CE NE ASTEAPTA LA GUVERNARE

In cadrul discutiilor noastre referitoare la viitoarea guvernare si la solutiile posibile pentru a rezolva unele din problemele actuale, incercam sa facem o radiografie cat mai exacta a situatiei de acum si sa privim in perspectiva elementele esentiale de care trebuie sa tinem seama in pregatirea programului nostru de guvernare. Iata cateva concluzii rezultate in urma discutiilor de astazi :

Tabloul macroeconomic. Constrangeri bugetare

I. Prima constrangere: reducerea deficitului bugetar

1. Deficitul bugetar consolidat trebuie să scadă cu 3 mld de euro în 2011, faţă de 2010, adică cu 2,4% din PIB;

2. Dacă economia nu va creşte decât cu 1,5-2% în 2011, atunci încasările bugetare suplimentare vor fi insuficiente pentru scăderea deficitului bugetar. Prin urmare, încadrarea în ţinta stabilită implică reducerea cheltuielilor bugetare cu cel puţin 2 mld de euro – 1,6% din PIB.

3. În 2010, aproximativ jumătate din deficitul bugetar de 6,8% din PIB va fi rezultatul deficitelor bugetelor de pensii, de şomaj şi de sănătate, astfel:

  • 2,5% din PIB – deficitul bugetului de pensii;
  • 0,6% din PIB – deficitul bugetului de şomaj;
  • 0,3% din PIB – deficitul bugetului de asigurări de sănătate.

Din 100 de lei plătiţi pentru pensii, 70 au provenit din contribuţiile sociale, iar 30 de la investiţii, subvenţii, salariile bugetarilor…

Din 100 dei plătiţi de către stat pentru şomaj, 65 au provenit din contribuţiile sociale, iar 35 de la investiţii, subvenţii, cheltuieli pentru bunuri şi servicii, cofinanţarea fondurilor comunitare…

4. Dacă în 2011 nu va creşte semnificativ numărul de contribuabili, atunci deficitele bugetelor de pensii, de şomaj şi de sănătate vor scădea cu cel mult 0,8% din PIB.

Astfel, aproximativ două treimi din deficitul bugetar consolidat pe 2011 va fi rezultatul deficitelor celor 3 bugete de asigurări.

5. În consecinţă, vor trebui reduse cu cel puţin 2 mld euro cheltuielile bugetare de la alte capitole bugetare: cheltuieli pentru bunuri şi servicii, subvenţii, cheltuieli pentru personal.

6. În 2011 nu vor exista resurse bugetare suficiente pentru a cofinanţa fondurile structurale europene şi pentru a mări astfel gradul de absorbţie a acestora. Dacă Guvernul va aloca totuşi aceste resurse, trebuie să scadă şi mai mult de la alte capitole bugetare. De asemenea nu vor exista resurse suplimentare pentru investiţii, faţă de alocarea bugetară din 2010.

  • CUM VA CHELTUI STATUL BANII IN 2011?

­       Cheltuieli de personal – 7,3% din PIB (= 20% din cheltuielile totale, în funcţie de limita de 39 mld euro stabilită de către Comisia Europeană şi FMI);

­       Cheltuieli cu dobânzi – 2% din PIB (= 5,5% din cheltuielile totale);

­       Cheltuieli cu bunuri şi servicii – 5,5% din PIB (= 15% din cheltuielile totale);

­       Cheltuieli de investiţii – 6,7% din PIB (= 18% din cheltuielile totale);

­       Cheltuieli de asistenţă socială – 12% din PIB (= 32,5% din cheltuielile totale);

­       Alte cheltuieli (subvenţii, transferuri) – 3,3% din PIB (= 9% din cheltuielile totale).


-   Pentru a respecta deficitul bugetar de 6,8% pt. 2010, Guvernul a renunţat la stimularea economiei. Astfel, în primele 7 luni (faţă de aceeaşi perioadă din 2009):

  • Cheltuielile pentru investiţii s-au redus cu 23%;
  • Cheltuielile de personal au scăzut cu 4,7%.

CE NE RAMANE SA STIMULAM ECONOMIA IN 2011?

  • GUVERNUL ARE O MARJĂ DE MANEVRĂ FOARTE REDUSĂ IN 2011; VA PUTEA CREŞTE CHELTUIELILE PENTRU INVESTIŢII CU MAXIM 0,15% DIN PIB, ADICĂ CU APROXIMATIV 160 MILIOANE DE EURO.


II. Serviciul datoriei publice

  1. Datoria publică a României a fost de 34,66% din PIB la sfârşitul lui iunie 2010.
  2. Pentru sfârşitul lui 2010 este estimată la 36% din PIB, iar pentru 2011 la aproximativ 40% din PIB.
  3. 3. la sfârşitul lui 2009, 35% din datoria publică era pe termen scurt (scadenţa sub 1 an), 5% pe termen mediu (1-5 ani), iar 40% era scadentă pe termen lung (peste 5 ani);
  4. Din punctul de vedere al datoriei publice sunt importante pentru România:
  • Dinamica acesteia – s-a triplat ca pondere în PIB în ultimii 3 ani;
  • Structura acesteia – doar 20% din datorie este pe termen lung  (> 5 ani);

CARE VA FI SERVICIUL DATORIEI PUBLICE IN 2011?

  • Singura variantă pentru Guvern este rostogolirea, refinanţarea datoriei publice (împrumuturi pentru a achita alte împrumuturi…);
  • Guvernul speră că va câştiga timp până ce economia îşi va reveni, dar va înregistra cheltuieli din ce în ce mai mari cu dobânzile (acestea s-au majorat cu 66% în primele 7 luni din 2010);
  • Dacă rostogolirea datoriei publice se face tot pe termen scurt (sau mediu), atunci Guvernul nu va câştiga nici timp şi va înregistra o creştere foarte rapidă a cheltuielilor cu dobânzile;
  • De exemplu, numai 5% din titlurile de stat emise în primul semestru din 2010 (pentru refinanţarea datoriei) au fost pe termen lung;
  • IN 2011, ROMANIA VA AVEA UN SERVICIU AL DATORIEI PUBLICE DE 55,7 MLD LEI, ADICA 10,5% DIN PIB;
  • 85% DIN SERVICIUL DATORIEI PUBLICE (47,3 MLD LEI) REPREZINTA RATELE DE CAPITAL, IAR 15% DOBANZILE SI COMISIOANELE;
  • 87% DIN SERVICIUL DATORIEI PUBLICE ESTE INTERN, IAR RESTUL EXTERN;

!!! IN TOTAL, GUVERNUL ARE NEVOIE DE APROXIMATIV 16 MLD EURO IN 2011 (13% din PIB):

-                     5 MLD EURO PENTRU ACOPERIREA DEFICITULUI BUGETAR (INCLUSIV DOBANZI);

-                     11 MLD EURO PENTRU RATELE DE CAPITAL SCADENTE.

III. Imprumutul de la FMI

  • Din cele aproximativ 10 mld euro atrase de România de la FMI (până la 30 iunie 2010) aproximativ 7,5 mld au ajuns la BNR, iar 2,5 mld la Ministerul de Finanţe;
  • În 2011, Ministerul de Finanţe nu trebuie să achite nimic din împrumutul de la FMI;
Perioada Rambursarea sumelor atrase până la 30 iunie 2010 Cât achită BNR? Cât suportă Ministerul de Finanţe?
2011 125 mil euro 125 mil euro -
2012 1,7 mld euro 1,57 mld euro 130 mil euro
2013 4,7 mld euro 3,7 mld euro 1 mld euro
2014 3,4 mld euro 2,35 mld euro 1,05 mld euro
2015 330 mil euro 165 mil euro 165 mil euro

IV. Care va fi moştenirea pentru perioada 2012-2016?

-         în total, în perioada 2012-2016, Guvernul va trebui să ramburseze între 6 mld euro şi 9,8 mld euro (între 4,5% din PIB şi 7% din PIB):

  • 2,83 mld euro din împrumutul de la FMI (în funcţie de sumele atrase până în iulie 2010);
  • 5 mld euro din împrumutul de la Comisia Europeană; din aceştia s-au primit până în prezent 2,5 mld euro;
  • 1,9 mld euro din împrumutul de la BERD/BEI şi BM, din care s-au primit 0,6 mld euro.

-         FĂRĂ CREŞTEREA MATURITĂŢII DATORIEI PUBLICE, GUVERNUL ROMÂNIEI VA AVEA OBLIGAŢII DE PLATĂ DE CEL PUŢIN 11-12% DIN PIB ÎN FIECARE DIN ANII 2012-2014;

V. Ce impact au avut măsurile promovate de Guvern?

-         măsurile anticriză ale Guvernului sunt, intr-o anumita masura,corecte din punct de vedere economic (cu excepţia impozitului minim), dar nu au reuşit să stimuleze economia;

-         slăbirea încrederii în economia naţională şi măsurile de austeritate bugetară din 2010 au influenţat negativ eficienţa măsurilor anticriză.

1. Programul Prima Casă

- 77% din suma oferită de Guvern a fost utilizată în anul 2009;

- s-au achiziţionat 18600 de locuinţe, din care sub 10% – locuinţe noi;

- construcţiile nu au fost stimulate deoarece s-au achiziţionat locuinţe vechi şi noi, dar din stocul existent în 2008.

2. Programul Rabla

- s-au acordat aproximativ 190.000 de vouchere, din care s-au utilizat deja 87%;

- cu cele 165.000 de vouchere s-ar fi putut achiziţiona 55.000 de maşini;

- până în prezent s-au achiziţionat doar 39.000 de maşini;

- producţia internă a fost stimulată foarte puţin, în condiţiile în care s-au cumpărat doar 17.200 de maşini produse în România;

- Programul Rabla a avut un impact de doar 0,1% din PIB.

3. Programul „Rabla pentru Tractoare”

- s-au acordat garanţii de 50 mil lei şi puteau fi achiziţionate 2900 de tractoare;

- în trei luni de la lansare s-au achiziţionat 50 de tractoare, adică 1,7% din total;

- ajutorul de 17.000 lei/tractor nu acoperă nici 10% din preţul unui tractor nou;

- programul a fost blocat de UE

4. Programul “Primul Siloz”

- fermierii pot lua credit de la bănci cu ajutorul unor certificate de garantare eliberate de depozitarii la care hotărăsc să îşi depună marfa;

- în 9 luni de la lansare au fost acordate 1500 de certificate de depozit,

- Preţul ridicat al grâului din acest an a transformat “Primul siloz” într-un program neatractiv, întrucât producătorii nu mai doresc să depoziteze cerealele, ci să le vândă, în condiţiile creşterii preţurilor din 2010;

5. Reabilitarea energetică a clădirilor de locuit

- pentru 2010 s-au alocat 300 mil lei, din care 150 de lei credite bugetare;

- cu această sumă s-ar putea reabilita apartamentele din aproximativ 300 de blocuri în întreaga ţară;

- unele proiecte cu finanţare locală au fost stopate din cauza lipsei resurselor bugetare;

- impactul asupra PIB în 2010 – maxim 0,06% PIB.

6.    Sprijinirea firmelor care angajează şomeri pe locuri de muncă nou – create prin scutirea de la plata Contribuţiei de Asigurări Sociale

- firmele sunt scutite timp de 6 luni de plata contribuţiilor;

- numărul de persoane angajate prin această facilitate – 2100 la sfârşitul lui iunie 2010;

- ca urmare a acestei măsuri, şomajul s-a redus cu doar 0,33%!

7. Sprijinirea IMM-urilor prin intermediul Fondului de Garantare şi Contragarantare a IMM.

- s-au acordat 10.500 de garanţii, în valoare de 650 mil euro;

8. Sprijinirea IMM-urilor prin acordarea de ajutoare de stat în valoare de maxim 200 mii euro (ajutoare de minimis).

- în 2009-2010, s-au făcut plăţi de numai 40 mil lei, echivalentul a 47 de ajutoare de stat acordate IMM;

- în 2010, ajutoarele de stat au fost de 0,04% din PIB.

NB  Programul nostru de guvernare nu va reprezenta o suma de dorinte pioase sau de proiecte utopice. Facem o evaluare a situatiei prezente si incercam sa gasim solutii nu la situatia Romaniei pe care am lasat-o in 2004 ci la situatia dezastruasa a Romaniei de astazi.

96 Răspunsuri to “CE NE ASTEAPTA LA GUVERNARE”


  1. 1 Vasile, septembrie 17, 2010 la 2:33 pm

    Cica,

    Daca realizati 5% din promisiuni ar fi ok asa sa fie?

  2. 2 Adi septembrie 17, 2010 la 2:46 pm

    OK , tabloul e sumbru , aproape fara iesire . Astept si solutiile dumneavoastra . Pe termen scurt (2011) nu vad alta solutie inafara reducerii cheltuielilor bugetare si/sau noi imprumuturi . Pe termen lung mi se pare evident ca problemele noastre bugetare sunt structurale , insemnand (inainte de orice) o rata foarte scazuta de colectare . Daca largirea bazei de impozitare (o sintagma imbratisata de toate guvernele de pana acum) va fi , la fel ca pana acum , noi impozite puse tot in seama celor ce platesc acum , nu veti obtine nimic . Sper ca nu va faceti iluzii . La fel se facea in sec . XVIII . Petru cel Mare , de pilda , a calculat necesarul de cheltuieli si l-a impartit pur si simplu la numarul de contribuabili iesiti in urma recensamintelor (au fost doua in timpul domniei sale , ambele mult gresite) . Senzatia mea e ca n-am evoluat prea mult . E obligatoriu ca , pe termen lung , sa gandim un sistem de impozitare suplu si transparent care sa scoata la lumina veniturile neimpozitate . Exista mecanisme in tarile occidentale , nu trebuie sa inventam roata . E suficient sa ne-o dorim .
    Oricum , astept sincer solutiile la care se gandeste PSD (parca l-am auzit pe V.Ponta vorbind de 16.oct., data la care vor fi facute publice) .

  3. 3 Larisa septembrie 17, 2010 la 2:56 pm

    Grea mostenire pentru 2013!

  4. 4 Socrate septembrie 17, 2010 la 3:08 pm

    Excelenta radiografie. V-as sugera sa o prezentati in extenso, cu si mai multe grafice, si de mai multe ori chiar, la televiziune – media cu cel mai mare impact. Electoratul tebuie sa cunoasca de pe acum, ca sa stie cum sa voteze la alegerile anticipate si la referendumul pentru demiterea presedintelui care TREBUIE sa urmeze , greaua mostenire ( de data asta ar trebui sa-i spunem dezastruoasa mostenire, asa cum este ea in realitate ) pe care o lasa guvernarea Basescu. Poate nu ar fi rau sa prezentati comparativ situatia pe care a lasat-o guvernarea Nastase in 2004.

  5. 5 contele septembrie 17, 2010 la 3:10 pm

    „ In 2008, raportul dintre persoanele de varsta activa (15-64 de ani) si cetatenii UE in varsta de 65 de ani si peste era de patru la unu. Pana in 2060, acest raport va scadea la doi la unu.”
    Din acest motiv toate ţările U.E. sunt îngrijorate şi încearcă să ia măsuri pentru prevenirea colapsului sistemului actual de pensii . Se pare că noi , românii , suntem mult peste anul 2060 de vreme ce la noi raportul este sub doi la unu . Dar pe mulţi dintre noi acest aspect nu ne prea interesează . Pe Opoziţie , nici atât . Noi vrem bani iar Opoziţia voturi .
    Mi-ar place să propun şi eu măsuri de redresare a bugetului de pensii dar n-o fac din două motive : 1. sunt colegi pe acest blog care se descurcă mult mai bine ; 2. iertare , domnule Năstase , dar văzând retorica colegilor d-stră de partid ,mi se pare că vorbim vorbe …
    Ca să parafrazez pe cineva aş spune că dacă politică nu e , nimic nu e . De 20 de ani ne furăm singuri căciula iar ocupaţia asta a devenit un drog pentru noi . Acum , din diferite motive , unele imputabile nouă altele imputabile unei economii mondiale în declin , am ajuns să nu mai avem acces la droguri şi suntem în sevraj . Nici în al doisprezecelea ceas nu avem curajul să privim lucrurile aşa cum sunt , încercăm în disperare un ultim drog , poate trece durerea .
    Despre incompetenţa guvernului Boc sunt destui care să vorbească pe acest blog . Evident , mă supără şi pe mine acest guvern . Mă mai supără în schimb şi actuala Opoziţie .
    Aş întreba pe cei din actuala Opoziţie cum au ajuns la punctul de pensie de 45 % , cu 6% mai mare decât cea a Puterii ? Prin calcule aprofundate ? Păi dacă la 39% mai trebuie vreo 3 miliarde pentru compensare ( faţă de 5 miliarde cât ar fi trebuit la 45 % ) cât ar trebui să fie real , cu datele de-acum ale economiei , să fie punctul de pensie pentru a se echilibra bugetul de pensii ? Vreau să spun că punctul acesta de pensii este absolut aleatoriu , nu are legătura cu economia reală ci doar cu dorinţa politicienilor de a obţine voturi . Cu alte cuvinte , spune-mi în ce tabără eşti ( Putere sau Opoziţie ) ca să-ţi spun cum „ calculezi „ punctul de pensie . O să mi se spună că un guvern performant va aduce mai mulţi bani la buget . Foarte posibil . Dar acest guvern performant nu o să aducă prea curând banii ăştia şi nici aşa de mulţi încât să rezolve bugetul de pensii în condiţiile acestui dezechilibru major între populaţia cu vârsta activă şi ceilalţi . Dezechilibrele astea sunt cronice , acest guvern şi această criză le-a acutizat , nu există minuni într-o perioadă scurtă de timp , nu poţi să susţii nişte cifre şi nişte vârste de pensionare care bagă ţara-n faliment . Tot găsim motive cu privire la vârsta de pensionare . Dacă zici că germanii se vor pensiona la 67 de ani o să ţi se răspundă indignat că ce ? noi suntem sănătoşi ca ei ? Avem noi sistemul lor de sănătate ? Aşa e , nu avem sistemul lor de sănătate dar nu avem nici banii lor . De ce nu avem banii lor ? Asta-i o altă discuţie dar este un dat , nu putem schimba asta nici acum , nici repede .

    Văd că S.O.V. iese din închisoare . Bravo lui . Când îl văd îmi aduc aminte de FNI . Şi-l compar cu bugetul nostru de pensii . Îmi apare şi reclama aia „ dormi liniştit , FNI lucrează pentru tine „ .În cazul nostru , politicienii lucrează pentru mine , pentru noi .Bugetul de pensii , aşa cum este el construit pe principiul solidarităţii între generaţii este un F.N.I . Mă „ sparie „ gândul ce pensie voi avea eu în condiţiile în care natalitatea este foarte scăzută , speranţa de viaţă este relativ ridicată , tinerii pleacă peste hotare iar părinţii şi bunicii lor rămân aici , cu alte cuvinte , un tânăr va trebui să se „ solidarizeze „ cu trei-patru bătrâni . Dar copiii mei , ce pensie vor avea ei ? Mă sparie la fel gândul că pe lângă această problemă şi eu şi ei vom trebui să plătim împrumuturile luate pentru plata acestei diferenţe la buget .

    Cum poţi să măreşti baza de impozitare dacă nu-ţi merge economia ? Cum să atragi investitori dacă nu le creezi confort financiar ? Cu ce bani , tu , ca stat , faci investiţii dacă toţi banii intră la acest buget ? Este un cerc vicios aici . Trebuie un echilibru judicios între mărimea pensiilor , plata bugetarilor , investiţii , mărimea impozitelor . Nu cred că acest guvern poate acum să potrivească chirurgical proporţiile . Dar lamentările superficiale şi populiste ale opoziţiei şi soluţiile miraculoase propuse nu sunt de dorit . Trebuie să renunţăm la a ne păcăli cu droguri . Să nu uite că o să ajungă iar la putere ( poate chiar mai devreme decât ar dori-o ! ) şi aşteptările unei populaţii drogate de promisiuni o să fie înşelate . Hai să recunoaştem care este situaţia REALĂ a economiei şi hai să propunem soluţii ce se pot aplica .

    Aud că Antonescu are un guvern din umbră . Sunt convins că este extrem de capabil . Dar mi-ar fi plăcut ca cel din lumina reflectoarelor de acum câţiva ani să fi fost mai puţin populist şi mai atent cu finanţele publice . Acum poate nu mai eram în groapă , acum poate urcam scara .

  6. 6 Bibliotecaru septembrie 17, 2010 la 3:17 pm

    @ Adrian Năstase

    Observ că serviciul datoriei publice se aproprie fulminant de valoarea veniturilor la Bugetul de Stat.

    http://bibliotecarul.blogspot.com/2010/09/am-intrebat-peste-tot-am-primit-raspuns.html

  7. 7 Vasile, septembrie 17, 2010 la 3:26 pm

    Contele ca de obicei vi..conte!

    Reiau o tema de acum citeva zile, “CINE-I… MAI DE VINA?”

    Vantu care alaturi de servicii foste si actuale a saracit 400 de mii de oameni sau
    Traian Boc care a saracit peste 10 milioane, Si ma sau va intreb care-i masura dupa care ar trebui sa actioneze justitia?

    Sau contele duplicitar,

    Are o masa plina de bucate, dar le pune la pastrare , ca sa le manance boc!

    De obicei se spune, n-am cuvinte!”, am prea multe dar ma abtin!

  8. 8 Pacala septembrie 17, 2010 la 3:35 pm

    Domnule AN,
    In sfarsit vad o discutie pe cifre:
    1. BNR cum ramburseaza banii de la FMI, la ce data din an si cum? Inteleg ca banii de la FMI care-s la BNR nu sunt cheltuiti totusi?
    2. cele 16 mld eur necesare in 2011 (5 si 11) cum vor fi obtinute: cele 5 mld pot fi obtinute din emisiuni de titluri pe piata interna/externa? Iar cele 11 mld. cum pot fi obtinute?
    3. ziceti “Dacă rostogolirea datoriei publice se face tot pe termen scurt (sau mediu), atunci Guvernul nu va câştiga nici timp şi va înregistra o creştere foarte rapidă a cheltuielilor cu dobânzile” – cu afirmatia sunt de acord, dar cum s-ar putea realiza o finantare pe tm/tl, cine ar da banii?
    4. Nu exista si alte fonduri de rezerva la dispozitia prim ministru din care ar putea fi realizate completari ale investitiilor?

  9. 9 Dragos septembrie 17, 2010 la 3:47 pm

    ps: buna poanta din “ce NE asteapta la guvernare”

  10. 10 Iepurele de Martie septembrie 17, 2010 la 3:52 pm

    @ Dragoş

    TE BAGI TU!

    @ (Hara)bulă

    Eu sunt de parere că este o mitocanie să faci propagandă băsistă, dragă social-democratule autentic, cu blazon vechi.

  11. 11 Socrate septembrie 17, 2010 la 4:08 pm

    Sa vedem cum e cu pensiile si contractul dintre generatii. Eu zic ca este vorba de un contract numai intre generatiile de salariati, restul celor care fac parte si ei din generatii – clasa de mijloc ( micii patroni ) si marii patroni – , nu sunt parte a acestui contract. Salariatii platesc din salariul lor o cota pentru asigurari sociale, pe ceilalti nu-i priveste problema. E adevarat, unii din ei sunt si salariati, dar salariul este o parte infimma din venitul realizat, pentru care platesc impozit dar nu platesc CAS. Sa se descurce statul cu salariatii si cu pensionarii care au fost odata salariati si au platit cota de asigurari sociale. Treaba lor. Dreptu-i ? Cum sa mai vorbim in acest caz de solidaritate sociala ? Poate ca aici s-ar gasi solutia pentru problema pensiilor decente. Cu privire la punctul de pensie de 45 % , opozitia are dreptate, se gandeste la pensii decente, la un minim de supravietuire pentru pensionari, conform constitutiei. Oricum, pensionarul mediu primeste prin pensie mai putin decat a cotizat dealungul anilor. Puterea portocalie gandeste cam asa : “ n-avem bani ( pentru ca am gestionat prost economia si am scazut numarul de salariati, dar asta n-are importanta ), cat strangem de la bruma de salariati care au mai ramas, atata va dam voua, pensionarilor. Sa muriti bine. E treaba voastra “

  12. 12 Fragmentarium Politic septembrie 17, 2010 la 5:11 pm

    Pe orice parte am suci si am invarti problema deficitului , pana la urma tot la solutia impozitarii diferentiate ajungem. Si nu sunt sigur daca si aceasta sursa nu-i un fetis. Oricum, ideea spatiului mic de manevra nu ar trebui sa indemne la pasivitate si la asteptarea ca economia sa-si revina singura, fara nicio terapie sau stimulent. Dar care sa fie acestea ?! A lua alte imprumuturi de la FMI ar insemna sa alimentam cercul vicios al datoriei externe, sub a carei povara ne vom prabusi, in cele din urma, urmand calea exemplelor deja cunoscute… Cel mai probabil, calea endogena ramane cea mai viabila, printr-un complex de masuri fiscale si economice care sa stimuleze consumul, productia si exportul. Geoeconomic, piata din Est (la care noi, in prezent, stam cu spatele, din motive politice !) ar putea reprezenta un vector de crestere…

  13. 13 Harabula septembrie 17, 2010 la 5:29 pm

    Analiza de mai sus este corecta, dar nu este intocmita de domnul Nastase. Este scrisa de catre altcineva, iar domnul Nastase a mai ajustat-o.
    Pe ce ma bazez cand spun asta?
    Este imposibil ca domnul Nastase sa spuna:
    ” – măsurile anticriză ale Guvernului sunt, intr-o anumita masura,corecte din punct de vedere economic (cu excepţia impozitului minim), dar nu au reuşit să stimuleze economia;”
    Domnul Nastase n-ar recunoaste in ruptul capului ca guvernul Boc ar putea adopta masuri corecte.

    In schimb, “incercam sa gasim solutii nu la situatia Romaniei pe care am lasat-o in 2004 ci la situatia dezastruasa a Romaniei de astazi.”
    sigur apartine domnului Nastase.

    Repet:analiza este corecta.

  14. 14 Augustin septembrie 17, 2010 la 5:44 pm

    @ A.N.
    Stimate domn,
    V-as ruga sa aveti amabilitatea de a ne spune, daca stiti, citi dintre cei dovediti a fi votat multiplu (sau alte nereguli majore) la alegerile trecute au ajuns in instanta. Importanta uriasa a acestui aspect nu cred ca mai trebuie dovedita, de aceea sint convins ca nu veti “survola” subiectul, plictisit.

  15. 15 Dl.Goe septembrie 17, 2010 la 6:06 pm

    @contele – da, mda, da, si da si nu. Da Crin are un guvern la umbra dar cu acest material postat pe blog dl. blogger Nastase ii baga pe forumisti la guvernare. Ma astept sa vad rasarind aici un guvern din penumbra. Pe d-voastra va vad ca ministru al relatiei cu parlamentul de la soare.

    P.S. Foarte pertinenta analiza d-voastra, sire.

  16. 16 Bah septembrie 17, 2010 la 6:41 pm

    @Vasile

    Mah,Vasilica, mah…trecusi de la vapoare la macroeconomie? Asa e la voi la servicii acolo? va pricepeti la toate exact ca shefu vostru chioru’? Ia baga tu repede textul pe care trebuie sa-l arunci pe piata si apoi lasa-ne bre.
    … by the way…cat se mai plateste zilele astea o postare?

  17. 17 eficientaenerg septembrie 17, 2010 la 7:03 pm

    Of,of…” . 50,3% -din Romanii ,merg mai rar de 1 data pe an sau niciodata la Primarii-si Eu,DePutin-in 2000 si 2001-am introdus Proiect Legea lobby-si Cioc ,Soc..”Naidin si PDSR legalizeaza traficul de influewnta…”;86,2%-dau exemple concrete de coruptie (mita la medic, la scoala, la politie sau la angajare)-favorizata de legislatia deficitara, salarizarea necorespunzatoare,managementul defectuos al institutiilor”….. Asociatia Asistenta si Programe pentru Dezvoltare Durabila – Agenda 21 a lansat studiul “Perceptia cetatenilor asupra coruptiei din institutiile publice: cauze, practici, prevenire”.

  18. 18 florin m. septembrie 17, 2010 la 7:05 pm

    Socrate

    Confuzie pe toata linia.

    In primul rand, contributia la asigurarile sociale se plateste atat de catre angajat, cat si de catre angajator, raportat la veniturile brute platite angajatului.

    In al doilea rand, CAS se calculeaza si retine in baza veniturilor salariale intrucat doar salariatii beneficiaza de plata unor astfel de drepturi.
    Sub masca unui mesaj al solidaritatii sociale, pare mai curand ca promovati un soi de jaf asupra proprietatii private. Deja este un abuz ca sunt folosite taxe si impozite destinate teoretic altor scopuri, pentru plata pensiilor. Aceasta demonstreaza doar slabiciunea sistemului si nu ar trebui sa duca pe nimeni cu gandul la abuzuri si mai mari. Este insa posibil ca opinia dumneavoastra sa fie impartasita de multa lume, dar asta nu ii modifica nu nimic caracterul profund abuziv si discretionar.

    Opozitia isi permite sa vorbeasca de o cota de 45% pentru ca este in opozitie. Nu se va mai intampla asta cand va ajunge la putere.

  19. 19 Doru Coarna septembrie 17, 2010 la 7:30 pm

    Poate ca ar trebui, ca ultima solutie, sa o maritam pe Romanica cu vreun flacau mai instarit dar la fel de puturos si idiot, adica vreun mostenitor… asta pt ca sa se poata fura si chefui in continuare.

    Ale naibii fabrici, agricultura si disciplina pe care le-am avut!…

    Dar vad ca nimeni nu se intreaba ca daca s-a inceput sa nu mai avem bani pt pensionari, apoi pt salariati, pe cale de consecinta, in curand nu vom mai avea bani nici pt hoti! Adica marinarul reuseste pana la urma sa-si atinga promisiunea electorala! Vor mai fi bani doar pt bogati, ca atractivitate, altminteri ar pleca pana si ei.

  20. 20 Viorel Dobre septembrie 17, 2010 la 7:43 pm

    Din analiza prezentata de dl Nastase eu am inteles 2 lucruri in principal:

    1. O sa fie jale mare, pentru ca posibilitatea de a avea crestere economica de 1.5-2% este practic nula. Daca scapam cu “crestere 0″ si tot o sa fie minunat.

    2. O sa platim 2% din PIB doar dobanzi, in special catre bancile din tara (87% din serviciul datoriei publice este intern) asta in timp ce BNR are rezerve de valuta si aur de peste 35.000.000.000 euro din care da bancilor sa imprumute statul.
    Ori cineva este rau intentionat, ori nu este normal la cap!!

  21. 21 Viorel Dobre septembrie 17, 2010 la 7:46 pm

    Viorel Dobre spune:
    septembrie 17, 2010 la 7:43 pm

    Cand am spus ca cineva este rau intentionat m-am referit la cineva de la BNR.

  22. 22 Doru Coarna septembrie 17, 2010 la 8:09 pm

    Dle Nastase,

    Sa luam de bun titlul? “Ce NE asteapta la guvernare”?

    Sau: “Ce ne asteapta DE la guvernare”? Gresesc?

  23. 23 Socrate septembrie 17, 2010 la 8:31 pm

    @florin m.
    1. Plata CAS de catre angajator se raporteaza intradevar la veniturile salariale, nu la veniturile patronatului. Splitarea este insa facuta pentru ca venitul net al salariatului sa dea bine ( 70% din salariul brut.). In fapt, pentu ca salariatul sa ia net 1000 de lei , taxele si impozitele aferente platite fie de salariat fie de angajator sunt de 1020 lei.
    2. Spuneti “In al doilea rand, CAS se calculeaza si retine in baza veniturilor salariale intrucat doar salariatii beneficiaza de plata unor astfel de drepturi.”. Asta am spus si eu, numai salariatii beneficiaza de pensii, micii si marii patroni nu beneficiaza de pensii, daca veniturile lor se rezuma la dividende.
    3. Daca angajatorul plateste “ la gri “ salariatii, la 1000 lei net luat de salariat, statul incaseaza ca impozite de la patron doar 420 lei ( impozitele platite ). Metoda se practica si la multinationale, nu numai de micii patroni.
    4. Spuneti “…pare mai curand ca promovati un soi de jaf asupra proprietatii private “ . Nu vad ce jaf ar fi daca angajatorii, pentru sumele din dividende transferate in contul personal ( venit ! ) ar plati si ei CAS si ar primii si ei pensie, adica ar fi introdusi in sistemul de pensii de stat. Ar cotiza acum si si-ar primii inapoi banii depusi sub forma de pensie ( si inca o pensie mare ), atunci cand vor iesi la pensie.
    5. Reductio ad absurdum. Sa presupunem ca guvernul Boc ( sau altul ) ar gestiona atat de prost economia ( nu este o presupunere chiar atat de absurda ) incat numarul de salariati ar scadea la 2.000.000 ; atunci prin redistribuire fondului de CAS colectat punctul de pensie ar ajunge la cca 18 %. Cati pensionari ar mai supravietui cu pensia redusa la jumatate ?
    6. Spuneti “Opozitia isi permite sa vorbeasca de o cota de 45% pentru ca este in opozitie. Nu se va mai intampla asta cand va ajunge la putere.”. Eu nu cred ca e asa. Ce ar fi sa aducem intai opozitia la putere, ca sa putem vedea cine are dreptate ?

  24. 24 Pali septembrie 17, 2010 la 8:44 pm

    Domnule Adrian Nastase avem si noi ( PSD ) un guvern “in umbra” sau macar in pregatire?

  25. 26 Dragos septembrie 17, 2010 la 9:05 pm

    Viorel Dobre: “in timp ce BNR are rezerve de valuta si aur de peste 35.000.000.000 euro din care da bancilor sa imprumute statul”.

    Fals !

    Viorel Dobre: “Ori cineva este rau intentionat, ori nu este normal la cap!”

    Doi politisti patruleaza competent intr-un orasel prafuit de provincie. Unul dintre ei gaseste o oglinda. O ia de jos, o priveste si zice:
    - Ba, fraiere, uite o poza cu mine!
    - Ia da-mi-o si mie! Ha, ha, ha, ce fata de prost ai!

  26. 27 Victor V. septembrie 17, 2010 la 9:14 pm

    @ Socrate

    Ești incredibil… Unde ai văzut tu multinaționale care să își plătească salariații “la gri”? Presupun că prin plată “la gri”, te referi plata “cash” a unei părți semnificative din salariu, fară plata taxelor. Nici măcar companiile medii nu își mai permit așa ceva. Plata “la gri” se numește evaziune.

    Dacă numărul de salariați ar scădea “prin absurd” la 2000000, Statul român ar fi intrat de mult în faliment. Am avea probabil lupte de stradă, criminalitate generalizată, iar Africa ecuatorială ar părea prin comparație cu noi un paradis. Despre ce problemă a pensionarilor vorbeai?

    Nu mai comentez și restul aberațiilor că nu merită.

  27. 28 Augustin septembrie 17, 2010 la 9:29 pm

    Oare titlul se scrie “CE NE ASTEAPTA LA GUVERNARE” si se citeste “DE CE NU INTRAM LA GUVERNARE”?

  28. 29 Dan M septembrie 17, 2010 la 9:30 pm

    La banci sunt depuse de catre populatie aproape 33 mld de eur, acesti bani trebuiesc atrasi in primul rand.

  29. 30 Ex-Student septembrie 17, 2010 la 9:42 pm

    Dle Nastase, vorbiti foarte frumos despre ceea ce se intampla acum in Romania, dar pe cand si ceva actiuni de stopare a genocidului?!M-AM SATURAT sa va tot aud, ca basescu face asta, ca guvernul face cutare lucru….luati atitudine, faceti ceva, si peste 50 de ani romanii va vor tine minte ca fiind cel care i-a ajutat sa isi revina financiar, ca le-a schimbat perceptia despre viitor.

    Sunt puternic consternat de conducerea PSD, care nu face altceva decat sa astepte- asta este impresia mea- ca PD-ul sa isi dea singur cu stangu`n dreptu`!!Cat mai puteti sta, fara sa faceti ceva?Cat?!

  30. 31 Ex-Student septembrie 17, 2010 la 9:51 pm

    Si inca o chestiune. Am aflat de curand, ca in 2000 s-a operat cea mai josnica actiune impotriva persoanelor ramase vaduve, si anume: s-a eliminat dreptul la pensia de urmas – bine ca nu s-a aplicat si retroactiv. Adica, pe intelesul tuturor celor ce va citesc blogul, daca unul din bunici a murit dupa anul 2000, bunicul/bunica ramas/a in viata nu mai primeste jumatate sau cota parte din pensia celuilalt.

    Am vazut ca raspundeti de cele mai multe ori la intrebari, va rog sa imi raspundeti in ce conditii s-a eliminat acest drept si cum PSD- un partid de stanga a fost de acord.

    O seara placuta!

  31. 32 Viorel Dobre septembrie 17, 2010 la 10:02 pm

    @ Dragos

    Domnule Dragos, ati pute detalia? Ce este fals, ca rezerva BNR este de peste 35 miliarde euro, ca BNR imprumuta bancile iar acestea statul sau ambele?

    Bancul e dragut. Vechi de pe vrema militienilor, dar dragut. Eu nu sunt politist. Cred ca nici dv.

  32. 33 Aya septembrie 17, 2010 la 10:59 pm

    @

    Viorel Dobre

    Ca sa te parafrazez, fie esti rau intentionat (nu m-ar mira!) fie ai grave probleme cu capacitatea de judecare.

    Banii aceia inseamna REZERVA nationala care trebuie sa creasca, nu sa scada. Asta inseamna: nu se atinge nimeni de ei si, in plus, trebuie sporiti. Este UNICA garantie a Romaniei, in acest moment.
    Romania a mai trecut prin momente foarte grele (anii 1998 si 1999 sunt cele mai concludente exemple) si, daca a reusit sa le depaseasca, este pentru ca BNR s-a implicat activ, dar fara sa reduca rezervele.

    Daca Romania nu s-a prabusit economic dupa criminalele masuri ale lui Boc, asta se daotreaza- o spun fara rezerve- politicii BNR, mai exact politicii lui Mugur Isarescu.

  33. 34 Aya septembrie 17, 2010 la 11:02 pm

    @

    Doru Coarna

    Ma mir ca esti atat de rupt de realitatile PSD.
    Da, ai citit corect: “Ce NE asteapta la guvernare”.
    PSD intra la guvernare in octombrie.
    Important este sa reuseasca inainte de a fi construit (si votat) bugetul pe 2011. De tipul de filozofie bugetara poate depinde inceputul redresarii.

  34. 35 Iepurele de Martie septembrie 17, 2010 la 11:18 pm

    @ Aya

    Nu te mai chinui, mamaie! Esti deja expirata. Vezi-ti de idisul tau, in loc sa incerci justificari absolut penibile pentru greselile grosolane de limba franceza ale protejatului tau!

  35. 36 Iepurele de Martie septembrie 17, 2010 la 11:27 pm

    @ Aya

    Rămân la părerea mea: eşti o ţoapă. Mă mir că mai ai tupeul să vorbeşti, tu, odrasla unuia din membrii bandei de evrei care au adus bolşevismu-n România şi care a recunoscut deschis, fără nici cea mai mică jenă, că, în copilărie, a fost prietenă cu licheaua de Tismăneanu.

    Nu mai spun de “presa” pe care o practicai pe vremea tovarăşului, în care, mai mult ca sigur, ridicai în slăvi “cuceririlii socialismului”.

    Acum, faci pe marea doamnă pe blogul lui Adrian Năstase.

    Un minimum de decenţă!

    P.S.: N-am nimic personal cu tine, mamaie. Dar, câtă vreme vei continua să mă ataci, îţi voi replica aşa cum meriţi.

  36. 37 Iepurele de Martie septembrie 17, 2010 la 11:35 pm

    @ Aya

    Am citi justificarea HALUCINANTA si RIDICOLA pe care ai dat-o pentru greseala “une cannon”, facuta de Leoprans. Nu tine. E JALNICA!!!!!!! Nimeni din cei care stiu franceza nu poate crede o iota din ce-ai scris.

    Dar sa presupunem, prin absurd, ca te-ar crede cineva. Pe unde mai scoti camasa in cazul textului leopransian pe care l-am corectat mai jos?

    “@Melanie

    Peux-je utiliser le titre vous avez donne a Ghitz( de Mauvaise Foi)? J’ai ete tres amuse par ce titre. Vous avez tres bien pris l’essence de l’individu.
    Je vous remercier en avance.
    Amitie…”

    Greseli:

    1. Dupa “Peux-je utiliser le titre “, ar fi trebuit sa existe un “que”. Nu exista!

    2. Forma de indicativ prezent, persoana I, singular, a verbului “remercier” este “Je vous remercie”, fara “r” la sfarsit.

    3. Corect ar fi fost nu “Vous avez tres bien pris l’essence”, ci “Vous avez tres bien surpris l’essence”.

    4. Forma consacrata este “Je vous remercie d’avance”, nu “en avance”.

    5.In sfarsit, nici “Amitie”-ul din final nu suna prea bine. Se recomanda “Amicalement” sau “Avec amitie”.

    Grea franceza asta, bai nene, grea de tot. Cinci greseli in cateva randuri. Pute de la o posta nobilul de vita veche, care stie franceza din familie si posteaza sub un pseudonim frantuzesc!!!

    In masura in care voi avea chef sa-mi pierd timpul, voi analiza si alte texte in limba “franceza” ale acestui “francofon erudit”.

  37. 38 LePrince septembrie 18, 2010 la 12:18 am

    @ All

    Scuze pentru evidentul off-topic, dar voi aseza aici unul dintre putinele comentarii care se refera strict la persoana mea si la relationarea pe blog. Cred ca este timpul pentru cateva explicatii personale. In general m-am ferit sa fac referiri directe la persoana mea (sau comparatii luindu-ma drept etalon).

    Ratiunea pentru care fac acest comentariu este data de unele comentarii voit rautacioase la adresa mea (si a altora)din ultimele zile. Din capul locului as vrea sa spun ca nu ma simt deranjat de comentariile negative la adresa mea . Este liber oricine, in virtual, sa comenteze oricum. Dar unele din ultimele comentarii sunt pline de ranchiuna, de interpretari voit distorsionante si de rautati gratuite. Nu ma asteptam sa plac, iar dorinta de a fi simpatic cuiva nu a fost un motiv pentru a scrie pe acest blog. S-a intamplat sa starnesc si simpatie, lucru care m-a bucurat, dar nu este aceasta motorul care ma face atat de prezent la „viata de blog”. Motivul pentru care am inceput, in luna februarie sa scriu aici este acela ca ma simt apropiat , ca exponent politic, de dl Nastase. Congresul din februarie, mi-a dat speranta ca dl Nastase va reveni in prim-planul vietii politice, acolo unde-i este locul. Am considerat ca o comunicare directa este benefica. Din raspunsurile d-lui Nastase, am realizat ca aceasta comunicare este posibila si chiar daca nu avem un agreement perfect asupra unor lucruri(nici nu e posibil ca doua persoane, indiferent care, sa aiba opinii identice), putem dialoga. Stiam deja acest lucru, dl Nastase este un om al dialogului.Daca nu aveam aceasta certitudine, nu as fi scris. Singura indoiala pe care am avut-o era legata de siguranta ca dl Nastase este chiar cel care raspunde si participa atat de activ la viata blogului. Cu timpul(nu mi-a trebuit mult) am realizat ca dl Nastase, chiar ajutat de o echipa, este cel care controleaza blogul si raspunde.Cred ca il cunosc pe dl Nastase destul de bine, ca sa pot judeca. Am fost intotdeauna un observator atent al politicii, si la un moment dat, am participat activ. Explicatia pe care o dau, a fost declansata de o intrebare. Cineva, care stie ca scriu pe acest blog si citeste ceea ce scriu, m-a intrebat cum de am reusit sa-mi fac, cu o asemenea viteza ,prieteni si dusmani. Nu am stiut sa-i raspund la intrebare, si atunci am realizat ca nici macar subconstient nu am dorit sa plac. Ceea ce spun aici, spun din convingere, imi permit sa fiu foarte deschis. Politic, ma consider un om de centru , nu am admirat niciodata excesele dreptei, dar nu cred nici in stangisme ponosite. Ca ideologie ma simt apropiat de social democratie, cu unele nuante liberale. Cred in valorile democratiei si in libertatea fara echivoc. Nu consider pe nimeni de pe acest blog drept dusman, sau inamic. Pe cativa ii consider amici, sau chiar prieteni. Sunt destul de echilibrat, pentru a face diferenta dintre real si virtual. Nu consider participarea la blog drept „second life”. Recunosc ca uneori am tendinta „sa ma afirm” prea mult prin ceea ce stiu, dar nu o fac cu reacredinta.

    Am observat ca exista comentatori care pun multa pasiune in participarea la viata de blog. De multe ori, si eu pun. Cred ca fiecare, scrie aici conform propriului caracter si propriilor experiente de viata. Unii ar dori ,ca personaje de pe blog sa fie inlaturate. Sau izolate. Prin apeluri la dl Nastase, prin rautati gratuite, prin interpretari voit gresite a unor cuvinte drept insulte,uneori prin jigniri sau defaimari, s-a incercat eliminarea unora dintre personajele blogului. Observ in ultima vreme si formarea unor asa-zise grupuri, prezentate de unii ca antagoniste. Ca si in politica, de fapt, ca in orice partid, exista voci care polemizeaza sau se contrazic. Dar ele apartin aceleiasi familii. Asa ar trebui sa fie. Fiind blogul d-lui Nastase, aici este familia celor care il recunosc pe dl Nastasedrept o marime a politicii romanesti. Unii il iubesc, altii il admira, unora le inspira respect, altora le inspira un soi de frica, altii il desconsidera, sau chiar dispretuiesc. E absolut normal. Orice politician inspira sentimente de un fel sau altul. Dar sub nici o forma nu poate fi ignorat. Indiferenta ar duce la „topirea” calitatii de politician.Toti participantii la blog, indiferent ca aduleaza, aplauda, critica, lauda, denatureaza, se amuza, contrazic sau pur si simplu vorbesc, au o trasatura comuna. Aceasta este recunoasterea d-lui Nastase drept o personalitate de prim rang a politciii romanesti. Pana si cei evident situati de partea cealalta a baricadei , scriu aici pentru ca blogul li se pare important, e un spatiu care conteaza. Dar si acestia au consideratie pentru dl Nastase. Acesta este numitorul comun.Unii ar dori ca dl Nastase sa se plaseze de o anumita parte, altii ar dori sa-l „confiste” pe dl Nastase in nisa lor politica. Am explicat, ca asta nu este posibil, deoarece a depasit stadiul de simplu politician. Dl Nastase face parte din „politica mare”, nu se poate intoarce la politica marunta. Eu nu cred ca dl Nastase isi doreste ca aici sa scrie doar psd-isti, sau admiratori ai stangismelor. Ar fi o greseala, o limitare a spatiului, sau macar o fracturare a lui.Desi este si un blog psd-ist, acesta nu este doar un blog psd-ist. De aceea, nu inteleg de ce trebuie sa recurgem la texte jignitoare sau rautati. Care este scopul? Sa-i vedem pe ceilalti plecati? Nici eu, nici alti comentatori cu care sunt de multe ori in acord, nu am cerut asta vis-a-vis de cei care se vad „in tabere”, sau drept „ceilalti”, „insularizati”, sau „izolati”. Ne putem contrazice , putem polemiza, putem comenta, fi de acord, sau chiar certa pe anumite teme fara ca unii sa plece. Dar fiecare transporta in „viata de blog” propriile frustrari si experiente, ceea ce face ca partizanatul agresiv sau interpretarile rautacioase sa existe. Cred ca ar trebui sa renuntam la ele. Si mai ales la comentariile care contin doar afirmatii rautacioase, insulte si voite denaturari la adresa unora sau altora(uneori, pana si umorul este luat ca insulta sau atac, si rastalmacit). Cred ca exista „un loc sub soare” pentru oricine.
    In cee ce ma priveste, voi face ceea ce nu am facut, cateva destainuiri. Nick-ul „le prince” mi-a fost inspirat de porecla primita intr-un grup de prieteni si amici. Nu are legatura cu apartenenta mea la o casa princiara anume, si nici nu ma face ca in viata de zi cu zi sa ma inchipui print, traind in secXVIII. Ar exista , pe anume ascendente familiale motivatii pentru care sa-mi arog origini aristocratice. Dar sunt putini cei care stiu asta dintre cei care ma cunosc. Cunosc cateva limbi straine (nu spun cate), unele foarte bine, altele la un nivel bazic. In anumite graiuri ma pot descurca excelent chiar intr-o discutie elaborata, stiu sa disjung nuante si subtilitati,sa recunosc regionalisme sau accente, in altele ma pot decsurca la nivel bazic conversational. Nu am studii lingvistice. Nu am nici pretentia ca as cunoaste aceste limbi straine la perfectie sau ca as putea fi confundat cu un francez. In privinta limbii franceze , lipsa de exercitiu ma poate face sa gresesc, sau sa omit. Dar subtilitatile si fineturile acestei limbi nu-mi sunt straine (multumesc Aya, eu nu as fi explicat). Nu doresc ca pentru asta sa obtin aprecieri sau laude. Alte doua limbi straine, pe care am ocazia sa le folosesc aproape zilnic , prin exercitiu, imi sunt mai proprii. In limba romana, am trecut de stadiul la care pot citi un text doar pentru a citi, sau a parcurge. Pot intelege sensuri ascunse, sau subtilitati. Nu doresc sa atac pe nimeni, dar parcurgerea unor texte pe acest blog m-au facut sa reactionez la incercari de manipulare, sau la mistificari. Reactionez si la rautatile adresate mie sau altora (nu la toate), atunci cand cred ca se face o nedreptate. Exista posibilitatea sa gresesc. Daca se aduc argumente sau motivatii pertinente, sunt gata sa-mi recunosc interpretarea gresita. Problema este ca de cele mai multe ori, rautatile pe acest blog sunt absolut gratuite, dar se doreste transformarea lor in polemici. Desi de obicei nu doresc sa fac referiri personale, voi calca , de aceasta data acest principiu. Exista persoane pe acest blog cu care sunt sigur ca mi-ar face placere sa ma intalnesc in viata de toate zilele. Sunt sigur ca am avea ce discuta si ca am putea sa ne intelegem. Poate am deveni si prieteni. Cred ca apropierile pe blog se fac mai natural si mai spontan, deoarece sunt lipsite de prejudecata de varsta, generatie sau prezenta fizica(sunt si altele). Am gasit aici cateva personaje deosebite, cu care m-as intalni oricand. Voi da cateva exemple si voi explica.
    Cu Aya pot spune ca m-am „cunoscut” mai bine dupa revenirea sa din mai. La inceput am fost nedumerit de numarul comentariilor si de consistenta lor. A lipsit o perioada. Dar nu-mi consolidasem o impresie. Faptul ca cineva m-a confundat cu ea, m-a facut sa ma „intorc” in istoric si sa citesc ce scrisese si cum polemizase. Atunci am inteles-o. Iar cand a revenit, relationarea a fost mai usoara si mai fireasca. Este o persoana cu care mi-am descoperit gusturi si opinii comune, si sunt sigur ca ne-am intelege in „real”. Sustinerea reciproca a venit in mod spontan, si cred ca rautatile si atacurile unora sunt cel putin dubioase. Descifrarile exacte la care supune unele texte,eruditia si inteligenta,dar si informatia de care evident dispune, experienta, pertinenta comentariilor, vechimea pe blog (prin urmare cunoasterea buna a unor personaje la fel de vechi) o fac sa fie una din vocile cele mai avizate si mai stralucitoare a blogului. Consider ca rautatile indreptate impotriva-i sunt date de dezechilibrul intelectual dintre ea si cei care o ataca, dar si de anumite gelozii si invidii(consecinta a dezechilibrelor). Mai apar si unii “intamplatori”, cum este „iepurele” , care adauga ranchiuna si dorinta de razbunare(desi la „iepure” am banuiala ca „ a fost pus” sa ne atace pentru ca anumite pozitii pe care le-am exprimat au deranjat „undeva”, in anume zone-faptul ca atacul a fost mizer si neinteligent, tine de calitatea personajului in sine) . Plus altii care pur si simplu nu o inteleg sau interpreteaza gresit.
    Pe Harabula, pe care l-am perceput tanar la inceput (si l-am tutuit, am realizat diferenta de generatie mai tarziu), nu i se poate reprosa nimic , eventual cinismul , uneori prea manifest (scuze, Harabula, dar este adevarul, cred ca undeva , ai si recunoscut). Nu l-am vazut sa atace pe cineva, doar a raspuns unor rautati. Se observa ca dl Nastase il apreciaza , lucru absolut de inteles. Parerile ca nu ar fi social-democrat, sunt neargumentate, iar daca el se declara astfel , eu il cred. Nu am gasit nimic ne-social-democrat in ceea ce spune. Iar blazonul este dat de evidenta eruditie si de un soi special de intelepciune( pe care cred ca dl Nastase il apreciaza).
    Dintre cei in care as avea incredere ca o intalnire „fata in fata” ar fi o reciproca placere si imbogatire mai sunt contele, florin m, observator, victor v, anonimul venetian, dlnimeni, dar si multi altii, extrem de echilibrati.
    Nu doresc sa fac separari. Sunt sigur ca oricare de pe acest blog isi merita locul aici, si sunt sigur ca unii sunt mult mai buni decat ii vad eu. Sunt sigur ca de multe ori gresesc. Am indoieli.
    Ceea ce nu-mi place este gratuitatea unor atacuri. Unii m-au dezamagit. Voi da un singur exemplu. De ce mi se neaga dreptul preferintei pentru Metaxa pentru ca aceasta marca ar fi fost culmea rafinamentului coafezelor pe vremea cand Vasile era „fata mare”?Stiu ca poate Metaxa nu este „varful” nisei de bauturi pe care o reprezinta. De gustibus… A spune ca „ar trebui” sa prefer Hennessy sau Courvoisier, sau armagnac-ul in locul cognac-ului, este o dovada de snobism prost inteles(ori ca scriu cognac si nu coniac). Sau ca in conditiile in care Metaxa are o anume imagine, ar trebuie sa spun ca nu-mi place. Dar in acelasi timp, eu sunt acuzat de snobism. In cantitati mici, imi recunosc snobismul. Nu cred, daca nu este exagerat, ca snobismul este neaparat un defect. Iar Metaxa, in conditiile in care as avea de ales, este preferinta mea personala (7* sau, daca ma alint, Special Reserve).Nu as refuza un alt tip de cognac de calitate, dar Metaxa mi se pare mai usor si mai putin aspru (poate mai dulceag). Asta este gustul meu. Simpla exprimare a unei preferinte mi-a adus un noian de comentarii relativ la snobismul meu, sau nepriceperea in domeniu. Este un exemplu prototip de interpretari voit rautacioase la adresa mea, dar calapod pentru atacuri si la adresa Ayei, lui Harabula, contelui si altora.
    Exista si tipologia de „comentariu la comentariu”, gen Vasile (fost „nu ma pot abtine”). Nu le mai disec, dar sunt din categoria „infect”, deoarece nu au minimul curaj de a se adresa direct si nu exista argumente, doar insinuari.
    Exista si personaje de blog cu care sunt sigur ca nu as dori sa ma cunosc. Nu voi nominaliza. Dar precizez ca imi face placere de multe ori polemica cu blogideologic sau ghita bizonu. Le recunosc eruditia ambilor , chiar daca nu sunt de acord cu ceea ce spun ei sau cu abordarea pe care o au. Le inteleg insa substratul, chiar daca il contrazic si polemizez. Cred sincer ca ei imbogatesc acest spatiu virtual. Nu as refuza cunostinta, dar nu cred ca am putea avea relatii foarte amicale.
    Cei pe care nu mi-as dori sa-i cunosc sunt, oricum ,foarte putini.
    Ceea ce am scris nu este un „testament” bloggeristic, ci o necesara „punere la punct”. Voi continua sa comentez la fel ca si pana acum. Precizez ca pentru mine, prezenta pe blog este un exercitiu intelectual de cele mai multe ori, un amuzament de multe ori, o placere si aproape niciodata un disconfort. Recunosc ca am fost „captat”, uneori peste limita de timp de care dispun.Ultima saptamana , pentru prima data , mi-a produs o oarecare iritare. De aceea am facut aceste precizari.
    Va doresc tuturor multa sanatate si week-end placut.

  38. 39 LePrince septembrie 18, 2010 la 1:04 am

    @Marcus

    Hai sa-ti fac week-end-ul si sa-ti raspund eu, ca vad ca o plictisesti pe Aya. Nu inteleg sa raspund chiar tuturor celor care ma ataca. Unora, aleg sa nu. Am vazut ca esti ingrijorat ca n-am mai comentat. Imi pare rau ca nu te-am anuntat din timp( ca sa-ti gasesti alte preocupari decat cititul “din mine”) ca nu voi avea timp de blog ieri si putin timp pentru blog alaltaieri. Alta data, cand lipsesc, promit ca vei fi primul pe care il anunt. In privinta apararii, ar trebui ca challenger-ii mei sa fie pe masura (sau macar noi) ca sa le raspund. Cu ocazia asta, iti fac un compliment, pentru ca vezi ca tie iti mai raspund din cand in cand. Tu esti mai vechi, asa ca….observa cat te pretuiesc.
    Hai ca ti-am facut ziua, ai ce citi tot week-end-ul. Si ai si pe cine comenta. Ce te-ai face fara mine Marcus, ia zi?

  39. 40 blogideologic septembrie 18, 2010 la 2:49 am

    @Mihnea Georgescu
    Chiar şi la ghena de gunoi din “curtea interioară” a blocurilor, blocul unde locuiesc fiind unul dintre ele, există camera de supraveghere şi se păstrează imagini video cu toţi cei care au intrat în ţarc să depună gunoaie menajere. Vrei să îmi spui că la sinagoga aceea din Moldova n-au existat camere de supraveghere, şi că nu s-au păstrat imagini video cu vandalii?

  40. 41 blogideologic septembrie 18, 2010 la 4:46 am

    @ Harabula, referitor la mesajul din septembrie 17, 2010 la 5:29 pm
    Din nou încerci să faci “pe interesantul”. Dar, pe cuvânt, nu eşti! Crezi că la ora actuală PSD ar putea avea un decident ultim, –“decident din umbră”–, altul decât domnul Adrian Năstase ? Şi mai crezi realmente că anunţurile schiţate aici, schiţate mai mult ori mai puţin vag, sunt realmente deciziile ultime ?

  41. 42 LePrince septembrie 18, 2010 la 6:40 am

    @Adrian Nastase

    Interesante statistici si date. Bune probabil pentru pregatirea in eventualitatea unei guvernari viitoare si a unui program. Sa fie si o reactie la anuntarea „guvernului din umbra” a PNL? Apropo, nominalizarea lui Melescanu este aiuritoare. E ca si cum, dorind sa vinzi o casa nou construita, o prezinti avand ferestrele sparte. M-a surprins neplacut.
    Dar PSD ar trebui sa se fereasca de prea multe populisme. Promisiunile si discursul „cresterea impozitelor”, nu sunt lozuri castigatoare. Electoratul vrea un discurs mai „terre-a-terre”, mai aplicat pe solutii inteligibile si realiste. Electoratul, desi inca nu complet matur, a castigat „patina”, pretentiile sunt mai rafinate. Discursul „cresterea impozitelor”, sperie foarte tare, pe multi. Dupa parerea mea, impozitele nu sunt prea mici, sau prea putine, sunt doar prost aplicate si mai ales distribuite. O crestere a bazei de impozitare si eventual cresterea in anumite zone ( despre produse de lux , mosteniri ,am mai vorbit), ar fi acceptate, logice si usor de explicat.
    Pe cand un guvern „in umbra” a PSD? Si mai ales, cine sunt, sau ar putea fi ministrii „din umbra”? Sau vor fi prezentati doar in „lumina soarelui”? Nu de altceva intreb, dar as prefera sa nu am mari dezamagiri. Oricum, va doresc succes.

    S-auzim de bine.

  42. 43 LePrince septembrie 18, 2010 la 6:49 am

    @Aya

    Anglia a invatat toleranta mai devreme decat Franta( pe cand in 1685, Franta anula edictul de la Nantes, Anglia devenea, in 1688 permisiva fara echivoc cu toate confesiunile, iar biserica Angliei era deja consolidata), printre altele si datorita celor pe care le-ai expus.
    Este interesant , in context, mesajul Papei Benedict, care acum cateva zile, la Edinburgh, a spus, citez din memorie: „ Anglia se straduieste sa devina o societate multiculturala. Dar trebuie vazut cum traditia si cultura crestina vor avea un rol in aceasta societate, care tinde sa se supuna din ce in ce mai mult secularismului”. Mesajul pontifical a fost plin de substanta, si se pare ca biserica catolica duce o reala cruciada de recucerire a unor pozitii. Cred ca dupa perioada „lady Di”, Anglia se intoarce spre radacini. Probabil nu e rau. Ceea ce cred ca Anglia are , Franta nu prea , este deschiderea de a integra complet, de a absorbi, de a infia capacitatile , indiferent de originile acestora. Franta, desi la egalitate cu Anglia acum o suta de ani in aceasta privinta, a pierdut, undeva pe drum, ritmul si cadenta. Parca ar fi obosit. Nu-i putem refuza nici Frantei aceasta capacitate, dar parca mai redusa. Culmea este ca la nivel de reglementari, si teoretic, Franta a fost mai permisiva ca „azilant”, dar a avut si mult recul periodic. Nu mi-ai spus ce parere ai de Rachida Dati. Mi se pare o figura interesanta.
    S-auzim de bine.

    PS Multumesc.

  43. 44 Vasile, septembrie 18, 2010 la 7:12 am

    Bah,

    Delatori ,sau pupincuristi de teapa dumitale sunt de obicei “translatori” , adica transleaza de la unul la altul , vorbeam de partide bineinteles!

  44. 45 Vasile, septembrie 18, 2010 la 7:13 am

    Domnule, Adrian Nastase , va chinuiti in zadar,

    Guvernul Traian Boc a gasit solutia pentru toti oamenii din Romania care nu au slujbe!

    “Guvernul roman va asigura slujbe pentru someri pe perioada crizei financiare. Ele vor fi oficiate de preoti, episcopi si mitropoliti. “

  45. 46 pivniceru nicolae septembrie 18, 2010 la 7:15 am

    A-ti mai scos odata tara din criza .Grabiti-va ,pentru ca altfel nu cred ca ve-ti mai avea ce scoate .Poate doar conservarea ruinelor.

  46. 47 LePrince septembrie 18, 2010 la 7:29 am

    @florin m
    @victor v

    Bine ati revenit. Se simtea nevoia unor comentarii serioase si pertinente pe teme economice. Ati nimerit si foarte on-topic.
    S-auzim de bine.

  47. 48 contele septembrie 18, 2010 la 8:00 am

    Dl.Goe

    Mulţumesc . Salutări tatălui d-stră , spuneţi-i că nu s-a schimbat mai nimic , aproape totul e ca pe vremea lui !
    P.S. Apropo , d-lui şi-a plătit impozitul pentru drepturi de autor ?

  48. 49 nastase septembrie 18, 2010 la 8:17 am

    Augustin,

    Nu. Titlul, dar mai ales comentariul, au ca scop sa-i puna in garda pe cei care discuta despre venirea la guvernare ca despre participarea la un festin.

  49. 50 nastase septembrie 18, 2010 la 8:24 am

    Pali,
    nu cred ca este utila anuntarea acum a unui guvern din umbra.
    1. Stim cate ministere va avea guvernul (7, 11, 15, 20) inainte de a finaliza viziunea pentru guvernare si apoi programul propriu-zis ?
    2. Facand un astfel de anunt, multumesti 10-15 colegi dar nemultumesti multi altii care lucreaza la programe
    3. anunti eventual si “tehnocrati”, riscand sa ti se spuna ca nu ai specialisti in partid ( la liberali sunt 4 din 11)
    4. demobilizezi anumite fiefuri electorale (la liberali, probabil Fenechiu se astepta sa fie el desemnat la transporturi)
    etc

  50. 51 blogideologic septembrie 18, 2010 la 8:27 am

    Am mai vorbit despre extraordinara dinamică dovedită de capitalismul Anatolian. 50% din comerţul exterior al Turciei se face cu UE. Am mai vorbit şi despre un posibil proiect pe termen lung al nostru implicând transporturile de mărfuri cu trenuri feroviare intermodale dinspre Turcia înspre ţările centrale şi occidentale din UE şi invers, cu o conectare pe mare prin ferry-boat dinspre Constanţa spre Asia Minor (de preferat cu un port la Marea Neagră care să fie totodată şi începutul drumului istoric de comerţ spre Iran), care să preia TIR-urile din transportul feroviar intermodal. Fără noi, chiar şi fără UE, Turcia a dezvoltat moderne legături comerciale cu ţările mai apropiate ei din Asia, anume Iranul, Pakistanul şi India. Este un proiect de transporturi pe termen lung uriaş, cred că deja trebuie începute discuţiile pe tema aceasta cu Turcia, dar şi cu Ungaria, Austria şi Germania. Nu este o ipoteză stupidă să presupunem că vor putea veni fonduri uriaşe dinspre UE pentru un asemenea proiect de transporturi intermodal-ferry pe ruta Germania-India.

  51. 52 LePrince septembrie 18, 2010 la 8:34 am

    @ Iepurele de ….

    Te scalzi in continuare in acealsi element pe care il evoci des. Vezi sa nu te ineci.

  52. 53 contele septembrie 18, 2010 la 8:54 am

    LePrince

    Stai liniştit cu originea . M-am uitat zilele trecute pe arborele genealogic şi lucrurile sunt mai complicate decât crezi . Am întrebat-o de tine şi pe Marchiza Rêtractàbilă , mătuşa mea , şi mi-a zis că ai cu certutudine ascendenţă nobiliară . Şi-apoi te mai uiţi şi la om , vezi că-i un aristocrat de la o poştă . Pe mine , de exemplu , lumea care nu-mi ştie titlu mă confundă cu un duce , aşa de stilat sunt . Apropo , mai ai nişte Metaxa 7* în Rezerva ta Specială ? De ăla de care-am băut la nunta reginei …Foarte bine …Hai că trag o fugă pe la tine , stăm pe terasă , tu îmi reciţi un haiku în japoneză iar eu …eu …Dar un teren de tenis nu ai prin apropiere ?

    P.S. Ce dialect al limbii chineze ştii mai bine : mandarina sau cantoneza ?

  53. 54 contele septembrie 18, 2010 la 8:58 am

    Vasile

    Îţi mulţumesc şi te felicit că ai reuşit cât de cât să te abţii . Eşti prea ursuz câteodată . Mai caută şi partea bună a lucrurilor din România . Adică pe mine .

  54. 55 contele septembrie 18, 2010 la 9:06 am

    Iepurele de Martie

    Nu mă îndoiesc că ştii franceză . Din păcate pentru tine doar un marţian ar putea susţine că Aya nu ştie franceză . Ce , tu eşti Iepurele de pe Marte ?!
    E ca şi cum ai susţine că eu nu sunt un tip extrem de inteligent . Absurd !

    Te rog frumos , mai încet cu ” merde”ul pe aici , mai sunt oameni care mănâncă atunci când citesc blogul !

  55. 56 Bah septembrie 18, 2010 la 9:18 am

    @Vasile

    Iar confunzi marfa cu ambalajul. citeste raspunsul meu in topicul care “te-a consacrat”.:)

  56. 57 Fragmentarium Politic septembrie 18, 2010 la 9:54 am

    Privind guvernul din umbra al liberalilor, sunt de acord ca exprima un efort de organizare (ceea ce nu inseamna ca social-democratilor le-ar lipsi) si poate ca pentru viata politica nu ar strica si un asemenea exercitiu (ar trebui consumata si o asemenea tentatie, chiar daca ea vine pe filiera anglo-saxona, dar, cum se spune, incercarea moarte n-are, iar experimentul este asumat pe “barba” liberalilor). Dar acesta mai tradeaza si altceva si anume o vointa exacerbata de putere (ceea ce n-ar fi ceva nou pentru un partid), rupta insa de posibilitatile reale ale PNL, avand in vedere scorul electoral al acestuia(20-22%) care este greu de crezut ca-l va aduce in pozitia de a face un guvern monocolor (mai ales in conditiile unui sistem multipartidist care imparte tortul electoral in destul de multe felii). Ori un asemenea profil de guvernare devoaleaza multa inflexibilitate care vor face dificile negocierile si compromisurile (o caracteristica a dreptei izvorata din principiul invingatorul ia totul, pozitie in care insa PNL nu se poate afla decat in caz de alegeri anticipate). Prin contrast, concentrarea PSD pe problemele si solutiile guvernarii este mult mai inteleapta si mai aplicata pe urgentele realitatilor de criza. Este foarte important ca la Congresul care urmeaza PSD sa articuleze un concept si un program clare, cu tinte si mijloace precise.

  57. 58 Marcus septembrie 18, 2010 la 11:16 am

    @Lio prins: iar te bagi in seama si-ti dai aere ca calu’ de sulfuroase. Am trecut de prea multe ori Ecuatorul , de doua ori chiar prin punctul in care intalneste Meridianul Zero, pentru a crede ca acest punct este localizat in buricul tau princiar. Tu pentru un mine nu esti decat o tinta, nostima ce-i drept, care-mi furnizeaza teme de amuzament pamfletar. Sezi bland ca nu ma pierd in cearceafurile cu care-ti invelesti pretiozitatea gaunoasa ca sa nu pomenim snobismul si ingamfarea pe care le etalezi si care uneori depasesc limitele bunului simt elementar. Eu cu Aya am simtit nevoia unui dialog in spiritul relatiilor cordiale dintre noi, stabilite cu foarte mult timp in urma. Asa ca nu te mai flata si baga de-un ventilator de primenire a aerului.
    In speranta ca vei avea un week end asemanator cu al meu iti doresc totusi
    sa fii iubit
    marcus

  58. 59 Dragos septembrie 18, 2010 la 11:32 am

    Viorel Dobre,

    BNR NU imprumuta bancile. Cel mult reduce cuantumul rezervei minime obligatorii pe care bancile comerciale, din banii LOR, sunt obligate sa o BLOCHEZE la BNR.

  59. 60 Fragmentarium Politic septembrie 18, 2010 la 11:36 am

    Multiculturalism, multiculturalism… Dar ce inseamna practic acest lucru ?! Daca se refera la respectul altor culturi, la schimburile de valori materiale si spirituale dintre acestea ori la convietuirea si conlucrarea acestora, fara cultivarea unor complexe de superioritate sau inferioritate, foarte bine, asa ar trebui sa fie si acestea sunt acceptiunea si trendul care trebuie sustinute. Dar daca prin “multiculturalism” se inteleg actiuni politice de malversare demografica, prin deplasarea unor mase mari de populatie dintr-o tara in alta, care ameninta schimbarea structurii etnice autohtone in favoarea unor alogeni, atunci s-avem raison, este vorba de o agresiune insidioasa la adresa identitatii culturale, religioase si etnice a comunitatii national-statale tinta, iar intr-o zi te poti pomeni, dus cu presul unui astfel de “multiculturalism”, ca tara ta nu mai este de fapt a ta siu ca in numele tau vorbesc, politic, persoane care nu simt si nu gandesc ca tine sau ca ai tai…

  60. 61 Augustin septembrie 18, 2010 la 12:43 pm

    @ A.N.
    Stimate domn,
    Inainte de orice, va multumesc pentru raspuns. Totusi, aceasta “intrare la guvernare” pare abordata, de catre ambele partide de opozitie, in chip bizar.
    Ideea unei guvernari 100% PSD (sau 100% PNL), desi teoretic fezabila, are sanse foarte mici de a fi viabila, in absenta:
    1) suportului parlamentar consistent si constant;
    2) suportului masiv de incredere al electoratului.
    Asadar, singura solutie viabila (dupa parerea mea) este un guvern PSD-PNL.
    (In aceasta situatie insa, este greu de inteles iesirea PNL-ului cu acel “guvern din umbra”; mai lipsea doar sa faca si PSD ceva similar)
    Sigur, in ideea existentei unor tatonari exploratorii, nu are nimeni pretentia unor comunicate oficiale zilnice. Ceea ce pare, totusi, bizar, este faptul ca se continua atacurile, sicanarile reciproce, tot felul de referiri la pacatele, anterioare sau prezente, ale celorlalti, care contribuie la orice, dar nu la apropierea atit de necesara ACUM.
    Cum explicati ca, din ambele parti, continua sa se traga, iar si iar, IN MOD PUBLIC, sageti otravite, in directia viitorilor parteneri?
    E chiar asa de important “cine a inceput”?
    Parca aud niste cuvinte urlate intr-o piata, in decembrie ’89: OPRITI FOCUL!

  61. 62 Victor V. septembrie 18, 2010 la 12:58 pm

    @ LePrince

    Sunt surprins că le-ai răspuns serios “geniilor”. Mă așteptam să-i înțepi, să le dai bobârnace sau pur și simplu să-i ignori. Așa s-au ales cu mai multă atenție decât merită.

    PS: Și mie îmi place Metaxa 7* Special Reserve (un prieten grec m-a invitat să o încerc).

  62. 63 Cârcotaşu septembrie 18, 2010 la 1:49 pm

    @ LePrince,
    Wow, ce “profesiune de credinţă”! Impresionant.
    Acu’ să fiu cinstit, e prima dată când am făcut o referire la prea preţioasa-ţi persoană şi asta foarte motivat.
    Am discutat de multe ori cu amici de aici de pe blog, cărora le-am sus că înterpretezi un rol şi că-l interpretezi bine. Asta până la Cognacul Metaxa, discuţie din care, spre surprinderea mea n-ai înţeles nimic. Orice om poate să spună “cognac Metaxa” şi nu-i nici-o supărare, da’ unul care se intitulează Le Prince n-are voie. El trebuie musai să ştie că Cognac, Armagnac, Champagne etc sunt denumiri de origine. Din ce spui reiese că nici diferenţa dintre Armagnac şi Cognac nu ţi-e familiară, ambele fiind distilate de vin, de altfel băuturi quasi identice, produse în aceeaşi ţară, dar care se numesc după origine, Cognac în Charente (Maritime) şi Armagnac în Gascogne. Celelalte, oricât de bune ar fi, nu au dreptul de-a se chema decât Brandy sau Wine Spirit (mă rog, românii au găsit o denumire autohtonă Vin Ars). Chestiile astea un Le Prince n-are voie să nu le ştie.
    Pe urmă, chestia cu preferinţele, mi s-a reproşat, pe nedrept, că nu ştiu vorba cu… plăcerea omului. Păi vorbind tot despre rolul lui Le Prince, un pic de snobism dă bine, nu mult da’ prin punctele esenţiale, să fie ca sarea şi piperul. Păi aici ce-am avut? Un snobism la nivel de coafeze sau florărese (am zis eu).
    Când joci rolul unui Le Prince nu vorbeşti despre preferinţele reale ci de cele presupuse ale unui Le Prince. Am fost de altfel destul de discret în ceea ce am spus, dar cum prea puţini au înţeles despre ce e vorba şi în plus au fost şi beşteliţi, a fost nevoie de această clarificare, care deşi nu se vrea, este adevărata punere la punct.

  63. 64 Doru Coarna septembrie 18, 2010 la 2:11 pm

    @ Aya,

    Las-o balta cu venirea la guvernare in octombrie, ce Dumnezeu, la fel ai tot pisat problema si la motiunea din primavara si n-a iesit.
    Porti ghinion!
    Probabil tie iti ies deobicei chestiile “la plesneala”, nu-i asa? Cele pt care te pregatesti cad, nu? Asta-i, nu te mai gandi si vor iesi!

    Sensul era: acel NE ne priveste si pe noi, cei de pe blog? Ma gandeam ca poate AN cocheteaza cu ideea unei initiative de care inca nu stim, ceva de genul unui “Guvern II” care sa… intelegi, desigur.

    Altminteri, cred ca era mai corecta exprimarea referitoare la ceea ce sa ne asteptam de la guvernarea Boc in viitor, cf topic.

    Totusi, @ All, VA PUTETI MACAR IMAGINA CA PSD VA DA UN PM CATA VREME BASESCU ESTE PRESEDINTE????????????
    ADICA, CHIAR NIMIC NU S-A INTELES? OMUL ASTA A CONDAMNAT TRECUTUL FIECARUIA DIN PSD, MULTORA SI PREZENTUL, LA CE NE MAI PUTEM ASTEPTA?

  64. 65 Dinu septembrie 18, 2010 la 2:16 pm

    Am o intrebare:
    -cat a reprezentat, in puncte procentuale, aportul industriei -export/piata interna-, adica plus valoare creata, in PIB-ul din 2000-2004; 2005-2009 ?
    Multumesc !
    PS
    -nimic despre starea sanatatii financiare a cresterilor economice evocate ?! …esential pentru un diagnostic corect privind dezvoltarea/cresterea economica si evident relevant.

  65. 66 Pali septembrie 18, 2010 la 2:23 pm

    @ adrian nastase

    Nici nu ma asteptam sa-i anuntati public.Este evident faptul ca,anuntul ar expune foarte mult pe cei nominalizati.

  66. 67 Marcus septembrie 18, 2010 la 2:38 pm

    @carcotasu: punct ochit, punct lovit ! Unde mai pui ca fratii nostri de peste Prut ii spun divin (dublu distilaat din vin), iti dai seama la ce confuzii poate da nastere imaginatia lingvistica a moldovenilor? :)
    sa fii iubit
    marcus

  67. 68 Marcus septembrie 18, 2010 la 2:49 pm

    @Victor V; spui: “Mă așteptam să-i înțepi, să le dai bobârnace sau pur și simplu să-i ignori. ” Pai in mintea lui asta face da’ nu te-ai prince dumneata, omu’ e prea subtil, atat pentru “genii, cat si pentru talica.
    sa fii iubit
    marcus
    PS sper sa nu fiu luat prea in serios, sau mai stii :) ?

  68. 69 Augustin septembrie 18, 2010 la 3:04 pm

    @ Le Prince
    Postarea ta kilometrica geme de ipocrizie, ingimfare prosteasca si minciuni. Argumente :
    - atacurile tale mizerabile sint, in propria ta acceptie, umor (CITEZ : « umorul este luat ca insulta sau atac, si rastalmacit »), in timp ce atacurile celorlalti sint « pline de ranchiuna, de interpretari voit distorsionante si de rautati gratuite ». Adica de ce n-ar fi, si alea, tot umor ?
    - zici tu : «Care este scopul? Sa-i vedem pe ceilalti plecati? Nici eu, nici alti comentatori cu care sunt de multe ori in acord, nu am cerut asta » MINCIUNA ORDINARA !. Postarile Ayei ABUNDA in invitatii de a parasi blogul, adresate unor preopinenti : « Lasa-ne », « vezi-ti de drum ! », « poate ai treaba si te retinem », « comenteaza in alta parte » etc., etc., sint citate din postarile ei, EXISTENTE AICI, pe care, oricit ai incerca s-o intorci ca la Ploiesti, N-AI CUM sa le contesti.
    Sau, poate, cind spuneai ca « Unii ar dori ,ca personaje de pe blog sa fie inlaturate » sau « s-a incercat eliminarea unora dintre personajele blogului » printre acei « unii » o includeai si pe Aya ? Sau poate chiar pe Harabula, care a atacat-o pe Theodora in chip mizerabil, vorbind despre numarul nedefinit de amanti pe care i-ar avea aceasta? Da, Harabula, pe care nu l-ai vazut sa atace pe cineva !
    Daca-i asa, pregatesc o sacosa cu scuze !
    - faptul ca tii sa ne vorbesti, pe mai bine de doua pagini, despre minunatele tale calitati, cunostinte si abilitati, ca si despre posibilele tale ascendente aristocratice, desi sustii ca nu o faci cu rea-credinta, pentru mine asta inseamna ingimfare prosteasca. Aceste informatii, chiar daca ar fi reale (evident, am dubii foarte mari, avind in vedere ceea ce ai aratat pina acum), nu ne-ar folosi la nimic si nici nu ar face postarile tale mai bune decit sint ! Si-atunci, care e rostul lor ?
    - nu stiu daca ai fost confundat sau nu cu Aya, probabil erau referiri la obiceiul ei de a mai posta, din cind in cind, sub numele unui « aliat », practica descalificanta, dar, pentru ea, fireasca.
    Oricum, fiindca tot te impopotonezi cu « simtul umorului » iti semnalez si o minunata mostra de umor involuntar, pe care ai produs-o, incercind s-o tamiiezi pe Aya :
    « am fost nedumerit de numarul comentariilor si de consistenta lor. A lipsit o perioada. Dar nu-mi consolidasem o impresie » Cum, chiar asa de greu ti se consolideaza ?
    Superb ! Pentru asta, aproape ca nu mai sint suparat pe tine ! Hi,hi, ce-mi plac glumele tale !

  69. 70 Sibilla septembrie 18, 2010 la 3:26 pm

    D-le AN,
    * Nu. Titlul, dar mai ales comentariul, au ca scop sa-i puna in garda pe cei care discuta despre venirea la guvernare ca despre participarea la un festin. *

    Numai ca aia pentru care venirea la guvernare e cum… participarea la un festin, nu citesc, n-au timp de … sa zicem studiu pe blogul AN-ului si da, ma refer la ai noştri ca * brazii *, uf !
    Domnia dvs, o mână de oameni, cu munca, strădania, eforturile… şi-o hoardă de impostori în aşteptarea, festinului, bată-lbuba! Blestemaţi fie cei care au blamat disciplina şi ordinea în partid şi n-au luat aminte la modelul AN !
    Ce-ar fi sa le talmaciti personal ? Unor depu si senatori de prin teritoriu, zic… si apropo de munca, la ce * volum * si * calitate * se rezuma asa zisa * activitate * a unor impostori inca tolerati in ograda PSD, sa ma ierte Tatăl, dar eu una lămurită foarte prin sud-vest cum stă treaba cu * treaba *, îndoi-m-aş şi n-am cui… că de narcişi chisăliţi şi tudoriţe nema nişta, e plină lumea şi, degeaba.
    Câte propuneri pt programul de guvernare aţi primitără la centru ?
    Geaba marşăm pe * să fim uniţi * c-a tot fostu timpu de oareşce curăţenii, dar, cine s-o şi facă… d-aia spun, limpede şi direct, li se fix rupe unora ca guguştiucii de-i ştiu de punerea domniei dvs în gardă, li se fix rupe şi să-mi iertaţi expresia, dar e cea mai nimerită ca să sublinieze pohta unora doar de copanele de la… festin cum CORECT aţi menţionat!
    Activitatea organizaţiilor municipale şi de femei din teritoriu, nu generalizez, deci bag la interval muştile de pe căciulă, ei bine se rezumă NUMAI la alegeri, băute, bârfe şi… atât, ZERO. Şi doare ca naiba că de nu ne-ar păsa şi n-ar durea, drak s-ar sesiza, am scrie poesii şi ne-am deda la poveşti nemuritoare…
    Ce ne mai aşteaptă ? Păi d-le AN, cu una bucată duduie şăfă la muieri, consilieră locală, deh şi care cadoriseşte cumnata şi pretenele din anturaju-i imediat cu locuinţe ANL, căreia i se duse buhul prin târg că acţiuni în beneficiul sărăcimii, cetăţenilor, electoratului de stânga , ioc, ce ziceţi, ne aşteaptă electoratul cu zâmbetul pe buze ?… Păcat. Că nimeni nu verifică şi nimănui nu-i pasă de impertinenţa şi impostura unora, ba mai sunt şi toleraţi…
    D-le AN, am spus-o acilea, voit, anumit, ca să vă demonstrez că nu citesc şi nu le pasă şi vor continua… festinul şi-atât…
    Alternativă pt electorat înseamnă mai ales ALTFEL decât pedelacheii ! Rogu-vă, traduceţi cumva pe vreo cale şi în teritoriu , nu lăsaţi să se întineze social-democraţia de către tudoriţe şi narcişi, altfel, se tooot răreşte electoratul şi se îndreaptă spre alţii şi NU e bine şi NU vrem asta şi SE IMPUNE să… Ştiţi mai bine ca mine, ca oricine !
    Sibilla

    P.S. există la PSD posturi de ospătar-barmani şi dacă da, care-i suma prestării serviciilor ? Te pomeneşti c-o fi şi cu carte de muncă … aaa… ???!!! Ca să anunţăm neşte sconcşi şi scoancse, cu pretenţii.
    Promovarea femeii… NU a panaramelor, ori mă înşel ?
    Recunosc, n-am mamă şi tată, frâne nici atât când e vorba de buruieni şi pălămidă !! Ete şi mie * mi se fix rupe * c-au * cotizat * la şientru la rovane şi marii lazăre * şi drept urmare ciocu mic, * prostimea * şi dacă ăst zvon de circulă şi e subiect la colţuri prin târg, vorba sârbului je istina, E FOARTE GRAV !! Mai ales că la municipiu şi muheri nema timp de evidenţe, baze de date, etc… Repet : li se fix rupe. punct.
    ( amintesc art 101 al Statutului într-u gura mică a eventualilor benevoitori , să mă scutească, dumneamea e pe acilea să spună lucrurilor pe nume şi cu nume, nicidecum la inotant ode când nu e cazul sau să evit bârna din ochii noştri dar să-i dau numai cu bârnele altora… )

  70. 71 Mélanie septembrie 18, 2010 la 4:00 pm

    @Cârcotasule,

    concluzie-morala:”Cognac, Armagnac, Champagne etc sunt denumiri de origine.” QED. Si cum zicea un celebru filosof din Vanuatu:”a gresi e omeneste, dar a persevera e diabolic!!!”(traducere aproximativa, evident!)

    P.S. Daca ajungi la “Tulus”(accent teuton!) nu ezita de-a da o fuga în comuna “Lotrec”, cam la 65kms de-aci, celebra pentru usturoiul sau violet, fara miros… ;-) Apoi continui spre pitorescul Albi, adaugat recent în patrimoniul-UNESCO… Vezi ca muzeul Toulouse-Lautrec se afla-n spatele catedralei(fosta-fortareatza cathare) Sainte-Cécile… A+!
    ===
    @Doru Coarna,

    Veti fi dedus ca Sarko aka “signé furax!” sau “no limit president” nu e presedintele “meu”, iar politica guvernului sau e din ce în ce mai catastrofica pentru Franta si francezi… Ati vazut cum s-a dat din nou într-un spectacol deplorabil la Bruxelles, cireasa pe tort fiind afirmatia ca Frau Merkel era de-acord cu el si ca va proceda la fel cu tiganii din Germania, minciuna sfruntata dezmintzita rapid de “cancelaria” teutona. Dupa “douce France” cântata de Charles Trenet, în 2010 am putea fredona “pauvre France”… În ultimele saptamâni, m-am gândit adesea la prieteni-US carora le era jena, rusine chiar sa calatoreasca pe vremea lui bush cu un pasaport american.

    UE va organiza o conferintza la Bucuresti luna-viitoare(data nu-i înca fixata) despre programele de ajutor pentru integrarea tiganilor, de la care nu se-asteapta “minuni”… Salutari toulousene însorite.

  71. 72 Aya septembrie 18, 2010 la 4:50 pm

    @

    Iepurele de martie

    Mesajul tau este expresia incapacitatii funciare (si disperate, in cazul de fata) de a recunoaste o realitate care nu iti este favorabila.
    Asa cum bine a spus Printul, prezenta ta nu este intamplatoare pe acest blog, dar “dirijata”. Esti “trimis” cu scopul precis de a murdari, de a asocia cu erizoriul voci importante ale acestui deosebit de influent spatiu virtual cu ecouri in real.
    Din toate aceste motive- la care pot fi adaugate altele, pe care nu are sens sa le formulez- nereusita uneia dintre actiunile mizere pe care ai misiunea sa le indeplinesti inseamna o realitatea defavorabila tie.

    Faptul ca te expui disperat, incercand sa ma infrunti tocmai pe mine pe subiectul francezei (prima mea limba vorbita, dupa a carei esenta sunt “modelata” spiritual, in care gandesc fara sa vreau in momentele delicate- chiar cand in jurul meu se vorbeste in romana) arata, indubitabil, ca vei avea mari probleme cu superiorii tai daca atacul tau se soldeaza cu un esec (oricum este un esec- sefii tai stiu asta).

    La obiect, referitor la mesajul tau din septembrie 17, 2010 la 11:35 pm:

    Inainte de a-l analiza iti spun ca, prin el, dovedesti un nivel mediocru de cunoastere a limbii franceze. Nu ai o “relatie apropiata” cu spiritul francezei, dimpotriva.

    1. Faptul ca Printul a “mancat” un cuvant nu face fraza neinteligibila- mai exact, nu a omis unul esential in structura mesajului. Este o greseala de o evidenta banalitate, care se comite si in romana. A propos, de ce nu spui despre cineva- oricine ar fi- ca nu stie romana daca “mananca” un cuvant? Faptul ca faci o problema din asta, in cazului unui text in franceza, arata ca logica atacului tau nu tine de “puritatea” textului.
    2. Adaugarea unei litere la finalul unui cuvant intra in categoria acelorasi greseli banale ca si “mancarea” unui cuvant care nu schimba sensul mesajului. Intreb si aici: de ce nu faci caz cand, in unele cuvinte din textele in romana, postate pe blog, apar litere in plus sau in minus (multora li se intampla, sunt greseli de tastare si nu sunt defel un capat de tara)? Disperarea ta, derivata din ratarea misiunii de “murdarire”, devine evidenta prin “agatarea” de acele fleacuri.

    3.Citez opinia ta (cu care te faci de ras hazardandu-te sa critici fara a cunoaste si altceva decat ce ti s-a predat “cursul intensiv”, la “scoala voastra” si demonstrand ca spiritul francezei iti este strain):
    “Corect ar fi fost nu “Vous avez tres bien pris l’essence”, ci “Vous avez tres bien surpris l’essence”.

    Iti mai spun o data: franceza ta e la nivel de scoala generala, cel mult la cel al clasei a zecea- iar reaua ta credinta este clara, caci te-ai fi putut informa. Dincolo de asta, insa, e evidenta disperarea ta daca te expui.

    Amandoua expresiile- atat “Vous avez tres bien pris l’essence” cat si “Vous avez tres bien surpris l’essence” sunt corecte, DIFERIND, INSA, NUANTELE (acestea scapa cuiva ca tine care crede ca poate ataca fara arme subtile- franceza este, prin excelenta, limba subtilitatilor si nuantelor).

    “Vous avez tres bine pris l’essence”- asa cum a formulat Printul- se poate traduce prin “Ati/ai patruns intr-adevar (in) esenta”;

    “Vous avez trez bien surpris l’essence”- cum ai formulat tu- este mult mai banal si se traduce, tot banal, prin “Ati/ai surprins foarte bine esenta”.
    (Ca sa nu te agiti fara motiv, iti spun ca, de exemplu, “vous avez” se poate traduce- dupa caz- prin “ati avut” sau “ai avut”, diferenta tinand de cea mai subtila nuanta cu putinta- mesajul personal profund al adresabilitatii, cel care “se simte” contextual, mai mult; in romana, diferenta ar fi intre “dumneavoastra” si “dumneata”).

    Bref, diferenta este intre a patrunde (in) esenta si a o sesiza. Pune singur concluziile (legat de planurile pe care le indica acea diferenta).

    4. Citez din mesajul tau: “Forma consacrata este “Je vous remercie d’avance”, nu “en avance”.”

    Amandoua formularile sunt corecte, diferentele fiind de nuanta.
    Formularea “Je vous remercie d’avance” este consacrata pentru adresabilitatea oficiala- “va multumesc anticipat”.
    Formularea “je vous remercie en avance” este calduroasa, cu “une touche amicale”.
    Bref, spre deosebire de ceea ce crezi tu ca ar fi unic “consacrat”, formularea aleasa de Print nu este nu doar corecta, dar si potrivita pentru o discutie pe blog.
    O varianta romaneasca a traducerii ar fi “inca de-acum iti multumesc”.

    5. Citez din mesajul tau:
    “In sfarsit, nici “Amitie”-ul din final nu suna prea bine. Se recomanda “Amicalement” sau “Avec amitie”.”

    Lamuresc inca de la inceput un lucru: formularea “avec amitie”, despre care spui ca ar fi “recomandat” sa fie folosita, desi gramatical corecta, nu este in spiritul limbii franceze.
    Nu se pune problema ca nu ar intelege un francez ce ai vrut sa spui, dar, repet, nici nu va fi in spiritul lui. Este traducerea telle quelle din romana.

    Atat “Amitie” cat si “Amicalement” sunt corecte, diferenta fiind tot de nuanta si de situatia pe care o presupune un anumit mod de adresabilitate.

    “Amitie” (cu varianta “Amities”) este folosita in cazul relatiilor destinse, excluzand orice element oficial- este chiar amicala, calduroasa.

    “Amicalement” este o formula cu o nuanta mai distanta (franceza este- repet- limba nuantelor si a subtilitatilor) folosita, de exemplu (cred ca este cel mai concludent) si in corespondenta personala (subliniez, personala) intre diplomati sau alte personaje oficiale, intre care exista stabilite relatii vechi, stranse si care “rezoneaza” in plan personal.
    Potrivita pentru specificul relationarii pe blog este formularea Printului.

    Citez: “Grea franceza asta, bai nene, grea de tot.”
    Ai dreptate, e grea de tot franceza pentru tine- iar spiritul ei iti este strain.

    P.S.
    Pe viitor te rog sa-ti pastrezi aprecierile dezgustatoare pentru tine si cei ca tine.

    P.S.2
    Citez: “Am citi justificarea HALUCINANTA si RIDICOLA pe care ai dat-o pentru greseala “une cannon”, facuta de Leoprans. Nu tine. E JALNICA!!!!!!! Nimeni din cei care stiu franceza nu poate crede o iota din ce-ai scris. ”

    Nu trebuia sa te mai ostenesti inca o data sa demonstrezi ca esti urechist. Era deja evident. In privinta nivelului precar (am folosit un eufemism) al francezei tale, sunt lamurita.

    Nu-i suspecta pe toti de a fi ignoranti, ca tine.
    Este o jignire generala inacceptabila la adresa tuturor celor care sunt prezenti pe blog- atat cei care scriu cat si cei care doar citesc textele publicate.

  72. 73 i.nicolae septembrie 18, 2010 la 4:56 pm

    Domnule Nastase unde a invatat Ponta matematica,sau cine l-a sfatuit, ca veniti iar cu aberatii,pentru timpurile pe care le traim.Sa fie aceiasi “economisti” care se gandesc numai la voturi? In rest analiza corecta.

    Sa auzim de bine.

  73. 74 Aya septembrie 18, 2010 la 5:08 pm

    @

    Doru Coarna

    Citez:
    “Las-o balta cu venirea la guvernare in octombrie, ce Dumnezeu, la fel ai tot pisat problema si la motiunea din primavara si n-a iesit.”

    Stiu ca nu vrei ca PSD sa ajunga la guvernare (cu un timp in urma o spuneai aproape explicit- acum ti-ai dat seama ca nu e bine sa “dai din casa” si ai devenit mai precaut). Asta e, n-am ce-ti face!
    Va trebui sa suportati- tu si ceilalti din “casa” in care te afli deopotriva cu cei ca tine- ca, acum , nu va mai “iese pasienta”, ca in primavara, cand au fost duse contra-negocieri cu scopul de a nu se intruni numarul necesar de voturi (au “lipsit strategic” exact cati trebuiau a lipseasca!).

    Citez:
    “Sensul era: acel NE ne priveste si pe noi, cei de pe blog? Ma gandeam ca poate AN cocheteaza cu ideea unei initiative de care inca nu stim, ceva de genul unui “Guvern II” care sa… intelegi, desigur.”

    Faci ce faci si iar iti dezvalui maladiva dorinta de parvenire politica.
    Ti-am mai spus acest lucru, ti l-au spus si altii (de exemplu, Daniel, care, din pacate, nu a mai scris de o buna bucata de vreme).
    Anticii spuneau ca oamenii de tipul tau trebuie sa stea departe de structurile puterii (cele politice dar si cele administrative).

    Observ o expresie a disperarii (atat la tine cat si la altii): “strigatul” prin texte (sper ca nu trebuie sa-ti traduc, ar fi jenant).

    P.S.
    Nu-ti fie teama (si nu spera): port noroc “pe linie”.
    Mai am o veste pentru tine: nu-mi “ies la plesneala” lucrurile, dar altfel.

  74. 75 Cârcotaşu septembrie 18, 2010 la 5:16 pm

    @ LePrince,
    Îmi pare rău, asta-mi scăpase, acum am văzut-o… sus la fileu şi nu se face să n-o… fructific.
    Spui: “A spune ca „ar trebui” sa prefer Hennessy sau Courvoisier, sau armagnac-ul in locul cognac-ului, este o dovada de snobism prost inteles(ori ca scriu cognac si nu coniac).”
    Păi fraza asta nu-i altceva decât o dovadă de ignoranţă greu de cuantificat. Hennessy, Courvoisier, Martell etc, sunt mărci de Cognac de la mama lui, adevărat, cinstit, aşa că-i straniu că pretinzi că ţi se cere să renunţi la Cognac.
    Armagnac-ul a fost introdus în discuţie de Vasile, cu referire la Murfatlar, musai tot la modul… peste picior, da’ acu’ să ştii că Armagnac-ul e mai coniac decât Metaxa. :lol: :lol: :lol:

  75. 76 Aya septembrie 18, 2010 la 5:49 pm

    @

    Le Prince

    Tocmai tie iti raspund pe scurt (trebuie sa plec la o intalnire pe care nu as vrea sa o ratez, cu vechi pieteni care se afla pentru doar cateva zile in Romania). Voi reveni, cu un nou mesaj, mai tarziu.

    Rachida Dati este “o figura” nu doar “interesanta”, cum spui, dar de-a dreptul fascinanta, din punctul meu de vedere.
    Daruita din plin de natura, si-a folosit atu-urile cu o remarcabila abilitate, reusind sa depaseasca stralucitor conditia care i-ar fi fost rezervata, altfel.

    Cred ca intalnirea cu Jean Luc Lagardere (observa, te rog, ma feresc sa spun “relatie”, pentru a nu da nastere la eventuale replici tendentioase- desi, daca as fi folosit acel cuvant, as fi facut-o cu cea mai mare caldura si cu gand bun) a fost momentul astral al vietii sale. De atunci, drumul ei a fost ascendent. Merita din plin sa urce treptele, pana la cel mai inalt nivel, dar deseori se intampla ca personaje chiar geniale sa fie nu doar lipsite de sansa de a ajunge acolo unde ar merita, dar sunt si impiedicate.
    Rachida Dati este “o aleasa” (ma refer la planuri superioare, desigur): in afara de inteligenta, abnegatie, deschidere spirituala, o extraordinara dimensiune interioara a libertatii, frumusete, are si- ceea ce in mod obisnuit poarta numele “reductionist” de- noroc.

    Rachida Dati este un simbol, nu doar pentru femeile “arabe”, dar pentru toate.

    Are din partea mea un “plus” de admiratie pentru a fi adus pe lume un copil tinand sub tacere identitatea tatalui (bref, doar pentru ca a dorit sa-l aiba de la acel barbat).
    Se banuieste ca ar fi vorba despre un mare om de afaceri (nu-i dau numele, asa cum apare in zvonuri) dar astea sunt prezumtii in baza unor instantanee surprinse “la o cafea” pe cand era insarcinata. Banuiesc ca respectivul nu va fi fost unicul barbat cu care Rachida Dati a baut cafele in public, iar “alegerea” lui de catre jurnalisti este generata de alte lucruri.
    Indiferent e faptul ca ar fi acela- sau nu- tatal, este evident ca intre Rachida Dati si parintele copilului sau exista o superba legatura -y compris de tip “savuroase complicitati”.

    Am a-i face un singur repros (e mult spus, dar am vrut sa indic directia): distanta pe care a luat-o, uneori (subliniez, uneori- nu totdeauna) public, de lumea careia ii apartine genetic, prin ceea ce declara, ca “prezentare” despre sine.
    Pe de alta parte, insa, toate aceste precautii sunt de inteles- si, poate, chiar de salutat daca merg pe ideea ca, pentru a ajuta sa fie deschis drumul altor femei, din acea lume, ea trebuie sa ramana “sus pe pozitii”.

    Impotriva ei- asa cum era previzibil, de altfel- a existat o intreaga conspiratie.
    Indivizi din “anturajul” lui Sarkozy au incercat sa lanseze (nu fara abilitate) neadevaruri in legatura cu Rachida Dati, mistificari destinate abeterii “maniei prezidentiale” asupra ei.
    Din fericire, nu au reusit.
    Dar, sa “vorbeasca” Rachida Dati, caci defineste cel mai bine situatia intr-un interviu acordat cotidianului “El Pais” (citez):
    “je suis une femme, mes parents sont étrangers, je suis moderne, je suis partie de rien et je suis arrivée très haut, très vite. Tout cela peut crisper certains. Cela m’est égal.”

    P.S.
    Cu multa placere!

  76. 77 Augustin septembrie 18, 2010 la 6:55 pm

    @ Doru Coarna
    Domnule, te vad om serios, las-o in lumea ei onirica, cu succesurile(!) ei stralucite in a prevesti ce N-o sa se intimple. Ca sa parafrazez o minunata vorba de duh, aya este o adevarata experta in a ne explica de ce nu s-a intimplat ceea ce tocmai ne explicase ca se va intimpla, implacabil. De cele mai multe ori, explicatia ei e de natura sa stirneasca risete homerice: “dusmanul, vazind ca am devoalat intentiile lui criminale, s-a lasat pagubas, urmind sa adopte un alt plan criminal. Pe care eu, din nou, il voi devoala la timp, iar el, din nou, va renunta. I shot a ta … I tosh ta ta … Si tot asa …”
    Iata cum aya ne e o … indispensabila!
    Esti mai nou pe acest blog. Eu, ceva mai vechi, am auzit (de fapt, citit) explicatii similare de cel putin cinci ori. Arhiva blogului sta marturie.

  77. 78 Doru Coarna septembrie 18, 2010 la 7:11 pm

    @ AIA,

    Eu ti-am raspuns dintr-o ultima politete la o postare neutra de-a ta.

    Noi doi nu avem ce ne spune de luni bune, cand tu ai spus “totul”, remember?

    Cum iarasi ataci, rastalmacesti si acuzi, iarta-ma dar nu-ti mai stau la dispozitie cu rabdarea mea de yachtman, vad ca nu ai schimbat nimic.
    Si poate ca-i mai bine asa. Pentru mine.

    @ Melanie,

    Din pacate multe tari au in aceste vremuri presedinti fara idei, simpli actori telecomandati de catre grupuri prea nocive pt a fi publice. Acestea s-au mondializat primele, apoi sistemul bancar, cel comercial si urmeaza politicul. Cei enumerati de tine reprezinta avantgarda ultimilor. In cativa ani nici nemtii nu vor mai avea o Merkel…

    Interesant este insa ca pana la Sar, nemtii erau cei dinamici iar francezii reprezentau garantia echilibrului si bunului simt din UE. Dupa, este exact invers! Sar e aventuros, nemtii echilibrati.

    In privinta lui Bush, noi nu “gustam” sentimentul american pt ca suntem prea obisnuiti sa ne fie rusine cu al nostru…iar voua va pare a fi inedit, inca. Nu va doresc sa simtiti ce simtim noi, nici macar sa va obisnuiti.

    Duminica placuta.

  78. 79 Viorel Dobre septembrie 18, 2010 la 10:39 pm

    @ Dragos

    Domnule dragos, Aveti mai jos titlul si data unui articol din wall-street.ro
    Dadi sarci pe goagle cu textulȘ bnr imprumut banci si il gasiti pe pagia a treia. Este vorba de 2009

    Fii primul care comenteaza articolul BNR a imprumutat bancile cu 38,6 mld. lei in februarie

    Banca Nationala a Romaniei (BNR) a imprumutat bancile cu 38,625 miliarde lei in februarie, prin facilitatea de credit (lombard), a doua suma dupa cea record din octombrie si cu 22,6% mai mare fata de cea acordata in ianuarie, arata datele publicate de banca centrala.

    @ Aya

    Doamna, cititi va rog si dv. articolul amintit mai sus. Dupa aceea sa-mi spuneti cine dintre noi doi este rauvoitorul.

  79. 80 Sibilla septembrie 18, 2010 la 11:53 pm

    @Augustisime,
    Eşti pus pe şotii şi ne bucurăm foarte să te ştim zâmbitor, că ai de ce :)
    Dar, totuşi, de 5 ori numai … poate de fo cinzăci de ori aceiaşi talangă, acelaşi muget şi nisâmţîtorii de p-acilea se tot zăuită să leşine…. ţţţ, ţţţ, ţţţ….
    Hajde, nu fi nemirna, bagă-i la desagă şi * analizele pe text *, nu de alta, dar se trezeşte hohotind la uşile AN-ului cum că toţi sunt najpa şi plătiţi de forţele extraterestre şi zău că NU merită să se aleagă praful de ăst spaţiu, atât de primitor cândva… hajde, corectează, acuşi revine de la-ntâlnirea cu limbricul şi şi-aşa ne-om auzi iarăşi şi iarăşi şi iarăşi poveşti de adormit ţâncii despre bunu-i pretin din copilărie şi-alte nostalgii, neîmpliniri, etc
    Dacă şi Doru Coarnă e inamic, după Bizonul nostru… că restul * fraierilor * suntem consideraţi seceraţi de fluturica, deh… apăi Mare-i Grădina Ta, Doamne şi evident * aia * ( narcis-a ) pe * tron *…

    P.S. vreunul din * ţăranii * de pe-acilea să-i traducă * traducătoarei * din lb română în română ce-i acela * tron * şi de unde vine duhoarea, io, n-am răbdare, m-a teleportat d-l AN la o porţie de … calm.

  80. 81 Aya septembrie 19, 2010 la 12:47 am

    @

    Ex- Student

    Citez: “Am aflat de curand, ca in 2000 s-a operat cea mai josnica actiune impotriva persoanelor ramase vaduve, si anume: s-a eliminat dreptul la pensia de urmas”.

    Este fals ceea ce afirmi ca ai “aflat de curand”, anume ca “in 2000 s-a eliminat dreptul la pensia de urmas”. As putea spune fara teama de a gresi ca este una dintre cele mai mari, incredibile, inimaginabile mistificari pe care mi-a fost dat sa le intalnesc vreodata.

    Intreb: daca din anul 2000, deci DE ZECE ANI, s-ar fi (citez) “eliminat dreptul al pensia de urmas”, cum crezi ca o astfel de enormitate normativa ar fi ramas nediscutata public, necriticata, neatacata in justitie (atragand dupa sine, inevitabil, raspandirea stirii via mass media)?

    Dincolo de faptul ca logica elementara duce- ar fi trebuit sa te duca si pe tine- la concluzia ca o astfel de informatie este falsa, inteleg ca nu ai in familie- si nici cei din cercul tau de prieteni nu au- persoane cu pensie de urmas. Altfel, banuiesc ca ai fi verificat stirea si ai fi aflat ca este o mistificare grosiera.

  81. 82 Aya septembrie 19, 2010 la 1:31 am

    @

    Socrate

    Citez: “Nu vad ce jaf ar fi daca angajatorii, pentru sumele din dividende transferate in contul personal ( venit ! ) ar plati si ei CAS si ar primii si ei pensie, adica ar fi introdusi in sistemul de pensii de stat. Ar cotiza acum si si-ar primii inapoi banii depusi sub forma de pensie ( si inca o pensie mare ), atunci cand vor iesi la pensie.”

    Cred ca paleste Boc de invidie daca afla propunerea ta si iti propune imediat sa-i devii consilier, avand ca rol depistarea unor noi surse de impozitare, unor noi categorii care sa plateasca CAS, ideile tale urmand sa fie cu atat mai apreciate cu cat ar creste gradul lor de absurd.

    Poti sa explici care ar fi mecanismul prin care patronii (care nu sunt si angajati ai firmei lor- exista si aceasta categorie) pornind de la (citez) “sumele din dividende transferate in contul personal ( venit ! )” ar fi (citez) “introdusi in sistemul de pensii de stat”?
    Ce tip de gandire, ce macanism al logicii si in baza carei baze legale – prezente sau posibile, in al doilea caz NEtotalitare- pot duce la ideea ca orice venit obtinut altfel decat in baza unei relatii contractuale de munca trebuie “vamuit” via CAS pentru “introducerea in sistemul de pensii de stat” a respectivilor?

    In spiritul acelei propuneri pe care ai facut-o ar trebui ca nu doar patronii, pentru (citez) “sumele din dividende transferate in contul personal ( venit ! )” sa “dea” CAS, dar orice persoana care obtine un venit altfel decat in urma unei relatii contractuale de munca.
    Concluzia se impune de la sine caci, din propunerea ta, apare ca “tintit”, pentru CAS, in scopul mentionat, este venitul obtinut altfel decat in urma unei relatii contractuale de munca (tu singur afirmi ca te referi la “sumele din dividende transferate in contul personal” despre care precizezi ca sunt venit) iar legea nu poate opera discriminatoriu.
    Asta inseamna ca ar trebui “introdusi in sistemul de pensii de stat”, cum spui, cei care traiesc, de exemplu, din veniturile obtinute in urma inchirierii proprietatilor, sau a desfacerii produselor agricole obtinute prin munca lor si a familiei lor- enumerarea poate continua.
    Or, tu te referi, strict si furios, la “patroni”!
    Acest lucru spune totul despre ce tip de “sentimente” (jenante dar si periculoase!) ai fata de investitorii privati, singurii care, chiar in situatia disperata de acum, nu lasa sa moara economia romaneasca.

    Am o curiozitate: tu ce “inclinatii” politice ai?
    Dupa “propunerea” citata- si continuta ei logica- sunt foarte tentata sa cred ca esti ceea ce au fost acuzatii unii pe nedrept a fi: criptocomunist.

  82. 83 Aya septembrie 19, 2010 la 1:54 am

    @

    Doru Coarna

    Este neesential ca nu-mi (mai) “stai la dispozitie” (nici nu ma intereseaza asa ceva).

    Voi semnala, de fiecare data cand vor aparea, manifestarile izvorate din “preaplinul” evidentei tale dorinte maladive de putere, dispretul cu care te raportezi la anumite categorii (vezi postarile tale mai vechi- cele in urma carora Daniel ti-a facut o caracterizare fara cusur dar si neiertatoare) sau deriziunea asociata cu orice inseamna grija fata de simbol dar si fata de cultura- care presupune si conservarea valorilor (vezi textele in care sustineai ca ar trebui demolat Ateneul pentru ca intretinerea si repararea lui costa prea mult- acele postari sunt cele care au declansat, la adresa ta, justificatele critici ale lui Daniel si ale mele).

    Am citit postarile de pe blog din perioada in care am fost absenta.
    Am vazut si retinut cat de “cu placaciuni” te raportezi la Prostanacul (chiar m-am enervat ajungand la un text al tau in care il ridicai in slavi, replicandu-i unui coleg de blog care avusese “indrazneala” sa-l critice).
    Te anunt ca nu voi trece nici peste astfel de atitudini ale tale, daca vor aparea.

    In rest, incercarea ta de a induce ideea ca ai face parte din “inalta societate” prin expresia (citez) “rabdarea mea de yachtman” mi-a starnit rasul.

  83. 84 Aya septembrie 19, 2010 la 2:18 am

    @

    Dinu

    Nu ai mai trecut demult pe aici (sau, cel putin, nu ti-ai semnalat prezenta).

    Entre nous: nu ma surprinde ca esti aici, acum.
    Ma surprinde doar “ridicarea mingii la fileu” prin intrebarea (citez):
    “cat a reprezentat, in puncte procentuale, aportul industriei -export/piata interna-, adica plus valoare creata, in PIB-ul din 2000-2004; 2005-2009?”

    Fac o observatie: perioadele (citez) “2000- 2004; 2005- 2009) sunt irelevante din perspectiva guvernarilor.
    Banuiesc ca a fost o greseala de tastare (ma mir doar de ce s-a repetat, ca principiu).

    Este evident ca ai vrut sa te referi la perioada guvernarii Nastase si la cea a guvernarii Tariceanu.
    Corecte sunt perioadele 2001- 2004 (guvernarea Nastase) si 2005-2008 (guvernarea Tariceanu).

    Anul 2000 presupune guvernarea Isarescu, iar anul 2009 guvernarea Boc (un criminal, dar asta e alta discutie).

    Referitor la uimirea mea (legata de ridicarea mingii la fileu): stii bine ca in perioada guvernarii Nastase (2001- 2004) a fost stimulata productia romaneasca (au existat si programe nationale in acest sens).

  84. 85 Aya septembrie 19, 2010 la 3:45 am

    @

    Iepurele de Martie

    Citez una dintre minciunile tale referitoare la mine:
    “Nu mai spun de “presa” pe care o practicai pe vremea tovarăşului, în care, mai mult ca sigur, ridicai în slăvi “cuceririlii socialismului”.”

    In mod normal nu ar trebui sa-ti replic la mesajele imunde pe care mi le adresezi, dar acum cred ca este bine sa precizez adevarul, pentru a nu lasa minciuna ta sa para realitate.

    Am intrat in presa la inceputul anului 1990.

    Mai clar, ca sa intelegi si tu:
    Intrucat am intrat in presa la inceputul anului 1990 (deci, dupa decembrie 1989, ca sa pricepi bine de tot), nu am “practicat presa” pe “timpul tovarasului” si, pe cale de consecinta, nu am “ridicat în slăvi “cuceririlii socialismului”, asa cum afirmi mintind abject, si nici nu as fi avut cum sa fac acest lucru.

    P.S.
    Minciuna flagranta pe care ai debitat-o despre mine este dovada incontestabila ca scrii si ataci la comanda, in baza unor clisee injurioase, fara legatura cu realitatea, care ti s-au “servit” ca “meniu obligatoriu” de catre cei in a caror solda esti.

  85. 86 Aya septembrie 19, 2010 la 4:12 am

    @

    Iepurele de Martie

    Citez din mesajul ANTISEMIT, pe care mi l-ai adresat:
    “Mă mir că mai ai tupeul să vorbeşti, tu, odrasla unuia din membrii bandei de evrei care au adus bolşevismu-n România”.

    Abjectele tale manifestari antisemite ma fac sa spun ca “dezgustator” -cuvantul la care ma rezumasem pana acum pentru a-ti cataloga atitudinea- este de-a dreptul bland.
    Parintii mei nu au fost evrei si nici nu au adus “bolsevismu-n Romania”, asa cum afirmi.
    Dar este complet irelevant pentru mine ca nu erau evrei. Nu m-ar deranja sa fiu evreica, asa cum nu ma deranjeaza ca sunt romanca.
    Atacul pe criterii etnice este intolerabil, iar etalarea publica (si proliferarea!) unor astfel de atitudini, ingrijoratoare.

    Afirmi in continuare despre mine ca am recunoscut: “deschis, fără nici cea mai mică jenă, că, în copilărie, a fost prietenă cu licheaua de Tismăneanu.”
    O precizare: nu “am fost” dar SUNT prietena cu Vladimir Tismaneanu si prietenia lui ma onoreaza.
    In schimb, jignitoarul mod de adresabilitate, in ceea ce il priveste, te dezonoreaza, asa dupa cum te declaseaza, de la conditia de om civilizat, antisemitismul, manifestarile tale de caverna.
    Referirea suburbana la Vladimir Tismaneanu este parte a imundului atac antisemit declansat, initial, la adresa mea.

  86. 87 dlnimeni septembrie 19, 2010 la 10:02 am

    Mare minune ca nu a aparut inca nici un articol cu titlul (de exemplu) “Nastase zice ca masurile anticriza ale guvernului sunt corecte” ori “Nastase de acord cu masurile anticiriza ale guvernului”, in care subintelesul sa fie si acordul cu dijmuirea pensiilor,… Si e destul de greu de inteles cum masuri corecte pot conduce, un paragraf mai jos, la slabirea increderii in economia nationala. Sigur ca o buna parte dintre masurile citate nu prea sunt rodul activitatii neuronale guvernamentale, una venind din deja strabuna guvernare Tariceanu, alta fiind rezultatul lecturarii blogului dlui Nastase (anveloparea), s.a.m.d. Ca sa reamintesc o vorba catre guvern, a copia dintr-o sursa se numeste plagiat, din doua surse – compilatie, iar din trei surse ori mai mult se numeste lucrare stiintifica. Teama mi-e insa ca, pina ce dl Nastase va putea discuta cu adevarat despre guvernare in termeni de “ne”, peisajul oribil conturat in articolul sau va parea o adevarata gura de rai.

  87. 88 Aya septembrie 19, 2010 la 3:30 pm

    @

    DlNimeni

    Iti semnalez “analiza analizei” pe care am postat-o la urmatoarea sectiune.
    Nu vreau sa ma enervez suplimentar, detaliind din nou subiectul, m-am infuriat destul.

  88. 89 Ghita Bizonu' septembrie 19, 2010 la 5:55 pm

    Comcluzia la cerseafu icoglanului fanariot ce se viseaza de origine nobila :
    nici macar de snob nu este bun ! Fals si in acest domeniu . “Print” de mahala , cu defectele mahalelei. O facatura …..

  89. 90 Doru Coarna septembrie 19, 2010 la 6:23 pm

    @

    Ce bine ar fi daca inalta societate din Romania s-ar ocupa cu yachtingul si nu cu furtul… Dar ar fi vorba de cu totul si cu totul de alta tara.

  90. 91 Iepurele de Martie septembrie 19, 2010 la 7:04 pm

    @ Aya

    Imi scrii: “Minciuna flagranta pe care ai debitat-o despre mine este dovada incontestabila ca scrii si ataci la comanda, in baza unor clisee injurioase, fara legatura cu realitatea, care ti s-au “servit” ca “meniu obligatoriu” de catre cei in a caror solda esti”.

    Pentru a nu stiu cata oara, “perspicacitatea” ta ma uluieste!!! Esti o inepuizabila sursa de umor involuntar. Spune-mi, te rog, tu chiar esti proasta sau te faci?

  91. 92 ELMMAR septembrie 19, 2010 la 8:55 pm

    @ Iepurele de Martie

    Prost esti tu, nu Aya. Pentru ce ai zis si aci si in alte parti esti un nesimtit.

    P.S. Te mananca rau de tot!

  92. 93 Socrate septembrie 19, 2010 la 9:36 pm

    @Aya * Doamna Aya , v-ati demascat. Sunteti un lup ( “telectual”, evident autentic, de dreapta – asa va credetiv dvs – din scoala Bacanu, GDS, Alianta Civica, etc ) imbracat in blana de oaie ( un social democrat , evident authentic, cu staif ), pentru care suprema insulta este “ criptocomunistule “. Nu are rost sa mai continuam discutia pe baza de CAS, de fapt un impozit obligatoriu impus de stat exclusiv salariatilor. Veniturile din dividende vor fi curand supraimpozitate ( fie prin cota unica fie prin impozitare progresiva ), fara ca aceasta supraimpozitare sa fie numita CAS si fara ca patronii sa recupereze ceva. ; sumele rezultate vor fi folosite pentru a acoperi deficitul din fondul de pensii, endemic atat la noi cat si in statele UE. Cam acelasi lucru.

  93. 94 Viorel Dobre septembrie 20, 2010 la 11:53 am

    @ Socrate

    Domnule Socrate,impozitarea dividendelor este in mod normal cel putin ciudata. Dividendele sunt banii actionarilor, obtinuti cinstit (de obicei) si dupa plata tuturor taxelor si impozitelor inventate de stat. Impozitarea acestor sume dupa ce s-a aplicat impozitul pe profit nu reprezinta altceva decat suprataxare deci renuntarea la cota unica. Daca se mai introduce si CAS pe dividend, o sa fie si mai interesant. Care o sa fie de fapt cota finala de impozit pe profit?
    Unica de 16%? sau 16+16% sau 16%+16%+43%?
    Credeti ca ar fi bine ca si OMW sa plateasca CAS pe dividende luate de la Petrom? Sau doar actionarii persoane fizice la Petrom? Exista actionari de mana 1 si actionari de mana a 2-a? Unii platesc, altii nu?
    La Coca Cola se pare ca este mai simplu. Am inteles ca este SRL cu unic actionar. Trebuie sa plateasca CAS? Pai banii oricum pleaca din tara, n-ar fi mai bine sa luam 43% din ei? Stiu, luam doar de la actionarul unic presoana fizica romana, ca oricum banii raman in tara, si decat sa-i cheltuie actionarul mai bine organizeaza statul niste licitatii pe ei.

    Ce scapa foarte multi din vedere este ca un intreprinzator mic isi face o afacere pentru ca sa poata trai cu familia din ea si eventual pentru ca nu a putut sau nu a vrut sa dea spaga pentru a intra in slujba statului.
    Conceptia aproape generalizata a celor care nu sunt intreprinzatori sau liber profesionisti este ca acestia sus amintiti trebuia sa plateasca mult, sa plateasca orice, oricum, oricand. Asta este cel putin ciudat.

    Cand afacerile au inceput sa se prabuseasca si intreprinzatorii sa piarda tot ce au realizat in ani de munca, nimeni nu a spus: oamenii astia au platit taxe si impozite ani de zile, trebuie sa-i sprijinim intr-un fel. Dimpotriva, statul a introdus impozitul forfetar si a inceput sa puna poprire pe conturi astel incat sa poata fi jefuiti si de banci prin comisioanele imense pentru platile din sume poprite.

    Cand s-a golit punga si s-a pus problema micsorarii salariilor la stat sau a pensiilor, ati sarit ca arsi. Nu vrem sa ne scada salariile, nu vrem sa fim dati afara, nu vrem sa scada pensiile. Dar nu intelegeti ca toate astea se intampla si pentru ca sugrumati sectorul privat, cel care genereaza o parte insemnata din din banii pe care ii primiti de la stat?
    Pentru ca inventati tot felul de taxe si imposite care ne fac sa renuntam?
    Si daca renuntam noi, voi de unde mai luati banii, de la FMI? Si de unde ii dati inapoi? Chiar nu intelegeti? Este asa greu?

    Am mai spus aici, cunosc fosti actionari unici care aveau firme cu 20-30 angajati si care acum le-au inchis si lucreaza in Italia.

    De la acesti oameni ce bani mai luati?

  94. 95 Socrate septembrie 20, 2010 la 2:12 pm

    @Viorel Dobre * Totul a pornit de la remarca mea initiala – “ doar salariatii platesc impozitul numit CAS. De ce numai ei ? “Nu se va ajunge la plata CAS la dividende decat daca aceasta masura va fi luata la nivel de UE ( am mari indoieli ). Obiectiv, sistemul clasic de pensii adoptat si de noi este depasit. Numarul de salariati scade peste tot, locurile de munca s-au mutat, odata cu productia, in China si alte tari asiatice, ceea ce duce la deficit pe fondul de pensii. La noi numarul de salariati a scazut datorita proastelor politici economice de la 8,6 milioane la 4.3 milioane ( dezindustrializare, privatizari neinspirate, distrugerea agriculturii, etc. ). Apare un deficit cronic al sistemului de pensii, si in UE si la noi . Ce se colecteaza prin CAS nu ajunge pentru a asigura o pensie decenta numarului crescand de pensionari. Cresterea varstei de pensionare este un paleativ, si nu poate compensa scaderea numarului locurilor de munca. Solutia va fi evident suplimentarea fondului de pensii de la buget , si in final va duce la cresterea nivelului de impozitare ( fara a i spune impozit CAS ).

  95. 96 Viorel Dobre septembrie 20, 2010 la 4:18 pm

    @ Socrate

    Domnule Socrate, aveti in mare parte dreptate. Dar solutia nu este doar cresterea nivelului de impozitare. Pentru ca ata, unde e mai subtire, acolo se rupe. Si foarte multi sunt in situatia deloc ipotetica sa renunte la tot ce au muncit in ultimii ani, sa lase totul de rapa si sa plece. De fiecare data cand aud ca propunere de redresare inca o taxa sau un impozit imi vine sa ma urc pur si simplu in primul tren spre vest. Si nu este departe momentul cand chiar o sa ma si urc.

    Doar prin cresterea impozitarii celor cinstiti nu se poate scoate o tara sau un sistem din criza. Mai ales in conditiile de azi.

    Trebuie masuri complexe care sa genereze activitate la nivelul IMM-urilor, pentru ca ele sunt unul dintre pilonii relasarii. Ele sunt deja decapitalizate prin masurile intelepte luate de d-nii Isarescu, Pogea si Vladescu sub directa indrumare a d-lor Boc si Basescu (si in mare parte din 2009 si cu sprijinul PSD care nu s-a opus de exemplu impozitului forfetar)

    Vin bani mai multi din activitate intensa decat din marirea impozitelor.

    Altfel, pe masura ce scade activitatea va trebui sa creasca impozitele. Si unde o sa ajungem, la impozit 100%? La impozit de 100% pe cifra de afaceri? 200%? 300%?


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s






Arhiva

Comentarii Recente

Roxana Iordache on Destul!
Ghita Bizonu' on Rapunsuri
anonim on Destul!
Porthos on Rapunsuri
Porthos on Rapunsuri

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 4,371 other followers