Comentarii la un interviu

Ieri, domnul ministru si vicepresedinte al PDL, Vasile Blaga, a dat un interviu care, in opinia mea, are nevoie de unele comentarii. Sunt sigur ca si colegii mei, ministrii PSD din guvern,  gandesc la fel.

Actualul guvern nu este rezultatul voinţei exclusive a lui Traian Băsescu sau a PDL. Chiar dacă vorbim de „guvernul Boc”, el nu este format doar din Emil Boc. Este un guvern rezultat din voinţa comună a două partide, în pondere egală, PSD şi PDL. Prin urmare, deciziile referitoare la activitatea acestui guvern, la eventuale plecări sau veniri, la direcţia guvernării, se iau de către coaliţia celor două partide. Sau asa ar trebui…

S-a format o coaliţie între cele două partide şi singurul mecanism care poate asigura funcţionarea guvernării ar trebui să fie decizia comună în interiorul acestei coaliţii. Decizia primului ministru, la fel ca decizia oricărui ministru, trebuie să fie subordonată solidarităţii din spatele acestei coaliţii, dacă se doreşte susţinerea ei parlamentară.

Ceea ce spune domnul Blaga ar fi adevărat dacă ar fi existat la început un guvern Boc, în care ar fi intrat pe parcurs şi PSD. Noi n-am fost acceptaţi ca o „plombă” la ceva ce exista deja. Fără PSD, acest guvern nu ar fi existat. Şi, fără PSD, acest guvern nu are susţinere în parlament.

Traian Băsescu poate transmite catre guvern un punct de vedere. Însuşirea lui de către guvern este, însă, rezultatul unei decizii a coaliţiei formate de   PSD si PDL. Nu există o relaţie individuală între preşedinte şi anumiţi miniştri, pentru că, instituţional, Traian Băsescu nu este primul ministru al guvernului. Şi, în nici un caz, nu există o relaţie între miniştrii PSD, luaţi individual, şi Traian Băsescu sau Emil Boc. PSD participă la această guvernare cu o ECHIPA de ministri, cu un program şi pe baza unor reguli clare. Aceste reguli nu pot fi încălcate doar pentru că aşa cred unii sau alţii.

Ceea ce a făcut Traian Băsescu duminică la guvern nu a fost nici dialog şi nici discuţie constructivă. A fost doar un mijloc de comunicare dintre el şi viitorii săi alegători, de la toamnă, mesajul fiind transmis direct sau înregistrat la televizor. Dacă dorea un dialog real pe subiectele ce ne preocupă pe toţi, dupa ce saluta presa, angaja o discutie doar  cu membrii guvernului, dar nu de pe postul de diriginte. El poate sa fie diriginte, eventual,  la clasa lui Vasile Blaga dar nu si pentru ministrii nostri. Cu ei poate sa discute doar in conditii institutionale, corecte.

Există nişte reguli clare ce trebuie respectate de toată lumea. Cei care au format această coaliţie, au un protocol care stabileşte raporturile egale dintre cele doă partide. Cei care fac parte din guvern, trebuie să fie solidari cu această coaliţie. Iar preşedintele trebuie să respecte legile şi Constituţia, care îi indică foarte clar care este mecanismul prin care poate participa la şedinţele de guvern. Iar aceste reguli – protocolul, în speţă – spun că premierul nu poate acţiona independent de coaliţia formaţă de PSD şi PDL. Aşa că, repet ceea ce am mai spus, premierul ar fi trebuit să informeze ( nu cu 5 minute inainte de sedinta!) si sa se consulte cu coaliţia in legatura cu  intenţia sa.

Poate că în PDL se acceptă încălcarea regulilor atunci când şeful vrea asta, dar în politica civilizată acest lucru nu este acceptabil. Şi acest lucru dintr-un  motiv simplu: acela că oamenii aşteaptă de la noi predictibilitate şi coerenţă. 

Mai este un aspect, pe care, sunt convins, domnul Vasile Blaga il stie. Remanierea ministrilor, ca joc intre premier si presedinte – cum sugereaza discret dansul, poate functiona doar in cazuri individuale si numai daca partenerul de guvernare ar accepta acest lucru. Probabil ca si in Protocolul Coalitiei se scrie ceva despre aceasta ipoteza. In cazul in care insa TOTI ministrii PSD ar fi „remaniati” sau si-ar da demisia din guvern, atunci pentru a se forma „guvernul Boc II”sau „Blaga I” ar trebui aprobarea Parlamentului (pentru ca s-ar  schimba configuratia politica a echipei). Iar in Parlament, PSD-ul are jumatate din „visul” de 70% al  lui Traian Basescu!

Chiar dacă văd declaraţii prin care suntem îndemnaţi să ieşim din coaliţie sau să producem crize, PSD vrea în continuare să contribuie la ieşirea ţării din criză. Pentru asta, are nevoie ca eforturile sale să fie susţinute şi de eforturile colegilor de coaliţie.

132 Responses to “Comentarii la un interviu”


  1. 1 Miclaus iunie 18, 2009 la 4:01 pm

    Eu cred ca PSD ar ori sa iese de la guvernare ori sa existe un prim-ministru de la PSD. Numai in acest fel am avea o pozitie mult mai clara.

  2. 2 George Serban iunie 18, 2009 la 4:36 pm

    In primul rand cred ca ar trebui sa inlocuiti in text PSD cu „PSD-PC”. Sunt convins ca, elegant si diplomat cum va stiu, a fost o scapare.
    In al doilea rand, ce va face sa credeti ca …”nu există o relaţie între miniştrii PSD, luaţi individual, şi Traian Băsescu”? L-am auzit pe domnul Ilie Sarbu confirmand ca „negocia” de mult timp, cu domnul presedinte, intrarea PSD la guvernare sub conducerea lui Traian Basescu. Este deja evident ca Basescu conduce guvernul deci si pe dl. Ilie Sarbu. Credeti ca dupa ce au pus la punct aceasta „mica afacere pentru Romania”, nu exista o relatie, cel putin intre acest ministru al PSD, si Traian Basescu? Eu, care urmaresc foarte atent declaratiile publice si „mersul” lucrurilor in politica, va asigur ca, de cate ori dl. Ilie Sarbu face o declaratie mai indrazneata, este imediat aliniat printr-o citare la DNA. Apoi i se mai largeste lesa … Sa nu fie asta o relatie directa si istorica cu Traian Basescu? O fi singurul? …

  3. 3 GentleArsonist iunie 18, 2009 la 4:38 pm

    Poate ca ar trebui sa li se spuna mai des pedeleilor ca nu sunt singuri pe lume, poate asa le mai trece din teama de singuratate.

    Nu-i asa ca n-o sa-i lasati sa se simta singuri? Nici in guvern, nici in parlament si nici prin interviuri 😉

  4. 4 Bogdan iunie 18, 2009 la 6:08 pm

    Dl. Nastase,
    ne-mbatam cu apa rece daca credeti ca acest guvern ajuta in vreun fel la depasirea problemelor economice din tara. Nu cred ca mai are cineva incredere in capacitatea guvernantilor (Victoria, Cotroceni, de oriunde) de a ne scoate la capat. Daca e sa iesiti cu PSD-ul de la guvernare mai bine iesiti. Haos oricum e. Balamucul aditional care s-ar crea nu va fi considerabil mai mare decit ce avem in prezent. Numai ca trebuie sa aveti un plan in ce priveste formarea viitorului guvern. Si mai sunt si alegerile.

  5. 5 olimpiu iunie 18, 2009 la 6:42 pm

    eu nu vad lucrurile asa. si nici nu cred in basmele cu: ,,ne pasa de tara , de stabilitate , vrem sa facem ceva” ca simpatizant si votant captiv PNL, ma doare la basca de PSD, chiar ma amuz cum il incaleca Basescu. dar solutia pt Romania e o larga coalitie anti PD-L si Basescu. altceva e complicitate la distrugerea democratiei si a statului de drept… si nu e cazul sa amintesc aici ce se intampla zilnic

  6. 6 Harabula iunie 18, 2009 la 7:00 pm

    In toate aceste dispute, liderii PSD si chiar partidul insusi, fac impresia unor forte conservatoare sau chiar retrograde in ceeace priveaste evolutia Romaniei. Conducatorii pesedisti sunt antireformisti si contrarevolutionari. Cel putin asta-i impresia pe care o lasa.
    Basescu promotor al schimbarii, pesedistii partizanii imobilismului.
    Pe acest blog am dat un exemplu cand deputatii pesedisti au devenit vioi: cand au trecut Registrul Comertului in subordinea Camerelor de Comert. Cind e vorba de avantaje materiale imediate, sunt activi.
    Ce reforma a invatamantului propune PSD?
    Ce bani europeni au atras primarii PSD?
    Nu-i trece prin minte nimanui sa convoace primarii, pe regiuni, si sa-i instruiasca in atragerea fondurilor.
    Impresia mea este ca sefii bucuresteni traiesc terorizati de teama fata de baronii locali. De asta nici nu mai cer socoteala celor din teritoriu.
    In fata incapacitatii conducerii, lipsei de ideologie, fara idealuri, PSD a obtinut un rezultat urias la alegerile europene.

  7. 7 Maximmouse iunie 18, 2009 la 7:14 pm

    @Stimate Domnule Prim Ministru,

    Absolut corecte observatiile pe marginea interviului dat de ministrul pdleba blaga.

    Pe de alta parte, coplesiti de vestile care vin fara incetare pe televiziuni, pot spune ca incepe sa-mi placa din ce in ce mai mult guvernarea asta din parti egale….ceea ce pana acum era acoperit, incepe sa iasa la aratare.De ce sa mint, atunci cand vezi ca ceea ce ti-ai inchipuit este mult, mult mai grav, parca nu esti foarte , foarte multumit…adevarul este crud, realitatea depaseste cu mult imaginatia…sunt insa multumit ca am platit o perna cu puf de gasca cu 48 milioane lei….este de cartea recordurilor, si inca, sunt chiar magulit ca platesc lefuri de zeci de mii de euro pentru baronii hidro, termo electrica…avem si noi , amarati si nespalati cum suntem , intretinutii nostrii, asa de bine intretinuti, ca ordin de marime , cum nici un cetatean „spalat” al UE nu-si permite…:)

    cu stima, Maxi.

  8. 8 i.nicolae iunie 18, 2009 la 7:15 pm

    De acord cu dvs.,ce e de facut .Soluti nu constatari,Astea le vedem si noi.

  9. 9 Alex iunie 18, 2009 la 7:30 pm

    Nu inteleg, domnule nastase, de ce ii faceti jocul lui TB? Adica strigati de cate ori acesta iese in prim-plan si cere sa-i fie comentate spectacolele televizate.
    Obsesia Basescu: Presedintele este de parere ca liderii politici si analistii n-au alta treaba decat sa intoarca pe toate fetele orice cuvant spus de el
    http://www.ziua.net/display.php?data=2009-06-18&id=254667

    Ce e de facut? Treaba.

  10. 10 instalatorul iunie 18, 2009 la 8:08 pm

    Harabula: va rog eu frumos, renuntati la lozinci. Am zis de atitea ori ca nu se poate discuta de reforma pentru ea insasi. O reforma este un mijloc si nu un scop. Haideti, reculegeti-va.
    Fiindca prin miscarea de la 1989 Romania s-a intors la un tip de societate care a existat inainte, respectiv capitalism, aceasta miscare nu poate fi numita o revolutie. Denumirea ei corecta este contrarevolutie, ca urmare, fortele progresiste sunt fortele contrarevolutionare. Daca, prin contrast, dl Basescu este o forta revolutionara, atunci inseamna ca doreste sa duca Romania intr-un tip de societate care nu a mai existat inainte. Care este acest tip de societate in care vrea sa ne duca dl Basescu in calitate de revolutionar? Comunismul cumva? Fiindca tot acolo dorea sa ne duca si revolutionarul Ceausescu sustinut de alti revolutionari. Poate descrieti sumar acel tip de societate noua in in care ar trebui sa ajungem printr-o revolutie. Pur si simplu, de citeva zile am senzatia ca sunteti clonat de cineva, parca nu mai sunteti dumneavoastra.

  11. 11 Augustin iunie 18, 2009 la 8:40 pm

    @ A.N.
    Stimate domn,
    Cu tot regretul, trebuie s-o spun: Aceasta este postarea dvs. in care am intilnit cel mai mare numar de asertiuni cu care nu pot fi de acord! O sa enumar doar citeva, cu liniuta, incercind, acolo unde pare a fi cazul, sa aduc si argumente sau explicatii:
    – „Actualul guvern nu este rezultatul voinţei exclusive a lui Traian Băsescu „. Avind in vedere ca, oricum, TB a fost negociatorul sef, doar strict formal se poate sustine ca nu este creatia lui.
    – „…, în nici un caz, nu există o relaţie între miniştrii PSD, luaţi individual, şi Traian Băsescu”. Exista marturii contrare!
    – „Există nişte reguli clare ce trebuie respectate de toată lumea”. Si? Cine se-mpiedica in ele?
    – „Iar preşedintele trebuie să respecte legile şi Constituţia”.
    No comment!
    – „Probabil ca si in Protocolul Coalitiei se scrie ceva despre aceasta ipoteza”. La punctul asta simt ca ma ia pe sira! Dumneavoastra n-ati citit protocolul?
    -„Iar in Parlament, PSD-ul are jumatate din “visul” de 70% al lui Traian Basescu!”. Dar daca, asa cum se vorbeste, sint mai multe PSD-uri?

    De foarte multa vreme, unii din cei de pe-aici spunem ca asa nu se mai poate, ca a venit timpul faptelor. Sint convins ca si majoritatea celor care nu au exprimat un punct de vedere in acest sens gindesc la fel. Sigur, e posibil ca toti sa ne inselam. Putem crede, sa zicem, ca se asteapta un moment mai favorabil. Dar, asa cum mai spuneam, intre timp se produc pagube incalculabile si, mai grav, ireparabile. Si asta e un argument foarte contondent, de care trebuie tinut seama. Parerea mea!

  12. 12 Engels iunie 18, 2009 la 8:42 pm

    @instalatorul – mai lasa dracului lectura si invataturile lui Marx. Societatea romaneasca de azi nu se afla inca in capitalism ci in post-comunism (tot un soi de comunism, asta daca esti in stare sa sesizezi ce este acela comunism dincolo de definitiile marxiste). Societatea din Romania are nevoie de reforma si chiar de revolutie pentru a ajunge la capitalism si democratie (ca sa folosim lozinci) si la progres economic si social indiferent cum se va numi era aceea tangibila prin reforma si indiferent in ce relatie se va afla cu capitalismul, asa cum l-a vazut Marx si si tu.

  13. 13 Spiridus iunie 18, 2009 la 8:51 pm

    Analiza Dvs. e corecta.
    Dar nu aduce nimic nou.
    TOT ce spuneti a mai fost spus despre Basescu, si inca de foarte multe ori. Doar exemplele pot diferi (nesemnificativ). Comportamentul lui Basescu, nu.

    Atunci cand PSD a batut palma cu PD-L, stia foarte bine cu cine are de-a face. PD-L este executantul lui Basescu, ce mare descoperiere?!

    Are PSD forta sa se inscrie intr-o alianta (formala sau nu) anti-Basescu, la alegerile din toamna? S-ar putea sa aveti surprize de la multi dintre colegii Dvs. de partid, daca le-ati pune o astfel de intrebare.
    Asa ca…

  14. 14 instalatorul iunie 18, 2009 la 9:28 pm

    Scopuri si mijloace, reforma. Un scop este intotdeauna precis formulat. Exemple. Sa ajungem sa traim mai bine – nu este un scop. Sa ajung un om important – nu este un scop. Sa ajungem la nivelul Germaniei – nu este un scop. Sa avem un invatamint performant – nu este un scop. Sa crestem PIB cu 10% in urmatorii 5 ani – este un scop. Sa crestem veniturile cetatenilor de doua ori in acest an pe fond de inflatie de 3% – este un scop. Sa devin ministru al agriculturii peste 8 ani- este un scop. Sa crestem PIB de 5 ori in urmatorii 20 de ani – este un scop. Invatamintul sa ajunga in 4 ani la: invatamint generalizat obligatoriu; 20% doctoranzi, 40% in sistemul de invatamint superior; 25% din absolventi angajati de companii cu cifre de afaceri de peste 500 milioane euro; 25% angajati de companii cu cifre de afaceri intre 50milioane si 500 milioane euro; 60% din absolventi angajati in posturi productive; 30% angajati in servicii: 10% angajati in administratie; somaj juvenil in rindul absolventilor mai mic de 4% – este un scop.
    Sa luam un scop, de exemplu, cresterea PIB cu 2% in urmatorii 2 ani prin mijloace intensive (adica prin mai buna exploatare a resurselor pe care le avem deja). Dupa definirea scopului, imi definesc mijloacele pentru a indeplini scopul propus. Un mijloc posibil: prin actuala organizare a relatiilor dintre banci si clienti persoane juridice, peste 600 mii firme din Romania trimit cite un om la banca un om cel putin o data pe saptamina, daca nu de doua ori saptaminal. 60% dintre firmele din Romania sunt, conform statisticii, compuse din 3-4 oameni, adica imobilizeaza din punct de vedere al aportului la procesul de munca 25-33% din acest aport timp de 1/5 la 2/5 din saptamina de lucru, acceptind ideea deloc exagerata ca un drum la banca in multe situatii inseamna o zi de lucru pierduta (din motive de drum ori sub diverse pretexte de tipul pauzelor camuflalte angajatul nu prea mai face altceva in ziua respectiva). Ajung – zic eu in cadrul exemplului, deoarece in practica se pot face calcule mai precise, precum si statistici, ca prin drumurile saptaminale ori bisaptaminale ale unor sute de mii de oameni la banci se pierde 1% din PIB. Prin urmare, ca sa cistig acest 1% in mod intensiv, trebuie sa tranform, de la nivel guvernamental, relatia intre banci si clienti persoane fizice. Oblig bancile sa puna gratuit la dispozizia tuturor firmelor software de lucru cu bancile prin internet, oblig toate firmele sa isi ia si sa utilizeze acest software si oblig furnizorii de internet sa scada un pic preturile, pentru a deveni cit mai accesibile. Prin utilizarea acestui mijloc, bancile, firmele, providerii de internet isi modifica modurile de lucru si, uneori structurile. Daca aceste modificari sunt importante relativ la vechile sisteme de lucru, atunci pot spune ca am realizat o reforma bancara, o reforma a functionalitatii firmelor, etc. reforma sau reforme subortdonata (e) atingerii scopului propus, acela de a creste PIB cu 2% in urmatorii 2 ani prin mijloace intensive. Sa zicem ca am facut 1%, mai trebuie celalalt procent. Si zic asa: am 1,25 milioane de angajati ai statului dintre care mai bine de un milion nu depun o activitate aducatoare de PIB. Pentru atingerea scopului meu, pastrez angajatii strict necesari prin natura profesiunii lor (cadre didactice, angajati in sprijinul copiilor cu handicap, orfani,…) si imi propun ca, din restul angajatilor (administratie,…) sa trimit jumatate sa faca activitati productive, in zona privata. Pentru asta, cei ramasi trebuie sa poata utiliza mai eficient mijloacele de calcul din dotare: ma voi asigura deci ca toti cei pastrati ca angajati ai statului cunosc utilizarea calculatoarelor si ca exista, la nivelul institutiilor, echipe de programatori si de service. Ma voi asigura de conectarea la retea si ma voi asigura de protectia datelor. Pentru a-mi atinge scopul, trebuie ca personalul la care renunt ca angajati ai statului nu ramin someri, ci isi pot dezvolta abilitatile si initiativa in sectorul privat, astfel incit munca lor sa creeze PIB. Prin urmare, voi modifica legislatia privind firmele, angajarile, la nevoie codul fiscal,… astfel incit sa pot modifica mediul de afaceri si de munca in mod corespunzator scopului pe care il amd e atins. Urmare a actiunilor pentru atingerea scopului, se vor produce transformari, modificari in zona economica. Daca acestea sunt suficient de mari, uneori chiar structurale, atunci pot spune ca am facut o reforma economica. Exemplul a fost unul ipotetic si fara garantia ca asa este si in practica. El a urmarit doar sa arate diferenta dintre ceea ce este aparent scop si in realitate nu este, diferenta intre scop si reforma si mai ales ca reforma nu este si nu poate fi un scop. A face o reforma ca sa faci o reforma inseamna a nu sti unde ajungi, ori inseamna a produce acel haos necesar furturilor si tilhariilor. De aceea, va rog frumos, nu mai scrieti despre a face reforma, daca nu o puteti subordona unui scop adevarat. Stimati prieteni ai presedintelui Basescu, va rog frumos, din inima, sunteti – se vede din ce scrieti – mai destepti decit presedintele pe care il aparati si sustineti, nu mai vreau sa va citesc scriind sa facem reforma uite-asa, ca sa consumam timpul cu ceva. Lasati-o naibii de treaba.

  15. 15 instalatorul iunie 18, 2009 la 9:44 pm

    Engels: ati dorit cu siguranta sa imi scrieti la plural, dar nu ati avit suficienta pasta in pix. Va inteleg si va apreciez intentia buna de politete. Va multumesc pentru cursul scurt de EPO, de cite ori voi avea cinci minute libere il voi mai citi odata. Desi, daca ma gindesc bine, nici dumneavoastra nu prea sunteti lamurit. Poate, de exemplu, dati definitia marxista a revolutiei precum si cea nemarxista, desigur cu bibliografia corespunzatoare. Mi-ati putea clarifica scopul in care ar trebui sa facem reforma (una singura si gata?). Oricum, scriitura dumneavoastra pare a fi a unui personaj care a mai aparut pe blog, pare a aceeasi Marie cu alta mustata.

  16. 16 instalatorul iunie 18, 2009 la 9:55 pm

    Erata, persoane juridice. Mai sunt si alte erori, dar m-a invatat Leo sa nu fiu prolific si prin urmare vreau sa vad un film. Unul horror, dar nu „Presedintia lui Basescu” desi unul mai horror ca asta nu este.

  17. 17 Augustin iunie 18, 2009 la 10:07 pm

    @ instalatorul
    Domnul meu, felicitari pentru exceptionala postare despre teoria relativitatii in varianta politica! Mai ramine sa stabilim daca Horia, Closca si Crisan erau contra lui Manea, Sutru, Telespan. Eventual, ca-n bridge, contra si recontra. Cu stima!

  18. 18 Augustin iunie 18, 2009 la 10:10 pm

    @ Engels
    Daca n-am fi suficient de inconstienti (cu totii), am mai invata cite ceva de la batrinul Marx. Germanii, de exemplu , chiar o fac!

  19. 19 Engels iunie 18, 2009 la 10:10 pm

    @instalatorul – ai scris replica asta dintr-o suflare? …”adica prin mai buna exploatare a resurselor pe care le avem deja”… asta de la al catelea congres citare? Ai voluptatea asta a filozofiei in cerc si a vorbitului gol. Ai facut din vorbitul pe blog un scop in sine. Pe mine m-ai convins. Gata! Nu ne mai trebuie reforma.

    Colateral ai si umor filozofic:

    „Un scop este intotdeauna precis formulat. Exemple. Sa crestem veniturile cetatenilor de doua ori in acest an pe fond de inflatie de 3% – este un scop.” – NU MA-NEBUNI!

    Fiecare pas catre un scop „bine precizat” este un scop in sine. Procurarea mijloacelor necesare e un scop. Curatarea terenului e un scop. Alegerea partenerilor de lucru e un scop. In drumul catre scop, scopurile se schimba (se pot schimba, ajusta sau se pot pierde). In special daca dai peste prea multi, mult prea multi, ca tine sau ca dl. pe care-l protejezi pentru ca-ti da tarala de vorba.

  20. 20 inginerul_reloaded iunie 18, 2009 la 10:33 pm

    cand iesiti o data din porcaria aia de guvern , pana in noiembrie nu mai e atat de mult . Apropo de ce nu luati atitudine fata de masluirea alegerilor atat in toamna cat si la europarlamentare. Foarte interesant cum a recuperat PDL asta toamna 4-5% dupa primele sondaje cat avea PSD-ul in fata, ar fi interesante niste explicatii

  21. 21 Maximmouse iunie 18, 2009 la 10:58 pm

    @Instalatorul!

    Excelenta demonstratie!

    :)Maxi!

  22. 22 Andrei from USA iunie 18, 2009 la 11:23 pm

    @Nastase
    Esti platit de Basescu pentru a-i transmite mesajul, in radurile celor care nu ii acorda atentie? Pe bune, suma trebuie sa fie rezonabila, ca vad ca faci si traduceri si adaptari la nivelul de intelegere al tuturor. Mesajul, iata, ajunge mult mai penetrant, exact acolo unde trebuie, la cine trebuie si nici macar Basescu nu spera la asa ceva. Succes!

  23. 23 instalatorul iunie 18, 2009 la 11:43 pm

    A dat dumnezeu sa ajung si la tema. Cel putin doi ministri PSD au relatii directe cu presedintele: unul este ministrul Bazac – a zis presedintele si dl Bazac nu a zis nimic – iar numele unui al doilea, cel cu cererea de sprijin bugetar, presedintele nu a dorit sa il dezvaluie. In plus, la Sinteza zilei a reiesit ca si dna Andronescu a fost la Cotroceni cam in trei rinduri, pentru discutii privind invatamintul. Sa rezumam: dna Andronescu este in acest moment cel mai puternic executiv din tara, un ordin al ei afectind sau punind in miscare peste 300000 de angajati. Dl Miclea nu a rezistat sa fie ministru al invatamintului, a demisionat, nu a vrut sa fie ministru al invatamintului in coalitia PSD-PC-PDL, fiindca daca dorea atunci putea, iar PSD primea alt minister, dar vrea el sa schimbe invatamintul romanesc de la Cotroceni, iar conceptia sa a fost imbratisata de presedinte. In urmare, dna ministru se deplaseaza spre a vizita un functionar al Cotrocenilor, la locul sau de munca. Sa traiti dna Kati si sa cresteti mare pe unde mai puteti, veniti la toamna sa va dau o tuica de corcoduse. Acum tinind cont ca politicile publice le pot face – prin definitie – numai guvernele, alte persoane putind face propuneri de politici publice, constat ca presedintele incvepe sa faca politici publice prin intermediul guvernului. Diagnosticul dlui Nastase este exact, responsabilitate fara responsabilitate, desi eu i-as zice responsabilizare fara responsabilitate (parca asa prefer eu) dupa o logica simpla: incercind sa-si impuna ideile prin interpusi, presedintele isi va asuma succesele si va plasa pe interpusi esecurile. Presedintele nici nu a ascuns ca doreste ca dna Andronescu trebuie sa implementeze conceptiile dlui Miclea si ale presedintelui (care domn Miclea, repet, nu s-a dus ministru ca sa le implementeze el insusi). Apropo de stirea pe care am dat-o ieri privind cele 19 miliarde de euro de la UE, pe site-ul guvernului scria de deplasarea dlui Boc la intilnierea de la UE, dar nici un cuvintel despre banii respectivi. Daca va primi ceva, atunci probabil ca dl Boc va prezenta primirea respectiva ca pe un succes personal si nu ca pe o oferta a Comisiei Europene. Vom vedea.

  24. 24 Sibilla iunie 19, 2009 la 12:01 am

    @George Şerban,
    Zisă şi furnica de mine câte ceva… :
    http://sfinx777.wordpress.com/2009/01/11/raspopitul-mitoman/
    umarea… niscaiva discuţii la ” nivel înalt ” , la Recaş, locaţia binecunoascută, cică : ” cine e … mercenara, aflaţi a cui e , luaţi seama că nu e femeie, e altcineva, deghizat ”, zise chiar el, răspopitul…
    Ceva bloggeri din Timiş ştiu, au scris, încercau să-l limpezească că o anume Sibillă există de-adevăratelea şi… de unde, o ţinea p-a lui, după care, au urmat multe, multe… ca de exemplu, aşa cum pedelacheii s-au făcut ghem într-u răstignirea sibilinei făpturi, la fel s-a executat ordinul pesediştilor din teritoriu, ” nici un post Sibilei, n-o cunoaşteţi, vă deziceţi de ea… ”, deci, eu una vă dau dreptate, ba există o legătură, a dracu de strânsă. Şi dacă pentru strivirea unei … furnici s-a bătut palma, darămite în ceea ce priveşte chestiuni mari, grave, tari, la ordinea zilei…. e, he… cum regret eu că nu-s dili pe bune, numai să nu fi tot avut dreptate…
    respecte şi stimă,
    Sibilla
    P.S. pt… curioşii :
    http://tiberiukiss.wordpress.com/2009/01/14/lingai-si-purici/#comments
    P.P.S Urlu de vreun an şi mititica de mine : curăţenie generală-n PSD …. uf, că nima-n lume nu mai aude în România… şi NU-mi convine cum nici milioanelor de români NU le convine, că…. avem dreptate, paradigma şi arhitectonica ei de… dreptate, bruma aia, care ziceam că mai e !

  25. 25 Sibilla iunie 19, 2009 la 12:08 am

    P.P.S. Pe onoarea mea că dau o ladă pivo cui se prinde cine e ” investigatoarea-turnătoare ” ce-i deschise ochii răspopitului în privinţa … sibiline !
    Şi-n tot timpul aista, ” nemernica ” sibilină, rămase pe redute să lupte ea şi vreo câţiva … visători, cu tartorii pedelachei, nah !
    Să mai vină careva să-mi toarne mie cestiuni de genul ” nu există înţelegeri între PSD şi PD-L ”…

  26. 26 Sibilla iunie 19, 2009 la 12:09 am

    P.P.P.S, cu scuzele de rigoare… ghici cine-şi şterge cu zel şi pacimă … urmele şi dârele urât mirositoare , ” lăsate ” prin blogosferă 😉

  27. 27 Roxana Iordache iunie 19, 2009 la 12:54 am

    @nastase. Aşa vă trebuie! V-a trebuit guvernare, acum răbdaţi. Chiar răbdaţi. Că n-o faceţi pe degeaba. Face Băsescu ce vrea din voi. Chiar şi Boc îşi bate joc. :mrgreen:

  28. 28 blogideologic iunie 19, 2009 la 7:19 am

    @ Harabula
    „contrarevolutionari”
    Eu sînt format de şcoală (ciclul primar la “Trişcu” şi Piatra Olt, ciclul gimnazial la “Petrache Poenaru” din Craiova, liceul la “Fraţii Buzeşti” din Craiova) în spiritul „Echilibru între antiteze”. Caut antiteza la contrarevoluţionar (ca spirit). Este fervoarea ta revoluţionară ?

  29. 29 radu c iunie 19, 2009 la 7:43 am

    Urmarind aparitia si evolutia d-lui Blaga,am ajuns la concluzia ca atunci cand era in gratiile sefului,era cel mai capabil si plin de merite,iar atunci cand iesea din gratii ,ne aparea ca un personaj dur,bolovanos,cu ceva apucaturi de dictator,ineficient in locul pe care-l ocupa,un om ce nu intelege sa asculte si alte pareri.
    Dilema mea este ,care este fata reala a acestui om? Chiar tinand seama de diferenta de situatia economico-financiara intre anul acest si anul anterior,trebuie sa recunusc faptul ca d-l Blaga nu poate fi comparat cu D-l Borbely Laslo.Ministrul Borbely,un om educat,serios,eficient si chiar corect s-a zbatut si a construit ceva in Romania. S-a spus ca a favorizat localitatile cu populatie maghiara,dar nu cred. Si si daca a fost asa ,tot a construit in Romania,pe cand d-l Blaga face numai gargara. Cat despre atitudinea aroganta,eu cred ca asta se regaseste in mintea lui de serv,de subordonat. Jigneste sa fie pe placul sefului.
    Despre ultimele actiuni ale d-lui presedinte,indicatii,emisiuni fluviu la B1,reluari fara a marca pe ecran acest lucru,ba chiar scria direct,eu le consider periculoase si credeam ca se mai pot produce in Coreea. Dar tot raul spre bine. Numai asa pot vedea toti romanii (alegatorii) fata reala a acestui om. In ei imi pun speranta si in organismele europene ,care pot preantampina derapaje periculoase.

  30. 30 bibicul iunie 19, 2009 la 7:43 am

    Problmă prezidenţială

    TB ieşit de sub duş, zăbovind la oglindă şi zărind
    zgârciul cocsificat de prea multe “violete ultra”,
    dă liber declaraţiei : “…Venim o dată şi plecăm
    pe rând ! “

  31. 31 blogideologic iunie 19, 2009 la 8:10 am

    @ Sibilla
    Mihail Neamţu ? Văd că şi el „şterge cu zel şi pacimă” urmele pe care le-a lăsat pe blogosferă sub diverse resuscitări, mă rog, să spun nicknames, ori şi mai grav, avatare.

  32. 32 Alecu iunie 19, 2009 la 9:22 am

    Urmează Codurile în Parlament. Ce faceţi, e meci de cupă? Să vedem cum va funcţiona majoritatea parlamentară şi cum se va împăca ea cu deminitatea parlamentară. Cu demnitatea Parlamentului. Cu identitatea s-a de fapt, căci Parlamentul nu-i partid…

  33. 33 George Serban iunie 19, 2009 la 9:27 am

    @Sibilla … raspopitul, zici? 🙂

  34. 34 instalatorul iunie 19, 2009 la 9:49 am

    Augustin: inteleg ca faceti misto de mine.

  35. 35 instalatorul iunie 19, 2009 la 10:10 am

    Engels: Exceptional (vorba lui Augustin)! Tine-ti-o tot asa!

  36. 36 instalatorul iunie 19, 2009 la 10:19 am

    Augustin: dar cred ca merit asta.

  37. 37 instalatorul iunie 19, 2009 la 10:32 am

    Sibilla: doua comandamente antiblog! Nu stiti sa va orientati (ca si mine, dar contextele sunt diferite). Publicati repede trei articole pe blog. Primul, despre intelepciunea dlui Boc care a impacat fortele progresiste care si-au dat mina pentru binele tarii (soarele si pionierii…) si care s-au certat fie intr-un moment de ratacire, fie ca urmare a unei diversiuni a mostruosilor penelisti, al doilea despre echilibrul cu care dna Andronescu face pasi fermi catre un invatamint romanesc performant, corespunzator viziunii tovarasului Traian Basescu. Al treilea, despre omul providential din Timisoara, care aduce lumina intelepciunii sale peste mai multe judete ale patriei noastre postcomuniste (in care se manifesta acumularea primitiva de postcomunism, postcomunismul salbatic, postcomunismul de cumetrie,…).Sa va exprimati neaparat regretul ca nu este el presedintele, dar atenuat, ca sa nu fie luat la ochi. Veti descoperi dintr-o data ca va este mult mai bine si ca veti fi invitata si dumneavostra la un pui cu peste, in ciuda investigatorilor.

  38. 38 Marcus iunie 19, 2009 la 10:48 am

    Liicheanometrul

    Agentia de presa Erevan News isi anunta in exclusivitate cititorii despre cea mai noua inventie romaneasca in domeniul studierii IQ-ului, inventie propusa deja pentru premiul Nobel pentru medicina si psihologie aplicata, produs al unui colectiv de cercetatori acreditati la Cotroceni, condus de inventatorul instrumentului, chiar maestrul Liicheanu, si sub directa indrumare si supevizare a mult iubitului nostru Conducator, Tovarasul Traian Basescu.

    Instrumentul in cauza se numeste Liicheanometru si a fost testat deja cu succes in testarea inteligentei poporului roman, ca produs al invatamantului romanesc de toate gradele, rezultatele acesui test national conducand la concluzia ca romanii sunt de departe pe primul loc in materie de tampenie. Unitatea de masura etalon pentru tampenie a fost deja omologata sub denumirea de picoliichean si nu are multiplii sau submultiplii, adica odata tampit esti mereu tampit, ba chiar cel mai tampit.

    Modul de folosire al noului instrument este extrem de simplu, el fiind construit sub forma unui termoemetru, care dupa ce se unge cu fel si fel de alifii si unsori, produse de firme celebre in materie de cosmetica (in lipsa de alifii se poate folosi si untul sau vaselina), se intruduce in anusul subiectului, caruia in acelasi timp i se arata si un set de fotografii ale candidatilor la presedentia Romaniei, insotite de intrebarea: pe cine veti vota in toamna?

    Daca subiectul alege fotografia Tovarasului Traian Basescu, cu intentia clara de a-l vota la alegerile prezidentiale, instrumentul se coloreaza instantaneu in cacaniu si degaja un miros sulfuros, semn ca subiectul este tampit de tampit.

    Rezultatul acestor teste este apoi facut cunoscut publicului, in cadrul unor emisiuni la postul TV Realitatea, unde inventatorul acestui instrument, maestrul Liicheanu, in persoana, prezinta concluziile experimentului respectiv.

    A consemnat pentru Dvs.

    Varujan Arachelian

  39. 39 Augustin iunie 19, 2009 la 11:16 am

    @ instalatorul
    Sint deceptionat sa ma suspectati de asa ceva; ar fi, oricum, un misto de proasta factura. Sper ca pot mai mult, acolo unde (si cu cine) e cazul. Chiar am vorbit serios, asa am apreciat respectiva postare.Sigur, aveti postari mult mai stufoase, mult mai „elaborate”, care, intr-un fel sint mai meritorii, dar pe mine ma cistiga mai degraba o idee simpla, o scinteie, exprimata in cuvinte putine si bine tintite. Va rog sa-mi acordati FIREASCA prezumptie de nevinovatie, deci nu-mi cereti sa demonstrez ca sint nevinovat, asa cum pateste gazda noastra!
    P.S. Chiar am fost tentat, o clipa, sa preiau si sa dezvolt, ideea dvs. Cine stie ce imi mai auzeam!

  40. 40 Augustin iunie 19, 2009 la 11:19 am

    Evident, ultima virgula este pusa aiurea. Scuze!

  41. 41 Rangă iunie 19, 2009 la 11:46 am

    Catren perfid

    Comentatorilor pro Cotroceni, sunteţi din rasa cea mai „fină”;
    voi contestaţi – găsind vr’un argument – şi găinaţul de găină,
    uitând sau ocolind, pe drept ori pe nedrept, că oul fermecat,
    nu de puţine ori, apare-n cuib cu urme evidente de ––

  42. 42 ovidiu iunie 19, 2009 la 1:13 pm

    Domnul Boc are toată simpatia mea. Chiar, realmente îmi este simpatic şi nu numai atât: ştiu că este un profesionist.
    Mai are anumite stângăcii în formularea unor ordonanţe neconstituţionale şi legi cu tentă anti-democratică dar am încredere în cunoştinţele sale juridice solide şi în doctoratul său în Drept Constituţional.

    Ştiu că-şi doreşte foarte mult să aducă morala sa transilvăneană pură în administraţia bucureşteană dar nu poate, uneori, să se opună presiunii de tip “miticist” ale neamurilor sale ardelene. De aceea, şi nu din alt motiv, şi-a călcat pe principii şi a mai pus câte o vorbă bună pentru câte o nepoată, câte un văr, câte vreo “prietenă” a vreunui şef sau pentru vreun şofer.

    L-aş compătimi, dar nu pot, deoarece căciula asta dâmboviţeană pe care o poartă pe cap nu şi-a pus-o de drag, fiindcă a vrut, ci fiindcă aşa a fost ordinul.

    Îi înţeleg frustrările matinale când îşi vede tot programul dat peste cap de toanele nocturne ale marelui şef. Păi, de exemplu, îşi drege şi el vocea ca să se oţărască la câte vreun ministru mai şugubăţ da’ n-are loc de buldogul de la Suceava care-i dă şi câte-un cot ca să se bage el în faţă, doar doar o mai creşte în ochii şefului şi l-o chema înapoi la Bucureşti. Vrea şi el să mai bată ţara, să-l mai vadă lumea că-i preocupat. Credeţi că poate? Aş, că oriunde se duce, satu-i pustiu, că s-a adunat lumea la biserică să pupe poala scurtă a Blondei. Vrea şi el să mai scuture câte un şef de administraţie din teritoriu…hop şi Vanghelionul care-l umple de fum de grătar de-i lăcrămează omului ochii toată ziua ! Apucă şi el să deschidă gura pentru vreo iniţiativă de-a lui da’ imediat apare un sol grăbit de la Cotroceni fluturând năframa de mazilire ! ………. http://ovidiumihalache.blogspot.com/2009/06/indoielile-unui-premier.html

  43. 43 Sibilla iunie 19, 2009 la 1:18 pm

    @blogideologic,
    Nu, deşi… observai eu multe, numai că de ” macho ” ăia-n izmene nu mă-mpiedic 😉 Ei se tot lovesc cu ” tâmplele ” de pietricele, ei, meta-comunicatorii, mihăilii, autiştii ceia cu şorţuleţele alea ridicole dinainte, neşte piţifelnice precum ei dar, cu zvâcniri de ” văduve negre ” ….
    Sincer, io numărai şi pe-acilea numai vreo 5 avatare curăţele, restul… cu trebi hemportante prin peisaj 🙂
    respecte,
    Sibilla

    @George Şerban,
    Pe onoarea me de sibilină c-aşa-i ! 🙂 Şi răspopit şi mitoman… mare guzgan 😉
    M-a nervat pe mine AN-ul cu multe, dar, ie fain ţintaş… 🙂
    Merită AN-ul şi admiraţie şi-un umăr sârbo-oltenesc, firav e drept, dar fără ” aluniţe ” şi… bube 😉
    stimă şi respect,
    Sibilla

    @instalatorul,
    No tulvai :))
    Nici de-a naibii, sunt mică, paşnică şi inofensivă, nah 😉 🙂
    La pui cu răchie şi peşte umblă cică numai d-alea, buuuneee, buuuneeee, rele numa de muscă şi ie blonde, nici o şansă pt Arkane , nu-i aşe … :)) Săr mâna pt sfaturi, dar eu reuşesc să mă-ntreţin singură, n-am nevoie de natură moartă prin preajmă, sunt şi eu acolo… un atom 😉
    Cu orientarea şed a naibii de bine, dovadă că nu-ncerc să par ceea ce nu sunt, precum hale de umblă cu generatoarele de IP-uri la corason, deh… o muşcară şi sifoanele şi săgeţile…
    Am să scriu pe Sfinx despre arta disimulării, ceva despre tehnicile de manipulare, mesajelesubliminale, ” meta-comunicare ”, şi, de ce nu, o descriere succintă a făţărniciei pomoduită-n metafore, cu pretenţii de mata-hari şi fiţe de divă , blondă desigur, veşnic ispititoare prin ” viziuni ” şi dăjghinată-n bătaia cui s-o nimerii la un moment dat, aşteptând să-i spele tăti apele române orgoliile încreţite, etc, etc… :))
    Ştiu că nu sună elegant dar, am voie să spun că mă doare-n chipiul de partizan nărod de toate ştioarfele şi pufuleţii lor… ? 😉
    Cu tot respectul, prefer fructele mioritice şi vulturii sacri, refuz în continuare şi … peştele trecut şi puiul cu… legume 😉
    Mă risc totuşi cu-o-ntrebare : se retrage PD-L-ul de la guvernare, că observ cam mulţi pesedei ştergându-şi urmele trecerii prin real şi virtual, şi reorientndu-se strategic , că ie responsabili bibicii, fug de responsabilitate la o… adică, hm ? Dincolo de bălăriile băsesciene, baletul bocesc prin cucuruz şi năzuinţele aeriene ale unor viţeluşi şi kameleonsky pesedei, sinistrul blaga pregăti-n detaliu neşte scheme, şi-mi dă târcoale-n gând să mă agăţ de munţi, precum dacii liberi odinioară, dar… mi-s dragi tare rugăminţile stimulative , ironiile fine, atât cât să mă surâdă Cuvânt, şi mai tai câte-o aripă, că dacă sabia n-are cine-o mânuii….
    Doineşte câte-un greiere : ” care frunză pică jos nu mai urcă unde-o fost, dar… şi care-i iar în soare, are-o proptă, pe răzoare ”, să fie o taină, oare…că prea-s blondele lăcuste cu fustiţele bâz-muşte, confundân cai cu-armăsari c-au de unde, l-aşe fani….
    Anumit scrisăi azi noapte, că-mi place tare cum reacţionează imediat, şi iar răsăriră civa postări pe tarlale, , cât să mai adormă din vijilenţa tăuraşilor, căci pe mine, slabă nădejde, în naivitatea me, io le-o coc, ei muşcă, asta e, şahul nu-i pentru bufoni 🙂
    stimă,
    Sibilla

  44. 44 Neagu G. iunie 19, 2009 la 1:39 pm

    Draga Harabula: iti plang de mila pentru incapacitatea ta de a vedea ca Tb este tot raul din Romania. Ori esti nevazatot/nesimtitor, ori esti platit si sustinerea Basescului iti intra in fisa postului, ori ai obloane la creer de nu mai poti judeca. Te va fi hipnotizat TB si camarila lui. E regretabil ca nu poti realiza ca PDL-ul este o organizatie de tip MAFIOT, strict centralizata , TOTI vorbesc la fel,desigur aceeasi limba de lemn, nimeni nu gandeste. Mai ramane sa va si imbracati la fel, ca de furat, toti fura de la stat, dupa aceleasi metode. Esti de plans, omule !

  45. 45 horya iunie 19, 2009 la 1:44 pm

    Iau ca raspuns , daca nu o sa mai primesc unul direct, pronuntarea numelui candidatului PSD la functia de Presedinte al Romaniei , Mircea Geoana, de catre dumneavoastra domnule Nastase in emisiunea de azi de la ANTENA3. Nu v-am mai vazut facand asta public. Da bine, sa stiti, sustinerea candidatului PSD , Mircea Geoana, de catre dumneavoastra si Ion Iliescu si va felicit pentru strategia de campanie . Este una pe care mi-o doream pentru PSD. O noua varianta la guvernare. n pachet complet de specialisti care sunt gata sa puna tara pe picioare, in frunte cu Presedintele Mircea Geoana. Vreau sa vad si propunerea pentru Prim-Ministru. Unu foarte bun, profesionist, pentru ca Mircea Geoana nu mai are voie sa se comporte asemenea lui Traian Basescu.Singura lui treaba ca imagine publica trebuie sa fie Imaginea Romaniei in exterior si securitatea nationala. Un Priministru competent trebuie ales imediat , pentru a fii prezentat ca alternativa.
    As vrea sa vad o imagine unde Mircea Geoana sa fie in fata iar in spatele lui, foarte important colsilierii prezidentiali pe care si i-ar lua , si imediat langa cabinetul care ar urma sa conduca tara , prin preluarea fraielor Guvernarii.
    Bravo PSD.

  46. 46 exasperat iunie 19, 2009 la 3:29 pm

    Vi se pare credibil?:
    Adrian Năstase e considerat „candidatul-surpriză” la preşedinţie. „Se numără deja judeţele care-l susţin pe Năstase. S-a ajuns pe la 11. O mutare ar fi şi aceea de a pierde alegerile într-un judeţ apropiat pentru a-i sugera că se poate” – vicepreşedinte PD-L.

  47. 47 exasperat iunie 19, 2009 la 3:31 pm

    Miniştrii social-democraţi par nişte victime ale bastoanelor electrice controlate de mai mulţi “călăi”. Îi lovesc, pe rând, preşedintele, premierul, problemelele din “subordine”, şi, nefericit lucru – propriul preşedinte. Reacţionează haotic, sub efectul loviturilor încasate.
    Dumneavoastră îi cunoaşteţi mai bine, aveţi un contact mai viu cu unii dintre ei. Cum percepeţi comportamentul şi reacţiile lor? Dar fără să le justificaţi anumite slăbiciuni, criticându-i pe amicii din coaliţie.

  48. 48 Bibicul iunie 19, 2009 la 3:34 pm

    Vai mama lui

    Bag seama că Preşedintele TB se află într-un rahat
    aşa de mare, „că cataligele” îi sunt indispensabile pentru
    exercitarea funcţiei şi …nu numai.

  49. 49 instalatorul iunie 19, 2009 la 3:48 pm

    Augustin: nici daca era asa cum am crezut nu era rau. V-am spus ca o merit.

  50. 50 Karakas iunie 19, 2009 la 4:12 pm

    Nu mai mira pe nimeni ca pdlistii se comporta ca niste talibani: racnesc din toti bojocii, ameninta, fac misto, ii considera pe psdisti roata de rezerva – un fel de guvernanti „la mina a doua”. Fac ce stiu mai bine ca au prins experienta de ani buni. In conditiile astea, despre ce fel de echipa e vorba? Acolo sunt doua guverne de fapt, unul care latra si altul care executa.

  51. 51 instalatorul iunie 19, 2009 la 4:15 pm

    Sibilla: ati vazut Antena 3 de azi, doar trei filiale vor iesirea de la guvernare, de fapt trei oameni, Dragnea, Mazare si Vanghelie, in ordine alfanumerica, fiindca va dati seama ce miriie filialele pe la spatele lor. Deja am inceput sa lucrez la postarea „Traim pixeli de impliniri marete”, comentariu epopeic in patru volume care va elogia geniul si binefacerile acestei guvernari si care, printre altele, va propune alegerea dlui Basescu presedinte pe viata. In zadar vor urla (evident jalnic si lamentabil) pigmeii opozitiei, dreptatea, intelepciunea si minunatia acestei guvernari vor stafulgera veacurile neamului romanesc si european. O, splendid moment in care s-au strins miinile la guvern, spre fericirea patriei, sub privirea, blinda, parinteasca a dlui Boc; de ce nu am fost si eu acolo ca sa imi bucur privirile? Faceti la fel si vom cunoaste amindoi fericirea de a fi romani, de a trai cu 200 de euro pe luna, de a ne hrani cu iarba, de a ne imbraca in sintetic, de a nota in jurnale momentele de exceptie in care vom cumpara cite 100g de salam Victoria – 50 de salamuri intr-unul singur – ca sa le povestim nepotilor marile noastre momente de viata imbelsugata, de a face cu mina cind se duc si se intorc reprezentantii nostri la Bruxelles, de a trai multumirea de a fi facuti timpiti si de a aspira la titlurile de timpit emerit si de timpit al poporului. Sa ne pocaim, Sibilla.

  52. 52 Maximmouse iunie 19, 2009 la 4:39 pm

    @Toata lumea!

    n-a trecut mult de cand spuneam ca strategiile psd nu sunt cunoscute, si hopa, trustul de ascultari, ASIMETRICU&Co-Realitatea, fac dovada ca pot, si vor sa traga cu urechea peste tot.Fratilor, nu exista nici un articol de cod penal pt.asta?

    Abia astept sa o vad pe rizzi la procuratura la o ora de maxima audienta…pe realitatea..:)

    :)Maxi!

  53. 53 eficientaenerg iunie 19, 2009 la 5:43 pm

    A inceput-reafirmarea personalitatii unice in spectrul national-cu 2 soacre la Guvernare/castiga a -3-ia! Citesc-„Partidul Social Democrat le va solicita democrat-liberalilor o discuţie clarificatoare privind aplicarea protocolului de guvernare, a anunţat, vineri, preşedintele PSD, Mircea Geoană, subliniind că acesta este un subiect decisiv pentru partid, care, în absenţa unui răspuns corespunzător, va trebui să ia o decizie.”

  54. 54 Ioan iunie 19, 2009 la 6:23 pm

    @ A Nastase

    Azi, acum, nu putem discuta in aceiasi termeni despre responsabilitate ca in urma cu sase luni, atunci cand PSD-eul, ignorand mesajul clar al propriilor electori, a intrat la guvernare. Perioada scursa a scos la iveala tristul adevar stiut de dv, de noi toti, ca T Basescu este insul ce aduce cu el, pe oriunde calca, zarva si galceava, tristete, demolare. In intervalul de timp scurs insul a confirmat cu varf si indesat temerea noastra; desi eu am dorit sa fie de asta data si altfel. Acum unii dintre noi au observat un fenomen nou ce acutizeaza simpla controversa din scena politica si duce banalulul schimb de idei chiar la agresiune verbala. Uitati-va numai cateva clipe la o aparitie publica a ministresei de la sport. Tupeul ei intrece margini neatinse in spatiul public iar agresiunea sa verbala se poate transforma oricand intr-o incaierare din genul celor la care se dedau frcvent tigancile din Manastur. Nici domnisora de la Camera Deputatilor nu sare mai departe; numai ca in cazul ei tupeul si nesocotirea legii au devenit norme de comportament in relatiile cu colaboratorii, cu osebire atunci cand trebuie sa duca la bun sfarsit un ordin de-al T Basescu-lui. Se poate completa usor aceasta galerie cu cate de mahala clujeana cu V Blaga, A Videanu, S Voinescu, E Boc, C Preda, R Berceanu si multi altii. O mentiune aparte pentru buldogul preferat al drei eba, care la suparare ati vazut ce enormitati poate debita. El este, dupa propria marturisire, omul care s-a simtit fericit de cand este in politica numai in randul personalului de la MAI, la comanda acestuia. Ei bine toate aceste figuri, si multe altele tinute in rezerva si dornice de afirmare au o singuura trsatura comuna; asemanarea pana la confundare cu idolul, divinitatea, marea lor iubire de la Cotroceni. Zilele trecute T Basescu s-a intrecut pe el insusi oferind tuturor o noua mostra din imensul bagaj de marlanii la care poate apela pentru satisfacerea poftei sale nelimitate de a jigni, de a umilii, de a teroriza. Este sadic, iar aceste manifestari extreme la adresa unor adversari polici, a unor categorii socio-profesionale se vor intensifica pe masura ce ne apropiem de luna noiembrie. Imaginati-va si ca acest monstru cu chip de om se poate multiplica cu numarul acelora care-l slujesc cu devotiune.

    PS

    Sigur, prima idee la care m-am gandit cand am purces la asezarea in pagina a acesor randuri, a fost iesirea de la guvernare; gest care denota in primul rand responsabilitate. Ideea nu este, stiu, o noutate pentru dv. Noutatea absoluta este, insa, frecventa cu care a aparut pe blog in aceasta saptamana aceasta idee; ori asupra acestui detaliu cred ca merita sa popositi.

  55. 55 Conu (da umbra) Zaharia iunie 19, 2009 la 7:13 pm

    @Sibilla, @instalatorul si @blogideologic – pentru ca imi sunteti simpatici (sincer acuma!), nu neaparat in ordinea asta si nici musai in alta ordine (dar e frumos sa fim politicosi, ladies first, apoi copiii si batranii), doresc sa va fac o destainuire de care presupun ca aveti nevoie. Desigur ca mai sunt si altii care nu-mi sunt chiar indiferenti pe acest blog dar destainuirea care urmeaza va este dedicata 100% pentru a va scuti pe viitor de inutile eforturi intelectuale directionate… nejudicios.
    Da, fireste ca, sub diverse nickname-uri adoptate cand spontan cand ad-hoc (ca divanul), cand cu anumite nevinovate intentii estetice se afla un acelasi personaj. Este de neinteles maniera in care incercati sa pozati in detectivi perspicaci gata oricand sa ma deconspire fara mila. Ce-am facut ca sa merit asta? Am ascuns eu vreo data faptul in vreun fel? Am incercat eu sa afisez stiluri diferite sau mcar sa presar artificii si floricele pentru deruta si colaratura? Hai, fiti sinceri si onesti (cum va pretindeti a fi). Cu un minim de istetime ati fi putut lua in considerare si alte explicatii logice pentru faptul schimbarii periodice a bietelor nickname-uri. Pentru ca exista mai multe explicatii. Sa le luam pe rand.
    1) Credeti voi ca sunteti singurii carora sporadicele si amaratele mele interventii le provoaca (mai mult sau mai putin justificat) mirare, iritare, enervare, indispozitie, sila, mila, dorinta de reprimare, eliminare, minimizare, ironizare si ce-o mai fi? Nu. Nici vorba. In afara de voi exista persoane importante (nu spui cine) care spre deosebire de voi chiar au puterea face ceea ce voi doar jinduiti si anume de a ma bana. Uneori pseudo-dialogul atinge anumite sensibilitati care impun luarea unor masuri ferme care sa aduca satisfactie celor ce se simt (subiectiv vorbind fireste) ultragiati de anumite escaladari sau exagerari bilaterale, inevitabile in meta-comunicare. Si cum cea mai buna metoda (care este in acelasi timp si cea mai proasta) la indemana este „moderarea/banarea” indezirabilului prin „cenzurare” ostentativ-repetata se ajunge fireste la disparitia unui anumit nickname si asa utilizat excesiv pana dincolo de epuizarea sa fireasca. Odata obtinuta satisfactia eliminarii indezirabilului aceasta se epuizeaza in timp de la sine. In marinimia lor atotputernicii blogului, desi nu accepta prea curand re-aparitia nickname-lui repudiat, sunt gata, in marinimia lor sa dea mereu o noua sansa unei reintrari si reinventari a vechiului personaj dar musai sub un nick-name nou (in vederea pastrarii onoarei reperate si a aprentelor necesare. Atotputernicii blogului sunt desigur mult mai inteligenti decat voi si au in plus la indemana mijloace mai sofisticate de a identifica instantierile polimorfice ale provizoriilor indezirabili (fara de care apatia ar fi in floare pe blog) ceea ce nu-i impiedica sa tolereze astfel de reveniri. Este desigur posibil ca sa ma iau prea serios in seama si expicatia sa rezide nu ii utilizarea ponderata a „inteligentei si tehnologiei” ci intr-o extrema intelepciune a atotputernicilor blogului prin care realizeaza cat de efemera este luarea in seama a parerilor exprimate pe blog. Atotputernicii stiu desigur ca, indiferent de continut, nu textele postate conteaza ci nickname-urile, prin puterea autoritatii pe care o transfera prostilor intamplatoare insirate pe blog. Fara prea multe si inutile verificari un nick nou poate avea o oarecare libertate de exprimare care va fi desigur limitata, retrasa, anulata in caz de nevoie sau de dorinta. Asadar, in prima instanta explicatia faptului ca folosesc nickname-uri diferite si mereu noi (atunci cand nu e de amorul artei) se datoreaza faptului ca mi se interzice formal utilizarea lui si nu pentru ca as vrea sa va induc pe voi in eroare/erori (sunteti deja) sau sa-mi pierd urma/urmele. Faptul ca voi aveti proasta inspiratie sa faceti pe detectivii particulari si sa ma demascati nu face decat sa asigure a anumita continuitate si un anumit transfer de autoritate de la nick-ul cel vechi la nick-ul cel nou. Credeti voi ca asta doresc atotputernicii blogului de la voi? Mai reflectati.
    2) A doua explicatie, cea importanta, este de natura personala si se afla intr-un plan care transcede discutiile de pe acest blog. Momentan insa (sunt o fire schimbatoare) mi-a disparut cheful sa va fac destainuiri complete si in plus ma gandesc ca poate unii dintre voi vor avea poate chef sa faca supozitii pe cont propriu in aceasta privinta. Nu-mi fac nicio speranta ca veti putea ghici care e explicatia reala dar cred ca s-ar putea emite idei interesante pe marginea acestei teme.

    P.S. Faptul ca admit (n-am respins niciodata) convergenta anumitor nickname-uri catre aceeasi identitate nu inseama in niciun fel asocierea cu persoanele publice mentionate, cu uluitoare naivitate, de catre cei care accepta puncte de inflexiune in mersul naturii. Ok? Si inca ceva. Nu va mai tot legati de folosirea sau nefolosirea pluralului de politete in replicile schimbate. Este totalmente improprie si ridicola pretentia folosirii sistematice a pluralului intre personaje virtuale care semneaza cu nickname-uri. Desigur ca poate fi folosit contextual dar nefolosirea lui aici nu inseamna nicidecum lipsa de respect.

    Cu respect,
    Al dv.

  56. 56 gigi iunie 19, 2009 la 7:25 pm

    Instalatorul,
    Iata ca evenimentele de azi va ofera doua posibile raspunsuri la interpelarea pe care mi-ati adresat-o pe firul „Domnule presedinte,ce va mai fac papagalii?”,ora 9.01am:
    1.Departe de a pleda cauza presedintelui Basescu,criticam strategia de comunicare a dl Geoana,gresita in opinia mea,constand in negarea a posteriori a oricarei declaratii publice a presedintelui Basescu.Spuneam ca dl Geoana este „mereu in urma,mereu a doua zi”.Iata ce declara dl Geoana azi,la Teleorman:”…suntem in spatele lor,tot timpul reactionam la Basescu.Este gresit din punct de vedere strategic”.
    2.Se pare,cel putin la aceasta ora,ca cea mai fezabila varianta este cea de comisar european pentru agricultura.Daca vom reusi sa luam fata Poloniei,tara care,de altfel,nu a semnat inca Tratatul de la Lisabona si daca vom vorbi,in premiera,pe o singura voce in Europa,poate vom obtine ceva mai mult decat „sef birou traduceri”.

  57. 57 Marcus iunie 19, 2009 la 7:27 pm

    Durerea in Cur
    19/06/2009

    In ciuda tuturor analistilor politici si a comentariilor lor pline de savantlacuri, atat pedeleului cat si sefului lor suprem, Conducatorul mult iubit si stimat, Tovarasul Basescu Traian, decesul politic nu li se va trage nici de la efectele crizei economice asupra nivelului de trai al romanilor, nici de la atacurile adversarilor politici, tot mai numeroase si la obiect in ultimul timp, nici de la gripe care mai de care, mai aviare sau porcine etc. ci pur si simplu de la ceva mult mai prozaic, lipsit total de senzational, ceva pe care poporul roman, in intelepciunea sa milenara l- a definit drept “durere in cur”.

    Atat prezidelul incarcat de aura mesianica, produsa in laboratoare liiceniste sau patapieviciste (greu al dracu’ cuvantu’ asta, de scris d’apai si de pronuntat!) cat si slugile sale, pentru care umilinta si linsul de popou si talpi prezidentiale reprezinta o a doua natura si ratiune existentiala, s-au dovedit in acesti ultimi ani grav bolnavi de “durere in cur”.

    Practic pe domniile lor ii doare in cur de tot, de toti si de toate, mai putin de strictul interes personal, care satisfacut in timp pana la un nivel de nesimtire si imbuibare cronica, le-a generat si le genereaza aceasta durere in cur.

    Daca la inceputuri aceasta durere era cat de cat escamotata, mai mult banuita de pulime, decat simtita pe pielea ei, ultimile manifestari comportamentale ale presedintelui si clanului sau de mafioti dovedesc cu prisosinta acutizarea si cronicizarea respectivei boli si a etalarii publice ale efectelor sale.

    Cum altfel ne-am putea explica dorinta naroada a tutei, vlastar prezidential, de a ne reprezenta ca natiune la Bruxelles, atata timp cat prestatia sa in limba materna reprezinta o jignire grava adusa originilor sale latine, sau cand orizontul sau politic se limiteaza la Bamboo, prezentare de budigai calare pe armasari erotic tavaliti prin iarba sau la consumul legal de droguri usoare?

    Sau ce alta dovada ne-ar mai trebui, cand taxu’, stiind ca s-ar putea sa fie inregistrat si apoi comentat public, intr-un dispret total fata de electoratul care l-a votat si fata de una din institutiile fundamentale ale statului, ne taxeaza drept popor de tampiti?

    Unde s-ar putea sa-l doara, altundeva decat in cur pe d-l Videanu, atunci cand cu o condamnare de notorietate publica, continua sa conduca nonsalant un minister susceptibil de sursa de afaceri oneroase.

    Sau pe femeia Ridzi oare unde o doare cand cheltuie banul public, dupa bunul plac si interes politic servil personal, pentru campania electorala a tutei lu’ tatuca?

    Va spun eu, “drept in cur”!

    Si exemplele pot continua garla, dar nu asta este interesant, ci tratamentul care ar putea vindeca gasca pupinbasista, in frunte cu Alesul, de aceasta maladie datatoare de frisoane unei mari parti a poporului de tampiti.

    Tot Mosii nostri au un leac, verificat in Istorie, leac supus principiului conform caruia “cui pe cui se scoate”, mai precis “durerea in cur” se poate vindeca cu un bine-meritat “sut in cur”.

    Cu speranta ca alegatorul roman va sti la toamna sa-i aplice Alesului si clientelei sale portocalii tamaduitorul “sut in cur”, ma opresc aici din aceasta pseudo-dizertatie pe tema “durerii in cur” si a vindecarii de ea

  58. 58 Mihnea Georgescu iunie 19, 2009 la 8:39 pm

    S-a cacarisit Coaliţia PSD-PDL…

  59. 59 alex.dumitrascu iunie 19, 2009 la 8:46 pm

    Ca sa contribuie la scoaterea tarii din criza, asa cum ziceti in ultima fraza a articolului, PSD ar trebui sa fie realist. Si nu e.
    La ora actuala, ca sa ma exprim cumva prin o analogie, PSD a gasit un spanzurat care inca mai mai da semne de viata, si refuza sa-i taie franghia, ca sa nu se loveasca in cadere.
    Guvernarea asta merge rau si face rau, indiferent de prestatia ministrilor PSD.
    Cat timp e criza economica si financiara(ca nu e criza nici de nasturi, nici de invatamant si nici agricola), si cat timp ministerele economice sunt la cine sunt , cu efecte devastatoare pe termen lung, va asumati riscul sustinerii politice a unor actiuni grave si iresponsabile pe plan economic.

  60. 60 Ioan iunie 19, 2009 la 8:50 pm

    @ instaslatorul

    Am citit cu mare atentie pstarea dv. de mai sus; cea despre scopul si mijloacele ca a dreacului mai este de actualitate daca nu este cu suparare. Am citit si postarea la care cu un dram de humor in plus faceti referire la ministrii T Basescului trimisi in guvernul Boc de PSD. Aici, chiar daca ma repet cu „chiar daca nu este cu suparare”, trebuie sa-l socotiti si pe ministrul de la MA; care mai este cunoscut si ca tatal europarlamentarei si socrul ginerului sau si el ministru. Acum cred ca intelegeti mai bine de ce a negociat timp de doi ani dl I Sarbu cu dl T Basescu intrarea PSD la guvernare. Cu mare interes am citit si postarea in care cu aleasa pretuire si eleganta in exprimare ii faceti dnei Sibilla trei recomandari, care mai decare mai ineresanta si atat; ca nu mi-am permis sa citesc mai mult fara acordul partilor. Cu cateva clipe in urma am parcurs si randurile expediate de dv la ora 4:15 pm adresate aceleasi distinse dne Sibilla. Le-am parcurs cu aceiasi curiozitate, asupra unora dintre ideile retinute chiar am meditat. Ori cum, eu nu pot accepta oferta cea din urma; cea cu pocainta. Dar, … de ce ma bag eu in discutie, de ce ma bag. De ce nu-mi place salamul de vara? Si daca stau bine si ma gandesc nici salam italian nu am mancat de mult. Doamne fereste si … sa citim numai de bine

  61. 61 tiberiu iunie 19, 2009 la 9:52 pm

    D-le Nastase
    Cu toate consideratia pe care o am pt. dv opinia mea este diferita. Guvernul PDL-PSD s-a format exclusiv datorita vointei lui Traian Basescu si aceasta pt doua motive:
    1-PDL a obtinut cel mai mare numar de parlamentari primind astfel legitimitatea de a primi investitura din partea presedintelui Traian Basescu
    2-PDL= Traian Basescu
    TB a cintarit desigur optia de a face coalitie cu PNL si UDMR dar istoria celor 4 ani de confruntare cu Tariceanu l-au uzat intratit incit el a optat pentru varianta unui parteneriat cu un adversar politic mai comod ,mai putin versat in confruntari politice, mai putin sigur de sine decit PNL care reusise performante notabile pe tarim politic si economic.
    PNL reusise sa duca la bun sfirsit o cadenta electorala intreaga cu un guvern minoritar in conditiile in care Basescu a incercat pe toarte caile sa saboteze activitatea ministrilor PNL. Tariceanu practic i-a „furat jucaria” lui Basescu la precedentele alegeri parlamentare ,Tariceanu preluind conducerea guvernului cu sprijinul PSD. Era evident ca Basescu nu era sa-i ofere inca odata lui Tariceanu ocazia sa -i faca aceeasi figura. Ar fi fost prea de tot !
    PNL de asemenea a condus tara in aceste conditii politice grele la o prosperitate nemaintilnita in trecut.PNL era aureolat de „succesuri” in viziunea basesciana asa ca optiunea asocierii cu PSD era cea mai rationala din pdv al lui Basescu.
    Trebuie sa fiti de acord ca in conditiile date orice formatie politica responsabila ar fi acceptat sa intre in coalitie cu PDL.Deci Basescu avea toate optiunile deschise si decizia i-a apartinut in mod exclusiv.
    Basescu gindeste relatiile politice de pe pozitii de forta, el urmarind al doilea mandat ca o pasare de prada .Nimic altceva nu il intereseaza si toate actiunile lui sint subordonate acestui deziderat personal.
    El avea nevoie de un asociat mai docil si l-a obtinut. Pe de alta parte nici PSD nu a avut alta optiune rationala. Refuzul de a se asocia cu PDL lasind deschisa opiunea asocierii PSD- PNL s-ar fi lovit de opozitia acerba a lui TB cu perspectiva unei crize politice grave ,care in conditiile crizei economice ar fi putut impinge tara intr-un marasm economic. PSD ca partid partid responsabil nu avea aceasta optie politica ,teoretic posibila tot datorita caracterului basescian avid de putere pe care n-ar fi cedat-o, nici chiar cu riscului unui dezastru.Deci iata ca inca odata TB era cel care a condus jocul dupa bunul plac.
    D-le prim ministru trebuie sa acceptam ca Basescu este capabil de orice pentru a se mentine la putere, lipsit fiind de scrupule
    Cititi va rog si comentariul meu de la Raspunsuri si va rog inca odata sa ma contactati la E-mail : tiberiuretu@yahoo.com
    Cu respect
    Tiberiu

  62. 62 Cârcotaşu iunie 19, 2009 la 11:18 pm

    @ Instalatorul
    Dom’le, că Dragnea, Mazăre şi Vanghelie vor ieşirea de la guvernare mi se pare o ştire OK.
    Că Iliescu cere o întrevedere Băsescu, Boc+Geoană, în care să se stabilească cantitatea de rahat pe care mai e dispus PSD-ul să-l înghită, mi se pare demenţă curată.
    N-am văzut nici-o dezminţire, ceea ce înseamnă că e real.
    Doamne!!! Ce ne mai aşteaptă?

  63. 63 Sibilla iunie 19, 2009 la 11:40 pm

    @instalatorul,
    Aiiii… de mămicuţele lor de borfaşi pedelachei şi trădători de pe… aiurea !!!
    Dosta ! Io renunţ la câtă-i ziulica ” Oce Nas ” şi mătănii, tiiii… Sibilina şi pocăinţa, că-mi aminti-i de boc-poc amu :))
    Zisăi să mă retrag în munţi numai de fonseca, că de buburuze şi gâgă de se dau politicieni nu mi se mai rupe, că-i jele mare, zău ! Zâc să-mi ” trag ” una trupă de partizani ( tigrii (, că prea-s io bolundă la vedere şi benevol în bătaia puşcoaielor hălora ( 😉 ) şi să mă scobor strategic dă pă munţi, cât să le otrăvesc fântânile, chestii de jenu, nah 🙂
    Am perdut declaraţiunile dă pă Hantena, da mă uitai la Hrebe, dădui o raită şi pe la alţii, derbedeaua care sunt şi, mno aşe, am concluzionat căci nema nista bravi luptători în ţărişoara me amărâtă dar dragă…. nu-s, c-apoi numa Belzebut o ştii cum de-i rări şi smintii în aşa hal jalnic. Ici pe colo şi dincolo, câte-un ” taor ” pornit fifi înaripat să execute te miri ce fiţe şi hambiţii ale vreunei ” dive ” volbure, serios. ” Politicienii noştri ” cu foooarte mici excepţii, sunt precum ridichiile degerate, muci şi fleci când vine vorba de ….. ” turism ecumenic ”, zulufi dă paraşute… ops… Io cred că zburdă hormonii pe gene şi sprâncenele ” guvernanţilor ” noştri, de-aia sunt aşe dezorientaţi cu toţii. Să fiu a naibii de nu când spun guvern 3C, mă duce gându-mi sibilin la… Sodoma şi Gomora, oare de ce, hm ? Jur pe chipiul tătucului de heba-marihuana că nu-s diloc corioasă Caraş-Severinul din ce trupă face parte şi de l-ar susţine la o adică pe AN-ul, că-i ştiu di ce-s în stare, parveniţii … în toţi aceşti ani, naiba ştie că tăti ” iniţiativele ” mnealor muriră la… intrând, impotenţii căpiaţi, care cică n-au dat dovadă de larg concurs şi n-ar fi cooperat la mai nimic, adicătelea am dat io mâna la ceas dă sară cu duşmanu, nu ei, îneca-i-ar ghemoni-n răchia-nguritată ani d-a valma.
    Adevăru-i că-mi sunt încruntaţi rău neuronii sibilini, pe de-o parte ne ameninţă seceta şi adio recolte , bonus, la a mai mare rată de inflaţie din UE, noi, nu alţii, pe de altă parte, never-ever eu una nu l-am subestimat pe zăusul, mă preocupă foarte tainele tandemului Blaga-Frunză dar şi… Măgureanu, care, îndo-i-m-aş şi n-am cui să vegeteze el la aceste momente cujetând la nemurire… deci n-am timp de vangheleonsky, răspopitul sau alţii sau alţii… mda, merită şi ăştia pocăiţi obligat-forţat şi botezaţi în… spuma mării, să mă ierte Zami al fulgerelor.
    Una peste alta şi-n final, s-a dezlănţuit … ce-o fi, ce ne paşte şi ce-o mai rămâne, apăi să iese acu-n faţă grămada de ” consilieri ” din teritoriu, c-amuţiră ” spontan ” tot pândind în ce direcţie o bate vânticel cu vânticel…
    Merg pe… aşii AN-ului şi Înţelepciunea Echilibrului, iară de vine vorbuliţa de Mazăre… Mocioalcă ( nah ! ), mă abţin, că nu-i momentul …
    Cum să mai spun, între două tunuri dă suduieli şi descântece sibiline, s-aude şi Doamna Zora, mama me, sârbă faină tare : ” O, Boje !, Dară îndreaptă-ne paşii încotro-va, că nu se mai poate, fă TU ceva ! ”…. cam asta mai spun românii privind de voie de nevoie spectacolele tragi-comice de la tembeliziuni şi nu numai, trist de trist peisaj 😦
    Un singur lucru mi-e limpede-n mansarda me zăpăcită, mi-e ruşine de plesnesc nu alta cu aşa zişii bărbaţi din ţara aista ! Ruşine şi-mi vine de mi-ar sta mie-n puteri să dau cu tăţi dă pământ, balerine deşuchiate , că bine zic eu, pufuleţi şi pufarine ! Niciodată-n Istoria Neamului nostru n-am avut parte de-asemenea adunătură ! Pe redute, câţiva, să-i numeri pe dejte… la o mână, că cealaltă, să nu mă ” scape ” acu, la dezamăgirile de mă năpădiră…
    Vorbe, vorbe, vorbe… Cuvinte şi fapte, nema, şi-atunci să bag eu canoane , boborul, ha ?Asta e ” clasă politică ”… geaba tăt răcnim noi ŞI pe-acilea de păcălici şi păcăliţi de România, când o fi de tras foloasele şi-om ajunge piftii pe masa hălor din afară, mucles, că încremenirea şi prostia dure-a-va, dar… cine se pune la vălău cu porcii şi dă iama-n lături răstunându-se ea vadra-n îmbulzeală de-atâtea rîturi şi guiţaturi… e musai o boată zdravănă mânuită de o mână vajnică, părerea me, umilă.
    S-auzim ŞI de bine !
    Sunt prin preajmă, la o adică … 😉
    Sibilla

  64. 64 instalatorul iunie 20, 2009 la 12:44 am

    Ioan: multumesc de atentie. Nu mai stiu ce este salamul italian, s-ar putea sa fi devenit un fel de otrava de soareci, nu va sfatuiesc. Am incredere ca Sibilla a inteles gluma. Cu stima.

  65. 65 instalatorul iunie 20, 2009 la 12:54 am

    @Carcotasu: va rog frumos nu lasati expresiile in aer: Boc+Geoana=? Cum sa fie OK? Avem cel mai bun guvern din antichitate si pina azi, dar ce zic eu din antichitate si pina azi? De la facerea lumii si pina la judecata de apoi. Mie nu mi se pare dementa, mi se pare in firea lucrurilor – si pentru dl Iliescu riurile curg tot de la izvor la varsare. Cu stima.

  66. 66 instalatorul iunie 20, 2009 la 1:26 am

    Gigi: nu mai tin minte intrebarea, dar nu are importanta, va citesc raspunsurile.
    1. Eu am obosit de cind scriu acelasi lucru, din cind in cind, asa ca nu mai comentez spusele dlui Geoana. Doar sa va zic tot ca sa nu fiti in eroare ca problema nu tine de comunicare, ci de alt domeniu, iar ceea ce a zis dl Geoana este un indicator clar al faptului ca o colectie de fruntasi pesedisti neglijeaza departamentele, mai bine zis munca departamentelor. Daca vrea sa corecteze lucrurile strategic, atunci dl Geoana va corecta prost, fiindca – si am discutat aici pe blog – ceea ce face presedintele nu este un simplu „a fi inainte”, iar dl Geoana nu poate redresa lucrurile la inspiratie si din mers, de azi pe miine, ci foarte bine consiliat, dupa o gindire temeinica si cu ceva perspectiva. Dar, cum se zice, capul face capul trage, iar dl Geoana va cam sta la o loterie a voturilor. Asa cred eu.
    2. Daca Franta ne sustine pentru comisariatul agriculturii, atunci sigur ca el devine posibil, sansele fiind reale. De altfel, fiind noi a 7-a tara din UE, ar trebui sa obtinem de fiecare data un comisariat destul de important. Problema va fi ce dorim noi de la acest comisariat (am o banuiala, dar o tin pentru mine), ce doreste Franta din moment ce ne vrea pe noi si ce doresc ceilalti. In particular pesedeul are o problema fiindca ar fi trebuit macar sa incerce sa utilizeze intimplarea cu sedinta de guvern ca sa amendeze pedele in chestiunea comisarului. N-a facut-o, noroc bun.

  67. 67 instalatorul iunie 20, 2009 la 1:39 am

    Conu….: daca nu folositi pluralul de politete, atunci nu dialogati cu mine. Simplu.

  68. 68 Sibilla iunie 20, 2009 la 1:47 am

    @conu Zaharia,
    Te trezişi şi mata pe arături !
    Te dezamăgesc, de astă dată nu eşti în discuţie, deci, vorbeşti singur 🙂
    Iera vb doar de-o blondă şi predilecţia ei spre muscă … râme… ŞI ajenturi ori… legume, bre conule din umbra…
    Doare ceva ?
    Ceilalţi au fost înşiruiţi DOAR ca exemplificare de… muheri în izmene, atât.

    no servus, că am alte cele de vorovit, desluşit şi tăinuit,
    Sibilla
    P.S. Vorba Distinsului coleg Marcus, cam mulţi aşa zişi şamani pe lista de căpătat şuturi în cur… şi, cum NU sunteţi nemuritori, natrag dară la răchie ! Să nu zăuiţi blonda, mai foloseşte-o un timp de dârză 😉

  69. 69 blogideologic iunie 20, 2009 la 4:34 am

    @ Conu (da umbra) Zaharia spune: +Am incercat eu sa afisez stiluri diferite ?+
    Nu. Se vede stilul şcolii lui Andrei Pleşu. Numai el este rector din triada „de tristă amintire” Pleşu-Liiceanu-Patapievici.

  70. 70 radu c iunie 20, 2009 la 6:08 am

    Stiti voi de ce a refuzat d-l Miclea sa fie Ministru Educatiei? Fiindca stia ce urmeaza,fiinca stia ca acest cuplu bb basescu-boc nu sunt in stare de nimic.
    Dragi colrgi de ce va irositi eforturile in replici veninoase? Fac ele bine d-lui Nastase si contribuie la realizarea telului nostru final?Adica aducerea pe scaunul de la Cotroceni a unui alt fel de presedinte.
    D-le George Serban,ne-am cunoscut in urma cu ceva timp in Salaj,la Cehul Silvaniei. Va salut si daca aveti drumuri in zona astept sa ne vedem. Personal cred ca locul d-voastra era in fata pe scena politica romaneasca,dar vreme trece ,vreme vine…..

  71. 71 eugen iunie 20, 2009 la 8:24 am

    Dl. Blaga este reputat ca un fin „diplomat” la fel de fin ca si cel pe care-l adoreaza asa ca de unde nu este nici Dumnezeu nu cere.
    Guvernul nu este un guvern intre egali. PD-L are presedintele iar presedintele in Romania face si desface guvernele.
    Chiar mai crede PSD si acum ca dupa re-alegerea lui Base nu va fi aruncat de la guvernare ??.

    Pe mine nu cabaretul electoral de la Guvern m-a ingrozt si desfasurarea recenta de la Nasul in care Basescu s-a aratat in toata megalomania si paranoia lui. Am avut in fata un om care se crede sincer salvatorul economic al Romaniei salvatorul invatamintului, cel mai destep din tara geniul Carpatilor un om care spune despre Hurezeanu ca avea „pretentii mai mari de la el”.

    Am avut senzatia de groaza a unei reincarnari a Odiosului.

    In ce priveste sedinta de la Guvern nulitatea politica a membrilor PSD care nu au replicat nimic la sedinta de Guvern si le-a trebuit 24 de ore ca sa declare ceva vag m-a scarbit.
    Basescu a jauns ce a ajuns pe fondul nulitati politice a opozitiei din care face parte si PSD.

    Relatia PSD cu PD-L nu este de egalitate este de vasalitate.

  72. 72 ALM iunie 20, 2009 la 9:12 am

    Reflectii „rutiere”:

    PSD-ul a intrat intr-un rahat cat toate zilele. Luciditatea a fost innecata de interese materiale. Nu pot sa uit cum Oprisan, cu gura pana la urechi, sarea ca popândaul in spatele lui Geoana, in timp ce “greii” partidului se departasera sumbrii de centrul “imaginii de familie”. Sa ma lase in pace cu dragostea lor pentru “biata tarisoara” si dorinta nestramutata de a o scoate din criza. Socoteala a fost simpla: nema guvernare, nema banuti pentru “comunitatile locale” (n.a. baronii locali); nema banuti la baroni, nema banuti la partid. Si au fost atat de bine jucati de pedelei, incat au luat si ministerele cu impact direct asupra populatiei. Acum, nu zic ca nu au avut in minte sa faca si niste reforme prin respectivele ministere. Dar le-a “scapat” Ministerul de Finante. Nema finante, nema reforme! De ce merge prost Ministerul Invatamantului? Abramburica este incompetenta! De ce scad salariile si pensiile? Marian Sarbu este incompetent! De ce agricultura este la pamant? Ilie Sarbu este incompetent! samd …

    Au luat o galusca fierbinte si nu mai pot scapa de ea! Traiesc cu falsa impresie ca o pozitie ferma ACUM, i-ar transforma in tapi ispasitori. Dar nu-si dau seama ca “boala lunga, moarte sigura”! Baronii locali au motive puternice sa linga dosurile pedeleilor: daca nu curge, pica! In plus, au vazut ce au patit peneleii din structurile administrative. Dar mai este un motiv: Basescu vrea din nou sa alinieze alegerile parlamentare cu alegerea presedintelui! Asta inseamna ca, daca PSD-ul iese de la guvernare, fie este obligat sa sustina PDL-ul de pe banca opozitiei, fie sa duca la caderea guvernului PDL monocolor si, implicit, la alegeri anticipate. Cred ca nu are cineva impresia ca o noua coalitie, PSD-PC + PNL + eventual UDMR, va fi lasata sa guverneze de catre matroz. Va refuza sa numeasca un premier din noua coalitie, numind boci, macovele, udroaice si alte animale de casa. Uite asa se adeveresc proverbele “lacomia pierde omenia” si “daca te bagi in tarate, te mananca porcii” …

  73. 73 Alpert iunie 20, 2009 la 9:36 am

    #blogideologic „Numai el este rector din triada “de tristă amintire” Pleşu-Liiceanu-Patapievici.”
    Ai gresit denumirea. Corect este : triada de „trista amintire” Preşu-Liceanu si Pată-pe-veci. 😉

  74. 74 gigi iunie 20, 2009 la 10:21 am

    Instalatorul,
    o intrebare candida:
    Credeti ca ati putea folosi mai rar sintagma „…sa va zic tot ca sa nu fiti in eroare…”?
    Suna prea didactic pentru stilul dvs de „polemica cordiala”(vorba maestrului Paler)bazat pe modestie si echilibru.

  75. 75 Alex iunie 20, 2009 la 10:31 am

    Asa e, dumitrescu. PSD trebuie sa fie realist, cu picioarele pe pamant. Sa nu ia in seama mesajele false ale ciumpalacilor cu n clone pe net, sau ale presei antiromenesti!
    E drept, succesul imbata, e usor sa te crezi invincibil cand te perie diverse personaje si sa pierzi contactul cu realitatea: pe ce ma bazez? Care este ecuatia de putere in lumulita, in Europa? Care sunt atuurile mele si ce pot negocia. Greu nene sa ai mintea limpede.

    Repet, traim vremuri in care au loc reasezari de putere la nivel mondial si regional; „criza” economica nu reprezinta decat o piesa intr-un joc de puzzle – un upgrade al puterii in Europa, similar cu perioada interbelica. Sau cea de dupa cel al doilea razboi mondial, cand s-au format noi retele maf, pardon, centre de putere si familii politice. UE de astazi este altceva decat CE din anii ’50, iar partidele formate dupa 1990 nu mai functioneaza pe noul „soft” european.

    Cine ramane la putere dupa alegerile din toamna va face parte din noua clasa politica romaneasca. Se duc dracu statele nationale, puterea nationilor concentrandu-se la nivel regional, in timp ce poporeanu isi imagineaza ca alege presedintele.

    Carcotasu, Vanghelie si Mazare si Dragnea nu vor crea instabilitate politica. Pe ce punem pariu ca pedeleii dumitale nu ne vor duce la anticipate? Si ca oranjada nu va controla del capo al fine alegerile prezidentiale.

    Harabula (ala destept): ai avut dreptate cand ai spus ca nastase este predispus la linguseli. De altminteri, in 2004 a pierdut puterea datorita orgoliului. Dupa o guvernare buna, centrele de putere portocalii au ales strategia linguselii si a bobarnacului-surpriza. In timp ce o parte a presei si anumite televiziuni se prefaceau ca il lauda pe nastase, cateva ziare se boceau si se victimizau de mama-mama.

    Cum mama dracu sa creada careva ca basescul poate fi invins in toamna cu armata, serviciile secrete, internele, administratia, deconcentratele, popii pe mana sa?
    E vreun pesedist atat de neghiob incat sa creada ca, la numaratoarea voturilor, iese ala mai bun, mai corect, mai iubitor de bobor? Stiut fiind ca turismul alectoral a inflorit fara scrupule atat in era taricelu, cat si in cea psd-pdl.

    G. Neagu, un secret, sa-l stim numai noi: nu baselu e cel mai mare pericol pentru romani, ci grupul de interese care il sustine. Acelasi grup care fura pe rupte, imparte frateste cu binefacatorii austrieci si multinationalele americane. + gurusii GDS.

    Astazi se repeta revolutia televizata din 1989, adaptata la starea de spirit a romanului secolului XXI: Antenele lui Felix ii fac non-stop reclama basescului, induc ideea ca omul este invincibil, astfel incat plebea stie cu cine are de votat, sponsorii incotro sa se orienteze, iar BEC ce sa numere.
    Cu toate ca psd a castigat europarlamentarele fiind la guvernare, trei internauti cu zeci de clone urla impreuna cu javrele de la TV: „Da nu iesi de la guvernare? Nu lasi PDL-ul sa arunce dracului tara in criza? Cand putem sa an anuntam falimentul Romaniei? Hai, lasa-ne sa furam bine!”.
    Ce inseamna sa-ti pierzi simtul realitatii. Toata lumea stie ca psd-ul in opozitie ar avea soarta PNT-CD-ului dupa 2000, scos de pe scena politica.
    Avem precedentul PNT, Romania Mare, PUNR, PD, sparte din interior, in timp ce unii lideri pleaca urechea la presa felixoida.

  76. 76 FRANK ZAPA[KING] iunie 20, 2009 la 10:42 am

    maxim mouse-de ce ma deceptionati?ati auzit de bietul pres. american NIXON?
    DAR DE CELEBRUL CAZ-scoala stimate domn,caz scoala,si se pare ca din prea multa suparare ati uitat de stenograme.
    care fie vorba intre noi,aveau un limbaj cit de cit civilizat.
    ati luat cunostiinta ca dl primar mazare este un particular in partid,ma intreb ce cota de piata are?

  77. 77 Maximmouse iunie 20, 2009 la 11:10 am

    @Alex!

    Foarte interesanta postare.

    Si eu mi-am pus problema de ce nu se misca nimic dupa 6 luni.Pdleba astepata sa-i vada plecati pe psdei , si abia atunci tot ce au imprumutat se va pune in opera, prin firmele lor, dind iluzia unei oarecatre depasiri a crizei…posibil ca pnl , sau udmr sa puna „botul” la guv. cu ei, alegerile legislative sunt departe….

    Speram sa nu se intample.

    Si eu m-am gandit adesea la efectul pervers al manipularilor, sa zic ,stirilor de la antene…pai nu tre sa se infrupte si voiculescu din viitoarea bunastare?

    Am fost socat de darea in gat regizata de realitatea …acuma, tre sa fiu foarte atent cand ii spun nevesti-mi :vine azi skorpia de maica-ta, ca daca aia mica pune telefonul pe inregistrae si ii da stirea lu’soacra-mea? Ce vremuri traim! Pe timpul zadarnic asasinatului, stiam ca suntem ascultati, actionam in consecinta…acuma va trebui sa ne reluam acele obiceiuri, pentru ca mereu cineva asculta….ce mizerie…revoltator…maine poimaine il inregistreaza pe joana in baie si zic ca e treaba publica…

    :(Maxi!

  78. 78 Caramella iunie 20, 2009 la 11:17 am

    CATEVA PARERI PERSONALE:

    1- NU ESTE MOMENTUL RUPERII COALITIEI: ACUM ESTE PREA TARZIU !

    Coalitia – asa cum este ea, a inceput sa functioneze efectiv din februarie si tot de atunci a inceput sa-si arate coltii criza financiara care, daca nu este gestionata cu prudenta si maturitate, ca tara riscam sa nu ne mai revenim deloc cel putin 5 ani !
    Nu exista un risc mai mare de a ne adanci in prapasie, decat ruperea coalitiei in acesta perioada, cu cateva luni inainte de alegeri.
    Nu este un secret pentru nimeni ca este dificil de lucrat cu TB, presedintele-jucator. Numai faptul ca l-au abandonat pe rand toti consilierii sai personali (recent si dl. Preda), trebuia sa dea de gandit PSD, inainte de a accepta intrarea in coalitie.

    2- CLASA POLITICA SA DOVEDEASCA CONCRET CA LUCREAZA IN FOLOSUL POPORULUI SAU SI NU IMPOTRIVA LUI !

    Clasa politica ar trebui sa reuneasca in 3-4 luni cele mai importante personalitati din tara, pe domenii (economic, juridic, etc), indiferent de coloratura lor politica si sa-si aduca contributia la salvarea tarii.
    Avem specialisti, dar clasa politica nu da dovada de buna-credinta, mobilizare si organizare …
    De unde si prezenta la urne pentru europarlamentare: 27% !

    3- MICSORAREA CHELTUIELILOR INUTILE !

    Daca trebuie sa reducem cheltuielile pe toate planurile, iar poporul a inteles bine mesajul primului-ministru Boc, ce sa inteleaga poporul despre Ministerul Tineretului care toaca 600.000 Euro din bani publici intr-o singura zi de 2 Mai ? Aveam o parere buna despre acest ministru, chiar daca este PDL, dar m-a inselat tineretea si istetimea ei, puse 100% in slujba intereselor unei singure familii politice.
    PROPUN ca din 2009, pe site-ul fiecarui minister sa apara cheltuielile efectuate (aprobate in prealabil de un departament din Curtea de conturi), iar fiecare ministru sa raspunda pentru cheltuirea abuziva a banului public. Iar fiecare cheltuiala serioasa din bani publici sa fie aprobata de mai-marii coalitiei la guvernare.

    4- COOPTAREA PRM SI UDMR LA VIITOARELE PROIECTELE SI CONSTRUCTIA POLITICA A PSD !

    Trebuie sa detii arta negocierii pentru a coopta aceste partide.
    Oare este capabil PSD de asa ceva pana in septembrie ? Pana nu o fac altii … Pot confirma ca nemultumiti din PSD au ajuns la PRM si nu la alte partide. Dar si nemultumiti din PRM au ajuns in PSD si nu in alte partide. Acest aspect trebuie sa dea de gandit si trebuie luate masuri in consecinta.

  79. 79 tiberiu iunie 20, 2009 la 11:45 am

    Stimate d-le Nastase

    Cred ca Dl Geoana incearca sa creeze o stare de spirit festivista nefondata pe realitati indiscutabile, sustinind ca PSD a cistigat alegerile parlamentare si europarlamentare si ca (deci) va cistiga si alegerile prezidentiale. Doua afirmatii f.indoielnice urmate de o a treia si mai indoielnica. Dl Geoana “se imbata cu apa rece” sau crede cumva ca va reusi sa-i imbete pe alegatori cu “apa de ploaie” ? Romanii nu sint fraieri , iar incercarea de a-i fraierii,de a creea confuzie intre dorinte si realitate ,nu poate sa faca o impresie buna
    Realitatile politice sint insa evident total diferite. IN REALITATE PDL a obtinut un numar mai mare de parlamentari si de aceea a si primit investitura din partea presedintelui sa formeze guvernul. DACA NR DE PARLAMENTARI AR FI FOST IN FAVOAREA PSD LUI TB I-AR FI FOST FOARTE GREU SAU APROAPE IMPOSIBIL SA FORMEZE GUVENUL BOC CACI UN ASEMENEA GUVERN NU AR FI AVUT LEGITIMITATE .Insa existenta guvernului Boc este insa o dovada indiscutabila ca nu PSD a cistigat alegerile. Pe timpul guvernului Tariceanu TB nu-si permitea sa vina la sedintele de guvern sa faca instructie cu ministrii. Acum insa da pentru ca nu PSD a cistigat alegerile parlamentare ci mai degraba PDL
    Acesta este adevarul gol-golut !
    Adevarul despre alegerile europarlamentare este urmatorul: COALITIA DE FACTO PDL+EBA a cistigat procentual alegerile. Elena Basescu a dovedit ca este un factor politic de luat in seama si printr-un jocul poiltic abil de-a “uite popa nu e popa” tatal ei a reusit s-o promoveze. Exista oare vreun dubiu ca Elena Basescu se va adresa din nou alegatorilor ei pentru a-l vota pe tatal ei (in revansa) pentru prezidentiale ?
    Iata deci ca inca odata Dl Geoana se imbata cu apa rece. Realitatea politica demonstreaza in cel mai bun caz o situatie de echilibru intre PSD si PDL ,dar cu avantaj clar pentru PDL datorita existentei „presedintelui jucator” .In nici un caz superioritatea politca nu este de partea PSD. Pe cine incearca Dl Geoana sa pacaleasca ? NUmai pe sine insusi !
    PROBLEMA LA PREZIDENTIALE ESTE INSA CU MULT MAI „ALBASTRA”. La referendul organizat TB a obtinut o sustinere masiva in detrimentul majoritati parlamentare care a incercat sa-l suspende. Actualmente sondajele arata ca Dl Geoana este cu mult sub scorul propriului partid iar „noul PNL”condus de CRin Antonescu a scazut in popularitate. Poate ca si TB sa fie pe un trend decendenta, dar ce folos daca acelasi lucru se intimpla cusi cu adversarii sai. Fapt este ca Basescu a facut o miscare inteligenta cerind sa fie scos din sondaje. Pe el chipurile nu-l intereseaza sondajele ,el este „eroul roman care se lupta cu balaurul -CRIZA.”El este deocamdata presedinte si are piinea si cutitul si dovedeste ca stie sa manevreze situatiile in favoarea sa. Intre realitatile politice si supozitii ,asp[iratii, dorinte(etc) ale domnului GEoana este o distanta de la cer la pamint
    In realitate PRESEDINTELE JOACA ALT JOC POLITIC decit toti adversarii sai si de aceea ei nu reusesc sa schimbe scorul in sondaje. Confruntarea politica se desfasoara in realitate IN PLANURI DIFERITE. Presedintele face jocurile politice deasupra tuturor iar tot restul sint derutati de jocul politic al presedintelui si se agita in van , fara nici un rezultat palpabil
    Problema este ca adversarii politici ai lui TB nu reusesc “sa citeasca”jocul presedintelui si in plus nu apreciaza corect situatia politica asa cum am incercat sa explic.
    In realitate este bine stiut ca TB este “o nuca f. tare” care nu poate fi sparta cu usurinta in pofida gafelor care le face. Cu declaratii festiviste nu se poate in nici un caz reusi “spargerea nucii” !
    D-le Nastase doresc sa contribui la schimbarea actualului presedinte pe care il consider f.nociv pt. Romania de aceea va rog sa luati legatura cu mine pentru a va expune punctul meu de vedere privind un mod mai eficient de conducere a campaniei prezidentiale la adresa
    E-mail: tiberiuretu@yahoo.com
    Cu stima
    Tiberiu

  80. 80 Augustin iunie 20, 2009 la 12:25 pm

    @ Alex
    Postarea ta imi ridica niste semne de intrebare, in conditiile in care plec de la prezumptia de buna-credinta. Astfel, dupa ce-i faci reclama lui TB („Cum mama dracu sa creada careva ca basescul poate fi invins in toamna…?”)(„ E vreun pesedist atat de neghiob incat sa creada ca, la numaratoarea voturilor, iese ala mai bun…?”)etc., citeva rinduri mai jos dai vina pe Voiculescu cum c-ar face exact ceea ce faci tu, de fapt („Antenele lui Felix ii fac non-stop reclama basescului, induc ideea ca omul este invincibil…”) Pai, ori Antenele, ori tu …
    Faptul ca esti impotriva iesirii PSD de la guvernare e parerea ta; s-o rupi sanatos. Parerea contrara e aici, pe acest blog, majoritara. Si, chiar daca nu crezi ca e bine, ai putea sa fii un pic mai decent, pentru ca exprimari de tipul „trei internauti cu zeci de clone urla impreuna cu javrele de la TV” nu lasa sa se intrevada un dialog.
    Cit despre constatarea ta „Ce inseamna sa-ti pierzi simtul realitatii”, adresata acestei majoritati, am argumente ca ti s-ar potrivi, mai degraba, tie.
    Astfel, faci o greseala elementara de logica, in rationamentul „Cu toate ca psd a castigat europarlamentarele fiind la guvernare…”, incercind sa introduci ideea falsa ca PSD a cistigat alegerile FIINDCA se afla la guvernare. In realitate, daca s-ar fi aflat in opozitie, PSD ar fi cistigat ZDROBITOR alegerile. (Pot argumenta ulterior, daca esti deschis unui dialog REAL).
    Mai spui tu ca iesirea de la guvernare ar arunca tara in criza. Daca n-ar fi trist, ar fi amuzant! Dar ACEASTA guvernare nu arunca tara in criza? (Sau, ma rog, in bratele crizei …) Cite masuri ANTICRIZA ale acestei guvernari poti enumera? (Dar REAL, nu declarativ) Pai, mai rau decit acum doar in razboi cred c-ar putea fi! Si de ce, ma rog, o opozitie puternica si care sa sustina toate demersurile benefice, tamponind sever ORICE DERAPAJ, ar fi ceva (mai) rau?
    Mai faci o afirmatie gresita („psd-ul in opozitie ar avea soarta PNT-CD-ului”), comparind mere cu prune. De fapt, in opozitie, un partid mic devine SI MAI MIC, dar un partid mare devine SI MAI MARE!
    In fine, sint probleme si cu afirmatia ta, cum ca „nu baselu e cel mai mare pericol pentru romani”. Exista o tehnica de manipulare, intitulata „crearea de tinte false”. Sper ca, fara nicio legatura …

  81. 81 violet iunie 20, 2009 la 12:28 pm

    Ciutacu a zis nu de mult ca SOV il vrea pe Geoana presedinte. Se stiu si alte motive, legate, de exemplu, de CEC. Nu ca nu l-as fi crezut pe Ciutacu, dar ieri am avut dovada. Ca sa vezi, cum a avut Realitatea „exclusivitate” la niste dezbateri in cadrul PSD!

  82. 82 instalatorul iunie 20, 2009 la 12:48 pm

    Gigi, daca formularea va deranjeaza, nici o problema.

  83. 83 Maximmouse iunie 20, 2009 la 1:10 pm

    @FRANK ZAPA [KING] !

    Oooo! WLCB! Frank!

    Mai ia aminteste-mi , afacerea americana la care faci referire nu era ceva despre ascultarea adversarilor politici? Adica, vice versa? Frank, ce mai este si asta?crezi ca nu stiu de ce a defilat trustul prezidential cu aceste ascultari?Pai in mod normal, daca e vorba de ascultari prezidentiale, asimetricu’ ar trebui sa demisioneze…dar nu ne lasa el pe noi cu 20 miliarde euro necheltuiti….de madam udrea si compania de cocosi…si de vantul tunului…

    Zi cum a fost in USA?Ai revenit intremat?

    Ce teme ne propui?

    Ai aflat raspunsul la ce te-am intrebat?te rog aminteste-ti: un lucru bun pentru Romania si poporul sau ,facut de asimetric’?astept!

    :)Maxi!

  84. 84 instalatorul iunie 20, 2009 la 1:37 pm

    Alex: Carcotasu si cu mine dialogam intr-un anumit registru umoristic. Ceea ce el a scris cu Dragnea… trebuie luat in sens ironic. Nu merita sa va inflamati.

  85. 85 Conu (da umbra) iunie 20, 2009 la 1:37 pm

    @instalatorul – domnul Instalatorul, ca de obicei, in general si in particular, in fiecare moment (in fiecare prezent) dar si in toate laolalta, esti o suma de contradictii (antagonice?). Ai uuzit tu pe undeva, prin folclor, ca-contradictiile sunt motorul progresului si tot tragi nadejde. Lasciate ogne speranza. Acum bunaoara te-ai trezit sa intri in dialog cu mine ca sa-mi spui ca nu dialogam sau ca n-o sa mai dialogam. Deja vu, deja vu, deja vu…

    P.S. E bine sa ramai dispersat (risipit) in texte stufoase, largii (pe care oricum nu le citeste nimeni) si sa nu incerci niciun efort de esentializare si concizie. Daca ai face asta contradictiile care te formeaza ar putea atinge densitatea critica ce ar declansa reactii de anihilare reciproca la finalul carora d-voastra, ca container al contradictiilor, ai disparea intr-o jerba de radiatii infrarosii.

    Si de ce zici ca tu nu esti tu (ci d-voastra)? Hai fi sincer acuma si recunoaste ca te intereseaza forma si nu fondul si ca scopul (bine precizat) este vorbirea in gol pe blog. Crezi ca spun asta ca sa te insult sau ca sa te ironizez/minimalizez,ez.ez? Ar trebui sa crezi sincer asta ca sa-ti conservi paritatea contradictiilor antagonice dar totusi adevarul e altul.

    @Sibilla – nu inteleg de ce ai o parere asa de proasta despre tine.
    @Blogideologic – Scuze ca te-am deranjat din „rodajul” intelectual. Nu dureaza totusi cam prea mult? Ar trebui poate sa prevezi si o perioada de „exploatare” (exploatarea creierului de catre om). Dar asta numai daca-ti permite blog-ideologia.

  86. 86 FRANK ZAPA[KING] iunie 20, 2009 la 2:07 pm

    scenarii si mult prea multi regizori-dorinte neimplinte si multe frustrari.
    in fond jocul e atit de simplu-to be ar not tu be-
    intrebarea este cine va FI?
    HAAA HIII-dilematica intrebare care rascoleste lumea roscovanilor,speriati,agitati si iritati.
    spectrul indepartarii de putere,faptul ca este vioara a doua produce dureri de cap si multa furie datorata ne putintei.
    ce poate rezolva o intilnire intr-un hotel?
    aduna voturi,schimba opinii ,influenteaza sondajele?
    e doar un mod de a scapa de prea plinul supararilor si de ati recunoaste neputinta si viitoarea infringere.
    iuda…..ce mult si-ar dori primarul particular repetarea scenei bibilice-iuda sa se spinzure.
    haaa hiiiii-din fericire suntem in 2009 si…….mai bine s-ar da cu barcutele cu prietenii lui care-i inteleg limbajul de lumpen.

  87. 87 tomegea iunie 20, 2009 la 2:12 pm

    După ultima „low parade” a liderilor PSD, soluţiile social-democrate de ieşire din criză n-au prins contur, iar din postarea dvs. nu rămâne decât impresia de jenă faţă de un lider politic remarcabil prins într-o ţesătură a paianjenului şef din care nu poate ieşi. Orice ar face. Nu mai ai cui spune „la revedere! (tomegea.wordpress.com)

  88. 88 blogideologic iunie 20, 2009 la 2:37 pm

    @ radu c spune: +Dragi colegi de ce va irositi eforturile in replici veninoase? Fac ele bine d-lui Nastase si contribuie la realizarea telului nostru final? Adica aducerea pe scaunul de la Cotroceni a unui alt fel de presedinte.+
    Nu cred că ţinta domnului Adrian Năstase este „scaunul de la Cotroceni”. Ar fi ţintă minoră. Cred că domnul Adrian Năstase încearcă să creeze, în fine!, o „revoluţie de catifea” în România, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu două decenii în restul Europei de Răsărit. Ce să facem, pentru noi istoria curge mai încet !

  89. 89 gigi iunie 20, 2009 la 2:54 pm

    Instalatorul,
    o intrebare candida,un raspuns arogant.Pacat!

  90. 90 Gradinarul iunie 20, 2009 la 3:45 pm

    Mi-au placut comentariile facute de PSD-isti la ultima sedinta. Sunt adevaruri curate despre acesti politicieni din PDL.

  91. 91 Parmalat iunie 20, 2009 la 4:35 pm

    Domnule Nastase, haideti sa strangem niste oameni care se pricep si sa scoatem pe piata „Cartea neagra a regimului Basescu” acum in urmatoarele 2-3 luni si in ea sa scriem si sa comentam cu analisti cunoscuti toate nenorocirile pe care le-a facut Basescu de cand a venit presedinte si pana acum la sfarsit.
    Sa-i facem o publicitate extraordinara si sa o oferim gratuit impreuna cu un ziar sau cu mai multe ziare de maxima audienta (Adevarul, Jurnalul National, GSP etc…). Si in ea sa includem un capitol special al guvernului Boc in care sa atacam incoerenta politicii economice, masurile anti-constitutionale, ingerenta presedintelui in treburile guvernului, scandalul Monica Iacob Ridzi, candidatura Ebei etc…
    In mod sigur cu un maxim de publicitate cartea ar avea un succes extraordinar.

  92. 92 Parmalat iunie 20, 2009 la 4:41 pm

    In alta ordine de idei cel mai citit PDL-ist de pe net e senatorul Iulian Urban care senator nu pierde nici o ocazie sa loveasca in PSD si sa manance bors.
    Stim despre respectivul ca are afaceri in variate domenii, n-ar fi bine sa scoatem putin la suprafata de exemplu contractul de salubrizare pe care il are in Ilfov?
    Ideea este sa ne luptam cu el in online fiindca pe televizor nu reprezinta mare lucru desi a mai aparut, dar daca dam niste reportaje pe http://www.realitatea.net despre el si eventual lasam si un banner la vedere sigur reusim sa-l discreditam asa cum ne face si el noua.

  93. 93 Florin Deatcu iunie 20, 2009 la 6:49 pm

    PSD greseste acceptand compromis dupa compromis, asa se dovedeste ca e lacom si ca nu-i pasa de cei multi asa cum clama in campanie. Geoana a gresit schimband cativa sefi de organizatii dupa modelul stalinist in care un securist ieftin ca Nichita de la Iasi vine si face dezordine intr-un judet, se afiseaza pe la TV si alte ziare, dupa care merge la un chef in vazul lumii cu seful PDL din acel judet, caz concret Botosani, rezultatele nu au intarziat sa apara, procente mai putine le vot si o mare parte din membri PSD au plecat pe la alte partide, asta nu e strategie asta e distrugerea unor organizatii puternice avand in frunte oameni puternici, cunoscuti care aduceau voturi si punerea in loc a unor indivizi slabi de minte, eventual cu dosar de informator si mare revolutionar de Botosani- actualul senator Marcu Ghe.-culmea stupizeniei

  94. 94 instalatorul iunie 20, 2009 la 7:18 pm

    Gigi: ati inteles gresit. Tot pacat.

  95. 95 leo iunie 20, 2009 la 10:12 pm

    Augustissime,
    cam care ar fi, în opinia tălică, rostul unui debate între tălică şi purtătorul de vorbe al Prostănacului prin astă grădiniţă?! aşa, din curiozitate pur feminină întreb, că tare mă mai menunez văzându-te cum, asemeni ăluia de-l critici cu egală lipsă de deferenţă ca nesâmţitoriul baci, te auto-singur-amăgeşti c-ar fi vreun rost în a purta, de pe poziţii de prezumţii şi solidarităţi, discuţii „constructive” cu aripa oranj de putredă a pesedelului…
    că despre ciudata fascinaţie de-l face pe nea instalatorul, şi pe aparenta ciută deopotrivă, să se izbească, iar şi iar, de geamul soios al felinarului roşu al uneia şi aceleiaşi cocote în izmene, am încetat demult a mă mai menuna, oricât de imposibil mi-ar fi a pricepe bizarul tentativei unui om de a face conversaţie cu un papagal…
    şi nici vreme de pierdut, între o oaie neagră şi una bălţată nu prea am p-acilea, prin tot mai turburata agitaţie a pregătirilor de congres pesedel, ce tot mai tare brizuieşte prin a ANeului grădiniţă, tot mai prezente fiind cohortele de cetitori de almanahe şi de cărturari de romane d-ălea cu juveţi, ghinde şi alte cele lecturi înalte marinăreşti studiate prin cotloanele Treicocenilor de li se zice ba LA, ba NY, ba Canada, ba Botşăni…

  96. 96 Cârcotaşu iunie 20, 2009 la 10:42 pm

    @ Instalatorul
    Chiar e de bun simţ ca dl Iliescu să ştie cum curg apele, de la izvor spre vărsare, dar tot de bun simţ mi se pare ca domnia sa să ştie că în lumea în care se poate discuta cu Băsescu, în care acesta promite şi-şi respectă promisiunile, apele curg de la vale la deal, soarele răsare la miezul nopţii şi apune la amiază.

  97. 97 Sibilla iunie 20, 2009 la 11:01 pm

    @conu ( da umbra )
    Ai vre tu şi… 😉
    În altă ordine de idei, caută altceva, cu de-astea răsuflate nu merge cu sibilina… şi-ţi zisăi : natrag la răchie !
    Ai de ce mă invidia, bre, coane… ia :

    Zbogom !
    Sibilla

  98. 98 Maximmouse iunie 21, 2009 la 12:25 am

    @FRANK ZAPA [KING] !

    Te pierzi in consideratiuni, temporizezi dar nu rezolvi.

    Inca o data , daca nu-mi raspunzi la obiect, se cheama ca nu ai gasit nimic :UN EXEMPLU DE FAPTA POLITICO-ECONOMICA , ,,UNA ,CARE SA FI AVUT CONSECINTE POZITIVE IMPORTANTE PENTRU PATRIE SI POPOR ,EXECUTATA DE ASIMETRICU’!

    Romania este de cand s-a incotzopenit acesta o tara fara noroc…

    :(Maxi!

  99. 99 dielda dinu iunie 21, 2009 la 1:27 am

    O TARA NU SE CONDUCE FAULTAND SI CALCAND PE BATATURI PARTENERII POLITICI. O TARA SE CONDUCE CU DIPLOMATIE, CU STRATEGII…

  100. 100 blogideologic iunie 21, 2009 la 4:09 am

    +“Zeus” !!! “Masculul Alfa” !!! “Dictatoru’ ” !!! Indiferent de unde vrei să-l apuci devine tot mai evident că piratu’ are cangea lungă şi abordajul rapid. A adunat pe pereţi o grămadă de căpăţâni, care mai de care mai cu coarne şi colţi, care mai de care mai blănoase, mai scorţoase. Lipseşte Năstase. Dar petrecerea nu s-a terminat.+
    Excerpt ameninţător, primitiv, de pe un blog pro-Traian Băsescu.

  101. 101 blogideologic iunie 21, 2009 la 4:26 am

    @ Conu (da umbra) spune: +Ai uuzit tu pe undeva, prin folclor, ca-contradictiile sunt motorul progresului si tot tragi nadejde.+
    Ioan Eliade Rădulescu : „Echilibru între antiteze”. Se pare că nu-i o carte agreată.
    +E bine sa ramai dispersat (risipit) in texte stufoase, largi (pe care oricum nu le citeste nimeni) si sa nu incerci niciun efort de esentializare si concizie.+ Acesta e stilul metodologiilor. Un countdown (tot metodologie) este plictisitor, dar ai auzit tu despre vreun „efort de esentializare si concizie” a unui countdown la NASA ?

  102. 102 blogideologic iunie 21, 2009 la 4:39 am

    @ Conu (da umbra) spune: +Scuze ca te-am deranjat din “rodajul” intelectual. Nu dureaza totusi cam prea mult? Ar trebui poate sa prevezi si o perioada de “exploatare” (exploatarea creierului de catre om). Dar asta numai daca-ti permite blog-ideologia.+
    Îmi reproşezi că nu sînt „culturnic de serviciu” precum triada Pleşu-Liiceanu-Patapievici ?

  103. 103 blogideologic iunie 21, 2009 la 6:11 am

    @ Parmalat spune: +senatorul Iulian Urban / Stim despre respectivul ca are afaceri in variate domenii, n-ar fi bine sa scoatem putin la suprafata de exemplu contractul de salubrizare pe care il are in Ilfov?+
    Chiar mă interesează metodologia de „salubrizare” abordată profesional, din punctul de vedere al disciplinei chemată Ecologia Industrială. Şi mă interesează date concrete privind „salubrizarea” în România printr-un studiu de caz. Cu atât mai mult este necesar să relevăm aspectele de malpraxis, dacă ele există. Dar eu nu plec de la idei preconcepute, ci de la o metodologie internaţional recunoscută. Mulţumesc ! Aşteptăm datele concrete.

  104. 104 blogideologic iunie 21, 2009 la 6:41 am

    Ca exemplu de “blog-ideologie”, am vorbit deseori pe blogul meu, dar am scris şi pe blogul domnului Adrian Năstase, despre necesitatea de a introduce noţiuni de Cultura percepţiei riscului la toate nivelele în şcoala românească, de la preuniversitar până la masterat şi doctorat. În proiectul de modernizare a învăţământului românesc, realizat sub înaltul patronaj al preşedintelui Traian Băsescu, nu se prevede chiar nimic despre Cultura percepţiei riscului. O ieşire în Europa îl face pe Traian Băsescu să ne vorbească la întoarcere 🙂 despre ce-a auzit el pe acolo, anume despre “riscul sistemic”. Părerea mea este că Traian Băsescu habar nu are cu ce instrumentalism logic se identifică şi se previne “riscul sistemic”. În lucrarea ‚Cultura română şi politicianismul’, Constantin Rădulescu – Motru punea un accent extraordinar pe utilitatea principiului identităţii din logică, exact în sensul că reprezentarea ontologică în limba română este un construct necesar al realităţii pentru românii care doresc integrarea în societatea modernă. La Constantin Rădulescu – Motru, postulatul logic al identităţii ne dă adevărul. Dar consilierul prezidenţial Cristian Preda, profesor de filosofie la Universitatea din Bucureşti, îl abordează pe Constantin Rădulescu – Motru doar prin asimptotica Godwill !

  105. 105 instalatorul iunie 21, 2009 la 8:39 am

    Carcotasu: si ce-ar fi putut propune dl Iliescu unui partid care considera iesirea de la guvernare in proportie de 1 pcm? O discutie cu dl Basescu. Nu dl Iliescu e problema.

  106. 106 instalatorul iunie 21, 2009 la 9:05 am

    Leo: Fascinatie?

  107. 107 George Ban iunie 21, 2009 la 9:07 am

    @Maximmouse

    Mai multi colegi de blog (printre care ma aflu si eu) am convenit sa-l ignoram pe analfabetul aberant Zapa. N-ai vrea sa vii alaturi de noi?

  108. 108 FRANK ZAPA[KING] iunie 21, 2009 la 9:34 am

    @-Maximouse-esti nedrept cu mine,imi propui un exercitiu politic care nu poate fi posibil pe acest teren,cel putin in cazul meu.
    -sunt convins ca stiti la fel de bine ca si mine care sunt prerogativele constitutionale ale sefului statului si ce puteri are consfiintite in cartea cartilor -constitutia.
    si totusi-de la sfirsitul anului 2004 si pina astazi,arhitecturura statului roman a suferit destule modoficari in bine,chiar daca descentralizarea si aducerea deciziei cit mai aproape de cetean este inca in stare incipienta.
    principiul subsidiaritatii nu este privit cu ochi prea buni de o parte insemnata a clasei politice.
    pina in 2008 sustinerea reala politica a pres. a fost de 14%in parlamentul romaniei,pt ca in 2005 dupa anuntul facut de dl. ANTON CALIN POPESCU TARICEANU PUBLIC PE TOATE CANALELE MEDIA CA DEMISONEAZA,lucru pe care nu l-a facut si care i-a atras porecla de razgindeanu si imediat la citeva luni de tradiceanu a urmat coagularea impotriva ratiunii a unui front invizibil.
    si cu toate acestea,avind in vedere presiunea venita si din partea U.E.singurul partener puternic al romanilor, multe lucruri bune li s-au intimplat romanilor si romaniei.
    va reamintesc dosarul J.A.I.-si steguletele rosii,dar va reamintesc si termenele pe care pina la urma cu greu rom. le-a respectat.
    de aceea stau si ma intreb,dv cum ati traversat aceasta perioada scurta din istoria rom.de care parte a baricadei ati fost,ce ati facut cu votul dv.cui l-ati dat,daca l-ati dat.
    pt ca felul in care ati decis sa dati feliuta aia mica de putere odata la 4 ani spune multe lucruri.
    asa ca dle. maximmouse eu sunt un optimist si nu prea vad lumea in tuse negre,chiar in criza aceasta mondiala,cred in capacitatea de revenire a omului si mai cred ceva,cred in bunul simt general al omului obisnuit,simplu,deloc sofisticat care are o filozofie simpla ,chiar maniheista.
    stie unde s-a cuibarit balaurul cu multe capete, raul,si unde este ascuns de privirile multimilor, binele.
    uitati-va stimate domn cum a votat europa,ce curente ideologice au invins si veti avea cel mai bun raspuns la obsesiva dv intrebare:
    CE A FACUT ASIMETRICU?

  109. 109 olimpiu iunie 21, 2009 la 9:40 am

    te-ai intors Zapa???? inca nu ti-a trecut iubirea pt marinarul chefliu??? si eu care credeam ca majoritatea din admiratorii presedintelui sunt totusi oameni rationali capabili sa dezavueze incalcarile repetate ale constitutiei si derapajele comportamentale ale acestuia.m-am inselat! nu-i nimic, vor fi mai multi in ,,doliu” la toamna

  110. 110 Maximmouse iunie 21, 2009 la 9:50 am

    @blogideologic…

    Stimate forumist, mai pe intelesul „maselor” , te rog…dupa ce am citit ultima ta postare , mi-am indreptat spinarea, mi-am dres vocea , apoi m-am intrebat serios daca am priceput chiar totul….partea cu predacristian fiind relativ accesibila , m-am luminat ca ai dat in ei, asa ca un moment m-am consolat ca , totusi, ceva am priceput…:) Exagerez, dar nu total…:)

    :)Maxi!

  111. 111 FRANK ZAPA[KING] iunie 21, 2009 la 10:55 am

    maximmouse-din cite vad sunteti in incurcatura,sunt curios cum veti iesi din ea.
    veti da curs ,COLEGILOR DE BLOGG’ care va invita sa incetati dialogul cu ,agramatul aberant’ZAPA,s-au veti da curs ratiunii si veti varsa din preaplinul intelepciunii dv,asupra mea ,in speranta ca veti aduce si oita asta ratacita pe drumul cel ,BUN’din mrejele asimetricului .
    astfel incit zestrea impresionanta a celui numit de dv asimetricul, de multe milioane de romani sa se mai subtieze .
    grea provocare pt dv.sper sa aveti forta,mijloacele dar si disponibilitatea sa luati in piept aceasta provocare.
    atfel as considera ca…..istoria nu minte,romanul fuge de greu ,renunta de la primul esec ,iar lasitatea face parte integranta din genomul multor romani.

  112. 112 blogideologic iunie 21, 2009 la 11:20 am

    @ Maximmouse, cu stimă
    Am vorbit „despre necesitatea de a introduce noţiuni de Cultura percepţiei riscului la toate nivelele în şcoala românească”. Sunt multe tipuri de cunoaştere, iar cultura percepţiei riscului ţine de cunoaşterea prudenţială. Românii aveau bună experienţă în cunoaşterea prudenţială. Dar după reforma învăţământului din 1948, cunoaşterea prudenţială a fost eliminată în mod sistematic din şcoala românească. Cred că vor supravieţui numai acele naţiuni care vor asimila bine spre foarte bine Cultura percepţiei riscului. „O luptă-i viaţa; deci te luptă” 🙂

  113. 113 Maximmouse iunie 21, 2009 la 11:32 am

    @FRANK ZAPA [KING]!

    Frank, ma uimiti! In atat timp de gandire , tot nu ai putut gasi ceva concludent.raspunsul este nesatisfacator, nu pot sa va pun „in gura” ca nu a facut nimic….spun eu, NU A FACUT NIMIC ca SOLIST POLITIC!N I M I C ! ok?! Nu veti putea niciodata sa dati acest raspuns, asa ca nu mai intreb la nesfarsit…

    Imi permit sa consider raspunsul tau ca pe o victorie a inamicilor asimetricului! O trista victorie…preferam sa nu fie asa…

    In sfarsit, ai scris Frank :ASIMETRICUL! Este un pas inainte…deci , in capetele balaurului ghemuit au inceput sa adie si oarece noutati….

    Da , la momentul electoral cand a fost instalat acesta, am votat impotriva, da am fost la toate votarile, da , am fost initial de dreapta, dar acuma sunt de stanga, ceea ce nu inseamna neaparat ca ii ador pe psdei, da, astept inca, o stanga adevarata si coaerenta (nu la figura baieti , nu va grabiti sa ma serviti:), care , da, va fi promovata de oameni bogati ,pentru ca asta se face cu bani, oameni bogati care au insa un alt Dumnezeu decat banii….acestia exista , sau sunt in formare…o sa vedem.

    Votul Europei nu are nimic a face cu asimetricu’ acesta s-a facut popular de conjuctura, el a mers impotriva evolutiei, fiind oricum ai pune problema impotriva bunului simt,si numai lesinat de foame si de frica…care frica ii va fi prezenta in suflet pe toata durata vietii, asta e, asa se intampla…

    Frank, daca mai scrii o data ASIMETRICU dau petrecere!:)Ma urmaresti?Nu am nimic cu tine, ai niste convingeri, perfect, ne contram, iara bine…am eu nadejdea ca iti vei schimba aceste convingeri?Oh da…nu se va realiza?Nu-i nimic, dar nu pot spune ca nu am incercat, mai ales ca am impresia ca esti destul de tanar…si sa nu zici ca nu ti-am spus…:)

    :)Maxi!

  114. 114 Maximmouse iunie 21, 2009 la 11:44 am

    @:)George Ban!

    Stimate forumist, la sedinta cu ignorarea , am lipsit, asa patesc mereu, pierd pasul cu postarile…

    Acuma, cand eu am hotarat sa nu-l MAI ignor pe Frank ,dupa foarte multi ani am facut-o pentru ca a evoluat.Observa modul de exprimare aproape bizantin de politicos, care chiar imi creeaza probleme, sa nu cumva sa-l jignesc…asta in ceea ce ma priveste..daca are niste convingeri de nestramutat, se va vedea, sunt DATOR fata de mine sa le combat…nu reusesc,nu e gaura in cer.Eu consider ca atat timp cat se pastreaza in limitele unei discutii civilizate, nu trebuie ignorat, neaparat…eu cel putin nu, pana nu calca pe bec..:)

    Sper ca acest fapt sa nu conduca automat la „cine nu-i cu noi e impotriva noastra”…aici suntem individualitati si nicidecum un grup de cetateni indignati..asa fara motiv…:)

    cu respect, Maxi!:)

  115. 115 Maximmouse iunie 21, 2009 la 12:13 pm

    @Fratilor,

    unde o fi gazda noastar?Nici o postare de 2 zile….ce s-o fi intamplat….sunt ingrijorat!

    Maxi!

  116. 116 leo iunie 21, 2009 la 1:24 pm

    @ instalatorul
    cum altfel aţi califica pornirea, nu doar a dvs, de a… savura „arome” de fleurs du mal, de a permite la tot soiul de bube, mucigaiuri şi gloduri să vi se aburce ca scaiu pe o trenă pe care, oricum, nu o pot ţine, de a tot iniţia schimburi de vorbe cu surzi şi joc al semnelor cu orbi, de a tooot răspune la, vorba unui clasic în viaţă, „provocări ordinare” iţite din aceleaşi pestilenţiale smârcuri în care se zbate, stingher, un piţifelnic neuron cu ochi albaştri?!
    mă rog, probabil că în vacarmul de difersiuni şi de, vorba lu dom Titus, who’s who-uri de p-acilea, de nu se mai cunoaşte om cu persoană de-atâtea dedublări de personulităţi ori de predări de ştafetă pe aparent acelaşi culoar, de schimbări de poziţii aidoma de constante precum poziţiile întâiului cacealmist al ţării, fascinaţia cu pricina poate fi un fel de… constanţă…
    dar despre ce vorbeam? de parcă ar conta…

  117. 117 Maximmouse iunie 21, 2009 la 5:36 pm

    @:)Blogideologic,

    Stimate bloger, cred ca sunt pe calea ce buna , incep sa ma dumiresc…Ma bucur ca modesta mea sugestie ai luat-o in atentie.Acuma , te rog fa o fapta buna buna pana la sfarsit, cultura prudentiala este de exemplu ca spun copilului :mai, o nuca nu o musti ca-ti pierzi dintii, intai o spargi cu ciocanul , si pe urma ii mananci miezul?cam asa?te rog, cu mintea mea de soarece de siloz, vesnic la capacitate 1/2 deoarece sangele merge mai mult la digestie, doresc din partea ta un exemplu…pe intelesul „maselor, IQ la jumatate din exceptional…:).

    In alta ordine de idei, spuneai ca aceasta Cultura prudentiala se facea in invatamantul romanesc inainte de razboi, si ca statele care au in continuare in scoli teme apartinatoare CP vor avea un viitor de aur…rezulta ca ar trebui sa reconstruim in invatamant, in nici un caz sa reformam,distrugem, dupa dorinta portocalie..?

    cu stima, Maxi!:)

  118. 118 nastase iunie 21, 2009 la 5:50 pm

    Maximmouse,

    nu sunt motive de ingrijorare. Sunt peste tot! Ieri am fost in Prahova, vineri la Turnu Magurele sa facem o inregistrare pentru Realitatea. Astazi, din Bucuresti, cateva raspunsuri. Intrebarile le tin pentru mine.

  119. 119 Mihnea Georgescu iunie 21, 2009 la 5:54 pm

    Credeam că doar Zeus este ubicuu… 😉

  120. 120 Maximmouse iunie 21, 2009 la 6:08 pm

    @FRANK ZAPA [KING] !

    Iti fac o mica observatie la ultima parte a postarii tale.

    Lasitatea face parte din genomul romanilor , tot atat de mult ca si din genomul tuturor popoarelor.Istoria a dovedit…n-a dovedit nimic in acest sens, a dovedit ca toate defectele astea de care zici au fost la un moment dat prezente in genomul conducatorilor ei…ghinion, tara fara noroc , dupa cum ziceam.

    Detasarea ta , „romanilor”, imi da de gandit, Frank , carei natiuni ii apartii?

    Hai sa-ti spun ce cred eu ca a dovedit istoria romanilor: ca am dainuit! Nu ne-am descurcat, ci am dainuit! Asta arata ca suntem tenaci si batatarnici, asa ca Frank, ai nadejde ca voi incerca sa-ti dau din „praplinul intelepciunii mele” ori de cate ori voi considera necesar!:)

    Colegii de blog sunt exasperati din simplul motiv ca atunci cand meritai cu prisosinta nu te-au ignorat, ceea ce eu am facut de la bun inceput, menajandu-ma astfel de acumularea de resentimente.Ura, nu este un sfetnic bun…Uuuuuuraaaaa!:)

    :)Maxi!

  121. 121 instalatorul iunie 21, 2009 la 6:10 pm

    Leo: bine, fie si asa. Cu stima.

  122. 122 gigi iunie 21, 2009 la 6:35 pm

    Instalatorul,
    daca am inteles pe dos,scuze.

  123. 123 FRANK ZAPA[KING] iunie 21, 2009 la 6:42 pm

    maximmouse-mda,cred ca ar fi bine sa le iau metodic,citeva din posibilele raspunsuri:
    1.citeva din raspunsurile mele desi in limita decentei si a respectului fata de gazda ,dar si fata de adevar au ramas nepublicate,asa ca regret nu eu sunt vinovat.
    2.]realizarile presedintelui nu cred ca e cazul sa le pun eu pe tapet,mai ales ca sunt convins ca as scrie degeaba,doar nu va inchipuiti ca acest blogg s-ar putea transforma intr-o tribuna pt….actualul pres.
    3.trebuie sa recunosc ca imediat cum am citit textul dv m-am bine dispus si am sa ma explic.
    in timp ce romania abea a reusit cu chiu cu vai,sa iasa din lagarul comunist,sa mai reduca influenta structurilor neocomuniste,si sa se alinieze cu structurile statului la pragul de jos,al statelor civilizate dv imi spuneti ca faceti drumul invers-adica va intoarceti la stinga,haaa hiii.
    sunteti o ,RARA AVIS’-adica mergeti impotriva curentului-BRAVOS MI-TI CISTIGAT AMICITIA-tocmai de aceea va voi spune ca la capatul drumului cind veti ajunge la fundul sacului vopsit in rosu nu veti gasi nimic decit ….uitativa va rog din nou la citeva pelicule din anii 70-80.
    4.-sigur as mai indrazni sa va intreb,vreti sa fiti original,s-au metamorfoza aceasta filozofica,de la dreapta la stinga este rezultatul unei anilize indelungate si bine argumentata?
    sunteti sigur ca nu e doar un moft de moment?
    daca tineti neaparat sa avem un schimb de replici pe orice tema atunci va trebui sa gasim un teren unde libertatea de expresie traieste in esenta ei nu doar de forma.
    asa ca oricind va stau la dispozitie intr-o discutie civilizata,argumentata si fara patima,rationala in care respectul fata de tov. de dialog sa fie tot timpul prezent.

  124. 124 blogideologic iunie 22, 2009 la 3:10 am

    @ Maximmouse, cu stimă
    Niciuna dintre variantele Legii învăţământului nu a definit cuvântul “Valoare”, după cum nu a definit cuvântul “Calitate”. Cele două definiţii aparţin cunoaşterii prudenţiale. Legea învăţământului comunist din anul 1948 a eliminat în mod sistematic cunoaşterea prudenţială din educaţia românească. Nici un singur proiect al Legii învăţământului nu s-a apropiat de punctul de basculare pentru eliminarea consecinţelor reformei învăţământului din anul 1948.

  125. 125 Maximmouse iunie 22, 2009 la 10:02 am

    @blogideologic!

    Foarte interesant.Am accesat blogul tau, m-am mai lamurit….pai stimate blogideologic, aici este foarte mult de discutat…sunt multumit,totusi, ca instinctiv nu am intrat in jocul asta cu datul copiilor la gradinita de la 3 ani,in ceea ce priveste scoala, nu am avut mari optiuni, dar macar nu i-am manat de la 6 ani la „serviciu.Este foarte mult de discutat.De altfel, tot instinctiv am simtit ca e ceva necurat cu legile miclea.este o chestie care mie imi aprinde imediat ledul pericolului, si anume faptul ca toate aceste lucruri, acuma , se fac in graba…stim din cei 7 ani de acasa , ca numai dracul se grabeste si cu rabdarea treci marea…

    Cu stima, Maxi!

  126. 126 Rodica iunie 22, 2009 la 2:09 pm

    Sper ca se accepta un „of the topic” care vine doar cu urare de La multi ani! Multi si buni!

  127. 127 Conu (da umbra) iunie 22, 2009 la 6:35 pm

    @blogideologic – Nu, nici vorba. Nu-ti reprosez nimic. N-am ce-ti reprosa. Esti perfect. Ca-n cantecul ala: „Cine te-a facut pe tine, // Tudorito nene // Asa n-alta si frumoasa // Tudorito nene // Parca m-a ntrebat pe mine // Tudorito nene”. Nici daca te-as fi proiectat si comandat dupa desen n-ai fi iesit mai aproape de perfectiune. Dar daca ar fi musai sa-ti reprosez ceva (de pe alta pozitie) in afara de teribila inadecvare ti-as reprosa faptul ca reciti texte (textele altora) fara intonatia necesara. Si suna fals. Chestie de ureche muzicala! Ia un „la”! Minor! Si atentie la diapazon.

  128. 128 Conu (da umbra) iunie 22, 2009 la 7:58 pm

    @leo – Frumoasa oda. Oda Instalatorului cu trena! E in sistem metric sau in tzoli?

  129. 129 Sibilla iunie 22, 2009 la 9:37 pm

    CONU ŞI UMBRA SA… STIMABILA PAULICA…
    Iar aţi dat gata litra de răchie, iar vă daţi în stambă, nimic nou sub soare , tot voi… numai că, matale Conule te alintai ” mangafaua ”, paulica ştie di şie 😉
    Să nu zăuit, ţie mangafa şi paulicii tălică n-o să vă dedice nima-n lume Himna, ci, doina bătrânească : ” lumea crege că mi-i binie,/ io torn răchia în minie,/ şinie-am fost şî şi-am ajuns/ la mai mulcie vaci d-am muls… /…
    cică blondele ” doinesc ” mai cu foc., dupe… dar, ce-ţi repet io ce ştiezi dija 😉
    Sibilla

  130. 130 blogideologic iunie 23, 2009 la 2:44 am

    Conu (da umbra) spune: +ti-as reprosa faptul ca reciti texte (textele altora)+
    Mă faci curios. Întreb. Cine a mai spus :+Niciuna dintre variantele Legii învăţământului nu a definit cuvântul “Valoare”, după cum nu a definit cuvântul “Calitate”. Cele două definiţii aparţin cunoaşterii prudenţiale. Legea învăţământului comunist din anul 1948 a eliminat în mod sistematic cunoaşterea prudenţială din educaţia românească. Nici un singur proiect al Legii învăţământului nu s-a apropiat de punctul de basculare pentru eliminarea consecinţelor reformei învăţământului din anul 1948.+? Ori ceva similar.

  131. 131 הבלוג של כיף פה iunie 29, 2009 la 3:55 am

    very good post and good blog
    hope that you will write more good posts like this

    have a nice day


  1. 1 Imaginarul biblic al discursului lui Vadim « Mihnea Georgescu Trackback pe iunie 20, 2009 la 12:17 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

%d blogeri au apreciat: