Raspunsuri

In tot acest tumult politic al ultimelor zile am dat peste o stire care m-a bucurat sincer. Este vorba despre decizia APCE de a acorda Premiul Europa orasului Sighisoara, o decizie care a fost luata, in premiera, pentru un oras din tara noastra. Avem nevoie si de vesti de acest gen, de momente in care sa ne mandrim cu mostenirea noastra. Sighisoara este una din localitatile pline de istorie ale Romaniei, in care ma simt extrem de bine, unul din orasele pe care le redescopar ori de cate ori am ocazia sa il vizitez.

Faptul ca, de multi ani, Dorin Danesan, primarul PSD din Sighisoara, a avut o atentie sporita in a reprezenta caracterul multicultural al localitatii a contribuit, cred, la decernarea acestui premiu. Este o victorie a bunei intelegeri dintr-o comunitate si un semn ca, sub PSD si USL, buna intelegere intre minoritati si atitudinea responsabila si proactiva fata de principiile si unitatea europene sunt regulile, nu exceptiile politicii promovate de catre noi.

Aramis, in contextul in care fosta coalitie de guvernare avea cu o zi inainte de votul motiunii o relativa siguranta si un avans de cateva voturi, evident ca rezultatul final a surprins. In rest, nu as fi atat de pripit sa vorbesc deja de o erodare la guvernare. Sigur, exista si acest risc, insa exista si varianta in care, prin politicile si atitudinea pe care le promovezi, dar si prin rezultatele pe care le ai, te poti consolida in primele luni la putere. USL propune un nou mod de a face politica, deci as miza pe al doilea scenariu, in cazul in care guvernul va trece de votul din Parlament.

Dorian65, despre greselile oricarui Guvern, inclusiv ale celui pe care l-am condus, au vorbit atat de multi oameni, aici incluzandu-ma si pe mine, incat nu cred ca mai este necesar sa revenim cu argumente si informatii din acea perioada. De ce nu vrei tu sa abordam greselile de ieri ale Guvernului, cele care se simt mult mai pregnant in vietile tuturor romanilor? Pentru a rezolva problemele Romaniei de astazi trebuie sa te uiti in primul rand la deciziile luate de un guvern, indiferent cum il cheama, ieri, nu acum 10 sau 20 de ani. Altfel, abordari de tip anacronic in evaluarea politica vor duce numai spre solutii pentru false probleme, in niciun caz pentru lipsurile actuale ale populatiei.

Ghita Bizonu’, eu cred ca votul motiunii din Parlament are insemnatate si pentru activitatea din legislativ in urmatoarele luni. Inclusiv pentru modul in care se numara voturile…

Doru Coarna, incurcate sunt caile votului si rezultatelor uninominalului. In rest, in ceea ce ma priveste, am nevoie de un singur lucru, care nu are in niciun fel vreo legatura cu compasiunea. Ceea ce am cerut, dintotdeauna, este dreptate si dreptul de a beneficia de un tratament egal, obiectiv si deloc partinic din partea institutiilor statului. Sau a oamenilor de stat. In rest, vestile bune ar trebui sa vina de la sine.

isabel_allende, nu stiu in ce masura se poate vorbi de Marine Le Pen ca despre viitorul lider politic al opozitiei din Franta. Mie, sincer, mi se pare ca situatia merge mai degraba spre o situatie comparabila cu Romania anului 2000. Intr-adevar, a avut loc o cursa politica fara precedent, insa totul ar trebui pus in special pe mandatul trecut al lui Sarkozy.

Pali, iti inteleg nervii si frustrarea, pentru ca stiu ca ai patimit mult, la fel ca Sibilla de altfel, la nivel personal. Trebuie sa fii insa constient ca inca sase luni pe fostul calapod guvernamental ar fi insemnat si mai mult haos si dispret pentru toti cetatenii romani, inclusiv pentru tine. Tocmai de aceea, unele decizii si acceptari individuale in echipa USL au fost facute pentru a stopa nemultumirea si dezastrul general. Iar daca analizam toate aceste miscari din perspectiva deciziei de acum cateva zile din Parlament si a perspectivei care se deschide la orizont, cred ca o concluzie preliminara sincera ar trebui sa ne duca pe toti cu gandul spre un singur cuvant: speranta.

Dlnimeni, in contextul in care Marine Le Pen i-a cerut, practic, imposibilul lui Sarkozy pentru a-l sprijini, acesta din urma refuzand din start propunerea, Hollande are, din punctul meu de vedere, accesul garantat spre presedintie. Franta, la fel ca si Romania, s-a saturat de cabotinism la cel mai inalt nivel al politicii.

George Ban, problema este ca ura naste, la randul sau, ura. A intra intr-o logica in care contracarezi abuzurile prin noi abuzuri ar fi una din greselile care ne-ar arunca, pe noi toti, sub zodia haosului. Sper, doar, ca perioada butoanelor din domenii precum justitia sa se incheie, sa reusim noi, ca natie, sa iesim din paradigma impusa in ultimii 7 ani de Traian Basescu. Sa ne conciliem cu noi insine si, in paralel, sa ne indreptam in fata istoriei.

Gala, auditul guvernamental este singura solutie pentru a avea o evaluare sincera a momentului T0, de unde se porneste, pentru a contracara ulterior orice iesiri nervoase ale, deja, opozantului PDL. Nu trebuie sa uitam ca democrat-liberalii sunt dovada vie a tupeului impins la cote maxime, deci vor incerca sa puna in carca oricarui alt guvern multe din pacatele proprii. De altfel, daca este sa ma gandesc bine, PDL este, cred, singurul partid de la putere care a facut, ani la randul, opozitie la opozitie, acuzand-o in continuu de diverse aberatii. Nici nu vreau sa stiu ce va fi la gura lor de-acum inainte. Tocmai de aceea, este nevoie de o situatie, pe cifre, cu subiect si predicat, pe tot ce lasa in urma guvernarea portocalie.

About these ads

61 Responses to “Raspunsuri”


  1. 1 dorian65 aprilie 30, 2012 la 7:28 am

    Domnule Nastase pentru a rezolva problemele actuale rebuieste ceva timp si un popor cu buzunarul gol nu gandeste in consecinta.Caile electoratului nu sunt incalcite multi gandesc in functie de bataile de lingura .
    Am citit programul de guvernare al dl Ponta suna frumos doar ca trebuieste ceva timp pentru a i se simtii efectele.

  2. 2 dlnimeni aprilie 30, 2012 la 8:24 am

    Va multumesc pentru raspuns. In mod normal da, rezervele formulate fiind legate de faptul ca dlui Hollande i-au fost reprosate unele slabiciuni, in campanie.

  3. 3 Cârcotaşu aprilie 30, 2012 la 8:26 am

    Sper, doar, ca perioada butoanelor din domenii precum justitia sa se incheie, sa reusim noi, ca natie, sa iesim din paradigma impusa in ultimii 7 ani de Traian Basescu.

    Sper şi eu. S-ar putea să avem un prim semnal în sensul acesta chiar miercuri. :shock:

  4. 4 Doru Coarna aprilie 30, 2012 la 8:53 am

    @ Nastase,

    asa-i, deie Domnu’ sa vina vremurile in care vestile bune sa vina de la sine!

