Emil Boc – conflict juridic, trecut şi prezent

O cronologie utilă si cateva comentarii :

-         Pe 12 aprilie 2010, Guvernul României a înaintat Camerei Deputaţilor Proiectul Legii Educaţiei Naţionale, după ce Curtea Constituţională a constatat, prin Decizia nr. 1557/28.10.2009, că “asumarea răspunderii pe Legea Educaţiei Naţionale în Şedinţa Comună a Parlamentului  ESTE NECONSTITUŢIONALĂ”. Proiectul de lege fusese adoptat de Camera Deputaţilor la 19 mai 2010, şi transmis Senatului. Guvernul nu  solicitase dezbaterea acestuia în procedură de urgenţă.

-         Pe 13 octombrie 2010, Guvernul României a comunicat Parlamentului că a hotărât să-şi angajeze răspunderea asupra proiectului de lege, cu toate că, potrivit Regulamentului Senatului – art. 93, alin. (2) – proiectul de lege aflat la Senat nu mai putea fi retras, iar o mare parte din articolele aflate in dezbatere fusesera adoptate, prin consens, de senatori. Ce însemna asta? Că existau în paralel două legi – una la Senat (care nu putea fi retrasă) şi una pe care Guvernul îşi angaja răspunderea.

-         Dezbaterile Şedinţei Comune a Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 18 octombrie 2010 demonstrează, fără echivoc, absurditatea solicitării Guvernului printr-un abuz constituţional, beneficiind de o majoritate discutabilă în Parlament. In cadrul acelei şedinţe s-a stabilit calendarul angajării răspunderii, respectiv prezentarea, la 25 octombrie 2010 şi dezbaterile la 27 octombrie 2010.

-         A doua zi, preşedintele Senatului a depus la Curtea Constituţională  o solicitare privind constatarea conflictului juridic între Parlament şi Guvern, născut ca urmare a cererii Guvernului de angajare a răspunderii, asa cum anuntase in sedinta birourilor permanente. Curtea Constituţională a stabilit termenul de judecată tot la 27 octombrie (data programată pentru dezbaterea moţiunii), dar, în mod surprinzător, a amânat pronunţarea pentru 3 noiembrie.

-         Cu toate că Emil Boc cunoştea  existenţa pe rolul Curţii Constituţionale a cererii Preşedintelui Senatului, a insistat în procedura angajarii răspunderii, fapt ce a determinat partidele din Opoziţie să depună o moţiune de cenzură (termenul regulamentar era de maximum 5 zile de la anuntul facut in plen de catre primul ministru).

-         La 3 noiembrie 2010, într-un comunicat de presă, Curtea Constituţională a anunţat că: “Plenul Curţii Constituţionale s-a pronunţat asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic (…), conflict declanşat prin oprirea din procedura legislativă de la Senat a proiectului Legii Educaţiei Naţionale şi angajarea răspunderii de către Guvern asupra acestui proiect de lege – cerere formulată de Preşedintele Senatului. Plenul Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi, a constatat că angajarea răspunderii de către Guvern în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în temeiul art.114 alin.(1) din Constituţie, asupra proiectului Legii educaţiei naţionale este neconstituţională şi a declanşat un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, întrucât proiectul de lege se află în proces de legiferare la Senat, în calitate de Cameră decizională.” Altfel spus, a recunoscut că nu poţi să îţi angajezi răspunderea pe o lege care se află încă în discuţii. “Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Parlamentului României şi Guvernului”!

-         Deşi deciziile Curţii Constituţionale trebuie puse în executare, cu bună-credinţă, la 15 noiembrie 2010, primul ministru Emil Boc a solicitat Curţii Constituţionale să constate conflictul juridic de natură constituţională pe aceeaşi temă, angajarea răspunderii la proiectul Legii Educaţiei Naţionale. Solicitarea este halucinantă, având în vedere că la 22 octombrie Emil Boc a comunicat Curţii Constituţionale punctual de vedere al Guvernului, susţinând că:

1.      nu există un conflict juridic între Guvern şi Parlament privind angajarea răsunderii!

2.      există o diferenţă fată de situaţia existentă în septembrie 2009, impedimentele din Decizia Curtii Constitutionale 1557 din 2009 fiind înlăturate.

În prezenta solicitare adresată Curţii Constituţionale, Emil Boc a susţinut că:

1.      Există un precedent, cel prin care Codul Civil a fost adoptat prin angajarea răspunderii, deşi fusese adoptat de Senat şi se afla în dezbatere la Camera Deputaţilor. Fals! Nu există precedent, pentru că, în conformitate cu art. 96 alin. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, iniţiatorul proiectului poate să îşi retragă proiectul până la aprobarea ordinii de zi pe care a fost înscris. Prin urmare, angajarea răspunderii a Guvernului cu privire la Codul civil a fost făcută după ce Senatul adoptase proiectul de lege şi deci, nu în raport de dispozitiile art. 93 alin. 2 din Regulamentul Senatului.

2.      Există o moţiune de cenzură depusă din 29 noiembrie 2010, care nu a fost soluţionată până în prezent. Eroare! Amânarea dezbaterii moţiunii a fost determinată, logic, de soluţia ce urma să fie adoptată de Curtea Constituţională, la solicitarea Presedintelui Senatului, urmând ca, in functie de solutie, motiunea sa se dezbata sau să fie retrasă.

3.      Angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului nu mai poate fi stopată. Aberant! Prin constatarea Curţii Constitutionale a neconstitutionalităţii angajării răspunderii, ca şi în anul 2009, Guvernul trebuie să-şi retragă proiectul din Parlament.

4. Decizia Curţii Constituţionale nu poate prin ea însăşi să conducă la încetarea procedurii angajării răspunderii Guvernului. Corect! Executarea în conformitate cu prevederile art. 147 alin. 4) din Constituţie aparţine Guvernului României, care este obligat să înceteze procedura. Deci, nu Curtea, ci Guvernul! La fel ca atunci cand o prevedere dintr-o lege este declarata neconstitutionala, Parlamentul este cel care trebuie sa o corecteze, daca nu, intr-un interval de timp, ea devine neoperanta.

Solicitarea Presedintelui Senatului s-a facut numai cu privire la procedura angajarii raspunderii iar Curtea Constitutionala s-a pronuntat si in 2009, si in 2010, cu privire la procedura angajarii raspunderii.

Din modul în care este redactată solicitarea către Curtea Constituţională, rezultă că profesorul de drept constituţional, Emil Boc, nu a apreciat că este util să citească considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1431/3.11.2010 pentru că ar fi reţinut că:

1. Legiferarea pe cale angajării răspunderii de către Guvern are caracter de excepţie;

2.      Procedura este posibilă atunci când structura politică a Parlamentului nu permite adoptarea unui Proiect de lege în procedură uzuală sau de urgenţă;

3.      Oportunitatea şi conţinutul iniţiativei de angajare a răspunderii nu poate fi absoluta acestea urmând a fi supuse controlului Curţii Constituţionale;

4.      Angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege aflat în dezbatere parlamentară, la Senat, in calitate de cameră decizională, nu isi gaseste nicio motivare, nu există conditia urgentei;

5. Angajarea răspunderii Guvernului încalcă prevederile art. 114 din Constituţie;

6.      Angajarea răspunderii în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, ar echivala cu transformarea Guvernului în autoritate publică legiuitoare concurentă Parlamentului;

7. Conflictul s-a declansat intre Parlament şi Guvern chiar dacă presedinta Camerei nu si-a insusit sesizarea.

Cateva intrebari la care in zilele urmatoare am putea obtine raspunsuri:

-         Dacă la 25 octombrie 2010, Roberta Anastase, presedinta Camerei Deputatilor, transmitea Curtii Constitutionale că: “Nu a aparut, nu exista si nici nu poate exista conflict juridic de natura constitutionala intre Parlamentul Romaniei si Guvern”, oare cum va suna punctul sau de vedere la cererea lui Emil Boc?

-         Ce ar mai putea susţine, la solicitarea lui Emil Boc, judecătorii Curtii Constitutionale, cei care au comunicat, la 3 noiembrie 2010, ca angajarea răspunderii Guvernului este neconstitutională şi că existenţa conflictului juridic de natura constitutionala a fost determinata de Guvernul României, care s-a metamorfozat în autoritate legiuitoare? Nu exista autoritate de lucru judecat pentru deciziile Curtii? Pentru guvern, ele au doar un caracter relativ? Si pentru Boc, la fel ca  si pentru Monica Macovei, in chestiunea avizului parlamentului din legea raspunderii ministeriale, este nevoie de doua decizii succesive (chiar de trei) ale Curtii pentru a le intelege?

-         Ce urmează să facă deputaţii şi senatorii după admiterea la 3 noiembrie 2010 a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 1431? Să dea curs prevederilor din art. 147 alin. 4 din Constituţie şi să continue dezbaterea la proiectul de lege aflat la comisii? Să susţină o moţiune de cenzură la un proiect de lege pentru care Curtea Constituţională a statuat că guvernul nu şi-l poate asuma?

-         Numai Emil Boc, specialist în drept constituţional, poate pretinde că o lege care nu poate fi susţinută în Parlament, procedura aleasă fiind declarată neconstituţională, trebuie să fie supusă dezbaterii din moţiunea de cenzură şi, cu sprijinul aşa-zişilor independenţi şi al deputaţilor UDMR, să fie adoptată şi înaintată spre promulgare Presedintelui României. Numai Emil Boc, specialist în drept constituţional, poate să susţină – o dată –  că nu există conflict juridic între Guvern şi Parlament, contrazicând Decizia Curţii Constituţionale, pentru ca, la numai câteva zile, să susţină că există un conflict de care este vinovat, în contradicţie cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 1431/2010, Parlamentul.

Numai Emil Boc, specialist în drept constituţional, poate să susţină, pentru a treia oară, în desconsiderarea Curţii Constituţionale, că trebuie să-şi angajeze răspunderea pe Legea Educaţiei.

De data aceasta, însă, responsabil pentru distrugerea credibilitatii Curtii Constitutionale si ducerea in derizoriu a Constitutiei, nu este numai  Emil Boc.

Sunt responsabili toţi cei care au susţinut absurdităţile, aberaţiile şi inepţiile neconstituţionale ale lui Emil Boc, pornind de la Traian Băsescu şi până la Roberta Anastase, cu toţi purtătorii lor de mesaj.

Mesajul lui Boc pentru judecatorii de la CC este clar si direct :”De data asta, sa hotarati bine!”

“Codul Zambaccian 3 – Toate panzele jos!”

Vineri, 19 noiembrie 2010, orele 12,00, la Târgul de carte “Gaudeamus” din Bucuresti, in cadrul Complexului expozitional “Romexpo”  – Sala Cupola, va avea loc lansarea cărtii mele “Codul Zambaccian 3 – Toate panzele jos!”

Vor fi prezenti la eveniment si prietenii mei, Marius Tucă, Gabriela Antoniu si Cristian Marcu, cărora le multumesc incă o dată pentru ajutorul nepretuit pe care mi  l-au oferit  la continuarea acestui proiect.

Evident, sunteti invitati!

Va astept cu placere.

Traian Basescu – porumbelul pacii

Am evitat sa ma pronunt in ultimele zile fata de solicitarea pe care a facut-o Traian Basescu in Parlamentul Romaniei, de incheiere a unui armistitiu intre Putere si Opozitie ( din motive doar de el stiute), pentru ca refuz sa cred ca a cerut PSD sau, de ce nu, PNL si PC sa voteze Legile pensiilor, salarizarii sau bugetului in variantele Guvernului. Dincolo de anumite comentarii pe care le-am facut, pasager, saptamana trecuta, am asteptat totusi sa vad un pic cum percep cei din cadrul coalitiei de guvernare semnalul dat de Traian Băsescu. Sau, mai corect, ce a vrut sa spuna Basescu de fapt, pentru ca nu l-am bănuit niciodata de sinceritate.

Intr-o singura saptamana, coalitia de guvernare impinsa de Traian Basescu de la spate, sau pur si simplu stransa cu usa de acelasi personaj, a aratat o mare distanta intre vorbe si fapte. Sa o luam pas cu pas. Orice armistitiu implica intelegere intre parti. O stopare a “loviturilor”. Dar ce face Puterea intr-un interval de cateva zile dupa ce „comandatul suprem” a cerut armistitiu?

• Ia in calcul continuarea procedurii de angajare a raspunderii pe Legea Educatiei Nationale, desi Curtea Constitutionala a decis ca este neconstitutional acest lucru, doar pentru a da satisfactie unei parti din coalitie si pentru a transmite ca vocea opozitiei nu conteaza.
• Un presedinte de Camera califica Biroul Permanent al acelui for ca o “chestie” administrativa, „pe la care se plimba hartii”.
• Dupa aceea, se modifica Regulamentul respectivei Camere, astfel incat deciziile Biroului Permament sa nu mai conteze, fiind suficient un singur vot din 13 (probabil al Robertei Anastase) pentru luarea deciziilor, daca Roberta Anastase se intalneste cu ea insasi in propriul birou, transmitand o convocare in acest sens…
• Se propune o smecherie in aceeasi Camera, prin care se doreste cresterea numarului de membri din Comisia de Munca, doar-doar se va elimina orice posibilitate a opozitiei de a mai impune ceva.
• Coalitia de guvernare anunta ca a hotarat sa isi angajeze raspunderea pe Legea salarizarii unice, pentru ca (nu-i asa?) Parlamentul nu este unicameral si nici 100% portocaliu ca sa treaca legile precum Marea Adunare Nationala (ii recunosc drepturile de autor lui Ioan Oltean si probabil dorinta).

O intelegere, chiar si minimala, este imposibila in aceste conditii. Deciziile Curtii Constitutionale nu mai sunt definitive. Parlamentul este “desfigurat”, sub aspectul configuratiei sale initiale. Voturile, in plen, nu se mai numara dupa regulile elementare ale matematicii. Biroul permanent al Camerei lucreaza la fara frecventa si dupa alte reguli decat Biroul de la Senat (ar trebui rescris si regulamentul sedintelor comune al celor doua birouri – sub aspectul cvorumului!), nemai fiind necesara prezenta membrilor sai pentru luarea deciziilor.

In aceste conditii, evident ca au tot mai multa dreptate cei care considera ca Romania nu mai este un stat de drept.

PS: Daca PDL se teme de votul parlamentarilor din coalitie….vom vedea la viitoarea motiune de cenzura.

Curtea interpretează legea, Emil Boc interpretează Curtea

Este titlul editorialului meu de miercuri din Jurnalul National. Editorialul poate fi citit aici.

China – a doua putere economica a lumii

Tema comunicarii de  joi, 18 noiembrie 2010, ora 16.00, la Fundatia Europeană Titulescu, Centrul de Studii Strategice, este:

China – a doua putere economica a lumii. Realitati si perspective

Comunicarea va fi  sustinuta de domnul ambasador Romulus Ioan Budura si va avea loc, ca de obicei, la Casa Titulescu, Sos. Kiseleff nr. 47.

Reuniunea Consiliului Internationalei Socialiste – Paris

Astazi si maine, la Paris, are loc reuniunea Consiliului Internationalei Socialiste.  Particip la aceasta reuniune din partea PSD.

In deschiderea reuniunii inaugurale, au luat cuvantul L. Ayala, secretarul general al Internationalei Socialiste,  directorul general al OCDE (la sediul careia se desfasoara reuniunea), Martine Aubry – prim-secretar al PSF (insotita de Segolene Royale!), si G. Papandreou, presedintele IS si presedinte al PASOK, felicitat de toata lumea pentru castigarea alegerilor locale in Grecia, inclusiv in Atena si Salonic. Temele ce vor fi discutate sunt – economia globala, schimbarile climatice si solutionarea coflictelor.

Eu am avut o interventie la prima tema, in deschiderea dezbaterilor. Iata elementele principale pregatite pentru aceasta interventie :

“Dragi colegi, dragi prieteni,

Întâlnirea noastră are loc într-un context aparte, suntem într-o etapă de tranziţie, şi anume: pe de-o parte au trecut mai bine de doi ani de la declanşarea crizei financiare, astfel încât putem face o primă evaluare a ceea ce a funcţionat şi unde am greşit, iar pe de altă parte nu suntem încă suficient de siguri că nu v-om avea de face cu o nouă izbucnire a crizei, după cum avertizează unii analişti economici.

Elementul fundamental pe care trebuie să-l avem în minte este acela că, potrivit evaluărilor internaţionale, de la începutul crizei şi până acum s-au pierdut 30 de milioane de locuri de muncă. În acest fel, aproximativ 50 de milioane de locuitori au fost aruncate în sărăcie. Cu alte cuvinte, populaţia aproximativ echivalentă cu a Spaniei este afectată în mod radical de criza economică doar ca urmare a pierderii locurilor de muncă.

Dat fiind timpul scurt pe care îl avem la dispoziţie, încerc să structurez intervenţia mea în jurul a câtorva întrebări cheie:

Cum s-a manifestat criza?

• Criza financiară din SUA s-a transformat imediat într-o criză economică în Statele Unite şi în principalele economii integrate financiar şi comercial cu economia americană. Transmisia crizei economice către economiile emergente (inclusiv România) a fost favorizată de fluxurile abundente de bani ieftini care au “invadat” aceste economii în perioada 2004-2008. Intrările de capitaluri în economiile emergente au susţinut creşterea într-un ritm alert a creditării private, accentuând deficitele de cont curent şi datoria externă.
• Contagiunea crizei financiare globale s-a suprapus efectului de cauzalitate cumulativă – efectele negative ale crizei externe fiind accentuate de dezechilibrele interne deja existente, mai ales în economiile în dezvoltare. Nu în ultimul rând, a acţionat şi efectul de turmă – investitorii retrâgându-şi capitalurile speculative din ţările emergente într-o perioadă scurtă de timp.
• În aproape toate ţările emergente, criza financiară globală s-a transformat într-o criză economică şi nu într-una financiară, deoarece au lipsit plasamentele în active riscante ale entităţilor financiare din aceste economii, iar băncile-mamă au asigurat un nivel corespunzător al lichidităţilor în sistem.
• Criza economică din economiile dezvoltate a generat o reducere a consumului privat şi a exporturilor către acestea, ceea ce a generat scăderea producţiei economiilor emergente. Şomajul a crescut imediat în sectoarele exportatoare, ceea ce a condus la reducerea consumului intern.
• Finanţarea externă care a alimentat creşterea economică anterioară a fost din ce în ce mai scumpă şi mai puţină, conducând la scăderea creditării către economia reală. În cazul economiilor cu curs de schimb flexibil au loc ieşiri de capitaluri odată cu reducerea resurselor financiare disponibile la nivel global, acţionând în direcţia deprecierii monedei naţionale.
• Însă, criza actuală a provocat o altă criză şi mai profundă – criza de încredere. În economia globală s-a instalat o stare de pesimism care a redus consumul de bunuri de folosinţă îndelungată şi investiţiile firmelor.
• Toate acestea au determinat recesiune, venituri mai mici la bugetul de stat, creşterea costului finanţării externe, şomaj ridicat şi excluziune socială. În plus datoria publică a crescut puternic, generând un potenţial risc ridicat pentru viitor. De fapt, putem vorbi despre împovărarea generaţiilor viitoare pentru ca economia globală să supravieţuiască acum.
• Efectul imediat al transmiterii crizei financiare, economice externe în ţările emergente este acela al ajustării dure a sectorului privat (acesta s-a ajustat cu aproximativ 9% din PIB în 2009). În cazul României, PIB-ul s-a redus cu peste 7% în 2009 faţă de 2008, iar Indicele Sentimentului Economic (Comisia Europeană) s-a prăbuşit într-un an de la 105 (o stare de uşor optimism în aprilie 2008) la 64 în martie 2009.

Cum s-a acţionat în criză?

Desigur, răspunsul la o astfel de întrebare ar necesita explicaţii elaborate. În sinteză însă, pot fi identificate câteva trăsături esenţiale:

• Politica monetară nu a avut în general eficienţa aşteptată, ca urmare a manifestării capcanei lichidităţii (preferinţa pentru banii cash şi reducerea creditării, chiar la rate mici ale dobânzilor). Totuşi nu toate economiile emergente au putut realiza reduceri drastice ale dobânzilor – precum în zona euro, Marea Britanie, SUA – din cauza manifestării unor şocuri inflaţioniste (de exemplu, deprecierea monedei sau majorarea TVA în România).
• Politica fiscală ar fi reprezentat o politică anticiclică mai eficientă în aceste condiţii, dar aplicarea sa a avut anumite constrângeri. Prima este legată de marja redusă de intervenţie pentru relansarea economiei, în special din cauza politicilor fiscale expansioniste promovate în anii de expansiune, care au generat creşterea deficitului bugetar şi a datoriei publice. A doua constrângere se referă la majorarea automată a deficitului bugetar, din cauza scăderii economiei, care reclamă un stimul fiscal cu atât mai important, cu cât va fi adoptat mai tardiv. Fondul Monetar Internaţional a calculat că orice scădere a PIB cu 1 punct procentual adaugă 0,5% din PIB la deficitul bugetar. A treia constrângere este legată de lipsa de încredere a agenţilor economici în sustenabilitatea, eficienţa măsurilor fiscale expansioniste promovate. Şi nu în ultimul rând, identificarea celor mai eficienţi stimuli fiscali este şi ea o constrângere demnă de luat în seamă, în contextul în care indivizii tind să-şi mărească rata economisirii în perioadele de recesiune economică.
• În privinţa utilizării politicii fiscale, ţările dezvoltate au optat în marea majoritate pentru pachete stimulative (aproximativ 3,4% din PIB în perioada 2008-2010), în timp ce alte economii cu probleme de sustenabilitate (România, Ungaria, Letonia, Lituania, Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda etc) au fost nevoite să promoveze politici fiscale restrictive (pentru reducerea deficitului bugetar), din cauza politicilor macroeconomice nesănătoase promovate în anii anteriori. Pentru o parte a acestor economii, restrictivitatea fiscală a fost consecinţa acordului încheiat cu FMI, opţiune care a avut drept avantaj câştigul de credibilitate externă (care au redus riscul de ţară de la 800 la 400 de puncte de dobândă în cazul României) şi drept dezavantaj adâncirea recesiunii economice.
• Egoismul a dominat abordarea solidară. Deşi toată lumea a fost de acord că este nevoie de o abordare solidară la nivel global, când s-a trecut la discutarea aspectelor concrete au fost puţine măsuri adoptate consensual. Chiar formatul G 20, care reprezintă un pas înainte spre guvernanţa globală, am putea spune că a fost subutilizat faţă de potenţialul său.

Cum a reacţionat economia globală la stimulii economici?

Există o parte negativă şi una pozitivă.

• Partea negativă. Programele fiscale de stimulare a economiei au generat accentuarea deficitului bugetar şi a datoriei publice (de exemplu, în cazul ţărilor OECD deficitul bugetar s-a majorat de la 1,5% din PIB în 2007 la aproximativ 9% din PIB în 2009, iar datoria publică a atins aproximativ 100% din PIB – cel mai mare nivel din ultimii 50 de ani). La nivel global deficitul bugetar s-a majorat de la 0,3% din PIB în 2007 la 6,7% din PIB în 2009 (conform FMI, 2010).
• Partea pozitivă. Relansarea economiei globale a fost peste aşteptările iniţiale. Pentru economia globală se anticipează o creştere economică de 4,8% în 2010 (conform FMI, octombrie 2010) cu 0,2 puncte procentuale mai mult decât în estimarea iniţială. Creşterea economică a SUA este estimată la 2,7%, în scădere cu 0.7% faţă de prognoza din iulie 2010, în timp ce Germania ar urma să crească cu 3,3% (una din cele mai mari rate de creştere din ultimii 10 ani), prognoza fiind cu 1,9 puncte procentuale mai mare decât cea din iulie 2010.
• Totuşi, pericolul unei crize prelungite nu a trecut, astfel încât trebuie să fim precauţi. Confruntate cu dilema deficite-relansare economică, majoritatea ţărilor dezvoltate din UE şi-au propus să adopte imediat programe de austeritate bugetară, în vederea asigurării sustenabilităţii finanţelor publice. Pericolul cel mai mare (sesizat de către Stiglitz, Krugman) este ca aceste programe de restrictivitate să anuleze efectele pozitive iniţiale ale pachetelor de stimulare fiscală şi să influenţeze negativ capacitatea de creştere economică pe termen mediu.

• Ce ne îngijorează în prezent? Cel puţin trei lucruri. Creşterea puternică a datoriilor publice, imposibilitatea de a stopa stimulentele bancherilor de a investi în active riscante (bonusurile bancherilor din New York au atins în această lună un nivel record) şi dumpingul ieşirii din criză prin deprecierea monedei, practicat mai ales de ţările dezvoltate (vezi deprecierea dolarului si a yuan-ului).

Ce avem de învăţat din această criză?

Sunt mai multe lecţii pe care trebuie să le desprindem din această criză.

• Prima este aceea că trebuie să avem good policies in good times. Numai aşa vom putea să avem stabilitate macroeconomică. Creşterea moderată va fi însoţită de recesiuni moderate. Crearea de spaţiu fiscal trebuie să se facă în perioadele de expansiune iar folosirea lui ne va ajuta în recesiune.
• A doua lecţie este legată de completarea unei politici monetare eficiente cu politici macroprudenţiale, prin folosirea unor instrumente de reglementare în domeniul financiar. Trebuie să ne luptăm în continuare pentru reglementarea capitalismului financiar la nivel global.
• A treia lecţie este aceea că trebuie să imunizăm economiile noastre împotriva şocurilor viitoare. Putem face acest lucru prin promovarea unor politici pro creştere sustenabilă – reforme structurale în educaţie, sănătate, dezvoltarea infrastructurii dar şi reducerea impozitării muncii, stimularea spiritului antreprenorial şi investiţii masive în cercetare dezvoltare inovare şi capitalul uman.

Mulţumesc pentru atenţie!”

Raspunsuri

Va vine sau nu sa credeti, am intalnit si o achizitie inteligenta, de bun-simt, facuta de o institutie finantata cu bani de la buget. Nu, nu este vorba de nicio frunza cu pretentii de brand turistic national, nici de o fantana arteziana al carei pret sa porneasca de la cel putin 30 de milioane de euro. Nici macar de un patinoar de trei ori mai scump decat copia sa fidela din Ungaria. Este vorba de un Imperial Bösendorfer, un pian. Sau, daca ar fi sa il caracterizez la adevarata sa valoare, Pianul. Manufactura unui astfel de instrument se poate intinde pe perioade lungi, de ani de zile, fiind vorba despre un pian aproape perfect. “Inaugurarea” sa a avut loc, acum cateva zile, la Sala Radio din Bucuresti.

Am avut ocazia sa urmaresc cateva reprezentatii pe un Bösendorfer si, recunosc, sunetul sau este de o profunzime aparte, care copleseste realmente orice auditoriu. Sper doar ca in perioada urmatoare sa reusesc sa fiu prezent la unul din spectacolele anuntate. Din cate am inteles, este pregatita deja o serie de concerte de Chopin. Ceea ce vreau sa spun este ca, in tot zgomotul produs de vuvuzelele puterii, exista o nevoie imperioasa de fuga si de refugiu in normal, in liniste. De fapt, in reculegere. Iar un pian precum acesta este garantia unei evadari de inalta calitate. Va doresc tuturor auditie placuta!

Apostol Bologa, drepturile maghiarilor, dar si drepturile celorlalte minoritati nationale, trebuie protejate de toate partidele politice responsabile din Romania, indiferent daca sunt pozitionate in stanga sau in dreapta esichierului politic. Pentru simplul motiv ca un partid politic din orice stat fundamentat pe principii democratice puternice, construite in concordanta si in interiorul dreptului international, isi face un tel din buna reprezentare a drepturilor si libertatilor tuturor cetatenilor respectivului stat. Maghiarii din Romania se pot inscrie si chiar s-au inscris in alte partide decat UDMR, inclusiv in PSD. Chiar si personajul lui Rebreanu de la care ai imprumutat numele a ales sa se inroleze in armata austro-ungara pentru a-si da seama, ulterior, cand a fost trimis pe frontul din Ardeal, ca toate conceptiile pe care le-a avut despre viata i-au fost zdruncinate de experienta razboiului. A ales sa dezerteze pentru a nu fi nevoit sa lupte impotriva romanilor. Unii pot percepe trecerea catre alte partide “romanesti” ca fiind tradare, altii o pot considera ca fiind singura cale de a depasi granitele etnicitatii si a face un pas inainte spre politica mare, la nivel national, spre a le reprezenta interesele tuturor cetatenilor din Romania.

Larisa, iti multumesc in numele tuturor celor de la Fundatia Titulescu pentru felicitari si imi exprim speranta ca si de acum inainte vei participa la dezbateri. Pe de alta parte, salut toti bloggerii si studentii care ajung la evenimentele organizate de Fundatie si va invit, pe aceasta cale, sa propuneti o tema pe care ati dori in mod special sa o dezbatem in viitorul apropiat in cadrul Fundatiei. Intrecere, un alt comentator de pe blog, m-a invitat sa vorbesc mai mult despre situatia romanilor din Voivodina. Un subiect care, supus unei analize atente, devine extrem de interesant, mai ales daca avem in paralel in vedere dezbaterile din prezent cu privire la drepturile minoritatilor nationale din Romania si, in special, cele ale etnicilor maghiari. Exista, deci, o prima tema pentru o viitoare analiza atenta, va invit sa interveniti si sa propuneti, la randul vostru, altele.

Doru Coarna, de acord cu tine ca dezbinarea in interiorul societatii a facut, de-a lungul anilor, mai mult rau decat un numar important din conducatorii maligni ai omenirii. Dar eu nu pot sa nu observ ca ambele exemple de personaje politice pe care le-ai oferit, Hitler si Basescu, au ramas sau vor ramane in istorie ca persoane care au dezbinat in loc sa uneasca, si care si-au construit discursul politic si ascensiunea la putere prin polemizare si scindare a societatii, nu prin deschidere fata de toti oamenii pe care, ca sefi ai unui stat, ii reprezentau.

Cristian, observatia ta cu privire la modificarea Regulamentului Camerei de catre majoritate este foarte corecta. Odata cu posibilitatea ca Biroul Permanent sa isi exercite atributiile fara cvorum, Traian Basescu si votacii lui au mai pus o caramida la temelia profund neconstitutionala a ideii de stat pe care doresc sa il reformeze. In ritmul acesta imi este din ce in ce mai clar ca scopul lui Traian Basescu, Emil Boc si echipei lor nu este de departe acela de a reforma statul, ci acela de a-l deforma, a-l transforma intr-o constructie fara cap si coada, amorfa, care sa nu se supuna niciunor reguli in afara celor dorite de majoritatea aflata la putere. In Constitutie este prevazut extrem de clar la Art. 64 alin (5) ca “Birourile permanente si comisiile parlamentare se alcatuiesc potrivit configuratiei politice a fiecarei Camere”. Configuratia politica a fiecarei camere se realizeaza in urma alegerilor parlamentare la termen. Nu ma mira deloc faptul ca, dupa ce a jucat totul pe o singura carte, Traian Basescu vrea sa dea foc acelei carti castigatoare in piata publica.

Caliman Eugen, pe langa viziunea economica si sociala realista pe care ai salutat-o la partidul nostru, te informez ca PSD a identificat si acel program economic care va asigura romanilor o alternativa la actualul regres financiar perpetuu promovat de guvernul Boc. Este vorba de cele 100 de solutii de guvernare pe care le-am prezentat la Congresul din octombrie, disponibile pe site-ul PSD. Am inteles ca ai pregatit un proiect/program national de reindustrializare. In masura in care vrei sa mi-l prezinti, te invit sa-l atasezi unui mail la adresa adrian.nastase@cdep.ro

Felix, te salut si apreciez feedback-ul tau sincer cu privire la situatia din tara si posibilele scenarii pe care le vezi pentru anii care urmeaza. In ceea ce ne priveste, trebuie sa ai in vedere ca programul de guvernare propus de PSD este singurul proiect cu adevarat alternativ fata de modelul socio-economic romanesc actual. Afirmai in finalul comentariului ca Romania traverseaza epoca celei mai crunte incompetente si a celui mai crunt jaf. Pe de alta parte, tot tu spui ca, dupa 2014, adica dupa ce nu va mai fi presedinte, este posibil ca Traian Basescu sa ocupe functia de prim-ministru, dupa modelul rusesc. Asta ar insemna ca PDL sa castige alegerile prezidentiale, iar candidatul acestui partid sa il nominalizeze pe Traian Basescu in functia de premier. Eu, pe de alta parte, sunt de parere ca la prima oportunitate care li se va acorda romanii vor decide sa pedepseasca puterea actuala si, odata cu ea, sa il penalizeze si pe adevaratul lider al majoritatii.

Ghita Bizonu’, am semnalat, la randul meu, inca de saptamana trecuta anumite similitudini in discursurile primului politician si primului bancher din stat cu privire la oportunitatea interventiilor media pe teme economice. Mi se pare amuzant, daca nu ar fi de-a dreptul tragic, faptul ca de la inceputul crizei si pana acum toate predictiile pozitive trasate de economistii guvernului au fost urmate de scaderi economice din partea Romaniei si, automat, de lipsa unui responsabil din tabara puterii si de neasumarea responsabilitatii din partea lui Traian Basescu. Este evident ca o problema exista.

Hristache Calin, am mai abordat acest subiect pe blog si repet propunerea mea. Toti cei care doriti sa va inscrieti in PSD si aveti nevoie de acea recomandare, discutati intre voi si propuneti-mi, pe blog sau pe e-mail, o zi in care sa ne intalnim. Pentru a-i identifica mai bine pe ceilalti colegi de blog, iti spun ca este vorba despre Mihaela Ivan si de Pivniceru Nicolae. Astept un semn din partea voastra.

Reuniune PSD in Ardeal

La acest sfarsit de saptamana, am participat, la Sighisoara, la o reuniune a organizatiilor noastre de partid din Ardeal si Banat. Au venit cateva zeci de colegi, presedinti de organizatii, primari, consilieri judeteni.

Colegii mei au adus in discutie problemele cu care se confrunta, nevoia unei strategii politice care sa tina seama de specificul fiecarui judet dar si de asteptarile electoratului din Ardeal si din Banat.

S-au stabilit diverse masuri organizatorice si au avut loc multe discutii informale, in conditiile in care in multe judete au avut loc recent alegeri de partid.

Eu am propus sa organizam, la inceputul anului viitor, o reuniune a Consiliului National pentru a discuta un program politic, distinct, pentru Transilvania.

In ceea ce priveste  dezbaterea privind continutul legii educatiei si relatia cu UDMR, am propus sa urmam o linie de principiu, pe care am fixat-o  in urma cu mai multi ani si care se bazeaza pe  prevederile Constitutiei noastre si pe standardele  europene. Ca atare, mesajul nostru trebuie sa fie clar :”Identitate culturala -DA/Segregare etnica – NU”.

In Sighisoara, am dormit la Pensiunea Fronius, in mijlocul Cetatii. O casa de poveste, salvata de la incendiul din 1697, si care a fost renovata in conditii exceptionale. Imi face placere sa-i fac publicitate.

Sa nu uit, ieri am fost la Reghin, unde am participat la o intalnire a organizatiei din Mures. De asemenea, am vizitat, inca o data, Fabrica de instrumente muzicale, unde lucreaza unii dintre cei mai buni lutieri din Europa.

End game?

Curtea Constitutionala a Romaniei declara ca angajarea raspunderii pe Legea Educatiei este neconstitutionala, dar spune ca nu este in atributiile sale sa opreasca procedura, ci ca acest lucru trebuie facut de institutiile responsabile. Ce intelege Puterea, in ansamblul ei, din acest lucru? Ca CCR a lasat dreptul Guvernului de a continua procedura angajarii raspunderi, adica de a o finaliza. In fapt, Guvernul si Parlamentul trebuie sa constate faptul ca procedura angajarii raspunderii trebuie oprita, pentru ca este NECONSTITUTIONALA. Faptul ca nu se intampla asta ne aduce in fata uneia dintre cele mai grave situatii de incalcare a ordinii statului de drept, din istoria recenta a Romaniei.

Practic,  Romania va inceta sa mai fie un stat de drept, nu numai de facto, ci si de jure. Precedendul incalcarii deciziilor CCR este pe cale sa fie instituit. Orice om rational cam stie ce inseamna asta. Nici macar Guverne sau presedinti din state pseudo-democratice nu au indraznit sa ignore o decizie a Curtilor Constitutionale nationale. Pana la urma intr-un stat vecin, din acest motiv am avut doar o „Revolutie portocalie” si nu un razboi civil.

Ceea ce vrea sa faca actuala Putere este o asumare pe fata a unei dictaturi, din ce in ce mai putin de catifea. Iar la asta se vor face partasi toti cei care accepta asa ceva! Ca om care cunosc multi dintre parlamentarii UDMR si care le recunoaste apetenta desavarsita pentru apararea regulilor, am fost socat  si de primele reactii venite din zona Uniunii. Pot intelege interesul politic al UDMR, dar nu pot intelege renuntarea la o atitudine de corectitudine pe care multi ani am apreciat-o.

Continuarea procedurii de angajare a raspunderii ne va crea probleme si in exterior, pentru ca statele cu adevarat democratice cunosc limitele jocului politic. Acele limite pe care noi vrem sa le depasim cu gratie. Am inteles ca urmeaza sa apara nu stiu ce Alianta pentru o Romanie curata. Cu regret spun ca am ajuns aici si pentru ca unii sau unele care se dau astazi „nevinovati” au incurajat atacarea institutiilor ani de zile. Acum, au o buna ocazie sa isi spele pacatele. Si ei, dar si toti cei care se declara „rusinati” ca fac parte din  partidul prezidential.

B1 Tv – ora 19.00

Adrian Nastase este astazi invitatul  Ioanei Lupea si a lui Mircea Marian  la emisiunea “2+1″ – B1Tv, ora 19.00.

Emisiunea poate fi urmarita live aici.

Echipa AN