Reuniunea Consiliului Internationalei Socialiste – Paris

Astazi si maine, la Paris, are loc reuniunea Consiliului Internationalei Socialiste.  Particip la aceasta reuniune din partea PSD.

In deschiderea reuniunii inaugurale, au luat cuvantul L. Ayala, secretarul general al Internationalei Socialiste,  directorul general al OCDE (la sediul careia se desfasoara reuniunea), Martine Aubry – prim-secretar al PSF (insotita de Segolene Royale!), si G. Papandreou, presedintele IS si presedinte al PASOK, felicitat de toata lumea pentru castigarea alegerilor locale in Grecia, inclusiv in Atena si Salonic. Temele ce vor fi discutate sunt – economia globala, schimbarile climatice si solutionarea coflictelor.

Eu am avut o interventie la prima tema, in deschiderea dezbaterilor. Iata elementele principale pregatite pentru aceasta interventie :

“Dragi colegi, dragi prieteni,

Întâlnirea noastră are loc într-un context aparte, suntem într-o etapă de tranziţie, şi anume: pe de-o parte au trecut mai bine de doi ani de la declanşarea crizei financiare, astfel încât putem face o primă evaluare a ceea ce a funcţionat şi unde am greşit, iar pe de altă parte nu suntem încă suficient de siguri că nu v-om avea de face cu o nouă izbucnire a crizei, după cum avertizează unii analişti economici.

Elementul fundamental pe care trebuie să-l avem în minte este acela că, potrivit evaluărilor internaţionale, de la începutul crizei şi până acum s-au pierdut 30 de milioane de locuri de muncă. În acest fel, aproximativ 50 de milioane de locuitori au fost aruncate în sărăcie. Cu alte cuvinte, populaţia aproximativ echivalentă cu a Spaniei este afectată în mod radical de criza economică doar ca urmare a pierderii locurilor de muncă.

Dat fiind timpul scurt pe care îl avem la dispoziţie, încerc să structurez intervenţia mea în jurul a câtorva întrebări cheie:

Cum s-a manifestat criza?

• Criza financiară din SUA s-a transformat imediat într-o criză economică în Statele Unite şi în principalele economii integrate financiar şi comercial cu economia americană. Transmisia crizei economice către economiile emergente (inclusiv România) a fost favorizată de fluxurile abundente de bani ieftini care au “invadat” aceste economii în perioada 2004-2008. Intrările de capitaluri în economiile emergente au susţinut creşterea într-un ritm alert a creditării private, accentuând deficitele de cont curent şi datoria externă.
• Contagiunea crizei financiare globale s-a suprapus efectului de cauzalitate cumulativă – efectele negative ale crizei externe fiind accentuate de dezechilibrele interne deja existente, mai ales în economiile în dezvoltare. Nu în ultimul rând, a acţionat şi efectul de turmă – investitorii retrâgându-şi capitalurile speculative din ţările emergente într-o perioadă scurtă de timp.
• În aproape toate ţările emergente, criza financiară globală s-a transformat într-o criză economică şi nu într-una financiară, deoarece au lipsit plasamentele în active riscante ale entităţilor financiare din aceste economii, iar băncile-mamă au asigurat un nivel corespunzător al lichidităţilor în sistem.
• Criza economică din economiile dezvoltate a generat o reducere a consumului privat şi a exporturilor către acestea, ceea ce a generat scăderea producţiei economiilor emergente. Şomajul a crescut imediat în sectoarele exportatoare, ceea ce a condus la reducerea consumului intern.
• Finanţarea externă care a alimentat creşterea economică anterioară a fost din ce în ce mai scumpă şi mai puţină, conducând la scăderea creditării către economia reală. În cazul economiilor cu curs de schimb flexibil au loc ieşiri de capitaluri odată cu reducerea resurselor financiare disponibile la nivel global, acţionând în direcţia deprecierii monedei naţionale.
• Însă, criza actuală a provocat o altă criză şi mai profundă – criza de încredere. În economia globală s-a instalat o stare de pesimism care a redus consumul de bunuri de folosinţă îndelungată şi investiţiile firmelor.
• Toate acestea au determinat recesiune, venituri mai mici la bugetul de stat, creşterea costului finanţării externe, şomaj ridicat şi excluziune socială. În plus datoria publică a crescut puternic, generând un potenţial risc ridicat pentru viitor. De fapt, putem vorbi despre împovărarea generaţiilor viitoare pentru ca economia globală să supravieţuiască acum.
• Efectul imediat al transmiterii crizei financiare, economice externe în ţările emergente este acela al ajustării dure a sectorului privat (acesta s-a ajustat cu aproximativ 9% din PIB în 2009). În cazul României, PIB-ul s-a redus cu peste 7% în 2009 faţă de 2008, iar Indicele Sentimentului Economic (Comisia Europeană) s-a prăbuşit într-un an de la 105 (o stare de uşor optimism în aprilie 2008) la 64 în martie 2009.

Cum s-a acţionat în criză?

Desigur, răspunsul la o astfel de întrebare ar necesita explicaţii elaborate. În sinteză însă, pot fi identificate câteva trăsături esenţiale:

• Politica monetară nu a avut în general eficienţa aşteptată, ca urmare a manifestării capcanei lichidităţii (preferinţa pentru banii cash şi reducerea creditării, chiar la rate mici ale dobânzilor). Totuşi nu toate economiile emergente au putut realiza reduceri drastice ale dobânzilor – precum în zona euro, Marea Britanie, SUA – din cauza manifestării unor şocuri inflaţioniste (de exemplu, deprecierea monedei sau majorarea TVA în România).
• Politica fiscală ar fi reprezentat o politică anticiclică mai eficientă în aceste condiţii, dar aplicarea sa a avut anumite constrângeri. Prima este legată de marja redusă de intervenţie pentru relansarea economiei, în special din cauza politicilor fiscale expansioniste promovate în anii de expansiune, care au generat creşterea deficitului bugetar şi a datoriei publice. A doua constrângere se referă la majorarea automată a deficitului bugetar, din cauza scăderii economiei, care reclamă un stimul fiscal cu atât mai important, cu cât va fi adoptat mai tardiv. Fondul Monetar Internaţional a calculat că orice scădere a PIB cu 1 punct procentual adaugă 0,5% din PIB la deficitul bugetar. A treia constrângere este legată de lipsa de încredere a agenţilor economici în sustenabilitatea, eficienţa măsurilor fiscale expansioniste promovate. Şi nu în ultimul rând, identificarea celor mai eficienţi stimuli fiscali este şi ea o constrângere demnă de luat în seamă, în contextul în care indivizii tind să-şi mărească rata economisirii în perioadele de recesiune economică.
• În privinţa utilizării politicii fiscale, ţările dezvoltate au optat în marea majoritate pentru pachete stimulative (aproximativ 3,4% din PIB în perioada 2008-2010), în timp ce alte economii cu probleme de sustenabilitate (România, Ungaria, Letonia, Lituania, Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda etc) au fost nevoite să promoveze politici fiscale restrictive (pentru reducerea deficitului bugetar), din cauza politicilor macroeconomice nesănătoase promovate în anii anteriori. Pentru o parte a acestor economii, restrictivitatea fiscală a fost consecinţa acordului încheiat cu FMI, opţiune care a avut drept avantaj câştigul de credibilitate externă (care au redus riscul de ţară de la 800 la 400 de puncte de dobândă în cazul României) şi drept dezavantaj adâncirea recesiunii economice.
• Egoismul a dominat abordarea solidară. Deşi toată lumea a fost de acord că este nevoie de o abordare solidară la nivel global, când s-a trecut la discutarea aspectelor concrete au fost puţine măsuri adoptate consensual. Chiar formatul G 20, care reprezintă un pas înainte spre guvernanţa globală, am putea spune că a fost subutilizat faţă de potenţialul său.

Cum a reacţionat economia globală la stimulii economici?

Există o parte negativă şi una pozitivă.

• Partea negativă. Programele fiscale de stimulare a economiei au generat accentuarea deficitului bugetar şi a datoriei publice (de exemplu, în cazul ţărilor OECD deficitul bugetar s-a majorat de la 1,5% din PIB în 2007 la aproximativ 9% din PIB în 2009, iar datoria publică a atins aproximativ 100% din PIB – cel mai mare nivel din ultimii 50 de ani). La nivel global deficitul bugetar s-a majorat de la 0,3% din PIB în 2007 la 6,7% din PIB în 2009 (conform FMI, 2010).
• Partea pozitivă. Relansarea economiei globale a fost peste aşteptările iniţiale. Pentru economia globală se anticipează o creştere economică de 4,8% în 2010 (conform FMI, octombrie 2010) cu 0,2 puncte procentuale mai mult decât în estimarea iniţială. Creşterea economică a SUA este estimată la 2,7%, în scădere cu 0.7% faţă de prognoza din iulie 2010, în timp ce Germania ar urma să crească cu 3,3% (una din cele mai mari rate de creştere din ultimii 10 ani), prognoza fiind cu 1,9 puncte procentuale mai mare decât cea din iulie 2010.
• Totuşi, pericolul unei crize prelungite nu a trecut, astfel încât trebuie să fim precauţi. Confruntate cu dilema deficite-relansare economică, majoritatea ţărilor dezvoltate din UE şi-au propus să adopte imediat programe de austeritate bugetară, în vederea asigurării sustenabilităţii finanţelor publice. Pericolul cel mai mare (sesizat de către Stiglitz, Krugman) este ca aceste programe de restrictivitate să anuleze efectele pozitive iniţiale ale pachetelor de stimulare fiscală şi să influenţeze negativ capacitatea de creştere economică pe termen mediu.

• Ce ne îngijorează în prezent? Cel puţin trei lucruri. Creşterea puternică a datoriilor publice, imposibilitatea de a stopa stimulentele bancherilor de a investi în active riscante (bonusurile bancherilor din New York au atins în această lună un nivel record) şi dumpingul ieşirii din criză prin deprecierea monedei, practicat mai ales de ţările dezvoltate (vezi deprecierea dolarului si a yuan-ului).

Ce avem de învăţat din această criză?

Sunt mai multe lecţii pe care trebuie să le desprindem din această criză.

• Prima este aceea că trebuie să avem good policies in good times. Numai aşa vom putea să avem stabilitate macroeconomică. Creşterea moderată va fi însoţită de recesiuni moderate. Crearea de spaţiu fiscal trebuie să se facă în perioadele de expansiune iar folosirea lui ne va ajuta în recesiune.
• A doua lecţie este legată de completarea unei politici monetare eficiente cu politici macroprudenţiale, prin folosirea unor instrumente de reglementare în domeniul financiar. Trebuie să ne luptăm în continuare pentru reglementarea capitalismului financiar la nivel global.
• A treia lecţie este aceea că trebuie să imunizăm economiile noastre împotriva şocurilor viitoare. Putem face acest lucru prin promovarea unor politici pro creştere sustenabilă – reforme structurale în educaţie, sănătate, dezvoltarea infrastructurii dar şi reducerea impozitării muncii, stimularea spiritului antreprenorial şi investiţii masive în cercetare dezvoltare inovare şi capitalul uman.

Mulţumesc pentru atenţie!”