Regret ca, in loc sa ne concentram pe lupta cu cancerul pedelist, suntem iar nevoiti sa dam raspunsuri la atacuri incorecte venite dinspre partenerii nostri. Crin Antonescu, intre propuneri de premier, reformari interne in PNL si solutii de vot uninominal, continua sa ne atace si pe noi, plasandu-ne pe acelasi nivel cu cei din PDL. Mai mult, ne spune nu doar ca suntem comunisti, dar si ca noi suntem cei care l-au ajutat pe Traian Basescu sa castige alegerile.
Acum cateva luni, am raspuns la acuzatiile formulate la adresa guvernarii noastre si a solutiilor noastre. Acum, sunt nevoit sa fac unele precizari in legatura cu “ajutorul” dat pentru alegerea lui Basescu:
1. Pentru cei care nu isi (re)amintesc, PSD in 2004 a castigat alegerile parlamentare. Cu 37,1% fata de 31,8%, cat au obtinut colegii domnului Antonescu din Alianta DA. Asa ca discursul despre cum populatia se saturase de noi este ridicol. Cel putin la acest capitol, am obtinut o legitimitate mult mai mare decat combinatia liberalo-pedista.
2. Candidatul PSD la presedintie ( Adrian Nastase) a obtinut, in primul tur de scrutin, 40% din voturi, cu 7 procente peste candidatul Aliantei DA, Traian Basescu. Din nou, noi am facut tot ce am putut pentru ca Basescu sa nu castige. Faptul ca, in turul doi, au venit si voturi de la PRM si nu numai pentru a-l ajuta pe Basescu sa castige, este cu totul alta discutie. Faptul ca Alianta din care facea parte domnul Antonescu a folosit, dupa primul tur de scrutin, diversiunea cu fraudarea alegerilor, pe modelul “Revolutiei portocalii” de la Kiev, iara nu cred ca este un motiv de mandrie.
3. Imi amintesc si contributia candidatului PNL, de la acea vreme, in aducerea la putere a lui Traian Basescu. Liberalii au acceptat ca un „comunist” (Basescu) sa fie candidatul lor la presedintie (in locul presedintelui lor, un alt „comunist” si el, dar care cadea tot mai mult in sondaje. Iata, sondajele erau singurul criteriu “moral” al deciziei lor de atunci). Sper ca domnul Antonescu nu a plans si dansul, alaturi de Traian Basescu, atunci cand presedintele sau a dezertat din campanie.
4. Spre deosebire de mine, de Victor Ponta, de colegii nostri din PSD, liberalii (si, banuiesc, si Crin Antonescu) chiar l-au votat pe Traian Basescu. Noi am votat impotriva lui. De fiecare data.
5. In regimul Adrian Nastase, cel atat de blamat de domnul Crin Antonescu, opinia publica il sustinea mai mult pe candidatul PSD decat pe cel al PNL. Si acest lucru a fost valabil pe toata perioada anului 2004.
6. Este necinstit pentru oricine incearca sa se delimiteze de trecutul propriu sa vina acum si sa spuna ca nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase a Basescu. Liberalii, din pacate pentru ei, „au mancat usturoi”. Crin Antonescu nu trebuie sa se comporte precum Mircea Cartarescu, care declara acum ca nu mai este „basist” dupa ce, in trecut, era in prim-plan, alaturi de el. Stiu, Crin Antonescu n-a fost chiar sustinator vehement al lui Basescu, dar partidul sau a fost. Si, chiar daca vrea sa se substituie pe sine intregului PNL, nu va putea sa o faca, modificand trecutul, indiferent de strategiile desenate de consilieri de aici si de aiurea.
7. Nu noua trebuie sa ni se reproseze sustinerea lui Traian Basescu. PSD l-a avut ca adversar direct pe Basescu intotdeauna. Iar momentul guvernarii comune cu PDL, de anul trecut, are o explicatie care tine, din pacate, tot de PNL. Cautati in presa de atunci si veti vedea ca PSD a asteptat aproape o saptamana ca PNL sa se tina de cuvantul dat inainte de alegeri in ceea ce priveste formarea unei majoritati comune, care trebuia formata in noaptea alegerilor. Liberalii au tinut insa prea mult la obsesia lor de a avea premier (desi, aproape doi ani, PSD acordase un sprijin din opozitie pentru premierul liberal Tariceanu). Sigur, puteam sa stam pe margine si sa asteptam (eu, personal, am sustinut acest lucru). Dar majoritatea partidului a decis sa dea o sansa unei majoritati de tip german, intre adversari ideologici, pentru ca Romania sa aiba un guvern. Cel care a impus atunci acea decizie a pierdut apoi si alegerile prezidentiale si pe cele din PSD. Este adevarat ca acceptarea, tardiva, de catre liberali a unei intelegeri nu a mai folosit la nimic. Stiu aceste lucruri pentru ca am participat la acele discutii, incercand sa determin o solutie, dar timp de o saptamana, liberalii care condusesera guvernul timp de patru ani, voiau sa aiba tot ei conducerea cabinetului, considerand ca PSD-ul nu are alternativa si ca trebuie sa accepte. A fost o eroare. Dar, acum, nu putem sa ne facem ca nu stim ca motivul pentru care Romania n-a avut o majoritate sanatoasa in 2009 a fost comportamentul de atunci al unor lideri liberali.
8. Cat despre “tradarile” celor din PSD, ele sunt un fenomen pe care ar trebui sa il vedem in ansamblul sau. Dupa 2006, Traian Basescu si-a consolidat puterea cu sprijinul total al unor fruntasi liberali, care au venit in final chiar in partidul prezidential. Gheorghe Flutur, Gheorghe Stefan, Mona Musca, Theodor Stolojan, Valeriu Stoica si atatia altii, care au stat langa Basescu. Asa ca, daca tot vorbim despre trecut, le reamintesc liberalilor ca, dupa 2006, puterea lui Basescu nu a devenit totala tocmai pentru ca a existat PSD, si tocmai pentru ca noi am stat alaturi de Tariceanu, chiar din opozitie, in timp ce unii dintre colegii domnului Antonescu s-au dus sa adauge o litera la denumirea partidului lui Traian Basescu.
9. Eu, personal, sunt unul dintre cei care poate fi cel mai putin acuzat de adversitate fata de liberali. Dimpotriva, am sustinut in repetate randuri nevoia unui dialog intre partidele noastre. Intr-o vreme – pentru cei care isi amintesc interviul dat de mine, prin 2008, ziarului Adevarul – sustineam chiar un tip de parteneriat mai solid, cu o formula de alianta si cu participare comuna in alegeri. Am crezut ca dialogul intre partide democratice poate sa ajute la depasirea unor obstacole ideologice. Si cred in continuare acest lucru, tocmai pentru ca aceasta este singura cale de a face o opozitie unita si eficienta.
Sincer, nu inteleg sensul si rostul unor astfel de atacuri. Ce putem realiza, in acest fel? Nu stiu daca aceste atacuri sunt o incercare de a pastra legatura cu un anumit tip de electorat de dreapta. Eu cred ca, aspirand la voturile pedelistilor, Crin Antonescu risca sa piarda respectul nostru, al celor din PSD. Dupa motiunea de cenzura din vara, de la tribuna parlamentului, domnul Antonescu ne ataca pe noi la fel de mult ca si pe PDL. Acum face la fel. Cum poti cere celor care sustin PSD sa te respecte cand vorbesti astfel despre PSD?
Domnul Antonescu a predat istorie. Dar cred ca stie ca nu e cazul sa ne intoarcem spre trecut, sa dezgropam tot felul de povesti. Sa ne apucam sa dezbatem istoria comunismului, faptele sau, stiu eu, si tradarile liberale din perioada interbelica. La ce ar ajuta?
As vrea sa cred ca discursul din ultima vreme al domnului Antonescu este doar o decizie tactica si nu pregatirea pentru un alt tip de abordare strategica. Avem nevoie de o opozitie unita. Noi vom lupta impotriva PDL si impotriva lui Traian Basescu in continuare, si speram sa ii avem alaturi de noi si pe liberali.

D-le Adrian Nastase aveti mare dreptate,chiar am ramas socat de atacurile lui Crin Antonescu.In 2004 Basescu a fost ales de liberali nicidecum de PSD.Totusi tin sa va amintesc ca anul trecut ati avut o intelegere f frumoasa cu PNL datorita d-lui Geoana.El reusea sa uneasca oamenii.Si Marko Bela a spus ca nu mai este posibila alianta de anul trecut fiindca nu mai este dl Geoana sef la PSD.L-ati schimbat cand nu trebuia dragi psd-isti.Trebuia sa-l schimbati cand a facut alianta cu PDL sau in 2009,inainte de alegeri,era bun cineva care sa stie sa se bata cu Basescu.Acum era f bun dl Geoana pt partid,ar fi trecut motiunea de cenzura,l-ati fi suspendat si pe Basescu.E tardiv.
Un pic cam nărăvaş Crin ! Îi trece! Încă are impresia că sita-i nouă!
Haideti sa va spun adevarul.Raspunsul la intrebarea dvs:in judetul Arad,a fost ajutat sa castige cu ajutorul viceprimarilor PSD si a consilierilor PNL.Stiu comune intregi,unde s-a intamplat asta.Pe privat va pot oferi nume .Argumente:Au fost rasplatiti regeste de PDL pentru micul ajutor.Cei care au firme si sunt consilieri,nu sunt niciodata controlati.
Unii care au fost in comisiile de vot chiar s-au laudat la un pahar in plus cum au fost de bine rasplatiti.
O noutate pentru toata lumea.Linia ferata Ineu-ARAD,a fost cumparata (privatizata) de Elena Basescu.Dupa cum si viceprimarul PSD de comuna Buteni (Arad),transporta porcii socrului sau cu microbusul scolii din localitate .
Nu stiati sau chiar va este frica ca o sa castigati si va faceti doar ca va certati,stiind cat de grava este situatia tarii.
@Adrian Nastase
Un crin care se crede urzica
asa cum bine alegea titlul unei postari un prieten:http://cristian.ganescu.ro/?p=135
Sa fie oare de la aburii de la benzina? Asa trasneste de-ti muta nasul cand treci pe langa Petromidia…cam tot asa miros si aerele pe care si le vantura si crin.
O fi uitat ca ei l-au adus la putere in 2004? A uitat ca in 2004 desi au pierdut alegerile, au avut premier la presiunile neconstitutionale ale chiorului? Sau poata ca nu si incearca sa transmita pdl ca mai vor o tura, ca vor refacerea aliantei portocalii?
Baiatul asta tot ridica stachete si cand sa sara peste ele fix cu freza aia de Don Juan iesit la pensie in perioada interbelica se opreste dureros in ele. Incepe sa semene enervant de mult cu Mircea Geoana cel ce incepea proiecte dupa proiecte si nu stiu sa fi dus pana la capat unul singur…nici macar pe cel de a ajunge presedinte… s-a sufocat in sauna lui vantu, iar maseuza i-a “sucit “corzile vocale.
Oricat si-ar drege vocea Crinel tot nu poate tipa cat un partid…un partid de care are nevoie si nu-l are. Sustine votul uninominal in 2 tururi uitand ca de cele mai multe ori colegii sai(parca si el insusi) nu aveau cum sa se califice in finala de pe locul 3.
A adoptat genul de “retorica” folosita de basescu…comunistul securist care a condamnat comunismul.
Tradare, tradare, dar sa stim si noi.
Hei,d-le Antonescu,va ganditi la foste tradari, si la binele propriu sau la binele tarii?
Bineinteles ca increderea noastra in dvs,incepe sa scada pe zi ce trece.Chiar si dupa cel de-al doisprezecelea ceas, va mai ganditi la prostii?
Nu mai intereseaza pe nimeni, ce a fost sau ce a facut cel de langa el.Lumea moare de foame la propriu.Lasati prostiile si maturizati-va sau lasati pe cineva capabil in locurile dvs.Ati fost in tara sa vedeti ca pacientii mor cu zile in spitale.Invatamantul este la pamant.Sa nu dea Dumnezeu sa ajungeti careva, noaptea, intr-o urgenta in care garda este asigurata de un doctor ajuns acolo pe alte criterii decat competenta caci va asigur ca veti iesi afara cu picioarele inainte.as dori sa fie gluma,dar este cruda realitate
Domnule Adrian Nastase, e nota de plata pentru expresia “falimentul dreptei” si pentru traditionalul discurs impotriva proprietatii rostit de domnul Iliescu la congresul dv.
am urmarit aseara guvernul din umbra si propunerile! PNL iar verdictul este crunt: lipsa totala de solutii si demagogie pura
Crin Antonescu foarte imprevizibil in ultima vreme ! O sa fie cam greu sa aveti un dialog coerent cu PNL…
De fapt atât PSD-ul cât şi PNL-ul comit aceeaşi eroare, aceea de a identifica guvernul Băsescu ca fiind de dreapta.
PSD-ul n-a încetat un moment a declara “succesurile” lui TB ca aparţinând dreptei, “guvernării de dreapta”. Putem căuta şi aici pe blog, chiar dl Năstase are asemenea articole care la vremea respectivă au născut controverse, pe motiv că… la dreapta se află şi PNL-ul.
Pe de altă parte PNL-ul, revendicându-se a fi de dreapta nu face altceva decât să încerce a prelua leadership-ul acestei “drepte”, văzută, validată şi de PSD.
Procedând la asemenea atacuri, ambele partide, nu fac decât să întreţină militantismul fracţiunilor “fundamentaliste” din propriile electorate, tocmai acelea care au împiedicat în 2009, în alegerile prezidenţiale, funcţionarea alianţei PSD-PNL. Nu e nevoie să mai amintesc, în acest sens, că M. Geoană nu a avut (în turul 2 evident) voturile electoratului taliban al PNL.
Devine tot mai evident că azi e nevoie mai mult decât oricând ca raţiunea să prevaleze. Aceasta ar însemna să se înceteze arătatul cu degetul de ambele părţi, manifestare tipică unei vârste biologice mult mai fragede.
Poate doar aşa am avea şi noi o speranţă într-o şansă!
@ All,
Eu cred ca Antonescu a luat notite de la colegul sau de aripa, Basescu, se cearta cu toata lumea, in conceptia lor asta insemnand probabil implicare totala si abnegatie in sustinerea ideologiei de dreapta. Solutii au tot atatea cate are si PDL asezonate cu ceva teorii si exemple in plus. Dealtfel, Tariceanu, Vosganian si Orban sunt lucizi acolo, practicieni, restul sunt asa, de maia, poate vor creste mari odata…
Oricum, existenta de mare om politic si performanta lui Basescu li se datoreaza 100%, iar acum ei dinamiteaza o posibila opozitie unita ca sa-l ajute. Probabil Crin isi imagineaza ca viitorul castigator din 2014 va fi botezat la Cotroceni…
Daca Dvs ati fi fost acum pres. PSD, atacurile nu ar fi aparut din directia lui Crin caci ar fi inteles ca trebuie sa astepte maturizarea, dar Victor ii trezeste ambitie si competitie, deh!
Si la urma-urmei, duca-se dracu’ cu toata dreapta lor, in afara de scandal astia nu produc nimic, vom sta pana in 2012 si basta, vor suferi destui atat de mult incat putini liberali si pedelisti vor mai ajunge in parlament, dupa care toti stim bine ce este de facut la secunda 2!
Domnule Nastase.Din punctul meu de vedere nu este cazul sa le raspundeti atacurilor PNL-istilor.Acest partid are comportament de chibit(eu ma dau cu cine-i tare,cui nu-i place salutare).Este de inteles Antonescu in acest moment,a incercat sa se alieze cu PSD sperand ca imediat Basescu va fii dat jos de la putere si vor avea si ei putin loc in parlament si in istorie.Cand a vazut ca nu se face primavara cu o floare acum schimba “muzica”.Lasati-l pe Antonecu dragii mei cu durerile lui.Pana una alta il felicit pe Ponta pentru prezentarea impecabila de ieri de la ORA DE FOC(realitatea).Ramaneti pe pozitie si nu va plecati in fata presiunilor nici a PNL nici a PDL nici a celor care vor sa va bage in gura lupului facandu-va partinitori la fraudele parlamentare.Lumea a inceput deja sa va inteleaga pozitia…ramaneti consecventi.
Domnule Adrian Nastase ,sincer cred ,in cazul dumneavoastra ,ca nu este nevoie de retorice de tipul citez Sincer, nu inteleg sensul si rostul unor astfel de atacuri. Ce putem realiza, in acest fel? inchei citatul
Asa cum ii explicam unui coleg noi mediocrii , am constatat prin 2003 ca PSDeul va pierde alegerile presidentiale.Tot noi spuneam atunci ca Romania va fi lovita post alegeri prezidentioale de un mare cutremur. tot noi mediocrii spuneam ca in alegerile care vin PDLeul nu mai conteaza ca adversar , si ca lupta se va da intre PSD-PNL si eventual un partid avorton.
Ce sa-i faci domnule Nqastase nu toti putem fi inteligenti ca dumneavoastra ca Aya sau ca mai stiu eu care economist declamator din acest forum si nu numai!
Nu mai este nevoie nici de concluzii si nici de retorice ca sa vedem atacurile lui Crin ca o pregatire anticipata pentru noile alegeri in care parteneriatul se pare ca nu va fi cu PSDeul ….daca va exista conditii prielnice pentru o alta alianta, doar vorba lui Basescu ..mogulii decid si nu noi alegatorii!
Eu am rămas dator cu nişte comentarii …
1. Să-i iertăm lui Adrian Păunescu slăbiciunile omeneşti şi să ne aducem aminte de calităţile lui . Să facem abstracţie de tonele de versificaţii ” marca Păunescu ” şi să-i reţinem POEZIILE .
Nu am fost fan al omului A.Păunescu dar am cântat versurile poetului A . Păunescu . Am fost fan al Cenaclului Flacăra şi meritul de a fi creat un asemenea fenomen este al său . Cântecele apărute aici mi-au însoţit tinereţea .
Nu pot să folosesc cuvinte mari , cum văd că se poartă acum : titan , cel mai mare poet de la Eminescu încoace , geniu …
Da , a fost un poet bun , da , a fost un one man show şi , până la urmă , a fost şi el un om , cu bune , cu rele …
Dumnezeu să-l ierte
2. Domnul sindicalist M. Petcu câştigă 10.000 EURO pe lună muncind enorm şi nonstop .
Codul Muncii
” Art .111.- Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână , inclusiv orele suplimentare ”
După cum se vede domnul Marian Petcu încalcă cu brutalitatea chiar ” Biblia ” sindicalistului feroce declarând că munceşte 24 de ore din 24 , 7 zile pe săptămână .
Bine , mai există o specificaţie …” ( 3) Prevederile alin…nu se aplică tinerilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani . ”
Poate d-nul Petcu se încadrează aici …
Marii mahări sindicalişti au o foarte mare legătură cu statul . Mogulii sindicatelor sunt cei care reprezintă salariaţii de la stat , masă de manevră enormă cu mare potenţial electoral . Nu putem trece cu vederea simbioza dintre sindicalişti şi oameni politici ( vezi şi transformarea unora în politicieni ) . Nu poţi trece cu vederea calitatea de acţionari la unele societăţi comerciale ce fac afaceri cu statul . La fel calitatea de membru în Consiliul de Administraţie la diferite societăţi , inclusiv cele din massmedia . Gândiţi-vă cum a cumpărat Vântu postul Realitatea şi legătura acestuia cu sindicalistul Luca . Cum pot marii lideri să fie imparţiali ( să-şi vadă doar de interesul celor pe care îi reprezintă ) câtă vreme sunt plătiţi de indivizi cu interese politice evidente ?
Marii noştri lideri de confederaţii , de federaţii au devenit oameni politici , oameni de afaceri , orice altceva numai lideri sindicali nu .Chiar credem că soţia d-lui Marica ar fi ajuns mare director pe la minister fără influenţa soţului ? Eu , unul , mă îndoiesc .
Acuzele mele nu se referă la anonimii lideri de societăţi din mediul privat sau de cei mici de la stat etc .
Iar legea iniţiată de PSD ( de a-i scuti pe liderii de sindicat de declararea averii ) este concepută , cum era de aşteptat , de politicieni care au fost sindicalişti . De exemplu , unul dintre ei este Dumitru Chiriţă care e şi lider de sindicat la Electrica , şi patron la o societate desprinsă din Electrica şi deputat .
Diavolul se ascunde în detalii …
Că actuala putere vrea să decredibilizeze mogulii sindicali , asta pricep , problema este că şi au cu ce , este destul material pentru asta .
3. Cine l-a ajutat pe Traian Basescu sa castige alegerile…
Păi unul dintre ei este S.O.Vântu , cel care face afaceri cu sindicatele . L-a ajutat pe Băsescu să câştige şi în 2004 şi în 2009 . Nu mă credeţi ?! Eu zic să mă credeţi , cum spunea un ” prieten ” de-al meu , rezultatele ” vorbeşte ” …
Excelenta argumentatia, obiectiva si clara, sa-i trimita cineva un link lui Antonescu
Pacat!
In loc sa “stranga randurile” spre un front comun, si cand spun asta ma refer la cancerul portocaliu, Crin iese pe sticla si se apuca sa dea cu bata’n balta! Dezbinarea opozitiei nu poate duce intr-o directie buna pentru populatia acestei tari, iar camarila Basesciana in aceste momente nu face altceva decat sa-si frece mainile de bucurie la vederea acestor atacuri.
4. Domnule Adrian Năstase
Spuneţi : ” Crin Antonescu nu trebuie sa se comporte precum Mircea Cartarescu, care declara acum ca nu mai este „basist” dupa ce, in trecut, era in prim-plan, alaturi de el. ”
Şi eu am declarat în trecut că sunt antinăstăsist şi acum scriu pe blogul d-stră . Şi n-o fac rău , nu ? O mare parte din popularitatea blogului mi se datorează … cred !
Mi-am mai nuanţat şi eu poziţiile politice în timp . De ce nu-l credeţi şi pe Cărtărescu ? Aaa , ştiu , deoarece faţă de d-stră nu şi le-a nuanţat . Vă înţeleg supărarea şi trebuie să recunosc că aţi răspuns politicos la sarcasmele lui .
Nu ca d-ul Ponta care l-a făcut legionar . Deh , tinereţea asta …
@Pali
Vezi ce pateste daca te uiti in gura cui nu trebuie?
@alex.dumitrascu
Motive se pot gasi destule… de exeplu marmota care impacheta incorect ciocolata in staniol, am vazut eu o cuta in parte dreapta a imaginii respectiv stanga marmotei. La fel de bun motiv. Chiar crezi ca asta e cauza sau sa fie incercarea de a recupera din electoratul pierdut de pdl in favoarea pnl?
Sa fi uitat cum e sa fii la mana lui basescu sau sa-i fi inceput sa-i placa din motive de”in opozitie e naspa”? sau pana de idei si considera ca va avea succes cu scheme reincalzite din perioada anilor ’90?
Adevarul este ca la texte s-ar intelege bine cu chioru’… comunistii din pnl sunt mai buni decat aia din psd, securistii lui is mai buni decat ai celorlalti si daca mai bagi si un “ba pe-a matii” ai sanse de succes.
… sau poate nu
Cumva, trebuie sa ajungeti macar aproape de 50% in sondaje, dar nu prin vot negativ, dat impotriva lui basescu, ci prin promovarea unor solutii credibile, convingatoare, repetate mereu si explicit populatiei. Aveti sansa sa reparati tampenia aceea cu “duminica orbului”, care ne insulta pe multi dintre votantii fideli ai PSD. Cat despre domnul Antonescu, o mare dezamagire,se decredibilizeaza singur, trebuie doar sa aveti rabdare, fara sa raspundeti. Pacat ca se pierde un partener ca PNL, dar se pare ca au dubii in ceea ce priveste doctrina proprie. In ultima luna este vizibil progresul domnului Ponta ca lider. Merge in sus, in salturi. Sper sa continuie asa.
Domnule presedinte Adrian Nastase,
Cred ca aceste raspunsuri ar trebui prezentate si la posturile de televiziune Antena 3 si Realitatea TV.
O parte din cei care l-au auzit pe Crin Antonescu la televizor nu au conexiune la internet si deci nu au posibilitatea sa citeasca aceste raspunsuri pe blogul dumneavoastra.
Cu deosebit respect
Theodora Marinescu
Si eu am impresia ca noua tactica a lui Crin Antonescu, pe langa faptul ca demonstreaza neseriozitatea care, din pacate, il caracterizeaza, este una gandita “afara”.
Publicul tinta este in mod evident cel alcatuit din “talibanii anticomunisti”. Anticomunismul acestora este de fapt unul superficial, fara un suport ideologic clar definit si coerent logic. Anticomunismul acest e unul pur oratoric, bazat doar pe stereotipuri si conditionari subliminale, pe buzz-word-uri, e golit de semnificatiile si conotatiille reale ale acestui cuvant, si mai ales de acelea specifice tarii noastre (unde in perceptia colectiva comunismul e sinonim cu ceausismul).
E cool sa fi anticomunist. E chic. E o dovada de “cultura”. Doar suntem intelectuali rafinatzi, care mergem la concerte si aflam de la Cartararescu de ce iubim femeile. Noi suntem smecheri, dar cu staif. Ce p… calului. Cam asta e scris pe stindardul lui Crin si a celor care rezoneaza la acest tip de discurs.
Probabil in acelasi creuzet propagandistic incalzit din afara a reinviat si adulatia monarhiei care in mod evident, pentru (istoricul) Crin & Co, nu sta in contradictie cu ideea de libertate care ar trebui sa fie firul rosu al ideologiei liberale.
Crin nu loveste cu adevarat in PSD cu astfel de retorica perfida si total pe langa “specificul nostru national”. Isi radicalizeaza doar si mai mult nucleul dur, care oricum era prea radical, deci incapabil sa faca o politica inteligenta. Prin asta Crin Antonescu dauneaza propriului partid si il ajuta pe Traian Basescu (in a carui domnie s-ar dori de fapt prim-dregator).
Dar ce poti sa te asteptzi de la un student repetent? E clar ca nu va rezista tentatiei de a-l injura pe seful de promotie. Chiar daca e vorba de unul de la alta facultate.
Cine l-a ajutat pe Traian Basescu sa castige alegerile…
?
…indirect , toti cei care au vorbit despre Traian Basescu…
@
bah2010
PNL are si el un electorat care nu poate sa inghita “falimentul dreptei”
I se cuvenea o satisfacite, altfel se ducea aiurea.
E vorba de putin bun simt politic pe care psd nu l-a avut de data asta.
Cand iti arde casa si-ti chemi vecinul in ajutor nu te apuci sa-i reprosezi ca-ti datoreaza 5 lei de anu’ trecut.
Oricum o doctrina fie ea socialista sau liberala sau alta se defineste prin ea insasi, prin propriile valori, nu prin negarea celorlalte.
Negarea vehementa a celorlalte doctrine este practica ideologiilor totalitare, iar sediul materiei este istoria. Istoria national socialismului sau a comunismului.
Cat despre cine l-a ajutat pe Basescu sa castige alegerile, sa fim seriosi.
Intrebarea e penibila fiindca raspunsul e de notorietate.
Faceti cate sondaje vreti sau intrebati pur si simplu un trecator de pe strada.
Basescu a fost ajutat de donmul Geoana care n-a stiut sa raspunda la agresiunea cu vizita la SOV. 10% din alegatori au pierit atunci instantaneau.
Adrian Nastase se face ca nu intelege “sensul si rostul unor astfel de atacuri”, la fel cum se face ca nu stie “ce putem realiza impreuna”.
Deoarece sunt convins ca intelege si rostul atacurilor dar si faptul ca impreuna nu se poate realiza nimic. Probabil ca politica usilor deschise, a cailor de comunicare deschise, il impiedica sa-l urzice pe Crin cu vreo ironie muscatoare.
Realitatea este insa alta.
Antonescu niciodata n-a avut de gand sa aiba un parteneriat corect cu PSD. In prima jumatate a anului PNL-ul plangea pe umerii pensionarilor, fiind partidul de dreapta cu mesaj de stanga. Un fel de demagog mai mic, dar asemanator cu Basescu. Doamna Campeanu, fosta ministra a munca, era prezenta seara de seara in studiourile de televiziune amintind despre cresterea pensiilor facute de liberali(sanchi) insa nu era nici un membru al guvernului din umbra care sa glasuiasca ceva despre masuri pentru iesirea din criza.
Asta a tinut atata vreme cat Prostanacul era in fruntea PSD, interesat fiind mai mult de pastrarea fotoliului si de undele energetice decat de afirmarea ideologiei PSD.
Dupa congresul PSD, PNL-ul si Antonescu au inceput sa simta fiorul realitatii. De unde sperau sa tasneasca in castigatori absoluti, parlamentari, guvernamentali si prezidentiali, s-au trezit tintuiti in limitele lor naturale, acela de partid balama, penduland in Blaga si Geoana. Fiorul pentru Geoana este usor de inteles datorita incapacitatii acestuia de a duce PSD-ul acolo unde ii este locul, precum si a indeciziei acestuia privitoare la mai multe teme social-politice de genul modalitatea de taxare si altele.
Ce nu inteleg insa este de unde provine dragostea pentru Blaga, atata vreme cat acesta nu si-a ascuns niciodata dispretul pentru PNL, catalogandu-l ca fiind un club de baieti si nu un partid serios. Probabil crede ca da fiori PSD-ului cu aceasta “admiratie”, facandu-l mai docil, mai deschis spre negociere si compromis. Sau crede ca se oftica Basescu. Cred ca se inseala in ambele variante.
Cea mai corecta varianta ar fi ca Antonescu si Blaga sa-si dea mana in 2014 pentru o noua alianta DA, tot in opozitie.
Eu cred ca PSD-ul trebuie sa mearga pe drumul propriu. Si mai cred ca trebuie sa amendeze chiar si “politica bannerelor” pe care o promoveaza liberalii in Parlament la ora la care scriu aceste randuri, deoarece alte solutii nu au.
Ca votant PSD nu mai vreau sa aud despre opozitia unita, guvernul condus de tehnocratul Stere Farmache, Johannis, si alte bazaconii liberale. Chiar daca dau bine, dau nastere la interminabile talk-show-uri si sunt promovate cu agresivitate de “online-ul” liberal de genul Ioska Buble.
Si nici nu mai vreau sa vad despre motiuni anuntate de liberali, care oricum nu pot sa le depuna deoarece nu au oameni, la care pare ca se raliaza si PSD in cele din urma. Daca se mai depun motiuni sa se depuna , decizia sa fie luata in forurile de conducere ale PSD, iar liberalii sa fie invitati sa le voteze dupa propria constiinta.(Ponta a gresit aici)
Din punctul de vedere al PSD ce-a fost greu a trecut. Dupa aproape un an a scapat de urmarile politicii lui Geoana, astea cu opozitia unita din care sa rasara Crin Stralucitorul si PNL-ul de 15%. Usor-usor lucrurile se stabilizeaza si iesirile devin din ce in ce mai clare.
Ori alegeri anticipate, ori alegeri la termen. Fiecare cu cat poate.
P.S. Raspunsul dat de Antonescu cu privire la invitatia facuta de Adrian Nastase, dovedeste ori mitocanie ori neintelegere. Cred ca mai degraba o dovedeste pe a doua. Chiar credea Antonescu c-o sa fie invitat ?
Adrian, nu-i lăsaţi să schimbe configuraţia membrilor din birourile permanente, fiindcă aici este problema. Adică: aşa a rezultat din alegerile parlamentare şi, cu alte cuvinte, voi aveţi majoritate. Voi cu PNL-ul. Ei au forţat o majoritate nefirească, iar acum se cred îndreptăţiţi să facă toate mizeriile astea. Spuneţi astea mai clar oamenilor, ca să se înţeleagă, că ei sunt tari în gură şi tipă că ei au câştigat. Ba n-au câştigat nimic. PDL este un partid cu 30 şi ceva la sută, rezultat în urma alegerilor, iar voi împreună aveţi mult mai mult. Că au făcut înţelegeri nefireşti, compromisuri, şmecherii, asta nu-i problema voastră, a noastră, dar văd că ne afectează pe toţi, din păcate. Această majoritate, după cum rezultă din alegerile parlamentare, nici n-ar trebui să existe. Uite cum sunt de obraznici! Spuneţi oamenilor că aveţi majoritate în comisii, în BP, FIINDCĂ AŞA ESTE NORMAL, NU? nu-i lăsaţi să schimbe regulamentele, fiindcă atunci s-a zis cu democraţia. Ieşiţi public şi spuneţilor oamenilor, aduceţi-le aminte de rezultatul alegerilor, cine a luat mai multe voturi, dar cine are majorităţi în BP-neuri, în comisii etc. Hai, că sunt prea nesimţiţi! Nimeni nu spune că dacă nu mai au majoritate în comisii, înseamnă că nici nu trebuia să existe această majoritate, dacă nu era forţată de către Bolnavu’ . Cun îşi permit acum să plângă peste tot, să clameze că ei trebuie să conducă, să schimbe tot, să facă alte reguli în timpul jocului etc. ? Oare până unde merg? Vorbiţi pe televiziuni, ca să se înţeleagă asta, că tare sunt ticăloşi. Poate înţelege UDMR-ul că nu trebuia să se asocieze într-o aşa coaliţie, unde, acum, lucrurile s-au împotmolit, pe bună dreptate, firesc, fiindcă-i nefiresc cum a luat naştere această coaliţie. Ăsta-i mesajul. Spuneţil-le şi celor de la putere să mai lase ciocu’ mic, că sunt în ilegalitate, nereprezentativi. Of, ce mai vremuri! sper să reuşiţi, într-un final, să-i dovediţi pe ticăloşii ăştia, că nu se mai poate altfel. Cu respect,
Pe Traian Basescu l-au ajutat sa castige alegerile din 2004:
1. transformarea PSD-ul intr-un partid stat;
2. coruptia PSD-ului, in frunte cu liderul ei;
3. dictatura care incepuse sa prinda muguri din ce in ce mai mari (era un singur ziar care avea curaj sa spuna lucrurilor pe nume).
Bibliotecarule ,
V-am observat escapada de dincolo, chiar nu credeam ca exista oameni cititi care sa considere ca regalitatea ar decade produsul politic in Romania.Sunteti teribil de optimist in aceasta elucubratie.
Intrebarea ar fi mai jos decit democratia presidentiala sub Obama, Sarcozy,Berlusconi, Basescu, sau mai jos decit monarhia constitutionala din Suedia,Norvegia, Danemarca, Anglia ????
@ Bah 2010
??? nu inteleg ce vrei sa spui !
@mariana
))))))))))))) am ras de ma-m prapadit. cred ca una din cele mai mari greseli de dupa “89 a fost aceea de a admite ca furtul din bunul obstesc a fost un comportament dezirabil in perioada comunista. furtul din periada comunista s-a perverit si perpetuat pana in prezent. mai mult decat atat cred ca s-a amplificat. imi amintesc ca fiind la tara la bunici pe perioada vantelor de vara bunii ma puneau sa arunc jos porumbu pe care voiam sa-l fur din lotul comun. a doua zi dimineata cand ma trezeam simtem miros de porumb fiert si mi se spunea ca il avem cadou de la fina culii care avea porumb plantat in propria gradina. atunci aveam convingerea ca bunicii nu fura de la CAP. acum am convingerea ca bunicii furau si ei de la CAP. asa ca, cred ca transformarea furtului in comportament dezirabil cred ca a fost cel mai mare rau de dupa 89.
imediat dupa revolutie cand auzeam la tv ca oamenii nu furau de la CAP ci isi luau ca sa supravietuiasca simteam o furie amestecata cu un oarecare dispret fata de bunici care ma puneau sa arunc porumbu sau mai rau urlau daca ma vedeau ca vreau sa fur porumb pentru fiert. din perspectiva timpului consider ca furtul este furt indiferent de motivatia lui. nu stiu ce a fost in capul acelora care atunci gaseau jusificare pentru el. nu consider ca foamea este justificare pentru furt pentru ca daca admitem ca este atunci trebuie sa admitem ca furtul este justificare pentru satisfacerea oricarei alte nevoi.
Roberta Anastase
http://clubulconventiadoamnelor.wordpress.com/2010/11/10/roberta-anastase-reintoarcerea-la-discriminare/
bunicii m-au invatat sa fac cadouri celor care nu au. tv-ul m-a invatat ca nu-i nevoie de cadou pentru ca cei care nu au sunt liberi sa-si ia.
Mariana spune:
noiembrie 10, 2010 la 9:11 am … diverse !
Întrebare: de ce NU ai vorbit, NU ai dat nume atunci ci abia acum ???
Multe se vorbeau făceau folosindu-se numele d-lui AN iar acesta NU a ştiut pentru că ne+a lovit pe toţi ghiuleaua tăcerii, pentru că aşa cum spunem acum lucrurilor pe nume şi cu nume astfel trebuia să fi făcut de tare mult timp …
Personal, eram convinsă că AN e cum îmi era zugrăvit : arogant, inabordabil, rece, insensibil, etcetc.. Şi m+am convins pe parcurs că NU este astfel, ba dimpotrivă!!
Iar în ce priveşte TOT ceea ce ţine de Economie, AN a fost şi ESTE CEL MAI MEŞTER şi da, SINGURUL CAPABIL SĂ NE READUCĂ LA LIMAN! Mulţi alţii laudă+mă gură spun ce-ar face, ce-ar drege ei, sanchi, DEOCAMDATĂ NUMAI AN A DEMONSTRAT PRIN FAPTE CEEA CE POATE !
Un lucru e SIGUR, dacă AN era de atunci şi ACUM la conducerea ţării, evident ŞI cu plusul din ultimii doi ani,alta era situaţia la toate capitolele în amărâta noastră ţărişoară,alta şi limpede NU făceam cunoştinţă cu dezastrul în care ne-au aruncat mârlanul alcoolic şi şleahta de ticăloşi portocalii, UFFF…
@Larisa,
Tălică nu eşti razna diloc, dimpotrivă,un postac şi tu colo şe, la ordin şi plătit de Satanic Abuser, şăfu haremului de cipiripi şi fifi înaripate care mai sunt şi hoaţe pe deasupra, ba şi tute şi fudule, ca tăt prostul dealtfel.
Majkă, ceea ce prostezi tălică pe bloaga-ţi sponsorizată de Cotroceni este IPOCRIZIE, becouse : ca să faci vorovire despre discriminare ar trebui să şi existe pe cine să discriminezi,ori Alma e o biată dârză, o unealtă a tătucului vostru care NU e preşedintele românilor ci Iuda , va să zică , ce dacă sunt * macho * Muc cel mic sau Bercovici sau buldogul sau frunyeskz sau Videanu…dacă tăt hoţi,tăt prompţi la ordine+n partid, tăt parte a Partidului Dobitoaceloir Lichelelor.
Şi să nu sari cu vorbe-n vânt scoase pe piaţă de unul ca frunyesky par egyamplă, ai cărui Fini Secăşan şi V Rusu merg pe mâna marinarului de fiecare dată şi totodată nu ies din cuvântul ayatollahului frunză… râd şi curcile şi preşcolarii de teatrul ieftin şi expirat din PDL, pricepi tălică , slugă a prostocaliilor ?
Cu alte cuvinte: SCUTEŞTE-NE !
Atenţie ţi-o spune o femeie şi mamă, ioc discriminare va să zică. Şi mai zic că nici fo invidie nema, m-a ferit+u Bunul Tată din Cer să arăt ca iapa desşălată de-o căinezi mătăluţă şi nici NU am fost şi NU voi fi vreodată prostă ŞI folosită de marinari alcoolici sau nuţici de pleşcoi, PUNCT.
P.S. i-auzi lume şi ţarăăăă…. se dă Alma lovită-n haripă, discriminatăăăă, auuuu… SĂRACA. Jalnic peisaj! Inspiră, ce altceva decât MILĂ.
Durerea mare este ca , acest Antonescu ,il copie pe basescu; -da in stinga , da in dreapta cu noroi ,cu minciuni. Moderatirii ,nu toti dar multi, ori cum sa-i numim , ( ca acestia sunt capul pestelui imputit din Romania) nu-s capabili sa-l stopeze cu intrebari concrete si sa scoata informatia reala,adevarata ,iar prostimea pune botul .
@Pali
citeste adevarul…e mai productiv.
@alex.dumitrascu
“Cand iti arde casa si-ti chemi vecinul in ajutor nu te apuci sa-i reprosezi ca-ti datoreaza 5 lei de anu’ trecut.”
Deloc, doar ca de data asta toti sunt sub acelasi acoperis. E ca si cum ai zice ca pe tine nu te intereseaza ca vecinului de palier(usa in usa cu tine) i-a luat foc conducta de gaze dar pe tine nu te priveste. Raspuns gresit, ca bum facem impreuna…parerea mea.
Nu vreau sa polemizez pe tema cine-a luat-o primul razna prin lanul de secara. Numai ca la Crin s-a blocat butonul.
s-au alocat fonduri imense pentru dotarea scolilor cu materiale didactice si modernizarea lor. cei care nu au avut si-au luat.
)))))))))) au luat scaunul cu 400 ron in loc de 100 au luat materialul didactic cu 1000 ron in loc de 200. le va fi foarte greu sa supravietuiasca si sa-si desfasoare activitatea in conditiile in care le lipsesc materiale didactice in conditiile in care le lipseste confortul minim necesar pentru elevi si profesori. cei care au avut si nu au luat si-au cumparat scaunu cu 100, materialul didactic cu 200 si inca o gramada de lucruri cu banii ramasi. vor merge cu placere la munca si nu vor simti presinea lipsei de confort si de material didactic la locul de munca. deci cei care nu au avut si au luat de la cine au luat? nu tot de la ei?
spune biblia ceva de genul celor ce au li se va da celor ce nu au li se va lua si ceea ce au avut.
Acum inteleg ce face PNL, cu ultimele declaratii. Daca pun cap la cap comportamentul liderului PNL cu ceea ca a spus basescu la Nasul, se va incerca izolarea PSD. O majoritate cu actualele partide de la putere si impreuna cu PNL si chiar PC, aduc o guvernare confortabila, practic fara opozitie. Se termina cu motiunile, cu protestele si prin folosirea celor doua posturi de televiziune, acum ostile, nu se va mai putea afla situatia reala de saracire a poporului, nici nemultumirile oamenilor. Asta le poate asigura taman bine 6 ani de guvernare, de aici in colo, fara sa mai dea socoteala nimanui de ceea ce se va intampla. Conditia este sa reuseasca sa se inteleaga intre ei. PSD ramane descoperit daca cei doi patroni de televiziuni schimba tabara, asa cum s-a mai intamplat. Cat despre temerea ca s-ar putea revolta poporul, in masa, s-a vazut deja ca este o iluzie. PNL a realizat ca adversarul in alegerile viitoare nu este PDL, ci PSD si Victor Ponta. Pe Crin Antonescu, subit, nu-l mai intereseaza prezentul, cu cetatenii morti de foame, ci fotolii confortabile pentru urmatorii 6 ani. De fapt, visul lui este comun cu al lui basescu : izolarea si scoaterea PSD din randul partidelor parlamentare.
statul din ’89 incoace a fost o vaca numai buna de muls.
))))))) treaba este cum se face ca am ramas toti fara lapte
)))))))))
Domnule Nastase, foarte buna analiza a cauzelor ascensiunii lui Basescu. Dupa parerea mea, Crin Antonescu este un mic Basescu, un presedinte prea mare fata de un partid atat de mic, vezi guvernul din umbra numit exclusiv in urma revelatiilor divine a unui om providential. Fereasca Dumnezeu sa ajunga presedinte. Strategia lui Crin Antonescu si a liberalilor este clara. Nu mai sperati intr-o alianta in opozitie, PSD-ul este singur impotriva lui Basescu si a portocaliilor lui, si va fi atacat continuu atat de portocalii cat si de liberali. Crin Antonescu mimeaza opozitia, pentru ca nu are ce face. Nu vrea sa fie asociat cu dezastrul economic in care portocalii au adus Romania. Nu se aliaza deocamdata, inainte de alegerile din 2012, cu Basescu si ai lui ca sa acumuleze voturi si nu este atat de prost ca sa nu inteleaga ca o astfel de alianta ar duce PNL-ul pe drumul deschis de PNT, direct la cosul de gunoi. Putin ii pasa ca inca doi ani de guvernare portocalie vor duce la saracie, mizerie si la o situatie economica din care nu se stie daca o sa mai putem iesi. Va incerca sa pacaleasca electoratul, mimand opozitia fata de portocalii atat pana la alegerile din 2012 cat si la alegerile din 2012, acceptand cu gratie si recunostiinta fraudarea alegerilor parlamentare de catre portocaliii care le vor organiza. Dupa alegeri, spera sa incropeasca o alianta PNL-PD ( un PD frecventabil ) -UDMR-Minoritati, eventual si cu alte partide car vor intra in parlament, alianta in care PNL sa fie vioara intaia. Va incerca sa repete scenariile din 2004 si 2008, cand PSD-ul a castigat alegerile dar nu a ajuns la guvernare. Daca nu va reusi, poate va incerca si o alianta provizorie cu PSD-ul, santajandu-l, si cerand premier PNL. In aceasi alocutiune in care a atacat PSD-ul, acuzandu-l ca este vinovat de aducerea la putere a lui Basescu, Crin Antonescu a spus si memorabilele cuvinte “”Iar acum grija noastră şi obligaţia noastră este să ieşim din rotativa asta infernală pentru că ceea ce fac cu România Băsescu şi oamenii lui riscă să-i aducă la putere – pe cine? – pe cei din PSD. Ori asta nu poate s-o împiedice decât PNL”, a spus Antonescu. “ ( Cotidianul, 05.11.2010 ).
Sunt convins ca ati facut aceasi analiza, cu siguranta mai completa. Poate ca o solutie ar fi sa faceti o analiza pe subiect pe fata.
PS De notat ca dl Antonescu nu ataca deloc UDMR-ul, tace chitic in legatura cu LEN in varianta UDMR-ista, si imparte PD-istii in frecventabili si nefrecventabili.
Crin Antonescu este în pielea dulăului care roade lanţul. El, câinele nu înţelege că nu LANŢUL este vinovat că îl ţine legat, ci stăpânul care i-a pus lanţul de gât. Dacă muşcă mâna stăpânului care-i pune lanţul, riscă să nu mai primească boţul de mămăligă, sau să anuleze relaţia.
PNL-ul lui Crin este fixat în sondaje la un procent de 20% şi oricât ar lătra Antonescu, situaţia PNL nu se poate schimba prea mult. La PDL nu se poate întoarce de frica unor datorii mai vechi ne achitate până în prezent, drept pentru care PNL ar putea fi confiscat de Băsescu. Ar ochestra Antonescu cu PSD, dar cu pretenţia ca PNL să fie vioara întâi.
Mai speră Crin Antonescu să folosească arma PSD împotriva guvernului Boc, să dea jos guvernul PDL şi într-un guvern de tranziţie să ocupe scaunul prim-ministrului şi mai vedem noi. Vedeţi ce părere bună are dl. Antonescu despre el? Dar despre partide? PDL- o grupare de incompetenţi corupţi, PSD- comunişti care au îndrăznit să-l facă obraznic, UDMR-nociv pentru politica românească, UNPR- traseişti politici.
Oglindă, oglinjoară, cine-i cel mai BUN partid din ţară? PNL, evident!
Ce înseamnă aroganţa asta d-le Crin Antonescu? Cât crezi că o să te mai ţină urlatul la lună spânzurat în propia legătoare? Ce încredere crezi că are electoratul într-o alianţă PSD-PNL câtă vreme scuipi pe dl Ponta în freză de două ori pe zi? Faci pe deşteptul ca să ne surprinzi şi nu-ţi dai seama unde poţi duce PNL-ul în final! Tot căutând motive de critică împotriva PSD, electoratul te depunctează şi procentele se duc la PSD. Nu-ţi dai seama? Nici membri PNL măcar?! Voi nu vedeţi că Victor Ponta tace? Speraţi că nu are replică? Trezeşte-te la timp PNL; Conducătorul vostru vremelnic cum îi place să spună, vă poate duce la pierzanie! Mâine va fi prea târziu.
@SIBILLA
Ce naiba sa fac?Am scris pe cate bloguri am putut,i-am scris si D-LUI Geoana,caruia i-am fost voluntara in alegeri.Stiu nume,date concrete,stiu foarte multe, dar cred ca si restul stiu, dar se fac ca nu stiu.Intr-un oras din Arad,toate voturile lui Geoana,au fost aruncate din urne cu acceptul comisiei platita de stafful PDL.Dar gandeste-te am familie si recunosc ca imi este frica.D-nul Antonescu are in spate pe D-nul Patriciu,d-nul Ponta are pe AN si pe Ion Iliescu,insa pe mine cine ma apara?
Cu un avocat bun as infunda puscaria,daca as spune macar jumatate din ceea ce stiu.In plus ei anul acesta se cearta,insa anul viitor se impaca si eu ce naiba fac?
In concluzie,asa-zisa opozitie stie toate acestea ,nu-mi inchipui ca sunt mai prosti decat mine,insa stau”in adormire” pentruca le convine asta.Cand tot depun pe motiuni fara de sfarsit, crezi ca nu stiu ca in actuala conjunctura a parlamentului,nu au niciun sort de a le trece motiunile.
Ultima gaselnita este asa-zisa iesire a lui Antonescu.Doar se vede de la o posta ca opozitia actuala este atat de neputincioasa, incat ii este frica sa nu ajunga la guvernare!!!!.Si stii de ce ,noi habar nu avem ,nici nu ne putem inchipui cat de dezastruoasa este situatia! Cui i-ar conveni sa conduca o tara cu visteria goala?Din situatia in care a ajuns tara,doar Dumnezeu o mai poate scoate daca meritam.Nu stiu cati ani ai,dar iti poti inchipui cate generatii vor plati, in caz ca vor avea de unde, datoria externa a tarii.Doamne da sa gresesc ,dar vor ajunge oamenii sa munceasca doar pentru a nu li se intrerupe vechimea.
In concluzie toti stiu ,mult mai bine decat mine culisele acestei guvernari,dar nu mai au ce sa faca, decat cate-o motiune,cate-o cearta, etc..
trebuie sa cerem uniunii europene ciocolata suficienta. sa ne dea multa de tot ca sa ne saturam.
))
Hai mai Carco… ,chiar asa ?
Cine si care dintre cei enumerati de tine se considera in mod cinstit ,de dreapta sau de stanga ? Care milionar de la PSD, PNL,PDL, isi poate aroga cinstit faptul c-ar fi intr-un altfel decit cel inspre care a optat din alte considerente decit cele ideologice pe care acum le trambiteaza ?
Atacurile sunt populiste , pur electorale,tactici vechi la oameni noi!
Pai cum care le le este rostu ?
In primul rand Antonescu are probleme cu niste imbecili din aia urbani si cica teleptuali. Ptr ei PSD = FSN = PCR = KGB si numa el ne impiedica sa traim ca in RFG . Iar Moize atque Zeus.ro stie f bine si bate moneda pe cestia ca PNL a ajuns slujnica PSD (hm.. pai Base a castigat la referendu fiindca se stia f bine ca a fost suspendat fiindca a condamnat comunismu …) . Electoratu asta trebe reconfortat .. A da sa nu uit – nu va vota nicodat PSD … ptr ca altfel le-a disparea ratiunea de a fi …
In al doilea rand Antonescu cauta sa se detaseze in pole position ca campionu absolut al antibasgismului . Ptr asta el trebuie sa atace PSD ca PSD ar sustine discret pe Baselu. Sustineri din astea exista .. si manipulate de 3coneni si independente bazate pe deductii “intelectuale” si ca deh ce mi-e PDL ce mi-e PSD este doar jocul pervers al FSN care vrea sa fie si opoztia si puterea ..
Insa , insa el cauta sa capteze si o parte a electoratului PSD. Daca ati ascutat – ei da magistralul sau discurs – a facut o miscare spre pozitii mai populare. Si a zis asta nu este populism fiindca numai animalele abandoneaza pe cei slabi ! Si a cerut ca PNL sa explice de la om la om ca PNL apara pe fiecare ….
Aici cum sa va spui PSD poa sa se arate cam “sensibil” si sa piarda votaci .. in favoarea PNL,
Al treiea punerea PNL intr-o pozitie eroica valorizanta , amintind de targul inept al accederii la putere prin alianta cu PDL …(desi desi ar fi trebuit sa vi se dea de gandit ca dupa ce a fost aratat premier Dobermanu a aprut Boc).. cestie care face uitata pozitia ciudata a PNL in perioada imediat urmatoare a alegerilor parlamentare. Este favorizat ca mult timp PSD nu a dat nici o explicatie ..
Ar mai fi de punctat ca unii –persoane – teleptual-mediatice – nu au intees prea bine cum a fost cu guvernarea minoritatra Tariceanu si cred ca numa marea intepciune si marea charisma a PNL .. si mai ales spera ca s-ar putea din nou …Si s-aar puteea ca si conducerea PNL sa incerce asta ….
Si in final … PSD a cam stat sa pice para malaiata… A amanat motiunea … Ponta a fost jalnic cand se plangea ca tipi cu care a dat mana l-au fentata dupa ce au primit. Si base a punctat stralucit acuzand pe Ponta ca a dat mita !! A stat sa incasesze suturi… farsa sa replice. V-am zis senzatia este ca “se raceste” ….
Acum articolu asta este el bun in felul lui.. insa Crin a aparut pe stecla . Si cati credeti ca vor sta sa citeasca tot materialu si sa analizeze daca este adevarat sau nu ? Ntz majorutatea nu se vor uita aici (adica io teleptual cu 12 case sa ma uit la blogu lu Nastase , perversu cu tablouri de 1 miliard $ [stie toata lumea !! ma rog io fiind mai tampit am dubii ca colectia face 1 mld] ? ) si chiar daca se uita el stie ce stie – PSD a facut guvern cu PDL !!!
Si mai laes la noi in tara primu care acuza are dreptate. Si daca il iei de urechi ca ti-a tras un sut pe la spate sufletele miloase se vira agita : vai dar ar trebui sa treci peste ! Binentels daca nu il iei de urecgi aceleasi suflete miloase vor zice ca in definitv esti un tamatalau si meriti suturi si chiar mai rau …
Uite d’aia nu vaz prea bine PSD ,,,,,
PS – uneori nu fac decat sa repet “argumente” culese de la altii . De ex cestia cu tablourile de 1 mld ….
@ Bah 2010
Ma rog,…
Personal cred ca liberalii sunt persoane cu doua fete si exista destule dovezi in acest sens. Daca Crin vorbeste frumos , nu e un motiv sa crezi ca are si caracter !Nu m-as complica la o alianta cu un partid care azi zice ceva si maine altceva . Care ia hora inainte de fiecare data, ca sa arate ce capabil este . Care nu stie sa negocieze in prealabil niste actiuni si apoi sa apara in piata cu ele pentru a putea fi si reusite . Si exemple mai sunt destule .Nu m-ar surprinde la un moment dat sa se alieze cu PDL-ul remodelat intr-o anumita structura si sa lase asa zisa actuala opozitie cu ochii in soare . Si apropo , in acest moment , chiar nu exista opozitie, ci doar doua partide care trag tot mai des divergent .
@Contele
Este adevarat tot ce ai afirmat,cu urmatoarele complectari:
-si liderii sindicali “de jos”sunt din acelasi aluat,ca si cei de sus,bineinteles la nivelul lor
-sa nu-i uitam pe” baroni”,si “prietenia” Geoana -Vantu
-si mai sunt si altele
Sa auzim de bine.
Autoamăgire.
Nu mai poate reforma nimeni cele 3 partide, pe liberali cel mai puțin. Funcționează pe pilot automat. E suficient să vă uitați la propriul partid.
Nici Hercule nu ar putea îndeplini o asemenea muncă. Cauza e destul de simplu de înțeles. Nu se poate juca pe o carte străină, ostilă românilor, și păstra o aparență de legitimitate indefinit. Elementele de blocaj din interiorul fiecărui partid nu se vor lăsa eliminate, cine ar accepta să-i dispară rostul existenței?
La ce ar folosi unirea opoziției dacă nu se va clinti nimic din privilegiile străinilor? Vom scăpa de grobianismul băseștilor? Foarte bine. Nu e de ajuns, nici pe departe. Iar cu firimiturile economice și minuscula libertate de decizie (ca să rămîn optimist) care ne-au fost lăsate nu se poate rezolva nimic. Vor ajuta peneliștii la recîștigarea țării pentru români? Poate că interogația aduce un zîmbet pe buze, dar ține foarte puțin.
Cum nu cred să existe vreo soluție practică din interiorul actualului sistem, doar căderea regimului (nu numai în forma băsesciană) poate aduce șansa (și riscurile inerente) unei modificări de substanță.
De ce vă este (și ne este) frică nu văd cum veți (vom) scăpa. Doar momentul în timp cînd se va întimpla e necunoscut.
Stimate domnule Prim Ministru,
Eu cred ca cel mai mare ajutor l-a primit din partea nonConstitutiei din 1991. A acelui text pe care unii din naivitate, altii din interes, il numesc constitutie (chiar “constitutie moderna”, dupa parerea unor politicieni…).
Despre care text, Petre Tutea spunea: “Constitutie? Poate prostitutie. Este ca si cum eu as aduna hotii din Bucureasi si le-as cere sa scrie Legea Politiei!”
Cu consideratie,
Constantin-Valeriu Trifan
PSDemocrat traieste un “paradox” istoric.Singurul partid care are o ideologie politice,economica si sociala realista si inchegata nu reuseste sa identifice un “program economic” care sa-i asigure accederea la putere,in conditiile in care PDL este total incompetent pentru Guvernarea de Criza,de azi.
Cu o lipsa de 4-5 milioane de locuri de munca si intreprinderi industriale,care sa le asigure,PSDemocrat,prin ideologia profunda a “Romaniei Europene”,a inteles ca principalul obiectiv al restructurarii economice,este reindustrializarea Romaniei.
De ce d-l Adrian Nastase nu doreste sa cunoasca si modul in care, “tehnicieni din economie”,pot asigura practic reindustrializarea,dupa ce dumnealui a formulat politic nevoia absoluta de reindustrializare a tarii ?
Ce ar trebui sa fac,pentru ca PSD in general si ideologul sau economic,Adrian Nastase,sa accepte sa evalueze si promoveze, unicul “program national de reindustrializare” existent in Romania?
As fi fericit,daca d-l Nastase s-ar promunta asupra acestei oferte.
Programul sta la dispozitie,la tel. 0761/196940,eu neavind posibilitatea practica de a contacta “virfurile”politice ale PSDemocrat,fiind din provincie.
Cu stima,
M-a întristat – a câta oară? – recursul la o morală strâmbă şi personalizată a domnului Crin Antonescu.
Mă uit la partidele din opoziţie şi constat că liderii sunt nişte autocolante mult prea lucioase, strident de lucioase pentru o lume atât de cernită în care cu toţii aşteptăm un lider veritabil şi avem parte de hachiţele unor adolescenţi care se dau virili.
Este dezamăgitor dacă mai poate fi ceva dezamăgitor într-o ţară transformată-n abator unde suntem duşi la tăiere de către guvern. Nici nu se ştie ce se va face cu noi după ce nu vom mai fi, nu cred că are cineva vreo soluţie în această chestiune, dar vor vota o lege ceva; doar au majoritate.
Ne lipsesc liderii responsabili, cu dragoste de om şi nu cu colţul ochiului îndreptat spre urnele din 2012. În 2012 s-ar putea să nu mai existe decât o mână de votanţi pentru că acest pogrom împotriva românilor operat de cei care ne conduc şi par să fie români (dacă n-ar fi întrutotul străini) este extrem de eficient.
Chiar dacă Pd_d-ul a deschis o nouă eră în politică, o nouă modă a midinetelor-ministru şi a ţaţelor de mahala – parlamentar, cred sau sper că “clasa politică” – aşa cum aţi numit-o – nu trebuie să îi urmeze în jos. Nu trebuie să le ţineţi isonul, să coborâţi. Vorbesc de politicieni, în general. Sigur, există interese şi există instinct de conservare şi la parlamentari, oricare ar fi ei. Din nefericire, va vani o zi a judecăţii, o zi a scadenţei, o zi în care vor fi întrebaţi ce au făcut cu mandatul ce le-a fost încredinţat. Şi să-i ferească Dumnezeu de furia mulţimii flămânde şi iraţionale care nu mai poate fi controlată de nimic. Nu cred că toţi parlamentarii români au reşedinţe şi în străinătate.
O politică urâtă, mică, mediocră, într-o ţară în agonie. Acesta e tabloul, din păcate. Nu le cere nimeni să se jertfească pentru popor, dar să-şi amintească unde au crescut şi cine şi cum i-a crescut, nu le-ar strica.
Motiunea ratata si PSDemocrat.
Motiunea a fost o actiune eroica,necesara,desi era sortita esecului nu datorita numarului de participanti in strada,ori ca nu exista un temei profund pentru a fi pusa in miscare.
Motiunea era condamnata esecului,ca de altfel si orice trecuta sau viitoate motiune si alianta cu PNL,dintr-un motiv simplu dar profund.
PSD este lisit de orice proiect Politic,Economic si Social de iesire din Criza,ca de altfel toate partidele politice.
Lipsea orice alternativa programatica de schimbare.De asemenea, inexistenta unui astfel de proiect,face ca sa lipseasca orice “liant” programatic de “bataie lunga”,care sa creieze o viziune si un scop comun,pentru a cimenta o alianta politica.
In prezent,persoane de valoare din interiorul dar si exteriorul PSD si PNL indeamna la o alianta,la “unitate politica”,unitate care sa realizeze CE? FARA UN OBIECTIV POLITIC MAJOR,DE NATURA ECONOMICA,CE POT REALIZA PARTIDELE INTR-O TARA FALIMENTARA ECONOMIC SI SOCIAL ? Sa se “incruscreasca” politic ?
Vina nu-i apartine PSD,intreaga elita intelectuala romaneasca fiind raspunzatoare pentru lipsa unui program de acest tip,nu de acum,ci de 20 de ani.
Cu o competitivitate economica nationala de 54(cind tarile dezvoltate au un indice de 10-12),cu lipsa a 4-5 milioane de locuri de munca si a unei industrii “nationale”,care sa permita elaborarea de “politici anticriza”,cu institutii nefunctionale si neperformante,adica cu intreg mecanismul national economic aflat la limita inferioara a capacitatii de a produce “dezvoltare si performanta economica nationala”,nu se poate face nimic pentru populatie.
Performanta economiei nationale fiind una de rezultat,a modului in care functioneaza mecanismele politice, economice,sociale, administrative, institutionale,organizatorice,scolar-educative,etc.,toate clasate la acel derizoriu “indice 54″ de competitivitate/functionalitate,nu poate fi schimbata numai prin masuri economice-financiare si fiscale,adunate chiar in zeci sau sute ca numar.
Romania are nevoie de a se schimba ,printr-un program/proiect politic,economic si social,care sa schimbe totul,asigurind o competitivitae de indice 10 -12,capabila sa atraga capitalul strain,sa valorifice capitalul romanesc,sa elimine exodul fortei de munca,sa conserve si perfectioneze “capitalul institutional”,format de “bugetarii”(pe care-i face praf,pdl-ul),tehnologia acestui program fiind cuprinsa in oferta din comentariul anterior.
Masurile punctuale,ale PSD,PDL,PNL,ale Guvernului Privat,ale Consiliului investitorilor straini,etc. sint si ele bune,la fel ca ale FMI pentru echilibrul bugetar,insa masurile punctuale,CONTABILE nu sint generatoare de noi locuri de munca si intreprinderi.
Numai masurile ACTIVE, politice,economice, administrative, organizatorice,institutionale,etc.in ansamblul lor,care actioneaza asupra tuturor componentelor vietii economice,amintite mai sus,pot avea ca rezultat o crestere economice industriala,ca unica solutie,de iesire din criza.
@Vasile,
La ce-ai zis acilea: http://nastase.wordpress.com/2010/11/10/cine-l-a-ajutat-pe-traian-basescu-sa-castige-alegerile/#comment-112608
Ţi-am zis că având dificultăţi în a expune pe înţeles propriile opinii ai început să te dai încifrat, superior cică. Acu’ mă pui pe gânduri: ai început să nici nu mai înţelegi ceea ce-i clar ca lumina zilei? Naşpa. Te-ai autoinfectat!
Aroganta lileralilor este reala.
Nu pot sa conceapa sa fie vioara a doua intr-un guvern in alianta cu PSD. Cu toate ca n-au cu ce, au pretentia ca ei sa impuna PREMIERUL… sub acoperirea unui independent….cu vederi liberale.
Aceasta aroganta a impiedicat formarea unei aliante antiportocalie si, dupa ce l-au ridicat la rang de presedinte pe cel mai inconsecvent politician de dupa 1990, atat de inconsecvent incat i-a aruncat si pe liberali peste bord, a permis realegerea aceluiasi vechi amic in 2009.
30 % dintre votantii lui Antonescu l-au votat pe Basescu. Acum as zice sa-l suporte sanatosi, din pacate il suportam si noi, si sa nu incerce sa pacaleasca electoratul ca ei sunt antiportocalii. Sunt mai degraba anti social-democrati.
Nu stiu de ce, in loc sa intre la guvernare impreuna cu portocaliii, poate ar aduce un dram de competenta, Antonescu cauta sa-si marcheze electoratul cu scorneli antipesediste decredibilizante pentru el si pentru PNL.
Este clar!
A inceput campania electorale pentru alegerile generale.
Domnule Presedinte,
Ce parere aveti despre o varianta de impozitarea profitului firmelor, diferentiata in functie de obiectul de activitate (cod/coduri CAEN); evident fara a impozita profitului reinvestit, din care rezulta crearea a noi locuri de munca. Treptele de impozitare pot varia relativ la mai multe criterii. Eu pot distinge trei trepte “mari si tari”, dar ar putea fi si altele: productie 5-10%, servicii 12-18% si “specula” 20-30%. Ultima categorie, pe care am denumit-o “specula”, cuprinde activitati care nu produc altceva decat profit, in baza unei puteri financiare pre-existente: cazinouri, case de amanet, de schimb valutar sau de pariuri, dar si specula bursiera, forex, banci, companii de asigurari si alte institutii care fac bani din amaraciunea altora. Ca veni vorba, de ce tuturor le este frica sa se atinga de acesti “baieti” care au avut mereu si au in continuare profituri colosale?
Eu cred ca o astfel de masura ar putea stimula productia, ar pastra consumul la nivelul actual si ar taxa cu adevarat bogatii.
Astept opiniile dvs.
Va multumesc.
de ce este nevoie de o opozitie unita? cel mi bine ar putea cu arunca cu injurii in psd pc
))))))
Confirm si eu ce spune Mariana despre cum decurg alegerile in Arad. Se pare ca stilul acesta a devenit ceva normal. Vedeti si ce va semnalasem aici.
si sa dea uniunea europeana bani pentru salarii daca nu are romania
)))))))) ganditiva cat mai repede sa dam in judecata statul roman pana nu se lichideaza tot invatamantul si tot sistemu sanitar. procesu oricum ii catigat din start
)
cine vrea sa dea in judecata patronu sa ma contacteze ca si lui ii fac proces
) nu au dreptul sa va plateasca cu 600 ron.
sunteti cetateni europeni si sunt obligati sa va plateasca la fel.
nu au dreptul sa taie din salar
cum sa numec romanul cand plateste lunar o suma de bani din salar sindicatelor si tosi nu-l da in judecata. fiecare roman poate sa dea sindicatul in judecata pentru ca nu-i apara drepturile. pentru ca sindicatul nu da in judecata statul pentru scaderile salariale. si romanul plateste lunar sindicatul. iar sindicatul se exibitioneaza la tv pe banii romanilor.
sindicatul platit de romani sta la tratative cu guvernu si se plange la tv ca nu poate determina guvernu sa faca ce vrea el
)))0000000 . guvernu face ce vrea. justia face ce trebuie pentru ca avem justitie libera. romanul face si el cam ce face sindicatul
))))))))) si toate astea cu justitia si legea in mana
))))))) cine este vinovat? basescu!
))))))))))
@
Adrian Nastase
PNL NU PREA ARE “MANA BUNA” LA PRESEDINTI DE PARTID: STOICA SI STOLOJAN AU PLECAT SA “ADAUGE O LITERA LA PARTIDUL LUI BASESCU”
Citez:
“Asa ca, daca tot vorbim despre trecut, le reamintesc liberalilor ca, dupa 2006, puterea lui Basescu nu a devenit totala tocmai pentru ca a existat PSD, si tocmai pentru ca noi am stat alaturi de Tariceanu, chiar din opozitie, in timp ce unii dintre colegii domnului Antonescu s-au dus sa adauge o litera la denumirea partidului lui Traian Basescu.
Eu, personal, sunt unul dintre cei care poate fi cel mai putin acuzat de adversitate fata de liberali. Dimpotriva, am sustinut in repetate randuri nevoia unui dialog intre partidele noastre. (…) Am crezut ca dialogul intre partide democratice poate sa ajute la depasirea unor obstacole ideologice.”
Cred ca un episod important care trebuie amintit este Protocolul incheiat de PSD (partid de guvernament- premier Adrian Nastase) cu PNL in 2001.
Valeriu Stoica- presedinte al PNL, in epoca- a fost cel care a rupt public acel Protocol, intr-un gest teatral.
In 2006 Valeriu Stoica avea sa paraseasca Partidul National Liberal pentru ca, impreuna cu un alt fost presedinte al PNL, Theodor Stolojan, sa (citez) “adauge o litera la denumirea partidului lui Traian Basescu (se pare ca, macar in anumite cazuri, liberalii nu au “mana buna” la alegerea presedintilor partidului). Desigur, ulterior, Valeriu Stoica, Theodor Stolojan (si alti ex-penelisti doritori de exercitii alfabetice partinice pro- Basescu) aveau sa incerce sa inlature PNL de la guvernare.
Asta, in timp ce PSD, din opozitie, a sustinut PNL si guvernul Tariceanu, dovedind maturitate si responsabilitate politica.
@Draghi.Eu am spus asta pana nici nu s-a terminat votarea.Am vazut in calitate de voluntar ceea ce se intampla si am sesizat stafful d-lui Mircea Geoana si din nefericire doar cu atata am ramas.Deci se stia ce magarii se fac la Arad?! Nimeni nu a ridicat un deget.Sa le fie de bine.Mie imi este foarte clar acum, ca nici nu s-a vrut castigarea alegerilor de catre actuala opozitie, stiind bineinteles in ce ape tulburi se scalda tara.PNL a ajuns dintr-un partid istoric, condus de catre un diletant, condus la randul lui din umbra, de stim noi cine… ,ca doar nu credeti ca ,asa s-a trezit el noaptea sa strige impotriva PSD-ului a doua zi.Dar trebuia sa-si faca numarul,nu,ca doar era ordin!!!
PSD a ajuns la fel,condus tot de unul care poate fi manipulat.L-au inlaturat pe d-nul Geoana,l-au redus la tacere desi alegerile au fost castigate de fapt de el.Stiindu-l mai cu bun-simt,si temandu-se sa nu ajunga la conducere pe timp de criza, nimeni nu a mai contestat nimic.Si asa ajunse Romania la mana unora ca “profesorul Boc”,care nu stie sa foloseasca nici pluralul ,corect si pe mana capitanului Basescian care promoveaza tate stiti voi cine.
Ca cativa ani in urma am lucrat pentru un partid important,asa ca detin suficiente probe sa scriu o carte despre extrem de multe magarii care s-au comis la aceste alegeri si despre modul cum a fost inlaturat castigatorul adevarat al acestor alegeri.
Carco…
Domnule , imi pare rau dar te scutesc de polemici nu aveti aptidudine pentru a sustine asa ceva .
Dl. Nastase are , el doar transforma manipulativ retorica, pentru cei care pot fi manipulati.
Daca ma gandesc bine cu sapte – opt luni in urma ,pe acest blog dl. A. Nastase il identifica pe Crin Antonescu ca cel mai puternic viitot adversar al PSDeului, atunci nu am vazut nici reactia dumitale cum vad acum ca de fapt nu intelegi absolut nimic!
Carco ..politica e nitzel mai complicata….aya veche pe care o sti dumneata era mai simpla intradevar!
@
Mariana
Afirmi in noiembrie 11, 2010 la 4:41 am (citez):
“PSD a ajuns la fel,condus tot de unul care poate fi manipulat. L-au inlaturat pe d-nul Geoana,l-au redus la tacere desi alegerile au fost castigate de fapt de el.Stiindu-l mai cu bun-simt,si temandu-se sa nu ajunga la conducere pe timp de criza, nimeni nu a mai contestat nimic”.
In cunosctinta de cauza fiind, nu am deloc acea opinie despre Victor Ponta.
Tot in cunostinta de acuza, afirm si sustin ca Prostanacul nu avea ce sa caute in fruntea PSD nici macar o fractiune de secunda.
A fost propulsat la varful partidului pe post de marioneta (de fapt, asta a fost mereu).
Prostanacul a reusit sinistra performata de a transforma PSD dintr-un partid de prim rang (fie ca se afla la putere, fie ca se afla in opozitie) intr-un partid de rangul doi, care “promitea” sa treaca la categoria “si alte partide”. Lui ii “datoram” imensa rusine a “vanghelizarii” Partidului Social Democrat (de care scapam- cum bine spunea Printul “Vanghelie se plimba dezlegat pe holuri cu dintii piliti si tace”).
Prostanacului ii “datoram” toata acea clica de mizerabili si analfabeti (gen Tudorache)- lasati sa promoveze catre varf via Marean-care-este, pe post de instrumente ale “treburilor murdare” (intre care incercarea de marginalizare a lui Adrian Nastase a fost pe prim plan, asa cum au incercat respectivii prin actiunea cu iz mafiot de la Hotel Confort; Adrian Nastase a revenit in forta, prin propriile puteri- era si firesc, pentru ca in razboiul dintre spirit si imbecilitate castiga, totdeauna, spiritul, mai ales cand ii apartine unui luptator autentic, precum AM).
Acum, PSD se redreseaza spectaculos, fiind “pe val”.
Faptul ca alegerile au fost castigate de Victor Ponta (cu puternicul sprijin al lui Adrian Nastase) si ca Prostanacul a fost inlaturat din fruntea PSD (deopotriva si gruparea lui de mizerabili de extractie mocirloasa, care au vandut, in 2004, victoria lui Adrian Nastase la prezidentiale, aducandu-l pe Basescu la Cotroceni) a fost un act de sanitate publica si politica.
Citeva obs personale pe puncte referitor la ,,cine l-a ajutat pe base sa cistige alegerile”:
1.QED
2.cu toata consideratia (si fara suparare) ne-am dat si NOI peste miini si picioare cu privire la PRM si nu numai-sunt din Ialomita si PRM-istii ne spuneau franc in fata ca vor vota cu base avind si oarece argumente!!!
3-5.perfect de acord cu cele spuse de dvs
6.cu tot respectul pe care vi-l port-singurul dvs cusur la vremurile pe care le traim-este mesajul elitist pe care-l transmiteti-cu trimiteri subtile , fraze de un bun simt dezarmant si atunci cind sunteti atacat grosolan.Acest mesaj este perfect valabil ptr o societate normala dar total neadecvat ptr o societate bolnava in care dealtfel traim.
Am facut ptr mine un experiment scurt pe 2 grupuri de persoane;
-am intrebat( citind pct6 fara a desconspira autorul) -considerati ca articolul este corect in ceea ce-l priveste pe Crin Antonescu?Daca da-de ce?Daca nu -de ce?
-primul grup-7 persoane-pensionari CFR-fosti tehnicieni electromecanici,impegati
-al doilea grup-5persoane-inginer,doctor,profesor,contabil,avocat
Concluzia primului grup-il considera in mare masura nevinovat pe CRIN cu argumentul ca acesta era in opozitie in propriul sau partid
Concluzia celui de-al doilea grup-considera corect articolul-100%
Va rog pe dvs sa analizati micul meu experiment cu o ultima remarca-dupa desconspirarea autorului-3persoane din primul grup si-au reconsiderat pozitia si surpriza!-cel putin ptr mine-2 persoane din grupul 2 au regretat faptul ca au considerat corect articolul scris de dvs-asta nu inseamna ca cei doi nu au ramas la aceeasi parere.
7.complicat aspect subliniati la acest punct;rau intentionatii-spun ca dvs a-ti fost in aceeasi situatie cu Crin Antonescu de la pct 6.
Eu spun ca in situatia data-dv si cei care au gindit ca dv din moment ce nu a-ti reusit sa atrageti majoritatea ptr solutia,,statului pe margine si asteptarea unor altor oportunitati”-solutie corecta din pct meu de vedere-refuzind in continuare total guvernarea comuna cu PDL ,,punea-ti bazele rupturii PSD”.Deci solutia aleasa dpdv politic-corecta.
8.nu comentez
9.Domnule presedinte-intelegeti f. bine si sensul si rostul unor astfel de atacuri.Va rog din suflet sistematizati raspunsurile- mesaj(cum numai dvs stiti sa faceti) si lasati-ne pe NOI SA LE ADUCEM LA CUNOSTINTA OAMENILOR PE INTELESUL LOR.
as avea ceva de apreciat in programuldv. daca as fi vazut acolo ca veti reface industria autohtona ca pe terenurile care mai apartin statului ati infiinta ferme agricole integrate care sa dea de lucru la cit mai multi oameni.nu mi-a trecut supararea pt privatizarile facute pe nimic pe vremea guvernarii dv. n-am cistigat nimic ci doar ne-am transformat din tara producatoare in cosumatoare de aici f. multele importuri cu spagile aferente,lipsa locurilor de munca,micsorarea bugetului ca daca nu exista contributori de unde bani?inca ceva nu-l mai bagati in seama atita pe base ca i se urca la cap daca aveti planuri nu vorbiti mereu de ele ca e mai sanatos sa nu stie puterea ce vreti sa faceti discretia nu strica.nu zic din rautate ci din dorinta de a scapa de pedelei mai repede
@mariana
))) tatele “promovate” de base sunt femei foarte frumoase si independente. asta ma face mandra de genul caruia ii apartin
. si recunosc ca simt o satisfactie aproape sadica cand un morman de masculi par revoltati de comportamentul “obraznicut” independent si asertiv al acestor femei.
)))) sunt convinsa ca si tu esti o femeie ff independenta si frumoasa ca noi toate de altfel
)
cu nimic nu ma incalzeste sau raceste pasarea “puterii” dintr-o mana in alta. tara sa mearga bine. cred ca merge bine.
D-nule Nastase
Atacurile isi au rolul lor: tintele de crestere in sondaje ale d-nului Antonescu si ale PNL pe discursul antibasist au fost atinse si chiar depasite. Aici nu mai ai ce face si oricum se ocupa basistii singurei. Este absolut normal pentru un politician care isi propune castigarea alegerilor sa-si schimbe tinta atacurilor, mai ales cand adversarul este foarte slab (sincer, PSD-ul imi aminteste de sintagma aia cu imperiul austro-ungar “un gigant cu picioare de lut”). Nu cresteti cu aproape nimic in sondaje, Ponta e muuuult sub scorul partidului, parca ar fi blat.
Si in fond nici eu nici PNL-ul nu am adus minerii in Bucuresti, nu am rectionat de aiurea la Tg. Mures, nu l-am facut pe Stolojan prim-ministru, nu am redactat o Constitutie care permite aceste lucruri si nu am facut guvern cu ei cand toata lumea se lamurise cine sunt.
Treziti-va repede: doar o reforma reala a partidului dvs. va salva Romania. Sunt liberal – dar cred ca acest partid este prea mic pentru a-si asuma singur conducerea tarii, dar daca PSD-ul va continua pe aceasta cale crearea unui guvern (dupa alegeri, cand vor fi ele) PNL- diverse scursuri politice postbasiste-UDMR devine inevitabila. Si nu e de dorit
ca in orice grup exista o putere formala si una informala. deci ce importanta are cine ce si cum este in fata? discrepanta dintre psd-istii din teritoriu si pdl-istii din teritoriu la un momenta dat era fff mare. ca salariile saracilor din romania fata de salariile celor bogati. in fata poate fi oricine. oglinda sa avem
)))))))
Mariana,
Ai pefecta dreptate. Din pacate d-nii sefi PSD din Bucuresti sunt pe alta lume: cand au provocat referendumul acela inutil, am am avut calitatea de coordonator al delegatilor PNL din cateva sectii (adica sa le duc mancare si etc.) Toti mi-au descris bucuria reprezentantilor PSD in fata lamentabilului esec a ceea ce sefii lor provocasera! Asta-i politica, finalizarea e in teritoriu: daca primarii si sefii organizatiei judetene, municipale etc. fac blat (si fac) degeaba vb. frumos pe blog ori la tv.
Caz din Neamt, europarlamentare 2007 parca (judet unde organizatia PNL a ramas pana si fara sediu, cred ca toata lumea a auzit de pinalty): seful org Jud. PSD (unul Munteanu, pe urma parca e ba independent, ba PSD-ist) face un sondaj si ii iese ca sta pe 15-16% (fata de un istoric de 30-35%), scoate 19% si primeste laude! Organizatia PNL in prag de destramare reuseste un 15% (adica aproape scorul national!) Cine a facut blat?
Voua va lipseste un nou congres tsd.
Daca ar fi sa adaug ceva la argumentele de mai sus, ar fi doar faptul ca cel mai infocat basist din afara PDL inca este unul din liderii PNL. Este vorba de Calin Popescu-Tariceanu, premier numit de Basescu prin fraudarea votului, sustinator in 2008 (cand, chipurile, erau certati) al candidatului PDL la primaria capitalei, tradator al intelegerii preelectorale in 2008 si agitator pro-basist in PNL chiar si dupa ce pierduse functia de presedinte al partidului. Poate ar mai trebui sa adaug ca intreaga activitate al lui Tariceanu seamana mai mult cu cea a unui activist infiltrat decat cu cea a unui politician de dreapta. Pot da multe exemple, dar am mai scris in trecut despre acestea.
Problema e alta. PSD-ul de azi nu mai seamana cu cel dinainte de 2004 unde deschiderea catre nou, atitudinea prietenoasa fata de mediul de afaceri, piete, capital, initiativa, chiar si gestul simbolic de impacare cu casa regala aduceau un suflu nou, optimist, in relatia cu statul. Stiai ca in cazul in care apare o problema mai serioasa (desi problemele erau mai mari si mai grave atunci) ai catre cine sa te indrepti. Daca vreti, aveam senzatia ca fie as alege calitatea de salariat la stat sau la privat, fie cariera de antreprenor sau de investitor as putea gasi in conducerea tarii un partener, cu un milion de defecte, e adevarat, dar bine intentionat, care isi doreste ca eu sa reusesc pentru ca reusind indivizii inseamna ca reuseste si Romania. Daca ar fi sa o spun mai poetic, ne-ati dat voie sa visam, stiam ca bastonul de maresal se afla in ranita fiecaruia dintre noi, folosirea lui fiind o chestiune de optiune, nu de orientare ideologica.
Acum vad un PSD care nu mai este in stare sa iasa din paradigma luptei de clasa, unde daca nu esti salariat la stat, pensionar sau macar salariat la privat esti un individ dubios, predispus oricand la a suge sangele poporului muncitor, devenind patron, proprietar, investitor sau (vade retro!) speculator, chiar daca uneori nu avem nici cea mai mica idee ce inseamna acestea.
Deci avem pe de o parte un partid care a fost odata serios si credibil, chiar daca, teoretic, nu era cel mai bun prieten al capitalului si proprietatii si un partid populist, neserios, care promite marea cu sare si apoi face exact invers.
Ma uitam aseara la Ponta. Ori a fost foarte bine antrenat pentru prestatia publica, ori are sanse sa devina un lider de valoare. A raspuns foarte bine intrebarilor. Un lucru totusi mi s-a parut in disonanta cu principiile pe care le sustine. Sustine supraimpozitarea proprietatii private individuale (asa s-a inceput si in ’46), dar in acelasi timp mentinerea beneficiilor din proprietatea publica (redeventele) la un nivel de 6 ori mai mic decat cel stabilit de piata (imi cer scuze, am vorbit de piata ca mijloc de reglare a pretului, promit sa ma reeduc). Nu stiu cine beneficiaza de aceste contracte dar stiu foarte bine cine nu beneficiaza: proprietarii de drept sau macar poporul suveran in numele caruia se comit toate nelegiuirile de catre gasca de la putere care zice ca reprezinta statul. M-ar fi interesat parerea PSD despre impozitul pe pierdere, despre revenirea la vechiul sistem de impozitare, in sensul ca daca se desfiinteaza cota unica, se desfiinteaza si celelalte taxe si impozite introduse de guvern in compensatie. Am mai intrebat, fara raspuns, desi am insistat, deci inteleg ca se mentin toate celelalte impozite introduse aberant in schimb se mareste cota unica, ce nu a fost niciodata unica prin aplicarea voit incorecta. Ok!
Daca ar fi sa trag o concluzie mai generala, atat orientarea neoliberala cat si cea de stanga pacatuiesc prin acelasi lucru: deresponsabilizeaza cetateanul oferindu-i un mediu artificial nesustenabil, care ii este prezentat drept paradigma a normalitatii. Stanga face acest lucru folosind suprataxarea si marirea influentei statului in domenii in care nu ar avea ce cauta, cel putin atata timp cat nu le intelege, iar neoliberalii creeaza aparenta de prosperitate si, implicit, deresponsbilizarea cetateanului prin utilizarea nesabuita a creditului, ceea ce da un sentiment de falsa securitate. Daca s-ar ocupa cu cresterea copiilor, acesti copii nu ar invata niciodata sa mearga pentru ca mersul pe jos poate fi periculos. Poti cadea si te poti lovi la picior sau la cap, daca iesi pe strada poate da peste tine un copil care are parintii inconstienti si l-au invatat sa alerge. Statul este aici ca sa te protejeze, sa iti ofere de toate ca nu cumva, infruntand probleme, sa incepi sa gandesti. Ai putea astfel sa pui in pericol atat de frumoasa relatie disfunctionala de codependenta si abuz pe care multi o vad ca fiind un accident nefericit, nu rodul firesc al lipsei reciproce de repere.
In aceasta perioada si PSD si PNL cauta sa directioneze nemultumirea populatiei astfel incat sa castige cat mai multe voturi din partea ei. Acesta cred ca este motivul principal pentru care cele 2 partide de opozitie nu coloboreaza si se ataca permanent, dincolo de diferentele doctrinare. Ca tactica, probabil, vor sa lase PDL sa ramana tinta nemultumirii traitorilor din Romania, pana la alegeri. Referitor la accesul la putere si la sustinerea dlui Basescu, domnul Nastase in niciun caz nu poate fi incriminat. Imi amintesc cum la alegerile din 2004, dupa ce a clamat incontinuu fraudarea alegerilor iar pe premierul Frantei l-a facut de-a dreptul corupt, dl Basescu, ajuns la putere, a lasat-o moarta si nu si-a cerut scuze. Si n-a cerut scauze nici pentru tepele din piata Victoriei. Dl Nastase a fost schimbat din functia de presedinte al Camerei dar si din fruntea partidului sau. Dl Basescu a mai facut si multe alte licente nedemne de statul sau iar din afara parea ca decaderea dlui Nastase este scopul sau principal in viata. Personal prefer ca PSD sa-si afirme in practica doctrina social-democrata si sa castige voturi pe seama acesteia si nu prin coalitii. Cred ca se pot face coalitii intre cele 2 partide dupa alegeri, dar pe baza identificarii punctelelor de tangenta doctrinara si actionala din timp, adica de acum.
Mi-e greu sa inteleg logica, daca exista, din spatele atacurilor lui Crin. Mai mult tind sa cred ca e ceva spontan si adolescentin la el, ca pe vremuri, cind rockerilor le displacea disco, si nu se amestecau cu dansatorii de Lambada. Cred ca inca isi cauta intens identitatea lui politica, raportindu-se continuu la PSD in mod eronat. O explicatie poate fi nesiguranta, din cauza complexelor ce le au ei insisi in partid fata de “greaua mostenire”. Si probabil de stat prea mult timp in opozitie.
Crin trebuie sa stie ca au existat si exista aliante politice formale care functioneaza intre liberali si social-democrati in alte tari. Cred ca risca sa isi parda si mai mult din credibilitate daca va mai continua sa spuna povesti despre stafii. Riscul e sa transforme partidul in Partidul Poltergeist, de care fug toti cu groaza
@All
Ce intrebare mai este si asta? Cum cine la ajutat? Pai noi, fetele din stabilimentul lui l-am ajutat. Ca sa va conving, uite, va povestesc despre eforturile noastre cand l-am scapat de suspendare. O sa ziceti ca este istorie. Da dar este istorie recenta.
“Cu Seful cel mare de mana
(De la bine la mai bine)
Domnilor flacai, actuali sau posibili clienti ai stabilimentului meu, voi astia care va dati flacai, dar nu sunteti decat niste coate goale cu tescherelele salaşi de vanturi, voi ratacitii care stati lipiti de RAUL intrupat in cei 322, dumneavoastra femeiustelor cu mame ingrijite de educatia voastra si in sfarsit voi, oitele mele ratacite sau evadate, care preferati mai bine tufisurile Centurii, luxului din casa mea onorabila, trebuie sa va risipesc misterele ascunse ale lipsei mele indelungate de la intalnirile voastre sterpe si chele de verzisori. Of! Uite ca nici n-am inceput bine si am si spus o gogonata. Nu pentru toti sunt sterpe. Aia, buni pretini cu Seful, au malai pa saturate si pa meritele fiecaruia, dupa cum injura si combat RAUL, si-l lauda, pa meritul lui, manca-l-ar mama da frumos şpanchiu ce ie iel. Dar sa nu mai ratacesc. Asa dupa cum cu tonti stiti, onorabilul meu stabiliment, cu adresa stiuta din Deal, este sub obladuirea si intretinerea generoasa a Sefului cel mare care este si cel mai fidel client al casei. Bine, ca sunt multi clienti fideli, ca Seful are multi pretini de pahar si de ghesefturi, dar el este cel care le da verde sa ne viziteze. Ei! Mai fac si eu pe din dos cate un mic “alivej”, ca n-o fi moarte de om, dar nu prea mare, ca dupaia pute tare si se supara micutul mamei, ca tare mi-e drag si nu sa cade. Itelegeti, cred, ca noi toti ai casei suntem trup si suflet Sefului si cum sufera iel, manca-l mama, asa suferim si noi. Pana si portarul este “base pana la moarte”. Acu, voi stiti ca noi n-avem nevoie da portar ca ie SPP-isti cacalau, dar asa de fason avem si dala. Si cu uniforma de gheneral de grenadiori sa ia ochii la prosti. Ca asa zicea Seful. Aparenta conteaza, ambalajul. Inauntru po sa fie si rahat. Natul inghite cu placere. Destept da pica, mititelul da el! Ei, dar tot bat campii si nu mai ajung unde vreau. Cand am venit iar la voi in cosmelia da barfe, am vazut ca una din evadatele mele, dornice de prafuri, ierburi si camionagii prin balarii, trancanea ca as fi implicata in ceva desconspirari si ca daia lipsesc d-o luna. In primul rand, ratacita de turma si de minte, nu mai are masura timpului. Eu doar doua saptamani am lipsit, nu o luna. Dar praful ataca bruma de creiere si nu mai sti pe ce lume traiesti si cum trece timpul.
Apoi altii ma chemau sa-mi adun boarfele ratacite de prin tufisuri. Regret ca n-am putut raspunde chemarii, fiind plecata cu fetele mele cu tot si cu cativa clienti insemnati, care au contribuit din plin la sprijinirea Sefului in lupta cu RAUL, intr-o vajaiala de placere, prin ceva insule exotice. O sa va intrebati cum de am ajuns pe acolo sa risipim banii munciti din greu? Ei bine este simplu. A fost pentru toti un cadou din partea Sefului. De ce cadou? Pai in parte am zis. Sponsorii pentru contributiile lor. Noi ca un supliment de cadou pentru sponsori, dar si penru ce am facut cu toatele in timpul campaniei Sefului, cand l-am insotit peste tot pe unde a fost. Pai noi am fost cele care au adunat majoritatea lumii in piete. Tot noi am insufletit pe ramolitii si pe jumatate ingropatii aia de pensionari sa tipe din toti bosogii pentru Sef. Ne-am frecat de el si le-am varsat adrenalina in sange dandu-le viata pentru cat era necesar sa se manifeste vioi pe timpul intalnirii cu Seful. Si cat a fost de greu, numai noi stim, ca multi erau niste fosile vii. Si apoi lupta cu toti vagabonzii, atrasi de noi in piete, pentru a scapa neviolate pe gratis, a fost la fel de crunta, mai ales ca le-am dat si speranta ca daca tipa cum trebuie lozinci si huiduie cand Seful vorbeste de cei 322, vor avea parte de cate o placere gratis.
Noi inca imediat dupa votul sinistru al diabolicilor, al vampirilor poporului din Parlament, am fost toate prezenta in piata. Poate ca va amintiti de tribuna improvizata pe care a urcat Seful sa vorbeasca. Noi an facut-o din niste lazi de bere luate de la Inter. Sau de steagul cu gaura pe care l-a fluturat Seful de pe stiva de lazi. Ei bine, ala era un poncho al unei fete, pe care-l purta peste costumul de lucru cand juca rol de Ana Ipatescu. A luat repede un retevei din mana unui SPP-ist cu rol de interpelator al trecatorilor neutri, si l-a atasat poncho-ului facandu-l steag bun de fluturat. Asa e c-a avut efect?
Si tot asa prin fiecare oras si pe la fiecare adunare, ne-am adus o contributie mare la regizarea unor spectacole marete, dar mai ales convingatoare. Ati vazut singuri care a fost rezultatul. Dar Seful cel mare a meritat, dragul de el, tot efortul. Nu-i vorba ca si interesul poarta fesul. Ce ne-am fi facut noi fara el? Cine ne-ar mai fi protejat? Cine ne-ar mai fi adus clienti cu tescherele grele? Cine s-ar mai fi ingrijit ca tescherelele astora sa ramana mereu pline si sa-i faca sa aiba mereu motive de sarbatoare si de generozitate cu fetele mele?
Si uite dupa asa munca, Seful cel mare, manca-l mama, s-a gandit sa impuste doi iepuri dintr-un foc. Ne-a daruit si noua cateva zile de vis si s-a achitat in parte de datoria ce-o avea la sponsorii aia ai lui. Destept baiat! Nu?
Dar acum gata! Am obosit. Va povestesc alta data despre plimbarea noastra in afara stabilimentului, prin tara si despre intentiile Sefului in privinta noastra si nu numai.”
@All
Ce intrebare mai este si asta? Cum cine la ajutat? Pai noi, fetele din stabilimentul lui l-am ajutat. Ca sa va conving, uite, va povestesc despre eforturile noastre cand l-am scapat de suspendare. O sa ziceti ca este istorie. Da dar este istorie recenta.
“Cu Seful cel mare de mana
(De la bine la mai bine)
Domnilor flacai, actuali sau posibili clienti ai stabilimentului meu, voi astia care va dati flacai, dar nu sunteti decat niste coate goale cu tescherelele salaşi de vanturi, voi ratacitii care stati lipiti de RAUL intrupat in cei 322, dumneavoastra femeiustelor cu mame ingrijite de educatia voastra si in sfarsit voi, oitele mele ratacite sau evadate, care preferati mai bine tufisurile Centurii, luxului din casa mea onorabila, trebuie sa va risipesc misterele ascunse ale lipsei mele indelungate de la intalnirile voastre sterpe si chele de verzisori. Of! Uite ca nici n-am inceput bine si am si spus o gogonata. Nu pentru toti sunt sterpe. Aia, buni pretini cu Seful, au malai pa saturate si pa meritele fiecaruia, dupa cum injura si combat RAUL, si-l lauda, pa meritul lui, manca-l-ar mama da frumos şpanchiu ce ie iel. Dar sa nu mai ratacesc. Asa dupa cum cu tonti stiti, onorabilul meu stabiliment, cu adresa stiuta din Deal, este sub obladuirea si intretinerea generoasa a Sefului cel mare care este si cel mai fidel client al casei. Bine, ca sunt multi clienti fideli, ca Seful are multi pretini de pahar si de ghesefturi, dar el este cel care le da verde sa ne viziteze. Ei! Mai fac si eu pe din dos cate un mic “alivej”, ca n-o fi moarte de om, dar nu prea mare, ca dupaia pute tare si se supara micutul mamei, ca tare mi-e drag si nu sa cade. Itelegeti, cred, ca noi toti ai casei suntem trup si suflet Sefului si cum sufera iel, manca-l mama, asa suferim si noi. Pana si portarul este “base pana la moarte”. Acu, voi stiti ca noi n-avem nevoie da portar ca ie SPP-isti cacalau, dar asa de fason avem si dala. Si cu uniforma de gheneral de grenadiori sa ia ochii la prosti. Ca asa zicea Seful. Aparenta conteaza, ambalajul. Inauntru po sa fie si rahat. Natul inghite cu placere. Destept da pica, mititelul da el! Ei, dar tot bat campii si nu mai ajung unde vreau. Cand am venit iar la voi in cosmelia da barfe, am vazut ca una din evadatele mele, dornice de prafuri, ierburi si camionagii prin balarii, trancanea ca as fi implicata in ceva desconspirari si ca daia lipsesc d-o luna. In primul rand, ratacita de turma si de minte, nu mai are masura timpului. Eu doar doua saptamani am lipsit, nu o luna. Dar praful ataca bruma de creiere si nu mai sti pe ce lume traiesti si cum trece timpul.
Apoi altii ma chemau sa-mi adun boarfele ratacite de prin tufisuri. Regret ca n-am putut raspunde chemarii, fiind plecata cu fetele mele cu tot si cu cativa clienti insemnati, care au contribuit din plin la sprijinirea Sefului in lupta cu RAUL, intr-o vajaiala de placere, prin ceva insule exotice. O sa va intrebati cum de am ajuns pe acolo sa risipim banii munciti din greu? Ei bine este simplu. A fost pentru toti un cadou din partea Sefului. De ce cadou? Pai in parte am zis. Sponsorii pentru contributiile lor. Noi ca un supliment de cadou pentru sponsori, dar si penru ce am facut cu toatele in timpul campaniei Sefului, cand l-am insotit peste tot pe unde a fost. Pai noi am fost cele care au adunat majoritatea lumii in piete. Tot noi am insufletit pe ramolitii si pe jumatate ingropatii aia de pensionari sa tipe din toti bosogii pentru Sef. Ne-am frecat de el si le-am varsat adrenalina in sange dandu-le viata pentru cat era necesar sa se manifeste vioi pe timpul intalnirii cu Seful. Si cat a fost de greu, numai noi stim, ca multi erau niste fosile vii. Si apoi lupta cu toti vagabonzii, atrasi de noi in piete, pentru a scapa neviolate pe gratis, a fost la fel de crunta, mai ales ca le-am dat si speranta ca daca tipa cum trebuie lozinci si huiduie cand Seful vorbeste de cei 322, vor avea parte de cate o placere gratis.
Noi inca imediat dupa votul sinistru al diabolicilor, al vampirilor poporului din Parlament, am fost toate prezenta in piata. Poate ca va amintiti de tribuna improvizata pe care a urcat Seful sa vorbeasca. Noi an facut-o din niste lazi de bere luate de la Inter. Sau de steagul cu gaura pe care l-a fluturat Seful de pe stiva de lazi. Ei bine, ala era un poncho al unei fete, pe care-l purta peste costumul de lucru cand juca rol de Ana Ipatescu. A luat repede un retevei din mana unui SPP-ist cu rol de interpelator al trecatorilor neutri, si l-a atasat poncho-ului facandu-l steag bun de fluturat. Asa e c-a avut efect?
Si tot asa prin fiecare oras si pe la fiecare adunare, ne-am adus o contributie mare la regizarea unor spectacole marete, dar mai ales convingatoare. Ati vazut singuri care a fost rezultatul. Dar Seful cel mare a meritat, dragul de el, tot efortul. Nu-i vorba ca si interesul poarta fesul. Ce ne-am fi facut noi fara el? Cine ne-ar mai fi protejat? Cine ne-ar mai fi adus clienti cu tescherele grele? Cine s-ar mai fi ingrijit ca tescherelele astora sa ramana mereu pline si sa-i faca sa aiba mereu motive de sarbatoare si de generozitate cu fetele mele?
Si uite dupa asa munca, Seful cel mare, manca-l mama, s-a gandit sa impuste doi iepuri dintr-un foc. Ne-a daruit si noua cateva zile de vis si s-a achitat in parte de datoria ce-o avea la sponsorii aia ai lui. Destept baiat! Nu?
Dar acum gata! Am obosit. Va povestesc alta data despre plimbarea noastra in afara stabilimentului, prin tara si despre intentiile Sefului in privinta noastra si nu numai.”
Ati vazut? Noi am contribuit si acum ca dragul de iel sa se aleaga Sef Mare.
Cu Iel in frunte, vom avea si noi victorii multe si caramizi de verzisori.
@daniel fara tariceanu nu cred ca pnl ar mai exista. fara adrian nastase nu cred ca psd ar mai exista. acum ar fi un haos. am speranta in restrangeri de personal totusi.
))))))))))))))))))
haos politic si haos in strada. cred ca razboiu civil ne-ar fi inghitit
))))))))))
Stimate Domnule PM Nastase,
In primul rand, va transmit salutarile cele mai calde de pe meleagurile pe care ma aflu!
Citesc cu regularitate blogul si comentariile con-bloggerilor si ii salut si pe cei stiuti si pe cei nestiuti.
In ceea ce priveste postarea de azi…PSD-ul n-a ajutat in niciun fel pdl-ul sau pe basescu sa castige alegerile..sauf prin desemnarea lui geoana ca prezidentiabil! Comentariile mele trecute, referitoare la lipsa de anvergura a acestui personaj (geoana) au fost, din pacate, validate de istoria pe care am trait-o cu totii. Acelasi lucru este valabil si pentru pnl: nici ei nu au avut, din pacate, un candidat in stare sa coaguleze voturile opozitiei; prin urmare, desemnarea lui Crin ca prezidentiabil a fost o eroare de tip “geoana”. Iarasi, din pacate, s-a jucat basescu cu ei, cum a vrut!
Momentul actual este – de departe – mult mai interesant. Spun asta, pentru ca toate partidele care conteaza (PSD, foarte mult/ PDL, destul, inca/ PNL, usurel, usurel) sunt in situatia de a nu mai avea candidati pentru viitoarele alegeri prezidentiale. Mai bine zis, trebuie sa-i fabrice. Pdl-ul are un usor avantaj, din pacate: are un prim-ministru pe tusa, iar acela este – fara indoiala – basescu (faza in oglinda Medvedev/Putin). Ei bine, ce contrapun celelalte doua partide? Pe cine pune PNL-ul? Pe Crin? Scuzele mele, l-am votat (pt ca nu puteam vota cu geoana), dar este fragil politic. Cred ca este si destul de…instabil, in sinea lui (cer scuze pt aceasta apreciere), n-are putere de convingere, ii lipseste un anume soi de barbatie politica….nu stiu cum naiba sa zic?! Mosteneste un tron prea mare pentru capacitatile lui, cred…
In ceea ce priveste PSD-ul, sper (Doamne, ajuta!) ca nu va repeta eroarea geoana, acum cu ponta pe post de locomotiva. Ponta este (inca) in tzanc agresiv, uneori cu poanta, uneori ridicol, insa departe-departe de felul de a fi al unui sef de partid de opozitie! Rectific: al principalului partid de opozitie! Intrebarea mea este: ce va face PSD-ul in continuare? Va renunta, iarasi, la expertiza si la echilibrul politic pe care l-ati demonstrat si ca PM si ca sef de partid? Se va ivi iarasi din cine stie ce palarie un alt iepure cu care sa ne facem ca-l speriem pe basescu?
Sunt bucuros ca la vremea respectiva am scris pe acest blog despre incapacitatea lui geoana de a ghida partidul, despre faptul ca s-a inconjurat de tot felul de nimerici, gen negoita, banicioiu etc! Ce face ponta acum? Tot aia, ce a facut si geoana! Nimic! Bietul baiat, nici nu realizeaza ce sansa extraordinara a avut in viata! Sa conduca partidul asta! Ei bine, asta se cheama condus?:))))))
Nu intentionez sa jignesc pe nimeni, nici nu cer scuze nimanui! Ideea este ca – daca Romania traverseaza epoca celei mai crunte incompetente si al celui mai crunt jaf – vina trebui cautata cumva si prin ograda opozitiei. Anume ca n-a formulat alternative viabile, credibile, aducatoare de voturi. Poate ca PSD nu va repeta eroarea, poate ca va gasi OMUL!
Cu stima,
Felix
P.S. – Multe salutari Manuelei, sper ca e inca in echipa!
@Aya.Aveam o alta parere despre tine.Cum poti eticheta un om cu atat de mult bun simt,care a ocupat atatea functii in partidul dvs,prin apelativul “prostanac”?Daca aveti impresia aceasta despre el, de ce nu ii retrageti sprijinul politic?Nu este corect daca nu ai dovezi concrete sa il faci “cocina de porci”.De fapt asa cum este el,castiga,totusi alegerile la presedentie.Ca nu doriti sa recunoasteti,este alta treaba,dar in realitate este si va fi castigatorul alegerilor.
Te-ai suparat ca am afirmat despre Victor Ponta ca este manipulat,si,nu este asa?Tocmai de-aceea a si castigat sefia partidului dvs,ca este usor de manipulat.In realitate este un tanar,nicidecum prostanac sau altfel,fara prea multe performante de niciun fel,fara prea multa experienta datorita varstei, adus in fata de d-nul AN si de d-nul Sarbu,socrul sau.Din punctul meu de vedere este o asemanare perfecta intre Victor Ponta si Crin Antonescu.Pe langa faptul ca sunt oameni tineri,imaturi,au foarte multe lucruri in comun.Dar ambii ,in realitate sunt manipulati,chiar daca sunt sefi de partide.Ca sa vezi ca spre deosebire de tine am o alta cultura,respect ceea ce ai postat tu,este opinia ta,si pentru ca noi sa avem opinii diferite ,nu uita ca in 1989,s-a platit asta cu sange.De fapt dreptul la libera exprimare este printre putinele castiguri ale revoltei de atunci.Nu pot sa fiu de acord ca in absenta unei persoane sa fie facut “prostanac sau altfel de calificativ,care nu onoreaza nicio doamnna sau domnisoara.Nu pretind sa fii de acord cu mine pentruca nu ai avut cum sa vezi ceea ce am vazut si inregistrat eu,dar nici nu sunt de acord sa faci prostanac pe un om care a castigat atatea voturi de la romani,deoarece dandu-i lui acest calificativ,in realitate jignesti indirect atatia romani care la alegeri au pus stampila de vot pe el.
@maria.Nu sunt o femeie frumoasa ,si nu sunt de acord ca tara ar merge bine,cand la Spitalul Judetean Galati medicii nu mai au fonduri pentru nici o internare.Din nefericire nu numai la Galati este asa ,ci in mai toate spitalele
din tara.Nu va doresc nimanui sa ajungeti,noaptea intr-o urgenta de grad 0,si sa nu aiba fesi,seringi,perfuzii si alte tratamente specifice unei astfel de urgente.Dar daca tu cunosti in romania de astazi un singur domeniu care sa mearga bine,in afara de coruptie si de moaste,te rog sa il spui.
@karakas.Am stat o noapte intreaga sa ma gandesc la ce postezi tu aici.Si am ajuns la o singura concluzie.Este parerea mea si as dori sa nu fie adevarata.D-nul Antonescu a mers pana nu demult mana in mana cu PSD avand aceleasi deziderate,aceleasi tinte ,etc. Iesirile lui (atacurile) au inceput cam odata cu amenintarea UDMR ca iese de la guvernare,nu-i asa?Nimeni nu poate contesta rationamentul acesta.Rezulta ca, datorita sefului d-lui Crin Antonescu care urmareste altceva,PNL prin atacurile acestea isi doreste mult sa ajunga la guvernare in locul UDMR-ului.Cum altfel se explica faptul ca tocmai acel judecator numit de Basescu la Curtea Constitutionala,a avut votul decisiv cu privire la legea invatamantului pentru care s-au suparat cei de la UDMR.Astfel,daca UDMR iese de la guvernare, datorita sustinerii PNL-ului ,partidul lui Basescu isi va pastra o majoritate care ii va permite sa conduca in continuare, chiar daca face concesii PNL-ULUI.Oricum imaginea lui Basescu si a PD-ului iese mai putin sifonata daca face concesii PNL-ului decat UDMR-ului.Nu mai vorbesc de avantajele PNL,daca ajunge la guvernare chiar daca alaturi de PDL.Eu asa vad lucrurile .Se va vedea daca am dreptate sau nu.Interesele si ambitiile sunt foarte mari.Nu s-ar fi intamplat asta daca PSD avea o alta atitudine vizavi de conjunctura actuala.
@mariana frumusetea se afla in ochii privitorului asa ca nu ma intereseaza parerea ta. pentru mine esti frumoasa.
scrie toti pacientii neinternati de la spitall judetean galati si punei sa dea statul in judecata.
sau da chiar tu statu in judecata
eu cred ca merge bine. toata lumea vrea autonomie dar se comporta ca un handicapat de care trebuie avut grija. de ce trebuie ca bogatii sa se implice social eu sunt handicapata? cel care are aptitudini manageriale cu ce ii mai valoros decat cel cu aptitudini plastice? asa ca ce drept are ca primul sa aiba bani mai multi decat al doilea? primul sa dea salarii angajatilor ca la asta se pricepe cel mai bine. aici ii cam ca treaba cu stimulentele. ce stimulente? pentru ce? ca iti faci treaba?
si da sunt extrem de invidioasa pe bogati. si le-as lua tati banii daca as putea. nu mai pot de invidie si ura.
Am impresia ca Dl Antonescu are procese de constiinta stiind , ca doar n-o fi uitat, ca Dl Basescu a fost candidatul lor ! As adresa o intrebare simpla , domnului Antonescu, la care, as avea rugamintea, sa dea raspunsul in fata oglinzii ! In rest toata simpatia mea daca s-ar mentine in sinceritatea manifestata acum un an si n-ar incerca sa arunce “pacatele tineretii” pe umerii altora !
@
Mariana
Pentru a nu inflama spiritele, deocamdata iti voi replica printr-un mesaj relativ neutru, in care voi prezenta un rezumat al “valoroasei” prestatii a Prostanacului dupa alegerile generale din 2008 (pana la congresul PSD din februarie 2010 cand, din fericire, presedinte al partidului a fost ales Victor Ponta- cu puternicul sprijin al lui Adrian Nastase).
Las pentru alta data expunerea marsavelor actiuni anti- PSD ale Prostanacului (care au aparut foarte repede dupa Congresul din 2005 cand a ajuns, nemeritat, presedinte al partidului), incalificabilele atacuri la adresa lui Adrian Nastase (dintre care, de referinta- acum- iau implicarea in actiunea cu ioz mafiot, din martie 2006, de la Hotel Confort), cardasia lui cu pegra, inclusiv cea politica (a carei marioneta a fost, ca presedinte al PSD).
Revenin la subiectul anuntat.
Dupa alegerile generale din 2008 (rezumat):
1. Prostanacul a sustinut si determinat, prin pozitia sa de presedinte al partidului, implicarea PSD in mizerabila aventura politica a intrarii la guvernare alaturi de PD-L- in plus, acceptand si “conducerea guvernamentala” a jalnicului Boc.
Mai mult, desi, via Boc, au fost anuntate sinistre decizii anti- Romania, Prostanacul a continuat sa mentina nepermis de mult timp PSD in acea coalitie rusinoasa a puterii, girand, astfel, masuri care au dus, pana la urma, la risipirea si deturnarea banului public, hotarari care au indatorat INUTIL Romania, fondurile respective primind destinatii halucinante, in timp ce banii din buget erau deturnati (m-am referit strict la prima jumatate a anului 2009- pentru ca, dupa iesirea PSD de la guvernare, masurile luate de putere au fost de-a dreptul genocidare).
2. La prezidentialele din 2009 Prostanacul a facut perfecta dovada a incapcitatii sale de a fi un lider politic convingator si capabil de a purta batalii politice.
Argumentele sunt clare:
a.) Prostancul a reusit performanta negativa de a pierde cursa catre Cotroceni (nu a castigat, asa cum incerci tu sa sustii- astea sunt vise sau povesti de adormit copiii) in conditiile in care oricine altcineva ar fi castigat-o.
b.) A pierdut “pe mana lui” si numai a lui (alergand in miez de noapte sa intalneasca un individ cunoscut ca “apropiat” al marii criminalitati organizate transfrontaliere) desi a fost sustinut de o colosal de puternica si extrem de activa dubla coalitie- politica si mediatica.
Este lesne de realizat care ar fi fost scorul Prostanacului – altfel spus, cat de rusinoasa ar fi fost infrangerea sa- daca ar fi candidat in conditiile celui care a castigat (care a avut o presa ostila si a fost sustinut de un partid care pierduse, in buna parte, increderea populatiei).
3. Prostanacul a facut dovada ca are stranse relatii cu un personaj a carui latura penala are dimensiuni uriase- este vorba despre Sorin Ovidiu Vantu (dosarul FNI este expresia raului minimal pe care l-a facut; te invit sa te gandesti care ar putea fi dimensiunile maximale ale raului).
Prostanacul a batjocorit tot efortul nostru si al presei (si increderea electoratului) ducandu-se in vizita nocturna la SOV (in urma unui simplu telefon “de chemare la ordin” al lui acestuia- ceea ce dovedeste cine este superiorul in respectiva relatie) dupa arestarea unui alt mafiot, la Jakarta, strans legat de afacerile negre ale lui SOV.
Inadmisibil este si ceea ce s-a revelat prin comentariul Prostanacului dupa ce au aparut informatiile despre acea vizita inadmisibila din toate punctele de vedere.
Prostanacul a spus “a fost o greseala sa merg la el atunci” (am citat din memorie fara a altera esenta). Deci, in viziunea Prostanacului, grav este doar faptul ca s-a aflat relatia sa steansa cu un mafiot- nu faptul ca acea relatie exista. Altfel spus, grav i se pare ca s-a aflat adevarul- nu adevarul respectiv, absolut incalificabil.
Deocamdata, atat!
(Daca iti pare prea dur ceea ce am scris- desi, dupa parerea mea, am fost excesiv de blanda- te invit sa citesti analiza facuta dupa alegerile prezidentiale din 2009 de Institutului de de Studii Social- Democrate “Ovidiu Sincai” si sa vezi ce scrie si ce recomanda Adrian Severin; sper ca creditezi parerea lui).
As mai adauga doar ca, in opinia mea (si nu doar a mea!) Prostanacul a fost (in calitate de presedinte al partidului) “coada PD-L” in PSD!
P.S.
Daca toate informatiile pe care afirmi ca le detii sunt tot atat de veritabile precum cele din mesajul pe care mi l-ai adresat fie ai avut acces doar la date de mana a treia (si acelea “filtrate”, “ajustate”, mistificate) fie ai fost mintita cu buna stiinta.
Desigur, exista si posibilitatea sa cunosti adevarul (care nu are vreo legatura cu ceea ce prezinti tu!) dar sa il deturnezi, cu buna stiinta.
Nu ar fi de mirare- cu atat mai mult cu cat ai aparut “brusc si din neant” aici, ai lansat imediat, laudativ, “subiectul Prostanacul”- incercand, paralel, sa-ti construiesti o imagine de persoana puternica, sigura pe sine, cunoscatoare a adevarului si implicata in evenimente.
Sigur, pana acum, este ca, in privinta Prostanacului, spui neadevaruri (repet, fie pentru ca detii informatii false, fie pentru ca mistifici realitatea in mod intentionat; se va vedea, pe parcurs).
Mai remarc ceva: de indata ce ai aparut, ai inceput sa ai o activitate foarte intensa, incercand, cumva, sa te “asezi in spatiu” la multe posturi.
Desigur, acest blog este un spatiu foarte interesant si atragator (este interesant nu doar pentru cei dornici sa aiba un dialog cu Adrian Nastase- dar si pentru inamicii lui, pentru actuala putere, pentru servicii, care il monitorizeaza intens).
Ma indoiesc profund de faptul ca l-ai decoperit “ieri”.
Am o intrebare: unde ai fost si cum de nu te-ai manifestat pana acum- si, deodata, te-ai gandit sa recuperezi, in forta, tot timpul absentei?
Si raspunsul la aceasta intrebare (multipla) urmeaza sa apara de la sine, in timp.
Ai respectul meu, insa, pentru sinceritate: ai spus clar ca ai lucrat (probabil, mai lucrezi inca- asta e parerea mea) pentru Prostanacul.
Nu exclud ca el sa te fi trimis aici pentru a-i “repara” imaginea (este binecunsocut ca blogul lui Adrian Nastase este foarte citit- de aici preluandu-se multe detalii; ca atare, ar putea fi si o trambina pentru relansarea imaginii; daca a crezut ca e posibil asa ceva, s-a inselat).
NU exclud nici altele- nu detaliez.
Oricum, din ceea ce ai dovedit pana in acest moment, putem dialoga chiar daca avem opinii diferite. Sper sa nu ma fi inselat.
@
Felix
Bine ai venit!
Am rasuflat usurata citind mesajul tau din noiembrie 11, 2010 la 4:56 pm. Ai spus adevarul clar si la obiect despre importanta desemnarii Prostanacului candidat al PSD la prezidentialele din 2009 (ma refer la rezultatul lor).
Daca adaugai si ca mizerabilii care au vandut victoria lui Adrian Nastase la prezidentiale, in 2004 (aducandu-l, astfel, pe Basescu la Cotroceni) l-au impiedicat, in 2009, pe AN, sa candideze, impunandu-l pe Prostanacul “alergator” in cursa, argumentatia era completa.
Oricum, tu ai fost, totdeauna, mult mai “invaluitor” (diplomat) decat mine.
Te rog, vino mai des!
P.S.
Da’ unde crezi ca pleaca Manuela? Ca ma si infurii (am vrut sa spun, asta ne-ar lipsi!)!
@mariana aya felix niciodata romania nu era pregatita sa primeasca revolutiile sociale si economice actuale cu o guvernare psd. imaginati-va o guvernare psd in contextul actual. cum credeti ca era? si cand vad specialistii psd ce fel de model socio-economic si educational promoveaza ma apuca sa-mi iau pusca si cureaua lata la vanat de psd-isti
)))))))))))
@Aya.Se poate sa ai dreptate.Insa,conform proverbului “spune-mi cu cine te unesti,ca sa iti spun cine esti”,daca este asa cum sustii, cum de acest om,pe care si-au pus stampila atatia romani,mai activeaza in PSD.Ca doar PSD-ul nu este un partid care promoveaza astfel de oameni adica “prostanaci”In locul vostru ,daca mi-ar fi dat impresia aceasta in minutul 2 nu mai activa
Am spus ca am lucrat ca voluntara pentru candidatul Mircea Geoana care era reprezentantul PSD,ca voluntara,adica nu am luat pentru aceasta activitate nici macar un ban.Am facut-o,dand dovada de constiinta civica.Cu masina mea si cu benzina mea, am dus la votare in zona mea foarte multi oameni varstnici.Toti,dar absolut toti l-au votat pe Geoana in turul al doilea.Cum atunci iti explici ca desi localitatea fiind una mica aceste voturi nu s-au mai regasit nicaieri, desi primarul este membru PNL iar viceprimarul PSD.Cum iti explici ca la cateva zile dupa votare, unul din sefii PNL ARAD a dat acolo petrecere mare si bineinteles peschesurile aferente?Viceprimarul PSD se comporta ca si cum localitatea este mosia sa personala.In localitatile mici crede-ma, pe nimeni nu a interesat ca Mircea Geoana,candidatul PSD la presedentie, a fost noaptea la SOV.
Scriai in postarea trecuta ca am scris la ora 4 mesajul pe acest blog?Ce crezi tu ca faceam eu atunci sau ce crezi ca fac eu noaptile?Voluntariat(gratuit) la o linie antisuicid.Adica conving tineri ca tine sa nu se sinucida pentruca mai au pentru ce trai.Cu unii tin legatura si in particular.
Spuneai ca Mircea Geoana m-ar plati si acum.Daca nu am acceptat sa fiu platita cand i-am prestat servicii,acum pentru ce sa ma plateasca?
Da,recunosc faptul ca in urma cu ceva timp am lucrat pentru un partid care are filiala si in Arad,dar cand am vazut atatea mizerii,mi-am dat demisia de buna-voie.Imi era lehamite de ce am vazut si auzit.
Mai spui ca am aparut doar acum pe blog,cand de pe aceasta adresa au postat de foarte mult timp pana si adolescenti. Este de fapt adresa mea de mail, insa lucrand cu tineri si varstnici,am permis accesul oricui a dorit sa scrie ceva, cuiva fara sa aiba un calculator al lui personal.
Deci dai informatii incorecte si inexacte.
Hai sa iti spun parerea mea despre tine,daca imi dai voie.Ai cam aproximativ varsta lui Victor Ponta si l-ai apara chiar cu pretul vietii daca ar fi nevoie.Inteleg bine motivele.Pacat ca nu le intelege si el la fel de intens ca si tine.In rest ai o inteligenta mult peste medie
Totusi am sa iti transmit un mesaj din partea tuturor vecinelor mele.Se simt jignite pentru calificativul dat lui Mircea Geoana in lipsa sa.
In concluzie daca totusi aveti dovezi ca d-nul Geoana este asa cum il descrii, de ce mai activeaza in randurile voastre,de ce mai mergeti cu cadouri la ziua lui?Este contradictie intre aceste doua aspecte.Poti sa fii si mai dura,nu ma supar,dar sa cauti sa fii verticala.
@Felix,daca as fi in locul Manuelei Mitrea si eu as pleca si nici nu m-as mai intoarce cel putin 15 ani de-aici incoace
Aya,
Insistati incorect cu “prostanacul” , o culpa a PSDeului, acela care ii aruncase la gunoi pe Iliescu si Nastase ,cu acordul larg al actualului presedinte si al famigliei care-l insotesc si il controleaza in partid, cu acordul unei mojoritati “democratice” din sanul partiduolui !
Noroc cu acest prostanac ca s-au autodesconspirat cel putin 20% dintre duplicitarii din partid, restul pina la 50% sunt cartite!
Ar trebui sa cantariti mai bine ca cei care erau in PSD si acum sunt pe statul de plata a lui Traian , erau oameni de inalta cinste si responsabilitate politica numai cu un an in urma , jalnic tablou !
este foarte interesant ! Cu ajutorul cui a ajuns Base presedinte !? Primul ajutor ( sprijin ) l-a primit Base din partea dumneavoastra d-le Presedinte, cu tot respectul ! In diplomatie nu intotdeauna se spune tot ce se gandeste. Remarca dv. referitoare la PRM , inintea alegerilor din 2004 , a contat mai mult decat evolutia situatiei din Ucraina. Am regretat , atunci , ca iesit Base si m-am asteptat la toate scandalurile din si cu toate institutiile , dar am sperat , naiv ce sunt , ca va pica la suspendare si apoi in 2009. In zadar !!!
Despre Crin sa nu vobim. El a ramas tot la modelul de politica interbelica , a uitat ca ar fi ramas plugar mediu , sau in cel mai fericit caz fruntas , daca nu ar fi fost perioada comunista. Incearca din rasputeri sa mai adune cateva procente ,dar doar atatea are. I-as aminti doar d-lui Crin ca d-l Tariceanu ar fi murit de foame daca nu avea sacul plin lasat de d-l Nastase. A avut ce cheltui , ce imprastia fara chibzuinta. Adunati-va fortele d-le Presedinte Nastase si haideti sa-l fugarim pe golanul asta …
maria,
exagerezi…
Problema dialogului cu PNL nu e noua si tot timpul va ramane incordata. Mie sincer mi se pare o struto-camila acesta alaturare fortata.
Oricum clasa politica actuala e de doi lei in ceea ce priveste dorinta de a realiza obiective, de a avea un plan in tot ceea ce face.
In schimb este pe primul loc la dat din gura degeaba, iar uneori si pe banii contribuabililor, in istoria politicienilor romani.
Din pacate, toata clasa politica, cu cateva mici exceptii, va apare peste ani la emisiuni de tipul “Asa nu”…
@ nastase, ce vi se pare exagerat? romania a mai trecut o data prin crize economice, politice si sociale cu o guvernare psd. psd si-a facut datoria fata de romania atunci. toate frustrarile romanilor acumulate atunci ar fi gasit o supapa acum daca am fi avut o guvernare psd.
consider ca psd isi face datoria fata de romania acum stand in opozitie.
parerea mea este ca romania are nevoie de psd in opozitie decat la putere. cel putin eu am mai mare nevoie de psd in opozitie decat la putere. asta este sigur.
Declaratia de azi a lui Crin imi confirma caracterul ludic al atacurilor liderului PNL. Crin vrea sa fie piua-ntai. El e cel care face regulile jocului in relatia cu PSD: “Nu permitem să ni se dea lecţii de unitate în opoziţie”. Crin e intr-o pozitie fragila sa afirme asa ceva, cind el a fost primul care a degajat mingea. Vosganian i-a tinut isonul. Ei, PNL-ul, sunt cei care cheama la guvernare si nu invers (PSD). Deja se vad “primii pe podium” la alegerile din 2014. Oare nu este un pic prea devreme cu entuziasmul? Nu de alta, dar ne-am plictisit de presedinti de-o seara.
Sigur ca PSD si PNL au doctrine diferite, a PNL-ului apropiindu-se de cea a PDL. Dar atit PNL cit si PSD s-au aflat in pat cu inamicul si nu cred ca le-a placut noaptea de dragoste, cind a doua zi a fost razboi.
Cu o astfel de retorica cu damf de parfum “I-am ciuruit!”, poti usor asimila PNL-ul cu un PDL-light. Credibilitate zero in mesaj. Nu am spus minus unu’, deci sunt inca optimist
http://www.mediafax.ro/politic/antonescu-liberalii-nu-primesc-lectii-de-la-nimeni-despre-cum-sa-se-impotriveasca-lui-basescu-7713475/
@
Mariana
Citez din mesajul catre mine
“Mai spui ca am aparut doar acum pe blog,cand de pe aceasta adresa au postat de foarte mult timp pana si adolescenti. Este de fapt adresa mea de mail, insa lucrand cu tineri si varstnici,am permis accesul oricui a dorit sa scrie ceva, cuiva fara sa aiba un calculator al lui personal.”
Unde am afirmat eu ceva legat de adresa ta de mail (pe care nu o cunosc si nici nu as avea cum sa o cunosc, pentru ca nu mi-ai transmis-o)?
Evident, nicaieri.
Pe cale de consecinta, afirmatia ta contine un neadevar flagrant, lansat deloc intamplator. Tehnica pe care incerci sa o folosesti este precara- ceea ce nu o scuteste de a fi un instrument al relelor intentii.
Fie si numai in baza fragmentului citat (sunt mai multe, dar nu are sens sa le reproduc pe toate) afirm si sustin:
te afli pe acest blog cu intentia clara de a dezinforma si de a crea o falsa imagine celor incomozi pentru zona pe care o reprezinti (care poate fi generic numita “zona Prostanacul”- cu mentiunea ca Prostanacul, care nu are idei si nu are cum actiona conform vointei sale, este doar marioneta unor mizerabili.)
Tipul tau de reactie imi confirma ca aparitia ta brusca pe acest blog- si (repet ce am spus intr-un alt mesaj) foarte “prolifica”, incercand sa te “asezi in spatiu”, la multe posturi, in doua zile, arata clar ca doresti sa diseminezi o opinie favorabila unei grupari rau intentionate, astfel incat aceasta sa para a fi “specifica locului”. Te asigur ca nu vei reusi.
Referindu-te la nevoia de “verticalitate” te-ai autocaracterizat.
In alta ordine de idei: alta este persoana cu numele de Manuela la care s-a referit Felix.
In principiu, oricine si-ar fi da seama de acest lucru din formularea lui-
nu te pot suspecta de atata lipsa de inteligenta incat sa nu fi realizat si tu.
Rolul tau, aici, fiind evident, este limpede si de ce ai incercat acea deturnare. Din pacate pentru tine, “momeala” este inconsistenta.
Data viitoare, incearca sa vii cu ceva mai convingator. Daca nu dintr-un alt motiv, macar pentru ca in acest spatiu se afla personaje carora nu se cade sa le jignesti inteligenta.
@
Karakas
Citez din textul tau (noiembrie 13, 2010 la 4:37 pm):
“Declaratia de azi a lui Crin imi confirma caracterul ludic al atacurilor liderului PNL. Crin vrea sa fie piua-ntai.”
Ma tem ca nu e doar atat.
Ma tem ca atitudinea lui este puternic alimentata de unele cercuri (care, evident, stiu pe ce butoane psihologice sa apese).
Daca Crin Antonescu va continua astfel, indivizii apartinand respectivelor cercuri (SI liberale) vor pune la cale inlocuirea lui din pozitia de presedinte al PNL motivand compromiterea unitatii opozitiei (pe care ei o instrumenteaza, de fapt).
@
Maria
Parerea celor foarte multi este ca Romania are nevoie de PSD la putere- mai ales acum.
In ceea ce te priveste, cred ca este nevoie de tine in cu totul alta parte iar noi te retinem aici.
@
Vasile
S-au (citez) “autodeconspirat” aproape toti cei la care (corect) te-ai referit. Asta nu inseamna ca nu mai exista “cartite”, cum ai spus.
Stii bine ca suntem de acord in privinta “calitatii” tabloului de acum un an.
@
Eugenius
Citez din postarea ta (noiembrie 11, 2010 la 11:54 pm):
“Am impresia ca Dl Antonescu are procese de constiinta stiind , ca doar n-o fi uitat, ca Dl Basescu a fost candidatul lor!”
Acesta sa fie resortul subconstient pe care il activeaza cei care il “indeamna” (din umbra) sa aiba acele ciudate atitudini- de-a dreptul paradoxale in conditiile nevoii evidente de unitate a opozitiei?
@Aya,m-am referit la faptul ca nu am aparut din neant,ci de la Arad,si nu postez de acuma ci de mai multa vreme, se poate verifica.Am avut cateva zile libere si de -aceea am avut timp mai mult sa citesc bloguri
Nu reprezint nici un grup de interese (poate pe cel al pensionarilor saraci pe care ii ajut si al orfanilor)de care ma ocup in timpul liber.
Nu voi fi niciodata de acord ca sa fie cineva jignit in lipsa dar daca cultura lui asa ii spune, ca este bine,ii respect opinia.
Nu eu l-am desemnat la presedentie pe M Geoana ,ci voi ati facut aceasta alegere.Eu as fi sustinut prin munca voluntara pe orice candidat desemnat de voi,indiferent ca s-ar fi numit Sarbu,Hrenenciuc,Nastase sau altii.
Singura greseala pe care mi-o asum este faptul ca am crezut ca d-soara FEliX, intreaba de Manuela Mitrea cand de fapt intreba de cineva care se ocupa de acest blog,si pentru aceasta greseala imi cer mii de scuze.
Ceea ce am sesizat ca se intampla in Arad,este foarte adevarat,detin probe in acest sens.Daca nu ar fi fost asa, cum iti explici ca Aradul a devanit leaganul PDL-ului din tara.Daca exista aici o opozitie reala nu s-ar fi intamplat asta.
Oricum miine plec in Israel,sper din tot sufletul sa nu fie neantul
@
Mariana
Tin sa fac o precizare legata de o neinspirata generalizare a ta (oricum, folosirea pluralului nu este indicata, de multe ori- nuantele fiind esentiale).
NU l-am desemnat “noi” pe Prostanacul candidat al partidului la prezidentiale, dar un grup de indivizi marsavi (si, in epoca, din pacate, cu forta decizionala in PSD) care l-au impiedicat pe Adrian Nastase sa candideze in 2009 (acesta sigur ar fi castigat).
Respectivii indivizi sunt parte a gruparii care, in 2004, imediat dupa incheierea celui de al doilea tur de scrutin (castigat de Adrian Nastase- nu la cateva voturi, dar la cateva procente!) au vandut victoria ANului, aducandu-l pe Basescu la Cotroceni.
Acesta este adevarul.
Concluziile sunt usor de pus (si de inteles sensul atitudinii mele).
Legat de (o noua) confuzie: Felix este barbat (si, inca, un personaj public binecunoscut- nu ii dau numele sub care il cunoaste toata Romania).
Inca o data, drum bun.
@Aya.Prin cateva postari,vezi ca aduci deservicii fara sa iti dai seama,partidului:
Sugerezi ca in PSD exista doua tabere,una reprezentata de d-nul AN si una a lui Geoana, adica cei care zici tu ca l-ar fi propulsat in alegerile prezidentiale.Pai daca exista probleme de genul asta in PSD,ce credibilitate ar mai avea?.Rezulta ca in primul rand trebuie sa isi faca prima data ordine in propria ograda ,inainte de a intra la guvernare.Cine crezi tu ca ar avea incredere intr-un partid fractionat?Vor fi certuri interminabile intre cele doua tabere care tu sustii ca ar exista.
Poate fi asa cum spui ,tu,in mod sigur stii mai multe venind din interior,insa aceste lucruri,daca esti inteligent nu se spun public,pentruca aduc deservicii.
In legatura cu Felix,am vazut cand postam in trecut la voi pe blog, pe cineva Felix-(Daniela),am crezut ca este aceeasi fata.Nu cunosc decat un singur Felix,barbat,si pe asta il stiu doar de la tv.Imi aduc aminte ca Basescu a dat acest nume d-nului Dan Voiculescu ,un om,dupa parerea mea cu un extrem de mare potential.Daca despre el este vorba,imi cer scuze ,pentruca pe el il admir foarte mult.
Acest om ,in caz ca este d-nul Voiculescu,este cel mai bun si forte om din cati am vazut vreodata, dand sanse prin puterea pe care o are si celor care au mai putin.Ce a facut d-nul Voiculescu concret pentru semeni,nu a facut NIMENI
Conform astrelor, in 2011 Traian Basescu nu va mai fi presedintele Romaniei.
Atentie !!! Totdeauna opozitia trebuie sa fie UNITA , indiferent daca partidele care o compun sunt apropiate din p d v doctrinar sau nu. Neintelegerile personale dintre d-l Ponta si d-l Crin trebuie sa dispara , pentru ca INTERESUL NATIONAL este mai important la aceasta ora . Pentru aceasta, va rog d-le presedinte Nastase sa ii aduceti la masa tratativelor , ca nu cumva sa existe o manipulare dinspre pedelei . opozitia dezbinata nu are nici o putere.
Inaintea alegerilor prezidentiale atunci cand v-ati confruntat cu T. Basescu, C.V. Tudor si-a indemnat membrii PRM si simpatizantii sa aleaga “raul mai mic”, adica sa voteze impotriva dvs! In ce masura credeti ca a influentat scorul final si daca, fara mana de ajutor data de Vadim, Basescu ar mai fi ajuns presedinte? Il puteti ierta pe Vadim pentru atitudinea pe care a avut-o fata de dvs?
Eduard Tomaziu din Pitesti
Eduard Tomaziu,
Evident, mesajul lui Vadim a determinat ca votul, in turul doi sa fie balansat catre Basescu. Acel mesaj a fost una din cauzele principale ale rezultatului obtinut de Traian Basescu.
Nu e vorba sa-l iert eu. Din pacate, decizia lui a influentat negativ evolutia Romaniei din ultimii ani si a afectat inclusiv interesele votantilor sai.
Ciudat!
A început deja să mă lase memoria…
Eu aveam impresia că, în vreme ce Iepuraşul a fost jmecher şi, în obiceiul cunoscut, a jucat la două capete, lăsând poarta deschisă şi spre iudemerei, şi spre peremei, Ursul a făcut PE FAŢĂ curte iudemereilor, îndepărtându-şi singur-singurel electoratul peremel…
Va să zică despre decizia lui Vadim era vorba…. Ahaaaaaa…
No bine.
Uite d-aia n-are ursu coadă…
@
Mariana
Procedand cum sugerezi s-ar aduce cel mai mare deserviciu PSD.
A nega existenta unei grupari mizerabile, formata din indivizi gregari precum Marean-care-este-almanahe (care, pana in februaire 2010, isi pusese in posturi-cheie indivizi de teapa lui), promovati cu “permisiunea” (am folosit un eufemism) Prostanacului ar insemna sa procedam ca Hoara. Sa negam ceea ce se vede cu ochiul liber si este inacceptabil. Prostanacul a “permis” acelor indivizi sa parvina politic nemeritat (de fapt, a facut-o in mod programat!) in primul rand pentru a-l inaltura, din prima linie decizionala pe Adrian Nastase (vezi momentul Confort). Ulterior, pentru a izola si indeparta creierele partidului.
Prin aceasta incalificabila politica, PSD ajunsese, dintr-un partid de prima linie, unul de rang secund (cum am mai spus, pe cale de a trece la categoria “si alte partide”). Dupa nemeritata cocotzare a marionetei Prostanacul pe scaunul de presedinte al PSD- si, mai ales dupa martie 2006 (momentul cu iz mafiot “Hotel Confort” si renuntarea PROGRAMATA de catre Prostanacul, la presedintia Camerei Deputatilor) PSD a inceput sa piarda incredere si anvergura politica.
Analfabetul Marean-care-este ajunsese un fel de “purtator de cuvant” al PSD, zona decizionala social-democrata fusese invadata de indivizi de extractie mocirloasa precum un alt certat cu scoala, Tudorache (care, la ideea lui Marean-care-este- neindoielnic, sustinut de Prostanacul- ceruse excluderea lui Adrian Nastase din partid!). Expresia “vanghelizarea PSD” era o realitate.
Daca PSD nu s-a prabusit total, acest lucru s-a datorat revenirii lui Adrian Nastase, prin forta personala (este un luptator de exceptie) si reactiilor energice ale acestuia si ale altor minti sanatoase ale partidului.
Din fericire, in februarie 2010 Prostanacul a fost inlaturat de la conducerea partidului- odata cu el, iesind din zona decizionala cei mai multi dintre mizerabilii care erodasera nu doar PSD, dar si ideea de social-democratie.
Totdeauna, in astfel de cazuri, exista o inertie a vechii situatii. Unii dintre cei care isi fondasera puterea personala (nu vreau sa spun pentru ce muradarii o folosisera!) pe politica Prostanacului de promovare a nonvalorilor si a celor dispusi la marsavii au incercat sa reactiveze vechi cai de influenta, cu scopuri negative. A ne preface ca nu vedem acest lucru- sau a ascunde gunoiul sub pres- inseamna a lasa raul sa mocneasca, cu riscul neinsanatosirii organismului.
@
mariana
Nu este vorba despre Dan Voiculescu.
Mi-adusăi la rându-mi aminte de ceva…
Unul Prostănac parcă trânti poarta-n nas peremeilor, d-acilea porecla mănuşă…
Revenind mai încoa , nu-mi amintesc defel ca iudemereilor să li se fi retezat din haripioare, d-aia sunt fifi înaripaţii de fo cam mulţi ani, dar peremeilor în schimb nici măcar patriotismul nu li se permite grăi, n-am să pricep diloc, da diloc de ce nu şi de ce patriotismul e la * rang * de ruşine dupe pererea unor tilictuali şi de ce, deşi şi peremeii au la rându-le greşelile şi bârnele lor, totuşi, never nicio şansă…
Baciule draghe,
dupe pererea dumneame, ursu n-are coadă becouse se povesteşte-n vechi legende că cică şi-ar fi lepădat-o, ca să nu-i vază umbra urmărindu-l, d-aia… dar nah, timpurile noi sunt cele ce vor demonstra …. schimbările…
Măi Sibillo,
cu riscul de-a stârni ţâpurituri pe tema „săriţi, extremiştii ne-ncongioară”, deşi n-aş crede, că evident consemnu-i altul, îţi repet ş-acilea, că tot nu ne-aude nimeni, ce-ţi spusăi şi la umbra Sfinxului, şi-n original, şi-n traducere: mamă dragă, speri degeaba: n-are a face cu umbra şi cu sentimente generabile de aceasta, ci cu vulpea şi cu sentimente chiar mai păguboase, reductibile la vanitatea de a-i lua pe mulţii şi proştii peşti de proşti, mai rău, de a persista pe linia asta şi după ce PEŞTII te-au lăsat deja fără coadă prin „îngheţul” lor şi, nevăzând pădurea din cauza copacilor, să nu sesizezi stridenţa refrenului dogit al „luptei de clasă” pus iar şi iar la megafoanele diversiunii de aceiaşi şi aceiaşi „aducători de democraţie” când de pe tancuri ruseşti, când de prin bănci şi foruri „americane” – învrăjbirea „intelectualităţii” cu „clasa muncitoare”. de parcă adevăratele valori ale neamului n-ar ştii că-s prea mari spre a încape în acea „teleptualitate” de mucava ce zadaric ne e tot împinsă în faţă drept diamant, că ţăranul român nu-i nici apaş, nici siux să-şi împăştie gologanii pe cioburi de sticlă mumos colorată, nici nu-s ţăranii români country-meni texani ori yankei să pună butul la „marketingul politic american” şi să creadă toate balivernele unora-altora de nimic nu au de spus. că uite d-aia a trebuit să fure nemernicii până şi cea mai înaltă instituţie din stat, Preşedinţia, uite d-aia nici măcar nu mai pot mima „democraţia” practicându-şi atât de pe faţă dictatura de-a ajuns şi alde Năstase să ne recunoască dreptatea a ceea ce tot avertizam p-acilea din momentul în care am devenit indezirabili, pentru că, nu-i aşa, ni-s exageraţi, nerăbdători, extremişti, nu le-avem cu big-picture-urile ca consilierii teleptuali…
asta e, rămâne cum îţi spusei:
Dumnezău s-o ierte pe coana Speranţa, că pentru mine unul a repauzat iremediabil.
Şi, pentru că memoria NU m-a lăsat, să precizez extrem de clar pentru cine are urechi de auzit să auză singur, nu informat de alţii:
În 2004, pentru prima dată în epoca de tranziţie de la o dictatură la alta, ăsta baci nu şi-a exercitat dreptul la vot în turul II al alegerilor prezidenţiale pentru că S-A SIMŢIT TRĂDAT de cel care a întors spatele naţionaliştilor români făcând pact cu IUDEMEREII între cele două tururi. Din acest moment, constatând că, nu numai că nu învaţă nimic din PROPRIILE greşeli, pesedeii se spală pe mâini ca Irod, dând vina pe alţii, inclusiv pe mielul sacrificat, MĂRIA SA POPORUL ROMÂN, declar că nici nu voi mai călca vreodată în vreo cabină de vot!
SĂ-ŞI FACĂ ÎN LINIŞTE ŞI PACE JOCURILE, DAR DACĂ TOT O FAC PE SOARTA MEA, MĂCAR SĂ N-O FACĂ ŞI PE CONŞTIINŢA MEA!
SUCCESURI…
Semnează CUMPLIT de dezamăgit, un ţăran prost zis
leo
dracu ,cine altcineva.prostia din creierul lor ,al romanilor care acum traiesc bine