Guvernul Basescu-Boc a abandonat populatia

Inca un bebelus ranit in incendiul de la maternitatea Giulesti a pierdut lupta pentru viata. Numarul victimelor a ajuns la 6. Probabil ati aflat acest lucru. Stirea a fost prezenta timp de o zi in spatiul mediatic si atat. In pofida tragismului sau si a consecintelor majore pe care ar fi trebuit sa le aiba, subiectul a iesit rapid din atentie. Se implineste aproape o luna de la cumplitul eveniment, dar nimic major nu s-a schimbat. Se desfasoara o ancheta, o asistenta este încarcerata, s-au dispus controale la toate spitalele, iar premierul a anuntat deblocarea unor posturi, tot insuficiente, in sistem.

Totusi, Sanatatea nu a devenit o prioritate. Sistemul continua sa fie subfinantat desi am avut cu totii exemplul clar ca aceasta ignoranta din partea guvernului poate conduce la pierderi de vieti omenesti. Ce ar trebui să se intample pentru ca Traian Basescu si guvernul sau sa inteleaga ca, in calitate de reprezentanti ai statului, au obligatia de a asigura servicii publice de calitate cetatenilor? Aceasta desconsiderare totala a dimensiunii sociale a statului ii arunca pe cei aflati acum la putere intr-o zona lipsita de umanitate, de constiinta si de responsabilitate. Guvernarea de dreapta a adus statul intr-o pozitie degradanta si cinica, fara reactie la problemele sociale.

Cum credeti ca ar putea fi calificat un guvern care-i ignora cu buna stiinta pe copiii bolnavi de autism? In Romania, peste 3.500 de copii cu austism sunt abandonati de autoritati, iar acest lucru face ca sansele lor de a fi integrati in societate sa scada dramatic. Costurile lunare necesare pentru terapie depasesc 1.000 de euro. Din aceasta cauza, multi parinti sunt neputinciosi in fata unei boli de natura neurobiologica, care pentru guvern parca nici nu exista. Indemnizatia lunara (aproape 200 de euro), pentru handicap grav, de care beneficiaza o familie care are un copil cu autism este mai degraba o bataie de joc fata de nevoile reale ale acestor persoane.

Dezinteresul este cu atat mai mare cu cat, in iulie a.c. a fost adoptata o lege (L nr. 151), care prevede asigurarea de servicii specializate pentru copiii cu autism. Evident ca acestea nu au fost finantate, doar e criza. Prin aceeasi lege, statul se obliga sa implementeze un program de screening, ce are o valoare incomensurabila deoarece depistarea precoce a bolii, insotita de un tratament adecvat conduc la recuperarea a 70% dintre copiii autisti. Va mira ca nu functioneaza acest program?

In prezent, cea mai mare parte a costurilor sunt suportate de parinti, iar multi dintre acestia, desi au apelat la sprijinul unor ONG-uri caritabile sau a unor oameni cu suflet mare se confrunta cu efectele crizei economice. Nici macar in aceasta privinta, a luptei impotriva crizei, guvernul Basescu-Boc nu a vrut sa faca ceva pentru a sprijini populatia. Mai grav este faptul ca, in logica de dreapta, pe care actuala putere refuza sa se implice intr-o problema pe care o considera ca fiind una personala: aceasta este treaba parintilor ce au un copil cu autism; sa se descurce.

Invocand lipsa banilor, PDL dezbraca de sens conceptul de guvernare democratica. Desi vorbesc despre solidaritate, liderii sai creeza o societate dezumanizata, in care resursele se iau de la toti, dar se distibuie doar catre cativa.

PS Ceea ce s-a intamplat astazi la Spitalul din Braila dovedeste ca “descendralizarea” in ceea ce priveste spitalele, transferarea lor catre administratiile locale fara resursele financiare necesare reprezinta o mare pacaleala. S-au gasit insa, asa cum banuiam, cativa tapi ispasitori in afara zonei guvernamentale.

39 Răspunsuri to “Guvernul Basescu-Boc a abandonat populatia”


  1. 1 Pali septembrie 14, 2010 la 8:32 pm

    Nu ne mai mira nimic Domnule Adrian Nastase ! Chiar nimic,…trist, foarte trist,

    Atitudinea acestui pseudo-guvern boco-basescian a distrus orice speranta, dezvoltare ,relationare cu exteriorul etc. Dupa douazeci de ani cred a suntem undeva la nivelul anilor ’80.Urmeaza oare intreruperile de curent,paine si benzina pe bon sau o sa ajungem atit de amariti incat o sa renuntam noi benevol ?

  2. 2 Iepurele de Martie septembrie 14, 2010 la 8:39 pm

    @ Theodora

    Revin cu cateva reflectii pe tema cuplului Aya-Vladimir Tismaneanu, pe care l-am evocat si in josul articolului precedent.

    Pai, draga Theodora, iti inchipui tu, oare, ce festin intelectual trebuie sa fi fost fiecare clipa petrecuta impreuna de aceste doua genii ale umanitatii???!!! Pacat ca discutiile lor nu au fost inregistrate si depuse la Arhivele Statului. Ce pierdere pentru omenire!!! Pai io cred ca, atunci cand discutau cei doi, descarcarile de inteligenta erau atat de colosale, incat in cosmos se declansau mutatii planetare. Ce idei revolutionare, ce replici sclipitoare, ce schimburi consistente de informatii trebuie sa se fi petrecut cand conversau Aya si Tismaneanu! In sfarsit, ma opresc aici, ca ma ia cu frig si mi se face pielea de gaina.

    Aya si Tismaneanu! UAU!!!!!!!!!!!!!!

  3. 3 Karakas septembrie 14, 2010 la 9:25 pm

    Domnule Nastase, ma bucur ca atacati din nou problemele celor dezavantajati, mai ales ale copiilor si a famiilor cu copii cu probleme serioase de sanatate. Dar gresiti cind spuneti ca portocalii nu se preocupa de sectorul de sanatate. Planurile lor includ trei piloni: unu, ceaiul de patrunjel, migratia pacientilor impreuna cu doctorii, si, trei, daca unu si doi nu dau rezultate, eutanasierea timpurie (prin mijloace care sa excluda angajarea de personal la stat, de exemplu “sa mori de frica”)

    Oare doamna Baroneasa Nicholson mai este co-Chair la Inaltul Grup care se ocupa de Cei Mici? Venise odata imi amintesc si cu mama lui Harry Potter la esti, sa faca fundraising. Banuiesc ca de la inaltimile alea e greu de vazut suferinta copiilor si a familiilor cu copii cu probleme, inclusiv neurologice. Nici de copiii “protejati” de stat nu se mai aude nimic, iar de adoptii, abandonuri si problemele adiacente a ramas solutia rugaciunii.

  4. 4 midanius septembrie 14, 2010 la 9:49 pm

    Buna seara , pana in clipa in care la carma tari apar profesionisti lucrurile astea se vor petrece si , conform lui Murphi daca ceva poate merge mai rau cu siguranta va merge mai rau .
    Tara asta e condusa ca o administratie de bloc in zetari , Muntenegru sacrifica 40% din PIB si intr-un an si rezolva treaba cu autostrazile ,noi imprumutam 20 de miliarde pentru pensii si salarii , noi importam 90% din ce consumam ? de ce ? nicaeri in europa ponderea consumului din exterior nu este ca la noi , zilele acestea am vazut si eu o masura laudabila , amenda pentru nelucrarea terenului , corect cei care au urlat dupa pamant sa-l lucreze , nu pot , atunci sa lase pe alti mai buni . Statul trebuie sa porneasca economia , trebuie sa producem pentru ca consumam .

  5. 5 Dl.Goe septembrie 14, 2010 la 10:23 pm

    Bine punctat, d-le Nastase, la impresia artistica. Noi nu suntem cinici si demagogi, noua ne pasa.

