Despre spectatorii din tribună…

Citind articolul lui Vasile Dâncu „Ultima bătălie a stângii: dărâmarea idolilor”, mi-a venit în minte adevărul butadei „ai grijă ce soluţii găseşti, pentru că ele s-ar putea sa-ti creeze probleme şi mai mari”. Nu as fi vrut sa-l comentez acum pentru ca doream sa ma refer, poate mai tarziu,  la o chestiune de principiu ce mi se pare importanta. Totusi, subiectul asta se leaga de ceea ce scriam ieri, “cine conduce…” si inevitabil se leaga si de diferite comentarii referitoare la votul de astazi privitor  la excluderea din PSD a lui Mircea Geoana. 

Ceea ce este cunoscut în folclorul politic drept „grupul de la Cluj” reprezenta o soluţie pe care am gândit-o în anul 2000 pentru problemele PSD din Transilvania. Am crezut atunci că, aducând în guvernul României transilvăneni, dincolo de calităţile politice şi profesionale ale lui Ioan Rus, Vasile Puşcaş sau Vasile Dâncu, PSD va reuşi să atragă o parte importantă din alegătorii transilvăneni, dand un mesaj concret si nu doar vorbind despre importanta Ardealului.  Strategia a dat, la început, rezultate, iar în anul 2004 PSD a obţinut în Cluj cel mai bun rezultat din istoria sa.

Dupa 2004 insa, „grupul de la Cluj” si-a arogat pretentia de a decide calea de urmat pentru PSD iar Vasile Dancu – cu reale calitati intelectuale - şi-a asumat rolul de eminenţă cenuşie a politicii româneşti, de strateg şi ideolog al stângii. Sau ca sa-l parafrazez pe Victor Ponta, rolul de Richelieu ardelean. In acea perioada, l-am redescoperit pe Vasile Dâncu, nu în calitate de „micul Goebbels al PSD”, cum îi spunea presa cât timp era ministru, ci de Ideolog şi Mare Reformator al PSD. Principalul punct al reformei PSD, în viziunea sa, era „Afară cu Iliescu!”. Mircea Geoană primise in 2005 misiunea de a înfăptui paricidul politic. A fost susţinut de „grupul de la Cluj” tocmai pentru acest obiectiv,obiectiv care aducea aminte de retorica Alianţei Civice de la începutul anilor 90: „Iliescu este cauza tuturor problemelor”. Falsitatea acestei abordări s-a dovedit imediat, prin scăderea partidului în sondaje, pierderea bătăliilor electorale şi confuzia militanţilor noştri. Nu cred că partidele care-şi devorează liderii câştigă respectul oamenilor. Nu cred că prin spargerea „icoanelor” o biserică adună mai mulţi credincioşi. Dimpotrivă.

Esenţa „Reformei” propuse de Vasile Dâncu, atunci şi acum, este instaurarea în PSD a revoluţiei permanente, după model troţkist. În logica internă a proiectului iconoclast, reperele identitare ale partidului trebuie distruse pentru a fi înlocuite cu noi personaje mesianice, acestea la rândul lor urmând a fi eliminate, în curând, pentru a face loc unor noi actori, identificaţi de păpuşari a fi noii purtători ai „Reformei”. În acest fel, cele mai puternice personaje politice nu ar fi cele care îşi asumă riscul de a intra în arenă, ci păpuşarii, spectatorii din tribună, cei care nu au niciodată curajul de a ieşi in bătălie, nu îşi asumă riscuri, nu au răni care să se vindece, ci doar interese. Astfel de personaje sunt potrivite pentru a explica o bătălie, dar nu pentru a o purta. Nu sunt militanţi, ci observatori. Nu sunt războinici, ci sunt cronicarii acestora. Nu rămân în istorie, ci în anecdotica vremii.

În fond, „dărâmarea idolilor” ar fi cu adevărat ultima bătălie a stângii, pentru că după aceasta ea s-ar putea  autodesfiinţa. Exemplul stângii poloneze este semnificativ în acest sens. Vasile Dâncu îi propune lui Victor Ponta reînceperea „jihadului” în PSD. In opinia mea, PSD-ul a fost si este, in continuare, un partid in care mai multe generatii coabiteaza. Sigur, se poate crea PSD- Aripa tanara, pe modelul liberal lipsit de succes. Nu cred insa ca ne dorim asa ceva. In acelasi timp, nu cred ca un partid care acopera o zona electorala larga poate functiona cu un fuhrer. In perioada in care eram presedinte al partidului, co-existau, la nivelul conducerii,  lideri care se adresau unor segmente sociale, profesionale sau de varsta diferite (stanga, centru-stanga, dimensiunea nationala, sindicate, pensionari, tineri etc). Sigur, autoritatea in partid, ierarhia stabilita, deciziile luate trebuie respectate de toti.  Ca sa nu se inteleaga gresit… 

Un partid politic şi un lider nu pot avea succes insa dacă obiectivul lor politic ar fi distrugerea propriilor repere identitare, într-o bezmetică şi lipsită de sens bătălie internă. Lupta pentru putere ca exerciţiu al puterii este consecinţa teoriei revoluţiei permanente, mascate sub cuvinte generoase şi înşelătoare precum „Reformă”, „Modernizare” ş.a. PSD a mai fost obiectul unui astfel de experiment „reformator”, fiind transformat cu bună ştiinţă într-un poligon al luptelor interne, al căror rezultat este nu doar supravieţuirea, ci şi întărirea regimului Băsescu.

Cateva cuvinte pentru Vasile Dancu  despre “Cazul Geoana”. Nu eu l-am determinat pe Victor Ponta sa declanseze acum schimbarea lui Geoana de la conducerea Senatului. Ca atare, nu aveam cum sa-l las, a doua zi, in off-side, exprimand un alt punct de vedere. Am spus marti ceea ce a spus permanent si Ponta – insistam pentru SCHIMBAREA lui Geoana cu Corlatean, nu vom cere REVOCAREA lui Geoana pentru a vacanta postul si a-l oferi PDL-ului (era asta o greseala de abordare?). Am mai spus ca sunt doua planuri diferite de abordare – schimbarea de la Senat si, separat, relatia lui Geoana cu partidul, aspect ce urma sa faca obiectul unei examinari la Comisia de integritate, fara sa ma pronunt asupra unei eventuale sanctiuni, care trebuia stabilita de Comisie.  A fost incorecta aceasta abordare?

Daca Vasile Dancu propune PSD-ului ca model “daramarea idolilor” si smulgerea tablourilor de pe pereti de ce nu incepe cu un experiment pe care sa-l aplice organizatiei din Cluj?

Am inteles ca unii isi doresc un PSD mic si “reformat”. “Small is beautiful”. Doamna Pippidi ne spunea acelasi lucru. Mi se pare insa ciudat ca pentru unii – Vasile Dancu face parte dintre ei – obiectivul prioritar, de ani de zile, pare a fi sa fie dat jos de pe peretii PSD Ion Iliescu. In numele acestui obiectiv “reformator”, Vasile Dancu l-a sustinut pe Geoana la presedintia partidului in 2005 si tot in numele acestui obictiv “nobil” vrea sa-l dea afara din partid pe acelasi. Viata isi are regulile ei. Si politica.  Eu insa imi permit sa am si regulile mele. In 2004, la Congresul partidului, in vara, intr-o unanimitate care l-a cuprins si pe Dancu, am hotarat ca Iliescu va fi presedinte la partid dupa alegeri. Eu mi-am tinut cuvantul in 2005. Chiar daca stiam iar acum stiu si mai bine cum s-au desfasurat alegerile prezidentiale. 

Spre deosebire de cei din tribuna, care pot sa mai mearga si la alte meciuri, eu ma consider un jucator in echipa PSD. Unii dintre colegi pot sa se accidenteze, altii pot sa-si iasa din forma. Ii accept ca atare. Singurii pe care nu-i pot accepta sunt tradatorii si mercenarii.

Nu cred ca ma poate banui cineva ca sunt fan-Geoana. Am incercat, inclusiv fata de el sa nu fiu subiectiv si sa nu judec prin prisma unor eventuale resentimente.  Pe de alta parte, nu am nevoie sa-mi dea cineva lectii de loialitate (inclusiv de la liberali) in ceea ce-l priveste pe Victor Ponta. Mi-as dori insa ca autoritatea lui sa fie generata nu de voturi ci de capacitatea de a construi abordari consensuale. Recunosc insa ca, in lumea in care traim, acesta ar putea fi un obiectiv vetust.

Draga Vasile, Marsul cel Lung (conceput, la chinezi, ca o operatiune de retragere) ar  trebui inteles, in opinia mea, ca o actiune indreptata nu  impotriva colegilor de partid ci ca o actiune permanent ofensiva  impotriva actualei puteri. 

După atâta „reformă” şi „modernizare”, făcută de Mircea Geoană conform reţetelor miraculoase prescrise de diversi  brokeri, PSD abia dacă începuse să-şi revină. Acum, din păcate, învăţătorii stângii încearcă să ne convingă să repetăm erorile trecutului recent. Eu sper să avem înţelepciunea de a nu ne afunda în mocirla luptelor de palat, ci să fim conştienţi că românii îşi pun mari speranţe în noi, iar dacă îi dezamăgim, PSD o să fie crunt pedepsit. Democratic, prin vot. Nu acum, ci la anul.

Sa ne intelegem : Geoana a gresit in multe randuri si merita o sanctiune exemplara. Dar nu ca o forma de vendeta generata de obsesiile si fantomele care-i bantuie pe unii dintre spectatori.

160 Răspunsuri to “Despre spectatorii din tribună…”


  1. 1 Reni noiembrie 13, 2011 la 11:33 pm

    Daca Dl. Geoana ar fi avut intelepciunea si consecventa dvs politica ar fi inteles necesitatea unirii in jurul conducerii actuale a partidului. Cred ca Dl. Dancu vede conspiratii in jurul Dl. Iliescu…sau conspiratiile sunt construite de dansul. Eu vreau sa cred (poate naiv) in unitatea veteranilor cu cei tineri …vreau sa cred ca gestul limpezirii in partid va consolida pozitia presedintelui partidului pentru lupta ce va veni. Cu parere de rau, sincer, societatea romaneasca devine din ce in ce mai putin consensuala, iar politica arata aceasta.

  2. 2 Kartouche noiembrie 13, 2011 la 11:35 pm

    Imi pare rau ca ardelenii mei sunt “combinatori” in loc sa fie constructori.
    “Grupul de la Cluj” nu a fost niciodata de succes (inafara de Puscas).
    Asa facea si Iuliu Maniu. Le combina, propunea, se opunea, se gandea, amana, critica “regatzenii”, era un nehotarat si echivoc.
    Asa sunt si astia ! Niste hahalere culte dar nehotarate si anti PSD !
    Vedeti in Boc un om politic ? Un om competent care sa conduca un guvern ?
    Nici vorba, e o carpa de sters pe jos si sluga lui Basescu . Si el e de la Cluj.
    Totzi – spre marele meu regret – toti clujenii mei (mai putin Marga) sunt niste hahalere, slugi, cartitori si “Gica Contra” ! Pacat !

  3. 3 nc noiembrie 13, 2011 la 11:50 pm

    Nu am fost vreodata un fan Geoana si am sustinut dupa noaptea alegerilor ca ar trebui sa-si dea demisia, sau sa fie demis, dar ce s-a intamplat astazi mi se pare pur si simplu o marlanie. Atat pot sa spun.

  4. 4 Radu noiembrie 14, 2011 la 12:11 am

    Domnule Nastase,

    Apreciez raspunsul dumneavoastra in mod sincer. Calm, lucid si la obiect. Totusi, PSD-ul ar fi putut sa actioneze mai elegant, in genul “promovarii” lui Bogdan Olteanu la BCR (de catre PNL) sau la curtea de conturi (cazul domnului Vacaroiu). E un fost presedinte de partid, totusi. Si domnul Iliescu s-a impacat cu greu cu ideea infrangerii din 2005; totusi nu s-a ajuns pana la excludere si bine s-a facut.
    Oricum ar fi, excluderea domnului Geoana nu rezolva problema majora a PSD-ului si anume reprezentarea sa slaba in Ardeal. Si nici marginalizarea grupului de la Cluj nu ajuta.

  5. 5 brebu noiembrie 14, 2011 la 12:13 am

    @dn. nastase
    apreciez analiza dumneavoastra corecta despre “Ultima bătălie a stângii: dărâmarea idolilor”.
    chiar titlul articolui lui dancu arata ca acesta bate campii.
    “Ultima bătălie a stângii: dărâmarea idolilor”? cand a fost vreodata in istoria stangii democratice din toate tarile “daramarea idolilor” o batalie a stangii? o falsa problema. stiam ca stanga se ocupa cu programe , idei ca societatea sa prospere, sanatate etc… “daramarea idolilor” face parte dintr-o perspectiva machiavelica asupra politicii. unde politica este vazuta ca o lupta pentru putere, cultivarea clanurilor si lingerea eficienta a mainii care iti da. o politica a intalnirilor conspirative, al cutitelor lungi, al marsurilor lungi, deci departe de ceea ce ar trebui sa faca un politician intr-o tara cu adevarat democratica. impartasesc afirmatia dumneavoastra “Singurii pe care nu-i pot accepta sunt tradatorii si mercenarii.” acum stiti din pacate dn. nastase ca important in viata politica si nu numai este sa te inconjori de oameni cu coloana, de cuvant, de bun simt. calitatile intelectuale nu sunt de ajuns si asta se vede in politica romaneasca. simplul fapt ca un partid trece peste noapte de la stanga la dreapta fara ca societatea romaneasca in ansamblu sa se oripileze este o consecinta a faptului ca acceptam prea usor smecheri cu pretentii intelectuale, care au pretentia ca ofera o cale de urmat pentru tara. societatea romaneasca are nevoie de o adevarata selectie a valorilor. valoarea astazi nu este doar o anume capacitate intelectuala, dar trebuie sa aiba o profunda baza morala. cum s-ar spune: macar cei 7 ani de acasa. dancu, gusa, oprea, diaconescu, piedone etc… lista este prea lunga! ce este de facut in viitor pentru a preintampina astfel de oameni sa ne conduca destinele? vot, educatie, exemple personale!? cred insa ca aveti daoria ca atunci cand veti reveni la guvernare sa dezvaluiti ceea ce sa intamplat in spatele cortinei in acesti ani. sa dezvaluiti si sa pedepsiti pe aceia care din umbra sau pe fata au actionat prin mijloace nedemocratice. sa dezvaluiti mecanismele prin care casete, inregistrari ajung sa fie folosite ca arma politica, mecanismele prin care s-a ajuns ca oameni politici sa treaca dintr-un partid la altul (santaj, promisiuni…cred ca acestea sunt pedepsite penal), cum influenteaza puterea justitia etc… toate aceste lucruri trebuies pedepsite pentru ca fac parte dintr-un mecanism care a adus romania in situatia de fata.

  6. 6 1819 noiembrie 14, 2011 la 12:27 am

    Se aude prin targ ca saptamana asta le-ar veni, si unora dintre ei, randul… Nebunia de a conduce perpetuu Romania, manipuland “idiotii de mitici”, indiferent de formatiunea / presedintele aflat la guvernare a fost, in sfarsit, se pare, descifrata si de catre actualii. Nu pentru ca ar fi mai destepti, ci pentru simplul motiv ca acestia nu accepta ca mercenarii, odata platiti, sa-si revendice statut de stapani. Un lucru este cert la actuala putere: sluga-i, Sluga, stapanu-i, Stapan.
    Pe vremea dvs., erau mai egali decat egalii si nu le-a ajuns….
    Nu-mi pare nici bine, nici rau. Imi pare doar in spiritul vremurilor.

  7. 7 adrian noiembrie 14, 2011 la 1:13 am

    “spectatorii din tribuna”,privitorii ce nu-si impun actiunea personala,ci pasivitatea critica,incercand din cand in cand schimbari in culisele de ei stiute.
    nimeni nu sunt ca ei,insa ei sunt ca toti,pot gandi,planui,modifica,schimba…
    domnul nastase surprinde realitati ale vietii politice din psd,transformandu-se intr.un analist redutabil, asa cum si ne.a obisnuit.
    facand trimitere la celebrul grup de la cluj,cu al lor ideolog v.dancu,pe care ia propulsat in politica de la varf,isi arata ,sper,dezamagirea vis-a-vis de jocurile acestora,efectiv necinstite.
    in ce il priveste pe mircea geoana,adrian nastase se apara intr-un mod elaborat,spunand ca nu este vorba de resimente ,el nu si-a dorit “eliminarea”lui geoana.
    eu il cred pe nastase,
    aminteste in mod elegant si de succesiunea incercarilor de debarcare ale dlui iliescu de catre geoana via cluj,
    stiam cu totii acest lucru,personal fiind unul din miile de membrii psd nelipsit de la congresele psd,unde intram in posesia informatiilor care ne alimentau subconstientul,dupa care urma votul.
    eu il pretuiesc pe nastase,ca mine sunt mii de membrii si poate milioane de romani,inteligenta,ironia,subtilitatea,consecventa,iata cateva elemente numai,care-l pune intr-o pozitie ascendenta…
    daca pretuiesc un om,un politician,nu inseamna ca am “obligatia”sa-i iau scama dupa haina,fapt ce ma determina sa-l rog pe liderul meu de partid sa-si asume si esecurile psd,incepand cu pierderea alegerilor in fata unui INS insignifiant,urmand cu plecarea din psd a unor lideri importanti,precum diaconescu si marian sarbu,fosti ministri ,fff buni in cabinetul sau.
    are o obligatie morala fundamentala sa explice toate acestea,si nu numai,
    asteptaqm de la adrian nastase sa vorbeasca si despre rolul dansului in USL.->perspectiva uniunii din planul unui socialist european cum este adrian nastase.
    in rest toata stima si respectul meu,

  8. 8 Nicoleta noiembrie 14, 2011 la 1:43 am

    Excelent spus, domnule Nastase.

    Citisem si eu articolul lui Dancu si mi se pare ca e dintr-un cu totul alt film. Dar, vorba aia, rechinii simt sangele si de la 400 km (cat atatia sunt pe axa CJ-Buc). Fara sa ii contest inteligenta si pregatirea intelectuala, domnul Dancu a incetat sa reprezinte ceva pt mine dupa episodul Republica Moldova. Si, de atunci pana in prezent, mi se pare ca se afla intr-o marja de eroare prea mare, nu credeti?

    Inca o data, felicitarile mele pt modul in care ati reusit sa puneti problema. Doar impreuna, dvs si Victor Ponta, alaturi de toti cei care vor un PSD unit si puternic, vom invinge! Am incredere in intelepciunea dvs si in energia presedintelui Ponta. In loc de icoane pe pereti, eu va propun tinte: prima si cea mai importanta – castigarea alegerilor in 2012. Restul e tacere.

    Curaj!

    Nicole

  9. 9 ingineru noiembrie 14, 2011 la 2:30 am

    @AN
    oaaaa asta e misto de tot. Ce a-ti patit domnule Nastase ca scrieti asa bine ? Si asta e a doua scriere in scurt timp care imi place. Ce muza va inspirat ?
    Cand sunteti nervos si determinat va exprimati mult mai bine. Inca o data misto. Daca va laud acum asta nu inseamna ca nu o sa va si critic la momentul potrivit ;)
    Dar isi aduce aminte cineva despre scrierea mea de aici despre Ioan Rus cap de cutie de conserve ? Ei asta de aici e versiunea de lux a scrierii mele aplicate pe Dancu.
    Bine ca recunoasteti ca a-ti gresit cu multe personaje puse in functii prea mari pt capul lor marunt (chiar si daca recunoasteti indirect). Conteaza si profesionalismul dar trebe sa aveti grija ca multi buni profesionisti si-au creeat un drum in sus prin cacanarie si oamenii astia la greu vor pleca primii. Iar multi tocilari din scoli stiim cu totii ca erau primii care parau la diriginte, director sau securist. Trebe sa fie si caracter si profesionalism si Viziune.
    Am impresia ca a-ti copiat modelele de personal ale multinationalelor care este profund fals. In politica trebuie si caracter si tarie. Fiecare la locul lui. Si mai mult de atat, unul care va da o idee doua trei la moment de ananghie ala valoreaza de 3000 de ori mai mult decat orice bun profesionist fost ministru lipsit de caracter.
    Dancu este prototipul omului lipsit de caracter.
    Ion Iliescu a avut mereu ceva in desaga pt fiecare dintre noi. Altii i-au furat desaga de bunatati si o impart doar intre ei. Fripturistii din actualul regim au o atitudine subumana. Sigur grupul de la Cluj era in PSD din interes dar ei fac parte din aceiasi tagma de capitalisti de cumentrie ca cei din PDL.
    Ideea PDL despre pensionari e ca in vechile povesti cu capcauni mancatori de oameni. Reforma PDL e reforma grupurilor sociale de la margine din drojdie din vulg, ajunse in centru atentiei. Pana sa ma apuc de fiare si de kick box acu 2 ani, din 2006-2010 eram impins incoace si incolo pt ca nu mai contam, acum ca am devenit versiunea turbo a noii ordini locale sunt respectat pt ca trag cu mai mult. Articolul asta are muschi si de asta avem acum nevoie de muschi. La momentul potrivit vom lasa jos fiarele si vom apuca din nou chitara dar inca mai e de lucru.
    Wonderfull

  10. 10 tudorache marin eugen noiembrie 14, 2011 la 2:35 am

    Asa cum v-am sustinut si chiar scris pe blog in urma cu ani considerandu-va un real castig pentru PSD-ul care la ora aceea nu va mai sustinea,incurajandu-va sa reveniti pentru ca avem nevoie de persoana d-voastra ca factor de decizie in partid asa si acum nu sant deacord cu excludera lui Mircea Geoana din partid.Nu sant deacord cu modul in care in urma unor greseli noi am raspuns cu alte greseli.E mai usor sa arunci o piatra decat sa intorci celalalt obraz.Daca vrem o disciplina de fier trebuie sa incepem primii cu noi cei ce santem in fruntea partidului.Daca vrem respect trebuie sa aratam respect pentru a castiga acest respect.Mandria,aroganta sau ignoranta nu au ce cauta in acest partid. Sant consternat de ceea ce se intampla ceea ce nu se intampla benefic de ani si ani in acest partid si de ceea ce s-ar putea sa i se mai intample.Unde sant inteleptii dealtadata? As spune ca acest capitol este un examen inaintea alegeriilor in fata electoratului,in fata celora care asteapta ..oare ce asteapta?Si ca incheiere afirm ca in acesti ani nu am castigat electorat datorita li[psei de atitudine pe care o asteptam cu totii.Perceptia s-a consolidat deja ,identitatea sovaie ,unitatea lasa de doritiar schimbarea si derularea subiectelor pe sticla nu au tinut stindardul sus .

  11. 11 blogideologic noiembrie 14, 2011 la 3:52 am

    +Roşia Montană: publicitate şi duplicitate/ De ceva vreme, suntem asaltaţi, întâi pe posturile de televiziune apropiate puterii, B1 şi TVR, apoi şi pe celelalte posturi, de reclamele agresive la proiectul minier de la Roşia Montană. „Mincinoase“ sau nu, ele se dovedesc „înduioşătoare“: iată un bătrân frângându-şi mâinile a suferinţă pentru viitorul copiilor şi al comunităţii, conjurându-ne şi înconjurând munţii, într-un gest larg şi patetic: „La ce bun atâta bogăţie, dacă oamenii n-au ce munci?“. Sloganul acestei campanii publicitare, evocând sinistrul „Noi muncim, nu gândim!“, îi pune la punct pe cei care încă mai contestă proiectul, în virtutea unor considerente ecologice, culturale sau legate de rentabilitate: „Oamenii de la Roşia Montană nu vor decât să muncească!“ Atât. De ce şi-ar dori mai mult? Pentru ce i-ar interesa şi altceva? Cum a răspuns Turcescu, într-o emisiune de televiziune, la obiecţiile ecologice privind acest proiect: „Dar n-am putea trece peste, domnilor?..“ Câtă duplicitate conţine această particulă gramaticală echivocă! Oamenii de la Roşia Montană nu vor decât să muncească! – iar alţii nu îi lasă, gândind cam mult şi cam de departe. Acest exemplu de reducţie arată că o reclamă nu este decât o versiune parţială, deformată şi manipulată asupra realităţii, pusă în slujba unei retorici. Instituţiile şi legile care reglementează domeniul confundă valoarea de „adevăr“ a unei reclame cu cea de adecvare la caracteristicile produsului. „Publicitatea mincinoasă“ se referă la aspectele obiective şi calculabile, nu şi la ordinea simbolică ce deserveşte produsul, deşi aici se ascund „minciunile“, manipulările şi influenţele notabile, pe termen lung. Aşa se explică faptul că, spre deosebire de reclamele mai vechi, care mizau pe beneficiile economice ale proiectului RMGC, reclamele noi renunţă la orice trimiteri către aspecte obiective şi cuantificabile ce ar putea fi încadrate la „publicitate mincinoasă“, punând în joc emoţiile simple ale oamenilor şi realităţile dureroase ale României: sărăcia, şomajul, lipsa de perspective. Publicitatea corporatistă se foloseşte fără jenă de subdezvoltarea fostelor oraşe miniere româneşti, pentru a-şi justifica proiectul, nu doar din punct de vedere economic, ci şi umanitar! Încă de la primele cadre, facem cunoştinţă cu atmosfera apăsătoare a unei localităţi dezolante în care nu întâlnim decât bătrâni fără speranţă şi copii sărăcăcioşi, fiindcă adulţii au plecat spre alte meleaguri în căutarea unui loc de muncă. Prin această reclamă, RMGC ne vinde, de fapt, propria sărăcie, neputinţă şi anxietate, la schimb cu iluzia unei soluţii, mineritul, care pe termen scurt oferă locuri de muncă, dar pe termen lung va aduce localitatea în aceeaşi situaţie, dacă nu mai rău, deoarece mediul şi patrimoniul cultural vor fi iremediabil distruse. Supralicitarea factorului emoţional e menită să ascundă adevărata discuţie, care ar trebui să se poarte în jurul avantajelor economice şi sociale ale proiectului. Rentabilitatea nu se analizează doar în bani, tone de aur, locuri de muncă şi efecte asupra mediului, ci e o problemă care ţine şi de elitele statului, de exemplu. În sociologie se vorbeşte despre „blestemul resurselor“, când ţările cu cele mai multe bogăţii naturale au şi cele mai grave probleme sociale. Un exemplu este Africa, unde s-a constatat că abuzurile, subdezvoltarea şi războaiele civile se întâlnesc mai ales în ţările bogate. Nu resursele ar fi de vină, ci corupţia autorităţilor în primul rând, care în complicitate cu lăcomia corporaţiilor favorizează unele fenomene sociale negative. Aşa se explică şi de ce subdezvoltarea nu este caracteristică unor state precum Canada sau Norvegia, la fel de bogate, dar cu elite responsabile. România nu e Africa, slavă Domnului, dar nici Suedia ori Norvegia. Nu ne aşteptăm la un război civil alimentat de interesele corporatiste, însă la corupţie, la dezinteres faţă de soarta comunităţilor sau la perpetuarea subdezvoltării – da!, fiindcă exact a caracterizat autorităţile noastre în ultimii 20 de ani. Un exemplu este industria petrolieră, pe care statul a reuşit să o înstrăineze. Românii nu au avut nimic de câştigat de aici, privatizările Rompetrol şi Petrom alimentând de fapt corupţia şi buzunarele unor indivizi precum Patriciu, Vîntu ori „sindicalistul“ Luca. Unul din argumentele împotriva proiectului RMGC este, aşadar, chiar statul român, nefiind deloc credibil când vine vorba de a supraveghea poluarea, de a gestiona profiturile sau de a proteja interesele cetăţenilor şi ale localităţii! Într-un excelent articol, Marcel Ionescu-Heroiu (un tânăr clujean care şi-a luat doctoratul în dezvoltare regională la New-York) arată că mineritul are în general un efect negativ asupra dezvoltării durabile a comunităţilor. Iar în privinţa aurului despre care Traian Băsescu afirma că „s-ar simţi mai în siguranţă dacă ar zăcea în subsolurile Băncii Naţionale“, iată că banca centrală a Italiei are a treia rezervă din lume, dar asta n-o împiedică să se apropie de situaţia Greciei. Aşa că tot munca, seriozitatea, altruismul şi devotamentul rămân „aurul“ unei ţări! Nu este întâmplător că însuşi preşedintele ţării e autorul unui lobby mizerabil pentru acest proiect (în privinţa susţinătorilor RMGC, trebuie să fii ager ca o bibilică pentru a nu vedea dezavantajele economice şi ecologice ale extracţiei şi înstrăinării aurului României, sau pur şi simplu un individ cinic, stimulat financiar). Retorica acestei campanii publicitare vine ca o urmare firească a stimei noastre de sine şi a percepţiei pe care o responsabilii ţării au construit-o, în 20 de ani, asupra subdezvoltării. Dezmoşteniţii comunismului s-au trezit deodată fără mine, fără fabrici, fără locuri de muncă, fără viitor. Autorităţile le-au dat câteva compensaţii în bani, apoi ce-au făcut? Pe lângă faptul că au contribuit temeinic, prin corupţia lor, la privatizările frauduloase şi la falimentarea marilor întreprinderi, nu au încurajat deloc iniţiativa locală, de pildă agricultura sau creşterea animalelor, deci dezvoltarea durabilă a acestor localităţi. Ca într-o povestire a umoristului polonez Slawomir Mrozek, politicienii noştri au aşteptat investitorul străin – de multe ori turc sau indian – care să vină şi să înalţe fabrica cântând la fluieraş. Problema noastră însă, în frunte cu preşedintele ţării, este că atunci când aştepţi să vină alţii să decidă viitorul şi să-ţi ofere un loc de muncă, e semn că a început deja colonizarea, înăuntrul tău. Scrisă de Florentin Cristian+ http://constiinte.ro/rosia-montana-publicitate-si-duplicitate

  12. 14 mgabim2009 noiembrie 14, 2011 la 7:19 am

    O analiza de mare exceptie!

  13. 15 yahoo noiembrie 14, 2011 la 7:47 am

    Daca ati dorit schimbarea si nu revocarea lui Geoana, atunci cine nu cunoaste procedura legala, sau cine a gresit in interpretarea ei? Cum ati ajuns in situatia penibila in care initial propuneti o rocada, ca pe urma sa realizati ca nu se poate si ca functia respectiva va fi inevitabil eliberata de PSD si insfacata de putere?
    Mai exact, ce comentariu aveti la declaratia asta a lui Geoana:
    “Consider că, de fapt, încă de la început s-a ştiut faptul că procedura de rocadă la Senat este imposibil de realizat, este o ficţiune juridică şi nu se putea să se ajungă aici fără ca actuala putere să pună mâna pe a doua funcţie în stat. A proteja interesele partidului reprezintă un gest de loialitate şi nu de insubordonare. Repet – dacă există o garanţie a faptului că înlocuirea mea se poate face cu alt coleg senator din PSD, nu am nici un fel de ezitare să fac acest lucru. Şansele sunt, însă, zero”

  14. 16 Doru Coarna noiembrie 14, 2011 la 8:02 am

    @ Adrian Nastase,

    am citit cu rabdare tot desi textul are alt adresant abordat de Dvs public, pe blog, dar haideti mai bine s-o scurtam: dintr-un moft seniorial si dintr-un orgoliu gratuit, ori poate la comanda sunt eu inclinat sa cred, epurarea intempestiva a lui Geoana va compromite tot ce poate fi compromis si va genera un intreg lant de epurari ulterioare, in cascada, la toate nivelele din partid! Se vor plati toate politele pe motivul ca cineva ar fi fost omul lui Geoana, de parca asta ar fi o vina si de parca Ponta nu are si el oamenii sai… Sa nu fim naivi! Bine ar fi sa retezati inca de acum, din fasa si cat inca se mai poate, astfel de metode, nu de alta dar odata precentul creat si reusit, s-ar putea ca formula sa devina recurenta, ba chiar s-ar putea sa nu ocoleasca pe nimeni, poate nici pe Dvs.!

    Ce ar fi sa credem ca asta-i matura cu care satelitii lui Basescu isi aduna, pre-electoral, cadrele?

    Oricum, daca-l vor indeparta, PSD se poate relaxa inca doi ani… daca va mai fi ceva de relaxat!

    As indrazni un sfat, tuturor: daca ceva vine dinspre Cluj, abort!

  15. 17 Vasile, noiembrie 14, 2011 la 8:03 am

    Pai noi spectatorii ce sa facem acum sa aplaudam sau sa va dam cu huo?

    Sintagma de papusar identificat prin “spectatorii din tribună, cei care nu au niciodată curajul de a ieşi in bătălie, nu îşi asumă riscuri” este deja o eroare.

    Papusarul nu este un spectator el este in conceptia subinteleasa a cuvintului personajul nevazut de spectatorii , deci opusul acestora,acela care prin animarea pe degete sau pe sfori sau prin miscari oculte produce
    emotii schimba perceptia spectatorului despre natura unui personaj sau fenomen.

    Daca dl. Ponta la ridicat pe dl. Dancu la renumele abilului Richelieu , inseamna ca dansul se simte ,cel putin de cind a ajuns in fruntea partidului un Ludovic ai XIIIea..

    Ca spectator vizionez acest spectacol ieftin al mazilirii lui Geoana, o interventie prost plasata in timp , interventie care imi dezvaluie calitatile nule de conducatori ale domnilor Ponta, Corlateanu, Soava , in general
    a politicilor interne ale PSDeului.

    Apropo de clanuri se pare ca Seful si-a pus clanurile cu botul pe labe, de la Cezar Preda la Cristian Preda , Macovei Olteran adica de la est la vest si de la nord la sus PDLeul arata ca un monolit ros doar de fenomenul coruptiei , nu asa stau lucrurile in PSD fapt care radiaza negativ direct in USL si poate da glas papusarilor din PNL.

  16. 18 nedumeritul noiembrie 14, 2011 la 8:10 am

    Domnule Presedinte, aveti dreptate. Ar mai putea fi adaugat ceva? Da. Ar mai putea fi adaugata o amintire, daca pot numi asa spusele lui Mircea Geoana de acum doi ani: “Ii multumesc prietenului I.S. pentru ca aici, la Timisoara, in urma cu 4 ani s-a pus la cale schimbarea…” Viziune?… M.G. merita sa fie singurul “tap ispasitor”? Este M.G. cel care-a facut din tradare o arma la loc de cinste in partid? Nu. Nici pomeneala. Completul de judecata a dat nemilos verdictul: “VINOVAT”. Care complet de judecata? Cel care, in marea sa parte, v-a judecat si condamnat si pe Dumneavoastra, pana nu demult?

  17. 19 blogideologic noiembrie 14, 2011 la 9:25 am

    +Mortul de la groapă nu se mai întoarce – zice o învăţătură străbună. Parafrazînd-o, mai precis, aplicând-o la lumea presei, voi spune: Vorba în direct la TV şi articolul de la tipar nu se mai întorc.+, scria domnul Ion Cristoiu aici : http://www.adevarul.ro/ion_cristoiu/Norocul_de_a_fi_fost_calaul_lui_Ceausescu_7_590410956.html Dar mai departe continua : +Sâmbătă, 12 noiembrie 2011, am recitit Stenogramele interogatoriilor luate fostului Cap al Statului de Avram Bunaciu între 14 şi 17 aprilie 1944 în subsolul Ministerului de Interne. Graţie inspiraţiei şi trudei lui Marcel-Dumitru Ciucă, stenogramele au fost scoase din arhive şi tipărite după 1989. Pe la jumătatea stenogramei din 15 aprilie 1944, Mareşalul izbucneşte exasperat [...]+Ce fel de datări sunt acestea ?

  18. 20 Gică Popa noiembrie 14, 2011 la 9:30 am

    CONSEGVENT

    Mascarada de la procesul lui Ceauşescu a fost repetată ieri de către PSD (Iliescu) şi cu Geoană ; condamnă şi pe urmă judecă.
    Moşii Gerilarzi (Ion Iliescu şi Adrian Năstase) însoţiţi de Micuţul Tipulescu nici nu puteau să le facă portocaliilor un dar mai consistent spre a rămâne nestingheriţi la cârma ţării uluite.
    Aşa se vede din tribună domnule Adrian Năstase.

  19. 21 radu noiembrie 14, 2011 la 9:35 am

    Excelent, dle Prim-ministru. Apelul lui Dancu mi s-a parut un cantec uneperist de sirena care favorizeaza agenda lui Basescu si a oamenilor licuriciului.

  20. 22 Pali noiembrie 14, 2011 la 9:38 am

    ,…de ce nu mergem sub egid Big and great pe varianta afara cu Ponta si gasca lui in frunte cu tata socru’ raspopitul ? plus lista mea de “simpatii” !iti vine si tie vremea cascadorule;virusul autodevorator,eterna boala a pesedeului nu o sa te ocoleasca nici pe tine micutule DUMBO iar atunci multi o sa te astepte dupa colt ca un ghimpe ! ce tie nu-ti place altuia nu-i face,….corectitudine NU am cum sa-ti pretind Ponta avand in vedere faptul ca, ai lipsa un “accesoriu” esential ….si anume COLOANA VERTEBRALA,…dar poti sa incerci un mic artificiu,….inspira-te din reclama Pate Ardealul si foloseste si tu “fainosag” mai Tutule-Dumbo…..iar mirodenii gasesti in basanaul lui Sova care cred ca din acest motiv merge asa de “tantos”,….tatos…dar fara blazon ( tantosagul cred ca se bazeaza in exclusivitate pe milioanele lui mamica Carmen D Sova,vezi Top300 din 2003 )

    ,….Nooo, sa-ti dea’ Domnu’ sanatate,sponsori bun pt. raliuri si un pic de minte mai Dumbo !

  21. 23 Bibliotecaru noiembrie 14, 2011 la 9:50 am

    @ Adrian Năstase

    Partea proastă este că în România reformele se fac schimbând oameni şi nu mentalităţi…

    Când aţi început, aproape că am crezut că-mi răspundeţi la întrebarea:
    Cine este “cel mai tare” în decizie şi cum se răsfrânge apoi decizia în ierarhia care execută (pune în operă) ceea ce stabileşte “cel mai tare”.

    Nu ştiu de ce este atât de greu răspunsul la o întrebare legată de ierarhia în PSD… nu este foarte clar cine ia hotărârea şi cine o execută?

  22. 24 eficientaenerg noiembrie 14, 2011 la 9:57 am

    Of,of…Ocupati-va de Romania si NU generalizati treburile interne/care se fac cu usa inchisa-inclusiv,NU!Poporul nervos si sarac…se izoleaza/4-5 la vor,acum,sau viitor 2-3 ;sau….Lasati-ne cu dracovenii ca vom vota pe……

  23. 25 tudorache marin eugen noiembrie 14, 2011 la 9:57 am

    Inlaturarea lui M Geoana este un grosolan mod de a fi sau a nu fi punandu-ti demisia pe masa si fortand astfel acest eveniment.Nu inteleg de ce cand esti mandatat sa fi un lider care trebuie sa reprezinti prin atitudinea ta vointa acestui partid care ar trebui sa armonizezi oamenii si lucruriile,care ar trebui sa fii atat sever cat si supus celor din jurul tau dand dovada de atasament iti doresti excluderea in balanta cu propriati demisie. .Binenteles ca daca dragoste nu e nimic nu e dar ce dragoste poate fii acolo unde nu este credinta acolo unde nu exista iertare ci gandul numai la epurare/?Nici macar pasii nu au fost corecti ducand astfel la intoxicarea opiniei publice.Mai mult daca se cauta ca M GEOANA sa fie catalogat ca un cal troian in acest partid .tin sa amintesc ca avem bine mersi in functii astfel de oameni presupusi care au batut palma cu x sau y .Daca vrei curatenie ,daca iti doresti albul imaculat atunci fii corerct cu tine insuti si uitate peste tot in jurul tau.

    Nu e usor sa fi spectator la asfel de spectacole ieftine unde regia sau scenariile sant cum sant .Nu e usor sa vezi ca nu santem in stare nici sa gestionam actuala situatie politica facand mereu furori in interiorul partidului mai mult distructive decat constructive .Ca vesnic cineva nu incape de altcineva,ca vesnic politele trebuie platite ca interesele de grup primeaza in detrimentul partidului.Sa nu mai aud de grupuri si iar grupuri.Unul vine altul pleaca iar altul sta pe loc.?Sa fim seriosi .rolul unui lider era sa consolideze toate grupariile era sa anticipeze si sa fractioneze anumite revolte sau victimizari prin implicarea directa modesta si la subiect constructiv ..Nu contest actualul lider contest situatia defapt cat si modul in care se face politica ,modul de predare si preluare a unei functii,comportamentul care tine de egu-ul fiecaruia smd..TIC TAC-ul va incepe sa bata pro sau contra, Electoratul va decide.El este cel ce vede ca simplu spectator sau ca membru activ in organizatie cum sant eu.
    Fie ca intelepciunea sa domine acest spectacol purificand spiritele si asezand lucruriile pe fagasul lor normal.

  24. 26 Carmen Graur noiembrie 14, 2011 la 9:58 am

    Cu toate ca sunt liberal, voi indrazni sa fac un comentariu.
    Consider ca intr-un partid toate vocile sunt importante, atata timp cat ele duc partidul inainte. Despre linia politica a lui Mircea Geoana nu pot spune dacat ca a avut fluctuatii, a fost presarata cu greseli, cu sovaieli, cu stangacii. Dar de aici pana la a-l face tradator, cred ca e drum lung. Ca nu este disciplinat, asta e adevarat, dar se poate spune acelasi lucru despre multi colegi, din toate cele trei partide USL.
    In situatia in care ne aflam noi, romanii, credeti ca este momentul unor asemenea tensiuni? Un adevarat conducator nu-si decimeaza oastea inainte de batalie. A conduce inseamna a intelege, a decodifica mesaje, a cantari, a judeca optiunile si mai apoi a lua decizia corecta in primul rand pentru alegatorii care ne-au adus aici si apoi pentru partidele noastre. Ceea ce nu pare sa fie cazul in PSD.
    Cat despre Vasile Dancu, reuseste sa-mi “citeasca” gandurile cu o mare acuratete. In rest, nu-mi inspira incredere.
    Inchei urandu-va gandul cel bun, in interes general!

  25. 27 analist noiembrie 14, 2011 la 10:04 am

    @nastase
    Hai sa privim retrospectiv ce a facut Geoana bine sau rau, judecati dv.
    1. Castigarea alegerilor in PSD in 2005 i.au adus o mare fericire personala. Din acel moment preocuparea lui fundamentala a fost mentinerea pe pozitii cu orice pret.Aviz amatorilor
    2. Incurajarea sefilor de filiala de a deveni tot mai proeminenti in zonele de influenta in schimbul ajutorului dat la congres. Aici a facut erori fundamentale. Prin metode specifice a marit numarul de delegati la filialele asa zis loiale. Din pacate, cel putin una dintre ele a votat pe invers, ceea ce a dus si la pierderea alegerilor in favoarea lui Ponta. Aviz amatorilor.
    3. Utilizarea unor grupuri ezoterice ce i.au promis ajutor specific pentru castigarea alegerilor din 2009. Atunci cand intri pe un camp de bataie cu adversari necunoscuti pierzi. Aviz amatorilor.

  26. 28 anna noiembrie 14, 2011 la 10:05 am

    D-le Nastase,parerea noastra relativ buna despre dv s-a ofilit>De ce-l criticati pe DL Dancu de-abia acum,cand noi l-am “mirosit”de mult timp si media l-a semnalat.Sunteti constient care vor fi urmarile cu Geoana??In afara de ambitia dv si a D-lui Iliescu ca v-ati satisfacut ranchiuna cu aservitul Ponta,banuiti ce se va intampla cu tara asta ,cu noi,chiar cu psd dv[care nu mai e si al nostru].Anul viitor va rugam sa nu mai criticati bucurestenii ca nu vin la vot.Din familia noastra ati pierdut 27 votanti,pentru ca luam in consideratie si ce mare lucru ati facut pentru noi,adica nimic.Nu votam nici pe altii.Va pasa sau nu e problema dv,dar nu mai avem incredere.

  27. 29 Marius Aldea noiembrie 14, 2011 la 10:09 am

    “Geoana a gresit in multe randuri si merita o sanctiune exemplara. Dar nu ca o forma de vendeta generata de obsesiile si fantomele care-i bantuie pe unii dintre spectatori.”

    Sa intelegem de aici ca “spectatorii” au generat vendeta, iar Ponta-Sova au fost doar executorii?
    Care-ar fi acei “spectatori” dle Nastase?
    Sau, altfel spus….a ajuns PSD sa fie condus de un lider care este interesat mai mult de parerea celor din tribuna decat de parerile propriilor coechipieri?

  28. 30 alex noiembrie 14, 2011 la 10:18 am

    acest raspuns pe blog lamureste cred toate ineptiile aparute in ultimul timp legate de geoana. toti ineptii, de la asa zisul grup de la cluj ( oare pe cine reprezinta cei 3 si ce au adus bun psd-ului ? ) pina la asa zisii analisti de la trustul care chipurile sprijina usl-ul. abordarile de ieri 13 nov, ale lui radu tudor dar in special ale lui v.ciutacu de pe blogul sau imi pun serioase semne de intrebare legate de intentiile lor. modul absolut nedemocrat si nedeontogic de abordare a lui ciutacu ( inclusiv jignirile pe care am vazut ca le adreseaza unor cititori de pe blogul sau care au culminat cu jignirile la adresa bugetarilor !!!???) cu jignirile la adresa psd-ului ( si nu este prima data ) au primit indirect raspuns din partea lui bogdan teodorescu la emisiunea de aseara a lui radu tudor. acesta a demonstrat tuturor detractorilor ( deci inclusiv lui ciutacu ) ce inseamna sa faci o analiza corecta si nu scrisa din umori. poate ( de fapt sunt sigur ) un raspuns adecvat si mai ales lamuritor din partea psd-ului ar mai taia din ingimfarea si credinta acestor asa zisi ziaristi ca ei sint buricul pamintului si ca ei le stiu pe toate.

  29. 31 teostanc noiembrie 14, 2011 la 10:36 am

    Dle Nastase, trebuie sa-mi fac mea culpa.

    Am crezut ca dvs. si Iliescu sunteti mentorii lui Ponta si pe cale de consecinta sustinatori ai actiunii Geoana.

    Consider ca actiunea Geoana, asa cum a fost planuita, dauneaza PSD. Din afara se vede o frustrare a d-lui Ponta. De ultima ora am aflat ca tipii din comisia de… il cheama pe Geana la ora 14 iar iei incep la ora 13 si la 14 pleaca. . Tu vino la noi, ca noi pleca de-a casa.

    Analiza postata de dvs. degaja competenta, cultura politica si caractrer.

    Am remarcat la tipul sau si imi face placere sa-mi amintesc acum: buna guvernare, loialitatea fata de o promisiune facuta si fata de partidul din care faceti parte.

    Toate acestea si jocul dvs. din teren tot mai angajat ma fac sa fiu un mare sustinator al dvs. si sa cred in continuare ca sunteti cel mai nimerit sa conduceti PSD si Romania.

    Dar asa vad eu din afara PSD. Constat cu regret ca din-auntru, cei de acolo, vad altfel. Probabil ca nu am educatie politica.(sau cine stie, poate ei nu au?)

  30. 32 Vasile, noiembrie 14, 2011 la 10:56 am

    Reni,

    Pornind de la renumele de prostanac si amintind de proverbul neaos “razbunarea este arma prostului” concluzia ar fi clara.
    Deci A.Nastase se delimiteaza de acest razboi intre prostanaci!

  31. 33 Ion Alecu noiembrie 14, 2011 la 10:57 am

    Nu vi se poare că se lungeşte prea mult “povestea” Geoană şi că ea poate fi interpretată ca distragere a atenţiei de la necazurile ce persistă în această ţară? Da, nu sunteţi la Putere, dar mai sunteţi în Opoziţie? Întreb, pur şi simplu… Întreb, pentru că văd ce face Puterea: Puterea se ocupă de alegeri, cu fel şi fel de gogoriţe, precum comasarea, Parlament unicameral sau vânturarea administrativ-teritorială a ţării. Fireşte, nici Opoziţia nu poate rămâne indiferentă faţă de alegerile ce bat la uşa. Dar, oare, prin acest “uite Geoană (cât de deştept ori cât de trădător e…), nu e Geoană”, vreţi să câştigaţi? Întreb şi mă întreb dacă chestia aia cu spălatul rufelor în familie mai e valabilă…

  32. 34 tincu tudorel noiembrie 14, 2011 la 11:12 am

    Regret amarnic constatand cum modelul Basescu devine si modelul Ponta. Va sa zica, PSD nu e partid de personalitati, e partid de lider si de yesmeni gen Sova, Dragnea si de oportunisti gen Sarbu-socru si combinatorul de la Bacau ,al carui nume chiar imi scapa acum. Mai sunt cei ce stau pe margini care comenteaza ca lameci, cum sunteti d-voastra si d-l Dancu, teoreticienii, as spune. Daca nu se poate puncta in lupta cu caracatita basista atunci sa curga sange in propria curte. Nu sunt fan Geoana! Dupa episodul Vantu, Geoana si-a semnat singur decaderea din varful politicii mari. Nu are calitati, s-a demonstrat. Dar chiar nu mai e bun la nimic, trebuie aruncat ca o masea stricata? PSD continua sa se comporte canibalic cu fostii lideri, cu toate ca episoade trecute au aratat clar ce efect devastator are acest comportament asupra electoratului? Stai si te intrebi, daca astia se comporta asa in opozitie, ce vor face cand vor fi la putere cu poporul roman, care s-ar putea sa-si manifeste dezacordul, revolta, impotrivirea sub diverse forme? Ne vor exclude si pe noi fara macar sa ne asculte, in numele legii sau regulamentelor de dansii inventate? D-le Nastase, struniti-i, nu d-voastra personal ci oamenii cu mai multa experient si stiinta de carte din acest partid, pe acesti imberbi care se manifesta exact ca in partidul bolsevic, regret s-o spun dar n-am incotro.

  33. 35 Theodora noiembrie 14, 2011 la 11:15 am

    De mult timp nu mai am putere sa il citesc pe Vasile Dâncu.
    Mai este Vasile Dâncu membru PSD?

  34. 36 Ghita Bizonu' noiembrie 14, 2011 la 11:49 am

    Contra Dan Sova si Victor Ponta

    Daca mai tineti minte eu mi-am mai iecsprimat pe aici unele opinii privind regimul functiei de presedinte de camera parlamentara . Ca cum in infinita-i intepciune (? Ha?!?) legiutorul a creat o situatie exceptionala ptr aceasta functie . Adica daca prezidelu camerei vrea isi da demisa – bine … daca nu doar Ingeru Mortii il schimba (sau noi alegeri – cam tot aia).
    Intrucat nu sunt intelctual pregatit la Sluj-sur-ßomesch in schpritzul Kakaniei (ce fost-a imortalizat de Kafka) raman la acesta sustinere initiala.
    Asa ca ultimele iecplicatii doxate ale lu Ponta (procuror) si Dan Sova (fonf univ doctor in accize) imi trezesc .. sa fiu amabil mirarea
    Ei gasesc noi sensuri la textul sfintei Constitutiuni .. Ca cica prostu de presedinte al camerei “apartine” partidului ! Care partid dispune cum doreste muschii lu Sefu (azi Ponta) de post ,atunci cand vrea si ia Viagra…Pentru asta fac trimitere la o decizie a pe care o citesc cam ciudat.
    In opinia celor 2 juristi practicanti si legiuitori Cuirtea Contitutionala ar fi zis ca in caz de vacanta (fotuita, voluntara , fortata) a functiei de prezidel de camera numa un nembru al prtidului din care provine “disparutul” ar putea sa ocupe fotelul. Insa atunci ma intreb io ce rost mai are votul camerei? Cu ce drept se restrange capacitatea de exercitiu a unei camere ce exprima prin votul ei suveranitatea nationala?
    Aioci avem de a face cu niste opinii cam .. basesti in finalitatea lor (restrangerea preriogativelor parlamentare)
    In acest sens as mai oberva ca zisul gonf univ doctor mai are nsite prestatii bocci la activ:
    Încurcarea planurilor de suspendare a preşedintelui de către parlament, prin plasarea deciziei finale la Curtea Constituţională, i se datorează, paradoxal, unui PSD-ist, apropiat al lui Victor Ponta. Este vorba de senatorul social-democrat Dan Şova, cel care a propus modificarea legii Curţii Constituţionale în sensul validării sau respingerii definitive de către judecători a unei hotărâri a parlamentului, fie că este vorba de Senat, Camera Deputaţilor sau ambele Camere reunite.
    si Senatorul Dan Şova a explicat astăzi pentru EVZ că a promovat această modificare pentru a împiedica un eventual abuz al actualei puteri în cazul revocării lui Mircea Geoană de la şefia Senatului. „Majoritatea parlamentară conjuncturală care e creată acum vrea să impună decizii care încalcă Constituţia. E vorba de intenţia de a-l schimba pe Mircea Geoană, deşi Constituţia prevede că preşedinţii Camerelor se aleg pe patru ani”, îşi justifică el opţiunea.
    Şova susţine că nu s-a gândit la acel moment la o tentativă de suspendare a preşedintelui şi nici nu l-a informat pe Ponta pentru că „are şi el pregătire juridică”. În plus, senatorul PSD crede că o decizie în acest sens ar fi pur politică, în consecinţă „Curtea poate să verifice doar dacă s-a îndeplinit procedura”, nu şi decizia pe fond.
    Nu are însă aceeaşi certitidine a succesului în ipoteza în care parlamentul ar trece peste un aviz consultativ negativ din partea judecătorilor, aşa cum s-a întâmplat în 2007, iar CC ar respinge în final definitiv – pe baza noii legi – decizia de suspendare. „Asta ar fi lovitură de stat! CC nu poate cenzura o decizie politică”, consideră Şova.

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/exclusiv-omul-care-a-dinamitat-suspendarea-presedintelui-psd-istul-sova-906982.html
    Azi insa dom senator fonf univ de stramb invoca o hotarare ca sa restrnaga dreptul plenului Senatului de a decide suveran persoana care sa ocupe fotelu vacantat prin stradaniile doctorului in stramb si accize ….
    Cam asa stam cu “principiile” – au o geometrie mai variabalia decat un F 111 ori MIG 23!

    In alta prdine de idei cesti juni se pare ca nu au nici o metoda. Ei s-au gandit sa procedeze ca la mabuscada – erau majoritatea celor prezenti in Senat asa ca puteau s aisi impuna dorinta rapid si in liniste … Insa au uitat micul amanunt ca Grivei trebuia sa vrea siel. In gnl Grivei se sucare cand vrei sa ii iei ciolanu … Iar Jeoana sa fim cinstoti nu este samauraiul care sa isi faca sepuku imediat .. iar antecedentele sale nu indreptateau la sperante exagerate in acest sens . In plus sa il insarcinezi pe tata socru sa faca anuntu nu era chiar rlegent. Ca dupa cate tin minte raspopa far de-un #oi a avut si el “ezitarile” sale ca deh camare specilaits se dorea “tehnician” la agricultura in guvernu Boc .. chiar dupa ce PSD se retrasese din guvernare ….Ca, naspa …
    Ca sa zic asa greseli tactice cu duiumu …

    Si ca sa puna cireasa pe tort acelasi Sova da dovada intelegerii democratiei : Victor Ponta este un general de mână forte. pai atunci mai bine il votam pe Chelaru – ala macar este general pa bune, nu stiu cata strategie stie da sigur este tactician si cunoaste ce este ala un regulament (de serviciu , ordine interiara, lupta samd) si tare imi vine sa cred ca cu el Ponta si-ar fi anuntat senin demisia si l-ar fi propus pe Corlatean cu zambetu pe buze (insa am dubii ca Corlatean ar fi fost alesu lu Chelaru!!)
    Si ca sa puna bombonana pe coliva , Dancu de la Sluj-sur- ßomesch (ala de este banuit de blat cu Boc) zice ca cum se scotz portretele de pe pereti …. Sunt insa curios cine are mai multe voturi – portretu Iliescu sau generalu de mana forte ? Nastase sau Dancu ?!

  35. 37 Bibliotecaru noiembrie 14, 2011 la 11:52 am

    @ Adrian Năstase

    Aşa cum scriam pe blog, http://bibliotecarul.blogspot.com/2011/11/flatulenta-partidelor-naste-motricitate.html , există supoziţia întemeiată ca domnul Geoană să aibă dreptate şi Comisia de Integritate Morală şi Arbitraj să nu se fi întrunit statutar, adică conform art. 162 alin. 3 din Statutul PSD. În acest condiţii este evident că Decizia Comisiei de Integritate Morală şi Arbitraj este nulă. Există o justificare a comisiei cu 48 de membri, contrară statutului cel nou al PSD…sau decizia este nulă?

    Aş fi foarte dezamăgit ca PSD să-şi încalce propriul statut.

  36. 38 Cornu noiembrie 14, 2011 la 11:53 am

    Eu cred ca fara Geoana va fi mult mai bine pentru PSD si USL.
    Il felicit pe Dl Ponta.

  37. 39 Theodora noiembrie 14, 2011 la 11:54 am

    L-am respectat si admirat dintodeauna pe omul politic Adrian Nastase
    De la Congresul PSD din 2005 am devenit sustinator total al politicianului Nastase.
    “In 2004, la Congresul partidului, in vara, intr-o unanimitate care l-a cuprins si pe Dancu, am hotarat ca Iliescu va fi presedinte la partid dupa alegeri. Eu mi-am tinut cuvantul in 2005. Chiar daca stiam iar acum stiu si mai bine cum s-au desfasurat alegerile prezidentiale.”

  38. 40 Theodora noiembrie 14, 2011 la 12:15 pm

    Ce se intampla cu oragnizatia PSD Cluj?
    De ce dupa rezultaul bun obtinut 2004, organizatia obtine doar rezultate nesatisfacatoare?

  39. 41 Marius Aldea noiembrie 14, 2011 la 12:18 pm

    O sa platiti scump “vendeta” lui Ponta impotriva lui Geoana!
    Mult mai scump decat v-ati imaginat.
    Domnii Nastase si Iliescu au inteles de la inceput acest lucru dar, din motive care raman ascunse (deocamdata) au actionat (si actioneaza) tardiv.
    La ora asta, PSD nu mai poate decat sa reduca la minimum pierderile.
    Pt ca de castig, nici macar nu se mai pune problema.

    Atentie mare la PNL, domnule Nastase!

  40. 42 Cristian noiembrie 14, 2011 la 12:24 pm

    Eu zic sa-i mai dati 6 luni de suspendare ca ULTIM avertisment, urmand ca dupa aceea, daca mai joaca pe langa, sa fie exclus.

    Pe romaneste spus, ar fi indeajuns de umilit iar daca nici acum nu intelege ca i-au trecut timpul si ocazia, atunci inseamna ca dincolo de prostiile facute mai este si indaratnic. Prostanac Indaratnic.

    Sunt sigur ca se poate gasi ceva de genul acesta in statut.

    Cat despre Dancu…cine-i Dancu si ce anume il califica ca sa dea sfaturi ?

    Pana la urma trebuie sa-ti validezi teoriile in practica, sa te alegi undeva, sa strangi niste voturi…Basescu, oricat nu l-as suferi eu, e validat oarecum, chiar daca mai tot timpul s-a inconjurat de un populism cras, minciuni si de o numaratoare favorabila a voturilor.

  41. 43 george noiembrie 14, 2011 la 12:48 pm

    Cred ca atata timp cat Romania are politicienii de astazi nu are nicio sansa. Degeaba va dati docti si cu cap de analiza si cu viziune, ca avand in vedere ce se intampla acum la voi in curte in PSD mi se pare ca nu faceti altceva decat sa va dinamitati sansele de a reveni la guvernare …..si dinamitati si actuala alianta USL. Intotdeauna in istoria PSD ati luat decizii foarte proaste si culmea in moemnte cruciale… ori faceti jocurile cuiva ori s-a rasturnat caruta cu prosti in curtea din Kiseleff.

  42. 44 blogideologic noiembrie 14, 2011 la 1:59 pm

    “ANRE: Aplicarea certificatelor verzi ar putea scumpi energia electrica cu 2,5% din ianuarie 2012″ http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/anre-aplicarea-certificatelor-verzi-ar-putea-scumpi-energia-electrica-cu-2-5-din-ianuarie-2012-244580.html Am mai vorbit despre pericolul acesta şi am semnalat conivenţa între politica de „energie verde” a PSD şi politica de „energie verde” a puterii politice actuale. Subvenţiile pentru companiile din eolian provin din preţurile mai mari plătite de consumator pentru energia electrică ! Întotdeauna subvenţiile deformează grav economia de piaţă liberă, prin fenomenul economic numit „pierderea de dara” (deadweight loss sau ineficienţa alocativă). Deci prin subveţii se pierde bunăstarea socială ! Apoi, la nivelul UE, se lucrează în prezent la proiectul unei reţele de distribuţie electrică provenind din energiile alternative. Care sunt mai scumpe. Dar consumatorul obişnuit ar avea dreptul să facă o alegere între energie mai ieftină, şi o energie mai scumpă. Pentru lămurirea consilierilor pentru „energie verde” din PSD, recomand lectura atentă a următoarelor surse recente de popularizare a noţiunii : 1/ http://www.lemonde.fr/planete/article/2011/10/31/les-eoliennes-allemandes-de-plus-en-plus-souvent-au-chomage-technique_1596619_3244.html ; 2/ http://www.nytimes.com/2011/11/05/business/energy-environment/as-wind-energy-use-grows-utilities-seek-to-stabilize-power-grid.html?_r=1&hpw

  43. 45 blogideologic noiembrie 14, 2011 la 2:04 pm

    Tocmai ce am ascultat declaraţia domnului Sever Voinescu : “Obiectivele PDL sunt obiectivele poporului român.” Culmea demagogiei !

  44. 46 Socrate noiembrie 14, 2011 la 2:14 pm

    Am mai postat mai demult parerea mea – Geoana a fost piaza rea a PSD-ului, partid pe care l-a adus de la 4 milioane de voturi ( 2004 ) la 3 milioane de voturi. Organizatoric, dintr-un partid puternic, centralizat, ierarhic, l-a transformat intr-un partid federal, impanat de incompetenti si carieristi ( vezi cati au trecut la UNPR ). Alegerea lui Geoana ca presedinte este si rodul actiunii dizolvante a grupului de la Cluj. Sper ca Geoana sa fie exclus din partid. Cat despre grupul de la Cluj, eu as fi foarte radical. As dizolva organizatia de Cluj ( vezi rezultatele ) si as reconstrui organizatia de Cluj din temelii. Cand o structura devine putreda, nu exista alta solutie decat eradicarea putreziciunii si construirea unei structuri sanatoase in loc.
    PS Cat despre reformele continue, ele sunt cerute de cei care nu doresc binele PSD-ului si care stiu ca soparla este un crocodil reformat. Daca vrei sa distrugi o armata, spui ca vrei reforma armatei, ataci comandantul, ofiterii, statul major, si incerci sa-i inlocuiesti fie cu oamenii tai ( cu marionete manipulabile ) fie cu incapabili. Cam aceasta a fost situatia si cu dl. Geoana, care indeplinea ambele criterii – manipulabil ( si santajabil ) si incapabil.

  45. 47 Dragos noiembrie 14, 2011 la 2:15 pm

    Tocmai ce am ascultat declaraţia domnului Sever Voinescu : “Obiectivele poporului român sunt obiectivele PDL”. Adevarat !

  46. 48 blogideologic noiembrie 14, 2011 la 2:27 pm

    Economia Japoniei dă semne de refacere http://www.lemonde.fr/economie/article/2011/11/14/l-economie-japonaise-rebondit_1603180_3234.html PIB-ul ţării a crescut cu 1,5 % în cel de al treilea trimestru al anului acesta. Este primul semnal pozitiv pentru naţiune după tsunami şi accidentul de la Fukushima.

  47. 49 Draghi Puterity noiembrie 14, 2011 la 2:30 pm

    Si eu cred ca Ponta, prin excluderea lui Geoana, a facut ceea ce si-au dorit de mult majoritatea sustinatorilor PSD. Desigur, daca motivul real e acela ca a devenit marioneta “grupului de la Cluj” sau a lui Dancu, e grav. Sper insa ca Ponta e suficient de inteligent incat sa se foloseasca de ei, dar sa nu se lase controlat, si ca in curand sa il puna pe eminentul cenusiu acolo unde ii e locul.

    As mai vrea sa spun ceva, sper sa nu fiu inteles gresit. De ce trebuie sa am mereu impresia ca la varful PSD nimeni nu pare sa aiba instinctele necesare pentru a aprecia intuitiv cate parale face cineva decat cand e prea tarziu. Mie nu mi-a trebuit, cred, nici macar un minut in care sa ma uit la mutra lui Dancu, sau sa il aud vorbind ca sa imi dau seama ca e un intrigant parsiv, duplicitar si periculos. Si nu cred ca as avea un talent deosebit in acest sens. Bineinteles oamenii nu trebuie judecati doar asa, dupa prima impresie, dar poate ar trebui sa aveti mai multa incredere in ceea ce va spune “inteligentza genetica” adica intuitia.

  48. 50 costian noiembrie 14, 2011 la 2:50 pm

    Miscarea asta cu Geoana este atat de natanga si de idioata precum a fost vizita lui geoana la Vantu. Ati pierdut, garantat, minim 25% din voturi. Ramaneti sa va rafuiti intre voi si lasati-ne! Sunteti la fel ca pedeleu, nu putem astepta nimic bun nici de la voi. Lozinca de pe vremea d-voastra cu Congo trebuie luata in serios acum, nu mai e nici o sansa.

  49. 51 Bibliotecaru noiembrie 14, 2011 la 3:01 pm

    @ Dragos
    Mă îndoiesc că domnul Voinescu ar fi spus aşa ceva, dar dacă a spus… atunci se simte necesitatea unei mici analize.
    Atunci când “Obiectivele poporului român sunt obiectivele” unui partid politic… asta conduce imediat la partidul unic. Într-un sistem în care este necesar pluralismul social pentru ca societatea să funcţioneze democratic după regulile şi principiile democraţiei constituţionale… poporul român NU POATE AVEA un sistem unic de obiective. Sigur, unele obiective sunt comune, cum ar fi chiar societatea democratică şi alte prevederi constituţionale (acestea sunt deja definite, nu mai este cazul să existe un partid pentru a le pune în practică)… dar voinţa politică a poporului român trebuie să cunoască pluralismul. În consecinţă domnul Voinescu afirmă fie că PDL elimină orice altă problemă care nu este un obiectiv al tuturor românilor şi se transformă într-un partid populist (atenţie, nu popular), fie spune că PDL se autodefineşte ca partid unic. Oricum ar fi, spusa domnului Voinescu este neplăcută şi pune PDL într-o situaţie neplăcută. Personal cred că domnul Voinescu a vrut să arate cât de mul îi pasă PDL de poporul român. Sunt convins că 100% dintre români vor acorda votul PDL-ului, inclusiv membri celorlalte partide… :D Sigur glumesc, dar gluma mea nu costă cât viitorul României pentru 50 de ani minimum.

  50. 52 Gavrila noiembrie 14, 2011 la 3:15 pm

    Impecabila analiza ce-ati prezentat privind starea de lucruri actuala-cu foarte pertinente racoursiuri la memoria evenimentelor din ultimii 10 ani.
    Cat despre Dancu si trupa lui de soparle mancate de complexul de superioritate ardelean, pe farasul istoriei cu ei.
    La cata inteligenta se/mai/gaseste, va trebuiesc oameni de caracter- cate lectii amare trebuie ca ati luat in ultimii 5-6 ani din lipsa acestei calitati esentiale unei echipe de conducere.
    Va doresc sanatate si mult entuziasm in campania de asanare a scenei politice romane/sunteti printre foarte putinii care sunt capabili la asa un moment greu al Romaniei – deh, calitatile D-voastra incumba si multa responsabilitate fata de destinul tarii.

  51. 53 Socrate noiembrie 14, 2011 la 3:45 pm

    Atrag atentia onoratilor colegi de forum asupra parshiveniei domnului Geoana. Initial, declarase ca vizita in SUA este particulara, de rutina, si pomenea ceva de Aspen. Apoi a declarat ca a fost invitat, ca reprezentant al opozitiei ( opozantul (?) cu cea mai inalta pozitie in stat ) pentru a echilibra vizita facuta de Basescu in SUA ( Nu m-am prezentat ca lider al Opoziţiei, am fost invitat ca reprezentantul Opoziţiei care ocupă cea mai înaltă funcţie în statul român”, a declarat Mircea Geoană ). Hm. Mai citez “Mircea Geoană a declarat în exclusivitate pentru gândul că vizita sa în SUA nu este plătită “din fondurile Senatului”. “. Care va sa zica, invitatie oficiala platita din buzunarul propriu. Hm.
    Dupa asta, a anuntat că nu va merge duminică în faţa Comisiei de Arbitraj a PSD dacă aceasta va fi condusă de Dan Şova. Sambata ora 12.15 Mircea Geoana anunta ca va merge la Comisia de integritate in conditiile lui, adica numai daca Dan Sova nu va prezida sedinta.
    La ora 14.10, Sambata, acelasi domn Geoana se prezinta totusi, senin la Comisia prezidata de dl. Sova, care incepuse la ora 13.00 ( fapt public, comunicat de toate televiziunile, care comunicasera si ca Dan Sova va prezida sedinta ), uitand ca spusese ca nu se va prezenta nici mort in fata unei comisii prezidate de Dan Sova. Dupa asta, tipa ca din gura de sarpe consternat ca nu a fost audiat de comisia prezidata de Dan Sova, dupa ce declarase de doua ori ca nu se va prezenta in fata unei comisii prezidate de Dan Sova.

  52. 55 blogideologic noiembrie 14, 2011 la 4:07 pm

    De ce-i aşa de îngrijorat domnul TOM GALLAGHER de evoluţia curentă în PSD ? http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/europa-arde-ponta-se-piaptana-244531.html

  53. 56 Adrian B. noiembrie 14, 2011 la 4:33 pm

    Sunt ardelean 100% dar mi-e scarba si rusine ce exemplare de ardeleni au putut ajunge sa conduca aceasta tara . Indivizi ca Emil Boc , Traian Igas , Daniel Funieru , Paula Vass , D. Morar, C. Kovessi , L. Ritli si alti caraghiosi de genul acesta (sunt prea multi ca sa-i pot enumera pe toti!) sunt o rusine pentru aceasta tara si un exemplu negativ pentru toti cei care pricep ceva din ceea ce li se intampla.

  54. 57 contele noiembrie 14, 2011 la 5:53 pm

    @ ingineru

    “D-stră a-ţi patit… a-ţi greşit… a-ţi copiat…va inspirat…”

    Amice, toţi mai greşim dar tu persişti în greşeală, asta mă face să cred că nu este o întâmplare…Prin urmare, ori vezi care-i treaba cu conjugarea verbelor la a II-a plural ori schimbă-ţi nickul!
    Poţi să-ţi spui şi “grămăticul”, “romancierul” sau “literatul” dar “ingineru” mă urzică…am eu motivele mele.

  55. 58 un om de bine noiembrie 14, 2011 la 5:59 pm

    Domnule Nastase,

    Eu nu am multa scoala, sunt din popor. N-am bani sa merg la meciuri, dar ma mai uit si eu prin crapatura din gard cand se aud urlete in oras. Am si eu o intrebare: daca pe un mizilic precum asta cafteala e asa mare, ce se va intampla daca PSD-ul castiga alegerile si o sa se distribuie multe multe fuctii- de ministri, secretari de stat, prefecti, sefi de inspectorat scolar, directori de spitale si altele?

  56. 59 analist noiembrie 14, 2011 la 6:07 pm

    @nastase
    Va rog sa.i transmiteti domnului Nicolescu felicitari pentru atitudinea avuta la sedinta, vizavi de domnul Sova sunt 100% de acord. Deja, din contactele avute de mine in teritoriu, apare ideea ca PSD poate pierde alegerile, avem mult de lucru acuma sa reparam ce s/a stricat.

  57. 60 M.Voicu noiembrie 14, 2011 la 6:16 pm

    @Ghita Bizonu’ noiembrie 14, 2011 la 11:49am.
    Felicitãri pentru profunzimea analizei;
    asta trebuia sã se înveţe la studiul dreptului, şi constituţional

  58. 61 Doru Coarna noiembrie 14, 2011 la 6:20 pm

    Ce-ar fi sa punem problema si invers? Adica nu cine castiga din chestia asta (in afara de puterea actuala), ci cine pierde mai mult din tot balamucul creat? Eu cred ca Ponta, nu Geoana. Si PSD, nu pdl, si USL, nu arcul de la putere. Dar in fine, este in logica locului (Romania) ca seful sa aiba dreptate cat e sef si toti sa-l urmeze ca orbii, pt ca apoi sa-i vina si lui randul intre pietrele morii…

    In loc sa asteptam -sau sa facem- ca asta sa i se intample marinarului, noi folosim moara intre noi, ca idiotii!

  59. 63 isabel_allende noiembrie 14, 2011 la 9:00 pm

    1. Asa numitul “Grup de la Cluj” (Dancu, Rus, Puscas, Gusa si cei pe care i-au promovat) a fost o colectie de personaje cu o inteligenta peste medie, dar cu multi , mult prea multi epoleti pe sub camasi. Acest utim fapt a inspirat si determinat toate actiunile lor, atat din perioada 2000-2004( inclusiv pierderea alegerilor de catre dvs) dar si in perioada ce a urmat. Ei au juccat si joaca in filme cu scenariul scris de altii. Din aceeasi categorie face parte si “the father -in-law” si asta se vede cu ochiul liber. De aici si atat de multele tradari din politica romaneasca- prea multi baieti care nu sunt tinuti de alte angajamente (vezi Gaby, Micky, Cristy & others) si, ca atare, nu pot actiona dupa principii sau dupa cum cred ei, pur si simplu, ci dupa cum este scris “scenariul”.

    2. Comunicarea in “cazul Geoana” a fost dezastruoasa, pe de o parte si a permis ocuparea spatiului public cu aceasta problema, in timp ce se realiza un lucru extrem de nociv pentru democratia din Romania, comasarea alegerilor.

    3. In orice domeniu, gandirea strategica este cea care creste sansele de succes. Ea se bazeaza pe analize prospective, insotite de o buna comunicare a decizillor. PSD in cazul de fata si USL in general isi cresc sansele de failure daca vor continua sa nu dezvolte scenarii alternative (Planul A, ce se intampla daca A nu reuseste, etc) si daca vor continua sa comunice prin intermediul unor personaje precum Negoita, Rizea, Banicioiu (inclusiv Sova, cu o prestatie aproape penibila in ultimele doua zile). E nevoie nu numai de o inteligenta (ca a dvs, si nu e deloc un complient acesta), ci de mult, mult mai multe. Insa de niste inteligente libere (vezi punctul 1).

  60. 64 gabryela noiembrie 14, 2011 la 10:06 pm

    am inteles ca la camera deputatilor se va dezbate si vota legea asistentei sociale!
    opozitia reuseste sa aduca amendamente la aceasta lege sau va trece in forma pdl-ului? omoara persoanele cu handicap aceasta lege daca trece in forma pdl-ului!

  61. 65 blogideologic noiembrie 14, 2011 la 10:19 pm

    +Conferinţa ROŞIA MONTANĂ ÎN ISTORIA UNIVERSALĂ, organizată de Universitatea Babeş-Bolyai, Academia Română şi ICOMOS România, cu participarea unor specialişti geologi, geografi, chimişti, biologi, istorici, arheologi, arhitecţi, economişti, ingineri, sociologi, agronomi, lingvişti etc. din ţară şi străinătate (Germania, Italia, Marea Britanie, Ungaria), analizând patrimoniul natural, istoric, arheologic şi cultural al zonei Roşia Montană, în contextul implementării proiectului RMGC, a ajuns la următoarele concluzii: 1. Roşia Montană posedă un potenţial natural (morfologic, hidrografic, climatic, biogeografic) specific, ce va fi afectat iremediabil de proiectul actual. 2. Patrimoniul geologic al Roşiei Montane, ca şi al întregului “patrulater aurifer” al Munţilor Apuseni este alcătuit din zăcăminte de aur, argint, cupru, telur, wolfram etc, de o mare valoare economică. In actuala situaţie, a unei crize internaţionale de resurse minerale, aceste zăcăminte sunt resurse strategice ale statului român ce trebuie valorificate in strânsă corelaţie cu interesele majore ale acestuia. 3. Se apreciază că zăcământul de la Roşia Montană conţine mai mult aur şi argint decât s-a estimat de către investitorul implicat. O evaluare riguroasă a acestuia de către specialiştii statului român, conform principiului audiatur et altera pars, inclusiv pentru alte minerale asociate şi conţinutul de metale rare, deosebit de valoroase, este imperios necesară. 4. Prin efectul contractului actual, statul român a cedat practic zăcământul de la Roşia Montană gratuit unei companii externe. Reevaluarea sa este stringentă şi imperios necesară, inclusiv sub aspectul luării în calcul a costurilor sociale şi de asigurare a riscurilor proiectului. 5. Patrimoniul istoric, arheologic şi cultural de la Roşia Montană este de notorietate mondială (Panteon al Daciei Romane, Miracolul arheologic al Daciei Romane – referitor la tăbliţele cerate – Eldorado arheologic), a cărui distrugere nu poate fi justificată de nicio formă de exploatare economică. 6. Prin distrugerea vestigiilor unice istorice, arheologice şi culturale de la Roşia Montană (galeriile daco-romane, siturile arheologice, cimitire, edificii de cult etc.) sunt afectate iremediabil numeroase dovezi ale etnogenezei şi continuităţii poporului român, constituente ale civilizaţiei europene. 7. Din zona arheologică de la Roşia Montană a fost cercetată arheologic în mod ştiinţific doar o infimă parte. Anularea imediată a tuturor avizelor de descărcare de sarcină arheologică, inclusiv a celui din 14.07.2011-Cârnic, se impune deoarece contravin legislaţiei în vigoare. 8. Autorităţile publice chemate să apere patrimoniul istoric, arheologic şi cultural de la Roşia Montană trebuie să îşi facă datoria şi să acţioneze conform intereselor naţionale. 9. Riscurile induse peisajului şi mediului de proiectul RMGC sunt multiple, severe şi de lungă durată, iar gestiunea efectelor acestora rămâne după încheierea exploatării, în seama exclusivă a statului român. Iazul de decantare din Valea Cornei va fi o veritabilă bombă ecologică cu potenţial de explozie întârziată. 10. Proiectul contravine majorităţii absolute a principiilor dezvoltării teritoriale ale Uniunii Europene: dezvoltarea durabilă, coeziunea teritorială, principiul ecologic, principiul dezvoltării economico-sociale echilibrate, principiul avantajului comparativ. 11. Proiectul este deficitar conceput în ceea ce priveşte peisajul şi mediul aferent. El vizează obţinerea de avantaje maxime şi rapide pentru promotor, prin extorcarea unei resurse economice şi strategice de primă importanţă, în vreme ce statului român îi revine o infimă parte din câştigurile preconizate. În schimb, toate consecinţele nefaste de după închiderea exploatării miniere (gestiunea unui imens depozit de metale grele şi cianuri secole la rând, distrugerea unui patrimoniu ştiinţific şi cultural inegalabil) urmând să fie suportate numai de cetăţenii statului român. 12. Derularea proiectului va avea efecte psihologice incalculabile asupra populaţiei zonei, care va migra în masă din vecinătatea unui lac cu cianuri şi metale grele ce pot polua pânza freatică şi pot fi antrenate de agenţii atmosferici pe suprafeţe mult mai extinse decât cele ale exploatării propriu-zise. În acest context orice afirmare a turismului în zonă, aşa cum susţin promotorii proiectului, devine iluzorie. 13. Reconsiderarea modului de valorificare a zăcământului în folosul statului român şi în respectul dreptului la proprietate, în condiţii de prezervare a valorilor peisagistice, istorice, arheologice şi culturale, este obligatorie. 14. Valorificarea turistică inspirată a peisajului şi vestigiilor istorice şi arheologice de la Roşia Montană poate aduce localităţii, zonei şi poporului român, pe o durată nedeterminată, beneficii mult mai mari decât exploatarea zăcământului aurifer într-o perioadă de timp limitată, cu costuri materiale şi spirituale infinit mai mici. 15. Proiectul actual trebuie oprit şi înlocuit cu o strategie de dezvoltare economică durabilă a localităţii în respectul valorilor şi potenţialului său cultural şi natural în care turismul, agricultura, valorificarea fondului forestier şi alte activităţi tradiţionale să coabiteze eficient cu mineritul. În acest context, elaborarea unui nou PATZ de către o instituţie avizată şi echidistantă, este stringentă. 16. Participanţii la conferinţă susţin, cu argumente ştiinţifice de necontestat, necesitatea continuării demersurilor pentru înscrierea Roşiei Montane în lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Participanţii la Conferinţa ROŞIA MONTANA ÎN ISTORIA UNIVERSALĂ solicită autorităţilor statului român să ia notă de opiniile ştiinţifice autorizate ale specialiştilor români şi străini şi să oprească proiectul actual, deja menţionat, extrem de defavorabil intereselor propriului popor. El trebuie substituit cu un plan de amenajare şi o strategie de dezvoltare durabilă a zonei, în condiţii de prezervare a patrimoniului său material şi spiritual de valoare mondială. Participanţii îi mandatează pe Andrei Marga, rector Universitatea Babeș-Bolyai, Ionel Haiduc, președinte Academia Română, Sergiu Nistor, președinte ICOMOS România, să facă cunoscută această Rezoluţie. + http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/proiectul-de-la-rosia-montana-trebuie-oprit-rezolutie-comuna-ubb-academia-romana-icomos-romania-si-imbratisari-pentru-rosia-montana-foto-69982.html

  62. 66 blogideologic noiembrie 14, 2011 la 10:51 pm

    Lupii la stână? Mario Draghi – noul preşedinte al Băncii Centrale Europene, Lucas Papademos – noul prim ministru elen, şi Mario Monti – noul prim ministru italian, aparţin aşa-numitului guvernorat Goldman Sachs european http://www.lemonde.fr/europe/article/2011/11/14/goldman-sachs-le-trait-d-union-entre-mario-draghi-mario-monti-et-lucas-papademos_1603675_3214.html#ens_id=1603680

  63. 67 blogideologic noiembrie 14, 2011 la 11:37 pm

    Nu există valoare economică obiectivă ? Aşa se afirmă în economia politică neoclasică, un corp doctrinar numit şi mainstream economics http://www.lemonde.fr/idees/article/2011/11/14/l-empire-de-la-valeur-refonder-l-economie-par-andre-orlean_1603277_3232.html Pentru domnul André Orléan, director de cercetări la CNRS, economia politică este mai ales rezultatul unei imbricări între interese şi idei. Însă acest „curent principal” din doctrinele economice constituie baza teoretică a politicilor macroeconomice impuse necruţător lumii de către FMI, Banca Mondială, şi Organizaţia Mondială a Comerţului. În aceste organizaţii se crede cu fervoare în eficienţa pieţelor economice. Aici trecerea de la subiectiv la obiectiv în definiţia valorii economice se face pe o bază monetară stabilită de către piaţa eficientă. În cartea sa recentă “L’Empire de la valeur. Refonder l’économie”, domnul André Orléan dezvăluie faptul că rolul pieţelor economice nu este acela de a spune adevărul, ci de a produce „adeziune”. Rolul pieţelor economice nu-i acela de a face cunoscute valori economice obiective şi pre-existente, dar acela ca, pornindu-se de la estimările subiective ale unora, ale altora, să genereze o estimare de referinţă a valorii economice, o estimare la care aderă toată lumea.

  64. 68 Buda Viorica noiembrie 14, 2011 la 11:46 pm

    Dincu, pute de muuuuult. Jur ca de nu-l bagati inseama ,nu stiau de el , decit niste studentei de la “cu plata”. Dincu si Guse s-au visat toata viata lor sa ajunga oameni importanti . Durerea lor e ca s-au raportat la Iliescu !, ca de se raportau la Funar ,poate le iesea..

  65. 69 ingineru noiembrie 15, 2011 la 1:11 am

    @AN

    De ce nu e bun un discurs pronuntat stangist !

    Nimeni nu poate contesta ca PSD este un partid de stanga , centru stanga. Sigur din cand in cand cochetaria cu stanga europeana e ok.
    Dar in Romania lumea nu voteaza Partidul Social Democrat (socialist stangist) ci “PSD” cu profesionistii (greii) incl dvs, brandul Ion Iliescu si speranta pe care si si-o pun altii in Ponta. Deci atentia la nuanta PSD vs Partidul Social Democrat (mebru al grupui socialist european). PSD e votat si de oameni de afaceri. Prietenia lui AN cu oameni de afaceri e cunoscuta, prieteni care l-au si sustinut. Sper ca a-ti inteles nuanta ?
    Da-ti apa la moara acuzatilor de bolsevism si altor tampenii etc.

    Pe plan extern.
    Ambasadele din Bucuresti strang informatii despre ce se intampla asa prin Romania , citesc si bloguri inclusiv cel de fatza. Ce vor spune guvernele de dreapta si centru dreapta cand o sa le bateti la usa pt a incheia tot felul de tratate si a obtine tot felu de concesii ? Mergeti la un guvern CDU ce o sa va zica ? Carate ba la Friedrich Ebert la SPD , ce vrei de la noi ! Deci nu e diplomatic. Sau cand Mitt Romney va fi presedintele U.S.A ? Va afla ca sunteti fan Barack Obama si ca da-ti vina pe partidele de dreapta pentru criza. E cam nasol. Va placut cred curcubeul din 2002 cand a venit George W. Bush. Ca sa se mai intample, please let de left a littl lighter …

  66. 70 ingineru noiembrie 15, 2011 la 1:14 am

    @contele
    am facut bacul in Germania.

  67. 71 Sibilla noiembrie 15, 2011 la 3:09 am

    Oricum, ceea ce se întâmplă în aceste zile cu Mircea Geoană poate fi explicat extrem de sintetic prin doua citate: ”nici nu ştiu câţi mai suntem” şi “adu-l Doamne!”.
    Primul aparţine chiar domniei sale. Cu mult timp în urmă a fost întrebat câţi ofiţeri acoperiţi sunt în politică şi n-a găsit un răspuns mai bun decat ăsta.
    Al doilea citat e din Traian Băsescu. Aşa a reacţionat el când a aflat ce candidat va avea PSD la prezidenţialele din 2009. Abia aştepta domnul preşedinte şi uite că în aceste zile începem să înţelegem de ce!
    URL-ul scurt: http://www.dcnews.ro/?p=123706

  68. 72 blogideologic noiembrie 15, 2011 la 3:53 am

    Influenţa observaţiilor astronomului William Herschel asupra picturii lui JMW Turner http://www.romanialibera.ro/cultura/arte-vizuale/jmw-turner-un-pictor-stiintific-244597.html

  69. 73 ingineru noiembrie 15, 2011 la 4:09 am

    @contele

    in opinia ta si Putin ar trebuii sa se cheme “romancierul”. Eu as zice ca a-ti fost desconspirat ca fiind un mare veveritoi prins cu prea multe “nuci” portocalii (tradus din engleza) in gura.

  70. 74 blogideologic noiembrie 15, 2011 la 4:45 am

    Angela Merkel : „Este în sarcina generaţiei noastre să încheie uniunea economică şi monetară în Europa şi să creeze, pas cu pas, o uniune politică.” http://www.nytimes.com/2011/11/15/world/europe/angela-merkel-urges-political-integration-to-stabilize-euro.html?_r=1&hp

  71. 75 Victor V. noiembrie 15, 2011 la 5:05 am

    @ Adrian Năstase

    Interesant editorialul dumneavoastră. Și de asemenea interesant articolul d-lui Dâncu. Nu mi-aș fi imaginat că se pot duce atâtea “lupte” politice în INTERIORUL unui partid. Mă obișnuisem oarecum cu “lupta” dintre partide, motivată de controlul “puterii”, însă oricum efortul mi se părea disproporționat față de miză. În cazul “luptelor” din interiorul unui partid, miza mi se pare derizorie. Un fel de “țara arde și baba se piaptănă”.

    Dacă stăm prost cu “pâinea”, de “circ” nu ne putem plânge. Se mai ocupă cineva și de economie la PSD? Îmi puteți recomanda un blog al vreunei personalități din PSD unde se poartă discuții pe teme economice?

  72. 76 blogideologic noiembrie 15, 2011 la 5:16 am

    “Serviciile de informaţii [...] vor beneficia de fonduri mai mari” http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/economie/cine-castiga-si-cine-pierde-bani-in-2012-244509.html “Andreea Paul Vass, consilerul de stat al premierului Emil Boc, a explicat pe blogul personal motivele tăierilor şi suplimentărilor din bugetul instituţiilor de stat pentru anul 2012.” http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/care-sunt-motivele-taierilor-si-majorarilor-de-bugete-ale-ministerelor-244448.html Televiziunile au înregistrat o declaraţie verbală a doamnei Andreea Paul Vass, economist de profesie, ce sublinia că banii suplimentari pe care îi primesc serviciile de informaţii sunt bani pentru investiţii. Am mai spus şi faptul că oamenii din serviciile de informaţii româneşti au drept acoperire masca de „om de afaceri”. Fireşte, ei au întreprinderi care, pare-se din mărimea subvenţiilor pe care le primesc acum, nu sunt gestionate prea bine (am folosit un eufemism). Recent, oamenii din servicii (totodată „oameni de afaceri”) au pregătit întâlnirea preşedintelui Traian Băsescu cu „mediul de afaceri” din Germania.

  73. 77 Revizorul tehnic de trenuri noiembrie 15, 2011 la 7:09 am

    NOI CU CINE VOTĂM ?

    Shakespeareană întrebare nene Iancule după ce-l văzui aseară prin sticla fumurie pe „Microtitulescu” căruia nasul ce i s-a dat îl foloseşte pentru igienizare josnică, în condiţiile „Scrisorii pierdute” a Sârbului genital asimetric.
    Am aflat de la Microtitulescu despre „şansa democratică” a Prostănacului agramat de a fi menţinut ca membru gol în partidul liber stângist : „să renuţe la a doua funcţie în stat (că asta e buba !?) şi să ajute la instalarea unui cor(lăţit).
    Eşafodul suspendării lui Jon* s-a înţepenit în cestiunea pericolului îngrozitor de a fi temporar un Preşedinte cantalup D’Abuleni care…vai mama lui de crustaceu !
    Bine ca-nceput Postul Crăciunului cu antrenamentul sufletesc al răbdării…

  74. 78 Vasile, noiembrie 15, 2011 la 7:51 am

    All end e,

    Notiunea de inteligenta este,judecata simplist simplist un o sabie cu doua tăişuri, cu un subinteles limitat atunci cind este vorba de animale sau cu multiple intelesuri sau subintelesuri atunci cind vorbim despre noi ,stapanitorii acestei planete.
    Mistic vorbind si diavolul este mai intelept decit dumnezeu , un fapt pe care biserica nu vre-a sa-l recunoasca , dar precum vezi victoriile diavolului merg inainte, descoperirile stiintei sunt implantate chiar in lacasurile sfiinte fie ele biserici sau moschei!
    Vorbind despre oameni si in mod special vorbind despre politicieni, ar fi inexact sa le masuram valoarea inteligentei prin cea ce spun sau prin cea ce scriu.
    Grupul de la Cluj ,cu exceptia propriilor lor averi sau cu traficul de influenta exercitat printro presiune constanta fie pe proprii colegi din PSD sau prin servilism si comportament duplicitar ,nu a facut absolut nimic care sa merite consideratiunea unui grup inteligent, ba din contra!

  75. 79 Revizorul tehnic de trenuri noiembrie 15, 2011 la 8:02 am

    DIN LOGICA BĂSESCIANĂ

    ®Politicianului mâncător de c…spurcăciuni nu-i pasă dacă sunt ecologice.

  76. 80 Vasile, noiembrie 15, 2011 la 8:05 am

    Contele ,

    îi urzicat de “injener” ba nu si de “conte”, desi mai anacronic parca suna contele decît inginerul ca o paranteza nu si “printul” care e un fel de a te da in stamba, a pretinde ca esti de fapt altceva.
    Fa-te print ,conte!

    Socrate,
    in propozitie nu era vorba de parshivenia sau prostia lui Geoana si de nemasurata prostie a tinerilor Sova,Ponta oameni ai clanului Sarbu, artizanul marii Uniri de la 2008!

    Biblio,

    Arunci margele de margatitar unui papagal, chiar daca le va îghiti tot nu va descoperi de ce indienii din America nu sunt indieni!! Poate ca ma insel sunt si frase de gaini cu aspect de papagal!

  77. 81 alecsei noiembrie 15, 2011 la 8:55 am

    dle. nastase, va intreb si va cer o parere proprie si personala referitoare un un mic joc politic (scenariu)?

    plecam de la ideea ca pdl nu are un candidat viabil si serios, din toate punctele de vedere, la alegerile din 2014. geoana, in perioada alegerilor, sa zicem sfarsitul lui 2012, inceputul lui 2013 isi anunta intentia de a candida. evident apar tensiuni, geoana pleaca, si pe sistemul sorin oprescu merge singur in alegeri, sustinut tacit de pdl si unpr si de o parte din fanii sai de prin psd. si, astfel, poate avand o sansa reala de a ajunge presedinte, ii ofera lui basescu un timp de respiro de inca 5 ani de zile, se prescriu dosare etc. de ce zic asta, pe de-o parte oprea a anuntat ca in iarna se va face o noua structura care se va numi uniunea sociala pt progresul romaniei…si ma gandesc la oamenii care voteaza si care pot confunda chestia asta cu usl ;) si ma gandesc eu ca acesta, cred, ca ar fi jocul de fapt si de drept, ca nu degeaba ponta se ocupa de bucuresti si dvs. de giurgiu (din cate am inteles), ca si judete.

    bine, scenariu ar fi mai amplu, insa sunt convins ca ati inteles la ce ma refer!

  78. 82 Criticos noiembrie 15, 2011 la 9:12 am

    “Strategul” Dâncu ar putea servi pentru o fiziologie a veleitarului. Şi-a supraestimat cu tenacitate calităţile (subţirele!) şi , în ciuda tuturor fiascourilor, continuă să se creadă un guru politic. Nu cred că se poate întâmpla ceva care să-l readucă cu picioarele pe pământ şi să se vadă ceea ce este de fapt: un tocilar cuminte. Dacă ar avea altă profesie decât cea de sociolog, ar rămâne să te minunezi doar de lipsa de fler politic, aşa însă îţi dai seama că toată erudiţia lui în profesie nu face o ceapă degerată când dă ochii cu realitatea. E o gogoaşă umflată!

  79. 83 Revizorul tehnic de trenuri noiembrie 15, 2011 la 9:48 am

    UN PARLAMENT CURAT NU ESTE POSIBIL FĂRĂ DUMNEAVOASTRĂ

    Într-o vreme, destul de apropiată, era prezentă în compartimentele vagoanelor de călători germane, înrămată estetic, cugetarea : „O cale ferată curată nu este posibilă fără dvs. !”
    Prin extrapolare, am brodat cu arnici alb pe harta neagră a României de azi, cu majuscule, cugetarea din titlu montată în ramă de icoană. Am atârnat-o în cuiul lui Pepelea din Casa Poporului (toţi românii au acolo câte un cui) observând în timp ce s-a înţeles.
    Remarcabilă receptivitatea domnului Băsescu Traian care citind cugetarea în timp ce arunca o biluţă Ø5 rezultată din salubrizarea cu dreapta a propriului nas, s-a aplecat prezidenţial, a recuperat-o şi a relocat-o.
    Mama e una ! Vai ţie cititorule…

  80. 84 ORĂŞAN IOAN noiembrie 15, 2011 la 10:07 am

    UDMR a declarat mereu că sunt pentru democrație,dar ieri maghiarii au demonstrat că nu sunt altfel decât pedeliștii,prin acceptarea comasării alegerilor,vrăjeala că se fac economii nu ține intr-o țară în care se fură pe rupte,unde corupția se bănuiește a fi la cote maxime în regimul actual.Și alegerea deputaților are un concept pe lângă democrație,unii vor fi aleși în sistemul uninominal iar ceilalți pe liste,nu știu cum va fi pusă în practică,dar nu pot fi amestecate cele două metode,doar așa ca politicienii puterii să-și urmeze interesul accesului la putere prin șmecherie și nu prin democrație.Am bănuiala că pentru viitoarele alegeri parlamentare Băsescu va impune o garnitură nouă de candidați,încercând să arate că a eliminat corupții și vine la putere cu oameni curați și inocenți și mari iubitori de interesele României și aș zice eu nu și a românilor.
    Tot o încercare smecherească este faptul că Mircea Geoană se victimizează la televizor,uitănd că pe vremea când conducea partidul îi executa pe cei neconvenabili în stil bolșevic,se chinuie domnul Geoană să ne explice că a luptat neobosit cu portocalii,dar a uitat să pună Legea votului prin corespondență în discuția Senatului și dacă mai căutăm mai găsim exemple,nu neapărat trebuie să te pupi cu portocalii în public ca să rezulte că ai înțelegeri cu ei,este suficient să nu acționezi la timpul potrivit.
    P.S. Mă bucur mult că Oajdea a fost dat afară din PDL,a fost și este enervant în aparițiile televizate

  81. 85 contele noiembrie 15, 2011 la 11:25 am

    @ ingineru

    “Eu as zice ca A-ŢI fost desconspirat..”
    Mă omori…

    Colega, dacă mă iubeşti, dacă mă respecţi, dacă ţii la breasla noastră, dacă vrei să ne mai considere lumea “intelectuali”, te rog eu, te implor, schimbă-ţi nickul…Sau vezi conjugarea verbului la a doua plural…
    Da, aşa e, sunt portocaliu, m-ai prins, nu neg, mă predau…dar vezi ce te-am rugat!

  82. 86 contele noiembrie 15, 2011 la 11:46 am

    Sunt nişte psihologi buni pe aici care fac teoria chibritului în ce priveşte calităţile morale ale d-lui Dâncu, om pe care, cu un minim de efort, l-ai fi putut descifra într-un minut “că e un intrigant parsiv, duplicitar si periculos”.
    Ca să vezi coincidenţă…şi mie mi-a trebuit fix un minut ca să-mi dau seama ce om a propus PSD la Preşedenţia României. Ce om parşiv, duplicitar, veleitar, periculos mi-a fost propus pentru votare. Vorbesc de Mircea Geoană.
    Vorba psihologului de serviciu (şi aici îi dau dreptate): chiar nimeni din vârful PSDului nu are instinctele necesare pentru a aprecia intuitiv câte parale face cineva până nu e prea târziu?
    Dar de fapt, ca să răspunzi la această întrebare, trebuie să răspunzi prima dată la întrebarea @Bibliotecarului (care nu mai primeşte răspuns odată…):
    “Cine este “cel mai tare” în decizie şi cum se răsfrânge apoi decizia în ierarhia care execută (pune în operă) ceea ce stabileşte “cel mai tare””.

    @ Bibliotecaru

    Vă răspund eu la întrebare…Ştiu, d-stră vorbiţi de regulamente, statut, alegeri interne…Răspunsul este simplu: “cel mai tare”, “şeful” este…(sunt) baronii locali. Adică ăia cu banii şi cu voturile. Într-un fel e democraţie…conducerea e difuză, este a poporului pesedist (presupunând că baronii din teritoriu sunt vocea poporului).

  83. 87 contele noiembrie 15, 2011 la 11:49 am

    Vasile

    Îmi cunosc lungul nasului…nu pot pretinde că sunt prinţ atâta vreme cât sunt conte. Încurajezi impostura?!

  84. 88 Ghita Bizonu' noiembrie 15, 2011 la 11:56 am

    isabel_allende

    in unele domenii nu inteligenta este hotaratoare ci caracterul Ca umba banuiala ca in puscarii nivelul d einteligenta este nitel peste medie …. si oricum escrocii au o inteligenta peste medie… Si la noi se pune prea multa baza pe nivelul de studii, lecturi samd de parca aia cu scoala multa nu si-ar bate si ei nevestele, amantele, nu a rbea sau nu ar trada .. In plus as aminti ca Stalin si Musoluni erau inteligenti peste medie si mult mai cultivati decat media societatii lor. Ei si ? Sau Lev Davadovici – inteligenta si lecturile nu l-au facut sa dea inapoi la reprimarea rascoalei din Tambov. S-au folosit gaze de lupta !!!

  85. 89 Cetateanul intrigat noiembrie 15, 2011 la 12:01 pm

    Din pacate, impresia, puternica, lasata asupra publicului larg de la noi, e ca PSD-ul si-a dat pe fata caracteristicile comunistoide de care nu s-a dezbarat nici macar o singura secunda. Stilul face partidul, iar stilul in care se descotoroseste de liderii sai este exact stilul stalinist din cea mai neagra perioada, doar ca in loc de gloante adevarate se trage cu bilute cu vopsea. Se vede clar ca cine a fost odata infectat cu morbul comunismului nu mai poate niciodata sa-si revina. Evident ca masa de membri, simpatizanti si alegatori afla doar din presa despre schimbarea camarilei de la putere, iar prestigiul partidului sufera, in ansamblu .

  86. 90 Ghita Bizonu' noiembrie 15, 2011 la 12:39 pm

    Feritiva-ti de preteni dom tov Nastase!
    Pe rolblog aveti indicat si site ul Critic Atac …. cica de stanga.
    V-as sfatui sa aruncati o ocheada pe acolo …
    Recomand cu “caldura” articolul Care e problema cu PSD-ul?

  87. 91 Socrate noiembrie 15, 2011 la 1:13 pm

    Iar are dreptate Iliescu, care a spus ca Geoana si-a taiat singur craca pe care statea. Ponta a dezvaluit motivul atacului la Geoana : “ Ponta a afirmat, astfel, că PSD deține informații potrivit cărora pînă la finele acestui an se va schimba nu doar primul ministru, ci însăși componența politică a guvernului, în noua formulă urmînd ca un rol să îl aibă și Mircea Geoană. ”Declicul a fost că în acestă perioadă, pînă la sfîrșitul anului, se dorește ca la nivelul guvernului să existe cumva nu doar o schimbare nu doar a primului ministru, ci și a structurii majorității, ori prezența dlui.Geoană… posibilitatea ca dl.Geoană …(să fie inclus n.n.) în această nouă formulă politică – că se numește Uniunea Social Progresistă, că se numește guvern de tehnocrați – pentru USL și pentru obiectivele noastre politice era un pericol uriaș, motiv pentru care i-am spus: ”dle.Geoană, dacă nu vreți să participați la o altă construcție politică și vreți să rămîneți alături de USL, atunci pentru următoarele 10 luni de mandat o să fiți președintele comisiei de politică externă”. Cum, se știe, Geoană a refuzat, s-a ajuns la excluderea sa din partid. (B.T.I. in Inpolitics ) “.
    Inlocuirea lui Geoana cu Corlateanu se baza pe :
    “De asemenea, Curtea Constituţ ională reţine că reglementarea revocării preşedintelui Senatului nu poate contraveni principiului configuraţiei politice , care, potrivit art.64 alin.(5) din Constituţie, stă la baza alcătuirii Biroului permanent. Din textul constituţional menţionat rezultă , fără echivoc, că prin configuraţia politică a fiecărei Camere se înţelege compunerea acesteia rezultată din alegeri, pe baza proporţiei pe care grupurile parlamentare o deţin în totalul membrilor Camerei respective. În virtutea configuraţiei politice izvorâte din voinţa corpului electoral se desemnează şi preşedintele Senatului şi preş edintele Camerei Deputaţilor. Votul acordat preşedintelui unei Camere este un vot politic care nu poate fi anulat decât în cazul în care grupul care l-a propus cere revocarea politică a acestuia sau, în cazul unei revocări ca sancţiune, când acest grup sau o altă componentă a Camerei solicită înlocuirea din funcţie a preşedintelui pentru săvârşirea unor fapte care atrag răspunderea sa juridică . Această înlocuire se poate face numai cu o persoană din acelaşi grup parlamentar, care nu-şi poate pierde dreptul la funcţia de preşedinte, dobândit în virtutea rezultatelor obţinute în alegeri, respectându-se principiul configuraţiei politice. În acelaşi sens, Curtea Constituţională reţine că revocarea din funcţie înainte de expirarea mandatului produce întotdeauna efecte numai asupra mandatului celui revocat, iar nu şi asupra dreptului grupului parlamentar care a propus numirea lui, de a fi reprezentat în Biroul permanent şi, în consecinţă , de a propune alegerea unui alt senator în locul devenit vacant. Neobservarea principiului menţionat şi instituirea posibilităţii alegerii unui nou preşedinte dintr-un alt grup parlamentar ar avea drept consecinţă ca sancţiunea aplicată preşedintelui Senatului, revocat din funcţie, să se extindă asupra grupului parlamentar care a propus alegerea lui. Or, Constituţia României nu permite aplicarea unei asemenea sancţiuni cu caracter colectiv. – extras din motivarea la Decizia CCR 601/14.11.2005 ) “.
    In lumina celor de mai sus, cred ca dl. Geoana isi merita cu prisosinta excluderea din partid.
    PS Era evident ca greii PSD-ului aveau si au mult mai multe informatii decat noi si ca actioneaza in cunostiinta de cauza.

  88. 92 george noiembrie 15, 2011 la 2:08 pm

    PS:1. Masura excluderii lui geoana din PSD tb luat la Congres dupa alegeri pe motiv ca a dinamitat sansele PSD de a reveni la guverbnare prin vizita de gaga la un personal controversat adica la Vantu.
    2. Nu mai aveati problema asta cu senatul daca nu tot PSD l-a sustinut si l-a propus pentru aceasta functie. De ce nu l-ati sustinut atunci pe Corlatean stiind ca Geoana e cam prostanac?
    3. Nimeini nu i-a dat replica lui geoana la tanguielile lui amintindu-i ca Noaptea cutielor lungi d ela Confort cand prin decizia lui v-a retras sprijinul pt pres camerei deputatilor…..alea au fost democratice???
    4. Nimeni nu i-a amintit lui Geoana de cat de paie este el , cand era pres al PSD a acceptat s aprimeasca sau cred ca ala a dat pur si simplu navala, pe amb SUA car a traversat strada si si-a permis sa bata cu pumnul in masa la un pres de partid din opozitie…fie si pt asta si tb exclus geoana…

    si in continuare va balbaitiintre voi si dovediti lumii ca din pacate tara asta nu are politicieni….ci partide d epaie si ca se va vota ca astia sunt mai putin rai ca ceilalti darla fel d eincapabili

  89. 93 ingineru noiembrie 15, 2011 la 2:09 pm

    @contele

    pune ma mana pe carte ! Nu ai bagat la cap ca eu am facut clasele 10 -13 in Germania ? Din 90 pana astazi au existat mai multe reforme de scriere in Romania. Pana si limba romana sa schimbat, uitete la emisiuni de acum 20 de ani. Nu ma intereseaza sa scriu corect in limba romana. Scriam 100 % perfect. Am luat prima treapta la mate – fizica , e suficient ?

    Nu te iubesc pt ca esti cuman. Si nu am sa permit unui cuman sa faca judecati de valoare pe continentu asta. Iar la voi nu exista conti. Cauta tu prin tombleroane si lasa-ma in pace. Am facut misto rau de tot de tine si tu continui. Nu te mai lua de lume aiurea. Lasa sa scrie fiecare ce vrea daca nu ti se adreseza. Nu am sa iti mai rasund pt ca ti-am dat 9 – 0 !

  90. 94 epolitikon noiembrie 15, 2011 la 2:10 pm

    Cam alunecosi ardelenii astia in politica, nu?

  91. 95 Fragmentarium Politic noiembrie 15, 2011 la 2:38 pm

    “Revolutia permanenta” este un concept devastator, care produce instabilitate si criza. S-a vazut in Rusia lui Trotki si in Romania lui Ceausescu, in ultimul caz “continuitatea procesului revolutionar” sau “revolutia continua”, propovaduita de ceausism, fiind de fapt o camuflare abila a cunoscutului concept trotkist. Nocivitatea unei astfel de politici, care in permanenta dinamiteaza temeliile statului, institutiile si relatiile institutionale, sub masca falselor reforme si modernizari (refren pe care-l mai auzim, din pacate, si astazi!), nedand posibilitatea unei asezari a societatii pe niste temelii stabile si trainice, este atat de evidenta incat ne si miram astazi cum de a fost posibil asa ceva. Probabil ca explicatiile ar trebui cautate undeva in abisurile psihologiei politoide si dogmatismului, care merge brat la brat cu totalitarismul.

    Dar ceea ce este surprinzator, azi, este ca mai exista actuali sau fosti politicieni care se amagesc cu “revolutia permanenta” sub o alta masca, numind-o seducator cea a “daramarii idolilor”. Mi se pare, sa fiu iertat, pentru ca nu vizez polemica sau atacuri la persoana, o rabufnire a a unui complex freudian, amintind de paricidul si incestul lui Oedip, de o tragedie existentiala, si aici sunt de acord ca daca ar avea loc, o asemenea “batalie” ar fi si “ultima”, cea de dinaintea sfarsitului. De fapt, prin teoretizarea unui asemenea curs extrem al evenimentelor se urmareste ca in locul idolilor daramati sa se puna un altul, un “mic Ceausescu”, mai pe sleau spus.

    Mai este posibila, oare, in democratie, confiscarea unui partid de catre un singur om, care sa taie si sa spanzure, ceilalti membrii de partid ramanand o masa inerta si de manevra?! Partial, da, daca privim spre PDL, desi si acolo au inceput sa se miste lucrurile, dar in niciun caz intr-un partid cu vocatie democratica precum PSD, unde exercitiul democratiei este o ratiune de fiintare, si cu siguranta ca orice tentativa dictatoriala ar primi o riposta de masa din partea Cogresului, forul suprem al partidului.

    O a doua greseala este de a identifica simbolurile politice cu idolii religiosi. Simbolurile politice unifica, dau coeziune si fortifica un partid, ii dau incredere, il mobilizeaza si il conduc in lupta, mentin treze nazuintele si idealurile pentru care s-a nascut. Aceste simboluri, in forma lor omeneasca, sunt intrupate de catre parintii fondatori ai partidului, de catre liderii si personalitatile acestuia. Ce sunt idolii? Sunt exact ceea ce spune psaltirea citata de domnul Dancu, niste figuri moarte, din aur si argint, care nu vad, nu aud si nu au suflare in nari, care slabesc adevarata credinta in idealuri si in valori, pentru ca nu au nicio legatura cu viata, cu realitatea, nu pot schimba datul sau influenta evolutiile, pentru ca pentru asta trebuie strategii si programe, mobilizare si directionare, pe care le fac liderii si partidele, acestea din urma fiind, ca si oamenii, niste organisme vii, care gandesc si actioneaza. Idolii nu sunt militanti, in schimb personalitatile-simbol, da.

  92. 96 Bumerangul prins in lasou noiembrie 15, 2011 la 3:29 pm

    Adica sa nu aruncam tabloul lui ne nelu` ca este fost lider si nu se face, da` sa-l aruncam pe al lui Geoana ca este fost lider PSD si se face.
    Politic deci, daca arunci cu tabloul lui nea nelu, se supara pensionara tzatza Mitza si ea ne intereseaza. In schimb, daca arunci tabloul lui Geoana, se supara cativa neghiobi trecuti prin scoala si astia traditonal nu prea ne intereseaza.
    Atunci, la mult electorat tzatza Mitza!

  93. 97 blogideologic noiembrie 15, 2011 la 4:14 pm

    @ Adrian Năstase
    Am insistat mereu pe blog, în ultimii doi ani, pentru un vast program de reforme structurale asociate cu PSD-ul. Aceasta ar fi şansa cea bună a României. Până la urmă am rămas sceptic, spunând că PSD-ul va implementa doar politica „business as usual” dacă va câştiga alegerile. Iar în discuţia ce a urmat pe blog recentei şedinţe a Consiliului Naţional PSD, am strigat problema lipsei de imaginaţie în politicile pentru a scoate România din groapă. Există două probleme foarte distincte : 1/ a soate România de sub guvernarea Băsescu-PDL, şi 2/ a scoate România din groapă. Ele trebuie rezolvate cu mijloace foarte diferite. Văd acum că un tînăr „social democrat prin bibliografie”, domnul Florin Poenaru afirmă (în criticatac): „vor rămâne (din nou) neadresate problemele structurale ale PSD-ului. O parte din aceste probleme sunt globale, prin urmare PSD nu prea are multe de făcut în privința lor. Altele sunt însă cauzate de incapacitatea și lipsa de imaginație politică a liderilor acestui partid de a răspunde provocărilor structurale, locale și globale cu care se confruntă.” Însă acelaşi critic nu are dreptate atunci când vorbeşte peremptoriu despre „epuizarea rolului istoric al partidelor clasice” (am spus mereu că PSD poate revendica pentru el, şi pe bună dreptate, un filon istoric din Doctrina Partidei Naţionale, ei, da!, definită ca la ideologul liberal Dan Amedeo Lăzărescu). Dumneavoastră aţi sesizat foarte bine că USL are acum un rol important pentru devenirea şi istoria României. Însă „moderatorii de ateliere” de la şedinţa Consiliului Naţional n-au dovedit imaginaţie ca să propună soluţii !

  94. 98 Bibliotecaru noiembrie 15, 2011 la 4:17 pm

    @ contele

    “Baronii” poate sunt lideri informali… Eu nu am de ce să mă raportez la aceşti baroni pentru că domniile lor nu au nici o legătură directă cu mine. Eu vreau să ştiu, CONFORM STATUTULUI, adică, la scară mai mică, constituţia partidului, cine ia hotărârea (personaj sau organism) şi cum anume se pune ea în practică şi execuţie.

    Pentru că tot insist pe acest lucru, anumiţi colegi de patrie şi bloguri mi-au spus că ţin cu Geoană. Dincolo de calitatea mea de chibiţ în ale politicii, probabil fără talent şi viziune, în calitate de simplu cetăţean cred că este normal să urmăresc dacă partidele politice îşi îndeplinesc rolul lor social şi, mai ales, să am o atitudine contrară atunci când partidele nu fac asta şi nu-şi îndeplinesc rolul într-o democraţie. Întrebarea mea este banală, Ne puteţi spune, succint, prin enumerare, care este ierarhia în partid. Cine este “cel mai tare” în decizie şi cum se răsfrânge apoi decizia în ierarhia care execută (pune în operă) ceea ce stabileşte “cel mai tare”, nu este deloc ceva ce pune în încurcătură, nu reprezintă o filosofie sau un bagaj de cunoştinţe. Nu mai vorbesc despre faptul că ea a fost adresată efectiv în context ontopic la un post cu numele “Cine conduce pe cine…”. Nu văd de ce nu aş primi acest banal răspuns.

    Stimate domn,
    De la o vreme tot aud lucruri propagandistice din partea PSD care mă îngrijorează. Ieri am auzit de exemplu că “funcţia de preşedinte al Senatului aparţine PSD”. Dacă m-ar fi torturat cineva şi nu aş fi spus aşa ceva, nu din patriotism, dar este total “aiurea”. Constituţia spune “Fiecare Camera isi alege un birou permanent. Presedintele Camerei Deputatilor si presedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor.” Unde scrie ceva despre faptul că partidele politice aleg preşedinţii camerelor. Preşedintele Senatului nu este al PSD, ci al tuturor senatorilor.

    Regulamentul Senatului nu desemnează un partid politic care să pune ce preşedinte vrea, toate grupurile parlamentare (pentru că se vorbeşte nu despre partide, ci despre grupuri) propun câte un candidat care este ales de plen. Preşedintele este deci al Senatului, al tuturor senatorilor. Cineva ar putea să spună că un grup este acelaşi lucru cu un partid politic, numai că regulamentul nu prevede că un membru PSD trebuie să fie musai în grupul PSD, regulamentul spune că nu pot exista două grupuri ale PSD, dar fiecare parlamentar se înscrie în orice grup doreşte.

    Sigur, poate că decizia CCR permite grupului PSD să facă propunerea în cazul vacantării, este însă evident că postul de preşedinte reprezintă toţi senatorii şi nu un partid politic. Partidele politice ar trebui să aibă treabă pe la sediul de partid şi nu să vină în Parlament, în Guvern, în CCR, chiar pe la Cotroceni… sau mai ştiu eu unde. Instituţiile sunt ale poporului şi nu ale partidelor. Altfel se poate înţelege că preşedintele Senatului sau a Camerei Deputaţilor este în slujba partidului şi nu a poporului.

    Dincolo de orice vinovăţie a domnul Geoană, dincolo de justificarea acestui atac asupra domniei sale, NIMENI nu poate spune că “nu ştiu ce post” din parlament ESTE AL UNUI PARTID POLITIC. Este chiar atât de greu de înţeles democraţia?

    Chiar pe acest blog militez de mulţi ani de zile pentru o şcoală care să formeze politicieni profesionişti. Nu ştiu cum de se mulţumesc partidele cu atât de puţin şi nu doresc profesionalizarea reală a acestei profesii.

  95. 99 contele noiembrie 15, 2011 la 4:23 pm

    @ ingineru

    Amice…de mult nam mai citit cu aşa multă plăcere un comentariu…eşti măreţ, eşti spumos!
    Adevărul e că mai cam făcut praf, nu chiar 9-0 dar c-am peacolo, sunt K.O..
    Scrie cum vrea muşchii tăi…totuşi, chiar nu mă iubeşti deloc?! Ce dacă sunt cuman, cumanii nu e şi ei oameni?!

  96. 100 Cetateanul intrigat noiembrie 15, 2011 la 4:26 pm

    @Fragmentarium Politic
    Totul curge ….Vorba lui taica Heraclit. Temelii stabile si trainice va avea societatea romaneasca doar cand majoritatea locuitorilor va fi constituita din intreprinzatori si din liber-profesionisti, mari sau mici, indiferent ca vor activa in agricultura, industrie, comert, servicii, cultura,sanatate, etc., precum si din angajatii acestora. Multimea celor care la ora actuala sunt dependenti de stat este principalul element de instabilitate si principala frana in calea progresului tarii. Niciodata nu au fost atat de multi cei incapabili, din punct de vedere economic, sa se tina pe propriile picioare. Nici nu se intreprinde nimic inteligent pentru a produce o mutatie sociala pozitiva, in sensul intaririi numerice si valorice a paturii intreprinzatorilor, desi se stie din istorie ca bogatia si calitatea vietii unei natiuni e data tocmai de numarul si calitatea intreprinzatorilor din natiunea respectiva. Consecinta este cunoscuta: mentinerea poporului nostru la nivelul de plebe handicapata economic si cultural.

  97. 101 teostanc noiembrie 15, 2011 la 4:32 pm

    Multa lume, am aflat de la tv si ziare, este stresata de cazul Geona. Si iti pui intrebarea: de ce d-le sa ma intereseze pe mine acest caz? Pana la urma este o chestiune interna de partid.

    Ei bine, nu prea mai este o chestiune interna de partid. PSD a iesit public cu Geoana si mi l-a oferit ca presedinte de tara iar eu si cam jumate din electorat a votat cu el. SWi am votat ca era promovat de PSD si PNL.

    Acum, vii tu, PSD si – mi spui ca marfa oferita era expirata !

    Doresc sa-ti spun PSD ca tu esti principalul vinovat ca mi-ai vandut o marfa expirata si volens-nolens trebuie sa tii seama si de parerea mea.

    Iar parerea mea este ca acest episod este o lupta pentru putere iar dl Ponta il copiaza pe dl Basescu in a fi transant, dar ca sa spun asa, copia nu are valoare.. Iar dl Sova nu stie cum sa-l ajute, impreuna cu cei 40 de mucenici ai sai, de fapt toti juristi, obisnuiti cu fraude si distorsionari de dosare.

    Sper ca dl Ponta si dl Sova sa-si dea seama ce eroare fac.

    Ei declara noncalitatea unui produs politic, propus tot de ei, PSD, pentru a conduce Romania.

    Ma gandesc ca nu e bine sa te sprijini pe oameni schimbatori, daramite pe un partid.

    Doamne iarta-ma ca am devenit aparatorul unui om pe care si eu il consideram prostanac, chiar si numai pentru topaiala din final si “Mihaela, dragostea mea!”

  98. 102 Ghita Bizonu' noiembrie 15, 2011 la 4:43 pm

    Socrate imi pare cu regret dar te contrazic si pe tine si pe CCR (ma rog nu as avea curaj sa cartesc deschis la opinia lu’ Murariu dar nici el nu cred ca m-ar convinge. Insa sigur ca nu as putea argumenta cu succes impotiva lui!!)

    Dispozitivul CCR contine o eroare ab initio atunci cand pretinde ca in textul constituţional menţionat rezultă , fără echivoc, că prin configuraţia politică a fiecărei Camere se înţelege compunerea acesteia rezultată din alegeri, pe baza proporţiei pe care grupurile parlamentare o deţin în totalul membrilor Camerei respective. În virtutea configuraţiei politice izvorâte din voinţa corpului electoral se desemnează şi preşedintele Senatului şi preş edintele Camerei Deputaţilor.

    Findca presedintele camerei nu se desemneaza se alege ! Ma rog votul este politic (ca este in parlament si nu se voteaza daca sa se deschida geamurile!!) Si presul se alege cu majoritatea voturilor…
    Insa textul in cauza (al CCR) are o mica ..hiba . Presedintii camerelor nu se aleg doar in “virtutea configuraţiei politice izvorâte din voinţa corpului electoral” ci si in virtutea negocierilor din Parlament. Sa ne aducem aminte ca in 2004 PSD+ PUR nu aveau majoritatea absoluta necesara punerii in fotolii a lui Nastase si Vacaroiu . Ei au fost pusi acolo si cu voturile altora (de ex ai UDMR). La fel si in 2008 nici un partid nu a obtinut suficiente voturi ptr a isi impune catindatul sau – de fapt Geoana s-a ales pres de senat si cu voturile PDL iar Sanschilotata Berta cu cele ale PSD si PUR .Deci de facto in sistemul politic roman (cam multe partide!) presedentia unei camere este rezultatul unor negocieri politice ce exced , prin forta imprejurarilor, vointei expres exprimate a corpului electoral (care doreste sa aiba mai multe partide in parlament!)… asa incat presedentia unei camere nu este decat teoretic fotografia finisului.

    Deci avem o eroare in aprecierea CCR . Care eroare impieteaza masiv asupra intregii constructii ulterioare. Caci daca presedentia camerei este rezultatul , poa conjunctural – sigur izvorat din necesitatea de a avea un presedinte , a unor intelegeri intre partide si a votului mai multor partide nu se poate sustine ca presedintia camerei este reprezinta vointa corpului electoral nici macar in ce priveste culoare politica a presului Atunci si restu pologhiei cu privire la grupul parlamentarcare nu-şi poate pierde dreptul la funcţia de preşedinte, dobândit în virtutea rezultatelor obţinute în alegeri, respectându-se principiul configuraţiei politice. este falsa cf princpiului de drept (civil) ca quod es nullus ab initio nullus producit efectum fiindca acest drept nu este – in momentul de fata – dobândit în virtutea rezultatelor obţinute în alegeri . Ar putea fi invocat acest text doar in cazul in care mister Jena s-ar fi tranferat la DDTV sau UNPR . Sau sa zicem – de dragul argumentului – ca in 2005 amabila noastra gazda ar fi descoperit peste noapte ca este PRMist mai ceva ca Tribunatecu’ sau (mai rau!) ca face parte din Noua (de)Generatie (Beehehecali preluata de la omuL IScusit) sau de ce nu PNT!!!

    Asa ca raman la opinia mea … nu exista un “drept de proprietate” asupra fotelului de rpes de camera.

    Mai mult , raman fidel citirii mele a textului Sfintei Constitutiuni care scrie ca Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului. si ca in infinita-I intelpciune legiutorul a inteles sa faca din Presu de Camera organ distinct si ca in cazul lui doar voonta sa expresa si Ingeru Mortii il schimba din functie (plus ceva acuze de tradare, omor ori grave delapidari).
    De ce nu pot sa iti spui ca nu ma ocup de spiritism (daca totusi tu te ocupi de spiritism intreba-l pe Iorgovan!).
    In alta ordine de idei eu am contestat dintotdeauna intelpciunea acestei prevederi … si ma mir ca de abia acum avem un conflict grav .. De fapt eu ma asteptam ca vreunu sa aiba vreo brusca revelatie si sa schimbe partidul … Da’ timpu nu este pierdut !
    Ce este de facut ? Apai sa respectam Sfanta Constitutiune .. pana la aviatoarea modificare! SI sa nu incercam sa facem apel la luminile CCR sau ale altcuiva fiindca in acest caz s-ar adauga la lege…

    Cum am zis –asta este parerea mea. Nu mi-o schomb .. chiar daca o parere a prof Murariu mi-ar pune surdina (ca cu onorabilu’ nu te pui decat daca dorestsi sa pati ca prof Prisca! Adica vreo 200 de pagini in care sa te toace marunt, maruntel dupa metoda nemteasca – cate un volum de 500 de pagini ptr fiecare picior al furnicii!!!)

  99. 103 George Ban noiembrie 15, 2011 la 5:41 pm

    Domnule Adrian Nastase,

    Stiu ca nu pot sa demonstrez, dar inca din 2009 credeam ca cel mai bun opozant al lui Basescu ar fi Victor Ponta. Ma bucur tare mult ca astazi Victor Ponta imi confirma parerile.

    Cel putin la fel de mult ma bucura faptul ca Dvs si Dl Iliescu, desi sunteti oameni politici de mare forta, v-ati sacrificat interesele personale imediate pentru interesele de partid. Nici nu-ti trebuie prea multa inteligenta pentru asta. De aceea Geoana este cu adevarat un prostanac (fara ghilimele).

    Poate ultimele cartite din PSD au ramas cei din grupul de la Cluj. Are Victor Ponta inteligenta sa ne scape si de ei?

    In orice caz, va rog mult, sprijiniti-l pe Victor Ponta. Este cea mai clara speranta pentru o Romanie mai buna in viitor. Si in consecinta, si pentru interesele noastre personale…

  100. 104 Ghita Bizonu' noiembrie 15, 2011 la 5:48 pm

    Apropos de Geona

    daca mai tineti minte a pierdut voturi ca cum dorea sa dea L:oetria unui mogul si sarea altuia. MNoroc ca a iesit Ba”Secu si a fost slavata Loteria!!
    Loteria de unde auz ca baietii destpepti sifoneaza miliona ede euro >Multe , multe!!!!
    Si tot Ba’Secu a salvat si Posta … cateva miluione pierderi !! Inainte nu erau pierderi ci ceva castiguri.
    Sarea este inca in pericol. Dar va fi salvata dupa ce Ba’Secu va salva Rsoaia Montana !!!
    Asa sa se vada – ca statul este cel mai prost propretar. Mai ales sub intelapta conducere PeDeLasta unde consigliaza si blonda Vass…Oare la ce consigliaza dansa ?!

  101. 105 Popateapa noiembrie 15, 2011 la 6:53 pm

    Domnule Năstase, cu pregătirea dumneavoastră juridică puteţi să îmi spuneţi la ce tip de infracţiune se încadra fapta descrisa astfel de făptuitor:
    “……ştiţi că nu am făcut altceva decât am dat dispoziţie să fie vândute, către salariaţii pe care îi conduceam, câte maxim două seturi pluşate care se confecţionau în secţia pe care o conduceam. Mai mult, ca să pot da această dispoziţie, am cerut şi obţinut aprobarea din partea C.O.M. Contravaloarea acestor seturi pluşate a fost oprită pe ştatul de salarii la fiecare salariat în parte.

    Nu a existat nici un prejudiciu. Dacă în locul meu era altcineva, putea să invoce şi statutul de opozant al regimului Ceauşescu, pentru că am plătit o ceartă cu procurorul şef de atunci.

    Tot pentru ştiinţa domnului viceprimar, întreprinderea unde lucram a refuzat să fie parte în proces, considerând că sunt total nevinovat. Ca dovadă, după un an şi cinci luni de detenţie am venit acasă şi în 48 de ore am fost numit conducător (acelaşi post avut anterior) la vechiul loc de muncă.

    Nu regret nimic şi afirm cu tărie că şi atunci când unii se ascundeau de frică, eu am fost de partea celor mulţi, a salariaţilor care nu aveau resurse suficiente pentru a achita preţul integral dintr-o dată.
    Mai multe puteţi citi aici http://popateapa.wordpress.com/2011/11/15/scuze-domnule-tone-petre-pentru-ca-am-folosit-cuvantul-delapidare-in-legatura-cu-persoana-dumneavoastra/
    http://popateapa.wordpress.com/2011/11/15/drept-la-replica-tone-petre/
    Va mulţumesc și va asigur de toată stima mea.

  102. 106 justitiaru noiembrie 15, 2011 la 8:11 pm

    @Contele
    D-l Geoana are multe defecte ca oricare dintre noi, dar oricine pe lumea asta este preferabil unei “javre ordinare” comunisto-securiste cu acte.
    Au fost comunisti si securisti care nu erau javre, au fost canalii care nu erau comunisti si securisti dar ca o singura persoana sa acumuleze cele mai respingatoare trasaturi de caracter este o “performanta” inegalabila.
    Ai priceput ? Daca nu voi reveni.

  103. 107 brebu noiembrie 15, 2011 la 9:46 pm

    @dn nastase

    este interesant cati oameni politici s-au remarcat sau au ajuns in functii numai pentru ca erau anti…anticomunisti, antiiliescu etc…. halaicu, lis, ciorbea etc lista este foarte lunga si zilnic se adauga la aceasta….multi oameni politici stersi fara valoare si-au facut un nume sau ne-au condus destinele numai pentru ca ei se declarau “anti”. acesta este nivelul politicii romanesti actuale. eu vad politica ca o slujba in folosul cetateanului. treaba politicianului este sa ne asigure noua, societatii o viata mai buna. sanatate, cultura, educatie, autostrazi, economie etc… ce discurs politic este acela unde subiectul discutiei si meritele tale ca om politic sunt sustinute numai pentru ca esti antiiliescu. cam acesta este si discursul “intelectualului” dancu. “goebelsul” politicii romanesti ne propune acest gen de politica. asta sa fie oare treaba unui politician modern? poate astfel de sfaturi le-ar fi apreciat cu siguranta un stalin, un hitler, un machiavelli un…..in plus toata demonstratia lui danca se bazeaza pe (citata: “Iliescu l-a exterminat pe Ceaușescu” – eu credeam ca ceausescu aproape ne- exterminat pe noi toti romanii , iar in 1989 cu siguranta 99% din populatie isi doreau cu disperaare ca ceausescu sa plateasca, cu aceleasi metode pe care el insusi le-a folosit) sau,
    CITAT: “Legitimitatea lui Iliescu s-a bazat pe focurile de armă pe care le-a comandat la Revoluție pentru că sângele vărsat oferă cea mai sigură sursă de legitimitate”. aceasta afirmatie este o minciuna ordinara, cu nimic dovedita, foarte grava in sine pentru ca arunca cu noroi intr-o pagina de istorie de care romanii au de ce sa fie mandri. prea usor in societate trecem cu vederea acest gen de minciuna care ne darama idolii. si nu pentru ca trebuie daramati ci pentru ca ofera in schimb acestor indivizi puterea, legitimitatea, influenta, polularitatea pe care si-o doresc cu orice pret. si asta calcand peste istorie, chiar peste cadavrele celor morti la revolutie. acesti oameni gen dancu, cristoiu, cartianu sunt aceia care profita de revolutia romana. cu minciuni si ticalosia de a arunca anteme peste cei care chiar au infaptuit revolutia romana. ce are aceasta afirmatie de-a face cu “intelectualitatea” in cazul dancu? minciuna, caracter josnic asta doar pentru a il caracteriza bland pe dancu si altii ca ei.

  104. 108 dlnimeni noiembrie 15, 2011 la 9:52 pm

    Recenzia pe care dl Nastase o face articolului dlui Dancu, de pe blogul personal, este onorant pentru dl Dancu. Din cale afara, dl Nastase reusind sa puna o ordine, fie si critica, unor fraze pe care eu le consider incilcite. ma gindesc ca dl Dancu a sorbit o palinca proasta in timp ce-si scria articolul din cale afara de lung, dar nu mai lung decat lista functiilor ocupate – imi este clar ca fara nici un merit – de dl Dancu datorita pesedeului. Daca dl Dancu are o reusita in articolul sau, atunci aceea este ca are foarte multe lucruri rele afirmate per fraza. Printre altele, dl Dancu se raliaza politrucilor basescieni, lansind, din interiorul pesede, idei care, in acest fel, capata legitimitate pentru mai sus pomenitii politruci, carora astfel de idei le sunt tare dragi. 1. Peripetiile din ultimele zile ale dlui Geoana, ca si eventuala sa excludere din pesede, sunt puse de catre dl Dancu, spre bucuria propagandistilor prezidentiali, pe seama unui conflict personal Geoana – Ponta. Ele ar fi fost puse pe seama unei vendetta a dnilor Iliescu si Nastase, daca acesti domni nu ar fi oferit, prin media, declaratii nuantate. 2. Insa nu este timpul pierdut, odata ce dl Dancu afirma ca dnii Iliescu si Nastase imping liderul ( adica dl Ponta) iar ei se retrag spre a-l judeca pe dl Ponta ulterior ( spre sfarsitul articolului, adica dupa ce a crescut cantitatea de palica bauta – altfel nu imi explic faptul – apare chiar cuvintul “belit”). Ceea ce sugeram acum citeva zile: la un moment dat, propaganda prezidentiala, dupa ce se vor mai fi uitat detaliile, va incerca sa acrediteze ideea unui domn Geoana prigonit, din motive personale, dl dnii Iliescu si Nastase. 3. Dl Dancu redeschide, pentru presedinte, stravechea linie propagandistica de antart, adica, in curind, gloriosul presedinte va lupta din nou cu … dl Iliescu, pesedeul fiind, dupa dl Dancu, “partid al unui lider cu legitimitate trucata”. Ca detaliu, dl Dancu stie cum arata si cum se comporta un “demiurg de birou”, dl Iliescu fiind – conform dlui Dancu, “asemeni unui demiurg de birou”; dl Dancu nu ne zice insa cine este demiurgul de birou original, pe care el trebuie ca il cunoaste personal si cu care dl Iliescu este asemenea. 4. Dl Dancu ii propune dlui Ponta o destructurare a pesedeului facuta printr-un comportament discretionar, odata ce dl Geoana pateste ce pateste ca rezultat al unui conflict Geoana – Ponta si nu al unor fapte ale dlui Geoana. La capatul acestei destructurari, pe dl Ponta l-ar astepta sefia unui nou partid, mai mic, al stangii. Deosebit de tentant pentru dl Ponta, care in prezent este presedintelui marelui partid (si singurului) al stingii. Faptul ca dl Dancu zice de Marsul cel lung este pentru mine nerelevant atit timp cit nu scrie despre eroii mei preferati din Marsul cel lung si anume despre “Compania a 5-a cu oase tari”. Insa dl Dancu trage, la final, un citat dintr-un psalm, ceea ce ma face sa ma intreb daca dumnealui nu este la fel de neoprotestant, ca religie, ca si dl Boc. Gasesc, per ansamblu, ca dl Dancu a trait, in timpul scrierii articolului, o betie de idei. De exemplu, dupa ce scrie de spre pesedeu, dl Dancu trage urmatoarele cuvinte: “Cei care vor rămâne agățați de corabia partidelor, se vor scufunda odată cu lumea veche”. Adica lumea noua, care nu se va scufunda, nu va avea partide (hopa!). Imediat, dl Dancu zice de o noua clasa politica (nelegata de scaune, dl Dancu nu zice nimic de legatura cu ciolanul), dar care, conform vorbelor anterioare, nu va mai evolua in partide. Ori eu, pentru un comentariu pe care nu am mai reusit sa il scriu, am invatat ca, in acord cu dex, un partid este o grupare de oameni uniti prin comunitatea conceptiilor politice, ideologice, a intereselor sociale. Ceea ce inseamna ca dl Dancu ne prezice un viitor cu o clasa ( dar de ce clasa, atunci?) de politicieni care nu vor mai fi constituiti in grupari, nu vor mai fi uniti, nu vor mai avea conceptii politice, ideologice si nici interese sociale convergente. Il rog pe dl Dancu sa dezvolte. Zice, poate, cum va fi intr-o dictatura Baescu, care ne-ar astepta, ori e vorba ceva mai mult decit local? Dla Dancu, nu ratati ocazia sa dezvoltati, la tastatura si palinca! Dl Dancu se mai arata, in articol, un fitilist consecvent “am încredere în visul lui de schimbare. Uneori, poate l-am pritocit împreună, dar asta nu are mare importanță, el este prea mândru ca să ceară ajutorul.”, dar, iata un alt exemplu, “Nu a fost întotdeauna erou în lupta pe care a dus-o alături de noi, cu nomenclatura iliesciană, dar are timp să se achite de datoriile față de prieteni.” Adica dl Ponta ar fi acumulat datorii politice fata de prieteni, grupul de la Cluj, inteleg eu – iar dl Dancu ii reaminteste ca este dator (oare?). Mai sa zici ca fiecare capitolas din articolul dlui Dancu este scris de cite un student al sau, ca referat, fiecare cu cite o opinie diferita. Dar ajunge, cum pot eu, un anonim, sa il critic pe marele domn Dancu, “sociolog, prof. univ. dr Universitatea din Bucuresti si Universitatea Babes Bolyai Presedinte IRES 2004 – 2008 senator PSD Cluj, Parlamentul României, membru al Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă 2005 – 2007,observator si deputat in Parlamentul European, membru al Comisiei pentru Dezvoltare Regională, Fost ministru in Ministerul Informaţiilor Publice în Guvernul României.”, observati cite sunt insirate datorita partidului pe care il injura.

  105. 109 contele noiembrie 15, 2011 la 9:54 pm

    justitiaru

    Dom segent, îmi spui:
    “Ai priceput ? Daca nu voi reveni.”
    Îţi răspund:
    Revino-ţi!

  106. 110 isabel_allende noiembrie 15, 2011 la 10:27 pm

    @Draga Ghita Bizon,

    Citeste cu atentie ce am scris. Eu nu fac elogiul inteligentei pure, care e foarte periculoasa. Eu pledez pentru “inteligente libere”. Inteligente libere de epoleti, de schelete ascunse prin dulap, etc. Cand esti o inteligenta libera, ai si ceva caracter, trust me. In plus, esti dispus sa actionezi conform principiilor si valorilor, si mai putin conform;unor ordine. Am I clear enough?

  107. 111 Emil Vulcanescu noiembrie 15, 2011 la 10:31 pm

    Domnule Adrian Nastase
    Cand se va face ordine in PSD ?
    Cand veti scapa de lichele?
    Cand veti scapa de “tradatorii” Vasile Dancu si Mircea Geoana ?
    Vreti sa castigati alegerile ?
    Asteptati anul 202….
    Cu stima Emil

  108. 112 analist noiembrie 16, 2011 la 12:51 am

    @blogideologic
    Reforma PSD? Pune asta la rubrica sperante pentru mai tarziu. Cate vreme oamenii se aleg in partid dupa lista citita de sef, cata vreme un singur om hotareste aproape totul in partid pentru un judet, cum crezi tu ca poti gasi persoane competente ? Vremea lor a trecut. Daca stai in provincie sfatul meu este sa te duci direct la seful cel mare pe judet si sa.i spui direct ce vrei sa faci pentru partid. Nu pierde timpul prin organizatiile locale, la sedinte etc. Daca nu o faci, o fac altii in locul tau si, ei, vor avea grija sa stai cu ochii in soare indiferent cat de bun esti.

  109. 113 Sami noiembrie 16, 2011 la 12:54 am

    Nu am fost si nu sunt un fan al dl. Geoana , dar sa nu uitati nici o clipa ca noi l-am votat. L-am votat cca. 5 mil. de cetateni aflati in tara si din cate stiu Dl. Geoana a castigat alegerile in tara si le-a pierdut in diaspora . Nu trebuie sa fii geniu ca sa-ti dai seama cum a castigat T.B. alegerile si in primul si in al doilea mandat .

    Nu stiu cu ce a gresit dl. Geaona PSD-ului , dar eu nu-l percep ca pe un tradator . Mi se pare ca acest om ( pentru unii dintre noi presedintele votat de noi ) este pus pe nedrept la zid si nu se mai poate apara , fiind abandonat de toti colegii de partid . Se vede foarte rau si de aici de jos acest lucru . Este stiut faptul, ca un om stigmatizat de toti cei apropiati ajunge sa faca mai multe greseli decat ar fi facut daca ar fi fost sustinut . “Prietenul la nevoie se cunoaste”, asa zice proverbul . Vad insa , ca l-ati pus la zid pe acet om si mi-e teama ca se va face din nou o mare nedreptate cuiva pe care nu vrea sa-l mai asculte nimeni. Cand adevarul va iesi la iveala ,probabil va fi prea tarziu , iar consecintele vor fi dezastruase.

    Dl. Geoana nu a pierdut alegerile din cauza vizitei la Vantu . Nici vorba de asa ceva . A pierdut alegerile prin frauda , ca si Dumneavoastra , si a mai pierdut alegerile din cauza zvonurilor mestesugite din lozinca (vehiculata de cei din PDL si probabil diversi agenti ai serviciilor) cu : ” Geoana e dat cu rusii , adica cu comunistii ( asa ziceau ei ) iar daca vine la putere va va confisca terenurile si casele si va va lasa o singura casa cu 1 – 2 m in jurul ei ” .
    Aceste lucruri le stiu de la oameni . Imi place sa-i trag de limba si aflu vrute si nevrute . Este cel mai bun sondaj , cel neoficial, la liber , pentru ca oamenii nu se feresc.

    Dumneavoastra v-ati indepartat o parte din electorat care suferea de naivitate si credulitate maxima la zvonuri ( in majoritate ardeleni ) , din cauza termopanelor , si a faptului ca erati “proprietarul ascuns” aproape al intregii tari ( dupa cum am constatat eu stand de vorba cu oameni din toate zonele tarii – v-am mai povestit altadata ). Da , comic , dar totodata trist . Ei au crezut si inca mai cred fel si fel de porcarii .
    La aceste zvonuri s-a adaugat fraudarea alegerilor , care nu a mai fost o problema din momentul in care unii s-au indepartat de Dumneavoastra datorita zvonurilor pentru cretini .

    Izgonirea dl. Geoana din PSD mi se pare profund nedreapta . Nu pot sa cred ca acest om este atat de vinovat si ca, cei care l-au sustinut alta data il iau acum cu pietre. La ce partid ati mai vazut asa ceva ? Oamenilor trabuie sa li se mai dea o sansa , chiar atunci cand gresesc . Toti gresim ! Absolut toti !
    A castigat alegerile la limita si astfel s-a putut produce fraudarea ca sa iasa T.B.
    Dl. Vadim vorbea si de schimbarea camioanelor cu urne . Nu stiu daca se poate asa ceva, insa alegerile au fost fraudate clar .

    Eu i-as verifica pe viitor mai bine si pe cei din PSD ,care urmaresc indeaproape desfasurarea alegerilor , numararea voturilor si toata aceasta “bucatarie” . S-ar putea sa aveti mari surprize .

    Din pacate neatentia si ignoranta unora care supravegheau alegerile ,ne-a dus pe toti la suferinta si o lume de tip basescian.

    La primul mandat al lui T.B. tin minte ca bucurestenii l-au votat in proportie foarte mare ca sa scape de el de la primaria Bucurestiului , caci facea ravagii.
    Darama tot ce-i iesea in cale cu o rautate fara precedent dupa ’90 .Nimeni nu stia ce o sa-i mai treaca prin cap ca sa se razbune pe noi. In afara de demolari nu prea a mai facut nimic. Tot asta face si de cand s-a cocotat in varful tarii. demoleaza, distruge , taie, ciunteste etc. Omul asta cred ca sufera de sadism in adevaratul sens al cuvantului. I se citeste bucuria pe chipul stramb, ori de cate ori face cate un rau oamenilor.

  110. 114 justitiaru noiembrie 16, 2011 la 1:21 am

    @Contele
    “Dupa fapta si rasplata” se spune.
    Orice om are sansa lui sa revina cand face binele(raul doar din gresala) si cand este ajutat de cei din jur, dar cel care face pervers raul , este temut,urat, dispretuit si calificat ca “javra ordinara” si nu mai are nici o sansa sa redevina om..
    .Apropos eu nu sunt “sergent” ci profesor de profesie, si revin asupra unei probleme pana chestiunea se elucideaza.Mai greu este cu cei refractari ,dar am rabdare
    .

  111. 115 Vasile, noiembrie 16, 2011 la 7:57 am

    Contele ,

    Ce-i si cu lumea asta blogosferica.
    Citindu-i pe Inginer si /sau justitiar contele se decopera a fi at dobrogean.
    In antiteza citindul pe Bibliotecar migreaza in nord devenind radacini transilvanene , si de aici probabil replica care daca va fi va fi mâine, sau poimâine!

  112. 116 blogideologic noiembrie 16, 2011 la 10:07 am

    @ analist
    Thanks !

  113. 117 Vasilescu Valentin noiembrie 16, 2011 la 10:29 am

    Despre teoria haosului am mai vorbit in trecut. Si despre cum poate fi utilizat ca metoda de manipulare. Eu am impresia ca Vasile cunoste la fel de bine aceasta teorie si ca nu a facut nimic, fara sa aiba un scop bine determinat. Partea proasta e ca dvs. n-ati avut inclinatia sa ascultati ( cititi ) si prin urmare n-ati inteles la timpul potrivit. http://www.cdep.ro/interpel/2002/i498B.pdf

  114. 118 Draghi Puterity noiembrie 16, 2011 la 11:21 am

    @Sami

    Mai ca mi-au dat lacrimile citind pledoaria ta pro-Prostanac :mrgreen:

    C’mon man, nu e clar ca milioane l-au votat doar ca sa ii dea lui Basescu pedeapsa cuvenita? Si eu am afrmat chiar pe acest blog ceva de genul: “Daca va ajunge in turul doi, il voi vota. Sper sa nu ajunga.” Asta desi la capitolul antipatia si lipsa de incredere era cam pe acelsi nivel cu Basescu.

    Teoria mea e ca atunci cand ai ales intre doua rele, trebuie sa alegi raul mai mic, iar daca acest lucru nu e posibil, cum a fost cazul in 2009, trebuie sa alegi raul cel nou, daca nu din alt motiv, macar pentru a-l pedepsi pe cel vechi.

    IMHO Geoana a fost, este si va fi intotdeauna (cum era vorba aia, you can never leave the “Company”) planul B al americanilor (“americanii” fiind IMHO bratul executiv al “bubulilor”) pentru guvernarea coloniei experimentale numita Romania. Am simplificat excesiv de mult, pt. ca nu am timp sa dezvolt idea, dar daca vrei sa mergi mai departe pe acest fir, citeste si ce scrie Razvan Dumitrescu.

  115. 119 Socrate noiembrie 16, 2011 la 4:28 pm

    @Ghita Bizonu’ * Nu conteaza daca afirmatiile CCR sunt sau nu sunt corecte. Ele produc efecte, asa cum au fost elaborate, si nimeni, nici macar CCR nu le poate corecta. Ponta are dreptate, daca Geoana se dovedea un soldat disciplinat si accepta inlocuirea, care se parafa rapid printr-un vot in Senat in acea seara (USL-ul era majoritar ), asa ramanea. Puterea ar fi trecut in defensiva si ar fi sesizat CCR, etc, etc. dar singurul lucru pe care l-ar fi obtinut (ipotetic ) ar fi fost reinscaunarea lui Geoana. Dovada ca portocaliilor le-a trecut glontul pe la ureche si ca au o mare problema cu acest text este intempestiva vizita ”de lucru” a lui TB la CCR.

  116. 120 Bibliotecaru noiembrie 16, 2011 la 6:10 pm

    :)
    Cum mă încăpăţânez eu să adresez întrebări, deşi nici un răspuns. E ca în poezia lui Topîrceanu…

    Rumegand cocenii de pe langa jug,
    S-a-ntrebat odata boul de la plug:
    - Doamne, pe cand altii huzuresc mereu,
    Pentru ce eu singur sa muncesc din greu?…
    La-ntrebarea asta, un prelung ecou
    I-a raspuns din slava:
    - Pentru ca esti bou…

  117. 121 justitiaru noiembrie 16, 2011 la 7:48 pm

    @Draghi Puterity
    N-ai precizat de ce ti-au dat lacrimile (de ras putea subantelege) dar faptul ca nu ai inteles nimic din pledoaria lui @Sami mie mi se pare mai degraba de demn de plans.
    Nici eu nu sunt un fan al D-lui Geoana si cu greu l-am votat dar asta nu pentru ca era “raul mai mic” ci pentru ca am fost convins ca va fi un presedinte mult mai bun decat actualul. Din pacate s-a dovedit un candidat insuficient de bun. Ca a gafat intr-un mod dureros de stupid este incontestabil,dar fiecare om are gafele lui in viata.Eu l-as acuza numai pentru gafa vizitei la Vantu ci in primul rand pentru gafa de a se alia cu TB in anul de gratie 2009.De aceasta gafa sunt insa responsabili multi din PSD care au sustinut aceasta initiativa fatala.Daca PSD s-ar fi aliat cu PNL dupa alegerile parlamentare din 2008 guvernul Boc nu s-ar fi constituit niciodata si TB era la ora asta o amintire urata.Din pacate miopia politica scandaloasa a conducatorilor PSD si PNL si politicianismul lor ingust au predat Romania pe “tava” lui TB si pedelacilor.Dar toate astea sunt acum istorie.
    Daca v-ar duce mintea la ce este politica in democratie ati intelege ca ea se face cu sprijinul oamenilor si oamenii(n-ai ce face)sunt departe de a fi perfecti.Ati putea invata putina politica de la TB care n-a ezitat sa se alieze cu PSD (fata de care nutreste o mare aversiune) si de asemena ca el nu se grabeste sa indeparteze dizidentii (ex.Cristian Preda).
    D-l Geoana are multe defecte dar indepartarea sa intr-un asemena mod este o gresala(poate fatala) intr-un moment crucial cand opozitia are mai multa nevoie de unitate in confruntarea teribila in care se joaca viitorul natiunii.
    Asa cum au evoluat lucrurile D-l Geoana apare ca un erou victima a unui partid “stalinist” iar aceasta stigma PSD si D-l Ponta nu si,le pot permite.Dar acest aspect il neglijezi total.Asa ca “vrei nu vrei bea Grigore agheasma” si d-l Ponta trebuie sa faca un “stanga imprejur” diplomatic, asa cum au sugerat vulpile batrane Nastase si Iliescu, si sa fie mult mai calculat ,mai stapanit si mai abil daca vrea sa aiba o sansa minima in fata unei javre ordinare sirete.

  118. 122 Ghita Bizonu' noiembrie 16, 2011 la 8:59 pm

    Socrate

    daca nasul Cleopatrei ar fi fost mai lung , mai scurt samd.
    Nu daca geoana era soldat disciplinat …. DACA aia aveasu minte cat un caporal dintai s-ar fi gandit daca Geoana este samuriau care sa isi faca sepuku la ordinu lor
    O multime de batalii s-au pierdut pe baza acestui “daca” . Deci o concluzie – inainte sa incepi ceva verifica “daca” este “daca”!

  119. 123 Draghi Puterity noiembrie 16, 2011 la 10:18 pm

    @justitiaru (chiar asa, cum ai ajuns la nick-ul asta?)

    Cred ca va trebui sa fim de acord ca nu suntem de acord.

    PSD-ul a avut multe etichete la vremea sa, de la neo- si criptocomunist pana la partidul coruptilor, a fost insa si a ramas cel mai puternic partid din Romania. Va rezista si la eticheta asta. Daca a razistat si conducerii lui Geoana si Vanghelie… :lol:

    In opinia mea nu numai ca Ponta nu ar trebui sa dea inapoi, ci ar trebui sa foloseasca momentul pentru a curata partidul si de ce a mai ramas dintre cei care trag caruta PSD in sens invers. Ar dovedi autoritate si putere, sa asta da bine la majoritatea votantilor romani. Oricum, e mai bine sa faca acum asta decat imediat inainte de alegeri cand le-ar conveni adversarilor. Pe voturile celor care il considera pe Geoana un erou oricum nu se putea baza, nici cu si nici fara episodul acesta.

  120. 124 silvia noiembrie 16, 2011 la 11:43 pm

    @bibliotecarule,
    nu ti se pare un paradox faptul ca desi traim intr-o tara in care numarul celor care te califica la fiecare pas ca fiind prost sau bou este foarte mare in timp ce nivelul nostru de trai este extrem de mic sau suntem condusi de o mana de oameni incompetenti si total lipsiti de onoare?

    ps este o intrebare retorica fara vreo legatura cu nemultumirea ta.

  121. 125 justitiaru noiembrie 17, 2011 la 1:40 am

    @Draghi Puterity
    1) “Justitiaru” este o forma articulata “rustic” a cuvantului “justitiar”(cum ar fi tataru,boieru,olteanu etc).Se foloseste cu si fara apostrof..
    Dar apropos ce este “draghi puterity” ?
    2) Nu trebuie sa fii extremist ,vei vedea mai jos ca putem fi de acord in anumite privinte.
    3)”PSD…a fost insa si a ramas cel mai puternic partid din Romania”-adevarat(tals) doar pe jumatate !
    PSD a fost in trecutul mai indepartat cel mai puternic partid, dar din 2008 nu mai este asa,ei castigand mai putine mandate in parlament decat PDL.Ce sa mai vorbim in prezent dupa ce UNPR le-au luat o gramada de deputati !
    4)”Daca a razistat si conducerii lui Geoana si Vanghelie”-halal rezistenta dupa cati parlamentari si primari au fugit la UNPR !
    5)PSD “va rezista si la eticheta asta”-poate ca da sau poate ca nu,mai probabil ca nu, daca pe langa dezertarile la UNPR va urma si o scindare (in cazul cand Geoana va fi exclus)..Referitor la “eticheta stalinista” mai am in vedere si faptul ca multi comentatori marcanti sustinatori USL si formatori de opinie (d-l Chiriac,d-l Gadea) au mentionat modul discretionar antidemocratic in care a fost judecat cazul Geoana in instantele partidului. Acest aspect nu poate ramane fara urmari grave pentru PSD si USL dat fiind audienta si prezenta masiva a acestor comentatori pe “sticla”
    6) “Ponta nu ar trebui sa dea inapoi, ci ar trebui sa foloseasca momentul pentru a curata partidul”-in mod exceptional sunt perfect de acord cu aceasta asertiune,dar asta numai pentru ca atribui cuvantului “a curata” cunoscutul lui sens peiorativ.(a curata=a omori)
    7) “cei care trag caruta PSD in sens invers”-se pune insa problema care este sensul corect.
    8) “Ar dovedi autoritate si putere, ca asta da bine la majoritatea votantilor romani.”-da bine daca pe langa autoritate si putere mai dovedesti si abilitate politica.In cazul Geoana abilitatea a lipsit in totalitate.
    9)”Pe voturile celor care il considera pe Geoana un erou oricum nu se putea baza, nici cu si nici fara episodul acesta”-O asertiune de-a dreptul absurda.Fireste ca inainte de episodul acesta penibil cand Geoana era considerat membru marcant PSD se putea conta pe voturile sustinatorilor lui.

  122. 126 Vasile, noiembrie 17, 2011 la 8:02 am

    Biblio,

    Da dar cine era ecoul!
    Eu precum ai constastat ,, raspund ,comentez ,adica ca sa pastram nota de umor , eu apreciez efortul boului!
    Spre deosebire de calitatile boului , sunt persoane care apreciaza negativ efortul acestuia ,acestia sunt papagalii, spun tot felul de prostii despre boi si vaci dar fac bai si se hranesc din ce lasa acestia in urma!

  123. 127 silvia noiembrie 17, 2011 la 9:14 am

    Vasile,
    Vedeti, despre asta vorbeam, in timp ce Romania crapa, cei care care au ceva de spus nu sunt preocupati decat de cea mai grava problema a tarii, prostia altora. Va respect opiniile, dar ma tem ca nu pot sa fiu de acord cu dvs sau cu prietenii dvs buni cunoscatori ai boilor, insa, permiteti-mi va rog sa va spun si eu parerea mea, si anume, ca “prost nu este acela care nu este in stare sa-si gestioneze corect d.p.v. gramatical o fraza prin care doreste sa-si faca cunoscuta o opinie, ci acela care stie, dar care in loc sa construiasca taie aripi sau cel mult ii ofera o pereche de ceara. In schimb am cunostinta de cineva care o sa va impartaseasca cu drag opiniile, si ma refer la autoritatile franceze care vor de acord cu cererea celor care vor sa il aduca acasa pe Brancusi, si asta numai pt a confirma vorbele de duh ale lui Brancusi “v-am lasat prosti si v-am gasit si mai prosti” si evident sa va confirme teoriile dvs specialistilor in prostia altora…

    ps si inca ceva, vedeti dvs din acest motiv a domnit Caligula patru ani…

  124. 128 silvia noiembrie 17, 2011 la 9:25 am

    Spre rusinea mea intrebarea pe care i-am adresat-o bibiotecarului a fost numai pt a obtine un ecou, dar, de la Carcotas, caruia as vrea sa-i transmit ca inca il mai astept sa revina cu comentariile pe acest blog, asa pt diversitatea opiniilor si frumusetea dialogului.

  125. 129 dlnimeni noiembrie 17, 2011 la 10:45 am

    Bilbliotecaru, aveti sa-mi dati o bere.
    Silvia: partial, deoarece prostul daca nu-i fudul…

  126. 130 Bibliotecaru noiembrie 17, 2011 la 11:44 am

    @ silvia

    Stimată doamnă,

    Incompetenţa este un lucru relativ. Poate că cei care ne conduc sunt ce mai buni dintre politicieni, un lucru credibil dat fiind că în ultimii 20 de ani se constată scăderea nivelului de competenţă (este probabil ca cei care ies din politică să fie mai pregătiţi decât cei care intră în politică, pentru că nimeni nu mai se ocupă de educaţia politică a politicienilor… până şi la şcolile de vară se înjură adversarul politic mai mult decât se predă politica). Motivul, cred eu, este că oamenii intră din motive greşite în politică (să câştige bani, să fie şefi, să fie recunoscuţi pe stradă şi aplaudaţi, să simtă puterea cum le creşte adrenalina), or este complicat atunci când suntem conduşi de oameni ce regăsesc în politică aceleaşi senzaţii ca un star pop.
    Este o realitate, “oamenii de bine” au o timiditate (o lipsă de ambiţie) care îi împiedică să dea din coate ca să avanseze.

    Dacă analizaţi structura partidelor veţi vede foarte mulţi traseişti în rândul membrilor care au de fapt nevoi economice, intră în partid să evite controale sâcâitoare, ca să primească o aprobare de la primar, la nivel mai înalt… vorbim de afaceri mari, cu multe zerouri şi profituri mai bogate… În vârf oamenii îşi pierd demnitatea pentru că se simt deja stăpâni de oameni, tătuci ai sistemului, tătuci ai partidului, tătuci ai ţării.

    Mulţi oameni de onoare devin lipsiţi de onoare pentru că le este frică să-şi piardă poziţia, ba şi mai mult, pentru că vor să avanseze… Ambiţia distruge onoarea şi omenia. Chiar şi cei care s-au înrolat politic pentru a schimba ceva, pentru a ajuta oamenii, în momentul în care se vor lupta cu acest sistem, vor fi înfrânţi.

    Există o realitate a non-democraţiei în partidele politice, în România, în lumea toată. Dar deşi această realitate este vizibilă, în mod evident politicienii nu semnalează nici cea mai mică anormalitate în acest sens, pentru că anormalitatea lucrează în favoarea lor, a tuturor, dincolo de graniţa politică. De ani de zile visez la un partid de oameni care vor să schimbe ceva în mod real şi nu declarativ, un partid care să nu vrea să CÂŞTIGE alegerile, pentru că politica nu este numai un scop personal din care să câştigi ceva, ci o acţiune în interesul cetăţeanului, deci cetăţeanul trebuie să fie unicul beneficiar şi câştigător. Politicieni vor repeta însă, obsesiv, că rolul partidului este de a câştiga alegerile, cu alte cuvinte un câştig personal şi de grup, pierzătorii fiind restul poporului în numele căruia politicianul îşi clamează victoria. De zeci de ani aştept un partid care să facă diferenţa spre o politică superioară, care să vorbească despre normalitate, despre cum ar trebui să fie.

    De ce nu-mi răspunde domnul Năstase?
    Nu-mi răspunde pentru că democraţia într-un partid, cea prezentă în statut, spune foarte clar.
    Puterea aparţine membrilor de partid. Ei decid.
    Aceştia îşi deleagă puterea în sensul îndeplinirii voinţei lor politice către o structură ierarhică executivă. Aici cea mai puternică este baza, cel mai puţin puternic este vârful, preşedintele.

    Partidele şi-au mai pervertit statutul pentru a da mai multă putere conducerii şi preşedintelui. Astfel s-a deplasat, de exemplu, excluderea din partid de către organizaţia de bază spre vârf, deşi este împotriva democratizării partidului… şi exemple mai sunt. contele îmi spunea mai sus că “baştanii” sunt de fapt liderii informali judeţeni, aşa numiţii “baroni”… şi nu-l pot contrazice. Democraţia şi principiile democratice sunt călcate în picioare, dar ce contează, oricum partidul slujeşte nişte lideri informali care pot fi, uneori, şi formali. Dar încă există în statut ceva prevederi democratice, trebuiesc însă şi respectate.

    http://www.psd.ro/STATUTPSD.pdf

    Articolul 38 defineşte structura de bază a organizaţiei. Toate aceste organizaţii la un loc reprezintă cea mai puternică forţă politică, asta pentru că ele reprezintă ÎNTREG PARTIDUL.

    Mai sus de întreg este Consiliul organizaţiei respective. Cei aleşi în acest consiliu îndeplinesc, executiv, reprezentarea membrilor din organizaţie.

    Mai sus de acestea sunt Organizaţiile Judeţene care reprezintă executiv ceea ce se hotărăşte la Consiliile organizaţiilor locale.

    “Conducerea partidului” reprezintă structura executivă la nivel naţional al PSD. Conform principiilor enunţate mai sus, baza cea mai largă este cea mai puternică… respectiv Congresul Partidului Social Democrat.

    Mai “sus” în ierarhie se execută ceea ce se hotărăşte în mai “jos” în ierarhie. Este regula de bază a democraţiei.

    Ce se spune în noul statut al PSD?
    În scopul dezvoltării democraţiei de partid şi pentru identificarea problemelor prioritare ale partidului la nivel naţional, regional sau local şi a soluţiilor politice pentru includerea acestora în Programul Politic şi electoral, în Programul de Guvernare sau legislativ, precum şi în Statutul partidului, se poate proceda la consultarea membrilor de partid prin referendum intern sau prin dezbateri şi vot în structurile de conducere.

    Mi-am zis… uite domnule, a venit Victor Ponta preşedinte şi începe să facă acel partid la care visam eu… Probabil că nu o să mai avem dictatură şi, de data aceasta, baza partidului va fi consultată înainte de marile decizii de partid.

    Numai că de trei zile încoace, când mă întâlnesc cu o vecină pensionară care a votat cu PSD-ul de pe vremea când era FSN, îmi tot spune, din senin şi neprovocat, “Nu-mi mai place de domnul Ponta…”. Eu ştiu că domnia sa o spune pentru ca eu să o spun “pe bloguri”. Domnia sa doreşte să informeze pe cei aflaţi în fruntea PSD că ea nu mai crede în PSD-ul care salvează România de Boc, Băsescu şi anormalitate. Nu foloseşte atâtea cuvinte, doar îmi spune că nu mai are încredere în preşedintele unui partid pe care l-a susţinut chiar şi dincolo de susţinerea banală a votului. Pentru mine este semn că nu greşesc atunci când spun că PSD-ul se retransformă în partidul cu Mircea Geoană preşedinte, un partid cu o structură autoritară, de sus în jos, un partid în care există bătaie pe putere, fracţiuni ce încearcă să se elimine, un partid care era la fel de răsturnat de sus în jos şi în momentul 2004 sub Adrian Năstase (şi tocmai de aceea domnul Năstase a primit o lecţie a vieţii şi a pierdut la Congres în favoarea domnului Titus Corlăţean, pentru că reprezentanţii nu au mai vrut o mână de fier într-o mănuşă de mătase). Motivul pentru care se întâmplă asta este legat de faptul că “şeful” (indiferent de nivelul la care este şef) este imediat acoperit de o “gaşcă de interese” pe care la început “nu-i poate refuza” iar mai apoi “de care nu se poate lipsi”.

    Să revenim la cazul Mircea Geoană.
    1. Mircea Geoană nu şi-a putut reveni din faptul că a pierdut alegerile prezidenţiale şi mai ales din faptul că a pierdut preşedinţia partidului.
    2. Mircea Geoană a tot făcut nişte afirmaţii care incomodau partidul, inclusiv afirmaţii care complicau lucrurile între PSD şi PNL, cum ar fi deschiderea unei portiţe a candidaturii sale la alegerile din 2014.
    3 Mircea Geoană îşi vede de relaţiile sale ignorând partidul (eu am o supoziţie relativ la “plimbările” pe la americani şi ruşi, dar nu o pot spune cu voce tare).
    4. Mircea Geoană nu susţine partidul prin prisma funcţiei sala de Preşedinte al Senatului pe cât ar vrea PSD.
    5. Reacţia “partidului” (de fapt al unor oameni de la vârful partidului) la cele 4 puncte de mai sus este violentă. Interdicţia de a vorbi (această sancţiune nu-mi este în memorie, votul de blam este numai în interiorul partidului… poate totuşi există) şi excluderea sunt cele mai grele interdicţii

    Sigur, domnul Geoană deranjează partidul, dar e dreptul domniei sale să vorbească, să facă supoziţii, să plece în vizită peste hotare şi să se întâlnească cu cine doreşte… asta dacă o face în mod normal, fără obiective ascunse privirii care să fie împotriva partidului din care face parte. Ce este însă foarte clar pentru mine, şi aici doresc să fiu corectat dacă este cazul, propunerea de schimbare din funcţie la Senat trebuia să vină, nu pe nepusă masă, aşa cum s-a întâmplat, ci ca sancţiune conformă cu statutul, adică art. 31, lit. c, “retragerea sprijinului politic, permanent sau temporar, pentru funcţiile de parlamentar, europarlamentar, preşedinte al Consiliului Judeţean Administrativ, primar, viceprimar, precum şi pentru funcţiile numite în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, pentru care a beneficiat de susţinerea politică a partidului, sancţiune propusă de Biroul organizaţiei locale din care face parte şi aprobată prin hotărâre a Biroului Permanent Naţional al partidului sau propusă de Biroul Permanent Naţional şi aprobată prin hotărâre a Comitetului Executiv Naţional, în situaţii excepţionale. Sancţiunea de retragere a sprijinului politic pentru consilierii judeţeni şi consilierii locali se hotărăşte de către Biroul Permanent al organizaţiei judeţene sau al organizaţiei municipiului Bucureşti, după caz;”

    PSD clamează faptul că partidul l-a pus în fruntea Senatului (desigur, formal este “grupul parlamentar PSD” şi nu partidul… dar să trecem peste acest amănunt). Normal ar fi deci ca “rocada” (de fapt revocarea şi numirea) din funcţia de preşedinte al Senatului să fi fost făcut ca un fel de sancţiune dictată de partid şi nu ca o hotărâre ad-hoc a câtorva membri (BPN-ul a votat “rocada” deşi trebuia să facă doar propunere ce urma să fie dispusă/aprobată în CEN). Pe urmă a existat o acţiune a Comisiei Naţionale de Arbitraj şi Integritate Morală (CNAIM) întrunită după vechiul statut (art. 78, alin 7, 48 de membri) şi nu după noul statut (art. 162, alin. 3, 9 membrii). Reamintesc că acţiuni ale partidului care încalcă, în mod voit, statutul ar trebui să conducă, conform legii partidelor politice (art. 46, lit. d din legea 14/2003), la desfiinţarea partidului şi radierea lui din Registrul Partidelor Politice. Nu este o joacă de-a statutul.

    Politicienilor nu le pasă pentru că nici un partid nu a fost desfiinţat pentru că şi-a încălcat statutul ca să iasă după voia “şefilor”, nici un preşedinte de cameră nu a fost arestat că a numărat greşit voturile, nici un parlamentar nu a păţit nimic pentru că a votat la două cartele… şi aşa mai departe. De ce? Pentru că în România nu poporul este suveran, ci clasa politică. Cu părere de rău constat că, în continuare, “corb la corb nu-şi scoate ochii”.

    În 22 de ani de “democraţie” au avut loc câteva momente democratice, respectiv câteva demiteri de primari prin referendum (ce se pot număra pe degetele de la o mână), referendumul de demitere al preşedintelui (acţiune politico-civică… dar bine că a fost) şi trecerea moţiunii de cenzură prin care a fost demis domnul Boc (aceasta este tot politico-civică, dar mai mult politică).

    Am elaborat mai mult răspunsul spre domnia voastră ca să vedeţi că toate se leagă între ele. Pe scurt răspunsul domniei voastre ar fi fost aşa: “Politicienii se cred supra-cetăţeni”.

    Eu nici măcar nu spun asta ca o blamare a politicienilor. Pur şi simplu aşa funcţionează sistemul de pe vremea lui Cuza, nimeni nu are experienţa unei democraţii reale. Este nevoie de un partid de tip nou care, din start, să plece (chiar dacă stângaci) de la principiile funcţionării unui partid politic şi nu de la bagajul-cutumă al unui secol şi ceva de existenţă politică.

  127. 131 Bibliotecaru noiembrie 17, 2011 la 11:48 am

    @ Vasile,
    Din câte înţeleg eu, ecoul semnifică faptul că este vorba despre o întrebare retorică. Deşi ştim faptul că suntem nişte boi folosiţi ca sclavi în societatea “modernă” spre folosul purtătorului de bici, tragem la jug în continuare fără drepturi, fără libertăţi, pentru că aşa ne-am obişnuit.

  128. 132 Draghi Puterity noiembrie 17, 2011 la 12:35 pm

    @justitiaru

    La repezela, pentru ca sunt foarte ocupat.

    1. Eviti intrebarea. E si asta un raspuns.
    2. E numele meu.
    3. Ma refream real, nu fraudat.
    4. Totusi, a rezistat, nu a repetat experienta PNTCD.
    5. Lui Chireac ii pasa doar de buzunarul propriu, Gadea e labil (parca in ultima vreme e monarhist, nu?). Despre efecte, vom vedea.
    6. Credeam ca discutam la modul serios.
    7. De acord, puterea si autoritatea sunt mijloace, nu scopuri in sine.
    8. Perfect de acord cu aceasta abordare ;)
    9. Nu e o asertiune absurda. Multi l-au votat pentru ca era singura alternativa la Basescu.

  129. 133 justitiaru noiembrie 17, 2011 la 1:44 pm

    @Silvia
    As incerca un raspuns la problema ridicata de tine..Buba cea mare este tocmai faptul ca “traim intr-o tara in care numarul celor care te califica la fiecare pas ca fiind prost sau bou este foarte mare”. Tocmai ei sunt cei care confirma proverbul “Cine zice ala este”.De aici si modul in care au facut in mod repetat optiunile lor politice cu consecinntele.pe care le enunti indreptatit: “suntem condusi de o mana de oameni incompetenti si total lipsiti de onoare”
    In legatura cu asta am citit recent pe net o butada amuzanta : :
    ““Sunt unele tari inapoiate unde oamenii nu realizeaza legatura intre contactul sexual si femeia insarcinata, In Romania nu este cazul dar in schimb sunt f. multi oameni care nu fac legatura intre cum voteaza si cum traiesc dupa aceea”.
    Cred ca este mai mult decat un “sambure” de adevar tinand seama de alegerea ,respingere suspendarii si in fine realegerea lui TB.
    Sanatate.

  130. 134 justitiaru noiembrie 17, 2011 la 2:25 pm

    1) “Justitiarul” suna de prost gust, “justitiaru” suna neaos,colocvial si cu o doza de autoironie.Spui “domnu” cutare.nu “domnul”.
    2)Bizar nume “Draghi Puterity” greu de crezut ca este un nume real.
    3)Un partid ai carui membrii dezerteaza in masa de frica si pentru bani cu greu poate fi numit puternic.Fraudarile se petrec pe fondul lipsei de vigilenta sau a cumpararii vigilentei.
    4)A “rezistat” este un eufemism,dar desigur e preferabil sa pierzi multi bani si totusi sa nu ramai falit.
    5)Defecte gasesti la oricine dar Mihai Gadea este the best fara concurenta, Sunt mort dupa emisiunile lui. Emisiunea de alaltaieri cu Ponta si CTP un regal ,m-a incantat ,sclipitoare.
    6)Eu chiar cred ca Ponta a actionat fara “schepsis” in cazul Geoana si pericliteaza PSD si USL daca o “tine oabla” cu excluderea.
    7).”puterea si autoritatea” fara “schepsis” sunt fanfaronada goala
    8)In regula
    9)Eu ma referam la suporterii adevarati al lui Geoana(orice om politic de varf are multi) si nu la cei de ocazie.

  131. 135 Ghita Bizonu' noiembrie 17, 2011 la 2:31 pm

    Justitiare

    cestia cu voturile lu Geoana este cam .. relativa. De ex eu l-am votat ptr ca era catindatu PSD . D’aia. Ca altfel nu l-as vota .. si daca as locui in sect 5 mai degrab l-as vota pe Marean decat pe Geoana (cu referiere strict la acest sector!!)
    Asa ca vezi matale sunt indrpetatit nu sa ma intreb cate voturi a strand Geoana prin “calitatile” sale (oricum el se situa sub cota partidului) cat sa am dubii asupra intelctului tau… Caci sa umbli pe aici cu asa fofarlice de 2 bani arata o oaresce incapacitate de intelegere a situatiilor. Asa ca te intreb de-a dreptu : de ce ne crezi asa de prosti ?!?

  132. 136 Bibliotecaru noiembrie 17, 2011 la 2:48 pm

    @ dlnimeni
    Nu că m-aş eschiva de la a da o bere, dar de ce emiteţi această pretenţie?

  133. 137 silvia noiembrie 17, 2011 la 6:33 pm

    …si cand te gandesti ca m-am injugat de buna voie si asta pt nobila cauza de a-l readuce pe Carcotas pe blog, dar si pt a-i spune ca fara sa vrea a venit cu replica(interpretarea) potrivita proverbului scris de mine, si anume cel referitor la arcul lui Apollo. Numai ca am mai insistat de a-l reauduce pe Carcotas fiindca trebuia sa vin cu o completare destul de importanta, anume ca Prostul(Apollo, Caligula s.a.m.d.) nu are nevoie de odihna, el prin definitie, fie ea si informala, are mintea vesnic odihnita. E adevarat ca nu trebuie sa ne pierdem speranta, dar ma tem ca nu este o solutie sa asteptam ca Apollo sa nu-si mai incordeze arcul, cu alte cuvinte nu trebuie lasat sa se odihneasca fiindca asa am avea toate sansele sa ramanem precum boii.

    Si daca tot am adus vorba de boi, ei bine bibliotecarule, sa stii ca te-am apreciat gresit, vezidin eleganta n-am zis ca te-am supraapreaciat, evident despre capitolul cunostinte despre boi vorbesc. Motiv pt care te rog sa-mi permiti sa-ti impartasesc cateva. Draga bibio este o bucurie, chiar o virtute as putea spune sa stii sa lucrezi cu boii. Nu este nevoie decat sa stii sa comunici cu ei, sa-ti faci auzita vocea si atunci mersul inainte nu mai este o problema, poti sa ajungi unde vrei. Spre dezamagirea multora dintre domniile voastre, boii nu stiu de bici, puteti sa le dati cate bice vreti,ei se poticnesc si intorc capul nedumeriti doar atunci cand “numai aud nici o voce” si de-asta se opresc fiindca este evident ca se cred singuri(i) boi.

    Nu vreau sa inchei inainte de a va spune ca despre voci(oamenii politici) si ecourile lor mi-as dori sa vorbim la modul cel mai serios, fiindca trebuie sa fiti de acord cu mine ca nu se prea mai aud,au cam ramas fara ecou…

    Si inca ceva biblio, ref la ultimul comentariu pe care i l-ai adresat prietenului Vasile, nu te-am auzit(citit) vorbind despre credinta, loialitate, demnitate, identitate,despre adevaratele valori (stii chestiile alea despre care a vorbit MS Mihai pe 25.10)care ar trebui sa va tina in jurul unui partid, probabil ca mi-a scapat mie… ma gandeam ca astea sunt singurele voastre asteptari.

  134. 138 silvia noiembrie 17, 2011 la 8:18 pm

    Si trebuie sa mai vin cu o completare ft importanta, iubesc si oamenii si boii la fel de mult, paralela nu a fost intamplatoare, ca si in cazul boilor, si oamenii pot fi la fel de blajini si te pot urma cu bucurie oriunde cat atata timp cat stii sa comunici cu ei, dar spre deosebire de boi oamenii au neaparata nevoie sa stie care este directia pe care trebuie sa o urmeze, sa stii sa lucrezi cu ei asta chiar este o virtute.

  135. 139 justitiaru noiembrie 18, 2011 la 12:04 am

    @Ghita Bizonu
    Cred ca esti putin cam alaturi de chestiune.Daca vrei sa ai o opinie la “obiect” ar trebui sa citesti aceasta corespondenta plecata de la postarea lui Sami. Atunci vei intelege (poate) ca relatia “Ghita Bizonu” vs. “Mircea Geoana” este total nerelevanta.pentru conversatia
    “Justitiaru” vs. “Draghi Puterity”. Ma indoiesc insa ca vei avea rabdarea necesara, asa ca iti recomand sa citesti doar postarea lui Sami care personal mi-a placut.

    Sami
    noiembrie 16, 2011 la 12:54 am

    Draghi Puterity
    noiembrie 16, 2011 la 11:21 am

    justitiaru
    noiembrie 16, 2011 la 7:48 pm

    Draghi Puterity
    noiembrie 16, 2011 la 10:18 pm

    justitiaru
    noiembrie 17, 2011 la 1:40 am

    Draghi Puterity
    noiembrie 17, 2011 la 12:35 pm

    justitiaru
    noiembrie 17, 2011 la 2:25 pm
    .

  136. 140 Bibliotecaru noiembrie 18, 2011 la 1:29 am

    @ silvia

    Stimată doamnă,
    Se poate vorbi despre “credinta, loialitate, demnitate, identitate,despre adevaratele valori”, dar acestea sunt dimensiuni specific umane, nu le pot asocia numai unor anumiţi oameni, respectiv politicienilor sau non-politicienilor. În context nu aveam de ce să vorbesc despre ele.

    Pe vremea când eram poet spuneam:

    Imenşi şi bivoli străjuiesc pe la porţi,
    Priviri lungi şi tâmpe ne vin de la ei.
    Pierit-au bizonii şi acvilele din sorţi
    Şi simplu monetar rămase acum din lei.

    Boul cel mare stă-n cetatea-i de carton,
    Dospindu-şi idea din intim şi hazard,
    Strânge viţeii şi scuipă din balcon
    Spre micimea de jos a junelui bard.

    „Suntem aleşii acestui popor!”,
    Rostesc cu emfază feriţii de toate,
    „Aşa arată un buzunar de senator
    Şi ăsta plătit în ‘şpe’ mii de rate.”

    „N-avem nici un ban şi multe datorii,
    Vom strânge din vară iarăşi şurubul”
    Micimea de jos se strânge de copii.
    De foame n-aude ce spune „tătucul”.

    Şomer e de mult un titlu răspândit,
    La fel e şi boala şi copilul retard.
    De vezi cum trăieşti mai curând ai murit.
    Nu prea mai e timp s-asculţi de-un tânăr bard.

    Stimată doamnă,
    Boul depinde de bici. Nu, nu este vorba despre biciul care pedepseşte, este vorba despre biciul care îndrumă. Numai biciul poate conduce boul spre un travaliu eficient. Un bou nestăpânit este distructiv. Astăzi biciul continuă să fie mai presus de lege. Cineva ne biciuieşte cu “Poliţie Politică”, cu minciună şi manipulare, cu o normalitate anormală…

    Apoi boul nu este taur, nu este viril, nu este “de prăsilă”. Boul nu face revoluţii, nu naşte anarhie. Rolul boului este travaliul şi sacrificiul, “de carne”. În afara acestui rol, boul ajunge stăpân şi acolo este, cum spuneam, distructiv.

    Şi dacă tot am supradozat cultura pe acest fir, aş vrea să dau un citat din Dumitru Furtună. Acesta publică între 1912-1927 volumele “Izvodiri din bătrâni”, respectiv “Firicele de iarba”. Acolo este o legendă despre uriaşii biblici. O mamă de uriaş şi o copilă de uriaş… Şi copila ridică de jos nişte “oameni şi boi” şi îi arată mamei… ca pe nişte furnici… Dar mama îi spune…

    -Da-le pace, draga mamei. Nu-i omori caci, dupa moartea noastra, neamul lor are sa stapaneasca pamantul lui Dumnezeu!…

    Atunci s-a intunecat fata, a curpins-o mare jale si, de parere de rau, a prins a plange.

    -Doamna, mama, Doamne! Niste bicisnici ca dansii au sa vie dupa noi? Ei au sa se laude cu acoperamintele mormintelor noastre?… Si plangand asa fata, i-a cazut o lacrima-n palma. Lacrima, fara zabava, a inecat oameni si boi si totului tot. Ca era lacrima de urias…

    Stimată doamnă,
    Marele adevăr este că şi oameni, şi boi, trăim astăzi din amintirile celor trecute şi din ceea ce au clădit uriaşii istoriei noastre. Astăzi nu mai există uriaşi, numai amintirea lor, ceva oameni şi mulţi boi.

    Şi închei cu un fragment din capodopera lui Nazim Hikmet, poezia mea favorită, “Uriaşul cu ochi albaştri”.

    A fost odata ca niciodata
    Un urias cu ochi albastri
    Indragostit de o femeie maruntica,
    Ea visa sa aiba o casuta foarte mica
    Cu o gradina sub fereastra
    Si in gradina mult caprifoi cu florile-n lumina
    Dar uriasul, cu mainile lui de urias
    Menite sa inalte un intreg oras
    Nu putea construi visul femeii
    Adica, o casuta foarte mica
    Cu o gradina sub fereastra
    Si in gradina mult caprifoi cu florile-n lumina

    Cred că am acoperit, literar, toate relaţiile cu boul… :D

  137. 141 silvia noiembrie 18, 2011 la 7:32 am

    @bibliotecaru’, Justitiaru’ sa stiti ca am avut bunavointa sa va dau un raspuns corespunzator raspunsurilor dvs, numai ca dupa ce m-am straduit sa scriu atata in patratelul asta, de-asta apar atatea greseli de ortografie si nu numai, scriu intotdeauna in graba aici direct si nu mai vizualizez textul la sfarsit ca sa-l pot corecta, oricum azi am muncit ca boul fiindca s-a sters. Numai mai am timp sa scriu tot, dar macar concluzia da. Multumesc pt raspunsurile domniilor voastre. Ce pot sa spun este ca e al naibii de trist, 1. fiindca, bibliotecarulule iti impartasesc opiniile cel putin pana la vecina de bloc, in rest, se intelege ca domnia ta confirmi raspunsul pe care mi l-a dat Justitiaru mie, si anume ca “boii sunt vinovati”, iar pe ansamblu, am inteles din raspunsurile domniilor voastre ca este imposibil sa poti sa determina care este numarul desteptilor sau prostilor in aceasta tara deoarece fiecare se uita in oglinda, foarte putini fiind aceia care se uita un pic inapoi in istorie ca sa nu mai repete greselile, cat despre viitor …

    @Succes Marcus,

  138. 142 Draghi Puterity noiembrie 18, 2011 la 9:11 am

    @Marcus

    Astăzi nu mai există uriaşi, numai amintirea lor, ceva oameni şi mulţi boi.

    Asa e!

  139. 143 justitiaru noiembrie 18, 2011 la 9:31 am

    @Silvia
    Numarul prostilor si desteptilor este imposibil de apreciat, caci un om destept poate face mari prostii dar si invers. Oamenii sunt fiinte mult prea complexe ca sa admita impartirea in 2 categorii rudimentare. Mai simplu,mai practic, mai eficient este de a aprecia oamenii dupa REZULTATE.

  140. 144 Bibliotecaru noiembrie 18, 2011 la 9:46 am

    @ silvia

    Stimată doamnă,
    Vecina mea nu urmăreşte prea tare dedesubturile vieţii politice, dar înţelege foarte bine ce se întâmplă pentru că a trecut prin multe în viaţa sa. Domnia sa îl simpatiza pe domnul Ponta cu mult înainte de a ajunge preşedinte de partid, asta pentru că demonstra că este un membru PSD anti-sistem. După cum ştiţi, încă de când era preşedintele TSD, domnul Ponta a trecut printre mai multe momente de dizidenţă. Şi domnia sa a fost ameninţat că va fi dat afară, şi domnia sa a primit mustrări peste mustrări… Iată de ce domnia sa era o speranţă spre dărâmarea oligarhiei politice, moştenită de România ca sistem de partid încă de la începuturile politicii româneşti, şi transformarea partidului într-un sistem democratic. Sigur, vecina mea nu ar folosi atât de multe cuvinte, acestea vin de la mine în încercarea de a explica.

    Stimată doamnă,
    Mă îndoiesc că cineva avea pretenţia de la domnul Ponta să fie politicianul multilateral perfect, mai ales că încă nu există o şcoală care să construiască un politician cu diplomă. Nimeni nu se aştepta ca domnul Ponta să ştie şi drept, şi politică, şi externe, şi economie, şi psihologie, şi managementul sistemelor organizaţionale… Domnia sa se străduieşte şi asta este de aplaudat la domnia sa. Ştiu că nu este uşor, ştiu că este şi o presiune extraordinară la asemenea nivel, ştiu că toţi ochii sunt aţintiţi şi foarte mulţi abia aşteaptă o greşeală pentru a o exploata… Dar marea aşteptare la domnul Ponta era să fie primul preşedinte diferit, un preşedinte deasupra intereselor politice, un preşedinte care să conducă intelectual partidul şi să nu se bage în dispute mărunte. Felul rebel al domniei sale şi tinereţea, prospeţimea în gândire, îl recomandau pentru un asemenea rol de excepţie în politica românească. Şi mi-a plăcut la nebunie când PSD şi PNL au început să discute elemente de doctrină pe capitole, chiar dacă totuşi cred că acestea ar fi trebuit mai întâi dezbătute în interiorul PSD şi PNL, în organizaţiile de bază şi abia apoi să conducă la o strategie prezentată mediatic. Nu mi-a plăcut când aceste strategii s-au împletit mediatic cu ceva imprecaţii spre domnii Boc şi Băsescu, plus doamna Udrea. De ce să vorbeşti despre guvernarea României în contra-balans cu “porcăirea” “adversarului” politic.

    Problemele apar în momentul în care se spune că “opoziţia” trebuie să se opună “puterii”. Sistemul instituţional românesc nu numai că nu vorbeşte despre sistemul Putere/Opoziţie, dar îl şi interzice prin articolul separării puterilor în stat (căci ce altceva este acest sistem dacă nu poziţionarea parlamentarilor faţă de prezenţa politică a partidului din care fac parte în Guvernul României?).

    USL-ul trebuie (sau “ar trebui”) să se opună aberaţiei instituţionale şi nu să dividă viaţa politică în două. Parlamentarul nu lucrează pentru Guvern şi nici pentru partidul său, parlamentarul este în serviciu poporului. Revelaţia aceasta mă aşteptam să o aibă PSD sub preşedintele Victor Ponta. În acest prezent anost şi decadent, parlamentarul este în continuare o simplă marionetă mânat de “disciplina de partid”. Aţi văzut la ştiri ce dramoletă s-a întâmplat ieri sau alaltăieri (că nu mai ştiu bine) când PDL-ul a votat împotriva modificării unei legi re-trimisă de preşedintele Băsescu în Parlament. Ce concluzie se trage de aici. Parlamentarii habar nu au ce votează, parlamentarii nici măcar nu urmăresc ce votează, ce spune preşedintele este mai important pentru PDL decât ceea ce spune legea votată (de vreme ce tot PDL-iştii au trecut legea de la bun început). Este aberant să alegem reprezentanţi în Parlament când aceştia sunt nişte marionete în 99% din timp? Nu suntem înşelaţi de partidele politice dacă noi votăm reprezentanţii noştri şi ei sunt reprezentanţii partidelor?

    Acum vine întrebarea… Poate domnul Ponta să facă din PSD primul partid a cărui organizaţie acţionează într-un mod democratic şi principial? Iată, tocmai vedem că domnul Geoană, indiferent care ar fi motivul, este “scuipat” în afara partidului încălcându-se statutul partidului. La fel a făcut şi domnul Geoană de câteva ori pe vremea când era preşedinte, vă amintiţi?

    http://dmihalache.wordpress.com/2011/11/14/fiecare-culege-ce-a-semanat-un-memento-pentru-mircea-goarna/

    S-a desfiinţat cumva “disciplina de partid” (a se citi, “fă ce zice preşedintele partidului sau zbori din partid”) care odinioară îi făcea probleme chiar domnului Ponta? Mie nu-mi pare să fi dispărut. Şi nu e vorba numai despre domnul Geoană, se simte o tensiune în PSD născută tocmai din condiţionările acestei “discipline de partid”.

    Eu mă întreb de ce oare lucrurile nu se întâmplă aşa cum ar trebui să se întâmple… cât de greu şi complicat poate fi ca România să fie prima ţară democratică cu adevărat… şi nu numai cu un sistemul instituţional care vorbeşte despre valori democratice ce nu se aplică.

  141. 145 silvia noiembrie 18, 2011 la 1:11 pm

    @Bibliotecaru,

    daca ati fi citit atent tot ceea ce v-am trimis si nu prin prisma privitorului in oglinda dornic sa descopere numai greseli, si sa trimita sageti, ati fi observat ca si eu am spus aproape acelasi lucru numai ca eu am facut ref la vocea care sa fie auzita si care sa indice directia corecta…
    Cu alte cuvinte,vorbim si spunem aceleasi lucruri, dar nu ne auzim… Daca opinia dvs ref la politicieni si oamenii politici nu este decat cea prezentata aici, atunci nu pot sa spun decat ca, probabil dvs v-ati inscris in PSD dupa aceleasi criterii pe care le va avea in vedere Camelia Potec, si anume ” sa vad care sunt mai buni, sa vad si eu cu cine tin”, acesta a fost raspunsul la intrebarea adrs de un reporte rtvr la intrebarea daca s-a gandit sa intre in politica.

    Cat despre versurile lui Hikmet, in afara de faptul ca ma tem ca nu ati inteles aproape nimic din ce v-am trimis, si refuzati sa spargeti oglinda, … Craciun fericit!

  142. 146 Bibliotecaru noiembrie 18, 2011 la 2:50 pm

    @ silvia :D
    Ştiţi cântecul cu “Eu mi-s deal şi badea-i şesul”? Are şi o coregrafie specială interpretată de fetele de la Căpâlna. Sunt nişte paşi înainte, sunt nişte paşi înapoi… până la urmă fetele ies pe unde au plecat.

    Poate aveţi bunăvoinţa ca, recitind ceea ce am scris, să căutaţi unde anume vedeţi dumneavoastră că spun eu că nu aveţi dreptate şi, în consecinţă, vă contrazic. Eu nu am încercat să vă contrazic, ci să completez eventualele goluri pe care le sesizam la spusele mele.

    Cele ce mi le spuneţi îmi aduce aminte de Publius Ovidius Nasso. Acesta expune, în cartea sa Metamorfoze, cum Echo este îndrăgostită de Narcis dar acesta îi respinge dragostea. Atunci Echo, cuprinsă de umilinţă, supărare şi suferinţă a dragostei neîmpărtăşite, se retrage în locuri pustii şi în peşteri transformată în simplu ecou imaterial.

    Cînd l-a văzut pe Narcis rătăcind prin. păduri neumblate, s-a aprins de dragoste şi a pornit pe furiş pe urmele ui. Cu cît mai mult se ţinea după el, cu atît flacăra o-încălzea mai puternic, la fel ca pucioasa, care, lipită la capătul unei făclii, atrage flacăra apropiată de ea. O, de cîte ori a voit să se apropie de el cu cuvinte ademenitoare şi să-i facă suave rugăminţi. Natura vocii sale o opreşte şi nu-i îngăduie să înceapă. Dar ceea ce îi îngăduie, stă gata să audă pe Narcis vorbind şi să răspundă, repetîndu-i ultimele cuvinte.
    Din întîmplare copilul, răzleţit de trupa credincioasă de însoţitori, strigă: ,,E cineva pe-aproape?”.„Aproape” răspunde Echo. El rămîne încremenit de uimire şi, după ce-şi aruncă privirile în toate părţile, strigă cu voce puternică: „Vino”, şi nimfa la rîndu-i îl cheamă pe cel ce o cheamă. Se uită înapoi şi iarăşi nevenind nimeni, zice: „Fugi de mine?”. Şi primeşte înapoi tot atîtea cuvinte cîte a spus. El mai întreabă şi, amăgit de vocea cealaltă, zice: „Să ne iubim”. Şi cu o voce cum nu va răspunde vreodată cuiva mai plăcut, Echo repetă „Ne iubim”. îmbătată de propriile-i cuvinte, ea iese din pădure şi aleargă să se arunce de gîtul iubitului dorit. Dar acesta fuge şi, fugind, spune: „Nu mă îmbrăţişa, mai bine să mor decît să mă las ţie”. Ea nu răspunde nimic altceva decît: „Mă las ţie”. Dispreţuită, se ascunde în pădure şi de ruşine îşi ascunde faţa în frunziş. De atunci trăieşte în peşteri singuratice. Dar totuşi iubirea îi rămîne în suflet sporită şi mai mult de durerea neizbînzii, grijile veghetoare îi subţiază trupul ei vrednic de milă. Slăbiciunea îi zbîrceşte pielea şi toată seva trupului se risipeşte în văzduh. Numai vocea şi oasele îi mai rămîn. Vocea i s-a păstrat; oasele se spune că s-au transformat într-o statuie de piatră. De atunci stă ascunsă în păduri şi nu mai e văzută în nici un munte. Este doar auzită de toţi, numai sunetul este ceea ce mai trăieşte din ea

    Iată o legătură între narcisism şi ecou. ;)

  143. 147 dlnimeni noiembrie 18, 2011 la 7:54 pm

    Bibliotecaru: era o veche gluma, o puteti ignora.

  144. 148 silvia noiembrie 18, 2011 la 11:31 pm

    @Biblio 1, Biblio 2

    Treb’ sa recunosc ca nu stiu cantecul fetelor de la Capalna in schimb stiu aproape totul despre Ianus. Scuze, dar m-au bulversat total raspunsurile tale antagonice, ma gandesc ca nu cumva sa existe 2 biblio unul de sex masc si unul de sex fem. Ei bine, primului i-as raspunde cam asa, fiindca vad ca am trecut de subiectul “oameni si boi”,haide sa vorbim despre celalalt subiect pe care la l-ai deschis si anume, uriasi si pitici, sau mai degraba femei mici? Dar hai sa trecem la chestiuni serioase, draga biblio 1, ce-ar fi daca pt o clipa ai deveni ecoul meu, si ai repeta dupa mine, daca in trecutul nostru uriasii nostri narcisisti nu ar fi crezut in identitate nationala sau aparteneta ideologie de stanga sau dreapta, sau daca n-ar fi crezut in demnitate, si mai presus de toate in responsabilitate fata de generatiile viitoare, eu as fost acum doar un…istorie. Romania n-ar fi existat acum biblio 1, daca in istorie n-ar fi existat si uriasi care sa creada in valorile in care cred eu acum, numai ca pe atunci ecoul lor vorbea intr-o alta limba
    biblio 2, mai draga, mi-ai rupt sufletul, urla codrii, urla lupii in mine de-atata narcisism ce mai, dar n-ar fi fost mai potrivit sa recomanzi versurile astea atat de sensibile doamnei M. Roman?
    Eu am inca suficienta putere sa proiectez o alta casa sau poate un oras pe masura mea, vezi ma incapatanez sa fiu optimista,asta in pofida faptului ca stiu ca printre politicienii de-acum sunt mai multi pitici decat voinici.

    psBiblio, mai narcisista de cat sa te mai intreb inca o data de ce te-ai inscris in PSD nu pot sa fiu. Multumesc pt ca nu ma lasi sa ma odihnesc…

  145. 149 silvia noiembrie 18, 2011 la 11:46 pm

    @bibliotecaru,
    ref versuri, sper ca n-ai inteles c-ar avea nevoie doamna Roman de ele, ma gandeam ca ar fi fost mai potrivite pt Silvia.
    @Justitiaru, si eu ce-am zis? sa asteptam rezultatul recensamantului…

  146. 150 Bibliotecaru noiembrie 19, 2011 la 11:33 am

    @ silvia :D
    Sunt atât de complex? Poate un Biblio 3?

    De unde aţi înţeles că sunt membru PSD? :lol:

    Revenind la Nazim Hikmet… Nu femeia era mică… femeia era normală, uriaşul era uriaş, asta neînsemnând totuşi superior, ci diferit de normal.

    În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime.
    (Geneza 6:4)

    Vedeţi dumneavoastră… uriaşul este victima aici, pentru că ceea ce-l face neobişnuit îl face şi nefericit. Asta pentru că mai departe poezia spune:

    Iar intr-o zi cand soarele-a apus
    Ea ochilor albastri le-a spus
    “Ramaneti cu bine!”
    Caci a venit unul cu avere si stare
    Si a dus-o pe femeia maruntica
    La visul ei, adica
    La o casuta foarte mica,
    Cu o gradina sub fereastra
    Si in gradina mult caprifoi cu florile-n lumina
    De atunci uriasul e singur pe lume
    Singur de tot
    Dar si-a dat seama
    Ca dragostea lui de urias
    Menita sa inalte un intreg oras,
    Nu ar fi putut incapea
    Intr-o casuta foarte mica
    Cu o gradina sub fereastra,
    Si in gradina mult caprifoi cu florile-n lumina

    Deci a fost odata ca niciodata
    Un urias cu ochi albastri
    Indragostit de o femeie maruntica,
    Femeia….visa.

    Este aceiaşi temă ca în Luceafărul eminescian cu inversiunea respectivă între femeie şi bărbat (în timp ce la Eminescu tânăra era fată de împărat, la Nazim Hikmet se pune averea în braţele bărbatului).

    Dumneavoastră trataţi uriaşul ca şi când ar fi arogant în superioritatea lui. El de fapt are un destin tragic. Această dimensiune se întrevede la Arthur Schopenhauer, în cartea sa Viata, Amorul, Moartea.

    Zice domnia sa:
    In regnul vegetal nu exista sensibilitate si nici durere. Durerea apare in forme incipiente la animalele inferioare. Chiar si la insecte, facultatea de a simti este foarte redusa. Durerea se manifesta odata cu aparitia sistemului nervos, la vertebrate fiind legata direct de gradul de intelegere. Inteligenta dezvoltata presupune sesizarea schimbarii; cu cit nivelul mintal global depaseste ascendent anumite stadii ale dezvoltarii cu atit sensibilitatea sa creste, reactia de raspuns la durere fiind simtitor mai rapida. Se considera astfel ca la omul de geniu suferinta este conditia sa existentiala. Pictorul filozof Fischlein zugraveste alegoric, intr-un tablou remarcabil, cele de mai sus. Tabloul este conceput pe doua planuri: in plan superior sint pictate femei in suferinta, carora li s-au rapit pruncii; in plan inferior, fiecarei femei ii corespunde o oaie careia i s-a luat mielul. Pictorul ilustreaza clar durerea posibila in intunecata constiinta animala, ridicindu-se in valuri in planul superior, in care chipurile femeilor oglindesc suferinta fara margini ce n-ar fi putut exista fara perceptia prin intermediul unei constiinte luminate.

    Suferinţa uriaşului de mai sus nu se naşte deci din normalitate, pentru că în normalitate suferinţa este în limitele normalităţii fizice. Suferinţa uriaşului se naşte din anormalitate, din diferenţe…

    Domnia voastră puneţi mai sus totul într-o formă foarte aproape de o acuzaţie de misoginism. De fapt sensul de “femeie” şi “bărbat” reprezintă o alegorie motrice, constructivă, dar mai ales o comuniune a dualismul.

    Vorbim deci despre complexul dreapta/stânga, cer/pământ, spirit/materie, bărbat/femeie. Un astfel de complex nu poate fi privit comparativ, binele nu este preferabil răului… pentru că dualismul nu poate fi conceput decât într-un complex antagonic.

    Să luăm, de exemplu, principiul energiei în concept dualist. Prima conştiinţă-simbol a energiei este focul. Speculaţiile “descoperirii” focului, cum să-i spun?, de uz casnic… conduc la două speculaţii, focul iniţial născut din cer, respectiv prin aprinderea copacul lovit de fulger, şi focul iniţial născut din pământ, respectiv focul adus de lavă erupţiei vulcanice. Evident, imediat ne ducem raţional la dualismul antagonist cer/pământ. Definirea focului în asemenea mod declară de fapt dualismului focului “bun”, care încălzeşte, hrăneşte, făureşte… respectiv al focului “rău”, cel care mistuie şi distruge. Focul ceresc este considerat ca simbol al falusului dat de fulger, deci “masculin”, focul pământesc, născut din pântecele pământului, generator de materie, este considerat ca fiind “feminin”.

    În mod clasic, avem un înţeles dualist al sistemului stânga/dreapta, transmis, evident, începând cu simbolistica mâinii, către dualismul bărbat/femeie. Dreapta-masculină este favorabilă, forţă, îndemânare, ordine, muncă, fidelitate, autoritate, ierarhie, stabilitate, tradiţie, autosatisfacţie. Stânga-feminină este nefasta (“sinistră”), nocturnă, satanică, dezordine, incertitudine, nemulţumire, mişcare, revendicare, căutarea progresului, inovaţie, risc. Înţelegeţi acum la ce se referă “Mâinile lui de uriaş”.

    Nu este deci un dezechilibru între femeia normală şi bărbatul uriaş, ci între materialismul obişnuit feminin cu imaterialul masculin. De aceea femeia materială îşi găseşte împlinirea într-un bărbat material.

  147. 151 silvia noiembrie 20, 2011 la 7:56 pm

    Mai draga Ianus (biblio 1,2,3&comp) nu stiu de unde ai tras concluzia ca eu nu am inteles mesajul, semnificatia versurilor lui Hikmet din raspunsurile pe care ti l-am dat in nici un caz nu s-ar putea intelege asta. Oricum aveti un talent al exagerarii care ma cam depaseste, vezi inca o data sunt delicata si iti altceva decat ar trebui
    sa-ti spun, si anume ca ma face sa-mi pierd timpul.De cat sa fi apelat la op de tip copy/paste ca sa-mi scrii un km despre versurile lui Himet, daca tot ai facut trimitere la Eminescu nu ar fi fost mai simplu sa reduci totul la ultimele doua versuri din Luceafarul, asta asa din minte, … Dar nu mai cade ca’n trecut/In mari din tot inaltul:/ce-ti pasa tie chip de lut/dac’ oi fi eu sau altul. Traind in cercul vostru stramt/Norocul va petrece/ ci eu in lumea mea ma simt/ Nemuritor si rece.

    ps corespondentul femeii mici/normale din versurile lui Hakmet nu este decat Catalina. Si revenind la Eminescu si durerea lui, Bibliotacarule, daca tot ti-ai dat un asa nobil nick-name, ei bine, mai noteaza una si tine-o bine minte, Luceafarul=Hyperion=Eminescu, Catalina=Veronica Micle, Catalin=I.L. Caragiale, e trist nu-i asa? n-ar fi mai simplu sa recitesti versurile? am ales sa folosesc ac formulare
    ridicol de simpla si de ridicola ca sa ma asigur ca intelegi.

  148. 152 silvia noiembrie 20, 2011 la 8:51 pm

    In final, ce vreau sa intelegi Bibliotacarule, in cazul in care mai esti pe aici, este ca, 1 nu-mi face deloc placere sa jignesc pe cineva,2 de regula nu-mi pierd timpul cu fraze kilometrice, simplific totul la cateva cuvinte, indiferent de cat de inteligenti imi sunt cititorii,cu alte cuvinte cine are urechi sa auda3 ati inteles gresit aparitia si interventiile mele aici, fiindca altfel nu mi-ati fi recomandat versurile lui Hikmet;4 sunt indignata de faptul ca vad ca nu ati comentat nimic despre apogeul postiei unui politician roman care a ajuns aici fiindca asa a vrut cocosul presedintelui si banii cocosului ei, vad ca toata lumea tace in timp ce Sarl’ este preocupat de regatul Transilvania si nicidecum de Romania, iar despre ce au facut Sarl’ si familia dumisale pt Romania cred ca nu mai este cazul pt un om normal la cap sa mai aduc vorba, tot efortul diplomatiei romanesti din perioada de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial fiind calcat in picioare la Yalta. In rest ce pot sa mai spun, cu mult narcisism,fiindca tot vine sfanta zi de 1 dec fereste Doamne Romania de sarle.


  1. 1 Despre spectatorii din tribună… | Stiri Bloggeri Din Romania Trackback pe noiembrie 14, 2011 la 1:59 am
  2. 2 Când democraţia e aruncată la gunoi « VioBota Trackback pe noiembrie 14, 2011 la 10:09 am
  3. 3 Stiri online » Năstase: Dâncu vrea revoluţie troţkistă în PSD Trackback pe noiembrie 14, 2011 la 10:57 am
  4. 4 Comitagii din PSD « Interacțiunea dintre cauză și efect Trackback pe noiembrie 14, 2011 la 12:47 pm
  5. 5 Adrian Năstase: “: Geoană a greșit în multe rânduri și merită o sancțiune exemplară. Dar nu ca o formă de vendetă…” « La Rotundu Trackback pe noiembrie 14, 2011 la 7:06 pm
  6. 6 Începe adevăratul meci în PSD? Trackback pe noiembrie 20, 2011 la 9:50 pm
  7. 7 Un personaj tragic: Mircea Geoană - Blogul lui Ioan Ivaşcu : Blogul lui Ioan Ivaşcu Trackback pe decembrie 22, 2011 la 10:06 am

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s






Arhiva


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 4,431 other followers