Cine l-a ajutat pe Traian Basescu sa castige alegerile…

Regret ca, in loc sa ne concentram pe lupta cu cancerul pedelist, suntem iar nevoiti sa dam raspunsuri la atacuri incorecte venite dinspre partenerii nostri. Crin Antonescu, intre propuneri de premier, reformari interne in PNL si solutii de vot uninominal, continua sa ne atace si pe noi, plasandu-ne pe acelasi nivel cu cei din PDL. Mai mult, ne spune nu doar ca suntem comunisti, dar si ca noi suntem cei care l-au ajutat pe Traian Basescu sa castige alegerile.

Acum cateva luni, am raspuns la acuzatiile formulate la adresa guvernarii noastre si a solutiilor noastre. Acum, sunt nevoit sa fac unele  precizari  in legatura cu “ajutorul” dat pentru alegerea lui Basescu:

1.      Pentru cei care nu isi (re)amintesc, PSD in 2004 a castigat alegerile parlamentare. Cu 37,1% fata de 31,8%, cat au obtinut colegii domnului Antonescu din Alianta DA. Asa ca discursul despre cum populatia se saturase de noi este ridicol. Cel putin la acest capitol, am obtinut o legitimitate mult mai mare decat combinatia liberalo-pedista.

2.      Candidatul PSD la presedintie ( Adrian Nastase) a obtinut, in primul tur de scrutin, 40% din voturi, cu 7 procente peste candidatul Aliantei DA, Traian Basescu. Din nou, noi am facut tot ce am putut pentru ca Basescu sa nu castige. Faptul ca, in turul doi, au venit si voturi de la PRM si nu numai pentru a-l ajuta pe Basescu sa castige, este cu totul alta discutie. Faptul ca Alianta din care facea parte domnul Antonescu a folosit, dupa primul tur de scrutin, diversiunea cu fraudarea alegerilor, pe modelul “Revolutiei portocalii” de la Kiev, iara nu cred ca este un motiv de mandrie.

3.      Imi amintesc si contributia candidatului PNL, de la acea vreme, in aducerea la putere a lui Traian Basescu. Liberalii au acceptat ca un „comunist” (Basescu) sa fie candidatul lor la presedintie (in locul presedintelui lor, un alt „comunist” si el, dar care cadea tot mai mult in sondaje.  Iata, sondajele erau singurul criteriu “moral” al deciziei lor de atunci). Sper ca domnul Antonescu nu a plans si dansul, alaturi de Traian Basescu, atunci cand presedintele sau a dezertat din campanie.

4.      Spre deosebire de mine, de Victor Ponta, de colegii nostri din PSD, liberalii (si, banuiesc, si Crin Antonescu) chiar l-au votat pe Traian Basescu. Noi am votat impotriva lui. De fiecare data.

5.      In regimul Adrian Nastase, cel atat de blamat de domnul Crin Antonescu, opinia publica il sustinea mai mult pe candidatul PSD decat pe cel al PNL. Si acest lucru a fost valabil pe toata perioada anului 2004.

6.      Este necinstit pentru oricine incearca sa se delimiteze de trecutul propriu sa vina acum si sa spuna ca nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase a Basescu. Liberalii, din pacate pentru ei, „au mancat usturoi”. Crin Antonescu nu trebuie sa se comporte precum Mircea Cartarescu, care declara acum ca nu mai este „basist” dupa ce, in trecut, era in prim-plan, alaturi de el. Stiu, Crin Antonescu n-a fost chiar sustinator vehement al lui Basescu, dar partidul sau a fost. Si, chiar daca vrea sa se substituie pe sine intregului PNL, nu va putea sa o faca, modificand trecutul, indiferent de strategiile desenate de consilieri de aici si de aiurea.

7.      Nu noua trebuie sa ni se reproseze sustinerea lui Traian Basescu. PSD l-a avut ca adversar direct pe Basescu intotdeauna. Iar momentul guvernarii comune cu PDL, de anul trecut, are o explicatie care tine, din pacate, tot de PNL. Cautati in presa de atunci si veti vedea ca PSD a asteptat aproape o saptamana ca PNL sa se tina de cuvantul dat inainte de alegeri in ceea ce priveste formarea unei majoritati comune, care trebuia formata in noaptea alegerilor.  Liberalii au tinut insa prea mult la obsesia lor de a avea premier (desi, aproape doi ani, PSD  acordase un sprijin din opozitie pentru premierul liberal Tariceanu). Sigur, puteam sa stam pe margine si sa asteptam (eu, personal, am sustinut acest lucru). Dar majoritatea partidului a decis sa dea o sansa unei majoritati de tip german, intre adversari ideologici, pentru ca Romania sa aiba un guvern. Cel care a impus atunci acea decizie a pierdut apoi si alegerile prezidentiale si pe cele din PSD. Este adevarat ca acceptarea, tardiva, de catre liberali a unei intelegeri nu a mai folosit la nimic. Stiu aceste lucruri pentru ca am participat la acele discutii, incercand sa determin o solutie, dar timp de o saptamana, liberalii care condusesera guvernul timp de patru ani, voiau sa aiba tot ei conducerea cabinetului, considerand ca PSD-ul nu are alternativa si ca trebuie sa accepte. A fost o eroare. Dar, acum, nu putem sa ne facem ca nu stim ca motivul pentru care Romania n-a avut o majoritate sanatoasa in 2009 a fost comportamentul  de atunci al unor lideri liberali.

8.      Cat despre “tradarile” celor din PSD, ele sunt un fenomen pe care ar trebui sa il vedem in ansamblul sau. Dupa 2006, Traian Basescu si-a consolidat puterea cu sprijinul total al unor fruntasi liberali, care au venit in final chiar in partidul prezidential. Gheorghe Flutur, Gheorghe Stefan, Mona Musca, Theodor Stolojan, Valeriu Stoica si atatia altii, care au stat langa Basescu. Asa ca, daca tot vorbim despre trecut, le reamintesc liberalilor ca, dupa 2006, puterea lui Basescu nu a devenit totala tocmai pentru ca a existat PSD, si tocmai pentru ca noi am stat alaturi de Tariceanu, chiar din opozitie, in timp ce unii dintre colegii domnului Antonescu s-au dus sa adauge o litera la denumirea partidului lui Traian Basescu.

9.      Eu, personal, sunt unul dintre cei care poate fi cel mai putin acuzat de adversitate fata de liberali. Dimpotriva, am sustinut in repetate randuri nevoia unui dialog intre partidele noastre. Intr-o vreme – pentru cei care isi amintesc interviul dat de mine, prin 2008, ziarului Adevarul – sustineam chiar un tip de parteneriat mai solid, cu o formula de alianta si cu participare comuna in alegeri. Am crezut ca dialogul intre partide democratice poate sa ajute la depasirea unor obstacole ideologice. Si cred in continuare acest lucru, tocmai pentru ca aceasta este singura cale de a face o opozitie unita si eficienta.

Sincer, nu inteleg sensul si rostul unor astfel de atacuri. Ce putem realiza, in acest fel?  Nu stiu daca aceste atacuri sunt o incercare de a pastra legatura cu un anumit tip de electorat de dreapta. Eu cred ca, aspirand la voturile pedelistilor, Crin Antonescu risca sa piarda respectul nostru, al celor din PSD. Dupa motiunea de cenzura din vara, de la tribuna parlamentului, domnul Antonescu ne ataca pe noi la fel de mult ca si pe PDL. Acum face la fel. Cum poti cere celor care sustin PSD sa te respecte cand vorbesti astfel despre PSD?

Domnul Antonescu a predat istorie. Dar cred ca stie ca nu e cazul sa ne intoarcem spre trecut, sa dezgropam tot felul de povesti.  Sa ne apucam sa dezbatem istoria  comunismului, faptele sau, stiu eu, si tradarile liberale din perioada  interbelica. La ce ar  ajuta?

As vrea sa cred ca discursul din ultima vreme al domnului Antonescu este doar o decizie tactica si nu pregatirea pentru un alt tip de abordare strategica. Avem  nevoie de o opozitie unita. Noi vom  lupta impotriva PDL si impotriva lui Traian Basescu in continuare, si speram sa ii avem alaturi de noi si pe liberali.

Panteonul din noi

Este titlul editorialului meu de miercuri din Jurnalul National. Editorialul poate fi citit aici.

Conferinta la Fundatia Titulescu

Tema conferintei ce va fi organizata vineri, 12 noiembrie 2010, orele 12.00, la Fundatia Europeană Titulescu si Asociaţia de Drept International si Relaţii Internationale ADIRI este:

Procesul Inovarii pe plan international si in Romania.

Conferinta sustinuta de Prof. univ. dr. ing. Stefan Iancu, membru fondator al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, secretar ştiinţific al Secţiei de Ştiinţă şi Tehnologia Informaţiei a Academiei Române, va avea loc, ca de obicei, la Casa Titulescu, Sos. Kiseleff nr. 47.

ANALIZA : UDMR si criza generata de legea educatiei

INTREBARE :UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA – U.D.M.R.: va participa in continuare  sau se va retrage din coaliţia de guvernare în condiţiile în care partidele din arcul guvernamental nu reuşesc să asigure majoritatea parlamentară pentru adoptarea legilor “reformei” ? 

SUBIECT: implicaţii şi evoluţii politice legate de decizia U.D.M.R. privind constatarea de către Curtea Constituţională a României a conflictului de constituţionalitate între puterea legislativă şi executivă cu privire la adoptarea Legii educaţiei naţionale prin angajarea răspunderii Guvernului.

 

SEMNIFICAŢIE: constatarea de către Curtea Constituţională a României a conflictului de constituţionalitate între puterea legislativă şi cea executivă cu privire la adoptarea Legii educaţiei prin angajarea răspunderii Guvernului a generat o criză internă in coaliţia de guvernare prin ameninţarea cu ieşirea de la putere a U.D.M.R. Decizia în acest sens  ar fi determinată de:

-          capacitatea redusa a coaliţiei de a realiza priorităţile din programul de guvernare;

-          capacitatea redusă a coaliţiei de a gestiona criza economică;

-          erodarea electorală a U.D.M.R. raportat la eşecul adoptării legilor care ar consacra o evoluţie a drepturilor minorităţilor naţionale din România;

-          erodarea electorală a U.D.M.R. raportat la beneficiile actului de guvernare;

-          schimbarea de generaţii la conducerea Uniunii cu ocazia  Congresului din februarie 2011;

-          presiunea guvernului FIDESZ din Ungaria în formarea unui pol de putere politic în rândul comunităţii maghiare din România apropiat puterii de la Budapesta.

ANALIZĂ: criza coaliţiei de guvernare, determinată de decizia Curţii Constituţionale în privinţa neconstituţionalităţii angajării răspunderii Guvernului pe legea educaţiei naţionale constituie doar o confirmare a fragilităţii şi lipsei existenţei unei majorităţii parlamentare funcţionale a guvernării.

Caracterul artificial al coaliţiei de guvernare, lupta de putere din interiorul partidului de guvernământ, lipsa de disciplină şi diletantismul liderilor PDL din Parlament şi erodarea, ca urmare a crizei economice, crează dificultăţi reale în susţinerea parlamentară a unui executiv care doreşte să guverneze în forţă, fără a purta un dialog cu opoziţia şi cu societatea civilă.

Priorităţile reale ale U.D.M.R. în guvernarea actuală sunt legate de:

-   o reformă generală în toate domeniile, care se exprimă printr-o descentralizare administrativă accentuată în toate domeniile. Astfel, s-ar asigura un sistem de decizie administrativă cât mai apropiat de comunităţile locale. Descentralizarea s-a efectuat în special în sistemul sanitar;

-     adoptarea legii educaţiei naţionale care sa se fundamenteze pe o descentralizare administrativă accentuată în învăţământul preuniversitar si care sa aplice un sistem de subvenţionare pozitiv pentru învăţământul în limba maternă, extinzand drepturile minorităţilor nationale în ceea ce priveste  învăţământul în limba maternă;

-     gestionarea crizei economice şi limitarea consecinţelor negative ale acesteia, accesul la resurse publice pentru administraţiile locale conduse de reprezentanţii Uniunii – beneficiile guvernării.

Uniunea s-a angajat în asigurarea unei stabilităţi politice prin intrarea la guvernare alături de PDL şi şi-a asumat riscul erodării electorale în perioadă de criză economică şi în condiţiile unui executiv cu o activitate incoerentă tocmai prin speranţa că reuşeşte să impună adoptarea unei legi a educaţiei naţionale care să consacre o descentralizare administrativă accentuată şi să contribuie la lărgirea drepturilor minorităţilor naţionale din România. Această direcţie a constituit mesajul principal al Uniunii pentru propriul electorat, afectat la rândul său de criza economică şi de măsurile de austeritate.

Adoptarea legii educaţiei naţionale, în forma votată de Camera Deputaţilor, este şi o miza politică personală a preşedintelui Uniunii, Marko Béla, care intenţionează să se retragă de la conducerea formaţiunii la Congresul din februarie 2011. La data de 25 septembrie 2010,   la şedinţa Consiliului Reprezentanţilor Unionali, preşedintele U.D.M.R. a declarat că este nevoie de înnoirea conducerii formaţiunii în 2011, sprijinind ideea de schimbare
(dar nu cu orice preţ). Anunţul preşedintelui U.D.M.R. privind susţinerea schimbării de generaţii în Uniune, inclusiv la nivelul funcţiei sale, a fost un mesaj oficial privind intenţia acestuia de a se retrage din fruntea formaţiunii dar şi precizarea condiţiilor în care Marko Béla doreşte ca acest transfer de putere să se realizeze.

Marko Béla doreşte să-l impună succesor pe deputatul şi ministrul culturii Kelemen Hunor. Kelemen Hunor, un intelectual cu o personalitate şi viziune politică apropiată de a actualului preşedinte al Uniunii, nu este însă susţinut de lideri importanţi ai vechii şi noii generaţii dar nici de totalitatea organizaţiilor teritoriale. Or, această criză a coaliţiei de guvernare intervine într-un moment în care, în cadrul Uniunii, au loc discuţii ample privind succesiunea la conducerea U.D.M.R. Posibili candidaţi alături de Kelemen Hunor sunt: Borbély Laszlo, Frunda Gorgy, Cseke Attila, Olosz Gergely şi Korodi Attila. Marko Béla are, deocamdata, susţinerea greilor politici din Uniune pentru a impune succesorul dorit de el.

Există insa presiuni însemnate si în privinţa asumării unui nou mandat de preşedinte al Uniunii de către Markô Béla dar probabilitatea de retragere a acestuia este foarte mare. Doar o criză politică majoră ar putea schimba această decizie.

Markô Béla este conştient că există un mare grad de erodare electorală a persoanei sale şi că are şansa să se retragă în vârf de carieră politică în februarie 2011,   iar adoptarea unei legi a educaţiei naţionale care să consacre un sistem de învăţământ preuniversitar descentralizat şi optim pentru minorităţile naţionale ar încorona cei 18 ani ai sai în fruntea Uniunii.

De asemenea, există factori interni şi externi (schimbul de generaţii la vârful Uniunii, presiunea exercitată de guvernul lui Viktor Orban şi accesul la resursele publice, avantajele exercitării puterii) care au un rol important în luarea deciziei.

Proiectul de lege al educaţiei naţionale este şi o miză personală a preşedintelui Marko Béla, care are poziţia şi capacitatea de negociere efectivă în situaţii de criză. Or, acum Uniunea este într-o poziţie puternică de negociere dată fiind conjunctura economică şi politică a României. De asemenea, Markô Béla are capacitatea de a impune în cadrul Uniunii o posibilă decizie de ieşire de la guvernare, chiar dacă majoritatea liderilor sprijină o rămânere la guvernare având în vedere avantajele acesteia. Raportat la opoziţie,  eu cred ca Uniunea doreşte să-şi păstreze capacitatea de coaliţie pentru viitor, considerand, mai curand, că mărul discordiei în privinţa legii educaţiei nu îl constituie atât prevederile privind minorităţile naţionale, cât prevederile referitoare la învăţământul superior.

Una dintre soluţiile avansate de democrat- liberali a fost inclusiv votul negativ în plen a proiectului de lege a educaţiei, dacă aceasta va trece de comisii cu un conţinut golit de “reformă” şi adoptarea ei, ulterior, printr-o noua angajare a răspunderii. Totul depinde şi de motivarea Curţii Constituţionale în speţă.

Voi incerca, in zilele viitoare, sa va prezint analizele mele si in legatura cu alte evolutii politice, inclusiv relatia PSD-PNL.

“Supravietuitori”

Ieri, cautand intre scrisorile mele dragi, am gasit  o poezie pe care mi-a dedicat-o – cand am implinit 60 de ani -, Adrian Paunescu. Nu intamplator, ea este intitulata “Supravietuitori” :

La multi ani, Mihail si Gavril!

E greu si ciudat sa ne gandim astazi la sarbatoriri, la doar o zi dupa inmormantarea lui Adrian Paunescu. Dar, pana la urma, asta este viata. Si trebuie sa o acceptam si sa o imbratisam de fiecare data, cu recunostinta. Astazi este o zi mare in calendarul ortodox romanesc, fiindca este ziua in care Biserica ii cinsteste pe sfintii Mihail si Gavril. Ingerii slujesc la apararea si calauzirea oamenilor. Si, chiar daca povestea religioasa ne arata ca exista nu doar ingeri buni (precum Mihail si Gavril) dar si ingeri rai (fiindca, pana la urma, Lucifer a fost si el un inger initial), in aceasta zi noi sarbatorim doar partea pozitiva, partea luminoasa.

Din secolul al cincilea, Biserica a impus aceasta sarbatoare, iar astazi simtim parca mai mult ca oricand nevoia ca ingerii sa vina, sa faca fapte bune si sa aduca vesti minunate pentru romani.

As vrea ca, astazi, toti cei care poarta numele de Mihai, Mihaela, Gabi, Gabriela, Gavrila sa aiba o sarbatoare minunata, plina de satisfactie si de bucurii. Am multi prieteni si multe cunostinte cu aceste nume si vreau, inclusiv pe aceasta cale, sa le transmit respectul meu, recunostinta mea, admiratia mea si intreaga mea apreciere.

La Multi Ani tuturor!

Raspunsuri noi

Dubito, ergo cogito; cogito, ergo sum-ul cartezian este din ce in ce mai hulit in Romania zilelor noastre. Indoiala, ca atitudine si metoda de progres, este eliminata din discursul public. Locul ei, in opinia multor specialisti, mai ales a celor bancari, trebuie sa fie luat de certitudine. De inechivoc: „situatia din prezent este asa cum este si nimic din ce se spune sau s-ar putea face nu ar schimba cu nimic realitatea. Pentru ca asa spunem noi. Iar noi nu putem si nu trebuie sa fim contrazisi”. Cam asa s-ar putea traduce atitudinea acestora. Posibilitatea ca aceasta paradigma a certitudinii sa fie, in realitate, victima unei forme rudimentare de intuitie politico-economica ne-a adus acolo unde suntem in acest moment. Iar in tot acest context includ si amplificarea retoricii agresive la adresa mass media.

Pentru a fi extrem de clar inca de la inceput, indoiala, in acceptiunea mea, nu se refera la actiunea de arcuire/indoire pe care membrii guvernului, in functie cu primul lor ministru, o presteaza la toate aparitiile, apostrofarile si ordinele prezidentiale. Aceea poarta numele de plecaciune si este vizibila, chiar recomandata, in interrelationarea dintre senior si vasalii sai.

Identificata de carmuire ca principal vinovat al cogito-ului cetateanului de rand, presa din tara noastra si mai ales televiziunile savarsesc in fiecare zi o „greseala capitala”. Arata derapajele grave ale actualei puteri si prezinta alternative, indreapta oamenii spre indoiala.

Cand un presedinte de stat care – in urma cu ceva ani, ce-i drept – facea un portdrapel din relatia sa deschisa cu reprezentantii media (oare de ce s-o fi intalnit cu Vantu, intr-o benzinarie, la Tancabesti, inainte de turul al doilea al prezidentialelor din 2004?) gandeste asa, nu toata lumea se revolta. Ba mai mult, are suficienti reprezentanti ai tagmei jurnalistice care inca il considera un aparator al drepturilor si libertatilor lor. Mai nou, pana si guvernatorul Bancii Nationale si-a format propria clasificare, impartindu-i pe cei care se indoiesc in analisti de rasa si trancanitori care dau poporului inflatie cu televizorul. Este clar, opinia alternativa in regimul Basescu nu trebuie si nu poate fi ascultata sau acceptata.

Insa ma opresc aici pentru ca, altfel, risc sa fiu si eu catalogat in CSAT drept pericol la adresa securitatii nationale si sa-mi fie ascultate telefoanele. Pentru ca in regimul Basescu alternativa si gandirea critica sunt interzise. Indoiala trebuie dezdoita.

Viban, asa cum bine au remarcat si alti colegi de blog, sugestia ta cu privire la utilitatea formarii Partidului Social-Liberal prin omogenizarea doctrinelor PSD si PNL este imposibila! Argumentele sunt nenumarate si nu intru in detalii de ordin doctrinar sau ideologic, la fel cum nu intru nici in prezentarea in oglinda a principiilor si politicilor noastre socio-economice, care difera semnificativ. O constructie de acest tip ar insemna, in cazul Romaniei, o formatiune politica fara cap si coada. Un partid politic nu trebuie sa fie construit pe baza unor concesii cu sine insusi. Nu mai vorbesc de tradarea inimaginabila a electoratului nostru.

Bibliotecaru, intrebarea ta, daca politica mai are vreun rost in contextul in care oamenii sunt nefericiti are un singur raspuns. Da, scopul politicii este in primul rand acela de a le reda oamenilor speranta si de a le arata drumul , de a le crea cadrul necesar pentru o existenta lipsita de griji. Eu, din contra, cred ca rolul si necesitatea politicii ar fi puternic diminuate mai degraba intr-un sistem in care toti oamenii ar fi multumiti cu viata lor. Pentru ca o organizare eficienta si un nivel de trai extrem de bun si mentinerea unui anumit statu-quo ar fi mai degraba motive pentru ca politicul sa nu intervina in viata oamenilor. Ar fi o situatie care nu ar avea nevoie de reglementarea si interventia factorului politic. In alta ordine de idei, se spune ca o fotografie face cat 1000 de cuvinte, de unde pot sa cred ca ai petrecut destul timp sa analizezi toate instantaneele prezentate pe blog. Nu trebuie, insa, sa generalizezi pornind de la trei sau patru fotografii. Ar trebui sa vezi intreg filmul. Iar filmul evenimentelor din Arges mi-a aratat exact contrariul interpretarii tale, cu o sinceritate si deschidere greu de descris.

maria, nu am inteles exact care este modelul educational pe care il promovezi. Ca sa nu mai spun ca sustii, pe de o parte, educatia in limba engleza in Romania si, pe de alta parte, lichidarea invatamantului de stat. Ambele propuneri sunt in opinia mea, cu toate ca termenul folosit poate parea dur, nonsensuri. Nu poti sa modelezi un sistem national de educatie pe o alta limba decat cea romana. Pentru ca, prin scoala, statul doreste sa educe si sa isi creasca cetatenii in spiritul romanesc si sa perpetueze, astfel, traditiile, valorile, cultura si, evident, limba romana. Ar trebui ca doar minoritatile din Romania sa se lupte pentru a-si pastra identitatea culturala, nu si “majoritatea” romaneasca? Istoria ne arata ca doar puterile cu tendinte hegemonice si-au impus limba in sistemele educationale ale altor state, iar scopul lor a fost acela de a controla, in timp, partial sau total populatia acelor state. Acest proces nu a venit niciodata din propria initiativa a statului respectiv pentru ca asta ar fi insemnat ca puterea sa-si recunoasca, nefortat, supunerea fata de un alt model. Propunerea a doua, cu toate ca am mai auzit-o si de la altii, mi se pare la fel de inacceptabila. In orice stat trebuie sa existe un sistem public de educatie care sa ofere posibilitatea tuturor cetatenilor sai sa aiba acces la educatie. Alternativa la sistemul public este, evident, cel privat. Varianta care ar duce, insa, la crearea si perpetuarea unor inechitati profunde in cadrul societatii.

Karakas, nu este o noutate ca viziunea PSD converge cu aceea promovata de Paul Krugman sau de Stiglitz. In articolul indicat de tine din The New York Times, Krugman nu face decat sa-si reia argumentatia cu privire la taisul dublu al politicii stransului curelei si al pericolului vizibil poate mai mult ca niciodata ca, prin austeritate, sa ramai sau sa iesi extrem de greu din recesiune. Cu toate ca si SUA sunt un exemplu concret in acest sens, exemplul Romaniei mi se pare la fel de graitor. Ajutorul financiar luat de la FMI, cresterea TVA, scaderile de salarii si toate celelalte masuri austere luate de Traian Basescu si Emil Boc nu au produs efectele scontate. Semn ca ori motorul economiei nu porneste decat la a cincea cheie, ori au turnat ei un alt combustibil decat cel care se preta in situatia noastra. Opacitatea lor ne arata ca, nici in al 12-lea ceas, nu sunt capabili sa constientizeze ca au chinuit milioane de romani fara nicio finalitate. Iar exemplul autoflagelarii populatiei, folosit de Krugman, faptul ca oamenii accepta tacit solutiile austere celorlalte alternative, trebuie puse, in cazul Romaniei, in paralel cu cel al flagelului clientelei politice. Un fenomen din ce in ce mai adanc infipt in resursele si asa reduse (sau cel putin asa ne este noua dat sa intelegem!) ale statului roman. Iar in acest ultim caz nu este vorba de lipsa de viziune sau context extern, ci vorbim strict de nesimtire.

Mélanie, am mai purtat discutia cu privire la sansele lui DSK de a castiga alegerile prezidentiale si, din nou, nu pot decat sa salut faptul ca Franta va fi guvernata, dupa cum arata cifrele, din nou de stanga. Pe de alta parte, revenind la situatia din Romania, nu pot sa nu observ cum surprinderea lui Strauss-Kahn la auzul taierilor salariale de la noi din tara nu concorda cu solutiile si indicatiile oferite de domnul Franks in cadrul celei mai recente vizite la noi in tara. Eu sunt convins, si din prisma colaborarii din trecut cu FMI-ul, ca Fondul este deschis la propuneri alternative de redresare economica. In cazul Romaniei, nu cred ca solutiile anuntate de Traian Basescu ar fi fost singurele acceptate de Fond. Au existat si vor exista in continuare doua iesiri din labirintul crizei economice din tara noastra. Iar FMI o accepta pe oricare din ele, singura lor conditie fiind aceea de a repune pe picioare economia si a-si garanta, astfel, recuperarea imprumutului.

Teostanc, orice argumentatie, oricat de bine inchegata, nu trece testul generalizarii. Din acest punct de vedere, exemplul folosit de tine cu rocada perpetua realizata de unii militari, pentru a primi pensii mai mari este unul care nu convinge. Eu nu sustin ca nu au existat exemple care sa intre in acea categorie. Ba mai mult, daca tu cunosti exemple concrete, te rog in cel mai deschis mod sa le impartasesti pe blog. Pe de alta parte, Armata este o institutie mult prea bine organizata pentru ca un astfel de fenomen sa fie posibil la nivel national si care, pe de alta parte, sa nu poata fi observat sau prezentat. Iar sistemul special de pensii in cazul militarilor nu este o” gaselnita” utilizata  in Romania, este o modalitate de plata implementata in tarile membre NATO.

Zeus, sper sa nu ma intelegi gresit, dar daca as fi analizat strict argumentatia ta as fi crezut, la o prima vedere, ca este vorba de un personaj pe care il stiu mult prea bine. Ma refer la polarizarea stat-privat din discursul tau, la faptul ca ai „suferit deja destul pentru bugetari”. Din ceea ce ai afirmat mi se pare ca, in opinia ta, interesul privatilor este urmarit cu strictete de Traian Basescu si de PDL si ca noi, cei din opozitie, suntem interesati doar de perpetuarea unor interese meschine ale bugetarilor care nu muncesc si care, totodata, castiga mult mai mult decat orice angajat din privat. Este un semn ca propaganda celor de la putere te-a influentat intr-o mica sau mai mare masura. Eu ce pot sa iti garantez este ca interesul PSD este acela ca toti cetatenii din aceasta tara sa traiasca decent si sa fie recompensati corespunzator pentru munca lor. Iar apelul meu la evadarea din tumultul politic vine doar sa ne faca pe toti sa mai tragem si cate o gura de aer proaspat, sa nu ramanem inchistati in conflicte marunte, sa ne recastigam luciditatea necesara schimbarii situatiei actuale din Romania.

Raspunsuri vechi

Dupa ce a facut lumea, Dumnezeu a dorit sa puna ordine in neamurile de pe pamant. Dupa ce i-a chemat pe evrei si pe turci, Dumnezeu i-a poftit pe boieri si domni la ciubuc si cafea: “Mariilor voastre vi-i dat sa traiti in desmierdare, rautate si ticalosie; pentru care sa faceti bine sa puneti a mi se zidi biserici si manastiri”. In cele din urma, au aparut si muntenii. Acestora Dumnezeu, cu parere de rau, le-a spus ca nu are ce sa le faca si ca trebuie sa ramana cu ce au.

Daca nu v-ati dat inca seama, parte din povestea de mai sus este preluata din Baltagul si reprezinta legenda din deschiderea romanului. Legenda din deschiderea Romaniei de astazi, pe de alta parte, ne prezinta alta instanta superioara cu valente de Zeus care, la impartirea portofoliilor guvernamentale, le-a oferit supusilor procente din PIB si libertate sa distruga tot ce s-a zidit ca stat de drept si principii democratice pana la el. Conditia impusa? Singura cultura permisa pe teritoriul pastorit de el sa fie cultul personalitatii lui si al camarilei sale.

In tentativa de a nu-l supara si de a-i intra, totodata, in gratii, unii dregatori au inceput sa redacteze cu fonturi ovine mesaje de sustinere pe munti. Nu dupa mult timp, caracterul ovin al credintei s-a transmis catre toti boierii care se inchinau, in cadrul templului democratiei, Creatorului. De frica, adulatie sau, pur si simplu, din nevoi pecuniare, toti boierii si domnii au decis sa i se inchine si sa refuze ideea alternativei. Niciunul din ei nu avea in vedere posibilitatea ca liderul lor sa ii conduca, prin nesimtire, minciuna si dispretul aratat romanului de rand, in desert.

Nic, tentativa de eschiva pe care tu o invoci atunci cand vine vorba sa comentez rezultatul motiunii este inexistenta. Nu am tratat in extenso rezultatul votului motiunii pe blog pentru simplul motiv ca el a fost foarte clar. Guvernul Boc nu a primit niciun vot de incredere, de unde rezulta ca, intr-un stat normal, unde politica functioneaza dupa niste reguli stricte, echipa aflata in fruntea executivului ar trebui sa plece. PSD si-a facut datoria – a sustinut sindicatele si si-a mobilizat toate voturile impotriva guvernului. Sigur ca unii dintre cei care au promis ca vor vota n-au facut-o, ascunsi in spatele deciziei PDL de a bloca un vot democratic. Lupta va continua, si va asigur ca acest guvern va cadea.

Jerome, intrebarea ta, daca in momentul in care nu se tine cont de absolut nimic – cu trimitere la haosul organizatoric din Camera Deputatilor – se mai poate crede in existenta unor solutii beneficiaza din partea mea de un raspuns pozitiv, chiar optimist. Da, exista solutii pentru orice situatie dificila. Singura dilema este reprezentata de mijloacele pe care le utilizezi pentru a ajunge la acea solutie. In cazul PDL si al Robertei Anastase vorbim despre niste mijloace imorale si ilegale utilizate pentru a executa ordinele primite de la baciul lor. In ceea ce-i priveste, iluzia intangibilitatii reprezinta principalul lor dusman. Pentru ca, la un moment dat, se va intoarce impotriva lor. Nu poti faulta democratia permanent, fara ca arbitrul sa nu intervina si sa te elimine de pe teren. Iar principalul arbitru al scenei politice din Romania nu este jucatorul Basescu sau rezerva Boc, ci este cetateanul roman. Cel care, prin votul sau, va avea ocazia sa le arate cartonasul rosu tuturor celor care astazi i-au intors spatele.

LePrince, mi se pare ca generalizezi cand afirmi ca exista o lipsa cronica de inteligenta emotionala identificabila in structura arhetipala a romanilor. Contraargumentele mele nu tin de momentele istorice importante care iti contrazic intreaga argumentatie, evenimente pe care, de altfel, le-ai enuntat si tu, ci vin mai degraba pe alta directie. Intotdeauna in istorie, pe langa grup, individul a avut un rol extrem de important in schimbarile drastice pe care o societate le-a suferit. Tocmai de aceea, personalitatea unor lideri politici sau a unor simpli cetateni a fost capabila sa inspire mii, zeci de mii, daca nu chiar milioane de alti semeni. Iar Romania, in prezent, beneficiaza de astfel de oameni. Exemplul pe care ti-l dau este, de altfel, si cel care m-a obligat sa iti raspund: doamna invatatoare Cristiana Anghel. O femeie care, prin taria si fermitatea decizie sale, a reusit  sa inspire sute si mii de colegi dascali.

Relu, a te desolidariza de gesturile disperate, in definitiv, ale politistilor si militarilor romani ar insemna sa te solidarizezi cu guvernul Boc, cu PDL si cu toti cei care considera ca, doar pentru ca Politia Romana si Armata sunt obligate sa execute ordinele, sa nu le comenteze, iti poti bate joc de oamenii in uniforma. Ceea ce, cu parere de rau, ai facut tu prin comentariul tau. Gesturile populare de atac la imaginea liderului politic sunt, in multe state din lumea aceasta, ceva obisnuit. Ba mai mult, exista numeroase exemple in care protestatarii au apelat la actiuni mult mai grave decat aceea de a da foc imaginii printate a conducatorului iubit in piata publica. In momentul in care un presedinte “da de pamant” cu o intreaga institutie, nu mi se pare exagerat ca si reprezentantii tacuti, pana acum, ai acelei institutii sa aiba dreptul de a iesi in strada si a protesta.

Maria, numerosi reprezentanti ai PSD si-au exprimat foarte clar pozitia in ceea ce priveste modalitatea de a-i primi in randul nostru pe cei care sustin in acest moment puterea. Prima si cea mai importanta dintre conditii a fost foarte clar enuntata, votul pentru motiune. In alta ordine de idei, evident ca acele persona non grata de care aminteai si tu nu vor avea ce sa caute inapoi in partid. Pentru simplul fapt ca strategia noastra este una  diferita fata de cea a catch-all-ului democrat-liberal. Iar istoria, dupa cum se poate observa, are grija sa te duca din fruntea podiumului la baza sa. Acele personaje enuntate de tine vor avea grija ca, pe termen lung, sa duca PDL sau alte formatiuni din care fac parte intr-o paradigma de tipul catch something sau catch nothing.

Observator, pornind de la situatia haotica din ultima perioada din Parlament, pot spune ca votul uninominal prezinta are o utilitate cinica (desi, evident, nu este eficient in actualul context democratic). In contextul in care parlamentarii alesi in acest sistem executa intr-un mod militaresc directivele trasate de comandantul suprem, electoratului ii va fi mult mai usor sa il identifice pe deputatul sau senatorul din colegiul sau ca vinovat pentru scaderea cu 25% a salariilor sau pentru batjocorirea pensionarilor din aceasta tara. Daca avem in vedere ca aproape toti parlamentarii actuali vor incerca sa candideze din nou, la viitoarele alegeri parlamentare, in colegiul actual, munitia oferita opozitiei va fi de nesperat.

Alexa, propunerea ca PSD sa renunte la lupta si sa lase PDL “sa-si faca de cap” este una de neacceptat pentru partidul nostru. Daca am fi renuntat la lupta in speranta viitoarelor alegeri la termen, daca nu am mai fi luptat pentru romani, pensionarii din aceasta tara ar fi avut pensiile taiate cu 15%. Daca vom lasa PDL la guvernare pana cand acest partid nu va mai prezenta urma de incredere politica si intentie de vot (o proiectie nu neaparat indepartata in timp), atunci le-am permite acestora sa lase, la randul lor, Romania pe butuci. Pentru ca politica lor iresponsabila si guvernarea lor fara solutii intr-acolo indreapta tara. Niciunul din cei care in acest moment ii sustin nu isi pune intrebarea ce ne facem dupa? Cel mai trist si ingrijorator este, tind sa cred, ca nu le pasa.

Orasan Ioan, de acord cu tine ca o mobilizare mai buna a oamenilor din capitala ar fi pus o presiune suplimentara asupra actualului guvern. Dar vreau sa repet ca a fost extraordinar ca zeci de mii de romani (eu cred ca 60-70000) au venit – pe frig, ploaie, impotriva presiunilor de acasa. Au fost multi, mult mai multi decat s-a incercat sa se vehiculeze la televizor. Iti recomand fotografiile de pe site-ul psd pentru a vedea si poze mai corecte.

In ce priveste propunerea ta de boicotare a produselor comercializate de “tabara portocalie” cred ca este irelevanta, in actualul context. Pentru simplul motiv ca ei nu vor suferi grav din punct de vedere financiar si nu vor vedea ce inseamna sa le scada veniturile. Vor avea grija sa isi vanda produsele prin licitatii publice celui mai fidel client: sistemului lor clientelar. Pana la urma, in caz de stricta necesitate, autostrada se poate face cu borduri, iar cartofii pot fi inlocuiti cu pavele. Daca se decojesc nu e nicio problema, le vor schimba cu altele noi.

Realitatea Tv – ora 17.00

Adrian Nastase este astazi invitatul lui Stelian Tanase la emisiunea 3×3, Realitatea Tv, ora 17.00.

Emisiunea va putea fi urmarita live aici.

Echipa AN

Tot despre Adrian Paunescu

De dimineata, mintea imi rataceste, cautandu-l incontinuu pe  Adrian Paunescu. Il gasesc in lecturile mele, in discutii, in dispute, in cultura, in politica. Il gasesc prezentand carti de-ale mele – la Deva, la Brad, la Mizil. Il regasesc la Tebea. Il regasesc la el acasa sau la prieteni comuni. De fiecare data arzand ca o flacara, consumandu-se pentru o cauza, iubind si suferind.

As fi vrut sa am acum, langa mine, toate cuvintele pe care mi le-a scris, pe bucatele de hartie, pe paginile de garda ale cartilor,  toate cuvintele pe care mi le-a spus sau pe care mi le-a scris prin sms-uri (oare interceptarile telefonice ar putea folosi la reconstituirea acelor dialoguri?).

L-am intalnit, prima data, in 1972. Eram unul dintre organizatorii festivalului de muzica si poezie “Primavara baladelor”, de la Universitatea Bucuresti. L-am invitat atunci sa faca parte din juriu. L-am citit apoi si l-am urmarit in Cenaclul “Flacara”, asa cum mergeam la “Bulandra” sau la “Teatrul Mic”, traind o viata de tanar care se droga cu muzica de jazz, cu existentialismul lui Camus,  cu teatru dar si cu emotia si nationalismul lui Adrian Paunescu.

Dupa 1989, l-am reintalnit in politica. La inceput era in PSM. L-am convins, mai tarziu, sa vina la noi in partid. De multe ori am avut pareri diferite dar atunci cand am avut nevoie de sprijin, cuvantul lui, spus in public, era o garantie ca mergem pe drumul bun.

Ma suna, din cand in cand, in ultimii ani , sa laude ce scriam in Jurnalul National. Ma simteam ca un debutant caruia patronul unei reviste literare ii lauda incercarile. Ma cauta sa-mi ceara articole, in diferite imprejurari, pentru ziarul lui. Scriam cu placere. Voia sa fixeze in scris istoria nestiuta a ultimilor decenii.

Pot spune ca am intretinut, ani buni, o anumita complicitate intelectuala, politica fiind un pretext pentru militantismul lui extraordinar. Ma suna noaptea sa-mi spuna cate o idee trasnita. Era tenace cand credea in ceva. Asa m-a convins – eu fiind sef al guvernului -, sa instituim indemnizatiile speciale pentru oamenii de arta. Si multe altele.

Toata ziua m-au urmarit amintirile. Franturi de imagini, fraze, cuvinte, secvente din diferite intalniri. O interventie la o motiune, scrisa in versuri, in cateva minute, la mine in birou. O intalnire la Mizil, in urma cu un an si o lansare de carte cu Grigore Vieru.

Incerc sa=l recompun pe Adrian Paunescu in memoria mea si nu reusesc foarte bine. Lacrimile imi incetoseaza amintirile. Am simtit intotdeauna existenta unui geniu, imbracat in hainele lui. Cel care isi incheia, de fiecare data, epistolele pe care mi le trimitea, “cu sentimente fratesti. Adrian”

Am simtit adesea o inrudire spirituala dar si un privilegiu in a-l asculta, pentru ca reusea sa gaseasca, in limba romana, resurse nebanuite de exprimare a gandurilor. Convingator, persuasiv, inlocuind exemplele cu metafore.

Suferinta lui din ultimii ani era legata si de nedreptatea de la ultimile alegeri parlamentare. Desi castigase alegerile in colegiul lui din Hunedoara, datorita sistemului de alocare la nivel national, nu a intrat in Parlament.  S-au adaugat problemele financiare, problemele de sanatate. Se acumulasera nedreptati, cuvinte de dojana pentru trecut.

Dupa 2008, cu greu l-am convins sa ramana in partid. A acceptat, in final, sa fie seful Departamentului de cultura la Consiliul National. L-am  invitat sa vina la Congresul din 16 octombrie. Acceptase. Apoi m-a sunat sa-mi spuna ca nu se simte bine si ca ma roaga sa transmit salutul sau.

S-a lovit de multa ingratitudine. Si el si familia lui.Astazi, am incercat, alaturi de Marius Tuca sa obtinem acordul celor de la Atheneu  ca sicriul lui sa fie depus acolo. Nu am reusit. Ratiuni financiare, se pare…

Am sugerat, iar Marius Tuca a transmis la Cabinetul primului ministru, ca ziua de duminica 7 noiembrie, ziua inmormantarii sale (ce ironie a destinului!) sa fie declarata Zi de doliu national. Lucrul asta era posibil doar prin hotarare a guvernului. Asa cum s-a intamplat in cazul patriarhului Teoctist. Ar fi (fost) si un gest de reparatie postuma pentru cel care a fost, in toti acesti ani, un patriarh spiritual al Romaniei. La guvern, insa, telefoanele sunt inchise. Haosul nu trebuie deranjat prin gesturi de eleganta. 

Viitorul ii va face dreptate lui Adrian Paunescu. Si il va razbuna. Nici el, probabil, nu si-ar fi putut imagina ca moartea sa va genera un fel de doliu national neoficial, ca expresie a unui fel de greva japoneza.

Pe 20 iulie, anul acesta, am publicat pe blog, cateva ganduri, sub titlul “La multi ani, Adrian Paunescu!” Imi angajez raspunderea in fata eternitatii pentru acele cuvinte. Si cred, cu incapatanare, in ele.

Nu pot sa spun “Ramai cu bine, Adrian!” El nu pleaca de aici, el ramane, in continuare, cu noi. Sa ne spuna, prin opera lui, ce este important. Sa ne dea curaj. Sa ne invete in fiecare zi ce inseamna sa-ti iubesti tara. Sa-ti iubesti parintii. Sa iubesti…