Sambata, la Mizil

Sambata, am fost in Prahova, la Mizil, unde am participat la o reuniune de “socializare” cu liberalii din colegiu. Este important ca, dincolo de intelegerile de la centru sau de la nivel de judet, sa realizam si “chimia” relatiilor personale la nivelul fiecarei localitati. A avut loc o intalnire foarte buna, la care au participat reprezentanti ai PSD dar si ai PNL din fiecare comuna. Am stabilit un calendar al actiunilor din saptamanile viitoare si am vorbit, evident, despre politica…

53 Răspunsuri to “Sambata, la Mizil”


  1. 1 Marcus martie 5, 2012 la 11:33 am

    De La Elodia La Cotroceni, Prin Atelierul Lui Geppetto!

    Trebuie sa marturisesc ca pana acum, in materie de Danut Oteve si poporul sau elodian, am aplicat politica prin care daca nu bagi in seama ceva inseamna ca acel ceva nu exista. Si am procedat asa pornind de la ideea ca si acest experiment basist, prin care l-a bagat pe Danut la inaintare, la alegeri va avea soarta pe care a avut-o in trecut PNG-ul lui Becali, la inceputurile sale, partid umflat cu pompa de media si in special de sondaje, dar care la confruntarea cu electoratul s-a dovedit un mare fas propagandistic, el neatingand nici macar pragul electoral.
    Si am gandit asa dupa ce am vazut ce gogonate poate vinde la ore tarzii din noapte Danut al nostru din aparamentul studio de televiziune, minciuni de minciuni, care in opinia mea ar da bine intr-o carte de povesti gen Pinocchio, nicidecum intr-un program al unui partid politic.
    Iata insa ca viata bate filmul si datorita disperarii la care ne-au adus nenorocitii astia de la Putere, cu furturile lor nerusinate care efectiv ne imping intr-un ritm ametitor catre locurile de veci, se gasesc destui romani care sa-si doreasca, ca macar 5% din ce promite otevistu’, in miez de noapte a ratiunii, sa fie adevarat si sa apuce sa traisca si ei cinci minute de multumire sufleteasca in iadul basist in care ne ducem zi de zi traiul mizer.
    Pe undeva, l-as fi dat dracu cu minciunile lui cu tot, faptul ca scriu despre el este determinat de ipostaza de marioneta “sub acoperire” basista la care se preteaza acest Danut oteve. Este clar ca electoratul atras de el este acelasi electorat care la ultimele scrutinuri si-au vandut constintele pe jantirele portocaliii si pe litre de tuica si de ulei si care acum trezite diun euforia betiei de moment, decat sa umble mahmure fara nicio tinta in politicul mioritic, sughitand si intrebandu-se a la nea Iancu “da’ eu cu cine votez” si-au gasit Steaua Polara in minciunil;e si promisiunile desarte ale custodelui adevarului depre Elodia. Perversiunea miscarii basiste consta in faptul ca acest electorat plecat scarbit de langa pedeleu si de langa Basescu, prin Danut oteve se intoarce de fapt la pedeleu si la chiombila, fara sa realizeze cacialmaua trasa de acest asa-zis nou Mesia al Poporului.
    Sper din tot sufletul ca la alegeri baietii sa se trezeasca din pumnii nocturni si sa realizeze ca sunt mintiti la greu, ca intr-o Europa unita cu legislatie si toate celea ce tin de existenta unor state de drept modern bine puse la punct si batute-n cuie, prostiile lui DD nu tin nici de aici pana acolo si ca toata mascarada asta cu Partidul Poporului nu-i nimic altceva decat o forma de recuperare a votantilor pedeleu prin metoda “parandarat” atat de draga actualei Puteri.

    Din cenusa pedelista in care-a scuipat vartos,
    Dan si-a zamislit partidul si l-a denumit pompos.
    Promitand pe la Teveu-i cate-n Luna si in stele
    El onoarea lui chiombila pe blat ar dori s-o spele.

    Mintind de ingheata apa mai ceva chiar decat voda
    Utopii vinde la fraieri, batand foarte tare-n toba,
    Promitand prostimii tarii caini cu covrigei in coada
    A atras toti visatorii si si-a incropit armada.

    Pierd cu noptile trupetii privind tamp la oteve
    Cum Danut promite potul chit ca joaca pe neve
    Drept program, o utopie, rad si curcile de el
    Insa prostii-i dau crezare si-l urmeaza pe misel.

    Ca nivel de degradare si gargara in politic
    Unii-au depasit absurdul si-au intrat deja in mitic
    Punand botu’ ca tampitii si-asteptand posmagi muiati
    Iar la urma plangand strasnic cum ca fost-au inselati.

    Tara laptelui si-a mierii Dan va face-n Romania
    De-om vota cu OTV-ul vom trai ca-n Utopia.
    Liberi, sanatosi la minte si la punga cu mult cheag
    Pentru prima data-n lume prostii vor avea un steag.

  2. 2 Vasile, martie 5, 2012 la 11:38 am

    Interesanta masura,atitudine,demers, socializare intre stanga si dreapta, cred ca nu ideologica !

    Fara nici o ironie ,trebuie sa ma refer la acest perpetum mobile descoperit prin traseismul politic de multi dintre aceia care fac , asa cum fac , politica in Romania, si ma gandesc ca , din nou fara ironie, pot fi mai mult decit aderenti la o asemenea socializare.

    Eu mai degraba as fi curios si observ ca corifei super dotati ai acestui forum , cu sau fara virgula intre ei, nu cer USLeul un program clar politico economic, adica cum si care masuri de exemplu in impozitarea vor prima!

    Se va mentine un TVA diferentiat dar se vor aplica taxe separate pe venit ,se vor monta tepe pe undeva , sau ce ,altfel cine stie daca nu vorbele lansate populist de cite un Diaconescu ,sau mai nou de specialistul Geoana, care a afirmat ca va veni cu “stiri bune” , vor apleca din nou balanta urmatoarelor alegeri, disipind asa cum isi doreste PDLeul interesul si focusarea populatiei catre USLeu!

  3. 3 teostanc martie 5, 2012 la 12:00 pm

    Off topic

    @blogideologic

    Referitor la originile lui Nicodim:

    Ca orice sfânt, Nicodim a avut parte de o istorisire a vieții sale scrisă în slavonă „chiar de ucenicii sfântului”[6]. Păstrată la Tismana, aceasta s-a pierdut în cursul secolului al XVIII-lea. La începutul secolului al XIX-lea, Ștefan Ieromonahul [7] a rescris-o în limba română, bazându-se pe tradițiile orale din mănăstire. P. P. Panaitescu remarcă faptul că acei călugări știau unele pasaje din istoria slavonă pe de rost, fapt care se reflectă în exactitatea unor nume și fapte, precum și în existența unor etimologii populare (de exemplu Ștefan, fiul cneazului Lazăr al Serbiei, este numit „Silnic” — cuvânt provenit din slavonul „Sil’nîi”, „cel tare”)[8]. De asemenea, elemente din viața călugărului Nicodim se regăsesc și în viața lui Isaia, precum și în cea a patriarhului sârb Sava II, ambele datând din secolul al XV-lea.
    Istoricul Nicolae Iorga presupunea că Nicodim s-a născut în Macedonia, la Prilep, ca aromân, dar această ipoteză n-a fost confirmată de niciun istoric macedonean. Istoricii sârbi[9] și recentele cercetări biografice, [10] vorbesc însă de Nikodim Gârcic, alias Nikodim Tismanski, născut in mica localitate Prilep din Kosovo, aflată doar la 5 km de ctitoria lui Ștefan Dușan, „Visoki Dečani”, biserica principală a Mănăstirii Deciani, inclusă astăzi în patrimoniul UNESCO. Mama sa era una dintre fiicele domnitorului Basarab I, prin intermediul căruia Nicodim se înrudea cu cnejii sârbi, voievozii transalpini și țarii bulgari. O înrudire mai apropiată o avea Nicodim, cunoscut ca Nikodim Grâcic în Serbia, cu (Ștefan) Lazăr fiul lui Pribaț, făcând parte din curtea lui Ștefan Dușan. Când (Ștefan) Lazăr va ajunge cneaz, va dona Mânăstirii Tismana sate sârbești din regiunea Branicevo, la vest de Golubaț,[11] vezi, satele Man. Tismana pe harta regiunii Branicevo. Nu se cunoaște exact anul nașterii, se presupune că s-ar fi născut în 1310, dar mai plauzibil este anul 1320[12].

  4. 4 Marian Nicolae martie 5, 2012 la 12:30 pm

    Apropos de politica, domnule profesor.
    Un link interesant pentru dumneavoastra aici:

  5. 5 Marian Nicolae martie 5, 2012 la 12:45 pm

    Inca un link interesant pentru dumneavoastra cu dna. Helen Thomas:

  6. 6 Theodora martie 5, 2012 la 1:29 pm

    Arădenii care protestează de 7 săptămâni în centrul municipiului au organizat, duminică după amiază, „Parastasul PDL“, o coroană de flori fiind depusă la ușa sediului PDL Arad, iar participanții au fost serviți cu ceai și crenvurști.
    Aradenii au strigat: „Jos Băsescu“, „Demisia“, „Ieși afară, javră ordinară“, „Jos PDL“,”Jos Falca”
    http://theodora0303.wordpress.com/2012/03/05/parastas-pdl-la-arad-4-martie-2012/

  7. 7 Doru Coarna martie 5, 2012 la 3:31 pm

    @ Dle Nastase,

    cred ca sunt in asentimentul colegilor de blog, poate aveti intr-o sambata putin timp ca sa socializati si cu noi, cei de aici! S

  8. 8 Doru Coarna martie 5, 2012 la 3:32 pm

    Am vrut sa adaug ca suntem nitel gelosi… da’ plecase…

  9. 9 blogideologic martie 5, 2012 la 4:41 pm

    @ teostanc
    Bună ziua ! Mulţumesc pentru actualizarea informaţiei despre Sfântul Nicodim de la Tismana. Dar “Panta rei”! Creierul omului, vreau să zic, nu funcţionează precum un computer în logică secvenţială, ci mai curând într-o logică “heraclitică”. Bănuiesc, şi nu vă blamez, că aţi luat informaţia de aici http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicodim_de_la_Tismana . Ciobesc şi eu tot de aici fragmentul de frază : “Banatul de Severin cu tot cu mănăstirea Vodița” În interpretarea istoricilor sârbi, acest cuvânt “Severin” ar veni de la “Serbian”. Eu îmi permit, suveran pe gândirea mea, să nu fiu de acord. Apoi, în acest articol de Wikipedia nu se spune mare lucru de peregrinările lui Nicodim de la Tismana pe Via Egnatia. Or, mănăstirea Hilandar este geografic apropiată de Voden, pe Via Egnatia, în Macedonia egeeană. Mănăstirea Vodița poate şi-a dobândit numele, sub forma diminutivului, tocmai de la acest Voden, care în antichitate se numea Edessa. Iarăşi în articolul de Wikipedia se zice prea puţin despre Isihasm. Marele merit al Sfântului Nicodim de la Tismana, în opinia mea, este acela că a creat în Ţara Românească o “Şcoală de Isihasm”. Sigur, foarte diferită de Şcoala de la Edessa, dar analogia rezultată din ideea de Şcoală rămâne.

  10. 11 teostanc martie 5, 2012 la 6:07 pm

    Aveti dreptate, “Panta rei”

    Fiind incitat de ctitoriile sfantului Nicodim, care a dat tarii cele mai vechi lacasuri manastiresti am fost atat la Vodita cat si la Tismana.

    La Vodita se vad doar urme din ce a fost odata si a fost ridicata o constructie noua. Cand am fost eu era cam pustie.

    Tismana este o manastire de cult bine infiripata si plina de credinciosi.

    Mai dau cateva referinte istorice:

    “Desi documente legate de monument s-au pastrat cu prisosinta, mai cu seama pentru vremurile mai apropiate noua, Tismana nu are nici pisanie sapata in piatra – actul de nastere al bisericilor noastre – nici primul hrisov domnesc de inzestrare. Cat despre Cuviosul Nicodim, datele legate de activitatea sa inainte si dupa venirea pe pamant romanesc sunt extrem de sarace, iar redactarile legendei vietii lui, cu totul tarzii.” si “In aceste conditii, orice efort de intarire a vietii bisericesti, fie si sub aspectul ei monastic, insemna implicit o masura de contraofensiva ortodoxa. …Asa se explica sprijinul deosebit pe care Vladislav-Vlaicu l-a acordat calugarului greco-sarb Nicodim refugiat din sudul Dunarii, de-a lungul intregii lui activitati pe pamantul tarii noastre.”

    Citatele sunt din sit-ul CrestinOrtodox.ro

  11. 12 Miriam Radulescu martie 5, 2012 la 6:12 pm

    POLITICA?!Ne tot amagim ca cineva poate conduce astazi politic!. Se poate , doar ca momentan pe toata planeta conduc doar: interesul si haosul .Nu am vazut pana acum un politician adevarat!!(persoanele de fata se exclud).Toti canta dupa ureche (poli=multi fac tica ,tica) ,(asta ca sa facem haz de necaz! ).Este necesar infiintarea unei scoli adevarate de intelectuali veritabili , care sa detina stiinta de a conduce popoarele spre un bine general .Sunt satula de hara continua , de dezechilibrele permanente in care ne tot balansam in cautarea unui echilibru iluzoriu. Manelizata e intraga planeta . Pier inteleptii , artistii , maestrii, profesionistii , devorati de cetele de pirania impotenta .
    Este normal sa ne intelegem ,chiar daca unii se imbraca in rosu ,portocaliu , galben, sau verde .
    Ceea ce face presedintele actual este nonpolitica. Pentru ca a intrat pe usa din dos intr-o functie uzurpata, domnul se comporta ca atare =execrabil .
    Singura strategie este sa-l ignoram /,sa nu-l mai pomenim deloc , se va fasai curand , cu toata trupa de catelusi care -l inconjoara acum.
    In curand va trebui sa tragem cu toti in aceiasi directie , pentru a face fata provocarilor vremii si vremurilor .
    Cu mult calm, conducerea mondiala va intelege si ea ,ca omenirea nu trebuie condusa cu biciul , ci cu SUFLETUL .El trebuie sa redevina SUPREMA VALOARE , in stare sa detroneze virtuala si insignifianta valoare a banului!!!!

  12. 13 Doru Coarna martie 5, 2012 la 6:36 pm

    @ Marcus,

    din pacate nu-i doar atat, DD va urca acea copita de pe beregata poporului, asa cum o tine Basescu acum, direct pe capetele romanilor! Vom vedea ca miezul regimului sau, daca va reusi sa se aleaga, va fi format din insi ciudati adusi de aiurea si erijati in mari experti de tot felul si de care auzim pt prima oara, dar care merg fix pe ideea capitalismului salbatic. Diferenta este ca acum acest capitalism salbatic nu se va instaura prin vanzarea bunurilor tarii cum s-a facut pana acum, ci pe tratarea poporului ca pe o turma dispusa la orice pt orice, adica ultimul stadiu de alienare al unei societati adusa la derizoriu total. Despre valori nici nu va mai putea fi vorba, decat ca trebuie starpite definitiv, poate.

    Gresesti insa cand crezi ca PP e opera lui Basescu: este opera serviciilor care, in subsidiar si pe cale de consecinta, incearca astfel sa-l salveze pe unul de-al lor, indiferent ca acela se numeste Basescu sau altfel, si aici poti sa-i insiri cam pe toti ca nu gresesti cu mai mult de 10%, ca in aerodinamica…

    Tu din ce sfere crezi ca descaleca acei “specialisti” romani de origine ce vin acum prin desant de afara? Cred ca Ungureanu ii poate lista pe toti cei ce vor fi antamati in chestia asta la nivel de decizie, probabil chiar el a intocmit lista si i-a pasat-o in puscarie lui Danut, laolalta cu planul insasi. Pt aceasta idee a si primit misiunea de a pastori guvernul ce va organiza alegerile. Deh, colegul tau trebuie salvat, a ajuns in situatia asta datorita comunistilor impotriva carora lupta neincetat si neinfricat… Ha!

    Oricum, circul se anunta a fi unul total, mai surprinzator decat acela cu draga Stolo (regizat tot asa!). Noroc cu Crin si Victor… Ha!

    Mai, pana cand toti astia nu vor fi bifati si scosi pe linie moarta prin legea fundamentala, tara asta nu-si revine iar ei vor vinde tot fara sa stim, asa cum a fost cu platforma continentala si cu atatea altele…

  13. 15 dlnimeni martie 5, 2012 la 8:10 pm

    D’Artagnan, Athos, Aramis: vedeti mesajul meu catre Porthos.

  14. 16 dlnimeni martie 5, 2012 la 8:11 pm

    Domnule Nastase, multa sanatate, aici s-a oprit participarea mea la blogul dumneavoastra.

  15. 17 Ghita Bizonu' martie 5, 2012 la 8:22 pm

    Nimic despre impuscaturile de la Perla…

    Azi am pierdut timpu intr-un tribonel (martor actiune civila). Inainte niste cazuri penale. Caz de ultraj in sectia de politie. Petrecut in 2009 , judecat azi. Caz de rapire , petrecut in 2010. Judecat azi.

    SI inca ceva . Pistol Glock cu 17 cartuse in posesia unui tzivil? Unu care nu este ceva mercenar ?! Cam mult. In Italia se interzice ca tiivilii sa aiba peste 7,65 mm. In alte parti 9 mm Para este declarat militar si tvilii nu au voie la arme care trag 9 mm Para (las ca exista scapari cu 380 superauto sau 9 mm IMI). Hm S-ar putea propune o limita la 7,65 (32) sau hai 9 scurt si cu limita : 8 cartuse de 7,65 sau 7 de 9 scurt (definita ca putere in jouli ca sa nu se streecoare vreunu cu IMI) si max 10 de 22 LR…

  16. 18 dlnimeni martie 5, 2012 la 8:23 pm

    Manuela, va multumesc pentru moderarea de calitate pe care ati asigurat-o, in toti acesti ani.

  17. 19 dlnimeni martie 5, 2012 la 8:24 pm

    Aya: multumesc pentru momentele de gindire si creativitate pe care le-au creat comentariile tale.

  18. 20 dlnimeni martie 5, 2012 la 8:30 pm

    Tuturor, mai putin cei carora le-am trimis mesaje separate: stimati colegi comentatori, va multumesc pentru comentariile voastre si ma rog de iertare daca, in acesti multi ani, v-am suparat ori v-am jignit cu ceva. Putini au fost, multi au ramas, pe blogul dlui Nastase, ca sa parafrazez o vorba anecdotica. In masura posibilitatilor, va voi vizita blogurile si voi scrie, cu permisiunile dumneavoastra, scurte comentarii. La revedere.

  19. 21 d'Artagnan martie 5, 2012 la 8:32 pm

    A postat cineva articolul ăsta?

    http://www.adevarul.ro/ion_cristoiu/Un_neamt-_Adrian_Nastase_7_657604236.html#

    Frumoase vorbe de la un ”băsist nenorocit”.

  20. 22 nastase martie 5, 2012 la 8:58 pm

    dlnimeni,
    nu stiu de ce ne despartim…Oricum, sper sa ne re-intalnim.

  21. 23 Paul martie 5, 2012 la 9:49 pm

    Domnule Nastase,

    Interesant ca asimilati relationarea din cadrul USL cu un proces chimic.
    Spuneti: “este important sa realizam si “chimia” relatiilor personale….” .

    Eu cred ca aceasta “chimie” din interiorul USL a fost deja realizata. S-a ajuns astfel la crearea de “molecule complexe”, greu de obtinut, altfel, in momente normale, nu? :) .

    Problema care ar putea aparea in cazul acestei “chimii” este cea care apare de fiecare data in cazul chimiei propriu-zise:

    atunci cand moleculele complexe sunt supuse unei temperaturi crescute (adica, atunci cand se incinge atmosfera :) ), acestea se separa in elementele componente, care se raspandesc apoi haotic in toate partile…

    Sper ca in momentele infierbantate din timpul campaniei, USL sa nu se comporte ca o molecula instabila din lumea chimica, ci ca un bloc national compact, din politica moderna, capabil sa sintetizeze solutiile iesirii României din criza si determinat in a reduce “Coalitia de guvernamant” actuala la forma manifestare care i se potriveste cel mai bine: reziduu inert :) .

  22. 24 Paul martie 5, 2012 la 10:28 pm

    Porthose,

    am vazut raspunsu-ti la explicatiile mele. Pare-se ca nu ai inteles suficient din mondialism, daca ai ajuns la concluzia ca “râd chinezii de noi (europenii) si ne trimit la munca, daca vrem sa ne mai dea bani” (??) (sunt nevoit sa pun un emoticon zâmbaret :) ).
    1. Care chinezi râd de europeni (nu trebuie sa-i identifici pe toti, ca-s aproape doua miliarde :) , dar macar asa, cativa, de-un parexamplu :) ) si
    2. Ce bani sa ne dea daca muncim, cand noi avem supraproductie la ce sortiment iti vine in minte? Chiar si la “chinezarii”! :) .

    Intr-o ordine conexa de idei, nu ai inteles suficient nici din explicatia referitoare la emoticoane, daca ai tras concluzia ca:
    “Emoticoanele sunt necesare pentru cei care se exprimă prin expresii și interjecții și mai puțin prin idei”. Adica, tu te “exprimi” direct prin idei, nu prin “expresii” ? :)
    Dar aceasta din urma parere a ta este scuzabila, stiind ca ai atipit in timp ce lecturai (incercand sa pricepi) cele cateva randuri lamuritoare :) . Cu etnobotanice ai incercat sa ramai mai mult timp in stare de veghe? :) .

    Iti mai explic o data: emoticoanele sunt necesare cand vrei sa mai exprimi ceva, sintetic, ce nu se poate exprima prin scris. Deci nu doar interjectiile se pot exprima prin emoticoane (sunt curios la ce interjectii ti-a fost tie mintea… :) ), ci pana si ideile. Hai sa-ti dau un test simplu, pentru a-ti fi mai usor la priceput: imagineaza-ti emoticonul prin care si-ar fi tradus Arhimede, pe Internet, sa zicem :) , expresia “Evrika!”, care i-a scapat in momentul in care i-a venit ideea calculului volumului obiectelor de forma neregulata prin scufundarea in apa. Dupa parerea mea, nu-i greu! Iti trebuie doar putina imaginatie :) .

    In sfarsit, te mai incurajez o data: fii mai relaxat, trateaza anumite chestii complexe cu detasarea profesionistului care isi cunoaste bine competentele dar si limitele, “zambeste, maine va fi mai rau” etc. :) .

  23. 25 Paul martie 5, 2012 la 11:28 pm

    D’Artagliane,

    iti repet: reteveiul nu e al meu, e al unui tovaras care m-a rugat sa i-l lustruiesc ciocnindu-l de floretele de pe blog.

    Singura problema este ca, in momentul in care reteveiul ar fi complet lustruit, finisat etc., floretele de pe blog s-ar putea sa fi ajuns la stadiu de… ace de crosetat :) .

    P.S. Dupa cum iti destainuiam, eu folosesc o floreta cu laser rubiniu, “full option”. Inca nu mi s-a oferit ocazia sa folosesc aici decat o parte din “optiuni”, din pacate… :)

  24. 26 justias martie 5, 2012 la 11:57 pm

    Desi, in general, nu am o parere buna despre dn. Cristoiu nu pot sa nu remarc articolul dansului din ziarul Adevarul de astazi (04.03.2012): “Un neamţ: Adrian Năstase”.
    Cam asta ar fi si problema societatii romanesti: recunoasterea si promovarea adevaratelor valorilor! prea de multe ori ticalosia, nimicnicia, smechereala, proasta educatie isi fac locul in viata sociala si politica a romaniei. Aici trebuiesc gasite solutii (educatia…), pentru ca ceea ce vi s-a intamplat si vi se intampla sa nu mai fie posbil in societatea romaneasca. speram cu totii ca problemele dumneavoastra in justitie sa se rezolve cat mai repede si va asteptam in forta in viata politica. romania are nevoie urgenta de o schimbare reala!

  25. 27 blogideologic martie 6, 2012 la 4:11 am

    O decizie istorică a Consiliului Constituţional din Franţa : „Negaţionismul este licit” http://www.lemonde.fr/idees/article/2012/03/05/le-conseil-constitutionnel-a-decide-de-rendre-le-negationnisme-licite_1651979_3232.html Mi se pare că această decizie restatuează dreptul la gândire liberă pe care îl are orice om.

  26. 28 blogideologic martie 6, 2012 la 5:35 am

    @ dlnimeni
    Staţi, domnule, aici. Pentru binele cetăţii.

  27. 29 blogideologic martie 6, 2012 la 6:00 am

    Mihai Răzvan Ungureanu: „Am avut ghinionul să fiu olimpic naţional şi olimpic internaţional… Nu te întreba nimeni dacă vrei. Dacă este o vină în a fi premiant, atunci discutăm despre o vină la 16 ani.” http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/mihai-razvan-ungureanu-nu-suntem-o-tara-de-inotatori-nu-am-o-mare-apetenta-pentru-piscine-sapate-in-diferite-localitati-255970.html Chestia cu performanţa de a fi fost „olimpic naţional şi olimpic internaţional” au mai făcut-o şi alţii. Dar în momentul imediat următor, erau blocaţi de securitate. Tu cum de ai scăpat ?

  28. 30 Observator martie 6, 2012 la 6:44 am

    @dlnimeni- nu sunt eu o cititoare infocata de comentarii, asta si pentru ca prefer sa rămân cu gustul postarilor domnului Nastase, dar dumneavoastră sunteți unul din comentatorii pe care ii citesc cu plăcere. Sper, totuși sa mai propositi pe aici.

    @d’Artagnan- fie vorba intre noi, anti-ce si proc-ce nu a fost Cristoiu?

  29. 31 Criticos martie 6, 2012 la 7:42 am

    @dnimeni
    Cândva – pe când aveam ceva mai multă vlagă – ne-am întâlnit şi ne-am despărţit, aşa-zicând, la JN. Chiar dacă acum, cu puteri împuţinate, sunt doar un cititor, tot îmi pare rău de acest bun rămas.şi-mi cenzurez pornirile elegiace, pe care, doar pentru mine, le învesmântez în versuri ce m-au însoţit o viaţă.

  30. 32 Vasile, martie 6, 2012 la 8:12 am

    Observ interventii pur infantile la intoarcerea in genunchi a lui Cristoiu cu fata la A. Nastase. Cine stie neamtzul din povestea uitarii ,altul decit neamtul Nastase,a facut vreo pauza si si-a amintit ca A. Nastase la categorisit totusi cu o editie princeps de mare valoare pe care pina si boschetarului moralist Cristoiu i-a amintit ca i-a aurit biblioteca.

    Cred ca AN merita o apreciere publica dar venita din partea lui Cristoiu parca este identica cu aceea venita de la Basescu ca doar cine poate rade si plange in acelasi timp?

    Ce este mai interesant este insasi faptul ca Cristoiu omite sa se enumere in finalul articolului , citez”Politica românească, populată până la sufocare de inşi târâie-brâu, de caţavenci lătrători, de paparude umplute cu câlţi, are nevoie de nemţi precum Adrian Năstase”

    Pai cine altul ar fi capul de lista al unior taraie brau , catavenci nu el, si apoi uita contele de articiolele aceluiasi individ de alaltaieri?

    Acum ce vrea sa spuna acest articol , sau care-i menirea si scopul acestuia,sa fie oare o alta incercare basist-securista care ar incerca desprinderea lui Nastase de “paparudele umplute” din USL adica sa credem ca ar fi o chestie sa-i gadile sau sa-i atate orgolile lui Adrian Nastase, poate fi orice doar d’aia era codat Cristoiu ca “presar” cu indicativul Coroiu!

  31. 33 Porthos martie 6, 2012 la 9:09 am

    @ Paul

    Trebuia să spun faciale ca să înțelegi la ce expresii mă refeream? Gata! Nu mai zic nimic, ca să nu risc să pleci și tu.

    Mai gândit și bine plec eu. Sunt curios dacă domnul care vine din două în două săptămâni, doar că să ne anunțe pe fiecare în parte că pleacă își va schimba decizia.

  32. 34 Velisar Iancu martie 6, 2012 la 9:20 am

    @dlnimeni, TEMEINIC este atributul pt orice comentariu al dv. As vrea ca acesta, cu plecarea, sa fie o exceptie. Oricum, va salut cu tot respectul.

  33. 35 teostanc martie 6, 2012 la 9:52 am

    @dlnimeni,
    Sper să vă rasganditi. Sunteţi o voce echilibată şi interesantă

    Ca dl Năstase, nu înţeleg de ce plecati şi ca @blogideologic, vă rog să rămâneţi

  34. 36 Vasile, martie 6, 2012 la 10:08 am

    la capatuit in loc de la categorisit!

  35. 37 Vasile, martie 6, 2012 la 10:11 am

    Blogi… pai n-a scapat…nici acum!

  36. 38 Vasile, martie 6, 2012 la 10:20 am

    dlnimeni,

    Te-am citit , nu cap coada dar te-am citit , nu numai in sensul literaturii, ci si a mesajului,si in ciuda unor replici ale mele poate “in joint” , ai avut un alt mesaj , decit aparent evazivul , de fapt pupincurist si retrograd mesaj al al muschetarilor.

    Mi se pare mie sau problemele ,hai sa fim sinceri, frustrarile dumitale au aparut de la blogul “popular”, infiintat la ordin ce catre conte , si scaldarea in ape salamastre , ca pozitie hai sa-i spun toleranta a domnului A. Nastase, fata sau impreuna cu acestia?

    Apropo nu sunteti curios , de exemplu , sa intrebati ce se intampla cu una cu alta sau cu Aya?

  37. 39 Porthos martie 6, 2012 la 12:01 pm

    @ erata: M-am gândit și mai bine plec eu.

  38. 40 Marcus martie 6, 2012 la 1:13 pm

    @Dlnimeni ???????
    sa fiti iubit
    marcus

  39. 41 George Ban martie 6, 2012 la 2:03 pm

    A aparut un nou blog, cu 4 scriitori si 4 cititori. Dar intr-o aritmetica ciudata, 4 + 4 = 4, adica scriitorii blogului sunt in acelasi timp si cititorii lui. Atunci ce s-au gandit cei 4 curajosi? Hai sa capusam blogul Adrian Nastase, poate ne citeste si altcineva… In generozitatea sa, Dl Adrian Nastase accepta sa le faca reclama pe gratis. Dar generozitatea gratuita are totusi niste limite. Asa ca, floretisti sau spadasini, scoateti banul!

  40. 42 blogideologic martie 6, 2012 la 2:06 pm

    @ Ghiţă spune : „Pistol Glock cu 17 cartuse in posesia unui tzivil? Unu care nu este ceva mercenar ?!”
    Pertinentă observaţia ta. Omul trăgea fără de vreo teamă deoarece ştia că avea statutul de mercenar potenţial. În slujba cui ? Unii îl arată pe tip ca servitor obedient al puterii actuale. Câţi astfel de mercenari potenţiali există ? O armată particulară gata să servească, oricând şi oricât de dur, puterea actuală?

  41. 43 blogideologic martie 6, 2012 la 6:58 pm

    Banca Lehman Brothers a ieşit din faliment şi anunţă că îşi va rambursa creanţierii http://www.liberation.fr/economie/01012394268-lehman-brothers-est-sortie-de-la-faillite

  42. 44 d'Artagnan martie 6, 2012 la 9:26 pm

    @ George Ban

    După cum știi, pe mușchetari nu-i prea dădeau banii afară din casă, altele erau bogățiile lor: curajul, onoarea, loialitatea…și nu mai continui ca să nu te doară capul.
    De aceea nu ne place să dăm vreun ban dar ne place să primim un Ban. Așa că domnule George Ban, te primim pe blogul nostru, ce-ar fi să vii să ne citești, ai putea fi al cincilea cititor…
    Cât despre dul Năstase, cred că-l jignești, nu bani cred că așteaptă de la noi.

  43. 45 d'Artagnan martie 6, 2012 la 9:29 pm

    Paul

    Observi că nu mi-am scos floreta din teacă…

  44. 46 Aramis martie 6, 2012 la 9:43 pm

    @George Ban

    Vad ca te erijezi in “contabilul” blogului d-lui Nastase. Pentru ca dl. Nastase pare sa-ti accepte atitudinea si solicitarea de job, te intreb: cat costa?

  45. 47 Vasile, martie 7, 2012 la 7:26 am

    Aramis ,

    Pai si tu esti acceptat ca flautist nu floretist a lui Traian cit ne costa?

    Si ar mai fi o chestie nu prea ai inteles romanul, seria daca vrei.

    Unul era gigolo , altul isi primea renta de conte scapatat,celalalt insela biserica, iar ultimul traia din cei ofereau ceilalti , adica resturile!

  46. 48 Paul martie 7, 2012 la 11:33 pm

    Porthos,

    intr-adevar, trebuia precizat ca e vorba de expresii “faciale”. Pentru ca, desi un film mut a castigat Oscarul de anul acesta, nu expresiile faciale sunt la moda in secolul nostru.
    Dar dincolo de discutia expresii faciale/expresii lingvistice, incearca sa-ti prezinti tu ideile de care zici ca iti place sa le “tranzactionezi” pe blog, fara sa folosesti semne grafice de niciun fel!
    Asa-i ca ar fi ca si cum ai pleca din acest spatiu? :) (ca tot ai vorbit despre plecare, cu emotie – erata etc. :) ).

    Din partea mea, poti ramane cat vrei aici. Discutiile cu tine (ma rog, schimburile de idei :) ), atat timp cat sunt din domeniul politico-economic sunt adevarate “ridicari la fileu” pentru argumentele social-democrate. Din acest punct de vedere ar fi pacat sa lipseasca o parere libertariana aici :) . Cat despre discutiile referitoare la comunicare, metoda etc., acestea produc voia buna necesara repausului de dupa munca de analiza cotidiana.

    In plus, n-ar fi pacat ca dupa doar cateva zile de cand te-ai intolit cu mantia de muschetar sa trebuiasca s-o schimbi iar (pentru cine stie ce armura, considerata si ea, la randul ei, impenetrabila :) )?.
    Oricum, retragerea-ti pe blogul muschetarilor (care aud ca exista), nu cred ca te va satisface. Tu pari destul de sociabil si dornic de schimburi de pareri, ca sa te blochezi intr-un spatiu cu doar trei locuitori, “cei patru muschetari” :) .

    Dar toate cele ce preced sunt opinii care ma angajeaza doar pe mine. Decizia iti apartine in intregime…

  47. 49 Paul martie 7, 2012 la 11:36 pm

    D’Artagnane,

    observ ca nu ti-ai scos floreta din teaca. Si bine faci ca nu o scoti. Te-ai putea rani serios! :)

  48. 50 Porthos martie 8, 2012 la 11:20 am

    @ Paul

    Am vorbit cu “emoție”? Așa ți s-a părut? Mă grăbeam, eram între două întâlniri și am realizat după câteva ore că nu se înțelege prea bine ce-am spus.

    Mi se pare ridicolă povestea cu “plecatul” de pe un blog. Dacă chiar te-ai decis, îi spui o dată gazdei și cu asta basta. Cum a făcut Harabula. Dar să anunți că pleci pentru două săptămâni, ca să “reflectezi”, ca apoi să te întorci și să spui că nu sunt subiecte. Și pe urmă să-ți iei lacrimogen “la revedere” de la toți, mi se pare că e telenovelă.

    În ce mă privește, vin aici pentru converația intelegentă cu câțiva comentatori, care au și idei și umor și nici nu duc lipsă de ironie. Mai rar și pentru câte un schimb de replici (cam off-line, pentru gustul meu) cu dl. Năstase.

    Blogul propriu ne permite să schimbăm idei fără a ne certa cu nimeni.

    PS: Sper că nu aștepți vreo invitație. Ești bine venit, presupunând că te interesează temele și ai ceva de spus. Ce nu-mi doresc (eu personal) sunt “miuțele” inutile de aici cu blogi, Ghiță, Cârco, Draghi, Karakas, Socrate, etc.

  49. 51 Porthos martie 8, 2012 la 11:22 am

    erată: conversația inteligentă… Am devenit neglijent de când îmi pot corecta comentariile după publicare.

  50. 52 Ghita Bizonu' martie 8, 2012 la 5:06 pm

    Chers vilains ,

    placere am sa va trag de atentie ca floreta este o unealta de sport si atat. Deci printre altele nu are nici teaca …
    Muschetarii foloseau rapiere … care nu trebuiesc confundate cu Stock ul sau cu spada de curte …

  51. 53 Ghita Bizonu' martie 8, 2012 la 5:08 pm

    A da draCi “muschetari” … inteleg ca nici unu din voi nu a tinut in mana o floreta …. Folosita in stil baston rupe un antebrat sau crapa o teasta pronto ….


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s






Arhiva

Comentarii Recente

Cris on Destul!
Karakas on Rapunsuri
Ghita Bizonu' on Rapunsuri
Roxana Iordache on Destul!
Ghita Bizonu' on Rapunsuri

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 4,371 other followers