Spatiul romanesc in cartografia europeana

Am participat ieri, la sediul Muzeului National al Hartilor, la Simpozionul international „Spatiul romanesc in cartografia europeana” la care au participat numerosi specialisti in domeniu. Simpozionul a fost organizat sub egida Muzeului din Bucuresti si a membrilor Cercului international al colectionarilor de harti din Bruxelles ( Brussels International Map Collector’s Circle – BIMMC – una dintre cele mai importante asociatii europene a colectionarilor de harti).

Iata textul pe care l-am pregatit cu acest prilej :

 

Dacă există ceva ce miile de ani de existenţă a hărţilor ne-a demonstrat, este faptul că nu ştim tot ce am vrea să ştim. Nu ştim astăzi sensul vieţii, la fel cum vechile triburi nu ştiau exact ce se află în spatele munţilor. Nu ştim mare lucru despre cum funcţionează creierul uman, la fel cum Marco Polo nu ştia cel mai scurt drum către Indii. Nu ştim cum să reparăm efectele crizei, la fel cum marinarii nu ştiau încotro s-o apuce pe vremurile de furtună. Dar, cu excepţia unora din ultima categorie, oamenii au încercat să afle. Au încercat să caute răspunsul întrebărilor pe care le-au avut şi au împins puţin mai departe limitele cunoaşterii lor. S-au ridicat la drum, fără a avea idee ce urmează, dar mânaţi de nevoia de a reuşi. Iar fructele reuşitelor repurtate de către ei sunt aceste hărţi. D

     Jorge Luis Borges este autorul unui paragraf-nuvelă, despre o hartă pe care oamenii pasionaţi de cartografie au făcut-o la dimensiuni naturale. O hartă în care fiecare punct desenat coincidea cu punctul reprezentat. Urmaşii lor, neînţelegându-i sensul, au abandonat îngrijirea hărţii, care a fost degradată de soare şi vant, transformându-se într-o relicvă ocupată numai de cerşetori şi animale. Cred că morala acestei scrieri este tocmai faptul că oamenii sunt ceea ce creează şi protejează prin acţiunile lor. Dacă reuşitele lor pot fi aşezate sub lupa timpului, atunci timpul le va judeca. Dar asta nu îi absolvă de responsabilitate pe oameni. Chiar dacă harta în dimensiuni naturale era sensul întregii populaţii, abandonarea ei are un singur vinovat major şi foarte foarte mulţi acoliţi, care l-au sprijinit prin tăcere.

          Hărţile zilelor noastre sunt ceva mai puţin metaforice şi, din fericire, responsabilitatea oamenilor care ţin cu adevărat la ele. Din păcate, harta naturală a României nu a avut acelaşi fel de noroc.

 

Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi a fost inaugurat în anul 2003 şi a constituit o mare provocare. Spun inaugurat pentru că ceea ce poate fi admirat astăzi pe simeze – hărţi vechi, gravuri originale, vedute sau tablouri – a început cu mult timp în urmă şi reprezintă parte din rodul unei atente şi migăloase munci de colecţionar, desfăşurate pe parcursul a peste 30 de ani, în care s-a răscolit praful din multe anticariate din ţară şi din strainătate; este rodul a nenumărate discuţii purtate cu specialişti în cartografie, istorie sau colecţionari pasionaţi de acest tip de reprezentare artistică. În tot acest timp am colecţionat mai mult de 900 de hărţi vechi, fie gravate în metal, fie în lemn. Toate acestea au fost donate Ministerului Culturii încă din anul 2002, găsindu-şi locul firesc la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi – unic în România şi, printre puţinele din Europa; probabil urmăm după Muzeul Mercator din St. Niklas, Belgia şi marea colecţie de hărţi a Vaticanului, cu care, evident, nu se poate compara nimeni.

         Dacă vreţi, ca o recunoaştere europeană a celor afirmate mai devreme, anul trecut Forumul European al Muzeelor (EMYA), aflat sub auspiciile Consiliului Europei şi al reginei Fabiola a Belgiei, a nominalizat Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi din Bucureşti pentru premiul acordat celor mai bune muzee din Europa. 

         Aş putea să uit poziţiile adverse faţă de muzeu, foarte active, la sfârşitul anului 2004 şi pe parcursul anului 2005 în mass-media. Fireşte, îmi erau adresate personal, dar am mers mai departe.

         Recent, în litigiul desfăşurat la Curtea Internaţională de Justiţie de la  Haga: România vs Ucraina, privind delimitarea platoului continental al Insulei Şerpilor, printre sutele de documente prezentate de România, primele 6 poziţii (de la 1 la 6) au fost hărţi aflate în patrimoniul Muzeului Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi. 

         Iata deci că sunt bune la ceva şi hărţile. Am spus şi cu alt prilej, că hărţile sunt destinate învingătorilor, în plus este încă o confirmare a caracterului cadastral pe care harta îl include încă de la începuturile ei. De la primele manifestări cartografice cunoscute (Harta Babilonului – un bloc de piatră sculptat, aflat astăzi la Metropolitan Museum din New York; mozaicul reprezentând harta Ierusalimului, astăzi la Gottingen University), de la arhaicele gravuri în lemn – xilogravuri, ale lui Lorenz Fries, Sebastian Münster, Waldesemmüler, Dürer şi, trecând la elaboratele gravurile în metal  cu minunate cartuşe – compoziţii în miniatură ce aduc un element artistic deosebit, demn de admirat şi, care dă farmec vechilor atlase indiferent cărei şcoli cartografice aparţin, fie secolului de aur al cartografiei olandeze (Mercator, Ortelius), fie germane (Dürer, Münster, Lorenz Fries, Waldesemmüler), franceze, italiane.

         Harta răspunde unei străvechi necesităţi umane, aceea de a ne localiza în spaţiu – de a ne defini locul ocupat, de aici până aici sunt eu, îmi aparţine; în rest sunt vecini, prieteni sau duşmani.

         De aceea harta are o dimensiune de potenţialitate, fie că vorbim de individ, familie sau naţiune. Ea va arăta întotdeauna ce am fost, ce suntem şi/sau am putea deveni la un moment dat.

         Aşa se face că tot ceea ce am colecţionat – şi sunt prezente aici, în muzeu – sunt hărţi care înfăţişează, tematic vorbind, reprezentarea spaţiului românesc în cartografia europeană.

         Mai există alte 200 de hărţi pe care am vrut să le donez Muzeului. Dar, ceea ce părea un spaţiu generos iniţial, s-a dovedit a fi insuficient pentru numărul hărţilor expuse, in conditiile in care mai exista incă 150 de harti valoroase   în depozitul muzeului . Aşa că am hotărât înfiinţarea unui alt muzeu al hărţilor, într-o localitate aflata  pe  Valea Prahovei – într-un cadru natural deosebit de pitoresc şi, nu în ultimul rând, situat într-un context muzeografic local deloc de neglijat: Muzeele Grigorescu si Haşdeu din Câmpina, Muzeul Cinegetic de la Posada, Muzeul Peleş din Sinaia.

         În anul 2004, când muzeul împlinea deja un an de existenţă, exemplul donaţiilor a prins rădăcini, dacă se poate spune aşa. Patrimoniul muzeului Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi s-a îmbogăţit  cu „globul pământesc” oferit de Preşedintele Franţei, François Mitterand preşedintelui României, Ion Iliescu. Acesta, la rândul său, l-a donat Muzeului Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi. De asemenea, încă 35 de hărţi au fost donate de Banca Comercială Română şi alte 25 de exemplare donate de către persoane private .

         Este o certitudine că spaţiul care adăposteşte această colecţie a devenit insuficient. Există 3 proiecte de extindere spre curtea interioară a muzeului. Nu aş dori să folosesc trecutul când mă refer la acest proiect. Cândva, în anul 2004, Banca Comercială Română şi-a manifestat disponibilitatea de a sponsoriza lucrările de extindere a Muzeului. Va trebui, probabil, să aşteptăm vremuri mai optimiste din punct de vedere financiar pentru cultură şi artă.

         Orice investiţie în cultură şi artă este o investiţie pe termen lung. Aceasta nu produce imediat. Roadele vor fi culese peste 10-50-100  de ani. De fapt, o astfel de investiţie este destinată întodeauna generaţiilor viitoare. Dacă, la trecerea  noastră temporară şi efemeră în spaţiu şi timp, vom adăuga fiecare câte o cărămidă acestui edificiu abstract şi complex – care este cultura, cu siguranţă peste 100 sau 1000 de ani vom avea propriile noastre „catedrale culturale”.

         Să fim bine înţeleşi, până când cultura ajunge să „producă”, până la evaluarea unor lucrări de Brâncuşi, Brauner dar poate si  Grigorescu (si alti mari artisti romani)  la milioane de euro sau dolari, în ea trebuie investit. Cultura nu ţine cont, in primul rand, de piata economică – dacă dorim să lăsăm o zestre spirituală urmaşilor. Iar pe cei tineri, generaţiile ce vor veni , trebuie să îi instruim să gândească la fel.

          Cultura nu trebuie privită ca o cenuşereasă a P.I.B. – ului . În cultură nu se economiseşte, ci se consumă.  Imaginaţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă familia Medici, Sforza , Francis I, Henric al VIII-lea, în ciuda luptelor politice interne, nu i-ar fi protejat, încurajat şi plătit pe Michelangelo, Leonardo Da Vinci, Holbein. Sau pe  Galilei – de la ale cărui descoperiri esentiale se împlinesc anul acesta 400 de ani . În ciuda vicisitudinilor politice şi economice (întreţinerea unor armate permanente, dotate şi înzestrate, armate de mercenari) nu am fi putut admira astăzi Cina cea de taină, Pieta sau alte minuni culturale. 

         Desigur că şi istoria noastră păstrează la loc de cinste amintirea lui Stefan cel Mare, Vasile Lupu, Constantin Brâncoveanu,  nu numai pentru remarcabilele fapte de arme, cât şi pentru dimensiunea culturală ce au lasat-o moştenire (dantelăriile în piatră ale bisericii Trei Ierarhi din Iaşi, mânăstiriile din nordul Moldovei, toate ansamblurile aritecturale clădite în stilul brâncovenesc). Folosesc aceste câteva exemple pentru a sublinia  importanţa actului cultural şi spiritual care a făcut parte dintr-o preocupare permanentă, dincolo de bătălia politică permanenta. Doar astfel putem admira astăzi  capodoperele de arhitectură, ţesătură, arte decorative (argintării), manuscrise , picturi sau hărţi.

         Istoria a conservat, deşi cartografia nu a fost nicodată punctul nostru forte, hărţi de mare valoare, exemplare unice, executate manual, desenate de Dimitrie Cantemir (Harta Moldovei, din care un exemplar este la Biblioteca Naţională din Paris, altul, datat, la British Museum), Stolnicul Constantin Cantacuzino (harta Ţării Româneşti, aflată la British Museum; de asemenea, mai există o copie manuscris colorată, executată în anul 1707 – descoperită de Profesorul Ion Ciortan, muzeograf la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, specialist în hărţi şi manuscrise -, exemplar care se regăseşte la Biblioteca Naţională din Viena),  piese rare şi valoroase tocmai datorită caracterului lor unic.

Fără a avea vocaţia marilor călători – precum alte popoare, nu pot sa nu amintesc numele spătarului Milescu – care întreprinde un vast periplu în China şi înapoi, într-o vreme când depăşirea urbei natale reprezenta o aventură.

Timpurile mai noi ne fac să ne mândrim cu expediţia antarctică a lui Emil Racoviţă. La fel şi  cu Iulius Popper, care cartografiază pentru prima dată Ţara-de-Foc, tipărind cu acest prilej şi cel dintâi timbru particular din lume.

Rodul unui efort de peste 30 de ani de pasiune neîntrerupta şi de căutări, piesele constituite astăzi aici, într-un patrimoniu muzeografic deschis şi oferit publicului, adună mărturii cartografice de mare valoare documentară, istorică şi, nu în ultimul rand, artistică, surprinzând toate marile momente din trecutul manufacturării hărţilor: Ptolemeus, Mercator, Hondius, Blaeu, Sanson, Lotter, Seutteri etc.

Dorinţa de a afla ce este dincolo, de a explora necunoscutul şi a-l consemna apoi, ma îndreptăţeşte să consider că harta nu interesează doar elitele. Ea ţine de impulsul profund al fiinţei omeneşti de a şti. De a afla, de a cunoaşte adevărul, de a ajunge acolo unde nimeni nu a ajuns vreodată, de a-şi forţa propriile limite. Harta merge mână în mână cu aventura cunoaşterii şi este un element definitoriu al civilizaţiei umane, al clipelor de graţie, dar şi al marilor tragedii. A exista pe o hartă înseamnă bucuria şi mândria identităţii, cursul firesc al naşterii, existenţei şi afirmării unei naţiuni. Şi nimic nu defineşte mai dramatic o catastrofă naturală sau ororile războiului aşa cum face sintagma ” a şterge de pe hartă”. După cum a nu figura pe nici o hartă este echivalentul enigmei, al marilor întrebări, al misterelor, dar şi al provocărilor.

         De la primele semne de orientare din neolitic şi până la internetul  vremurilor noastre, verbul a şti se conjugă şi prin hartă, în micro şi macro cosmos. Fiecare hartă exprimă triumful îndrăznelii spiritului omenesc în efortul său de a afla adevărul despre sine şi despre lume. Hărţile sunt mărturia descoperirilor omului, dintre care unele pur si simplu schimbă cursul istoriei şi devin marele boom. Să ne gândim numai la descoperirea Americii şi  la întocmirea hărţilor spre şi despre lumea nouă. Hărţile vechi înseamnă experienţe anterioare dobândite şi împrăştiate, care includ şi coordonata temporală prin care regăsim ce am pierdut. Specialiştii spun că harta lui Piri Re’is (ultima copiere în 1513) a folosit trigonometria sferoidă pentru a stabili corect coordonatele longitudinale, un proces „descoperit” abia în secolul al XVIII-lea. O hartă a lui Oronteus Finaeus (1531) dă nu numai coordonate corecte sub gheaţă ale nedescoperitei Antarctici ci şi locaţia Polului Sud. Harta Buache (1754) arată continentul antarctic fără gheaţă, împărţit în două mari insule, fapt demonstrat abia în 1958, iar Harta Lumii King Jaime arată Sahara nu ca un deşert, ci ca un pământ fertil acoperit de păduri şi lacuri care au existat cândva, înaintea istoriei scrise. Dorinţa noastre este de a afla ce este dincolo, de a explora necunoscutul şi de a-l consemna apoi, de a sfida umbra gnoseologică. Harta se asimilează ideii de cosmos, de ordine, opus haosului, întotdeauna arătând drumul pe care nu te rătăceşti. Pentru că oricât de departe am călători, oricât de departe am ajunge, întotdeauna ne gândim la întoarcerea acasă. Şi, pentru orice călător, ţara sa este Ithaca lui Ulisse, universul său, lumea sa, singura în care regăseşte căldura căminului, dragostea familiei, pe cei asemenea lui, unde este fericit. Nu întâmplător se întocmesc atâtea hărţi astrologice, energetice, ale evenimentelor, stelare sau digitale. Toate au acelaşi scop, să ghideze navighaţia sigură. Pe pământ, în aer, pe mare, în timp… sau pe Internet. Ce ştim şi ce am învăţat despre hărţi ne face să credem că acest Muzeu va fi un pariu câştigat cu trecerea timpului. Valoarea  sa isi va dovedi sensul nu numai prin unicitatea exponatelor, dar şi prin activarea acestui cadru viu, în care generaţiile tinere, dar şi cei ce şi-au păstrat tinereţea gândirii, vor trăi povestea fără sfârşit a aventurii cunoaşterii.

         Locul României în spaţiu şi timp, în raport cu lumea, poate şi trebuie să ne arate cine suntem. Doar harta poate exprima transformările unui stat, geometria sa variabilă ca teritoriu în evoluţia istorică.

         Unele ţări din Europa şi din lume, cu tradiţie în acest domeniu, nu au un astfel de muzeu. Sunt, de aceea, convins că muzeul nostru va deschide noi perspective şi, cu siguranţă se va îmbogăţi cu noi exponate de valoare ale culturii românesti şi universale.

 

         În epoca în care hărţile au devenit aproape omniprezente, raţiunea ne îndeamnă să le apreciem la adevărata lor valoare. Pentru că harta, deşi un vehicul esenţial în orientare,  îşi pierde radical din valoare atunci când folosirea sa este lipsită de o busolă, de un cadru al înţelegerii. De la hărţile lui Anaximandru şi Ptolemeu pâna la Google Maps sau GPS, cheia înţelegerii unei hărţi a fost întotdeauna interesul şi înţelepciunea cititorului. Pentru guvernare, harta a fost întotdeauna ceva mai puţin utilă decât busola. Reuşita politică nu poate fi măsurată în conformism, ci în iniţiative inteligente. Mai ales in timpuri de criza, o busolă a înţelepciunii este necesara pentru a arata directia cea buna.

 

20 Responses to “Spatiul romanesc in cartografia europeana”


  1. 1 instalatorul martie 21, 2009 la 9:52 pm

    Frumoasa expunere. As mai zice si eu ca hartile reprezinta porti intre real si imaginar, intre obiectiv si subiectiv. Realizind o harta, concentram un miniunivers tridimensional intr-unul bidimensional si inscriem acolo nu doar repere reci si obiectiv calculate, ci si impresii subiective. Citind o harta, incercam sa ne imaginam cea de-a treia dimensiune, codurile si culorile in repere si peisaje, incercam sa ne insusim impresiile realizatorului si uneori chiar sa le traim.

  2. 2 einstein martie 21, 2009 la 10:26 pm

    …busola.

  3. 3 gheorghe martie 21, 2009 la 10:36 pm

    La revedere, Domnule Nastase.

  4. 4 boni martie 21, 2009 la 11:03 pm

    Intr-adevar argumente extrem de pertinente si probate privind necesitatea hartilor, dat totodata este stiut ca aveti o mare pasiune pentru istorie si in speta ccea ce este palpabil in ea asa cum este arta.
    In accelasi timp este cunoscut faptul ca acest muzeu a fost infiintat in timpul in care dvs. erati primul intre ministrii tarii si ati fost cel care a sprijinit infiintarea acestui muzeu , asta si datorita faptului ca asa cum spuneam si mai sus va intereseaza lucrurile care tin de identitatea unui stat si istoria acestuia, indiferent ca vorbim despre arta obiceiuri ,traditii etc…

  5. 5 Victor Plastic martie 22, 2009 la 12:29 am

    „Harta Buache (1754) arată continentul antarctic fără gheaţă, împărţit în două mari insule, fapt demonstrat abia în 1958, iar Harta Lumii King Jaime arată Sahara nu ca un deşert, ci ca un pământ fertil acoperit de păduri şi lacuri care au existat cândva, înaintea istoriei scrise.”

    ***

    „The Bauche map (1754) shows the Antarctic continent without ice, divided into two great islands, a fact not re-established until 1958…. The King Jaime world map shows the Sahara, not as a desert, but as a fertile land of rivers, woods, and lakes, which it once was – before the beginnings of chronicled history.”

    Charles Berlitz – Atlantis – The Eighth Continent (G. P. Putnams Sons., New York, 1984)

    chiar mot-a-mot, domnule Prim-Ministru?

  6. 6 Spiridus martie 22, 2009 la 6:12 am

    Gratie lui Amennakhte -autorul primei harti cartografice cunoscute- exista si o descriere interesanta: cea a primei greve din istorie (de unde rezulta ca greva a fost un mijloc de presiune si de aparare a drepturilor lucratorilor inca din antichitate). Detalii pe site-ul http://nefertiti.iwebland.com/texts/turin_strike_papyrus.htm.
    Alte timpuri…, dar parca nu chiar asa de indepartae.

  7. 7 blogideologic martie 22, 2009 la 8:47 am

    Mi se pare o demonstraţie de forţă intelectuală în sprijinul unei funcţii regaliene : apărarea statului român în exterior prin argumente ostensive.

  8. 8 Draghi Puterity martie 22, 2009 la 10:08 am

    Recunosc ca pana acum nu am inteles cu adevarat pasiunea dumneavoastra pentru harti vechi. Credeam ca e doar o forma mai sofisticata de filatelie. Poate avand in plus si scopul de nu lasa ca aceste harti sa fie folosite pentru a inveli o sticla de wiskey trimisa ca plocon la shef. In urma acestui eseu inteleg insa ca e vorba de infinit mai mult. Sunt inca coplesit de ceea ce am citit. Sunt mai mult decat onorat ca am privilegiul de a va cunoaste!

  9. 9 Draghi Puterity martie 22, 2009 la 10:25 am

    @Instalatorul

    Frumos comentariul tau. Cred insa ca eseul lui Adrian Nastase despre harti ne-a aratat ca e vorba mai mult decat de surprinderea unei dimensiuni pierdute. E vorba de mai multe. E si cea temporala, cea culturala, istorica… Hartile reprezinta, la fel ca si alte fenomene culturale, atractori in jurul caruia ne coagulam, ne ordonam, evitand astfel dizolvarea noastra in haos. Cred ca toti simtim un soi de fascinatie in fata unei harti. O anumita liniste contemplativa. Pana sa citesc aceasta postare a dumnului Nastase, credeam ca acest lucru se datoreaza doar unei anumite valori estetice ale unui obiect in ultima instantza de folosinta practica. Acum intelg ca e vorba de mult mai mult. Hartile sunt un reper, o reduta in lupta dintre bine si rau.

  10. 10 Iluminatul martie 22, 2009 la 10:57 am

    Oglinda Pământului

    Pământul viu tânjea să-şi vadă faţa, descrisă-n fel şi chipuri,
    Convins că tot ce se vorbea şi se scria, sunt ieftine tertipuri;
    Până-ntr-o zi când un fecior vestit cu dragoste de artă,
    Ciopli cu ochii, mintea ş-un plaivas, figura sa divină pe o hartă.

    Abia acum putea să-şi vadă chipul cosmic, aievea, în oglindă,
    De barb-albastră, mizantrop convins, expus în orice tindă;
    Pecinginea prostiei păduchilor bipezi se-ntinde alarmant,
    Riscând ca-n corul planeter ,el, tocmai el să fie disonant.

    Îngândurat de prea mult cald, privind cu mare-ngrijorare
    Cum faţa i s-acoperă de plânsu-n hohot datorat calotelor polare,
    Mai trage înc-o dată cu ochiul la oglindă, şi gândul la străbuni:
    -Nu-mi voi lăsa înfăţişarea schimonosită de bieţi copii nebuni…

  11. 11 Daniel martie 22, 2009 la 1:03 pm

    Draghi, hai ca si tu scrii frumos nu doar AN! Nutresc din familie aceeasi pasiune, poate obsesie pentru harti, dar niciodata nu am reusit sa o explic in cuvinte. Tu ai reusit sa o faci, in mica parte, e adevarat. Aceasta fascinatie catre vizual, catre metalimbaj e o latura a personalitatii mele pe care o observ, dar nu pot in nici un fel sa mi-o explic satisfacator. Am observat si in alte postari ca asimilezi extrem de repede informatia noua si reusesti sa operezi eficient cu ea. Cred ca ai avea beneficii insemnate din largirea ariilor de interes, fara a necesita aprofundari, in sensul ca, spre deosebire de altii, nu ai nevoie de mult timp pentru a extrage esentele dintr-un domeniu care nu iti este familiar.

  12. 12 Cogito ergo sum martie 22, 2009 la 2:14 pm

    @Victor Plastic

    Aşa-i că tu puteai cu mult mai mult?
    Ce Ţi-e Doamne şi cu invidia asta! Cum mai macină ea ficaţii unora!
    Băi Celuloid, dacă cele cinci rânduri au fost spuse de altul înaintea d-lui Năstase, iar dumnealui le repetă aproape identic, asta nu-l face mai putin cult, ci dimpotrivă, dovedeşte că a fost preocupat să studieze şi că are capacitatea să reţină cu fidelitate şi să folosească în momentul adecvat ce a studiat. Tu poţi?
    Cum dracului n-ai reţinut tu că 900 din hărţile muzeului au fost donate de d-l Năstase şi că adunarea lor l-au costat mai bine de 30 de ani de pasiune continuă?

  13. 13 blogideologic martie 22, 2009 la 4:33 pm

    Nu aţi amintit Tabula Peutingeriana! A fost alcătuită în Romania timpurie, între Constituţia Antoniniană de la 212 AD şi invazia hunilor de la mijlocul secolului V, invazie care distrugea rosturile aşezate de Constituţia Antoniniană.

  14. 14 Draghi Puterity martie 22, 2009 la 6:19 pm

    @Daniel

    Multumesc pentru mesaj. M-ai ginit bine in ce priveste relatia mea cu noul. Ma fascineaza aproape pana la dependentza. Probabil e o forma de curiozitate. Nu stiu de ce sunt asa si nu imi explic pe deplin cum functionez. E un fel de intuitie care face sa „imi sara in ochi” ceea ce eu percep ca fiind esentza. Componenta analitica „clasica” imi cam lipseste. Temerile mele legate de acest subiect sunt doua: a) mi-e frica ca simplificand prea mult sa nu alunec spre superficialitate si b) sa nu devin complet ineficient in ceea ce fac printr-o „fragmentare” excesiva.

    In ce priveste meta-limbajul, si eu am de multe ori impresia ca cuvintele ne limiteaza. Pot gandi (simtzi ar fi parca un termen mai potrivit) sau sesiza concepte mult mai ample decat cele pe care le pot exprima in cuvinte.

    Legat de largirea ariilor de interes, te gandeai la ceva anume?

  15. 15 Daniel martie 22, 2009 la 8:51 pm

    @Draghi
    a) si b) reprezinta combinatia ideala IMO, cu atat mai mult cu cat le echilibrezi permanent in functie de rezultate. Daca ar fi sa filozofam un pic, ca e tarziu si e duminica, o fi echilibrul intre yin-ul si yang-ul procesului de analiza?
    „si eu am de multe ori impresia ca cuvintele ne limiteaza” – la tine nu se vede, dar te inteleg perfect ;). Oricum sa stii ca si cifrele limiteaza de multe ori, nu numai cuvintele. Trebuie si aici gasit echilibrul intre a si b. Si aceasta limitare e mai degraba un avantaj.
    Nu ma gandeam la ceva anume ci numai la faptul ca uneori un domeniu cu care nu esti familiarizat iti poate oferi solutii nebanuite la alte probleme. E important sa diversifici caci nu stii de unde sare iepurele.

  16. 16 blogideologic martie 23, 2009 la 7:05 am

    „atractor in jurul caruia ne coagulam”
    Mi se pare o idee interesantă. Acest „atractor in jurul caruia ne coagulam” depăşeşte vechiul establishment cultural de sorginte comunistă Pleşu- Liiceanu- Patapevici. Bine, tipii amintiţi nu sunt lipsiţi de atenţie faţă de noul fenomen 2.0. Aşa se explică apariţia meta-Comunicatorului (altminteri un anonim), iscoadă, mesager şi „diversionist” în acelaşi timp. Blogul acesta are valoare !

  17. 17 Daniel martie 23, 2009 la 11:56 am

    Teoria haosului, blogideologic. Bine observat! Nu comentez mai mult ca iar cere baciu’ Leo halatul :).

  18. 18 leo martie 23, 2009 la 8:10 pm

    Măi dragă, vorba unui clasic în viaţă, Dane căpitane de socolian plai, dacă tălică îmi arăţi cercopitecul ăla în stare să păstreze o discuţie cu dom Titus la nivel superficial, făr de-a se pogorî în profunzimile dicţionarelor cu cuvinte rare, din lipsă de enciclopedie la purtătoriu pe baza căreia să-ncingă sinapsele din dotare, eu îl mănânc pi tăt! cu tot cu coadă… or, dupe cum lesne văd şi orbii, alergic mi-s doar la cei mai superficiali ca mine…
    Altminterea, poţi a te conversa liniştit cu dom Titus: picior de baci nebărbierit nu va călca prin cafeneaua voastră literară – chiar de-s baci, nu-s de sorginte elinistică, adicătelea machidon, spre a putea fi bănuit c-aş fi superficial în profunzime ca toţi greţili… prin urmare-aşa-deci, nu m-aventurez prin ape-adânci, rămân să-not voiniceşte prin eprubeta mea… voiniceşte, adicăte-lea ca toporu… 🙄

  19. 19 blogideologic martie 24, 2009 la 1:10 pm

    @ Adrian Năstase
    Pe când un timbru pe tema „Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi”? Ar fi o arogantă provocare 🙂

  20. 20 Vasile aprilie 7, 2009 la 9:26 pm

    Hartile sunt aspecte ale realitatii politice transsubstantializate in cultura. Cand procesul se va fi inversat, Romania isi va reveni.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

<span>%d</span> blogeri au apreciat: