La Fundatia Titulescu, despre Blaga

 Astazi, la sediul din Kiseleff al Fundatiei, a avut loc simpozionul organizat  cu ocazia implinirii a 50 de ani de la moartea lui Lucian Blaga. A fost prezentat volumul “Lucian Blaga in diplomatia romaneasca”.  Au fost prezenti si au vorbit despre activitatea diplomatica a lui Blaga, reprezentantii Centrului cultural Lucian Blaga din Sebes si ai Fundatiei Culturale Lucian Blaga din Sebes. A fost prezent si Mugurel Sarbu, primarul Municipiului Sebes, cel care a initiat acest eveniment. Emotionante au fost evocarile profesorului Pavel Tugui si ale scriitorului Ion Brad – care l-au cunoscut si personal pe Lucian Blaga.

Cu acest prilej, organizatorii celei de-a XXXI-a editii a Festivalului “Lucian Blaga” mi-au acordat Premiul  pentru diplomatie culturala.

Mai jos, puteti citi textul alocutiunii pe care am prezentat-o in cadrul simpozionului:

Onorată asistenţă,

Dragi prieteni,

Ne aflăm împreună, confraterni în spirit, pentru a evoca pe Lucian Blaga, una din cele mai mari personalităţi ale culturii româneşti din secolul al XX-lea.

S-a săvârşit în urmă cu 50 de ani, în sărăcie, marginalizat, trupul fiindu-i închis într-o chilie universitară din care geniul a fost împiedicat să mai iradieze spre spaţiul şi sufletul românesc.

A fost nu doar nedreptatea ce l-a lovit pe El, a fost şi nedreptatea care ne-a însoţit pe Noi, cei care nu l-am întâlnit decât mai târziu, printre zăbrelele unei cenzuri relaxate, dar totuşi cenzură, geloasă şi implacabilă, mereu la pândă.

Destinul său a fost similar cu al altor titani ai culturii noastre.

Decenii la rând i-am simţit lipsa. Opera lui ne-a fost furată, lipsindu-ne ceva din ideal şi demnitate, din visare şi zbor.

Am crezut că, odată cu ridicarea zăgazurilor unui regim dictatorial, vom beneficia neîngrădit de dreptul de a împărtăşi bucuria întâlnirii cu marile spirite ale culturii naţionale şi universale.

Trăiesc personal, ca om al Cetăţii, ca român şi european, o profundă dezamăgire, constatând că obnubilarea impusă în deceniile anterioare este înlocuită astăzi cu o jalnică acţiune de denigrare şi călcare în picioare a valorilor naţionale.

În numele înlăturării miturilor, al nevoilor de deschidere spre spaţiile universale, condotieri de profesie, anonimi fără operă, anticomunişti post factum şi apatrizi oportunişti îi înjunghie pe la spate sau îi scuipă în faţă pe Eminescu şi Iorga, pe Dimitrie Cantemir şi Ion Heliade Rădulescu, pe Mihail Sadoveanu, Octavian Goga şi Liviu Rebreanu, pe Mircea Eliade şi Constantin Noica, pe Titu Maiorescu şi George Călinescu ş.a.

M-am oprit doar la câteva nume din marea listă a celor batjocoriţi nedrept.

Ei sunt o parte a culturii române, o parte din istoria naţională.

Cei ce coagulează o asemenea structură de batjocorire, la adăpostul impunităţii imediate, jignesc poporul român.

Niciodată, absolut niciodată, nu vom înceta să apărăm valorile culturii naţionale, locuri, timpuri, întâmplări, oameni ai istoriei naţionale.

E timpul să realizăm pericolul renunţării la cuvintele ţară, neam, patrie, popor, cedând fricii că nişte nimeni, de aici sau de aiurea, să ne acuze de exclusivism, naţionalism, xenofobie ş.a.

Nu ne propunem, astăzi şi aici, să abordăm într-o formulă academică creaţia multidimensională şi plurivalentă a lui Lucian Blaga.

Opera lui face obiectul a zeci de ani de studii şi subiectul a sute de învăţaţi, a multor mii de articole şi studii, a zeci şi zeci de volume.

Niciodată prea multe.

Şi dacă tot ce am spus este adevărat, dreptul nostru şi obligaţia noastră de a-l evoca şi de a-l omagia aici nu sunt mai puţin îndreptăţite decât ale altora.

De ce Lucian Blaga astăzi?

Pentru a ne spune nouă şi a spune altora cine, ce şi cum am ales să fim.

Pentru a ne rosti răspicat apartenenţa şi pentru a ne afirma clar identitatea.

Pentru a sublinia public că prin Lucian Blaga spaţiul carpato-danubiano-pontic a dăruit culturii universale pagini care vor conduce, mai devreme sau mai târziu, la răsturnarea unor judecăţi închistate. Fără a le condamna ca superficiale şi nedrepte, nu le putem accepta ca definitive, ca ţinând de Judecata de apoi însăşi.

De ce Lucian Blaga la Fundaţia Europeană Titulescu?

Pentru că el a fost o figură remarcabilă a diplomaţiei româneşti din perioada interbelică.

Timp de 15 ani a ilustrat posturi diplomatice la Varşovia, Praga, Belgrad, Berna, Viena, Lisabona.

Nu a fost un doctrinar în materie de politică externă, un creator, dar a fost cu siguranţă cel mai erudit din corpul diplomatic românesc din acea perioadă. A dat relief sporit locurilor unde a făcut să răsune glasul românesc. De acolo, din fiecare loc, a trimis spre ţară analize prompte, riguroase, solide. În aceleaşi spaţii, a iniţiat demersuri culturale ce s-au bucurat de o bună primire.

Cu îndreptăţire, sinceri şi mândri, putem afirma că Lucian Blaga a fost un adevărat ambasador al culturii româneşti.

Ce vremuri!

Am parcurs ca student şi mai apoi ca cercetător, ca universitar şi ca om politic, varii studii şi lucrări consacrate istoriei diplomaţiei româneşti din secolele al XIX-lea şi al XX-lea. La început şi de fiecare dată după aceea nu am încetat să admir inspiraţia celor ce au apelat la acei oameni de cultură care au fundamentat diplomaţia românească modernă şi să mă minunez de activitatea pe care au desfăşurat-o ca adevăraţi deschizători de drumuri.

E un prilej fericit, evocându-l acum pe Lucian Blaga, să amintim şi să omagiem şi pe Costache Negri, pe Vasile Alecsandri, Ion Ghica, Titu Maiorescu, Mihail Kogălniceanu – adevăraţi întemeietori, pe cei care, după Primul Război Mondial, s-au afirmat în ceea ce am putea numi, poate cam lejer, „diplomaţie multilaterală“, deşi ar fi mai potrivit să-i spunem „diplomaţie culturală“ – Elena Văcărescu, George Oprescu, Constantin Antoniade, Matila Costiescu-Ghika, pe superbii ataşaţi culturali şi de presă dintre cele două conflagraţii mondiale – Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Aron Cotruş, Marcel Romanescu, Iosif Igiroşianu, pe acei minunaţi ambasadori numiţi vremelnic după cel de-al Doilea Război Mondial – Mihai Ralea, Athanase Joja, Simion Stoilov, Iorgu Iordan, Tudor Vianu, Grigore Moisil.

Doresc să menţionez – şi îmi veţi ierta, cred, această paranteză – că în perioada ministeriatului meu la Externe, în anii 1990–1992, am iniţiat, susţinut şi dezvoltat prezenţa oamenilor de cultură în corpul diplomatic românesc. Dincolo de orice posibilă rezervă particulară, pot afirma că o asemenea măsură a impus şi a consolidat logica lucrurilor, cultura şi informaţia dobândind un loc de onoare pe noi şi noi meridiane.

Ce se întâmplă astăzi? Ce-şi propune, dar mai ales ce face Institutul Cultural Român, prin centrele şi manifestările sale din diverse capitale, nu mă convinge că este ceea ce trebuie, că ne reprezintă ceea ce face, că a sporit în vreun fel camera de rezonanţă şi cota de prestigiu a ţării noastre.

De ce Lucian Blaga în Casa Titulescu?

Suntem obligaţi să reamintim aici întâlnirea dintre aceste două mari spirite.

Într-un rafinat eseu consacrat lui Lucian Blaga, sub titlul La „Cina cea de taină“ a Destinului românesc, încredinţat revistei „Cultura“, confratele şi colegul George G. Potra scria: „Aducând astăzi, aici, un omagiu acestor două mari conştiinţe ale neamului românesc, acestor două cariatide ale fiinţei naţionale, figuri emblematice care vor păstra neamului nostru pentru totdeauna o identitate inconfundabilă, îndrăznesc să cred că Lucian Blaga a formulat atunci cea mai profundă şi frumoasă judecată istorică când l-a încoronat pe Titulescu cu suferinţa de a fi trăit insomnie lângă destinele ţării.“

În mod firesc, în lecturile mele privind pe diplomatul Lucian Blaga am stăruit asupra primei lucrări în acest sens, semnată de colaboratorul meu la Ministerul de Externe, Constantin I. Turcu şi asupra celor trei volume de documente comentate şi editate de Pavel Ţugui. Un gând pios pentru Constantin I. Turcu şi un omagiu respectuos pentru maestrul Pavel Ţugui, prezent alături de noi.

Lucrarea de azi, Lucian Blaga în diplomaţia românească, se înscrie în mod firesc într-o suită de preocupări distincte, ilustrând o latură mai puţin şi mai rar aprofundată a vieţii şi activităţii lui Lucian Blaga.

Ea însăşi devine o carte document.

Proiectul pe care l-am iniţiat anul trecut – şi pe care George G. Potra l-a conturat şi finalizat – a fost făcut posibil mai întâi ca registru de comunicări la cea de a XXX-a ediţie a Festivalului internaţional „Lucian Blaga“, în mai 2010, şi ca volum, anul acesta, în mai 2011, la cea de a XXXI-a ediţie a Festivalului internaţional „Lucian Blaga“.

Reuşita se datorează efortului intelectual şi operaţional al Fundaţiei Europene Titulescu, al Primăriei Municipiului Sebeş, al Centrului Cultural „Lucian Blaga“ Sebeş.

Pe această cale, le aduc mulţumiri tuturor şi îi salut călduros pe domnul Mugurel Sârbu, primarul municipiului Sebeş, pe domnul Gheorghe Maniu, directorul Fundaţiei culturale „Lucian Blaga“ Sebeş, pe domnul Radu Totoianu, directorul Centrului cultural „Lucian Blaga“ Sebeş.

Îi îmbrăţişez cu afecţiune şi cu preţuire pe toţi cei care ne-au încredinţat studiile din această carte, pe cei ce au contribuit sub raport redacţional şi tehnoredacţional.

În Lucian Blaga ne putem regăsi fiecare dintre noi, putem recunoaşte conaţionalul şi concetăţeanul, vecinul şi prietenul, gânditorul şi poetul, învăţătorul şi sfătuitorul, rezistenţa şi statornicia, legătura cu Acasă, fie că venim din Lancrăm, Sebeş, Alba, Cluj sau din Bucureşti, oriunde am fi în lumea noastră românească.

Pentru toate aceste motive, nu vom obosi să le mulţumim tuturor celor care respiră în acest spirit, tuturor celor care au scris despre el, care l-au editat pe Lucian Blaga, care i-au tradus opera, care i-au recitat versurile, care i-au adus verbul în studioul radiofonic sau pe scena teatrală, care i-au ilustrat volumele.

Într-un moment de debandadă şi îngrijorare la nivel mondial, de noi războaie pentru pace şi democraţie, în care neliniştile şi derapajele naţionale nu mai surprind pe nimeni, nici la noi şi nici aiurea, această gură de aer proaspăt este vitală.

Mă bântuie afirmaţia lui Mircea Eliade, care mărturisea că dacă ar trebui să se mute pe o altă planetă, ar lua cu el versurile nemuritoare ale lui Eminescu.

Dragi prieteni,

Nu putem pleca singuri nicăieri. Nicicând. Trebuie să luăm pe mulţi alţii. Am fi altfel singuri. Nu vom fi niciodată Acasă, oriunde pe Pământ şi în Cer fără ei.

Lucian Blaga ne va însoţi viu cu dorul, iubirea, visul, speranţa.