In Colegiu

Ieri, am petrecut aproape toata ziua in Prahova, in colegiul meu. Am fost la Ciorani, la Fulga, la Salciile si la Mizil. Am discutat, cu primarii, situatia bugetelor locale si finantarea unor proiecte. Din pacate, situatia e foarte grea. La Mizil, m-am intalnit cu 15 primari din zona. Unii au probleme mari. Inclusiv cu salariile profesorilor pentru luna mai. Cred insa ca s-a gasit o solutie. Exista, pe de alta parte, o mare nemultumire in legatura cu programele pe Masura 322, cu finantare de la UE. Practic, s-au acceptat, la nivel de tara doar vreo 100 de programe si doar cu un punctaj foarte ridicat – in care un coeficient important l-a avut si gradul de saracie din localitate. E bine intr-un fel.  Celelalte localitati insa – inclusiv din Prahova -, au cheltuit mult pentru studii de fezabilitate, consultanta etc. Bani pierduti…

In Mizil, am tinut cateva audiente si apoi am trecut pe la Biserica din Inotesti, unde promisesem un ajutor pentru (re)pictarea  bisericii.

In Mizil, situatia locurilor de munca este dramatica. Daca parcul industrial sau alte investitii nu vor fi realizate, va fi foarte complicat.  Am discutat cu unii dintre locatari explicandu-le avantajul reabilitarii termice, proiect important – pe care, daca va amintiti, l-a lansat guvernul pe care l-am condus. Raspunsul multora dintre ei a fost „Daca nu avem bani sa platim intretinerea, este egal daca contributia noastra pentru reabilitare este 33% sau 20%. Oricum nu avem banii astia.” Sigur, se incearca unele formule, prin mansardarea cladirilor pentru a se compensa altfel aceste sume. Sa vedem.

12 Responses to “In Colegiu”


  1. 1 blogideologic mai 16, 2009 la 4:24 pm

    „au cheltuit mult pentru studii de fezabilitate, consultanta etc. Bani pierduti…”
    O treabă foarte bizară. Toate evaluările acestea trebuie să le facă iniţiatorul de proiect. Un singur „creier”. Pentru că în final, aşa cum spunea şi Harabula cel vechi şi autentic, este nevoie de „agregare”.

  2. 2 tony mai 16, 2009 la 5:13 pm

    Daca puteau sa faca singuri proiectele,nu cheltuiau bani.Asa cheltuiesc 4-5% din valoarea proiectului.

  3. 3 eficientaenerg mai 16, 2009 la 5:17 pm

    Cladiri si Regiunea cat mai “VERDE Energetic”!Informare-Procedura privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe-cu “PLANUL Cladire Inteligenta Energetica”!Finantare:1.Bugetul de stat :50% prin Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei-definitiveaza lista de prioritati a blocurilor de locuinte si Programul national privind executarea lucrarilor de interventie;sumele neutilizate pana la inchiderea anului se restituie.
    2.Bugetul local si/sau din alte surse legal constituite:30% cu prioritate ,pentru blocurile de locuinte cuprinse in Programul national multianual.
    3.Fondul de reparatii al Asociatiei de proprietari (direct proportional cu cota-parte indiviza detinuta) si/sau alte surse legal constituite:20% .
    4.Exceptii prin hotărâre a Consiliului local:preluarea parţială sau integrală a cheltuielilor de 20% a Asociaţiei(inclusiv a cotei proprietarului/ proprietarilor din blocul de locuinţe aflat/aflaţi în imposibilitate de a asigura sumele ce îi/le revin )-măsuri aplicabile în vederea recuperării sumelor avansate pentru acoperirea cotei de 20%.

  4. 4 instalatorul mai 16, 2009 la 5:52 pm

    Blocurile, locatarii. Dupa parerea mea, situatia nu trebuie lasata asa. S-ar putea incerca formula „cumperi acum, incepi sa platesti dupa un an”. Economiile realizate atit pe plan familial, la intretinere, permitind redirectionarea bugetelor de familie ori, in caz de criza, restringerea lor, sunt prea importante pentru acest „nu avem bani” care in cele mai multe cazuri este o realitate iar intr-o minoritate de cazuri este un obicei prost, in ideea ca la o neplata in masa nu are nimeni ce sa le faca. Economiile realizate la achizitia de combustibili sunt iarasi foarte importante.
    Fondurile europene: unde este gitul sticlei, locul in care au fost sugrumate proiectele? Daca este in tara, atunci e grav, dat fiind procentul de absorbtie oricum foarte mic. Si atunci ne mai punem si piedica singuri. Daca este dinafara, atunci trebuie pusi la lucru europarlamentarii si oamenii nostri de la Bruxelles. 100 de proiecte la o tara cu atitea nevoi cum este Romania este ceva pur decorativ, ca sa se bifeze o actiune si sa aiba unii ce raporta. Trebuie suntati odata acesti „consultanti” tot timpul nesatui: cunostintele inclusiv micile (dar importantele) trucuri necesare intocmirii corecte a documentatiei trebuie diseminate cit mai mult si cit mai repede. Sugerez sa incercati organizarea unui curs deschis practic pentru fonduri europene pentru toate firmele si institutiile din colegiu. Fiecare firma si institutie trebuie sa aiba cel putin un om capabil sa intocmeasca in mod corect documentatia necesara obtinerii fondurilor. Daca il faceti, atunci va rog primiti-ma si pe mine cursant extern.
    Locurile de munca: reiau sugestia de a va pune la bataie toate relatiile internationale de cind ati fost ministru de externe si prim ministru pentru ca firmele din colegiu sa fie ajutate sa poata concura si ele pe niste piete. Cu riscul de a va supara, va amintesc ca oamenii v-au ales nu atit pentru calitatile deosebite de om politic si barbat de stat, cit pentru posibilitatile mai mari pe care ei cred ca le aveti. Profit de ocazie si pentru a va semnala ca sunt sase luni de la constituirea parlamentului si nu aveti inca nici o initiativa legislativa. Daca va lasati pierdut in marea masa a parlamentarilor, atunci acest lucru va fi si dezamagitor si va va fi si daunator ca imagine personala. Industria militara: va sugerez sa sfatuiti uzina locala sa incerce sa profite de esecul rasunator al Piranha semnalat de ziarul Ziua de ieri: probleme mari la sistemul de armament (Piranha in sine nu poate fi un transportor prost, este cumparat ori licentiat de mai multe armate mari si pina acum nu s-a plins nimeni de el, in cazul Romaniei sigur este ceva la mijloc, dar de asta se poate profita, cereti ori puneti uzina sa ceara inlocuirea sistemului de armament cu probleme de pe Piranha cu sistemul de arme fabricat la Mizil si la care nu s-au semnalat probleme. Or sa se certe israelienii intre ei (Rafael cu, se pare, Elbit), dar asta nu ne deranjeaza cit timp uzina din Mizil cistiga ceva. Poate este de discutat un export de la Mizil si pentru armatele nationale care se reformeaza (Irak, Afganistan). Pina la urma baza sistemului este un Rheinmetall, produse care au dat bine oriunde in lume in toate timpurile. Merita incercate si pietele asiatice si sud-americane (Sri Lanka, poate Malayezia, Taiwan, dar si Japonia – cu toata tehnologia ei, Japonia nu se incurca atunci cind e vorba de aparare, tancul lor Mitsubishi e de fapt Leopard 2 in licenta – si Coreea de sud, Nicaragua, de ce nu Venezuela, Brazilia) fiindca aceste turele overhead au proprietatea de a putea fi plasate nu doar pe masini – si se poate oferi chiar MLI, la MLI s-ar putea insista in Venezuela, ori se pot incerca contracte de upgrade pentru transportoare si IFV (MLI) mai invechite din alte armate. Si va rog nu uitati cele doua site-uri internet ale deputatului, despre care v-am scris intr-un comentariu trecut.

  5. 5 instalatorul mai 16, 2009 la 6:29 pm

    Domnule Nastase, ma scuzati ca revin. Opinia mea este ca, daca pina la vacanta parlamentara si in toamna reusiti sa plasati cu oarecare vilva citeva initiative legislative destepte, mai ales pe chestiuni economice, din care sa se vada clar ca dumneavoastra cunoasteti si puteti stapini situatia Romaniei, in timp ce guvernul bijbie – si reusiti astfel sa faceti diferenta – atunci, indiferent daca legile vor trece ori ba in parlament, lumea isi va da seama de situatie iar o reactivare a dumneavoastra in politica la nivel inalt va incepe sa fie dorita. Daca va topiti in masa parlamentarilor, rezumindu-va a o ironiza pe dra Anastase, atunci lumea va crede ca ati prins ca premier niste succese datorate si conjuncturii. Ca si presedintele Basescu la nivelul sau, aveti la dispozitie ca parlamentar mijloace nu prea multe, exploatati-le la maximum. Dincolo de legi, sunteti cu siguranta membru intr-o asociatie de prietenie parlamentara intertari, incercati sa o folositi pentru Mizil. Ca parlamentar, puteti obrine invitatii de la parlamente straine pentru vizite si discutii. Va sugerez sa le utilizati.

  6. 6 Dejan mai 16, 2009 la 8:20 pm

    Buna seara!

    Domnule Nastase, pot sa spun ca am cunostinte legate de aceasta zona, fiind ploiestean. Aceasta parte a Prahovei este una unde se poate dezvolta foarte mult agricultura. Plecand de la culturile de vita-de-vie din zona Cepturei si cele de cereale de la Ciorani si din apropierea Mizilului. Consider ca este o problema privind piata de desfacere a acestor produse. In acest fel, locuitorii vor incerca sa imbunatateasca atat cat le permite bugetul calitatea produselor. Sunt putin sceptic, deoarece cunosc caracterul romanesc, acela ca daca merge … hai sa profitam mai mult…

    In al doilea rand, ar fi interesant sa se desfasoare o campanie serioasa de informare a populatiei privind proiectele pe care vrei sa le derulati acolo. Acestea trebuie cunoscute de cat mai multa lume si explicate pe intelesul tuturor. Oamenii trebuie scoti din casa si facuti sa inteleaga ca anumite masuri le pot imbunatati traiul. Cred ca stiti ca este destul de greu sa scoti romanul de rand din mediul lui, sa-l convingi ca sunt sperante de mai bine cu putin efort..

    In legatura cu proiectele de finantare, consider ca este nevoie ca sa existe persoane angajate in primarii care sa fie in stare sa intocmeasca un proiect. S-ar putea face traininguri sprijinite de stat pentru persoane care sa lucreze in acest domeniu si in acest fel s-ar asigura si noi locuri de munca. Indicat ar fi ca absolventi ai facultatilor de administratie publica sa poata participa la aceste traininguri. Informatiile acumulate in timpul facultatii nu ii ajuta cu nimic in a concepe un proiect de succes.

    Sper ca veti citi si opiniile mele si poate va vor ajuta in cadrul viitoarelor intalniri cu autoritatile locale din zona.

    Multa bafta!

    Dejan

  7. 7 blogideologic mai 17, 2009 la 6:02 am

    Cheltuieli inutile
    Există vechiul proverb românesc : “Omul sfinţeşte locul”. Iar pentru realitatea românească din cea de a doua modernitate, adică după timpul postmodern, este valabilă teoria “statului modest” a lui Michel Crozier.

  8. 8 Provincialul mai 17, 2009 la 7:36 am

    Domnule Nastase, absorbtia fondurilor europene este o foarte mare problema deoarce documentatia solicitata a atins absurdul.

    O alta problema este cea a modului cum au fost gandite aceste fonduri.

    Pentru ca ati amintit de Masura 322 trebuie sa va spun ca am trait o experienta de cosmar, lucrand cu o primarie la un proiect pe aceasta masura.
    Anul trecut grila de evaluare s-a modificat de vreo 3 ori.

    Apoi prevederile finanre pe masura 322 este de un cretinism total, care duce la realizarea unor proiecte care nu au durabilitate in timp.

    Daca vrei sa depui un proiect pentru un druim comunal intre resedinta de comuna si un sat apartinator, poti solicita maximum UN MILION EURO.

    In zona montana, ca sa respecti standardele, acest milion este o suma foarte mica.
    Ce sa faca primariile?
    Propun proiecte cu solutii ieftine, iar drumurile bineinteles ca nu rezista in timp.

    In loc sa se stabileasca o cota de pret pe km de drum, in functie de posibile solutii tehnice, de zona unde sunt amplasate drumurile, de gradul de izolare a localitatilor (sunt sate in aApuseni unde iarna, taomana si inceputul primaverii accesul este aimposibil), se spune – faceti ce stiti cu un milion de euro.

    DOCUMENTATIA solicitata a atins absurdul.

    In ghid se spune ca se vor anexa avizele solicitate de Certificatul de urbanism, iar in opis se cer – Inspectia de Stat in Constructii (la nivel de studiu de fezabilitate – cred ca suntem unici in lume la acest capitol) care poate fi optinut numai la Bucuresti, descentralizatele din judete nu dau avizul, aviz sanitar, aviz sanitaro-veterinar – documente care la drumuri nu sunt solicitate in mod normal, iar pentru orice alte activitati se dau in momentul cand demareaza o activitate (deci aceste documente ar fi necesare pentru un aviz de functionare si ar trebui sa faca parte din documentatia solicitata la raportul final la implementarea proiectului).

    Daca ati vedea cum arata anexele la o cerere de finantare ati ameti.

    O alta absurditate.
    Daca vrei sa modernizezi un camin cultural, o scoala etc. iti trebuie un document ca acea cladire nu apartine patrimoniului cultural. Pana aici este totul OK, dar iti trebuie si o negatie de la Ordinul Arhitectilor pe aceeasi tema, care de obicei nu are filiale si comisii in toate judetele.

    Am discutat cu un consultant strain care a lucrat pe fonduri structurale in allte tari si s-a ingrozit cand i-am spus ce se cere.

    M-a intrebat daca chiar vrem sa atragem in Romania fondurile.

    Toata aceasta birocratie costa foarte mult primariile, iar unele sunt foarte sarace si de aceea nu-si permit sa solicite fonduri europene.

    Eu am propus crearea unui FOND GUVERNAMENTAL, din care primariile sa poata trage sumele necesare pentru a-si plati consultanta si avizele necesare unei solicitari de fonduri europene. bani pe care apoi, cand sunt decontati din banii programului, sa-i restituie.

    In acest fel primariile ar fi tratate in mod egal si ar avea acces la fonduri si primariile sarace.
    Repartizarea de bani pentru realizarea cereilor de fezabilitate, studiilor necesare, prin bugete este incorecta. In final, la finalizarea proiectului, banii de consultanta si studii se deconteaza si raman in buget. Majoritatea banilor vin in bugetele primariilor din bugetele judetene.

    Daca s-ar crea un FOND specuial, iar banii pentru realizarea proiectelor s-ar intoarce in acesta, mult mai multe primarii ar beneficia.

    Primele lucruri care trebuie facut este DEBIROCRATIZAREA, iar in paralel acest FOND pentru prrimariile din mediul rural.

    As fi bucuros sa lucrez cu dumneavoastra pe aceasta tema.

    Lucrez cu fonduri europene de prin 1996, am vazut multe si as putea fi de mare ajutor la „reformarea” modului de atragere a fondurilor europene in siguranta, fara a mai putea fi fraudate, dar si intr-un mod mai eficient si mai rapid.

  9. 9 Rapsod mai 17, 2009 la 10:19 am

    Grăbiţi-vă… încet

    În deal la Cotroceni e ziua gurilor căscate,
    Venite să se-nfrupte, azi, aici, pe săturate,
    Să umple la refuz Calul Traian bine dispus,
    Să-i facă osanale, care se cuvin la un suspus.

    Stupid-aglutinare dintre un cal ş-un muc,
    Cu chip inconfundabil şi faţă de calmuc
    Mascat doar prin prenume de mare împărat,
    Coajă – ca să nu pută – pe gena-i de rahat.

    Doi nemţi ş-un rrom mai fură-n Cotroceni;
    Distruseră cumplit o ţara, mai rău ca la ceceni.
    Uitai, mai fu şi un româm vopsit, cu cioc,
    Iar de ne bate Cel de sus, curând va fi şi boc.

  10. 10 Rangă mai 17, 2009 la 6:12 pm

    “A persista în greşeală e diabolic”

    Că TB este o nulitate, a dovedit-o cu prisosinţă în aceşti nenorociţi cinci ani.Dar numai el este de vină?. Atingerea gradului de incompetenţă este o limită caracteristică oricărui individ angajat într-o activitate socială. Promovarea în dispreţul acestei limite atinse, este de la păguboasă până la catastrofală, după treapta ierarhică unde se manifestă. Fără nedorita situaţie de a supralicita, pot spune că atingerea gradului de incompetenţă este de natură obiectivă.La fel ,întârzierea la avansare, mai puţin dăunătoare, poate crea disconfort personal sau local putând atinge limita antagonismului. Două exemple:
    * Un marinar excelent, promovat cu respectarea cerinţelor, să zicem, până la căpitan de cursă lungă, atingând la această funcţie gradul de incompetenţă, este neproductiv sau periculos să-l promovezi în continuare : şef de departament, ministru, prim ministru, sef de stat ( distruge flota şi parcul de vagoane, compromite relaţiile internaţionale, provoacă nemultumiri de masă ,etc ).
    * Un economist excelent de la o bancă, uitat în funcţia de ofiţer de credit, începe să coboare sau staţionează plictisit, datorită întârzierii la avansare, până la situaţie ireversibilă, dacă ajunge în subordinea unui incompetent promovat după “principiile” vremurilor pe care le trăim.
    Să vorbească limba engleză este foarte bine pentru şeful prezent sau viitor al statului nostru, dar cunoaşterea limbii sumeriene şi a scrierii cuneiforme, i-ar fi de mai mare utilitate pentru a nu promova experienţe abandonate de acum 5000 de ani sau a sugruma pe acelea care ş-au demonstrat valabilitatea universală. Promovarea lui George Bush este un recent exemplu în spiritul celor de mai sus. Napoleon ca împărat a fost o catastrofă pentru el , Franţa şi toată
    Europa, pentru că atinsese gradul de incompetenţă la funcţia de general.
    Dacă problema este aşa de serioasă, atunci cum lăsăm electoratului, total nevinovt, să decidă dintre două rele , două bune sau diferite ? Ştie el care candidaţi au atins gradul de incompetenţă ? Cum ne permitem să legiferăm mandate duble sau de 5 ani pentru şeful statului nostru ?
    Academia Română să dea aviz candidaţilor la fucţia supremă în stat, şi lui Becali şi lui Băsescu şi câţi or mai fi ; tot ea să-l monitorizeze 12 luni pe cel ales, împreună cu Parlamentul. Sigur nu vor mai fi surprize sau de proporţiile celor de acum. Adaptări legislative se impun.. Intrucât ne confruntăm cu o criză de sistem, tot Academia trebuie să indice adaptările de sistem necesare.

    PS. Scaunul de Preşedinte să fie din scaieţi, că prea li se lipeşte de fund la toţi…

  11. 11 daniel mai 18, 2009 la 2:06 am

    „La Mizil, m-am intalnit cu 15 primari din zona. Unii au probleme mari. Inclusiv cu salariile profesorilor pentru luna mai.” (spuneti dvs mai sus)

    dar, din cate stiu eu, sustinerea invatamantului de catre administratiile locale se refera la plata utilitatilor (apa, energie, gaz metan, caldura etc), la intretinerea si reparerea scolilor dar SALARIILE VIN DE LA MINISTER!!!
    poate ma insel eu… dar asa stiam… aaa, sunt administratii care platesc banii de naveta, un fel de spor de rural; ok, dar e vb de altceva, nu de salarii…


  1. 1 Agenda 21 de proximitate în “statul modest” « Blog ideologic Titus Filipas Trackback pe mai 17, 2009 la 10:02 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

%d blogeri au apreciat: