Bulgaria – Romania 70-8 (prima parte)

 

Scorul de mai sus se refera nu la rezultatul unui meci de rugby ci la numarul de megawati instalati ai campurilor eoliene din Bulgaria si Romania. Nu fiti tristi. Pentru ca in curand acest raport va fi inca mai rau. In viitorul foarte apropiat cei 156 de MW instalati ai campului eolian de la Kavarna (Bulgaria), vor majora inca si mai mult aceasta diferenta.

Pentru ca in timp ce la Kavarna turbinele vor porni spre sfarsitul anului acesta, in Romania nu se intrevede nici un nou megawatt izvorat din energie eoliana in 2009 in afara celor 8. Deci spre sfarsitul anului se va ajunge la 226 la 8. Sau altfel spus de la un raport 8,75 la 1 se va ajunge la 28,25 la 1.

 Acest articol doreste sa faca o scurta radiografie a modului in care autoritatile de resort  “incurajeaza” dezvoltarea inaltei tehnologii in Romania. Nu fac referire la cei 39713 MW din Germania sau la cei 27509 MW din Spania, ambele cifre referindu-se strict la energie eoliana, ci la o tara din imediata noastra apropiere, cu un nivel de dezvoltare economica asemanator,  cu conditii geografice relativ similare, dar care, spre deosebire de noi, are o suprafata si o populatie de doua ori mai mici.

Ca si in cazul Romaniei, dezvoltarea majoritara a campurilor eoliene se face in zona din vecinatatea Marii Negre, iar vitezele vanturilor sunt aproape identice, deschiderea celor doua tari la mare fiind cam la fel. Si atunci ce ne face atat de diferiti, in sensul rau, in raport cu prietenii bulgari.

De ce la Kavarna, aflata la circa 30 de km sud de Mangalia si cu care turistii romani se intersecteza in drumul lor catre alte zone turistice decat cele pastorite de doamna Udrea, se construieste intens in timp ce Romania ramane o pata pitoreasca pe harta Europei prin absenta unui element definitoriu legat de dezvoltarea durabila?

Stiu ca a scazut consumu,l in primul semestru, pe fondul crizei mondiale. Evident ca bancile finanteaza mai greu lucrarile de infrastructura. Numai ca la noi s-a facut prea putin si inainte de criza, iar exemplul bulgar arata ca acelasi lucru se intimpla si acum, pe timpul crizei.

Interes pentru Romania in dezvoltarea acestui business la noi  exista. Doresc acest lucru giganti economici: CEZ, Iberdrola, Banca Europeana de Dezvoltare si Investii, EDP, EP Global Energy. Si nu i-am enumerat pe toti. Plus investitori locali.

Valoarea investitiilor poate fi estimata la 2 miliarde de euro, pentru circa 1300 de MW instalati si care deja pot fi atacati. Cum se ajunge la aceasta suma? Costul de achizitie al unei turbine are la baza un cost de 1 milion de euro/MW instalat, la care se adauga inca 40-50% costuri asociate fiecarui MW (costuri terenuri, salarii personal, constructie de drumuri de acces in interiorul campului eolian, modernizarea/construirea de statii care sa asigure injectia energiei in sistemul energetic national, etc). Proiectele in cauza urmeaza a fi demarcate la Fantanele-Cogealac, Pestera, Cernavoda, Chirnogeni-Independenta, Ciocarlia, Silistea, Dorobantu s.a.

De ce se pierd acesti bani, care provin aproape in exclusivitate din surse externe? De ce companii care vin sa cumpere vant in Romania nu isi pot duce lucrurile pana la capat?
Principalul impediment este dat de lipsa unui cadru legislativ. Paradoxal, pentru ca in 2008, la 6 noiembrie s-a publicat in Monitorul Oficial Legea nr. 220 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, pe care Parlamentul Romaniei a votat-o in scopul dezvoltarii accelerate a acestui domeniu
Trebuia ca, in maxim 90 de zile de la publicarea legii, sa fie adoptate un sir de norme metodologice care sa dea validitate legii, din care trei esentiale (modul de plata al megawatului-ora produs de energia eoliana, procedura de autorizare a campului eolian ca si modul in care se asigura finantarea racordarii producatorului la sistemul energetic national). Nici una din masuri nu a fost pusa in practica. Legea este astfel litera moarta si nu este aplicabila. Neavand lege nu se pot face nici planuri de afaceri. Cat primeste un producator pe un MW/ora? In cazul energiei verzi, pe linga pretul standard de vinzare, se acorda drept bonus un certificat verde cu o valoare intre 27-55 euro. Legea spune ca se acorda doua certificate verzi pentru fiecare megawatt-ora produs de energia vanturilor. Legea nefiind aplicabila, producatorul poate miza pe un certificat verde (conform reglementarilor vechi) sau pe doua? Diferenta intre primul caz si al doilea caz poate fi de 55 de euro. (va urma!)

49 Răspunsuri to “Bulgaria – Romania 70-8 (prima parte)”


  1. 2 Florin august 27, 2009 la 11:17 am

    Eu as intreba altfel. DE CE politicienii romani arunca pisica de la unu la altul ? DE CE pe timpul atator mandate ale PSD-ului, nu s-a facut nimic in sensul asta ? DE CE mereu cei care guverneaza ACUM sunt vinovati pentru TOT ce nu merge sau nu a mers in Romania ? De Ce Nu suntem verticali si echidistanti sa spunem NU AM FACUT NIMIC PENTRU ROMANIA ! Domnule Nastase, daca recunoasteti ca in timpul celor 20 si ceva de ani de la revolutie, nu s-a facut NIMIC in Romania, pe nici o guvernare, va promit SOLEMN ca am sa va votez daca veti candida la Prezidentiale ( cu toate ca am jurat ca nu mai votez in viata mea ! ).

  2. 3 Florin august 27, 2009 la 11:22 am

    Sunt dezamagit. Mi-a placut ”mentorul domneavoastra” Iliescu.Imi place si acum, pentru ca e un adevarat papusar, un munte de stiinte politice si experienta.Ati avut de la cine invata. Imi puneam sperante in dumneavoastra.Am fost dezamagit.. Dezamagit ca v-ati lasat purtat intr-un razboi mediatic, dezamagit ca ati impiedicat in mod sistematic dosarele care va incriminau ( daca va stiati fara pata, de ce atatea piedici in parlament impotriva ridicarii imunitatii ? ).Dezamagit ca ati intrat in aceasta hora marsava care se joaca acum. M-a dezamagit CRUNT , BASESCU. E motivul pentru care am facut acel juramant MIE, ca nu voi mai vota niciodata. In cine ar trebui sa ne incredem acum, cand mereu suntem pusi in situatia de a alege din doua rele, raul cel mai mic ?

  3. 4 Mihnea Georgescu august 27, 2009 la 11:22 am

    Vânarea asta de vânt nu e a băieţilor deştepţi?

  4. 5 Rapsod august 27, 2009 la 12:28 pm

    Catrenul vântului

    Nu se ştie ca pământul
    Din ce parte bate vântul,
    Dar la “momentul oportun”
    Veţi mai vedea un “mare tun”.

  5. 6 Vasile, august 27, 2009 la 12:45 pm

    Florine ,

    Nu stiu clar cind te-a dezamagit Dl. Nastase sau mai bine spus cind ai avut incredere in domnul Nastase su cita incredere ai avut la un moment dat si tot asa ,cind si cata incredere ai avut in Dl. Basescu.Sincer eu am incredere doar in domnul Nastase de azi , cel dintre simpli muritori.Da dl.Nastase poate fi un eventual prim ministru, sau presedinte mai bun decit Nastase al anilor 2000-2004 si nemijlocit si incomparabil ar fi un presedinte mai bun ca Basescu.Dar si aici am rezerve, deoarece Dl. Basescu nu are absolut nici o calitate,si in el nu am avut nici o data incredere , dar absolut nici una ,el fiind ca presedinte la o valoare sub zero nu poate fi comaparat cu nimeni nici chiar cu Ceausescu.Sa inteleg ca tu ai avut incvredere intr-un individ cu valoare -0!

  6. 7 octaaa august 27, 2009 la 12:51 pm

    Interesant articol. Dar, din pacate, in Romania nu va fi niciodata subiect de campanie electorala.
    Pe noi ne intereseaza doar de ce a injurat X, de ce rade Y, etc.

    PS : Oricum ma bucura ca un politician de virf discuta si asemenea chesiuni(si nu e prima data cand vad discutii de acest gen).

  7. 8 Vasile, august 27, 2009 la 1:06 pm

    Dl. A Nastase,

    Noi megiesi „morilor de vant bulgaresti ” cu inima stransa de minunatia meleagurilor pe care le-am pierdut fara sa varsam nici cel putin o picatura de sange,repet cel putin eu , de fiecare data cu un imens regret mai bag un ban in buzunarul circiumarilor bulgari,sau mai vars o lacrima de necaj pe la Balcic , acolo unde culmea trebuie sa platesc sa revad o chestie complet romanesca…
    De la Kavarna inspre Cap Kaliakra la circa un km la dreapta printre eolienele bulgaresti te pravalesti abrupt intr-o Mare Neagra verde albastra clara precum Mediterana in buza unor localuri (trei)rustice intr-un peisaj de Capri , unde te resfeti cu fructe de mare aduse de la crescatoria care nu-i mai departe de 200 de metri de mal,odihnindu-ti sufletul si mintea nu neaparat numai cu adevarate delicatesuri proaspete si nu numai cu peisajul naucitor, ci si cu un pret ademenitor care te mai cheama.
    In cele trei localuri nu prea auzi bulgareste , limba de baza deci si clientii sunt romanii.
    Acum cu eolienele sunteti putin nedrept. Suntem cu adevarat in urma lor dar nici chiar asa. In acest moment in Romania au intrat 100 de eoliene. cred ca avem deja contractate pentru parcul de eoliene din zona Tulcei cca 138 eoliene . Problema este alta , contractul bineinteles fiind incheiat de romani are hibe. Turnurile ca parte componenta sunt construite in China la fel ca si termopanele dumneavoastra , care culmea cred ca au fost mult mai ieftine decit cele romanesti, si revenind la turnuri au mari deficiente din constructie, suduri care deja au cedat…asa ca nu-i dracu chiar asa de negru, e doar un drac pur romanesc.

  8. 9 horya august 27, 2009 la 1:16 pm

    de ce este important sa avem eoliene?
    oricum doar se stie ca pe acest segment se va realiza ceva doar daca o suma importanta de bani intra in buzunarele cui trebuie.
    acum ceva timp se vb de acele instalatii de incalzire solara, acum nu se mai aude nimic, am impresia ca acea stire a fost doar sa se studieze piata, ni se spune ca asigura statul 60% ba mai mult din cost, dar defapt , era vb doar de costurile de montare pentru ca tot ce era mai scump era lasat pe umerii cumparatorilor, nu? instalatia si-o luat doritorul si statul asigura doar un X procent din suma alocata montarii instalatiei, ori prin toate reclamele facute nu se specifica asta.
    Mai stiti ce am promis noi ca tara ca o sa scadem poluarea la 20%, s-a intamplat asta? domnule Nastase, parca si partidul din care faceti parte este azi la guvernare, sau doar cu numele si cu furatul? a?
    Bine ca n-am auzit si despre partidul dumneavoastra ca cere Y bani de la cei pe care ii pun politic in functiile de conducere, ca la PDl ma ingrozeste ce practici sunt.

  9. 10 Tudor august 27, 2009 la 1:18 pm

    http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_wind_farm_projects_in_Romania

    Wikipedia arata o imagine mai buna despre energia eoliana din Romania.

  10. 11 ela august 27, 2009 la 1:25 pm

    Duca-se pe pustiu, zice o vorba din batrani, ce daca tara nu mai functioneaza asa cum arata aAdrian Nastase aici:

    „Pentru ca in timp ce la Kavarna turbinele vor porni spre sfarsitul anului acesta, in Romania nu se intrevede nici un nou megawatt izvorat din energie eoliana in 2009 in afara celor 8. Deci spre sfarsitul anului se va ajunge la 226 la 8. Sau altfel spus de la un raport 8,75 la 1 se va ajunge la 28,25 la 1.”

    important pentru guven -care nu mai produce nimic constructiv – este sa faca zid in jurul duduilor ministrii cu probleme si a sefei Roberta care va urma, ca prea Ii cocoloseste pe cei din Pdl comitzand serioase incalcari ale Constitutiei, oare de la cine o fi vazut/invatat asa ceva?! hm!

  11. 12 Karakas august 27, 2009 la 1:40 pm

    Nu avem cum sa progresam cu asemenea „lideri”. Strins cu usa de scandalurile recente, in timp ce ii cad voturile din buzunare, Basescu se apara de „dusmanii statului roman”.

    „”Preşedintele Traian Băsescu îi asigură pe români că instituţiile statului au capacitatea de a gestiona problemele care ţin de siguranţa naţională.” declara solemn un Comunicat prezidential.

    http://www.mediafax.ro/politic/basescu-promite-ca-va-dezvalui-cine-e-in-spatele-manipularii-din-ultimele-zile-4805749

    Pai sa intelegem ca siguranta nationala e in pericol pentru ca Basescu & Comp au probleme de imagine? Ce e cu declaratiile astea apocaliptice demne de un sistem totalitar? Sau romanilor trebuie sa le fie iar frica pentru ca se exprima liber?

    Mai zice textul: „”în ultimele zile, unii politicieni şi persoane asociate acestora desfăşoară o campanie de discreditare sistematică a unor instituţii ale statului”. ” Ah, uite unde fu’ liantul natiunii. Pai Basescu isi apara fundul propriu, nu statul roman cu declaratiile astea. Chiar asa de departe a ajuns paranoia ca punem semnul egal intre omul politic Basescu si Romania?

    Nu e exclus ca presiunea asupra lui Basescu sa fie un joc politic, dar nu indraznesti ca Presedinte in nici o tara democratica sa iti aperi cocoasa de politician cu statul. Inteleg ca i-a aruncat in prima linie a frontului pe arheologi, filozofi, elevi, militari, pensionari, dar da-oncolo de presedentie, chiar o iei razna? Dom’le nu mai poti, da-ti demisia!

  12. 13 blogideologic august 27, 2009 la 1:44 pm

    „Vânarea asta de vânt nu e a băieţilor deştepţi?”
    Bună întebare.

  13. 14 Bibliotecaru august 27, 2009 la 1:50 pm

    @ Adrian Năstase
    Cine poate fi condamnat dacă o lege nu se aplică? Ne-am obişnuit ca nimeni să nu răspundă pentru neaplicarea legii…

    PS.
    Puterea se măsoară în Watt, KW, MW…
    Energia este puterea ori timp, deci Watt-oră, Kwh, MWh…

    Deci, dacă vorbiţi despre puterea instalată, cifrele vor fi în MW, dacă vorbiţi despre energie, atunci unitatea va fi MWh.

    În cazul eolienelor puterea instalată este ceea ce poate furniza turbina maxim, dar asta nu înseamnă că şi o face. Dacă nu este vânt, o turbină eoliană nu numai că nu dă energie, dar mai şi consumă energie din sistem pentru aparatele necesară funcţionării ei.
    Potenţialul energie eoliene în România este extrem de limitat

    http
    naturenergy.ro/images/harta_potentialului_eolian.

    După cum observaţi pe harta energiei vânturilor, o medie care să permită exploatarea în regim de eficienţă a energiei eoliene este sud-estul României, spre litoral (zona cu mov).

    Am verificat datele şi pe site-ul:

    http
    firstlook.3tier.com/

    România ar avea un potenţial mărit la energia solară, cam o treime din România putând fi exploatată în zona de eficienţă energetică (sud şi sud-est).
    Să nu uităm că fiecare MW de energie eoliană necesită mai mult de un milion de euro. Ar trebui să facem aceste investiţi în măsura în care suntem siguri că producţia de energie curată şi ieftină vor face economii măcar în acest domeniu de un milion de euro pe megawatt, altfel ne putem trezi cu o investiţie în energie eoliană care înseamnă o cheltuială şi atât.

  14. 15 Bogdan august 27, 2009 la 1:55 pm

    Bravo Dl Nastase,
    bravo pentru insistenta de a aduce in atentia publica aceasta mare problema a industriei si al sectorului energetic romanesc. Exact problema nepublicarii normelor de aplicare frineaza enorm dezvoltarea acestor proiecte; daca aceastea ar fi cunoscute domeniul ar fi mult mai transparent, la indemina dezvoltatorilor si mari si mici, ca si al bancilor, ce intentioneaza sa investeasca sume mari de bani pentru a construi aceste parcuri eoliene. Daca beneficiem de energie electrica din surse regenerabila, devenim mai eficienti si productivi pe termen lung, in ciuda investitiei initiale care, aparent este superioara termocentralelor conventionale. Insa, sa nu uitam, termocentralele conventionale au costuri „externalities” aferente ce nu sunt luate in calcul, cum ar fi emisii de CO2 mari in cazul carbunelui, problema ruseasca in cazul gazului, etc….
    Deocamdata insa, in ciuda, si subliniez acest fapt, in ciuda autoritatilor romane (primari si consilii locale ce-si cer neincetat tainul), este in constructie un parc (in faze) de 645 MW, 50 de turbine aflindu-se deja in santier, chiar daca nu au fost inca instalate.
    Inca o data va felicit pentru initiativa de a ridica exact problema aparent tehnica, dar foarte importanta a normelor de aplicare.

  15. 16 blogideologic august 27, 2009 la 3:21 pm

    @ „Daca beneficiem de energie electrica din surse regenerabila, devenim mai eficienti si productivi pe termen lung, in ciuda investitiei initiale care, aparent este superioara termocentralelor conventionale.”
    Pe termen lung, înseamnă şi o evaluare a impactului ambiental produs de eoliene, cu ajutorul metodologiei LCA. Pe termen lung, înseamnă şi demantelarea eolienelor pe finalul ciclului de viaţă. Când miliardarul petrolist texan T. Boone Pickens, care vroia să construiască o fermă de eoliene, a aflat costurile infrastructurii, întreţinerii, şi demantelării pe final de ciclu de viaţă pentru eoliene, a renunţat la proiect.

  16. 17 alex august 27, 2009 la 3:29 pm

    Pana la urma e o decizie politica modul in care se „gestioneaza” acesta problema, nu sunt ieftine generatoarele eoliene, costurile sunt mari si investitia se amortizeaza in multi ani. Pe langa aceasta, conform hartii eoliene a Romaniei, zonele cele mai favorabile generatoarelor sunt in zone protejate ( in principal din cauza pasarilor ) si ca sa amplasezi ceva acolo sunt necesare aprobari de la Mediu..asa ca mai bine se duce investitorul in Bulgaria.

  17. 18 Vasile, august 27, 2009 la 3:30 pm

    Bibliotecarul @ Tudor,

    Sunteti intre teorie, mesaj euro-politic, adevar si sau practica.Romania si in general toata Dobrogea are un imens potential in cazul energiei eoliene si solare. Abmbele desi nepoluante sunt inimaginabil de scumpe raportat la radament , adica si cu alte cuvinte de acord cu corectiile domnului Bibliotecar cu o remarca generala privind costurile extraordinare date de un randament mic chiar la o putere instalata mare.Una e sa ai putere instalata 45 sau 400 de MW si alta-i sa poti produce 10 MWh.
    Asta e!

  18. 19 Alex august 27, 2009 la 4:02 pm

    blogideologic, Occidentul a trecut pe eoliene si solare de cand Romanica nici nu aflase de existenta lor. Aia cu costurile dateaza din epoca stra-stra-stra.
    Stiu, inseamna sfarsitul petrolistilor. Urla printisorii petrolului cand aud de eoliene…Daca pe miliardarul T. Boone Pickens l-au luminat colegii petrolisti, speriati de impactul pe care noua industrie l-ar avea asupra veniturilor lor? Si au recuperat intr-un alt mod oaia ratacita.

  19. 20 Metaverse august 27, 2009 la 4:16 pm

    Ia te uita!!! blogideologic are (in fine) dreptate. Culmea este ca are dreptate impotriva opinei amfitrionului si se exprima deodata si fara inhibitii. Ce sa fie? Ce sa fie?

    P.S. Mi-a placut foarte mult si chestia cu blogul acesta care începe să se contureze ca nucleu pentru o “ce-lula de rezistenţă” în România. Acuma se stie ca ridicolul nu ucide dar de râs se poate muri. Criminalule.

    Cea mai tare insa ramane motivatia oferita lui Adrian Nastase pentru care domnia sa ar trebui sa-l ignore (de ce nu sa-l baneze direct?) pe Harabula (si eventual pe Metaverse). E monumentala. O capodopera. Ma mir ca n-a remarcat-o nimeni. Ar trebui trimisa (si) la NEC. Asemenea absconzitate bombastica ar merita studiata interdisciplinar. Imi pare rau ca n-am putut vedea expresia d-lui Nastase dupa lectura respectivei productii. Trebuie sa fi fost ceva spectaculos chiar daca reactia sa s-a s-a redus la un clipit scurt din gene inainte de a trece la urmatoarea postare. Cand o sa-mi fac blog o sa pun textul ala la „disclaimer”.

  20. 21 ALM august 27, 2009 la 6:55 pm

    Chiar, DE CE domnule Nastase? Sper ca ne dati un raspuns la „va urma”.

    In prima faza, ma gandeam ca refuzul de a monta generatoare eoliene face parte din conceptul „The Land of Choice”. Dupa cum ati relatat si dvs, toata Europa este intesata cu aceste generatoare eoliene. N-am cum sa atasez o poza din Germania, ca sa vada tot romanul ce risipa de teren se face, cand acolo s-ar putea ridica mii de blocuri pentru birouri, sute de cartiere rezidentiale, cu puturi in curte si fose septice. Si atunci, nu este bine sa atragem turistii cu o tara virgina, unde pestii cresc in copac si femeile au cate 4 barbati? Sa vina si sa vada cum traia Homo Neardethalis? Sa-si puna galosi la granita si sa o ia apostoloste (ajung mai repede decat cu automobile) pe soselele desfundate ale Patriei. Oricum, daca vin pe la Nadlac, trecerea granitei se face simtita imediat, printr-un trosnet al amortizoarelor si pierderea a catorva dinti …

  21. 22 eficientaenerg august 27, 2009 la 7:00 pm

    YES-Adrian!Sunten Romani-nu Bulgari, …nemti…tara mediu dezvoltata…Bogata in ape…1.Romania-in 2008:Eticheta Energie electrica-cu 27,87% din RES(27,86%-Hidroelectric ;fara Solar,Eolian,Biomasa,) si cu 640 g/kWh media Emisiii de CO2;din Carbuni-39,46%;Nuclear-17,30%;Gaze-14,03%.2.Surse regenerabile mondiale-MW si state/ % –in dec. 2008/British Petroleum si aug.2009/ Ernst&Young:SUA, Germania, China,India,Spania! 3.Eolian-SUA-20,7% ;Germania-19,6% ;Spania-13,5% ;Finlanda-0,1% Tot ce ai expus,am detaliat si eu pe

    http://eficientaenerg.wordpress.com/

  22. 23 neinfectat de comunism august 27, 2009 la 8:15 pm

    in multe tari vestice, gruparile ecologice au inceput sa se opuna acestor „campuri” de moristi eoliene care distrug aspectul estetic ale multor zone protejate…de ce nu spuneti nimic despre costul exorbitant pt romania necesar intretinerii si reparatiilor acestor moristi?

  23. 25 Augustin august 27, 2009 la 8:35 pm

    @ A.N.
    Spre regretul meu constat ca tratati destul de unilateral acest subiect. Daca bulgarii exceleaza (fata de noi, evident) la utilizarea vinturilor in domeniul energiei, cu siguranta ca noi ii surclasam la folosirea acestora in politica. Si-apoi, nu stiu cine e presedintele Bulgariei, dar (inca) al nostru, ca fost (si, sper, viitor) marinar, este chiar expert in domeniu.

  24. 26 Sergiu august 27, 2009 la 8:48 pm

    Da, e pacat ca nu se face mai mult pentru promovarea energiilor regenerabile. Iti ofera o independenta energetica enorma. Iar daca energia electrica ar fi foarte ieftina, nici nu ar mai fi nevoie sa se consume atat gaz din Rusia, iar rusii nu ar mai putea santaja Europa cu inchiderea robinetului de gaz. Iar Uniunea Europeana promoveaza asta si sunt fonduri structurale care sa finanteze proiecte de genul asta. Incalzirea climatica nu e o sperietoare, ci este realitate. Ganditi-va la lupta tarilor cu deschidere la Oceanul Arctic, care vor sa-si delimiteze fundul oceanului pentru o viitoare exploatare a zacamintelor de hidrocarburi ce s-ar putea gasi acolo. Pana in 2015 s-ar putea sa nu mai avem deloc calota polara.

  25. 27 sf.asteapta august 27, 2009 la 10:16 pm

    mamaaaaa, citi yesmani pe meleagurile astea!!! quick out!

  26. 28 instalatorul august 27, 2009 la 10:23 pm

    O lucrare serioasa in domeniu afirma ca in acest moment energia eoliana este cea mai ieftina, putind ajunge la un cost de 4 centi/KWh. Asta era acum citiva ani si, in opinia mea, de la costuri trebuie pornit. Stim cu aproximatie cam cit ne costa 1 MW instalat, cit ne costa 1KWh de energie electrica eoliana livrata. O parte dintre problemele reale pentru care legea nu este aplicata le-am expus si intr-un comentariu pe marginea energiei solare: in aceasta perioada pare destul de greoaie chiar si vinzarea energiei electrice obtinute pe cai conventionale iar, pe de alta parte, apar niste furnizori in acelasi timp si clienti pe care compania de distributie a energiei nu prea are chef sa-i gestioneze, tot in cele 8 ore zilnice de lucru. Probabil ca sunt si niste chestiuni legate de faptul ca nu se stie cine va minari aceasta energie, mai precis cine vor fi baietii destepti. Dl Oprescu parca anuntase si el in termeni destul de ditirambici ca va testa o instalatie eoliana la margine de Bucuresti (cum zice cintecul, intr-o circiumioara…, nimic de zis circiumioara este probabil infiintata, mai ramine eoliana). Cu exceptia faptului ca dintr-un cimp de eoliene s-ar putea scoate si niste bani ca exterioare in filme – recent am vazut un film in care un tip lua un levier in cap intr-o minunatie de cimp de generatoare eoliene – nu ma mai amestec in acest meci romano-bulgar, nu de alta dar la milioanele care se invirtesc pe acolo banuiesc ca sut bagati niste tipi care m-ar putea chiti cu un Dragunov inainte ca eu sa apuc sa imi cumpar draga mea Armalite. Oricum, eu stiu niste instalatii eoliene mici, dar britanice, asa ca la nevoie as putea ajuta pe unii ca, daca seamana vint, atunci sa culeaga energie.

  27. 29 Bogdan august 28, 2009 la 12:43 am

    @ blogideologic
    T Boone Pickens planifica investitia a miliarde de dolari in parcuri eoliene in Texas. Acuma e adevarat ca din varii motive ( http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2009/07/07/AR2009070702455.html ) proiectele sunt intirziate. Nu insa din motive legate de fundamentul economic al energiei eoliene. Din motive legate de preturile gazului si al petrolului, ca si din motive legate de investitii supradimensionate in reteaua de transmisie. Aceste investitii se vor realiza pina la urma.
    @ Sf asteapta: acesta este un forum civilizat, in cadrul caruia se discuta chestiuni destul de importante intr-un mod politicos. Eu personal nu votez PSD, si nu am votat cu dl. Nastase. Dar apreciez schimburile de opinii care se ridica mult peste nivelul de mahala specific puterii actuale.

  28. 30 blogideologic august 28, 2009 la 2:20 am

    Avem în România un OEM (original equipment manufacturer) pentru turbine eoliene ? Parcă nu. Şi nici măcar nu se poate apela direct la un producător din exterior. Pentru că există un lanţ de resellers care „adaugă valoare” şi vând turbina scump, în combinaţie cu alte produse. S-a vorbit mult despre dezvoltarea unei “green economy”. Dar chiar şi un OEM britanic cu tradiţie pentru eoliene, cum este Vestas, închide fabrica. Oricum, proiectul lui Silviu Prigoană de a construi o fermă de turbine eoliene între munţii Măcin şi Deltă este o crimă ecologică. Bine, fondurile structurale din UE pentru turbine eoliene (şi majoritatea banilor vor merge înapoi în Occident) sunt condiţionate de acceptarea depozitării deşeurilor urbane din UE, în România. Ce este cu adevărat îngrijorător este faptul că începând cu anul 2015, România va fi obligată să accepte pentru tratare gunoaiele nesortate, şi cu entropie foarte mare, din UE. Sunt fonduri pentru turbine eoliene, dar ele vin “la pachet” cu fonduri pentru incineratoare unde se vor arde gunoaie din UE. Singura direcţie de succes pe care ar putea merge România ar fi acumularea de capital intangibil prin dezvoltarea şcolii româneşti (dar nu prin pseudo-reforma Mircea Miclea). Numai de aici ar putea rezulta o creştere de productivitate . Până la urmă, civilizaţia se dezvoltă ca o gramatică.

  29. 31 Sergiu august 28, 2009 la 3:06 am

    @instalatorul

    Pacat ca legile sunt facute de amicii acelor „baieti destepti” si nu au in spatele lor niste principii etice. Daca legile ar avea la baza asemenea principii, atunci ai putea spune ca cinstea inseamna de fapt respectarea legii. Orice teorie legata de drept iti va spune ca cinstea tine de fapt de respectarea legii, dar nu cred ca este cazul Romaniei in momentul de fata, cand inca multe legi se fac la comanda unor interese. M-as bucura enorm pentru Romania sa aiba, daca nu independenta, atunci macar o autonomie energetica de 80% sau mai mult. Da, ai dreptate, trebuie avut in vedere si profitabilitatea energiilor regenerabile.

    Am auzit odata la radio un documentar despre centralele eoliene sau solare (nu mai tin minte exact) din Spania (daca tot este mentionata printre cele mai dezvoltate tari in domeniul asta), unde una din metodele pentru atragerea de finantare pentru asemenea instalatii era vanzarea unei mari parti din actiuni catre persoane fizice si crearea unui fond de pensii, care urma sa aiba o profitabilitate dupa o perioada. In felul asta, pentru crearea acelei centrale, au fost stransi 80% din banii necesari, iar restul, din fonduri guvernamentale si europene. Trebuie sa precizez ca autoritatile locale au avut acea initiativa, nu guvernul central.

  30. 32 blogideologic august 28, 2009 la 3:17 am

    După criza petrolului din anul 1973, s-a pus problema exploatării energiei eoliene la scară industrială pentru producerea de energie electrică. Din această cauză s – a dezvoltat teoria şi practica turbinelor eoliene, care pleacă de la vechea idee tehnică a morilor de vânt. Fizicianul scoţian William John Macquorn Rankine (1820 –1872) a abstractizat modelul de interacţiune al palelor acoperite cu pânză ale morii de vânt până la propunerea modelului discului actuator care serveşte la construirea teoriei turbinelor eoliene. Prin ideea discului actuator, fizicianul Rankine a încercat să modeleze cea mai simplă abstracţiune teoretică pentru palele în mişcare ale turbinei eoliene. Discul actuator al lui Rankine este un disc cu grosime infinitezimală, care produce un salt în cantitatea de mişcare şi energia cinetică a curentului eolian.
    Atunci cand considerăm curentul de aer înainte de interacţiunea cu palele în mişcare ale turbinei eoliene, putem considera un volum cilindric de aer cu secţiunea transversală egală cu aria discului actuator prin care se modelează teoretic rotorul turbinei eoliene. Ne putem pune două întrebări: a) Care va fi forma acestui volum cilindric de aer, în aval faţă de rotorul turbinei eoliene, după interacţiunea cu discul actuator al lui Rankine? b) Ce se poate spune despre aria secţiunii transversale în aval faţă de rotorul turbinei eoliene, mai are încă valoarea ariei discului actuator ? Prima idee care ne vine în minte este aceea că forma cilindrică a curentului de aer se păstrează exact cu aceeaşi secţiune transversală a discului actuator. Dar aceasta nu este o idee corectă. Ce se întâmplă cu presiunea aerului din curent în faţa discului actuator, şi în spatele discului actuator? Presiunea creşte înainte de rotor, şi suferă o scădere bruscă la trecerea prin rotor. Dar, mai departe de rotor, presiunea aerului ajunge să fie iarăşi egală cu presiunea atmosferică. Din aceste consideraţii, fizicianul german Albert Betz (1885 – 1968) a inferat că forma cilindrului de secţiune transversală constantă pentru tubul de curent aflat în interacţiune cu discul actuator nu este adecvată. În consecinţă, Albert Betz a propus un model mai potrivit pentru tubul de curent, anume modelul tubului de curent în formă de sticlă (bottle-shaped, în globish). Acest model de tub de curent a fost folosit ulterior de către Albert Betz ca punct de plecare pentru o serie de calcule privind puterea teoretică a turbinei eoliene. Folosind conceptul discului actuator al lui Rankine, conceptul tubului de curent în formă bottle-shaped, precum şi ideile clasice despre energie şi cantitatea de mişcare, Albert Betz a stabilit în studiul „Das Maximum der theoretisch möglichen Ausnutzung des Windes durch Windmotoren (Limita teoretică pentru utilizarea optimă a energiei eoliene cu turbinele eoliene)”, din anul 1920, faptul că o turbină eoliană nu poate să extragă decât maximum 16/27 (ceea ce înseamnă aproximativ 59%) din energia cinetică a curentului eolian. Albert Betz expune ideile fundamentale pentru energetica eoliană într-o carte publicată în anul 1926 şi intitulată „Windenergie und ihre Ausnutzung durch Windmühlen” (Energia eoliană şi folosirea ei cu morile de vânt). În această carte au fost publicate fundamentele teoretice ale industriei energetice eoliene. O turbină eoliană tipică având puterea de 1000 kW, are un diametru al rotorului ce măsoară 54 de metri, şi aria măturată de rotor este de circa 2300 metri pătraţi.Această aria măturată de rotor (aria discului actuator Rankine) determină câtă energie este capabilă să extragă o turbină eoliană din mişcarea eoliană prezentă în mod natural la situl respectiv. Deoarece aria rotorului creşte cu pătratul diametrului rotorului, o turbină eoliană cu un rotor având diametrul dublat va primi de 4 ori mai multă energie eoliană. Din punctul de vedere al industriei energetice eoliene, motivul pentru care se preferă în general construirea şi instalarea unor turbine eoliene mari este că în felul acesta se realizează economii de scală. Se constată că turbinele eoliene mari produc energie electrică mai ieftină decât turbinele eoliene mai mici. Explicaţia este dată de faptul că infrastructura adiţională costă aproape la fel. Costul fundaţiilor, al construirii unor drumuri de acces betonate şi asfaltate, costul conectării la reţeaua electrică, plus costul unui număr de componente în turbina eoliană (sistemul de control electronic etc.), sunt într – o anumită măsură independente de dimensiunea turbinei eoliene. Turbinele eoliene cu dimensiuni mari sunt foarte adecvate pentru instalarea pe un acvatoriu (offshore). Costul fundaţiilor nu creşte proporţional cu dimensiunile turbinelor, iar costurile cerute de mentenanţă sunt în general independente de dimensiunea turbinelor eoliene. Una dintre raţiunile de a alege turbine eoliene de dimensiuni mai mici pentru instalarea în teren poate fi aceea că reţeaua de electricitate locală nu este suficient de puternică pentru a primi energia electrică generată de o turbină eoliană mare.
    Altă raţiune este aceea că există mai puţină fluctuaţie în energia electrică produsă de un sistem extins de turbine eoliene de mici dimensiuni, deoarece fluctuaţiile eoliene se produc aleatoriu, şi din această cauză tind să se anuleze reciproc. Riscul de întrerupere prin defecţiune tehnică a turbinei eoliene este divizat dacă există un sistem energetic mare din turbine eoliene mici.
    Proiectanţii de turbine eoliene au nevoie de informaţii predefinite (sau informaţii ‘default’ dacă folosim terminologia în limba engleză) privind distribuţia vitezei vântului în valoare absolută (modul) într-un anumit loc pentru a putea optimiza proiectarea turbinelor eoliene ce vor fi instalate în acel loc. Această optimizare trebuie în final să minimizeze costurile pentru generarea energiei electrice prin transformarea energiei eoliene. De asemenea investitorii financiari în proiectele viitoare de energetică eoliană au nevoie de această informaţie predefinită într – un anumit sit geografic despre distribuţia vitezei vântului în valoare absolută pentru a putea să estimeze profiturile lor monetare viitoare din investiţiile făcute de ei în energetica eoliană. Contează foarte mult valorile cele mai frecvent observate pentru modulul vitezei vântului. Empiric, valoarea medie pentru modulul vitezei vântului se poate obţine prin echilibrarea pe o pârghie convenţională (poate să fie balanţa romană sau tradiţionalul “cântar oltenesc”) a greutăţilor “cărămizilor Arhimedice”. Metoda aceasta merită să fie amintită pentru că a fost folosită în textele de matematică scrise de anticul fizician şi matematician Arhimede, care a folosit această metodă a balanţei într – un raţionament dialectic care introducea pentru prima oară în cunoaşterea teoretică umană noţiunile de calcul infinitesimal. Trebuie să reamintim faptul că matematicienii greci Pitagora şi Arhimede au aşezat de facto, prin raţionamentele pe care le au construit, bazele pentru fizica matematică, folosită ca instrument de logică în avansarea cunoaşterii contemporane. Fiecare dintre “cărămizile lui Arhimede” reprezintă probabilitatea de 1% ca într- un an de zile anemometrele plasate în acel sit geografic vor înregistra tocmai valoarea vitezei vântului unde “cade cărămida” pe axa absciselor, adică valoarea de modul al vitezei vântului peste care cade piciorul perpendicularei duse pe axa absciselor. “Cărămizile lui Arhimede” sunt aşezate convenţional sub formă de stive pe o balanţă sau o pârghie dreaptă. Faimosul “punct de sprijin al lui Arhimede”, sau altfel dar echivalent spus, fulcrum sau punctul pivotal, este marcat în Manualul de referinţă pentru energia eoliană (Wind Energy Reference Manual), care poate fi accesat pe Internet, trunchiul copacului (este doar o metaforă). Trunchiul copacului sprijină, în echilibru, întreaga greutate a stivelor de cărămizi arhimedice aşezate pe braţele balanţei. Valoarea de modul al vitezei în dreptul căreia este aşezat trunchiul roşu al copacului este valoarea medie a modulului vitezei vântului, pe un interval de timp de un an de zile, în situl geografic respectiv. Care este schema recurentă matematică, sau modelul normativ matematic, pentru graficul observat experimental al distribuţiei modulului vitezei vântului ? Au fost propuse distribuţia Weibull şi distribuţia Rayleigh. S- a ajuns deja la o convenţie printre cercetătorii care studiază energia eoliană că modelul normativ matematic cel mai adecvat pentru schema recurentă a distribuţiei vitezei vântului după modul este distribuţia Weibull. Denumirea distribuţiei vine de la numele inginerului şi matematicianului suedez Waloddi Weibull (1887-1979). În anul 1939, Waloddi Weibull a publicat primul articol despre această distribuţie de probabilitate de tip funcţie continuă. Pentru fiecare sit geografic, se pot găsi dintr – o serie de date ale unor măsurători anemometrice prelucrate prin metoda celor mai mici pătrate, valorile cele mai adecvate ale parametrilor de scală (lambda) şi de formă (kappa) pentru modelul normativ matematic de tip funcţie Weibull. Pe Internet există un Weibull Distribution Plotter Programme, un program de trasare a distribuţiei Weibull plecându -se de la date anemometrice măsurate în locul geografic respectiv. Ne punem acum întrebarea : Care este puterea eoliană medie la un sit geografic? Putem să folosim viteza medie a vântului la acel sit geografic ca mărime de intrare într-o formulă matematică pentru a calcula puterea eoliană medie ? Răspunsul este negativ. Dacă am folosi această abordare, atunci am subevalua resursele de energie eoliană la situl geografic respectiv cu aproape 100 % . Calea corectă pentru evaluarea resurselor de energie eoliană este aceea de a efectua o medie ponderată a fiecărei valori pentru probabilitatea vitezei vântului, dată de distribuţia Weibull, cu puterea eoliană calculată pentru acea viteză.

  31. 33 blogideologic august 28, 2009 la 4:27 am

    @ Adrian Năstase
    Capotarea anunţată recent pentru industria turistică de litoral a Bulgariei arată că bulgarii nu se pricep la management. Oricum, Bulgaria dispune de condiţii climaterice mult mai bune decât România pentru industria turistică de litoral. Iar dezvoltarea energeticii eoliene trebuie asociată cu fonduri investiţionale ETF, care se ocupă cu banii. Dacă bulgarii vorbesc numai despre turbine eoliene, fără să să amintească nimic de ETF –ul pentru turbine eoliene, înseamnă că bulgarii au fost din nou păcăliţi. Altcineva umblă pe fluxul de bani, cu profituri exorbitante. Bulgarii acumulează doar nişte datorii mari, pe care le vor plăti şi la ei generaţiile viitoare (tot la fel cum a impus “nenea” FeMeIcă la noi).

  32. 34 Vasile, august 28, 2009 la 6:30 am

    Instalatorule,

    Acum in zilele noastre „vantu”este al mai scump, hydro si fuziunea are the most cheap,please believe m e!

  33. 35 instalatorul august 28, 2009 la 11:07 am

    Vasile: „Chiar asa si era! – exclama batrinul QFWFQ.”

  34. 36 instalatorul august 28, 2009 la 11:11 am

    Sergiu, sunt foarte multi oameni in Romania, mult prea multi, care prefera sa nu se faca nimic intr-un domeniu sau intr-o problema daca nu sunt ei bagati acolo; uneori pretentiile lor sunt de-a dreptul irationale.

  35. 37 Dinu august 28, 2009 la 1:27 pm

    Adrian Nastase

    Citez: „Scorul de mai sus se refera nu la rezultatul …”
    Ati incercat si varianta: Scorul de mai sus nu se refera la rezultatul…

    Va stiu un estet veritabil. 🙂

  36. 38 Dinu august 28, 2009 la 4:44 pm

    O probleme deloc de neglijat pentru campurile de mori eoliene este ca acestea sa nu fie create in zona culoarelor de zbor si a locurilor de cuibarit a pasrilor migratoare.
    Dobrogea, in mare ei majoritate, este o astfel de zona.

  37. 39 Augustin august 28, 2009 la 5:25 pm

    @ Dinu
    Sinteti, unii, pe lumea asta, care n-aveti nevoie de cineva anume care sa va faca de ris: va descurcati singuri. Caci, daca taceai, cineva ar fi putut banui ca esti un prost. Intre timp, ceata s-a risipit …
    Dar, apropo, ai fi in stare sa explici unde-i greseala lui A.N. sau asa simti? Poti sa ne spui chiar si cu vorbele tale!

  38. 40 Dinu august 28, 2009 la 8:29 pm

    Augustin,

    lasand la o arte mitocania, marca inregistrata la multi romani iar dv. nu dezmintiti „zvonul”, am sa va scot din „ceata”.

    Forma negativa a verbelor se formeaza prin punerea particulei „nu” in fata verbului” si nu dupa verb. Anul I-a, gimnaziu.
    Incorect: „se refera nu la…”
    Corect: „nu se refera la…”

    S-a ridicat ceata ?! :mrgreen:

  39. 41 Dinu august 28, 2009 la 8:33 pm

    PS
    AN, daca el a scris, cu siguranta i-a dat drumul „din prima”. Nu-l banuiesc de „mitocanii” lingvistice or de semantica a frazei. Nimeni nu-i perfect, „din prima”. 🙂

  40. 42 Sergiu august 28, 2009 la 10:00 pm

    @instalatorul

    Da, ai dreptate 100%. Uneori ai nevoie sa faci un gest altruist ca sa mergi inainte, dar nimeni nu face asa ceva in economie sau in politica, in Romania. Si Becali le-a facut casele oamenilor aia dupa inundatie, dar le-a trecut pe numele lui.

    Ma uitam odata aici, in Canada, la o emisiune dupa care s-a inspirat si Arena leilor de pe TVR2, Dragon’s Den. Ei bine, acolo venisera niste fermieri dintr-o provincie de aici sa obtina niste bani de la investitorii din emisiune, dar ferma lor era in familie de 200 de ani si erau dispusi sa dea 50% cu conditia sa ia $300.000. Unul din investitori, care venise cu parintii din Croatia cu $20 in buzunar, le-a dat banii, cu o dobanda rezonabila bineinteles, pentru ca era un imprumut pana la urma, fara sa ia nici o parte din ferma. Am uitat sa spun ca acesti fermieri aveau niste produse foarte bune, cum ar fi mere in ciocolata si erau distribuite in toata Canada.

    Unul din colegii acelui investitor a zis ca in momentul ala el incalca toate regulile capitalismului pentru ca nu a luat nimic de la ei in schimbul banilor. Replica croatului a fost: „Nu ai avut niciodata imboldul ala sa faci ceva altruist si sa simti ca esti un om mai bun ?” Nimeni nu a zis nimic dupa replica asta. Bineinteles ca fermierii erau foarte fericiti dupa aia, pentru ca obtinusera mai mult decat cerusera. Nu cedasera nici o parte din ferma si luasera si banii de care aveau nevoie.

  41. 43 Augustin august 29, 2009 la 10:43 am

    @ Dinu

    Multumesc. Acum am inteles. Dar noi ce vina avem daca tu te-ai oprit la „Anul I-a, gimnaziu” (evident, am dat copy/paste)? Saraca limba romana! Cine a ajuns sa-i ia apararea!
    Nu te-ai gindit niciodata sa-ti completezi cele 12 clase, la seral?
    Anul I-a …. Dumnezeule mare! Daca taceai, … tinichigiu ramineai!

  42. 44 Augustin august 29, 2009 la 11:56 am

    @ Dinu
    Ca sa-ti curm suferinta:
    Asa cum spune Mioara Avram (Gramatica pentru toti, pg. 246) , negatia poate aparea si pe linga alta parte de propozitie decit predicatul (propozitiile respective nu devin, in felul acesta, negative). De ex.: TE-AM CHEMAT NU LA PETRECERE, CI LA MUNCA! Daca nici acum nu intelegi, inseamna ca esti incurabil.

  43. 45 instalatorul august 29, 2009 la 2:37 pm

    Sergiu: am inteles si pilda pe care o dati isi are miezul ei, dar aici nu este vorba de altruism, ci de oameni care primesc pozitii, salarii frumusele, masini si alte avantaje ca sa faca niste treaba, iar respectivii trec mult dincolo de linsul degetelor de miere si vor sa ia stupina cu totul. Sa va dau si eu un exemplu, o scurta poveste pe care am aflat-o de la un domn fost colonel in armata si care, dupa pensionare, mai munceste si el pe unde poate, ca un soi de free-lancer (nu chiar, dar pe aproape): intr-o zi, un vinzator l-a rugat pe cunoscutul meu fost colonel sa-i indice numele unei persoane de contact dintr-o institutie, careia dorea sa-i vinda niste produse, era vorba de o vinzare totala de vreo 45000 de dolari. Cunoscutul meu colonel a facut chiar mai mult, in sensul ca l-a si intrebat pe respectivul din institutie daca intr-adevar ar fi interesati sa cumpere produsul respectiv. Raspunsul a fost ametitor si pentru colonel si pentru vinzator si pentru mine, care am ascultat povestea la o bere. Da, a zis persoana de contact, ne intereseaza foarte mult, dar conditiile puse au fost urmatoarele: un ciubuc personal, vinzarea sa treaca prin firma unor rude ale sale (adica a lui) si, dupa asta, el sa primeasca si distributia nationala pentru produsul in discutie (adica vinzatorul urma sa isi piarda piinea in favoarea reprezentantului clientului). Fara indeplinirea acestor conditii, persoana, dealtfel salariat al institutiei, cu masina la scara,…si-ar fi lasat institutia fara un produs de care aceasta avea nevoie in desfasurarea moderna a activitatii. Omul nu vroia sa se linga pe degete, vroia stupul cu totul. Iar comportamente de acest gen ar putea fi intilnite in destule domenii.

  44. 46 ALM august 29, 2009 la 4:22 pm

    @ blogideologic (august 28, 2009 la 4:27 am)

    Capotare? Pentru ca scot la vanzare cateva hoteluri inca nemodernizate? Numai prin Albena am vazut vreo 5, ramase de la „comunistii” lor.

    Zilnic pleaca grupuri de romani spre litoralul bulgaresc unde, daca tineti seama ca in majoritatea locatiilor este „all inclusive”, avantajul este net de partea turistilor care nu s-au lasat pacaliti de „the land of choice”. Culmea este ca si bulgarii sunt in castig (si banuiesc ca si firmele germane care au preluat managementul). In zona totul functioneaza pe principiul cooperativelor, alimentele si mana de lucru provenind din localitatile din jurul statiunilor. Ce rau e cand toata lumea este multumita (sau pacalita, dupa parerea dvs) …

  45. 47 Sergiu august 29, 2009 la 5:10 pm

    @instalatorul

    Da, ai dreptate. Lacomia si prostia sunt infinite precum universul. Iar situatia e de genul, ii intinzi cuiva un deget si iti ia mai mult decat toata mana. Daca te uiti printre ultimele comentarii de la postarea Raspunsuri de pe blogul asta ai sa vezi ca am si eu o poveste similara.

  46. 48 morosanu septembrie 5, 2009 la 8:23 am

    domnule Nastase este un mare pacat al dumneavoastra pentru ca a-ti dat posibilitatea celor care au invatat carte cu portofelul sa ajunga in conducerea institutiilor statului,nu sa facut numirea lor pe criterii de valoare,asa ca acum suportam cu totii acest mare necaz pe tara cand nulitatea a ajuns deasupra valorii intelectuale si daca ii mai lasam ne vor distrunge si vom ajunge saracii Europei


  1. 1 Dialoguri, 32 de masuri, propuneri, criza « Revista blogurilor politice Trackback pe august 27, 2009 la 1:49 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

%d blogeri au apreciat: