Joi, la Fundatia Titulescu, am discutat despre Criza financiara mondiala. Au fost exprimate multe opinii pesimiste. Oarecum, in acest sens, Bogdan Baltazar, unul dintre invitatii nostri. Iata cateva dintre comentariile formulate atunci, comentarii ce pot fi citite si in lumina recentei decizii a Congresului american, de respingere a pachetului de masuri pentru „irigarea” cu 700 de miliarde de dolari a sistemului bancar american :
Criza financiară de astăzi îşi are rădăcinile imediate în 2001, într-un context format de sfârşitul freneziei internetului şi de şocul atacurilor teroriste de la 11 septembrie. Atunci, FED a deschis robinetele monetare pentru a încerca să combată o încetinire economică.
- – Banca centrală a pompat bani în economia SUA şi a redus drastic principala sa rată a dobânzii (aşa-numita rata a fondurilor federale) de la 3,5% în august 2001 la doar 1% la jumătatea lui 2003.
- – FED a păstrat această rată la un nivel mult prea scăzut pentru mult prea mult timp.
- – Elementul specific a fost că, de această dată, noile împrumuturi s-au concentrat pe sectorul imobiliar rezidenţial. Practic, oricine putea cumpăra o casă, cu un avans foarte mic sau chiar fără avans şi cu dobânzi eşalonate pe foarte mulţi ani.
- – Pe măsură ce boom-ul creditului rezidenţial a prins rădăcini, el a început să se autoperpetueze.
- – Partea întunecată a boom-ului imobiliar, adică piaţa sub-prime, a fost alimentată de preţurile în spirală ale caselor, la care se adaugă liberalizarea, slăbirea controlului asupra sistemului şi concurenţa puternică din partea băncilor care au făcut creditele sub-prime mai atractive.
- – Pe parcursul anilor 2006 şi 2007, balonul financiar care acum îngenunchează instituţii financiare, odinioară puternice, a ajuns în punctul culminant.
- – Administraţia Bush propune Congresului un adevărat plan Marshall de salvare a sistemului financiar în valoare de 700 miliarde dolari ( plan respins aseara de Congres).
Criza financiară internaţională a afectat în special bursele şi economiile americane dar si pe cele europene şi din Asia de Sud-Est.
- – Situaţia actuală este mult mai gravă decât oricare altă criză financiară care a avut loc în perioada de după al Doilea Război Mondial.
- – Economia mondială poate fi asemănată cu o piramidă întoarsă.
- o Astfel, partea de jos a piramidei include volumul de bunuri şi servicii, deservit de bani cash sau fără numerar în sumă de circa 50 trilioane de dolari americani anual, iar partea de sus – titlurile financiare derivate: acţiuni de tot felul, obligaţiuni, bonuri de tezaur etc.
- o Partea de sus este de circa 10 ori mai mare (500 tril. USD)!
În condiţiile internaţionalizării afacerilor şi creditelor bancare, băncile privite din perspectiva afacerii sunt supuse unor riscuri internaţionale sporite, iar atunci când acestea sunt implicate în procese de achiziţii şi fuziuni cu alte entităţi, riscurile financiare au o tendinţă de agregare.
- – Sub incidenţa unor fenomene economice, politice, sociale şi financiare de mare anvergură, problematica riscului de credit este marcată de noi tendinţe.
- – În premieră, 10 dintre cele mai mari bănci din lume au anunţat înfiinţarea unui fond de împrumuturi cu un capital de 70 miliarde de dolari, pentru a creşte lichiditatea şi a reduce volatilitatea pe pieţele internaţionale într-o situaţie denumită de instituţii „climat de piaţă ieşit din comun”.
Pierderile importante, generate de criza de pe piaţa creditării, i-au determinat pe miniştrii de finanţe din UE, încă din toamna anului 2007, să examineze introducerea unor noi reguli de rapoarte a indicatorilor de expunere a băncilor la risc.
- – Absenţa unor informaţii precise asupra expunerilor la riscul de credit a constituit un factor cheie pentru pierderea generalizată a încrederii investitorilor în pieţele financiare.
- – Criza pe piaţa creditelor va determina guvernele să efectueze schimbări importante în proiectele bugetare naţionale, fiindcă problemele date nu ţin doar de sectorul financiar dar şi de nivelul venitului şi cheltuielilor publice.
România este (şi va continua să fie) afectată indirect (partial, poate, si direct) prin scumpirea finanţării externe, mişcările bruşte ale monedei naţionale şi ieftinirea acţiunilor listate la bursă.
- – Dezechilibrele externe deja vizibile ale economiei noastre înrăutăţesc situaţia.
- – Problema principală a României este deficitul excesiv de cont curent, a cărui creştere nu poate fi susţinută la nesfârşit.
Am participat Joi la Fundaţia Titulescu la această interesantă conferinţă. Nu pot sublinia îndeajuns valoarea formativă, iniţiatică a acestor întâlniri. Vă mulţumesc, Domnule Preşedinte, că susţineţi această oază de clarviziune în întunericul mental al României.
În ce priveşte piramida cu vârful întors, important este, cred eu, ca acolo să se afle acel Ochi care vede totul…
Îl plâng pe şeful următorului Cabinet. Pe de o parte, promisiune electorale supergonflate şi pe de altă parte, toată această vânzoleală financiar-bancară la care nu putem să rămânem intangibili.
A intrat capitalismul în colaps? Este lăcomia hrănită cu lăcomie motorul lumii? Am putea convinge, vreodată, oamenii să nu consume decât strict cât au nevoie? (cum fac animalele de pradă, de pildă, care nu ucid decât atunci când le e foame)? Este posibil un sistem echitabil, în economia mondială? A prevăzut vreun mare economist această criză? Vă adresez dumneavoastră aceste întrebări, în acelaşi timp (unele, de când am priceput ce-i cu lumea asta) mi le adresez şi mie.
Lester Brown. A mai prevăzut cineva colapsul consumismului?
Nu sunt partizanul managementului de stat ( asa cum este el in romania ca in alte tari functioneaza) si asta din simplul motiv ca deocamdata mentalitatea managerilor este cea de director adica mie sa-mi fie bne sa fie scaunul gras . Dar aia care ne impingeau sa privatizam in nestire bancile iata performanta managementului privat pur capitalism din SUA. Niste imbuibati care acum stau linistiti si isi toaca „compensarile” de sute de milioane de dolari prin insule exotice „la pensie” in timp ce deponentii , investitorii sunt in criza si cu ei toat economia. Compensarile si bnusurile le-au primit pt performanta sau o cota din ele la intelegere se vireaza in conturile de campanie republicane, se platesc datorii sau se finanteaza alte razboaie si actiuni??? Noi avuram o banca buna de stat cu management mediocru ascuns dupa niste performante venite dintr-o oarecare inertie si am dat-o la unii care nu se simt prea bine din pct d evedere al lichiditatilor fie vorba si nu e un secret. Pai ce afacere este asta??? Si cu banii aia multi ce s-a facut s-au bagat in borduri nu in infrastructura sanitara sau rutera cum s-a promis. Nu prorpietatea privata sau nu conteaza aici ci calitatea managementului si mentalitatea celor care fac parte din management. Francezii au comapbnii d egaze de stat, de electricitate, Air Farnce este de stat si merge f bine este una din cele mai profitabile, la noi nu s epoate de ce? Pe cei care sunt in stare au mentalitate si spirit managerial care include si capacitatea de de veni si un lider informal intr-o organizatie sunt marginalizati pt ca cei vechi nu-i trimit la perfectionare la cursuri si ii vad ca pe o amenintare pt scaunul lor isi bat joc de ei si ii fac sa plece in alta tara vazand mizeria morala la un moment dat ti se face greata. Acu ce mai privatizam? Tot ce era strategic s-a dus dracu acu ne rugam la altii mai bine spus la alte state care au cumparat companiide stat de la noi.. pai cum vine asta?? Nu in fondul proprietatii sta problema problema e d emanagement. NU impiedica ep nmeni ca Posta Romana sa devina profitabila sa aibe oameni motivati dar acoolo se motiveaza numai conducerea cu salarii de sute de milioane, se cumpara prize de 50 de milioane bucata iar aleia de la ghiseu ii dai 3 miliaone si te miri de ce te serveste in greata. Egoismul si parvenitismul e de vina, al celor pusi in astfel de functii…
Buna relatarea dlui Bathazar, dar exista locuri in aceasta in care dl Balthazar o cam aduce din condei. Primii piloni ai acestei crize au fost batuti cam cu 3 ani inainte de 2001, de aceea mi se pare ciudata alinierea propagandistica a dlui Balthazar tot la momentul 9/11, mama tuturor relelor necesare, ca sa-l parafrazez pe Saddam Hussein.
Sunt prea modest ca sa-mi dau cu presupusul asupra crizei mondiale.
As avea numai doua observatii.
1. Criza nu se datoreaza libertatii totale a pietii, asa cum preconizeaza d-l Iliescu. Tocmai interventia Bancii Centrale a influientat si cresterea si a descresterea economica. Domnul Iliescu atata a invatat, atata stie, atata spune: controlul statului. A ramas la critica clasicilor economiei politice engleze, la nivelul unui activist de raion.
2. Recomandarea pe care a facut-o Tariceanu romanilor de a cumpara case in SUA imi pare bizara. Un premier care recomanda investitorilor, sa bage bani inafara tarii si pe desupra intr-un sector in colaps, imi pare o ciudatenie.
Sunt anumiti specialisti care considera ca solutia pentru iesirea din acest „climat de piaţă ieşit din comun” va fi „reintroducerea” aurului ca „moneda de schimb”. De fapt, reconvertirea monedelor nationale in aur (cum era pe la 1900 si ceva).
Este Romania pregatita pentru un astfel de „scenariu”? Dar lumea financiara internationala (ca Rusia sigur e pregatita)?
Ce ar insemna aceasta decizie (careia am putea sa-i spunem chiar istorica)?
Mie imi pare oarecum premeditata toata aceasta „conjunctura”, mai ales ca in final cel mai mult va avea de castigat Rusia, unul dintre principalii actori atat de pe piata energetica cat si de pe cea a aurului.
parerea mea este ca aceasta criza financiara din aceste momente a fost programata, eu o percep ca pe o resetare, resetare care o executi apasand pe un buton. Pe-o parte este bine ce se intampla, lacomia unora a ajuns la apogeu. Cu siguranta punctul „fierbinte” al crizei nu a fost atins, se peconizeaza ca se va intampla pe la inceputul anului 2009. Acum vin si eu si intreb: cand am avut problema , noi romanii, cu bancorex in care statul a intervenit, uniunea europeana a facut scandal. Acum ce e fratilor ca se nationalizeaza „partial”? Domnule Nastase, Romania nu va fi afectata „indirect”, ci direct. Nu exista termenul „indirect”. Sa luam un exemplu: Citibank, una dintre cele mai puternice banci din lume, este afectata, iar aceasta banca este prezenta si in Romania. este si normal ca s-au luat masuri de precautie si pe piata locala, deci aeste afectata DIRECT. Cu „indirectul” asta, cred ca este un termen pentru a nu agita apele, piata tinuta bine sub control foarte bine de catre domn Isarescu, iar noile norme creditare adoptate de BNR vin chiar in momentele de criza financiara, ceea ce este foarte bine.
Sa dam mai intai cezarului ce-i al cezarului; adica, domnului Nastase, multumirile pentru sinteza succinta facuta.
Iar acum voi da blogului ce-i al lui : comentariul, replica etc.
@Harabula : maistre – atentie!, nu: maestre, ci „maistre”, pentru ca de data aceasta ai gandit ca un sef de strung -, cred ca te inseli tu profund. Criza economica se datoreaza exact liberalizarii excesive a pietei! Si, ca sa nu zici ca fac afirmatii de dragul afirmatiilor, te invit sa-ti reamintesti la ce se reduce protectia / interventia centrului intr-un stat capitalist pur. La controlul respectarii unei concurente loiale. La doar atat! Este singura interventie care-i intereseaza in mod normal pe liberali. Ei bine, cand aceasta concurenta de pe piata nu mai este loiala (adica, atunci cand se recurge la metode anticoncurentiale, ca si cele remarcate in cadrul crizei actuale) interventia centrala (statala) este necesara.
Asadar, continui sa crezi, chiar avand in fata exemplul SUA (care NATIONALIZEAZA pentru prima oara in istoria lor!), ca piata, iar nu politicul, poate sa incadreze deriva economico-sociala, in cazul unei crize economice??
Concluzia, care nu ma angajeaza decat pe mine, este ca domnul Iliescu are dreptate sa ceara controlul economiei de catre stat. Interventia statului in economie nu trebuie prohibata (am reveni in evul mediu, astfel), ci doar dozata cu rigurozitate.
Si eu sunt de parere ca pervertirea sistemului financiar american a inceput mai devreme, si anume odata cu administratia Ronald Reagan, care a dat mana libera „piratilor” din sistemul financiar. Poate mai tineti minte filmul sin anii ’80, Wall Street, cu Michael Douglas, axat pe aceasta tema. Dupa caderea URSS acest sistem s-a globalizat. Balonul de sapun al Internetului a fost dupa parerea mea mai degraba o metoda de a dezvolta noua infrastructura din banii si pe riscul „omului simplu”. Fiecare casnica era „specialista” in acea perioada in optiuni pe actiuni si online trading.
Eu cred totusi ca criza de acum e un semnal pentru o criza de sistem.
Nu am pregatirea necesara pentru a explica acest lucru in termeni de specialitate, insa simplificand la maximum, as spune ca sistemul capitalist, in forma lui de acum, e un fel de „Caritas amortizat”.
Problema provine din faptul ca cei care au au bani pot sa faca si mai multi bani din… nimic. Deci bani care nu mai reflecta valoarea marfei sau a unui serviciu. Banul nu mai reprezinta doar o informatzie legata de valoare, ci multe alte lucruri. Astfel apar in sistem tot mai multi „bani falsi” care nu pot fi deosebiti de cei „reali”.
Treaba functineaza, la fel ca si in sistemul piramidal „Caritas”, atat timp cat mai exista resurse externe pentru crestere. Cand acestea s-au epuizat, sistemul se prabuseste rapid. Ma tem ca am ajuns tocmai in acest punct.
Nu cred ca Romania poate sa faca mare lucru pentru a stopa acest proces sau pentru a se feri din calea sa. Ce insa e extraordinar de important in acest moment e ca Romania sa fie condusa de cea mai capabila echipa de profesionisti pe care ii poate da tzara. O prabusire a unui sistem mondial reprezinta si sansa unui nou inceput. Cu presedintzi alcoolici, cheflii pe post de ministrii, actori de telenovele pe post de parlamentari si aplaudaci pe post de membrii de pardid, vom rata sansa unei pozitzii bune in aceasta noua ordine. Sa avem MARE grija cum alegem. Miza e mult mai mare ca pana acum.
La ce a spus misterb as dori sa adaug un caz elocvent. Ce s-a intamplat cu SNIF-ul pe vremea dl Berches actual consilier de stat in guvernul Tariceanu. Dumnealui si cei alaturati lui, precum nepoti, rude pierd bani sute de mii de euro prin cazinouri si vacante in tari straine iar logica ne spune ca daca domnul Berches cat o fi fost el de director avea un salriu „oficial” de 2000 de euro cum se poate sa aiba bani sa piarda in cazino 200000 de euro intr-o noapte?
Am spus acum ceva timp ca asta se va intampla cu Romania. Avem deficit d.pv macroeconomic pe trei directii: cont curent, datorie publica, balanta de plati. D.p.v al economiei noi nu prea mai producem valoare adaugata industriala, si halim mai mult decat producem . In plus unde poti ascunde somajul cand vin cei plecati inapoi? Si dvs. social democratii faceti o bataie de joc cand promite Geoana ceva fara acoperire. Si cum vreti sa va voteze oamenii?
Sa dau un exemplu din realitate. Un taran de la munte are laptop, a invatat sa lucreze pe net si culmea stie mai multe despre politica decat unul de la oras. Stiti ce mi-a spus badea acesta la un pahar de vorba: ” domle amu de or fi liberali sau comunisti pe mine nu ma intereseaza decat sa imi mearga oile la pascut si sa am cui vinde laptele”
Criza financiara va trece in Romania stiti cum: cu vechea noastra vorba las domle ca trece. Ne sumecam oleaca manecile ne lasam cusma pe ochi si sa vedeti ce repede trece criza.
Chiar va intereseaza pe voi politicienii si partidele politice ce se intampla, doar vreti sa va umpleti burta dupa 4 ani in care ati strans din cur.
Eu sper sa fie greva si sa nu se duca decat pensionarii. Si daca vom avea un Parlament compus din 3 oameni va fi foarte bine .
Ati spus ca ar trebui revizuite originile ideologice ale dreptei. Nu cred ca este o solutie. Ce am facut noi oamenii moderni nu am avut imaginatie decat sa reinventam un sistem: democratia facut de greci cu mii de ani in urma. Apoi Marx a adus in discutie valorile capitaliste si a enuntat marea teorema a societatii de stat iar Lenin a dus teoria pe culmile puterii proletare prin teoria conform careia capitalismul nu exista fara muncitori, iar apoi si-a dat seama ca nici revolutia nu poate exista fara politie politica si centralizare. Secolu asta ce aduce: sfarsitul comunismului a pus probleme nu numai militarismului si industrialismului american ci insasi structurii si mecanismelor economice ale capitalului. I perioada dezvoltarii informatiei si tehnologiei capitalismul nu si-a reinventata baza de pornire si a supravietuit 20 de ani fara comunism folosindu-se de notiunile vechi.
Dar intr-o piata in continua expanisune si lacomie economica, globalizata, pietele financiare nu au inteles structura cererii de pe piata iar rechinii lumii, bancherii globali au inteles ca bogatia lor putea fi crescuta daca ofereau maselor bani pe degeaba. Acum vine evolutia fireasca a acestor practici. Dar capitalismul ca sistem nu poate functiona decat daca statul lasa parghiile pietei si incearca doar ameliorarea balantei.
Mai este o amenintare la care sistemul militaro-industrial nu are raspuns: schimbarile climatice. Ce se va intampla daca se prabuseste si complexul energetic pe langa cel monetar? O alta intrebare: pana unde se poate merge cu conflictul non nuclear si cu razboiul dus impotriva altora pentru asa zisul export de democratie sau de capitalism, in fond doar o cortina pentru acapararea de noi piete si reducerea presiunii inflationiste si a recesiunii. Un conflict nuclear este clar ca distruge toata civilizatia iar supravietuitorii adica cei mai bogati vor spera doar ca poate dupa 3 generatii stranepotii lor sa vada lumina soarelui.
Eu spun ca aceasta recesiune nu se poate rezolva cu parghiile obisnuite ale capitalismului. O solutie reprezentata pur si simplu de socialism sau de liberalism nu mai exista. De aceea cred ca atitudinea lui Tariceanu a fost corecta, bazata fie pe intuitie fie pe sfatul expertilor sai. De aceea a prefeart o colaborare cu stanga politica nu numai pentru supravietuire ci pentru a vedea daca se pot implementa politici de stanga in cadrul ideologic al partidului .
Iar eu nu vreau sa fiu profet dar zic asta: noul sistem politic nu va mai fi bazat doar pe certitudini de genul: socialism inseamna taxe mai mari pentru bogati, protectie sociala, lipsa stimulentelor pentru afaceri iar liberalismul doar taxe scazute pentru capitaluri, protectie sociala in limite rezonabile, stimulare a afacerilor conform cu teoria o afacere egal un loc de munca realizat.
Apoi in Romania lipseste cu desavarsire orice incercare pentru impulsionarea din nou a cercetarii, a sportului, a educatiei, a industriei, a exporturilor, a agriculturii, a armatei. Deci ce domenii sunt de interes pentru Romania?
Evident eu as alege doua neaparat: educatie, sport, apoi industire si exporturi, apoi armata si constructiile, agricultura. In general domeniile ar fi industrie , agricultura, exporturi
Ce-aveţi, oameni buni, cu piramidele, cu colapsurile, cu nainilevănuri şi alte cele? Că doar economia operează cu clasicile spirale mari şi mici despre care ştiu până şi ştudenţii boboci într-ale aseului, dară experţi economici şi foşti ori actuali Primi-miniştri ori Guvernatori de Bănci Naţionale?! Ca şi cutremurele, crizele economine, mai mari sau mai mici, vin şi pleacă, lăsând în urmă mulţi pierzători, dar şi profitori; şi mai vin şi prevăzute nu de vreun Nostradamus ci de absolut toţi cunoscătorii de economie politică elementară, fără să întârzie decât dacă sunt ţinute pe la uşă cât unii găsesc vreo supapă de „exportare” a presiunilor consumeriste prin Balcani, Bagdad ori alte cele… uneori mai pune şi dumneaei natura umărul, măturând cu vreo Katrină ori alte cele uragane bătătura unchiului SAM, campionul destabilizării mondiale prin cele două braţe tari ale sale – Wallstreet-ul şi căsuţa aia cu nume de figură geometrică în stare să facă să dispară mai ceva ca Houdini ditamai Boeing-ul… 😉 Aşa că, nimic nou sub soare. Culmea, dumnealor, crizele, nici măcar nu se deranjează să ceară părerea tupilaţilor pre după ochiul ăla care veghează… tot dageaba, că mecanismul de reglare a pieţei mondiale nu ştie de iniţiaţi şi intervenţionism: când se trage prea mult de coardă, ete că ea mai şi plezneşte. Tot ceea ce le mai rămâne ochioşilor e să aleagă măsurile şi sensul în care acestea să tragă căruţa proptită în dunga şanţului: spuza pre turta lor sau greater good-ul big-picture-ului drag ANeului. Tare mi-e că semnalul dat de Congresul american nu prea indică vreo pasiune aparte pentru big-picture, aşa că… scapă cine poate…
Ne vedem după… dacă ne mai vedem… 😉
Eu unul, mă mărginesc să constat că da, o fi având Draghi dreptate, dar ce ne facem că, fix acu, când miza e mult mai mare ca până acu, chiar ne trezim cu „şansa” de a alege dintr-o ecuaţie cu trei… necunoscute cu soluţii… imaginare?! Că nici dacă aş fi orb, şi tot n-aş putea să „văd” cu vreun al şaselea simţ vreo sămânţă de Premier în tripleta Geoană-Stolojan-Tăriceanu! Aşa că, Draghi, de unde profesionişti la aşa ofertă?! Să nu-mi spui că am a-mi pune banii de pariu pe întâiul cioban al ţării! 😆
Râd eu râd, dar nu-i râsul meu…
tare commentul lui leo
Deci va fi sau nu o mare Criza?
Credeti ca suntem in pragul unei crize economice majore asemanatoare celei din perioada 1929-1933?
http://sondaje.php0h.com/criza.php
O analiza despre riscul valutar si impactul asupra business-ului din regiunea CEE:
http://pensiileprivatero.wordpress.com/2008/09/30/cum-influenteaza-riscul-valutar-profitul-companiilor-din-regiune/
@Leo
Uneori intr-adevar nu poti sa vezi, sa „calculezi” viitorul. Dar poti sa crezi in el. Eu sunt convins ca AN are un plan, sau daca nu are va stii sa ca la momentul oportun sa ia deciziile corecte. Conditzia necesara e sa fie in echipa care decide la momentul potrivit.
Ne aflam acum intr-un sistem haotic care isi cauta un atractor. In functie de cel pe care vom cadea va fi bine sau nu.
Se pricepe leo. Le vede!
@Mr.X
Da, va fi o mare criza.
Pentru ştie cine şi de ce…
http://www.trilulilu.ro/cuoreblu50/3b18eed8a2bdff
@MrX: mult mai profunda ca cea din anii ’20, cu efecte negative foarte mari.
Draghi,
Tălică chiar crezi că vreun Cezar s-ar mai risca vreodată să facă echipă cu vreun Brutus?
Eu unul ştiu una şi bună: într-un popor care şi-a văzut atâţia mari conducători sacrificaţi pe altarul trădării, nu mă aştept să înţeleagă prea mulţi umilinţa unui Arogant de a uita vorba aia cu „iubesc tradarea, dar îi urăsc pe trădători” într-atât încât să se creadă, vorba lui Victor, la ora de religie?! Şi cu cine? Cu un Prostănac? Înţeleg, mai bine ca mulţi, incapacitatea ANeului de a urî pe alţii care îl urăsc, fiindu-mi, dincolo de momentul vulcanului în revărsare, străin sentimentul ce ne domină destinele într-o lume a urii de-a dreptul diavoleşti ce s-a răspândit în lume. Dar… a nu urî nu poate şi nici nu trebuie să ajungă egal cu a iubi! Cum spusei şi la Corina, înţeleg, ca mulţi, că Politichia e a mai mare târfă iţită pe trotuarul istoriei! Dar… a renunţa la plăcerea cuceririi balconului Julietei, fie şi conştient de soarta precedentului Romeo, doar pentru a te scoborî la nivel de… mariner muiat în visichi pentru un „număr” care să-ţi aducă „succesuri” efemere, nu-mi pare a fi tocmai… dătător de speranţă nici măcar pentru… capuleţi şi montaguţi, necum pentru… spectatori…
Off-Topic
Vad ca PD-L-ul incearca retzeta Reagan-Bush de folosire a religiei in scopuri politice.
Se discuta deja despre impartirea ajutoarelor sociale de cattre biserici, si despre vizita lui Traian Basescu la intronizarea Patriarhului Daniel.
Chiar nu vede BOR cu cine se face frate?
comentariul meu la o dezbatere pe tema asta pe situl doamnei iordache, ieri.
”
originea problemei e veche.
dupa 11 septembrie FED a luat decizia corecta de a dopa economia pentru a isi reveni prin taxa de 1%. in momentul in care economia si-a revenit nu mai era nevoie de o taxa asa scazuta care stimula bancile sa dea credite in prostie. bun, pentru a nu pierde trenul domnul Bush JR. s-a gandit ce s-a gandit si a invadat Irakul, ca sa nu incarce cetatenii cu taxe i-a indatorat. FED a fost cu spatele la zid, si pentru a suporta cheltuielile gigantice a tinut taxa directoare incredibil de scazuta. pentru a nu intra in faliment economia americana au si devalorizat dolarul. ca sa nu intre in vrie si a lasa marile concerne bancare sa degajeze profit mare au lasat taxa jos de tot. si atunci s-a accelerat acordarea de credite. asta nu ar fi fost totusi suficient ca economia americana sa se clatine.
cireasa pe tort a fost dereglementarea totala a emiterii de instrumente financiare. au emis bancile americane la garantii si paragarantii si le-au vandut intre ele la preturi din ce in ce mai mari pana au ajuns in cosmos.
…
sa recapitulam :
– deciziile fed si administratie dupa 9/11 de a invada afganistanul si a dopa economia americana au fost bune.
– adoptarea tacticii petraeus decizie buna.
– trecerea pe credit a razboiului din irak a fost o decizie discutabila.
– invadarea in sine a irakului a fost o decizie proasta cata vreme afganistanul nu era stabilizat. puteau amana.
– pastrarea taxei directoare scazute indiferent de circumstante a fost o decizie discutabila.
– DEREGLEMENTAREA emiterii de instrumente financiare a fost dezastruoasa.
”
domnul baltazar a uitat sa mentioneze cel mai important lucru, dereglementarea pietei. vad diversi marxisti urland ca ce s-a intamplat e din cauza pietelor libere si cer inlocuirea cu piete dirijate.
problema a fost de fapt lipsa regulilor jocului.
in alta ordine de idei mesajele panicarde credeam ca sunt apanajul politicienilor labili de mica anvergura. or, la dumneavoastra (politician de talie mare), a sugera ca ne aflam in cadere echivaleaza cu lansarea unui mesaj panicard. se si vede la filozofii de pe forum.:)
p.s. desi domnul baltazar e un slab director de banca a sintetizat destul de corect istoria faptului desi a omis un lucru extrem de important. (spun ca e slab fiindca e printre putinii sefi de banca din lumea asta care a vandut optiunile ca sa isi faca vila. pfui. noroc cu relatiile pe care le are.)
Ei acuma nu exagera, ca nui chiar mondiala ca nu mai America ii in criza.
@nastase. Domnule Adrian Năstase, originea crizei este în Administraţia Clinton, prin iniţiativa populist-iresponsabilă a fondării „caritasurilor” Fannie Mae şi Freddie Mac – puşculiţe pentru demnitarii Partidului Democrat. Unul din principalii profitori este senatorul Obama. Republicanii, în general şi senatorul McCain, în particular, ca şi preşedintele Bush, au avut repetate iniţiative legislative de reglementare, de natură să prevină criza actuală, însă democraţii s-au opus vehement – prin filibuster, când erau minoritari şi prin forţa majorităţii, din momentul în care au devenit majoritari. Cu scuzele de rigoare, vă trimit două linkuri, pentru că sunt nişte înregistrări „must see”, care probează indenegabil cele afirmate mai sus. Sunt fapte. Şi se dovedeşte, în sfârşit, corupţia care se ascunde sub demagogia democraţilor.
http://roxanaiordache.wordpress.com/2008/09/28/democratii-vinovati-pentru-criza-financiara-a-sua/
http://roxanaiordache.wordpress.com/2008/09/28/sponsorii-lui-obama-la-originea-crizei-financiare/
BRAVO PSD,
Inca o lovitura si pentru personalul din sanatate si vom ave 55 %.
Dupa alegeri bugetele de cheltuelii revazute, suprimate posturile de sofer, secratare, costturile deplasarilor in strainatate si inca multte altele.
Nu trebuie umblat la fiscalizare ci la deminuarea cheltuelilor nerentabile.
Putei promite dublarea salariului minim de 450 RON de aici iunie 2009
Revazut pretul la gaze pe principii serioase, suprimate firmele capusa.
2’000 Km autostrade, contacte firme serioase din Elvetia, FRANTA si ITALIA.
Serviciile sociale revazute pe baza de criterii serioase.
Terminarea pomenilor de Craciun si PASTI, primele din administratie.
Domnule Adrian NASTASE,
Sunteti un tip destept, ce faceti cu indivizii geoana si diaconescu, niste marionete.
Va urez succes si nu pierdeti timpul, atacati cu personalul sanitar si apoi militari, mai aveti exact doua luni.
Cu stima
Jose
NB
Mai gânditi ce veti câstiga cu PC, nu face mare valoare pentru social democratia moderna.
Duminica la ziua recoltei era beat sau uzat de cancerul sau
Globalizarea, iată că măreşte discrepanţa între ţări, la mai toate capitolele, mai mult, nu are prea mule în comun cu comuniunea socială, omul viitorului e unul artificial, un instrument, o unealtă, totul în jurul său devine artificial …
Chiar Immanuel Wallerstein făcea referire la problemele cu care iată, am ajuns a ne confrunta la nivel planetar, distribuirea resurselor, puterii, sferelor de influenţă, avuţiilor, crizele majore de acum, nu fac decât să întărească eşecul acestui ” sistem mondial ”, atât de mult trâmbiţat. Rezultatele negative se văd, destabilizare, inegalitate socială, occidentalizarea lumii.
Era previzibilă ” ruptura ” sistemului atât de curtat, specialiştii ştiu mai multe, cert este că internaţionalizarea pieţelor , a fluxurilor finaciare a zămislit o interdependenţă mai mult decât strânsă a tuturor sectoarelor economice, a mai toate zonelor geografice.
Sună atrăgător ” progres tehnic rapid cu cheltuieli cât mai mici ”, dar nu-mi sună deloc a echitate, egalitate de şanse ceva de genul ” corporaţiile transnaţionale operează concomitent într-o multitudine de ţări şi exploatează în propriulfolos diversitatea condiţiilor locale ”. Societăţile sunt afectate într-un ritm alert de influenţele internaţionale datorate unor poate prea mulţi factori, curând ne vom confrunta cu o altă criză , una mult mai cumplită, cu urmări dureroase, acea criză a identităţii umane.
La nivel planetar asistăm la nevoia de a deveni supraoameni, să avem să deţinem, nu suntem în stare însă a mai fi oameni, ne autodistrugem parcă cu o patimă de neoprit … suntem victimele propriei nesăbuinţe, haos, consum de dragul consumului, haite de şacali încrâncenaţi să smulgă hălci cât mai mari din trupul planetei …
Astfel de crize, ar trebui să ne scuture de extazul admiraţiei , fascinaţiei în care am picat , unii chiar sunt încă sub vraja mirajului marilor puteri, ar trebui să ne coboare din norişori, să ne tempereze avânturile cu care ne pripim în prea multe, din fiece lecţie, experienţă, ne alegem cu repercursiuni, dacă vom fi abili şi pregătiţi, dacă vom ştii sau nu să jucăm cu echipa potrivită, poate ne salvăm , depinde şi de alegerea titularilor, rezervelor, amplasarea în teren, motivaţie şi tactică …. dar nu cu unul ca Piţi sau Geonelu te joci de-a tehnicianul, nu de alta, dar ăştia-s în stare să … vândă ” meciul ”, şi atunci ne merităm soarta. Cât despre Băsescu, nu mai am curaj să zic nimic de teama repercursiunilor, ” fără atacuri la ţintă ”, nu e voie să-l ţinem fundaş, dacă omul recunoaşte că vrea ofensivă .
Sibilla
„Administraţia Bush propune Congresului un adevărat plan Marshall de salvare a sistemului financiar în valoare de 700 miliarde dolari.”
A fost o glumă, nu ?
„Este lăcomia hrănită cu lăcomie motorul lumii?”
Bună întrebare.
„riscurile financiare au o tendinţă de agregare […] problematica riscului de credit este marcată de noi tendinţe.”
În condiţiile globalizării, dezvoltarea durabilă este o chestiune de macroeconomie. Noi încă sîntem la nivelul în care vedem economia la fel ca Maimonide. În realitate, macroeconomia este un fel de coroniţă împletită din trei rămurele. Cea mai importantă este ramura alcătuită din fluxul de materii prime şi energie. Cea de a doua rămurea este fluxul monetarist. Locurile unde cele două ramuri se ating se cheamă pieţe. Acestea le-a spus deja Nicolae Copernic, la începutul Contra-Reformei. Dar mai există şi cea de a treia rămurea chemată fluxul de risc. Sper că actuala criză a creditului va focaliza atenţia asupra fluxului de risc. Aici se propagă periodic unde de şoc care distrug biodiversitatea. Însă , atenţie!, biodiversitatea este de asemenea o resursă care aparţine primului tip de flux considerat în macroeconomie. Criza financiară de acum este o bagatelă faţă de crizele următoare în macroeconomie! Proasta gestionare a riscurilor este o problemă a întregii societăţi actuale.
„Criza financiară de astăzi îşi are rădăcinile imediate în 2001”
Bula dotcom nu a explodat pe 10 martie 2000 ?
Întrebare pusă de Joseph Stiglitz despre faimosul plan de ‘salvare financiară’ (bailout plan) Paulson-Bush : “The Bush administration may rescue Wall Street, but what about the economy?”
Domnule Năstase, statul român, inclusiv prin votul parlamentarilor PSD, obligă cetăţenii să cotizeze la fonduri de pensii private. Ce facem dacă acestea îşi plasează banii într-o bancă străină care dă faliment? Bine că abia recent au început românii să vireze bani la fonduri private de pensii, nu s-au adunat sume mari. În SUA nu există obligaţia de a contribui la un fond privat de pensii, există doar nişte deduceri fiscale pentru cei care fac asta, se poate spune că cel care şi-a investit greşit banii pentru pensie şi-a făcut-o cu mîna lui. Statul român îşi reduce responsabilitatea legată de pensiile oamenilor, dar îşi găseşte alte obiecte de activitate, cum ar fi super-ultra-mega-importanta problemă a cîinilor vagabonzi.
Cum zicea şi Roxana, intervenţia Statului prin Fannie Mae şi Fredie Mac cît şi prin politicile politic corecte dar financiar incorecte de luptă contra discriminării poartă o mare parte de vină în declanşarea crizei
http://mariusmioc.wordpress.com/2008/09/27/statul-maximal-vinovat-de-criza-economica-din-sua/
Ce ziceţi domnule Năstase, ne mai puneţi asigurare obligatorie la locuinţe dacă cîştigaţi alegerile? A dat faliment AIG, dacă cetăţenii sînt siliţi să cotizeze la sistemul de asigurări poate se evită viitoare falimente.
Nu e nici un „plan Marshall”, este „the great train robbery” cu guvernantii americani in rolul tilharilor si cu FED-ul ca sef de banda.
E o mizerie, o sfidare si o nerusinare unica in istorie. De altfel, americanii obisnuiti sint indignati, ostilitatea fata de „plan” este cvasiunanima. Poate si din acest motiv a cazut in Camera Reprezentantilor.
Dar, nu-i nimic, se va vota din nou, ca pe teritoriul celelilalte ramuri a mafiei – UE.
Sint curios ce vor face peste citeva luni, cind problemele vor reaparea, plus somajul si celelalte consecinte ale marii crize. Nu se zareste nici cea mai marunta intentie de a reforma radical sistemul financiar si de a abandona modelul falimentar, la propriu, care nenoroceste tarile de mai multe decenii.
Iar dumneavoastra, politicienii, sinteti categoric vinovati si va trebui sa fiti trasi la raspundere alaturi de marii bosi financiari. Sper, macar, ca va este clar ca nu veti avea cu cine sa reprimati revoltele inevitabile daca nu veti actiona in favoarea intereselui public. Pentru ca o solutie de tip „Planul” nu ar face decit sa „add insult to injury”, iar aprobarea lui de catre orice parlament ar inseamna abolirea formala a democratiei.
Sau asta doriti?
Felicitari pentru calitatea si pregatirea inalta a specialistilor pe care i-ati invitat la fundatie. Prezentarile facute de dl. Baltazar si de dl. Iliescu (nu Ion pentru cine nu stie) au surprins aspecte inedite ale crizei si au prezentat o imagine obiectiva a fenomenului, cat este posibil cu informatiile si ipotezele actuale.
Este interesant de urmărit aici, http://www.alchimiedesmultitudes.atelier.fr/pdf/extrait1.pdf , curba evoluţiei pe ciclul hype pentru e-economie (sau e-business) trasată de institutul privat Gartner Group încă din anul 1999.
„Statul român îşi reduce responsabilitatea legată de pensiile oamenilor, dar îşi găseşte alte obiecte de activitate, cum ar fi super-ultra-mega-importanta problemă a cîinilor vagabonzi.”
Sa fim seriosi cainii vagabonzi chiar sunt o problema si m-as bucura sa se ocupe cineva de ea din pacate exemplul dat e fictiv pentru ca nu se ocupa nimeni de cainii vagabonzi, se ocupa insa de borduri…sau de alte tampenii.
Nu inteleg de ce ne uitam mereu la SUA ca la Mesia , cand de fapt sunt un exemplu de demagogie, coruptie, genocid, infaptuirea de crime fara scrupule cand e vorba d einterese si mai ales de bani.
@misterb
„Nu inteleg de ce ne uitam mereu la SUA ca la Mesia , cand de fapt sunt un exemplu de demagogie, coruptie, genocid, infaptuirea de crime fara scrupule cand e vorba d einterese si mai ales de bani.”
– Exact de aceea ne este intors capul cu forta in acea directie! Sa nu cumva sa ne dezmeticim; atunci SUA ar pierde un pion important aici in zona: pe noi. Sa nu uitam ca puterea a refuzat explicit un referendum pe tema intrarii in NATO.
Domnule Prim Ministru,
Infromatiile trunchiate aduc iata pareri copilaresti. Daca nu explicati ce inseamna FED ce insemana Treasury tool kiturile pe care acestea le au la indemana si mai ales ce interese stau in spatele acestor agentii degeaba lansati teorii.
Stiti foarte bine ca in conditiile in care bancile nu au acordat credite in cazurile in care persoanele nu prezentau bonitate s-au gasit alte institutii capitaliste care au considerat ca daca un om nu poate plati o rata cu o dobanda de 5-6% cu siguranta va putea plati o rata cu dobanda 12%. Pe de alta parte a limita la republicani si democrati problema sau la doar la creditele ipotecare mi se pare destul de simplist. Dumneavoastra nu gasiti ca am dreptate?
Altminteri intregul sistem financiar mondial dovedeste ca este construit pe baza virtualului. Ce sistem este asta in care SUA ajung iata la 11 trilioane datorie externa , iar oamenii se imprumuta pana la a treia generatie pentru o casuta cum si-a luat Mitrea asa dintr-un foc in Alpi? Eu consider ca problema este mult mai adanca si nu se limiteaza doar la teoria dumneavoastra. Este cu alte cuvinte o defectiune a sistemului de operare daca discutam in termeni IT. Americanii incearca acum cu ajutorul celor 700 de miliarde sa faca reclama (advertising) unui sistem cum ar fi unui calculator al carui sistem de operare isi dovedeste incapacitatea sa ignore bug-urile din sistem si sa vanda in continuare povesti. Probabil si pentru ca nu sunt pregatiti pentru trecerea la un alt tip de societate. Cred ca YODA are dreptate. Este nevoie de un reset si apoi trebuie conceput un alt sistem de operare.
Ca sunt interese sau mai exact si interese in joc asta este clar. Ca unii incearca sa profite, ca altii au incercat inca de ceva vreme sa profite, ca Fed si Treasury prin polticile lor par a fi facut jocul unor rechini ai finantelor, asta nu este decat o dovada in plus ca eu am dreptate si ca sistemul este bolnav.
PS. Globalizarea are si parti bune nu numai parti proaste. Una din partile proaste este ca o tara de top cum sunt Statele exporta nu numai democratie dar si sistemul financiar care sta la baza dezvoltarii lor economice.
Nu tot ce zboara se mananca. McDonalds-urile sunt un lucru bun pentru cei carora le place sa manance cauciuc ba unii chiar isi duc si copiii acolo in ignoranta lor. Dar pentru unii este ceva toxic. Ramane ca fiecare sa judece ce aduce bun si ce aduce rau globalizarea si sa decida pentru sine insusi daca vrea sa traiasca izolat sau intr-o lume libera. Altminteri exista pentru fiecare variante. Te poti izola linistit in munti unde sa iti duci viata departe de globalizare. Sau te poti duce in Coreea de Nord sau Iran adevarate bastioane ale luptei anti-globalizare. Sa nu uitam ca pana si libertatea presupune bun si rau. Binele si raul rezida in natura umana.
PPS. Tocmai ca globalizarea nu urmareste marirea discrepantei dintre tari in fapt se vrea a se spune cresterea polarizarii sociale pe glob. Dimpotriva, se cauta sa se ajunga la un numitor comun. Problema este ca sistemul financiar (si nu numai) care sta la baza principalului motor al globalizarii respectiv SUA, s-a cam gripat. Anti gloablistii pot veni cu propuneri de variante. Sunt interesat sa vad si niste argumente. Daca se poate fara Basescu in continut pentru ca de el se ocupa premierul . Sa nu-l privam de bucurie.
SUA actuala este, intr-adevar, un contraexemplu, dpdv politic, economic, cultural, spiritual.
Draghi, noua dreapta a lui Reagan a fost excelenta la vremea sa. Fostul presedinte a combinat intr-un mod original elemente de liberalism – piata libera, dar cu reguli minimale, bunastare, crestere economica – cu elemente de conservatorism si comunistarism. Administratia Reagan nu s-a folosit de biserica, spre deosebire de dreapta romaneasca actuala, pentru care biserica este carpa ei de sters. Americanii au stimulat cat au putut educatia religioasa, morala crestina, scolile duminicale, actiunile caritabile in parohii, evitand maturarea valorilor crestine de catre tavalugul capitalismului. La noi, maimutareala in campanie si atat. Nu ma asteptam la un act de demnitate din partea Patriarhului-manager si a unei parti a clerului care se lasa cumparate cu treizeci de arginti aruncati pe pomeni electorale.
Spre sfarsitul anilor ’90 insa, cresterea economica nelimitata, cu precadere bazata pe consum, credite si FNI-uri, a dat semnale de „obezitate”, nesanatoasa. Degeaba Al Gore si teoreticienii democrati semnaleaza de zece ani de zile germenii crizei: cresterea economica la nesfarsit, ingineriile financiare, speculatiile imobiliare, razboiaele si indatorarea pentru a umfla burta si orgoliul americanului de rand. Toate acestea urmau sa se repercuteze negativ asupra bunastarii populatiei, a echilibrului ecologic, urmant in final prabusirea. Al Gore a propus o corectare a pietei care incepuse sa o ia razna, insa a pierdut competitia cu republicanul prost si fudul, sustinut de oligarhii autohtoni. Care ce vor acum? O pomana de 700 de miliarde, care nu va scoate economia americana din criza, dar va umfla buzunarele unor smecheri care au jucat ani de-a randul pocker pe pietele financiare americane si mondiale.
lao tse, nici rusii nu sunt mai breji: aceeasi politica bazata pe forta, genocid, manipularea ordinara a bisericii, interesul poarta fesul. Aceiasi demagogi populisti gretosi, ahtiati de putere, pentru care scaunul este un scop in sine.
Toader a sintetizat excelent originea crizei:
„deciziile fed si administratie dupa 9/11 de a invada afganistanul si a dopa economia americana au fost bune”. Cu amendamentul ca invadarea afganistanului a fost numai o etapa spre invadarea irakului. Idiotul avea in plan inca un „razboi pe datorie” in Iran.
„- adoptarea tacticii petraeus decizie buna.
– trecerea pe credit a razboiului din irak a fost o decizie discutabila.
– invadarea in sine a irakului a fost o decizie proasta cata vreme afganistanul nu era stabilizat. puteau amana.
– pastrarea taxei directoare scazute indiferent de circumstante a fost o decizie discutabila.
– DEREGLEMENTAREA emiterii de instrumente financiare a fost dezastruoasa”. Ai pus punctul pe i: economia excesiv de permisiva, „libertariana” a avut efecte dezastruase.
Domnule Prim Ministru
Imi cer scuze vad ca ati pomenit de creditele sub-prime, la prima citire mi-a scapat ca si o mare parte din articolul dumneavoastra. Din frica de a nu da peste poza celui care comenteaza intotdeauna primul pe blogul dumneavoastra, fiind un subiect serios si neavand chef sa rad, am tinut pagina prea sus si mi-au scapat anumite parti din articolul dumneavoastra.
Insa treaba cu planul Marshall banuiesc ca este o ironie. Altminteri este clar ca americanii vor sa investeasca in iluzii banii aia. Problema de sistem nu se rezolva cumparand creditele ipotecare neperformante cu banii platitorilor de taxe. Aia sunt clar niste bani investiti in imaginea sistemului. Riscul major este acela ca America sa nu mai poata exporta iluzii. Ar fi o lovitura dura pentru ei, nu?
@Alex
Nu am facut referire la rusi. Multumesc pt explicatii – nu m-am nascut ieri, nici alataieri.
Dar daca ai deschis o paralela, as vrea sa precizez ca actele de vandalism international erau mai reduse cand existau 2 poli de putere. Pe vremea aceea fiecare pas trebuia analizat atent. Cum ar fi indraznit atunci SUA sa invadeze o tara de pe fata cealalta a lumii, sub cuvant ca exporta democratie?
Sigur ca cei 2 poli erau avizi de putere, expansionisti si actionau demagogic, dar fiind siliti sa coabiteze, se crea totusi un echilibru.
Mi se pare ca Victor a pus degetul pe rana!
Ca un anti- politica americana, trebuie sa recunoastem ca acolo a luat nastere businessul, acolo este adevarata piata financiara faptul ca lacomia americana a ajuns la cote ametitoare este alta mancare de peste insa meritul pentru care sistemul bancar- financiar este atat de dezvoltat il au americanii. Si stiti de ce? pentru ca ne-au implementat normele, pentru ca ne-au invatat ( pe tot europenii) politicile unei banci care se respecta. Chiar si asa diferenta dintre o banca americana si una europeana este mare, in avantajul celor de peste ocean. Americanii stiu sa faca business, stiu sa faca vanzare, americanii stiu ce este ala client, au un respect ceva mai mare pentru partenerul de afaceri.
„parerea mea este ca aceasta criza financiara din aceste momente a fost programata”, spune avatarul YODA. Plauzibil. Înainte de emergenţa acestei crize, lumea financiară din USA era preocupată de intruziunea obraznică a fondurilor suverane chinezeşti şi arabe. Aceste fonduri suverane au pierdut foarte mult în criza financiară recentă. Iar „resetarea” pieţei financiare este evidentă. Deşi se mai pot spune multe despre ea. Probabil că discuţia aceasta realmente interesantă va continua pe blog.
@ Lao Tse
E limpede, sper, pentru oricine, ca o lume monopolara este doar o forma tranzitorie si metastabila a unei ordini mondiale. Este cumva similara cu un (pseudo)sistem politic cu partid unic. Si, ca o consecinta logica sau ca o perfecta ilustrare a principiului Le Chatelier-Brown, universal aplicabil in viata noastra materiala, dar si spirituala, se revine, inevitabil, mai devreme sau mai tirziu, la o lume bi (sau multi) polara. Singura intrebare care s-ar pune este daca omenirea ar fi (fost) in stare sa-si aleaga, in mod deliberat polii.
@Lao Tse
Perfect de acord cu tine. E un adevar elementar pe care nu il pricep cheerleaderii lui Team America din Romania. Rolurile s-au inversat. Inainte fortza SUA era buna pentru Romania pentru ca o atenua pe cea sovietica, care ne coplesea. Acum lucrurile stau exact pe dos.
@Victor
Poate nu e doar o investitie in imagine ci o redistribuire a avutziei de la populatie catre „bubuli”. Sau de la „bubulii” mici catre cei mari. Cam asa a fost si cand s-a spart balonul cu Internetul. Au existat si jucatori care au iesit castigatzi din treaba respectiva.
@Alex
Uite o secventza (profetica) din filmul amintit care ilustreaza destul de bine ce am spus despre „piratzii” intrati in legalitate pe vremea lui Reagan:
De acord, o lume bipolara este o tranzitie catre despotism. Nu ne avantajeaza o singura superputere, ceea ce nici nu este cazul.
Stie cineva cate fonduri de investitii americane se joaca pe piata romaneasca si cum vor influenta economia noastra in viitorul apropiat?
Cred ca Liviu Negoita este perfect pentru functia de Prim Ministru. Face tot ce aude in casca (live from Cotroceni).
Vad ca o postare de-a mea s-a pierdut ieri prin haurile lumii virtuale 🙂 O reiau azi:
@Lao Tse
Perfect de acord cu tine. E un adevar elementar pe care nu il pricep cheerleaderii lui Team America din Romania. Rolurile s-au inversat. Inainte fortza SUA era buna pentru Romania pentru ca o atenua pe cea sovietica, care ne coplesea. Acum lucrurile stau exact pe dos.
@Victor
Poate nu e doar o investitie in imagine ci o redistribuire a avutziei de la populatie catre „bubuli”. Sau de la „bubulii” mici catre cei mari. Cam asa a fost si cand s-a spart balonul cu Internetul. Au existat si jucatori care au iesit castigatzi din treaba respectiva.
@Alex
Uite o secventza (profetica) din filmul amintit care ilustreaza destul de bine ce am spus despre „piratzii” intrati in legalitate pe vremea lui Reagan:
Domnule Năstase, am pus o întrebare legată de asigurările obligatorii pentru locuinţe, nu mi-aţi răspuns. Chiar aş fi curios de răspuns. Dacă n-aveţi păreri proprii pe acest subiect sau dacă aşteptaţi să vedeţi cum bate vîntul înainte de a exprima vreo părere proprie, spuneţi.
@Roxana Iordache
Chomsky e de aceeaasi parere cu tine 😉 in ce il priveste pe Clinton, insa ofera o perspectiva mai generala. O preiau intr-un citat mai amplu care pune punctul pe i, in stilul obisnuit a lui Chomsky.
Markets have inherent and well-known inefficiencies. One factor is failure to calculate the costs to those who do not participate in transactions. These „externalities” can be huge. That is particularly true for financial institutions.
Their task is to take risks, calculating potential costs for themselves. But they do not take into account the consequences of their losses for the economy as a whole.
Hence the financial market „underprices risk” and is „systematically inefficient,” as John Eatwell and Lance Taylor wrote a decade ago, warning of the extreme dangers of financial liberalization and reviewing the substantial costs already incurred – and also proposing solutions, which have been ignored.
The threat became more severe when the Clinton administration repealed the Glass-Steagall act of 1933, thus freeing financial institutions „to innovate in the new economy,” in Clinton’s words – and also „to self-destruct, taking down with them the general economy and international confidence in the US banking system,” financial analyst Nomi Prins adds.
The unprecedented intervention of the Fed may be justified or not in narrow terms, but it reveals, once again, the profoundly undemocratic character of state capitalist institutions, designed in large measure to socialise cost and risk and privatize profit, without a public voice.
That is, of course, not limited to financial markets. The advanced economy as a whole relies heavily on the dynamic state sector, with much the same consequences with regard to risk, cost, profit, and decisions, crucial features of the economy and political system.
🙂
eu nu am facultate, nici macar una de un alt profil celui economic am doar o scoala tehnica ,dar am o ipoteza demna de a o situa aic si a o supune parerii unor specialisti an materie…… u. s. a. sunt la un apogeu, au o asemenea putere economica, situauia neavand termen de comparatie,crahului din 1929 rezervele acestui stat se situeaza la valori de sute sau mii de bilioane de dolari…de acolo de la new york se regleaza economia mondiala,pana aici nu cred ca pot fi contrazis…americanii intervin pe piata mondial realizand reglaje an toate intensitatili imaginate la nivelul tuturor statelor cu mult mai mici ca putere economica ce a ce fac acum domnii an cauza discret ,atent fin an evolutie ,urcand sau coborand dolarul prin injectie sau diminuare de capital an puncte ce sunt cu exactitate indicate nu numai de minti liminate an domeniu dar mai ales de puternice computere de o alta generatie aflate an functiune si conectate ilustru an sistem,cred eu ca nici aici nu pot fi contrazis ,numai daca nu exista vreun ordin de acst gen sub o forma mai mascata gen ,,no coment,,…scuze pentru scrisul telegrafic ,nu agramat,am un motiv medical an acest sens, multumesc pentru permisiva intrare an pagina…sic volo nihil sinee deo
Romania este lovita de mai multe ori si fiecare lovitura este mortala. Mai mult decat criza lovitura de gratie este data de politica fiscala, dezastruasa a guvernului. Pe mine nu ma afecteaza in mod deosebit criza dar voi trge obloanele si cateva mii de oameni vor ramane pe drumuri direct sau indirect, datorita unei politici fiscale menita sa distruga ce mai mergea in acesta tara. Concret, sume datorate societatii mele de statul roman ca unic acionar si neplatite au fost calculate ca venit si sunt obligat sa platesc tva si impozit pe profit pentru sume neincasate (miliarde). Am conturile blocate si oprirea activitatii este o chestiune de zile. 40 angajati de la Temotecnica vor ramane acasa. 800 muncitori de la Fabrica de arme Cugir isi vor inceta activitatea pentru ca Termotecnica inchizandu-se va inceta furnizare agentului termic tehnologic catre acesta intreprindere. In prezent am declarat insolventa acestei fabrici inchiderea ei fiind iminenta. Intr-o situatie asemanatoare ajung si alte institutii ale statului intre care si de invatamant care ramane fara caldura Unele au ramas deja. Acestea sunt realitati, tot un fel de campanie pentru PNL. Dupa cum se poate vedea criza afecteaza Romania intr-o proportie mult mai mica decat politica fiscala proprie. Nu exclud criza sa fie in mare masura motivul invocat de guverna ca scuza pentru dezastrul Vozganian.
Mda, Romania este intotdeauna lovita si de fiecare data moare. Noroc ca avem mai multe vieti. Articole despre criza financiara din Romania puteti citi pe criza-financiara-romania.blogspot.com
Mda, Romania este intotdeauna lovita si de fiecare data moare. Noroc ca avem mai multe vieti.