Un congres cat o revolutie?

Ieri l-am citat pe Churchill. Azi imi amintesc o vorba inteleapta a lui Bernard Shaw, pe care vreau sa v-o redau aici: “Singurul om care se comporta rational este croitorul meu; imi ia masurile de fiecare data cand merg la el. Ceilalti folosesc mereu masurile vechi si se asteapta ca eu sa ma potrivesc in continuare cu ele”.

Nu am croitor personal (fac precizarea ca sa evit din start orice comentarii ale unor amatori de senzationalism monden – si poate si vreun sechestru pe sifonier). Dar citatul asta mi se potriveste si mie, si PSD-ului. Si cine nu-l intelege, va continua sa greseasca atunci cand ne judeca. Vremurile se schimba, iar un partid puternic isi conserva forta daca stie cat sa pastreze si cat sa innoiasca in identitatea sa.

Am parcurs un Congres care, intr-o zi si o noapte, a cuprins parca toata frustrarea si zbaterile din ultimii 5 ani. Cu entuziasmul dat de mesajele de schimbare transmise, cu dezgustul provocat de evenimente care, acum 5 ani, nu le-am fi crezut posibile, cu presiunile si manipularile care au facut ca deznodamantul sa fie atat de mult amanat.

Am vazut la congres confuzie, teama de viitor, teama de prezent, dorinta de lupta, determinare, nesiguranta, dezamagire, speranta, chiar si ura. Dar din toate aceste fragmente am reconstituit imaginea foarte clara a unui partid pregatit de reconstructie. De o revolutie  ar spune unii, chiar daca am intarziat prea mult sa luam decizia de a o declansa. Toate aceste senzatii sunt forme de energie. Si toate pot fi stranse impreuna, intr-un flux comun, ordonat, controlabil, eficient. Adica putem reinvata sa muncim impreuna si putem reincepe sa rostim cuvintele acelea care, intre timp, si-au pierdut prospetimea si suna demagogic, dar care fac parte din fibra oricarui partid serios: solidaritate, echipa, proiecte, impreuna, rezultate.

Spre deosebire de predecesorul sau, Victor Ponta stie ca a dori controlul total al unui partid tot mai mic si tot mai dezbinat este inutil si pentru lider, si pentru partid. Si sper ca este pregatit pentru urmatoarea etapa: aceea in care PSD lasa in urma nehotararea, razboaiele civile, lipsa de directie, fraternizarea cu inamicii, neseriozitatea, impostura, scandalurile. Adica masurile cele vechi, care vor incepe, treptat, sa nu ni se mai potriveasca.

Astept sa lucram impreuna pentru a ajuta acest partid sa redevina cel mai puternic din Romania. Sunt si eu curios sa vad cate din sperantele pe care ni le punem, pana la urma, cu totii in Victor vor fi confirmate. Am increderea ca a depasit stadiul de “promisiune” si va confirma ca este liderul unei noi etape a istoriei noastre.

116 Responses to “Un congres cat o revolutie?”


  1. 1 diogenecainele februarie 22, 2010 la 7:49 am

    Sper sa aiba cele necesare sa scoapta partidul la suprafata. Pana una-alta Ponta e o pagina alba, care ramane sa fie scrisa. Habar n-am, poate sa reuseasca, poate sa nu reuseasca.

  2. 2 analist februarie 22, 2010 la 7:53 am

    @nastase
    As mai adauga dorinta de supravietuire. Multe personaje de la congres, puse in functii, in parlament de Geoana, personaje ce au calcat in picioare principiile umane in general, impotriva carora ne.am aliat toti aici, inclusiv dv., la aflarea rezultatului, s.au grabit sa.l felicite pe noul presedinte, trecand cu arme si bagaje in cealalta parte. Nu sunt adeptul unei razbunari, dar macar cer o reparatie morala pentru toti oamenii adevarati, corecti si cinstiti care au avut de suferit. Unii s.au retras din partid, altii au preferat sa ramana simpli membri. Lor, celor necunoscuti, ar trebui dl. nastase sa le dedicam ceva pe blog.
    @membrilor PSD
    Am incercat pe blog sa acreditez ideea unei schimbari. De ce aici? Pentru ca in teritoriu, organizatiile sunt confiscate de nonvalori. Ma adresez celor care in sufletul lor tin la tara aceasta. Atata vreme cat existati voi speranta exista. Speranta ca romania va fi a romanilor.

  3. 3 Sakin1985 februarie 22, 2010 la 8:18 am

    Foarte buna comparatia cu spusele lui Bernard Shaw;)… Sa speram ca Ponta va fi ‘croitorul’ partidului…

  4. 4 ORASAN IOAN februarie 22, 2010 la 8:18 am

    Acum cand guvernul statului ajuns la putere intr-un mod ciudat si nedemocratic,apar destul de multe intrebari,dar cred ca cea mai esentiala se refera la faptul daca aceasta putere reprezinta interesele reale cetatenesti,in lungul mandatului sau Traian Basescu a tot solicitat alegeri anticipate,acum cred ca PSD poate intreba membrii de partid si sustinatorii daca se poate merge pana la alegerile anticipate pentru inlaturarea puterii atat de daunatoare poporului,esential este ca propunerea sa fie sustinuta de cei multi astfel incat Basescu si ai lui sa aibe frisoane la glasul poporului.Felicitari pentru noua cale aleasa de partid.

  5. 5 M.Voicu februarie 22, 2010 la 8:30 am

    În definiţie, partidele politice contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetãţenilor în respectul Constituţiei (suma din Art.8), deci prin gradul de INTEGRARE A NEVOILOR SOCIALE SOLVABILE. Altfel, e ca un sindicat care nu se preocupã de productivitatea muncii, sau ca un ”padrino” interesat doar de profitul instant, siluind celelalte sectoare ale societãţii şi guvernarea însãşi dupã ”MÃSURILE CELE VECHI” – care au accentuat dezechilibrele.

  6. 6 Ioanid PSD-istul februarie 22, 2010 la 8:52 am

    Pandele- Vanghelie,diversiunea –Ponta Presedinte!

    Episodul I

    Timp de o saptamana Pandele devine portavocea tuturor celor care sunt contra Vanghelie-Geoana.

    Cristian Tudor Popescu (Gandul 22-02.2010): Iesirea eminentei fumurii Vanghelie la lumina a decis rezultatul! “De fapt rezultatul alegerilor a fost,dupa parerea mea,stabilit de balciul Vanghelie-Pandele”spune CTP.

    Ion Iliescu –Pandele are dreptate.Nu a fost suspendat statutar.

    Vanghelie ia cuvantul la Congres dupa atacurile lui Pandele si pentru prima data toti delegatii la congres huiduie copios.Delegatii simt de acum ca nu mai sunt singuri.Pot spune cu voce tare cine este Vanghelie.

    Episodul II

    Pandele va ataca la baioneta in continuare.
    Va da in Vanghelie si oamenii lui din BPN.
    Vanghelie va reactiona.

    Ori demisia ori vor fi debarcati “statutar”

    Episodul III

    Pandele preia Organizatia de Ilfov
    Giurgiu si Calarasi vor scapa de jugul Vanghelie
    Adrian Nastase devine Presedintele Organizatiei de Bucuresti!
    Ponta este adulat pentru ca a eliminat “bacteria” Vanghelie.

    Final

    Vanghelie va fi incercuit in sectorul 5

    Publicul extaziat cere continuarea.

  7. 7 Criticos februarie 22, 2010 la 8:59 am

    Ceea ce i-a lipsit din start lui Geoană a fost un proiect pentru acţiunea partdului; în locul acestuia a urmărit cu tenacitate „fidelizarea” conducerilor stârnind dihonie şi frustrări pretutindeni. Asta a fost celebra „reformă” cu care se lăuda pe la Realitatea vântoasă, că nu-i mai uit iritarea infatuată dintr-o emisiune când a declarat ceva de genul „cât am muncit la reformarea partidului ĂSTA (expresie reprezentativă pentru atitudinea lui!) mi-a scos peri albi” Să nădăjduim ca Ponta se va orienta spre un proiect de acţiune.

  8. 8 lejournaldecorina februarie 22, 2010 la 9:03 am

    felicitari, domnule Nastase si succes. organizatia de la Cluj mai primeste membri?

  9. 9 contele februarie 22, 2010 la 9:12 am

    Are cineva vreo idee despre ce se întâmplă cu Instalatorul ? De aici a plecat în pripă , blogul lui a fost închis . Măcar de ne-ar fi spus înainte să dispară ce-a făcut cu acea întâlnire importantă .
    Instalatorule , oriunde te-ai afla , echilibrul şi diplomaţia să fie cu tine !

  10. 10 Al. februarie 22, 2010 la 9:13 am

    Buna ziua,domnule Nastase[mentorul priceput al domnului Ponta].Dati-mi voie sa-mi exprim bucuria ca a castigat domnul Victor Ponta,dar si tristetea de a vedea si multi alesi in BE -PSD,a unor ,,naravasi”politicieni,dar……..ramane de vazut ce masuri sociale,;ce program si doctrina va avea acest partid[curatat de uscaturi,pesedisti ,,parati”,care fug pentru ,,CIOLAN-nul „AFUMAT mai precis stricat de la putere,asa-zisi ,,independenti,dar acest grup este ..TOTAL PORTOCALIU”.]Sincer,uerz succes si intelepciune noii conduceri a PSD-ului;_”UNITATE ,FORTA,ECHILIBRU”!S-auzim si de bineeeeee!Cu respect!

  11. 11 adrian februarie 22, 2010 la 9:26 am

    ma bucur pentru alegerea, sper eu inspirata, a delegatilor de la Congres si cred ca a venit momentul in care, cei ce ne mai indoiam ca in acest partid exista lucruri dinainte stabilite, sa ne implicam activ in viata de partid. totodata vreau sa va multumesc domnule Nastase
    PS Am speranta ca varianta electronica de inscriere sa functioneze, daca nu,ma voi adresa cu cerere scrisa organizatiei sect 6

  12. 12 George februarie 22, 2010 la 9:30 am

    Felicitari, ati castigat ( am castigat). Nu ma refer la impartirea puterii… Nu intereseaza pe nimeni ce castiga unul sau altul care accede la putere…
    Pe mine personal ma inetreseaza ca Romania sa castige . La ora actuala nu mai exista apartenente politice pe baza de ideologii… S-a demonstrat ca ideologiile se pot schimba peste noapte in functie de interese …

    Felicit PSD pentru cea mai buna miscare . Avem nevoie de oameni competenti si dinamici. De oameni care pot sa priveasca dincolo de „cascaval”. Aveti un vot de incredere din partea mea , care va fi sustinut si la viitoarele alegeri.
    Avem nevoie de alternative la vot, nu putem vota la nesfarsit aceeasi oameni .

  13. 13 olimpiu februarie 22, 2010 la 9:32 am

    osre chiar este liderul unei noi etape un tanar care isi doreste parlament unicameral ca Basescu????
    voi urmari curios evolutia PSD. PSD si PNL sunt ultimile bastioane politice in calea spre dictatura in care paseste in ritm cadentat regimul Basescu si sleahta lui. se va reface FSN la guvernare ca in 2008 sau in 2012 se av pune punct guvernarii portocalii????

  14. 14 Harabula februarie 22, 2010 la 9:39 am

    Va faceti iluzii domnule Nastase.
    Niste oameni care sunt capabili sa monitorizeze mai multe zile un coleg de partid (Cristian Diaconescu) pentru a-l santaja sunt irecuperabili.
    Oameni asemeni lui Geoana si Vanghelie trebuie eliminati dintr-o constructie cu oarecare curatenie ideologica.
    Ce schimbare in partid vreti? Cu Andronescu? Ca sa vorbim despre cea mai agreata.

    De multe ori, un amanunt, o vorba necontrolata, un gest, pot trada caracterul omului.
    Asa cum am mai spus pe acest blog, Geoana mi-a trezit suspiciuni cand a povestit ca, in perioada cand era la New York, venind Constantinescu la putere, nu mai stia daca va mai fi ambasador. Atunci nevasta-sa s-a dus la o vrajitoare ca sa-i afle viitorul. Au urmat cele ce la stiti.

    Ati ascultat-o pe nevasta lui Ponta? „Am trecut de la agonie la extaz, ne-am rugat…” Sa te rogi ca sa devii presedinte al unui partid social democrat dovdeste, daca nu perversitate, sigur ambiguitate morala.

    Pentru Ponta,cel mai greu îi va fi sa-i suporte pe cei care l-au sustinut, decat pe adversari. Este greu sa fii mereu recunoscator si lui Nastase si lui Mitrea si lui Mazare si in acelasi timp sa fii ginerele lui Sarbu…
    Dar, sub acest aspect putem fi linistiti. Cine a suportat un divort, poate scapa usor de un prieten.

  15. 15 Neagu George februarie 22, 2010 la 9:39 am

    Pacat, domnule Nastase, ca nu ati avut taria sa va prezentati cuvantul, excelent pregatit. Nu va inteleg dece, uneori, va delasati? Trebiua PUS DEGETUL PE RANA, nu oblojindu-o. Si asa, operatia s-a facut doar pe jumatate. In randul vicepresedintilor au ramas numerosi NE-SOCIAL-DEMOCRATI, luptatori dupa functii, lipsiti de competenta si de caracter, care vor continua sa saboteze partidul. Astfel, domnii Nita, Vanghelie, Toma si alti cativa. Sunt, desigur, bucuros ca a fost inlaturat tradatorul- prostanac, dar, este insuficient. Daca va tineati cuvantarea, altfel ar fi fost alesi vicepresedintii. In ce ma priveste, va asigur ca voi demasca continuu pe acest impostor si increzut, Vanghelie si sper sa nu mai fie ales primar la 5.

  16. 16 misterb februarie 22, 2010 la 9:40 am

    Da interesant rezultat. ponta e un OM.. mai are o armata de vici….care majoritari sunt cu Geoana. Asta se mai poate schimba stim ca multi se dau cu puterea asa ca…..insa Vanghelie…. e batos…. In rest mult succes in continuare……Cat despre invins……nu merita nici macar o fraza….
    Uneori ma intreb ce o fi in capul lui Cristi D….. din pacate nu i se potriveste rolul de papusar ci numai cel de papusa..

  17. 17 Casa Stirilor februarie 22, 2010 la 9:43 am

    De fapt, Ponta are de astazi responsabilitati maximale, responsabilitati esentiale pentru Romanaia.

    Democratia din Romania a fost desenata cu stanga si dreapta, cu putere si opozitie, poli de putere care de cele mai multe ori s-au dovedit pe cat de inegali, pe atat de predispusi inversarii atat ca pozitie dar si ca pondere. Realitatea ne demostreaza ca aceasta chimie, sub scuza emanciparii, reformarii si a altor prafuri etnobotanice, se poate modifica. Daca la un moment dat, polul puterii devine mult prea .. puternic iar cel al opozitiei .. devine mult sub limita de stabilitate de slab, atunci chimia democratiei romanesti se modifica. Nimeni nu poate anticipa daca aceasta schimbare de chimie nu va determina schimbarea de cicluri politice sau chiar schimbarea geografiei politice de pe la noi.

    Revenind la importanta momentului, inclin sa cred ca cineva, chiar si-a propus sa scoata in ultima secunda PSD ul de cuf…din vartejurile in care nu se mai descurca. Nu va ascund ca mi-am imaginat ca PSD trebuie sa dispara. Ei bine, nu este asa, Romania fara PSD, pare sa semene cu un diabetic fara insulina. Asa se face ca Romaniei, I s-a dat in ultima secunda insulina.

    Devenirea lui Ponta, chinuita si cu strans din fese, pare sa fie garantia ca Romania nu va aluneca in haos. Ce inseamna haos? Inseamna o stare de fapt in care politic se instaureaza dictatura iar la nivel social se instaleaza anarhia. Este poate forma suprema de rau, in care o tara se poate ineca. Acum, pericolul pare sa fie evitat.

    Concret, politicul din Romania, este dictat si controlat de PDL, Traian Basescu si cateva verigi ale serviciilor, dispuse sa se implice in povestea asta. Cum nici Traian Basescu n-a putut sa acopere institutional nevoile acestei tari, cum PDL s-a dovedit mult prea nepregatit sa guverneze singur si cum serviciile prietene lui Traian Basescu n-au rezolvat problema, daca insasi serviciile n-au fost in stare sa inchege o dreapta cumintita de structuri, puterea excesiva executiva s-ar fi putut manifesta aproape exclusiv asupra structurilor de forta si de exercitiu. Restul de societate, oamenii, au riscat sa se afunde in anarhie, in jafuri, in crime si desfrau – toate acestea pentru ca executivul n-a avut vreme sa se ocupe de romani. Totul din suficienta si “fara de grija”. Prin repornirea organismului de stanga, Romania are garantia ca pe termen mediu, ne mai putem bucura de democratie in sensul larg. Aici e vorba despre un PSD care trebuie in primul rand sa isi sporeasca imunitatea si mai apoi un PSD care sa isi permita sa loveasca viguros cu ambii pumni in masa.

    Dincolo de cele de mai sus, PSD trebuie sa isi asume si rolul de paznic al suveranitatii acestei tari. In Romania, pentru larghetea guvernarii, dreapta prietena cu Presedintele, a fost nevoita sa se roage in genunchi in fata UDMR, pentru constituirea unei majoritati. UDMR stiind cu cine sta de vorba si mai ales ca o asemenea pomana se intalneste destul de rar, cere si obtine pe ma-sa si pe ta-su – toate in detrimentul suveranitatii acestei tari.

    Un PSD puternic, va putea sa strige din toti plamanii ca in Romania lui 2010, sanatatea, buna parte din transporturi, ANAF, cultura (cine dracu a mai pomenit) si multe, mult prea multe zone de esentiala functionare a tarii, sunt astazi date de Basescu, maghiarilor.

    Poate n-ar fi atat de rau daca improspatata conducere a PSD, ar invita formal si institutional ca lideri ai PSD din Transilvania, sa manifeste supraveghere pentru Romania, din sediul de la Kisseleff.

    Imi pare rau ca trebuie sa recunosc, dar dupa congresul de ieri, am retinut doua aspecte – pirandele venite pe bani la usa forului suprem al PSD si o vorba de duh : Cel mai mare rau pentru un partid politic, este sa nu fie luat in serios – ridicolul este cel mai mare dusman al PSD!

  18. 18 claudiu februarie 22, 2010 la 9:43 am

    Deşi regret faptul că nu aţi candidat, mă bucur că a câştigat echipa dumneavoastră. Era timpul ca PSD să devină ceea a fost pe vremea când eraţi prim-ministru. Sper, de asemenea, ca Victor să nu uite să promoveze tineretul, să-şi continue proiectul început pe vremea când era preşedinte TSD. Mă simt de parcă m-aş fi renăscut. De o vreme încoace, viitorul părea cam în ceaţă. Făcând revista presei dimineaţă, am constatat că au şi apărut deja pupincuriştii din teritoriu. Au votat Geoană, dar acum se laudă că au votat PONTA. Sper ca astfel de viclenii să nu mai ţină. A venit timpul să fie ascultată şi vocea noastră, a tinerilor. Doamne ajută! Hai VICTOR!

  19. 19 costibrincus februarie 22, 2010 la 9:45 am

    D-le presedinte Nastase,

    Nu stiu cat este de adevarat ceea ce scrie aici:

    http://www.inpolitics.ro/balcanism-doar-o-zi-si-l-au-uitat-pe-geoana-art54026.aspx#

    Stiu doar ca dvs. aveti o astfel de experienta neplacuta produsa, culmea!!!, chiar dintre unii care azi fac acelasi lucru.

    Nu intru in amanunte, nu detaliez, spun doar atat: Parca nu asa trebuie sa ne comportam. Parca nu asa trebuie sa fim…

    In fine, .. e doar politica, si cum politica e ……, nu se pot adauga prea multe!

    Succes in tot ceea ce intreprindeti!

  20. 20 contele februarie 22, 2010 la 9:46 am

    Ehei , dacă A.N. candida şi câştiga alegerile pentru preşedenţia PSD să fi văzut ce trafic înregistra blogul ăsta . Toată lumea se înghesuia să-l felicite şi să-i dea sfaturi . Ce efervescenţă ar fi fost !
    Pe lângă felicitări , toţi ar fi avut senzaţia că împart puţin din putere cu A.N. pentru că nu-i aşa , noi suntem consilierii d-lui ? Ce poate fi mai incitant decât transformarea dintr-un anonim cetăţean ( mai ales dacă ai un şef sau o nevastă imposibilă ) într-un actor major al politicii de mare anvergură ?

    Câţi dintre noi ne vom muta pe blogul lui Ponta ?

    Domnule Năstase , într-un fel , blogul NOSTRU ( că demult nu vă mai aparţine ! ) e dezamăgit . NOI am ratat preşedenţia PSD . De data asta vă iertăm dar cu o singură condiţie . Nu trebuie cu nici un chip să RATĂM (NOI ,bineînţeles ) Preşedenţia României ! Nu admitem scuze . Scuzele , circumstanţele sunt pentru învinşi . NOI , BLOGUL , suntem NIŞTE învingători ŞI AŞTEPTĂM ca d-stră să nu ne mai înşelaţi aştepările . Când spunem noi ” JUMP ” ne aşteptăm să fie „JUMP „.

    CE NE-AR MAI PLACE NOUĂ SĂ PUNEM PRIM-MINISTRU ! Eu chiar o să încep o listă cu potenţialii miniştri după ce veţi ( VOM ) câştiga alegerile prezidenţiale .
    P.S De mâine vrem să nu-i mai vedem pe Vanghelie şi Oprişan in conducerea partidului . Vă rog să vă ocupaţi urgent de asta . Blogul VĂ CERE !

  21. 21 Uncetatean cu drept de vot februarie 22, 2010 la 9:49 am

    Intr-unul din sondajele PSD in timpul campaniei electorale am spus ca mi-as dori sa vad mai multa competenta in politica.
    Ar trebui sa se fac un criteriu standard de selectie a celor care acced in funcii de ministru , parlamentar sau candidat la presedentie. Daca pentru un post de secretara se cer clificari, studii superioare , experienta..etc cu atat mai mult si in functii vitale de stat ar trebui sa se ia in considerare gradul de calificare si competenta al candidatului
    Poate vor face niste cursuri sau o scoala …. Este penibil cand un cetatean ,sa ia ras un ministru sau un parlamentar pe baza de cultura generala, mai ales cand respectivul nu cunoaste chestiuni elementare esentiale pentru functia sa…

    Urmariti va rog, interviul de la TVR 1 cu Ministru Agriculturii legat de noile pesticide omologate in Romania. Nici nu stie despre ce este vorba . Este pe langa , cu totul…
    Ca sa nu mai spun de atatea produse toxice importate din exterior. Ce s-a intamplat cu productia agricola autohtona pentru care facem imprumuturi externe?

  22. 22 amycommunications februarie 22, 2010 la 9:54 am

    Corecţie gramaticală: Bună dimineaţa, stimat domn! Nu ştiu dacă dumneavoastră sunteţi acel care vă administraţi siteul în totalitate-aşa ca mine(din păcate) deoarece nu mi-aţi răspuns niciodată aşa cum a făcut-o doamna Corina Creţu d.e. Viaţa mea însă a fost şi este însă lipsită de acea dreptate justiţiară şi mai ales foarte pragmatică care îmi şi ne şi vă este atît de necesară(fie că majoritatea nu înţeleg subtilităţile mele şi mai ales nu înţeleg diplomaţia dumneavoastră şi al domnului Ion Iliescu)şi împlinesc curînd, 31 ani(vă las pe dumneavoastră să trageţi concluziile). În spiritul promisiunii pe care i-am făcut-o dlui Ion Iliescu, permiteţi-mi să îmi folosesc ‘diplomaţia’ mea de tip american, dîndu-vă un citat din ‘La vie d’un homme inconnue’ de Andrei Makine: ‘Un interviu cu doamna Putin: ‘Femeile trebuie să prefere un croitor personal, ca să nu întîlnească la o serată o invitată purtînd aceeaşi rochie de Yves/Saint Laurent’*eu prefer Gucci, Versace şi designerii americani şi, pe măsură ce îmbătrănesc, scheletul meu exact ca al oricărui altuia, deci pe care se prind muşchii este normal că îşi schimbă soliditatea şi forma.. vedeţi în ce situaţie mă aflu, adică!!

  23. 23 Dinu februarie 22, 2010 la 9:57 am

    Felicitari pentru alegerea D-nului Victor Ponta, aceasta este adevarata atitudine pentru viitor, sa dam generatiei tinere posibilitatea de a avea un model. Ei trebuie sa vada ca fiecare generatie pot sa-si exprime ideiile, pot avea un conducator care sa-i inteleaga, fiind apropiat de procesul educational in care s-au format. In prezent in Romania sunt generatii cu educatii diferite,unii dinainte de razboi, marea majoritate in perioada comunista, cei mai tineri formati in democratia de tranzitie.D-nul Victor Ponta si cei din generatia sa ar trebui sa gaseasca noi solutii si idei pentru , o comunicare, chiar si in idei, o cale economica pentru a gasi locuri de munca generatiei 18-45,cu scopul sprijinirii unei generatii mai vulnerabile, program de propaganda in randul tinerilor care nu apartin nici unei formatiuni politice, pentru a se hotari ca este bine sa ai o apartenenta la un grup. Sociologii vor stii sa-i convinga si astfel estista o educatie sociala sanatoasa si benefica.Psiholog Dinu, fost membru PD-L

  24. 24 Uncetatean cu drept de vot februarie 22, 2010 la 10:00 am

    Felicitari pentru victorie , este victoria noastra a tuturor. Avem nevoie de oameni competenti si dinamici. A-ti facut cea mai buna miscare mai ales ca la ora actuala oamenii din romania nu mai au o orientare politica pe baza de ideologii, sa demonstrat ca ideologiile se pot schimba peste noapte in funtie de interese.
    A-ti castigat un vot de incredere pe care-l voi acorda la viitoarele alegeri.
    Avem nevoie de alternative la vot, nu ne puteti obliga sa votam mereu aceiasi oamneni… Victor Ponta este cea mai buna alegere pentru Romania.

  25. 25 Dinu februarie 22, 2010 la 10:04 am

    scuze pentru greseli,am citi mesajul si am vazut dupa aceea.Fiecare generatie prin leaderul sau poate sa-si exprime ideile, ca pot avea un conducator din randul ei.

  26. 26 Lucian februarie 22, 2010 la 10:04 am

    V-am mai scris in urma cu cativa ani, probabil s-a pierdut in miile de mesaje pe care le primiti zilnic, sau poate chiar a ajuns la Dvs.
    Nu sunt un fan PSD, si asta nu din motive de doctrina cat din motive de trecut si oameni la conducerea partidului. Nu e vorba de Dvs aici, e vorba de oameni precum Vanghelie, Hrebenciuc si alianta cu Voiculescu care mi se pare nefireasca.
    Dupa acest congres, va apreciez mai mult decat oricand, defapt cred ca sunteti printre putinii politicieni care stiu sa piarda dar stiu sa si castige fara mare tam tam.
    Locuiesc in diaspora, si va rog, NU neglijati diaspora, Stiu ca nu este legal in foarte multe tari sa faceti filiale ale partidului pe teritoriul lor, dar ati putea prin diferite organizatii non-guvernamentale sa impuneti subtil un oarecare sentiment de simpatie.
    Romania are nevoie de un partid de stanga. Sunt un simpatizant PD-L in acest moment, mai mult din motive de cum trateaza diaspora decat de doctrina, cred ca ambele partide, si PSD si PD-L au lucruri bune in doctrina, dar nu vreau ca sa fie doar o dreapta puternica, trebuie sa fie o balanta in putere, PSD a luat-o razna cand nu a avut o opozitie puternica, la fel face si PD-L acuma cand nu are opozitie. Fi-ti o opozitie constructiva si o adevarata alternanta la putere. Chiar daca e PSD si nu e pe placul multora din motive de trecut, din motive de doctrina, din motive de ce membri are in componenta partidul, ROMANIA are nevoie de o stanga puternica.
    Ati face bine sa stati in preajma conducerii, aveti o experienta care nu poate fi trecuta cu vederea.

  27. 27 Aya februarie 22, 2010 la 10:09 am

    @

    Adrian Nastase

    O ALTA REVOLUTIE ROMANA

    Am scris pe blog ca, dupa ce au fost anuntate rezultatele, la Congres, am deschis o sticla de sampanie si am baut cu mare bucurie.

    Mi-a raspuns, aspru, un coleg de blog, admonestandu-ma (citez):
    „De ce aceasta desantzata bucurie cand, de fapt, noi toti sustinatorii lui Adrian Nastase am pierdut?”

    Imi pare rau ca „Anonimul venetian” (semnatarul acelor randuri) pare a nu fi inteles ceea ce pentru unii este foarte clar: prin faptul ca l-ai sustinut pe Victor Ponta- si acesta a castigat alegerile la Congres- ai infaptuit, cu adevarat, o noua revolutie.
    Este ceea ce i-am replicat eu.
    Reproduc aici, partial, raspunsul meu, de ieri, pentru „Anonimul venetian”:

    „Salut cu mintea si cu sufletul alegerea lui Victor Ponta ca presedinte al PSD- victoria lui Adrian Nastase.
    Sunt gata sa mai deschid o sticla de sampanie pentru acest colosal moment.

    Eu raman, neconditionat, alaturi de Adrian Nastase si voi merge alaturi de el pe orice drum ales.
    NU ascund faptul ca am avut totdeauna o “aplecare” catre Victor Ponta si ma bucur ca am fost in asentimentul lui Adrian Nastase cand l-am vazut pe “micul Titulescu” in rolul de “arhitect si constructor pe termen lung” al proiectului lui Adrian Nastase.

    Iti amintesc ceva.
    Adrian Nastase a spus, dupa momentul in care si-a anuntat retragerea din cursa pentru presedintia PSD (si inainte de a anunta ca il sustine pe Victor Ponta) ca, la varsta lui, Ion Iliescu punea in opera revolutia romana.
    La varsta lui Victor Ponta (cu o lejera corectie in plus) Adrian Nastase intra in MAREA politica, gestionand perfect, intr-un moment foarte complicat si dificil, interesele Romaniei.

    Sustinerea lui Victor Ponta- si alegerea acestuia ca presedinte al PSD- inseamna, in egala masura, victoria lui Adrian Nastase SI O ALTA REVOLUTIE ROMANA. Cea a marii politici autentice, a modernitatii, a recunoasterii noastre la inalt nivel international si, deloc in ultima instanta, a bunului simt.”

  28. 28 Geo1 februarie 22, 2010 la 10:25 am

    In postarile mele l-am criticat adesea pe Mircea Geoana. Cred ca, pe fond, Geoana nu este un om de rea-credinta, deoarece: a muncit mult si este, in esenta, un om de bine: atitudinea privind situatia salariatilor, pensionarilor, somerilor. Rezultatele sale au fost dezastruoase: organizarea de tip “gasca” a partidului (gastile Vanghelie, Pandele), “manelizarea managrmentului politic”, (deciziile de suspendare, de intrare si iesire la si de la guvernare), coborarea in derizoriu a politicii (flacara violet, vrajitoarele). Eu cred ca omul asa a crezut, atat a putut, asta a ales, asa a dorit, asta a acceptat. Un lider adevarat este intotdeauna lucid, cu fata spre obiectivele generale, orienteaza vointa celorlalti pentru indeplinirea scopului comun.
    Felicitari pentru Victor Ponta! Cred ca este un cunoscator al greselilor din trecut. Va trebui sa faca politica intotdeauna “cu fata catre cei pe care-i reprezinta”, reali sau potentiali si sa nu uite ca si el este “trecator” prin politica. Va trebui sa-si stabileasca, impreuna cu partidul, cateva obiective pentru care sa “lupte” si sa dea socoteala, cum ar fi:
    1) scoaterea tarii din criza economica si sociala in care se afla, prin promovarea unor politici si masuri concrete, rapide si eficiente;
    2) dezvoltarea economica si sociala armonioasa a tuturor regiunilor tarii, prin promovarea unui sistem institutional suplu, eficient si a unui sistem legislativ compatibil cu cel european, care sa apropie Romania de tarile europene;
    3) cresterea nivelului de trai al populatiei, diminuarea saraciei si crearea unei clase de mijloc, in conditiile realizarii echitatii si dreptatii sociale.
    Pentru a avea succes in “razboaie”, ii sugerez sa se ocupe de cunoasterea “adversarul”, a “strategiei, tacticii si mijloacelor” folosite de acesta, sa tina seama de “conditiile si varietatea campului de lupta”, sa determine “variantele corecte de actiune”, stabilirea clara a “tacticii adecvate” in cadrul “strategiei”, organizarea, pregatirea si folosirea eficienta a “resurselor si mijloacelor” proprii. Va trebui sa prevada din timp actiunile “adversarului” si sa organizeze “oastea”, punand pe fiecare acolo unde-i este locul. Inaintea atacului trebuie sa faca “pregatirea de foc” sau sa realizeze surprinderea, dar nu mai intru in formele tacticii, referitoare la “ambuscada, invaluire, intoarcere”, considerand ca acestea nu au aplicatie in politica cinstita. Dar trebuie sa te astepti la ele din partea adversarului fara scrupule. Sa nu aplece urechea la “carcotasi”, “clevetitori”, “profitori”, sa fie exigent, dar drept. Nu trebuie sa se coboare la nivelui unei “moase comunale” sau a unui “pompier” care stinge focul acolo sau in alta parte, ci trebuie sa mentina aprinsa “flacara ideological” alimentata de interesului comun. Ca procuror, sunt convins ca este omul dreptatii, insa va trebui sa fie “judecator” in partid si “avocat” in relatiile partidului cu societatea. Societatea este “judecatorul suprem”, inclusiv a adversarilor. Dv. si dl. Ion Iliescu l-ati sustinut pe Victor Ponta in alegeri si, de aceea, aveti obligatia sa-l sprijiniti in continuare. Cu asemenea mentori, eu sunt de prisos. Cand veti face ceva in PSD, sa va intebati ce faceti pentru tara, altfel veti fi la fel ca TB! Va urez bafta!

    Alexandru Macedonski
    Se poate crede ca vreodata ce e foc sacru se va stinge, –
    Cind frunza ca si mai inainte sopteste frunzei ce atinge ?
    Cind stea cu stea vorbeste-n culmea diamantatului abis,
    Izvorul cind s-argintuieste de alba luna care-l ninge,
    Cind zboara freamete de aripi in fundul cerului deschis ?…
    Vestalelor, daca-ntre oameni sunt numai jalnice nevroze,
    E cerul inca plin de stele, si cimpul inca plin de roze,
    Si pina astazi din natura nimica n-a imbatrinit…
    Iubirea, si prietenia, daca-au ajuns zadarnicie,
    Si daca ura si tradarea vor predomni in vecinicie…
    Veniti : privighietoarea cinta, si liliacul e-nflorit.

  29. 29 nistor februarie 22, 2010 la 10:28 am

    Sper ca Victor Ponta sa nu devina precum ”branza buna in burduf de caine”, sau „cu o floare nu se face primavara”. Mai precis aveti prea multe fosile, oportunisti si impostori in partid. Una peste alta, nu sunteti mai buni sau mai rai decat ceilalti din alte partide…..toti o apa si-un pamant. Schimbarea nu poate veni numai de la un singur om…..ce ar putea face omul asta dintr-o sleahta ticalosita?. Cred ca va trebui sa curga multa apa pe Dambovita pana a se schimba ceva consistent din naravurile clasei politice romanesti.

  30. 30 theodora0303 februarie 22, 2010 la 10:29 am

    Domnule Nastase,
    Si noi speram ca Victor Ponta sa confirme.
    Ne-am pus multe sperante in el.
    Este tanar, cu o buna educatie si are pe cine sa se sprijine.
    Asteptam sa iasa la televiziuni cu declaratii.
    Vreau sa il vad la televizor mai des decat pe Crin Antonescu.
    Suntem alaturi…. nu, nu alaturi…. suntem impreuna cu dumneavoastra.

  31. 31 Mega februarie 22, 2010 la 10:31 am

    Megaintuiţie

    La primii oameni de stat în vinci (!?), alias Boc-Băsescu, am admirat minţile static nedeterminate de origine corpusculară, ondulatorie mai greu că n-au onduleuri. Modelul matematic – cel al şobolanilor – a fost ales pentru a pune de acord cerinţele cu resursele. În fapt se simulează, până la formarea reflexelor condiţionate, după principiul Mengel-Pavlov, pe un segment „dilematic”, lung de 20 cm, materializat c-o cretă, neapărat albă, pe toate spaţiile de parcare încă necontractate cu doamna Udrea. La capetele segmentelor se amplasează promisiunile electorale cele mai stimulative pentru papilele şobolanilor, ca de exemplu : salam într-un capăt şi caşcaval la celălalt, dar obligatoriu la mijlocul segmentului o lamă de ras cu tăişul în lungul acestuia. In baza principiului „dilematic” şobolanul atras de promisiunile electorale vizibile, se plasează la mijlocul segmantului cu gâtul pe tăişul lamei, unde pe reflexul nehotărârii (să rod salam sau să rod caşcaval ? ) îşi tot întoarce capul stânga dreapta – evident un gest sinucigaş avut în vedere la proiectare. Toată suflarea şobolanilor salivează în prezenţa promisiunilor electorale, fără a băga de seamă că între timp au fost retrase promisiunile electorale (salamul şi caşcavalul) ; aceştia tot pe baza principiului „dilematic” se poziţionează la mijlocul segmentului unde consternaţi de absenţa promisiunilor, se tot întrabă : unde o fi salamul, unde o fi caşcavalul ? mişcând capul stânga-drepta şi, evident, tăindu-şi gătul, astfel dând verde ca modelul matematic să fie generalizat la nivel macrosocial, spre lauda lui Boc – Băsescu.
    Proştii vor “cârcotii”(‘ţelegi,nu ?). Deştepţii vor jubila !

  32. 32 geretus februarie 22, 2010 la 10:43 am

    Sper ca Victor Ponta sa nu devine in 5 ani, noul Mircea Geoana ce va fi invins de unul sau altul in alegeri si debarcat de la sefia PSD-ului…
    Nu sunt PSD-ist, nici nu am gandire de stanga, dar nici ce se intampla astazi nu-mi place…si cred ca ar fi in interesul tuturor sa existe o stanga puternica…Prin puternica, inteleg si puternica prin valoarea ei, nu prin jocurile de culise, aliante etc…
    Daca Ponta va reusi asta… Jos palaria…

    off topic: Nu mai militati impotriva cotei unice (PSD-ul in intregul lui… nu dvs personal). Va atrageti o gramada de antipatii dintr-un simplu motiv pe care ori il ignorati… ori nu il cunoasteti…
    Atunci cand s-a trecut la cota unica, toate firmele private s-au trezit intr-o situatie destul de delicata. Ma refer la salariile pe care trebuiau sa le plateasca angajatilor – se negociau toate in NET nu in brut. Putini au fost cei ce nu au dat beneficiul celor 16% angajatilor. In acelasi timp… s-au invatat minte… si acum majoritatea negociaza salariile in brut. Prin urmare, impozitarea progresiva va diminua salariilor multora din domeniul privat ( inclusiv mie). Ca sa nu mai vb de ce v-a insemna asta pentru mediul privat (impozit pe profit etc)

  33. 33 geretus februarie 22, 2010 la 10:44 am

    scuze pentru cele cateva greseli gramaticale…asa se intampla cand fac 3 lucruri in acelasi timp…

  34. 34 Maria februarie 22, 2010 la 10:54 am

    Buna ziua,da este justa intrebarea :Un Congres cat o revolutie?toata desfasurarea congresului,tensiunile,discursurile,gestica si mimica actorilor politici prezenti, au transmis catre tara o revolta inabusita,o lupta daca vreti pe „viata si pe moarte”, cu o miza unica:relansarea partidului.Asa am simtit eu,din fata televizorului,am trait fiecare secunda cu gandul ca trebuie sa se intample o „minune”,si s-a intamplat,primul hop a fost trecut, dar urmeaza dealuri si munti de trecut,deloc facili.Eu sunt membru PSD din anul 2001,am avut alaturi de partid multe satisfactii(masurile de stanga,guvernare cerebrala,impact pozitiv in relatiile externe,aderarea la UE,includerea in sistemul politicii agricole comune,armonizarea legislatiei la standardele comunitare,etc) dar si multe dezamagirii( cea mai mare este pierderea alegerilor prezidentiale, dar si balciul si cea urmat Congresului din 2005).Sunt din Dolj,de profesie consilier juridic,am avut si am multa deschidere pentru doctrina de stanga,dar …in ceea ce priveste perioada 2005-pana la actulalul congres,cel putin in judetul meu, numai doctrina social-democrata nu i-a animat pe principalii liderii de aici.Am aceiasi gandire in ceea a ce priveste inutilitatea conducerii unui partid dezbinat, pe tabere si mentinut pe scena politica de scandaluri, lipsa de directie,fraternizarea cu inamicii,si tot soiul de interese de grup.Am convingerea ca vom redeveni cel mai puternic partid, si de ce nu, o alta fila de istorie, sa cuprinda o etapa in care partidul nostru are cel mai important rol.

  35. 35 ion ionescu de la brad februarie 22, 2010 la 10:56 am

    Stimate domnule Nastase,

    In primul rand trebuie sa-i dam cezarului ce e al cezarului si anume sa-l felicitam pe cel care a castigat, mai in urma cu ceva ani increderea dvs. cand l-ati propulsat in functia de sef al corpului de control al primului ministru si in atentia publica, iar mai de curand presedintia PSD.

    Nu ma omor dupa Ponta, ba as putea spune ca-mi displace, e un tip orgolios pana la vanitate, cu frustrari, impetinent spre obraznic, imatur (a se citi necopt), cu multe ascunzisuri si fara mari performante in ceea ce priveste leadership-ul. Dar e un castigator. Cum, cine, cand si in ce fel mai putin conteaza.

    Trebuie insa pusa o intrebare: de ce?

    Sa fim oare robii „raului cel mic” in defavoarea „raului cel mare”? Si cine sa fi fost acel „rau cel mare”: Geoana sau vanghelizarea PSD?

    Din modul in care au decurs lucrurile la acest Congres cred ca Geoana a fost raul cel mare. El a fost cel care in miez de noapte a batut la poarta mogulului pentru a se relaxa. El a fost cel care a bagat si apoi a scos PSD-ul din cartile puterii macar executive. El a fost cel care a indeparat o serie de valori si a ridicat „garantat vanghelie” ca marca inregistrata. El este cel ce trebuie sa fie vinovat de tot raul pe pamant si cel care a adus flacarile colorate la rang de strategie electorala.

    Daca el e acela ce ati avut cu Diaconescu? Victima colaterala? Sa inteleg totusi ca Vanghelie e mai bun? Vanghelie a ajuns vicepresedinte iar Diaconescu nu… Vaghelie s-a facut luntre si punte sa-l ajute pe cel cu multe defecte, iar Diaconescu – candidatul de pana la ultimul moment, nu stiu ce i se poate reprosa. A fost un excelent purtator de vorbe al PSD in perioade cand nu multa lume era dispus sa asculte si a vorbit bine. A reprezentat cu succes Romania in plan extern cand nu multa lume mai era dispusa sa asculte „povestile” Bucurestiului. Era nelipsitul candidat pentru postul de adjunct al fiecaruia dintre ceilalti candidati.

    Sa inteleg ca Diaconescu a fost Danton-ul revolutiei din PSD? Asta e pretul pentru ca domnul Ponta sa inceapa in liniste si nu aiba contracandidat in perioada urmatoare?

    Ne-am razbunbat pe Prostanac pentru 2005, l-am pus pe micul Titulescu ca e de-al nostru presedinte, l-am pasrtat pe Dragnea ca doar a jucat bine rolul de Brutus, iar noi vom reforma PSD ca si pana acum…

    De ce a trebui sacrificat Diaconescu? De ce a fost avansat Vanghelie? Geoana si Diaconescu au vanghelizat PSD-ul?

  36. 36 ion adrian februarie 22, 2010 la 11:02 am

    Subscriu la acest final si deasemeni astept 🙂

    „Astept sa lucram impreuna pentru a ajuta acest partid sa redevina cel mai puternic din Romania. Sunt si eu curios sa vad cate din sperantele pe care ni le punem, pana la urma, cu totii in Victor vor fi confirmate. Am increderea ca a depasit stadiul de “promisiune” si va confirma ca este liderul unei noi etape a istoriei noastre.”

  37. 37 theodora0303 februarie 22, 2010 la 11:03 am

    @tuturor
    Este cineva dintre dumneavoastra din Voluntari?
    Incerc fara succes sa obtin o audienta de 2 minute la domnul Pandele. pentru ca am obosit sa discut de pomana cu angajatii primariei.
    Va multumesc anticipat

  38. 38 blueeye februarie 22, 2010 la 11:17 am

    Intr-adevar un congres, de un mare dramatism, cu o imensa incarcatura emotionala, plin de resentimente si frustrari , dar care pana la urma a avut un deznodamant aproape fericit .
    Am avut ocazia sa urmarim evolutia in momente de stres si incordare a celor mai importanti actori de pe scena si din culisele acestui spectacol.
    Am vazut un Ion Iliescu, care isi poarta cu demnitate varsta si a demonstrat o data in plus o tinerete si o luciditate a spiritului extraordinare, o forta si o autoritate pe care greu va reusi cineva sa i le egaleze. Am vazut un om inca puternic animat de dorinta de a face ca oamenii mai vechi sau mai noi ,mai buni sau mai rai din partidul pe care l-a fondat sa inteleaga ce inseamna cu adevarat social-democratia si a fost singurul care a avut curajul si ataria de a arata cancerul care a cuprins incet dar sigur Psd-ul si structurile lui in ultimii ani de zile .Un Ion Iliescu , care inca are multe de spus, care a aratat ca nu e nevoie de o functie anume ca sa ai autoritate si sa reprezinti un model, ci , e nevoie de verticalitate, corectitudine, demnitate si cum bine remarca domnia sa … mai putina aroganta si autosuficienta .
    Am vazut un Adrian Nastase , putin nerabdator , dar afisand o mina sigura si hatarata stiind cat este de greu sa contracarezi impostura si frauda care erau in pregatire in cortul de nunta in care s-a tinut congresul . Am vazut un Adrian Nastase perfect constient de faptul ca demersurile domniei sale , luarile de pozitie , demnitatea si determinarea cu care a renuntat la candidatura la care multi dintre noi suntem convinsi ca era cel mai indreptatit, au netezit drumul catre victorie al lui Victor Ponta si, au schimbat radical cursul si deznodamantul acestei uriase cumetrii care s-a vrut a fi congresul PSD,si care se dorea a fi decat un simulacru pentru reconfirmarea si relegitimarea imposturii din 2005 .
    Am vazut un Adrian Nastase , emotionat, fericit, orgolios pe buna dreptate pentru rezultatul final al alegerilor presedintelui PSD care au reconfirmat intuitia sa politica, si poate cu o mica umbra de regret ca nu si-a dus demersul initial pana la capat . Imnensa victorie pe care impreuna cu Ponta si d-l Iliescu a repurtat-o asupra tandemului vanghelie -gioana, ni l-a redat pe Adrian Nastase cel care cu siguranta va avea forta de a definitiva unul din cele mai importante proiecte pe care le-a initiat in psd… si in care a investit multa incredere ( sa speram ca va confirma ) Victor Ponta !
    Am vazut un Victor Ponta, la inceput poate si el mirat de drumul care devenea din ce in ce mai neted datorita demersurilor d-lor Nastase si Iliescu, dar care capata incredere din ce in ce mai mare in viitorul care i se pregatea si care prin discursul sau nu foarte sforaitor a avut puterea sa inflacareze sala si sa-si creeze un curent din ce in ce mai favorabil .
    Am vazut un Ponta care pe langa atuul scolii de partid Adrian Nastase absolvita la curs de zi , pe langa atuul tineretii si a unei demnitati politice aproape verticale, trebuie sa fie fericit ,ca poate beneficia in conducerea acestui mare si dificil partid de sprijinul si expertiza calificata a celor mai mari si adevarati oameni politici ai Romaniei de azi . Trebuie sa invete sa nu fie revansard dar… sa nu aiba slabiciuni care sa poata fi speculate de adversarii pe care inca ii are si ii va avea in partid si … chiar in apropierea sa in grupul de vicepresedinti . Sunt convins ca are destula maturitate politica si profesia in care s-a pregatit il va ajuta sa stie cum sa eschiveze incercarile de lovituri care i s-ar putea pregati .
    Am vazut un mircea geoana, care in ultimele zile isi pierduse deja o mare parte din aroganta , la inceputul congresului afisa o mina destul de sigura si impaciuitoare, si pe masura ce trecea timpul… avea o senzatie ciudata de…… morcov cu tot cu frunze.
    Am vazut un mircea geoana care a avut un discurs care in gura altcuiva poate ar fi insufletit sala dar rostit de el a sunat fals. a impostura si ipocrizie.
    Am vazut un individ care incerca sa-si faca o campanie penibila in fata unor oameni care stiau cu totii exact cate parale face, care pana si acolo in ceasul al 12-lea nu a reusit sa inteleaga faptul ca in gena sa e agatata INFRANGEREA asa cum eticheta de PROSTANAC recunoscuta de o natiune intreaga o poate vedea in oglinda ori de cate ori se priveste .
    Cat de penibil sa fi , incat , si acum sa gasesti pe toti ceilalti vinovati de esecul tau, pe toti cei care au trudit, au muncit , au suferit ca sa te ridice in cea mai inalta demnitate a statului si tu…. dupa toata acumularea si consumul de energii si sperante cumulate de la milioane de oameni ., din cateva miscari cretine ( as fi spus neinspirate ) , precum vaca, ai dat cu piciorul si ai varsat galeata !
    Un geoana care nu a ezitat sa fie de acord cu santajarea lui cristi diaconescu …. ca sa-i dea lui sprijinul la aceste alegeri .
    Aceasta umbra de om politic ar fi vrut unii sa fie in fruntea PSD-ului ?
    Spunea un clasic in viata ca el nu e legat ombilical de geoana ! sunt convins ca asa e ! In schimb GEOANA A FOST LEGAT OMBILICAL DE VANGHELIE . Pentru ca Geoana din ultimii ani, fantoma trista a diplomatului promovat de iliescu soi Nastase, a fost creatia si produsul politic al scolii degang a lui Vanghelie . Nu geoana il controla pe vanghelie ci … cu siguranta acesta il are la mana asa cum il are si pe cristi diaconescu !
    Am vazut un Cristian Diaconescu, care parea la un moment dat una din solutiile pentru relansarea unui PSD curat, demn, vertical si cu adevarat social-democrat . Un Cristian Diaconescu in care multi dintre noi credeam ca vedem un nou tip de om politic, care ne-ar fi placut sa ne reprezinte.
    Dar aici, la acest congres, am vazut un cristian diaconescu, slab, transfigurat, santajat , muscandu-si buza de deznadejde, care dse pare ca e pe cale sa-si compromita total cariera politica pe care parea s-o aiba destul de promitatoare.
    Orice om are slabiciuni, asa e firea umana, dar… in momentul in care acestea pot fi folosite in defavoarea oamenilor pe care-i reprezinti , atunci cand darorita lor poti fi determinat impotriva bunului tau simt si a dorintei tale ,sa iei decizii care pot face rau celor din jur…. abia atunci devin periculoase.
    Si nu atat slabiciunile oamenilor care pot fi speculate … sincer cristian Diaconescu mi-a provocat un adanc sentiment de mila si compasiune pentru zbuciumul interior pe care i l-am simtit cand a fost obligat sa urcae la tribuna ca sa clameze renuntarea la candidatura si sprijinul pentru geoana .
    Jocul lui a fost oricum duplicitar. Curtat de ambele tabere, voia sa se pastreze neutru pana la sfarsit si atunci, indiferent de rezultatul congresului si-ar fi gasit un loc de frunte in oricare din cele doua ecipe.
    Fortat insa la acest gest disperat prin care ar fi urmat sa mai aduca voturi in tabara lui vanghelie-geoana, cred ca a provocat o reactie aproape inversa.
    Pacat de omul care am sperat ca ar putea fi Cristian Diaconescu !

    Am mai vazut un vanghelie , agitat, stresat , un speedy gonzales care se dorea si se visa marele strateg al PSD-ului, care incepea sa-si dea seama din ce in ce mai mult ca PSD-ul in esenta lui nu mai poate sa-l accepte si sa-l suporte.
    Un vangelie care s-a speriat de-a dreptul cand a fost huiduit ( cred pentru prima oara … dar orice are un inceput ) la scena deschisa. Un vanghelie care daca nu si-ar fi adus slugile plantate la organizatiile de sector, la organizatia de Bucuresti si pe unde a mai reusit sa-si plaseze ciracii, daca ar fi fosrt votat de adevaratii membrii de partid nu ar fi reusit sa primeasca votul care l-a propulsat din nou , mai sus in ierarhia partidului.
    Si asa a avut destule emotii ! N-a mai avut acea siguranta pe care o afiseaza de obicei cu obraznicia care il caracterizeaza, si a inceput sa se arate asa cum e de fapt … un indivi d plin de resentimente si frustrari care nu se da in laturi de la aproape nimic pentru a-si atinge scopurile !
    Cine credeti ca ar fi artizanul santajului asupra lui C Diaconescu ?
    Si cum bine spuneati… am vazut o adunare de oameni, de sentimente mai mult sau mai putin inaltatoare, de stari sufletesti confuze uneori sau vibrante si transformatoare alteori. S-a simtit acolo, intr-adevar speranta si deznadejde, incredere si tradari, prietenie si ura ….. demnitate si josnicie…
    De toate .Ca in viata reala.
    Dovada ca PSD -ul inca traieste , resuscitat la acest congres are sansa de a se vindeca pentru ca va avea in frunte OAMENI VII , NU PAPUSI DE MUCAVA.
    Tarele si relele din partid nu au disparut odata cu acest congres , dar cu grija si perseverenta, gunoaiele si putregaiul pot disparea ca de pe un sid vechi spalat cu furtunul .
    Un congres ca o revolutie, o revoutie intr-un congres si …. sa speram ca vom declansa impreuna o noua revolutie de structura si la nivelul intregii societati romanesti .
    Iesiti din amporteala !
    OPOZITIA TREBUIE SA INSEMNE LUPTA, NU RESEMNARE !!!

  39. 39 brazvan februarie 22, 2010 la 11:17 am

    „nu-mi fac iluzii, ca sa n-am deziluzii”. cred c-ar trebui sa ne calauzim amandoi dupa acest dicton…

  40. 40 markuss februarie 22, 2010 la 11:19 am

    Nu am fost niciodata membru al unui partid.
    Astazi m-am inscris in PSD.
    Sa speram ca nu va dezamagi.Si totodata ca nu va face greseala sa ignore sfatul celor mai in varsta.Inca e crud,chiar daca se da leu.
    Oricum,e un suflu nou si cred ca avem multe de facut cu totii incepand de azi.
    O zi buna!

  41. 41 Cârcotaşu februarie 22, 2010 la 11:24 am

    Mi-am luat un răgaz până după Congres, urmând să apreciez, cât pot eu s-o fac, dacă PSD doreşte într-adevăr să pună de-o schimbare. Sigur, schimbarea produsă nu este ceea ce s-ar fi aşteptat să fie, una radicală adică. Dacă mulţi consideră că speranţele le-au fost înşelate şi caută să demonstreze, uneori pătimaş, că au dreptate, eu cred doar că noi nu avem prea multe date pentru a putea aprecia corect ceea ce s-a întâmplat. Sigur, fiecare dorim idealul, să fi fost ales adică cel mai bun şi nu, încă odată, un rău mai mic, dar din fericire nu trăim numai în alb şi negru, viaţa ar fi mult mai săracă dacă ar fi aşa. Nu trebuie să uităm că oamenii aceştia îşi petrec o mare parte din viaţă împreună, fie la partid, fie la Parlament, Senat etc. Nu putem cunoaşte o mulţime de amănunte despre fiecare, despre relaţiile existente între ei. Oricât ne-ar plăcea să credem contrariul, ei se cunosc mult mai bine între ei decât o putem pretinde noi. Detaliile ne scapă, noi vedem doar rezultatul.
    Dacă avem o sursă din interior care ne mai „scapă” câte ceva, uneori nu ne place ce aflăm şi, în loc să reţinem ce-i de reţinut, protestăm, mai mult sau mai puţin vehement. Ce-i drept, uneori ne mai delectăm cu „usoara ironie a contelui, analiza cand rece cand visatoare a analistului etc.”
    Sigur, şi mie mi-ar fi plăcut să fi asistat la alegerea lui AN în funcţia de preşedinte al PSD, dar nu cred că e realist a afirma (cum o face cineva), că Ponta a acceptat să participe în aceleaşi condiţii în care AN a refuzat să participe. Păi să nu uităm că la ultima şedinţă a CExN, s-au luat, cu încălcarea statutului, multe hotărâri (de exemplu alegerile pe listă, modificarea statutului, ba chiar desfăşurarea Congresului conform acestor modificări, înainte de a fi adoptate), hotărâri la care s-a renunţat după anunţarea retragerii candidaturii lui AN, iar apoi a retragerii d-lui Iliescu. Aceste retrageri au avut un impact deosebit, schimbând radical condiţiile de desfăşurare a Congresului. Dacă AN n-ar fi făcut gestul de a se retrage din cursa alegerilor, este foarte probabil că toate acele hotărâri ar fi fost puse-n practică, cu toate consecinţele ce-ar fi urmat. Nu s-a întrebat nimeni de ce a trebuit să treacă trei zile pentru ca dl. Iliescu să facă un gest similar, de ce abia miercuri? Nu a fost domnia sa prezent la şedinţa de duminică? Dacă ar fi făcut-o primul, poate dl. Năstase ar fi putut continua cursa. Mai pot fi spuse multe, dar mă opresc aici.
    PS – Informaţia conform căreia dl. Diaconescu nu e un om sigur a fost foarte corectă, indiferent care au fost cauzele. Dacă a fost şantajat, cedând şantajului el a rămas şantajabil, oricum un om slab, ceea ce s-a văzut. Dacă dl. Năstase îi acordă încredere d-lui Ponta, trebuie să admit că domnia sa ştie ce face şi ca atare voi împărtăşi optimismul domniei sale. Sigur, de-a lungul timpului dl Năstase a şi greşit în aprecierea oamenilor cu care s-a înconjurat, dar îmi place să cred că citatul din Bernard Shaw, referitor la măsurile vechi pe care i le aplicăm şi astăzi trebuie înţeles şi-n acest sens.

  42. 42 Domnule Presedinte februarie 22, 2010 la 11:39 am

    Inca sunt intrigat, negasind „motivatia reala” de ce mi-a fost ridicat mandatul de delegat la acest Congres, dar totodata sunt bucuros, ca dupa 14 ani de activitate in PSD, cu bune si cu rele, iata ca speranta a revenit si in noi. PSD-ul trebuie redat pesedistilor.
    Cu aceeasi speranta astept si eu ca si dvs sa colaborez cu Victor pentru ca acest partid sa redevina cel mai puternic de pe scena politica din Romania.
    Cu stima, Augustin Beldeanu

  43. 43 Argusdre februarie 22, 2010 la 11:42 am

    D-le Nastase,
    Am inteles ca oamenii sunt permanent in schimbare, se „dau” dupa evenimente, dupa evolutia timpurilor, etc…Sunt de acord, Congresul a trecut, alegerile au trecut, iar OPOZITIA PSD trebuie sa se faca simtita repede, concret si dur, mai ales ca si asa, sub „direcdtivele” Prostanacului” partidul a cam disparul si lumea a inceput sa se intrebe daca mai exista, daca mai e cineva care sa le apere interesele..
    Spre exemplu ati piedut deja multe momente favorabile si oportunitati in care trebuia intervenit cu promptitudine si asprime, mai ales ca aratau natiunii cine sunt adevaratii corupti ai tarii.Mi se pare emblematic pentru PDL cazul primarului de R.Valcea, care dupa ce este dovedit ca hot si corupt si este condamnat definitiv la puscarie, o gasca de PDL-isti din aceiasi primarie il declara „cetatean de onoare al municipiului”! Pai asta nu dovedeste foarte clar ca-n PDL coruptii sunt foarte apreciati si tratati cu multa cinstire ? Si de aici cazurile derivate : coana Ridzi – cu EBA, coana Elena Lupescu-Udrea-Cocos, conu Blaga, etc…
    Va amintiti cred cum va pisau zilnic portocalii in anii trecuti cu acuzatiile permanente privitoare la coruptie, astfel incat populatiei i s-a imprimat pe creier, chiar involuntar, aceasta banda de magnetofon…Luati exemplu si treceti la treaba, deoarece exemplele bune trebuie urmate cu consecventa…

  44. 44 eficientaenerg februarie 22, 2010 la 11:51 am

    Conteaza strategia Partidului;cine este lider,ce spune,cata incredere transfera-ca,tata Iliescu/votat,inseamna si partidul ,candidati in alegeri(inclusiv eu-12 ani DePutin);10 insi-cu 10 pareri-si din 2008/9 ,cu 4-5 voturi-inclusiv dupa varsta,mediu de localitate,pozitie financiara;etc,….

  45. 45 amycommunications februarie 22, 2010 la 11:53 am

    @geretus
    Din partea mea, nu-ţi face probleme cu gramatica pe net, că am experienţă îndelungată în graba comunicărilor..on-line şi în cele zilnice. Am fost prea mult acuzată de agramatisme tocmai de cître agramaţi(!!) şi este ştiut că tocmai tembelii sunt cei mai violenţi de cîte ori încearcă să îţi dovedească ceva ce numai ei-ele cred că este adevărat, aşa încăt încerc să mă controlez. Întocmai precum Victor-neamţul însă, nici eu nu pot face o deducţie completă aşa, pe ne-ve. O zi super s’avem, indeed!!

  46. 46 Ioana Blaga Frunzescu februarie 22, 2010 la 11:58 am

    Felicitări, domnule Adrian Năstase! Un discurs politic al unui aristocrat şi un discurs pur-sânge al unui adevărat om politic, în acelaşi timp!
    Cât despre rinoceri, listaci, promiscuitate morală, cooperativa de restaurant sau s.r.l.-ul politic, daţi-mi voie să vă re-aduc în memorie câteva versuri dintr-o carte (interzisă, înainte de a fi citită, în PSD SIBIU- un s.r.l., din păcate pentru stânga politică din Sibiu şi din ţară):
    ” Lăsaţi-mă să VORBESC despre adevăr, nu SĂ-L SPUN!”
    (Pseudo-aforisme, Sibiu, Editura Etape, 2003)
    În speranţa că, din 21 Februarie 2010, se poate vorbi şi acţiona despre şi în numele adevărului în PSD, vă doresc tot binele din lume şi putere! Va fi un drum foarte greu, dar care merită parcurs până la capăt, în numele atâtor oameni din PSD şi , cu necesitate, împreună cu ei!
    Cu respect, Ioana Blaga Frunzescu

  47. 47 theodora0303 februarie 22, 2010 la 12:07 pm

    @markuss
    Nici eu nu sunt membru PSD.
    Vreau sa merg astazi sa ma inscriu.
    Sunt cu tot sufletul de partea acestei conduceri.
    Sa speram ca Ponta va confirma.

  48. 48 contele februarie 22, 2010 la 12:22 pm

    Cârcotaşu

    Bravo ! Parcă aş fi scris-o eu ( postarea ) ! Clar , coincis , la subiect . Cristal .
    Asta înseamnă să stai deoparte şi să priveşti puţin de la distanţă . Dacă băgăm ochii într-un obiect , mai vedem detaliile ? Răspunsul e ” nu ” .

  49. 50 analist februarie 22, 2010 la 12:40 pm

    @contele
    Instalatorul a anuntat zilele trecute ca se retrage. I.am dat si un mesaj sa nu plece, dar nu a raspuns.
    AM o nedumerire. Prin luna decembrie, pe un ton destul de imperativ, ce.i drept i.am cerut Dl. Nastase sa renunte lumea la interviurile de pe scarile de la sediu, ca da „prost„ la imagine. Azi, in prima zi s.a anuntat ca s.a luat masura asta.
    Nedumerirea mea este Dl. Nastase a propus el masura asta, sau dl.Ponta era cititor/participant pe blog?

  50. 51 adrian maftei februarie 22, 2010 la 12:43 pm

    Am discutat acum cateva zile cu un Domn deputat din Moldova, si l-am intrebat ce se intampla cu Dl. Vanghelie. si raspunsul lui a fost unul total neasteptat– daca pleaca el, sau daca este dat jos din fruntea organizatiei Bucuresti cine va finanta organizatia si de acolo, cine isi asuma banii cheltuiti? raspuns NIMENI. si atunci cum putem curata un partid, o imagine, un viitor? De ce nu gaseste nimeni resurse alternative de finantare si sa scapati de Vanghelie? ce aduce el? un capital de votanti pe sectorul 5 si………..o gramada de alte voturi din tara pierdute si poate bani pentru campanii.

    eu unul pot sa va votez daca acest vanghelie nu mai apare in partidul vostru.

    Felicitari pentru alegerea Domnului Ponta, daca acest lucru inseamna o relansare pe o scena politica plictisita de politicieni patati, de politica murdara a banilor.

  51. 52 Marcus februarie 22, 2010 la 12:52 pm

    @Carcotasu’: de acord cu tine, cu o singura precizare. Daca d-l Nastase ar fi revenit ca presedinte al PSd, s-ar fi „reanimat si reinvartosat” leit-motivul cu dosarele d-lui Nastase si cu lupta anticoruptie. Cu Ponta presedinte, atent indrumat de d-l Nastase, portocaliii put si simplu au fost amutiti la capitolul acesta, ei neputand sa-i puna in carca decat imbecilitati gen” Ponta biet procuror comunist” sau „Ponta care i s-a adresat la telefon d-lui Iliescu cu apelativul „domnule presedinte” . Jalnic, pur si simplu! Chiar si numai sub acest aspect, termitele portocaliii au luat-o in freza rau de tot. In timpul cat a ramas pana la alegeri d-l Nastase are ragaz suficient pentru a clarifica confuzia juridica in care l-a bagat visceralitatea si dorinta de razbunare a chiombului, cat si posibilitatea de a-i acorda noului presedinte tot ajutorul de care acesta are nevoie pentru improspatarea imaginii PSD. Nimeni nu se asteapta la lucruri spectaculoase dar, cred ca esti de acord cu mine, toti asteptam o Opozitie adevarata si inlaturarea anatemei (in mare masura justificata) de partid aflat la discretia unor baroni locali, care numai social-democrati nu pot fi numiti.
    sa fii iubit
    marcus

  52. 54 Gabriela februarie 22, 2010 la 1:10 pm

    Felicitari! Felicitari! Felicitari! Ati demonstrat pentru a nu stiu cata oara (daca se mai indoia cineva) ca sunteti un adevarat politician.
    Cred in alegerea pe care ati facut-o (adica Victor Ponta), pentru ca de foarte putine ori v-ati inselat.
    Iar in ceea ce priveste „sechestrul pe sifonier”, chiar nu ar mira pe nimeni cu mintea intreaga daca s-ar „porunci” executarea acestei comenzi. Oricum cei care s-au nascut pe timpul lui Ceausescu isi amintesc bancul cu Casa de comenzi. Adaptarea la timpurile noastre ar fi urmatoarea: Boc il suna pe Basescu si-l intreaba „Aveti vreo comanda?”, acesta ii raspunde „Da. La dreapta!”. Asa ca, de la astfel de oameni puteti sa va asteptati si la sechestru pe sifonier (Doamne fereste!).
    Dar sa fim optimisti. Poate PSD-ul va redeveni ce-a fost (adica un partid puternic) si ne va scapa de matasea broastei deghizata in portocala.

  53. 55 contele februarie 22, 2010 la 1:12 pm

    Gigi

    Eu am înţeles că 10 vicepreşedinţi sunt veniţi pe filiera Geoană – garantat Vanghelie . Adică majoritatea . Eu nu ştiu cum se iau deciziile în structurile PSD dar putem vorbi în aceste condiţii de o revoluţie , aşa cum se întreabă gazda ?

  54. 56 Larisa februarie 22, 2010 la 1:30 pm

    Dl Nastase,

    Va multumim ca ati incercat, pentru cei care va iubesc si au crezut in dvs.

    Larisa

  55. 57 Cârcotaşu februarie 22, 2010 la 1:43 pm

    @ Contele,
    Merci! 😉

  56. 58 victor februarie 22, 2010 la 1:58 pm

    Victorie!!!
    Speranta moare ultima.
    Oare va fi posibil ca toata aceasta clasa politica care a stiut numai sa-si sereveasca interesul personal si al clientilor potentiali sa se autoeduce
    si sa puna mai presus de toate interesul national?
    Cati ani i mai trebuie?20 de ani i-a trebuit sa puna mana pe avutia nationala?
    Cati ani mai sunt necesari sa inteleaga ca aceasta avutie daca a luat-o
    trebuie administrata si data spre folosire si celor pe care i-a pacalit si i-a
    privat de niste drepturi.
    Nu toti ne nastem egali,dar nici nu putem trai singuri.Sa dam Cezarului
    ce-i al Cezarului.
    Ma-am gandit zilele acestea la omul AN.
    Urmare retrocedarilor facute i s-a data suveranului Romaniei domenii,
    castele,poate pe buna dreptate.
    Dar sa nu uitama ca si acelea au fost construite tot cu sacrificiul stramosilor nostri.
    Fostul premier AN dupa o activitate de premier (timp in care economia tarii a cunoscut cea mai buna perioda)a primit ca recompensa cateva dosare la DNA.
    Pentru ce?Ca si-a pemis sa aiba o casa ca orice cetatean roman,
    al carui bun gust nu putea fi inteles de cei ce nu stiu sa citesca o carte
    sau sa aprecieze o valoare culturala.
    Asta a fost. Invidia care roade neputinta altora.
    Dar nu mor caii cand vor cainii!

    Succes!!

  57. 59 Viorica Buda februarie 22, 2010 la 2:05 pm

    Sintem multumiti ca a cistigat batalia Ponta.Credem in capacitatea lui de a se sfatui cu d-voastra si cu d-l Iliescu.Nu sintem incintati de cum au iesit vicepresedinti.Cel mai corect credem noi,ca ar fi ,sa fie alesi de consiliul national.La congres foarte multi dintre delegati au votat dupa ureche si diferite influiente partinice.Pe A.Severin l-au votat acei membri de partid adevarati ,care la rindul lor vin cu valoarea lor umana ,intelectuala si respectul lor din comunitati contabilizat in voturi fara balonase si mici.Din punctul nostru de vedere,chiar daca a fost ultimul ,voturile lui au fost mai valoroase. Ne asteptam sa voteze mai multi cu Ponta.
    Concluzia cea mai trista: Celor 781 nu l-ea pasat de soarta partidului,ci numai de scopul lor. Despre Diaconescu ,nu a trebuit sa mai dau explicatii colegilor,s-au convins ca am avut dreptate.
    Cu mult respect ,echipa noastra va multumeste.

  58. 60 Tanarul februarie 22, 2010 la 2:05 pm

    Nu mai credeam ca Vanghelie si modul sau de a face politica va mai putea fi oprit in ascensiunea sa in partid .
    Acest partid va creste numai daca va incepe o devanghelizare masiva chiar cu riscul unor nelinisti majore in partid , nelinisti ce il vor costa pe termen scurt . In 2010 PSD isi va permite luxul acestor zbateri de renastere a unui nou partdid .Pe termen lung , devanghelizarea partidului , va fi sansa PSD de a atrage tineretul si intelectualii . Modelul OTV-izat al PDL ii va aduce beneficii in viitor .

  59. 61 mihai februarie 22, 2010 la 2:55 pm

    Am urmarit congresul din Germania (pe internet).
    Am ramas fara cuvinte. Ni s-a dat o noua speranta.

  60. 62 alex.dumitrascu februarie 22, 2010 la 2:58 pm

    Constat ca pe domnul presedinte al senatului l-a durut gura sa declare in clar ca este impotriva parlamentului unicameral. Spre deosebire de PNL.
    Asta dupa declaratia despre lasitate facuta de Roberta Anastase.
    Cel putin inprivinta domnului Geoana avea dreptate. Omului ii e frica de Basescu. Il paralizeaza. Sau pur si simplu nu gandeste.

  61. 63 carmen februarie 22, 2010 la 3:01 pm

    Va multumim pentru ca ne-ati redat increderea, dar totodata va asteptam si in teritoriu. Avem nevoie de toata „echipa ” pentru o buna reconstructie. E timpul sa ne apucam de treaba.

  62. 64 Pasarea dodo februarie 22, 2010 la 3:05 pm

    In 1997 m-am inscris in PSD Bucuresti – sector 1 la organizatia de tineret (avand 18 ani) . Am facut miscarea asta dupa alegerile castigate de conventie fiind ferm convins ca cei 15.000 de specialisti sunt o gluma proasta spusa bine. De asemenea, aveam o inalta consideratie pentru Ion Iliescu. Organizatia era condusa de o domnisoara si un domnisor . El terminase facultatea de istorie, despre ea imi amintesc doar limba de lemn masiv, iritarea vis-à-vis de prezenta si atitudinea noastra tinereasca si pro-activa. Amicul cu care m-am inscris in partid s-a dedicate din plin. Era bun de gura si il ducea capul, vedea ca e o situatie penibila la sector 1 tineret si vroia sa se implice. A ajuns sa faca anticamera la Sorin Oprescu, unde l-am si insotit de cateva ori. Anticamera la Oprescu se facea noapte, la Municipal .. langa Vanghelie. Vanghelie era nelipsit din anticamera doctorului. Evident ca amicul meu a fost exclus din PDSR de catre domnisor si domnisoara.
    Cum a razbit Victor prin asociatia asta de tineret e mare minune. Cum a razbit Vanghelie e de mare tristete. Am citit ca se doreste atragerea de noi membri. Ce fel de oameni sunt dispusi sa vina lucreze sub coordonarea lui Vanghelie, la Bucuresti, e o intrebare pentru dumneavoastra.
    Nu stiu daca am reusit, in fuga, sa creionez contextul din care privesc eu aceasta situatie.

  63. 65 markuss februarie 22, 2010 la 3:17 pm

    DACA E UN MOMENT SA SCAPATI DE VANGHELIE,AR TREBUI SA VA MISCATI DE URGENTA.
    CURAJ! VA FI INCA UN PLUS DE IMAGINE!
    NU PIERDETI NIMIC DECAT DEZORGANIZAREA TEMPORARA SI CATEVA MIZERII ARUNCATE PUBLICULUI,DAR PE TERMEN MEDIU SI LUNG VETI CASTIGA ENORM CA IMAGINE!
    DOMNULE NASTASE,DISCUTATI CU PONTA SI TERMINATI CU ACEST INDIVID CARE MURDARESTE ABSOLUT TOT CE INSEAMNA PSD!
    GATA,MANELISTII CU MANELISTII LA PD-L,CEILALTI LA PSD SAU PNL.
    VANGHELIE NU ARE CE CAUTA INTR-UN PARTID CA PSD-UL.

  64. 66 Draghi Puterity februarie 22, 2010 la 3:32 pm

    Sper din tot sufletul sa nu va fi inselat cu Victor Ponta. In ce ma priveste, instinctul ma indeamna sa fiu foarte retinut. De aceea va amintesc un alt citat din G.B. Shaw: Cand incepi prin a te sacrifica pentru cei pe care ii iubesti, vei sfarsi prin ii a ura pe cei pentru care te-ai sacrificat..

  65. 67 exasperat februarie 22, 2010 la 3:36 pm

    Am primit numeroase telefoane de duminică dimineaţa până azi. Mulţi amici (tineri cu toţii) au un sentiment sporit de încredere în PSD. Cu toţii mi-au spus că partidul era sortit ridicolului dacă M.G. ar fi fost reconfirmat. Ba mai mult, am primit semnale clare de la amici din presă, ne-prieteni ai PSD, care recunoşteau lovitura de imagine pe care PSD a furnizat-o sâmbătă noaptea.

    Acum, sper din suflet ca partidul să-şi dea seama că are o şansă uriaşă. Uriaşă, poate mai mare decât ar fi avut-o dacă Mircea Geoană câştiga pe 6 decembrie. Mă bazez pe raţiunea liderilor PSD şi aştept să-mi promiteţi că vor fi evitate greşelile flagrante din trecut.

    Petruţ – Dâmboviţa

  66. 68 exasperat februarie 22, 2010 la 3:39 pm

    Câţiva primari îmi spuneau înainte de Congres: „Petruţ, imaginează-ţi situaţia de-a dreptul ingrată în care ne aflăm. În 2012 vom candida iarăşi şi, potrivit obiceiului, vom avea tot felul de lansări şi evenimente de acest gen. Va veni de la centru conducerea partidului, în frunte cu Mircea Geoană. Cum voi părea eu în faţa alegătorilor când mă va ţine de mână Geoană şi va striga : Victorie!??

    Din fericire, pentru ei, pentru PSD, acest lucru nu s-a întâmplat.

    P.S: sper ca Victor să meargă în perioada următoare prin toate filialele judeţene şi să discute cu liderii locali.

  67. 69 exasperat februarie 22, 2010 la 3:41 pm

    Un regret enorm după lecturarea listei de vicepreşedinţi: un om extrem de capabil, vertical, unul dintre puţinii care au spus făţiş că PSD se îndreaptă într-o direcţie greşită n-a obţinut voturile delegaţilor. Altfel spus, a refuzat să negocieze cu Marian Vanghelie.

    Ion Stan este o pierdere majoră pentru conducerea centrală a PSD.

  68. 70 ivydesign februarie 22, 2010 la 3:44 pm

    Am avut ocazia, in ultima vreme, sa particip la doua imense spectacole pline de grotesc: primul ne-a fost prezentat la alegerile prezidentiale (mai ales rezultatul lor) iar a doua reprezentatie a fost sustinuta la acest Congres.
    S-a uitat in mare parte ce inseamna diplomatie si respect.
    Daca nu iesea Victor Ponta, PSD era acum cel putin in coma.

  69. 71 ion adrian februarie 22, 2010 la 4:05 pm

    Harabula,
    Cine crezi ca l-a spionat pe Diaconescu?
    Raspunde si nu te deroba. E o rugaminte.
    Dar atentie, sa nu ei umbra mustei drept chiar musca 🙂

  70. 72 Membru PSD Timis februarie 22, 2010 la 4:10 pm

    Domnule Nastase,
    Sunt de parere ca Victor Ponta trebuie de urgenta sa le dea la glezne fumigenistilor ce deja incearca sa-i submineze autoritatea, care nu inteleg ca, din momentul acesta, Ponta este imagina partidului pentru care toti, indiferent de preferintele care le-am fi avut sambata, trebuie sa luptam. Acesti Vanghelie, Geoana si altii care indraznesc fie sa iasa in presa ca fiind deosebiti si nesupusi regulilor marunte impuse de presedintele nostru, fie ca il sfideaza prin neprezentarea la sedintele la care participa si el, trebuiesc rapid stransi de cravata pentru a le trimite nodul din gat direct in stomac. Se pare ca alegerea tinerilor in conducere le provoaca indigestie, motiv pentru care cred ca trebuiesc putin sifonati pentru a invata ce inseamna respectul pentru colegi, indiferent de varste si pozitii.
    Ca de ratati care arunca bani ca la lautari si se dau mari pesedisti nu avem nevoie…

  71. 73 blueeye februarie 22, 2010 la 4:25 pm

    @ion ionescu dela brad

    Facusem anterior un alt comentariu la postarea dv. care spre marele meu regret atunci cand am vrut sa-l trimit…. a disparut .
    Ma limitez la unul mai scurt :
    Nu e vina domnilor V.Ponta, Adrian Nastase sau Ion Iliescu, pentru faptul ca, Cristian Diaconescu s-a descalificat singur prin comportamentul pe care l-a avut la congres.
    Nimeni cred ca nu mai are dubii despre faptul ca intr-adevar C.D a fost santajat de tabara care in final a si pierdut batalia , dar reactia sa nu cred ca s-a ridicat la nivelul persoanei pe care multi o creditam cu simpatie si apreciere.
    Nimeni nu cred ca ii contesta calitatile lui C. Diaconescu, dar s-a descalificat singur prin alegerea pe care a facut-o. Dovada faptului ca s-a bucurat de aprecierea multore atat din partid cat si din afara partidului este chiar faptul ca in timp, s-a lucrat mult la imaginea sa , a fost promovat si scos in fata intotdeauna ca o alternativa viabila pentru orice functie in partid sau in stat. Era simpatizat chiar si de presa , fapt care ii crea un ascendent destul de pozitiv in fata multor alti lideri ai partidului.
    pacat ca nu a stiut sa se pastreze la nivelul de demnitate pe care il cere un astfel de capital de simpatie generala .
    Cand a urcat a la microfon pentru a face acel nefericit anunt, putea foarte bine sa spuna ca este supus unor presiuni, ca este santajat , …. si sunt convins ca pentru multi nici n-ar mai fi contat obiectul santajului.
    Acum, toata lumea va scormoni pana il cva afla probabil.
    Daca atunci ar fi spus cine il santajeaza , s-ar mai fi rezolvat sunt convins si alte probleme in partid.
    Cred totusi, ca cei care acum sunt la conducerea PSD , nu-l vor abandona, mai ales daca le va spune macar lor adevarul despre ce s-a intamplat acolo.
    Cat despre faptul ca vanghelie a reusit sa se strecoare la functia de vicepresedinte ?
    Nici asta macar nu trebuie imputata actualei conduceri .
    E dovada faptului ca in ultimii ani vanghelie a stiut sa-si plaseze ciracii in organizatiile de sector, in organ. de Bucuresti, pe care le controleaza, a dat functii, a dat case , a platit sau a santajat, deci are la mana inca multi oameni cu functii mai mari sau mai mici in structurile partidului.
    A stiut sa -si negocieze functia inainte de vot . Dupa aceea nu a fost decat de constatat o evidenta clara. Conform votului vanghelie a devenit vicepresedinte.
    vanghelizarea PSD -ului s-a petrecut in ultimii ani , nu la acest congres. Acum oricum nu ii e nici lui foarte usor . Tocmai si-a pierdut calitatea de „licurici ” al lui Geoana , deci ii va fi mult mai greu sa influenteze hotararile care se iau in partid. Va avea un vot, egal cu al celorlalti presedinti .
    Parerea mea , e drept, nu ma pretind un cunoscator dar…. cred ca si pentru functiile de vicepresedinti ar trebui sa fie stabilit in noul statut la fel ca in cazul presedintelui un procentaj peste 50 % din voturile exprimate. Atunci , pentru a fi validat intr-o astfel de functie cineva ar trebui sa se bucure de aprecierea unui nr. mai mare de delegati si ar fi ceva mai greu de manipulat si de negociat (cred ).
    Oricum , azi am vazut un vanghelie transfigurat, agitat, nervos, care nu mai are morga relaxata din vremurile sale gde glorie , care e vizibil iritat de noile reguli dupa care va trebui sa joace , si de faptul ca este constient ca va fi atent monitoriszat in actiunile si declaratiile sale politice.
    Pana la congresul ordinar … este in aceasta functie ! se pot schimba multe !
    Deci ca o concluzie… cred ca intotdeauna , daca va da dovada de verticalitate , Cristian Diaconescu isi va gasi un loc de seama intre liderii PSD (nu slabiciunile umane sunt periculoase , ci aceia care profita de ele si le folosesc in scopuri abjecte ) iar era vanghelie in PSD a inceput sa apuna .
    Totul are un inceput …. si totul are un sfarsit !
    Sa speram ca pentru PSD este un NOU inceput de bun augur !

  72. 74 Oana S. februarie 22, 2010 la 4:36 pm

    Observ ca multi dintre bloggeri sunt nelinistiti considerand ca echipa domnului Ponta este formata din „oamenii domnului Geoana”.
    Indraznesc sa sustin ca menirea noului presedinte va fi tocmai aceea de aduna grupurile, taberile, fractiunile din partid.. („oamenii domnului Iliescu, a domnului Nastase, a domnului Mitrea si de ce nu a domnului Geoana”) si de a forma un tot unitar. Tocmai de aceea era si este nevoie de un presedinte puternic.

  73. 75 Ilie februarie 22, 2010 la 4:52 pm

    Sunt convins ca PSD are o alta imagine in fata oamenilor,insa Domnule Nastase am o sugestie: pt a castiga alegerile din 2012 trebuie sa aveti in vocabular cuvintele : saracie,foamete,salarii mici,someri,etc.,pt ca daca spuneti in fata mass-mediei aceste cuvinte sigur veti fi alesi,si mai ales Domnul Ponta trebuie sa spune pe la tv si in campanie genul de cuvinte: De cand e pd-l la putere romanii o duc mai prost,sunt tot mai multi someri,romanii au ajuns sa se omoare din cauza saraciei,etc. Axativa pe cuvintele care fac o imagine proasta pd-l si lui Basescu. Ei incearca sa ascunda cuvintele astea prin genul de cuvinte ca psd are corupti etc dar voi trebuie sa stiti sa le dati peste gura,ca doar nu ati mai fost la putere.
    Mult succes

  74. 76 Spiridus februarie 22, 2010 la 5:00 pm

    Văd cam mulți adulatori ai noi conduceri PSD. Adică 50% din șefi, respectiv foștii susținători ai lui Geoană, oameni care cred (credeau) ca nu e nici o problemă ca PSD nu prea mai contează in ecuația politica de la noi, culmea!, pe fondul unei guvernări catastrofale.
    Ca sa citez din.. clasici, „cine ştie să aduleze, ştie să şi calomnieze” (Napoleon Bonaparte); aşa că… Mai ales că „politica este singura ştiinţă pentru care nu se cere nici o pregătire specială” (Stevenson). Oricum, “speranţele sunt întotdeauna necesare” (Anatole France). Deci, succes!

  75. 77 gigi februarie 22, 2010 la 5:16 pm

    Noul ideolog al PSD si foarte europeanul domn Adrian Severin grait-a azi intr-un interviu radiodifuzat:”…domnii Vanghelie si Oprisan au certe calitati de oameni politici si sunt capabili de performanta cu conditia sa li se ceara sa faca exact ceea ce stiu ei mai bine sa faca…”
    Aferim!
    Eu ma gandeam ca noua conducere a PSD sa la ceara celor doi domni sa faca,eventual,ceea ce ar trebui sa faca.Fereasca Domnul sa faca ceea ce stiu ei mai bine sa faca!

  76. 78 Doru Coarna februarie 22, 2010 la 6:15 pm

    @ Dl. A. Nastase:

    Azi am privit primul speech al noului presedinte PSD: bine, nu ati avut motive sa candidati, sau poate ati avut sa nu candidati, OK, a trecut, dar bine ar fi sa-l tineti un picut de mana pe dl. Ponta; sa ataci alte partide cand inca nu ai incalecat, in fapt, propriul partid, este o mare greseala: daca si Antonescu pleaca cine va opri PNL sa faca acel pol de dreapta cu PDL (?) si cat de singur si minoritar va fi atunci PSD?

    Acum incepe greul pt Dvs: trebuie sa va invatati presedintele sa acceada de la nivelul de jurist la cel de politician de mare anvergura, de la procuror la sef al opozitiei de stanga, incepeti cu A, apoi B, etc, si asta daca nu cumva vreti -si sunt convins ca nu!- sa-l vedeti esuand lamentabil… baietii ridica repede piatra, ati vazut la congres…

  77. 79 Daniel februarie 22, 2010 la 6:20 pm

    @Carcotasu
    Spui „Dacă dl. Năstase îi acordă încredere d-lui Ponta, trebuie să admit că domnia sa ştie ce face”
    Poate da, poate nu. Nu trebuie sa uitam ca pe langa certele calitati dl. Nastase este cunoscut si prin promovarea de catre domnia sa a multor personaje fara caracter (nu zic de Ponta, nu stiu cum e), asa ca da-mi voie sa fiu sceptic la acest argument. Ultimul candidat garantat Nastase pe care l-am sustinut a fost dl. Geoana, care nici nu mai pare atat de indezirabil in situatia actuala. Pacat ca a vrut sa trucheze alegerile, cel mai puternic om din lume a fost asasinat tocmai pentru ca vroia sa renunte la democratie, e vorba de Iulius Cezar, libertatea si democratia sunt domenii sensibile intotdeauna. Pe langa argumentele de palmares iti dau un sfat prietenesc care pe mine m-a costat averi, daca vrei sa tii cont de el. Niciodata, dar niciodata nu te lua dupa supozitia ca altul stie ce face si probabil a verificat si totul e in regula. Acel altul poate nu risca nimic sau nu il intereseaza sau e inconstient sau incompetent sau doar neatent. Personal gasesc foarte multe argumente care nu l-ar recomanda pe dl. Ponta si aproape nici unul care sa ii fie favorabil. Faptul ca e garantat Nastase nu ma incalzeste cu absolut nimic. Nu stiu de ce, dar aceleasi pareri vad ca le au si destui comentatori a caror opinie o pretuiesc. Adevarul nu e o chestie de opinie majoritara, dar credibilitatea este.

  78. 80 tiberiu februarie 22, 2010 la 6:31 pm

    Impresia lasata de congres a fost de confuzie si dezbinare , fiind nu departe de a se transforma intr-un haos imposibil de gestionat. PSD
    s-a salvat in extremis dar… ATENTIE situatia continua sa fie grava. Talk sow-ul de la Realitatea de ieri seara cu participarea mai multor PSD-isti(Mitrea, Severin) a ilustrat deruta din partid. Trebuie actionat operativ,incisiv pentru schimbarea acestei starii de spirit.Este clar ca PDL va continua forcing-ul si nu veti beneficia nici un respiro. Voi urmari cu interes interviul dv si al d-lui Ponta la Antena pentru a intelege care sint primele masuri organizatorice(inafara celor legate de punctualitate si mersul pe jos) si care sint mesajele publice adresate alegatorilor dar si rivalilor politici.
    Succes

  79. 81 Pali februarie 22, 2010 la 7:32 pm

    Domnule Nastase,…nu ma pot abtine sa va intreb daca aveti vreo banuiala …cine a fost in spatele „actiunii” Diaconescu ? In afara de Floriana Jucan ,…

  80. 82 Ciprian Bojan februarie 22, 2010 la 7:39 pm

    Dacă în acest partid va exista destulă înţelepciune, poate fi vorba de o revoluţie. Câtă vreme vor mai exista atitudini autocratice din partea unor lideri, dorinţa de a influenţa interesele şi deciziile partidului în scopuri care nu ţin cont de interesele cetăţenilor, Congresul nu va fi altceva decât un mare FIASCO.
    Din păcate, nu noi cetăţenii putem decide ce aveţi de făcut. Deci… Spor la treabă!

  81. 83 Dorina Vieru februarie 22, 2010 la 7:52 pm

    Felicitari! Ma bucur pentru Ponta;tineretul va invinge.Respect deosebit d.lui Ion Iliescu.

  82. 84 mirelateodorescu februarie 22, 2010 la 8:15 pm

    Cred cu toata ratiunea ca se va fi bine in partid si daca e bine in partid, ne vom mobiliza la toate actiunile ce vor veni. Ma bucur ca s-a intamplat asa, asteptam acest moment!

  83. 85 felix-cat februarie 22, 2010 la 9:22 pm

    PSD se auto-purifica de la sine ; deja incepe sa isi recastige imaginea .
    Se ridica ceata , oameni buni , sufla un vant primavaratec 🙂

  84. 86 m3 februarie 22, 2010 la 10:03 pm

    Deci Vangelie stie de Shaw. Altfel nu-mi explic cum de fiecare data se pliaza cu naturalete pe noile masuri. Dupa care, fireste, le masluieste la fel de natural… Una peste alta, mutarea asta a PSD-ului ma face mai putin indiferent decat eram…

  85. 87 Viseuan februarie 22, 2010 la 10:06 pm

    Domnule Presedinte, va rog, nu uitati de Maramures. De organizatia din Maramures!

  86. 88 elena februarie 22, 2010 la 10:42 pm

    @A N mi am exprimat indoiala in ceeace il priveste pe dl ponta si vreau sa spun ca am o mare strangere de inima in continuare ,dar eu sper sa fie baiat bun sa nu uite datorita cui a ajuns acolo si va ajunge probabil mai departe .Ce ii doresc ??ii doresc ,sa nu creada niciodata ca el le stie pe toate cum patesc toti cei care ajung sus ,sa nu se urce singur pe un piedestal ptr ca de acolo nu va mai vedea nimic si va fi rau si pentru el si pentru noi.Ce am mai citit ?am citit ca dnu A .Severin a avut vorbe frumoasedespre vanghelie si despre oprisan.Rugamintea mea este sa va uitati in seara alegerilor cand a fost dat castigator cine se ingramadea in fata camerelor de luat vederi sa il pupe si sa il felicite pe geoana??TRADATORUL O P R I S A N mai multe trageti voi concluziile

  87. 89 abbilbal februarie 22, 2010 la 11:51 pm

    Am convingerea că domnul Ponta va demonstra în scurt timp tot ce trebuie demonstrat. Că trăieşte cu picioarele pe pământ, că este condus de partid, nu de X sau Y, că nu-şi amestecă familia în treburile partidului, că este în măsură să valorifice tot ce a învăţat până acum, că nu face mătănii de dragul mătăniilor pentru a demonstra că este un bun credincios, şi câd va porni la drum pentru înfăptuirea hotărârilor va respecta mojoritatea şi nu va merge în bătaia vântului.

    De acum doamna Ponta va trebui să fie mai atentă la afirmaţiile ce le face public, indiferent dacă auditoriul este de două persoane sau de ordinul zecilor.

  88. 90 Augustin februarie 23, 2010 la 5:04 am

    @ Aya
    Se pare ca echilibrul tau psihic, si asa destul de instabil de obicei, a fost dereglat groaznic in ultima vreme. Doar astfel imi explic avalansa de prostii si minciuni pe care le propulsezi asupra blogului si asupra unor colegi, mai nou.
    Poate ca de vina este sampania pe care ai desfacut-o si pe care ai baut-o cu sete. De multe ori, sampania se dovedeste tare vicleana pentru unele femei. Pare, intr-o prima faza, foarte inofensiva dar, pe nebagate de seama, le fura. Din fericire pe majoritatea le ia somnul. Pe tine, care zici ca ai mai desface una, vad ca te-a luat limbarita. Si, ca-n bancul ala, cauti baba sa-i rupi laba !
    Hai sa-ti dau niste exemple, doar stii ca imi argumentez afirmatiile :
    Zici tu : « l-am vazut pe “micul Titulescu” in rolul de arhitect … al proiectului lui Adrian Nastase » Grea, arhitectura asta ! Cred ca l-ai vazut mai prin ceata, asa !
    Alta perla : alegerea acestuia (Ponta) ca presedinte al PSD- inseamna, SI O ALTA REVOLUTIE : a recunoasterii noastre la inalt nivel INTERNATIONAL.(La congresul PSD n-au invitat nici macar un PNL-ist)
    Si inca : « Ce legatura (in sens de relatie lucrativa) ar putea exista intre cineva care a lucrat pe relatia OSCE cu cineva care a lucrat pe relatia cu SUA ? » Atentie, intrebarea ta vizeaza afirmatia lui Diaconescu cum ca « AR FI LUCRAT CU EL de 16 ani » . Daca nu stii nici macar ce inseamna « lucrativ », mai ai tupeul sa dai altora sfaturi ?
    Alt exemplu : « lucrurile imputabile (lui Ponta n.b) oprindu-se, oricum, inaintea Congresului » Ah, daa ? Deci perioada scursa de la congres si pina acum este « ireprosabila » ? Pai deja au trecut 24 de ore. Hai ca merge bine !
    Spui despre Diaconescu ca este « UN CARACTER DE JOASA EXTRACTIE SI UN JALNIC TIP SANTAJABIL » Atunci cum comentezi faptul ca Ponta i-a promis acestuia sefia Senatului Romaniei ? Aud ?
    Mai citez o ultima prostie si ma opresc (fiindca nu pot sta toata noaptea povestind « minunatiile » cu care tii mortis sa te faci de ris) : « Asa cum era de asteptat, am devenit tinta ». Ma umfla si risul, dar ma si intristez, fiindca trebuie sa-ti dau o veste proasta : tu NU POTI FI O TINTA pentru nimeni. Pentru ca tu nu insemni nimic mai mult decit oricare alt bloger de-aici. Stiu, tu TE CREZI « miezul din dodoasca », dar citi au mai ramas cei care rezoneaza ? Poate sarmanul ionadrian, ala cu halatu’, si inca vreo 2.
    Continui cu ifosele tale de doi bani, de care ne-am saturat toti, despre « informatiile tale certe, precise si irefutabile, din surse sigure (pe care, evident, nu le poti dezvalui) Ce ne-am face daca fiecare coleg de blog ar trinti cite o enormitate, citind, in stilul tau caracteristic, surse hiperinformate, dar care, e limpede, nu pot fi dezvaluite ? Ar insemna ca nu mai putem discuta nimic serios, aici. Sa ne amintim doar ca, dupa « informatiile tale certe », Boc era candidatul forte la presedintia Romaniei. Sa nu spui ca ai uitat, ca-ti creste nasul, instantaneu !
    Si, fiindca tot faci vorbire de frumoasa Floriana, cind o mai urmaresti ar fi cazul sa iei si ceva notite (chiar daca e o pustoaica, pe linga tine). De exemplu, ti-ar fi de mare folos afirmatia ei, dupa care « cine are, cu adevarat, informatii, NU SPUNE CA LE ARE ! »
    Nu pot sa nu reactionez, nu de grija altora, care sint in stare sa-si sustina singuri cauza (in masura in care considera necesar !) ci pentru a pune la locul lor niste afirmatii mincinoase sau prostesti pe care le faci, explicit sau implicit, la adresa mea.
    Ca spui prostii, ar fi cum ar fi.Tu, insa, spui si minciuni, ceea ce e cu mult mai grav.
    Am fost principalul, sau unul dintre principalii sustinatori ai ideii ca A.N. trebuie sa plece din PSD, DACA VOCEA SA IN PARTID NU MAI ESTE AUZITA, SI DACA NU MAI POATE LUA DECIZII. Si asta ar fi fost valabil daca Geoana ar fi cistigat, din nou, sefia partidului. Asadar, TU esti cea care minte asa cum respira, spunind ca « Scopul vostru era sa il faceti pe Adrian Nastase sa plece din PSD INAINTEA Congresului ». La fel de mincinoasa este afirmatia ta cum ca i-ar fi cerut cineva socoteala lui Ponta « pentru nu-stiu-ce lucruri facute de socrul sau » Si inca :
    « Unii colegi de blog au manifestat sfanta manie proletara cand am scris despre Cristian Diaconescu » Asta chiar e o minciuna ordinara.
    Si totusi, nu minciunile tale ma revolta cel mai tare, ci fariseismul tau nerusinat. Argumentez, stai linistita :
    Mult inaintea alegerilor prezidentiale de anul trecut, pe cind inca nu se stia daca A.N. va candida sau nu, tu, un adevarat avocat al lui Basescu, ii povesteai gazdei noastre ce sanse mari si luminoase il asteapta in campania din… 2014. (Sigur, o bizara coincidenta, si Basescu era multumit sa nu-l aiba ca adversar in 2009, dar nici tu nu l-ai indemnat la lupta. ). Asa incit, cum necum, a ramas pentru 2014 ! Bine, niciodata nu-i prea tirziu. Numai ca, iata ce se intimpla: micul mare(!) Titulescu regreta ca nu-l mai prinde pe Basescu in lupta prezidentiala. Asadar, Nastase, out ! Ce zici tu, acel sustinator vesnic si neconditionat (declarativ !) al gazdei noastre : vom vedea, vom afla… Adica accepti ideea ca A.N. ar putea sa nu intre in lupta decit in 2019 ? Pai asta e suportul tau neconditionat ? Rusinos !
    P.S. Mai precizez o data ca, in conditiile in care A.N. nu a candidat, mi-am dorit foarte tare sa cistige Ponta. Totusi, am rezerve fata de el si astept clarificari absolut necesare. Sa speram ca n-am sarit din lac in put!

  89. 91 Aya februarie 23, 2010 la 6:49 am

    @

    Exasperat

    Petrut, si imensul meu regret este legat tot de lipsa lui Ion Stan din echipa de conducere.
    Ion Stan ar fi trebuit sa candideze pentru- SI SA CASTIGE- postul de secretar general al PSD.
    Asa, PSD are ca secretar general un tip in care am TOATE motivele sa NU am incredere (iar felul in care respectivul a inceput deja sa ii dea sfaturi parsive lui Victor Ponta- acesta fiind foarte putin „rodat” in perversitatile politice cu efecte negative programate, care ii sunt familiare lui Dragnea- trebuie tinut sub stricta observatie si semnalata orice tendinta negativa).

    Din pacate, Stan nu se regaseste nici printre vicepresedinti.

    Din pacate, avem la PSD un vicepresedinte grobian si de cea mai joasa extractie umana, precum Marean „care-este” Vanghelie si un secretar general care deja a facut proba perversitatii sale printr-un „sfat dezinteresat” (si aparent minor- desi realitatea este exact contrarie) dat lui Victor Ponta (pe care acesta l-a aplicat!) in urma caruia apare riscul ca proaspatul presedinte al partidului sa isi ostilizeze, fara voie si fara sa realizeze de ce, relatiile cu ceilalti.

  90. 92 Aya februarie 23, 2010 la 7:00 am

    @

    Analist

    Ti-a scapat (sau nu ai mentionat) o nuanta esentiala.
    Nu se pune problema sa nu se mai dea, „interviuri” pe scarile sediului.
    Daca s-ar lua o astfel de decizie S-AR OSTILIZA RELATIILE CU PRESA, ceea ce ar fi nimicitor pentru PSD si, in plus, pentru proaspatul presedinte al partidului.

    Decizia a fsot luata in sensul ca nu se vor mai da declaratii „pe scari” in timpul desfasurarii sedintelor (de exemplu, sedinta BPN), pentru a nu mai aparea tot felul de „soparle pe surse”. Atat si nimic mai mul;t.

    In rest TREBUIE SI ESTE BINE SA SE DEA SI INTERVIURI, SI DECLARATII PE SCARI SI IN SITUATII NECONVENTIONALE.
    Daca s-ar ajunge in RIDICOLA SITUATIE de a se da declaratii daor in birou, cu decor aranjat etc, etc PSD ar deveni, ca perceptie (politica este, in mare masura, o chestiune de perceptie) un partid „anchilozat”, neatractiv (si cu mesaj criptototalitar).

  91. 93 Aya februarie 23, 2010 la 7:04 am

    @

    Exasperat

    Petrut, ai dreptate: PSD are, acum, prin castigarea alegerilor de catre Victor Ponta (ceea ce inseamna victoria lui Adrian Nastase!) o sansa uriasa.
    Sunt convinsa ca o va fructifica din plin.
    Dar e mare nevoie de noi, aici si pe baricade.

  92. 94 Aya februarie 23, 2010 la 7:15 am

    @

    Lucian

    Citez din postarea ta:
    „Locuiesc in diaspora, si va rog, NU neglijati diaspora, Stiu ca nu este legal in foarte multe tari sa faceti filiale ale partidului pe teritoriul lor, dar ati putea prin diferite organizatii non-guvernamentale sa impuneti subtil un oarecare sentiment de simpatie.
    Romania are nevoie de un partid de stanga”.

    Si eu cred ca diaspora trebuie sa se bucure de toata atentia- in primul rand din partea unui partid de stanga, atent la problemele cetatenilor, oricunde s-ar afla ei.

    Ideea ta legata de ONG-uri (nu doar in tarile in care nu pot exista filiale ale unui partid- in speta, PSD) imi pare valoroasa.

  93. 95 Aya februarie 23, 2010 la 7:20 am

    @

    Analist

    Ctez din postarea ta- februarie 22, 2010 la 7:53:

    „(…) cer o reparatie morala pentru toti oamenii adevarati, corecti si cinstiti care au avut de suferit. Unii s.au retras din partid, altii au preferat sa ramana simpli membri.
    Lor, celor necunoscuti, ar trebui dl. nastase sa le dedicam ceva pe blog.”

    Subscriu si sustin!

  94. 96 Rahau Dan Nicolae februarie 23, 2010 la 7:29 am

    Daca prima masura luata, cel putin in mod public, este de a nu se mai intra cu masina in curtea sediului…nu cred ca a pornit bine.
    Cred ca este „prea crud” pentru ce il asteapta. Iar cand ma gandesc ca socrul lui negocia cu Basescu cu multe luni inainte…am multe rezerve.
    Poate doar „sub umbrela” dumneavoastra sa creasca cum trebuie.

  95. 97 ion ionescu de la brad februarie 23, 2010 la 8:37 am

    @ blueeye

    In postarea mea anterioara nu am adus nici o acuza domnilor Ponta Nastase sau Iliescu referitor la marirea sau decaderea domnului Cristian Diaconescu.

    Am plecat de la ideea de „Revolutie” in PSD. Cu adevarat revolutia nu a inceput la acest congres. A fost o revolutie a profesionismului si a responsabilitatii. A inceput cu cel mai bun guvern al Romaniei din decembrie 1989 incoace: Tanasescu, Rus, Dijmarescu, Geoana, Mitrea, Puscas, Diaconescu, Pascu, Rovana Plumb si Andronescu. Profesionisti, cu rezultate incontestabile. Au fost si acuzatii de coruptie, au fost si armaghedoane, dar rezultatele acestui guvern nu au fost atinse de nici un altul pana acum.

    Incepuse o revolutie si in plan politic. Au fost o serie de masuri, de intinerire a clasei politice. Atunci au aparut Geoana, Diaconescu si Ponta. Erau tinere sperante, nelipsiti in spatele domnului Nastase… Pana la un punct. Atunci cand a pierdut in spatele fostului NASTASE nu mai era decat un singur reprezentant al tinerei generatii Titus Corlatean. Geoana avea treaba sa-l inlocuiasca pe Iliescu, Ponta era deja ginerele socrului sau, iar Cristi Diaconescu era in analize si introspectii.

    Desi in opozitie, revolutia din interior s-a transformat intr-o lupta antibasesciana cu formele ei uneori absurde: suspendare, sustinere din umbra a partidului minoritar aflat la guvernare, culminand cu ignorarea totala a semnelor crizei absurde in care ne zbatem si azi. In aceasta perioada una dintre putinele voci lucide ale PSD era Cristi Diaconescu. Cu tinuta si profesionalism a hranit ideea ca social-democratia nu inseamna numai „almanahe” sau baroni ce se indoapa din frimiturile consistente aruncate catre bancile opozitiei de un guvern minoritar.

    Nu e nici locul si nici momentul si nici eu nu sunt cel in masura sa fac o analiza a PSD-ul. Imi exprimam doar surprinderea de ce s-au adunat atat de multi sub „stindarul de lupta” al micului Titulescu, iar Cristi Diaconescu a fost lasat sa se zbata de unul singur. Nu inteleg cum poti caracteriza altfel decat „nepotism” modul in care domnul Ilie Sarbu a actionat. Dintr-un vajnic si neconditionat sustionator al domnului Geoana la anuntul candidaturii ginerelui s-a retras, ca doar nu se poate aduce atingere intereselor familiei.

    In plus, nu inteleg despre ce fel de revolutie vorbim ca a inceput? Lupta impotriva vanghelizarii PSD? E absurd. Sa numaram cam pentru cati vicepresedinti a „garantat” domnul Vanghelie? Cumva Aura Vasile sau Rodica Nassar nu mai sustin actiunile presedintelui organizatiei Bucuresti? Nu cumva chiar Vanghelie a fost uns vicepresedinte? Nu cunmva dupa alegerile parlamentare chiar Ecateria Andronescu isi datora postul de deputat tot domnului Vanghelie care a garantat pentru domnia sa?

    In toata aceasta nebunie nu-mi ramane decat o singura intrebare: de ce nu s-au gasit puntile de dialog corespunzatoare cu domnul Diaconescu_ Nu era nevoie si de el? Nu era o supriza extraordinara ceea ce avea sa anunte, doar o facuse inaintea lui Rodica Nassar la Bucuresti. Cred ca nu s-a gestionat corespunzator aceasta situatie. Cred ce am spus si in postarea anterioara ca daca vorbim despre o revolutie Cristi Diaconescu poate fi un Danton indiferent de motivele santajului fie ele de alcov.

  96. 98 Aya februarie 23, 2010 la 8:57 am

    @

    Augustin

    Prin postarea din februarie 23, 2010 la 5:04 am ti-ai facut numarul de caraghioslac, dupa epuizarea momentelor penibile „Leo-Sibilla” (sau Sibilla-Leo, pentru ca nu se prea stie care e unul care e celalalt; cand ea zice ca a „furnica” si ma insulta pe mine, hop si el sa spuna ca e „talpa tarii” si sa ii adreseze injurii ANului; la Psihologie, au ratat sa aprofundeze lectia legata de „rol”; poate reuseste Sibilla, acum, dupa n-shpe ani de cand se tot lauda, in mitomania ei, ca isi face lucrarea de diploma).

    Ia spune: mai vii si cu alte scheciuri?
    Asta din februarie 23, 2010 la 5:04 a fost insuficient pentru a umple imensul gol pe care l-ai lasat de cand nu te-ai mai dat in sectacol, deghizat in mahalagioaica! O concurezi cu brio pe Sibilla la categoria figuri impuse „poale-n cap”.
    Chiar ma plictisisem de cand nu te mai facusesi de ras caznindu-te, fara urma de succes, ca si psiholoaga ne(de)terminata Sibilla, sa cauti cu lumanarea in postarile mele lucruri prin care sa imi minezi credibilitatea si sa ma „desfiintezi” intelectual.

    Augustin, tu si amicii tai tot nu ati inteles ca show-ul vostru ieftin nu mai are sens?
    Gata!
    A castigat Ponta iar Adrian Nastase nu a plecat din PSD!
    Timpul reprezentatiilor voastre a expirat.

    P.S.
    Totusi, mai treceti sa inveseliti lumea.

  97. 99 Aya februarie 23, 2010 la 9:03 am

    @

    m3

    In februarie 22, 2010 la 10:03 pm afirmi (cu umor):
    „Deci Vangelie stie de Shaw.”

    Cum sa nu, e chiar autorul favorit al lui Marean „care- este” Vanghelie, i l-a recomandat eruditul goagal.

  98. 100 ion adrian februarie 23, 2010 la 9:18 am

    @Augustin,
    Sancta imbecilitatis!

  99. 101 ion adrian februarie 23, 2010 la 9:20 am

    PS De regula nu te citesc caci stiu ca ai atributul de mai sus dar findca te referi la Aya, am incercat dar m-am orit la jumate ca nu merita. Din intamplare nele referiri personale erau pozitionate in prima jumatate.

  100. 102 ion adrian februarie 23, 2010 la 10:18 am

    Erata: fiindca

    Cand mai intru sa vad daca a trecut de furcile caudine ale Manuelei imi vad si din greseli si daca am elan mai corectez. 🙂

  101. 103 Aura Costea februarie 23, 2010 la 12:24 pm

    Va multumesc pentru raspuns si trag nadejde ca veti reusi sa-i domoliti avantul pe care si l-a luat liderul PSD Braila si comportamentul abuziv pe care il manifesta, in defavoarea PSD.

  102. 104 Augustin februarie 23, 2010 la 5:37 pm

    @ Aya
    Sigur, cind n-ai niciun raspuns satisfacator la „chestiune”, incerci sa schimbi vorba! Daca nu tine cu minciuni, incerci si tu diversiuni. Trist este, insa, ca esti SI RAMII NIMENI.
    Noroc cu papagalul din spatele tau, care ciriie, si el, la unison. Infiorator! Acum sinteti doi?!
    Stai linistita, mai trec. Si voi tampona toate minciunile tale, oricit de nerusinate.
    P.S. Dar chiar sa nu stii ce inseamna lucrativ, nu ma asteptam. Oricum, stai linistita. Cred ca nici Vanghele nu stie! Iar daca totusi stie…

  103. 105 Sibilla februarie 23, 2010 la 6:03 pm

    @Aya,
    Spre ştiinţa ta, că abia acu, am văzut ultima-ţi * creaţie *…
    Sunt absolventă de Psihologie, din nefericire, la vremea când colegii mei erau la licenţă, eu îmi plângeam copilul mort. Apoi, aşa a fostt să fie, numeroase evenimente s-au tot succedat in viaţa mea de Luptător, dar, tocmai pt că sunt un Luptător, nu m-am lăsat pradă depresiei, l-am născut pe Zoran . Să nu îndrăzneşti să mai vb în neştiinţă ! Am trecut peste toate luptele nu mă voi împiedica niciodată încât să nu mă ridic şi să continui, ştii, şi de * dincolo * am s-o fac 🙂
    Ca să nu crăpi de curiozitate, toarăşa jurnalistă, au urmat trei operaţii, continui, au trecut, sunt mai puternică decât s-ar părea.
    Cât despre Lucrarea la care faci matale referire : din nou MINŢI, am spus limpede că la acest moment scriu o lucrare de masterat pe bani, câştif un ban cinstit pentru că mă pricep. Nu e prima, fără falsă modestie, toate, că au fost destule, lucrarile de licenta, masteratpe care le-am scris eu, au fost notate cu notă maximă.

    Dovadă :
    postarea din februarie 22, 2010 la 3:44 pm
    * 22-24 lucrat pe PC, lucrare masterat asist.soc. contra cost, un ban cinstit să cumpărăm o carte, două, una, alta *
    De repezită, exaltată, precipitată din cine ştie ce motive,măi dragă, NU ai citit cu atenţie, tu aia atentă la detalii!

    În rest, mizerii şi veşnicile-ţi aberaţii cu care-ţi umpli timpul cam… gol…
    Repet, să-ţi fie ruşine cât trăieşti pentru niminicia cu care ai vorbit la adresa lui Leo! Niciodată NU am să-ţi iert, e un Om deosebit şi care din respect pentru el, pentru gazdă şi pentru colegi nu va adopta stilu-ţi de piaţă, ţaţă!
    De înveselit în lipsă de alte îndeletniciri, dar, ca să dstragi atenţia de la ceva f grav, asta numai tu practici/prestezi. Nu cred că vrei să ştii, accepţi de cine râde blogosfera…
    Te-am prevenit că sunt rezistentă şi-ţi demontez zâmbind toate abramburelile. E cazul ca tu să te calmezi, NU ai dreptate tot timpul, ba în ultimul timp eşti mai mereu pe arături.
    Sibilla

  104. 106 Sibilla februarie 23, 2010 la 6:20 pm

    P.S.
    @ Aya,
    Citate Aya, care e…
    * O concurezi cu brio pe Sibilla la categoria figuri impuse “poale-n cap”. *
    În privinţa * poale-n cap *, ciocu mic ! Tumna tu ??
    Că la ce ne-au citit ochişorii pe acilea…. Îmi pare rău că te dezamăgesc, nici cu asta n-o nimerişi. Sunt curată.

  105. 107 ruxan februarie 23, 2010 la 6:49 pm

    @Nastase Adrian
    Mie mi-a placut la congres ca s-au expus doar proiecte politice, conforme cu doctrina si ideologia psd.De remarcat ca se vede o dorinta de operare cu principii sanatoase.Spre bucuria psd, de ceva vreme facem opozitie reala in parlament , punctul de pensie a crescut si pensiile nu mai sunt impozitate, mai ales cele ale militarilor care au contribuit la aceeasi casa de pensii.Strategia energetica a fost BETON mai ales fiind expusa de Dep.Iulian Iancu.Ce sa mai spunem, s-au propus solutiile de scadere a deficitului de cont curent, venind in sprijin cu acele proiecte expuse de fostul min. al IMM Nita, care este foarte coerent in ceea ce inseamna suprafetele……………..Vi se pare cunoscut ce am relatat, conform doctrinei psd si competentei?Cu stima un vechi coleg de vizita pe santierul Bechtel.

  106. 108 Aya februarie 23, 2010 la 10:17 pm

    @

    Augustin

    PENTRU TINE, LIMBA ROMANA ARE MARI TAINE!
    „LUCRATIV” INSEAMNA SI „PRACTIC” (AS PUTEA SA SPUN, „UTIL”, DAR MA TEM SA NU TE IMPIEDICI DE O ALTA TAINA A LIMBII ROMANE)

    Nu ti-as fi replicat daca nu mi-ai fi pus pe seama o aberatie- anume ca as folosi un cuvant fara a-i cunoaste semnficatia.

    Una din doua: fie tu esti strain de tainele limbii romane, fie ai vrut (imitandu-ti, comportamental, o prietena) sa imi pui pe seama un lucru neadevarat, prin care, inducand o falsa perceptie, sa prejudiciezi imaginea de intelectual.
    In acest ultim sens, imi revine in memorie o mai veche atentionare a lui Alex, in sensul ca a inceput (iata, continua- completez eu) atacul impotriva intelectualilor prin incercari de ridiculizare.

    Revin la subiectul replicii mele, dand citate din doua postari ale tale (in ordinea aparitiei lor) care dovedesc afirmatiile mele: fie nu cunosti bine limba romana, fie ai incercat sa-mi ataci, printr-o tentativa de ridiculizare, conditia de intelectual, punadu-mi pe seama un lucru care, daca ar fi fost adevarat, ar fi denotat o carenta culturala.

    Afirmi in februarie 23, 2010 la 5:04 am, referindu-te la un fragment dintr-o postare a mea (fragment pe care il reproduci), ca nu as cunoaste sensul cuvantului „lucrativ” (citez):
    „«Ce legatura (in sens de relatie lucrativa) ar putea exista intre cineva care a lucrat pe relatia OSCE cu cineva care a lucrat pe relatia cu SUA ? »
    Atentie, intrebarea ta vizeaza afirmatia lui Diaconescu cum ca « AR FI LUCRAT CU EL de 16 ani » .
    Daca nu stii nici macar ce inseamna « lucrativ », mai ai tupeul sa dai altora sfaturi ?”

    Nu ti-am replicat la acea absurda si neadevarata acuza.
    Probabil, din acest motiv ai avut indrazneala sa insisti, doar proferand minciuna la adresa mea (fara a mai da citatul, care demonstreaza exact contrariul spuselor tale).

    Citez din postarea ta (februarie 23, 2010 la 5:37 pm), care imi este dedicata:
    „Dar chiar sa nu stii ce inseamna lucrativ, nu ma asteptam. Oricum, stai linistita. Cred ca nici Vanghele nu stie!”.

    Ca sa te linistesti- si, daca ai probleme cu tainele limbii romane, sa le dezlegi, cel putin partial- iti dau urmatoarea informatie.

    Sensul cuvantului „lucrativ”, in fragmentul citat de tine, este de „practic”, „efectiv” (as putea sa iti spun ca am folosit cuvantul „lucrativ” cu sensul de „util”, dar ma tem ca te-ai impiedica de o alta taina a limbii romane).
    Altfel spus, aveam in vedere o „relatie practica” sau „efectiva”- nicidecum una derivand din simpla apartenenta la aceeasi institutie.

    Probabil, pentru tine, ‘lucrativ” va fi insemnand doar „rentabil”. Daca este asa, nivelul tau cultural tinde spre primitivism.
    Daca Marean „care-este” Vanghelie (la care vad ca te referi plin de voie buna) ar afla de existenta cuvantului ‘lucrativ”, in mod sigur i-ar retine doar sensul pe care nici tu nu esti in stare sa il depasesti.
    Daca as vrea sa fiu malitioasa, as spune ca esti un Marean „care-este” Vanghelie care a reusit sa treaca de primele patru clase elementare.

    Daca stii ce inseamna „lucrativ” dincolo de sensul vulgar (in context, am folosit „vulgar” ca insemnand „banal”, nicidecum „licentios”, asa cum ai putea fi tentat sa imi pui pe seama) dar ai facut acele remarci cu scopul atacarii unui intelectual, inseamna ca atitudinea ta (recurenta!) este un simptom grav al existentei unei tentative ample de decredibilizare a intelectualitatii.

    Mai inseamna ca Alex a avut perfecta dreptate cand a tras semnalul de alarma: „lucratorii” implicati in incercarea de decredibilizare a intelectualitatii isi dau osteneala sa fie „lucrativi” (in sens de „folositori”) pentru „cauza” si in acest spatiu.

  107. 109 Aya februarie 23, 2010 la 10:56 pm

    @

    Sibilla

    TE OCUPI CU INFRACTIUNI SI AFIRMI PUBLIC ACEST LUCRU!?

    In locul tau, as fi mai atenta la furnizarea informatiilor privind anumite activitati profitabile sub aspect pecuniar. Ceea ce descrii tu ca faci are incadrare penala.

    Citez din postarea ta (februarie 23, 2010 la 6:03 pm):

    „am spus limpede că la acest moment scriu o lucrare de masterat pe bani, câştif un ban cinstit pentru că mă pricep. Nu e prima, fără falsă modestie, toate, că au fost destule, lucrarile de licenta, masteratpe care le-am scris eu, au fost notate cu notă maximă.

    Dovadă :
    postarea din februarie 22, 2010 la 3:44 pm
    * 22-24 lucrat pe PC, lucrare masterat asist.soc. contra cost”

    Diploma de licenta (masterat) este un act oficial care atesta dreptul unei persoane de a profesa, intr-un anunmit domeniu sau de a accede la anumite pozitii, in baza autentificarii unei specializari.
    Acel act oficial se obtine in baza depunerii si sustinerii, in fata unei comisii oficiale, a unei lucrari de licenta (masterat) care trebuie sa fie dovada competentelor PERSONALE.

    Faptul ca scrii o lucrare de licenta (masterat) pentru ALTCINEVA, contribuind, cu buna stiinta si pentru obtinerea unor profituri materiale, de coniventa cu persoana respectiva, la inducerea in eroare a unei comisii oficiale, cu scopul premeditat de a determina, astfel, obtinerea PRIN FALS a unui act formal, si in baza caruia sa poata fi obtinute beneficii viitoare, constituie INFRACTIUNE!

  108. 110 Aya februarie 24, 2010 la 6:03 am

    @

    Sibilla

    Stiu ca nu vei crede, si, totusi, aceasta interventie este una amicala.

    Daca simti cu adevarat ca esti o luptatoare- ia, te rog, sensul foarte profund al cuvantului- trebuie sa lasi ceva in urma sau, mai corect, o urma- reper a „trecerii” tale prin acest superb loc numit Pamant- care, nu am vreo indoiala, este chiar Paradisul.

    Orice societate trebuie sa se conduca dupa reguli, carora noi trebuie sa ne supunem chiar daca, uneori, stirbesc din personalitate, spontaneitate, grad al libertatatii de manifestare si chiar daca o facem, deseori, cracnind.
    Chiar si o societate ideala, in care ar functiona principiul meritocratiei, s-ar conduce dupa reguli.

    Nu am vreun motiv sa ma indoiesc de afirmatiile tale in urma carora s-a putut pune concluzia ca ai talentul, priceperea si chemarea necesare pentru a realiza lucruri deosebite in sensibilul domeniu al asistentzei sociale- protectia copilului.
    Dar, intrucat societatea se conduce dupa reguli- iar regula spune ca posibilitatea de a lua decizii, fie si minimale, este conditionata de posesia unei diplome (asta e, trebuie sa existe criterii clare de selectie) – pentru a putea schimba in bine acel domeniu, pentru a lasa „o urma- reper”, cum am spus, trebuie sa ai dreptul formal de a actiona.

    Eu cred ca a fi cu adevarat luptator inseamna a te angaja cu toate fortele pentru a schimba in bine lucrurile (care trebuie schimbate) in domeniul pentru care ai chemare.
    Asta inseamna si a face tot ce tine de tine pentru a te ingriji sa posezi INTRUMENTELE care iti dau posibilitatea sa actionezi. In lipsa unei diplome, totul se reduce, in ultima instanta, la bune intentii.

    A stat si sta in puterea ta sa obtii acea diploma.
    Atata vreme cat esti capabila sa le scrii pentru altii, cu atat mai mult poti face acest lucru pentru tine. Daca vrei cu adevarat sa realizezi ceva, trebuie sa te supui acelei reguli.
    Nu este necesar sa invoci pretexte pentru care, acum, sau anul trecut, sau acum doi ani, nu vei fi gasit „timpul necesar” pentru a-ti scrie lucrarea de diploma pentru ca (aici putem pune si spune orice).
    Cred ca a fi luptator prespune, dincolo de faza declarativa, actiune PRIN MIJLOACE.
    Oricum, mijloacele pe care le pune la dispozitie societatea romaneasca sunt putine si precare.
    In aceste conditii, este inacceptabil pentru cineva care considera ca este un luptator sa nu miste un deget (la propriu, pe tastatura!) pentru a dobandi MIJLOCUL PERSONAL SI LEGAL necesar luptei.

    Desigur, decizia iti apartine.

  109. 111 Sibilla februarie 24, 2010 la 4:19 pm

    @Aya,
    Ai dreptate, numai că tu, NU eşti în locul meu. Şi-ţi sugerez să cugeţi înainte de-a te arunca cu gheruţele pe taste.
    Pot să spun orice, ca să fiu încadrată penal, trebuie să faci un denunţ şi să alături probe indubitabile la dosar din care să rezulte că am beneficiat de foloase necuvenite. Evident, tu ar trebui să ştii mai bine ca mine, că denunţul matale, plângerea ta, trebuie să aibe forma şi conţinutul prevăzute de art. anume din Codul de procedură penală, respectiv, descrierea faptei, indicarea făptuitorului şi a mijloacelor de probă.
    Nu se va lua în considerare vreo … chestie de genul * o denunţ pe Sibilla, care a scris iacă pe blogul d-lui AN şi eu cred că, de fapt nu ştiu când şi dacă, presupun dată fiind afirmaţia aruncată într-o polemică cu mine, căci nemernica se ia cu mine-n clanţă, dar eu nush cam câtă avere a adunat, dacă pe ron sau euro şi pun martori pe mă mai gândesc eu cine, dar ca probă am una bucată dosar de cauză ce conţine o copie unui comentariu la un articol al blogului d-lui AN…. formule de încheiere a denunţului/plângerii, vă rog să dispuneţi… * Bun.
    Atenţie, nu ştii, cu ce mă ocup eu acum, dacă e au ba în cadru legal şi dacă eu mă pregătesc pentru susţinerea licenţei sau nu, care pt mine nu e absolut nicio problemă, atât că vreau musai diplomă de Cluj, nu alta şi vreau şi notă mare, pur şi simplu c-aşa vreau eu.
    Acu dincolo de tristeţea frustrărilor tale, iaca mă autodenunţ, am măturat şi scări, am pregătit şi tineri pt admitere la facultate şi-au fost admişi. Ştii, n-am cerşit la poarta nimănui şi da, n-am motive a mă ruşina de nimic din ce am făcut, mă crezi au ba. Nu importă.
    Să trercem însă la chestiuni serioase. Am cugetat la câteva aspecte şi mă gândeam la multe, apropo de reguli de convieţuire-n societate : oare după ce reguli convieţuiesc câte unii clădindu-şi fericirea pe nefericirea altora, oare după ce reguli se preacurveşte sau blamează nevasta cuiva, oare după ce reguli sunt câştigaţi bani din ceea ce nu se publică , vorba aia, circulă tot felul de zvonuri despre unii jurnalişti, actuali sau… foşti, oare după ce reguli îşi justifică unii tăiatul frunzelor la câini şi ocuparea cu te miri ce îndeletniciri în detrimentul activităţii pt care sunt de fapt plătiţi, oare după ce reguli…. etc, etc, etc… Mi-am zis să trec mai des pe aici, să şed la o cafeluţă cu doamna Aya, despre una, alta. Mai discutăm filosofie existenţială, te miri ce nu… ca să umplem golul, timpul… unora.
    Renunţă la asemenea * arsenal *, în lipsă de alte argumente ca să punctezi, numai tu ştii ce, că nu eşti cu mine-n competiţie, sau… ? Ţi-am mai spus, când ai dreptate ai, când nu ai, n-ai . Nu ai dreptate în cel priveşte pe Leo, mai mult persişti în această greşeală de neiertat! Că mă bălăcăreşti chipurile tu pe mine, e fâsss, mă respect pe mine, şed bine cu stima de sine, am încredere-n forţele proprii, nu mere cu bălăcăritul, nici cu ameninţările.
    În discursu-ţi de mai sus, ai dreptate într-o singură privinţă şi anume aceea că, da, Aya, se impune să posed şi acea Diplomă, logic şi adevărat. Însă nu încerca să induci că eu aş avea oareşce frustrări în acest sens, nu e cazul. Am spus, s-a întâmplat să se succeadă diverse evenimente ce au presupus prezenţa mea în alte locuri, efortul meu canalizat în alte direcţii şi ştii bine că sunt dintre cei ce ştiu să-şi ordoneze priorităţile. Nu intru-n detalii pentru că la cum te cunosc, vei scoate din nou mitraliera invocând că * Sibilla se victimizează *, nu dau socoteală decât mie , şi lui Dumnezeu, care Doamne Doamne mă ştie şi ştie exact cine sunt şi cum, punct.
    Sibilla
    P.S. expresia * a ridica poalele-n cap *, în/cu ce sens ai folosit-o? Nu arunca tu în cârca distinsului coleg Augustin practici care-ţi aparţin, apropo de * tainele limbii române *, am la arhivă nişte expresii ale mătăluţă de care am dat întâmplător la comentarii pe ceva forumuri la nişte publicaţii şi da aveai pe cineva care cânta cu tine-n cor… wow ce limbaj… Ţi-am maispus eu ţie, nu te da mai sus/mult decât ceea ce/cum eşti, dar, conştiinţa, caracterul… de aci prezenţa sau absenţa lacătului la meliţă măcar când se impune.

  110. 112 Augustin februarie 24, 2010 la 7:10 pm

    @ Aya
    Faptul ca tu dai unor cuvinte si expresii din limba romana ce inteles vrei tu, te priveste. Cele spuse de tine sint publice si oricine poate cintari cine are dreptate. Diaconescu a spus ca A LUCRAT cu Geoana, iar tu ai „tradus” asta printr-o „relatie lucrativa” intre ei, ceea ce, E LIMPEDE, E ALTCEVA. Ca sa citez un cunoscut filozof grec, las-o-n singe! 🙂 Mai bine zi si tu ca ti-a scapat, ca e de la sampanie sau ca ai crezut ca n-ai stiut!
    Dar nu asta e problema. Astea sint fleacuri.
    O intrebare cu adevarat grea, la care vad ca faci pe dracu-n 4 sa nu raspunzi, e: cum de Ponta, pe care-l ridici atit in slavi, i-a promis sefia Senatului Romaniei unuia pe care tu il faci albie de porci? Chiar nu-ti produce niciun disconfort, nimic?
    Cit despre relatia dintre Ponta si D. Cocos, mi-e greu sa cred ca nu ai vazut ultima emisiune „Sinteza zilei” la care a fost invitat Ponta si in cadrul careia i s-a pus aceasta intrebare.
    Ai infierat „cu minie proletara”, cum iti place sa spui, relatiile lui Geoana cu SOV, si TE-AM APLAUDAT SINCER. (Eu cred ca, SI ACUM, Geoana are, inca, datoria sa explice, tuturor, ce-a cautat acolo!) De ce n-ar trebui sa stim si de relatiile lui Ponta cu Cocos? Ii imparti si tu, ca Basescu, in aia buni si aia rai?

  111. 113 Aya februarie 25, 2010 la 2:19 am

    @

    Sibilla

    Am precizat de la inceput ca acea interventie era amicala. Asa cum am banuit (si mentionat in debut) iti va fi fiind greu sa crezi.
    In rest, decizia iti apartine, repet si aici. Dar, retine, fara acel act nu vei putea lasa acea „urma-reper”.
    M-as bucura sa fim de acord, fie si in gand.

    Referitor la prima parte a postarii tale (corespunzand, intr-un fel, celuilalt mesaj al meu).
    Vei fi auzit, desigur, de expresia „fortezi usi deschise”, ca si de indemnul ” nu forta usi deschise” sau de intrebarea „de ce fortezi usi deschise?”.
    Valabila, pentru ceea ce vreau sa iti transmit acum, este intrebarea deja formulata.
    Iti spusesem, pur si simplu, ca, in locul tau, as fi mai atenta cu anumite precizari. Atat. Nu am inteles de ce a trebuit sa faci acea dezvoltare care tintea ideea ca in cuvintele mele ar exista vreo amenintare continuta.
    Nu, Sibilla. Nu exista. Pur si simplu, in replica ta ai fortat usi deschise.

    Eu am disjuns cauzele (e drept, nu explicit pentru ca nu am considerat necesar) intre ceea ce spui ca faci (si insisti sa spui ca faci) si, nu mai indoiesc, faci-care, ca fapta in sine, are o anumita incadrare- si faptul ca, desi acea actiune a ta exista ai putea suporta rigorile legii in urma acestei simple declaratii a ta si, inca, pe un blog.
    Indiscutabil, nu!
    Eu subliniasem doar ca anumite lucruri, pe care unii oameni le fac- deseori, fortati de imprejurari- sunt tratate de lege altfel decat cu intelegerea comuna, a celor din jur, motiv pentru care e bine sa nu faca obiectul unor discutii publice, indiferent de spatiul in care se poarta.

    Cred ca pana si tu, care imi esti vadit neprietena, ar trebui sa ma creditezi (fie si fara sa spui acest lucru) in sensul ca problematica juridica imi este familiara. Pe cale de consecinta, nu am avut si nici nu as fi putut avea in minte, legat de acel subiect, „condamnari penale” sau altele de gen intrucat, in situatia data, nu sunt defel intrunite elementele constitutive.
    Asta nu inseamna, insa, ca nu te indemn, in continuare, la maximala prudenta in declaratii precum cele legate de lucrarile de diploma.
    Dar, si in acest caz decizia iti apartine.

    Poate iti vei fi amintind (legat de cazuri penale) ca, pe blog, dupa alegeri, mi-am dat multa osteneala sa conving cativa colegi de faptul ca pentru ca o fapta sa poata fi considerata infractiune (era vorba despre frauda) trebuie intrunite, simultan, niste elemente. In caz contrar, incadrarea ese imposibil de facut. Poate iti vei fi amintind cu cata incrancenare eram contrazisa. Spre deosebire de altii, eu nici nu imi iau dorintele drept realitate si nici nu incerc sa actionez in functie de mistificari. Ca atare, si atunci am spus clar ca daca nu se demonstreaza ca sunt intrunite SIMULTAN anumite conditii (nu reiau subiectul) fapta penala nu exista, din punct de vedere legal.

    Cunoscandu-ti felul de a fi, imi iau precautii: sa nu cumva sa crezi ca am spus sau am vrut sa sugerez (sau- mai departe, adauga tu) ca ai fi comis tu vreo frauda.
    Nu, Sibilla, departe de mine acest gand.
    Fusese un exemplu prin care voiam sa demonstrez ca, spre deosebire de altii, cel putin cand este vorba despre chestiuni juridice, nu incurc lucrurile.

  112. 114 Aya februarie 25, 2010 la 3:26 am

    @

    Augustin

    LECTIA DE LIMBA ROMANA

    Formularea mea (citez):
    „Ce legatura (in sens de relatie lucrativa) ar putea exista intre cineva care a lucrat pe relatia OSCE cu cineva care a lucrat pe relatia cu SUA?”
    ESTE CORECTA.

    Conform DEX:
    LUCRATÍV, -Ă, lucrativi, -e, adj. Care aduce câștig; profitabil, rentabil; folositor, UTIL (s.A.). – Din fr. lucratif, lat. lucrativus.

    UTÍL, -Ă, utili, -e, adj. Care poate servi la ceva, care este folositor, necesar. ♢ Loc. adv. În timp util = la timp, la momentul oportun. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce serveşte, foloseşte la ceva. – Din fr. utile, lat. utilis. Util ≠ gratuit, inutil, neutil, vătămător UTÍL adj. 1. folositor, necesar, trebuincios, (rar) trebuitor, (înv.) trebnic. (O muncă ~.) 2. v. bine-venit. 3. eficace, eficient, folositor, operativ, PRACTIC ( s.A.), productiv, (rar) operant, (înv.) putincios. (O metodă ~.) 4. v. judicios. utíl adj. m., pl. utíli; f. sg. utílă, pl. utíle

    DEMONSTRATIE
    In context, „relatie lucrativa” inseamna „relatie practica” sau „relatie utila” (intr-o formulare academica).

    Reformulata cu PASTRAREA SENSURILOR, aceeasi expresie devine:

    „Ce legatura (in sens de relatie practica) ar putea exista intre cineva care a lucrat pe relatia OSCE cu cineva care a lucrat pe relatia cu SUA?
    sau
    „Ce legatura (in sens de relatie utila) ar putea exista intre cineva care a lucrat pe relatia OSCE cu cineva care a lucrat pe relatia cu SUA?”

    In context, lucrativ (in expresie, relatie lucrativa) insemna util- practic.

    Da, expresia folosita de mine este corecta in situatia semnalata de tine, legat de afirmatia lui Cristian Diaconescu, anume ca a lucrat cu …

    A lucra si lucrativ au sensuri diferite, iar folosirea celor doua cuvinte (sau derivatelor) in aceeasi fraza nu presupune defel faptul ca autorul le va fi echivalat, intr-un sens sau altul.

    Pe de alta parte, nu inteleg de ce nu pui mana pe un dictionar sa vezi ca „lucrativ” inseamna SI „util” (deci si practic) si ca, pe cale de consecinta, formularea mea este corecta.
    In acest fel, nu te-ai mai face de ras.

    EU AM FACUT DOVADA FAPTULUI CA FORMULAREA MEA ESTE CORECTA.

    TU- IN AFARA SRIGATELOR MANIOASE- AI ARGUMENTE CLARE PRIN CARE SA DOVEDESTI CA E INCORECTA?
    ADU-LE, DACA POTI CONTRAZICE DICTIONARUL!

    Ca sa intelegi- iti vorbesc pe limba ta (citand o expresie a unui om foarte apropiat mie cu care ai „conversat” de cateva ori si care ti-a adresat-o, din cate imi amintesc): diferenta intre „a lucra” si „lucrativ” este ca de la mancare la mancarime.

    P.S.
    Bravo, Augustin!
    Ti-ai gasit sustinator impotriva mea (legat de sensul cuvantului „lucrativ”!) intr-un tip cu care semneaza, sub nu-stiu-cate nickname-uri, texte caznite si cu gramatica precara (deseori cu jenante greseli gramaticale) specifice repetentilor.

    Daca pui mana pe dictionar si realizezi ca am avut dreptate (nu trebuie sa recunosti, important e sa retii) chiar ai sanse sa nu ajungi corijent.
    Insa, daca tu crezi ca locul dictionarului poate fi luat de cunostintele unui repetent (cel care te sustine in a te face de ras), atunci nu pot decat sa iti urez succes in relatia „utila” cu amicul tau care scrie si gandeste adanc.

  113. 115 Aya februarie 25, 2010 la 5:45 am

    @

    Augustin

    INCERCAREA DE A DA „UN TUN ZVONISTIC”

    Esti al doilea care ma intreaba cu insistenta ce parere am despre (INEXISTENTA) relatie dintre Ponta si Cocos.
    Trec peste faptul ca pare foarte interesanta directionarea curiozitatii in sensul aflarii opiniei mele.
    Iti satisfac si tie curiozitate, asa cum am facut si cu „Anonimul venetian”.

    Nu am cunostinta despre existenta vreunei relatii de prietenie intre Ponta si Cocos si nu cred ca exista- mai mult, nu cred ca poate sau ca ar putea exista.

    Este efectiv prima oara cand aud de asocierea acestor nume si- oare de ce nu ma surprinde?- prezentata astfel incat sa dea impresia ca totul este de notorietate, doar cel care aude, atunci, nu a aflat. Adica, nu au aflat toti cei care au auzit atunci si, in plus, cei care au auzit de la cei care au urmarit vorbele difuzate de respectivul post TV.
    Asta ar putea purta numele: incercare de a da un “tun zvonistic”.

    Din punctul meu de vedere, este cat se poate de clar de ce s-a procedat astfel si nu clasic.
    Ce inseamna, clasic, legat de zvon?
    Un zvon se contruieste meticulos, fiind intens lucrat (mai ales inducerea straniei impresii din faza initiala, de “lipsa de agregare”, este laborioasa).
    Mai exact, intai apar niste elemente care se “imprastie” timp de cateva zile cu doza de “asteptare” necesara, apoi se reiau cu o completare- in paralel, se aud alte completari, din alte parti, unele contradictorii. Apoi, in functie de formula avand cea mai mare priza la public, se contruieste zvonul integral, asteptat oricum cu sufletul la gura de toti, care sunt gata sa si parieze pe o “nuanta” esentiala sau pe alta.
    Din perspectiva influentarii opiniilor la distanta, diferenta intre zvon si stire este notabila- mutatis mutandis, ca intre filmul artistic si cine- verite.

    In cazul falsei informatii despre legatura Ponta- Cocos s-a procedat defectuos din punct de vedere al eficientei zvonistice.
    Informatia a fost lansata abrupt, via TV (deci, s-a dorit ca segmentul tinta sa fie cat mai numeros dar s-a transmis informatia fara pregatirea psihologica prealabila necesara asimilarii, dezbaterii ei).

    Asta arata pe de o parte ca dusmanii (nu ii pot numi adversari) solutiei Ponta- presedinte PSD (si fiind evident faptul ca este victoria lui Adrian Nastase) incearca sa pregateasca un scenariu discreditant si, pe de alta parte, ca au fost luati efectiv pe nepregatite.

    Realizez care e conflictul in jurul caruia s-ar dori construirea senzationalului “zvonului”: asocierea intre procurorul Ponta- cunoscut ca anti-mafia – si controversatul Cocos, cel putin apropiat al (daca nu cumva fiind creditat ca parte a) mafiei diverselor afaceri dubioase cu statul.

    Dar, privita profesionist si rece, gaselnita Cocos, ca element de atac anti-Ponta, e ridicola

  114. 116 gheorghe februarie 28, 2010 la 3:02 pm

    Sunt incantat de actiunile lui base. De ce? Pentru ca sper ca viitorul presedinte, cu puteri sporite datorita betivului, sa-l trimita in judecata pentru toate navele furate! Din a 4-a putere mondiala am ajuns sa fim intrecut de Ungaria, o tara fara iesire la mare. Un presedinte care si-a distrus breasla. Cat de prost poate sa fie…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

<span>%d</span> blogeri au apreciat: