Declaratie

Astazi am participat la conferinta „Constitutia Romaniei – o modificare necesara” organizata de Institutul „Ovidiu Sincai”,  Fundatia Friedrich Ebert si Universitatea Crestina „Dimitrie Cantemir”

Puteti citi aici declaratia mea de astazi in cadrul acestei dezbateri.

Venisem aici sa va vorbesc nu neaparat despre revizuirea actualei Constitutii, ci despre neaplicarea sa si, pe cale de consecinta, despre pierderea autoritatii statului roman. Este suficient sa trecem in revista stirile acestui inceput de an pentru a intelege la ce ma refer.

 Pana acum, m-am comportat in ideea  considerarii Constitutiei ca act fundamental al statului roman. Prin prisma Constitutiei, m-am comportat ca un aparator al drepturilor civile, al prezumtiei de nevinovatie si al suprematiei legii. Varful acestei lupte pentru respectarea legilor si a procedurilor a fost decizia mea de a ma supune hotararilor Parlamentului in ceea ce priveste situatia dosarelor mele.

Eu cred ca, in acest moment, democratia romaneasca este in pericol, cred ca drepturile omului sunt in pericol iar relatia dintre cetatean si stat este mai proasta ca niciodata.

 Asistam la un sir nesfarsit de abuzuri si ilegalitati care, ca intotdeauna, ii lovesc pe cei pe care statul ar fi trebuit sa ii protejeze. Dupa cum stiti, Comisia juridica a Camerei Deputatilor mi-a dat din nou dreptate in cazul dosarelor mele, repetand prin aceasta decizie hotararile anterioare ale Parlamentului din anii trecuti.

 In acelasi timp insa, constat cu ingrijorare ca intreg discursul public al actualei puteri Traian Basescu – Emil Boc porneste de la ideea ca nerealizarile, neimplinirile si neputinta lor au un singur vinovat: Adrian Nastase si dosarele sale, dosare facute evident la comanda politica.

 Pozitia domnilor Basescu si Boc este anticonstitutionala, abuziva, sfidatoare la adresa oricaror norme juridice. Incalcarea drepturilor mele, chiar daca sunt adversar politic al domniilor lor, inseamna, de fapt, incalcarea drepturilor unui cetatean al Romaniei. Deoarece dreptul Parlamentului de a decide in cazul dosarelor parlamentarilor-ministri rezulta din Constitutia despre care ne pregatim sa discutam astazi, nerespectarea acestui drept inseamna, de fapt, nerespectarea Constitutiei.

 Tot timpul am fost un om al Dreptului si am crezut pana la capat in triumful legii. In consecinta, am asteptat si am acceptat decizia Parlamentului, oricare a fost aceea. Sunt si om politic, nu doar om al Dreptului.

 De aceea, in fata dezvoltarilor autoritariste pe care le traim cu totii, voi solicita Parlamentului sa recomande trimiterea dosarelor mele in instanta.

 Nu m-am temut si nu ma voi teme niciodata de dosare, pentru ca nu exista nicio vinovatie, ci doar hartuire politica. Sper ca, din acest moment, statul roman condus de Basescu si Boc, va putea in sfarsit sa functioneze, bugetul sa respunda nevoilor oamenilor, justitia sa apere cetatenii, penitenciarele sa nu lase criminali pe drumuri, pensionarii sa aiba pensii mai bune, profesorii sa aiba salarii mai mari. De asemenea si medicii si functionarii publici si, nu in ultimul rand, nationala Romaniei sa se califice in Africa de Sud iar turismul ecumenic sa triumfe in Romania.

Daca acum, se pare, Constitutia nu-si poate urma cursul, sa speram ca macar justitia va putea sa o faca.

 Inregistrarea declaratiei poate fi urmarita aici.

Anunțuri

101 Responses to “Declaratie”


  1. 1 Arina Februarie 6, 2009 la 2:20 pm

    Interesanta decizie! Sa vad ce mai zic acu deontologii lu peste’…

    In alta ordine de idei am zambit amar citind editorialul unui procuror adevarat in Jurnalul National. Cu ingaduinta dumneavoastra public un fragment…

    „Invitat pe platoul televiziunii naţionale, şeful statului a comis-o din nou. L-a luat gura pe dinainte, şi-n calitatea sa de purtător de cuvânt al poporului a glăsuit că, atunci când au venit în control la Bucureşti, comisarii „Sublimei Porţi” bruxellese „au văzut şi conţinutul dosarelor” de corupţie. Adicătelea le-au pipăit din scoarţă-n scoarţă, de la procesul-verbal de sesizare şi până la rechizitoriul ciornat ca pentru stăpânii ăi mari?

    Poate că la plecare au luat cu ei, în valizele diplomatice, şi vreo mostră pentru ziarele din Occident. Nu de alta, dar niciodată nu strică niscaiva articole, cu materialul clientului, împotriva oponenţilor actualei puteri. Săraca ţară săracă, nevoită să îndure acum şi furtunile de la Bruxelles, după cele muscăleşti, habsburgice şi otomaniceşti… Politica aceasta corporatistă permite eurovornicilor acces nelimitat la independenţa şi suveranitatea coloniei de la vărsarea Dunării, iar statul român nu-i altceva decât o jucărie la cheremul intransigentei străinătăţi. Un experiment interesant şi atât. Cobaiul unei tranziţii nemaivăzute şi nemaipomenite în istoria omenirii. Capitalismul postcomunist, ce mai subiect de cercetare globală în saloanele reci şi scrobite din Apus! Oricum, graţie jucătorului de la Cotroceni a aflat şi naţia cu ce se îndeletnicesc eurostăpânii continentului. Ceea ce nu ştim e dacă dragii comisari au dat şi ceva îndrumări procurorilor anticorupţie din subordine. Că doar n-or fi venit de pomană în patria nefinitudinii! Grosolana imixtiune s-a consumat deja, dar Consiliul Superior al Magistraturii tace, n-are nimic de comentat, e mut ca o lebădă. Noroc cu absolvenţii ultimei promoţii de magistraţi, sosiţi la Cotroceni cu mesajul: „Respectaţi independenţa Justiţiei!”. Culmea, dar şi locatarul palatului purta pe piept un ecuson cu miez identic, semn că „sursele” zbârnie în Dealul informatorilor oficiali. Deranjat vizibil de curajul viitorilor judecători şi procurori, dl Băsescu le-a bătut obrazul în stilu-i arţăgos-intrigant: „Oamenii care pot fi manipulaţi nu pot fi judecători drepţi şi cinstiţi. Avem prima probă că parte din această generaţie poate fi influenţată”. Pe micii inamovibili i-a durut în cot că semnatarul decretelor cu propriile lor numiri s-a supărat, şi asta e o dovadă că viitorul Justiţiei e pe mâini curate. Geaba se oftică şi tună prezidentul, molfăind autocolantul improvizat în pripă de consilierii săi de plastilină.”

  2. 3 Carol Februarie 6, 2009 la 2:38 pm

    Cand ati simtit ca a ajuns funia la par…

    Vreti cumva sa lasati impresia ca Parlamentul va asculta ordinele? Adica parlamentul voteaza in functie de doleantele dvs?

    Si in plus de asta, exista si posibilitatea, mult mai simpla, a renuntarii la imunitatea parlamentara. Sau pe aia o pastrati inca in maneca, in caz ca se ingroasa „gluma” ?

    Patetic, inutil si mai ales tardiv, acest gest dle AN!

  3. 4 ALM Februarie 6, 2009 la 2:39 pm

    Domnule Nastase,

    Declaratia dvs cu caractere „bold” este o dovada de curaj dar, dupa parerea mea, nu este o dovada de intelepciune! Faptul ca tot felul de puradei politici (si la propriu si la figurat) se agita cu „justitia” in gura n-ar trebui sa influenteze reflexele unui „traitor” din Romanica. Pentru cine mai avea unele indoieli, zilele acestea au fost o marturie vie a ceea ce inseamna „justitia romana”!!!

    Dar, poate este si o solutie buna: am vazut ca romanasii alearga dupa melodrame si telenovele. S-ar putea ca „opinia publica” sa-si schimbe parerile cu 180° …

  4. 5 Domino Februarie 6, 2009 la 2:44 pm

    Sa reveniti victorios! Romania are nevoie de lideri ca dvs.

  5. 6 Dacul Liber Februarie 6, 2009 la 2:51 pm

    1)Felicitări pentru această decizie înţeleaptă, dar şi curajoasă. Aţi dat cu cuţitul în piatră.
    2)Băsescu şi Boc se pot ocupa acum în linişte de lupta anticriză şi bunăstarea ţugulanilor.

    Sunt puţin trist, dar vă sprijin!
    Cu amiciţie dacică!

  6. 7 Dragos Februarie 6, 2009 la 2:56 pm

    Domnule Nastase

    Stiti ca sunt unul dintre cei ce v-au incurajat sa va prezentati in fata judecatorilor. Ati ales foarte bine momentul! Sunt convins ca evenimentele de la Brasov -doi morti +un ranit grav- vor determina judecatorii dosarelor dvs. sa cantareasca intelept probele adunate de procurori si vor pronunta solutii CORECTE !

    Bafta !

  7. 8 Socrate Februarie 6, 2009 la 3:24 pm

    Cred ca decizia dv. este binevenita si prin acest gest cred ca se poate pune capat speculatiilo privind teama de justitie a lui A.N.
    Cu toate ca in Romania mai este cale lunga pentru a vorbi de o Justitie fara ingerinte politice, de o Justitie obiectiva si curata. Dar dincolo de aceste lucruri cred ca este mai bine asa si sunt convins ca ve/ti iesi mult mai intarit. Cu o conditie si anume ca PSD/ul sa nu se lapede de dv. Cred ca ar fi nedrept.
    Un sfat prietenesc: nu mai abordati in bascalie orice problematica si problema cu care va confruntati. Nu aveti de castigat. Inteligenta si anvergura dv.nu va califica pt. asemenea iesiri.
    Cu stima

  8. 9 Zeus Februarie 6, 2009 la 3:26 pm

    Trebuie neaparat modificata Constitutia. Macar in sensul ca Parlamentul nu este un organ de Justitie, care decide ce se intampla cu dosarele unei persoane. Plus, anulata imunitatea pentru infractiuni/gainarii penale de care dau dovada (mai) toti politicienii nostri. E drept, unii dovedesc mai mult, altii mai putin.

    Domnule Nastase, si p’asta il manevreaza tot Basescu?
    http://www.hotnews.ro/stiri-international-5394646-inalt-reprezentant-bundestagului-german-nup-pentru-nastase-decizie-inacceptabila.htm

  9. 10 Plano Februarie 6, 2009 la 3:29 pm

    Daca votul este secret, ma tem ca parlamentarii base-geo-boci ai coalitiei guvernamentale vor vota pentru respingerea solicitarii voleibalistei de a ridica la plasa lui Base pasa cu dosarul lui Nastase.
    Nu mai are niciun chichirez solicitarea de aviz a Parlamentului pentru inceperea urmaririi penale… daca si invinuit-incupatul de serviciu al ultimilor 4 ani cere acelasi lucru.
    Dupa ce vor primi avizul, procurorii lui Morar s-ar putea sa constate ca nu mai au cu ce sa incropeasca rechizitoriul, multe probe fiind declarate nule chiar de catre instante.
    Se poate gasi un procuror care sa aiba curajul sa dea o solutie de neincepere a urmaririi penale sau de scoatere de sub urmarire penala decat sa se faca de ras in instanta. Avem precedentul Anastasiu.

    Campania negativa impotriva d-lui Nastase isi face mai abitir efectul daca „Parlamentul corupt”, vorba suspendatului Base, respinge solicitarea parchetarilor… pusi pe drumuri de o Musca bazaitoare,… anticomunistica si …antisecuristica.

  10. 11 nedormitul Februarie 6, 2009 la 3:33 pm

    carol?

  11. 13 Mihnea Georgescu Februarie 6, 2009 la 3:36 pm

    ADRIAN NĂSTASE ŞI GRAALUL

    Adrian Năstase a decis în sfârşit să mă asculte şi să se livreze procurorilor. Într-un gest un autentic mesianism, nu lipsit de anumite accente ironice, cum stă bine Românului, domnia sa a declarat că va cere Parlamentului să voteze pozitiv avizul pentru urmărirea sa penală. Un gest care marchează începutul Răstignirii sale, naşterea Omului Nou, eliberat de suspiciuni şi de controverse…

    Adrian Năstase joacă tare, aşa cum se cuvine unui Mare Bărbat Politic, care este. A hotărât să bea Paharul, Graalul, să împlinească Voia Tatălui acum jocurile sunt făcute! Alea jacta est! Aşa a ajuns şi Băsescu preşedinte în 2004, când era hăituit cu Dosarul Flota, la fel va ajunge şi Adrian Năstase Preşedinte, pentru că psihologia românului funcţionează identic. Mereu vor vota cu victima.

    Îl salut pe viitorul Preşedinte al României!

  12. 14 Sibilla Februarie 6, 2009 la 3:47 pm

    Felicitări !
    Numai că … mda, e vremea lui, a Antihristului, legiunea lui de diavoli cu chip uman au acum uneltele şi instrumentele necesare în mână, ei fac legea, legea lor. Mărturisesc cu mâna pe inimă că nu am încredere în justiţie, în personajele transformate-n marionetele marinerului şi care deservesc oricui numai ţării noastre nu. Chiar şi magistraţii oneşti sunt prigoniţi şi supuşi umilinţelor, hărţuirii morale, doar lacheii, aceia au drepturi şi cuvânt, atât.
    S-o spunem pe limba română, în România, Oamenii nu mai au drepturi, adevăraţii corupţi, nemernicii sunt acum la putere, vom vedea până unde şi până când. Nu există un singur articol din Constituţie respectat, ce să ne mai ascundem după degete. Corupţii, mafioţii din PD-L al naibii de pică vreunul..
    Cei tot domniţi pe zmintiţii băsescu şi boc, habar n-au ce-nseamnă a fi domn, cameleonii sunt năpârci, şobolani, trădători, vânzători de neam şi ţară, nu oameni, nu domni, Doamne iartă-mă. Să nu pomenesc şi de cretinii pesedei ce le fac jocurile că zău numai de răspopiţi mitomani îmi amintesc şi mi-e silă şi scârbă, lehamite de ” lupta lor anticorupţie ”, trăznească-i de mincinoşi !
    Poate au timp să se ocupe de actele de corupţie din Caraş-Severin tovarăşul băse şi păpuşarul boc-poc, că-s ai lor, ” cinstiţii şi oneştii ” lor pedelachei , dar …. ai zice că suntem cel mai înfloritor judeţ al ţării la ce linişte e în zonă. Ruşine să-i fie lui băsescu, pentru tot !
    Suntem alături de domnia dumneavoastră şi cu nădejde doar în Dumnezeu, să sperăm că veţi izbândi, această declaraţie e dovada Demnităţii pe care marinarul nu o are şi n-o va avea niciodată, pentru că şi-a vândut demult cârpa de-i zice suflet. Mă alătur celor ce au punctat deja, numai dreptate nu veţi reuşi să obţineţi cu fenomenele ce tăvălesc, terfelesc legea acum în România, în care ţară, se moare cu dreptatea-n mână, …. cine să-mpartă dreptatea, hăia deşi zic încă justiţie, numele lor e miliţie nu justiţie.
    Succes !!!
    Sibilla

    @Carol,
    Jalnic şi scârbos e gestul tău de lache !
    Nu eşti decât unul din mulţimea de cretini ai băselului, apropo, cheful îl ţine Lenuş ca să vă puteţi desfăşura nemernicia ? Sau mai întâi declaraţii de presă incendiare, să mai prostiţi românii cu ” succesurile ” şi-apoi Predealul ca să vă ungeţi gâtlejurile cu nurii blondei ” experte-n ” di tăti … ?
    Muhere-n izmene ce eşti, tu latri patetic, singura ta armă pe acest blog e să pozezi în macho jignind orice femeie îţi închide gura aia spurcată, că-n rest…
    băselului tălică :
    Falşi şi ipocriţi sunt cei care toate le fac cu vorba şi în realitate nu duc nimic la împlinire. ( Democrit )
    Ipocrizia este un viciu privilegiat, care astupă, cu mâna ei, gura tuturor şi se bucură în pace de o impunitate suverană. ( Moliere )
    Ţie, Carolică, doar … MILĂ.
    Sibilla

  13. 15 Harabula Februarie 6, 2009 la 3:48 pm

    Acum chiar ca traim vremuri anormale. Decizia d-lui Nastase, oricum ai lua-o, este un moment rusinos pentru statul de drept.
    Totul se rezolva la voia impricinatului.
    Nu putem conchide decat ca, deacum inainte, in cazul actionarii in justitie a unui ministru vom avea doua tipuri de comportament. Cei care accepta sa fie judecati si cei care nu accepta sa fie judecati.
    Acceptul d-lui Nastase survine in urma unei presiuni mediatice si politice enorme. Or, asta nu inseamna stat de drept.
    Chestiunea asta cu imunitatea trebuie reglementata clar. Mecanismul trebuie sa functioneze neinfluientat de nimeni: pentru fapte IN EXERCITIUL FUNCTIEI un anumit tratament, pentru fapte care nu sunt IN EXERCITIUL FONCTIEI alt tratament.

    Cel mai bun exemplu, recentul contract al Guvernului Tariceanu in legatura cu concsionarea zonei maritime. Numai parlamentul poate cere urmarirea penala.
    Deci: daca cineva se simte lezat de acest act guvernamental, face o sesizare Parlamentului si, prin mecanismele sale, acesta poate hotari urmarirea penala.
    Problema este mai dificila cu furtul de bani de combustibil. S-a decontat benzina la cote dementiale. Este o fapta IN EXERCITIUL FUNCTIEI? Oricum eu cred ca banii pot fi imputati de orice organ de control abilitat. Ca fapta penala este mai greu de interpretat.

    La urma urmei nici nu prea putem invinovati toata clasa politica. Lipsa de istorie a democratiei, vorbesc de istoria traita, face ca orice prevedere constitutionala sa fie inteleasa numai prin rodaj. De aici si atatea cautari.

  14. 16 Carol Februarie 6, 2009 la 3:50 pm

    Cu cata ipocrizie va felicita, ACUM, pt decizia luata, tocmai cei care, PANA IERI, va sustineau orbeste si neconditionat in demersurile dvs de a nu aparea in fata justitiei!

    Daca n-ar fi de plans… 🙂

  15. 17 lupi Februarie 6, 2009 la 3:50 pm

    Credetzi ca cineva o sa va ridice statuie pentru aceasta predare neconditzionata in mainile uneltelor diavolului???? Vedetzi reactzia prompta a individului numit Carol. Acum cateva minute , pe Ratalitatea , pedichiurista ajunsa un nume in jurnalism , ma refer la cucuta numita V.Dorneanu, se oparea pentru modul de ,, hai sictir , javrelor” , in care v-atzi adresat marimilor zilei: basescu,boc , udrea!!! IN ACEST TIMP, BUGETUL ASA ZIS APROBAT DE GUVERN PREVEDE 10,3 MLD. EURO PENTRU INVESTITZII !!! LA 20-25% SHPAGA ,REZULTA 2-2,5 MLD EURO PENTRU ACEI INDIVIZI PE CARE I-AM PUTEA DENUMI, FARA NICI O TEAMA DE A GRESI, CA VIITORI IMBOGATZITZI AI RECESIUNII – PENTRU CA SA CREADA NIMENI,NICI O CLIPA , CA IN ROMANIA NU VA FI RECESIUNE !!!!

  16. 18 lupi Februarie 6, 2009 la 3:52 pm

    erata .. SA NU CREADA NIMENI CA IN ROMANIA NU , NU VA FI RECESIUNE”

  17. 19 Rodica Februarie 6, 2009 la 4:01 pm

    Citeam unul din comentariile la un articol de-al dumneavoastra in Jurnalul care condamna faptul ca pe acest blog toata lumea va canta osanale. Nu o sa ma sperii acum, si o sa spun ca pare a fi un lucru intelept, altfel ceilalti (acum nu mai stiu care-s „noi” si care „ei”:)) ar fi comentat permenent ca aveti ceva de ascuns.

  18. 20 marius Februarie 6, 2009 la 4:07 pm

    va felicit pentru decizia luata si va doresc succes, rabdare si putere in lupta care urmeaza.
    nu inteleg de ce ati facut anuntul abia acum, putin timp dupa ce basescu si al sau boc au declarat ca trebuie sa va prezentati in fata justitiei.
    imi pare rau pentru timpul si energia care va vor fi pierdute de ‘morari’.

    probabil ca nasubeunuteve va face o emisiune festiva pe aceasta tema, dar va preveni ‘milioanele de romani care il privesc si asculta’ ca vor simti cu adevarat ca traiesc mai bine abia dupa ce si alti dusmani ai Romaniei (patriciu, tariceanu) va vor fi urmat.

  19. 21 Harabula Februarie 6, 2009 la 4:16 pm

    Eu nu pot crede ca organismele europene au dorinta de a rezolva dosarele Nastase. Acestea monitorizeaza modul in care se realizeaza justitia, Acceptul sau neacceptul d-lui Nastase de a veni la judecata nu a schimbat nimic din absurditatea mecanismelor de blocaj.
    Si dupa accept ramanem in acelasi punct al nefunctionarii sistemului, al prevederilor legislative neclare, al interpretarii arbitrare a textelor.
    Cu alte cuvinte problema legala ramane abandonata pana la un nou caz. Tariceanu, de exemplu.

  20. 22 mac Februarie 6, 2009 la 4:16 pm

    Trebuie sa se termine cu bine ! Altfel… „eu cu cine votez?”.

  21. 23 nedormitul Februarie 6, 2009 la 4:17 pm

    carol!

  22. 24 Paul Februarie 6, 2009 la 4:18 pm

    Domnule Nastase,

    Nu voi spune ca si adoratorii luptelor ilegale care, stand confortabil in fata televizorului, va transmit: „bine ati facut ca v-ati aruncat in ringul justitiei comune”. Nu va voi spune nici ca si cei (mult mai putini) care va avertizeaza ca nu trebuia sa dati curs provocarilor legate de dosarele dumneavoastra. In schimb, va voi spune ca, dupa ce v-ati expus judecatii publice anul trecut si sanctiunii electorale (care nu s-a concretizat, ci, dimpotriva, v-a adus un nou mandat de parlamentar), mi s-ar parea un spectacol ieftin prezentarea dumneavoastra la bara, in fata unor „numiti” ai Guvernului trecut, el insusi format din „numiti”.
    In orice caz, atunci cand Camera Deputatilor va decide neinceperea urmaririi penale in cazul dosarelor dumneavoastra, va rog sa respectati decizia respectiva. Va este interzis sa renuntati unilateral la imunitatea dumneavoastra parlamentara, pentru ca aceasta, asa cum spunea domnul Adrian Severin intr-un text, in fond ii protejeaza pe cei care v-au ales deputat si care trebuie sa fie siguri ca alesul lor ii poate reprezenta liber de orice presiuni venite din partea adversarilor politici.

  23. 25 krudus Februarie 6, 2009 la 4:25 pm

    O decizie inteleapta !..felicitari si daca sunteti nevinovat ,va garantez ca veti castiga toate procesele !

    In Romania, avem judecatori profesionisti si care nu sunt nici corupti.

    Cel putin in cazul dumneavostra, stiu ca vor analiza atent fiecare pagina si proba din dosar, in litera si spiritul legii.

  24. 26 Horia Blidaru Februarie 6, 2009 la 4:27 pm

    Ba s-avem pardon, domnule Nastase, si Vama Veche se va dovedi in curand al naibii de veche si din mare – ca mare avem din belsug, de-acu – va rasari o Vama Noua, dar nu una oarecare, ci in spiritul hippie atat de bine intrupat de tov. Elena.
    Rautacios cum va stim, ati sarit si peste baile de namol puse la dispozitie cu generozitate bucurestenilor.
    Ca sa nu mai vorbesc de intoarcerea lui Mircea Lucescu la echipa nationala, fapt pe care l-ati trecut, iarasi, sub tacere si care depinde intr-o masura decisiva de intalnirea unor dosare cu niste judecatori.
    Da, domnule Nastase, toate acestea si multe altele depind de decizia Parlamentului in ceea ce va priveste. Noroc ca la Haga s-a trecut cu vederea aspectul, ca altfel nu mai pupam noi zona economica exclusiva asa de dodoloata. Ma foarte mir, de altfel, ca verdictul ne-a fost favorabil, stiut fiind ca demersul juridic a fost initiat in vremea guvernarii d-voastra.
    Pe ce lume or fi traind si judecatorii de la CIJ, de nu stiu ei cat de periculos poate fi Adrian Nastase, mai ales intr-un an electoral, cand tremura izmenele pe tiitorul Elenei ca poate, din nefacuta-n nefacuta, ajunge sa nu se mai aleaga…

    Inclin sa cred ca Plano intuieste corect – scopul nu e judecarea d-lui Nastase, tinta e imaginea sa publica si masinaria propagandistica isi face datoria din plin in acest sens.
    Felicitari pentru decizia luata – e un inspirat pas la ofsaid!

  25. 27 Sibilla Februarie 6, 2009 la 4:29 pm

    @Carol,
    Ipocrizia e distanţa dintre tine şi tine însuţi zăbăucule ipocrit care eşti LACHE !
    Pe cine văzuşi neicuşorule să plângă ?
    Prostia, fudulia şi … zădărnicia nemerniciilor voastre de ticăloşi, asta e de tot râsul.

  26. 28 koubadera Februarie 6, 2009 la 4:41 pm

    Felicitari domnule AN!
    Exemplul Dvs este binevenit pentru ca va stabili un nou standard in politica. Daca ai probleme trebuie sa le rezolvi si nu sa le amini.
    Este o decizie mai mult decat corecta, inteleapta si curajoasa!

  27. 29 nedormitul Februarie 6, 2009 la 4:46 pm

    @sibilla
    n-are cum să fie tache

  28. 30 Guta Yodda Februarie 6, 2009 la 4:59 pm

    Sfarsitul e putin cam melodramatic.
    Carol?

  29. 31 Harabula Februarie 6, 2009 la 5:05 pm

    Eu inteleg cum devotamentul vostru neconditionat pentru dl. Nastase va poate orbi in halul asta. Dar, pentru Dumnezeu, nu este nici un motiv de bucurie.
    Domnul Nastase a luat o hotarare impotriva vointei sale, ca urmare a unor presiuni.
    Parlamentul va lua o hotarare, aparent, conform vointei unui om si nu conform spiritului de dreptate.
    Prietenii d-lui Nastase, pana acum sustinandu-l in toate demersurile sale, vad ca au luptat inutil.
    Adversarii d-lui Nastase sunt nemultumiti ca nu l-au umilit destul.
    Statul de drept n-a castigat nimic. Prevederile legislative au ramas in aceeasi stare confuza.

    Hai nu va mai prefaceti!

  30. 32 Zexe Februarie 6, 2009 la 5:06 pm

    Domnule Nastase, daca parlamentul va vota impotriva vointei dumneavoastra, putem considera ca acesta este impotriva statului de drept, sau va fi considerat doar un vot al unui Parlament ce se doreste a fi garantul respectarii constitutiei?
    Spun asta pentru ca multa vreme, de cand Parlamentul se opune inaintarii acestor dosare, acesta nu a facut altceva decat sa ne transmita mesajul ca nu are incredere in justitie.
    Cu alte cuvinte, considerati ca avem o justitie controlata politic?
    In cazul unui raspuns afirmativ,se presupune ca gestul dumneavoastra este unul sinucigas, sau ca justitia este controlata corespunzator, ma rog. In caz contrar, consider ca Parlamentul Romaniei si prevederile constitutionale cu privire la cazurile asemanatoare cu al dumneavoastra, sunt absolut inutile.

  31. 33 Zexe Februarie 6, 2009 la 5:08 pm

    Rectific, ” In caz contrar, consider ca prevederile constitutionale cu privire la cazurile asemanatoare cu al dumneavoastra, sunt absolut inutile.

  32. 34 Draghi Puterity Februarie 6, 2009 la 5:15 pm

    Cred ca subestimatzi putreziciunea care a fost deja indusa in sistem, mai ales in cel judiciar, de Traian Basescu. Nu ar trebui sa subestimatzi perversitatea si lipsa de scrupule a lui Basescu si a celor care il urmeaza. In acelasi timp e evident ca va fi si mai rau.

    In cazul in care va asumatzi constient un sacrificiu ritual, sperand ca prin aceasta sa le deschidetzi ochi romanilor, macar acum in ceasul al doisprazecelea, ce sa zic… am fi avut nevoie de dumneavoastra ca si conducator, nu ca martir.

    Oricum, Doamne ajuta, sa fie intr-un ceas bun! Va doresc din tot sufletul sa fi luat aceasta decizie intr-un moment inspirat. Iar celor care vor avea ceva de spus in ce va priveste sa inteleaga ca e mult mai mult in joc decat soarta dumneavoastra. E si a lor, si a noastra a tuturor. E viitorul nostru.

  33. 35 gigi Februarie 6, 2009 la 5:25 pm

    @Sibilla
    Da’ ce limbaj! Si cat de bine le potrivesti! Si cat de tare il pui tu la punct pe necredinciosul de Carol! Elegant,eficient si cu argumente de netagaduit:prost,fudul,nemernic,ticalos,cretin,scarbos,zabauc,s.a.m.d.
    Iar gaselnita cu LACHE,ce mai,geniala!
    Are cumva legatura cu vangheLACHE ? Puahhh!

  34. 36 nedormitul Februarie 6, 2009 la 5:26 pm

    @bleen
    potoleşte-te! aici e un post serios, comentează şi roxana iordache!

  35. 37 Augustin Februarie 6, 2009 la 5:28 pm

    @ Nedormitul, Sibilla si toti ceilalti
    Oameni buni, nu-l mai huliti
    Ca ca carol nu gasiti!

  36. 38 Roxana Iordache Februarie 6, 2009 la 5:49 pm

    @nastase. Mersi administratorului că a şters linkul la blogul meu. Nu-i nimic, fac eu trimitere la acest blog. 🙂 Aveţi mai multă nevoie de trafic. Un fel de influenţă. :mrgreen:

    @Carol. Sub acest nick ilustru lansezi prostii. Nu există imunitate parlamentară sub aspect judiciar. Doar pt (foştii) miniştrii parlamentari e nevoie de aviz parlamentar ca să fie urmăriţi penal. Ceea ce constituie o discriminare aberantă. Dar pe-asta a omis-o idolul tău de la Cotroceni când a lansat indicaţiile preţioase privind amendarea Constituţiei. Şi-o fi zis că într-o zi, totuşi, se-ntoarce roata – aşa cum a fost şi în cazul Adrian Năstase – şi poate Parlamentul va vota contra urmăririi lui judiciare în cazurile Flota, Mihăileanu, Bordei, Dalli etc. :mrgreen:

  37. 39 Crane Februarie 6, 2009 la 5:56 pm

    Va felicit pentru decizie, un act politic abil, desi as fi vrut sa ne surprinda mult mai devreme. Nu pot decat sa zambesc la justificarile dvs. Problema dvs nu a fost niciodata Basescu, ci chiar justitia romana si cetatenii Romaniei, fata de care v-ati crezut intotdeauna, ca om politic, „un pic mai sus”. Asa ca, desi sint de acord ca Basescu sufera de accese totalitare, nu vad unde ar fi pericolul in a va duce in fata justitiei si a arata ca sinteti responsabil de actiunile dvs. Nu mi-as face probleme nici pentru o eventuala condamnare- postura de erou v-ar aduce multa simpatie si mai exista si cai de apel si recurs. Va doresc sincer succes la proces.

  38. 40 Crane Februarie 6, 2009 la 5:59 pm

    Ah, mai voiam sa adaug ca nimeni nu o sa indrazneasca sa va condamne pe dvs asa, nevinovat. Aveti incredere in justitia romana (eventual si in colegii de la drept).

  39. 41 Nelu Februarie 6, 2009 la 6:12 pm

    Felicitari domnule Presedinte. Sa atepam sa vedem ce mai spun „slugoii”
    regimului.
    Sa nu abandonati lupta pentru dreptate si poate ca marii cunoscatori ai dreptului „bocii” cu „salar” se vor declara invinsi.

  40. 42 AdiM Februarie 6, 2009 la 6:48 pm

    Felicitari pentru decizie .

  41. 43 JR. Februarie 6, 2009 la 6:50 pm

    D-le A. Năstase, trebue să ne asumăm împreună hotărârea luată; Şi eu sânt unul din cei care vă îndemna să mergeţi în instanţă şi să le daţi procurorilor lui Băsescu care vă hărţuesc de mulţi ani, cu dosarele în cap. Acum le este clar tuturor adversarilor dvs. politici că sânteţi nevinovat, dar insistă cu dosare instrumentate politic pentru a vă bara drumul spre o eventuală candidatură la Preşedinţie. În caz de eşec îmi voi face mia-culpa alături de dvs. Sper să nu se întâmple acest lucru, dar justiţia de azi nu-mi dă certitudine. Dacă pentru „termopanele” plătite de A. N. se face atâta caz, pentru Hotărârea de guvern semnată de Tăriceanu privind concesionarea platoului continental câştigat de România la CIJ-Haga, cineva ar trebui condamnat la pedeapsă capitală! Aştept cu interes soluţionarea ambelor diferende. Mult succes în tot ce faceţi.

  42. 44 Eugenius Februarie 6, 2009 la 7:01 pm

    Normal ar fi trebuit ca legea sa fii fost respectata si sa beneficiati de protectia, impotriva abuzurilor evidente, conferita de aceasta…
    Ceea ce nu stiu ei este ca, acest lucru se va transforma intr-un precedent care se va intoarce impotriva lor insile. Sunt destui nebuni care, interesat sau nu, ii vor putea purta prin salile tribunalelor….Imi dau seama ca v-ati saturat de propaganda „deontologilor” din politica si din mass-media , aflati sub „umbra” lui Basescu, si ati hotarat sa ii lasati fara obiectul de activitate….Ma intreb, curios, daca asta le va crea insomnii sau, din contra, vor dormi bustean , asa cu le doarme si ratiunea !?

  43. 45 dd gri Februarie 6, 2009 la 7:11 pm

    :))
    intr’o tara frumoasa foc, dar imbracata in gri, cu oameni … la fel si ei, imbracati in gri, care au ajuns sa gandeasca tot gri, o asemenea declaratie reuseste sa traga cel putin o dunga colorata, chiar daca in coltul tabloului.
    in final… Hai Romania! … in rest vai de cucu’ nostru!
    e de bine…

  44. 46 instalatorul Februarie 6, 2009 la 7:20 pm

    Domnule Nastase, media a difuzat ultima parte a declaratiei, cea mai putin inspirata in opinia mea. Ati fi putut spune multe adevaruri in aceasta ultima parte, inclusiv despre presiunea Germaniei pentru o condamnare a dumneavoastra si ati ales sa declarati despre nationala de fotbal, ati ales un ton persiflant. Pentru moment, ati coborit nivelul politic si ati uitat obiceiul mediatic de a cita intotdeauna cele mai neinspirate pasaje din declaratiile politicienilor, atunci cind media este ostila politicienilor respectivi. Ati uitat, atunci cind ati scris si ati rostit declaratia, de un lucru important pe care dl Basescu l-a facut pina si atunci cind, politic, era cu apa la gura: atragerea de simpatii si sensibilizarea publicului.
    Domnule Nastase, nu uitati ca majoritatea oamenilor se string in jurul politicienilor atunci cind simt ca acestia au ceva de oferit. Exista exceptie, o minoritate prezenta si aici pe blog – de regula dispretuita si de majoritate si de adversarii politici. In acest moment, dumneavoastra nu puteti oferi functii si pozitii, dar puteti oferi ceva la fel de pretios, desi nu de concretetea avantajelor personale: procente. De aceea, tot ceea ce scrieti, spuneti si faceti trebuie sa tina cont de acest lucru. Si tot de aceea, eu acum nu cred intr-o victorie a dlui Mitrea in viitorul congres in fata dlui Geoana, fiindca dl Mitrea nu are ce sa ofere, cel care ofera acum este dl Geoana; asta pina cind sondajele vor da din nou procente alarmante pentru pesede si atunci cei care astazi sunt mult prea ocupati cu guvernarea, vor descoperi, ca si inainte de alegerile din toamna, ca exista si Adrian Nastase si – de ce nu? – si Ion Iliescu. Simpatiile si procentele personale sunt o parte importanta din ceea ce aveti acum si trebuie sa fiti foarte atent sa le sporiti si nu sa le risipiti. Ultima parte a declaratiei dumneavoastra da adversarilor politici posibilitatea sa aiba replice mai putin palide si mai putin lipsite de credibilitate.
    La nivelul meu, eu am multe scapari in ceea ce afirm pe blog, iar unul dintre motive este acela ca mi le si permit. La nivelul dumneavoastra, trebuie sa fiti un politician de tinuta chiar si la toaleta. Despre calificarea nationalei Romaniei si despre turismul ecumenic pot vorbi si scrie si politicianul Bideu si madam Ciocu’ Mic: cel putin pe mine, acest tip de politicieni nu ma intereseaza. Daca m-ar fi interesat, puteam sa mai tac din gura si sa mai indur o luna de zile.
    Cred ca ambasadorul Germaniei la Bucuresti trebuie facut sa apara si sa dea explicatii privind comportamentul ca pe mosia lui tac’su a acelui cremwurst care s-a dat mare si rotund pe aici si care isi permite sa dicteze el ce sa faca justitia. Nu pentru asta l-a caftit bunicul meu pe bunica-sau in primul razboi mondial. Pentru cei care doresc sa se adreseze individual ambasadei germane, iata adresa de email: botschaft@deutschebotschaft-bucharest.ro
    Daca exista printre colegi vreun specialist in drept, atunci il rog sa ne informeze daca acest comportament poate deveni obiectul unei actiuni in justitie: sa vada si nea cremwurst cum este cu tribunalele prin Romania, poate va fi ridicata monitorizarea dupa ce el insusi va fi condamnat.
    Domnule Nastase, sustineti un joc in care totul conteaza, pina si modul in care respiri. Fiti foarte atent si bine socotit. Si mai ales in ceea ce priveste aparitiile si declaratiile publice. Chiar si cind discutati in cerc restrins cu prieteni, ginditi-va ca e un reportofon ori microfon pe aproape.
    Va mai fac o sugestie: plasati un bun prieten – dar bun, bun de tot, nu unul care sa va lase dupa ce-si face interesul – ori unul dintre fiii dumneavoastra in pozitie eligibila la europarlamentare. Cu stima.

  45. 47 Live Free or Die Februarie 6, 2009 la 7:25 pm

    Gresiti, domnule Nastase, dindu-va pe mina justitiei! Va vor gasi vinovat si va vor condamna ca sa dea satisfactie noilor stapini ai Romaniei care, azi, nu mai sint la Moscova, ci in Vestul Europei. Romania isi pierde suveranitatea pe zi ce trece, presiunile politice exercitate de germani, in primul rind, amintind de anii lui Hitler si, desi mai putin cunoscute publicului, incomparabil mai violente decit ale komisarilor sovietici de dupa razboi. Ca sa nu mai spun cit de mult seamana noile relatii ruso-germane cu acelea din anii premergatori WW2.

    Altceva ar trebui dvs sa faceti, dupa parerea mea, si nu vad decit doua posibilitati demne:
    1. Vindeti tot si plecati in exil. Constituiti un guvern in exterior si relansati Radio Free Europe pentru informarea corecta a romanilor.
    sau
    2. Ramineti in Romania, faceti-va un nou partid national, explicati-le romanilor ce li se pregateste dinspre Bruxelles si puneti-va in fruntea luptei pentru iesirea tarii din UE chiar de-ar fi sa deveniti un martir al neamului. Cehii, irlandezii si altii care incep sa inteleaga in ce au intrat s-ar putea sa va devina aliati imediat.

    Aveti toate datele unui politician de superclasa, iar conjunctura e favorabila pentru ca lumea sa va vada, in fine, in marime naturala. Inconjurati-va cu un mic grup de barbati de nadejde si, in stilul capitanului Picard, ordonati: Engage!

    Sint convins ca poporul va va urma, fiindca nimanui nu-i place sclavia, chiar daca, azi, nu mai e impusa nici de rusi si nici de turci, ci de „civilizatii” vest-europeni.

    New Hampshire are motto-ul oficial „Live Free or Die”. Ar fi frumos sa vi-l insusiti si dvs (partidul dvs) si chiar si Romania.

    Succes!

  46. 48 poll Februarie 6, 2009 la 7:32 pm

    Eu nu va felicit,si nici nu sunt indiferent la decizia pe care spuneti ca o luati.Sa vedem ce vor hotara parlamentarii,si sper ca ei, sa nu va impartaseasca hotararea luata.Ati luptat pentru o idee(justitie libera,fara influiente politice)iar acum ii dati satisfactie lui Zeus.Imi pare rau.Este decizia dumneavoastra.Ce va urma!

  47. 49 alin Februarie 6, 2009 la 7:41 pm

    Va felicit. Demonstrati, o data in plus, ca sunteti un politician complet!

    Un TSD -ist, Alin

  48. 50 gheorghe Februarie 6, 2009 la 7:41 pm

    Domnule Nastase,

    am fost printre putinii care va cereau sa coborati in arena, tribunal, pentru a invinge si a cistiga poporul, ma tem ca acum este tarziu si ca poporul va fi foarte ocupat cu ziua de maine.

    Nu va doresc succes ci pur si simplu dreptate !

  49. 51 ALM Februarie 6, 2009 la 7:55 pm

    Un raspuns la „Cugetarile” lui Harabula sau „Ofensiva portocalie de iarna continua” februarie 6, 2009 la 3:48 pm

    Nea Harry,

    Chiar ca traim vremuri anormale! A ajuns cine vrei si cine nu vrei sa-si dea cu parerea despre cum trebuie sa functioneze Justitia. Sigur ca o prima si legitima intrebare ar fi: care Justitie? Aia care confunda o cada de lemn cu o piscina? Aia care acuza un milionar ca a primit mita cateva termopane, starnind rasul aurolacilor? Aia care da drumul la ucigasi pe strazi ca sa se duca la Viena sa se opereze de matreata? Aia care prezinta (conform declaratiilor idolului tau) dosarele in curs de instrumentare catre „avizati”, incepand cu televiziunile „acreditate” si terminand trimisii de la Inalta Poarta UE?

    Privind la insistenta cu care incercati sa-i provocati pe cei care n-au in casa icoana lui Basescu, ma gandesc ce ar fi daca orice ipochimen ar putea sa faca plangeri penale ministrilor sau fostilor ministrii. Pai mai scapa Adrian Nastase fara o plangere pe zi? Da’ ce zic pe zi, pe ora! Ca parchetarii nu resping nimic! Poti sa depui o plangere ca a disparut o piatra din caldaramul de pe Zambaccian? Poti! Poti sa depui o plangere ca imobilul lui face umbra? Poti! Da cate si mai cate poti!

    Si asa am ajuns la o fraza fatidica: „Cei care accepta sa fie judecati si cei care nu accepta sa fie judecati”! Care judecata? Despre ce judecata vorbim, cine mai judeca in tara asta (ca sa nu intreb daca stiati ca este vorba doar de INCEPEREA urmaririi penale)?

    Vad ca mai multi „nastasisti” spun ca Adrian Nastase „trebuie sa mearga in instanta si sa le dea procurorilor cu dosarele in cap”! Intrebarea mea este simpla: ajunge AN vreodata in instanta, sau va fi plimbat ca ursul zilnic la DNA, pus sa defileze prin fata televiziunilor care-si vor muta redactiile pe scarile DNA-ului? Eu sunt gata sa pariez pe orice ca dosarele lui AN nu vor ajunge NICIODATA in fata unui complet de judecata!

  50. 52 bciprianmp Februarie 6, 2009 la 8:00 pm

    D-le Năstase, nu ştiu câte dosare v-au „făurit” cu atâta „înţelepciune” procurorii portocalii. Da’ n-ar fi mai bine să le comaseze într-unul singur? Dacă tot se poartă „profesionalismul”, acreditat de Comisia Europeană (sic!), la ce bun să se obosească bieţii procurori cu atâtea dosare? Sunteţi vinovat doar pentru că existaţi, pentru „portocalii”, dar aţi fi şi mai vinovat dacă nu v-aţi apăra DEMNITATEA UMANĂ, în faţa lor, dar şi pentru BINELE PUBLIC!
    ADEVĂRUL, stimate D-le Năstase, este o noţiune subiectivă şi un cuvânt mare. Dar faceţi-i pe aceşti mici „Băsei”, dar mai ales pe cel mai „Băsel dintre Băsei”, să-i DOARĂ ADEVĂRUL!
    Aţi poposit în toamna anului 2004 în sătucul meu, nu v-am întâlnit personal, dar părinţii mei consătenii, şi-au dat seama că au în faţa lor un mare OM! În numele acestor OAMENI, vă asigur de susţinerea noastră!
    P.S. Vă rog să-mi iertaţi entuziasmul, dar sunt MĂNDRU de decizia pe care aţi luat-o!

  51. 53 Velisar iancu Februarie 6, 2009 la 8:16 pm

    Nu sunt de acord cu decizia dv.! (LEGEA trebuie sa fie aceeasi pt toti!). Imi iau libertatea sa va previn ca procesul dv. se va finaliza la calendele grecesti…

  52. 54 Carol Februarie 6, 2009 la 8:27 pm

    @Roxana Iordache

    Cu tine chiar ca nu pierd vremea. O fi vorba de imunitate pe oua…, ca sa pricepi pana si matale!

  53. 55 Obiectiv Februarie 6, 2009 la 8:39 pm

    Ne vom aminti aceasta zi

    Daca as numara lunile ce se vor scurge de la data postarii dv. pana la prezidentiale, obtin 9 (noua) , cum s-ar zice suntem martori indiscreti la „conceperea in direct a viitorului Presedinte-AN”; inspirat si bine ales momentul.Toata situatia va este favorabila, domnule AN, inclusiv halul in care a ajuns tara. Justitia umilita, sindicatele ignorate, pensionarii (grosul electoratului) batjocoriti, sistemul sanitar injosit, invatamantul dezorientat si poporul orfan : vor face front comun in jurul discursului dv. politic de la inima la inima. Problema gazelor din preajma serpariei este un mare târt pe care grecul l-a tinut cat a putut, dar acum i-a iesit prin sân si pute mai ceva ca hidrogenul sulfurat. Acest târt este pentru TB ca parfumul din excremente de casalot. Cu el il executa politic pe grec, ce dispare in parcul de motociclete si automobile, îi coase gura lui Patriciu si reface alianta de acum peste patru ani. PSD va trece in opozitie, fiind obligat sa incalzeasca ciulamaua pentru a forma o puternica alianta cu electoratul rosu in adormire, cu PRM si cu ce se mai lipeste. Desemnarea dv.,pe o cale sau alta, drept candidat la prezidentiale , trebuie sa se transforme in certitudine pentru electorat. Restul e munca , f. multa munca si dragoste cat cuprinde, pentru poporul supus la mai toate caznele istoriei

  54. 56 Dragos Februarie 6, 2009 la 8:58 pm

    @ ALM

    Tin pariul !

  55. 57 Observator (dar nu ala de la antenele alea penibile) Februarie 6, 2009 la 9:01 pm

    Cam cati lingusitori si pupincuristi aveti pe blogul asta tovarase Nastase? Suficient de multi? Asa va place? Sa va fie rusine!

  56. 58 nicu rotaru Februarie 6, 2009 la 9:01 pm

    dle presedinte , aceasta declaratie ma face sa ma simt onorat ca sunt contemporan cu dvoastra. felicitari pentru impunatorul punct de vedere. aveti perfecta dreptate, in Romania acum nu se respecta drepturile omului , simt pe propria piele acest lucru, iar democratia este in pericol. sa nu i uita ti niciodata pe cei mai necajiti ca dvoastra. cu stima.

  57. 59 Augustin Februarie 6, 2009 la 9:48 pm

    @ Velisar iancu
    Coane Iancule, cu tot respectul, trebuie sa-ti spun ca gresesti. Si chiar de mai multe ori. Mai intii, spui ca procesul … Pai care proces? Procesele!! Daca nu cumva chiar … procesurile, ca sa vorbesc si eu mai elevat.
    Apoi, mult mai important, cum la calendele grecesti? Pai pina atunci va fi marinelul prezident?? Puschea pe limba dumitale! In orice caz, daca la anul pe vremea asta va fi tot el, te invit actionar la firma mea pentru transport in Congo. N-o sa facem fata cererii!
    Altfel, ai grija de sanatate si s-auzim de … un pic mai bine!

  58. 60 Draghi Puterity Februarie 6, 2009 la 9:52 pm

    @Instalatorul

    Jocul Germaniei e clar. E vorba de bani. Bani de care ei au nevoie ca de aer pentru a supravietzui crizei. Germania, cel mai mare exportator din lume e mult mai afectata de criza, si de eventuala prabusire a sistemului actual, decat se comunica oficial.

    De unde bani? De la UE. Banii care nu s-au cheltuit. De ce nu s-au cheltuit? Pentru ca Romania si alte cateva victime care in mod evident deja au fost stabilite, e „incapabila sa absoarba fonduri europene”. Ce ar trebui sa faca Germania ca aceasta situatie sa dureze cat mai mult? Simplu! Sa inccurajeze acele forte din Romania care garanteaza haosul institutional si diletantismul administrativ, pentru ca apoi sa poata motiva in acest fel de ce banii vor fi realocati proiectelor de infrastructura germane. Si ce ar mai trebui sa faca? Sa distruga acele fortze care ar putea stopa aceasta marsavie. In spetza pe Adrian Nastase.

    Nu pricepe guvenul Basescu-Boc treaba asta? Ba da! Cu sigurantza! Dar nu le pasa. Sunt in stare sa puna cu buna stiintza pe butuci Romania, doar ca sa scape de un adversar de temut. Ucid viitorul unei tzari cu sange rece, fara nici o remuscare.

    De la ei nu ma asteptam la altceva. E normal pentru barbarii lui Gingis Han. Asa au facut-o de cand e lumea. Nu ma mir nici de la dobitocii frustratzi care acum aplauda „triumful justitiei” nesesizand ca si ei sant in … pana la gat.

    Dar dintre cei „normali la cap”, de ce nu protesteaza nimeni la o ingerintza atat de brutala in treburile noastre interne cum a fost declaratia lui Krichbaum la Deutsche Welle?. Cum e posibil asa ceva, inclusiv santajul aproape pe fatza pe care il face?

    Unde e ministrul nostru de externe? De ce nu protesteaza? De ce nu il cheama pe ambasadorul Germaniei sa ii ceara explicatzii? Unde e Cristian Diaconescu cel pe care il stiam luptand la baioneta cu Ucraina pentru tzara noastra? Cand oare a fost inlocuit cu o sosie, la fel de prezetabila, dar devenita looserul de serviciu scos la inaintare oridecateori se joaca un joc pe care PDS-ul vrea sa il piarda. Chiar nu a mai ramas nici o coloana vertebrala intacta in zona PSD de la guvernare? Rusine!!!

  59. 61 ORASAN IOAN Februarie 6, 2009 la 9:57 pm

    Domnule Nastase a-ti luat o hotarare prin care ii puneti in dificultate pe acuzatorii dumneavoastra,aveau siguranta ca vesnic parlamentul va bloca accesul dosarelor dumneavoastra in instanta,dupa care aveau satisfactia sa vina cu gura mare la televiziuni ca va feriti de proces,pentru asta au umplut dosarele cu hartii fara importanta,doar ca dosarele sa fie groase.Sunt sigur ca avocatii dumneavoastra vor demonta cu usurinta asa zisele acuze aduse,cred ca procesul va fi lungit de procurorii DNA,carora nu le cade bine dorinta de proces sau vor intocmi alte si alte dosare dupa cum va fi stabilit in laboratoarele rivalilor dumneavoastra politici,dar indiferent ce vor pune la cale,vor face totul la disperare.Situatia politica si mai ales economica este una foarte dificila si va fi si mai dificila,droaia de promisiuni facute si neimplinite variilor categorii sociale,fac ca lumea sa vada premierul in cine nu este si premierul in exercitiu sa fie considerat doar un om de incredere supus neconditionat autoritatii celui din umbra.Sa vedem in mod real cum s-au pierdut anumite simpatii politice,profesorii se simt mintiti si umiliti de neaplicarea legii de marire a salariilor,pensionarii carora nu li se aplica marirea stabilita prin legi privind grupele de munca si punctul de pensie,pensionarii saraci si cei bogati care cumuleaza pensia cu salariul,bugetarii amenintati ca vor ramane fara slujbe,toti cei care asteapta conform promisiunilor sa dispara taxa de prima inmatriculare,cei ce lucreaza in industria privata care au ramas fara serviciu,iar cei care muncesc au primit mesaj de la omul cu cea mai inalta functie in stat, ca acestia sa se multumeasca cu locurile de munca si cu posibilitatea de reducere a salariilor,toate aceste categorii sociale si multe altele nu pot simpatiza si vota pentru continuitate prezidentiala,exista o antipatie aproape generala fata de alianta politica de guvernare si in special fata de balbaielile nepopulare aplicate de guvern si am banuiala ca neincrederea si suspiciunile se vor amplifica pe timp ce trece,daca toti acesti nemultumiti isi vor gasi un sustinator si in mod special un purtator de cuvant permanent,acesta va avea mari sanse de reusita in marea cursa prezidentiale,mai ales daca la problemele sustinute vine cu solutii viabile,curand dupa adoptarea bugetului , vor rabufni nemultumirile presedintilor de consilii judetene si a multor primari pentru insuficienta banilor,rabufnire care ii va face sa-l sustina pe cel mai vocal si simpatizat candidat al momentului.Oamenii care in timp au reusit sa aibe un nivel de trai mai bun si care in urma crizei sau a celor veniti la putere,au inceput sa o duca mai rau,vor vrea sa-si aduca aminte ca Adrian Nastase la inceput de guvernare in 2000,a luat tara in criza si a facut ca treburile sa mearga bine pentru multi,acum trebuie doar ca Adrian Nastase sa vrea sa-i reprezinte si sa-i conduca fara aroganta pe toti cei nemultumiti si mai ales sa reuseasca sa-i aduca la vot pe o parte din cei 60% care nu mai vor sa auda de politica si de politicieni,pe toti cei care mai cred in valorile stangii democrate.

  60. 62 ALM Februarie 6, 2009 la 10:36 pm

    @ Dragos

    OK! Va propun o „miza” simbolica:
    – Daca am eu dreptate (verificabil peste maximum 6 ani), veti recunoaste cinstit ca AN este victima unei incercari de linsaj politic, utilizand „instrumente” platite din bani publici;
    – Daca aveti dreptate (verificabil in maximum doi ani), voi recunoaste cinstit ca m-am inselat amarnic si ca DNA-ul este o institutie independenta, fara legatura telefonica directa cu Palatul Cotroceni.
    Va convine?

    @ Observator

    Va referiti la cei care-l lingusesc pe „tovarasul Zeus” (care n-are curaj sa-si deschida un blog) indirect, scuipandu-l pe AN? Daca DA, atunci ati fost luat si dvs in evidenta! S-au facut vreo patru-cinci …

  61. 63 Sibilla Februarie 6, 2009 la 10:46 pm

    Stimaţii Domni AM şi Velisar Iancu, cam au dreptate, zic bine !

    Cât despre pupincuriştii zăusului, muherile-n izmene ce-şi dezvăluiră ” splendoarea ” în ultimul timp în presă, la tv, prin blogosferă, etc. cu unic ordin şi scop de-a terfeli imaginea politicianului Adrian Năstase cu orice preţ, în orice mod, cu orice mijloace … am zis bine : LACHE, de la lachei, LACHE de la pedelachei, LACHE de la vorba bătrânilor a fi lache, adicătelea a fi un personaj de nimic, fără de coloană vertebrală, marionetă, cârpă, slugoi, etc.
    În traducere liberă , limbaj caracteristic ” succesurilor ” hălora de la curte, cer scuze colegilor oneşti din blogosferă, dar, e musai să le-o spun direct, de la obraz năpârcilor :
    LACHE = persoana slaba din fire, „Ce mişcări de lache ai, tăticule ,cum te cheamă Gicu sau Gina?” ; slab cu duhul,tălâmb,cordit,haladit,purtator de haine naşparlii,inteligent precum vaca, succes la femei precum porcul, suspect de bulangism,râsu’ puşcariei…
    ( sursa : http://www.123urban.ro )
    Cu astfel de personaje-lache defilează şi ” lucrează ” zăusul băsel, cu astfel de ” luptători anticorupţie ” iese la înaintare-scuzată să-mi fie expresia – într-u zăpăcit ” prostimea ”, el, mincinosul, el , unicul aşa zis conducător al amărâtei ţărişoare care se poate lăuda cu ” succesurile ” de-aşi fi uns ţiitoarea ministeresă hăhăind ca un bezmetic, el carele e orice, numai preşedintele nostru nu … jalnic !
    Sibilla

    @Instalatorul,
    DA !
    Adevăr grăiţi !
    respecte Domnule,
    Sibilla

  62. 64 Caramella Februarie 6, 2009 la 11:50 pm

    @ AN

    Sunt absolut surprinsa de decizia luata.
    Majoritatea va felicita pentru acest curaj.

    Eu nu stiu daca este bine sau rau, in conditiile in care va numiti Adrian Nastase. Dar este sigur ca aceasta hartuire politica trebuie sa inceteze !
    Nici eu nu sunt indiferenta de aceasta decizie pentru ca NU STIU CE VA URMA, IN CONDITIILE IN CARE ASTAZI POLITICUL INFLUIENTEAZA SI DECIDE SI IN JUSTITIE.

    VA DORESC DIN SUFLET CA DUMNEZEU SA VA OCROTEASA !

  63. 65 conu' Mishu Februarie 6, 2009 la 11:58 pm

    Pentru cine vrea sa vada „paralelismul”:

    Not Done Yet – Sebia’s dismemberment continues
    ( http://www.antiwar.com/malic/?articleid=14192 )

    Cine nu vrea sa-l vada se va simti cam nasol cind vor veni consecintele (nu ma gindesc numai la oamenii obisnuiti ci si la politicienii care vor da, inevitabil, socoteala).

    Pentru AN: singura schimbare necesara sta in revenirea la constitutia dinaintea modificarii operate in urma referendumului ilegal organizat, in 2003, de guvernul dumneavoastra. Constitutia „Nastase” sta la baza jefuirii „legale”, de azi, a Romaniei (vezi OMV-Petrom si resursele de petrol, de exemplu) si a dizolvarii regionaliste in burta balenei UEiste.

    P.S. Holbrooke a fost trimis sa distruga prin Pakistan si imprejurimi, dar nemtii (vezi si articolul de mai sus), nemtii ce vor sa credem ca nu fac?

  64. 66 Plano Februarie 7, 2009 la 12:22 am

    Daca opinia publica si mass-media fac atata presiune ca politicienii sa-si dovedeasca nevinovatia in instanta si Parlamentul sa nu indrazneasca sa cenzureze actele procurorilor, si cand ele sunt evident abuzive, cred ca nu mai are niciun rost acest articol din Constitutie:

    Art. 109: Raspunderea membrilor Guvernului

    (2) Numai Camera Deputatilor, Senatul si Presedintele Romaniei au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor.

  65. 67 instalatorul Februarie 7, 2009 la 12:29 am

    Draghi: treaba lor, la atita ii duce capul. Problea este ca nu le da nimeni in capul care atit ii duce. Draghi, in politica si uneori in viata lucrurile nu sunt cu cale unica. De aceea de multe ori in politica si uneori in viata nu este important ceea ce faci ci cum faci ceea ce faci. Si sa nu te intrebi atit ceea ce faci, ci ce cred ceilalti despre ce faci: si de aici acel cum. Este si motivul pentru care nu discut daca dl Nastase a facut bine ori ba, ci cum a facut ceea ce a facut. O singura propozitie ironica despre actuala putere era destul, in opinia mea. Fiindca un exces de ironie deruteaza publicul, daca vorbim de o afacere politica. Si nu acel public cit de cit avizat – de genul nostru, care ne uitam imediat la texte de constitutie si de legi pe diverse site-uri, ci la cel simplu, dar care conteaza atit de mult in voturi: aceia nu au timp de detalii si de adincuri ale problemelor. Aceia nu-l vor bate pe umar pe dl Nastase si nu-i vor spune „coane mama ce le-ai tras-o”, aceia de vor simti derutati, fiindca ei se vor intreba de ce nu a dacut dl Nastase acest gest mai devreme daca atunci cind o face o face atit de ironic. Adversarii politici ai dlui Nastase, care prin mari eforturi l-au adus pe dl Nastase intr-un punct de traiectorie pe care si l-au dorit ar trebui sa-si puna niste intrebari, asupra a ceea ce au facut si a cum au facut, sa aiba o oarecare teama sau nesiguranta asupra finalitatii, fiindca ulterior oricare dintre ei inclusiv dl Basescu ar putea fi fortat sa intre pe o aceeasi traiectorie. Excesul de ironie ii va face sa uite toate acestea si sa zica „A, face misto de noi? Pe el!” Si atunci momentul in care poporul ar putea sa inceapa sa se intunece la fata vazind toate prin care trece dl Nastase ar putea sa nu mai conteze asa de mult. Fata de cei de dincolo, e usor sa iti manifesti superioritatea, dar sa nu uitam ca este plina tara de oameni superiori care de-abia isi agonisesc o bucata de piine in fata gastilor de analfabeti – care isi si cumpara titluri de doctori. Si a sosit momentul in care, daca poti, raspunzi la lovituri cu lovituri: daca prin aratarea dosarului lui nea cremwurst s-a incalcat legea, atunci la parchet cu cei care au facut asta; daca insusi nea cremwurst a incalcat legea, atunci in ancheta si cu nea cremwurst; daca dl Nastase are ‘n’ procese, atunci sa le intenteze ‘2n’ procese daca adversarii ii furnizeaza motive; daca dl Boc s-a dus cu masina guvernului in treburi personale, atunci nu intrebare publica de unde banii, ci sesizare la parchet. Cu stima.

  66. 68 instalatorul Februarie 7, 2009 la 12:38 am

    Sibilla: multumesc, desi nu merit.

  67. 69 Andrei Februarie 7, 2009 la 1:39 am

    „Apreciez” foarte mult declaratia Dvs.

    Ca sa fie clar, nu sunt un simpatizant al PSD, dar nici al PDL. Si nici chiar al regimului constitutional de acum.

    Pe scurt, consider ca declaratia Dvs. contine doza obisnuita de aroganta („daca dosarele vor fi trimise, atunci cu siguranta Romanilor le va fi mai bine” – ca idee) si o doza de „curaj” atat de caracteristica Dvs. Este vorba de fapt de pur politicianism.

    Parerea mea (vba dlui Vacaroiu), dle Nastase, este ca Justitia trebuie sa isi exercite rolul pe care Dvs. insiva i-l negati sau i-l „indepartati” in timp cat mai mult.
    Este un pic de persuasiune cinica in declaratia Dvs., care, mai pe romaneste, s-ar reduce la „nu cred ca o sa va fie mai bine, daca o sa fie trimise dosarele”. NU, dle Nastase, dar nu au nici o legatura.

    Trebuie trimise si nu retinute, asa cum Dvs. ca adevarat barbat politic tot „doriti” de ceva vreme, PENTRU CA ASA ESTE NORMAL – CA NIMENI, NICI MACAR FOSTI PRIM-MINISTRI, SA NU FIE DEASUPRA TUTUROR SI IMPOTRIVA LEGII.
    DACA SUNT DOSARE „FABRICATE” SI DACA PROCURORII SUNT ASERVITI PRESEDINTELUI, CU SIGURANTA VA VETI GASI DREPTATE LA INSTANTA DE FOND, ORI ATUNCI CAND VA VETI EXERCITA CAILE DE ATAC.

    DE CE ALTI CETATETI ROMANI SA FIE SUPUSI LEGII, IAR DVS., CA PARLAMENTAR SI FOST PREMIER, NU ?????

    Scuzati-ma, dar cinismul si aroganta, in doze infime pentru a fi vazute de cei mai saraci cu duhul, nu fac decat sa va faca un politician din ce in ce mai dezagreabil. Cititi comentariile inclusiv de pe blogul Dvs.

    P.S. Cititi articolul din Evenimentul Zilei despre dl. Bogdan Aurescu, dle Nastase. Ati fi in stare sa mergeti cu metroul, altfel decat in campanie electorala????? Sincer, nu cred :))))))))))))))).
    http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/838817/Cine-este-domnul-Aurescu/

  68. 70 Cârcotaşu Februarie 7, 2009 la 1:47 am

    Se pare că aţi înţeles că trebuie să vă delimitaţi de PSD. Să fie-ntr-un ceas bun!

  69. 71 Cârcotaşu Februarie 7, 2009 la 2:28 am

    @ Instalatorul
    Excelent sfat. Chestia cu Naţionala e acelaşi lucru cu număratul ouă…lelor.
    Trebuie să fie o mămăligă-n geam.
    Toată stima.

  70. 72 gabhry_el Februarie 7, 2009 la 4:12 am

    Veţi bea cucuta cruntei nedreptăţi pînă la fund, domnule Năstase?

  71. 73 Criticos Februarie 7, 2009 la 7:29 am

    Poate ca ceea ce ati vazut in fostul PSD -actualmente in disolutie – v-a determinat sa luati aceasta decizie. Nu cred ca e buna. Sunt socata de lipsa de reactie a dlui Diaconescu privitor la presiunile incalificabile nemtesti.
    PS Am vazut aseara un sondaj (!!!) care-l da pe jenantul Geoana drept liderul cel mai popular! E o cumpana mare pentru tara, dle A.N., asa cum bine ati mentionat in declaratie.

  72. 74 instalatorul Februarie 7, 2009 la 7:32 am

    Cred ca dl cremwurst ar putea sa se incadreze, penal, aici:

    Art. 261. – Încercarea de a determina marturia mincinoasa
    Încercarea de a determina o persoana prin constrângere ori corupere sa dea declaratii mincinoase într-o cauza penala, civila, disciplinara sau în orice alta cauza în care se asculta martori, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
    Dispozitiile din alineatul precedent se aplica si în cazul în care fapta este savârsita fata de un expert sau de un interpret.

    Prin afirmatiile sale publice, dl cremwurst a incercat a determina martorii din procesele dlui Nastase, prin constringere – amenintind cu atitudinea UE – sa dea declaratii astfel incit dl Nastase sa fie condamnat.

  73. 75 instalatorul Februarie 7, 2009 la 7:39 am

    Sau asa (persoana fiind in acest caz o persoana juridica):
    Art. 194. – Santajul
    Constrângerea unei persoane, prin violenta sau amenintare, sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva, daca fapta este comisa spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

  74. 76 Iceflame Februarie 7, 2009 la 7:53 am

    @AN
    Mda!Multi prosti ati prins in offside cu miscarea asta.Un semn de incredere in justitia romaneasca??? Sper sa fie si un pas spre candidatura la prezidentiale!Felicitari oricum ,dar sa stiti ca taaaaaare multa lume a ramas fara „obiectul muncii” pe la cele tembeliziuni…

  75. 77 blogideologic Februarie 7, 2009 la 8:44 am

    Un exemplu de cultură a percepţiei riscului, aplicată pe un studiu de caz, ne-a prezentat instalatorul în februarie 6, 2009 la 7:20 pm. Adaug şi eu că un om politic nu îşi poate îngădui să admită, în text propriu, fraze ce nu sunt politiceşte corecte.

  76. 78 Criticos Februarie 7, 2009 la 8:53 am

    Simt nevoia sa revin cu un PS.
    Va aduceti aminte de „era ticalosilor” din M.Preda? Unii s-au leganat in iluzia ca o astfel de era stapanea doar zona rosie. Nimic mai fals. Era ticalosilor e globala si ne e dat sa o traim.

  77. 79 Neagu G. Februarie 7, 2009 la 9:48 am

    Inainte de a fi legat si dus sa fie UCIS, N. Ceausescu a spus :” ACEASTA VA INSEMNA DISTRUGEREA ROMANIEI”. Dumnezeu sa-l odihneascu, ca tare multa dreptate a avut !

  78. 80 Draghi Puterity Februarie 7, 2009 la 11:59 am

    @Andrei

    Si daca judecatorii sunt si ei aservitzi lui Basescu? Oups!

  79. 81 Draghi Puterity Februarie 7, 2009 la 12:26 pm

    @Instalatorul

    Exista o hiba in logica celor care il felicita pe Nastase pentru pasul facut spunand de ex. ca si-a pus in in dificultate inchizitorii.

    Stiu si eu ca perception IS reality, nu numai in politica ci mai nou si in finantze ba chiar in economie, insa toata logica asta se bazeaza totusi pe existentza unor reguli, a unor principii. Oare numai eu percep ca ceea ce a reusit Basescu si lacheii lui neo-cezaristi a fost tocmai sa legitimeze ABSENTA ORICAROR REGULI in Romania? S-a legitimat arbitrariul, samavolnicia. Iar prin gestul facut si Adrian Nastase participa la acest adevarat complot monstruos.

    Am citit in postarea de azi motivatia lui AN. Omeneste il inteleg. Eu as fi cedat probabil mai demult. Speram insa ca el sa nu o faca. Cred insa ca e mult prea optimist cand spune lucruri de genul: fiecare prezenta a mea acolo va fi un rechizitoriu la adresa celor care au construit regimul politienesc din Romania. Nu vede ce a ajuns poporul nostru datorita maleficului de la Cotroceni? Ii mai pasa cuiva de ceva, de cineva? Fiecare e preocupat doar sa traga capete in gura altora, sa jefuiasca fara mila, dupa exemplu stapanului si a boierilor si boieroaicelor din jurul sau.

    Scuze pentru repetitie, insa chiar nu vedem unde am ajuns deja? AM AJUNS SA FIE SACRIFICATE INTERESELE TZARII PENTRU CA UN SINGUR OM SA POATA FI TERMINAT??? Iar in aceste conditzii, gasca din jurul penibilului Prostanac, gasca pe care din inertie o mai numim inca PSD, si pentru care Adrian Nastase vrea sa se sacrifice acum pentru ca ea sa nu cada la mijloc, ce face? Tace??? (sunt nevoit sa ma autocenzurez)

    Mi-e foarte greu sa continui, sunt mult prea revoltat si ravasit sufleteste si cred ca as scrie lucruri pe care le-as putea ulterior regreta. Asa ca mai bine ma opresc aici.

  80. 82 violet Februarie 7, 2009 la 1:14 pm

    Sper ca lucrurile sa se desfasoare in justitie asa cum se asteapta domnul Nastase.
    Mai sper ca Mihnea Georgescu sa aiba dreptate.
    In ceea ce priveste „sondajele de opinie” care se tot fac si se dau pe post la Realitatea( care le-a si comandat!!), SUNT ABSOLUT STRIGATOARE LA CER, ATENTEAZA NEPERMIS DE MULT LA INTELIGENTA ROMANILOR SI LA BUNUL SIMT IN GENERAL! Nu se mai respecta nicio limita. Totul e sa mai apuce marinarul un mandat…

  81. 83 instalatorul Februarie 7, 2009 la 1:34 pm

    Draghi: eu cred ca adversarii nu sunt pusi deloc in dificultate, deoarece cred ca ei tocmai aici au dorit sa il aduca – de unde si presiunile foarte mari. Cred ca dl Nastase a intuit corect: au fortat un gest din partea dlui Nastase tocmai pentru a nu ajunge pina la articolul din constitutie care ii protejeaza pe ei. Dar hibe sunt si in logica mea, de ce sa imi dau eu cu presupusul privind logica altor colegi comentatori.
    Am scris ca nu vreau sa ma pronunt in privinta deciziei dlui Nastase. Dl Nastase stie mai bine situatia. Poate fi buna ori rea nu in functie de insasi decizia sa, ci de cum procedeaza pe calea pe care s-a decis sa o urmeze. Iar aici, in aceasta lupta, sa nu uite ca numai in aparenta politicienii se dueleaza intre ei direct. Politicienii se dueleaza intre ei, in cea mai mare masura, prin electorat. Nici eu nu as doresc sa presupun mai multe, deocamdata. Incercati si dumneavoastra sa va linistiti. Va doresc o simbata placuta.

  82. 84 Plano Februarie 7, 2009 la 2:01 pm

    Eu unul nu-l felicit pe Adrian Nastase pentru decizia luata. Dansul este un om care respecta regula, respecta norma.Respecta institutile de drept si institutiile abilitate sa aplice normele.
    Asa cum pe plan international a avut increderea sa supuna cazurile litigioase organismelor internationale… Comisia de la Venetia in cazul legitimatiei de maghiar si Curtea de la Haga, in cazul conflictului cu Ucraina, si in acuzele ce i se aduc de catre procurori dansul a lasat ca organismele statului sa aplice legea.
    Putini sunt insa cei care vor sa inteleaga… mass media, adversarii politici si o parte a opiniei publice ca, in cazul ministrilor, angajarea raspunderii lor penale mai are un filtru: avizul celor mai impoortante institutii ale statului:Presidentia sau cele doua camere legislative. Asa este norma, asa este legea. Pana se incepe urmarirea penala este nevoie de avizul Camerei Deputatilor.
    Multi vor spune ca acest filtru nu este si pentru cetateanul de rand. Da, nu este acest filtru, dar cetateanul de rand nu este ministru cu raspunderile colosale derivate functiei.
    Eu m-as fi bucurat ca dl Nastase sa se bata in continuarea pentru impunerea normei constitutionale din art 109, alin 2, citat mai sus, si sa nu ceara Parlamentului sa dea un aviz formal… asa ca sa scape de gura lumii!
    Eu am incredere ca membrii camerei Deputatilor, carora nu li se poate impune vreun mandat imperativ, nici de catre opinia publica, nici de catre gruparile partinice sau transpartinice, vor lua o decizie corecta si nu una formala.

  83. 85 Eugenius Februarie 7, 2009 la 2:55 pm

    @eugenius
    Erata : lor insisi

  84. 86 costelo Februarie 7, 2009 la 7:22 pm

    Domnule Năstase, Am fost şi voi rămâne convins de reaua credinţă a adversarilor dv. politici, sustinuţi de lingăii de la Realitatea tv. Eu nu pricep de ce domnul Vântu nu este judecat pentru delapidarea FNI. Cât despre Băsescu,… acest monstru marin, face totul ca să vă îndepărteze de electorat. Doar prin faulturi politice, Băsescu, şi-a eliminat adversarii. Veţi vedea că aceeaşi soartă pe care au avut-o Petre Roman, Stolojan sau Tăriceanu, îl aşteaptă şi pe Boc. Omenia şi buna credinţă mă face să fiu alături de dv. Domnule Adrian Năstase.

  85. 87 ALM Februarie 7, 2009 la 7:51 pm

    @ Draghi

    M-am mai linistit! Am crezut ca sunt singurul prostanac de pe aceasta lista, singurul care are vedenii in legatura cu „justitia” romana. N-are rost sa repet ceea ce cred ca se urmareste dar, repet, „dosarele” nu vor ajunge in instanta decat daca Basescu il angajeaza judecator pe Roland Freisler sau pe un omolog roman!

    Cu riscul sa fiu numit pupincurist (evident de catre pupincuristii de cariera), am o aversiune impotriva nedreptatii si a manifestarilor animalice de ura. Daca as avea ocazia, si eu i-as spune „vreo doua” bine tintite dlui Nastase. Doamne cum l-as mai intreba ce a avut cu perla electronicii romanesti de a transformat-o in depozite pentru Hayssam! Dar nu sunt adeptul principiului „hai sa-i tragem o bataie buna ca stie el pentru ce”! Democratia nu se poate construi pe ura si suspiciuni! De aia de doua decenii batem pasul pe loc si coruptia s-a generalizat si, in curand, ne vom trezi cu Romania in metastaza!

    Dl Nastase trebuie sa lase Parlamentul sa-i hotarasca soarta! Conform Constitutiei in vigoare si nu a aceleia pe care o viseaza Basescu si pupincuristii lui! Trebuie sa renunte la acte de bravura ieftina numai pentru a da satisfactie unor „jurnaliste” cu prune-n gura (ex. Pora). Nu-i foloseste la nimic fiindca oricum nu-l va putea urni pe marinar de la Cotroceni. Intr-un duel fair se folosesc aceleasi arme si dl Nastase n-are armele talharesti cu care este dotat Basescu!

  86. 88 Velisar iancu Februarie 7, 2009 la 8:23 pm

    @ Augustin: ai dreptate, era nevoie de o exprimare exacta (concizia nu este neaparat o virtute). Stiu ca ai inteles, dar:
    1) sa ne amintim cum a debutat campania de distrugere mediatica a d-lui AN, cu D. Morar in prim-planul televiziunilor. Asa se va intampla in cazul in care Camera Deputatilor va solicita inceperea urmaririi penale in cele 2(!?) dosare. (ALM a folosit o expresie tare potrivita)
    2) In acest caz calendele grecesti semnifica momentul in care ANeul nu va mai conta ca adversar politic redutabil pt asimetric.
    3) Mutatis mutandis, Congo este o destinatie de luat in serios: din pacate, dl AN nu va fi candidatul PSD pt prezidentiale. (O spun cu amaraciune cat incape). Cred ca este si motivul pt care multi comentatori ale caror pareri conteaza nu mai sunt pe aici: eugeno, leo, ELMMAR, bibliotecarul si inca altii (le respect optiunea,dar nu le-o aprob, ca sa zic asa).
    Multumesc pt urari.
    Sa fii iubit

  87. 89 Velisar iancu Februarie 7, 2009 la 8:29 pm

    @ Augustin: un prieten mucalit zice ca, pt alegerile prezidentiale din toamna asta, procesul verbal centralizator este deja completat, lipsesc doar semnaturile…

  88. 90 Augustin Februarie 7, 2009 la 10:08 pm

    @ Velisar iancu
    Coane Iancule, am nascocit un banc trist (sa nu te puna dracu’ sa i-l spui lui A.N., ca mi-l fac dusman): Stii cite dosare are A.N. ? Cite e nevoie!
    Asertiunea dumitale „dl AN nu va fi candidatul PSD pt prezidentiale” e spusa cam cu limba de sarpe: A.N. nu va candida deloc sau nu din partea PSD? Ai auzit ceva? Pe mine nu ma intereseaza din partea cui, doar sa candideze!
    Cit despre procesul verbal, ce sa zic … Dar daca or fi mai multe?
    S-auzim NUMAI de bine!

  89. 91 dona Februarie 8, 2009 la 9:30 am

    …daca tot a-ti luat aceasta decizie, in alocutiunea din parlament prin care cereti vot pozitiv consider ca v-ar fi favorabila, ca imagine, o singura propozitie ironica la adresa puterii.
    Sunt alaturi de dumneavoastra si va apreciez mult.

  90. 92 KodrutZ Februarie 8, 2009 la 10:04 am

    Cineva zicea mai sus ca romanii vor vota cu victima. Gresit. Romanul care sint eu si multi altii nu mai voteaza. Cu nimeni. Nu atita vreme cit inca sint cetateni a ceea ce a mai ramas din Romania. Din partea mea, tovarasul Nastase poate sa iasa presedinte. Nu e nevoie sa dovedeasca nimica acuma, va avea ocazia sa o faca cind ajunge presedinte, fiindca diferenta intre a fi si a nu fi presedinte, la noi, e in posibilitatea de a oferi pensionarilor o sticla de ulei sau o sticla de ulei, o punga de zahar, si una de malai.

  91. 93 leo Februarie 9, 2009 la 12:24 am

    @ Velisar
    Contează pe dracu! Părerile care cu adevărat contează se vor vedea la vremea culesului din vară şi la număratul bobocilor din toamnă. Părerile care contează p-acilea, le poţi regăsi tălică cernând apariţiile sistematice de la rubrica Răspunsuri. Asta ca să nu mai vorbesc despre părerile alea care contează prin prisma solidarităţii şi disciplinei de partid cu care oameni cărora le-am oferit suficientă încredere cât să le dăm cecuri în alb ne tot dau în cap ori de câte ori ne exprimăm disperarea în faţa non-combatului lor.
    Spune tălică Bogdaproste că mai îs căpăţânoşi precum Instalatorul, Augustin ori Sibilla, Alm, încă alţii care, din afara pesede, fac mai mult pentru partidul ăsta intrat în putrefacţie decât toată şleahta de baroneţi şi prostănaci din fruntea şi dosul lui!
    eu unul nu am nici timpul, nici nervii de a predica în van pentru babe surde, şi nici vocaţie de profet nu am.
    PS
    aşteptând ca tot rumegătorul miticesc singurul mijloc de transport viabil de-l mai au Bucureştii, mi-a îngheţat privirea pe ecranele Vântului, odată cu ea procesorul de mi l-a dat mama, aflând că nuş ce monitoring a ajuns la concluzia că în campania din iarnă pesedeii au cheltuit mai mult ca pedelacheii!!!
    văzut-ai pe undeva vreo reacţie la aberaţia asta din partea unui partid a cărui campanie a mers de la sublim spre cvasi0inexistentă, în vreme ce pe toate drumurile şi gardurile privirea îţi era agresată de portocaliu? eu ba…

  92. 94 instalatorul Februarie 9, 2009 la 10:08 am

    Leo: adevar graiti; pentru Cluj se pare ca bobocii au fost numarati dinainte, iar euronomaratoarea cu rindunele din vara va fi foarte interesanta. Colegial va sugerez sa va reevaluati situatia nervilor, fiindca nervul optic va tine foarte bine, asa incit s-ar putea ca per global situatia sa nu fie asa de rea in ceea ce va priveste, pe cit va temeti dumneavoastra. Nici cu profetiile nu stati rau deloc. Stiti cind se cheltuiesc multi bani in campanie si nu se vede? Sa cintam impreuna (in invit si pe dl Velisar Iancu, ca sa formam un tertet): Spune, spune mos batrin/Spune banii cind se fura/Noaptea, pe fulgeratura… Mai precis, daca pixurile de 5 centi s-au luat cu 15, sepcutele de 1 dolar s-au luat cu doi, iar pliantele si brosurile au avut culor mai vii si au costat tot dublu, atunci uitati cum ajungeti sa cheltuiti mult ca sa se vada putin. Foaie verde de dai,n-ai. Si cine a fost seful cu cheltuielile? Un domn care face pe martorul (nu al lui Iehova) intr-un proces in care altcineva este acuzat de aceasta data de surplus de materiale electorale, nu de criza. O fi avut dl in chestiune nevoie sa-si ia o inghetata. Dar, daca s-au acoperit cu facturi…In ceea ce priveste scrisul, daca eu nu am facut ca baronetii pesedisti si nu mi-am vazut de interesul personal, atunci am timp sa scriu pe bloguri in loc sa fiu ocupat cu guvernarea, in timp ce ei sunt ocupati cu guvernarea in loc sa aiba timp sa scrie pe bloguri. Nu prea te duc nicaieri principiile in ziua de azi, este? Oricum, domnii baroneti nu au anvergura, asa incit vom vedea la ei miscari sobolanesti in locul unora de anvergura. Cu stima.

  93. 95 leo Februarie 9, 2009 la 11:10 am

    @ instalatorul
    cât pe ce să ne oferiţi încă o construcţie impecabilă ca logică şi fond informaţional, dar v-aţi înecat ca… vikingul la mal, vorba întâiului cârcotaş al ţării, Mircea care nu se faci, ci chiar dă-n toţi piţifelnicii de tăte farbele.
    Fraza distonantă este : „In ceea ce priveste scrisul, daca eu nu am facut ca baronetii pesedisti si nu mi-am vazut de interesul personal, atunci am timp sa scriu pe bloguri in loc sa fiu ocupat cu guvernarea, in timp ce ei sunt ocupati cu guvernarea in loc sa aiba timp sa scrie pe bloguri.”
    Păi, pe bune, chiar trăiţi cu impresia că e cineva la ora asta ocupat cu guvernarea corăbiei în derivă numită România?! Că, de unde privesc eu, nu văz decât o haită de hiene încăierată (ÎNCĂ fără sărit la beregăţile celorlaltor hiene) pe hoitul fostei democraţii originale a României agasant de brucaniene.
    Ş-apoi, diferenţa dintre un instalator şi o hienă pedelachee (mda, măcar o dată în viaţă m-am vădit profit: când vă spusei că nu vă e locul printre pedelachei; deşi, dacă stau strâmb şi cujet drept, după ce venirăţi alături de vârful de lance anti-pedelachită, iacă, respectivul vă luă, desigur, din solidaritate cu coledzii de partid, locul alături de ciuma portocalie, probabil şi dintr-o naivă convingere că ar fi mai imun ca alţii la ciumă… ), diferenţa dintre un instalator şi o hienă nu ţine de lipsa timpului de a guverna (că nicideunii n-au timp de asta), ci de lipsa acelor scântei produse de sinapsele capabile să facă legătura între forul editării gândurilor şi pana aptă să le transpună pe hârtia internetului. desigur, lipsa cu pricina limitează posibilitatea de acţiune a jivinelor portocalii cu pricina…

  94. 96 leo Februarie 9, 2009 la 11:12 am

    PS
    de draci ce am pe mine, şi tastele-mi fug din cale: evident, era „profet”, nu „profit”, că la cel din urmă, SIGUR sunt imun…

  95. 97 instalatorul Februarie 9, 2009 la 2:14 pm

    Leo: fraza a fost o gluma, fiti linistit, nu m-ati fi vazut printre guvernanti, nu era pentru mine. Oricum, daca nu puteti sa imi ascultati sugestia – insemnind calea cea scurta – de a incerca sa va linistiti si sa va trageti sufletul nitel, atunci ramine calea cea lunga: veti vedea de 3-4 ori ca lucrurile se intimpla la fel si atunci nu va veti mai revolta in sufletul dumneavoastra. Inca nu imi dau seama de care persoana ati scris, nu am urmarit colegii de blog, dar poate ca imi voi da seama. Cu stima.

  96. 98 Inchirieri Masini Februarie 13, 2009 la 11:37 am

    Nationala Romaniei sa se califice in „Africa” ! 🙂

    Felicitari d-le Nastase


  1. 1 Succesul Romaniei de la Haga?! « Oana Niculescu-Mizil Trackback pe Februarie 6, 2009 la 4:19 pm
  2. 2 Nastase pentru noi, este Basescu doi « zgurapresei Trackback pe Februarie 6, 2009 la 5:57 pm
  3. 3 Radu Boncea Weblog » Nastase a decis sa se lase pe mana justitiei Trackback pe Februarie 6, 2009 la 7:06 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean pe Anunt!
fostă basarabeancă pe Anunt!
Ce scriam acum exact… pe Anunt!
De ce n-am criticat… pe Anunt!
Cum e posibil asa ce… pe Anunt!

%d blogeri au apreciat asta: