Arhiva pentru aprilie, 2011

Asteptand 1 Mai Socialist

Toata lumea, cred eu, cunoaste semnificatia zilei de 1 Mai. In mod evident, ea este una mult mai puternica pentru stanga. Cel putin, asa am fost „invatati” desi, in opinia mea, evenimentele care au „creat” aceasta zi (greve pentru dreptul celor ce muncesc, organizate in SUA) ar trebui sa insemne ceva pentru toti cei care apreciaza cu adevarat valorile democratice.

Dincolo insa de acest punct de vedere, constat ca partidele care acorda o atentie deosebita zilei de 1 Mai sunt cele de stanga. Ca atare, m-am gandit sa fac o scurta trecere in revista a actiunilor pe care le intreprind, in aceasta zi, principalele formatiuni de stanga din Europa.

Socialistii austrieci sarbatoresc in acest an 100 de ani la nasterea lui Bruno Kreisky, eminent cancelar socialist, cu o perioada foarte lunga de timp petrecuta in fruntea Guvernului de la Viena. Dincolo de acest eveniment, in Austria, socialistii organizeaza marsuri care se incheie cu manifestatii in fata primariilor din localitatile unde au loc aceste actiuni. In Viena, marsul de 1 Mai a devenit chiar o atractie turistica. Vorbim totusi de o manifestare care are loc de zeci de ani.

In Franta, actiunile sunt similare cu cele din Austria, insa cu un accent mai mare pe problemele sociale. In Austria, evenimentul are si un caracter pronuntat festiv, nu doar de protest.

O abordare inedita in acest an o au cei de la SPD (Germania) unde traditionalele mitinguri alaturi de sindicate nu se vor axa doar pe probleme muncii, ci se doresc a fi si un semnal de alarma catre societate, cu referire la probleme nucleare. Sursa acestei abordari se regaseste in evenimentele din Japonia si sensibilitatea mai mare la problemele de mediu. Este de remarcat, in acest context, ca efectele crizei nucleare din Japonia au fost extrem de puternice in Germania, acolo unde nu au existat doar dezbateri ci si decizii politice. Germania isi propune sa renunte la utilizarea energiei nucleare, pana in anul 2020.

In Suedia, exista o abordare oarecum autonoma a organizatiilor socialiste. Acestea organizeaza evenimente tipice, mitinguri, marsuri, la care invita simpatizantii partidului.

Recunosc situatia dificila a colegilor socialisti aflati la guvernare in Spania si Grecia, state greu incercate de criza, unde 1 Mai traditional este aproape o imposibilitate.

In Marea Britanie, socialistii marcheaza ziua prin marsuri si mitinguri impotriva ‘taierilor’ adoptate de guvernarea conservatoare. Marsuri impotriva privatizarilor, impotriva oamenilor trimisi in somaj, impotriva taierilor de venituri.

Belgia politica

Zilele acestea, am intalnit, la sediul Parlamentului belgian, mai multi oameni politici. Am intalnit, inclusiv la FEPS, reprezentanti ai intelectualitatii de stanga din Belgia.

Pare ca s-au resemnat sa functioneze, de luni de zile,  fara guvern. Paradoxal, economia o duce bine in Belgia fara guvern, in timp ce, in Romania, CU guvern, economia o duce prost.

Politic insa lucrurile sunt foarte complicate. Tendintele separatiste sunt foarte puternice. In timp ce, la Bruxelles, in instantele europene, se vorbeste, in continuare despre extindere, despre includere, in Belgia se discuta despre separare, despre dezmembrarea actualei entitati. Este, intr-un fel, reluarea sindromului iugoslav, al separarii inainte de recompunere sub umbrela Uniunii Europene. De altfel, intr-o Europa a statelor nationale, ideea de a construi regiuni bazate pe etnicitate pare extravaganta, desi in aceasta zona exista anumite explicatii istorice. Oricum, aici,  discutia se face mai curand privind spre trecut decat spre viitor.

Se discuta despre “reforma statului” INAINTE de viitoarele alegeri, ceea ce blocheaza o eventuala solutie politica mai rapida. Partidele, in afara componentelor ideologice, si-au construit si componente “etnice”. Partidul socialist, de exemplu, functioneaza cu doua entitati – una valona si, cealalta, flamanda. La fel si celelalte partide. Nimeni nu vrea sa se  angajeze spre formarea unui nou guvern, in aceste conditii, pentru a nu plati “factura” la viitoarele alegeri.

Discursul lui Obama (prin comparatie)

La 13 aprilie, presedintele Obama a prezentat, la Universitatea George Washington,  viziunea sa referitoare la politica fiscala a Statelor Unite.

Am citit cu mult interes acest text, pe care vi-l recomand, sub aspectul

- atitudinii,

- abordarii bipartizane, prin dialog cu opozitia republicana,

- prin asumarea diferentelor in ceea ce priveste masurile – cei patru pasi care ar trebui sa duca la reducerea deficitului cu 4 trilioane $ in urmatorii 12 ani(!),

- prin responabilitate pe termen lung,

- prin prezentarea ideilor in cadrul unei cunoscute universitati, pentru a sublinia nevoia unei participari, largi, intelectuale, la acest proiect.

Comparati acest discurs cu sueta de aseara, aranjata de Rodica Culcer pentru Traian Basescu in avancronica la semifinala de fotbal de la Madrid.

CASA ALBĂ – BIROUL SECRETARULUI PENTRU PRESĂ

Pentru difuzare imediată

13 aprilie 2011

Afirmațiile Președintelui cu privire la politica fiscală

Universitatea George Washington

Washington D.C.

1:48 P.M.

PREȘEDINTELE:  Vă mulțumesc foarte mult (aplauze). Vă rog luați loc. Vă rog pe toți să luați loc.

Este minunat să fii din nou la GW. Vreau să știți că unul din motivele pentru care am lucrat atât de mult cu democrații și republicanii pentru un guvern transparent, a fost acela de mă putea prezenta în fața dumneavoastră azi. Am vrut să fiu sigur că voi toți veți avea încă o scuză de a lipsi de la cursuri (râsete). Cu plăcere (râsete).

Vreau să mulțumesc îndeosebi lui Steven Knapp, președintele GW. Tocmai l-am zărit – unde este? Iată-l acolo (aplauze).

Avem o mulțime de invitați distinși aici – o serie de persoane pe care doresc să le prezint. În primul rând, remarcabilul meu vice – președinte este aici (aplauze). Secretarul Trezoreriei, Tim Geithner, este aici (aplauze). Jack Lew, Directorul Oficiului pentru Managementul Bugetului (aplauze). Gene Sperling, Președintele Consiliului Economic Național este aici (aplauze). Membrii Comisiei noastre Fiscale bipartinice sunt aici, inclusiv doi președinți deosebiți – Erskine Bowles și Alan Simpson (aplauze).

