Raspunsuri

Mai multi, discutiile voastre sunt foarte interesante si, pentru mine, sunt o dovada a faptului ca institutia dezbaterii inca mai exista. Demonstrati eficienta maieuticii, arta de a te apropia de adevar prin conversatie, in fiecare zi, fie prin discutiile voastre de aici, fie prin discutiile pe care sunt sigur ca le purtati cu prietenii si cunostintele. Or, mai important decat micile intepaturi sau dispute dintre voi, este tocmai atestarea culturii dialogului. De aceasta cultura avem nevoie astazi, in momentul in care devine tot mai evident ca guvernantii Romaniei nu au idei sau solutii.

Din punctul meu de vedere, o societate capabila sa ceara dezbateri publice de acest nivel pe subiecte de guvernare, de administratie, subiecte politice, economice sau sociale, este oricand de preferat unei societati taciturne si inchistate precum cea spre care suntem impinsi in fiecare zi de actualii lideri politici. Acestia, dupa cum am tot vazut in ultimii ani, isi baga toate proiectele la secret pentru a nu mai putea fi trasi la raspundere, desconsidera orice fel de critica constructiva si se comporta ca si cum ar fi detinatorii adevarului absolut cat timp sunt la guvernare, numai pentru a cere sprijinul poporului cand sunt in opozitie. Nu ma indoiesc ca exista chiar printre voi oameni mai competenti decat oricare dintre guvernantii Romaniei. Mai important decat existenta ar fi participarea acestor oameni la luarea de decizii. De aceea v-am cerut mereu parerea si de aceea v-am incurajat mereu sa va folositi parerea ca instrument de echilibrare a deciziilor luate de un guvern sau altul.

Sunteti pregatiti sa o faceti? Daca da, va rog sa o faceti. In fiecare zi, cu fiecare ocazie, in orice mediu posibil. Fara increderea cetatenilor, fara ideile lor, fara ambitia lor de a cere mereu mai mult, orice masuri, proiecte sau planuri pe care PSD sau alt partid le-ar putea avea nu vor schimba societatea in ceea ce vrem cu totii (sau cei mai multi).

Alex, nu as vrea sa politizam evenimentul tragic de la Smolensk. Vreau sincer sa cred ca nu va avea un efect foarte important in alegerile din Polonia. De altfel, polonezii au demonstrat ca pot, fara mari probleme, sa desparta apele intre smerenia cuvenita pentru o tragedie nationala si o evaluare onesta a oportunitatii inmormantarii unui presedinte alaturi de regii polonezi. In aceasta problema, a existat o reala dezbatere si mai multi intelectuali de marca ai Poloniei, printre care si cunoscutul regizor Andrzej Wajda, au avut puterea sa reziste populismului si sa-si exprime parerea. Dupa cum foarte bine a observat si Harabula, polonezii nu sunt slugarnici si nu cred ca vor fi nici foarte usor de santajat emotional. Sper ca acelasi lucru se va intampla si la alegeri, iar orice incercare de a atrage compasiune electorala pentru acest eveniment sa fie sanctionata de catre public si de catre presa.

Doru Coarna, conceptul de pilot automat al democratiei este unul destul de larg folosit in literatura de specialitate si, dupa cum se vede, functioneaza eficient in zilele noastre. Chiar daca, spre exemplu, Europa de vest pare a oferi din ce in ce mai multe voturi partidelor extremiste (inca nu am citit, la noi, o analiza serioasa asupra alegerilor din Ungaria),  nu au aparut cazuri in care extremismul sa devina politica de stat. La noi insa, situatia este diferita tocmai pentru ca parem a fi inca intr-o primavara eterna de generare a constiintei politice. Sigur, Romania are nevoie de lideri functionali si eficienti care sa configureze „pilotul automat” al democratiei, insa elementele principale din acest mecanism trebuie sa fie asigurate de institutii. Stabilitatea, coerenta si forta unei democratii sta in institutii si in capacitatea cetatenilor de a modela institutiile, nu candidatii politici, pentru a le servi interesele. Ce se intampla acum, personalizarea institutiilor politice, este primul pas catre incercarea de destructurare a democratiei. Institutiile trebuie sa functioneze o eternitate, nu persoanele. De aceea, spre exemplu, am o mare problema cu ideea ca Traian Basescu este singurul care poate reporni economia, sau ca Emil Boc este singurul care poate rezista tentatiei coruptiei si ca fara acesti „vajnici” lideri, Romania ar fi praf si pulbere.

Victor V, intrebarile pe care mi le-ai pus sunt, fiecare in parte, mai importante pentru viitorul Romaniei decat amendarea morala a Monicai Macovei sau a lui Emil Boc pentru trecutul lor comunist. Totusi, nu pot sa nu remarc si ironia situatiei, anume ca starea actuala a Romaniei se datoreaza in primul rand acestor oameni si partidului lor de provenienta. Deciziile acestora din ultimii ani au modelat traseul economic, social si politic al Romaniei, astfel incat situatia din Grecia sa ne provoace reale emotii, spre exemplu. Observatia mea, din cale afara de amara in acest context, este ca Romania nu are nevoie de o lupta anti-comunista dusa chiar de catre „lustrabilii” principali, ci de o administratie centrala condusa de cei mai competenti oameni de care dispunem. Care este rezultatul? Discutam totusi despre lustratie, discutam totusi despre procese „aproximative”, discutam totusi despre orice subiect care nu are legatura cu guvernarea, dar le da guvernantilor sansa de rasufle usurati pentru cateva zile, chiar daca aceste subiecte pun lideri importanti ai PDL in situatii penibile. Personal, imi miroase a disperare.

SavulescuGabriel, urmaresc cu atentie toate alegerile din statele europene si cunosc si ce s-a intamplat in Ungaria. Din punctul meu de vedere, venind dupa mai multi ani de guvernare (opt), eroziunea electorala era asteptata si nu face decat sa le dea socialistilor maghiari o sansa de a se reforma si de a-si convinge alegatorii ca sunt capabili sa ofere solutii, idei si substanta politica. Cel putin, asa sper. Personal, am crezut dintotdeauna ca extremismul creste numai atunci cand mainstream-ul nu mai poate oferi solutii. Or, obiectivul partidelor de mainstream, indiferent de doctrina sau de dificultatea momentului economic, trebuie sa fie tocmai acela de a oferi solutii credibile la orice problema de stat. Rezultatul din alegeri arata faptul ca MSZP-ul a ramas dator la acest capitol, dar ca poate reveni pe viitor.

LePrince, dupa cum am mai spus, ar fi o greseala sa consideri ca un raspuns oferit inseamna mai multa sau mai putina apreciere pentru tine. Despre „puseul de impartialitate” publica pe care il incearca Traian Basescu nu pot spune foarte multe. Cred ca vremea in care vremelnicul presedinte al Romaniei a fost vazut ca impartial in mod vadit a trecut, daca a existat vreodata. In schimb, pare cu mult mai interesant mecanismul prin care acesta incearca sa-si controleze „partidul de suflet”. Dintr-o suflare, Traian Basescu spune ca Emil Boc e bun, dar nu destul de bun incat sa-si poata alege singur prim-vicepresedintii. In acest context, putem si noi sa intrebam daca a fost destul de bun incat sa-si aleaga singur ministrii sau a primit ajutor de la divinitati din Grecia antica?

Analist, intotdeauna voi sprijini initiativele membrilor sau simpatizantilor PSD de a gasi solutii pentru ca partidul sa reuseasca sa-si indeplineasca cel mai bine menirea. Fiecare judet si fiecare filiala a PSD are nevoie de cate o echipa precum cea despre care vorbesti tu, care sa adune idei de la cei tineri si cei mai putin tineri. PSD nu trebuie sa se schimbe numai pentru a castiga urmatoarele alegeri, ci este obligat sa o faca pentru schimba din temelii felul in care se face politica in Romania. Avem oameni mult prea capabili pentru a ne putea permite sa ne fixam obiective minore. Trebuie sa invatam sa fim social-democrati nu pentru functii, nu numai in campanii electorale, nu numai cand suntem in Opozitie, ci mereu. Numai asa vom reusi sa aplicam un proiect politic national de modernizare si adaptare la secolul XXI.

Augustin, ma bucur, ca intotdeauna, ca ai reusit sa participi la eveniment si te invit sa repeti aceasta „transgresiune” de cat mai multe ori si pe viitor. In alta ordine de idei, marturisesc ca in experienta mea, atat in relatii internationale cat si in familie, bomboana a fost o solutie mult mai buna decat pumnul in gura. Dintotdeauna diplomatia s-a asemanat mai mult cu sahul decat cu leapsa. Altfel spus, desi aparent nespectaculoasa si mai cronofaga, a generat satisfactii mult mai mari celor cumpatati si inteligenti. Toate marile reusite diplomatice din ultimul secol, spre exemplu, s-au inscris in cursul „justitiei istorice”, dar au fost sangeroase sau nu, rapide sau nu, trainice sau nu exclusiv in masura in care au fost rezultate ale muncii si gandirii.

Alexandru Caragea, inscrierea online e un proces inca nerafinat suficient (in sensul ca, in prezent, are loc doar inscrierea intr-o baza de date, urmand ca datele sa fie preluate de catre organizatiile de baza pentru a da un feed-back). Pentru ca nu am detaliile tehnice, pot sa iti spun ca am cerut si eu ca acest proces de prelucrare a datelor sa se faca mai rapid (e un pas nou care, ca orice pas nou, are inerente greutati). Ideea a dus insa la rezultate foarte bune, cata vreme peste 3000 de oameni au urmat acest traseu in ultimele doua luni.

Mihnea Georgescu, exista oameni, din pacate nu multi la numar, care merita sa fie laudati pentru reusitele lor inca din timpul vietii tocmai pentru ca au demonstrat, prin taria de caracter, ca laudele nu fac decat sa le sporeasca ambitia. Sergiu Nicolaescu este un astfel de exemplu si nu ma voi teme sa-l laud oricand voi avea ocazia pentru aportul sau la cinematografia autohtona. Spre exemplu, am discutat cu destui pasionati de istorie care sunt extrem de multumiti de faptul ca Mihai Viteazu si alte productii asemanatoare au respectat aproape la litera istoriografia romana. Regret ca nu exista o cercetare solida pe acest subiect, dar intuitia imi spune ca foarte multi tineri stiu mai multe detalii despre istoria Romaniei din filmele „maestrului” decat din manualele de istorie. Este ceea ce am aflat si de la baietii mei…

84 Răspunsuri to “Raspunsuri”


  1. 1 analist aprilie 18, 2010 la 10:37 am

    @nastase
    Dl. A.N., mi.ati continuat ideea.
    Altfel spus, raspunsul dv. sprijina ideea unei reforme interne. Un lucru imbucurator, pentru cei care doresc relansarea partidului, apropierea lui de nevoile cetatenilor si descurajator pentru cei care, mai tot timpul, pun eticheta PSD= partid fost comunist, partid corupt. Felicitari!

  2. 2 leo aprilie 18, 2010 la 10:46 am

    @ AN
    Perfect adevărat ce afirmaţi pe marginea rolului major jucat de producţiile maestrului care a „ciuruit” generaţii „în blugi şi adidaşi” cu o formă extrem de uşor asimilabilă de conştiinţă de sine a propriului popor, căci aceasta înseamnă paginile de istorie pe care, neobosit, le-a scris de decenii, indiferent de regim. (şi nicidecum cu îndoielnice „perle” şi false valori ca un alt bicisnic „ciuruitor”… )
    Să fie însă de ajuns extrem de beneficul „concurs” iscat între Jurnalul Naţional şi Adevărul pe calea recuperării adevăratelor valori ale acestui popor, în formă scrisă sau vizuală, şi redării acestora (nu doar) tinerei generaţii? Cât se face pe la teribilul instrument de (dez)informare în masă numit mai nou „tembeliziune” în acelaşi sens, de revenire la originile a ceea ce înseamnă cu adevărat „scară de valori” şi cât se preferă promovarea kitsch-ului şi a senzaţionalului? câţi dintre părinţi au în casă colecţii ale filmelor istorice ori ale capodoperelor literaturii universale ori româneşti oferite, poate din interese mercantile, dar, de data asta, atât de benefice, şi câţi îşi vor fi uitat copii în faţa instrumentului de alienare numit PSP (de la „prostirea sistematică a puştimii” probabil, că nu le am cu abrevierile globish ca dom Titus) ori a atrocităţilor de desene animate de pe un canal – Cartoon Network ce nimic nu mai au a face cu lumea feerică a unui Walt Deisney (o altă colecţie obligatoriu de inclus în pachetul educaţional al unor copii sănătoşi la minte)?
    Câţi dintre copiii de azi mai stau oare pe gânduri când au a alege între Veronica şi Hannah Montana, între Mihai Viteazu şi Stăpânul Inelelor? Din păcate, nici că mai trebuie să precizez încotro înclină balanţa… Asta în vreme ce părinţii lor rămân cu gura căscată în faţa ştirilor ce răzbat de dincolo de ocean, până la noi, despre un puşti ori altul ce şi-a mitraliat colegii de şcoală, nu, nu cu sarbacana cu conuri de hârtie, cum făceam noi, decreţeii, ci cu chiar muniţie de război, fără a realiza că, aderând la falsele lor valori, ne îndreptăm spre aceeaşi fundătură a spiritului şi viitorului… 😦

  3. 3 tiberiu aprilie 18, 2010 la 11:15 am

    D-le Nastase
    in raspunsul dv pentru Victor V. afirmati ca „va miroase a disperare” situatia „unor lideri importanti ai PDL”. Poate ca aveti dreptate ,dar as vrea sa va reamintesc ca inaintea alegerilor prezidentiale opinia multor lideri din PSD era asemanatoare in ceeace il priveste pe TB, cu rezultatele stiute de la urne.
    Asta inseamna ca liderii partidelor de opozitie au dovedit ca nu stiu sa gestioneze „disperarea PDL” in favoarea opozitiei, dimpotriva liderii PDl au stiut sa-si gestioneze asa zisa „disperare” transformind-o in succese electorale. Ce ziceti de asta ?

  4. 4 Harabula aprilie 18, 2010 la 12:05 pm

    MAIEÚTICĂ s.f. Metodă întrebuințată de Socrate în discuțiile filozofice, constând în a scoate la iveală, prin întrebări și răspunsuri dibace, cunoștințele juste pe care le aveau în minte interlocutorii săi. [Pron. ma-ie-u-. / cf. fr. maïeutique, cf. gr. maieutike – priceperea de a moși].

    Sursa: DN |

    MAIEÚTICĂ s. f. (la Socrate) arta de a scoate la iveală în discuțiile filozofice, prin întrebări dibace, adevărurile pe care se presupune că interlocutorul le-ar poseda fără să-și dea seama. (< fr. maïeutique, gr. maieutike)

    Sursa: MDN |

    Eu as intrebuinta cuvantul "maieutica" numai pentru un dialog intre un maestru si un invatacel.
    Desigur ca exista si sensul din DEX:
    "Maieutica: Metoda prin care se ajunge la adevarpe calea discutiilor, a dialogului."

    Totusi, Domnul Nastase este un intelectual subtire si m-as fi asteptat sa-l intrebuinteze in sensul lui Socrate.

  5. 5 Sibilla aprilie 18, 2010 la 1:11 pm

    D-le AN,
    Cu tot respectul,
    Da, da, teoretic sună frumos : relansarea partidului ŞI prin apropierea de cetăţean, de nevoile cetăţenilor, încurajarea participării, implicării efective şi-a dezbaterilor constructive… dar, cum rămâne cu chestiunile care împiedică acestea, cele de genul :
    – ţăranii, mucles, între noi e* .. o distanţă cosmică …*…
    – * una ca tine, nefu… *…, am încheiat citatul nefericitei…
    – atacul persoanei nu a problemelor
    chestiuni ce nu există că nu se poate a fi atenuate, exaltările înfrânate şi anume manifestări temperate , câştigul fiind pentru toate părţile…
    Una se spune, alta e * dezbaterea *, inclusiv în acest spaţiu drept care ne cam piere cheful sub tirul permanentelor jigniri şi etichete forţaţi fiind să ne… cărăm. Că suntem căliţi şi rezistenţi, meritul nostru, nu al altcuiva.
    Cum rămâne cu oareşce * social-democraţi * din teritoriu a căror * activitate *, fără supărare, dar nu doar că lasă de dorit, însă mai e şi sugativă de cam mari sume şi pentru ce :
    – perioada 2008-prezent, politician * necuvântător *, 2 luări de cuvânt a câte 28 de secunde fiecare ( din care una e pentru… depunerea jurământului ) şi doar 2 propuneri legislative şi acelea cu ajutorul altora… ca de ex I Narcis Chisăliţă, * cărăşean *; discurs către electorat în teritoriu, ocazii fiind nenumărate… nema şi NU e normal, nici de vreo * perspectivă *, mai ales că ne lăudăm cu…. vechimea-n partid, că-n rest.. ??
    – ce-a făcut pentru cărăşeni tovarăşa Tudoriţa Nicula, promovată pe sistem turbo de PSD pentru… bate-mă Doamne dacă se ştie, se vede ce … merite şi pe care tovarăşă domnul Ponta cu ocazia vreunei vizite de lucru prin Caraş n-ar fi rău s-o invite să-i povestească cu cuvintele mneaei despre social-democraţie, doctrină, ideologie, activitate în folosul comunităţii, ce/câte discursuri a ţinut în campaniile electorale ( niciunul ! ) ca să se convingă cu cine defilează PSD şi cu cine iese la rampă, luptă, cu cine intenţionează PSD să pună-n practică idei, soluţii… în ce priveşte schimbarea societăţii. Şi-i dau dreptate colegului * analist * care a subliniat criteriile de cooptare a unor oameni ( motivaţie, inteligenţă, responsabilizare, seriozitate.. ) şi da, pe bună dreptate şi domnia dumneavoastră aţi tot subliniat că vechimea-n partid nu de fiecare dată şi nu oricui se potriveşte ca fiind o calitate, ci, munca şi rezultatele, afirmarea prin fapte nu prin sprijin discutabil în interiorul vreunei filiale. Desigur că este importantă şi păstrarea oamenilor în partid şi cooptarea de noi membri, dar mult mai importantă rămâne distincţia între calitate şi cantitate. E păcat că sunt mulţi cărăşeni ce preferă * statul pe margine * decât să se alăture PSD, motivele fiind şi prezenţa unor personaje ce NU au impus prin activitate în folosul şi interesele cărăşenilor, ce nu strălucesc şi nu s-au impus prin nimic demn de amintit, dar, se menţin în curtea PSD, că-s vechi şi… degeaba.
    Da, folosesc un ton acid, critic, pentru că se poate şi altfel şi resurse umane există şi dincolo de * aura * acestor personaje, dar… Ca să nu dau naştere unor discuţii şi inutile şi fără temei, subliniez că nu e vorba de persoana mea care nu poate fi impresionată de nimeni din cei aflaţi în prezent pe funcţii şi rămânând una din vocile ce nu au să tacă odată ce au de spus, dar, care nu au intenţii de genul celor într-un mod josnic aruncate pe acest blog de către oareşce * binevoitori *, * bineintenţionaţi *. Menirea mea e alta, punct.
    Sunt lideri în teritoriu care, nu au gestionat niciodată slăbiciunile, greşelile adversarilor politici pentru că nu au asemenea abilităţi, nu de aceasta sunt interesaţi, numai criterii precum inteligenţa ori competenţele nu i-au promovat pe unde şed aiurea, trebuie să se recunoască. Sunt însă cei care şed în umbră forţaţi de * zelul *, portofelul, relaţiile altora deşi au potenţial, au de spus, sunt capabili să demonstreze prin fapte, nu vorbe, multe. Nu e firesc, nu e bine, nu e promiţător. Repet, ies din discuţie nefiind încă membru PSD, referirea e la cei care sunt deja. Dar sunt ţinuţi pe tuşă de… oportunişti, vânători de poziţii, funcţii şi totuşi necuvântători, anonimi pe scena politică date fiind… faptele, lipsă.
    Tocmai pentru că am încredere în Forţa şi Echilibrul promovate de către un Adrian Năstase, am să continui să spun lucrurilor pe nume, şi ca să citez din rândurile de mai sus dar spre ştiinţa unor fifi înaripaţi cu mătura-n mână pe aci : da, voi continua * …cu fiecare ocazie, in orice mediu posibil *. * Mediul * poate fi stăpânit fie înfruntându-l, fie ignorându-l, alteori adaptându-ne, deseori, cum spun eu, prin renunţare la renunţare, deci, dimpotrivă, rămânând pe redute.
    stimă,
    Sibilla

  6. 6 Victor V aprilie 18, 2010 la 1:32 pm

    @ Adrian Năstase

    Sunt de acord cu dumneavoastră, că povestea cu „lustrația” este doar o scamatorie ieftină, folosită doar ca mijloc de distragere a atenției. Ca și tiberiu, nu sunt tocmai sigur că TB & Co sunt disperați. Atât timp cât sunt la putere (cel puțin încă doi ani) vor putea să fure tot ce le cade în mână, începând cu voturile și terminând cu banii publici.

    Din păcate, PSD-ul nu prea face nimic concret pentru a opri acest lucru sau măcar pentru a monitoriza și măsura amploarea dezastrului.

    Îmi cer scuze că insist, dar în afara discuțiilor (așa cum facem aici) nu pare să se întâmple nimic. Parcă lipsește cineva în partea de organizare. Legat de asta, Octav Cozmâncă s-a reîntors în partid? În wikipedia am văzut că anul trecut, organizația PSD Suceava a decis în unanimitate excluderea.

    Mi se pare profund imoral, să excluzi din partid unul din oamenii care practic se identifică cu partidul (cred că este membru fondator), doar pentru că temporar, „noul” partid are o altă orientare (eu unul nu am reușit să o înțeleg).

    Dacă vi se pare ciudat ca eu, libertarian declarat, să pledez pentru cineva de stânga, raspunsul este foarte simplu. Ca simpatizant al PSD-ului am admirat întotdeauna modul în care partidul a fost organizat și cred că în bună parte acest merit îi revine și d-lui Octav Cozmâncă. Ca și în cazul d-lui Ion Iliescu, am poate alte convingeri din punct de vedere economic (piață liberă, dereglementare, neintervenția statului în economie), dar atunci când vorbim de FDSN-PDSR-PSD lucrurile sunt ceva mai simple și mai clare.

  7. 7 Victor V aprilie 18, 2010 la 1:50 pm

    @ Harabula

    Păi exact așa a fost întrebuințat. E adevărat că sunt mai mulți maeștri decât învățăcei, dar recunoașteți ca e de preferat maieuticii băsesciene, unde Singurul și Marele Maestru, Guru Absolut, Bărbatul Bărbaților și Marinarul Marinarilor este singurul furnizor de maieutică.

    Înțeleg că nu-l criticați pe TB, pentru că nu are sens. Poate fi bănuit de orice, dar nu că ar fi intelectual subțire.

  8. 8 Gh HLO aprilie 18, 2010 la 2:07 pm

    Domnule presedinte, pentru realizarea „reformei interne”, pentru a putea spera ca si in Maramures PSD-ul va reusi „sa-si indeplineasca cel mai bine menirea” aplicand „un proiect politic national de modernizare si adaptare la secolul XXI” si pentru…, multe altele, sunteti rugat sa va implicati personal intru desemnarea „personalului” (echipei, pentru carcotasi) care va raspunde de implementarea acestor proiecte!

  9. 9 Dragos aprilie 18, 2010 la 2:39 pm

    Preventiv @Marcus

    MAIÓU, maiouri, s.n. Articol de lenjerie sau de echipament sportiv (cu sau fără mâneci), care acoperă corpul de la umeri până la brâu, purtat direct pe piele. [Pr.: ma-iou. – Var.: maiéu s.n.] – Din fr. maillot.

    Deci, NU cadeti in ispita de a „broda” pe acest subiect.

  10. 10 Dragos aprilie 18, 2010 la 2:55 pm

    „…intuitia imi spune ca foarte multi tineri stiu mai multe detalii despre istoria Romaniei din filmele „maestrului” decat din manualele de istorie.”

    Un fragment din cartea Trecute vieţi de domni, de robi şi de tovarăşi, Marcel Petrisor, Ed. Vremea, Bucureşti, 2008 :

    „… s-or mîntui mulţi dintre ăştia care au făcut politică, şi de la ţărănişti, şi de la liberali, şi de la toţi, dar care să tragă a sfinţi eu n-am văzut decît la legionari”.

  11. 11 Daniel aprilie 18, 2010 la 2:59 pm

    In primul rand as vrea sa imi exprim aprecierea pentru intreaga activitate pe care ati avut-o si o aveti ca om politic. Daca v-ati opri acum nu cred ca ar putea cineva sa va reproseze ca ati facut prea putin. Spun asta in contextul in care nu prea vad „clone” ale dvs. in peisajul politic si probabil ca va este foarte greu uneori si sa conduceti mai mult singur si sa luati decizii atunci cand analiza este prea complexa si riscul de eroare crescut din diverse motive.
    Dezbaterea de idei, pentru a fi eficienta, presupune anumite conditii referitoare atat la posibilitatea de comunicare cat si la calitatea comentatorilor. Cand spun calitate ma refer atat la calitati intelectuale, dar mai ales la caracteristici emotionale si morale. Deci avem odata eficienta comunicarii (nu vreau sa intru prea mult in detalii tehnice aici) cat si motivatia si capacitatea de a comunica a membrilor grupului.
    Orice dezbatere, pentru a fi de calitate, necesita efort, pregatire, deschidere, flexibilitate, lipsa blocajelor, asigurarea background-ului material si logistic. Din pacate se poate ajunge intr-un punct in care simplele bune intentii pur si simplu nu mai sunt suficiente pentru a face o diferenta semnificativa.
    In acest sens, ca sugestie, poate ar fi trebuit o implicare mai activa (nu e un repros, oricum ati facut mai mult decat oricine) din partea dvs. pentru a reusi sa extrageti cat mai mult din partea unor comentatori care posteaza din ce in ce mai rar spre deloc, dar care, in opinia mea, ofereau peste 70% din consistenta de idei a bloglui. Va spun din experienta personala ca atunci cand intalnesti o anumita calitate de personaje (de fapt sunt liderii de maine, chiar daca azi nimeni nu realizeaza) trebuie sa cauti modalitati de a profita, in sens pozitiv, de sclipirile de geniu ale acestora. Multe sunt publice, dar cei mai multi nu le observa. Sigur ca trebuie sa ai si posibilitatea ca timp si efort necesar.
    Un alt aspect care poate avea influenta este acela ca in cadrul unei relatii de tip necomercial minimul de siguranta pe care trebuie sa il aiba contributorii este ca efortul lor nu va fi deturnat in final.
    Opinia mea, nefundamentata suficient deocamdata, este ca (in mod corect) anumiti comentatori nu mai vad ca fiind posibila o alta evolutie decat cea naturala a lucrurilor, in acest stadiu si ca urmare energiile se indreapta catre domenii pe care acestia le considera mai necesare sau mai utile in acest moment in special catre sfera personala acum. Ma tem ca urmeaza vremuri foarte grele in care cei care vorbesc doar ca sa se afle in treaba vor constata cum discutiile de complezenta si fanteziile teoretice nu vor mai putea tine loc de solutii.
    PS: Am vrut sa comentez, dar nu am avut timp, pe marginea unuia dintre cele 2 rapoarte ale Consiliului National pe care le-ati atasat unei postari recente. Inteleg ca in PSD e democratie dar am senzatia ca personalul de la intretinere s-a apucat de analiza politica. O gafa de genul celor care se gasesc in raport poate distruge luni de munca ale militantilor. Sper ca eticheta PSD sa redevina profesionalismul si seriozitatea, iar acel document sa fie doar o scapare.

  12. 12 blogideologic aprilie 18, 2010 la 3:14 pm

    @mig
    Victor V vă oferă gratuit, în aprilie 18, 2010 la 10:41 am, pe alt fir, o geacă PDL, de ce n-o luaţi :-)? Este amuzant cât de ageamii ne crede pe noi ăştia, “cei de modă veche”, acest Victor V. Ca să primiţi geaca, Victor V vă solicită numai să faceţi o declaraţie pe blog : “Referitor la discuția datoria privată – datoria publică, am rămas cu impresia că susțineți în general opiniile lui blogideologic și Ghiță Bizonu, participând la discuțiile comune. Dacă vi se pare că o idee e greșită, printre alte idei cu care sunteți de acord, vă rog făceți-vă explicit și spuneți acest lucru, altfel se generează confuzie. Ca să încheiem subiectul – înțeleg că pretinsa transformare din datorie privată în datorie publică, de stat, susținută de blogideologic, este o prostie. Am înțeles corect?”

  13. 13 Karakas aprilie 18, 2010 la 3:20 pm

    @analist, cred ca inclusiv cei de la PDL ar trebui sa fie interesati de solidificarea PSD, pentru ca daca nimeni nu ii schimba de la putere dupa 10 ani de guvernare sunt in pom.

  14. 14 Harabula aprilie 18, 2010 la 4:14 pm

    @Victor V
    Daca inteleg sa fii alaturi de domnul Nastase in chestiunile politici, nu inteleg sa treci de partea sa atunci cand sunt puse in discutie chestiuni de exprimare.

    Iti voi da un alt exemplu pentru a te lamuri.
    Toata lumea intrebuinteaza cuvantul „jubileu” cu sensul de aniversare festiva, Inclusiv Corneliu Vadim Tudor.
    Dar, probabil ca stii, la evrei, de unde vine si cuvantul,anul jubileu este din 50 in 50 de ani. „Jubileu” vine de la „jobel” care in ebraica inseamna „corn de berbec”. Anul jubileu este anuntat cu sunete de corn.
    Biserica catolica sarbatoreste in mod deosebit anii jubileu de la nasterea lui Hristos. Domnul Nastase este nascut intr-un an jubileu. Eu sunt nascut intr-un an jubileu dupa calendarul ebraic.
    Deci putem spune ca domnul Nastase si-a serbat jubileul in anul 2000 cand a facut 50 ani. Daca ar spune cineva ca anul acesta si-ar serba jubileul, n-ar gresi d. p. d. v. al dictionarului, dar ar putea fi banuit de incultura.
    Dealtfel DEX-ul a adoptat in multe cazuri expresii considerate pana adineaori gresite. Imi amintesc acum „pioneza” pentru „piuneza”

  15. 15 alexandru caragea aprilie 18, 2010 la 4:37 pm

    In primul rand vreau sa va multumesc pentru raspuns.

    Pentru proiectantul siteului, as face numai urmatoarea remarca.

    Cat de simplu era ca acest raspuns sa plece automat catre toti cei 3000 care ne-am inscris si traim cu senzatia ca totul a fost numai un banc. Excelenta inseamna si promptitudine!

  16. 16 Draghi Puterity aprilie 18, 2010 la 5:42 pm

    @Daniel

    Opinia mea, nefundamentata suficient deocamdata, este ca (in mod corect) anumiti comentatori nu mai vad ca fiind posibila o alta evolutie decat cea naturala a lucrurilor, in acest stadiu si ca urmare energiile se indreapta catre domenii pe care acestia le considera mai necesare sau mai utile in acest moment in special catre sfera personala acum.

    Subscriu.

  17. 17 plano10 aprilie 18, 2010 la 5:57 pm

    @Harabula
    Prin metoda maieutica ti-ai dezvoltat cunostiintele generale, provocand pe unul sau pe altul pe bloguri, astfel incat pari un telectual mai subtire decat Sandu, Literatul sau Nehas, vechiile tele pseudonime. Multe ai invatat, da` cum se scrie „ceea ce” …nu! 🙂

  18. 18 Simona H aprilie 18, 2010 la 6:13 pm

    Domnule Nastase, nu vreau sa fac ”nota discordanta” cu cititorii d-voastra, insa eu va admir foarte mult, inca de cand aveam….20 ani(ce vremuri!!!). Va percep ca fiind un om deosebit de inteligent si foarte perspicace. D-zeu a fost generos cu persoana d-voastra. Cu drag, Simona-Galati……Va voi citi pana in ultima clipa

  19. 19 analist aprilie 18, 2010 la 6:42 pm

    @sibilla,daniel
    Intr.adevar, calitatea postarilor pe blog a scazut mult. Este si motivul pentru care topul realizat de mine nu a mai aparut. Multe intepaturi, discutii pe fond sterile.
    @nastase
    Vad ca, in principiu, ati fi de acord cu propunerea mea. PSD, in structura lui actuala, nu permite insa. Acesta este si motivul pentru care v.am sprijinit/rugat/staruit sa candidati la presedentia partidului. O reforma reala, consistenta. Este ceea ce isi doresc oamenii pe care.i vedeti dincolo de randurile 2 si 3 la toate conferintele. Pasul urmator? Depinde numai de dv. Eu v.am dat solutia. (persoanele)

  20. 20 contele aprilie 18, 2010 la 7:07 pm

    Blogideologic

    Superbă noua gramatică . E mult m-ai simplu de folosit .
    Uitai să tentreb : tu ceai de gând să faci de 1 M-ai ? Te duci la munté , la marê ?
    Pari un tip contê .

  21. 21 ion adrian aprilie 18, 2010 la 7:34 pm

    Ref la opinia lui Wajda, doresc sa arat de ce opinia bisericii depaseste pe cea a unui intelectual.
    Se spune ca judecata asupra unui om nu se poate emite corect decat dupa disparitia acestuia, in sensul ca el, oricand, pana in ultima clipa a vietii poate adauga ceva chiar esential si care chiar sa schimbe judecata facuta aupra sa ignorand acea clipa.
    Biserica poloneza stie ca si clipa mortii poate adauga si poate adauga enorm.
    Astfel moartea lui Lech Kacinski, schimba complet in sensul hiperbolizarii, parametrii vietii dusa pana la moarte de acesta, o viata si asa deosebita, a unui luptator adevarat pentru Adevar si Dreptate.
    Se poate privi moartea sa si ca dorinta divinitatii ca martirii Katinului sa ramana deplin in istoria umanitatii, fixati cat mai puternic si prin aceasta tragedie, care ca si moartea lor se poate numi un al doilea martiraj al Katinului, dar cu un sens deosebit, caci se pare ca lucrurile marete nu se pot realiza fara sacrificiul fie a unei sotii de Mester Mare, fie a altui sacrificiu la fel de edificator.
    Consider ca pentru istoria poporului polonez, calea sa care a fost mai mereu cea a sacrificiului si a martirajului , este exact calea ce trebuie sa o strabata un popor cu adevarat iubit de Dumnezeu, care a facut sacrificiul maxim ptr salvarea celor pe care i-a creeat dupa chipul si asemanarea sa.
    Ceremonia, solemnitatea, demnitatea, chiar, pot spune, maretia inmormantarii de azi este dovada vie ca nu Wajda a avut dreptate, ci Biserica in intelepciunea ei milenara.
    Oricum eu am fost de acesta parere si in dezacord cu parererile intelectualiste de tip Wajda de la bun inceput.
    Prevad in ani ce vin un viitor stralucit pentru natiunea poloneza.
    Dumnezeu sa-i ajute si sa-i ocroteasca.

  22. 22 Harabula aprilie 18, 2010 la 7:35 pm

    @Plano 10
    Daca am inteles bine, vrei sa spui ca am facut pe undeva vreo greseala. Este posibil. Am facut multe greseli de tastare. S-ar putea sa fi facut si greseli datorita ignorantei. Sunt gata sa le recunosc si sa ma corectez.
    Dar asta nu schimba cu nimic adevarul spuselor mele.
    Cred ca ar trebui sa te bagi in politica. Acolo se practica metoda de a raspunde la invinuirile de coruptie prin: „Tu vorbesti? Tu care esti corupt?”

    P.S. Pseudonimul meu era Nahas. Este un cuvant cu oarecare semnificatie.

  23. 23 Daniel aprilie 18, 2010 la 7:35 pm

    Draghi,
    Cand fac o analiza ii dedic si timp si efort iar feed-back-ul din surse credibile, asa cum este cel oferit de tine, ma ajuta foarte mult. Multumesc pentru confirmare! Solutiile de baza vor fi individuale, nu colective. Mersul contra curentului cere luciditate si echilibru. Este ceea ce ne va ajuta cel mai mult in perioada extrem de dificila ce va urma. Va fi un timp pentru consolidare, gasirea de solutii pentru eficienta optima si expunere cat mai mica in relatiile de afaceri si cu autoritatile.

  24. 25 Draghi Puterity aprilie 18, 2010 la 7:52 pm

    Erata: am uitat sa inchid un tagde „anchor” dupa al cincela cuvant. Manuela, daca esti amabila, te rog corecteaza tu.

  25. 26 Doru Coarna aprilie 18, 2010 la 8:27 pm

    @ Dl. A. Nastase:

    Multumesc pentru raspuns, puteam jura ca stapaniti problematica pilotului automat Dvs. fiind predominant o fire contemplativa cu maxima putere de sinteza, aroganta aia era doar perdeaua ce o trageti pentru a va economisi timpul si nervii, stiu, aleatorii deranjeaza „igiena” oricarei constructii mentale.

    Evident, nu e periutza ci putina analiza, identic de „subtire”.

    Si mai evident, de la partid la Institutii si apoi la societate, ordinea fireasca, dar succesul presupune o adapare mai terestra, partid-societate-Institutii iar ultimele complet depersonalizate.

    Impartasesc increderea oarba ca nu cei doi pot reporni economia si elimina coruptia coniventa deoarece insista sa le faca simultan si incrucisat, insa ar reusi daca ar fi vorba de veioze; mai bine profitau tactic de putina „cenusa in cap”, sezonul islandez facand lucrul sa para unul natural.

    Cu deosebit respect.

  26. 27 diogenecainele aprilie 18, 2010 la 8:42 pm

    Comentariile indivizilor nu conteaza, decat prin prezenta. Cei care se preocupa in scris pe aici de soarta tarii sau a planetei ar trebui sa fie constienti ca gestul lor nu e filosofie ci go-go dancing. Orice film are nevoie de figuranti pana la urma. Mai exista insa o sansa: sansa celui care rade la urma.Restul e o orgie de lingusire si falsa receptivitate ecumenica. Continutul „comunicrii” nici nu conteaza. Ritualul e important.

  27. 28 blogideologic aprilie 18, 2010 la 8:59 pm

    Prioritatea blogului Adrian Năstase în discuţiile despre globish în limba română. Discuţiile pe blogul AN au început în 2008. În ziarul România liberă, abia în 2010, http://www.romanialibera.ro/actualitate/fapt-divers/globish-noua-limba-a-secolului-21-182376.html

  28. 29 Alex aprilie 18, 2010 la 9:13 pm

    Domnule Nastase,

    Apropo de postarea Simonei H care isi exprima admiratia pentru dvs., un dascal comun – un intelectual de exceptie, sensibil, poate profesorul cu cea mai mare capacitate intelectuala din Fac. de Drept – ne spuna recent ca, dintre toti studentii care i-au trecut prin mana, dumneavoastra sunteti cel mai inteligent!

    Ceea ce incerc sa va comunic, AN, este faptul ca, la nivelul dvs. de inteligenta, asteptarile sunt incomparabil mai mari – comparativ cu pigmeii care s-au perindat pe scena politica romaneasca. De aceea ma doare foarte mult lipsa unui alternative politice REALE din partea dvs. la lipsa de proiect a actualilor – si fostilor – guvernanti.

    De asemenea, sufar foarte mult cand vad lideri politici inteligenti si competenti punand orgoliul personal mai presus de interesul national (spre deosebire de Polonia), dar poate ca ne meritam clasa politica.

    Pentru o buna guvernare, pe langa competenta, este nevoie de caractere, oameni politici puternici, capabili de a lucra in echipa, cu modestie; sper ca Romania nu va fi condamnata pe veci la „Proiectul lipsei de proiect”.

  29. 30 Ghita Bizonu' aprilie 18, 2010 la 9:22 pm

    Observator, Victor V

    Placere am sa va zic numele bancii de investitii care s-a retras din Romania : Chase. Chase Manhatan Bank adicatelea. Banca lu’ Rockefeller . Spre sfarsitul anilor 80 , pe cladirea aia bancara situata inspre Muzeul de Istorie al Orasului Bucuresti a aparut o firma luminoasa care sfida reguliile de economie ( la buleftrica. Idem ptr cladirea club de pe lacu Floreasca ):Chemical Bank . Chemical Bank a fost preluata de Chase in 1996 , si deci . Chase Manhatan Bank avea birou la Bucuresti … si in iarna 1997-1998 a creditat gubernu Csorbizda cu fleacu de 500 milioane USD ptr importu de pacura . In urma marilor “succesuri” ale reformei CDRiste a zis ceva pe turceste si s-a retras indirectandu-ne (@#!- nu e injuratura e Assiris ! ) catre biroul din Atena .. Deci daca un templu al capitalismului precum Chase se retrage dintr-o tara … ce concluzii trageti ?
    Ptr incultura voastra generala bancile sunt de 2 categorii : banci si banci de investitii. Daca ai nevoie ptr o afacere “serioasa” de un “mare” imprumut de 100.000 euroi poti mere listinit la “marea” banca Reiffeisen . Daca meri la una de investitii … nici nu treci de portar. Acolo te duci ptr fleacuri gen doresc sa fac o centrala nucleara cu 3 reactoare si daca se poa si o industrie furnizoare .
    Insa daca sa zicem ca Victor V in calitatea lui de politehnist ( sau asa ceva) membru al unei generatii exceptionale cu mari realizari ar avea o idee cam in genul lu’ Graham Bell ori Th. A . Edison si ar ajunge la o banca de investitii si aia ar binevoi sa studieze dosarul ideii cred ca discutia ce ar urma ar suna cam asa : Oamenii nostri zic ca ideea este buna . Insa ati subestimat serios costurile . Nu va trebuiesc doar 500 milioane ci un minim de 10 miliarde caci mai trebuiesc ( urmeaza lista )…… Acesta este contractu’ si daca doriti il semnati. Oricum in cel mai rau caz lasati o mostenire de numa 50 milioane dolari ! In cel mai bun ….. intrati in istorie ! A bancara !! Cu statuie la poarta concernului .
    Am zis Edison ? Cica becul nu a fost inventat de Edison ci un britanic a avut aceoasi idee inainte lu Th A . Da’ britanicu a murit necunsocut . Diferenta este ca Edison a ajuns la unu JP Morgan . Care a inteles si a zis All right ! ( se pare a OK inca nu aparuse ). Si ca sa se aprinda niste becuri JP platit sa se puna temelia unor fabrici de cabluri electrice, izolatori, dinamuri, stalpi , intrerupatoare si .. ei da becuri ! Si asa s-a nascut General Electric . Ceva mai tarziu Graham Bell a avut o discutie interesanta cu acelasi JP si urmarea se numeste azi ATT si ITT . Si telefonia in general ….
    Si la mica barfa spre 1900 JPM si JDR s–au ciocnit in cea mai homerica lupta finaciara … pornita de la o telegrama trimisa de JPM : BUY !!! ( lu Caesar Iulius Caius i-au trebuit 3 cuvinte ).
    Cam asta este diferenta dintre bancile prezente la noi si celelalte ….Si sunt 3 monstri sacri: MGT , CMB si una japoneza imi scapa numele ….intrebati pe dl Iliescu …

    Si despre logica – cand faptele sunt contrare logicii ceva trebuie schimbat. Ceausescu a incercat sa schimbe faptele ne aia la cap cu invatamantul politic. Rezultatu l-a ciuruit .

    Virtor V Cum se transferă datoria privată a băncilor în datorie garantată de stat? Singurele posibilităti sunt: prin lege sau prin hotărâre de guvern (asa cum a fost cazul INVESTITIEI Ford). De ce intrebi daca iti dai raspunsul singur ?! Si ar mai fi o cale – Statu se imprumuta si da banii bancilor ….
    Si fiind nascut prin 65 nu ai amintiri si de prin 77 ? Misto an … unul dintre cei mai buni dpv material al acelor vremuri ….Ramolisment precoce ?! Sa explic – un ins cu salar submediu isi putea permite sa isi cumpere un apartament… sa faca concediu la Eforie , sa injure ca nu poa sa-si cumpereun Sony Hi-Fi ( 15.000 lei la bisnita ca era scos din shop) si ca trebuia sa fumeze Amiral in loc de Kent … si sa strambe din nas la telemea si muschi tiganesc fiindca prefera cascavalu si salamu de Sibiu ….Iar un pusti de 12 ani putea alege dinr-o gama destul de mare de ciocolata …. Incepand de la Pitic ce face ###a de voinic ! (vers de maidan ) pana la amaruia de 10 lei … trecand prin cea cu rom 9 parca 1,80 lei ) , mare cu crema de fernet …..si filme americane cam la ¾ cinematografe bucurestene ….O da sa nu uit – discursurile tembele ale tovarăsului si programul TVR de 2 ore. . Ce vraji a facut nevsta-mea , duminica pe la ora 14 numa bun de vizionat la pranz cu femelia ( 71-75 ) . Preferatu tovarasului se zice … Manix sambata seara la 21 ( 1973-76) . Linia Maritima Onedin (bun !!) – pe la 15-16 duminica (prost pus !! ) cam prin 80-83 . Dallas la Bucuresti inainte sa fie dat la Paris ! Plus Telecinemateca …E drept ca pe 4 martie 1977 a fost fil bulgaresc – si cam 10 ani am fost scutiti de filme bulgaresti !!
    Si pe ecrane : pe Aripile vantului ( 1973) , Marele Gatsby ( Exceptional !!!) 1975, Interceptarea ( parca 76 ), Rocky ( 1977 ) Superman ( 1979 ) Razboiul Stelelor ( 1979 ori 80 ). Vrei sa-ti spun si numele gagicilor ce ma insoteau la filmele astea ?! Dimensiunile ? Claudia ( Dia) cca 170, 60 kg , numaru 2 ( romanesc ) la sutien , bruneta , 21 ani. Cristina, 22, satena , cca 1,60 , ochelarista dulce foc, cca 55 kile sutien 2 romanesc . Daciana, 22ani – no 1 in lista preferintelor mele … d’aia zic ca a-ti place este mai mult decat a iubi ! – 1,80 , 55 kg , ( ziceai ca-i slaba doar pan o dezbracai, stii ce-i aia fausse maigre ? ) , sutien no 2 francez, frumoasa foc …. Argentina , 24 ani – stii fresca cretana “Pariziana”? e portreu’ ei ! Sau stii Zeita cu Serpi ? (tot minoica ). Numarul 3 romanesc, silueta in clepsidra ( talia de viespe o cuprindeam intre maini – ce- drept strangand nitel ) , cu gratie de tanagra -cand o vedeai faceai ca lupu … si o voce .. aproape ca putea sa ma convinga si pe mine ! ( ma rog am primit odata o lectie de la una experta in manevrat barbati cand a schimbat tonul si cu o voce de ziceai ca e diamant pe sticla mi-a zis : na deja arati ca un vitel bolnav de diaree ! voi barbatii nu ganditi !! Multumesc Marina !!) Ioana no2 – 170 , 52 kg, traia pe picior mare – 41 ! – no 1 romanesc , 26 ani profil de pictura azteca ( ma fascineaza arta minoica, maiasa ,azteca si egipteana ). De la ea am invatat numerele “cupelor” si diferenta intre francez, roman, rus ( era in bransa textila ).
    Stati bine cu politica tovule insa prost cu memoria …. Si cu informatia . A publica .Insa la invatamant politic stai a dracului de bine !! Exact precum alogeno-kominternistii anilor 50 !!! Asa ca lasa-ma tu !!!

    A da, “Specialistilor” la inceputu’ disputei am scris o prostie – Ramona ! ori Mambo no5. Cel care mi-a atras atentia este unu cu 2 ani mai mare decat mine si electronist . Am uitat sa scriu in partida .Bine va mai pricepeti la economie ….. Sigur nu ati votat EBA ?

  30. 31 Alex aprilie 18, 2010 la 9:30 pm

    Intorcandu-ne la semnificatia politica a tragicului eveniment care a marcat Polonia si Europa in zi de Pasti, trebuie sa recunoasteti ca moartea presedintelui polonez intr-o asemenea conjunctura a reactivat emotiile electoratului polonez; Lech Kaczynski, era, inainte de moartea sa, un politician putin apreciat pentru politicile sale economice, cu sanse aproape nule de a castiga viitoarele alegeri. Kaczynski decedat insa a generat un val de simpatie care, cel mai probabil, se va transfera asupra fratelui sau Jaroslaw; mediile procatolice, Biserica, cercurile traditionaliste vor profita de solidaritatea polonezilor care, pana saptamana trecuta, gandeau mai pragmatic, punand sentimentele patriotice pe plan secund. Sunt de acord insa ca partidul de dreapta al gemenilor nu se va manifesta populist, zgomotos.

    Ce impact credeti ca va avea moartea presedintelui polonez asupra viitoarei arhitecturi a UE si NATO, in special asupra politicii celor doua institutii in ceea ce priveste vecinatatea estica? Eveniemntele politice din ultima saptamana vor influenta in vreun fel parteneriatul Romaniei cu Polonia?

  31. 32 LePrince aprilie 18, 2010 la 10:40 pm

    @ Adrian Nastase

    Ar fi o greseala sa considerati ca fiecare constatare a mea gen “ vad ca nu mi-ati raspuns” este un repros sau un semnal de ofuscare. Sunt constient ca nu puteti raspunde fiecaruia pe cat ar dori si nu puteti reactiona la toate intrebarile. Dar uneori, as fi foarte curios sa aflu ce credeti despre anumite probleme, raspunsul fiind o cale de a afla si de a-mi satisface curiozitatea.Fiind o fire pozitiva, nu ma supar usor oricum.
    In ceea ce-l priveste pe Traian Basescu, sunt sigur ca ati inteles ca eu proiectam “micul plan” al presedintelui (acela de a se transforma in “punct central” al politicii romanesti), asupra pericolului reprezentat pentru PSD si nu numai. Desi firav, acest plan ar putea reusi. In aceste conditii, PSD, vulnerabilizat, va fi o perpetua “tinta”. Pentru ca timpul este favorabil lui Basescu , PSD trebuie sa actioneze rapid si efficient. Pentru asta ar trebui sa se intample anumite lucruri, le stiti mai bine decat mine.
    Maieutica, pentru cine apreciaza exercitiul, poate fi o gimnastica intelectuala necesara si amuzanta;depinde si de rezultat. Va voi face o marturisire. Am inceput sa scriu pe blogul d-voastra (inainte il mai citeam din cand in cand) deoarece am crezut ca e momentul sa ma implic( la acest nivel). Trecerea de la contemplator la commentator s-a facut atunci cand am simtit, in urma congresului, ca ati recastigat o pozitie de forta in partid. Trecerea de la commentator la interesat si de la interesat la implicat, se poate face,atunci cand , institutia in care as putea fi implicat da semnale ca ar dori sa se schimbe(reforma e o notiune pervertita, eu cred mai mult intr-o oarecare schimbare).Cand , intr-una din primele postari,am spus ca va consider mai putin un politician (desi aveti si asemenea trasaturi , dar n-avem ce-I face) si mai mult un “om de stat”, nu am facut-o intamplator. Diferenta , printre altele, ar fi ca oamenii de stat nu urmaresc un interes sau un scop imediat, ci gandesc aproape intotdeauna pe termen mediu si lung, prin prisma interesului binelui general public si raului cel mai mic( ma feresc sa spun “interes national” deoarece expresia este actualmente demonetizata). Sigur, gandirea pe termen mediu este preferabila in politica unei gandiri pe termen lung. De aceea asteptarile sunt mari; si nu numai din partea mea.

    Eu sunt sigur ca Boc a fost sfatuit de o combinatie nefericita intre Poseidon, Hades si Dionysos, in nici un caz de Athena sau Apollo. Daca pe langa, s-ar fi aflat un sophos sau o sophi, poate ar fi iesit ceva mai bun.
    Inchei, pentru a reveni, dar nu inainte de a va multumi pentru “subtext”, inteleg.
    Va doresc toate cele bune.
    S-auzim de bine.

  32. 33 LePrince aprilie 18, 2010 la 10:45 pm

    @ Criticos

    Cred ca mi-ati citit raspunsul. Cumva, simt eu, sau e numai o parere ,ceva miros de “dulce targ al ……”?O fi “spasenia” doar o alunecare inteleapta? Dulcele targ e unul din orasele mele de suflet.

  33. 34 LePrince aprilie 18, 2010 la 11:01 pm

    @ marcus

    Nu v-as fi raspuns daca nu va refereati la d-na Criticos. Daca veti citi mai bine mica noastra conversatie, veti observa( sper sa nu-mi fac sperante desarte), ca dupa ce am inteles, reciproc, d-na Criticos si cu mine, ca nu avem de-a face cu bosimani, ne-am oferit unul altuia cateva “margaritare” dupa cum spuneti. Dar d-voastra nu “bagati de seama”, ci “va bagati in seama” uneori si asta nu va face bine.
    D-voastra, incercati, intr-un mod mai meschin si mai insidios decat ma asteptam sa impartiti participantii la blog in “cei buni” si “cei rai”. E saraca abordarea. Desi vorbiti de superioritatea mea , pe care o inchipuiti, prin respingerea categorica a celorlalti, va declarati singur superior lor. In privinta ifoselor, am o scurta istorioara:
    Matusa mea, contesa ,avea o slujnicuta care, nurlie si sprintara, s-a maritat “bine” cu un detinator de avere. La o serbare populara, vazand-o pe contesa, care decent, a inclinat capul, din respect pentru evenimentul la care erau invitati egali, slujnicuta a exclamat” “ce ifose!”.
    Toti aici, suntem egal invitati si se presupune ca ar trebui sa ne respectam, iar de nu putem, macar sa nu “ne bagam in seama”.
    By the way, contele mi-e simpatic , “volutele” sale nu mi se par “ifose”.

  34. 35 LePrince aprilie 18, 2010 la 11:07 pm

    @ion adrian

    1. Ma referisem la Malthus tocmai din dorinta de a extinde discutia. Iti dadeam acolo si anumite solutii inspirate de Malthus, pe care eu le-as aplica societatii noastre. Asta nu ma impiedica sa cred ca omenirea este perfectibila si ca Terra ne poate cuprinde pe toti. Nu pot fi de accord cu abordarea strict cinica a lui Malthus, unii politicieni din zilele noastre ( vorbesc de straini, la noi, in general ,sunt prea blegi pentru a afisa clar pozitii de forta si bine sustinute) vazand solutii malthusiene de abordare a demografiei si saraciei ca benefice. In acest sens nu sunt de accord cu razboiul sau epidemiile ca si binefacatoare.
    2. Eu as extinde ceea ce tu exprimi ca “ura de clasa” la “lipsa de character”. Din nefericire , imbracata sub forma filozofica a urii de clasa, lipsa caracterului este de cele mai multe ori explicatia unei astfel de situatii. Aceasta se manifesta si astazi extrem de frecvent, dar va gasi intotdeauna o explicatie ideologica, filozofica, “corecta”, sau cum vrei sa-I mai spui.
    3. Interesant jocul tau de cuvinte. Ai drepatate, uneori , dorinta de mai bine e calea spre “mai rau”. Sau iadul e pavat cu intentii bune, nu? Sau cum vrei sa spui. Totusi, o schimbare ar fi necesara pentru a fi “atractiv”. Altfel, vom avea din nou de ales cu multa neincredere si sub imperiul unor “impresii de moment”; si nu din cauza lui Adrian Nastase.
    Nu ma plictisesti, mi-a facut placere, vom mai avea ocazia…
    S-auzim de bine.

  35. 36 LePrince aprilie 18, 2010 la 11:13 pm

    @ Mimosa pudica

    Rumours, da, innuendo chiar! Iti multumesc, dar stiu sa ma pazesc de barfe, mai ales de barfitori. In ceea ce priveste zvonurile, uneori incerc sa ma ridic la inaltimea lor.

  36. 37 LePrince aprilie 18, 2010 la 11:16 pm

    @Ghitz Bichon

    Ghitz, iarasi tropai. Dupa ce ai “fugarit-o” pe “Observator” cu misoginismul tau funciar, desuet si ancestral, vii acum sa-mi tragic inca o “lopatica” in cap.Eu sper ca Observator sa revina, imi era simpatica, dar ai innebunit-o pur si simplu cu “bizosenia” ta.
    Nu am ramas fara medicatie. Am oricand, pentru tine, cateva tablete de Aricept la dispozitie.
    Tot nu ai invatat sa deslusesti scrierile mele anecdotico- metaforice.
    Pe de alta parte, Romulus, a avut o idée buna cu forumul acela. Dar Victor V are dreptate, e dificil sa administrezi asa ceva. Plus ca se pune problema de notorietate, de moderare si de calitatea postarilor si comentatorilor. Dar…. Ai ceva independenta, cum spui….
    Ai cumparat masline, cum ti-am spus?
    Acelasi print.

  37. 38 LePrince aprilie 18, 2010 la 11:25 pm

    @ nu pot sa ma abtin (nu-I nimic, te intelegem)

    Sa stii ca desi spuneam ca echitatia nu este sportul meu favorit, am o herghelie. Astfel ca nu pot fi cal. Ar trebui sa fii mai subtil.
    Nefiind calificat in ceva anume, nu pot fi nici angajat. Eu doar vietuiesc ca print. Si ca sa-ti dovedesc, ma voi abtine in continuare, eu pot.

  38. 39 LePrince aprilie 18, 2010 la 11:46 pm

    @ Victor V

    Mi-a placut observatia ta privind “prima generatie de oameni bogati”. Experienta ne arata ca ai mare dreptate. Subscriu la ce-I spui lui Ghitz in legatura cu portalul.

    Spuneam intr-o postare anterioara ca si eu ma intreb uneori daca eu sunt eu, de cand scriu aici. In privinta banuielilor avute, sa stii ca scriu aici si pentru ca uneori am impresia ca d-l Nastase gandeste ca mine, uneori am impresia ca eu gandesc ca d-l Nastase. Cred ca se poate extinde la foarte multi participant la acest blog. De aceea il si vedem reprezentativ.
    Poate vreodata vom avea ocazia unei cunoasteri gen “properly introduced”, dar te asigur ca nu suntem una si aceeasi persoana, d-l Nastase poate confirma daca doreste. Oricum, banuiala ma onoreaza, subconstient cred ca de aceea am si reactionat.
    S-auzim de bine.

  39. 40 Victor V aprilie 18, 2010 la 11:49 pm

    @ Harabula

    Cred că uneori exagerăm cu critica. V-ați mai uitat de curând pe forumul (nu cred că are blog) președintelui tuturor românilor ?

    Mie mi s-a făcut rușine citind comentariile. O să postez un comentariu ceva mai decent:

    ame_23 18.04.2010 23:27 „remo eu doua lucruri urasc in viata…UNGURII SI RUSII aceste doua rase ne au facut probleme mereu….daca a si putea eu i asi exporta pe acesti in siberia…rusia la nivel mondial este o pedica in dezvoltare ei …..si ungurii sunt o ciuma pt romania”

    Mi se pare ireal că astfel de comentarii pot apărea pe site-ul președintelui României (www.basescu.ro/forum). Cred că libertatea de exprimare are o limită. Dar încep să înțeleg cum TB a primit totuși milioane de voturi.

    Mă scuzați, ce ziceați de maieutică?

  40. 41 LePrince aprilie 18, 2010 la 11:54 pm

    @ contele

    Mashto . Imi place la nouvelle gramatica. Daca o combinam cu neo-europeana si adaugam expertiza “cunoasterii prudentiale “ a lui glob, pardon blog ideologic, am putea sa-l rugam pe gremlinul sef sa scrie un manual. S-ar numi gramatica prudentiala contico-ideologico-principiala. Iti dai seama ce success ar fi? Am putea-o inscribe si in programul PSD pentru educatie.

  41. 42 Victor V aprilie 19, 2010 la 12:08 am

    @blogideologic

    Nene Titus, mig mi-a pus următoarea întrebare „Unde am spus eu ca datoria privata a bancilor s-a transferat in datoria publica?”. Așa am realizat că deși participase la discuția comună cu dumneata și Ghiță Bizonu’, era de acord doar cu o parte a afirmațiilor.

    Nea Ghiță și-a clarificat între timp poziția: „Si ar mai fi o cale – Statu se imprumuta si da banii bancilor”. Nu înțeleg cum se face asta și aștept să mă lămuriți.

  42. 43 plano10 aprilie 19, 2010 la 12:35 am

    @harabula
    Intra si tu pe WordPress.com si da cautare dupa „ceeace”, cum scrii tu, si ai sa-ti gasesti toate pseudonimele.
    Pune si tu forma in acord cu continutul! Ca minte ai, Slava Domnului!

  43. 44 Victor V aprilie 19, 2010 la 1:12 am

    @ Ghiță Bizonu’

    Foarte interesantă povestea cu Chase Manhattan Bank și nu știam că au avut o prezență serioasă la București. O mică observație, Chemical Bank a achiziționat Chase Manhattan, dar a decis să păstreze numele băncii cumpărate pentru că era mai cunoscut. Iar ca povestea să fie completă, ar trebui spus că Chase a achiziționat JPMorgan Bank în 2000 așa că acum se numește JPMorgan Chase.

    Cam la fel este și cu ATT – fiind considerată un cvasi-monopol, partea de producție de echipamente s-a separat de operator în 1996 și a devenit Lucent Technologies – Bell Labs. În 2006 s-a unit cu principalul rival, Alcatel Franța și acum se numește Alcatel-Lucent, luptându-se din greu, pentru supraviețuire, cu capitaliștii chinezi (Huawei, ZTE). 🙂

    Asta este frumusețea pieței libere, incredibila dinamică și continua transformare prin distrugere creatoare. La polul opus se află planificarea centralizată și intervenția statului în economie. Recunosc, aici cam sună a învățământ politico-ideologic, dar ține cont că nu te silește nimeni să-l înveți sau să-l aprobi. La libertarieni, cu cât ești mai „contra” cu atât e mai bine. Important e să nu îți impui convingerile cu forța în detrimentul libertății celorlalți.

    Pe termen scurt funcționează amândouă (amuzant exemplul individului cu salariu submediu în 1977), dar pe termen lung nu poate funcționa decât sistemul economic care se autoreglează (piața liberă), chiar dacă periodic apar și crize. Eficiența globală este incomparabil mai bună.

    Exemplele date de dumneata sunt interesante, dar mi-e teamă că nu înțeleg exact ce susții. Că pe vremea lui NC era mai bine? Că economia planificată e mai bună decât economia de piață liberă? Nu sunt întrebări tendențioase, te rog doar să explici mai clar, ce vrei să spui de fapt.

    Iar fragmentul următor are o mică doză de paranoia „Stati bine cu politica tovule insa prost cu memoria …. Si cu informatia . A publica .Insa la invatamant politic stai a dracului de bine !! Exact precum alogeno-kominternistii anilor 50 !!! Asa ca lasa-ma tu !!!”.

    Exact ceea ce îți spuneam într-o postare anterioară. Dacă nu ești atent, „piticii de pe creier” dezvoltați în perioada ’50-’60 (ți-am mai zis că nu i-am cunoscut pe „alogenii-cominternisti” de care vorbești) tind să preia controlul și să vă transforme în monstruleți nu tocmai simpatici.

    Noroc că amintirile sunt chiar frumoase și povestești cu talent și pasiune.

  44. 46 blogideologic aprilie 19, 2010 la 4:45 am

    În acelaşi mesaj din aprilie 18, 2010 la 10:41 am, comentatorul Victor V foloseşte expresia “Bassel II”. În realitate este “Basel II”, după numele oraşului elveţian. De ce face Victor V această greşeală ? „Să nu iei numele şefului în deşert!” Victor V (subconştientul lui Victor V) s-a temut să nu îl jignească pe Traian Băsescu. Expresia “Basel II” duce la numele prescurtat pe care-l dă “vulgul” preşedintelui Traian Băsescu.

  45. 47 blogideologic aprilie 19, 2010 la 5:14 am

    Transformarea lui @MountThor în @LePrince / Bloggerul Mount Thor, -alias Emil Thor–, a militat foarte activ pentru realegerea pre;edintelui Traian Băsescu în 2009. Culturnicul Vladimir Tismăneanu, preşedintele Consiliului Academic al Institutului de Studii Populare, organizaţie ce se defineşte ca think-tank pentru PDL, care a sprijinit puternic campania lui Traian Băsescu, îl cunoaşte prea bine pe acest Mount Thor. Dacă priviţi pe blogul lui Vladimir Tismăneanu, http://tismaneanu.wordpress.com/, veţi constata că Mount Thor este pe blogroll ca Emil Thor. Cine-i persoana reală care pe blogosfera de limba română trece drept @MountThor ? Pe orice rută ai merge în spaţiul virtual, punctul proxim e Vladimir Tismăneanu. Dar în 19 decembrie 2009, @MountThor trece în evanescenţă. Blogul http://emilthor.wordpress.com/ are comunicatul : “Gata ! ….. asta-i ultima postare . […] Voi lasa deschis acest spatiu de intilnire intre voi , prietenii mei . Insa nu voi mai putea modera acest spatiu […] Am scos orice filtru sau banare , asa ca vor putea patrunde aici si cei din “opozitie” ! Asa ca trebuie sa le tineti piept , singuri ! Ce sa mai fie de spus ? Prea multe pentru citeva rinduri … si nici nu vreau , ca mi-ar fi prea greu ! Asa ca , dragii mei prieteni si tovarasi de “lupta” . portocalie , dupa trei ani de viatza virtuala , in acest spatiu liber de orice constringeri , nu va spun decit atit : va multumesc pentru tot si va marturisesc ca va iubesc pe toti , camarazii mei portocalii ……. A FOST O ONOARE SA VA CUNOSC , PE TOTI ! Si , ca sa ne despartim asemeni celor care se lasa de fumat : La Revedere”. Şi nu după mult timp, apare comentatorul @LePrince pe blogul Adrian Năstase. Ce semnificaţie are acel “La Revedere”? Întrebaţi-i pe comentatorii @Observator şi @Victor V. “Comentariile indivizilor nu conteaza, decat prin prezenta.” Oricum este o intruziune în viaţa blogului pentru crearea intenţionată de turbulenţă pe blogul Adrian Năstase.

  46. 48 blogideologic aprilie 19, 2010 la 6:44 am

    @ Ghita Bizonu’
    Vă deranjez cu o întrebare. Cine a compus textul romanţei „Să-mi cânţi cobzar bătrân”, George Coşbuc sau este o traducere după Isidor Vorobchievici (din Cernăuţi) ?

  47. 49 nu pot sa ma abtin, aprilie 19, 2010 la 6:57 am

    Harabula,

    Dar dumneata chiar nu ai inteles ca atunci cind AN va amintea era vorba chiar de maieutica lui Socrate, citez :Dupa cum foarte bine a observat si Harabula, POLONEZII NU SUNT SLUGARNICI , si nu cred ca vor fi nici foarte usor de santajat emotional. inchei citatul.
    Nici o grija alaturi de deumneavoastra dar totusi de cealalta parte sunt si anti filopolonii coarna si ghitza.
    Si eu ,de exemplu, regret ca nu pot deplinge precum isi depling polonii propriul presedinte.

  48. 50 blogideologic aprilie 19, 2010 la 8:03 am

    Victor V spune: „distrugere creatoare”. Este un concept schumpeterian. Victor V habar n-are de unde vine ideea şi ce înseamnă „distrugere creatoare”. Îmi place „hă, hă, hă” -ul lui Victor V pe alte fire la adresa întreprinderii schumpeteriene.

  49. 51 blogideologic aprilie 19, 2010 la 8:08 am

    Victor V spune : „La polul opus se află planificarea centralizată și intervenția statului în economie.”
    Answer :Intervenția statului în economie este efectiv luată în calcul în economia de piaţă liberă prin formula de „aggregate demand”.

  50. 52 LePrince aprilie 19, 2010 la 8:14 am

    @ blogideologic

    Iar ai gresit. Nu sunt nici Emil Thor sau mounthor. Sorry. Mai incearca. Eu incep sa cred ca tu esti nepotul mamei Omida , dar ti-ai spart globul de cristal.

  51. 53 Viban aprilie 19, 2010 la 8:34 am

    Pe Socrate l-a impresionat modul în care apare viaţa umană prin intervenţia moaşei, mama sa şi a fost obsedat toată viaţa de a scoate adevărul la lumină prin aceeaşi metodă, maieutica numai că într-o primă etapă a existenţei copilul este gol, goluţ. Cam tot astfel şi cu adevărul „extras” prin maieutica socratică, la început e gol, goluţ numai că pe când copilul este preluat de moaşă, înfăşat, hrănit şi transformat prin evoluţie continuă, adevărurile din societate au rămas în stadiul primar. Aşa se face că prezentul este plin de „adevăruri goale” pe care nimeni nu le mai „prelucrează”. Iată unele din ele : Avem sărăcie ? Avem. Toată lumea o vede dar nimeni nu face nimic, ba chiar extrapolarea capitalului şi a societăţii continuă perfid spre sărăcirea tot mai accentuată a multora şi dezmăţul, destrăbălarea altora ; Avem corupţie ? Avem. A făcut cineva ceva pentru curăţenia morală a societăţii ? Nu. Iar procesul de degradare al societăţii continuă. Avem agricultură ? Nu. Face cineva un pas în direcţia reconsiderării producţiei agricole ? Nimeni şi nimic. Iar procesul „demascării ” adevărurilor gol, goluţe poate continua.
    Ne deranjează lipsa de eficienţă a dialogului iar eu, cetăţeanul X aştept de la PSD şi liderii săi, mai multă eficienţă în planul acţiunilor concrete. „Filosofii nu au făcut decât să interpreteze lumea, important este însă a o schimba” Asta cer românii liderilor de opinie şi asta cer eu Partidului Social Democrat şi preşedintelui său, Adrian Năstase. Restul e nimic.

  52. 54 Ghita Bizonu' aprilie 19, 2010 la 10:32 am

    Victor V

    ai o obsesie tipic romanesca cu „imbunatatiri” comuniste. adica extremismul solutiilor „pure”. Ori e alb ori e negru de parca gri nu ar exista ( si in cate nuante !).
    De un sa incep ? Ca totul este relativ ? Nu zic ca in timpul lu Ceasca ca mai bine , insa nuanta : un ins cu salariu submediu putea cumpara un aparatament . Putea sa isi faca concediul la Eforie . Azi…. isni cu salr mediu si nuetel de-asupra ? O sa-mi zici ca azi apartementele asa si pe dincolo si o sa-ti spun ca nici eu nu ma crezut ca paratamentul meu facea 100.000 euroi. Insa azi si l-ar dori destui !!
    Concluzia corecta nu este ca pe timpu lu Ceasca era mai bine ( fiindca si timpu ala are 3 faze – 1965-72 . taras grapis, 1972-80 de crestere a nivelului de trai general si in final anii 82-89 de mizerie crunta , indusa adminsitrativ pe motiv de plata a datoriei , cand in 1983-84 eu cel putin am pierdut 30% din puterea de cumparare !! ) . Concluzia corecta este ce dracu facem acum ca o famile tanara sa poata sa-sipermita o locuinta ?
    Si despre piata libera si interventia statului. Nu exista solutiii pure . Exista intotdeauna un amestec optim ( na ! Sa se apuce statu sa vanza si flori este o ineptie ! Nu tragi cu tunu dupa soareci ! ). Nici o societate nu ar functiona 2 luni numa dupa regulile competitiei pietii libere ( ca atunci cea mai buna investitie ar fi o divizie bine inarmata cu care sa „privatizezi” totu !! ). Si daca stranbi din nas ca justitia da uneori niste veridicte …. ei bine un raspun ar fi ca unii judecatoi au „privatizat” justitia si aplica regula de aur a beneficiului maxim (ptr ei !).
    Insa existya un amestec optim determinat de fiecare societate in parte , de istoria ei. Stii ca in Romania caile ferate au fostde stat ? Stii de ce? Pentru ca numa statul avea capacitatea finaciara ! cam la fel si prin Franta si Germania .
    Si colosi precum JPMorgan Chase isi au clienti tocmai printre state …. fiindca in destule zone numa statele le pot satisface exigentele …
    Si nu stau atat de bine cu paranoia cum presupui tu … Sa fi nascut in 65 si sa nu tii minte ca te uitai la Dallas pe la 15 ani este …. cam dubios. Adica nu vrei sa stii. Exact ca debarcatii aia de pe T 34 care tipau ca cu ei a inceput totul si restu e o prostie . SI rezultatele au fost asa de bune … incat de prin 60-62 au fost poftiti inlocuri mai mici si „burghezii” au fost folositi sa mai carpeasca catesceva ( aia care se pricepeau ! ) Acu insa Volodea Tismaneanu si HRP reiau placa cantata de parintii lor. crezica de data asta rezulatele lor vor fi mai bune ? Ntz. Fiindca problemele sunt aceleasi ca intotdeauna – adica probelemele de dezvoltare nu se solutioneaza prin invatamat politic ( solutia „regasita” de ceaca in anii 80 !)

  53. 55 Victor V. aprilie 19, 2010 la 10:58 am

    @ blogideologic

    Stimate domn, nu înțeleg cum ai ajuns la concluzia că eu aș aparține echipei portocalii. Conexiunile pe care le faceți sunt vecine cu paranoia. Vă mai spun o singură dată, după care vă voi ignora: habar nu am cine este Mount Thor/Emil Thor. De Vladimir Tismăneanu am auzit doar în contextul Raportului privind analiza dictaturii comuniste în Romania, pe care recunosc cinstit nu l-am citit. Chiar am realizat că am dat dovadă de multă superficialitate, spunând că mai degrabă îmi displac ideile acestuia, atât timp cât nu am citit nimic din ceea ce a scris.

    Pe LePrince l-am „cunoscut” pe acest blog și recunosc că îmi place modul în care scrie și sunt convins că este o persoană interesantă. Nu îmi e clar de ce domnul Adrian Năstase nu-l apreciază, dar nu este treaba mea.

    Referitor la „conspirația” de a crea turbulență pe acest blog, repet, cred că este vorba de paranoia. Cred că am încercat să fiu cât mai constructiv și lăsați-mă să vă spun că modul dumneavoastră de a dialoga mi se pare distructiv și otrăvitor.

    Ca să ne lămurim o dată pentru totdeauna referitor la TB – cred că este cel mai rău lucru care s-a întâmplat României în ultimii 20 de ani. Simulând o politică așa-zis de „dreapta”, a anulat „de facto” libertatea individuală și mecanismul democratic, înlocuind democrația parlamentară cu dictatura personală.

  54. 56 Maximmouse aprilie 19, 2010 la 12:21 pm

    @Le Prince!

    Este real ce spune domnul Filipas? Ce ai de zis?De ce sa te ascunzi?Iti este greu cu propria personalitate, sau… te jenezi ca te afirmi pe blogul „inamicului”? care din ele?Interesant..

  55. 57 Ghita Bizonu' aprilie 19, 2010 la 1:39 pm

    Blogideologic
    ref romanata – nu stiu …

  56. 58 Mimosa pudica aprilie 19, 2010 la 2:28 pm

    @LePrince

    Innuendo from „Innuendo”:
    Through the sorrow all through our splendour
    Don’t take offence at my innuendo

  57. 59 Observator aprilie 19, 2010 la 2:42 pm

    Sunt convinsa ca multi din jurul nostru au sentimente ca cele exprimate de diogenecainele, sentimente de inutilitate, “ca nu contezi ca persoana privata in politica”. Ne-am manelizat incet, incet nu numai in showbiz, ci si-n politica. Am citit un articol scris de Mihnea Maruta la adresa http://impactnews.ro/editoriale/Lec%C5%A3ia-polonez%C4%83:-nimeni-nu-este-de-%C3%AEnlocuit-33101. Nu-i impartasesc in totaltate opiniile lui Mihnea Maruta, chiar daca-i sunt cititor fidel, insa remarca de mai jos mi-a atras atentia:

    „Elita politică e imperioasă. Fracturile sistemului meritocratic şi promovarea, în schimb, a indivizilor obedienţi şi/sau şantajabili reprezintă bombe cu explozie întârziată puse la încheieturile statului. Persoanele cu dimensiune etică şi vocaţie de lider care ocupă funcţii esenţiale în România sunt atât de rare, încât e o continuă mirare cum de funcţionăm împreună. O singură paralelă edificatoare: dacă am fi fost noi în locul Poloniei, şef interimar al statului ar fi devenit Roberta Anastase.”

    Dar cum “incercarea moarte n-are, nici uratul cautare”, merita cred, sa incercam sa intervenim pana nu e prea tarziu. Un inceput poate fi si participarea la un dialog deschis, cu amabilitatea domnului Nastase.

    @domnule blog- am senzatia ca vi se facuse dor de mine. Poate in speranta ca veti mai vana vreo greseala sau poate doar ca in subconstient va sunt simpatica. Sa stiti ca nu sunteti singurul care ar nutri astfel de sentimente pentru mine. Prietenii imi spun ca sunt o persoana foarte agreabila.

    Am vazut ca m-ati invocat si atunci revin cu o intrebare ce vi se adreseaza direct: ce ati vrut exact sa spuneti cu „Ce semnificaţie are acel “La Revedere”? Întrebaţi-i pe comentatorii @Observator şi @Victor V. “Comentariile indivizilor nu conteaza, decat prin prezenta.” Oricum este o intruziune în viaţa blogului pentru crearea intenţionată de turbulenţă pe blogul Adrian Năstase.”?

    Initial am crezut ca va luati de mine ca tot spun ca plec, ca sperati sa am o disparitie brusca si eu, ma topesc doar cate-un pic. Insa, alaturarea lui Victor V si al lui LePrince ma face sa va banuiesc de alte conspiratii, asa ca va rog sa va explicati. Sa nu-mi spuneti ca si postul cu cei patru LePrince tot pe-acolo batea? Ca daca da, sa stiti ca sunteti mult prea subtil pentru mine.

    Apropos – postul acela cu noile tehnologii, nu l-ati fi putut directiona intr-o alta zona? Cred ca ar fi fost mai interesant. Se pot croseta mult mai multe lucruri pe aceasta tema decat eterna rivalitate Rusia-SUA.

  58. 60 Marcus aprilie 19, 2010 la 2:46 pm

    @Le Prince: fac mea culpa si recunosc faptul ca nu am stiut sa va apreciez la justa valoare. Aducandu-mi aminte de putinele cunostinte de Statistica, dobandite in anii de studii, si aplicandu-le la „guresismul si ubicuitatea” dovedite de prezenta Altetei Voastre pe acest forum, in raspunsurile pe care le dati fara niciun fel de discriminare, constat ca intr-adevar am fost mai mult decat mojic, fapt pentru care imi cer, umil, scuze. Mai mult chiar, constatand ca ati ocupat locul vacant lasat de Aya, pe care o stimez intr-un mod deosebit (Aya, fara gluma, mi-e dor de zicerile tale!) si ati devenit dispecerul non-stop al acestui forum, imi vine pur si simplu sa-mi dau palme cu piciorul si sa ma las de sportu’ asta cu forumitu’. Totusi fiind dependent de el, nu poci pentru a ma lecui, asa ca trebuie musai sa va reconsider la justa valoare de, Le Prince, netarat de Alzheimer-ul strabunicii si nici de nebunia si prostia portocalie (nu va ganditi la f’o insinuare, este vorba de culoare de blazon), si sa va acord in continuare deferenta intru umilinta personala (a mea, ca sa nu intelegeti altceva) cuvenita,
    Cu respect
    marcus
    PS Le Prince, sper ca nu m-am inselat cand am zis ca nu sunteti harabulea !

  59. 61 Draghi Puterity aprilie 19, 2010 la 3:39 pm

    Foarte bine face Ponta ca se preocupa de confidentialitatea discutiilor interne de la PSD. Ar trebui sa mediatizeze mai mult acest fapt. Aceasta i-ar permite sa fie mai credibil cand dezminte scornelile portocalii livrate „pe surse”.

    Sa aiba insa grija ca exista si contramasuri adecvate, la indemana celor care confunda sigurantza nationala cu obedientza fatza de Zeus, si sa dea dovada de multa creativitate, de exemplu privind locul unde si timpul in care se discuta lucruri sensibile. De asemenea, un limbaj metaforic ar putea sa incurce un software (sau un IQ) mai putin dezvoltat.

  60. 62 blogideologic aprilie 19, 2010 la 3:43 pm

    @LePrince spune: +expertiza “cunoasterii prudentiale “+
    De ce te enervează accesul românilor la cultura de calitate ? Aceasta este o atitudine Tismineţki-Tismăneanu tipică.

  61. 64 blogideologic aprilie 19, 2010 la 4:45 pm

    @ all
    Nu ştie chiar nimeni de pe blogosfera româneacă cine a compus textul romanţei „Să-mi cânţi cobzar bătrân”, George Coşbuc, sau este o traducere după Isidor Vorobchievici (din Cernăuţi) ?

  62. 65 Ghita Bizonu' aprilie 19, 2010 la 5:01 pm

    Victor V
    Multumesc ptr observatie cu achizitia. Oricum , retragerea unei astfel de banci dintr-o tara ararata clar esecul politcii economice ( in cazu de fata cvonstruirea capitalismului samd ).
    Insa observ ca suferi de mania obisnuielnica a teleptualului roman , agravata de sietmul socialist : mania purismului si exclusivismului . Ori e lab, ori e negruu adorabilul gri nu se egzista programatic !
    Observ ca nu poate exista numai piata libera. O societate care ar functiona numai duspa sistemul peiei libere s-ar prabusi in catvea luni ( in cazu asta cea mai buna achizitie ar fi o divizie bine dotata care ar “privatiza” totul !!) . Si ca o justitie in care judecatorii aplica principiul privat alkclui care da mai mult se cam chema corupta .
    In fapt piata libera are nevoie de protectia statului – care o si degreveaza de diferite activiati periferice. Cel putin in statele mai evoluate ( ma rog mai avem statul complet privatizat numit si faramitarea feudala … ) . Si fiecare societate isi dozeaza nivelul optim ( nu ma refer la socialismul “real” ) . Tite in Romania , dar si in Franta ori Germania caile ferate au fost opera statelor – in directa legatura cu lipsa de capital intern . De altfel exemplul Chemical in R.S.R arata acelasi lucru –un astfel de colos are nevoie de parteneri pe masura ! Masura finaciara , careva care sa aiba nevoi mari …
    Si in ce zici de ATT s-a separat de buna voie ? Ori careva a zis ba ! fata cu ? Iti repet fara interventia legii antitrust azi Standar Oil ar domina o piata cvasimonopolista …
    Oricum stai linistit – criza economica se p-are ca nu tine de sistem ( ma rog cel socialist a preferat sa nu recunoasca existenta crizei .. si a platit !)
    De unde ai inteles ca as zice ca in epoca lu Ceasca era mai bine ? Si care iepoca tovule ? 1965-70 au fost niste ani tarsa grabis, 1970-80 o epoca buna in care nivell de trai a crescut cam cu 20-30% , 1983-89 ani mizerabili ( in 84 niveleul meu de cumpararea era redus cam cu 1/3 , iar in 89 consumul populatiei fusese redus cu cca 40-50 % per total. Astea is insa parerirel mele subiective , bazate pe cunostinte mai putin decat aproximative). Corect nu este ce am zis eu corect este de ce dracu azi o pereche de tineri su-is pot permite un apartament fie el si “comunist” . Si economia planificata – daca doresti sa vezi ce e aia o economie planificata meri matale in Coreea de Sud. Iar in anii 60-70 maestrii planificatori erau japonezii . La noi era o caricatura ( si in Americhia se planifica – adica daca este weekend nu-mi trimiti subamsablele ! Ca e repaos !! Insa in RSR …. ). Toata lumea planifica ….
    Cat despre paranoia si “piticii de pe creier” – ia zi imi tipi ca 2 ore tmebelizor pe zi ( de acord ! insa in anii 80 !) si cum de uiti de Dallas ori Linia Maritima Onedin ? Aveai 14-16 ani …( ma rog ptr Ce Vraji erai prea mic – doar 6-7 ani ) Nu ai fot sa vezi sa zicem Superman ori Stars Wars ? Care din noi doi are piticuti pe creier ?!
    Si ma rog alogeno aia care nu va plac. Libertarianule sunt cumva obligat sa respect corectitudinea politica ? Sa uit ca in copilaria mea noi eram cel mai reactionar popor ( mai decat nemtii !! care macar o avusesera pe Rosa Luxemburg !) , ca Romania rectinara burghezo-mosiereasca a strans cu mana ei criminala de gat cel de-al doilea stat sovietic din istorie ? Care aceiasi impuneau in functii tovarasi bine ganditori si complet nepriceputi ? Si care au fost deranjati cand s-a mai facut apel la “burjuii” xcare cat de cat se aflau in domeniu si au reusit “reactionarii” sa ajunga si contabilisefi si ingineri sefi ? ca ei au cosntruit “socialismul” nu gargaragii ( ce-i drept cand au iesit la pensie s-a cam dus naibii totul ) . Si sa nu ii daua seama ca acum din nou suntem cel mai reactionar popor , al mai rau si tot ce este bun in tara asta e facut doar de altii , ca romanii nu sunt in stare de nimic ?! Ma rog care dintre noi doi are fixatii si pitici ?
    Cu aplicatie Tismaneanu sr ne batea la cap ca suntem reactionari si burghzi, Tismaneanu jr ma bate la cap ca sunt reactionar si comunist . Desteptaciunea lor descinde direct de pe un T 34 ( buna scula ! la vremea ei ). Si eu tot ala raul care trebe educat si trebuie sa plateasca ptr asta ….

  63. 66 LePrince aprilie 19, 2010 la 5:18 pm

    @ Soarecele Maxim

    Tu asculti ce spune gloaba ideologica, sau ai propriile pareri? Daca nu le ai, citeste raspunsul pe care i l-am dat.

  64. 67 LePrince aprilie 19, 2010 la 6:04 pm

    @ Victor V

    D-l Nastase apreciaza persoane ca tine sau ca mine, mai mult decat iti imaginezi. Eu cred ca el apreciaza parerile tuturor pe acest blog, dar nu se poate exprima deoarece trebuie sa mentina un echilibru. Pana la urma, latura de politician asigura supravietuirea. E ca in partid. Toti sunt necesari, dar nu toti sunt egali.
    Desigur, eu nu stiu asta de la d-l Nastase.

  65. 68 LePrince aprilie 19, 2010 la 6:06 pm

    @ Mimosa pudica

    I don’t take offence at all. I am just smiling. Queen is always great.

  66. 69 LePrince aprilie 19, 2010 la 7:14 pm

    @ gremlin ideologic

    Cine te-a pacalit si ti-a spus ca ceea ce tu promovezi ar fi „cultura de calitate”? Sa stii ca Wikipedia, desi bine informata si uneori pertinenta, nu este ceea ce tu numesti „cultura”. E doar o modalitate de a te informa. Trebuiesc mult mai multe elemente, care tie iti lipsesc ,pentru a ajunge la „calitate”.

    Cunoastem ca fanariotii au mancat toti castorii din Romania(desi in titlu scrie ca Romanii au facut-o). Am discutat cu cativa fanarioti, sa vina sa-ti aduca toti castorii pe care i-au mancat si pe urmasii acestora. Raul l-ai pregatit?

  67. 70 LePrince aprilie 19, 2010 la 7:15 pm

    @ Marcus

    Da.

  68. 71 romanoarab aprilie 19, 2010 la 7:19 pm

    Apreciez ca pozitive si pline de informatii interesante majoritatea postarilor dvs., dar mi se pare ca sarjele la adresa PDL aproape ca nu-si mai au rostul. Ne spuneti de exemplu, ca pdl-isti „isi baga toate proiectele la secret pentru a nu mai putea fi trasi la raspundere, desconsidera orice fel de critica constructiva si se comporta ca si cum ar fi detinatorii adevarului absolut cat timp sunt la guvernare, numai pentru a cere sprijinul poporului cand sunt in opozitie.” Pai credeti cumva ca macar unul dintre cei care acceseaza aceasta adresa de internet mai au dubii asupra acestor fapte, asupra calitatii ministrilor, a primului-minstru sau, mai ales a presedintelui?? Eu cred ca ne-am cam inteles din acest punct de vedere, oamenii PDL sunt varza. Zero!!
    Va citesc cu interes parerile, mai ales cele despre cultura, istorie, politica externa, chiar am ce invata din ele, dar nu ma intereseaza sa citesc, a nu stiu cata oara, aprecieri despre guvernul actual ptr. ca asta inseamna pierdere de timp.
    Referitor la dezbaterile publice despre care vorbiti, indiferent de tema, as vrea sa stiu parerea dvs. referitor la urmatorul aspect: duminica, la funeraliile presedintelui Poloniei, transmise in direct la tv, invitat la TVR 1 era Bogdan Chireac, fost-actual? comentator de politica externa. Cum poate un om ca acesta, dovedit un escroc, cu o moralitate indoielnica sa fie invitat sa comenteze un eveniment, sau, ca in alte cazuri, sa-si exprime opinii in emisiuni de larga audienta?? Stiu, o sa spuneti ca ar trebui intrebati realizatorii TV pe cine cheama in emisiuni si ca respectivul este un jurnalist cu experienta in politica externa. Ok, poate fi o explicatie, dar ca morala, ca formator de opinie ce credibilitate mai au asemenea oameni? Cum de sunt ei atat de des invitati in fata natiunii?? Si inca un exemplu: Cristian Diaconescu, om crescut is laudat ata de des de dvs., era invitat pe aceeasi tema, le Realitatea, cu cateva zile in urma. Pai acest gen de oameni, tradatori calificati, ciugulitori din palma stapanului, n-ar trebui nici sa se apropie de poarta vreunei televiziuni, cu atat mai putin sa ajunga sa-si dea cu parerea in dorinta de a forma valori, repere, etc. (apropo de subiectul Diaconescu, in doua randuri v-am „atacat” pe subiect si am remarcat ca ati trecut cu vederea subiectul)…in fine, revenind, in loc sa invitam in dezbaterea publica oameni verticali, repre morale, care sa poata aseza o imagine clara in fata poporului asta si asa destul de aburit, venim cu toti compromisii pe post de datatori cu parerea. Ce sa ne mai miram ca la emisiunile de toata jena de pe Antena 1, Pro Tv, si alte posturi cu pretentii, face rating unul ca Botezatu, care pe la jumatatea anilor 90 facea puscarie, fiind si dovedit homosexual in relatia cu un oarecare raducanu?? Parerea mea sincera este ca la modul cum se face dezbaterea publica si ma refer aici la cea facuta la televizor, lucrurile sunt clare: suntem in galeata.

  69. 72 persona aprilie 19, 2010 la 9:07 pm

    @ LePrince, la 5:18
    De data aceasta ati calcat mult mai rau in strachini decat de obicei. Maximmouse chiar are pareri proprii, spre deosebire de Dvs., pareri care se citesc cu interes, spre deosebire de ale Dvs., si pe deasupra el este un spirit luminos, spre deosebire de Dvs.

  70. 73 Cârcotaşu aprilie 20, 2010 la 1:07 am

    @ Blogideologic,
    Greu cu obsesiile astea! 😆
    Să-mi cânţi cobzar bătrân este o romanţă veche (truism), dar în nici-un caz versurile nu-i aparţin lui Coşbuc, iar traducere nu sunt nici atât. Este suficient să conştientizezi faptul că genul este pur românesc şi n-o să găseşti nicăieri vreo traducere, iar dacă ar fi fost scrise de Coşbuc ai fi găsit asta scris pe toate gardurile (exemplul cel mai bun: Pe lângă plopii fără soţ). Împacă-te cu gândul că este o creaţie populară. O urmă ar exista totuşi, interpreta romanţei în cauză, Corina Dragomir, afirmă că muzica ar fi fost compusă de N. Pascu, iar versurile de V. Mihăilescu. Admiţând că ştie ce cântă, sper că numele astea te satisfac. Personal nu-mi place interpretarea interpretei în cauză, dar asta-i altă poveste.

  71. 74 Doru Coarna aprilie 20, 2010 la 6:50 am

    @ romanoarab:

    Iti raspunzi singur, asta-i modelul promovat de media, baietii astia sunt ca plastelina si deci foarte comozi pentru manipulat publicul si foarte de incredere pentru cel ce-i plateste, bani putini si impact mare cu profesionalism, caci trebuie sa recunoastem ca sunt profesionisti in editat stiri.

    Restul, moralitatea, apucaturile, etc… sunt viata personala, no comment, li se plateste actoria, nu prestatiile particulare.

  72. 75 blogideologic aprilie 20, 2010 la 6:51 am

    @ Ghita Bizonu’ spune: +Desteptaciunea lor descinde direct de pe un T 34 ( buna scula ! la vremea ei ).+
    Da, este simptomatic cum au refuzat sovieticii donaţiile masive de tancuri americane Sherman, şi au construit propriile lor tancuri, excelente. Ei posedau deja bine arta metalurgiei, şi fabricau oţeluri de foarte bună calitate. În T-34, ideea simplă dar genială de a pune sub unghi scutul din faţă producea două, dacă nu chiar trei, rezultate pozitive: 1/ mărea grosimea armurii prin împărţirea cu un cosinus*, 2/ mărea masa inerţială percepută imediat de proiectil la impact, adică înainte de propagarea undei în blindaj, 3/ producea ricoşeul proiectilului.
    *Evident, vorbesc despre împărţirea la o cantitate subunitară. Am avut o dată un lot de studenţi care nu ştiau să împartă la 0,5. În loc să explic algoritmul misterios, le spuneam să „dubleze”. Majoritatea mă credeau pe cuvânt. Până când unul m-a privit superior şi a replicat : „Păi cum vine asta, dom’ profesor, adică împarţi şi îţi dă mai mult?”

  73. 76 Cetatean al Romaniei aprilie 20, 2010 la 8:22 am

    Exista o ideologie a maghiarizarii populatiei romanesti.

    Discutiile pe marginea cererii (1)de a se recunoaste (sau nu!) existenta unui „tinut secuiesc” pe teritoriul statului numit Romania si (2)de a i se acorda acestui tinut un statut legal, ca entitate administrativa si teritoriala, au un caracter prea putin documentat. Din putinul surplus de care dispun fac urmatoarele observatii:

    Primul lucru care trebuie lamurit este numarul secuilor din Romania si din teritoriul revendicat pentru a fi declarat „tinut secuiesc”. La ultimul recensamint au fost inregistrati putin peste 5.000 (cinci mii) de secui. Aceasta cifra practic pune punct discutiei. Sunt prea putini secuii din Romania ca sa li se acorde un statut atat de deosebit. Dat fiind scandalul provocat si care urmeaza sa ia chiar amploare la Uniunea Europeana, cred ca am putea inchide ochii si – treaca de la noi!, sa le atribuim un „tinut” de o intindere proportionala cu numarul secuilor. Nu ma pricep sa calculez, regula de trei simple este pentru mine un fel de asimptota. Sa calculeze vreun expert de la UDMR ce intindere ar urma sa aiba tinutul celor cinci mii de secui….

    Mai mult, acesti 5000 (cinci mii) de secui nici nu sunt recunoscuti ca ar exista. In nomenclatorul minoritatilor din Romania, secuii nu sunt inregistrati. Drept care ei nici nu au reprezentant in Parlament, alaturi de celelalte minoritati, dintre care nici macar una nu revendica un teritoriu propriu. Ba chiar daca stai de vorba cu reprezentantii celei mai numeroase minoritati nationale din Rominia, cu liderii maghiarimii, usor de identificat ca lideri UDMR, primesti informatia naucitoare ca secuii sunt maghiari, ca, deci, secuii nu exista. Asadar, ne aflam in plin absurd: o entitate etnica inexistenta cere sa i se acorde cele mai largi drepturi civile. Absurdul este si mai …adanc: cu toate acestea cei care pretind sa se recunoasca existenta unui tinut secuiesc sunt tocmai cei care neaga existenta secuilor, adica liderii UDMR!!

    Cam aceasta este situatia daca iei in serios actele existente. Numai ca aceste acte au fost falsificate, iar cei care le-au falsificat sunt ungurii, de la Budapesta si din UDMR, care aveau diverse interese sa-i declare pe secui maghiari, inclusiv interesul ca in felul acesta sa creasca peste 5% numarul maghiarilor din Romania.

    Astfel ca al doilea reper pentru discutia noastra este raspunsul pe care il vom da la intrebarea secuii sunt unguri sau sunt de alta etnie?

    Sustinand ca nu exista secui ca etnie, Budapesta si UDMR pun din nou capat discutiei. Daca secuii sunt unguri, „la fel de unguri cum sunt oltenii de romani” (l-am citat pe Atila Verestoy), atunci a infiinta un tinut secuiesc in Romania e totuna cu a infiinta un tinut unguresc, adica o Ungarie ceva mai mica, pe teritoriul Romaniei! Nimeni in Europa nu ne-ar da voie sa facem asa ceva!… Si iarasi nu mai avem ce discuta!

    Eu stiu insa ca secuii si ungurii sunt doua neamuri diferite. Si acesta ar fi al treilea reper al discutiei. O discutie pe ideea ca secuii nu sunt unguri este o discutie pe care Budapesta si UDMR nu o accepta. Dar pe care multi locuitori maghiarofoni, care se considera secui, abia o asteapta. Acesti secui, care se considera secui, iar nu maghiari, sunt de ordinul sutelor de mii, circa cinci sute de mii, dupa informatiile mele. Au fost mentionati in toate statisticile austro-ungare pana la 1919, la Trianon, cand despre ei nu a mai vorbit nimeni. Au fost declarati unguri fara sa-i intrebe nimeni ce sunt. Drept care proclam acest adevar: daca este nevoie sa se tina un referendum in secuime, acela trebuie sa fie un referendum prin care secuii sa fie intrebati ce sunt: secui sau maghiari? In functie de raspunsul ce se va da la acest referendum putem face pasii urmatori, dintre care unul poate fi si luarea in discutie a cererii pentru un „Tinut secuiesc”. Acesti pasi ar fi consecutivi unui recensamint corect al secuilor, al cetatenilor romani care se considera secui, iar nu maghiari. Cati sunt acesti secui?

    Inainte de a se tine un astfel de referendum, secuii din Transilvania ar trebui sa stie ce au de pierdut atunci cand renunta sa se mai considere secui. Nu stiu cu ce avantaje reale sau numai promise i-a pacalit Budapesta si UDMR pe bietii secui. Dar stiu bine ce au pierdut prin asta secuii. Si constat ca li se ascunde secuilor ce au avut de pierdut atunci cand s-au declarat maghiari! In principal, este vorba de legislatia comunitara, europeana, care sprijina foarte mult si in mod justificat acele entitati etnice minoritare care nu au sprijinul unei tari mama. Asa cum sunt, de pilda, bascii din Spania si din Franta. Ei se bucura de drepturi si facilitati care nu sunt recunoscute germanicilor din Alsacia sau italienilor din Corsica. Etnicii care nu au o tara „de sprijin” sunt amenintati cu pierderea identitatii etnice, ceea ce este sinonim cu disparitia etniei respective. De aceea ei trebuie sustinuti de intreaga comunitate internationala. Daca dispar romanii din Ungaria sau maghiarii din Romania, asta nu inseamna disparitia etniei romanesti sau unguresti. Dar daca dispar secuii din Romania, dispare insusi neamul secuiesc. Or, pe cale de dispartie nu sunt maghiarii din Romania, ci secuii din Romania, secuii in general! Iar asta nu din pricina unei politici criminale, de genocid a romanilor, ci secuii sunt pe cale de disparitie din pricina Budapestei, a liderilor secui care si-au tradat neamul si au intrat in jocul meschin si iresponsabil al UDMR.

    Secuii pot vedea exemplul tiganilor, care primesc un sprijin atat de mare de la comunitatea europeana. Un sprijin asemanator li se acorda si bascilor, in Spania. De ce acest sprijin din partea comunitatii internationale? Pentru ca si bascii, si tiganii nu au o tara care sa-i sprijine, unde conationalii lor, basci sau tigani, sa fie majoritari. Pretentia de autonomie teritoriala in cadrul altui stat, daca are vreo sansa sa fie luata in serios, va fi conditionata de acest statut, statutul de minoritate lipsita de un stat-mama. Cata vreme secuii se declara maghiari, ei recunosc ca au o tara-mama, care, la nevoie si atat cat este permis de legile internationale, le va apara interesele. Daca lipseste un astfel de stat protector, Uniunea Europeana, prin legi ad hoc, si-a asumat obligatia de a fi protectorul acestor etnii. Li s-a prezentat secuilor aceasta alternativa? Tare ma indoiesc… Facem asadar un reper al discutiei noastre si din aceasta jalnica imprejurare: secuilor li s-au ascuns dezavantajele faptului ca au acceptat sa se declare maghiari.

    Recent, in „Ziua”, Laszlo Tokes a reclamat „genocidul pasnic” care s-ar fi abatut asupra maghiarilor din Romania. A spus multe ne-adevaruri, minciuni propriu zise, pentru care interlocutorul sau, Cristian Unteanu, a ezitat sa-l taxeze de fiecare data. Bunaoara, faptul ca in 1918 romanii reprezentau 55% din populatia Ardealului, iar azi sunt mult mai multi, nu are nicio relevanta, cand se stie ca au plecat sasii, svabii si evreii din Ardeal. Singurul calcul corect este prin comparatie, intre numarul maghiarilor din Ardeal si numarul maghiarilor din …Ungaria! Dupa o statistica din anii 1980-90, se pare ca evolutia demografica a maghiarilor din Ardeal era mai buna decat a maghiarilor din Ungaria. Iar rezultatul acestei comparatii trebuie apoi raportat la evolutia demografica a celor 300.000 (trei sute de mii) de romani care au ramas in Ungaria dupa Trianon. Numarul romanilor din Ungaria a scazut de 10 (zece) ori in mai putin de 80 de ani. Acesta este un veritabil „genocid” si ar fi un alt reper al discutiei la care ne invita cei ce ridica problema „tinutului”.

    In fine, retorica maghiara invoca si angajamentele luate de romani la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia. Se eludeaza adevarul: prin Proclamatia de la Alba Iulia, romanii stabileau un minim de reguli si norme la care statele europene, in noua lor configuratie de dupa razboi, erau invitate sa adere, sa le respecte. O buna parte din prevederile acelei proclamatii au devenit legislatie romaneasca. Din pacate, Ungaria de dupa Trianon a nesocotit invitatia lansata la Alba Iulia si a continuat funesta ei politica de maghiarizare a minoritatilor din Ungaria. Ba chiar si a unor minoritari din afara Ungariei! Vezi cazul svabilor din Romania, maghiarizati prin biserica reformata, sub amenintarea ca daca nu accepta protectia statutului de maghiar, vor fi persecutati de statul comunist ca „nazisti”, vor fi deportati in Siberia etc.

    Chiar in zilele noastre se duce mai departe o strategie extrem de abila si de perversa pentru maghiarizarea unor romani din …Romania! Da, da, din Romania! Un exemplu: exista in Bucuresti un liceu cu predare in limba maghiara. Nu pentru copiii din familiile de maghiari traitori in capitala Romaniei! Acesti copii invata si se simt foarte bine in liceele romanesti. La liceul cu predare in limba maghiara sunt adusi copii de ceangai din Moldova. Acestora, pe cheltuiala statului roman, li se asigura sederea in Bucuresti si toate celelalte cheltuieli, daca accepta sa se declare maghiari! Cum sa nu accepti, cand acasa foamea si lipsurile te dau afara din casa?… Basca sa faci liceul la Bucuresti!

    Alta „smecherie” udemerista ii vizeaza pe copiii orfani, adunati din toata tara in Harcov, unde li se inculca constiinta maghiara, odata cu limba maghiara in care li se adreseaza personalul acestor orfelinate. Netrebnicia unor astfel de procedee este fara pereche in lumea civilizata, crestina. Rezultatul: pedeapsa transcendenta acestei lumi mizere!!! Altfel cum sa-ti explici ca, in ciuda a doua secole de preocupari constante pentru deznationalizarea si maghiarizarea minoritarilor, demografia Ungariei este in prabusire, pe o linie mereu descendenta? Azi, populatia Ungariei a coborit sub cifra de 10 (zece) milioane, prag psihologic greu de suportat, cu atat mai mult cu cat etnia care s-a declarat prima maghiarizata, tiganii, isi iau cuvintul inapoi si isi afirma tot mai zgomotos pretentiile la o identitate proprie, distincta de a maghiarilor. Maine-poimaine, dupa modelul Tinutului Secuiesc, vor pretinde oare si autonomie teritoriala, un Tinut Tiganesc in pusta, in virtutea faptului ca, procentual, tara cu cei mai multi tigani este Ungaria? Deocamdata, tiganii au autonomie teritoriala urbana: cartierele de tigani in care maghiarii nu au voie sau nu au curaj sa calce…

    Este obisnuita in publicistica si literatura maghiara teama de extinctie a etniei ungare. Nu doresc niciunui neam aceasta soarta. Dar afirm, reafirm, de fapt, ca o figura de stil retorica: Daca chiar vor disparea din istorie maghiarii, ultimii supravietuitori ai maghiarimii vor fi in Transilvania, la Cluj Napoca sau Targu Mures… Si va asigur de pe acum ca nimeni din Romania nu-i va ajuta sa dispara mai repede…

    In sfarsit, un scurt comentariu la mereu invocatele modele europene dupa care ar trebui sa ne luam si noi daca vrem sa solutionam corect „problema maghiara”. Exemplul Tirolului, al suedezilor din Finlanda si altii. Acest modele nu constau numai din drepturile acordate cu generozitate unor minoritari. Mai exista ceva: dovezi nenumarate de loialitate ale minoritarilor fata de populatia majoritara, dovezi adunate de-a lungul catorva secole!.. Avem asa ceva din partea maghiarilor din Romania?… Loialitate? Acest cuvint nu exista in vocabularul udemerist!

  74. 77 blogideologic aprilie 20, 2010 la 10:01 am

    @ Cârcotaşu
    Mulţumesc pentru răspuns la întrebarea mea obsesivă 🙂 ! Iată două interpretări mai bune (prima fără viersuri), la http://www.youtube.com/watch?v=t92TRFlS17s&feature=related şi http://www.youtube.com/watch?v=Ai4do-or2fg&feature=related . Prin comentarii pe acolo scrie că romanţa îl are ca autor pe George Coşbuc. Prin alte surse am găsit că romanţa ar fi fost compusă de Isidor Vorobchievici din Cernăuţi. În fine, muzica este într-adevăr un arhetip cultural străvechi, provine din Romania nord-pontică dintre Carpaţi şi Caucaz, devenită Rusia Sudică prin lobby iluminist voltairian şi tratatul din 1774 de la Kuciuk Kainargi.

  75. 78 Ghita Bizonu' aprilie 20, 2010 la 12:15 pm

    Blogideologic

    Au refuzat pe naiba ! Au avut destule Sherman – varianta dotata cu doua motoare Diesel ( alea cu Chrysler multibank si Continental au fost folosite numa de americani ) . Unul il vezi expus (cam incomplet , asa cum a fost scos din Prut !) la Muzeul Militar Central … Insa la mica barfa T 34 ( excelent la vremea lui ! ) este descendentul seriei BT care era o copie a lui Cristie Medium ( pe urma imbunatatita). Am gasit undeva o referire ca si la T 34 ar fi fost cooptati niste americani cica International Group Design- oricum calitatea sursei este mai mult decat indoielnica . Si tot de la Cristie era si ideea cu blindajul inclinat ….Insa marea calitate a primelor T34 ( cu turela hexagonala, tun 76, 2 lungime 25 calibre ) era mareea capacitate de trecere – avea o forta de apasare sub 600 gr/cm patrat ! Ulterior prin adoptarea unei altor turele si piese de artlerie greuatea a crescut si a crescut si presiunea .
    Insa cea mai mare calitate a fost cantitatea in care s-au produs !!! Si la asta trebuie adunate bnu stiu cate Sherman , Matilde canadiene ( numa 1400 adica toate ! ) Valentine , Churchile .. ca le foloseau in draci ! Aici as adauga ca poate si prosta pregatire a echipajelor a facut ca acest tsunami de otel sa nu ajunga ceva mai adanc in Europa …

  76. 79 Observator aprilie 20, 2010 la 4:03 pm

    @domnul blog[ideologic] – din umilele mele cunostinte asupra culturii bucovinine a secolului IX Isidor Vorobchievici nu a scris versuri. A compus cateva sute de cantece, dar poezie nu. Stiu ceva de proza, insa parca in limba ucrainiana.

    Sa nu va aratati surprins ca ma procupa si astfel de lucruri, am si eu slabiciunile mele. Multe din ele legate de familie, intr-adevar.

    Observ ca va place sa ma citati in continuare. Ce vreti sa spuneti cu „vremuri mai bune?”. Eu numesc asa perioada 2000-2004. Dumneavoastra definiti o alta perioada prin acea sintagma?

  77. 80 blogideologic aprilie 20, 2010 la 6:00 pm

    @ Observator
    Păi eu nu vorbeam despre cântec ? Mai vorbeam despre traducerea textului care însoţea melodia. Şi cum se chema cântecul în ucraineană? Din umilele mele cunoştinţe, „Să-mi cânţi cobzar bătrân” are un echivalent în limba ucraineană, pe aceeaşi melodie veche, foarte veche, exista cu mult înainte de a o fi prelucrat Isidor Vorobchievici. Bravo lui, dacă a făcut aşa ceva !

  78. 81 blogideologic aprilie 21, 2010 la 1:20 am

    Isidor VOROBCHIEVICI, 1836-1903 / Dirijor de cor, compozitor, scriitor şi profesor ucrainean, cu o contribuţie însemnată la cultura muzicală românească. S-a născut la 6 mai 1836, la Cernăuţi, în familia unui învăţător de teologie. A decedat la 18 sept. 1903, tot acolo. La vârsta de 10 ani, rămâne orfan de ambii părinţi şi de educaţia băiatului se ocupă bunicii săi, care locuiau în orăşelul Chiţman. Bunicul l-a învăţat să citească, iar bunica i-a cultivat dragostea pentru comorile creaţiei populare. Era atras de muzică, literatură, pictură, dar a fost nevoit să înveţe la Seminarul Teologic din Cernăuţi (1856-1861), după absolvirea căruia i se încredinţează o parohie în nişte sate din munţi, din Bucovina de Sud. Aici citeşte mult, îl pasionează îndeosebi opera lui T. Şevcenko, G. Kvitka-Osnoveanenko, Marko Vovciok, N. Gogol ş. a. Încearcă să scrie şi el. Din 1863 numele lui apare tot mai des pe paginile revistelor ucrainene: Pravda, Zorâ, Večornici ş.a. Activitatea sa se intensifică îndeosebi după ce, în 1867, se transferă la Cernăuţi, unde ocupă postul de învăţător de cânt la Seminarul şi Gimnaziul din oraş. Simţind că-i lipsesc cunoştinţele necesare de teorie a muzicii, se înscrie la Conservatorul din Praga (1867), apoi la cel din Viena (1868-1869), unde studiază temeinic armonia (cu Franz Krenn), dirijatul coral şi muzica greco-catolică (cu Benedikt Randhartinger). După ce se întoarce la Cernăuţi (1869), predă muzica corală la Seminarul Teologic, la Şcoala Normală de învăţători şi cântăreţi bisericeşti şi la Şcoala reală greco-catolică, iar după întemeierea, în 1875, a Universităţii locale, este angajat aici ca profesor de teologie. Dintre discipolii săi s-au remarcat, mai târziu, multe personalităţi, între care: Ciprian Porumbescu, Eusebiu Mandicevschi, Dimitrie Cernăuţeanu, Gheorghe Chindiu, Dimitrie Gherasim, Constantin Procopovici, Mihail Ursuleac, Ilarion Verenca etc.Paralel cu activitatea pedagogică desfăşoară o largăactivitate de compozitor. A scris circa 400 de melodii petexte proprii, populare şi de T.Şevcenko (Nazar Stodolea), I. Franko, I. Fedkovici, V. Alecsandri (Mănăstirea Putna; Doină, doiniţă; Ştefan-Vodă şi Codrul; Bălcescu murind etc.), M. Eminescu (De ce nu-mi vii ?, Ce te legeni…, Revedere). Este autorul textelor şi melodiilor la primele operete ucrainene (Ianoş Iştenhazi, Domnişoara din Bosnia etc.). Creaţia sa muzicală a publicat-o în cărţi şi manuale. În 1869 a tipărit la Cernăuţi un manual de armonie – Manual de armonii muzicale, apreciat mult de B. P.Hasdeu. În 1870, tot la Cernăuţi, a publicat culegerea de melodii Flori din Bucovina. Opt cântece cu acompaniere la piano,care are la bază versuri de poeţi români.În acelaşi an, la Viena, a editat o altă culegere – Colecţiune de cântece. A editat şi un manual pentru şcoli, în care a adunat cele mai frumoase compoziţii ale sale – Colecţiune de cântece pentru şcoalele poporale (Viena, 1889).Alte cărţi cuprind muzicologia: Kurze allgemeine Musiklehre für Schule und Haus (Viena, 1871), Die Musik in die Österreichsch-Ungarische Monarchie in Wort und Bild Bukowina (Viena, 1899). Multe din operele muzicale ale lui Vorobchievici au intrat în patrimoniul muzicii populare, iar cântecele “Să-mi cânţi, cobzar bătrân, ceva…”, “În lunca Prutului” au pătruns în folclorul ucrainean şi în cel românesc. Opera literară cuprinde poezii, povestiri şi piese de teatru, care au ca temă trecutul istoric, viaţa ţăranilor ucraineni şi români din Bucovina (Ţiganca, 1866; Gnat Pribluda, 1875; Moş Neculae Suceveanul; Ce spune bătrânul Prut, Frumoasa moldoveancă, Timuş Hmelniţki ş.a.).Este autorul a 50 de poezii, scrise în limba română (Ionică Darii – fiu bucovinean 1790-1810; Când Moldova purta jugul ş.a.). La originea multor scrieri româneşti se află legende
    bucovinene. În anii 1870-1880 activitatea sa era extrem de variată. Pe lângă editarea manualelor şi a culegerilor de poezii şi melodii, mai publică şi almanahul Rus’ka hata (1877), în prefaţa căruia se pronunţă pentru o legătură a literaturii cu creaţia populară şi în genere cu viaţa poporului. Instituie Societatea literar-muzicală ucraineană (1884). De la sfârşitul anilor ’90 începe o depresie în creaţia sa, izolându-se tot mai mult de viaţa literară şi obştească. Multe din manifestările literare din acea perioadă au atras critica vehementă a lui Ivan Franko, care mai târziu, în 1901, îi editează un mic volum de versuri – Pe Prut, cu o caldă şi elogioasă prefaţă. Fondurile arhiviste ale lui Vorobchievici se află la Institutul de literatură al Academiei de Ştiinţe a Ucrainei şi la Arhiva Centrală din Cernăuţi.

  79. 82 ellasarya aprilie 21, 2010 la 11:03 am

    Poate e vorba de maiou… tica, domnule AN… Că un dialog civilzat nu ar strica să vedem aici şi poate atunci aţi putea filosofa… maieutic.

    Harbulei…
    E păriceperea de a moşi, dar e vorba de spirite. De fapt, Platon zicea că maieutica este „arta de a moşi spiritele”. Nu e foarte greşit aleasă de domnul AN, în fond tot timpul ne provoacă să dăm naştere unor… idei. Acum, vorba aceea, şi ce se naşe din pisică şoareci mănâncă… fiecare cu ideile lui.

  80. 83 Mimosa pudica aprilie 21, 2010 la 3:36 pm

    @ellasarya

    Confunzi brainstormingul cu maieutica.

    Fortand, daca dorim sa „modernizam” ideea de maieutica, sa acceptam ca prin brainstorming se poate ajunge la „adevaruri” dar numai si numai daca exista un magister care sa dirijeze dialogurile, intervenind cu pricepere.

  81. 84 savulescugabriel aprilie 21, 2010 la 6:09 pm

    Analizand comparativ evolutia electorala ale partidelor crestindemocrate si socialdemocrate reiese clar ca in democratiile consolidate asistam la reasari tectonice intre concurentii electorali. Cifrele afiseaza insa contrariul.

    Pe termen lung descresterea partidelor socialdemocrate si crestindemocrate in favoarea liberalilor si ecologistilor este evidenta. Castigatorul acestei decaderi este in fenomenului politic Noua Stanga. Un exemplu din politica comparativa:

    Alegeri legislative Germania 1990

    Sistem de partid “2 si 1/2″ (doua partide mari si doua partide de coalitie)

    Partide catch-all-over

    Uniunea Crestindemocrata CDU, voturi valabil exprimate: 17.055.116
    Uniunea Crestin-Socialista CSU, voturi valabil exprimate: 3.302.980
    Partidul Socialdemocrat SPD, voturi valabil exprimate: 15.545.366

    Partide balama

    Partidul Liberal German FDP, voturi valabil exprimate: 5.123.233
    Miscarea Ecologista/Alianta90 B90/GRU, voturi valabil exprimate: 2.347.407
    Partidul Socialismului Democratic PDS, voturi valabil exprimate: 1.123.578

    Alegeri legislative 2009
    Sistem de partide competitiv

    Uniunea Crestindemocrata CDU, voturi valabil exprimate: 11.828.277 (-5.226.839)
    Uninea Crestinsocialista CSU, voturi valabil exprimate: 2.830.238 (-472.742)
    Partidul Socialdemocrat SPD, voturi valabil exprimate: 9.990.488 (-5.554.878)
    Partidul Liberal German FDP, voturi valabil exprimate: 6.316.080 (+1.192.847)
    Ecologistii GRU, voturi valabil exprimate: 4.643.272 (+2.295.865)
    Noua Stanga LINKE, voturi valabil exprimate: 5.155.933 (+4.032.355)

    In numai 20 de ani fenomenul politic “Noua Stanga”, formatiune rezultata din partidul-stat est german “Partidul Unitatii Socialiste” si rebotezat de doua ori in Partidul Socialismului Democratic, respectiv in Noua Stanga a cumulat cea mai seminificativa crestere. Pe acelasi trend se afla si ecologistii care isi dubleaza numarul de voturi valabil exprimate. Liberalii inregistreaza o crestere semnificativa si inregimenteaza curentul liberal ancorat in partidele crestindemocrate.

    Cifrele exemplifica clar ca modelul de partid conservator si crestindemocrat apartine trecutului. Ambele formatiuni pierd in favoarea ecologistilor si liberalilor. Dramatic este insa pierderea de voturi ale socialdemocratilor clasici in favoarea formatiunilor de factura Noua Stanga.

    In prezent in sistemul politic german, toate partidele coalizeaza intre ele. Mai nou in Landul Berlin se configureaza o coalitie intre crestindemcrati, socialdemocrati si Noua Stanga. Crestindemocratii germani coalizeaza pe plan local cu Noua Stanga in urmatoarele entitati locale:

    Zwickau, Cottbus, Chemnitz, Dresda, Magdeburg, Brandenburg an der Havel, Prignitz, Berlin-Marzahn, Berlin-Mitte, Meissen, Bad Kösen, Hoyerswerda, Glauchau, Muhlau.

    http://aliantadreptei.wordpress.com/2010/04/21/fenomenul-politic-noua-stanga-i/
    Gabriel Savulescu


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

%d blogeri au apreciat: