Solidaritate pentru Dezvoltare

Astazi am prezentat proiectul PSD „Solidaritate pentru Dezvoltare”, un material cu solutii de relansare economica si creare de locuri de munca. E un material pe care l-am elaborat impreuna cu colegii mei de la Departamente. A plecat de la dorinta noastra de a ne opune scaderii pensiilor si a abordarii nediferentiate a reducerilor. Cota unica a esuat si e nevoie de o alta varianta. Nu prin taieri refacem economia, ci prin stimularea ei, prin imbunatatirea colectarii si prin reasezarea impozitelor pe criterii mai corecte. Avem cel mai complet plan de masuri propus pana acum. Sper sa fie o baza de discutie, macar cu sindicatele, patronatele si societatea civila, daca guvernul nu va fi in stare sa preia ideile noastre.

Proiectul il puteti citi aici si va astept, ca de obicei, cu observatii si comentarii.

51 Responses to “Solidaritate pentru Dezvoltare”


  1. 1 mirelateodorescu mai 25, 2010 la 8:05 pm

    Un astfel de plande masuri se impune in aceste momente. Este momentul ca toate fortele sa se uneasca impotriva acestui guvern care duce tara in declin. Tot ce se face ascunde hotie, cinism, imoralitate. Nu cred ca trebuie sa ne sacrificam noi cei 80% ca ei 20% sa traiasca bine. Societatea civila , este momentul sa fie unita si sa ia atitudine.

  2. 2 Daniel Buca mai 25, 2010 la 8:23 pm

    Trebuie sa spun ca este un document foarte interesant si este un bun inceput de drum. Imi pare rau, insa, ca n-am putut sa-mi aduc si eu aportul.

    O completare: trebuie sa ne gandim si la solutii de auto-finantare partiala pentru o parte din institutiile bugetare; solutii putem identifica foarte usor pentru invatamant si sanatate, eu m-am focusat in ultima perioada pe identificarea de solutii de auto-finantare partiala pentru zona de invatamant obligatoriu.

    Sa speram ca se schimba ceva cat mai curand in Romania.

    O propunere: as vrea sa discutam candva aici, pe blog, despre criza mondiala care ne asteapta in urmatorii 30 – 50 de ani si despre solutiile de organizare a societatii pe termen lung.

  3. 3 Bibliotecaru mai 25, 2010 la 8:24 pm

    @ Adrian Năstase
    Am să spun ce am de spus înainte de a citi fişierul PDF. Voi reveni, eventual, şi după citirea fişierului.

    Partea esenţială este creşterea economică. În cazul României creşterea economică implică:
    1. Formarea unor capitaluri româneşti care să păstreze profitul în interior, dublat de un consum preferenţial al produsului fabricat de capitalul românesc
    2. Soluţii de stopare a exodului profiturilor spre ţările de origine a capitalurilor.
    3. Trecerea treptată de la PIB-ul preponderent din comerţ şi servicii la preponderanţă producţiei agricole şi industriale.
    4. Încurajarea producţiei cu precădere în sectoarele în care România importă
    5. Concentrarea, ca obiectiv, pe mecanizare şi construcţii agro-zootehnice, dat fiind că este sectorul cu profitul cel mai rapid (chiar dacă nu este cel mai mare). În caz particular, ajutarea crescătorilor de animale să se conformeze condiţiilor UE, fie cu construcţia de facilităţi, fie cu construcţia de abatoare, fie cu centre de analize, fie cu Institute de cercetare…
    6. În primul rând, şi cu maximă rapiditate, nefiscalizarea profitului reinvestit în mijloace de producţie.
    7. Eliminarea sau diminuarea taxelor şi impozitelor din zonele în care aceste oricum nu se colectează

    Guvernul se concentrează EXCLUSIV pe execuţia Bugetară. Execuţia bugetului este însă numai o mică parte a ceea ce trebuie să facă Guvernul şi Clasa Politică. În acest moment Guvernul nu ar trebui să elimine funcţionarii, ar trebui să-i realoce astfel încât să fie utili şi să reaprindă motorul economiei în regim de eficienţă.

  4. 4 i.nicolae mai 25, 2010 la 8:55 pm

    Pe hartie arata frumos.Cu practica si punerea in aplicare a acestor masuri stam prost si mai ales cine si cu cine le va pune in practica.V-a scapat in seara asta un porumbel din gura cu managementul strain la vama,eu cred ca acest management trebuie aplicat de la presedinte in jos,pentru ca am pierdut increderea in clasa politica din Romania.
    600000 mi disponibilizati in ultima perioada toti de la privat ce ati facut pentru ei? Daca nu era povestea cu salariile bugetarilor nu ati fi stiut de ei.Ce facem cu cei 400000 de bugetari angajati dupa 2004 majoritatea pile si relatii+ clientela politica.Daca nu facem curatenie generala tot aici vom ajunge mai devreme sau mai tarziu.

    Sa auzim de bine

  5. 5 Ghita Bizonu' mai 25, 2010 la 9:04 pm

    Asa la mica barfa …. pretul la tigari a cescut intr-un an cu 50 % … Arde rau… Deci …. o varianta sunt tigarile de contrabanda ( desi in gnl de o calitate cam …. va zic pe „verificate” ca alea cu timbru is mai bune !! Cele fara sunt din Moldova …. preferabile alea MT ).
    Este o limita si la impozitare ….

  6. 6 Bibliotecaru mai 25, 2010 la 9:06 pm

    @ Adrian Năstase
    La final este şi o întrebare.

    Am citit documentul pe care ni l-aţi propus spre lectură şi, părerea mea, este că are, cam 90%, propuneri de bun simţ. Ceva lipseşte însă, cum anume puteţi face toate aceste lucruri din postura de parlamentari şi, dacă eventual va exista o schimbare prin care PSD va ajunge să conducă Guvernul, din postura de Guvernanţi. Soluţiile sunt de bun simţ, dar nu scrie acolo şi cum anume poate face un premier, ministru, parlamentar acel lucru.

    Să iau ceva, complet la întâmplare:
    Dezvoltarea parcurilor industriale si tehnologice.
    Încheierea de parteneriate public‐private  pentru înfiinţarea de noi parcuri industriale. Prin facilităţile acordate firmelor care îşi desfăşoară activitatea în parcurile industriale deja existente sau în cele nou create, se atenuează efectele crizei economice asupra respectivelor societăţi, se reţin în ţară lucrătorii calificaţi şi se produc bunuri competitive, cu valoare adăugată ridicată. 

    Măcar la acest punct, luat la întâmplare, spuneţi-ne cum anume se poate duce la îndeplinire. Ce lege trebuie dată, care este hotărârea politică ce nu a fost luată până acum sau ce trebuie făcut astfel încât să se ajungă la înfiinţarea de noi parcuri industriale, de preferat şi cu capital românesc, mai ales în această perioadă de criză când activitatea de restrânge, cu atât mai mult nu se înfiinţează coloşi industriali. Ca măsură este o chestiune bună… dar cum? Eu aş merge până acolo ca, în numele unor dimensiuni strategice, acestea să aibă capital de stat, deci să fie făcute chiar de statul român (chit nu se renunţă la principiile capitalismului), dar de unde capital, că statul este cu buzunarele găurite? Ce anume convinge un investitor, mai întâi să investească când toată lumea îşi restrânge activitatea şi apoi să investească în România şi nu în altă ţară mai stabilă, dar fiind că, în acest moment, România este o ţară instabilă politic şi deja pătrunsă de crize sociale importante? Politica la astfel de întrebări trebuie să răspundă, că aici se face diferenţa dintre mine, amărăşteanul de pe stradă care priveşte cu speranţă spre liderii acestei ţări, şi partidul politic deţinător de politici economice şi ştiinţa guvernării.

  7. 7 elena mai 25, 2010 la 9:08 pm

    De ceva vreme nu sînt nici de partea stîngii din România si nici de partea dreptei, dar în acelasi timp ma intereseaza ceea ce se întîmpla. O sa ziceti ca nu se poate! Ba da ca de aproape 20 ani fizic am parasit România! Azi la tema zilei pe TVRI v-am ascultat cu foarte multa atentie. Este un început dar lipsit de ceva substanta. Sînt ceva masuri «acceptabile» pentru a reusi a ameliora situatia groaznica în care se îndreapta Romania. Fiind un partid de stînga este normal sa fie si masuri de stînga, dar vedeti trebuie avut curajul si puterea de caracter sa se spuna adevarul. Da, situatia Romaniei este dezastruoasa, trebuie facute eforturi colective pentru a nu ne înfunda si mai mult si în primul rînd mai multa économie adica mai multe bussines-uri. Nimeni nu vorbeste de noi bussines-uri si conditiile pentru crearea lor. Pentru a întelege mai bine ce vreau sa zic, cititi în evanghleia lui Matei-paragraful cu 7 pîini si 5 pesti. Cine va întelege mesajul o sa gaseasca si o parte din rezolvarea problemelor actuale. Eu am înteles mesajul , numai ca parea la cineva ca mine nu conteaza. Toti politicienii a-ti fost alesi, si investiti în functii pentru a rezolva aceste probleme. Asa ca rezolvati-le! Sa azim de bine si bafta!

  8. 8 florin m. mai 25, 2010 la 9:36 pm

    Bibliotecaru

    Comentariile mele urmeaza pentru fiecare punct. Sper sa nu te deranjeze.

    Partea esenţială este creşterea economică. În cazul României creşterea economică implică:
    “1. Formarea unor capitaluri româneşti care să păstreze profitul în interior, dublat de un consum preferenţial al produsului fabricat de capitalul românesc.”

    De ce capitaluri romanesti? Capitalurile nu se realizeaza sau cresc la ordin, si orice favorizare inseamna crearea unei obligatii, a unui dezechilibru sau a unei ilegalitati, pe termen lung.

    “2. Soluţii de stopare a exodului profiturilor spre ţările de origine a capitalurilor.”

    Banii fug de taxe si se sunt atrasi de profit. Keep it simple, este o vorba care atunci cand este aplicata cu adevarat consecvent, da roade in capitalism

    “3. Trecerea treptată de la PIB-ul preponderent din comerţ şi servicii la preponderanţă producţiei agricole şi industriale.”

    Nu sunt de acord, in primul rand ca firmele din comert si servicii sunt mult mai flexibile, in al doilea rand poti achizitiona rapid competeneta. Este insa foarte adevarat ca AGRICULTURA ofera cel putin argumentul unui asset valoros si in principiu peren.

    „4. Încurajarea producţiei cu precădere în sectoarele în care România import”
    Cum?

    „5. Concentrarea, ca obiectiv, pe mecanizare şi construcţii agro-zootehnice, dat fiind că este sectorul cu profitul cel mai rapid (chiar dacă nu este cel mai mare). În caz particular, ajutarea crescătorilor de animale să se conformeze condiţiilor UE, fie cu construcţia de facilităţi, fie cu construcţia de abatoare, fie cu centre de analize, fie cu Institute de cercetare”

    Ajutorarea si subventionarea au acelasi efect ca si dializa: daca nu ai parte de ea la fiecare cateva zile, mori. Inainte deci de a promova subventia, trebuie sa te asiguri ca ea poate fi sustinuta, adica finantata.

    „6. În primul rând, şi cu maximă rapiditate, nefiscalizarea profitului reinvestit în mijloace de producţie.”

    Profitul reinvestit este profit reinvestit, cu alte cuvinte el reintra in circuitul riscului economic. Daca vrem sa aducem bani ieftini in investitii, prima regula este – fara discriminari. Sa nu uitam, traim de altfel in sec 21 si “mijloace de productrie” inseamna azi ,mai mult decat prese sau razboaie de tesut. Inseamna, intre altele, active necorporale super pretioase.

    „7. Eliminarea sau diminuarea taxelor şi impozitelor din zonele în care aceste oricum nu se colectează”

    Aici este un mare sambure de adevar, doar ca ai putea constata, in scurt timp, ca nu se mai colecteaza taxe nicaieri in Romania… Dar chiar nu cred ca asta ar fi ceva rau! Taxele nu sunt pentru economie, ci pentru administratie si asistenta sociala. S-ar putea ca oamenii sa constate ca nu mai au nevoie sa fie asistati, iar statul sa munceasca pentru banii pe care vrea sa-I ia din economie. Nu este asta o perspective invioratoare?

  9. 9 Ioana Stefan mai 25, 2010 la 9:40 pm

    Multumesc pentru raspuns, domnule prim-ministru,

    Cred ca eliminarea impozitului pe salariu pt medici si profesori ar rezolva probleme fff grave.

    Citez din postarea dumneavoastra: „PS. Pana la eliminarea impozitului plecau din tara 2000 de informaticieni anual. Pierderea statutului roman doar din costurile scolarizarii: 60 mil. USD/an.”

    De ce nu face cineva un calcul: cat pierde Romania prin plecarea miilor de medici in strainatate?

    NU SUNTEM TOTI SUFICIENT DE BOGATI INCAT SA NE MUTAM IN ALTE TARI PENTRU A AVEA O ASISTENTA MEDICALA BUNA!

    OPRITI EXODUL MATERIEI CENUSII!

    VOI CITI MATERIALUL PROPUS DE PSD.

  10. 10 florin m. mai 25, 2010 la 9:48 pm

    Ghita Bizonu

    Apropos, stii ca in Germania de imediat de dupa razboi, valuta forte, in fapt unica „moneda” tare, au fost tigarile? Abia au trecut 60 de ani de atunci. Lumea a uitat. E adevarat, taxele pe tutun nu se inventasera, altfel am fi vorbit despre primii bani cu taxe…

    Asta si in legatura cu mica discutie despre piata, moneda, stat.

  11. 11 LePrince mai 25, 2010 la 10:05 pm

    @ Adrian Nastase

    Mi-a placut explicatia si punerea la punct a notiunilor, in legatura cu „statul clientelar”. Dati cat mai des asemenea explicatii, sunt bune pentru eliminarea confuziilor.
    Buna analiza discursului lui Traian Basescu, nu a spus nimic nou. Cravata violet a fost pentru accentuarea faptului ca TB a avut un discurs „penibil, jenant si repetitiv”, sau ati incercat un „atac energetic”?
    S-auzim de bine.

  12. 12 Uta Doru mai 25, 2010 la 10:27 pm

    Intai de toate buna seara
    Acelasi obiect al discutiei l-am avut cu unul dintre prietenii mei incercand sa formulam elementele comune doctrinelor liberale si socialiste astfel incat cele doua partide de opozitie din Romania sa aiba o abordare comuna .
    Discutam chiar ieri cu prietenul meu ( poarta numele unui pionier al aviatiei si cred ca-l cunoasteti ) avand aceeasi preocupare ca si colectivul care a elaborat documentul postat de dvs . Doua sunt directiile principale enuntate .
    1) reducerea polarizarii sociale prin aplicarea unui impozit diferentiat pentru fiecare dintre contribuabili in raport de veniturile acestora 2) Relansarea dezvoltarii economice aplicand in mod egal pt toate companiile inclusiv multinationalele acelasi impozit pe profit propun eu intre 10% si 15% aceasta cifra urmand a fi propusa PNL ca substitut la cota unica. Din punct de vedere ideologic cele doua aspecte studiate ar putea da satisfactie ambelor partide PSD si PNL . Practic se poate spune ca exista o politica fiscala in domeniul persoanei ce imbratiseaza doctrina socialista si o alta politica in domeniul economic ce imbratiseaza doctrina liberala. Justificarea unei astfel de abordari apare dintr-o serie de motive din care arat in acest mesaj numai doua.
    Pericolul escaladarii polarizarii sociale prin cresterea saraciei apasa asupra starii de invrajbire dintre membrii societatii. INVIDIA transforamta in ura are ca finalitate cel mult lupta de clasa, in cazul nostru nemaiexistand clasa trebuieste citit strada.
    In ce priveste capitolul economic avand ca mijloc de crestere si dezvoltare ” cota unica instalata numai asupra impozitului pe profit ” sunt de acord cu continutul documentului postat insa finalitatea acestei masuri trebuie sa fie dezvoltarea sanatoasa a economiei pe toate palierele, motiv pentru care va fi necesar un colectiv guvernamental a carui buna credinta sa nasca toate celelalte mijloace necesare politicile publice adecvate reluarii cresterii economice. De asemenea va trebui atent cantarita valoarea impozitului pe dividende . Ce justifica aceasta masura si cum s-ar putea impaca socialistii cu aceasta ? Raspunsul este dat de faptul ca intreprinderea economica naste progresul prin competitie iar acest progres in sensul acumularii de capital trebuie stimulat de catre stat, pentru ca in caz contrar ( impozit pe profit progresiv ) cei foarte performanti s-ar vedea pusi in situatia de a se dezvolta mai lent, chiar daca opiniile exprimate de economisti sunt controversate.
    In ce priveste statul este momentul sa construim statul bogat si puternic dar minimal in sensul de spulu si nealterat de nepoti politici, indiferent ca este si neo-liberal sau socialist. Va trebui cantarit cu atentie ce invatamant dorim , ce sistem de sanatate ?
    In ce masura piata poate fi implicata in cele doua domenii si de ce nu am reusit inca sa producem un invatamant privat cu advarat valoros pana acum ?
    Ce fel de sistem de aparare dorim ? cat ne costa ?
    Acestea sunt doar cateva dintre intrabarile la care m-am gandit in timp ce ma bucuram de ideile enuntate de dvs ca si cand ar fi fost expuse de mine si prietenul meu .

    Am convingerea ca veti reusi d-le profesor sa formulati un program valoros pentru guvernul chemat sa rezolve problemele actuale.

  13. 13 Bibliotecaru mai 25, 2010 la 10:39 pm

    @ florin m.
    Diferenţa dintre capitalurile româneşti şi cele străine este că, în cazul capitalurilor româneşti, profitul reintră în circuitul economic românesc, spre deosebire de capitalul străin în care profitul se întoarce în ţara mamă, pe un mecanism asemănător cu căpşunarii noştri. Se vorbeşte despre marile lanţuri de hipermarket care au pierderi în ţările lor mamă, dar care sunt acoperite de câştigurile de la noi. Firmele exploatează la noi forţa de muncă ieftină şi consumul preponderent de import, practică preţuri la nivel european sau un pic mai ridicate, de aici rezultă un profit mult mai mare decât „la ei”. Acest profit se repatriază însă în ţara de origine a capitalului, cum este şi firesc, în nici un caz acest profit nu înseamnă reinvestire, capitalizare sau chiar consum în România. Analogia cu căpşunarii este foarte bine şi ar trebui să vă edifice. Capitalul străin investit în România îi scoate pe ei din criză în timp ce pe noi ne afundă şi mai tare.

  14. 14 Bibliotecaru mai 25, 2010 la 10:41 pm

    @ florin m.
    2. Eu mă refeream tocmai la măsuri care să facă rentabilă stabilizarea capitalurilor şi a profitului, inclusiv prin metode fiscale.

  15. 15 Bibliotecaru mai 25, 2010 la 10:54 pm

    @ florin m.
    3. Comerţul nu face decât o vehiculare a banilor, bunăstarea PIB-ului obţinut astfel este aparentă. PIB-ul sănătos, care se traduce în bunăstare, este în producţia de bunuri şi produse. Înainte vreme, acum 30 de ani, din câte îmi amintesc eu, nu bag mâna în foc, serviciile şi comerţul reprezentau cam 20% din PIB. Acest motiv a condus la posibilitatea plătirii împrumuturilor şi la obţinerea banilor necesari construcţiei cartierului Victoria Socialismului în frunte cu Casa Poporului. Limitarea serviciilor şi comerţului la minimul funcţional în paralel cu dezvoltarea, pe cât posibil, exhaustivă a producerii bunurilor şi produselor de larg consum, de la cuie la calculatoare, interzicerea importurilor şi facilitatea exportului… sunt măsuri de protecţie a balanţei comerciale. În momentul în care exporturile sunt mult mai mici decât importurile, datoria publică a României creşte chiar şi fără ca România să se împrumute oficial.
    Ca să înţelegeţi mai bine cum e treaba cu împrumuturile…
    http://bibliotecarul.blogspot.com/2010/05/daca-cheltuielile-scad-scad-scad-de-ce.html
    Dau acolo nişte link-uri spre descrierea balanţei de plăţi şi a datoriei externe.

    Sigur, în acest moment nu mai putem vorbi despre măsurile totalitare de acum 30 de ani, dar se pot lua anumite măsuri de protecţie şi facilităţi fiscale care să protejeze mai mult activitatea productivă în detrimentul activităţii comerciale şi a serviciilor.

  16. 16 LePrince mai 25, 2010 la 11:05 pm

    @Adrian Nastase

    Interesant este ca TB a spus ca isi exprima indoiala ca masurile mult discutate vor fi si aplicate de guvern. Si mai interesant , impreisa mea este ca a aruncat pisisca in curtea guvernului. Parca ar fi dorit sa arate ca nici guvernul implicit PDL nu este in stare. Dar guvernul si PDL, notiuni abstracte in aceste zile, nu vorbeste. Dar vorbeste TB. Ca urmare, TB zice si spune, parlamenteaza si apare in conferinte de presa, apparent sustinand masurile. Daca nici guvernul , nici PDL, aflat la putere, nici partidele de opozitie, nici institutiile, nu sunt in stare sa salveze Romania, nu credeti ca subinetelesul este ca TB ar putea fi “salvatorul”. Cred ca ati inteles ca nu sunt adeptul conspiratiilor, dar tactica mi se pare interesanta, e de urmarit…. S-auzim de bine.

  17. 17 Bibliotecaru mai 25, 2010 la 11:07 pm

    @ florin m.
    4. Depinde de domeniul respectiv.
    De exemplu, dacă se doreşte încurajarea producţiei de carne de vită, se poate subvenţiona materialul germinal pentru vite de carne rasa Limousine. Sau se susţine constituirea unor ferme-institut care să amelioreze rasele pe Angus sau Bălţată Românească (după prima casă, poate primul institut agro-zootehnic). Sau putem vorbi despre introducerea unor rase de carne neobişnuite la noi, cum e rasa Wagyū, care oferă probabil cea mai scumpă carne de vită, e drept, la o productivitate nu foarte mare. Sau putem importa carnea de vită din Argentina… pentru că România nu prea oferă carne de vită restaurantelor.

  18. 18 Serban Nichifor mai 25, 2010 la 11:08 pm

    Mult Stimate Domnule Adrian Nastase,

    Proiectul propus de Dumneavoastra este singurul viabil, cu adevarat responsabil – atat in Romania contemporana, cat si in perspectiva dezvoltarii in viitor a tarii noastre. Intr-adevar, „nu parcurgem o criza ciclica, ci una de sistem, produsa de politicile neoliberale”…

    Cu inalta consideratie,

    Serban Nichifor

  19. 19 LePrince mai 25, 2010 la 11:08 pm

    @Observator

    Ma bucur ca esti de accord cu ideea. Ai dreptate, puterea poate orbi si te poate transforma in ceea ce nu banuiesti. Oricum, ca sa fiu original si sa nu spun “puterea corupe”, spun puterea te schimba. Dar pana la urma depinde de noi, iar blogul ne va readuce la realitate daca ni se urca la cap. Oricum, mai asteptam si alte reactii, apoi va trebui sa-I cerem voie d-lui Nastase, care poate ne da si putina consultanta.
    S-auzim de bine.
    PS Daca ma vezi ca-mi scot ceasul din supa facuta de mine si ma fac ca nu vad, trage-ma de maneca…

  20. 20 LePrince mai 25, 2010 la 11:11 pm

    @Ghitz Bichon

    Desi am avut perioade de lipsa de sobrietate (ca sa fiu indulgent cu mine), ca orice adolescent sau tanar, chiar derbedeu nu m-a considerat nimeni, am ramas in limite “normale”, daca vrei. Dar ma bucur ca remarci ca sunt destept , venit din partea ta, este un mare compliment.
    “Bunatatea” mea se pastreaza in limitele bunului simt, nu sunt nici “paine calda”, nici “Grinch”. Totusi, ceea ce ma bucura, este ca am o oarecare influenta asupra ta, ultimele tale postari sunt mai “moi”, mai civilizate si mai lipsite de insulte. Deci nu e chiar inutil.Catre Observator esti chiar aproape elegant. Desi nu ma astept sa continui stilul, bizonii sunt imprevizibili, nu-I asa?, felicitari pentru effort!
    Acelasi print, fanariot.

  21. 21 Bibliotecaru mai 25, 2010 la 11:12 pm

    @ florin m.
    Eu vorbesc despre altceva…
    http bibliotecarul.blogspot.com/2010/05/ratiunea-investitiei-in-dezvoltarea.html
    Vorbesc despre ajutorarea dezvoltatorilor români cu proiecte tip şi la întocmirea dosarelor pentru accesarea fondurilor, cu abatoare care să răspundă condiţii UE, proiecte de sere inteligente (cu condiţii de microclimat şi eficienţă energetică)…
    Un ţăran are ca problemă, pe lângă banii care trebuiesc investiţi, şi ştiinţa de a face ceva care este performant şi nu „după ureche”. Sunt sute de astfel de oportunităţi, în fiecare sector.

    Apoi nu este normal ca ţăranul să aibă sigiliu pe cazanul de ţuică în timp ce la cârciumă se vinde băutura genocid.

  22. 22 Bibliotecaru mai 25, 2010 la 11:14 pm

    @ florin m.
    6. Profitul reinvestit în mijloace de producţie şi recapitalizarea nu ar trebui să fie fiscalizate ca venit pentru că nu cumperi cu ele vile şi autoturisme sau orice în interes personal.

  23. 23 Bibliotecaru mai 25, 2010 la 11:15 pm

    @ florin m.
    7. Cu acest punct înţeleg c sunteţi de acord.

  24. 24 Spiridus mai 25, 2010 la 11:27 pm

    1. Invocarea alternativei socialiste la nivel european nu se sustine. In Europa, majoritatea electoratului voteaza cu dreapta, nu cu stanga.
    2. „…identificarea unor cai fiscale noi…” Pai parca erati de acord ca in vremuri de criza nu cresc taxele.
    3. „…cresterea coordonarii intre state, in UE…” Asa ar fi de dorit. Dar ce ofera Romania? Cine discuta cu guvernantii actuali? Ce inteleg ei din criza? Ce masuri promoveaza? Te mai uiti si la interlocutor cand esti dispus sa primesti sfaturi.
    4. „…stanga propune un model al solidaritatii.” Adica, pentru exactitate, populism fiscal. Nu sustinerea muncii de valoare, nu mentinerea in tara a celor care fac ceva deosebit, ci egalitarism. „Principiul de baza – Bogatii sunt aproape hoti, pe ei…” etc.
    5. Pag. 7-9 – lozinci, pe aceeasi melodie – sa luam de la bogati, nu sa cream conditii ca mai multi sa plateasca impozite, nu sa sustinem clasa medie… Clasa medie nu exista in Programul PSD.
    6. …Inasprirea controalelor” ??? ca pe vremuri „pe vanzatorii din cauza carora nu se gaseste carne”. NU, controalele trebuie facute conform legii, nici aspre, nici lejere. Doar asa cum scrie la lege.
    7. Alte cateva masuri concrete pot fi luate in considerare (cele care sustin crearea de locuri de munca); restul, lozinci bune si in programul PCR.

    Stiu ca nu va conving, dar nici nu pot sa va mint.
    Peste 70% din „Solidaritate…” pare a fi destinat electoratului tip Basescu – prosti, puturosi, hoti si lingai. E cam ce ma asteptam, dar as fi preferat sa ma insel.

  25. 25 florin m. mai 25, 2010 la 11:30 pm

    Nu vreau sa iau in discutie argumentarea masurilor, intrucat ea este uneori atat de strident falsa, incat mi-e teama ca n-as putea trece de introducere.
    Vreau doar sa mentionez ca termenul de “neoliberal” nu mai este uzitat cu atat insistenta de catre nimeni, de mult, pentru simplul motiv ca este un curent politic care nu are nici pe departe influenta pe care cineva neavizat ar putea-o deduce din textul acestui Program.
    O sa trec de asemeni sub tacere importanta incarcatura ideologica a documentului, probabil inevitabila.
    Acum, despre propuneri:
    “PROPUNEM, CA SOLUTIE DE FOND, REFORMAREA SISTEMULUI FISCAL-BUGETAR. Reforma veniturilor bugetare are ca obiectiv cresterea ponderii veniturilor bugetare in PIB la nivelul UE 27, PENTRU A SE PUTEA ASIGURA RESURSE DE FINANTARE PENTRU INVESTITII PUBLICE CU EFECT PROPAGAT FAVORABIL IN ECONOMIA PRIVATA.”
    Aceasta fraza spune foarte multe, practic inglobeaza intreaga filosofie a documentului:. Tradus intr-un limbaj de zi cu zi, ar putea suna asa: Noi, statul atotstiutor si drept, vrem sa va luam mai multi bani, pentru ca numai Noi, in intelepciunea Noastra, stim ce sa facem cu ei, spre binele vostru, amin.
    Acu, cine crede, bine. Nu mai e nimic de spus, inseamna ca tot ce ati vazut si ati auzit pana acum, de-a lungul vietii, a fost degeaba.
    Mai citez doua fragmente care mie mi se pare ca se bat evident, cap in cap:
    “Politica fiscala poate fi utilizata intelligent pentru a genera efecte asupra economiei pe termen lung si nu pe termen scurt, PRIN STIMULRAREA MAI DEGRABA A OFERTEI AGREGATE SI A POTENTIALULI ECONOMIEI, DECAT A CERERII AGERGATE”.
    “Vom urmari STIMULAREA CERERII AGREGATE prin cresterea investitiilor guvernamentale…”
    Una peste alta, insa, documentul arata bine. Pot sa sustin asta fara echivoc, seamana leit cu alte cateva sute de documente cu grija indosariate in arhivele partidelor din mai multe tari europene. Eu sunt convins, de altfel, chiar ca am vazut documente de partid din Romania de acum 20 de ani care aratau la fel de impecabil.
    Ce este insa important de retinut, din punctul meu de vedere, este obsesia pentru mai multe venituri la buget. Chiar daca se incearca a ni se arata ca asta ar fi un fenomen natural ca urmare a actiunii combinate a cresterii economice si impozitarii “altfel”, in fapt se afirma limpede dorinta statului de avea posibilitatea sa intervina financiar in economie, cu scopul declarat al “corectarii” deficitului de investitii, etc.
    Nu este absolute nimic nou aici. Celor care se entuziasmeaza pentru acest document, le-as propune sa studieze un timp oarecare istoria economica a Occidentului. De peste 200 de ani, stanga explica cum se rezolva problemele economice astfel incat toti sa beneficiem de bunastare, nu doar cativa privilegaiati. As dori sa atrag atentia asupra bunastarii personale a multor lideri de stanga ori lideri de sindicat, ca prim exemplu ca aceste teorii chiar functioneaza. Rog pe cei care se gandesc la Ion Iliescu sa tina cont ca si eu m-am gandit deja, si ca este motivul pentru care il respect, desi sunt in total dezacord cu crezul sau politic: consecventa.

    Este, de altfel, ceea ce lipseste acestui document, daca nu ne referim la latura sa ideologica.

  26. 26 florin m. mai 25, 2010 la 11:46 pm

    Bibliotecaru

    Multumesc foarte mult epntru explicatii.
    Capitalurile si numai capitalurile sunt cele care genereaza dezvoltare si plus valoare. Ele pun in valoare fortele si mijloacele de productie. Sursa lor nu are importanta pentru efecte. Cu privire la profituri, este gresit sa crezi ca ele raman in tara de origine a capitalului, procesul este mult mai complex. Crezi ca un antreprenor roman care isi foloseste dividendele pentru a-si achizitiona un Ferrari si o casa de vacanta in Spania este mai folositor economiei romanesti decat un antreprenor german care isi trimite profitul acasa dar il reinvesteste in Romania datorita faptului ca fiscal este mai interesanta aceasta schema?
    O sa-ti mai dau un exemplu clasic: acum 400 de ani, avansul Angliei pe plan industrial era asa de mare, incat el nu ar fi putut fi niciodata recuperat de celelalte tari europene daca investitiile s-ar fi facut doar din fonduri autohtone. Investitiile straine atrase au aratat de atunci cat de importanta este libera circulatie a capitalurilor.
    In competitia pentru capital, Romania a facut greseli foarte mari, generate in special de politicile stangace, ( ca nici macar de stanga nu le poti zice), din prima parte a anilor 90.

  27. 27 florin m. mai 25, 2010 la 11:59 pm

    In avantul meu critic, am uitat totusi sa mentionez ca apreciez efortul de structurare ascoiat acestui document. Desi in mare parte de inspiratie externa, in special in prima parte, multe propuneri de final provin din realitatea romaneasca.

    @ Uta Doru

    Personal, gasesc remarcabile observatiile tale, in special cele legate de anumite clarificari necesare, pe care documetul in cauza le ignora, cu exceptia unor concluzii implicite si care, din pacate, sunt pur partinice si ideologice.

  28. 29 blogideologic mai 26, 2010 la 2:14 am

    „Dezvoltarea parcurilor industriale si tehnologice. Încheierea de parteneriate public‐private pentru înfiinţarea de noi parcuri industriale. Prin facilităţile acordate firmelor care îşi desfăşoară activitatea în parcurile industriale deja existente sau în cele nou create, se atenuează efectele crizei economice asupra respectivelor societăţi, se reţin în ţară lucrătorii calificaţi şi se produc bunuri competitive, cu valoare adăugată ridicată.”
    Colegul @Bibliotecaru luase „la întâmplare” (zice) paragraful acesta. Şi mie mi se pare foarte important. Tema „parteneriate public‐private” mi se pare că necesită mai multă reflecţie. Ce reprezintă aici partea „privată” ? Eu tind să consider că este formată din IMM-uri grupate în ‘poli de competenţe’ (clusters). Alţii, probabil şi dumneavoastră, tindeţi să credeţi partea „privată”ca find reprezentată de mari firme occidentale. Este invocat frecvent exemplul „Nokia la Cluj”. Însă firma Nokia avea deja probleme în legătură cu modelul ei economic devenit neperformant. Au încercat să rezolve problemele lor prin soluţia cea mai facilă : Mergem în „pădurea cu fazani”, adică în România. Totuşi Clujul nu le-a rezolvat problemele lor de criză de model economic, nici nu putea ! Nokia este o firmă serioasă, a făcut o analiză înainte de venirea în România. Şi bănuiesc că au aplicat o variantă de analiză Black-Scholes, creată iniţial pentru piaţa produselor derivate, dar aplicată acum şi la extensiile industriale, la extensiile tehnologice. „Pădurea cu fazani” România oferă avantaje ca resurse umane bine calificate ce se mulţumesc cu salarii modice. Aceasta face ca distribuţia normală, „clopotul lui Gauss”, o ipoteză de bază în modelul Black-Scholes să capete o asimetrie, cu o „coadă lungă” spre dreapta, ceea ce înseamnă profit. Sper că a fost aşa pentru ei în România. În fine, vorbeaţi la un moment dat despre parcuri eoliene în România. O analiză Black-Scholes pentru proiectele de energii alternative arată o asimetrie a curbei de distribuţie cu o „coadă lungă” spre stânga, ceea ce înseamnă pierderi. Vă reamintesc, IMM-urile din UK exportă produse high tech, şi este vorba despre întreprinderi startups. Dar sunt IMM-uri dezvoltate de „capitalismul anarhic”, cum mai este numit libertarianismul radical. Este vorba despre IMM-uri dezvoltate pe baza unor idei create de mici comunităţi epistemice foarte inovative, caracteristice anarhismului constructiv. În fine, acestea erau idei la modă în Belle Epoque. Iar când vorbiţi despre partea publică din parteneriate, probabil că aveţi în vedere colectivele R&D de la universităţile de stat. Dar ei fac R&D numai pentru a publica articole ştiinţifice în reviste ISI. Şi sunt răsplătiţi de statul român cu salarii mirobolante, chiar în condiţiile acestea de criză, de la 300 milioane în sus. Şi care este profitul pentru statul român ? Absolut nul. Revistele ISI acumulează totuşi cunoaştere necesară dezvoltării imperiului USA. Iar criteriile de accept la revistele ISI sunt stabilite în USA, şi pentru interesele USA. Ideile publicate acolo nu pot fi aplicate în IMM-uri startups, foarte necesare la noi.

  29. 30 Mariana mai 26, 2010 la 2:16 am

    D-le Nastase,toti gresim ,nimeni nu este infailibil,dar chiar nu vede nimeni ca omul acesta ,ma refer la presedinte,prezinta simptome grave ale unei boli psihice?.Argumente se lauda sau reformulez singur afirma ca ca este consumator de alcool,anunta niste masuri drastice pentru toti,cu niste ranjete largi,rade in momente nepotrivite,uita de cele mai multe ori ceea ce doar cu ceva timp in urma chiar dansul a afirmat,sadism dus pana la extrem,isi bate joc de elita intelectuala a tarii pentruca se considera un mediocru,etc
    Atata cata putere de decizie mai aveti,chiar doriti sa fiti condus de un asemenea om?Nu ar fi mai bine ca acest om sa se trateze deoarece prin ceea ce face ne duce pe toti inspre dezastru izoland tara?
    Si America a avut la un moment dat un presedinte bolnav,pe Ronald Reagan dar aparatul sau guvernamental a suplinit destul de bine pe presedinte.Boala nu face alegere intre omul de rand sau presedinte,numai ca indiferent ce functie mare sau mica ai avea trebuie sa te tratezi.Dezastrul apare atunci cand consumi si alcool,si medicamente deoarece din acest amestec se formeaza niste compusi foarte toxici pentru creier,asemanatori cu drogurile.
    Credeti ca acele persoane de la FMI,nu au observat,asta?Mie mi-e greu sa cred ca STRAUSS KHAN ,minte deoarece nu ar avea pentru ce.Daca mai toleram mult aceasta persoana,ajungem de rasul intregii lumi asa cum s-a intamplat cu cetatenii de etnie rroma,la un moment dat.
    In concluzie,cred ca aceasta persoana care se crede ,ce nu este de fapt, este bolnava si trebuie sa se trateze.

  30. 31 Victor V. mai 26, 2010 la 5:43 am

    @ LePrince

    Consideră-mă înscris în PSD – aripioara liberal-independentă. Dacă Harabula vrea să fie președinte, eu te propun pe tine Secretar Executiv, pe d-na Observator Secretar Organizatoric, pe Florin M. Ideolog Șef, iar Contele, Cititor în stele și cu mine rămânem membrii simpli. Poate ne cooptați și pe noi în BEC (Biroul Executiv Central).

    Eu zic că-i mai bine să fii direct șef (chiar și la o aripioara infimă și neaprobată de centru), decât să lipești afișe.

    Lasând gluma la o parte, mă gândeam că am putea lucra împreună la unul din proiectele pe care i le-am propus d-lui Năstase:
    1. Atlas electoral;
    2. Portal de monitorizare a cheltuielilor publice.

    Ce zici?

  31. 32 leo mai 26, 2010 la 7:03 am

    GiBi-ule,
    îţi rămăsesem dator un răspuns pe un alt fir, dar mi-e pur şi simplu lehamite să mai ciufulesc paginile blogului, răscolind printre toptane de bla-bla-uri diversioniste, aşa că-mi voi depune icrele printre cele ale peştilor curcubeu, ăia de se vor musai în centrul atenţiei, oricât de periferic ar fi aportul pe care şi l-ar putea aduce la oricare demers constructiv (afară de cazul că se consideră ca atare, adicătelea constructivă, eliberarea terenului viitoarei construcţii prin defrişare/demolare… ).
    vezi tălică, problema cu Jana ţine tocmai de sensul şi rezultatul transformării. că eu unul nici nu ştiu care anume ar fi mai înfiorător de siderantă dintre cele două pietre de moară aşezate în cumpăna unei alternative dezesperante:
    – ori ANeul face mişto de noi, cu aceste cifre ce ţin de comedia absurdului, că nici copiii n-ar miza pe 17-18%, nicidecum pe 70-80% nefericiţi care să mai calce veodată printr-o secţie de votare, locul în care SIGUR 99% dintre ei şi-au luat cele mai mari ţepe în evul brucanian;
    – ori chiar e atât de lipsit de simţul momentului şi al mersului lucrurilor, încât îi vine chiar imposibil să mai distingă între oameni şi năluci, între prieteni şi „prieteni” (nu că la capitolul ăsta ar fi excelat vreodată), între „a fi istorie” şi „a face istorie”, între vremea vorbelor şi vremea faptelor.
    bine, o să-mi spui şi tălică ce-mi spun ţaţele dând a lehamite din mână prin piaţă, că de fapt nu-i decât un altul dintre aceia de mestecă placid vreo zăbală d-aia locuitoare prin dulapurile cu scheleţi ale vreunui om „informat”, în lipsă de altceva, depănând la gura blogului, ca orişice bunicuţă istovită de vremi şi nepoţi, poveşti. poveşti despre cum ierea în vremea ei, poveşti despre ce-ar fi putut să fie, poveşti despre mirobolante proiecte pe hârtie, poveşti… poveşti.
    mamă, şi ce-aş mai avea chef să te contrazic! dar, îţi spusei, mi-e o înfiorătoare lehamite
    Jana nu e moartă, dar purceaua da! şi baba duios prin defunctele-i cosiţe pieptenele trecea…

  32. 33 Bibliotecaru mai 26, 2010 la 7:44 am

    @ florin m.
    Nu ştiu dacă aţi observat, dar cele ce le spuneam mai sus au legătură între ele. Dar chiar şi dacă un român îşi cumpără Ferrari aici, în România, sunt nişte bani care intră la buget, bani care nu ar intra la buget în cazul în care şi-ar cumpăra un Ferarri, pe banii făcuţi aici, cineva din Franţa, de exemplu.

    Uneori lucrurile sunt atât de complicate încât trebuie să renunţi la aparatul matematic, pentru a urmării direct efectele, cum se spune, băbeşte.

  33. 34 Vasile, mai 26, 2010 la 7:47 am

    Da nu Dl. Nastase ,

    l/2 din expunere sunt critici sau explicati despre esecurile dreptei „patronate” de PDL.
    Eu personal pot spune ca am anticipat criza romaneasca actuala de prin anul 2003, si cu mai multa certitudine o data cu alegerea lui TB ca presedinte.
    Asa sa fie sau si dumneavoastra va contraziceti nu neaparat doctrinar ci de la o zi la alta cum tot asa se contrazice si T.Basescu de la o zi la alta?
    Acum citeva saptamani de spuneati despre o criza a stangii , eu v-am intrebat atunci, patronata de cine?
    Nu doresc sa elaborez pro base si sa va spun ca nu PDLul a adus recesiunea mondiala , cum nu mondialii ne-au capatuit cu Basescu , ci politicile interne clientelare ale PSDeului , acestea cu concursul politicianului A. Nastase au facilitat ca un mic dictator sa reuseasca inca o data sa pacaleasca in corpore o natie de vesnic pacaliti!
    Sunt insa de acord cu dumneavoastra sau cu orice alt program,dupa principiul ca nimeni si nimic nu poate fi mai nociv decit presedintele Traian Basescu, este bun, dar este oare si realizabil?
    Pornind de la aceasta sintagma orice program economic al acestei tari ar trebui sa contina din pornire un succint motto (FARA BASESCU!).
    Fara simpatii deosebite , cred mai mult in experienta politicianului Nastase , ma incapatanez sa cred ca A. Nastase a invatat si invata din esecuri.
    Nu incerc sa disec programul de relansare propus de PSD, dar va atentionez ca sunt prea multi „trebuie” si prea putini „must” , conotatie
    obligatorie nu neaparat doar de limba!
    V-as semnala deja o nemernicie , de fapt nimic nou pentru PSD si pentru baronismul atot stapinitor nu numai din partid. Este vorba de „formarea unor capitaluri romanesti „. Pai nu ati terminat cu baronii ,pentru ca ce inseamna formarea ….alti baroni.
    Ca exemplu va reamintesc de baronul dumneavoastra Ion Nicolae ,Interagro!Acela care la mai multe capete acum si la capatul PDLeului , reuseste prin sustinerea asa cum spuneti dumneavoastra a capitalului autohton , sa primeasca gaze ieftine romanesti si sa creasca astfel factura ulitizatorilor privati cu 10% prin aditionalul de gaze primit de acestia din import.
    Acum daca am judeca si am contabiliza citi bani ne-ar trebui , pentru a pune in realitate multitudinea de „trebuie” ,adica returnarea TVAului , sustinerea IMMeurilor ………..atunci in mod sincer un imprumit de peste 170 miliarde de euro cred ca nu ar acoperi populismul ofertei dumneavoastra.
    Tot populist PSDeul ne povesteste despre viagra intreprinzatorului privat , pai care viagra, nu PSDeul a inhibat acest segment prin capusarea regiillor cu asa zise licitatii contra o redeventa clientelara a numai anumitor firme , falimentandule pe restul, dece nu ati lasat ca fiecare intreprinzator sa plateasca forfetar o redeventa si clientelar ati favorizat doar o mana de oameni?
    Va spus cineva ca ati privatizat excesiv si clientelar firme strategice?

    Dar asa cum spuneam „fara basescu” orice oferta este mai buna decit cea actuala!

    PS.
    Citind raspunsurile observ ca sunt multi oameni de dreapta pe care ii faceti fericiti , de ce oare?

  34. 35 andreea mai 26, 2010 la 8:40 am

    D-le presedinte Nastase,
    v-am urmarit cu deosebit interes aseara, in timpul emisiunii d-lui Mihai Gadea de la antena 3 si pot spune ca imi era dor sa va vad.
    Consider ca impasul in care se afla Romania in prezent, este in primul rand datorat lipsei valorilor la care trebuie sa se raporteze oamenii.
    Am urmarit fenomenul asa-numitelor manifestatii din Piata Victoriei si am fost dezamagita sa constat ca un numar mult mai mare de oameni au participat la concertul AC/DC(unde am platit bani ca sa poate intra), in jur de 60.000, iar in Piata Victoriei unde nu costa pe nimeni nimic, abia au reusit sa se adune 30.000 manifestanti. Nu mi se pare normal ce se intampla… cred ca romanul a invatat sa stea cu capul in pamant si a uitat cuvantul DEMNITATE!
    Eu va admir de multi ani si trebuie sa va spun ca in timpul mandatului dvs. lucrurile chiar au inceput sa functioneze in Romania, haideti sa punem din nou rotitele in miscare!
    Mult succes in continuare si multa putere in tot ceea ce faceti!

  35. 36 Blizzard mai 26, 2010 la 8:48 am

    @A.N.

    1) PSD-ul s-a consultat si cu mediul de afaceri cand a creat acest pachet de solutii?
    2) Credeti ca veti gasi un premier si o echipa de ministri sa realizeze macar 25% din ce va propuneti?
    3) Suntem suficient de inteligenti si organizati sa gasim si sprijin extern in realizarea obiectivelor propuse?
    4) Aveti de gand sa veniti cu obiective concrete si in zona depolitizarii si reformarii justitiei (adevaratele tumori ale Romaniei)?

  36. 37 Ghita Bizonu' mai 26, 2010 la 9:03 am

    florin m

    1) Ca de obicei lucrurile cele mai vizibile raman neobservate. Im RFG , imediat dupa inframgere tigarile erau maruntisul curent , valuta forte ramand dolarul ( ca si in Franta , v Braudel jocurile schimbului ). Daca aveai dolari ….. De altfel au ramas si in anii 60 de unde si criza eurodolarilor.
    2) Esti obscur daca nu contradictoriu . Bibliotecaru scrie :
    “6. Profitul reinvestit în mijloace de producţie şi recapitalizarea nu ar trebui să fie fiscalizate ca venit pentru că nu cumperi cu ele vile şi autoturisme sau orice în interes personal.” cred ca la asta tu zici :
    ” Crezi ca un antreprenor roman care isi foloseste dividendele pentru a-si achizitiona un Ferrari si o casa de vacanta in Spania este mai folositor economiei romanesti decat un antreprenor german care isi trimite profitul acasa dar il reinvesteste in Romania datorita faptului ca fiscal este mai interesanta aceasta schema?:.
    Ce naiba vrei sa zici ? Esti sau nu de acord cu sustinerea Bibliotecarului ?! Sau tu coonsideri ca un Ferrari este mai folositor decat reinvestirea profitului in scopuri productive ?! Ori ii pui in carca o afirmatie care nu a facut-o ca sa iti arati “corectidudinea” ta politica ?!
    3) Scrii ” O sa-ti mai dau un exemplu clasic: acum 400 de ani, avansul Angliei pe plan industrial era asa de mare, incat el nu ar fi putut fi niciodata recuperat de celelalte tari europene daca investitiile s-ar fi facut doar din fonduri autohtone. Investitiile straine atrase au aratat de atunci cat de importanta este libera circulatie a capitalurilor.” Pardon , acum 400 de ani ( 1610 ) Olanda era fruncea. Ba mai rau Wliliam Oranju a venit pe tron si dupa el a venit ceva capital olandez de zicea un personaj a lu Disraeli “avem finanta olandeza” ( in mod critic ). Revolutia industriala a venit ceva mai traziu, unii o pun pe la 1770 , poa a fost chiar cu 10 ani mai devreme dar oricum in sec XVIII . Oricum astept sa-mi deschizi ochii cum Germania Wilhelmiana a beneficiat de fonduri externe. Ma rog stiu ca nu prea iti plac argumentarile istorice , da fii amabil si sustine-ti afirmatiile ! Oricum Argentina , Uruguayul , Brazilia si Paraguayul au beneficiat de fonduri englezesti ….Arata ceva mai rau decat Franta … ( apropos cica in sec XIX Franta era cel mai activ creditor).
    4) Capitalul autohton . Inteleg ca esti favorabil capitalului strain si defavorabil celui autohton ( atitudine comuna multora dintr “intelectualii romani” ) . Insa un stat care nu are capital propriu in economia sa , sau in care capitalul propriu este axat mai mult pe comertul produselor importate colonie se numeste. De aici riscul derapajelor nationalist-xenofobe ( io is nationalits da nu tampit ! ) si mai ai o sansa in plus la anticapitalism …..
    5) O economie bazata pe servicii si comert fara productie locala este o economie de periferie ( lumea a 3a , coloniii , semicolonii ). Este cvasipermament deficitara bugetar . Stii dezechilibrul comertuli exterior , prabusirea monedei locale , imprumuturi extrene si …America Latina . Sau Romnaia zilili astea . D, sunt economii care au o pondere ridicata a serviciilor si comerului , insa sunt economii care se bazeaza totusi pe produse proprii- obtinute prin sectoare productive de mare randament ce utilizeaza tehnologii moderne si mana de lucru calificata .
    6) Se pare ca ingnori in mod absolut politicile de stat ale SUA, Canadei, sa nu mai zic a Pietei Comune de sustinere a propriilor lor agriculturi . Sa-ti vanz un pont : nu populismul lui Peron a prabusit Argentina ci sustinerea agriculturii proprii de catre guvernele tarilor traditional cliente. De ex daca mai tii minte boala vaciii nebune .. UK s-a plans ca a avut pierderi la exportul de carme de vita … UK care pana prin 50-60 manca multa vita argentiniana ( aici si submarinele germane au avut un oaresce rol ) . Azi Germania isi asigura necesarul de grau ba mai are si un mic excedent . Cum crezi ca s-a obtinut ?!
    Scrii ”b>“6. În primul rând, şi cu maximă rapiditate, nefiscalizarea profitului reinvestit în mijloace de producţie.” Profitul reinvestit este profit reinvestit, cu alte cuvinte el reintra in circuitul riscului economic. . Sa nu uitam, traim de altfel in sec 21 si “mijloace de productrie” inseamna azi ,mai mult decat prese sau razboaie de tesut. Inseamna, intre altele, active necorporale super pretioase.” ( bolditalic este al Bibliotecarului). Sunt curios Ferrariul ori Bentleyu ( imi curgeau balale privind un B decapotabil zilili trecute – unica obioectie era negru) sunt profit reinvestit ? SI a zis ceva Bibliotecaru despre numa prese si a exclus ab initio un editor de PHP ori un DB2( nu Aston ci IBM )? Ori cestia obisnuielnic- propagandistica ?!
    7) Scrii ca cum
    “Dar chiar nu cred ca asta ar fi ceva rau! Taxele nu sunt pentru economie, ci pentru administratie si asistenta sociala” Puscaria ptr ala care ti-a sutit masina sau portofelul se cheama asistenta ori administratie? Sau il lasam in pace?! Invatamantul se cheama asistenta ?! Nicodat da’ niciodat nu ai avut un client bazat pe bujet care sa iti ceara un produs informatic ?! Hm.. la Mises.ro era unu care sustinea ca statu amerloc este socialist fiindca 40% din PIB este dirijat de guvern. Insa is curios daca Northorp ori raitheon sunt firme de stat ( fara comenzile Pentagonului onorabilii astia ar cam inchide portile )

  37. 38 Vasile, mai 26, 2010 la 9:05 am

    Bibliotecaru,

    „Daca un roman isi cumpara un Ferrari aici in Romania” , este un enunt eronat. Corect ar fi citez „daca un roman isi cumpara un Ferrari de aici din Romania”.
    Masinile pe care le cumperi din Romania de la reprezentate au diferite discaunturi , este insa de retinut faptul ca aceleasi reprezentante din Ungaria sau Olanda sau mai stiu eu unde au discounturi mai mari deci la valoarea unui Ferrari de preferat ar fi indiferent de „cheltuitor” si de cit doreste el sa-si bata joc de bani sa-l achizitioneze de afara.
    Cred ca iar am elaborat peste masure, pe scurt o masina noua este mai ieftina daca o achizitionezi de afara!

  38. 39 florin m. mai 26, 2010 la 9:44 am

    Bibliotecaru

    Sunt convins ca au legatura intre ele.

    In fapt, observatiile mele pornesc de la convingerea mea ca prea multa reglementare strica, in general, dar si mai mult strica reglementarea „cu adresa”, intrucat da semnale false pe piata si induce perturbari pe termen lung.

    Apropos de fonduri europene: desi sunt un adversar al subventiilor, din moment ce ele se ofera, desigur ca trebuiesc luate. Dar trebuie un efort activ din partea potentialilor beneficiari. Exista consultanta specializata destul de buna astazi, e nevoie doar de a vrea sa faci si a putea sustine financiar diferenta. Nu pot sa afirm cu mana pe inima ca stiu cum stau lucrurile pe toate masurile, dar stiu ca in legatura cu anumite masuri, concurenta proiectelor este foarte mare, de 1/20, raport intre disponibil si cereri de finantare.

  39. 40 Ahmed mai 26, 2010 la 9:51 am

    Ani de zile tot sa experimentat poporul roman cu tot felul de premieri de idei si in conseciinta nu prea sa facut nimic concret.Daca ne uitam in urma putem observa tarii care au avut razboi distrugeri mari pierderi de vietii dar au avut ambitia sa se ridice cu putere fiind si ei ajutatii de catre mama Europa. La noi invidia ,rautatea este peste limitele normalului . Daca nu este unitate nu poti ridica o tara din suferinta dar nici neobrazarea unor alesi de a masca diferite firme sub protectia statului si dea lucra direct cu diverse ministere. Interesant faptul deoarece acum in pragul disperari PDL cind se vad deja dati jos de pe calul Troian cer cu disperare sa renunte toti cei vizati la afaceri ,dar pina acum ce sa facut Intege poporul aceasta durere ,nu am crede desi nu sint orbi dar sint neputinciosi in fata impertinentei de la guvernare

  40. 41 florin m. mai 26, 2010 la 10:19 am

    Victor V.

    Propunerea ta mi-a instins un zambet pe toata fata! Sunt curios ce vor spune si ceilalti.

  41. 42 Dr. Andreea I. mai 26, 2010 la 10:26 am

    Domnule Nastase,

    Dupa tot ce am citit mi-am dat seama ca ar fi cazul sa ne intoarcem privirile spre tari dezvoltate precum Scotia si eventual sa copiem programul de impozitare progresiva din aceasta. Astfel pentru salariile cuprinse intre limita minima (X1) si salariul mediu pe economie (X2) va exista un impozit mic. Pentru salariile medii pana la o anumita suma X3 va exista un alt impozit mai mare dar care se va calcula doar pe diferenta dintre X3 si X2. In acest fel se vor impozita progresiv si diferential veniturile intr-un mod cat mai corect.

    Exemplu:

    1) venit mic X1 venit mediu X2 => se va impozita putin cu procentul I1

    2) X2 X3 => se va impozita diferenta dintre X3-X2 cu I2 plus venitul pana in X2 cu I1

    3) X3 X4 => se va impozita diferenta dintre X4-X3 cu I3 plus X3-X2 cu I2 si venitul pana in X2 cu I1

    4) X4 X5 => se va impozita diferenta dintre X5-X4 cu I4 plus X4-X3 cu I3 plus X3-X2 cu I2 si venitul pana in X2 cu I1

    I4>I3>I2>I1

  42. 43 Viorel Dobre mai 26, 2010 la 10:35 am

    Plan bun.

    Il vom aplica dupa cel de-al patrulea mandat al d-lui Basescu, ca o sa mai ia doua pe noua constitutie.

    Un singur amendament am. Impozit pe profit de 15% nu prea seamana a social democratie. De ce nu aceleasi cote ca la salarii, cu scutirea integrala pentru profitul reinvestit? Sau o cota egala cu 50% din raportul dintre profitul brut si cifra de afaceri, dar nu mai mic de 15%? Exemplu: un baiat destept din energie, are profit brut aproape 90% din cifra de afaceri. De ce sa plateasca 15% ca si un producator din industria carnii, care are de obicei un profit net de 15% din cifra de afaceri si nu 45%? Daca vrea sa ramana cu mai mult, sa-i reinvestesca pe toti si-i raman toti!
    Cu respect,
    Viorel Dobre

  43. 44 Catalin Y mai 26, 2010 la 11:08 am

    Un program in adevarul spirit al PSD-ului: saracie durabila. Adica ii facem pe cat mai multi dependeni de stat astfel incat sa ii putem controla mai bine. Numarul celor care au un anumit grad de independenta (sa le zicem clasa medie) trebuie redus (de ex prin impozitare) pentru ca ar fi pacat sa devina cu adevarat independenti fata de stat. Incep sa gandeasca si nu e bine.
    Lucrez de peste 10 ani, numai in companii private, niciodata la stat. In acesti 10 ani statul nu mi-a oferit absolut NIMIC, a stiut numai sa ceara. Nu si-a indeplinit absolut nici o obligatie din cotractul dintre noi, in timp ce eu am platit impozitele ca prostul. Nu a construit autostrazi, nu a construit cai ferate rapide, cand am o problema de sanatate trebuie sa folosesc sistemul privat (desi platesc o caruta de bani la asigurarile de sanatate), cand mi-am cumparat o casa nu am fost eligibil pt programul ANL (nu am vrut sa dau spaga), pe strada e un permanent pericol din cauza hotilor, soferilor cretini si a cainilor vagabonzi de care statul nu reuseste sa ne apere.
    In schimb e plin de oamenii in putere care nu lucreaza, stau si primesc ajutoare, in timp ce noi importam chinezi pentru constructii. Se dau subventii la RADET si alte regii iar acestia sparg banii pe salarii, masini si achizitii dubioasa, eficienta fiind un concept strain pt ei.
    Si dupa toate astea, PSD-ul are tupeul sa vina sa imi ceara si mai multi bani, cica din spirit de solidaritate. Pai o sa primeasca degetul meu mijlociu ridicat. Imi fac o firma in alta tara din EU chiar daca platesc mai multe impozite (nu caut paradis fiscal), dar macar stiu ca acolo macar se face ceva util cu banii mei. Nu sunt furati de politicieni sau se duc pe ajutoare si subventii.

  44. 45 Harabula mai 26, 2010 la 12:10 pm

    Daca pana acum se putea reprosa PSD-ului ca nu produce nimic pentru trecerea prin criza, acum vedem program dupa program si motiune dupa motiune.
    Desigur ca nu prea le citeste nimeni, asa cum nu s-a citit nici proiectul de lege a invatamantului depus de PSD.
    Dar au si ele rolul lor: joaca rolul de interjectii de dezaprobare a politicii guvernului.

    Ca va fi politca de dreapta in tara asta, ca va fi politica de stanga, numarul persoanelor care sunt platite din buget, 1,3 milioane, trebuie redus. Acesta este un adevar axiomatic.
    De exemplu, in siguranta nationala avem de doua ori mai multi angajati decat Franta.
    Orice functionar in plus este un obstacol in plus in calea solicitantului.

  45. 47 calu mai 26, 2010 la 2:44 pm

    Depolitizarea conducerii autorităților de management şi a organelor intermediare” sfatul meu este sa inlocuiti cuvantul „organ” cu „organism”. Iar asocierea „ORGAN INTERMEDIAR” este foarte amuzanta, dar neuzitata in domeniul fondurilor. Deocamdata.

    Parteneriatul firme de consultanta-beneficiari publici ar fi o noutate la nivel european. Si banuiesc ca ar fi suspendat intreg cadrul national strategic de referinta.
    Este uimitor cum persoane care nu stapanesc terminologia de baza in domeniul fondurilor, promoveaza cu atata patos o solutie de tipul asta. Spun cu patos pentru ca am mai vazut-o pe un material al psd despre fonduri.
    Dle Nastase, va sfatuiesc sa introduceti un standard al calitatii pentru materialele promovate. Imaginea negativa se transfera, dupa cum bine stiti.

    Generalizarea sistemului SEAP (sistemul electronic de achiziții publice) pentru toate achizițiile publice (efect: reducerea prețului cu 10‐15%). Economie la buget de 0,8% din PIB.

    Sa inteleg ca in opinia dvs licitatiile de pe SEAP sunt fara adaosuri murdare? De unde sa reiasa diminuarea cu 10-15?

    Reducerea cu 50% a numărului de secretari de stat şi consilieri guvernamentali si prezidentiali.. WOOAW! genul asta de justificare (a la boc ) ar trebui sa lipseasca. Cel mai bun argument e ca nici macar o estimare de impact (simplista cum sunt cele de mai sus) nu se poate face.
    In opinia mea politicienii ar trebui sa fie insotiti de cate un contabil ori de cate ori se afla in pozitia de a putea vorbi in public.

    Introducerea de criterii de performanță pentru fiecare sector de activitate finanțat din bugetul public, în vederea cuantificării eficienței, eficacității şi economicității- pentru asta sunt bani europeni. Nu aplica nimeni. 😦

    ” Sprijinirea IMM‐urilor aflate in dificultate din cauza crizei economice prin instituirea unei scheme de ajutor de stat care să includă şi folosirea fondurilor europene”-
    o schema de tipul asta urmeaza a fi lansata in curand. Listele sunt deja gata … ati auzit de aceasta schema? evident ca nu. prietenii stiu de ce.
    in alta ordine de idei nu merge ajutorul de stat european cu suportul de criza. pentru simplul fapt ca o conditie , prin regulament, este sa nu ai p
    robleme financiare pentru a fi beneficiar final.

    pacat.

  46. 48 florin m. mai 26, 2010 la 2:49 pm

    Ghita Bizonu

    asa se intampla cand gandesti tendentios, iti imaginezi ca toti o fac. Daca te uiti in raspunsurile urmatoare, o sa vezi ca tot ce am scris era o argumentatie in contra crearii unor reguli speciale. Nu am nimic cu capitalul autohton, cum gresit deduci, spun doar ca nu trebuie diferentiat de cel extern, fie si numai pentru ca nu este suficient. Ideea mea este a mentinerii SIMPLITATII in reglementare si a neintroducerii unor criterii de discriminare.

    Sunt putin in criza de timp, vreau doar sa stii ca am citi si ca o sa revin.

  47. 49 Fragmentarium Politic mai 26, 2010 la 3:01 pm

    Solidaritatea pentru dezvoltare va trebui sa devina una europeana. Criza trebuie tintita prin masuri coordonate la nivelul UE. Este clar ca aceasta (criza) desi nu s-a nascut in Europa a venit pe „aripile” unui anumit tip de interdependente, puse in opera prin instrumentele actualului sistem financiar international. Acesta din urma contine „semintele” crizei, care vor trebui identificate si inactivate. Se pare ca „toxicitatea” sistemului financiar-valutar-bancar este una „mutanta”. Numai asa se explica migrarea crizei dinspre privat spre public, transformarea ei intr-una a datoriilor publice, reactiile atipice ale pietelor (nu este normal acelasi tip de reactie si la criza deficitelor, si la masurile de austeritate) etc. Pe de alta parte, ar trebui regandit si reproiectat intregul sistem al constructiei bugetare. Nu cred in „diagnosticul” si „solutiile” out-sideri-lor. Negustorul vrea profit, bancherul vrea dobanda… Europa va trebui sa aiba propriile think-thank-uri si institutii. In acelasi timp, exista o mare diversiune ideologica a dreptei atunci cand politizeaza statul social. In realitate, statul social nu ar trebui sa aiba culoare politica, pentru ca acesta ar trebui sa fie in slujba intregii societati, nu a unui grup restrans de interese. Politizarea unui deziderat social (general uman) si aducerea acestuia pe taramul luptei politice permite dreptei de a-l „taia” cu nonsalanta de pe lista oricaruia dintre guvernele sale, atunci cand ajunge la putere. „Ingenios”, nu ?!… Cred ca a venit vremea sa gandim si sa actionam pentru noi insine, ca popor, ca natiune, ca tara… „Pentru noi insine !” ar putea deveni oare o deviza pentru Romania ?!…

  48. 50 Ghita Bizonu' mai 26, 2010 la 4:46 pm

    Catalin Y

    ba sa avem pardon . Statul s-a ocupat ca sa avem o ctgrie de omanei mai bogati ca cum ne exp;ica acu 20 de ani Romania Libera sa nu ne fir frica ca unii s evor imbogati ca cu totii o sa fim mai bogati si ca nu exista tara bogata fara oameni bogati . Ma rog io fiind un edec al vechilor vremuri nu simt cum mi se unfla pipota de mandrie ca deja avem cota de Fearariuri vanduta, ca maseraati vinde mai multe aici decat in Austria si nici cand trc pe lanag un Bentley …
    Insa dragule ce intelegi matale prin clasa de mijloc ? Asa la mica barfa un prof de liceu ce este ? Da un doctor ?!
    Si in final. Nu Statu nu a oferit serviciile ci puterea politica . nu et stiu da trebe sa-ti spui ca in 2004 Base si gasca au fost votati si ptr ca sa nu se faca autostrazile Bechtel si Vinci si ptr ca sa nu se acceseze fondurile eurropene. Si nu-si face datoria fata de noi nici in materie de sanatate … desi dam tot mai multi bani primim tot mai putin , si fiindca banii se mai si „dirijeaza” . Cestia este ca ar trebui sa cerem cu totii ca sa primim contravaloarea prestatiilor noastre ….


  1. 1 Puncte de vedere… « Motanul Incaltat Trackback pe mai 31, 2010 la 2:43 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

%d blogeri au apreciat: