Evolutii politice in Franta

Franta se afla intr-o perioada de lansare a pre-campaniei pentru prezidentialele ce vor avea loc anul viitor. Un candidat ecologist, Nicolas Hulot, si-a anuntat candidatura (spre nemultumirea stangii, care ar dori un candidat unic), de asemenea fostul premier, De Villepin, si-a anuntat si el candidatura iar fostul ministru al ecologiei, Jean-Louis Borloo, dupa ce a parasit UMP, “navigheaza” in spatiul politic francez, cautand aliati. La socialisti, se asteapta anuntul candidaturii la “primarele” din partid a lui Dominique Strauss-Kahn ( “Yes he Kahn”, cum titra The Economist). Dar unii dintre colegii lui de partid nu sunt foarte hotarati daca sa-l sustina. Cine va mai concura la “primarele” din partid?  Fostul secretar general al partidului, Francois Hollande s-a relansat in sondaje, depasindu-le si pe Martine Aubry si pe Segolene Royale.

Situatia lui Sarkozy nu este roza. In sondajul pe aprilie, nemultumirea fata de el a crescut la 72%, in timp ce Fillon – primul ministru – se bucura de increderea a 48% din cei intervievati.

Temele la zi sunt complicate – “proceduralizarea” arestului preventiv (cu participarea unui avocat), pentru a scadea numarul arestarilor preventive in 2011 la 500000, de la 8ooooo in 2010, probleme cu pensionarii dar si cu educatia – in conditiile in care , se pare, se doreste eliminarea a peste 3000 de clase de elevi.

Politica externa este, de asemenea, controversata, atat in ceea ce priveste Tunisia, cat si Libia sau Coasta de Fildes. Tema imigratiei ramane sensibila, de unde si decizia de a limita anul acesta inclusiv migratia legala.

Inegalitatea accentuata pune in pericol cresterea economica

Teoria ciclicitatii economice are un fundament psihologic evident, iar revenirea ei in atentie in perioade de criza este cat se poate de naturala. Pentru ca fiecare societate isi doreste, in mod firesc, ca, dupa un moment de cadere, sa urmeze unul crestere, acest tip de abordare sinusoidala a evolutiei econmice este foarte popular. Gandind si actionand in aceasta paradigma, miza pentru orice guvern responsabil nu consta in evitarea crizei (ea va veni inevitabil), ci in prelungirea cat mai mult a etapei ascendente. Cum se face acest lucru? Destul de simplu, daca exista pricepere si vointa politica.

Soluţia, pentru a menţine cât mai mult creşterea, constă în reducerea inegalităţilor sociale şi în distribuirea cât mai echitabilă a veniturilor. Nu o spun doar eu. O fac şi analiştii FMI, care stabilesc o legatura de cauzalitate intre durata de crestere economica si inegalitatea veniturilor. Andrew G. Berg, Assistant Director si Jonathan D. Ostry, Deputy Director in cadrul Departamentului de cercetare al FMI o spun cat se poate de clar: valul de crestere economica va trece mai repede în tarile cu o distributie inegala a veniturilor.

Metafora pe care o propun cei doi este extrem de sugetiva: la sfarsitul anilor ’70 ai secolului trecut „barca medie” (a se citi venitul mediu) era o canoe de 12 metri, iar cel mai mare iaht avea 250 de metri. După 30 de ani, „barca medie” este uşor mai spaţioasă măsurând 15 metri, iar cel mai mare iaht are peste 1.100 de metri. „Atunci cand o mana de iahturi deven pacheboturi, in timp ce restul raman umile canoe, ceva este in neregula”, afirma pe buna dreptate expertii de la FMI.

Prin urmare, o crestere economica sustenabila si de lunga durata se poate obtine prin reducerea decalajului dintre bogati si saraci. In acest context, va reamintesc ca Romania este a doua tara din UE din punctul de vedere al inegalitatii veniturilor, calculata ca raport dintre cei 20% cei mai bogati romani (cu veniturile cele mai mari) si cei 20% cei mai saraci (cu veniturile cele mai mici).

In conditiile in care a devenit o evidenta faptul ca actuala criza a lovit cel mai puternic in categoriile sociale defavorizate, orice guvern care vrea binele populatiei ar fi trebuit sa ia masuri de protejare a celor vulnearbili si de sprijinire a IMM-urilor. Ce s-a intamplat in Romania? Exact invers: Guvernul s-a ocupat doar de clientela politica si a bagat adanc mana in buzunarul romanilor. Populatia a fost lovita din toate directiile: salarii taiate, pensii micsorate, indemnizatii reduse pentru mame, TVA majorat, surse de asistenta sociala obturate etc. Cei saraci s-au adancit in saracie, o parte din firava clasa de mijloc a fost retrogradata, iar cei bogati fie s-au mentinut la acelasi nivel, fie au beneficiat de sprijinul statului si apoi s-au “delocalizat” in strainatate, pentru a-si cheltui banii.

Societatea romaneasca este profund dezechilibrata, iar actuala putere actioneaza ca a o ancora ce trage la fund o barca neincapatoare si aflata in deriva. Pana acum, solutia aplicata de guvern pentru a evita scufundarea a fost aceea de a arunca peste bord anumiti pasageri. Cinismul sau este maxim: cine nu poate trage la rame, nu are ce cauta in barca!

La Strasbourg (continuare)

Sesiunile Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei presupun, intre altele:

-reuniuni ale grupurilor politice;

-reuniuni ale comisiilor (afaceri politice, afaceri juridice, monitorizare, chestiuni economice, chestiuni sociale, agricultura, mediu, etc);

-sedinte in plen, pentru dezbaterea unor documente sau aprobarea lor prin vot;

-sedinte in plen, in care diverse personalitati fac o expunere urmata de intrebari (ieri, premierul Erdogan, din Turcia, a facut o interesanta expunere);

-alegerea judecatorilor la CEDO (ieri, judecatori din doua tari membre au fost votati);

-intalniri la nivelul delegatiilor nationale, mese oficiale, contacte personale intre membrii Adunarii parlamentare;

-etc.

Din experienta mea, APCE poate avea doua functii suplimentare importante :

- o functie de pregatire politica si juridica (o scoala politica) pentru cei care participa;

- o functie de “testare” a unor noi concepte politice.

Va dau un exemplu. Ieri, la Comisia juridica, printr-un raport cu propuneri de recomandare catre Consiliul de Ministri, pe o tema de interes- evolutia conceptelor de suveranitate si de statalitate, in contextul abuzurilor guvernelor in ceea ce priveste respectarea drepturilor omului ( si conceptul “responsabilitatii de a proteja”), raportorul a propus, indirect, ca dreptul de auto-determinare sa fie acordat si minoritatilor. A urmat o dezbatere destul de aprinsa. Voi reveni.

Va reamintesc ceea ce spun de mult: bataliile de interes pentru Romania nu se mai duc pe granite ci in avanposturi – la Bruxelles, la Strasbourg, la Paris, la Washington, Moscova, Beijing etc. Ele se poarta, mai intai, in jurul unor concepte. Subiectul “drepturilor colective” poate parea un subiect teoretic. El este sau poate fi, in realitate, un instrument politic pentru interese foarte concrete.

Arma PDL in fata cresterii preturilor: flacara violet

Statistica a ajuns din urma realitatea.  Rata anuala a inflatiei a urcat in martie 2011 la 8,01%, dupa ce in februarie fusese de 7,6%, potrivit datelor raportate zilele trecute de INS. Banuiesc ca aceasta evolutie nu reprezinta pentru nimeni o surpriza, iar motivele pentru care s-a ajuns aici nu sunt o enigma. Preturile, in special cele la produsele alimentare au luat-o la galop si din pacate nu au de gand sa se opreasca. In plus, nici guvernl nu pare dispus sau capabil sa faca ceva in acest sens. Prin urmare, luna viitoare, specialistii de la INS vor trebui sa tina din nou pasul cu realitatea din piete sau din supermarketuri.

TVA majorat, salarii taiate si apoi inghetate, pensii scazute, disponibilizari in sectorul bugetar, abandonarea totala a sectorului privat (cu exceptia evidenta a clientelei politice), completate in mod total nefericit cu lipsa de competenta si de viziune guvernamentala. Aceasta este reteta esecului si a unei inflatii record. Problema nu este doar una de natura statistica, asa cum a tratat-o guvernul pana acum. Scumpirea a afectat produse de baza, precum cartoful, painea, uleiul, fructele, produse al caror consum variaza destul de putin. Nu se poate cere populatiei sa nu mai manance paine sau cartofi, desi, in mod dramatic, acesta este efectul iresponsabilitatii si pasivitatii guvernului.

Aceste scumpiri lovesc puternic in nivelul de trai al romanilor, in conditiile in care aproape trei sferturi din cheltuielile totale ale unei gospodarii sunt alocate cheltuielilor de consum. Dintre acestea, peste 40% sunt destinate produselor alimentare si bauturilor nealcoolice. Faptul ca pentru cea mai mare parte a populatiei principala preocupare consta in satisfacerea nevoilor primare este sau ar trebui sa fie inacceptabil pentru un guvern care chipurile vrea sa reformeze si sa modernizez societatea. Daca in urma cativa ani romanii erau tot mai interesati de modalitatile de petrece a timpului liber (turism, cultura, sport etc.), ceea ce sugera o crestere a expectatiilor si a standardului de viata, in prezent se confrunta cu problema preturilor, cu somajul, cu plata intretinerii, a facturilor si cu un sistem de servicii publice umilitor, discriminatoriu si ineficient.

Cresterea accelerata a preturilor constituie o problema majora atat din punct de vedere economic, cat si social. Cel putin la fel de grava este lipsa oricarei perspective de revenire. Cu PDL in fruntea tarii, Romania este condamnata. Amenintarea despre care scriau in urma cu cateva zile analistii de la Financial Times este cat se poate de reala. Stagnarea activitatii economice si continuarea procesului inflationist (adica stagflatie) par a fi urmatoarele tinte ale guvernului Basescu-Boc. Probabil ca simpaticul domn Vasilescu ne va explica zilele viitoare cum va “tinti”BNR, in continuare, inflatia, prin apreciere monedei  nationale.

In fata acestei realitati tot mai sumbre, PDL doreste sa vina cu o pata de culoare: violet. Am aflat din presa, recunosc, fara prea mare surprindere, ca una dintre preocuparile partidului aflat la guvernare consta in schimbarea culorii oficiale. Despre faptul ca in interiorul PDL se discuta mai mult sau mai putin serios despre acest lucru nu ma indoiesc. In acelasi timp nu ma intereseaza. Daca supertitia lui Traian Basescu din timpul campaniei electorale din 2009 va cuprinde intreg partidul, curand vom avea o Romanie violet. Borduri, garduri, cosuri de gunoi, bancute si telegondole vor deveni toate violet. Se va vedea atunci mult mai clar ca PDL are o guvernare de amatori si ca singurul lucru pe care il face pentru a scoate tara din criza este sa invoce flacara violet.

Mai moare o legenda…

Ieri seara, am fost invitat la o pensiune cocheta din apropierea Strasbourgului, cu un nume imbietor “Zum Engel”, pensiune tinuta de o familie de sibieni. Conversatie, putina politica, mancare buna Si o intrebare directa  - ca intre manageri – din partea patronului: “Cum va merge pensiunea din Sibiu?” “Care pensiune?” intreb eu. “Fantanita Haiducului”, langa Avrig, pe soseaua de la Brasov la Sibiu, raspunde el.

“N-am nici o pensiune, acolo sau in alta parte”, ii raspund eu. Proaspata mea cunostinta ramane pe ganduri. “Asa spune toata lumea acolo”.

M-am uitat pe internet. O pensiune frumoasa. Daca am totusi actiuni acolo si nu mi s-au trimis dividendele, e grav.

BokyLeaks

Este titlul editorialului meu de miercuri din Jurnalul National. Editorialul poate fi citit aici.

Sesiunea de primavara a APCE, la Strasbourg.

Ieri, a inceput, la Strasbourg, sesiunea de primavara a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei. Au avut loc reuniuni ale grupurilor politice si ale comisiilor specializate. Eu, spre exemplu, am participat la reuniunea Grupului socialist- al carui vicepresedinte am fost ales in ianuarie si la  sedinta Comisiei de monitorizare – unde un subiect important l-a constituit definirea planului de masuri care sa permita, inclusiv pentru chestiunea minoritatilor nationale, scoaterea Serbiei de sub monitorizare. In plen, s-a discutat despre faptul ca supra-indatorarea financiara a statelor reprezinta un pericol pentru democratie si pentru drepturile omului!

Astazi, punctul central il reprezinta dezbaterea, in plen, a temei dimensiunii religioase a dialogului intercultural, tema la care au fost invitati sa participe Patriarhul Daniel, Cardinalul Tauran – de la Vatican, presedintele Directiei de afaceri religioase din Turcia, Marele Rabin al Rusiei si altii.

 

Avem o lege a minoritatilor!

Am constatat recent ca, in Romania, exista o lege a minoritatilor. Este vorba de Legea nr 86 din 7 februarie 1945 pentru Statutul Nationalitatilor Minoritare, publicata in M.Of. nr 30 din 7 feb. 1945. Din cercetarea mea, nu rezulta ca legea ar fi fost abrogata.

Sigur, capitolul de dispozitiuni finale si tranzitorii, referitoare la masurile ce ar fi trebuit luate de “Ministerul Nationalitatilor Minoritare”, a fost abrogat implicit prin modificarile  de structura guvernamentala, ulterioare.

Legea cuprinde dispozitii privitoare la limba si la utilizarea ei in administratie si justitie (art. 6-17), dispozitii referitoare la invatamant  (art.18-22) si dispozitii referitoare la culte (art.23-25).

Nu exista dispozitii care sa prevada, la nivel local, structuri paralele ale statului pentru minoritati.

Va invit sa consultati aceasta  lege si sa gandim impreuna solutiile echilibrate, europene, ce vor trebui cuprinse in proiectul de lege aflat in dezbatere la Camera Deputatilor.

Robert Helman

Robert Helman a fost unul din reprezentantii majori ai picturii abstracte din cadrul Noii Scoli de la Paris.

S-a nascut la Galati, in 1910, intr-o familie instarita. In 1927, a plecat la Paris, sa studieze dreptul. Din 1933 devine avocat. Sotia lui era tot din Romania. In perioada razboiului pleaca la Barcelona, de unde revine in 1946 si se instaleaza in Montparnasse, in fostul atelier al lui Mane Katz.

Dupa numeroase participari la expozitii colective, in 1983 organizeaza  o importanta expozitie retrospectiva la Muzeul de arta moderna din Paris.

In 1984, isi pierde ochiul stang (va amintiti ca si Brauner, in 1938, si-a pierdut ochiul stang, tot de la un ciob de sticla!). Continua sa picteze. Dar si sa sculpteze. In metal. In 1990, are loc o alta mare retrospectiva, la Cannes. Se stinge din viata in noiembrie 1990, fiind inhumat la Berulle, pe mormantul sau fiind amplasata sculptura sa, “Zborul”.

Am rasfoit mai multe cataloage de expozitii si albume monografice despre Helman. Unul dintre albume, publicat de Lydia Harambourg, cu ocazia unei mari expozitii, retrospective, din 2010,  la Orangerie des Musees des Sens.

La Paris, in urma cu catva timp, l-am intalnit pe fiul artistului, care mi-a spus ca tatal lui si-ar fi dorit foarte mult sa organizeze  o expozitie in tara in care s-a nascut.Nu a mai apucat, murind in 1990.  Fiul lui s-a angajat insa sa stranga din diverse colectii si muzee lucrarile necesare pentru o astfel de expozitie.

Credeti ca la Muzeul National de Arta Contemporana, pe care l-am creat in 2004, pentru astfel de ratiuni, ar putea fi organizata o astfel de expozitie?

Despre Cioran si nu numai…

Am ezitat sa scriu despre manuscrisele lui Cioran. Mi s-a parut inutil. In atmosfera de acum… In lipsa de interes pentru cultura, pentru valori nationale.

Si, totusi, nu ma pot impaca  sa privesc doar. Stephane Hessel a mai scris o carte – de fapt un dialog cu Gilles Vanderpooten – intitulata “Engagez-vous!”, publicata recent, dupa succesul cu volumul in care ne indemna sa ne “indignam”. Cred ca e necesara implicarea, in mod repetat, chiar si atunci cand ea nu pare sa dea rezultate imediate.

De ce ne mira lipsa de reactie a guvernului, a Ministerului Culturii in legatura cu achizitionarea unor manuscrise importante? Nu va aduceti aminte ca Institutul national pentru memoria exilulului romanesc a fost practic desfiintat de actualul guvern, in 2009? Un institut pe care il creasem, in 2003, sub patronajul Regelui Mihai, pentru a recupera documentele exilului romanesc (Cioran nu facea parte din el?), initiativa pornita de la faptul ca mai multe manuscrise ale unei personalitati din exilul romanesc din Franta fusesera gasite intr-un cos de gunoi in metroul parizian…Un institut care a recuperat, sub conducerea lui Dinu Zamfirescu (care nu a fost nici atunci si nu este nici acum “pesedist”) mii de documente si de manuscrise. Un institut care a fost “combinat”, pentru ratiuni bugetare (?!),  cu Institutul de investigare a crimelor comunismului.

Va mai aduceti aminte de de efortul de a cumpara, intr-o licitatie la Londra doua sabii ale lui Cuza, in perioada cand eram ministru de externe (una dintre ele se afla la Muzeul Cotroceni, cealalta a fost “mutata” din Muzeul MAE in “arhiva” ministerului din subsolul Palatului Victoria.

Va mai aduceti aminte de efortul guvernului pe care l-am condus de a cumpara o lucrare a lui Brancusi (un cap de copil), care acum se afla la Muzeul national de arta? Sau de achizitionarea unei lucrari a pictorului Horia Damian?

Sau de cele 1000 de harti vechi pe care le-am DONAT statului pentru a infiinta un muzeu national? Si pentru care Alina Mungiu solicita sa se faca o evaluare la zi pentru a se stabili daca acele harti, colectionate de-a lungul a 40 de ani, aveau justificare in declaratia mea de avere…

Nu cred ca cei care conduc astazi Romania inteleg importanta dimensiunii culturale a identitatii nationale, capabila sa asigure specificitate si rezistenta la efectele globalizarii, ale influentelor cosmopolite. Cu atat mai mult cu cat multe din tendintele de inovare in arta si cultura europeana au fost determinate si de artisti sau sau scriitori romani sau nascuti in Romania. Pe care nu ni-i mai asumam. Asa cum am facut o vreme cu Brancusi sau cu Brauner sau cu Tzara. Sau cu Cioran (Sioran – cum ii spun francezii si cum ne reamintea Aya,  intr-un comentariu emotionant).

Asa incat, dragii mei prieteni de pe blog, chiar daca altii nu vor fi interesati, voi continua sa scriu  pentru voi despre romani plecati din tara si care au influentat, in alte parti, curente de avangarda. Despre Helman sau Trost sau Isou. Si despre altii, pe care i-am intalnit prin lume, pe ei sau amintirile lor,  uitati sau ignorati acasa.