare salariale şi de personal în domeniul bugetar.

2.     Salariaţii perdanţi ca efect al aplicării cotei unice (peste 90%) au avut în perioada 2006-2008 acces la credite ieftine cu buletinul, care în plan personal au reprezentat un anestezic temporar pentru pierderea puterii de cumpărare ca efect al alinierii preţurilor la utilităţi, tutun şi produse din tutun la nivelul european al acestora, în condiţiile în care din cota unică au primit echivalentul a numai 5 – 8 dolari pe lună faţă de sute şi mii de dolari “câştigaţi” de cei cărora li s-a “valorizat mai bine munca”.

3.     În 2007 s-au majorat pensiile deoarece pensionarii trăiau, în condiţiile creşterilor de preţuri şi tarife menţionate anterior, foarte modest, chiar la limita sărăciei.

Aceste politici antieconomice şi antisociale în domeniul fiscal şi al veniturilor populaţiei (inclusiv majorări ale personalului bugetar şi sporirea salariilor acestora) au condus la deficite bugetare în creştere (până la 4,8% din PIB deficit bugetar în anul 2008) şi la creşterea deficitului extern de la 8,4% din PIB în 2004 la 13,4 şi 11,6% din PIB în 2007 şi respectiv 2008, echivalentul unui consum peste producţia naţională de aproximativ 17 miliarde de euro în fiecare din aceşti ani.

Ajustarea întreprinsă de guvernarea Băsescu-Boc în anul 2009, pentru corectarea deficitului bugetar şi a celui extern a fost realizată total greşit,  respectiv:

a.     în lipsa finanţării externe autonome private necondiţionate (venite în România, între 2005 şi 2008, pe calea băncilor cu capital străin, care şi-au fructificat astfel foarte profitabil capitalurile şi plasamentele financiare) România a trebuit să înlocuiască finanţarea privată cu cea instituţională de la UE-FMI-BM (IFI) condiţionată de reforme economico-sociale extrem de costisitoare pentru populaţie.

 Caracterul profund neechitabil şi anti-social al modului de efectuare a ajustărilor economico-bugetare, convenite cu FMI, rezulta din urmatoarele:

o       s-a generalizat principiul contributivităţii în sistemul de pensii, acestea fiind şi supraimpozitate începând cu 2011 (încă 5,5% contribuţii la fondul de sănătate – CASS) în condiţiile în care de cei 10% din salariaţi (aproximativ 400.000 persoane) ce au beneficiat de circa 750 milioane de euro anual din cota unică nu s-a atins nimeni, pe principiul că România capitalistă are nevoie de capitalişti; dar pentru că a avea capital presupune să economiseşti în prealabil din venituri disponibile transparente, ceea ce este foarte dificil şi necesită ani mulţi, PDL a optat pentru capitalizarea unora, puţini, prin decapitalizarea şi sărăcirea marii majorităţi a populaţiei (cota unică a fost menţinută şi în condiţiile ajustărilor majore din 2009 şi 2010).

o       cei care au luat credite cu buletinul  la dobânzi reduse şi la un curs de 3,1-3,4 RON/EUR s-au trezit în 2009 (şi în prezent) că trebuie să plătească rate la un curs de aproximativ 4,2 (o depreciere de aproximativ 20-25%) şi dobânzi substanţial mai ridicate, totul în condiţiile diminuării cu cel puţin 25% a venitului, dacă nu cumva beneficiarii de credite au rămas fără locuri de muncă. Astfel, băncile au înregistrat mari portofolii de credite neperformante, generatoare de provizioane în creştere şi implicit cheltuieli mai mari. Pentru a-şi păstra profitabilitatea la nivelul anterior, băncile au crescut dobânzile percepute debitorilor, marea majoritate a acestora perdanţi ai cotei unice şi fără nici o legătură cu restituirile unor zeci de apartamente, blocuri sau milioane de euro de la Fondul Proprietatea, despre care nici nu se mai ştie dacă au fost corect stabilite, din cauza caracterului intenţionat permisiv şi ambiguu al legislaţiei respective, trecută prin Parlament fără dezbateri democratice prin asumarea răspunderii guvernamentale (fără să mai menţionam că principiul “restitutio in integrum” a fost aplicat doar în România, o ţară săracă, în timp ce în toate ţările comuniste, valoarea retrocedată a fost plafonată – exemplu Ungaria unde suma maximă retrocedată a fost de 75.000 dolari pe persoană, alocându-se pentru această operaţiune numai 1 mld. de dolari în intervalul 1991-1992).

o       pentru că nu a mai putut, datorită deciziei Curţii Constituţionale, să taie 15% din valoarea pensiilor, guvernul PDL, consecvent cu doctrina sa, de a-i apăra pe cei puţini şi bogaţi, după ce în domeniul impozitării directe s-a dovedit adeptul impozitului proporţional (cotă unică), în domeniul impozitelor indirecte  s-a dovedit adeptul impozitelor regresive, pentru că acesta a fost în fapt efectul creşterii generalizate a TVA cu 5pp, respectiv un impozit regresiv suportat în cea mai mare măsură de cei săraci şi în mică măsură de cei cu venituri ridicate şi foarte ridicate.

Practic, prin valoarea PIB din 2010 şi cel din prezent, România se află la nivelul semestrului I al anului 2007 cu un PIB de circa 125 mld. euro (-11% şi -14,8 mld. euro fată de 2008 când PIB a avut valoarea de 139,8 mld. euro). Deci, în timp ce marea majoritate a populaţiei a suportat ajustări dure impuse de regimul Băsescu-Boc în intervalul 2009-2011, prin tăieri primitive ale veniturilor, şi şomaj excesiv, care i-au împins cu puterea de cumpărare, înapoi în timp, la nivelul anului 2003, circa 10-15% din români, respectiv beneficiarii măsurilor de dreapta menţionate şi clientela portocalie a licitaţiilor pentru lucrări finanţate din banii publici, trăiesc ca înainte de criză, la cele mai bune cote ale anului 2008.

Noua  înţelegere cu IFI (aprilie 2011 – aprilie 2013) vizează tot ajustări cu impact direct asupra populaţiei cu venituri medii şi mici (reducerea de cheltuieli sociale, tăieri la sectoarele educaţie şi sănătate), la care se adaugă masive restructurări de personal din regiile şi societăţile statului, cărora le vor cădea victime, bineînţeles, muncitorii, funcţionarii, unele persoane cu studii superioare neagreate de PDL şi mai puţin managerii şi anturajul acestora care căpuşează aceste unităţi transferând profiturile din sectorul de stat în buzunarele  private portocalii.

În aceiaşi ordine de idei, pentru consolidarea “capitaliştilor autohtoni de carton” în acordul negociat cu IFI nu se regăseşte nici o prevedere care să oblige la creşterea redevenţelor pentru activele închiriate de stat unor persoane private, nici despre o progresivitate serios calculată şi aplicabilă în realitate pentru averile imobile ale persoanelor fizice, afişate, în tară şi în străinătate.

Modelul de ajustare a deficitului bugetar şi al celui extern este o problemă de opţiune politică fundamentală, de natură doctrinară (individualism vs solidaritate  umană şi spirit comunitar), fiind un subiect dezbătut foarte fierbinte în prezent şi în ţări dezvoltate precum SUA – alegerea între creşterea impozitelor pentru cei bogaţi (soluţie susţinută de democraţi) şi reducerea cheltuielilor, în special a celor sociale (soluţie susţinută de republicani).

Cazul actual al Greciei este foarte edificator în acest sens, deoarece după opt ani de guvernare de dreapta aventuristă şi numai în folosul celor bogaţi, un guvern social-democrat se vede în prezent obligat să facă ajustări extrem de dure, dar relativ echilibrat distribuite între cei bogaţi şi cei cu venituri modeste, existând, astfel un “burden sharing” în societate, totuşi contestat prin marile manifestări populare, totul în condiţiile unor finanţări externe extrem de consistente şi ieftine (aproximativ 260 mld. euro format din 110 mld. euro şi 150 mld. euro aprobaţi recent), pe 15-30 de ani, pentru o populaţie jumătate fată de cea a României.  Aceasta în timp ce România a primit ca finanţare externă de 20 mld. euro, la care se adaugă o sumă potenţială de 6-7 mld. euro în următorii doi ani (totul cu scadenţa de numai 7 ani), în condiţiile în care dreapta politică portocalie din România a optat pentru ajustări ale nivelului de trai doar al celor cu venituri medii şi reduse respectiv celor corespunzătoare funcţionarilor, muncitorilor, profesorilor, pensionarilor etc., fără a afecta deloc pe cei cu venituri şi averi foarte mari, pe principiul că doar munca trebuie să suporte sacrificiile ajustărilor, capitalul trebuind să fie intangibil.


Ajustarea economică este necesară, însă în principiu aceasta ar trebui însoţită de măsuri care să fie apte să genereze creştere economică susţinută şi semnificativă. În plus această creştere economică trebuie să mai îndeplinească o condiţie: să fie resimţită de ansamblul populaţiei, nu doar de unele pături sau grupuri sociale restrânse. A spera că tăierile primitive ale cheltuielilor salariale şi creşterea TVA (împreuna cu alte varii măsuri) vor genera spontan creştere economică este utopic (wishful thinking). Evoluţia viitoare a consumului public şi privat precum şi dinamica investiţiilor în aceste două sectoare, în contextul măsurilor guvernamentale recente dar şi a comportamentului evidenţiat de datele statistice, indică puţine semne de optimism pentru o revenire a creşterii economice la niveluri apropiate de potenţialul economic al României. În privinţa exporturilor, acestea cresc în ritm mai alert decât importurile şi sincronizat cu producţia industrială, ceea ce evidenţiază că exporturile industriale  sunt un motor al creşterii economice, însă această situaţie nu generează bunăstare pentru întreaga populaţie ci doar pentru angajaţii din aceste domenii, în cazul în care patronii au binevoit  să împartă unele din profituri cu aceştia. În plus cererea externă este o soluţie pentru dezvoltare, însă dinamica acesteia în actualul context internaţional, marcat de ajustări fiscale, reducerea ritmului creditării, nu are perspective foarte favorabile, nefiind durabilă în lipsa unei cereri interne substanţiale pe care măsurile din programul cu IFI nu o generează, lăsând totul la opţiunea investitorilor străini şi a pieţelor externe care poate vor alge să vină şi în România pentru a ne scoate din declinul economic.

Reclame

33 Responses to “Analiza economica la Departamente”


  1. 1 Al iulie 26, 2011 la 5:41 pm

    Felicitari pentru analiza facuta!Astept „SCHIMBAREA”acestui regim „DICTATORIAL”.Cu bine!

  2. 2 blogideologic iulie 26, 2011 la 6:17 pm

    Sunteţi buni, domnilor !

  3. 3 Valentin Berceanu iulie 26, 2011 la 8:56 pm

    Buna ziua,
    Am o problema cu textul dumneavoastra atunci cind va referiti la salariatii perdanti ca efect ai aplicarii cotei unice. Aceasta problema imi aparre din faptul ca cel mai mic prag de impozitare, pe vremea guvernarii dumneavoastra, era de 18%, deci oricine a beneficiat de un bonus al venitului net de cel putin 2%. recunosc ca unora le-a crescut venitul net cu valori mult mai mari (de pina 24%, unde un procent reprezenta mult mai mult in lei) dar asta nu inseamna ca au existat perdanti. Va rog sa nu denaturati faptele, nu va face nici o onoare.
    Cu respect,
    Valentin Alexandru Berceanu.

  4. 4 Viorel Dobre iulie 26, 2011 la 10:40 pm

    Minunata analiza. Daca as fi bugetar sau pensionar, as fi extaziat de acuratetea „analizei”. Din fericire nu sunt pensionar si din pacate nu sunt bugetar, ca n-am vrut ca prostul sa dau spaga pentru a intra in sistem (ca doar nu crede cineva ca la stat se angajeaza cineva pe bune)

    Minunata analiza. Dar unde este vorba despre clasa medie zguduita greu in ultimii ani? Unde este vorba despre cele peste 300.000 firme inchise si din cauza forfetarului sustinut de PSD? Unde este vorba despre cei peste 600.000 someri proveniti din mediul privat? Unde este vorba despre multinationalele care sunt de fapt principalele beneficiare ale cotei unice, ele fiind practic singurele firme care mai au profit pe praful asta? Unde este vorba despre sifonarea banilor din piata prin politica iresponsabila de dobanzi a BNR? Unde este vorba despre distrugerea micilor producatori agricoli si micilor intrprinzatori prin pretul imens al combustibilului?

    Dl Blogideologic zice: Sunteti buni domnilor! Ce nu am inteles eu, este: la ce sunteti buni? Ca o curiozitate, cate persoane au lucrat la aceasta analiza, din acestea cat la suta primesc salarii de la stat, cat la suta sunt pensionari, cat la suta au firme care au contracte cu statul si cat la suta au venituri fara alta legatura cu statul decat taxele si impozitele platite? O sa fiti uimit de rezultat Domnule Adrian Nastase!

  5. 5 florin m. iulie 26, 2011 la 10:44 pm

    „Cazul actual al Greciei este foarte edificator în acest sens, deoarece după opt ani de guvernare de dreapta aventuristă şi numai în folosul celor bogaţi, un guvern social-democrat se vede în prezent obligat să facă ajustări extrem de dure”.

    Intr-o tara de 11 mil locuitori, tot al 3-lea grec lucreaza pentru stat! Au cele mai mari salarii, pensii confortabile, alte si alte beneficii. Sindicatele foarte puternice din sectorul public exercita o influenta extrem de serioasa si nociva asupra politicii, favorizand promovarea acelor oameni si politici care le fac jocurile. In consecinta, dreapta si stanga in Grecia sunt cam ca la noi: populism ieftin, coruptie si demagogie, etichetate diferit,

    Problemele Greciei nu au fost determinate de deterioarea structurii de productie, ci de deficitul bugetar urias, generat de politici sociale si cheltuieli guvernamentale aberante, nesustenabile.

    Este absolut regretabil sa constati ca nu exista nici cea mai mica intentie de analiza serioasa in astel de documente, in ciuda titlului declarativ, ci pura si prost mascata propaganda de partid.

  6. 6 alonso iulie 27, 2011 la 1:32 am

    Ii atacati pe cei bogati, dar atunci cine sa creeze locuri de munca, cei saraci , fara capital? O economie nu se poate sustine pe oameni saraci.

  7. 7 blogideologic iulie 27, 2011 la 4:54 am

    Iată o prezentare foarte angelică a financiarului predator George Soros : „Inevitabilul s-a produs: Soroş se retrage din afaceri” http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/soros-se-retrage-din-afacerile-cu-banii-altora-150574.html De fapt George Soros îşi desfiinţează fondul speculativ, pentru că noile reglementări interzic (în principiu) speculaţiile mârşave.

  8. 8 blogideologic iulie 27, 2011 la 5:53 am

    Mărturisesc că postarea de azi mă impresionează şi pentru felul cum este folosită Limba Română în slujba României. „Toate-s vechi şi nouă toate”, repet eu viersul Domnului Mihai Eminescu. La fel ca Atena antică, să zicem pe vremea lui Miltiade, nici România nu poate funcţiona cu succes decât dacă este tratată ca organizaţie. Acesta-i motivul pentru care omul politic, astăzi, trebuie să se adreseze în primul rând soluţionării problematicii macroeconomice dintr-o ţară. Sigur, a trata România ca organizaţie economică presupune totodată apelul la o modalitate inteligentă de agregare a temelor economice. Am mai spus, procesul de agregare logică este foarte dificil. Salut această agregare prin „judecata pe flux” şi „judecata pe stoc”. De asemenea salut această focalizare a omului politic Adrian Năstase asupra felului cum se aplică justiţia distribuţională/distributivă pentru alocaţiile de „flux” şi de „stoc” în stat (iar aici este vorba despre fluxul şi stocul macro-organizaţiei economice care-i chiar statul numit România). Mai gândesc că toate tiradele preşedintelui Traian Băsescu împotriva „statului de asistaţi” şi împotriva statului social erau menite să camufleze încălcarea extrem de gravă a principiilor justiţiei distribuţionale de către infamul său regim politic bazat pe favorizarea egregioasă a intereselor camarilei. Încălcarea optimalităţii Pareto în politica macroeconomică pentru statul român a devenit flagrantă. Or, de aici decurge că politica macroeconomică a preşedintelui Traian Băsescu n-a fost dusă şi condusă în mod raţional. Adică pentru a se impune şi observa enunţurile bine cumpănite ale celor două teoreme de bunăstare socială. Ci numai, şi numai, pentru a se favoriza interesele camarilei prezidenţiale (îi includ aici şi pe culturnicii de elită, dar nu-i mai listez).

  9. 9 iluminatu iulie 27, 2011 la 6:29 am

    Motto : Înainte, cu capul !

    UNA PE ZI + BONUS

    1. Melcul a făcut din alunecare un mod de viaţă iar Jon*, principiul sinuciderii economice.
    2. Băsescu şi Boc sunt doi fulturi : primul – cap de mort şi al doilea de varză.
    3. Groapa Marianelor se caracterizează prin adâncime, a Helenei Urdea prin mirosul rromic specific.
    4. Jon* este un element, inexistent în tabelul lui „Medvedev”,căruia i se rupe de toate…moleculele.
    5. În metamorfoza fluturilor Băsescu şi Boc, stadiul de pupă ( în fund) este hotărâtor evoluţiei ulterioare.
    6. Jon* este un „Narcis onanist” care o face la oglinda…societăţii.
    7. Piticul atomic este aşa de mic încât foloseşte un scăunel la spălarea pavimentului economiei naţionale.
    8. Preşedintele jucător este un „pălmaş” ce freacă alţi membrii.

  10. 10 Vasile, iulie 27, 2011 la 6:51 am

    Valentin,

    Nu numai aparent ci si in mod concret Nastase se pare ca are dreptate si asta nu numai prin diferenta dintre impozitul minim contra cotei unice.
    Dumneata nu pui in balanta cei 90% de perdanti cifra folosita de Nastase care cumuleaza pe aceia cu venituri sub salariu minim pe economie + numarul acelora cu salarii medii pe ecponomie adica
    circa 4,3 milioane romani ci ii incluzi si pe aceia cu salarii mari ,extraordinar de mari o „elita” care scrica socotelile dumitale dar nu si pe ale lui Nastase.
    Nastase foloseste insa eronat formula „salariatiilor perdanti” si nu
    formula tuturor categoriilor sociale perdante , amaratii din agricultura,pensionarii , somerii ,aceia care in mod indirect au simtit cota unica , prin majorarile de preturi care au urmat acesteia.

  11. 11 blogideologic iulie 27, 2011 la 7:16 am

    Până nu demult, redacţia RL urmărea vizibil şi comunicativ postările de pe blogul omului politic Adrian Năstase. Le comenta în articole deformante, răutăcioase, pentru a diminua pe cât posibil impactul lor potenţial asupra unui public avid căutător de opinii avizate şi proaspete în cultura politică românească. Iar analiza economică făcută pe acest fir de blog este deosebit de importantă, zic eu. Însă acum redacţia RL nu o inserează, nu o comentează, nici măcar nu o menţionează ca ştire importantă de pe blogurile politice ! Ceea ce îmi arată că redacţia RL nu are pus la punct un aparat de critică adecvată. Totuşi, iată cum neadormita redacţie RL îşi permite să introducă, pentru încurcarea urmelor!, această foris factura http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/cum-se-putea-ajunge-in-anturajul-presedintelui-ion-iliescu-pentru-a-infiinta-un-centru-de-spionaj-232322.html

  12. 12 exasperat iulie 27, 2011 la 7:37 am

    De ce nu apare aceasta analiza si pe site-ul Departamentelor?

  13. 13 VladM iulie 27, 2011 la 7:43 am

    @Valentin Berceanu
    Celor mai multi dintre cei de care spuneti dsv (18%) nu au primit cei 2% multe firme intelegand reducerea de impozitare astfel incat sa castige ele, si au micsorat salariile cu cele 2%.
    Asa ca unii dintre cei care spuneti ca nu sunt perdanti sunt si mai mari perdanti.
    In plus, au fost crescute impozitarile indirecte, care au facut ca cei 2% (200 300 RON) sa fie zero, pen cand cei 24% (800-1000 si mai mult) sa realizeze un castig net mare.
    Culmea este ca de aceasta impozitatre au beneficiat in principal angajatii si patronii care nu se afla in mediul productiv (ex: avocatii, notarii publici, serviciile etc) pe cand cei din mediul productiv au pierdut.
    As vrea sa va intreb, cum o sa facem crestere economica doar cu avocati, notari, asiguratori, cei din servicii, fara a face plus valoare prin productie?

  14. 14 Doru Coarna iulie 27, 2011 la 8:37 am

    @ Valentin Berceanu,

    cei 2% s-au razbunat, dle! Acum ar fi necesara o cota unica de minim 20% pt ca statul sa-si poata acoperi cheltuielile, si asa diminuate, desi eronat si prost folosite, la maxim.

    Cota de 16% a fost calculata de Varujan & Stolojan pt tara lasata de Nastase, acum lucrurile s-au schimbat, tara s-a impotmolit si cota trebuie crescuta. Cum asta nu-i pica politic bine lui Basescu, a ales sa compenseze prin imprumuturi de la IFI, pe care stie ca nu le vor plati nici ma-sa si nici tac-su, ci prostimea care va umbla in maieuri, desculti si flamanzi, cu ochii dusi in fundul capului, asa cum se vedeau ieri la tv cetatenii din Deta, orasul cu primar protejat. Vei intelege asta abia atunci cand vei ajunge si tu, probabil ca si eu, in aceeasi stare.

    Dle, daca mergea bine cu cota fixa, atunci orice prost putea guverna! Cand treaba merge bine, preturile de consum scad. Ori, acum tot cresc in spirala si au crescut constant dupa 2004!

    Mai mult, imbecilii de bancheri, in special BNR, aplica modelul american: dreneaza banii de pe piata prin dobanzi si neacordarea de credite, mentinand astfel cererea uriasa de bani si de aici cursul ridicat, iar banii din seifurile lor valoreaza astfel mai mult! Deci extrem de simplu, valoarea avutiei bancilor creste fara sa mai fie necesara nicio munca din partea lor si niciun risc, nici macar sa crediteze! Trebuie doar sa-si pazeasca seifurile. Apoi, vor da bani creditand impovarator pe insulele grecesti, pe Ardeal, pe Corsica si alte chestii de genul asta, adica vor ajunge sa dicteze totul, iar politicienii ii vor lua ca sa nu le sara lumea in cap! A te imprumuta azi ca stat de la ei, fie si IFI, inseamna ca ori esti nebun, ori tradator! Sigur, la noi sunt indeplinite ambele.

  15. 15 harabula iulie 27, 2011 la 9:14 am

    „3. În 2007 s-au majorat pensiile deoarece pensionarii trăiau, în condiţiile creşterilor de preţuri şi tarife menţionate anterior, foarte modest, chiar la limita sărăciei.

    Aceste politici antieconomice şi antisociale în domeniul fiscal şi al veniturilor populaţiei (inclusiv majorări ale personalului bugetar şi sporirea salariilor acestora) au condus la deficite bugetare….”

    Ma intreb in ce masura cresterea pensiei este o masura antisociala.
    Acest comentariu nu este o analiza economica veritabila. Este o criica a celor patru masuri economice ale guvernului:

    1.Cota de impozitare unica
    2.Cresterea TVA
    3.Reducerea salariilor
    4.Principiul contributivitatii la stabilirea pensiilor

    Dintre acestea numai cresterea TVA si reducerea salariilor ar putea fi numite antisociale.

  16. 16 Ghita Bizonu' iulie 27, 2011 la 9:19 am

    Cam in afara da cu conexiune ….

    ar fi o problema generala in politica economica romaneasca a ultimilor 21 de ani : nu se stimuleaza economisirea !!!
    Asa ca aia de au avut bani in plus in loc sa ii foloseasca productiv ptr Romania i-au folosit productiv ptr Starinezia (ba un X3, X5 , ba un conced nu mai stiu pe und eeste mai scump .., consumuri somtuare). Acu la mica barfa pe mine nu ma intereseaza daca unu cu 6000 euro pe luna are impozit de 16% DACA vreo 25 % din venitu sau il baga in ceva productiva ptr intreaga societate. Ca inte timp se imbogateste mai mult imi pasa mai putin . In Occident exista un set intreg de masuri fiscale si legale prin care banii in plus sunt direcvtionati catre dezvoltare ….
    La noi nu !!
    La noi aia care au bani multi ii toaca … iar alora cu bani putini li se ia si banu pastrat ptr inmormantare …

    Si asa de final ce vazu mandel din 1990 incoa.
    – Dintai unii s-au ingrijorat ca erau prea multi bani la CEC (buna parte dintre ei bani ptr inmormantare.. stateau bine si puteau fi folositi ptr creditare productiva !)
    – S-a stimulat consumul – mai niste dobanzi prea scazute la CEC, mai niste inflatie .. economiile s-au subtiat si au disparut !
    – Apoi nu stiu cum si de ce s-au parbusit fondurile de investitii . Alti abni bani tocati .
    In final a fost FNI ….
    Dupa care economiserea este sport pagubas … Si aia de la BNR viseaza cum sa mobilizeze economiile alor bajeniti in Vest .. ca din tara ioc (unii nu au .. altii care au duc in alte parti )

    Toata aceasta cestie cam aiurea a avut pana la urma un rezultat. Unii au fost ajutati sa devina capitalisti – banu economisit s-a transferat ori in pierdere ori in achizitii de care te puteai lipsi insa.
    Per total populatia a saracit .

    Si as mai observa inca una ca dracu. In 1990 in ian -febr se discuta despre privatizare.. cum facem .. samd . Conu Nicu incalzir-ar iadul , ne-a facut pre tonti „propretari” si cu cota parte la intreprinderile unde lucram .. partile sociale au fost restituite …. Poasta miscare.

    Adica , dragi tovarasi si preteni , multe ar fi putut sa fie facute cu fionduri interne atrase!

  17. 17 nastase iulie 27, 2011 la 9:38 am

    exasperat,

    Multumesc. Va apare.

  18. 18 Ghita Bizonu' iulie 27, 2011 la 9:55 am

    alonso

    buon
    Sa vedem acu cum stau bogatii la creat locrui de munca …
    Cati angajati are Jiji ? Nu ma refer la gorile!
    Ce locuri de munca infiinteaza sa zicem un angajat de la ADPS ?
    Clar, nu?
    A da. Voiculescu. El insa nu se plange . Plangi tu in lucul lui ?!

  19. 19 Ghita Bizonu' iulie 27, 2011 la 10:03 am

    Valentin Berceanu

    eu unul nu prea am simtit cresterea aia ca urmare a introducerii cotei unice. A fost de cel mult 2 paini, hai 2 pachete de tigari pe luna.
    Insa cresterea altor impozite am simtit-o .. mult mai bine !!!
    Sa nu mai zic ca plusul de bani in buzunarele unora s-a resimtit imediat ca o crestere a importurilor , debalansarea comertului si imprumutu extern …

  20. 20 Socrate iulie 27, 2011 la 10:39 am

    @AN * Buna analiza. Privitor la “ restitutio in plus quam integrum “, am o corectie documentata :

    “ România avea posibilitatea de a alege orice cale de restituire sau despagubire, urmând exemplul altor ţări foste comuniste, cum este cazul Ungariei, care a acordat in 1991 despagubiri, prin cupoane ( similare cupoanelor noastre ), de maxim 20.000 USD. Au fost despagubiti 1.300.000 unguri, operatia s-a incheiat intr-un an, si a costat Ungaria sub 300 milioane de dolari. Nimeni n-a acuzat Ungaria de comunism pentru ca nu a aplicat restitutio in integrum, Ungaria fiind data ca model şi a intrat in UE si NATO inaintea Romaniei. Ca atare, Ungaria nu a avut nici un fel de probleme la CEDO. La fel,
    ţări precum Cehia, Lituania sau Croatia (pana in 2002) n-au dat dreptul decât celor cu cetăţenia ţării să-şi ceară proprietăţile înapoi, iar Bulgaria i-a obligat pe cei fără cetăţenie bulgară să-şi vândă proprietatile după ce şi le recapată. “
    Sa nu uitam si de mafia retrocedarilor si de cumpararile de drepturilitigioase inainte ca drepturile sa fie validate legal.
    @florin m. * Cititi mai atent. Citez “ Cazul actual al Greciei este foarte edificator în acest sens, deoarece după opt ani de guvernare de dreapta aventuristă şi numai în folosul celor bogaţi, un guvern social-democrat se vede în prezent obligat să facă ajustări extrem de dure, dar relativ echilibrat distribuite între cei bogaţi şi cei cu venituri modeste, existând, astfel un “burden sharing” în societate, … “. In Grecia stanga incearca sa carpeasca gaurile facute de dreapta.
    @alonso * Cei bogati au ca scop profitul, nu crearea de locuri de munca ( asta este esenta capitalismului ). Teza stangii este ca si statul poate crea direct locuri de munca, si nu numai pentru bugetari.

  21. 21 stradacluj iulie 27, 2011 la 3:52 pm

    Cazul Greciei e tot mai dificil de inteles. Sigur, ecuatia e simpla: bani ipotetici cheltuiti pe bune. Dar cum de s-a ajuns la haos tot e greu de priceput. Si ma tem ca explicatiile reale tin de adevaruri obscure.
    Dar si mai greu de inteles e cum de Romania a reusit sa evite, in scripte, un colaps care, in strada, e mai mult decat evident. S-a trait din osanza comunismului, acum nu se mai poate. Problema e daca solutiile reale de relansare – investitiile in infrastructura, de pilda, cu mana de lucru romaneasca, cu bani romanesti si, intr-un final, date in exploatare autohtona – pot fi implementate.
    E adevarat, am saracit. Si vom mai saraci. Asta, insa, domnule Nastase, va avantajeaza. Stanga a profitat mereu de situatiile sociale dificile.

  22. 22 M.Voicu iulie 27, 2011 la 9:14 pm

    @AN: “Guvernãrile de dupã decembrie 2004 au promovat… o creştere economică nesănătoasă, pe datorie – regăsită în consum şi investiţii neproductive”
    • * * Investiţiile neproductive nu sunt investiţii, ci cheltuieli>/b>;
    -1) Finanţările private nu pot fi necondiţionate, dar nici acelea publice – altfel s-ar devaloriza munca trecutã, cum s-a şi produs ❗
    -2) Generalizarea principiului contributivităţii în sistemul de pensii nu s-a realizat; încã primesc pensii persoane care nu au contribuit şi chiar aceia pentru care angajatorii nu au plãtit contribuţia (inclusiv Statul pentru pensile militare ş.a.) – persoane “vãrsate” în sistemul unitar de pensii pe seama acelora care au contribuit, care astfel primesc mai puţin dupã pierzania cã: “vizitiul prost bate calu’ ãl bun !” şi: “stãpânul calic învaţã sluga hoaţã”. S-au plãtit deja salarii compensatorii şi se plãteşte ajutor de şomaj pentru persoane care n-au contribuit niciodatã la aceste fonduri, inclusiv “compensaţii militare” pentru cei care au pãrãsit sistemul civil.
    -3) În ce priveşte principiul “restitutio in integrum”, sã restabilim termenii adecvaţi: “capitaliştii autohtoni de carton” au fost creaţi de autoritãţi şi prin cedarea “drepturilor litigioase” ale celor cu drept, dar fãrã “intrare”. Eu care nu le-am cedat, nu le-am obţinut încã; cum dracu’? Vedeţi, cele cedate, unde au ajuns ❓
    @AN: «pentru consolidarea “capitaliştilor autohtoni de carton” în acordul negociat cu IFI nu se regăseşte nici o prevedere care să oblige la creşterea redevenţelor pentru activele închiriate de stat»
    • * * Aceia care au stabilit redevenţele în afara criteriilor economice îşi numãrã beneficiile personale;
    atâtea activitãţi ale statului sunt deficitare – când toţi decidenţii au prosperat. Falimentul este scadenţa rãspunderii ! Dece vã trebuie sprijinul FMI pentru o acţiune de definiţie a justiţiei naţionale ❓

  23. 23 Radu Alexandru Vasilescu iulie 27, 2011 la 10:54 pm

    Nu am sa comentez articolul, observatiile fiind bine argumentate si intemeiate. Am sa imi permit sa spun ce masuri cred ca ar putea fi adoptate pentru a pune economia si societatea pe cale de consecinta pe o traiectorie stabila de crestere economica:

    – Un sistem de impozitare progresiva.
    In opinia mea sistemul ar trebui sa aiba 4 trepte ajustate anual in functie de nivelul salariului mediu pe economie: de la 0 la salariul mediu; de la salariul mediu la dublul salariului mediu; de la dublu la de patru ori nivelul salariului mediu si ultima treapta peste acest nivel.

    In Romania cifrele de la care se poate considera ca un om este bogat nu sunt de 250.000 usd/an ci mult mai scazute iar a sistemul de impozitare trebuie sa ia acest lucru in considerare si cel mai bun punct de referinta este salariul mediu brut si nu o cifra abstracta marea majoritate a romanilor [peste 90%], indiferent daca sunt sau nu salariati, incadrandu-se in prima sau ce-a de-a doua categorie de impozitare.

    Nu cred ca este cazul sa argumentez motivele pentru care impozitarea progresiva este preferabila actualului sistem, voi preciza insa ca este necesara o diferentiere intre impozitarea generala si impozitarea dividendelor obtinute de la anumite tipuri de firme – acest lucru il voi detalia mai tarziu.

    – Abolirea contributiilor la asigurarile sociale – ie CAS – si finantarea serviciilor ce erau bugetate prin perceperea CAS din impozitarea generala.

    Motivatia este extrem de simpla si cred eu pertinenta: povara fiscala impusa categoriilor direct-productive – in general angajatii dar mai nou si liber-profesionistii – este aberant de apasatoare in comparatie cu povara fiscala impusa speculantilor si asa-zisilor capitalisti – primii avand de platiti impozitul general de 16% plus CAS – ajungandu-se astfel ca pentru 100 de lei intrati in buzunarul unui salariat ca acesta -direct sau indirect prin intermediul contributiilor patronului – sa plateasca peste 81 de lei impozite si contributii la stat.

    Cu alte cuvinte dintr-un salariu brut -incluzand contributiile angajatorului- de 181 de lei omului ii raman 81. Ar putea parea chiar o impozitare corecta daca acelas nivel de impozitare ar fi suportat si de speculatorii si intermediarii care sufoca economia la toate nivelurile ei. Acestia insa platesc doar 16% si nimic in plus…

    – Abolirea CAS concomitenta cu introducerea unui sistem de impozitare progresiva care sa mearga pana la 35-40% ar garanta un sistem mult mai corect in care povara fiscala nu ar fi pusa strict pe partea productiva a societatii.

    – Impozit pe profit zero coroborat cu includerea veniturilor din dividende in impozitarea generala – ie un impozit pe venitul global – insa cu acordarea unor reduceri de pana la 75% din rata de impozitare pentru castigurile de capital obtinute de la companii ce au ca domeniu de activitate productia sau anumite servicii de interes general.

    Un astfel de sistem de impozitare ar descuraja masiv capitalul speculativ si ar incuraja investitiile in zona de productie si servicii vitale iar rata de impozitare 0 pe profit [dar nu si pe dividende – in practica scutirea de la impozitare pt profitul reinvestit] ar incuraja investitiile pe termen lung in orice domeniu.

    – Impozitarea progresiva – pe trepte de valoare – si ridicata a proprietatii – nu doar imobiliare ci extinsa la zona auto/arta etc. Una din marile realitati ale Romaniei este existenta unor vaste acumulari – in general aberante – de proprietati de lux care „sufera” de pe urma unor rate de impozitare extrem de scazute iar in cazul bunurilor neimobiliare aceste bunuri de lux sunt in general achizitionate din strainatate – accizele fiind astfel incasate de tarile respective.

    Am sa dau un exemplu impins relativ la extrem pentru a arata beneficiile pentru societate – nu doar financiare – ale unei impozitari agresive si in trepte a proprietatii: daca pentru gentutele de zeci de mii de euro doamna Udrea si celelalte doamne asemenea dansei ar fi obligate sa verse statului anual pana la 10% din valoarea de achizitie anual nu doar ca statul ar avea beneficii financiare interesante – echivalente cu impozitul platit de o mica afacere de familie – ci si apetitul pentru lux de import al acestor segmente ale societatii ar fi descurajat.

    Pentru a da un exemplu ceva mai realist si apropiat de intelegerea tuturor mie unuia mi s-ar parea realist si benefic pentru stat, societate si economie ca posesorul unui Mercedes clasa S sa plateasca anual peste 10% din valoarea de achizitie la prima vanzare a automobilului ca impozit in timp ce posesorul unui Logan – ce incidental este produs in Romania – sa plateasca 0.5% impozit. Are sens sa mai argumentez? Nu cred.

    Realitatea este ca cel putin in cazul abolirii contributiilor la asigurarile sociale – si finantarii prestatiilor sociale din impozitarea generala – precum si in cazul impozitarii agresive a proprietatii nu se va gasi vointa politica nicaieri nici un PNL nici in PSD si intotdeauna vor exista cei care pentru a nu fi ei afectati in mod direct vor gasi mii de motive ce ii ocolesc pentru a convinge ca plata CAS nu este in fapt plata unui impozit regresiv pana la limita sau ca impozitarea castigurilor de capital nu trebuie sa fie diferentiata pentru activitatile de productie si cele de specula sau ca posesorul de S class trebuie sa plateasca proportional la fel ca cel de Logan.

    Sa nu uitam ca in Romania cine face specula, cumpara obiecte de lux din afara si in general intelege capitalismul ca dreptul lui de a avea impozite mici in timp ce aceia care castiga de mii de ori mai putin ca el platesc impozite si contributii aberant de mari, ei bine sa nu uitam ca portretul robot al unui asemenea personaj este in general de „activist” politic, cu puternice convingeri de dreapta, centru sau stanga functie de cine detine puterea la nivel central sau local.

    Si daca tot am atins aceasta tema sa nu credem cumva ca exista o diferenta fundamentala in opinia lor despre asezarea sistemului de taxe si impozite intre PDL, PSD si PNL – diferentele sunt cosmetice si atat – cu amanuntul ca in PSD si PNL exista o disperare de a face si promite orice pentru a ajunge la putere – PDL-ul fiind deja acolo. Spun asta cunoscand realitatile unor organizatii locale din ambele partide unde cuvintele de ordine sunt foamea de bani si contracte cu statul precum si dispretul aratat fata de celalalt partid din USL – exclud aici PC/Intact – ei nu exista. Am sa atrag atentia pe aceasta cale ca la nivelul multor membrii de partid de la nivel local – cel putin in cazurile cunoscute de mine – opinia este ca ceilalti sunt inapti – am sa folosesc un cuvant bland – iar aceasta ura intalnita mai ales in randul tinerilor din ambele partide este insuflata de liderii locali a caror miza simpla este pozitionarea pentru marea friptureala de dupa alegeri.

    Ori in lipsa unor programe concrete care sa fie aplicate dupa luarea puterii – si acestea nu exista decat la nivel de imagine inca – exista riscul ca guvernarea sa se prabuseasca sub presiunea problemelor din 2013-2014 si simplei si extrem de realistei foame de bani din randurile organizatiilor locale.

    Culmea este ca daca intrebam romanii de rand daca ar fi de acord cu masuri cum sunt cele amintite mai sus nu vad pe multi care sa obiecteze spre exemplu la impozitarea dura a proprietatii peste un anume nivel – insa aceste lucruri sunt ignorate cu desavarsire in USL iar apoi „clasa politica” se intreaba de ce oamnii nu se simt reprezentati – raspunsul este simplu: pentru ca nu interesele lor sunt reflectate in programul de guvernare al USL asa cum este el formulat acum…

  24. 24 M.Voicu iulie 28, 2011 la 11:51 am

    @Radu Alexandru Vasilescu, iulie 27, 2011 la 10:54pm spune: ”a pune economia şi societatea pe cale de consecinţã pe o traiectorie stabilã de creştere economicã”

    ➡ ”Un sistem de impozitare progresiva în trepte ajustate anual in functie de nivelul salariului mediu pe economie” are dezavantajul inechitãţilor şi la domeniul dintre trepte. În plus : ”de la 0 la salariul mediu” înseamnã cã cetãţeanul normat nu contribuie, ca şi toţi nerezidenţii – deşi se vrea acordarea de drepturi politice egale ❗ … ca sã determine ce politici ?

    ➡ ”Abolirea contributiilor la asigurarile sociale – ie CAS – si finantarea serviciilor ce erau bugetate prin perceperea CAS din impozitarea generala” – propunere bunã sau rea, anuleazã principiul contributivitãţii – care e menit sã impunã rãspunderea personalã a cetãţeanului, fãrã de care nu existã societate
    Pentru distribuirea poverii fiscale (între categoriile direct-productive, liber-profesionişti şi speculanţii si intermediarii care sufoca economia la toate nivelurile ei) eu am propus impozitarea în raport cu lungimea ciclului de realizare a profitului – unde dobânda bancarã acţioneazã advers, discriminând activitãţile de creare de profit din ”companii ce au ca domeniu de activitate productia sau anumite servicii de interes general”, singura cale de creştere economicã ❗

    ➡ Plinã de substanţã este observaţia Dumneavoastrã: ”în lipsa unor programe concrete care sa fie aplicate dupa luarea puterii – si acestea nu exista decat la nivel de imagine inca – exista riscul ca guvernarea sa se prabuseasca sub presiunea problemelor din 2013-2014 si simplei si extrem de realistei foame de bani din randurile organizatiilor locale.”. Însã, cum scrie Florea Dumitrescu la raspunsuri/iulie 25, 2011 la 4:08pm: ”nu se prevăd măsuri concrete şi energice, mecanisme eficiente pentru reducerea radicală a evaziunii fiscale şi a contrabandei” – de afirmare a statului de drept !

  25. 25 Const iulie 28, 2011 la 4:26 pm

    Foarte buna analiza a simptomelor si bine exprimata!

    „În plus cererea externă este o soluţie pentru dezvoltare, însă dinamica acesteia în actualul context internaţional, marcat de ajustări fiscale, reducerea ritmului creditării, nu are perspective foarte favorabile, nefiind durabilă în lipsa unei cereri interne substanţiale pe care măsurile din programul cu IFI nu o generează, lăsând totul la opţiunea investitorilor străini şi a pieţelor externe care poate vor alge să vină şi în România pentru a ne scoate din declinul economic.”

    Intuitia e foarte buna–nimeni nu „ne va scoate din declinul economic” pentru ca nu are sens pentru acel nimeni dpdv al economiei politice: de ce si-ar construi competitie? Daca asa stau lucrurile, modelul economic ar trebui deci sa aleaga in mod constient atit filozofia cit si directia. In cazul primeia, rejectarea teoriei neo-clasice, a ideii de echilibru “pe margine”, etc. Pentru a doua, problema, ca intotdeauna, e destul de simpla: productie si distributie. Dezvoltarea economica prin cresterea productiei de bunuri industriale in/din Romania (si deci favorizarea acestora in sensul lui M. Manoilescu pentru ca, zice Sean Connery in “Incoruptibilii,” “you never bring a knife to a gun fight”); folosirea la nivel inalt a capacitatii productive si ajustarea programelor de lucru ca atare (in sus, adica); si stabilirea unui mod de distributie in care cresterea economica nu este apropriata numai de cei “putini si bogati.”

    Si sa ne reamintim ca pentru partea de distributie exista posibile studii de caz, mai ales de cazul “asa nu.” E.g., in anii ’70 venitul per capita in Brazilia crestea cu 12% anual insa numai 70% din populatie a beneficiat, ceea ce inseamna ca venitul celor privilegiati a crescut cu 40%! (N. Georgescu-Roegen, “Closing Remarks: About Economic Growth–a Variation on a Theme by David Hilbert”, p. S304); Grecia, atit in anii ’80 cind criza a aparut pe parcursul conducerii “stingii aventuriste” cit si in 2011 cind cresterea economica a fost/este bazata pe contractarea de imprumuturi, chipurile pentru finantarea dezvoltarii economice, si apoi plasarea lor in propriile conturi in timp ce Grecia se transforma intr-o “consumer society without a production base.” (T. Fotopoulos. “Economic restructuring and the debt problem: the Greek case”, Int’l. Rev. of App. Ec., vol. 6, 1 (1992), p. 39) Suna destul de familiar…

    Const

  26. 26 epolitikon iulie 28, 2011 la 9:20 pm

    @Adrian Nastase
    Acum ca unii au bagat banii castigati (usor, ca sa nu spun furati) in proprietati (cu caracter speculativ) nu e chiar un capat de tara pentru ca banii aia s-au mai plimbat si prin circuitul constructiilor, repartizandu-se si catre altii dar cand si-au luat apoi masini de fitze din banii aia castigati usor nu e in regula.

  27. 27 Radu Alexandru Vasilescu iulie 29, 2011 la 2:17 am

    @ M.Voicu

    In ceea ce priveste impozitarea progresiva aici este o dezbatere de principiu: da in teorie principiul unei cote unice egale in procente nu si un cuantum pentru toti este una partial buna. Ceea ce se uita este ca oamenii cu venituri scazute isi consuma in tot cazul majoritatea veniturilor pe bunuri si servicii de baza.

    Ori aici este si fundamentul tuturor societatilor moderne si anume: acele categorii mai putin avute in raport cu restul natiunii si care pe cale de consecinta isi cheltuie majoritatea veniturilor pentru bunuri si servicii privite in respectiva societate ca fundamentale li se va percepe o contributie proportional mai mica la efortul financiar al societatii deoarece acest efort financiar in sine este destinat asigurarii anumitor bunuri si servicii generale si fundamentale pornind de la lege si ordine, aparare si terminand cu sanatate, educatie, infrastructura etc si astfel este considerat – iar eu unul sunt de acord – ca trebuiesc folosite ca sursa de finantare principala asa zisele venituri aflate la discretie – cu alte cuvinte acele venituri pe care oamenii nu sunt obligati in principiu sa le cheltuie pentru a-si asigura subzistenta la standardele societatii respective.

    Acesta este principiul explicat dpdv moral daca vreti. Mult mai important pentru economie este faptul ca persoanele cu venituri „la discretie” foarte mari tind sa consume cantitati mari de bunuri si servicii din import sau mai ales sa exporte acest capital in zone ce le confera garantii si beneficii financiare.

    Pentru orice societate alegerea este simpla: ori concureaza cu beneficiile oferite de aceste paradisuri fiscale sau economice – unde banii investitorilor sunt in relativa siguranta – ori aleg o impozitare progresiva care sa garanteze ramanerea in tara a unei parti mai mari a acelui capital care ar fi exportat sau consumat pe importuri.
    Din motive pe care nu este cazul sa le detaliez aici Romania nu va putea niciodata concura nici cu paradisurile fiscale nici cu tarile ce prezinta garantii economice semi-absolute – tip Germania, Elvetia etc.

    In Romania s-a considerat ca impozitarea mica a capitalului – caci despre asta este vorba – va incuraja investitiile si le-a incurajat mai ales pe cele speculative. Investitiile majore si de durata se duc in acele locuri care au doua avantaje concomitente: o piata solida si o infrastructura solida.

    Romania pentru a compensa neimpozitarea corecta ca capitalului a supra-incarcat piata stabila – adica forta de munca iar in materie de infrastructura n-are sens sa discutam.

    Romania nu va iesi din acest marasm economic decat atunci cand piata STABILA – adica in principal forta de munca – va fi consolidata si incurajata si cand printr-o impozitare corecta statul va incepe sa puna la punct infrastructura. Supra-impozitand munca distrugem piata si descurajam investitiile pe termen lung – putem sa avem si cota 0 a impozitelor directe – aproape ca nu conteaza. De aceea in Romania este nevoie de impozitare progresiva si mai este nevoie ca aceasta sa fie coroborata cu nivelul salariilor medii pentru a putea fi corect ajustata anual fara interventii politice si politicianiste.

    In legatura cu principiul contributivitatii cred ca este cazul sa renuntam la iluzii: principiul contributivitatii reprezinta excluderea celor care nu contribuie – punct. Asta inseamna sute de mii de oameni care spre exemplu nu ar trebui sa primeasca nici cea mai mica forma de ingrijiri medicale pentru ca nu au avut un loc de munca sau nu mai au unul de mult timp. Este o nebunie si o aberatie demna de Congo. A le oferii acestor oameni ingrijiri medicale chiar daca nu au contribuit inseamna ca teoreticul principiu nu exista in practica – si el nu exista in practica. Ar fi doar criminal sa existe si nimic in plus.
    Contributivitatea functioneaza cand discutam de servicii private integral – inclusiv finantarea.

    Ori daca tot secolul in care traim numai permite aberatii – cel putin in Europa – de tipul aplicarii reale a principiului contributivitatii atunci nu inteleg de ce trebuie sa pastram povara fiscala doar pe cei obligati sa contribuie adica pe angajati in principiu cand oricum statul plateste pentru restul.

    Eu consider ca in Romania trebuie sa ne asumam anumite drepturi generale care sa fie finantate integral de toti prin impozitare generala iar pentru celelalte trebuie sa le dam oamenilor posibilitatea de a alege daca doresc sa contribuie si sa beneficieze sau nu.

    Este extrem de simplu. Sanatatea, dreptul la pensie, dreptul la somaj sau la un venit minim, nu trebuie sa fie legate de contributii ce nu fac decat sa distruga forta financiara de consum a claselor de jos si de mijloc ci trebuie sa fie finantate integral din impozite aplicate tuturor.

    Dreptul la un venit la batranete dupa o viata de mai multa sau mai putina munca trebuie sa fie unul garantat si finantat de stat. Iar eu unul consider ca pentru ingrijirea medicala a oricui trebuie sa plateasca si cei foarte bogati nu doar cei care contribuie pentru ca sunt angajati si sunt obligati sa contribuie.

    Ca cei care au muncit mai mult si mai eficient trebuie sa se bucure de merite suplimentare financiare este adevarat – dar asta se poate rezolva foarte usor si nu are legatura cu principiul contributivitatii.

    Cat despre lipsa de raspundere a cetateanului – ea exista oricum – sa fim seriosi nimeni nu munceste in tinerete pentru ca vrea pensie la batranete iar gandul ca nu vor avea o pensie nu ii impiedica pe cei care nu vor sa munceasca legal – din simplul motiv ca pensia sau sanatatea etc sunt … maine .. si ce pun pe masa este astazi…

    Daca mi se va da ocazia am sa continui argumentatia insa pt. moment am spus destul in ceea ce priveste „principiul contributivitatii” – ar fi insa de notat ca state cu ani lumina inaintea noastra din toate punctele de vedere – asa cum este Danemarca – au ajuns la concluzia ca pensia, sanatatea etc sunt drepturi ale cetatenilor lor si nu beneficii si le finanteaza prin impozitare generala nu prin aruncarea poverii fiscale doar pe partea strict productiva a societatii.

    In incheiere am sa adaug ceva – poate merita spus pentru ca poate unii au impresia ca sunt un batranel cu o pensie mica si de aceea propun aceste lucruri: am 25 de ani, logodnica mea are 24 – impreuna castigam suficient peste venitul mediu per familie de doua persoane in Romania si avem cheltuieli mult sub medie… Eu sunt membru al PNL [pentru ca spre deosebire de multi altii care promoveaza astazi ordoliberalismul sau mai stiu eu ce alte prostii eu nu am uitat ca acest partid a fost creat si condus pe parcursul lungii sale existente ca un partid ce militeaza pentru o economie cu adevarat libera si un stat national cu un puternic sistem de sprijin social], ea nu este inregimentata politic dar are vederi similare cu ale mele.

    Nici eu nici ea nu consideram ca traim intr-o societate corecta atata timp cat pentru fiecare 100 RON castigati statul incaseaza de la noi in mod direct – impozite contributii etc – peste 80 iar din cei 100 ramasi mai platim si un TVA de 24% pt. ce cumparam, asta ca sa mentionez doar unul din multele impozite pe consum din Romania.

    Si nu consideram ca este corect acest lucru pentru ca in timp ce noi impreuna cu angajatorii platim peste 80 de lei impozite si taxe si contributii pentru fiecare 100 de lei castigati iar daca adaugam si TVA, accize etc la ceea ce cumparam veti realiza ca ne ramane mult SUB JUMATATE din munca noastra, in timp ce stralucitii „oameni de afaceri” – in general o gasca de speculatori conectati politic si in PDL si in PSD si in PNL – de care Romania abunda platesc 16% din ce castiga si de consumat oricum consuma infim in Romania … pentru restul s-a inventat Milano [la modul generic].

    Daca asta este o societate corecta atunci … bine … o sa plecam si noi probabil dupa 2014 asa cum au plecat si altii – si nu ma refer la capsunari ci la cei circa 500.000 de oameni bine calificati pe care Romania i-a pierdut definitiv si nu-i poate inlocui in urmatoarele decenii – cel putin nu cu sistemul asta de educatie.

  28. 28 M.Voicu iulie 29, 2011 la 12:47 pm

    To the kind attn. of Adrian Nãstase, spre a şti cã ţara are şi speranţã, şi FACTORI DE PUTERE ❗
    @Radu Alexandru Vasilescu, iulie 29, 2011 la 2:17am
    Pentru sufletul nobil în a-mi argumenta, eu vã dau rãspunsul din reclama TV cu Western Union : DA !
    • Spuneţi: ”am 25 de ani, logodnica mea are 24 – impreuna castigam suficient peste venitul mediu per familie de doua persoane in Romania si avem cheltuieli mult sub medie”
    * * * Scumpe Domnule Radu Alexandru Vasilescu: aveţi un prenume, acelaşi ca al fiului meu, care lucreazã la o firmã germanã de producţie din România – şi nu concepe sã-şi pãrãseascã ţara; eu am fost în situaţia sã merg în strãinãtate cu afaceri comerciale şi înainte de 1990 şi un prieten mai în vârstã mi-a spus cã dacã m-aş gândi sã rãmân p’acolo, sã ţin seama cã numai duşmanii României s-ar bucura ❗
    • Spuneţi: ”sa fim seriosi, nimeni nu munceste in tinerete pentru ca vrea pensie la batranete”.
    * * * Aşa-i, nu am contat cã voi ajunge la acestã vârstã (cu aproape juma’ de secol mai mult ca Dumneavoastrã), dar am muncit cu gândul pe care l-am gãsit condensat de Danny Hillis (a polymath inventor, computer engineer, and designer): «I feel a responsibility to make sure that the change comes out well. I plant my acorns knowing that I will never live to harvest the oaks. »; încã mai plantez nuci şi brazi !
    * * * Ferice de pãrinţii Dumneavoastrã, cã bun start-up v-au dat; sã le aduceţi bucurii! Şi Dumnealor, onwards, Dumneavoastrã ❗
    Aş vrea sã fiu contributor la cheltuielile sociale pentru copii pe care-i veţi avea, cã tare buni or sã iasã !

  29. 29 Radu Alexandru Vasilescu iulie 29, 2011 la 3:34 pm

    Domnule M.Voicu v-am dat un raspuns pe email si nu cred ca este cazul sa raspund si aici mesajului ironico-insultator.

    Conform a3 http://www.antena3.ro/economic/biz-news/ministerul-finantelor-propune-majorarea-salariilor-bugetarilor-din-octombrie-vezi-de-ce-132169.html Guvernul se pregateste de majorarea salariilor – o masura concreta si palpabila in buzunarele tuturor romanilor.

    Am mai spus si am sa mai spun ca pt. moment USL-ul nu aduce nimic in programul sau ce ar putea fi considerat ca o contracarare a masurilor – populiste – ce urmeaza sa fie luate de PDL.

    Masuri care insa au o aplicabilitate concreta si se resimt in buzunarele multor romani. Daca ne rezumam la fraze si idei de reducere infima a impozitelor pentru cele mai sarace categorii si continuam sa ignoram marea masa a persoanelor productive din aceasta tare ce sunt incovoiate de impozite taxe si mai ales contributii .. pai atunci vom avea Boc 20 si dupa 2012…

  30. 30 Cârcotaşu iulie 29, 2011 la 8:17 pm

    @ Radu Alexandru Vasilescu,
    Interesantă viziunea dv asupra economiei ţării, o să-ncep cu ce-i mai important:
    – Cel mai interesant este faptul că realizaţi ce-a însemnat capcana „cotei unice de impozitare”, cu atât mai mult cu cât vă declinaţi calitatea de membru PNL, ştiut fiind că în zona PNL-ului impozitarea diferenţiată nu prea trezeşte entuziasmul. Sigur, pot fi discutate treptele de impozitare, procentele aia-aia, dar, fără îndoială, până nu se va reveni la sistemul de impozitare globală nu se poate discuta despre relansarea economiei şi asta devine pe zi ce trece tot mai evident.
    – Interesant sistemul propus pentru acoperirea fondurilor caselor de asigurări sociale şi de sănătate. Parţial aces sistem funcţionează în ţări cu care nu vrem să ne comparăm, dar nu ştiu să fie undeva aplicat în totalitate. Într-adevăr, principiul contributivităţii este utopic, conţine o mare doză de populism, el a fost „adoptat” cu mult entuziasm la noi, constituind esenţa de mare succes a principiului ce stimulează decesul caprei vecinului. El nu este şi nu va putea fi aplicat nicăieri în lume.
    – Se discută mai de multă vreme despre impozitarea luxului. Probabil că va veni o zi în care se va înţelege că asta ar fi o şansă în plus pentru realizarea unei stabilităţi economice.
    La urmă aş vrea să observ că, dacă veţi citi cu atenţie cele scrise de dl M. Voicu, veţi vedea că nu este vorba de vreun „mesaj ironico-insultător”, ci poate de o meticulozitate… neobişnuită.

    .

  31. 31 M.Voicu iulie 29, 2011 la 9:30 pm

    @Radu Alexandru Vasilescu, iulie 29, 2011 la 3:34pm îmi spune: ”v-am dat un raspuns pe email si nu cred ca este cazul sa raspund si aici mesajului ironico-insultator.”
    • * * Mesajul meu (iulie 29, 2011 la 12:47pm) era admirativ ❗ Ba, ca facere de bine m-am adresat şi Domnului Adrian Nãstase sã revadã ce profund vã exprimaserãţi la iulie 29, 2011 la 2:17am.
    • * * Ce-aţi vãzut ” ironico-insultator” în ce-am scris eu – care exemplific întotdeauna ❓ Daţi mãcar un exemplu, mãcar un singur exemplu :mrgreen:
    … Acu’, c’am işit din subiectul serios, îmi vine-n minte bancu’ dã pân deceniu’ 8 (partenerii de pe blog mai purii îl ştiu, da’ şi „suprinderea” lui Cezar :idea:); la prezentarea delegaţiei române la Londra, Regina Marii Britanii ar fi exclamat: ”atât de tânãr şi sunteţi deja Gheorghe ?”

  32. 32 Aurelio Texanu august 2, 2011 la 6:17 am

    Domnule Nastase,

    Unde ma pot adresa? sa dau in judecata pe Consiliera lui Boc pentru furaciune de drept de autor, ideile mele le-au pus in aplicare impreuna cu FMI, am trimis un material daca as fi PRIM MINISTRU pentru o zi si l-au pus in aplicare, ajutati-ma sa mergeti intr-o misiune la Antena 3 va dau numarul de telefon si le cer drepturile de autor iata materialu trimis de mine ce as face eu daca as fi Prim Ministru pentru o zi

    Parafrazand titlul unei melodii de exceptie a baietilor de la Parazitii – care spuneau “Daca as fi pentru o zi presedinte / V-as amaneta pe toti si nu v-ati prinde”, mi-am permis un exercitiu de imaginatie pe ideea … ce as face … “Daca as fi pentru o zi premier” ?

    Cu mintea de pe urmă şi în al doisprezecelea ceas, dacă aş fi în locul domnului Boc măcar pentru o zi, nu aş mai întârzia nici o secundă privatizarea companiilor la care guvernul are deţineri, fie minoritare fie majoritare! După un calcul simplu (făcut în numărul 30 al revistei Forbes România) aş încasa între cinci şi zece miliarde de euro. Dar mai mult decât atât, prin privatizarea acestora aş face economii serioase la buget rupând legăturile prin care societăţile sau regii autonome (adică statul) sunt acum căpuşate prin tot felul de contracte mai mult sau mai puţin dubioase!

    Aş începe cu CFR şi Poşta Română, aş continua cu societăţile din sectorul energetic şi cel minier, după aceea cu porturile aeroporturile şi Tarom, şi aş face tot posibilul ca până miezul zilei, să fi parafat deja privatizarea Loteriei şi a Metrorex-ului.

    În paranteză şi cu cinism fie spus, actualul guvern ar trebui să vândă companiile de stat, măcar şi … doar pentru a” se răzbuna” pe sindicate, care i-au pus serios “sula-n coaste” în ultimul an şi jumătate. Privatizarea companiilor de stat ar slăbi mult puterea unor sindicate care nu mai sunt decât foarte puţin reprezentative. Odată muncitorii trecuţi în mediul privat vor fi mult mai puţin dispuşi să se lase manipulaţi de liderii de sindicat, iar mişcarea sindicală se va întoarce natural la funcţia ei primordială: aceea de a reprezenta muncitorii în faţa patronatului. Având un “patron” la cârma societăţii, liderii de sindicat nu vor mai putea căpuşa compania, mână în mână cu directorii numiţi politic! Povestea spaţiilor comerciale ale Metrorex este poate cel mai elocvent exemplu – dar nu singurul, de afacere sindicală “de succes”.

    Prin vânzarea acestor companii, aş rupe şi lanţul vicios al numirilor politice în funcţii de conducere în diferite societăţi de stat! Mi-aş asuma astfel riscul de a lovi în propria-mi clientelă politică. Deşi, poate i-aş face chiar un bine, pentru că nu i-aş mai lăsa pe cei din clica mea “să se chinuie să fure” clienţii companiilor de stat (şi google-ul îţi serveşte rapid un astfel de exemplu, în relaţia dintre Grupul Feroviar Român, Conpet şi CFR Marfă)! Le-aş da posibilitatea să ia clienţii acestora … cu tot cu concurenţi! M-aş grăbi să fac tranzacţiile înainte ca societăţile de stat să ajungă în faliment!

    Cum le-aş vinde? Obligatoriu prin bursă! Fie în întregime, fie măcar pachete semnificative din fiecare companie în parte! Aş împuşca astfel mai mulţi iepuri dintr-un foc: consolidarea pieţei de capital, creşterea culturii financiare a populaţiei, şi aş atrage atenţia investitorilor străini asupra României (aşa cum fac polonezii). În plus, voi aduce pe viitor mai mulţi bani la buget din impozitul pe tranzacţiile făcute la bursă.

    Şi nu m-aş opri aici! Aş scoate la vânzare toate casele, vilele, terenurile sau fondurile de vânătoare şi cele piscicole din patrimoniul RAPPS! Asta mi-ar aduce nu doar banii din vânzări, ci m-ar şi scăpa de cheltuielile cu întreţinerea acestora. Cheltuieli care sunt făcute acum de la buget, şi nu cred că mai este cazul să reamintim cât de uşor se lasă “prostit” statul la încheirea contractelor cu societăţile private. Dar şi mai important este că, puse la lucru în sistem privat, toate aceste active ar genera afaceri, profituri şi bani la buget.

    Şi pentru a rămâne la patrimoniul RAPPS, nu pot să nu aduc în discuţie clădirea Casei Presei Libere, pentru care sunt sigur că cel puţin Sorin Ovidiu Vântu (care are întregul trust Realitatea-Caţavencu în acest spaţiu) s-ar putea scormoni prin buzunare după ceva mărunţis! Ba cred că aş putea “licita” pentru a ridica preţul, pentru că Dan Voiculescu, Silviu Prigoană, sau alţi oameni de afaceri, “ar pune bid” măcar pentru o aripă din această imensă clădire.

    Şi asta mi-ar consuma în mod sigur prima parte a zilei! Şi cum mandatul meu este pentru 24 de ore, aş intra grăbit în cea de-a doua parte în sistemul sanitar! Este în faliment? Îl privatizez! Avem circa 450 de spitale îngropate în datorii de managerii numiţi politic! De cealaltă parte a baricadei, în sistemul privat de sănătate, avem întreprinzători care se chinuie să-şi construiască unităţi spitaliceşti, dar care fac un business ce creşte cu 20%-30% de la un an la altul. În această situaţie nu aş sta să mă gândesc decât la “cum” şi “cât de repede” pot da cel puţin două treimi din spitale pe mâna privaţilor! Cu banii din vânzarea acestora aş transforma cealaltă treime în aşezăminte sociale! Câţi bani aş lua? Greu de spus! Dar nu asta m-ar interesa în mod deosebit, cât mai ales faptul că voi ridica sistemul de asistenţă de sănătate la un nivel superior şi voi determina realizarea de investiţii care vor trage în sus PIB-ul. Voi câştiga însă mult mai mult din economiile făcute la buget, pentru că nici guvernul şi nici Casa de Asigurări de Sănătate nu vor mai plăti la preţuri de zeci de ori mai mari decât cele reale, aparatura, medicamentele, materialele de uz curent sau renovările clădirilor!

    În paralel cu privatizarea spitalelor aş stimula populaţia să-şi încheie asigurări private de sănătate prin subvenţionarea unei cote părţi din costuri şi prin deduceri de la plata impozitelor şi taxelor. Şi de ce nu, aş introduce un sistem de “bonuri de sănătate” după exemplul celor de masă!

    La fel aş face şi cu sistemul de învăţământ! E slab? Neperformant? Consumă resurse? Îl privatizez şi sprijin educaţia populaţiei prin acordarea de burse celor lipsiţi de posibilităţi financiare şi de garanţii guvernamentale şi stimulente fiscale (sau de orice altă natură) familiilor care vor să facă împrumuturi la bănci pentru trimiterea copiilor la studii! Aş introduce iarăşi în joc sistemul privat de asigurări şi pe cel bancar, şi aş contribui (eu – Guvernul) alături de părinţi la crearea unui fond bănesc pentru fiecare copil, exclusiv pentru şcoală. Nu m-aş da în lături să pun din buget chiar o treime din bani! Instituţiile private de învăţământ “s-ar bate” astfel în competitivitate pentru atragerea de elevi şi studenţi.

    Probabil că administraţia mi-ar da serios de furcă. Este oare supra-dimensionată? Sigur! Un guvern cu mai puţin de zece ministere este primul pas! Suficient pentru o ţară de dimenisunea şi condiţia României! Aşa aş reduce numărul de miniştrii, consilieri, secretari şi secretare, directori şi directoraşi! Cu acelaşi risc de a lovi în oamenii care m-au ajutat să vin la putere! Mi l-aş asuma şi aş trece şi mai departe la administraţia locală!

    Pentru ce avem nevoie de 42 de judeţe, cu 42 de prefecturi, 42 de prefecţi, sub-prefecţi, secretare, cu 42 de bugete de protocol? Adică o instituţie a prefecturii la aproxiamtiv 500.000 de cetăţeni! La ce bun 42 de direcţii sau structuri judeţene în instituţiile de control sau de autorizare ale statului? Nu sunt oare prea multe? Avem nevoie de 2.700 de comune, cu tot atâţia primari, şi cu mii de angajaţi?

    10 judeţe, cu 10 prefecturi, 1000 de comune, şi un sfert din direcţiile teritoriale ale instituţiilor de autorizare şi control ale statului ar fi mai mult decât suficiente! Aş reduce povara unui aparat administrativ supradimensionat şi aş consolida resursele disponibile. Asta ar elimina multe dintre aberaţiile adesea întâlnite, când un drum, conductă, sau un simplu şanţ începute într-o comună se termină brusc la marginea comunei vecine. Iar aceasta la rândul ei are un proiect de aceeaşi natură, care se încheie tot undeva “în aer” la hotarul unităţii administrativ teritoriale următoare.

    Ce facem cu primăriile şi prefecturile rămase goale după redesenarea unităţilor administrativ-teritoriale? Le vindem sau le închiriem, indiferent de preţ! Privatul va găsi sigur cea mai profitabilă destinaţie pentru respectivele spaţii! Aşa scap de cheltuielile de întreţinere şi mai aduc şi bani la bugetul noilor structuri administrative!

    Ce aş face cu banii (mai mulţi sau mai puţini) pe care i-aş încasa din vânzarea companiilor de stat, a patrimoniului RAPPS şi din vânzarea sau închirierea celorlalte spaţii (primării, prefecturi, etc)! I-aş concentra pe unul sau cel mult două proiecte de infrastructură! Nu aş sta mult pe gânduri pentru a alege finalizarea autostrăzii prin care să leg până la urmă Bucureştiul de litoral! Din restul de bani … aş adăuga măcar câteva din porţiunile ce lipsesc încă celebrei autostrăzi “Transilvania”! Aşa voi tonifica sectorul construcţiilor – şi nu prin contracte de asfaltare sau de înlocuire a bordurilor, cum se practică acum. Şi dacă aş rămâne în pană de cash, i-aş face pe români părtaşi la aceste proiecte! Fie prin acordarea dreptului de a subscrie acţiuni la companiile dezvoltatoare ale respectivelor proiecte, fie prin emiterea de obligaţiuni sau titluri de stat! În oricare dintre variante aş folosi piaţa de capital pentru a asigura accesul oricărui român interesat. BVB-ul şi Sibex-ul abia aşteaptă, iar fondurile de pensii private nu ar refuza un astfel de parteneriat.

    Ar fi foarte mult de lucru, dar la încheierea acestei ipotetice zile, nu mi-ar mai rămâne decât două lucruri de făcut: dublarea controlului vamal prin aducerea unei firme private (după model bulgăresc) şi introducerea amnistiei fiscale (aşa cum au făcut ruşii în urmă cu 10 ani). Şi pe ultima sută de metrii a mandatului meu de o zi, aş lua topul Forbes, şi pe primii 20 sau 50 de oameni din topul celor mai bogaţi oameni din România i-aş invita să facă parte dintr-o strutură numită ad-hoc “Consiliu Economic Consultativ”. Vom câştiga cu toţii dintr-un schimb de idei deschis!

    S-a făcut ora 12.00! La final de mandat i-aş invita pe cei 20 sau 50 de afacerişti români să ciocnim un pahar de şampanie! Poate nu vor veni toţi, dar eu mi-am făcut datoria de a încerca să aduc pe un făgaş comun interesele divergente care rup acum România în bucăţi. Asta o va putea face însă şi Prim-ministrul de mâine!TEXAS

    Mesaje: 328
    Membru din: 29 Mai 2010, 17:10 Sus


  1. 1 Între analiza economică şi foris factura « Blog ideologic Titus Filipas Trackback pe iulie 27, 2011 la 8:17 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!
Reclame

%d blogeri au apreciat asta: