La Chisinau

Astazi am avut un program foarte incarcat la Chisinau.

Am fost invitat de presedintele Academiei de Stiinta, Gheorghe Duca, sa marcam impreuna cei 70 de ani scursi de la moartea lui Nicolae Titulescu, la sediul Academiei. Voi incerca maine sa va dau mai multe detalii despre desfasurarea reuniunii si despre intalnirile pe care le-am avut aici. Deocamdata, anexez textul discursului pe care l-am rostit:

 

Stimate domnule preşedinte al Academiei, Gheorghe Duca,

Domnilor academicieni şi profesori,

Distinşi reprezentanţi ai corpului diplomatic,

Onorată asistenţă,

Doamnelor şi domnilor,

Dragi prieteni,

 

Este o mare bucurie pentru mine să ne aflăm astăzi împreună, aici, la Chişinău, în capitala Republicii Moldova, pentru a comemora şi, în acelaşi timp, pentru a aduce omagiul nostru comun lui Nicolae Titulescu, această mare personalitate politică şi diplomatică, de anvergură europeană şi mondială, scumpă românilor de pretutindeni, dar apreciată şi respectată deopotrivă în toate marile cancelarii ale lumii pentru contribuţiile sale remarcabile la apărarea şi salvgardarea păcii în zbuciumatul secol XX.

Sunt absolut convins, ca şi dumneavoastră, că preţuirea cea mai potrivită şi elogiul cel mai vibrant care pot fi aduse unei personalităţi de talia lui Nicolae Titulescu îşi pot găsi expresia cea mai fidelă şi pot fi redate cel mai precis în primul rând de măsura în care ideile sale de forţă, marile sale idealuri, care erau deopotrivă ale sale şi ale neamului său, găsesc rezonanţă în zilele noastre, cu alte cuvinte îşi păstrează actualitatea. În mod fericit, constatăm că ideile marelui diplomat Nicolae Titulescu sunt astăzi de o tulburătoare actualitate.

Scriam în Cuvântul Înainte la o a doua ediţie a volumului Nicolae Titulescu. Contemporanul nostru, publicat în română şi franceză cu nouă ani în urmă, susţin şi acum acelaşi lucru: „Titulescu a fost o voce inconfundabilă în concertul naţiunilor interbelice, un solist care nu s-a înscris întotdeauna în corul general al epocii. Aceasta a fost, de altfel, marea lui tragedie. El nu a fost înţeles şi auzit nici de Europa, care a intrat în război la trei ani după ce Titulescu şi-a încheiat cariera publică, şi nici în ţară, unde regele care i-a luat ministerul de externe i-a împărtăşit, după numai patru ani, soarta exilului. Omul politic şi gânditorul, teoreticianul relaţiilor internaţionale, eminentul jurist care a fost Titulescu este contemporanul nostru…”.

Tot ca un preambul aş dori să subliniez satisfacţia deosebită că această importantă şi frumoasă manifestare dedicată lui Nicolae Titulescu în capitala Republicii Moldova este organizată şi găzduită de forul dumneavoastră ştiinţific cel mai înalt, Academia de Ştiinţe a Moldovei.

Trebuie să reamintesc faptul că, la 28 mai 1935, Academia Română îl primea în rândurile sale, ca membru activ, pe Nicolae Titulescu, îmbogăţindu-şi astfel galeria nemuritorilor cu cel mai cunoscut român al vremii sale, înnobilat pe alte meridiane cu demnităţi de autoritate universală, din care amintesc doar alegerea de două ori ca preşedinte al Adunării Societăţii Naţiunilor şi ca preşedinte al Academiei Diplomatice Internaţionale de la Paris. Academia Română l-a preţuit întotdeauna, aşa cum se cuvine, pe Nicolae Titulescu. Chiar şi atunci, în împrejurările dramatice ale începutului celui de-al Doilea Război Mondial, când trupul său a căzut prematur pe meleaguri străine, la 17 martie 1941, sub loviturile nedrepte ale adversarilor din ţară şi din străinătate, cotropit de tristeţea prăbuşirii idealurilor în care a crezut şi pe care le-a slujit şi hrănit prin luptă şi dăruire, când Nicolae Titulescu nu-şi putea găsi somnul cel de veci în pământul ţării, iar evocarea şi omagierea sa în presă au fost sever cenzurate sau de-a dreptul interzise, de oficialităţile regimului de dictatură militară, Academia Română nu a respectat consemnul, abordând doliu şi elogiindu-l succesiv.

Înainte de a intra în tema propriu-zisă a expozeului meu, vă rog să-mi îngăduiţi să vă adresez felicitări şi să vă aduc un cald omagiu pentru faptul că, în 2011, Republica Moldova aniversează 20 de ani de la desprinderea din imperiul sovietic şi proclamarea independenţei de stat. În calitate de martor, dar în bună măsură şi de participant direct la istoricele evenimente de la începutul anilor 1990, care au marcat descătuşarea noastră, a tuturor în această regiune, de chingile unui regim totalitar care, cu nuanţe şi accente specifice, desigur, a avut pe fond aceeaşi semnificaţie: de încătuşare a libertăţii, de suprimare a gândirii critice şi, poate cel mai grav, de despărţire artificială, dar extrem de brutală, a fraţilor de fraţi.

Am trăit cu intensitate momentele incendiare de atunci, neliniştile şi mai ales marile speranţe care au erupt cu o forţă irezistibilă şi pe care numai dorinţa de libertate şi dreptate o poate da unei întregi generaţii. Era epoca în care bătea cu putere, aşa cum se exprimă plastic în memoriile sale prietenul meu Nicolae Ţîu, „ceasul unor vremuri noi”, sau – după cum se sublinia răspicat în Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul dumneavoastră cu 20 de ani în urmă, la 27 august 1991, sosise deja „ceasul cel mare al săvârşirii unui act de justiţie, în concordanţă cu istoria poporului nostru, cu normele de morală şi de drept internaţional”.

 

 

Ca ministru de externe al României, am aterizat la Chişinău într-o dimineaţă de duminică, la 24 martie 1991 – cu câteva luni înainte, deci, de proclamarea independenţei –, după ce fusesem în prealabil la Moscova şi Kiev şi cu o săptămână înainte de dizolvarea Pactului de la Varşovia. Am rămas aici două zile şi am avut întâlniri cu toţi factorii politici de decizie de atunci – preşedintele Mircea Snegur, prim-vicepreşedintele Parlamentului, Ion Hadîrcă, premierul Mircea Druc, ministrul de externe Nicolae Ţîu şi primarul general al Chişinăului, Nicolae Costin. Cu acel prilej am semnat Protocolul privind colaborarea dintre ministerele de externe ale României şi RSS Moldova.

Respectând în totalitate dorinţele exprimate de interlocutorii mei (al căror leitmotiv era acesta: scopul nostru principal este lupta pentru consolidarea independenţei, pentru libertate), atunci am declarat, printre altele: Discutând despre felul în care putem să dezvoltăm în viitor ceea ce s-a numit în convorbirile noastre interferenţă culturală, spirituală, interferenţă de sânge: pentru acestea trebuie să găsim cadrul cel mai adecvat, cu înţelepciune, cu moderaţie, căutând pas cu pas să ne înscriem în istoria modernă a Europei, să ne înscriem, în acelaşi timp, în propriul nostru viitor. Desigur, sunt multe lucruri pe care nu le-am făcut până acum datorită necunoaşterii, altele datorită unor reţineri nejustificate. Eu cred însă că putem să găsim împreună limitele acţiunii politice responsabile, care să ne permită să nu roşim în faţa urmaşilor noştri. Din acest punct de vedere cred că discuţiile purtate au avut nu numai căldura firească, dar şi pragmatismul necesar căutării unor soluţii concrete. Aceste discuţii ne permit, deci, să ne aşezăm mai bine pe drumul pe care l-am început… Am discutat diferite lucruri ce pot să prefigureze o strategie,… (privind) punerea în comun a resurselor noastre într-un spaţiu al valorilor europene. Cred că trebuie să ducem mai departe acest dialog, cu respectul cuvenit celorlalţi, însă, în acelaşi timp, cu necesitatea ca şi ceilalţi să înţeleagă interesele noastre…”.

Iată deci, stimaţi prieteni, cum într-o perioadă de căutări febrile, în care timpul nu mai avea răbdare cu nimeni care nu înţelegea sensul schimbărilor ce cuprinseseră întreaga Europă, nu doar regiunea noastră, noi şi dumneavoastră găseam aici, la Chişinău, limbajul potrivit care să ne permită să ne căutăm drumul comun spre Europa valorilor democratice şi perene, în spiritul lui Nicolae Titulescu, chiar dacă nu îl evocam întotdeauna în cadrul dialogului nostru.

 

După cum cunoaşteţi, România a fost atunci prima care a salutat cu entuziasm şi a recunoscut independenţa Republicii Moldova. Am făcut acest lucru cu sinceritate şi toată convingerea că independenţa Moldovei, ca şi actele succesive de proclamare a independenţei de către celelalte republici foste unionale, s-au constituit într-un moment decisiv al năruirii unui sistem totalitar care s-a dovedit caduc, respins de istorie, şi totodată într-un stimulent puternic al renaşterii şi reconstrucţiei unei noi Europe. O Europă a unor naţiuni şi popoare libere, în care drepturile lor să fie respectate, iar securitatea şi integritatea să le fie garantate şi asigurate, indiferent de mărimea lor, aşa cum visa şi Titulescu. Pentru că, este bine ştiut, Titulescu a fost un aprig apărător al statelor mici şi mijlocii, a imaginat şi a militat pentru un sistem de securitate colectivă pe continent care să le pună la adăpost de agresiunile unor mari puteri, în primul rând ale ţărilor revizioniste.

Celebrul răspuns al lui Titulescu la problema liniilor de demarcaţie şi a revizuirii graniţelor suna astfel: Nu prin deplasarea frontierei către est sau vest se serveşte mai bine pacea. Ceea ce trebuie făcut pentru a asigura pacea este ca popoarele, cu toată sinceritatea şi fără gânduri ascunse, să lucreze la spiritualizarea frontierelor prin acorduri de tot felul.

Constatând că chestiunea revizuirii frontierelor devenise o adevărată sabie a lui Damocles pentru unele ţări din Europa Centrală, printre care şi România, iar orice revizuire de ordin teritorial însemna inevitabil izbucnirea războiului, Titulescu afirma şi mai răspicat: Aceste lucruri îmi sunt atât de clare, încât cred că soluţia reală pentru relele create de frontiere nu este revizuirea, care înseamnă mutarea acestor rele dintr-un loc într-altul, ci distrugerea frontierelor prin dispariţia obstacolelor pe care ele le reprezintă pentru mişcarea bunurilor şi oamenilor, cu alte cuvinte, spiritualizarea constantă şi progresivă a ceea ce reprezintă frontierele.

Am ajuns aici la unul din conceptele fundamentale ale gândirii politice şi diplomatice a lui Titulescu: spiritualizarea frontierelor, ca răspuns adecvat la încercările revizioniste de schimbare prin forţă a graniţelor şi a ordinii europene, în climatul atât de agresiv şi de revendicativ din perioada interbelică. Este cunoscut faptul că Titulescu a fost un mare apărător al ordinii şi stabilităţii din Europa în perioada interbelică, iar spiritualizarea frontierelor nu a însemnat pentru el niciodată o plasare în plan secundar a ideii apărării acestora şi, cu atât mai puţin, o renunţare la necesitatea apărării lor ferme. Întregul discurs politic titulescian atestă că, prin această sintagmă, omul politic şi diplomatul român înţelegea renunţarea la orice manifestări de autarhie, izolaţionism, exclusivism, că presupunea cooperare între egali, în condiţiile păstrării şi respectării drepturilor inalienabile ale fiecăruia.

Titulescu a înţeles, mai bine ca nimeni altul în epoca sa, că o consolidare a relaţiilor de bună vecinătate, inclusiv la nivelul relaţiilor subregionale (de genul Micii Înţelegeri sau al Înţelegerii Balcanice), poate deveni o puternică garanţie pentru pace. Nicolae Titulescu nu s-a sfiit să reamintească marilor democraţii occidentale că interesele lor nu se opresc la propriile garanţii. El era deplin conştient de indivizibilitatea securităţii europene, de faptul că atâta timp cât ţările Europei Centrale  nu vor fi susţinute de către ţările occidentale în aspiraţiile lor de pace, atâta timp cât ţările occidentale nu vor vedea în ameninţările la adresa ţărilor Europei Centrale ameninţări la propria lor adresă, eforturile împotriva războiului rămân precare.

Mergând pe firul gândirii lui Titulescu, astăzi noi înţelegem că cea mai sigură cale către securitate şi stabilitate în Europa este promovarea includerii şi nu a diviziunii şi excluziunii, atragerea partenerilor din vecinătate către valorile comune euroatlantice şi proiectarea de soluţii comune la probleme comune. Pornind de la aceste principii, am declarat şi în calitate de prim-ministru al României (în 2002), declar şi acum că interesul nostru este ca Republica Moldova, de care ne leagă valori culturale şi spirituale comune, să îşi consolideze statalitatea, suveranitatea şi integritatea sa, precum şi evoluţia democratică spre împlinirea destinului său firesc în Europa Unită.

Spiritualizarea frontierei noastre comune, eliminarea firească a barierelor nefireşti din calea liberei circulaţii a oamenilor, a mărfurilor şi a ideilor, vor face ca Republica Moldova să nu se mai afle la graniţa de est a Uniunii Europene, ci în interiorul graniţelor europene. Pentru că Republica Moldova aparţine Europei şi, în pofida multor greutăţi care mai persistă, ea trebuie să facă parte din Europa Unită.

Totodată, noi credem că devotamentul nostru pentru spiritualitatea românească din afara graniţelor, inclusiv din Republica Moldova, este nu doar o datorie faţă de cei care simt româneşte, ci şi o contribuţie firească la menţinerea diversităţii solidare a Europei Unite. Pentru că, Europa va fi cu adevărat întreagă şi liberă odată ce vom înlătura definitiv bariera psihologică a liniei ce separă virtual zonele culturale ale Europei. Demersul nostru european promovează eliminarea liniilor de diviziune a prosperităţii prin încurajarea şanselor egale şi accesul deschis fără a prejudicia specificitatea identităţilor naţionale.

Vorbim adeseori despre lecţiile istoriei, iar opera şi activitatea lui Nicolae Titulescu ne oferă şi ele numeroase lecţii, adică învăţăminte pentru viitor. Una din aceste lecţii ne arată că, pe lângă eforturile neobosite pentru a edifica un sistem de securitate colectivă în Europa, Titulescu s-a străduit necontenit să construiască o punte între dezvoltata civilizaţie europeană şi mai înapoiata societate românească. Pe scurt, dorea sincronizarea României cu Occidentul. Titulescu a găsit prea puţin sprijin în propria ţară şi destul de puţină înţelegere în lumea internaţională pentru proiectele şi ideile sale, care au rămas la stadiul de nobil deziderat. Astăzi ne aflăm însă într-o situaţie cu totul nouă, i-aş spune o perioadă istorică excepţională. Eu am mai spus în România, nu mă sfiesc să afirm şi aici, în faţa dumneavoastră: în prezent, în pofida crizei şi atâtor probleme şi dificultăţi existente la scară planetară, deci în prezent avem cu toţii în această regiune o şansă uriaşă, aceea de a ne integra în lumea occidentală. Pentru prima dată, de cel puţin 300 de ani încoace, lumea dezvoltată, Europa occidentală şi Statele Unite ale Americii, îşi doresc şi ele dezvoltarea şi modernizarea regiunii noastre, a ţărilor din această regiune, deci şi a României şi Republicii Moldova. Aşadar, nu mai suntem singuri în proiectul nostru de modernizare. Nu va fi desigur simplu deloc să profităm fiecare de această şansă istorică. Este nevoie în primul rând ca acest deziderat de veacuri al modernizării să devină proiect naţional pentru fiecare dintre noi, care să coaguleze toate energiile şi să dea expresie voinţei politice a întregii societăţi în statele noastre. Aş vrea să fiu optimist şi încrezător că vom fi capabili să ne valorificăm cum se cuvine şansele.

 

Onorat auditoriu,

Astăzi, la 129 de ani de la naştere şi 70 de ani de la moartea sa, este de datoria noastră să-i aducem lui Titulescu un pios şi binemeritat omagiu, dar şi să ne întoarcem mereu la el, ca la un model, ca la o sursă de inspiraţie. S-au spus şi se vor mai spune multe lucruri despre valoarea inestimabilă a operei, ideilor, proiectelor şi multilateralei activităţi politico-diplomatice ale lui Nicolae Titulescu. Personal sunt convins că întreaga sa operă ilustrează cel mai bine şi dă strălucire celebrei butade a lui Ion I.C. Brătianu: „Ţările mici nu-şi pot permite luxul să aibă oameni de stat mediocri”.

Într-adevăr, întreaga filosofie politică a lui Nicolae Titulescu reflectă modul în care a conceput, susţinut şi apărat principiile legale şi morale care trebuie să guverneze vieţile popoarelor şi relaţiile dintre ele. Modelul său umanist de organizare internaţională – bazat pe ordine, stabilitate şi eficienţa domniei legii – reprezintă efortul unei conştiinţe active, preocupată de găsirea unor metode practice pentru o angajare serioasă în respectarea acestor valori.

Aflându-ne aici, în această veritabilă Casă a Ştiinţei, îmi face plăcere să reamintesc un celebru discurs al lui Titulescu, rostit la Universitatea „Komensky” din Bratislava, la 19 iunie  1937, deci aproape exact acum 74 de ani, intitulat Ordinea în gândire, în care afirma: „Mai întâi de toate, lumea de astăzi trebuie să-şi pună ordine în gândire”. Ce poate fi spus mai limpede şi mai adevărat despre lumea noastră de astăzi, decât că are într-adevăr nevoie de cât mai multă ordine în gândire!  

Titulescu ne-a lăsat o vibrantă moştenire atunci când scria: „Ideile nu mor o dată cu cei ce le aduc pe lume. Cei ce mor pentru o idee sunt eroi al căror testament este un singur cuvânt: continuaţi!”. Suntem aşadar cu toţii, într-un fel sau altul, executori testamentari ai acestui testament politic.

Înainte de încheiere, aş vrea să vă aduc în atenţie o idee exprimată de marele poet şi filosof Lucian Blaga (care ştiu că este îndrăgit de mulţi, aici, în Republica Moldova); aşadar, Lucian Blaga, care a lucrat ani buni şi în diplomaţie şi a fost un colaborator iubit de Titulescu, scria în 1945, la sfârşitul Războiului şi la patru ani de la trecerea în nefiinţă a acestuia: „astăzi, la o răscruce cum nu a fost alta vreodată, când am avea aşa de mare nevoie de veghea lui, el nu mai este printre noi”. Într-adevăr, de ideile lui Titulescu avem nevoie permanent, iar în epoca noastră, care trece din criză în criză, care cunoaşte atâtea frământări, răsturnări şi reaşezări la scară mondială, poziţiile şi soluţiile ingenioase, raţionale şi echilibrate promovate de marele diplomat ne pot fi întotdeauna de mare ajutor.

Desigur, Titulescu este un brand al României, o carte de vizită, unul din simbolurile geniului naţional. În acelaşi timp, însă, Titulescu este o valoare europeană, aparţine conştiinţei universale, deopotrivă României, Europei, umanităţii, în general. Titulescu vă aparţine, aşadar, dragi prieteni, în întregime şi Dumneavoastră. Aceasta este şi una din semnificaţiile donaţiei de carte pe care Fundaţia pe care o conduc şi poartă numele strălucitului nostru înaintaş, o face astăzi generoasei noastre gazde – Academia de Ştiinţe a Moldovei.

Vă mulţumesc pentru atenţie!