Și avem și un număr de membri ai Congresului aici. Vă sunt recunoscător tuturor pentru că v-ați găsit timp pentru a asista.

Ceea ce am dezbătut în Washington în ultimele săptămâni va influența viața studenților de aici și ale familiilor din toată America, probabil la modul profund. Această dezbatere despre bugete și deficite este ceva mai mult decât cifre pe o pagină; este mai mult decât simple tăieri și cheltuieli. Este despre viitorul pe care îl dorim. Este despre felul de țară în care credem. Și de aceea doresc să acord puțin timp discuției asupra momentului de azi.

Încă din primele noastre zile ca națiune, am avut încredere în piețe libere și în libertatea de a întreprinde ca motor al bunăstării și prosperității Americii. Mai mult decât cetățenii oricărei alte țări, suntem individualiști convinși, un popor sigur de sine, cu un scepticism sănătos cu privire la excesul de guvernare.

Dar a existat și un alt fir de-a lungul istoriei noastre – credința că suntem toți legați și că există anumite lucruri pe care nu le putem face decât împreună, ca națiune. Credem că, așa cum spunea primul nostru președinte republican, Abraham Lincoln, prin guvernare trebuie să facem împreună ceea ce nu putem face la fel de bine pentru noi înșine.

Astfel am construit o armată puternică care să ne protejeze și școli și universități de stat pentru a ne educa cetățenii. Am construit căi ferate și autostrăzi pentru a facilita deplasările și comerțul. Am susținut munca oamenilor de știință și a cercetătorilor, ale căror descoperiri au salvat vieți, au dat la iveală revoluții tehnologice repetate, care au generat nenumărate noi locuri de muncă și industrii complet noi. Fiecare dintre noi a beneficiat de aceste investiții și de aceea suntem o țară mult mai prosperă.

Parte a acestei credințe americane că suntem toți legați împreună se regăsește și în convingerea că fiecare dintre noi merită măsuri de bază care să îi asigure securitatea și demnitatea. Recunoaștem că indiferent cât de responsabil ne trăim viețile, vremurile potrivnice sau neșansa, o boală nemiloasă sau disponibilizarea ne pot lovi pe oricare dintre noi. ”Acolo, dar pentru harul lui Dumnezeu mă duc” ne spunem. Și astfel contribuim pentru programe ca Medicare și Social Security, care ne garantează îngrijire medicală și un venit de bază după o viață de muncă grea; asigurări sociale care oferră ajutor pentru milioane de vârstnici din cămine, copii sărmani sau pentru cei cu dizabilități. Suntem o țară mai bună datorită acestor angajamente. Merg mai departe. Nu am fi o țară mare fără aceste angajamente.

Mare parte din secolul trecut, națiunea noastră a găsit mijloacele de a își permite aceste investiții și priorități cu ajutorul taxelor plătite de cetățenii ei. Ca țară, am considerat că cetățenii mai înstăriți poartă tradițional o povară mai mare în această privință decât clasa mijlocie sau cea mai puțin norocoasă. Toată lumea plătește, dar cei mai bogați puțin mai mult. Și aceasta nu este pentru că îi pizmuim pe cei cărora le-a mers bine – ne bucurăm onest de succesul lor. Dar este o concepție de bază să credem că aceia care au beneficiat mai mult de modul nostru de viață își pot permite să returneze un pic mai mult. În plus, această concepție nu a incomodat succesul celor aflați în topul ierarhiei veniturilor. Aceștia continuă să o ducă tot mai bine, an de an.

Uneori – mai ales în vremuri de război sau recesiune – națiunea noastră a trebuit să se împrumute pentru a plăti unele dintre prioritățile noastre. Așa cum majoritatea familiilor înțeleg, o datorie mică pe cardul de credit nu te afectează, dacă este temporară.

Dar în timpul anilor 80, America a început să acumuleze datorii la nivele alarmante, iar liderii noștri au început să realizeze provocarea mare care se zărea la orizont. Știau că generația Baby Boom va ieși la pensie și că o mult mai mare proporție a cetățenilor noștri aveau să depindă de programe ca Medicare, Social Security, sau posibil Medicaid. Asemenea părinților cu copii mici care trebuie să înceapă să economisească pentru colegiu, America ar fi trebuit să împrumute mai puțin și să economisească mai mult pentru a se pregăti pentru pensionarea unei generații întregi.

Pentru a face față acestei provocări, liderii noștri au propus de trei ori în anii 90 reducerea deficitului nostru – de trei ori. Au croit înțelegeri istorice, care impuneau decizii dure luate de primul președinte Bush, apoi de președintele Clinton, de către Congresul Democrat și de către cel Republican. Toate cele trei înțelegeri cereau împărțirea responsabilității și a sacrificiului. Ele au protejat mai mult clasa mijlocie; au protejat obligațiile noastre față de cei vârstnici, au protejat investițiile noastre cheie în viitorul nostru.

Ca rezultat al eforturilor noastre bipartinice, finanțele americane erau în formă bună în anul 2000. De la deficit am ajuns la surplus. America se afla pe drumul de a deveni complet eliberată de datorii și eram pregătiți pentru pensionarea generației Baby Boom.

Dar după ce democrații și republicanii se angajaseră să respecte disciplina fiscală în anii 90, am rătăcit calea în deceniul următor. Am crescut cheltuielile dramatic pentru a finanța două războaie și un program scump de prescriere a medicamentelor – fără ca să plătim toate aceste noi cheltuieli. În loc, am înrăutățit lucrurile prin tăieri de taxe de trilioane de dolari – tăieri de taxe care s-au dus către fiecare milionar și miliardar din țară; tăieri de taxe care ne vor forța să împrumutăm o sumă de 500 miliarde $, în fiecare an, pentru următorul deceniu.

Pentru a vă da o idee despre cât mult rău a cauzat asta conturilor națiunii noastre, țineți cont de asta: în ultimul deceniu, dacă am fi găsit un mod de a compensa tăierile de taxe și programul prescrierii de medicamente, deficitul nostru curent s-ar situa la minime istorice în anii următori.

Dar aceasta nu s-a întâmplat. Astfel, la momentul la care mi-am preluat mandatul, ne-am găsit greu îndatorați și nepregătiți pentru pensionarea generației Baby Boom, care tocmai debutează. Când am preluat mandatul, deficitul nostru prognozat, anual, era mai mare decât 1 trilion $. Pe lângă asta, ne aflam în fața unei teribile crize financiare și recesiuni care, asemenea majorității recesiunilor, ne-a determinat să împrumutăm și mai mult.

În această situație, am luat o serie de măsuri de urgență care au salvat milioane de locuri de muncă, au menținut fluxurile de creditare și au asigurat familiilor care muncesc bani în plus în buzunar. Era lucrul corect de făcut, dar aceste măsuri au fost costisitoare și au mărit deficitul nostru pe termen scurt.

Așa a apărut provocarea noastră fiscală. Așa am ajuns aici. Și acum pe măsură ce redresarea noastră economică câștigă teren, democrații și republicanii trebuie să se înțeleagă împreună și să restabilească responsabilitatea fiscală care ne-a servit atât de bine în anii 90. Trebuie să trăim în limita mijloacelor noastre. Trebuie să reducem deficitul și trebuie să revenim pe o cale care să ne permită să ne plătim propriile datorii. Și trebuie să o facem într-un mod care să ne protejeze revenirea, investițiile necesare creșterii, să creeze locuri de muncă și să ne ajute să câștigăm viitorul.

Acum, înainte de a mă referi la modul în care putem să atingem această țintă, unii dintre voi, mai ales cei tineri de aici – tu nu te califici, Joe (râsete), unii dintre voi vă puteți întreba ”De ce este asta atât de important? Cu ce mă afectează pe mine?„

Ei bine, iată de ce. Chiar și după ce economia noastră își revine, guvernul nostru va trebui să cheltuiască mai mult decât încasează de-a lungul următorului deceniu și după. Asta înseamnă că va trebui să împrumutăm tot mai mult de la țări precum China. Asta înseamnă că tot mai mulți din dolarii din taxe, în fiecare an, se vor duce pe plătirea dobânzilor la împrumuturile pe care continuăm să le facem. Până la finele acestei decade, dobânda pe care o datorăm pentru aceste credite se poate ridica la 1 trilion $. Gândiți-vă la asta. Asta este numai dobânda – doar plata dobânzilor.

Apoi, pe măsură ce generația Baby Boom se pensionează în număr mare și costurile cu sănătatea continuă să crească, situația se va înrăutăți. În 2025, volumul de taxe curente pe care le plătim va ajunge doar să finanțeze programele noastre din sănătate – Medicare și Medicaid – Social Security și dobânzile la credite. Asta este. Toate celelalte priorități pe care le avem – educație, transporturi, chiar și securitatea noastră națională – vor trebui asigurate cu bani împrumutați.

În cele din urmă, toată această datorie crescândă ne va costa locuri de muncă și ne va afecta economia. Ne va împiedica să facem investițiile de care avem nevoie pentru a învinge viitorul. Nu ne vom putea permite școli bune, noi cercetări, sau reparații de drumuri – toate lucruri care creează locuri de muncă și afaceri aici în America. Afacerile nu vor mai putea face investiții și să deschidă operațiuni într-o țară care pare să nu vrea sau să nu poată să își echilibreze conturile. Iar dacă creditorii noștri încep să se îndoiască că ne vom plăti datoriile, asta va mări dobânzile pentru toți cei care împrumută bani – făcând și mai dificile lucrurile pentru afacerile care investesc și angajează, sau familiile care au credit ipotecar.

Iată și vestea bună: acesta nu trebuie să fie viitorul nostru. Aceasta nu trebuie să fie țara pe care o lăsăm copiilor noștri. Putem rezolva această problemă. Ne-am înțeles împreună, ca democrați și republicani, pentru a face față acestei provocări și în trecut; o putem face din nou. Dar asta trebuie să înceapă cu o abordare cinstită cu privire la cauzele deficitului nostru. Vedeți voi, majorității americanilor  tinde să îi displacă cheltuielile guvernului la modul abstract, dar să îi placă ceea ce acesta cumpără. Majoritatea dintre noi, indiferent de afilierea politică, credem că trebuie să avem o armată și o apărare puternice. Majoritatea americanilor crede că trebuie să investim în educație și în cercetare medicală. Majoritatea americanilor crede că trebuie să ne respectăm obligații ca Social Security și Medicare. Și chiar fără să mă uit pe vreun sondaj, instinctul meu politic rafinat îmi spune că aproape nimeni nu crede ca trebuie să plătim taxe mai mari (râsete).

Așa încât deoarece toate aceste cheltuieli sunt dorite atât de republicani, cât și de democrați, și pentru că nimeni nu crede că ar trebui să plătească taxe mai mari, politicienii se grăbesc mereu să dea impresia că rezolvarea problemei ține doar de eliminarea risipei și abuzurilor. Veți auzi această frază foarte mult. ”Trebuie doar să eliminăm risipa și abuzul”. Implicația este aceea că abordarea temei deficitului nu va solicita opțiuni grele. Iar politicienii sugerează că putem oarecum să eliminăm întregul nostru deficit prin simpla renunțare la ajutorul dat extern, deși acesta reprezintă cam doar 1% din întregul buget federal.

Iată care este adevărul. Cam două treimi din bugetul nostru – două treimi – se cheltuiește pe Medicare, Medicaid,  Social Security și securitate națională. Două treimi. Programe ca asigurări de șomaj, credite pentru studenți, indemnizații pentru veterani, subvenții la credite pentru familiile care muncesc mai înghit 20%. Ceea ce rămâne, după plata dobânzii la datorii, este doar 12% pentru toate celelalte. Adică 12% pentru toate prioritățile noastre naționale – educație, energie verde, cercetare medicală, transporturi, parcuri naționale, siguranță alimentară, investiții în mediu – orice altceva doriți – toate la un loc reprezintă 12% din bugetul nostru.

Până acum, în cadrul dezbaterii de aici din Washigton, tăierile propuse de o mulțime de tipi se refereau exclusiv la cei 12%. Dar numai tăierea celor 12% nu va rezolva problema. Așa încât orice abordare serioasă a deficitului nostru ne va impune să punem totul pe masă și să reducem cheltuielile excesive, oriunde s-ar găsi acestea în buget.

Un plan serios nu ne cere să ne echilibrăm bugetul peste noapte – de fapt, economiștii cred că având o economie care abia începe să crească din nou, avem nevoie de o abordare graduală – dar reclamă decizii dure și susținerea lor de către ambele partide. Mai presus de toate, ne va cere să optăm pentru o viziune a Americii pe care vrem să o vedem peste 5, 10, 20 de ani de acum înainte.

Spre meritul lor, o astfel de viziune a fost avansată de republicani în Camera Reprezentanților și îmbrățișată de câțiva din candidații lor la președinție.

Este un plan care își propune să reducă deficitul nostru cu 4 trilioane $ în următorii 10 ani și care se adresează provocărilor legate de Medicare și Medicaid, în anii următori.

Acestea sunt ambele ținte demne de luat în seamă. Sunt ținte care merită să fie atinse. Dar modul în care acest plan își va atinge țintele va conduce la o America total diferită decât cea pe care o cunoșteam,  cel puțin în timpul vieții mele. De fapt, cred că va fi fundamental diferită decât ceea ce știm din toată istoria noastră.

O tăiere de 70 % la energia verde. O tăiere de 25% în educație. O tăiere de 30% la transporturi. Tăieri ale  burselor de stat (Pell Grant) pentru colegiu care depășesc 1000 $ pe an. Aceasta este propunerea. Acestea nu sunt genul de tăieri pe care le faci când încerci  să scapi de ceva risipă sau să faci ceva economii în plus la buget. Acestea nu sunt genul de tăieri propuse de Comisia Fiscală. Acestea sunt genul de tăieri care ne spun că nu ne putem permite America în care eu cred și cred că credeți și voi.

Eu cred că ele zugrăvesc o viziune foarte pesimistă a viitorului nostru. Este o viziune care ne spune că dacă drumurile noastre se distrug sau podurile noastre se năruiesc, nu ne putem permite să le reparăm. Că dacă există tineri americani inteligenți, care au înclinația și voința, dar nu și banii, de a urma un colegiu, noi nu ne vom permite să îi susținem.

Mergeți în China și veți vedea că afacerile deschid laboratoare de cercetare și facilități pentru energie solară. Copiii sud – coreeni ne depășesc copiii la matematică și științe. Aceștia se străduiesc să aloce mai mulți bani educației. Brazilia investește miliarde în infrastructură nouă și jumătate din mașinile ei circulă, nu cu carburanți scumpi, ci cu biocombustibili. Și totuși, ne este prezentată o viziune conform căreia poporul american, Statele Unite ale Americii – cea mai măreață națiune de pe pământ – nu își poate permite nimic din toate acestea.

Este o viziune care spune că nu ne putem permite să ne respectăm promisiunea pe care am făcut-o că vom avea grijă de vârstnicii noștri. Aceasta spune că, 10 ani de acum înainte, dacă ai 65 de ani și ești eligibil pentru Medicare va trebui să plătești cu aproape 6 400 $ mai mult decât azi. Aceasta spune că în locul unui sistem de sănătate garantat, vei primi un voucher. Și dacă acel voucher nu valorează suficient pentru a acoperi asigurarea disponibilă pe piața liberă, ei bine, ghinion, ești pe cont propriu. Pe scurt, Medicare așa cum îl știm se încheie.

Este o viziune care spune că aproape 50 de milioane de americani trebuie să își piardă asigurările de sănătate pentru ca noi să ne reducem deficitul. Cine sunt aceste 50 milioane de americani? Mulți sunt bunicii cuiva – poate chiar ai voștri – care nu și-ar permite un cămin pentru vârstnici fără Medicaid. Mulți sunt copii sărmani. Alții sunt familii din clasa de mijloc care au copii cu autism sau cu sindromul Down. Unii din acești copii au afecțiuni atât de grave încât necesită îngrijire 24 ore pe zi. Aceștia ar fi americanii cărora le-am spune să-și poarte singuri de grijă.

Și cel mai rău dintre toate, aceasta este o viziune care spune că deși americanii nu-și pot permite să investească în educație la nivelele actuale, sau în energie verde, deși nu ne putem respecta obligațiile pentru Medicare și Medicaid, ne putem totuși permite o tăiere suplimentară a taxelor pentru cei bogați cu mai mult de 1 trilion $. Gândiți-vă la asta.

În ultimul deceniu, venitul mediu a 90% dintre toți americanii care muncesc a scăzut efectiv. În același timp, cei aflați în top 1% au avut creșteri de venit cu mai mult de un sfert de milion de $ anual, fiecare. Atunci cine trebuie să plătească taxe mai mici?

Aceștia vor să acorde unora ca mine tăieri de taxe de 200.000$, bani care vor fi plătiți de 33 de vârstnici, care vor trebui să plătească fiecare, câte 6.000$ în plus pentru sănătate. Asta nu este corect. Și nici nu se va întâmpla atâta vreme cât sunt președinte (aplauze).

Această viziune este mai puțin despre cum o să ne reducem deficitul, cât despre cum o să schimbăm programele sociale de bază din America. Chiar directorul de buget al lui Ronald Reagan afirma că nu este nimic „serios” sau „curajos” în acest plan. Nu este nimic serios la un plan care pretinde că reduce deficitul bugetar, renunțând la 1 trilion de dolari prin reducerea taxelor milionarilor și miliardarilor. Și nu cred că este ceva curajos să ceri sacrificii de la cei care și le pot permite cel mai puțin și care nu au nici un sprijin pe Dealul Capitoliului. Aceasta nu este viziunea Americii pe care o cunosc.

America pe care o știu este generoasă și miloasă. Este un tărâm al oportunității și optimismului. Da, ne angajăm responsabilitatea pentru noi înșine, dar și pentru ceilalți; pentru țara pe care ne-o dorim și pentru viitorul pe care îl vom împărți. Suntem națiunea care a construit o linie ferată care a traversat un continent și care a dus lumina unor comunități cufundate în beznă. Am trimis o generație întreagă la colegiu prin Legea GI (urmașii veteranilor din al doilea război mondial) și am salvat milioane de vârstnici de la sărăcie prin Social Security și Medicare. Am condus lumea, în domeniul cercetării științifice și al inovării tehnologice care au transformat milioane de vieți. Asta suntem noi. Aceasta este America pe care o cunosc. Nu trebuie să alegem între un viitor al datoriilor crescânde și unul care să ne pericliteze investițiile în țara și în poporul nostru.

Pentru a face față provocărilor fiscale, trebuie să facem reforme. Toți vom face sacrificii. Dar nu trebuie să sacrificăm America în care credem. Și atâta vreme cât voi fi președinte, nu o vom face.

Așa că azi vă propun o abordare mult mai echilibrată de a obține o reducere a deficitului de 4 trilioane $ în următorii 12 ani. Este o abordare care a preluat recomandările Comisiei Fiscale bipartinice, pe care am înființat-o anul trecut, și care pornește de la reducerea de 1 trilion $ a deficitului, pe care am propus-o deja în bugetul pe 2012. E o abordare care pune pe masă toate tipurile de cheltuieli – dar una care protejează clasa mijlocie, promisiunile către vârstnici și investițiile noastre în viitor.

Primul pas al abordării noastre este de a menține cheltuielile interne anuale cât mai scăzute, construind pe economiile pe care ambele partide s-au angajat să le facă, săptămâna trecută. Numai acest pas singur va aduce o economie de 750 miliarde $, în 12 ani. Vom face tăierile dure necesare pentru a  atinge aceste economii, chiar și în cadrul programelor la care țin cu tărie, dar nu vom sacrifica investițiile care ne vor face să creștem și vor aduce locuri de muncă. Vom investi în cercetare medicală. Vom investi în tehnologii pentru energia verde. Vom investi în drumuri noi, aeroporturi și extinderea internetului. Vom investi în educație. Vom investi în pregătirea forței de muncă. Vom face ceea ce trebuie pentru a fi competitivi și vom învinge viitorul.

Al doilea pas al abordării noastre este de a face economii din bugetul de apărare. Ca și Comandant Suprem nu am altă responsabilitate mai mare decât aceea de a proteja securitatea noastră națională și nu voi accepta niciodată tăieri care să ne compromită capacitatea de a ne apăra patria mamă sau interesele Americii în lume. Dar așa cum a afirmat președintele șefilor reuniți, amiralul Mullen, cea mai mare amenințare la adresa securității naționale a Americii este datoria Americii. Așa încât trebuie să facem economii în domeniul apărării, după cum o facem și în cazul programelor interne. Și putem să o facem protejându-ne în același timp.

În ultimii doi ani, Secretarul Bob Gates a abordat cu curaj cheltuielile inutile, economisind 400 de miliarde $, din cadrul cheltuielilor actuale și viitoare. Cred că putem să facem asta din nou. Trebuie nu doar să eliminăm risipa și să îmbunătățim eficiența, dar trebuie să gestionăm o revizuire fundamentală a misiunilor, capacităților și a rolului Americii într-o lume în schimbare. Intenționez să lucrez cu secretarul Gates și cu comanda armatei la această revizuire și voi lua decizii clare cu privire la cheltuieli după terminarea ei.

Al treilea pas al abordării noastre este acela de a reduce cheltuielile bugetare din domeniul sanitar. Nicăieri nu apar mai clar diferențele dintre noi și planul propus de Camera Republicanilor. Planul lor reduce în mod esențial factura guvernului pentru asigurarea sănătății, cerându-le în schimb celor vârstnici și săraci să o achite. Abordarea noastră reduce facturile guvernului, prin reducerea costului propriu-zis pentru asigurarea sănătății.

Deja, reformele pe care le-am aprobat prin legea reformării sistemului sanitar ne reduc deficitul cu 1 trilion $. Abordarea mea va construi în continuare pe aceste reforme. Vom reduce subvențiile risipă și plățile inutile. Vom reduce cheltuielile cu medicamentele prescrise, folosind puterea de achiziție a Medicare, care poate spori eficiența, accelerând intrarea medicamentelor generice pe piață. Vom colabora cu guvernatorii ambelor partide, solicitând mai multă eficiență și transparență din partea Medicaid.

Vom schimba modul în care plătim pentru sănătate – nu în funcție de procedură, sau de numărul de zile petrecute în spital, ci acordând noi stimulente medicilor și spitalelor pentru a preveni îmbolnăvirile și a-și îmbunătăți rezultatele. Vom încetini ritmul creșterii costurilor Medicare, prin înființarea unei comisii independente, formate din medici, asistente, experți și consumatori, care vor analiza toate datele și vor recomanda cele mai bune căi de reducere a cheltuielilor inutile, protejând în același timp accesul la serviciile de care au nevoie cei în vârstă.

Credem că reformele pe care le-am propus pentru a consolida Medicare și Medicaid ne vor permite să ne respectăm obligațiile față de cetățeni, dar și să economisim 500 miliarde $ până în 2023, plus încă 1 trilion $, în deceniul următor. Însă dacă ne înșelăm și costurile Medicare cresc mai mult decât ne-am așteptat, atunci această abordare va permite comisiei independente să decidă economii în plus, îmbunătățind sistemul Medicare.

Dar să fiu clar: voi menține aceste programe de asigurare a sănătății, ca pe o promisiune pe care ne-o facem unul altuia, în această societate. Nu voi permite ca Medicare să devină un program de vouchere care îi lasă pe vârstnici la mila industriei asigurărilor, cu un beneficiu șubred, plătit cu costuri foarte mari. Nu voi spune familiilor care au copii cu dizabilități că trebuie să se descurce singure. Vom reforma aceste programe, dar nu ne vom abandona angajamentele pe care această țară și le-a respectat de generații.

Aceasta include, în același context, și angajamentul nostru pentru Social Security. Deși programul Social Security nu este cauza deficitului nostru, acesta se confruntă cu reale provocări pe termen lung într-o țară care devine tot mai bătrână. După cum spuneam în cadrul prezentării ”Starea Uniunii”, ambele partide trebuie să coopereze acum pentru consolidarea Social Security pentru generațiile următoare. Dar trebuie să o facem fără să atragem riscuri asupra pensionarilor actuali, ori asupra celor mai vulnerabili, sau asupra celor cu dizabilități, fără să periclităm beneficiile pentru generațiile următoare și fără să abandonăm veniturile de pensionare garantate ale americanilor la voia capriciilor piețelor financiare. Și asta se poate face.

Al patrulea pas al abordării noastre este reducerea cheltuielilor din codul taxelor, așa numitele cheltuieli cu taxele. În decembrie am fost de acord să extindem reducerile de taxe în cazul americanilor cei mai înstăriți, pentru că era singurul mod prin care puteam preveni o escaladare a taxelor pentru clasa mijlocie. Dar nu ne putem permite reduceri de taxe în valoare de 1 trilion $ pentru toți milionarii și miliardarii din societatea noastră. Nu ne putem permite. Și refuz să reînnoiesc aceste reduceri.

În afară de asta, codul taxelor este aglomerat cu cheltuieli pe chestiuni gen deducerile pe anumite lucruri. Și deși sunt de acord cu scopul prevăzut în cazul multor deduceri, de la proprietatea casei la oferte caritabile, nu putem să ignorăm faptul că acestea permit milionarilor o reducere medie a taxelor de 75.000 $, dar nu fac nimic pentru familia mijlocie săracă, care nu se califică. De aceea bugetul meu prevede limitarea deducerilor pentru cei mai bogați 2% dintre americani – o reformă care va reduce deficitul cu 320 miliarde $ în 10 ani.

Dar ca să reducem deficitul, putem merge și mai departe. Și de aceea cer Congresului să reformeze codul taxelor individuale, pentru a-l face mai echitabil și mai simplu – astfel încât volumul de taxe pe care îl plătim să nu poată fi determinat de tipul de contabil pe care ni-l permitem.

Cred că reforma trebuie să protejeze clasa de mijloc, să promoveze creștere economică și să construiască pe modelul de reducere a cheltuielilor cu taxele, propus de Comisia fiscală, așa încât economiile să permită atât rate mai mici, cât și micșorarea deficitului. Și așa cum solicitam în ”Starea Uniunii”, ar trebui reformat și codul taxelor pentru corporații, pentru a face afacerile și economia noastre mai competitive.

Aceasta este așadar abordarea mea pentru reducerea deficitului cu 4 trilioane $, în următorii 12 ani. Este o abordare care asigură cam 2 trilioane $ din reduceri de cheltuieli bugetare. Vor scădea cheltuielile cu dobânzile la credite cu 1 trilion $. Din reforma taxelor vom obține o  reducere de 1 trilion $, micșorând cheltuielile prevăzute de codul taxelor. Și vom atinge aceste ținte, protejând clasa medie, respectându-ne angajamentele către cei vârstnici și protejându-ne investițiile în viitor.

În anii următori, dacă redresarea se accelerează și economia noastră crește mai rapid decât în proiecțiile noastre actuale, putem înregistra progrese mai mari decât am afirmat aici. Dar cereți Washington-ului – creți-mi mie – socoteală, ca să fiți siguri că povara datoriei continuă să scadă, conform planului meu care prevede o scădere a datoriei în condiții de siguranță. Dacă până în 2014 datoria noastră nu scade ca proporție raportat la economie – dacă ne ratăm țintele, dacă Congresul eșuează în adoptarea legilor – atunci planul meu va solicita să ne adunăm împreună și să gândim economii în plus, cu mai multe reduceri de cheltuieli și reduceri din codul de taxe. Acesta trebuie să fie un impuls pentru noi, ca să acționăm ferm acum, în loc să rostogolim problemele pe care le avem la vale.

Așadar aceasta este viziunea noastră pentru America – aceasta este viziunea mea pentru America – o viziune conform căreia trăim prin mijloacele noastre, investind în același timp în viitorul nostru; prin care toți facem sacrificii, dar nimeni nu suportă întreaga povară; prin care asigurăm măsuri de protecție de bază pentru cetățenii noștri și garantăm oportunități mai mari copiilor noștri.

Vor fi unii care se vor opune cu vehemență abordării mele, Și asta vă pot garanta (râsete). Unii vor argumenta că nici măcar nu trebuie să luăm în considerare – vreodată – creșterea taxelor, chiar dacă este doar în cazul celor mai înstăriți americani. Pentru aceștia este o chestiune de convingere. Le voi spune că într-o vreme în care povara fiscală a celor înstăriți este cea mai mică din ultima jumătate de secol, cei mai norocoși dintre noi își pot permite să plătească puțin mai mult. Nu au nevoie de încă o reducere de taxe. Warren Buffet nu are nevoie de încă o reducere de taxe. Nu dacă va trebui să plătim pentru ea punându-i pe vârstnici să plătească mai mult pentru Medicare. Sau tăind fondurile copiilor din programul Head Start. Sau anulând bursele școlare, fără de care nu mă aflam azi aici și fără de care nici unii dintre voi nu v-ați fi aflat aici.

Și așa stau lucrurile: cred că majoritatea americanilor înstăriți ar fi de acord cu mine. Aceștia vor să dea țării lor, o țară care a făcut atât de mult pentru ei. Numai că Washington-ul nu le-a cerut să o facă.

Alții vor spune că nici măcar nu trebuie să vorbim de tăierea cheltuielilor înainte ca economia să-și fi revenit complet. Aceștia sunt mai ales cei din partidul meu. Simpatizez cu acest punct de vedere și acesta e unul din motivele pentru care am acceptat reducerea impozitelor pe salarii, pe care am aprobat-o în decembrie. Este și motivul pentru care trebuie să folosim un bisturiu și nu o macetă pentru a reduce deficitul, astfel încât să putem face investițiile creatoare de locuri de muncă. Dar a nu face nimic în legătură cu deficitul nu este o soluție. Datoria noastră a crescut atât de mult, încât putem face rău economiei, dacă nu începem acum un proces de ordonare a fiscalității.

În sfârșit, există și cei care cred că nu trebuie să facem nici o reformă la Medicaid, Medicare și Social Security, de teamă că orice discuție despre schimbarea acestor programe va permite genul de pași propuși de Camera Republicanilor. Și înțeleg aceste temeri. Dar vă garantez că, dacă nu facem nicio schimbare, nu vom putea să ne respectăm obligațiile fată de o generație de pensionari, care va trăi mai mult și va fi confruntată cu costuri mai mari ale serviciilor medicale, decât cele dinaintea ei.

Într-adevăr, celor din partidul meu, le spun că, dacă credem sincer într-o viziune progresivă a societății noastre, avem obligația să demonstrăm că ne putem permite să ne respectăm obligațiile. Dacă credem că guvernul înseamnă ceva pentru viețile oamenilor, avem obligația să demonstrăm că acesta funcționează – mai inteligent, mai coerent și mai eficient.

Desigur, există și cei care spun că nu există mod de a se ajunge la o înțelegere și de a se agrea o soluție la aceste provocări. Aceștia vor spune că politica din acest oraș este prea fărâmițată; că opțiunile sunt prea grele; că partidele sunt prea dezbinate. Și, după câțiva ani de mandat, înțeleg acest punct de vedere (râsete).

Dar știu de asemenea că am ajuns la înțelegeri și înainte și am făcut față unor mari confruntări. Ronald Reagan și Tip O Neill s-au înțeles să salveze Social Security pentru generațiile următoare. Primul președinte Bush și Congresul Democrat s-au înțeles și au redus deficitul. Președintele Clinton și Congresul Republican s-au bătut cu ferocitate, au fost adversari în aproape toate chestiunile, dar au găsit o cale comună pentru a echilibra bugetul. Și în ultimele luni, ambele partide s-au reunit pentru a adopta o relaxare fiscală istorică și o reducere a cheltuielilor.

Și știu că există republicani și democrați în Congres care vor să vadă o abordare echilibrată a reducerii deficitului. Și chiar și republicanii cu care nu sunt de acord cel mai mult, cred că sunt sinceri în dorința lor de a face bine țării. Ne putem contrazice în viziuni, dar cred cu sinceritate că și aceștia vor să facă ceea ce trebuie.

Așa încât cred că putem și trebuie să ajungem la o înțelegere. În această dimineață, m-am întâlnit cu liderii democrați și republicani din Congres pentru a discuta asupra abordării pe care am prezentat-o aici. Iar la începutul lui mai, vicepreședintele va începe o serie de întâlniri regulate cu lideri ai ambelor partide cu scopul de a ajunge la un acord final asupra unui plan de reducere a deficitului, care să fie finalizat până la sfârșitul lui iunie.

Nu mă aștept ca detaliile acordului final să fie identice cu abordarea mea prezentată azi. Aceasta este democrația; lucrurile nu funcționează așa. Sunt curios să aud și alte idei din toate părțile spectrului politic. Și deși sunt sigur că criticile la adresa abordării mele vor fi dure în perioada următoare, după cum și critica mea la adresa abordării Camerei Republicanilor a fost puternică, americanii merită și ne vor cere să facem un efort și să trecem peste diferențele dintre noi și să ajungem la o înțelegere comună.

Această largă dezbatere pe care o purtăm – cea mai largă dezbatere despre dimensiunea și rolul guvernului – ne-a  însoțit încă din zilele fondării noastre. Iar în momentele de mare provocare și schimbare, ca cel pe care îl trăim azi, dezbaterea devine mai dură și mai viguroasă. Acesta nu este un lucru rău. De fapt, este un lucru bun. Ca țară care prețuiește atât libertățile individuale, cât ți obligațiile reciproce, aceasta este una dintre cele mai importante dezbateri pe care le putem avea.

Dar indiferent cum argumentăm, pe ce poziții ne situăm, am avut întotdeauna anumite convingeri ca americani. Credem că pentru a ne păstra libertățile personale și a ne împlini fericirea, nu ne putem gândi doar la noi înșine. Trebuie să ne gândim la țara care a făcut ca aceste libertăți să fie posibile. Trebuie să ne gândim la concetățenii noștri cu care împărțim o comunitate. Și trebuie să ne gândim la ceea ce este nevoie pentru a păstra visul american pentru generațiile următoare.

Această noțiune de responsabilitate – unul față de celălalt și față de țara noastră – nu este un sentiment partizan. Nu este nici o idee democrată, nici republicană. Este patriotism.

Am primit deunăzi o scrisoare de la un bărbat din Florida. Începea prin a-mi spune că nu m-a votat și că nu  a fost întotdeauna de acord cu mine. Dar că deși este îngrijorat de economie și de starea politicii noastre – iată ce zicea – zicea „ Cred în continuare. Cred încă în țara aceea măreață de care îmi povestea bunicul meu. Cred că undeva pierdut, în mirajul sclipirilor mărunte ale fiecărui canal de știri, visul american este încă viu… Trebuie să ne folosim dolarii aici reconstruind, reamenajând și reparând tot ceea ce strămoșii noștri s-au luptat să creeze și să păstreze … Noi ca popor trebuie să facem asta împreună, indiferent de culoarea statului din care provenim sau de partea insulei pe care stăm”.

„Cred în continuare”. Și eu cred în continuare. Și știu că dacă ne unim și ne respectăm obligațiile unul față de altul și față de această mare construcție care este America, vom ține visul strămoșilor noștri viu – în vremurile noastre; și îl vom lăsa copiilor noștri. Le vom lăsa copiilor noștri o țară în care credem.

Vă mulțumesc. Dumnezeu să vă binecuvânteze și fie ca Dumnezeu să binecuvânteze Statele Unite ale Americii.

Reuniune FEPS, la Bruxelles

La Bruxelles, are loc o reuniune a Consiliului stiintific al FEPS (Fundatia europeana de studii progresiste – un network al celor peste 40 de think-tankuri ale partidelor membre ale PES). Particip la aceasta intalnire in calitate de presedinte al Institutului “Ovidiu Sincai” si ca membru al acestui Consiliu stiintific, ce are ca obiectiv, in acest moment, sa pregateasca mesajul pentru o conferinta a partidelor de stanga din Uniunea Europeana, ce va avea loc la sfarsitul lunii iunie, cu tema Call to Europe”,  atat in ceea ce priveste Europa politica, cat si cea sociala, dar si in ceea ce priveste relatia Europei cu celelalte zone geostrategice.

Chemarea Cosmosului – vineri la FET

Fundatia Europeana Titulescu are onoarea sa va invite la manifestarea

 CHEMAREA COSMOSULUI

Consacrata aniversarii a 50 de ani de la zborul in cosmos a lui Iurii Gagarin si a implinirii a 30 de ani de la zborul comun al cosmonautilor

Dumitru Prunariu si Leonid Popov

Invitat special

Gen. Mr. (r) Dr. Ing. Dumitru-Dorin Prunariu,

Presedintele Comitetului ONU pentru exploatarea pasnica a spatiului extraatmosferic

 Evenimentul va avea loc vineri, 29 aprilie 2011,la ora 11,00, la Casa Titulescu, Soseaua Kiseleff 47, Sector 1, Bucuresti

În timpul sărbătorilor mele nu s-a întâmplat nimic deosebit

Este titlul editorialului meu de miercuri din Jurnalul National. Editorialul poate fi citit aici.

Antena 3 – ora 21.45

Adrian Nastase este astazi invitatul lui Mihai Gadea la emisiunea “Sinteza Zilei”Antena 3, ora 21.45.

Emisiunea poate fi urmarita live aici.

Echipa AN

Joi la FET

Fundatia Europeana Titulescu are onoarea sa va invite la lansarea volumelor:

Alianta Romano-Polona intre destramare si solidaritate (1938-1939) si Lucian Blaga diplomat la Varsovia , autor Nicolae Mares;

Evenimentul are loc joi, 28 aprilie 2011, orele 12,00, la Casa Titulescu, sos. Kiseleff, nr.47.

Raspunsuri

Adevarat a inviat! Multumesc pentru mesajele pe care mi le-ati trimis in aceste zile de sarbatoare. Le-am citit pe toate, si va sunt recunoscator pentru ca m-ati inclus in lista celor apropiati.

Mi-ar fi placut, in alta ordine de idei, ca in seara de Pasti, sa vad la Televiziunea publica, TVR, o slujba ortodoxa de inviere. Din cate am vazut (nu m-am uitat foarte mult), am remarcat ca televiziunea platita din bani publici, intr-o tara cu aproape 90% crestini ortodocsi, a ales sa difuzeze o slujba de inviere oficiata de Papa, destinata crestinilor catolici. Poate nu inteleg eu bine sensul televiziunii publice…

Victor V., politica „ochelarilor de cal” nu este politica pe termen lung, este politica de tip hic et nunc. Oricat si-ar dori, Traian Basescu nu este etern in functia sa, iar orice decizie cu implicatii majore pentru populatia Romaniei nu poate fi luata doar de el, cu pixul pe genunchi. Alegerile din 2012 vor fi referendumul prin care i se va arata lui Basescu cat de mult a gresit de la reconfirmarea in functie. Si, vorba romanului, numai maine nu-i poimaine..

Bibliotecaru, a crede ca Traian Basescu, la nivel practic, nu institutional, nu are parghiile necesare pentru a trimite o initiativa legislativa in Parlament, ca doar Guvernul are aceasta posibilitate, este gresit. Principial, e corect; la nivel practic, insa, este departe de realitatea cotidiana. El este, in acest moment, Guvernul si nu cred ca gresesc cand spun ca el reprezinta, conduce, coordoneaza si mentine actuala majoritate parlamentara. Tocmai de aceea, oricat ai vrea, nu te poti extrage total din aceasta logica, nu poti sa o ignori in dezbaterea publica.

Florin S., intr-adevar, asa cum bine ne ameninta Caragiale inca de-acum mai bine de un secol, istoria se repeta. Vedem, pe de-o parte, tentatia unor indivizi de a conduce cu o mana de fier statul. Pe de alta parte, insa, tot „praxa” ne arata ca derapajele personale s-au terminat rau si ca, de cele mai multe ori, istoria se repeta si atunci cand vorbim de marirea si decaderea unor astfel de personaje.

big_bang, nu sunt eu cel in masura sa spuna cat de oportuna este construirea unor biserici sau catedrale in plina criza economica. Avand in vedere insa ca in Romania, spre deosebire de Austria, se aloca bani catre autostrazi care nu se mai construiesc sau catre obiective strategice precum terenuri sintetice de cricket, aparitia unor noi lacasuri de cult nu ar trebui sa ne inversuneze, mai ales in aceasta perioada incarcata de simbolism crestin.

Telegrafic, iti multumesc pentru propuneri. Te invit ca si de acum inainte sa iti impartasesti opiniile aici, la fel cum ii invit pe toti colegii de blog sa vina si sa isi prezinte propunerile de actiuni si directii alternative pentru redresarea socio-economica a Romaniei.

Doru Coarna, noua Constitutie a lui Orban este un motiv de ingrijorare si pentru romani, nu doar pentru etnicii maghiari de pe teritoriul nostru. Pentru ca orice derapaj, cat de mic, acceptat in proximitatea noastra poate legitima un demers similar intreprins pe teritoriul Romaniei. Nu vorbesc de sansele de a se realiza, ci de posibilitatea de a initia o asemenea propunere si de a acoperi spatiul public cu subiecte de tipul acesta.

Romeo,  sunt la curent cu evenimentele din Islanda care, intr-adevar, nu au beneficiat de un minim de mediatizare la nivelul tarii noastre. In vest insa dezbaterea este insa ampla. Dar nu trebuie sa te mire acest fapt, avand in vedere rata „petardelor” aruncate in spatiul public romanesc din ultima perioada. Pe langa talmaceni, arestari, interceptari si alte asemenea nu a mai fost loc de prezentarea unei miscari sociale la nivel national.

George Ban, au fost nenumarate conferinte de presa organizate la sediul PSD de care lumea nu a auzit (nu neaparat manifestarea noastra publica este problema). Mecanismul media este destul de complicat si totul tine de agenda publica dintr-o anumita perioada. In ceea ce-l priveste pe Basescu, odata cu lupsa sa impotriva mogulilor a renuntat sa se mai afiseze la toate televiziunile si s-a limitat la TVR. Cred ca de aici pot fi explicate si o serie din pierderile de aproape 40 de milioane de euro avute de postul public in 2010.

Paul, asa cum bine ne-a obisnuit pana acum, argumentul lipsei banilor la Guvernul Boc este unul fals, care tine exclusiv de contextul geografic, uman si temporal. Concret, exista bani suficienti pentru proiecte in anumite regiuni (ba chiar sunt dublate sau triplate anumite costuri); exista suficiente fonduri pentru cei „care trebuie” (vezi un Flutur sau un Florin Popescu, indivizi care s-au rasucit in votul pentru Boc); ba chiar exista bani si pentru anumite momente importante (in special cele electorale locale). Nu cred ca nu ar fi avut bani pentru „mita electorala” in Baia Mare, ba din contra. Cred insa ca nu ar fi contat, pentru ca niciun candidat PDL nu ar fi si nu va fi votat pentru functia de primar acolo.

PS   Duminica viitoare, la Scorteni, in Prahova, vor avea loc alegeri pentru un nou primar. Credeti ca este normal ca primarul Ploiestilor sa instaleze borduri in aceasta localitate, in campania electorala? Credeti ca este normal ca prefectul de Prahova sa umble prin localitate,  in aceasta perioada, impartind malai si peste? Crederti ca este normal ca in programul de drumuri locale si judetene din Brasov si Prahova, ce va fi anuntat saptamana viitoare sa fie avute in vedere numai localitati conduse de primari PDL?

La Multi Ani, de Sf Gheorghe!

Stiu ca Biserica noastra a decis ca celebrarea acestei zile se va face dupa Pasti, adica astazi,  pentru a pastra sfintele obiceiuri de dinainte de Inviere. Dar, cu toate acestea, nu putem uita ca  23 aprilie, este ziua in care este pomenit “purtatorul de biruinta” Sf Gheorghe. Intr-un moment in care erau pedepsiti cu moartea cei care nu se lepadau de Hristos si de credinta, Sf Gheorghe a iesit in fata si a marturisit credinta lui. Si, desi a fost supus la groaznice chinuri, a iesit invingator si nevatamat, impotriva tiranului. Vazand exemplul lui curajos, foarte multi crestini au avut curaj sa isi marturiseasca credinta.  Aceasta este doar una din lectiile pe care Sf Gheorghe ni le da.

Vreau sa profit de aceasta zi frumoasa pentru a transmite un gand cald catre toti cei care poarta numele de Gheorghe, George, Georgeta, Geta si alte variante. Sper sa aveti o zi placuta, plina de bucurii si de momente minunate alaturi de cei dragi. La Multi Ani!

Pagina următoare »




Arhiva


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 259 other followers