De dimineata, mintea imi rataceste, cautandu-l incontinuu pe Adrian Paunescu. Il gasesc in lecturile mele, in discutii, in dispute, in cultura, in politica. Il gasesc prezentand carti de-ale mele – la Deva, la Brad, la Mizil. Il regasesc la Tebea. Il regasesc la el acasa sau la prieteni comuni. De fiecare data arzand ca o flacara, consumandu-se pentru o cauza, iubind si suferind.
As fi vrut sa am acum, langa mine, toate cuvintele pe care mi le-a scris, pe bucatele de hartie, pe paginile de garda ale cartilor, toate cuvintele pe care mi le-a spus sau pe care mi le-a scris prin sms-uri (oare interceptarile telefonice ar putea folosi la reconstituirea acelor dialoguri?).
L-am intalnit, prima data, in 1972. Eram unul dintre organizatorii festivalului de muzica si poezie “Primavara baladelor”, de la Universitatea Bucuresti. L-am invitat atunci sa faca parte din juriu. L-am citit apoi si l-am urmarit in Cenaclul “Flacara”, asa cum mergeam la “Bulandra” sau la “Teatrul Mic”, traind o viata de tanar care se droga cu muzica de jazz, cu existentialismul lui Camus, cu teatru dar si cu emotia si nationalismul lui Adrian Paunescu.
Dupa 1989, l-am reintalnit in politica. La inceput era in PSM. L-am convins, mai tarziu, sa vina la noi in partid. De multe ori am avut pareri diferite dar atunci cand am avut nevoie de sprijin, cuvantul lui, spus in public, era o garantie ca mergem pe drumul bun.
Ma suna, din cand in cand, in ultimii ani , sa laude ce scriam in Jurnalul National. Ma simteam ca un debutant caruia patronul unei reviste literare ii lauda incercarile. Ma cauta sa-mi ceara articole, in diferite imprejurari, pentru ziarul lui. Scriam cu placere. Voia sa fixeze in scris istoria nestiuta a ultimilor decenii.
Pot spune ca am intretinut, ani buni, o anumita complicitate intelectuala, politica fiind un pretext pentru militantismul lui extraordinar. Ma suna noaptea sa-mi spuna cate o idee trasnita. Era tenace cand credea in ceva. Asa m-a convins – eu fiind sef al guvernului -, sa instituim indemnizatiile speciale pentru oamenii de arta. Si multe altele.
Toata ziua m-au urmarit amintirile. Franturi de imagini, fraze, cuvinte, secvente din diferite intalniri. O interventie la o motiune, scrisa in versuri, in cateva minute, la mine in birou. O intalnire la Mizil, in urma cu un an si o lansare de carte cu Grigore Vieru.
Incerc sa=l recompun pe Adrian Paunescu in memoria mea si nu reusesc foarte bine. Lacrimile imi incetoseaza amintirile. Am simtit intotdeauna existenta unui geniu, imbracat in hainele lui. Cel care isi incheia, de fiecare data, epistolele pe care mi le trimitea, “cu sentimente fratesti. Adrian”
Am simtit adesea o inrudire spirituala dar si un privilegiu in a-l asculta, pentru ca reusea sa gaseasca, in limba romana, resurse nebanuite de exprimare a gandurilor. Convingator, persuasiv, inlocuind exemplele cu metafore.
Suferinta lui din ultimii ani era legata si de nedreptatea de la ultimile alegeri parlamentare. Desi castigase alegerile in colegiul lui din Hunedoara, datorita sistemului de alocare la nivel national, nu a intrat in Parlament. S-au adaugat problemele financiare, problemele de sanatate. Se acumulasera nedreptati, cuvinte de dojana pentru trecut.
Dupa 2008, cu greu l-am convins sa ramana in partid. A acceptat, in final, sa fie seful Departamentului de cultura la Consiliul National. L-am invitat sa vina la Congresul din 16 octombrie. Acceptase. Apoi m-a sunat sa-mi spuna ca nu se simte bine si ca ma roaga sa transmit salutul sau.
S-a lovit de multa ingratitudine. Si el si familia lui.Astazi, am incercat, alaturi de Marius Tuca sa obtinem acordul celor de la Atheneu ca sicriul lui sa fie depus acolo. Nu am reusit. Ratiuni financiare, se pare…
Am sugerat, iar Marius Tuca a transmis la Cabinetul primului ministru, ca ziua de duminica 7 noiembrie, ziua inmormantarii sale (ce ironie a destinului!) sa fie declarata Zi de doliu national. Lucrul asta era posibil doar prin hotarare a guvernului. Asa cum s-a intamplat in cazul patriarhului Teoctist. Ar fi (fost) si un gest de reparatie postuma pentru cel care a fost, in toti acesti ani, un patriarh spiritual al Romaniei. La guvern, insa, telefoanele sunt inchise. Haosul nu trebuie deranjat prin gesturi de eleganta.
Viitorul ii va face dreptate lui Adrian Paunescu. Si il va razbuna. Nici el, probabil, nu si-ar fi putut imagina ca moartea sa va genera un fel de doliu national neoficial, ca expresie a unui fel de greva japoneza.
Pe 20 iulie, anul acesta, am publicat pe blog, cateva ganduri, sub titlul “La multi ani, Adrian Paunescu!” Imi angajez raspunderea in fata eternitatii pentru acele cuvinte. Si cred, cu incapatanare, in ele.
Nu pot sa spun “Ramai cu bine, Adrian!” El nu pleaca de aici, el ramane, in continuare, cu noi. Sa ne spuna, prin opera lui, ce este important. Sa ne dea curaj. Sa ne invete in fiecare zi ce inseamna sa-ti iubesti tara. Sa-ti iubesti parintii. Sa iubesti…
Cuvintele sufletului domniei voastre sunt un omagiu- postum, din păcate- adus marelui poet şi marelui român. Într-adevăr, oricine se mai simte român în aceste vremuri de tristă contemporaneitate, îşi pleacă fruntea şi genele în care stavila lacrimilor s-a frânt, pentru marele om care s-a mutat dintre noi doar cu cele omeneşti şi trecătoare. Căci sufletul său rămâne cu noi, ca un frate bun, care ne-a iubit pe toţi până la capăt.
Sunt convinsă că nu veţi renunţa să bateţi în continuare la porţile închise ale stăpânirii vremelnice ale acestei tări, pentru a onora cum se cuvine memoria poetului atât de iubit, pe care ne rugăm acum cu toţii ca Dumnezeu să-l odihnească!
D-nul Deputat Adrian Nastase luptati sa fie declarat official zi doliul national in memoria sanatului nostru roman!!!
D-nul Deputat, Adrian Nastase luptati sa fie declarat official duminica zi doliu national in memoria savantului noastru roman!!!
Cand eram studenta am avut marele privilegiu de a-l cunoaste pe unul dintre cei mai fascinanti oameni – un Pasadia ratacit in era proletara, asa cum il caracteriza acad. Eugen Simion – traducatorul, poetul si graficianul Tascu Gheorghiu. Un om cu o cultura vasta, matein infocat, ne declama pagini intregi din Craii de Curtea-Veche, ne recita unele din cele mai frumoase poezii din literatura romana si universala, dupa care le comentam – la Lido sau la cafeneaua Union -. Intr-o zi de 20 septembri, cand era ziua de nastere a d-lui Tascu Gheorghiu ne-am dus sa-i uram « La multi ani ». In acea seara a venit sa-l vada si maestrul Adrian Paunescu, nestiid ca-i ziua dansului. Cand a aflat ce sarbatoream a spus ca se simte rusinat ca nu a stiut de acest eveniment. Imediat a luat cateva servetele de pe masa si a inceput sa scrie o poezie absolut minunata, care s-a constituit in cadoul sau pentru « Shuly ». La masa maestrului Tascu Gheorghiu am cunoscut multi scriitori si pictori ai vremii, dar niciunul nu mi s-a parut atat de stralucitor, atins de pana geniului ca Adrian Paunescu.
Dumnezeu sa-l odihnească si să ii aşeze sufletul în lumea drepţilor.
O sa ne lipseasca enorm.
Domnule P.M.
Aceasta scrisoare de “Adio” pe care i-ati dedicat-o maestrului Adrian Paunescu m-a impresionat pana la lacrimi.
Sunt cu el, sunt cu tine. sa nu uitam
DUMNEZEU SA-L IERTE!!!!
@ Adrian Nastase
O doamna, de pe blogul dv, maria, a fost practic calcata in picioare pentru ca sa spus ca noi romanii nu vom avea respectul de sine al maghiarilor nici in 1 urmat de foarte multi de zero ani:
“Desi castigase alegerile in colegiul lui din Hunedoara, datorita sistemului de alocare la nivel national, nu a intrat in Parlament.”
“Astazi, am incercat, alaturi de Marius Tuca sa obtinem acordul celor de la Atheneu ca sicriul lui sa fie depus acolo. Nu am reusit. Ratiuni financiare, se pare…”
“Ar fi (fost) si un gest de reparatie postuma pentru cel care a fost, in toti acesti ani, un patriarh spiritual al Romaniei. La guvern, insa, telefoanele sunt inchise. ”
Doamna maria a fost prea optimista. De doua ori numarul de zerouri poate ar fi suficient.
Mihai Eminescu mort intr-un ospiciu, lovit cu o piatra in cap, se pare pentru o bucata de paine.
Adrian Paunescu mort pentru ca tara sa nu l-a putut trece pe o lista de transplant de inima. Poate nu s-ar fi gasit, dar macar am fi facut tot ce puteam face.
Iar seful CN al celui mai mare partid din Romania, se plange ca si noi, iobagii.
Doamna maria, de ce ati pus atat de putine zerouri? Sunteti o reactionara, doamna, vreti sa ne dati sperante desarte.
Ieri era cel mai mare poet roman in viata iar astazi nu a putut fi depus la Ateneu, templul culturii Romanesti, din ratiuni financiare!
Nu vars lacrimi. Le pastrez pentru parintii mei. Nu-mi mai fac nici sperante. O sa-i indrum pe copii mei cum sa-si faca. Respect de sine?:
-Presedinte, Traian basescu.
-Prim Ministru, Emil Boc.
-Presedinte Camera Deputatilor, Roberta Anastase.
-Ministrul Dezvoltarii si Turismului, Elena Udrea
-Ministrul Invatamantului, Daniel Funeriu.
Respect de sine?
Omul care a invatat sute de mii de tineri romani ce inseamna patriotismul neintinat de sovinism, nu a putut fi depus la Ateneu din ratiuni financiare! E rusinos pentru un neam.
“Asa precum secuii l-au urmat pe Mihai Viteazul” Va intrebati poate de unde imi vine obsesia si credinta ca noi si maghiarii vom trai aici impreuna? Fara ura? De aici imi vine. De la acest OM. De pe vremea cand mic copil fiind, ma furisam la Cenaclul Flacara ca sa strig Traiasca Romania, Lumina Lupta Libertate sau Traiasca , Traiasca, Moldova, Ardealul si Tara Romaneasca.
Adrian Paunescu a fost un geniu, iar ieri a devenit nemuritor. Pacat ca nici de el nu am reusit sa fim demni pana la capat, asa cum nici Eminescu nu s-a bucurat de apreciere pe masura la vremea lui.
Doliu national va fi in sufletele romanilor care si-au mai pastrat o umbra de sensibilitate, nu trebuie Hotarare de Guvern pentru asta…oricum, conducatorul Guvernului nu se afla la Palatul Victoria si daca era inspirat de o umbra de populism, trebuia sa decreteze asta fara sa ii propuna nimeni un gest de bun simt la scara nationala, care e o minima datorie morala a acestui popor, cand vorbim de un OM de asemenea valoare…dar sa nu imi spuneti ca sperati ca niste inculti si niste analfabete, care probabil la ora aia isi faceau unghiile, sa sesizeze aceasta valoare…
@
Adrian Nastase
“As fi vrut sa am acum, langa mine, toate cuvintele pe care mi le-a scris, pe bucatele de hartie, pe paginile de garda ale cartilor, toate cuvintele pe care mi le-a spus”
“Ma suna noaptea sa-mi spuna cate o idee trasnita.”
“Toata ziua m-au urmarit amintirile. Franturi de imagini, fraze, cuvinte, secvente din diferite intalniri.”
“Incerc sa-l recompun pe Adrian Paunescu in memoria mea si nu reusesc foarte bine. Lacrimile imi incetoseaza amintirile.”
“Nu pot sa spun “Ramai cu bine, Adrian!” El nu pleaca de aici, el ramane, in continuare, cu noi. Sa ne spuna, prin opera lui, ce este important. Sa ne dea curaj. Sa ne invete in fiecare zi ce inseamna sa-ti iubesti tara. Sa-ti iubesti parintii. Sa iubesti…”
……………………………………………………………………………………………”Imi angajez raspunderea in fata eternitatii pentru acele cuvinte. Si cred, cu incapatanare, in ele.”
Marturisesc ca as fi vrut sa scriu ceva. Ceva frumos.
Dar ai spus totul.
Cu modestie, subscriu.
Domnule Adrian Nastase,
Cuvintele dvs il ilustreaza foarte bine pe Adrian Paunescu.
Dincolo de talentul lui, Adrian Paunescu este un exemplu deosebit de patriotism, abnegatie, pasiune, militantism, darzenie, statornicie si dragoste de viat , de oameni si de adevar.
Locul lui este in inimele noastre si in istoria neamului nostru.
Odihneasca-se in pace!
Avand in vedere ca propunerea dvs nobila de depunere a sicriului la Ateneul Roman, s-a lovit de obtuzimea inculta si materialista a unor birocrati care raspund de Ateneu, si care nu au capacitatea de a realiza ca pot amana un concert sau niste repetitii (?!!!), pentru a lasa romanii sa aduca un omagiu celui mai mare poet roman contemporan, poate il convingeti pe dl Geoana sa fie de acord cu depunerea sicriului ” bunului lui coleg de partid”(numai atat?!!) la Senat. Adrian Paunescu a fost Senator al Romaniei si ar fi meritat sa fie in continuare. In calitate de Presedinte al Senatului dl Geoana are puterea si datoria sa faca asta si sa spele o rusine.
Palatul Parlamentului este Palatul construit din banii si sudoarea ‘generatiei in blugi’, este Palatul actualului Parlament care reprezinta milioanele de romani care il plang azi pe Adrian Paunescu…Dati Ceazarului ce e al Cezarului, macar postum!
RUSINE conducerii Ateneului Roman!!! Si cica ei fac cultura ??? Niste impresari limitati.
Desi gandurile exprimate mai sus inlatura orice eventuala adaugire, nu ma pot abtine sa nu precizez faptul ca, citindu-le, am avut o revelatie: am descoperit Omul, ce statea ascuns ochiului public, in umbra politicianului Adrian Nastase.
Nu am fost un admirator al dumneavoastra, stimate domn, dar parcurgand acest text despre Adrian Paunescu, am devenit un mare fan al celui care este Adrian Nastase – omul.
Si regret sincer, ca noi toti nu am reusit sa intrezarim, atunci cand ar fi fost nevoie mai mare, aceasta latura sufleteasca absolut speciala pe care mi-a dezvaluit-o acest articol.
A murit omul Adrian Paunescu,trupul lui obosit se va odihni in tarina din care a fost plamadit.Poetul Adrian Paunescu sa mutat putin la ceruri intr-o lume probabil mai buna alaturi de bunii sai prieteni si bunii romini Grigore Vieru si Ion si Doina Aldea Teodorovici innaintea noastra de unde i-l rugam sa vegheze asupra acestui urgisit neam
Domnule Adrian Nastase, sunt incantata sa va citesc randurile. Adrian Paunescu va fi un nume pe care-l vom rosti multa vreme. Ma bucur ca am facut si eu parte din “generatia in blugi”
Emotionant…
…….!……
„îl învinovăţesc pe Adrian Păunescu” http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/de-ce-nu-il-iert-pe-paunescu-204941.html , scrie ziaristul CRISTIAN CAMPEANU. Mai ales pentru faptul că personalitatea lui ar fi fost copleşită de personalitatea poetului Adrian Păunescu (foarte plauzibil). ‘Personalitatea’ în general denotă existenţa unor alegeri personale care permit individului să funcţioneze autonom. Acest ‘modus operandi’ al alegerilor personale în diverse situaţii din ambianţă se formează încă la vârsta copilăriei, rămânând stabil toată viaţa.
Foarte frumoase randuri domnule Nastase.Un mare geniu al literaturii romanesti si asa cum era de asteptat din partea acestui guvern intr-adevar toxic ( cum s-au autointitulat ei singuri )la nici un pic de recunostinta pentru un mare om de cultura cu o inima cat toata natiunea noastra.le-as zice sa le fie rusine,dar stiu ca este inutil pentru ca acesti guvernanti nu stiu nici macar ce inseamna acest cuvant(nu sunt altceva decat niste animale)care le judeca doar lacomia si orgoliul care se stie bine ca este viciul omului mic.Dumnezeu sa-i odihneasca sufletul si sper ca timpul ii va pedepsi pe toti ingratii care i-au facut rau.(a se vedea cu fostul dictator ce s-a intaplat pentru toate pacatele lui)Viata e ca o roata…asteptam cu rabdare ca se intoarca in favoarea noastra.
@ Adrian Nastase
Rascolitoare ganduri, cuvinte care desteapta ce am trait toti care am avut privilegiul sa fim contemporanii lui Adrian Paunescu si care i-am pretuit talentul.
V-am vazut la Casa Scriitorilor.
Nu pot uita umerii impovarati vizibil de pierderea prietenului si privirea din care curgeau lacrimile in interior.
Uneori nu putem fi de piatra nici noi geologii, pentru care pietrele sunt parte din viata.
Omagiu poetului, regretul nostru
oricum si sub orice forma
))))))) atentie sa fie.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Aveti dreptate,maine e zi de doliu national !Va rog,nu renuntati la idee!Marele OM ,PATRIOT,POET,ROMAN merita!Merita acum!Sufletul lui merita asta acum! Viitorul se va bucura de cuvintele lui,de versurile lui!
pentru mine nu conteaza satisfacerea nevoilor sau dorintelor personale ci sentimentul personal ca am facut tot ce mi-a stat in putinta pentru a le satisface.
Nu l-am cunoscut personal. Dar imi dau seama ca e un spirit national, al romanilor, care va ramine cu noi si generatiile viitoare.
E o pata pe obrazul acestor nesimtiti din Guvern ca nu sunt deschisi pentu a declara zi de doliu national. Paunescu nu este al PSD, ci al intregii natiuni romane.
Eu cred ca 9 din 10 romani sunt de acord cu declararea zilei de 7 noiembrie zi de doliu national.
Nu e un secret pentru nimeni: Adrian Paunescu si-a dedicat intreaga viata poporului roman.
Acum, e randul poporului sa ii dedice macar o zi…
Adrian Paunescu merita mult mai mult decat ceea ce i s-a servit in timpul vietii.
Din momentul aflarii tristei vesti a trecerii sale la cele nevazute si pana acum, reprezentantii puterii s-au comportant decent, uman. E normal sa fie asa. Sper sa nu se impiedice in nimicnicie tocmai acum…
Dumnezeu sa il ierte si a il odihneasca in pace.
Toamna asta aduce soare sa-si ia ramas bun de la poetul nostru.
Vin oamenii de zapada si iar ne vom aminti, in decembrie si mereu, de Adrian Paunescu.
cine vrea sa depuna sicriul la ateneu nu are decat sa faca cheta nationala daca vrea sau sa plateasca. cine vrea doliu national pe 7 noiembrie nu are decat sa faca presiuni guvernamentale si petitii netionale daca vrea. eu sunt dispsa sa ajut si la una si la alta.
coincidenta sau nu maine in calendarul crestin ortodox este invierea fiicei lui iair. iar azi este pomenirea mortilor. coincidenta sau nu a treia zi cade intr-o zi de duminica. coincidenta sau nu paunescu pe patul de spital a ales viata. coincidenta sau nu saptamana patimilor mantuitorului isus cristos le-a trait si paunescu pe patul de spital.
Acum vom sti, tarziu, sa-l vedem, sa-l aflam si sa-l iubim pe poetul nostru.
EU SUNT EU
de Adrian Paunescu
Trenuri somnoroase pleacă întrebând
Ce-i cu mine-n gară, ce-oi avea de gând,
Plec şi eu din gară şi tristeţea-mi port
Spre mirajul galben din aeroport.
Galbenă-i lumina, ochii mei sunt trişti,
Toţi privesc la mine ca la terorişti.
Unde-aş pune pasul liber şi corect,
Fără îndoială, aş părea suspect.
Şi pe zi ce trece lumea-i tot mai rea,
Când nu vreau nimica, crede că aş vrea.
Gara mă somează, iarba nu-mi dă loc,
Pe aeroporturi parcă aş da foc.
Încordarea-n lume a crescut cumplit,
Eu mă simt suspectul care a iubit,
Şi cu cât iubirea mi-o arăt firesc,
Cu atât toţi ceilalţi straniu mă privesc.
Am cocoaşă-n spate şi am mâini prea mari,
Ştergători de lacrimi am la ochelari,
Cum în lumea asta totul e cum nu-i,
Mă transform în altul fără voia lui.
Bat cu pumnu-n masă şi cu biciu-n cal,
Nu mai sunt patetic şi sentimental,
Fug râzând din gară la aeroport,
Un pistol cu apă într-o mână port.
Pun pistolu-n ceafă la aviator,
Nu crâcni, urmează ruta ta de zbor,
Ruta dumitale este ruta mea,
Dar eu sunt eu însumi, nu altcineva.
Vreau după acestea pe acest pământ
Să mă luaţi cu toţii drept ceea ce sunt,
Acum observ cât e de greu,
Să vă arăt că eu sunt eu.
pentru mine paunescu sta alaturi de eminescu si bacovia poetii mei preferati. si va ramane viu in sufletul meu tot atata timp cat nu imi voi uita copilaria. personal nu am nevoie sa-i sarbatoresc nici nasterea nici moartea. de fiecare data cand imi va fi dor de copilarie imi va fi dor inevitabil si de paunescu.
Viorel Dobre
“doamna” in cauza a zis si despre tine ca nu ai respectul de sine al ei. Si depre parintii tai. Si despre mosii tai . Tu zici kize csocolom si te guduri.
“Doamna” respectiva a mai zis ceva despre autonomie. Tu cica nu esti de acord, dar ii transiti mesajul ” asa e doamna da nu ma lasa bizonii …” . A amenintat volalat cu violenta si tu te executi in viteza ca asa vrea Europa .
Si pe acest blog Theodora a fost tratata mai rau . Insa nu conteaza fiindca este romanca .
Cam asa arata respectul tau fata de romani .
Din crampeiele de informatii despre poet, cred ca incep sa inteleg ca el a trait in lumea lui, pe care si-a creat-o incepind cu anii ’70. Unii ar spune ca a fost un neadaptat, un copil cu suflet de aur, insa eu cred ca a fost un luptator pentru o societate mai buna, pentru justitie sociala, si pentru un alt tip de societate. Adrian Paunescu a perceput bine injustitia facuta poporului roman de catre cei mari si puternici. Nici comunismul, nici capitalismul nu au fost solutiile ideale, desi in comunism cred ca a avut o satisfactie personala mai mare, fiind tinar si avind posibilitatea sa transmita romanilor speranta in vremuri friguroase. Adrian Paunescu a fost si ramine deasupra vremurilor. De aceea trebuie perceput si recunoscut ca poet national.
Condoleante familiei si pooporului roman pentru aceasta enorma pierdere.
nu cred ca autoritatile care nu respecta dreptul minoritatilor nationale va respecta dreptul majoritatii nationale de a-si manifesta nationalismul.
S-ar putea ca noi, cei simpli, numiti uneori popor, sa fi simtit in adancuri ca am fost invinsi. Odata cu tacerea Poetului, am ingropat speranta. Ne sta in gand acest sentiment, dar ne este frica sa-l rostim. Ca si cum ar fi o rea prevestire. El s-a simtit in ultimul timp la fel ca noi si noi, poporul, la fel ca el. Nici nu mai este clar cine a murit si cine traieste. Linia ce desparte viata de moarte este extrem de fragila in acest moment. Cu moartea Poetului, jelim propria moarte, de aceea azi, ne simtim atat de aproape. Il plangem din suflet si l-am luat cu noi in suflet, sau chiar este sufletul nostru…
O pierdere inestimabila pentru cultura romaneasca, atat de saracita de promovarea non-valorilor, de lipsa de fonduri si de indiferenta criminala a regimului Basescu, care ingroapa in uitare numele atator oameni de valoare a caror singura vina a fost aceea de a deranja puterea basista… Dumnezeu sa-l odihneasca pe acest mare om, Adrian Paunescu, care a crezut in si s-a luptat pentru ideea de dreptate sociala si ceea ce inseamna spiritul romanesc. Noi nu te vom uita Maestre!
@Viorel Dobre
Poate ca maria sa fi fost calcata in … cuvinte…suntem totusi intr-o lume virtuala.
Continui sa ma surprizi…chiat nimic nu intelegi?
Mă îndatorez pe viaţă unui intelectual care poate comenta public un material punând în paralel un TRANSCRIPT al RRA în care a vorbit Ion Cristoiu şi această bijuterie scrisă de Adrian Năstase. România ar avea ocazia să facă deosebirea dintre ONESTITATE şi LICHEA. Încep să cred că OMUL are sufletul direct proporţional cu căutătura. Greşesc?!
Intr-o lume relativa
Ce-a facut si-a desfacut
Eminescu-i remuscarea
Dorului de absolut
Daca unu si cu unu
Nu mai vor sa faca doi
Eminescu este chipul
Infinitului din noi
R: Eminescu, Eminescu
2. Fara el oricare lucru
Si-ar urma cararea sa
Fara el chiar steaua noastra
Dintre stele ar cadea
Pe pamantul vechii Dacii
Cand mai mare, cand mai mic
Daca n-ar fi Eminescu
Viata nu ne-ar fi nimic
3. El Moldovei ii e fiul
Si Munteniei nepot
L-a-nfiat intreg Ardealul
Eminescu-i peste tot
Intr-o lume relativa
Mai avem un nume sfant
Eminescu-i Romania
Tainuita in cuvant
versuri: ADRIAN PAUNESCU
http://www.trilulilu.ro/alonewolf/f168717cee1b11
@GHITA BIZONU SINGURUL LUCRU IMPORTANT PENTRU MINE ACUM SUNT VERSURILE ACESTEA SCRISE DE PAUNESCU:
Intr-o lume relativa
Mai avem un nume sfant
Eminescu-i Romania
Tainuita in cuvant
tot ce faci sau spui tu tot ce se intampla acum in romania ma doare .. stii tu unde. tot ce simt eu este singurul lucru ce conteaza. si ceea ce simt eu acum este expresia versurilor mai sus amintite
((((((((. nimic altceva nu mai conteaza pentru mine. 
(((((((
GÂNDURI
- Mişcarea de Renaştere Naţională Adrian Păunescu ;
- Sala Adrian Păunescu (actuala Sala Palatului) ;
- Adrian Păunescu – brend de ţară ;
- Patrimoniu Naţional – opera lui Adrian Păunescu ;
- O sală dintr-o universitate să-i poarte numele lui AP ;
- Strada pe care locuieşte să fie rebotezată AP.
PA ! (Păunescu Adrian) maestru între maeştrii.
maria
se zice ca si diavolul poate cita din Scriptura cand ii convine . Asta faci si tu.
Intamplator versurile acelea sunt ale unui om pe care il durea nityel inima cand era vorba despre tara .
Si tocmai fiindca stiu ca nici in ,,,, nu te doare ci dimpotriva te bucura necazurile … ei bine eu voi sta impotriva celor ca tine .
Oare a fost nevoie de plecarea maestrului ca sa ne dam seama ca cel mai mare deficit al Romaniei este cel de iubire?
@ nu te opreste nimeni
)))))))
acum imi vine in minte un tablou: domnul goe care se pune impotriva vantului intinzand mainile in fata.
sper ca tabloul sa capete viata. sincer cred ca domnii goe si acum se opun vantului numai ca nu-si dau seama ca vantul le trece printre degete.
crezi ca acesti domni goe sunt nesimtiti sau inconstienti?
Mi se pare ca ii aud vocea pura si entuziasta ca a unui copil si totodata puternica si vibranata ca o forta a naturii, comentand de undeva de sus ce se intampla de cand el nu mai ne vorebeste direct…Cred ca e incredibil induiosat sa vada cata lume il iubeste…Cred ca daca stia cat de mult il iubesc romanii, mai ramanea cu noi…daca stia ca il vor ovationa din nou pe stadioane, inima lui ar mai fi prins puteri pentru cativa ani…daca stia ca toata ‘generatia in blugi’ ii va duce flori acasa, la Uniune si maine la Ateneu, se ridica din patul de spital si se ducea sa ii intampine, sa le spuna un vers de suflet. Daca ar fi stiut ca o sa plangem neputinciosi un numar bun de zile si ca o sa retraim cu fior fiecare vers al lui sau secventa filmata, se facea bine…cativa ani acolo…
Sanatatea lui s-a subrezit din suferinta pentru Tara lui…ii datoram atat de mult…
Dumnezeu sa-l ierte pe Adrian Paunescu. Parintii mei mi-au povestit cu multa placere de cenaclu si de poeziile lui. Unele le-am citit si eu, avea un mare talent.Dar ca om din politica , parerile sunt cam impartite, am vazut si comentarii la televizor. Mihaela Mihai de exemplu.
@
Ghita Bizonu’
Da, poate cita- se spune ca poate da si lumina, ceea ce e cutremurator.
Dar, te rog, las-o acum pe duruia respectiva!
Sa ramanem senini, astazi, asa cum a fost si ziua.
Asa a fost sa fie pentru el, asa va fi si dorit, odihneasca-se in pace!
Sa-i ascultam versurile atat de frumos in-cantate de alt suflet drag si dus de langa noi:
DACĂ STÂNGA NU E, NIMIC NU E
Valoarea poetului nu o confirmă critica literară, bârfa organizată sau manipularea, ea având un singur decident – poporul, care în cel priveşte pe Maestru s-a pronunţat tare de mult, nepărăsindu-l vreodată, contopindu-se cu acesta. Fenomenul Adrian Păunescu a dominat lumea culturală românească din ultimii 40 de ani iar dispariţia lui fizică determină o explozie socială care ar putea ea însăşi să fie o şansă pentru Romînia spoliată şi anesteziată.
Jalnicul Băsescu Traian prezent ieri la catafalcul Maestrului cu un buchet de crini din care îi lipsea doar Crin, a urmărit stoparea căderii în sondaje, convins fiind că * dacă stânga nu e, nimic nu e*.
MRNAP (Mişcarea Renaşterii Naţionale Adrian Păunescu) s-a declanşat, iar Maestrul *răstignindu-se pe cruce* a făcut-o tocmai că ne aflăm la hotărâtoarea răscruce a existenţei naţionale.
Generaţia de oţel te salută, dragă Maestre !
@
Daniel
Lasa sa-ti licare o raza de lumina in privire.
Exista cineva care ne spune ceva minunat.
Asculta:
@
Aurora Soare
De ieri, parca a venit primavara. A fost vremea ca sufletul lui.
Stii ce cred?
Ca, de fapt, “isi doreste” sa ramana la Uniunea Scriitorilor- in casa lui Sadoveanu, mai exact.
E un loc frumos, prietenos, cu parfum de rafinata si atragatoare eleganta in plin centru, toti cei care l-au iubit si pretuit ajung usor si repede la el, fara a trebui sa treaca prin portile- filtru aflate (firesc) la intrarea in Senat.
Cred ca se odihneste cu adevarat, acolo si are sufletul impacat fiind intre prieteni.
@
Viorel Dobre
Cred ca nimeni nu m-a putut acuza vreodata de nationalism.
Tocmai de aceea, daca iti spun ca esti cel mai penibil anti-roman pe care l-am intalnit (te guduri pe langa o persoana evident iredentista, sa fii bagat in seama!) inseamna ca nu ma pot insela.
@
Monica R
Cand eram copil l-am cunoscut, prin matusa mea, pe Tascu Gheorghiu. Imi amintesc, intr-adevar, de exegezele mateine (le putem numi astfel). Descoperise chiar un alexandrin in “Craii de Curte Veche”: “Candelabrul se aprinse inmiindu-se-n oglinzi”.
Sa nu uitam insa bijuteria pe care el ne-a lasat-o: transpunerea in grai romanesc, fara egal, a volumului “Ghepardul”.
Tascu Gheorghiu a fost unul dintre cei mai mari italienisti. Si totusi, acea lucrare i-a luat mai mult de 10 ani. El povestea ca “se plimba” zile intregi cu cate o frantura de fraza in minte, cautand perfectiunea. A gasit-o. Nu cunosc volumul in original- se pare ca e o nestemata- dar “varianta romaneasca” (minunea aceea nu poate fi numita traducere) este o gema.
@
Nemokrat
Citez din comentariul tau (noiembrie 6, 2010 la 7:58 am):
” parcurgand acest text despre Adrian Paunescu, am devenit un mare fan al celui care este Adrian Nastase – omul.”
Welcome to the Club!
@
Maria
Referitor la mazgaleala ta din noiembrie 6, 2010 la 12:01 pm: iti dai singura atentie, chiar penibil de multa.
@
bah2010
In finalul postarii tale din noiembrie 6, 2010 la 3:59 pm pui o intrebare ce exprima o fireasca uimire.
Iti raspund eu: nu!
Mai exact: absolut nimic!
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca-n pace!
@
Jr.
lin noiembrie 6, 2010 la 4:20 pm ai facut o nemilos de corecta apreciere.
Cristoiu a fost si a ramas o lichea care a avut permanent impresia ca ar fi putut ajunge in varful piramidei valorilor literare romanesti daca nu ar fi existat altii “mai cu tupeu”. Acest individ mic la suflet a confundat totdeauna, in meschinaria lui, tupeul cu talentul.
@
Isabelle
Nu am ingropat speranta asa dupa cum, daca Adrian Paunescu a plecat dintre noi, nu inseamna ca vocea lui a tacut. Cand vom deveni “surzi” la ea, va aparea pericolul si pentru speranta.
@aya iarta-ma ca intervin. pentru tine ce inseamna a fi roman? lamureste-ma te rog pentru ca eu am inteles de la tine si de la altii ca roman inseamna sa dai in cap tuturor celorlalte etnii si natii ca sa poti fi tu roman.
@
Karakas
Nici cei mai aprigi dusmani nu i-au contestat vreodata calitatea de poet national.
Din nou, Dacii liberi
Noi n-am avut nevoie
Să luam adeverinţe
Că vieţuim acasă,
În patrie la noi,
Am fost şi vom rămâne
De-a pururi dacii liberi
Şi iubitori de pace,
Şi vrednici de război.
La Sarmisegetuza,
La focuri, cu Zamolxe,
Şi stelele din ceruri
Din sânge ni se rup.
Nu ne-au învins romanii
Şi-am râs de toţi barbarii
Strigând la ei cu steagul
Făcut din cap de lup.
Această dăm de ştire,
De sub pământul nostru,
Urmaşilor în care
Reinviem acum.
Femeile iubindu-şi
Să nască dacii liberi
Spre răzbunarea noastră
Pe cel din urmă drum.
Numiţi şi ţara noastră
Cu numele ei dacic
Iubiţi pe nou veniţii
După atâţia ani,
Dar veşnic ţineţi minte
Că peste dacii liberi
Au tot călcat invazii
Şi altfel de romani.
Noi am rămas în glie
Şi devenim pădure,
Şi devenim recolte,
Să vă hrănim pe voi,
Şi temelia ţării
S-o întărim cu oase
Şi iubitori de pace,
Şi vrednici de război.
Cu tot ce năzăreşte
Din firea noastră veche,
Dăm Romelor de ştire,
Prin ierburi murmurind,
Că numai oboseală
Ne-a aşezat sub scoarţă,
Dar dacă e nevoie
Ne vom scula oricând.
@Aya
Desi intrebarea era oarecum retorica ma bucur ca nu sunt singurul care observa… chiar daca ma si intristeaza…uneori detest sa am dreptate .
@aya nu stiu la cine faci referire cand vorbesti despre iredentist. pentru mine intelesul acestui cuvant apartine istoriei. iar peste mintea si trupul unui roman (sau ungur) nimeni nu poate stapani decat el insusi. as fi incantata sa citesc parerea ta despre intelesul acestui cuvant in acontextul actual.
te rog sa scrii ce intelegi tu prin anti-roman pentru ca eu am inteles ca faci referire la romanofob.
sincer m-as simti ff incantata sa primesc un raspuns. raspunsul tau m-ar ajuta in clarificarea termenilor despre care pretindem ca discutam.
@alina in timp ce citeam versurile postate de tine vizualizam parca in imagini acele versuri. sa stii ca nu cred ca interzice cineva regizorilor si scenaristilor sa scrie un scenariu inspirat din acele versuri iar apoi sa faca un film. cred ca atunci cand consumatorii filmului vor putea acoperi costurile lui il vom vedea pe micile sau marile ecrane sau pe internet. cred ca intelegi ce vreau sa spun.
Rugă pentru Poet
Enigmatic şi cuminte
Ai plecat… şi, printre noi
Au rămas simple morminte
Să ne-afunde în noroi.
Un Poet avut-a ţara
Un Om mare cât un munte
Ce-şi lua-n cârca-i mare vara
Şi ne plimba-ntre cuvinte.
Nu-s decât o biată frunză
Care tremură de frică
Dar încerc ca pe o pânză
Un sentiment umil: de-opincă.
Nu am cum să te întorc
La românii tăi patetici
Dar aş vrea eu să mă rog
Ca spre Cer s-ajungi să predici
Îngerilor, noi balade
Şi cu muzica-ţi eternă
Să ne dai pe veci, tu, Barde
Steagul să-l lăsăm în bernă…
@
Maria
Afirmatiile tale sunt jignitoare.
Te rog sa-mi indici un singur loc in care am afirmat- sau doar am insinuat- ca a fi roman inseamna abjecta aberatie proferata de tine.
@
Bah2010
Zambesc amar. Cunosc sentimentul pe care, in situatii precum cea la care te referi, il traduc prin “inconfortabilul obicei de a avea dreptate”.
MAMA
In dimineata de 7 noiembrie 1978 frumoasa mea mama pleca pentru totdeauna de langa mine.
Am fost mereu tentata sa spun ca a plecat cand as fi avut mai multa nevoie de ea. Dar cand are cineva mai putina nevoie de mama?
Cu fiecare an dorul de ea a crescut si a devenit mai chinuitor. Timpul nu rezolva nimic, nu sterge, nici macar nu estompeaza iubirile esentiale.
Dumnezeu s-o odihneasca!
Tismăneanu: “E normal ca Păunescu să fie regretat de toţi foştii politruci”.
Pai, s-o luam metodic :
Traian Basescu: „Am primit cu tristeţe vestea plecării dintre noi a poetului Adrian Păunescu.”
Emil Boc: “Moartea lui Adrian Păunescu e o pierdere pentru cei care rămân”
Mircea Dinescu: „A fost primul scriitor care s-a certat cu Nicolae Ceauşescu. Era tânăr, considerat după Nichita Stănescu, poetul cel mai interesant.”
Eugen Simion: “Şerban Cioculescu a spus, în urmă cu 30 de ani, despre Adrian Păunescu că este cel mai mare poet social după Arghezi. Adrian Păunescu a fost ultimul poet social român”.
Etc., etc., etc…
Unul ca tatal lui Tismaneanu l-a trimis tatal lui Paunescu la inchisoare, ani multi, pe criterii politice, de import. Tismaneanu-fiul nu doreste sa ramana mai prejos. Ataca fara decenta. Nu e nevoie sa-l aprecieze pe Paunescu, nu trebuie sa aiba aceleasi convingeri politice cu poetul, poate sa-l analizeze critic… ma rog, de la inaltimea (sic!) creatiei sale. Dar momentul de riposta nu e niciodata cel al mortii adversarului. Asta spune multe despre caracterul (?!) Tismaneanului.
Oricum, de constatat ca nimeni nu l-a putut ignora pe Paunescu. Nici prietenii, nici adversarii. Ceea ce spune multe…
Proverbe
Pe când lumea fierbe, noi mai mari, mai mici
Învăţăm proverbe ce se spun pe-aici,
Vrem o altă limbă, toţi ar învăţa,
Lupul părul schimbă, dar năravul, ba.
Hai la moşu’ cu proverbe
Dai un ban, dar ştii că fierbe,
Fierbe-n sus şi fierbe-jos,
Hai la moşu’ cu proverbe.
Hai la moşu’ cu proverbe
Pentru-n nume şi trei verbe,
Iar proverbul dureros,
Hai la moşu’ cu proverbe.
Avem multe treburi, făţuim oglinzi,
Fugi după doi iepuri, niciunul nu prinzi
Vocea ni-i peltică, deci vorbim mai rar,
Buturuga mică pleacă de sub car.
Doamne, ce osândă dinspre glasul tău,
Ca pisica blândă zgâriază rău,
Marea mea mândrie în aceasta stă,
Ce nu-ţi place ţie altuia nu-i fă.
Înţelesul scapă, treaba e mai grea,
Altuia-i sapi groapa, tu ajungi în ea,
Îmi vei duce dorul, frate grădinar,
Dar să laşi ulciorul la apă mai rar.
ADRIAN PĂUNESCU
ROMÂNUL, PATRIOTUL CU RUGA-I PENTRU NEAM ŞI ŢARĂ :
Ruga pentru neam
Doamne, Dumnezeul nostru,
Dă-ne nouă iarăşi rostul,
Dă-ne linişte şi milă,
Duh în trupul de argilă.
Dă-ne ţara iar în ţară,
Dă-ne dreptul să ne doară,
Dă-ne mamă, dă-ne tată,
Că ni s-au furat odată.
Dă-ne frate, dă-ne soră,
Ce din lanţuri Te imploră
Şi, într-o blîndeţe nouă,
Viaţa noastră dă-ne-o nouă.
ADRIAN PĂUNESCU
Chemare pentru ţărani
Chemare pentru ţărani,
A venit şi vremea furtunoasă
Să ne dăm naturii înapoi,
Hai ţărani, întoarceţi-vă-acasă
Că e-dor pământului de voi.
Şi luaţi şi fabricile-n sate,
Fiţi şi muncitori, dar şi ţărani,
Prea sunt urbe suprapopulate,
Prea sunt bălării pe bolovani.
Rar câte-o exotică găină
Şi vreun porc în vre-un sărman coteţ
Casa voastră însăşi vi-i străină,
Doar atât, un buletin aveţi.
Şi sămânţa vostră cade-n piua
Locului bizar, vulgar,
De trei ori pe zi daţi „bună ziua”
Şi în rest trăiţi într-un gheţar.
Hai ţărani, întoarceţi-va-acasă,
Casa-i totuşi lucul cel mai sfânt,
După atâta fugă friguroasă,
Puneţi iarăşi mâna pe pământ.
Înfloriţi-l brusc, cu cereale,
Puneţi pomi, daţi gresii pe cuţit,
Faceţi case, creşteţi animale,
Şi vă aşezaţi pe veşnicit.
Şi când vara o veni deplină,
Cu dolveci, cu pepeni şi ţânţari,
Noaptea, sub o lună de lumină
Ridicaţi un foc de bălegar.
Şi chemaţi cu vorba voastră groasă
Pe poet să cânte lânga foc.
Oameni buni bine-aţi venit acasă
Hai şi puneţi patria la loc.
ADRIAN PĂUNESCU
Vă amintiţi desigur cu toţii * unde a fost Europa când am avut nevoie de ea … *… ei bine, ROMÂNUL ADRIAN PĂUNESCU a spus lucrurilor pe nume :
* era o datorie a marilor state occidentale sa revigoreze NU sa puna la competitie imediata o tara care venea dintr-o mare suferinta, dintr-o pedeapsa cumplita si nemeritata, ei bine, suntem tot singuri si tot ce se face pentru noi se face pe bani, se face pe dobanzi, cred ca domnii acestia de la FMI… care-i asigura preşedintelui nişte interese bancare, se poarta cu noi ca si cand am fi singuri pe pamant, ca si cand noi nu avem un popor pe care-l reprezentam… În momentele acestea trebuie respectată România însăşi ! *
* Nu se cuvine aşa, nu se cuvine să pedepseşti un popor… noi am plătit scump deschiderea către occident… Nu putem pedepsii un popor la nesfârşit ! ( … )… *
ADRIAN PĂUNESCU :
* în momentele acestea de asediu al suferintei si al mortii iti dai seama cat de important este sa nu fii singur pe lume , si cat de important e sa faci parte dintr-un Neam dintr- o Ţara, sa ai rude, prieteni, sa ai un ideal, sa-ti pese de nenorocirea Ţarii tale, si sa te gandesti si de pe patul penultimei suferinte la izbăvirea ei… TREBUIE SĂ EXISTE O SOLUŢIE … *…
AN,
d-le AN,
MULŢUMIM !!
De ce merita poetul Adrian Paunescu, o zi de doliu national!?…
-pt ca a fost idolul a milioane de tineri inainte de 1989.
-pt ca a fost unul dintre putinii intelectuali romani autentici, care a avut curajul sa spuna despre regimul comunist ca nu a fost chiar asa odios cum il descriu altii.
-pt ca a spus despre aceea condamnare a comunismului ca este o prostie
-pt ca a fost un patriot 100%.
-pt ca a scris km de poezie care vor ramane in istorie
-pt ca a fost bun si generos si a ajutat f multi romani aflati la greu.
Recunostiinta vesnica, domnule Paunescu !!!
Bah,
Nu te mai detesta domnule ca nu ai dreptate!
Viorel Dobre,
Presupusa doamna despre care vorbesti ,nu este o doamna ,duplicitar iredentista, presupusa jigneste, ,acuza ieftin, fara logica , si in general elucubreaza !
@Vasile
Reciteste postarea mea:
“uneori detest sa am dreptate .”
limba romana e mai grea de fel. Am spus SA AM… si am mai spus si UNEORI, fara a afirma ca acum era neaparat unul dintre acele cazuri. Citeste ce scrie omul nu ce-ai dori tu sa scrie ca asa pici in diverse capcane inconfortabile… CA ACUM.
Contrar parerilor altora, eu tot mai cred ca Maestrul Adrian Paunescu nu a fost un comunist, ci un mare patriot si un mare om de cultura. Creatia lui mi-a marcat adolescenta si ii multumesc pentru asta. Dumnezeu sa-l odihneasca.
uneori viata e cea mai grea realitate…iar viata in Romania poate fi uneori mai grea decat viata…dar daca nu eram Roman “as fi emigrat in Romania”…Dumnezeu sa-l odihneasca pe poetul Adrian Paunescu, pe prietenul dumneavoastra, pe preitenul tuturor! Cuvintele si memoria noastra il vor face sa traiasca asa cum Eminescu traieste!
Razbunarea…nu o judecam noi si nici domnul Adrian Paunescu…insa totul se masoara…asa ca mai devreme sau mai tarziu, toti platesc!
O zi frumosa, in care poetul va merge sa se odihneasca! Iar noi vom astepta o alta zi frumoasa in care sa ne spuna poeziile lui! Nu ne trebuie un guvern care sa declare zi de doliu national! Poetul traieste!
“cu sentimente fratesti”, pentru toti ROMANII!!!
Zi de doliu national http://szaszsebespaul.wordpress.com/2010/11/07/zi-de-doliu-national/
@aya nu am scris ca asa ai spus. am scris ca asa am inteles. de aceea ti-am solicitat o explicatie a termenului respectiv si nu numai. o solicit in continuare. daca refuzi sa o dai voi considera ca nici tu nu stii despre ce vorbesti si ca esti pe acest blog sa-ti cureti demonii launtrici ca intr-un spital de nebuni .
)
Lacrimi si durere in intreaga Roamanie. Astazi, 7 noiembrie, ne luam ramas bun de la cel mai mare poet al limbii romane. O mare de oameni, din toate colturile tarii , cu flori si lumanari in mana, au venit sa-i spuna adio lui Adrian Paunescu. S-a stins mult prea devreme si a lasat in urma sa multa tristete. Poezia lui iti rascoleste sufletul pana la lacrimi. Ma intreb, de ce ne parasesc astfel de oameni. De ce acum, cand prezenta lor este atat de necesara. Suntem o generatie vaduvita de cultura, iar Paunescu, prin simpla lui prezenta, reusea sa ne scoata din letargia timpului. Atata sensibilitate, dar in acelasi timp atata forta, n-am intalnit decat la acest om. El a iubit Romania si a plans pentru Basarabia. L-am cunoscut cu multi ani in urma, pe vremea cand eram o pustoaica si lucram la Radio Moldova. Mi-a acordat un interviu si m-a tratat cu dragostea unui parinte. Imi amintesc cu mult drag cenaclul Flacara. Erau facute speciala pentru noi, tinerii basarabeni , care duceam dorul tarii mame. Poeziile lui erau ca un balsam atat de necesar fiintei noastre rebele. Cantam cantece patriotice si eram siguri ca avem forta necesara de a schimba ceva in viata noastra, iar Adrian Paunescu ne incuraja si ne spunea ca Basarabia ne apartine. Chiar si de pe patul de spital, Adrian Paunescu a avut grija sa ne transmita un ultim gand, in versuri geniale. Chiar si din ghiarele mortii, marele poet s-a gandit la noi, cei care ramanem aici, pe pamant , in Romania. Un lucru insa a uitat poetul sa ni-l spuna, cum sa trecem peste durerea disparitiei lui? Cum sa depasim aceasta tristete care ne devoreaza? Cum sa mergem mai departe?
Adio Maiestre! Va multumim!
Rusine, tevereunu!
Huo, securisti basiti, dansati pe mormantul Nemuritorului! Rusine, Culcer sa gasca de naimiti imbecili si pupincuristi ! Sa-mi dati banii de abonament inapoi, nenorocitilor!
Când am ascultat prima oară muzica tînără a Cenaclului Flacăra, o constatare imediată a fost asemănarea cu baladele urbane din Rusia Meridională, balade acompaniate la ghitară, nu balalaică. Îmi plăceau până la enervare, iar asemănarea persistă în cugetul meu şi acum! Will Durant scrie convingător despre civilizaţia din Romania spaţiului nord-pontic, la fel ultima carte (neterminată) a lui Thor Heyerdal antamează legătura dintre Romania spaţiului nord-pontic şi Regii Nordului. După cum o temă istorică deosebit de sensibilă, percepută ca agresivă de către muscali, este să spui că la începutul statalităţii lor se află varangii. Se vorbeşte despre Rusia Kievană, –chiar şi Andrei Tarkovski îi făcea propagandă!–, dar aceasta este construcţia ideologică a lui Karamzin. El se considera imitatorul lui Gibbon. Prin tratatul de la Kuciuk Kainargi din 1774, Occidentul iluminist european din triada Montesquieu-Voltaire-Gibbon pur şi simplu a asmuţit Rusia asupra intereselor româneşti din Romania Orientală! În ciuda tuturor, am rezistat, mulţumită proiectului voluntarist-intelectualist al naţionaliştilor şi romanticilor români din secolul XIX. Adrian Păunescu doar a continuat acel proiect naţionalist şi romantic românesc. Reamintesc istoria. Prin pacea de la 1774 girată şi de Britania, Romania Orientală de la Caucaz până la Nistru era desfiinţată! Era astfel creată Rusia Meridională ori NovoRossiia. Mai peiorativ, “Sudul Potemkian al Rusiei”! Conotaţia negativă, frivolă, este prezentă. Dar influenţa umanismului, a primului umanism, ori a „umanismului bizantin” aşa cum este numit acesta în Occident, rămânea în spaţiul arian nord-pontic din Romania Orientală. După o tendinţă ideologică inaugurată de Montesquieu şi Voltaire, occidentalii se feresc să spună Romania, preferă să-i pună eticheta iluministă Bysance. Umanismul acela de veche şi pură sorginte intelectualistă din Romania noastră, din Romania căreia îi aparţinem cultural prin ortodoxia continuă şi autentică, îşi pune chiar amprenta peste “melancolia rusă”! Care se naşte din tragedia greacă via umanismul din Romania Orientală nord-pontică. Acelaşi umanism îi influenţează deopotrivă în scrieri pe Alexandru Puşkin şi pe Costache Negruzzi. (Mi se pare interesantă relaţia pur culturală dintre acest nou Sud literar al NovoRossiei şi Rusia moscovită, aşa cum se vede ea în piesa “Trei surori” a lui Anton Cehov. Nicolai Gogol se naşte şi el în acest spaţiu arian nord-pontic din Romania Orientală.) Sponsorizând muzica tînără la noi, Adrian Păunescu a recuperat pentru România un vechi arhetip cultural din Romania Orientală nord-pontică, arhetip deja speculat, chiar exploatat!, de Rusia.
A fost Paunescu un mediocru ?
Bun. A versificat de (prea) multe ori la metru patrat . Aici sa fim cinstiti a fost de multe ori submediocru (deh cestia zisa de Creanga : nu am avut timp sa o fac mai scurta !!).
Insa in ganga versificatiilor sale se mai gaseste pe ici pe colo cate o poezie. Buna !
A fost mediocru ? Fiindca l-a iubit “boboru”? “Pulimea”? Nu a scris ptr o elita de cateva sute sau mii de initiati ?
Da . A scris ptr cei multi . Nu ptr o “elita” . Da sa mai vedem cine au scris ptr cei multi. Apai sa incepem : Homer. Nashpa nu ?
Pardon crez ca ma insel. Poa cel mai raspandit este unu Moise .. Nashpa nu?
Mahomed . Nasol rau .
Ba chiar si Dante la vremea lui era dezgustator de popular .. Sau Chretien de Troyes .
Pastrand proportile totusi – Paunescu nu se va ajunge la popularitatea nici macr a lu Dante – se pare ca poetii ptr elite nu raman …
Porcu nostru Paunescu
Odata o dama i-a reprosat ca este (era!) porc . Nu a contestat ci a zis :porcul dvoastra doamna!
Insa in mod cinic oberv ca porcu are valoare intrisesca . Mort de Ignat slana sa ajunge luni de zile ….. Si desi porcu e mizerabil carnatii is buni !!
Paunescu este mort. Da are unele poezii raman si vor ramane. Precum carnatii. Ca slanina!
Sa zic asa comparatia intre porc si om este jignitoare ptr porc .
Unii oameni reusesc insa sa se ridice la valoarea porcului .
Da nu multi.
http://vremea.forumgratuit.ro/societatea-f2/a-fost-paunescu-un-mediocru-t210.htm#506
@ Aya
Din fericire am cu dedicatie de la maestru Canturile lui Maldoror de Lautréamont, Raposatul Mattia Pascal de Luigi Pirandello si bineanteles Ghepardul de Lampedusa. Cand m-am casatorit au primit ca dar de nunta de la domnia sa un superb nud ( desen ). Nu sunt om de litere, nu am talent la scris, sunt doar o persoana care a stiut sa asculte, sa invete si sa respecte, si de aceea iti multumesc pentru cuvintele frumoase pe care le-ai spus la adresa domniei sale.
Apropos de disputele care se mai nasc pe acest blog, vreau sa-ti spun ca la vremea respectiva eram niste inocenti – intr-ale culturii – cei tineri (din grupul meu) care ne reuneam in jurul dansului ( cu exceptia lui Gelu Voican Voiculescu ), dar Tascu Gheorghiu voia sa ne insufle dragostea de literatuta, muzica si pictura, arta in general. Dandu-si seama ca nu cunoastem multe lucruri in aceste domenii, de fiecare data cand voia sa ne impartaseasca ceva nou, incepea prin a spune „dupa cum stiti……..” si incepea sa ne recite din Apollinaire, sau sa vorbeasca in detaliu despre vreun tablou al lui Bruegel cel Batran, etc , noi ascultam cu nesat, iar a doua zi ne repezeam la biblioteca sa citim tot, despre ceea ce nu stiam, pentru ca data urmatoare sa putem conversa cu dansul la un alt nivel. Niciodata nu a cautat sa ne umileasca spunand „ ce stii despre……”. A fost un mare om de cultura si un mare domn si de aceea il vizitau cei mai mari scriitori, pictori, muzicieni, printre care ne strecuram si noi, care eram foarte avizi sa invatam cat mai mult de la domnia sa.
O seara buna !
Enigmatic şi cuminte”, Adrian Păunescu s-a stins. Poet naţional, poet al naţiunii române în momente în care nu mulţi au reuşit să ţină fruntea sus, dragostea sa de ţară a marcat mare parte din opera sa literară, dar şi din activitatea sa politică. Român cu trup şi suflet, Adrian Păunescu a fost, printre altele, iniţiatorul sărbătorii naţionale de la Ţebea, din judeţul Hunedoara. Din acest motiv, cred ca Adrian Păunescu trebuia să-şi găsească odihna veşnică alături de Avram Iancu, înconjurat de pajiştile înverzite ale Ardealului pe care l-a iubit atât de mult.
UN TEATRU AL CUNOASTERII INTERIOARE
Mottp
“Mâna asta, cu degetele astea cinci, sunt eu sau este ea?”
(Nichita Stănescu)
În occidentul creştin, crucea este reprezentată simplu, sobru, avându-l răstignit pe Hristos. Pentru ortodocşi, crucea este deseori împodobită, iar Iisus mai mereu absent. O cruce a faptelor şi a suferinţelor, pe de o parte, şi, de cealaltă parte, o cruce a învierii şi a Bunei Vestiri. O dramaturgie a pătimirilor omeneşti – pentru apuseni, în contrapunct cu saltul făcut spre mântuire al răsăritenilor. Asumarea propriei istorii în care învierea este o dezlegare a poveştii umane, în opoziţie cu eschivarea confruntării cu istoria. Faptă în Occident, preînchipuire în Orient. Exterioritate – interioritate.
Vâltoarea risipei
Civilizaţia modernă se bazează pe o uriaşă mutilare antropologică: îngroşarea omului la nivelul simţurilor. Criză (krisis – „judecată”) este cuvântul rostit cu obstinaţie astăzi. Înţelesul lui ne pune pe gânduri şi ne reaminteşte că orice criză îşi are cauza în depărtarea noastră de Dumnezeu. Atunci când omul se simte bine nu vrea să se schimbe nimic. Viteza cu care trăim e dovada că nu ne este bine. Persistând în eroarea de a considera că viaţa sa e o proprietate şi nu un dar, a înlocuit puterea dragostei cu dragostea pentru putere. Fiecare dintre noi a devenit limită pentru poftele celuilalt. Corabia ni se scufundă, iar noi ne călcăm în picioare pentru a obţine o cabină de lux. „Nimeni nu vede faţa altuia, decât spatele lui, adică singurătatea în comun” – pare a fi descrierea cotidianului nostru şi nu a iadului. Oamenii care spun astăzi adevăruri nu mai pot fi credibili, pentru că „e nevoie de doi ca să se descopere adevărul: unul ca să-l rostească şi celălalt să-l priceapă”. Singuri nu putem nici măcar să ne oferim iertare. Dorim să ne iubim doar pe noi, dar nu vom reuşi decât în celălalt. Oricât am vrea, orice am încerca, nu ne suntem suficienţi.
Scriu pentru a mă citi cineva
„Tăcerea este taina veacului viitor, iar cuvintele unealta acestei lumi”
Vocaţia de farsor o aflăm încă din primul act teatral, atunci când Adam s-a ascuns sub o tufă de prezenţa atotvăzătoare a lui Dumnezeu. Creatorul, spunând despre sine că este Cel care este, a primit replica omului-actor: Eu sunt cel care nu sunt! Teatrul este o ceartă?… Dialogul relatat este şi expresia primei libertăţi pe care omul a ţinut să şi-o declare, cea faţă de Dumnezeu, şi are valoare de act creator în sine, îndreptăţindu-ne să vedem în el începutul artei – în urma unei despărţiri. De atunci, Dumnezeu a comunicat o vreme prin scris, insuflând Sfintele Scripturi. Prin scris se comunică doar când distanţe separă, cu cel apropiat comunici nemijlocit. Continuând să prefere stilul epistolar, omul a umplut bibliotecile cu uriaşa sa corespondenţă. Cu fiecare ficţiune nou creată sporeşte sminteala lumii, vrând parcă să acopere adevărul că inspiraţia sa e de fapt taina comuniunii divino-umane. Fiindcă Dumnezeu nu ne seamănă, a făcut cu discreţie ca despărţirea să nu fi fost totală şi nicidecum definitivă, menţinând interiorităţi reciproce cu noi, chiar şi în situaţia în care omul-scriitor face din Cuvânt (unul dintre numele lui Dumnezeu) unealta îngâmfării sale.
Mântuitorul nu a scris decât pe nisip
Viaţa cere uitare. Ca să ne aducem aminte trebuie ca înainte să fi uitat. Forţa a tot ce este viu este uitarea. Memoria noastră funcţionează precum o rană: cu cât îi rupi coaja mai des, cu atât cicatricea creşte şi-ţi va reaminti durerea. De aceea repovestim aceleaşi poveşti. Dar şi pentru că nu le înţelegem. Ceva înţeles nu mai este repetat, o dată priceput cuvântul este redus la tăcere. În interiorul tăcerii îşi face loc adevărul, devenind şi spaţiul aducerii aminte. Ne vom aminti doar ceea ce este încă prezent şi totuşi uitat.
Poveştile se întâmplă mereu în prezent, pentru că nu s-au întâmplat niciodată, şi asta ca ele să se poată întâmpla întotdeauna şi oriunde. În poveste totul e real, pentru că totul este inventat. De aici şi neîncrederea. Teatrul este o artă a neîncrederii învinse. De aceea întâmplările dintr-o sală de teatru stau sub semnul conspiraţiei (conspiraţie înseamnă să respiri acelaşi aer) şi al comuniunii, al companiei (companie înseamnă să mănânci aceeaşi pâine), transfigurarea textului dramatic în spectacol împlinindu-se prin energia degajată de repetiţii.
Cum pe scenă par a fi spuse poveştile altora, spectatorul s-a retras la locul său. A luat distanţă, pentru că apropierea maximă anulează vederea, iar în teatru a vedea e cel mai important – ochii sunt mai încrezători decât urechile. Imaginile au puterea de a-l lua în stăpânire pe spectator, şi doar pentru asta a venit la teatru, să se facă părtaş poveştii, căci în afara sălilor de teatru poveştile au fost înlocuite cu istorie, în faţa căreia a abdicat demult.
Experienţa ieşirii din turmă
Omul nu caută în el pentru că este răspândit în exterior. Este risipit în cotidian, vieţuieşte în poveştile altora nemaiaparţinându-şi. Trăieşte tot mai rar bucuria întâlnirii cu sine, nimic nu-l cheamă înlăuntrul său, totul şi toţi îndemnându-l în afară. El însuşi are senzaţia că sună a gol şi atunci alege gălăgia aglomeraţiei, ajungând un spectator al unei lumi de spectatori. Uită sau nu crede că Dumnezeu l-a făcut cu soluţia în sine şi-atunci o aşteaptă doar din exterior. „Nu mai căutaţi în afară!” – îi strigă necontenit Creatorul, însă vacarmul e asurzitor şi atât de greu este să-ţi acorzi ţie atenţie.
Eu sunt titularul istoriei mele! – îmi spun de fiecare dată când simt cum mă împrăştii aiurea, dincolo de mine. De ce caut soluţii acolo unde nu depind de mine?! – mă cert mereu, în special atunci când ispita de a scrie teatru mă întoarce de la gândul de a scrie roman.
Legea gravităţii interioare
Când doi oameni îşi spun “Te iubesc!”, aceştia nu fac schimb de informaţii şi nici literatură, ci se împărtăşesc unul de celălalt. Eşecul existenţei e să nu iubeşti în concret. Închiderea în sine duce la sinucidere sufletească. O îmbrăţişare e mai cuprinzătoare decât orice tratat de dragoste, e mai puternică decât orice cuvânt de iubire. Împărtăşirea înseamnă dezlegarea liberă a sinelui către celălalt, trecerea în tine a celuilalt. Oricât de desăvârşit ar fi cuvântul, el nu epuizează realitatea, cu atât mai puţin realitatea dramatică în care tăcerea depăşeşte umbra unui cuvânt nerostit.
Cu trecerea anilor, transcriu pe hârtie din ce în ce mai puţin poveştile care se nasc şi mor în mine. De aceea fiinţa mea e încărcată cu o stare toxică. Cuvintele sunt ca apa de izvor: dacă le ţii în tine, se strică, dacă le dai drumul, devin proaspete şi bune. Poveştile nescrise putrezesc. Nevoia de a mărturisi nu trebuie reprimată. Literatura nu poate fi decât mărturisitoare, pentru că înţelegerea lumii este actul cel mai personal posibil.
Echilibrul dinamic dintre pelerinajul interior şi trăirea în comuniune, dintre regăsirea sinelui şi împărtăşirea lui cu celălalt îmi face sufletul transparent redându-mă mie şi lumii deopotrivă. Abia atunci când braţele mele întinse ca pe o cruce nevăzută află echilibrul, scriu aşa cum iubesc, fără efort.
(autor, Valentin Nicolau;
text apărut în Alternatives Theatrales, octombrie 2010)
@
Monica R
Iti multumesc pentru mesajul de profunda spiritualitate.
Poate si pentru ca astazi, pentru mine, este o zi de puternica traire interioara (astazi se implinesc 32 de ani de cand s-a stins, tanara, mama-astazi a fost dus pe ultimul drum Adrian Paunescu) l-am sorbit cu nesat.
maria,
am publicat comentariul despre autoritati – pentru ca ai insistat -, desi poate ca dezacordul gramatical e mai putin important decat referirea la un “drept al minoritatilor nationale” – care nu exista, ca atare. Exista, conform legislatiei internationale, DREPTURI ale PERSOANELOR apartinand minoritatilor nationale, complementare celorlalte drepturi cetatenesti. Si care drepturi de acest fel nu sunt respectate in Romania? Sa nu exageram…
@
Ghita Bizonu
Nu-ti impartasesc opinia legata de faptul ca Adrian Paunescu ar fi fost (uneori) un versificator (sub)mediocru.
Eu cred ca a fost (constant- sau aproape constant) un versificator de geniu.
Ma explic.
Versificatia, in opinia mea, trebuie sa spuna “o poveste”, trebuie sa fie, prin ea insasi, o alegorie.
Este exact ceea ce a facut, cu un rar firesc, Adrian Paunescu. Deseori de o simplitate pura, versificatia sa, in sine, istoriseste alegoric, cuvintele transformandu-se in metafore ce se prabusesc, in trepte, in sine,.
Sper sa te conving cu ajutorul unei minunate poezii a lui Adrian Paunescu pe care, desigur, o cunosti (si prin vocea regretatei Tatiana Stepa- unul dintre cei “18 cenaclisti care il asteapta pe Adrian Paunescu in ceruri” cum a spus, astazi, cu tristete, Mircea Vintila):
Copacii fara padure
In povestea copacilor goi scartaind intr-o singura usa
Este vorba de noi amandoi, este vorba de foc si cenusa.
Doi copaci fara frunze pe drum, dupa cum ii priveste inaltul
Doi copaci prin sarutul de sus aplecandu-se unul spre altul.
Toata vara au fost numai ploi si-au fost stele in nopti fara stele
Si prin toamna sederii in noi cade ultima frunza pe ele
In zadar catre tine intind niste crengi ce-mi fusesera brate,
Alte usi se aud scartaind de tomnatecul vant sa se agate.
Nu mai suntem decat doi copaci, vor veni taietori sa ne tunda,
Vor lua crengi toti copiii saraci pentru flacara lor muribunda.
Si chiar daca ma vei mai iubi peste crivatul iernii ce vine
Fara brate, cu ochii pustii n-am sa am ce intinde spre tine.
Cred ca foarte rar se intalneste o asemenea alegorie a dainuirii iubirii in moarte, in durere- transformand pana si cenusa intr-o pelungire a fericitelor ploi.
Este sfasitoare sugestia cuvintelor de iubire- ca in-semn al fiintei- care, dincolo de moarte, “striga” disperarea cautarii chiar si in scartait de usi.
O iubire inseamna doi. O iubire inseamna radacini- asa se nasc copacii.
Imbratisati in crengi, sunt fericiti (inaltul- altul; stele- ele).
Li se taie bratele- crengi dar ei se pot iubi si din cenusa (usa- cenusa).
Ravasitor este, insa, mesajul metamorfozarii lor in usi care scartaie, cautandu-si, fiecare, perechea dusa departe de mainile taietorilor care nu s-au priceput ca- indiferent de soarta rezervata- sa-i lase impreuna
(brate- agate; tunda- muribunda).
Ce spui, acum?
@
Pensiuneaedenjibou’s Blog
Rascolitoare, premonitorii sunt versurile lui Adrian Paunescu in
“Ca un fum de tigara, sufletul”!
@
Maria
Referitor la mesajul pe care mi l-ai transmis in noiembrie 6, 2010 la 11:32 pm: observ ca, atunci cand vrei, intelegi romaneste foarte bine si te exprimi inteligibil.
La tine m-am referit.
P.S.
Legat de incoerentul, penibilul tau mesaj din noiembrie 6, 2010 la 3:22 pm: replica pe care ai primit-o de la Adrian Nastase este de o eleganta pe care sigur nu o meriti.
@
Iluminatul
Cuvintele tale “”răstignindu-se pe cruce” a făcut-o tocmai că ne aflăm la hotărâtoarea răscruce a existenţei naţionale” mi-au amintit de
tulburatoarea poezie a lui Adrian Paunescu “Se urca Basarabia pe cruce”:
Se urca Basarabia pe cruce
Si cuie pentru ea se pregatesc
Si primavara jertfe noi aduce
Si plînge iarasi neamul românesc.
Noi n-avem nici un drept la fericire,
Mereu în casa moare cineva
Si n-are tara dreptul sa respire
Si nici pe-acela, simplu, de-a visa.
De-acolo unde s-a sfarsit pamîntul,
Vin triburi, sa ne ia pamant si frati
Si-n fata lor abia rostim cuvantul
Si, prin tacere, suntem vinovati.
Ce cale poate tara sa apuce?
In tragica, neconvertita zi,
Se urca Basarabia pe cruce
Si nu stim invierea cand va fi
@
Gheorghe
Superb vor canta pe versurile lui Adrian Paunescu, “Noaptea marii betii”!
“Hai, cetatea nu mai are rai/ Stai, iubirea nu mai are grai, are grai/
Eu aveam in cap de dorul meu/ E deznadejde si mi-e greu, mi-e foarte greu, mi-e greu/ Haide, haide, ce-o fi o fi/ Sa prefacem noaptea in zi/
Asta-i noaptea marii betii/ A marii betii si fie ce-o fi”.
@
Eliza
Si lui ii va fi fiind la fel de greu.
Sa-ti amintesc, “Spune-mi ceva!”?
“(…) ca sa stii, în viscolul cainesc/ Ca plec si mor si plang si te iubesc/
Asculta ce frumos ii canta mesajul Tatiana Stepa:
@
Blogideologic
Ai uitat ceva: chitara (da!) si muzicuta si flautul lui Doru Stanculescu (toti ii spuneau Presidente).
Doru Stanculescu a fost cel care m-a tulburat totdeauna- mi s-a parut cel mai talentat dintre toti folkistii cenaclului (indiscutabil, toti talentati).
“Cristale reci tes in fum/ Coperta-n aur pe-un sicriu de scrum”
@
Blogideologic
“N-a sti nimeni ca m-am dus/ Numa or vedea ca nu-s”
@ Aya
E ceva tulburator in ce mi-ai scris. Te inteleg perfect, si-ti inteleg durerea, pentru ca pentru mine ziua mortii maestrului Adrian Paunescu a insemnat comemorarea a 6 luni de la moarte tragica a fratelui meu mai mare, pe care l-am iubit si respectat nespus de mult, iar pentru tine ziua inmormantarii, a insemnat comemorarea decesului mamei tale, ce coincidete !
Cand am citit aceasta postare a distinsei noastre gazde am spus ca m-a impresionat pana la lacrimi. Am mintit ! Am plans cu jale, timp indelungat. A redat atat de tulburator setimentele care l-au incercat.
Eu am o familie frumoasa, iubitoare, cu urmasi, dar de 6 luni traiesc o durere nemarginita si un sentiment de singuratate de neanteles, pentru ca din familia de baza, in care m-am nascut, nu mai sunt decat eu.
Noapte buna si linistita !
@
Cosmin Nicula
“Român cu trup şi suflet, Adrian Păunescu a fost, printre altele, iniţiatorul sărbătorii naţionale de la Ţebea, din judeţul Hunedoara.”- spui.
“Campia Libertatii spune ca Avram Iancu suntem toti” spunea Adrian Paunescu.
PESTE TIMP, O SINGURÃ INIMÃ
Se însera, în oraşul meu natal ningea decembrie viscolit şi, totuşi, am mers la cenaclul sãtãmânal unde fiecare, profesori şi elevi ne exprimam emoţiile. Profesorul de literaturã românã fusese universitar, dar exclus şi trimis “în provincie” – c’aşa era p’atunci. Altul fusese coleg de bancã cu Zaharia Stancu la liceul nostru. Dupã un timp a intrat un întârziat, cu vestea cã se anunţase la radio cã Labiş a avut un accident grav. Se spune cã iarna nu tunã; o fi aşa, n-o fi? Pentru noi, trãznet a fost vestea !
În tãcerea religioasã, un membru al cenaclului nostru, pensionar, fost diplomat în interbelic, a gãsit soluţia: a început sã ne descrie “Gânditorul” lui Rodin. Când m-a dus soarta sã privesc sculptura nu era nimic diferit de ce vãzusem deja, din povestirea aceea, prin lacrimile pentru Nicolae Labiş.
Aya, noiembrie 7, 2010 la 7:21pm, vã mulţumesc; veniţi aici cu o povestire pe care o resimt acum cu efectul liniştitor de odinioarã, demult, al descrierii “Gânditorului” lui Rodin –arc reţinut în încordare – ca promisiunea lui Adrian Pãunescu:
Dăm Romelor de ştire,
Prin ierburi murmurind,
Că numai oboseala
Ne-a aşezat sub scoarţă,
Dar dacă e nevoie
Ne vom scula oricând.
@
Brindusescu Luigi
Spui, in noiembrie 7, 2010 la 11:06 am:
“uneori viata e cea mai grea realitate…iar viata in Romania poate fi uneori mai grea decat viata”(…) “dar daca nu eram Roman “as fi emigrat in Romania”. Asa declarase, candva, Adrian Paunescu.
Dar, parca dandu-ti dreptate, tot el spunea, nu demult, in versuri:
IMPOZITE, BIRURI ŞI TAXE (din volumul “Inca viu”)
De ce nu puneti şi pe ras impozit
Si birul progresiv pe saracie?
De ce nu puneti taxe pe-ntuneric?
Impozitati si vantul ce adie!
Ar fi pacat sa ezitati în crima
De-a confisca si sangele din vine,
Continuati prapadul cu ardoare
Si raul ce va face-atat de bine!
Taxati iubirea, somnul, nostalgia,
Penumbra, deznadejdea si oftatul
Si unghiile care cresc intr-una,
Distrugeti tot, de-a lungul si de-a latul.
Nu-i logic sa nu puneţi nişte biruri,
Pe nou nascuti, ce nu stiu cum ii cheama,
Lucrati neiertator si echitabil,
Impozitati si laptele de mama.
Dar ce fiscalitate este aia
Din care nu se fura-ntreaga paine
Acestui neam ce si-a luat maidanul
De-a nu trai în lesa ca un caine?
Taxati sever si strangerea de mana!
Impozitati total telepatia!
Luati atatea piei cate va place
Si desfiintati prin taxe Romania!
Ce e complicitatea asta bleaga
Cu sarantocii si dezmostenitii?
Tot au si ei ceva sa dea ca taxa,
Treziti-le revolte si ambitii!
Voi nu vedeti ca omul mai respira?
Cat amanati sentinta capitala?
Loviti la oase natia intreaga,
Induiosarea e un fel de boala.
Adaugati impozite si taxe
Pe taxe si impozite, cuminte,
Impozitati si lacrima si ploaia!
Taxati adanc si mortii din morminte!
Impozite pe floarea daruita,
Impozite pe cald, ca si pe rece,
Impozite pe roua si pe luna,
Impozite pe notele de 10.
Cafeaua, ceaiul, apa de fantana,
Fereastra, usa, merita accize
Cand, cu o pofta tragica, Guvernul
Ii da un nou impuls acestei crize.
Impozite si taxe pe cuvinte,
Dar biruri pe ecou si pe tacere,
A jupui poporul este nobil,
Cand nu-i mai lasi nici dreptul sa mai spere.
Hei, Romanie, parca rastignita,
Degeaba vrem sa te-ntrebam „Quo vadis?”,
Nici sa traim aici, nu-i cu putinta
Nici sa murim acum nu mai e gratis.
La lupta impotriva tuturora,
Intr-un neomenesc razboi promiscuu,
Traiasca lantul ce ne intra-n oase!
Traiască Taxa, Jaful, Moartea, Fiscul!
@
Adrian Nastase
THE ANSWER MY FRIEND IS BLOWIN’ IN THE WIND
Stii, desigur, ca Adrian Paunescu a adaptat, extraordinar, in romaneste, celebrul mesaj al lui Bob Dylan.
Lui Adrian Paunescu ii datoram: “Raspunsul, prieteni, e vanare de vant”.
Am descoperit o inregistrare din 1976 cu Adrian Paunescu si Florian Pittis.
Ti-o daruiesc:
@Aya
“Timpul nu rezolva nimic, nu sterge, nici macar nu estompeaza iubirile esentiale.”
Poate ca timpul nostru nu, dar timpul celorlalti, creat pentru a ne fi oferit in dar, poate face timpul avariat al dragostei si apartenentei sa reintre incet-incet in normal. Sunt putini oameni care inteleg timpul, putini oameni care inteleg sufletul, putini oameni. Eu ii multumesc mamei tale pentru tine.
Pe Adrian Paunescu l-am iubit mereu, dar nu mi-am dat seama niciodata cat de mult…pana ieri…si chiar daca iubirea nu e cuantificata cantitativ niciodata. M-a emotionat ntotdeauna cu versurile si vocea lui puternica, eram fericita cand il vedeam la televizor, eram si mai fericita cand ii auzeam franturi din discursurile lui care vor face istorie, in Parlament. Sufeream cu el si cantam cu el. Plangeam cand vorbea de Basarabia…
Cand tragicul moment s-a consumat, am avut o sfasiere de inima si un gol imens in suflet. Am inceput sa caut sa ma uit la filme cu Cenaclul Flacara…atunci am descoperit titanul, vulcanul, flacara lui. As fi vrut sa invie, sa faca Dumnezeu din ceruri un miracol pentru cel care atat de frumos a fost numit acum de cineva altcineva, “Dumnezeul poeziei romansesti” si cred ca asa ar putea sa ii ramana numele.
De doua zile nu am somn, si desi nu l-am cunoscut personal decat o data la un spectacol unde era intr-o loja si m-am dus sa ii cer un autograf, sentimentul de pustietate nu imi da pace. Nu realizasem cat de prezent era prin forta lui in mintea mea. Imi lipseste enorm… a lasat un crater imens in urma lui…ne va lispi intr-un mod indescripibil in cuvinte. Vom realiza asta cu mai mare intensitate odata cu trecerea timpului.
Domnule Nastase, flacara lui Paunescu nu trebuie sa se stinga…Si cred ca va trebui sa o impartiti in doua torte, una sa o preluati dumneavoastra si alta, cel care a avut ieri cel mai cutremurator discurs la Bellu, care mai avea putin si invia tot cimitirul, cu vocea lui tunatoare a adevar. Cu siguranta acel discurs al lui Vadim fa face istorie, si poezia lui atat de cutremuratoare, dedicata lui Adrian Paunescu, la fel. Preluati dumneavoastra idealurile politice de stanga ale lui Pauneascu, luptati-va pentru minima dreptate. Puneti in aplicare testamentul lui politic.
Atat de mult a iubit Dumnezeu Romania, ca i l-a daruit pe Eminescu…cand a crezut ca nu il merita, i l-a luat…in timp si-a dat seama ca, de fapt, poporul roman il iubea pe Eminescu si avea nevoie de el ca de viata…ii curgea prin vene…si asa Dumnezeu ni l-a daruit pe Paunescu…incepe sa isi dea seama ca, de fapt, il iubim…desi nu am stiut sa il meritam, nici pe el… Din veac in veac, vine pe pamanturile noastre un zeu sa ne mai inalte…acum mai asteptam un secol…
Dar puteti face ceva pana atunci….macar scapati-ne de cei care au adus tara asta in mizeria cea mai insuportabila! La lupta!
Bah
,imi pare rau ramane cum am spus nu te mai detesta omule. indiferent ca ai dreptate uneori, permanent sau cite o data ca doar nu vorbim artimetica elementara ,exacta , ci emitem pareri verosimile sau mai bine spus aparent verosimile.
ps.
Din relatia cel putin a noasta , insa vorbesti complet aiures!
Maria,
Nu meriti explicatii pe care nici cel putin nu ai capacitatea sa le reti sau sa le mesteci, ca sa ocolesc mai corectul sinonim ,rumegi!
Dar am sa fac cu tine nemisogin o concesie.
Daca un baci ,transilvan.ungurean, ragatean pe teritoriul intregii noastre patri este stirbit de atatea drepturi , in ce situatie se/ s-ar gasi acelasi baci moldovea,oltean sau dobrogean cu oitele lui la pascut pe pamanturile Harghitei si Covasnei?
Daca prin tara i-ar mai rapi cite o mioara , in Harghita si Covasna l-ar manca lupii cu magar cu tot!
L-am văzut într-o reluare pe sfrijitul Andrei Cornea scuipând venin.Nu m-a mirat. Face parte din categoria socioprofesională a “fiilor” şi e iremediabil un eunuc spiritual, o sluguliţă măruntă care se gudură pe lângă mârlanul jovial, băgându-se în seamă singur. Cred că l-a urât pe Păunescu din adâncul sfrijelii lui pentru energia debordantă, pentru că a fost categoric iubit de Viaţă. El personal e alcătuit din resturi
Rusine sa ne fie, tuturor celor care l-am marginalizat. Omul asta putea sa aiba emisiuni tv, sau sa educe tineretul, pe care l-am condamnat la incultura. Dar nu am facut-o, pentru ca motive meschine ne-au facut sa uitam ca am purtat candva blugi.
Domnule Nastase, sunteti o figura marcanta a politicii romanesti. Ce faceti sa promovati valorile ? Azi a murit Paunescu, maine vor muri toti. Cine va ramane ? Cine va duce flacara mai departe ? Sau trebuie sa asteptam sa moara toti cei care azi nu fac nimic, pentru ca poimaine sa suflam praful de pe cartile de istorie ? Nu-mi raspundeti, pentru ca stiu ca nu puteti. Fapte, nu vorbe …
@ Aya
Multumesc! Cu toate ca nu am avut timp sa cresc in comunism decat pana la vreo 10 ani, pentru ca pe urma am dat fuga in camara democratiei, am reusit sa inteleg ca pe vremea aia nu prea aveai multe posibilitati de a alege…
Nu vreau ca acest popor, aceasta tara, acest neam sa mai treaca printr-o astfel de perioada, fara a avea de unde sa alegi sau fara sa ai posibilitatea de a te exprima, dar nici nu vreau o democratie in care numai unii au dreptatea si puterea iar noi cei multi doar sanatatea. Care dupa cum stim, nu te tine mult daca nu o intreti!
De aceea Adrian Paunescu, omul nu mai este printre noi si nu va mai scrie poezi pentru cei multi, pentru ca sanatatea trebuie prieteni mei sa o poti intretine…
Incerc sa acuz, sa spun ca el a fost ucis asa cum noi toti suntem in fiecare zi aici in Romania!
Si asta pentru ca sunt unii, care zic: De nu va place plecati in alte tari!
Dar oare nu cei care trebuie sa plece sunt cei care nu ne lasa sa traim!
P.S. Acuzatia de omor era pentru toti cei care stam pasivi fara sa facem nimic NICIODATA! Nici in ziua in care ar trebui sa votam, nici in ziua in care ar trebui sa iesim pe strazi, nici in ziua in care cineva ne-njura, nici atunci cand cineva ne murdareste orasul, nici cand ne ia cineva bani!
La Multi Ani! Mihai
La Multi Ani! Gavril
Poetul naţional
punctcontrapunct.wordpress.com
DE NECREZUT
În porumbelul alb de la Spitalul de Urgenţă
Sa-ntruchipat sufletul pur eliberat, din trup
Purtat pe braţe de voinicii epocii Hei Rup,
Un semn Divin ce-l vom păstra cu sapienţă.
Prezent şi câinele de pază până la cimitir,
A dipărut (unde s-a dus?) ca vinul din potir.
Ce straniu ! Toţi simţeau, la fel , că omul zeu
De-acum e preluat spre infinit de Dumnezeu…
P.S. Îregistrările confirmă, Maestre
@
Daniel
Multumesc gandului tau pentru mama- parca mi-ai fi redat-o in liniste.
Imi revin in minte, fara sa vreau, cuvinte dintr-o melodie a lui Ducu Bertzi: “Abia acum cand locuieste doar la mine-n gand/ O iubesc mai mult decat oricand”.
Pentru tine, cu reverenta, imprumutat cu drag de la eternul Nichita:
Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!/ Doua cantece diferite, lovindu-se amestecindu-se,/doua culori ce nu s-au vazut niciodata,/ una foarte de jos, intoarsa spre pamant,/ una foarte de sus, aproape rupta/ in infrigurata, neasemuita lupta/ a minunii ca esti, a-ntimplarii ca sunt.
Foarte frumos, foarte sincer. Se simte.
M-ați întristat puțin, într-un fel nou, și mi-ați luat din tristețe în același timp. Norocul de a cunoaște un om ca om și nefericirea de a-l pierde.
Aș vrea să țină ceva-ul care se întîmplă de cîteva zile, pentru că se întîmplă ceva. Să aducă putere și înțelepciune și instrucțiuni de folosire pentru ca risipa de patriotism cu talent a lui Adrian Păunescu să ne hrănească pînă ne vom regăsi cu adevărat.
@Aya
Incredibil, se pare ca uneori perfectiunea poate fi atinsa!
Dincolo de guvernantii surzi si orbi, de televiziunea antiromana, Adrian Paunescu a fost asezat la locul lui de cei care intr-adevar l-au iubit si pentru care el s-a consumat. Poporul a decretat doliu national si l-a insotit tacut si docil pina la capat.