Lasati in pace “Cornul si laptele”

Am vazut cum se incearca, prin diverse studii, sa se sugereze cat de “ineficient” este programul “Cornul si laptele”. Si cum, din cauza ca produsele oferite copiilor sunt tot mai proaste, acestia le arunca sau fac orice altceva decat sa le manance. Studiul este platit din bani publici si raspunde la o singura intrebare: ce fac copiii cu laptele si cornul, primite. Nu raspunde insa la o alta intrebare, mult mai logica: de ce fac asta? De ce au ajuns copiii ca, dupa mai multi ani de functionare eficienta a programului, sa nu mai vrea sa manance un corn si sa bea un pahar cu lapte?

Guvernul PSD, pe care l-am condus, a adoptat mai multe programe favorabile copiilor (“cornul si laptele”, dar si “bani de liceu”, “un calculator pentru fiecare”, “rechizite la inceputul scolii” sau “microbuze pentru scoli”) dar si favorabile familiilor (“indemnizatie pentru cresterea copilului”, “alocatii de sustinere pentru familiile cu copii”, “alocatii pentru familiile monoparentale”). Am plecat de la principiul ca, intr-o tara cu tendinte de imbatranire, copiii devin o preocupare pentru natiune, iar cel mai bun start in viata pentru copiii din familiile sarace, dezorganizate sau atinse de alte genuri de handicap social nu poate fi asigurat in afara unui serviciu public.

Stiu ca multi dintre cei care locuiesc in orase dezvoltate sau in Bucuresti nu inteleg pe deplin rostul unor programe de sprijin pentru copiii saraci. E firesc, pana la urma. Dar va rog sa ma credeti ca, intr-o comuna izolata, cu somaj puternic, fara sanse si perspective, orice sprijin venit pentru copiii este bine primit. Si nu vorbim doar de cateva localitati izolate, ci de un sprijin pentru o buna parte din mediul rural, dar si pentru majoritatea oraselor mici. Cand am dat drumul acestor programe, am luat in calcul tocmai aceasta seapratie dintre cele “doua Romanii”. Si, cred, in cei cativa ani in care am controlat aceste proiecte, ele au inceput sa isi produca efectele (unul din principalele efecte fiind chiar scaderea abandonului scolar in mediul rural).

Ce s-a intamplat dupa? Mai intai, a inceput sa dispara controlul de la centru pe modul in care autoritatile locale faceau contractele de furnizare a produselor. Astfel, treptat, primarii s-au “prins” ca pot folosi acei bani pentru propria clientela. La inceput, tineau cont de nevoia ca programul sa fie cat de cat decent, si nu isi bateau joc de copii. Treptat, pe masura ce regimul Basescu devenea tot mai puternic, le-a disparut decenta si au transformat aceasta resursa intr-una de partid. Care a fost rezultatul pentru proiect? Produsele tot mai proaste au inceput sa fie respinse pe scara larga. Nu cred ca e vorba de un grad de respingere de 90%, asa cum pretinde studiul guvernamental, dar sigur e vorba de o rata ridicata. Asta nu pentru ca programul e prost, ci pentru ca e pus in aplicare prost. Cata vreme exista un control al calitatii, produsele erau bune, si erau consumate de copii. Acum?

Care este solutia? In nici un caz renuntarea la program. Europenii sustin un astfel de proiect (http://ec.europa.eu/agriculture/markets/milk/schoolmilk/index_en.htm, http://ec.europa.eu/agriculture/markets/milk/schoolmilk/index_en.htm) Sigur ca, in unele zone cu buget disponibil, exista solutii alternative mai bune: o masa calda, de exemplu. Dar, pentru majoritatea zonelor sarace, programul este singura sansa pentru niste copii loviti de saracie. Or, rolul statului este sa se asigure ca banii alocati pentru program se duc la firme care ofera produse de calitate, nu rebuturi. Nu voi fi de acord cu abandonarea acestui program, asa cum pare ca se pregateste sa faca actualul guvern. Pentru ca, daca am face asta, ar insemna ca, din cauza coruptiei, trebuie sa renuntam la toate serviciile publice. Sa inchidem spitale, pentru ca ele nu ofera servicii de calitate si reprezinta o cheltuiala inutila (a, stati, asta face deja guvernul!!; la fel cum Basescu a renuntat la Flota, pe ideea ca ea producea pierderi!). Dar se poate ajunge la renuntarea la sistemul de educatie, pentru ca nu produce oameni bine pregatiti. Se poate renunta si la vama, pentru ca nu aduce suficiente incasari la stat. Sau, la armata, pentru ca nu suntem in nici un razboi. Pe aceasta linie de gandire, vom renunta si la stat, pentru ca este o cheltuiala inutila, de care nimeni nu mai are nevoie, nu-i asa?

Sigur, se vor repezi unii sa fie de acord. Cu aceia va trebui sa vorbim cel mai intens, fiindca lor chiar trebuie sa li se explice rolul societatii, al regulilor, al pacii sociale. Iar celor de la putere care vor incerca sa foloseasca banii publici pentru a ne justifica tuturor ca nu e nevoie de bani publici ar trebui sa le acceleram cat mai mult plecarea de la conducerea statului, pentru ca doar existenta lor ne poate face sa credem, azi, ca nu mai avem nevoie de stat.