Nu particip si nu votez la referendum

Ceea ce ne-a propus Traian Basescu in ultimii ani stiti deja. Care sunt greselile presedintelui, stiti deja. Care sunt motivele pentru care voi vota, cu mare placere, impotriva lui Traian Basescu, pentru Mircea Geoana,  stiti deja. Ce vreau sa repet nu e legat de alegeri, ci de referendum. Adica despre acel eveniment inventat de Basescu pentru a deturna campania electorala. Datorita acestei “gaselnite”, Basescu a evitat orice dezbatere serioasa in campania pentru prezidentiale.

Nu stiu cat la suta din populatia tarii stie ca pe 22 noiembrie se organizeaza (si) un referendum. Multi cu siguranta nu stiu, dar, cel mai probabil se vor trezi cu buletinele de vot in mana. Ce vor face cu ele … va las pe voi sa precizati.

Parerea mea despre toata aceasta mascarada o cunoasteti. Asistam la un simulacru de democratie participativa, la un referendum aberant, fara finalitate. Daca vrem sa reducem numarul de parlamentari avem solutii mult mai simple, mai eficiente si mai putin costisitoare.  Prin modoficarea legii si nu a Constitutiei. De ce nu le-am pus in plicare pana acum? Pentru ca ele trebuie inglobate intr-o discutie mai larga privind reforma constitutionala. De ce nu am demarat aceasta dezbatere pana acum? Pentru ca am fost acupati sa reducem tendintele autoritariste ale lui Traian Basescu.

Acest referendum constituie o frauda morala, o sfidare la adresa spiritului legii. Traian Basescu s-a folosit de aceasta tema pentru a-si face campanie, invocand argumente de-a dreptul penibile: prin reducerea numarului de parlamentari scad cheltuielile publice. Evident ca scad. Dar va conduce acest lucru la sporirea veniturilor populatiei? Vor merge banii economisiti la cei care au mai mare nevoie de ei sau se vor duce in scene, in perdele, in posete scumpe si alte „nevoi” ale clientelei portocalii?

Dupa ce referendumul se va fi consumat ne vom afla in urmatoarea situatie: Traian Basescu nu va mai fi presedinte, iar Parlamentul o va lua de la capat, de data aceasta in liniste, cu calm si ratiune. Va dezbate si va adopta o lege de revizuire a Constitutiei, iar apoi vom merge din nou la referendum. 

In fata acestei inselatorii pe care o face Traian Basescu pozitia mea nu poate fi decat una singura: nu voi participa la aceasta mascarada;  nu ma voi inregistra ca prezent la referendum, nu voi lua cele doua buletine de vot. Ii sfatuiesc pe toti cei care gandesc la fel, pe toti cei care s-au saturat de abuzurile, de prefacatoria si de jocurile murdare ale lui Traian Basescu sa faca acelasi lucru – sa nu participe la  referendumul-jucarie al presedintelui-jucator.

 A nu se intelege ca descurajez participarea electorala. Dimpotiva, consider ca trebuie sa participam cat mai multi la alegerile prezidentiale. O democratie sanatoasa se bazeaza pe cetateni activi. Dar nu putem legitima prin vot o idee care mistifica sensul suveranitatii populare. Nu asa se rezolva problema functionarii eficiente a Parlamentului si a institutiilor statului.

PS Din 2004 pana in 2009, numarul functionarilor publici a crescut de la 900 000 la 1 400 000. De ce oare? Acum, Emil Boc reduce numarul agentiilor guvernamentale cu 120, rezultand o reducere de personal de 9500 de posturi – deci cam de 50 de ori mai putin decat cresterea pe care Basescu si guvernele lui  au realizat-o in mandatul 2004-2009!

156 Răspunsuri to “Nu particip si nu votez la referendum”


  1. 1 Marcus noiembrie 20, 2009 la 10:58 am

    Esti O Floare, Esti Un Crin, Esti Parfumul Cel Mai Fin!

    Cu cateva ore inainte de turul I, daca stai si incerci o analiza sumara a modului in care a decurs aceasta campanie, nu-ti trebuie multa minte si nici cine stie ce specializari in analiza politica, pentru a realiza faptul ca daca asimetricu’ mai are sanse sa ne mai chinuie cu inca un mandat, si de ce nu cu unul pe viata, acest fapt se va datora in exclusivitate atitudinii si pozitiei din ce in ce mai transante pro chiombu si anti Geoana, adoptata de aripa talibana a liberalilor.

    Aceeasi aripa mioapa care ni l-a votat cu surle si trambite acum cinci ani de zile, aceeasi aripa care habar nu are de democratie si doreste din nou un presedinte care, inainte de presedinte de tara, trebuie sa fie musai presedinte de partid, aceeasi aripa care nu doreste o reforma adevarata la nivelul institutiei prezidentiale in sensul cerut de Constitutia actuala a Romaniei, buna sau rea, dar de substanta democratica, aceeasi aripa, care dovedind incapatanare magareasca in sustinerea musai a Tariceanului ca Prim MInistru, a condus la formarea guvernarii PSD-PD-L, aceeasi aripa ingrata care a uitat sprijinul efectiv pe care l-a primit de la PSD guvernarea Tariceanu si cu care l-a pus cu botu’ pe labe pe chiomb, aceeasi aripa umilita si calcata in picioare de zbanghiu la momentul scindarii PNL-ului, aceeasi aripa care…

    De ochii lumii, acesti pretinsi liberali urla din toti bojocii ca nu-l mai vor pe Traienel ca presedinte, insa prin tot ceea ce fac ii netezesc acestuia drumul spre un nou mandat, de o maniera care pe undeva tradeaza inconstienta, as putea spune chiar prostia. Sau poate ca nu ! Poate o fac deliberat si atunci este mai grav.

    Pe ultima suta de metri Crin a obtinut ceea ce a dorit, o confruntare cu Geoana, confruntare terminata in opinia mea la egalitate (cu un minus pentru un Crin nervos, incapabil sa-si asculte adversarul, cu acuzatii demontabile la adresa acestuia), dar cu un castig enorm pentru chiombalau.

    Nu stiu unde or fi vazut talibanii liberali victoria lui Crin de aseara, la Sinteza Zilei, eu am vazut un Crin, repet, nervos, pescuind in ape tulburi, cu un discurs in care acuzatiile aduse la adresa lui Geoana, i-au venit inapoi ca un bumerang, ba si cu un bonus de stangacie (eufemism) in momentul in care a recunoscut ca nu a participat la confruntarea in sapte, pe motiv de Vadim.

    Crin, daca ai uitat, pe chiomb l-a adus la putere diferenta data de voturile lui Vadim, atacul in lipsa pe care l-ai sustinut aseara cu adresa Vadim, s-ar putea sa te coste enorm, daca vei ajunge in turul II. Daca aveai sa-i spui ceva lui Vadim, la fel de enorm ai fi avut de castigat confruntandu-te direct cu el si spunandu-i verde in fata ce ai impotriva lui, asa doar l-ai victimizat in sensul ca l-ai privat de dreptul lui egal cu al vostru de a participa la confruntare si ti l-ai si pus in cap. Stim toti ce poate face Vadim in astfel de situatii. Nema strategie, Crin, nema diplomatie si orientare politica! Pacat, mie personal mi-ai fost si imi esti pe plac, numai ca si PSD-ul are talibanii sai, ori cu atitudinea ta ti i-ai pus si pe astia in cap, intr-un eventual tur II.

    Dar deja aceasta joaca de-a “v-ati ascunselea” in materie de confruntare directa a devenit si plictisitoare si penibila, este clar ca atat CRin, cat si Geoana si mai ales chiombu’, fug de ea ca dracu’ de tamaie, dand subiect de presa si abatand atentia de la lucruri mai grave ca cel in care salteaua prezidentiala de Plescoi si-a permis sa anunte public boborenii ca face ce “vrea bikinii” ei in aceasta tara, scotand la iveala labe unteve, o lista cu convorbirile telefonice ale procurorului de caz ce a avut-o in vizorul unei anchete penale, la un moment dat.

    Dar despre asta in alt material!

  2. 2 alinpatroi noiembrie 20, 2009 la 10:59 am

    Modul in care vedeti dvs. referendumul este similar cu acela in care vad circa 75% din populatia de supravietuitori a acestei tari, alegerile de orice fel. As adauga, din pacate. Insa vina nu apartine acestui procent majoritar! Cred ca stim cu totii cui i se poate imputa…acest „totii” exclude ab initio clasa politica! La fel, din pacate.

  3. 3 Remove the Stupid noiembrie 20, 2009 la 11:05 am

    Deşi numărul funcţionarilor a crescut cu jumătate de milion, administraţia funcţionează mai prost. De fapt, e ceva mai performantă decat Boc în funcţia de premier. Şi mai performantă decât mandatul băşedintelui.

  4. 4 Draghi Puterity noiembrie 20, 2009 la 11:17 am

    E mai mult ca sigur faptul ca Traian Basescu va incerca sa fraudeze aceste alegeri. Nu numai cele prezidentiale, ci si referendumul. Aparatul e deja instalat pe pozitzii. Refuzand buletinele de vot, nu le facem de fapt viatza mai usoara falsificatorilor? Nu ar fi mai bine sa luam buletinele de vot si sa scriem pe ele in diagonala „ANULAT”, sau un alt mod de a ne invalida propriul vot la referendum? Ce alte optiuni mai exista?

  5. 5 Alexandru Marin noiembrie 20, 2009 la 11:35 am

    Eu o sa ii transmit ceva domnului presedinte pe buletinul pt. referendum.

  6. 6 Alexandru Marin noiembrie 20, 2009 la 11:38 am

    O sa ii scriu probabil cum a distrus o institutie, un reper moral. A facut din modelul prezidential o raportare la badarism. Si eu votez impotriva acestui model, dar nu cred ca solutia este Mircea Geoana, pe care cred sincer ca-l va domina derbedeul diseara.

  7. 7 pitapata noiembrie 20, 2009 la 11:48 am

    Nu numai ca referendum-ul este e o ‘mascarada’ , ci ca oamenii sint invitati (!?) sa joace in ea, ca noi oamenii sintem ‘mascaradici’, si asta e dureros si trist. Ce putere am eu ca cetatean sa-mi exprim revolta?
    Asta e intrebarea..!

    Iar o alta intrebare este in legatura cu oamenii , intr-adevar apolitici.
    Pe care nu-i intereseaza, ‘cine reprezinta ce’. Singura lor preocupare fiind cine face ceva bun pentru calitatea vietii.
    Ce se intimpla cu acesti oameni, in situatia cind sint de acord cu o parte de masuri pe care M Geoana le prezinta ca potential de reformare a economiei, iar pe de alta parte sint masuri pe care C Antonescu le prezinta si par favorabile.
    Cum decid, carui candidat sa le dea vot de incredere?

  8. 8 Vasile noiembrie 20, 2009 la 11:52 am

    Corect! Este de fapt sigura modali8tate de a stopa frauda care se pregateste!

  9. 9 leo noiembrie 20, 2009 la 11:55 am

    @ Draghi
    Ion Iliescu dixit:
    „Organizarea referendumul reprezinta si costuri suplimentare in situatia in care cautam solutii pentru reducerea cheltuielilor, obligand bugetarii sa-si ia concediu fara plata in prag de Craciun. Se face o risipa irationala printr-un act total inutil deoarece acest referendum nu are nicio finalitate deoarece abia dupa referendum ar trebui intreprinse demersuri parlamentare pentru modificarea Constitutiei.

    Acest capriciu basescian complica procesul electoral putand deveni sursa de nereguli si fraude electorale, incarcand bugetul, si asa fragil cu cheltuieli suplimentare.

    Este total nerational, fapt pentru care consider ca, cea mai buna pozitie a electoratului ar trebui sa fie aceea de IGNORARE a acestui referendum, daca el, totusi va fi organizat. Aceasta se realizeaza usor, prin refuzul de a lua buletinul pentru referendum cu verificarea consemnarii acestui gest (barare) pe lista ce consemneaza prezenta la vot.”

  10. 10 sisokoki noiembrie 20, 2009 la 11:57 am

    Out of topic! Recunosc ca v-am votat in 2004 si nu am inteles cum ati putut pierde. Confruntarea de atunci moderata de CTP nu am vazut-o decat acum in mici secvente la „Ora de foc” de la Realitatea. Acum am inteles de ce ati pierdut. Aveati 100 de modalitati foarte bune de raspuns la intrebarea cu vanatoarea(„domnule CTP, d-voastra ce simtiti atunci cand mancati un pui in tigaie? ….”, „puteti sa intrebati si alti 10.000 de vanatori din tara ce simt, printre care Tiriac, …. . pot sa va raspund si eu foarte detaliat, dar intr-o emisiune despre vanatoare. aici am venit sa raspund la alt gen de intrebari”, „domnule CTP, sunteti vegetarian de puneti asemenea intrebari?”). Eu cred ca ati ales raspunsul cel mai prost posibil.

    Ati ales atitudinea gresita pentru acele confruntari. Pacat! Eu zic ca am pierdut un presedinte mult mai bun ca cel actual.

    Sisokoki

  11. 11 C. Manole, rezervistul noiembrie 20, 2009 la 12:02 pm

    De acord! Nu particip la referendum! Am convins inca 7 persoane! JOS BASESCU!

  12. 12 contele noiembrie 20, 2009 la 12:05 pm

    @A.N.
    Îmi cer scuze,eu am venit mai târziu pe blog şi nu ştiu toate dezbaterile .
    Motivele pentru care votaţi împotriva lui Băsescu le ştiu şi sunt de acord cu destule dintre ele.Ce nu ştiu (şi văd că sunt mai mulţi ca mine pe blogul acesta ) sunt motivele pe care le aveţi D-stră pentru a-l vota pe Geoană.

  13. 13 Petrişor noiembrie 20, 2009 la 12:09 pm

    Eu îi voi desena faţa lui Băsescu pe căsuţa de la referendum, îmi expun talentul. 🙂

  14. 14 alecsei noiembrie 20, 2009 la 12:11 pm

    Treaba cu referendumul e cu dus si intors. Evident ca mi-as dori sa vad un Parlament al Romaniei mult mai bine structurat, evident cu 2 camere. Treaba pe care nu o intelege Traian Basescu e urmatoarea: nu cantitatea conteaza, ci calitatea! Evident ca daca Parlamentul Romaniei ar avea un deputat si un senator, si calitatea lor e indoielnica, institutia la fel de jalnica ramane (treaba cu jalnica fiind parerea lui). nu mi se pare corect ca institutia Parlamentului sa fie demonizata in halul asta. Pai daca el vorbeste despre Parlament asa, noi, cei multi cum ar trebui sa vorbim despre Presedintie?! Parlamentul are oameni demni de a fi acolo, evident cu uscaturile de rigoare (Hrebenciuc, Udrea, Mitrea, Berceanu, tradatorul de Ponta si de Sarbu -in familie doar-). DOMNULE NASTASE candidati, in numele lui Dumnezeu la sefia partidului!!!!!!!!!! Chiar va este indiferent ce se intampla cu PSD si cu clasa politica in general?

  15. 15 contele noiembrie 20, 2009 la 12:14 pm

    @pitapata
    Uite ce politicos sunt !Te ajut eu.În primul tur îi dai votul lui Antonescu şi,cum în al doilea tur o să ajungă Geoană, o să primească şi el votul tău.Simplu,nu ?Când nu suntem nervoşi,departe ajungem…

  16. 16 Bogdan noiembrie 20, 2009 la 12:15 pm

    cu riscul de a repeta ce a zis Draghi Puterity:
    refuzarea buletinelor, nu va insemna ca pd-ul, de care nu am nici un dubiu ca au capacitatea de a controla ce se-ntimpla dupa 21:00, le vor completa ei in locul nostru si le vor introduce in urne?

  17. 17 George Serban noiembrie 20, 2009 la 12:26 pm

    Eu nu cred ca faceti bine. Se va fura, pe rupte. Exista riscul sa ne foloseasca numele de pe lista si sa bage buletine sau sa foloseasca numele noastre pentru a valida mascarada referendumului.

  18. 18 Movie quotes noiembrie 20, 2009 la 12:46 pm

    Sunt de acord cu reducerea numarului de parlamentari, dar NU si cu 1 singura camera! Asta este rostul celor 2 camere, sa se contreze reciproc , sa se supravegheze dublu, e mult mai greu sa sa impaci 2 capre decit una singura 😉 . Si NU sunt de acord cu ziua referendumului, fiindca ii aduce un avantaj clar lui basescu, din 365 de aile ale anului putea fi aleasa o alta zi , fara invocarea unor ” economii” de hartie si logistica. Voi vota IMPOTRIVA lui basescu, PENTRU 300 parlamentari, si PENTRU 2 camere . Confort sporit.

  19. 19 Vasile noiembrie 20, 2009 la 12:47 pm

    sisokoki ,

    Au fost mai multe intrebari in 2004 , la care dl.Nastase nu a „performat”. Chestia cu vanatoarea a fost intr-adevar una dintre ele.
    Vanatori sunt si regele Spaniei si „presedintele” Norvegiei”regele Harald , vanator a fost insa si Ceausescu , cea ce reliefeaza ca vanatul si nu preacurvenia a fost prima ocupatie o omului inca de la neoliticul sau paleoliticul Adam.
    Ca sa inteleaga si contele si dl. Nastase ca vanatoarea nu este totusi o chestie „regeasca”, decit daca o faci probabil cu arcul sau cu bata , si atunci vanatul are si el sansa lui impotriva aceluia care il urmareste pentru ca sa-l suprime cu mijloace inegale.
    Erau mii de raspunsuri favorabile domnului Nastase, dar dl. Nastase a dat unicul raspuns necistigator, a fost sincer!
    Detest vanatoarea dar nu si „balul”vanatorilor!

  20. 20 Cornu noiembrie 20, 2009 la 12:47 pm

    Nici eu NU particip la Referendum ! Jos Base si gasca lui de schizofrenici !

  21. 21 ELMMAR noiembrie 20, 2009 la 12:48 pm

    Asa ,dupa cum am mai spus,fac si eu.
    Votez Geoana si refuz buletinele pentru referendum.
    Sunt curios daca unii dintre intelectualii blogului au curajul sa spuna cu cine voteaza.
    Banuiesc o intreaga teorie.
    Si idolul,care pentru ei e o stare,poate fi votat.
    Curaj copii!
    Aud?

  22. 22 Harabula noiembrie 20, 2009 la 12:52 pm

    Indignarea domnului Nastase nu poate parea decat amuzanta.
    Imi aminteste de vremurile in care faceam si eu „politica”. PSD era la putere si domina copios intreg judetul. Functionarii erau scosi la intalnirile cu potentatii care ne vizitau.
    Afise pesediste in tot judetul…
    Auzind eu ca s-a pus o panza mare cu „Votati Iliescu” in piata de legume,loc neautorizat, n-am de lucru si ma duc cu o echipa si rup panza. Vezi Doamne, nu suportam o asa ilegalitate. Noi, Conventia, aveam afise numai in locurile autorizate.
    Al dracului, am luat si cativa ziaristi locali cu mine sa vada urbea ce erou sunt.
    Ei bine domnilor, am fost arestat si amendat de politie. Ofiterul care m-a amendat mi-era vecin si fusese de mai multe ori la mine in casa. Dar, trebuia sa faca pe placul stapanirii.

  23. 23 Rodica noiembrie 20, 2009 la 1:02 pm

    Ma preocupa mult acesti 500000 noi functionari publici aparuti din neant in 5 ani. Inteleg eu oare gresit doctrinele? Nu cumva cei de dreapta sustin un stat mai mic? Si nu de dreapta se tot lauda ca sunt cei ce ne-au tot guvernat in ultimii 5 ani? Nu tot dreapta zice si domnul Basescu ca e orientarea potrivita? De ce l-or fi crescut asa? Sa scada oare astfel interventia statului in economie? Sau asa or fi redus somajul?

  24. 24 ELMMAR noiembrie 20, 2009 la 1:09 pm

    @ Ioan

    A mers bine cantarea impreuna cu trupa?
    Mai baga repeat,asa fac si eu,ca de mos Niculae trebuie sa cantam cu totii.
    Ii invit si pe cei care daca doneaza sange,doneaza cu dedicatie pentru idol pentru ca si in sange il au…adica basescu e n toate,e n cele ce sunt…
    Toleranta si bunatatea ma caracterizeaza.

  25. 25 Gabriela Savitsky noiembrie 20, 2009 la 1:21 pm

    @sisokoki,

    Îmi permit să-ți răspund. Adrian Năstase nu a pierdut alegerile la urne. Însă, ”cărțile au fost făcute” spre dimineață, în sediul Ambasadei SUA. De dragul alternanței și pe alte criterii pe care nu le mai evoc aici.

  26. 26 ELMMAR noiembrie 20, 2009 la 1:23 pm

    @ Harabula,

    Nea Harabulea,

    Neneee, Sanduculeee, p’asta o stim.
    Da’o dracu traiesti din amintiri?
    Trezireaaaaa,suntem in iepoca Base, acu PDL ul este la putere si domina copios intreaga tzara. Astia rup panzele chiar in loc autorizat fiind.

  27. 27 ELMMAR noiembrie 20, 2009 la 1:29 pm

    Intrebare:

    De ce pentru sustinatorii iluminatului idol base a devenit o rusine sa recunoasca in public ca l voteaza?
    Hai,scumpilor face ti un mic efort,nu e greu e ca atunci cand esti constipat,putina sfortzare si iese.

  28. 28 unu ars noiembrie 20, 2009 la 1:33 pm

    domnule adrian nastase… ati pariat gresit si veti pierde , veti pierde caci interesele dumneavoastra au fost altele decat cele ale romanilor, ati vrut sa i ajutati dar in felul personal si ati pierdut.pentru mine ramaneti cel mai capabil om politic roman, dar aveti nevoie de intoarcerea in punctul 0, de un nou botez.romania are nevoie de dumneavoastra dar fara baroni. primenit/iva , faceti un alt partid candidati si veti castiga. va astept peste 4 ani in postere . psd e mort

  29. 29 Aya noiembrie 20, 2009 la 1:35 pm

    @

    RIDICOLUL POATE UCIDE INSA NICIODATA PE CEI DIN GUVERNUL BOC!

    Iata nivelul cultural ridicol al guvernului Boc pe care Traian Basescu se incapataneaza sa il mentina, jenant, la Palatul Victoria:

    Traduceri aberante şi erori în catalogul de promovare a României la Târgul de Carte de la Frankfurt

    Participare României la Târgul de Carte de la Frankfurt, unul dintre evenimentele culturale de top în Europa, a cuprins, pe lângă prezentări şi întâlniri cu scriitorii, distribuirea de broşuri de promovare redactate haotic, într-o engleză aberantă şi cu o punctuaţie ce încurcă înţelegerea textelor.

    Broşura în cauză, un catalog care a costat 30.000 de euro, a fost intitulată „Romania – Land of Culture”, însă, din paginile ce ar fi trebuit să susţină această titulatură, cititorul are şanse mici să înţeleagă mare lucru. Redăm ad literam un fragment din prezentarea făcută scriitorului Mircea Cărtărescu, într-un haos de cuvinte, ani, virgule şi majuscule. Publicitate

    „He published the following books: headlight, windows, pictures, poems, book romaneasca, 1980, Poems of love, Cartea Romaneasca, Bucharest, 1982, All, poems, book romaneasca, 1984; dream (in the next editions of Nostalgia) stories, Cartea Romaneasca, Bucharest, 1989, Humanitas, Bucharest, 1993 (translated into French, German, Italian, Swedish, Norwegian, Spanish, Hungarian, English and Slovenian), Levant, epic poem, Cartea Romaneasca, Bucharest, 1990, Humanitas, Bucharest, 1998; dream chimera, critical study, Litear, Bucharest, 1991, transvestite, Roman…”. În acest fel au fost redactate şi tipărite toate prezentările autorilor, cu termenul „roman” tradus „roman”, în loc de „novel”, „transvestite” pentru „Travesti” ori „Cinema to me at home” pentru „Cinema la mine acasa”.

    Aberaţiile din traducere sunt, uneori, cel puţin hilare.
    Despre scriitoarea Ioana Ieronim, de plidă, aflăm că „a citit engleză şi apoi a lucrat pentru Editurile Enciclopedice din Bucureşti pentru mulţi ani” („she read English and then worked for the Encyclopaedic Publishing Houses in Bucharest for many years”). Iar despre Robert Şerban se scrie că „he debuted in 1994 with a volume of poetry naturally exaggerate”, în condiţiile în care verbul „a debuta” nu se traduce nicidecum în engleză aşa cum au făcut-o realizatorii broşurii. Pe lângă „poetry naturally exaggerate”, în prezentare se mai spune că Şerban scrie ştiri, această activitate fiindu-i răsplătită cu premii şi… „cuvinte”.

    Dacă, totuşi, curiozitatea cititorilor nu dispare după primele pagini, ei se pot bucura, spre finalul prezentării, de o scurtă istorie a Bucureştiului, în care, însă, sensurile sunt aproape imposibil de descifrat din pricina haosului semantic şi gramatical. Astfel, se pare că „revoluţia Timişoarei şi Bucureştiului” este unul din evenimentele cele mai mediatizate care au marcat căderea totalitarismului în Europa, iar de atunci România şi-a regăsit democraţia, pe care o caută încă din Evul Mediu. De asemenea, ţara noastră este profund europeană datorită latinităţii sale („deeply European through its Latinity”), dar şi o punte spirituală între Orient şi Occident. Bucureştiul, singura capitală din lume agresată în vreme de pace („the only capital city in the world whose patrimony had ever been aggressed during peacetime, between the dictatorship years: ’70s -’80s of the last century”), este plină de amprementele artei, de la post-bizantinism la cubism, după cum mai scrie în prezentare.

    Ana Andreescu, consilier în Ministerul Culturii şi unul dintre coordonatorii proiectului, spune că responsabilitatea pentru catalog aparţine Centrului Cultural Sala Palatului, care a coordonat şi finanţat acest demers, chiar dacă această instituţie este subordonată ministerului. „Trageţi-l la răspundere pe directorul Sălii Palatului, ei au făcut broşurile”, a declarat Andreescu.

    Standul României la Frankfurt, asigurat de Ministerul Culturii şi organizat în parteneriat cu Centrul Cultural Sala Palatului, a beneficiat de o suprafaţă generoasă – 140 de metri pătraţi, care a permis amenajarea unui loc de lectură şi întâlniri ale scriitorilor şi editorilor cu cititori şi omologi străini. Reprezentanţii ministerului, Ana Andreescu şi Ioan Matei, au oferit celor prezenţi informaţiile solicitate despre industria cărţii din România, iar pe o plasmă au fost proiectate, pe toată durata evenimentului, documentare şi imagini cu George Enescu, Constantin Brâncuşi, familia regală, scriitori şi Bucureştiul interbelic.

    Potrivit unor vizitatori prezenţi la Târgul de Carte de la Frankfurt, standul României a fost destul de atractiv şi reprezentativ, însă personalul care ar fi trebuit să dea informaţii nu prea avea cunoştinţe de limbi străine. „Arăta chiar bine (despre stand – n.r.). Era programată şi o discuţie cu Cărtărescu şi traducătorii lui, iar pe o plasmă se proiectau imagini din arhiva naţională de film, din perioada 1912-1914. Cei care puteau oferi informaţii, însă, se uitau şi ei la proiecţie când a venit un domn să întrebe, în engleză, cu cine de la standul României se poate discuta. Ei îi spuneau, în română, , şi se uitau la el aşteptând să plece”, sună impresiile pe acest subiect, postate pe internet.

    Revenind la cei 30.000 de euro cheltuiţi pe catalogul „Romania – Land of Culture”, iată şi o posibilă concluzie la care au ajuns cei care au redactat textul acestuia: Ultimii 20 de ani sunt doar un fragment de cronologie, însă, pentru viaţa oamenilor ieşiţi din nopţile totalitarismului, această perioadă marchează renaşterea ţării şi regăsirea fraţilor şi verilor din Europa. („For the long running history, twenty years are only a fragment of cronology, but for the life of a people escaped from the totalitarian nights this period of time marks the renaissance of the country, the finding of the European brothers and cousins once again”).

    http://www.cotidianul.ro/traduceri_aberante_si_erori_in_catalogul_de_promovare_a_romaniei_la_targul_de_carte_de_la_frankfurt-102700.html

  30. 30 diogenecainele noiembrie 20, 2009 la 1:37 pm

    Nici eu nu voi vota la referendum. Tot ce sper e sa nu voteze cineva in locul meu.

    PS V-as raspunde ceva si la post-scriptum, dar mi-e teama ca voi fi prea vehement si aplicat, pentru ca nefiind nici PSD-ist, nici PDL-ist ipocrizia politica impartasita s-ar putea sa imi fi frant cariera, si chiar mai mult sa ma fi transformat pe vreme de criza in somer de lunga durata, ba chiar unul cu bac +15 cum spun francezii. Asta e Romania in care traim (si din care nici nu putem emigra repede, din cauza lentorii administrative). Kafka trebuie sa fi fost valah.

  31. 31 violet noiembrie 20, 2009 la 1:42 pm

    Mie nu-mi e clar ca nu mi se falsifica semnatura pe tabelul cu prezenta la referendum. Fiind in aceeasi sala cu alegerile. Noi am zis, in familie, sa mergem si sa votam negativ…

  32. 32 che noiembrie 20, 2009 la 1:48 pm

    @Gabriela Savitsky: si putem spera, macar in numele aceleiasi alternante ca si de data asta or sa-si bage americanii coada? pe sleau, de data asta are de gand licuriciul sa-l ejecteze naibii pe base?

  33. 33 sisokoki noiembrie 20, 2009 la 2:03 pm

    @vasile
    Spui corect ceea ce zici. Ai tot dreptul sa detesti vanatoarea, dar nu ai niciun motiv sa-l blamezi pe A.N. pentru asta(bine, de altfel nici nu ai facut-o) daca tu nu esti vegetarian. Aici a gresit CTP-ul cand i-a pus intrebarea asta, si A.N. a gresit si mai mult(cu urmarile care se vad) ca nu a stiut sa-i raspunda cum ar fi trebuit.

    @Gabriela Savitsky
    Sincer eu cred ca alea au fost cele mai clare alegeri pierduti la urna si nu in culise cum zici tu. Vino cu dovezi daca vrei sa ma convingi cu ceva. Eu care am votat cu Nastase si in turul 2 incepea sa-mi fie rusine sa-mi recunosc votul(mai ales in Bucuresti) pentru ca toti ma blamau pentru asta. Acum cred ca se vede ca votul meu a fost unul corect(cum de altfel sper sa fie si cel de anul asta).

    Sisokoki

  34. 34 Marcus noiembrie 20, 2009 la 2:04 pm

    @Elmmar: cum de ce, daca-i inregistreaza cineva si dupa alegei, cand n-o mai fi chiombu’la putere, le pune caseta? Baietii fac precum chiombu la revolutie, stau la maina sa vada daca iese sau nu si apoi sa te tii tam-tam pe ei, cum ca ei nu l-au votat pe anticrist. N-ai invatat nimic amice in astia douazeci de ani de „democratie”! Rusinica! 🙂
    sa fii iubit
    marcus

  35. 35 Vasile noiembrie 20, 2009 la 2:17 pm

    Diogenecainele,

    Idea nu este sa votezi impotriva si sa nu participi cu buletinul tau la acest vot indiferent ca votezi pro sau contra!

  36. 36 Cristina noiembrie 20, 2009 la 2:30 pm

    Sunt de acord cu imoralitatea referendumului. Este, în mod evident, o nouă „șmecherie” băsesciană. Partea proastă e că s-ar putea să meargă… Din acest motiv, merg la vot și o să votez împotriva unui Parlament unicameral. Pentru simplul motiv că Parlamentul este, fără îndoială într-o democrație adevărată, cea mai importantă instituție în stat. Nu spun ca noi avem o democrație adevărată. Dar nu e cazul să ne anulăm șansele de a avea una într-o bună zi (da, sunt o optimistă!). De aceea, structura Parlamentului e o chestiune mai complicată, iar ea trebuie discutată și din alte puncte de vedere, nu numai din punct de vedere economic. În plus, pretextul acesta că vom economisi la bugetul țării daca vom avea mai puțini parlamentari este cât se poate de stupid (și extrem de „electoral”).

  37. 37 ELMMAR noiembrie 20, 2009 la 2:49 pm

    @ Marcus

    Marcusica tata de la tine accept suturi in boase.
    N am invatat nimic si culmea e ca am avut de la cine…Da’ ma invata exact invers. Bine ca m am trezit.
    Nashpa pentru mine.

    Dragoste multa si la alde matale si un pahar cu zaibar de la mine!

    The servus!

  38. 38 ELMMAR noiembrie 20, 2009 la 3:07 pm

    O exista „basescu varza a la Bucuresti”?…ca ” basescu varza a la Cluj” am vazut.
    Tema pentru base este clara: nevasta lui Crin si cumnatul lui Geoana.
    Nasol ca nu candideaza An eul ca base edita o tema interesanta:ouale cu termopane din izmenele nastasiene.

  39. 39 atanasiu noiembrie 20, 2009 la 3:19 pm

    Dle fost Prim Ministru,
    Opinie personala: Odata ce te duci la vot, nu mai are importanta daca ar fi sau nu o frauda morala, desi nu este, dar nu are sa discutam de ce nu este, decat doar daca m-ati intreba, dar fiecare crede cum vrea, conform subiectivitatii lui mai mult sau mai putin cinstita, mai mult sau mai putin corecta, adica in fond mai mult sau mai putin obiectiva.
    Insa odata ajuns la vot si mai ales votand pentru oricine altcineva decat pentru foarte ingrozitorul capcaun Basescu, nu vad de ce nu ai putea, ca un cetatean caruia i se cere o opinie, sa nu ti-o exprimi cinstit.
    Am un raspuns: Nici-un gest nu voi face, care sa-i dea o cat de mica legitimitate lui Basescu, deci aici nu conteaza intrebarea, daca e buna sau rea ,utila tarii sau nu ci numai cine o pune si ura mea personala.
    „Nu i-as raspunde lui Basescu nici daca m-ar intreba prin absurd daca sa ies sau sa raman in UE sau in NATO „,spuneti de fapt dvs in articolul de mai sus.
    Cu alte cuvinte va declarati public un sentiment urat si anume URA.
    PS. Lui Putin i-ati raspunde?

  40. 40 arkana noiembrie 20, 2009 la 3:21 pm

    Eu voi vota cu Antonescu. Tai cu markerul „Crin” si trec „Ion”!!

  41. 41 atanasiu noiembrie 20, 2009 la 3:25 pm

    Dle Prim Ministru,
    Acum oarecum of topic, dar vreau s-o iau inaintea altor comentarii:

    1. Acum toti dusmanii lui Basescu(spun dusmani si nu adversari politici, caci din pacate inca, la noi, in acesti termeni de ura se discuta) vor spune ca Adrian Severin nu este ministru de externe european(comisar pentru politica externa europeana)pentru ca nu a fost sprijinit de Basescu, cand mai adevarat ar fi sa stie (stiu ei de fapt, dar nu vor recunoste) ca acesta nu este deloc in gratia dlui Barroso, presedintele Comisiei Europene si ca in actuala conjunctura, putea sa stea Basescu sau orice roman in coada in cap in orice altceva si Severin nu prindea acest post.
    Adica, daca tinem cont ca Presedintele ales belgianul flamand, premierul Belgiei, Herman Van Rompuy este rezultatul unui compromis intre Frantza, Germania, care au acceptat ca un compromis foarte inteligent, un belgian flamand, un proeuropean convins,care la el in tara se opune miscarilor de tip separatist flamand, simbolizand astfel intr-un fel, antanta franco-germana, si de asemenea Anglia a renuntzat la Tony Blair care si el viza acest post, caci, guvernul britanic a renuntat, chiar joi seara, sa mai promoveze candidatura lui Tony Blair pentru functia de presedinte al UE si a sustinut candidatura lui Catherine Ashton pentru functia de sef al diplomatiei europene, al doilea post dupa Barroso in cadrul CE(era totusi prea mult ptr Romania sa fim obiectivi) pe care desigur ca a primit-o.
    Catherine Ashton este femeie(good point), o baronesa care totusi ca si Blair este laburista, pastrandu-se astfel postul pentru PSE, desi pana ieri se discuta parca de o spaniola sau italianca si de romanul Severin, numirea asta fiind iarasi un compromis necesar .
    Guvernul britanic a renuntat, chiar joi seara, sa mai promoveze candidatura lui Tony Blair pentru functia de presedinte al UE si a sustinut candidatura lui Catherine Ashton pentru functia de sef al diplomatiei europene.
    Asadar aici la acest nivel de intelegeri si compromisuri politice nici Basescu si nici mama lui Basescu nu aveau ce face, dar poate in schimb pe seama acestui fapt, sa ne alegem cu un post de comisar mai important decat cel de pana acum.
    De altfel dl Basescu a explicat cat putea sa explice aceste conjuncturi politice si a declarat joi, ca in cadrul reuniunii informale a Consiliului European s-a discutat despre postul de comisar european care ar urma sa revina Romaniei, insa nu a dorit sa comenteze acest aspect.
    “Sigur ca am discutat, dar nu discut public pentru ca nu vreau sa ratez sansele noastre la un portofoliu bun”, a declarat Basescu, potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale remis Ziare.com.
    In ianuarie 2010 va exista in mod sigur un comisar.
    “Atunci vor fi audiati, dupa 10 ianuarie 2010, dar pana atunci este un proces complicat de negociere, de creare a echilibrelor in interiorul Comisiei Europene intre populari, socialisti, europeni. Stiti, nu vreau sa spuneti ca lansez vreo rautate, dar algoritmul politic functioneaza si aici pentru ca asa se distribuie puterea, in baza voturilor si pe urma trebuie manifestata in modul cum se reflecta in structurile executive”, a mai spus Basescu.
    In ceea ce priveste propunerea lui Adrian Severin pentru functia de Inalt reprezentant al Afacerilor Externe ale Uniunii Europene, Traian Basescu a mentionat ca au muncit in acest sens, dar ca “lucrurile nu mai puteau fi intoarse”.
    Si fiind la capitolul de politica externa cititi va rog:
    Partidul Popular European are încredere în Traian Băsescu / EPP expresses confidence in Traian Basescu
    VERSIUNEA ÎN LIMBA ROMÂNĂ
    Liderii Partidului Popular European şi ai Grupului PPE în Parlamentul European, Wilfried Martens şi Joseph Daul salută cu încredere lansarea candidaturii lui Traian Băsescu la un nou mandat de Preşedinte al României.
    “Partidul Popular European îşi declară sprijinul pentru candidatura domnului Traian Băsescu la un nou mandat de Preşedinte al României. Admiterea României în Uniunea Europeană a avut loc în timpul mandatului şi cu contribuţia directă a Preşedintelui Traian Băsescu.
    Am avut plăcerea să-l întâlnim, de mai multe ori, pe Preşedintele Băsescu atât în România cât şi în reuniunile de lucru la nivel înalt ale Partidului Popular European şi ale Instituţiilor Europene. Am fost de fiecare dată impresionaţi de preocuparea Preşedintelui Băsescu pentru integrarea europeană profundă a României, cât şi de implicarea Preşedintelui în dezbaterile asupra problemelor europene majore.
    Contribuţiile domnului Băsescu la rezolvarea unor probleme europene majore, ca securitatea energetică a Uniunii şi stabilitatea în zona Mării Negre, sunt binecunoscute şi au avut un impact deosebit la nivel european. Partidul Popular European apreciază, de asemenea, eforturile constante ale Preşedintelui Băsescu pentru modernizarea statului, combaterea corupţiei la nivel înalt şi aplicarea egală a legii în România.
    Partidul Popular European consideră că, într-o perioadă economică şi politică deosebit de dificilă, România are nevoie de un Preşedinte capabil să sprijine atât eforturile de redresare economică internă cât şi prezenţa eficientă a ţării în Uniunea Europeană. Suntem convinşi că un nou mandat îi va permite Preşedintelui Băsescu să continue reformele profunde pe care le-a iniţiat şi să grăbească aplicarea deplină a normelor şi valorilor europene în România.
    Îi urăm succes în alegeri şi suntem convinşi că vom colabora, în continuare, la fel de bine, cu Preşedintele Băsescu, pentru a promova interesul şi vocaţia europeană a românilor.”
    VERSIUNEA ÎN LIMBA ENGLEZĂ
    (nota mea : daca nu ma credeti)
    Wilfried Martens, President of the EPP Party, and Joseph Daul MEP, Chairman of the EPP Group in the European Parliament
    The leaders of the European People’s Party and the EPP Group in the European Parliament, Wilfried Martens and Joseph Daul MEP respectively, have expressed their confidence in Traian Basescu, who is running for another term as President of Romania.
    “The European People’s Party supports the candidacy of Traian Basescu for a new mandate as President of Romania. Romania’s accession to the European Union took place during President Basescu’s period in office and benefited from his personal contribution”, declared Wilfried Martens and Joseph Daul MEP.
    “We have met on several occasions with President Basescu, both in Romania and in high-level meetings of the European People’s Party and the European Institutions. We have always been impressed in a very positive way by President Basescu, by his focus on deepening the European integration of Romania, and by the involvement of the President in all major European debates.”
    According to the leaders of the EPP Party and the EPP Group, “Mr Basescu’s role in solving major European challenges in his region – notably energy security and stability in the Black Sea area – is well recognised and has had an important impact on Europe. The European People’s Party also appreciates the continued efforts of President Basescu to modernise the State, to engage in the fight against high-level corruption, and his commitment to the fair application of law in Romania.”
    “The European People’s Party believes that, while we are going through a period of economic and political challenges, Romania needs a President capable of sustaining economic recovery efforts internally, and representing his country’s interests effectively in the European Union. We are convinced that a new term in office will allow President Basescu to pursue the major reforms that he has already initiated and will accelerate the complete implementation of European standards and values in Romania.”
    “We wish President Basescu great success for these crucial elections and we express our confidence that we can continue to work in the same relationship of trust with him once he is re-elected, to promote the interests of Romania and its citizens’ European ambitions”, concluded Martens and Daul.

  42. 42 Vasile noiembrie 20, 2009 la 3:32 pm

    Elmmar,

    Esti in greseala. Din contra Basescu se va scuza pentru proasta perceptie data de presa mesajului , adica va copia chiar tema expusa de Aya.

    Cumnatul lui Geoana nu este totusi o chestie deranjanta. Daca a fost numit in functie, clienlerar, numirea nu a facuto presedintele senatului ci in mod sigvbur ministrul PDL Pogea.

    Iti dau eu o idee de tactica pe care o va aborda Basescu. El va spune orice despre cei doi candidati , deoarece inteligentii Contelui sau ai Neutrino or sa creada ,asa cum fac de cinci ani,orice gogoasa , iar cei doi nu vor avea mijloace veridice de a combate pe loc o gogoasa, decit poate dupa prezidentiale.

    In aceasta seara insa ii voi vedea adevarata fata si inteligenta a lui Crin.

    Problema va fi abordarea pe care o vor avea subiectii, Crin si Traian vor fi ofensivi acuzatori , pe cind Mircea va fi defensiv.Insa in ultima zi de pace si prima de razboi , cu tot zgomotul iscat nu se va intampla mare lucru ! Revin cu cele doua nickuri , doi oameni aparent inteligenti ,contele si neutrino , dar atat de murdari prin cea ce fac si slujesc si nu ma refer la viata lor particulara.

  43. 43 Vasile noiembrie 20, 2009 la 3:44 pm

    sisokoki ,

    Ma obligi sa-ti dau si un raspuns pe care un om care se doreste presedinte ar fi trebuit sa-l dea, avind in vedere ca era destul de clara antipatia lui CTP pentru PSD+ Nastase vs simpatia nu numai al lui CTP fata de Basescu , atunci.
    Ce nu ai inteles a fost faptul ca eu am spus ca dl. Nastase a fost cinstit intr-un moment nepotrivit.
    Daca doresti iti pot spune ca in atare conditii un om care doreste sa asceada ca presedinte trebuie sa arate ca este altruist. Daca Nastase ar fi legat altruismul de renuntrarea la acest hobby sangeros , cine stie pe cine am fi ales azi sau miine presedinte, poate pe Basescu!

  44. 44 adrian tudor noiembrie 20, 2009 la 4:03 pm

    corect, un punct de vedere realist care imi intareste parerea de a nu-i face jocul lui traian. destul ca a folosti banii publici alocati referendumului pentru imaginea sa.
    va doresc multa sanatate intregii familii si sa avem sarbatori fericite.

    NU VOTEZ pentru REFERENDUMUL LUI BASESCU!

  45. 45 theodora0303 noiembrie 20, 2009 la 4:05 pm

    Domnule Nastase,
    Sper ca Basescu sa nu intre in turul 2.
    Sper ca Basescu sa nu adune mai mult de 15-17 % din voturile exprimate.
    Sper sa nu existe fraude sau tentative de fraude.
    Sper ca peste 65 % din cetatenii cu drept de vot sa isi exercite acest drept.
    Asa sunt eu optimista. 🙂
    http://theodora0303.wordpress.com/2009/11/20/va-fi-sau-nu-va-fi-marea-mica-confruntare/
    Cu deosebit respect

  46. 46 neutrino noiembrie 20, 2009 la 4:31 pm

    In sfarsit Adrian Nastase a „pronuntat” Mircea Geoana !!! Ce nervi tari. Sa astepte pana in ultima clipa, desigur pentru a maximiza efectul.

    Din pacate pentru referendum nu se va aduna destul popor pentru ca acesta sa fie validat. Totusi vor fi sensibil mai multi votanti ai referendumului decat in varianta in care ar fi fost convocat la o alta data si nu simultan cu alegerile prezidentiale. Sub pretextul ca a fost propus de Basescu dar in fond din cauza rezistentei la reforma politica anumiti vectori politici induc in eroare (o parte din) opinia publica in legatura cu acest eveniment care va consemna iarasi amanarea reformei. Eu o sa votez DA la ambele intrebari. Asta daca nu cumva in timpul ramas pana la votare ma va convinge cineva cu argumente rationale de ce ar trebui sa procedez altminteri. Sunteti invitatii mei. Desigur ca votul meu nu conteaza (de data asta) dar ar putea fi un exercitiu de persuasiune interesant pentru cei care si-l doresc ca presedinte pe… Mircea Geoana.

    Gasesc draguta incrancenarea de pe blog. Sa vedem de ce fel de relaxare va avea parte acest colectiv de redactie de Mos Nicolae.

  47. 47 geomarz noiembrie 20, 2009 la 4:35 pm

    Eu particip şi votez la referendum şi la prezidenţiale.
    La referendum votez pentru bicameral şi reducerea numărului de parlamentari iar la prezidenţiale în primul tur cu unul de 5% iar în turul doi îmi anulez votul.
    Eu am senzaţa că de data asta, mulţi participanţi îşi vor anula intenţionat votul ca protest faţă de neruşinarea politicienilor.

  48. 48 sisokoki noiembrie 20, 2009 la 4:39 pm

    @vasile

    Cinstit, necinstit clar nu prea a nimerit raspunsul. De fapt exact acelasi raspuns(cu aceleasi cuvinte) sa-l fi dat cu o atitudine mai convingatoare si nu asa sovaielnica in care parca si-a recunoscut vina, cruditatea(desi nu era cazul) atunci ar fi iesit mai castigat din aceea situatie. Si insist pe aceea intrebare pentru ca ea reprezinta tiparul intrebarii si tiparul raspunsului pe care Nastase a pierdut clar lupta cu Basescu in aceea campanie(dupa cum ai remarcat si tu au mai fost astfel de situatii). O atitudine mai corecta fata de Basescu o are acum Antonescu(bine, parca nici Basescu nu mai e cel din 2004).

    Oricum vom mai vedea diseara.

    Sisokoki

  49. 49 Aya noiembrie 20, 2009 la 4:51 pm

    @

    Vasile

    Ai perfecta dreptate in privinta lui Ionut Costea. Nu exista vreo dovada ca ar fi fsot implicat in afaceri veroase. Faptul ca a ocupat demitati publice nu este vreo rusine si nu are cum fi o acuza. Ar insemna ca nimeni sa nu mai accepte sa fie demnitar.

    In cazul nevestei lui Crin, lucrurile sunt asezate. Cei doi au discutat deja intre ei subiectul. Au avut cel putin o discutie, confirmata de Antonescu.
    Admitand ca Basescu l-ar redeschide, ar fi munitie irosita.

    Ceea ce foarte, foarte multi nu au parut a intelege, este ca eu dat dat drumul „supapelor de presiune, aici, pe blog, in „cazul Crin”, nu altfel decat spunand adevarul.
    Probabil, vor parea unii care sa spuna ca ma scuz.
    Putin imi pasa.
    Eu am facut ceea ce stiu ca trebuia sa fac. Si am reusit.
    Acum pot sa spun despre ce a fost vorba.
    Sigur ca unele lucruri au avut amaraciunea lor, mare- dar totul a avut ca scop eliberarii presiunii (dar, subliniez, am spus adevarul- cu scopul precizat).
    Mai rau era daca nu aveam interlocutori (desi era logic ca voi avea, dat fiind gradul de atractivitate si incarcatura afectogena a subiectului).
    Asa ca, le multumesc celor care au raspuns „invitatiei la dialog”.
    Repet, putin imi pasa de eventualele acuze- cand asumi un astfel de rol, asumi si riscul de a fi pusa la stalpul infamiei.
    Acest blog are o influenta colosala- mai mare decat isi pot imagina cei care nu stiu la ce ma refer.

  50. 50 Olivia Maria MARCOV noiembrie 20, 2009 la 5:00 pm

    http://www.venice.coe.int/site/main/Elections_referendums_F.asp
    comisia de la venetia – consiliul europei si codul de conduita in materie electorala si de referendum

  51. 52 Aya noiembrie 20, 2009 la 5:24 pm

    @

    Neutrino

    Dupa ce te vei familiariza cu acest blog, iti vei da seama ca aici se confrunta tipuri foarte diferite de personalitati (si de personaje).
    O intreaga galerie, as spune (fara urma de malitie).
    Asa ca, nu te astepta la marea destindere dupa 6 decembrie. Va exista suflul magic al sarbatorilor, fara indoiala.

    A propos de referendum, eu incerc sa te conving sa votezi NU.
    Nu particip la referendum, am luat decizia inca de cand a fost anuntat. In plus, penibila pacaleala- avem un referendum dar avem doua- m-a enervat. Asa ca, nu particip si gata.

    Ma voi gandi la o argumentatie (de fapt, doua, cate una pentru fiecare intrebare) pentru a te convinge sa votezi NU. Voi fac acest exercitiu- nu de persusiune, mai degraba intelectual- desi sunt convinsa ca doar tu insuti te poti convinge. Asa ca, mai eficient ar fi sa te rog, doar. Totusi, voi face exercitiul. Nu acum.

  52. 53 Aya noiembrie 20, 2009 la 5:31 pm

    @

    ELMMAR

    Rautacios esti astazi! Votul este secret, draga, nu se anunta!
    Poate oamenii vor sa scrie mascari pe buletinul de vot- crezi ca iti vor spune ce si la adresa cui?

    Mai bine asculta ceva frumos din partea mea:
    Georges Brassens, cu o melodie superba pe versurile lui Francois Villon
    Ballade des dames du temps jadis…

    „Mais ou sont les neiges d’antan?”

  53. 54 Alex noiembrie 20, 2009 la 5:40 pm

    Tragand linie, campania electorala care se incheie astazi pare dominata de mesaje antibasescu. In perceptia publica, candidatii bine cotati nu isi doresc atat de mult victoria, cat sa-l doboare pe TB.

    Candidatii par lipsiti de idei, viziuni si echipe; in buna traditie romaneasca, lupta electorala nu se da intre programe, ci intre persoane. Mircea Geoana este singurul contracandidat care abordeaza teme si idei, care insa ajung pe plan secund in presa (politica nu e diplomatie, o problema trebuie repetata de multe ori pana intra in capul alegatorului). Antonescu si Oprescu par avantajati de bascalie, dar isi transfera capitalul de simpatie catre TB. De asemenea, contracandidatii lui Base.

    Candidatii par a nu realiza ca excesul de zel in raortarea la Basescu nu le aduce intotdeauna puncte (se instaureaza la un moment dat o saturatie de mesaje antibasesciene incat iti vine sa schimbi canalul). Presa se complace in a transmite si relua la nesfarsit luptele de cocosi intre politicieni, hahaiturile, maimutarelile, ceea ce ii convine de minune lui Traian Basescu.

    De asemenea, minimalizarea meritelor lui TB si ducerea discutiei in derizoriu il avantajeaza pe acesta pe termen lung (expert in arte martiale, lasa adversarul sa se faca de ras, sa-si epuizeze loviturile, lovind si muscand decisiv ca un veritabil animal politic).

    Candidatii nu-si recunosc public meritele si, de asemenea, se prezinta ca adversari de parca este o rusine faptul ca fac schimb de idei, conlucreaza. Contracandidatii lui base nu recunosc public ca mandatul sau are si aspecte pozitive, cum ar fi aplicarea unor principii de politica externa care nu de multe ori au fost ridiculizate de catre adversari dar care, pana la urma, s-au dovedit a fi viabile. De asemenea, TB a dat dovada de multa rabdare, curaj si perseverenta in a-si sustine punctele de vedere. Este un foarte abil comunicator, are capacitate de convingere, ceea ce il situeaza inca pe primul loc in preferintele electoratului. Mai ales trece cu viteza mare de la abordarea populista catre problemele importante din agenda publica, adversarii sai parand a nu avea aceeasi viteza de reactie (poate Mircea Geoana, dar cu mari eforturi pentru a-i tine pasul). La randul sau, TB nu accepta ca altii au dreptate, au facut ceva (il avantajeaza placa rupturii intre „era” sa si „epoca Iliescu”; raprtarea conflictuala, in termeni de ruptura ii mentine scorul in sondaje). Spre exemplu, politica externa pe care n-a preluat-o de la zero (a ajuns presedintele unui tari membre NATO; capitolele de negociere cu UE au fost inchise – Romania a facut parte din ultimul val de aderare la UE). Dar nu accepta ideea de a recunoste ca si monstrul din fata lui are partial dreptate sau a facut ceva bun.

    Abil comunicator, TB a lasat o buna impresie spre finalul campaniei ambasadorului american care, necunoscand traditia constitutionala romaneasca, a fost placut surprins de ideea referendumului pentru reducerea numarului de parlamentar si parlament unicameral. Vina apartine contracandidatilor care au abordat problema la misto, neglijand semnalele care ajung la partenerii externi (ex. Mark Gitenstein initial a fost placut surprins de presa „agresiva” din Romania, contrazicandu-l pe PB care se lua constant de „mogulii” de presa care controleaza, impart, fac, desfac. Ulterior, dupa ce TB a obtinut exact ceea ce dorea – bascalie din partea candidatilor la adresa ideilor lui – americanul ii da dreptate in ceea ce priveste subiectivitatea presei care nu abordeaza subiectele cu maxima seriozitate). De asemenea, presa a prezentat anumite evenimente (rapirea jurnalistilor, spionaj economic, privatizari strategice intr-o anumita succesiune ai conjunctura astfel incat cititorul nu mai poate face distinctia intre fumigenele de campanie si scandaluri serioase.

    Romanii sunt cei mai resemnati din regiune in ceea ce priveste situatia materiala in viitorul apropiat si mediu. Date fiind asteptarile inselate de atatea ori, este foarte dificil sa-i faci sa creada intr-un proiect de relansare economica (Iar autostrazi suspendate? Iar investitii, fonduri nu stiu de care?). Ceea ce s-a intamplat in Ungaria, Grecia, Polonia, Bulgaria pare irealizabil in Romania. Presa la randul ei se compace in stiri negative, negre, alimentand portretul romanului neputincios in fata sortii.

  54. 55 neutrino noiembrie 20, 2009 la 5:47 pm

    @Gabriela Savitsky – Dar de unde stii draga? Ti-a spus tie Vladimir câte putin din ce s-a inregistrat la Moscova in Ambasada SUA de la Bucuresti in dimineata respectiva? Care Vladimir?

    Si ca fapt divers ar trebui poate sa iei in consideratie si varianta ca nu Mircea Cartarescu ar trebui psihanalizat ci chiar tu. Asta in cazul in care zonele „obscure” nu se afla cumva chiar in zona constienta a „fiintei tale” si la care se poate presupune ca ai acces fara sofisticate si incerte tehnici de sondare. Ar fi bine sa fie asa pentru ca anumite manifestari la care te dedai cu frenezie indica lucruri grave si prin subsolurile „fiintei tale” care lucruri in mod paradoxal ar fi mai bine sa ramana acolo pana la completa descompunere. Ce rost ar avea sa scoti hoitul la lumina? Ce mai poate rezolva o autopsie amarata? Asteapta sa treaca duhorile (pana se prescrie) si scoti apoi direct scheletul pe care-l poti transforma cu talent si inspiratie intr-un poem de cristal sau chiar intr-un sonet shakespearian.

  55. 56 instalatorul noiembrie 20, 2009 la 6:02 pm

    Voi merge si la alegeri si la referendum iar la referendum voi vota nu si nu. Doresc sa traiesc in Romania si nu in Băsenia.

  56. 57 Marcus noiembrie 20, 2009 la 6:13 pm

    @De la marcus catre Elmmar, Salve:

    Duba, Duba, Tra La, La… Pentru Voda Zis Belea

    Agentia Erevan News anunta, pentru data de 07.12.2009, lansarea pe piata a noului hit al formatiei The Guardians of Gherla, “Duba, duba, tra la, la… pentru voda zis Belea”, dedicat d-lui Basescu Traian, fericit posesor al unui nou mandat pe viata (conform dorintei sale).
    A consemnat pentru Dvs.
    Vartan Vosganian

    Redam, in premiera, textul hitului:

    Vine duba cu zabrea
    Sa ne scape de Belea,
    Pe chiombila sa il umfle
    Loc pazit cu el sa umple.

    Refren:
    Duba, duba, Tra la, la
    Pentru voda zis Belea!

    Nou mandat ii va aduce
    La cel vechi ii pune cruce
    Nou mandat, bratari la mana
    Gardian dotat cu vana.

    Refren:

    Pentru bani furati cu sacu’,
    Chiombu a cam dat de dracu’.
    O rezerva cu pripon
    Il asteapt-acu’ pe domn!

    Refren:

    Mare domn cu-alai oranj
    Scapa tara de deranj,
    De scandal si mahala
    De mic Boc si gasca sa.

    Refren:

    Mandat cu costum in dungi
    Nopti de post si zile lungi
    Cu program si vorbitor
    Pentru asa un orator.

    Refren:

    Chiftelute, maraseasca
    Peste gard va sa primeasca
    De la blonda cea nurlie,
    Tiitoarea lu’ chelie.

    Refren:

    Senectutea de-o veni
    Ispasit il va gasi,
    Pocait si resemnat
    C-a mai vrut inc-un mandat!
    sa fii iubit
    marcus
    ps; eu inca astept un e-mail de raspuns!

  57. 58 instalatorul noiembrie 20, 2009 la 6:15 pm

    Domnule Nastase, poate nu stiti, dar in aceste zile armata romana isi ia concediile fara plata date de guvernarea Basescu – Boc. Daca ne-ar invada astazi cineva, atunci militarii tarii ar trebui sa iasa la ferestre strigind catre invadatori „Bai, e inchis, suntem in concediu, veniti cu invazia cam pe joia viitoare, dar cel mai bine de luni intr-o saptamina, ca sa fiti siguri ca ne gasiti!”

  58. 59 Ioan noiembrie 20, 2009 la 6:18 pm

    @ ELMMAR

    Da, a mers nesperat de bine. Nu credeam ca dintr-o intamplare virtuala poate rezulta o scena rupta din realitatea imediata. Cei patru juniorii au fost la inaltime. Dar, nici noi ceilalti nu am fost mai prejos. La sfarsit, mi-au rasturnat sertarele cu discuri si cd-uri pe covor. Si tot acest deranj pentru viitoarea aparitie a „grupului” Deja ati anticipat-o. Atunci nu cred ca voi scapa la fel de usor. Trebuie si niscaiva pregatire, si nu numai. Dar, sa fim sanatosi. Cu bine dle si din nou cu multumiri.

  59. 60 Daniel noiembrie 20, 2009 la 6:23 pm

    @neutrino
    Ma pregateam sa iti raspund foarte serios la intrebare pana cand am citit finalul paragrafului si am constatat ca tratezi subiectul la misto.
    Asa a facut poporul asta de foarte multe ori, a tratat totul la misto si apoi s-a plans cand a facut viata misto de el. Nu iti cere nimeni sa emiti judecati de valoare daca nu e domeniul tau, insa cand ignoranta se datoreaza indolentei nu mai ai scuze. Exista si subiecte serioase care nu se preteaza la o tratare superficiala. Dimensiunile, functiile si structura unui pol de putere in Romania se incadreaza la capitolul discutiilor de importanta fundamentala. In 2004 multi romani erau extrem de jmecheri, votau cu dreapta fara sa inteleaga foarte bine ce inseamna asta (caci altfel poate ar fi votat Nastase), multi nici acum nu inteleg. Cati dintre aceia mai sunt smecheri acum? Multi au falimentat, altii si-au pierdut casele in favoarea bancilor, altii s-au blazat sau se roaga sa nu intre in blocaj financiar. Ai grija ca risti ca in curand sa-ti iasa misto-ul pe nas! Cand te-o intreba peste ani fiu-tu cum de a ajuns sclav in tara lui (daca va mai exista) nu vei avea decat sa ii arati poze cu tac’su cat era de jmecher si de mistocar, cu viitorul lui. Presupunand ca regimul Basescu te favorizeaza pecuniar, pierzi din vedere celelalte valori care conteaza si care fac diferenta dintre viata intr-o societate implinita si viata imbelsugata intr-o societate care se autodistruge, isi uraste componentii si te va lichida la primul semn de slabiciune, caci asta e principiul de functionare. Poti face ce vrei, dar la un moment dat vei suporta consecintele alegerilor pe care le faci. Sa te lumineze Domnul ca oricum parerile celor din jur nu te intereseaza! Daca meriti o soarta mai buna, trebuie sa intelegi ca aceasta ti-o faci si singur si ca deciziile celor de deasupra ta nu sunt un dat implacabil, insa e in avantajul lor sa te lase sa crezi asta. Poti schimba lucrurile, dar pentru asta trebuie sa te iei pe tine si ceea ce faci in serios, apoi te vor lua si altii in serios sau … poti sa ramai smecher. E alta alegere de care depinde viitorul tau – Butterfly Effect – un film pe care ti-l recomand cu caldura!

  60. 61 contele noiembrie 20, 2009 la 6:24 pm

    Aya
    Că sunt privit eu cu suspiciune pe acest blog pe motiv de cârtiţă portocalie înţeleg mai mult sau mai puţin.Spiritele sunt infierbântate şi nu se mai decelează cine-i de bună credinţă şi cine-i plătit (sau fan necondiţionat PDL).Dar, ca să zic aşa,revoluţia să-şi devoreze copiii,nu mă aşteptam.
    Pe Augustin nu-l cunosc (cred totuşi că m-am confundat odată cu el ,augusstus,ştie cineva ce vreau să zic,dar tace ),scrie bine,e convingător.Leo ,evident ,este de bună credinţă şi nu pricepe de ce tu nu pricepi.Pe blogideolegic îl aştept şi acum să anunţe că atunci când s-a referit la „familie” a vrut să spună grupare,echipă,colectiv şi nu forma socială de bază.Jignirea rămâne dar,cred eu,nu mai e atât de josnică (există grad de comparaţie la josnic , blogideologic ? răspunde,literatul eşti dumneata ,nu eu ;şi-mi spui de cei 7 ani de-acasă !).Pitipata cred că a ajuns şi ea pe aici şi incearcă să socializeze .Prometeu a ajuns vedetă din simplul motiv că i-a răspuns A.N..Când i-am dat replica eu şi Sibilla nu s-a ofuscat nimeni.Vasile ?Vasile dă cu ciocanul.Asta ştie,asta face.Nu poţi să-i ceri să scrie mai mult de două fraze fără să jignească pe cineva.El îi spune transparenţă,cinismul clarviziunii,echidistanţă.Eu îi spun altfel.
    E culmea că am ajuns eu,care-am declarat că nu împărtăşesc părerea majorităţii de pe blog şi mă doresc un imparţial ,eu,care te-am provocat la o dispută,cum ai zis ?aspră,să-ţi fiu mai aproape în atitudini decât unii colegi de blog cu care împărtăşeşti aceleaşi opinii .
    Oricum,apropierea de mine o să dea apă la moară unora.
    Să nu uit,mai sunt postări asemănătoare cu cele scrise de Leo şi par şi ele sincere .Asta e părerea lor.În altă ordine de idei, ai spus-o şi tu,nu înteleg de ce atâta înverşunare să-ţi pui tu apostila pe atitudinea aceea a lui Băsescu .De ce e aşa important să fii şi tu de acord ?La ce material are clientul…În contextul ăsta mi-e şi frică să-mi spun părerea despre fraza discutată.Poate ideea pentru care se face atâta caz este necesitatea de a disloca electoratul penelist spre Geoană în turul 2,acreditând ideea unei mitocănii ordinare la adresa lui Antonescu .Cum spuneam,just business,nimic personal .
    Raţional vorbind,şi dacă eram un portocaliu ascuns n-o spuneam,din acest moment vă pierdeţi timpul cu lupte sterile :tu eşti încăpătânată (femeie capricorn) şi nu o să recunoşti niciodată altceva.În loc să depăşiţi diferendul şi să urniţi căruţa vă cramponaţi de problema asta.În loc să faceţi echipă,vă dispersaţi .Ce plăcere mai mare are un adversar decăt să vă vadă certându-vă ?
    Dacă mai dau multe sfaturi o să zică unii că mă bagă portocaliii în şomaj.Şi-acum să trecem la P.S.-uri :

    1.Capricornii sunt ,prin natura lor,fideli ,dar apologia curvarilor este savuroasă şi …logică ;Ar trebui citită de toţi bărbaţii ,de luare aminte …
    2.Fii şi tu mai calmă (asta n-o prea cred ,eşti dinamită),nu vezi că e plină lumea de Robespierri ?

  61. 62 Ioan noiembrie 20, 2009 la 6:53 pm

    Azi, cu exceptia unei deplasari perpedes in zona pentru o banalitate de cumparatura, nu ma pot lauda cu altceva. A, era sa uit: am completat butoiul cu varza la murat cu inca 10 verze. Gospodarii blogului stiu de ce. Si apoi, am rasfoit cateva albune de arta din colectia „Adevarul”. Acum, dupa lectura ultimilor posturi pe blog sunt tentat sa deschid si eu televizorul. Si totusi, sa mai astepte. A propos, si familia mea s-a hotarat; si nu de azi de ieri. Va trimte incopore DA-ul ei pentru Mircea Gioana. Va refuza buletinele de vot pantru referendum. Dar, va cere si listele pentru bararea pozitiei numelui lor. Daca vor fi refuzati, vor depune nota de protest si vor cere nr de inregistrare pentru nota de protest. Eu cred ca M Gioana va fi in aceasta seara la inaltime. Evolutia sa la Sinteza Zilei, de zilele trecute, este pentru mine o garantie. Cu succes.

  62. 63 neutrino noiembrie 20, 2009 la 7:06 pm

    @Daniel – mi-au dat lacrimile. O sa vad si filmul. Nu-mi pierd nici speranta ca vei incerca vreodata si niste explicatii rationale dincolo de indemnuri tovarasesti si gargare induiosatoare care pot sluji foarte bine si invers daca modifici pe ici pe colea stanga cu dreapta si niste nume. Prietene, ma intereseaza parerea ta. Inca o mai astept. Eu voi vota DA pentru referendum la ambele intrebari pentru ca:
    a) In confuzia si sminteala generala de azi simplitatea si pragmatismul inclusiv in organizarea administrativa si politica pot ajuta la clarificare
    b) Nu cred ca Romania post comunista poate aduce pe piata politica mai mult de 300 de indivizi compatibili (chiar si dupa standarde modeste) cu functia de parlamentar. Si 300 e prea mult.
    c) La populatia de 20.000.000 a tarii parlamentul actual este supradimensionat.
    d) Orice economie la buget este importanta in sine. Reducerea cheltuielilor bugetare INUTILE chiar in forul politic cel mai inalt poate stimula prin puterea exemplului acelasi lucru, cu efecte financiare mult mai consistente, in celelalte structuri bugetare.
    e) Reforma politica abia a inceput. Nu exista motive sa fie relaxata sau abandonata. Aparatul politic al postcomunismului trebuie hartuit incontinuare. Referendumul trebuie sa fie un semnal al populatiei pentru clasa politica ce trebuie sa accepte in fine mai mult decat formal ca politicienii sunt functionari in slujba populatiei. Un semnal care sa forteze clasa politica sa accepte compromisuri rezonabile intre interesele lor si ale celor care-i voteaza. Sa accepte crterii concurentiale pentru accederea in functi politice si criterii de eficienta in remunerare si avantaje materiale.

    Tu, prietene de ce ai vota impotriva referendumului? In afara faptul ca a fost propus de catre cineva fata de care ai aversiuni afective?

    Cat priveste viitorul sumbru sau dimpotriva luminos al copiilor nostri eu inca mai sper ca ei vor fi cetateni ai Europei prospere. Citind mesaje ca ale tale imi vine din ce in ce mai greu sa cred ca salvarea poate fi rezolvata integral la nivel national.

  63. 64 i.nicolae noiembrie 20, 2009 la 7:26 pm

    Avem un parlament divizat unde stimatii parlamentari se cearta ca la usa cortului .Culmea cand este vorba de jegmanit zici ca sunt facuti de aceeasi mama.Concluzia ?Trebuie sa mai reducem din cei care jegmanesc tara.Parerea dvs. este subiectiva .Reduceri au fost peste tot in tara asta,dece nu si in parlament .Oricum 90 la suta dintre ei sunt paraleli cu ceace trebuie sa faca un parlamentar.Asa ca DA la referendum ,dar nu si pentru Basescu .

    Toate cele bune.

  64. 65 luca noiembrie 20, 2009 la 7:42 pm

    SPETA INDEPENDENTILOR

    I. Cei 12 candidati la alegerile prezidentiale au colectat pana la 19 noiembrie 2009, suma de 10.720.074 lei ,din donatii, in cele aproape patru saptamani de campanie electorala. Nici un leut nu a fost colectat pentru Referendum. Rasfoind statisticile altor state nu am observat sa se fi procedat la vreo colecta in sustinerea vreunui Referendum!

    II. Clasificare:

    1. Sorin Oprescu cu 3.504.288 de lei.=32,6890%;
    2. Traian Basescu (3.431.472 de lei)= 32,0097%;
    3. Mircea Geoana (PSD+PC) – 2.018.794 de lei.= 18,8319%
    4.Crin Antonescu, a atras 1.335.940 de lei= 12,4620%
    5. Kelemen Hunor (UDMR) a obtinut 302.530 de lei = 2,8220%.
    6. Eduard Manole (100.000 de lei),
    7. Partidului Ecologist Roman, Ovidiu Iane (15.000 de lei)
    8. Corneliu Vadim Tudor (1.950 de lei).

    Nota: pentru Hunor au contribuit numai minoritarii unguri, 6,6% din populatia Romaniei, raportat la totalul sumei colectate si la numarul populatiei rezulta ca ar fi strans suma de 4.583.787 lei. In privinta constinciozitatii ar fi pe primul loc. Am insirat patru cifre dupa virgula cu scopul de a inlesni demersul comparativ.

    III. Bazinul de votanti independenti a reprezentat, pana in prezent, in ultimii cinci ani, cel mult 16%, insa contribuind cu circa 50% la formrea PIB. In subventionarea campaniei electorale la Prezidentiale contributia independentilor este de circa 33%, in scadere cu 13% in raport cu contributia la PIB. Se observa interventia crizei! Un independent a investit cu 5,25 ori mai mult in raport cu sustinatorii candidatilor politici. Se constata marimea fantastica a dorintei minoritatii, formata de independenti, de a accede la managementul suprem ! Investitiile de capital intelectual si de capital „fiduciar’, in moneda, nu sunt sprijinite de Constitutie. Independentii sunt incapabili de a elabora o strategie pentru a atrage pe indecisi, inclusiv sustinatorii partidelor. Domneste o confruntare muta intre independenti si restul. Procentajul independentilor a crescut brusc in 2008. Sa vedem daca numarul de voturi va fi corelat cu contributia. Evaluatorii nu-i ofera sansa independului sa ajunga in cel de al doilea tur. Independentii actioneaza punctual, nefiind organizati la nivel national, si raman neclintiti in hotararea luata. Cu 16% de posibili votanti nu are sansa de a accede in cel de al doilea tur. Acu o suta de ani ar fi cucerit prima pozitie. Neparticiparea la cel de al doilea tur va fi alimentata , covarsitor, de independenti si nu este exclus, ca prin abtinere, sa dea castig unui candidat cu sustinatori mai numerosi. Este posibil ca un singur vot sa fie cheia.
    luca gherasim, manecognitiva….

  65. 66 Criticos noiembrie 20, 2009 la 7:58 pm

    Ei, da, încep să simt şi aici pe blog o adiere civico-reformistă. „Hai la lupta cea mare”, că tot am mai purtat-o o dată pentru salvatorul „uninominal”!. Şi ce victorie, dom’le, ce victorie! Cu nesfârşită tristeţe am constatat însă că eroii respectivei bătălii nu şi-au prea celebrat triumful arătând rezultatele mântuitoare ale „uninominalului”. Ba chiar sunt tăcuţi ca mormântul în legătură cu acest subiect! Barbişonul lui Cristian Pârvulesu – prodemocratul campion al bătăliei şi icoana vie a echidistanţei (s-a văzut în muţenia lui dintre cele două tururi ale prezidenţialelor trecute) – din pură modestie nu este inscripţionat cu un semn distinctiv al rolului său. Să fie oare nickul „neutrino” aşa o subtilă sugestie postmodernistă a apartenenţei la obiectiva, echidistanta şi ultrareformistă „societate civilă”, autoproclamată „elită” – singura care a fost. este şi va fi?!

  66. 67 dana noiembrie 20, 2009 la 8:16 pm

    AN
    Citez:
    „Daca vrem sa reducem numarul de parlamentari avem solutii mult mai simple, mai eficiente si mai putin costisitoare.”
    Vreti ? Mie nu mi se pare ca ati dori, domniile voastre, „politicienii”, acest lucru.
    Multa demagogie si, in aceeasi masura, ticalosie !

  67. 68 neinfectat de comunism noiembrie 20, 2009 la 8:39 pm

    a.nastase
    daca era o initiativa psd, ne scoteati ochii ca de ce nu mergem la vot…

  68. 69 Aya noiembrie 20, 2009 la 8:40 pm

    Cel mai bun dintre cei trei: Mircea Geoana!
    Bun si sigur pe sine Basescu- dar mai „frust” si mai palid decat Geoana.
    Complet defazat si iritat, isteric (barbat isteric= oximoron!), jenant uneori, Crin Antonescu! O mare, mare dezamagire!

  69. 70 ELMMAR noiembrie 20, 2009 la 8:42 pm

    De ce Basescu imi provoaca mila si il aseman cu un catel bolnav de jigodie, ud,tremurand de frig,ascuns sub un gard dupa ce a mai luat si tzashpe suturi in cur?
    Ce soarta are unii dom’le,ce soarta!
    Da’ sh o mai face unii si cu manutza dansilor.
    In fata domnului Iliescu sau Constantinescu ma inclin cu respect,de ce pe asta l as cam scuipa?… dar n o fac pentru ca sunt bine crescut.
    Buna intalnirea celor trei…a fost si basescu?

  70. 71 Daniel noiembrie 20, 2009 la 8:55 pm

    Trecand peste petele de culoare iti raspund punctual:
    a) Orice lucru trebuie facut cat se poate de simplu, dar nu mai simplu de atat.
    b) Corect, ceea ce iti scapa este ca acestia se vor regasi procentual intr-un grup. Nu trebuie sa supraestimezi eficacitatea procesului de selectie electorala. Deci cu cat sunt mai multi, cresc sansele ca intre acestia sa se afle mai multi indivizi corespunzatori. Care ar fi un numar optim care sa asigure eficienta de actiune facra sa ingreuneze procesul? Nu stiu, numerele acestea nu se scot din burta asa cum face Basescu.
    c) Vezi la pct. b). S-a facut vre-un studiu stiintific pe aceasta tema? Ce metode s-au folosit? Ce concluzii si ce recomandari au facut specialistii? Chestiunile acestea sunt prea serioase pentru a fi facute dupa ureche.
    d) Reducerea cheltuielilor este cu totul nesemnificativa raportand-o la riscurile la care expunem o tara intreaga printr-o interventie brutala pe un model netestat si nediscutat. Asta ca sa nu mai spun ca pierderile in nici un caz nu se fac prin intermediul platii salariilor, ci prin acordarea de contracte prin care nici nu se mai incearca disimularea spagii in pret, 90% e spaga, restul lucrarea. Vezi cazurile Ridzi, Udrea, Videanu toate in atentia justitiei.
    e) De acord cu prima parte. In ceea ce priveste a doua idee te rog sa iei in considerare ca o hotarare de genul acesta nu o iei pentru anumiti parlamentari care se intampla sa ocupe acum o functie ci, intr-o tara normala si responsabila, o iei pentru zeci de ani. Reducerea numarului de parlamentari fiind o masura singulara si nerepetabila nu se poate constitui intr-o parghie de control asupra legislativului. Altele trebuie sa fie solutiile.
    In primul rand sa corectez afirmatia pe care o faci. Dl. Basescu imi este destul de indiferent afectiv, nu m-am impiedicat direct de domnia sa in acesti 5 ani, dar m-am impiedicat din plin de mafia pe care a protejat-o, fie ea din PD sau din PNL.
    Ca sa rezum, o astfel de masura se face in urma unui studiu. Suntem noi siguri ca problema este la dimensiuni si nu la modul de selectie sau modul de lucru sau timpul de lucru sau modalitatea de organizare interna? De ce 300 si nu 200 sau 500, ca asa a visat noaptea Basescu? Intrebarile pot continua. Macar avand un numar mai mare de factori de decizie creste redundanta ceea ce reduce probabilitatea de eroare. Argumentele cu salariile sunt pur demagogice la acest nivel. Nu aici se face economie ci la negocierea contractelor si la angajarea de cadre competente si corecte care sa lucreze in interesul nostru. Salvarea nu se va face integral la nivel national, dar nici nu va veni nimeni sa ne scoata din criza. Partenerii nostri, fie ei si prieteni diplomatici, sunt orientati catre profit nu catre scoaterea fratelui debil din criza.

  71. 72 Daniel noiembrie 20, 2009 la 8:55 pm

    Evident, raspunsul de mai sus este pentru neutrino.

  72. 73 ELMMAR noiembrie 20, 2009 la 8:57 pm

    Dupa „basescu varza a la Cluj” am crezut ca se mentine pe aceeasi linie adica „basescu varza a la Bucuresti”.
    Canci, am vazut un basescu rahat cu perje.

  73. 74 neutrino noiembrie 20, 2009 la 9:02 pm

    @Criticos – Doamna (inteleg) se vede de la o posta ca sunteti retrograda. Felul in care pareti dispusa sa respingeti orice schimbare ma face sa ma intreb pe ce parte a baricadei va aflati pe 16 decembrie 1989. Psihologic vorbind.

    Votul uninominal in varianta schingiuita in care a reusit sa treaca de clasa politica a fost un progres important fata de votul pe liste. A reusit sa elimine sau sa bareze drumul in parlament ale unor Vadim Tudor, Gheorghe Becali, Adrian Paunescu, Irina Loghin, Ion Dolanescu si a altor politicieni la fel de valorosi. Desigur ca versiunea actuala de vot uninominal trebuie ameliorata pentru ca produce incontinuare si aberatii… Referendumul propus ar corecta o parte dintre „inadvertentele” mecanismelor politice care aduc in parlament rebuturi umane.

    Acum am sa va intreb ceva. In afara de o trista refulare ce ati urmarit cu mesajul anterior? Considerati ca legea uninominalului n-ar fi trebuit promovata? Sugerati ca referendumul propune lucruri gresite? Lasati aluziile stupide (ma scuzati) la persoane si veniti la chestiune. Cu argumente. Si daca se poate sa lasati la o parte frustrarile neapartenentei la elitele excesiv de selective. Puteti vorbi ca simplu cetatean ceea ce va va califica automat la categoria „societate civila”. Cu stima.

  74. 75 Aya noiembrie 20, 2009 la 9:12 pm

    Intrebat care este cel mai frumos lucru pe care l-a facut in viata, Mircea Geoana a spus, in concluzie:”Cred ca lucrul cel mai frumos pe care l-am facut in viata a fost ca nu am dat-o pe soacra mea afara din casa”.

  75. 76 Pali noiembrie 20, 2009 la 9:40 pm

    ,…comentarii,ceva nou stimati colegi dupa turul de forta de la Parlament a celor trei ???

    Totusi…sa lipseasca cu desavirsire GREIIIII PSD-lui din spatele lui Geoana, …Evident l-am remarcat pe Nita Constantin un mare „clasic ” ( fost sef-adjunct de sala la restaurantul Cerbul din Sinaia ) care aplauda laaaarg;de la un moment dat avea nevoie de centura de siguranta ca,sa nu cada de pe scaun;in rest ???

  76. 77 contele noiembrie 20, 2009 la 9:50 pm

    Spre bucuria multora de aici , Basescu a fost pe locul 3 .Lent in reactie,obosit .

  77. 78 Aya noiembrie 20, 2009 la 10:09 pm

    @

    Contele

    Iti multumesc pentru intregul raspuns.
    Ma opresc asupra penultimei tale remarci- legate de Capricorni si de curvari.
    Barbatii Capricorni- stiu ca sunt fideli. Dar as avea o nuanta: cred ca mult mai potrivit este cuvantul „constant”. Asa sunt (si) femile Capricorn.
    Iata de ce este potrivit cuvantul „constant”.

    Capricornii sunt indiviizii cu cel mai mare grad de libertate din intregul zodiac. Ideea de fidelitate- exprimata astfel- repugna, dand impresia de relatie parteneriala pe baza de contract, de lanturi. Mai ales pentru un Capricorn de echinioctiu (cum suntem amandoi) asa ceva este insuportabil (nici pentru ceilalti nu este suportabil). Dar, sigur suntem constanti, neclintiti.
    Este, repet, si caracteristica femeilor, nu doar a barbatilor Capricorn.
    Cred ca trasatura principala a Capricornilor ar putea fi definita prin verbul : a dainui.

    Legat de curvari- hmmm, sunt simpatici, atragatori, agreabili, curtenitori si- ceea ce este deosebit de important-prieteni foarte stabili si valorosi.
    Nefiind ipocrita si, de asemenea, fiind crescuta in cultul libertatii- nicidecum in al falsei morale burgheze pe care o ironizeaza, de exemplu, si si Brassens in melodiile sale- recunosc onest ca imi plac. Pentru ca sinceritatea sa fie totala, marturisesc ca au fost momente cand nu mi-au placut doar de la distanta. Dimpotriva. Imi amintesc cu placere- si stiu ca reciproca e valabila caci sunt capabili de mari prietenii.

    A, mai e ceva esential: daca ai ajuns, femeie fiind, prietena cu un curvar- fie ca ti-a fost amant, fie ca nu ti-a fost amant- niciodata nu iti va (mai) fi altceva decat prieten bun si neclintit.

  78. 79 Aya noiembrie 20, 2009 la 10:13 pm

    @

    Instalatorul

    Cred ca si mai apropiata de actuala realitate romaneeasca ar putea fi replica ostirii romane:” Invadatorilor, acum avem inchis. Veniti intr-o joi”.

  79. 80 neutrino noiembrie 20, 2009 la 10:52 pm

    @Aya – Esti exagerat de involuntar perversa. Ai reusit sa-mi zdruncini increderea in mine insumi! (sic) Ma simt precum clownfish-ul Marlin din „In cautarea lui Nemo” pentru ca tu te comporti exact ca Dory.

    P.S. Ne vedem joi. Ne vedem joi. In nada florilor.

  80. 81 instalatorul noiembrie 20, 2009 la 11:04 pm

    Neinfectat: cu scuze pentru interventie, cred ca dl Nastase a adoptat linia politica a partidului din care face parte. Si cred ca are dreptate, citeva fraze dintr-o dezbatere care a urmat „marii finale” mi-au aratat ca o serie de oameni de influenta si decizie din pesede i-au pus sub lupa activitatea personala din perioada campaniei electorale; genul de prieteni pe care daca ii ai, atunci nu mai ai nevoie de dusmani.

  81. 82 instalatorul noiembrie 20, 2009 la 11:04 pm

    Activitatea politica personala, nu activitatea personala, scuze pentru omisiune.

  82. 84 gigi noiembrie 20, 2009 la 11:11 pm

    Ceea ce la Cluj se intrevedea,s-a confirmat seara aceasta:Crin Antonescu este,dupa parerea mea, ilustrarea perfecta a sintagmei „forma fara fond”.

  83. 85 instalatorul noiembrie 20, 2009 la 11:15 pm

    Aya, posibil sa ai dreptate. Poate ca de duminica incolo vom incepe sa avem o alta realitate romaneasca, mai buna. Evolutia prezidentiala din aceasta seara mi-a intarit opinia – pe care am mai scris-o – ca dl Basescu, ca politician, este terminat. Si ca pentru el ar fi preferabil sa se sfirseasca acum. Altfel nu vom face altceva decit sa ne chinuim cu totii inca 5 ani. Si el si romanii.

  84. 86 neutrino noiembrie 20, 2009 la 11:28 pm

    @Daniel – Pai parca era vorba ca nu facem bascalie, ca vorbim serios. Asta numesti tu serios:

    „a) Orice lucru trebuie facut cat se poate de simplu, dar nu mai simplu de atat.” ? (???)

    sau

    „b) Corect, ceea ce iti scapa este ca acestia se vor regasi procentual intr-un grup.” ??? Daca n-ai facut bascalie inseamna ca stai prost cu aritmetica…

    Ce urmaresti? Sa ma faci de ras pentru ca am acceptat discutia cu tine? (asta e posibil) Sa ma enervezi? (nicio sansa) Sa faci praf? (nu e mai nevoie. Suntem in colb). Sau te plictisesti si vrei si tu sa mai stam de vorba? Ok. Adu si tu un vin…

    Auzi la el „Basescu n-a avansat numarul de 300 de parlamentari in urma unor studii compleze” etc. Dar cel actual de ce studii e sustinut? Nu trebuie facut nici un studiu ca sa remarci ca sunt o multime de neaveniti in Paralament si ca masura corecta este a reducerii numarului acestora. Prin cresterea concurentei in mod normal creste calitatea. Asta desigur in cazul in care numarul votantilor vorbitori de gata (precum unul dintre noi) n-o sa fie prea mare.

    Interventie brutala ???, netestata ???!!, nediscutata ? Pai de asta a fost propus referendumul sa fie discutata si testata, daca apoi poprul o aproba in mod democratic. Recunosti ca treburile merg prost in teritoriu dar nu vrei sa nu se schimbe nimica ori sa se schimbe pe ici pe colea si anume prin punctele esentiale.

    Nu vorbeam despre faptul ca ne-ar putea ajuta cineva din afara ci despre faptul ca ne vom integra sau vom fi integrati in structurile europene. Ca cetatean european salut neintroducerea lui Adrian Severin in structurile de conducere ale acestei organizatii (chiar daca patriotismul meu local s-a mai desumflat odata).

    In afara unor umori alimentate artificial nu exista motive serioase ca Basescu sa nu fie ales acum in dauna actualilor sai contracandidati. Daca faci parte din clasa de mijloc cu atat mai putine motive ai avea pentru acest gest. Spune-mi si mie ce-ti place la candidatul pe care-l vei vota?

    Si inca ceva. Scrii in mod constant „vre-un”. Este desigur nesemnificativ dar lasa o senzatie neplacuta la lectura. Se scrie „vreun”. E o corectie micuta care-ti poate intari imaginea de adept al culturii prudentiale cu care esti creditat pe blog. Incearca si vei vedea ca asa este.

    Iti multumesc pentru atentie si pentru timpul alocat editarii raspunsului pe care mi l-ai adresat. Ramai dator cu vinul.

  85. 87 neutrino noiembrie 20, 2009 la 11:37 pm

    @instalatorul – Va rog sa nu va temeti de chinuri. Vor fi chinurile facerii. Per aspera ad astra. De abandonuri sa va temeti. Presupun ca vorbesc in desert dupa felul evident in care va alegeti oamenii pe care-i admirati (dintre cei care sunt gata oricand sa abandoneze in favoarea disciplinei de partid) versus cei pe care-i detestati. Totusi exista un mare pericol in a va confunda dorintele cu realitatea. Mai ales in cazul profetilor.

  86. 88 neutrino noiembrie 20, 2009 la 11:40 pm

    @viorica buda – „Nici noi.”? Nici noi ce? Nici noi care? Viorica si… Aaaa va referiti la cei carora le mai transmiteti din cand in cand ce se mai spune pe acest blog. Si de unde stiti ca or sa va creada?

  87. 89 neutrino noiembrie 20, 2009 la 11:43 pm

    Rog profetii de serviciu sa ma informeze cine intra in turul al doilea al alegerilor prezidentiale din Romania anului 2009. Sa ma anunte acum, nu luni. Face cineva pariuri? Pariaza cineva pe crini? Banii jos.

  88. 90 Parmalat noiembrie 20, 2009 la 11:54 pm

    Eu voi transmite un mesaj pe buletinele de referendum – si va promit eu ca va fi un mesaj bun de afisat in tabloide 😀

  89. 91 radu serafim noiembrie 21, 2009 la 1:07 am

    In confruntarea din seara asta, dintre cei trei, Geoana a fost, de departe, cel mai bun.Si-a transmis mesajul ca poate fi un un presedinte al echilibrului si a si aratat concret cum. Basescu a fost al doilea, pentru ca mai are venin, lacomie si energie in “instalatii”. Iar, Antonescu a fost doar un crin. Si cu o floare nu se face primavara. Mai ales in Romania de astazi. Liberalii trebuiau sa se orienteze spre un candidat care mai are si altceva in afara de talentul oratoric, care si ala da uneori rateuri la Antonescu, datorita temperamentului cam zburdalnic pentru un barbat de 50 de ani. Oricum, stilul agresiv pe care l-a adoptat i-a facut un deserviciu imens, mai ales fata de telespectatorii care nu il prea stiau, deci tocmai cei pe care ar fi trebuit sa incerce sa ii puna pe numele lui. Ca sa nu mai spun de documentarea sub orice critica in domeniul economic si in cel al politicii externe, unde a fost facut K.O.

  90. 92 Cârcotaşu noiembrie 21, 2009 la 1:23 am

    Domnule Năstase,
    Da, mărturisesc faptul că n-am citit toate comentariile la acest post. Sigur, înţeleg sfatul dumneavoastră de a nu ne înregistra la referendum, pentru a nu-l valida.
    Dar!
    Există acest „dar”, care nu-i un cadou, de ce n-am vota cu NU la ambele opţiuni pentru referendum?
    Acesta nu are oricum nici-o valoare pentru legislativ, dar mai mult, este cazul ca un vot negativ să fie şi el exprimat.
    Mi se pare că ce propuneţi dumneavoastră seamănă al dracului de mult cu acel îndemn la abţinerea de la vot, introducerea de voturi albe şamd.
    Greşesc? Cunoaşteţi tehnica numărătorii voturilor? Aveţi încredere totală în comisiile electorale? Ştiţi ce se-ntâmplă cu buletinele „albe”? Verifică cineva semnăturile pentru buletinele de vot?

  91. 93 Maximmouse noiembrie 21, 2009 la 1:24 am

    @Rodica!

    Hipertrofierea aparatului birocratic in timpul guvernarii de dreapta a lui tariceanu , nu are legatura cu doctrina liberala ci cu momentul critic in care acesta a dublat ministerele cu agentii guvernamentale sub comanda sa, in ideea de a oculta partea pd din guvernarea portocalie.Simplu! banii din speculatiile imobiliare au mers si in aceste agentii , nu s-a cunoscut decat in 2009! Acuma, bocul se straduieste sa desfiinteze aceste agentii…greu, dar o va face.

    Nerusinarea lui crin cu intrebarea referitoare la leafa cumnatului de eximbank, putea fi foarte usor contracarata de o leafa de sef de agentie guvernamentala , agentie infiintata de liberali pentru clientela liberala.

    Sa ne amintim de asemenea ca moda destituirii directorilor de spitale pe criterii strict politice a avut ca inventator pe contabilul muerte…etc.

    N-as vrea sa te plictisesc, sper ca m-am facut inteles!:)Maxi!

  92. 94 Maximmouse noiembrie 21, 2009 la 1:26 am

    @gigi!

    Stimate forumist, esti foarte amabil cu crinul…este un asimetric mult, mult mai marsav!

  93. 95 Sibilla noiembrie 21, 2009 la 2:28 am

    Cu riscul că-mi sar câţiva-n freza de n-o am , musai să zic: eu şi Doamna Zora * chitite * pe confruntare, deodată, mama : * fatăăăă, nu-i Udrea… nu se poate, da chiar Nu e…. *… s-a ridicat, simpatică mama, s-a apropiat de ecran, nimic, murmura continuu * tz, tz, tz… nu e… mă fată, da io de ce-o simt acolo ? *…
    Sârboaica Zora, leoaică bravă, mi-e cum Focul Viu, dar mai ales Apa Vie, le zice rar, da bine 🙂
    N-apucarăm să savurăm nici o oră a Confruntării, ţârrrr… telefonul, tata, olteanu cu ştiri din teritoriu, zice : * banditul de Blaga dădu Caraş-Severinul între judeţele fără nici un fel de risc, cică acilea nici vorbă de fraudare a alegerilor, îţi zisăi io, da am nişte chestii… *. Notai, cum notai şi altele, tac chitic, vreau să le facă! Cum vreau să număr, să-i bifez la zapis… am mai spus, să văd dacă şi acum neicuşori şi dudui din protecţia copilului invadează secţiile de votare, tot aşe, tot neamul/nemoşagul, tot aceiaşi, dacă au aceleaşi atribuţii, la ei s-o fi chemând * interes superior al copilului *, deh… a naibii să fiu de nu public numele şi gradele de rudenie, başca şi alte detalii.
    Ca muritoare de rând, cu ce impresii rămăsăi eu după ce vizionai Confruntarea : Jionel bine sfătuit, Crin cam chitit numai pe atac, nema soluţii, măsuri, stil golănesc, iritat, precipitat, se bucura ca un copil la orice replică * puncta *… sincer, îl credeam … altfel… Băsescu, zic doar atât, ceteşte blogosfera zilnic ( i se raportează ), nesigur, privire de biet câine hăituit… de asta dată Robertina fu cea care se hlizea aiurea, în fine, Robertina acolo şi dumneamea acasă, căci, la un moment dat Jionel zise ceva de * potenţialul natural din turism… * să mă corectaţi de alta e expresia, iar Băsel ciufulit el în amorul propriu, a-ngăimat * şi creier *… dar, sala deja râdea-n hohote… Şi-ajung la vorbele mamei Zora, * … da io de ce-o simt acolo… *…. păi cam târziu Băsescule, cam târziu, că defilaşi atâta amar de vreme cu duduia , cred că şi dacă păţeşte ceva, Doamne Feri, ziceam numai, dar Nutzi tot la prezenţi rămâne, că ce-şi fac unii cu mâna…

    Sibilla

    @neutrino,
    Votul pe care-l rădici în slăvi, atenţie, NU vreau polemică de niciun soi cu tălică, spun numai că ăla vot a înlesnit drumul pe-aceleaşi scăunele unor cam mulţi fini ai unui Naş cu suta de fini, din teritoriu, cunoşti sud-vestul 😉 Ori zici tot, ori nimic.
    Ce naiba, ia uimeşte-ne cu ce te uimeşte pe tine un Vali Rusu, prost fost drumar, şi ce te bucură absenţa unui Păunescu, Nicolai, etc ? Să mori tu că nu-ţi făcură făcături hăia cu şorţuleţe?
    Las-o bubii de arhitectonica logicii cu care te zburleşti anapoda, ce-ai mă-n ultimul timp? Aşa grav e ? Ete io nici rol de d-l Goe nu-ţi presimt, da de Bubico zău te * prinde *.
    Sibilla
    P.S.Nu te-am contrazis, atenţie, te … completai, că tu ştii de ce de la un punct ai neşte reţineri… n-aşe ?

  94. 96 blogideologic noiembrie 21, 2009 la 2:49 am

    @ sisokoki spune: + Out of topic! Recunosc ca v-am votat in 2004 si nu am inteles cum ati putut pierde. Confruntarea de atunci moderata de CTP nu am vazut-o decat acum in mici secvente la “Ora de foc” de la Realitatea. Acum am inteles de ce ati pierdut. Aveati 100 de modalitati foarte bune de raspuns la intrebarea cu vanatoarea (“domnule CTP, d-voastra ce simtiti atunci cand mancati un pui in tigaie? ….”, “puteti sa intrebati si alti 10.000 de vanatori din tara ce simt, printre care Tiriac, …. . pot sa va raspund si eu foarte detaliat, dar intr-o emisiune despre vanatoare. aici am venit sa raspund la alt gen de intrebari”, “domnule CTP, sunteti vegetarian de puneti asemenea intrebari?”). Eu cred ca ati ales raspunsul cel mai prost posibil. Ati ales atitudinea gresita pentru acele confruntari. Pacat! Eu zic ca am pierdut un presedinte mult mai bun ca cel actual.+
    Foarte interesant ce spuneţi ! „Era” celor cinci ani Băsescu nu poate fi calificată decât cu termenul distopie. Dar pregătirea ei, revelaţi dumneavostră, îi aparţine unui scenarist SF ! Vreme de cinci ani, România a fost dominată de un personaj reptilian pe care îl consider infinit mai rău decât orice dictator, fie Carol al II-lea, Ion Antonescu sau Nicolae Ceauşescu.

  95. 97 blogideologic noiembrie 21, 2009 la 2:56 am

    @ Criticos
    Îmi place foarte mult cum folosiţi Limba Română. În stilul „retrograd” dinainte de comunism, cum observa un ambasador al „societăţii civile” pe blog.

  96. 98 blogideologic noiembrie 21, 2009 la 3:00 am

    @ neutrino
    Eu, ca „reacţionar desuet”, urăsc distopia „erei Băsescu”.

  97. 99 blogideologic noiembrie 21, 2009 la 3:03 am

    @ gigi care spune: +Crin Antonescu […], ilustrarea perfecta a sintagmei “forma fara fond”.+
    Bună observaţie.

  98. 101 Aya noiembrie 21, 2009 la 4:34 am

    @

    Neutrino

    Vama Veche intr-o parafraza- daca ar avea-o in vizita pe Dory, aceasta ar striga dupa Marlin amestecand vorbele, versurile, timpurile ceva cam asa:

    Nu ma vrei azi, nu ma vrei azi…Ti-am spus eu razand. Nu ma vrei azi, nu ma vrei azi…M-am ridicat usor, aveam un umar gol. Si zambetul amar, Baiete esti prost, iar eu nu sunt o curva, Pe-un trotuar!
    Eu voi pleca-n curand, Ramai cu mine-n gand. E lapte-n frigider, iar banii, ciorapii si Sapca ta sunt pe calorifer.
    Te-am iubit, maaaa! Te iubeam! Fraiere!
    „Ne vedem joi, ne vedem joi”, Ai urlat dupa mine. Vreau sa vii joi, vreau sa vii joi. Alergi descult pe hol…

  99. 102 Spiridus noiembrie 21, 2009 la 5:05 am

    Daca UE poate fi condusa de un belgian care acum o saptamana nu intra in primii cei mai apreciati 275 de cetateni din tara sa si are un ministru de externe provenind dintr-o tara care nu se raliaza celor mai importante avansuri in materie de integrare europeana – spatiul euro si spatiul Schengen – atunci si Romania poate fi condusa de oricine…
    Pacat!

  100. 103 blogideologic noiembrie 21, 2009 la 5:59 am

    @ Ioan care spune : +A, era sa uit: am completat butoiul cu varza la murat cu inca 10 verze. Gospodarii blogului stiu de ce.+
    Ştiu „de ce”. Vreau numai să completez, fără dorinţa de a epata. La Universitatea din Craiova am avut onoarea de a-l cunoaşte, –şi privilegiul unor conversaţii revelatoare–, pe unul dintre cei mai documentaţi specialişti români în „varză murată” şi murături à la grecque. Vorbesc despre profesorul universitar Ion C. Popescu, bunul Dumnezeu să-l ierte şi odihnească ! El îmi povestea că Alexandru cel Mare era însoţit în campaniile lui de care trase cu boi care transportau butoaie cu varză murată. Consuma zilnic, îi obliga şi pe generalii săi companioni la masa de seară la aceeaşi dietă, şi era convins că le asigura mintea clară pentru decizii corecte. Ştefan cel Mare, îmi mai spunea, era delectat şi el de varza murată şi murăturile à la grecque. Dar în campania militară din Rutenia, Ştefan cel Mare a constatat cu stupoare că rutenii aceia, urmaşii vikingilor de răsărit din tribul Rus, sau varegii, făceau varza murată şi murăturile mult mai bune. Acum, este vorba despre ingredientele sau „buruienile bine alese” pe care le puneau rutenii în murături. Este o tradiţie varegă pentru alimentaţia care dă viaţa lungă şi intensifică luciditatea. Bitter-ul suedez provine din aceeaşi tradiţie a ingredientelor. Când ajunge în Suedia, Cartesius descoperă şi el uimit această tradiţie şi scrie prietenilor din Franţa că ar avea secretul dietei pentru viaţa prelungită, fără să dea şi detalii asupra ingredientelor, o parte se regăsesc, bănuiesc eu, în formula ingredientelor puse în bitter-ul suedez. Cartesius a murit din cauza unei pneumonii provocată de iarna suedeză şi de bioritmurile reginei Christina care îşi începea programul de studii carteziene la orele patru dimineaţa, drumurile acelea pentru a se prezenta în frigul arctic la serviciu l-au terminat pe Descartes cu o pneumonie. Dar vorbeam parcă despre Ştefan cel Mare aflat în Rutenia. A convins două sate de ruteni să vină în Moldova, oferindu-le mari avantaje comerciale pentru a-şi vinde marfa acolo. Din acele sate de ruteni provenea Emil Bodnăraş, un tip dur şi extrem de inteligent, pe care ruşii din URSS îl stimau foarte mult. Ţărănistul Corneliu Coposu l-a predat pe Ion Antonescu lui Emil Bodnăraş. Incredibil, dar varangul Emil Bodnăraş l-a tratat cu mai multă reverenţă pe Ion Antonescu decât l-au tratat pe Ion Antonescu naţional-ţărăniştii împreună cu naţional-liberalii români ! Vorbesc despre cei de atunci, pentru că acum nu mai există vreun naţional-ţărănist sau naţional-liberal autentic. Comunistul Emil Bodnăraş a reuşit să transmită sovieticilor aceeaşi atitudine de respect faţă de mareşalul Ion Antonescu. Revin la istorisirea despre acel profesor universitar Ion C. Popescu de la Craiova. Era fiu de chiabur cu mintea foarte vie din zona Slatina. Îmi povestea : “Bă, taică-meu era bogat şi putea să mă ţină la orice şcoală bună! Dar era zgârcit, şi m-a trimis la o şcoală de muncitori agricoli!” Diploma de “muncitor agricol” l-a salvat când au venit comuniştii la putere. Copiii de chiaburi nu aveau voie să intre la facultate, erau directive trasate de alogenii care conduceau atunci România, alogeni printre care îi număr pe Silviu Brucan, Leonid Tismăneanu şi Valter Roman. Cu diploma de “muncitor agricol”, fiul acela de chiabur oltean a fost primit la Facultatea de Agronomie din Craiova fără examen de admitere. În facultate a fost cel mai bun student, chiar şi la ştiinţele sociale, mintea lui capta ideologia din zbor. A fost reţinut ca asistent la disciplina de Socialism ştiinţific ! Atunci când Gheorghe Gheorghiu-Dej a hotărât decuplarea României de la politica URSS, s-a început o campanie de lămurire ideologică cu activul de partid din toată ţara. La Craiova a fost trimis Emil Bodnăraş. Din partea învăţământului superior din Craiova a fost trimis acel fiu de chiabur care preda socialism ştiinţific şi era expert în folosirea ideilor. Conferinţa cu activul de partid s-a ţinut în sala de festivităţi a Colegiului Carol. După lămurirea ideologică făcută de „tovarăşii de la centru”, a venit vremea ca „tovarăşii locali” să vină cu exemple asupra acestei necesităţi a rupturii dintre România şi Uniunea Sovietică. Atunci s-a înscris la cuvânt fiul de chiabur. A spus că a participat la o discuţie asupra solurilor, în care un mare pedolog din URSS vroia să-i lămurească pe specialiştii români cum sunt solurile din România. A spus că sovieticul a fost pus la punct de un specialist în pedologie de la Institutul Agronomic din Bucureşti. Mi-a dat multe detalii tehnice, pe care eu nu le mai reţin acum, însă erau detalii de care Emil Bodnăraş a fost entuziasmat. Şi a hotărât să-l trimită pe fiul de chiabur în USA cu o bursă Fulbright. De la el am învăţat ulterior felul cum aplicau americanii termodinamica ireversibilă în agronomie. Eu învăţasem lucrurile acelea teoretice la facultatea de fizică de la Universitatea din Bucureşti, cu domnul Şerban Ţiţeica, fiul matematicianului Gheorghe Ţiţeica, un mare intelectual oltean de elită, care studiase în Occident cu ajutorul bursei cedate lui de mărinimia unui alt mare intelectual oltean de clasă, Constantin Rădulescu – Motru, de a cărui operă consilierul prezidenţial Cristian Preda, culturnic GDS şi profesor de filozofie la Universitatea din Bucureşti, şi-a bătut joc. Ca să intru în „spiritul” cel mai recent al blogului instituit de „Aya”, adaug că domnul Şerban Ţiţeica avea un doctorat în fizica teoretică acordat de laureatul Nobel Werner Heisenberg, „nazist notoriu” –toată lumea bună ştie ! Trebuie să menţionez că eu nu fac parte din lumea bună. Bunicul meu Grigore Filipaş, răzeş sorocean, era analfabet, ruşii nu au permis şcolile româneşti în Basarabia. Chiar şi eu am învăţat instrumentalism logic după principiul „meseria se fură” 🙂 Dar, pe bune, credeţi că se poate învăţa altfel ?

  101. 104 ionica fonosch noiembrie 21, 2009 la 7:28 am

    *pe vremea lui ceausescu in armata daca nu trageai toate gloantele alocate sedintei de tragere aveai o problema ….
    ( sefii se enervau fiindca erau obligati sa ramana dupa tragere si sa consume toata munitia ramasa ..in unitate se revenea numai cu tuburile goale)

  102. 105 santinela noiembrie 21, 2009 la 7:29 am

    Harabula minti de ingheata apele!
    Pentru Aya- mai lasa-ne ,sau lasa si pe altii sa „vorbeasca discutii” pe acest blog.Parca-i al tau.

  103. 106 ELMMAR noiembrie 21, 2009 la 8:06 am

    Unde a fost boc aseara?
    Sa fie adevarat ca are gripa porceasca si pentru ca vaccinul basescu nu si mai face efectul, este folosit ca mop la Cotroceni?
    Iar m apuca mila…

  104. 107 Vasile noiembrie 21, 2009 la 8:31 am

    Zau ca imi pare rau cita dreptate am,

    Ieri si nu numai am diagnosticat exact maniera in care se va desfasura confruntarea citez „Problema va fi abordarea pe care o vor avea subiectii, Crin si Traian vor fi ofensivi acuzatori , pe cind Mircea va fi defensiv.Insa in ultima zi de pace si prima de razboi , cu tot zgomotul iscat nu se va intampla mare lucru ”

    Dupa razboi, cind apar si vitejii , vor aparea probabil si aplauzele.O parte din criticabili mei, persoane care nu pot fi banuite de eroziune masiva la nivel al celulei nervoase, in mod sigur vor fi cinstiti cel putin fata de dansii , vor invata acum in toamna a vietii , ca turma nu mai poate fi condusa de un cioban care nu-si mai violeaza mioarele doar pentru ca el ciobanul a devenit intre timp ipotent. De cealalta parte asteptam cu mare ingrijorare prestatia lui Crin, si politicianul Antonescu nu ma „dezamagit”, Crin Antonescu a fost excelent pentru liberali si aici includ pe PDListi . Crin Antonescu a dovedit ca este un Basescu reloaded, mai tanar , mai agresiv , si cel putin tot asa de spontan ca Basescu in 2004. Crin Antonescu , la fel ca si Basescu odinioara nu are mama nici tata, modelul lui politic nu este si nici nu a fost vre-o data liberalismul , ci dorinta infantila de parveni calcind in picioare valori si principii. Crin Antonescu in mod sigur desi a crescut in umbra ultimilor mari liberali , regretatul Alecu Paleologu sau
    simbolul in viata, somitatea ,filozoful ,omul, exilatul politic Neagu Djuvara , se pare ca a avut o erectie politica dupa modelul lui Traian Basescu. A jignit amarnic , mai rau ca injuratura despre propria-i mama memoria liberalilor terorizati prin puscariile politice romanest,alegand ca model in viata pentru tineret spunea dansul un alt infantil.
    Adio , Basescu 2 , sa te voteze ,Stoica, Boureanu and co. alta data si cu alta ocazie.
    De Basescu Traian nu am nici un comentarriu a fost asa cum este din totdeauna , dar in fata a avut doi competitori , unul mai ofensiv ca el ,iar celalalt prea defensiv ca sa il poata coplesi in jigniri si false acuze!

  105. 108 Doru noiembrie 21, 2009 la 8:49 am

    Daca as vota la referendum ar insemna ca il iau in consideratie pe basescu. Acum putem vedea cati betivi autentici sunt in tara!

  106. 109 Criticos noiembrie 21, 2009 la 8:55 am

    @neutrino
    1. Votul uninominal n-a schimbat absolut nimic. Nici nu avea cum, de vreme ce candidaţii au fost, inevitabil, din „odioasa” clasă politică a cărei primenire era ţelul suprem. Iar referendumul pe această temă cu totul inutil.
    2. „Frustrarea” de care vorbeaţi m-a făcut să mor de râs. Adevărul-adevărat e că înainte de 89 i-am admirat, aş zice, necondiţionat pe actualii „civici” şi ca atare aveam aşteptări mari de la ei (cel puţin de la unii dintre ei). Spectacolul pe care l-au oferit de prin 90 m-a vindecat de admiraţie, definitiv. Nu sunt decât nişte jalnice caricaturi ale glorioasei generaţii paşoptiste, specializaţi în demolări (căci asta e patima lor, patimă care-şi are izvorul în secătuire).Îi detest, nu-mi iert mie că n-am ştiut să-i văd cu adevărat.
    Şi un ultim amănunt . Într-o poezie de prin anii 80, Dinescu spunea cu un râs amar că decriptarea HPB – Hortenzia Papadat Bengescu e o mare problemă în şcoală unde bietul profesor de română e copleşit de altele. Între timp – fără ca scriitorii să schiţeze vreun gest – nu elevii, ci profesorii de română au o asemenea problemă, căci de elevi ce să mai spun.
    Pentru mine cuvântul „elită” – cu care se autogratulează de ceva vreme unii şi alţii – e întotdeauna cu ghilimele şi aduce a insultă. Nu m-a mirat aşadar că „elita” l-a sprijinit pe circar. Se merită reciproc.

  107. 110 Ion Alecu noiembrie 21, 2009 la 9:15 am

    Voi lua si buletinele de vot pentru referendum, pentru ca e posibil ca fratii din comisie sa imite semnatura mea si sa voteze ei in locul meu. Asa ca am sa pun stampila in asa fel incat sa se vada ca referendumul e o magarie…

  108. 111 Aya noiembrie 21, 2009 la 9:30 am

    @

    Santinela

    Cine te impiedica sa „vorbesti”?
    Blogul este un spatiu care are extraordinara calitate de a le permite tuturor sa vorbeasca in acelasi timp fara ca acest lucru sa impiedice receptarea fiecarui mesaj, pe de o parte si, pe de alta parte,comunicarea reciproca.

  109. 112 Aya noiembrie 21, 2009 la 9:51 am

    @

    Blogideologic

    NU inteleg de ce te mira faptul ca Bodnaras l-a tratat cu deferenta (nu cu „reverenta” cum scrii tu) pe maresalul Antonescu. Bodnaras era militar. Onoarea militara obliga la aplicarea unui tratament decent si corect chiar si detinutilor militari.

    Iar spui niste minciuni de ingheata apele!
    Leonid Tismneanu nu s-a numarat niciodata printre cei care au condus Romania.
    Nu a fost nomeklaturist.
    Stii ce insemna nomeklaturist (nu dupa ureche, ci efectiv ce insemna)?
    Nomeklaturistul era cel prezent in Nomenclatorul Comitetului Central – odata ajuns acolo, faceai parte cel putin din rezerva de cadre de partid (si destinata functiilor in guvern, dar acestea erau considerate de mai mica importanta prin comparatie cu cele politice, care erau cle cu adevarat influente).

    Tu pricepi greu, dar, in schimb uiti repede.
    Am afirmat de neumarate ori ca disjung cauzele si ca pot avea respect intlectual pentru adversari, chiar si pentru dusmani.
    Faptul ca un om de stiinta, un artist, un literat (enumerarea poate continua) este adeptul unei ideologii inacceptabile, precum fascismul (impotriva caruia voi lupta intotdeauna) nu presupune ca nu ii accept si nu ii respect opera si ca nu ii recunosc valoarea intelectuala.
    Unul dintre autorii mei favoriti este Ferdinand Celine- fascist notoriu.
    Desigur, ii apreciez volumele precum „Calatorie la capatul noptii”, nicidecum asa-zisele pamflete penibile, scrise de pe pozitii explicit fasciste si care par a fi rezultatul unei minti brusc imbolnavite (ma refer la „Bagatela” de exemplu).

  110. 113 Aya noiembrie 21, 2009 la 9:52 am

    @

    Blogideologic

    Corect: „nomenklaturist”

  111. 114 Ioan noiembrie 21, 2009 la 9:53 am

    Am revazut aseara in prim plan impostura. A fost urat mirosituare si hada; ca de fiecare data cand scoate capul in lume. Si-a lasat amprenta unica si intr-un foaier de la Sala Parlamentului, si pe micile ecrane mai apoi. Aici a incercat, prin chibiti de doi bani, sa fie livrata in ambalaje folosite indeobste la marfuri premium. Ea insasi, personificata de asta data, a incercat sa se imbrace si in alte straie. Dar in zadar, nu a reusit; distanta dintre Muzeograf si Actualu’ fiind mult prea mica pentru a nu fi indemnati si la comparatii. Au avut momente de asemanare, dar si momente in care sau confundat pana la contopire. Si atunci? m-am intrebat. Ce facem?, il izgonim pe dracu din casa si il invitam in aceiasi clipa sa intre pe tats-u. Si-ar mai fi aici si o intrebare de pus; chaiar daca pentru unii prezenti printre noi este cu suparare. De unde? caci nici El insusi nu cere daca nu are de unde. Si apoi, cu iertare, inca o intrebare. Ce si cat poti sa pretinzi unui ins care, incercand sa se substituie celor doi mari, Belu si Bitang, se impauneaza cu munca lor de o vita. In fine, doua cuvinte aici si pentru munca; ea fiind aceea cu care am scos-o de fiecare data la capat. Fara ea nu valoram nimic. A fost aseara si pledoaria celui mai bun; postura confirmata si de Actualu’ la B1 tv in prezenta lui Monu.

    PS

    L-am revazut aseara pe E Hurezeanu. A fost elegant si drept; caci de la un timp si eleganta la noi se impune cu greu in fata corului de aplaudaci. Si R Tudor fost in nota sa. Vorbe bune se cuvin, de ce nu, si lui R Turcescu. Pacat insa ca nu a uzat de dreptul sau de ai taia microfonul „tupeistului”.

  112. 115 Aya noiembrie 21, 2009 la 10:16 am

    @

    Carcotasu

    Citez:” de ce n-am vota cu NU la ambele opţiuni pentru referendum?”

    Exista cai directe de rezolvare a unei chestiuni si cai indirecte- in cazuri precum cel in discutie, de preferat sunt primele (chiar daca a doua categorie ar prezenta avantajul unei nuantari suplimentare).
    Calea directa de a exclude diversele urmari de nedorit ale referendumului (mai corect este sa spun referendumurilor- pentru ca, la cum se prezinta situatia, lumea semneaza pentru participarea la „un referendum” dar participa, de fapt, la doua) este de NU participa. In felul acesta, referendumul nu este valid.
    Daca participam si votam „NU” si se atinge procentajul legal, referendumul este valid.
    De aici pot incepe rostogoliri „legale” care sa duca unde nici nu poti banui (tu nu vezi ce se intampla pana si la Curtea Constitutionala?).

    P.S.
    E foarte greu, sa foloseasca buletinele albe de la referendum(uri). Practic, imposibil. Sunt foi pe care sunt inscrise lucruri diferite, ce Dumnezeu!
    De data asta, iti spun sigur ca nu va mai miza nimeni pe faptul ca nu se va cere numararea voturilor la mana, asa cum a gresit ANul in 2004 (nu mai reiau acele lucruri, pentru ca de fiecare data, cand imi aduc aminte de ezitarea lui Adrian Nastase- care, in loc sa rectioneze-fulger, a luat in seama si ce spuneau „linistitorii” care aveau tot interesul sa il retina de la actiune si, astfel, a ratat momentul- ma infurii ingrozitor; cum cred in forta gandului- generic vorbind- nu vreau sa am, spune-le, ganduri negative.)

    Solutia este sa nu participam la referendum DAR SA BARAM locul de semnatura, ca precautie necesara, spun eu.

  113. 116 Aya noiembrie 21, 2009 la 10:26 am

    @

    Pali

    Afirmi:” Totusi…sa lipseasca cu desavirsire GREIIIII PSD-lui din spatele lui Geoana,”

    Est modul in rebus!
    Ai fi vrut ca Adrian Nastase, de exemplu, sa faca galerie?

  114. 117 contele noiembrie 21, 2009 la 10:35 am

    @blogideologic
    Postarea cu „varza ” a fost placuta si reconfortanta.Deci se poate si asa …

  115. 118 contele noiembrie 21, 2009 la 10:39 am

    @santinela
    Vad ca-ti faci meseria si esti la post. Dar nu cumva vrei sa spui de Neutrino ,alias Fratele Marx ,alias…?Pe Harabula nu-l vad pe aici si,dupa scris,nu-i Neutrino !

  116. 119 contele noiembrie 21, 2009 la 10:46 am

    @neutrino
    E prea simplu.Ridic miza.Cine castiga alegerile !Banii jos,vinul la usa.
    P.S.Avem un profet feminin pe aici,dar o sa-ti spuna asa de enigmatic (sibilinic) ce vrei sa afli incat nu cred sa-ti foloseasca.

  117. 120 contele noiembrie 21, 2009 la 10:52 am

    @aya
    Sunt de acord cu nuantele.

  118. 121 Intrusul noiembrie 21, 2009 la 11:17 am

    Liviu,ce consumashi neica ,ca prea ai tastataritza?

  119. 122 George Ban noiembrie 21, 2009 la 11:20 am

    Am ajuns s-o vedem si pe-asta pe blogul Adrian Nastase! Aprecieri zodiacale!!! E un lucru foarte jenant pentru persoane care pana acum pareau destul de inteligente…

  120. 123 blogideologic noiembrie 21, 2009 la 11:51 am

    @ contele
    Moarea sau zeama de varză murată este fapt „placuta si reconfortanta”.

  121. 124 Criticos noiembrie 21, 2009 la 12:04 pm

    @Instalatorul
    Mi-a mers la inimă (e un fel de a spune, căci de-adevăratelea a mai ascuţit ghimpele şi-aşa dureros) vorba despre prietenii care înlocuiesc – cu succes! – duşmanii. Şi trebuie să fac un mare efort spre a nu ceda tentaţiei de a sta acasă duminică.

  122. 125 Aya noiembrie 21, 2009 la 12:16 pm

    @

    Contele

    Spui tu: „Neutrino ,alias Fratele Marx ,alias…?”

    Nicidecum.
    Nu-mi replica de ce: stiu. Dar nu e chiar asa.
    Cum sa iti spun?
    Daca noi doi bem, intr-o zi, din acelasi pahar, suntem aceeasi persona?
    Eu cred ca desi folosim acelasi pahar, pe rand (cum altfel?) ramanem, totusi, diferiti.

  123. 126 Aya noiembrie 21, 2009 la 12:24 pm

    @

    Ioan

    Citez: „Pacat insa ca nu a uzat de dreptul sau de ai taia microfonul „tupeistului”.”

    Si eu am avut acelasi gand.
    Un singur moderator din Romania, din cati stiu (Razvan Dumitrescu) a uzat, in cazul unui politician reclacitrant, de acest drept al sau (eu i-as spune chiar obligatie cand se depaseste masura).

    Revenind la confruntarea de ieri: am revenit asupra gandului- desi era corect.
    Teoretic, in situatia in care exista un moderator, toti invitatii (indiferent de emisiune) ar trebui sa aiba parte de aceleasi restrictii si sa se aplice aceleasi principii in cazul tuturor.
    Dar, banuiesc ca ai observat: cu prezidentiabilii toti se comporta mai „relaxat”. Jurnalistic, este de inteles.

  124. 127 Aya noiembrie 21, 2009 la 12:59 pm

    @

    George Ban

    Daca nu crezi in anumite lucruri nu inseamna ca acelea nu exista sau, dupa caz, ca nu sunt valabile.

  125. 128 Traian noiembrie 21, 2009 la 1:08 pm

    @neutrino

    Eu pun banii pe Becali, hahaha

  126. 129 ioanastefan noiembrie 21, 2009 la 1:11 pm

    Domnule prim-ministru,

    Vreau sa va spun doar atat: prestatia de aseara a candidatului dumneavoastra a fost o surpriza foarte placuta pentru multi dintre noi! In ritmul acesta avem sanse foarte mari ca, pana de Craciun, sa fiti din nou prim-ministru!?

    Felicitari si imi pare rau ca nu am vazut mai multe astfel de confruntari! D-nul Geoana ar fi avut doar de castigat!

    Cu stima
    Ioana Stefan

  127. 130 ELMMAR noiembrie 21, 2009 la 1:57 pm

    @ contele

    Cine castiga?
    Indiferent cum?
    Teoria Aya ca, „intr un razboi rezultatul conteaza”,e valabila si aici?
    Daca e asa emigrez in Maldive,vorbesc serios am oferta…

  128. 131 eugen noiembrie 21, 2009 la 2:09 pm

    Particip si votez Da la referundum. Cand sunt intrebat imi spun parerea .
    Iar refuzul al unui politician de a vota Da sau Nu il iau ca un dispret fata de popor.

    Putin imi pasa de ce a facut-o Basescu.
    Gogosiile locotenentului Data-Geona nu sunt tot electorale ?
    Parlamentarii aveau sansa sa ofere o dezbatere reala a chestiunii si sa aduca argumente pro si contra. Nu s-au deranjat pt. ca chestia era vezi „electorala”. Au votat Nu ca oile.

    Au avut sansa in 2003 sa restructureze functiile Senatului ca sa-i dea un sens. Sau sa inceapa mai tirziu sa lucreze la revizurea Constitutiei. Nu s-au deranjat ca era „sensibila”.

  129. 132 Vania noiembrie 21, 2009 la 2:40 pm

    Niciun om nu ia în serios referendumul. Poate doar unii bipezi…

  130. 133 Ioan noiembrie 21, 2009 la 4:08 pm

    @ ELMMAR

    Ma luati si pe mine? Stiu sa prepar „n” feluri cu fasole, din cartofi, si bineinteles din si cu varza; preparatu’ blogului in acest sezon. Si nu uitati, oriunde in lumea larga ma deplasez, am mana buna. Cu bine si contati pe mine.

  131. 134 contele noiembrie 21, 2009 la 4:59 pm

    @elmmar
    1.Adu zaibarul si mai vorbim.
    2.Desigur .Mai ai iluzii ?
    3.Suntem in Romania anului 2009.(nu ca ar conta cumva anul ).
    4.Unde vrei sa pleci ?Stai aici.Avem nevoie de oameni destepti in tara .(off the records :cat e salariu? hai, zi! mai e vreun post liber ?)

    P.S.Dupa nume ,ai zice ca esti elf.Am ghicit ?

  132. 135 instalatorul noiembrie 21, 2009 la 6:13 pm

    Criticos, sarut miinile. Nu, nu stati acasa. Mai bine sa plingem pentru ca am votat decit pentru ca nu am votat.

  133. 136 contele noiembrie 21, 2009 la 6:20 pm

    @AYA

    Intuitia feminina,”mirosul” de jurnalist,clarviziunea capricornului (asta-i pentru George Ban),altele…Merg pe mana ta.

  134. 137 Aya noiembrie 21, 2009 la 7:05 pm

    @

    Instalatorul

    Afirmi legat de Adrian Nastase: „o serie de oameni de influenta si decizie din pesede i-au pus sub lupa activitatea politica personala din perioada campaniei electorale” si inchei, cu referire la respectivii oameni politici, prin (citez):” genul de prieteni pe care daca ii ai, atunci nu mai ai nevoie de dusmani.”

    Ar trebui ca respectivii sa recunoasca, onest, un adevar: Adrian Nastase a fost cel mai activ militant al si pentru PSD, atat prin ceea ce face nemijlocit, prin aparitiile sale in mass media si NU IN ULTIMUL RAND prin blogul sau a carui influenta este foarte puternica.

    Am auzit idei preluate de pe acest blog, chiar fragmente ca atare care au fost folosite in declaratii, in discursuri. Foarte important: ai fost preluate strategii propuse chiar in unele postari- au fost facute bune combinatii intre unele propuneri ale noastre de aici.

    Foarte bine, inseamna ca blogul acesta este eficient, produce idei si ajuta nemijlocit la sporirea procentajului pentru candidatul PSD.

    M-a deranjat foarte tare ce ai observat, anume ca in loc sa ii multumeasca lui Adrian Nastase- nu neaparat public, poate au devenit, brusc, timizi si se balbaie in fata camerelor de luat vederi- acestia devin tendentiosi.
    Nu-i nimic, se rezolva.
    In acest caz, observ si eu ca atata vreme cat, in baza unor argumente si informatii solide, erau criticati aici oameni politici, indiferent de sigla partidului caruia ii apartineu, acestia deveneau, pe zi ce trecea, mai respectuosi. De indata ce, din ratiuni de eficienta, in campania pentru prezidentiale, a fost pusa surdina acelor critici, unii se pregatesc de vocalize.

    Ce fac respectivii? Se comporta precum celebra Joiana, diferenta fiind ca dau cu piciorul in sistarul care le-a fost adus gata umplut, fara ca ei sa faca vreun efort. Intrebarea este: ar fi fost capabili sa il umple?
    Campania trece, noi ramanem aici.
    Cum zici ca se numesc acei „domni”?

  135. 138 Mihnea Georgescu noiembrie 21, 2009 la 7:14 pm

    „Multi cu siguranta nu stiu, dar, cel mai probabil se vor trezi cu buletinele de vot in mana. Ce vor face cu ele … va las pe voi sa precizati.”

    Să precizăm?

    Pe criza asta de hârtie igienică?!

  136. 139 Aya noiembrie 21, 2009 la 8:06 pm

    @

    Mihnea Georgescu

    Eu zic sa fim sinceri.
    Hartie igienica s-ar mai gasi, dar costa.
    Buletinele acelea sunt, aparent, gratis (ca tot, noi, contribuabilii, le platim pana la urma). Aparentele conteaza in respectivul caz.
    Asa se fac economiile.

  137. 140 Aya noiembrie 21, 2009 la 8:14 pm

    @

    Contele

    Vezi „schema” expusa ieri. Se respecta matematic, dupa cum se poate observa. Doar ca au luat deja altii munitia si au irosit-o pe toata.
    S-a mizat pe rostogolirea bulgarelui- s-a mizat gresit. A iesit soarele si a topit zapada. Acum, asteapta o alta ninsoare. Habar n-au de adevarul de dincolo de lucruri: noi suntem nascuti iarna si zapada ne e prietena.
    E un „client” vechi.

  138. 141 contele noiembrie 21, 2009 la 8:33 pm

    @AYA

    „Foarte bine, inseamna ca blogul acesta este eficient, produce idei si ajuta nemijlocit la sporirea procentajului pentru candidatul PSD.”

    Vai,vai!Carevasazica sunt folosit,exploatat !N-am crezut s-ajung sa aduc voturi pentru candidatul PSD ! Ce ciudata e viata !

  139. 142 Daniel noiembrie 22, 2009 la 1:24 am

    neutrino,
    Iti apreciez calitatile de corector de texte. Ti-am gasit si eu greseli, inca foarte, foarte multe, dar nu despre neatentiile sau nestiinta ta este vorba aici. Nu vreau sa pierd timpul cu nimicuri. Sincer sa fiu nu iti urmaresc postarile, de aceea nici nu stiam ca il sustii pe Basescu, credeam ca esti doar un cetatean care isi pune intrebari. Daca traiesti in Romania si il sustii dupa 5 ani tot pe Basescu ai 2 variante: ori esti platit ori esti extrem de prost, cel putin in domeniul politic si cele conexe.
    Imi cer scuze ca Albert Einstein a facut misto de tine prin intermediul meu. Punctul a) era un citat din zicerile sale, unul celebru dealtfel, ma asteptam sa il cunosti atunci cand l-am scris, sau macar sa il intelegi, chiar daca nu il cunosti. Si nu, nu am urmarit sa te fac de ras atunci cand ai intrat in discutie cu mine. Se vede ca te descurci. E adevarat ca batranul avea un public in care nu te incadrezi. In schimb te incadrezi in publicul lui Basescu, sper ca nu ti-e rusine cu asta.
    Nu stiu ce nu iti e clar la punctul b), procentul de 30% din 10 e 3, din 100 e 30, din 300 e 90. Adica degeaba pleci tu de la ideea ca acei 300 ar fi gata selectionati caci nu sunt. Numai un anumit procent va fi compus din indivizi corespunzatori. Acum ai inteles? Cred ca nu ai inteles caci te contrazici atunci cand afirmi ca doar cresterea concurentei e o conditie suficienta pentru selectie. Daca e asa candidatii la presedentie sunt gata selectati, nu ai cum sa dai gres. Uf, logica formala! Ai facut vreodata selectie, macar la o echipa sportiva ca sa stii factorii principali care ii determina calitatea? Hint: marimea bazei de selectie. Cat despre aritmetica, sa fim seriosi, cand voi fi uitat 90% din matematica pe care o stiu, tot voi sti mai mult ca tine acum. Asta daca nu oi fi un olimpic sub acoperire, dar nu pari, din contra.
    In rest, dai dovada de o necunoastere a metodelor si metodologiilor de cercetare stiintifica, reiese din prostiile pe care le scrii una dupa alta in aceeasi fraza. Studii pilot, experimente, modelare, metode de cercetare si evaluare, toate sunt limbi straine pentru tine. Chiar nu pot sa iti scriu un manual, deci daca nu stii despre ce vorbesti bunul simt iti spune sa te documentezi si dupa aceea sa emiti pareri. Basescu a promovat oameni asa cum esti si tu: bun de gura, dar cu totul incompetent in domeniile necesare functiei. Oameni asemenea tie vor sa conduca tara probabil fara sa aibe habar ca exista discipline si specialitati care se ocupa de aceasta stiinta a conducerii, urechisti. Ce anume te face sa crezi ca doar „papagalul” alaturi de un tupeu nemarginit te face competent in probleme de stiinta sociala? Poate exemplul doamnei Udrea. Cand vei fi in stare sa discuti pe un subiect intr-un domeniu pe care il stapanesti cat de cat, legat de politica, bineinteles, poti sa ma mai apelezi, altfel pierdem timpul amandoi, mai ales eu. Nu am cum sa dezbat cu tine subiecte din domenii despre care tu nici macar nu stii ca exista, sincer iti spun. Daca tot bruiezi, macar sa o faci in mod inteligent, asa cum o mai face Harabula uneori. Asta daca ai putea.
    P.S.: Eu discutam despre dimensiunea si structura parlamentului, iar tu discuti despre realegerea lui Basescu. Parca nu aveau legatura!
    Am omis problemele mai complexe cum ar fi relatia cu UE. Inainte sa scrii poezii ar trebui sa inveti betisoare si bastonase. Succesuri, dar nu mai conta pe mine, ai ratat sansa!

  140. 143 instalatorul noiembrie 22, 2009 la 9:22 am

    Aya, culmea este ca respectiva fraza din care am tras concluziile a fost o lauda la adresa dlui Nastase. Dar o lauda mult prea precisa, o concluzie pozitiva in urma unei observari atente, ori dl Nastase nu este un stagiar in probe.

  141. 144 trezirea noiembrie 22, 2009 la 9:36 am

    Eu de cateva zile bune ma tot gandesc daca sa votez la referendum. Datoria de cetatean imi zice sa votez, cea de liberal (in sens generic) imi zice sa nu intru intr-un joc murdar. Mai am un pic pana la vot, o sa ma hotarasc atunci. Insa cred ca e important sa gandim referendumul ca pe o arma de santaj. Eu personal nu’s de acord nici cu reducerea numarului de parlamentari, nici cu sistemul bicameral. Avem destui parlamentari si economiile la bugetul statului (de cateva milioane de euro) ar fi nimic raportat la PIBC (100 miliarde euro). Si de bicameral nici nu vreau sa vorbesc, caci nu are rost.

  142. 145 Aya noiembrie 22, 2009 la 10:31 am

    @

    Contele

    Ca sa te consolez, iti spun ca si eu sunt in aceeasi situatie- sau, daca iti place mai mult, le aducem, impreuna.

  143. 146 Aya noiembrie 22, 2009 la 10:34 am

    @

    Instalatorul

    Am ras cu pofta. Dar nu retrag nimic din ceea ce am spus. Mai ales ca, asa cum spui, ANul nu este un stagiar in probe.

  144. 147 Criticos noiembrie 22, 2009 la 11:57 am

    @Instalatorul
    Am fost la vot; am tras aer în piept, ca să zic aşa, şi m-am dus. Mi-a plăcut subtilul procent pe care-l avansa ca de dorit dl AN în ultimul său comentariu (despre simpatie şi antipatie). Şi m-a amuzat şi faptul că un comentator foarte prezent şi colţos nevoie mare s-a şi repezit să-l atace. E drept că nu el era neapărat destinatarul.

  145. 148 Al noiembrie 22, 2009 la 3:29 pm

    Am votat doar pe buletinul de vot pentru presedinte.Restul……….celelalte doua buletine de vot=risipa de bani si timp. Suna cam asa legatura intre referedum si noi ,,POPORUL”:,,unde te duci tu lele Floare ,_la Ion cu de’- mancare;-lele Floare esti cam surda?_Nu crapa ,ca e de duda”.Cu respect si stima!Acelasi copil.I.Al. S-auzim numai de bine[mai ales dupa 06.12.2009].

  146. 149 contele noiembrie 22, 2009 la 5:25 pm

    @ criticos

    E bine că se mai zâmbeşte în vremurile acestea încordate .Nu simţi tensiunea în aer (dacă zici c-ai tras aer în piept ca să mergi la vot ) ?
    Şi e bine c-ai votat .

  147. 150 instalatorul noiembrie 22, 2009 la 6:36 pm

    Daniel, bravo!

  148. 151 Criticos noiembrie 22, 2009 la 9:05 pm

    @contele
    Numai ceaţă era în aer, tensiunea lipsea de la apel, motivat sau nu – n-am aflat. Şi mă felicit că, după ce am furnizat o dilemă logică, iată, acum mi-am îmbunătăţit simţitor prestaţia, de vreme ce beneficiez nu numai de una, ci de două aprobări! E un progres chiar însemnat de la o”retrogradă” cum mă gratula deunăzi cineva pe aici. Încă un pic şi cine ştie ce surprize voi produce!

  149. 152 ileana noiembrie 23, 2009 la 9:01 am

    Domunle Nastase, nu sunt o fana a dvs, nici a partidului dvs. Sunt , insa , o antibasesciana convinsa, asa ca , sfatuiti-l pe geoana sa-i dea lui basecu in cap … tocmai cu referendumul. Sa arate nu linistea si pacea , cresterea nr de boabe la hectar, ci, ce- ar insemna sa avem un presedinte cu un caracter( sau mai bine zis, fara)ca al lui bescu si o mare adunare nationala!!! Urmeaza modificarea constitutiei cu nelimitarea numarului de mandate la presedinte????!!!!!!!!!


  1. 1 Nu ne place ce vedem… Votăm Schimbarea ! Hai la Vot ! « Sfinxul Trackback pe noiembrie 21, 2009 la 4:49 am
  2. 2 Comunismul domnului Adrian Nastase « Problema de rezolvat Trackback pe noiembrie 21, 2009 la 1:30 pm
  3. 3 Alegerile din 2004 au fost un scenariu distopic CTP ? « Blog ideologic Titus Filipas Trackback pe noiembrie 23, 2009 la 10:06 am
  4. 4 Adrian Năstase cheamă la boicotarea referendumului! | Blogul lui schmoukiz Trackback pe iulie 24, 2012 la 12:25 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

%d blogeri au apreciat: