„care alegorice purtate prin spaţiile publice în mod ostentativ” : Also called Jagannath. an idol of Krishna, at Puri in Orissa, India, annually drawn on an enormous cart under whose wheels devotees are said to have thrown themselves to be crushed.
Ca să se ajungă la transformarea vămilor în cooperative prospere a fost nevoie de timp şi invulnerabilitate. După cât de bine funcţionau muşuroaiele e limpede că arestarea for show nu va atinge sistemul care va fucţiona bine mersi şi de aici înainte. “Patronatul” a rămas în umbră.
Ce sa mai spunem,spectacolul de ieri a fost “frumos”,costisitor ( peste 100.000 eu ) educativ si in final inutil.Sunt curios cati si in special CINE o sa ajunga dupa gratii !?!
De ani buni, un psihopat corupt si dovedit, face agenda zilnica a mass media, a puterii, a opozitiei si, in cele din urma, a tuturor romanilor.
Scopul, unul singur. Acela de a abate atentia tuturor dela faptul ca, in mod constant, se sustrage judecatii, raspunderii penale, el insusi devenind emblematic pentru Romania corupta.
Galagia pe care o face permanent Traian Basescu trebuie sa nu lase nimanui ragazul de a-l intreba ceva despre starea lui infractionala.
Si, reuseste ! L-au urcat pe Basescu, simbolul coruptiei din Romania, pe soclul eroului luptei anticoruptie. Adica hotul care starpeste hotii. Spectacolul mediatic, de astazi, este terifiant.
Cata vreme Basescu se va amesteca in guvernare, Romania va fi in faliment moral, economic, politic si social.
Politica actuala a adus tarii grave prejudicii, nu numai de imagine, ci si economice, politice si diplomatice.
Ca sa intelegeti Romania, romanii si romanismul aveti nevoie de natura originara si caracter.
Cred că domnul Năstase a scris acest articol înainte de a vedea interviul lui Băsescu de la TVR . Acolo se arată şi cum a început acţiunea şi cum există certitudinea că aceste arestări NU dau bine la imaginea României .
Showul este pentru intern , nu pentru extern .
Este adevărat că arestările sunt un mic show mediatic şi că ar fi fost mai eficiente acţiuni de lungă durată , continue , eficiente . Problema este că de 21 de ani nu au existat decât vorbe . Cine a trecut graniţa în tot acest timp ştie despre ce vorbesc . Aşa că , din punctul meu de vedere , e foarte bine ce se întâmplă , mi-aş dori să meargă cât mai adânc operaţiunea . Că adversarii politici ai USL mai câştigă nişte procente electorale cu aceste arestări spectaculoase nu este problema mea . Dacă ar fi totuşi să dau un sfat , înghiţiţi ( cu noduri ! ) succesul acestei acţiuni şi contracaraţi cu cazul Păsat . Acolo se pot câştiga puncte , nu la Nicolescu , nu la vameşi .
Ştiu , minţile luminate mă vor face ori naiv ori portocaliu …Ce să fac , domnule Năstase , eu nu mai vreau linişte , mi-a fost de-ajuns sloganul acela : „ Dormi liniştit , FNI lucrează pentru tine …” . Ţara asta-i putredă , trebuie zguduită din temelii , aştept ca atunci când veţi ajunge la guvernare s-o zguduiţi în continuare .
“Regina ” , ” Regele” acestui sistem îi ştim cu toţii , sunt TOATE partidele politice împreună cu liderii de sindicat .
Politica -please,Aplica:”Om eşti pentru oameni. Şi nu pentru a le cruţa sarcina de a se îngriji de tine, ci pentru a primi sarcina de a te îngriji de ei.
Nicolae Iorga”
De cand a luat cu japca postul national de televiziune si si-a numit fostii camarazi de la Securitate la conducerea sa, aceasta cazatura umana (dupa cum bine l-a definit un distins si adevarat lider de partid), Basescu Traian, l-a transformat in ceva mult mai nefrecventabil decat era pe vremea ciuruitului, prin apartiile sale si ale slugoiului sau Boc, pe sticla, ori de cate ori i se scoala pe chelie, ocazie cu care romanasii care inca mai au stomac pentru astfel de aparitii pot urmari un show neaos tiganesco-mahalagesc in care singurul lucru pe care nu-l face chiombu este ca nu-si bate preopinentii cu un eventual prunc tinut in brate pe model de “piat-al nostru”. In rest derbedeismul, limbajul suburban, mahalagismul greu de reprodus pentru orice om cu cei sapte ani de acasa, insinuarile de tip Securitate, grobianismul, maralanismul etc. sunt manifestarile tipic basiste cu care acesta isi “”asezoneaza” asa-zisul discurs politic, in fapt o insiruire de invective la adresa adversarilor politici si de minciuni sfruntate destinate mintilor infierbantate de ascultat manele la greu.
Sincer sa fiu eu nu-l mai ascult de multa vreme pe acest derbedeu, din lipsa de bani pentru procurat medicamente antivomitative, informatiile referitoare la ce cacat a mai mancat pe postul public de televiziune parvenindu-mi de la comentatorii care se ocupa cu disecarea ziselor basiste la ceas de maxima audienta.
Din cate am inteles, boborenii au avut ieri parte de un “regal” in materie de discurs antiopozitie, in care javra ordinara, pe langa faptul ca a facut spume la gura si a balit microfonul de furie injurand Opozitia, a ajuns cu acuzatiile intr-un punct de fara intoarecere si trimitere urgenta la azilul de nebuni, atunci cand a invinuit medicii pe motiv nu numai de diagnostic fals in cazul d-lui Nicolaescu ci, nici mai mult nici mai putin, decat de operatii trucate pe cord.
In nebunia si disperarea sa, cazatura a depasit de mult orice limita a bunului simt, dar ca presedinte al unei tari cu pretentii europene sa scoti asemene excremente pe gura este prea mult de suportat, cred eu, chiar si pentru talibanii basiti..
Fara niciun fel de gluma ar trebui gasita o metoda legala prin care acest dement sa fie internat la balamuc,deoarece omu’ este dus rau de tot cu sorcova. Stiu ca nebunia nu este contagioasa, dar in perspectiva a inca patru ani de zile sub presedentia nebunului, avem toate sansele sa ne imbolnavim si noi cu capu’, dar sa ne imbolnavim rau de tot, siliti fiind sa-i urmarim prestatiile “live” pe postul national de televiziune.
Si unde mai pui ca acest post este platit chiar de noi ??!!
Nota: “piat-al nostru” defineste Piata Chiliei din Constanta, locatie populata (cu tot ce decurge din acest lucru) de tiganime.
Adversarii lui Isus îl acuzau spunand: “Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor!”. Asta pentru ca statea la masa cu ei.
Vamesii au fost detestati tot timpul.
Cred ca domnul Nastase n-are naivitatea de a crede ca pe vremea guvernarii sale vamesii erau corecti.
Ca e spectacol, ca nu e spectacol, actiunea de curatare este salutara. Vorba chinezului: “Chiar si drumul de 100.000 de li, începe tot cu primul pas.” Va urma si pasul al doilea? Vom vedea.
Stimati domni, pe mine acest articol al domnului Nastase ma lasa cam nelamurit.
Ce fel de stat ar dori domnia sa? Un stat fara inculpati si fara arestari?
Ah, stiu ce ar raspunde: trebuie creat un stat in care toata lumea sa aiba de mancare si nimeni sa nu incalce legea. Statul liberalo-pesedist. Farmacul personal al lui Ponta, inteligenta lui Antonescu, intelepciunea lui Voiculescu, indicatiile d-lui Iliescu vor opri mita si furturile.
In privinta acestor predictii ar fi inutil sa-l contrazic. Ar fi cuvantul meu impotriva cuvantului domniei sale.
In toata lumea asta se fura si se aresteaza. Asta se intampla si la noi.Cred ca nu va sustine nimeni ca vamesii ăştia sunt persecutati politic.
Eu cred ca nu-i nimic deosebit. Vorba lui Baudelaire: “Cetatăţeni, nu s-a intamplat nimic neobisnuit! M-am imbatat si îmi bat amanta.” (am citat din memorie)
Dar ce zumzet plin de voiosie se aude dinspre pdl si presa aservita: Iata, EL da de pereti cu coruptia…..totusi , succesul nu a fost deloc la dimensiunea asteptata!
Ma uit ca in tara noastra draga sunt multi oameni destepti care au inteles asa cum se cuvine spectacolul cu arestarile din vama…atunci, iar viu si ma intreb :cum a ajuns Romania in halul asta?
Iata, smeckerul niels de pe antena tocmai ne explica , cu aplomb, ca de vina pentru contrabanda portocalie sunt toate guvernarile de 20 de ani incoace….NU ii impartasesc opinia….pdl, satana, cu ramificatiile lui din TOATE guvernarile , este vinovat de generalizarea coruptiei, contrabandei si evaziunii fiscale. Acuma, finit coronat opus, de abia acuma sunt plenar si nestingheriti la guvernare , de doi ani nu mai au nici o nevoie sa disimuleze ceva , sau sa mai dea ceva si la altii….Da’ dar se apropie finit…:)
Pot spune ca , in mod nefericit, conceptia de viata a unui obscur securist contrabandist de blugi , tigari si bautura, a ajuns piatra de temelie a unui stat european in sec. XXI. Chestia cu toti suntem de vina, nu tine! Sunt de vina cei care nu l-au izbit la timp ci s-au gandit, prea ocupati cu probleme mai mult sau mai putin serioase , ca un asemenea rahat nu poate puti asa tare…iaca , a putut, dar sper sa nu mai poata…pe curand!
@ Ce mi-a placut raspunsul lui Crin fata de show-ul de la RTV a lui satanail….Canalie! Are talent Crinul, sintetizeaza optimal, din acest punct de vedere este dibaci…:)
“Intelighentzia” portocalie care va monitorizeaza blogul nu a trecut inca de titlu. Se scarpina acum in cap nedumeriti si se intreaba stupefiati: cine e donle Venea asta, si de ce il omoara el pe Siret? Cum putem sa folosim asta impotriva lui Nastase si a USL-ului?
Intre timp in vest Romania a redevenit din statul tigru a primei jumatati a deceniului trecut, din nou paria Europei. Chiar si in media alternativa. Care, ce surpriza, opune modelulul falimentar romanescu celui de succes unguresc. Iar influentul Süddeutsche Zeitung (mainstream) comenteaza: Der Vorfall dürfte die Vorbehalte vieler Bürger und Politiker der alten EU-Länder gegenüber der geplanten Aufnahme Rumäniens und Bulgariens in die Schengen-Zone bestärken. (Cazul [arestarile vamesilor], vine sa intareasca retinerile multor cetateni si politicieni din vechi tari ale UE fatza de primirea Romaniei si bulgariei in zona Schengen).
QED!
P.S. Chiar e o performantza sa reusim sa ne atragem simultan antipatia a doua clase opuse de jurnalisti, care sunt in dezacord pe mai toate subiectele existente. Multumim din inima asimetricului nostru condicator cu IQ-ul mai mic decat numarul de la pantofi, si a trepanatilor care il sustin.
Apropo de desant. Nu i s-au parut nimanui ridicole imaginile cu elicopterele greoaie care incet si nesigur pentru a aresta cativa vamesi corupti de care oricum stia toata lumea de ani de zile? Nici macar un show credibil nu sunt in stare papagalii astia sa monteze. Rasu p…, stimati telespectatori! :puke:
crde ca e bine sa ne uitam la ce se face si mai putin la ce se zice. cred ca ar fi trebuit sa se multumeasca cel putin angajatilor MAI si SRI pentru actiunea lor de mare amploare, as zice fara precedent in istoria Romaniei. Vorbim de mindrie nationala de respect al autoritatii. S-a plins pe umarul lor cind le-au fost reduse salariile. Acum nu se spune nimic apreciativ la faptul ca au derulat o asemenea actiune. Se pune accentul pe ce este mai sus cine este in spate, de parca vamesii si politistii de frontiera care s-au imbogatit peste noapte nu au nici o vina si actiunea de curatare chiar a pestilor mici nu are nici o valoare.
Buna ziua,
As dori sa va intreb daca este adevarata informatia potrivit careia vineri, 11 februarie 2011, veti fi prezent la Rm. Valcea pentru a va lansa cartea?
Văd că ne dăm cu presupusul, care-cum. Ba că e pentru Schengen, ba că e o lecţie pentru Blaga, ba că o parte dintre politicienii noştri de frunte, anume cei aflaţi acum la guvernare, s-au transformat, brusc, în feţi – frumoşi şi ilene – cosânzene.
Părerea mea este că nici una dintre aceste ipoteze nu ar rezista unei analize atente. Atunci, de ce se se petrece ceea ce vedem cu toţii?
Cred că e foarte simplu. Aderarea noastră la structurile euro-atlantice a început să-şi arate roadele. Partenerii noşti, sătui de bălăcăreala şi miştocăreala miticănească (nu, nu am greşit, nu am vrut să scriu mitocănească), au hotărât să pună piciorul în prag.
Dacă te procopseşti cu o infecţie la un membru al propriului organism, ce faci? Firesc, încerci mai întâi să o tratezi.
Asta doresc să facă, acum, partenerii noştri, prin intermediul organelor democratic puse de poporul român în fruntea sa. Să trateze buba. Dacă nu vor reuşi, dacă infecţia riscă să cuprindă întreg organismul, mai există doar o soluţie: cea a amputării. Nici partenerii noştri, nici guvernanţii noştri, buni-răi, aşa cum i-am ales, nici măcar un singur român cu scaun la cap, nu îşi doreşte asta. Ori ne dăm pe brazdă şi intrăm şi noi în rândul lumii, ori vom fi extirpaţi, ca un mădular cangrenat şi nu vom mai vedea Europa decât cu viză. Iată de ce cred, în naivitatea mea, că a) activităţile de restaurare a legalităţii, pornite în ultimele două săptămâni de către autorităţile legitim alese ale statului, sunt reale, b) sunt impuse de către partenerii noştri euro-atlantici, c) vor conduce la rezultate palpabile şi durabile şi d) se întâmplă pentru prima dată în cadrul unor structuri democratice cum sunt cele euro-atlantice. Vremuri noi, metode noi!
E mai usor sa-i inseli pe romani decat pe cei carora Basescu nu le e presedinte.
Pe undeva e firesc, de cativa ani individul le este propus romanilor drept model: http://euobserver.com/9/31776/?rk=1
De acord cu ceea ce ati scris, doar chestia cu implicarea lui basescu a cam cazut ca si condamnarea zicerii lui “fiti atenti la luna februarie” in sensul ca omul a explicat cu documentul pe masa motivul pentru care era la curent cu actiunea. Dar este clar ca are dreptate Contele cand afirma ca probabil ati scris articolul inainte de a veni basescu cu explicatia.
Pana la urma nu inteleg ce nu va convine din situatia ca niste grupari mafiote inalt specializate in coruptie ajung sa aiba probleme cu legea?!?
Eu as zice altceva d-le Nastase, il impingeti la TV pe Victor Ponta ca pe el l-ar prinde bine un astfel de anunt si ii scrieti un discurs in care promiteti ca in sec. 2 cand veti prelua puterea veti face ca orice slujbas al statului care fura sau comite acte in defavoarea statului intra imediat in malaxorul justitiei (indiferent ca are sau nu imunitate precum Vadim) si daca va fi gasit vinovat executa imediat pedeapsa si-si pierde dreptul la pensie pe perioada cat a fost angajatul statului.
Poate ca m-as gandi mai bine cu cine sa votez avand in vedere promisiunea dvs. mai veche referitoare la pensiile militarilor.
Si se facea, in cosmarul meu de aseara, ca totul a scapat de sub control; ca in debutul pe uscat a unui tsunami. Si ca insusi regina a fost data in vileag de un neica nimeni, aflat si el printre plevusca scotocita acum prin buzunare la adn-eul bucurestean. Si ca la randu-i insusi regina, fiind chemata la acelasi and-eu, l-a vandut pe rege pentru citiva creitari; citeste pe Chiomb. Dar pe el cine sa-l cheme si unde si mai ales cine este cumparatorul, m-am intrebai eu buimac, ca dincolo de el este haul. Si daia parte, in Orientul Mijlociu bunaoara, ae afla insusi Simon Perez; cel care mai an il gratula pe presedintele lu’ Sneker cu inalta apreciere de mare om politic contemporan. Iata oameni buni o tema de reflectie nu numai pentru istorici; ignorati nemeritat in ultimul timp de o buna parte a redactiilor mass-media de pe la noi.
@Harabula, portocaliciunea logicii tale nu osteneste sa fuga dupa umbre. Daca citeai si interpretai articolul folosind o cromatica neutra ai fi inteles ca este vorba de niste arestari facute intr-un moment greu pentru regimul Basescu, cind este acuzat pe mai multe fronturi externe ca nu a facut suficient pentru securizarea frontierelor. Ori aceste arestari, bune in principiu pentru orice stat care se lupta cu coruptia – daca sunt legitime – sunt regizate tocmai pentru a da bine in exterior, asa cum si arestarea liderului PSDist da bine in exterior. De ce nu au facut arestarile acum un an? Daca o sa invoci lipsa de probe, inseamna ca institutiile statului tot nu si-au facut datoria la timpul potrivit.
Pe de alta parte, ar trebui sa ne intrebam si ce nu face statul suficient pentru a incuraja munca cinstita in institutiile sale. Pentru ca sunt sigur ca, in afara de cei corupti deja, sunt foarte multi nemultumiti care sunt usor coruptibili.
Venea OMOARA pe Siret…. Foarte corect! Sotul uneia dintre retinutele de ieri a decedat in cursul noptii trecute, ca urmare a unui infarct miocardic. Si macar de-ar fi trebuit retinuta, dar cei de la DNA si-au dat seama ca fusese retinuta din greseala. Asa ca, titlul acesta este foarte adevarat. Sanatate, domnule Nicolescu!
Aserţiunea dumneavoastră este valabilă, desigur.
Totuşi, pentru nişte cetăţeni obişnuiţi cu o democraţie adevărată, cu instituţii funcţionale şi separaţia puterilor în stat, perdeaua de fum produsă de flatulenţa prezidenţială a cauzat o oarecare confuzie. Iată un exemplu: http://www.adevarul.ro/adevarul_europa/Europarlamentar-Cazul-Siret-Romaniei-UE_0_422958302.html
Ar fi de dorit ca un europarlamentar român – altul decât noul susţinător al etniei rome – să-i explice domnului Daniel Van Der STOEP cum se produc arestările în România şi ce se ascunde după această fumigenă.
Credeţi că-l omoară pe Siret?
ma intreb totusi daca documentul asta, care se referea la activitati ale unor institutii guvernamentale, nu trebuia sa ajunga, in primul rand, la seful guvernului – care ar fi trebuit sa ia si masurile necesare?!
Tom Gallagher se descalifica singur prin seria de articole gen “analiza tabloid” in Romania Libera. Pina si titlul articolului din 7 noiembrie, “Năstase tânjeşte după vremurile de odinioară” e descalificant pentru ca probele care le aduce tin de domeniul fanteziei. Iata una din volumul “1001 De Nopti Pesediste”:
“Având în vedere recentele acţiuni ale PSD, UE ar trebui să reflecte, de-acum, dacă va fi dispusă să treacă, eventual, cu vederea chiar şi o nouă minderiadă – dacă pesediştilor li se năzare, să zicem, că n-ar strica să controleze statul încă de dinaintea alegerilor.”
Sfirsitul e chiar halucinant:
“Până una-alta, Adrian Năstase tocmai a fost desemnat raportor al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru problema romilor – semn că reabilitarea sa decurge bine. Mă tem însă că în urma acestei desemnări atât romii, cât şi tovarăşii socialişti din APCE se vor alege doar cu limbajul de lemn particular lui Năstase, în timp ce României îi pare hărăzit ceva mai mult – anume o adevărată Ţiganiadă pesedistă pe străzile oraşelor ei.”
Tiganiada pesedista? Oare cind se tacaneste Basescu, o ia si Gallagher pe aratura? Fac un tandem de mare sub-clasa.
Mai in fata ca,sunt miop si trebuie sa vad mai bine ca altii daca fura astia iarasi la vot sau daca falsifica vreo 39 de semnaturi ca data trecuta si vin in sala cu urnele gata sigilate !!!
Iluminat de carmaci, contele ne da ca certe afirmatiile lui Traian, eu am o intrebare cind a spus Traian vreo data adevarul?
- Adevarul amalgamat cu minciuna devenit indemn national si a atins culmiile ticalosiei in ultimii sase ani vorba nespusa a printului fanariot “ti caol ise”.
Eu la-si intreba pe contele cameleon cind a spus sau cind a fost corect Traian atunci cind i-a reprosat celuilalt “ti calo ise” , cu numai doua luni in urma, ca discrimneaza Romania prin vetoul frantuzesc privind aderarea la shenghe sau ieri
cind a mintit din nou poporul cu televizorul?
Daca aceasta actiune ar fi fost cunoscuta la acea data , in mod sigur presedintele ori ar fi fost mai retinut in afirmatii sau ar fi incercat ca inaintea intilnirilor respective sa faca showul “la extern” pe care-l face azi.
Deci putem sa fim siguri , ca showul este pentru uz intern ! De cealalta parte ce sa faca si politicianul Nastase, incerca sa ne convinga ca statul mafiot a fost construit de Basescu, sa avem poardon ar zice bonjuristii, statul mafiot s-a nascut dupa 90,s-a perfectionat si a fost adus intradevar pe culmi in timpul “guvernarii” presedintelui jucator!
@Karakas
Sunt pus mereu in situatia falsa de a-i lua apararea lui Basescu.
Iar asta nu din dragoste pentru el ci din bun simt.
Intotdeauna o arestare a fost urmata de intrebarea ipocrita: “de ce acum?”. Mereu o arestare coincide cu ceva. Ca sa vorbesc de ultima mai zgomotoasa, ce a lui Nicolescu se suprapunea peste niste proteste.
Practic nu a existat actiune a regimului care ar fi putut fi calificata ca “pozitiva” sa nu fie incriminata cu expresia “de ce tocmai acum?”.
Nu-mi dau seama daca toata treaba asta este un artificiu retoric sau, Doamne fereste, chiar e vorba de o stricaciune la cap.
Regimul actual face destule lucruri criticabile, incat daca mai face si ceva bun sa se pastreze linistea.
Politia a arestat niste potlogari. Ce-i drept cam multi. Sa le fie de bine. Unii vor scapa, altii vor face infarct, altii vor divorta, pe altii îi va lua dracu’ si poate vor fi si condamnati. Asta-i situatia.
Domnule Prim Ministru este clar ca dumneavoastra cunoasteti procedura. Eu ma gandeam ca informarea presedintelui de catre sefii institutiilor care fac parte din CSAT despre un fenomen care pune in pericol siguranta nationala este un lucru normal. In rest, cat si in ce fel si-a bagat coada basescu, eu gandesc precum dumneavoastra ca este bine ca s-a inceput ceva dar este rau ca il avem presedinte. In mod cert el foloseste si in interes personal actiunea asta cu vamesii dar haideti sa vedem lucrurile si altfel : astia de rand, cei care nu se afla in zona politicului le ies ochii din orbite cand vorbind despre politicieni afirma : hotii! In tara asta nimeni nu se vede pe el insusi ci numai pe altii. Ca exemplu elocvent i-as da pe taximetristii care nu pridideau sa va injure pretinzand ca “din cauza lui Nastase ne merge noua rau pentru ca si-a pus termopane cu bani necuveniti si sa-l laude pe basescu care “le zice domne, e tare omul” si in tot timpul asta ei imi furau mie banii cu aparatele alea de taxat masluite. Cred ca este bine sa ne vedem si noi asa cum suntem, altminteri la critica sau/si la pretentii nu ne intrece nimeni. Si stiti bine ca nu este vorba numai de zona asta a vamesilor si a politistilor de frontiera cand vorbim despre coruptie in Romania. Este un fenomen generalizat. Ori astia mici s-au obisnuit sa nu raspunda, ei dau vina pe polticieni sau/si oculta financiara dar nu realizeaza ca raul pe care il fac ei insisi este poate mai mare. De aia eu consider ca este utila actiunea.
A murit un om nevinovat din toata treaba asta si nici macar nu era anchetat.Era sotia sa anchetata.Cine e de vina?
Cate victime va face “bomba Schengen”?
• @AN: ”Obsesiva noastră Europă îşi doreşte sisteme funcţionale permanent”
* * * Pãi, şi noi, aşişderea, nu sã ni se ia bãnuţul personal (care TREBUIA SÃ DEZVOLTE ECONOMIA PRIVATÃ) – când se furã cu Carul Mare !
* * * Nu mã intereseazã, în primul rând, câţi suspecţi sunt arestaţi „preventiv” (aruncaţi ”la lei”, în media), şi nici întrebarea ”justiţiarã” despre câţi au fost condamnaţi la privarea de libertate – cãrora tot poporul român trebuie sã le plãteascã ”întreţinerea”.
a)= Esenţialã este îndepãrtarea administratorilor care nu au luat mãsurile prudenţiale ÎMPOTRIVA DAUNELOR PREVIZIBILE – care producându-se, dovedesc culpa lor !
b)= Esenţialã este, în primul rând, RECUPERAREA PREJUDICIILOR – pentru care, de demult, TOT plãtesc TOŢI cetãţenii !
• @ andrei februarie 9, 2011 la 10:58am spune: ”cred cã ar fi trebuit sã se mulţumeascã cel puţin angajaţilor MAI şi SRI pentru acţiunea lor”
• @nastase februarie 9, 2011 la 1:54pm spune: ”documentul ãsta, care se referea la activitãţi ale unor instituţii guvernamentale, nu trebuia sã ajungã, în primul rând, la şeful guvernului – care ar fi trebuit sã ia şi mãsurile necesare?!
* * * Angajaţii MAI şi SRI ştiu ce, când şi cât au informat decidenţii ; NOI ŞTIM CÃ I-AM PLÃTIT pe tãţi. : sã pãzeascã şi sã angreneze faptele, mai mult decãt i-am plãtit pe cei care fac filetele ”organelor de asamblare”.
JUSTIŢIA SÃ-ŞI ACTIVEZE BALANŢA cãci, fãrã stat de drept, organizarea statului este în primejdie.
Memento: POPORUL SUVERAN NU LUCREAZÃ CU ZECIMALE !
De multi ani circula un banc, care suna cam asa. Fiind ziua sefului de vama subordonatii nu stiau ce sa-i ofere drept cadou. Unul propune sa-i dea o masina, altul o casa, iar altul sa il lase singur pe tura. La auzul ultimei variante toti in cor au spus: nu, este prea mult!
O fi el un banc dar reflecta situatia celor 21 ani din vama romana.
Daca stiau de coruptia din vama, celelalte guverne, parlamente de pana acum, de ce nu au facut nimic? Aveau toti armele la indemana.
http://haicasepoate.eu/vamesi-romani-nu-aveti-voie-sa-va-imbogatiti-din-contrabanda-basescu-nu-suporta-competitia.html
Si eu cred ca ambele opinii sunt corecte. Exista o retea organizata de contrabanda (si numai cu tigari) si in acelasi timp avem de-a face cu o campanie de de imagine regizata de Basescu Traian. Parerea mea este ca Basescu nu suporta competitia
Cum si-au permis vamesii si politistii de frontiera sa se imbogateasca din contrabanda cu tigari?
In tara asta un singur om are voie sa fure si sa se imbogateasca din contrabanda si asta este el, “mult iubitul conducator” cel care se pricepe la toate… chiar si la medicina… stie el ca domnul Constantin Nicolescu nu trebuia operat urgent!!!??? Pentru cine a uitat vreau sa reamintesc ca Basescu Traian a declarat ca la Revolutie avea 65.000 de dolari si un milion de lei, o avere imensă, pe atunci.
Foarte important de stiut pentru cei tineri este ca, in acea perioada nu aveai voie să ai valuta. Daca erai descoperit cu 10$ infundai puscaria.
Cum a facut Basescu Traian averea aia? Din CONTRABANDA cu tigari, cafea si blugi si cine stie mai ce…
Cine isi permitea atunci sa incalce legea penala?
Este clar ca Basescu Traian simte ca se apropie SFARSITUL POLITIC si este hotarat sa NU MOARA SINGUR
Vrea sa traga dupa el in GROAPA advresarii politici, politicienii din propriul partid care au mers pe acelasi drum cu el, pensionarii care se incapataneaza sa nu iasa din sistem, bolnavii care insista sa se insanatoseasca pe banii statului roman, mamicile care se incapataneaza sa nasca copii, copiii care au avut ghinion sa se nasca in Romania, profesorii, politistii, artistii, cercetatorii, etc
Da, este adevarat, o parte din vamesi sunt corupti, dar nu cred ca “primul ministru” Basescu Traian chiar doreste eradicarea coruptiei.
Daca chiar si-ar dori asta lucratorii din vama ar avea un salariu decent
Am un priten apropiat care a fost vames o perioada de 10 ani.
Cand a vazut ca nu mai poate supravietui din salariu si-a dat demisia si s-a angajat portar- paznic. Salariul este asemanator cu cel pe care l-ar fi luat la vama.
Este un om citit, educat, vorbeste bine engleza, franceza si italiana si se descurca in germana, greaca si rusa.
La ce ii foloseste in functia de portar-paznic?
A preferat sa fie SARAC dar LIBER, asa mi-a spus.
Avem oameni cinstiti, cu experienta profesionala, fosti lucratori vamali care nu s-au imbogatit din contabanda, dar adevarul este ca NIMENI nu doreste cu adevarat rezolvarea problemei asa ca nimeni nu ii cauta.
L-am auzit pe domnul deputat Varujan V. Pambuccian declarand la un post de televiziune ca o sa propuna sa aducem in tara vamesi germani.
Buna idee dar ma intreb cat vor rezista acesti vamesi cu un salariu de 7 milioane de lei vechi…. Cred ca foarte putin timp si ca o parte dintre ei vor ceda tentatiilor oricat ar fi ei de nemti.
Daca vamesii nemti vor primi un salariu echivalent cu cel din Germania ma intreb de ce nu primesc si vamesii nostri un salariu decent. Sigur ca un salariu DECENT nu garanteaza eradicarea coruptiei din vama dar cu siguranta cazurile vor fi mult mai putine
“Stimati domni, pe mine acest articol al domnului Nastase ma lasa cam nelamurit.
Ce fel de stat ar dori domnia sa? Un stat fara inculpati si fara arestari?”
Eu zic sa ramai nelamurit, ca intotdeauna… O alta stare e imposibil de atins.
Doamna profesoară la scoală :
- Bulă, care este subiectul în “Venea o moară pe Siret” ?
- “Venea”! – răspunde Bulă.
- Cum “Venea”, mă?
- Păi, punem întrebarea la predicat : Cine omoară pe Siret? …. “Venea”!
Sau era vorba despre “Venea o moara pe Siret” de Sadoveanu?
@contele
Experienţa m-a învăţat că acţiunile tip “desant” sunt o perdea de fum. După arestări în bloc, urmează o lungă istorie mai palpitantă decât misterele pe care le citea Ziţa, numai că nu e la vedere. Dosarele făcute de procurori pot concura numerele de magie, căci majoritatea lor sunt din start întocmite pentru lucrative negocieri ulterioare.
Mă întreb: ce se va fi ales din “lotul Ploieşti”?
cu siguranta stii de cazul vamasei al carei sot a decedat. De asemeni, presupun ca ai observat parerea unanima a localnicilor ca vamesa respectiva provenea dintr-o familie muncitoare si respectabila si nu se incadreaza in categoria functionarilor corupti din vama, ilustrata de regizolul de la cotroceni.
Vrei sa-ti spun un secret? Marea parte a celor arestati sunt “nimeni” in comoparatie cu cei care au scapat. Foarte multi functionari vamali corupti sunt in libertate si fac bani ptr partid in continuare.
Aia de sunt inchisi sunt “carne de tun” si da bine la TV in lupta anti-coruptie. E o regie perfecta:
- avem show;
- avem corupti arestati;
- cei arestati nu au ce sa vorbeasca ptr ca nu stiu ce sa vorbeasca;
blizzard sa-ti zic ce ma nemultumeste pre mine: circul ca-n rest la mai multi si la mai mari !
Insa circu … nu sunt de acord cu el .
Fiindca
prima-ntaia : justitia trebuie sa fie independenta de hachitza publica
secunda- a doua : facand prea mult circ s-ar putea compromimite activitatea juridica si sa se produca vre0un vicuu de procedura si sa scape canalia. Fiindca obectivu devine circu nu eficacitatea !
terta-a treia :daca justitaia depanda de gachitza publica si acu e momentu tovarasi se va ajunge la concluzia ca canalia nu e vinovata decat de contratimp . Adica bietu om ce au cu el ?
Ori cestia asta arata a circ.
Plus ca mai sunt si alte posibiliati posibile care se poa sa fie nasoale – aia nu se intereseaza decat de circ. Asa ca iti franguiesc tie usa si te bruscheaza numa fiindca au gresit numarul – da n-are importanta important e sa stie tpt omu ca mascatu n-are mila !! Ce nevinovat? Lasa-ma stie el mai bine !!(pe modelu nu trebe sa sti tu de ce iti bati nefasta ca stie ea mai bine!!) Na la ce zice Hadrian .. s-ar incadra la omor sau lovituri cauzatoare de moarte …
Sau sa iti zic ceva . In cazul Pasat zau cas nu stiu7 de ce ar trebui arestat “preventiv” . Ca dupa atatea luni … orice sustinere ca ar fi nu se mai sustine ! Asta nu inseamna ca Pasat ar fi nevinovat ci doar ca arestarea preventiva nu se justifica ..ca “preventiva” .
Astea ma nemultumesc pre mine. Si asa la mica barfa in materie penala gusturile mele merg catre represiunea maxima insa nu imi place zicalas cu vinovat nevinaovat exemplul trebuie dat !!
Ideea este mult mai simpla: aia nu ne vor in Schengen respingandu-ne naravurile, presedintele n-a reusit nimic cu diplomatia lui desi le-a ripostat de la obraz si ne-a promis ca vom intra, numai ca presedintele este Basescu care nu poate fi gasit vinovat de absolut nimic, asa ca trebuia sa se disculpe si a gasit ca vinovati vamesii!
Nu conteaza cat costa si cum miroase rahatul deranjat, important este ca idiotii sa priceapa ca dansul nu ne-a putut baga in Schengen datorita vamesilor. Cu ocazia asta poate fi acuzata in treacat si opozitia, deci OK.
Pe mine ma deranjeaza un singur lucru: ca in Romania nici vames nu mai renteaza sa fii, barem ei traiau bineeee, mai aveam si eu o sansa ce mi-o rezervam pt batranete, am pierdut-o, probabil vor emigra si ei…
Sigur, ca orice chestie luata cu asalt, va sucomba in justitie intr-un mare fas, in fapt este vorba de spaga luata de la traficanti, care ar fi traficat mai mult daca n-ar fi fost smenuiti, e gest patriotic, si nu de lovele publice delapidate. Sau de distrugerea economiei si a nivelului de trai, a sistemului de sanatate, a celui de invatamant, a echilibrului politic, s.a.
Cand vreo entitate externa, am mai spus-o, ne va reprosa ceva, se vor gasi imediat si adevaratii vinovati: pt justitie vor fi saltati judecatori, pt TBC vor fi saltati medici, pt chimizarea agriculturii-agronomii, pentru poluare-fumatorii si grataragii, pt traficul imposibil-soferii, si restul le stiti, pt pensii-pensionarii, pt salarii-bugetarii si pt alegeri-votantii.
Norocul nostru este ca, desi suntem un popor de mana a doua incepand cu dl Geoana in jos, presedintele este de prima mana. Problema e ca si-o tine la spate si nu arata ce are in ea. Putem doar ghici…
Care pui ramasag cu mine ca “omul politic ” care primea spaga este ori un psd ist ori un pnl ist?
Pe postul portocaliu deja se vehiculeaza ca ” de 20 de ani”"….si ca usl face gura, ca “ei vorbesc” ….daca o coroboram cu declaratia , initial considerata deliranta a lui fluturele , de acum o zi sau 2,si anume ca trece cu vederea, dar pana cand.. IACA!…madam dragotescu si acuma ala care facea pe una cu basma pe cap, le tinea isonul marunt domnu’ tinel…ma doare capu!
Phii, ce tupeu de curva are asta de care zici….da’ conducerea pdl care toti sunt tigani, aia ce fac acuma progrom pe romani, sau ce.? bercea e prieten cu Nastase, sau e cumatru cu satanail…? Cine ii canta in manele lu’ draku?
Ca psihologie politica, este un personaj interesant “Venea” asta (imi place titlul!). Omu’ n-a mai asteptat sa vada ce se va intampla pe 25 martie, ci incearca sa i-o ia inainte cu februarie. Nimic de zis, “omoara”-n vamile din est si vest, dar tare ma tem ca firele-l vor duce unde nu trebuie si, atunci, speranta-i de a se transforma din Zmeul cel Rau in Fat Frumos (si curat ca lacrima!), se va duce pe apa sambetei… Oare unde se afla moara cu noroc (pentru a folosi acelasi motiv literar), in Modrogan sau in Victoriei?!… Si cine vor fi Ghita si Lica Samadaul?! Nu stiu de ce, dar, desi salutara, ideea asta cu reducerea coruptiei (care, evident, ocoleste “varful”!) imi aduce aminte de o replica celebra data de Voltaire regelui: când au fost îndepărtați jumătate din caii grajdurilor regale din motive economice, el a propus ironic, că ar fi fost mai bine să fi fost eliberați jumătate din măgarii de la curtea regală!
Ai dreptate, in toata lumea se fura si se aresteaza, de obicei vinovatii…la noi se aresteaza executantii, si ei cu o vina, dar nu aceea principala… initiatorii infractiunii , la noi, vad ca sunt sariti la arestare, ai o explicatie la asta? vezi, cred ca de aici si insatisfactia publicului spectator, este ca o partida de sex fara orgasm…facatura…:)
Probabil mama Scleroza v-a lasat cu ce ati avut din tinerete , o exprimare coerenta ,dar coerenta exercitiilor dumitale nu va poate ascunde ilogicul ideii!
Eu cred ca ar trebui mai de graba sa faceti o analiza literara a Albei ca Zapada
unde la caracterizarea personajelor , Alba ca Zapada ar deveni o curva, printul un amarat vagabond , iar imparateasa vrajitoare cea mai frumpoasa,curata , buna zana.
Cind terminati luati-va si de Harap Alb , ca pe asta nici eu nu-l inghit!
@Vasile
Niciodata, oricand l-ai plati (si aici largesc sfera si catre membrii in C.A.-urile societatilor de stat platiti regeste)!
De ce? Pentru ca romanul nu are disciplina neamtului. Si aia se invata de mic. Ti-o spune un roman din familie de nemti.
Primul pas in opinia mea este sa-i bagi pe unii romani la puscarie, in mod constant si cu perseverenta. Dupa ce trec vreo 2-3 cicluri de alegeri si ai mers pe linia asta, vei vedea ca lucrurile s-au mai germanizat un pic, pe ici pe colo, prin punctele esentiale.
Eu nu as importa vamesi si politisti de frontiera (dl. Nastase se tavaleste si pt. pensiile astora, nu?), as importa procurori si judecatori!
Theo, este evident ca ar fi ca la IT, unde zomi pambucc se piteste pe dupa HP….:) asa ca vor fi armeni cu delegatie de la nemti…:) Se mai lipeste si el, ii este fomica, valabil si pentru celelalte etnii adunate in grupul buruienilor din Parlament, despre care pana acuma nici nu ne pasa , dar acuma…” ne doare”…asa de tare…Oricum, e bine ca au iesit asa in evidenta…mai bine mai tarziu decat niciodata…vad ca si la alte popoare este valabila vorba ca daca n-ai treaba incepi sa te scarpini pana iti da sangele…:)
@Vasile
Si daca ii platesti “romaneste” pe nemti se transforma in romani
Fac pariu ca nici un vames neamt nu rezista mai mult de 3 luni cu un salariu romanesc.
Daca ce a spus presedintele Traian Basescu despre monitorizarea contrabandei de peste 6 luni de la granitele tari ar fi o chestie adevarata atunci DNAul , aparatul de stat impreuna cu presedintele tari se fac vinovati de mari prejudicii economice aduse tarii prin eludarea de la plata a accizelor pentru toate marfurile respective pentru cel putin 6 luni , sume cumulate care sincer ma inspaimanta!
Ce sa mai faci cu un peste curatat de la coada atata timp cit constati ca are capul stricat de atata vreme?
Aflãm mercurialul şpãgilor la numirile în vãmi – a dracului paralelã cu escaladarea preţurilor produselor de import, dar ÎNFRÂNGÂND EFORTURILE PRODUCÃTORILOR AUTOHTONI cotropiţi de oferta mãrfurilor de contrabandã – devenite mai ieftine (ciozvârtele care se aruncã vameşilor se adunã incremental, dar ei ”confirmã” afişarea unor preţuri de import mai mici, distorsionate – situaţie care, ÎNCÃ !, nu face obiectul controlului curent), DEŞI se încalcã principiile liberei concurenţe în piaţã.
@Bizon’
Totusi nu m-am prins cine a fost mai intai, oul sau gaina?!?
Trebuie sa trecem prin circ. Pana vom muri de foame. Dupa aia poate vom descoperi si alte cai. Deocamdata n-ai alternativa. Mi-e mie clar.
„care alegorice purtate prin spaţiile publice în mod ostentativ” : Also called Jagannath. an idol of Krishna, at Puri in Orissa, India, annually drawn on an enormous cart under whose wheels devotees are said to have thrown themselves to be crushed.
Ca să se ajungă la transformarea vămilor în cooperative prospere a fost nevoie de timp şi invulnerabilitate. După cât de bine funcţionau muşuroaiele e limpede că arestarea for show nu va atinge sistemul care va fucţiona bine mersi şi de aici înainte. “Patronatul” a rămas în umbră.
Ce sa mai spunem,spectacolul de ieri a fost “frumos”,costisitor ( peste 100.000 eu ) educativ si in final inutil.Sunt curios cati si in special CINE o sa ajunga dupa gratii !?!
Solutia USL !
De ani buni, un psihopat corupt si dovedit, face agenda zilnica a mass media, a puterii, a opozitiei si, in cele din urma, a tuturor romanilor.
Scopul, unul singur. Acela de a abate atentia tuturor dela faptul ca, in mod constant, se sustrage judecatii, raspunderii penale, el insusi devenind emblematic pentru Romania corupta.
Galagia pe care o face permanent Traian Basescu trebuie sa nu lase nimanui ragazul de a-l intreba ceva despre starea lui infractionala.
Si, reuseste ! L-au urcat pe Basescu, simbolul coruptiei din Romania, pe soclul eroului luptei anticoruptie. Adica hotul care starpeste hotii. Spectacolul mediatic, de astazi, este terifiant.
Cata vreme Basescu se va amesteca in guvernare, Romania va fi in faliment moral, economic, politic si social.
Politica actuala a adus tarii grave prejudicii, nu numai de imagine, ci si economice, politice si diplomatice.
Ca sa intelegeti Romania, romanii si romanismul aveti nevoie de natura originara si caracter.
Cred că domnul Năstase a scris acest articol înainte de a vedea interviul lui Băsescu de la TVR . Acolo se arată şi cum a început acţiunea şi cum există certitudinea că aceste arestări NU dau bine la imaginea României .
Showul este pentru intern , nu pentru extern .
Este adevărat că arestările sunt un mic show mediatic şi că ar fi fost mai eficiente acţiuni de lungă durată , continue , eficiente . Problema este că de 21 de ani nu au existat decât vorbe . Cine a trecut graniţa în tot acest timp ştie despre ce vorbesc . Aşa că , din punctul meu de vedere , e foarte bine ce se întâmplă , mi-aş dori să meargă cât mai adânc operaţiunea . Că adversarii politici ai USL mai câştigă nişte procente electorale cu aceste arestări spectaculoase nu este problema mea . Dacă ar fi totuşi să dau un sfat , înghiţiţi ( cu noduri ! ) succesul acestei acţiuni şi contracaraţi cu cazul Păsat . Acolo se pot câştiga puncte , nu la Nicolescu , nu la vameşi .
Ştiu , minţile luminate mă vor face ori naiv ori portocaliu …Ce să fac , domnule Năstase , eu nu mai vreau linişte , mi-a fost de-ajuns sloganul acela : „ Dormi liniştit , FNI lucrează pentru tine …” . Ţara asta-i putredă , trebuie zguduită din temelii , aştept ca atunci când veţi ajunge la guvernare s-o zguduiţi în continuare .
“Regina ” , ” Regele” acestui sistem îi ştim cu toţii , sunt TOATE partidele politice împreună cu liderii de sindicat .
Politica -please,Aplica:”Om eşti pentru oameni. Şi nu pentru a le cruţa sarcina de a se îngriji de tine, ci pentru a primi sarcina de a te îngriji de ei.
Nicolae Iorga”
Internati-l Pe Dement !
De cand a luat cu japca postul national de televiziune si si-a numit fostii camarazi de la Securitate la conducerea sa, aceasta cazatura umana (dupa cum bine l-a definit un distins si adevarat lider de partid), Basescu Traian, l-a transformat in ceva mult mai nefrecventabil decat era pe vremea ciuruitului, prin apartiile sale si ale slugoiului sau Boc, pe sticla, ori de cate ori i se scoala pe chelie, ocazie cu care romanasii care inca mai au stomac pentru astfel de aparitii pot urmari un show neaos tiganesco-mahalagesc in care singurul lucru pe care nu-l face chiombu este ca nu-si bate preopinentii cu un eventual prunc tinut in brate pe model de “piat-al nostru”. In rest derbedeismul, limbajul suburban, mahalagismul greu de reprodus pentru orice om cu cei sapte ani de acasa, insinuarile de tip Securitate, grobianismul, maralanismul etc. sunt manifestarile tipic basiste cu care acesta isi “”asezoneaza” asa-zisul discurs politic, in fapt o insiruire de invective la adresa adversarilor politici si de minciuni sfruntate destinate mintilor infierbantate de ascultat manele la greu.
Sincer sa fiu eu nu-l mai ascult de multa vreme pe acest derbedeu, din lipsa de bani pentru procurat medicamente antivomitative, informatiile referitoare la ce cacat a mai mancat pe postul public de televiziune parvenindu-mi de la comentatorii care se ocupa cu disecarea ziselor basiste la ceas de maxima audienta.
Din cate am inteles, boborenii au avut ieri parte de un “regal” in materie de discurs antiopozitie, in care javra ordinara, pe langa faptul ca a facut spume la gura si a balit microfonul de furie injurand Opozitia, a ajuns cu acuzatiile intr-un punct de fara intoarecere si trimitere urgenta la azilul de nebuni, atunci cand a invinuit medicii pe motiv nu numai de diagnostic fals in cazul d-lui Nicolaescu ci, nici mai mult nici mai putin, decat de operatii trucate pe cord.
In nebunia si disperarea sa, cazatura a depasit de mult orice limita a bunului simt, dar ca presedinte al unei tari cu pretentii europene sa scoti asemene excremente pe gura este prea mult de suportat, cred eu, chiar si pentru talibanii basiti..
Fara niciun fel de gluma ar trebui gasita o metoda legala prin care acest dement sa fie internat la balamuc,deoarece omu’ este dus rau de tot cu sorcova. Stiu ca nebunia nu este contagioasa, dar in perspectiva a inca patru ani de zile sub presedentia nebunului, avem toate sansele sa ne imbolnavim si noi cu capu’, dar sa ne imbolnavim rau de tot, siliti fiind sa-i urmarim prestatiile “live” pe postul national de televiziune.
Si unde mai pui ca acest post este platit chiar de noi ??!!
Nota: “piat-al nostru” defineste Piata Chiliei din Constanta, locatie populata (cu tot ce decurge din acest lucru) de tiganime.
Adversarii lui Isus îl acuzau spunand: “Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor!”. Asta pentru ca statea la masa cu ei.
Vamesii au fost detestati tot timpul.
Cred ca domnul Nastase n-are naivitatea de a crede ca pe vremea guvernarii sale vamesii erau corecti.
Ca e spectacol, ca nu e spectacol, actiunea de curatare este salutara. Vorba chinezului: “Chiar si drumul de 100.000 de li, începe tot cu primul pas.” Va urma si pasul al doilea? Vom vedea.
Stimati domni, pe mine acest articol al domnului Nastase ma lasa cam nelamurit.
Ce fel de stat ar dori domnia sa? Un stat fara inculpati si fara arestari?
Ah, stiu ce ar raspunde: trebuie creat un stat in care toata lumea sa aiba de mancare si nimeni sa nu incalce legea. Statul liberalo-pesedist. Farmacul personal al lui Ponta, inteligenta lui Antonescu, intelepciunea lui Voiculescu, indicatiile d-lui Iliescu vor opri mita si furturile.
In privinta acestor predictii ar fi inutil sa-l contrazic. Ar fi cuvantul meu impotriva cuvantului domniei sale.
In toata lumea asta se fura si se aresteaza. Asta se intampla si la noi.Cred ca nu va sustine nimeni ca vamesii ăştia sunt persecutati politic.
Eu cred ca nu-i nimic deosebit. Vorba lui Baudelaire: “Cetatăţeni, nu s-a intamplat nimic neobisnuit! M-am imbatat si îmi bat amanta.” (am citat din memorie)
@Stimate Domnule Prim Ministru,
Dar ce zumzet plin de voiosie se aude dinspre pdl si presa aservita: Iata, EL da de pereti cu coruptia…..totusi , succesul nu a fost deloc la dimensiunea asteptata!
Ma uit ca in tara noastra draga sunt multi oameni destepti care au inteles asa cum se cuvine spectacolul cu arestarile din vama…atunci, iar viu si ma intreb :cum a ajuns Romania in halul asta?
Iata, smeckerul niels de pe antena tocmai ne explica , cu aplomb, ca de vina pentru contrabanda portocalie sunt toate guvernarile de 20 de ani incoace….NU ii impartasesc opinia….pdl, satana, cu ramificatiile lui din TOATE guvernarile , este vinovat de generalizarea coruptiei, contrabandei si evaziunii fiscale. Acuma, finit coronat opus, de abia acuma sunt plenar si nestingheriti la guvernare , de doi ani nu mai au nici o nevoie sa disimuleze ceva , sau sa mai dea ceva si la altii….Da’ dar se apropie finit…:)
Pot spune ca , in mod nefericit, conceptia de viata a unui obscur securist contrabandist de blugi , tigari si bautura, a ajuns piatra de temelie a unui stat european in sec. XXI. Chestia cu toti suntem de vina, nu tine! Sunt de vina cei care nu l-au izbit la timp ci s-au gandit, prea ocupati cu probleme mai mult sau mai putin serioase , ca un asemenea rahat nu poate puti asa tare…iaca , a putut, dar sper sa nu mai poata…pe curand!
@ Ce mi-a placut raspunsul lui Crin fata de show-ul de la RTV a lui satanail….Canalie! Are talent Crinul, sintetizeaza optimal, din acest punct de vedere este dibaci…:)
“Intelighentzia” portocalie care va monitorizeaza blogul nu a trecut inca de titlu. Se scarpina acum in cap nedumeriti si se intreaba stupefiati: cine e donle Venea asta, si de ce il omoara el pe Siret? Cum putem sa folosim asta impotriva lui Nastase si a USL-ului?
Intre timp in vest Romania a redevenit din statul tigru a primei jumatati a deceniului trecut, din nou paria Europei. Chiar si in media alternativa. Care, ce surpriza, opune modelulul falimentar romanescu celui de succes unguresc. Iar influentul Süddeutsche Zeitung (mainstream) comenteaza: Der Vorfall dürfte die Vorbehalte vieler Bürger und Politiker der alten EU-Länder gegenüber der geplanten Aufnahme Rumäniens und Bulgariens in die Schengen-Zone bestärken. (Cazul [arestarile vamesilor], vine sa intareasca retinerile multor cetateni si politicieni din vechi tari ale UE fatza de primirea Romaniei si bulgariei in zona Schengen).
QED!
P.S. Chiar e o performantza sa reusim sa ne atragem simultan antipatia a doua clase opuse de jurnalisti, care sunt in dezacord pe mai toate subiectele existente. Multumim din inima asimetricului nostru condicator cu IQ-ul mai mic decat numarul de la pantofi, si a trepanatilor care il sustin.
Apropo de desant. Nu i s-au parut nimanui ridicole imaginile cu elicopterele greoaie care incet si nesigur pentru a aresta cativa vamesi corupti de care oricum stia toata lumea de ani de zile? Nici macar un show credibil nu sunt in stare papagalii astia sa monteze. Rasu p…, stimati telespectatori! :puke:
crde ca e bine sa ne uitam la ce se face si mai putin la ce se zice. cred ca ar fi trebuit sa se multumeasca cel putin angajatilor MAI si SRI pentru actiunea lor de mare amploare, as zice fara precedent in istoria Romaniei. Vorbim de mindrie nationala de respect al autoritatii. S-a plins pe umarul lor cind le-au fost reduse salariile. Acum nu se spune nimic apreciativ la faptul ca au derulat o asemenea actiune. Se pune accentul pe ce este mai sus cine este in spate, de parca vamesii si politistii de frontiera care s-au imbogatit peste noapte nu au nici o vina si actiunea de curatare chiar a pestilor mici nu are nici o valoare.
Buna ziua,
As dori sa va intreb daca este adevarata informatia potrivit careia vineri, 11 februarie 2011, veti fi prezent la Rm. Valcea pentru a va lansa cartea?
Văd că ne dăm cu presupusul, care-cum. Ba că e pentru Schengen, ba că e o lecţie pentru Blaga, ba că o parte dintre politicienii noştri de frunte, anume cei aflaţi acum la guvernare, s-au transformat, brusc, în feţi – frumoşi şi ilene – cosânzene.
Părerea mea este că nici una dintre aceste ipoteze nu ar rezista unei analize atente. Atunci, de ce se se petrece ceea ce vedem cu toţii?
Cred că e foarte simplu. Aderarea noastră la structurile euro-atlantice a început să-şi arate roadele. Partenerii noşti, sătui de bălăcăreala şi miştocăreala miticănească (nu, nu am greşit, nu am vrut să scriu mitocănească), au hotărât să pună piciorul în prag.
Dacă te procopseşti cu o infecţie la un membru al propriului organism, ce faci? Firesc, încerci mai întâi să o tratezi.
Asta doresc să facă, acum, partenerii noştri, prin intermediul organelor democratic puse de poporul român în fruntea sa. Să trateze buba. Dacă nu vor reuşi, dacă infecţia riscă să cuprindă întreg organismul, mai există doar o soluţie: cea a amputării. Nici partenerii noştri, nici guvernanţii noştri, buni-răi, aşa cum i-am ales, nici măcar un singur român cu scaun la cap, nu îşi doreşte asta. Ori ne dăm pe brazdă şi intrăm şi noi în rândul lumii, ori vom fi extirpaţi, ca un mădular cangrenat şi nu vom mai vedea Europa decât cu viză. Iată de ce cred, în naivitatea mea, că a) activităţile de restaurare a legalităţii, pornite în ultimele două săptămâni de către autorităţile legitim alese ale statului, sunt reale, b) sunt impuse de către partenerii noştri euro-atlantici, c) vor conduce la rezultate palpabile şi durabile şi d) se întâmplă pentru prima dată în cadrul unor structuri democratice cum sunt cele euro-atlantice. Vremuri noi, metode noi!
E mai usor sa-i inseli pe romani decat pe cei carora Basescu nu le e presedinte.
Pe undeva e firesc, de cativa ani individul le este propus romanilor drept model:
http://euobserver.com/9/31776/?rk=1
De acord cu ceea ce ati scris, doar chestia cu implicarea lui basescu a cam cazut ca si condamnarea zicerii lui “fiti atenti la luna februarie” in sensul ca omul a explicat cu documentul pe masa motivul pentru care era la curent cu actiunea. Dar este clar ca are dreptate Contele cand afirma ca probabil ati scris articolul inainte de a veni basescu cu explicatia.
@A.N.
Pana la urma nu inteleg ce nu va convine din situatia ca niste grupari mafiote inalt specializate in coruptie ajung sa aiba probleme cu legea?!?
Eu as zice altceva d-le Nastase, il impingeti la TV pe Victor Ponta ca pe el l-ar prinde bine un astfel de anunt si ii scrieti un discurs in care promiteti ca in sec. 2 cand veti prelua puterea veti face ca orice slujbas al statului care fura sau comite acte in defavoarea statului intra imediat in malaxorul justitiei (indiferent ca are sau nu imunitate precum Vadim) si daca va fi gasit vinovat executa imediat pedeapsa si-si pierde dreptul la pensie pe perioada cat a fost angajatul statului.
Poate ca m-as gandi mai bine cu cine sa votez avand in vedere promisiunea dvs. mai veche referitoare la pensiile militarilor.
Domnule Presedinte Adrian Nastase veniti si dvs. la conferinta judeteana a PSD Mures vinerea viitoare ?
P.S. Spre marea mea mirare am fost invitat la sedinta maine si la conferinta de vinerea viitoare,…oare de ce ?
Si se facea, in cosmarul meu de aseara, ca totul a scapat de sub control; ca in debutul pe uscat a unui tsunami. Si ca insusi regina a fost data in vileag de un neica nimeni, aflat si el printre plevusca scotocita acum prin buzunare la adn-eul bucurestean. Si ca la randu-i insusi regina, fiind chemata la acelasi and-eu, l-a vandut pe rege pentru citiva creitari; citeste pe Chiomb. Dar pe el cine sa-l cheme si unde si mai ales cine este cumparatorul, m-am intrebai eu buimac, ca dincolo de el este haul. Si daia parte, in Orientul Mijlociu bunaoara, ae afla insusi Simon Perez; cel care mai an il gratula pe presedintele lu’ Sneker cu inalta apreciere de mare om politic contemporan. Iata oameni buni o tema de reflectie nu numai pentru istorici; ignorati nemeritat in ultimul timp de o buna parte a redactiilor mass-media de pe la noi.
@Harabula, portocaliciunea logicii tale nu osteneste sa fuga dupa umbre. Daca citeai si interpretai articolul folosind o cromatica neutra ai fi inteles ca este vorba de niste arestari facute intr-un moment greu pentru regimul Basescu, cind este acuzat pe mai multe fronturi externe ca nu a facut suficient pentru securizarea frontierelor. Ori aceste arestari, bune in principiu pentru orice stat care se lupta cu coruptia – daca sunt legitime – sunt regizate tocmai pentru a da bine in exterior, asa cum si arestarea liderului PSDist da bine in exterior. De ce nu au facut arestarile acum un an? Daca o sa invoci lipsa de probe, inseamna ca institutiile statului tot nu si-au facut datoria la timpul potrivit.
Pe de alta parte, ar trebui sa ne intrebam si ce nu face statul suficient pentru a incuraja munca cinstita in institutiile sale. Pentru ca sunt sigur ca, in afara de cei corupti deja, sunt foarte multi nemultumiti care sunt usor coruptibili.
@ rectific,
Shimon Peres; ci nu Simon Perez, asa cum eronat am cules. Scuze.
Venea OMOARA pe Siret…. Foarte corect! Sotul uneia dintre retinutele de ieri a decedat in cursul noptii trecute, ca urmare a unui infarct miocardic. Si macar de-ar fi trebuit retinuta, dar cei de la DNA si-au dat seama ca fusese retinuta din greseala. Asa ca, titlul acesta este foarte adevarat. Sanatate, domnule Nicolescu!
@ Adrian Năstase
Am făcut o scurtă recapitulare a implicării preşedintelui într-o astfel de acţiune.
http://bibliotecarul.blogspot.com/2011/02/o-scurta-recapitulare.html
… dar şi un mic comentariu asupra revărsării de forţe şi blocarea traficului vamal.
http://bibliotecarul.blogspot.com/2011/02/romania-luat-o-razna.html
Rămâne întrebarea pe care v-am mai adresat-o, juridic, cam ce implicaţie poate avea preşedintele în astfel de cazuri?
@Pali
Unde te-au invitat domnule, in loja bloggerilor sau mai in fata?
Aserţiunea dumneavoastră este valabilă, desigur.
Totuşi, pentru nişte cetăţeni obişnuiţi cu o democraţie adevărată, cu instituţii funcţionale şi separaţia puterilor în stat, perdeaua de fum produsă de flatulenţa prezidenţială a cauzat o oarecare confuzie. Iată un exemplu: http://www.adevarul.ro/adevarul_europa/Europarlamentar-Cazul-Siret-Romaniei-UE_0_422958302.html
Ar fi de dorit ca un europarlamentar român – altul decât noul susţinător al etniei rome – să-i explice domnului Daniel Van Der STOEP cum se produc arestările în România şi ce se ascunde după această fumigenă.
Credeţi că-l omoară pe Siret?
Victor,
ma intreb totusi daca documentul asta, care se referea la activitati ale unor institutii guvernamentale, nu trebuia sa ajunga, in primul rand, la seful guvernului – care ar fi trebuit sa ia si masurile necesare?!
Claudia,
este adevarata.
Tom Gallagher se descalifica singur prin seria de articole gen “analiza tabloid” in Romania Libera. Pina si titlul articolului din 7 noiembrie, “Năstase tânjeşte după vremurile de odinioară” e descalificant pentru ca probele care le aduce tin de domeniul fanteziei. Iata una din volumul “1001 De Nopti Pesediste”:
“Având în vedere recentele acţiuni ale PSD, UE ar trebui să reflecte, de-acum, dacă va fi dispusă să treacă, eventual, cu vederea chiar şi o nouă minderiadă – dacă pesediştilor li se năzare, să zicem, că n-ar strica să controleze statul încă de dinaintea alegerilor.”
Sfirsitul e chiar halucinant:
“Până una-alta, Adrian Năstase tocmai a fost desemnat raportor al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru problema romilor – semn că reabilitarea sa decurge bine. Mă tem însă că în urma acestei desemnări atât romii, cât şi tovarăşii socialişti din APCE se vor alege doar cu limbajul de lemn particular lui Năstase, în timp ce României îi pare hărăzit ceva mai mult – anume o adevărată Ţiganiadă pesedistă pe străzile oraşelor ei.”
Tiganiada pesedista? Oare cind se tacaneste Basescu, o ia si Gallagher pe aratura? Fac un tandem de mare sub-clasa.
http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/nastase-tanjeste-dupa-vremurile-de-odinioara-215941.html
@ Blizzard
Mai in fata ca,sunt miop si trebuie sa vad mai bine ca altii daca fura astia iarasi la vot sau daca falsifica vreo 39 de semnaturi ca data trecuta si vin in sala cu urnele gata sigilate !!!
Iluminat de carmaci, contele ne da ca certe afirmatiile lui Traian, eu am o intrebare cind a spus Traian vreo data adevarul?
- Adevarul amalgamat cu minciuna devenit indemn national si a atins culmiile ticalosiei in ultimii sase ani vorba nespusa a printului fanariot “ti caol ise”.
Eu la-si intreba pe contele cameleon cind a spus sau cind a fost corect Traian atunci cind i-a reprosat celuilalt “ti calo ise” , cu numai doua luni in urma, ca discrimneaza Romania prin vetoul frantuzesc privind aderarea la shenghe sau ieri
cind a mintit din nou poporul cu televizorul?
Daca aceasta actiune ar fi fost cunoscuta la acea data , in mod sigur presedintele ori ar fi fost mai retinut in afirmatii sau ar fi incercat ca inaintea intilnirilor respective sa faca showul “la extern” pe care-l face azi.
Deci putem sa fim siguri , ca showul este pentru uz intern ! De cealalta parte ce sa faca si politicianul Nastase, incerca sa ne convinga ca statul mafiot a fost construit de Basescu, sa avem poardon ar zice bonjuristii, statul mafiot s-a nascut dupa 90,s-a perfectionat si a fost adus intradevar pe culmi in timpul “guvernarii” presedintelui jucator!
@Karakas
Sunt pus mereu in situatia falsa de a-i lua apararea lui Basescu.
Iar asta nu din dragoste pentru el ci din bun simt.
Intotdeauna o arestare a fost urmata de intrebarea ipocrita: “de ce acum?”. Mereu o arestare coincide cu ceva. Ca sa vorbesc de ultima mai zgomotoasa, ce a lui Nicolescu se suprapunea peste niste proteste.
Practic nu a existat actiune a regimului care ar fi putut fi calificata ca “pozitiva” sa nu fie incriminata cu expresia “de ce tocmai acum?”.
Nu-mi dau seama daca toata treaba asta este un artificiu retoric sau, Doamne fereste, chiar e vorba de o stricaciune la cap.
Regimul actual face destule lucruri criticabile, incat daca mai face si ceva bun sa se pastreze linistea.
Politia a arestat niste potlogari. Ce-i drept cam multi. Sa le fie de bine. Unii vor scapa, altii vor face infarct, altii vor divorta, pe altii îi va lua dracu’ si poate vor fi si condamnati. Asta-i situatia.
@nastase,
Domnule Prim Ministru este clar ca dumneavoastra cunoasteti procedura. Eu ma gandeam ca informarea presedintelui de catre sefii institutiilor care fac parte din CSAT despre un fenomen care pune in pericol siguranta nationala este un lucru normal. In rest, cat si in ce fel si-a bagat coada basescu, eu gandesc precum dumneavoastra ca este bine ca s-a inceput ceva dar este rau ca il avem presedinte. In mod cert el foloseste si in interes personal actiunea asta cu vamesii dar haideti sa vedem lucrurile si altfel : astia de rand, cei care nu se afla in zona politicului le ies ochii din orbite cand vorbind despre politicieni afirma : hotii! In tara asta nimeni nu se vede pe el insusi ci numai pe altii. Ca exemplu elocvent i-as da pe taximetristii care nu pridideau sa va injure pretinzand ca “din cauza lui Nastase ne merge noua rau pentru ca si-a pus termopane cu bani necuveniti si sa-l laude pe basescu care “le zice domne, e tare omul” si in tot timpul asta ei imi furau mie banii cu aparatele alea de taxat masluite. Cred ca este bine sa ne vedem si noi asa cum suntem, altminteri la critica sau/si la pretentii nu ne intrece nimeni. Si stiti bine ca nu este vorba numai de zona asta a vamesilor si a politistilor de frontiera cand vorbim despre coruptie in Romania. Este un fenomen generalizat. Ori astia mici s-au obisnuit sa nu raspunda, ei dau vina pe polticieni sau/si oculta financiara dar nu realizeaza ca raul pe care il fac ei insisi este poate mai mare. De aia eu consider ca este utila actiunea.
A murit un om nevinovat din toata treaba asta si nici macar nu era anchetat.Era sotia sa anchetata.Cine e de vina?
Cate victime va face “bomba Schengen”?
• @AN: ”Obsesiva noastră Europă îşi doreşte sisteme funcţionale permanent”
* * * Pãi, şi noi, aşişderea, nu sã ni se ia bãnuţul personal (care TREBUIA SÃ DEZVOLTE ECONOMIA PRIVATÃ) – când se furã cu Carul Mare !
* * * Nu mã intereseazã, în primul rând, câţi suspecţi sunt arestaţi „preventiv” (aruncaţi ”la lei”, în media), şi nici întrebarea ”justiţiarã” despre câţi au fost condamnaţi la privarea de libertate – cãrora tot poporul român trebuie sã le plãteascã ”întreţinerea”.
a)= Esenţialã este îndepãrtarea administratorilor care nu au luat mãsurile prudenţiale ÎMPOTRIVA DAUNELOR PREVIZIBILE – care producându-se, dovedesc culpa lor !
b)= Esenţialã este, în primul rând, RECUPERAREA PREJUDICIILOR – pentru care, de demult, TOT plãtesc TOŢI cetãţenii !
• @ andrei februarie 9, 2011 la 10:58am spune: ”cred cã ar fi trebuit sã se mulţumeascã cel puţin angajaţilor MAI şi SRI pentru acţiunea lor”
• @nastase februarie 9, 2011 la 1:54pm spune: ”documentul ãsta, care se referea la activitãţi ale unor instituţii guvernamentale, nu trebuia sã ajungã, în primul rând, la şeful guvernului – care ar fi trebuit sã ia şi mãsurile necesare?!
* * * Angajaţii MAI şi SRI ştiu ce, când şi cât au informat decidenţii ; NOI ŞTIM CÃ I-AM PLÃTIT pe tãţi. : sã pãzeascã şi sã angreneze faptele, mai mult decãt i-am plãtit pe cei care fac filetele ”organelor de asamblare”.
JUSTIŢIA SÃ-ŞI ACTIVEZE BALANŢA cãci, fãrã stat de drept, organizarea statului este în primejdie.
Memento: POPORUL SUVERAN NU LUCREAZÃ CU ZECIMALE !
De multi ani circula un banc, care suna cam asa. Fiind ziua sefului de vama subordonatii nu stiau ce sa-i ofere drept cadou. Unul propune sa-i dea o masina, altul o casa, iar altul sa il lase singur pe tura. La auzul ultimei variante toti in cor au spus: nu, este prea mult!
O fi el un banc dar reflecta situatia celor 21 ani din vama romana.
Daca stiau de coruptia din vama, celelalte guverne, parlamente de pana acum, de ce nu au facut nimic? Aveau toti armele la indemana.
http://haicasepoate.eu/vamesi-romani-nu-aveti-voie-sa-va-imbogatiti-din-contrabanda-basescu-nu-suporta-competitia.html
Si eu cred ca ambele opinii sunt corecte. Exista o retea organizata de contrabanda (si numai cu tigari) si in acelasi timp avem de-a face cu o campanie de de imagine regizata de Basescu Traian.
Parerea mea este ca Basescu nu suporta competitia
Cum si-au permis vamesii si politistii de frontiera sa se imbogateasca din contrabanda cu tigari?
In tara asta un singur om are voie sa fure si sa se imbogateasca din contrabanda si asta este el, “mult iubitul conducator” cel care se pricepe la toate… chiar si la medicina… stie el ca domnul Constantin Nicolescu nu trebuia operat urgent!!!???
Pentru cine a uitat vreau sa reamintesc ca Basescu Traian a declarat ca la Revolutie avea 65.000 de dolari si un milion de lei, o avere imensă, pe atunci.
Foarte important de stiut pentru cei tineri este ca, in acea perioada nu aveai voie să ai valuta. Daca erai descoperit cu 10$ infundai puscaria.
Cum a facut Basescu Traian averea aia? Din CONTRABANDA cu tigari, cafea si blugi si cine stie mai ce…
Cine isi permitea atunci sa incalce legea penala?
Este clar ca Basescu Traian simte ca se apropie SFARSITUL POLITIC si este hotarat sa NU MOARA SINGUR
Vrea sa traga dupa el in GROAPA advresarii politici, politicienii din propriul partid care au mers pe acelasi drum cu el, pensionarii care se incapataneaza sa nu iasa din sistem, bolnavii care insista sa se insanatoseasca pe banii statului roman, mamicile care se incapataneaza sa nasca copii, copiii care au avut ghinion sa se nasca in Romania, profesorii, politistii, artistii, cercetatorii, etc
Da, este adevarat, o parte din vamesi sunt corupti, dar nu cred ca “primul ministru” Basescu Traian chiar doreste eradicarea coruptiei.
Daca chiar si-ar dori asta lucratorii din vama ar avea un salariu decent
Am un priten apropiat care a fost vames o perioada de 10 ani.
Cand a vazut ca nu mai poate supravietui din salariu si-a dat demisia si s-a angajat portar- paznic. Salariul este asemanator cu cel pe care l-ar fi luat la vama.
Este un om citit, educat, vorbeste bine engleza, franceza si italiana si se descurca in germana, greaca si rusa.
La ce ii foloseste in functia de portar-paznic?
A preferat sa fie SARAC dar LIBER, asa mi-a spus.
Avem oameni cinstiti, cu experienta profesionala, fosti lucratori vamali care nu s-au imbogatit din contabanda, dar adevarul este ca NIMENI nu doreste cu adevarat rezolvarea problemei asa ca nimeni nu ii cauta.
L-am auzit pe domnul deputat Varujan V. Pambuccian declarand la un post de televiziune ca o sa propuna sa aducem in tara vamesi germani.
Buna idee dar ma intreb cat vor rezista acesti vamesi cu un salariu de 7 milioane de lei vechi…. Cred ca foarte putin timp si ca o parte dintre ei vor ceda tentatiilor oricat ar fi ei de nemti.
Daca vamesii nemti vor primi un salariu echivalent cu cel din Germania ma intreb de ce nu primesc si vamesii nostri un salariu decent.
Sigur ca un salariu DECENT nu garanteaza eradicarea coruptiei din vama dar cu siguranta cazurile vor fi mult mai putine
Harabula:
“Stimati domni, pe mine acest articol al domnului Nastase ma lasa cam nelamurit.
Ce fel de stat ar dori domnia sa? Un stat fara inculpati si fara arestari?”
Eu zic sa ramai nelamurit, ca intotdeauna… O alta stare e imposibil de atins.
Doamna profesoară la scoală :
- Bulă, care este subiectul în “Venea o moară pe Siret” ?
- “Venea”! – răspunde Bulă.
- Cum “Venea”, mă?
- Păi, punem întrebarea la predicat : Cine omoară pe Siret? …. “Venea”!
Sau era vorba despre “Venea o moara pe Siret” de Sadoveanu?
@ AN
Pai EXACT la seful guvernului a ajuns documentul cu pricina…
@contele
Experienţa m-a învăţat că acţiunile tip “desant” sunt o perdea de fum. După arestări în bloc, urmează o lungă istorie mai palpitantă decât misterele pe care le citea Ziţa, numai că nu e la vedere. Dosarele făcute de procurori pot concura numerele de magie, căci majoritatea lor sunt din start întocmite pentru lucrative negocieri ulterioare.
Mă întreb: ce se va fi ales din “lotul Ploieşti”?
cu siguranta stii de cazul vamasei al carei sot a decedat. De asemeni, presupun ca ai observat parerea unanima a localnicilor ca vamesa respectiva provenea dintr-o familie muncitoare si respectabila si nu se incadreaza in categoria functionarilor corupti din vama, ilustrata de regizolul de la cotroceni.
Vrei sa-ti spun un secret? Marea parte a celor arestati sunt “nimeni” in comoparatie cu cei care au scapat. Foarte multi functionari vamali corupti sunt in libertate si fac bani ptr partid in continuare.
Aia de sunt inchisi sunt “carne de tun” si da bine la TV in lupta anti-coruptie. E o regie perfecta:
- avem show;
- avem corupti arestati;
- cei arestati nu au ce sa vorbeasca ptr ca nu stiu ce sa vorbeasca;
blizzard sa-ti zic ce ma nemultumeste pre mine: circul ca-n rest la mai multi si la mai mari !
Insa circu … nu sunt de acord cu el .
Fiindca
prima-ntaia : justitia trebuie sa fie independenta de hachitza publica
secunda- a doua : facand prea mult circ s-ar putea compromimite activitatea juridica si sa se produca vre0un vicuu de procedura si sa scape canalia. Fiindca obectivu devine circu nu eficacitatea !
terta-a treia :daca justitaia depanda de gachitza publica si acu e momentu tovarasi se va ajunge la concluzia ca canalia nu e vinovata decat de contratimp . Adica bietu om ce au cu el ?
Ori cestia asta arata a circ.
Plus ca mai sunt si alte posibiliati posibile care se poa sa fie nasoale – aia nu se intereseaza decat de circ. Asa ca iti franguiesc tie usa si te bruscheaza numa fiindca au gresit numarul – da n-are importanta important e sa stie tpt omu ca mascatu n-are mila !! Ce nevinovat? Lasa-ma stie el mai bine !!(pe modelu nu trebe sa sti tu de ce iti bati nefasta ca stie ea mai bine!!) Na la ce zice Hadrian .. s-ar incadra la omor sau lovituri cauzatoare de moarte …
Sau sa iti zic ceva . In cazul Pasat zau cas nu stiu7 de ce ar trebui arestat “preventiv” . Ca dupa atatea luni … orice sustinere ca ar fi nu se mai sustine ! Asta nu inseamna ca Pasat ar fi nevinovat ci doar ca arestarea preventiva nu se justifica ..ca “preventiva” .
Astea ma nemultumesc pre mine. Si asa la mica barfa in materie penala gusturile mele merg catre represiunea maxima insa nu imi place zicalas cu vinovat nevinaovat exemplul trebuie dat !!
Povesti, povesti…
Ideea este mult mai simpla: aia nu ne vor in Schengen respingandu-ne naravurile, presedintele n-a reusit nimic cu diplomatia lui desi le-a ripostat de la obraz si ne-a promis ca vom intra, numai ca presedintele este Basescu care nu poate fi gasit vinovat de absolut nimic, asa ca trebuia sa se disculpe si a gasit ca vinovati vamesii!
Nu conteaza cat costa si cum miroase rahatul deranjat, important este ca idiotii sa priceapa ca dansul nu ne-a putut baga in Schengen datorita vamesilor. Cu ocazia asta poate fi acuzata in treacat si opozitia, deci OK.
Pe mine ma deranjeaza un singur lucru: ca in Romania nici vames nu mai renteaza sa fii, barem ei traiau bineeee, mai aveam si eu o sansa ce mi-o rezervam pt batranete, am pierdut-o, probabil vor emigra si ei…
Sigur, ca orice chestie luata cu asalt, va sucomba in justitie intr-un mare fas, in fapt este vorba de spaga luata de la traficanti, care ar fi traficat mai mult daca n-ar fi fost smenuiti, e gest patriotic, si nu de lovele publice delapidate. Sau de distrugerea economiei si a nivelului de trai, a sistemului de sanatate, a celui de invatamant, a echilibrului politic, s.a.
Cand vreo entitate externa, am mai spus-o, ne va reprosa ceva, se vor gasi imediat si adevaratii vinovati: pt justitie vor fi saltati judecatori, pt TBC vor fi saltati medici, pt chimizarea agriculturii-agronomii, pentru poluare-fumatorii si grataragii, pt traficul imposibil-soferii, si restul le stiti, pt pensii-pensionarii, pt salarii-bugetarii si pt alegeri-votantii.
Norocul nostru este ca, desi suntem un popor de mana a doua incepand cu dl Geoana in jos, presedintele este de prima mana. Problema e ca si-o tine la spate si nu arata ce are in ea. Putem doar ghici…
@Fratilor,
Care pui ramasag cu mine ca “omul politic ” care primea spaga este ori un psd ist ori un pnl ist?
Pe postul portocaliu deja se vehiculeaza ca ” de 20 de ani”"….si ca usl face gura, ca “ei vorbesc” ….daca o coroboram cu declaratia , initial considerata deliranta a lui fluturele , de acum o zi sau 2,si anume ca trece cu vederea, dar pana cand.. IACA!…madam dragotescu si acuma ala care facea pe una cu basma pe cap, le tinea isonul marunt domnu’ tinel…ma doare capu!
Ia, care faci ramasag!
@Karakas!
Phii, ce tupeu de curva are asta de care zici….da’ conducerea pdl care toti sunt tigani, aia ce fac acuma progrom pe romani, sau ce.? bercea e prieten cu Nastase, sau e cumatru cu satanail…? Cine ii canta in manele lu’ draku?
AAAha, pe ala pe care l-am vazut o data cu basma e mugurmihaescu…ATENTIE ! Doreste sa se implice in politica! Am pi…it-o!
Ia, ramasag de care partid se va simti “atras”? Eu zic ca de pdl, care zici altfel?
@Theodora,
Theo, da de ce nu vamesi ARMENI? ….he , he…
Ca psihologie politica, este un personaj interesant “Venea” asta (imi place titlul!). Omu’ n-a mai asteptat sa vada ce se va intampla pe 25 martie, ci incearca sa i-o ia inainte cu februarie. Nimic de zis, “omoara”-n vamile din est si vest, dar tare ma tem ca firele-l vor duce unde nu trebuie si, atunci, speranta-i de a se transforma din Zmeul cel Rau in Fat Frumos (si curat ca lacrima!), se va duce pe apa sambetei… Oare unde se afla moara cu noroc (pentru a folosi acelasi motiv literar), in Modrogan sau in Victoriei?!… Si cine vor fi Ghita si Lica Samadaul?! Nu stiu de ce, dar, desi salutara, ideea asta cu reducerea coruptiei (care, evident, ocoleste “varful”!) imi aduce aminte de o replica celebra data de Voltaire regelui: când au fost îndepărtați jumătate din caii grajdurilor regale din motive economice, el a propus ironic, că ar fi fost mai bine să fi fost eliberați jumătate din măgarii de la curtea regală!
@Bizon’
Sa fie circ!
Mie nu mi se pare ca justitia are cine stie ce staif. Tie?
@Harabula!
Ai dreptate, in toata lumea se fura si se aresteaza, de obicei vinovatii…la noi se aresteaza executantii, si ei cu o vina, dar nu aceea principala… initiatorii infractiunii , la noi, vad ca sunt sariti la arestare, ai o explicatie la asta? vezi, cred ca de aici si insatisfactia publicului spectator, este ca o partida de sex fara orgasm…facatura…:)
@Maximmouse
Nu este propunerea mea
Domnul deputat Varujan Pambuccian vrea vamesi nemti
Harabula ,
Probabil mama Scleroza v-a lasat cu ce ati avut din tinerete , o exprimare coerenta ,dar coerenta exercitiilor dumitale nu va poate ascunde ilogicul ideii!
Eu cred ca ar trebui mai de graba sa faceti o analiza literara a Albei ca Zapada
unde la caracterizarea personajelor , Alba ca Zapada ar deveni o curva, printul un amarat vagabond , iar imparateasa vrajitoare cea mai frumpoasa,curata , buna zana.
Cind terminati luati-va si de Harap Alb , ca pe asta nici eu nu-l inghit!
Theodora,
Daca-i platesti “nemteste” pe romani in scurt timp se vor transforma in nemti!
@Vasile
Niciodata, oricand l-ai plati (si aici largesc sfera si catre membrii in C.A.-urile societatilor de stat platiti regeste)!
De ce? Pentru ca romanul nu are disciplina neamtului. Si aia se invata de mic. Ti-o spune un roman din familie de nemti.
Primul pas in opinia mea este sa-i bagi pe unii romani la puscarie, in mod constant si cu perseverenta. Dupa ce trec vreo 2-3 cicluri de alegeri si ai mers pe linia asta, vei vedea ca lucrurile s-au mai germanizat un pic, pe ici pe colo, prin punctele esentiale.
Eu nu as importa vamesi si politisti de frontiera (dl. Nastase se tavaleste si pt. pensiile astora, nu?), as importa procurori si judecatori!
@Theodora!
Theo, este evident ca ar fi ca la IT, unde zomi pambucc se piteste pe dupa HP….:) asa ca vor fi armeni cu delegatie de la nemti…:) Se mai lipeste si el, ii este fomica, valabil si pentru celelalte etnii adunate in grupul buruienilor din Parlament, despre care pana acuma nici nu ne pasa , dar acuma…” ne doare”…asa de tare…Oricum, e bine ca au iesit asa in evidenta…mai bine mai tarziu decat niciodata…vad ca si la alte popoare este valabila vorba ca daca n-ai treaba incepi sa te scarpini pana iti da sangele…:)
@Vasile
Si daca ii platesti “romaneste” pe nemti se transforma in romani
Fac pariu ca nici un vames neamt nu rezista mai mult de 3 luni cu un salariu romanesc.
Pentru logica contelui sau a lui harabula!
Daca ce a spus presedintele Traian Basescu despre monitorizarea contrabandei de peste 6 luni de la granitele tari ar fi o chestie adevarata atunci DNAul , aparatul de stat impreuna cu presedintele tari se fac vinovati de mari prejudicii economice aduse tarii prin eludarea de la plata a accizelor pentru toate marfurile respective pentru cel putin 6 luni , sume cumulate care sincer ma inspaimanta!
Ce sa mai faci cu un peste curatat de la coada atata timp cit constati ca are capul stricat de atata vreme?
Blizzard
daca vrei circ atunci nu te mira de ce ajunge sa fie injustitia !!
Aflãm mercurialul şpãgilor la numirile în vãmi – a dracului paralelã cu escaladarea preţurilor produselor de import, dar ÎNFRÂNGÂND EFORTURILE PRODUCÃTORILOR AUTOHTONI cotropiţi de oferta mãrfurilor de contrabandã – devenite mai ieftine (ciozvârtele care se aruncã vameşilor se adunã incremental, dar ei ”confirmã” afişarea unor preţuri de import mai mici, distorsionate – situaţie care, ÎNCÃ !, nu face obiectul controlului curent), DEŞI se încalcã principiile liberei concurenţe în piaţã.
@Bizon’
Totusi nu m-am prins cine a fost mai intai, oul sau gaina?!?
Trebuie sa trecem prin circ. Pana vom muri de foame. Dupa aia poate vom descoperi si alte cai. Deocamdata n-ai alternativa. Mi-e mie clar.
Manuela,
Observ ca va ia ceva timp sa-l intelegeti pe Vasile ! Greu la deal!