Mica reforma a justitiei

Cu concursul organizaţiilor profesionale ale magistraţilor şi al deputaţilor din Comisia juridică, Proiectul de lege introdus de Ministerul Justiţiei a fost modificat substantial. In acest fel, proiectul de lege a capatat o formă aplicabilă.

Iata cateva exemple:

–         la Codul de Procedură Civilă s-au introdus 11 articole, s-au eliminat 3 articole şi s-au modificat 18 articole;

–         la Codul de Procedură Penală s-au modificat 11 texte propuse, s-au introdus 8 şi s-au eliminat 4;

–         s-au introdus articole prin care urmează să se pună de acord textele modificate din diferite legi cu regulamentele de funcţionare.

–         S-au introdus modificări în legislaţia contravenţiilor, a circulaţiei pe drumurile publice, a organizării şi funcţionării notarilor, a contenciosului administrativ, a legii de organizare şi funcţionare a instanţelor judecătoreşti, a Legii nr. 10/2001, etc;

Acordul parlamentarilor PSD la votul privind Proiectul de lege privind reforma în justiţie a fost determinat de solicitarea organizaţiilor profesionale ale magistraţilor şi de deputaţii PSD din Comisia Juridică care, după ce au analizat articol cu articol, au înţeles să dea o formă acceptabilă şi adoptabilă proiectului în vederea îndeplinirii unei condiţii prevăzute în Mecanismul de Verificare şi Control impus de Uniunea Europeană.

Proiectul a fost votat în unanimitate de toţi deputaţii şi este un proiect tehnic care, în majoritatea cazurilor, doar detaliază prevederi deja existente.

Pentru a da doar un exemplu, durata proceselor în România nu e dată de piedici legislative ci de cauze obiective cum ar fi insuficientul număr de judecători şi de săli de judecată. De altfel, unele prevederi introduse de lege se regăsesc deja în noile Coduri, iar cele care nu sunt îşi vor înceta probabil efectele la data intrării în vigoare a codurilor de procedură civilă şi penală.

Adevărata reformă în justiţie ar însemna, in opinia mea:

–       completarea numărului de judecători şi procurori;

–       suplimentarea numărului de magistraţi şi a personalului auxiliar;

–       punerea la dispoziţie a unor sedii adecvate;

–       informatizarea sistemului judiciar;

–       garantarea independenţei magistraţilor prin înlăturarea influenţei politice;

–       asigurarea coerenţei şi predictibilităţii legilor.

Reclame

13 Responses to “Mica reforma a justitiei”


  1. 1 Pali octombrie 26, 2010 la 11:35 am

    ,…asa cum ati precizat ieri la Antena 3 l-am urmarit pe Betivu”National dar NU foarte atent.Smecherii ieftine si abureala pentru bobor’

    P.S. Alin 5. …cam greu,

  2. 2 blogideologic octombrie 26, 2010 la 11:36 am

    „Economia socială, laborator de luptă împotriva sărăciei” http://www.lemonde.fr/economie/article/2010/10/25/l-economie-sociale-laboratoire-de-la-lutte-contre-la-pauvrete_1430716_3234.html : Citez şi alte articole din LeMonde pe aceeaşi temă : 1/’Les citoyens sont à la base de l’innovation’ /2/’L’économie sociale a aussi ses problèmes de gouvernance’ /3/’Le microcrédit, outil d’une mondialisation juste’ /4/’Des entreprises en quête de visibilité et de reconnaissance’ /5/”Il faut faire une place à un service public rénové, partenaire de la société civile”. Articolele sunt numai pentru abonaţi. Nici eu nu le-am citit 🙂 Am înţeles că în Franţa se lansează cea de a treia ediţie a evenimentului „Luna economiei sociale şi solidare”. De asemenea în Franţa există un „Conseil supérieur de l’économie sociale et solidaire”, definit ca instanţă naţională representativă pentru categoriile reprezentative ale sectorului : e des quatre grandes familles du secteur – (i) asociaţii, (ii) cooperative, (iii) mutuale, (iv) fundaţii, (v) întreprinderi cu finalitate socială.

  3. 3 Daniel octombrie 26, 2010 la 12:21 pm

    Spuneti: – garantarea independenţei magistraţilor prin înlăturarea influenţei politice;
    Ramane totusi influenta economica. Cedarea in permanenta in fata unor astfel de tentatii este data de lipsa oricarei sanctiuni in cazul indeplinirii defectuoase (incompetenta sau rea-credinta) a sarcinilor de serviciu. In nici un domeniu nu se intampla asa. Medicul poate fi judecat pentru malpraxis, politicianul pierde voturi, judecatorul are imunitate. Judecatorul are destinele unor oameni in maini. La fel ca si medicul sau guvernantul nu are voie sa greseasca prea mult caci se pot intampla tragedii. Trebuie sa acceptam in sfarsit ca memorarea unor texte de lege poate sa fie complet despartita de capacitatea de autocenzura morala. Ori daca din interior nu exista cenzura, din exterior nici atat, ajungem in situatii complet aberante si periculoase. Nu stiu sa va ofer o solutie concreta, dar trebuie sa existe un feed-back real intre prestatia unei persoane si efectele acesteia. Numai in dictaturi abuzul ramane fara urmari, cel putin temporar. CSM-ul e un organism care functioneaza doar in teorie. De acord cu masurile privind conditiile de munca in justitie.
    Inca o observatie: exista situatia complet nefireasca in care un judecator asculta partile, nu obiecteaza, iar apoi da o solutie complet lipsita de logica, fondata pe niste argumente care ar fi putut fi demontate in 30s daca ar fi fost exprimate in dezbatere. Nu e normal sa astepti luni de zile sa intri in alta faza procesuala pentru a combate niste argumente aruncate cu lejeritate sau rea-credinta numai pentru ca un magistrat e comod sau incompetent. E complet aberant, asa procedezi daca vrei sa te speli pe maini de un caz, nu daca vrei sa gasesti solutii. Ori in Romania peste tot discutam numai de salvarea aparentelor, niciodata despre rezolvarea problemelor, iar efectele se duc in jos pana in economie, caci aceea este singura bagata in seama de multi dintre politicieni. Nimic nu se petrece fara urmari. Nu putem duce la nesfarsit politica strutului fata de un sistem care, probabil, nu a functionat niciodata.

  4. 4 Fragmentarium Politic octombrie 26, 2010 la 12:35 pm

    Imposibil, ar raspunde corul portocaliu propunerilor lui Adrian Nastase, pai asa ceva ar insemna cresterea cheltuielilor publice, care ne-ar saraci clientela politica (miros ca i-ar paste impozitul progresiv!).

  5. 5 Vasile, octombrie 26, 2010 la 1:12 pm

    -Inlocuirea judecatorilor de la CC cu persoane responsabile ,neinregimentate in nici un fel politic sau economic cu persoane in limita varstei de pensionare!

  6. 6 Ghita Bizonu' octombrie 26, 2010 la 2:17 pm

    Mda ..
    da as fi curios ce facem cu judecatorii care isi bat joc de lege ori cu porcurorii care se pare ca nu cunsosc legea …

  7. 7 Blizzard octombrie 26, 2010 la 4:59 pm

    Oho, ce subiect gras arunca pe piata dl. Nastase si cat de putin scrie despre el.

    Ca sa scriu si eu tot putin, precizez ca in calitate de cetatean de rand fara cunostinte juridice de drept constitutional, nu prea inteleg de ce e musai ca judecatorii sa fie inamovibili (art. 125 din Constitutie, cu toate cele 2 puncte).

    In alta ordine de idei, poate face PSD-ul vreo schimbare si da afara oameni din serviciile secrete (de fapt, aia care urmaresc secretele concurentei politice), si banii obtinuti din restructurare, sa-i dirijeze catre marirea schemei de personal in justitie (acolo unde e cazul, desigur).
    Cu banii ramasi, poate se mai creaza niste posturi in plus si pe la maternitatea Giulesti…

    Si nici pedeapsa cu moartea nu e o idee rea. Dar deh, suntem in Europa, suntem civilizati…

  8. 8 i.nicolae octombrie 26, 2010 la 6:25 pm

    @Vasile
    Exista asa ceva in Romania? Hai sa fim seriosi.

    Sa auzim de bine.

  9. 9 eficientaenerg octombrie 26, 2010 la 6:32 pm

    Si sa Nu mai fim-primii la CEDO-cu numar de cereri depuse!

  10. 10 sorina octombrie 26, 2010 la 9:44 pm

    suntem primii la CEDO cu nr de cereri respinse pt ca nu detinem informatie….romanii nu stiu ce inseamna principiul subsidiaritatii si implicit faptul ca trebuie sa parcurga toate instantele nationale ca abia apoi o cerere sa fie valabila si luata in seama la CEDO…. si asta e un exemplu dintr-o infinitate…. romanii nu stiu de obicei ce voteaza din cauza faptului ca nu se informeaza….sunt la fel de pasivi si confuzi aidoma unui celebru personaj al lui Caragiale …si bineinteles aluzia asta o vor intelege doar cei ce l-au citit sau stiu macar cine a fost Caragiale 🙂

  11. 11 Vasile, octombrie 27, 2010 la 7:39 am

    I.Nicolae

    Pai nu exista dar este,era doar un adaos la masurie preconizate mai sus!

  12. 12 simona noiembrie 16, 2010 la 9:48 pm

    Este bine,dar ce ne facem cu procurorii (o procuroare) care nu cunoaste legea,si sare-n sus 2 m in sala de judecata,asa ca sa faca circ…….
    Apropo,stie cineva cand intra in vigoare noul cod penal?


  1. 1 Economia socială şi solidară « Blog ideologic Titus Filipas Trackback pe octombrie 28, 2010 la 9:01 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!
Reclame

%d blogeri au apreciat asta: