La intalnirea cu reprezentantii comunitatii de romani din SUA, Traian Basescu a raspuns, la o intrebare legata de renegocierea contractului cu firma americana Bechtel, in urmatorul fel: Construiam cea mai scumpa autostrada din lume, intr-un contract in care ambii parteneri au vrut sa fure. Un contract care s-a atribuit fara licitaţie. Statul roman nu putea sa accepte la nesfarsit fie ea si o firma mare, sa plateasca cu 19, 20, 30 de milioane de euro/km de autostrada.
In acelasi timp, iata ce ne spune insa una dintre cablogramele ambasadei americane din perioada de inceput a primului mandat al lui Traian Basescu, publicate de Wikileaks. Va prezint textul in original, pentru a evita orice suspiciune:
Post had hoped that a breakthrough had come after President Basescu’s visit to Washington this spring and his assurances that he would support the project. Indeed, small payments were made and some movement on outstanding issues did occur. But another lull came later in the spring. Similarly, Post was hopeful that the project would start moving in the right direction after Commerce Department’s Assistant Secretary Lash, on May 12, received assurances from President Basescu that he would work to resolve issues related to the motorway.
Sa intelegem asadar ca atunci Bechtel devenise dintr-o data bun, dupa ce tot Basescu criticase contractul in campania din 2004, iar astazi Bechtel a devenit, din nou, o companie care vrea sa fure Romania?
Si, daca da, sa ne spuna Traian Basescu cand si cum s-a intamplat acest lucru. De ce? Simplu: Basescu ne vorbeste despre preturi de 19, 20 sau chiar 30 de milioane de euro pe kilometru in conditiile in care, in 2004, costul total al autostrazii Transilvania, pentru 415 kilometri, era de 2,5 miliarde de euro, adica 5,5 milioane de euro pentru un kilometru. Deci, cand, cum si de ce s-a ajuns la aceste preturi?
Oricum, firma Bechtel care, de sapte ani, nu s-a pronuntat niciodata in legatura cu aceste acuze, va trebui sa raspunda. Daca nu o va face, inseamna ca afirmatiile lui Traian Basescu ca au furat sunt corecte si atunci vom sesiza Parchetul General. Mutenia asta, pentru a-si vedea de interesele lor, nu mai tine. Noi nu avem nimic de ascuns. Daca ei au, cu atat mai rau pentru ei.
Pe cine ? Pe romani,pe Bush,pe toti,……
Pai poate in primul rand pe el (adica pe Basescu) . Ca asta este problema cant minti prea des – uiti ce ai zis !
Eu cred ca acest individ (mi-e imposibil sa-l numesc Presedintele Romaniei!!!) este doar un gaga , un mitoman si un tip lipsit de scrupule , care este dispus sa spuna oricand , orice si la oricine , numai sa depaseasca o situatie stanjenitoare de moment!!! Mie personal mi-e sila de acest personaj! Locul unui astfel de individ nu este nicidecum in politica sau in viata publica. Acest om chiar si cand spune “Buna ziua !” trebuie sa te uiti sa vezi daca este zi , pentru ca te poate pacali…
O mai spun inca odata, cand e vorba de cifre TB reprezinta cea mai eronata sursa posibila, voit sau nu. Doar sensul vorbelor sale conteaza…
Chiar si cand a anuntat taierile de 25% s-a dovedit in fapt a fi mult mai mari… e imprecis, e dupa ureche, e mereu cu scop electoral ascuns. N-are rost sa-l analizati astfel.
Cred ca gloriosul presedinte a inceput insamintarea electorala pentru votul prin corespondenta, astfel incit roadele sa apara in 2014. Din nefericire nici USL si nici Bechtel nu se vor intilni cu aceiasi reprezentanti ai comunitatii romanesti pentru a demonta alegatiile gloriosului. Ramine de vazut daca dl Basescu a vazut in persoanele cu care s-a intilnit vectori de propaganda constienti sau inconstienti.
In stilul stupid, TB ataca Bechtel pentru ca este o firma apropiata republicanilor americani, si este in trend dupa mintea sa sa vorbesti asa intr-o administratie democrata. Ocazie cu care a mai ridicat moralul “anticomunistilor” romani din USA care vor vota ingrijorati de soarta tarisoarei si frica “comunistilor” rusi (care sunt mai taristi si capitalisti decat americanii)
Domnule Nastase,
Incercand sa recuperez din ocaziile pierdute in ultimele zile, de a participa la unele dintre interesantele discutii pe care le propuneti pe blog, voi cauta sa leg subiectul din articolul prezent de comentariul pe vi-l datorez in raport cu mesajul pe care mi l-ati dat la ultimele “Raspunsuri”.
In sinteza, Traian Basescu, imediat dupa ce s-a pozat cu merele din Biroul Oval, se apuca sa critice o firma americana de constructii autostrazi (Bechtel – n.b.). Adica, se duce LA AMERICANI ACASA, sa le condamne (probabil, pe buna dreptate) afaceristii cei lacomi pe saracia romanilor!
Pai, ce alta dovada de barbatie credeti ca mai asteapta romanii de pretutindeni de la presedintele lor?
Si-a recosmetizat Traian Basescu imaginea de nici cu photoshop-ul ala cel mai upgradat nu i-o mai poti sifona cateva luni, credeti-ma!
Ei bine, daca punem in comparatie aceste manifestari de “vigoare politica prezidentiala” (asa o vede electoratul obisnuit si, din pacate, majoritar, credeti-ma!), deci, daca compari curajul prezidential cu “impartirea de responsabilitati PENTRU CASTIGAREA VIITOARELOR ALEGERI” (va citez! iar sublinierea imi apartine – n.b.), chiar credeti ca echipa cu care USL merge “sa castige alegerile” are vreo sansa sa convinga in fata lotului PDL, aflat intr-o perpetua reformare (cazul Lazaroiu, fiind cea mai recenta inlocuire strategica), lot portocaliu pe care Traian Basescu pare sa-l maltrateze pentru a-l face mai performant (in vederea obtinerii unui trai mai bun pentru români, evident) ?!
Eu, avand privilegiul de a asculta opiniile sincere (nu doar pe cele politicoase, pe care le aud politicienii cu notorietate de la majoritatea celor care nu vor sa-i supere) ale unor diversilor interlocutori, va previn ca balanta inclina momentan in favoarea celor care par mai implicati in guvernare decat in favoarea celor care par mai implicati in campania electorala.
Cat despre ironia dumneavoastra referitoare la organizarea “sine die” a lui Traian Basescu si a PDL de alegeri libere si democratice in România, mai exact, referitor la necesitatea si oportunitatea organizarii unui asemenea scrutin, nu pot sa spun decat ca necesitatea unui asemenea demers nu se justifica deloc pentru o formatiune aflata la guvernare, iar oportunitatea organizarii de alegeri democratice de catre PUTERE s-ar putea justifica doar intr-un context in care scrutinul ar putea fi organizat ca un plebiscit!
Apropo, tot referitor la alegerile viitoare, sunt curios cum veti gestiona nemultumirile aripii de stanga din USL fata de “neresponsabilizarea” suficienta a unora dintre liderii care au visat degeaba la candidaturi marete. Adica, sperand ca stiti ca exista “vociferari” PSD care se refera la inutilitatea implicarii in campania pentru colegii PNL prezentati drept candidati, atata vreme cat ei, cei dintai, “nu se aleg cu nimic”!?
– cei mai vehementi fiind cei care nu au contat prin rolul avut in partid, ci doar prin banii investiti in accederea la posturile de lider -, ei bine, sunt interesat cum v-ati gandit sa-i convingeti pe cei “reusiti fara loc” ca si ei vor beneficia de noua ordine pe care USL-ul o va stabili de la anul. (De fapt, sunt interesat si de argumentele pe care le foloseste conducerea PNL in cazul propriilor sai nemultumiti; dar in acest din urma caz, cred ca dorinta mea de mai multa transparenta depaseste limitele rezonabilului, impuse in politica româneasca de propriile ei culise 
).
P.S. V-am multumit ca imi luati in seama comentariile? Daca nu, o voi face!
In schimb Traian Basescu a adresat un mesaj romanilor care isi serbau onomastica iar in finalul urarii era mentionata si Ziua Marinei. De cand este Traian Basescu a fost prezent de patru ori la festivitatile desfasurate la Constanta la 15 august. Traian Basescu si-a continuat cuvantarea despre economica si solidaritatea romanilor dar la final s-a dus glont in mijlocul celor care l-au fluierat si a facut o baie de multime.
Paradoxul economic spaniol : un şomaj deosebit de mare, în special printre tineri (vezi mişcarea „los indignados”), ce pare că derivă din succesul de necontestat al operaţiunii de branding (real, nu fictiv, ca în campania dusă la noi de ministrul Elena Udrea), când firmele spaniole câştigă pieţe noi, şi creează slujbe în alte ţări.
Nastase
“Oricum, firma Bechtel care, de sapte ani, nu s-a pronuntat niciodata in legatura cu aceste acuze, va trebui sa raspunda. Daca nu o va face, inseamna ca afirmatiile lui Traian Basescu ca au furat sunt corecte si atunci vom sesiza Parchetul General. ”
Interesanta luare de pozitie pentru un jurist…Eu stiam ca simplele afirmatii nu au nevoie sa fie contrazise, ci eventual probate. Si mai stiam ca asta este treaba acuzatorului.
INtrebarea mea este insa alta:daca sustineti ca acel contract era bun si frumos, pretul corect, samd, iar astazi este evident ca avem un rezultat dezastruos, de ce nu cereti cu adevarat punerea sub acuzare a responsabililor de acest rezultat? Ma refer, dincolo de discursul politic? Fiind atat de familiarizat cu prevederile contractului, ar fi relativ usor sa intreprindeti pasi concreti si sa cereti in justitie sa se faca dreptate pagubitului real, care este contribuabilul roman. Ori, in toti acesti 7 ani, nu am auzit nimic in acest sens.
Mi-a placut dorinta lui Basescu de a “fi liber” dupa ce-si pierde functia.Perfect justificata dorinta numai ca nu are sa ramina liber,asta este cert.Nu are cum la cite magarii au facut el si sleahta de linga “domnia sa” !
Radu Mareş : ,,Jertfa tragică pentru o idee, pentru Patrie, azi, sună, într-o carte, într-un film, foarte strident, aproape insuportabil şi, la distanţă de un milimetru, riscă să-şi rătăcească sensul în deşertul de nisip infinit al postmodernităţii.” Magda URSACHE : +Cum deţin privilegiul de-a fi fost primul cititor al romanului Cînd ne vom Întoarce (Limes Cluj-Napoca, 2010), aş vrea să ofer şi explicaţia prezicerii mele că va avea succes de critică şi de cititori. Nu m-am înşelat, a avut. Spus limpede, Cînd ne vom Întoarce e o carte mare(ş). Or, cărţile mari conţin avertismente, premoniţii, semne şi minuni. Dacă ştii să le decriptezi, îţi descoperă mersul lumii, te fac s-o înţelegi în toate ale ei; Radu Mareş deţine acest savoir voir; vede realitatea din punctul de vedere al etniei sale, se raportează la istoria mare şi mică din unghi identitar. Decupez din articolul lui Mircea Eliade, Criza românească (“Vremea”, 1935): “A renunţa la românism înseamnă, pentru noi, a renunţa la viaţă, a te refugia în moarte”. Şi de ce-ar fi blamabile (cum crede Dubuisson) teme ca reînnoirea spirituală, concepţia organică a naţiunii, reinventarea ei prin întoarcere la originea tradiţiei, trecerea de la haos la ordine? Visul la “o Românie vrednică, demnă şi puternică”? Cît despre necesitatea sacrificiului, a morţii sacrificiale, e teză mult mai veche decît the Iron Guard. De altfel, Radu Mareş şi-a ales (bine) motoul din Genesa: doi îl omoară pe unul, ca-n Mioriţa, acel unu fiind “făuritorul de visuri” şi-l aruncă la groapă. Moto-ul cărţii putea fi şi spusa, de la începutul naraţiunii, a profesorului Volcinschi: “Cine va vrea să schimbe ceva în ţara asta, de la ţăran trebuie să înceapă. Şi să pună oameni noi, tineri, peste tot acolo unde trebuie luate hotărîrile mari”. Tot mentorul de la Cernăuţi îşi învaţă emulul, pe Gavrilă M., că vericine dintre băieţii de ţărani are o datorie faţă de neamul românesc. În felul acesta, realitatea istorică a anilor treizeci spre patruzeci intră în actualitate, subliniez: este în actualitate. Dar, atenţie, Mareş e precaut în promisiuni: “Adevărul e că nu ajungem să cunoaştem decît fragmenţele minuscule din povestea cea mare”, spune raisonneurul, şeful de gară Octavian Voropchievici, vocea auctorială. Formula scriiturii lui Radu Mareş – adevăr şi provocare – ne întoarce, în fine, la temele mari. Autorului nostru puţin îi pasă că se poartă non-ficţia, scrierea la persoana 1-a singular, etalarea biografemelor proprii (egoprozacul nu poate crea decît un personaj literar: pe el însuşi). Romanul lui Radu Mareş creşte direct din istorie; realitatea epică, din realitatea istorică. Documentarea pentru o frescă interbelică a fost năucitor de amplă, cristalizată, însă, de calitatea scriiturii. Narează, parcă, în ciuda ego-fictorilor fără substanţă epică, pauperi pe direcţia moral-estetică. Cuvîntul naţional nu este evitat. În toate satele Bucovinei, în centru, se află un monument modest, o cruce simplă din granit, pentru morţii pe front. Iar acţiunea se petrece într-unul din aceste sate din nord, de pe malul românesc al Nistrului. Ca să abordezi “la meserie” teme grave, periculoase, nu poţi fi un diletant, ci de profesie prozator. Iar Mareş este “artizanal”, cum ar formula Livius Ciocârlie, scrie profesionist. Pentru asta îţi trebuie feed-back serios (autori cu adevărat importanţi, dar fără feed-back nici nu cunosc). Cînd trendul este volumaşul subţirel, de citit în metrou, zăbava pe carte fiind depăşită, Mareş rămîne ne-intimidat de cele 100 de opere balzaciene, pe care le reciteşte cu sîrg. Nu-i simplu să constitui fără suflu puternic o lume Als Ob, mai expresivă decît cea reală; să concurezi starea civilă prin personaje în carne şi oase, mai vii decît posesorii de CI şi de cod numeric. Epicitatea e son fort, mizează pe intrigă abil condusă, pe direcţia romanului de clasă, clasic. Discursul romanesc e accesibil, dar nu facil. Mareş scrie precis şi patetic, dacă nu-i o contradicţie în termeni, o tulburătoare poveste de dragoste. Modus scribendi conservator? Poate, doar e şi autor al unui Manual de sinucidere. Dar refuză ferm să scrie cu degete mici, învîrtind la vîrtelniţă fraze lung despletite şi ameţite. Cîţi postmodernişti n-au uzat de tricksuri pentru a nu spune nimic? Tricksuri de prozator cunoaşte prea bine şi Mareş: “Vom vedea ce se va alege de visurile lui”. Aşa captează atenţia cititorului, uzînd, însă de cenzură (alt cuvînt n-am) profesională: îţi spune, ca nadă, ce se va întîmpla peste trei ani, ca să-ţi stîrnească interesul şi să te cîştige să afli cum de s-a întîmplat asta. Între bunul tehnician care descrie admirabil (avem destui descriptologi) cum îşi jupoaie ciorapii o femeie şi cel care imi spune ceva important, chiar fără tehnică de excelenţă, îl prefer pe al doilea. Mareş are însă mereu ce spune şi ştie şi cum s-o facă. Nu-i de joacă proza lui. Sigur că nu tema îl face pe marele prozator, subiectul mărunt ori nu. Dar uite că nu pot citi un roman însăilat, cu personaje ce par luate de la second-hand-ul literaturii vestice. E un truism că în orice temă mică e şi ceva mare, după cum in orice lucru urît şi ceva frumos. Tot bineştiut e şi faptul că nu există subiecte care nu se pot aborda, ca sexul explicit cu o femeie moartă de o lună. Dar cu ce te alegi? Cu nimic. Împotriva teoriei. Cădeau sate, cădeau oraşe, cădeau biserici şi cutare optzecist monta un cort pe vînt; se distrugea Bucureştiul, dar ego-fictorul freca nessul. Ba mai dădeau, fără voie, şi argumente proletcultiştilor, in numele autonomiei estetice: gata, ziceau,dogmatismul jdanovorăutesc s-a dus pe apa sîmbetei, iar tema închisorilor comuniste nu mai interesează. N-or fi estetice Patimile după Piteşti? N-or fi groaza şi mila atributele tragicului? Cît despre dogmatismul de sâmbătă, n-a fost abandonat nici atunci, nici acum. “Moşu”, cum îl apelează Mircea Nedelciu pe Crohmălniceanu, trecut la alte dioptrii ca să-şi spele păcatele, a organizat diversiunea DESANT, sfătuindu-şi cenacliştii să producă texte bine lucrate, indiferent de temă. Numai că în literatură e important şi ce spui, şi cum spui. Tăierea porcului îmbătat cu ţuică de corcoduşe a trecut drept găselniţă deşteaptă. Sigur că, în acest fel, “desanţii” lui “Crohu”, refractari la subiectele impuse prin plenare PCR, voiau să se elibereze cumva de ele, dar reversul medaliei a fost narcisismul jalnic ori ludicul infantil. Din pricina foamei mele de lectură, am înghiţit – ei, nu chiar masochist ca Alex Ştefănescu 250 de cărţi, ca să aflu Cum te poţi rata ca scriitor – sumedenie de cărţi proaste. “Am lecturat” cum se face o omletă pe 50 de pagini, cum se curăţă un peşte pe 10, cum se cercetează jurnalier chiloţii, de frica unei sarcini nedorite, pe vreo două sute şi. Subiectele astea nu mă interesează, chiar dacă tema non-semnificativă a ajuns reper valoric. Asist de 20 de ani la involuţia subiectelor. Violarea curcanului, sexul la ciclu ori pe banca şcolii, jocurile cu părul pubian, sexperimentele în decor exotic produc invitaţii repetate în emisiuni culturale ori burse în Anglia. Oi fi expirată, dar prefer tema cu grad mare de risc, abordată angajat. Nu vă place vocabula? Vă înţeleg, şi eu am cunoscut cenzura comunistă. De altfel această upgradare (ca să le faci pe voie fetelor obsedate de iatalus, cuvîntul lui Emil Brumaru, vorbind cu î din p şi cu â din p) nu prinde pe oricine. Părerea mea e că Gabriela Adameşteanu, deschizînd, ca să zic aşa, toate pistele, n-a ridicat valoarea romanului Provizorat. Dimpotrivă. Politrucii voiau reportaj optimist despre o realitate sumbră, sinistră. Ca să refuze direcţionarea şi să-şi construiască o lume de hîrtie normală, Şcoala de la Tîrgovişte a eliminat contextul politico-social, chiar şi din jurnal (v. Părul Berenicei, 1981); narau ca şi cum nu trăiau socialismul. Radu Petrescu ori Tudor Ţopa, Mircea Horia Simionescu ori Costache OIăreanu se refugiau în “literatura-rezervaţie”. Cîştigul? Eseul ca specie a prozei şi exerciţiul calofil. Fresca socială era evitată, tăcerea privind obsedantul deceniu fiind o poziţie fermă vizavi de cenzura care îţi dădea voie să spui de aici şi pînă aici, mai mult nu. Era de ales între a spune ce ţi se permitea şi a nu spune nimic. Desantiştii, lunediştii, textualiştii, mai înainte oniricii, au optat, ca formă de evadare din ţarcul ideologic, pentru un anume “indiferentism estetizant” (mulţumesc, Th. Codreanu!). Au ros precum castorii la Cortina de Fier. Numai că acest indiferentism tematic s-a cam întors. Dacă tăcerea apolitică, în timpuri comuniste, a însemnat opoziţie la sistem, postsocialist, declaraţia de război contra romanelor realiste ale “rememorării – rejudecării”, cum le numeşte Radu Mareş. a dus la altă diversiune păguboasă. Calităţile unei proze înalte: sensul/simbolizarea, expresivitatea, sintaxa au părut apuse multor nouăzecişti ori douămiişti. Să ne întoarcem la producte facil- senzuale, greu de asociat cu verbul a crea pe gustul cititorului neavizat, dornic de lovituri de pat, vodkă şi joint? Da. Ia să povesteşti (pe scurt, că nu-i vreme) cum te antrenai în scuipat, ca să nu spun micţiune, la distanţă? Golăneala agresivă de cartier e în trend, ca şi jetul de urină slobozit pe înaintaşi; querella penibilă cu predecesorii e aplaudată de critica mică. Invitaţia la scato se învecinează cu înjurătura de dulce Românie, trecîndu-se de la vulgaritate la injuria neamului – tot obscenitate. N-a fost de ajuns că ogorul literaturii postdecembriste a fost năpădit de mătrăgune (unde Creangă, în Ionică cel prost, aduna surcele, bravele brădence şi gole taie lemne la greu); din exces critic, O autoare complet dezinhibată mai scrie şi România cu r mic, ţara asta neavînd drept la majusculă. Românul are inima “ca un cur”? Aş vrea să-l aud pe Marko Bela zicînd asta despre maghiar. Şi cînd te gîndeşti că “Harper’s Bazaar” a respins oferta Capote, Breakfast at Tiffanny’s, pentru că autorul ar fi folosit un limbaj vulgar şi neglijent. Editura Polirom n-ar fi făcut greşeala, judecînd după cum încurajează sexplozia literară. Sobrul Mareş nu se conformează trendului tematic ori stilistic. Nu căutaţi la el viscere, comportament neruşinat. Nu-i vulgar niciodată, nici erotoman, după cum e străin de orice Iiteraturizare găunoasă. În decalogul său de narator, intră ca porunci de necălcat: nu dilua/ nu lăbărţa/ nu face burţi. Datele lui Mareş: limpezimea stilului, tensiune epică, psihologie fină. + http://asymetria-anticariat.blogspot.com/
Un avertisment american către cetăţenii americani vigilenţi : „Fed pompează trilioane de dolari pentru ajutorarea ţărilor europene.” Sună caraghios. UE nu a cerut acest ajutor. Dar problema acordului bilateral între Finlanda şi Grecia pentru o metrică nouă de commodity money ca bază a monedei euro cea nouă, monedă care iese din cadrul celui de „al patrulea Reich”, adică depăşind felul cum a fost structurat iniţial euro – calchiat după vechea marcă vest-germană, rămâne http://theeconomiccollapseblog.com/archives/unelected-unaccountable-unrepentant-the-federal-reserve-is-using-your-money-to-bail-out-european-commercial-banks-once-again
50 de ani de la moartea lui Dag Hammarskjold, omul care a fost cel mai pro-activ secretar general ONU http://www.nytimes.com/2011/09/17/opinion/learning-from-hammarskjold.html?_r=1
D-le preşedinte Adrian Nastase, dacă aveţi răbdarea necesară pentru a citi toate mesajele care apar zilnic pe acest blog, sunteţi un om sănătos la cap şi eu vă invidiez pentru acest lucru. Am o rugăminte: obişnuiţi să răspundeţi unor colegi care nu totdeauna împărtăşesc acelaşi punct de vedere cu al dumneavoastră şi o faceţi suficient de elegant şi de logic. Sunt însă unii ca @Paul, @ blogibiologic, care scriu pentru cetăţenii unei ţări din lumea a -III-a; Eu trec peste textele lor după primele cinci propoziţii care nu-mi spun nimic. Dacă vor să vă convingă pe dumneavoastră cât de deştepţi sunt ei, n-au decât s-o facă, dar nu pe acest blog. Idei alambicate care nu duc nicăieri, are şi Trăian Băsescu, dar cine-l mai bagă în seamă. Nu-i menajaţi pe cei vizaţi, că mai au puţin şi încep să înjure ca cei de pe forumul EVZ. Mulţumesc.
Jr,
Intr-adevar, citesc toate comentariile…
Un interviu interesant Bloombiz despre Autostrada Transilvania.