Bucureşti,14 iunie 2011
ADRIAN NASTASE
Scrisoare deschisa adresată judecătorilor Curţii Constituţionale
Stimaţi judecători ai Curţii Constituţionale,
În calitate de deputat, dar şi de cetăţean al României, în calitate de jurist, dar şi de participant, în funcţii publice importante, atât la procesul de elaborare şi adoptare a Constituţiei din 1991 cât şi la cel de revizuire a Constituţiei din 2003, mă simt deopotrivă obligat şi îndreptăţit să vă semnalez câteva probleme constituţionale legate de iniţiativa Preşedintelui României de revizuire a Constituţiei, iniţiativă aflată, în prezent, pe rolul Curţii Constituţionale, pentru aviz.
Potrivit prevederilor art. 150 alin. (1) Teza 1-a, Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului. Aşadar, Preşedintele nu poate avea singur o asemenea iniţiativă, el având o astfel de posibilitate doar dacă primeşte un proiect de revizuire de la Guvern.
În fapt, în situaţia actuală, lucrurile s-au petrecut într-o modalitate de lucru nefirească. Preşedintele României a întocmit un proiect de revizuire, după înfiinţarea unei mari Comisii prezidenţiale ce a acţionat după propria viziune. Acest proiect a fost transmis Guvernului care a finalizat un proiect care pare a avea acordul Guvernului. Pare să-l fi avut, pentru că se semnalează în prezent contestaţii în cadrul coaliţiei guvernamentale.
Nu sunt necesare comentarii suplimentare pe acest subiect faţă de problemele pe care doresc să le ridic.
Chestiunea esenţială este că proiectul de revizuire transmis de Guvern Preşedintelui pentru a fi înaintat Parlamentului, nu este acelaşi cu proiectul final ajuns la Curtea Constituţională. Preşedintele a modificat şi completat proiectul aprobat de Guvern, proiect derivat, printre altele, din prerogativa constituţională a acestuia: dreptul la iniţiativă legislativă.
Din proiectul transmis Preşedintelui de către Guvern, din cele 53 de articole vizate ca fiind modificate, completate sau reprezentând texte noi, Preşedintele a păstrat mai puţin de jumătate, 24 fiind modificate, 13 reprezentând texte noi, elaborate de Preşedinte.
În aceste condiţii, se pune problema dacă demersul Preşedintelui poate fi socotit constituţional sau dacă nu ar trebui restituit pentru reluarea procedurilor prevăzute în Actul nostru fundamental.
Consider că demersul Preşedintelui nu întruneşte condiţiile procedurale şi de formă stabilite prin art. 150 din Constituţie pentru următoarele motive:
- 1. Textul art. 150 din Constituţie trebuie astfel interpretat încât să se asigure unicitatea ansamblului Constituţiei, plenitudinea acesteia. După cum este cunoscut, Constituanta a conceput Actul fundamental ca pe un corp supus principiului rigidităţii, cuprinzând atât restricţii pentru revizuirea acestuia, dar şi o procedură imperativă şi, de asemenea, restrictivă.
Sintagma „la propunerea Guvernului” nu poate însemna o simplă sesizare a Preşedintelui, o sugestie făcută de guvern şefului statului urmând ca acesta să întocmească, să elaboreze textul proiectului de revizuire.
Sintagma „la propunerea Guvernului” are semnificaţia completă şi proprietatea exactă a termenului, natura juridică a noţiunii respective, precum şi competenţele constituţionale ale acestuia, respectiv dreptul acestuia la iniţiativa legislativă, mai exact dreptul acestuia de a întocmi propuneri concrete şi complete în domeniul legislativ, inclusiv dreptul de a redacta proiectul de revizuire a Constituţiei.
Desigur, se poate pune problema rolului Preşedintelui în această procedură. În nici un caz, nu susţin că el este un simplu mesager, un „simplu poştaş” cum îi place să se victimizeze.
Este semnificativ, în acest sens, faptul că Primul ministru Emil Boc în Expunerea de motive a Proiectului de revizuire, pe care l-a înaintat Preşedintelui, aflându-se într-unul din puţinele sale momente când îşi aminteşte propria sa calitate oficială, precum şi specializarea sa constituţională, s-a adresat, în final, Preşedintelui, astfel:
„Stimate domnule Preşedinte al României, în conformitate cu prevederile art. 150 alin. (1) din Constituţia României, vă propunem iniţierea modificării Constituţiei, iar Parlamentului României îi adresăm rugămintea de a fi de acord cu Propunerea de revizuire prezentată.”
Dar, Preşedintele are un cadru constituţional în care se poate exprima şi, eventual, implica în acest demers. El poate participa, la cererea Primului ministru la şedinţa în care se dezbate şi se aprobă proiectul de revizuire.
De asemenea, în cadrul prerogativelor sale consfinţite în art. 80 din Constituţie, în principal cele cu privire la faptul că el exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate şi tot el veghează la respectarea Constituţiei, putea şi avea obligaţia să se consulte cu Guvernul pentru a rezulta un proiect comun, aceasta şi în cadrul relaţiilor instituţionale parteneriale cu Executivul pe care le tot evocă.
Preşedintele putea chiar să restituie Guvernului proiectul cu sugestiile sale, iar Guvernul avea obligaţia să-l reexamineze şi să-l aprobe în forma finală.
Se pare însă că Preşedintele ştia ce dificultăţi va întâmpina în cadrul coaliţiei guvernamentale şi a preferat formula actuală.
Dar, în aceste condiţii se pune problema ce rost mai are demersul său dacă nici în cadrul coaliţiei nu are şanse de trecere. Ce şanse va avea în Parlament unde cvorumul pentru adoptare este de 2/3 sau chiar de 3/4 în caz de divergenţă?
În orice caz, Preşedintele nu putea întocmi un proiect nou, propriu şi nici să-l amendeze (mai mult sau mai puţin).
Repet, din cuprinsul textului constituţional rezultă, cu certitudine, că Preşedintele transmite autorităţii legiuitoare propunerea Guvernului şi nu propria lui propunere. De remarcat că o asemenea concluzie se desprinde şi din literatura de specialitate. În monografiile lor, profesorii Ioan Muraru şi Simina Tănăsescu în „Constituţia României comentată” pag. 1446-1449; profesorul Ion Deleanu, în „Instituţii şi proceduri constituţionale” pag. 437-442; profesorul Gheorghe Iancu, în „Proceduri constituţionale”, pag. 40-42, toţi subliniază că Preşedintele poate avea iniţiativa revizuirii numai la propunerea Guvernului.
Concluzia care se impune este că dacă Preşedintele nu a convenit cu Guvernul o variantă care să fie aprobată de Guvern, el avea în final drept de veto – putea să refuze propunerea ei.
2. În ceea ce priveşte competenţa Curţii Constituţionale de a se pronunţa în legătură cu regularitatea şi corectitudinea sesizării Parlamentului cu proiectul de revizuire a Constituţiei semnalez următoarele:
Potrivit prevederilor art. 146 lit. a) din Legea organică a Curţii Constituţionale, aceasta se pronunţă asupra constituţionalităţii iniţiativei de revizuire a Constituţiei din oficiu. Din cuprinsul acestui text, precum şi al prevederilor art. 19 din aceeaşi lege (Legea nr. 47/1992, republicată) rezultă că proiectul Legii de revizuire a Constituţiei, însoţit de avizul Consiliului Legislativ se depune la Curtea Constituţională care este obligată să se pronunţe în termen de 10 zile asupra respectării dispoziţiilor constituţionale privind revizuirea. Aşa cum se menţionează în lucrările ştiinţifice de înaltă autoritate evocate, controlul de constituţionalitate constă în verificarea îndeplinirii condiţiilor de constituţionalitate pentru iniţierea revizuirii stabilite de art. 150 din Constituţie „verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a iniţiativei de revizuire”.
Se subliniază competenţa Curţii de a verifica atât îndeplinirea condiţiilor formale, procedurale necesare pentru exercitarea iniţiativei de revizuire, cât şi a aspectului conţinutului său normativ.
3. Logica lucrărilor, ordinea lor firească evocă în mod indubitabil concluzia că în controlul constituţional exercitat de Curtea Constituţională primează respectarea condiţiilor de exercitare a iniţiativei de revizuire. Nu ar putea Curtea Constituţională să se pronunţe pe fond asupra unei iniţiative lovite de nulitate absolută.
În aceste condiţii, vă rog, stimaţi judecători, să reflectaţi asupra problemelor sesizate în această scrisoare, întrucât hotărârea dumneavoastră se poate transforma într-un precedent care, fie va consolida principiul supremaţiei Constituţiei, principiu pentru care Curtea Constituţională este garantul suprem, potrivit prevederilor art. 142 din Actul fundamental, fie va consacra arbitrariul, abuzul, involuţia procesului democratic al statului de drept din tara noastra.
Curtea Constituţională în viitor are două soluţii;ori va fi depolitizată,ori va fi desfiinţată şi atribuţiile ei să fie preluate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ei, aşa îmi place şi mie discursul politic, documentat, la obiect, oficial…
Mie imi scapa o chestiune de logica:
Curtea Constitutionala, in legatura cu proiectul de modificare, are atributia de a verifica “aspectul conţinutului său normativ”.
Conform caror reglementari? Ale actualeu Constitutii?
Vrea sa spuna domnul Nastase, ca va fi verificata de catre Curtea Constitutionala, constitutionalitatea in conformitate cu actuala Constitutie?
Eu sustin ca singurul lucru pe care il poate verifica Curtea Constitutionala este cum zice d-l Nastase:”îndeplinirea condiţiilor formale, procedurale necesare pentru exercitarea iniţiativei de revizuire”
Dar mai exista Curtea ?
Eu tot incerc sa va atrag atentia si la altfel de subiecte. Mi se pare ca nu vedeti padurea din cauza copacilor.
Inuaki
Constatam o ignoranta parca tot mai mare care isi face loc in societatea noastra, iar acest lucru este foarte periculos. Caci ea le usureaza calea celor care manipuleaza opiniile si istoria. “Comoditatea adoarme sufletul” spune un vechi proverb din nordul Laponiei. Cum stau lucrurile cu dumneavoastra? Sunteti pregatiti pentru asimilarea de noi cunostinte? Vizionare placuta! Joshua Adrian.
luni, 13 iunie 2011
NASA trimite e-mailuri către toţi angajaţii sa se pregateasca!
Accesati aceasta adresa:
http://armadaa.blogspot.com/2011/06/nasa-trimite-e-mailuri-catre-toti.html
Interesantă desfășurarea din calendarul de aici pentru numai 3 luni depărtare! Puteţi vedea cum ei lasă să se scurgă lent informația fără a alarma prea multă lume dintr-o dată?
Am primit o informație astăzi (10 iunie 2011), despre faptul că NASA a trimis un e-mail în masă către toţi angajaţii NASA, care include link-ul următor: „Familia / Pregătiri personale”.
http://www.nasa.gov/centers/hq/emergency/personalPreparedness/index.html
http://www.ready.gov/nle2011/index.html
“Până la 1 august 2011, toată lumea va şti ce urmează. Acesta este motivul pentru care doriţi să fiți în zonele de siguranţă pe data de / sau înainte de 1 august 2011. Când va afla toată lumea, prea mulţi oameni vor face acelaşi lucru pe care îl faceți voi acum, şi nu doriţi să vă găsiţi în situația de a rămâne blocat.” (NASA)
În cazul în care NASA încercă să-și avertizeze angajaţii, spunându-le familiilor lor să fie pregătite, eu sunt chiar și mai convins decât oricând că AVEM ÎNTR-ADEVĂR O STEA BINARĂ GEAMĂNĂ CARE SE APROPIE.
Reuniunea Bilderberg are loc în prezent, şi toate mass-media / presa vrea să vorbească despre voturile unui congresman?
Apare mai mult de un singur film despre un obiect nou în sistemul solar, plus finalul de la „The Event” („Evenimentul”) celor de la NBC cu o nouă planetă!? (Nibiru?)
Este vorba despre a atinge oamenii țintă şi toată vorbăria asta despre septembrie / octombrie 2011 pare să fie din ce în ce mai mult o chestiune adevărată oameni buni.
Sper că sunteţi toţi pregătiți! Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Acest email a fost transmis către mine de un prieten. El a spus că toţi angajaţii NASA primit acest e-mail în ziua de azi ….
Email Original
MESAJ AGENCYWIDE către toţi angajaţii NASA:
Punctul de Contact: Darrius Lewis, Direcţia de Asistenţă a Misiunii, Sediul NASA, 202-358-0608, darrius.l.lewis @ nasa.gov
Familie / Plan Personal de Pregătire:
“NASA este singura agenţie federală responsabilă pentru siguranţa poporului său şi bunăstarea lui aici, pe Pământ şi în spaţiu şi are un angajament pe termen lung pentru pregătirea în cazuri de siguranţă şi de urgenţă.
Pe parcursul anului trecut, Administratorul Bolden a subliniat importanţa programului „Familie / Pregătirea Personală” pentru întreaga familie NASA.
Familia şi planurile personale de pregătire sunt esenţiale pentru a proteja familiile şi comunităţile noastre în timpul situaţiilor de urgenţă potenţiale cum ar fi: incendii, inundaţii, cutremure, uragane, tornade, atacuri teroriste şi alte catastrofe neprevăzute.
Cele mai importante active în finalizarea cu succes a misiunii NASA sunt oamenii săi şi cei dragi lor. Agenţia a dezvoltat un set de ghiduri de informare concepute pentru a vă pregăti pe voi, familiile voastre şi animalele de companie pentru situaţiile de urgenţă.
Aceste ghiduri vă va oferi instrucţiuni de urmat pas-cu-pas despre cum să aplicați Planul de Pregătire a Familiei.
Toţi angajaţii sunt încurajaţi să descarce aceste ghiduri, să pregătească planuri, şi să le revizuiască împreună cu familiile voastre.
Agenţia a luat măsuri pentru a pregătirea familiei noastre NASA; acum este obligaţia dumneavoastră personală să vă pregătiți pe voi înșivă şi / sau familiile dumneavoastă pentru o situaţie de urgenţă.” (NASA)
Pentru a vizualiza clipul video al Administratorului Bolden pe tema pregătirii familiei şi pentru a descărca ghidurile dumneavoastră pentru „Pregătirea Familiei”, vizitaţi:
[link la http://www.nasa.gov
“Family/Personal Preparedness Plan
NASA is the only federal agency responsible for its people’s safety and well-being here on Earth and in space and has a longtime commitment to safety and emergency preparedness. Over the past year, Administrator Bolden has emphasized the importance of Family/Personal Preparedness for the entire NASA family. Family and personal preparedness plans are key to protecting our families and communities during potential emergencies such as fires, floods, earthquakes, hurricanes, tornadoes, terrorist attacks and other unforeseen catastrophes.
The most important assets in the successful completion of NASA’s mission are its people and their loved ones. The agency has developed a set of informational guides designed to prepare you, your families and pets for emergencies. These guides will provide you with step-by-step instructions on how to develop your Family Preparedness Plan.
All employees are encouraged to download these guides, prepare plans, and review them with your families. The agency has taken the steps to prepare our NASA family; now it is your personal obligation to prepare yourself and/or your family for an emergency.
To view Administrator Bolden’s video on family preparedness and to download your Family Preparedness guides, visit:
[link to http://www.nasa.gov“
Chapeau, Maître!
E clar ca Basescu, obsedat de ideea de a-si lasa numele pe un proiect de revizuire a Constitutiei, a vrut sa convinga pe toata lumea ca meritul in redactarea proiectului de lege ii apartine in totalitate, lasand urme atat de evidente de incalcare a procedurilor formale de revizuire, urme pe care CCR nu poate sa le ignore.
Harabula,
Cazut in vrie ilogica
“Vrea sa spuna domnul Nastase, ca va fi verificata de catre Curtea Constitutionala, constitutionalitatea in conformitate cu actuala Constitutie?”
Baaa…Harabula tie iti scapa mai multe chestii
Harabula,
este suficient daca analizeaza “indeplinirea conditiilor formale …necesare pentru exercitarea initiativei de revizuire”, conform art 150 din actuala constitutie, care stabileste cum poate fi revizuita constitutia.
Raspunsul CCR nu poate fi decat in coada de peste, deci admite revizuirea dar cu respectarea procedurii constitutionale in vigoare.
Cred ca USL ar face mai bine sa-si “securizeze” toti parlamentarii, altminteri…
Silviu Craescu, fost angajat special si personal cu rang de Administrator si Sef al securitatii private a Resedintei Oficiale a Ambasadoriilor Statelor Unite la Bucuresti, solicita, intr-o scrisoare deschisa catre Parlamentul Romaniei si MAE, sa se retraga acreditarile si sa se dispuna declararea ca “Personae non-gratae”, a tuturor functionarilor CIA Ambasadei SUA din Bucuresti, in frunte cu Ambasadorul SUA Mark Gitenstein, cu acordarea unui termen limita pentru parasirea teritoriului statului roman de 30 de zile.
“Scarbit fiind de tot ce am vazut si trait atat ca angajat personal al Ambasadoriilor Statelor Unite la Bucuresti cat si de justitiabil in Romania, am hotarat sa-mi asum raspunderea de a face publica o realitate atat de bine ascunsa opiniei publice din Romania. De acceea solicit, Parlamentului Romaniei, Guvernului Romaniei si tuturor institutiilor abilitate statului roman prin lege, ca in temeiul art.222 (respectiv art.223) din Codul de procedura penala, sa se autosesizeze de existenta celei mai mari conspiratii din istoria Romaniei si sa dispuna deschiderea unei anchete oficiale penale necesare pentru aflarea adevarului si pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele, in vederea justei solutionari a acestei cauze.
Solicit in mod expres institutiilor statului roman ca in baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, sa organizeze in 30 de zile de la primirea prezentei scrisori o conferinta de presa prin intermediul careia sa aduca la cunostinta cetatenilor Romaniei despre masurile intreprinse.
…..
Domnule Presedinte Basescu, nu veti putea niciodata sa faceti sa tac chiar daca imi bagati pumnul in gura aruncand cu laturi in mine si familia mea prin intermediul unor ziaristi curentati si evementizati sau jurnalisti turceni si cristoceni reevaluati platiti in leii grei de sefii lor fideli americanilor si Cotrocenilor, ca sa paveze drumul catre dictatura democatiei originale actuale sau daca veti hotari sa-i dati drumul lui Codlea sa muste!
@ Romeo,
NIMIC PERICULOS NU SE VA INTAMPLA!
NU EXISTA PERSPECTIVA UNOR CORPURI SPATIALE INCIDENTE. NU EXISTA NUBIRU, PLANETA-GEAMANA SAU VREUN ASTEROID PERICULOS.
DOAR EXTREMELE CLIMATERICE SE VOR INTENSIFICA DATORITA POLUARII CHIMICE A ATMOSFEREI SI OCEANULUI PLANETAR.
AMERICA INSA VA INTRA INTR-O CRIZA ECONOMICA EXTREMA, FARA SOLUTIE. ASTA VA BLOCA INDUSTRIA AGRICOLA SI ALIMENTARA. ODATA CU LIPSA BANILOR SI CRESTEREA PRETURILOR, VIOLENTELE VOR IRUMPE. AU MAI AVUT ASA CEVA IN L.A. PRIN ANII ’90.
CAUZA REALA O REPREZINTA RECULUL TEHNOLOGIC SI LIPSA VIZIUNILOR PRIVIND NOI DOMENII SI NOI TEHNOLOGII. IN FAPT, ESTE O CRIZA DATORATA BIROCRATIEI EXTREME, FARA LEAC IMEDIAT: STATUL CENZUREAZA LEGISLATIV MOTOARELE ANTEPRENORIATULUI AMERICAN IN FAVOAREA CATORVA CORPORATII CU VIZIUNI DEPASITE DAR CU POZITII PRIVILEGIATE.
LEGISLATIA SE SCHIMBA CEL MAI GREU, PANA DEVINE OPERATIONALA VA DURA, TREBUIE FACUTE PROVIZII DE TOT FELUL LA NIVEL CASNIC.
Pe oriunde cercetatorii sunt mai prost platiti decat actorii ce produc “iluzii pe celuloid”, asta se va intampla, in avalansa: crearea de valoare este mult mai importanta decat drenarea valorii de pe piata! Asta nu se invata insa usor…
@nastase
Din cele trecute, membrii C.C. au cam aratat ca sunt incalecati de presedinte.
Sper, totusi, ca vor mai avea decenta si orgoliul meseriei si al functiei pe care o au si-l vor respinge pe Basescu,
Ca dvs. ar trebui sa fie tot USL, in ofensiva si documentat.
@Harabula,
Adresand-ma dvs. , mai demult comentam:
“” teostanc spune:
iunie 8, 2011 la 4:34 pm
@Harabula
Stiu ca presedintele nu are drept de initiativa legislativa.
Conform spiritului Constitutiei, iteratiile pentru modificarea Constitutiei ar trebui sa fie urmatoarele:
1. Cand primeste un document pentru a fi transmis la parlament pentru aprobare, il analizeaza si daca este de acord il trimite la parlament.
2. Daca nu, il returneaza guvernului, cu observatiile sale.
3. Daca guvernul accepta, reface documentul cf. observatiilor presedintelui si documentul ajunge la parlament.
4. Daca nu, documentul ramane la guvern care poate incerca o conciliere cu presedintele si/sau o initiativa prin grupurile parlamentare care-l sustin.”"
De ce fac referire la acea postare? Pentru ca ma bucur ca m-a dus capul pe mine, un mirean, sa interpretez corect prevederea Constitutiei.
Ar trebui ca pentru C.C. sa fie floare la ureche, m-ai ales ca sunt si ajutati. Daca n-o vor face este fie din frica, fie din rea vointa.
P.S.
Ati mai auzit ceva despre pretul Gcal sau al gazului metan?
Dar despre programul USL?
Sau de de depre pretul fructelor si al legumelor care in loc sa scada, cresc?
@Romeo,
Am intalnit in viata mea profeti care anuntau cutremure la ora fixa.
Chiar erau cultivati de media pentru audienta.
Cel mai usor acum poti disemina aceste profetii sau previziuni prin internet.
Am avut un coleg care s-a dus in Gara de Nord si a cerut pasagerilor sa se dea jos din trenuri ca-i asteapta, daca raman, un dezastru.
S-a constatat ca omul avea schizofrenie.
Cat o fi de ticalos un stat tot va anunta daca este ceva serios.
Si-ti pun o intrebare. Ce poti sa faci? Cum poti sa te protejezi?
Inchei mai neprotoclar,
Ce i-o fi mamei i-o fi si tatei!
Harabula
ce ar fi sa nu te mai faci de ras in mod prostesc si sa nu iti mai exibi fudulia (care e dovada stii tuiu de ce!) cea dublata de ignoranta (fiecare cu domeniile lui de ignoranta!) si de ce nu basismu cel mai odinar oportunist.
Curtea Constitutionala, in legatura cu proiectul de modificare, are atributia de a verifica “aspectul conţinutului său normativ”.
Conform caror reglementari? Ale actualeu Constitutii?
tu dupa cine ai vrea ? Codu lu Hamurabi ori Constitutia Antoniana ori Bill of rigts ? Cumva prima constitutie a staului sovietic ?!
Normal ca conform actualei constitutii! Orice cestiune ce se supune Curtii Constitutionale tine de actuala constitutie a Romaniei !!
Sau nu integei cumva ce inseamna “aspectul conţinutului său normativ” ?! Ti s epare ca Constitutia nu are continut normativ ?
Asa la mica brafa crezi ca poti sa intri in controversda cu profesorul de drept Adrian Nastase, ex cercetatro in stiinte juridice ?!
Oricum metoda ta logica seamana cu logica copilului care poa sa creda ca “contrabandist” este un om cinstit care lupta cu banditii ca deh el este contra .. nu ?!
(si as mai adauga ca fiecare cu domeniul lui. Puneti un inginer de instalatii si un psihiatru marca Freud sa dezbata intelesul cuvantului “refulare” …. )
Toate-s bune si frumoase, dar daca cei de la CC nu-si vor face treaba, care este procedura pentru inlocuirea lor? pentru ca si pentru ei ar trebui sa existe prevederi de sanctionare daca ni-si vor face treaba?
Este clar ca aceasta initiativa este neconstitutionala, conform cu Constitutia in vigoare (nu de alta dar super teleptulalul de Harabulea s-ar putea sa inteleaga noua Constitutie care inca nu este in vigoare), deci CC ar fi trebuit demult sa-i bage pumnul in gura la dl presedinte.
Felicitări, domnule Adrian Nastase; Nu atât pentru problematica de fond a scrisorii, cât mai ales pentru perspicacitatea şi logica frech de a interveni înaintea CC asupra subiectului.
Cine nu ştie că pe tot ce pune mâna dl. Băsescu e un fals? Cu atât mai mult şi mai bine sunt informaţi judecătorii curţii… În mod normal CC trebue să respingă propunerea preşedinţiei de revizuirea Constituţiei şi să-l atenţioneze pe dl. Băsescu să nu mai pună Curtea în situaţia de a face compromisuri. Dacă judecătorii CC au avut de plătit “dividende” d-lui Băsescu, au făcut-o cu vârf şi îndesat până acum. Dacă CC nu apără interesele CONSTITUŢIE ROMÂNIEI, cerem Parlamentului să renunţe la serviciile sale. Punct.
Yes-aceasta-i procedura!Pana atunci…..ce facem cu Romania si China-primul stat Economic-
Raport Comisie Europena:”romanii se tem sa inceapa o afacere, din cauza amenintarii falimentului”.
“Curajul ireproşabil înseamnă să faci fără martori ce ar fi cineva capabil să facă dacă ar privi toată lumea.”
François de la Rochefoucauld
@ Harabula,
Dacă ceva-i anormal, e cantitatea. Cum, numai una-ţi scapă?
@Ghita Bizonu’
Ai vazut filmul “Visul lui Tanase”?
Tanase (actorul) primeste o scrisoare in limba germana. Cheama feciorul si-i zice:
-Mai Ioane, tu ai facut armata la Sibiu. Spune-mi, ce scrie aici?
Asa si eu.
Sediul societatii comerciale la care am lucrat ultimii 24 de ani, era chiar langa tribunal.
Cred ca am putut invata in 24 de ani din auzite, cat a invatat domnul Nastase in patru ani de facultate.
Studii juridice sistematice n-am facut. Doar “Drept si legislatie economica” examen la Stiinte Economice.
Lasand gluma, de ce pui totul in termeni de concurenta?
Cred ca dumneata ai un complex de inferioritate. Ma amuza sa-l starnesc si de aici unele comentarii ale mele infatuate.
Nu cred ca n-ai inteles problema pe care am expus-o. Modificarile Constitutiei pot fi impotriva actualei Constitutii, Adica “neconstitutionale” pentru actuala Constitutie. Asta nu inseamna posibilitatea Curtii Constitutionale de a le respinge.
Se poate schimba total structura statului. Inseamna asta ca poate veni Curtea Constitutionala si sa spuna ca nu se poate pentru ca nu permite actuala Constitutie?
Deci stimate domn, Curtea Constitutionala nu are a se pronunta cu privire la continutul modificarilor. Va verifica “indeplinirea conditiilor formale necesare pentru exercitarea initiativei de revizuire”,
Domnule Ghita Bizonu’,
pe scurt, pe intelesul dvs.: dl. Nastase nu face vorbire despre fond ci despre procedura. Nu conteaza continutul proiectului de revizuire a Constitutiei cat conteaza faptul ca nu-i invelit intr-un dosar cu sina, nu-i scris cu fonturi STAS si nu s-au pastrat cele doua dejte de la margine.
Ca sa nu mai spun ca-i livrat de Basescu…
Drago am o diploma de drept. Ce-i drept luata prin 83 si nu practic . Oricum rtotusi nu este cazul sa imi explicati de ce roata nu e patrata … Incearcati cu Base ori Boc
Harabula
ma cert io in probeleme de fizica cu blogideologic ori Doru Coarna ? Cu tine despre matematica ?
Ai o atitudine de tip “am scoala vietii”. Este buna scoala vietii da uneori nu ajunge. Faprtul ca ai tras cu urechea la barfele amploatilor tribunalului , la laudele juristilor samd nu inseamna ca ai avut acces la partea sa zic asa “teoretica” (principii) .si ca stii drept constitutional mai mult decat Nastase .Poa ai deprins undele cestii care te intereseaza – legislatia contabila de pilda care pe mine nu ma intereseaza , sadm – insa … insa . te faci de ras singur …
Iar cestia cu “modificarile Constitutiei pot fi impotriva actualei Constitutii, ;’ arata clar limitele invatarii la crasma din colt . Curtea are a se prpnunta si la modifciari atunci cand ele sunt supuse unro prevederi gen :
ARTICOLUL 152
(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.
Orice incercare de discutie asupra unui aspect pomenit se respinge de plano ca fiind contarara ordinii de drept (ca de ex o lege privind reintroducerea robiei ptr tigani)
Isna in cazul de fata este vorba daca Pestinetialitatea sa careia i te inchini are sau nu are dreptul de a modifica constitutoa asa cumm ii bubuie mintea si cand vrea muschiu lui. Adica daca ai citit articolul lu Adrian Nastase , profesor de drept , membru marcant al partidului care a fost pricipala oforta politica in momentul scrierii . modificarii actualei constitutii si ajungi la concluzia ca ar fi vorba despre modificarea in sine … apai esti ori MINCINOS ori prost .
Deci este in dicutie daca prezidelu (fie el si Ion Ilescu! in 2001) are voie ca sa dea la o parte un text al guvernului si sa puna textul sau. Adica daca prezidelu are capacitatea de a initia revuzirea contitutiei de unu singur sau el trebuieste sa aiaba in spate guvernul . Nu este vorba despre ce va zice constitutia viitoare (de unde ai scos asta ? delirium tremens ? Alzheimer? mescalina ?! ori simpla marsavie de caracter ?!) ci deespre faptul daca initiativa baseasca este mai fundamentata decat sa zicem o eventuala initativa a Bibliotecarului de a modifica constitutia. Dupa parerea mea amandoi au acelasi drept ! (Adica asa ca sa intelegi ;’ initativa presului este subordonata actiunii guvernamentale. Prin ea insari este la fel de valabila precum una a Nibliotecarului – scuze da matale ai uenle idei cum ti-ar placea sa se modifice!! )
* are importanta. Cf scolii romane interpretarea legii (romane) se face olecandu-se de la intentia prezumat – sau direct recunoscut – al legislatorului. Data fiind pozitia sa Nastase cunopaste f bine iontentia legislatorului – reducerea prerogativelor prezidentiale cu pastrarea unei aparente . QAuz ca este si o constitutie adnotata de Iogovan )[arintele) care ar fi de fapt interpretarea “canonica” a vointei legiutorului .. inteerpretarea literara vine pe locu 2.
@Harabula,
Totusi in Constitutia actuala sunt prevazute posibilitati de modificare a sa.
Curtea ar trebui sa se pronunte daca se respecta prevederile actualei constitutii, sub toate aspectele, de fond si procedural.
Daca venea Basescu sa transforme Republica in Regat? Sau in Imperiu, ca BoKasa I-iul!
Altfel, o mai punem de-o revolutie, ca tot n-a fost niciuna in acest secol.
Eu, care n-am avut serviciul langa tribunal, totusi ma gandesc ca modificarile ar trebui sa respectue spiritul actualei Constitutii.
Doresc sa va spun povestea mea legata de intocmirea unor norme.
Am lucrat cu un domn care, ce visa noaptea, a doua zi punea pe hartie. Adica, tot felul de conditionari si restrictii. Ce punea pe hartie suna “avansat si intelectual de rasa.”
Cand venea si ziua sa aplice normele, il apucau pandaliile, ca nu putea respecta nicio prevedere.
In ce consta urgenta ca trebuie sa modificam Constitutia? Saraceste tara pentru 100 de parlamentari?
Avem iarna care vine cu dublarea costurilor la incalzire, criza alimentara, care a inceput, paradoxal, sa se simta la noi, in primul rand.
Daca avem un guvern responsabil si un presedinte la fel, ar trebui sa elaboreze strategii si tactici sa iesim din groapa in care suntem, nu numai noi: Grecia este un pericol pentru toata Europa iar SUA pentru tot globul iar astora le arde de reorganizarea teritoriului.
L-am ascultat pe Boc, ca noua reorganizare teritoriala va destructura mafiile locale. Omul asta este ori tampit, ori idiot. Pai nu se restructureaza la loc si mai eficient. Cine sa-i opreasca? Stau ei sa se uite la impartirea pe judete mari? Nebunie curata!
Singura cale este cresterea economica, bunastare pentru toti, legi corecte si institutii capabile sa le aplice.
Eu, daca o daca prost, nu ma apuc sa schimb sufrageria cu dormitorul, ci gasesc alte solutii: mananc mai putin, tin posturile mai lungi, port pantofii de acum 5-6 ani, caut activitati din care mai pot castiga un ban, etc .
Si injur guvernul si ma rog lui Dumnezeu sa-l aduca pe Nastase premier. A fost cel mai bun premier, recunoscut si de Iliescu si de Basescu si de mine.
@ Dragos, corect este deshte, nu dejte, ce naiba!
Haha!
Strict literar, desigur se poate discuta asupra rolului presedintelui in procesul de revizuire.
Practic, asistam la o simpla miscare de dat cu stangul in dreptul.
Iaca: “proiectul Legii de revizuire a Constituţiei, însoţit de avizul Consiliului Legislativ se depune la Curtea Constituţională care este obligată să se pronunţe în termen de 10 zile asupra respectării dispoziţiilor constituţionale privind revizuirea”.
Adica nu se depune nici un alt act la CC, care sa ateste ce spune dl. Nastase.
Si atunci, pe ce baza sa se pronunte CC, pe baza unor povesti de pe un blog oarecare?
Se uita judecatorii CC la inregistrarile cu sedintele guvernului?
Ma indoiesc.
Atata timp cat pe proiectul depus la CC este semnat si stampilat de guvern, despre ce vorbim aici?
SAH MAT!
SCANDALUL CRAESCU VERSUS GITENSTEIN VIA BASESCU
http://www.nymagazin.com/dezvaluiri.html?aid=3171
Foarte documentata scrisoarea dar, domnule Nastase “credeti ca le pasa”?
Vot final 5 la 4. Pentru acest lucru suntem si noi de vina sa fie clar.Judecatorii acestei curti trebuiau sa se aleaga nu sa fie propusi de partide,presedinti etc.
@ Doru Coarna
Domnule sa stiti ca USA nu a iesit din recesiune , colegii mei care stau si lucreaza acolo mi-au spus ca America ii in criza dar mijloacele de informare in masa ( ca sa priceapa si portocalii ) dezinformeaza si manipuleaza. Urmeaza valul al-II-lea , care pe noi ca tara ne va pune pe ” butuci ” , daca nu scapam de mafia condusa de Necuratu’ .
Cu stima Emil
PS @portocaliilor sunteti tradatori de neam si tara
@Ghita Bizonu’
Dragul meu, eu nu-ti contest calitatile. Cu atat mai putin ale domnului Nastase.
Pe deasupra ma straduiesc sa fiu un interlocutor acceptabil.
Spune-mi te rog, daca sunteti atat de specialisti, care este valoarea juridica a demersului d-lui Nastase?
Mie imi pare a fi nula. Repet: vorbesc de valoarea juridica.
In acesta faza nu exista posibilitatea unei contestatii la Curtea Constitutionala a proiectului de revizuire.
De aceea d-l Nastase a ales cale scrisorii deschise, instrument necunoscut in practica juridica.
Cu una, cu alta, dragul meu Bizon cu totii vorbim discutii.
Bancul zilei
Umor involuntar harabulean!
@ Harabula
Întrebaţi un lucru extrem de interesant.
“Care este valoarea juridica a demersului d-lui Nastase?”
La primul impuls aş putea spune direct… NICIUNA.
În România însă… astfel de gesturi, ca cel de mai sus al domnului Năstase, sunt gesturi de disperare născute din deznădejde.
De ce aş fi spus că demersul domnului Năstase nu are nici o valoare juridică? Pentru că în constituţie stă scris că…
ARTICOLUL 146 – Atributii
Curtea Constitutionala are urmatoarele atributii:
a) se pronunta asupra constitutionalitatii legilor, inainte de promulgarea acestora, la sesizarea Presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a Guvernului, a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a Avocatului Poporului, a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori, precum si, din oficiu, asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei;
e) solutioneaza conflictele juridice de natura constitutionala dintre autoritatile publice, la cererea Presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a primului-ministru sau a presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;
Este evident că doar persoana domnului Năstase nu poate sesiza CCR. În momentul în care Preşedintele României va veni cu iniţiativa legislativă în Parlament, domnul Geoană va putea să sesizeze CCR. Logic ar fi ca CCR să se sesizeze imediat ce preşedintele va merge cu propunerea legislativă la ei şi să-i răspundă că nu are de ce să facă acest gest. Mă îndoiesc că se va întâmpla aşa ceva.
Pe de altă parte domnul Băsescu a spus că trimite proiectul la Consiliul Legislativ şi apoi la CCR, or Consiliul Legislativ se pronunţă pe proiectele legislative ale Guvernului (ceea ce absolut normal cât timp Preşedintele nu are nici un drept de iniţiativă legislativă) şi CCR se sesizează din oficiu în cazul revizuirii Constituţiei şi, mai mult, este normal să o facă pe forma finală a iniţiativei, după ce este aprobată în Parlament şi înainte de Referendum, astfel încât să poată să revină în Parlament şi să fie pusă în acord cu Constituţia.
Problema domnului Năstase ştiţi care este de fapt? Preşedintele îşi va depune textul de revizuire a constituţiei, va fi deci un iniţiator de lege, absolut contrar constituţiei (vezi art. 74), iar Parlamentul, în loc să-i spună când vine cu proiectul la Parlament… Du-te domnule şi te plimbă, ce umbli cu iniţiative pe aici?, după cum ne-a obişnuit îi va înregistra abuziv iniţiativa legislativă cu concursul doamnei Anastase. În acel moment lucrurile se complică, pentru că CCR-ul este, după cum declare preşedintele instituţiei, un organism mai întâi politic şi apoi juridic… Deci judecătorii CCR vor vota după cum le este interesul politic… adică pro interesul Traian Băsescu. Şi mai departe? Mai departe deja va deveni o cutumă faptul că preşedintele poate iniţia proiectul de revizuire a constituţiei deşi în Constituţie scrie clar că nu (dar nu mai contează pentru că CCR a decis deja, aberant, că da). Este o supoziţie, poate nu se întâmplă aşa
Revizuirea legii se face conform legii. Poţi modifica legea dacă nu contravine legii.
De exemplu Constituţia are un titlu dedicat revizuirii Constituţiei. Iarăşi de exemplu, acolo există un articol special care spune aşa:
ARTICOLUL 152 – Limitele revizuirii
(1) Dispozitiile prezentei Constitutii privind caracterul national, independent, unitar si indivizibil al statului roman, forma republicana de guvernamant, integritatea teritoriului, independenta justitiei, pluralismul politic si limba oficiala nu pot forma obiectul revizuirii.
(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi facuta daca are ca rezultat suprimarea drepturilor si a libertatilor fundamentale ale cetatenilor sau a garantiilor acestora.
(3) Constitutia nu poate fi revizuita pe durata starii de asediu sau a starii de urgenta si nici in timp de razboi.
Cineva ar putea spune, păi pot să modific Constituţia în caracterul naţional, de exemplu, modificând şi articolul 152. Ei bine, nu merge. Modificarea nu poate avea efect retroactiv, ci doar pentru viitor. Acel cineva ar putea replica, în consecinţă… modific mai întâi articolul 152 şi abia apoi revin cu alt proiect care modifică caracterul naţional. Ei bine, nici aşa nu merge, pentru că proiectul 152 se autoprotejează fiind el însuşi o dispoziţie privind caracterul naţional.
Trebuie să înţelegeţi că modificarea legii nu se poate face cu încălcarea legii. De exemplu am auzit-o pe doamna Sulfina Barbu spunând într-o emisiune TV că… prevederea “Art. 13. – (3) Proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor şi judeţelor se înaintează Parlamentului spre adoptare numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective, prin referendum. În acest caz organizarea referendumului este obligatorie. ” din legea nr.3 din 22 februarie 2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului “nu contează” pentru că legea care se face are aceiaşi putere ca legea care există. Ei bine, înţelegeţi şi dumneavoastră aberaţia unei astfel de afirmaţii.
Tocmai de aceea este Constituţia puternică, pentru că instituie o procedură specială care limitează dimensiunea modificărilor ei. Tocmai de aceea doreşte preşedintele o “uşurare” a modificării Constituţiei, pentru a se ajunge ca pe vremea României Socialiste în care preşedintele era urmat în cor aprobator de partidul conducător.
Marea tristeţe este că în România se întâmplă în acest moment nişte “manevre” de contorsionare a legii pe care nici măcar comuniştii nu au îndrăznit să le facă. Statul a ajuns să abereze pur şi simplu tot ceea ce atinge, devenind nu servitor al societăţii (în sensu că serveşte cetăţenilor) ci un fel de vechil agresiv peste cetăţeni. Actualilor politicieni nu le mai pasă. Li se spune în faţă că ceea ce fac este vizibil contrar democraţiei, cutumelor juridice, chiar şi străinătatea le spune că le este frică de România pentru că aici totul este discreţionar şi nu există un stat de drept… şi politicienilor români nu le pasă.
Socialismul încălca drepturile omului dar o făcea măcar cu perdea, ascunzându-se după nişte proceduri paravan, cum ar fi un simulacru de preces juridic. Politicienii de astăzi nu mai fac nici măcar acest lucru, nici măcar nu mai mimează principiile democraţiei, drepturile omului şi alte astfel principii de bază ale unei societăţii.
Cu siguranţă gestul de mai sus al domnului Năstase este unul fără relevanţă juridică, nici nu afirmă că ar avea relevanţă juridică. Gestul este menit însă că facă cetăţenii să înţeleagă că procedurile sunt călcate în picioare şi există o masă de politicieni care, prin puterea posturilor lor, vor executa tot ceea ce porunceşte preşedintele. Desigur, este motivul pentru care se foloseşte modalitatea scrisorii deschise. Judecătorii CCR au obligaţia morală să sesizeze în acest fel problema constituţionalităţii procedurale. Aşa cum deja ne-am obişnuit, nu cred însă că CCR se va auto-sesiza, mai ales că ei fug de asemenea situaţii precum necuratul de tămâie.
harabula
in conditiile politico-juridice actuale (voi sa va faceti de cap da sa ne serviti !) demersul este nul … Pectic nu are nici o valoare.
Politic – are. profesional are din nou,
Si atentei atcul (juridic( nu se face la actiunea de rvizuire.. ci asupra competentei prezidentiale de a prucede la revizuire dupa muschii ei (prezidentiei)
Ceva cam in genul te bat de te omor daca nu imi platesti dupa formula 2+3= 7!!
De… ce sa faci platesti na ba ci 7 lei ai tai da invata tabla adunarii~!!
De fapt tu nu vorbesti discutii cu servestii propaganda bashita
@all
uitasem
Nu sunt asa specialist precum ma prezinta H. Insa am facaut o faculatate chiar daca la FF si ca sa trec a trebuit sa invat. Ca era pa invatate carti nu grile!
Carco,
M-ai contrazis cu ceva vreme in urma privind tehnicile de atunci similare cu cele de acum.
Vezi ca nu ai avut dfreptate! Harabula pe vremea cind nu era director asculta cu pilnia la ureche din camera invecinata tribunalului si isi lua notite, notite care ulterior l-au promovat in politica.!Cind a ajuns director i s-a instalat si lui “camera ascunsa” si atunci s-a suparat de sat si nu pe instalator!
@ Emil Vulcanescu,
asta am spus si eu, n-au iesit, ba inca se vor afunda si mai mult, din pacate. Evident ca asta va reduce disponibilitatea de capital de pe piata iar cei care traiesc din imprumuturi, precum noi, nu vor mai gasi bani sau ii vor gasi foarte scumpi, cu dobanzi mari. De aici pana la alte taieri mai e putin…
N-avem insa ce face, cata vreme guvernantii impart tara si schimba textul fundamental, in loc sa porneasca partea de creare de valoare din economie, ne vom duce de rapa. Imbecilii credeau ca economia porneste cu asfalt, telegondole si parcuri pe la sate… iar importatorii spera ca ea sa nu porneasca deloc!!!
Asociatia Magistratilor din Romania ii da dreptate domnului AN si face si harcea-parcea proiectul de constitutie al lui Basescu ( ca al lui este, nu al guvernului )..
http://pesurse.ro/#/2011/6/16/magistraii-l-acuz-pe-preedinte-de-abuz-i-ncercare-.html
Citez “ Asociaţia Magistraţilor aminteşte că, potrivit art. 150 din Constituţie, revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României doar în urma propunerii Guvernului, ceea ce înseamnă că propunerea de revizuire are ca autor Guvernul, şi nu Preşedinţia României.”.
@ Doru Coarna
Aveti dreptate . Eu ma rog la Dumnezeu (nu pentru mine), sa nu se ajunga la CURBE DE SACRIFICIU , sa nu se plateasca salarii si pensii ; taieri salariale impozitari de pensii , inflatie “planificata” vor mai avea loc.
Nu se doreste fructificarea inteligentei autohtone , guvernantii vor indobitocirea acestui popor , numai asa il vor putea manipula. Avem si noi partea noastra de vina ca s-a ajuns aici.
Sa fiti iubit
Cu stima Emil
PS TREZITI-VA DRAGI ROMANI
@Bibliotecaru
Dau un copy-paste dupa un fragment din Legea 47 din 1992 privind Curtea Constitutionala:
“2. Verificarea constituţionalităţii iniţiativelor de revizuire a Constituţiei
Art.19. – Înainte de sesizarea Parlamentului pentru iniţierea procedurii legislative de revizuire a Constituţiei, proiectul de lege sau propunerea legislativă, însoţită de avizul Consiliului Legislativ, se depune la Curtea Constituţională, care este obligată ca, în termen de 10 zile, să se pronunţe asupra respectării dispoziţiilor constituţionale privind revizuirea.
Art.20. – La primirea proiectului de lege sau a propunerii legislative, preşedintele Curţii numeşte un judecător-raportor şi stabileşte termenul de judecată.
Art.21. – (1) Curtea Constituţională se pronunţă asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative cu votul a două treimi din numărul judecătorilor.
(2) Decizia Curţii se comunică celor care au iniţiat proiectul de lege sau propunerea legislativă ori, după caz, reprezentantului acestora.
Art.22. – Proiectul de lege sau propunerea legislativă se prezintă Parlamentului numai împreună cu decizia Curţii Constituţionale, comunicată potrivit art.21 alin.(2).
Art.23. – (1) În termen de 5 zile de la adoptarea legii de revizuire a Constituţiei, Curtea Constituţională se pronunţă, din oficiu, asupra acesteia, prevederile art. 20 şi 21 aplicându-se în mod corespunzător.
(2) Decizia prin care se constată că nu au fost respectate
dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire se trimite Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea reexaminării legii de revizuire a Constituţiei, pentru punerea ei de acord cu decizia Curţii Constituţionale”
In privinta scrisorii dlui Nastase va recomand pe site-ul Curtii Constitutionale “Regulamentul de functionare” ca sa vedeti ce conditii de forma trebuie sa indeplineasca sesizarile.
Harabula,
dincolo de formalismul sesizarilor catre Curtea Constitutionala, trebuie sa remarci principiul pe care Adrian Nastase incearca sa-l scoata in evidenta, prin “petitia” domniei sale.
Adica, in momentul in care este evident ca presedintele Romaniei nu poate avea initiativa revizuirii, ci doar rolul de “a anunta”, de “a aduce la cunostinta” Curtii propunerea Guvernului, iti poti da foarte simplu seama ca acest rol de “purtator de cuvant” al Guvernului, in cazul revizuirii, nu-i confera Presedintelui decat postura oficiala de executor, iar nu de initiator, strateg sau promotor al oricarei forme de act legislativ ai vrea sa iei in considerare.
).
).
Mai mult, daca s-ar fi dorit sporirea puterilor presedintelui prin Constitutie, ar fi fost foarte semnificativa incredintarea initiativei legislative ordinare acestuia, competenta care nu se regaseste printre atributiunile sale.
Domnul Nastase a fost indulgent cand a spus ca ” Preşedintele nu poate avea singur o asemenea iniţiativă (cea a revizurii constitutiei – n.b.)”, pentru ca Presedintele nu este considerat nici “codecident” al revizuirii, alaturi de Guvern, nici promotor al acesteia, ci doar un “mesager” al propunerii de revizuire intocmita de Guvern; dupa cum va exista un mesager al propunerii intocmite de catre deputati sau senatori, sau un mesager al celor 500.000 de cetateni cu drept de vot (ca doar nu se vor prezenta toti pe treptele Curtii, tinand mana pe proiectul de revizuire
Asadar, initiativa Presedintelui in revizuirea Constitutiei s-ar putea desfasura la o cafea (sic!), luata impreuna cu primul-ministru, cu o patrime dintre deputati sau senatori sau cu 500.000 de cetateni cu drept de vot; concret, prin incercarea acestuia de a-i determina pe cei amintiti sa propuna un proiect de revizuire (din care, pe cel al Guvernului, il va transmite domnia sa la Curtea Constitutionala pentru verificare). Dar aceasta initiativa nu poate fi facuta oficial, in modul in care se instituie starea de asediu sau starea de necesitate, de exemplu (caz in care abia dupa ce a formulat masura respectiva, Presedintele cere Parlamentului incuviintarea acesteia), decat prin incalcarea Constitutiei insasi.
Daca Traian Basescu asa a facut, adica, a produs un proiect public de revizuire pe care l-a dat Guvernului doar sa-l semneze si sa-l propuna ca fiind al sau, suntem in prezenta unei incalcari a Constitutiei agravata de bataia de joc pe care ne-o administreaza Traian Basescu. Cred ca esti de acord cu asta (nu cu bataia de joc, desigur, ci cu interpretarea mea
@ Harabula
Dacă recitiţi ce am scris mai sus, cam asta spuneam şi eu. Numai că exprimam opinia că nu preşedintele trebuie să trimită proiectul său personal la Consiliul Legislativ pentru a ajunge apoi la CCR, ci Guvernul trebuie să trimită propunerea sa.
Scrie în Regulamentul de Funcţionare al CCR cum anume poate să facă domnul Năstase o scrisoare deschisă?
Dumneavoastră sesizaţi că aş fi spus altfel decât scrie în acea lege? Atunci probabil că nu m-am exprimat foarte coerent.
Si nu uitati,
pt faptul ca se apropie sfarsitul lumii prognozat de NASA sa stiti ca Basescu e de vina,
Felicitari, felicitari, felicitari !
Va doresc sanatate si sarbatori fericite !
Am asteptat aceste zile cu tot interesul.
Gabriela Tarle, Arad.