Editorialul din JN. Trebuie citit!

TRAIAN BASESCU, ULTIMA SCRISOARE

In colegiul meu din Prahova,  circula o scrisorica prin care Traian Basescu ii indeamna pe oameni sa fie mereu alaturi de el, sa ii urasca temeinic pe ceilalti politicieni si sa raspunda DA la referendum. E un text simplut. In orice caz, nu pe masura unui sef de stat. Iata de ce,  m-am gandit ca o scrisoare, de final de mandat, a lui Traian Basescu, si distribuita – tot gratuit – de Posta Romana, ar fi putut avea urmatorul continut: 

“Dragi romani si de alte nationalitati. Prietene Hayssam,

Va scriu plangand. Am plans dupa Stolo, am plans dupa Boc, am plans dupa Croitoru si am plans, preventiv, la nominalizarea lui Negoita. Acum cred ca plang pur si simplu dupa mine. Uitandu-ma in oglinda.

Se implinesc cinci ani de cand, in calitate de fost nomenclaturist,  lupt de unul singur impotriva comunismului, a urmarilor si a urmaritilor lui. V-am promis sa-i scot la lumina pe colaboratorii securitatii si m-am tinut de cuvant. I-am facut sa colaboreze cu mine. Oameni ca Mona Musca sau Carol Sebastian au fost vocile prin care v-am convins sa votati cum trebuie si de cate ori a fost  nevoie.V-am promis ca fiecare roman va avea acces la dosarul lui de securitate si m-am tinut de cuvant.  Ca sa evitam eventuale efecte secundare, am facut un experiment si am inceput cu mine si cu dosarul meu, pe care l-am disparut.  Am promis ca voi condamna comunismul si am comandat un studiu special pe tema asta. L-am citit cu mare atentie, e foarte interesant si vi-l recomand. Habar n-aveti cate se petreceau in tara pe vremea cand eu eram fie pe mare, fie la Anvers, luptand cu capitalismul.

Am promis o noua sansa pentru cei tineri si, iata, cei mai pregatiti oameni din noua generatie pot ajunge inclusiv deputati europeni daca familia se implica asa cum trebuie in cariera lor. Am promis ca  fiecare primar general al Capitalei va primi cate o casa de la el insusi – si m-am tinut de cuvant. V-am invatat cum se cumpara o bucata de teren, se imparte in doua, se vinde o jumatate la pretul pentru intreg si din diferenta se obtine o casa si un mercedes. Am spus raspicat ca e nevoie de o alta justitie, corecta si eficienta si am avut dreptate. E nevoie. In felul asta puteti si voi, angajand un avocat bun – vi-o recomand pe Elena Udrea – sa va rezolvati, cu celeritate,  problemele. Pentru cazuri mai complicate – daca aveti de rezolvat probleme cu flote -,  solutia cea mai buna  este sa solicitati refacerea expertizelor.

Dragi romani si de alte nationalitati,

l-am numit premier pe Emil Boc, pe care il cunosteam bine. Motiv pentru care am imprumutat, imediat si preventiv, 20 de miliarde de euro ca sa acoperim pierderile. Acum stiu ca am imprumutat insuficient. Nu mi-am dat seama ca Boc se misca atat de repede.

Am facut multe dar nu am facut tot. Priviti cu atentie imprejur. Mai exista inca parlament. Mai exista inca partide. Va promit ca ma voi ocupa. Stiu – nu avem inca suficiente servicii secrete si mijloace care sa-i inregistreze ambiental pe toti cetatenii. Ma voi ocupa.   Mai exista fragmente de autostrazi pe ici,  pe colo. Mai exista oameni bogati pe care nu i-am imbogatit eu. Mai exista saraci care nu-mi datoreaza mie saracia lor. Va promit sa intaresc si dreptul la exprimare. De aceea, toate televiziunile vor avea nume care vor incepe cu B. De la B1 pana la cate vom  avea nevoie, astfel incat sa poata vorbi, in acelasi timp,  membrii guvernului demis, ai primului guvern desemnat, al celui de-al doilea guvern desemnat , precum si consilierii independenti de la presedintie.  Ca sa consolidam democratia, care este ireversibila.  Pe ici si pe colo mai avem relatii internationale. Mai sunt borduri neschimbate si nereformate de ani buni. Prin paduri mai umbla inca cete inarmate de profesori care incearca sa mi se opuna. Stiu, am facut si erori. 

Voi sunteti insa adevarata majoritate pentru ca sunteti mai multi decat Johannis. La 22 noiembrie, voi veti decide, chiar daca votul dumneavoastra e doar consultativ. Potrivit Constitutiei, asa cum o inteleg eu,  dupa ce se consulta cu poporul, presedintele in exercitiu desemneaza noul presedinte cum vrea el, pentru ca e seful statului. (Trebuie sa-i spun lui Boc sa bage asta in cursul lui de constitutional !).

Nu va lasati inselati. Nu va lasati manipulati. De ce va e frica nu veti scapa. Din douazeci de milioane de romani, cati mai sunt in tara, trebuie sa ramana maximum optsprezece. Asa obtinem o tara mai ieftina si referendumurile vor costa mai putin.

Imi mai sterg o lacrima si plec sa fac campanie si in Congo. Doar nu am tiparit degeaba un milion si jumatate de buletine suplimentare. Nu mi-a placut mandatul asta dar mai vreau o data Si chiar daca voi nu ma vreti, eu va vreau pe voi. Pentru ca stiu care este interesul vostru national. Si va promit ca peste 15-20 de ani,  cand se va incheia cel de-al cincilea mandat al meu, o sa traiti bine.”

138 Responses to “Editorialul din JN. Trebuie citit!”


  1. 1 Pali noiembrie 17, 2009 la 9:10 pm

    sa „speram” totusi ca,o sa scapam de Base in curind dar ma intreb despre cine o sa vorbim tot asa de dezamagiti in curind ???

  2. 2 Catalin Cindea noiembrie 17, 2009 la 9:16 pm

    E incredibil ca pot sa rad citind ceva atat de tragic…

  3. 3 Plutarh noiembrie 17, 2009 la 9:22 pm

    Stiti de ce zice Băsescu la GDS: „Nu mă îngrijorează deloc sondajele de opinie”28 Oct 2009 ?pentru ca asigure aREALEGEREII se face tocsami dre catre evreul Vadim Zhdanovich/.IN CE CHEIE TREBUIE CITITT CEEA CE APARE?PSIHOLOGIE INVERSAPresedintele Basescu i-a spus sefului delegatiei OSCE pentru observarea alegerilor, Vadim Zhdanovich, ca o parte din partidele parlamentare au suspiciunea ca sectiile din afara tarii ar putea fi folosite pentru fraude, rugandu-l pe acesta si pe colegii sai sa-si concentreze atentia pe acest aspect. Zhadanovich i-a multumit preşedintelui şi i-a spus acestuia că a aflat că în străinătate vor functiona 294 de secţii de votare pentru prezidenţialele de la finalul acestui an.

    ,IATA DE CE NICI IN 10 DECEMBRIE2009= ZIUA DREPTURILOR OMULUI= ,NU VOM SCAPA DE PROEVREUL BASESCU
    INTOTDEAUNA PSD-ul a fost coordonat de profesorul BASESCU TRAIAN!!!

  4. 4 neutrino noiembrie 17, 2009 la 9:23 pm

    Intrebare / intrebari:

    1) D-le Nastase care este cel mai bun lucru care vi s-a intamplat in viata?
    2) Dar cel mai rau?
    3) Dar pentru natiunea romana care credeti ca este cel mai bun lucru care i s-a intamplat?
    4) Dar cel mai rau?
    5) Puteti fi sincer?

    P.S. Pamfletul mi se pare slabut. Sincer acuma. Dar cine stie? Poate ca altora o sa le placa.

  5. 5 octaaa noiembrie 17, 2009 la 9:29 pm

    🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

    Foarte frumos spus, domnule Nastase. Superb. Ma amuz si acum 🙂

    De…asa e romanul – face haz de necaz. Dar necazul e mare…

  6. 6 geotax noiembrie 17, 2009 la 9:42 pm

    E limpede de acum, Băsescu evită dezbaterile televizate cu ceilalţi contracandidaţi. Din raţiuni de strategie electorală, lesne de înţeles… Nimeni nu ar dori să încaseze glonţul de argint al unei guvernări ratate. Geoană, se simte la fel de vampir şi nu vrea să apară ziua. Antonescu se luptă pe două fronturi: ziua şi noaptea. Să mă explic: Băsescu vrea în grup (aproape toţi candidaţii, inclusiv perdanţii, disoluţie mesaj), Geoană vrea în cinci (3+2, inclusiv Oprescu şi Hunor, divagare mesaj). Antonescu vrea doar să îi fie ascultat mesajul de către toţi candidaţii… La final, electoratul hotărăşte!

  7. 7 leo noiembrie 17, 2009 la 9:49 pm

    NUUUUU!
    Nu în Congo! Aveam rezervate bilete să emigrez acolo dupe ce iese ştiu eu cine preşedinte şi va face ce bănui eu…
    No, io amu ce m-oi face?! Să mă fac şi io canadian ca alţi bloagări di ghini?!
    😦

  8. 8 neutrino noiembrie 17, 2009 la 9:52 pm

    Candidatura lui Traian Basescu la presedentia Romaniei este nota trei. A lui Crin Antonescu de nota doi. A lui Geoana de nota unu. A lui Oprescu de nota zero virgula ceva. A celorlalti candidati (insumata) este de nota zero. La purtare.

    P.S. Asa dupa cum am anticipat uite ca s-au gasit admiratori ai textului amatoricesc al d-lui Nastase cu valente vag politico-umoristice si lipsit de orice originalitate. Nu se gasesc pe toate drumurile un Baiesu, un Muşatescu sau un Mazilu, iar cei care n-au apucat sa-i citeasca pe maestri râd cu mare usurinta si la mult mai putin. Sa ne râdem asadar.

  9. 9 Harabula noiembrie 17, 2009 la 9:59 pm

    Oh, acel „Trebuie citit!” din titlu ma face sa fac presupuneri privind caracterul lui Nastase.
    Presupun ca domnia sa are o parere atat de inalta despre virtutile artistice ale pamfletului sau, incat nu vrea sa fie lipsit nimeni de emotia estetica a lecturii. Se asteapta sa chicotim complice si degustam intorsaturile frazei.
    Sau poate, dimpotriva, se bazeaza pe forta mesajului si toti care vor lectura textul il vor vota pe Geoana.
    Si totusi de ce „trebuie”?
    Eu cred ca domnul Nastase nu mai poate stabili relatii interumane obisnuite, bazate pe egalitate. Nu poate privi lumea decat de sus.

  10. 10 fragmentariumpolitic noiembrie 17, 2009 la 10:02 pm

    Candidatul cu stampila
    Din totdeauna, la romani, omul cu stampila a avut castig de cauza. Indiferent de situatie, el a avut si are ultimul cuvant. Desigur, s-ar putea spune cu indreptatire, acest lucru tine de normalitatea actului de administratie, care, pretutindeni, este un act de putere, iar unde-i lege nu-i tocmeala. Altfel se pune insa problema intr-o competitie, unde prin legile concurentei trebuie sa se asigure conditii si sanse egale de intrecere si castig. Din aceste motive, se interzice publicitatea mascata. Ei bine, cine analizeaza campania electorala a candidatului Traian Basescu, din perspectiva egalitatii de sanse a tuturor competitorilor inscrisi in cursa prezidentiala, constata cu stupoare ca acesta este omul cu stampila. Toate actele sale de campanie, incepand de la postere, sloganuri si afise pana la recentele scrisori electorale distribuite in cutiile postale ale alegatorilor sunt semnate cu calitatea oficiala. Respectiv, cu “Presedintele” (articulat, pentru a nu exista dubii, “care este”, cum ar zice un personaj pitoresc !) sau cu “Traian Basescu, Presedintele Romaniei”. Adica le parafeaza cu stampila inaltei autoritati de la Palatul Cotroceni. Asumarea pe timpul campaniei electorale, in scopuri publicitare, a supremei pozitii administrative pe care vremelnic o detine in stat ii confera candidatului Basescu o statura imagologica de anvergura corespunzatoare, care le eclipseaza pe cele ale tuturor contracandidatilor, care semneaza simplu, “Icsulescu Presedinte”. Curat murdar, coane Traianica !

  11. 11 dng noiembrie 17, 2009 la 10:45 pm

    Poate fi si ultima „scrisoare” a lui Nastase, din primul mandat a lui Basescu! Daca iese Basescu din nou, ceea ce foarte probabil, iar cinci ani de blog si jocuri cu „viciile de procedura”.

  12. 12 Cârcotaşu noiembrie 17, 2009 la 11:10 pm

    😛 😛 😆 😆
    Într-adevăr scrisoarea asta ar merita expediată, chiar şi netimbrată de Poşta Română. Dar acolo, la punctul cu „nu avem suficiente servicii secrete, lipseşte mărturisirea spontană a domniei sale, din care rezultă că „avem prea multă democraţie” ca să poată să-şi îndeplinească promisiunile.

  13. 13 instalatorul noiembrie 17, 2009 la 11:24 pm

    E bun! Ca satira politica in sine, imi suna a Art Buchwald curat.

  14. 14 alex noiembrie 18, 2009 la 12:40 am

    Super. Din pacate nu intotdeauna ironia nu prinde la mase, ba dimpotriva, uneori merge mai bine cu „hahaieli”. Sper sa se schimbe asta cat mai repede.

  15. 15 horya noiembrie 18, 2009 la 1:56 am

    foooaaarte taaare

  16. 17 dng noiembrie 18, 2009 la 3:19 am

    Domnule Nastase, faceti putina „dictatura” aici…. De ce nu publicati decat ce va rifica in slavi? Nu e democratie pe forumul dvs?

  17. 18 Doru noiembrie 18, 2009 la 4:38 am

    Eu ma gandesc ca toate astea ni le face un prost si uite cat tragem, adica bine ca nu am dat de un dictator inteligent, era loc si de mai rau. Eu cred ca tema suspendarii trebuie reluata permanent, adica la fiecare fitza sau derapaj orice presedinte trebuie suspendat; mai mult, eu cred ca IMUNITATEA trebuie sa dispara din instrumentele democratiei, la toate nivelurile. Ce bine ar fi daca dl. Geoana ar promite ca elimina imunitatea!!!

  18. 19 Aya noiembrie 18, 2009 la 5:24 am

    @

    Neutrino

    Afirmi:”Nu se gasesc pe toate drumurile un Baiesu, un Muşatescu sau un Mazilu, iar cei care n-au apucat sa-i citeasca pe maestri râd cu mare usurinta si la mult mai putin. Sa ne râdem asadar.”

    Se intelege lesne ca ai ras si tu, desi nu te suspectez ca nu i-ai fi citit pe Baiesu, Musatescu, Mazilu.

    Orice text poate fi abordat critic. Texte colosale apartinand unor personalitati- repere au fost chiar contestate de alte personalitati nu mai putin impresionante.

    Hegel il critica pe Kant (inca din 1802) in „Credinta si Stiinta”:
    „Prin faptul ca esenta ei este aceea de a fi idealism critic, filosofia kantiana marturiseste direct ca principiul sau este principiu al subiectivitatii si a gandirii formale”.
    Printre argumentele hegeliene (mai clar expuse ulterior) apar: „In conceptia mea, care se va justifica numai prin expunerea sistemului insusi, totul revine la a intelege si exprima adevarul nu ca substanta dar tot atat ca subiect”, „Adevarul este intregul. Intregul este insa numai esenta care se implineste prin dezvoltarea sa. Trebuie spus despre Absolut ca este in esenta rezultat, ca el este numai la urma ceea ce el este cu adevarat; si in aceasta tocmai sta natura sa de a fi ceva real, subiect, adica devenirea lui insusi” (Fenomenologia spirituluii).

    Alteori, mari autori scriu, legat de aceleasi subiect, texte care, puse fata in fata, ar putea parea chiar conflictuale.
    Este, de exemplu, cazul „subiectului” Richard Wagner.
    Wagner pro si contra inseamna Thomas Mann (pro) si Friedrich Nietzche (contra).

    Thomas Mann scrie volumul “ Suferintele si maretia lui Richard Wagner”, tipice fiind remarcile:” Wagner are un fel sanatos de a fi bolnav si un fel morbid de a fi eroic” si, legat de aplecarea wagneriana catre extazul mistic si eroismul exacerbat: “Eroinele lui Wagner au, toate, mai mult sau mai putin ceva care seamana cu o forma nobila a isteriei, ceva de ordinul somnambulismului , ceva extatic si vizionar, care confera eroismului lor romantic o tenta de modernitate”. O
    perele lui Wagner “duc o dublă existenta, ele fiind, simultan, spectacole pentru matineuri populare si obiecte ale iubirii sufletelor pline de experienta, de suferinta si de excesiv rafinament” notează Thomas Mann. Evident, volumul “Suferintele si maretia lui Richard Wagner” este „incalzirea” pentru celebrul “Doctor Faustus”.
    Pentru tulburatorul “Cantec de durere al doctorului Faustus”, Thomas Mann va fi avut nevoie de experienta iubirii suferintei prin Tristan si Parsifal.

    Friedrich Nietzche scrie “Cazul Wagner. Nietzche contra Wagner “. Nietzche fusese fervent admirator si apropiat prieten al lui Wagner. Volumul este un strigat de revolta.
    Nietzche devine vehement cand compozitorul este glorificat, la Bayreuth, de un public aristocrat, considerand ca s-a instalat o incompatibilitate între această noua pozitionare sociala a lui Wagner şi “supraomul” sau ce evolua spre insinguratul Zarathustra. Reactioneaza, pe fond, ca Beethoven care a rupt dedicatia din pagina omagiala a Simfoniei a III-a la auzul stirii despre incoronarea lui Napoleon-idolul şi eroul său.
    „Cazul Wagner” fost declanşat cu furie de Parsifal (interesant punct de incidenta, la Thomas Mann motivatiile fiind opuse). Nietzche reactionaza, mai intai prin indulgenta dispretuitoare din “Omenesc, prea omenesc!” apoi prin contestatia vehementa si veninoasa din “Cazul Wagner”. In opinia kui Nietzche, Wagner nu este doar un decadent, dar si un nevropat:”Caracterul convulsiv al pasiunilor sale, sensibilitatea exacerbata, gustul care cere excitante tot mai puternice, instabilitatea ridicata la rangul de principiu, dar mai ales alegerea eroilor si eroinelor, conceputi ca tipuri fiziologice (o galerie de bolnavi), toate aceste reunite ne ofera un tablou patologic care nu lasa nici un fel de indoiala (…). Medicii si fiziologii gasesc in Wagner cazul cel mai interesant sau, cel putin, un caz foarte complex” notează Nietzche.
    Urmează saltul în absurd. Lui Nietzche i se pare că a-l opune pe Beethoven lui Wagner este un argument lipsit de ascutime polemica si perimat. De aceea il prefera pentru rolul de “antiteza ironica” pe Bizet. Dar, in ultimii ani de viata Nietzche scrie despre Wagner randuri care aproape pun surdina strigatelor virulente de revolta ale unui fost mare prieten: „L-am iubit si stimat pe Richard Wagner mai mult ca pe oricare altul si daca nu ar fi avut deplorabila pornire de a face front comun cu o anume trasatura a spiritului sau, insuportabila mie (…) n-as fi avut nici un motiv sa-i spun adio lui, celui mai profund, mai curajos si mai gresit inteles dintre toti cei greu de inteles din ziua de azi; faptul de a ma fi intalnit cu el a fost, pentru intelegerea mea, mai mult decat folositor ca oricare alta intalnire”.

    Din contradictii si contestari au aparut, nu rareori, texte de referinta.

    De ce nu replici printr-un text cu valente nu doar (citez) „vag politico-umoristice” si care sa nu fie (citez) „lipsit de orice originalitate”?

    .

  19. 20 Sergiu noiembrie 18, 2009 la 5:29 am

    Jos palaria domnule Nastase. Va admir sincer, si va respect ca PERSOANA, nu insa si ca OM POLITIC. Sa fiu mai clar…. nu suport PSD-ul, mai ales ca sunt din Vrancea, si mi-e drag Oprisan cum imi sunt merele acre.
    Cat despre pamflet… e superb. Si daca-mi dati voie sa fiu sincer… am sa ies la vot, si o sa votez PNL. CRIN ANTONESC!

  20. 21 Aya noiembrie 18, 2009 la 5:41 am

    @

    Adrian Nastase

    MISIVA- RAPORT INCA NEEXPEDIATA CATRE LICURICII DIN ANVERS

    In august 2007, ca replica la unul dintre editorialele tale, am scris un text cu titlul „Jalba lui Traian”.
    Il voi reproduce fara a schimba ceva.
    Este la fel de actual, pe fond, ceea ce arata grav instalata „increcremenire in proiect” la nivel general.

    JALBA LUI TRAIAN
    (misiva-raport inca neexpediata catre licuricii din Anvers)

    Dragii mei licurici din Anvers, singurii in fata carora m-am plecat cu placere (nu ca in fata celui prea mare, de dincolo de garla cea mare- acolo am facut-o din interes) daca va raportez pataniile mele vi se face pielea de gaina.

    Faceti ceva ca nu mai pot!
    Am ajuns in ultimul hal de disperare.
    Am facut greseli dupa greseli si acum trag ponoasele.

    Prima greseala, de la care mi se trag toate, a fost ca am acceptat sa ma asez pe tronul din Deal desi rezultatul alegerilor il scosese castigator pe cel caruia i-am spus ca linge inghetata cu un sef de guvern italian – imi scapa numele.
    Adevarul este ca ma simtisem lovit in orgoliul meu de producator: in loc sa-mi faca mie vanzare la inghetata, cumpara de la altii.
    Bine au facut aia din partidul bunicutei ca i-au furat mafioteste, tronul din deal, castigatorului alegerilor prezidentiale!

    A doua greseala a fost ca l-am facut prim ministru pe europeanul cu papion.
    Asta n-a dat raportul in viata lui asa cum fac eu in fata voastra si nu asculta de ordine.
    Eu ii ordon sa-si dea demisia- eu aud.
    Pai, ce fel de dictatura militara mascata sub democratie este asta? Nici macar dictatura personala nu e- e bataie de joc de comandantul suprem, care, pe plaiurile dambovitene, sunt eu!

    A treia greseala a fost ca l-am lasat sa stea, o luna, in biroul meu din Deal, pe nea Nicu- imi scapa numele de familie.
    Nea Nicu e ala care ma inunda sistematic pe vremea cand eram vecin cu el si cu castigatorul alegerilor prezidentiale, caruia i-am luat, smechereste, locul. Ha,ha,ha, il inunda si pe el.

    Trebuia sa nu plec de acolo si gata. Vreau sa zic, din biroul din Deal, nu din apartamentul unde eram inundat de nea Nicu.
    Ce daca m-au suspendat, constitutional, 322 de parlamentari? Pe mine nu ma intereseaza Constitutia si n-o citesc. Ce nu vad, nu exista.

    A patra greseala a fost ca m-am deghizat in haine civile, ca sa par democrat, si nu ma mai ia lumea in serios cand dau ordine.
    Ii fac la voi raport tzarului din tzara vodcii- si numele astuia imi scapa.
    I-am ordonat ca tzara lui sa execute politica externa pe care o vreau eu si parca am vorbit la pereti. Nici gand sa se supuna! Ba, mai si vrea sa duca marile conducte de petrol prin alte parti, ocolind statul peste care stapanesc.

    Ultima greseala a fost ca m-am dus la Congresul Pensionarilor.
    In cardasie, partidul europeanului cu papion si partidul celui care a castigat alegerile prezidentiale- si caruia i s-a furat mafioteste tronul din Deal, care mi-a fost dat mie- au marit pensiile.
    Va raportez ca, din cauza asta, in bugetul de stat nu mai sunt bani ca sa cumpar inca un avion- ultimul racnet al tehnicii- care sa alimenteze din zbor, cu bautura, avionul prezidential.

    Pensionarii mi-au facut cadou un avion de hartie.
    M-am facut de ras in fata natiunii pentru ca avionul ala nu poate transporta bautura.

    Raportez ca bat pasul pe loc cu achizitiile recomandate de oligarhii mei cei buni si trebuie sa fac escala pentru alimentare.
    Va rog, faceti ceva si dati-mi o alta misiune!
    Al vostru, Traian

  21. 22 Aya noiembrie 18, 2009 la 5:49 am

    @

    Adrian Nastase

    CUM ESTE POSIBIL?

    Ai uitat ca scrisoarea sa-i fie adresata si „cinstitului doctor Yassin”.

  22. 23 Vasile noiembrie 18, 2009 la 7:32 am

    Neutrino, scuze, esti un d…..c!

    Probabil cu majuscule,daca Traian Basescu si staful sau a dat drumul la o scrisoare care a aparut pe la cutiile postale de prin blocuri si nu numai, apoi scrisoarea ar fi terebuit sa arate concret realizarile presedintelui Basescu si nu promisiunile acestuia.
    Am ascultat ieri o inregistrare in care vocea presedintelui promitea ofiterilor de rang superior in rezerva aceleasi pensii uriase intr-o noua guvernare condusa de acesta , in pofida legii pensiilor , lansata cu surle si trambite de guvernul Boc.Acest pasaj lipseste din scrisoarea pe care tu o incriminezi.
    Asa ca neutrino nu te mai dat neutru deoarece in fapt nu esti decit un boc turcesc!

  23. 24 C. Manole, rezervistul noiembrie 18, 2009 la 7:53 am

    O scrisoare optimista! Concluzia? Hai la vot! Pa Basecule!

  24. 25 diogenecainele noiembrie 18, 2009 la 8:17 am

    Ati uitat ultimele randuri:

    Al dv,
    Traian Basescu

    Brazzaville, 17 nov 2009

    …ufff…iar mi s-a parut de foame.

  25. 26 nastase noiembrie 18, 2009 la 8:17 am

    dng,
    iti multumesc ca te gandesti la mine. Incearca, totusi, sa te gandesti si la tine. Eventual si la altii.

  26. 27 nastase noiembrie 18, 2009 la 8:23 am

    Harabula,
    complicitatea intelectuala nu poate fi realizata decat cu cei de buna credinta.

  27. 28 mircea caruntu noiembrie 18, 2009 la 8:39 am

    Desi va citesc postarile de fiecare data cand apar pe blogul dvs. tin sa va spun ca nu voi vota PSD. Motivul principal este urmatorul: nu sunteti dvs. cel care il reprezenzinta ci dl. Geoana.

    Nu o sa inteleg nicodata lipsa de loialitate a colegilor dvs. din partid in momentele in care ati fi avut nevoie de ei pentru a va sustine in conflictul cu dl. Basescu. Din pacate, la acest moment, PSD-ul vine cu o oferta neeligibila. Mai ales ca la „butoane”, pe langa dl. Geoana (in calitate de copilot) se afla dl. Vaghelie (pilot principal) si dl. Hrebenciuc (coordonator tehnic).
    In periada cabinetului PDl-PSD am constatat cu tristete faptul ca unele structuri ale statului au fost vanghelizate. Au fost pusi la comanda acestor structuri oameni dupa chipul si asemanarea d-lui Vanghelie. Trist !

    Insa tot raul inspre bine! La alegerile viitoare porbabil PSD-ul se va trezi si isi va alege conducerea in baza unor criterii serioase si de competenta.

    Pana una alta cred ca din cauza faptului ca nu dvs. conduceti PSD, acest partid va peirde in favoarea lui Crin Antonescu.

  28. 29 George Ban noiembrie 18, 2009 la 8:42 am

    O intrebare:

    Cu cine prefera Dl Geoana sa fie in turul 2: cu Antonescu sau cu Basescu?

  29. 30 Un alegător noiembrie 18, 2009 la 8:59 am

    – Înţeleptule, de ce nu s-a întâlnit Gioană, la Cluj, cu Antonescu şi Băsescu, la propunerea celui din urmă ?
    – La o târfă – din decenţă – se merge pe rând, nu simultan.
    – !!!

  30. 31 Vasile noiembrie 18, 2009 la 9:14 am

    Mai alegatorule basist,

    Ce sa faca la Cluj sa se deschida la prohap ca sa-si compare ,membrii ?
    De fapt gura pacatosului adevar graieste ,din sub constient ai dat singur raspunsul, o tarfa decenta vs doua indecente!

    Si inca ceva domnule decent , intrunirea de la Cluj a fost solicitata de staful PDS in universitatea Babes Bolay , faptul ca Basescu a acceptat intilnirea intr-o parcare ii desconspira calitatea de tarfe de centura.

  31. 32 Vasile noiembrie 18, 2009 la 9:26 am

    Mircea Caruntu,

    Ai incaruntit degeaba caruntule, pericolul ca PNLeul sa fie absorbit de PDL , este parca incomensurabil mai mare decit orice alta meschinarie politica.
    Faptul ca dl. Geoana se poate considera cel putin conform sondajelor confirmate si de PNL in turul doi nu mai este o presupunere ci o certitudine.
    Poate ca dl. Nastase ar fi fost mai bun, spun poate, deoarece se pare sa timpul este un bun sfatuitor si pentru dansul, dar in mod sigur vorbind de presedinte , dl. Geoana va fi mai bun ca Basescu, si cea ce isi doreste partea lucida a electoratului , este revenire mai intii la un climat democratic , la inlaturarea alunecarilor dictatoriale la o pace psihica si de ce nu economica si a acestei natiuni.
    Sincer aveam de gand in primul tur sa-l votez pe Crin Antonescu , adica spuneam eu pe un politician aparent cinstit. Atacul pe care la avut asupra PSDeului ,asupra lui Geoana , si raspunsul lui Geoana la acest atac ma hotarit insa sa nu-l mai votez pe Crin.
    In primul tur am sa fiu neutrino cu adevarat nu am sa votez pentru referendum , si am sa votez cu un candidat care nu poate face nici un rau Romaniei pentru ca nu are nici o sansa sa asceada in turul doi.

  32. 33 Idi Amin Dada noiembrie 18, 2009 la 9:28 am

    La cate autobuze a pus in miscare cu mitingurile, isi deschide lejer o agentie de turism.

  33. 34 Harabula noiembrie 18, 2009 la 9:31 am

    @Adrian Nastase
    Sunteti un maniheist, as indrazni sa spun, total anti-intelectual. De ce credeti ca cei care au alta pozitie fata de dv. n-ar fi de buna credinta?
    Va asigur ca exista oameni cinstiti, inteligenti, de buna credinta care il detesta pe Geoana si voteaza cu Basescu.
    Partidul dv. se vede dinafara, altfel decat din interior.

  34. 35 Vasile noiembrie 18, 2009 la 10:13 am

    Nu dl. harabula,
    Nu exista oameni decenti si cinstiti care sa voteze cu Basescu!
    Esti intr-un scurcircuit total.
    Daca tu ai avea un minim de decenta ai tacea,cum tot asa ar face si alesul tau.
    Doresc sa-ti mai dau o chestiune indecenta , reala,pe care o vad si tampitii decenti si cinstiti din tabara PSD,PNL si PDL, o mizerie indecenta care are loc sub ochii celui mai indecent presedinte si celui mai ilegal guvern , de la Ceausescu incoace, guvernul Boc.
    Ca tot tampitul romanul vehiculeaza sansele candidatilor mai importanti dar ignora mesajul acelora cu sanse minime.Eu ca alegator , care imi exercit dreptul constitutional de fiecare data , doresc sa ascult si mesajul ,si de ce nu ,sa vad si reactia acestor candidati intr-o confruntare cu stahanovistii Basescu, Geoana si Antonescu. Tot constitutional dar si juridic , acesti candidati ar trebui sa aibe aceleasi facilitati cu „mogulii”.Este pentru prima data din 1992 incoace , cind un presedinte anti-democratic si un guvern ilegal, nu da sanse egale acestor candidati, si le ingradeste dreptul de a se exprima si in cadrul unor confruntari. Nu l-am auzit pe presedintele decentilor si cinstitilor din aceasta tara a solicite o intalnire de acest fel, nu l-am auzit condamnandu-si refuzul , vazut de milioane de telespectatori ,la cererea facuta de tanarul din partidul verde de a participa la intrunirea celor doi de la Cluj! Asta este decenta voastra ,decentilor cinstiti?

  35. 36 Avocat Uzuna noiembrie 18, 2009 la 10:17 am

    @ dng

    Buna dimineata, este bine ca v-a mai ramas totusi speranta unui al doilea mandat prezidential al domnului Traian Basescu.

    Cu prietenie, va sugerez sa incepeti sa va impacati cu gandul ca un al doilea mandat al celui pe care il sustineti cu fervoare nu va mai fi, asa ca, luati-va din vreme calmante ca sa nu suferiti un soc prea mare.

    Si aveti grija ce doriti altora, ca s-ar putea sa vi se intample Dvs … ca sa parafrazam o vorba romaneasca.

