Guvernul Boc fura pana si titlurile

Am vazut recent o declaratie in care Guvernul a anuntat ca si-a facut “Grup pentru planificare strategica”. Nu conteaza pentru ce (e pentru negocieri politice de impartire a banilor in tara – deja nu mai conteaza aparentele, totul se face oficial si institutional). Remarc insa ca propensiunea spre frauda si furt nu exista doar in cheltuirea fondurilor sau la voturile din Parlament, dar pana si la preluarea numelor. Recent, PSD si-a infiintat, la Departamente, un Grup pentru Planificare Strategica, pentru a centraliza materialele privind programul de guvernare. Demersul a fost anuntat aici. Am asteptat atata timp idei si solutii de la acest Guvern. Ar fi trebuit sa ne spuna ca ideile le preiau de la noi, ca le-am fi pus la dispozitie de mai mult timp.

19 Răspunsuri to “Guvernul Boc fura pana si titlurile”


  1. 1 violet septembrie 22, 2010 la 10:18 am

    Domnule Năstase, la ăştia e vorba de mai mult decât lipsă de idei. Lipsă de idei pot avea nişte oameni pregătiţi, la un moment dat. Adică, unul ca dvs care, într-o anumită zi-să zicem- e mai puţin inspirat într-o anumită problemă, iar a doua zi a găsit deja soluţia. Mă scuzaţi dacă vi se pare că exagerez prin această explicaţie.

    Aceşti portocalii însă, sunt ca elevii în stare de corigenţă care, la o lucrare de control ce poate fi hotărâtoare pentru soarta lor, se aşează pe lângă elevii buni pentru a trage cu ochiul în foaia acestora. Foştii elevi în stare de corigenţă sau aproape au ajuns astăzi să conducă această ţară. La ei lipsa de idei nu poate fi decât o stare de permanenţă. De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.

    E groaznic ce ni se întâmplă.

  2. 2 blogideologic septembrie 22, 2010 la 10:23 am

    Proiectele de relansare economică în USA nu funcţionează. Este societatea americană actuală tarată de „fenomenul precesiei simulacrelor” despre care scria Jean Baudrillard ? America se confruntă acum cu fenomenul unui şomaj de masă şi de lungă durată (prin convenţie, acesta este şomajul care depăşeşte 26 de săptămâni legate una de alta), şomaj tipic mai înainte doar Europei. Deoarece s-a sperat într-o relansare adevărată după injecţia de bani în economie prin planul stimulus (amintesc că America este singura ţară din lume unde banii nu costă), existenţa şomajului de masă şi de durată demonstrează că liniile de gândire macroeconomică din Statele Unite nu lucrează corect, reprezentările despre economia USA sunt infinit saturate doar cu simulacre despre funcţionarea maşinăriei macroeconomice.

  3. 3 Ghita Bizonu' septembrie 22, 2010 la 10:25 am

    oare e ce a kentuit Boc 15 milarde euro?
    Ca cica atata au fost achizitile guvermanentale pana in iulie !
    15 mld? Hm sa ne gandim la cateva achiziti guvernamentale extravagante .
    50 avioane Super Hornet (50×60 mililioane bucata = 3 mld )
    100 elictopere de lupta Tiger (100* 30 mil bucata = 3mld).
    Si ar mai ramane niste bani ptr ceva autostrazi .
    Da nu sunt bani ptr autostrazi . Nici cat anu trecut.
    Oare cat de mult costa azi un cartus ptr imprimanta ?

  4. 4 Marcus septembrie 22, 2010 la 10:40 am

    Eu Curva? Stai Sa-ti Spun Ce Face Nevasta-ta !

    Cele petrecute ieri in Parlamentul Rusinii Nationale au depasit de departe orice limita a realitatii, intrand cu forta in spatiul “SiFi-ului” atat de drag lui chiombila. Ele au dat noi valente tupeului, minciunii sfruntate ca strategie politica si au stabilit un record mondial la oralul virtual incasat de curvetu’ Anastase de la purtatorii romani de tesut moale intre picioare si cu oarecari drepturi cetatenesti de drept de vot, nemultumiti pana la Dumnezeu si o palma mai sus de chiombu’ si de clanul sau de mafioti.
    Navigand astazi pe bloguri si incercand sa insumez cat de cat kilometrii anatomo-masculini inghititi ieri de doamna in cauza, m-am lasat dracu’ pagubas chit ca pentru omologarea recordului nu poate fi folosit nici aparatul de masura al curvetului, care probabil a fost dat peste cap de numarul si de intensitatea penetrarilor.
    Doamna, obisnuita a trotuarelor parcarilor si cabinelor de TIR, a dorit musai sa-si aduca propria contributie la filozofia partidului din care face parte, si a inlocuit deviza “da’ ce voi n-ati furat cand ati fost la Putere?”, cu una noua inspirata de la locul ‘mneai de munca, mai precis cu “eu curva? stai sa-ti spun ce face nevasta-ta!”. Prinsa disperata, topless si cu bikini la nivelul gleznelor sa nu poata fugi, idioata satului ne-a oferit un spectacol pe cinste din care orice om cu mintea intreaga traitor pe aceasta planeta putea realiza gradul de imbecilitate si indobitocire la care i-a adus politica cucubatica, de minciuna cu orice pret si in orice forma practicata de zbanghiu’ din capul statului.
    Tampita dracului, pe modelul sus amintit cu “eu, curva?”, n-a gasit altceva mai bun in apararea ei, decat un scenariu rocambolesc a la chiombila, scenariu aberant, lipsit de cea mai elementara logica, conform caruia reprezentantii PSD, au cerut spaga pentru a nu participa la votul dat in vederea trecerii legii pensiilor prin parlament. Si cu toate ca pedeleu’ n-a pus botu’ la asa o ilegalitate, iar pesedistii au capatat ciuciu mita visata, ei totusi nu au participat la votul respectiv, lasand sala cvasigoala de prezente deputatesti, motiv pentru care madama secondata de-un cotoi, a trebuit sa aplice metoda Houdini combinata cu stilul sutilor de buzunare la numaratul votului, dupa o abracadabra reusind sa obtina dublul scorului dat de realitatea din sala.
    Acum, ca treaba asta le-a mers o data datorita faptului ca tot manelistu’ roman habar n-avea de semnificatia cuvantului pixel cand l-a votat pe chiomb in draci, mai treaca-mearga, dar ca sa vii, dupa ce o tara intreaga te-a vazut furand la greu, si sa prostesti lumea cu aberatia produsa de la inalta tribuna a Palamentului, asta tine deja de patologic, iar performanta acestui numar, chiar daca nu poate fi incatusata ar trebui cel putin sa fie musai bagata in camasa de forta, ea reprezentand de departe un pericol public.
    Dupa toata aceasta mostra de tembelism, situatia a fost in final salvata de chiomb care, intr-o sedinta de partid a pedeleului tinuta in incinta Parlamentului, si-a expus valorosul concept despre statul care “nu poate sa…” urmat de o intreaga serie de actiuni concrete pe care o Romanie, ologita de modul dement in care este condusa, nu mai poate practic sa le ia pentru a asigura un nivel de trai decent locuitorilor sai conform prevederilor constutionale. Drept pentru care el va promulga legea pensiilor chit ca ea reprezinta, pe langa palma data cu piciorul persoanelor care in viitor vor avea dreptul la o retragere onorabila dupa ani grei de munca, si un cap in gura dat democratiei si statului de drept ca urmare a modului fraudulos prin care a trecut prin Parlamentul Rusinii Nationale.
    Si gata!

  5. 5 Marcus septembrie 22, 2010 la 11:04 am

    @erata: a se citi “reprezentantii PSD au cerut spaga” in loc de “reprezentantii PSD, au cerut spaga” mama ei de gramatica :)
    sa fiti iubiti
    marcus

  6. 6 Marcus septembrie 22, 2010 la 11:27 am

    @Domnule Nastase,
    Cu titlurile mai treaca, mearga da’ ce ne facem cu zaharu’ din ceaiul romanilor? :)
    sa fiti iubit
    marcus

  7. 7 Draghi Puterity septembrie 22, 2010 la 11:44 am

    @Marcus

    Parca vad ca in curand o sa sudeze usile de la Parlament si o sa-i tina pe parlamentari fara mancare si apa pana voteaza si opozitia asa cum vrea Chiombila. Vorba ceea, ce se naste din pisica, soareci mananca… De ce naiba nu s-a gasit vreun seic bogat care sa o bage in sema atunci cand defila in chilotzi la concursuri de miss, sa o ia acasa sa o puna shefa peste harem. Cu putin noroc, ne alegeam si noi cu cateva camile la schimb iar seicul cu un harem “democratizat”.

  8. 8 Marcus septembrie 22, 2010 la 11:51 am

    @All;Si fiindca tot veni vorba despre ce se mai fura in Romania basista, redau mai jos un capitol din cartea mea “May Day..Sabordarea Flotei Comerciale Romane”, cu mentiunea ca aceasta carte, dupa o serie intreaga de peripetii legate de tiparirea ei ( o editura, prin seful ei, profesor doctor la Universitatea Maritima Constanta, mi-a refuzat tiparirea, invocand motivul pueril ca nu i s-a prezentat un tipograf la munca :) ), la aparitie mi-a fost cenzurata la vanzarea prin sistemul de librarii constantene detinut de portcaliii, datorita faptului ca in paginile sale, tangential, pomenesc numele lui Basescu si implicatia sa in fenomenul disparitiei flotei pe Apa Sambetei. Mentionez ca faptele descrise in acest capitol sunt 100% reale:

    ÎN ROMÂNIA PÎNĂ ŞI ISTORIA SE FURĂ

    Încercînd să strîng materiale referitoare atît la situaţia flotei comerciale române la sfîrşitul anului 1989, cit şi la evoluţia sa ulterioară, postdecembristă, m-am lovit de un cvasi-vid pur şi simpu, cvasi-vid generat de dispariţia în neant din arhivele şi baza de date ale unor instituţii ale statului, a datelor referitoare la existenţa in istoria comunistă a României, a noţiunii de flotă maritimă comercială.
    Şi asta în ciuda tam-tam-ului şi scandalurilor, care au ţinut prima pagină a ziarelor şi au făcut ştirea zilei la diverse posturi de radio şi televiziune, atît în ţară cît şi în străinătate timp de 18 ani, de la evenimentele din decembrie 89.
    Ziare precum “România Liberă”, care în prima parte a anilor 90, îşi făcuseră practic un titlu de glorie din lupta antifraudă F.S.N.-isto-P.S.D.-istă, fiecare număr al ziarului fiind însoţit de cel puţin un articol de “Dezvăluiri”, în care jaful practicat în cadrul flotei maritime comerciale, era prezentat pe larg şi bine susţinut documentar, odată cu schimbarea Puterii, au devenit brusc amnezice în cazul noului dosar “Flota”, iar arhivele din perioada respectivă au dispărut cu desăvîrşire.
    La fostele Navrom, Petromin, şi Romline, falimentate între timp, nici nu mai poate fi vorba de a găsi documentaţia respectivă, în timp ce la o instituţie foarte serioasa a statului, Autoritatea Navală Romăna, astfel de evidenţe nu pot fi consultate..
    Pînă şi la Muzeul Marinii Române, memoria referitoare la evoluţia flotei comerciale române, se opreşte undeva la nivelul anilor 70.
    Şi asta din punct de vedere strict statistic. In atare stare de fapte, a căuta informaţii referitoare la destinaţiile şi soarta sutelor de nave din care era alcatuită flota comercială română, dupa anul 1990, cînd a început Marele Jaf Naţional, este practic o utopie. Destinaţia şi soarta banilor proveniţi din vînzarea cît de cît legală a ceea ce mai rămăsese nefurat din flotă, sau o situaţie a navelor vîndute în acest mod, iar este o aventură ce ţine de domeniul fantasticului.
    Mulţi dintre cei acuzaţi de a fi participat la înstrăinarea frauduloasă a flotei, au argumentat în apărarea lor, faptul că toate acţiunile lor s-au desfăşurat în legalitate, ba mai mult că la un moment dat, Petromin-ul aducea profituri însemnate din contractul cu firma norvegiana Klaveness.
    Este firească în acest context întrebarea: şi atunci unde sint banii şi de ce a mai fost nevoie de falimentarea Petromin-ului şi pierderea navelor respective, dacă afacerea era aşa de profitabilă ?
    Eu personal ştiu in oraşul Constanţa cîteva viloaie proprietate particulară, care s-au născut prin metamorfozarea navelor Petromin în materiale de construcţie, ele servind astăzi ca locuinţe pentru foşti “mahări” ai Petromin, dintre care, ca o ironie amară, se distinge una (din motive lesne de înţeles nu dau adresa), construită dupa criteriile arhitecturii şi design-ului naval, arătînd la finalizarea construcţiei, ca o navă eşuată lîngă un cimitir constănţean.
    Şi cîte ca aceasta or mai fi existînd pe lîngă conturile grase depuse în bănci străine, nesupuse niciunui control al statului român, provenite din mina de aur care la un moment dat s-a numit flota comercială română ?
    Chiar şi în situaţia în care unii dintre autorii responsabili de înstrăinarea flotei, au fost la un anumit moment găsiţi vinovaţi de Justiţia română şi privaţi de libertate pentru anumite perioade, pedepse scurtate la executare pe motive medicale, oare n-a meritat sacrificiul atîta timp cît astăzi ei sînt trataţi ca onorabili oameni de afaceri, itineraţi spre Londra în avioane prezidenţiale, imediat la ieşirea din puşcărie, şi beneficiind de afaceri şi conturi personale, care le asigură lor şi urmaşilor, urmaşilor lor o existenţă mai mult decît îndestulată pentru tot restul vieţilor lor?
    Eu zic că, DA !
    Şi asta cu atît mai mult cu cît statul român, nu a recuperat nicio leţcaie din imensele pagube pecuniare rezultate din acţiunile acestor domni “onorabili”.
    Dar lasînd la o parte toate acestea, ramîne pentru contemporani cît şi pentru cunoscătorii cît de cît ai fenomenului Marelui Jaf Naţional denumit generic “Flota”, gustul amar al furtului pînă şi al amintirilor, respectiv memoriei existenţei acestei flote în parcursul istoric al Romaniei, fie ea şi comunistă la un moment dat.
    Oare politicienii de astăzi, care cu mînie capitalistă condamnă de la cele mai înalte tribune ale statului de drept România, existenţa istorică a comunismului în această ţară, nu au învăţat nimic din istoria care are caracteristica de a se repeta, şi nu le este teamă că viitorimea, debarasată de patimi politice de moment şi analizînd cu luciditate o anumită etapă istorică, va ajunge să condamne la rîndul ei asemenea fapte reprobabile, care indiferent de societatea în care au avut loc, comunistă sau capitalistă, poartă tot numele de furt ?
    Este adevărat, ei vor fi de mult oale şi ulcele la acel moment, dar memoria colectivă a neamului îi va reţine şi înscrie în anale tot la rubrica “Ruşine Naţională”.
    Criminalistica se bazează printre altele şi pe principiul că nu există crimă perfectă. Oricît s-ar strădui făptuitorul să înlăture urmele faptelor sale, pe undeva un indiciu tot este omis de acesta, şi acest lucru face ca mai devreme sau mai tîrziu, fapta şi autorul să fie dovediţi.
    Se pare că de acest principiu au uitat, sau nu au vrut sa ţină cont Mizerabilii Flotei Comerciale Postdecembriste, acţionînd fără să-şi bată capul, şi uitînd că timpul şi mai mult ca sigur Justiţia Divină, mai curînd sau mai tîrziu, le rezolvă pe toate, cu o balanţă dreaptă nu cu una balcano-dimboviţeană.
    Păcat totuşi că, în furia lor devastatoare, au recurs şi la acest mijloc mai mult decît mîrşav de a încerca să fure pînă şi Istoria unui popor, fără teama ca vor fi pedepsiţi şi pentru această ultimă mizerie, doar cu bucuria la gindul averilor obţinute uşor prin cea mai la îndemînă formă de dobîndire a banului, furtul!

    PS Domnule Nastase, daca imi indicati o adresa, mi-ar face o deosebita placere sa v-o trimit insotita de dedicatie si autograf. Daca nu, nu :) ! Oricum tin sa va asigur ca lecturarea ei nu v-ar plictisi.
    Cu stima
    sa fiti iubit
    marcu

  9. 9 Marcus septembrie 22, 2010 la 12:05 pm

    @Buna, amice Draghi: hai sa fim seriosi, chiar la asa standarde scazute crezi ca a ajuns floarea seicimii arabe? Pai astia-s recunoscuti, amice, pentru gusturile rafinate in materie de nuri, ce dracu’ sa faca cu revarsata noastra? Auzi la dumneata, sefa de harem? Ptiu, seitan! :)
    sa fii iubit
    marcus

  10. 10 Vasile, septembrie 22, 2010 la 12:12 pm

    E pur si muove!

    Cind Geoana, prostanacul dupa proprii sai colegi, a fost furat ce a facut opozitia din Romania, ce au facut PSDeul..a reinceput luptele interne!

  11. 11 Fragmentarium Politic septembrie 22, 2010 la 12:25 pm

    M-da, dar nu sunt invidios pe ei, pentru ca la lipsa lor de viziune constructiva doar de planificarea strategica a dezastrului ar fi in stare… De fapt, cred ca am spus o prostie, mai degraba ar trebui sa fiu ingrijorat, pentru ca ce altceva ar fi mai dezastruos decat planificarea… dezastrului ?!…

  12. 12 leo septembrie 22, 2010 la 12:30 pm

    Na, Augustine, să mai zici că nu ia ANeul atitudine în faţa unor cestiuni extrem de grave… :roll:

  13. 13 Bah septembrie 22, 2010 la 3:40 pm

    @Marcus

    Arhivele cu pricina sunt sub sigiuliu pe la DNA …sau erau… sa nu fi luat urma dosarului de turnator/securica al Chiorului … adica sa nu mai existe … fuga-fuga, poate le mai prinzi:D

  14. 14 Draghi Puterity septembrie 22, 2010 la 4:31 pm

    @Marcus

    Si la o femeie, exista calitati si calitati. Iar un harem trebuie sa raspunda si el unor comenzi politice, ca altfel ii cheltuie alea seicului toti petrodolarii pe pantofi, vuitoane si tampoane cu cristale Swarovsky, si nu-i mai raman lui pentru vile la Paris si alte chestii prin care sa isi demonstreze barbatzia. :lol:

  15. 15 Doru Coarna septembrie 22, 2010 la 6:04 pm

    @ blogideologic,

    Precesia aia a simulacrelor se manifesta si in stiinta pura, si in cercetarea fundamentala, si oriunde sub diverse forme. Evident, si in lumea celor care emit teorii economice. Este un fenomen care tine de uzura morala a societatii umane insasi iar sediul formarii sale este la nivelul subconstientului individului. Adica nu-i de joaca.
    Concret, omul nu mai simte ca viata-i este o bucurie.

    Problema insa are dimensiuni apocaliptice! Uite de ce. Toti stim ca pluteste in aer un fel de Armaghedon, nu stim de care fel, nu stim din ce directie, dar pare iminent cata vreme nu apar solutii.
    Chestia este insa ca acesta a inceput!!! Fara sa ne anunte nimeni!
    Batalia finala se da de circa doi ani -de cand cu “criza”- intre Idealisti (cei care mai cred in doctrine, in modele de gandire) si Materialisti (cei cale le calca in picioare si vizeaza strict integrarea-insumarea- valorilor materiale, capitaluri si assets) prin ceea ce numim globalizare. Atentie, nu in acceptiunea filosofica!
    Insasi UE reprezinta tot o forma de integrare materiala, desi noi o numim naiv ca fiind europeana.
    Istoriceste, intai s-au mondializat societatile oculte, masoneriile, apoi pe baza informatiilor astfel dobandite sistemul bancar, apoi s-a constituit comunitatea serviciilor si informatia de presa, pe baza acestora apoi comertul cu resurse, cel cu energie, apoi cel cu orice, apoi serviciile (firme de leasing, de asigurari, etc). Acum este lupta finala intre politic care este mult in urma mondializarii si toti cei din fraza anterioara. Politicul va pierde, desi face eforturi de a antrena mase largi, si multa suferinta.
    In Europa, Idealisti sunt partidele “clasice”, la noi PSD, PNL, PRM, in timp ce Materialisti sunt PPE, deci PDL si satelitii. E trist, chiar devastator, dar este realitatea nuda! Sigur ca un pedelist oarecare habar nu are in ce proces apocaliptic este el parte combatanta.

    Deci nu gandi la anul Maya, asteroizi, incalzire globala, OZN… astea-s povesti credibile, insa certitudinea e ca batalia este curs si e cam pierduta. Aceste lucruri sunt insa tot mai mult constientizate intai de elitele stiintei si poate doar simtite de omul obisnuit, si acesta-i motivul pt care elitele mentionate au ales sa practice, cu titlu de preocupare admisa (azi nu poti cerceta in sensul progresului disciplinelor fundamentale care ar impinge omenirea catre valenta ei cosmica, nu ti se dau bani! este tabu.) de Materialisti, simulacre decalate zonal si temporal ce aduc prin suprapunere si compunere, adica la o evaluare mai generala, o precesie in productia de adevaruri stiintifice fundamentale. Adica a cunoasterii pure. Este modul lor de a respinge globalizarea. De aici apar teorii elucubrante ale caror concluzii se bat cap in cap in capul nostru (!) si nu au verificare practica. Uite acceleratorul hadronic LHC si “gaura neagra”, inceputurile Universului in sensul lui Hauking, alte dimeniuni, universuri paralele, si multe alte tampenii de genul asta.

    Gaselnita este ca toata treaba se muleaza perfect pe psihicul uman: in fiecare se da permanent o lupta intre constiinta si simtul mercantil din fiecare! Si mereu al doilea invinge! Altminteri ajungi cersetor, esti constient de asta.

    Uite insa ca unii incep sa scape adevaruri antiglobaliste dezvaluind ofensiva dincolo de vigilenta Puterii mondiale, caci despre asta e vorba.

    Sigur, pt noi astea nu inseamna decat ca ne putem explica saracirea pe care Basescu o aplica populatiei, la fel fac si Sarkozy, si Berlusconi, ceva mai in urma sunt monarhii, insa tot pe linie.

    Certitudinea este ca vor invinge luand totul tuturor! Chiar din aceasta iarna, si la noi multa lume isi vor amaneta locuintele precum bratarile odinioara si putini si le vor mai rascumpara. Pt asta bancile scumpesc la maxim creditarea, apoi vor credita aceste firme de amanet locativ si in scurt timp le vor obtinem cu prada cu tot. Apoi filialele se vor asocia cu firme imobiliare de casa si tot romanul va locui cu chirie. Simplu, nu?

    Ideea trista este ca nu te poti opune, nimeni si in niciun fel! Asta-i drumul, daca vigilenta politicienilor lumii s-a pervertit in foloase imediate. Sau au fost pervertiti prin metode delicate, de genul: hai sa te invat sa vanezi, e sportul elitelor, bon-ton…

    Singura solutie ce se intrevede este acceptarea si integrarea urgenta in “satul global”, iar la noi concret asta inseamna sa-ti faci o gospodarie cu de toate, poate traditionala, poate ceva gen Cornu, sigur, la scara fiecaruia. Altminteri vei manca covrigi si vei munci pe branci pt un patron al carui nume real nu-l vei afla niciodata iar la prima imbolnavire ce apare odata cu varsta ajungi pe mana unui Boc care iti da lovitura de gratie. Ca la vite!

  16. 17 Fragmentarium Politic septembrie 23, 2010 la 12:55 pm

    @Doru Coarna:
    Materialistii au un cusur: vad lucrurile pe termen scurt, urmarind castigul imediat (si doar pentru ei). Consecintele “innecarii” in materialism deja se vad, desi semnalele au fost destule (si nu ma gandesc aici numai la “bomba occidentului” a lui Spengler sau la “omul unidimensional” al lui Habermas, ci si la multi alti profeti din zilele noastre)…. Cei care au impins lumea inainte au fost intotdeauna idealistii, desi sunt etichetati cu dispret drept “utopisti” de catre materialisti, iar ideile lor drept “utopice.” Desi idealurile nu pot fi atinse niciodata, ele lumineaza caile oamenilor, iar pasii facuti inainte se numeste progres. Important nu-i sa atingi steaua intangibila numita “Utopia”, ci sa faci pasi inainte in drumul catre aceasta… Nu exista drumuri, drumurile se fac mergand. Cat despre integrarea in “satul global” al lui McLuhan, acest lucru s-a intamplat si se intampla (tehnologic, comunicational, economic si, partial, chiar politic), dar folosirea ideii in scopul impunerii uniformitati, prin sacrificarea diversitatii nu mai este un argument, ci o speculatie…

  17. 19 QUAKETZE septembrie 23, 2010 la 10:50 pm

    fratilor ce mai vb atat ca am ajuns sa traim viata cainilor maidanezi, si asti sunt mai fericiti decit noi ca tot le mai da cineva de mancare din mila , dar noua si copiilor nostri cine ne da de pomana ? astia vor sa ne termine prin infometare ,ce ne-a facut CEAUSESCU na fost nimic fata de astia cu ala se traia mai bine decit cu astia , o sa ajungem sa muncim pe o farfurie de mancare ca negri pe plantati , astia sun dracu si sleapta lui pe pamant , dupa ce au furat tot si si-au facut afaceri, conturi, case si cite si mai cite acum vrea sa recuperteze si sa refaca bugetul cu bani nostri munciti si asa putini ? cat mai indura poporul asta ? si cine se cred EI sa ne faca asa ceva si sa nu dea socoteala nimanui? chiar suntem un popor de prosti cum ne cred EI ?


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s






Arhiva

Comentarii Recente

Roxana Iordache on Destul!
Ghita Bizonu' on Rapunsuri
anonim on Destul!
Porthos on Rapunsuri
Porthos on Rapunsuri

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 4,371 other followers