Răspuns la comentariile unui editorialist cu misiune

Am răspuns de cele mai multe ori în ultimii ani la comentariile lui Tom Gallagher deoarece sub masca onestităţii academice aduce în atenţia publicului atât lucruri adevărate, cât şi jumătăţi de adevăruri sau chiar minciuni. Fiind prins sub vâltoarea obligaţiilor cotidiene nu am reuşit să reacţionez la comentariul intitulat „Năstase tânjeşte după vremurile de odinioară” publicat în „România liberă” din 7 februarie a.c.

Este adevărat, „tânjesc după vremurile de odinioară”, şi ca mine sunt milioane de cetăţeni, care doresc revenirea României la normalitate, la o societate în care să aibă siguranţa vieţii de mâine, la o perspectivă pozitivă asupra viitorului.

Miza editorialului dlui Tom Gallagher este de a acredita ideea că PSD s-ar opune separaţiei puterilor în stat, controlând o justiţie care ar fi „din ce în ce mai independentă”. Suporterul necondiţionat al lui Traian Băsescu şi al Monicăi Macovei trece sub tăcere o serie de fapte, pe care doresc să i le amintesc:

1)      atitudinea de solidaritate a PSD faţă de dl. Nicolescu nu a avut ca obiectiv să împiedice judecarea liderului partidului nostru din judeţul Argeş, ci a fost o reacţie împotriva acţiunilor unui stat poliţienesc, respectiv retinerea si, apoi, arestarea sa „preventiva”. Slăbiciunea argumentelor procurorilor din „dosarul Nicolescu” este dovedită şi de faptul că judecătoarea, foarte „serviabilă” cu solicitările DNA, a motivat arestarea lui Constantin Nicolescu nu prin argumente prevăzute în materia penală, ci din zona comunicării publice şi a intereselor politice ale actualei puteri: „Pericolul concret pentru ordinea publica consta si in aceea ca faptele savarsite de inculpat au o mare rezonanta (…) asupra celor care ne monitorizeaza – se stie ca tara noastra este monitorizata pe probleme de coruptie, ori daca tocmai o persoana care este presedinte al CJ savarseste astfel de fapte – rezulta cat de bine este privita tara noastra pe plan extern”.

2)      „Procurorii independenţi” mult-lăudaţi de Traian Băsescu, Monica Macovei şi Tom Gallagher ezită să se pronunţe asupra unei fraude evidente comise de Roberta Anastase în 15 septembrie 2010, cu ocazia votării Legii pensiilor. Cum ar fi putut oare să reacţioneze procurorii împotriva „fanei” lui Traian Băsescu, în condiţiile în care legile reformei în justiţie, convenite cu Comisia Europeană în 2003-2004 au fost abandonate de Monica Macovei, fiind adoptate legile politizării justiţiei, este drept, cu acordul aceleiaşi instituţii europene, însă într-o componenţă dominată de dreapta. Rezultatul, este ştiut, Traian Băsescu a numit de 20 de ori mai mulţi judecători şi procurori decât au desemnat împreună preşedinţii Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Sub comanda „curajosului” Daniel Morar a fost inventată o imunitate para-constituţională pentru Traian Băsescu, s-a realizat o nouă „expertiză” în dosarul Flota, de data aceasta cu „zero prejudicii”. Nu am citit vreo reacţie de indignare a lui Tom Gallagher faţă de nominalizarea, în 11 ianuarie 2007 de către Traian Băsescu, ca preşedinte al  CSM,  a judecatorului Anton Pandrea, înainte ca acesta să-şi fi chiar anunţat intenţia de a candida!

A doua ţintă a lui Tom Gallagher este Comisia Europeană. Lipsa de consecvenţă şi coerenţă ale dl. Gallagher sunt monumentale. Pe de-o parte Comisia este apreciată pentru că a avut cuvinte de laudă faţă de procurorii DNA, pe de altă parte sunt criticaţi comisarii pentru că nu apostrofează Opoziţia din România. Premierului Viktor Orban îi sunt găsite scuze pentru Legea presei, pe motiv că ar fi atacat „de stânga europeană”, iar acesta este sfătuit să fie alături de Traian Băsescu împotriva Opoziţiei din România, în faţa altor proteste împotriva statului poliţienesc.

Toate aceste fracturi logice şi etice în atitudinea şi mesajele lui Tom Gallagher arată că, din păcate, el  nu a depăşit condiţia de postac portocaliu, chiar dacă face acest lucru sub aparenţa neutralităţii ştiinţifice. Pentru dl. Gallagher, România este o ţară coloniala, unde pensionarii din alte tari vin sa-si rotunjeasca veniturile prin complicitate cu puterea de la Bucuresti. El vrea sa ne convinga ca,orice ar face, Traian Băsescu şi camarila sa sunt de partea Binelui, iar PSD este, inevitabil, Răul Absolut. Procedând astfel Tom Gallagher demonstrează că nu este decât un propagandist de tip stalinist, „cu faţă de european”,  si cu un papillon care ii arata directia unde se afla licuriciul local. 

73 Responses to “Răspuns la comentariile unui editorialist cu misiune”


  1. 1 Fault februarie 13, 2011 la 7:24 am

    Motto : Li s-ar potrivi doamelor :
    Monica, Anca, Alma, U.Elena
    Şi altora din oranj-crema…

    SONET
    de Florin Iordăchescu

    Se stinge viaţa falnicei Lucreţii…
    Nu o mai vezi la teatre-n loji sau staluri
    Şi nici frecându-şi nopţile prin baluri
    Venind acasă-n faptul dimineţii.

    Înveşmântată-n spaniole şaluri
    Cu doi bujori în frăgezimea feţii,
    Când împrejuru-i se rotea băieţii
    Şoptindu-i la ureche madrigaluri.

    Azi, greul anilor îi stă în spate.
    Cu riduri convergente spre pupile,
    Sub fardul gros apare pe-noptate,

    Şi-nfiripând utopice idile,
    Cerşeşte tinereţii-mbujorate :
    – ” Un strop din tinereţea ta, copile ! „

  2. 2 CETATEANUL EUROPEAN DIN MINE februarie 13, 2011 la 7:51 am

    NU MAI SUPORT ! TREBUIE SA MA BUCURE SAU SA MA INTRISTEZE CE SE INTAMPLA ? NU MAI VREAU SA PLATESC TAXA RADIO-TV ! NICIUN ZIARIST CARE SE AFLA IN FATA LUI TRAIAN BASESCU NU ARE CURAJ SA-L INTREBE CEVA CONCRET, ADEVARAT ! IN FATA ZIARISTILOR CARE AR AVEA CURAJ SA-L INTREBE CEVA CONCRET, ADEVARAT, NU SE DUCE !!! II ESTE FRICA, TEAMA ? AM VAZUT INTERVIUL DE LA RADIO :)) SI CUM SE FACE CA MODERATOAREA II PUNEA NISTE INTREBARI LA CARE PRESEDINTELE AVEA RASPUNSURILE SCRISE, CRED CA ERAU SCRISE CHIAR IN ORDINEA INTREBARILOR ! PROPUN CA JOIA DE LA 13,30 LA 14,30 SAU ORI DE CATE ORI VINE PRESEDINTELE SAU CINEVA DE LA PUTERE, EMISIUNEA SA SE NUMEASCA „TEATRU RADIOFONIC” !!! STIU CA EXISTA DEJA ACEASTA EMISIUNE LA RADIOUL PUBLIC DAR SE OCUPA DE CULTURA MAI MULT !!! SI TOATE ASTEA PE BANII NOSTRII ??? DA, AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRA !!!

  3. 3 virusverbalis februarie 13, 2011 la 8:13 am

    Nu cartiti,nu ma huliti,
    Da’ de-un timp ,am doi iubiti…
    Ca de cand cu aderarea,
    Mi-am schimbat orientarea…

    Dragostea mea cea dintai,
    As zice, de capatai,
    E Traian cu crete plete,
    Ne-o punem de Dragobete…

    Fiind activ,dorinta-i sacra,
    El pasiv, musai sta capra…
    Nu is dur,vreau sa se stie,
    Dam intai cu alifie…

    Nu-i de-ajuns, ca mai e loc,
    Al doilea iubit, mi-e Boc
    Asta-i, cu-alta preferinta,
    Serveste doar la mouita..

    Ma simt supt in disperare,
    Sunt sleit, amoru-i mare…
    Frati romani, virili barbati,
    Fuguta, de m-ajutati!

    Privesc lung la calindar,
    De veniti, e divin dar…
    Altufel, o fac in trei,
    Soseste Valentine’s Day…

    Nu doresc sa-i fac gelosi,
    C-amandoi is pacatosi…
    Credeti-ma, nu am spor,
    Dragii mei, vreau ajutor

  4. 4 popateapa februarie 13, 2011 la 8:16 am

    Problema este ca multi romani tânjesc după vremurile de altădată! Cel putin pe vremea cat a fost PSD la conducere eu in calitate de simplu cetatean am dus-o mai bine. De cate ori se măreau preturile se măreau si salariile si pensiile. Acum se micsoreaza sau nu se mai platesc!

  5. 5 Bah februarie 13, 2011 la 10:04 am

    @A.N.
    „Procedând astfel Tom Gallagher demonstrează că nu este decât un propagandist de tip stalinist, „cu faţă de european”, si cu un papillon care ii arata directia unde se afla licuriciul local.” Fraza asta face toti banii. Mi-a placut tare incheierea.

  6. 6 blogideologic februarie 13, 2011 la 10:06 am

    Da, era necesar să fie spuse acestea.

  7. 7 Dragos februarie 13, 2011 la 10:48 am

    „Traian Băsescu şi camarila sa sunt de partea Binelui, iar PSD este, inevitabil, Răul Absolut”

    De acord cu dvs. !

  8. 8 Harabula februarie 13, 2011 la 10:54 am

    Misiunea lui Callagher sa fie de a impiedica pe romani sa se bucure de binefacerile pe care le-ar aduce venirea la putere a Aliantei? Ca marxist, cum îl numeste domnul Nastase, sa aiba misiunea reintronarii comunismului?
    Este greu de inteles nemultumirea domnului Nastase pentru schimbarile din justitie cu acordul institutiilor europene „dominate de dreapta”, atat timp cat partidul sau este aliat cu liberalii.
    Sa insemne asta, ca domnia sa nu-i mai considera pe liberalii romani de dreapta?

  9. 9 Marcus februarie 13, 2011 la 11:10 am

    Justitie Chioamba

    Arnautii lui chiombila, procurorii securisti,
    La un semn facut de-acesta aresteaza linistiti,
    Fara nicio remuscare sau mustrare de constinta
    Tot ce chiombu’ le da ordin, doara i-au jurat credinta.

    Avem astfel circ pe paine, cu mandate si mascati,
    Care “live” umfla puletii si-i declara vinovati.
    Ce mai zgomot, ce mai freamat, o imensa tevatura
    Pusa-n scena de chiombila sa ne fie-nvatatura.

    Azi la moda e mandatul de retinere pe-o luna
    Dat pe loc, far-de ratiune de Justitia romana,
    Ce-aservita si umila ea decide cum vrea voda
    Mai intai ea aresteaza si apoi cere si proba.

    Circu-i bine pus in scena, pe scenarii de Baneasa,
    Unde chiombu’, securistu’, cu felicitari absolvi clasa.
    De pe margini si-n peluza, romanas crucit priveste
    Cum din loja-i maiestuoasa voda cel zbanghiu ranjeste.

  10. 10 Ghita Bizonu' februarie 13, 2011 la 11:21 am

    n 1994 Gallagher attended an Iranian government conference on Bosnia. The Tehran Times reported that:

    Dr. Tom Gallagher of Bradford University… believes that the tragedy of Bosnia could in time help to narrow the chasm between Iran and the West as suggested by Bosnia’s Foreign Minister, Irfan Ljubljankic.

    Cam asta este ipochimenu atatator la conflicte

  11. 11 Sibilla februarie 13, 2011 la 11:42 am

    1 * Buzău, acolo tocmai este un exemplu de succes. Acolo săptămâna trecută PNL-ul a rupt alianţa la nivel judeţean pe care o avea cu Partidul Democrat Liberal şi avem practic un acord. Asta se va întâmpla în toată ţara, pentru că nu poţi la Bucureşti să spui că Antonescu şi Ponta sunt împotriva PDL-ului şi în teritoriu să stai la aceeaşi masă şi eventual să îţi rezolvi anumite probleme personale. De sus până jos, oamenii vor putea să opteze între PDL, pe de o parte, pe partea cealaltă Uniunea Social Liberală sau, dacă vreţi mai simplu, pentru că am văzut că ideea asta de cuplu a fost lansată chiar de domnul Băsescu: da, oamenii pot să opteze între, pe de o parte, Traian Băsescu şi Emil Boc şi, pe de altă parte, Crin Antonescu şi Victor Ponta. Mi se pare o alegere foarte clară pe care oamenii o au în faţă. *

    CINE GARANTEAZĂ CĂ UNUL CA FRUNZĂVERDE NU VA MIGRA ÎN BARCA OPOZIŢIEI ( NICI NU MAI CONTEAZĂ ÎN CARE OGRADĂ.. ) ? CĂ TOT VORBIM DE … SCHIMBARE, ALTERNATIVĂ…. ORI E CU * ARTIFICII *, ADICĂTELEA TRÂMBIŢĂM NUMA CĂ NU NE-AR INTERESA LUPTELE INTERNE DIN PDL, DAR POLITIC AR CONVINE OAREŞCE MIŞCĂRI DE TRUPE, NE FOLOSIM DE ORICE NUMAI SĂ-L DOBORÂM PE bă-SECU&CO… ELECTORATUL PNL S-AR ÎMPĂCA OARE CU O ACHIZIŢIE DI JENU FRUNZESKY CU TĂTI TICĂLOŞIILE SALE ŞI-ALE DOBITOACELOR DE CURTE ? PESEDEAUA,CE ÎNŢELEGE PRIN * ALTERNATIVĂ * ? UNA ALTERNATIVĂ DE OCHII PROSTIMI, RESPECTIV ZICEAM CĂ, DA NE PROCOPSIM ŞI CU… CĂ DACĂ NE FOLOSEŞTE…
    CREDIBILITATE ? SCHIMBARE LA… FAŢĂ ?
    PĂI SĂ INSISTE ONOR OPOZIŢIA ŞI CU DUDUIA NUTZI, CĂ POATE, POATE… CE MAI CONTEAZĂ TRECUTU-I GLORIOS ÎN MULTE CELE… ZICEAM NUMAI, ZICEAM… PFFF….
    IA MAI SĂPAŢI PRIN TERITORIU, CHIAR DACĂ SE ZICE CĂ PSD+PNL+PDL N-AR FI CICĂ LOVE, CĂ DECLARATIV NU DĂ BINE, DAR… ROMÂNII NU E PROŞTI C-AŞE VOR * POLITICIENII *, VĂD, AUD, ŞTIU ŞI S-AU CAM SĂTURATĂRĂ DE TEATRU IEFTIN ŞI ACEIAŞI ACTORII PE SCENĂ…
    SANCHI, NISĂM ÎN PARTIDE DIFERITE, DA BUNI PARTENERI DE AFACERI, COLEGI DE LOJE, DĂ-I DRAK PROSTIME CĂ NU SE PRIND…

    2. * Noi vom câştiga următoarele alegeri DACĂ cei de la putere, PDL-ul, nu vor cumpăra cu bani voturi, DACĂ nu vor frauda, aşa cum vor astăzi să facă, să fraudeze prin scrisori votul din diaspora. DACĂ nu fraudează votul din diaspora şi nu cumpără prea multe voturi cu bani la următoarele alegeri, indiferent de sistemul de vot – o spun nu ca să îmi fac curaj sau ca să mă laud, ci bazat pe cercetări sociologice, USL-ul va câştiga majoritatea absolută în Parlament şi va forma, evident, următorul Guvern. * AŞADAR… DACĂ… CĂ DACĂ…
    AISTA CU * DACĂ ŞI CU PARCĂ SE PLIMBAU ÎN BARCĂ… * E SPECIFICĂ UNEI ANUME PERIOADE DE DEZVOLTARE, COPILĂRIEI! D-AIA ZICE DUMNEAMEA CĂ AN E… AN ŞI MĂ REPREZINTĂ MAI DOBRO DECÂT CEI EXACT DE VÎRSTA ME DA SE DECLARĂ REPREZENTANT AL GENERAŢIEI MELE, PUNCT.
    ŞI DA CAPO… FACEŢI CEVA !!! PREÎNTÂMPINAŢI FRAUDA, CĂ VĂ DAŢI TARI ÎN CLONŢ, DEOCAMDATĂ…
    SĂ MAI RECUNOAŞTEM ŞI CĂ FRAUDELE PEDELACHEILOR AU CONSTAT ŞI-N BĂTUTUL PALMEI, ÎNCHISUL OCHILOR AL UNOR * DISTINŞI * DE-AI NOŞTRI NUMIŢI PRIN BEJ… CĂ NU-I VINA PDL CĂ UNII DE-AI NOŞTRI POT FI CUMPĂRAŢI CU UŞURINŢĂ, N-AŞE …

    3 . Şi, din nou DACĂ, mânce-l buba…:
    * trebuie sancţionat prin suspendare şi după aceea prin votul popular şi prin demitere atunci când încalcă Constituţia României, nu doar când nu-mi place mie. *
    Nu se pune problema suspendării lui Băsescu decât DACĂ acesta încalcă Constituţia… * grăieşte Ponta
    VA SĂ ZICĂ TOARĂŞU bă-SECU săracu…. ZIC LUMILE , NU DĂM NUME ( NAH! ) SĂ DEDUCEM CĂ N-A ÎNCĂLCAT CONSTITUŢIA NICIODATĂ…
    APĂI , TUNE DRAK ÎN LUMEA PĂCĂLICILOR SĂ TUNE ŞI-N TRAGI-COMEDIILE MIORITICE….

    4. * Am tot respectul şi toată admiraţia pentru generaţiile de dinaintea mea, dar cred că a venit momentul în care trebuie să dovedim şi noi ce putem face bun pentru România. Dacă în acest efort vor exista şi bătălii cu oameni mai în vârstă, oameni cu alte concepţii, e aproape natural! La un moment dat şi eu o să fiu acuzat de cei mai tineri decât mine că nu ţin ritmul. * ( PONTA )

    SCHIMBĂ RITMUL, PONTA ! FĂ CE SE IMPUNE PENTRU POPOR, NU DOAR PT PSD ( UNII, ANUMIŢI, CÂŢIVA.. ) ! VALABIL ŞI PENTRU CRIN ! DOVEDIŢI BOBORULUI CĂ-L MERITAŢI, PUNCT !!! ŞI… LĂSAŢI LĂLĂIALA, CĂ TIMPUL CURGE…. DEPINDE ŞI DE VOI DACĂ EL CURGE ÎN FAVOAREA SAU DEFAVOAREA, ATENŢIE… ŢĂRII, POPORULUI, AISTA SĂ BĂGAŢI LA TĂRTĂCUŢĂ ŞI REPETAŢI ŞI NOAPTEA-N SOMN – C-AŢI DORMITĂRĂ CAM MULT , CHIT CĂ NU RECUNOAŞTEŢI – ALTERNATIVĂ, SCHIMBARE, ÎNSEAMNĂ BINELE ŢĂRII, BINE ŞI PENTRU POPOR, NU DOAR PT * ALEŞI *.
    RESPECT ŞI ADMIRAŢIE NU DOAR PT GENERAŢIILE DINAINTE, CI ŞI PT GENERAŢIA VOASTRĂ, PONTA, CRIN, CĂ FĂRĂ DE NOI, INCLUSIV ACEIA NU FOARTE COMOZI CARELE SPUNEM LUCRURILOR PE NUME ŞI CU NUME, NEMA ŞANSE, AIA E.

    RĂMÂN LA CONVINGEREA CĂ : CEL MAI BUN PREMIER PT ROMÂNIA ESTE ( !!! ) ADRIAN NĂSTASE!
    ŞI TOT AN E CEL CARE PRIN NORMALITATE NU DOAR CĂ PRICEPE CI E ŞI ÎN STARE SĂ CUREŢE TERENULDE PĂMPĂLĂI ŞI PĂCĂLICI DE POMANĂ, UNII DE TOATĂ JENA DE FĂRĂ DE JENĂ…
    DUMNEAMEA CÂND SPUNE : JOS bă-SECU!! JOS MAFIA PDL !…. NU ADMITE CĂ S-AR EXISTA TICĂLOŞI, MAI PUŢIN TICĂLOŞI, TICĂLOŞI DE FOLOS LA UN MOMENT DAT… TICĂLOŞII SUNT TICĂLOŞI, PUNCT.
    * Românii se impart in doua clase distincte: oameni si ceilalti… * C Petrescu

  12. 12 Sibilla februarie 13, 2011 la 11:55 am

    P.S.
    ION ILIESCU :

    * Să nu ne iluzionăm: alegerile nu se câştigă la televizor, deşi influenţa acestui mijloc de comunicare nu trebuie neglijată. Important este dialogul viu, contactul direct cu cetăţenii, preluarea problemelor lor, gândirea de soluţii adecvate şi sprijinirea rezolvării lor. *

    * Împreună să ne propunem să întronăm în partid un climat de solidaritate, de colegialitate, de comunicare firească, de sprijin şi respect reciproc, de spirit militant, specific unui veritabil partid social-democrat. Este una dintre condiţiile esenţiale ale victoriilor viitoare. *

    O fi priceput PONTA rândurile şi printre rânduri, a luat notiţe … ?? Că dacă nu….
    eheee… al doilea ION ILIESCU nu se mai naşte, d-aia insistă furnicile sibiline şi repetă şi subliniază : ŢINE SEAMA, PSD, DE ABSOLUT TOT CE SPUNE ION ILIESCU, CĂ ŞTIE !!

  13. 13 Marcus februarie 13, 2011 la 12:11 pm

    erata: a se citi constiinta.
    sa fiti iubiti
    marcus

  14. 14 andrei februarie 13, 2011 la 12:15 pm

    Dupa logica dvs., faptul ca pina la urma dl. Niculescu nu a fost arestat se datoreaza faptului ca judecatorii de la Curtea de Apel sint controlati de PSD.
    Sint multe cazuri in care masurile de arestare dintr-o prima instanta nu sint confirmate la apel. Nu ar fi mai bine ca toate fortele politice sa se abtina de la declaratii asupra unor cazuri care se desfasoara in justitie pina la incheierea acestora? Credeti ca Romania este un stat democratic numai cind PSD guverneaza si devine dictatura cind masurile luate de o alta forta politica nu ii sint pe plac? Intrebarile nu sint retorice cu toate ca asa par.

  15. 15 Socrate februarie 13, 2011 la 1:57 pm

    @Ghita Bizonu’ * Bun citatul. Punct ochit, punct lovit. Este clar ca onorabilul Tom este agent ( ziarist ) de influenta al unui serviciu de informatii strain. Care o fi acel serviciu ?

  16. 16 Harabula februarie 13, 2011 la 1:59 pm

    Un comentariu ca acesta ma face sa am un sentiment de superioritate fata de domnul Nastase. Sa nu admita domnia sa, ca poate fi detestat de oameni de calitate, onesti si dezinteresati? Daca cineva nu-l agreeaza, neaparat trebuie sa fie unealta cuiva, sa fie un mincinos si un ins de rea credinta?
    Spre deosebire de domnia sa, eu sunt in stare sa admit ca le sunt antipatic unor oameni de calitate. Daca as incerca sa-i conving ca sunt un om de treaba, ca sunt un baiat inteligent, ca-i plac, as deveni cu atat mai odios in ochii lor.
    Domnul Nastase imi aminteste de printul Mâşchin luat pe jumatate.
    Incearca sa faca pe placul celor multi, le doreste cu ardoare adeziunea si este gata sa sustina o cauza oricat de excentrica. Dar ceeace la Mâşchin este ceva intrinsec caracterului sau, la domnul Nastase este o chestie de comportament adoptat din necesitate.
    Pe de alta parte Mâşchin raspunde la ura cu iubire, Nastase raspunde la ură, cu ură.
    Domnul Nastase ar trebui sa stie ca relatiile interumane nu sunt simetrice.

    N-am citit articolul lui Gallagher. Probabil este unul dintre zecile de aricole critice la adresa lui Nastase care apar prin presa.
    Raspunsul domnului Nastase mie imi pare cam strident. Cam ca atitudinea unei femei obisnuita sa i se spuna ca este frumoasa, dar dintr-odata vede ca exista si barbati care n-o admira.

  17. 17 Karakas februarie 13, 2011 la 2:42 pm

    @Harabula, mi te destainuiai aici intr-un raspuns pe un alt post ca tu nu il iubesti pe Basescu, dar ca esti un aparator al bunului simt. OK, fiecare are definitia lui despre bun simt, insa cind e vorba de logica, ar trebui sa baleiem cu totii – cei care gindim – pe niste game de frecvente standard. Tu insa baleiezi pe o alta gama de frecvente.

    Incepi sa iti construiesti argumentatia asa, cu o intrebare aparent retorica: „Misiunea lui Callagher sa fie de a impiedica pe romani sa se bucure de binefacerile pe care le-ar aduce venirea la putere a Aliantei? ”

    In mod normal, cind eu deschid robinetul la chiuveta, urmeaza logic sa curga apa. La tine, se deschide robinetul si apa ti-a ajuns deja miraculos in vezica si deja te vad sarind de pe-un picior pe altul in cautarea unui tufis (nu ne mai povestesti despre cum ai luat paharul, apoi ai turnat apa in el, ai baut cu sete…).

    „Misiunea lui Gallagher” a fost intotdeauna atacarea lui Nastase, Iliescu, a PSD-ului si a oricarei actiuni care ar da stingii mai multa energie. De asta nici nu ne vorbeste despre marele regim kleptocrat din SUA, unde o mina de potentati sug cu turbina bunastarea de la americani, in mod legal, pentru a-si burdusi conturile. De asta nici nu pomeneste Gallagher despre transformarea la care dreapta europeana a impus-o tarilor colonii, ca Romania. Ce alte modele ar mai putea oferi ca exemplu lui Basescu un dreptaci ca Gallagher?

    Gallagher a cam epuizat sursele. Va veni si vremea stingii si asta il ingrozeste. De aceea musca turbat tot ce miroase a stinga.

  18. 18 Karakas februarie 13, 2011 la 2:46 pm

    @Harabula, am deschis gura prea repede, tu deja ai mai ciripit odata:

    „Pe de alta parte Mâşchin raspunde la ura cu iubire, Nastase raspunde la ură, cu ură.”

    Asa cum am spus, chestia cu „bunul simt” e subiectiva. Mie nu mi s-a parut deloc o reactie „cu ura”, ci una argumentata. Nici eu nu il simpatizez pe Gallagher, dar asta nu inseamna ca il urasc. Nu fa din tintar armasar!

  19. 19 omul cu ciocolata februarie 13, 2011 la 3:02 pm

    Mi-am adus aminte de o intrebare : De ce acum , cand ne este mai bine , ne este mai rau decat atunci cand ne era mai rau ?

  20. 20 x februarie 13, 2011 la 3:49 pm

    Pe cind inscrierea si la tribunal a USL? De ce se taraganeaza?

  21. 21 Serban februarie 13, 2011 la 3:58 pm

    Oare de ce s-au imultit comentariile cu „masca onestităţii academice”, ba chiar si de doua ori pentru o postare a dumneavoastra? Sigur ca un motiv este: tot mai vizibila scadere in sonaje a PDL si, mai ales, a lui basescu ! Imi permit sa va propun sa meditati mai mult la obiceiul de a le raspunde, mai ales, acestor indivizi stipendiati de mafia portocalie. Cred ca nu vor suporta tratamentul cu ignorare si-si vor da in petec.

  22. 22 blogideologic februarie 13, 2011 la 4:16 pm

    Cauzalitate şi non-cauzalitate între diverse variabile economice. Sunt explicate prin noţiunile de „elasticitate” între variabile, respectiv de „inelasticitate” între variabile.

  23. 23 Ioan februarie 13, 2011 la 4:24 pm

    @ CETATEANUL …,

    daca vrei sa comunici in acest spatiu, fi bun si renunta la scrierea cu majuscule. Este la fel de nimerita aici ca oistea in … Altfel, de bine. Ca nu costa cine stie ce.

  24. 24 Gabriela Savitsky februarie 13, 2011 la 4:37 pm

    Depinde de unde-şi încasează mister Tom Ganglagher solda.
    Nu citim inepţiile dumnealui.
    Ne amuză mai mult limba bifidă a culturnicului (semialfabetizat) Micăieş (din aceiaşi „stirpe” cu Tomiţă).

  25. 25 Klingonianu februarie 13, 2011 la 4:47 pm

    Aţi ratat un episod absolut haios ale Fluturului dansând pe lampă.
    Am aflat deci din trompiţa lui mobilă cum că PSD-ul nu e condus cu adevărat de Victor Ponta. Revelaţia Fluturelui huţul ne-a întristat îngrozitor. Pe cale de consecinţă logică putem suspecta că nici PD-L-ul nu e condus de Boc Umil. Noi aşa am crezut, în geniul carismatic al premierului. Suntem deziluzionaţi completamente.
    Fluturele huţul (fost director peste foştii codri ai Bucovinei) apleacă urechea la bârfe. „Vorbeşte lumea că vămile cu Ucraina sunt controlate de pesedişti!” – se indignează dumnealui. Curat fatalitate! Deci Pedelicul domnului Flutur (cel cu afacerea aviara) este în opoziţie!
    Să-i reamintim Fluturului portocaliu că, la vremea respectivă, tot aşa „vorbea lumea” că n-ar fi fost întrutotul străin şi neamestecat în moartea (suspectă) fostului preşedinte de consiliu judeţean, Constantin Sofronie.
    Vorba ceea: Gura lumii slobodă…

  26. 26 Draghi Puterity februarie 13, 2011 la 4:47 pm

    Am rasfoit putin prin Google sa vad ce a mai scris baiatul asta. In mod evident e agentul acelor forte care lucreaza la subminarea UE, mai exact a unei UE democratice si prospere pentru toata lumea. Ce isi doresc ei, e o UE dupa modelul SUA, adica o plutocratie in care puterea e concentrata in in mainile unui procent infim de superbogati, iar restul populatiei sunt un fel de sclavi neconstientzi de propria lor conditie, intretinuti cu paine si circ, dar impiedicati sa se organizeze si sa isi reprezinte interesele la un nivel care ar pune in discutie puterea celor bogati. Nu e de mirare ca Nastase, un social-liberal pur sange, e un dusman natural pentru d’alde Gallagher. Confirma indirect si ce spuneam inca din primele postari ale mele pe acest blog: Basescu e unealta acestor fortze profund nocive pentru majoritatea poporului roman.

  27. 27 Sibilla februarie 13, 2011 la 4:56 pm

    @Karakas,
    CORECT!!

    @D-le AN,

    * ( … ) În aceste vremuri crepusculare, există destul zgomot, venind mai ales dinspre blogosferă. Sunt foarte mulţi tineri care spun prostii şi lansează atacuri cinice la adresa oricui insistă să spună că mai există lucruri pentru care merită să lupţi în România. * am încheiat citatul păcăliciului sub simbrie, guguştiucul T Gallagher care MINTE şi-o mai şi face nu altundeva ci… unde altunde în fosta revistă22, actuală ( păcat ) fiţuică pe post de flamură a Cotroceniului, casa unde se simţăşte macho şi pufarina Volodea Tismenetky, alt frustrat care se prostituează tilictual..
    Păi acest slujbaş T Gallagher este un ipocrit ! Slujbaş al unor servicii anume.
    Despre lucruri pt care merită să luptăm în România, facem vorovire, noi, bloggeri, nu el şi Volodea! Noi luptăm pt viitorul copiilor noştri, din convingere, nu ca ei contra cost pentru ponei roz-bombon şi fiţele bă-SECULUI!
    Despre ce făcură cu banii de la FMI Băse&co, nu ciripeşte TG nik, nik… nici despre FLOTA României ori DISPARIŢIA DOSARULUI FLOTA , oare de ce NU ?? Dacă tăt îi arde de * analize *..
    Să facă bine să tacă acest impostor şi să nu mai mârâie la ordinul îl priveşte cui, da NU în numele nostru căci deja au dat în penibil cu toată ziua-ziulica văicărindu-se în disperarea lor * vai, ce răi sunt liescu şi Năstase, adicătelea cei de care SE TEM Famiglia pedelacheilor şi pe care-i urăşte de moarte neica-nimeni care NU e preşedintele nostru, mârlanul alcoolic şi trădător de Neam şi Ţară care-a vândut România, securistul de la Anvers.
    Despre lucrurile pentru care să merite să lupţi în România stau mărturie arhivele blogurilor noastre, arhiva fostei reviste22-actuala fiţuică de propagandă a Cotroceniului închină ode Băsescului!! Penibil şi ipocrit acest TG care pare c-a preluat misia lui Volodea, alt obosit.
    E LIMPEDE CÂT DE DISPERAT ESTE bă-secu!! DIN NOU APELEAZĂ LA SLUJBAŞII CARE SE PROSTITUEAZĂ PE DOI BĂNUŢI… BĂNUŢI PE CARE-I SCOATE IMPERTINENTA NUTZI DE LA CIORAP, CĂ DISPERAREA-I MAI MARE DECÂT S-AR PĂREA, N-AŞE ..
    O spusăi acilea, d-le AN, pe fiţuica cu pricin(i)a sunt banată, nema acces, aşe * democratici * sunt vuvuzelele teleptuale…
    Da era musai să spun, că n-aş mai fi eu altfel şi mi-e scârbă şi silă de hăştia fără coloană, care se erijează-n analişti * uitând * să recunoască şi că sub simbrie.
    Concluzionând : HAI SICTIR, mamelucule Gallagher! Că nu eşti tu în măsură să decizi pen ce să luptăm noi şi cum, iară cu cine ştim al naibii de bine! De * luptători * di jenu HRP, Volodea T, TG, Pacepa… ne-am lămuritără, Economia României horăcăie, în perioada Premierului A Năstase NU… era pe creştere, nemernicilor ! Deci * analişti * vuvuzele, căraţi-vă!

    @Harabula,
    Bre, nea Hara, aia cu *Cam ca atitudinea unei femei obisnuita sa i se spuna ca este frumoasa, dar dintr-odata vede ca exista si barbati care n-o admira. * să i-o spuneti pretenarei li Volodea T, NU AN-ului nostru, da nah, vă iertăm că greşeala-i omenească… dar să perseverezi…

  28. 28 Criticos februarie 13, 2011 la 5:16 pm

    @Harabula
    Amuzantă invocarea modelului Mâşkin! Nici în vis n-aş fi crezut să-l văd invocat pe acest blog şi propus ca model dlui A.Năstase! E tare de tot! De altfel „iubire/ură” se potriveşte în context cam la fel (nuca şi peretele)
    Se poate să fi ratat aluzia la pensionarii vestici şi paradisul (pentru ei) numit România?! Cam departe, ce-i drept, de Dostoievski, dar elegant şfichiuitor.

  29. 29 Sibilla februarie 13, 2011 la 5:22 pm

    * Statutul si rolul intelectualilor este considerabil intr-o societate rurala si subdezvoltata in care educatia a fost unul dintre mijloacele principale care a favorizat ascensiunea elitelor.* – 7 septembrie 2009 rev22
    In fine, toarasu M Cartarescu a declarat ca se inscrie in partidul lui Dan Diaconescu, halal ascensiune a ielitelor, zdrong telectual…

  30. 30 George Ban februarie 13, 2011 la 6:38 pm

    @Harabula

    Doar calugaritele si pustnicii raspund la ura cu iubire. In lumea noastra pacatoasa, a uri pe cel care te uraste este o reactie cat se poate de normala. Dar NU e cazul Dlui Nastase, cel putin la subiectul de mai sus. Ca de obicei, cand un portocaliu nu stie ce sa raspunda, o ia pe aratura, ataca o cu totul alta problema. Si sunt destui cei care „musca”.
    Tipica este reactia bascistilor atunci cand li se spune ca au facut umbra pamantului degeaba si ar face bine sa plece. Raspunsul lor e „Si ce puneti in loc?” Si fatucele de la televiziuni, chiar de la cele independente, repeta papagaliceste, atunci cand prind la inghesuiala un USL-ist: „Da ce puneti in loc, ce puneti in loc?” Si da-i si lupta pe acest subiect, cand problema era cat de prosti sunt portocaliii. Am mai spus, e ca atunci cand piciorul e cangrenat, trebuie imediat amputat, dar operatia se amana pentru ca se asteapta proteza.
    In ceea ce ma priveste, Dle comunist anticomunist Harabula, te rog sa nu ma mai iubesti!

  31. 31 Doru Coarna februarie 13, 2011 la 7:43 pm

    @ dl A Nastase

    Acum ce faceti, il „depanati” si pe Tom G.?

    Este in logica firii sa-i ataci pe cei superiori, pe el il inteleg, nu insa si pe Dvs. Ati putea face ceea ce face el oricand, cu jumatate de norma. El nu cred c-ar putea conduce bine un guvern si o tara, oricat efort ar investi.
    In mod normal, n-ar trebui sa aveti nervi si timp pt asa ceva.

    Cu acelasi efort, prin acretie, ati putea antama aderenti, idei, tactici. Inteleg ca este greu oricui sa accepte publicarea unor chestii partizan deformate, dar cand ele ii vin de jos nu conteaza. Conteaza cand vin de sus. Basescu insasi recunostea in campanie: „Nastase,…, ala era prim-ministru, nu jucarie!”. Asta spune tot, dulaul conteaza. Cred ca a fost singurul adevar rostit de Basescu, de la cununie. Mint, iarna nu-i ca vara, desi oricand natura il poate contrazice…

  32. 32 Maximmouse februarie 13, 2011 la 7:55 pm

    @Stimata Gazda,

    Scuzati-ma ca deja m-am exprimat buruienos despre prestatia penibila a persoanei in cauza….ce trebuie totusi retinut de aici…ocupatia de scriitor de curte nu este proprie numai „elitei” romanesti , asa ca sunt putin mai consolat…:) Dumneavoastra aveti , spre deosebire de mine o dezarmanta rabdare…iata de ce eu nu am fost si nu voi fi niciodata profesor…

    Dar ce mi se pare mie, dupa ce am ascultat ce spuneati la Valcea? Mi se pare mie sau sunteti putin cam trist?…La razboiul acesta, o data pornit, NU AVETI VOIE, NICIUNUL sa fiti tristi…Eu pot, Doru, Ghita, noi putem, dvs. NU!..:) Pana ce doamna grasa nu a cantat, steagul SUS! 🙂

  33. 33 nic februarie 13, 2011 la 7:58 pm

    @Harabula. Tu despre ce vorbesti totusi? Spui ca n-ai citit articolul incriminat de gazda noastra, atunci de ce presupui ca A.N. reactioneaza neadecvat. Eu astept sa aud ce crede Harabula despre articolul lui TG si comentariile lui AN la acesta. Altfel nu esti decat inca un Gica Contra pus pe pilot automat.

  34. 34 Maximmouse februarie 13, 2011 la 8:00 pm

    @Harabula! 🙂

    Asa imi placi Hara, asa te vreau Hara! mai vioi, nu-ti stau bine postarile de antzartz…:) si…bine ca nu l-ai citit pe g…nici eu, doar ceva ce a dat un forumist…dupa cum vezi , n-ai pierdut nimic, scriitura obisnuita, lejer prostituata….nici o paguba..dar te regasesc rautacios , ca de obicei, chiar incepusem sa ma intreb : Da’ ce-i cun psihiatrul nostru, chiar credeam ca nu esti mata….Duminica este un timp bun de odihna si tratament, ti-ai revenit…:)

  35. 35 Maximmouse februarie 13, 2011 la 8:07 pm

    Maine, fratii bucuresteni , la miting contra EBA!

    EtnoBotanicA! Mie mi se pare o initiativa laudabila!

  36. 36 Alex februarie 13, 2011 la 8:09 pm

    @ AN
    Nu am crezut niciodata in „raul absolut”, nici in „binele absolut”, DUPA CUM DORESC SA NE VARE PE GAT IDEOLOGIILE. Sa fie clar, nu cred in ideologie! Nu exista Mantuitorul pe Pamant, dupa cum nu exista diavolul pe Pamant (desigur, cu exceptia personajelor biblice). Au bagat la tartacuta votantii Basescului, cei ai lu’ Obama, la fel de bine precum au inteles si fanii lui Iliescu.

    Cu riscul de a ma repeta (si voi apela la redundanta cu incredere!), situatia din Romania 2011 este, in buna parte, rodul guvernarilor Iliescu-Constantinescu-Basescu, din 1989 pana in prezent. Este adevarat, guvernarea Nastase a fost UN PIC mai performanta. Realista, birocratica, necantonata in ideologii (de altfel, romanii nu cred in ideologie). Dar nu trebuie uitat ca era PDL a venit ca un rostogol dupa iepoca de platina FSN-CDR-PSD. Ca o avalansa dupa multa zapada.

    Mi-am luat cu propriile puteri misiunea de a duce blogareala cu piciorele pe Pamant: Romania nu va fi salvata nici de Nastase, nici de Basescu, nici de Antonescu, sau alte stele care vor aparea in minunata noastra lume politica. Dupa cum nici de anti-Nastase, anti-Basescu, ori anti-Iliescu! Ci oamenii politici onesti au datoria de a pune cate o caramida la FORMAREA UNEI NOI CLASE POLITICE intr-o lume profund anormala.

  37. 37 mircea februarie 13, 2011 la 9:20 pm

    Acest ziarist de serviciu,mediocru(nu poti face presa de calitate daca esti partizan manifest),imi provoaca greata de cand a venit sa faca mercenariat in Romania.Este din crescatoria de reptile gen Ion Cristoiu,Traian Ungureanu,=…

  38. 38 Vio februarie 13, 2011 la 10:17 pm

    Acest nefast personaj Gallagher nu cred ca merita atata atentie din partea dvs…Sunt satul, ca de 20 de ani, astfel de „misionari” sa vina sa ne dea lectii. Acest individ vinde aici „cioburi de sticla colorata” asa cum faceau cu sute de ani in urma stramosii sai in momentul in care colonizau cate un teritoriu.

  39. 39 Sibilla februarie 13, 2011 la 10:32 pm

    @Ghita Bizonu’
    @Draghi Puterity

    Ăsta ipochimen, T Gallagher e din tagma ălora, ştiţi care : * Nu suntem PLĂTIŢI să fim morali *.

  40. 40 Maximmouse februarie 13, 2011 la 11:10 pm

    Dar am vazut ceva pe la gadea , unul din organizatori zicea ca le-a dat pas partidelor care voiau sa vina sa sprijine si ei mitingul….asa ca pe mine m-au pierdut pentru mitingul asta…ideea de miting nu se poate desparti de politica decat in capetele gaunoase ale angajatilor intact.i…asa ca…adica ce, mitingurile politice sunt cah? …nenica , uite , d’aia e tara asta unde e, ca e lumea PROASTA!

  41. 41 santinela februarie 13, 2011 la 11:16 pm

    Mai baieti imi spune si mie cineva cine este Tom asta? Ce drac i se da asa mare importanta?

  42. 42 Karakas februarie 14, 2011 la 2:56 am

    Consilierul prezidential Lazaroiu, se pare sociolog, aduce argumentul ca Revolutia din 1989 s-ar fi datorat unei revolutii sexuale inhibate de catre Ceausescu:

    „Numai că, în 1989, frustrarea era de ambele părţi. Fetele nu îşi găseau parteneri, iar băieţii nu puteau profita de numărul mare de potenţiale partenere din cauza regimului extrem de restrictiv. Un asemenea potenţial de frustrare a contribuit, cu siguranţă, la revoltele de la sfârşitul lunii decembrie”

    Acum, eu habar nu am de unde a dedus Lazaroiu ca „fetele” nu isi gaseau parteneri iar „baietii” nu puteau profita de numarul mare de partenere. Dar sa ai si certitudinea ca aceasta problema ar fi contribuit la declansarea „revoltelor” din 1989 e hilar de-a dreptul. Urmeaza apoi o paralela picanta cu situatia din Egipt, unde Lazaroiu vede o masa de barbati frustrati sexual (care ar vrea sa-l schimbe pe Mubarak cu Pamela Anderson, nota mea).

    In final, specialistul prognozeaza ca in Romania vor exista in Romania 190,000 barbati necasatoriti, ceea ce ar putea duce chiar la un razboi. S-ar impune deci legalizarea prostitutiei, spune Lazaroiu.

    Eh, dar tot nu inteleg, turcii dom’le, de ce erau atit de razboinici si agresivi cind aveau harem? Propun sa legalizam haremul de barbati ca alternativa la legalizarea prostitutiei.

    http://www.gandul.info/news/sebastian-lazaroiu-o-revolutie-sexuala-este-de-asteptat-la-jumatatea-acestui-secol-in-romania-miresele-l-au-dat-jos-pe-ceausescu-barbatii-frustrati-pe-mubarak-7982467

  43. 43 teostanc februarie 14, 2011 la 9:35 am

    Dl Harabula,
    In comentariul dvs pleacati de la premisa ca Tom Ghallager face parte din categoria „oameni de calitate, onesti si dezinteresati? ”
    Aceasta eu nu o cred deloc. Interesul sau este clar partinitor. Si daca dl Nastase i-a raspuns bine a facut. Nu este vorba de iubire si de ura; sunt clarificari politice si ideologice.

  44. 44 Bah februarie 14, 2011 la 9:36 am

    @Adrian Nastase
    Domnule Presedinte, pe cand un articol despre un securist cu misiune?
    Daca nu stiati(desi sunt convins ca sunteti un om foarte bine informat), de astazi, oficial, FLOTA ROMANA SI-A INCHEIAT ULTIMUL VOIAJ

  45. 45 Hadrian februarie 14, 2011 la 9:57 am

    Domnule Nastase,

    Rogu-va a-mi spune de ce il comentati cu atat asiduitate pe T.G. ???

    Exista o armata intreaga de „postaci portocalii”, romani sau straini, toti scriu la comanda ori din interes, insa de niciunul dintre acestia nu va ocupati cu aceasta intensa aplecare pe o resimt in tonul scriiturii Dumneavoastra.

    Ce va face sa polemizati, cu punctualitate si acribie, cu dl. T.G.?

  46. 46 Doru Coarna februarie 14, 2011 la 10:28 am

    @ Karakas,

    eu ma infior vazand ce-i preocupa pe consilierii lui Basescu si la ce concluzii ajung ei din analizele cu care isi pierd vremea…

    Ma gandesc ca totusi Basescu conduce inca prea bine tara, cu asa consilieri. S-ar putea ca nenorocirile aduse de el pe capul tarii sa fie tot rezultatelor analizelor acestor consilieri profunzi…si atunci nu ar fi de vina el, ci ei!!! Ideea asta sper sa-i vina cat mai repede.

  47. 47 Harabula februarie 14, 2011 la 11:22 am

    @Daca domnul Nastase este nedreptatit cumva de Basescu, domnia sa îl va taxa imediat ca marxist si reprezentant al unor interese.
    Daca Monica Macovei îi face ceva necazuri va fi numita se catre acelasi Adrian Nastase procuroare comunista si purtatoare a unur interese obscure.
    Daca Videanu îl incomodeaza desigur este comunist.
    Gallagher este si el marxist cu misiune.

    Vreau sa scot in evidenta limbajul redus al unui om cult si inteligent.

    Daca m-as lupta cu Basescu, eu l-as numi un Smerdiakov. Daca as simti nevoia unor comparatii as gasi situatii si personaje din Caragiale, Filimon, Anton Pann, Balzac, Turgheniev, etc.
    Am revazut recent un documentar despre Procesul de la Nurenberg. M-a impresionat modul in care procurorul american a citat din Shakespeare.
    Misiunea procurorului l-a inaltat, misiunea d-lui Nastase îl coboara.

  48. 48 Maximmouse februarie 14, 2011 la 12:05 pm

    @ Karakas!

    Ha, Ha, sunt terminat de ras….o analiza interesanta faci tu pe textul dusului cu pluta lazaroi…

    M-am gandit imediat, totusi satanail are harem si de barbati si de femei, dar este cea mai violenta creatura care exista…:) Atunci, devine clar studiind cazul de la Cotroceni, ca nu sexualitatea este de vina, in cazul dat, poate extenuarea sexuala sa fie cauza? 🙂 🙂

  49. 49 George Ban februarie 14, 2011 la 12:10 pm

    @Harabula
    Vorbe, vorbe, vorbe…

  50. 50 Maximmouse februarie 14, 2011 la 12:10 pm

    @Doru Coarna,

    In ideea aratata mai sus, este posibil ca lazaroiu sa se fi scrantit din l..a, satisfacerea personala a elanurilor sexuale, deoarece ii vine randul cam rar, haremurile sefului sau fiind destul de mari…:) 🙂

  51. 51 Maximmouse februarie 14, 2011 la 12:14 pm

    @Harabula,

    Aoleu, da’ ce cult esti in cap!

    Mai, nu ti s-a spus ca e nevoie de un limbaj pe intelesul tuturor? Daca unu e javra, apai il numesti javra, sa inteleaga tot poporul…ar fi bine sa folosesti si tu idei mai directe, mai usor de inteles…poate ai mai mult succes…eu abia te atept..:)

  52. 52 Fragmentarium Politic februarie 14, 2011 la 12:15 pm

    Acvilonul nu bate din vest

    de Fragmentarium Politic, Ideas.ro/Opinie

    Nici nu stiu ce sa mai cred de cand cu modificarile astea geoclimatice. Vantul rece si violent de miazanoapte, denumit si crivat ori acvilon, a inceput sa bata dinspre vest. Cel putin asa simt cand citesc editorialele viforoase despre Romania ale britanicului Tom Gallagher, care par ostile oricarei schimbari a situatiei de ruina si saracie in care ne-a adus regimul portocaliu (probabil in aceasta stare gasim si explicatia sensului popular al crivatului, de „traista-goala”!).

    In povestea „Nastase tanjeste dupa vremurile de odinioara” (RL, 7 februarie), insailata cu o fantezie care l-ar face invidios pe Harry Potter, vrajitorul din seria de romane fantastice ale lui J.W.Rowling, Tom Gallagher pune in carca PSD toate pacatele Puterii, ca si cand combaterea institutionala a crimei organizate, coruptiei din vami si politizarii justitiei ar tine de Opozitie, iar nu de sistem si de guvernanta acestuia. Pentru Gallagher, sistemul piramidal de coruptie, impletit de sus si pana jos de catre PDL si Guvernul Boc, nu exista. Scandalurile Flutur, Blejnar ori Falca, strangatorii mitei provenite din evaziune pentru portofelele portocalii, le face disparute printr-o simpla bataie de palme. Cazurile Ridzi, Anastase, Videanu ori Pasat (si toate cate-or mai fi) devin invizibile printr-o singura miscare de bagheta…

    In schimb, vrajitorul Tom se chinuie jalnic sa umple locul rechinilor Puterii, facuti nevazuti, cu opozantul Adrian Nastase, pentru ca vrajile nu-i mai dau ascultare sa masluiasca realitatea pentru a-l transforma pe liderul social-democrat intr-un „peste mare”. Cum nu au reusit nici vrajitoriile judecatoresti ale vrajitorului-mov de la Cotroceni (care, asemanator personajului rowlingian Cap de Mort, isi disputa lumea vrajitoriei), pentru banalul motiv ca faptele incriminate nu exista. Este clar, din aceasta intriga, ca nu lupta anticoruptie il intereseaza pe Tom Gallagher, ci mistificarea adevarului in favoarea stapanului sau morcoviu, josnicie din care nu poti sa nu te intrebi cat de gras va fi profitul pe care il va trage…

    Ceea ce mi se pare insa iesit din orice tipare ale respectabilitatii democratice este binecuvantarea pe care aristocratul Gallagher o da statului politienesc basescianist, prin incuviintarea arestarilor “preventive” si altoirii adversarilor politici cu garbaciul portocaliu al justitiei, ca in revoltatorul caz Nicolescu. Oricat de democratice ar fi, purtatorul castii coloniale nu admite proteste si pichetari in apararea celor abuzati de justitia politica, pe care, dupa un „articol unic” numai de el stiut, le eticheteaza drept „incalcari” ale separatiei puterilor statului (!). Pentru Gallagher, democratia e numai pentru cei de pe puntea de comanda, care o tin in petreceri cu delicatese din colonii, nu si pentru vaslasii din cala, naclaiti de sudoare si sange…

    Ar trebui sa existe o morala a protestelor si pichetarilor din cazurile Nicolescu, Sobaru sau din suita de miscari sociale, la care Tom Gallagher stramba din nas ?! Eu cred ca da… In fond, protestatarii nu vor decat eliberarea de sub tirania capitanului vasului, precum in celebra Revolta de pe Bounty, descrisa de sir John Barrow, care a fost un prolog al Revolutiei Franceze. Vede oare Gallagher ce se intampla in revolutiile anti-neoliberaliste sud-mediteraneene, unde saracia i-a scos pe oameni in strada, punandu-i pe fuga pe dictatori, pe care nici macar o caleasca regala nu i-ar mai fi putut salva ?!…

  53. 53 Maximmouse februarie 14, 2011 la 12:20 pm

    @Alex!

    Inteleg ca tu nu esti pentru…nimic….ce enunturi sunt acestea:

    Mi-am luat cu propriile puteri misiunea de a duce blogareala cu piciorele pe Pamant: Romania nu va fi salvata nici de Nastase, nici de Basescu, nici de Antonescu, sau alte stele care vor aparea in minunata noastra lume politica. Dupa cum nici de anti-Nastase, anti-Basescu, ori anti-Iliescu! Ci oamenii politici onesti au datoria de a pune cate o caramida la FORMAREA UNEI NOI CLASE POLITICE intr-o lume profund anormala.

    Atunci….cum draku…? 🙂 🙂 oameni politici care nu fac politica…adica , NU CUMVA OAMENI ..NOIi? Ei, asta e ideea? Nu tine mai …Alex…:) 🙂

  54. 54 Viorel Dobre februarie 14, 2011 la 12:24 pm

    Mic indrumator pentru distrugerea firmelor locale.

    Biografie:
    Guvernul Ramaniei.
    Banca Nationala a Romaniei.
    Fondul Monetar International.

    1.Banca Nationala blocheaza banii lichizi in conturi de depozit permitand dobanzi la depozite de 12-14%.
    2.Bancile cresc dobanzile la credite ajungand pana la 24-28%. In acest fel, se trag de pe piata banii care nu au ajuns in conturile de depozit.
    3.Se introduce impozitul minim pentru ca stoparea activitatilor sa fie generalizata.
    4.Se inceteaza platile catre firmele care au executat lucrari pentru stat, fortandu-le sa intre in capacitate de plata.
    5.Se blocheaza conturile firmelor care au restante la platile cartre stat. Astfel, pentru o plata de 3 lei, comision pentru cartile de munca, firma va fi obligata sa achite un comision bancar intre 30 lei si 40 euro.
    6.Se reduc salariile bugetarilor astfel incat banii sa le ajunga doar pentru achitarea creditelor si a intretinerii, limitand la maxim achizitiile de orice altceva.
    7.Daca firmele nu au crapat inca, se trimit somatii prin care firmele partenere sunt obligate sa vireze direct la stat banii pe care acestea din urma ii datoreaza firmei in dificultate. Ca urmare directa, firmele partenere refuza sa mai aiba contacte cu firma in dificultate, de frica controalelor si amenzilor care se dau cu ocazia unor astfel de controale.
    8. Ramane deschis, vom vedea ce mai inventeaza.

    Despre aceste lucruri am vrea sa vorbiti domnule Nastase.
    Angajatii mei care vor ramane pe drumuri si care toti 4 casiga mai putin decat pensia unui colonel, nu sunt prea interesati de ce zice Galagher ala.

    Eu sunt linistit. Fiecare zi in care inca nu am inchis este o victorie. Nu am inchis inca. Sunt un invingator. Inca. Maine este alta zi.

    Cu respect, Domnule Adrian Nastase.

  55. 55 Draghi Puterity februarie 14, 2011 la 1:13 pm

    @Karakas

    Lazaroiu probabil se inseala in privintza Romaniei, insa in cazul egiptului nu as fi atat de sigur. Ai fost acolo? Ai vazut cum se uita acolo barbatii dupa femei?

  56. 56 nic februarie 14, 2011 la 1:25 pm

    @Harabula
    Ai o tehnica tipic basista. Pui in gura adversarilor vorbe sau intentii care in realitate iti apartin si sunt minciuni si apoi polemizezi cu ei facandu-i ridicoli. Nu l-am vazut pe A.N. spunand despre Macovei „procuror ceausist” sau despre Gallagher „marxist”. Acuma tu ai mai vrea si sa-i compare cu mari juristi sau editorialisti de geniu doar A.N. sa nu scada in ochii tai cum ca nu ar avea cultura.
    Uite cum stau lucrurile, trebuie sa-l tii pe fiecare in lumea lui. Si G si M se comporta ca niste basisti portocalii si nu au cum sa fie tratati ca niste mari oameni de spirit. Iar tu, repet incepi sa semeni tot mai mult cu un ins pus pe pilot automat.
    P.S. Ma-au dat gata consideratiile tale despre ce ai spune tu versus ce ar spune A.N. fara sa iti dai seama de ridicolul in care te scalzi: ce ai spune tu intereseaza doar ca numar de inventar sau daca ai avea vreo idee staralucita si inovatoare, altfel esti NIMENI. Si idei stralucite si inovatoare nu ai asa ca….

  57. 57 Socrate februarie 14, 2011 la 1:30 pm

    @Harabula * Domnu’ Harabula, constat ca, direct proportional cu caderea in sondaje a PDL-ului, creste cantitatea de otrava portocalie, abia mascata, din postarile dvs. Daca inainte mai va mai mascati portocalismul si anti-PSD-ismul, acum nu mai sunteti in stare. Ma infior la gandul cum vor arata postarile dvs. in viitorul previzibil al prabusirii portocalismului.

  58. 58 Karakas februarie 14, 2011 la 1:32 pm

    Basescu accelereaza prematur campania electorala a puterii portocalii, amenintata de scaderea rapida de popularitate, erodarea interna si luptele dintre diverse grupuri de putere din PDL. Atacind opozitia in mod mincinos, asa cum a facut-o azi cu declaratiile sale despre PSD si PNL arata ca Basescu ramine presedintele tarii portocalii, si nu a Romaniei. Mai denota o anumita teama care devine rezident permanent in fiecare sufletel portocaliu, despre aceasta alianta politica a opozitiei, care trebuie atacata si minimizata cu orice pret. Teama se prelinge din discursul Presedintelui Portocalelor cu vorbe suieratoare de sarpe politic si limbi ascutite impinse in urechile romanilor naivi.

    Basescu minte cind spune ca alianta din opozitie „nu are solutii si program”. Ba are si din unele si din altele. Are un alt set de solutii pentru tara, altele decit cele care au ruinat populatia sub guvernarea lui Basescu. Mai minte si cind afirma ca Ponta vrea sa sa „rada justitia independenta”. Ii este teama ca se va gasi totusi flota.

    http://www.mediafax.ro/politic/basescu-psd-si-pnl-ar-trebui-sa-zica-bogdaproste-daca-nu-pierd-drastic-alegerile-7983037

  59. 59 Ioan februarie 14, 2011 la 2:07 pm

    @ dlnimeni

    Azi opozitia se comporta elegant, mimand opozitie, si guvernantii fac abstractie de normele jocului democratic mimand guvernare. Imaginea la zi a realitatii nu este nici trucata si nici chiar miscata. Se vede si din avion cu ochiul liber, si chiar din statisticile oficiale doldora de necorelatii; oferite celor interesati sub forma mesajelor in dodii, tocami bune pentru interpretari originale. Pe aceasta scena imensa, desi ma repet, actorii au text memorat, partituri si instrumente muzicale dar mimeaza; reducand totul la gesturi si acelea nearticulate. Este tabloul cunoscut ce a fundamentat, cred, si necesitatea creerii acelei mult trambitate Uniuni. Atat, si la asta s-a limitat pana azi lupta politica a opozitiei. De vina pentru cosmarul trait azi este … (m-am plictisit sa definesc intr-una agresorul) dar nici opozitia nu trebuie felicitata pentru hibernare. Dv sunteti optimist si asteptati probabil conferinte de presa, comunicate, si niscaiva intepelari parlamentare pe teme de actualitate. (de ce nu a guvernatorulu) Si in fond de ce atata deranj atat timp cat avem la dispozitie acest spatiu; si multe altele asemanatoare. Aici ne confruntam ideile, suntem utili si … din cand in cand ne mai lipim unii altora si cate o eticheta; ca asa este in democratie. Si afara … Dar, ce fac?; o iau de la inceput. Cu bine.

  60. 60 Karakas februarie 14, 2011 la 2:15 pm

    @draghi, nu am fost in Egipt, dar te cred. Pina la urma exista o multime de factori care influenteaza miscarile astea populare. Dar nu cred ca frustrarea sexuala in masa este una din ele. Daca ar fi sa dam curs logicii lui Lazaroiu ar fi trebuit deja sa avem un razboi acolo. Si totusi miscarea din Romania din 89 a fost mult mai violenta decit cea de pina acum din Egipt, chiar daca in Romania era mai mica problema cu testosteronul.

  61. 61 Harabula februarie 14, 2011 la 2:43 pm

    Cred ca ultima mea postare are nevoie de explicatii suplimentare.

    Referintele culturale plasate aiurea au efect contrar celui scontat. Un exemplu elocvent este Corneliu Vadim Tudor care plaseaza cate o informatie de nivelul revistei „As” deobicei in momente nepotrivite.
    Pe de alta parte unii vorbitori in spatiul public, carora cultura le este intrinseca, reusesc foarte bine sa-si exprime ideile si chiar sa convinga.

    O nepoata de-a mea, interpret la Parlamentul European, imi spunea ca unii colegi ai sai au dificultati in a traduce discursurile parlamentarilor englezi, datorita referintelor culturale (Dickens, Shakespeare etc.)

    Ca un politician trebuie sa-si coboare limbajul la nivelul maselor, sa nu argumenteze ci sa afirme, sa utilizeze fraze simple, sa utilizeze repetitiile este un lucru adevarat. Dar pentru discursurle adresate maselor, in particular cele electorale. Desigur si in stilul ziaristic unde domnul Nastase a progresat mult.
    Spatiul public romanesc este plin de insi cu limbaj primitiv.

    Recent a avut loc in Franta o disputa privind celebrarea lui Celine.
    Sarkozy a transat disputa: „Poti sa-l iubesti pe Celine fara sa fii fascist, asa cum poti sa-l iubesti pe Proust fara sa fii homosexual.”
    Iata o fraza inaccesibila aproape tuturor politicienilor nostri.

    Domnul Nastase, dupa parerea mea, a castigat in ultimii ani in forta exprimarii. Dar, domnia sa trebuie sa inteleaga ca simplitatea nu inseamna neaparat vulgarizare.
    „Stalinist”, „ceausist”, „comunist”, „manie proletara” inseamna ceva mai putin decat un „sictir”.

  62. 62 Roxana Iordache februarie 14, 2011 la 4:29 pm

    Ajutaţi-o pe Theo! E un om deosebit. O susţinătoare atât de curată a unui partid cu puterea PSD se cuvine ajutată să se ajute. Aveţi o mulţime de posibilităţi şi dacă vreţi să fiţi convingători, promovaţi oameni ca ea! Nici n-ar fi trebuit să ajungă în situaţia să se expună pe blog:

    http://theodora0303.wordpress.com/2011/02/14/deoarece-din-luna-martie-expira-perioada-in-care-am-avut-dreptul-la-ajutorul-de-somaj-si-situatia-mea-materiala-tinde-sa-ajunga-imposibil-de-suportat-fac-aceste-apeluri-catre-prietenii-si-colegii-mei/#comment-24740

  63. 63 shaman februarie 14, 2011 la 5:26 pm

    Sunt lucruri necesare si inevitabile.

  64. 64 Harabula februarie 14, 2011 la 5:43 pm

    @Theodora
    De data asta voi discuta serios.
    Eu nu stiu de ce crezi ca ai putea sa-ti rezolvi problema prin PSD.
    Prin invocarea devotamentului d-tale pentru acest partid te capatuiesti cu un handicap de netrecut. Exaltarea partinica este de neinteles la romani (este vorba despre orice partid).
    Repet: situatia ar fi aceeasi daca ar fi vorba de PDL, de exemplu.

    Eu, de aici din nordul Moldovei, nu prea stiu pe unde vine Voluntari. Probabil pe langa Bucuresti.
    Deci, trebuie inteles ca dumneata de fapt cauti un post de contabil in Bucuresti. Nenorocirea este ca nu esti autorizata sa semnezi bilanturi.
    Daca tii dumneata contabilitatea, patronul trebuie sa mai plateasca un contabil autorizat.
    Dar Bucurestii au cea mai scazuta rata a somajului din tara. Asa ca lasa pesedeaua si incearca un post de vanzator, vinde terenul si banii foloseste-i pentru a face o facultate. Lasa blogurile ca sa poti sa muncesti si sa faci si o facultate.
    Succes

  65. 65 Draghi Puterity februarie 14, 2011 la 7:54 pm

    @Karakas

    Relatia intre agresivitate si testosteron e cunoscuta si documentata stiintzific. Desigur hormonii nu genereaza singuri comportamentul uman, exista si factori sociali si culturali care atenueaza sau amplifica anumite „porniri hormonale”, cum bine ai remarcat si tu.

    Legat de „logica lui Lazaroiu”, el nu vrea decat sa bifeze in agenda stapanului sau legalizarea prostitutiei. Iar in cazul stapanului cred ca e vorba de a impune societatii propriului sau sistem de valori mai degraba decat de o preocupare sincera pentru a reduce agresivitatea poporului roman. Daca chiar ar dori mai putina agresivitate in societatea romaneasca, ar putea sa o reduca (cu cel putin sapte procente 😉 ) daca ar demisiona si ar lasa locul unui presedinte nejucator si unui guvern competent.

  66. 66 Theodora februarie 14, 2011 la 8:55 pm

    @ Harabula
    Dumneata chiar nu intelegi nimic si esti si un om deosebit de rau.
    Nu vreau sa „imi rezolv problema prin PSD”.
    Este foarte URAT ce insinuezi.
    Ti-am mai spus o data ca nu vreau „functie” asa cum te-ai exprimat dumneata.
    Iar expresia pe care ai folosit-o cu privire la mine „catel maidanez care saliveaza la usa macelariei” nu o sa o uit niciodata.
    Desi am trimis ping si catre acest blog el nu a aparut.
    Ce ai citit dumneata mai sus este comentariul Roxanei Iordache, bloggerita liberala.
    Am scris un articol la mine pe blog si am trimis niste pinguri.
    Pur si simplu m-am gandit ca este posibil ca printre cititorii acestui blog sa fie si oameni care au firme si care poate chiar au nevoie de un contabil sau un merceolog aprovizionare-desfacere sau poate chiar isi doreste cineva sa cumpere acel teren., de aia am trimis si aici ping.
    Asa ca stai linistit, nu intra in panica, „functiile” sunt numai pentru domnia ta.
    Deci NU la PSD m-am gandit domnule Harabula, ci la oamenii care citesc aici.
    Daca erai atent ai fi inteles ca am absolvit o facultate facuta la ZI si te asigur ca nu am cumparat nici un examen si nici nu am fost trecuta de mila sau pe frumusete, am invatat domnule Harabula, imi place sa invat.
    Dar de ce sa citesti cu atentie cand este mai usor sa arunci cu pietre?
    Nu iti raspund asa cum ai merita, sunt un om prea bun, pacat ca nu ai inteles asta

  67. 67 Sibilla februarie 15, 2011 la 1:38 am

    @nea Harabula !!!
    DESTUL !

    * Românii se impart in doua clase distincte: oameni si ceilalti… *

    Cu tristeţe dau ferm spun: SUNTEM MULŢI OAMENI CĂRORA NE E RUŞINE DE LIPSA DE RUŞINE A … CELORLALŢI !
    SPRE DEOSEBIRE DE TĂLICĂ, ADRIAN NĂSTASE E UN OM, CA SĂ ŞTII ! SĂ ŞTII CĂ LUI AN NU-I E INDIFERENT ŞI CĂ SE IMPLICĂ DEŞI NU TRÂMBIŢEAZĂ CA MATALE … * OMENIA-ŢI *…
    ŞI CA SĂ PUTEŢI DORMI LINIŞTIT, SĂ NU VĂ ÎNECAŢI ÎN SOMN CU PROPRIA OTRAVĂ ( apropo ce atât de CORECT a subliniat colegul Socrate mai sus… ), hajde s-o lămurim şi pe aista:
    – noi, ăştia muritori de rând care dormim puţin, muncim mult, şi-o facem din convingere şi pt că am înţeles importanţa implicării şi renunţarea la renunţare, cinste nouă că avem resurse ŞI pt a fi activi pe bloguri, forumuri, ei bine, fără falsă modestie şi subliniez aceasta ( !! ), da noi tragem pe brânci cât pt o sută de ăştia cu funcţii şi degeaba sau… mai grav, pripăşiţi prin ti miri ce ogrăzi ale politichiei mioritice şi mă refer la ăia, putorile vânătoare de titluri, funcţii şi care nu mişcă un dejt, habar nu au de nimic da-s toleraţi, evident din anume motive.
    Până la urmă reacţia matale nejustificată şi * argumentată * aşa, în doru lelii, îmi aminteşte de o creatură care ca şi mătăluţă consideră normalnă ca pesedeaua să-i fi oferit o şansă, aceea de-a munci, dar anormal ca aceiaşi pesedea să ofere şanse egale şi altora ŞI, din nou, subliniez : Theo NU a cerut pomană, ci, un loc de muncă! În absolut TOATE partidele există atât de puţini cei care muncesc şi atât de multe funcţii…. ca să nu mai insistăm oricum aiurea pe faptul că boul care trage e permanent * biciuit *, i se aruncă neşte grăunţe cu pretenţia că nu are voie să mai şi aibă opinii drept recunoştinţă, adicătelea să tacă să nu vadă să nu audă, să… Nu, nu de dumneamea fac vorovire căci nu corespund tiparului în totalitate. Io nu tac.
    Acuma tălică , nea Hara în calitate de hingher, mucles, fiind limpede ce vânezi… orice maidanez care salivează-n faţa măcelăriei e demn de respect pt că odată hrănit devine şi rămâne credincios şi nu muşcă mâna ce la hrănit spre deosebire de oareşce vulpi ce se strecoară şi ciordeşte de pe tejghea, oareşce mîţe * blânde * care zgârîie numa o dată să le refuzi vreo fiţă, oareşce ham-ham de * rasă * care sar la grumazul măcelarilor ori îi vând ocaziuni tot ivindu-se că orizontul de * cunoaştere * al ăstora de * rasă * e mare şi bogat, aşe, ca faună.
    Măi dragă, nea Hara, dumneamea zice aşe : ce-ar fi să daţi fo două-trei telefoane, s-o găsi vreun cunoscut carele să aibe nevoie de cineva priceput la tehnoredactare, par egzamplă, pt Theo, repet, un loc de muncă şi apropo de pomană…
    Aia pomană e specifică pedelacheilor, iaca ce mulţi prestează inclusiv în casa AN-ului chiar de pomană că bă-SECU oricum nu-i ia-n seamă şi de i-ar lua, după ce-i foloseşte i-aruncă la ghenă.
    Bre , nea Hara, are şi subsemnata furnică o dilemă :
    Ce ţi-e grija matale de Theo, căreia bă-Secu mârlanul alcoolic i-a spus să se care peste graniţă, ştiţi la ce mă refer… da io zic să vă canalizaţi energia creatoare pe povasta cu Azilele, că pe ale şi vaccinele de-or urma, apropo de * Experimentul România *, pt cei ca matale le pregăti… e, vezi, nije dobro…
    Theo, eu, cei ca noi, ne opunem * reprofilării * spitalelor în azile de bătrâni, da tălică dai tineretului la gleznă cu boata pe sistemul impus de beţivul naţional bă-SECU, dezbinatorul number one al ioropei şi iacă ne-nvârtim în … cerc… tiiii, ca să vezi, unealta diavolului ce trasează cercul, tăt compas se intitulează din orice derecţie ai creiona … al drak-ului compasky…

  68. 68 Dragos februarie 15, 2011 la 1:39 am

    Domnule Nastase,

    De data asta voi discuta serios.
    Copy-paste dupa comentariul Roxanei Iordache (febr.14.2011.4:29 pm) + cuvintele: va rog eu, sigur puteti, faceti-o !

  69. 69 Ghita Bizonu' februarie 15, 2011 la 9:55 am

    blogu asta se pare ca este al gunoaielor sociale postcomuniste cu radacini in anii 50 si ale pedelacheilor …
    Un Harabula isi permite sa insulte , sa trateze de gainar si idiot pe propretaru blogului insa este publicat …
    cadn ii zic io ceva harabulei – golan promovat pe motive de lupta de clasa – is taiat ….
    Pesemne ca moderatoarea blogului doarme cu poza basescului sub perna ,,
    iar Nastase isi inchipuie ca zicand mersi dupa fiecare sut in ### va castiga .. ce?

  70. 70 nastase februarie 15, 2011 la 10:48 am

    Ghita Bizonu’,

    incerc, pe cat posibil, sa pastrez un anumit echilibru, pe acest blog. Nu e simplu. Fac, de fiecare data, un apel la cei care scriu aici, sa nu foloseasca expresii jignitoare pentru a sublinia o idee. Reiau acest apel…

  71. 71 Ghita Bizonu' februarie 15, 2011 la 11:30 am

    Domule Nastase

    cu atata echilibru nu mai ramane decat sa ne invitati sa votam cu PDL .. In numele echitatii .Oricum multumesc de explicatie – mere si ptr tacerea din Parlmanet si in ce priveste lipsa de reactie la data anuntului privind imprumutu de la FMI si in ce priveste lipsa interpelarilor din Parlament , ce mai a intregii inactivitati a PSD ului .
    Poa ar fi mai bine sa va ganditi daca doriti sa fiti politican sau politician PSD .
    Sau mai bine o discutie in PSD : pe cine doreste PSDul sa reprezinte?

  72. 72 Victor februarie 15, 2011 la 1:01 pm

    Harabula,

    Cred ca ai inteles gresit. Teo nu a solicitat un loc de munca in PSD sau cu ajutorul PSD. A solicitat un loc de munca si punct. In rest, ce ai citit tu, au fost initiative ale unor bloggeri, precum cea de mai sus, care au facut apel la partid sau la lideri marcanti ai acestuia pentru a-i oferi colegei noastre de bloggareala un loc de munca. Este modul lor de a vedea lucrurile si daca ai o problema cu initiativa asta polemizeaza cu cei care sunt implicati, nu te lua aiurea de Teo. Din punctul meu de vedere insa si cei care au facut apel la partid au dovedit ca sunt oameni, ca sunt capabili de empatie cu un om aflat intr-o situatie dificila, chiar daca initiativa lor nu este foarte abila dand loc unor interpretari rautacioase din partea voastra a astora de dreapta incapabili sa intelegeti ca unii oameni nu se pot descurca in sistem si trebuie sa fie ajutati. Daca ma intrebi pe mine, tipul asta de solicitare catre partid ar fi fost mai util daca s-ar fi facut mai abil tocmai pentru a evita expunerea partilor dar in final nu vad nimic rau daca un partid mai ales social-democrat isi ajuta militantii fie chiar oferindu-le un loc de munca in cadrul propriilor organizatii. Aici insa, sfatul meu este ca Teo sa intre in dialog direct cu partidul nu prin intermediul blogului. Doar ca Teo nu s-a gandit la asta, nu a solicitat nimic partidului asa cum scrii tu.

    Apoi legat de angajare in zilele astea este cam greu tinand cont de faptul ca din initiativa celor pe care ii reprezinti posturile in sistemul public sunt blocate prin lege iar in sistemul privat , firmele cauta sa se restranga nu sa faca angajari.

  73. 73 teostanc februarie 15, 2011 la 4:04 pm

    @Harabula,
    Ati scris despre dl Nastase „vreau sa scot in evidenta limbajul redus al unui om cult si inteligent”. Eu vad la dvs. aceasta caracteristica. Si la urma urmelor dl Nastase tine un blog politic si nu unul literar.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

<span>%d</span> blogeri au apreciat: