Jean d”Ormesson, ”Saveur du temps”

De ieri, sunt la Cornu. Am gasit ragazul de a termina de citit cartea lui Jean d”Ormesson, ”Saveur du temps” – nu am o buna traducere romaneasca a titlului. O culegere de articole din presa franceza.

Un adevarat spirit enciclopedic, Jean d”Ormesson este  scriitor, jurnalist, reprezentant al Frantei in diferite organisme internationale, membru al Academiei Franceze, membru fondator al Fundatiei Europene Titulescu -!

Tatal sau – Charles-Francois de Paul, Andre, marchiz Lefevre d”Ormesson – diplomat de cariera, a fost la post in Bucuresti, in perioada 1933-1936, in calitate de ministru plenipotentiar. La incheierea misiunii lui in Romania, la dineul oferit de Titulescu, in calitate de ministru al afacerilor straine, la 15 iunie 1936, d”Ormesson afirma ”nu voi surprinde pe nimeni proclamand cat de solida este prietenia noastra…Am dus cot la cot aceeasi buna si loiala lupta cu vederi de buni europeni.”  Din pacate, in timp ce trimisul Frantei pleca, in calitate de ambasador, la Rio de Janeiro, pentru Titulescu urma, curand, destituirea, hartuirea politica si exilul…

Celalalt frate, Wladimir, care a murit in 1977, a fost si el ziarist, diplomat, scriitor. A fost ambasador la Vatican si in Argentina dar si membru al Academiei Franceze. ”Situatia pe care o ocupa Titulescu, autoritatea de care se bucura, reputatia pe care si-o dobandise, inteligenta sa, resursele sale, uimitoarea vivacitate a spiritului sau, acel amestec de fermitate si de suplete care il caracterizau, totul facea din el un om politic de clasa internationala – si de cea mai inalta clasa. Strans legat de interesele tarii sale, asa cum este legata iedera de arbore, prestigiul sau depasea cu mult frontierele Romaniei. Se poate spune ca Titulescu a fost unul din marii oameni politici ai acelor timpuri. L-am cunoscut foarte bine si l-am admirat intotdeauna”.

”De aceea – spunea Jean d”Ormesson – admiratia pentru Titulescu este ereditara in familia mea.”

L-am cunoscut pe Jean d”Ormesson la Paris, in urma cu aproape 20 de ani, in 11 aprilie 1991,  cu prilejul unei seri comemorative UNESCO, dedicata implinirii a 50 de ani de la moartea lui Nicolae Titulescu, sub inaltul patronaj al directorului general al UNESCO, Federico Mayor.  Discursul sau a fost sclipitor. ”Din copilarie, una din cele mai puternice impresii mi-a facut-o Titulescu – un mongol descins din cartile de istorie…I-a trebuit mult curaj pentru locul si timpul in care a trait..L”avenir des autres doctrines du totalitarismes c”est le communisme, l”avenir du communisme c”est la bourgeoisie – spunea Titulescu…El a fost un teribil invins al istoriei…”

Pana aici am incercat sa va prezint – celor care nu-l cunosteati –  personajul. Un spirit enciclopedic dar rebel in acelasi timp. Asa arata si cartea de care v-am vorbit, publicata la Paris, anul trecut, cuprinzand editoriale iconoclaste si diverse articole de presa. Destul de sceptic in legatura cu demersul sau, el aminteste cuvintele lui Gide, ”Denumesc jurnalism ceea ce va fi mai putin interesant maine decat este astazi.”

Prezentand, lejer, adeseori cu ironie, peisajul literar francez si strain, d”Ormesson face multe referiri la scriitorii romani pe care i-a cunoscut – Ionesco, Tzara,Eliade,  Cioran. Pentru Cioran (”un de nos plus grands ecrivains”) are o mare admiratie, amintind cartile lui, ”Exercices d”admiration” si ”Precis de decomposition”.

Nu vreau sa va rapesc placerea de a-i citi cartea si de aceea inchei cu un citat, oarecum politic ”Inainte sa aiba loc, alegerile sunt imprevizibile, dupa aceea, ele sunt inexplicabile!”

PS La inceputul lunii iunie, Jean d”Ormesson este invitat de Academia Romana sa vina la Bucuresti.

39 Responses to “Jean d”Ormesson, ”Saveur du temps””


  1. 1 ion adrian aprilie 3, 2010 la 11:22 am

    Tuturor ,
    Pasti fericit cu sanatate si indestulare !

  2. 2 Pali aprilie 3, 2010 la 11:47 am

    PASTE FERICIT tuturor !!!

  3. 3 madalina stanciu aprilie 3, 2010 la 11:50 am

    Intr-adevar d’Ormesson este un om de cultura foarte agreabil atat la citit cat si in aparitiile publice, poate putin mai pesimist decat de obcei in „C’etait bien” publicata acum vreo 5 ani cred. Mi se pare extraordinar modul in care renunta la rigiditatea tipica generatiei si clasei lui si adopta in schimb un stil tanar, mult mai potrivit Frantei moderne. Nu stiam nimic insa despre biografia lui si relatiile cu Romania, foarte interesant!
    Ganduri bune si un Paste Fericit, madalina

  4. 4 analist aprilie 3, 2010 la 12:07 pm

    @nastase
    Cred ca e timpul reflectiei, ceea ce s.a facut pana acum, ce trebuie facut pe viitor. Duritatea unor comentarii, in special la adresa celor care doresc o reconstructie in PSD, poate fi o veste buna pentru dv. Construit cu dorinta de a arata si alta fata a dv, blogul tinde sa devina o platforma a celor care pot induce reforma intr.un partid sufocat de ascensiunea non-valorilor. Metaforic, dv. incercati sa fiti un Seldon al PSD.
    P.S. Sper ca contele avea dreptate, cand vorbea de nastase, analist si cafeaua de dimineata.

  5. 5 Ghita Bizonu' aprilie 3, 2010 la 3:33 pm

    Da oare ciine despre cine declara : inteligenta nu scuza toate incarnatiunile asa cum frumusetea nu este o scuza pentru prostitutie ?!

  6. 6 theodora0303 aprilie 3, 2010 la 3:59 pm

    Domnule Adrian Nastase,
    Va urez PASTE FERICIT dumneavoastra, doamnei Nastase, familiei, celor apropiati si dragi.
    PASTE FERICIT cititorilor acestui blog!

  7. 7 Harabula aprilie 3, 2010 la 4:15 pm

    Iata jumatatea culturala a domnului Nastase care imi place (spre deosebire de o mare parte din jumatatea politica). Desi nu impartasesc admiratia domniei sale pentru Titulescu. Mie imi pare ca declaratiile conventionale ale unor personalitati privitoare la Titulescu domnul Nastase le interpreteaza ca expresia unei admiratii netarmurite. In acelasi timp am impresia uneori ca preocuparile sale culturale se axeaza spre periferia marii culturi.
    Dar alegera anumitor carti sau tablouri nu se deosebeste prea mult, ca logica, de alegerea femeilor.

  8. 8 plano10 aprilie 3, 2010 la 4:41 pm

    Ieri a fost ziua iubitului Traian Alio d`Or Basanolea!
    L-am serbat cu violet….de Ziua Patimilor…

    Pana in 2014 il gratiaza pe Catalin Voicu!
    Are nevoie de pile pe langa judecatorii de ICCJ.

  9. 9 Doru Coarna aprilie 3, 2010 la 4:47 pm

    @ analist:

    La care Seldon te gandesti, la cel al lui Asimov?

    Daca DA, sunt cu tine, bine ar fi.

  10. 10 Harabula aprilie 3, 2010 la 5:22 pm

    Din insemnarile lui Matei Caragiale:
    „Niciun zvon privind debarcarea lui Titulescu, se pare că ipochimenul e de neînlocuit. Izbuteşte să păcălească pe toată lumea, de la rege la ultimul gazetăraş, dar şi pe găgăuţii de la Geneva, învârtind două vorbe: éventualité et possibilité. Probează cu aste două vorbe diplomaţie înaltă, bună de ameţit pe un d’Ormesson, care-l consideră o personalitate. Vax.”

  11. 11 gabriel teodorescu aprilie 3, 2010 la 5:55 pm

    La Sarbatoarea Sfintelor Pasti lăsați sa coboare linistea si pacea, minunea Invierii lui Isus sa dainuie in inimile tuturor, sa va lumineze viata si sa va aduca renasterea credintei, a sperantei a bucuriei, cu bunatate si caldura in suflete.
    HRISTOS A INVIAT
    și Paște Fericit

  12. 12 Augustin aprilie 3, 2010 la 6:06 pm

    Tuturor, un Paste cu sanatate si bucurii, cu soare in priviri si primavara in inimi! Doamne ajuta!

  13. 13 maria aprilie 3, 2010 la 6:07 pm

    PASTE FERICIT SI FIE CA LUMINA INVIERII SA NE CALAUZEASCA PASII SPRE UN VIITOR MAI BUN.SA FIM MAI BUNI ,MAI UNITI SI MAI RABDATORI UNII CU ALTII.NUMAI ASA VOM REUSI..

  14. 14 G.P. aprilie 3, 2010 la 6:41 pm

    offfff-topic:
    Fie ca Lumina Sfanta a Invierii Mantuitorului sa ne aduca pacea mintii si linistea sufletului odata cu multe bucurii in viata de zi cu zi! Sarbatori Pascale Fericite!

  15. 15 pastel aprilie 3, 2010 la 7:09 pm

    Paste Fericit!
    Familiei Dv. multa fericire!
    Domnul sa aduca vremuri mai bune si pentru poporul roman!

  16. 16 Mélanie aprilie 3, 2010 la 7:14 pm

    Un monument al culturii franceze… Discursul rostit la Academia Franceza, din 18 martie-trecut, cu ocazia primirii D-nei Simone Veil va fi fost monumental:

    „C’est une joie, Madame, et un honneur de vous accueillir dans cette vieille maison où vous allez occuper le treizième fauteuil qui fut celui de Racine. De Racine, Madame! De Racine!”:

    http://www.academie-francaise.fr/immortels/discours_reponses/ormesson4.html

    Deci va veni la Bucuresti în iunie… am avut onoarea sa calatoresc acum câtiva ani de la CdG la Bucuresti alaturi de marele Jorge Semprún, membru al Académiei Goncourt: UN EUROPEAN convins, autentic, impresionant.

    P.S. Mr d’Ormesson are o fiica, Héloïse, care i-a mostenit pasiunea si talentul literar…(Les éditions Héloïse d’Ormesson) Quelle famille formidable!

  17. 17 George Serban aprilie 3, 2010 la 7:39 pm

    Un Paste fericit, alaturi de cei dragi! Zile frumoase, cu impliniri, cu succese!
    Cu aceeasi prietenie si … asteptare pentru ca este prea multa liniste in politica romaneasca.
    Sau, cu alte cuvinte, Romania este singura tara in care Puterea ataca si Opozitia se apara. Adica, inversul (din fericire, inca nu antonimul) democratiei.
    Dar sa nu amestec lucrurile. Ramane doar urarea.

  18. 20 Doru Coarna aprilie 3, 2010 la 9:58 pm

    (@) Dlui. Nastase si colegilor:

    SA AVETI LUMINA IN CASE, IN SUFLET SI IN GAND,

    UN PASTE FERICIT TUTUROR!

  19. 21 gala aprilie 3, 2010 la 11:28 pm

    Hristos a inviat!
    Paste fericit !

  20. 22 alice aprilie 3, 2010 la 11:47 pm

    Lomina din Lumina in case ,in suflete si-n ganduri,tuturor! Un Paste Fericit s-aveti!

  21. 24 catalin poalelungi aprilie 4, 2010 la 12:47 am

    Va doresc un PASTE FERICIT! Multa sanatate, rabdare, viziune! Hristos a inviat!

  22. 25 mgabim aprilie 4, 2010 la 3:51 am

    Christos a Inviat!
    Dumneavoastra, sotiei, copiilor, si familiei un Paste fericiri cu multe bucurii!

  23. 26 blogideologic aprilie 4, 2010 la 5:21 am

    Hristos a înviat !

  24. 27 Sibilla aprilie 4, 2010 la 6:50 am

    D-le AN,
    Sărbători Binecuvântate, Luminate, alături de familie şi toţi cei dragi, domniei dumneavoastră !
    Hristos a Înviat !
    Христос Васкрсе!
    stimă şi respect,
    Sibilla

    @tuturor colegilor,
    Hristos a inviat din morti
    Cu moartea pe moarte calcand
    Si celor din morminte
    Viata daruindu-le!
    (Troparul Invierii)
    Sărbători în Lumină, Binecuvântate, în tihnă şi linişte sufletească ! Doamne Ajută !
    Христос Васкрсе! – Hristos a Înviat !
    respecte,
    Sibilla

  25. 28 Ghita Bizonu' aprilie 4, 2010 la 7:51 am

    Adevarat a inviat !

  26. 29 blogideologic aprilie 4, 2010 la 9:06 am

    Isaac Asimov a murit de SIDA, la 6 aprilie 1992. A contractat boala prin transfuzie de sânge, în timpul unei operaţii pe cord, în 1983. Nu a ştiut, nu i s-a spus, dar de la el ne-a rămas o frază demnă de un scriitor care se respectă – „Dacă mi s-ar spune că mai am de trăit şase minute, m-aş grăbi să scriu cât mai mult şi mai repede”.

  27. 30 blogideologic aprilie 4, 2010 la 10:24 am

    @ Adrian Năstase
    Dacă-i vorba despre Seldon, Hari Seldon, personajul creat de Isaac Asimov, probabil că învăţătura lui de ordin politic în ceea ce vă priveşte s-ar putea rezuma la : “Feriţi-vă de homeopatie şi metoda Coué. Recurgeţi la arhetipurile culturale.” Pentru Hari Seldon, sursa principală de idei în crearea ştiinţei fantastice numită psiho-istorie era „legea acţiunii maselor”, altminteri legitate reală din chimia fizică. Se ştie că incredulitatea faţă de homeopatie este indusă de faptul că în respectiva terapie, datorită diluţiei extreme a soluţiilor, legea acţiunii maselor nu se mai aplică. În fine, să reamintesc că afinitatea chimică se defineşte cu legea acţiunii maselor. Dacă Hari Seldon instituie o analogie între mulţimile de molecule şi mulţimile de oameni, atunci îndrăznim să extindem analogia aceasta şi între afinitatea chimică şi arhetipurile culturale. Înainte de Carl Jung, la noi, Vasile Conta, exponentul ideologiei burgheziei româneşti radicale din secolul XIX, folosea deja ideea arhetipului cultural, desemnat însă de el cu sintagma “lege fatală”.

  28. 31 blogideologic aprilie 5, 2010 la 7:08 am

    @ Adrian Năstase
    Iată informaţii despre o carte ce ar fi bine să ajungă şi în România : “Délibérations des assemblées vénitiennes concernant la Romanie”, by Venice (Republic : To 1797) Publicat în 1966, Mouton (Paris) // Contribuţii: Thiriet, Freddy, ed. works: Délibérations des assemblées vénitiennes concernant la Romanie By statement: par F. Thiriet. // Colecţia: École pratique des hautes études, Sorbonne. Vie section. Documents et recherches sur l’économie des pays byzantins, islamiques et slaves et leurs rélations commerciales au Moyen Age, 8- Limba: French / Paginare: v. / LCCN: 66031691 / LC: JN5267 .A5 / OCLC: 530775 Subiectul: Venice (Italy) — Politics and government — 697-1508. Dar toate studiile “sur l’économie des pays byzantins, islamiques et slaves et leurs rélations commerciales au Moyen Age” sunt importante pentru istoria noastră ca Romania, care explică şi drumul spre Romania Neoacquistica deschis de Mihai Viteazul. Redau un excerpt legat de acest subiect, din cartea mea istorie acceptată spre publicare : +Lectura cu aflarea semnificaţiei a fost îngăduită pentru om. Maşina Turing, automatul celular, reţeaua neurală n-au fost dăruite cu atâta putere. Incontestabil de sorginte divină, cum ar putea altfel să fie incorporat Suflul ca suflet în lutul modelat de Creaţie ? În lectura umană, în citirea rumânului, cuvântul „venetic” are, – nu veţi putea nega aceasta ! -, o încărcătură de ciudă, de ranchiună multă, autentică, încât despre primul român ce l-a pronunţat s-ar putea zice, pe bună dreptate, că era ‚Xenofob’! Îmi place frazarea foarte „corect etică” a doamnei profesoare universitare Marta Petreu privitoare la „revolta inconştientului nostru colectiv, rău şi ranchiunos”. Într -adevăr, aşa s-au născut românii, din ‚Xenofobie’. Printr-o distincţie medievală, pronunţând cuvântul „venetici” fără creştinească iubire faţă de verii lor apuseni. Care-i motivul, aristotelica „explicaţie eficientă” pentru acea salvatoare şi definitorie încărcătură de experienţă ontică, sentimental negativă ? Ardeleanul Ion Budai-Deleanu (1760-1820) ţinea să îi reamintească românului că: “Venetici flămânzi de prin ostroave,/ Ţi-au răpit venituri, cu hrisoave.” Hrisovul incriminat este privilegiul comercial exorbitant în Romania acordat de împăraţii bizantini de drept divin Veneţiei, sub forma unui act Chrysobullos Logos din 992, privilegiu reînnoit apoi în 1082 printr-un alt Chrysobullos Logos către Veneţia. Ştim că Logos înseamnă „Cuvântul”. Aici înseamnă „Împăratul”. În româneşte, Chrysobullos se traduce în două feluri. Prima tălmăcire, preluare prea puţin schimbată, este „hrisovul”. Cam sub forma aceasta a fost preluat şi de englezi, „chrysobull”. Cuvintele se citesc aproape la fel! Chrysos înseamnă Aur. A doua traducere este „Bula de Aur”. După acea Bulă de Aur, Senatul Serenissimei republici maritime acordă o deosebită atenţie apărării intereselor cetăţenilor veneţieni în Romania. Există chiar o carte doveditoare în trei volume a lui F. Thiriet, intitulată „Regestes des délibérations du Senat de Venise concernant la Romanie”, publicată între 1958 şi 1961, conţinând extrase din acele dezbateri ale Senatului pe tema Romaniei. Sigur, F. Thiriet îşi ia toate distanţele cu putinţă, nu identifică, – nu facem nici noi greşeala! -, „la Romanie” cu „la Roumanie” : primul termen geografic este în realitate mult mai larg, înglobându-l pe al doilea. De la eliberarea capitalei bizantine a Italiei, Ravenna ocupată de longobarzi, –şi câtă vreme exista acea capitală, chiar Italia se mai putea chema Romania–, Veneţia suferise prefaceri interne enorme. Până în secolul IX, se putea spune despre galerele veneţiene că transportau mărfuri într-un comerţ medieval aleatoriu. Începând cu secolul X, aceleaşi galere veneţiene fac intensă cărăuşie pe mare în operaţiunile comerciale declanşate de primele tranzacţii ale capitalismului catolic. Max Weber, în lucrarea sa fundamentală despre etica şi succesul capitalismului protestant, trece sub tăcere faptul că acest capitalism din nordul Europei a fost doar imitator al capitalismului catolic din sud. Pe de altă parte, nu împărtăşim nici punctul de vedere extrem al istoricului rus „alb” Mihail Ivanovici Rostovtseff (1870-1952), care, plecând de la nişte analogii corecte între lumea imperiului roman şi căderea imperiului rus la 1917 (imperiu pe care Rostovtsteff îl înfăţişează subliminal ca pe „a treia Romă”), plasează începuturile capitalismului în expansiunea teritorială iniţiată de macedoneanul Alexandru cel Mare. Capitalismul european, credem, începe ca un capitalism al republicilor maritime din partea sudică a continentului. Dar succesele capitaliste bine ştiute ale Veneţiei şi Genovei nu ar fi fost posibile fără o invenţie venind de la Mecca : ‚Quirad’-ul. În lumea arabă dinainte de Mohamed, falimentul era urmat de sinucidere : I’tifad. Aşa că este complet falsă ideea că sinuciderea ar fi fost predicată de Islam. Falimentul, de exemplu pierderea pământului, se continua printr-o sinucidere rituală, acesta era un precept arab pre-islamic. Quiradul arab, combinând împrumutul cu parteneriatul, un contract ce nu era însoţit de penalizări disproporţionate pentru pierderi, a fost preluat de italieni sub forma ‚commenda’. Ordinul Benedictin au fost prima organizaţie europeană ce adoptă ‚commenda’. Dar nu trebuie să ne mirăm. Sfântul Benedict scrisese regulile de cultură organizaţională pentru ordinul său religios, inspirat din scrierile lui Ioan Cassian care incorporau un cod egiptean. Mai târziu acel cod managerial egiptean va fi preluat de cavalerii templieri şi de către masoni. Veneţia şi Genova adoptă şi ele quiradul. În „Neguţătorul din Veneţia”, atenţia lui William Shakespeare era focalizată peiorativ asupra evreului Shylock nu din motive de antisemitism, ci pur şi simplu pentru că acesta nu accepta regulile quiradului arabic, preluate deja de Europa ! După ce va fi vândută marfa din corăbiile lui Antonio crezute pentru un moment pierdute, Shylock însuşi se va alege cu un profit imens! Nuanţa de antisemitism din Merchant of Venice va fi adăugată abia de comentariul pe care îl face Victor Hugo : „Toi l’homme, tu te mets vite au diapason ;/ C’est toi qu’on trahit, toi qu’on fraude, toi qu’on livre ;/ C’est ta chair qu’à César Shylock vend à la livre,/ C’est ton sang dont Judas trafique, et c’est ta peau/ Que Ganelon brocante, ô genre humain, troupeau !”. Exact în acelaşi poem unde Victor Hugo îl învinovăţeşte şi pe prinţul moldav (subliniem că într-un text celebru, Istoria regelui Carol al XII-lea, Voltaire scrie în mod expres că teritoriul vechii Dacii este acum locuit de greci!), pe prinţul moldav Dimitrie Cantemir că varsă „lacrimi de crocodil”. În secolul X, Veneţia începe să practice intensiv commenda. Aşa se explică preocuparea accentuată a diplomaţiei republicii pentru obţinerea privilegiilor din Bula de Aur de la 992, unde este caligrafiat cuvântul „Romania”, ce se referea la un alt teritoriu decât Romagna italiană. „Romania” desemna toată aria intereselor veneţiene aflate dincolo de Adriatica, se referea la interese aflate în „Romania d’oltremare”. Şi pentru alţi italieni, Romania va deveni curând piaţă, cum arată „Pratica della Mercatura”, cartea florentinului Francesco Balducci Pegolotti. « Romania », principala valoare din viziunea pentru creşterea noastră ce urmează veacului fanariot, a fost mai întâi « rost din hrisoave » bizantine, intuiţia lui Octavian Goga este superbă! Ceea ce permite oricâte supralicitări discursive, căci pentru Bizanţ cerul, ca simbol de civilizaţie superioară, nu constituia limită intangibilă. +

  29. 32 analist aprilie 5, 2010 la 3:29 pm

    @Nastase
    Raspunsul lui blogideologic cu privire la paralela Seldon-Nastase imi aduce aminte de o prajitura care trebuie savurata pe indelete, pentru ca altfel risti sa ti se aplece si sa nu-i mai apreciezi farmecul.
    Revenind insa, cred ca dl. Nastase i.ar fi de folos sa schimbe obiceiul punerii pe lista a noilor sperante, implementata de M.G. inainte de realegerea sa in 2006, cu realizarea unui SEARCH prin organizatii nascuti intre 66-78, 1-2 facultati la stat, limba straina obligatoriu, fara functii publice/ politice importante.

  30. 33 Ghita Bizonu' aprilie 5, 2010 la 5:44 pm

    Salve Titus!
    tin a-ti atrag atentia ca Imperiul Bizantin era in mod oficial – cer scuze anticpita ptr eventualele greseli de ortografie – Basilea toy Romanoy si imparatu era basileuss toi Romanoy ( Imparatie si Imparat al Romanilor!).
    Imperiul Bizantin era – incadrul unei fictiuni legale – imperiul Roman si greculae se dadeau romani . Cestie preluata de turci – Ezrerum ori Rumelia .
    Nu este vorba de romanitate efectiva ( limba ) si de una legala ( asa cum popa Sile Toaca poate sustine oricand ca este roman – adica cetatean. Ma rog Sile asta nu vrea are alergie )
    Iar de zona Dunareana s-au ocupat genovezii .
    Si asa de la revedere mie imi plaxce mai mult cestoa aia cu nu lasa morala sa te impiedice sa faci ce trebuie !

  31. 34 blogideologic aprilie 6, 2010 la 2:49 am

    @ Ghita Bizonu’ spune: +Iar de zona Dunareana s-au ocupat genovezii .+
    În ultimul val de barbarie revărsat asupra Italiei, ocupaţia lombardă (568–774), Genova nu a suferit prea mult. De exemplu, locuitorii Italiei de nord terorizaţi de regele longobard Alboin s-au refugiat, –câţi au reuşit–, la Genova. Probabil că actul de cruzime cel mai notoriu comis de Alboin a fost atunci când a determinat-o pe soţia lui, Rosamunda, să bea din craniul tatălui ei, ucis de Alboin. Rosamunda s-a răzbunat mai târziu, comandând asasinarea regelui, după care s-a refugiat la Ravenna, oraş încă mai ‘roman’ ca Genova, ‘roman’ în sensul de ‚bizantin’. În anul 540, aproape de sfârşitul războaielor greco-gotice, generalul bizantin Belizarie ocupa şi Ravenna. Organizat de împăratul Mauricius, exarhatul din Ravenna a fost centrul puterii bizantine în Italia până la 751 A.D., când cetatea va fi ocupată pentru scurt timp de longobarzi. La acel timp, insulele Corsica şi Sardinia erau socotite ca fiind „africane” pentru că ţineau de exarhatul de Cartagina, organizat de acelaşi Mauricius. Cam vreo sută de mii la număr, longobarzii vor fi asimilaţi complet în Italia, dar memoria lor rămâne. Chiar şi numele eroului italian unificator Garibaldi (1807-1882) este inspirat de numele regelui longobard Garibald ( ?- 671). Pe timpurile stăpânirii lombarde şi carolingiene, vechile municipii romane s-au transformat în „comune”. Comunele italiene cer şi dobândesc de la prinţii şi baronii locali nişte ‘carte ale libertăţii’, sub semnul cărora începe noul capitol al democraţiei în Italia. Pilda comunelor italiene se va propaga, prin mijlocirea cruciadelor, în Europa. Cruciaţii englezi vor afla şi vor împrumuta de la italieni nu doar nume de sfinţi patroni, (Sfântul Gheorghe, la 1192), ci şi pilda ‘Cartei libertăţii’, devenită la 1215 Magna Charta, uniformizată pentru întreaga Anglie, nu doar pentru o singură comună. Influenţa comunelor italiene va conduce şi la Magna Charta din 1222 (Aranybulla sau ‘Bula de aur’) a ungurilor. În Italia papalitatea îşi atrage de partea ei ‘comunele’, adică ‘democraţiile urbane’. Papalitatea asigură astfel uniformitatea democraţiei în peninsula puternic fragmentată altminteri. Situaţia s-a perpetuat până în secolul al XIX-lea. Civilizaţia comercială a Genovei se îndreaptă spre bazinul Mării Negre, „ianavezii” mergând de-acum frecvent şi pe „drumul tătărăsc” de pe istmul baltico-pontic, absolut sigur în nişte condiţii de Pax Mongolica. Într-adevăr, trebuie să vorbim despre „pacea mongolică” numai în termeni reali. Numărul total de victime umane ale sângeroşilor mongoli într-o sută de ani de stăpânire în Eurasia este evaluat acum a fi fost numai o zecime din numărul negrilor ucişi de belgieni în bazinul rîului Congo! Embargoul papal de la 1291 asupra comerţului cu mamelucii explică pe de altă parte interesul viu al genovezilor faţă de itinerarul veneţianului Marco Polo prin imperiul mongol. Titlul jurnalului său: „Milionul”, dictat scriitorului Rustichello din Pisa (care mai este şi autorul unui ‘Roman al regelui Arthur’), se referă la opulenţa bogăţiilor existente la curtea lui Kubla Kahn din Xanadu. Trebuie să menţionăm într-un mod special faptul că Marco Polo şi Rustichello din Pisa au fost ţinuţi prizonieri de genovezi în faimosul Pallazzo San Giorgio, nu în temniţa Malapaga, plină de altminteri cu numeroşi ‚ianavezi’ de rând, pe nedrept categorisiţi de cronicarul moldav ca „talhari” (de altminteri şi tatăl lui Mihai Eminescu îşi alinta fiul zicându-i „talhar”!). Să mai spunem că Pallazzo San Giorgio fusese construit ca un ‘palat comunal’ în anul 1260, la iniţiativa ‘căpitanului poporului’ Guglielmo Boccanegra, arhitectura sa va fi oarecum imitată de constructorii genovezi care au înălţat un mic fort de apărare pe insula San Giorgio pe Dunăre, ce va da numele oraşului Giurgiu. Acolo unde Mircea cel Bătrân va strămuta capitala voievodatului. Vorbind despre vechi insule genoveze, adăugăm că după înfrângerea cetăţii Pisa la anul 1284 în bătălia de la Meloria, Genova devine stăpâna unică a resurselor umane ce le ofereau insulele Corsica şi Sardinia. Dintre cele două insule, numai Sardinia era bine acoperită de o reţea densă a drumurilor romane. Din Sardinia, Genova recrutează mult mai uşor oameni tineri, ţărani săraci pe care îi trimite în România. Unele dansuri cu măşti din Moldova seamănă uimitor cu dansurile din Sardinia. Să fie pură întâmplare ? Între 1321 şi 1331, comerţul genovez va fi redus ca intensitate, datorită luptei între partida Ghelfilor din comuna Genova, şi partida Ghibellinilor din Pera, suburbie la Constantinopol. Comunitatea genoveză din Pera ţinea cu împăratul german, vasalul Bizanţului. Să notăm că Romania istorică este guibellină, fiind bizantină prin definiţie şi tradiţie. Astfel, vedem că în feuda medievală dintre români şi maghiari este prezentă şi rădăcina unui conflict Ghelfi/Ghibelini. Soţia regelui ungur Ladislau I (1077-1095), Adelaida, era fiica unui duce Ghelf din Bavaria ; putem bănui deci că şi Ladislau I (Laslău Craiul) era Ghelf, deşi la acel timp nu exista un conflict între Ghelfi şi Ghibellini. Invitarea unei dinastii regale germane pe tronul României în secolul XIX se încadrează în această tradiţie de a fi în « partida guibellină ». Comerţul capitalismului italic se face în cele două sensuri, prin potenţare şi creare de cetăţi, cum bine observa Nicolae Iorga. În familia lui Mihail Kogălniceanu exista legenda că strămoşii mamei veniţi din Genova fondaseră Moncastro (Cetatea Albă). Iar în familia lui Vasile Alecsandri exista legenda originii lor veneţiene. Chiar Vasile Alecsandri declara în biografia de la 1865 : « Familia mea este originară din Veneţia. Străbunul meu, om cu inima îndrăsneaţă şi spiritul cavaleresc, veni în Moldova şi puse a lui spadă în serviciul ţării, se căsători cu o româncă şi deveni obârşia familiei Alecsandri ». Mutat în Italia, –ipoteză–, Mihail Kogălniceanu ar fi fost, probabil, chemat „commendatore”. Înţelepciunea de administrator îi venea lui Mihail Kogălniceanu de la arhetipul cultural matern? Atitudinea în stil „commendatore”, –posesorul noii arte manageriale–, va fi în Evul Mediu românesc model pentru stilul de cârmuire aşezată a celebrei zone de podgorii basarabene „Codrul”. La fel ca şi „căpitanul de Codru”, toţi „căpitanii de plai” erau în fapt gestionari medievali foarte chibzuiţi, cu mare promptitudine a deciziilor pentru ca roadele „plaiului” să fie preluate, într-un maximum de siguranţă posibilă pentru acel timp, de comerţ. Mi-e teamă că imaginea pe care ne-o dă Mihail Sadoveanu în „Neamul Şoimăreştilor” despre „căpitanul Mihu” este limitată, nu reflectă şi „adevărul economic” din istoria noastră. Instituţia medievală moldovenească a „căpitanilor” de plai sau de Codru seamănă extraordinar de mult cu instituţia republicană genoveză chemată „Capitani del Popolo”. Chiar şi alegerea domnului Ştefan cel Mare pe câmpul de la Direptate este dovada existenţei funcţionale a unei Carte a libertăţilor în Moldova. Şi este infinit mai posibil ca ea să fi „debarcat” venind pe mare de la Genova, decât să fi descălecat venind din Ungaria. Întrucât formarea istorică a Ungariei, şi vorbim despre Hungaria 1, a fost atât de puternic influenţată de Veneţia, iar formarea istorică a principatelor dunărene a fost influenţată de Genova, este posibil ca un conflict medieval între Veneţia şi Genova să aibă ca reflex conflictul din secolulul XX între Ungaria şi România, exploatat de Hitler şi Mussolini.

  32. 35 blogideologic aprilie 6, 2010 la 3:32 am

    @ Ghita Bizonu’
    Denumirea Imperiului bizantin era de fapt Romania. Abia în Epoca Luminilor, Montesquieu, Voltaire şi Gibbon înlocuiesc ideea de Romania cu aceea de Bysance, într-o ideologie anti-Romania ce aserta, cu prea mare trufie, superioritatea civilizaţiei Occidentului faţă de civilizaţia din Romania Orientală, în primul rând civilizaţia ariană din ‘Romania timpurie’ a secolelor IV, V, VI. Dar în Occidentul European se dezvoltă acum o mişcare culturală pro-Romania, contrară ideologiei anti-Romania promovată de Montesquieu, Voltaire şi Gibbon. Citez dintr-un studiu: +Montesquieu used the word „Byzantine.” The word „Byzantine” denoted the Empire and connoted its supposed characteristics: dishonesty, dissimulation and decadence. The English scholar Edward Gibbon in his Decline and Fall of the Roman Empire treated the Empire after the sixth century as an epic of unrelieved degradation and corruption. The people who lived in the „Byzantine Empire” never knew nor used the word „Byzantine.” They know themselves to be Romans, nothing more and absolutely nothing less. By transferring the Imperial capital from Rome on the Tiber to the New Rome on Bosphorus, dubbed Constantinople, the Emperor Constantine I had transferred the actual identity of Rome to the new location. Long before Constantine I, the idea of „Rome” had become dissociated from the Eternal City on the Tiber. For a Roman meant a Roman citizen, whereever he lived. Before the Imperial period, in 89 BC, a Roman law had granted Roman citizenship to people throughout Italy. Afterwards, citizenship became extended to an increasing number of people in different parts of the Empire. In 212, Emperor Caracalla declared all free persons in the Empire to be Roman citizens, entitled to call themselves Roman, not merely subject to the Romans. Within a few decades, people begin to refer to the entire Empire less often [in Latin] as „Imperium Romanorum” [Domain of the Romans] and more often as „Romania” [Romanland]+

  33. 36 Ghita Bizonu' aprilie 6, 2010 la 5:11 pm

    Salve Titus !
    fara misto eruditia ta m-a cam turtit . Insa am impresia ca a trop vouloire demontrer …. mergi in zone nesustenabile . Adica ce se pot explica mai vulgar .
    De ex capitan de plai , codru are mai degraga o legatura cu caput – cap . De fapt aceaisi origine o are si caporalu !
    Magna Charta (numele ) are mai degraba la baza dominarea latinei ca forma de expresie oficiala – si pana la comune a fost mai degraba expresia libertatilor baronilor . Iar libertatile comunale sunt libertati ale unor seniorii colective ( adica orasenii erau „toparlani” ori „mocofani” individual insa orasul lor era echivalat unui mare senior . De zici seniore colectiva , comunala ).
    Alegerea domnului Ştefan cel Mare pe campul de la Direptate ar avea legatura mai mare cu vechile traditii gentilice cand seful ( basileau, rex , konig , cneaz ) era proclamt de razboinicii ( care constituiau poporul cu drepturi ctatenesti) si aduce nitel cu unele procalamri bizantine .
    Alegerea lu Carol von Hohenzolern-Singmaringen nu cred ca are d-e aface cu vreun spirit ghibelin propriu zis , chiar daca fanatsma colectiba a spatiului este imperiala. Tocmai luasera plasa cu Philip al Flandrei care multumise ptr onoare . Asa ca le trebuia neaparat un print bine inrudit si aflata intr-o stare ca sa nu ii permita refuzul unei asemenea „plesti” ( citez pre tanaru Paleolog ) . Carol nu isi putea permite sa refuze „avansarea” si mai era si inrudit cu Napoleon III . Norocu locotentei complotiste ( insa is-a facut norocu cu mana proprie ! )
    Ghlefi si ghibelini. Da caftu intre ei a fost bun. Insa crez ca este mai degraba exterior mostenirii bizantine . Papa in epoca aia era cam alesul acelorasi familii romane …. cestie ce cred ca motiva pe multi sa prefere imparatul de apus.
    Si scuze doar din plictiseala completez – ptr altii – referirile la cum s-a ajuns la Bizant ca denumire generica ( de uz general ) . Sute de ani imperiul de la Constantinopol a sustinut ca el este unicul si adevaratul imperiu roman ( avea dreptate !) si a privit proclamarea Sf Imperiu Romanade Natiune Germana ca pe o uzurpare , acordand celui din vest doar titlul de Caesar ( Kaiser ). Fiindca in nomenclatura bizantina imparatul era Augustus, mostenitorul sau Caesar si nu stiu din ce moment apare un Protosebastor intre precedentii 2 . Deci Augustul il recunoaste si nu prea pe Kaiser – adica il recunoaste de facto da cu grad mai mic ( ceva precum general cu 3 stele catre general cu 2 . Asta e ptr juni ca in leatu meu este gnl colonel signl locotenent ) . Si oricat de stamtorat isi tine nasu pe sus . Culmea, ultimu caz oriental de excluzism contatinopolitan ii apartine lui Soliman Magnificul care preia polologhia bizantina si pana sa se incurce cam rau cu persanii Kaiseru cCarol Cvintul iscaleste politicos „rege al germanilor” !
    mai tarziu odata cu aplecarea ( tarzie )catre istorie , cultura si curatenie ( cautati date despre Henry IV si preafrumoasa Margot ot vVlois !!! jegosi e putin spus ! ) a alora din vest si fiindca nimeni nu-i mai punea la pct ei devin adevartaii romani inclus dpv politic si apare cu necesitate numele de imperiu bizantin . Si bine-ntels preiau acuzatile stamosilor lor franci, burgunzi de bizantinism ( adica intriga subtila fata de tradarile vulgare ale inantasilor lor ) decadenta ( tebuie astepatata a 2a jumatate a sec XIX ca clasele superioare ocicdentale sa aprecieze cu adevarat apa si sapunul SI NU GLUMESC ! ) samd. Cam in felul in care unii ne-ar considera pe noi doi cam un pic perversi ( pai in loc sa ascultam manele si sa ne batem nitel muierile ne tinem de prostii ! Perversi zau asa !! Sau precum gazda noastra care in loc sa-si ia 2 Maybachuri colectioneaza … ce ? Tablouri ?! Asta este decadentata !!!). Cand unii s-au acomodat cu sapunu si cultura au inceput sa priveasca spre Bizant mai altfel …
    Si la mica barfa – cea mai bizantina putere a ultimilor 200 de ani a fost Anglia . DPV politic – prea multe interese, prea multe angajamente, prea putine capacitati .

  34. 37 blogideologic aprilie 7, 2010 la 1:42 am

    @ Ghita Bizonu’ spune: +cea mai bizantina putere a ultimilor 200 de ani a fost Anglia+
    Este adevărat. Asta pentru că avea drept model Veneţia pentru construirea unui imperiu maritim. Iar Veneţia …, primul etaj (ca să nu zic parterul) la vechile palate din Veneţia era construit după model bizantin. Avea o bucătărie mare, unde se gătea continuu, model bizantin preluat şi de mănăstirile noastre, cuhnea, ca să nu mai vorbesc despre casele boiereşti. Cuhne de mănăstire veche am văzut, dar nu şi de casă boierească. În fine, când eram copil, am văzut cu ochii mei interioare de case ale burghejilor alungaţi. Erau fabuloase, construite în stilul Art Nouveau, Charles de Gaulle le aprecia foarte mult. Dar a venit clasa muncitoare (nu „aristocraţia muncitorească” de care se temea şi Lenin) la putere, şi a distrus totul. Nici acum lucrurile nu s-au schimbat.


  1. 1 PASTE FERICIT ROMANILOR! « Hai ca se poate! Trackback pe aprilie 3, 2010 la 6:09 pm
  2. 2 Dacă-i vorba despre Seldon « Blog ideologic Titus Filipas Trackback pe aprilie 6, 2010 la 11:05 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

%d blogeri au apreciat: