Atomizarea Romaniei

Stateam de vorba, zilele acestea, cu fiul meu, despre ce se mai intampla in jurul nostru. Sunt dialoguri pe care intotdeauna le astept cu nerabdare, fiindca imi ofera perspective proaspete: dinspre o alta generatie, patrunzatoare sau chiar taioase uneori, dar nu excesiv de cinice. Nu m-a dezamagit nici de data asta.
Vorbeam despre campanie si cum ar suna in atmosfera de acum mesajele de acum patru ani. Iar el mi-a spus „Tu vorbeai atunci despre cele doua Romanii care ar trebui sa fie unite, nu dezbinate; sper ca ai observat ca intre timp s-au facut mult mai multe”. Verdictul mi s-a parut socant, dar logica din spatele lui este – trebuie sa recunoasteti – invincibila. Cu ani in urma, Traian Basescu obisnuia sa imparta romanii in doua grupuri, in functie de diferite criterii. Iubitorii de caini contra iubitorilor de siguranta pe strada; oamenii care cumpara de la chioscul de langa bloc vs cei care cumpara de la supermarket; „pesedistii” retrograzi, imbatraniti, de la tara vs votantii sai, tineri, dinamici si bucuresteni. Evident ca aceste categorii duale puteau foarte bine sa convietuiasca in pace (si o si fac), dar de unde ar mai fi aparut atunci fracturile si fricile generatoare de voturi?
Astazi insa Romania e faramitata in mult mai multe bucati. Cauza nu e simpla deloc, dar nici guvernarea nu e chiar pentru oricine… Daca ti se pare normal sa conduci o tara asa cum ai conduce o masina, folosind comenzi simple si accelerand sau franand in functie de propria dispozitie, nici nu e de mirare ca rezultatele iti scapa de sub control. Aceasta guvernare, profund bolnava de conflict, a contaminat, voluntar sau nu, si restul societatii; de aici agresivitatea tuturor contra celorlalti ( nu va socheaza reactiile tot mai violente de la meciurile de fotbal?), prezumtia de vinovatie care functioneaza si impotriva vanzatoarei de la paine, convingerea ca toata lumea urmareste de fapt sa te insele, sa te loveasca, sa te distruga. De asemenea, neexistand, in fapt, o viziune clara asupra realitatii din jur, deciziile se iau mereu pe bucati, privind ingust catre fragmente mici ale societatii si neanticipand efectele in lant care se declanseaza atunci cand atingi unul dintre fragmente. De aceea asistam astazi la revolte ale diverselor categorii profesionale fata de profesorii care ar urma sa primeasca o marire de salariu. Sau auzim pe la colturi soapte acuzatoare ca „iar se maresc pensiile?!”. Asta obtii cand construiesti o cladire si, in saptamana dinaintea termenului de predare, disperat ca n-ai finalizat-o, zugravesti plafonul, pui parchet si fixezi oglinda in baie, fara sa observi ca n-ai zidit peretii. Si te miri ca se darama totul „inexplicabil”.
Ceea ce ni se intampla astazi e o guvernare in salturi, o societate ravasita de masuri de criza si total lipsita de coeziune. Iar dezvoltarea depinde, intr-o masura covarsitoare, tocmai de aceste elemente: o proiectie globala care anticipeaza urmatorii pasi, pe fondul unui climat social dominat de incredere si de retele sociale functionale. Buna guvernare genereaza in timp capital social, care la randul sau actioneaza ca un suport si ca un ghid al guvernarii insesi.
Cand va veni oare ziua cand aceasta conducere ex-portocalie sa promoveze linistea, intelegerea si strategiile coerente, gandite pe termen lung? Am gasit si raspunsul.

Tot cu ajutorul fiului meu.The day that never comes. Metallica.

PS. Expertul mai sus citat imi atrage atentia ca drum beat-urile lui Lars Ulrich sunt prea putin sofisticate, necreative, tehnic primitive pe alocuri si, in unele pasaje, prea lente pentru o piesa metal, devoaland limitele evidente ale autorului lor. Cedo maiori…

Reclame

28 Responses to “Atomizarea Romaniei”


  1. 1 Mr.X octombrie 5, 2008 la 10:36 pm

    Infuzia de 700 miliarde dolari destinata salvarii bancilor este vax pentru ca bancile erau imprumutate de la Rezervele Federale Americane de Stat.

    Cu alte cuvinte nu bancile ci trezoreria US are nevoie de o infuzie de 700 miliarde.

    Intelega ca Statul American prin intermediul unui intreg paienjenis de banci ( puri intermediari) a imprumutat populatia pentru ca aceasta sa-si cumpere case si pina la urma a pierdut 700 miliarde.
    Altfel spus, trebuie arsi 700 miliarde dolari. Asta este solutia.

    Idea lui Bush de a salva bancile dindu-le inca 700 miliarde este ca si cum ai arunca inca 700 miliarde, bani de la buget, pentru a-i pierde si pe acestia.

  2. 2 leo octombrie 5, 2008 la 10:57 pm

    Răspunsul Metallica vine de se potriveşte al naibii de bine şi întrebării „Când se va întâmpla ce spune personajul de mia jos?”
    http://www.trilulilu.ro/trilulilu97/bd60a895f913f4
    Poate ştie să vă spuie băietu’ dacă răspunsul ţine au ba de… Master of Puppets… Că eu am un lapsus de memorie zăuitucă…

  3. 3 andreea octombrie 5, 2008 la 10:58 pm

    Buna seara,
    Este interesanta comparatia situatiei actuale a Romaniei cu structura atomizata. Si dupa ce am citit postarea dumneavoastra, gandul mi-a sarit imediat la ideile exprimate de Alexandre Zinoviev (Occidentalismul). Acesta sustinea ca unul dintre efectele comunismului asupra societatilor, este de a le transforma intr-o societate de celule, care impreuna formeaza un corp, dar care functioneaza independent una de cealalta. Credeti ca situatia actuala a Romaniei este creata de guvernarea actuala (si deci credeti in puterea de regulare a Statului, cu privire la functionarea echilibrata a societatii), si nu este de fapt decat o ramasita, consecinta a regimului comunist care ne-a incadrat atatia ani de zile?
    Parerea mea: eu nu cred ca s-a facut nimic cu privire la functionarea echilibrata a societatii; nu pentru ca nu s-a vrut, ci din cauza ca nu stie nimeni cum sa o faca. Aceasta valoare nu si-a gasit locul pe scara de valori actuala a autoritatilor.

    A doua parte a interventiei mele tine de constituirea unui capital social. Cred ca este una dintre cele mai dificile intentii ale puterilor locale române actuale. Problema este ca societatea româneasca constituie un capital social numai in perioadele de alegeri. Iar românii si-au dat seama de asta. Iar tinerii români: viitorul capital social al partidelor de maine, au fost educati in acelasi spirit.
    Va este, poate, mai simplu sa faceti observatii puterilor actuale privind putinele investitii durabile (pe termen lung) in capitalul social, desi, imi permit sa cred ca nu va este usor sa observati cum o intreaga societate se „atomizeaza”. De ce nu transformati asta intr-un atu pentru campania viitoare? Este cu siguranta mai usor sa construiesti un capital social din nimic, decat sa transformi ce a creat opozitia la timpul ei.

  4. 4 starlete octombrie 6, 2008 la 12:02 am

    Poate avem si o atomizare a Europei, locuri unde oameni castiga putin si unde castiga mult. Oricum vina este a noastra , ca n’am emigrat din Romania.

  5. 5 instalatorul octombrie 6, 2008 la 12:48 am

    Prefer sa nu comentez prea mult: exista mai multe Romanii si in curind vor fi tot atitea Romanii citi romani; sunt de asemenea sigur ca macar un roman a socotit cit ar lua pe 237500Km patrati la 100 de euro pe metrul patrat. Nici chestiunea salariilor, fiindca eu unul banuiesc ca penelistii au dorit prea multe muste dintr-o lovitura, drept care au incercat sa obtina si opozitia prezidentiala si nu au reusit, drept care par a fi nevoiti sa scoata castanele din foc chiar cu miinile lor. Ideile triste sunt acelea ca politicienii romani se cred mai destepti decit electoratul lor si ca, in loc sa avem de-a face cu romani care guverneaza cetateni romani, avem de-a face nu cu negustori ci cu adevarati santajisti: hrana contra voturi, sanatate contra voturi,…, orice contra voturi. Muzica: expertul dumneavoastra pare a fi intrat in maturitate, incepind sa realizeze limitele unui anumit tip de muzica. Si pentru ca ati adus vorba despre muzica, sa profit de ocazie spre a aduce un omagiu celui care a fost muzicianul roman Aurel Stroe. Nu am reusit sa gasesc nicaieri un mp3 gratuit pentru a-i reda pe blog un fragment de creatie in memoria sa. A fost unul dintre promotorii utilizarii pianului ca instrument de percutie.

  6. 6 hugues de payen octombrie 6, 2008 la 1:39 am

    O utopie rock, cu legaturi neMetalice

    Aveti grija. stimate domn, ca negocierile sa nu aiba loc in curand intre politicienii , toti pe o baricada , si restul populatiei. Cat de mare va fi absenteismul in acest an ? Ce mesaj mai puteti transmite? Mccain spune Tara in primul rand si nu e deloc penibil . Basescu va spune Statul sunt eu ,si va deveni Regele Portocaliu, dar portocala nu e soare , cine va fi Regele de cupa ? Va fi un Charles IX sau un Henri IV . Ce va spune el ? cand va veni ziua in care cuvintele lui sa fie cele ale celor pe care le gandim cu totii . Oare nu va raspunde tot Hatfield ? Daca s-ar putea vota in acest an pentru desfiintarea partidelor politice ? Oare absentii cum ar vota ? Va invit cu tot dragul la o plimbare prin Romania care nu voteaza , cum ii mai puteti convinge , sa voteze ? Daca as fi politician as fi cutremurat . Nu uitati ca din cercul nostru stramt nu intelegem dialoguri ponderate si elegante , suntem plini de pulsiuni ne taram de la o zi la alta nu pentru ca suntem prosti sau lenesi , ci pentru ca suntem sufocati de patura parazitara superpusa . ca sa pastram licenta poetica .
    Frumoasa a fost metafora cu Metallica . dar nu uitati ca la concertele lor de la Bucuresti ii gaseati pe cei care nu voteaza , si poate ca fiul dumneavoasra nu v-a vorbit si de http://www.youtube.com/watch?v=1iskyNSbS7k . Ce bine exprima situatia din Tara asta care nu prea este pe primul loc pentru nimeni. Daca as fi politician as incerca sa evit http://www.youtube.com/watch?v=JwD5Jk7fJb4 pentru ca absenteismul este primul pas .(asta pentru ca va plac metaforele rock). Nu vreau asta , asa cum nu doriti nici dumneavoastra . Asteptam cu totii un mesaj care sa genereze o legatura covalenta si sincer va spun ca nu prea vad nici un Roi de Monde, prin preajma.

    pentru un politician care a fost mai bun ca prim-ministru

  7. 7 maria octombrie 6, 2008 la 4:50 am

    Dle Nastase, ce fel de Romanie lasam copiilor si nepotilor nostri ? Romania seamana cu tara sud-americana. Saracia, mizeria la propriu ne sufoca. Exista o involutie clara a societatii. Andrei are dreptate. Sunt multi tineri realisti dar care nu vad nimic bun in tara si aleg sa plece. O sa disparem ca popor.

  8. 8 marius octombrie 6, 2008 la 9:56 am

    Domnule Nastase stiti ce ar trebui fondat in structura guvernamentala?
    O agentie pentru continuitatea guvernarii.
    As dori daca puteti eventual sa specificati clar care ar fi primele masuri pe care un guvern al PSD-ului si PC-ului le-ar lua?
    Fara sa va atingeti de doua lucruri: reforma fiscala care a avut plusurile ei si incurajarea IMM-urilor si a firmelor private care trebuie dezvoltate. Stiu ca structural si ideologic PSD-ul gandeste altceva dar cum doriti sa diminuati somajul, sa stimulati cresterea economica si sa cresteti veniturile omului de pe strada?
    Poate ca ar trebui sa ma explic: faceti urmatorul experiment: o luna de zile renuntati la salariul dvs. de deputat si luati un salariu normal al unui om angajat intr-o firma privata sau institutie care este in cel mai bun caz de 1200 RON net. Si apoi incepeti sa platiti datoriile normale si mancarea, hainele, benzina pentru masina, subventiile catre copii dvs. ( adik banii de buzunar ). Veti ajunge la concluzia ca va trebuie si eventuale combinatii ( cum numim noi tinerii castigurile suplimentare ). Trebuie sa ai cap sa faci „combinatii” dar poate nu stiati dar asa se descurca romanul de pe strada.

  9. 9 diogenecainele octombrie 6, 2008 la 10:01 am

    Probabil diviziunea asta este una istorica, provenind din faptul ca romanii nu au avut niciodata timp sa se agrege intr-o comunitate autentica, un corp civic legat, si sa isi constituie reflexele coezive aferente, cum este in vest, unde civilizatia polis-ului e ceva mai veche. Nu vreau sa divaghez. Ar fi un alexandrinism inutil.

    Ce vreau sa subliniez insa, in ordine practica, este ca atata vreme viata publica va fi dominata de teme divizive , care ofera multa suspiciune si o imagine negativa a semenului, nu exista nicio sansa sa creasca acel „capital social” (nu vreau sa intru in detalii academico-tenice, pentru ca nu e locul si iese o varza), care face societatea coerenta si mai functionala. Sentimentele toxice fata de celalalt vor ineca orice masura care nu e in avantajul propriu in suspiciune, compromitand sau macar descurajand pasii decisi in orice directie . De asemenea, discursurile nihiliste la adresa sistemului social si politic vor prospera, pentru ca vin in consonanta cu opinii si atitudini adanc inradacinate. Se creaza astfel o spirala in care sentimentul negativ creaza un discurs ce il alimenteaza (poate ar fi utila notiunea de „anticapital social”, macar in stiinta politica si sociologia aplicate la romani ).

    Totodata, trebuie sa remarcam lipsa oricarui proiect comun major, ceea ce da o oarecare coerenta. Pana mai ieri exista cel al aderarii la UE. Acum nu mai e niciunul, iar in conditiile date propune unul va fi privit cu suspiciune. Peste toate astea se suprapune asimilarea unei ideologii individualiste si canibalizante cu care lumea corporate a navalit peste noi dupa 89.

    Habar n-am, poate e doar pesimismul unui proaspat somer, care dupa ce cativa ani s-a refugiat in Castalia, e silit sa se reintegreze in mediul corporatist, caruia i-a detestat rolurile, mastile si saracia interioara din toata fiinta, dar unde era previzibil ca se va intoarce. Pentru propria conservare, sper sa fie ca la gravide, si ca dupa cateva saptamani sa imi treaca, insa in ce scrieti gasesc o confirmare ca nu e doar o inclinatie dintr-un moment mai dificil al meu, ci e chiar pe bune. Poate ca pana la urma singurul sentiment informat in legatura cu societatea romanesaca e pesimismul.

  10. 10 Draghi Puterity octombrie 6, 2008 la 10:33 am

    Basescu foloseste una dintre cele mai vechi formule ale omenirii: divida et impera. Pacat ca nu suntem mai inteligenti sa vedem asta. Oare ne vom trezi vreodata? Am citit ieri un text care m-a intristat.

  11. 11 Bibliotecaru octombrie 6, 2008 la 10:51 am

    @ Adrian Năstase
    Spuneţi:
    „Astazi insa Romania e faramitata in mult mai multe bucati. Cauza nu e simpla deloc”

    Ba este foarte simplu. Dacă interesul ar fi unul singur, ROMÂNIA, ţara aceasta ar fi o unitate de monolit. Dacă interesul este unul partinic sau, şi mai mult, unul personal, totul se desface, de dezmembrează, se destramă, se atomizează, legăturile se pierd. Uniunea naţională nu poate exista în lipsa unui ţel comun important, mai important decât NATO şi UE. Este capabilă politica românească să găsească un astfel de ţel? Vă aştept răspunsul.

    PS.
    Lars Ulrich poate cânta „cum vor muşchii lui”. Este parte din trupa Metallica, cea care a inventat stilul heavy metall. Cine poate spune Metallica că nu cânta bine heavy metall. 🙂 În definitiv este stilul lor şi pot face cu el ce vor (să-l parafrazez pe Alexandru Andrieş).
    Vorbind serios, observaţia este pertinentă, dar are o motivaţie. Melodia porneşte de la o baladă dar are pasaje de chitară solo şi bass care depăşesc heavy metall, ajung în zona speed metall şi death metall. Există deci o multitudine de ritm care trebuieşte gestionată astfel încât melodia să aibă totuşi un caracter unitar. Ascultată cu atenţie, este evidentă folosirea unor părţi de melodii de la începutul istoriei trupei (primele 4 albume), iar bateria este un acord cu acele melodii, de aceea pare totul desperecheat. Peste toate acestea, calitatea audio a videoclipului este execrabilă aducând bateria mult mai în faţă decât este necesar. Îi recomand juniorului să asculte melodia pe trilulilu:
    trilulilu.ro/invisiblekid/743afccce585a3
    şi evident la maximul de care este capabil sistemul audio. 🙂 Să facă o bucurie şi celor din casă.

    Am o curiozitate, domnia voastră a ascultat cuvintele cântecului?

    Born to push you around
    Better just stay down
    You pull away
    He hits the flesh
    You hit the ground

    Mouth so full of lies
    Tend to black your eyes
    Just keep them closed
    Keep praying
    Just keep waiting

    Waiting for the one
    The day that never comes
    When you stand up and feel the warmth
    But the sunshine never comes, no

    No, the sunshine never comes

    Push you cross that line
    Just stay down this time
    Hide in yourself,
    Crawl in yourself,
    You’ll have your time

    God I’ll make them pay
    Take it back one day
    I’ll end this day
    I’ll splatter color on this gray

    Waiting for the one,
    The day that never comes
    When you stand up and feel the warmth
    But the son shine never comes

    Love is a four-letter word
    And never spoken here

    Love is a four-letter word
    Here in this prison

    I suffer this no longer,
    I’ll put an end to this I swear
    This I swear

    The son will shine
    This I swear

  12. 12 Bordura octombrie 6, 2008 la 11:30 am

    Domnul Nastase crede ca e suficient sa fluture stegul, ca lumea sa se adune in jurul sau. Sau al lui Geoana.
    Din fericire a trecut vremea frazelor tricolore. Libertate, dreptate, prosperitate sunt simple cuvinte care, pronuntate de anumiti oameni, provoaca repulsie.
    S-a terminat cu mitingurile de adeziune. S-a terminat! Nu puteti decat sa adunati un congres al miluitilor.
    Si Basescu a intuit asta. Nu mai cheama oamenii in Piata Universitatii. Se deplaseaza el la adunarile lor.
    Oamenii sunt uniti, d-le Nastase. La Ravasitul Oilor, la hramul Cuvioasei Parascheva, la un meci de fotbal. Asta-i viata adevarata. Voi politicienii sunteti pe langa viata lor.

  13. 13 Harabula octombrie 6, 2008 la 12:24 pm

    @ Adrian Nastase
    Ma mira ca nu vedeti un adevar care mie imi pare evident: absenteusmul de la vot favorizeaza PSD.
    Intuitia imi spune ca PSD are un electorat caotiv de 20%, liberalii 10% iar Pd-L aproape deloc.
    Electoratul fidel PSD este format din fosti activisti comunisti, fosti militari, fosta nomenclatura din agricultura, pensionari, muncitori disponibilizati etc. Majoritatea sunt invatati cu disciplina si se prezinta la vot. Din pacate acest electorat este in permanenta scadere. Trecerea in colegiul electoral al lui Scaraotschi, reducerea populatiei ocupate in agricultura, dezvoltarea culturii politice prin contactul cu strainatatea etc.
    Dar, asa cum am spus, se situeaza inca in jurul a 20%.
    Electoratul liberal: clasa de mijloc care nu depinde material de partidul aflat la putere. Voteaza cu liberalii din motive ideologice. Este un electorat cu tendinta de crestere. Dar eu il evaluez cam 10%.
    Electoratul PD-L: resentimentarii, dezamagitii de PSD si PNL, justitiarii aventurierii, intarziatii in politica. Este un electorat instabil, indisciplinat, inconsecvent. Nu poate fi cuantificat. Este numeros dar nu poti fi sigur daca va veni la vot si nici daca nu se va rasgandi in ultimul moment in privinta optiunii lor.
    Desigur toate partidele au cateva procente de profitori, pomanagii, arivisti, talhari legati prin interese materiale de politica.

    Dar! In cazul unui absenteism pronuntat castiga PSD. Mai mult. La o prezenta de sub 40%, PSD castiga alegerile.

    Totusi, asa cum am mai spus, poate interveni PROSTIA politicienilor care poate schimba hotarator soarta alegerilor. Sau un accident asa cum a fost greseala din softul de totalizare a prezentei la vot in 2004.

  14. 14 JR. octombrie 6, 2008 la 12:44 pm

    După comentarii se pot spune multe; după cărţi încă şi mai multe; dar după bunul simţ ce se poate spune fiecăruia şi tuturor în acelaşi timp?!
    Preşedintele Băsescu cum iese din ţară cum pune România şi pe români în dificultate: nu sânt loiale partidele, 322 parlamentari sânt incompetenţi, Guvernul e varză, justiţia ce să mai vorbim. Dar nu l-am auzit niciodată spunând că datorită modului de lucru al domniei sale există o dezbinare generală în care până şi presa se părueşte şi se războieşte. Acu spune că este deacord cu ampretările, cu arestările,cu expulzările românilor pe oriunde se găsesc, acum spune că vinovate sânt Consulatele care nu le asigură protecţia binemeritată. Băsescu are un comportament periculos după părerea mea. Umblă numai după voturi; şi intern şi extern; votanţii trebue să înţeleagă că-i de-al lor; oamenii nu prea pun botul! Cei din faţă bine plătiţi pupă Piaţa Independenţei, cei din spate dezaprobă!
    Se plângea în Spania că partidele din românia pun la cale acţiuni anti-Băsescu: Cu bliţurile în ochi nici n-a observat că cei cu steaguri PD-L de fapt huiduiau şi cei portocalii fluerau! Ca la nebuni! Oamenii n-au înţeles bine ce au de făcut; au făcut doar ce le-a dictat inima. „Vă asigur că…” Vă asigur ce? Numai mafalda ştie ce va fi peste 3 ani; unii chiar oale şi ulcele!
    Ca persoană responsabilă, cum poţi da drumul la asemenea inepţii ştiind că toată Europo urmăreşte atent pe unde umbli, ce spui şi ce faci?
    Declaraţia că majoritatea Consulilor vor fi schimbaţi, a bulversat MAE lăsând treburile în plata Domnului. Guvernul este speriat ca un iepure când l-a auzit pe Băsescu răzând că ve promulga Legea majorării salariilor cadrelor didactice; Este asta o problemă de glumă când ştii că toţi românii vor lăsa treburile lor şi vor ieşi în stradă? Este OMUL ăsta sănătos la cap?
    Spune-ţi dvs. d-le Preşedinte Adrian Năstase, greşesc?

  15. 15 Alex octombrie 6, 2008 la 2:54 pm

    postmodernism = diversitate. Diversitatea stilurilor de viata, a idealurilor, gusturilor, preocuparilor. Am trecut de monolitul axiologic, ideologic, cultural, industrial, specific modernitatii.

  16. 16 Rodica octombrie 6, 2008 la 3:00 pm

    O sa avem in curand 22 de milioane de Romanii (si de ce nu mai mult, ca la cat suntem de impratsiati s-ar putea ca maine sa gandim diferit ca ieri). Dintotdeauna capra vecinului ne-a apartinut ca mod de gandire.

    Insa, permiteti-mi, cu respect, sa intervin: a vota o lege pentru a mari salariile cu 50% pentru o anumita categorie de bugetari (care nu era nici cea mai defavorizata si care are din ce in ce mai putini membri capabili- vezi rata de promovabilitate la definitivat – in definitiv de ce ar trebui sa suportam noi un salariu de 10 milioane pentru un dascal care nu e in stare sa ia 7 la definitivat) nu a fost cea mai fericita solutie de a atrage voturi.

  17. 17 Alex octombrie 6, 2008 la 3:10 pm

    Harabula, nu fi atat de sigur ca absenteismul electoratului favorizeaza psd-ul. Draguta, daca s-ar incrancena „capsunarii” carora baselu le spunea…sa vina in tara ca…vor trai bine (!!!), pedeleul ar avea o surpiza neplacuta.
    Basescu a fost la putere, nu in cosmos, cu atat mai putin in opozitie. In nici un caz la munca in Spania, Italia, umilit, scuipat pentru ca provine dintr-o tara de kko!

    JR, sa fim seriosi, baselu a insistat in 2004 pentru numirea lui Tariceanu in functia de prim-ministru, a patronat acest guvern, a fost tatal strategiei de (anti)dezvoltare a dreptei, a avut in mana, dupa Primaria Capitalei (8 ani), Justitia, Parchetul, a condus politica externa a Romaniei.
    A avut in cei patru ani vreo initiativa legislativa?
    L-ati auzit timp de patru ani sa scoata vreo vorbulita despre coruptia din Guvern, administratia prezidentiala, despre situatia dezastruoasa din invatamantul romanesc, inflatie, infrastructura, consulate?
    Acum, in campanie electorala, si-a adus aminte ca exista in Spania romani alungati ca animalele din tara lor, scuipati in dispora pentru simplul fapt ca autoritatile romane le-au rezolvat problemele cu dosul?
    Acum constata brusc ca drrp-ului i-au fost alocate fonduri insuficiente pentru a-i sprijini pe romanii din afara granitelor?
    Cat timp a fost ministru de externe Ungureanu, consulatele Romaniei straluceau ca vapoarele lui pe mare? Romanii au fost multumiti de prestatia personalului diplomatic in intervalul 2005-2006?
    Omul asta reflecta sanatatea, caracterul, nivelul de cultura al poporului sau, o tara normala este reprezentata de catre un cu totul altfel de sef de stat.

  18. 18 Alex octombrie 6, 2008 la 3:31 pm

    Rodica, n-am auzit o enormitate mai mare decat aceea ca „nu era a vota o lege pentru a mari salariile cu 50% pentru o anumita categorie de bugetari (care nu era nici cea mai defavorizata si care are din ce in ce mai putini membri capabili- vezi rata de promovabilitate la definitivat – in definitiv de ce ar trebui sa suportam noi un salariu de 10 milioane pentru un dascal care nu e in stare sa ia 7 la definitivat) nu a fost cea mai fericita solutie de a atrage voturi”.
    Draga mea, profesorii sunt categoria cea mai defavorizata din Romania. Este inadmisibil ca un profesor debutant sa primeasca acelasi salariu cat casierul, contopistul din administratie, femeia de serviziu de la Univresitate. Hai sa fim seriosi, „guvernantii” promisesera, sub lozinca „Sa traiti bine!”, majorari salariale de 50% inca din 2005, in nici un caz indexarile ordinare de pana acum, care n-au acoperit nici macar rata inflatiei. Au opt milioane, nu cinci, ca in 2004. Dar preturile cat au crescut, mai femeie, de atunci? Si suntem stat membru UE, care, chipurile, este obligat sa asigure cetatenior sai o bunastare…nivel de trai ridicat…dezvoltare durabila, bla, bla, bla.

    Afirmai ca profesorii n-au atins media sapte la def. Fii serioasa! Pai le-as pune in brate loazelor din Inspectorat subiectele si i-as obliga sa le rezolve acum, pe loc. Sa vedem, au habar? Pentru cine vine din Cosmos, subiectele la definitivat sunt facute de ani de zile cu picioarele (pardon, copitele), se dau subiecte de toceala pura, care nu au nimic comun cu practica. In Polonia, sistemele de testare si formare profesionala a profesorilor sunt total diferite fata de noi.
    Nu stiu daca ai copilul scolarizat in Romania, dar zii saru’ mana profesorilor care mai suporta asemenea mizerii si nu iti intorc spatele precum majoritatea. Habar n-ai mataluta ce comoara sunt (inca) profesorii acestia care inca nu s-au dumirit ca afara se castiga mai bine, ma rog, se traieste bine.
    Nu inteleg cum au sarit guvernantii si presa deontoloaga atunci cand a fost vorba de o investitie in educatie?! O investitie pe termen lung, care nu cade precum bordurile pedeliste, ci asigura baza dezvoltarii ulterioare a societatii romanesti. Educatie = avere. Desteapta-te romane!

  19. 19 aviaxis octombrie 6, 2008 la 4:43 pm

    Parerea mea este ca ar trebui sa va schimbati „expertul” in metal 🙂 … piesa suna excelent, este exact ceea ce si-au dorit sa fie!

    Daca vreti Black puteti ascula Cradle of Filth … au ritmuri rapide si elaborate 🙂

  20. 20 CALIOPI octombrie 6, 2008 la 7:27 pm

    D-le ADRIAN NASTASE ,sant un om cu vederi de stanga ,si asa voi ramane pana ce postasul imi va aduce ultima pensie……Urez succes PSD-ului+PC in zdrobirea dreptei romanesti ,condusa de o organizatie terorista numita PD-L,caci cum altfel as putea cataloga activitatea acestui partid care atenteaza ,zilnic ,in toate domeniile ,la linistea si echilibrul nostru !

  21. 21 CALIOPI octombrie 6, 2008 la 7:48 pm

    D-le ADRIAN NASTASE,avem varste apropiate si sant sigur ca CREEDENCE CLEARWATER REVIVAL .DEEP PURPLE .LED ZEPPELIN,ascultate la umbra EUROPEI LIBERE ,sau redate pe „maguri”cu tuburi electronice v-au „atomizat” existenta ca si mie de altfel ..Iata de ce CREEDENCE cu „AS LONG AS I CAN SEE THE LIGHT” sau DEEP PURPLE cu „SWEET CHILD IN TIME” sau „I”M A BLIND MAN” ma fac sa uit ,deseori ,mizeriile ridicate la,rang de virtute,debitate de un presedinte de tara iresponsabil si nevolnic, care ne „udreaza periodic” cu sloganul „RABDATI-MA mult si bine”.Doamne ,ce greseala a putut face poporul roman in 2004…!

  22. 22 Rodica octombrie 6, 2008 la 8:53 pm

    Dragul meu Alex,

    Provin dintr-o familie de profesori, dascali nu numai de liceu, ci chiar unii ce au adus contributii mari in chimia noastra sau medicina. Parintii mei sunt si acum respectati de elevii lor si ma bucur mult cand „fosti” isi aduc aminte cu bucurie de lectiile lor. Si mai mult ma bucur cand ma revad cu fostii mei profesori care au avut o contributie imensa la formarea mea ca om (si chiar sunt mandra de ceea ce am construit). Nu acesta e subiectul, insa. Nu stiu daca ai idee care e salariul de start al unui medic rezident. Acesta de ce nu ar merita o marire de salariu? Nu neg ca mare parte din bugetari ar merita salarii mai mari, dar din pacate doar atat PRODUCEM. Ce incercam sa subliniez e fapul ca invatamantul a decazut si nu pentru ca sunt salarii mici, ci pentru ca nu se mai da nicio importanta sistemului. Am avut colegi tineri care s-au reintors in invatamant din domeniul privat tocmai pentru ca au crescut salariile acum 1 -2 ani. Sa inteleg ca s-au inselat? Dar mai stiu ca pentru a ne forma ca natie avem in primul rand nevoie de educatie. Numai ca educatia nu se reduce doar la salariile profesorilor, ci si la investitii in scoli, materiale didactice, programe de formare a profesorilor. Eu as pune mult mai mult pret pe aceste programe de formare decat pe salarii. Si cred ca un dascal adevarat, interesat de propria-i evolutie mi-ar da dreptate. Necazul este ca avem foarte multi profesori pentru care totul se rezuma la bani. Poate ar trebui facuta o diferentiere. Si revin: ce facem cu cei care nu s-au straduit sa citeasca pentru a luat macar nota 7 la definitivat? De ce trebuie sa-i incurajam sa ramana in mediocritate? Nu ne ajuta cu nimic. Si cu atat mai putin pe copii nostri. Asa ca, draga Alex, crede-ma ca respect foarte mult aceasta meserie, iar in fata celor care chiar o practica cu daruire ma inchin. In primul rand ca e un omagiu adus parintilor mei.

  23. 23 Victor octombrie 7, 2008 la 12:48 pm

    Lars Ulrich un tobar limitat??? Ati vrut dumneavoastra sa faceti o comparatie cu conducerea actuala a tarii dar nu ati nimerit-o.

  24. 24 Alex octombrie 7, 2008 la 3:11 pm

    Doar atat producem? Ha, care va sa zica, productivitatea muncii in invatamant se masoara ca intr-o societate comerciala!

    Hai sa spunem ca salariile nu pot creste daca nu exista sustenabilitate economica, precum tuna si fulgera Vintu si compania.
    Bun, n-ai economie, nu-ti permiti sa sustii invatamantul sanatatea…
    Dar hadeti sa trecem putin peste limbajul de lemn al Irealitatii si sa vedem, Romania chiar nu este in stare sa-si plateasca profesorii? Gluma ieftina, cel putin din cateva motive:
    1. Slabiceanu: economia romaneasca duduie, a crescut precum Fat-Frumos. E frumoasa aceasta polarizare sociala, asemanatoare doar cu cea din Kirkistan, in nici un caz cu cea din vreo tara membra UE? Este normal ca o pojghita de 5% sa castige, restul sa primeasca ponoase?
    2. Bugetul invatamantului a fost suplimentat, ajungand la 6% din PIB. Era normal ca aceasta suplimentare sa fie reflectata in salariile profesorilor. Unii indruga gogosi legate de investitii: ma uit in jur, investitii nema! Din bugetul trecut, o suma consistenta alocata investitiilor nu a fost utilizata. An de an, foarte multi bani destinati invatamantului se intorc la stat, neutilizati.
    3. De patru ani de zile, acest guvern ii duce pe profesori cu lugu-lugu in ceea ce priveste salarizarea. Salariul minim in invatamant a crescut de la 5 la 7-8 milioane. Bun, dar analistii de pe cer nu subliniaza faptul ca aceasta „crestere” salariala nu acopera nici macar rata inflatiei, cu atat mai putin lozinca „Sa traiti bine!”. Din 2005, Guvernul tot promite majorari salariale reale, in afara de indexari. Sindicalistii din invatamant si politicienii responsabili au explicat suficient ochelarilor de cal din presa ca, de fapt, ar fi vorba de o crestere reala de 20-25%, nu de 50%, scazandu-se indexarile pe care dascalii deja le obtinusera, destinate sa acopere cresterile de preturi deja prognozate, nicidecum ridicarii nivelului de trai.
    4. Vosganian este autorul principal al deprecierii monedei nationale, prin iesirile pe care le-a avut DUPA votul in Parlament. Inainte de majorarea salariilor, MEF nu a scos o vorbulita cum ca n-ar fi bani pentru inca 20%. Adomnitei, de asemenea, dupa ce a votat pentru majorarea salariilor, nu a afirmat nici macar atunci ca nu exista bani la buget, ci faptul ca aceasta marire suplimentara ar conduce la stoparea investitiilor in infrastructura prevazute pentru 2009. Ei, si acum ajungem la celebrele investitii. Va recomand site-ul Federatiei Alma mater, al carei presedinte a explicat foarte coerent cum sta treaba cu aceasta minunata suma pentru investitii: in fiecare an, in bugetul educatiei intra PE HARTIE o anumita suma. Insa 60 % din acesti bani doar se fataie pe la invatamant, intorcandu-se la sfarsitul anului la bugetul de stat, de unde intra in buzunarele smecherilor de Romanica, in contracte lipsite de transparenta, pur si simplu in gauri negre. Am bagat mana in foc ca an de an se fac inginerii financiare cu sumele pentru invatamant, sanatate, investitii publice, smecherii care au luat amploare in ultima perioada. Normal, bogatia extrema a celor din varful piramidei se bazeaza mai totdeauna pe saracia bazei. Nema investitii, doar cateva scoli renovate pe sume ridicul de mari, lipsa de transparenta in ceea ce priveste gestionarea banului public, minciuna si dezinformare pe toata linia.
    Sa revenim la Vosganian, care face o declaratie iresponsabila: „- Cresterea salariilor in invatamant va antrena un tavalug al preturilor…haos economic…sindicalistii din alte ramuri vor cere crsteri salariale in acelasi procent…inflatie galopanta, ca in anii ’90…Apocalipsa economica!!!”. Cu aceste cuvinte, MEF trebuie sa demisioneze imediat, deoarece:
    – a indraznit sa instige categorii bugetare, unele impotriva celorlalte,
    – a mintit ca nu sunt resurse. Lucru grav, pentru care a si fost actionat in judecata de sindicatele din Invatamant. Nene, ti-au fost indicate resursele: 6% din PIB, alocati Educatiei. Bani pe care Legislatorul ti-a ordonat sa-i aloci resurselor umane. Nu ti-a spus sa scoti bani din piatra seaca, ci dintr-un buget stabilit prin vointa Parlamentului. De ce acum, de ce cu dopa luni inante de alegeri? Ei, hai, patru ani de zile Guvernul tot a refuzat o salarizare decenta, perpetuand practica aruncarii banului public in gauri negre. Parlamentul a dorit sa dea un semnal politic in ceea ce priveste modul profund inechitabil si fraudulos prin care Guvernul a gestionat banul public: bani aruncati in infrastructura care nu se face, sume date pe moca clientelei politice, masinilor, calculatoarelor costisitoare, lucrarilor publice facute haotic si de mantuiala, cu alte cuvinte, incoerenta, lipsa de clarviziune in ceea ce priveste modul de alocare a resurselor bugetare. Aici ne intoarcem la economie sustenabila, pe care trebuia sa fie fundamentat punctul din programul Alinatei DA, „Sa traiti bine!”. Economia romaneasca trebuia sa fie la ora actuala mai evoluata, dezvoltata echilibrat si sanatos, nu umflata prin raportari fictive din speculatii financiare si imobiliare. Cu alte cuvinte, nici o investitie in productie, incurajare a exportatorilor, ci o mana blanda, „invisible” pentru speculatorii imobiliari, constructori, bancheri, importatori. Cu alte cuvinte, o crestere economica (tipic de dreapta) din consum, datorie (aka deficit bugetar), importuri, constructii si…din banii capsunarilor!!! An de an, cei fugiti la munca in Vest (de bine ce traiesc) pompeaza bani, stimuland consumul si, astfel, mai reanimeaza economia romaneasca, si asa obeza si bolnava.
    – A generat panica in mediul de afaceri, sensibil la orice declaratie suspecta, cu atat mai mult la una prin care MEF anunta apocalipsa economica, deficit bugetar (repet minte, nu era necesara imprumutarea statului pentru a plati salariile profesorilor, EXISTA BANI in bugetul de 6% pentru invatamant!!!). Normal ca reactia fireasca a fost deprecierea leului. Ameninta cu CSAT-ul. Da, trebuie convocat, pentru ca actiunile iresponsabile ale guvernantilor reprezinta un pericol pentru securitatea culturala, sociala a Romaniei. Si nu numai.

    Acum, de ce nu si pentru medici? Intrebarea nu cred ca isi avea rostul din momemnt ce Parlamentul si-a racit gura explicand presei obtuze (mai are dreptate si baselu cand ii califica pe ziaristi exact asa cum sunt): nene, in bugetul Educatiei a apucat sa fie alocata o suma care este frecata an de an de la Stat la Invatamant, inapoi si de-acolo Du,mnezeu cu mila! La Sanatate, Parlamentul nu a gasit resursele.
    Dpdv moral, si un medic, mai ales debutant, are dreptul moral sa primeasca o retributie decenta. Pana la stabilirea unei grile de salarizare clare pentru toti bugetarii, salariile majorate ar trebui sa fie acordate pe rand, pentru a nu ajunge la Apocalipsa Guvernului. Mai intai profesorilor, pentru ca legiuitorul a apucat sa gaseasca resursele de finantare. Ulterior, dar pana nu pleaca din tara toti doctorii, medicilor si asistentilor debutanti, cu precadere codasilor dpdv ai salarizarii. Acum, medicii de familie au cotracte generoase cu CAS-ul, numerose categorii din sanatate beneficiind de salarii bunicele, exceptie facand rezidentii si cei aflati la specializare, care nu primesc o alta retributie neoficiala de la pacienti. Sa fim seriosi, bagam capul ca strutul, nu stim ca doctorii se descurca pe langa salarii?!

    Referitor la celelalte categorii bugetare, leafa medie a functionarilor se invarte in jurul a 2500 lei, mult peste media din invatamant. Debutantii au salariul de incadrare mai mic, totusi egal cu cel al profesorilor. Insa posibilitatile lor de crestere salariale sunt mai ridicate decat in invatamant. Totusi, mi se pare inechitabil ca un profesor sa benefiecieze de salariul unei casiere, al unui contopist, functionar cu studii medii.

  25. 25 lupi octombrie 8, 2008 la 7:14 pm

    @ alex –– vorbesti [scrii] cam mult si nu intru-totul adevarat!!!! intr-o scoala in care 5 elevi din 36 au luat testele natzionale, directoarea are 37 milioane salariu[ brut, cu salariu de merit ?????!!!!!!] cand in mod normal ar fi trebuit data afara cu un shut in fund!!!!!!!!!!! ce va legatzi mereu de debutantzi, unde in lume debutantul are salariu mare??????? de ce nu spui de salariile de 15-18 mil. ale unei invatzatoare cu studii -liceu- , nu c onteaza ca dupa ceva ani vechime si grad 1??????????? nu mai zic de un prof. cu min 20 mil.in mana pe care nu-l intreaba nimeni de ce a scos atatea rebuturi[semianalfabetzi adica] ????? exista vreun sistem de evaluare a ,,muncii ” acestor insi, dintre care f.f.f. dovedesc pelanga o crasa incompetentza si indolentza, uneori nesimtzire fara margini???? eu port o amintire plina de dragoste, as putea spune, dascalilor mei de acum 40si ceva de ani, dar cei de azi sau transformat in niste ,,purtatori de catalog,, si-n niste santajisti fara scrupule!!! SI VA MAI SPUN CEVA– DACA BASESCU A AVUT IN 2004 CATEVA SUTE DE MII DE VOTURI IN PLUS, ACELEA AU VENIT DE LA ,,DASCALI”!!!!!

  26. 26 Augustin octombrie 8, 2008 la 11:14 pm

    @ Alex

    Sincer, nu cumva marirea salariilor din invatamint ti-ar spori si tie (sau familiei) veniturile? Intreb pentru ca argumentatia ta, pe cit de subtire, pe atit de inflamata (care nu te caracterizeaza!) miroase a pledoarie pro domo.

  27. 27 Mark octombrie 9, 2008 la 10:13 am

    Raman profund si placut surprins sa vad un politician de talia dumneavoastra ascultand Metallica. Totusi nu pot afirma ca Ulrich este un tobar slab. Iar metalul poate fi si lent. Recunosc ca sunt foarte curios sa stiu daca mai ascultati si alte formatii de metal.
    In alta ordine de idei, cursurile dumneavoastra de la facultate pot fi audiate (in limita locurilor) si de cei care nu va sunt studenti??
    Multumesc


  1. 1 Nastase, un Iliescu pentru linistea noastra « zgurapresei Trackback pe octombrie 6, 2008 la 12:21 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!
Reclame

%d blogeri au apreciat asta: