Arhiva pentru noiembrie, 2011

Democraţia SA

Este titlul editorialului meu de miercuri din Jurnalul National. Editorialul poate fi citit aici.

La multi ani Andrei, Andreea!

Astazi, inainte de ziua noastra nationala, il sarbatorim pe Sfantul Apostol Andrei, cel Intai chemat, ocrotitorul Romaniei. Este un sfant drag noua romanilor, un Apostol sarbatorit pe data de 30 noiembrie in calendarul crestin-octodox, catolic, anglican sau luteran.

Sarbatoarea de Sfântul Andrei are semnificatii speciale pentru romani, fiind insotita de multe credinte si obiceiuri populare cu legaturi din perioada pre-crestina si care se pastreaza inca la tara. Santandrei era o mare divinitate geto-daca, personificare a lupului, peste care crestinii l-au suprapus pe Sfantul Apostol Andrei. In unele sate din Bucovina exista şi acum credinta ca în aceasta noapte bantuie strigoii iar lupii sunt mai fioroşi ca oricînd. Alta traditie este legata de noaptea de Sfantul Andrei cand sunt practicate şi predictii meteorologice populare pentru anul urmator. De obicei, în podul casei sunt urcate 12 cepe sanatoase, la fel de mari, care sunt lasate acolo pîna în seara de Craciun, cînd se afla rezultatul. Fiecarei cepe îi este atribuit numele unei luni. Cepele care s-au s-au stricat indica luni ploioase sau cu grindina, iar cele care au încoltit – luni favorabile recoltei. Sper ca cepele vor arata vremuri mai bune pentru romani in 2012.

Urez un sincer La multi ani! celor peste 668.000 de barbati si femei din Romania care poarta numele Sfantului Apostol Andrei:  Andreea, Andrei Andra, Andruta, Andrusa, Andras, Endre, Andreiu etc.

Luni, la FET

Fundatia Europeana Titulescu are onoarea sa va invite la evenimentul prilejuit de lansarea volumului:
NICOLAE IORGA
Discursuri parlamentare 1907-1917
Evenimentul are loc luni, 5 decembrie 2011, orele 11,00, la Casa Titulescu, sos. Kiseleff, nr.47.

Gasca procurorului ceausist Monica Macovei. Astazi Laura Stefan

Începutul anului 2005 a constituit pentru justiţia română un moment crucial determinat de obligaţiile asumate de guvernul pe care l-am condus, la încheierea negocierilor de integrare, respectiv în luna decembrie 2004. În acest context, ministrul justiţiei, Monica Macovei,  a considerat că poate păcăli o ţară întreagă şi pe comisarii europeni, prin lansarea unei campanii în care s-a susţinut că este necesară o auditare a activităţii Parchetului Naţional Anticorupţie iar, pe de altă parte, că cele două instituţii publice, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul Naţional Anticorupţie sunt ineficiente în lupta împotriva corupţiei.

Nu are rost să mai comentez modul în care a fost desemnată Freedom House câştigătoare a licitaţiei, în condiţiile în care aceasta nu era o organizaţie independentă, contribuind din punct de vedere financiar la Coaliţia pentru un Parlament Curat, şi nici nu avea expertiză anterioară, de specialitate, într-un audit juridic.

Surprinzătoare au fost însă condiţiile ce au fost stabilite pentru consultanţa şi cercetarea juridică, respectiv minimum 3 ani experienţă pe probleme de drept penal şi reforma sistemului judiciar şi 5 lucrări de activitate specifică, respectiv de analiză şi evaluare a aspectelor de ordin legislativ şi instituţional.

În felul acesta, echipa de consultanţi pentru realizarea auditului independent al rezultatelor şi impactului generate de Strategia Naţională Anticorupţie 2001-2004, a fost compusă din persoane fizice, care nu au avut calitatea de magistraţi, majoritatea nu aveau studii juridice, nu aveau experienţă şi nici expertiză de specialitate, mare parte dintre ei fiind beneficiari ai unor programe finanţate din fonduri guvernamentale externe(SUA şi Marea Britanie). Echipa de „consultanţi” pentru realizarea auditului pe care s-a bazat întreaga activitate ulterioară a ministrului Monica Macovei a avut următoarea structură de „experţi independenţi”:

- coordonatorul de proiect Jennifer Windsor,  director executiv al Freedom House; a deţinut diverse poziţii de conducere în cadrul USAID;

- economistul Alena Ledeneva, cu studii la Universitatea Novosibirsk (1986), având ca domeniu de expertiză economia rusă post-sovietică;

- specialistul în management public Thomasz Anunsiewicz -   consilier pentru drepturile omului şi guvernare democratică al UNDP, Bratislava;

- sociologul Thomas Gerard Gallagher, are ca domenii de expertiză conflictele interetnice şi tranziţia la democraţie, naţionalismul şi rolul etnicităţii în Balcani (în particular România);

- specialistul în administraţie publică Laura Oana Ştefan, consilier juridic la IRIS, finanţat de USAID, implementează în România un proiect de asistentã tehnică pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri al întreprinderilor mici si mijlocii şi care a fost numită, ca răsplată pentru contribuţia la întocmirea raportului, director al Direcţiei pentru Relaţia cu Ministerul Public şi de Prevenire a Criminalităţii şi a Corupţiei din Ministerul Justitiei, deşi experienţa şi pregătirea sa profesională nu o calificau pentru acest post;

- consultant reformă judiciară Dan Florentin Vişoiu, cetăţean american de origine română, avocat licenţiat in SUA, membru fondator la Romanian Think Tank şi colaborator SAR, consultant în domeniul economic;

- consultant reformă judiciară Ruxandra Costache, asistent univ. Universitatea din Bucureşti, disciplina: „Drept Public”, fost consilier personal al ministrului Valeriu Stoica, consilier juridic USAID;

- consultant reformă judiciară Isabela Marilena Atanasiu, consultant european în domeniul legilor concurenţei;

- consultant reformă judiciară, Bogdan Vetrici Şoimu, înscris în noiembrie 2000 ca avocat stagiar în Baroul Bucureşti;

- asistentul coordonatorului de proiect, Suzana Dobredirector executiv al SAR, absolventă a Facultăţii de Psihologie, expertiză în pensionarea anticipată;

- asistentul Răzvan Stan,  sociolog, analist SAR;

- sociologul Laura Simionescu, coordonator de programe, tot la SAR, studii despre impactul mass media în campania electorală.

şi specialistul IT Alexandru Cristian Tudose.

Raportul Freedom House a fost aspru criticat de specialiştii în drept penal, de reprezentanţi ai Parchetului Naţional Anticorupţie şi ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de Consiliul Superior al Magistraturii şi nu în ultimul rând, de Asociaţia Română pentru Transparenţă(TI), care au identificat lacunele acestuia:

  • partizanatul politic folosit pentru a se face ulterior presiuni la nivelul procurorilor;
  • conţinutul auditului,
  • considerand ca

-       autorii raportului nu sunt familiarizaţi cu legislaţia română,

-       nu a fost făcut un audit al instituţiilor de verificare a declaraţiilor de interese, de avere şi incompatibilităţi,

-       nu s-a explicat în ce consta ineficienţa şi lipsa de performanţă a PNA,

-       au fost analizate dosare aflate pe rolul instanţelor sau în procedura de urmărire penală de la PNA, lucru interzis în legislaţia română

-       anumite fragmente din raport sunt preluări din rapoartele SAR sau din articole de presă.

Cu toate criticile, raportul Freedom House a constituit pentru ministrul justiţiei Monica Macovei  momentul de plecare pentru modificarea sau abrogarea actelor normative privind sistemul judiciar din perioada 2001-2004, elaborate împreună cu experţii UE şi puse în concordanţă cu legislaţia comunitară, acte a căror adoptare a dus la închiderea Capitolului 24 –JAI.

V-ati prins acum cine este  “expertul anti-coruptie” Laura Stefan, invitata, in permanenta de TVR sa acopere scandalurile DNA  (interceptari, Papici, etc)? Ea e de fapt o “independenta”…chemata de o televiziune “independenta” – TVR, la emisiunile de stiri controlate (inca) de “independenta” Rodica Culcer..

PS1 Cand Monica Macovei a plecat la Bruxelles sa-si preia sinecura de 20000 de euro lunar, oferita de Basescu, ea a lasat ouale sale de cuc in diferite cuiburi, pe Dan Tapalaga – fostul purtator de cuvant si consilier de la Ministerul Justitiei – la o agentie de stiri, pe Laura Stefan, la SAR si la diverse ong-uri de unica folosinta dar si pentru legatura cu ambasadele straine.

PS2 Va rog sa cititi si pe www.luju.ro articolele Voichitei Rascanu despre un raport al Laurei Stefan

Conferinţa Alumnilor FES 2011

Ieri, am participat la  Conferinţa Alumnilor Fundatiei Friedrich Ebert, cu tema “Democratie si alegeri”. Timp de trei zile, peste 60 de tineri politicieni, absolventi, de-a lungul anilor, ai cursurilor organizate de Fundatie, au dezbatut teme politice de actualitate.  Subiectele au fost foarte interesante: “Libertatile cetatenesti, din strada in …on line”, “Lege electorala sau legea junglei?”  ”Cetateanul fata cu institutiile democratice”.  Tema panelului final, pe care l-am condus, s-a intitulat: “Democratie, stop?! Ce avem de facut.”

Raspunsuri noi

Cat de important este sa ai o minte sanatoasa intr-un corp sanatos? Pentru actualii guvernanti, raspunsul este unul foarte clar: putin spre deloc, cat timp nu ne alimenteaza suficient clientela. Deunazi auzeam un ministru al Cabinetului Boc spunand ca in istoria noastra recenta au existat o serie de investitii „trasnite” precum salile de sport din mediul rural pe care statul roman nu le va mai face de-acum inainte. Aparent, nu ar fi suficient de multi tineri care sa le foloseasca. Tinta este ca, pe viitor, sa se renunte la orice investitie excentrica. Scopul este ca, de acum inainte, toate investitiile guvernamentale sa fie gandite in functie de eficienta, impact si buna dramuire a banului public. Chapeau bas!

Cu riscul de a ma abate nitel de la axa guvernamentala, tin sa le amintesc actualilor guvernanti ca salile de sport din zona rurala erau gandite pentru ca, si la sate, copiii sa faca miscare. Sa creasca sanatosi si, de ce nu, sa incurajezi ca din randurile lor sa se nasca viitori sportivi ai Romaniei de maine. Sunt sali fara tribune, iar costurile lor erau modice, in comparatie cu alte investitii bine gandite si de impact din prezent, precum patinoarul din Brasov. Dar haideti sa ne uitam pe cifre. Concret, constructia patinoarului portocaliu din Brasov a costat statul 12 milioane de euro. O sala de sport construita in perioada 2000-2004 a costat, in medie, 415.000 de euro. Matematica simpla ne arata ca din banii alocati pentru un patinoar din bagheta PDL s-ar fi putut construi cel putin 28 (douazeci si opt!) de sali de sport.

Un lucru ar trebui sa inteleaga cei care, cu atat de multa intelepciune si viziune, ne guverneaza astazi: si copiii de la tara trebuie sa aiba sansa lor de a creste sanatosi, nu doar cei de la oras. Si copiii de la sat trebuie sa aiba dreptul sa faca educatie fizica intr-o sala incalzita si suficient de spatioasa pe timpul iernii, nu doar cei de la oras. Sportul de masa nu a inceput si nici nu s-ar fi sfarsit odata cu deschiderea patinoarului de la Brasov, dar ar fi avut o usa deschisa in 28 de sali de sport nou construite la nivel national.

PS: Are rost sa mai amintesc ca o ancheta a GSP a demonstrat ca un patinoar similar celui din Brasov a fost construit la Miskolc, in Ungaria, pentru 1/3 din costurile din Romania, adica pentru nu mai mult de 4 milioane de euro? Sau ca firma care a construit patinoarul din Brasov apartine unui Gabriel Szilagyi, consilier PDL? Dupa cum spuneam: eficienta, impact si dramuire a banului public… cuvintele de ordine in Regimul Basescu.

Baronul Munchhausen, prezentele mele la TV tin de invitatiile pe care le primesc de la diversi jurnalisti. Daca te vei uita atent la anunturile legate de prezentele in media, vei observa ca primesc si accept invitatii de la toate posturile TV.

Exasperat, asa e, orice interventie a presedintelui Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, pe subiectul abuzurilor pe procedura care au avut loc la Senat sunt din categoria vorbelor de duh despre funie, in casa spanzuratului. 

Alexandru Astefani, in „Homo videns. Imbecilizarea prin televiziune si post-gandirea”, Sartori explica argumentat de ce riscam, prin ignoranta cronica si promovarea continua a nonvalorilor, o schimbare de paradigma extrem de daunatoare generatiilor urmatoare. Eu as include aceasta carte ca lectura obligatorie pentru toti ministrii care cred ca prin ignorarea culturii, descurajarea sportului si subfinantarea educatiei, in paralel cu preamarirea kitsch-ului si violentei vom ajunge departe. Una din tintele oricarui guvern responsabil este sa ia decizii intelepte astazi, care sa se repercuteze pozitiv mai ales asupra generatiilor de maine. Prin felul in care actuala putere intelege sa promoveze cultura si sportul in randul tinerilor, adica deloc, imi dau seama ca viitorul Romaniei de maine este sumbru. Asta daca mai putem vorbi despre un viitor…

Mihai Andrei, asa e, ar fi fost o stire daca omul l-ar fi muscat pe caine, daca marea majoritate a PDL-ului ar fi votat pentru ziua portilor deschise spre cultura. Asa, in normalitatea in care ne scaldam, pentru ei a fost just another day at the office. In fond – iar asta este adevarul – oamenii si-au facut datoria. Au dovedit ca, oricat de argumentat si bine intentionat ar fi, un om nu poate musca niciodata un caine.

Radu, exista discursuri pe care le scriu singur, dar exista si interventii la care muncesc alaturi de colaboratori. Pentru ca ideile bune vin din experienta, este, cred, regula si nu exceptia in politica sa muncesti in echipa la un discurs important.

Augustin, nu am nicio problema sa iti raspund la intrebare. Da, am un repros pe care in contextul enuntat de tine mi l-as aduce. Acela ca nu am reusit sa il impiedic (sau poate am fost impiedicat?) pe Traian Basescu sa castige alegerile inca din 2004. Asa, Romania a fost condusa cu toiagul baciului din deal sapte ani prin desert. La ce bun?

Vasile, nu stiu de unde atat de multa siguranta pe tine cand afirmi ca PSD a coborat pana sub 15% dupa anumite momente mai tensionate din ultima perioada. Sa fie, oare, de la sindromul celor 5 milioane de voturi? Eu inteleg ca a existat o emulatie artificiala in media. Ca cineva a incercat sa ne convinga ca Soarele se invarte in jurul Pamantului. 

Mircea Voiculescu, in orice organizatie care functioneaza dupa reguli clare, eficienta este premiata, iar esecul este asumat. In momentul in care te opui curentului majoritar nu se cheama ca esti devorat. Inseamna ca vrei sa fii victima, ca ai alte planuri si, poate, noi te retinem.

Purcelix, da, imi aduc aminte de vizita din Olanda. Referitor la intrebarile tale, pot spune in primul rand ca eu cred in echipa de conducere a USL si am incredere ca acest tandem poate oferi o noua directie Romaniei. Si nu e vorba de un singur om, ci de echipa care s-a format deja din PSD si ACD. In alta ordine de idei, nu cred in diversele blaturi de care auzi la televizor. Acelea sunt, mai degraba, scenarii lansate de unii sau altii pe piata. Or, termenul de blat asa cum il inteleg eu se refera la un eveniment ale carui coordonate au fost stabilite deja, fara ca altcineva in afara de „blatisti” sa stie. Practic, te vezi in fata faptului implinit in urma unei astfel de intelegeri – e drept, insa, ca istoria noastra recenta nu duce lipsa de asa ceva.

Draghi Puterity, istoria ii trateaza foarte ciudat pe oamenii fara caracter. Carenta lor cea mai importanta se poate dovedi si principalul vehicul responsabil de promovarea lor. Si, in cazul lor, doar trecerea timpului si evolutia colaborarilor sunt turnesolul care le scoate la suprafata adevaratul chip. Trebuie sa le acorzi, deci, rabdare.

La Mizil

Sambata, am avut, la Mizil, o intalnire de peste patru ore cu primarii si reprezentantii localitatilor din colegiul meu. Concluziile sunt cele pe care le stiti – nemultumiri legate de problemele de finantare a proiectelor locale, nemultumiri in ceea ce priveste sprijinul discriminator, de la guvern, acordat primarilor PDL, nemultumiri in ceea ce priveste colectarea legumelor, lipsa de locuri de munca, blocarea unor proiecte europene etc.

Raspunsuri vechi

Dupa cum stiti, mi-am propus ca in sectiunea dedicata raspunsurilor sa promovez cate un eveniment sau produs cultural care aduce frumosul si ineditul in vietile noastre. De data aceasta, va recomand un eveniment mai putin obisnuit, avand in vedere publicul care banuiesc ca intra pe blog. Este vorba despre Festivalul International al Teatrului de Animatie care se va desfasura in Bucuresti intre 24 noiembrie – 4 decembrie 2011. Desfasurat sub egida Teatrului Tandarica, evenimentul este dedicat in primul rand celor mici. Confucius spunea ca in interior suntem cu totii la fel, cultura fiind singura care face diferenta intre indivizi. Cred ca este bine sa ii invatam pe copii frumusetea teatrului si a culturii in general de la cele mai fragede varste. Altfel, facem din ei victime sigure ale culturii de masa.

Socrate, din cate stiu, zeghea portocalie este data in SUA doar detinutilor foarte periculosi si, in special, celor gasiti vinovati pentru infractiuni si crime extrem de grave. In cazul Romaniei, as propune acelasi sistem al „stigmatizarii” portocalii, dar acestea sa fie purtate doar de cei gasiti vinovati pentru instigarea, participarea si organizarea genocidului social din ultimii trei ani. Scopul ar fi, in fond, expunerea in piata publica (sau dupa gratii, in functie de dovezile existente) a tuturor celor care se fac vinovati de situatia economica si sociala deplorabila din prezent.

Bumerangul prins in lasou, nu cred ca ar fi in regula limitarea numarului de martori ai unui proces, pentru simplul motiv ca istoria poate aduce in prim-plan o cauza in care chiar sa fie necesara audierea a mai multor  persoane. Alta, desigure, decat dosarul meu cu pixuri, creioane si radiere de campanie. Ridicola, intriganta si sfidatoare din punctul meu de vedere este discrepanta dintre acuzare si mine, in aceasta speta, cei 974 martori ai acuzarii si cei… 5 martori care mi-au fost acceptati. Dupa cum spuneam, o „carpeta” tesuta cu fir politic numai buna de pus pe perete, alaturi de certificatul de Guinness World Record.

Orasan Ioan, argumentul economiei la buget legat de comasarea alegerilor este frumos si bun de pus in rama, dar nu tine. Un sfat pentru colegii pedelisti, daca tot tin la economiile facute la buget: sa voteze (prin asumarea raspunderii Guvernului, cum altfel?) si comasarea furtului din bani publici. Sa nu mai fure 365 de zile intr-un an, ci sa-si gaseasca o zi din an in care sa  fure, iar in rest sa ne scuteasca. PDL stie sa faca economie la buget la fel cum stie sa faca economie, adica deloc.

Alecsei, ti-am citit scenariul si pot spune doar atat. A miza pe sprijinul PDL in alegerile din 2014 inseamna sa mizezi, din start, pe un cal mort. PDL de-abia mai supravietuieste politic acum. Tocmai de aceea, isi fabrica din timp o serie de cai troieni, numai buni de aruncat in polis dupa ce vor izgoniti de la guvernare. Singurul mod prin care PDL mai poate castiga ceva in 2014 este ca Roberta Anastase sa candideze la alegerile prezidentiale, iar tot ea sa fie singura care numara voturile.

Un om de bine, daca ar fi fost un mizilic, crede-ma ca nu am fi purtat aceasta discutie aici si acum. In alta ordine de idei, crede-ma ca nu se va intampla nimic pe nicio numire dupa 2012, pentru simplul motiv ca USL a declarat si isi asuma public sa renunte la numirile politice pentru toate functiile publice sub cea de secretar de stat. Vremea in care si femeia de serviciu trebuia sa fie numita politic se va incheia odata cu guvernarea PDL.

Carmen Graur, cu respect va spun ca am facut armata si cunosc o serie de elemente de strategie militara care tind sa va contrazica argumentatia. Am spus-o saptamana trecuta, dar ma vad nevoit sa repet: un adevarat conducator se asigura ca se poate baza pe fiecare individ si resursa pe care le plaseaza pe campul de lupta. Este mai bine sa stii ca pornesti la razboi cu un efectiv puternic, loial (chiar cu riscul ca acesta sa fie mai redus), decat sa traiesti cu indoiala ca oricand poate fi creata o bresa in flancurile tale.

Epolitikon, este evident ca actuala putere are acces la CNP-ul oricarui cetatean roman in parte (alaturi de banci sau orice alta institutie publica sau privata, este irelevant). Nu asta era problema sau miza CNP-ului la recensamant. Scopul este ca puterea sa aiba acces si o evidenta cu situatia „la zi” a CNP-urilor romanilor din tara, dar si identificarea celor plecati in strainatate. Cum crezi ca vine milionul de voturi „garantat” de votul prin corespondenta? Mecanismul de frauda electorala trebuie verificat si „uns” inca de pe acum, astfel incat peste un an garantia unui Baconschi sa se transforme in realitate pentru toti portocaliii, nu crezi?

Contele, din doua una: ori eu sunt un adept al teoriei conspiratiei, ori Traian Basescu & Co. sunt practicieni recunoscuti in teoria fraudarii alegerilor. Propun sa ne uitam la ultimii zece ani in materie de „surprize” electorale si sa invatam din lectiile trecutului.

Giga Popa, in ultima perioada au fost numeroase valuri de falsi sustinatori ai PSD-ului pe blog. Semn ca acolo, undeva, pe cineva doare foarte tare si sperie cel putin la fel de tare ca partidul se pregateste de lupta cea mare si strange randurile.

Nicoleta, scoala sociologica romaneasca te invata din bancile facultatii cum sa eviti marile erori cand masori opinia societatii. Hai sa spunem doar ca as gresi daca m-as apuca sa analizez marjele de eroare ale unor sociologi. Este indicat sa nu judeci o carte dupa coperta sa. La fel, hai sa nu judecam un sociolog dupa una din marjele sale de eroare. Sigur, daca eroarea se repeta inseamna ca vorbim despre o constanta. Iar atunci vorbim, la randul nostru, de cu totul altceva.

Zoe Enescu, da, pot recunoaste un rol important pe care Traian Basescu l-a avut in relatia sa cu statul roman, anume acela de a-l deforma si chiar distruge, in niciun caz acela de a-l reforma. Reforma promisa de Basescu a fost o minciuna sfruntata, aidoma tepelor si tuturor celorlalte promisiuni bombastice care urmau sa il faca pe cetateanul roman sa traiasca mai bine. „Reforma” lui Basescu poate fi sintetizata, dupa 7 ani de mandat, intr-o interogatie foarte simpla, dar cu impact: „mai traiti?!”.

Cine are interesul sa dispara partidele politice?

Sistemul de partide creat dupa 1989 a avut o evolutie organica fireasca de la inflatia de structuri politice infiintate la inceputul anilor `90, la sistemul echilibrat, fixat mai ales dupa alegerile din 1996.

Decretul-lege nr. 8 din 31 decembrie 1989 privind inregistrarea și functionarea partidelor politice a permis infiintarea unui numar foarte mare formatiuni in conditiile in care erau necesari doar 251 de membri pentru inregistrare. Drept urmare, la alegerile din 20 mai 1990 existau oficial 80 de partide din care 71 au prezentat liste in alegeri, 18 fiind și reprezentate in Parlament, pentru ca in 1994 sa se ajunga la 161 de partide inregistrate in mod oficial. Introducerea pragurilor electorale de 3% in 1992 și 5% in 1996 a dus la o structurare mai buna a partidelor și la creșterea puterii politice a acestora, in beneficiul democratiei.

Depașirea fazei fragmentarii anarhice, tipice fervoarei inceputului democratic și trecerea la o etapa de concentrare și organizare solida a partidelor politice a ajutat democratia romaneasca prin structurarea ideologica a spatiului politic și fixarea competitiei politice intr-un cadru clar, pe care cetatenii il puteau intelege și la care se puteau raporta in cunoștinta de cauza.

Dupa aproape 15 de de functionare a acestui sistem de partide, asistam, de ceva timp, la o serie de mișcari care urmaresc diminuarea ponderii partidelor politice, cu implicatii negative asupra organizarii democratice a regimului politic romanesc. Aceasta mișcare este relevata prin doua strategii pe care le vedem la lucru de la o vreme: incurajarea spargerii partidelor mari și aparitia unor mini-partide. Efectul direct al acestei evolutii, stimulata și de votul uninominal, este fragmentarea politica prin impartirea voturilor.

Consecintele sunt mult mai profunde insa pentru stabilitatea politica și calitatea democratiei. Reintoarcerea la epoca fragmentarii partinice inseamna revalorizarea negocierilor excesive, a epocii algoritmului politic, prin urmare, se deschid larg portile instabilitatii. Un numar mare de partide mici care negociaza accederea la putere inseamna compromisuri peste limita normala care echivaleaza cu indepartarea partidelor de mandatul in baza caruia au primit votul. Deci, un sistem de partide mult mai putin democratic pentru ca nu mai reflecta vointa alegatorilor.

In fine, dupa cum o arata experienta istorica a democratiei, o societate de tip democratic fara partide puternice tinde sa se transforme intr-un regim autocratic in care deciziile sunt concentrate in mainile unui centru unic de putere care are parghiile de control și manipulare a partidelor mici.

Ce parere aveti? Cine doreste o astfel de evolutie a sistemului de partide din Romania?

“Batalia pentru viitor – sezonul 2″, la Gaudeamus

Ieri, am lansat la Targul de carte “Gaudeamus”, volumul “Batalia pentru viitor – sezonul 2″. Am fost onorat de prezenta multor colegi si prieteni dar, in mod deosebit de prezenta profesorilor Daniel Barbu si Florin Abraham, precum si de cea a scriitorului Dan Mircea Cipariu – care au impartasit celor prezenti parerile lor despre aceasta lucrare.

Mi-a facut placere sa vizitez si alte standuri din Targ, unde am intalnit numeroase cunostinte si prieteni. Si astazi mai puteti merge, la Romexpo, pentru o intalnire cu CARTEA…

Inregistrarea interventiei mele la lansare poate fi ascultata aici.

Pagina următoare »




Arhiva


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 259 other followers