Am vazut cum se incearca, prin diverse studii, sa se sugereze cat de “ineficient” este programul “Cornul si laptele”. Si cum, din cauza ca produsele oferite copiilor sunt tot mai proaste, acestia le arunca sau fac orice altceva decat sa le manance. Studiul este platit din bani publici si raspunde la o singura intrebare: ce fac copiii cu laptele si cornul, primite. Nu raspunde insa la o alta intrebare, mult mai logica: de ce fac asta? De ce au ajuns copiii ca, dupa mai multi ani de functionare eficienta a programului, sa nu mai vrea sa manance un corn si sa bea un pahar cu lapte?
Guvernul PSD, pe care l-am condus, a adoptat mai multe programe favorabile copiilor (“cornul si laptele”, dar si “bani de liceu”, “un calculator pentru fiecare”, “rechizite la inceputul scolii” sau “microbuze pentru scoli”) dar si favorabile familiilor (“indemnizatie pentru cresterea copilului”, “alocatii de sustinere pentru familiile cu copii”, “alocatii pentru familiile monoparentale”). Am plecat de la principiul ca, intr-o tara cu tendinte de imbatranire, copiii devin o preocupare pentru natiune, iar cel mai bun start in viata pentru copiii din familiile sarace, dezorganizate sau atinse de alte genuri de handicap social nu poate fi asigurat in afara unui serviciu public.
Stiu ca multi dintre cei care locuiesc in orase dezvoltate sau in Bucuresti nu inteleg pe deplin rostul unor programe de sprijin pentru copiii saraci. E firesc, pana la urma. Dar va rog sa ma credeti ca, intr-o comuna izolata, cu somaj puternic, fara sanse si perspective, orice sprijin venit pentru copiii este bine primit. Si nu vorbim doar de cateva localitati izolate, ci de un sprijin pentru o buna parte din mediul rural, dar si pentru majoritatea oraselor mici. Cand am dat drumul acestor programe, am luat in calcul tocmai aceasta seapratie dintre cele “doua Romanii”. Si, cred, in cei cativa ani in care am controlat aceste proiecte, ele au inceput sa isi produca efectele (unul din principalele efecte fiind chiar scaderea abandonului scolar in mediul rural).
Ce s-a intamplat dupa? Mai intai, a inceput sa dispara controlul de la centru pe modul in care autoritatile locale faceau contractele de furnizare a produselor. Astfel, treptat, primarii s-au “prins” ca pot folosi acei bani pentru propria clientela. La inceput, tineau cont de nevoia ca programul sa fie cat de cat decent, si nu isi bateau joc de copii. Treptat, pe masura ce regimul Basescu devenea tot mai puternic, le-a disparut decenta si au transformat aceasta resursa intr-una de partid. Care a fost rezultatul pentru proiect? Produsele tot mai proaste au inceput sa fie respinse pe scara larga. Nu cred ca e vorba de un grad de respingere de 90%, asa cum pretinde studiul guvernamental, dar sigur e vorba de o rata ridicata. Asta nu pentru ca programul e prost, ci pentru ca e pus in aplicare prost. Cata vreme exista un control al calitatii, produsele erau bune, si erau consumate de copii. Acum?
Care este solutia? In nici un caz renuntarea la program. Europenii sustin un astfel de proiect (http://ec.europa.eu/agriculture/markets/milk/schoolmilk/index_en.htm, http://ec.europa.eu/agriculture/markets/milk/schoolmilk/index_en.htm) Sigur ca, in unele zone cu buget disponibil, exista solutii alternative mai bune: o masa calda, de exemplu. Dar, pentru majoritatea zonelor sarace, programul este singura sansa pentru niste copii loviti de saracie. Or, rolul statului este sa se asigure ca banii alocati pentru program se duc la firme care ofera produse de calitate, nu rebuturi. Nu voi fi de acord cu abandonarea acestui program, asa cum pare ca se pregateste sa faca actualul guvern. Pentru ca, daca am face asta, ar insemna ca, din cauza coruptiei, trebuie sa renuntam la toate serviciile publice. Sa inchidem spitale, pentru ca ele nu ofera servicii de calitate si reprezinta o cheltuiala inutila (a, stati, asta face deja guvernul!!; la fel cum Basescu a renuntat la Flota, pe ideea ca ea producea pierderi!). Dar se poate ajunge la renuntarea la sistemul de educatie, pentru ca nu produce oameni bine pregatiti. Se poate renunta si la vama, pentru ca nu aduce suficiente incasari la stat. Sau, la armata, pentru ca nu suntem in nici un razboi. Pe aceasta linie de gandire, vom renunta si la stat, pentru ca este o cheltuiala inutila, de care nimeni nu mai are nevoie, nu-i asa?
Sigur, se vor repezi unii sa fie de acord. Cu aceia va trebui sa vorbim cel mai intens, fiindca lor chiar trebuie sa li se explice rolul societatii, al regulilor, al pacii sociale. Iar celor de la putere care vor incerca sa foloseasca banii publici pentru a ne justifica tuturor ca nu e nevoie de bani publici ar trebui sa le acceleram cat mai mult plecarea de la conducerea statului, pentru ca doar existenta lor ne poate face sa credem, azi, ca nu mai avem nevoie de stat.

In unele scoli din Tg-Mures a fost inlocuit cornul si laptele cu corn cu rahat…evident vechi de cinci zile !
Programul “Corniul si laptele” este necesar. Este una din realizarile incontestabile ale guvernarii Nastase.
Poate ca ar trebui ca la inceputul anului scolar, copiii sa opteze pentru a le primi. Totusi asta ar imparti elevii in doua categorii: cei saraci si cei bogati. O astfel de oătiune ar putea fi umilitoare pentru copiii saraci.
Este clar ca exista si copii care n-au nevoie de acest ajutor. Dar importanti sunt ceilalti, pentru care acest program este vital.
Desigur ca ar fi minunat ca scolarii sa primeasca o masa calda.
Totusi poate se gaseste o metoda pentru a se evita risipa.
TOATE tarile care au strategii de dezvoltare serioase pun accentul pe educatie si sustinerea acesteia – atat din surse publice, cat si private. Atragerea de surse private de finantare a educatiei este favorizata prin politici speciale.
Asia a ajuns unde e si are perspective indubitabile pentru ca a investit si investe masiv in educatie.
Un coreean, daca are de ales intre a vinde singura vaca pe care o are, pentru ca fiul sau sa invete carte, si a o tine pentru alimentatie aproape, in aproape 100% din cazuri o vinde. Nu poate concepe ca fiul sau sa nu aiba bani de scoala (studiu sociologic in acest sens).
In Shanghai exista 11.000 de scoli private care asigura educarea copiilor, dupa clasele normale urmate la scolile publice. Materiile de studiu suplimenar sunt muzica, informatica, matematica, engleza etc.
In SUA, ritmul de crestere a celor care urmeaza cursuri de masterat sau doctorat este de cateva ori mai mare, cand e vorba de chinezi, comparativ cu nord-americanii. E-adevarat ca unii raman pe termen mai lung sau defintiv in SUA, insa procentul celor care revin in China este printre cele mai inalte din lume (prin comparatie, procentul “creierelor” care revin in Romania este insignifiant).
In unele tari latino-americane, fiecare copil care nu are posibilitati primeste gratuit un calculator. Culmea, statul le obtine la preturi semnificativ sub nivelul pietei!?!
Si exemplele pot continua…
Se pare, insa, ca viitorul nu prea mai conteaza pentru multi politicieni de pe la noi. Mai bine nu ar conta viitorul lor.
Aveti dreptate, cei care stau in orasele mari, nu au idee in ce conditii invata majoritatea copiilor din tara si cu ce probleme confrunta. Iar daca acum a scazut calitatea produselor oferite, asta s-a intamplat deoarece in aceste vremuri de criza o asemenea “oportunitate” de afaceri nu putea sa ramana nevalorificata.
Programul “Cornul si lapetele” este binevenit, mai ales pentru cei amarati…eventualele lui hibe pot fi numai din cauza unui prost management al autoritatilor care il implementeaza.
Daca produsele ar fi proaspete si livrate la timp, niciun copilas nu are cum sa refuze o gustare buna…mai ales, pe criza asta…
Fara indoiala, este inca o dovada de lipsa de omenie, de incompetenta si de rea credinta a reprezentantilor Puterii in teritoriu.
Nu au nevoie copiii de la sate de un corn si un pahar de lapte?
sa mearga dra Andreea vas sa constate si sa faca propaganda, apoi.A se vedea si
FRUNZA DOAMNEII UDREA SI TVA LA ALIMENTE
http://accentedeconstantinradut.blogspot.com
EUROPARLAMENTAR, NOTAR, PRESEDINTE DE TARA, FRATE DE PRESEDINTE DE TARA, MINISTRU AL EDUCATIEI, MINISTRU AL TINERETULUI SI SPORTULUI, MINISTRU AL TURISMULUI, PRESEDINTE DE CAMERA DEPUTATILOR, AMBASADOR ROMAN LA PARIS AVANSAT MINISTRU DE EXTERNE, SECRETAR DE STAT LA TRANSPORTURI SI PE URMA MUTAT DISCIPLINAR LA MEDIU SI CHIAR PRIM-MINISTRU SUNT CATEVA EXEMPLE CONCRETE DIN CARE TREBUIE SA NE DAM SEAMA CA EI NICI LAPTE N-AU BAUT NICI GURA NU LE MIROASE A CORN !!! FIE PROSTUL CAT DE PROST, MINTEA VINE DUPA POST !!!
Sunt surpins sa constat ca PSD nu informeaza formal institutiile europene despre derapajele majore de la normele de functionare a unui stat de drept. De ex., s-ar putea transmite un material forurilor europene despre actiunile justitiei din Romania – ca tot suntem monitorizati, nu?! – sa citeasca preventiv cuvantarile presedintelui (arestarile din februarie etc.etc.etc.). Ce material s-ar scoate de aici…
Dar ñet miros politic, dragi compañeros…
Batalii mici… rezultate pe masura!
Pentru multi copii romani, cornul si laptele de la scoala reprezinta cea mai consistenta masa a zilei.
Asta nu se poate observa de la Bucuresti si din birourile ONG-urilor care inghit sume grase ca sa realizeze asa-zise sondaje doar din dorinta de a inghiti niste bani pe de o parte si de a canta in struna cioclilor de la putere pe de alta parte.
Maine poimaine ne vor spune ceva de genul;
“Conform rezultatelor sondajului nostru, 99 la suta din copii Romaniei sunt de parere ca programul “Cornul si Laptele” este complet inutil si ar fi bine sa se renunte la el!
In schimb, 100 la suta din cei chestionati au fost de parere ca doamna Udrea ar trebui sa renunte la programul Gucci si sa incerce sa adopte pe de-a-ntregul programul Vuitton!”
Domnule Nastase, nu vi se pare ca s-a cam suit scroafa-n copac?
Cele 2 Romanii
imi place aceasta expresie , nu am m-ai auzit-o demult. Dea cursul timpului am atras si eu atentia ca exista o mare diferenta intre Bucuresti + cateva mari orase si restul Romaniei.Sigur domnul Adrian Nastase este profesor unversitar cu doctorat si doua facultati inclusiv cea de sociologie si dansul se exprima mai elevat , e meritul dansului ca a petrecut foarte mult timp cu studiul.
Dar cea mai mare diferenta este intre Bucuresti si restul Romaniei. La fel cum exista o mare diferenta intre gasca portocalie si restul Romaniei.
As vrea sa arunc in eter cateva idei adevarate care nu au fost spuse atat de concret pana acum:
Bucuresti are cel mai ieftin transport in comun si cel mai bine pus la punct din toata Romania. Bucuresti are o rata de somaj de sub 3 % (Multe orase din vestul Germaniei au somaj de peste 15 % asta asa ca sa trasam cu tus).
Incalzirea in Bucuresti e cea mai ieftina din Romania si cea mai functionala.
Alimentele din Bucuresti sunt de multe ori mai ieftine si de o calitate mai mare ca in restul oraselor din Romania. Diferenta de calitate a educatiei , de multe ori am impresia ca provincia este condamnata sa ramana “proasta”.
Sigur de aici tragem si concluzia ca de aceia Bucurestenii nu ies in strada si nu sunt anti-Base. Banii bagati “extra” in Bucuresti lipsesc in restul tarii. Multe investitii sunt absorbite de Bucuresti.
Cantaretii UTC-isti din PIata Universitatii care de ani de zile dau apa la moara anti PSD pentru faptul ca au fost victimele mineriadelor. Proteste la timpul lor ilegitime si impotriva firii deoarece presedintele avea peste 80% din voturi iar in judetele cu maghiari existau intense probleme.
Dar … prin banii luati extra de Bucuresti de la restul provinciei, lipsa de investitii in siguranta in valea Jiului si asta intentionat, decidentii de acum multi fosti UTC-isti din Piata Universitatii au practicat un genocid la foc mic impotriva minerilor.
Suma minerilor morti in accidente de la mineriade incoace prin lipsa investitilor de tot genul in Valea Jiului este mult mai mare decat a catorva UTC-isti din piata universitatii.
Votul Bucurestenilor a dictat mai mereu soarta tarii si a condamnat restul la un Basescu la un Ciorbea…
Sa ne amintim, candva existau in zona asta fanariotii, negustorii din orient, asuprirea turca. Urmasii lor traiesc acum in Bucuresti si fac astazi pe nationalistii romani, pe familii de traditie veche romaneasca. In Bucuresti vibratia e mai mult dobrogean-orientala , sunt multe cuvinte diferite de restul tarii( gablonturi). In Belu mari demnitari au nume ca la circ Geza , Beza, Huzu , Cutzu etc
Dar su nu fiu prea rau. Inainte sa latra multi intelectuali din Bucuresti ar trebuii sa se gandeasca daca au dreptul moral sa o faca.
Revenind la laptele si cornul. In multe zone sarace e nevoie de ele. Si poate ar trebuii impartite altfel si anume doar in zone mai sarace (chiar si Ferentari, Rahova, Pantelimon, Titan). Sa existe un control al calitatii si poate ar trebuii sa se mai dea ceva pe langa ele din banii ramasi prin faptul ca nu se vor mai distribuii peste tot.
Un Mesaj pentru bă-SECU mârlanul alcoolic care NU e preşedintele meu şi-al băieţelului meu, javra ordinară de la care nici n-aveam pretenţii, ca să fiu limpede, becouse aista javră nici băieţii săi n-a fost în stare să-i recunoască legal, de unde dară compasiune, grijă pentru ai altora pe care cică în nemernicia lui zîce numa că i-ar reprezenta, preşul ălora după ritmul cărora hăhăie, ticălosul, vânzătorul de Neam şi Ţară :
Lasati in pace “Cornul si laptele”, trăznească-vă de şobolani portocalii ucigaşi ai bătrânilor, Groparii Economiei României, putori ce-aţi amanetat viitorul copilaşilor !! Blestemaţi să fiţi voi şi tăt neamul vostru 7 generaţii de-acilea nainte, blestemaţilor ! AMIN!
Personal, mamă fiind NU mi-e ruşine să spun că e necesar şi de ajutor cornul+laptele. Munca mea e * evaluată * la 500 ron, adăugăm 250 pensia băieţelului şi e musai şi n-avem de ales , da tre să-ntindem 750 ron s-ajungă o lună. Din 20 de zile de şcoală, oricât m-aş străduii, 5-6 zile rămân descoperite, nema pachetel, cornul şi laptele primite la şcoală nu mai sunt supliment în acele zile ci hrană. Başca Zoran nush de ce da e topit după laptele ăla. Imediat după cursurile scolare, Zoran are fie teoria muzicii, fie studiul la vioară şi pregătirile pt tot soiul de olimpiade la care participă. Sigur că la multele ore ce le petrece numai la şcoală e necesar cornul şi laptele!
Se-ntâmplă să fie zile când nu-l consumă. Îl aduce acasă şi-l folosim ca ingredient la chifle. Laptele şi acru se foloseşte în loc de iaurt în compozitia aluatului de chifle/cornuleţe pe care le pui mai apoi în ghiozdănel.
DA UN STUDIU DESPRE * UTILITATEA * FRUNZEI IMPERTINENTEI DIN DOTAREA MÂRLANULUI DE LA COTROCENI, N-AU COMANDAT PEDELACHEII ? DA UN STUDIU DESPRE * UTILITATEA * KM DE PERDELUŢE LA FERESTRELE MENESTERESEI NUTZI, SAU DESPRE * UTILITATEA * ALTOR ASEMENEA NENOROCIRI PE SPINAREA ŞI DE LA GURA BOBORULUI…PFFFF… ARZĂ-I-AR FOCUL IADULUI DE NETREBNICI, SCÂRBELE !
Şi la * faza * aceasta continuă să tacă preadrăcitul Daniel ???!!!
Taci şi rabdă române că poţi, posteşte… tu române poţi, Biserica nu, pt Biserici se iegzistă lovele… hmmmm… CA SĂ TACĂ !
E supărat tare, Doamne, Doamne… tăcerea-i grăitoare nu anunţă nimic bun pt bastarzii la putere… pentru slujitorii sanchi ai Bisericii, * modele * de smerenie, moralitate, compasiune… Judecata NU va fi blândă pentru că NU sunt Demni de respect cei care TAC şi TAC pe bani!
N-oi fi dumneamea vreo pioasă, da nici păgână şi spun că ABSENŢA ORICĂREI REACŢII A BOR LA FIECE NIMINICIE A ACTUALEI PUTERI SPUNE MAI MULT DECÂT O MIE DE SLUJBE ALE PREADRĂCIŢILOR CE ŞI-AU VÂNDUT SUFLETELE !
Iarăşi amintesc zicerea Părintelui Arsenie Boca * v-a găsi diavolul culcuş în chiar sânul Bisericii… creştinii fi-vor prigoniţi sub diverse moduri… * ( să-mi fie iertat că n-am citat cu exactitate ).. Şi-a început Prigoana şi condamnarea la foamete şi sărăcie !!
TREZIŢI-VĂ ROMÂNI !!
NU vă luaţi după cei ce vă impun să răbdaţi, să staţi resemnaţi cu mâinile-n sân şi să priviţi neputincioşi la foametea din jur ! NU vă lăsaţi înşelaţi nici de masonii parşivi, perverşi care defilează cu trimiteri la Filocalia ca să vă amăgească şi să-şi scuze * bunele intenţii *, că nu-i doare gura şi nu le clinteşte rânjetul pe nici unul de * grija * prostimii ! NU spune nicăieri în Sfânta Scriptură să nu luptăm cu Fiara şi slujitorii ei !
Spune Scriptura să iertăm pe cel ce se căieşte, da NU spune să nu cercetăm şi nici să fraternizăm cu dracu !
Îndemn la luptă
Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care să lupte nu mai vor.
Cat inima în piept iti canta
ce-nseamna-n lupta-un brat rapus ?
Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
când te ridici cu-n steag, mai sus ?
Infrant nu esti atunci când sangeri,
nici ochii când în lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.
( Radu Gyr )
NU-I MAMĂ CARE SĂ NU TRESARĂ LA VERSURILE ACESTEA !!
@ AN
Sigur ca este unul din programele sociale necesare in Romania de azi, mai mult ca oricand.
Totusi, lucrurile nu sunt chiar atat de simple, nu pt ca as vrea sa combat, ci pt ca era loc si de mai bine.
Despre ce este vorba: organismul uman functioneaza foarte bine cu doar trei principii alimentare (termenul nu-mi apartine): carbohidrati, proteine si grasimi.
Se vede ca painea reprezinta carbohidratul, laptele proteina si… lipseste grasimea. Astfel, in scurt timp, copiii vor contracta boli de stomac, deranjante chiar in cursul programului de invatamant.
O reteta benefica copiilor ar fi: paine (nu corn deoarece acesta se face adaugand in faina lapte-praf!), patratelul de unt natural si patratelul de telemea grasa de oaie. Sigur, pt a evita ca in ziua doi copiii sa vina la scoala cu bricege ca sa intinda untul pe paine, trebuie si o lingurita de plastic ca la inghetate. Mai mult, de doua ori pe saptamana, marti (copiii vin luni hraniti mai bine de acasa dupa weekend) si joi, telemeaua se inlocuieste cu un ou fiert moale care contine totalitatea aminoacizilor esentiali refacerii celulare si cresterii.
Sigur, femeile de servici din scoli si cainii aferenti institutiei se vor ingrasa, dar asta sa fie paguba. Copiii vor fi sanatosi, robusti, inteligenti si energici. Creierul se “dezvolta” numai cu proteine si grasimi.
Cornul facut cu lapte-praf si laptele degresat sunt nocive, incercati vreo saptamana si apoi discutam despre arsuri stomacale, colite, boli de fermentatie, despre tranzit si flatulenta, si alte nenorociri.
Masa calda iarasi nu reprezinta o solutie, copiii vor motai in banci la urmatoarele doua ore. Ar merge doar daca scoala isi permite un after-school cu activitati recreative plus facutul temelor pt a doua zi, pana cand trec parintii sa-i ia acasa, dupa-amiaza. Un asemenea nivel de institutionalizare este insa prohibitiv Romaniei de azi, trebuie cantina, personal, igiena, spalatorie, fiset pt fiecare elev, medic, antrenori specializati. Daca am mai aduga si un bazin de inot plus o sala de sport… ar insemna ca am scapat de Basescu si ca generatia tanara. macar ea, a ajuns undeva prin zona raiului pe pamant.
Asa, alegand a treia generatie de borduri si asfalt, nu ne ramane decat sa visam. Barem stim inca la ce sa visam, cand nu vom mai sti…
@ AN
Adaug si un PS: ar trebui redefinita conexiunea dintre dl Nastase si oua…
@ AN
Adaug si un PS: ar trebui redefinita conexiunea dintre dl Nastase si oua.
@ AN
Adaug si un PS: ar trebuie redefinita, in acest caz, conexiunea dintre gazda si oua…
Adaug si o scuza: am postat primele doua PS-uri dar n-au aparut. Am crezut ca este vreo bariera automata in legatura cu numele si ouale, amuzanta desigur, asa ca a treia oara am postat despre “gazda”… si au aparut brusc toate trei! Scuze!
Asta imi aduce aminte de un film de doi bani vazut mai demult, niste razboinici americani vroiau sa implementeze un sistem automat de raspuns cu rachete balistice, iar un general a obiectat:”Vreti sa incredintati apararea tarii unei diode?”.
Iata ca noi, oamenii, putem pierde cate ceva din cauza masinilor.
Stati linistit D-le Nastase, or sa opreasca programul laptele si cornul deoarece nu este al lor, iar anul urmator din banii aceia pe care nu-i vom accesa de la FMI o sa faca Iaurtul portocaliu, portocala.
Nu de alta dar, pe langa galeata or sa mai atraga neste voturi.
Trist este ca eu cred ca o sa le reuseasca si de aceasta data. (asa este romanul, are mintea scurta). Oricum m-as bucura enorm sa ma insel cu prvire la roman.
Cornul şi laptele este un program cum nu se poate mai potrivit. Chiar şi în oraşele mari, dacă ar fi însoţit de serioase discuţii cu părinţii, fiindcă majoritatea copiilor vin de acasă cu bani pe care-i cheltuie cumpărându-şi de la chioşcuri tot soiul de chipsuri şi sucuri nesănătoase. Cu un pic de spirit de iniţiativă şi compasiune pentru cei în nevoi, sumele de bani date pe alimentele nesănătoase ar putea alcătui un fond pentru daruri – în numele claselor – în cărţi, rechizite sau altceva – pentru clasele de copii din zone mâncate de sărăcie. Dacă s-ar putea, ar fi bine să existe un control din partea agenţiei pentru protecţia consumatorului al calităţii produselor oferite copiilor.
@Harabula
Este o zi istorica. Pe 15 februarie 2011, Harabula este de acord cu o masura luata de guvernul Nastase.
Nu ma asteptam. I-am vazut numele si mi-am zis: “Chiar si aici mai are rautati de spus?” Ma bucur ca m-am inselat.
Inginere
Cele 2 natiuni sunt natiunea celor care au si a celor care nu au … Insa Disraeli baga fitilu ca aia care au mai iau ceva de la aia care nu au …
Ince priveste Bucurestiul … In conceptia unora – si nu numai a portocalelor importate din provincie! – Bucurestiul se intinde de la Opera la Rosseti si de la Pta Unirii pana la Arcul de Triumf … restu este in alta parte. A da se mai adauga cartieru francez si Pipera celor cu bani .
As mai aduga ca transportul in comun este mai ieftin prin forta imprejurarilor – multi locuitori , multi pasageri daca nu curge pica si pica torential!!(chiar si cu nenumaratii blatisti).
Si sa mai stii ca in Bucale aia care sunt bucuresteni din tata-n fiu de vreo 4 generatii is minoritari rau – io am cunoscut numa vreo 4 familii. Restu cum zic ardelenii “viituri” (as mai aduga ca prin 1940 Militari si Berceni erau comune …Si ca azi comuna Chitila tinde sa devina – daca nu a devenit !- cartierul Chitila…) iar unii dinte cei mai vocali teleptuali ai Bucrestiului au, inca, in calcaie pamantu brazdei natale . Si nice ardelenii nu is mai breji decat teleormanenii …Iar “directeia” lor a fost catre d’alde Ciobea .In plus in Bucuresti mai voteaza multi studenti “de la tara” ori tineri care si-au gasit pe aici un loc de munca …(de fapt jmecheru de Bucuresti este in 50% din cazuri unu proaspat sosit. Si mai ales sa vezi cozi de capra raiaoasa la clujenii care ne fericesc cu prezenta lor !!!)
Spiridus spune:
februarie 14, 2011 la 8:21 pm
Dragule viitorul lor este legat de alte interese decat ale poporului asta care ii plateste.
Viitorul lor e legat de FMI, de Bruxelles, de Strasbourg , Soros, de Nisa samd . Deci ca cam asa : ei ne vanz altora (FMI, UE samd) si noi ii platim ptr efortu depus!!! In favoarea altora. A
dica impozitarae fara reprezentare (ptr cetateanu de rand) si reprezentare fara impozitare (ptr interesele straine)!!!!!
Basescu deja e sigur ca pd-l va castiga alegerile si in 2012 dar eu sunt convins ca in anul alegerilor va face pomeni electorale si va da inapoi pensiile oamenilor,le va da bugetarilor ce le-a luat etc. Dar toate astea pana vor castiga alegerile apoi le va lua din nou. Sper ca romanii sa nu cada iar in capcana pd-l.
@ Adrian Nastase
Inchiderea programului Laptele si Cornul este o urmare directa a faptului ca nu comunicati corect mesajele catre oameni. Astfel, dl presedinte stie ca poate face orice. Si face!
Cand eram mic, impreuna cu un prieten stateam la bunici, la tara. Era pe vremea cand bunicii de la tara mai aveau bani si cereale ca sa tina pasari in curte. Noi ne jucam cu mingea, care lovita tare sarea in curtea pasarilor. Acolo, bunicii aveau doi curcani mari frumosi si foarte agresivi. Ca sa putem lua mingea fara sa fim ciupiti, unul dintre noi se ducea intr-un colt si incepea sa fluiere. Cei doi curcani mari veneau repede , se infoiau, incepeau sa glugaie (glu-glu) si sa dea cu ciocul in gard. Celalalt dintre noi doi se ducea linistit si lua mingea.
Dl presedinte incepe sa fluiere. Imediat opozitia si antenele si realitatea incep sa glugaie. Strategie simpla, pe care o inteleg si copii.
Cand s-a incins treaba la vama, dl. presedinte cica schimba premierul. Sanchi. Si toata lumea glugaie pe la tv. Vamesi? Care vamesi?
Am mai spus-o pe blogul asta: dl presedinte ne invata in fiecare zi cum sa-l invingem. Cu toate asta, noi nu aplicam nimic din invataturile sale.
Noi suntem morali? Nu! In acest caz suntem doar prosti si ne folosim de moralitate pentru a justifica esecurile.
De ani, dl. presedinte da baloane de sapun ca teme de discutie. De ani, opozitia reactioneaza la fluierat, uitand de minge. Cand veti pazi mingea, veti schimba regulile jocului.
Cu respect, Domnule Adrian Nastase
Programele respective aveau sensul lor, pacat ca au fost eliminate.
Sper ca macar o parte din ele sa fie reintroduse
Toate aceste discutii inutile sunt doar reactii din oala presei care contine multe oase de ros aruncate de raspandaci. Daca stati si analizati la rece, ramaneti surprinsi cate lucruri sunt adevarate si cate sunt doar barfe. Asa si cu acest program “Cornul si Laptele”, acum si marul este un program bun de pe vremea guvernului Nastase care sigur va fi continuat in aceeasi masura sau poate imbunatatit. Ne place sa luam o stire asa cum ne-o ofera “mogulii” adica in loc sa spuna ca Guvernul desfiinteaza programul “Cornul si Laptele” inlocuindu-l cu programul “O masa calda”, ei taie stirea si spun ca Guvernul desfiinteaza programul “Cornul si Laptele”. Asta este actul jurnalistic din Romania, si va continua in orice fel de regim. Dl Nastase poate sa confirme cat de suparat era pe presa in perioada guvernarii sale pentru toate informatiile trunchiate ce apareau la o televiziune sau in presa. Asa ca paziti-va de presa, cum spunea un prieten “ai grija! presa te ridica, presa te coboara”.
Pentru exemplarele din elita stirpei lor conducatoare, mai nimerita era porunca luati labele de pe “Cornu si laptele”. Ca eu nu prea sunt sigur ca ca au inteles mesajul dv. Dar, vom vedea.
@ Dan M
Abia astept sa aud de prima masa calda servita copiilor, in locul cornului si al laptelui, la Scoala Lunca Cetatuii judetul Iasi.
Promit sa va tin la curent…
@George Ban * A propos de Harabula . Timeo portocalios si cand posteaza aprobator. Tehnica aplicate este una calda, nouazeci si noua reci.
Programul “Cornul şi Laptele” a fost cel mai bine primit de populaţie şi foarte uşor de impementat. Niciun sondaj nu poate spune câte mame sărută copiii înainte de a pleca la şcoală cântând: ” Să le dea Dumnezeu sănătate celor care au pus pe bancile copiilor mei, micul dejun!” A retrage “cornul şi laptele ” din şcoli, este o adevărată crimă. Am văzut copii care adună de la colegi ce nu consumă şi duc acasă la cei mai mici.
Undeva, poate se face risipă, e posibil, dar cred că există şi o cauză care trebue depistată şi înlăturată. Management prost, contracte cu firme mizerabile, interese meschine, sau lene pur şi simplu. Ori guvernul României vrea să radă efectul! Dacă face lucrul ăsta, blestemele vor curge pe capetele guvernanţilor în rafale cu gloanţe oarbe.
Sper din tot sufletul să nu ajungă să facă populaţiei acest rău!
Propun ca la nivelul Inspectoratelor de Învăţământ să existe un compartiment care să se ocupe de acest sector, să controleze şi să decidă în caz de constată încălcări legale, de oriunde ar veni ele. Se merită.
Titlu din ziare.com: “Basescu nu il schimba pe Boc. Deocamdata ”
Opozitia: Glu-glu-glu.
QED
Cu respect, Domnule Adrian Nastase
Am socotit de la bun inceput ca datoria oricarui guvern este aceea de a face astfel incit parintii sa isi poata hrani copiii si nu aceea de a hrani el copiii parintilor. In ciuda retinerii pe care o am, socotesc Cornul si laptele un program potrivit halului tarii. Cred insa, ca dupa citiva ani de aplicare, acest program merita o revizuire – desigur nu a dnilor Basescu&Boc – deoarece aplicarea din prezent este pe cale sa il compromita. Sa o luam din nou de la scop: ce doreste acest program? Sa asigure copiilor saraci o parte din necesarul de hrana primara sanatoasa, sau sa le umfle burtile cu ceva? Dar in ceea ce priveste furnizorii: sa ii determine, prin cresterea cererii, sa largeasca arealul de colectare a laptelui proaspat, ori sa le asigure debuseul productiei nevindute? Vom vedea, daca ne gindim un pic, ca programul Cornul si laptele nu poate fi subiect al licitatiilor, ci mai degraba al unul mercurial – insotit de o lista de specificatii – fixat de guvern. Iar indeplinirea specificatiilor trebuie controlata zilnic, in detaliu si cu severitate pentru asigurarea calitatii acestei hrane. Ca institutie finatatoare a programului, statul trebuie sa se implice si in ceea ce priveste beneficiarii finali, astfel incit situatiile de respingere sa dispara. Poate mai in detaliu alta data.
Viorel Dobre: Basescu il lasa pe Boc in aceleasi schimburi (murdare)?
Eu cred ca Basescu face glu-glu-glu, dar dvs., dupa bunul obicei al guvernarii, puneti si asta pe seama opozitiei.
Ma autopropun premier in locul dlui Boc.
@ dlnimeni
Va rog, cititi ce am scris si mai sus. Asa o sa intelegeti ce am vrut sa spun.
@ dlnimeni,
te sustin!
Viorel Dobre: am citit, multumesc.