  36. 37 Daniel noiembrie 18, 2009 la 10:20 am

    Sunteti putin rautacios d-le Nastase.
    Noi, in timpul mandatului lui TB, am invatat multe lucruri.
    Am invatat ca poti fi securist de dreapta, am mai invatat ca atunci cand comunistii au incercat sa distruga fortele de dreapta in Romania au fost niste diletanti. Am invatat ca crestin-democratia atee se cheama popular-ism. Am invatat ca reparatiile morale si materiale pentru victimele comunismului nu se incadreaza la capitolul condamnare, ca de altfel nici eliminarea politrucilor din structurile inalte ale statului. Am reusit sa confirmam spusa lui Einstein ca 2 lucruri sunt nemarginite – universul si prostia omeneasca, mai ramane de demonstrat treaba cu universul. Am invatat ca atunci cand oamenii rai, rai, de la CE ne cauta nod in papura privind justitia, o limba care sa ii faca lobby unui comisar european poate infaptui miracole. Nu in ultimul rand am invatat ca foca de la circ este o optiune de luat in calcul, mai ales daca e ambidextra.

  37. 38 Un alegător noiembrie 18, 2009 la 10:38 am

    @Vasile (D–i )

    Pe verticală şi pe orizontală – “muzule” – afli ceva recitind postarea din noiembrie 17,2009 la 3:55 pm (Secţiunea Răspunsuri).
    Aminteşte-ţi şi de lecţia de la grădiniţă, cea cu „Mama e una”…
    Ac a fost un nobil în ce te priveşte, lăsând fără răspuns o confuziune, pentru a proba laşitatea ta !
    Contele aşteaptă un răspuns de la tine despre ABS, ESP, SRS, încă din 15.11.2009.
    Eşti atipic pentru zodia Capricornului, mai degrabă făcând parte din zodia iulucirbmiL

  38. 39 Nea Costache noiembrie 18, 2009 la 10:39 am

    D-le Nastase, va supun atentiei un banc postat de unul din comentatorii blogului lui Victor Ciutacu, foarte sugestiv privind caracterul lui Basescu:

    „Adrian Nastase, Theodor Stolojan si Traian Basescu naufragiaza pe o insula pustie. Aflati pe plaja, Nastase se erijeaza in conducator al grupului si le propune sa o ia toti trei pe alta parte ca sa poata sa isi creasca sansele de a gasi resurse pt supravietuire. Zis si facut, se despart. Nastase merge ce merge prin padure, cauta, ciuleste urechile, dar degeaba! Nici urma de ceva comestibil, cat de cat…
    Intr-un final, ajunge intr-un luminis in care Basescu tocmai isi facea un gratar!
    Fericit, se duce la el si il imbratiseaza!
    – Bravo, Basescule! Mai Traiane, eu intotdeauna te-am admirat. Stii sa te descurci in orice situatie, se vede ca ai fost marinar… ce mai, esti tare! Auzi, intre noi fie vorba, mie Stolojan asta nu mi-a placut niciodata!
    La care Basescu, sec:
    – Nu-ti place, nu mananci!”

  39. 40 costin noiembrie 18, 2009 la 10:43 am

    Rad cu lacrimi :))

  40. 42 contele noiembrie 18, 2009 la 10:57 am

    @A.N.
    Nu inteleg cum Mona Musca a devenit etalonul colaboratorilor Securitatii .Din ce cunosc eu (evident,din ce-i scris prin ziare) gradul ei de vinovatie pare neglijabil .Bineinteles,daca o luam drept reper pe laureata premiului Nobel,faptele Monei Musca par grave.Dar daca le raportam la media onestitatii ,curajului si spiritului civic romanesc gravitatea lor se estompeaza.Numai faptul ca mamaliga a dospit atata timp pana a explodat ne face ,pe majoritatea dintre noi,colaboratori ai regimului .Tacerea si nonactiunea ne fac partasi .Am gasit putina mizerie pe rochia Monei Musca si nu vedem ca multi altii au costumele pline de noroi .Si dau lectii de moralitate.
    Domnule Nastase ,spuneti de altcineva dintre apropiatii presedintelui.Se gasesc printe ei destui fosti securisti sau colaboratori .
    P.S. Nu va spun eu d-stra cati dintre ei sunt la PSD.Sper ca acestia nu sunt securistii patrioti („organele noastre „,cum spunea Marin Preda ).
    P.P.S. Ma amuza,ma intristeaza cum generatia tanara nu pricepe cum de-am stat atata timp in intuneric.A-l batjocori sau a-l critica pe acest blog pe „chiombu” sau Nastase li se pare un lucru normal.Ma gandesc cati dintre curajosii astia ar fi avut „sange in instalatie” pe vremea raposatului.Ma tem ca foarte putini .Dar poate fractura asta intre generatii a fost si va fi permanent.

  41. 43 contele noiembrie 18, 2009 la 10:58 am

    …permanenta .

  42. 44 leo noiembrie 18, 2009 la 11:07 am

    Daniile,
    pe cuvânt de şoim al patriei că nu ţi-ai fi dorit să fie, la timp, ceva mai mult decât „puţin răutăcios”!

  43. 45 Vasile noiembrie 18, 2009 la 11:11 am

    Alegatorule boc,

    Nu stiu nici de postarea lui ac nici de ce a contelui , doar nu crezi ca urmaresc toate nulitatile care scriu pe aici.
    Ca fapt divers , incerc sa dau o replica la toate mesajele care imi sunt adresate , dar trebuie sa gandesti cit de cit normal si sa realizezi ca nu sunt nici blogar de meserie si nici platit de basescu sau nastase sa scriu osanale , acum ca mai facut atent ,am sa-l citesc si pe ac si pe conte si
    nici o grija pun pariu ca las sau bont este tot acul . Fara sa stiu despre ce este vorb trebuie sa iti marturisesc ca cel putin trei persoane care scriu aici , ma cunosc in carene si oase si imi stiu si parerile impartiale din afara acestui cadru, spre deosebire de dumnetata care esti un ipocrit basist!

  44. 46 Ipsilante noiembrie 18, 2009 la 11:20 am

    Citind, in mod curent, editorialele dvs., ma intreb zimbind amar, de ce oare nu v-a dat Dumnezeu luciditatea asta, cind erati premier? Daca ma gindesc ca, arogante ieftine ca aceea cu ouale, m-au determinat sa votez impotriva dvs, alternativa fiind actualul monstru prezidential, este inspaimintator, de ce fir de par, atirna decizia oamenilor? Implicatiile? Enorme! Votul contra, in tara in care prezenta la vot e foarte scazuta, datorita vidului de oameni politici adevarati, a decis, de multe ori in ultimii ani, rezultatul. De aceea, o afirmatie nepotrivita, o aroganta cu iz de gluma, o aluzie oarecare, pot decide niste indecisi sau neparticipanti cronici la vot, sa voteze! Si asa, catastrofa e produsa! Va regret si acum, ca politician de prim rang. Sper sa reveniti, cu intelepciunea patitului si sa aratati intraga masura a experientei si potentei dvs. politice, spre binele unei natii napastuite, de propriile slabiciuni, dealungul intregii sale istorii. Sanatate si s-auzim de bine!

  45. 47 contele noiembrie 18, 2009 la 11:29 am

    @Vasile alegătorul
    Structura alegatorilor din Romania
    „Nu exista oameni decenti si cinstiti care sa voteze cu Basescu ” =1.600.000 cetateni indecenti si necinstiti ;
    „tampitii decenti si cinstiti de la PSD,PNL,PDL „=5.000.000 cetateni tampiti ,dar ma rog,decenti si cinstiti ;
    5.000.000 cetateni nu se duc la vot ;
    Vasile =una bucata cetatean dăştept,decent şi cinstit ,care este,pă persoana fizică ;Şi se duce şi la vot ;
    Puţin,foarte puţin.Vasile,emigreaza tată!
    P.S. Sau ,daca vrei, alege Tu presedintele !

  46. 48 Vasile noiembrie 18, 2009 la 11:41 am

    Mda , am verificat falsa acuza adusa lui Vasile de un alegator boccciu (attentie bocciu este un neologism din limba turca , iar in propozitia de mai sus imi doresc pentru semantica propozitiei traducerea motamo din limba turca).

    Nu regasesc mesajul lui ac dar daca Ac este Dani si daca dumneata te referi la aceiasi exprimare prost incriminata de Dani attunci si dumneata ca sdi dani aveti mari probleme mentale , si deci si de comprehensibilitate in semantica frazei. Repet fraza respectiva a treia oare si pentru dumneata citez Poate dl. Geoana a fost laş , desi cred că neparticipind a fost diplomat. inchei citatul

    inca o data si pentru cei grei de cap., adverbul „poate” exprima o stare de incercitudine , exemplu „Un alegator poate fi ipocrit , dar daca tace din gura inseamna ca este diplomat”, iar cuvintul diplomart nu inseamna substantivul care ar insemna diplomatul de cariera ci omul abil!
    Asa na taci mai bine din gura!

    Conte,

    Daca dumneata ai copii de prin vecini este treaba dumitale , atunci copii se vor adresa probabil vecinilor. Copii mei sunt numai ai mei si ai mamei lor, cind ai ceva de spus spune-i lui Vasile.
    Cine stie , ma cunoaste , toate masinile mele au mai mult decit ABS,ESP si SRS,daca crezi ca poti vorbi cu vasile cifrat iti comunic ca
    Tinu a murit cu SRS la cap desi ESPeul se pare ca dupa trasa lasata de cauciucuri a functionat si daca a fost crima stunci SRS stie precis ceva.

  47. 49 Vasile noiembrie 18, 2009 la 11:57 am

    Contele in decent,

    Pai parca mineri incriminati de dumneata in mineriade erau grobieni, imorali, sau acum sunt altfel ,si mineri sunt multi sau acum educati de Basescu au devenit mineri de dreapta?
    Pai tot respectul pentru taranul roman care…..dar hai sa ne amintim cum votau si poate cum o sa-l voteze pe candidatul Iliescu , daca in gluma se emit buletine de vot cu numele lui ca presedinte.
    Sunt tot felul de showuri , in care personajele nu sunt nici mineri si nici tarani, sunt absolventi de facultate, care nu cunosc lucruri elementare, exista o doamna colega a dumitale ,consilier la Cotroceni atunci ,responsabila de politici externe , care nu stia forma de guvernamant din Norvegia , crezi ca am adunat vre-o patru milioane?
    In nesinceritatea care te caracterizeaza ma vei contrazice , sunt sigur!
    Romanii din pacate se fac bine ,dar in timp mai indelungat cind vor dispare indivizi ca dumneata , ca basescu , ca harabula, ca hrebenciuc,cozmanca, gusa ,boureanu , cind vei putea vedea in aproapele tau un tip echidistant si corect , cinstit cel putin cu eul lui , atunci vom avea intr-adevar o natiune emancipata.

  48. 50 blogideologic noiembrie 18, 2009 la 12:21 pm

    Instalatorul are dreptate când spune: „Ca satira politica, suna ca Art Buchwald.” Un editorialist de care neutrino n-a auzit.

  49. 51 maria noiembrie 18, 2009 la 12:27 pm

    NU AM MAI RAS CU ATATA POFTA DE LUNI BUNE ! VA FELICIT,AVETI UMOR SI VERTICALITATE.

  50. 52 blogideologic noiembrie 18, 2009 la 12:31 pm

    @ Harabula care spune: +Oh, acel “Trebuie citit!” din titlu ma face sa fac presupuneri privind caracterul lui Nastase.+
    Asertarea “Trebuie citit!” ţine de personalitatea lui Adrian Năstase, nu de caracterul lui Adrian Năstase.

  51. 53 Marcus noiembrie 18, 2009 la 12:49 pm

    “SiFi” Tu De Ocara, Traiane, Daca Nu Minte Procuroru’?

    Vrand sa demonteze inca din start acuzatiile extrem de grave pe care i le aduce procurorul Nastasiu in cartea sa, chiombu’ iar si-a fracturat limba si a masacrat saracan di limba engleza si, in loc sa se rezume in a citi prescurtarea pentru Science Fiction(S.F.) in limba romana, adica “SeFe”, a trantit cu ditai mucii in fasole si ne-a zgariat la urechi cu un “SiFi”, cules probabil din bordelurile pe care le vizita la tinerete in peregrinarile sale.

    Dar dupa “Sulaina Cenal” si altele si mai si, se pare ca asta este cea mai mica problema cu care se confrunta chiombu’ in aceste ultime zile pe care le mai are de petrecut la Cotroceni. Ma asteptam ca la faptele descrise de susnumitul procuror, in cartea respectiva, presedintele tarii fie sa vina cu dovezi si argumente imbatabile, care sa spulbere pur si simplu cele afirmate de un fost procuror al republicii, fie sa taca dracului din gura si sa-si vada de treaba, deoarece marea majoritatee a romanilor s-au convins deja cu cine au de-a face.

    El, in schimb, a preferat sa iasa pe sticla cu o noua salva de cucubate menite sa decredibilizeze un procuror pe care, dupa ce l-a folosit si ridicat in slavi pentru rezultatele de exceptie obtinute in cazul Hayssam, l-a aruncat, in stilu-i caracteristic, la cosul de gunoi, rezolvand astfel problema Acarului Paun. La data respectiva, Nastasiu nu a fost singurul tap ispasitor, el fiind insotit si de sefii serviciilor de informatii, la fel de laudati dupa eliberarea jurnalistilor, dar la fel de “vinovati” dupa ce chiombu’ l-a facut scapat pe Hayssam. Singurul care nu a impartasit soarta respectivilor, a fost si cel mai vinovat de fuga sirianului, in calitatea sa de sef suprem al politistilor de frontiera, pe care i-a lovit la ordin orbul gainilor si nu l-au vazut pe Omarel deghizat in berbecut si anume, fostul si actualul Ministru de Interne, amicul Blaga.

    Toata suflarea pupinbasista a iesit la atac si cu argumentul “SiFi” incearca sa acrediteze ideea ca atat Nastasiu cat si autorul cartii nu sunt altceva decat doi nebuni iesiti la vanatoare de ozeneuri, in spatele carora se afla deja nelipsitii Iliescu, Vantu, Voiculescu si de ce nu Patriciu, argumentul lor de necombatut in sprijinul acestei afirmatii constand in momentul ales pentru publicarea si lansarea cartii, si anume in plina campanie electorala.

    Fostii tovarasi comunisti si securisti, actuali domni pupinbasisti portocaliii stau insa prost la capitolul dinamica politicii si se pare ca nu cunosc faptul ca, in toate tarile in care functioneaza democratia, astfel de dezvaluri apar exact la momente de acest gen in care impactul lor asupra electoratului are intensitate maxima. In cazul nostru, fostul procuror mai are ca argument si trendul electoral care indica faptul ca Basescu nu va mai putea sa-si puna in valoare “calitatile” visceral vindictive impotriva celui care le aduce romanilor pe tava gunoiul ascuns cu atata grija sub presul cotrocenist.

    In ceea ce priveste faptul ca respectiva carte a trebuit sa fie publicata in strainatate, pe motive de cenzura basesciana, eu unul sunt mai mult ca sigur ca acest lucru este real, deoarece am fost personal supus unui astfel de tratament la momentul in care am fost respins de directori de edituri si apoi de patroni de librarii atunci cand mi-am publicat o carte, in care printre altele pomeneam si numele iubitului nostru presedinte, legat de implicarea sa in disparitia flotei comerciale romane.

    Sunt convins ca in ciuda tuturor manevrelor disperate de intoxicare si incercare de manipulare a opiniei publice pe care le face chiombu’ si gasca sa de derbedei portocaliii, nu mai avem mult de asteptat si dupa data de 6 decembrie, cele descrise de Nastasie in carte, ni se vor parea mizilic pe langa tonele de mizerii ce vor fi scoase la iveala si date publicitatii, mizerii care au facut din mandatul lui Basescu, cea mai neagra perioada postdecembrista.

  52. 54 theodora0303 noiembrie 18, 2009 la 12:52 pm

    Domnule Nastase,
    Articolul este superb! FELICIARI!
    Mi-ar fi placut sa il scriu eu, dar din pacate eu nu am atat talent. Ceva asemanator dar nu de aceeasi valoare : http://theodora0303.wordpress.com/2009/10/10/nu-mai-vreau-un-presedinte-plangacios/
    Am scris un articol despre „ce poate si ce nu poate sa faca Presedintele Romaniei”. Deoarece nu am avut timp suficient sa ma documentez este posibil sa fie incomplet. Astept corecturi sau adaugiri.
    http://theodora0303.wordpress.com/2009/11/18/care-sunt-si-care-nu-sunt/
    Cu deosebit respect

  53. 55 Prometeu noiembrie 18, 2009 la 12:58 pm

    V-as reprosa ca moderarea e mult prea laxa, pe acest blog. Domnule Nastase, in curand veti deveni nefrecventabil ca blogger, ma refer.
    Ne intereseaza prea putin polemicile necordiale ale d-lui neutrino cu instalatorul si aberatiile lexicale si ilogice ale sibilei.
    Cred ca scaderea nivelului limbajului permis aici nu va face cinste.

  54. 56 Marcus noiembrie 18, 2009 la 1:08 pm

    Domnule Nastase,
    Sunteti in eroare cu: „E un text simpluţ. În orice caz, nu pe măsura unui şef de stat”. Pai cine i l-a scris, i l-a scris nu pe masura unui sef de stat, ci pe intelesu’ sau, in cazul in care se trezeste din betie si-l citeste, sa inteleaga si ce scrie in el 🙂
    sa fiti iubit
    marcus

  55. 57 Dragos noiembrie 18, 2009 la 1:08 pm

    Maria: ”NU AM MAI RAS CU ATATA POFTA DE LUNI BUNE ! VA FELICIT,AVETI UMOR SI VERTICALITATE”.

    Instalatorul: ”E bun! Ca satira politica in sine, imi suna a Art Buchwald curat”.

    Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia Cerurilor.

  56. 59 contele noiembrie 18, 2009 la 1:36 pm

    @Vasile
    1.Eu nu am copii de prin vecini.Sunt unicat.In ce-i priveste pe „copiii” mei (asta ai vrut sa spui ??) i-am invatat deja ca nu-s desteptii desteptilor iar ceilalti dobitoci ,indecenti si tampiti.
    2.Mincinosule !La prima postare pe care am avut-o pe blogul asta (una neutra) te-ai bagat in vorba neintrebat…cu o nulitate.
    3. Care mineri ?Care incriminati ?Care colega ?Vasilee !Trezeste-te !Vorbesti cu mine,contele !
    4.De echidistanti corecti ca dumneata care-i jignesti pe aproape toti ceilalti alegatori,mai bine lipsa!

  57. 60 Vasile noiembrie 18, 2009 la 1:36 pm

    Ipsilante,

    Timpul e u sfetnic bun , nu crezi?

  58. 61 M.Voicu noiembrie 18, 2009 la 1:37 pm

    Vã rog faceţi un sumar al imperativelor rãspunderilor legale pentru ”CAPUL AUTORITÃŢII” – care sunt implicite ”FUNCŢIEI DE RÃSPUNDERE” din Constituţie.
    Valului revendicãrilor (acum, de toate felurile) i-am rãspuns demult într-un articol pe care l-am intitulat, self-explanatory: ”REVENDICAREA RÃSPUNDERILOR”

  59. 62 contele noiembrie 18, 2009 la 1:38 pm

    @prometeu
    Pe mine ,unul,ma intereseaza.

  60. 63 blogideologic noiembrie 18, 2009 la 1:40 pm

    De ce trebuie protejată Roşia Montană / Economia politică este ştiinţă şi artă. Mihai Eminescu se considera pe sine „om de litere” şi „om de ştiinţă”. Ca om de ştiinţă, ţinea mult să termine un tratat doctrinar de economie politică românească, o scriere din care avem doar incepţia. Din cauza aceasta, chestiunea Roşia Montană trebuie tratată strict în contextul doctrinar de economie politică românească. Orice ar spune canadienii care vor să intre peste Roşia Montană, exploatarea aurului în sine aduce de fapt, chiar şi pentru investitorii canadieni!, nu doar pentru români –de fapt românii per ţară vor pierde, şi voi demonstra–, foarte puţină valoare monetară. În lume, să amintim doar Rusia, Africa de Sud, Australia, China şi Indonezia, există importante zăcăminte de aur care sunt exploatate în mod curent. Dar toate valorile acestor firme de aur însumate, şi vorbesc chiar despre toate firmele exploatatoare de aur de pe glob, nu totalizează nici măcar cât reţeaua de magazine Wal Mart ! Spuneam că economia politică este ştiinţă şi artă. Au apărut mijloace tehnice de detecţie şi evaluare a zăcămintelor de aur de mare fineţe, dar şi mare putere sau rază de acţiune. Citeam despre descoperirea recentă a porţiunii unui mare zăcămînt de aur necartat, acea porţiune fiind evaluată la un trilion de dolari americani. Febril, se fac societăţi de investiţii şi se vând participaţiuni fără să înceapă exploatarea ! Spun din nou că economia politică este ştiinţă şi artă. Ce legătură există între resursele naturale şi fluxurile monetare vehiculate prin pieţele bursiere ? Nu intru deloc în detalii tehnice. Dar sunt mai interesante “acţiunile monetare” ale statelor care deţin resurse naturale. Asemenea “acţiuni monetare ale statelor” sunt dolarul Canadian şi dolarul Australian. Cele două monede sunt mult mai puternice decât dolarul American. Din această cauză spun iarăşi că trebuie protejată Roşia Montană virgină. Ea este un fel de garanţie naturală extrem de credibilă, extrem de atent urmărită din exterior de agenţiile de rating/notaţie, pentru leul românesc şi BNR. Leul românesc este puternic pentru că „munţii noştri aur poartă !” Ştim că agenţiile de rating urmăresc cu atenţie şi situaţia corupţiei dintr-o ţară, care scade notaţia de ţară în ceea ce priveşte investiţiile. Dar totodată experţii de la firma GFMS Ltd. (GFMS este acronimul de la “Gold Fields Mineral Services”) afirmă că existenţa zăcămintelor de aur care nu sunt exploatate într-o ţară constituie contra-argument puternic privind acuzaţiile de corupţie din ţara respectivă, un contra-argument de care agenţiile externe care fac notaţia de ţară chiar ţin seama !

  61. 64 contele noiembrie 18, 2009 la 1:48 pm

    Mai in gluma ,mai in serios,ii anunt pe fanii lui Geoana sa-l opreasca pe Ion Radoi si sa dea drumul la metrou. E hemoragie de voturi acolo !
    A doua oara nu mai zic (si-asa nu-mi place Geoana !).

  62. 65 radu popa noiembrie 18, 2009 la 2:29 pm

    Textul este sen-za-ţi-onal!!!! Felicitări!

  63. 66 Sibilla noiembrie 18, 2009 la 3:00 pm

    @Dragoş,
    Ferice de cei săraci, cu Duhul, căci, a Lor este Împărăţia Cerurilor ! *
    Sesizezi au ba, am mai spus, problema e a TA.
    Sibilla

    @Prometeu,
    Sau preferi * prometeskaya *, ori poate că * Natasha *…
    Corectează , chiar şi folosindu-te ca de obicei de haina metaforelor: zicerile sibilinei NU sunt deloc ilogice, ci, REALE, incomode pentru tine, dovadă că din nou te-ai desconspirat, faci din ce în ce mai multe greşeli şi eşti din ce în ce mai nervoasă. De ce ? Problema ta. Dar nu veni cu infantilisme de genul celor de mai sus pe care le-ai aberat. Încă mă mai subestimezi?
    De fapt ce te-a iritat, * scumpo *, aluzia la răchie sau expresia * rea de muscă* ?
    Cezi că ai uitat să modifici avatarul, iar modul de exprimare ţi-l recunosc oricând, oriunde, sub oricare din măşti.
    Repet, AN nu-ţi e uneia ca tine * la-ndemână *, pentru că este un fin psiholog printre altele, chestiune la care tu eşti tufă de Veneţia, ca să folosesc din nou una din expresiile cunoscute, ca să vezi, românilor, aşadar nu era necesar să insişti cu demonstraţia că eşti … fufă, se ştie de multişor.
    Sibilla
    P.S. Mie mi-e la-ndemână să jonglez cu pilde şi proverbe, cu regionalismele, dar, indiferent de modul de abordare, exprimare, rămân EU, că matale te chinui să parvi drept ceea ce NU eşti, doar n-o să-ţi facă D-l AN terapie şi nici nu-şi va pierde timpul, căutându-te pe tine pe după măşti. L-ai făcut nu o dată mafiot, ce mai vrei ?
    Mă bucur că mă citeşti constant, iată, şi pe firele din urmă, atât că, geaba apeşi pe acceleraţie, nu reuşeşti deloc să mă * citeşti *, tu eşti cea previzibilă. Şi sâcâitoare. Ca orice * roşcată *. Vicleană. Pentru cei ce nu te cunosc.

  64. 67 Vasile noiembrie 18, 2009 la 3:08 pm

    In decentul conte,

    Mesajul despre copii a fost o chestiune mai grea pentru posibilitatile dumitale de a culege ceva in locul neuronilor pe care-i pierzi inutil slujind o persoana care a a patat inca o data istoria acestei natiuni.
    Chestia cu „nulitatile” am crezut ca o gandesi pe sintagma , persoanele de fata se exclud, daca te-am jignit , imi cer iertare.
    Despre „minerii” acestei tari ,trebui sa te hotaresti , ori esti sincer si detesti prostia , grobianismul si rautatea nasuta din imbecilitate , ori , in sens contrar ma faci sa cred ca dumneata ai fost prin Bucurestiul mineriadelor printre aceia care-i aplaudai plin de admiratie.
    Ai fost sincer atunci sau acum cind ma acuzi pe mine ?
    Echidistana inseamna nu numai termenul politic , distanta fata de o tendinta dar si acceptarea crezului autentic romanesc care condamna omul care rade de trei ori consecutiv.

  65. 68 i don't care noiembrie 18, 2009 la 3:26 pm

    un aricol foarte slab. dar demn de reputatia psd-ista care si-a pus in miscare masinile de scos minciuni si intoxicatii. nu zic ca ceilalti nu scot aberatii dar psd-ul parca are o arta sa scoata o minciuna si mai mare decat restul partidelor. din partea dvs ma asteptam la lucruri mai bune. pana la urma s-ar putea ca Romania sa aibe nevoie de politicieni noi, nu de oameni prinsi intr-un trecut in care nu au putut sa faca performanta.
    va parasesc domnule nastase. ma duc la fotbal intr-o sala construita de regimul dvs. poate singurul lucru facut.

  66. 70 Ioana Stefan noiembrie 18, 2009 la 4:20 pm

    Domnule prim-ministru,
    Felicitari!

    Ma uimiti cu puterea dumneavoastra de munca, motivatia si talentul pe care le aveti! Si ma bucur de faptul ca sunteti foarte citit!

    Felicitari!

    Suntem alaturi de dumneavoastra
    Cu stima,
    Ioana Stefan

  67. 71 Un alegător noiembrie 18, 2009 la 4:30 pm

    Denunţ

    Când poştăriţa îţi vâră în cutia de scrisori un plic 230/115 mm expediat de Băsescu ( azi ora 13:30 ) fară destinatar precizat, nu se chiamă „atac politic” la persoană cu violarea drepturilor ? Dacă în plic se află virusul ucigaş AH1N1 ?
    Personajul sinistru e în stare de orice, doar să ne termine…
    În holul scării sunt aruncate, nedesfăcute, cîteva zeci de astfel de plicuri, dovedind interesul iscat.
    Atacul din zona Videle asupra Vioricăi Dăncilă a fost unul armat şi nu politic, făcut de nişte asasini la drumul mare. Dacă murea frumoasa ?

  68. 72 instalatorul noiembrie 18, 2009 la 4:36 pm

    Fiti fericit, Dragos cel sarac cu duhul, ca a dumneavoastra va fi imparatia cerurilor.

  69. 73 demaGOGU noiembrie 18, 2009 la 4:59 pm

    offtopic: ca intotdeuana stapanii (US si RUSIA) is promoveaza cozile de topor la conducerea tarilor asupra carora doresc sa isi exercite influenta
    ultimul exemplu: acest jalnic geoana care refuza! incredibil, o confruntare cu ceilalti doi candidati cu sanse reale ascunzandu-se , atentie! sub circul pe care l-ar crea un VCTudor sau Becali

  70. 74 Daniel noiembrie 18, 2009 la 5:32 pm

    @leo
    Fiind un mic disident nu am fost soim al patriei. Am aspirat spre functii inalte, devenind direct pionier. In rest cred ca toti aspirantii la dregatorii ar trebui sa faca practica la stana la matale. Sa ia pilda de la dulai cum trebe sa fii cainos. Stau cu botul pe labe si ma uit la stele si nu ma tem ca fericirea sa ma ia pe sus si sa ma izbeasca cu tampla de ele.
    Anyway, fiecare cu problemele lui, uite o chesite misto cu principalul adversar al lui Drazen, asta daca nu te uiti la meciul secolului Cernea vs. Constantin Rotaru, sau mai tarziu rap battle intre Geoana si Kelemen Hunor:

  71. 75 ELMMAR noiembrie 18, 2009 la 5:46 pm

    @ Dragos,

    In cadrul actiunii „land of choise” a fost tocat marunt,sistematic si mioritic cu bazdoaca,toroipanul si alte maciuci nesimtitul magar Jane.
    Ciocule, de ce te mai chinui cu scrisu’?…se vede clar durerea si zbaterile.
    Parca esti dat de pomana odata cu ieftinirea salariului!
    De ce cred ca pe Jane, il cheama Dragos?

  72. 76 Marcus noiembrie 18, 2009 la 5:46 pm

    @Dragos: tu stii macar cine a fost Art Buchwald si cat de savuroase erau pamfletele sale, mai ales in perioada razboiului din Vietnam? Si nu numai. Banuiesc insa ca incultura iti permite sa-i consideri pe altii fericiti in saracia lor cu duhul, atata timp cat tu emani „saracie” prin toti porii.
    sa fii luminat
    marcus

  73. 77 Vecinul din beci noiembrie 18, 2009 la 5:54 pm

    Una din primele decizii, pe care le-a luat basescu dupa numirea sa in functie a fost inlocuirea lui Augustin Buzura cu Horia- Roman Patapievici ,la Institutul Cultural Roman.Am spicuit din cartea POLITICE scrisa de H-R Patapievici si doresc sa redau un fragment de la pagina 61 editia IV.
    „Privit la raze X,trupul poporului roman abia daca este o umbra;el nu are cheag, radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei;o umbra fara schelet, o inima ca un cur,fara sira spinarii.toata istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut” Un asemenea om ar fi trebuit cel putin evitat nu numit in functie si culmea nesimtirii si in locul unei personalitati cum este Augustin Buzura. Nu a durat mult si acest impostor si-a dat arama pe fata, facandu-ne de ras atat in America cat si in Germania si mai ales la noi in tara.Cititi cu atentie fragmentul si ve-ti descoperi cata asemanare este intre intelesul acestei lecturi si comportamentul lui Traian Basescu care niciodata nu s-a dat in laturi in a dispretui acest popor roman, ma refer la: tiganca imputita ,gaozar, aducerea pupilei Elena Udrea la Cotroceni,numirea lui Emil Boc, Croitoru, Negoita ca prim-ministri,sustinerea unor grupuri de interese si imbogatindu-se fara masura atat el cat si familia lui. Eu cred ca acest om minte si cand respira. Domnule Nastase ,mie mi se pare ca sunte-ti prea elegant cu acest om. desi sunteti victima golaniilor lui.

  74. 78 neutrino noiembrie 18, 2009 la 6:13 pm

    @Aya – am de facut doua precizari.

    1. N-as vrea sa intelegi ca as avea o parere nepotrivita despre dragul nostru Instalatorul. In afara de cateva note specifice ale personalitatii sale pe care le consider detestabile (si pe care contextul in care a intrat pas cu pas il forteaza, din pacate, sa le etalaleze preponderent si cu prioritate si despre care nu este cazul sa insist acum) si a unei sensibilitati exacerbate (la limita unei timiditati caraghioase) nu am ce sa-i reprosez. Vei gasi poate ca introducerea aceasta nu anunta o concluzie pozitiva fata de personajul in cauza. Nici vorba. Ignorand detaliile mentionate mai sus si care nu contribuie la constitutia sa intr-o pondere semnificativa sau importanta, personajul mi se pare cat se poate de agreabil, simpatic, documentat, inteligent, cu un extraordinar si aparte simt al umorului in stare latenta care se activeaza cand te astepti mai putin, in fine, un partener de dialog direct sau indirect minunat si un vorbitor in discursul caruia, cu rabdare, pot fi gasite lucruri interesante. Uite, de ex, pot sa-ti spun ca mi-a placut in mod deosebit felul in care a gasit de cuviinta sa raspunda, cu o singura miscare, aparent colaterala, la doua dintre interventiile mele cu incarcatura agresiva. A ignorat cu detasare intrebarea mea in legatura cu lecturile sale si comparatia putin magulitoare pe care am facut-o intre textul propus de Adrian Nastase si cele scrise de catre adevaratii maestri ai ironiei si pamfletului, mutand la Tudor Musatescu cu Art Buchwald. Nici nu mai conteaza ca a fortat nota cu o comapartie ridcola. A punctat si a luat avantaj. Ba inca i-a mai dat prilej de vorba si sarmanului Blogideologic. Este uluitor cate efecte si cate raspunsuri date cu doar cateva cuvinte (o culme a conciziei) la cineva care de obicei nu reuseste sa-si controleze revarsarea.

    2. Nu stiu de unde ai-dedus-tu-ca-as-fi-sugerat eu ca as putea scrie un text mai bun decat cel propus de cate Adrian Nastase. Nu, n-as putea. As putea scrie unul la fel de slab (comun) dar ar fi un efort inutil care n-ar demonstra nimic. Pe de alta parte il inteleg si pe Adrian Nastase vizavi de starea de euforie careia i s-a predat. Oricui i se poate intampla scriind, imediat ce incheie „o comunere”, sa aiba impresia ca a reusit un salt major in raport cu norma sa obisnuita, ceva care poate concura la „profesionisti”. Consecutiv apare dorinta de a populariza capodopera respectiva lumii intregi. Daca ai blog este inevitabil ca fapta sa se si intample imediat. Probabil ca Adrian Nastase se afla inca sub imperiul acelei stari de gratie asa ca daca mi-ar citi mesajele si-ar imagina sincer ca atitudinea mea de critic literar amator este este pur „politica”. Este posibil chiar ca in viitor sa se apuce de pictat si, cuprins de acelasi extaz, sa-si posteze capodopera pe blog. Anticipand admiratia nedisimulata a unora dintre privitori-vizitatori probabil ca mi-ar trece prin minte sa pomenesc de Vladimir Zamfirescu sau Daniel Zamfirescu (un pictor admirabil cazut in invizibilitate) or macar de Prodan sau Bogoi ca fiind mai potriviti pentru acel gen de emotii estetice ratate de catre admiratorii ad-hoc ai capodoperelor de pictura nastasista. Desigur ca Instalatorului acele picturi i-l vor evoca in mod spontan pe Kaloust Guedel. Cu probabilitate foarte mare sarmanul Blogideologic s-ar trezi si el vorbind. Ti se pare plauzibil?

    Crezi ca poti aprecia un vin bun? Dar poti recunoaste un vin modest? Dar o mancare (ne)speciala? Cum ai putea proceda? Din cate stiu eu nu esti nici viti-cultoare si nici bucatareasa.

    P.S. D-na Sibilla – va multumesc pentru amabilitatea cu care, din cand in cand, imi ingaduiti sa exist. Sper sa nu fie vorba de nasteri dureroase sau cu complicatii (inutile) pentru mama! Sa stiti ca nu ma supar daca ma veti exista mai rar. Nu inteleg ce aveti cu vulpea. Oare nu lupta sincer din toata fiinta ei impotriva aceluiasi inamic public numarul unu? Pai daca fata de parteneri aveti aceasta atitudine la ce trebuie sa se astepte adversarii d-voastra in materie de fair-play? Poate ca de-asta nici nu va gasiti adversarii. Si… Daca tineti neaparat sa-mi spuneti ceva despre dl. Leo nu va sfiiti si nu va mai abtineti incercand sa ma menajati la existenta. O sa va faca rau. Zau asa.

  75. 79 leo noiembrie 18, 2009 la 6:14 pm

    Sihastrissime, şuguieşti cu mini?! nevăr evăr altucineva nu-i va fi fost rival în asta Ioropă decât Sabonis! Ei au fost campionii „trica”-elor, c-aveau nişte catapulte de-o precizie de la distanţă, majko moje….

  76. 80 leo noiembrie 18, 2009 la 6:16 pm

    PS
    şi n-o să-mi spui că te mai intere penibilitatea asta de zi tembelizoristică, în care toată ziua laşii n-au făcut decât să plimbe pisica moartă de la unu la altu „ba tu, ba tu nu vrai confruntare”, când de fapt… jalnică parodie de alegeri mai avem… 😦

  77. 82 neutrino noiembrie 18, 2009 la 6:25 pm

    @Vecinul din beci – sper sa nu iesi la lumina cu astfel de intunericisme. Aici insa e altceva. Aici cugetariile tale sunt o lumina. Capacitatea si abilitatile tale intelectuale, eruditia si rafinamentul te califica ca fiind persoana potrivita in a-i compara pe Buzura si Patapievici. Este de natura evidentei. Se vede de la o posta ca esti la curent cu activitatea ICR atat in era Buzura cat si in perioada Patapievici asa incat parerea ta avizata este o marca a adevarului absolut. Sper ca-mi dai voie sa te aplaud. Te aplaud, subtile vecin din beci. Ce ziceai ca ai citit de Augustin Buzura? Hai, nu-mi spune!

  78. 83 Alex noiembrie 18, 2009 la 6:31 pm

    Curtea Constitutionala a respins sesizarile lui Geoana privind existenta unui conflict Parlament-presedinte
    http://www.ziua.ro/news.php?data=2009-11-18&id=45231

    Circ fara paine…

  79. 84 nastase noiembrie 18, 2009 la 6:35 pm

    Prometeu,

    cred ca ai dreptate.
    Mi-am propus sa sugerez cateva reguli mai stricte pentru dialog, dupa alegeri.

  80. 85 neutrino noiembrie 18, 2009 la 6:50 pm

    Instalatorul – „E bun! Ca satira politica in sine, imi suna a Art Buchwald curat.” – Vad ca v-a pus Dragos sare pe coada si ca urmare v-ati pierdut pentru o clipa simtul umorului. Pai se poate? Tocmai d-voastra? Si eu care am avut pentru un moment impresia ca ati adaugat „curat” asa, la un mare misto si cand colo vorbeati serios… Pai v-ar putea explica pana si dl. Blogideologic ca „a suna” inseamna in a aduce vag, iar „curat” sugereaza potrivirea perfecta. Hotarati-va! Sunteti capabil de ironie fina sau doar de lingusire penibila cu accente de „snobism infantil”. Cu cat va decideti mai repede cu atat mai bine.

  81. 86 Daniel noiembrie 18, 2009 la 6:52 pm

    @leo
    Matale iti convine ca bacii il au pe fratili lor catindat.
    Cat priveste pe nen’tu Arvidas si pe Petro in 1987 si-au furat-o amandoi de la fanariot. Sabonis in finala, Petro mai devreme, in semi. Oricum la Petro ma uitam cu admiratie, la Galis ca sa invat, chestie de altitudine, a mea.

  82. 87 Aya noiembrie 18, 2009 la 7:22 pm

    @

    Prometeu

    ITI SCHIMBI NICKNAME-UL, DAR NARAVUL, BA: ATACI PERSONAJE CENTRALE, DE FORTA ALE ACESTUI BLOG SI INCERCI SA INDUCI IDEEA REDUCERII GRADULUI DE LIBERTATE AL DISCUTIILOR!

    Observ ca ai trecut de la penibila (im)postura Pitapata la cea de Prometeu!
    Ai, insa, acelasi venin privitor la dialogurile foarte deschise si atractive de pe acest blog si, pe de alta parte, la postatorii importanti.

    Fara imaginatie (ca toti cei trimisi de sefii tai pe aici) ataci un personaj de mare forta pe acest blog: Instalatorul.

    In mod egal, ataci cel mai activ militant de aici: pe Sibilla.

    In urma faptului ca il ataci si pe Neutrino se poate lesne pune concluzia ca nu ai aparut aici din „zona portocalie”, dar ca sefii tai sunt altundeva, prin incetosatete cotloane ale serviciilor.

    Sefii tai, chiar asa lipsiti de imaginatie cum sunt, au realizat un lucru esential: cata vreme blogul lui Adrian Nastase va ramane deschis, oferind cadrul nerestrictiv pentru un dialog amplu, pentru schimburi de idei pe multiple teme, nu vor putea nici lansa minciuni (pentru ca sunt demontate aici) si nici nu il vor putea izola, asa cum au mai incercat (via „prelungiri politice”) pe Adrian Nastase.
    Banuiesc ca stii: nu se indoieste nimeni de faptul ca Adrian Nastase este un personaj politic central si singurul care a rezistat, fara a ceda sau a face compromisuri- mai mult, revenind in forta dupa marsavele atacuri impoitriva lui- si, ca atare, deranjeaza (e un eufemism!).

    Acest blog este un „cartier general” al dezbaterii de idei. Cata vreme va exista in forma actuala, nu veti reusi sa va atingeti de Adrian Nastase.

    Ca atare, penibilii tai sefi „incearca marea cu degetul”: sa ii sugereze, lui Adrian Nastase, reducerea gradului de libertate al discutiilor de pe blog (ceea ce, daca ar face, ar fi impotriva lui- si inca grav- importanta acestui blog, in actuala formula, fiind mult mai mare decat apare la prima vedere).

  83. 88 Aya noiembrie 18, 2009 la 7:26 pm

    @

    Adrian Nastase

    Sper ca ai glumit in raspunsul dat personajului care semneaza (si) „Prometeu”.

    Am precizat de ce ti se fac astfel de „sugestii” periculoase intr-o replica pe care i-am dat-o personajului in cauza (putin mai sus, se afla inca in asteptare).

    Acest blog este o minune ASA CUM ESTE ACUM.
    A-l restrictiona echivaleaza cu a-i anula eficienta si valoarea.
    Am detaliat toate acestea in replica mea pentru „Prometeu”.

  84. 89 neutrino noiembrie 18, 2009 la 7:56 pm

    @Nastase – „Prometeu, cred ca ai dreptate. Mi-am propus sa sugerez cateva reguli mai stricte pentru dialog, dupa alegeri.”

    a) Dupa turul inati sau dupa turul al doilea? (E important de stiut!)
    b) Cata superficialitate. Pai Prometau a aparut prin zona tocmai acum cand zice ca nu-i place lejeritatea moderarii. Inainte nu era pe aici. Ce garantii poate oferi un astfel de personaj pentru ca blogul sa fie acomodat in acord cu cerintele sale, ca nu va disparea de indata ce va fi reusit sa-i ideparteze pe onorabilul Instalator si pe abracadabaranta Sibilla? Nu se vede ca e blonda? Prometeu, vreau sa zic.
    c) Astept cu mare nerabadare regulile. Sunt sigur ca alegerea lor va depinde strict de rezultatul alegerilor prezidentiale. Nu? Parca s-a mai discutat asta odata pe blog despre asta in doua articole ample care au starans comentarii cata frunza, iarba si buruieni. Abia un sistem de reguli imposibil de armonizat si de facut compatibil cu coerenta si consistenta va face blogul nefrecventabil. Si nu ma refer aici la mine care tot incerc sa ma las si nu gasesc momentul potrivit ci tocmai la cei ai casei. Prometeii vin (cu focul care-i arde) si pe urma pleaca. Totusi eu sper ca promisiunea asta sa fie onorata. N-as putea rata un asemenea divertisment precum si deznodamantul acestuia.

    P.S. Ce s-a intamplat cu mesajul meu adresat Instalatorului? A ajuns in spam sau a cazut victima anticipata a regulilor mai stricte pentru dialog pe blog? Sper macar ca acesta de fata nu va avea aceeasi soarta cruda.

  85. 90 Vecinul din beci noiembrie 18, 2009 la 8:08 pm

    eutrino-din graba ai uitat sa te referi la fondul problemei.Am analizat comentariile pro si contra si pot doar sa-ti marturisesc ca analizand comentariul tau ma simt obligat sa-ti redau un alt fragment din cartea POLITICE pag. 44 editia IV scrisa de H.-R. Patapievici „chiar si intr-o poiana de narcise, un cacat miroase tot ca un cacat”Ce ziceai ca ai citit de Marele ganditor H.-R Patapievici. Hai nu-mi mai spune.

  86. 91 Aya noiembrie 18, 2009 la 8:10 pm

    @

    Neutrino

    Sugerezi ca am simtul valorii.
    Iti multumesc.

    Tocmai in sensul in care ma creditezi pot distinge, de exemplu, intre texte ale tale valoroase atat ca forma cat si in continut si mesaj (din perspectiva axiologica fiind neesential daca unii cititori sunt sau nu de acord cu acestea) si fragmentul -asociabil „vinului modest” (din postarea: noiembrie 18, 2009 la 6:13 pm):

    ” Este posibil chiar ca in viitor sa se apuce de pictat si, cuprins de acelasi extaz, sa-si posteze capodopera pe blog. Anticipand admiratia nedisimulata a unora dintre privitori-vizitatori probabil ca mi-ar trece prin minte sa pomenesc de Vladimir Zamfirescu sau Daniel Zamfirescu (un pictor admirabil cazut in invizibilitate) or macar de Prodan sau Bogoi ca fiind mai potriviti pentru acel gen de emotii estetice ratate de catre admiratorii ad-hoc ai capodoperelor de pictura nastasista. Desigur ca Instalatorului acele picturi i-l vor evoca in mod spontan pe Kaloust Guedel. Cu probabilitate foarte mare sarmanul Blogideologic s-ar trezi si el vorbind. Ti se pare plauzibil?”.

  87. 92 leo noiembrie 18, 2009 la 8:11 pm

    Aya,
    din păcate, ştii prea bine, mai ales tălică, faptul că nu-i de glumit cu un trist adevăr pentru noi, creaţii divine ce veşnic năzuim spre mai mult, eşuând mereu pe ţărmul propriului sine, acela în care, invariabil, suntem egalii propriului, statornicului eu. aşa şi cu ANeul tălică, cu defecte şi, mai ales, cu calităţi, va fi mereu prizonierul propriei orbite… ştii tălică şi anume care, aia teribil de sensibilă la influenţe gravitaţionale ale „stelelor”, mai ales căzătoare… pe care, îi place au ba, ea luna, trebuie să o urmeze. cometele… ba…
    să bloggăriţi bine…

  88. 93 Aya noiembrie 18, 2009 la 8:31 pm

    @

    Neutrino

    GANDIM LA FEL LEGAT DE PENIBILE IMIXTIUNI „TIP PROMETEU”!

    Ma bucur sa te am aliat.

    Citez din replica ta data lui Adrian Nastase:

    ” (…) Prometau a aparut prin zona tocmai acum cand zice ca nu-i place lejeritatea moderarii. Inainte nu era pe aici. Ce garantii poate oferi un astfel de personaj pentru ca blogul sa fie acomodat in acord cu cerintele sale, ca nu va disparea de indata ce va fi reusit sa-i ideparteze pe onorabilul Instalator si pe abracadabaranta Sibilla? Nu se vede ca e blonda? Prometeu, vreau sa zic.
    (…)
    Abia un sistem de reguli imposibil de armonizat si de facut compatibil cu coerenta si consistenta va face blogul nefrecventabil.
    (…) ma refer (…) tocmai la cei ai casei.
    Prometeii vin (cu focul care-i arde) si pe urma pleaca. Totusi eu sper ca promisiunea asta sa fie onorata.”

    Observa, te rog, ca intr-un interval de juumatate de ora, amandoi am afirmat acelasi lucru, pe fond (legat de sugestia periculoasa a personajului care, acum, semneaza „Prometeu”) si despre replica (logic, incredibila!) data de Adrian Nastase.

    Ca si tine, sper ca Adrian Nastase nu va comite fatala greseala de a „impune reguli pentru dialog”.
    Greseala aceasta, aparent doar legata de blog, ar avea previzibile reflexe negative asupra sa.
    Nimeni nu este atat de naiv incat sa creada ca unii precum „Prometeu” ar fi interesati de cei care posteaza comentarii- pe ei ii preocupa forta blogului, benefica pentru Adrian Nastase, acesta fiind tinta, nu autorii textelor, in sine!)

  89. 94 Prometeu noiembrie 18, 2009 la 8:37 pm

    @Adrian Nastase,

    multumesc. Stiu ca se poate conta pe dumneavoastra.
    Altfel, blogul acesta arata ca o menajerie. Toata lumea suspecteaza si ataca pe toata lumea.

    @neutrino,

    Sibila nu e adabracabranta. E furibunda. E amuzanta desigur, ca o gaza intr-o sticla. Seamana cu gai-jin-ii in etapa noviciatului. Cu banda neagra pe ochi se napustesc cu sabia in stanga si-n dreapta. Cand si-o da jos, pricepe si ea saracuta ca nu e nimeni sa se lupte cu ea, doar i s-a parut.

    @ Aya,

    cine-i pitapata? Jamais coucher avec. Am vazut ca sari ca arsa cand indrazneste cineva sa-i zica o vorbulita proprietarului acestui blog. Sau tu esti proprietarul? Nu ti se pare ca in fond ii faci un mare deserviciu lui Adrian Nastase, omul politic, tasnind ca o fiara la oricine nu-ti linge manusitele ilusstrissimei inteligente si elocinte aici? Tu n-ai nicio ocupatie? Ceva, ca femeile, de crescut copii, de gatit, de barfit. Ceva.

  90. 95 Manuela noiembrie 18, 2009 la 8:46 pm

    @neutrino

    nu stiu despre ce mesaj pentru instalatorul vorbesti… aici nu a ajuns niciunul:(

  91. 96 nastase noiembrie 18, 2009 la 9:08 pm

    Aya,
    nu am nimic impotriva exprimarilor – oricat de dure – in legatura cu orice subiect, aici, pe blog, cu conditia de a nu fi folosite cuvinte sau expresii grosiere, vulgare, jigniri la adresa celor care scriu aici. Ii pretuiesc pe toti cei care isi rapesc din timp pentru a participa la acest dialog si cred ca toti merita respect, cu conditia ca fiecare sa-i respecte pe ceilalti.

  92. 97 leo noiembrie 18, 2009 la 9:12 pm

    PS
    Alex, poţi să mori liniştit, după ziua de azi, îţi votez Prostănacul. desigur, în turul doi, că-n primul tur nu-mi rămâne decât un catindat pe măsura mizeriei servite pe post de campanie electorală – cu ciobanul meu…
    Manuela, vezi că e mai sus. cestie de răbdare şi înţelegere a culiselor bloggăriei: tălică dai drumul mesajelor de sus în jos, adicătelea în ordine inversă, fapt pentru care mie, tot aici, mi-a apărut PS-ul şi, după minute bune, ultimul meu mesaj principal pentru Daniil Sihastrul…

  93. 98 leo noiembrie 18, 2009 la 9:20 pm

    PPS
    @ Năstase
    curios, v-am tot woodpeckărit de luni de zile pe tema toleranţei, prost înţelese după părerea mea, cu care permiteţi unor provocatori EVIDENŢI să vă insulte musafirii, ca să nu mai vorbesc despre propria dvs persoană. şi… nimic. brusc, reacţionaţi spontan la o idee, aparent similară, venită din partea unui „teleghidat” APARENT la prima postare – nu că ar şi fi la prima postare, fără să vă pese că îi validaţi astfel resorturile evidente ale apariţiei sale: atacul abject la prieteni ai dvs mai vechi; vorba răposatului Pruteanu, doar o vorbă am să mai spui: PĂCAT!

  94. 99 Alex noiembrie 18, 2009 la 9:25 pm

    AN, au fost folosite cuvinte mai mult decat grosiere la adresa celor care scriu aici.

  95. 100 nastase noiembrie 18, 2009 la 9:28 pm

    Alex,
    este adevarat si regret acest lucru. Au fost insa si multe atacuri la persoana pe care nu le-ati putut citi pentru ca nu au trecut de moderare.

  96. 101 neutrino noiembrie 18, 2009 la 9:46 pm

    @Aya – Nu prea cred ca interventia blondei Prometeu are atatea etaje pe cat presupui tu. In general exista o tendinta patologica de a vedea campanii dirijate pe blog impotriva unora sau altora, agenti de influenta, oameni in misiuni platite sau dirijate politic. Pur si simplu nu cred ca asa ceva exista pe acest blog. Chiar si activisti politici in genul d-nei Sibilla actioneaza strict sub impulsul proprilor convingeri si agnoase in limita timpului si energiei disponibile, starduindu-se sa-si imaginze ca lupta impotriva unor inamici organizati. Pur si simplu nu exista asa ceva. Chiar daca ar exista ratiuni solide pentru astfel de actiuni acestea ar fi foarte dificil de organizat, de cuantificat si eventual remunerat sau apreciat. Ar fi imposibil de ascuns si de protejat confidentialitatea persoanelor care sa faca asa ceva. Dar pana la urma nu asta e problema. Problema reala este ca nu exista motive pentru a intreprinde astfel de campanii. Te auto-iluzionezi in legatura cu forta blogului si cu disponibilitatea unora de a-si bate capul cu combaterea lui, de a cheltui bani si resurse umane care ar trebui sa aiba un nivel de pregatire generala si specifica ridicat pentru a obtine aproape nimic. Cati cititori unici/distincti are acest blog? Ce actiuni politice, sociale sau evenimente importante au reusit sa influenteze articolele sau comentariile de pe blog? Pana si in conservarea imaginii d-lui Adrian Nastase printre admiratorii sai neconditionati blogul n-a reusit in mod real asa produca efecte spectaculoase in afara solidarizarii prin rutina a catorva dintre cititorii cu repetitie. Forta blogului rezida in stimularea energiei psihice pentru proprietarul blogului si pentru unii dintre abonatii la „discutii”. Maximul unei campanii pe blog ar putea viza demoralizarea „bloggerului Nastase” sau al unora dintre trecatori cu costuri care ar face raportul calitate/pret (rezultate/efort) cu totul nerentabil.

    Am remarcat ca Adrian Nastase penduleaza periodic (si „intuitiv”) intre idea unui blog moderat mai lejer sau a unui sistem mai strict de dirijare a discutiilor. Din pacate (sau din fericire) este atat de absorbit de blogul insusi (la nivelul la care este integrat) incat nu-si gaseste ragazul si energia pentru a se gandi serios la probleme de meta-organizare si la complicatiile inutile pe care le-ar avea astfel.

  97. 102 instalatorul noiembrie 18, 2009 la 9:48 pm

    Domnule Nastase, nu va sugerez sa modificati regulile de moderare pe blog, in nici un sens.

  98. 103 Alex noiembrie 18, 2009 la 9:48 pm

    Vasile, sunt oameni de buna calitate care il sustin si il voteaza pe Traian Basescu, asa cum sunt si numeroase lepre antibasesciene. Si invers. Din staful basescian fac parte multe persoane oneste, cu precadere tineri, in diverse domenii: economic, cultural, sanatate, administratie. Inclusiv la Institutul Cultural Roman.
    Afirmatii de genul „toti fanii lui Basescu sunt negri” nu aduc voturi, dimpotriva, contribuie la scindarea romanilor din ce in ce mai divizati.

    In august-septembrie s-a simtit in presa, in mediul universitar, de afaceri etc un „curent” antibasescu. N-am nimic impotriva, este democratie, avem libertate de gandire si de optiune. Partea proasta – o parte din intelectualii declarati de stanga s-au napustit efectiv pe asa-numitii intelectuali ai lui Basescu. NUMAI pe cei de buna-credinta, pentru ca descurcaretii s-au orientat rapid spre alt patron.

  99. 104 ELMMAR noiembrie 18, 2009 la 9:51 pm

    Vulgaritatea bonoma si vulgaritatea violenta…o fi vreo diferenta?

    Ps.1. Blonda,blonda da’ a reusit sa deturneze discutiile.
    Asta nu e blondaaaa cum nu vreau io sa fiu basescu.

    Ps.2. Mai bine bagam numa si numa smileysuri ca lumea e intelegatoare.

  100. 105 neutrino noiembrie 18, 2009 la 9:53 pm

    @Manuela – scuze. Mi s-a parut.

  101. 106 Aya noiembrie 18, 2009 la 10:47 pm

    @

    Adrian Nastase

    SPER SA NU COMITI GRESEALA CURENTA (UN FEL DE LEGE A LUI MURPHY) DE A SCHIMBA UN LUCRU DE INDATA CE SE DOVEDESTE VALOROS SI EFICIENT

    Nu imi amintesc ca pe blog sa fi aparut expresii continand cuvinte care nu sunt cuprinse, de exemplu, in DEX (am luat ca exemplu acest dictionar pentru ca e folosit si de Basescu- el singur a spus; cred ca stii ca uneori mai apare pe aici; am in vedere egalitatea de sanse- de exprimare, desigur).

    In rest, sunt sigura ca nu doresti ca, in locul unor confruntari de idei (care, uneori, pot imbraca forme patimase, aspre) sa ne periem reciproc si sa ne dam dreptate. Ar fi ridicolul insusi (acel ridicol care poate ucide).
    Am afirmat deseori ca nu imi e frica de nimic.
    Uitasem sa spun (pentru mine era inteles de la sine): nu imi e teama de nimic exceptand ridicolul.

    Dar, daca vei impune restrictii dincolo de cele deja existente- ma refer la moderarea foarte bine facuta, nepermitand mizeriile grosiere, oprindu-se la limita exprimarii specifice pamfletului- te asigur ca acest blog se va goli si isi va pierde forta.
    Urmarile: le-am punctat

    Totusi, am o mare nelamurire (ca si Leo, ca si Neutrino- iata, trei temperamente diferite, trei personaje diferite sar, in acelasi timp si aproape cu aceleasi cuvinte, in aparare blogului aratand cu degetul in directia aceluiasi pericol!) : cum de i-ai replicat imediat, cu intelegere si (asa apare) solicitudine unei aparitii EVIDENT avand rele intentii (le-am expus atat eu, cat si Leo si Neutrino, fara sa fi discutat unii cu ceilalti)?

    Banuiesc ca stii foarte bine ca batalia nu s-a incheiat odata cu alegerile din 6 decembrie 2009- nici macar dupa votarea noului guvern (atunci cand va fi sa fie- sa speram, cat mai repede). E departe, foarte dep[arte de a se fi incheiat!
    Acest blog, extrem de influent (stiu bine ce spun!) are calitatea de a fi si atractiv tocmai prin schimburile de replici de aici.
    A fost, este si TREBUIE SA RAMANA nu doar cartierul general, dar si tribuna de la care se lanseaza MAJORITATEA ideilor (nu doar politice!) preluate public SI APLICATE.
    Acest blog, in ACEST format, este un atribut al fortei reale.

    Nimeni nu te poate infrange cata vreme existi aici si existam noi, nerestrictionati de „reguli” (sugerate de personaje perverse- sau e interzis cuvantul care desemneaza adevarul?- gen „Prometeu”, „Pitapata” si iti mai pot da niste exemple; au fost trimisi aici si asa-zisi tipi seriosi, care sa produca acelasi efect- gen „Alex” care a incercat, fara succes, sa faca „ordine”; vrei sa aiba succes acest demers parsiv, mai parsiv prin efectele vizate, decat altele?; daca da, instituie „reguli”, cum ti s-a sugerat; dar, in acel caz, banuiesc ca stii cat te mai poate sprijini- si cat se vor mai implica toti cei care ti-au fost si iti sunt alaturi, cu sinceritate).

    Speranta mea este sa lasi blogul asa cum s-a „format” de la sine.
    Efectul extraordinar pe care il are este dovada faptului ca e cel mai bun „format”.
    Sper sa nu comiti greseala curenta de a schimba un lucru de indata ce se dovedeste a fi valoros si eficient.

  102. 107 Aya noiembrie 18, 2009 la 10:55 pm

    @

    Neutrino

    „Blonda Prometeu” e un personaj generic parsiv si pervers.
    Vine din zona „instelatilor”.
    Sunt mai multi, cu diverse roluri (de a apasa butoane psihologice ale unor personaje diferite, care reactioneaza la stimuli diferiti).
    Tinta finala este Adrian nastase- dar, ca sa ajunga la el, ar trebui sa ne demobilizeze pe noi (ceea ce e mai greu)- sau sa actioneze, culmea, prin „mana” lui Adrian Nastase (culmea cinismului!).

    Nu voi detalia suibiectul (am facut-o de atatea ori incat am acea senzatie stupida ca imi aud ecoul cuvintelor) doar voi spune ca este EXACT INVERS decat crezi, legat de forta acestui blog (si de influenta lui publica).

    Ar mai fi ceva: nu cred ca este bine sa enunt acele efecte publice FOARTE PUTERNICE pe care le-a avut si le are, inca, acest blog.
    Te rog, crediteaza-ma cu incredere.

  103. 109 Aya noiembrie 18, 2009 la 11:00 pm

    @

    Prometeu

    Degeaba ti-ai schimbat poza ca tot la fel de „desteapta” ca Pitapata esti (bine ti-au spus tot ce au avut de spus Leo, Dani, ELMMAR, Contele pe cand foloseai nickname-ul Pitapata).

    Ai ghicit: nu am alta treaba in timpul liber in afara blogului. E clar?

    In schimb, sunt absolut sigura ca tu ai treaba foarte multa si noi te retinem aici.

  104. 110 Aya noiembrie 18, 2009 la 11:07 pm

    @

    Alex

    Ce s-a intamplat?
    Nu ai executat ordinele lui Magureanu et Comp (cu care „dai ochii” cum ai gresit spunand- crezand ca impresionezi! ai obtinut efectul invers) in sensul de a impune regula pe blogul acesta de care se tem foarte multi?
    V-au dat sefii ordin (tie si jalnicului personaj care semneaza „Prometeu” dupa ce s-a numit „Pitapata” si altfel de „Alinutze”) sa „atacati” direct la Adrian Nastase mizand pe unul dintre „butoanele” sale la care, in mod obisnuit, reactioneaza?

    Auzi, Alex, cred tu si Prometeu (Pitapata, etc) aveti multa treaba si noi va retinem.
    Daca nu e asa, abtine-te de la incercari de „restucturare” a locului.
    Si tine-ti in lesa si „prometeii”.
    Ai inteles?

  105. 111 instalatorul noiembrie 18, 2009 la 11:09 pm

    Afara ploua.

  106. 112 Draghi Puterity noiembrie 18, 2009 la 11:28 pm

    @nastase, Manuela, Aya, Prometeu, Alex, instalatorul, leo, si toti cei preocupati de cum ar trebui sa evolueze acest blog

    In ce ma priveste, eu ma descurc bine si in prezentza unor reguli si in absentza lor. Pot sa imi transmit mesajul in orice conditzii si ma pot adapta relativ usor aproape oricarui stil cand am motivatia corespunzatoare.

    As vrea insa sa va marturisesc ceva din experientza a aproape 12 ani de moderare a unor forumuri pe internet. Un astfel de blog e mai mult decat suma postarilor si a mesajelor participantilor. E mai degraba un fel de organism viu cu interconexiuni subtile, complexe si simbiotice. De aceea va recomad sa evitati orice fel de interventie brutala care ar putea afecta ecologia acestui spatziu. Altfel s-ar putea sa va treziti intr-o zi ca omorand toti viermii si gandacii o sa le luatzi sursa de hrana a pasarilor cantatoare.

  107. 113 Aya noiembrie 19, 2009 la 12:20 am

    @

    ELMMAR

    BAIETII DIN LABORATOARE, BUTOANELE PSIHOLOGICE (Y COMPRIS ALE ANului) SI FORTA BLOGULUI

    „Blonda Prometeu” nu ar fi reusit niciodata, PRIN SINE, sa deturneze discutiile. In afara catorva ironii nu a fi produs nici un fel de efect.

    Efectul a fost produs PRIN Adrian Nastase. Numai PRIN Adrian Nastase se puteau deturna discutiile, in urma captarii lui si inducerii unei anumite reactii care, idata manifesta, sa antreneze acele valuri pe blog.

    Am abordat de cateva ori subiectul „laboratoarelor” in care este scanat psihlogic fiecare personaj important, intre care Adrian Nastase prezinta un interes special.
    Au trimis aici personajul „blonda Prometeu” (care este departe de a sclipi de inteligenta- dimpotriva, ii lipseste de tot sclipirea cu pricina tocmai pentru a nu avea retineri intelectuale si a nu da inapoi cand, previzibil, ar fi fost tinta ironiilor teribile) care sa „apese” un buton psihologic al lui Adrian Nastase la care ractioneza: semnalarea (aparent nevinovata) a faptului ca unii „sint jigniti” pe blog.

    De ce a devenit sensibil si brusc receptiv Adrian Nastase la aceasta remarca (baietii din labotaratoare ii stiu „alcatuirea interioara”)?
    Cei care il cunosc, au realizat imediat: singurul lucru la care AN reactioneaza prompt (din pacate, de cele mai multe ori fara a evalua ATUNCI efectele – chiar daca o face ulterior, prima reactie va fi existat) este atacul la adresa celor care ii sunt dragi, apropiati sau pur si simplu in preajma (desigur, in functie de personaj reactia este mai puternica sau mai putin marcata- dar, invariabil, exista).

    Daca ai citit cu atentie replicile pe care le-a dat ulterior ANul (de exemplu, atat mie, dar si lui Alex- personaj aflat aici cu aceasi misiune perversa ca si „blonda Prometeu”, doar ca el are ceva mai multa treaba, fiind evident mai inteligent) sigur ai observat ca s-a referit la „atacuri”.
    Este de banuit pana la certitudine (folosind un aparent paradox) ca pe Adrian Nastase l-au durut atacurile impotriva unor oameni pe care ii stie statornic alaturi, dar nu avea ce face, caci asta e regula luptei: dai, dar si incasezi. La fel, si aceia a caror durere il va fi durut (mai ales ca el vede si textele care nu trec de moderare- iti poti imagina ce josnicii sunt acolo).
    Dar, repet, trebuei sa accepte toate acestea: asa e regula lupteo. Dai si incasezi pana ramane unul in picioare.

    „Baietii” au stiut pe ce buton sa apese.
    Numai ca nu s-au asteptat ca Adrian Nastase sa reactioneze COMENTAND (s-au asteptat ca efectul sa fie strict psihologic si sa declanseze actia, blogul urmand a fi restrictionat pur si simplu- cu urmarile previzibile, inclusiv de parasire a lui de catre personaje valoroase si de pierdere totala a fortei si influentei sale, ceea ce ar produce efecte negative in primul rand asupra ANului- acesta fiind, de fapt, principalul efect scontat).

    Reactia COMENTARIU a lui Adrian Nastase a provocat REACTIA IMUNITARA a blogului- lucru pozitiv.
    Bref, au fost la un pas de a reusi- nu au reusit. Vorba lui Murphy: „nu crede in minuni, bazeaza-te pe ele”.

    Baietii cu stele pe umeri stiu ca pe acest blog se poarta o lupta reala (doar se poarta si cu mizeriile umane care se gasesc si la ei ca si in alte parti).
    Au vrut sa pustiasca, sa goleasca terenul de armata ANului transformand totul intr-un „joc de-a lupta”- culmea, oncercand sa se foloseasca, pentru distrugerea fortei blogului (care este data de formatul actual, liber, cum s-a „asezat” de la sine) tocmai de Adrian Nastase.
    Bine ca nu le-a reusit- insa va trebui sa fim foarte atenti la semne.

  108. 114 Aya noiembrie 19, 2009 la 12:35 am

    @

    Instalatorul

    Da. Afara ploua.
    Ce plicitseala.
    E noiembrie si nu ma bantuie idei inspirate despre „ploua” in afara chestiei – loc comun cu babele se oua

    (Sper sa treaca de moderare- vai de mine, daca sunt babe pe aici sau daca se sesizeaza „blonda Prometeu” si ne spune; auzi, tu ce zici? ne mai lasa Prometeu pe aici sau trebuei sa ne luam bocceluta?).

    Pacat ca nu e luna martie ca sa iti pot replica prin niste versuri foarte inspirate, ale unei la fel de inspirate melodii de muzica usoara:
    „A venit primavara caci/ Am vazut pasari prin craci”.
    Pune te rog „caciula” pe „a” la”craci” sa nu se inteleaga altceva, ca vine Prometeu si ne da afara de pe blog si ploua.

    Poua. Ploua…sac, sac, „blondo Prometeu”, babele se oua, babele se oua; maine iti spun bancuri cu blonda Alinutza care e proasta, proasta, proasta!

  109. 115 instalatorul noiembrie 19, 2009 la 12:58 am

    Draghi: ma vedeti pe mine dind indicatii despre cum ar trebui sa evolueze blogul dlui Nastase? Dar mai bine sa va repovestesc – precum C. Rajahopalahari – cu vorbele mele despre ce s-a petrecut in legatura cu acest articol al dlui Nastase. Nedorind sa atace articolul (nu stiu de ce, din motive culturale probabil) dlui Nastase, opozitia a atacat autorul. Dl Nastase a fost prezentat de opozitie ca fiind un amator cu pretentii, ca un ignorant in ceea ce priveste literatura romana si, en passant, ca sa fie masa bogata, a fost facut si plagiator, fiindca asta inseamna caracterizarea textului sau ca fiind complet lipsit de originalitate. In binecunoscutul stil comunist, opozitia a atacat si mediul de publicare, blogul, utilizind o afirmatie care nu poate fi demonstrata: dl Nastase si Manuela interzic publicarea multor comentarii, inclusiv a unor comentarii care nici nu au fost scrise – proprietarul blogului si doamna moderatoare formind un fel de patrula a timpului care s-ar ocupa si cu interzicerea unor postari care ar urma sa fie scrise in viitor. Impotriva acestei afirmatii nu sunt decit cuvintul dlui Nastase si cuvintul Manuelei, dar cine ii crede? Dl Nastase este astfel clasificat, dupa categorisirea unei doamna blonde, in categoria neputinciosilor care lupta in zadar cu oamenii de succes.Nici comentatorii favorabili dlui Nastase nu scapa: ei ( adica noi) pe linga faptul ca isi scriu obisnuitele aiureli, sunt pusi pe gilceava si mai si deranjeaza pe cititorii seriosi. Care, retineti ideea din subsidiar, cititori seriosi ar veni pe blog pentru a citi comentariile – le citesc, din moment ce zic ca ii deranjeaza – si nu pentru a citi articolele dlui Nastase, pe care le ignora ori le expediaza cu scurte rezolutii, adica respectivele comentarii ar fi mai interesante decit articolele la care ele se refera. Nu ma indoiesc ca daca ar mai trai Wagner si ar scrie pe blog opinii impotriva presedintelui, atunci nu ar fi privit de opozitie mai mult ca un manelist care abuzeaza de septime si de none in Ghiulul lui Nibelung Ghiudem ori in Sa moara dusmanii lui Parsifal si caruia, in momente mai calme, i s-ar da ceva sanse ca dupa mult studiu si perseverenta sa ajunga a fi comparat cu un Moga – si asta numai daca isi modifica opiniile. Dlui Nastase ii este sugerata si solutia ca blogul sa devina unul frecventabil, de cititori seriosi si distincti – si nu din cei indistincti, care traiesc precum capitanul VhdVhd cu toata familia intr-un singur punct, inainte de Big Bang – care acesti cititori seriosi sunt, din pura intimplare, cu totii admiratori ai presedintelui Basescu: unii dintre comentatori sa faca bine si sa plece (Aya, du-te la manastire!). Cum zicea o propozitie din doua cuvinte – destul ce cunoscuta in lumea politica – pe care a rostit-o si presedintele, afara ploua.

  110. 116 Aya noiembrie 19, 2009 la 12:59 am

    @

    Draghi

    Asta se face prin autoreglare.
    Sunt convoinsa ca avem cu totii- si toti la un loc- un sistem imunitar (care este al blogului) suficient de puternic pentru a izola virusii si pentru a impiedica anumite celule sa intre in dementa diviziunii fara oprire, transformandu-se in tumoase maligna, invadand si apoi ucigand acest organism viu si robust.

  111. 117 instalatorul noiembrie 19, 2009 la 1:01 am

    Draghi: si in acest mod, ca la telefonul fara fir, de la comentarea articolului dlui Nastase discutia a fost deviata la cum ar trebui moderat blogul. Cine a picat in plasa sa fie sanatos.

  112. 118 Sibilla noiembrie 19, 2009 la 1:03 am

    D-le AN,
    Spuneţi :

    * Prometeu,

    cred ca ai dreptate.
    Mi-am propus sa sugerez cateva reguli mai stricte pentru dialog, dupa alegeri. *

    De ce după alegeri ? Acum. Nu e nevoie de boată, s-a înţeles. Mulţumesc frumos pentru găzduire, toleranţă şi răspunsuri. Vă doresc Succes să realizaţi tot ceea ce… am stabilit 🙂
    stimă şi respect,
    Sibilla

    @Aya,
    Nu este pitapata, este cine spun eu. A scris si-al doilea coment la adresa mea, din nou, îi recunosc vorbele ( Ex. * cu banda neagra pe ochi se napustesc cu sabia in stanga si-n dreapta. Cand si-o da jos, pricepe si ea saracuta ca nu e nimeni sa se lupte cu ea, doar i s-a parut.* ), am în arhiva messului câteva mostre, sunt ACELEAŞI 🙂 Da, sunt singura care o pot recunoaşte şi noaptea-n somn .
    Nu e nici blondă, e o muieruşcă a cărei ipocrizie n-o pot contesta cei care i-au cunoscut deja … să zicem urmele trecerii, căci prin ce judeţ a trecut, ştie şi mulţi sunt cei ce ştiu ce-a lăsat în urma-i…
    Mi-ar fi plăcut să sufăr de scenarită, dar… * viaţa bate filmul * şi unde-şi bagă moldoveanca coada… iată !
    Încă ceva Aya : * Ceva, ca femeile, de crescut copii… * … şi aceste vorbe o dezvăluie-n toată * splendoarea *, le-a mai spus/scris la adresa ta, bănui că nu doar eu am … tresărit neplăcut, AN însă consideră probabil că acest soi de manifestare josnic e mai înguritabil decât ceea ce spun spre ex. eu, culmea măcar eu din ceea ce ŞTIU cu CERTITUDINE.
    Ce-a reuşit, vulpea ? Să fie oare pierderea noastră doar?…
    Un lucru ştiu, sunt NUMAI eu, nu lupt când n-am cu cine iar jalnica-n cauză nemaigăsind deschidere nicăieri se năpusti AICI, nu fără un scop bine definit, desigur, dar eu una nu pierd timp cu asemenea panarame care, numai la crescut copii NU se pricep, printre altele, dar vin să dea lecţii…. Ayei, mie nu-mi zise nimicla acest capitol, sesizezi că nu se expune?
    Nu am a-i reproşa nimic AN-ului, îl asigur de Respect şi susţinere-n continuare, păstrez însă distanţa de-aci înainte, căci, eu Sibilla, nu am să risipesc mărgăritare în vălăul scroafei respective, care a ştiut să aştepte-n boscheţi * cuminţică *, a prins o conjunctură favorabilă şi şi-a vărsat lăturile ŞI aici( experienţă având, o, ho, ho… )
    AN a luat deja o decizie, o respectăm. A întărit în cea de-a doua intervenţie, simplu.
    Ne auzim desigur, pe Sfinx, cu acelaşi drag şi respect, Unicoarnă !
    stimă,
    Sibilla

    @ELMMAR,
    * Blonda * merită doar, atât :

    * Privind fără-ncetare prostia omenească,
    De lung urât cuprinsă, Eternitatea cască! * ( Vasile Alecsandri )

    respecte,
    Sibilla

    @Duşo Leo,
    Vorba bătrânilor, fiecare, cum îşi aşterne aşa doarme…
    Nimic NU se întâmplă chiar… întâmplător…
    Şi-mi aduc aminte, dară că :
    * Citind poveştile poporale, îmi pare că mă aflu în faţă cu o comoară pe care aş fi pierdut-o demult şi am regăsit-o într-o zi de noroc. * ( Vasile Alecsandri )
    Inamicii cu care am înnţeles a lupta eu, furnică sibilină, făcându-şi mendrele pe-aci, ştim cu toţii, deloc imaginari , deşi posesori ai multiplelor măşti, personalităţi, buba mai ştie ce, iată că, REAL au făcut mai lesne decât mintea me sibilină putea concepe, exact ce şi-au propus. No aşe, duşo, Demnitatea-mi dictează şi de această dată să reamintesc, cu riscul de-a da again apă la moară vreunui guguştiuc, ori vreunei vulpiţe/pufarină înaripată :
    * Mai bine Leu o zi, decât vierme o viaţă ! * ( Arkan )
    Refuz categoric să devin … altcineva. Rămân eu şi tălică, mă ştii 🙂 Da, voi mai poposi uneori în această grădiniţă, dacă-mi vor fi acceptate zicerile bine, dacă nu, nu. Şi-am să tot citesc opiniile Oamenilor, desigur, trecând cu privirea peste mizeriile, inepţiile, făţărniciile cameleonilor, căci, dragi îmi sunt proverbele, nah, şi pentru ele plătesc des :)))… concluzionând, căci nu mă vreu abţine deşi poci :
    * Ceea ce nu ne ucide cu siguranţă că ne-ntăreşte *
    * Nu mă-mpiedic în pietricele iar bolovanii îi ocolesc *
    Mă teleportez, dară la * cuib *, mai am atât de multe de spus, de făcut, doar n-oi şădea s-ascult aşa zisele lecţii de moralitate, culmea, de la o imorală, care ie tot ie… cu zăci de mii de * farduri * de-o putie, tot nu va reuşi coana să se rădice deasupra condiţiei umane, nu-i aşe …
    Arc peste hule şi * hule *, dară 😉 🙂
    respecte şi stimă, Baciule ,
    Sibilla

  113. 119 blogideologic noiembrie 19, 2009 la 1:39 am

    @ neutrino
    +Maximul unei campanii pe blog ar putea viza demoralizarea “bloggerului Nastase”+
    Ceea ce nu aţi reuşit, deşi asta aţi vizat. Contează şi echipa de sprijin a “bloggerului Nastase”. Am făcut parte din ea, nu mă laud prea mult dacă spun că munca a fost eficientă.

  114. 120 Aya noiembrie 19, 2009 la 2:00 am

    @

    Leo

    „THIS COULD BE HEAVEN OR THIS COULD BE HELL”
    (Hotel California)

    Am crezut mereu, cred si voi crede totdeauna ca dragostea este cea care mica stelele. Numai forta ei poate face ca orbitele (de exemplu, cea a Lunii- tu ai ales-o) sa nu fie tulburate de traseul „stelelor” cazatoare.

    Dar si ele, „stelele” cazatoare se supun, intr-un final, dainuirii acelei forte fara egal, si, necrezand ca se poate, ajung, in felul lor neomenesc, sa-i iubeasca izvorul.

    „Stelele, capete fara tupuri,
    ma iubeau, lunecand simultan
    pe-o secunda cat ora, pe-o ora de-un an.
    (Nichita, Visul unei nopti de iarna)

    P.S.

    ” He said: We haven’t had that spirit here since nineteen sixty nine”
    (…)
    „And she said: We are all just prisoners here, of our own device””

    Recunosti versurile?
    Daca te invit la dans, ti le amintesti?

    („Some dance to remember, some dance to forget”)

  115. 121 Aya noiembrie 19, 2009 la 2:37 am

    @

    Blogideologic

    TE FELICIT SI ITI MULTUMESC

    Textul tau din noiembrie 18, 2009 la 1:40 pm „De ce trebuie protejată Roşia Montană” este de exceptie- genul de text pe care oricine interesat de soarta Romaniei si-ar dori sa il fi scris.

    Ai perfecta dreptate in totul- inclusiv cu faptul ca leul romanesc are forta caci „muntii nostri aur poarta”.

    Citez un fragment reprezentativ din textul tau despre Rosia Montana:
    „Nu intru deloc în detalii tehnice. Dar sunt mai interesante “acţiunile monetare” ale statelor care deţin resurse naturale. Asemenea “acţiuni monetare ale statelor” sunt dolarul Canadian şi dolarul Australian. (…) Din această cauză spun iarăşi că trebuie protejată Roşia Montană virgină. Ea este un fel de garanţie naturală extrem de credibilă, extrem de atent urmărită din exterior de agenţiile de rating/notaţie, pentru leul românesc şi BNR. Leul românesc este puternic pentru că „munţii noştri aur poartă !”

  116. 122 Aya noiembrie 19, 2009 la 4:41 am

    @

    Draghi

    FURIA „ANTI-MESAJE” A FOST DECLANSATA DE TREI INTREBARI PE CARE I LE-AM ADRESAT, PUBLIC, DE AICI, LUI MAGUREANU!

    La inceput iti semnalez ceva si apoi iti adresez o rugaminte (ferma!).

    Incercarile penibile (dezordonate- ceea ce denota disperare) au aparut, in 18 noiembrie 2009, via „blonda Prometeu” varf de lance dupa o ANUMITA postare a mea (repetata, in 18 noiembrie, din punct de vedere al continutului si mesajului).

    Observa ca „blonda Prometeu” ii spune lui Adrian Nastase ceva care, psihanalizat, denota incercarea de a stopa POSTARI nu un anumit mod de adresabilitate (asa cum a receptat, reflex, ANul- el se va fi gandit la cum au fost jigniti unii dintre noi; am detaliat deja, in raspunsul dat lui ELMMAR, reactia reflexa a ANului in astfel de situatii, chestiune care nu a scapat, fireste, baietilor din „laboratoare” si au incercat sa o exploateze).

    Mai exact, la sectiunea „News Alert- Basescu a privatizat Posta romana”, in postarea mea din „noiembrie 18, 2009, 6:25 am”, ii transmiteam, prin „Alex”, lui Virgil Magureanu, trei intrebari (repetate).
    De ce prin „Alex”?
    Pentru ca, intr-un text al lui (la aceeasi sectiune) afirmase, aparent en passant (scopul fiind clar de a intimida- tehnici de neprofesionist in transmiterea mesajelor) ca „da ochii” cu Magureanu (motiv pentru care face nu-stiu-ce precizare, caci nu ar vrea sa ii fie jena- nu s-a exprimat exact asa, nu citez, redau ideea- cand „da ochi” cu Magureanu).

    Initial, Alex mi-a raspuns (de tot rasul!) ca oamenii „se intalnesc pe blog”.
    Ma rog, probabil ca el si Magureanu au semnele lor de recunoastere in virtual, nu ma intereseaza- oricum, se identifica unul pe altul (probabil in baza principiului aplicat de cei care isi dau intalnire prin mica publicitate, tinand „fulgarinul” pe brat sau avand in mana ziarul X).

    I-am replicat lui Alex insistand sa ii transmita lui Magureanu intrebarile de la mine si sa nu incerce sa deturneze discutia. I le-am repetat (sectiunea mentionata, noiembrie 18, 2009, 6:25 am).

    Ce s-a intampat dupa aceea?

    La sectiunea „Editorialul…” (pe alt fir, ca sa nu bata la ochi- dar sa si „calce” pe o sectiune mai recente!) „Blonda Prometeu” solicita, imperativ, ca moderarea sa nu mai fie asa laxa PRECIZAND CLAR CA NU O INTERESEAZA ANUMITE DISCUTII (deci era vorba de anumite texte, nicidecum de adresabilitate, asa cum a receptionat ANul, conform reflexului sau, speculat de baietii din laboratoare; la repezeala, „blonda Prometeu” a ales si invocat, in solicitarea imperativa catre AN, cel mai prost exemplu de „violenta”- un schimb de replici intre Instalatorul si Neutrino, putin mai ironice; stii personajele- daca si acestia doi „injura”, nu mai e nimic de spus!; nici unul nu poate depasi ironiile elegante).

    Ulterior, „blonda Prometeu” avea sa se repeada la jugulara mea cu vorbe tipice de mahala (asta, sub „ochii ANului”- deci „blondei Prometeu” putin ii pasa de adresabilitate cata vreme aplica vulgaritatea violenta; fiind o persoana inevoluata spiritual, a crezut ca a si castigat batalia in urma raspunsului ANului) iar „Alex”, vazand valul „reflex imunitare” al celor de pe blog (care a fost receptat de AN)- eu, Instalatorul, Neutrino, Leo si altii- a SUBLINIAT („activat ancora”!!!) afirmatia „blondei Prometeu”, la aceeasi sectiune („Editorialul)- postarea sa din „noiembrie 189,2009, 9:25 pm”.

    La o prima privire, „blonda Prometeu” pare a fi una si aceeasi persoana cu „Alex”, cel care imparte ordine in dreapta si in stanga.
    Au in comun un tic verbal:”Zau” (la Alex apare ca atare, la „blonda Prometeu” sub forma mai putin cenzurata „Zau asa”; ca orice tic verbal, apare fara logica, tocmai de aceea este recognoscibil ca automatism).

    IATA INTREBARILE PE CARE I LE-AM ADRESAT LUI MAGUREANU SI CARE AU STARNIT FURIA
    (adevarul este ca aceste „intrebari” sunt dinamita si numai favorabile nu ii sunt lui Magureanu- l-am avertizat de nenumarate ori, SI in virtual, ca si pe Talpes, ca nu ii voi ierta pentru mizeriile in care au fost implicati- cea mai evidenta fiind implicarea in „negocierea” si „vanzarea” victoriei ANului la prezidentialele din 2004, bineinteles, in colaborare cu politicul; fiecare cu partea sa de vina).

    1. De ce, dupa ce s-a intalnit cu Hayssam la Academia de Informatii “Mihai Viteazul” de pe DN1 (nu la Academia de Politie, asa cum se este scris, mincinos, in asa-zisa scrisoare a lui Hayssam catre Yasin) si acesta a ajuns la puscarie (ma rog, l-au pus sub protectie o perioada) Magureanu a lansat (PRIN mass media!) ca “Profesorul” ar fi Basescu, cand, de fapt este chiar el, Magureanu?

    2. Este adevarat ca tot Dorin Iacob a fost desemnat (de Magureanu, care este adevaratul sau sef) acum sa “negocieze” cu un alt partid, “vanzarea” victoriei lui Basescu (in cazul in care iese invingator in al doilea tur) pe schema aplicata in 2004, in cazul lui Adrian Nastase (Magureanu fiind unul dintre capii mizeriei facute la alegerile prezidentiale din 2004)?

    3. De ce il pune Magureanu pe Ciprian Nastasiu sa minta ca ar cauta “conturi SIE” in Orient, (cand stie foarte bine ca nu exista asa ceva acolo) si ca in astfel de conturi s-ar varsa sume obtinute din trafic de armament cand stie foarte bine, de asemenea, ca nu serviciul de informatii Externe a avut, are sau ar putea avea legatura cu traficul (“negru”) de armament, dar serviciile armatei?

    Draghi, in final vreau sa iti adresez o rugaminte ferma.
    Doresc ca nu ma mai „amesteci” cu personaje de tipul „blonda Prometeu” ca in mesajul tau din noiembrie 18, 2009 la 11:28 pm (in titlu, ca sa spun asa). E destul de rau ca i-ai amestecat si pe ceilalti (interesul „blondei Prometeu” fiind total diferit de al celorlalti- am explicat de ce), dar vorbesc strict in numele meu.
    EU POT STA DE VORBA, DAR NU STAU SI LA MASA CU ORICINE.

    Te rog insistent sa tii cont de rugamintea mea.
    Nu am nimic in comun cu- si nici nu ma asez in proximitatea unor- fiinte rau intentionate, care servesc cauze mizere.

  117. 123 Aya noiembrie 19, 2009 la 5:44 am

    PENTRU CEI CARE IL IUBESC PE BENJAMIN FONDANE (Barbu Fundoianu)

    http://fondane.wordpress.com/

    Dincolo de discutiile pe marginea volumului (cine acceseaza limkul, vede despre ce e vorba) Luiza Palanciuc promite discutii despre Benjamin Fondane, neantul activ si altele.

  118. 124 nastase noiembrie 19, 2009 la 8:13 am

    Sybilla,
    apreciez foarte mult comentariile tale. Este vina mea ca, in perioada asta – mai aglomerata, pentru mine – nu am reusit sa opresc unele atacuri personale, gratuite, la adresa unor colegi sau prieteni de blog, inclusiv la adresa ta. La asta m-am referit.

  119. 125 Vasile noiembrie 19, 2009 la 8:17 am

    Alex,

    Multi din cei care voteaza PSDeul , PNLeul , PRMeul…au anumite interese partinice ,sau pur si simplu sunt minieri , dar foarte multi au realizat ca aceasta tara are nevoie in primul rand de un climat cu adevarat democratic si voteaza alaturi de unul din aceste partide doar pentru a scapa de aceast cancer care tinde sa devina generalizat.
    Toti insa care il voteaza pe Basescu nu o fac partinic , ori sunt „minieri” , ori au interese obscure de gasca ,corupti, agatati cu dosare , santajati sau santajabili ,o tara trasferata ,daca urmaresti traseul acestora pe la diferite partide, o tara tranferata de la PSD, PDL , PNT la PDL.
    Eu nu l-am vazut nici pe Liiceanu nici pe Patapievici si nici pe amicul lui Dinescu ,Plesu, sa iasa pe post si sa resunoasca, „oameni buni am fost un bou!”
    Repeti sintagma folosita si repetata ca printre membrii PCR din vremurile care le doresc uitate , au fost si oameni de valoare. Asa este au fost, dar o data cu inlaturarea lui Ceausescu aceste valori nu au facut un pas inapoi ci unul inainte!

  120. 126 contele noiembrie 19, 2009 la 8:55 am

    Un nebun arunca o piatra în lac si 10 înţelepţi se chinuie s-o scoată.
    Cam asta se intâmplă acum cu „prometeu”.Cred că e foarte încântată de ea (sau el ).Sunt gelos .Când am venit eu pe blog n-am reuşit să fac atâta zarvă.

  121. 127 Daniel noiembrie 19, 2009 la 9:11 am

    Daca tot s-a deschis subiectul cu moderarea pe blog am si eu 2 eurocenti.
    Imi este foarte usor sa recunosc 90% dintre portocalii de pe blog pentru un motiv foarte simplu: fiind foarte prosti isi dau seama ca niciodata nu ar fi in stare sa poarte o discutie pe argumente si idei si atunci singurele lor interventii se refera la diversele caracteristici ale comentatorilor de pe blog. Ca ala mananca creveti, ca ceilalti sunt blazati etc., e plin blogul. Nu prea ma intereseaza, de fapt nu ma intereseaza deloc ce parere are vre-un fraier despre anumite personaje. In momentul cand unul ii dadea mue pe blog altuia (si asta a trecut de moderare) m-am gandit foarte serios daca mai am ce cauta pe aici. Nu de alta, dar nu sunt platit sa citesc toate abjectiunile, pot oricand sa imi aleg un forum sau un blog unde sa fie o atmosfera respirabila. Am filtru antispam, citesc numai postarile anumitor comentatori si uneori pe diagonala restul, dar nu cred ca e bine asa. Daca as fi moderator, limbajul vulgar si atacurile dure la persoana nu ar trece si as limita cantitativ si judecatile de valoare cu privire la comentatori. Nu e vorba ca nu poti activa intr-un mediu murdar, poti, dar, daca ai de ales, de ce ai prefera groapa comunala unei gradini zen?

  122. 129 Ioan noiembrie 19, 2009 la 10:11 am

    Ati vazut, la agresiunea verbala fara seaaman a pedelacheilor s-a adaugat in ultimile zile si agresiunea liberalilor. Ieri, au tunat si fulgerat impotriva lui Hrebe. Pe seara tirul lor incrucisat l-a vizat pe Gioana al nostru. La un moment dat candidatul liberal, muzeografu’ de serviciu, dornic de a obtine puncte electorale fara munca, a uitat chiar si de actuala coalitie din Parlament. Catre miezul noptii a declarat, cu un fanatism propriu numai pedeleilor, ca Gioana este un manechin, o papusa in mana lui Hrebe. Sa vina, declara el cu emfaza in fata acelui imens buchet de microfoane, sa se confrunte cu mine, sa-i arat eu cine este candidatul autentic. De ce fuge de mine?, de ce fuge de confruntare. Si, aproape de miezul s-au confruntat. Liberalu a dorit o confruntare si a avut-o la Sinteza Zilei, gratie lui Gadea. La inceput, dornic sa arate natiunii cine este el, muzeografu’, s-a lansat intr-o rafala de acuze la adresa lui Gioana, ca abia a fost oprit de amfitrion. A vorbit de miciuni, mincinosi, prosti, prostie, de vrute si nevrute intr-un amalgam de idei fara noima greu de retinut. In tot acest acest timp Geoana l-a ascultat privindu-l cu condescendenta si apoi i-a oferit o lectie de comportament matur si responsabil; referindu-se la necesitatile imediate si pe termen mediu , la starea fara precedent a tarii, la necesitatea refacerii unitatii nationale, la guvernul ce va sa vina dupa 7 decembrie, la coalitia actuala ce nu trebuie destramata din motive inguste politicianiste. In final, l-a rugat frumos, sa se maturizeze. Si asa s-a incheiat o confruntare care s-a terminat chiar inainte sa inceapa. Nici nu este de mirare. Candidatul penele nu este de talia si anvergura lui M Geoana, candidatul pesede. Este limitat in gandire si exprimare. El pare un politician de duzina, care a stat 20 de ani in umbra unor liberali. Si acum, profitand de un „culuar” favorabil a iesit in fata, desi locul lui este in front.

  123. 130 Pompieru noiembrie 19, 2009 la 10:29 am

    @ Prometeu

    Motto : Nesocotindu-l pe Zeus, vulturul ţi-a ciugulit creierul în locul ficatului.

    Ultimul ovocit e aievea celui din urmă băţ de chibrit din cutiuţele divine ce ţi-au fost hărăzite.
    Nu aştepta să faci focul taman cu el ;adesea nu se aprinde şi rămâi cu bătul în mână.
    Specialitatea ta mitologică este să furi, nu să faci focul !

  124. 131 Vasile noiembrie 19, 2009 la 11:15 am

    Ioan,

    Folosire vizibila a lui hrebenciuc nu este pina la urma un mare serviciu adus PSDeului dupa cum observ este un mare serviciu adus PRMeului. Pina la urma te faci frate si cu dracu, ca n-o fi dracu chiar asa de negru ca Basescu, dar obligatiile lui Geoana ,in calitate de posibil nou presedinte,care premerg din combinatia Hrebenciuc-Vadim , vor constitui o alta frana in nazuintele pe care romanii le au.

  125. 132 Ioan noiembrie 19, 2009 la 11:36 am

    Umflat in pene de „izbanda” fara seamna de la carciuma din Cluj-Napoca, (unii spun ca ar fi vorba chiar de o benzinarie) atribuita lui de unii ziaristi fara nici o retinere, ce si-a zis C Antonescu: acum trebuie sa-l rapun pe Gioana dintr-o singura miscare, si calea mi-e deschisa catre Palat. Caci la altceva se pare ca nu-i mai sta gandul de la o vreme. S-a vazut asta si aseara, cand nerabdator sa traga el „primul cartus” a nesocotit chiar si regula minimei decente fata de amfitrion; aceia de a da binete la intrare in incapere. Apoi, urmandu-l indeaproape pe Actualu’, a preluat de la el chiar si acuza frontala inghesuindu-l pe M Gioana in cercul stramt al iliestilor pesedisti. A ramas, in schimb, mut la replica celuilalt care i-a precizat ca intrarea lui in politica s-a intamplat in anul ’00. De aici firul i s-a rupt. A incercat sa revina dar ideile tocite des vanturate, sablonarde, si probabil oboseala l-au impiedicat. Dar, ar spune un arbitru neutru, nici Gioana nu a venit in studioul acelei transmisii tv de acasa.

    PS

    Promit sa revin si cu alte date interesante, de ce nu picante, la urmatorul reportaj din ringul electoral. Cu bine.

  126. 133 contele noiembrie 19, 2009 la 12:58 pm

    @aya
    Ai dreptate !Până să intervină A.N. erau doar două răspunsuri la postarea lui „prometeu”,una fiind drept la replică .Dacă nu intervenea A.N., n-ar mai fi existat atâta discuţie pe blog !
    P.S. Ai reţinut , sper ,acel „ne interesează” ,pe „noi”…Nu gândesc în termeni de servicii secrete sau mercenariat portocaliu ,dar acel parşiv „ne” mă scoate din pepeni …Adicătelea suntem mai mulţi deranjaţi de prostiile de pe blog…şi dacă nu vreţi să „ne” pierdeţi de clienţi…pe noi ,luminaţii…
    Prometeu !”Ne” calci pe nervi !”Ne” leşi ?

  127. 134 Ioan noiembrie 19, 2009 la 2:04 pm

    @ Vasile,

    grijuliu si atent la detalii ca de obicei, eu cred ca apropierea de pereme este una punctuala. Astfel de plieri si replieri s-au consemnat si la celelalte alegeri; nationale sau europarlamentare. Acum insa, pentru pesede, miscarea a fost intru-catva dibace si chiar necesara in fata agresiunii tot mai pronuntate a liberalilor. Acum, stim cu totii mai bine si ce hram poarta acest candidat penele si cat il duce capul. Am putea sti, chiar si cu o ora mai devreme, daca nu cumva liberalii pun de o noua coalitie; in numele dreptei pe care o invoca frecvent.

  128. 135 Draghi Puterity noiembrie 19, 2009 la 2:37 pm

    @Aya

    Nu am dorit decat sa le comunic tuturor celor preocupati de „sanatatea” acestui blog, indiferent daca in sensul ca doresc sporita sau micsorata, ca au de a face cu ceva viu. Ceva cu un sistem imunitar impotriva celor care vor sa distruga sau sa paraziteze, insa in acelasi timp ceva complex si sensibil pentru cei care vor neaparat sa schimbe ceva. De aici enumerarea mea „la gramada”.

    Imi pare rau ca mesajul meu a dat nastere la atatea iritari si confuzii. Traversam cu totii o perioada dificila. Daca ar fi sa refolmulez acum, dupa ce am vazut reactille, m-as adresa doar lui nastase si i-as spune cam ce ai spus tu si instalatorul:don’t fix it ‘till is broken adaugand „mai ales cand e vorba de ceva viu”. Probabil domnul Nastase gandeste ca genul asta de colectivitate umana are multe similaritati cu orice alt tip de colectivitate, un partid de exemplu, eu insa cred ca exista si multe alte aspecte specifice date de natura virtuala a intalnirilor de aici. Nu mai insist pe tema asta, desi e una interesanta, si las restul pe seama „sistemului imunitar”, in sperantza ca nu o sa-si iroseasca resursele reactionand alergic la orice impuritate inofensiva ci doar atunci cand e realmente nevoie si in dozajul optim 🙂

  129. 136 Ajustor noiembrie 19, 2009 la 3:44 pm

    @ Blogideologic

    „Limbile dulci” ale duşmanului sunt aidoma şmirghelului grosier…


  1. 1 Ultima scrisoare a lui traian băsescu « DARIUS CEL TULBURE Trackback pe noiembrie 18, 2009 la 9:24 am
  2. 2 ADRIAN NASTASE: TRAIAN BASESCU,ULTIMA SCRISOARE | "HAI, ROMANIA ! ". BLOG-REVISTA ROMANILOR DE PRETUTINDENI by MARIN MIHAI & The FRIENDS Trackback pe ianuarie 20, 2012 la 2:08 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

%d blogeri au apreciat: