Raspunsuri

As vrea sa va vorbesc despre importanta urmatoarelor zile din perspectiva evenimentelor omagiale care vor fi organizate pentru a sarbatori ziua nasterii lui Mihai Eminescu. In 2010, la initiativa a 50 de colegi deputati si senatori PSD, dar si a colegului liberal Mircea Diaconu, am propus ca 15 ianuarie sa devina Ziua Culturii Nationale. Actiunea noastra a intrunit voturile  necesare si, iata, avem astfel ocazia ca, in fiecare an de acum inainte, sa ii oferim poetului nostru national respectul cuvenit.

Pe langa evenimentele care, in mod cert, vor fi organizate de institutiile culturale romanesti, cred ca este indicat ca fiecare dintre noi sa ne intoarcem fata si sufletul spre cultura in urmatoarele zile. Nu doar catre Eminescu, ci catre toti marii creatori care i-au urmat acestuia in anii care s-au scurs de la nasterea sa. Si, poate cel mai important, catre toti reprezentantii culturii si creatiei romanesti care, din pacate, ne-au parasit  in ultimul an. Cu voia dumneavoastra, propun un scurt si solemn exercitiu de comemorare a marilor romani care in 2011 au plecat de langa noi – Fanus Neagu. Cornel Fugaru. Johnny Raducanu. Paul Everac.

Ultimii ani au fost  nemilosi cu mari reprezentanti ai culturii noastre contemporane. Tocmai de aceea, va rog si pe voi sa completati numele tuturor marilor romani plecati dintre noi in 2011. Pentru ca, in valtoarea de zi cu zi, nu trebuie sa ne pierdem busola. Trebuie sa ne stabilim mult mai limpede modelele si directia inspre care vrem sa mergem.

Doru Coarna, nu cred ca ar trebui sa condamnam democratia si pe cei care stau la baza ei, cetatenii, pentru derapajele si ineficientele celor care conduc astazi Romania. Romanii au ales o proiectie ideala care, in scurt timp, s-a naruit sub greutatea propriilor minciuni, manipulari si fraude. Dar, repet, in 2004, in 2008, la fel ca in 2009, principalii vinovati au fost cei care au vandut altceva, nu cei care au crezut in mai bine. Sigur, ideal este sa nu persisti in eroare, sa nu crezi ca raul se poate transforma, ca prin minune, in bine cu ocazia unui ciclu electoral. Tocmai de aceea, principalele doua responsabilitati ale USL in acest an sunt, in opinia mea, sa transmita foarte clar electoratului ca are o viziune alternativa  sustenabila si mult mai corecta, din punct de vedere social, la guvernarea defecta pe care tara o are astazi. Si ca, sub niciun scenariu, romanii nu mai trebuie sa creada in cantecele de sirena ale PDL. Pentru ca, dupa fiecare cantec de acest gen, nu urmeaza dineul, ci prohodul.

Justias, toate disfunctionalitatile identificate de tine la nivelul vietii politice si al societatii romanesti in ansamblul sau ar fi, intr-adevar, tratate cu mult mai multa seriozitate de catre electoratul altor state. Nefericirea nationala generalizata isi are originile in multe din problemele pe care le-ai prezentat. Pentru ca fiecare individ se loveste, chiar daca nu este constient de fiecare data, de acele defecte sistemice. Si fiecare isi incarca sinele de nervi, stres si exemple din ce in ce mai dese de dispret din partea guvernantilor. Iar in momentul in care ai ocazia sa intri in contact cu alte societati in alte state, sa vezi cum altii pot guverna si respecta propriii cetateni, frustrarea devine regula, nu exceptia. Tocmai de aceea, ma astept ca diaspora sa nu mai legitimeze esecul portocaliu.

isabel_allende, pseudoevenimentele si subiectele lansate de putere in toata aceasta perioada au rolul de a deturna agenda publica reala si a duce dezbaterea publica sanatoasa intr-un colt al spatiului public romanesc dominat de atacuri si mizerii. Stabilirea sau impunerea, daca vrei, agendei publice implica nu doar emitatorul, ci si receptorul informatiei – cetatenii Romaniei in cazul comunicarii USL. Sigur, din aceasta relatie nu trebuie uitat rolul central jucat de mass media, care in cautarea ratingului are de foarte multe ori propria sa agenda (realitate de inteles intr-o piata media privata). Efortul de a dezbate la audiente maxime subiectele care au nevoie de analiza si atentie este urias. Intre „soparlele” si manipularile portocalii si aservirea altora, nu trebuie sa te mire ca agenda publica si cea a cetateanului au cel mai mult de suferit.

ZOE, fii barbata, ma tem ca nici Basescu, nici PDL-ul in ansamblul sau nu sunt interesati de „costurile halatului”. Sunt absolut convins ca nu se vor da in laturi de la niciun abuz si nicio faradelege pentru a incerca sa isi limiteze hemoragia electorala la urmatoarele alegeri. Pentru simplul motiv ca, acum, sunt constienti ca nu ei vor fi cei care in 2013 vor lipi farfuriile sparte. Pastrand analogia cu acea campanie publicitara, problema lui Traian Basescu este ca, in autoiluzia ca mai poate insemna ceva in viata politica romaneasca, se poate considera Batmam. Si amandoi stim ce a patit „eroul” in acea varianta a povestii.

George Ban, asa e, toate partidele de carton sau tinichea create in ultima perioada trebuie tinute sub o supraveghere stricta. In cazul exemplului dat de tine, este absolut curios cum o formatiune politica ce vrea sa acceada la putere si se declara vadit impotriva tuturor ataca cu preponderenta reprezentanti ai opozitiei, nu pe cei ai puterii PDL. Trecand insa peste situatia stranie, trebuie sa fii constient ca si acele campanii sunt semne reale ca USL va castiga alegerile. Altfel, nu s-ar agita nimeni intr-atat de tare.

Ionescu Octavian Ioan, candidatii USL pentru viitoarele alegeri au fost si vor fi selectionati in urma unor sondaje de opinie, adica in urma centralizarii preferintelor tale si ale celorlalti romani. Este, cred eu, un exercitiu democratic fara precedent pentru tara noastra, in perspectiva alegerilor locale si parlamentare, menit sa ne faca pe toti mai constienti de oamenii pe care ii propunem pentru anumite functii. Apreciez consecventa ta si a alor tai in a vota PSD si sper ca veti reveni asupra deciziei. Absenta de la vot nu iti va aduce nimic bun ci, din contra, te va impiedica sa iti spui parerea cu adevarat asupra ultimilor patru ani. Tocmai de aceea, sper si cred ca vei deveni un sustinator la fel de fervent al USL in acest an. Pentru ca avem nevoie de oameni ca tine.

SAMI, eu i-as invita pe toti adulatorii lui Basescu – din tara, Bruxelles sau orice colt al lumii, chiar nu conteaza – sa faca un top 10 al marilor succese politice (exceptandu-le pe cele electorale) ale acestuia. Sigur, pentru ca ar fi vorba de un exercitiu de sinceritate, regula ar fi ca reusitele sa fi avut loc sub guvernarea PDL, nu in colaborarile si guvernele anterioare, unde unii au muncit, iar altii au luat caimacul. Eu cred ca vor intampina grave probleme la numaratoare si enumerare. Dar, sigur, eu ma pot dovedi subiectiv.

Motanul Incaltat, daca, Doamne fereste, am avea in Romania un raport parlamentar care sa ii permita presedintelui sa isi impuna propria viziune constitutionala, fii sigur ca aceasta ar fi identica, daca nu chiar mai tulburatoare si mai abuziva la adresa libertatilor si bunului-simt democratic in comparatie cu cea a Ungariei. Traian Basescu si Viktor Orban sunt cunoscuti publicului din Romania si Ungaria pentru sesiunile si conferintele pe tema “democratiei sanatoase”, realizate la Balvanyos. Sigur, nu trebuie uitat ca tridentul regional este completat de Boyko Borisov, un aparator la fel de popular al democratiei din estul Uniunii Europene.

cristipetre, eu nu pot vorbi in numele altor colegi parlamentari. In cazul meu, insa, crede-ma cand spun ca, daca nu as fi crezut in principiile ideologice si doctrinare promovate de PSD, nu am mai fi purtat aceasta discutie. As fi fost, de prea mult timp, un om neangajat in politica. Pe de alta parte, diferenta dintre mine, colegii mei din USL (cei care au ramas sa participe la lupta, nu dezertorii si oportunistii) si cei care conduc astazi Romania este ca noi nu ne vom lepada de haina politica pentru a castiga niste alegeri sau a supravietui politic. Pentru ca te raportezi la perioada 2001-2004, poate iti aduci aminte unde era PD-ul de dreapta plasat pe esichier. Si, poate, iti reevaluezi rationamentul. Unele lucruri nu se schimba, alte credinte da. Depinde de oamenii sau indivizii supusi analizei.

About these ads

101 Responses to “Raspunsuri”


  1. 1 George Ban ianuarie 8, 2012 la 6:34 pm

    Domnule Adrian Nastase,

    Va multumesc pentru raspuns! Sunt foarte invidios pe optimismul Dvs privind castigarea alegerilor.

  2. 2 Minte limpede ianuarie 8, 2012 la 6:36 pm

    „Cu voia dumneavoastra, propun un scurt si solemn exercitiu de comemorare a marilor romani care in 2012 au plecat de langa noi – Fanus Neagu. Cornel Fugaru. Johnny Raducanu. Paul Everac.”

    Vă jucaţi cu timpul, domnule AN. Nu-l confundaţi cu politica…

  3. 3 lupi ianuarie 8, 2012 la 6:38 pm

    2012 !!!!. La multi ani !.Pentru oamenii care privesc cu speranta in viitorul acestui neam. Pentru baroni , conti si printi — blestemat fie-va neamul de naparci !!!!!!.

  4. 4 Crisanta Ilie ianuarie 8, 2012 la 6:46 pm

    Vă admir și vă iubesc.

  5. 5 exasperat ianuarie 8, 2012 la 6:54 pm

    A.N.

    Desemnarea candidaţilor în urma sondajelor de opinie pare o idee frumoasă doar la Bucureşti. În teritoriu sunt probleme majore. De altfel, le cunoaşteţi şi dumneavoastră. E atâta haos în structurile USL orăşeneşti, comunale.

    Desigur, e simplu de stabilit candidaţii pentru Consiliile Judeţene şi primăriile municipiilor reşedinţe de judeţe. Dar când speri să înlături PD-L cu fulgi cu tot adopţi o strategie comună: ai candidaţi unici ai USL în toate localităţile? Sau măcar acolo unde nu există un primar PSD sau PNL?

    Dacă da – şi ăsta a fost semnalul lui Victor Ponta – atunci cum desemnezi candidaţii respectivi? Pe sondaje de opinie? Păi sunt judeţe unde PNL nu a făcut niciun sondaj şi negociază aşa, în orb, jucându-se cu nervii liderilor PSD.

    Mai e mult până departe.

    Petruţ

  6. 6 serbanfl ianuarie 8, 2012 la 6:56 pm

    Nu in 2012 ci in 2011, ne-au parasit cei enumerati de dumneavoastra! Din pacate lista romanilor merituasi disparuti in 2011 este mult mai lunga si imi permit sa mai pomenesc pe Marin Constantin (Madrigal), Teodor Negoita (Polul Nord), Liviu Ciulei, Andrei Blaier, Mihnea Gheorghiu, ……..

  7. 7 SAMI ianuarie 8, 2012 la 7:23 pm

    Nu sunteti deloc subiectiv . Chiar nu exista nimic bun . O sa ma mai gandesc daca TB are totusi vreo bila alba in ceea ce ne priveste pe noi si politicile pentru noi , caci daca este pentru el si gasca, cu siguranta au numai bile stralucitor de albe .

  8. 8 nastase ianuarie 8, 2012 la 8:29 pm

    serbanfl,
    Corect. Am modificat.

  9. 9 nastase ianuarie 8, 2012 la 8:31 pm

    Minte limpede,

    am modificat…

  10. 10 Horia Gârbea ianuarie 9, 2012 la 1:52 am

    Au mai dispărut în 2011, în afara celor menționați în articol și în comentarii, numeroși oameni de cultură eminenți, de care poate mulți români nu au auzit în mod nedrept sau, auzind, nu le-au citit nicio carte originală, nicio traducere, nu le-au văzut niciun spectacol. Nu e vina celor care au creat în tăcere și au fost admirați în breasla lor, ci a celor care viețuiesc larvar, fără a prețui cultura. Din aceștia din urmă, cînd vor muri, nu va mai rămîne chiar nimic.
    Să ni-i amintim așdar pe:
    Alexandru Tocilescu, Mircea Horia Simionescu, Mariana Șora, Leonida Lari, Constantin Stan, Ion Zubașcu, Mircea Iorgulescu, Romul Munteanu, Ioan Grigorescu, B. Elvin, Radu Lupan, Ion Hobana.

  11. 11 felix ianuarie 9, 2012 la 2:12 am

    Cu mare intarziere, un sincer LA MULTI ANI, tuturor! Citesc presa romanesca, blogurile catorva dintre aceia pe care ii apreciez si ma ingrozesc! mai scapam din marasmele zilnice? In loc de orice alt comentariu, lasati-ma sa pun (intarziat) sub brazii vostri de Craciun, doua mici, neinsemnate cadouri: Maxim Vengerov, interpretand Concertul nr 1 pentru vioara al lui Paganini, partea a III-a si Sarah Chang, interpretand Intoduction & Rondo capricioso, al lui Camille Saint-Saens. A bon entendeur, salut!

    http://www.youtube.com/watch?v=LtnMS660YiI

  12. 12 Alexandru ianuarie 9, 2012 la 5:03 am

    Fara comentarii!

  13. 13 blogideologic ianuarie 9, 2012 la 6:34 am

    La noi au avut fulguraţii remarcabile în antropologia economică, şi enumăr doar pe o listă scurtă, domnii Constantin Stere, Constantin Rădulescu-Motru, Dimitrie Gusti, Virgil Madgearu.

  14. 14 Sergiu ianuarie 9, 2012 la 7:45 am

    Nu prea sunt .. cam asa vad eu lucrurile

  15. 15 blogideologic ianuarie 9, 2012 la 7:47 am

    În antropologie, chestiunea surselor de informaţie pentru deciziile economice ale indivizilor se reduce la anticipări bazate pe cunoaşterea prudenţială, la ascultarea „instinctelor”, şi la tradiţii.

  16. 16 blogideologic ianuarie 9, 2012 la 8:53 am

    Cartea “Fiziologia gustului” (scrisă de Brillat-Savarin) este un exemplu de şcoală pentru Ideologia primară „fiziologică” aplicată.

  17. 17 Vasile, ianuarie 9, 2012 la 9:09 am

    Intrunul din rarele raspunsuri ,mai de graba replica acida data de patronul blogului , acesta ma certa atunci cind eu afirmam ca dupa eliminarea lui Geoana PSDeul va cobora la paritate cu PDLeul.

    Acum adunind UNPReul, tot un srl al PDLeului , cu PDL+cota lui Geoana care se mentine intro proportie prea mare , nemeritata de Geoana , avem
    cea ce eu am sustinut, daca mai punem si frauda , avem PDL+UNPR+Geoana+Frauda cu mult peste PSD, acum sa vedem ce mai drege pe la partile esentiale Antonescu!

    Apropo o fi facut A. Nastase si aceste calcule.

    PS.
    Pe niste imagini deja prea vechi pentru a mai fi redate in reluare, printre dinamovisti infocati din loja, A. Nastase mananca din mana lui Giovani, acela care din randul doi ii hraneste pe cei din randul intii.
    Asa cum va sfatuiam prin 2004 ca nu e bine sau ca nu da bine nici cu Dinamo si nici cu vanatoarea , revin cu acelasi sfat , desi asa cum ati declarat ….v-ati abjurat si aparent nu mai conteaza!

  18. 18 Ionescu Octavian Ioan ianuarie 9, 2012 la 10:06 am

    Mulțumesc răspuns parțial, dar tot Dvs.cunoașteți mai bine candidații PSD,mai ales că pe unii i-ați promovat personal.Aștept cu interes să-i faceți cunoscuți pe cei care vor candida la următoarele alegeri și cum anume ne vom putea exprima părerea noi alegătorii,desigur înaintea scutinului.

  19. 19 Fragmentarium Politic ianuarie 9, 2012 la 10:14 am

    Celebrarea Zilei Culturii Nationale, la 15 Ianuarie, este o initiativa meritorie, pentru ca ne va intari constiinta culturala, definitorie pentrun identitatea nationala. Mihai Eminescu a fost nu numai poetul de geniu al natiei romane, dar a avut si o remarcabila constiinta politica de Roman. Mostenirea marilor disparuti din cultura romaneasca trebuie imbogatita si dusa mai departe..

  20. 20 Iluminatu ianuarie 9, 2012 la 10:18 am

    UNA PE ZI

    ® 1. Colbul nu acoperă şi ridurile sufleteşti.
    ® 2. Oricât te-ai înverşuna, glodule, suflete nu poţi înghiţi.
    ® 3. Sufletele-şi poartă carcasele precum melcii casele.
    ® 4. Fiecare este opera a doi sculptori.
    ® 5. Când a luat-o razna, inima bate-n bătaie de joc.
    ® 6. Purcede de-a-ndăratelea când ceafa-ţi ia faţa.
    ® 7. Fentează finalul, cerându-i să vină pe stil vechi… şi tot aşa.

  21. 21 eficientaenerg ianuarie 9, 2012 la 10:27 am

    Yes!”Credinţa şi adevărul sunt cele mai sacre împliniri şi înzestrări ale minţii umane.-Marcus Tullius Cicero”

  22. 22 Doru Coarna ianuarie 9, 2012 la 11:07 am

    @ AN,

    Multumesc pt raspuns, dar pana la urma electoratul alege, si daca alege masiv atunci nicio frauda nu poate compensa!

    Ideea pe care o subliniam este ca electoratul voteaza, daca are de unde alege, acel candidat cel mai apropiat de naravurile, obiceiurile si logica populara. Niciodata nu vor vota un academician autentic!

    Deci puteti arunca la cos subiecte precum imagine, intuitie, spirit, elevare, s.a. Acestea se pot folosi in particular, dar public mesajul trebuie sa fie profund popular. Dealtfel se va vedea asta din scorul pe care il va obtine PP.
    Singura tema care poate ar tine, este scuturarea celor cu averi recente si dubioase iar V. Ponta ar avea expertiza in aceasta directie. Dar daca se va cere scuturarea tuturor averilor incepand cu ’90, imposibil desigur, dar daca totusi? Va castiga cel care va spune ca o va face, in caz de vot masiv, totusi pierzand automat insa, sprijinul elitelor. Si din nou, programul este ultimul care conteaza, defapt electoratul roman a tot votat programe si reforme din care s-a tot ales praful, incepand cu luminita aia de la capatul tunelului si reformele economiei, pana la planurile multianuale de dezvoltare ale astora…

    Apoi PP are si avantajul ultimului sosit, poate spune orice iar electoratul poate crede caci nu stie de ce este in stare.

    Sincer, pe centru-stanga, va fi tot mai greu pt PSD iar pe dreapta este ocupat temeinic…

    Trebuie creata o masina pt lupta politica, altminteri USL ramane sa concureze doar in intentie cu adversarii sai!

  23. 23 Marcus ianuarie 9, 2012 la 11:43 am

    Orbane, Orbane Umilisi Traianu’! Rusinica!

    Stau si ma minunez la reactia majoritatii gurvernelor din cadrul Unuinii Europene vizavi de intentia guvernulului maghiar de a modifica Constitutia cu consecinte total nefericite asupra principiilor democratiei in aceasta tara. Practic reactia tarilor democrate din Unuiune ar trebui sa satisfaca pe toti cetatenii acestia care doresc democratie si care lupta pentru neatingerea ei cu actiuni ca cele luate de guvernul Orban, insa faptul ca doar la o aruncatura de bat de Budapesta exista o alta capitala in care un golan veros si mai incriminabil penal decat toti detinutii de la Rahova in vrac, isi face de mai bine de sase ani de zile mendrele in sensul desfiintarii statului de drept si confiscarii totale a puterii, este dovada ca in cadrul Uniunii Europene Romania nu valoreaza nici cat o ceapa degerata.
    Nici n-a apucat Orban sa initieze ceva masuri antidemocratice ca au si sarit de fund in sus partenerii din Uniune amenintand deja cu sanctiuni, in vreme ce la noi chiombu a facut harcea-parcea Romania, eludand tot ce se putea in domeniul legislativ, incepand cu Constitutia tarii si impunandu-si vointa discretionara la nivelul Parlamentului prin intermediul hoatei de Anastase, transformand statul de drept si insitutiiile sale intr-o marioneta cu care face el ce “vrea” muschii lui fara ca, in afara de cateva voci timide (Olanda, Finlanda), nimerica de calibru mai mare din cadrul Uniunii sa-i atraga macar atentia sa-si bage mintile in cap. E drept ca la noi n-a modificat inca Constitutia insa chiombu ne-a dovedit ca nici macar nu are nevoie de asa ceva. avand Curtea constitutionala la totala sa discretia Constitutia a ramas doar cu efect de decor sau, atunci cand vrea ‘mnealui, pe post de hartie igienica.
    Asa ca unica speranta pe care o mai avem sa scapam de Necuratu’ sta tot la noi si in capacitatea noastra de a ne mobiliza si de a iesi la vot cu mic cu mare pentru a-i sutui pe banditii astia porocalii in frunte cu Nosferatu’.

    Romanii isi au golanul ce ar vrea o dictatura
    Dar ii lua ungurul fata, lasandu-l cu des’tu-n gura,
    Cand lucrand la Legea Mama promova autocratia
    De tipa Uniunea-ntreaga c-a ucis democratia.

    Geaba Traienel al nostru, dictator de bulevard,
    Lucra-n draci sa se impuna, caci dadu cu oistea-n gard.
    Si in galeria-n care Hitler, Stalin sunt glazura
    Chiombu’ completeaza lotul doara cu caricatura.

    Nici macar la ast capitol n-avu nicio reusita
    I-o lua sogoru-nainte si-l lovi drept in ursita.
    Tocmai cand se-nvartosase ca sa fure tot scrutinu’
    Orban ii lua coronita si-i modifica destinu’.

    Asa ca, draga Traiane, neiesindu-ti asta fenta
    Cere-i imprumut Lenutei si te du pe bicicleta.
    De-n megalomania-ti oarba ai dat chix cu dictatura
    Du-te, vere, si ne lasa caci nu ti-a tinut figura.

  24. 24 Mihnea Georgescu ianuarie 9, 2012 la 12:31 pm

    Bucura-te, purtatoare de lumina, mestesugire a lui Hristos;
    Bucura-te, frumusetea si cununa Dreptcredinciosilor Ocarmuitori!

    http://02varvara.files.wordpress.com/2011/11/00-v-v-putin-in-church.jpg?w=800

  25. 25 Mihnea Georgescu ianuarie 9, 2012 la 12:33 pm

    Poporul frate pravoslavnic rus ne va mântui, ca Neam, de amăgirile cele occidentaliceşti! Papaşa Putin are guleraş căptuşit cu blăniţă de vulpe siberiană?

  26. 26 Alexandru ianuarie 9, 2012 la 1:34 pm

    “Nici un om nu este in stare,pe o durata mai lunga,sa poarte o fata pentru el insusi si alta pentru multime,fara ca,pana la urma,sa nu se uluiasca si sa nu mai stie nici el care e fata adevarata.”[Nathaniel Hawthorne...despre Ipocrizie.]

  27. 28 blogideologic ianuarie 9, 2012 la 2:01 pm

    Costurile tranzacţionale sunt costurile traiului în economia capitalistă, „concurenţială”, de piaţă liberă. Însumate, costurile tranzacţionale depăşesc cu foarte mult preţurile pe care le plătim pentru mărfurile şi serviciile achiziţonate de pe „piaţa liberă, concurenţială”. Reforma în sănătate promovată acum de regimul portocaliu, destinată introducerii brutale, fără dezbateri parlamentare, a „economiei concurenţiale de piaţă liberă” în sistemul românesc de sănătate, va mări foarte mult costurile tranzacţionale. Dar banii luaţi de la public nu vor merge în ameliorarea serviciilor de sănătate, ci către profiturile nesimţite ale privaţilor agreaţi să facă „management în sistemul de sănătate” din România. Stat care va fi lipsit, astfel, de un sistem naţional de sănătate.

  28. 29 Observator ianuarie 9, 2012 la 2:11 pm

    @mumu

    Chiar ma bucur ca ai ridicat aceasta problema. Eu, ca votant al actualei opozitii consider ca cei care sunt acum in parlament si datorita mie ar trebui sa ma reprezinte. Numai ca ei prin lipsa de reactie nu incearca deloc sa ma protejeze, permitand astfel actualei puteri sa faca ce vrea. Acesta este motivul pentru care mi se pare normal sa ma adresez unui opozant daca ceva nu-mi place la actuala putere. Dar daca prin interpelarea mea fac un abuz, nu-mi ramane decat sa consider ca nu prea mai sunt deloc reprezentata de politicienii romani.

    Nu am de ce sa ma mai plang de actuala putere. Eu mi-am exprimat neincrederea in trupa de soc ce ne guverneaza inca de cand am votat.

  29. 30 blogideologic ianuarie 9, 2012 la 2:23 pm

    Criza din Ungaria /Din cauza dezastrului financiar, unii maghiari vor să se întoarcă în România http://ro.news.yahoo.com/criza-din-ungaria-din-cauza-dezastrului-financiar-unii-091100734.html

  30. 31 blogideologic ianuarie 9, 2012 la 2:36 pm

    Frederick cel Mare, regele Prusiei în urmă cu trei veacuri, este omagiat intens de Germania actuală http://www.lemonde.fr/europe/article/2012/01/09/frederic-ii-homme-de-l-annee_1627490_3214.html

  31. 32 blogideologic ianuarie 9, 2012 la 3:18 pm

    Unii locuitori tineri şi supercalificaţi din Grecia, care şi-au pierdut locurile de muncă de acolo, au trecut plini de curaj la economia fiziocrată, considerând foarte justificat, –şi în opinia mea!–, că principala sursă de valoare economică rămâne terenul cultivabil http://www.nytimes.com/2012/01/09/world/europe/amid-economic-strife-greeks-look-to-farming-past.html?_r=1&hp

  32. 33 Doru Coarna ianuarie 9, 2012 la 4:09 pm

    @ Marcus,

    la noi tarile UE nu iau masuri desi stiu ca situatia dpdv democratic e mai grava decat la Budapesta, pt singurul motiv ca al nostru le-a pus totul la picioare precum toti voievozii neamului romanesc, iar ungurul le-a dat cu tifla, inclusiv FMI-ului. Oricum insa, ungurului i se va trage in curand, iar romanul va ramane bine-mersi atat cat vor avea cum profita de pe urma lui si implicit a tarii. Spun asta pt ca sunt sceptic, desi imi pare rau, ca un Ponta si un Antonescu vor rasturna vointa planetara… Doar daca boborul voteaza masiv va fi o sansa, dar de asta vor primi galeti ca sa nu iasa la vot, sa vezi!

  33. 34 Ghita Bizonu' ianuarie 9, 2012 la 4:45 pm

    Doru Coarna

    totusi pierzand automat insa, sprijinul elitelor.

    Elita are o pondere mica la votul universal. Ca elita este volens-nolens redusa numeric (atfel nu mai este elita)
    (b)Elita noastra insa este relativ pletorica (si EBA tot “intelectuala” deci “elita”) si in plus autodefinirea ei ca elita impune :”huo PSD!!” A nu se uita aceasta (b)elita a votat frenetic cu “la tzepe in Piata Universitatii” doar ptr ca presupunea ca in tzepe vor fi trasi “coruptii” PSD (psdist = corupt in imageria populara a (b)elitei locale (si noi am avea undeva spre 20-30 sau poa 40% “elita” in multe cazuri definita ca “elita” doar ptr locu unde pune stampila de vot!).
    Asa ca nu vaz decat 2 iesiri cu (b)elita locala:
    1) se va autosugestiona ( a nspea oara ca vine comunismu si va trimite la “Pitesti” pe Tismaneni, Patatpievici, Mungii, Cristoi si altii et caeteri ejusdem farinae “resistenti” anticomunisti (?!)
    2) va reactiva mitul lu Nastase propretaru Deltei, a muzeului de 1 mld de $ in tablouri , necesitatea salvarii Loto si sarii din mainile mogulilor PSD (insa Posta , sanatatea si aurul trebe privatizate!).

    In varianta 1 Ia eu as replica cu bigrafiile lor : ba pui de c##va comunista iata cine sunt parintii vostri: agenti KGB , GRU , samd. Voi UASCRisti refuzati si frustati ai supt de la vaca comunista privilegii !! si poa as provoca o desistare electorala a unei parti din (b)elita (adica voi sunteti mai ticalosi decat mine!)

    La varianta 2 .. nu am ce face … Decat sa ma imbat ca sa dorm linistit …

  34. 35 contele ianuarie 9, 2012 la 6:08 pm

    @ lupi

    Merci pentri urare, drăguţă…eşti un scump!

  35. 36 contele ianuarie 9, 2012 la 6:27 pm

    ” lupi
    ianuarie 8, 2012 la 6:38 pm
    2012 !!!!. La multi ani !.Pentru oamenii care privesc cu speranta in viitorul acestui neam. Pentru baroni , conti si printi — blestemat fie-va neamul de naparci !!!!!!.”

    Foarte interesantă analiza politică făcută de acest domn…subtilă, fermă, de mare impact stilistic. La o privire atentă observăm că se operează cu dihotomia fals / adevărat dar, în același timp, ea este și prea vagă pentru că nu știm ce fel de falsitate este implicată în argumentare. Este clară în acelaşi timp şi apetenţa pentru clasa muncitoare unde, o spune destul de clar, poate exista ( şi o demonstrează fără doar şi poate!) o conștiință sindicală.
    O ultimă observaţie, chiar am fost plăcut surprins de atitudinea critică asupra concepțiilor religioase despre lume și despre viziunea hegeliană despre rolul aristocraţiei asupra mijloacelor de producţie.
    Acestea fiind spuse sunt de acord cu moderatorul că acest comentariu inteligent, erudit şi plin de bun simţ nu trebuia să lipsească de pe blogul dlui Năstase.

  36. 37 SAMI ianuarie 9, 2012 la 7:20 pm

    Ma uit acuma la Antena 3 si nu-mi vine sa cred !!! Astia au furat din banii de pensii sume imense !!!
    Dumnezeule mare , in ce tara traim ?? Nu este posibil asa ceva !!! Incredibil!!!

  37. 38 contele ianuarie 9, 2012 la 7:28 pm

    “…şi de viziunea hegeliană privind rolul aristocraţiei asupra mijloacelor de producţie.”
    Off, nu mă ridic la înălţimea filozofului citat…greşesc, greşesc, greşesc…

  38. 40 Ilie ianuarie 9, 2012 la 8:37 pm

    @blogideologic

    Dintre toate relele făcute de regimul lui Băsescu, loviturile date sistemului naţional de sănătate sunt cele mai mari. După reducerea paturilor, după desfiinţarea spitalelor, după coplată, urmează privatizarea asigurărilor de sănătate şi a spitalelor! Pe aceşti oameni nu-i interesează poporul, ci doar propriile interese. Desigur, ei, cînd au o problemă de sănătate, se tratează în străinătate. Omul de rînd poate să moară, mai ales dacă este pensionar şi l-au ajuns bolile bătrîneţii.
    Toată admiraţia faţă de “românul” Raed Arafat, care îndrăzneşte să-l înfunte pe dictator.

  39. 41 Ghita Bizonu' ianuarie 9, 2012 la 8:38 pm

    Aya

    asa ptr tine ..
    http://hydepark.ro/articol/articol/vosganian-crede-ca-daca-este-obraznic-lumea-l-ia-de-destept-402.html

    Si pe scurt – stii cine este di vina ptr sucarul cu Niclae gaz ieftin? Ponta si PSD !!

    Saracii PeDlei .. ei ar fi vrut da i-au tinut pe loc PeSeDeii cu combinatiile lor cu BNicler, cu FMI ul, cum se baga si cu STS ul de o sucare pe Observatoare, au fost contra reformei si d’aia o duce romanu ports ca nu s-a modificat consritutia … asta o sa auzim cam de la inceputul postului Pastelui sau dupa ce unii vor reusi sa digere mielul …In plus de fapt si de drept alegerile se comaseaza numa asa din mila ptr PSD ca nu ar avea bani si ptr locale si ptr generale …

  40. 42 Mihnea Georgescu ianuarie 9, 2012 la 10:08 pm

    Ard Bucureştii! Semn de la Bunul Dumnezeu! Arde Biserica Sfântul Pantelimon, din Mahalaua Foişorului de Foc, de pe strada Ioan Pop de BĂSEŞTI ;), la doi paşi de Casa Tyranului din Mihăileanu, pe care şi-a dat-o sie Însuşi, când era Primare!

    Mene, mene, tekel, upfarsim! Aşa va arde şi neamul trădătorului băsescu!

  41. 43 Paul ianuarie 9, 2012 la 10:39 pm

    La Foarte Multi Ani tuturor!

    Trendul acestui an 2012 o fi intr-adevar regasirea modelelor si depistarea directiei pe care vrem sa mergem?
    Cica, de multe ori DIRECTIA pe care se merge e buna; SENSUL inaintarii fiind cel gresit :).
    In orice caz, anul acesta vom avea spectacol electoral. Si, ca in orice spectacol de acest gen, finalul va fi hotarat de public (adica, de alegatori, nu?); parca asa se intampla in orice democratie…

    In functie de modul de organizare a scrutinului, vor trebui recalculate aproape toate strategiile electorale traditionale.
    Adica, nemaifiind vorba de doua tururi de scrutin, nu se mai pune problema alegerii candidatului preferat in primul tur si eliminarea celui pe care nu-l suportam in turul doi, ci promovarea candidatului care pare suficient de echipat pentru a face el, post-electoral (eventual din Opozitie), ceea ce nu mai poate face electoratul in al doi-lea tur (repet, eliminarea celui pe care nu-l suporta).
    Cred ca in acest an curbele de nepopularitate vor fi mai importante decat curbele de popularitate. Pentru aceasta situatie USL are un avantaj clar. Mai trebuie doar sa si-l valorifice. Asa ca, succesuri! :)

  42. 44 SAMI ianuarie 9, 2012 la 10:45 pm

    @blogideologic

    Adica ne sugerezi sa punem mana pe sapa ? Eu una , nu prea . Scuza-ma . Prefer activitatile intelectuale . Mie nu-mi ajunge timpul sa citesc , sa ma documentez , adica sa ma imbogatesc in cat mai multe domenii, iar in fata simt ca am un ocean de cunoastere din ce in ca mai mare si pe care nu am cum sa-l cuprind . Nu-mi va ajunge viata toata si inca vreo cinci vieti de acum incolo ca sa citesc si sa invat cate vreau eu . Imi plac din ce in ce mai multe domenii si nu fac fata la cata curiozitate am sa aflu despre toate . Si zau asa , intr-o tara ca a noastra , in 2012 sa vina unii sa ne sugereze ca cea mai potrivita pentru noi este sapa … . Deja ii vad pe atatia romani cum se reped si-si sufleca manecile si sar pe carpa si pe mop . Nu merci . Am alte asteptari de la viata si pretuiesc cu totul altceva . Indraznesc sa cred ca am alte valori , iar ca mine sunt , totusi , inca foarte multi romani . Adica ei sa ia aurul si petrolul s.a. , iar noi sa dam cu sete cu tarnacopul … . Zau , nu stiu ce sa zic . Am alte sperante pentru mine si poporul meu . Sunt atatea meserii . De ce tocmai cu sapa , tot nu o sa inteleg .

  43. 45 Paul ianuarie 9, 2012 la 10:48 pm

    blogideologic,

    permite-mi, te rog, o mica remarca critica de inceput de an.
    D-ta pari a fi patruns rostul vietii si al lumii. Intelegerea d-tale totusi nu inseamna nimic, daca nu e accesibila tuturor. (Ar fi zis Liviu Rebreanu, daca te-ar fi cunoscut :) ). Sa-ti mai zic? :)

  44. 46 Ghita Bizonu' ianuarie 9, 2012 la 10:53 pm

    angelaglobal
    la concursul de sarmale sau de cozonaci ?

  45. 47 SAMI ianuarie 9, 2012 la 11:01 pm

    Am urmarit ieri interviul cu Crin Antonescu si , pentru ca a venit vorba de comasarea algerilor , mi-a venit o idee .

    Fiecare alegator , sa intre separat in cabina cu fiecare tip de buletine de vot .
    Adica : da C.I. , primeste buletinele de vot pentru locale ( de ex.)+ stampila , intra in cabina si voteaza , iese din cabina si introduce buletinele de vot pentru locale in urnele indicate de supraveghetori – pentru locale , revine la masa unde si-a lasat C.I , preda stampila de locale ( nu stiu daca sunt mai multe feluri de stampile – deci pentru cazul ca stampilele difera) ,primeste de data asta celelalte buletine de vot + cealalta stampila , reintra in cabina , voteaza , apoi introduce si aceste buletine in urne tot sub indrumarea supraveghetorilor , si abia apoi isi ridica C.I. , preda si a doua stampila ( repet daca difera stampilele) si paraseste sectia de votare .

    Urnele + buletinele de vot sa fie pe culori . Respectiv ex. locale albastre si foile buletinelor de vot si urnele , celelalte ex. roz si buletinele si urnele .

    Chiar daca dureaza per persoana mai mult timp , se evita confuziile la persoanele mai neinstruite .

  46. 48 Paul ianuarie 9, 2012 la 11:12 pm

    Vasile,

    interesant-ingrijoratoare aritmetica electorala pe care o supui atentiei. Totusi, dupa parerea mea, aceasta este aplicabila doar in cazul sistemului de vot cu doua tururi de scrutin. Pentru ca, atunci cand nu au decat o singura sansa de a-si satisface nevoile… electorale :), romanii nu vor risca niciun vot pe debutanti rataciti (chiar daca acestia provin din menajeriile de traseisti accesorii ale PDL).

  47. 49 Motanul Incaltat ianuarie 10, 2012 la 12:30 am

    @Adrian Nastase
    “daca, Doamne fereste, am avea in Romania un raport parlamentar care sa ii permita presedintelui sa isi impuna propria viziune constitutionala [...]”

    Dupa parerea mea, asa ceva, adica sa avem un raport parlamentar care sa-i confere Presedintelui largirea prerogativelor, este un lucru absolut nedemocratic. Echivaleaza cu o lovitura de stat. Din cate inteleg (daca ma insel, va rog sa ma corectati) in Ungaria ar exista un astfel de raport parlamentar…
    Din cate stiu eu, nici macar Napoleon al III-lea nu si-a permis lucrul asta. Dupa lovitura de stat de la 2 Decembrie 1851, prin care isi prelungea presedintia cu inca 10 ani si, in plus, largirea prerogativelor, a urmat, la 21 Decembrie 1851, plebiscit cu privire la lovitura de stat de la 2 decembrie. Ca marea majoritate a aprobat-o, este, desigur, cu totul altceva. Dupa aceea a urmat perioada imperiala autoritara: cluburile si asociatiile republicane sunt interzise, instituirea cenzurii, care a durat 8 ani (1852-1860)!! De unde se poate deduce cam ce insemna un imparat in viziunea lui Napoleon al III-lea: un presedinte cu prerogative largite. :)
    Eu sper sa n-avem parte de astfel de imparati… :). Insa in perioada respectiva putem gasi anumite justificari: Revolutia de la 1848 (deci 3 ani pana la 1851), lupte interne sangeroase, stare de acuta instabilitate politica, etc. Nu intru in detalii, lucrurile se stiu. Insa acum, referitor la situatia din Ungaria si la cea de la noi, nu prea vad justificari pentru impunerea unei Conduceri autocratice. Chiar deloc! Si, dupa cum se vede in Ungaria, FIDESZ si Orban nu reusesc deloc sa imbunatateasca situatia economica a acestei tari. Din punct de vedere politic atrag numai critici si oprobriul UE si SUA asupra acestei tari. Eu nu cred ca Romania ar avea nevoie de asa ceva! De asta ma intrebam: cui foloseste? Cui folosesc toate lucrurile astea? O stare de lucruri care inrautateste atat climatul economic din tara, cat si pe cel politic (atat din punct de vedere intern, cat si extern). Este o situatie tulburatoare si multa lume e nemultumita si tulburata.

  48. 50 Dragos ianuarie 10, 2012 la 12:59 am

    @angelaglobal

    daca asa iti pofteste sufletelul, candideaza draga mea ! unde’au incaput sexele frumoase Norica Nicolai si Aura Vasile, incapi si tu.

  49. 51 ingineru ianuarie 10, 2012 la 1:17 am

    Draga Adrian

    sa vedem ce facem cu Trofeul Calitatii. Acum ca ma-ti sictirit cu recomandarea aia o trec cu vederea. Sunt eu mai sentimental de fel. Mie mi-a fost bine cat ai fost prim ministru, si de 7 ani nu prea. O sa iti scriu mai rar ca am zis ca nu mai scriu un timp.
    Am vazut ca pe 23 ianuarie se da sentinta in trofeul calitatii si apoi va urma si cea in cazul celalt.
    Nu stiu ce intelegeri s-au facut dar eu nu as avea incredere in Basescu. Basescu cand are cutitul la os devine mult mai rau si toti stiim ca e parsiv.
    Vizavi de chestia afirmata de Lazaroiu ca cel mai rau lucru a fost suspendarea din 2007 pot sa spun ca are dreptate. Atunci ca sa obtina din nou sprijin extern mai sustinut Basescu sa pus 100 % in slujba altora. Au aparut si frustrari de partea lui si nu poate uita umilinta la care a fost supus prin suspendare. Suspendarea a trezit in el anumite calitati pe care inainte nu le avea. In 2004 castigase cu un mesaj Vadimist de mana a doua. Basescu nu poate risca sa fie judecat vreodata pt exista temeiuri clare sa fie condamnat. Fara dvs PSD nu sta bine… Acum trageti concluziile.

    Eu nu pot promite ca va pot ajuta si de data asta si tinand cont ca am fost din nou sictirit… Si nu e chiar usor, chiar de loc. Nu exista o garantie in chestiile astea.
    E posibil sa fiti achitat acum in dosarul “Trofeul Calitatii” dar sa primiti “o bucata grea” la ultimul dosar. Asta e stilul lui Basescu. Da supliment de viteza in ultima clipa ca la alegeri. A-ti lasat garda jos si v-ar prinde cu o directa de cativa ani.
    Vad ca nu mai scrieti mai nimic de proces, nu mai apareti la televizor. Nu e bine. Trebe sa respecatati completul de judecata ceea ce e adevarat, dar hai sa separam apele.
    Incepeti din nou cu vizitele la televiziuni , spuneti ca e un proces politic. Insisitati pe faptul ca sunt procese care nu respecta normele europene, ca nu va puteti apara suficient de bine. Repetati ca au fost anormal de multi martori. Faceti galagia cat de mult, insistati pe vicii procedurele si abuzurile procuraturii cu trimitere si catre oamenii obisnuiti care si eu sunt supusi la aceleasi gen de abuzuri. A functionat la primul proces si va functiona si acum. Trebe sa gasiti formulari sa nu jigniti judecatorii atata tot.
    La al treilea dosar va fi mai greu, sa vedem.

    Pot spune ca cunosc fenomenul Adrian Nastase destul de bine. Fiindca a-ti exercitat o functii politice mult timp a-ti devenit pentru perceptia omului obisnuit cam alunecos in sensul ca nu stati prea mult de vorba cu cineva. Aveti timpul limitat si sunt multi care ar vrea sa va zica ceva. Sigur mai vin si raspunderile. Chestia asta trebuia spusa la proces. De ce pt ca asta face veridica declaratia ca nu stiati tot ce se intampla la partid si la nivel local si organizatoric. Ati stat de vorba cu fiecare cat trebuia sa aveti o privire de ansamblu, este clar ca nu aveati timp sa discutati detalii.
    Dar pt viitor sa stiti ca detalile pot fi foarte importante. Un detaliu poate schimba cursul unui eveniment.

    Vizavi de finantare , in 1998 la PDSR “sufla vantul”, la fel si in 1999. Oameni de afaceri ioc, adica nu prea. Ei in 2001 era buluc, toti fripturistii au sarit. Evident ca intr-o asemenea structura sunt interese mari. Este clar ca multi oameni de afaceri au oferit sume uriase si candidatii insasi au dat multi bani pt campania din 2004 sa iasa in evidenta. Nu cred ca se punea problema sa faceti smecherii gen trofeul calitati. Hai sa vedem si despre ce sume e vorba.

    Sa privim obiectiv ce sa intamplat in 2004. In Bucuresti domina clar ca prezenta “publicitara” cu afise si benere PSD. In orasul meu natal domina alianta DA, la fel si in municipiul resedinta de judet. Culmea ca in acel judet a castigat PSD alegerile. Dar ma intreb de unde PD cu 5% pondere in parlament si PNL cu vreo 10% au avut atatea bani sa tapeteze tot municipul acela ? Fenomenul DA a obtinut la alegeri oricum sub 30 %, deci nu era o revolutie ci mai mult o partaiala in sensul sa fi fugit o gramada de oameni de afaceri catre ei sau ca nemultumirea maselor era atat de mare. Nemultumirea era destul de previzibila. Daca suntem sinceri ar trebuii luata la puricat si alianta DA. Iar valul asta oranj peste europa de est si parte din asia fosta sovietica … Putem zice ca alianta DA a fost o pseudo lovitura de stat organizata de ambasada americana, iar Basescu poate fi numit tradator de tara pentru ca batut palma sa aplice niste smecherii mari. Stiti axa Bucuresti-Londra-Washington.
    De unde a avut alianta DA atatea bani ? Toata presa dadea ca sigura victoria PSD. Bun PSD a si castigat si probabil si dumneavoastra.
    Aspectu moral e important aici pentru ca nu poti ca presedinte imoral sa pui cainii din parchet sa faca cuiva un dosar pentru ceva unde tu esti de 1000 de ori mai compromis. Evident ca PSD fiind la putere avea in alai si fripturisti pt ca asa e treaba. Fripturistii se dau mereu bine cu puterea, Vezi Anghelescu… Dar de unde o alianta cu o putere atat de mica parlamentara a avut o asemenea putere in campania electorala. Pot spune ca in teritoriu alianta DA a fost mai puternica decat PSD ca prezenta. Aici e iarasi clar ca imaginea de dictator care a-ti primit-o nu e corecta si nici faptu ca erati foarte informat. Nu erati nici dictator si nici informat. Informat de radiestezisti sigur in continuare si cred ca si din tabara proprie… Sub dvs sa facut o supa cam acida care cam blocheaza multe informatii.
    Basescu in schimb stie tot si i se rupe ca lumea o duce rau, el stia clar ce pret avea de platit americanilor si sefilor americanilor.
    Deci inainte sa fiti judecat dumneavoastra trebuie sa fie judecat Basescu, Stolojan si ceilalti besinosi.
    Mai vorbim.

  50. 52 isabel_allende ianuarie 10, 2012 la 1:49 am

    @AN,

    1) Multumesc pentru raspuns. Desi inca reflectez daca sa mai comentez, politetea si respectul ma « fac » sa va multumesc. Si nu ma pot “abtine” sa nu exprim si cateva idei :

    Asadar :
    Sunt de acord cu dvs. in ceea ce priveste rolul « soparlelor »-let’s say tinte false –care deturneaza atentia publica de la temele importante si rolul pe care media (in special anumite televiziuni si tabloidele) il joaca in acest proces.
    Insa acesta este doar UN aspect al problematicii pe care o reprezinta « facerea » agendei publice (« public agenda-making », cum se spune in jargon). Ati amintit despre receptor si rolul sau –perfect, am sa elaborez punctul meu de vedere.

    1.1. Nimic nu opreste USL sa se duca CATRE receptor si nu folosind EXCLUSIV media ca intermediar. Cred ca actiuni inteligent gandite si puse in practica, care sa aiba si o anumite cadenta, ar putea avea o influenta semnificativa asupra agendei de care vorbeam. Nu va fi o mare pierdere daca nu TOATA presa

    1.2. Am sa dau un singur exemplu in acest sens, inspirat de doua lucruri : a) « la démocratie participative » a lui Ségolène Royal si b)sistemul de consultari pe initiative legislative de la nivel european (bine, acesta din urma este impiedicat sa functioneze eficient prin tehnicalitatile pe care le implica). Nu fac istoricul initiativei lui Mme Royal,nici a motivelor care au determinat-o , in 2006, sa vina cu aceasta idee-insa sub aceasta idee s-a legitimat ideea alegerilor primare din PS din 2006 (o premiera penrru partid) si ulterior extinderea lor la toata populatia votanta, in 2011.
    Cat despre consultarile la nivel european, se stie cum functioneaza : Comisia Europeana face consultari atunci cand elaboreaza politicile europene (bine, cat de efective, de accesibile si de eficiente sunt e o alta poveste)-acestea sunt publice si anuntate inainte si toti cei interesati pot sa isi spuna parerea( nu discut de care opinii tine cont Comisia mai apoi).

    Intorcandu-ma la subiect si pentru ca déjà s-a declansat galceava pe Legea Sanatatii, de ce nu face USL o dezbatere publica cu actorii din domeniu : Colegiul Medicilor, SMURD, specialisti in asigurari de sanatate (Irinel Popescu, sper ex), asociatii ale pacientilor (foarte important)-spre ex., Federatia asociatiilor bolnavilor de cancer este foarte activa si bine organizata in interior-si altii. Ar putea deci organiza aceasta dezbatere publica si cred ca ea ar fi nu numai bine-venita, ci si bine primita-nu de media-ci de cei care vor fi afectati de prevederile viitoarei legi. Daca nu toata media va reflecta evenimentul, nu e nici o problema , anumite institutii mediatice o vor face oricum. Insa
    Paranteza: am senzatia ca multi politicieni din Ro isi imagineaza ca a comunica inseamna, in special, a veni si a vorbi la televizor. Fals-dar o discutie despre de ce nu este asa-nu are loc acum.

    Ce ar castiga USL prin aceasta ? Multe (enumar doar cateva) : vizibilitate, pozitionare in mesaj politic si in spatiul public, LE-GI-TI-MA-RE, etc. De altfel, in cazul in care guvernul si-ar asuma raspunderea pe acest proiect de lege, iar USL ar depune o motiune, ar exista nu numai argumente in plus, dar si o legitimare mai mare a acestui gest politic.

    Se pot face multe, multe actiuni/gesturi simbolice interesante, care sa contribuie la public agenda-making (si pentru care nu sunt necesare sume foarte mari) insa I’m not on duty in acest sens-este jobul altora sa imagineze si sa puna in practica aceste lucruri.

    1.3. Ca o paranteza : « Le p’tit Nicolas » (Chirac spune despre el, in filmul « La Conquete » : « Il va faire un France a sa taille « ! :)) ) a invatat un lucru : poti sa comunici foarte bine, foarte eficient, si altfel decat prin media. Daca intre 2003-2007 era in stare sa de orice, dar absolut orice ca sa fie prezent in media, iar intre 2007-2010 consemnul la Elysée era : « Nici o zi fara prima pagina » , de un an si-a schimbat complet strategia : este foarte ZGARCIT in declaratii si aparitii media-desi controleaza 70 la suta din presa din Franta (prin Lagardère, Boygues, Dassault si prin faptul ca numeste PDG-ul serviciului public). Aparitiile sale media in sensul « clasic » al lor sunt rare.
    Ce face, ins schimb ?-ei, face multe lucruri, unele mai inteligente, altele mai putin pe care nu am timp sa le detaliez -insa aceasta strategie a inceput sa isi arate rezultatele, caci ultimul sondaj il arata la 26 la suta (Hollande e la 28 la sjuta, deci ecartul s-a redus semnificativ).

    Preferatul meu –in sensul de gestionare inteligenta a imaginii-Francois Mitterand era foarte parcimonios cu aparitiile in media. El a privilegiat construirea imaginii sale prin recursul la simboluri, puneri in scena sofisticate si cu impact in constiinta publica, simboluri non-verbale (vezi Verdun, cu Kohl) , etc.

    Pana la urma, nu exista NICI O reteta pre-stabilita in acest domeniu, care este alcatuit din multe variabile, insa exista, totusi, cel putin doua constante : INTUITIA a celor care se ocupa de asa ceva este foarte importanta , laolalta cu un anumit tip de cultura ; este nevoie de o VIZIUNE-chiar daca aceasta va trebui adaptata mereu si mereu la evolutiile momentului ; dar fara viziune , la capatul drumului, nu este altceva decat esec.

    Nota : Prieteni din Ro mi-au semnalat aparitia lui Crin Antonescu la Radu Tudor ; am vizionat inregistrarea si m-am mai nici nu stiu cum sa spun : « linistit » ? : a spus ca liderii USL vor aparea mai putin la televizor, ca vor face comunicare publica, etc. E (un pic) mai bine, so to speak.

    2) Acum, un subiect care ma INTERESEAZA foarte direct. In primul rand, felicitari pentru initiativa privind Ziua Culturii.

    Intrebare : De ce nu s-ar merge mai departe, si nu s-ar crea un PANTEON al Romaniei, dupa modelul Panthéon-ului Francez ? Ideea mi-a venit urmartind filmul investiturii lui Mitterand in primul mandat, cand se duce sa se reculeaga la Panthéon (geniala idee, apropos).

    Am sa spun f scurt cate ceva despre Panthéonul Francez :
    a) A fost creat de Napoleon (care a avut defectele sale, dar el este sursa politica a ceea ce Generalul de Gaulle numea « la grandeur de la France ») ;
    b) Sunt inmormantate personalitatile care au MARCAT istoria Frantei ; cateva nume in ordine aleatorie : Victor Hugo, Alex. Dumas, Marie Curie, Rousseau, Zola, Jean Monnet, André Malraux, etc. Au existat si destule cazuri in care familia s-a opus transferului osemintelor (familia lui Albert Camus, spre ex).
    c) Presedintele Frantei are prerogativa de a decide cine are « une place » in Panthéon, la propunerea prim-ministru si conform raportului Min Culturii.

    Acum : De ce nu ar fi posibil acest lucru in Romania ? Un loc care sa reuneasca personalitatile care au MARCAT istoria Romaniei si, aleatoriu, ma gandesc la : evident, Eminescu, dar si la Cioran (ar fi bine ca sa se faca demersuri pt aducerea in tara), Mircea Eliade (la fel, de la Chicago), dar si la Mircea Vulcanescu (desi oseminele sale zac in groapa comuna de la Sighet), Elisabeta Rizea, George Enescu, si cati, si cati altii ……

    Ar fi un demers care ar lua ani buni, dar care ar da un semnal ca tara- nu societatea-incepe sa isi restaureze valorile. Si ca stie sa se raporteze la ele. Spun acest lucru din prisma experientei mele de tanara in Romania, care am resimtit acut lipsa unor valori la care sa ma raportez. Insa problema este déjà si mai grava : in acest moment, societatea romaneasca nu are nici valori, nici simboluri la care sa se raporteze colectiv, ceea ce, pe termen lung, e destructiv.

    Sincer, decat Catedrala Mantuirii-o idee de Ev Mediu, imi cer iertare-, mai bine un Panthéon al istoriei si culturii neamului. Eu m-as implica cu mare bucurie in fundrising, campanie, etc. Si cred ca acele categorii sociale si profesionale din Ro ne-manelizate ar sustine , la fel, o astfel de initiativa. Pana la urma, sa ne gandim un pic : la ce se raporteaza generatiile de acum, dar mai ales la cele viitoare ?-la ce simboluri ?-Oana, Bianca, Salam, etc ?

    Anumite voci ar spune : « dar necesita bani multi, e criza, etc ». De acord, insa el ar putea fi gandit ca PROIECT NATIONAL (care ar mai reuni si energiile) cu efect multiplicator social , cultural si politic (inclusiv in ceea ce priveste faimoasa « imagine » a Romaniei , de care o deplangem atat de mult). Pana la urma, « THINK HIGH if you want to rise up ».

    Sunt multe de spus pe marginea acestui subiect, dar ma opresc aici. Inca ceva : si Anglia are Westminster Abbey, unde, la fel, se odihnesc personalitatile lor: Isac Newton, Nelson, Jane Austen, Oscar Wilde, lordul Allenby, etc.

  51. 54 Aya ianuarie 10, 2012 la 5:03 am

    @

    Ghita Bizonu

    A propos de cine e “de vina”: imi dai o veste surprinzatoare.
    Adica, nu va mai fi fiind “etern vinovat” Adrian Nastase?
    Mira-m-as!

  52. 55 blogideologic ianuarie 10, 2012 la 5:04 am

    Preşedintele democrat Barack Obama este portretizat de candidatul republican Mitt Romney drept un justiţiar distribuţionist radical http://www.nytimes.com/2012/01/09/opinion/krugman-americas-unlevel-field.html?ref=global-home

  53. 56 Aya ianuarie 10, 2012 la 5:08 am

    @

    Ghita Bizonu

    Membrii elitelor intelectuale sunt formatori de opinie.
    Pe cale de consecinta, numarul de voturi asociabil lor poate fi determinant pentru rezultatul unui scrutin.

    P.S.
    Cu conditia implicarii in formarea opiniei, desigur!

  54. 57 Aya ianuarie 10, 2012 la 5:20 am

    @

    Contele

    In comentariul tau din ianuarie 9, 2012 la 6:27 pm banuiesc ca doar emotia te-a determinat sa uiti o mentiune legata de “analiza” realizata de “domnul” citat: este si de o deosebita eleganta.
    Cat despre autor, sigur doar sfiala te va fi impiedicat sa precizezi ca este de un mare rafinament intelectual.

    Pentru ca personajul in cauza sa nu considere ca are de “recuperat” vreo datorie, cred ca este bine sa-si ia inapoi, pentru sine, urarile finale.

  55. 58 blogideologic ianuarie 10, 2012 la 5:23 am

    Ed Miliband rescrie agenda pentru socialiştii britanici. Obiectivul? Construirea unui „capitalism responsabil” ! :-) http://www.guardian.co.uk/politics/2011/nov/17/miliband-cameron-change-course-economy / http://www.guardian.co.uk/commentisfree/2012/jan/09/responsible-capitalism-labour-david-cameron

  56. 59 Aya ianuarie 10, 2012 la 5:27 am

    @

    Observator

    In ianuarie 9, 2012 la 2:11 pm afirmi (citez):
    “Nu am de ce sa ma mai plang de actuala putere.”

    Sa inteleg ca, intre timp, vei fi ajuns la concluzia ca politica de genocid programat practicata de actualii guvernanti este potrivita pentru Romania?

  57. 60 blogideologic ianuarie 10, 2012 la 6:00 am

    Recapitulez câteva principii de antropologie economică în capitalism (nu prea ştiu cât de „responsabil”): 1/Principiul micşorării utilităţii marginale subliniază creşterea ineficienţei alocative. 2/Datorită creşterii ineficienţei alocative, „actorii raţionali” din economia capitalistă de piaţă liberă vor aloca resursele în primul rând către acele oportunităţi care le oferă cel mai mare câştig personal. 3/ În tratarea „formală” a principiilor antropologiei economice, unii „formalişti” folosesc Teoria jocurilor drept model de comportament raţional în condiţiile existenţei de constrângeri culturale şi interpersonale specifice. 4/ Lipsa de informaţie a cetăţeanului de rând în capitalism poate să fie modelată ori ca „asimetrie de informaţie” (acest principiu era folosit de PCR şi Securitate), ori ca un „cost tranzacţional”.

  58. 61 Vasile, ianuarie 10, 2012 la 8:03 am

    Un coleg mai sus,
    Apeleaza la prea-indepartatul Dumnezeu, mai mereu absent in ultimii 80 de ani de pe cerul de deasupra Romaniei , uitind ca viitorul il facem noi , cu propria noastra mana , si ca nu Dumnezeu la uns presedinte pe Basescu ci noi ,multi si din acest blog care l-au si uns dari l-au si lins!

    PS.
    Belsatar versus Basescu sunt totusi niste diferente , doar nu il vreti si pe Basescu imortalizat de scriptura!

  59. 62 Vasile, ianuarie 10, 2012 la 8:07 am

    Ilie,

    Poate l-ar fi infrunta asa cum zici dumneata daca nu i-ar fi cintat in struna toti acesti ani su si-ar fi dat de mult demisia.Acelasi Arafat sustinea cu dezinvoltura cu citeva saptamani in urma crima din asigurarile sociale romanesti!
    Si apoi presedintele are tot dreptul sa fie suparat pe Arfat, cind cumpara el blugi pe franghie la Sidi Kerir, Arafat batrinul l-a inselat de citeva ori plasindu-i in buff blugi made in China!

  60. 63 Vasile, ianuarie 10, 2012 la 8:16 am

    Conte,

    Nu trebuie sa te oripilezi romanul este las , ii era teama sa arunce blestemul direct la purtator , asa ca la transmis pupincuristilor,adica stiti dumneavastra Altete voastra, chestii,socoteli romanesti.
    Eu credeam ca dumneata ca un cock-vazator ai sa comentezi cum se pricepe seful exact ca raposatul la toate de la specialitatea de baza la sanatate etc.Ingroapa tot fara nici o ezitare , mare specialist si groparul asta sef!

  61. 64 Doru Coarna ianuarie 10, 2012 la 8:37 am

    @ Ghita,

    elitele sigur ca nu au importanta electorala directa, insa cand s-or apuca sa manance rahat la greu pe toate posturile si cu toate ocaziile, nu trebuie subestimat rolul lor de agenti de influenta. Or, ele din asta traiesc, alegerile reprezinta pt ele minunatul prilej de a face un ban gramada sau a-si procura nitzica influenta asupra candidatilor de tot felul pt viitor, asa ca abia ii asteapta pe politicieni la cotitura… Nu mai vorbesc de manipularea sondajelor, unde iarasi trebuie dat…

    Dar repet, bancile fac jocurile de data asta, vor continua sa imprumute guvernul -pdl castiga!- sau nu, si USL si PP castiga. Tinand cont ca PP porneste ca necunoscuta, nu a guvernat si promite si combate frumos, cred ca va inregistra cea mai mare performanta electorala, cu un partid pornit in nici un an, de la schita. E mare lucru, daca reuseste.

    Daca rasa ar fi unita, prezenta masiva la vot ar dejuca orice joc, banii dati s-ar pierde iar vointa majoritatii va triumfa. Normal, apoi Basescu cu toata clasa politica, uniti in cuget si-n simtiri, vor face combinatiile favorabile lor pt a pastra controlul asupra banului public, ca restul oricum nu intereseaza, fie si numai pt a avea cu ce-si onora elitele, clientela, spijinul serviciilor precum si bancherii si avocatii proprii …

  62. 65 Mihnea Georgescu ianuarie 10, 2012 la 8:39 am

    This Caesar was a tyrant – Nay, that’s certain!

  63. 66 ZOE, fii barbata ! ianuarie 10, 2012 la 8:40 am

    @angelaglobal
    Sa candidezi ?! “Catindeaza” tato si ne vedem diseara la “IUNION”, rezon !

  64. 67 Mihnea Georgescu ianuarie 10, 2012 la 8:44 am

    Ba da, aş vrea ca Băsescu să fie imortalizat pe paginile Scripturii, ca Împăratul David, Boc era Ionathan, Elena Doamna Bat-Sheba… Condolleza Rice era the Queen of Sheba… Păcat că nu are băieţi, ca să găsim şi un mic Shlomo pentru dânsul…

  65. 68 Mihnea Georgescu ianuarie 10, 2012 la 8:45 am

    Rolul Înţeleptului Solomon ar putea să-l ia chiar gazda, ca Ziditor de Templu… ;)

  66. 69 ZOE, fii barbata ! ianuarie 10, 2012 la 8:53 am

    @isabel_allende
    Mereu alaturea cu drumul în dorinta arzatoare de a arata ce mare personalitate esti tu !
    Cred ca si Dl.Nastase se simte magulit ca o asa “desteptaciune” care coboara din când în când din Olimp si revarsa asupra umilei gloate, din “întelepciunea” sa, îi face onoarea de a intra pe blogul lui !

  67. 70 ZOE, fii barbata ! ianuarie 10, 2012 la 9:00 am

    @isabel_allende
    Si înca ceva : te rog, te rog nu pleca “din viata noastra” si nu ne lasa fara Roza vânturilor sau fara Roza ! Blogul ar fi trist ca n-am mai avea de cine “ne râde”. Eu una de tine nu ma plâng, “ma râd”.

  68. 71 Marcus ianuarie 10, 2012 la 9:54 am

    @Doru: Tare mult as fi vrut sa te contrazic, insa nu pot, ai perfecta dreptate! Ceausescu cand s-a pus cu marea finanta masonica si-a tras condamnarea la moarte, probabil ca Orban se va alege doar cu debarcarea, pe cand Belzebuth de Basarabi si-a luat bilet de intare in loja cu banii din rezeva Bancii Nationale.
    sa fii iubiot si La Multi Ani
    marcus

  69. 72 blogideologic ianuarie 10, 2012 la 10:30 am

    Clujenii sunt atât de naivi ? http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/gunoiul-clujenilor-devine-compost-agricol-249736.html Silviu Prigoană a încercat să monteze poanta asta la Glina. Dar “miticii” au refuzat limpede să împrăştie acest tip de compost poluant în Câmpia Română ! Nu înţeleg de ce vor clujenii să distrugă solul de o calitate excelentă din Câmpia Transilvaniei.

  70. 73 Vasile, ianuarie 10, 2012 la 11:25 am

    Pai daca-l vreti imortalizat puneti-l pe cruce, si o sa vedeti ca se rupe crucea-n patru!

  71. 74 Aya ianuarie 10, 2012 la 4:06 pm

    @

    isabel_allende

    Referitor la postarea ta din ianuarie 10, 2012 la 1:49 am:

    1.Textul tau este un ghiveci (pentru a nu mai discuta de faptul ca ai “pus in aceeasi oala” ingrediente care nu se potrivesc- iar amestecul are un iz de ranced).
    O precizare: intre “ingredientele” postarii tale nu se regasesc idei- doar diverse informatii “luate cu furca”, fara selectie prealabila (unele trunchiate, jenant) si puse la gramada. Un fel de “taica Lazar” al vorbariei (ceea ce, schimband ce e de schimbat, tot un ghiveci ranced inseamna).

    2. Incerci sa folosesti o tehnica perversa (reusind sa fii doar ridicola) in asa-zisa ta propunere legata de locul de odihna al valorilor romanesti.
    In ce consta perversitatea ta?
    Ai preluat o mai veche idee a lui Adrian Nastase, legata de Pantheon (pe care dezvoltat-o aici, pe blog) si, crezand ca ii “captezi atentia” i-o “servesti” acum de parca ti-ar apartine.
    Intentia ta- aici intervine ridicolul situatiei- este de a poza in “marele spirit” care se intalneste cu cel al lui Adrian Nastase.

    Tentativa ta este de-a dreptul caraghioasa.

    3. A asocia Pantheonul francez cu Westminter Abbey- asa cum faci tu- este dovada de urechism.
    Mai citeste, mai studiaza, ma informeaza-te.
    Dupa ce iti faci temele, vino sa te “ascultam”.

  72. 75 Aya ianuarie 10, 2012 la 5:07 pm

    @

    Doru Coarna

    MODUL TAU DE RAPORTARE LA ELITE ESTE INCALIFICABIL

    Modul tau de raportare la elite, in postarea din ianuarie 10, 2012 la 8:37 am. este incalificabil.
    Astfel de atitudini indeparteaza membrii elitelor de anumite segmente politice. In cazul de fata, eforturile de colaborare cu elitele intelectuale depuse de Adrian Nastase (el insusi un membru marcant al elitelor intelectuale si elitelor pilitice, in egala masura) sunt franate de “demersuri” ale unor persoane asociabile, intr-un fel sau in altul, in spatiul public, cu PSD (cazul tau, de exemplu).

    Membrii elitelor intelectuale sunt formatori de opinie iar influenta lor asupra rezultatului unui scrutin este considerabila.
    Esential, insa, kimi pare a fi altceva.
    Intr-o alta ordine importanta de idei, importanta sociala a elitelor este de prim ordin. O societate careia ii sunt anulate, marginalizate elitele, intra in deriva.
    Din nefericire, impotriva elitelor intelectuale se desfasoara un atac dur, bine dirijat. In astfel de actiuni ajung sa se angreneze, fara a realiza consecintele, si oameni care se lasa purtati, inconstient, de “valul negativ”.
    Vreau sa cred ca faci parte din aceasta ultima categorie- nicidecum ca vei fi fiind de rea credinta.
    Efectul atacului impotriva elitelor, insa, sporeste, prin cei ca tine

    Din pacate, atacul impotiva elitelor intelectuale, cu consecinte foarte grave- atat pe termen scurt cat si, mai ales, pe termen lung- se poarta, in Romania, in mod pervers, folosindu-se chiar si platformele de pe care se lanseaza credibile si sonore opinii publice. Acest blog reprezinta un astfel de spatiu- iar tu (tot din pacate- cuvantul revine) te-ai implicat, fie si fara voie, in aceasta actiune iresponsabila.

  73. 76 Doru Coarna ianuarie 10, 2012 la 5:09 pm

    @ Marcus,

    La Multi Ani si tie!

    Fie sa fii inspirat si anul asta, nu e vorba de nivelul artistic in valoare absoluta, cat de mesajul pe care-l creezi si transmiti, cu mult peste ceea ce vad ca poate face USL-ul.

  74. 77 Draghi Puterity ianuarie 10, 2012 la 6:32 pm

    @Doru, Marcus

    Asa e. Pana la urma si treaba cu SMURD-ul tot in capitolul asta intra. Sa le dam speculantilor dreptul de a decide asupra vietii si a mortii romanilor. Ori cand vine vorba de viata si de moarte, e clar ca oricine isi va da si ultimul ban. E evident ca Basescu sau un d’alde Basescu va fi sprijinit de acesti ticalosi. Ce mai le vor face cadou ca sa ramana la putere? Aerul pe care il respiram?

    isabel_allende a explicat cum Bill Clinton, care initial a vrut sa ii ajute pe cei mai defavorizati de capitalismul dur de tip american, dupa ce s-a trezit cautat la afaceri (Withewater) si la … (Lewinsky), le-a facut cadou speculantilor din cazinoul de pe Wall Street banii deponentilor din banci. Dupa asta, si dupa ce le-a dat si militarilor o tara de bombardat umanitar (Yugoslavia), s-a fasait si treaba cu suspendarea. Si Basescu procedeaza la fel, cu deosebirea ca el nu a vrut niciodata sa faca bine romanilor, pe care sunt convins ca ii uraste sincer.

  75. 78 Observator ianuarie 10, 2012 la 8:14 pm

    @Aya – deloc. Dar sa mai am speranțe ca ceva se poate schimba?

  76. 79 Ghita Bizonu' ianuarie 10, 2012 la 8:26 pm

    Aya
    ba si AN. Ca Se stie Ponta este inventia lui AN!!

  77. 80 virgil ianuarie 10, 2012 la 8:44 pm

    am o mica problema
    dvs si alti comentatori pe blog au o cred simplista abordare in a compara pe basescu cu viktor orban.
    ceea ce ii apropie e ca au castigat (in general pe bune) alegeri pierdute de socialisti datorita unor prostii colosale.
    orban se joaca cu democratia dupa ce a castigat alegerile cu 2/3 din voturi (2/3!!!- chiar nu e nimic in neregula cu socialistii aici??). nu cred ca in romania dupa toate prostiile lui basescu-boc vreun partid/ alianta va lua 65% din voturi. Nu va da de gandit deloc amploarea acestui tip de vot? daca maine – poimanie PDL va avea un pic de discurs anti-rromi? Eu as zice ca ar atinge un 35-40% usor- e un mare potential aici, si socialistilor le va fi greu sa-l exploateze ca-si pun internationala in cap. mare problema…
    credeti ca la unguri in sondaje acum socialistii sunt pe locul 2? de jobik (cred ca asa se scrie) ati auzit?
    cred ca ar merita un comentariu din partea Dlui A Nastase.
    Multumesc.

  78. 81 blogideologic ianuarie 10, 2012 la 11:25 pm

    @ Aya
    Care sunt „elitele” acestea secrete prin care Natura se exprimă spontan :-)?

  79. 82 Cârcotaşu ianuarie 10, 2012 la 11:50 pm

    @ Aya,
    Vrei să fii amabilă şi să defineşti, clar şi concis, cele două noţiuni de care faci uz cu mare caz? Cred că ar fi util, pentru a vorbi şi a înţelege cu toţii acelaşi lucru, să stabilim clar ce înţelegi tu prin:
    1. Intelectual;
    2. Elită.
    3. În ce mod distingem persoana (persoanele) care ţin de una din cele două categorii de mai sus.

    Sigur, poate nu vom fi cu toţii de acord cu părerile tale, dar cel puţin vom putea cu toţii să pricepem ce anume vrei să ne comunici cu încadrarea unuia sau altuia într-o categorie, alta, sau amândouă.

  80. 83 Aya ianuarie 11, 2012 la 1:05 am

    @

    Ghita Bizonu

    Descoperirea, nu inventia.

    In rest, observ ca suntem de acord: “vinovatul de baza” e AN.

  81. 84 Aya ianuarie 11, 2012 la 1:08 am

    @

    Observator

    Sunt ferm convinsa ca se va schimba totul odata cu preluarea puterii de catre USL. Nu trebuie doar sa speri- dar a fii sigura!

  82. 85 Aya ianuarie 11, 2012 la 1:11 am

    @

    Vasile

    In ianuarie 10, 2012 la 11:25 am sugerezi o imagine inedita.
    La cine te referi?

  83. 86 Aya ianuarie 11, 2012 la 2:00 am

    @

    ZOE, fii barbata !

    A propos de “Roza vanturilor” (versuri- Benjamin Fondane) ceva care se potriveste (citez din memorie):
    “Noaptea mai aud, insa, pe-ntuneric
    Glasul lor, al ielelor
    Hohotul lor crud
    Tropotul lor surd
    Tipatul isteric de la Nord la Sud”

  84. 87 Aya ianuarie 11, 2012 la 2:29 am

    @

    ZOE, fii barbata !

    Am zambit citind ironica “rugaminte fierbinte de a nu pleca” pe care i-o adresezi, in ianuarie 10, 2012 la 9:00 am, duduii cu pricina.

    Temandu-ma sa nu inteleaga gresit o astfel de “insistenta” (considerand-o a fi o “insistenta de a sta pe loc”) i-as dedica, mai degraba, niste versuri ale lui Ranetti, in care apar traduse, mot-a-mot, in franceza, expresii neaose romanesti (de unde si comicul de limbaj- schimband ce e de schimbat, cam ca insiruirea ei aiuristica de americanisme; desigur, din punct de vedere spiritual si cultural, intre Ranetti si duduia in cauza, de pe blog, este o diferenta cosmica). Sunt “invitatii de luat drumul la pas”, ca sa nu spun direct:

    “Va-t-en, et que tu ne me vois
    Que quand tu verrais ton chignon;

    Tu ne me fais ni chaud ni froid,
    Va-t-en . . . Dommage en champignons!”

  85. 88 blogideologic ianuarie 11, 2012 la 4:18 am

    Prof. Univ. dr. Gheorghe Buzatu : +Raportul final, un produs expirat / Mă refer, evident, la Raportul lansat în decembrie 2006 de preşedintele actual al României şi alcătuit de o „Comisie Internaţională” diriguită de prof. Vladimir Tismăneanu [...] s-a bucurat de o imensă propagandă [...]ceea ce se dovedeşte convenabil coordonatorului însuşi şi comilitonilor lui… [...] Raportul n-a fost din start documentul care, prin formă şi conţinut, să corespundă aşteptărilor, menirea lui fundamentală fiind în fond aceea, nebănuită, de-a contribui – e ridicol, nu-i aşa? – la completarea ciclului istoriografic nenorocit postbelic (după 1945): De la Mihai Roller la Vladimir Tismăneanu şi înapoi [...] Ultimul volum, al zecelea, din seria Istoriei Românilor, faimosul Tratat pregătit sub egida Academiei Române, este consacrat exact epocii investigate de „raportori”. [...]Raportul Final nu seamănă istoriei care a fost de la 1945 la 1989 [...]este predominant propagandistic, greoi, discordant, contradictoriu, deficient ca discurs anticomunist [...] mai mulţi cititori, în calitatea lor de foşti deţinuţi politici sub comunism, într-un apel public relevau că „sub aspect academic, calitatea Raportului nu este satisfăcătoare [...] Propagarea falsului în sistemul educaţional este un act de o gravitate fără precedent [...] NU vrem să li se servească copiilor noştri o «prelucrare a trecutului» tributară unor «viziuni» complet falsificante (sic!) asupra istoriei trăite de noi pe frontul anticomunismului, în temniţe şi munţi, în spitale psihiatrice şi în deportare [...] În ce ce mă priveşte, cred că orice echilibru în discuţia pro sau contra Raportului s-a deteriorat prin apariţia volumului Iluzia anticomunismului, subintitulat Lecturi critici ale Raportului Tismăneanu. A reieşit din prima clipă că prof. Vladimir Tismăneanu a respins categoric toate opiniile critice, [...] numeroase voci lucide care au pus lucrurile la punct. Sub acest aspect s-au distins consideraţiile expuse de ziaristul Ovidiu Şimonca (de profesie, istoric) [...] Este o perspectivă critică despre Raportul Tismăneanu care semnalează „arbitrariul conceptual”, „apetitul pentru grandilocvenţă”, „sentimentalismul literar” şi precaritatea analizelor despre instituţiile din comunism [...] O discuţie despre comunism nu poate fi confiscată, nu poate fi arondată în funcţie de simpatiile sau antipatiile politice, devine inoperantă şi neconvingătoare „dacă ţinem cont că problema unui absolutism moral necritic şi cu tendinţe de gândire unică se pune în mod şi mai acut acum, când «intelectualii preşedintelui”», aşa cum, pe bună dreptate, au ajuns să fie numiţi Vladimir Tismăneanu, Gabriel Liiceanu, Traian Ungureanu sau Cătălin Avramescu, îşi completează discursul anticomunist simplist şi, în ciuda percepţiei comune, ineficient în combaterea comunismului, cel puţin a formelor profunde de manifestare a acestuia, cu un discurs politic obtuz pus în slujba preşedintelui” (Ciprian Şiulea). [...] e curios cum intelectuali care au deplâns pe toate drumurile subordonarea intelectualului faţă de putere ajung să întocmească un material pentru uzul politic al puterii. [...] Nu fără rost, am lăsat la urmă Holocaustul roşu al doctorului Florin Mătrescu, stabilit de mai multe decenii în Germania. Cartea s-a bucurat, în mod justificat, de trei ediţii (1993, 1998, 2008), fiind dintru început recepţionată cu entuziasm, impunându-se decisiv ca un studiu metodic şi obiectiv, impresionant prin noutatea şi amploarea investigaţiei, prin curajul abordării şi forţa concluziilor, în integralitate un model istoriografic actual la nivel mondial. [...] Doctorul Florin Mătrescu, efectuând o cercetare individuală, a dovedit că a fost în măsură a depăşi categoric rezultatele oferite de „Comisia Tismăneanu”. [...] Raportul final al „Comisiei Tismăneanu” apare ca fiind, din toate punctele de vedere, un produs expirat. + http://www.art-emis.ro/analize/780-raportul-final-un-produs-expirat.html

  86. 89 Vasile, ianuarie 11, 2012 la 8:25 am

    virgil,

    simplist ar fi sa gandesti “ca au cistigat (in general de bune)alegerile pierdute de socialisti !

  87. 90 fault ianuarie 11, 2012 la 11:30 pm

    Copie conform cu originalul

    Copie conform cu originalul
    Dragă Dan Voiculescu,

    La o scrisoare deschisă simt nevoia unui răspus deschis, şi succint :
    Una este să păşeşti cu cizmele prin rahat (cazul tău) şi alta este să ai rahat în cizme (cazul meu).
    Cu toată dragostea, pentru totdeauna
    Jon*

  88. 91 Aya ianuarie 12, 2012 la 1:53 am

    @

    Carcotasu

    Imi pare inutil sa definesc- sau se precizez- ceea ce deja cunosti.
    Desi sunt convinsa ca ai inteles foarte bine sensul precedentei mele afirmatii, mentionez ca ma refer la acceptiunea generala a sensului.

    Stii foarte bine ca daca doresti o discutie pe teme asupra carora, eventual, avem opinii contrarii, poti aborda direct si deschis orice subiectul.
    Suntem, cred, amandoi deschisi dezbaterii- la rigoare, polemicii, cu tot ceea ce are ea fascinant.

  89. 92 Aya ianuarie 12, 2012 la 1:56 am

    @

    Blogideologic

    Referitor la elite (conform postarii tale din ianuarie 10, 2012 la 11:25 pm):
    sigur ne referim la subiecte diferite.

  90. 93 Aya ianuarie 12, 2012 la 2:05 am

    @

    Dragos

    Te stiam mai galant.
    Daca as fi fost eu “adrisanta” invitatiei tale din ianuarie 10, 2012 la 12:59 am (in conditiile “comparatiilor” respective) sigur as fi refuzat-o.

    P.S.
    Ce bine ca unele femei- printre care ma numar- considera ca vocatia lor este alta decat cea minimalista, de a “concura barbatii”. Fie si politic.

  91. 94 Aya ianuarie 12, 2012 la 2:12 am

    @

    SAMI

    A propos de inedita ta propunere din ianuarie 9, 2012 la 11:01 pm:
    pentru a putea fi pusa in opera, ar trebui sa existe si o lege speciala in virtutea careia, pentru vot, sa se prevada o saptamana libera.

  92. 95 Aya ianuarie 12, 2012 la 2:16 am

    @

    Virgil

    Cred ca unica replica eleganta la postarea ta din ianuarie 10, 2012 la 8:44 pm este: in Ungaria, rezultatul scrutinului a fost deturnat masiv.
    In limbaj curent: s-au furat voturi ca la usa cortului.

  93. 96 Aya ianuarie 12, 2012 la 3:04 am

    @

    Angelaglobal

    Imaginea femeii- politician (vrei sa candidezi?):

  94. 97 Aya ianuarie 12, 2012 la 3:25 am

    @

    Mihnea Georgescu

    “Ambition should be made of sterner stuff”
    (Shakeaspeare- Julius Caesar)

  95. 98 Aya ianuarie 12, 2012 la 3:33 am

    @

    Ghita Biconu

    In ianuarie 9, 2012 la 10:53 pm esti de-a dreptul mauvais!

    Noi, fetele, intre noi, avem voie- baietilor nu le este permis!

  96. 99 Aya ianuarie 12, 2012 la 3:43 am

    @

    Felix

    Si tie, LA MULTI ANI!

    Iti daruiesc:

  97. 100 Aya ianuarie 12, 2012 la 4:07 am

    @

    Paul

    A propos de 2012:


  1. 1 Antropologia economică « Blog ideologic Titus Filipas Trackback pe ianuarie 9, 2012 la 1:21 pm

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s






Arhiva


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 828 other followers

%d bloggers like this: