Raspunsuri

Daca e toamna, sa fie teatru. Dupa Festivalul National de Teatru, care s-a incheiat duminica la Bucuresti, va anunt si startul primei editii a Festivalului de Teatru “Toma Caragiu” din Ploiesti. Un mare actor care trebuia onorat si cu un astfel de gest. Daca veti consulta programul festivalului veti observa o suita de monstri sacri ai teatrului romanesc care participa la acest eveniment. O buna ocazie pentru ca toti prahovenii, dar nu numai, sa ia parte la, probabil, una dintre cele mai bune selectii de piese si actori din Romania lui 2011. In memoria si onoarea lui Toma Caragiu, gasiti mai jos „Fabula”, unul din sketch-urile geniale ale acestuia.

Starea Natiunii, refuz din start orice viziune pesimist-fatalista si generalizatoare referitoare atat la starea Romaniei, in general, cat si la alte teme si obiective mai putin „ample”, din viata noastra de zi cu zi. Nu sunt (si nici nu cred ca am fost vreodata) adeptul lui nu pot. Daca toate cele expuse de tine nu ar mai avea un rost, de ce simti nevoia sa dezbati starea natiunii? Nu cumva exista o contradictie intre modul cum prezinti subiectul dezbaterii si dezbaterea propriu-zisa?

Alexaorndru, imi pare rau ca intelegi democratia doar ca pe un proces prin care tu, o data la patru ani, taxezi un anumit partid pentru ce a facut/face. Faptul ca scrii aici, pe blog, si ma indemni pe mine sa iau atitudine se cheama ca doresti sa influentezi situatia actuala. Democratia, asa cum o percep eu, este sistemul in care tu, cetatean, influentezi in fiecare zi decizia politica. Prin opiniile exprimate fata de situatia prezenta, prin implicarea si participarea la actul politic si, de ce nu, prin revolta si luarea unei actiuni concrete fata de si pentru toate deciziile guvernamentale care te dezavantajeaza. Sau cel putin, incerci…

Mihai Andrei, sunt perfect de acord cu tine, lipsa cadrelor bine pregatite din PDL poate fi perceputa ca un back-up in plan politic (si organizatoric) pentru liderul partidului portocaliu. In fond, orice tabula rasa asteapta informatii, directii si indemnuri, nu vine cu propriile idei, contradirectii si reactii. Liderul acelui partid nu are, in acest moment, nevoie de mai multe busole care, dat fiind pregatirea lor, sa ofere directia corecta pentru Romania. El are nevoie de executanti inconstienti, suficient de „curajosi” incat sa-i duca planul la final.

Victor V., spuneai ca nu intelegi modul in care noi, cei din USL, facem opozitie, subliniind nevoia unei critici de substanta a actualei guvernari. Din punctul meu de vedere, tocmai aici este “problema”. Am lansat viziuni alternative la guvernul Boc pe fiecare palier major a ceea ce inseamna buna guvernare a Romaniei, concepute pe modelul critica a situatiei actuale si solutii concrete pentru depasirea blocajului prezent. Am prezentat solutiile alternative (concrete, deci de “substanta”) la nivel economic si social pentru tara noastra. Si, cu toate acestea, tu, si multi altii, ne reprosati ca nu venim cu o critica de substanta. In acest context, spune-mi, te rog, unde crezi tu ca apare declicul? Sau, mai bine zis, incepand de unde dispare substanta?

Dlnimeni, departe de mine intentia de a ironiza mai des in aparitiile publice. Din contra, incerc sa am pozitii cat se poate de serioase, menite sa convinga publicul de substanta afirmatiilor mele. E adevarat, nu reusesc intotdeauna sa ma abtin…

Bratu Maria, eu spun ca subiectul nu trebuie perceput ca altceva decat este si, prin urmare, nu ar mai trebui rostogolit in van. Intrebarea mea, pentru tine, este urmatoarea: cum poti si de ce ai trage pe cineva de maneca, atunci cand acel cineva e imbracat intr-o camasa cu maneci scurte?

Justitiaru, toate cele prezentate de tine si puse la categoria „proiecte” cotroceniste (regionalizarea pe repede inainte, vot prin corespondenta, comasare etc.) arata, pe de o parte, un efort enorm (financiar si logistic) intreprins de actuala putere. Eu l-as boteza damage control, adica inventii pe bani foarte multi menite sa ofere un licar de speranta PDL-ului si lui Traian Basescu. Iar acest efort are, din cate se pare, si un buget de media. Altfel nu-mi explic cum, dintr-o pocnitura de degete, fiecare din aceste teme beneficiaza de o vizibilitate enorma, in dauna marilor realizari ale actualei puteri pentru salvarea Romaniei de la colaps.

Cristian Niculae, rolul oricarui sondaj este sa prezinte o fotografie a unei comunitati, a unei parti din populatie (marimea esantionului este, din aceasta perspectiva, indicatorul de claritate al imaginii respective). Prin sondajul initiat pe blog chiar doream sa aflu opinia voastra, a tuturor cititorilor si comentatorilor, cu privire la adevaratul carmaci (sau cel perceput ca fiind „adevarat”) al Romaniei. Si, uitandu-ma inca o data la reactiile primite, cred ca am reusit.

42 Răspunsuri to “Raspunsuri”


  1. 1 Bibliotecaru noiembrie 10, 2011 la 8:54 am

    Am şi eu o propunere de teatru, “mai de Bucureşti”. Ceva special pentru oameni speciali, un “ceva” ce nu poţi vede chiar în fiecare zi…

    http://giconet.blogspot.com/2011/11/un-final-de-saptamana-eveniment-la.html

  2. 2 dlnimeni noiembrie 10, 2011 la 9:29 am

    Va multumesc pentru raspuns. Vad ca utilizati metalimbajul, incercati (dar nu reusiti). Permiteti sa va sugerez sa nu depasiti masura, care face discursul atractiv – si care va permite, in fond si la urma urmei, sa ii transmiteti jurnalistului ironizat ca sunt niste tachinari de simpatie. Nu de alta, dar nu ai nevoie de cine stie ce inteligenta ca sa te prinzi – mai devreme ori mai tirziu – ca esti luat peste picior, iar jurnalistii au destule posibilitati de a se razbuna. Iar proverbul se refera la palma prostului si nu la cea a desteptului. De exemplu, ce ati zice ca vreo doi-trei ani sa nu mai fiti scos din subiectul inlaturarii dlui Geoana de la senat si sa tot explicati acelasi lucru – si in zadar sa tot ziceti ca ati dori sa comentati si problemele tarii? Altfel, va ofer scuze ca am cutezat sa ma amestec intr-o chestiune care va priveste personal. Dar, de cind privirea v-a devenit mai ghidusa, parca si pesedeul se poarta mai superficial. Nitel mai tirziu voi scrie si citeva vorbe despre subiectul Geoana (eu zic ca este subiect, altii poate ar zice ca este complement circumstantial, ori mai stiu eu ce).

  3. 3 eficientaenerg noiembrie 10, 2011 la 10:15 am

    Foarte bine…Nu comenta despre problema cu Mirceone…Totul se face cu usile inchise…”În politică, prostia nu este un handicap.
    Napoleon Bonaparte”

  4. 4 teostanc noiembrie 10, 2011 la 11:12 am

    L-am ascultat pe dl Dragnea aseara. Vorbeste convingator si organizat dar, din spusele dlui Geana, intrat si el in direct, argumentele supararii BPN nu pareau reale.

    Dragnea era suparat ca Geoana le-a taiat fata liderilor USL in America dar Geoana sune ca si-a aranjat vizita cu mult inainte.

    Si cand spune ca Geoana nu a facut nimic pentru PSD probabil ca doreste ca acesta sa se comporte la fel ca Roberta, ceea ce ar fi imoral.

    Este de inteles ca dl Geoana are si el orgoliile sale.

    Dupa ce PSD i-a acordat increderea pentru functia de presedinte al Senatului, incredere la care au achiesat si ceilalti senatori, prin votul lor, el, dl Geoana doreste ca functia de presedinte al senatului sa fie respectata.

    Nu poate fi un catelus al d-lui Ponta si al BPN. Iar presedintele Senatului unei tari este o personalitate a statului respectiv si PSD trebuia sa se supere daca nu i se acorda atentia cuvenita si nu invers.

  5. 5 dlnimeni noiembrie 10, 2011 la 11:14 am

    Citeva vorbe despre subiectul Mircea Geoana. Introductiv, sa zic ca in lipsa altor informatii – nu am vazut aparitia televizata a dlui Geoana si nici pe cea a revitalizatului domn Mitrea – iau de buna tele informarea facuta de dl Dragnea.
    Daca un astfel de sirag de intimplari este adevarat, atunci ordinea fireasca este o sanctiune in partid ( poate chiar excluderea) urmata de inlaturarea de la presedintia senatului. Aceasta ar permite si membrilor si militantilor partidului si electoratului ( in fata caruia pesedistii se vor prezenta nu asa de lung timp) sa inteleaga faptul ca dl Geoana a comis fapte daunatoare pesedeului si ca pesedeul nu mai poate tine – oricare ar fi riscul, deci si acela ca un alt partid sa preia functia – un om sanctionat in partid ca presedinte al senatului. Si, in concluzie, ca nu este vorba de o razbunare ori de o convulsie interna in partid. Dealtfel veti vedea ca tema razbunarii pe dl Geoana nu va fi abandonata, mie mi se pare ca a fost gindita si nu este usor sa gasesti altceva. Abaterea evenimentelor de la succesiunea logica ma face sa banuiesc ca a existat o intentie ca intimplarile sa se deruleze astfel si, deci, va rog, domnule Nastase, sa ne lasati sa stim numele persoanei care a propus, in biroul permanent, inlocuirea directa a dlui Geoana de la conducerea senatului. A venit, cumva, propunerea din zona lui tata socru? Tocmai aceasta abatere de la logica a permis invadarea mediatica a chestiunii.
    Respectos (ca sa-l citez pe dl Oprescu) va atrag atentia ca in acest moment, dupa parerea mea, chestiunea (inca) nu este sub controlul dumneavoastra.
    In aceeasi ipoteza – aceea a adevarului spuselor dlui Dragnea – ce ar fi putut face dl Geoana? Doua lucruri, cred eu: fie un nou partid pregatit din resursele, mijloacele si oamenii pesedeului, fie o tentativa de a recupera presedintia pesedista mai inainte de perioada electorala. Un partid al dlui Geoana nu cred ca ar fi insemnat mare lucru, dl Geoana nu zice nimic din punct de vedere ideologic, dincolo de o fireasca agitatie iscata de repetatele hemoragii din pesede, cu posibil ecou in electorat legat de seriozitatea desemnarii candidaturilor pesediste. Ar fi fost necesar un surplus de munca politica a militantilor pentru a compensa pierderea nu mare, dar care s-ar fi produs. O recuperare a presedintiei ar avea consecinte mult mai rele mergind pina la consecinte electorale serioase: ruperea usele, pierderea probabila a viitoarei guvernari,…
    Nu pot sa nu remarc ca o parte dintre fruntasii pesedisti se tin deoparte in ceea ce priveste exprimarea publica in aceasta chestiune.
    Reactia de tip “nevasta vs. amanta” a dlui Ponta mi se pare rezultatul unei insuficiente digestii politice. Simplul fapt de a discuta despre un congres extraordinar in an preelectoral este un lucru care poate dauna procentelor electorale, insemnind ca exista indoiala asupra actiunilor partidului. Dl Ponta, zic eu, va trebui sa caute de urgenta altceva.
    Din cite mi-a zis si mie cineva, dl Iliescu avea obiceiul de a-si tine inamicii aproape, asta insemnind ca stia sa joace strins. Asa imi explic reactia sa, dar trebuie ca succesorii sai sa poata desfasura un joc strins astfel incit sa il cistige.
    Cred ca pesedeul are de ales intre doua rele. Extirparea dlui Geoana poate conduce la o pierdere electorala care va trebui repede compensata prin surplus de munca politica si propagandistica – si la aparitia a inca unui partid de stinga, ciupitor de voturi de la usele. Punerea batistei pe tambal ar putea avea consecinta de a-l incuraja pe dl Geoana la rele, cam cu aceeasi consecinta in final, ori si cu cea, la fel de rea, a unui congres extraordinar.
    Media – incluzind si blogurile mai de frunte proguvernamentale – anunta o criza in pesede. Cam prea devreme, insemnind ca s-ar putea sa mai avem parte de continuari pe care le banuim sau nu.
    Ce ar fi de facut? Pe moment, ma cam apropii in opinie de dl CTP, in sensul ca apendicele infectat trebuie scos, altfel exista risc de peritonita si deces. Insa, nefiind implicat, poate ca mai incolo voi crede altceva.
    Inchei cu o concluzie interogativa: ma intreb – tot vazind ca dl Geoana agita asa de mult si tare subiectul celor cinci milioane de voturi – daca nu cumva dl Geoana este vizat ca urmas al presedintelui, in cazul in care acesta nu va gasi nici o portita de a mai candida.

  6. 6 dlnimeni noiembrie 10, 2011 la 11:30 am

    Sa adaug, daca mai este nevoie, aparitia televizata a dlui Catarama de aseara, anuntind – si justificind in maniera sa cunoascuta – o noua formatiune politica in zona dreptei. Si, pe linia inceputa in trecut de dl Valeriu Stoica, afirmind ca actualul PNL este partid de stinga.
    Sa ne imaginam un scenariu, dintre cele mai proaste: trei partide in zona stingii, unpr, geoana si pesede. Relativ la pesede, dl Nastase primeste o condamnare in decembrie si are de luptat cu recursul si cu acuzatiile “justitiare” ale adversarilor politici. Mai la stinga, doua partide populiste, oteveul si brunetele. In dreapta, formatiunea Catarama (va descoperi si dl Quintus ca e de dreapta, ori e prea batrin?), care va sifona peneleul cit va putea de mult, pedeleul, care va fi “purificat” si noua republica. Ha!

  7. 7 dlnimeni noiembrie 10, 2011 la 11:43 am

    Uitasem sa il adaug pe dl Ciorbea, popular europeni si taranistii.

  8. 9 georgeserban noiembrie 10, 2011 la 2:19 pm

    DACA TOT ATI POSTAT O FABULA, MI-AM AMINTIT SI EU UNA. DIN PACATE, FABULA DE CARE MI-AM AMINTIT EU ESTE O INTAMPLARE ADEVARATA SI, ABIA AZI, POATE FI CONSIDERATA, UN FEL DE FABULA. AM INTITULAT-O:
    Scrisoare de la tovarasul Iosif Visarionovici Stalin …
    Era pe la mijlocul anilor ‘30, in plin proces de … modernizare a statului sovietic, cand rusii tot asteptau sa vina ziua din care sa inceapa … sa traiasca bine.
    Ilia Ehrenburg era un scriitor si publicist sovietic, cu convingeri de stanga, cunoscut in lumea socialista din tarile occidentale. Avea un defect. Mare! El chiar credea in libertatea de exprimare, despre care vorbea propaganda sovietica.
    Intr-o dimineata, agenti ai CEKA, precursor al NKVD si al KGB, i-au facut o vizita si l-au … retinut. Si l-au retinut … si l-au retinut … si l-au retinut. Au fost audiati martori care au facut … de buna voie, declaratii despre atitudinea dusmanoasa, antisovietica a cetateanului Ilia Ehrenburg.
    Intretimp, prietenii socialisti europeni, ingrijorati de disparitia prietenului lor, i-au scris tovarasului Stalin.
    In sfarsit, a inceput procesul pentru judecarea crimelor lui ilia Ehrenburg. Au fost audiati martorii. Lucrurile mergeau … ca la carte. A venit si randul procurorului sa citeasca rechizitoriul:
    - Tovarasi, ati auzit declaratiile martorilor, dovezile din dosar, interceptarile aer-aer, facute de lucratorii nostri – a inceput procurorul. Cetateanul Ilia Ehrenburg este un tradator, a denigrat sovietele, subminand puterea sovietica, statul socialist si pe tovaraul Stalin …
    Procurorul este intrerupt de un curier militar care, dand buzna, se duce la judecator, ii sopteste ceva la ureche si ii intinde un plic. Judecatorul se albeste la fata, se ridica si, cu pasi sovaitori, se indreapta spre boxa acuzatului, ii intinde plicul spunandu-i:
    - Tovarasul Stalin a spus sa cititi continutul cu voce tare …
    In timp ce judecatorul se intoarce spre locul lui, Ilia Ehrenburg deschide plicul si citeste cateva randuri scrise de mana:
    - Tovarase Ehrenburg, va felicit pentru minunatele lucrari scrise, parte a culturii noastre socialiste … Semneaza … Iosif Visarionovici Stalin …
    Procurorul, care nici nu apucase sa se aseze, se intoarce spre judecator si, cu un ton hoatarat, convins si convingator, … isi face datoria:
    - Tovarase judecator, tovarasi asesori populari, ati auzit pana acum ce minciuni ordinare au putut declara acesti asa-zisi martori despre scriitorul nostru national, tovaraul Ilia Ehrenburg, cata neglijenta au dovedit unii dintre lucratorii nostri operativi … Tovarase judecator, va cer, in numele Puteii sovietice, ca toti acesti martorii mincinosi sa fie arestati pentru cercetari …
    Morala ar fi ca … in vremea tovarasului Stalin, nu exista televizor, era nevoie de curieri.
    Retorica fabulei ar fi … am fost, vreodata, in stare sa ne aparam conducatorii?!

  9. 10 Pieta noiembrie 10, 2011 la 3:48 pm

    Toba Mare&toba mica
    Cineva incerca, la un an de la disparitia poetului national Adrian Paunescu, sa loveasca in efigia maestrului, fara a sti ca efigiile din inimi nu pot fi atinse niciodata. Adrian Paunescu va ramane pentru eternitate un fenomen inimitabil. A fost Tobosarul inegalabil al epocii sale, iar toba sa a fost o Toba Mare, din care ieseau tunete. Si-a pus pecetea inconfundabila asupra mentalului popular, fiind adulat si urmat precum un zeu. A umplut salile si stadioanele, a fost acompaniat de mii si milioane de romani… Neindoielnic, a starnit invidia si ranchiuna tobelor mici, care, iata, astazi, dantuind pe mormantul Tobei Mari, incerca sa-si ia revansa, tobosind pe la curtile noilor atotputernici, dar, vai, glasul lor suna le fel de spart si in pustiu…
    (http://www.contributors.ro/cultura/tobosarul-epocii-de-aur-un-an-fara-adrian-paunescu/)

  10. 11 justitiaru noiembrie 10, 2011 la 5:11 pm

    D-le Nastase
    Am urmarit “Vorbe Grele” si D-L Dragnea a explicat situatia convingator dar si D-l Geoana s-a justificat destul de convingator.Intrebarea este de partea cui este dreptatea sau poate dreptatea este la mijloc?
    Chestiunea trebuie lamurita intr-un mod indubitabil si cei care au gresit trebuie sa-si ceara scuze si sa remedieze daunele grele care s-au great prin aruncarea de “vorbe grele”.
    La prima vedere lucrurile par sa fi intrat pe un fagas ireversibil. Asa sa fie oare ?
    Orice decizie s-ar lua aceasta trebuie sa refaca credibilitatea PSD afectata de ultimele pozitionari contradictorii.

  11. 12 contele noiembrie 10, 2011 la 5:57 pm

    Adrian Năstase
    Nu cred că aţi fost fairplay cu Victor Ponta. Părerea mea. Acum acesta este într-o situaţie imposibilă.
    Ştiţi că am o părere proastă despre PSD, ca şi despre celelalte partide, de altfel. Dar între două rele cred că Ponta ar trebui să fie alegerea. Geoană a dovedit că este o cârpă cu care se şterg pe bocanci toţi infractorii şi baronii ţării.
    Întreb şi eu: cum se poate ca la experienţa voastră de parlamentari să faceţi asemenea gafe? Într-un fel îmi pare rău de Ponta că o să plătească oalele sparte…era un pas înainte faţă de Geoană…70 de cm…nu-i mult , dar era…

  12. 13 Doru Coarna noiembrie 10, 2011 la 7:30 pm

    Eu raman la a crede ca Basescu si-a pus ciracii sa se vexeze profund la prima ocazie oferita de Geoana, de data asta autoerijat in lider al opozitiei, dar are cea mai inalta functie in stat din intreaga opozitie. E vorba de oameni cu care Basescu a format candva guverne si de posibilitatea ca, daca USL castiga alegerile, el sa fie inlaturat iar Geoana sa preia temporar presedintia, ceea ce s-ar prea putea sa scoata la iveala mult rahat de pisica ce ar fi mai bine sa ramana ingropat in acele sertare si conturi.

    Adica, Basescu isi pregateste nitel retragerea, iesirea, scaparea, laolalta cu intreaga sa agoniseala de bugetar.

    Totodata, noi nu mai este nevoie sa ne tot intrebam cum de s-a intamplat ca cel mai mare partid din Romania si un altul istoric, sa se scuture de opozanti declarati si confirmati, adevarati lideri precum Nastase, Geoana, Tariceanu, si sa accepte, datorita acoperitilor interni din randurile lor, doi iepuri zbanghii care joaca tara si alegatorii pe sub masa verde, cu Basescu si serviciile lui.

  13. 14 analist noiembrie 10, 2011 la 7:49 pm

    @nastase
    D-le Presedinte, este evidenta lipsa unei echipe de sfatuitori pentru politicienii nostri din PSD. Inca 2 -3 erori de genul asta si o sa avem convorbiri despre PSD in opozitie,pe acest blog multa vreme. Consider, ca in momentul acesta e timpul sa preluati initiativa.Zarurile inca nu sunt aruncate, dar s-ar putea ca nici timpul sa nu aibe rabdare.

  14. 15 CRAI NOU noiembrie 10, 2011 la 8:06 pm

    Motto : Dă-mi Doamne mintea
    mea de pe urmă !
    Altfel vor prăpădi o turmă.

    JOCUL IELELOR

    Fost ambasador în state ;
    Vă lucrează pe la spate.
    Jon*de joc nu e străin,
    Procuroru-i arlechin…

  15. 16 Fragmentarium Politic noiembrie 10, 2011 la 8:36 pm

    PSD, intre lectia de politica si antipolitica

    Legenda despre Scylla si Caribda, cele doua femei transformate de catre zei intr-o stanca si, respectiv, intr-o prapastie, asezate una in apropierea celeilalte, ne spune ca acestea erau sortite a da pierzarii marinarii care ar fi incercat sa treaca printre ele, corabiile acestora sfarsind fie prin a se zdrobi de stanca, fie prin a se prabusi in prapastie.

    De aceasta istorisire homerica mi-am amintit la inceputul acestei saptamani, in urma declansarii furtunii in PSD de catre lupta de orgolii dintre seful social-democratilor, Victor Ponta, si subalternul acestuia pe linie de partid, Mircea Geoana, presedintele Senatului.

    Conflictul dintre cei doi este vechi, de pe vremea cand, in urma pierderii de catre PSD a alegerilor parlamentare si prezidentiale, Mircea Geoana a fost schimbat de la sefia partidului, fiind inlocuit cu Victor Ponta, in urma unor alegeri interne cu cantec, pe care perdantul Geoana, nu mai putin orgolios decat mai junele sau competitor, nu s-a sfiit sa le asocieze, aluziv, cu o lovitura de partid.

    Noul varf de orgoliu al lui Mircea Geoana, iesit la iveala in timpul vizitei in SUA, cand s-a autodeclarat drept „seful opozitiei din Romania”, pare sa fi umplut paharul, punand la grea incercare mandria si ambitiile lui Victor Ponta, care a hotarat, cu pretul propriei demisii din fruntea PSD, sa scape de Geoana, luandu-i sefia Senatului si dandu-l afara din partid.

    Cat de reala este insa „amenintarea” Geoana? Punand cap la cap mai multe indicii, declaratia acestuia ar putea sa nu fie o vorba aruncata-n vant, iar Ponta, care tinteste postul de premier, dupa alegerile de la anul, a simtit acest lucru. Faptul ca omul de stat numarul doi roman s-a bucurat de simpatia americanilor, care l-au numit cel mai bun prieten al lor, i-a alertat instinctul politic. Aceasta simpatie americana fata de fostul ambasador la Washington, la a carei scoala de leadership a ucenicit, cat si conexiunile acestuia in cercurile politice inalte de peste Ocean, poate insemna mult mai mult decat o formulare diplomatica.

    Ar mai fi de remarcat si ca vizita numarului doi in stat a urmat la scurt timp dupa cea a numarului unu, o succesiune oarecum neobisnuita, care deschide un alt camp de ipoteze, daca avem in vedere criza grava din PDL, data de exercitiul guvernamental, si lipsa de candidati credibili din partea acestui partid pentru alegerile viitoare…

    Probabil ca Ponta a simtit mai fierbinte in ceafa rasuflarea lui Geoana, cand acesta a declarat, la intoarcerea din SUA, ca ar mai candida o data la presedintie. Din acel moment, este clar ca Mircea Geoana si-a mai „castigat” ostilitatea unui lider important din opozitie, pe cea a sefului liberalilor, Crin Antonescu, ceea ce ne face sa observam ca, indiferent de cum va evolua conflictul din PSD, intre tandemul Ponta-Antonescu si Geoana, ultimul avand si el in spate destui sustinatori, se deseneaza o linie de rupere, care, daca va deveni activa, va face sa trosneasca din toate incheieturile corabia USL…

    Numai ca socotelile infierbantate nu se potrivesc cu cele la rece, fapt pe care cel mai bine il stiu seniorii din PSD, Ion Iliescu si Adrian Nastase, care, dupa ce initial au sustinut pozitia lui Ponta, au facut pasul inapoi, in numele pastrarii unitatii partidului, esentiala pentru castigarea alegerilor din 2012. Mai mult ca sigur, daca diferendul Ponta-Geoana va ajunge in fata Comitetului Executiv Nationala al PSD, greii partidului ii vor dascali pe cei doi pentru lectia de antipolitica, pe care vor incerca sa o transforme intr-una politica, cerandu-le sa-si bage sabiile in teaca si sa ramana, uniti, pe pozitii.

    Am pomenit, la inceput, de Scylla si Caribda pentru ca tocmai asemenea pericole le-ar reprezinta pentru corabia PSD revocarea/excluderea lui Geoana sau demisia lui Ponta. Pe de o parte, riscul de a pierde sefia Senatului ar insemna o bresa adanca in dispozitivul de lupta parlamentara al social-democratilor, de cealalta, demisia presedintelui PSD ar arunca partidul in haul luptelor interne, ambele posibilitati fiind rele politice la fel de distrugatoare, care ar duce la fund PSD-ul, implicit USL-ul… „A inceput?!”, m-am intrebat, contrariat, cand am vazut paginile ziarelor si ecranele televizoarelor pline cu scandalul dintre Ponta si Geoana, gandindu-ma la ce zeu nenumit i-ar putea ridica unul impotriva celuilalt?!…

  16. 17 Dan noiembrie 10, 2011 la 9:09 pm

    Sper ca aceasta galceva cu Ponta sa fie o actiune bine gandita in urma careia sa castige amandoi expunere media si ori sa se infiinteze un nou partid care sa se alature USL dupa alegeri ori sa se incheie cu o impacare publica, si nu doar un conflict de orgolii.
    Intre timp PDL -ul pregatsete debarcarea lui Boc, care se va intoare ca primar la Cluj iar Falca va fi noul premier. Astea sunt utlimile informatii din tabara marinarului.

  17. 18 isabel_allende noiembrie 10, 2011 la 11:54 pm

    In order to uplift the spirits beyond the second-rate political tribulations :) ) , what about this actor? (Basil, from “Zorba the Greek”):

  18. 19 abbilbal noiembrie 11, 2011 la 12:01 am

    Domnule Năstase, şi totuşi, până unde merge “circul politic” din PSD ? Adică noul conflict Ponta – Geoană care dă apă la moara PDL-iştilor şi monarhiştilor.

  19. 20 ingineru noiembrie 11, 2011 la 1:15 am

    @AN
    domnu Ponta incurca din nou borcanele. Ion Iliescu e mai degraba Cardinalul Fleury decar Richelieu dar asta cu amestecu de Beethoven cu Parazitii atata stie ( ce kitch oribil). Dintre toti cardinalii Frantei cel mai puternic a fost Mazarin, guriile rele spun ca Mazarin ar fi fost adevaratul tata a lui Louison al XIV. Da cand termini dreptu cu 6 e logic sa zici din astea hahahaha
    http://en.wikipedia.org/wiki/Andr%C3%A9-Hercule_de_Fleury

    P.S. Nu prea va pricepeti cu personalu domnule AN. ASTA NICI MACAR PROFESIONAL NU VALOREAZA 2 BANI. Eu macar stiu 2-3 meserii, asta nici una

  20. 21 ingineru noiembrie 11, 2011 la 1:20 am

    @AN
    Raspuns:
    dimineata dupa, Elenea Udrea ii fredoneaza lui TB cantecul lui Rolling Stones:
    Satisfaction

    daca atata poate si el…

  21. 22 ingineru noiembrie 11, 2011 la 1:23 am

    Atentie
    urmeaza curand fanteziile mele erotice cu Roberta Alma Anastase…

  22. 23 ingineru noiembrie 11, 2011 la 1:25 am

    Huuuuuu Dragnea Huuuuuu evadatu din PD huuuuu Dragnea ciocu mic

  23. 24 blogideologic noiembrie 11, 2011 la 4:00 am

    „Este uimitor cum afacerea începută oficial la 4 septembrie 1995, care avea în vedere iniţial recuperarea aurului din şlamul rezultat din procesarea minereului şi depozitat în iazul de decatare de lângă Gura Roşiei, a devenit prin “rostogolire” proiectul minier gigantic, promovat agresiv în media de astăzi.” http://asymetria-anticariat.blogspot.com/2011/11/statul-captiv-la-rosia-montana.html

  24. 25 blogideologic noiembrie 11, 2011 la 5:51 am

    Mi se pare bună găselniţa domnului Victor Ponta. Anume comparaţia între Ion Iliescu şi cardinalul Richelieu http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/ponta-iliescu-are-o-atitudine-tip-richelieu-sa-tina-balanta-sa-nu-castige-nimeni-prea-multa-putere-244269.html

  25. 26 blogideologic noiembrie 11, 2011 la 6:54 am

    Americanii au pierdut piaţa internaţională a muncii ? Şi aceasta se datorează libertăţii lor absolute de a tipări oricât de multă monedă fără să producă inflaţie ? Întreb doar.

  26. 27 acuvio noiembrie 11, 2011 la 7:27 am

    Despre subiect am aflat din blogurile ce susţin una din părţile implicate şi o să încerc să-l arunc peste gard, în ograda altor bloguri, alăturându-mă celor care strigă: Treziţi-vă! Dezbateţi legile!

  27. 28 blogideologic noiembrie 11, 2011 la 7:28 am

    Troika asta absurdă (FMI, Banca Mondială, CE), care ne-a impus distrugerea economiei româneşti şi degradarea cumplită a vieţii pentru omul simplu în România de acum, ignoră totalmente cadrul conceptual privitor la managementul riscului social (Social risk management, SRM) : „The objective of SRM is to extend the traditional framework of social policy to the non-market based social protection of which its three primary strategies include prevention, mitigation, and coping. It is now well understood that social unrest is positively parallel to the poverty. Assisting individuals, households and communities to elevate living standard above the poverty level will harmonize global economy and strengthen the social security.” http://en.wikipedia.org/wiki/Social_risk_management

  28. 29 blogideologic noiembrie 11, 2011 la 7:58 am

    Un articol interesant : “Cum ne apropie criza de americani in materia contractului” http://www.wall-street.ro/articol/Legal-Business/112311/Cum-ne-apropie-criza-de-americani-in-materia-contractului.html

  29. 30 blogideologic noiembrie 11, 2011 la 8:26 am

    Un exemplu de bancă din Cehia care s-a păcălit cumpărând datorie suverană grecească http://www.nytimes.com/2011/11/11/business/global/sovereign-debt-turns-sour-in-euro-zone.html?hpw

  30. 31 justitiaru noiembrie 11, 2011 la 8:32 am

    D-le Nastase
    Erorile opozitiei in actuala situatie pot costa enorm.Desi noi ne se bucuram de activititatea dv. pe blog poate ca ea este prea intensa si va rapeste mult timp pretios.

  31. 32 dlnimeni noiembrie 11, 2011 la 8:52 am

    De-a dreptul distractiv ar fi, cred, ca dupa ce pesedeul a anuntat ca nu mai doreste plecarea dlui Geoana de la presedintia senatului, pedeleul sa-si reia eforturile de inlaturare a acestuia, iar pesedeul sa inceapa din nou sa ii apere pozitia cu ghearele si cu dintii, ca in trecut.

  32. 33 justitiaru noiembrie 11, 2011 la 8:55 am

    D-le Nastase
    D-l Geoana s-a simtit poate marginalizat in propriul partid si amenintat de putere sa fie demis de la presedentia Senatului.De aici un mic joc dublu oarecum legitim.Daca s-ar fi simtit mai mult parte din conducere poate nu s-ar fi ajuns aici.
    Si in cazul d-lui Piedone este valabil poate acelasi lucru.
    Se mai poate face oare ceva ?

  33. 34 Şansata noiembrie 11, 2011 la 11:32 am

    “NOUA INIŢIATIVĂ UE

    Adoptă un grec pentru doar 500 de euro! Pentru această sumă, el va face tot ce n-ai tu timp să faci: va dormi până la amiază, va citi ziarele, va bea o cafea, discută despre sport şi politică, trage un pui de somn după-masă, merge la bar, la restaurant şi la chefuri .”

  34. 35 Draghi Puterity noiembrie 11, 2011 la 12:17 pm

    A sunat cumva tigrul de peste ocean si a spus ca Geoana e totusi un baiat talentat, care trebuie incurajat in continuare? :lol:

  35. 36 Socrate noiembrie 11, 2011 la 1:14 pm

    Despre vanzarea de tara ( de fapt cadouri contra comisioane si/sau sprijin pentru a ramane la putere ) si subminarea economiei nationale.
    Din stitile de azi, citez : “Compania Mitsubishi Corp a cumparat o parte din activele unui complex minier din Chile contra sumei de 5.39 miliarde de dolari, de la compania Anglo American PLC.
    Anglo American le-a vandut japonezilor 24.5% din actiuni, informeaza Market Watch.
    Complexul minier Sur cuprinde minele de cupru Los Bronces si El Soldado, o turnatorie, dar si minele Los Sulfatos si San Enrique Monolito. “. Deci valoarea totala este de 21.56 miliarde de dolati pentru patru mine, ccea ce inseamna cca 5 miliarde dolari pentu o mina de cupru. Neispravitii de guvernanti portocalii vor sa privatizeze Cupru Min Abrud ( valoarea zacamantului fiind de peste 6 miliarde de dolari ) pentru 46 milioane de euro, adica pentru 64 milioane de dolari. Cupru Min Deva este pe profit ( 4 milioane Eur ) si are datorii “istorice de cca 17 milioane de dolari.
    Dupa parerea mea, aceasta privatizare se incadreaza atat la subminarea economiei nationale si la vanzare de tara.
    Despre celelalte privatizari, ii dau cuvantul domnului valenti Nicolau “ Vă rog, nu vreţi să-mi cumpăraţi ţara?… Ieftin… E întrebarea pe care Traian Băsescu a pus-o obsesiv ieri în Germania. Cu oricine se-ntâlnea, se milogea cerându-i să cumpere o bucată din România făcută cioburi de guvernarea pe care a păstorit-o. „Poate vreţi o bancă… poate căile ferate… sistemul energetic…” – licita fără jenă şi disperarea răzbătea din încercările sale de a ne înstrăina pe bucăţi. Ne-ar fi dat mai pe nimic, doar să scape de responsabilitate prăpădului produs. Să-şi bată alţii capul cum să dreagă dezastrul în care ne-a adus. Multă umilinţă pentru o naţiune să-şi vadă conducătorul ploconindu-se spăşit cum îşi scoate ţara la mezat şi, culmea, fără să aibă prea mulţi muşterii. Rămas cu mâna întinsă şi părăsit în secunda următoare pozei oficiale, Traian Băsescu era tabloul măscăriciului impostor de care mai marii lumii se folosesc ca apoi să-l evite stingheriţi că au stat mai mult de o clipă în preajma sa. Imaginea inferiorităţii supuse, mulţumit că cei puternici îl tolerează încă, dar şi bucuros că se va întoarce în patria-i smerită unde poate să facă din nou pe zmeul. Ca mai mereu, behăind spasmodic, a ieşit dintr-o situaţie în care nimic nu era de râs. Doar el a fost de tot râsul. “.
    Victor Ponta a spus la Valcea, si bine a spus “ Pentru români era foarte important să ştie ce a semnat domnul Boc în scrisoarea de intenţie către FMI. Pentru că acolo este trecut angajamentul guvernului României de a vinde în 2012, înainte de alegeri, tot ceea ce guvernul practic mai are. Tot ce mai are, participaţii la societăţi comerciale, la societăţi naţionale, tot ce mai avem în portofoliu, practic în zona energetică mai avem ceva, plus TAROM-ul, plus CFR, plus tot ce se mai poate vinde. Probabil că sunt şi ei oarecum conştienţi că nu vor mai fi la guvernare şi atunci aceste privatizări din 2012 reprezintă tunul de final, e ultimul moment pentru asta”, a declarat, joi, la Râmnicu Vâlcea, Victor Ponta.
    Ponta a mai spus că strategia USL este de a bloca această iniţiativă a guvernului şi de a pune accent pe menţinerea locurilor de muncă prioritar atragerii de bani la buget. “
    Ce cred ca ar trebui sa faca PSD-ul :
    1. Sa anunte public ca s-a terminat cu privatizarile. Intreprinderile de stat cu pierderi au intrat pe pierderi datorita managementului portocaliu, amatori numiti politic, si pot fi redresate cu un management profesional.
    2. Sa se opuna managemetului privat, alta forma de a scoate intreprinderile de stat de sub controlul executivului si de a sifona profiturile catre buzubare private portocalii, direct sau indirect.
    Stiu ca asta inseamna sa se opuna FMI-ului, dar PSD-ul nu trebuie sa uite ca daca va castiga alegerile, nu va mai putea gestiona situatia economica.

  36. 37 Victor V. noiembrie 11, 2011 la 7:22 pm

    @ Adrian Năstase

    Vă mulțumesc mult pentru răspuns și îmi cer scuze că răspund atât de târziu. Sunt încă plecat din țară și nu reușesc să rămân suficient de mult în fața calculatorului încât să termin și obligațiile de serviciu și partea amuzantă (discuțiile de pe blog).

    Revenind la critica modului în care faceți opoziție, cred că problema este lipsa unor economiști cu “substanță”, așa cum era Mihai Tănăsescu în guvernul condus de dumneavoastră.

    Chiar și “viziunea” economică a PSD (scuze pentru ghilimele, dar acesta este adevărul), mai mult îl ajută pe Traian Băsescu.

    Până la discuția nuanțată (pe paliere) cred că ar trebui clarificate opțiunile de bază. Dacă îmi permiteți aș pune câteva întrebări:

    1. Deficit zero, negativ sau pozitiv?

    2. Sunt necesare reduceri de cheltuieli cu salariații bugetari, astfel încât raportul dintre totalul costurilor cu salariații bugetari și salariile angajaților privați să scada? Sau dimpotrivă trebuie mărite taxele pentru echilibrarea bugetului? Vă rog să nu îmi spuneți că se poate și altfel (sunt convins că se poate, dar cred că apuc și eu pensia până când vom elimina corupția și evaziunea, mărind gradul de încasare a taxelor).

    3. Privatizarea întreprinderilor cu pierderi (Oltchim & Co) trebuie făcută sau nu?

    4. Este necesar să susținem băncile sau dimpotrivă (mă refer la atitudinea puerilă a lui Victor Ponta, care spune că urăște băncile)? Ar trebui taxate suplimentar, așa cum tot discută diverși “experți” sau ar trebui să ne pregătim să le ajutăm să treacă prin următorul val al crizei (așa cum sugerează BNR)?

    5. Relația cu BNR și FMI actuală (de parteneriat) este corectă sau ar trebui să arătăm “mai multă demnitate” față de “cercurile financiare internaționale”?

    6. Îi admirăm pe greci pentru modul în care luptă cu criza sau pe germani pentru că încă nu o simt? Mi-a displăcut sincer modul în care ați politizat tâmpenia și incompetența guvernului Papandreu. Prostia nu are culoare politică, iar Papandreu e doar un prost. Nu mai contează că e de “stânga” sau de “dreapta”. Doar câteva zile mai târziu v-ați amintit de Antonis Samaras (căruia îi spuneți când Antonis, când Andonis, așa cum se pronunță) liderul actual al Nea Demokratia, partidul de “dreapta” al grecilor. Cu așa “dreaptă”, nu mai au nevoie de “stânga”.

    7. Trebuie accelerate cheltuielile de infrastructură (autostrăzi spre exemplu) sau dimpotrivă trebuie să așteptăm vremuri mai bune?

    Știu că sunt întrebări incomode (sper că nu le considerați “tendențioase”, conform tradiției FDSN). Dar cred că este necesar ca PSD să fie în stare să răspundă clar și tranșant la probleme elementare.

    Până acum mie mi s-a părut că răspunsurile au fost de două tipuri:

    A. Invers decât Băsescu. Din principiu.
    B. Răspunsuri atât de “nuanțate” încât cu greu se înțelege ceva.

    PS: Avem și noi un domeniu unde stăm mai bine decât Germania: telecomunicațiile. Aici meritul este al domnului ministru Nica și al dumneavoastră. Liberalizarea pieței de telecom ne-a dus cu 5 ani înaintea Germaniei. Sper să nu îmi spuneți că nici aici nu e “vina” dumneavoastră, așa cum mi-ați zis despre privatizările din perioada 2000-2004.

    La ei, Deutsche Telekom abia învață ce înseamnă operatorii alternativi. O altă “lecție” pe cale de a fi asimilată este cea legată de “public employee” și cum se poate sufoca un gigant dintr-o tâmpenie aparent insignifiantă (îmi pare rău că e vorba tot de veșnica “protecție socială”).

    Cu această ocazie, trebuie să fiu de acord cu un coleg (cred că Ghiță Bizonu’), care spunea că “privatizările” cu firme de stat, nu sunt privatizări. Condiția pentru a fi admis la discuții ar trebui să fie să nu aibă acționariat de stat sau angajați cu statut de “public employees”.

  37. 38 Alexandru noiembrie 13, 2011 la 4:02 pm

    RUSINICA PSD!INCOTRO VA INDREPTATI?Faceti fite si jocul portocaliilor lu’ Baselu’???ION ILIESCU:_”In PSD sunt multi opotrunisti si fripturisti”.ARE SI AVEA DREPTATE.Rusine PSD!

  38. 39 Alexandru noiembrie 17, 2011 la 8:06 am

    Aveti dreptate,asa este.Sunt de acord cu “implicarea si participarea la actul politic “, dar asta se face in mod obiectiv ,in functie de pozitia sociala ,dar mai ales in functie de “BUGETUL”siecaruia. S-auzim de bine!

  39. 40 Alexandru noiembrie 17, 2011 la 8:09 am

    Erata:”-in loc de siecaruia se scrie fiecaruia.”


  1. 1 Leapşa « Gabriela Savitsky Trackback pe noiembrie 11, 2011 la 11:54 am

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s






Arhiva


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 4,429 other followers