  6. 6 Viorel Dobre septembrie 14, 2010 la 11:18 pm

    @ midanius

    Domnule midanius, astept cu nerabdare si propunerea ca cel ce are un strung nefolosit, sa primeasca amenda. Ba chiar si cel care are un calculator nefolosit sa primeasca amenda. Ce tupeu, auzi. Sa-si cumpere calculator si sa nu faca outsourcing cu el ca sa produca bani multi, sa plateasca taxe mari. Un nemernic, ce mai! Ar trebui arestat, ca Vantu. Si pe cine mai amendam? Cine nu mai sta cu sapa in mana in soare la 38-50 grade, sa sfarme pamantul uscat de neploaie, ca sa ne dea noua produsele pe bani putini?

    Daca vreti sa vedeti de ce nu se cultiva pamantul, mergeti in Baragan in zona Buzaului. De cel putin 5 ani nu s-a mai facut porumbul cum zic taranii. Cu instalatiile de irigatii distruse, cu canalul Siret-Buzau- Ialomita abandonat, cu apa de irigat scumpa, irigarea este practic imposibila in acea zona. Dupa doi-trei ani de pierderi, nici un pensionar de la CAP nu mai poate face mare lucru. Sa-l ia altii? Stati linistit, or sa-l ia. Dar inca este prea scump. E scump 500-700 euro un hectar. Trebuie sa mai scada. Aveti idee cati cumpara si compacteaza teren la comanda? Aveti idee cine face pretul?

    Atacul la temelia Romaniei este puternic, concertat, dus in toate domeniile si cu foarte multi bani. Si nu va inceta prea curand. Din acest motiv mai avem destul pana iesim din asa numita criza. Inca nu s-a cumparat ieftin tot ce trebuia cumparat, mai sunt firme romanesti in picioare. Dar stati linistit domnule midanius, ii amendam pe tarani ca nu-si lucreaza pamantul, ii amendam pe crescatorii de vite ca vor sa le trimita la abator in loc sa le creasca si sa vanda laptele ieftin catre procesatori, si gata totul este bine. Iar daca noi o sa vrem cumva bani mai multi la salariu, nu-i problema, facem o greva, sa ne dea statul, ca de aia e stat. Ca noi muncim, vrem al treisprezecelea salariu, vrem spor de intoarcere din concediu, vrem spor de zambet. Sa ne dea. Iar taranii, sa puna mana sa munceasca. Ca noi vrem egalitate, dar nu pentru toata lumea. Doar pentru noi!

    Uite asa am mai gasit cateva probleme carora social democratia din Romania ar trebui sa le dea solutii. Altele decat amenda. Ca amenda este pedeapsa, nu ajutor. Iar oamenii au nevoie de ajutor si indrumare, nu de pedepse. Dar ce ajutor sa dea un stat care vrea sa plateasca 22.000.000 euro/km de autostrada prin campie? 1.500.000.000 euro pe avioane second hand?

  7. 7 The_engineer septembrie 15, 2010 la 12:49 am

    dupa cum scrieti in ultimul timp se pare ca vreti sa deveniti un renumit conducator de revolutie
    cred ca ar fi bine sa facem motiunea aici pe blog, interactiv la vedere. Dumneavoastra sa scrieti 70% si noi bloggerii sa aducem culorile in tabloul revolutiei ahm scuze .. tabloul motiunii.
    Foarte tare cuvantul “dezumanizare”. Si eu il folosesc. Din 2005 pana astazi majoritatea oamenilor au devenit autisti. “Autismul societatii dezumanizate” ce titlu de roman politic. Parca a-ti asculta muzica heavy metal ca asa suna cuvintele astea de le folositi , pac pac da-ti in ei fara mila. Imi place noul AN. Ce razboi de cuvinte minunat, asta e muzica ce imi place.

    Imi permit sa atasez niste clipuri ca sa subliniez termenii astia excelenti
    de pe albumul dehumanizer , black sabbath:

    si alte chestii misto

    si de astea mai culte

    eu mai ascult si Jean-Henri_d’Anglebert, Jean-Baptiste Lully, Nicolas de Grigny , Henry Purcell daca a auzit cineva de astia , domnul Nastase in mod cert.

  8. 8 Ghita Bizonu' septembrie 15, 2010 la 6:47 am

    Insa ma rog de ce ar trebui sa se dea chiar si aia 200 de euro ptr o familie cu copil autist ?!
    Fiindca social democratia inseamna mult mai mult decat “sa crape bogatii”, “dati-ne si noua”, “n-avem, nu stim, da’vrem” , “ noi muncim putin da’vrem mult de la stat” , sau “ofurile” “gandacilor”, “furnicilor” sau “firelor de nisip” autodeclarati. Social democratia nu consta in “huo Basescu” sau “ afara cu pedelacheii”, ori alte “strigaturi” de gen. Si suntem departe de 1990 cand tembelsimul vesel si eventual etilic era confundat cu apartenenta la valorile social-democrate
    Ma rog citatu nu-mi apartine. Insa cred ca merge manusa

  9. 9 Ghita Bizonu' septembrie 15, 2010 la 6:53 am

    midanius

    cred ca exagerezi nitel De ex poanta cu cei care au lucrat dupa pamant samd . este mult pamant nelucrati din cauza faptului ca micul producator roman a fost scos de pe piata . Adica el ar putea produce , insa produsele sale nu ajung la consumator . Deci productie in acest caz este oo pierdere de timp si energie. Ptr ce sa o faci daca nu ai unde sa o vinzi ?
    Si de tipat a tipat in special orasenii. Dupa cate stiu taranii din cap uri ar fi preferat o imparteala mai echitabila a beneficiilor (dom’le ptr un covrig io trebe sa dau 1 kil de grau ?) si preturi mai favorabile lor. Uite in anii 90 auzeam niste tarani din Baragan suparati ca stateau cu recolta pe 2 ani in hambare… ei (tararnii) ar fi dorit sa o faca bani insa …

  10. 10 Vasile, septembrie 15, 2010 la 7:12 am

    Cred ca obligatia acelei parti politice ,care-si spune si nationala, obligatia societatii civile ,obligatie fundamentala cu un caracter imediat este de a inlatura de la putere actualul guvern Traian Boc un guvern ipotent sa conduca prin masuri de revigorare a economiei un guvern care conduce doar dupa legea falimentului total ,al sacrificarii acestei generatii si a cine stie cite generatii viitoare, obligate sa plateasca datorii create prin amanetarea tarii si nu prin garantia produsului economic!

  11. 11 exasperat septembrie 15, 2010 la 7:18 am

    Tragic e că în 2009 populaţia n-a abandanat guvernul Boc – Băsescu.

  12. 12 gheorghe septembrie 15, 2010 la 7:51 am

    In campania prezidentiala baselu facea apel disperat la romini sa nu-l voteze pe prostanac ca da sarea si posta lui Vintu si Voiculescu Foarte recent director general al regiei nationale a sarii a fost numit un croitor,proprietar al firmei Dinasty din Piatra Neamt si al unui bar in subsolul teatrului tineretului ,omul de casa a lui Gheorghe Stefan-pinalti cu sarcina expresa de a o restructura si privatiza (ghiciti in favoarea cui?).Anterior pinalti a adunat toate investitiile turistice din Piatra Neamt (telegondola,pirtia de schii,teleschiul,strandul,parcul zoo si toate investitiile viitoare in turism intr-o socitate Perla invest a carei administrare a fost incredintata unei firme din Cipru (a cui o fi oare acea firma?),firma care l-a numit director general pe acest Gabi Muraru care dupa 3 zile a fost mutat la regia sarii dupa negociri la Bucuresti este partea ce ia revenit iar in loc la Perla invest a fost numit un alt om de casa unul Dina.De ce a fost nevoie de o “firma din Cipru” cu director din Piatra Neamt sa administreze infrastructura turistica?Simplu:investitiile le face primaria in special din credite la banci,incasarile merg in Cipru iar dupa o paguba imensa in bugetul primariei firma se va falimenta si vinde pe 2 lei-ghiciti cui

  13. 13 eficientaenerg septembrie 15, 2010 la 8:46 am

    Adriane-”61% din români au o părere proastă şi foarte proastă despre învăţământul nostru-si 2 din 3 romani,şi-ar trimite copiii la şcoli străine”_sondaj IRES).Iar China-care ne-a luat lohnul in 2005-si 800 mii dame…somerite…”bancile chineze au cumparat un numar record de obligatiuni emise de guvernul japonez si de autoritatile locale”.Te-ai gasit ieri cu o Comisie de a lor….la CDEP…unde am activat 12 ani…prostanacu…

  14. 14 exasperat septembrie 15, 2010 la 9:37 am

    Ia uite ce ne spune Cristian Preda pe blogul personal: “Singurul care dă semne că ar putea amenința excelența politică a dlui Victor Ponta e un fost aliat al său, acum dușman de moarte: e vorba despre ministrul Apărării”.

    Ca să restabilim adevărul în liniile sale istorice, referirea corectă la ministrul Apărării n-ar trebui să fie asta: “fost duşman de moarte al lui Traian Băsescu, acum aliat al său” ???

    Ce credeţi?

    http://exasperat.wordpress.com/

  15. 15 Doru Coarna septembrie 15, 2010 la 10:34 am

    @ Dl A Nastase

    Dle Presedinte, cum ati fi vrut Dvs sa arate prabusirea de la sine ( in postari anterioare vorbeam de flambajul sub greutate proprie) a regimului de trista amintire Basescu altfel decat intr-un morman de moloz de toate felurile si pe toate planurile si cu milioane de victime invaluite in nori de praf din care deja nimeni nu mai distinge nimic?

    Este mersul firesc al lucrurilor, desi idiotii o vor numi in curand “fatalitate” si aici putem fi deacord, in timp ce facem cu ochiul…

    Primul semnal ca portocalii sunt pe drumul cel bun si din urma l-au dat Boc si Basescu prin masuri pompieristice, disproportionate, precipitate si gresite! Apoi lucrurile decurg natural si obiectiv spre “emotia” fiecaruia. Interesant e faptul ca odata pornit procesul, nici ca mai poate fi oprit, ramane doar o chestie de timp si de anotimp!

    Adica, de acum, cred ca putem aborda si vizualiza problema in spirit stiintific si detasat, asta-i a trei-a experienta din ultimii 20 de ani. A doua a fost cea cu premierul care nu se lasa plecat, RV, alta apocalipsa a genului, alt faliment national… Pe locul intai se stie, Ceashca!

    De unde se vede ca nu conteaza deloc oranduirea ci numai tampenia!!!

  16. 16 DanM septembrie 15, 2010 la 10:54 am

    Cam nerealist titlul, adica cum a abandonat guvernul populatia.
    Au murit 6 copii din neglijenta unui management defectuos la nivelul institutiei respective si a unor legi proaste ce se perpetueaza de 20 ani. Toata lumea judeca pe aceea asistenta care iesise cateva minute din acel salon, dar nimeni nu judeca cele peste 25 mil de avorturi produse in ultimii 20 ani sau pe acei parinti care stateau si se uitau la foc si nu faceau nimic pentru a intra in salon si a salva micutii. Dumneavoastra politicienii ne-ati adus in situatia de a ne pierde aceea solidaritate si altruismul de care avem nevoie in cazuri limita.
    Revenind la cazul Giulesti, cu ce e de vina guvernul Boc sau Basescu ca managerul general de la maternitate platea 7000 eur/luna unei firme care se ocupa de verificarea aparaturii electrice si a instalatiilor? Da se poate spune ca are o vina deoarece nu incearca sa dea posibilitatea spitalelor sa ajunga la o autonomie. In sistemul sanitar ar trebui o reforma din temelii, nu inteleg de ce trebuie sa tinem pe spatele bugetului de sanatate o armata de taietori de frunza la caini, toate aceste case de sanatate cu tot personalul lor. Ei impart banul public dupa bunul plac sau la ordin politic. Totul ar fi mai simplu daca mie cetatean de rand mi se va permite sa platesc contributia pentru sanatate la un spital din zona in care locuiesc si sa beneficiez de serviciile lui cand am nevoie. Stiu o s aspuneti ca pot face asta in spitalele/clinicile private, dar nu mi s epare normal sa platesc de doua ori. Statul intre timp poate sa pastreze cateva spitale pentru pensionari/someri sau poate prin contributii la celelalte spitale sa poata avea acces la sericiile acestora in limita contributiei. Banii nu s-ar mai plimba dintr-un buget intr-altul, nu cred ca ar mai fi probleme cu “firmele abonate” care vand medicamente/produse mai scumpe deoarece pot oricand alege de a ma muta de la un spital la altul daca nu imi convin serviciile. Nu am mai tine in spate niste medici de familie care incaseaza niste bani pentru persoane inexistente (ma refer la cei care sunt plecati la lucru in strainatate si sunt pe lista medicilor de familie) si oricum serviciile lor sunt ca si inexistente.
    Referitor la copiii bolnavi de autism, nici nu vreau sa ma gandesc cati romani ar dori sa isi declare copiii bolnavi (cu ajutorul medicilor) doar pentru a incasa 1000 eur/luna. E un curent care vine de pe timpurile comuniste, “noi ne facem ca muncim iar ei se fac ca ne platesc” numai ca partea din urma a inceput sa isi schimbe sensul, statul chiar plateste sau platea salarii destul de bune functionarilor. Si daca nu au plecat din sistem pana acum cu toata reducerea de 25% inseamna ca le merge inca bine. Am vazut dimineata scandalul de la Braila, iarasi ajungem la vechile discutii cu pastrarea unei scoli in functiune chiar daca are doar 5 elevi, asa si cu spitalul, daca numarul de asistenti si brancardieri este mai mare decat necesarul acelui spital, nu inteleg care este problema, de ce trebuie ca spitalul sa tina in spate atatia angajati.
    Totul se rezuma pana la urma la PRODUCTIVITATEA MUNCII in orice domeniu. Din pacate acest indicator in serviciile publice din Romania este foarte scazut.

  17. 17 Lucian septembrie 15, 2010 la 10:57 am

    Domnule Nastase, pe vremea guvernarii PSD a fost sanatatea o prioritate ? A fost educatia o prioritate ? Nu cred ca poate cineva spune ca sanatatea sau educatia au fost favorizate de una dintre guvernarile post-decembriste.
    Nu cred ca e corect sa faceti astfel de comentarii, mai ales din pozitia de fost premier, care timp de 4 (patru) ani a avut controlul asupra acesei tari! Nici dumneavostra, la vremea cand erati premier, nu ati facut mai mult sau mai putin decat alti predecesori sau urmasi pe aceeasi pozitie. Ma refer strict la sanatate si educatie.
    Eu cred ca nu e corect sa spunem astfel de lucruri pentru ca nici o guvernare dupa 1989 nu a facut ceva notabil, nici pentru Educatie, nici pentru Sanatate. Sa nu uitam ca si in acea perioada medicii se plangeau de sub-finantare, si in acea perioada profesorii erau considerati prost platiti, si in acea perioada era haos in scoli, sub aspectul schimbarii profesorilor de la un an la altul. Va rog, daca chiar vreit sa faceti ceva pentru tara asta, luati o atitudine constructiva, veniti cu solutii, idei. Asa se ajuta tara, si oriunde e la fel, vrem sa ajutam sau vrem sa aruncam cu noroi?

  18. 18 M.Voicu septembrie 15, 2010 la 1:48 pm

    @midanius septembrie 14, 2010 la 9:49pm:
    1)-ziceţi: “noi imprumutam 20 de miliarde pentru pensii si salarii”
    * * * Dacã-ar fi aşa, dece a scãzut BNR rezervele minime obligatorii ? Rãspunsurile care s-au dat deja clarificã scopul. Deunãzi auzii la radio cã Banca Centralã Europeanã a cerut creşterea rezervelor minime obligatorii ale bãncilor comerciale. Nu am referinţa, cã nu mã intereseazã dece fenomenul financiar e condus pe dos; ştiu – dar vor plãti cei care au luat cele mai puţine “credite cu buletinul”, iarã nu cei care au eliberat… carnete de conducere şi la analfabeţi. S-au cumpãrat mijloace de supraveghere a unui trafic ambuteiat şi semafoare “inteligente” cu bani mulţi: care acopereau salariile pe mulţi ani pentru câte trei poliţişti la acele treceri de pietoni !
    2)-ziceţi: “zilele acestea am vãzut şi eu o mãsura lãudabilã, amenda pentru nelucrarea terenului , corect cei care au urlat dupa pamant sa-l lucreze , nu pot , atunci sa lase pe alti mai buni”
    * * * Politica conjugã a fi, însã economia e cu a avea ! Chestia cu urlatul aş vrea sã o retrageţi, altfel mã învinuiţi cã din 1991 cer un hectar care nu mi s-a dat încã (sic mie!). În altã cauzã, fusei la Circa Financiarã şi-mi cerurã impozit suplimentar. Întrebai dece nu am bonificaţie dacã plãtesc prompt; n-o sã ghiciţi rãspunsul: cã NU S-A OPERAT ÎN SISTEMUL INFORMATIC – şi mã întreb cum a lucrat sistemul împotriva Codului Fiscal – care cere ca dãrile sã fie stabilite cu 6 luni înainte. M-au trimis la programator, care e în alt oraş… Vã citez chiar pe Dumneavoastrã: “nu pot, atunci sã lase pe alţii mai buni” – cã acolo nu e funcţia lor, biroul lor; la mine e pãmântul mieu; io nu vã întreb dece nu cãraţi şi pietoni pe locurile libere din maşina personalã…
    3)-”Statul trebuie sa porneasca economia , trebuie sa producem pentru ca consumam”
    * * * Funcţiile publice de conducere s-au ocupat cu oameni de partid, nu cu Oameni de Stat; acolo-i cauza primarã – de rerum !

  19. 19 john septembrie 15, 2010 la 2:25 pm

    pai da, sa nu luam de la toti, caci, nu-i asa, nu toti mergem la spital, nu toti mergem pe aceleasi strazi, nu toti beneficiem de aceeasi aparare a granitelor … concluzia e una singura, cea sustinuta si de Victor Ponta, sa luam mult mai mult de la cei cu salarii mari adica cei care muncesc cam 12 ore pe zi (vorbesc aici de salariile din privat) iar altii sa primeasca, ca doar li se cuvine totul pe … gratis, spre exemplu, daca tov Iliescu le-a dat case pe gratis (vezi locuintele cumparate pe nimic de la ICRAl) de ce sa nu le subventionam si intretinerea, ca deh, trebuie sa mai si locuiasca pe de-a moaca in casele luate gratis. Eu unul m-am saturat de toti comunistii si sindicalistii astia care nu stiu decat sa ceara intr-una, de dimineata pana seara vor cate ceva. Muncesc la privat, nu am salariu mare, dar oricum peste cel de la stat (unde am lucrat vreo 4 ani de zile si de unde am plecat acum vreo 7 ani), nu am casa gratis de la stat dar ma incadrez cu succes la programul de impozitare diferentiata al tovarasului Ponta … asadar, adio si casa cumparata prin forte proprii … traiasca pensionarii- viitorul tarii si cei votati de ei …

  20. 20 Aya septembrie 15, 2010 la 2:53 pm

    @

    Ghita Bizonu

    Iata textul promis (BHL, noii filozofi, stanga nemarxista).
    In afara lui, te rog citeste mesajele mele pentru tine de la “Sinecurismul…” (cred- daca nu, sectiunea alaturata).

    BERNARD- HENRI LEVY, NOII FILOZOFI, STANGA NEMARXISTA

    Legat de BHL, cred ca nu esti suficient de bine informat.
    El singur spune ca nu a participat efectiv la miscarile de strada din ’68 (cu atat mai putin va fi incendiat masini- am inteles, putea fi o metafora, oricum nu e valabil) si ca nu este un entuziast al actiunilor respective in sine. Este, insa, un sustinator al spiritului ’68 si al pozitivelor urmari.
    Nu-mi vei spune ca, dincolo de orice “libertati politice”- cu care poti sa fii sau sa nu fii de acord, e o chestiune de perceptie- de exemplu, legalizarea avorturilor in Franta nu a fost un lucru pozitiv, in sensul felului in care a fost resimtit de femei, carora nu le mai era controlat trupul (nu stiu daca poti intelege asta- femeie fiind, eu inteleg profund sensul dreptului de a dispune de trupul meu cum doresc). Sper sa nu-mi replici ca pentru libertatea avorturilor nu era nevoie de tot ce s-a intamplat acolo in mai ’68. Era un punct- simbol, in sensul acesta l-am mentionat.
    La Paris sunt si acum, pe ziduri, cuvintele “Mai ’68 court toujours”.
    Eu nu sunt gauchiste, banuiesc ca se vede asta. Simt gauchistii, imi provoaca reactie organica de respingere. BHL nu face parte dintre ei.
    Nu a fost nici maoist. A fost marxist- e logic si mi-as fi dat seama chiar daca nu as fi stiut nimic despre el si viata lui. Cei mai buni critici ai marxismului provin din interiorul sistemului (iar cei colosali, din estul cortinei de fier- Kolakowski, de exemplu).

    Banuiesc de unde vine ideea ta ca BHL ar fi nu neaparat maoist, dar asociabil cu gandirea de gen- il “lipesti” efectiv de Foucault.
    Eu nu spun ca Foucault era maoist, dar caa avut pacate mari. Nu uita Cambodgia si cum a fost numita revolutia locului (cutremurator cuvant, daca il asociezi cu cea s-a petrecut acolo). Tot o revolutie culturala, dar mai “profunda” decat cea chineza. Mutilarea limbii, re-crearea “omului nou” prin depopularea oraselor si abandonarea in “natura” (stergerea diferentei intre sat si oras- urbanismul corupe, etc), distrugerea intelectualitatii. Controlul absolut al indivizilor- legi prin care se fixau perioadele in care aveai voie sa faci amor, si asta numai in familie, incalcarea atragea pedeapsa cu moartea. Infometarea, frigul, bolile sunt bonusuri. Pol Pot- stii bine- fusese educat in “laboratoarele universitare de stanga” din Paris. S-a cutremurat pana si Foucault cand a vazut ce-a iesit din revolutia lui cu chimism pur (dar i-a trecut repede si a luat-o de la inceput-e alta discutie).
    Foucault, pe de alta parte, a fost cel mai activ implicat in gandirea specifica pentru ’68, asa cum a fost ea popularizata. Nu-mi vei spune ca sunt asemanari intre cutremuratoarea “revolutie” a lui Pol Pot si ’68!

    Ce deosebeste “noii filozofi” de stanga marxista?
    In mare parte, abordarile sunt punctuale, secventiale.
    O spune si BHL.

    S-a spus ca noii filozofi sunt cei care s-au saturat sa ascunda adevarul despre golag, crimele staliniste si alte atrocitati “pour ne pas desesperer Billancourt” si ca denunta crimele comunismului. E real, dar insuficient pentru a-i catacteriza. Asta au facut si Koestler, Gide, Camus inaintea lor.

    S-a spus ca, inaintea noilor filozofi, cand era denuntat gulagul se discuta despre Stalin si stalinism, neatingandu-se cineva de Marx, fireste. Acum, acesti ii denunta pe Lenin si pe Marx “sfanta familie in ansamblul ei”.
    Este real, dar si Levy recunoaste ca, daca ar face afirmatia ca ei au fost primii, ar trebui sa-si aroge meritele care reveneau altora- Aron se detasase de stalinism Revel denuntase leninismul, Camus denuntase marxismul (fara a deveni un ne-marxist, totusi). Castoriadis (ce spui de el?- te intreb).

    In fapt, ei “ies din maxism”.
    Exista doua feluri de a iesi din maxism: critica de dreapta, care ii reproseaza faptul ca duce la razmerita, ca sadeste discordie, creaza dezordine; noii filozofi au adus critica de stanga, vazand in maxism un angrenaj care zdrobeste, oprima, instituie regimuri dure, INABUSE INSURECTIILE (aici ajungem la mai ’68 si nu numai!) chiar si in stadiu de proiect, consolideaza dictaturile, robotizeaza economiile, obliga popoarele sa se supuna unor canoane ideologice tasante.
    La nivel esential, chiar si aceasta valoroasa abordare este insuficienta pentru a-i defini pe noii filozofi.
    Marea lor valoare- dar si unicitatea lor, in stanga- vine din ceva mult mai profund.
    Pentru a explica, trebuie sa dau enunturile teoretice (profunde, nu transpuse ideologic) esentiale ale totalitarismului.

    Exista patru enunturi specifice totalitarismului pe care noii filozofi- nemarxistii de stanga- le-au demontat.
    Iata-le, asa cum apartin stangii marxiste, care a dus la delirul totalitar:
    1. Binele. Ideea ca binele, absolutul nu sunt fictiuni, dar o realitate a carei aparitie poate surveni acum si aici, in timpul vietii. Scopul principal, chiar unic al politicii este de a face omenirea sa dea nastere valoroasei societati pe care o “poarta” in sine. (In numele acestei idei au fost sacrificate comunitati fiind considerate jalnice, imperfecte, corupte, cu scopul de a atinge societatea ideala, aflata doar la “un pas”. Nenorocirea este ca majoritatea intelighetiei progresiste din secolul XX, multe minti sclipitoare au cazut in aceasta capcana, facand un calcul simplu: ce importanta au suferintele trecatoare, una sau doua generatii sacrificate, daca aceasta este calea, etapa pentru a se naste binele (iti suna cunoscut, nu-i asa, generatie de sacrificiu? parca si dupa 1989 tot asa ni s-a spus, si acum tot asa ni se spune, recunosti sorgintea? nu “auzi” si aici, prin jur, unii care “sunt dispusi sa se sacrifice” ca sa “fie mai bne maine”- e o reactie la intoxicarea cu otrava acestui delir, care ni se serveste si acum; eu, una, sunt nemarxista, am ocolit marxismul prin critica de stanga si sunt imuna la astfel de otravuri!)?

    2.Istoria, timpul. Ideea ca exista un vehicul numit istorie care duce catre bine. Dar si ideea ca exista un fel de “bulevard al istoriei”, unde intunericul si lumina se intrepatrund, dar la capatul caruia sigur exista Binele care va isi victorios asupra Raului. Aceasta idee a fost izvorul consimtirii la existenta totalitarismului . Logica delirului totalitar este, in acest caz: daca directia este de urmat catre Bine si victoria lui, daca viitorul va fi mai fericit decat prezentul, de ce ar fi refuzata? De ce sa nu se mearga inainte, in acea directie (recunosti discursul, nu-i asa? ni s-a servit si dupa 89, nu doar inainte!) daca astfel s-ar asigura viitorul de aur al urmasilor, al omenirii? Nu ar fi toti cei ce traiesc in prezent niste monstri daca ar compromite viitorul copiilor si nepotilor doar de dragul bunastarii personale? (iti suna cunoscut, nu-i asa? nu cumva tot asta ni s-a servit, uneori, dupa ’90- iar acum mai abitir ca niciodata? nu cumva e chiar discursul criminalului Boc?; vezi, daca am ocolit marxismul- nascator de sinistre delire totalitare si de totalitarism pur- am reusit sa “vad in perspectiva”, sa recunosc semnele, “sunetele”).

    3. Dialectica- mecanism care a alimentat delirul totalitar in mod pervers, punand in miscare cele mai stralucite minti. Este complementar istoricismului, e nodul sau vital. In linii mari, a alimentat delirul totalitar- si logica lui- in genul: nu exista suferinta a omenirii care, privita dintr-o anumita perspectiva- mai exact, ca a istoriei si a triumfului definitiv al Binelui- sa nu poata fi si sa nu fie vazuta drept contrariul a ceea ce pare. Bref, un fel fericire deghizata. Traducerea ar fi: te simti nefericit? gresesti! in loc sa-ti spui: “sunt o fiinta nefericita, de plans”, transforma-te in dialectician, adopta perspectiva finalitatii, spune-ti “eu o duc greu, dar oamenii strazii, dar cei ai canalelor s.a.m.d.”. Asa au gandit (inlocuieste, de exemplu, oamenii strazii cu cei din gulag, cei ai canalelor cu cei intenati fortat in ospicii ), fara sa stie, poate- considerand ca acela e drumul catre societatea de aur- intelectualii marxisti care au plans la moartea lui Stalin, care au crezut (ca Foucault- lasa ca era chiar “ideolog” ) in reusita “revolutiei totale” care avea sa aduca “omul nou” via Pol Pot, in timp ce acesta “modela omul nou” cu sangele celui pe care il ucidea “revolutionar”. Cei ce gandesc astfel sunt, chiar fara sa stie, adeptii istoricismului, hegelieni- tot fara sa stie- dar consecventi dialecticieni.

    4.Raul. Delirul totalitar a raspandit ideea perversa ca raul nu exista, ca exista doar boli care pot fi vindecate. Pe aceasta idee deliranta s-au ridicat “religiile” dialecticii, istoriei si absolutului. Perversitatea ideii consta tocmai in aceea ca, aparent, transmite chiar un mesaj pozitiv, un altfel de sursa de fericire. Si in acest caz logica delirant- totalitara este implacabila, mergand la subtilele resorturi psihologice. Nu exista Rau, doar boli. Despre ce boala e vorba? Unde este localizata? Ce operatie trebuie facuta. Sa trecem la profilaxie, la disecare. Principiu fundamental al totalitarismului: incurabilul nu exista.

    Noii filozofi (sau, promotorii stangii nemarxiste, spune-le asa daca prima formula nu-ti place) s-au impotrivt celor patru enunturi ale delirului totalitar si le-au demontat.
    Cum?
    1. Binele, absolutul. Noua filozofie- stanga nemarxista- refuza ideea Cetatii perfecte, ideale, pe pamant. Respinge orice tip de solutie finala la suferinta, dezordine, tragedie omeneasca. Reprezinta o politica de natura a inlocui preocuparea aducerii lumeii la standardele unui ideal moral cu preocuparea de a o face mai suportabila pentru un numar cat mai mare de oameni. Care nu va ceda in problema drepturilor omului, in problemele legate de viata acum si aici. Care nu va cadea in capcana facila a retoricii radicale a “MAI RAULUI” (recunosti, nu-i asa, amenintarea cu “mai raul”? parca am mai auzit vorbele astea- tocmai din capcana asta a iesit stanga nemarxista!).

    2. Istoria, timpul. Timpul, in sine, nu inseamna nimic, nu are virtuti. Nu este, in sine, un vehicul care te duce catre progres si bunastare, binele nu se afla neaparat la capatul unui interval de timp. Sacrificiile facute de societati intregi in ideea de a schimba mereu paradigma, “omul nou”- sunt inutilitati criminale ale delirului totalitar. Stanga marxista vede in istoricism doar pacatul gulagului. Stamga nemarxista vede in istoricism un instrument al totalitarismului- nedepasindu-l, gulagul se poate intoarce oricand, mascat.

    3. Dialectica. Un tribunal al nefericirii omenesti fara Curte de Apel sau “masinaria producatoare de stres” cum il numeste BHL in “Testamentul lui Dumnezeu”. Refuzul ideii ca Hegel ar fi fost Mesia asteptat de filozofi. Prin “iesirea din dialectica” (in egala masura “iesirea din maxism”) se redeseneaza orizontul politic.

    4. Raul nu exista si medicalismul politic. Este un amestec de politica si de clinic. Raul exista, iar oamenii se pot elibera altfel dcat amputandu-li-se o parte din ei. Viziunea crestina asupra pacatului are avantajul ca, intr-o oarecare masura ii tine la distanta pe cei care ar dori sa remodeleze specia umana

    Stanga nemarxista a aparut intr-o perioada a carei nota dominanta era data de miscarea de rezistenta si de revolta antitotalitara.
    Stiu, mi-ai putea spune ca ideea este valabila si in cazul altor exemple alese din randul altor familii filozofice si spirituale, care au participat la acea miscare.
    Este adevarat, dar longevitate si vitalitatea stangii nemarxiste isi au sorgintea in aceea ca noii filozofi nu s-au bazat pe considerente politice de circumstanta, dar au pornit de la- sa spunem- ingrijorari metafizice. Aici se afla problema principala- si, oricat ar putea rade cei care nu vad decat suprafata lucrurilor- de aici porneste forjarea solutiilor.
    Problema priveste epoca in ansamblul ei.
    Acum, este greu de crezut ca mai exista- din stanga marxista- multi care sa sustina si sa incerce sa explice ca gulagul, masacrele, crimele impotriva umanitatii ar putea avea, in anumite imprejurari si functie de un anumit raport de forte, o necesitate istorica sau ca ar fi legitime pentru a purta marca Binelui viitor.
    Stanga marxista nu mai rosteste formule delirante de tipul ca anumite sacrificii (de tip masacru) ar fi inscrise in sensul istoriei sau ca au un sens dialectic. Nu se mai aud nici voci care afirma ca anumite categorii sunt un fel de insecte daunatoare care trebuie starpite prin aplicarea medicinei politice.
    Stanga nemarxista, impunandu-se, a propus o noua paradigma, castigand o batalie ideologica autentica, pentru victorie avand nevoie de doua confruntari.
    Prima dintre ele s-a dat in istoria reala (mai ’68, Cambodgia, Soljenitin) scotand din uz toate cele patru enunturi fondatoare ale progresismului totalitar (binele, istoricismul dialectica, raul nu exista- medicinismul politic).
    A doua s-a dat in planul ideilor.
    Bine, asta nu inseamna ca, dupa aceea, stanga nu a continuat sa spuna prostii -si nici azi nu ramane datoare cu greseli (prefer sa critic eu stanga, cu asprime decat sa apara cealalta critica; macar, imi fac un scut).
    Stanga a fost chinuita timp de peste un secol de o forma cumplita de tentatie totalitara. Stanga nemarxista a anulat acea tentatie dupa o lupta de decenii, timp in care nu de putine ori a fost pe punctul de a sucomba.
    Din pacate, in locul primei tentatii a navalit alta: tentatia de a disjunge intre oprimatii buni si oprimatii rai.

  21. 21 midanius septembrie 15, 2010 la 5:00 pm

    eu nu spun ca amenda pentru nelucrarea terenului e o solutie pentru a aduce bani la bugetul de stat , eu spun ca e o solutie la lene , asa cred eu , cei care au pamant , si sunt capabili sa-l muceasca si nu o fac trebuie stimulati , statul ar trebui sa regandeasca politica agricola , de exemplu in belgia statul acorda credite cu dobanda fixa de 2% , de ce nu ar face la fel si aici ? Eu nu sutin generarea de resurse la buget prin taxe ridicole , dar nu sunt de acord ca acolo unde se poate munci sa nu se munceasca , daca cele 3 milione de hectare nelucrate sunt taxate cu 60 de euro hectarul ar insemana 180 de milioane de euro anual , care de exemplu le poti da ca imprumut agricultorilor cu 2% dobanda , sau si mai practic acorzi imprumuturile sub forma de utilaje , tractoare etc ….si aceste utilaje tractoare etc le poti produce tot in romania , dar ramane problema celor care conduc si administreaza fonuri …. furatul caciuli si lipsa posmagilor moi sunt probleme nationale . De ce avem nevoie sa vina italieni sau americanii sa faca sosele ? Pai credeti voi ca doar Casuneanu sau Umbrarescu fura sau se pricopsesc cu comisioane …credeti ca Behtelu sau alti sunt cinstiti? cei care nu se pricep mai bine ar sta acasa nu prin guverne si alte institutii ….o logica simpla spune ca intr-o tara prospera ai unde sa bagi mana sa te infrupti pe cand la noi nici de furat nu prea mai merge ca nu ai mare lucru .

  22. 22 Aya septembrie 15, 2010 la 9:49 pm

    @

    exasperat

    Pentru ca mesajul sa nu produca un efect deturnant, ar trebui sa spui ca Preda abordeaza un ton ironic referindu-se la ministrul aparatii.
    Acesta ar vrea sa-i faca lui Ponta concurenta la stiri shoc- anuntand ca pensiile militarilor vor creste.
    Despre Victor Ponta scrie (citez): “dacă acum 2-3 săptămâni, fruntașul PSD cerea suspendarea Președintelui, ieri a solicitat trimiterea acestuia direct la închisoare.”

  23. 23 Aya septembrie 15, 2010 la 11:28 pm

    @

    The_engineer

    Vrei sa fii ironic. Nu discut, acum, “vocatia” ta in acest sens, da altceva. Cand cel care ironizeaza comite greseli jenante care tin de “amanunt”, incercarea lui este sortita esecului. Nu ai vocatia amanuntului, se pare. Daca vocatia nu se poate dobandi, in schimb obisnuinta exercitiului, da.

    Trec peste sharje de genul (citez) :”“Autismul societatii dezumanizate” ce titlu de roman politic”.
    Sper, insa, ca data viitoare sa fii mai atent la ceea ce ar putea fi asociat- chiar neasocibil fiind, in mod curent. Ai vazut motto-ul acestui blog, nu-i asa?

    Daca vrei ca ironiile sa aiba efect este bine ca, in acelasi text, sa nu existe “amanunte” fragrant contradictorii ca expresie a nivelului cultural:
    Pe de o parte:
    “Parca a-ti asculta”;
    pe de alta parte:
    “Jean-Henri d’Anglebert”

    Pe de o parte:
    ” pac pac da-ti in ei fara mila;
    pe de alta parte:
    “Jean-Baptiste Lully”

    Pe de o parte:
    “muzica ce”;
    pe de alta parte:
    “Nicolas de Grigny”

    A ramas Henry Purcell “singur”.

    In final, vrand din nou sa pari ironic, lansezi:
    ” daca a auzit cineva de astia”. Probabil, n-ai retinut motto-ul blogului.
    (Remarca legata de Adrian Nastase- anume ca sigur a auzit de “astia” era absolut fireasca).

    Passons.

    Dincolo de gluma, bunul tau gust in materie de baroc este remarcabil.
    Am ezitat indelung ce sa aleg, pentru a asculta cu totii.
    Decizia a fost grea.
    As fi dorit Passacaille (Lully- dar si d’Anglebert).
    Fascinant “A solis ortus” (Grigny) si prin tulburatoarele sale usoare nuante moderne.

    Purcell e o dragoste veche, inca din copilarie. Ma simteam primita de el la curtea regelui.
    L-am ales pe Purcell. On revient toujours au premier amour.

  24. 24 Aya septembrie 15, 2010 la 11:32 pm

    @

    The_engineer

    Rectific:
    “vocatia” ta in acest sens, dar altceva”;
    “”amanunte” flagrant contradictorii”

  25. 25 dlnimeni septembrie 16, 2010 la 9:05 am

    Ca sa abandoneze populatia, trebuie ca guvernul Boc sa fi fost cindva cu ea. A fost vreodata guvernul Boc cu populatia? Nu cred.

  26. 27 Walt Disney septembrie 16, 2010 la 9:33 am

    Imi aduc aminte cu placere ca am avut ocazia sa discutam pe viu despre descentralizarea in sistemul sanitar. Sustineam atunci ca descentralizarea este calea gresita si mi s-a parut ca m-ati privit cu scepticism. Si cazul Braila si cazul Giulesti sunt, partial, consecinte ale acestei descentralizari. Obama a mers cu reformele in directia opusa si a ales calea corecta.

    Solutia pentru sistemul sanitar este informatizarea. S-ar putea sa fim surprinsi de informatiile obtinute in urma acestui proces si sa realizam ca sistemul nu e chiar atat de subfinantat cum pare astazi. Se poate face intr-un an de zile dar nimeni nu-si doreste, datorita temerii ca nu se vor mai putea fura atat de multi bani. Probabil ca la finalizarea acestui proces, am obtine informatia ca in momentul de fata, se fura intre 40%-60% din fondurile alocate sanatatii. Abia dupa informatizarea completa a sistemului pot fi descentralizate anumite componente. Culmea este ca prin informatizare nu ar pierde cel mai mult vampirii Bucuresteni ci baronii locali, dar din lipsa de inteligenta, tot sistemul este rezistent la schimbare.

    P.S. Incercarile recente de a inchide gura presei demonstreaza eforturile PD-L de a transforma toti romanii in autisti. Guvernul Boc priveste copiii autisti doar ca o parte „rezolvata” a problemei.

  27. 28 blogideologic septembrie 16, 2010 la 1:28 pm

    @ midanius
    Din păcate, Ghita Bizonu’ are dreptate atunci când spune: “este mult pământ nelucrat din cauza faptului că micul producător român a fost scos de pe piaţă. Adică el ar putea produce, însă produsele sale nu ajung la consumator. Deci producţie în acest caz este pierdere de timp şi energie. Ptr ce să o faci daca nu ai unde sa o vinzi ?”
    Micul agricultor nu mai are drept să distribuie, la preţuri mici, produsele grădinii ori livezii sale. Dacă încearcă, este amendat imediat, faţă de “infracţionalitatea” lui poliţia română este foarte vigilentă! Mă gândesc, acum toamna, cât de ieftine erau nucile de la micul producător cu livadă!
    Numai bine,

  28. 29 liviu septembrie 16, 2010 la 3:30 pm

    Reluând o teză mai veche și dragă socialiștilor români și nu doar lor, și anume că dreapta s-ar caracteriza printr-o lipsă de umanitate și de înțelegere față de cei ” în nevoi “, domnul Adrian Năstase prezintă tragedia de la spitalul Giulești ca fiind expresia modului în care dreapta înțelege să se raporteze la probleme de acest tip. Nedorind să realizez aici un expozeu asupra ceea ce înseamnă în mod real dreapta și stânga, voi spune doar că ar fi foarte bine dacă astfel de remarci nu ar fi încercări de ” manipulare” ideologică.
    A prezenta dreapta ca fiind ideologia care nu acordă atenție problemelor sociale e o mare greșeală . În plus, domnul Năstase știe cu siguranță că în cazul dreptei nu putem vorbi de o singură ” dreaptă ” pentru că în acest cadru intră mai multe curente cum ar fi liberalismul, creștin-democrația și conservatorismul. Abordarea fiecărui curent( doctrină) este diferită față de problemele existente în orice societate, iar domnul Năstase știe foarte bine asta. Când vorbește despre abordările dreptei asupra unor probleme precum cele existente astăzi în sistemul sanitar, fostul prim ministru ignoră faptul că multe dintre ele se datorează tocmai unui management național și local, de multe ori, foarte prost asigurat de reprezentanți ai statului. Neluarea în calcul de către domnul Adrian Năstase a variantei privatizării sistemului sanitar nu ne miră pentru că e un vorba de un reprezentant al stângii românești. Viața ne arată că aceasta va fi în cele din urmă soluția cea mai bună.
    Dincolo de aceste considerații teoretice, miza unor astfel de remarci este alta. Domnul Năstase știind foarte bine că PDL coboară în preferințele electoratului, pregătește viitoarea confruntare electorală cu PNL și pentru a obține un avantaj electoral de pe acum, fură puțin startul, prezentând prostiile guvernamentale ale lui Emil Boc ca fiind expresia unei ideologii de dreapta, domnia sa știind foarte bine că ceea ce fac Elena Udrea și Emil Boc nu are nici o legătură cu vreo doctrină sau alta ci doar cu propriile lor buzunare și mai ales cu uriașa lor incompetență. Mingea este acum în terenul PNL. Acesta și reprezentanții săi vor trebui să explice coerent și credibil pe de o parte, necesitatea unei colaborări politice, care va fi etichetată de deontologi ca fiind una ” împotriva naturii”, pentru îndepărtarea PDL de la guvernare iar pe de altă parte să nu ” permită “ PSD să reia în 2010, 2011 sau 2012 teoriile din anii 90 cu exploatatorii nemiloși care profită de munca celor mulți și mai ales speculațiile despre pericolul reprezentat pentru societatea românească de punerea în aplicare a ideilor dreptei.

  29. 30 Viorel Dobre septembrie 16, 2010 la 4:10 pm

    @ midanius

    Sunt multi oameni darnici cu ce nu-i al lor. Asemanator cu “subventiile acordate din amenzi” va pot da un exemplu de incurajare a micilor producatori agricoli:
    Un domn cu niste pepeni de la Dabuleni (zicea el, dar avea o Dacia harbuita cu numere de Ialomita) vindea pitit intr-o parcare langa o bariare automata CFR.
    -Dar ai vandut ceva, daca numai atatia mai ai, i-am zis.
    -Nuuu sefu! a zis el cu capul intre umeri si cu ochii in toate partile. Mai am mai incolo, da nu-i aduc pe toti ca vin aia de la drumuri si mi-i confisca.
    -Cum adica ti-i confisca? am intrebat stiind ca doar unele organe ale statului au acest drept. Iti da ei ceva la mana? l-am intrebat folosind regionalismul muntean.
    - Pai sefu` vine ii ia, si pe urma ii duce la birouri ii da acolo degeaba, ca zice ca-s confiscati. Ce sa-mi dea la mana? Bine ca nu ma amendeaza!

    Am aflat ca cei de la primaria de mai incolo ii lasau sa vanda in parcarile lor, si nici macar nu-i taxau, ca se vedea ca-s niste amarati care se chinuie sa traiasca. In sat nu oprea nimeni, la bariera, da. Dar cu domnii de la drumuri, nu te joci, ca “e boieri”.

    Asa si dv domnule, sunteti darnic cu banii altora si incurajati micii producatori, agricultura sociala care cica ar avea aprox 5% pondere in agricultura UE.

    Repet intrebarea din postul trecut: de ce doar pamantul si nu si utilajele de productie nefolosite in uzine? De ce nu si camioanele care stau din lipsa de comenzi? De ce nu si spatiile de birouri neinchiriate pentru ca s-au inchis firmele? Sau doar agricultorii nu vor sa munceasca? Restul au dreptul sa nu munceasca? Dar poate aveti o camera in plus, de ce nu o inchiriati ca sa platiti 16 % la stat?
    Citez din dv: “Eu nu sutin generarea de resurse la buget prin taxe ridicole , dar nu sunt de acord ca acolo unde se poate munci sa nu se munceasca” . Da infractorii, sa nu se munceasca ei ca sa ne dea noua ieftin. De cate ori ati fost in piata sa cumparati patrunjel si atunci cand o babuta va cerea un leu pe o legatura i-ati dat doi lei, pentru batranetea ei chinuita de munca si prin piata? Sau v-ati strambat ca este scump si v-ati tocmit pentru doua legaturi la 1,5 lei?

  30. 31 Aya septembrie 16, 2010 la 4:35 pm

    @

    DlNimeni

    Citez: “Ca sa abandoneze populatia, trebuie ca guvernul Boc sa fi fost cindva cu ea. A fost vreodata guvernul Boc cu populatia? Nu cred.”

    Diploma virtuala cu mentiunea “Magna cum laude”!

  31. 32 Ghita Bizonu' septembrie 16, 2010 la 4:48 pm

    midanius despre scosu de pe piata

    nu este vorba doar despre nuci. Ci tarani cu ceva pamant la ceva distanta de sate si mai ales de orase mari. ma rog este bun si asta ptr cultura mare – grau, porumb , sfecla de zahar samd . Insa cui sa vinzi ? Asa ca decat s abagi banii degeaba si sa asuzi degeaba (ca la fial obtii o perdere neta si ingrasi sobolanii din hambar !) mai bine bei o tuica palvragind cu vecinii.
    Fiindca asta inseamna lipsa de piata – lipsa de motivatie a producatorului !!!
    Nema marafetu nema enteresu ! Sau alta – pe bune. Insi care aveau 6-7 vaci s-au trezit ca din varii mtive nu au mai putut vinde lapetele. vaca insa trebe mulsa. Asa ca porcii se scaldau in lape. Da nu mult timp ca vacile excendatre au plceat in voiaj la abator ..
    Am zis sfecla de zahar ? cate fabrici mai lucreaza in tara ? Si cate din ele mai prelucreaza sfecal de zahr -niciuna !! Atunci ce dracu sa faca taranu din zona Saveni-Bucecea (ca doua lucruri se faceau aaoclo – sfecal si cartofi. Ma rog si ceva porumb da nu asta era baza. Mersoa 2 recolte in armata am combatut inamicu subteran.. Cu un plus de 45 zile )

  32. 33 Aya septembrie 16, 2010 la 5:30 pm

    @

    Gheorghe

    Ceea ce spui ca se petrece acum la Piatra Neamt este ingrijorator dupa cum foarte ingrijoratoare este intentia de privatizare a Regiei sarii (in acest scop fiind trimis, la Bucuresti, un om de incredere al lui Pinalti, de la Piatra Neam).

    Nu este prima incercare de acest gen in Romania.
    Cand era prim ministru, Adrian Nastase a oprit, in ultima secunda, o miscare foarte abila, desfasurata subteran, al carei scop era dobandirea controlului unor grupuri asupra Regiei (Companiei) apele romane.
    Bineinteles ca se urmarea preluarea secventiala, zonala.
    Pana la un punct, nimeni nu daduse atentie acelor miscari caci in documentatie se face mereu precizarea “ape minerale”- in limbaj comun “apa minerala” este perceputa a fi apa carbogazoasa, gandul ducand la izvoare, la imbuteliere.
    Pe ultimii metri, cand urma ca un grup de parlamentari sa faca o propunere in acest sens, textul a fost vazut, intamplator, de un geolog care a inteles despre ce era vorba, de fapt- caci, in limbaj de specialitate, apa este “minerala” (inclusiv panza freatica).
    Pornind de la acesta informatie doar aparent minora, demersurile respectivilor au aparut clar ca intentie si finalitate si au fost oprite.

    Concentrarea tuturor elementelor din Piatra Neamt care tin de infrastructura turistica sub umbrela administrarii unei societati inscrise in Cipru poate avea scopuri mult mai paguboase decat exportarea profitului, dupa ce investitiile au fost, sunt si vor fi facute cu credite luate de primarie.
    Asa cum vad eu lucrurile din ceea ce spui, daca nu se cerceteaza ce tip de contract exista intre primarie si acea firma si care sunt clauzele contractuale, marele pericol este sa fie preluata pe nimic infrastructura turistica, in conditiile in care investitiile vor fi facute cu credite luate de primarie (trebuie vazut daca exista printre clauze cel putin una care sa favorizeze firma in anumite situatii in sensul posibilitatii de preluare a infrastructurii turistice, de catre aceasta, in proprietate, total sau partial).

    Legat de tentativa de privatizare a Regiei sarii (bogatie strategica).
    Nu este prima incercare de acest gen in Romania.
    Cand era prim ministru, Adrian Nastase a oprit, in ultima secunda, o miscare foarte abila al carei scop era dobandirea controlului unor grupuri private asupra Regiei (Companiei) apele romane.
    Bineinteles ca se urmarea preluarea secventiala, zonala.
    Pana la un punct, nimeni nu daduse atentie acelor miscari caci in documentatie se facea mereu precizarea “ape minerale”- in limbaj comun “apa minerala” fiind perceputa a fi apa carbogazoasa, gandul ducand la izvoare, la imbuteliere.
    Pe ultimii metri, cand urma ca un grup de parlamentari sa faca o propunere in acest sens, textul a fost vazut, intamplator, de un geolog care a inteles despre ce era vorba, de fapt- caci, in limbaj de specialitate, toata apa este “minerala” (inclusiv si mai ales panza freatica).
    Pornind de la acesta informatie doar aparent minora, demersurile respectivilor au aparut clar ca intentie si finalitate si au fost oprite.

  33. 34 Gabriela septembrie 16, 2010 la 9:25 pm

    Basescu si-o fi zis initial “Daca voi nu ma vreti, eu va vreu”.
    Mai apoi, cand s-a vazut … imparat, si-a adus aminte ca multi nu l-am vrut si s-a hotarat sa ne … abandoneze.

  34. 35 exasperat septembrie 17, 2010 la 8:50 am

    @ Aya,

    Mă gândeam că cine citeşte pe-aici e în stare măcar să priceapă singur că Preda s-ar referi numai ironic într-un asemenea context. Că dacă nu,atuncila ce mai discutăm cu respectivii?

  35. 36 exasperat septembrie 17, 2010 la 8:51 am

    E ca şi cum A.N. ar fi trebuit să spună “glumă” după ce ne-a anunţat că are jumătate din Deltă. :)

  36. 37 Aya septembrie 18, 2010 la 12:48 am

    @

    Exasperat

    Petrut, este bine sa nu prezumi anumite lucruri, ca sa nu ai surprize.

  37. 38 Viorel Dobre septembrie 18, 2010 la 11:06 pm

    @ midanius

    Domnule midanius, am folosit fata de dv un ton agresiv in mod nejustificat.
    Va rog sa ma scuzati.

    Cu respect,
    Viorel Dobre


  1. 1 Cea mai scumpa mancare si cele mai mici salarii din Europa « Hai ca se poate! Trackback pe septembrie 14, 2010 la 9:12 pm

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s






Arhiva

Comentarii Recente

Roxana Iordache on Destul!
Ghita Bizonu' on Rapunsuri
anonim on Destul!
Porthos on Rapunsuri
Porthos on Rapunsuri

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 4,371 other followers