  5. 5 marian aprilie 30, 2012 la 9:29 am

    dl nastase numele meu este marian si sunt o persoana cu handicap grav din nastere.
    va scriu pentru a va aduce la cunostinta situatia disperata in care se afla categoria persoanelor cu handicap grav din nastere in romania.
    as vrea daca se poate acum cu noul guvern usl atat dumneavoastra cat si partidul dws si usl sa faceti ceva concret si pentru noi persoanele cu handicap grav din nastere. o persoana cu handicap inascut asa cum sunt eu traieste dintr-o indemnizatie in valoare de 290 de lei care nu a mai fost indexata din vremea guvernului nastase.
    credeti ca o persoana cu handicap si automat cu nevoi speciale poate sa isi duca traiul zilnic cu 290 de lei in conditiile in care doar medicamentatia si recuperarea de specialitate necesare ca aerul costa peste 200 de lei?
    de asemenea va aduc la cunostinta ca legea 448 pentru protectia si promovarea drepturilor persoanei cu handicap este nedreapta pentru persoana cu handicap din nastere si o sa va explic si de ce:
    in aceasta lege nu se face separatia diferentierea intre persoanele care se nasc cu handicap grav nu se mai vindeca si nu pot munci niciodata si persoana care in decursul vietii capata ( dobandeste) un handicap.
    de exemplu o persona sufera un accident la locul de munca in urma caruia ramane cu un handicap aceasta persoana are doua venituri pensia de vechime in munca de la locul de munca unde a suferit accidentul pentru ca pana la dobandirera handicapului a muncit dar si pensia de handicap comform prevederilor legii 448. datorita acesti categori de persoane cu handicap se face confuzia de clasa politica voit sau nu ca toate persoanele cu handicap din romania au doua veniturii ceea ce este total fals persoana cu handicap grav din nastere care nu a muncit si nu o sa poata sa munceasca niciodata are un singur venit si anume indemnizatia de 290 de lei care din cauza confuziei voite sau nu intre cele doa categorii de persoane cu handicap nu a mai fost marita de 8 ani.
    cele doua categorii de persoane cu handicap din nastere si dobandit sunt total diferite si au particularitatile lor si asta trebuie inteles de toata lumea si stabilita separatia diferentierea intre cele doua categorii sociale.
    nu este normal ca aceasta confuzie pe noi cei cu handicap din nastere sa ne conadmne sa traim cu o indemnizatie de 290 lei si ea sa nu se mai mareasca din cauza confuziei voite sau nu.
    cei cu handicap dobandit in decursul vietii daca inainte de dobandire a putut sa munceasca au un nivel de viata mai bun si un nivel financiar mai bun conferit de avantajul ca a putut sa munceasca pana la dobandirea handicapului si asfel are in afara indemnizatiei de handicap si o pensie de vechime in munca.
    in schimb persoana care se naste cu un handicap grav este condamnat sa traiasca din indemnizatia de 290 lei fara a avea alt venit si fara a putea sa muncesca vreodata. acum va intreb eu credeti ca e corect ca datorita unei legi strambe persoana cu handicap din nastere sa aiva de suferit?
    nu credeti ca ar fi mai bine ca legea sa fie modificata si persoana cu handicap din nastere care nu are alt venit sa beneficieze de o indemnizatie mai mare decat cel care a muncit si a capatat handicapul in decursul vietii?
    va rog sa incercati sa modificati legea 448 asfel in cat persoana cu handicap din nastere sa nu mai fie defavorizata sa se faca o specificatie clara ca persoana care se naste cu handicap grav si are ca singur venit aceasta indemnizatie trebuie ajutata mai mult de lege decat cel care capata handicapul in urma unui accident de munca si nu din nastere pentru ca acel ce capata handicapul in timpul vietii are 2 pensii de handicap si de vechime in munca.
    va rog din suflet sa faceti tot ce putetii ca aceasta lege sa fie modificata in avantajul celor care se nasc cu handicap si nu se mai vindeca nicodaata de acest handicap.
    va rog din sufelt ca guvernul usl sa faceti toate eforturile sa fie marita aceasta indemnizatie de 290 lei.
    cred ca a venit vremea ca cei din clasa politica sa se gandeasca ca si categoria persoanelor cu handicap din nastere au dreptul la un trai decent, demn si sa se vorbeasca si de aceasta categorie sociala nu doar de pensionari si bugetari.
    va rog din suflet daca puteti face o initiativa legislativa care sa introduca un paragraf special dedicat persoanelor cu handicap grav din nastere. in lege acest paragraf nu exista si din acest motiv noi cei cu handicap grav din nastere avem de suferit pentru ca suntem in permanenta confundati cu persoanele cu handicap dobandit in decursul vietii.
    urmare a lipsei acestui paragraf din lege se creeaza voit confuzia intre persoana cu handicap din nastere si persoana cu handicap dobandit sau fals dobandit care pacalesc legea.
    un alt lucru foarte grav cauzat de faptul ca persoana cu handicap grav din nastere nu are un paragraf special in lege prin care sa fie diferentiat de persoana cu handicap dobandit sau fals dobandit este acela ca persoana cu handicap grav din nastere este trata abuziv pe la cvomisia de evaluare fiind asfel umiliti si bagati in aceiasi oala cu cei care pretind ca au dobandit un handicap pe parcursul vietii si de fapt nu au nimic.
    in lege persoana cu handicap din nastere nu exissta si de aceea noi murim de foame in case din cauza celor care se erijaza in persoane cu handicap dobandit care de fapt nu au nimic.
    credeti ca este posibil ca prin intermediul dws usl sa ajute la indreptarea acestei legi care umileste persoanele cu handicap grav din nastere?
    credeti ca este posibil ca prin lege persoana cu handiocap grav din nastere sa fie diferentiata de persoana cu handicap dobandit sau fals dobandit care in decursul vieti pana la dobandirea handicapului a muncit si asfel are si alte venituri in afara indemnizatie de handicap?
    este necesra ca aerul pentru noi cei cu handicap grav din nastere.o asfel de separatie clara intre cele doua categorii de persoane cu handicap ar face ca legea sa ajute cu adevarat si persoanele cu handicap grav din nastere care toata viata o sa fie condamnat sa traiasca din indemnizatia de 290 lei care de 8 ani nu a mai fost indexata de nimeni.
    un paragraf care sa diferentieze pe cei cu handicap grav din nastere care nu se mai vindeca niciodata fata de cei cu handicap dobandit sau fals dobandit ar opri si abuzurile facute de comisiile de expertiza care profitand de lipsa acestei diferentieri la nivel de lege tarasc persoane cu handicap grav nativ pe la comisie din an in an de parca o persoana cu hndicap grav se mai vindeca peste noapte. va rog din inima sa ne ajutati si pe noi cei cu handicap grav din nastere sa avem un statut in legea 448 si in legea asistentei sociala. fara acest statut special fara diferentierea clara la nivel de lege intre cele doua categorii de persoane cu handicap noi cei cu handicap grav din nastere o sa murim lent prin infometare pentru ca nu se mai poate trai asa.
    va scriu cu speranta si sper ca o sa ne ajtati in acest demers si o sa convingeti toti colegii din usl sa se alature acestui demers.
    poate usl sa introduca amendamnete la lega asistentei sociale si sa revina la normele de incadrare in grad de handicap de care erau inainte si pe care pd-l le-a modificat? prin lipsa paragrafului dedicat persoanelor cu handicap din nastere si prin modificarea normelor de incadrare in grad de ahndicap pd-l a zapacit tot si persoane cu handicap nativ sunt umiliti la comisiile de expertiza. de aceea va rog daca se poate sa faceti ceva si in sensul acesta.
    va multumesc din inima si sper ca o sa gasiti timp sa cititi si randurile mele si daca se poate sa oefriti si un raspuns la problemele ridicate de mine.

    CU STIMA MARIAN

  6. 6 marian aprilie 30, 2012 la 9:45 am

    domnule nastase vreau sa va adresez si eu doua intrebari daca imi permiteti; in cazul in care o sa treaca de parlament guvernu ponta iar doamna campeanu o sa fie ministerul muncii ce o sa faceti legat de mult contestata lege a pensiilor fraudata de roberta anastase? si cu lega asistentei sociale care condamna la moarte toate persoanele cu handicap grav din nastere? puteti anula sau imbunatatii substantial aceste legi pe care usl s-a chinuit enorm sa le blocheze? va multumesc anticipat si va doresc multa sanatate si putere de munca.
    astept daca se poate un rspuns si la ce am scris mai sus legat de speparatia persoanelor cu handicap grav din nastere fata de cei cu handicap dobandit sau fals dobandit.

  7. 7 Pali aprilie 30, 2012 la 9:47 am

    Stimate Domnule Presedinte Nastase,

    Va multumesc pentru raspunsul dvs. La cat am patimit mai mergea un pic …dar eram mult mai bucuros si puteam sa trec cu vederea “traseismul salvator” aparut in ultimele saptamani,…INSA,…eram si mai bucuros daca din noul Guvern NU faceau parte tot felul de oameni compromisi !Sunteti de acord cu mine ? In ceea ce priveste speranta,…si CREZUL ele nu au disparut din “agenda” mea,…si iata bunul Dumnezeu a avut grija de mine si mi-a calauzit pasii intr-o directie unde sunt ferit de efectele dezagreabile ale politicului romanesc.Evident pot sa revin oricand intr-o constructie in care cred,….astept doar semnalul de la dvs. ,…poate implementam ceea ce am discutat in octombrie 2010 la CN …. va mai aduceti aminte cu siguranta !

  8. 8 Argusdre aprilie 30, 2012 la 10:41 am

    Raman la convingerea ca asta merita un tradator

  9. 9 MIHAELA aprilie 30, 2012 la 10:55 am

    @Adrian Nastase
    Va rog, nu treceti prea usor peste comentariul d-lui Marian postat la ora 9:29 am. Cititi-l cu atentie si inspirati-va din el sa promovati chiar dvs. o lege in acest sens in noul parlament. Este absolut inuman sa-i ceri unui om cu handicap grav din nastere sa traiasca din 290 lei lunar. Ce daca aceste persoane nu au contribuit la fondul de asigurari sociale de sanatate (nu pentru ca nu ar fi vrut, ci pentru ca practic le-a fost imposibil), se pot gasi cu siguranta fonduri pentru a ajuta astfel de persoane cu probleme grave.
    Altfel ce veti face cu ei, ii veti obliga sa cerseasca? Sau, doamne fereste, sa-si curme singuri existenta (nu zic “viata” pentru ca asta numai viata nu se poate spune ca este). Va rog ganditi-va!!
    Va rog sa ma iertati, dar am fost foarte impresionata de comentariul d-lui Marian.

    @ Marian
    Toata compasiunea mea pentru suferinta dvs. si a celor aflati in aceeasi situatie! Curaj, poate vor fi si vremuri mai bune!

  10. 10 Draghi Puterity aprilie 30, 2012 la 11:40 am

    Ref. la raspunsul dat lui George Ban

    Atata timp cat aceste butoane exista, nu ajuta deloc daca noua putere nu apasa pe ele. Cineva va apasa…

    O posibila solutie de a evita erodarea noii guvernari pana la urmatoarele alegeri in ochii opiniei publice ar fi tocmai pedepsirea vinovatior de situatia actuala. Desigur respectand rigorile legii, nu in formula de politie politica. Avand in vedere timingul alegerilor, cred ca acest lucru ar trebui sa fie o prioritate. Si ar avea efectul colateral pozitiv ca i-ar slabi pozitia lui Basescu.

  11. 11 marian aprilie 30, 2012 la 12:39 pm

    MIHAELA@
    multumesc pentru gandurile bune si pentru incurajari apreciez si ma ajuta enorm.
    pentru noi cei cu handicap grav din nastere situatia este dramatica cu adevarat dramatica pentru ca actuala lege nu ne ajuta.
    noi cei cu handicap grav din nastere suntem sufocati de cei care pretind ca au handicap dobandit in decursul vietii si de fapt nu au nimic.
    de aceea nu s-a mai indexat aceasta indemnizatie de 290 de lei pentru ca legea este proasta si ii ajuta mai mult pe cei care vor sa pacaleasca legea si se erijaza in persoane cu handicap dobandit .
    cred cu convingere ca acest lucru nu este normal si ca o lege trebuie sa ii ajute in principal pe cei care au cu adevarat nevoie si au avut nesansa sa se nasca cu un handicap grav care nu se vinderca nicodata.
    marea majoritate a persoanelor cu handicap grav din nastere nu au doar un handicap au mai multe deficiente grave asociate.
    spre exemplu eu sunt tintuit de la nastere intr-un scaun cu rotile dar asta nu este tot am si grave prbleme vizuale.
    din cauza ca legea este aberanta noi cei cu handicap din nastere suntem bagati in aceiasi oala cu cei care pretind ca au handicap si ei de fapt nu au nimic asfel toata lumea traieste cu impresia ca persoanele cu handicap sunt niste infractori niste hoti care pacalesc legea ceea ce este fals.
    toate asta din cauza ca legea este proasta si persoana cu handicap grav din nastere nu este ajutata de lege .
    este daca vreti un strigat disperat de ajutor al meu in numele tuturor persoanelor cu handicap grav din nastere din romania si sper ca dl nastase o sa se implice in acest demers si sa fie reprezentantul sustinatorul acestui demers in numele persoanelor cu handicap grav din nastere.
    sper sa mai apuc ziua cand aceasta lege o sa fie dreapta si cu adevarat in interesul celor cu handicap grav din nastere nu a celor care pacalesc legea si pretind ca au dobandit un handicap si de fapt nu au nimic.
    sper sa mai traiesc ziua cand persoanele cu handicap din nastere vor avea in lege un statut asa cum merita un paragraf special care sa ii apere pe cei cu handicap grav din nastere. de cei care acum pacalesc sistemul si din cauza carora noi cei cu handicap din nastere avem de suferit enorm,

  12. 12 Socrate aprilie 30, 2012 la 1:40 pm

    Nu vi se pare ca TB si portocaliii au cedat suspect de repede guvernarea ? Si daca exista un plan, clocit impreuna cu Inalta Poarta, pentru discreditarea si erodarea USL-ului inainte de alegerile parlamentare ?
    Cateva argumente, in favoarea existentei unui astfel de plan. Balanta la motiunea de cenzura a fost inclinata de Mircea Geoana, omul inaltei porti, care a venit cu inca patru voturi. PDL-ul nu a propus nici un premier. Suspect, dat fiind tupeul binecunoscut si dat fiind rezultatul votului ( majoritate de stransura, conjuncturala, nu majoritate ferma ). Mai mult, Boc a declarat imediat dupa vot ca PDL-ul trece in opozitie. Mi-e greu sa cred ca Boc a vorbit fara asentimentul lui TB. TB a cedat suspect de repede, la nominalizare era bine dispus si s-a abtinut de la orice intepatura. Ca prin minune, BNR adica Isarescu ), a admis, fara sa intervina la timp, scaderea imediata a leului – un avertisment ca scaderea poate continua ( amenintand cu cresterea inflatiei ). Simultan, mai multi analisti economici au inceput sa sublinieze importanta acordului cu FMI. Se mizeaza pe faptul ca Victor Ponta nu va avea curajul sa renegocieze scrisoarea de intentie catre FMI, sa rezilieze contractele Chevron ( ilegale, dupa cum a subliniat gazda noastra in Parlament ), sa blocheze privatizarile ( in special Cupru Min, Hidroelectrica, CFR Marfa, etc. ) si sa blocheze definitiv proiectul Rosia Montana ( adoptand o lege care sa interzica exploatarea cu cianuri, confom indicatiei PE ). Se mizeaza pe situatia economica precara si pe santajul cu imprumuturi externe absolut necesare, uitandu-se insa de existenta Chinei (!). Deja VP a facut prima greseala si a declarat ca trebuie semnata scrisoarea de intentie cu FMI-ul, uitand ca trecerea motiunii de cenzura l-ar obliga sa inghete privatizarile ( inca o greseala, a declarat ca nu are nimic impotriva privatizarilor, doar sa fie corecte ).

  13. 13 blogideologic aprilie 30, 2012 la 2:11 pm

    @ Adrian Năstase
    Bună ziua ! Cred că trebuie recitită şi refăcută atent legea, în sensul remedierii unor probleme cum este cea prezentă în cazul @ marian. Căruia îi urez mult noroc, măcar de acum înainte ! Sigur, trebuie găsite, ca trade-offs şi răspunsuri la asemenea probleme, multe venituri în statul social România ! Dar ele nu-s deloc cele prezentate de Adrian Ursu pe „platforma de afaceri” INCOME ! Chiar avem timp de asemenea glume ?

  14. 14 blogideologic aprilie 30, 2012 la 2:24 pm

    @ Socrate
    Este cum spune Sever Voinescu : “Liderii USL vor avea surpriza vieţii lor!”

  15. 15 blogideologic aprilie 30, 2012 la 2:44 pm

    În ce viteză lucrează industria de sinteze chimice ! Se creează câte un drog nou pe săptămână http://www.lemonde.fr/planete/article/2012/04/28/une-drogue-de-plus-par-semaine-en-europe_1692637_3244.html Progresul se explică prin faptul că industria respectivă a fost aproape complet robotizată. Daniel Funeriu se lăuda că a lucrat în acest domeniu de cercetare şi că a obţinut nişte patente. Aceasta ar explica de unde se întorc la el nişte fluxuri de bani din „afacerile” misterioase care i-au construit averea. De ce lasă Daniel Funeriu neclarităţi majore când vorbeşte despre el ?

  16. 17 Ghita Bizonu' aprilie 30, 2012 la 3:22 pm

    Socrate

    mie mi se pare ca prea tarziu. Undeva in finele anului trecut la alta motiune de cenzura ar fi fost un moment mai potrivit ptr a pasa cartoful prea fierbinte.
    Azi, mai ales dupa demostratia ungureneasca de …? aroganta e prea putin zis e nitel prea tarziu. Pur si simplu este prea tarziu sa reduci USL la 49% .. si chiar daca ai reusi ar fi riscant sa mqai citesti constitutia in cheia : Eu Supremu.
    Insa daca vrei bag si io o soparla : au preferat sa paseze ca sa se poata justifica : nene eu am vrut sa iti dau da’ aia e prea tari si acu ei la guvern … si sa spere ca “sponsorii” e domni transtlantici si nu preiau manerele camatarilor locali .

  17. 18 Cârcotaşu aprilie 30, 2012 la 4:09 pm

    @ Socrate,
    Băsescu nu-l poate demite pe Ponta, odată acesta instalat ca prim-ministru;
    PDL-ul nu va mai organiza alegerile şi mai ales nu va mai număra voturile;
    Fosta Coaliţie de guvernare s-a spart iremediabil. Veţi vedea că UDMR va sprijini guvernul Ponta, chiar dacă se va lamenta în privinţa UMF, iar UNPR, chiar nedorit, va sprijini şi el noul guvern.
    Chestia cu regretul populaţiei pentru PDL e atât de ridicolă încât e suspect faptul că poate fi luată-n considerare de oameni cu pretenţia de raţionalitate.

  18. 19 Ghita Bizonu' aprilie 30, 2012 la 6:00 pm

    Stimata gazda am o idee …de “vanzare”
    In caredul discutitiilor ce o sa faca USL, Ponta samd nu ti putea sa va mirati cum niste guverne pline de cadre universiatre care predau dreptu au lasat sa “putrezeasca” cestia cu retrocedarile si termenul CEDO cand pana si pe blogu dvoastra unii s-au incaierat pe subect ? Ce naiba universitarii Boc si Udrea si Predoiu astepata ca niste anonimi de pe bloguri sa le faca treaba de sinistri ?! Asta este competenta ?!?

  19. 20 Cetateanul intrigat aprilie 30, 2012 la 6:02 pm

    Chiar daca asteptarile populatiei sunt mari, problemele trebuie tratate in ordinea prioritatilor. Cum este clar ca lumina zilei ca Ponta nu a fost pus unde este acum prin votul popular al pensionarilor sau bugetarilor, la fel de clar ar trebui sa fie ca nici problemele acestor categorii nu constituie de loc o prioritate majora a Romaniei. Principala prioritate a tarii este cresterea economica, o crestere veritabila, care nu are absolut nimic in comun cu sloganul: vrem slujbe decente si bine platite, ci cu opusul: no pain no gain. PSD are perspective reale de a ocupa un loc important in configurarea viitorului economic al Romaniei in urmatorii ani. Aceasta sansa istorica ar putea fi rapid irosita, in cazul in care acest partid nu ar intelege ca cea mai importanta resursa a sa este inteligenta si capacitatea administrativa a unora din adeptii sai. A dori sa indeplinesti idealurile sociale a chiriasilor locurilor de veci din cimitirele satesti sau suburbane, ar fi o dovada de istetime ce confirma perfect locul ocupat de natiunea noastra in toate clasamentele. Doar doua lucruri vi se cer : reduceti impozitele si reduceti birocratia de stat. Cresterea economica va veni de la sine, din actiunile intreprinse de cei care au aplecare spre activitati economice. Meritul va fi insa al vostru. Sper sa furati mai putin decat cei de pana acum, dar nu am absolut niciun element care sa garanteze acest lucru.

  20. 21 isabel_allende aprilie 30, 2012 la 7:09 pm

    @Dle Nastase,

    Multumesc pentru raspuns.
    Comparatia dintre situatia (politica) din Franta si cea a Romaniei anilor 2000 este, with all due respect, usor reductionista si “convenabila” si cauzele nu sunt legate doar de (ne)-performantele mandatului lui Sarkozy.

    Cauzalitatea e mult mai diversa si mai ampla (si poate cu alta ocazie am sa ma opresc mai mult asupra acestui subiect), insa un lucru e clar pentru mine : Marine Le Pen nu va fi “liderul politic al Frantei” (the mighty one) pe termen scurt si mediu, dar va fi unul dintre liderii politici ai Hexagonului, mai ales in situatia in care Sarkozy va pierde. A nu asuma acest lucru, inseamna a face (analiza +) politica asa, a bit in blindness.
    Institutele de sondare a opiniei publice din Franta nu au facut acest lucru pentru ca nu era “political correct” sa o crediteze cu un scor prea mare (si pentru ca a existat si un anumit baraj mediatic) si apoi, dupa primul tur, o mare parte a opiniei publice + a leadership-ului + a comentatorilor s-a aratat “uitmita” de scorul realizat de Marine LP. Acesta era insa foarte previzibil, la fel cum previzibil este si scorul mare pe care il poate obtine la legislative, daca nu vor interveni incidente majore pe parcurs.

  21. 22 Miriam Radulescu aprilie 30, 2012 la 7:50 pm

    Maine este 1 Mai-Ziua Muncii,iar la noi de cca 20 de ani se tot incurajeaza NEMUNCA! S-au dat foc deliberat la fabrici,s-au”privatizat”(de fapt falimentat) toate “ctitoriile epocii de aur”,s-a dat pe “daiboj”aproape totul pentru a fi in “gratiile” Occidentului(care ne-a tot “ocrotit” precum meduza care-si imbratiseaza prada !).(Turritopsis nutricul=singura vietuitoare nemuritoare din lume)
    Un proverb celebru parafrazat spune “Ma tem de OCCIDENT chiar daca imi face daruri!”
    Cred ca ati depasit faza cu “Lasati-ne sa va ajutam!”.Cred ca a venit timpul sa depasim HANDICAPUL -faptului ca avem nevoie de ajutor!.(Ajutorul cel mai bun este cel ce ti-l dai singur!)
    Apropo ar trebui redefinit termenul de HANDICAP. Handicap avem toti in comparatie cu un prototip de OM PERFECT!(Unii au traume psihice ,spre exemplu ca au chelie! Ar putea fi chelia o dizabilitate?)
    Handicap nu inseamna ca nu ai o mana sau un picior,SAU UN ALT ORGAN ; Te poti definesti ca om si cu un rinichi(multi nu stiu ca din doi, unul nu functioneaza!)
    Handicapul semnifica necesitatea de a avea pe altcineva in jurul tau sa te ajute sa-ti indeplinesti nevoile.Daca poti sa le satisfaci singur -atunci se cheama HANDICAP RECUPERAT!Atat timp cat ai autonomie psiho-fizica nu te definesti ca persoana cu handicap -ci una cu handicap recuperat! .Redefiniti notiunea ,caci in curand pentru ca ne-am scos un dinte devenim automat INVALIZI !!!Daca te deplasezi cu masina ,dansezi ,sau te deplasezi cu un carut esti cu handicap recuperat.
    Despre modul in care adevaratii oameni cu astfel de nevoi sunt platiti este alta problema!.Eu cred ca ar trebui sa fie platite persoanele care-i ingrijesc pe acestia ,in asa fel incat oamenii cu nevoi speciale sa poata trai in mod decent!
    De asemenea pentru astfel de persoane ar trebui sa se gaseasca locuri de munca pentru a fi utile lor si societatii.Un om fara picioare poate fi de la un cercetator eminent ,la un om bun IT-ist, pana la bun tesator , pictor sau artist al goblenului.
    SPOR LA MUNCA si FELICITARI PENTRU VICTORIA asupra cuibului de purtatorilor ai bolii Lyme(Borelioza)!

  22. 23 analist aprilie 30, 2012 la 8:23 pm

    @nastase
    Prin cuvintele rostite azi, Dl. Ponta a iesit din cateva capcane pe care nu le mai mentionez aici. De asemenea, discursul lui din Parlament a fost stralucitor, peste asteptarile mele. In final s-a dovedit ca retragerea dv. in fata abuzurilor lui Geoana a fost inspirata. Ati lasat loc unui tanar, care a transformat speranta in certitudine. Felicitari. Chiar daca pe blogul acesta am intrat cu gandul sincer de a fi alaturi de dv in incercarea de a schimba ”ceva” din anchilozarea PSD si am esuat, nu-mi pare rau. Imi doresc ca dv, impreuna cu colegii dv sa alegeti cea mai buna solutie pentru Romania, la formarea guvernului !
    O seara buna,
    Analist

  23. 24 M.Voicu aprilie 30, 2012 la 9:10 pm

    @Ghita Bizonu’ aprilie 30, 2012 la 6:00pm scrie: ”nişte guverne pline de cadre universitare care predau dreptu’ au lasat sã “putrezeascã” cestia cu retrocedãrile şi termenul CEDO… Asta este competenţã ?!?”
    O ad-miratoare îmi scrisese: ”V-am invitat doar sã citiţi hotãrârea pilot a celor de la CEDO” [@aceeasi aprilie 21, 2012 la 10:03pm la despre-noua-lege-privind-restituirea]; eu am şi Soarele şi Mercur în casa a 2-a, dar nu pentru mine postez – cãci sunt Sãgetãtor, dintre oamenii aceia mulţi care existã pentru alţii, cum adresându-se lui Doru Coarna, @Daniel aprilie 27, 2012 la 9:57 pm scrie la solomon-moro-ungureanu-si-nastase, şi la @Daniel aprilie 26, 2012 la 9:43pm scrie: ”Eu vorbeam în primul rând de cei care vor sa ofere ceva, nu doar sã primeascã.”, şi tot acolo, continuã: ”furtul girat de politicieni de-a lungul ultimilor ani depãşeşte cu mult valoarea proprietãţilor. Un PNL care sã fie de acord cu despãgubiri plafonate poate sã plece acasã, cãci nu va mai avea nici un gram de credibilitate.”. Domnul Doru Coarna a fost genial cu exemplul de la tony-blair-la-bucuresti, martie 26, 2012 la 2:56pm: Vã daţi seama, la restaurant îi dai 10% chelnerului şi plãteşti masa, bineînţeles. Ãştia dau resursele cu 6%, adicã sub nivelul şpãgii uzuale!!! Evident, nu se vor plãti în niciun fel produsele…, ci doar preţul susţinerii regimului şi ceva cointeresare. Am dat şi eu o altã pildã la congres-extraordinar-psd/aprilie 9, 2012 la 12:01pm: hoţii interni n-au realizat cã prin asemenea contracte de ”concesiune” ar ieşi şi ei în câştig – şi s-ar numi ”investitorrri”.
    :arrow: Şi acuma, mã introduc cu exprimarea dragului de @Ghita Bizonu’ aprilie 30, 2012 la 6:00pm: ”Stimatã gazdã am o idee …de “vânzare”. Îmi pare cã pentru cine s-a vrut a se face legea, s-o fi fãcut şi efectul ! Dar, a mai rãmas un drak: dacã CEDO a devenit aşa de laxã tocmai în chestiunea proprietãţii, nu ne sugereazã cã şi datoriile statelor se pot plãti creditorilor externi cu 15% din valoare???????

  24. 25 M.Voicu aprilie 30, 2012 la 9:34 pm

    Completare la aprilie 30, 2012 la 9:10 pm
    Ba, se poate; din Irak, noi am luat zero !… şi ce protectori mari am avut

  25. 26 MIHAELA aprilie 30, 2012 la 9:50 pm

    @ Marian
    Ma bucura faptul ca am putut sa va ajut, chiar daca numai prin vorbe.
    Nu se poate ca d-l Nastase sa nu auda strigatul dvs,, nu se poate!
    “Situatie dramatica” este putin spus, este pur si simplu de neconceput.
    Curaj in continuare!

  26. 27 Karakas aprilie 30, 2012 la 11:16 pm

    @off topic, dar legat de legatura intre banci-guvern-bani publici

    Bancile canadiene au primit pe timp de criza, intre 2008 si 2009, imprumuturi DIN BANI PUBLICI in valoare de $75 MILIARDE dolari. Guvernul canadian A REFUZAT toate cererile de a explica in mod transparent tranzactiile in detaliu. De retinut, ca guvernul Canadei a sustinut repetat ca sistemul bancar canadian e solid si nu necesita “bail-out”, cum s-a intimplat in SUA.

    O sa spuneti, si ce are de a face cu Romania? Pai are, pentru ca e vorba de sistemul bancar si legaturile intre politic si banci. Si mai spune multe despre cum cetatenii sunt mintiti, fiind obligati fara sa stie sa plateasca din buzunar chiar sectorul bancar privat, sector care strimba din nas cind vine vorba de a imprumuta statul la nevoie. De ce publicul trebuie sa “salveze” bancile, dar cind e vorba sa salvam publicul pe timp de criza, bancile se ascund?

    Cita imoralitate in acest sistem capitalist….

    http://www.thestar.com/business/article/1170551–banks-received-billions-in-support-during-2008-09-crisis-report-says?bn=1

  27. 28 blogideologic aprilie 30, 2012 la 11:40 pm

    Dan Culcer : “Să formulăm o nedumerire. De ce sunt trimiși în România atât de sistematic, ca ambasadori, cetățeni americani cu origini evreiești? Administrația americană știe oare care este etnia locuitorilor majoritari ai României? Va trebui să adresăm finalmente administrației americane următoarea mirare înduioșată: se crede acolo cumva că România este locuită de câteva grupe de etnici (minoritari) activi, unguri, țigani, ucrainieni, dintre care cei mai dinamici și reprezentativi ar fi evreii? În acest caz s-ar explica obstinația cu care se ocupă ambasadorii americani de istoria evreilor din România. Sau este vorba de o reprezentare tulburată de prejudecăți, de propagandă, de interese implicite? Ar fi normal să fie cultivate prioritar relațiile de prietenie prin evrei dacă România ar fi confundată cu Israelul. Să existe vreo explicație politică privitoare la sensul misiunii acestor evrei americani în România? Cred că ar fi momentul să cerem o explicație fermă a obstinației întru acestă orientare abuzivă, aluzivă, adezivă. Dar ar fi poate pertinent să solicităm trimiterea unor ambasadori americani de origine română în România, ceea ce ar fi nu doar un gest simbolic pozitiv, de recunoașterea unor relații și prezențe, ci și un răspuns normal la o solicitare normală, dacă se va constata că anglo-saxonii au devenit atât de rari în Statele Unite încât nu se mai găsesc de prăsilă diplomatică. În cazul că penuria de anglo-saxoni ar fi extremă, poate se va hotărî administrația Statelor Unite să promoveze prietenia cu România pe altă cale, alegând poteca relațiilor cu alți minoritari, tot atât de reprezentativi, deși mai numeroși, selectând pentru România un ambasador de origine țigănească. De ce nu? Comunitarismul minoritarilor este la modă. Tot se prevede în anumite cercuri formarea unui stat național pentru această etnie atipică pe la frontierele de nord ale României. Ar fi o politică de proiecție. Trimiterea succesivă a unor ambasadori americani care țin să se știe că sunt de origine evreiască, deși nimeni nu-i obligă să se definească ca atare, este mai degrabă o gafă diplomatică pentru o țară care se lauda altădată cu creuzetul americanizării și care își exportă tehnicile globalizante pe unde poate. Așa cum se practică acum, orientarea este mai degrabă greșită și păguboasă pentru supraviețuirea modelului american.” http://asymetria-anticariat.blogspot.com/2012/04/pe-cine-reprezinta-ambasadorii.html

  28. 29 Porthos mai 1, 2012 la 6:05 am

    @ Adrian Năstase

    Permiteți-mi să vă adresez o întrebare. Guvernul Ungureanu a căzut pentru că a făcut erori în cele 78 de zile de guvernare sau pentru că a încercat să se atingă de “găștile” mafiote din PDL (Blejnar, Pinalti, etc) ? Inutil să precizez, întrebarea este pur retorică.

    În aceste condiții, cât de legitim, din punct de vedere moral, vi se pare un guvern Ponta (presupunând că va trece de votul Parlamentului) ?

    http://decablogulmuschetarilor.wordpress.com/2012/05/01/ororile-democratiei/

  29. 30 ZOE, fii barbata ! mai 1, 2012 la 8:45 am

    @Porthos,

    Scuza-ma ca intervin, întrebarea ta nu este deloc retorica. MRU, nu a facut nimic de capul lui ci numai la porunca, Cabinetului 1. Toate jocurile sunt ale lui basescu si stiind ca esti un baiat inteligent, nu pot sa cred ca nu-ti dai seama .

  30. 31 d'Artagnan mai 1, 2012 la 9:00 am

    Porthos
    Guvernul Ungureanu a căzut în urma negocierilor subterane ale Opoziției cu parlamentari ai coaliției de la Putere.Cu alte cuvinte, așa cum s-a ajuns la majoritate, la fel s-a ajuns și la minoritate.

  31. 32 blogideologic mai 1, 2012 la 10:06 am

    +Cine este ideologul guvernului USL, în opinia lui Cristian Preda /”Nu se ştiu foarte multe despre viitorul guvern, în afara faptului că lista membrilor săi va fi prezentată pe 1 mai şi că la agricultură va fi numit şeful PC, acuzat deja în trecutul recent de gazete că e interesat de agricultură doar pentru că Dan Voiculescu are investiţii importante în acest domeniu. Un lucru e însă sigur. Ştim cine e ideologul noii guvernări”, scrie Cristian Preda pe blogul său, citat de Realitatea.net. “E vorba despre Adrian Năstase. În timp ce V.Ponta şi C.Antonescu se distrează, ne lasă să înţelegem fostul premier, el însuşi lucrează de zor pentru a contura filosofia noii ere”, scrie Preda. “Două sunt opţiunile lui Adrian Năstase care sar în ochi din hăţişul de vorbe înşirate în două articole de pe blogul său. Prima priveşte “încetarea telejustiţiei”. Cum la noi televiziunea a ajuns sinonimul perfect al caracterului public al unei discuţii, indiferent de materia tratată, orice cetăţean raţional înţelege din expresia folosită de fostul premier că domnia sa aşteaptă ca tot ceea ce priveşte justiţia să nu se mai discute vreodată public. Din partea cuiva implicat în mai multe dosare în curs, obiectivul pare a fi o încercare de presiune. Va fi interesant de văzut, de aceea, şi dacă V.Ponta îl va păstra pe eternul Predoiu la Justiţie, şi dacă atitudinea faţă de DNA si procurori se va schimba în viitorul apropiat. Sunt convins că şi ambasada Statelor Unite, şi Comisia Europeană urmăresc cu atenţie aceste subiecte”, spune europarlamentarul PDL. “A doua opţiune importantă expusă de A.Năstase poate părea surprinzătoare: fostul premier nu ezită să descrie guvernarea lui MRU ca una profund politizată şi lasă să se înţeleagă că V.Ponta ar putea conduce un guvern mult mai puţin partizan, în măsura în care sarcina sa principală ar fi aceea de a organiza alegeri, toate opţiunile fundamentale trebuind să fie amânate până după scrutinul din toamna. Altfel spus, Năstase susţine că o echipă condusă de un lider de partid atât de pătimaş precum V.Ponta ar fi mai credibilă ca guvern strict tehnic decât cea în fruntea căreia se afla independentul MRU, repudiat de PNL şi abandonat de PDL când îi era lumea mai dragă. [...] De-abia aştept să-l aud şi pe Crin Antonescu citând din înţelepciunea lui Adrian Năstase… Ideologul-şef îi va scrie probabil şi partitura pentru prezidenţiale”, adaugă Preda.+ http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/cine-este-ideologul-guvernului-usl-in-opinia-lui-cristian-preda-262406.html Din text transpare parcă iritarea domnului Cristian Preda la faptul că nu-i participant la grupul de reflecţie facilitat de „Ideologul -şef” pe blogul personal.

  32. 33 Socrate mai 1, 2012 la 11:13 am

    @AN * Succes maine. Va tinem pumnii. Singurul verdict logic pe care poate sa-l dea completul de judecata este achitarea. Speram, alaturi de dumneavoastra, ca judecatorii ICCJ, in ceasul al doisprezecelea, vor avea coloana vertebrala si nu vor mai executa slugarnic comenzi politice, condimentate cu santaje si amenintari.

  33. 34 alexavsl mai 1, 2012 la 11:19 am

    Printre numele vehiculate pentru cele 20 de portofolii, banuiesc ca titularul Externelor va fi Titus Corlatean. Locul fostului premier, Calin Popescu Tariceanu, cu pregatire juridica, este, mai mult ca sigur, la Ministerul Justitiei.

  34. 35 Ghita Bizonu' mai 1, 2012 la 11:51 am

    W de porticaliu :
    Demiterea stupidă și nemeritată a lui Mihai Răzvan Ungureanu mi-a reamintit că “democrația” produce deseori aberații.

    Insa cu ce era meritata numirea Ungureanului ? Avea o acoperire politica parlamentara?
    Este cumva un remarcabil tehnician in economie sau adtiie ?!
    Cumva un caputalist de succes , macar cat era Catarama cand deveni ministru ?!

    Dec as zice ca numirea lui a fost stupidă și nemeritată . Si antidemocratica.

    A da . Aici este problema. Democratia. Stangistu HHH descopera cu scarba ca anarhia nu se lipeste cu democratia. Asa ca pana la urma prefera autocratia .

  35. 36 dlnimeni mai 1, 2012 la 12:30 pm

    Mult succes miine la Curtea de apel!

  36. 37 analist mai 1, 2012 la 12:35 pm

    @porthos
    Caderea guvernului era inevitabila. Semnalul a fost dat acum aprox. 12 zile din motive evidente, nu pot da detalii.

  37. 38 analist mai 1, 2012 la 2:32 pm

    @blogideologic
    Daca cineva citeste cu atentie blogul de aici, o sa constate cu surprindere existenta unor analize excelente, oricum peste media aratata de asa-numitii specialisti de televiziune; de multe ori opozitia a fost mai consistenta aici decat in alte fractiuni media. Si este asta desigur meritul dl. Nastase care a reusit sa canalizeze multe energii. Doar daca te uiti la episodul congresului PSD in care castiga Ponta in detrimentul lui Geoana observi stupefiat ca pe blog au fost extrem de multe info pertinente. ( ca de ex. intoarcerea cu 180 grade a voturilor de la Arges, anticipata aici pe blog cu mult inainte de ziua congresului).

  38. 39 lupi mai 1, 2012 la 4:47 pm

    @ Radu — Ma refeream la intreaga-tzi ,, opera” postata pe acest blog !!!.Sweet dreams !!!.

  39. 40 centru mai 1, 2012 la 4:52 pm

    se poate ! lotul 1 al autostrazii timisoara lugoj , inceput in septembrie 2011 , este in avans la 28 % , ar putea fi gata la un an . 600 muncitori sunt pe santier !

  40. 41 Cârcotaşu mai 1, 2012 la 6:23 pm

    @ dl Nimeni,

    Mult succes miine la Curtea de apel!

    Mie-mi miroase a o amânare mai lungă. Asta în măsura în care e mai dificilă închiderea cauzei aşaaaa, la prima şedinţă!

  41. 42 dlnimeni mai 1, 2012 la 8:57 pm

    Domnuie Nastase, ce naiba, nu se putea si un minister al blogurilor, acolo?
    Si, cind veti avea un dram de timp, poate ne explicati cum va putea fi dna Rowana Plumb, simultan, europarlamentar la Bruxelles si ministru la Bucuresti; cel putin asa am inteles din lista dlui Ponta.

  42. 43 dlnimeni mai 1, 2012 la 9:03 pm

    Carcotasu: va multumesc ca ati reluat fraza, eram sigur ca am scris ceva de mare profunzime. Daca mai dureaza mult presedintia dlui Basescu, atunci nu ma indoiesc ca aceasta fraza va ajunge in manualele scolare, pe prima pagina.Si, daca va fi o aminare, atunci ce sa facem, sa-i uram dlui Nastase aminare placuta, sau ce? Ii uram sa aiba succes, din moment ce unii ii vor capul.

  43. 44 Cârcotaşu mai 1, 2012 la 9:31 pm

    Oricum, pentru componenţa guvernului, o bilă neagră pentru prezenţa lui Leonard Orban.
    Era vorba despre un guvern exclusiv al USL-ului, iar promisiunea era că nu vom vedea în el nicio urmă a vreunuia din “gaşca lui Băsescu”!

  44. 45 Aya mai 1, 2012 la 9:43 pm

    @

    Poerhos

    Este induiosatoare grija ta fata de soarta Cabinetului Ponta, in sensul intrunirii numarului necesar de voturi pentru a fi investit. Te asigur ca va obtine investitura Parlamentului. Poti sa te linistesti.

    Legat de moralitate, cred ca retorica ar fi, mai degraba, o intrebare privind moralitatea celor asemenea tie.

  45. 46 Aya mai 1, 2012 la 9:45 pm

    @

    Adrian Nastase

    Sunt ferm convinsa ca in Dosarul “Trofeul Calitatii”- pentru care recursul se va judeca miercuri 2 mai 2012 – verdictul Inaltei Curti de Casatie si Justitie va fi de achitare.

  46. 47 Aya mai 1, 2012 la 9:48 pm

    @

    Analist

    Subscriu opiniei tale legate de Victor Ponta (citez):
    “un tanar care a transformat speranta in certitudine”.

  47. 48 Aya mai 1, 2012 la 10:08 pm

    @

    d’Artagnan

    Negocierile la care te referi nu au fost (citez) “subterane”. Dimpotriva!

    In “subterane” se regasesc altfel de personaje- cele mai multe, din categoria generica (subliniez, generica) a celor care au avut ideea accederii lui MRU la Palatul Victoria.

    Ca sa te lamuresc (sper sa intelegi fara a avea nevoie de detaliere), lui MRU i s-a “tras” de la “subiectul” care ar face sa cada orice guvern: incercarea de a ceda cuprul Romaniei si, in perspectiva, aurul de la Rosia Montana – si de a distruge zona noastra litorala.
    Mai clar, orice guvern care va avea ideea instrainarii cuprului si aurului Romaniei si va incerca sa “mutileze” zona litorala a Romaniei, va cadea.

    P.S.
    A propos de mutilarea zonei litorale: in functie de gravitatea intentiei, poate cadea doar ministrul de resort sau intreg guvernul.
    Exista un caz binecunoscut intre “initiatii culiselor” in care un ministru a fost inlaturat, fara drept de apel, pentru ca a incercat ca “mutileze” zona Mangalia- 2 Mai- Vama Veche (zona protejata ecologic) intentionand sa o transforme, pe furis, intr-o “zona exclusivista”, privata.
    Dupa cum vezi, intentia respectivului era de a pune o masca hidoasa litoralului, intr-o rezervatie naturala – caz in care a cazut doar ministrul Turismului, in urma actiunii ferme a premierului din epoca.

    Acum, tentativa a fost de a mutila zona litorala prin distrugerea reliefului- urmarea a fost caderea intregului guvern.
    Desigur, aceasta este un motiv care s-a adaugat incercarii de a instraina cuprul si aurul Romaniei- care va duce totdeauna la prabusirea oricarei Puteri, nu doar a oricarui Cabinet din Romania.

  48. 49 Aya mai 1, 2012 la 11:26 pm

    @

    Carcotasu

    DIN CULISELE INTEGRARII ROMANIEI IN UE

    Leonard Orban nu e din (citez) “gasca lui Basescu”.
    Din punctul meu de vedere, ar fi fost de preferat Vasile Puscas CA MIISTRU- dar, nu trebuie uitat ca Leonard Orban a fost adjunctul lui, pana in 2004.

    Fac o destainuire din culisele politicii:
    In 2005 (de fapt, in decembrie 2004), la instalarea cabinetului Tariceanu, lui Vasile Puscas i s-a facut propunerea de a ramane ministru al Integrarii- pozitie importanta si ca reprezentare individuala, (pe atunci) in perspectiva momentului 1 ianuarie 2007, cand Romania acceda efectiv in UE.
    Vasile Puscas a refuzat, din decenta si in baza unei logici politice corecte: PSD se afla in opozitie – el nu putea accepta sa faca parte din Guvern.

    S-a ajuns, in culise, la urmatoarea intelegere pentru binele Romaniei: a fost conservat Leonard Orban pe postul de adjunct la ministerul respectiv (pozitie pe care o ocupase si in timpul mandatului lui Vasile Puscas).
    De doua-trei ori pe saptamana, echipa de negociatori se intalnea, fara a “face valuri”, cu Vasile Puscas (stiu unde se intalneau- am fost “prin preajma” nu doar o data!) caruia ii erau prezentate toate demersurile si intentiile. Vasile Puscas instruia echipa de negociatori in tot ceea trebuia facut.

    Toate documentele, absolut toate “hartiile”, fara exceptie, care plecau de la minister catre UE ii erau transmise lui Vasile Puscas (prin fax). Acesta le studia, le corecta (sau scria alta varianta) si totul ii parvenea lui Leonard Orban. Practic, acesta era veriga discreta de legatura intre Vasile Puscas si minister.
    Dupa ce Vasile Puscas dadea forma finala a unui document, prin Leonard Orban acesta ajungea la minsitru, care il semna (sau il semna Leonard Orban, daca era de competenta lui).
    Acestea sunt culisele integrarii europene.

    Te asigur ca Leonard Orban nu este “din gasca lui Basescu” si isi merita locul in guvern.

  49. 50 Aya mai 1, 2012 la 11:37 pm

    @

    Alexavsl

    In primul rand: Calin Popescu Tariceanu nu are pregatire juridica, asa cum sustii in mai 1, 2012 la 11:19 am. A absolvit Hidrotehnica- ulterior, a urmat cursuri asociabile unui masterat (in anii 1980) in Matematica si Informatica. A fost cadru universitar la facultatea de Hidrotehnica din Bucuresti.

    Tot in primul rand, dupa ce ai fost prim ministru, este “inadecvat” sa fii detinatorul unui portofoliu ministerial.
    Daca, totusi, ar fi trebuit sa-i fie propus un portofoliu ministerial lui Calin Tariceanu, acela ar fi putut fi din “zona tehnica”, nicidecum cel al Justitiei.

  50. 51 Porthos mai 1, 2012 la 11:39 pm

    @ Aya

    Am văzut astăzi anunțul lui Victor Ponta. Deși sunt surprins, am văzut acolo destule nume “grele”, cum ar fi Florin Georgescu. Acum, dacă m-ai asigurat tu că va trece fără probleme prin Parlament, nici nu mai contează cine face parte din guvern.

    Ce ziceai de moralitate? Mi se pare că uneori ești inutil criptică. Tare de familie?

  51. 52 Aya mai 1, 2012 la 11:46 pm

    @

    Adrian Nastase

    Ma alatur colegei de blog, Mihaela, si atrag serios atentia asupra postarii lui Marian, din aprilie 30, 2012 la 9:29 am, legata de problemele persoanelor cu handicap, in general.
    Problema lui Marian este foarte grava- caci handicapul lui este congenital.

    Legea pensiilor, fraudata via Roberta Anastase – dar, din pacate, aplicata- si genocidul practicat in materie de asigurari sociale condamna persoanele cu handicap la o existenta care nu poate fi calificata, atat este de grea.

  52. 53 Aya mai 1, 2012 la 11:49 pm

    @

    Mihaela

    M-am alaturat tie in sustinerea rezolvarii problemelor semnalate de Marian, legate de pesoanele cu handicap (situatia lui este cu atat mai grava, cu cat handicapul este congenital).
    Situatia acestei categorii este imposibil de calificat, in urma politicii genocidare practicate in ultimii ani.

    Sunt convinsa ca Adrian Nastase si USL nu vor uita aceasta categorie defavorizata.

  53. 54 Aya mai 1, 2012 la 11:51 pm

    @

    Porthos

    Mesajul meu din mai 1, 2012 la 9:43 pm iti este adresat.
    Ma vei ierta- ti-am ortografiat gresit nickname-ul.

  54. 55 ZOE, fii barbata ! mai 2, 2012 la 8:59 am

    @Porthos,

    “Tare de familie” adica “shpionajul” de bucatarie, sau multa, multa vrajeala ?

  55. 56 Socrate mai 2, 2012 la 10:23 am

    @Ghita Bizonu’ * Cred ca marele licurici, pe care il banuiesc in continuare ca si-a bagat coada in caderea guvernului MRU, e de parere ca “ Niciodata nu este prea tarziu “. Nu ca ar fi vorba de sustinerea portocaliilor pana in panzele albe, dar marele licurici prefera apele tulburi, deosebit de propice pentru afaceri. O majoritate zdrobitoare nu i-ar conveni de loc marelui licurici. A propos, ce parere ai de guvernul Ponta ?

  56. 57 MIHAELA mai 2, 2012 la 6:40 pm

    @ Aya
    Ma bucur ca s-a mai alaturat o voce apelului meu catre AN in sustinerea d-lui Marian; am fost poate cam patetica, dar m-a impresionat situatia sa.

  57. 58 Aya mai 3, 2012 la 6:38 am

    @

    Porthos

    In mesajul pe care mi l-ai adresat (mai 1, 2012 la 11:39 pm) consideri ca moralitatea face parte din categoria (citez) “tare de familie”.
    Formuland o astfel de opinie te autodefinesti.

  58. 59 Porthos mai 3, 2012 la 8:53 pm

    @ Aya

    Mă refeream la întrebarea ta retorică privitoare la moralitatea celor asemenea mie. Dacă Zoe nu ar fi ghicit sensul observației mele, aș fi putut presupune că nici eu nu am fost suficient de clar.

    Însă conexiunea logică făcută de tine este cu adevărat remarcabilă. Acum mă gândesc la alt sens pentru tare. Mă opresc aici înainte să observe d’Artagnan și Aramis simpaticul nostru schimb de replici.

    Ca să închei într-o notă optimistă: România se îndreaptă într-o evidentă direcție bună. În nici trei luni, vom fi avut deja două guverne conduse de doi excelenți prim-miniștri.


  1. 1 Opoziția formează noul Guvern al României [3] | Teologie pentru azi Trackback pe aprilie 30, 2012 la 12:02 pm
  2. 2 1 Mai « Motanul Incaltat Trackback pe mai 1, 2012 la 3:57 pm

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s






Arhiva


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,072 other followers

%d bloggers like this: