La Chisinau – continuare

La invitaţia Academiei de Ştiinţe a Moldovei, am participat la o întâlnire comemorativă dedicată împlinirii a 70 de ani de la moartea marelui diplomat şi om politic Nicolae Titulescu. La acest eveniment au luat parte oameni de ştiinţă şi cultură, academicieni, profesori din Republica Moldova, precum şi parlamentari, reprezentanţi ai corpului diplomatic şi mass-media de la Chişinău. Textul expunerii mele l-ati putut citi. Au mai prezentat comunicari profesorul George G Potra si doi colegi din institutele de cercetare de la Chisinau.
Cu ocazia acestei manifestari, presedintele Academiei, Gheorghe Duca, mi-a inmanat medalia “Dimitrie Cantemir”, cea mai inalta distinctie a Academiei de la Chisinau.

Tot ieri dimineata, am avut o intalnire interesanta cu Marian Lupu, preşedintele interimar al Republicii Moldova, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, pe care il cunoscusem in urma cu aproape douazeci de ani si care asteapta, ca multi lideri de la Chisinau rezultatul votului de duminica, in principal cel de departajare intre Chirtoaca si Dodon, pentru a cauta apoi o solutie si pentru alegerea presedintelui republicii. In cursul zilei m-am intalnit si cu Vlad Plahotniuc, prim-vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova, cu Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al Partidului Democrat din Moldova, precum şi cu deputatul Igor Corman, preşedintele Comisiei pentru politică externă şi integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova.
Temele de discutie le banuiti.
Intre altele, am incercat, dupa douazeci de ani – cand lansasem ideea celor “doua state romanesti” sa aduc in actualitate ideea lui Titulescu, legata de “spiritualizarea frontierelor”, si care ar permite o legatura mai stransa intre Romania si Republica Moldova (ca sa folosesc denumirile oficiale…) in interiorul Europei Unite, in care frontiera de pe Prut s-ar “spiritualiza”!
Am vizitat si doua institutii de invatamant, create in interiorul Academiei de stiinte – un liceu pentru copii superdotati si o Universitate orientata spre zone de inalta tehnologie – chimie moleculara, spe exemplu. Seara, am avut surpriza de a fi invitat la Balul absolventilor primei promotii de elevi ai Liceului. A fost o atmosfera emotionanta.

Reforma fricii

Presedintele Romaniei ar putea fi demis doar in cazul in care in favoarea demiterii sale voteaza jumatate plus unu din numarul TOTAL de alegatori inscrisi pe listele electorale. Chiar daca Traian Basescu a fost ales cu jumatate plus unu din voturile celor care s-au prezentat la scrutin, nu cu jumatate plus unu din numarul total de votanti. Simetrie, nu?
Decizia apartine Comisiei juridice a Camerei Deputatilor care a modificat in acest sens Legea referendumului, la initiativa deputatilor PDL Daniel Buda, Gabriel Andronache si Mircea Toader. Vot 8 la 6.

Noi discutam despre regionalizarea basista, modificarea Constitutiei, am uitat de criza, iar Basescu, pe sest, isi pune plasa de siguranta. Traian „cel mare” stie ca se apropie sfarsitul de mandat. Ceea ce s-a intamplat la Camera Deputatilor nu este decat sindromul singurului sentiment real pe care il simte Basescu in aceasta perioada…FRICA. Si nu orice fel de frica, ci frica de POPOR. Cand un politician ajunge sa aiba acest tip de frica, nu mai este altceva decat un muribund. Mai devreme sau mai tarziu, frica il va inghiti.

Va mai aduceti aminte 2009? „De ce le este frica nu scapa!”. Cum tinea candidatul Basescu spada in mana si lupta cu mogulii care doreau sa fure sarea si posta.

Cat de ironic suna astazi acest slogan. Marele barbat care era confundat de adulatori cu Traian Imparatul roman a ajuns astazi sa se ascunda sub pulpana lui Daniel Buda si Mircea Toader.

Aceasta actiune este inclusa in planul foarte larg al PDL si al lui Basescu de a reduce din posibilitatile de a pierde puterea in 2012, indiferent cate nenorociri si abuzuri fac. Daca se mai intreba cineva ce vrea Basescu cu regionalizarea, astazi are un raspuns.

Nu de grija reformei mor Basescu, Boc si gasca lor de hoti incompetenti, ci de frica de a pierde puterea.

PS: Probabil, incepand din zilele, daca nu orele urmatoare, Basescu & co vor incepe sa ne explice cum este necesar ca Romania sa amane alegerile de anul viitor, pentru ca sa facem locale pe noile regiuni in 2013, si, normal, sa le cuplam cu parlamentarele, pentru a nu cheltui bani de doua ori.

La Chisinau

Astazi am avut un program foarte incarcat la Chisinau.

Am fost invitat de presedintele Academiei de Stiinta, Gheorghe Duca, sa marcam impreuna cei 70 de ani scursi de la moartea lui Nicolae Titulescu, la sediul Academiei. Voi incerca maine sa va dau mai multe detalii despre desfasurarea reuniunii si despre intalnirile pe care le-am avut aici. Deocamdata, anexez textul discursului pe care l-am rostit:

 

Stimate domnule preşedinte al Academiei, Gheorghe Duca,

Domnilor academicieni şi profesori,

Distinşi reprezentanţi ai corpului diplomatic,

Onorată asistenţă,

Doamnelor şi domnilor,

Dragi prieteni,

 

Este o mare bucurie pentru mine să ne aflăm astăzi împreună, aici, la Chişinău, în capitala Republicii Moldova, pentru a comemora şi, în acelaşi timp, pentru a aduce omagiul nostru comun lui Nicolae Titulescu, această mare personalitate politică şi diplomatică, de anvergură europeană şi mondială, scumpă românilor de pretutindeni, dar apreciată şi respectată deopotrivă în toate marile cancelarii ale lumii pentru contribuţiile sale remarcabile la apărarea şi salvgardarea păcii în zbuciumatul secol XX.

Sunt absolut convins, ca şi dumneavoastră, că preţuirea cea mai potrivită şi elogiul cel mai vibrant care pot fi aduse unei personalităţi de talia lui Nicolae Titulescu îşi pot găsi expresia cea mai fidelă şi pot fi redate cel mai precis în primul rând de măsura în care ideile sale de forţă, marile sale idealuri, care erau deopotrivă ale sale şi ale neamului său, găsesc rezonanţă în zilele noastre, cu alte cuvinte îşi păstrează actualitatea. În mod fericit, constatăm că ideile marelui diplomat Nicolae Titulescu sunt astăzi de o tulburătoare actualitate.

Scriam în Cuvântul Înainte la o a doua ediţie a volumului Nicolae Titulescu. Contemporanul nostru, publicat în română şi franceză cu nouă ani în urmă, susţin şi acum acelaşi lucru: „Titulescu a fost o voce inconfundabilă în concertul naţiunilor interbelice, un solist care nu s-a înscris întotdeauna în corul general al epocii. Aceasta a fost, de altfel, marea lui tragedie. El nu a fost înţeles şi auzit nici de Europa, care a intrat în război la trei ani după ce Titulescu şi-a încheiat cariera publică, şi nici în ţară, unde regele care i-a luat ministerul de externe i-a împărtăşit, după numai patru ani, soarta exilului. Omul politic şi gânditorul, teoreticianul relaţiilor internaţionale, eminentul jurist care a fost Titulescu este contemporanul nostru…”.

Tot ca un preambul aş dori să subliniez satisfacţia deosebită că această importantă şi frumoasă manifestare dedicată lui Nicolae Titulescu în capitala Republicii Moldova este organizată şi găzduită de forul dumneavoastră ştiinţific cel mai înalt, Academia de Ştiinţe a Moldovei.

Trebuie să reamintesc faptul că, la 28 mai 1935, Academia Română îl primea în rândurile sale, ca membru activ, pe Nicolae Titulescu, îmbogăţindu-şi astfel galeria nemuritorilor cu cel mai cunoscut român al vremii sale, înnobilat pe alte meridiane cu demnităţi de autoritate universală, din care amintesc doar alegerea de două ori ca preşedinte al Adunării Societăţii Naţiunilor şi ca preşedinte al Academiei Diplomatice Internaţionale de la Paris. Academia Română l-a preţuit întotdeauna, aşa cum se cuvine, pe Nicolae Titulescu. Chiar şi atunci, în împrejurările dramatice ale începutului celui de-al Doilea Război Mondial, când trupul său a căzut prematur pe meleaguri străine, la 17 martie 1941, sub loviturile nedrepte ale adversarilor din ţară şi din străinătate, cotropit de tristeţea prăbuşirii idealurilor în care a crezut şi pe care le-a slujit şi hrănit prin luptă şi dăruire, când Nicolae Titulescu nu-şi putea găsi somnul cel de veci în pământul ţării, iar evocarea şi omagierea sa în presă au fost sever cenzurate sau de-a dreptul interzise, de oficialităţile regimului de dictatură militară, Academia Română nu a respectat consemnul, abordând doliu şi elogiindu-l succesiv.

Înainte de a intra în tema propriu-zisă a expozeului meu, vă rog să-mi îngăduiţi să vă adresez felicitări şi să vă aduc un cald omagiu pentru faptul că, în 2011, Republica Moldova aniversează 20 de ani de la desprinderea din imperiul sovietic şi proclamarea independenţei de stat. În calitate de martor, dar în bună măsură şi de participant direct la istoricele evenimente de la începutul anilor 1990, care au marcat descătuşarea noastră, a tuturor în această regiune, de chingile unui regim totalitar care, cu nuanţe şi accente specifice, desigur, a avut pe fond aceeaşi semnificaţie: de încătuşare a libertăţii, de suprimare a gândirii critice şi, poate cel mai grav, de despărţire artificială, dar extrem de brutală, a fraţilor de fraţi.

Am trăit cu intensitate momentele incendiare de atunci, neliniştile şi mai ales marile speranţe care au erupt cu o forţă irezistibilă şi pe care numai dorinţa de libertate şi dreptate o poate da unei întregi generaţii. Era epoca în care bătea cu putere, aşa cum se exprimă plastic în memoriile sale prietenul meu Nicolae Ţîu, „ceasul unor vremuri noi”, sau – după cum se sublinia răspicat în Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul dumneavoastră cu 20 de ani în urmă, la 27 august 1991, sosise deja „ceasul cel mare al săvârşirii unui act de justiţie, în concordanţă cu istoria poporului nostru, cu normele de morală şi de drept internaţional”.

 

 

Ca ministru de externe al României, am aterizat la Chişinău într-o dimineaţă de duminică, la 24 martie 1991 – cu câteva luni înainte, deci, de proclamarea independenţei –, după ce fusesem în prealabil la Moscova şi Kiev şi cu o săptămână înainte de dizolvarea Pactului de la Varşovia. Am rămas aici două zile şi am avut întâlniri cu toţi factorii politici de decizie de atunci – preşedintele Mircea Snegur, prim-vicepreşedintele Parlamentului, Ion Hadîrcă, premierul Mircea Druc, ministrul de externe Nicolae Ţîu şi primarul general al Chişinăului, Nicolae Costin. Cu acel prilej am semnat Protocolul privind colaborarea dintre ministerele de externe ale României şi RSS Moldova.

Respectând în totalitate dorinţele exprimate de interlocutorii mei (al căror leitmotiv era acesta: scopul nostru principal este lupta pentru consolidarea independenţei, pentru libertate), atunci am declarat, printre altele: Discutând despre felul în care putem să dezvoltăm în viitor ceea ce s-a numit în convorbirile noastre interferenţă culturală, spirituală, interferenţă de sânge: pentru acestea trebuie să găsim cadrul cel mai adecvat, cu înţelepciune, cu moderaţie, căutând pas cu pas să ne înscriem în istoria modernă a Europei, să ne înscriem, în acelaşi timp, în propriul nostru viitor. Desigur, sunt multe lucruri pe care nu le-am făcut până acum datorită necunoaşterii, altele datorită unor reţineri nejustificate. Eu cred însă că putem să găsim împreună limitele acţiunii politice responsabile, care să ne permită să nu roşim în faţa urmaşilor noştri. Din acest punct de vedere cred că discuţiile purtate au avut nu numai căldura firească, dar şi pragmatismul necesar căutării unor soluţii concrete. Aceste discuţii ne permit, deci, să ne aşezăm mai bine pe drumul pe care l-am început… Am discutat diferite lucruri ce pot să prefigureze o strategie,… (privind) punerea în comun a resurselor noastre într-un spaţiu al valorilor europene. Cred că trebuie să ducem mai departe acest dialog, cu respectul cuvenit celorlalţi, însă, în acelaşi timp, cu necesitatea ca şi ceilalţi să înţeleagă interesele noastre…”.

Iată deci, stimaţi prieteni, cum într-o perioadă de căutări febrile, în care timpul nu mai avea răbdare cu nimeni care nu înţelegea sensul schimbărilor ce cuprinseseră întreaga Europă, nu doar regiunea noastră, noi şi dumneavoastră găseam aici, la Chişinău, limbajul potrivit care să ne permită să ne căutăm drumul comun spre Europa valorilor democratice şi perene, în spiritul lui Nicolae Titulescu, chiar dacă nu îl evocam întotdeauna în cadrul dialogului nostru.

 

După cum cunoaşteţi, România a fost atunci prima care a salutat cu entuziasm şi a recunoscut independenţa Republicii Moldova. Am făcut acest lucru cu sinceritate şi toată convingerea că independenţa Moldovei, ca şi actele succesive de proclamare a independenţei de către celelalte republici foste unionale, s-au constituit într-un moment decisiv al năruirii unui sistem totalitar care s-a dovedit caduc, respins de istorie, şi totodată într-un stimulent puternic al renaşterii şi reconstrucţiei unei noi Europe. O Europă a unor naţiuni şi popoare libere, în care drepturile lor să fie respectate, iar securitatea şi integritatea să le fie garantate şi asigurate, indiferent de mărimea lor, aşa cum visa şi Titulescu. Pentru că, este bine ştiut, Titulescu a fost un aprig apărător al statelor mici şi mijlocii, a imaginat şi a militat pentru un sistem de securitate colectivă pe continent care să le pună la adăpost de agresiunile unor mari puteri, în primul rând ale ţărilor revizioniste.

Celebrul răspuns al lui Titulescu la problema liniilor de demarcaţie şi a revizuirii graniţelor suna astfel: Nu prin deplasarea frontierei către est sau vest se serveşte mai bine pacea. Ceea ce trebuie făcut pentru a asigura pacea este ca popoarele, cu toată sinceritatea şi fără gânduri ascunse, să lucreze la spiritualizarea frontierelor prin acorduri de tot felul.

Constatând că chestiunea revizuirii frontierelor devenise o adevărată sabie a lui Damocles pentru unele ţări din Europa Centrală, printre care şi România, iar orice revizuire de ordin teritorial însemna inevitabil izbucnirea războiului, Titulescu afirma şi mai răspicat: Aceste lucruri îmi sunt atât de clare, încât cred că soluţia reală pentru relele create de frontiere nu este revizuirea, care înseamnă mutarea acestor rele dintr-un loc într-altul, ci distrugerea frontierelor prin dispariţia obstacolelor pe care ele le reprezintă pentru mişcarea bunurilor şi oamenilor, cu alte cuvinte, spiritualizarea constantă şi progresivă a ceea ce reprezintă frontierele.

Am ajuns aici la unul din conceptele fundamentale ale gândirii politice şi diplomatice a lui Titulescu: spiritualizarea frontierelor, ca răspuns adecvat la încercările revizioniste de schimbare prin forţă a graniţelor şi a ordinii europene, în climatul atât de agresiv şi de revendicativ din perioada interbelică. Este cunoscut faptul că Titulescu a fost un mare apărător al ordinii şi stabilităţii din Europa în perioada interbelică, iar spiritualizarea frontierelor nu a însemnat pentru el niciodată o plasare în plan secundar a ideii apărării acestora şi, cu atât mai puţin, o renunţare la necesitatea apărării lor ferme. Întregul discurs politic titulescian atestă că, prin această sintagmă, omul politic şi diplomatul român înţelegea renunţarea la orice manifestări de autarhie, izolaţionism, exclusivism, că presupunea cooperare între egali, în condiţiile păstrării şi respectării drepturilor inalienabile ale fiecăruia.

Titulescu a înţeles, mai bine ca nimeni altul în epoca sa, că o consolidare a relaţiilor de bună vecinătate, inclusiv la nivelul relaţiilor subregionale (de genul Micii Înţelegeri sau al Înţelegerii Balcanice), poate deveni o puternică garanţie pentru pace. Nicolae Titulescu nu s-a sfiit să reamintească marilor democraţii occidentale că interesele lor nu se opresc la propriile garanţii. El era deplin conştient de indivizibilitatea securităţii europene, de faptul că atâta timp cât ţările Europei Centrale  nu vor fi susţinute de către ţările occidentale în aspiraţiile lor de pace, atâta timp cât ţările occidentale nu vor vedea în ameninţările la adresa ţărilor Europei Centrale ameninţări la propria lor adresă, eforturile împotriva războiului rămân precare.

Mergând pe firul gândirii lui Titulescu, astăzi noi înţelegem că cea mai sigură cale către securitate şi stabilitate în Europa este promovarea includerii şi nu a diviziunii şi excluziunii, atragerea partenerilor din vecinătate către valorile comune euroatlantice şi proiectarea de soluţii comune la probleme comune. Pornind de la aceste principii, am declarat şi în calitate de prim-ministru al României (în 2002), declar şi acum că interesul nostru este ca Republica Moldova, de care ne leagă valori culturale şi spirituale comune, să îşi consolideze statalitatea, suveranitatea şi integritatea sa, precum şi evoluţia democratică spre împlinirea destinului său firesc în Europa Unită.

Spiritualizarea frontierei noastre comune, eliminarea firească a barierelor nefireşti din calea liberei circulaţii a oamenilor, a mărfurilor şi a ideilor, vor face ca Republica Moldova să nu se mai afle la graniţa de est a Uniunii Europene, ci în interiorul graniţelor europene. Pentru că Republica Moldova aparţine Europei şi, în pofida multor greutăţi care mai persistă, ea trebuie să facă parte din Europa Unită.

Totodată, noi credem că devotamentul nostru pentru spiritualitatea românească din afara graniţelor, inclusiv din Republica Moldova, este nu doar o datorie faţă de cei care simt româneşte, ci şi o contribuţie firească la menţinerea diversităţii solidare a Europei Unite. Pentru că, Europa va fi cu adevărat întreagă şi liberă odată ce vom înlătura definitiv bariera psihologică a liniei ce separă virtual zonele culturale ale Europei. Demersul nostru european promovează eliminarea liniilor de diviziune a prosperităţii prin încurajarea şanselor egale şi accesul deschis fără a prejudicia specificitatea identităţilor naţionale.

Vorbim adeseori despre lecţiile istoriei, iar opera şi activitatea lui Nicolae Titulescu ne oferă şi ele numeroase lecţii, adică învăţăminte pentru viitor. Una din aceste lecţii ne arată că, pe lângă eforturile neobosite pentru a edifica un sistem de securitate colectivă în Europa, Titulescu s-a străduit necontenit să construiască o punte între dezvoltata civilizaţie europeană şi mai înapoiata societate românească. Pe scurt, dorea sincronizarea României cu Occidentul. Titulescu a găsit prea puţin sprijin în propria ţară şi destul de puţină înţelegere în lumea internaţională pentru proiectele şi ideile sale, care au rămas la stadiul de nobil deziderat. Astăzi ne aflăm însă într-o situaţie cu totul nouă, i-aş spune o perioadă istorică excepţională. Eu am mai spus în România, nu mă sfiesc să afirm şi aici, în faţa dumneavoastră: în prezent, în pofida crizei şi atâtor probleme şi dificultăţi existente la scară planetară, deci în prezent avem cu toţii în această regiune o şansă uriaşă, aceea de a ne integra în lumea occidentală. Pentru prima dată, de cel puţin 300 de ani încoace, lumea dezvoltată, Europa occidentală şi Statele Unite ale Americii, îşi doresc şi ele dezvoltarea şi modernizarea regiunii noastre, a ţărilor din această regiune, deci şi a României şi Republicii Moldova. Aşadar, nu mai suntem singuri în proiectul nostru de modernizare. Nu va fi desigur simplu deloc să profităm fiecare de această şansă istorică. Este nevoie în primul rând ca acest deziderat de veacuri al modernizării să devină proiect naţional pentru fiecare dintre noi, care să coaguleze toate energiile şi să dea expresie voinţei politice a întregii societăţi în statele noastre. Aş vrea să fiu optimist şi încrezător că vom fi capabili să ne valorificăm cum se cuvine şansele.

 

Onorat auditoriu,

Astăzi, la 129 de ani de la naştere şi 70 de ani de la moartea sa, este de datoria noastră să-i aducem lui Titulescu un pios şi binemeritat omagiu, dar şi să ne întoarcem mereu la el, ca la un model, ca la o sursă de inspiraţie. S-au spus şi se vor mai spune multe lucruri despre valoarea inestimabilă a operei, ideilor, proiectelor şi multilateralei activităţi politico-diplomatice ale lui Nicolae Titulescu. Personal sunt convins că întreaga sa operă ilustrează cel mai bine şi dă strălucire celebrei butade a lui Ion I.C. Brătianu: „Ţările mici nu-şi pot permite luxul să aibă oameni de stat mediocri”.

Într-adevăr, întreaga filosofie politică a lui Nicolae Titulescu reflectă modul în care a conceput, susţinut şi apărat principiile legale şi morale care trebuie să guverneze vieţile popoarelor şi relaţiile dintre ele. Modelul său umanist de organizare internaţională – bazat pe ordine, stabilitate şi eficienţa domniei legii – reprezintă efortul unei conştiinţe active, preocupată de găsirea unor metode practice pentru o angajare serioasă în respectarea acestor valori.

Aflându-ne aici, în această veritabilă Casă a Ştiinţei, îmi face plăcere să reamintesc un celebru discurs al lui Titulescu, rostit la Universitatea „Komensky” din Bratislava, la 19 iunie  1937, deci aproape exact acum 74 de ani, intitulat Ordinea în gândire, în care afirma: „Mai întâi de toate, lumea de astăzi trebuie să-şi pună ordine în gândire”. Ce poate fi spus mai limpede şi mai adevărat despre lumea noastră de astăzi, decât că are într-adevăr nevoie de cât mai multă ordine în gândire!  

Titulescu ne-a lăsat o vibrantă moştenire atunci când scria: „Ideile nu mor o dată cu cei ce le aduc pe lume. Cei ce mor pentru o idee sunt eroi al căror testament este un singur cuvânt: continuaţi!”. Suntem aşadar cu toţii, într-un fel sau altul, executori testamentari ai acestui testament politic.

Înainte de încheiere, aş vrea să vă aduc în atenţie o idee exprimată de marele poet şi filosof Lucian Blaga (care ştiu că este îndrăgit de mulţi, aici, în Republica Moldova); aşadar, Lucian Blaga, care a lucrat ani buni şi în diplomaţie şi a fost un colaborator iubit de Titulescu, scria în 1945, la sfârşitul Războiului şi la patru ani de la trecerea în nefiinţă a acestuia: „astăzi, la o răscruce cum nu a fost alta vreodată, când am avea aşa de mare nevoie de veghea lui, el nu mai este printre noi”. Într-adevăr, de ideile lui Titulescu avem nevoie permanent, iar în epoca noastră, care trece din criză în criză, care cunoaşte atâtea frământări, răsturnări şi reaşezări la scară mondială, poziţiile şi soluţiile ingenioase, raţionale şi echilibrate promovate de marele diplomat ne pot fi întotdeauna de mare ajutor.

Desigur, Titulescu este un brand al României, o carte de vizită, unul din simbolurile geniului naţional. În acelaşi timp, însă, Titulescu este o valoare europeană, aparţine conştiinţei universale, deopotrivă României, Europei, umanităţii, în general. Titulescu vă aparţine, aşadar, dragi prieteni, în întregime şi Dumneavoastră. Aceasta este şi una din semnificaţiile donaţiei de carte pe care Fundaţia pe care o conduc şi poartă numele strălucitului nostru înaintaş, o face astăzi generoasei noastre gazde – Academia de Ştiinţe a Moldovei.

Vă mulţumesc pentru atenţie!

Un singur judeţ-pledoarie pentru o democraţie ieftină

Este titlul editorialului meu de miercuri din Jurnalul National. Editorialul poate fi citit aici.

Scrisoare deschisa catre judecatorii Curtii Constitutionale

Bucureşti,14 iunie 2011

 

ADRIAN  NASTASE                                                                                        

 

Scrisoare  deschisa adresată judecătorilor Curţii Constituţionale 

Stimaţi judecători ai Curţii Constituţionale,

În calitate de deputat, dar şi de cetăţean al României, în calitate de jurist, dar şi de participant, în funcţii publice importante, atât la procesul de elaborare şi adoptare a Constituţiei din 1991 cât şi la cel de revizuire a Constituţiei din 2003, mă simt deopotrivă obligat şi îndreptăţit să vă semnalez câteva probleme constituţionale legate de iniţiativa Preşedintelui României de revizuire a Constituţiei, iniţiativă aflată, în prezent, pe rolul Curţii Constituţionale, pentru aviz.

Potrivit prevederilor art. 150 alin. (1) Teza 1-a, Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului. Aşadar, Preşedintele nu poate avea singur o asemenea iniţiativă, el având o astfel de posibilitate doar dacă primeşte un proiect de revizuire de la Guvern.

În fapt, în situaţia actuală, lucrurile s-au petrecut într-o modalitate de lucru nefirească. Preşedintele României a întocmit un proiect de revizuire, după înfiinţarea unei mari Comisii prezidenţiale ce a acţionat după propria viziune. Acest proiect a fost transmis Guvernului care a finalizat un proiect care pare a avea acordul Guvernului. Pare să-l fi avut, pentru că se semnalează în prezent contestaţii în cadrul coaliţiei guvernamentale.

Nu sunt necesare comentarii suplimentare pe acest subiect faţă de problemele pe care doresc să le ridic.

Chestiunea esenţială este că proiectul de revizuire transmis de Guvern Preşedintelui pentru a fi înaintat Parlamentului, nu este acelaşi cu proiectul final ajuns la Curtea Constituţională. Preşedintele a modificat şi completat proiectul aprobat de Guvern, proiect derivat, printre altele, din prerogativa constituţională a acestuia: dreptul la iniţiativă legislativă.

Din proiectul transmis Preşedintelui de către Guvern, din cele 53 de articole vizate ca fiind modificate, completate sau reprezentând texte noi, Preşedintele a păstrat mai puţin de jumătate, 24 fiind modificate, 13 reprezentând texte noi, elaborate de Preşedinte.

În aceste condiţii, se pune problema dacă demersul Preşedintelui poate fi socotit constituţional sau dacă nu ar trebui restituit pentru reluarea procedurilor prevăzute în Actul nostru fundamental.

Consider că demersul Preşedintelui nu întruneşte condiţiile procedurale şi de formă stabilite prin art. 150 din Constituţie pentru următoarele motive:

1. 1.  Textul art. 150 din Constituţie trebuie astfel interpretat încât să se asigure unicitatea ansamblului Constituţiei, plenitudinea acesteia. După cum este cunoscut, Constituanta a conceput Actul fundamental ca pe un corp supus principiului rigidităţii, cuprinzând atât restricţii pentru revizuirea acestuia, dar şi o procedură imperativă şi, de asemenea, restrictivă.

Sintagma „la propunerea Guvernului” nu poate însemna o simplă sesizare a Preşedintelui, o sugestie făcută de guvern şefului statului urmând ca acesta să întocmească, să elaboreze textul proiectului de revizuire.

Sintagma „la propunerea Guvernului” are semnificaţia completă şi proprietatea exactă a termenului, natura juridică a noţiunii respective, precum şi competenţele constituţionale ale acestuia, respectiv dreptul acestuia la iniţiativa legislativă, mai exact dreptul acestuia de a întocmi propuneri concrete şi complete în domeniul legislativ, inclusiv dreptul de a redacta proiectul de revizuire a Constituţiei.

Desigur, se poate pune problema rolului Preşedintelui în această procedură. În nici un caz, nu susţin că el este un simplu mesager, un „simplu poştaş” cum îi place să se victimizeze.

Este semnificativ, în acest sens, faptul că Primul ministru Emil Boc în Expunerea de motive a Proiectului de revizuire, pe care l-a înaintat Preşedintelui, aflându-se într-unul din puţinele sale momente când îşi aminteşte propria sa calitate oficială, precum şi specializarea sa constituţională, s-a adresat, în final, Preşedintelui, astfel:

„Stimate domnule Preşedinte al României, în conformitate cu prevederile art. 150 alin. (1) din Constituţia României, vă propunem iniţierea modificării Constituţiei, iar Parlamentului României îi adresăm rugămintea de a fi de acord cu Propunerea de revizuire prezentată.”

Dar, Preşedintele are un cadru constituţional în care se poate exprima şi, eventual, implica în acest demers. El poate participa, la cererea Primului ministru la şedinţa în care se dezbate şi se aprobă proiectul de revizuire.

De asemenea, în cadrul prerogativelor sale consfinţite în art. 80 din Constituţie, în principal cele cu privire la faptul că el exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate şi tot el veghează la respectarea Constituţiei, putea şi avea obligaţia să se consulte cu Guvernul pentru a rezulta un proiect comun, aceasta şi în cadrul relaţiilor instituţionale parteneriale cu Executivul pe care le tot evocă.

Preşedintele putea chiar să restituie Guvernului proiectul cu sugestiile sale, iar Guvernul avea obligaţia să-l reexamineze şi să-l aprobe în forma finală.

Se pare însă că Preşedintele ştia ce dificultăţi va întâmpina în cadrul coaliţiei guvernamentale şi a preferat formula actuală.

Dar, în aceste condiţii se pune problema ce rost mai are demersul său dacă nici în cadrul coaliţiei nu are şanse de trecere. Ce şanse va avea în Parlament unde cvorumul pentru adoptare este de 2/3 sau chiar de 3/4 în caz de divergenţă?

În orice caz, Preşedintele nu putea întocmi un proiect nou, propriu şi nici să-l amendeze (mai mult sau mai puţin).

Repet, din cuprinsul textului constituţional rezultă, cu certitudine, că Preşedintele transmite autorităţii legiuitoare propunerea Guvernului şi nu propria lui propunere. De remarcat că o asemenea concluzie se desprinde şi din literatura de specialitate. În monografiile lor, profesorii Ioan Muraru şi Simina Tănăsescu în „Constituţia României comentată” pag. 1446-1449; profesorul Ion Deleanu, în „Instituţii şi proceduri constituţionale” pag. 437-442; profesorul Gheorghe Iancu, în „Proceduri constituţionale”, pag. 40-42, toţi subliniază că Preşedintele poate avea iniţiativa revizuirii numai la propunerea Guvernului.

Concluzia care se impune este că dacă Preşedintele nu a convenit cu Guvernul o variantă care să fie aprobată de Guvern, el avea în final drept de veto – putea să refuze propunerea ei.

2. În ceea ce priveşte competenţa Curţii Constituţionale de a se pronunţa în legătură cu regularitatea şi corectitudinea sesizării Parlamentului cu proiectul de revizuire a Constituţiei semnalez următoarele:

Potrivit prevederilor art. 146 lit. a) din Legea organică a Curţii Constituţionale, aceasta se pronunţă asupra constituţionalităţii iniţiativei de revizuire a Constituţiei din oficiu. Din cuprinsul acestui text, precum şi al prevederilor art. 19 din aceeaşi lege (Legea nr. 47/1992, republicată) rezultă că proiectul Legii de revizuire a Constituţiei, însoţit de avizul Consiliului Legislativ se depune la Curtea Constituţională care este obligată să se pronunţe în termen de 10 zile asupra respectării dispoziţiilor constituţionale privind revizuirea. Aşa cum se menţionează în lucrările ştiinţifice de înaltă autoritate evocate, controlul de constituţionalitate constă în verificarea îndeplinirii condiţiilor de constituţionalitate pentru iniţierea revizuirii stabilite de art. 150 din Constituţie „verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a iniţiativei de revizuire”.

Se subliniază competenţa Curţii de a verifica atât îndeplinirea condiţiilor formale, procedurale necesare pentru exercitarea iniţiativei de revizuire, cât şi a aspectului conţinutului său normativ.

3. Logica lucrărilor, ordinea lor firească evocă în mod indubitabil concluzia că în controlul constituţional exercitat de Curtea Constituţională primează respectarea condiţiilor de exercitare a iniţiativei de revizuire. Nu ar putea Curtea Constituţională să se pronunţe pe fond asupra unei iniţiative lovite de nulitate absolută.

În aceste condiţii, vă rog, stimaţi judecători, să reflectaţi asupra problemelor sesizate în această scrisoare, întrucât hotărârea dumneavoastră se poate transforma într-un precedent care, fie va consolida principiul supremaţiei Constituţiei, principiu pentru care  Curtea Constituţională este garantul suprem, potrivit prevederilor art. 142 din Actul fundamental, fie va consacra arbitrariul, abuzul, involuţia procesului democratic al statului de drept din tara noastra.

 

Procurorul ceausist Macovei se crede “Alba ca Zapada”

Monica Macovei, cel mai tanar procuror ceausist, ajuns ministru al Justitiei, plictisita sa isi cheltuie tainul primit de la Basescu, prin functia de europarlamentar oferita cadou, a descoperit motivele pentru care USL s-ar opune variantei basiste a regionalizarii si cum, vezi Doamne, USL intimideaza magistratii.

Procorul ceausist Macovei ar trebui sa intrebe de baroni in propriul partid si sa se uite la “baietii” aia care patroneaza coruptia de la granite, si nu numai, aducand bani la partid, bani care au contribuit si la propulsarea ei in fotoliul de la Parlamentul European. Bani cu care PDL continua sa cumpere voturi in tara. Pentru ca afisele folosite de PDL in campanie erau mai mici decat cele legale si aveau, majoritatea,  portretul lui Caragiale…

Cat despre intimidarea magistratilor, Monica Macovei ar face mai bine sa taca, pentru ca nicicand procurorii nu au fost mai mult decat astazi la mana politicienilor.

Inainte sa lanseze petarde, Macovei ar trebui sa raspunda la intrebarea: cum ar putea USL sa inlocuiasca din functie un procuror precum Daniel Morar? Un procuror atat de „eficient” incat a platit din banii statului o expertiza menita sa il spele pe Basescu in dosarul Flota. Eficient, dar in slujba regimului.

Raspunsul: pentru ca Macovei si Basescu au modificat legile in 2005 in asa fel incat sa poata numi ei conducerile din procuratura, astfel incat procurorii sa devina instrumente docile ale regimului. Pe acelasi principiu insa, cei numiti poti fi si inlocuiti. Asta este insa treaba lui Macovei si a lui Basescu, care au politizat Justitia romaneasca iar acum se bat sa puna mana si pe ce a mai ramas din CSM.

PS.  Domnul ministru Predoiu cerea eficienta in finalizarea marilor dosare de coruptie, care zac prin sertare de ani de zile. Cred ca s-a referit, in primul rand, la Dosarul “FLOTA”…

O noua tema de consultari la Cotroceni

Pentru ca actuala guvernare continua sa ignore agenda reala a populatiei, bombardand spatiul public cu tot felul de teme false si de cacealmale, m-am gandit sa plusez si sa adaug un nou punct pe lista preocuparilor „sincere” ale lui Traian Basescu si ale guvernului sau.  De fapt, nu fac decât să preiau o ideea lansată de Tony Blair, sa o aduc in atentia celor care se prefac ca reformeaza statul si sa sper ca ea se va regasi candva pe agenda consultarilor de la Cotroceni.

Este vorba despre instituirea unei presedintii elective a Uniunii Europene. Altfel spus, un presedinte al UE, ales de catre toti cetatenii europeni. Asta, da reforma! Argumentele fostului premier britanic in favoarea unui asemenea demers tin de asigurarea unei coeziuni mai ridicate a Uniunii, in special in relatiile sale externe. Legitimitatea acordata de procesul electoral ar permite presedintelui UE sa actioneze coerent si unitar in fata provocarilor secolul XXI, sustine Tony Blair. In plus, crearea unei noi institutii comunitare, care este in esenta diferita si ca formare (cu exceptia PE), si ca atributii de cele existente, ar putea oferi o mai mare forta Uniunii, intarind convergenta si unitatea spatiului comunitar (inclusiv in relatia cu cetatenii).

Iata o tema provocatoare de dezbatere! Ea ne priveste la fel de mult ca si modificarea Constitutiei. Astept cu inters momentul in care Traian Basescu va aborda public si acest subiect. Pana atunci, as vrea sa formulez cateva consideratii personale privind propunerea lui Tony Blair, pe care nu o resping, pe care o consider serioasa si extrem de actuala, dar despre care cred ca are sanse scazute de implementare in viitorul apropiat.

Instituirea unei asemenea functii, in situatia putin probabila in care ar avea sustinerea tuturor celor 27 de state membre, ar presupune modificarea Tratatului de la Lisabona. Data fiind variatia sprijinului european pentru adancirea integrarii, adoptarea unei noi formule institutionale, ce aduce o schimbare majora, de ce sa nu o recunoastem, este aproape imposibila in acest moment. Sa ne amintim numai ca Tratatul de la Lisabona a fost adoptat dupa mai mult de un deceniu de elaborare institutionala si in urma unor repetate esecuri electorale – referendumurile din Franta, Olanda, Irlanda. Travaliul institutional si necesitatea depasirii unor noi procese electorale constituie factori pragmatici care stau in calea propunerii lui Tony Blair.

Din punct de vedere politic, sprijinul pentru aceasta noua institutie depinde in mare masura de continutul ei (de atributii si de raporturile cu celelalte structuri comunitare). Or, dilema constructiei europene rezida tocmai in acest punct. Crearea unei presedintii puternice adanceste procesul de integrare, dar limiteaza suveranitatea statelor nationale. Aceasta perspectiva nu este pe placul tuturor guvernelor – propunerea lui Jean-Claude Trichet privind crearea unui veritabil ministru de finante al UE, menit sa gestioneze efectele politicilor guvernelor nationale si sa limiteze cheltuielile discretionare ale acestora a starnit comentarii negative puternice in mediile politice europene. In acelasi timp, este dificil de crezut ca o presedintie pur formala este capabila sa functioneze ca simbol al unitatii si cooperarii europene. Iar negocierea unui compromis intre integrare si inter-guvernamentalism risca sa produca o institutie care nu rezolva problemele UE.

Iata asadar un subiect deschis, interesant si controversat. Din pacate, el nu poate ocupa agenda media, nu poate atrage atentia populatiei si nici nu poate crea falii mobilizatoare la nivelul societatii. Prin urmare, el nu este bun pentru Traian Basescu. Nu aduce nici un beneficiu electoral. Decat daca vrea sa candideze el la presedintia UE! Unde, sa fim sinceri, Mircea Sandu ar avea mai multe sanse decat Basescu…

Dumnezeu sa-l odihneasca pe Mihai Carciog

Mihai Carciog a fost un pionier al presei romanesti postcomuniste. Nu a fost jurnalist, dar a fost un om de presa remarcabil. Publicatii precum Evenimentul Zilei, Expres Magazin, Academia Catavencu sau posturile de televiziune Tele 7abc, SOTI Neptun, TV89 Timisoara sunt creatiile sale. Mihai Carciog s-a numarat printre cei care au conturat fundamentele presei libere romanesti.

Mihai Carciog a facut presa de calitate. A fost unul dintre primii care au inteles care este rolul mass-media intr-o societate in care nu (mai) exista cenzura, o societate in care jurnalistii isi fac meseria cu onestitate si in care presa are un singur stapan: adevarul. Ca investitor in presa, Mihai Carciog a fost la locul potrivit, in momentul potrivit, atunci cand societatea romaneasca avea nevoie de cineva care sa sprijine presa, business-ul, democratia. Atunci lumea inca nu era impartita in “moguli buni” si “moguli rai”, iar presa nu era perceputa inca drept “pericol la adresa securitatii nationale”. Era o epoca romantica dintr-o anume perspectiva, sincera si avida de deschidere, si, tocmai de aceea, constructiva si creatoare.

Regret disparitia lui Mihai Carciog deoarece ea inseamna nu doar plecarea dintre noi a unui admirabil constructor de presa, ci si o disparitie simbolica, echivalenta cu recunoasterea unui final de epoca. Imaginea sa va ramane mereu asociata cu entuziasmul jurnalistic al primilor ani de dupa Revolutie, cu independenta presei si cu libertatea spatiului mediatic, ca fundament al unei democratii solide si functionale.

Desi, paradoxal, finanta zone media relativ ostile activitatilor politice in care eram implicat, relatia mea personala cu Mihai Carciog a fost impecabila. Ne-am intalnit de multe ori. Am avut multi prieteni in comun. Imi aduc aminte, cu multa nostalgie, de intalnirea noastra intr-un alt moment trist – la inmormantarea lui Paul Opris – cand mi-a povestit despre  problemele lui de viata si de sanatate si despre deciziile lui manageriale. Era dezamagit de unele derapaje din presa. In fine, asta a fost… Din pacate, lumea elitelor care au marcat tranzitia romaneasca dispare incetul cu incetul.

Condoleante familiei si prietenilor apropiati.

Dumnezeu sa-l odihneasca!

Raspunsuri

Mi-am propus, cum stiti, sa promovez pe blog anumite proiecte si initiative menite sa ii apropie pe romani de cultura, arta sau sport, de un stil de viata mai sanatos din toate punctele de vedere. De aceasta data, vreau sa va vorbesc despre un demers laudabil care doreste sa transforme spatiul public din Bucuresti intr-o expozitie in aer liber, intr-un spatiu al alternativei civice si culturale.

Este vorba despre strada Pictor Arthur Verona, care in aceste zile s-a schimbat total la fata, fiind impanzita de numeroase activitati si expozitii. Scopul proiectului Street Delivery este crearea pietonalei Verona. In editiile trecute, zeci de mii de bucuresteni au ales sa se plimbe, sa admire expozitiile si sa participe la activitatile de aici. Cred ca o dezbatere despre necesitatea unui pietonal cultural bucurestean nu ar strica. Avand in vedere toata agitatia din capitala, ambuteiajul cultural in care nu de putine ori ne scaldam, un astfel de proiect – chiar daca traieste in fiecare an doar cateva zile – trebuie sa reprezinte un punct pe harta frumosului, necesarului si idealului bucurestean. Un pas pentru permanentizarea sa.

inginerul foarte obraznic, tocmai aici este absurdul aparent al situatiei. Intr-un stat politienesc, facut dupa chipul si asemanarea sa, Basescu a ales sa disponibilizeze un numar de politisti. Frica si respectul fata de „comandantul” din dealul Cotrocenilor trebuie instituite in primul rand in cadrul institutiilor de ordine si disciplina. Doar asa se poate ajunge, ulterior, cu biciul, si la cetateanul civil. Sunt curios, insa, cati angajati din alte structuri care dau informari ochiului si timpanului basesciene vor fi disponibilizati din lipsa de fonduri?

Nicolae Pivniceru, eu cred ca deja asistam la nasterea unei Politii private, privilegiate, pastrate la o distanta de siguranta fata de taierile lui Igas. Aceia sunt unsii PDL-ului, cei care vegheaza la inchisul ochilor in fata ilegalitatilor actualei puteri. Ei sunt utili Romaniei portocalii, nu zecile de mii de agenti de politie care ies pe strada, isi fac datoria si, ca urmare, vor fi disponibilizati pentru tupeul avut cand si-au strigat nemultumirea.

Vasile, cadrul legislativ pentru pedepsirea mincinosilor din politica este deja creat. Se cheama democratie, se bazeaza pe votul tau si al tuturor romanilor care considera ca au fost mintiti de catre PDL, si poate fi utilizat cu incredere atat la alegerile locale din 2012, cat si la parlamentare din acelasi an. Doar asa ii poti inlatura pe mincinosii care vin la putere.

Angela, forta in politica externa a oricarei tari este data, pe langa considerentele de natura geopolitica, economica, militara etc., de forta si pregatirea liderilor sai. Cand presedintele Romaniei, Traian Basescu, vorbeste intr-o engleza de balta dupa zeci de ani in care a ocupat functii publice si alti 6 ani de mandat la Cotroceni, cand nimeni din Guvernul Boc nu este tras la raspundere pentru Esecul Schengen, cand tot ceea ce inseamna reabilitarea imaginii Romaniei in Europa si in lume pare o tema de ordinul SF, atunci iti dai seama ca actualii lideri sunt slabi, au o privire localizata spre interiorul propriilor portofele si conturi si, poate cel mai grav, nu au nicio viziune. Asta e Romania pastorita de toiagul PDL, de cei care, chipurile, faceau ce trebuie.

Serbanfl, multumesc pentru propunerea ta. Intr-adevar, o dezbatere despre duelul dintre Nicolae Titulescu si contele Albert Apponyi ar fi extrem de interesanta, mai ales daca avem in vedere ca tema nu a mai fost abordata in prezentarile Fundatiei Titulescu.

VladM, nu stiu exact care este imaginea ta despre situatia constructorilor de autostrazi din Romania, dar da-mi voie sa-ti spun ca tara noastra are numeroase firme autohtone care construiesc (cel putin pe hartie si pe statele de plata ale doamnei Boagiu) autostrazi. Este vorba de prietenii domnului Basescu, de regii si imparatii asfaltului Cotrocenist. Se mai cearta ei, de dragul opiniei publice, dar in final contractele raman nereziliate. Ba mai mult, le sunt acordate noi si noi oportunitati de asfaltare pe hartiile ministerului si banii contribuabilului.

Teostanc, puterea aceasta nu doar ca are laboratoare de dezinformare, este in sine un mare laborator de manipulare, propaganda si minciuna desantata. Uita-te doar la cele mai recente teme lansate din poignet de Traian Basescu. Ti se pare ca se mai aude ceva despre mafia din vami, despre coruptia din Portul Constanta, despre rege si regina, despre milioanele de euro date clientelei portocalii de partid? Efortul comunicational al PSD se concentreaza pe a arata toate aceste nereguli, dar totul intra in centrifuga setarii agendei publice.

Spiridus, spui ca nici Ceausescu, in 1968, nu a schimbat administrativ-teritorial Romania fara consultarea populatiei. Lui Traian Basescu nu i-a trebuit nicio dezbatere publica pentru ca el nu stie sa dezbata. El e fost invatat sa impuna. O viziune fulgeratoare, la gheata, cauzata cel mai probabil de numarul dat la zaruri i-au fost suficiente pentru a lansa aceasta golaneala in eter. Avem de-a face, si nu cred ca exagerez, cu reimpartirea Romaniei dupa regulile barbutului pedelist.

George Ban, din pacate, in Romania anului 2011 ne intalnim mult prea des cu banalizarea, tupeului si raului actualei puteri. Nu inteleg unde sunt vocile societatii civile care, cu doar cativa ani inainte, strigau si faceau lobby peste mari si tari pentru a scapa Romania de pericolul unei noi dictaturi. Mi-am amintit: si-au primit sinecuri, peste aceleasi mari si tari. PDL si Basescu au tinut cu ei. Pentru ei exista bani la buget.

Mihai, orice asumare, inclusiv pe varianta aberanta a reimpartirii teritoriale a Romaniei, in viziunea tulbure a presedintelui, va fi urmata de o motiune de cenzura din partea USL. Riposta noastra va fi data exclusiv prin mecanismele democratice pe care le avem la dispozitie. Dar, in mod cert, va exista o reactie si vom face tot ceea ce ne sta in puteri pentru a bloca toate aceste abuzuri ale PDL. Sa speram ca, de data aceasta, vor fi si cei din UDMR de acord cu noi si vor vota impotriva tupeului portocaliu.

Parcul Vigeland

La inceputul saptamanii, am fost, cum stiti, in Norvegia. Prima vizita, banuiti, am facut-o in Parcul Vigeland din Oslo – despre care v-am mai povestit. O realizare exceptionala a unui mare artist, devotat “cetatii” si care a reusit intr-o maniera impresionanta, oarecum in spiritul expresionismului german, realizarea unui complex muzeal in aer liber. Lucrarile – din piatra sau bronz- prezinta ciclul vietii si al mortii, incercarea de a iesi din inclestarea destinului, dragostea si moartea, adolescenta si senectutea. Intreaga ambianta a Parcului este deosebita si linistitoare.