Aurel Cojan

Astazi, am incercat sa aflu mai multe lucruri despre un alt artist roman care a murit intr-o casa de batrani, la periferia  Parisului, in 2005, in varsta de 91 de ani – Aurel Cojan. Nascut in 1914, in Romania, dupa o expozitie foarte apreciata la Bucuresti, in 1967, Cojan pleaca din tara si se instaleaza la Paris, unde supravietuieste muncind ca paznic la un muzeu si apoi la o biblioteca. Din 1978, incepe sa expuna in galeriile pariziene si este decorat de ministrul francez al culturii.  In 2004, este sarbatorit la Paris si la Bucuresti, cu ocazia implinirii a 90 de ani.

O analiza ampla a picturii lui Cojan am gasit intr-0 monografie semnata de Emmanuel Dayde -„Aurel Cojan – le pieton de l’air”, publicata la Paris, la editura Alain Margaron, in 2009. O pictura misterioasa, dincolo de gusturile  mai conservatoare, Cojan te invita sa vezi pana unde esti contemporan cu el. Culori si forme insinuate, miscate.  Senzatia ca ceea ce a vazut artistul s-a topit intr-o masa de culori ce-ti urmaresc retina chiar si dupa ce ai parasit expozitia.

Cotele lui au ramas modeste – si in Franta si in Romania, mai apreciate fiind lucrarile  din anii ’40 si ’50.  O existenta tragica, la fel ca multe alte destine de artisti romani.

48 Responses to “Aurel Cojan”


  1. 1 Mihnea Georgescu decembrie 26, 2009 la 7:16 pm

    Mulţumim pentru evocare! Poate o completaţi unele fotografii ale operei artistului.

  2. 2 Paula decembrie 26, 2009 la 7:17 pm

    Un gind bun, cu speranta si incredere, va doresc acum, in prag de An NOU, dv. si celor pe care-i iubiti, celor pe care-i admirati…..

  3. 3 Maria Barbu decembrie 26, 2009 la 7:42 pm

    (voi reproduce aici ceea ce am pus drept comentariu pe propriul meu blog)

    E Craciun si trebuie sa spun adevarul, adevarul meu, acela care tipa in mine. E ca o expiere, ca o spovedanie….

    Ce inseamna sa fii in Romania de azi artist? Inseamna sa accepti marginalizarea ta si succesul nemeritat al unor impostori aroganti si stupizi. Inseamna deasemenea sa vezi ca valoarea si talentul nu sunt pretuite in timp ce prostitutia si hotia au determinat formularea unei asa-zse „elite” care s-a substituit elitei valorice.
    Mi-e sufletul trist si as fi vrut sa nu stiu ce inseamna bolsevismul, dar sunt obligata de o soarta nefericta sa vad cum in fiecare zi se intinde tot mai mult aceasta metastaza a unei boli cumplite, reaprinsa in Romania acum 20 de ani.
    In cine sa mai cred? Cine este oare nevinovat dintre politicieni ori dintre cei „realizati”? Exista vreunul fara vina? Sigur ca incep sa decelez intre raul mai mare si raul mai mic, dar cum ar putea asta oare sa ma faca sa accept vinovatia atatora in timp ce eu cautam „curatenia”. Sigur, politica nu e o religie iar politicienii nu sunt sfinti!!!
    Mi-e sila de toate astea, iar poeta care sunt isi doreste alte zari, alte patrii, spirituale desigur, pentru ca destinul meu a facut ca radacina fiintei mele sa se afle in acest pamant romanesc.
    Voi incerca sa imi gasesc semeni adevarati in aceasta patrie corupta si infectata de raul moral si politic si social, desi stiu ca au mai ramas f putini, dar sper ca printre cei ce vin voi mai gasi cativa.
    Ma gandesc la Rilke si la corul copiilor nenascuti… cine oare mai intelege asemenea rafinamente?
    Fervoarea mea e in pericol si numai un miracol imi mai poate alimenta flacara care ma face sa exist! Din fericire, EU CRED IN MIRACOLE!

    CRACIU MIRACULOS!
    LA MULTI ANI!

    =====
    P.S. Am sters jumatate din blog si l-am redenumit:

    http://poetamariabarbu.wordpress.com/

  4. 4 ELMMAR decembrie 26, 2009 la 8:28 pm

    O ORA…fara politica

    * * *
    Pe-ntâia zapada pasesc în nestire,
    Cu agere doruri si-avânturi duium.
    Si seara albastra cu steaua subtire,
    Încet lumineaza hoinarul meu drum.

    Lumina sau umbra a prins sa se cearna?
    Prin crânguri cocosii sau vântul da glas?
    Nu stiu, pretutindeni pe câmpuri e iarna,
    Sau stoluri de lebede mute-n popas?

    Tu alba minune, tu limpede seara!
    Fierbinti mi-s obrajii de gerul din crâng.
    Rachitele zvelte cu sânii afara,
    Îmi vine deodata la piept sa le strâng.

    O, codrul ce-n pâcla cinchit piroteste!
    O, ninsele lanuri sub teafar îndemn!
    Îmi vine în brate s-apuc voiniceste,
    Frumoasele salcii cu solduri de lemn.

    Serghei Esenin –

  5. 5 ALM decembrie 26, 2009 la 8:58 pm

    LA MULTI ANI domnule Nastase!

    Cu riscul sa fiu categorisit „conservator”, regret, dar am vazut la viata mea „mâzgaleli” mai atractive decat „opera” lui Cojan. Candva am cautat, precum la Picasso, un desen coerent la Cojan si n-am gasit. Picasso a dovedit mai intai ca stie sa deseneze corect si abea apoi a abordat cubismul si suprarealismul. Cojan „a ars” toate etapele, si atunci nici nu este de mirare ca desenele lui in tus nu „sar” mai sus de trei, patru sute de Euro la un format aproximativ A3.

    Nu-mi place aceasta „arta”, dar nu inseamna ca astept din partea pictorilor fotografii. Pot sa ma extaziez in fata unui tablou de Daniela Cosar cum nu reusesc nici in fata „viziunilor” lui Salvador Dali.

    Am citit si postarea Mariei Barbu. Eu nu cred ca fenomenul „marginalizarii” artistilor adevarati se limiteaza doar la Romania. Traim in plina „era a cererii si a ofertei”! E vina celor care nu au inteles ca trebuie sa ofere manele si fotbal …

  6. 6 A Palas decembrie 26, 2009 la 9:33 pm

    Inca de ieri cand am citit despre lecturile dumneavoastra, m-am gandit sa scriu ca daca, la nivel global, nivelul mediu de cultura si educatie al cetatenilor romani cu drept de vot ar fi fost mai ridicat, altul ar fi fost rezultatul alegerilor si in 2004 si anul acesta.
    Oamenii tind sa placa si sa voteze persoane care le seamana, care ii reprezinta, in care se regasesc…
    Stiu ca nu suna bine, dar, domnule Nastase, sunteti prea cultivat si prea rafinat intelectual pentru a fi accesibil maselor (de alegatori din Romania). Nu sunteti singurul om politic (si nu numai, vedem ca si artisti, scriitori) roman care se afla in aceasta situatie injusta si paradoxala…Dar, oare cate exemple de oameni de valoare neapreciati si tratati nedrept putem gasi in Romania de-a lungul, cel putin, al istoriei recente?…Este o constatatare foarte trista, dar cred ca ar putea duce, desigur pe langa exersarea si a unui discurs public mult mai direct si accesibil, si la o analiza a scolii romanesti, a institutiilor de educatie. Ce educatie si ce cultura ofera? Cu ce bagaj de lectura ies tinerii nostri din scoli? Ce stiu ei despre muzica? Despre pictura? Sculptura? Mai nimic….Probabil ca la orele de limba si literatura romana, in majoritatea cazurilor, li se dicteaza comentarii, muzica se face numai in scoala primara si aia rudimentar, pictura se rezuma la niste teorie seaca si nicicum la o deschidere culturala in domeniu etc. Ar trebui construit un sistem educational care sa formeze un anumit bagaj elementar de cultura, altminteri tinerii nu vor avea alta aternativa decat zgomotele si nu muzica, graffitti-ul obscen de pe blocuri si nu pictura, ziarele de scandal de trei lei si nu literatura, si, pastrand proportiile, nu lideri adevarati ci tirani…caci sa nu uitam ca incultura naste monstri…Si pe langa asta, nu poti intelege un sistem politic si ce e aia democratia, daca nu ai cateva lecturi esentiale…dar oare, acelea se predau in scoli?
    Noi, cei care scriem pe acest blog, va apreciem exact pentru cum sunteti: erudit, spiritual, valoros si competent, dar am vazut, inca de acum 4 ani, ca noi suntem aia (mai) putini…

  7. 8 ellasarya decembrie 26, 2009 la 9:36 pm

    Mă scuzați! Am pus toată adresa dată de Google din grabă: http://c.paulve.free.fr/contenu/margaron/cojan/cojan.html

  8. 9 Dimos Iliopoulos decembrie 26, 2009 la 9:55 pm

    Domnule presedinte,va urez la multi ani.
    Va doresc dv.si celor care-i iubitiun an nou plin de activitate si sanatate.

    Un grec ,prieten poporului roman(socialist)care a studiat in Romania.

    Dimos Iliopoulos

  9. 11 Aya decembrie 26, 2009 la 11:42 pm

    @

    ELMMAR

    Multumesc pentru Gillian Norris cu „Gyspy”

    Pentru tine:

  10. 12 Aya decembrie 26, 2009 la 11:49 pm

    Reiau un mai vechi text, care poate defini…

    FARMECUL TAINIC AL INTELECTUALULUI

    Vorbeste cu sine despre carti si se cauta pe sine printre randuri(le lor).

    Se regaseste intr-un crampei din spusele cuiva si, atunci, se neaga pe sine.
    (In)Sinele-i si sinele-i dorit se razboiesc, tainic: uneori, balanta inclina catre fascinatia exercitata de ceea ce se petrece “In spatele usilor inchise”; alteori catre fecunda indoiala carteziana (repede alungata).
    Nu-si recunoaste ca “l’homme est un roseau pensant”- desi stie ca asa este. Si, este- desi, este “bien pensant”.

    Gandurile lui sunt doruri – dorurile-i devin ganduri.
    Daca ar fi sa traduca, din engleza, “will”- sau, chiar “Will”!- oare l-ar numi, in romaneste “dor”?
    Dar cand “dorul” se face gand? Si gandul se face un nou “dor?
    Ce sa fie, atunci, “will”- sau, chiar “Will”?

    Dilematic- poate fi intuit prin inceputul Sonetului 135 (parafraza):
    “Whoever hath his wish, thou hast thy Will,
    And Will to boot, and Will in overplus”.

  11. 13 Aya decembrie 27, 2009 la 4:19 am

    Veti ierta, cu totii, lipsa de calitate a memoriei peliculei- ramane importanta documentului in sine:

  12. 14 Aya decembrie 27, 2009 la 5:17 am

    @

    Pentru toti

    Despre artistul si boemul Aurel Cojan („incomodul Cojan”, „admirabilul Cojan”, „l’enfant terrible d’autre fois”, „l’homme révolté)- un interviu aparut, in 2004, in „Romania literara”

    Interviu cu Aurel Cojan de Ruxandra Garofeanu

    Aurel Cojan (n. 3 martie 1914 – la Beceni, judetul Buzau) este dupa opinia noastra unul din cei mai pregnanti artisti contemporani si unul dintre cei mai dificili oameni.

    Personal nu stiu ss fi dat vreun interviu substantial pana la ora actuala (cu exceptia nenumaratelor scandaluri publice) si faptul ca am avut sansa sa stau de vorbă cu Domnia Sa sub incidenta unei camere de luat vederi, bine ascunsa, mi se pare un miracol (ulterior i s-a adus la cunoştinta “ “furtisagul”).

    “Incomodul Cojan, admirabilul Cojan” am intitulat documentarul difuzat pe TVR2 – (12.02.2003) dupa frontispiciul unui admirabil articol aparut in presa pariziana. Acelasi titlu vi l-am sugera si pentru ceea ce urmeaza. L’enfant terrible d’autre fois a ramas acelasi l’homme révolté.

    R.G. – Domnule Cojan, sunteti artist pana-n maduva oaselor, cum se zice.

    A.C. – Dupa mine artistul nu are voie sa pacaleasca.

    R.G. – Ati mers pe drumul ales, n-ati tinut cont de nimic, nici de tara, nici de familie, nici de copii, nici de prieteni…

    A.C. – Nu.

    R.G. – Cand ati plecat, prin 1969 sau ’70, Ileana Cojan si copilul au ramas în Romania.

    A.C. – Ati cunoscut-o?

    R.G. – Da, ca pictorita, i-am vazut o expozitie – Eu nu va judec. Fiecare om are o singura viata. Dar…

    A.C. – Te simpatizez foarte mult (ne vedeam prima data).

    R.G. – Am avut si eu un trecut dureros, dar nu urasc pe toti comunistii, asa, în bloc, iar povestea cu arta e ceva mai speciala, e o nebunie pe care ti-o asumi singur. Ati lasat multe lucrari in tara, cand ati plecat.

    A.C. – Mi le-au furat!

    R.G. – Am vazut cu zecile la Dl. Becherschi, care a murit, mi se pare. Sotia traieste insa.

    A.C. – Traiesc si ginerele si nevasta lui.

    R.G. – Vi le-ati revendicat?

    A.C. – Pai n-am cui. Toată lumea zice ca daca ceri, degeaba ceri. Eu am o hartie de la el prin care recunoaste ca sunt ale mele.

    R.G. – Sa va intreb altceva. Patruzeci de ani cati ati stat departe v-au fost benefici?

    A.C. – Aici imi place foarte mult.

    R.G. – Se simte.

    A.C. – Afara de zilele cand nu-mi mai place. Am o pensie mica, doua mii si ceva. Vand ceva tablouri. Ani de zile in urma am vandut cate un desen, cate o guasa unui galerist care nu mai traieste. Sunt deja 25 de ani de atunci. M-a dus Chiropol la el, nu stiu daca-l cunoasteti.

    I-am aratat mapa… “Da, sigur, foarte interesante dar ce sa fac cu ele?” (râde)

    Cu cateva zile inainte, vreo 5, fusesem la alta galerie si cand i-am aratat ce faceam patronului s-a dus in alta incapere şi a venit cu un CEC. Mi-a oprit doua lucrări contra 600 de franci. Doua sau trei – Apoi, cum va spuneam, m-am dus la astalalt pentru ca ma tot chema si nu voiam sa par ingamfat. “Dar eu ce sa fac cu ele?” – imi spune.

    Daca-i dadusem aluilalt nu ma las pana nu-i dau si astuia, îmi ziceam. (râde). “Eu le vand foarte ieftin! Cu cat? 130 bucata”. A luat imediat trei. De atunci, timp de 30 de ani, mi-a ramas client. In fiecare saptamana ma duceam sa-i arat fie o acuarela, fie o guasa… Inca nu faceam uleiuri pentru ca aveam viata vraiste. Astea sunt povestile mele de inceput.

    R.G. – Acum s-a mai ordonat? Unde lucrati?

    A.C. – Am 2-3 camere sus si baia, bucataria jos. Dar e o dezordine imposibila. Trebuie sa fac ceva! Repet… si de atunci mi-a ramas client (galeristul). El a vandut mai departe prin Paris si eu am ajuns oarecum cunoscut datorita lui.

    R.G. – Sunteţi constient de valoarea dumneavoastra.

    A.C. – Hm!? (râde). Ei uite ca ei s-au convins mai repede decat mine.

    R.G. – Deci dvs. nu sunteti convins de valoarea lucrarilor pe care le faceti?

    A.C. – Nu. Nici la Bucuresti, nici aici. L-am intrebat odata pe unul: “Iti dai seama ca poti fi un ratat?” El mi-a raspuns: “Nu.” Dupa ani de zile ma intreb si eu acuma: “Nu cumva sunt un ratat?” Raspunsul vine de la mine: “Eu nu sunt ratat”.

    R.G. – Trebuie să aveti momente de indoiala.

    A.C. – Am avut.

    R.G. – Si trebuie sa aveti si momente de satisfactie.

    A.C. – Am avut foarte multe satisfactii. La Paris chiar mai multe decat la Bucuresti. Acolo n-am avut.

    R.G. – Nu va inselati?

    A.C. – Nu. Partidul (comunist) hotara daca avem talent sau nu. (râde)

    R.G. – V-a agresat acest partid?

    A.C. – Eu am conlucrat cu ei, cu comunistii.

    R.G. – In ce sens?

    A.C. – Pentru binele poporului.

    R.G. – Exagerati.

    A.C. – Ba nu.

    R.G. Dar au fost ingrozitori!

    A.C. – Aici, in Franţa, sunt. Aici e un joc al individualismului dus pana la extrem. Mi-a spus cineva ca toată lumea de aici e nebuna. Un popor de nebuni. Si Mitterrand era nebun. Mai poti sa zici ceva?

    R.G. – Sa revenim la arta. V-ar fi placut sa schimbati rolurile? Sa deveniti dv. galerist?

    A.C. – As fi fost capabil sa vand antichitati. Mi-ar fi placut mai mult decat sa vand picturi.

    R.G. – Stiu ca va pricepeti la mobila veche, la obiecte de arta decorativa…

    A.C. – Trebuia sa traiesc din ceva pentru ca nimeni nu mi-a dat de pomana.

    R.G. – Aţi fost paznic la Muzeul Cluny.

    A.C. – Oribil. Stateam de la 7 dimineata pana la 7 seara asa… (isi incruciseaza bratele pe piept) ca sa pazesc niste comori pe care nimeni nu venea sa le fure. Dar trebuia sa stau acolo. Nici nu aveam voie sa vorbesc cu lumea despre exponate.

    R.G. – Pe Florin Dragu l-ati cunoscut? Era un mare fotograf devenit celebru prin cartea: “Les rois retrouvés”, inchinata capetelor de regi, gasite la Louvre şi expuse la Cluny.

    A.C. – Nu, dar eu înteleg de ce a venit aici. Multi s-au stabilit la Paris pentru ca se considerau ratati la Bucureşti, ratare ce a continuat si aici.

    R.G. – Dvs. de ce aţi ales Parisul? Pentru viata artistica intensa?

    A.C. – De ce? Pentru ca m-a adus avionul aici.

    R.G. – In privinta banilor ati avut atat cat sa traiti decent.

    A.C. – Dar eu n-am trait decent. Am cheltuit brambura banii. Pentru ca asta mi-e felul. N-am omorat pe nimeni, dar cand am avut bani i-am cheltuit.

    R.G. – Sunteti un boem?

    A.C. – Si ce are a face?

    R.G. – N-am spus ca sunteti un criminal.

    A.C. – Nu, dar pe aici o spun multi.

    R.G. – A fi boem nu inseamna a fi criminal.

    A.C. – A fi boem inseamna sa suporti crimele altora pe capul tau.

    R.G. – Si sa fii indigest pentru multi oameni care se conformeaza unei morale publice, unui mod cazon de viata.

    A.C. – Aici e mai cazon decat la comunisti. In Romania era o mare smecherie sa te dai drept altul decat în realitate. Si scapai! Aici nu se poate. Toata lumea te tradeaza, te paraste: “Asta a mintit ieri!”, “Asta a furat ieri doi franci”.

    R.G. – Deci nu mai e nevoie de politisti.

    A.C. – Toata lumea respecta ordinea impusa de stat.

    La Bucuresti, multi aveau propria lor ordine contra perceptelor comuniste. Se fofilau, ca sa zic aşa.

    R.G. – Sunteţi un foarte bun cozeur.

    A.C. – Daca stiu ca sunt inregistrat nu-s in stare sa scot o vorbă. Daca-mi furati vorbele fara sa stiu atunci poate iese ceva.

    R.G. – N-ati vrea sa revedeti Romania?

    A.C. – Ba da sau… Eu nu stiu cum e acolo.

    R.G. – Nu e mai rau decat aici. Nu e mai bine decat aici.

    A.C. (ofteaza adanc) – Pai, sa vin în Romania? As dori foarte mult si n-am forta. Aici…

    R.G. – Aici sunteti un venetic…

    A.C. – Stiu, nu ma suporta francezii.

    R.G. – Mereu ati fost negativist.

    A.C. – Nu, nu, nu… (râde si bea o gura de vin). Cine-i sefa de la Muzeul de Arta? Cum o cheama? Uit tot timpul.

    R.G. – Roxana Teodorescu.

    A.C. – Asa! Acum vreo 10-20 de ani a zis: “Gata, ma are si-mi face o expozitie.” Dupa 7 ani mi-a trimis vorba prin cineva, sa-mi spuna delicat ca: “Nu se mai face!” (râde) Mi-a trimis o scrisoare foarte draguta la Margaron, actualul meu galerist.

    R.G. – Folosea lucrarile dvs. din tara?

    A.C. – Pai, numai desene am 1000 la Bucuresti.

    R.G. – Fix – o mie!

    A.C. – Atatea am strans de pe la 13 ani.

    R.G. – Unde v-ati nascut?

    A.C. – De ce?

    R.G. – Asa…

    A.C. – La Beceni, judetul Buzau. Toti ma intreaba: “Vrei sa traiesti aicea? Arata-mi actul de nastere!”

    R.G. – Sunteţi buzoian.

    A.C. – Nu, tata era inginer petrolist acolo, in 1914, cand m-am nascut eu.

    R.G. – Apartineti micii burghezii.

    A.C. – Da, si? N-am de ce sa ma rusinez (râde) cu toate ca am convingeri comuniste din nastere.

    R.G. – Aveti convingeri de stanga?

    A.C. – Da! Ma razbun acum, la adanci batraneti! (râde) Cand rusii au luat Basarabia eu am vrut sa fug acolo. N-am stiut pe unde se face fuga asta. Perahim (Jules) a stiut-o!

    R.G. – Sa ne intoarcem. La 13 ani desenati.

    A.C. – Incepusem mai demult dar alea…

    R.G. – Ati pastrat doar de la 13-14 ani incoace.

    A.C. – Da. Pana la 13 ani ma cazneam sa fac un pom cum e el în realitate, adica frunza de frunza (râde). Un soi de arta naiva. Apoi am vazut o carte, ,,Apollo” (de Solomon Reinach, Hachette, Paris, 1922, n.n. R.G.), cu reproduceri dupa sculpturi clasice, très, très anciennes… si-am ramas mut. Dupa o saptamana, doua sau dupa niste luni am vazut 2 fotografii dupa lucrari de Luchian, intr-un Almanah. Cele mai proaste fotografii! Dar erau Luchian. Am mai vazut 2 clisee dupa Matisse şi Picasso. Mai era si un desen de Pallady si intr-o zi, deci de dimineata pana seara, am devenit modernist. (râde) De asta n-am mai scapat. Ala sunt de la 13 ani, cand am vazut pozele, si pana azi.

    R.G. – Ce a zis tatal cand v-a descoperit talentul?

    A.C. – S-a amuzat teribil.

    R.G. – N-a fost disperat?

    A.C. – Nu, dar a murit repede, saracul.

    R.G. – Si mama?

    A.C. – A murit la 82 de ani.

    R.G. – Ati lasat-o în tara.

    A.C. – Am lasat pe toata lumea.

    R.G. – In ce luna v-ati nascut?

    A.C. – (se gandeste o vreme)… martie, trois mars. A fost fantastica viata mea la Paris. Acolo (in Romania) eram plictisit de tot. Aici am sarit dincolo de cal asa… ca un nebun.

    R.G. – Şi asta a fost bine, nu?

    A.C. – Inca e.

    R.G. – Ati reusit sa va dati adevarata dimensiune. Pentru asta ar trebui sa fiti fericit. Putini au parte de asta.

    A.C. – Pe Rue de Seine, pe Rue Mazarin toti ma stiu. Le place ce fac. Pe acolo mi-am facut veacul.

    R.G. – Acum v-ati stabilit la Galeria domnului Alain Margaron. Ce este de meserie?

    A.C. – Bogatas. Lucra in banci. M-a descoperit la Galeria unde am debutat si al carei patron a fost corect cu mine ani de zile dupa ce-mi achizitiona un desen sau o acuarela cu maximum 300 de franci (v-am mai spus) si o revindea cu 3000”. Iar mie-mi spunea: “M-ai furat de bani!” (râde). Cica eu l-am furat! Sunt nebuni!

    R.G. – Ati avut si disperari?

    A.C. – Tot timpul. Nu stiu daca voi mai reusi sa traiesc sau voi muri de foame… aici…

    R.G. – Disperarea a fost numai din lipsa de bani?

    A.C. – Dar din ce alt motiv? Exista altul? (râde)

    R.G. – Disperari existentiale…

    A.C. – N-am avut asa ceva. Nici în tara si nici la Paris.

    R.G. – A meritat Parisul…

    A.C. – Absolut! O experienta unica. N-am sa regret niciodată. Desi nu stiu daca n-am sa ma inec.

    R.G. – In ce?

    A.C. – In mizerie.

    R.G. – Toti avem un final.

    A.C. – Mai cu seama eu care am 89 de ani. (Interviul a fost luat în 2002.) Finalul poate veni in 2 zile.

    R.G. – Veti pleca cu multumirea ca n-ati trecut prin viata fara sa lasati nimic.

    A.C. – Ce-i aia victorie? Ça n’existe pas.

    R.G. – Traseul vietii nu va apartine?

    A.C. – Din pacate, mi s-a parut ca e cum am vrut eu si a fost cum a vrut el. Fatalitatea asta! (arata în sus)

    R.G. – Dintre fostii colegi de care va aduceti aminte?

    A.C. – De toată lumea.

    R.G. – Cine va e mai aproape dintre ei?

    A.C. – Nici unul.

    R.G. – N-ati simtit nevoia sa comunicati cu nimeni?

    A.C. – Ba da, cu romanii de aici, de la Paris.

    R.G. – Si ati comunicat?

    A.C. – Nu, ca nu se poate. Astia sunt cu crestinismul si eu nu stiu ce-i aia.

    R.G. – V-au atras femeile?

    A.C. – M-au atras si astea. Pana la urma nu e interzis. Si sexualitatea e o chestie.

    R.G. – Pentru unii esentiala.

    A.C. – Pentru toata lumea cred. Ma refer la barbati. Nu stiu cum e cu femeile. Dar n-am sa dau acuma socoteala! (râde)

    R.G. – O sa dati, dar nu mie.

    A.C. – Tot lui Dumnezeu? Si asta?

    R.G. – Ati avut multe expozitii la Paris?

    A.C. – Tot timpul.

    R.G. – Dar mici.

    A.C. – Altceva n-am. In Romania am deschis mai multe personale. In 1967 cand cu colocviul Brancuşi mi-au dat Dalles-ul. Si intr-o sedinta de la Uniunea Artistilor Plastici s-a vorbit numai despre expozitia mea. E marele meu triumf. S-a vorbit despre mine si nu despre comemoratul Brancusi (10 ani de la moartea lui Brancusi).

    R.G. – Din ce traiati în Romania?

    A.C. – Noi? Pana la 35 de ani m-a tinut familia pentru ca nu vindeam mare lucru.

    R.G. – Va reprosati ceva?

    A.C. – Nu. Mie mi s-a luat tot de catre toate regimurile politice. Comunistii pana si sufletul mi l-au luat si ce mi-a mai ramas imi vor lua astia, de aici.

    R.G. – Ati crezut in Dumnezeu?

    A.C. – Nu. Daca ar exista s-ar simti. Daca ar fi si ar auzi ca nu cred in el m-ar sanctiona cumva.

    R.G. – Nu credeti ca ati fost sanctionat?

    A.C. – Ei bine, suport consecintele. (râde)

    R.G. – Ati indraznit cam mult cu orgoliul dvs.

    A.C. – Stimata doamna, eu sunt un mare revoltat, un revolutionar. Rastorn totul daca pot. Daca nu, ma uit stramb (face o grimasa si râde).

  13. 15 Aya decembrie 27, 2009 la 6:04 am

    @

    Pentru toti care iubesc minunea numita „La Boheme”- nu doar superba melodie a lui Aznavour, dar si vesnica tinerete insemnand a trai astfel.

    Nous étions quelques-uns/ Qui attendions la gloire/ (..)/ Ça voulait dire : Tu es jolie/ (…)/ Et nous avions tous du génie (…)/ Souvent il m’arrivait/
    Devant mpn chevalet/ De passer des nuits blanches/ (…)/ Et ce n’est qu’au matin/ Qu’on s’asseyait enfin/ Devant un café-crème/ Épuisés mais ravis/ Fallait-il que l’on s’aime/ Et qu’on aime la vie…

    …Et nous vivions de l’air du temps…

  14. 16 Criticos decembrie 27, 2009 la 8:11 am

    Teribil destin! Dincolo de cota de piaţă, o variabilă cu tare multe necunoscute şi cu un mare grad de aleatoriu, m-a înfiorat singurătatea ultimului (ultimilor?) an. La 90 de ani eşti oricum printre străini, dar poţi avea norocul să nu fii în loc străin, să fii acasă între lucrurile familiare, să vezi locuri în care „odinioară” e prezent şi să speri că te vei odihni etern în preajma lor. Longevitatea e mai des un blestem decât o binecuvântare.

  15. 17 Mihnea Georgescu decembrie 27, 2009 la 8:33 am

    @EllaSarya

    Mulţumesc. Într-adevăr, o cromatică deosebită!

  16. 18 Vasile, decembrie 27, 2009 la 8:37 am

    Domnule AN,

    Dati-mi voie sa fiu nepoliticos, rau si cinic.Cojan nu a reusit aici nu a reusit nici „acolo”. A. Cojan a ramas un semi-apreciat. Asta a fost ghinionul lui, nu a reusit sa amestece „culorile potrivite” precum un Balasa,nu a reusit sa accepte proiectia chipului cel mai iubit, si a murit in semi-obscuritate. Dar poate asa este mai bine, rudele de gradul intii doi si trei , nu vor mai avea motivatia unei lupte fratricide pe avere.

  17. 19 anca decembrie 27, 2009 la 9:55 am

    La multi ani si sarbatori fericite.
    Un an 2010 mai bun, cu sanatate, cu liniste si cu impliniri.
    Multe imbratisari si cele mai bune ganduri catre toata familia Dv.

  18. 20 ELMMAR decembrie 27, 2009 la 11:39 am

    @ Dimos Iliopoulos

    Salut Dimos!
    Te consider colegul meu de blog si te astept cu texte interesante.
    Cu prietenie, Liviu…

  19. 21 ELMMAR decembrie 27, 2009 la 12:03 pm

    Au descoperit armele furate de la Ciorogarla.
    Vai,vai!
    Ce capatzani deranjante mai cad?

  20. 22 nastase decembrie 27, 2009 la 1:12 pm

    Aya,
    am citit si eu interviul lui Cojan cu Ruxandra Garofeanu. Intr-un fel te infioara…

  21. 23 Cititor in stele decembrie 27, 2009 la 1:16 pm

    Felicitari! Deci, se poate si fara a-l critica pe Basescu. Apropo, aveti vreun tablou de Cojan? Si o intrebare: exista, cumva, un album Cojan? As fi interesat.

  22. 24 nastase decembrie 27, 2009 la 1:54 pm

    Cititor in stele,

    am un desen semnat de el. Album Cojan – nu stiu sa se fi publicat altul decat cel pe care l-am mentionat, semnat de Emmanuel Dayde, in Franta, la inceputul acestui an.

  23. 25 blogideologic decembrie 27, 2009 la 2:10 pm

    @ Adrian Năstase
    It’s official, modern art is rubbish 🙂 Un articol amuzant la adresa URL http://entertainment.timesonline.co.uk/tol/arts_and_entertainment/visual_arts/article6966579.ece

  24. 26 blogideologic decembrie 27, 2009 la 2:14 pm

    @ Cititor in stele spune: +Deci, se poate si fara a-l critica pe Basescu.+
    Dar nu se poate fără a-l proslăvi (chiar şi indirect) pe Băsescu 🙂

  25. 27 blogideologic decembrie 27, 2009 la 2:33 pm

    @ Cititor in stele
    Spuneai pe alt fir că ai citit “Universul într-o coajă de nucă”. Probabil că te referi la cartea de vulgarizare ştiinţifică “The Universe in a Nutshell”, a lui Stephen Hawking. Numai că traducerea titlului pe româneşte este greşită, ce editură de sfertodocţi a publicat acest titlu pe care tu îl dai cu atâta emfază ? Traduceri corecte ar fi : “Divulgarea esenţei universului”, “Actualmente, despre esenţa universului”, sau, de ce nu ?, “Stephen Hawking despre esenţa universului” !

  26. 28 Cititor in stele decembrie 27, 2009 la 2:34 pm

    Sunt amator de pictura, in special. Pe vremuri, eram zilnic prin librarii in cautarea albumelor de pictura. Preturile erau mai mult decat accesibile: 40 lei/album. Vreme de peste 15 ani am tot adunat si astfel mi-am alcatuit o biblioteca bunicica, in special, cu productiile editurii Meridiane. De aceea, am fost atat de caustic cu dvs, un impatimit al artelor, cand am constatat ca nu faceti altceva decat sa scrieti zilnic despre Basescu. Acum, sper ca ati inteles, demersul meu…..

  27. 29 alex decembrie 27, 2009 la 3:26 pm

    multumesc AYA pentru darurile de suflet; minunata si incursiunea pariziana. „ca sa faci portretul unei pasari” de Jacques Prevert

  28. 30 alex decembrie 27, 2009 la 3:27 pm

    domnule blogideologic, vezi pe unde ti.ai pierdut sufletul

  29. 31 Cititor in stele decembrie 27, 2009 la 3:31 pm

    @blogideologic,

    Oricum, cartea lui Hawking e mai buna decat ce mi-ai sugerat tu. In plus, eu nu am procedat in aceeasi maniera, adica sa-ti spun: citeste cartea mea! Fiindca mi se pare o lipsa de modestie, in primul rand, dar si o aroganta, in al doilea rand. Asta, vizavi de chestia cu protectia mediului…
    O zi buna!
    P.S. Daca nici nu stii cine a publicat cartea lui Hawking, nu are rost sa mai discutam pe aceasta tema…

  30. 32 blogideologic decembrie 28, 2009 la 12:50 am

    @ Cititor in stele
    Este o temă de Limba Română corectă. Insist, acea traducere a prea prestigioasei edituri (te cutremuri pur şi simplu la erezia mea, că ar putea greşi cineva de acolo, :-)) nu-i româneşte corectă. Mă chinuiesc acum cu traducerea corectă a lui „putty – clay technology”. Chiar pentru o carte „cu protectia mediului…”

  31. 33 blogideologic decembrie 28, 2009 la 12:54 am

    @ alex spune: +vezi pe unde ti.ai pierdut sufletul+
    🙂

  32. 34 blogideologic decembrie 28, 2009 la 1:47 am

    @ alex
    Din simplă curiozitate umană întreb : Care sunt criteriile după care ţi-ai dat seama că eu mi-am “pierdut sufletul” ? Desigur, vreau să văd cum se reflectă nişte concepte complexe în cultura populară românească de astăzi. În limbaj neaoş, te rog.

  33. 35 Aya decembrie 28, 2009 la 5:05 am

    @

    Anca

    Bine ai revenit!
    La multi ani!

  34. 36 Aya decembrie 28, 2009 la 5:30 am

    @

    Alex

    Pentru sufletul mare si sensibil pe care-l porti- „Pour faire le portrait d’un oiseau” de Jacques Prevert:

    Peindre d’abord une cage/ avec une porte ouverte/ peindre ensuite/ quelque chose de joli/ quelque chose de simple/ quelque chose de beau/
    quelque chose d’utile/ pour l’oiseau/ placer ensuite la toile contre un arbre/ dans un jardin/ dans un bois/ ou dans une forêt/ se cacher derrière l’arbre/ sans rien dire/ sans bouger/ Parfois l’oiseau arrive vite/ mais il peut aussi mettre de longues années/ avant de se décider/ Ne pas se décourager/ attendre/ attendre s’il le faut pendant des années/ la vitesse ou la lenteur de l’arrivée de l’oiseau/ n’ayant aucun rapport/ avec la réussite du tableau/ Quand l’oiseau arrive/ s’il arrive/ observer le plus profond silence/ attendre que l’oiseau entre dans la cage/ et quand il est entré/ fermer doucement la porte avec le pinceau/ puis/ effacer un à un tous les barreaux/ en ayant soin de ne toucher aucune des plumes de l’oiseau/ Faire ensuite le portrait de l’arbre/ en choisissant la plus belle de ses branches/ pour l’oiseau/ peindre aussi le vert feuillage et la fraîcheur du vent/ la poussière du soleil/ et le bruit des bêtes de l’herbe dans la chaleur de l’été/ et puis attendre que l’oiseau se décide à chanter/ Si l’oiseau ne chante pas/ C’est mauvais signe/ signe que le tableau est mauvais/ mais s’il chante c’est bon signe/ signe que vous pouvez signer/
    Alors vous arrachez tout doucement/ une des plumes de l’oiseau/
    et vous écrivez votre nom dans un coin du tableau.

  35. 37 Aya decembrie 28, 2009 la 5:38 am

    @

    Blogideologic

    Esti sterp sufleteste si spiritual (pentru a nu mai discuta de nivelul precar al instructiei tale- la nivelul urechistului).

    „Universul intr-o coaja de nuca” este o traducere buna a volumului lui Stephen Hawking, iar titlul este bine ales si bine adaptat in romana.
    Traducerea a aparut la „Humanitas”- pana in momentul de fata, cea mai prestigioasa editura romaneasca.

  36. 38 Aya decembrie 28, 2009 la 6:50 am

    @

    Adrian Nastase

    Am citit interviul si cand a aparut.
    Stiam cate ceva despre marele boem- deja, putem spune- parizian.
    Vazusem (intamplator, recunosc spre rusinea mea) documentarul difuzat cu ceva timp inainte pe TVR2.

    Personajul in sine m-a fascinat intr-un fel profund. Imi producea acel tip de fascinatie care, pe mine cel putin, ma face sa ma opresc din orice, avand impresia ca imi „voi vedea” (intr-un fel „imi vei aminti”- dar tot in sens fparte profund, de amintire a ceva nememorat, nestiut de unde vine) ceva din mine, din „intamplarile” esentiale, parca venite din alta parte.
    Nu era un „deja vu”, nicidecum. Nu incercam senzatia aceea pe care o vom fi trait cu totii in fata cate unei case vazute prima oara dar careia ii cunoastem interioarul milimetru cu milimetru. Era „altceva”.

    Si pe mine m-a infiorat interviul.
    Spunea lucuri pe care fiecare dintre noi, dintre cei care avem curajul sa ne privim in profunzimi, stim ca ni le-am spus, intr-un fel sau altul. Nu stiu cati dintre noi le-ar fi marturisit mesajul.

    Dincolo de asta, boema din mine a avut un lung urlet interior. Un colosal urlet de durere. Am putut sa plang tarziu abia, dureros, cu hohote care imi desfaceau, parca, pieptul.
    Cuvintele sale se intrepatrundeau, in mintea mea, cu versurile cantate de Aznavour. „Dans les cafes voisins nous etions quelques’uns qui attendions la gloire…et nous avions tous du genie”.
    Eu nu avusesem nici detasarea, nici priceperea de a gasi la vreme drumul interior si, intr-un fel, nici curajul lui.
    Impartasisem boema, o purtasem mereu, o purtam (si o port) in mine, dar, din pacate, ma incrancenasem doar sa supravietuiesc- cand tocmai din rampa inghetata pe care descarcasem peshte timp de cinci ani, as fi putut scoate texte extraordinare.
    El era tanar- tanar la 90 de ani (imi amintea, intr-un fel, de Andreea Anghel, verisoara bunicii mele, cantareata de opera, care m-a educat si crescut si care imi spunea, cand avea peste 80 de ani, razand cu farmecul ei parizian de nedescris- vag de Belle Epoque, dar clar al nebunilor si fecunzilor ani interbelici:” Tu veras, ma cherie, comme tu diras” Que je suis jeune!” a 75 ans!”; sper sa ating acea varsta- dar ideea de tinerete perpetua a ramas adanc sadita in mine).

    I-am vazut expozitia organizata de Florin Colonas (cu sprijinul Ministerului Culturii, in vremea in care erai prim ministru!).
    Despre expozitie pot spune ceva total atipic: pur si simplu mi-a dat o stare inexplicabila de confort, de decor specific unui loc in care imi e bine.

    L-am vazut si pe el.
    Figura sa, vazuta de aproape, mi-a adancit fascinatia. M-a tulburat.
    Aveam impresia ca acest om si cu mine am fi avut ceva foarte important sa ne spunem- nu stiu ce anume, dar sigur era important.

    Apoi, nu m-am mai gandit la el.

    Aveam sa am parte de o intamplare ciudata dupa doi ani.
    Ajungand la Paris in 2006, m-am dus, ca totdeauna in prima zi, in Montmartre (imi amintesc bine ca era 2006- nu un alt an- pentru ca in 2006 s-au intamplat, mai ales la Paris, cu mine, multe lucruri inexplicabile).
    Nu stiu de ce, dupa ce am fost la Sacre Coeur (pentru mine, e drum ritual) parca mi-a manat cineva pasii catre carciumica „Le Consulat”. Ciudat, pana atunci nu tinusem neaparat sa iau un pahar acolo.
    Am avut clar impresia ca il vad, singur, la o masuta. Pe de alta parte, imi parea ca nu e el- am ezitat sa ma apropii.
    M-am asezat la o alta masa, afara, in aproapierea acelui personaj. Semanau uluitor.
    Logic, realizez ca nu putea fi el- in 2006 murise deja.
    Si totusi, imi amintesc personajul ridicandu-se si plecand de la acea masuta. Puteam jura ca e omul vazut la expozitie- il puteam asocia oricand cu cel care duduse interviul. Cu cel caruia aveam sa-i spun si cu care aveam de impartasit ceva esential.

  37. 39 Aya decembrie 28, 2009 la 7:37 am

    @

    Si aici le urez „La multi ani” tuturor celor care si-au serbat Patronul, Sfantul Stefan.
    Pentru sarbatoriti: „Le matin d’un jour de fete” (Claude Debussy)

  38. 40 Vasile, decembrie 28, 2009 la 9:12 am

    Elmmar,

    Subiectul zilei, „armele de la ciorogarla” , desi aparent frivol, este mai trist decit comemorarea oricarui artist de origine romana.
    Din incercarile reporterilor de a intervia locuitorii din Chiajna, vecinii fratilor Iordan , reiestea promiscuitatea in care traiesc romanii , frica de a pronunta numele respectivilor, refuzul oamenilor de a discuta despre acesti indivizi. Proiectia de ieri imi amintea de filmele alb,negru de acum 30-40 de ani despre Sicilia, despre mafie.
    Interesant ar fi sa aflam ce culoare ce partid a fost sponsorizat , sustinut de fratii Iordan ?

  39. 41 Aya decembrie 28, 2009 la 2:07 pm

    @

    Vasile

    Tu chiar crezi in copilariile acelea cu „partide”?
    Mafia nu are culoare politica (sau are toate culorile politice, mai exact).
    Trebuie vazuti CE OAMENI politici aveau legaturi cu mafiotii- acela este firul (in rest, puteau „sponsoriza” de suprafata chiar mai multe partide).
    Cand se va termina investigatia (daca va merge pana la capat- ceea ce sper) vei avea surpriza sa constati ca oamenii politici cu care aveau mafiotii legaturi sunt imprastiati in mai multe partide politice- care, culmea, s-au aflat pe pozitii adverse la alegeri!
    Deci, NU PARTIDELE sunt importante in aceasta ecuatie- dar oamenii care au relatii cu Mafia (politicul e o simpla acoperire si o extensie, uneori).
    Mafia e transpartinica.
    Sau nu stiai asta?

  40. 42 blogideologic decembrie 28, 2009 la 5:37 pm

    @ Aya
    Tu crezi în softul BHL, eu cred în softul aristotelic. Care a dus la modernizarea lumii, a fost folosit intens în Epoca Marilor descoperiri geografice, unde se făcea şi management de calitate după acest soft. Din lecţiile de filosofie elenistică primite de la Constantin Noica, patronul de la Humanitas a pierdut lecţia cea mai importantă pentru modernitate, aceea despre softul aristotelic. Când a tradus pe româneşte cartea „The universe in a nutshell”, omul de la Humanitas trebuia să se ferească de un false friend. Şi pentru aceasta era suficient să caute într-un dicţionar serios al limbii engleze. Eu cred că Merriam-Webster e suficient de serios. Şi ce găsesc acolo pentru nutshell? Două conotaţii. 1 : the hard external covering in which the kernel of a nut is enclosed //2 : something of small size, amount, or scope— in a nutshell : in a very brief statement. Eu zic că traducătorul de la Humanitas nu trebuia să privească la punctul 1, ci la punctul 2. Văd acolo termenul englezesc „scope”. Care în management vine în tandem cu “goal”. Şi ce înseamnă ele pe româneşte în acest tandem ? “Obiectiv şi extensie”. Deci cartea lui Hawking are ca obiectiv să vorbească despre univers, dar ca extensie de text să vorbească numai despre esenţe. Primele patru esenţe ale lumii fuseseră definite de Empedocle. Cea de a cincea esenţă, (chintesenţa pe româneşte), a fost definită de Aristotel. Era materialul constituent al universului. Deci editura Humanitas a căzut în capcana unui false friend în traducerea pe care a făcut-o titlului. Dar nu-i nici o problemă, a fost făcut recent în natură un film cu o caracatiţă vînoasă ce foloseşte o coajă de nucă de cocos. Cu ce-i mai prejos patronul de la Humanitas?

  41. 43 Aya decembrie 28, 2009 la 11:37 pm

    @

    Blogideologic

    Pentru mine Aristotel este Filozoful (cu majuscula si articulat!).

    Opinia mea ferma este ca nu l-ai citit cu seriozitate pe Bernard- Henri Levy, altfel nu au considera ca spiritul sau este opus celui al lui Aristotel.
    Parcurge paginile lui BHL, aprofundeaza-le, retine ceea ce scrie (si) despre Ariostotel si despre spiritul aristotelic si fie iti vei schinba opinia despre Bernard- Henri Levy, fie nu vei mai fi un admirator al lui Aristotel.

  42. 44 Aya decembrie 29, 2009 la 12:08 am

    @

    Blogideologic

    „Nutshell” NU intra in categoria „false friends”.
    (Esti liber sa ma contrazici- cu precizarea ca, in materie de traduceri, eu apartin categoriei profesionistilor- deci, implicit legat de stapanirea spiritului limbilor din si in care traduc).

    Exemplul tipic de „false friend” pentru limba romana este cuvantul „library” pe care unii sunt tentati sa il traduca (fie si numai din oboseala sau neatentie- acest lucru denotand, totusi, ca nu stapanesc spiritul limbii, altfel transpunerea ar fi corecta de la sine) prin calchiere- desi inseamna „biblioteca”. Desigur, lista ramane deschisa, dar pe principiul care poate fi extras din exemplul mentionat.

  43. 45 dimos iliopoulos decembrie 29, 2009 la 10:18 pm

    Mai fratilor comparatia intre Aristotel si Bernar Henri Levy este ΄΄ύβρις΄΄ in limba elena antica si inseamna un fel injuratura ori sudalma.Deci ”ivris” in sine inseamna spargerea limitelor intre cel uman si cel divin.(cer scuze daca nu ma exprim bine in limba romana ,doar sunt TCM-ist 1983)

  44. 46 blogideologic decembrie 30, 2009 la 11:20 am

    @ dimos iliopoulos
    Se spune hubris în limba română. Dar nu eu am făcut comparaţia între filosoful Aristotel şi ideologul ficţionist BHL.
    La mulţi ani !

  45. 47 Aya decembrie 31, 2009 la 2:54 am

    @

    Dimos Iliopoulos

    De unde ai pus concluzia ca a facut cineva comparatie intre Aristotel si Bernard Henri Levy? In primul rand, exista vreun termen de comparatie?

    Eu i-am recoamndat lui Titus Filipas sa lectureze CE A SCRIS Levy despre Aristotel nicidecum nu am facut acea comparatie.
    Ai ceva impotriva ca se va fi referit cineva, in scrierile sale, la Aristitel?
    Banuiesc ca nu!

    Te superi sau nu- e problema ta.
    Ceea ce te rog este ca, pe viitor, cand mai acuzi pe cineva ca ar afirma aberatii (asta inseamna a face comparatie intre doi autori care nu pot fi comparati) citeste textele la care te referi cu mai mare atentie.

    Suport multe, dar nu sa fiu acuzata de faptul ca as comite impietati intelectuale.
    Consider ca, prin ceea ce ai scris, mi-ai adresat o injuratura, motiv pentru care te invit sa iti ceri scuze.


  1. 1 Aurel Cojan, filorus emigrat în Vest « Blog ideologic Titus Filipas Trackback pe decembrie 28, 2009 la 10:58 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

%d blogeri au apreciat: