Ocupat cu diverse proiecte, nu vreau sa uit sa scriu cateva cuvinte despre dezbaterea de joi, 13 octombrie, cu tema Statul social responsabil, organizata de Institutul Social Democrat “Ovidiu Sincai”.
Dezbaterea s-a inscris in seria celor care pregatesc Consiliul Naţional. Alaturi de fosti ministri social democrati ai muncii, Catalin Zamfir ministrul muncii in Guvernul Roman, Smaranda Dobrescu, ministru al muncii in Guvernul Isarescu si Elena Dumitru, ministru al muncii in Guvernul PSD am incercat sa identificam problemele cu care se confrunta statul social in Romania, sa gasim cea mai buna formula de organizare a unui stat social responsabil si sa identificam care sunt condiţiile si premisele unui astfel de stat.
Este evident pentru toata lumea ca PDL si sateliţii sai politici, sub pretextul crizei economice si in dispreţul total al Constituţiei Romaniei si al tratatelor europene, doresc cu orice preţ sa distruga Statul social. Acesta pare a fi in fond, principalul obiectiv politic al actualei majoritaţi guvernamentale, conduse in mod direct de Traian Basescu.
Statul Social, ridicat in Romania si in Uniunea Europeana la rang de principiu constituţional, inseamna asumarea de catre noi toţi – prin intermediul Statului – a obligaţiei de a asigura prin masuri economice si sociale un nivel de trai decent pentru cetaţeni si, in acelasi timp, de a garanta ca drepturile fundamentale sunt respectate, fara discriminare.
Statul social are rolul menţinerii coeziunii sociale prin acţiunea permanenta de diminuare a inegalitaţilor existente in societate cauzate de riscurile inerente la care sunt supuși cetaţenii: imbatranire, boala, șomaj, accidente, saracie.
Prin Statul social se pastreaza legaturile de solidaritate intre cetateni. Opusul Statului social este starea de anarhie și de menţinere sau aruncare in saracie a milioane și milioane de oameni. Disputa dintre „Statul minimal” și „Statul maximal” este falsa: in Romania chiar existenta instituţiilor statului este pusa sub semnul intrebarii. Pentru PSD este important ca Statul sa existe, iar acesta sa fie in mod efectiv responsabil fata de cetatenii sai.
Guvernul Boc este singurul guvern din Europa, care – ca singura soluţie de criza – a ales taierile, fara nicio altfel de masura compensatorie si fara, de fapt, sa trateze criza economica. Sigur insa, in contextul actual, o revizuire a rolului CONCRET al statului se impune.
Impreuna cu participanţii prezenţi la dezbatere, parlamentarii PSD, profesori universitari, doamna profesor Elena Zamfir si academicianul Catalin Zamfir, presedintii departamentelor de munca si afaceri europene ale PSD, Ioan Cindrea si Cristian Dumitrescu, colegi de la Departamentele PSD am convenit ca una din primele sarcini care ne revin este sa intarim componentele statului social in Romania.
Trebuie sa insistam pe sentimentul de responsabilitate al tuturor, nu doar al statului, ci si al companiilor, al angajaţilor si al cetaţenilor.
Una dintre concluziile dezbaterii a fost ca, in prezent, statul s-a retras din atribuţiile sale de stat social si si-a pierdut parte din parghiile care l-ar fi putut face un stat social responsabil. Noi, ca social democrati, trebuie sa ramanem, in continuare, aparatori al valorilor solidaritaţii si justiţiei sociale.
Discuţiile pe tema Statului social responsabil vor continua in timpul si dupa Consiliul Naţional, pentru ca, in final, sa elaboram, pe aceasta baza, pe aceasta abordare, cele mai potrivite soluţii la problemele cu care ne confruntam.

Cand Autista Striga, Autistilor!
La guvern unde ministri sapa la a noastra groapa,
Blonda Vass e fericita plimband in decor o mapa.
Si pe post de portavoce cand este intervievata
Ea raspunde ca o toapa proasta si needucata.
Suparata fiind pe lume si pe-o anume intrebare
Jurnalist-a luat in suturi, improscand-o cu fecale
Pe model dat de Basescu cu “tiganca imputita”
A tratat-o pe reporter drept o biata autista.
Disperati sunt toti basitii cand gandesc la viitor
Aranjat pe dupa gratii si cu drept la vorbitor.
Avand botnita la gura si-n partid tinuti in lesa
Cand dau ochi cu jurnalistii isi varsa venin pe presa.
Slugi umile, fara vlaga sau parere personala
Ei sunt muti precum un peste, cu frica de ciomageala
Tac si-asculta de tatuca cand le zice ca din carte
Si din jiltu-i de poveste porunceste-a noasta moarte.
Curajosi sunt insa foarte, cand raspund la ziaristi,
Zbiara si-si arata coltii, ca doar ei sunt pedelisti.
Fara frica sau vreo jena pentru-asemenea prestatii
Aparati sunt de chiombila pentru orice aberatii.
Va veni insa si timpul sa-si bage mintile-n cap
Si sa-si vada saracutii de-al lor tragic handicap
Sa-si trateze nesimtirea si tupeu mancat pe paine
In celule cu zabrele, far-de viitor sau maine.
Nota: in timul unui interviu luat de un reporter al postului Antena 3, consiliera Primului Ministru, Andreea Paul Vass, vizibil deranjata de o intrebare care viza inghetarea si/sau impozitarea pensiilor, pe un ton de mahala i-a numit pe jurnalisti autisti.
In ziare.com a aparut recent un editorial de opinie, cu titlul “Guvernele nationale, sucursale ale capitalului international”. Concluzia editorialului este “ In felul asta, politicul devine doar o fatada a interesului economic, iar guvernele nationale – sucursale ale capitalului international. “. Corect.
Recent, Richard Haass – Presedintele Consiliului pentru Relatii Externe al SUA si Vicontele Etienne Davignon – Presedintele Clubului Bilderberg au participat la conferinta “The European Union after the sovereign debt crisis” organizata sub patronajul BNR si al Guvernatorului Mugur Isarescu ( membru el al Comisiei Trilaterale ), moderata de jurnalistul Emil Hurezeanu. Oare ce cautau la Bucuresti doi dintre cei mai puternici si mai influenti oameni ai planetei ? Romania, o tara mica si saraca, cu o economie slaba, ultima din UE, nu pare sa aiba nici un motiv sa fie aleasa ca gazda a evenimentului. Sa ne mai amintim ca, in urma cu un an, o sedinta a Comisiei Trilaterale pentru Europa s-a desfasurat la Bucuresti. O ipoteza ar fi ca Romania este folosita de mai marii planetei ca poligon de incercare pentru noile politici economice ( in care austeritatea este pe primul plan ), asa cum le-a definit domnul Haaas “ statele trebuie să se obișnuiască cu noua normalitate, care presupune o creștere economică extrem de redusă și care va cere redefinirea politicilor fiscale și a sistemelor de pensii și cele educaționale. “. Dupa cum se observa, noile politici economice experimentate presupun existenta unor state care numai sociale nu sunt. Sa ne amintim de prioritatile Basescu-Boc – legea educatiei, legea pensiilor, intarirea fiscalitatii, scaderea salariilor bugetarilor, inghetarea pensiilor, legea asistentei sociale, etc.
PS Poate ca asa se explica si recentele declaratii ale unui oficial al BNR, privind politica economica si impozitarea pensiilor.
Unii vor confunda statul social cu asistenta sociala sau asistatii social
ce stat social, cand nemernicul de basescu si pupincuristii sai portocalii vrea sa-l desfiinteze:vedeti legea asistentei sociale care vor sa o adopte.
indemnizatia unei persoane cu handicap de 290 lei de 7 ani nu a mai fost indexata.
sunt asistent social(personal)angajat al primariei Petrila/Hd pt. fiului meu de 22 ani cu handicap grav.In luna august am fost in concediu si nu am primit indemnizatia de concediu (prevazuta de legea 448/2006 pt.a-si plati alt asistent cat eu eram in concediu),iar pe 10 septembrie era zi de salariu si nu am primit salariul aferent lunii august decat pe 08 octombrie.
Iar pe 10 octombrie trebuia sa primim drepturile salariale pt.luna septembrie si nu le-am primit ca nu au bani la buget.
Primarul pdl Paducel ne spune ca dumnealui a facut demersuri la ministerul finantelor dar nu i se acorda fondurile necesare.Oare face parte din cei 300 de primari care au primit bani de la guvern joi?
sotul monicai ridzi la petrosani de ce are bani de salarii?
Sorry, dar nu-mi place expresia de “stat social responsabil” pentru ca mi se pare a fi una tautologica. Cred ca este clar pentru oricine ca, in raport cu statul minimal, statul social este unul responsabil. “Statul social, stat al tuturor cetatenilor” mi se pare a a fi o formulare mai adecvata, nu numai pentru ca suna la fel de adevarat ca si cea de “Presedintele Romaniei, presedintele tuturor romanilor”, dar si pentru ca aceasta contine o critica implicita. Cred ca oamenii vor constientiza mai acut ca statul minimal nu este si al lor, desi, asa cum spun cei care manifesteaza sub sloganul “Occupy Wall Street!” impotriva bancilor si corporatiilor, “Noi suntem cei 99%!”
@ Socrate
Îți place cum arată Grecia acum? Ca să poți avea o protecție socială decentă, trebuie să ai mai întâi o economie funcțională. Mărind absurd taxele pentru a face rost de bani pentru angajații de la stat (care se multiplică precum cancerul), pentru pensionari și pentru ceilalți, care nu se pot întreține singuri, vom ajunge să-i omorâm/falimentăm pe cei care de fapt suportă toate aceste cheltuieli.
Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem este dacă ar trebui să cheltuim cât avem nevoie sau cât ne permitem. Grecii au ales prima variantă.
@ Adrian Năstase
Din pacate statul nostru nu se poartă într-un mod responsabil cu cetățenii săi. Și nu vorbesc numai de perioada PDL. La fel a fost și în perioada PNL. Cu nimic diferit de perioada PSD, CDR, PDSR sau PCR.
Poate a venit timpul să încercăm să reconstruim statul de la zero. Și pe măsură ce se demonstrează că este funcțional, eficient și responsabil vom putea să-i mărim prerogativele.
Deocamdată statul nostru este un fel de cancer generalizat, care consumă imens, fără să producă aproape nimic. Chiar și statul comunist era mai eficient.
Romania-vei fii stapana Economica a Europei-cum eram Granarul/pe vremea lui tov.si primeam gaze si petrol din URSS!.“Nu uita,ca esti Roman!Te-ai nascut sa fii Stapan!”-ne canta Furdui Iancu
Victor V.
Si cum arata Grecia azi Victor?
Mor oamenii prin spitale au pensii mizerabile, stau la mila si pomana unui politician ,primar ….cum arata Grecia?
Ce isi doresc grecii de fapt , sa redevina Grecia , statul social inainte de Shenghen si nu ca stat asistat social cum este acum!.
Ma gandesc ce se va intampla cu un statul european grec atunci cind bancile falite si nu numai vor fi recapitalizate dec statul grec,ce putere va exercita statul grec prin bancile respective ….in Romania de exemplu sau prin Europa? haha….
@ Vasile
Grecia arată tragic. Dar s-a purtat prostește timp de 40 de ani – pomeni electorale, aparat de stat gigantic, inutil și costisitor în același timp, taxe imense. Politicienii lor au descurajat munca și au stimulat STATUL (degeaba), trăind pe datorie. Era doar o problemă de timp până să ajungă la faliment.
Și te bucuri de pomană. Au destule active pe care să le vândă, inclusiv imobiliare. Mai greu e să-i reînveți pe greci să muncească și să-și plătească taxele. O posibilă soluție este cota unică.
Însă pe mine mă preocupă soarta noastră. Politicienii de stânga sau de dreapta ne propun soluții miraculoase bazate pe intervenția statului. Cred că asta ar trebui să ne îngrijoreze.
Nu am auzit încă niciun politician român care să ne vorbească despre respectul pentru contribuabili și pentru banii colectați prin TAXARE (așa cum făcea doamna profesoară Tarja Halonen în exemplul dat de un coleg aici pe blog). Politicienii români, ca și cei greci, consideră statul ca pe bunul lor, pe care îl pot folosi in interes propriu. Mai mult când sunt la putere și ceva mai puțin când sunt în opoziție.
Dacă le amintești că sunt slujbași publici, trăind din taxele colectate de la contribuabili, se vor considera profund ofensați. Eu îmi doresc o clasă politică care să înțeleagă în primul rând acest adevăr simplu. Și abia după aceasta să discutăm despre lucruri subtile și eterice cum ar fi protecția socială (stânga) sau stimularea economiei prin investiții de stat (dreapta).
@Victor V. * Eu vorbeam de cu totul altceva. Dar, daca doriti sa discutam despre Grecia, spre deosebire de dvs. , o sa va raspund la subiect. Analiza evolutiei in timp a datoriilor publice din tarile UE arata ca datoria publica a Greciei a crescut intr-adevar mai repede decat media europeana, dar ca incepand din 2005 chiar media europeana a inceput sa creasca sustinut. Acum sunt alte patru tari – Italia, Irlanda, Portugalia, Belgia -care au datorii publice de peste 100% din PIB. Mi-e greu sa cred ca guvernele tuturor acestor tari au inebunit subit si simultan, ca si guvernul ( guvernele ) grec pe care il incriminati ( care are si el partea lui de vina ). De asemenea, chiar tari puternice, precum Germania si Franta, au trecut de limita de suguranta de 60 % din PIB. Mai curand avem de a face cu un model economic ( de dreapta, evident ) necorespunzator. De acord cu dvs. “Ca să poți avea o protecție socială decentă, trebuie să ai mai întâi o economie funcțională. “. Mi se pare insa ca nu este in regula sa accepti pasiv ca nu ai o economie functionala si sa renunti intai si intai la asigurarea unei protectii sociale decente, indatorandu-te in continuare ( cazul Romaniei ).
Buna ziua domnule Nastase,
Vreau sa va atrag atentia asupra unui articol aparut in Jurnalul national cu linkul: http://www.jurnalul.ro/special/reportaje/sapte-frati-din-suceava-isi-fac-temele-la-lumanare-ca-sa-ajunga-avocati-si-scriitori-592993.html . M-a impresionat cazul Laurei, fetita care voia sa citeasca ca sa ajunga scriitoare. Am luat legatura cu ea, prin tatal ei, si i-am trimis cateva carti. O sa-i mai trimit. Rar gasesti in ziua de azi un tanar iubitor de carte. Rugamintea mea este una practica: cum primaria Dolhasca este dominata de PSD poate veti reusi sa demonstrati practic teoriile cu statul social si poate puteti convinge factorii raspunzatori sa sponsorizeze acea familie cu un fir cu lumina electrica. Ei merita. Eu va multumesc si astept vesti bune.
@ Socrate
Am dat exemplul Greciei pentru că este exact ceea ce descrieți dumneavoastră. Un stat implicat absurd în economie și TEORETIC având o protecție socială excelentă. Modelul din păcate nu este viabil!
Aveți perfectă dreptate când spuneți că nici celelalte țări: Italia, Irlanda, Portugalia, Belgia sau chiar Franța ori Germania nu au modele sustenabile, pentru că TOATE se bazează pe DEFICIT BUGETAR și împrumuturi publice.
Soluția este cea schițată la conferința BNR și prezentată atât de elegant de dl. Adrian Năstase în editorialul pe această temă. Aș propune să continuăm discuția acolo.