Recent, Comisia Europeana a publicat programul de combatere a saraciei, bazat pe Strategia Europa 2020. Precedentul program s-a finalizat in acest an, an declarat Anul European de Lupta impotriva Saraciei. Din pacate, datele de la care pleaca noul program arata faptul ca succesul celui incheiat este o tema de discutie, pentru a nu se vorbi din start de un esec.
La nivelul anului 2008, peste 80 de milioane de cetateni europeni traiau la limita saraciei, dintre care 20 de milioane erau copii. De asemenea, o cincime din tinerii sub 25 de ani erau someri. Datele Comisiei Europene confirmau temerile legate de imbatranirea populatiei, estimandu-se, pana in 2030, o crestere cu aproximativ 25 de milioane a numarului de pensionari. In ceea ce priveste cazul punctual al Romaniei, este de retinut procentul de peste 30% din populatie care traieste cu lipsuri materiale severe, fata de media europeana de 8%, in timp ce 24% din populatia Romaniei era amenintata de riscul saraciei. Nu mai discut aici despre datele legate de sistemul de sanatate sau accesul la educatie, care nu fac decat sa confirme cat de rau stam, la nivelul UE.
Si atentie – datele despre care vobeste UE se refera la anul 2008. Evident, ca, in prezent, situatia s-a inrautatit dramatic. Curba de sacrificiu decisa de Traian Basescu a adus si mai multa disperare, somaj si probleme.
Pentru urmatorii zece ani, Comisia European vede ca factori determinanti pentru reducerea saraciei, asa cum aratam si eu recent intr-o emisiune la Realitatea Tv, urmatoarele: cresterea accesului la Educatie si, mai ales, crearea de locuri de munca, acestea fiind practic instrumentele care trebuie folosite pentru a inlesni un trai mai bun pentru cetateni. Educatia inseamna, pana la urma, si sansa unui loc de munca mai bine platit. Iar, pentru atingerea acestor obiective, CE constientizeaza necesitatea cresterii alocarilor de fonduri pentru programele sociale. Cum va fi acest lucru perceput in statele membre UE, ramane inca de vazut.
Ceea ce putem spune este insa faptul ca Europa – ne place sau nu unora dintre noi – NU este dispusa sa renunte la componenta sa sociala! Dimpotriva, se doreste apararea acesteia, pentru ca, inainte de a fi doar o uniune economica, UE este o comunitate de cetateni, iar datoriile structurilor europene si ale guvernelor nationale sunt, in primul rand, catre acestia.
Provocarea viitorului Guvern al Romaniei (si nu ma refer la marionetele pe care le vrea Basescu in locul lui Boc) va fi tocmai aceea de a a putea indeplini angajamentele fata de cetateni, abandonate de actuala putere. Institutiile statului nu trebuie sa fie suprastructuri autocentrate care sa se ocupe doar de deficite, inclusiv ale prietenilor.
Daca, in 2010, Romania nu a stiut si nu a vrut sa lupte, in cadru european, impotriva saraciei, pentru noi anul urmator ar trebui sa fie unul de Lupta impotria Saraciei din si in Romania. Tinta noastra nu trebuie sa fie doar sa il dam jos pe Boc sau pe Basescu. Ci sa readucem in fruntea statului un mai mare respect pentru educatie si locuri de munca.
Simplu şi pe româneşte Puterea actuală ne anunţă de la Cotroceni prin vocea unui consilier prezidenţial că anul 2011 va fi anul în care va da atacul asupra presei şi asupra mediului virtual – blogurilor şi a celor care îndrăznesc să critice Puterea pe site-urile de socializare.
http://stareanatiunii.com/desfiintarea-unor-posturi-tv-si-a-unor-emisiuni.html#more-6490
Cu opozitia tot mai inerta cum scapam noi de Basescu-Boc & Co.? Atita timp cat ei sunt la butoane cred ca este aproape inutil sa ne facem planuri de orice fel.
Remember Nastase in Congo????
Nu stiu cum sa cantaresc vina lui Traian Basescu sau sa cuantific cit din saracia noastra ar trebui sa i-o atribui direct .Stiu insa ca oameni ca Harabula de exemplu sau ca Liiceanu ,Patapievici, Alexandru Darie,Cristoiu,Tudor Octavian , Plesu….. ar trebui sa emigreze in Congo, sa laude acolo leul african si nu boul romanesc!
Nu crdeti ca faceti prea multa curte PNLului ?Nu vedeti ca ei vor sa pasreze electoratul anticomunist,chiar cu riscul cunservarii la putere a PDLului pina in 2012 si acuza ca dumneavostra l’ati adus la putere pe zeus?NU ei au facut alianta DA! Este timpul sa va asumati sarcina de a rezolva ,cu sau fara ajutor ,aceasta problema vitala pentru Romania.Va doresc succes nu succesuri!
De azi,incep pregatirile pentru revelion,daca n-or fi inceput de ieri…Adica,cu ce sa ma-mbrac ,fataaa? Pai,cu alea bune,din camera cu gutui,une nu umbla nima…Sa vezi probe , ca unii (unele) s-au ingrasat de anu’ trecut si le plesneste pe cur…Chinu reac…Da’ ,o merge asta,daca ma fac de ras? Auzi,Georgele ,ia uita-te ,cum imi sta?Cade bine rochia la spate,da’ sa nu ma minti? Urmeaza pantofii..S-or asorta cu asta? Si nu in ultimu’ rand,coafatu’…Aranjatul parului,nu pubian,al de sus…Aci, e de belea…Cu coc(cu sclipici) ,invartosat, cu bucle vaporoase sau lins.Si vopsitu’,fataaa…Bai,ma luai cu vorba si , iete, trecu timpu ‘..Ia, sa ma uit io in debara, ce reac de cravata-mi pun…Urat mi-a fost…
Educatia (scoala) doar atunci cand va fi sincronizata cu realitatea economica va putea genera locuri de munca si prosperitate, altfel genereaza someri cu diploma. Prostia si saracia nu pot fi altfel eradicate, singura sansa este o educatie solida bazata pe respectul fata de valori.
Ca prostia genereaza saracie, e demonstrat si de actuala guvernare.
Desi clasa politica ar fi trebuit sa-si serbeze majoratul, se pare ca o mare parte a oamenilor politici au interesul ca lucrurile sa ramana la nivelul anilor ’90. Educatia, ar trebui sa inceapa in primul rand cu educarea conslilierilor locali, a primarilor, a parlamentarilor si a Presedintelui, si mai apoi cu pregatirea tinerilor, deoarece cei dintai enumerati sant singurii care garanteaza ca invatamantul este bine directionat. Totul este simplu, atat de simplu incat este de neinteles.
In ziua de astazi o palma de pamant nu mai are nici o valoare, cu toate ca pretul platit pt. acea palma de pamant a fost de multe ori platit cu sange.
O casa construita este lipsita de valoare, conteaza mai mult un pumn de bani primiti din palma ministresei Udrea.
Performantele si abilitatile personale sunt nonvaloroase, daca nu esti tinichigiu sau electrician.
Ce este ARTA? CULTURA? STIINTA?
NIMICURI ….. in viziunea conducatorilor de astazi. Asta vor sa ne induca.
Ca valorile fundamentale nu mai au semnificatie, ci doar acel pumn de bani portocalii conteaza.
Este trist, reusesc sa ingenunchieze o natie intreaga
Ne lovesc in necesitatile primare, de baza, fiziologice, atentand la demnitatea noastra umana.
Au ajuns de ne conduc nonvalorile.
Domnule Adrian Năstase,
cred că @taranul are dreptate.
Apropo de palma de pamint,europenii ne “recomonda”sa vindem pamint si cetatenilor strini din anul2012,desi in tratatul de aderare este convenit 2014.Dupa ce am ramas fara industrie,fara comert autoohton,fara drumuri,fara flota,fara canale navigabile,cu o agricultura autarhica,daca pierdem si proprietatea fondului funciar,ultimul rog sa nu ite sa stiga LUMMMMMMMMMINA! Ungurii,polonezii,cehii nuvind nici acum la straini,credeti ca sint innapoiati? EUCRED CA SINT DESTEPTI !Voi,stimati cititori,ce credeti?Va multumesc celor ce imi veti raspunde.
În ciuda cifrelor prezentate mai sus eu tot mai cred că cei mai mulţi dintre români habar n-au cum arată adevărata sărăcie şi cât de uşor, vorba francezului, poţi să ajungi să dormi sub pod. Altfel nu-mi explic creditele în franci elveţieni pentru vile şi maşini, ca să nu mai vorbesc de apartamentele transformate în bani depuşi la FNI. Eu cred că în ultimii cincizeci de ani istoria a fost mai mult decât îngăduitoare cu săracii României. Mai întâi prin instalarea regimului comunist, când toţi analfabeţii, cu neamul lor cu tot, au ajuns directori de fabrici şi preşedinţi de GAC-uri iar apoi prin oportunităţile de după 1989… Da’ aşa e când e de pleaşcă… vine şi se duce pe apa sâmbetei. Recomand celor interesaţi ceea ce nu recomandă nici o agenţie de turism: o călătorie cu clasa a doua în week-end în provincia europeană profundă sau o călătorie cu metroul într-o duminică după-amiaza în oricare dintre capitalele Europei. Eu m-am conformat. Adică, o dată, mi-am luat bilet la un tren regional la clasa întâi da’ am făcut o incursiune la a doua. Despre metroul de duminică seara ce să mai vorbesc… E urât. Nu, e hidos. Drept urmare, totuşi, nu cred că la noi societatea, clasa politică şi cine mai vreţi dumneavoastră e vinovată de mai mult de zece procente din sărăcia, ca să zic aşa, afişată.
errata: în loc de “e vinovată de”, evident “poartă vina pentru mai mult de”
Vasile,
corect: Harabula, Liiceanu ,Patapievici, Alexandru Darie, Cristoiu,Tudor Octavian, Plesu, D R A G O S …
mai multa atentie pe viitor.
@taranul, ridici o problema importanta re. vinderea de pamint agricol strainilor. Din punctul de vedere al unui liberal, ti se va spune ca da, trebuie sa existe libertate totala si ca cererea si oferta nu are nationalitate. Dar problema este mai complexa. Prima intrebare ar fi: ar fi o asemenea liberalizare profitabila pentru romani/Romania? Nu ar trebui cumva sa ne gindim la o alternativa nationala mai intai (sau in paralel), ca de exemplu, cooperativizare si sprijinirea noilor cooperative de catre stat? Vinzarea respectiva ar trebui sa o facem fara conditii, sau in anumite conditii? Sa vindem sau sa inchiriem/arendam pamintul agricol? E nevoie de legi speciale?
Nu trebuie sa privim aceasta problema in mod nationalist, ci din perspectiva interesului national (care si el trebuie definit; eu zic ca el este bunastarea produsa pentru romani prin implementarea unui asemenea proiect). Specialistii trebuie sa faca diferite scenarii de profitabilitate. Poate ca vor fi in final doar anumite sectoare unde se vor permite vinzarile (de exemplu sectorul pomicol, unde statul nu are capacitate de sustinere prin cooperativizare). M-as mai gindi si la diferite tipuri de asociere intre romani si straini in agricultura, nu neaparat vinzare.
@taranul,
Pai planul e ca sa se cumpere Romania prin indatorare externa: de asta se iau credite, Basescu e partas, pdl executanti, opozitia coniventi, iar noi jefuiti, intelegi? In timp ce clasa politica a distrus economia privatizand adevarate bijuterii economice unor muhaiele.
Daca nu face Dumnezeu o minune, in acest deceniu generatia noastra va fi prima din istoria milenara a acestor meleaguri care isi va pierde tara, centimetru cu centimetru! Nu-i de gluma!
Sigur, exista si un avantaj: nu mai este nevoie sa emigram asa cum vrea faraonul, va sosi occidentul aici, pe plantatie.
Țărane,
păi, ori ne vindem țara, ori nu ne-o mai vindem.
@Karakas,o asemenea liberalizare ar fi egala cu concesionarea terenurilor petrolifere,trecerea comertului cu amanuntul si cu ridicata in mina altora ,mi se pare ca sintem slugi in casa noastra.Nu simtiti ca tot plusprodusul Romaniei se duce in tarile care ne’au etatizat economia.De ce nu sintem in stare sa facem pomi,vie legume,ciuperci,carne porc,oaie,vita.pasare ,blanuri samd,ca acum 20 de ani eram?Nu ne”am lamurit inca ce ainsemnat instrinarea proprietatii asupra mijloacelor de productie?Domnilor,proprietatea asupra pamintului tarii este insingerata.Hohenzolernii au constituit creditul ipotecar funciar,noi nu, de ce?Asa a aparut Chiaburimea romina.
@Nimrod,asa cum in anii “50 toti directorii si presedintii erau pusi din golanime ,brava noastra clasa muncitoare aliata cu taranimea au ales in majoritate toate scursutile in conducere,am facut societati comerciale din intreprinderile de stat,am desfiintat CFIul si trai nineaca.Nu crezi ca noi ca oameni sariti de ’60 avem ce a ne reprosa?
@taranul and Co.,
Nu sunt partizanul vinderii pamantului, bucatica cu bucatica, unor straini. Constat, insa, ca in ciuda faptului ca nu mai exista CAP-uri, productia la hectar nu a crescut, eficientizarea agriculturii a ramas inca un deziderat, iar prosperitatea populatiei rurale este prea neinsemnata, daca nu cumva, nu a crescut chiar deloc. Desi taranul isi dorea, la inceputul anilor ’90, sa fie ajutat, pe baza unei strategii pe termen lung de creditare a fermierilor in devenire, ca sa poata sa achizitioneze tractoare, remorci, pluguri, semanatori, etc. , plus ingrasaminte, strict necesare unei agriculturi moderne, visul sau s-a prabusit ca un castel de nisip. Satele s-au depopulat nu numai prin scaderea drastica a natalitatii(candva, satele erau cele care asigurau un nivel ridicat la acest capitol) si disparitia naturala a varstnicilor, dar si prin exodul tinerilor de la sate spre tari ca Spania, Italia, Germania sau Franta, in cautarea unui castig pe masura eforturilor lor. Practic, in urmatorii 10-15 ani nu va mai exista suficienta forta de munca in agricultura desi , nici acum nu prea exista, desi in mediul rural traiesc peste 40% din populatia Romaniei. Cum nivelul tehnologic al agriculturii noastre este la nivelul anului 1900, deoarece se bazeaza inca pe unelte de tip sapa, furca, coasa, secera(pentru taierea cocenilor de porumb), etc, nu vad cum vor creste recoltele in viitor, mai ales ca ingrasamintele si fungicidele lipsesc din planurile fermierilor…..
Eventuala promovare a legii prin care sa devina posibila instrainarea pamantului catre straini, ar putea avea efecte favorabile, dar si, dimpotriva, efecte dezastruoase pentru Romania. In varianta in care noii cumparatori ar decide sa obtina recolte la nivel european dar care sa fie livrate pietei locale, aceasta ar permite valorificarea potentialului autohton. Dimpotriva, cultibvarea, de catre noii proprietari, a unor plante tehnice destinate obtinerii biocombustibililor, ar fi un dezastru. Cred ca arendarea pe o perioada scurta si in conditiile respectarii unor clauze precise, ar fi cea mai buna solutie: daca si numai daca se va urmari asigurarea avantajului reciproc….
nimrod incepi sa vorovesti precum Savanta Codoi : a dracului de imbuitati toti in cojoace !!!
Uite am un amic nu chiar sarac – sarac da nu cine stie ce (mai bine ceva decat mine)… Cand in anii trecuti a putut sa mai respire a facut un credit ca trebuia reparat acoperisu. naspa in fr elvetieni !! Era mai rentabil la dobanda. Si-a pus “tigla” din aia metalica . Acu ofteaza … insa nici in vis nu visa ca o sa vina unu ca Boc primsinistru !!!! Ma rog crsterea fr elvetian trebe pusa si in legatura cu contrpeformantele nostre …Oricum el nicidat nu merse p[rin strainataturi asa ca matale (banii in special. Ma rog iniante de 89 ajunsese mai bine , CS I insa avea 2 baieti mici pe vremea aia . ma rog azi pustii is exceptionali asa ca au zis ca oricum ei sunt mostenitorii asa ca babacu lor sa isi tina gura si sa primeasca bani ptr rata !)
Apoi as mai observa inca una . Zici ca toti analfabetii. Nu toti analfabetii ca in 1948 Romania avea un stoc fumusel de analfabeti – cam 40% .. ma rog la brabati numa 30% . Nu erau atatea posturi de directori pri pesi de GAC cati analfabeti erau !!
Acu sa nu-mi zici matale ca in Occident este un nivel de trai mai scazut decat in Romania ca nu crez . Insa daca ai nevoie de excursii in “profunzime” cand s-o mai incalzi sa-mi ceri mie un traseu prin mahalalele Bucurestiului capitala evropeana . Apa de la cismeau din coltu strazii, canalizare cu vidanja samd .)
Stii insa ce ste interesant ?
Cea mai mare galagie o fac aia de mai au ceva. Aia de trag pisica de coada tac . Aia care risca sa ajunga sub pod (sau au ajuns) tac sa nu fie admonestati de puturosi si pomanagii. Ca deh cine-i garnic si munceste are tot ce isi doreste – Maibachuri, palate sau macr casa in Pipera Volintiri (chiar roaga pe Theodora sa te plimbe nitel prin Voluntari -ala vechi !) si macar un Ford Mondeo .
Dragos ,dupa ce am vindut aproape tot ce era de vindut si vedem ce am facut ,apreciez ca am fost ecerebrati vinzind! Tu ce crezi?
tarane
ce sa zic? asa au ajuns si palestineienii mutzapiri in tara lor* !!! ce=-9i drept in Palestina marile cumparaturi s=-au facut de la latifundiari otomani .
la noi … o sa vindem singuri si o sa ne trezim ca romanii sunt tolerati in Romania !!
* sa previn unele “mirari” . Tara Sfanta si-a schimbat de cateva ori populatia – inclus poporu ales s-a stabilit macelarind locuitorii de dinainte . Apoi si poporu ales si-a schimbat limba – Isus si Petru si Caiafa vorbeau intre ei aramaica … ma rog Isus si Caiafa ca rabini ce erau mai stiau si ebraica , asa cum un popa catolic german stie latina. Apoi unii din zona si-au scimbat nitel religia si au devenit .. ei da crestini. Nitel mai tarziu zona a fosct cucerita de arabi . Cucerita nu inseamna populata. Arabii erau putini .. ei comandau si cam atat – asa cum mongloii au comandat in China ori Persia fara sa devian majoritari . Insa cucerirea araba a avut rezultate curioase. Supusii dintai au invatat limba – se zice ca de fapt “araba clasica” este creatie a unor carturari elenisti “colaborationisti”. Si asa s-a schimbat limba a 2a oara . SI apoi au schimbat si religia …. si si-au zis palestinieni)
@taranul,
Spuneţi: “De ce nu sintem in stare sa facem pomi,vie legume,ciuperci,carne porc,oaie,vita.pasare ,blanuri samd,ca acum 20 de ani eram?”
Cred că glumiţi. Eu cumpăr mere româneşti se Sârca şi Fălticeni, vin de Recaş, Jidvei, Huşi, Segarcea, legume iau de la lipoveni, ciuperci de crescătorie sunt pe toate drumurile (am un prieten care exportă în Anglia), carne ce să mai vorbesc, tocmai am cumpărat nişte piept refrigerat autohton, cu blănurile văd că sunteţi pe-afară (mai mergeţi prin iarmaroace…). Ce să vă mai zic? A! Să nu uit brânzeturile, de Huedin, sau de Năsăud şi laptele de Podu’ Iloaiei şi capodopera, magiunul de Topoloveni.
PS: Nu am peste şaizeci de ani iar socrilor mei, chiaburi, derbedeii ăia de-au dus ţara de râpă construind canale şi combinate inutile le-au luat şi cenuşa din vatră da’ au muncit şi s-au ţinut, după noua terminologie comunistă, în categoria “ţărani mijlocaşi”. Doamne!
@ taranul, decembrie 30, 2010 la 3:04pm, “Apropo de palma de pãmânt”
De acord cum expuneţi. Iatã o lecţie din ISTORIE de la un celebru jurist francez din secolul al XIX-lea, Alexis de Tocqueville: “DESPRE DEMOCRAŢIE ÎN AMERICA” Vol.I – publicat în 1835 (paginaţia este din traducerea Ed.Humanitas, 1995) :
«Europenii au introdus printre indigenii din America de Nord armele de foc, fierul şi alcoolul, i-au învăţat să înlocuiască cu ţesăturile noastre veşmintele barbare cu care simplicitatea indiană fusese până atunci mulţumită; căpătând gusturi noi, indienii n-au învăţat şi ştiinţa de a şi le satisface, şi au fost nevoiţi să recurg recurgă la industria albilor. În timp ce nevoile indigenilor creşteau astfel, resursele lor nu încetau să descrească; în 1797 nu puteai să traversezi preeria fără să vezi turme de 4-500 de bivoli; astăzi nu mai există (pag.405). Gonirea vânatului este echivalentă cu sterilitatea pământului pentru cultivatorii noştri (pag.406).
În provincia Texas, stat care face parte din Mexic, de câţiva ani anglo-americanii pătrund unul câte unul, …cumpără pământuri şi se substituie rapid populaţiei băştinaşe. Se poate prevedea că, dacă Mexicul nu se va grăbi să oprească această mişcare, va pierde în curând Texasul (pag.416). Locuitorii SU achiziţionează acolo pământuri şi, supunându-se legilor ţării, întemeiază stăpânirea lor prin limbă şi moravuri; în curând acolo nu vor mai fi mexicani (pag.498).
În Lumea Nouă, spaniolii i-au vânat pe indieni cu câinii… dar nu totul poate fi distrus, şi nebunia are o limită: resturile populaţiei indiene care au scăpat de masacru s-au amestecat în cele din urmă cu învingătorii, adoptânu-le religia şi moravurile. Nu trebuie să considerăm acest rezultat un merit al spaniolilor. Dacă tiburile indiene n-ar fi fost legate de pământ prin agricultură la sosirea europenilor, ele ar fi fost distruse în America de Sud, LA FEL CA în America de Nord (pag.422)»
• Cine nu învaţã istoria … “acceptã sã vindem pãmânt şi cetãţenilor strãini din anul 2012, deşi în tratatul de aderare este convenit 2014; Ungurii,polonezii,cehii nu vând nici acum la strãini”… cum nici Marea Britanie nu a aderat la moneda euro… şi cum Norvegia nu a aderat la UE !
Noul an sa va aduca multa fericire,sanatate,multe bucurii !!!
( cine stie ce ne mai asteapta …)
!!! .LA MULTI ANI !!!
@taranul are in mare parte dreptate; paragrafele 1 si 2 din @Karakas ar trebui sa fie complementare si nu plasate in contrast asa cum sint. Adica, “only economists still put the cart before the horse by claiming that the growing turmoil of mankind can be eliminated if prices are right. The truth is that only if our values are right will prices also be so,” zice N. Georgescu-Roegen in 1976. Oricum, @Karakas mentioneaza insa solutii practice viabile dpdv tactic, in special metodele de tip asociational/cooperatist care pot constitui nu numai o solutie economica ci si bazele intaririi societatii qua societate. Iar indicatiile pretioase de la UE pot fi pur si simplu in folosul celor care vor sa cumpere pamint inainte ca Romania sa adopte euro—in acel caz, teoriile curente sustin ca preturile est-vest-nord-sud in UE converg (dubii enorme inca exista—studiile pre-adoptare in alte tari sint abundente si optimiste; cele post-adoptare nu prea exista…). Poate ca implicatia pentru romani e cel putin dubla: euro nu este recomandabil pentru România si/sau vinzarile de pamint agricol “conform indumarilor” ar trebui interzise cel putin pina dupa 2015 (?).
Cit despre conditia ca “our values [to be] right”, pamintul este o resursa limitata (un agent imobiliar pe nume Ricardo spunea ceva cum ca “that’s it–they don’t make any more of the stuff”, i.e., “cit e, atita e—pamint nu se mai fabrica”). Acesta este un lucru bine inteles laolalta cu faptul ca pamintul reprezinta un fond de capital care participa la procesul economic (agricol, de exemplu) fara a se consuma. Este un “navod” care prinde apa (ploaie) si energia (solara) pentru a produce; “moreover, it is the only net that can do all this.” [1] Mai departe, din motive geografice si biologice, agricultura este dificil de a fi “industrializata” sau modelata pe calapodul proceselor de fabrica. Si inca, “din cele mai vechi timpuri” romanul se ocupa de pamint intr-atit incit taranul a devenit un element definitoriu al culturii. Si, ca sa judecam drept, nici un fel de suprastructura economica nu se poate sustine fara d-ale gurii si asta o stiu mult mai bine cei care le exporta, chiar si/mai ales in România.[2] Este de asemenea bine inteles ca pamintul din Europa de est este foarte manos. Investitorii de avangarda s-au pozitionat deja in a cumpara suprafete enorme atit aici cit si in alte zone in care preturile sint “avantajoase”: “Rogers and Soros are snapping up farmland right now…[They] are betting that demand for food will soar pushing up prices for arable land.”[3]
Este dificil sau poate chiar imposibil a discuta problema pamintului numai dpdv economic in contextul României. De aceea chiar si denumirea de “fermier” suna stingaci si condescendent si strain. Interesul principal al taranului roman e pamintul, nu ferma. Conflictul sat-oras, considerat de Marx ca parte din esenta procesului economic este intotdeauna prezent asa incit numai fermierul, cel care “a intrat in economia baneasca, pentru ca produce mai putin pentru consumul propriu si vinde mai mult si viata lui depinde de pretul orasului pentru ca a intrat intr-un circuit al schimbului de marfuri”[4] este interesat de industrializare si acumulare de pamint la nesfirsit, pina la urma. Directia lui comerciala este, istoric, intii auto-consumul si apoi, din surplus, spre schimburi. “Autarkeia” de acest gen el o vede inca (pina cind nu e clar) in spirit “bizantin”, specific Ῥωμανία/Rom[a]niei in general, si la fel de gresit inteleasa astazi pentru Constantinopol ca si pentru Bucuresti: “the ‘self-sufficiency’ of the Byzantine peasant is tied to the fact that he engaged in ployculture and polyactivity… Depending on circumstances, the peasant can oscillate between the bare minimum, which is survival, and the maximum which is investment and the accumulation of wealth… It is efficient in terms of the use of labor since work is spread throughout much of the year;”[5] si este de asemenea un mijloc prudential (h/t @blogideologic [6]) de a lucra cu *certitudinea* ca unii ani vor fi foarte prosti pentru unele culturi—dar nu pentru toate. Nu e prost taranul…
—
[1] Nicholas Georgescu-Roegen, The Entropy Law and the Economic Process, Harvard: 1971, 1999
[2] Unele aspecte frizeaza absurdul: unul dintre cele mai “gourmet” soiuri de usturoi in America este cel romanesc cunoscut in doua soiuri principale ca Romanian Red si Transylvanian (vezi, e.g., http://www.gourmetgarlicgardens.com/porcelains.htm). Intre timp, usturoiul de la Carrefour e importat din…China, Turcia, Siria, etc. (m.incont.ro/utilitare/drob-romanesc-cu-usturoi-chinezesc-verdeturile-noastre-cu-20-mai-scumpe-ca-in-2009.html)
[3] Vezi, de exemplu, “Rogers & Soros: Farmland ‘One of the best investments of our time’”, Contrarian Profits, 16 iunie 2009, http://www.contrarianprofits.com/articles/rogers-soros-farmland-one-of-the-best-investments-of-our-time/17943; D. Hoffman, “Agriculture Takes Center Stage for Prominent Investors Jim Rogers and Michael Burry”, Advisor Analyst, 16 septembrie 2010
[4] Mircea Vulcanescu, Spre un nou medievalism economic—Scrieri economice, Compania: 2009
[5] A. Laiou, C. Morrison, The Byzantine Economy, Cambridge University Press, Cambridge: 2007
[6] http://www.blogossary.com/define/hat-tip/
@ Const
Mulţumesc pentru participarea la discuţie. La mulţi ani!
ALOCUŢIUNE TELEVIZATĂ (în direct)
Micuţul Emil – gol puşcă, la gât cu tradiţionala cravată indigo – interpretând rolul Anului Nou 2011 este desemnat de Traian Băsescu să rostească traditionala alocuţiune de la cumpăna anilor, urcat pe un taburet la înălţimea microfonului, moment în care se stinge lumina :
- Fraţilor ! asta este moştenirea politicilor pnl-psd. Aşa ne cunoaşte lumea – cu ruşinea la vedere. Atât îşi poate permite Statul-(Palmă-Barbă-Cot), doar cravata (care substitie pilula cu cianură). Acum înţelegei rolul aparent superfluu al frunzei de lipan în brandul de ţară. Preş.Traian Băsescu fiind plin de bube rele m-a desemnat pe mine, constituţional, să vă « şoptesc » tradiţionalul « Să trăiţi bine ! ». Putea s-o facă, mult mai profesional, d-na Elena Urdea, dar dânsa, după cum aţi aflat, plimbă ursul încă din 26.12.2010, în interes naţional, evident.
Mi-am asumat răspunderea pentru Legea nr.1/2011 a interzicerii “săritului”, cu două excepţii : al caprei şi al coardei.
Un singur sfat : Mai uşurel cu expusul la soare !!!
Şi nu uitaţi : Noi suntem urmaşii lui Traian Băsescu…
@Ghita Bizonu’
a. Bine că sunt eu idiot şi ăla care şi-a pus tabla pe casă pe franci elveţieni, nu. Sunteţi amuzant. A avut şi bani la FNI? Cât priveşte sărăcia, una e să te complaci ca la noi şi alta e să nu poţi ieşi, ca la ei. Mai studiaţi realităţile româneşti şi europene…
b. Mahalalele Bucureştilor nu mă mai interesează aşa cum nu prea mă mai interesează în general condiţia celor din sudul României. Nu cred că am vreo responsabilitate pe variantă. Probabil de prea mult bine pe-acolo a dat Huidu cu capu-n brad tocmai la Innsbruck. Oricum, vă doresc un an bun!
Draga romane,care crezi ca esti bine.
Acum esti sanatos,si-ti doresc sa ramai asa,dar poate vine o zi cand o sa fii nevoit sa mergi la medic pentru tine s-au pentru cei apropiati tie,dar intre timp multi doctori si multe asistente au plecat din tara si cu mare greutate gasesti ceea ce-ti trebuie.Vine o vreme cand trebuie sa-ti dai la scoala copii si nepotii,dar guvernul a inchis scoala unde ai invatat tu carte si trebuie sa gasesti o scoala destul de departe de casa ta,iar acolo afli ca este mare lipsa de profesori si invatatori,acestia plecand afara sa munceasca altceva pentru a putea avea un trai cat de cat omenesc.Cu toata lipsa de cadre didactice,copilul tau isi termina studiile si vine vremea sa se apuce de meseria pentru care s-a pregatit,dar sunt sanse minime sa gaseasca ceva de lucru in tara si atunci constati cu suparare ca urmasul tau trebuie sa-si gaseasca de lucru in afara tarii departe de cei dragi.Dupa o lunga perioada de munca vine timpul sa te odihnesti la pensie,dar dupa ce o viata ai dat statului o gramada de bani,te trezesti cu o pensie de nimic si urmeaza o alta perioada grea din viata ta,cand banii primiti nu-ti ajung pentru traiul de zi cu zi si pentru a-ti trata bolile acumulate la batranete,te uiti in jur si vezi ca nici ceilalti batrani nu o duc mai bine,dar guvernantii au grija sa-ti reproseze ca esti o povara pentru statul lor,care de mult nu mai este si statul tau.Toti cei imbogatiti prin faptul ca au fost la guvernare,se plimba in masini scumpe si locuiesc in vile luxoase,te privesc cu dispret si cauta un nou impozit prin care sa-ti mai usureze portofelul,pentru ca ei saracii bogati constata ca banii din pusculita guvernului sunt putini pentru nevoile lor atat de multiple.Toate astea se intampla pentru ca nu vrei sa-i opresti,pentru ca nu ai curajul sa spui NU tuturor relelor,pentru ca nu ai curajul sa iesi in strada sa strigi STOP hotiei,ai teama sa nu te vada la protest seful tau numit politic si atat de incompetent,incerci sa te scuzi ca ai rate de platit la banca,dar pana la urma guvernul face ca venitul tau sa fie atat de mic incat nu-ti ajunge sa-ti asiguri traiul de zi cu zi si sa-ti platesti utilitatile si pana la urma datoria la banca tot nu ai din ce sa o platesti.Nu astepta sa vina altcineva sa-ti rezolve problemele,refuza sa accepti sa mai fii amenintat si impins in nevoi si in saracie,nu accepta sa mai primesti mita electorala o punga cu alimente sau 50 lei pentru votul tau,fii demn si poarta-ti demnitatea cu mandrie,fii alaturi de toti cei care nu mai vor sa fie umiliti si calcati in picioare de cizma politica,fii curajos si apara-ti libertatea si demnitatea.
Adrian Năstase,
Apropo de respect pentru educaţie şi locuri de muncă. După ce s-a întâmplat în ăştia doi ani (şase, dacă-l calculăm pe preşedinte) cam cât credeţi că o să dureze până la “reinstalarea” în România a acelui necesar respect faţă de instituţii fundamentale – Parlament, CCR…?
Pentru că e dureros să asişti la degradarea instituţională preeditată care se întâmplă acum. Eu îmi doresc ca un deputat sau senator să se bucure de acea demnitate pe care o regăsesc în Mrea Britanie, SUA. Şi nu să fie gluga de coceni pe care-şi fac nevoile toţi frustraţii şi semidocţii.
Petruţ
BULA LUI BOC
Începând din 01.01.2011 ora 00 :00 gestaţia umană pe teritoriul mioritic, indiferent stadiul, se prelungeşte pănă la alegerile din 2012. Copii obraznici care-şi scot în afară pe fereastra vieţii, picioruşele, vor fi gâdilaţi la tălpi de către guvernanţi până la retragere completă în mame.
Dacă Io rămân la guvernare şi după 2012 această problemă se va rezolva prin adaptări de tip marsupial protejând mămicile de trimiteri intempestive în p.m.
Se admit derogări numai pentru eventulii nepoţi ai Preşedintelui Traian Băsescu, dar – exclusiv – în cadrul mandatului său, în sensul că, la o adică, ficele sale pot merge în mâini dacă micuţii scot capul…
Nimrod
Eu nu mi-am permis sa zic despre tine ca ai avea ”idei”. La curiozitatea ta cam bolnavicioasa amicu meu nu a avut de-a face cu FNI ul .
Insa buon am inteles. La noi se traieste relativ decent daca nu bine (dovada ca tu ai studuiat saracia din Franta si nu fracnezii pe cea din Romania) pe cand la noi in gnl oamenii se plang asa din sport national ca de fapt tyraiesc bine . Sau ar putea trai bine daca s-ar obosi sa se scoale de pe scaunu de la crasma ptr alt motiv decats a mearga sa se culce . Pe cand in Gemanica , Franta , Lucemburg oamenii trag ca disperatii ptr venituri de sub 350 lei pe luna .Apropos cat de tampit ma crezi?
Ai drepate mahalalale si sudu tarii nu te intereseaza. Sa-ti zic ceva ciudat : nici pre Boc!
Ai drepatte faptu ca Huidu a avut un accident in Austria inseramna ca de fapt in Romania se traieste mult mai bine ca in Austria !! Noi aici la Bucale numa din preversiune ne complacem I mizeria noastra si u cosntruim un oras care sa faca , prin comparatie ,din Manhatan ori Defense asemantoare cu niste sate de trogloditi!!
Asa de curiozitate din ce zona esti matale ?! Sau e secret de stat ?
@Const multumesc pentru comenatriul excelent pe tema propusa de taranul. M-ai inteles bine
La Multi Ani!
Pentru inceput va spun buna seara si ce sa va spun ….ma uit cum va zbateti sa scapati de regimul Basescu-Boc ,asa cum altii vroiau sa scape de voi candva. Se parea ca nu se mai termina dominatia PSD-ului dar…..cred ca a-ti vazut si d-voastra ce ignoranti erati!!!!!!
Sper ca a-ti luat invataminte de buna purtare si pe viitor veti fi mai maleabili si mai receptivi la nevoile oamenilor!!!!!!
Atentie!!!! Nu va scriu ca si cum as fi un fan al PDL-lui ci unul care simpatizeaza in proportie de 60% cu PNL-ul si 40% cu PSD-ul.
Din ce vad eu ,omul simplu nu stie cu cine sa mai voteze caci s-a saturat atat de tiganiile lui Vanghelie,Ontanu,Oprisan,Taracila si altii care avand puterea pe mana aveau impresia ca o vor avea vesnic !!!!!
Pentru imediata iesire din criza , in caz ca veti invinge PDL-ul am un plan care reduce evaziunea fiscala undeva la 5 maxim 10% si revigorarea IMM-urilor . Daca reusiti sa implementati sistemul meu ve-ti intra in istorie ca fiind cel mai bun politician -strategist si economist.
daca va intereseaza pot sa vi-l expun in linii mari sau poate aranjam vreo intalnire ,poate si vreo adeziune caci oricum vad ca accesul la politica se face …nu stiu…pe relatii, pe noroc ,influente…etc
Daca va intereseaza astept raspuns pe adr de e-mail.
“Dragi tovarasi si……”pretini”!IN ANUL 2011 “ramane cum a stabilit MARELE VOSTRU ” ZEUS “,cel care:-a dat, da si va mai da [pana cand ???...... NUMAI DUMNEZEU STIE] teme de dezbatere “”tutulor”"!!!??? naivilor “”" din REPUBLICA ROMANIA.P.S.CONCLUZIA …..este simpla:-”va fi cum vor muschii lor,al “derbedeilor portocalii , ai lui Zeus, [in mod special,care conduce cu "mana forte" ,,,,si.....nu numai,ci si al :-"diaconestilor{[din nefericire!!!];bercilor;sarbilor[M.Sarbu];,etc.,etc,etc……pana mai daunazi “MARI CRITICI AI TOV_ULUI. ZEUS”+”cheia politichiei romanesti”=Hunori,Borbei,MoRco{[vei] Beloi]},etc.,etc,etc.]}”Discutie “ala boci-Base:”Las-o ba, ca merge asa!”,iar…..noi pede-LEII+”garnitura bucsarina infractoare si dezertoare”[paratii din politica,sau cum ii numea domnul ION ILIESCU"fripturistii si oportunistii".{[bineinteles este vorba de Romania noastra."Inca oamenii mai misca,nu stau intinsi cu burta-n sus[prea mult timp,nici nu-s[inca]prea multi,deci…e….. bineeeeeeeeeeeee…”RABDARICA,rabdarica, rabdarica.]]}.”Succesuri” “”tutulora tovarasi”"”!!![Poate.....]:-S-auzim si……de bine!!!????????????”Scapa cine poate!…..din aceasta “JUNGLA “.
ERATA:”iar…. noi pede—LEII,……..si urmeaza:_mai avem multe de “darmat, de stricat,apoi mai avem ,inca “OS DE ROS”,deci e bineeeeeeeee,traim bineeeee,cum,ne-a prezis sefu’[in 2005_va amintiti,maaaa???,ce bine le zicea sefu'atunci ......si drept multumire,a ....aaa...a "acestor" SUCCESURI" numai ale noastre [sefu' fiind "closca,[nu cocosul] noastra,cu aport decisiv,incisiv si direct al acestor “MARETE REALIZARI PENTRU NOI,pede_LEII,DOAR PENTRU NOI”….+”cine-a mai venit in gasca noastra”,le dam si lor ….cate ceva ,ca sa ne treaca legile.Iar noi . ……la randul nostru ,trebuie sa aducem …..”nu numai OSANALE” “sefutului”,ci……in mod …………OBLIGATORIU[constiinta ne obliga maaa!!!,nu!!!???]…………………………………………………….ma repet maaa,deci,…….trebuie sa stam in pozitia de drepti!!!!in fata lu’SEFU’,ca ,el,are mereu dreptate!”nu bre[boci, "boc micutu"]???]]}La multi ani ,romani de pretutindeni!Culmea ipocriziei: ATENTIE ROMANI!In anul 2011,vom trai mai bine,vom avea crestere economica!!!Pe cine mint acesti tovarasi???Parca au mai grait asa-ceva si-n anuii care au trecut.,convingandu-va pe pielea voastra.!!!……???TEPE,TEPE,IARASI TEPE…..Pana cand???????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????Raspunsul lu’Base: _ pana cand”vrea “muchi mei .ba.Ati inteles,baaaaaaaaaaaa???Daca ati inteles ,atunci zic din nou ,urarea”Sa traiti bineeeeeeeeeeee!
Nu stiu de ce mi se pare mie ca tara asta mai are inca , sanse reale sa-si revina economic . Resurse sunt destule . Numai ca ele trebuie urgent valorificate printr-un program bine urmarit .Sa ma explic :
-Potentialul cel mai mare este in agricultura . In ’90-’91 pariul cu agricultura nu a fost unul castigat ci unul pierdut . Ce nu s-a intamplat atunci , se poate intampla acum . Terenuri agricole lasate de izbeliste avem din plin . Le putem vedea in jurul capitalei cu gramada . Daca vreti sa va lamuriti cel mai bine , iesiti pe A1 catre Pitesti , uitati-va in stanga si-n dreapta si veti ramane muti …Eu unul simt ca-mi creste tensiunea , cand stiu ce am vazut in Ungaria si in Austria …unde nu vezi o palma de pamant neutilizata . In Moldova e ceva mai bine dar aici , in zona Munteniei …e parjol . Tot acest pamant , nu poate fi administrat de stat ? De ce sta statul cu bratele incrucisate si asteapta ce ? Ne-am facut de rasul curcilor cu delasarea asta fratilor . De-aia o ducem atat de rau …ne batem joc de ceea ce avem !!! Industriile care sa asigure tot ce trebuie pentru aceasta agricultura de ce nu duduie ? Nu ne mai pricepem sa facem nimic ? Tractoare , semanatori , grape , combine , nu mai stim sa facem domnilor guvernanti ? Nici ingrasaminte nu stim sa facem ? De ce ? Trebuie cumparate pe valuta de afara ? Ca sa ce ? Sa -si umple cativa buzunarele iar altii sa crape de foame , cautand de lucru pe afara ? Cu agricultura cred ca este simplu …dar trebuie sa existe vointa politica !!!
– Sa vina bani si din turism ?
Nimic mai simplu : avem nevoie de autostrazi ! In doi ani daca ne punem mintea si vointa avem o retea de autostrazi de ii lasam pe altii cu gura cascata …Frumusetile tarii asteia sunt in asteptare de ani de zile ..Agroturism am demonstrat ca suntem capabili sa facem …Ce mai asteptam ?
- Constructori mai avem ? Eu cred ca da .
- Avem nevoie de forta de munca ? Abia asteapta atatia romani sa revina pe la casele lor de pe unde muncesc , prin Europa de vest .
Statul are si el un rol , dinamizator , daca vrea sa fie respectat !
Dar pentru asta trebuie sa aiba cine sa-l conduca !!!