Raspunsuri

Harabula, nu vreau sa fiu cinic, dar ti-ai dat seama un pic prea tarziu cum este cu folosirea electorala a simbolurilor religioase. Ai dreptate. Nu fac aici o pledoarie impotriva unor politicieni sau in favoarea altora. Eu cred insa ca este  necesar un parteneriat intre Biserica si institutiile laice, incluzandu-le aici si pe cele politice, mai exact partidele. Si cred acest lucru ca urmare a implicatiilor sociale pe care un astfel de parteneriat le poate avea. Stiu ca asa s-a intamplat in perioada 2001-2004, cand un astfel de acord de parteneriat intre Patriarhie si Guvern a fost semnat. El viza, intre altele, formule de rezolvare a situatiei copiilor  din casele unde acestia erau abandonati.

Draghy Puterity, apropo de adversarii externi ai lui Basescu, am citit destul de recent o analiza in care un intelept incerca sa ne demonstreze cum a reusit acesta sa castige alegerile, desi SUA si Rusia ar fi batut palma pentru a-l da jos. Dincolo de superficialitatea unei astfel de analize, i-as aminti celui care a scornit-o ca doar despre un singur fost presedinte roman se mai vorbeste ca ar fi fost indepartat si cu ajutorul conjugat al SUA si al Rusiei. Dorind sa perie haina prezidentiala, domnul al carui nume nu il dau ne spune, de fapt, ca Traian Basescu este un nou Ceausescu. Cum mai sunt si exercitiile astea de logica! Tot la televizor, in prima zi a Noului An, dl Fota, consilierul prezidential pentru securitate nationala, afirma ca „este pentru prima data cand Romania a devenit relevanta la nivel planetar”. Adanc!Nu bagasem de seama. De altfel, daca recititi discursul de investitura al lui Traian Basescu, veti vedea ca din politica noastra externa a disparut orice mentiune la Marea Britanie, Axa Bucuresti- Londra- Washington fiind aparent inlocuita cu Axa Bucuresti-Paris- Chisinau.

Doru Coarna, cred ca oamenii voteaza mai putin doctrine si mai mult politici publice concrete. Tocmai de aceea spuneam in postarea referitoare la restructurarea sistemului bugetar ca asa zisul partid de dreapta PDL stie sa concedieze oameni, dar habar nu are de masuri privind sprijinirea mediului de afaceri. Ce fel de guvernare este asta? Apropo, mi s-a parut halucinanta ideea noului ministru al Educatiei conform careia asteapta de la sindicate sfaturi privind aplicarea ordonantei de reducere a posturilor din Invatamant. Va dati seama ca oamenii astia iau decizii fara sa aiba si un plan de aplicare a lor. Pe de alta parte, daca masurile din ordonanta, referitoare la reducerea numarului de profesori, se vor aplica doar de la 1 septembrie, atunci care a fost motivul de urgenta care a justificat ordonanta DE URGENTA?

Macea, o solutie de iesire din criza este reprezentata de modificarea programului Prima casa, in sensul in care statul ar trebui sa construiasca locuinte, generand relansarea mai multor sectoare economice. In alta ordine de idei, nu stiu la ce discutii din partid te referi, pentru ca le cunosc foarte bine pe cele privind propunerile de politici publice. Nu, Basescu se referea la alianta noastra cu liberalii, care ar fi venit la putere sa faca prapad in sectorul public. Astazi aflam ca acest prapad inseamna reforma statului. 

Zaludu, eu nu cred ca stanga nu are legatura cu sprijinul pentru economie. Cum ar putea exista politici sociale fara o economie performanta? Dar cred ca ne intelegem pentru ca eu spuneam in respectiva postare tocmai faptul ca PDL se prezinta drept partid de dreapta, dar nu are nicio politica pentru mediul de afaceri. Eu raman la pararea ca PD a crezut ca trecerea la populari ii va face mai „populari”, nu ca le va crea si obligatii la nivel de viziune. Sa inteleg ca nu iti plac editorialele mele?

George, eu as reformula. Stanga a facut si ce trebuia sa faca dreapta, iar dreapta s-a facut ca guverneaza. Cam atat.

Andronadze, tind sa cred ca restructurarile din sectorul privat se fac pe o baza de criterii mai credibila decat cele din sectorul public. Un privat nu isi permite sa piarda banii lui. Mie imi este teama ca in sectorul public a fi legat de PDL va deveni un criteriu decisiv in alegerea celor care nu vor trebui sa isi caute un alt loc de munca si care vor trai in continuare – nu-i asa? – bine.

Lemmy, foarte multa maturitate din partea ta, un tanar la final de adolescenta. Nu pot decat sa ma bucur de judecata ta si sa fiu pe deplin de acord cu ceea ce spui. Eu sper ca Guvernul nu va aplica masura zvon privind zile de concediu fara plata, lunar. Asta ar insemna haos total in tot sistemul public, dincolo de impactul social masiv al unei astfel de decizii.

Andrada, credca esti un membru PDL  rational.  Simplii membri de partid  nu pot fi – generic vorbind –  un pericol pentru cineva. Spui ca premierul decide angajarile si nu presedintele. Din cate stiu, acelasi lucru se intampla si in cazul alegerii ministrilor din Guvern. Traian Basescu isi asuma insa impunerea a jumatate din membrii Executivului. Cel putin. Deci, sa isi asume si masurile Guvernului pe care il conduce de facto. Si cred ca tu stii asta la fel de bine ca mine. In rest, multumesc pentru aprecieri si numai bine.

Cititor in stele, eu nu am negat nevoia de restructurare a sectorului bugetar, dar am invocat criterii tocmai pentru a nu ne trezi cu stripperi sau soferi pe posturi de conducere in institutii publice, doar pentru ca sunt baieti de partid. In alta ordine de idei, eu zic sa lasam povestea cu evenimentul din 2004 asa cum este, un eveniment pe care Basescu a negat constant ca si l-ar aminti pana au trecut alegerile, cand si l-a amintit brusc, asa ca…Oricum, se pare ca romanii au intors si obrazul celalalt…

Karakas, dupa cum spunea cineva, „omul nou” se rasplateste, mai nou, cu decoratii. Suntem pe drumul cel bun. Sper ca presupuneti ghilimelele. 

Vasile, daca ne luam dupa unele teorii, se pare ca Iuda nu a fost chiar personajul asupra caruia avem toti deja formata o imagine. Totusi, raspunsul la intrebarea ta il tin pentru mine. Nici nu cred ca dezgroparea trecutului mai ajuta atat de tare. Important este ca PSD sa se intareasca in perioada imediat urmatoare.

Daniel-prudent, ce intelegi prin egalitarism desantat? Daca ne lamurim asupra acestui concept putem continua discutia, altfel am impresia ca judeci situatia pe baza unor stereotipuri.

Ion, sistemul despre care vorbesti a dat nastere regimurilor totalitare. Vointa unui singur om nu este suficienta. Este nevoia de predispozitie sau chiar dorinta de supunere a multor altora, care vad in „mana forte” solutia la toate problemele lor. Eu sper insa ca ceea ce cunosti tu dintre admiratorii lui Basescu sa fie doar exceptii. 

Adi si Cititor in stele, nu as vrea sa facem o polemica despre cand a inceput si cand se incheie prima decada din acest mileniu :). Am vazut ca ati trezit mai multe reactii. Pana la urma ce a fost anul 2000 – ultimul an al mileniului II sau primul din mileniul III?

Leo, crezi ca avem nevoie de o mascota? Ar putea fi o idee la care sa ne gandim. 

Buciumanu, evident ca in cazul proiectului Rosia Montana lucrurile sunt accelerate intr-un mod nepermis de  catre actualul Guvern. Cat despre aprobarea acestuia in CSAT, as putea spune ca ne aflam in fata unui abuz. Parlamentul va trebui sa aiba aici un cuvant de spus.

Reclame

54 Responses to “Raspunsuri”


  1. 1 leo ianuarie 3, 2010 la 1:42 pm

    @ AN
    exact dimpotrivălea „pledez” de când vă woodpeckăresc big-picture-ul blogului cu pixelii mei căpăţânoşi: că NU aveţi nevoie de o MASCOTĂ, ci de un PREŞEDINTE de partid; că d-aia am ajuns noi, boborul, la mâna şi hachiţele unui JUCĂTOR (de-a dictatorul) şi să n-avem, ca orice republică DEMOCRATICĂ ce se respectă, un PREŞEDINTE DE ŢARĂ: pentru că nu există un contrapunct DEMOCRATIC de stânga la pseudo-partidul de pseudo-dreapta strâns unit în jurul celui mai iubit figlio di la famiglia! mă rog, îmi venea a zice altfel, dar mă gândesc că nu întotdeauna-i de vină trunchiul matern pentru ce-ajunge aşchia bastardă devenită capo-di-tutti-… cum s-o zice în macaroneză la „cozi de topor”?!
    PS
    mi-a plăcut modul în care aţi subliniat o mai veche idee fixă de-a ăstuia baci: eram convins că nea Săndelu „pledează” când e „împotrivă”… 😆

  2. 2 Cititor in stele ianuarie 3, 2010 la 1:47 pm

    Intotdeauna mi-a placut matematica si am considerat ca in domeniul matematicii polemicile sunt mai captivante: intre unul care sustine ca 2+2 = 4 si altul ce demonstreaza ca 2 + 2 = 5 l-am preferat pe primul.
    Matematic, anul 2000 nu putea fi decat ultimul an al mileniului II. Orice speculatie pe tema numararii gresite sau a omiterii vreunui an pare sortita esecului. Doar sofistii ar putea demonstra altceva. Dar, atat eu cat si dvs, ne amuzam de sofisme dar nu le acordam credit, nu-i asa?

    P.S1. Apropo, de filmuletul cu incidentul din 2004, trebuie sa spun deschis ca asteptam altceva de la campania electorala: civilizatie, dezbatere pe programe, confruntare de idei privind perspectivele Romaniei pe termen lung, etc. Nu m-am recunoscut in nici unul dintre candidati. E drept ca si atributiile conferite prin Constitutie presedintelui nu-i lasa prea multa marja de manevra……
    P.S.2 Eu as propune ca in 2010 sa se realizeze un consens cat de cat pe tematica descentralizarii si modificarii constitutiei. As avansa ideea alegerii senatorilor dintre consilierii judeteni si locali, astfel incat sa avem un Senat cu 83 de membri iar Camera Deputatilor sa fie constituita din 215 deputati. Altfel, chiar nu vad cum s-ar justifica bicameralismul….

  3. 3 leo ianuarie 3, 2010 la 1:51 pm

    @ Dani

    PS
    dacă nu-i de la zodie cetire, vinde-mi tălică şi mie un pont: cum şi de unde ai făcut rost de-atâta răbdare? am eu sentimentul că nu tre să detaliez mai detaliat încotrova bat… 😉

  4. 4 Vasile, ianuarie 3, 2010 la 2:01 pm

    Dl. Adrain Nastase,

    Stiti bine la care Iuda m-am referit , si ca nu am facut referire la cel sacrificat pentru a confirma divinitatea lui Isus,
    Este bine ca sunteti conciliant, dar este gresit sa concepeti ca in tot PDLeul este un singur om rational,sincer ,dar nu si oportunist , raman la criticile anterioare , adresate atat dumneavoastra cit si membrilor PDL ,
    partid in care am numerosi amici si inamici, nu exista in sensul bun al
    exprimarii sincere politice NICI UN MEMBRU RATIONAL , … Cei mana pe ei in lupta …… Ar fi intrebarea care ar dezlega orice temere despre toti membii PDL!
    Cit privesc ideologiile , indiferent de performanta politica , Vasile porneste rationamentul sau critica de la ideologie , omul , personalitatea
    ar trebui evaluata incepind de la ideologie pliata pe sinceritatea mesajului.
    In sfirsit aveti dreptate ca dreapta a guvernat pe mesaj de stanga ,dar asta nu inseamna ca PDeul a trecut la populari din motivele aratate de dumneavoastra, PDeul avea portile inchise inspre stanga iar miscarea inspre dreapta i-a obligat si le-a usurat trecerea pe sub furcile caudine a pseudo dreptacilor , Radu Alexandru,Stoica, Bou reanu…etc. ca sa fie absorbiti de partidul lui Basescu. Mascarada pusa la cale de Traian Basescu, socotit de mas media si nu numai ca un abil om politic a mers ,si va merge numai la romani!

  5. 5 Vasile, ianuarie 3, 2010 la 2:02 pm

    sorry , „Ce-i mana pe ei in lupta..” in loc de

  6. 6 Cititor in stele ianuarie 3, 2010 la 2:06 pm

    In legatura cu Rosia Montana eu as pleda pentru constituirea unei comisii de experti(romani si straini cu reputatie stiintifica si morala indubitabile) si doar pe baza raportului acestei comisii sa se decida viitorul proiectului(parlamentul, guvernul si presedintia trebuie sa fie implicate deopotriva). Problema utilizarii cianurii in procesul de preparare a minereului aurifier constituie un risc potential urias. Numai dupa ce volumul rezevelor ar fi stabilit cu un grad de certitudine, deoarece esecuri am mai avut cu ocazia si a altor investitii, va trebui sa se faca un bilant al castigurilor si pierderilor. Iar problema reabilitarii mediului, dupa terminarea exploatarii de la Rosia Montana, ar trebui asigurata altfel: dupa aprobarea exploatarii, in fiecare an ar trebui depusa o suma intr-un cont special, aflat la dispozitia statului roman dar neaccesabil de catre acesta, astfel incat la terminarea exploatarii sa existe suma estimata drept necesara refacerii conditiilor de mediu. Angajamentele scrise nu vor fi de ajuns daca sumele vor trebui constituite ulterior epuizarii zacamintului.

  7. 7 leo ianuarie 3, 2010 la 2:07 pm

    @ AN
    PPS
    nu-i rost de nicio polemică acolo unde logica elementară spune că Iisus Hristos nu se putea naşte nici în „year 0 before Christ”, nici în „year 0 after Christ”, ci musai în anul naşterii sale, în raport cu care s-au constituit cele două evuri relevante doar pentru creştini, evul nostru, al celor născuţi după Hristos numărându-şi anii odată cu anii Fiului Omului, care a împlinit, logic, 1 an, nu în anul naşterii sale, ci în anul 1 aD, care ar fi împlinit, dacă nu era trimis să răscumpere greşalele păcătosului neam omenesc, centenarul în anul 100 aD, tot aşa cum mileniile evului său se măsoară în noaptea ultimei zile a numărătorii mulţimii anilor, care numărătoare, ca orice numărătoare a oricărei mulţimi, începe cu 1, nu cu 0, a celor 1000, nu 999 de ani pe care-i include.
    desigur, dacă marketerii americani au vrut altfel, spre a exploata mai devreme „produsul” MILENIUM, majoritatea va fi fost convinsă că logica nu-şi are locul în lumea „modernă”… dar, mă rog, logic ar fi fost şi să urmeze altceva după cei douăzeci de ani de tranziţie ai evului brucanian, nu… dar mi-am impus să nu mă mai enervez cu predici în pustiu, că n-am vocaţie de Moise…

  8. 8 leo ianuarie 3, 2010 la 2:44 pm

    Şi-o precizare, cu de la profu de istorie cetire: din punct de vedere istoric, anul 0 este inclus la secolul 1 î.C, secolele de dinainte de Hristos fiind numărate de la 99 la vale spre 0, ceea ce face ca, spre deosebire de evul nostru, anul 100 î.C să fie primul an al secolului II î.C, nu cum se întâmplă cu anul 100, ultimul an al secolului I d.C.
    PPPS
    Polemici pe margini de calendar dacă doriţi, se pot desigur face pe marginea diferitelor calendare creştine ori de alte credinţe ori astronomii. Ori cu privire la care-i cea mai frumoasă lună a anului unui astfel de călindar:

  9. 9 blogideologic ianuarie 3, 2010 la 3:27 pm

    @ Cititor in stele spune: +In legatura cu Rosia Montana eu as pleda pentru constituirea unei comisii de experti (romani si straini cu reputatie stiintifica si morala indubitabile) si doar pe baza raportului acestei comisii sa se decida viitorul proiectului(parlamentul, guvernul si presedintia trebuie sa fie implicate deopotriva).+
    La fel spunea şi preşedintele Traian Băsescu. Îţi spun eu că avizul „comisiei de experţi” 🙂 va fi favorabil. În realitate, chiar firma Gabriel Resources trebuia să vină cu o analiză LCA (Life Cycle Analysis ) „cradle to gate” pentru Roşia Montană. Nu a făcut-o, pentru că ştia că o asemenea LCA va fi obiectivă şi va da un aviz nefavorabil exploatării. Dar avizul unei „comisii de experti” este totdeauna subiectiv.

  10. 10 blogideologic ianuarie 3, 2010 la 3:47 pm

    @ Cititor in stele
    Principiul poluatorul plateste este folosit de cateva decenii in “clubul tarilor bogate” (O.E.C.D.). In general principiul „Poluatorul plateste” este de baza in materie de politica ambientala. Totusi merita sa fie subliniat faptul ca taxa platita pentru deterioarea mediului prin poluare este in absolut toate cazurile net inferioara deteriorarii produse in mediu. Anumite studii apreciaza ca deterioarea reala in mediu depaseste cu cateva ordine de marime (de cel putin 100 de ori, poate chiar de 1 000 de ori) valoarea taxei platite unei autoritati statale pentru respectiva deteriorare a mediului. Desi pare corect, principiul „Poluatorul plateste” este in realitate foarte deformant.

  11. 11 ellasarya ianuarie 3, 2010 la 4:48 pm

    Păi, eu știu că avem o mascotă, domnule prim-ministru… parcă-i zice Băsănel și are și-un înlocuitor la nevoie, parcă-i zice Bocănel…

  12. 12 Doru Coarna ianuarie 3, 2010 la 6:22 pm

    Nu, ideea e ca astia vor sa traga ciorapii din picioarele romanilor fara a le scoate intai pantofii, probabil ca vreun dobitoc de la ei a gasit contracte de munca in invatamant care expira in septembrie si le da mesajul ca daca nu accepta reduceri salariale din ianuarie vor primi somaj la toamna.

    Deocamdata se chinuie ca porcul cu dovleacul, nu prea stiu cum sa antameze concedierile in masa, asteapta sa le dea Basescu un ajutor in urma caruia tot poporul sa ia la tinta invatamantul, si cand poti sa-i critici mai bine decat dupa 3 luni de vacanta platita, e smecheri dom’le, nevoie mare…

    Tot ce stiu ei e ca tintele populare ale nealesului national functioneaza perfect, vezi referendumul. De aceea si sunt ei partid popular, distrug totul prin vointa si cu ajutorul poporului, dar mereu se intampla ca tintele sunt exact cele care-l deranjeaza personal cel mai mult !
    De exemplu, profesorii astia mai gandesc si asta nu e de bine…

    Pana nu-i da Academia Romana vreun honoris causa pentru memorabilul program de modernizare a invatamantului care ne va lasa si fara olimpici, coasa somajului va atarna peste invatamantul romanesc.

  13. 13 Karakas ianuarie 3, 2010 la 6:47 pm

    @AN, multumesc, ghilimelele sunt implicate.
    @Cititor in stele, una din problemele sensibile din punct de vedere al perceptiei publice este faptul ca licenta de exploatare la Rosia Montana este secreta. Nu se stie exact cit va cistiga statul roman de pe urma exploatarii si cit firma canadiana. Se vehiculeleaza in presa o cifra de 4 miliarde EUR pe parcursul a 16 ani de exploatare care ar reveni statului roman. Este neclar cit aur revine partii canadiene si cit Romaniei. Doar guvernul stie.

    Un calcul sumar pe baza cantitatilor exlopatate (224 tone aur si 884 tone argint) poate sa dea rezultate surprinzatoare, daca se are in vedere si rata anuala de crestere a preturilor la aur si argint pe 16 ani. Din pacate nu stim cit se va exploata anual.

  14. 14 Spiridus ianuarie 3, 2010 la 9:27 pm

    O intrebare:
    Are PSD forta de a impune agenda politica a Romaniei, in 2010?
    E un pas important catre revenirea partidului. Daca nici nu se reformeaza serios, ramane doar in defensiva si mai afli de partid doar cand e vreun scandal, atunci directia e sigura.

    O observatie:
    Acest blog este remarcabil, dar el nu poate substitui comunicarea unui partid. Iar daca nici nu reflecta intotdeauna optiunea PSD…
    Tocmai am citit o revista a unui partid occidental. Alta forma de comunicare cu societatea.

  15. 15 casastirilor ianuarie 3, 2010 la 10:09 pm

    Domnule Nastase , acum cateva zile am avut timpul si dispozitia sa ma gandesc la CRIZA. Criza? iata http://casastirilor.wordpress.com/2009/12/29/nu-vom-scapa-de-criza-niciodata-oricum-nu-in-2010/

  16. 16 alexandros ianuarie 4, 2010 la 12:25 am

    Domnule Nastase, unde vedeti a fi abuzul autoritatilor in chestiunea Rosia Montana? Nu cumva abuzul consta in faptul ca s-a amanat atat de mult luarea unor masuri economice in zona? De ani de zile se tot discuta si se fac festivaluri ale ecologistilor la Rosia Montana. Oamenii de acolo au nevoie de masuri solide, nu de cantece. Vine statul cu bani pentru turism? NU, Vine autostrada pana acolo, ca sa poata face oamenii agroturism? NU. Atunci trebuie sa se inceapa de undeva. Deci, domnilor, ACEST abuz trebuie sa inceteze urgent.

  17. 17 M.Voicu ianuarie 4, 2010 la 12:39 am

    @ Karakas spune: ianuarie 3, 2010 la 6:47 pm
    Legea minelor Nr. 85 din 18 martie 2003 a stabilit în ART. 45 alin.1 ”Redevenţa minieră cuvenită bugetului de stat se stabileşte la o cotă procentuală din valoarea producţiei miniere, după cum urmează: lit.a) o cotă de 2% pentru cărbuni, minereuri feroase, neferoase, de aluminiu şi roci aluminifere, de metale nobile, radioactive, pământuri rare şi disperse, pietre preţioase şi semipreţioase ş.a. Cota a fost modificatã la 4% prin Ordonanţa de Urgenţã Nr.101/2007 Art.I pct.5.
    ACEST NIVEL AL COTEI PROCENTUALE DE 4% O DIN VALOAREA PRODUCŢIEI MINIERE ESTE MAI MIC CHIAR DECÂT RATA DOBÂNZII doar la închirierea respectivei valori ! Ar accepta cineva sã contracteze defrişarea unui fond forestier, chiar cu scoaterea rãdãcinilor, din care sã-i rãmânã doar 4% din valoarea masei lemnoase?
    Puteţi vedea la http://matachevoicu.blogspot.com/ lucrarea: PROPRIETATEA PUBLICÃ – inalienabilã prin Constituţie, alienatã prin lege…

  18. 19 blogideologic ianuarie 4, 2010 la 1:23 am

    @ Cititor in stele
    Trebuie să înţelegi că decizia de exploatare / sau de non-exploatare la Roşia Montană este o decizie politică implicând interesele majore ale României ca stat. Roşia Montană virgină este ultima baricadă care asigură în mod natural stabilitatea leului româniesc. Fără vreun contract secretizat, Roşia Montană virgină constituie un capital natural evaluat din exterior la circa 10 (zece) trilioane de euroi. Exploatarea aurului de la Roşia Montană aduce tuturor, şi autohtni şi carpetbaggers, prea puţini bani. Miza cea mare este însă distrugerea României ca stat. Să nu uităm că George Soros este implicat puternic, prin acţiunile pe care le deţine, în firma Gabriel Resources. Totodată, se ştie prea bine, George Soros este un adept declarat al strategiei Cloward-Piven pentru distrugerea fundamentelor unui stat. Pentru aceasta, George Soros a sprijinit dintru început ONG-ul anti-românesc GDS (Grupul pentru Dialog Social, alcătuit din „culturnici de elită”, să-i amintesc doar pe Vladimir Tismăneanu, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Horia Roman Patapievici). „Experţii” de la GDS s-au opus şi planurilor reputatului economist heterodox Anghel Rugină pentru „leul de argint” şi relansarea economică a României, calificându-le drept „retorică arogantă”.

  19. 20 Carmen ianuarie 4, 2010 la 1:28 am

    Domnule Nastase, cetatenii pot cere suspendarea presedintelui si daca da, cam de cate semnaturi ar fi nevoie?

  20. 21 Vasile, ianuarie 4, 2010 la 8:32 am

    Threadul era „RASPUNSURI” in fine am schimbat am deviat ca de obicei de la subiect, Rosia Montana,eu nu vad inca ce va cistiga Romania din distrugerea unui intreg sistem ecologic, social, etnic si nu numai.Ii las pe „culegatorii” de informatii sa o faca ca deobicei.
    Eu doresc doar sa reamintesc prostimii de felul in care este in continuare manipulata de putere.
    Ce s-ar fi intamplat cu mogulii puterii , B1 TV OTV,Romania Libera ,EVZ, ce s-ar fi inamplat cu slugile acestor moguli , ce mizerii ar fi vomitat un Voinescu, o Lupe un Mircea Maria, sau ce ar fi „emanat” stilpii puterii , Bou reanu ,sau Boc , sau Basescu daca aceasta privatizare s-ar fi facut sub PNL sau PSD?????????
    Va amintiti de Jafo Onesti , a fost reprivatizata sub Basescu, de pretul angajat de PSD pentru construirea autostrazii Bechtel, dar de pretul actual, ati auzit ceva, mai ciriie romanul acela cu alesul ,acela cu votul impotriva parlamentului , mai ciriei ceva , de taine, de taine ati mai auzit ceva?
    Asta este diferenta de valoare in arta manipularii ,unii falimentari,altii victime ale propriei lasitati, sau victime ale propriului intelect. Unii izgoniti de soarta in cele patru zari , au revenit pe pamant sterp si si-au creat o tara, altii au parasit un pamant bogat si au adus o tara in pragul desertului, natie de looseri , un popor care doarme un popor nesimtit caruia i se cinta in van de peste 150 de ani ,”desteapta-te Romane…..!

  21. 22 Dani (nu concubinul consilierului purtator de vorbe) ianuarie 4, 2010 la 9:52 am

    Asa arata o postare care a atras aproape 1600 de comentarii:
    http://www.elenaudrea.ro/blog/destinul-acestei-tari/

    Cum a reusit postatorul aceasta performanta? In primul rand ca nu este o performanta. Este ceva care se intampla aproape permanent. In al doilea rand, nu are un purtator de vorbe care sa-i atace si alunge admiratorii si sa-i apere pe detractori. De fapt nici nu are pe cine ataca. Detractorilor le este interzis accesul. In al treilea, dar nu in ultimul rand, mesajul postarii este unul foarte puternic, care mobilizeaza si inflacareaza pana si pe sceptici.

    PS: Daca veti dori, veti gasi printre comentatorii inflacarati ai postarii amintite persoane care si-au lasat si pe acest blog productiile critice si dezaprobatoare. Aici s-au bucurat de acces garantat si de sprijin moral din partea purtatorilor de vorbe ai gazdei si uneori chiar de raspunsuri de-a dreptul agreabile din partea acesteia, mai ceva decat multi dintre simpatizantii sai.

  22. 23 Cititor in stele ianuarie 4, 2010 la 10:44 am

    @blogideologic,

    Daca acest principiu de baza al politicii de mediu(<>) este inadecvat, in conceptia dvs, de ce nu ati reclamat la forurile internationale? Si sa propuneti alte principii ca, de exemplu, „poluatorul este premiat pentru atmosfera creata” sau „interventia va avea loc doar dupa producerea pagubei”, exact cum se intampla si in cazul furturilor reclamabile la politie??? Ati fi avut ocazia sa deveniti faimos in lumea intreaga. Cred ca nu este tarziu nici acum. Lasand gluma la o parte, am observat ca mai mereu distanta, in timp, intre aparitia mesajului meu si replica dvs, este echivalenta cu o perioada zdravana de documentare pe net sau prin biblioteci. E bine sa vorbesti documentat, dar e si mai bine sa nu incerci sa apari in alta lumina…..
    P.S. Crezi matale ca altii nu au citit despre volumul rezervelor si productia potentiala de aur si argint de la Rosia Montana? Crezi ca te afli mereu la catedra si ai in fata niste elevi nestiutori? Azi e inca vacanta la scoala, asa ca sa pastram aparentele. In plus, ma amuza teribil obstinatia cu care il aduci in dezbatere pe Soros. Cred ca, dupa Basescu, Soros ar putea deveni cel mai pomenit nume pe acest blog daca ne-am da silinta si unii si altii . Dar aceasta concurenta ar putea deveni incomoda pentru anumiti forumisti….

  23. 24 blogideologic ianuarie 4, 2010 la 11:11 am

    @ Cititor in stele
    Spuneai că te ocupi numai de artă. Dar văd că depăşeşti cu mult cadrul. Aşa îţi cere serviciul. Vreau să te anunţ că postarea mea din ianuarie 3, 2010 la 3:47 pm, despre „Principiul poluatorul plateste” este un excerpt prescurtat din cartea mea de ecologie industrială publicată în 2005 la Editura Academiei Române. „Si sa propuneti alte principii”. În carte sunt enumerate şi alte principii. De ce nu îţi dai numele real ? Aşa ar fi corect, dacă tot ţii neapărat să mă jigneşti, nu ? A, şi m-am născut într-o casă ţigănească, aşa că sînt totalmente imun la jigniri. Chestiunea „George Soros şi România” este framework, nu obstinaţie. De ce te supără 🙂 ? Primeşti un bonus de la serviciu dacă mă faci să tac pe tema George Soros ? Ori, alternativ, pe tema România, condusă actualmente de „rogue president Basescu” (preşedintele jucător Traian Băsescu) ?

  24. 25 Cititor in stele ianuarie 4, 2010 la 12:28 pm

    @blogideologic,

    Nu vad unde si cu ce te-am jignit, nici nu am avut aceasta intentie. Si apropo, de nume, Blogideologic este cumva numele real al unei persoane? Ar fi la fel ca in cazul unei vecine din cartierul meu care si-a botezat fiica cu numele Englitera!!!. Incearca sa-ti imaginezi cum ar fi scena cu mama ce si-ar chema fiica sa vina acasa fiindca s-a facut deja tarziu: Englitera, Englitera, intra te rog imediat in casa!!!
    Revenind la mediul si dezvoltarea durabila, stiu ca sunt mai multe principii ale politicii de mediu, poate te-am si citat in vreo carte, dar nu asta e problema acum. Chestia cu Soros a fost tema de capatai a lui vadim si al propagandei prm prin ziarele si revistele pe care le-a pastorit. Nu-mi face deloc placere sa intru in polemici cu iz nationalist si sovin. Nu stiu ce acuzatii pot fi aduse GDS si Revistei 22, inafara celor clamate de alde vadim and co., pe care nu dau nici 2 bani. Iar intelectualii pe care ii ataci sunt tocmai cei ce fac parte din asa zisul grup de „intelectuali ai lui Basescu”. Poti sa-i compari cumva pe Tismaneanu sau Patapievici cu alde Ciutacu , mircea badea sau gadea ori stan & laptop??? Ultimii patru sunt niste pigmei pe langa Tismaneanu sau H-R P.In legatura cu bonusul pe care l-as primi pentru ceea ce scriu, vreau sa fac o rectificare sincera: am o indemnizatie echivalenta cu cea a presedintelui Senatului, inclusiv cheltuieli de protocol alocate, cam de marimea sumei alocate pentru vanghelioanele din anii precedenti. E drept ca am fost avertizat ca voi fi dat afara daca nu scriu mai des si mai combativ, in regim non-stop, adica 25 de ore din 24/zi. Dar fiindca m-am cam intins cu cheltuielile de sarbatori, trebuie sa renunt deocamdata la ideea de a-mi da demisia. Mi s-a propus un alt job mai relaxant.
    P.S. Arta este doar un hobby pentru mine. Dar asta nu ma impiedica sa ma delectez si cu muzica lui Mozart sau Wagner ori Strauss. toate acestea sunt doar decorul pentru activitatea mea zilnica, aceea de a scrie pe forum….

  25. 26 Marcus ianuarie 4, 2010 la 12:47 pm

    Un sincer si din inima „La Multi Ani” tuturor !
    http://marcus64.wordpress.com/2010/01/04/cu-spike-la-o-partida-de-chiombalici/
    Sa fim iubiti
    marcus

  26. 27 virus ianuarie 4, 2010 la 12:52 pm

    Dupe sarbatori..prima si prima data,incepui cu relaxarea SPA..Cu un masaj revigorant si impachetari in ciucalata,sa am si io look la moda,trenduri,alea,alea…Imi tunsei varfurile parului,sa nu se usuce si facui tartament cu masca de miere cu esentza de crin,pentru antirid..La manechiura o pusei p-aia cu strat si sclipici,sa moara vecinii de oftica..
    ps1/Cumparaturile,inainte de revelion,le-am facut pe role,ca VIP-urile…
    ps2/Ce sa va mai spui…Mi-a placut(in reluare) la teveu Vali Vijelie-Zeus si Adi Minune-Neapu.li.on..Mi-a crescut cu tri centrimetros de drag si a ramas asa de doo zile…Ce re.ac sa fac ,ca mi-i rusine..?
    ps3/La Multi Ani,pe 2010!

  27. 28 Augustin ianuarie 4, 2010 la 2:16 pm

    @ A.N.
    Stimate domn,
    Convingerea mea este ca PSD ar trebui sa sustina candidatul Radu Stroe. Ce parere aveti?

  28. 29 contele ianuarie 4, 2010 la 2:16 pm

    Salut la toată lumea , ştiu că vă era dor de mine .Mi-am făcut o minimă informare şi am constatat că echipele pe blog sunt în formaţie completă ,mai în formă ca niciodată (ceea ce mă bucură ,înseamnă că vom avea un an activ ,plin de contre inteligente ( conte ?,contre ? ce-am vrut să scriu ?oricum,cui îi pasă !?) , mulţumesc celor care m-au felicitat de ziua mea cât şi celor care nu m-au felicitat , decât şi celor (expresia asta am învăţat-o de la politicieni ,îmi place ! ) care habar n-au că exist ( nu mai zic „pă persoană fizică” că-i fumată ) şi că mi-s deştept .Cum ştiu că nu interesează pe nimeni am să cedez şi-am să dezvălui că am fost la munte unde am văzut cum se topeşte zăpada de Revelion ceea ce nu vă doresc şi vouă .
    Introducerea (cam lungă ) fiind făcută aş vrea să mă bag din nou în seamă (că dacă nu te bagi singur în seamă ,cine să te bage !?) .Deciii.. (vorba bărbatului deştept şi orientat ) ,după ce am parcurs blogul , am următoarele chestii ,observaţii de mare fineţe şi valoare :

    Aya (era normal să încep cu premianta clasei ,nu ?)
    Scrii mult şi bine de încep să mă întreb dacă nu eşti un soi de Balzac în fustă . Crezi în avatar ? Mulţumesc pentru dedicaţie .

    Sibilla ( este normal să continui cu o doamnă )
    Mi-a zis cineva pe blog odată să nu mă bag în certurile dintre două doamne ,am înţeles,nu mă bag,dar a apărut un titlu de conte la acea postare şi am îndrăznit să cred că am fost eu cel pomenit . Acolo se spune aşa : „Îmi menţin opinia, atât * neutrino * cât şi * contele * s-au desfăşurat în acest spaţiu în toată * splendoarea *, împroşcând cu mizerii Oameni ce NU au meritat „.Eu sunt *contele *? Dacă DA …Ai văzut filmul ăla ,”Ziua Cârtiţei ” ? La mine se pare că anul ăsta ,2009,nu se mai sfârşeşte . Nu fac aprecieri la adresa lui Neutrino dar aş vrea să ştiu care oameni ,rectific : Oameni ,au fost mânjiţi de mizeriile mele ? Nu crezi că expresia e prea tare pentru a mă descrie ? Ia postările din urmă şi vezi ce am scris eu şi ce au scris alţii despre mine .Şi nu vorbesc de palme aici .
    În rest ,îţi mulţumesc pentru urare şi,dacă am înţeles eu bine ,Capricoarnă luptătoare ce eşti , ţi-am rămas eu dator cu un „La mulţi ani !” pentru ziua ta de naştere . Dacă a fost ziua copilului ,să-i dea Dumnezeu sănătate şi bucurie .

    Maximmouse
    De ce s-a supărat domnul acela pe noi în legătură cu Pali ? Nu ţin minte să fi făcut „miştocăreală” în privinţa lui .
    Paris ? Hmm!

    Blogideologic
    Am fost uimit că ai putut să-ţi laşi deoparte preocupările savante şi ai reuşit să urezi un sincer „La mulţi ani !” colegilor de pe blog .Nedumerirea mea este cum de ai putut fi atât de tolerant şi prietenos de Anul Nou iar în preajma Crăciunului aveai chef de scandal !?
    Mă rog ,savanţii…cine să-i mai înţeleagă !

    Elmmar
    Ce dualitate…Cine e cu poezia şi cine cu satira ?Liviu ?Elmmar ? Tare am eu impresia că unul bea zaibăr şi altul vin de „Valee de la Loire”.Bune amândouă .

    Velisar Iancu
    Domnule,aţi tăcut ce aţi tăcut în 2009 dar am văzut că la începutul lui 2010 aţi început în forţă lupta cu Băsescu . Ce să vă urez ? Sănătate şi verb dinamic (ăsta-i un pleonasm ?să-l întreb pe blogideologic …).

    Cârcotaşul
    Scrii parcă din ce în ce mai bine şi mai documentat .Am fost impresionat.
    P.S. Zi domle , că mă băgă în sperieţi , scăpăm sau nu scăpam dacă „dă” ruşii cu cobaltul dupe noi ?
    Mi-e şi frică să spun că i-am citit cărţile lui Stephen Hawking .Îţi dai seama în ce matematici mă bagă dacă vorbim de găurile negre ?

    Vasile
    Tu începuseşi bine anul : tolerant (le făceai observaţie la colegi că uită spiritul sărbătorilor ),atent la exprimare , prietenos,îngăduitor ,ce mai ,un domn.Pe urmă Aya te urează de Sfântul Vasile . Răspunsul tău ,normal pentru o zi de sărbătoare ,vine împăciuitor :”Aya,

    Pe acest thread care are o conotatie deosebita nu imi pot permite sa dau o replica unui papagal indocrinat.
    M-as intrista daca vre-o data as ajunge sa fiu apreciat de o persoana ca dumneata! ”
    Splendid !
    E aşa greu să fii politicos ?

    Curier de presă
    Ai început anul în forţă .În 2009 tatonai terenul şi acuma vrei să joci singur .Ia-ne şi pe noi la joacă !
    Nu eşti cine credea Aya că eşti .Dacă erai n-o confundai pe Criticos cu un bărbat .

  29. 30 contele ianuarie 4, 2010 la 2:23 pm

    Manuela

    Cum am putut să uit ?La mulţi ani !
    Ştii ,la o maşină lumea se uită la caroserie şi la marcă dar dacă n-ar avea roţi …

  30. 31 blogideologic ianuarie 4, 2010 la 2:25 pm

    @ Cititor in stele
    Tu chiar n-ai priceput nimic din ce am spus : +Gabriel Resources trebuia să vină cu o analiză LCA (Life Cycle Analysis ) “cradle to gate” pentru Roşia Montană. Nu a făcut-o, pentru că ştia că o asemenea LCA va fi obiectivă şi va da un aviz nefavorabil exploatării.+

  31. 32 contele ianuarie 4, 2010 la 2:51 pm

    Cititor în stele

    Aia cu Englitera mergea când era imperiu …N-a fost pe fază…Cum suna acum :”Sua,Sua ,intră te rog imediat ,dar imediat în casă !!!

    Şi tu scrii ,ca şi mine ,pe bani ?Aşa mult îţi dau ? Ne-am întâlnit vreodată ?Nici la recrutare ? Eu sunt tipul ăla aristocratic ,cu moacă inteligentă .
    Nu mai înţeleg nimic .Mi-au spus că eu voi avea cea mai mare indemnizaţie .Şi nu e fair . Vii după război şi te dai viteaz . Păi tu unde erai când eu mă luptam ? Trebuie neapărat să-mi renegociez salariu .
    Şi-adică cum cititor în stele ?Ce citeşi tu în stele ? Adicătelea pierzi timpul ? Eu scriu pe blog şi tu citeşti ? În stele ? Sau e vorba de grade ?Militare .Tovarăşe ?! Aoleu ,nu eraţi d-stră preşedintele comisiei de recr….?
    Eu cam atâta am avut de spus ,să trăiţi bine,pardon !să trăiţi ,indemnizaţia mea reflectă întocmai şi la timp munca prestată şi , în general , vă doresc o mulţime de succesuri în activitatea d-stră .

  32. 33 Codrin Scutaru ianuarie 4, 2010 la 2:55 pm

    http://codrinscutaru.blogspot.com/2010/01/psd-la-inceput-de.html
    PSD LA INCEPUT DE AN
    La inceput de an, principalul partid de opozitie se confrunta cu o dilema existentiala. Va exista o presiune pentru organizarea unui congres dupa ce partidul a pierdut, din nou, alegerile. Peste maxim 2-3 luni acest congres s eva organiza. Tema va fi cum poate supravietui PSD in opozitie si care sunt solutiile prin care poate castiga urmatoarele alegeri din 2012 si 2014. Cine va raspunde mai pragmatic si mai fezabil la aceste intrebari va castiga.
    Haideti sa ne gandim putin cine ar putea fi candidatii:
    1. Mircea Geoana, presedintele in functie. Va aborda alegerile interne din partid din postura de pierzator al alegerilor prezidentiale si simbol al responsabilitatii pentru neparticiparea PSD la guvernare. Va fi sustinut de PSD Bucuresti prin Marian Vanghelie dar si de alte organizatii precum PSD Olt (Ioan Toma), Galati (Dan Nica) sau Teleorman (Liviu Dragnea). Cel mai probabil, va pierde aceste alegeri si va deveni o figura secundara in partid. Geoana si-a jucat ultima carte la aceste alegeri prezidentiale si nu mai este un lider de viitor pentru partid. Revenirea sa ar putea insemna portofoliul de externe daca PSD va recastiga alegerile parlamentare in 2012 dar nu cred ca va putea mai mult de atat.
    2. Cristian Diaconescu, fostul ministru de externe. Are o imagine buna si este sustinut de Miron Mitrea si probabil de ceea ce purta denumirea de grupul de la Cluj, adica Vasile Dancu sau Ioan Rus. In ultima perioada si-a tatonat apropierea de Sorin Oprescu si alti fosti pesedisti de marca nemultumiti in perioada Geoana. Poate recrea speranta reformarii PSD dar pana la urma politica se face cu bani iar banii nu ii aduc baieti precum el ci cei precum Marian Oprisan, baronul de Vrancea care va activa probabil sub steagul sau. Are cele mai mari sanse sa castige alegerile pentru ca vine de pe pozitia de figura proaspata (fresh) dar nu cred ca poate fi un lider puternic sauc el putin va dura o buna perioada pana sa se legitimeze ca atare sau sa se impuna. Un alt avantaj al sau este ca nu se stie daca va vrea in opozitie sau chiar la putere, ambele variante fiind deschise in cazul sau. Poate aduna in jurul sau multi din cei care nu vor, dintr-un motiv sau altul, sa mearga pe mana lui Geoana sau a lui….
    3. Adrian Nastase, fostul presedinte al partidului. Fostul premier a fost o voce activa a PSD in toti acesti ani si isi doreste de mult timp sa revina in prim-planul partidului pe care l-a adus pana la cote de 38-40% in perioada 2000-2004. Poate readuna in jurul sau o buna parte din cei care isi amintesc de prosperitatea proprie din mandatul sau. Va reprezenta insa optiunea ferma pentru opozitie si ramanerea PSD in afara guvernarii inca doi ani. Multi din cei care fac parte din PSD-ul de azi nici nu vor sa auda de politica in afara administratiei asa ca aici va avea un dezavantaj. Cu toate acestea, este cel mai experimentat si cel mai bun politician dintre toti, primii doi fiindu-i ministri in perioada mandatului sau de premier (Diaconescu fiind chiar secretar de stat pana in 2003). Atuul lui ramane forta proprie si apropierea de anumite zone economice puternice care ar putea sa il sustina din nou. Dezavantajul il reprezinta imaginea creata in perioada 2004-2007 si lipsa de capacitate in mobilizarea „lupilor tineri” ai partidului.
    Un pericol pentru PSD il reprezinta faptul ca un alt partid de centru-stanga va aparea pe scena politica, acesta fiind Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei care va fi condus de Gabriel Oprea, liderul grupului independentilor din Parlament. PSD a mai trecut prin experiente similare de-a lungul istoriei sale: putem aminti desprinderea FSN-ului lui Petre Roman de FDSN si, mai actual, desprinderea Aliantei pentru Romania (ApR) din PDSR sub conducerea lui Teodor Melescanu. Cu toate acestea, PSD va ramane principalul partid de stanga insa cota ar putea sa ii scada pana la 20%, mai ales acum cand nu mai are resurse pentru primari. In urmatoarea perioada PSD si PNL vor avea scoruri electorale similare in optiunea electoratului, dupa stabilizarea electoratului care sustine puterea in acest an, dupa fenomentul clasic de aliniere in spatele castigatorului.
    Cine credeti ca va fi noul presedinte al PSD?

  33. 34 buciumanu ianuarie 4, 2010 la 2:57 pm

    Cind am pus intrebarea privind discutarea proiectului Rosia Montana in CSAT, ea era de fapt una retorica, pentru ca nu doar ABUZUL, dar si totala ILEGALITATE a discutarii unei investitii economice PRIVATE in cadrul CSAT sunt clare pentru orice om cu bun simt! Ea s-ar justifica doar daca CSAT ar dori sa stopeze aceasta investitie si sa protejeze rezervele strategice de aur ale Romaniei, ceea ce din pacate nu este cazul.

    Foarte corect si informat a punctat aici @blogideologic:
    Gabriel Resources trebuia să vină cu o analiză LCA (Life Cycle Analysis ) “cradle to gate” pentru Roşia Montană. Nu a făcut-o, pentru că ştia că o asemenea LCA va fi obiectivă şi va da un aviz nefavorabil exploatării”. Ma raliez complet acestei opinii!

  34. 35 macea ianuarie 4, 2010 la 3:10 pm

    „o solutie de iesire din criza este reprezentata de modificarea programului Prima casa, in sensul in care statul ar trebui sa construiasca locuinte, generand relansarea mai multor sectoare economice.”

    …. Sunt bani de constructii si nu sunt de salarii ? ….
    Este intr-adevar o idee.. Anul trecut Spania a inceput sa repuna asfalt si trotuare din necesitatea doar de a face locuri de munca in constructii unde sa concluzionat ca somajul a afectat cel mai mult populatia.
    Dar noi, astia mai mici … ne permitem sa impuscam doi iepuri fara pusca si fara iepuri? …

    Sau de ce se mai face tevadura asta cu concedierea salariatilor?

    Chiar exista vreo explicatie a unei intentii „sinistre” a portocaliilor de a concedia 10% din necalificati si viitori pensionari alta decat efectiv imposibilitatea de plata.
    Daca ar avea vreo legatura politica poate ar avea ceva impotriva profesorilor implicati in politica, si nu e nici un secret ca sunt destui de multi in PSD, dar acestia nu se incadreaza in cei pe lista concedierilor.

    Desigur aveti dreptate ca programul Prima Casa ar fi putut fi si mai util tinerilor daca ar fi generat si casa in sine nu numai garantii dar numai ca idee din experientele anterioare (ANL, etc) nu prea am vazut tineri chiar reusind profitand de astfel de programe.
    In locuintele pentru tineri din orasul meu stau toti consilierii, directori de diverse unitati publice ( Posta, CEC ) care fara nici o rautate sau interes politic va intreb daca o sa ghiciti din ce partid sunt domnule Nastase.
    Si aici ajungem la aceasi veche problema..

    Cred ca un partid de talia PSD si peste 10 ani daca se mentine, si PDL, va trebui sa fie atent cu oamenii de jos ai partidului (intr-un alt raspuns i-am numit mai sugestiv „frunze” ).
    Ei sunt cei care strica imaginea concreta a unui partid in micile societati.
    Evident, reiau, ei sunt cei care stau in acele cladiri dedicate „primei case” unor tineri.
    Schimband spre un ton mai optimist si mai constructiv, ei, idealistic vorbind, sunt cei care pot face schimbari mici care adunate pot avea efecte mari.
    Poate PSD poate fi atent cu „micile” abateri ale domnului Mazare surprins beat clampa intr-un club. Este imaginea cea mai anti-sociala care o poate avea un membru de partid in contextul Romaniei: „Si ce daca’ s beat, sunt Mazare, Tu esti un nimeni! Hac..”. Cred ca faptul ca bea Basescu , un simplu contracandidat , este irelevant cand primarul unui din marile generatoare de voturi, sondaje, opinii, nemultumiri din tara e mai „ambitios” ca Basescu.
    V-as ruga sa luati ultima afirmatie ca un sfat nu ca vreo ironie sau rautate.
    Este real, este trist, nu ma intereseaza Basescu dar as vrea sa cred ca se poate disciplina fara a fi necesara introducerea pedeapsa cu taierea vreunui organ acestor personaje.
    Poate se bate cap in cap cu „politica” ideea de a imputa daramite cere disciplina sustinatorilor din provincie dar stiti ca si teoria totusi poate fi aplicata.

  35. 36 M.Voicu ianuarie 4, 2010 la 3:58 pm

    @AN: ” Pana la urma ce a fost anul 2000 – ultimul an al mileniului II sau primul din mileniul III?”
    **o explicaţie sistematicã în tema anilor; gândul de pe urmã**
    ADEVÃRUL ESTE TRANSCENDENT, DAR ÎNŢELEGEREA CUANTELOR LUI DETERMINÃ DE CÂTÃ LUMINÃ PUTEM BENEFICIA. Sunt îndatorat la toţi, într-adevãr chiar la toţi colegii din acestrã blogosferã, fiecare muchie prefigurând vârful.
    În anul -45 împãratul Iulius Caesar a introdus CALENDARUL IULIAN – cu anul care începea la 25 martie, iar în anul 1582 Papa Grigore XIII a reformat calendarul iulian (în care ianuarie era luna a 11-a), formând CALENDARUL GREGORIAN care făcea reglarea funcţie de echinocţiul de primăvară şi luna sinodică (pentru Paşte), şi cu 1 ianuarie devenitã prima zi a anului.
    În anul 525 un dobrogean, călugăr scit, geto-dacul Dionisie cel Mic, Dionisie Exiguul, Dionisie cel Modest, a fondat CALENDARUL CREŞTIN pe sistemul ANNO DOMINI – renumerotând anii de la ANUL ÎNTRUPÃRII LUI CHRISTOS, cu reperele creştine: BUNA VESTIRE (la 25 martie) şi NAŞTEREA LUI CHRISTOS (la 25 decembrie). Dacã elaborãm, în Orientul apropiat anii vârstei se calculeazã şi acum de la Buna Vestire a fiecãruia, cum şi în legislaţia noastrã actualã pruncul nenãscut este om (şi nu i se poate atribui o vârstã negativã). Numãrãm anii de la naştere; copilul de 1 lunã este în primul an de viaţã şi va trece în al doilea an de viaţã când terminã primele lui 12 luni. Dupã 9 ani şi 12 luni împlineşte zece ani şi scriem 10 – ani care sunt trecuţi deja, iar în ziua urmãtoare el este deja în al doilea deceniu al sãu de viaţã; a început al 11-lea an.
    Spune Codul de Procedurã Civilã în art.101 alin.3: ”Termenele statornicite pe ani, luni sau sãptãmâni se sfârşesc în ziua anului, lunii sau sãptãmânii corespunzãtoare zilei de plecare.”. Anno Domini nu poate fi considerat ”an zero” pentru cã: i)-nu este un moment, ci un interval de un an şi ii)-nu ar avea semnificaţie raţionalã sã plaseze Naşterea Domnului înainte de primul an al erei creştine, cum călugărul Dionisie nu a ales ca reper nici anul Învierii, spre a evita referiri de forma: ”Christos s-a nãscut în anul… înainte de Christos” (acum devenitã însã manifestã prin recalcularea anului naşterii la 4 î.Hr. (faţã de celelalte date istorice).
    ANNO DOMINI nu poate sã aparţinã simultan ambelor ere, ci numai erei creştine, ca prim an, având deci Buna Vestire la 25.03.01, Crãciunul la 25.12.01, cu primul an încheiat la sfârşitul zilei de 31.12.01, al doilea an a început la 1.01.02, primul deceniu s-ar fi terminat la 31.12.10, primul secol la 31.12.100, mileniul-II la 31.12.2000, deci cu începutul mileniului-III la 01.01.2001 şi sfârşitul primului lui deceniu la 31.12.2010 .
    Cred cu deruta decurge din exprimarea obişnuitã: ”anul 1 după Christos”, elipticã, stând pentru: ”în raport de anul naşterii Lui Christos” – reperul ANNO DOMINI definit de călugărul Dionisie – ca prim an al calendarului creştin.”Nimic nu este mai practic decât o teorie”, repeta Profesorul Costin D. Neniţescu; sub cupola Academiei Române, cu forţele din ultima sa sãptãmânã de viaţã – când guvernarea cercetãrii aplicative tindea sã sufoce cercetarea fundamentalã, integratoare, deschizãtoarea de drumuri noi, concluziona: LAFEL DE IMPORTANT CA DIRIJAREA ŞTIINŢEI ESTE LIBERTATEA EI!

    Au trecut 20 de ani de când România şi-a schimbat drumul”. Dacã am numãra ca iacobinii, noi intrãm nu în anul 20, ci în anul 21 de la Revoluţie!
    Cât despre urarea LA ANU’ ŞI LA MULŢI ANI, DÃ DOAMNE, DAR DÃ ACUM!

  36. 37 nic ianuarie 4, 2010 la 4:08 pm

    @ Dani (nu concubinul consilierului purtator de vorbe) spune
    Am intrat si eu pe link-ul pe care l-ai dat si am constatat ca cele 1600 de comentarii erau facute in intervalul 16-25 decembrie de catre maxim 10 postaci care foloseau blogul EU pe post de camera de chat. Si da, acolo erau si Frank Zappa(king) si baalbek si cine or mai fi fost si pe aici.
    Dar ce vre, erau oamenii la ei acasa intre prieteni, aproape ca era o impolitete sa-i deranjezi incercand sa-i faci sa gandeasca la altceva decat sa-si ridice singuri osanale, lor lui Basescu si PDL-ului. A incercat Bibliotecarul o intrebare de bun simt si au reactionat de parca s-a apucat sa fluiere in biserica. Asa ca sincer nu inteleg unde voiai sa ajungi cu acest comentariu? E o adunatura de postaci gen Conu Leonida fata cu reactiunea. Asa, si?

  37. 38 Ioan ianuarie 4, 2010 la 4:23 pm

    @ A Nastase

    (1) Scrieti in raspunsul catre George, citez: … „Stanga a facut si ce trebuia sa faca dreapta, iar dreapta s-a facut ca guverneaza. Cam atat” Este, sintetizati dv in cateva cuvinte, cam tot ceea ce s-a intamplat pe la noi din decembrie 2004. Atunci liberalii au incercat, mimand politici liberale proprii anilor ’80, sa guverneze si au sfarsit, controlati fiind de PSD, sa aplice in tromba masuri de stanga. Ne amintim ca guvernarea drei ADA a inceput prin acordarea „platilor” catre clientela politica ce a favorizat cresterea nr bugetarilor de la 900.000 in dec 2004, la cca 1.4000.000 in decembrie 2008, si s-a incheiat apoteotic prin „saturarea” aceleasi clientele cu fonduri proprii de investitii; ignorandu-se in acelasi timp investitile nationale in suprastructura. Si cam atat, ca altceva cronica nu a retinut. Poate doar, numai referirile unui ins la papionul si fata de european al premierului cu morga. Instalarea la inceputul anului ’09 a noii guvernari de dreapta va confirma, pe fondul recesiunii accentuate, falimentul acestor politici. PD-eul a mimat masuri de austeritate dar a continuat sa-i protejeze candidatului prezidential zestrea de voturi; incheierea acordului cu FMI si UE, imbratisat „total” si de M Isarescu, si el aflat in fata altui mandat la BNR (al treilea) fiind o autentica „centura de siguranta”. A fost intr-adevar o centura de siguranta dar, dupa cum chiar dv precizati intr-o postare de fond in acele zile, „o centura de siguranta pentru candidatul T Basescu. (atunci blogul s-a incins si pe alocuri ardea chiar de grija lu’ Actualu’, care, dupa unii, fiind invins de marea finanta a fost convocat la Viena pentru dare de seama) Totul nu a fost decat un imens fas national; fapt oferit de dovezile ce au urmat; concretizate prin dobandirea celui de al treilea mandat la BNR al „nemuritorului” MI, plata salariilor si a pensiilor,nesimtite sau nu, din imprumuturile de la FMI si UE. Luna noiembrie gaseste tara, si nu spun o noutate, in fata unei situatii unice: fara guvern, cu un guvernator al BNR confirmat in functie pentru inca 7 ani si cu un candidat pentru Cotroceni cu sanse mari sa fie reales (doar serviciile toate, intern si extern, au acum in plata cca 40.000 de persoane si nici decum 12.OOO mostenite de la N Ceausescu) Intre timp, dupa cum prea bine stim, au mai fost candidati la prezidentiale, o alianta pentru guvernarea tarii, alegeri prezidentiale si bineunteles, pentru cine nu a uitat, o CC. Ea a si decis deltfel in numele nostru al tuturor. Ca de aceea este democratia de pe la noi si originala si votul universal, egal direct si secret. (va urma)

  38. 39 Ioan ianuarie 4, 2010 la 4:59 pm

    @ Manuela,

    Vedeti dv; Contele a inceput cu remarca, bine venita de altfel, ce-l trimite pe cumparator la originea dorintei, amintindu-ne fiecaruia de fondul probemei. Cea referitoare la cel (cea) dintai; oul sau gaina, sau … Eu, mai grabit ca de obicei, va rog sa primiti mai intai urarea de „La multi ani”. Si apoi si pe celelate „de bine” ca doar nu au intrat zilele in sac.

  39. 40 nastase ianuarie 4, 2010 la 5:01 pm

    Augustin,
    Sper ca intrebarea nu ascunde o capcana.
    Punctul meu de vedere este ca, la aceste alegeri partiale, PSD ar trebui sa sprijine candidatul PNL.
    Motive: 1. PNL a sustinut candidatul PSD la prezidentiale; 2. Af fi utila o anumita solidaritate PSD/PNL in opozitie. Pentru asta sunt necesare CBM-uri (masuri de crestere a increderii), ca baza pentru o actiune coordonata in viitor; 3. Cand doi se cearta, al treilea poate castiga. Sa nu uitam ca aceste alegeri se desfasoara INTR-UN SINGUR tur de scrutin.

  40. 41 Vasile, ianuarie 4, 2010 la 5:31 pm

    Conte,
    Doresti sa vorbim despre toleranta ? care dintre dansele?
    Bucuros de revenire, si metale au un procedeu termic de revenire!
    Dupa principiul pianistului, observ ca nu ai degete betege , nu stiu cum stai cu picioarele, deasemeni observ ca nici in cap nu ai picat,deci concluzia finala ar fi ca totusi nu ai schiat si vorba machedonului , ghini vinisi!
    Sincer mi s-a intamplat nu o data sa o iau pe aratura ,atunci cind nu am inteles un mesaj dintr-un motiv sau altul, sau am facut o eroare in exprimare,poate eroare impardonabila, daaar chiar si atunci m-am auto-pardonat cerindu-mi scuze sau recunoscindu-mi idiotenia.
    Ei ce sa-i faci ,nu toti putem fi aya sau putem fi aya pe rand si la rand , sa lanseze Dl.A. Nastase un subiect si sa fermenteze aya o duzina de comentarii , sa raspunda n vizitatori la un text si sa primeasca de la aya n la puterea 10 raspunsuri pline de pilde sau pline de invective, nici chiar grosolanul vasile nu poate fi chiar asa de aya!
    Am inteles printre altele ca ai facut niste traduceri ,sunt sigur ca aya a facut mult mai multe ,desi nu c red ca mi-as pierde vremea cu un text tradus(interpretat) de aya.
    Eu nu ling unde scuip decit in anumite ocazii ,o efigie inca necioplita din kamasutra.iar aya nu intra in aceasta viziune ca efigia sa poata fi si reprodusa..
    Aya cind nu intelege jigneste si nu intelege cam 90 % din timpul petrecut pe acest blog.
    Nu intentionez sa te conving ca aya ar fi ayalalta dar hai sa judecam de ce meritam raspunsul de mai jos pe un text pe care cine are cap il pricepe cine nu ar fi trebuit sa taca..Domnul A. Nastase cum este si normal nu a tacut.Dar nu a tacut nici aya!

    1.Aya spune:
    decembrie 30, 2009 la 11:48 pm
    @
    Vasile
    Esti rau intentionat, penibil si plictisitor.
    Dupa o asemenea iesire o doamna sau un domn isi cere scuze mai inainte ca sa-si exprime chiar si niste urari de , la multi ani!
    Observ insa ca in ragazul pierdut printre nameti , traducatorul a luat ceva de la Vasile , as fi bucuros sa pot sa ma revansez|!

    PS.
    Ideea era sa nu incerci sa ma critici opiniile mele despre persoane,aici rar pot cadea in greseala , poti insa sa o faci cu alte ocazii si in alte imprejurari deoarece poti fi sigur ca am sa-ti dau ocazii mai intemeiate!

  41. 42 Cititor in stele ianuarie 4, 2010 la 5:32 pm

    @contele,

    Te miri de ce am primit eu asemenea indemnizatie consistenta? Pai, un cititor in stele stie cand, cum si cu cine sa negocieze. Apoi, eu am facut o lista cu diverse variante(asa numitele planuri B, C, D, etc)in functie de starea psihica a negociatorului sef sau de numarul de zerouri din contul de la banca XXX. Succesul unei negocieri rezida tocmai in modalitatea de schimbare a planurilor de atac. Inainte de a negocia le-am trantit pliantul cu CV-ul meu, verificabil pe adresa inscrisa pe frontspiciul paginii si asta a contat enorm. Citind in stele, eu am furnizat date foarte pretioase staff-ului pentru care am lucrat. Probabil ai remarcat ca am avut si un fond pentru cheltuieli de protocol. Ai idee cum am cheltuit aceste resurse financiare? Cate limbi nu s-au dezlegat la vederea bancnotelor, abia intrezarite in plicul de la piept si pe care-l pipaiam periodic?
    Nu stiu cat ai muncit tu, cu cine ai negociat si cate bile albe ai primit de la recenzentii angajati de staff ca sa evalueze impactul nemijlocit al mesajelor tale asupra cititorilor, familiilor si cercului de prieteni sau simpli cunoscuti ai acestora….Dar eu am adunat vreo 200 de pagini cu acest raport…
    Mai povestim, acum vreau sa-l vindec de nerabdare si pe blogideologic..

  42. 43 Cititor in stele ianuarie 4, 2010 la 5:44 pm

    @Blogideologic,

    Nu am dat curs ideii sugerate de domnia-voastra, aceea de a verifica daca Gabriel resources a facut sau nu analize de impact, nici de a citi eventuala analiza facuta de gabriel resources fiindca trebuie sa stii dom’le ca analizele nu se fac de candidati ci de comisii de experti. Ai auzit de conflictul de interese? gabriel resources putea sa vina cu orice analiza ultra super optimista si venea degeaba fiindca decidentul trebuie sa se bazeze pe rapoarte independente. In orice stat care se respecta aceasta este procedura. De aceea si la procese completul de judecata cere expertize externe si nu sta sa analizeze doar argumentele partilor. Cu asta am inchis discutia pe aceasta tema din motive obiective. Chestie de logistica.

  43. 44 Velisar Iancu ianuarie 4, 2010 la 9:55 pm

    @contele, urarile mele de bine erau si la adresa dv. Recunosc, insa, ca meritati sa vi le transmit chiar de ziua dv. Asadar, mea culpa.
    Despre T. Basescu nu pot decat sa repet: votantii lui sunt rudele, famiglia si cei care pot fi (si au fost) prostiti. Postarea care-l privea era un copy-paste (pe care il accept 100%) – nici nu-mi pot inchipui ca n-ati observat. Ideea este ca vom tot plati, la propriu, pt aceasta alegere. Sa stiti ca, daca gresesc, voi recunoaste. Negresit. Pana una-alta sunt atent, pe cat se poate, la … reforma statului, adica o ultima gaselnita de prostire a natiei.
    Nu cred ca merit sa ma ironizati, dar va recunosc dreptul la orice optiune.

  44. 45 Velisar Iancu ianuarie 4, 2010 la 10:35 pm

    @ contele, stiam eu ce stiam, dar am verificat: in 2010 nu m-am „atins” de T. Basescu. Oricum, in „lupta” mea cu dumnealui, in forta sau mai soft, nu am sorti de izbanda. Din pacate…

  45. 46 Ioan ianuarie 5, 2010 la 1:02 am

    (2) Am remarcat de catva timp un trend. Nu pot spune ca el ma deranjeaza, dar nici ca ma lasa nepasator: este vorba de evolutia dorintei semenilor nostri de a vota. El nu este la fel de vizibil la sate acolo unde oamenii tineri sau varstnici, sunt prezenti in fata urnei inca de la primele ore ale diminetii. Acolo insa, la sat, mai consemnam un adevar pe care unii, din nivitate, il ignora. Acela in care candidatu’, sau omu’ lui de incredere, apare prin sat in seara premergatoare votului apropiindu-se de portile satenilor cu sarsanaua doldora de bucate. Altii dintre noi spun ca unii, ce-si spun elite intelectuale, propaga din fata camerelor de luat vederi si ale microfoanelor natiei refuzul de a vota; considerandu-l un mod direct de a se opune unor politici si a purtatorilor lor. Toate bune numai ca elitele, care pretind ca au un nivel de instructie ceva mai rasarit decat al maselor, si inca ceva pe deasupra, ar trebui sa stie ca au si responsabilitate in carmuirea tarii, a realizarii productiei, in domeniul invatamantului si culturii, sanatatii etc, etc. In context, presupun ca elita intelege mai bine ca ceilalti cetateni romani importanta unei decizii democratice bazate pe optiiunea larga a maselor dar si a elitei; ca doara nu toti candidatii sunt animati de aceeasi dorinta, sunt aceiasi. (in acceptia fiecaruia dintre noi) In fine, cu aceasta pledoarie mai mult sau mai putin inspirata, ajungem in fata aceluiasi crunt adevar: cel ce ne aseaza in fata altei necunoscute cu intrebarea ei aferenta. Este sau nu electorul roman constient sau nu de rolul si pozitia sa in ierarhia procesului decizional consfiintit (chiar si confuz dupa unii) in legea fundamentala? Intelege el lumea in care a intrat? Cunoaste el sau nu alfabetul ei? Stie sa scrie si sa citeasca? Evident ca nu toti. Si daca acest spatiu ne-a indemnat la franchete inca de la crearea lui, atunci pot formula o simpla parere; avem o problema cu dreptul la vot insusi; asa cum a fost el definit la inceputuri de parintii democratiei. Noi am ars, se pare, cateva etape si azi fiecare cetatean care a implinit o anumita varsta se bucure de dreptul de a vota. Sigur, exista dreptul de a te naste si societatea trebuie sa fie pregatita pentru realizarea lui. Dar, de ce trebuie ca aceiasi societate sa acorde tuturor cetatenilor ei dreptul la vot. Chiar toti stiu si pot sa-l foloseasca in folosul obstei; stiu sa faca deosebirea dintre adevar si minciuna, dintre impostura si corectitudine, buna intentie. (va urma)

  46. 47 blogideologic ianuarie 5, 2010 la 3:03 am

    @ Cititor in stele
    Pentru orice proiect de dezvoltare durabilă al unei firme, firma însăşi comandă şi un studiu LCA. Studiul este scump, dar se face după reguli obiective, normalizate ISO.

  47. 48 blogideologic ianuarie 5, 2010 la 6:32 am

    @ Cititor in stele
    +Intelectualii pe care ii ataci sunt tocmai “intelectualii lui Basescu”.+
    I-ai caracterizat :-). Ce pot spune mai mult ? Au la dispoziţie fonduri imense de la bugetul României în calitatea lor de „culturnici de elită”.

  48. 49 contele ianuarie 5, 2010 la 7:26 am

    Velisar Iancu

    Departe de mine gândul de a vă ironiza .

  49. 50 blogideologic ianuarie 5, 2010 la 10:16 am

    @ Cititor in stele
    Iată ce scria unul dintre „intelectualii lui Băsescu” : +‘Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbra fara schelet, o inima ca un cur, fara sira spinarii.’ (pg. 63 din Politice, autor Horia Roman Patapevici) – ‘Românii nu pot alcatui un popor pentru ca valoreaza cît o turma: dupa gramada, la semnul fierului rosu… fete patibulare, maxilare încrîncenate, guri vulgare, trasaturi rudimentare, o vorbire agramata si bolovanoasa.’ (pg. 64). – ‘Masa degenerata, îngîmfata, proasta si rea’ (pg. 46) –‘(Românii) sînt una cu cancerul care-i roade’. – ‘Îmi este rusine ca sînt român’. (pg. 23, pg. 46) – ‘Româna este limba în care trebuie sa încetam sa mai vorbim, sau sa o folosim numai pentru înjuraturi.’ (pg. 64) – ‘Pentru puturosenia abisala a statutului suflet românesc… spirocheta româneasca îsi urmeaza cursul pîna la eruptia tertiara, tropaind vesela într-un trup inconstient, pîna ce mintea va fi, în sfîrsit, scopita, inima devine piftie, iar creierul un amestec apos’. (pg. 49).+
    Nu înţeleg de ce îmi ceri să cad şi eu în extaz alături de tine.

  50. 51 Adi ianuarie 5, 2010 la 3:28 pm

    @ AN

    Daca primul an al erei noastre a fost anul 1 , atunci 2000 e ultimul an al mileniului al doilea . Iar 2010 e ultimul an al primei decade a mileniului trei . Nici macar nu e discutabila chestia asta – e o sentinta irevocabila . Credeti-ma , am facut cinci ani de facultate de matematica numai si numai ca sa pot raspunde la intrebarea dumneavoastra . 🙂

  51. 52 leo ianuarie 6, 2010 la 12:36 am

    Pentru toţi…

    şi toate…

    LA MULŢI ANI!
    La mulţi ani, Ioana!
    La mulţi ani Ion Iliescu!

  52. 53 leo ianuarie 6, 2010 la 12:45 am

    PS
    ştiu, cazul va fi să fie de urări doar mâine; dar atunci pe toate urările şi gândurile mele scrie „rezervat”… aşa că, Ionele şi Ionuţi, primiţi-mă cu uratul mai din vreme, fie gândul meu primul dintr-un bombardament ce, nu mă îndoiesc, va ploua cu La mulţi ani! într-o ţară de Ioane şi Ioni…

  53. 54 Mişu ianuarie 9, 2010 la 12:58 pm

    Stimate domnule Năstase! În 2004 , aveam unele rezerve privind aliura
    d-stră de politician. Acum însă vă consider unul dintre cei mai redutabili
    politicieni români . Tocmai de aceea vă rog să nu încurajaţi curentele
    posibil destabilizatoare din PSD ( mă gândesc, in primul rând, la Mitrea
    şi Rus). Să aşteptăm viitorul congres al partidului şi atunci să vedem ce va ieşi. Dezbaterile ar fi mai bine să le purtaţi în interiorul partidului,mai
    ales, in condiţiile în care cel ce va pierde imagine în 2010 va fi PDL. Vă
    spun cu certitudine că acest PDL va ajunge – cel puţin în rândul cadrelor
    didactice din Moldova şi Muntenia – la cota zero din cauza OUG nr. 114/
    2009, a H.G. nr.1618/2009 şi a altor măsuri legislative pe care vor să le
    pună în practică. Pentru că sunteţi la rându-vă cadru didactic , vă rog
    INSISTENT să fiţi împotriva intenţiei ministerului Educaţiei de a abroga
    alin.1 al art. 45 din Legea nr.128/1997, care vizează zeci de mii de cadre
    didactice din invăţământul preuniversitar. În final , cu ocazia începerii
    noului an vă spun un călduros LA MULŢI ANI!, dorindu-vă multă sănătate
    şi putere de muncă.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!
Reclame

%d blogeri au apreciat asta: