„Supravietuitori”

Ieri, cautand intre scrisorile mele dragi, am gasit  o poezie pe care mi-a dedicat-o – cand am implinit 60 de ani -, Adrian Paunescu. Nu intamplator, ea este intitulata „Supravietuitori” :

Reclame

67 Responses to “„Supravietuitori””


  1. 1 Viorica Buda noiembrie 8, 2010 la 7:29 pm

    Sufar ,cind vad atita rautate printre oameni . L-am iubit pe Adrian Paunescu pentru bunatatea lui fata de oameni ,pentru patriotismul lui ,pentru poiezia lui care ma hraneste .M-a bulversat efectiv moartea lui.Ieri ma sunat sora-mea din Brasov intrebindu-ma : Ce poate fi ? In timp ce noi il plingem , pe TVR1 ,il acuza.
    Ma tot intreb : de ce mizeria isi gaseste atita loc in tara mea?

  2. 2 George Serban noiembrie 8, 2010 la 7:39 pm

    IUBESC, AM CURAJ SI MA TEM! A scris si poezii mai frumoase. Le-am citit aproape toate dar asta mi-a staruit mereu in minte.
    IUBESC oamenii si imi iubesc prietenii, indiferent daca gandesc ca mine sa altfel.
    AM CURAJ pentru ca am de recuperat prea multa tacere
    MA TEM de cei care nu cred in nimic. Pentru ca noi, crezand, gasim mereu motive care ne separa si ne fac sa fim slabi. Ei sunt uniti si puternici pentru ca necredinta este aceea care ii uneste.
    Nu stiu daca la asta s-a gandit dar mie asa mi-a placut sa cred.

  3. 3 hoinarnet noiembrie 8, 2010 la 7:54 pm

    Acum,sa fie vreo luna de zile in urma,la un post local de televiziune,moderatorul l-a contactat telefonic,in direct pe maestrul Adrian Paunescu.
    Inca de pe atunci,marele poet era ingrijorat de situatia tarii;
    Cu multa simplitate,asa cum numai geniile stiu s-o faca, Maestrul ne-a introdus in miezul unei probleme:
    dupa parerea sa, asistam la feudalizarea Romaniei prin descentralizarea administratiei publice locale!
    Nu va fi nimic bun!,spunea Paunescu
    Lucrul ingrijorator era ca baronii locali,dupa acest proces, vor iesi cu puteri sporite!

    Ma urmareste aceasta idee a lui Paunescu!
    Cine ii va mai aduce in fata legii pe baronii locali?
    Oare cum o sa mai arate lupta anticoruptie din Romania?
    Sursa
    http://brasovean2008.blogspot.com/2010/11/avertsmentul-teribil-lui-adrian.html

  4. 4 Aya noiembrie 8, 2010 la 7:58 pm

    @

    Adrian Nastase

    Cred ca este bine sa fie scrisa „in clar” aceasta poezie cu mesaj dramatic- sau, mai bine zis, dramatic de real- pe care ti-a dedicat-o si daruit-o Adrian Paunescu in 22 iunie 2010, cand ai implinit 60 de ani.

    Supravietuitori

    (lui Adrian Nastase)

    Nici nu mai stim cu noi ce poate fi
    Suntem niste bastarzi in vremi bastarde
    Si ne revine dreptul la o zi
    Dar de festivitati nu ne mai arde.

    Epuizati de traiul la subsol
    De ce sa ne mai zbatem cu durere
    Cand, ingraditi de ordine severe
    Ne facem din dezastru protocol?

    Din toate-agoniselile de-aici
    Ne construim un idol de argila
    Si regasim conditia umila
    Si ne simtim neputinciosi si mici.

    Ingratitudini ne-nsotesc mereu
    Si umbra ne e sabia loiala
    Spre moarte navigam din boala-n boala,
    Uitati de oameni si de Dumnezeu.

    Mai e pamant destul si pentru noi,
    Dar pana-atunci nu incapem in lume
    Stupizi astronauti pe musuroi
    Si autori frenetici de postume.

    22 iunie 2010
    Adrian Paunescu

  5. 5 vlad barburescu noiembrie 8, 2010 la 8:38 pm

    Cat de rai pot fi basistii sa nu lasi un om nici dupa ce moare, ce au avut cu el? Stiu ca i-a criticat pe buna dreptate , dar sa-l sfidezi asa cum l-a sfidat Basescu venind in pulovarul ala bleu la priveghi…CATA RAUTATE POT AVEA OAMENII ASTIA PORTOCALII?? si cu noi se poarta la fel ..parca suntem dusmanii lor, noi poporul.

  6. 6 Bibliotecaru noiembrie 8, 2010 la 9:21 pm

    Acum constat că domnul Păunescu are scrisul exact ca al meu… 😀 Incredibil. Singura literă diferită este „b”, în rest nu aş putea să văd nici măcar o diferenţă minimă. 😀

  7. 7 Aurora Soare noiembrie 8, 2010 la 10:04 pm

    Imi pare rau sa spun asta, dar poezia respira un pesimism dramatic, chiar si grafologic, cred ca in ultimile luni era invadat de o tristete nimicitoare, in final…L-au rapus pigmeii…si nu numai pe el…insa altii se mai pot ridica!

  8. 8 dlnimeni noiembrie 8, 2010 la 10:13 pm

    Aya, respect pentru „traducere”, cred ca primul vers este „nici noi nu stim cu noi ce poate fi”

  9. 9 dlnimeni noiembrie 8, 2010 la 10:30 pm

    Cred ca merita publicata in urmatorul volum al dlui Nastase, poate chiar pe coperta si poate chiar in faximil. Poate ca titlul urmatorului volum sa se lege cumva de poezie. Fiind o poezie pentru dl Nastase, banuiesc ca include in ea si un mesaj pentru dl Nastase, in afara celui – sau celor – generale. Foarte interesant cum, recitind uneori de-a lungul vietii texte ale aceluiasi scriitor, pe masura ce acumulezi experienta de viata si cunosti mai bine exprimarile, afli sensuri noi cuvintelor, frazelor si constructiilor, gasesti alte idei si mesaje. Iar uneori esenta intelegerii o afli doar atunci cind scriitorul nu mai este, atunci cind el este lipsit de trupescul care deseori influenteaza judecata. O poezie de Adrian Paunescu spiritualizat mi se pare altfel decit o poezie a lui Adrian Paunescu vietuind. Poate ca suntem autori frenetici de postume, dar cu siguranta tindem a fi, mai inainte, cititori frenetici de postume.

  10. 10 Aya noiembrie 8, 2010 la 10:36 pm

    @

    DlNimeni

    Ai dreptate, lipseste un cuvant.
    Versul este: „Nici nu mai stim cu noi ce poate fi”.
    Multumesc!

  11. 11 Ceisti Popa noiembrie 8, 2010 la 11:01 pm

    Odata cu trecerea lui in nefiinta, poporul… noi muritorii de rand, pierdut-am un mare patriot, un „parinte” intr’ale culturii romane! De ne vom aduce aminte bine…, acest TITAN a contribuit la „culturalizarea” maselor populare, a unor generatii-ntregi!
    Ieri… a plecat! A plecat spre dreapta judecata, a plecat spre intalnirea cu alti „monstrii sacrii” ai culturii romane, a plecat spre marea adunare a celor iubitori de neam si tara…
    Vesnic va ramane spiritul lui! Fac parte dintr-o generatie (in blugi) marcata atat de cel ce a fost Paunescu, cat si de Motzu’ Pittis. Le multumesc lor, le multumesc pentru „inocularea” sentimentului de patriotism, pentru tot ce au facut pentru generatia mea intr-u dragostea de poezie, sau pentru marile valori culturale ale tarii…
    Le multumesc lor, si nu-mi ramane decat sa spun: D-zeu sa le odihneasca oasele p-acolo pe unde au ajuns acum!

  12. 12 Sorina Ivascu noiembrie 8, 2010 la 11:35 pm

    Sunteti un fericit! Un astfel de manuscris nu poate fi pastrat decat cu mare pretuire. Ma intreb: oare cate o fila scrisa de Eminescu, cati or fi avut?

  13. 13 DM noiembrie 9, 2010 la 12:29 am

    Vorbim cam tarziu de Adrian Paunescu..

  14. 14 Aya noiembrie 9, 2010 la 12:56 am

    @

    All

    DlNimeni (el ortografiaza, „dlnimeni”) a postat pe blogul sau o nuantata si interesanta analiza legata de UDMR, in actualul context.
    Textul- amplu- este expus in patru etape.

    Reproduc analiza cu respectarea secventialitatii propuse de autorul ei.

  15. 15 Aya noiembrie 9, 2010 la 12:58 am

    Text preluat de pe blogul colegului nostru, DlNimeni

    UDMR IA O HOTARARE NEHOTARATA (1)
    7 noiembrie 2010, 19:44:27 | dlnimeni

    “Hotărârea care s-a luat este să nu intrăm la guvernare cu pesediştii şi liberalii, ci să se facă alegeri anticipate”. O declaraţie dată pe surse, despre care ai zice că presa s-a zbătut din greu pentru a o obţine, eventual şoptită în cor din mersul maşinii de mai mulţi leaderi udemerişti cu pălăriile în dreptul gurilor, ca sa nu-i mai audă şi altcineva. Ceea ce pare “un dat din casă” în condiţii de conspirativitate este o frază pe care udemeriştii ard de nerăbdare să o aducă la cunoştinta publicului şi voi spune imediat de ce: datorită groaznicei ameninţări la adresa pedeliştilor. Sub aparenţa maximei principialităţi, adică nu intră la guvernare cu pesedeul şi peneleul ci, corect, merg pe anticipate, udemeriştii bagă două fitile. Primul şi cel mai gros, dar cu ardere rapidă, îl reprezintă faptul că anticipatele acum ar duce la o prăbuşire electorală a pedeliştilor, care şi-ar putea vedea injumătăţite locurile din parlament, ba poate chiar mai rău; al doilea, mai subţire şi mai lent, este acela că, sub aparenţa unui dezinteres pentru a fi la guvernare ori în opozitie, udemeriştii caută a se plasa în clasica lor poziţie de aşteptare strategică spre a vedea de cine s-ar putea lipi la o nouă guvernare, fiindca de fapt udemeriştii adoră guvernarea. Un avertisment pentru gloriosul şi eroicul nostru preşedinte cum că udemeriştii nu ii vor permite figura cu pasarea guvernării către actuala opoziţie pe baza actualei compoziţii parlamentare. Iată de ce cred eu că aparenta indiscreţie este de fapt o comunicare expresă făcută presei profitând de mecanismul “surselor”. Modalitatea de comunicare mai apără udemereul şi de o eventuală reacţie a PPE, ai cărui membri sunt şi pedeliştii şi udemeriştii, PPE care ar putea exercita presiuni asupra udemereului pentru a nu pierde una dintre guvernările sale europene. Şi formularea cuvintelor este făcută cu grijă – grijă care îl indică însă pe autorul ei – prin utilizarea “reflexivului de Alimentara”: hotărârea “s-a luat”, comunicatorul udemerist dând de înteles că s-a luat singură şi nu că au luat-o fruntaşii udemerişti. Dealtfel, cum scriam niţel mai sus, trădează faptul ca “grupul de ofiţeri şi maiştri militari” nu ar fi altul decât “generalul” Marko Bela, datorită pasiunii arzătoare comune pentru folosirea reflexivului de Alimetara în exprimări.

    Ei bine, mai-mai să zicem că gata, o luăm agale către urnele de vot ca să ajungem acolo peste două luni, ce mai, udemeriştii rup pisica, rup tăcerea, rup lanţurile, pun punctul pe i şi virgula sub ţ, aşa de nestrămutată pare hotărârea lor care s-a luat singură, când…hopa, stai niţel că mai e mult până departe, ce mai zice guriţa de poet a dlui Marko Bela? “solicităm partenerilor noştri ca zilele următoare să găsescă soluţii pentru deblocarea situaţiei şi pentru adoptarea cât mai rapidă a Legii educaţiei”. Na şantajul! Care lege a educaţiei? Aia asumătoare fireşte, fiindca versiunea despre care dl Adrian Nastase scria că merge liniştită pe căile parlamentare normale ar putea avea o formă finală care sa nu-i mai intereseze pe udemerişti. Şi ce porumbel mai iese din gura belului (şi demoazelului) domn Bela? “Dacă nu se reuşeşte ceea ce dorim noi cu Legea educaţiei, adică să fie adoptată în perioada imediat următoare, suntem convinşi că, din păcate, nu se va reuşi nici în cazul altor priorităţi, deci în acest moment miza e mult mai mare decât Legea educaţiei în sine, chiar dacă şi aceasta e foarte importantă”. Adică leaderul udemeriştilor ne dă de inţeles ca legea educatiei – în forma sa asumationistă – e doar antreul, ţuica şi măslina de la începutul ospăţului udemerist.

    Doar că ospăţul udemerist de la guvernare nu stă doar in gânduri ascunse în legi, ci şi în cheliri de munţi şi export deşănţat de cerestea, în bonuri de masă şi în alte şi alte lucruri aducătoare de bani în chimire, ceea ce i-ar da şi gloriosului nostru preşedinte o coajă de ros.

    In rezumat, udemeriştii par a zice ori că că, ori că că, cu menţiunea că le-ar place mai mult că că-ul de acum dar cu glazură pe el. Sa vedem dacă pedeliştii se descurcă cu marţipanul.

  16. 16 Aya noiembrie 9, 2010 la 12:59 am

    Text preluat de pe blogul colegului nostru, DlNimeni (continaure)

    UDMR IA O HOTARARE NEHOTARATA (2).
    8 noiembrie 2010, 10:10:41 | dlnimeni

    Curtea constituţională a declarat neconstituţională nu textul legii educaţiei ci procedura asumării răspunderii în cazul acestei legi. Indiferent cum va suna motivaţia, ideea este aceea că este neconstituţional să purcezi la asumarea răspunderii pentru o lege aflată deja în agenda dezbaterilor parlamentare, urmate desigur de vot. Cum aproape sigur mi se pare că tentativa de asumare a răspunderii a fost făcută nu din motiv de urgenţă, spre a economisi timp, ci fiindcă forma finală care se contura pentru legea educaţiei părea a fi destul de departe, in unele puncte, de aspiraţiile udemeriştilor şi, de ce nu, ale guvernamentalilor. În aceste condiţii, termenul de 7 zile dat de udemerişti pedeliştilor pentru a rezolva – din punct de vedere guvernamental – problema legii educaţiei pare a fi nerealist. Cam greu şi să forţezi dezbaterile parlamentare si votul final în doar 5 zile lucrătoare la o lege foarte importantă şi in condiţiile în care mai este destul până la începerea urmatorului an şcolar. La fel de greu – cu osebire imagistic – şi să forţezi asumarea răspunderii profitând de vreo virgulă din motivaţia deciziei curţii constituţionale: cetăţenii beneficiază de regulă de informatie trunchiată, astfel încât percepţia lor este mai degrabă că instanţa supremă în materie de constituţie a respins legea şi nu procedura de adoptare. De aici riscul pentru guvernamentali ca o fortare a asumării în cazul acestei legi să întunece şi mai mult imaginea guvernului genialului premier Boc. Din fericire, ori nefericire, pentru pedelişti udemeriştii mai lasă un colţisor liber în “ultimatumul” lor vorbind de “garanţii”: aşadar, udemereul ar fi mulţumit şi dacă pedeleul ar oferi garanţii că legea educaţiei va fi adoptată în formula asumaţionistă. Care garanţii ar putea fi însuşite – nu? – definitiv de către udemerişti în situaţia în care legea educaţiei ar deveni un eşec din punctul de vedere udemerist, ori restituite în situaţia în care dl Boc ar reuşi cumva cu această lege. Mă amuz imaginându-mi că aceste garanţii ar putea fi o sumă de bani depusă de catre pedelişti în păstrarea unei persoane de încredere şi pentru pedele şi pentru udemere, însă dincolo de amuzament rămâne ideea că udemeriştii lasă deschisă şi posibilitatea unui troc care cu siguranţă că va fi măcar la fel de incomod pentru pedelişti şi în cazul discuţiilor oficiale şi în cazul discuţiilor de culise.

    Până la urmă, nu este vesel să constaţi faptul că în cadrul puterii de acum primează relaţia de schimb cu consecinţele care decurg din asta.

  17. 17 Aya noiembrie 9, 2010 la 1:06 am

    Text preluat de pe blogul colegului nostru, DlNimeni (continuare)

    UDMR IA O HOTARARE NEHOTARATA (3).
    8 noiembrie 2010, 12:37:17 | dlnimeni

    Privind şi altfel lucrurile, udemeriştii provoacă o negociere având ca argument o ameninţare. Negocierea poate fi considerată reuşită dacă udemeriştii nu trebuie să îşi pună ameninţarea în practică şi poate fi considerată nereuşită daca trebuie să îşi pună amenintarea în practică.

    Punerea ameninţării în practică poate aduce consecinţe nedorite şi pentru ei: alegeri cu pierdere electorală pentru pedelişti dar nici cu ei nu ştim ce va fi, urmată de o formulă guvernamentală din care atât pesediştii cât şi peneliştii ar putea fi tentaţi să excludă udemereul exact pentru lucrurile făcute publice acum; urmarea ar putea fi o guvernare pesede-penele cu pedele şi udmr în opoziţie şi cu reapariţia în parlament a vechiului lor prieten peremeul, ca şi cu o intrare în parlament a partidului poporului al otv. Cum şi adoptarea legii educaţiei este foarte greu de făcut doar în câteva zile, cred că semnul cel mai probabil al udemeriştilor către guvernamentali ar fi pentru discuţii privind “compensaţiile”. Compensaţii care apar până la urmă ca o ciudăţenie, guvernanţii fiind la putere tocmai pentru a face şi pune în practică legi pentru toţi cetăţenii români şi nu doar pentru unii dintre ei profitând de înghesuiala îndeplinirii unor cereri ale FMI. Nici nu cred că argumentul FMI ţine foarte tare: FMI, prin natura sa, se preocupă de siguranţa restituirii imprumuturilor făcute şi nu de modul în care cetăţenii români sunt şcolarizati şi educaţi. Iată că ne cam ajunge perpetuatul obicei al guvernanţilor români de toate culorile de a confuza deliberat conţinutul unor legi cu graficul lor. Ar fi fost suficient – cred – ca guvernanţii să specifice parlamentului data pâna la care ar fi fost bine a fi adoptată legea şi cam care ar fi pretenţia economică – şi nu de altă natură – FMI de la ea. Iar FMI ar putea avea o singură pretenţie de la această lege, aceea ca educaţia să coste mai puţin pentru a fi reduse cheltuielile guvernamentale, astfel încât să existe şi mai multă siguranţă privind rambursarea împrumutului.

    Urmare a celor scrise mai sus, cred că un răspuns pedelist de tipul faceti ce credeţi i-ar pune pe udemerişti în dificultate, existând riscul destul de solid ca udemereul să nu mai prindă următoarea guvernare, dacă vor avea loc anticipate.
    Speranţele lor s-ar lega deci de dorinţa dlui Boc de a-şi menţine guvernul şi guvernarea şi de limita concesiilor – compensaţiilor – considerate de pedelişti ca posibile. Nu pot exclude, in cazul compensaţiilor, nici un efect de escaladă: avantaje în plus acordate udemeriştilor contra legii educaţiei ar putea provoca un spor al pretenţiilor uneperiste şi ar duce la situaţia deloc dorită ca un partid – pedeleul – care a obţinut la precedentele alegeri cam o treime din voturi să nu mai poată respira prins între o organizatie de tip competitor politic având 5-7% şi un partid necertificat electoral, adică având zero voturi în precedentele alegeri.
    Situaţia mi se pare ruşinoasă pentru pedelişti, dar este o consecinţă a modului în care pedeliştii, genialul premier si gloriosul nostru preşedinte au înteles să se comporte în politica internă.

  18. 18 Aya noiembrie 9, 2010 la 1:10 am

    Text preluat de pe blogul colegului nostru, DlNimeni (continuare)

    UDMR IA O HOTARARE NEHOTARATA (4)
    8 noiembrie 2010, 13:17:58 | dlnimeni

    Ar merita un pic studiat dacă guvernanţii ar putea forţa adoptarea legii educaţiei printr-o ordonanţă de urgenţă.
    Articolul 73, (2), n) din Constituţie specifică faptul că organizarea generală a învăţământului este subiect de lege organică, iar articolul 115, (1) precizează că guvernul poate emite, prin lege specială, ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Iar o ordonanţă de urgenţă este mai intâi o ordonanţă, urgenţa subliniind o situaţie extraordinară.
    Ar rezulta faptul că guvernul nu poate promova această lege prin ordonanţă de urgenţă. Totuşi, la înghesuială, guvernul ar putea pretinde că aceasta lege nu s-ar referi la învăţământ ci doar la educaţie şi ar mai căuta să folosească articolul 115, (5) pe ideea că totuşi ordonanţa ar cuprinde norme de natura legii organice; adică nu s-ar referi la învăţământ, dar s-ar referi la el prin unele norme. După care ar forţa aprobarea ei tacită, impiedicând votarea ordonanţei timp de 30 de zile. Ar însemna o abuzare a constituţiei, dar cine ştie, guvernanţii ar putea încerca asta.

    Efectul unei astfel de modalităţi ar fi însă deplorabil: ar deschide o discuţie asupra textului legii, timp de 30 de zile, în care opozitia ar avea vreme suficientă spre a arăta cetăţenilor acele articole din lege pe care guvernanţii se feresc a le discuta, iar faptul că ar putea împiedica votul ar fi foarte puţin probabil.
    In cazul votului, majoritatea necesară aprobării ar fi cea necesară adoptării legilor organice, adică votul ar fi foarte dificil pentru guvernanţi, iar respingerea ordonanţei în parlament ar echivala – moral – cu trecerea unei moţiuni de cenzură, ceea ce ar pune opoziţia în situaţia de a putea cere deschis demisia guvernului. Cetăţenii ar putea deveni şi mai ostili guvernului, iar de această dată în atenţia cetăţenească ar putea intra şi udemereul, care de bine de rău a reuşit să stea destul de ferit de ochii lumii, până acum.

  19. 19 blogideologic noiembrie 9, 2010 la 2:13 am

    Văd că după moartea lui Adrian Păunescu, deja unii vrăjmaşi au început să vorbească foarte optimişti despre post-românism. Deci românismul ar fi dispărut. A dispărut şi România ? Am condamnat mereu veselia deşănţată a unora când este atâta jale în ţară.

  20. 20 blogideologic noiembrie 9, 2010 la 2:32 am

    http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/romania-lenesa-205180.html Un exemplu de „legalitate” în România ! Şi un exemplu de penalizare a sectorului primar, direct productiv ! Cu asemenea abordare profund eronată a legalităţii, –întodeauna cel mic şi sărac este vinovat!–, România nu se va mai reface! Iată deci un model economic tradiţional, chiar un model de subzistenţă viabil, distrus acum prin lege !

  21. 21 Aya noiembrie 9, 2010 la 3:23 am

    @

    Hoinarnet

    Afirmi in noiembrie 8, 2010 la 7:54 pm (citez):
    „Acum,sa fie vreo luna de zile in urma,la un post local de televiziune,moderatorul l-a contactat telefonic,in direct pe maestrul Adrian Paunescu.
    Inca de pe atunci,marele poet era ingrijorat de situatia tarii”.

    Fara sa ma insel, spun ca Adrian Paunescu era ingrijorat de soarta tarii de mult mai multa vreme, nu doar de o luna!

  22. 22 Aya noiembrie 9, 2010 la 3:29 am

    @

    George Serban

    Citatul acela minunat este dintr-o poezie de dragoste. Se temea de propria-i iubire, de sine- de despartire.

    Sa-l ascultam pe Adrian Paunescu:

  23. 23 Aya noiembrie 9, 2010 la 3:44 am

    @

    Bibliotecaru

    Spui in noiembrie 8, 2010 la 9:21 pm (citez):
    „Acum constat că domnul Păunescu are scrisul exact ca al meu”.

    Nu se indoieste nimeni, cu atat mai mult cu cat ai afirmat ca Adrian Paunescu are scrisul ca al tau- nu tu ai scrisul ca al lui Adrian Paunescu!
    Sa stii ca si eu am scrisul ca al lui Blaga (Lucian, nu Vasile), difera doar o litera (la alegere- ai voie de 24 de ori)- ca sa te citez:
    „în rest nu aş putea să văd nici măcar o diferenţă minimă”.

  24. 24 blogideologic noiembrie 9, 2010 la 3:54 am

    De pe blogosferă : „Dl Mircea Cărtărescu a devenit cel mai influent ideolog al postromânismului şi excesele pesimismului privind reînvierea Neamul Românesc trebuie subliniate de către orice bun român.”

  25. 25 Aya noiembrie 9, 2010 la 4:51 am

    @

    Aurora Soare

    L-au rapus teribila ardere interioara si voltajul insuportabil la care a trait.
    Se vedea ca un „promis al mortii”- altfel decat in sensul „toti oamenii sunt muritori”.

    IMPOSIBILA NUNTA

    Muntii mei duhovnici au intrat in ceata
    Clopote batrane bat pe manastiri
    Cand miroase-a iarna, nuntile ingheata
    Pentru noi lunatici, imposibili miri
    Vin sa ti se-nchine vanturi si dihanii
    Viscolul asupra-mi cade ca un lat
    Si ti-as face-o nunta cu un sat de sanii
    Si cu felinare si cai instelati

    Imbraca-te-n alb, preafrumoasa mireasa
    Asa se cuvine in drama ce-o joc
    Pe urma plecam fiecare acasa
    Si muntii vor pune misterul la loc

    Pan-o sa se-ntample tu vei fi carunta
    Mie o sa-mi vina cea din urma zi
    Si va fi si-aceea tot un fel de nunta
    Si-mi vei duce grija si te voi iubi
    Ti-am adus, mireasa, muntii mei cu noapte
    Nunti de animale se petrec in munti
    Codri de miresme si paduri de soapte
    Ele sunt salonul ne-ntamplatei nunti

    Lumanari de nunta tin in labe ursii
    Lupii sufla-n focul stanelor pustii
    In rostogolire ne unesc obarsii
    Nu-mi vei fi mireasa, mire nu-ti voi fi
    Te invit la nunta dulce si albastra
    Unde zurgalaii scot argint din toti
    Ce pacat ca totusi nu e nunta noastra
    Ce pacat ca mortii i-am fost dat ca sot

    (Adrian Paunescu)

  26. 26 mihai444 noiembrie 9, 2010 la 5:33 am

    da,asa cum spunea si ”Bebe”, a fost mai mare ca Eminescu.D-zeu sa-l ierte de-atatea pacate!

  27. 27 mihai444 noiembrie 9, 2010 la 5:33 am

    nici nu stiu daca intra! cred ca nu 🙂 Stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu,

    Trist şi singur şi umilit, cum sunt, dat la o parte de forţe obscure din prima linie a luptei pentru afirmarea „Spiritului Ceauşescu“ în viaţa publică românească, pierzându-mi aproape orice speranţă că acolo, sus, unde sunteţi, glasul meu se va auzi, datorită norului greu penetrabil de calomnii în care am fost învăluit, uitând probabil în tristeţea mea sinucigaşă chiar şi ştiinţa de-a mă mai eventual bucura, am avut, totuşi, marea fericire de-a citi cuvântarea dumneavoastră de la Şedinţa Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român de joi 6 februarie 1986.

    Începusem să cred că adevărul va ajunge greu la dumneavoastră şi boceam cu capu-n pernă, câteodată, pierderea acestei şanse, pe care mi-o explicam prin sistemul triumfalist şi viciat, de dezinformare criminală, care e aproape fatal să apară într-o lume care nu-şi mai conservă dialectica şi opoziţia.

    Vreau să vă spun, tovarăşe Nicolae Ceauşescu, clar şi din tot sufletul meu, că, şi dacă în România ar fi 200 de partide, eu tot în partidul condus de dumneavoastră aş face cerere de înscriere sau reînscriere, chiar dacă aş şti că alte partide m-ar plăti, iar partidul acesta mi-ar mai da o dată vot de blam cu avertisment.

    Nu sunt un apucat, nu sunt un nebun, dar sunt un patriot adevărat care nu poate să nu observe că în problemele fundamentale ale României aveţi o scânteie divină şi vă călăuzeşte un geniu lăuntric.

    Vineri, 7 februarie, am căutat un ziar cu cuvântarea dumneavoastră în toată Capitala, îmi spusese tata de cu noapte că v-a auzit la televizor şi că aţi vorbit extraordinar. Tata are 70 de ani şi mă roagă să vă transmit că, dacă e nevoie de dânsul pentru apărarea României şi a fiinţei dumneavoastră, la care ţine ca la adevăratul eliberator al ţării, vă stă la dispoziţie cu viaţa lui, pe care n-au ocolit-o dramele, puşcăriile, nedreptăţile, dar în care nu şi-a permis niciodată să-şi trădeze credinţa în ceea ce a iubit şi iubeşte.

    Şi-ntr-un târziu am găsit un ziar, şi parcă nu-mi venea să-mi cred ochilor. Nu m-am îndoit niciodată de marea dumneavoastră iubire pentru adevăr, dar am ştiut că mulţi şi-au construit carierele minţindu-vă.

    Dar când am văzut că sunteţi încă atât de tânăr, atât de curajos, atât de lucid, atât de realist şi de necruţător cu adevăraţii responsabili ai diverselor necazuri, pe care le trăieşte minunatul popor, zbuciumatul popor, din al cărui geniu sunteţi nutrit, am înţeles nici pentru mine, nici pentru ceilalţi oameni, care au fost îndepărtaţi sistematic şi programatic de dumneavoastră, nimic esenţial nu e pierdut.

    Că am pierdut funcţii, că am fost terfelit, că mi s-au oprit cărţile şi mi s-a confiscat abuziv ceea ce am construit corect la Breaza, că nu mi se mai îngăduie să public şi că sunt practic interzis în ţara mea nu înseamnă nimic: un fleac în raport cu marea fericire, cu extraordinara fericire că Tovarăşul nostru, că Omul nostru, în care ne-am investit speranţele şi tinereţea, ştie adevărul despre ţară şi nu-i lasă pe mincinoşi, pe duri, pe incompetenţi să triumfe.

    La multe rele v-au îndemnat ei şi unele, din păcate, s-au şi comis, dar există o compensaţie istorică, există o revanşă a adevărului şi sunteţi autorul unui gest pe care mă văd obligat să-l numesc istoric, deşi cuvântul „istoric“ e cam obosit de prea multă întrebuinţare, şi când trebuie, şi când nu trebuie.

    Iubite tovarăşe Nicolae Ceauşescu, profetice cuvinte aţi rostit şi bine aţi făcut că le-aţi lăsat să apară, să fie cunoscute de acest popor care vă iubeşte, în ciuda faptului că îl fugăresc şi-l chinuie diverşi oameni cu putere, care au neruşinarea să se prevaleze de numele dumneavoastră în acţiunea lor de subminare a economiei naţionale, a agriculturii româneşti, a spiritualităţii româneşti, pentru că, după toate acestea, cred ei, ajungându-se la faliment, România să fie uşor remorcată de falsele idei înnoitoare de la răsărit.

    Şi ce-or mai vrea ei? În loc de Hora Unirii, pe care dumneavoastră aţi restituit-o ţării, să ieşim în piaţa mare şi să jucăm, în frunte cu incompetenţii, pe care i-aţi demascat, la începutul acestui februarie 1986, şi care nu vă vor iubi niciodată, să ieşim şi să jucăm o Gorbaciovskaia pe furate, până într-un punct, şi-un ceardaş, o Kadarească de la acel punct încolo.

    Eu, tovarăşe Secretar General, fie că mă vor omorî azi, fie că mă vor ierta până mâine, înjurat şi de Europa Liberă şi de Moscova, şi de Budapesta şi vai, şi de Bucureşti, cred în ceea ce am apucat să cred în August 1968, când mi-aţi făcut onoarea să mă primiţi în singurul partid comunist care s-a opus deschis violenţei, invaziei, coaliţiei împotriva libertăţii, Partidul Comunist Român.

    Mi s-a putut părea, şi-mi dau seama că am greşit, că adevărul nu va mai ajunge niciodată întreg la dumneavoastră. Dar sufletul dumneavoastră întreg, mintea dumneavoastră pătrunzătoare, caracterul dumneavoastră neînfricat v-au condus spre o analiză de o unică acuitate şi care trebuie să rămână în istoria economică şi socială a României moderne un document definitiv.

    Vedeţi dumneavoastră, cuvintele sunt iarăşi prea obosite, prea le-au ponosit vopsitorii de ocazie, linguşitorii de toată mâna şi detractorii de toate felurile. Dar cu ce să vă comunic emoţia mea? Acesta este Adevăratul Nicolae Ceauşescu al Istoriei Românilor, marele patriot revoluţionar, necopleşit de rutină şi capabil de gesturi epocale, pe care noi toţi ceilalţi s-ar cuveni să-l transformăm în realitate. În valori, competenţe, beneficiu social.

    Acum, poporul român aşteaptă măsurile organizatorice pe care le anunţă cuvântarea şi care să aşeze lângă dumneavoastră oameni competenţi şi credincioşi. Dar acelaşi popor care vă iubeşte aşteaptă şi acele acte revoluţionare prin care sistemul osificat şi nefertil pentru înnoiri să fie radicalizat, spre a purta nu amprenta leninistă, ci amprenta lui Nicolae Ceauşescu, cel mai de seamă gânditor politic al situaţiei României sale.

    Ştiţi, desigur, mai bine decât noi toţi, dar vă reamintesc şi eu, că oricâte schimbări de persoane aţi face, dacă nu va funcţiona corespunzător sistemul, cu o reală competiţie a valorilor şi cu o vie înfruntare a opiniilor într-o corectă luptă de idei (cum aţi cerut cândva într-o analiză a dezvoltării ştiinţelor sociale), situaţia nu se va putea modifica esenţial.

    Va trebui ca democraţia pe care aţi promovat-o principal şi neabătut să funcţioneze ca o nouă pârghie a progresului economic: şi în industrie, şi în agricultură, şi în ştiinţă, şi în cultură. Dar, vai, Tovarăşe Nicolae Ceauşescu, ca să vă dau un exemplu: ajunge un singur Dulea la un car de cărţi şi întreaga producţie editorială stă, iar fierberea în cultură nu e bună şi nu face bine renumelui culturii române.

    Mă-nchin dumneavoastră pentru fantastica, surprinzătoarea capacitate de a redescoperi adevărul, îmi pare rău că rănile pe care le port nu-mi îngăduie să susţin o campanie publică de analiză şi subliniere a ideilor pe care le-aţi esenţializat în cuvântarea din 6 februarie 1986.

    Pot doar să vă mulţumesc şi să sper că mă va găsi viu momentul în care eventual ar mai fi nevoie de mine. Vă vrea ţara, aşa vă iubim noi, aşa ne faceţi să ne ridicăm şi din morţi, pentru a dovedi că, într-adevăr, cum spuneţi, o ţară nu se face cu justificări, ci cu fapte.

    Să trăiţi, Măria Voastră! Şi să nu lăsaţi pe cei ce se ascund sub justificări demagogice să compromită în vreun fel această Adresare Către Naţiune care, în ciuda conciziunii ei, are valoarea unui adevărat Raport de Epocă. Să fiţi sănătos, omule bun şi drept, pentru a putea scoate de guler din scena politică

  28. 28 blogideologic noiembrie 9, 2010 la 5:37 am

    Basarabia : „Doi copii, elevi de gimnaziu, discută într-un autobuz despre şcoală şi despre ce au de gând să facă în viitor, când vor fi maturi. Autobuzul rablagit, de producţie sovietică, abia se târâie pe drumurile bombardate din provincia Moldovei. Gălăgia şi colbul sunt principalele ingrediente din puturosul interior al autobuzului. În continuare, din memorie, reproduc dialogul celor doi juni…/- Ne-o pus zăşi la francezî, da’ n-am învaţat nicî! Ha-ha-ha!…/- Da’ voi şi-aveţ’: profisor sau profisoarî?/- Ei, profisori! Ha-ha-ha-ha-ha!…/Peste un timp, dialogul celor două speranţe ale Moldovei reîncepe: – An sî ma duc la Moscuva…/ – Da şi sî faşi acolo?/- Da şi sî fac! Sî trăiesc acolo, sî fac bani pentru o cvartirî? şî ma duc. Acolo-i mama me o lucrat, an sî lucrez şî eu undi-o lucrat şî ie…”

  29. 29 mihai444 noiembrie 9, 2010 la 5:40 am

    fariseii şi pentru a ne conduce cu geniul dumneavoastră izbăvitor.

    Iată de ce am considerat că nu e deplasat să vă trimit aceste rânduri. Ar fi, după opinia mea, normal ca lipsurile constatate de dumneavoastră şi arătate naţiunii să fie analizate atent, pentru ca valoarea documentului pe care ni l-aţi oferit să nu rămână izolată, vremelnică şi să nu pară o terapie momentană, când e vorba de fapt de nişte vicii de fond, care ţin în loc mersul înainte al acestei patrii care vă e atât de scumpă. Aş vrea să cred că noi toţi vom înţelege în spirit critic şi autocritic marele dumneavoastră exemplu de înţelepciune şi curaj.

    Să trăiţi, Măria Voastră! Adrian Păunescu, noaptea de 7 spre 8 februarie 1986

    iar mie mi-a placut finalul:) din: Scrisoarea lui Adrian Paunescu catre Nicolae Ceausescu, noaptea de 7 spre 8 februarie 1986
    . ps. nici prin gand sa nu va treaca ca as fi portocaliu.relax:)

  30. 30 blogideologic noiembrie 9, 2010 la 7:25 am

    Un articol extrem de belicos scris de David S. Broder în The Washington Post http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2010/10/29/AR2010102907404.html . Un război în Iran ar fi un remediu pentru criza economică din USA. Argumentul ? “Look back at FDR and the Great Depression. What finally resolved that economic crisis? World War II.”

  31. 31 Vasile, noiembrie 9, 2010 la 8:00 am

    Dl. Adrian Nastase,

    Despre regretatul poet mi-am expus parerea , parere care a coincis si cu a altor nickuri de bun simt.In van pomeni si pomelnice pentru mort daca noi nu am facut tot ce a stat in puterea noastra ca sa-i prelungim viata.
    Ce doream sa spun este cu totul altceva , daca Mihail Eminescu ar fi fost un pupincurist al vremurilor lui, atunci ar fi fost mai mare ca William Shakespeare!
    De morti numai de bine , nu-i asa?

  32. 32 Bibliotecaru noiembrie 9, 2010 la 8:25 am

    @ Aya noiembrie 9, 2010 la 3:44 am
    Vă înţeleg nuanţa… şi aş putea să o accept dacă logica nu ar spune că A=B implică şi B=A.

    Eu nu am spus că domnul Păunescu scrie la fel ca mine, ceea ce ar fi fost anormal din moment ce domnia sa scrie mai demult decât scriu eu. Eu comparam pur şi simplu scrisurile între ele.

    Litera „b” nu diferă decât pe seama faptului că o bună bucată de timp am fost nevoit să scriu cu litere de tipar şi am rămas cu ticul de a scrie litera „b” diferit de cum o scriam înainte („înainte” o scriam tot ca domnul Păunescu).

    Pentru mine a fost un şoc să văd, pe acest blog, o fotografie cu o poezie care arăta de parcă aş fi scris-o eu şi totuşi nu era scrisă de mine. Exact asta am vrut să transmit prin ce am spus mai sus.

    PS.
    Văd că încă nu pot vorbi la trecut despre domnul Păunescu.

  33. 33 Criticos noiembrie 9, 2010 la 8:37 am

    Dle Adrian Năstase, cum am putea noi, abonaţii din oficiu ai TVR, să intentăm un proces contra postului care ne sfidează pentru a înceta să-l mai susţinem financiar? Aştept sfat de la orice specialist în drept!

  34. 34 Pali noiembrie 9, 2010 la 9:13 am

    @ Criticos

    Buna intrebare !

  35. 35 valentin vasilescu noiembrie 9, 2010 la 9:37 am

    L-am urmarit pe Ion Cristoiu in emisiunea Nasul, vorbind despre Paunescu. Urit, distructiv. Dar explicabil pentru un mercenar de presa ca el. A fost si un avertisment dat spiritelor rebele care nu sunt de acord cu incremenirea in aceasta mocirla morala, livrata ca politca de stat de guvernanti.
    Natura umana a lui Paunescu s-a manifestat si printr-o neliniste permanenta in cautarea valorilor acestui neam si promovarea lor ca mijloc sigur al iesirii din marasm ( inainte si dupa 1989).
    Paunescu, a oferit acea solutie sigura a societatii romanesti, prin valorile pe care le-a descoperit, le-a impins in fata si prin capacitatea sa inegalabila de a insufla credinta, devotament fata de valorile traditionale romanesti. Si asta e cu totul altceva, mult mai elaborat, decit apologia nimicului reprezentat de Traian Basescu.
    Pentru moment, Paunescu ( care nu a fost decit cei citiva, din cele 20 de milioane de fiinte traitoare pe aceste meleaguri, care si-a meritat din plin numele de roman ) pare sa fi pierdut in fata demolatorilor natiunii romane. Restul, care vad scris in buletin faptul ca sunt romani, au vreo parere ? Inteleg ce inseamna devotament fata de neamul lor ? Paote ca da, poate ca nu.

  36. 36 ellasarya noiembrie 9, 2010 la 9:57 am

    Vă invidiez, domnule Adrian Năstase!

    PS
    „Vai, ți se duc poeții, Românie,
    Și tu cu asta zilnic te înveți,
    Nici limba ta poporul n-o mai știe,
    Pe scenă nu e loc de cântăreți.

    …………………………………………….

    Să nu rămânem două cimitire
    Călătorind printr-un pustiu senin
    Dă, Doamne, țării cântec și iubire
    Și înviază morții ei. Amin”

    (Zdrobirea, Bieții lampagii – Adrian Păunescu)

    PPS 444 o fi numărul dat deținuților sau prostiei?

  37. 37 lisa noiembrie 9, 2010 la 10:09 am

    politica udmr in viata romaneasca e ca sarea in bucate:
    deloc, se simte lipsa
    un pic, da gust
    un pumn, strica mancarea.
    romani, nu mancati mancarea prea sarata, dauneaza grav sanatatii!

  38. 38 dlnimeni noiembrie 9, 2010 la 10:45 am

    Aya: cu multa placere in cazul poeziei si multumesc frumos pentru republicare.

  39. 39 Marcus noiembrie 9, 2010 la 10:59 am

    De Ce, Nesimtitilor ?

    Stau si ma intreb ca prostu’, cand privesc pe harta tarii,
    Din Ardeal, tracand Carpatii si-ajungand la tarmul marii,
    Cum se poate si se face ca pe-asa pamant bogat
    Romanu’ sa n-aiba-n oala tain zilnic de bagat?

    Cum, de ce si pentru cine ca popor noi datoram
    Miliarde-n generatii la nimicul ce mancam?
    Din granarul Europei care fost-am in trecut
    Azi luam graul de aiurea si-l platim din imprumut.

    Rodul neaos din gradina este acuma desuet
    Din Bruxelles cumparam varza si din Spania desert.
    Oaia noastra, vita, porcul dau produse expirate
    Importam carne la negru, ducand speculantii-n spate.

    Resemnat citesc in presa calcul facut la furat
    Si brusc imi aduc aminte ce romanu’ a votat.
    Daca astazi boboreanu’ a ramas lefter de ban
    Are-n schimb ca presedinte Nas de nas peste un clan.

    Care tipa-n gura mare si bate cu pumnu-n masa
    Ca vrea legea lui in tara si de nimeni nici ca-i pasa.
    Vrem, nu vrem noi bem aghiazma oferita de golan
    Ce ne face buzunarul, ne ia ultim gologan.

    Si in asta piesa proasta, pastisa ionesciana,
    Suntem pusi sa ducem tava, Rinocerii sunt cu vama,
    Suntem figuranti in scena si facem voluntariat
    Sa traiasca porcii bine, pusi de chiombu’ la-ngrasat.

    O mana de hoti si boarfe a ajuns stapana-n tara
    Peste un popor cuminte, de foame lasat sa moara.
    Sa traiasca numai voda cu tot anturajul sau,
    Dobitocii sa munceasca sau sa plece-n coparsau.

  40. 40 mumu noiembrie 9, 2010 la 11:00 am

    @mihai444

    Da, domnule! Aşa i-a scris Păunescu în 8 februarie 1986 lui Ceauşescu şi cred că avea un temei pentru aceasta. în cuvântarea acestuia din 6 februarie din sedinţa CPEx.

    Iată însă ce-i scria Adrian Păunescu, tot lui Ceauşescu în 9 august 1988:

    “In patrie apar din nou paragini
    Si se lucreaza mult prea neglijent.
    Ma urmaresc dramatice imagini
    Abia mai avem loc pe continent
    Si presa lumii in diverse pagini
    Ataca Romania vehement.
    Au devenit prea relative toate,
    Cad case si cad sate prea usor
    Romanii nu mai au stabilitate
    Ca sa-si organizeze viata lor.
    Si totul nu se poate si se poate
    Si-acestea ne usuca si ne dor.
    Pe unguri ii sfidam in gura mare
    Ei nu de grija noastra nu mai pot
    Dar si pe noi in patrie ne doare
    Romanii insisi tot la fel socot.
    Opriti fortata sistematizare
    Si darimarea satului de tot.
    Nu luati pamintul de pe munti si dealuri
    Incredintindu-l unui brat de stat
    Vor trece vremuri si vor trece valuri,
    Dar vom lucra pe unde-am mai lucrat.
    Si ca un ideal de idealuri
    Taranul se va incolona in sat.
    Zizania a aparut in tara, ca un produs de larg consum,
    Dar cum a fost posibil sa apara cind noi in lume ne-am croit un drum
    De tara demna de gindire clara,
    Cind noi o noua patrie facum.
    S-au adunat necazuri si probleme
    Se minte mult si se traieste rau
    Nemultumirea blestema si geme
    S-a raspindit cel mai urit dudau.
    Sint scosi din lupta oameni de valoare
    Cultura e condusa de zidari.
    Nu mai avem reviste si ziare
    Si ciuma parc-a dat in carturari.
    Din nou nenorocitele dosare in promovari se-arata mari si tari
    La radio nimic nu se mai spune-
    O trancaneala de parfum.
    S-a stabilit ca toate-s foarte bune,
    Ca raul sa apara doar postum.
    Nu mai avem nici televiziune
    Doar studio de poze de album
    Eroului dintr-un balcon din piata
    Ii scriu acestea ca un mort, si eu,
    Urindu-i sa rastoarne intr-un an de viata
    Ceea ce prostii au zidit mereu.
    Hei, om cu atitudinea-ndrazneata
    Noi intelegem cit va e de greu
    Dar doboriti restrictii si minciuna
    Si adunati-i pe viteji din nou
    Spre tara urca norii de furtuna
    Avem nevoie in lume de ecou.”

    Adrian Paunescu 9 august 1988

    Arată-mi, te rog, o singură scrisoare în acelaşi registru, scrisă de unul din cântăreţii actuali ai lui Băsescu, despre IADUL către care duce ŢARA.

  41. 41 agatha noiembrie 9, 2010 la 11:47 am

    Sigur ca fiecare are dreptul la o opinie. Sigur ca opiniile fiecaruia au un argument. Al meu, in contrapondere la argumentele care il „ingroapa” a doua oara pe Adrrian Paunescu, este un argument emotional. Se oprea curentul, asa incat nu puteam asculta Cenaclul Flacara la unicul aparat de radio, pe care il aveam. Ani de zile, am stat in masina si am ascultat cenaclul la aparatul de radio. Nu am fost membra de partid, nu sunt vre-o nationalista, am absolvit o facultate umanista cu ” magna cum laudae”. Adrian Paunescu imi spunea mie „ceva”. Dupa cum, poeziile lui, imi spun „ceva”. Din pacate, premonitiile lui, poetice, se adeveresc: la noi in suflet este vifor, si vin nebuni sa faca schi!

  42. 42 Vasile, noiembrie 9, 2010 la 12:17 pm

    Mihai44, despre morti numai de bine!

    Cine a fost A.Paunescu stim cu totii ,eu am spus „daca Eminescu ar fi fost pupincurstul vremurilor lui ,azi ar fi fost poate mai mare ca Will Shakespeare, dar nu a fost asa…
    Daca insa A. Paunescu ar fi trait inca 10 ani , nu ar fi trait degeaba , ca noi ceilalti care latram ca niste catzei , si nu ne baga nimeni in seama,Paunescu ar mai fi creat citeva zeci de mii de pagini scrise , poate cine stie chiar capodopere!.

  43. 43 Vasile, noiembrie 9, 2010 la 12:20 pm

    Blogi ,

    acolo a lucrat ma-sa , dar acolo la cunoscut si pe ta-su!

  44. 44 Criticos noiembrie 9, 2010 la 1:01 pm

    @Pali
    Mulţumesc de apreciere, însă doresc un răspuns. Specialişti în drept, care ar fi calea juridică de atac a televiziunii publice care sfidează decenţa şi buna cuviinţă pe bani publici?
    Contribuabili, oare nu avem şi noi dreptul de a cere pe banii noştri bună cuviinţă? Nu vorbesc despre partizanat deschis şi „fără frontiere”, vorbesc despre norme elementare şi străvechi de bună cuviinţă!
    @ Mihai 44
    Fost-ai cândva Mihai 2?

  45. 45 Criticos noiembrie 9, 2010 la 1:04 pm

    @Mihai 44
    PS Dacă ai fost, atunci eşti specialist în drept şi în măsură să-mi răspunzi la întrebare

  46. 46 Vasile, noiembrie 9, 2010 la 1:38 pm

    Dear all,

    Hai sa-i lasam pe morti sa se odihneasca, Adrian Paunescu cu sau fara pupincurismul desantat a fost si a ramas un mare poet!
    Sufletului de de artist insa nu la intors , dupa cum s-a constatat acum o saptamana ,pe Ceausescu in groapa atunci cind in ciuda resentimentlor a celor care mai gandesc , Paunescu a declamat „eu l-am iubit pe Ceausescu”pai unde e iubire e si multa prostie!!

  47. 47 Socrate noiembrie 9, 2010 la 2:09 pm

    @Mumu * Felicitari pentru poezia citata. Ineptualitatea noastra ( numesc ineptualitate acea fractiune toxica din intelectualitatea noastra care a confiscat denumirea de “ intelectualitate “ ) a facut temenele in fata motanului Arpagic, dar a uitat aceasta poezie si multe altele. Adrian Paunescu era mult pre mare pentru pigmeii care l-au denigrat si atacat, pigmei care nu-l pot ierta nici dupa moarte. De fapt, pacatele capitale ale lui Adrian Paunescu au fost patriotismul, dragostea de tara si de limba, nationalismul.

  48. 48 Aya noiembrie 9, 2010 la 3:18 pm

    @

    Adrian Nastase

    Subliniez si intaresc, astfel, ideea lansata, aici, de colegul DlNimeni, legat de poezia „Supravietuitori” (in noiembrie 8, 2010 la 10:30 pm)- citez:
    „Cred ca merita publicata in urmatorul volum al dlui Nastase, poate chiar pe coperta si poate chiar in faximil.
    Poate ca titlul urmatorului volum sa se lege cumva de poezie.
    Fiind o poezie pentru dl Nastase, banuiesc ca include in ea si un mesaj pentru dl Nastase, in afara celui – sau celor – generale.”

  49. 49 Fragmentarium Politic noiembrie 9, 2010 la 4:09 pm

    Nimicnicul invidiac

    Neindoielnic, limba unui popor care are geniul intelepciunii, cum este cel roman, este o adevarata comoara, asa cum au asemuit-o cel mai bine poetii. Una din vorbele sale rare, pe care in zadar o vom cauta in dictionarele altor limbi, folosita pentru a defini desertaciunea, lipsa de insemnatate, de valoare este cea de nimicnicie. Omul de nimic este un nimicnic, iar vorbele si faptele sale sunt nimicnicii. Pentru nimicnic, nimic nu este mai de urat si mai de temut decat valoarea, a carei lumina ii dezvaluie micimea si josnicia, suficiente motive pentru a incearca sa o distruga, sa o nimicniceasca.

    Nimicnicul este in acelasi timp invidiosul de serviciu al valorii, este un invidiac, sfasiat de sindromul ambitiilor de marire ale mediocrului din esalonul doi. Spre deosebire de lumina valorii, nimicnicul invidac este de un cenusiu-murdar. El sta in penumbra, nu iese la iveala dacat in momente tulburi, si atunci doar pentru a lovi. Nascut din vremuri bolnave, acest sociopat fuge de normalitate, cautand in schimb cu disperare o piata a urii si maniei, a intrigilor si tradarilor, a dezbinarilor si vanatorii de vrajitoare, a revolutiilor si contrarevolutiilor, a contestarilor si dizidentelor, a oportunistilor si oportunismelor sau a oricaror altor mucegaiuri politice, economice sau sociale, stiind ca numai intr-un astfel de mediu poate iesi, precum paduchele, in frunte…

    Am rememorat aceste ganduri in zilele de doliu de dupa trecerea in nefiinta a poetului national Adrian Paunescu. Chiar daca nu a fost unul oficializat de stapanire, inimile romanilor de pretutindeni au fost indoliate, pentru ca bardul din Balti (Basarabia) le-a cantat faptele si nazuintele. Credinta, iubirea si neamul au fost permanente si ale mesajului sau politic, de stanga. Cel de la a carui Flacara s-a incalzit o intreaga generatie a fost mereu prezent la intalnirea cu istoria. Ultima a fost o intalnire cu Nemurirea, maestrul Adrian Paunescu intrand in Pantheonul Neamului Romanesc. Pentru toti cei care simtim si gandim romaneste a fost o pierdere grea, ireparabila, pentru ca marele poet a fost Unul dintre Noi si pentru Noi. Adrian Paunescu a fost nu numai un iubitor si un facator de expresie lirica, dar a fost si un iubitor de popor si, prin iubirea valorilor, si un facator de tara.

    Chiar si in astfel de clipe de pietate fata de marele disparut, nimicnicul invidiac, neavand nimic sfant in el, goleste de orice omenesc expresia latina De mortuis nihil nisi bene, cat si rostirea romaneasca potrivit careia Niciun om de onoare nu scuipa pe mormantul dusmanului sau. Marsava-i strategie, care ce-i drept a mai fost folosita in istorie si de alte nulitati pentru a se impune atentiei publice, ascunde in ea dorinta maladiva a nimicnicului invidiac de a se agata de gloria postuma a lui Adrian Paunescu, intinandu-i memoria. Desi s-ar putea crede ca-i voi face o onoare nemeritata pomenindu-i numele, acest lucru nu se va intampla in cazul lui Vladimir Tismaneanu, care, prin asocierea cu o putere discretionara, a tradat nu numai democratia, dar si poporul din mijlocul caruia s-a ridicat, ale carui dureri inabusite ii sunt straine.

  50. 50 Vasile, noiembrie 9, 2010 la 4:31 pm

    Socrate,nici dumneata nici Adrian Paunescu nu ati fost obligati sa beti cucuta.E expune adevarul despre Eminescu dupa dumneata ar fi mai prejos sau mai presus decit a spune adevarul despre Paunescu?
    Adevarul nu este defaimare , ca in cazul adevaratului Socrate , momentul insa ales nu este cel mai potrivit.

  51. 51 dlnimeni noiembrie 9, 2010 la 4:34 pm

    Bibliotecaru: toata viata mea de pina acum mi s-a spus ca seman cu o personalitate sau cu alta – si astept momentul in care, in sfirsit, cuiva i se va spune ca seamana cu mine. Va doresc un astfel de parcurs in viata incit lumea sa spuna ca scrisul lui Adrian Paunescu este aproape ca acela al dumneavoastra si nu ca scrisul dumneavoastra este aproape ca acela al lui Adrian Paunescu.

  52. 52 Aya noiembrie 9, 2010 la 4:59 pm

    LA DOCTOR- SCENA IMAGINARA CU GUVERNANTI CRIMINALI IMPUNSI CU UN DEGET

    Culoarele sunt neincapatoare. Cu greu se ajunge la cabinet.
    Poate nu atat multimea face spatiul sa para atat de mic, dar felul in care se misca: greu, sovaielnic, cu pasi marunti- sau in “ritmul bastonului”.
    Sunt batrani- unii doar par foarte batrani. De fapt, unde e diferenta?
    Sunt suferinzi.

    Doctorul imi spune ca face tot ce poate pentru ei, in conditiile inaspririi posibilitatii acordarii medicamentelor compensate si gratuite si a subfinantarii cronice a sanatatii, care aduce sistemul in pragul colapsului. Nu stie cat va mai putea face ceva.

    Oamenii aceia par condamnati- privesc halatele albe cu ochi in care mijeste, totusi, speranta.
    Sunt intr-un loc in care se trateaza o afectiune care, de obicei, inseamna condamnare rapida la o moarte cumplita.

    Par batrani. Sunt chinuiti. Nici copii lor nu pot face prea multe pentru ei in conditiile vietii neindestulatoare.

    Imi amintesc de frumoasa mea mama, plecata tanara de langa mine- ar fi avut, acum, varsta unora dintre ei.

    Ceva in mine de revolta.
    Ceva demult mocnit isi cere, deodata, dreptul la “a fi”.
    Pare a se fi aprins fitilul unei bombe pe care o purtam demult in suflet.

    Printr-o ciudata asociere, facuta prin mecanisme pe care nu le controlez, in “memoria retinei” apar, pe rand, actuali guvernanti.

    Ma revolt si mai tare cand, fara sa vreau- caci nu eu controlez acea insiruire de scene, rememorate- il “aud” pe Boc “asumand raspunderea” pentru taieri de salarii si pensii.

    Ii vad, cu ochii realitatii, pe cei din jurul meu.

    Aproape instantaneu, IMI AMINTESC CAT DE MULTI ROMANI SUNTEM.
    Apoi, imi amintesc ce putini sunt guvernantii- revad cateva figuri ale criminalilor de la putere.

    In mintea fiintei non-violente care sunt, apare, socant, o scena imaginara: MILIOANE DE ROMANI IMPUNG O SINGURA DATA, CU UN SINGUR DEGET PE FIECARE DINTRE ACESTI CRIMINALI.
    Ma surprind gandind ca nici macar nu ar fi nevoie de atatea “impunsaturi cu degetul” pentru ca trupurile lor sa devina ruine.
    Adio arme- da, e un titlu de roman, dar e si “rezolvarea vazuta” de mine.

    Brusc, in memorie imi apar scene din zilele de priveghi si din cea a inmormantarii lui Adrian Paunescu.
    Nu a contabilizat nimeni, dar sunt sigura ca, pe la capataiul lui au trecut, cu afectiune, peste 1 milion de oameni, de romani.

    Imi amintesc ca desi trecusera aproape doua ore peste momentul convenit al plecarii cortegiului catre biserica, atunci cand i-a fost scos sicriul in curtea Ateneului, pe strazile invecinate era o mare de oameni cu flori in maini care nu reusisera sa intre sa-si ia ramas bun.
    Oameni care, evident, aveau varsta adolescentei cand exista cenaclul Flacara, oameni care EVIDENT GANDEAU.
    Unii aveau copii in brate (poate, nepoti).
    GENERATIA IN BLUGI, PE CARE A SALUTAT-O SI A CANTAT-O!

    Erau, insa, si foarte multi, multi, multi, foarte, foarte tineri.
    Tineri cu cercel in ureche, cu acele fulare moderne care fluruta in vant. Cu ochii in lacrimi!

    Zecile de mii de oameni care erau afara cand a fost scos cosciugul acoperit cu drapelul national, au izbucnit in aplauze si in strigate “Adrian Paunescu” .

    Au cantat, spontan “Desteapta-te romane!” (tonul fiind dat de o doamna din Bucovina, care a strigat, initial “Adriane, Bucovina te iubeste, pamantul ei te iubeste!”).
    Acei oameni, cu copii in brate si flori in maini, au urmat masina mortuara catre biserica Boteanu.
    Toti s-au asezat, cuminti, pe strazile din imprejurimi asteaptand sa se termine slujba si sa plece convoiul catre Cimitirul Bellu.
    In jur era o mare vie!

    Alte zeci de mii umplusera, deja, aleile cimitirului si trotuarele drin drumul catre cimitir si il asteaptau.
    Efectiv, in Bellu nu se mai putea intra- erau si afara, asteptand macar sa vada cortegiul trecand.

    Langa Biserica Boteanu, se aud vocile cenaclistilor celebri.

    “La adio tu”:
    “Nici nu pot nimic sa-ti spun/ Pe curand sau ramas bun/ Aparu, numai nu/ la adio tu/”

    Se aude vocea Tatiana Stepa
    “Copacii fara padure”:
    (” In povestea copacilor goi/ Scartaind intr-o singura usa/ Este vorba de noi amandoi/ Este vorba de foc si cenusa/ Doi copaci fara frunze/pe drum Dupa cum ii priveste inaltul/ Doi copaci prin sarutul de scrum/ Aplecandu-se unul spre altul/…Nu stie iarna sa se indure/ De noi copacii fara padure”):

    “Si totusi, exista iubire”:
    (“Si totusi e stare de veghe/ Si totusi murim repetat/…Si totusi exista iubire/ Si totusi exista blestem/ Dau lumii, dau lumii de stire/ Iubesc, am curaj si ma tem”)

    “Durere femeiasca”:
    (“Muncim ca niste sclave zi de zi/ Frumoase-am fost pe cel dintai traseu/… Pe unde ne dati dreptul de-a munci/ Muncim istovitor cu voi in rand…/ Ar fi sa recunoastem in sfarsit/ Femeia n-are totusi nici un drept/ Ne-nvinge viata fara orizont/ Si voi ne-nvingeti intr-un mod cainesc/ Traim ca niste vaduve de front/ Si mainile mereu ni se aspresc”)

    Se canta, bineinteles, tulburatoarea:
    “Ruga pentru parinti”
    (Enigmatici si cuminţi/ Terminandu-si rostul lor/ Langa noi se sting si mor/ Dragii nostri, dragi parinţi/ Cheama-i Doamne, inapoi…”).

    Pamantul, deocamdata:
    “Pe pamant avem de toate/ Si mai bune si mai rele/ Si-nchisori si libertate/ Si-a putea si nu se poate/ Si ruine si cetate/ Genii mari si frunti tembele/ Vant ce sta si vant ce bate/ Si martiri dar si lichele/ Nedreptate si dreptate/ Si-a putea si nu se poate/ Si noroi si stele”:

    TOATE strazile din jurul Universitatii erau pline de zeci de mii de oameni.
    TOT DRUMUL catre Cimitirul Bellu era plin de oameni care asteaptau sa treaca Adrian Paunescu pe ultimul drum.
    In cimitir- am spus deja- astepta O MARE DE OAMENI pe toate aleile, pe tot drumul care duce catre Aleea Scriitorilor.
    Multi erau veniti la Bucuresti din toata tara.

    Era absolut uluitor totul- si de o tristete magnifica, sfasietoare, tulburatoare.

    Cum spunea cineva “Adrian Paunescu primeste decontul de iubire de la poporul roman”.

    Soarele stralucea uluitor. Era o lumina de-a dreptul magica, ireala, filtrata prin aur.

    Politistii care trebuiau sa asigure “disciplina”, cu lacrimi in ochi, au scos sirul, care parea nesfarsit, de coroane mortuare.

    Adrian Paunescu pleaca pe ultimul drum- din Biserica Boteanu catre Bellu
    Se aud cloptele batand (pentru scurt timp, la MULTE biserici din Bucuresti).
    Masina pleaca incet- oamenii aplauda pe margini si, pe masura ce masina inainteaza la pas, se randuiesc, cu flori in brate si lacrimi in ochi, in urma cortegiului, pe trotuare. Sunt tristi si incredibil de disciplinati.

    Se atunca flori pe masina. Masina se incarca de flori- drumul masinii e presarat cu florile care cad.
    Bucurestii sunt un cortegiu mortuar sub soarele parca primavaratec.

    Paunescu a fost efectiv “batut” cu flori si cu aplauze.

    La cimitir, o multime care parea fara sfarsit a talazuit in urma cortegiului.
    O alta multime astepta de o parte si de alta a aleilor pe care trecea cortegiul, printre cavouri, in drum spre capela- ultimul popas inainte de a fi coborat in cavou.
    Oamenii aplaudau trecerea lui Adrian Paunescu.

    Cimitirul Bellu era o mare umana.
    Efectiv se “misca” in valuri de aplauze, de lacrimi si de flori!

    Fanfara intoneaza marsul lui Chopin.
    Lumea aplauda si plange.
    Plang actori, plang scriitori, plang politicieni, plang sportivi, plang oameni necunoscuti- intelectuali, oameni simpli.
    O mare de oameni- un ocean de lacrimi.

    Andrei Paunescu isi sprijina surioara cea mica- pe Ana Maria- si o tine de mana.
    A ramas barbatul familiei, se vede ca si-a luat rolul in serios.

    Se trag salvele.

    Fanfara canta imnul national- Desteapta-te romane.
    MULTIMEA CANTA odata cu fanfara si apluada.
    Apauda, canta si plange.

    Privind-o pe Ana Maria mi-am amintit de mine, acum 32 de ani, in fata mormantului deschis al mamei. Expresia fetei ei, privind in acel gol al mormantului, mi-a amintit de ce simteam eu.
    Sunt sigura ca si ea “gandea” ce aveam eu in minte, atunci: sa merg acasa, sa ma intalnesc cu mama (asa tin minte ca mi-a trecut prin cap “sa se termine tot “protocolul” asta, sa merg acasa, sa ma intalnesc cu mama”- un gand aparent demential, dar de inteles).
    Draga de ea, nici nu stie ce urmeaza!
    Nici nu stie ce urmeaza pentru simpla “vina” de a avea numele legat de Adrian Paunescu!
    Sper, pentru fetita asta- Ana Maria- sa existe oameni influenti care sa o sprijine si apere de dusmanii tatalui ei- care, oameni meschini ce sunt, totdeauna vor incearca sa faca rau copiilor.

    “Nani, nani mama mea/ sub pamant te-om legana/ pe sub lumanari de ceara/ nici macar sa nu te doara/ de nimic sa nu ai teama/ si sa dormi in pace, mama”-
    mi-am reamintit de aceste versuri ale lui Adrian Paunescu si de mama mea, dusa de langa mine, cu multi ani in urma, in ziua cand el era inmormantat- 7 noiembrie.

    Ma trezesc din amintire- in jurul meu, suferinzii.
    Imi amintesc iar de multimea infinita de romani, talazuind in flori si lacrimi, reunita din afectiune pe ultimul drum al lui Adrian Paunescu.

    Privesc in jur la acei oameni condamnati, cu buna stiinta, de o mana de criminali.
    Eu sunt, inca, tanara si imi va da, poate, Dumnezeu putere nu doar sa mai traiesc cativa ani, dar sa si fac ceva, sa dau macar o idee care sa le vina in ajutor.

    IMI AMINTESC SCENA IMAGINARA SI REVOLTA CRESTE IN SUFLET:
    Daca noi, toti tomanii, II IMPUNGEM O SINGURA DATA, CU UN SINGUR DEGET, PE ACESTI CRIMINALI GUVERNANTI, vor deveni ruine.

    Ar trebui sa tremure de spaima noastra criminalii guvernanti- armele noastre pot fi degetele.
    Mai exact, cate un deget al fiecaruia dintre noi e cu prisosinta de ajuns.
    Asa cum Adrian Paunescu avusese condeiul ca arma si cucerise o lume.

  53. 53 remo noiembrie 9, 2010 la 6:51 pm

    Ce pacat ca mor oameni ca PAUNESCU si sant in umbra oameni ca NASTASE si pe esichier apar nevolnici si incompetenti de tipul stiu eu care si multi dintre voi .Sa nu disperam insa ca vor disparea curand.

  54. 54 maria noiembrie 9, 2010 la 7:34 pm

    vreau sa spun ceva. adolescenta si tanara fiind cautam sa „modernizez” :))))) casa bunicilor. :))))))))))). nu am reusit in totalitate pentru ca atunci aveam bani mai putini decat acum. vremea a trecut si din perspectiva timpului pot spune ca lipsa banilor a fost cel mai mare noroc al meu :). acum cand imi este dor de copilarie ma hranesc cu tot ce in adolescenta nu am putut distruge „modernizand „. 🙂 si cheltuiesc sume imense pentru bugetul meu actual pentru a repara ce am modernizat atunci. as fi vrut ca mai degraba bunicii sa ma dea afara din casa decat sa ma lase sa-mi fac de cap. 🙂 acum imi urasc putinii bani de atunci.

  55. 55 maria noiembrie 9, 2010 la 7:53 pm

    nu va dati seama ce fericita sunt cand intru inauntru si ma hranesc efectiv cu miros de pamant si cu pereti si tavan stramb :). dar am aruncat si am distrus multe. lucruri dupa care tanjesc de care imi este dor si pe care le mai caut inca peste tot si prin pod salvate de bunica din gunoi.
    cam asa si cu romanismul. bunica se plangea mereu ca-i distrug lucrusoarele si agoniseala ei de-o viata. eu ? :))))))))) eu distrugeam cu mult elan si spor :)) si nimeni nu m-ar fi putut opri. acum bunica nu mai este. eu caut peste tot ce am distrus.

  56. 56 maria noiembrie 9, 2010 la 8:09 pm

    2 lucruri ma puteau opri atunci. ori ma scoteau bunii din casa afara ori nu aveam bani defel. eu ma bucur ca romania este inca o tara saraca.

  57. 57 maria noiembrie 9, 2010 la 8:16 pm

    mesajul meu : nu dati bani adolescentilor si trimite-tii cat mai departe de casa. :))))))))))))))))

  58. 58 Sibilla noiembrie 10, 2010 la 12:13 am

    Adrian Paunescu – Mortul învingator

    Ce tara, ce morala, ce prapad,
    Un fapt de viata mai grozav ca toate,
    Un mort este votat majoritar
    Si-n clasament pe toti cei vii îi bate.

    Asa a fost si este si va fi
    Conflictul de-ntuneric si de groaza,
    Un mort învinge pe cei vii la vot
    Si ei aproape cred ca îi triseaza.

    Si, vai, absurde autoritati
    Se strâng buluc si judeca draceste
    Si îl declara pe învinsul lui
    Învingator, doar pentru ca traieste.

    Si mortului ce i-a învins pe vii
    Nici nu au apucat sa-i faca groapa
    Si-n primaria lui de-nvingator
    E ordin ca petrecerea sa-nceapa.

    Si prostii râd, în nebunia lor,
    Întarâtati de linistea nocturna
    Si unul zice: hai sa-l îngropam,
    La locul care-i place lui, în urna.

    Ce tara, ce morala, ce prapad,
    Politica de-a pururi surdo-muta,
    Învingatorul se întoarce-n sat,
    Dar voturile lor nu-i mai ajuta.

    Probabil, e-o parabola, aici,
    Chiar daca nu o pomeneste cartea,
    Traim învinsi în fiecare zi,
    Iar, ca sa biruim, platim cu moartea.
    ADRIAN PĂUNESCU

  59. 59 Aya noiembrie 10, 2010 la 4:33 am

    @

    Maria

    Parerea mea este ca iredentismul tau apare pe un fond patologic.
    Ai consultat un psihiatru (nu legat de problema iredentismului, evident!)?

  60. 60 maria noiembrie 10, 2010 la 6:35 pm

    @aya da am consultat :)) si mi-a spus ca la cati nebuni umbla liber prin lume unul in plus sau minus nu mai conteaza :))

  61. 61 Stefan Luminita noiembrie 11, 2010 la 1:38 am

    Un poet mirobolant! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

  62. 62 Aya noiembrie 11, 2010 la 8:18 am

    @

    Maria

    Ma indoiesc ca spui adevarul.
    Daca ar fi adevarat, inseamna ca ai consultat un iresponsabil ca si tine.

  63. 63 popalumi noiembrie 11, 2010 la 10:32 am

    La revedere „Te salut generatie-n blugi !Te salut!”

  64. 64 Aya noiembrie 11, 2010 la 9:46 pm

    @

    Popalumi

    Iti amintesti, desigur, poezia lui Adrian Paunescu „Ninsoarea de adio”.
    Trist a nins, naprasnic a viscolit, cu lumina si flori, cand s-a dus.

    „Si ninge intre noi ninsoare mare/ Ninsoare de sfarsit de calendare”


  1. 1 Trădătorilor de ţară!! « Sfinxul Trackback pe noiembrie 8, 2010 la 10:18 pm
  2. 2 poetic» Blog Archive » Poezie mortală cu dictatori și politicieni români de azi și de ieri Trackback pe ianuarie 23, 2011 la 3:07 am
  3. 3 Poezie mortală cu dictatori şi politicieni români de azi şi de ieri | poetic Trackback pe iunie 11, 2013 la 12:05 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!
Reclame

%d blogeri au apreciat asta: