“Maurii” care si-au facut datoria…

Pe 23 iulie, am scris o postare in care vorbeam despre ce pregateste Basescu pentru aceasta toamna. Spuneam atunci ca “un astfel de sondaj (era vorba de o cercetare IPP) ar putea justifica un anumit tip de decizii pe care Basescu sa le impuna PDL-ului lui Boc, Videanu, Blaga, Berceanu. Vom vedea. Si vom vedea, in aceasta toamna, si cine din PDL a fost „maurul care si-a facut datoria”. Chiar si in cea mai recenta postare enuntam cateva scenarii posibile, din care pot spune ca s-au confirmat primele doua, intr-o anumita succesiune.

Vedem, asadar, ca „maurii” trebuie sa plece. Care „mauri”? Pai, avem “maurul” Berceanu si “maurul Videanu”, de exemplu. Doi ministri care, inainte de a ajunge in functii (sau, mai corect, inainte de a fi reconfirmati in functii) au prestat cu varf si indesat in campania electorala de anul trecut. Care campanie? Cea in care Basescu a fost salvat de mecanismul de partid, de „sacrificiile” si „investitiile” politice facute, printre altii, mai ales de acesti oameni. Nu stiu daca mai tineti minte, dar anul trecut au fost doua elemente care au dus la victoria lui Basescu. Nu a fost vorba nici de discurs, nici de flerul politic si nici de talentul lui Basescu. A fost vorba de mobilizarea mecanismului de vot (condus de “maurii” BVB) si de un jacuzzi – devenit celebru. Cei care l-au ajutat pe Basescu sa “castige” alegerile probabil ca-si vor fi amintit in aceasta noapte de soarta lui Petre Roman…

Deci, “maurii” trebuie sa plece. Sau unii dintre ei… Nu le plangem de mila. Nici celor care au acceptat sa fie tapi ispasitori, fara sa fie membri ai PDL, stiind ca vor fi primii sacrificati.

Din pacate, asa cum banuiam, remanierea aceasta nu ofera oxigen si vigoare unui guvern obosit ci poarta amprenta unei reglari de conturi in interiorul PDL si intre Traian Basescu si unii lideri PDL. Nu prea conteaza  cine va castiga sau daca Basescu va refuza unele dintre candidaturile anuntate. Este clar ca Emil Boc a facut toate concesiile posibile si in directia presedintelui dar si in relatia cu grupurile parlamentare, rezultatul fiind politizarea si mai accentuata a executivului dar si scaderea nivelului de autoritate si de competenta.

Pe de alta parte, fisurile din partidul – odata monolitic – se transforma in falii si in fracturi. Comentariile lui Radu Berceanu o arata. Centrele de putere (“gastile”) din PDL se vor manifesta si mai puternic.  Mi se pare extraordinara incapatanarea unor analisti de a defini batalia dintre aceste grupuri drept o lupta intre “reformisti” si “conservatori”..

Din pacate, cei care au privit, in aceste zile, cu naivitate si cu speranta, la telenovela remanierii, in timp ce economia se sufoca, sistemul de sanatate e in faliment, agricultura e in paragina iar haosul domneste peste tot, isi vor da seama, din nou, de incapacitatea lui Traian Basescu si a PDL de a gasi solutii reale pentru tara, in aceasta perioada de criza adanca.

Poate insa ca vor revedea  serialul „Sclava Isaura”. Erau acolo, pe fundalul actiunii spectaculoase (in care o codana se juca cu stapanul casei), mai multi negri care munceau din greu pe plantatie. Acei negri erau cei care aduceau bani in casa si pe munca lor se cladise edificiul stapanului. Acum, stapanul casei isi omoara sclavii. Ce va face, in sezonul viitor, Isaura ?

PS De ce oare din cele trei functii  de  ministri “independenti” demisi din guvern niciunul nu a revenit partidului independentilor ci toate au mers la clientela PDL? Nu e cinstit…

165 Răspunsuri to ““Maurii” care si-au facut datoria…”


  1. 1 analist septembrie 3, 2010 la 7:56 am

    Istoria se repeta. La PSD, s.a intamplat la fel. Perfect adevarat ce spuneti, nu este corecta impartirea in reformisti si conservatori. Nici la PSD, nici la PDL.In privinta luptei pentru putere in partid au ajuns sa semene atat de mult cele 2 partide…:(

  2. 2 blogideologic septembrie 3, 2010 la 8:12 am

    Principiile de politică macroeconomică sunt sintetizate în careul magic al lui Kaldor. Nicholas Kaldor este economist pe linia keynesiană. Cuvântul “magic” înseamnă un ideal. Într-o ţară ale cărei linii de politică macroeconomică sunt trasate de specialişti buni, o decizie supremă de politică macroeconomică foarte bună a statului tinde să se apropie de “careul magic al lui Kaldor”. La noi, ultima perioadă în care economia României a fost condusă intuitiv astfel încât să se apropie de “careul Kaldor” a fost în dictatura ghidată de “gândirea lui Ceaşcă”. Careul e concept agregat. Careul e trimitere la cifra 4. “Careul magic al lui Kaldor” se referă la necesitatea de a fi respectate patru echilibre mari în conducerea afacerilor unei ţări la scară macroeconomică: 1/ Stabilitatea preţurilor ; la acest punct, România condusă de Nicolae Ceauşescu a fost campioana mondială absolută. 2/ Folosirea cât mai completă a forţei de muncă a unei ţări; nu s-ar putea spune că Nicolae Ceauşescu nu s-a străduit, pe cât s-a priceput el, să conducă riguros economia României şi pe această direcţie. 3/ Creşterea economică ; şi aici Nicolae Ceauşescu a lansat economia României pe o linie de creştere după modelul Harrod-Domar. 4/ Echilibrul comerţului exterior, aici Nicolae Ceauşescu a fost riguros până în ultima clipă. Primul guvern Petre Roman, alcătuit din “specialişti formaţi în Occident”, băieţi din Cartierul Primăverii trimişi la doctorate în Occident pe banii statului român (CNSAS refuză să le scoată la lumină dosarele !), s-a străduit frenetic, –şi a reuşit–, să scoată România din “careul magic al lui Kaldor”.

  3. 3 George Serban septembrie 3, 2010 la 8:28 am

    Din cate stiu, “vraja” cu depunerea mandatelor de catre Berceanu si Videanu a fost o concesie a lui’ Basescu, la cererea lui Boc, avand in vedere ca si unul si celalalt stiu prea multe lucruri despre “victoria” lui Basescu din 6 decembrie 2009. De lasat, nu mai puteau fi lasati pentru ca presiunea din interiorul PD, pentru schimbarea lor, era prea mare. De fapt, pentru cine-l cunoaste, pe fata plina de zambet a lui Videanu se putea citi … “hotararea de a se dedica muncii in partid”. Oricum, toata opereta remanierii pregateste momentul in care Basescu va ceda guvernarea opozitiei (insa, cand va dori el) pentru a incerca sa-si remonteze pozitia, atat a lui, cat si a unei coalitii care sa-i acorde sustinerea. Ramane de vazut daca va reusi. Vazand abilitatea “opozitiei unite”, mi-e teama ca va reusi.

  4. 4 Harabula septembrie 3, 2010 la 8:42 am

    Am inteles ce vrea sa spuna domnul Nastase, dar pentru mine este un comentariu enigmatic.
    Nu stiu cine sau ce sunt IPP si BVB. IPP se pare ca este un institut de sondare. Nu stiu despre ce “jacuzzi” este vorba. Cand Am citit despre “soarta lui Petre Roman” mi-a venit in minte alungarea sa de la guvernare inainte da caderea in partid. Nu am vazut serialul “Sclava Isaura”.
    Totusi, asa cum am zis, am inteles despre ce este vorba.

    Pe mine ma enerveaza aceasta latura a personalitatii domnului Nastase: atasamentul excesiv fata de persoane. In familie si societate acesta este un lucru normal, dar in politica este neproductiv.
    Domnia sa îi reproseaza lui Basescu ca renunta la oamenii care l-au sprijinit. Dar, pentru Dumnezeu, este unul dintre faptele cele mai obisnuite in politica.
    Asa cum am mai spus de atatea ori pe acest blog, domnul Nastase a facut greseala vietii sale cand a refuzat sa candideze impotriva lui Iliescu. Deasemeni a avut incredere in oameni care l-au sapat.

    In sfarsit, as vrea sa-i atrag atentia asupra unei chestiuni mai subtile. Atasamentul fata de persoane este incorect politic. Politicianul trebuie sa fie devotat ideilor si nu persoanelor. Publicul simte legatura exagerat de stransa intre persoanele politice de cele mai multe ori ca o cardasie in care una domina. Si chiar asa este.

    Invocarea prieteniei, relatiilor anterioare intre Basescu si ministrii remaniati este putin cam siropoasa, romantico-adolescentina.

  5. 5 Vasile, septembrie 3, 2010 la 8:58 am

    Care-s maurii domnule A. Nastase?

    Der Mohr ha seine Schuldigkeit getan, der Mohr kann gehen

    Ce datorie si-au facut maurii ? Pote datoria fata de propriile interese.Nu cred ca dl.Boc ar fi putut sa-i impuna dl. Berceanu si Videanu sa plece …problema este mai acuta..avem de aface din nou cu exercitiul domnului Basescu de-elimina pe aceia care mai indraznesc sa-i spune “Bai Traiane nu ai dreptate” , si pe linga cei doi grei
    bineinteles ca au aparut si pierderile colaterale. Simple chestii de decor!

  6. 6 Harabula septembrie 3, 2010 la 9:00 am

    @Bibliotecarul
    Comunistii au distrus fizic intelectualitatea. Uitati-va pe internet la “Fisele detinutilor politici” de la IICC (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului)

  7. 7 Ghita Bizonu' septembrie 3, 2010 la 9:11 am

    Dom tov Nastase

    asa la mica barfa si cam in afara…
    Se vorbeste prea mult in public si cam necoordonat.
    Nu s-ar putea ca dintai sa stabiliti o linie in partid ? Astfel ca oamenii importanti si aia care tot apar pe stecla sa nu mai iaba mici nepotriviri ?
    Apoi nu ari putea sa aveti o intalnire discreta cu PNL ul ? Discreta, max 4 de fiecare parte si nu intr-un loc public ! In restuarante de fite si cu limuzinele parcate afara ! Nu in locatii prea vizibile gen GRIVCO !
    Ce niaba nu aveti nici un peireten de copilarie discret si de incredere care sa iasa la iarba verde si sa va lase casa si curtea la dispozitie ? (ma org la o adica ii sponsorizati iesirea si-i imprumutati o masina). A da . Caz in care nu este recomadabil sa parcati in afata masini prea hoate ..

  8. 8 Pali septembrie 3, 2010 la 9:18 am

    In sezonul viitor Isaura mai are sau ar avea de lucru zic eu.Mai sunt cativa maurii de taiat! Oare pica si “mauritza / metresa” prezidentiala ?Sunt curios …. ce se mai vorbeste in cancelariile europene despre o tara membra UE aflat intr-un haos de nedescris ?Daca aveti informatii proaspete Dl.Nastase va rog sa ne impartasiti si noua din ele….

  9. 9 Paul septembrie 3, 2010 la 9:23 am

    florin m.,

    hai, ca ne apropiem periculos de tinta noastra :) .

    Fara a mai defini monopolul in functie de liberalii morti, clasici, moderni sau inca nenascuti, (monopolul fiind acapararea unei piete de catre un singur actor economic – sau, mai subtil, de mai multi actori, prin intelegere secreta), spune daca aceasta forma de manifestare a pietei este periculoasa sau nu pentru consumator.
    Adica, daca legile anti-monopol au vreun rost in economia de piata.

    Desigur ca vreau parerea ta argumentata logic, nu parerile diferitilor savanti ai economiei (pe ale caror opinii le pot afla foarte usor, citindu-le lucrarile, articolele, blogurile…).

    Nu m-as grabi cu concluzionarea dialogului nostru, daca nu l-as vedea pe blogideologic cum vine tare din spate cu argumente doctrinare. (Eu prefer logica pura. Pentru ca, daca recurgi la doctrina in argumentatie, sfarsesti inevitabil in … democratie. Adica, pana la urma, din doua solutii controversate, cea care strange mai multi specialisti de partea ei, o surclaseaza pe cealalta).

  10. 10 alex septembrie 3, 2010 la 9:40 am

    Cata timp este TB presedinte, nu conteaza ce componenta are guvernul.

  11. 12 Jr. septembrie 3, 2010 la 9:41 am

    Scamatoria asta cu remanierea guvernului Boc, a fost cap de afiş pentru o mare parte a populaţiei. Speranţele cetăţenilor într-un alt viitor, i-a lipit cu ochii de televizoare, au controlat presa scrisă şi au aţintit urechile la emisiunile radioului România-Actualităţi. Interesul a fost maxim, rezultatul o dezamăgire. Eu aşteptam cu sufletul la gură o declaraţie a premierului Boc prin care să facă cunoscut ţării că actualul guvern DEMISIONEAZĂ în bloc. N-a fost să fie. Ceva tot am câştigat din tot tămbălăul ăsta: S-a ridicat colţul giulgiului de pe cadavru; Ştiu grupurile de interese din PDL, câte sunt, ce şi cât vor fiecare dintre ei. Filfizonii din teritoriu în cârdăşie cu miniştrii cu care au negociat afaceri, au impus remanierea. Radicalii, în general ne corupţi, în minoritate, nu şi-au putut impune punctul de vedere.
    Marfaţoii, nu prea au înţeles ce se întâmplă acolo şi ca să nu greşească au mers pe mâna mentorului Băsescu. Una peste alta, tot un drac e; cum spune românul. Problema mea este că nu am reuşit să înţeleg “jocul” d-nei ministru Elena Udrea care deşi nu se ştia în pericol de remaniere, a cerut nici mai mult nici mai puţin decăt depunerea mandatului întregului guvern.
    Ori d-na Udrea face parte din guvern; cum adică, îşi taie craca de sub propiile picioare?! Toată noaptea m-am gândit şi iată la ce concluzie am ajuns: Elena Udrea îl vrea plecat pe Emil Boc în speranţa că Trăian Băsescu
    o va desemna prim-ministru care să facă un nou guvern. Contraziceţi-mă!

  12. 13 Paul septembrie 3, 2010 la 9:42 am

    Domnule Nastase,

    Va invidiez pentru fraza: “Emil Boc a facut toate concesiile posibile si in directia presedintelui dar si in relatia cu grupurile parlamentare, rezultatul fiind POLITIZAREA SI MAI ACCENTUATA A EXECUTIVULUI dar si SCADEREA NIVELULUI DE AUTORITATE SI DE COMPETENTA” (sublinierile imi apartin -n.b.).
    Prezinta atat de plastic dar si de sintetic absenta SEPARATIEI PUTERILOR in Romania, incat … mi-ar fi placut s-o fi emis eu! :) .

  13. 14 Dr. Mihnea GEORGESCU-DOBROGEA septembrie 3, 2010 la 9:55 am

    Nici Baconsky nu se pricepe la oameni, cu tipi ca Grecu nu faci treabă. ;)

  14. 15 Dr. Mihnea GEORGESCU-DOBROGEA septembrie 3, 2010 la 10:00 am

    Altfel era când conducea AN-ul Externele, sau chiar Petre Roman sau Andrei Pleşu. Am avut Oameni de Valoare la Externe.

  15. 16 virus septembrie 3, 2010 la 10:17 am

    Sase negrii mititei au papat bugetu’,
    Au ramas doar cinci din ei,s-a subtiat..setu’..
    Cinci negrii mititei si-au facut n firme,
    Ailalti nu au stat nici ei,c-aveau ..manca.rime…
    Patru negrii mititei tot au ros la os,
    Unu’ se-neca cu el ,pe usa din do.s..
    Trei negrii mititei suflara in ciorba,
    Pe unu-l fripse al rea.cu,nu mai scoase-o vorba..
    Doi negrii mititei dadura n tunuri,
    La unu nu percuta ,cand sa-si tr.aga bunuri..
    Unu negru mai Boc-ciu isi cai.neaza gandu’
    Ordinu’ e la “saman”,isi asteapta randu’
    Totu’ fierbe,iese fum si se-asteapta anu’
    Cand s-o duce pe pustie si pe veci..”samanu”..
    Si acu ,la incheiere,pentru ai lor “soldati”,
    Dati-le de pomenire ou.a cu car,nati..
    Ca ,de-acu ,cei negrisori,duca-se,au fost,
    Au servit doar trufandale, nu mai sunt in.. post..

  16. 17 Socrate septembrie 3, 2010 la 10:33 am

    Ce ar fi sa facem o paralela cu “Ferma Animalelor” a lui Orwell ? Unele animale ( politice, evident ), cu patru picioare, din guvernul animalelor care administreaza ferma, au fost inlocuite cu alte animale, tot cu patru picioare. Ferma ramane tot a animalelor. Vai de cei invinsi, adica vai de cei cu doua picioare. In fundal, corul animalelor canta in falset “ Patru picioare bun, doua picioare rau “.

  17. 18 Larisa septembrie 3, 2010 la 10:43 am

    Aveti o propunere ferma pentru Sclava Isaura?

  18. 19 Marcus septembrie 3, 2010 la 11:09 am

    Circul Klotski Suplinit cu Brio De Trupa “Toti Oamenii Presedintelui””

    Gata ne-a linistit Basescu! Ne-a dat guvern nou, guvern competent care ne va scoate din criza cat ai zice “peste”, se vor da banii de salarii inapoi si un bonus de compensare, investitorii vor roi la portile mioritiice, gata cu somajul, pensionarii isi vor trai linistiti batranetile etc.
    Dar ceea ce este mai important este ca astia noi nu fura dom’le si nu numai ca nu fura ei dar sunt chititi sa termine cu evaziunea fiscala si sa scoata economia neagra la suprafata.
    Numai daca ne gandim la noul ministru al transporturilor, doamna Anca Boagiu si la performantele ei manageriale la acelasi minister, in cazul autostrazii Bucuresti-Pitesti a carei “reparaţie” a facut-o Basescu, a platit-o ea, ca dupa nicio luna sa fie din nou nevoie de reparatii si ne putem da seama de ce pleasca ne-a cazut in cap, vorba unui ilustru intelectual roman.
    Sincer sa fiu, chiar nu stiu ce au in cap idiotii astia de pedelisti in frunte cu chiombu’, atunci cand spera sa ne prosteasca din nou cu o jmecherie afumata in loc sa-si ia talpasita si sa se care unii spre casa, altii spre puscarie, functie de distanta pe care au pastrat-o fata de caraiman in timpul glorioasei guvernari Basescu-Boc.
    Singura lor realizare cu toata circoteca de ieri consta in faptul ca le-au mai dat ceva graunte gugustiucilor din presa, care s-au si napustit sa le inghita pe nerasuflate, prezentandu-ne scenarii cu un Boc superfrondist si hotarat sa-si impuna punctul de vedere in fata lui chiombila, care chiombila vazandu-i hotararea si determinarea cu care si-a sustinut punctul de vedere s-a cacat pe el de frica si l-a lasat pe Boc si pe alde pedelisti sa faca ce vor ei, asa dupa capu’ lor.
    Sanchi, bre, praf in ochi, cucubate si artificii basesciene suficient cat sa mai tina deontologii ocupati f’o doua saptamani, timp in care Basescu va “cotroceni” altceva in apropierea Motiunii de Cenzura.
    Dar cea mai frumoasa pozitie in tot halimaiu’ de ieri, dovedind inca o data cat de priceputa e la pozitii, a adoptat coana Udrea, care ministereasa a cabinetului fiind, a cerut nici mai mult, nici mai putin decat depunerea mandatului, dar nu ca ministereasa ci ca simpla membra de partid.
    Sa te strici la stomac de ras si nu alta. Pai unde s-a mai vazut, oameni buni, pe lumea asta ca un ministru in functie sa pledeze pentru asa ceva?
    Ma opresc aici ca deja am consumat mai multe cuvinte decat trebuia facand cronica unui spectacol de circ cu actori diletanti si un public scarbit pana la voma de astfel de scenarii de doi bani.

  19. 20 Marcus septembrie 3, 2010 la 11:10 am

    @Salve Virusache :)

    Printre negri cei ramasi, este si-o “negreasa”,
    Pusa de sefu’ de trib, drept “ministereasa”
    Ca manager la turism , fiind indatorata
    Din frunze ea scoate banu’ sa-si plateasca rata.

    sa fii iubit
    marcus

  20. 21 Criticos septembrie 3, 2010 la 11:14 am

    @Jr
    Nu numai că nu te contrazic, ci susţin ideea. Mă întreb cum a privit blonda prezenţa brunei în guvern

  21. 22 Doru Coarna septembrie 3, 2010 la 11:22 am

    DILEMA LUI BOC

    Boc dilematic? Ei da, s-a ajuns si aici! Si inca simplu: Basescu se teme de motiune care daca trece il va scoate la pensie glont, inainte de varsta, asa ca si-a propus s-o taie din start, sa ordone PDL-ului schimbarea INTREGULUI guvern, cel nou s-ar numi altfel si nu-l mai poti ataca prin motiune ca n-a apucat sa presteze, ar fi ilogic iar opozitia s-ar decredibiliza ca politicianista si lipsita de scrupule. Ar castiga sase luni de liniste, de inot la piscina, de transe FMI, de inalt patronaj asupra statului. Si-a trimis zanele sub comanda Nutzicii sa-l execute pe Boc, motivand-o pe aceasta ca cine stie, poate ca…

    Boc intelege si gandeste! Uite tactica la el, ii va indeparta pe cei care ciugulesc prea mult si va aduce pe altii care se multumesc cu mai putin la inceput, ca nu mai sunt resurse. La fel si cu impopularii de la munca si finante. Partidul aproba pt ca importante sunt sifonarile, nu cine le semneaza, noii ministrii le vor semna la ordin dar la comisioane minime!

    Basescu va trebui sa accepte insa va intelege sa traga maxim de foloase, se va desolidariza de guvernul remaniat si-l va acuza de politici nepopulare, neproductive… Nu, ar fi o eroare, ar pierde controlul asupra guvernului si parlamentului, ar fi periculos…
    Daca ar antama opozitia ar fi si mai periculos, si asta daca ar reusi…

    Singura solutie este sa achieseze, in fond el si PDL s-au luat cu acte pe viata, isi va mentine controlul iar problema datoriilor electorale se va rezolva in mod natural, lacomia partidului ii este conoscuta, ii apartine. Vor fi si extrem de motivati sa lupte impotriva motiunii, cu bani, cu presiuni, cu contracte, cum i-a invatat!

    Dar, poate avea incredere in toti parlamentarii PDL? Da, daca-i platesti.
    Problema isi muta periculozitatea in curtea UDMR-ului si UNPR-ului, cu astia trebuie sa construiasca mare-mare prietesug. E drept ca ei asta fac in mod natural, prin statut, dar prevederea e mama… Si astia vor intra la masina de convingere!

    Este insa prima oara cand El va depinde de altii, de ei, iar acestia vor sti sa-l santajeze taraneste in fel si chip, deci fara DNA, fara controale, fara intrebari despre cifre reale, despre jaf. Va recita cifre oarecare la tv, mimand patru ani preocuparea! Inca suna bine!

    Din toata ecuatia lipsesc insa termenii cu opozitia parlamentara si extra si populatia, astfel ca solutia gasita de Boc este departe de a fi macar aproximativa, este complet aiurea! Dar aiurea a fost si pana acum si a mers! Oricum, bine ca a trecut si peste criza asta de toamna, a iesit intarit in fata partidului, a lui Basescu, a BVB-ului, a guvernului, a parlamentului!
    De acum e tatal lor biologic iar Basescu devine cel adoptiv!
    Ce n-a reusit opozitia a reusit el intr-o seara!
    Iar tuturor le va spune de crestere, ce daca-i pe imprumuturi si exterminare.

    Va accepta El insa? Eu cred ca nu, ii va scutura cu parlamentul ala de 300 sa legifereze, apoi ii va distruge cand e gata DD, la anticipate cum a vrut opozitia, in 2011!

    Am scris prea mult, dar am incercat sa arat ca depinde numai de opozitie si electoratul sau si cum va sti sa-l coaguleze, cat dureaza apocalipsa lui Basescu, luni sau ani.
    Sa nu credem deci ca solutia sta in imprejurari si in negocieri!
    Presiunea strazii asupra parlamentarilor din coalitie este obligatorie! Ar trece motiunea si e vorba de luni. Sau ani, daca nu.

  22. 23 Paul septembrie 3, 2010 la 11:23 am

    Ronin,

    cand zici ca te-ai distrat destul, sunt sigur ca nu te-ai gandit daca eu m-am distrat suficient cu tine.
    Ei bine, nu! :) . Am simtit ca vrei sa capitulezi, inca din momentul

    recunoasterii scaparii tale cu musca :) , punerea acestei scapari pe

    seama tastaturii… etc. Nu se poate, man, sa capitulezi asa brusc, in

    functie de epuizarea “munitiei” (oricum “de imprumut”, pe care o aveai

    pe stoc). Este necesara indeplinirea unor conditii prealabile capitularii tale. (La fel ca si in cazul lui bavardel).

    In primul rand, iti ceri scuze de la cititorii nostri, ca i-am facut sa citeasca aprecieri referitoare la persoanele noastre, in timp ce acestia doreau sa citeasca aprecieri referitoare la justitie, politica, economie, societate, stiinta, arta etc.

    Iar in randul secund (unde ai tu locuri rezervate, se pare :) ), ei bine, explici tu frumos cum ai aflat despre acest blog – presa, prieteni/cunostinte sau hazard? – si ce te asteptai sa gasesti aici?
    Te vad putin cam in ceata cu chestiunea, cand te (ma) intrebi candid: “zau daca inteleg de ce te incapatiezi sa iti tot umflii muschii” – apropo, cumperi o consoana? :) . Raspunsul fiind la indemana mause-ului tau. Nu ma “incapatiez” sa-mi incordez muschii, asa sunt muschii lu’ imaginatia mea, tonici in permanenta :) . Am anuntat, la revenirea din concediu, ca as vrea sa-mi reascut verbul. Si iti zic mersi ca ma ajuti la aceasta :) . Tot asa si-o fi ascutit si vreun alt “ninja” armele pe spinarea ta, declasandu-te de la statutul de samurai. De-aia ar fi bine sa accepti oferta de “ajutor social bushido”, pe care ti-a facut-o Contele, pana nu te epuizezi de tot.

    Bine, Ronine! Daca m-ai citit pana aici (cu placere chiar – asa perversa

    cum o fi ea :) ), ei bine, voi face pe mintea ta un dublu si triplu tulup spunandu-ti ca tocmai ai intrat intr-un simplu buluc. Citeste bine printre

    randuri. Sper sa observi ca am scris chestiile dintre randuri cu Line Spacing

    mai mare, pentru samurai cu nervul optic atins de katana :) .

  23. 24 Dragos septembrie 3, 2010 la 11:34 am

    @”Socrate” (10:33 am)

    Exact ! PSD-PNL-PC bun, Basescu rau.

  24. 25 Bibliotecaru septembrie 3, 2010 la 11:39 am

    @ Harabula
    Părerea mea este că totuşi greşiţi uşor în afirmaţia dumneavoastră. Înţeleg ce doriţi să spuneţi, dar aş vrea să şi nuanţez. Comuniştii au distrus fizic intelectuali şi nu intelectualitatea. Dovadă este că astăzi încă avem şi intelectuali şi intelectualitate majoritar venită de dinainte de 1989. Mai mult, deşi astăzi există o libertate de exprimare net superioară celei de acum 20 de ani (poate încă cenzurată de interesele de partid, de stat şi, mai nou, economice), deşi astăzi există posibilitatea contactului cu cultura mondială infinit mai uşurat prin intermediul internetului şi a posibilităţii de a călătorii, iată însă că starea de intelectualitate de astăzi este sensibil mai limitată astăzi decât acum 20 de ani. Fie şi din faptul că tinerii se îndreaptă astăzi preponderent spre zonele bănoase ale societăţii, fie din faptul că în perioada prin care a trecut România în ultimii 20 de ani nu prea a permis culturii să trăiască prin ea însăşi, astăzi se constată o cădere masivă a intervenţiei statului pentru cultură şi intelectualitate, respectiv o scădere a implicaţiei tinerilor în actul cultural şi intelectual.

    Desigur, asta nu înseamnă cumva că eu contrazic cumva cele ce le spuneţi despre crimele comunismului. Eu sunt însă atent şi la crimele mai ascunse privirii aduse asupra vitalităţii societăţii române de astăzi.

    Vedeţi dumneavoastră,
    Dacă luaţi un animal sălbatic costeliv şi îl puneţi într-o cuşcă hrănindu-l consistent zi de zi, el va sfârşi prin a se îngrăşa dar şi a se imbeciliza, pentru că îi lipseşte provocarea câştigul de hrană. În comunism exista permanent provocarea intelectualităţii, exista frica exprimării “pe bune”, exista cultura profundă născută din nevoia de a trece de cenzură, exprimarea artistică era mai mult simbolistică… Se antrenau şi autorii şi consumatorii de cultură şi intelectualitate. Astăzi există o libertate de exprimare, dar nevoia de profunzime nu mai există. Nu mai există sensul unui roman din care să răzbată apăsarea unei regim când poţi înjura în gura mare, în cinci minute, întreaga familie a tuturor celor care provoacă înjurătura… Nu mai citeşte nimeni astăzi un roman pentru a ajunge la concluzia că nu există o calitate a vieţii pe care fiecare şi-o doreşte. Poate citi acelaşi lucru în ziare. Libertatea intelectualului nu înseamnă neapărat creşterea calităţii intelectualităţii. Faceţi un exerciţiu. Luaţi o foaie de hârtie şi aşezaţi cele mai mari valori ale României din România de azi. Vedeţi apoi cât la sută din aceste valori au fost create de democraţia postdecembristă şi câte sunt emanate de un regim care distrugea fizic intelectuali.

  25. 26 Paul septembrie 3, 2010 la 11:45 am

    Harabula,

    am inteles ca-ti pare enigmatic articolul, dar si ca-l intelegi, cu toate acestea. Enigmatic mai esti! :)
    Te lauzi degeaba, Harabula. N-ai inteles nimic, daca incerci sa-i atragi atentia lui Adrian Nastase asupra “atasamentului fata de persoane, care este incorect politic. Si ca, politicianul trebuie sa fie devotat ideilor si nu persoanelor”, cand gazda noastra a remarcat deja in textul sau politizarea excesiva a Executivului, adica, atasamentul lui Emil Boc fata de colegii de partid (parlamentari), in detrimentul atasamentului fata de ideile de guvernare primite de la tehnocrati.
    Poate daca mai lecturezi o data… Cred ca-ti e mai simplu sa accepti asa :)

  26. 27 ELMMAR septembrie 3, 2010 la 11:50 am

    @ Larisa

    Inteligenta intrebare, m ai facut muci, nu ma asteptam dupa privirea din poza.

  27. 28 virus septembrie 3, 2010 la 11:59 am

    Mie mi se paru(la investirea noilor ministrii)ca d-na Anca Boagiu are tranji(probleme cu hemoroizii)Cel putin,asa vazui io,cand se deplasa la microfon..Cine stie,o fi de la daruirea priceperii etc
    ps1/Totusi,la comunicatii e unu’ care se pricepe si la Vreme(voi stii ,cand trage ca.rasu’ pe balti si rauri)
    ps2/Da’ aci imi placu mie:”sa punem bugetu intr-o pozitie sanatoasa,voi fi parteneru d-voastra la utilizarea banilor europeni”
    ps3/Bahto delo,delo!

  28. 29 Larisa septembrie 3, 2010 la 12:22 pm

    @ELMMAR

    Care-i treaba?

  29. 30 Socrate septembrie 3, 2010 la 12:47 pm

    @Dragos * V-ati demascat, vorba lui Petre Roman, alt PD-ist. Sunteti portocaliu din cap pana in picioare ( nu spun cate ). Mai este ceva. Sunt perplex, vorba lui Gelu Voican Voiculescu, cand vad cat de usor v-ati demascat. O sa aveti dificultati la partid.

  30. 31 Harabula septembrie 3, 2010 la 12:50 pm

    @Bibliotecarul
    Desigur actuala intelectualitate este in majoritate mostenita de la comunisti. Eu nu neg asta. Dar afirm hotarat ca este de slaba calitate intrucat Comunismul a redus pur si simplu indicele de inteligenta al poporului roman prin opresiunea fizica asupra intelectualitatii.
    Putinii intelectuali de oarecare valoare au trebuit sa faca compromisuri care altereaza demnitatea fiintei umane.
    Si nu numai intelectualii au fost oprimati. Au umplut puscariile cu oameni politici, cu fruntasii satelor, cu aristocratia muncitoreasca, cu ofiterii din armata. Au inchis preoti, politisti si simpli membri ai partidelor de dreapta.
    Comunistii au ucis tot ce insemna viata spirituala, introducand gandirea in sabloane prestabilite.

  31. 32 Bah septembrie 3, 2010 la 1:07 pm

    Pana si Sclava Isaura a avut un sfarsit (serialul)…banuiesc un happy end… pe la noi cand va rula ultimul episod? nu de alta, dar nu mi-au placut niciodata telenovelele si n-as vrea sa schimb “canalul”(RO) din cauza unui regizor schizofrenic cu subiect inventat la o betie la Golden Shpritz?

  32. 33 contele septembrie 3, 2010 la 1:11 pm

    Harabula

    NU ştiu dacă este important , totuşi : BVB = Blaga , Videanu , Berceanu .” jacuzzi ” = vizita lui Geoană la SPA-ul lui Vântu din seara buclucaşă .
    Serviciu contra serviciu : de ce în războaiele duse de Napoleon au murit bărbaţii înalţi ? Care e motivul ?

  33. 34 exasperat septembrie 3, 2010 la 1:19 pm

    “scaderea nivelului de autoritate si de competenta”.

    Iar vă ţineţi de ironii?

  34. 35 Karakas septembrie 3, 2010 la 1:19 pm

    @Harabula, tu crezi ca doar intelectualii cu vederi de dreapta ar fi demni de a fi validati. Valoarea, pentru tine, este cumva intrinseca intelectualilor care s-au opus comunismului, insa nu intelectuali ca Brucan de exeplu, care le sta in git multora, numai la auzul numelui. Si nici pe dl. Nastase sau pe dl Severin sa nu ii includem la catelgoria “intelectuali”, pentru ca ar fi mai “atasati fata de persoane” si mai putin fata de idei? Pe cind Basescu sta toata ziulica cu balanta-n mina si ia decizii rationale si juste, in timp ce ideile i se ciocnesc cu o viteza comparabila cu a particolelor din acceleratorul Hadron. Eu insa ti-as replica: Basescu nu poate fi atasat fata de persoane pentru ca nu are idei. Fara idei e greu sa coagulezi un grup de intelectuali. De aia si Plesu si altii l-au parasit.

    Ei, iata cum impingi tu imaginile propagandistice care fac din Basescu un “despot luminat”, asa cum il vrea muza ta blonda.

  35. 36 marius septembrie 3, 2010 la 1:20 pm

    Oricat ne-am bate capul tot ca ei va iesi. Membrii partidului democrat, nu sint luati in seama fiindca jocurile la fel ca in cazul altor partide sint facute de oamneii care au dat bani, cotizand la toate partidele sa fie siguri. In momentul in care un parlamentar de prahova de exemplu cu 7 firme, cu 100 de firme cu naiba cate vor ei alearga prin toata Romania sa trucheze licitatii pentru firmele lui proprii putem noi ceilalti sa stam si in cap si in c.. ca nu vom avea nimic de spus. Sint dosare groase,groase la Parchete, la DNA care stau ascunse, raman ascunse si vor sta asa pana la Sfantul Asteapta fiindca nu numai ca nu exista interesul sa fie bagati la puscarie mii, sute de politicieni dar nu exista nici timpul, nici resursele necesare ca fiecare serviciu si om din tara asta sa adune dovezi despre fiecare . Dar daca se va intampla ca in Italia atunci cand Andreotti a fost bagat la puscarie, asta a dat un semnal pentru toti si ce au facut baietii atunci au luat frumos linia, creion si hartie si au tras tare o linie. In mintea lor a fost declicul baieti pana aici, pana aici ca altfel astia intra peste noi, in casele noastre, peste noi si vor face dreptate singuri, extrem pana la capat fara sa mai puna intrebari. Ne vor urmari pe noi, pe copii copiilor nostri pana la naiba in praznic in numele unei justitii pe care oamenii nu au putut sau nu au vrut sa o puna in aplicare. Marea Mafie este cea politica, dintre atatea Mafii aceasta este cea mai periculoasa, declanseaza razboaie, crize etc.
    Pentru clasa aceasta a PDL-ului de astazi, a PSD-ului a PNL-ului unii dintre membrii lor, de frunte sau nu, afaceristi sau nu sa nu uite ca sint oameni verticali in tara care au o manie sa faca colectie de hartii.Hartii cu stampile, semnaturi si ordine. Semnaturi ale lui Traian cel Marinar, al lui Ionel cel Inginer, al lui Adrian cel Albastrel, al lui Raducu cel Feroviar etc etc. La timpul lui le vor arata hartiile si vor intreba simplu: ce alegi puscaria sau tiratul din Romania? Eu unul as alege tiratul impreuna cu toata gasca. Nu de altceva dar romanii nu sint un neam rau dar asa s-a intamplat si cu Ceausescu. Nu se stie cand unuia i se pune pata dintre aia marii sa mai inventeze o Timisoara. Faptul ca au facut o remaniere sa-i scoata pe cativa mediatizati care au negociat in umbra afaceri cu camarila este un semnal ca nu au de gand sa paraseasca corabia. Nu au fost achitate toate ratele, mai au copilasi care plang de foame, nu se cade sa paraseasca partidul asa Romania indurerata, trebuie binele public satisfacut . Din pacate binele asta public a cam inceput sa creeze mancarimi si iritatii.
    Mi-a placut ce a scris blogideologic despre careul lui kaldor. Din pacate uita sa mentioneze ca o doctrina economica se implementeaza in ani , iar indicatorii atinsi de Ceausescu se bazau pe o economie centralizata. Intr-o economie bazata pe cerere si oferta in conditiile globalizarii un stat nu poate sa sustina toti indicatorii enuntati de kaldor. Nu exista premisele unei constructii bugetare. Poate doar China sa mai reuseasca astazi asa ceva. Economia capitalista trebuie sa raspunda la multe probleme, de la acutizarea somajului in randul tinerilor, pana la inegalitatea distributiei resurselor . Ceea ce este imposibil. Luand gradual incepand cu secolul 19 capitalismul s-a confruntat mereu cu crize, iar apoi a inventat doua sisteme care sa i se opuna. Acum cand nu mai are nici unul din aceste sisteme pentru a lupta impotriva lui isi arata din nou slabiciunile. Acum va fi de vazut evolutia Chinei si a Rusiei in viitorul apropiat. Eu vad o intoarcere a Rusiei la standardul de Imperiu si o tara europeana. Cred ca Rusia va deveni un imperiu economic de tip oligopol, fara a mai tine in mreje teritorial alte state. Dar in conditiile globalizarii este si normal. Iar China va deveni mare in urmatorii 10 ani. Mare asa cum au dorit mereu britanicii.

  36. 37 Socrate septembrie 3, 2010 la 1:23 pm

    @Harabula * Incercand sa-i dati lectii lui AN, dvs. propavaduiti o morala imorala in politica, care deriva direct din “ homo homini lupus “. Daca s-ar aplica conceptele dvs., n-ar mai exista partide, ci numai indivizi. Si cand ma gandesc ca se vorbea de renasterea morala a societatii romanesti…

  37. 38 exasperat septembrie 3, 2010 la 1:23 pm

    “Mai” extraordinară decât imbecilitatea analiştilor care tulumează despre reformă şi conservatorism mi se pare imbecilitatea celor care se agită pe sticlă despre “tabăra Boc” şi “tabăra Băsescu” şi cum joacă ele Travian. Cu victime, atacuri nocturne etc. Asta în condiţiile în care Boc poate să joace cel mult rolul unui cub de gheaţă.

    On the rocks, mister prezident!
    Ca să meargă treaba nenicule, ca să meargă treaba!

  38. 39 Mimosa pudica septembrie 3, 2010 la 1:27 pm

    @virus

    Ancutza Boagiu n-are tranji, cum crezi tu.
    Schiopatatu’ de picioru’ drept i se trage de la proba de alergatura printre mobile si figuri fistichii impuse si libere.
    Al’ de a testat-o cu strigaturi a fost Basecsu care de-asta era cam ragusit. Se vede treaba ca nici lui nu i-a fost usor pen’ca avea pe chelie o “pasarica” facuta la figura pe coltzu’ mesei de care s-a izbit cand a verificat vizual daca testata mai detine echipamentul din dotare.

  39. 40 Karakas septembrie 3, 2010 la 1:29 pm

    Referitor la “mauri”, poate ca nu a fost cea mai inspirata alegere, pentru ca “maurul trebuie sa moara” dupa ce si-a facut datoria, nu sa plece. Pentru mine asta este o remaniere “Hopa-Mitica”, pentru ca toti remaniatii au cazut in picioare, fiind elogiati de Presedinte: “Nici o clipă nu accept ideea că Guvernul nu a făcut ce trebuie”

    http://www.mediafax.ro/politic/basescu-nicio-clipa-nu-accept-ideea-ca-guvernul-nu-a-facut-ce-trebuie-7097698/

    Unul din ei a obtinut post de Consilier la Presedentie. Rotatia cadrelor.

  40. 41 Mimosa pudica septembrie 3, 2010 la 1:31 pm

    @Criticos

    Basecsu s-a dat macho si i-a aratat blondei ca bate la usa concurenta brunetei.

  41. 42 Bibliotecaru septembrie 3, 2010 la 1:31 pm

    @ Harabula
    Spuneţi Desigur actuala intelectualitate este in majoritate mostenita de la comunisti. Şi totuşi, ceea ce nu-mi spuneţi este ce a oprit românii şi România să construiască o nouă intelectualitate în ultimii 20 de ani. Dacă se prelua un şcolar în 1989 şi acum el ar fi trebuit să păşească deja în maturitatea sa intelectuală. După 20 de ani de libertate, unde anume sunt noile valori necenzurate şi neoprimate de comunişti.

    Dumneavoastră spuneţi Comunismul a redus pur si simplu indicele de inteligenta al poporului roman prin opresiunea fizica asupra intelectualitatii şi vă dau dreptate, dar… Eu vă întreb de ce nu a crescut indicele de inteligenţă după revoluţie?

    Aici ar fi interesant să găsiţi un răspuns.

  42. 43 Blizzard septembrie 3, 2010 la 1:34 pm

    Pai cam singurul maur ar fi Vladescu, nu?
    Videanu cica se va ocupa de partid. Oare ce inseamna asta, imi traduce si mie cineva?
    Totusi, imi va lipsi Berceanu. Cel mai simpatic bandit politic din Romania.

  43. 44 contele septembrie 3, 2010 la 1:39 pm

    Adrian Năstase

    Nu prea înţeleg comparaţia cu maurii . BVB împreună cu activul de partid au luptat nu pentru Băsescu ci pentru ca PDL să rămână la guvernare , pentru ca ei să rămână la guvernare , nu are nicio treabă simpatia , prietenia , loialitatea aici , este doar un calcul politic , o bătălie politică unde Băsescu şi BVB sunt în aceeaşi barcă . Dacă aceasta se scufundă , se duc toţi la fund .
    Acum barca ia apă şi unii dintre ei trebuie să se dea jos din ea , e simplu .
    Doar nu vreţi să ne spuneţi că Geoană a fost ajutat în campanie din prietenie , loialitate sau alte sentimente înălţătoare .
    Iar asta cu flerul politic şi cu talentul politic , îmi pare rău să v-o spun , Băsescu le are din plin . Altfel nu ar fi fost de două ori preşedinte . S-or fi furat voturi , nu spun nu , dar nu la nivelul la care se insinuează . Iar în judeţele unde la putere este PSD-ul , s-a furat şi aici dar în sens invers .
    Atenţie , a avea fler politic nu înseamnă a fi Maica Tereza , şi Stalin , şi Hitler , şi Ceauşescu au avut fler politic . Şi Geoană , atunci când l-a înfruntat pe Iliescu . Dar pe el atâta l-a dus flerul …

  44. 45 Socrate septembrie 3, 2010 la 1:43 pm

    @blogideologic * Excelent comentariu, felicitari. Cu tot respectul pentru dl Kaldor, as mai aduga un colt patrulaterului magic, transformand-ul intr-un pentagon magic. Al cincilea colt este echilibrul bugetar. Un simplu calcul matematic arata ca daca rata de crestere a PIB-ului nu este mai mare decat rata deficitului bugetar, datoria publica creste continuu si se ajunge la falimentul statului. Deja tarile din UE la care datoria publica a crescut ingrijorator, isi pun problema scaderii datoriei publice.

  45. 46 Mimosa pudica septembrie 3, 2010 la 1:43 pm

    @Doru Coarna

    Zici: “in fond el si PDL s-au luat cu acte pe viata”
    Mai zici: “Este insa prima oara cand El va depinde de altii”.

    O luashi tare de tot pe aratura cu “el” si cu “El”!

    P.s.Te dadushi “ideatic”? Mai bine lipsa, ca faci urat.

  46. 47 Odin septembrie 3, 2010 la 1:55 pm

    Dar “Operatiunea monstrul” l-a vazut cineva!
    Se facea ca o mana de mesteri pescari il iau la peste pe unu’ chel si sleampat. Fiecare incearca sa-l ia sub tutela sa maiastra, momindu-l cu ditai pestele care nu era in nici un caz de nasul lui. Noaptea il pun sa le repete povestea cu bicicleta portocalie si chiar isi dau coate pe seama ageamiului. Asta se supara si scoate pestele din balta. Intr-o versiune moderna, chiar de doua ori….neavand nevoie de vreo barca, daramite de vreun vapor sau de flota. In plus, nu mai scapa nici o ocazie sa povesteasca public intamplarea, de preferinta cu mesterii prezenti dar undeva in planul doi. Se lasa cu rautati si obsesii.

  47. 48 Fragmentarium Politic septembrie 3, 2010 la 1:55 pm

    Excelente, prin talcul adanc, trimiterea la personajele Stapanului, Isaurei si Sclavilor din serialul evocat (aveti o capacitate de nuantare cu totul deosebita, pentru care, pe buna dreptate, ati merita sa fiti invidiat !) si proiectarea lor pe actiunea de remaniere… Chiar si pentru cei care nu au urmarit telenovela nu cred sa fie o dificultate in a stabili corespondenta intre personajele acesteia si cele ale povestii cu remanierea (sa le nomogramam BUB ?!… sau BUG, ultimul fiind personajul colectiv ?). Iar finalul e previzibil, atunci cand cineva incepe sa-si taie craca de sub picioare si ce se va intampla cu pasarica asezata pe craca lui…

  48. 49 M.Voicu septembrie 3, 2010 la 2:04 pm

    @ Vasile, septembrie 3, 2010 la 8:58am spune: “Care-s maurii domnule A.N.?”
    * * * Spunea Eminescu: “Nu cãta în depãrtare…”
    @ Dr. Mihnea GEORGESCU-DOBROGEA septembrie 3, 2010 la 10:00am spune: “Altfel era când conducea AN-ul Externele, sau chiar Petre Roman sau Andrei Pleşu. Am avut Oameni de Valoare la Externe”
    * * * MULTE, DAR NU MÃRUNTE
    1)-Reformarea sistemului de pensii nu este un exemplu de win-win, dacã se îndepãrteazã de WORK►WIN , în care cãţãrãtorilor li s-au stabilit salarii mai mari decât celor care au construit drumul !
    2)-Nebunia guvernelor din 1990 încoace a fost sã “restructureze” eliminând forţa de muncã, exact în sensul în care “Reforma lui Caragea” era cunoscutã ca “ciuma lui Caragea”! Zic NEBUNIE, pentru cã nici-odatã un conducãtor cu logica vieţii nu-şi poate anihila supuşii, sau sã-i lase “LIBERI” ÎN BEJENIE.
    3)-Intrarea în UE pe considerentul banilor “alocaţi României” nu a fost explicitatã nici-odatã = cã avea CONDIŢIA POTESTATIVÃ – sã ni se agreeze prelevãrile pe care le cerem, în timp ce contribuţiile au fost stabilite necondiţionat – şi nimeni nu le-a comparat cu cele mai înrobitoare valori ale tributului/haraciului care se stabilea ţãrii noastre de suzeranii istorici în timpurile trecute !
    4)-Baremul de vize respinse care limiteazã libera deplasare (Schengen, şi în SUA, de exemplu), nu s-a discutat la Helsinki dar vedem acum mai draconic ca atunci (când ni s-a spus sã dãm vina pe autoritãţile române). Acum, dacã dãm vina pe conaţionalii zbanghii, le-am transmite lor o ACUZÃ COLECTIVÃ care, iatã cã ni se face nouã; cine-a’nceput ?
    Observaţi cã nu este off-topic, ci la subiect.

  49. 50 Fragmentarium Politic septembrie 3, 2010 la 2:25 pm

    Comunismul, comunismul… Dupa 20 de ani, inca mai continuam sa calarim un cal mort. De fapt, ce stim noi, cu adevarat, despre comunism ?! Intrebarea a mai fost pusa si la Revolutie… Ca de fiecare data, schimbarea perspectivei istorice schimba si raspunsurile. Personal, nu folosesc termenii de democratie si de dictatura, ci pe cei de descentralizare si centralizare. N-as spune din capul locului ca, prin definitie, una e buna si alta e rea (da, da, si democratia e uneori rea, fapt ce-l facea pe Henry Kissinger sa fie destul de inciudat si de pornit impotriva “excesului de democratie”). Daca privim in istorie, vom gasi destule exemple, si pentru un caz, si pentru celalalt. Totul depinde de conditii. Uneori, centralizarea e o forma de rezistenta nationala sau de supravietuire… Crede cineva ca o tara care duce un nesfarsit lant de razboaie, e o tara democrata ?! Categoric, nu, e o tara aflata sub dictatul razboiului, care stoarce resursele de toate felurile ale unei natiuni. Sau capitalismul, capitalismul… Cat de democrat e acesta atunci cand strange la un pol al societatii bogatia, pentru un numar foarte mic de indivizi, iar la celalalt pol, saracia, pentru majoritatea covarsitoare. Via reggia este calea de mijloc.

  50. 51 Mimosa pudica septembrie 3, 2010 la 2:27 pm

    @Paul

    Paulica, te bagashi in vorba ca sa te dai mare si trantishi mucozitatile-n iahnie.
    Ii zici lu’Harabula: “atasamentul lui Emil Boc fata de colegii de partid (parlamentari), in detrimentul atasamentului fata de ideile de guvernare primite de la tehnocrati.”

    De cand are piticu’cosash Boc idei de guvernare si unde-s “tehnocratii” de la care le primeste?

    P.s.Zisul aiureilor nu ajuta la curatarea pistolului de rugina. Te caznesti degeaba, nu ia foc.

  51. 52 Ghita Bizonu' septembrie 3, 2010 la 2:46 pm

    Off topic
    Davai ceas davai palton !!
    hai ca-mi place !!
    Jutta Haug despre Comisia specială pentru provocările politic

    În ceea ce privește finanțarea bugetului UE, Parlamentul European a susținut de mult timp extinderea „resurselor proprii” ale UE – bani datorați mai degrabă decât primiți drept contribuții de la statele membre ale UE. Care este situația în prezent?

    Jutta Haug:Statele membre contribuie la bugetul UE în funcție de venitul național brut, însă au întotdeauna impresia că plătesc prea mult. Un impozit sau o parte din acesta direct alocat UE, ar putea probabil rezolva problema. În Parlament vorbim despre acest lucru de zece ani: este timpul să îl luăm în considerare. Nu știm ce va face Comisia însă am putea găsi câteva sugestii în comunicatul care va fi prezentat la sfârșitul lunii septembrie.

    http://www.europarl.europa.eu/news/public/story_page/008-80684-243-08-36-901-20100831STO80673-2010-31-08-2010/default_ro.htm

  52. 53 Harabula septembrie 3, 2010 la 3:02 pm

    @Contele
    In razboi erau recrutati barbatii voinici. Eroii mor pe front si in spatele frontului supravetuiesc starpiturile si invartitii.

  53. 54 contele septembrie 3, 2010 la 3:09 pm

    Bibliotecaru

    Eu dacă ţin minte bine , în manualele mele de limba română erau foarte mulţi scriitori care nu aveau nicio legătură cu perioada comunistă : Eminescu , Caragiale , Creangă etc . Intelectualitatea sub diferite regimuri nu trebuie împărţită în perioadele de dinainte de 1989 şi după 1989 , ar trebui să-i punem la ” capitalişti ” şi pe cei de dinainte de impunerea comunismului în România . Eliade , Cioran , Noica nu sunt ai ” comuniştilor ” .
    Era vorba doar de statistică …

  54. 55 Ghita Bizonu' septembrie 3, 2010 la 3:28 pm

    Fragmentarium Politic

    care noi calarim comunismu? Eu in nici un caz. Se pare ca nici tu. Si nici gazda.
    Insa ma rog “anticomunismu” jutifica in mod facil morga si banii unora si altora care au trecut de la propaganda pro la cea anti .
    In ce ma priveste raman la cestia aia cu ce este aia orizont taica ? Ca fata de dasteptii instruiti de Europa Libera si Tismanetzhi eu am participat de mic la viata politica* a tarii ba mai rau a trebuit sa invata catesceva si ptr unele examene …

    * din 1980.
    Proiect de lege :
    Se va pedepsi cu
    - 4 ani inchisoare cei care spun bancuri politice
    - 3 ani cei care asculta bancuri politice
    - 7 ani cei care nu spun si nu asculta bancuri politice.

    Tovarase da de ce eu care nu spun si nu ascult sa fiu pedepsit cel mai tare?
    Fiindca tovarase dumneata refuzi sa participi la viata politica a tarii !!!

    cestia cu oprizontu o stiu cam de pe la 13 -14 ani.. De la mama …

  55. 56 Doru Coarna septembrie 3, 2010 la 4:28 pm

    @ Mimoza,

    pana nu devii coerent n-am timp de tine.

  56. 57 Doru Coarna septembrie 3, 2010 la 4:40 pm

    @ Blizzard,

    Videanu a pasat la clienti, in teritoriu, cu mana lui, toate contractele tari, stie cat iese si cat vor trebui acestia sa dea la partid. Este mai bun organizator si coordonator decat Boc, este lucid, deci asteapta-te ca in teritoriu PDL sa nu mai rateze nimic. Tipu’ e redutabil, are resurse si o smecherie specifica, ieftina, dar imensa. Adauga protectia totala fata de institutii si mana libera de la Capitan si vei intelege ca va tine pushculitza. Iar dupa motiune, cand Boc va pleca la Cluj shutuit bine, va prelua partidul, va organiza teritoriul, va pregati cumpararea alegerilor viitoare, etc.

    Are deci multe de facut, dar acolo astea merg repede, sunt operativi.

    Eu cred ca trecerea lui Videanu la partid este cea mai mare problema pt actuala opozitie, mai mare decat daca Nutzi devenea PM.

  57. 58 Vasile, septembrie 3, 2010 la 4:52 pm

    Mimoza dulce,
    Paul se referea cel putin la un personaj deloc tragic, Vladescu,finul nasului boureanu, antipatic de calm,argumente sustinute cu elocinta indiferent de interlecutor, cel care de fapt a despuiat de toate cele in numele revigorarii economice, 90% dintre romani,vrajeala lui Basescu ca nu a reusit sa-si traduca mesajul economic intr-unul politic este opera unui ageamiu in materie sau alergator care a ramas fara suflu!

  58. 59 Doru Coarna septembrie 3, 2010 la 5:01 pm

    @ Ghita,

    care-i aia cu orizontu’? Nu o stiu da’ m-as rade nitzel, daca-i de ras… Un banc nu face rau la nimeni.

  59. 60 Vasile, septembrie 3, 2010 la 5:06 pm

    Ghita proiectul de care zici este de fapt daca vrei ori licenta stalinista ori plagiat comunist!

    Povestea incepe de pe vremea lui Gh.Gheorghiu , de perioada de “verificari” , Vasile luca, anapaoker sau Patrascanu de cealalta parte , fapt care la fortat pe Dej sa ceara sfatul fratelui mai mare Stalin.
    Dupa ce i-a ascultat povestea Stalin a mai tras citeva fumuri din pipa si i-a comandat faimosului Molotov , Bifoi mati durac , adu-mi harta Romaniei. Dupa un minut apare Molotov si ii inmaneaza generalisimului harta. Stalin o pune in fata lui Dej, o studiaza o clipa vede Dunarea si Marea N. si tuna, tragind cu un creion bont o linie intre Dunare si mare , exclamand , Oceni haraso!
    Dej se uita mirat la el neintelegand mesajul “Ceortii durac, exclama Stalin , am trasat eu tu faci canal , pe de o parte a canalului ii pui sa lucreze pe nascocitorii sau pe cei care spun bancuri politice iar de cealalta parte ii pui pe ascultatori.
    Si uite as S-a construit si canalul Cernavoda Constanta si Cel de la Poarta Alba la Midia!
    Bancul este vechi dar ne aduce la realitatea zilelor noastre si la imposibilitatea de a sapa un nou canal Dunare Bucuresti…..sau mai asteptam putin si……

  60. 61 Ghita Bizonu' septembrie 3, 2010 la 5:09 pm

    Criticos

    blonda intelege ca Anca este ce-a de-a treia fata a lu Tatutza .. (ce naiba cand un copil creste sub nasul tau … Nu ar fi unicul caz in lume in care este privita ca copilul propriu sau pe aproape !!).
    Insa mai este un semnal … Nu are chiar ata de multa incredere in blonda incat sa-i dea pe mana ministerul de casa … (pai prima oara cand fu Anca era clar cine urma sa ia de fapt deciziile !! Si apoi au urmat doar oameni de incredere … ). SI blonda nu are decat sa inghita .. si sa nu faca scene de gelozie !!!

  61. 62 ELMMAR septembrie 3, 2010 la 5:15 pm

    @ Larisa

    N ai inteles.
    Ma asteptam, dupa privirea din poza.

  62. 63 Karakas septembrie 3, 2010 la 5:16 pm

    Este interesant ce se intimpla in SUA. Se asteapta ca Obama sa anunte un nou program de stimulare a economiei. Exista critici care spun ca injectia cu stimulente doar a imbunatatit starea pacientului intr-o perioada scurta: somajul in SUA a crescut acum la 9,6 %. Explicatia ar fi ca pachetul de stimulente nu a fost suficient de mare.

    La noi insa se discuta despre austeritate pentru inca un an si “solidaritate” intru suferinta, conform Economistului Sef (nu se aplica clientilor privati ai puterii). Pentru ca nu sunt bani pentru stimulente, statul e mic si cocirjat, iar “piata libera” si atot-stiutoare va pune covrigi in coada cainilor incepind cu 1 ianuarie 2012. Comanda de la Cotroceni!

    Nu stiu daca comunismul a redus inaltimea oamenilor cu doi centimetri, asa cum sugereaza Harabula, dar pare ca populismul dogmatic al capitalistilor portocalii, au bagat statul la apa, reducindu-l la teren de joaca pentru ministri. Cine va stimula economia romaneasca totusi? Si ce vor face somerii care vor iesi din somaj?

  63. 64 Viorel Dobre septembrie 3, 2010 la 5:19 pm

    @ Doru Coarna

    Aveti dreptate in raspunsul dat d-lui Blizzard

    Maurii isi vor face datoria ori de cate ori va fi nevoie, pentru ca, pentru ca asa cum spunea cineva odata, cat este Basescu`n floare, nici in ….. nu ma doare.

    Se pregateste deja terenul pentru alegeri si ce a fost la prezidentiale va fi o mica gluma fata de anticipate.

  64. 65 Harabula septembrie 3, 2010 la 5:40 pm

    @Contele, Bibliotecaru
    In perioada comunista era prin Botosani o scoala de mecanici agricoli. Director al scolii era unul Alexandru Iurea. Semna AIurea.
    Dupa nu stiu ce potlogarii a fost trimis la munca de jos la Uzina Electrica. Seful de personal trebuind sa-i completeze dosarul i-a cerut actul de studii. Dupa multe tergiversari a adus actul eliberat de Scoala Ungureni:
    “Se adevereste prin prezenta ca tovarasul Iurea Alexandu, a urmat clasa I a scolii noastre, ramanand repetent. ”
    Director.
    Indescifrabil.

  65. 66 Bah septembrie 3, 2010 la 5:41 pm

    @Viorel Dobre
    La prezidentiale probabil diferenta a fost fff mica si au putut “manevra” voturile…la anticipate singurul lucru pe care l-ar putea reusi ar fi sa intre in Parlament, in nici un caz sa castige alegerile, iar astia care se cred smecheri orange acum vor deveni mielusei cand abia vor sari de 10% ( DACA vor sari).

  66. 67 Pali septembrie 3, 2010 la 5:45 pm

    P.S. La multi ani Marina Voica !

  67. 68 Marcus septembrie 3, 2010 la 6:19 pm

    @Dom’ Ghita: Povestea cu Canalul, Stalin si Dej, o gasesti splendud povetista (nu ca Vasile n-ar fi relatat-o frumos) in “Cel mai iubit dintre pamanteni” si i-a fost prezentata de Stalin lui Dej, drept solutie pentru a scapa de Opozitia burghezo-mosiereasca.
    sa fii iubit
    marcus

  68. 69 Blizzard septembrie 3, 2010 la 6:32 pm

    @Doru Coarna

    Multumesc pentru ca ai spus complet povestea lu’ videanu. Trebuie
    Dar Berceanu, ce va face, avioane? :)

  69. 70 Mimosa pudica septembrie 3, 2010 la 6:58 pm

    @Vasile

    In urma dedicatiei pe care mi-ai trimis-o in septembrie 3, 2010 la 4:52 pm, in care ma numesti “Mimoza dulce” inteleg ca la tine se facu zaibaru’. Confundashi finu’ cu nashu’ si-l bagashi in seama pe Paulica, de parca nu se baga singur.

  70. 71 Mimosa pudica septembrie 3, 2010 la 7:02 pm

    @ELMMAR

    Ce ai fratele meu cu privirea Larisei din poza? A ei o fi?

  71. 72 Mimosa pudica septembrie 3, 2010 la 7:06 pm

    @Doru Coarna

    Lasa tu timpu’, vezi ce faci cu ideaticu’ si cu idolu’ tau politic marianvanghelie.

  72. 73 ion adrian septembrie 3, 2010 la 7:10 pm

    Pentru acest moment politic soluitia actuala este cea buna iar ce a facut dna Udrea este doar o deschidere de drum ptr ce va urma daca nici acest guvern nu va reusi sa faca:
    a) sa-si stopeze autosabotajul;
    b) sa stopeze sabotajul in proportii de atentat la sigurantza nationala pe care o fac oficinele anti romanesti kgbiste.

  73. 74 V.E.S. septembrie 3, 2010 la 7:11 pm

    Ce s-a intamplat ieri nu reprezinta decat actul N al piesei absurde regizate de Basescu.
    Nu am inteles de ce se presupune ca l-a infruntat Boc pe Basescu?!? De unde pana unde?
    Din punctul meu de vedere in momentul de fata PDL-ul si Traian Basescu isi iau distanta fata de Guvern. Nu in sensul ca sunt impotriva lui, ci in sensul ca ei se vor retrage din primplan, pentru a nu fi loviti de oulele si rosiile stricate care vor fi aruncate de multimile din ce in ce mai nemultumite.
    Astfel Boc va fi sacrificat in speranta ca partidul si Basescu va supravietui.
    Ma astept ca in curand sa fie schimbat de la conducerea partidului pentru salvarea PDL-ului.

  74. 75 V.E.S. septembrie 3, 2010 la 7:33 pm

    Am observat ca m-am grabit: “Astfel Boc va fi sacrificat in speranta ca partidul si Basescu vor supravietui.”

  75. 76 ellasarya septembrie 3, 2010 la 8:23 pm

    ” Nu e cinstit”! Domnule preşedinte, mai e ceva cinstit în ţara asta?! Nu mai e de mult cinste pe aici…

    Mircea Eliade – “Pilotii orbi”, articol publicat in ziarul Vremea, 1937

    Imoralitatea clasei conducãtoare românesti, care detine “puterea” politicã de la 1918 încoace, nu este cea mai gravã crimã a ei. Cã s-a furat ca în codru, cã s-a distrus burghezia nationalã în folosul elementelor alogene, cã s-a nãpãstuit tãrãnimea, cã s-a introdus politicianismul în administratie si învãtãmânt, cã s-au desnationalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru, ar putea – dupã marea victorie finalã – sã fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pãstra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916- 1918 – lãsând sã se astearnã uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor.

    Dar cred cã este o crimã care nu va putea fi niciodatã uitatã: acesti aproape douãzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai cã i-am pierdut (si când vom mai avea înaintea noastrã o epocã sigurã de pace atât de îndelungatã?!) – dar i-am folosit cu statornicã voluptate la surparea lentã a statului românesc modern. Clasa noastrã conducãtoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a fãcut vinovatã de cea mai gravã trãdare care poate înfiera o elitã politicã în fata contemporanilor si în fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politicã. Nu e vorba de o simplã gãinãrie politicianistã, de un milion sau o sutã de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însãsi existenta istoricã a neamului românesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vãd.

    Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europã – luntrea statului nstru este condusã de niste piloti orbi. Acum, când se pregãteste marea luptã dupã care se va sti cine meritã sã supravietuiascã si cine îsi meritã soarta de rob – elita noastrã conducãtoare îsi continuã micile sau marile afaceri, micile sau marile bãtãlii electorale, micile sau marile reforme moarte.

    Nici nu mai gãsesti cuvinte de revoltã. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vãd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de cãpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.

    Istoria cunoaste unele exemple tragice de state înfloritoare si puternice care au pierit în mai putin de o sutã de ani fãrã ca nimeni sã înteleagã de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldatii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Si deodatã, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani dupã aceea, cetãtenii fostelor state glorioase îsi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt înghititi de popoare vecine.

    Luntrea condusã de pilotii orbi se lovise de stânca finalã. Nimeni n-a înteles ce se întâmplã, dregãtorii fãceau politicã, negutãtorii îsi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si tãranii de ogorul lor. Numai istoria stia cã nu va mai duce multã vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însusirile în afarã de cea capitalã: instinctul statal.

    Crima elitelor conducãtoare românesti constã în pierderea acestui instinct si în înfiorãtoarea lor inconstientã, în încãpãtânarea cu care îsi apãrã “puterea”. Au fost elite românesti care s-au sacrificat de bunã voie, si-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducãtorilor nostri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stã în putintã ca sã-si prelungeascã puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu în aceste câteva miliarde risipite si câteva mii de constiinte ucise stã marea lor crimã, ci în faptul cã mãcar acum, când încã mai este timp, nu înteleg sã se resemneze. […]

    Stiu foarte bine cã evreii vor tipa cã sunt antisemit, iar democratii cã sunt huligan sau fascist. Stiu foarte bine cã unii îmi vor spune cã “administratia” e proastã – iar altii îmi vor aminti tratatele de pace, clauzele minoritãtilor. Ca si când aceleasi tratate au putut împiedica pe Kemal Pasa sã rezolve problema minoritãtilor mãcelãrind 100.000 de greci în Anatolia. Ca si când iugoslavii si bulgarii s-au gândit la tratate când au închis scolile si bisericile românesti, deznationalizând câte zece sate pe an. Ca si când ungurii nu si-au permis sã persecute fãtis, cu închisoarea, chiar satele germane, ca sã nu mai vorbesc de celelalte. Ca si când cehii au sovãit sã paralizeze, pânã la sugrumare, minoritatea germanã! Cred cã suntem singura tarã din lume care respectã tratatele minoritãtilor, încurajând orice cucerire de-a lor, preamãrindu-le cultura si ajutându-le sã-si creeze un stat în stat. Si asta nu numai din bunãtate sau prostie. Ci pur si simplu pentru cã pãtura conducãtoare nu mai stie ce înseamnã un stat, nu mai vede.

    Pe mine nu mã supãrã când aud evreii tipând: “antisemitism”, “Fascism”, “hitlerism”! Oamenii acestia, care sunt oameni vii si clarvãzãtori, îsi apãrã primatul economic si politic pe care l-au dobândit cu atâta trudã risipind atâta inteligentã si atâtea miliarde. Ar fi absurd sã te astepti ca evreii sã se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi si cu foarte multe obligatii – dupã ce au gustat din mierea puterii si au cucerit atâtea posturi de comandã. Evreii luptã din rãsputeri sã-si mentinã deocamdatã pozitiile lor, în asteptarea unei viitoare ofensive – si, în ceea ce mã priveste, eu le înteleg lupta si le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.

    Tristetea si spaima mea îsi au, însã, izvorul în altã parte. Pilotii orbi! Clasa aceasta conducãtoare, mai mult sau mai putin româneascã, politicianizatã pânã în mãduva oaselor – care asteaptã pur si simplu sã treacã ziua, sã vinã noaptea, sã audã un cântec nou, sã joace un joc nou, sã rezolve alte hârtii, sã facã alte legi. Acelasi si acelasi lucru, ca si când am trãi într-o societate pe actiuni, ca si când am avea înaintea noastrã o sutã de ani de pace, ca si când vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi. Iar dacã le spui cã pe Bucegi nu mai auzi româneste, cã în Maramures, Bucovina si Basarabia se vorbeste idis, cã pier satele românesti, cã se schimbã fata oraselor – ei te socotesc în slujba nemtilor sau te asigurã cã au fãcut legi de protectia muncii nationale.

    Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul în piept si-ti amintesc cã românul în veci nu piere, cã au trecut pe aici neamuri barbare etc. Uitând, sãracii cã în Evul Mediu românii se hrãneau cu grâu si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitând cã blestemul a început sã apese neamul nostru odatã cu introducerea secarei (la sfârsitul Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul grâului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul – slãbind considerabil rezistenta tãranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Mãlaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (în Moldova se bea pânã în secolul XVI bere), austriecii în Ardeal si “cultura” în Pricipate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politicã si administrativã.

    Toatã Muntenia si Moldova de jos se hrãneau iarna cu peste sãrat; cãrutele începeau sã colinde Bãrãganul îndatã ce se culegea porumbul si pestele acela sãrat, uscat cum era, alcãtuia totusi o hranã substantialã. Pilotii orbi au creat, însã, trustul pestelui. Nu e atât de grav faptul cã la Brãila costã 60-100 lei kilogramul de peste (în loc sã coste 5 lei), cã putrezesc vagoane întregi cu peste ca sã nu scadã pretul, cã în loc sã se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brãilei se recolteazã numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e cã tãranul nu mai mãnâncã, de vreo 10 ani, peste sãrat. Si acum, când populatia de pe malul Dunãrii e seceratã de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitând cã un neam nu se regenereazã cu chininã si aspirinã, ci printr-o hranã substantialã.

    Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi în pieptul de aramã al românului. Sãrmanul român, luptã ca sã-si pãstreze mãcar o inimã obositã care bate tot mai rar si tot mai stins. Adevãrul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenta sa legendarã de acum câteva veacuri. În Moldova si în Basarabia cad chiar de la cele dintâi lupte cu un element etnic bine hrãnit, care mãnâncã grâu, peste, fructe si care bea vin în loc de tuicã. Noi n-am înteles nici astãzi cã românul nu rezistã bãuturilor alcoolice, ca francezul sau rusul bunãoarã. Ne lãudãm cã “tinem la bãuturã”, iar gloria aceasta nu numai cã e ridiculã, dar e în acelasi timp falsã. Alcoolismul sterilizeazã legiuni întregi si ne imbecilizeazã cu o rapiditate care ar trebui sã ne dea de gândit.

    …Dar pilotii orbi stau surâzãtori la cârmã, ca si când nimic nu s-ar întâmpla. Si acesti oameni, conducãtori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bunã-credintã, si cu bunãvointã; numai cã, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteazã în ceasul de fatã – instinctul statal – nu vãd suvoaiele slave scurgându-se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pãmânt românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lãsând locul altor neamuri… Nu simt cã s-au schimbat unele lucruri în aceastã tarã, care pe alocuri nici nu mai pare româneascã.
    Uneori, când sunt bine dispusi, îti spun cã n-are importantã numãrul evreilor, cãci sunt oameni muncitori si inteligenti si, dacã fac avere, averile lor rãmân tot în tarã. Dacã asa stau lucrurile nu vãd de ce n-am coloniza tara cu englezi, cãci si ei sunt muncitori si inteligenti. Dar un neam în care o clasã conducãtoare gândeste astfel, si-ti vorbeste despre calitãtile unor oameni strãini – nu mai are mult de trãit. El, ca neam, nu mai are însã dreptul sã se mãsoare cu istoria…

    Cã pilotii orbi s-au fãcut sau nu unelte în mâna strãinilor – putin intereseazã deocamdatã. Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a stiut si nu stie ce înseamnã un stat. Si asta e destul ca sã începi sã plângi.

    Iubirea e tot ce dorim, iar in final e tot ce-am avut !

    “Mergeţi cu bine, cu sănătate, în vremurile care vor veni!” (urare getică straveche)

    Cam asta e!

  76. 77 Bibliotecaru septembrie 3, 2010 la 9:06 pm

    @ contele :)
    Îmi puteţi defini ce înţelegeţi prin intelectualitate?

    Şi, după ce veţi da definiţia intelectualităţii, îmi puteţi spune ce aţi vrut să spuneţi prin…

    Eu dacă ţin minte bine , în manualele mele de limba română erau foarte mulţi scriitori care nu aveau nicio legătură cu perioada comunistă : Eminescu , Caragiale , Creangă etc

  77. 78 Fragmentarium Politic septembrie 3, 2010 la 9:34 pm

    @Ghita Bizonu:
    Marturisesc ca m-am amuzat copios citind “proiectul de lege” comunist. Bancurile politice din timpul comunismului erau asemanatoare zicerilor bufonilor de la curtile regilor, prin care se exprimau, sub forma de glume, realitati dureroase, din pacate… Paradoxul, nu stiu daca tragic sau comic, era ca in timp ce bufonii nu erau pedepsiti, fiind considerati un fel de nebuni sau mascarici ale caror spuse nu trebuiau luate in seama, fiind menite doar a-i inveseli pe regi, urmasii lor de mai tarziu, de peste cateva sute de ani, gen Bula din timpul comunismului, erau aspru pedepsiti si declarati dusmani ai poporului, regresul devenind politica de stat (!), ca in vremurile medievale (!). Cred ca absurditatea vremurilor de care ne-am despartit in 1989 nu mai necesita niciun comentariu. Dar…, pentru ca exista si un “dar”, noi am aruncat odata cu apa murdara din copaie si copilul, renuntand la unele achizitii socio-economice si culturale si, pe ici, pe colo, chiar si politico-administrative (sau de alta natura) care au fost bune. Exemple sunt cu nemiluita. Am distrus fabrici si uzine pentru ca erau “comuniste” (sau un morman de fiare vechi, cum spunea o marime a momentului, devenita peste noapte anticomunista), am distrus forme asociative de proprietate pentru ca erau “comuniste” (CAP-urile dadeau de munca si pita multor necajiti de la tara, iar IAS-urile, la numerosi tigani, basca avantajele de mecanizare si productivitate oferite de marea proprietate), am distrus camine culturale pentru ca erau “comuniste”, vroiam, in cruda noastra ignoranta si intoleranta, sa aruncam in aer Casa Poporului, pentru ca era “comunista” (recent, un gazetar strain o denumea faraonica, dar daca ar fi fost la el acasa ar fi fost, cu siguranta, un giuvaer al Coroanei !) etc. Cand aud vorbindu-se de comunism, imi aduc aminte cu oroare de Ceusescu, care, ce-i drept, avea o bruma de inteligenta nativa, care l-a ajutat o perioada, dar care, nefiind slefuita prin cultura, nu l-a mai ajutat in perioadele complexe de mai tarziu (sarmanul paranoic se rupsese cu totul de lumea ideilor, traia intr-o lume a lui, credea ca poate face politica intergalactica, refuzand orice interactiune, fara de care de fapt nici-un progres nu-i posibil; nici nu voia sa auda, de pilda, de ideile eurocomuniste din vremea lui, care erau in voga si erau un progres pentru acel timp, pentru ca acceptau pluralismul, alternanta la guvernare, piata etc.). Cu inchistata si represiva doctrina ceausista am pierdut enorm, ca natiune, nu numai competitia tehnologica, dar si pe cea de idei, care este decisiva in luminarea caii pe care mergi, fara de care mergi in orb, ramai in bezna (ceea ce s-a si intamplat). Dar nici cu capitalismul nu mi-e rusine, de care cand aud vorbindu-se il vad pa Basescu cu gaselnita basescianista despre presa ca risc de securitate si tot cortegiul de consecinte nefaste ale politicii lui de austeritate pentru popor, dar nu si pentru clientela, de parca ar fi o clona a cismarului… Subtila observatia cu pendularea speculativa a unor insi intre „pro” si „anti”, de cum le dicteaza interesul si dupa cum bate vantul… Asta imi aminteste de un fost mare grangure comunist, care cand trecea oceanul se lauda ca e comisar rosu si bea si chefuia cu capitalistii, facand glume nesarate pe seama tovarasilor de idei, care, chipurile, nu stiau sa traiasca, iar cand revenea in tara ii barfea pe capitalisti si ne toca marunt, ascutind lupta de clasa… La revolutie, cine era cel mai mare anticomunist, care infiera si umplea ecranele televizoarelor ?! Insul fost tovaras, devenit domn, profesor de democratie, care cerea in continuare cu aceeasi nerusinare stipendii, pentru ca altfel, sa te tii, isi lua palaria si pleca, dupa cum ii placea sa spuna (amenintare voalata care ascundea multe pericole pentru cei care in acele zile de haos se straduiau sa stabilizeze tara, individul fiind un intrigant politic recunoscut, uns cu multe alifii, care colindase multe capitale, si in vest si in est). De aceea spun ca cea mai buna este calea de mijloc, care sa ne fereasca atat de excesele stangii cat si de cele ale dreptei.

  78. 79 Mimosa pudica septembrie 3, 2010 la 9:39 pm

    @Doru Coarna

    “Coerent” ca politicianu’ tau de suflet, marianvanghelie, n-o sa fiu. Vezi ce faci cu ideaticu’, daca tot iti ramane timp liber.

  79. 80 Bibliotecaru septembrie 3, 2010 la 10:13 pm

    @ Harabula
    Puteţi estima în ce an (sau deceniu) a făcut domnul Alexandru Iurea acea clasă primară în care a rămas repetent?

  80. 81 Bibliotecaru septembrie 3, 2010 la 10:13 pm

    @ Harabula
    Sau măcar în ce an se întâmpla cele ce le povestiţi.

  81. 82 ELMMAR septembrie 3, 2010 la 10:30 pm

    Betivanu nambaruan acroszaneisan si a tras langa bok o bruneta, pe Ancutza nefolosita, langa blonda Helen de Plescoa, cu formele expirate si latzita in afara tiparului.
    Se uita picior peste picior si si zice: Ma iubeste femeile

  82. 83 ELMMAR septembrie 3, 2010 la 10:39 pm

    @ Mimosa pudica

    Ce am cu privirea Larisei din poza?
    Am ca n’are.

  83. 84 Cârcotaşu septembrie 3, 2010 la 10:53 pm

    @ Conte,
    Mă dezamăgeşti. “jacuzzi” n-are nimic comun cu Geoană. E o referire la Teodor Baconski şi Manuela Vulpe, amândoi protagonişti ai scandalului “Sex în Jacuzzi”. De fapt legătura e numai cu Baconski (m-me Vulpe e complet de nebăgat în seamă), cel care ulterior, ca ambasador la Paris, i-a asigurat lui Băsescu un vot la 3 secunde.
    Mă uimeşti pentru faptul că ţi-a scăpat şozu’ ăsta. Absolut de necrezut. Cu ce te ocupai pe atunci? Unde? Ia de vezi: http://andaa.ro/2009/12/27/theodor-baconski-ministrul-porno/

  84. 85 ELMMAR septembrie 3, 2010 la 11:09 pm

    @ Mimosa pudica

    “Se vede treaba ca nici lui nu i-a fost usor pen’ca avea pe chelie o “pasarica” facuta la figura pe coltzu’ mesei de care s-a izbit cand a verificat vizual daca testata mai detine echipamentul din dotare.”

    Ce s a vazut la teveu ca avea betivanu nambaruan pe chelie nu era “pasarica”, era ditai vulturu’.
    Cand a vrut sa inspecteze locu’ n avea ochelarii pe nas, ca jeneaza in situatii de astea, si s a dus cu scafarlia drept in tablia mesei. Cel mai nasol a fost ca uitase sa si ia sticla din bot, de unde se vede ca l a lasat memoria, crezand ca si n momentele alea tot la drojdeala foloseste.

  85. 86 Dr. Mihnea GEORGESCU-DOBROGEA septembrie 4, 2010 la 12:04 am

    “Acum, Stăpânul Casei îşi omoară Sclavii.” Ce ritm are vorba asta, ar trebui pronunţată rar, precum un verset biblic. Are ceva din Parabolele Noului Testament. ;)

  86. 87 contele septembrie 4, 2010 la 4:31 am

    Harabula

    Stârpiturile din spatele frontului puteau să fie nişte stârpituri de 1m83cm şi 90kg . De ce am pus exact datele astea nu mă întreba . În acelaşi timp pe front puteau să moară nişte eroi de 1 m şi ceva . Nu văd legătura . Ca să nu spun că , în general , ăştia micii sunt eroi , ei vor să demonstreze permanent că sunt mai ” tari ” decât cei mai “mari” . În înălţime vorbesc .
    Îmi pare rău , răspunsul este nesatisfăcător , înapoi la planşa de proiectare :) !
    Bun , hai să dezvăluim un secret , eu am 1m 83 cm , eşti convins că în caz de război voi fi un erou ? Reconfortant pentru mine …Care dă cimentul pentru statuie ?

    P.S. “Intelectualul” care se semna AIurea era , bănuiesc , cu “studii ” venite din capitalism .Nu ştim dacă atâta la dus capul sau dacă atât a putut , material vorbind , sa studieze . Şi într-un caz şi în altul ” problema rămâne , ” Intelectualitatea” i-a fost certificată de comunişti .

  87. 88 contele septembrie 4, 2010 la 4:47 am

    Bibliotecaru

    Ca intelectual aş putea să dau definiţia uzuală : INTELECTUALITÁTE, intelectualități, s.f. 1. Categorie socială neomogenă formată din oameni pentru care munca intelectuală reprezintă sursa principală de existență. 2. Totalitatea intelectualilor; mulțime de intelectuali; inteligență
    Totuşi , ca intelectual subţire ce sunt :) aş fi mult mai selectiv . Putem vorbi cât de selectiv sunt dar asta este o altă discuţie ( discuţie care mi-ar face plăcere ) , definiţia din DEX este acoperitoare din punctul meu de vedere în ceea ce priveşte statistica .

  88. 89 contele septembrie 4, 2010 la 4:52 am

    Harabula

    Nu ştiu cât l-a dus capul pe el dar pe mine nu m-a dus atunci când am scris “la dus capul ” .

  89. 90 Doru Coarna septembrie 4, 2010 la 5:35 am

    @ Mimoza,

    esti fixist precum basescu amice, n-am nimic cu vanghelie dar nu-mi place sa vad oameni criticati degeaba: tipu e primar, e lider pe bucuresti, a castigat loco prezidentialele pt geoana, tu ce naiba mai vrei? sa fii tu in locul lui? n-ai decat! macar sa reusesti ceva. chestia e ca nu e pe vrute ci pe alese. cine te cunoaste pe tine altfel decat dupa nick? ti-am spus ca nu esti om politic, ai idei si frica.

  90. 91 LePrince septembrie 4, 2010 la 6:07 am

    @Adrian Nastase

    In comentarii anterioare, in mai sau iunie spuneam ca guvernul Boc remaniat va arata ca o batrana de 80 de ani care, operata estetic, va dori sa „ascunda” 40 de ani, dar nu o va crede nimeni. Mai spuneam ca probabil remanierea va avea loc in toamna.
    Am avut dreptate. Dar nu e nimic spectaculos. Este doar o mutare a orizontului de asteptare.
    In privinta luptelor intestine in PDL, iarasi nu e nimic nou. Dar gruparea pdl-ista nu se va sparge, oricum nu acum. Asistam insa la prima lipsa de consens intre Traian Basescu si PDL.
    In privinta prezentarii drept lupta intre reformisti si conservatori, nu pot sa nu-mi aduc aminte ca si la PSD se prezentau astfel convulsiile din diferite momente istorice psd-iste. Sa fie detinerea puterii o motivatie pentru aceste scenarii atat de asemanatoare la PSD si PDL, sau doar filiatia comuna? Sa fi ramas PSD si PDL frati vitregi, totusi?

    S-auzim de bine.

  91. 92 LePrince septembrie 4, 2010 la 6:13 am

    @Mimosa Pudica

    Tot ce spui despre Dan Diaconescu este real. Dar nu uita ca face parte dintr-un joc, in care nu este el personajul principal. Oricat de destept, este doar o marioneta. Si una este sa joci la Loto, unde exista sanse sa castigi si sa-ti iei banii si una e sa dai votul unui personaj politic care doar „promite” ca….Parerea mea este nu va putea produce ceva spectaculos. Si oricum nu va lua de la PSD prea mult. Dar va prelua electoratul lui Becali, parte din Vadim, o parte care a votat cu PDL pe baza lui „sa traiti bine” si putin de la PSD. Daca alegerile vor fi totusi in 2011 (nu prea cred) e posibil sa ia mai mult, dar in 2012, deja va fi tarziu pentru otv.
    S-auzim de bine.

  92. 93 LePrince septembrie 4, 2010 la 6:20 am

    @Doru Coarna

    Iti multumesc pentru nota maxima, eram emotionat la gandul ca ai putea sa-mi dai o nota mai mica. Analiza mea este pe tremen scurt, pana in 2012, iar ideea principala este ca Basescu va dori si va incerca mentinerea unei linii cat mai apropiate status-quo-ului actual, daca se va putea, pana la alegerile la termen. Ceea ce spui insa, arata o usoara lipsa de clarviziune, putina exaltare si multa naivitate. Le voi lua punctual:
    1. Nu m-as baza pe o reactie populara sau pe opinia strazii. S-a vazut clar ca miscarea sindicala este obeza, corupta si artificiala, iar o revolta spontana a strazii este greu de conceput. Structura sociala s-a schimbat mult, si exista o parte a populatiei care crede ca masurile sunt necesare.Nu exista consens social, cel mult o majoritate nemultumita.
    2. Exagerezi cu exterminarea, iar cu „stransul curelei”, romanul a demonstrat de multe ori ca se obisnuieste. Lipsa solutiilor? Uite o solutie: remanierea. Tocmai s-a produs. Asta va cumpara timp.
    3. Lipsa sumelor? Ce zici de un nou imprumut? Iar ce „s-a consumat” mai trebuie aparat, depozitat si facuta pierduta urma.
    4. Care analisti? Preda si Voinescu? Ei nu sunt analisti. Si nu vor escamota, iar daca ar face-o ce?
    5. Boc tocmai ti-a demonstrat ca nu are nici o „disponibilitate pentru depunerea mandatului”, cum spui. Din contra.
    6. Esti naiv.
    In privinta lui Basescu, nu are ce negocia. Ceea ce nu iei in calcul este ca Basescu nu mai are miza politica , doar personala. Adica poate avea miza politica personala, dar nu mai exista pozitii de castigat sau redute de cucerit.
    S-auzim de bine.

  93. 94 Vasile, septembrie 4, 2010 la 6:25 am

    Mimoza dulce,

    Eu nu cred ca am gresit gradul de rudenie atunci cind nasul vede ……a finei intr-un schimb matrimonial de locuri si pozitii!
    Si chestia cu zaibarul sau presupusul consum… e deja o obraznicie de neotenic!

  94. 95 florin m. septembrie 4, 2010 la 6:28 am

    Karakas

    “Este interesant ce se intimpla in SUA. Se asteapta ca Obama sa anunte un nou program de stimulare a economiei. Exista critici care spun ca injectia cu stimulente doar a imbunatatit starea pacientului intr-o perioada scurta: somajul in SUA a crescut acum la 9,6 %. Explicatia ar fi ca pachetul de stimulente nu a fost suficient de mare.”

    Ciudati sunt oamenii: refuza sa vada adevarul chiar si atunci cand se impiedica de el.
    Aceste stimulente nu aduc nimic bun, nici pentru SUA, nici pentru restul lumii. Ele sunt doar o amanare, dar si o incredibila ingrosare, a notei de plata.
    Pentru cei care nu inteleg altfel: nici un stat din lume nu poate inventa o piata, acolo unde ea nu exista. Poti sa o mimezi, “faire semblant”, aruncand cu bani tipariti, dar totul se prabuseste pana la urma la nivelul realitatii.
    Macroeconomie inseamna, din pacate, mai ales capacitatea de a transforma aceste iluzii in politici de stat.

    Stimulentele sunt un drog si ca orice drog, actioneaza pe termen scurt, apoi efectele benefice dispar. Organismul se gaseste insa mai slabit ca inainte, iar o noua doza tebuie sa fie mai mare decat cea anterioara pentru a crea un efect temporar asemanator. Inevitabilul se produce insa pana la urma.

    Economia romaneasca, ca si oricarea alta, nu are nevoie de stimulente. Are nevoie de un mediu sanatos, neviciat de interventii si schimbari legislative si de o piata a muncii libera.

    Iar statul roman de un buget echilibrat, care sa nu creeze distorsiuni in economie prin nevoi ale sale tot mai mari.

  95. 96 LePrince septembrie 4, 2010 la 6:29 am

    @ Marele Gremlin Ideologic, preot zamolxian , nea’titi,

    Alexandru Mihalcea nu are nici o fractura logica in textul sau. Vorbeste, punctual, despre incercarea sovieticilor de a destabiliza tari „slabe” sau in situatii grele post WWI si a aplica reteta Lenin de instaurare a comunismului prin revolutie. Face o greseala, e adevarat, numindu-l pe Boris I cu numele de Alexandru I.
    Pe de alta parte, tu ai mai multe fracturi logice in textul tau. Fanariotii nu au fost un risc pentru tarile romane, ei au fost o consecinta, o alternativa si o sansa. Consecinta la lipsa de unitate si proiect politic propriu a aristocratiei locale din tarile romane pe parcursul sec XVII. O alternativa la a deveni pasalic. Si o sansa pentru ca am avut acces la cultura vestica si deschidere informationala, care daca am fi devenit pasalic, ne-ar fi fost interzise.
    Iar cand spui:
    „ideologia Montesquieu-Voltaire-Gibbon a permis trecerea de la interpretarea marxistă a comunismului, la interpretarea leninist-stalinistă”
    Enormitatea este la ea acasa. Nu-ti explic de ce. Ideea face parte din textele aiuritoare pe care ti le-a amintit zilele trecute Victor V.
    Raspunsul tau il stiu, e acelasi: Kucuk Kainarji.

  96. 97 LePrince septembrie 4, 2010 la 7:01 am

    @Bibliotecaru

    Imi pare rau, dar nu pot fi de acord cu ceea ce spuneti. V-am citit postarile din ultimele cateva zile si am acum o vedere generala asupra parerilor d-voastra. Porniti de la doua idei, care decurg una dintr-alta.
    1. Considerati clasa politica formata in ultimii 20 de ani ca responsabila de tot ceea ce este rau in Romania, faceti o critica generalizata, fara directionare si fara tinta precisa a politicului romanesc. Mai mult sau mai putin, nu vedeti nici un punct bun in ultimii 20 de ani vis-a-vis de politicienii romani.
    2. Considerati ca infiintarea unei institutii de invatamant superior pe care nu o numiti (din ceea ce spuneti , logic,aceasta ar trebui sa fie post-universitara) concret la care sa fie predate macroeconomie, leadership si chestiuni de etica,morala si filozofie (apropo de caracter si demnitate, pe care le numiti) ar rezolva lipsurile si tarele clasei politice. De aici, pe cale de consecinta, prin asanarea clasei politice (prin studii superioare) s-ar rezolva si problemele Romaniei.
    Le voi lua pe rand:
    1. Nu cred ca actualii politicieni sunt singuri vinovati de ceea ce se intampla acum rau sau ceea ce a fost gresit in ultimii 20 de ani. Cauzele sunt extrem de complexe. Iar eu nu cred ca, date fiind conditiile generale date Romania este chiar atat de rau. Sunt sigur ca suntem o tara relativ obisnuita cu bunele si relele ei, care nu iese spectaculos (cum crede populatia) din plutonul tarilor comune(in sensul de obisnuit). Defectele caracteriale romanesti, pe care le gasim repetate si reluate pe tot parcursul istoriei noastre, 50 de ani de comunism(Harabula a spus foarte bine ca s-au stricat caractere si s-au distrus valori, nu insist) si un set de complexe rar intalnite la alte popoare (voi explica) fac ca romanii sa traiasca mai prost acum decat ar fi putut trai , si sa aiba o tara mai nefericita decat ar fi putut fi. Setul de complexe de care vorbeam este marcat de sentimentul acela de „special”, de „iesit din comun”, de „deosebit” , de „altfel” pe care romanul il are vis-a-vis de propria persoana. Acest sentiment, prezent la majoritatea populatiei, se manifesta fie in sens negativ , fie in sens pozitiv. De aici si complexele, in mare pot fi clasificate intr-un complex de inferioritate si unul de superioritate.In general , romanii au o parere proasta despre ei insisi si despre conationali. In strainatate, am observat asta in comunitatile romanesti, sau la romanii care calatoresc (de multe ori, intrebati de unde vin, evita sa spuna ca sunt romani). Este un complex de inferioritate. Exista si un complex de superioritate. Acesta se manifesta prin sentimentul de misiune mesianica intalnita la romani, atunci cand acestia cred ca teritoriul are o binecuvantare speciala, ca va fi „noul Ierusalim” sau ca Bucegii contin „porti” spre lumi paralele. In cadrul complexului de superioritate mai intalnim si credinta fixa intr-un trecut glorios si „special”, cu merite ce nu se recunosc de catre altii, cu centrarea spatiului romanesc in mijlocul unor conspiratii mondiale si cu senzatia persecutiei la care au fost supusi romanii de catre altii ( in general nu a fost vina noastra, ci vina altora pentru propriile nenorociri). Ambelor complexe li se supraadauga fatalismul mioritic, care face ca totul sa se invarta intr-un cerc vicios. Nu neg partea de vina a elitelor (cele care sunt) sau a politicienilor (care nu sunt o elita in sine). Spuneti:” Ideea politicii este că, cel puţin teoretic, ar trebui să reprezintă elita României.” Porniti de la o premisa foarte gresita, falsa chiar. Aceea ca in politica ar trebui sa se regaseasca doar elitele, doar varfurile din diverse domeni si doar unii care au demonstrat deja ca sunt parte a elitei. Am o vaga impresie ca in logica a ceea ce afirmati urmeaza sa propuneti votul cenzitar. Politicienii nu sunt o elita in sine. Exista o elita a politicii, cum exista elite in orice domeniu. Dar masa politicienilor sunt doar politicieni, adica pot fi mediocri, slabi, buni, bunisori, evoluati sau retardati. De multe ori, membrii elitei unui domeniu s-au dovedit foarte slabi ca politicieni. Politicianul trebuie sa stie un minim in mai multe domenii, dar ceea ce ar trebui sa stie politicianul ar fi sa lucreze cu oamenii, sa puna pe ceilalti la treaba, sa inspire pe altii, sa creeze ideal si viziune , sa mobilizeze, sa coordoneze si sa se foloseasca de oameni. Adica sa se inconjoare de consilieri care pot face parte din elita unui domeniu , oameni care sa elaboreze programe, solutii si planuri de actiune. Nu toti cei care au de a face cu politicul sunt politicieni. Consilierii locali si judeteni sunt mai tehnici, mai aplicati unui domeniu, nu fac politica decat in masura in care le-o cere organizatia de provenienta(politica mica). Parlamentarii, guvernantii cu functii inalte sunt deja politicieni care ar trebui sa stie ce spuneam mai sus (politica mare). Va spuneam ca politicul este expresia caracterului masei electorilor.Politicienii nostri nu sunt mai hoti, mai rai, mai vicleni sau mai corupti decat in alte parti. Diferenta este ca au mai multe oportunitati (insist asupra oportunitatilor) de a fura, de a minti, de a insela, de a deveni simpli „aranjori”, datorita lipsei de control si sanctiune din partea electoratului slab pregatit si care are aceleasi gesturi (fura, minte, inseala, „se descurca”, „aranjeaza”, se fofileaza). Va dau un exemplu mic. Cand un conducator auto este oprit pentru o greseala, primul gest in 80% din cazuri este de negare totala, ca apoi sa telefoneze „cuiva” care sa faca presiuni asupra agentului pentru „a-l face scapat”. Sau gestul de „a aranja” cumva, considerand ca in felul acesta „s-a descurcat”. Rarissime cazurile in care greseala e recunoscuta si amenda platita cu constiinta ca e drept astfel, sau ca legea trebuie respectata. O alta greseala pe care o faceti este de a considera politica o profesie. La noi , politica nu este o profesie. Nici in alte parti nu este tocmai o profesie. Este totusi, o ocupatie. In alte tari, pentru unii politicieni politica este o ocupatie permanenta, inlocuind profesia. In 20 de ani noi nu am reusit , decat in rare cazuri sa avem persoane cu ocupatie de politician. Singurii care pot considera politica o profesie sunt oamenii de stat. Noi nu am reusit sa producem decat cativa. Un om de stat trebuie sa fi avut o functie inalta in stat care sa-i verifice capacitatea, sa fi participat la minim cateva batalii electorale de marca si sa fi supravietuit in politica minim 20 de ani. Nu este definitia mea, am citit-o undeva. Aceasta da polticii deja atributul profesionalismului.Romania politica a avut si succese. NATO, UE, democratia, parlamentarismul, libertatea, au fost proiecte nationale si nu putem nega ca toti politicienii au colaborat la implinirea acestor deziderate (diferit, nuantat, dar toti).Nu e intamplator ca nicaieri in lume nu exista o universitate de politicieni. Ajungem in felul acesta si la „solutia” d-voastra.
    2. Spuneti: „Un om politic nu poate fi un om obişnuit cu o facultate obişnuită”. Nu sunt de acord. Un om politic poate fi si un om cu patru clase primare. Avem si exemple. Vanghelie nu avea nici macar liceul cand a intrat in politica. Dar avea scoala vietii, uneori mai importanta decat orice universitate. Ca eu, sau d-voastra nu suntem de acord cu prezenta lui in politica este altceva. Dar succesul sau politic este incontestabil. In politica mare , in majoritatea cazurilor , politicienii au totusi si studii superioare. Insa aceste studii nu trebuie sa fie neaparat de exceptie.Exista exceptii, de politicieni fara studii elaborate, unele notabile. Unul care-mi vine acum este John Major. Acesta era extrem de modest ca scolarizare in sensul clasic al cuvantului si nu avea deloc calitati de lider , cu toate acestea pentru momentul politic britanic al anului 1990 era extrem de potrivit. Nici Mitterand nu era superscolit. Nu sunt de acord nici ca universitatile noastre nu ofera viziune macro.Unele din universitatile noastre sunt chiar foarte bune, putine e drept ,si numai in anumite domenii. Nu toti politicienii trebuie sa fie economisti. Dar orice politician ar trebui sa caute colaboratori care se pricep la economie. Oxford,Sorbonne sau Yale sunt prestigioase si de mare calitate. Dar nu formeaza lideri. Pot iesi insa capacitati in diverse domenii de acolo. Cum pot iesi si mediocri. Majoritatea liderilor lumii nu s-au format la Oxford, Cambridge sau Harvard. Leadership-ul este ceva in primul rand innascut, se poate perfectiona, antrena si rafina, dar nu se poate construi un lider daca nu are capacitati din nastere. Caracterul este un amalgam de genetica, educatie (in primul rand in familie si anturajul familiei) , anturaj imediat (colegi, prieteni), cultura generala , capacitate de absorbtie (a culturii), scoala (pentru finisare, asezare si unele adaugiri)si nivel de inteligenta (cam in aceasta ordine). Scoala pe care o propuneti, ar interveni oricum la o varsta la care caracterul este deja format in mare parte. Dupa o anumita varsta , caracterul mai poate avea doar mici oscilatii. Caracterul mai este o trasatura a oamenilor puternici, care pot sustine. Cultura, scoala si nivelul de inteligenta nu sunt direct proportionale cu caracterul. Spuneam ca propunerea d-voastra este inutila si inerta. Romania a avut incercari de formare a scolilor pentru politicieni si specialisti in administratie. Un exemplu ar fi SNSPA. Din nefericire , lipsa de proiect pe termen lung si de rabdare, combinata cu lipsa finantarii si a tenacitatii celor ce au fost pusi in fruntea acestei scoli, au dus la un esec. Pana in 2000 si putin dupa, SNSPA a mentinut o oarecare calitate, un oarecare elitism daca vreti. Dupa care , lipsa de finantare a determinat si rabatul de la calitate , ceea ce a dus la sfarsitul intentiei initiale si a calitatii. Exista si alte exemple. Nu cred ca infiintarea unei noi scoli ar schimba ceva.Oricum , Romania are o inflatie de scoli.

    Dar peste toate, ceea ce ma surprinde cel mai mult la d-voastra este importanta pe care o dati liderului si in general politicienilor. Eu nu cred ca ar trebui sa (mai) cautam lideri, sefi, oameni politici providentiali ,tatuci sau persoane mesianice, eu chiar m-as feri de asemenea personaje. Ceea ce ar trebui sa cautam si sa facem ar fi institutii puternice, simple si de calitate.Institutii carora sa le dam viata lunga si sa le consolidam. Aceasta este unica deosebire majora a Romaniei in comparatie cu alte state. Si cauza multor rele. In Romania, omul este peste institutie, nu institutia peste personajul care, vremelnic, o umple. In orice stat civilizat, democratic,au existat oameni sub institutii, slabi, de proasta calitate care nu s-au ridicat la nivelul de prestigiu al pozitiei\institutiei pe care au ocupat-o, asa cum au existat oameni care au fost peste institutia respectiva, ridicand practic stacheta de calitate. In prima categorie ar fi Eduard al VIII-lea, George W Bush, Gerhard Schroder, Clement Atlee sau Anthony Eden. In a doua ar fi Keneddy, Churchill, Kohl, sau de Gaulle. Dar indiferent de calitatea „ocupantului”, institutia a ramas, si nu si-a pierdut prestigiul. Parlamentul britanic , Downing street 10 si institutia monarhiei, au facut si fac din natiunea britanica una din cele mai de succes natii. Casa Alba, Senatul si Camera Reprezentantilor, fac din democratia americana cea mai, sau una din cele mai puternice forte ale lumii. Adunarea Nationala si Presedintia franceza fac din Franta si azi una din cele mai puternice si performante tari. As putea continua. Cred ca ati inteles. In Romania, datorita flexibilitatii regulilor si institutiilor, fiecare da institutiei propriul chip, astfel ca ajungem sa uram Parlamentul ( de parca institutia parlamentului ar avea vreo vina), sau Presedintia pentru ca acum e Basescu acolo. In momentul cand in Romania va conta mai mult institutia decat omul care o ocupa, multe lucruri se vor fi rezolvat. Si nu va mai conta daca politicianul ales este sau nu un mare lider. Ca acesta poate, intamplator, fi si un mare lider, ar fi cu atat mai bine, va ridica stacheta de calitate a functiei ocupate. Dar daca institutia va avea soliditate si prestigiu, si un pigmeu (exagerez) va putea sa duca un mandat fara sa faca mult rau. Apropo de exemplele pe care le dati, ca Oxford, prestigiul acesteia este atat de mare incat nici nu conteaza daca unii absolventi sunt doar rateuri. Sigur, nu neg si nu ignor importanta factorului uman, dar am impresia ca d-voastra o exagerati. Si nu exista nici o garantie ca un lider format la scoala „caracterului” si „leadership-ului” perfect , in universitatea pe care o visati, nu va deveni un conducator rau. Puterea in sine corupe oricum.

    Ceea ce d-voastra acuzati de fapt nu este lipsa de scoli pentru politica, ci iresponsabilitatea majoritatii clasei politice (implicit majoritatea populatiei). Ajungem astfel sa ne intrebam daca democratia nu a fost putin cam brusca pentru Romania. Dar raspunsul este, indiferent cat de brusca, ca democratia era necesara, este binevenita si trebuie perfectionata. Personal, nu voi pune niciodata la indoiala ca Romania trebuie sa mearga pe drumul libertatii si democratiei, indiferent de costuri sau de accidentele de parcurs.

    In privinta lui Diaconescu, raman la parerea ca ii acordati prea mult credit. L-ati „vazut” cu 25%, eu nu-i dau mai mult de 7%. Si pentru asta va avea de muncit, de investit si mult de vorbit la otv.

    S-auzim de bine.

  97. 98 N. septembrie 4, 2010 la 7:16 am

    4 septembrie 1881 s-a născut poetul George Bacovia.

    “E toamna, e fosnet, e somn

    Copacii, pe strada, ofteaza

    E tuse, e planset, e gol

    Si-i frig, si bureaza”

    (Nervi de toamna).

  98. 99 Doru Coarna septembrie 4, 2010 la 7:26 am

    @ ellasarya,

    OK, dar nu e bine sa aduci pilde trecute desi subiectul este mereu actual. Nu de alta, dar dupa articolul asta am intrat in razboi la scurt timp.

    Eu cred ca romanul nu e cu nimic mai breaz decat alte natii. Evident, nici altii nu sunt mai breji ca noi. In cateva mii de ani umanitatea s-a nivelat prezentand acum aceleasi nevoi, sensibilitati si metode de actiune.

    Poporul nostru a fost dintotdeauna unul agricol. A performat si in domeniul stiintei si tehnicii, dar numai in anumite perioade propice. Deci poate daca trebuie. Si-a dat insa mereu viata pt pamanturile sale si deie Domnul sa nu fie nevoie iar. La Revolutie s-a iesit cu flori si lumanari in fata tancurilor. Astia suntem. Naivi. Abia apoi s-a pus mana pe arme.

    Problema noastra rezida, cred eu, in amestecarea natiilor, nimic nu mai este neaos si nu ai cum sa eviti asta mai ales in aceste vremuri. Implicit, “pilotii orbi” devin si mai orbi, si mai cosmopoliti. Si populatia la fel. Procesul asta de mondializare este obiectiv, cu 6 miliarde de suflete pe planeta altfel nu se poate. Se vor calca teritorii, se va inrobi, ca intotdeauna, iar cei slabi vor pierde tot. Daca insa Eliade intuia asta in ’37, noi acum chiar traim drama.
    Nimic nu va ramane la fel. Desi vom deveni intr-un final o singura mare natiune guvernata colectiv, supravietuirea va ramane mereu o afacere individuala. Statul social e tot mai greu de realizat.

    O alta problema, cred eu, deriva din psihic: toti vor totul, acum! Parca toti intrevad pericole si se grabesc inaintea unei Apocalipse, vor sa se asigure brusc si definitiv. Responsabilii sunt media, pseudo oamenii de stiinta, editorii de destine. Dihonia vanduta de ei naivilor, identica in consecinte cu cea a Bisericii, va grabi sfarsitul lucrurilor si va mari numarul victimelor.

    Punctul fals de vedere tine de valoarea lucrului, nu de lucrul in sine. Ori, lucrul genereaza valoarea, nu invers. Valoarea este doar un criteriu de comparatie. Au pus pana si omului un pret, dar daca de dragul pretului omori omul, cine mai plateste pretul? Ei, uite la intrebarea asta nu pot raspunde autorii globalizarii. Nici economistii, finantistii, politicienii. Nimeni. Si s-ar putea intampla ca evitarea raspunsului sa fie tocmai detaliul care prabuseste intreaga civilizatie de azi. Eu asta vad.

    “Lucrul” trebuie sa fie important iar valoarea trebuie atasata functie de multe elemente.

    Insa deciziile, doar ele, trebuie luate pe valori atasate. Fara a aduce distrugere lucrului. Doar perfectionandu-l. Evident valoarea sa va creste.

  99. 100 Dr. Mihnea GEORGESCU-DOBROGEA septembrie 4, 2010 la 7:57 am

    Articolul lui Eliade postat de Ellasarya (Sharia?) este amuzant. Aflăm că evreii din Moldova şi Basarabia beau vin, de aceea erau mai puternici decât Românii verzi care consumau ţuică. Adevărul este că şi eu prefer Vinul tăriei.

  100. 101 Dr. Mihnea GEORGESCU-DOBROGEA septembrie 4, 2010 la 8:02 am

    @ AN

    De acord cu dvs. că UNPR-iştii Generalissimului Oprea, omul dvs. de casă din perioada 2000-2004 sau au distinsului Jurist C. Diaconescu sunt nişte trişti, dar întrebarea este dacă au plecat de Bine din PSD. Nu cum i-aţi îndepărtat chiar dvs., cu aroganţele dvs. sau cu matrapazlâcurile kaghebiste de la Congres?

    Câinele nu iese de bună voie din măcelărie. Era la mintea cocoşului că în Foame şi Criză PSD-ul va creşte la 40%. Prostimea a început să se trezească. Rugaţi-vă la Cel de Sus să mai ţină Foamea încă doi ani.

  101. 102 Dr. Mihnea GEORGESCU-DOBROGEA septembrie 4, 2010 la 8:05 am

    Aveţi şi dumneavoastră Maurii dumneavoastră, domnule Năstase… Unii sunt aceiaşi cu Maurii Matrozului…

  102. 103 ELMMAR septembrie 4, 2010 la 8:32 am

    Cică doi români stăteau la o cafea. Unul zice:
    - Trecut de cacat am avut, prezent de cacat avem, bine macar că nu avem nici un viitor…

  103. 104 Bibliotecaru septembrie 4, 2010 la 8:38 am

    @ contele

    Ceea ce încercam eu să subliniez este că intelectualitatea este o clasă, ca şi muncitorimea sau ţărănimea, adică un grup socio-profesional cu interese de grup. Clasa induce în înţelesul ei criterii de definire a mulţimii grupului, precum criteriile economice, istorice şi sociologice. Este foarte important, atunci când se face vorbire despre o clasă, să se definească exact atât criteriile cât şi interesele de grup.

    Ei bine, nu putem defini intelectualitatea în comunism prin referiri la Eminescu, Caragiale, Creangă… ei erau de mult timp duşi.

    Nu vreau însă să mă fac că nu înţeleg ce doriţi să spuneţi, şi în înţelesul pe care îl daţi intelectualităţii, spuneţi absolut corect…

    Intelectualitatea sub diferite regimuri nu trebuie împărţită în perioadele de dinainte de 1989 şi după 1989 , ar trebui să-i punem la ” capitalişti ” şi pe cei de dinainte de impunerea comunismului în România. Eliade, Cioran, Noica nu sunt ai ”comuniştilor”.

    Mai întâi aş vrea să spun că Eliade, Cioran şi Noica nu sunt “ai comuniştilor”, dar cu siguranţă pot spune că sunt un produs intelectual în strânsă legătură cu comunismul. Fără presiunea Partidului Comunist Eliade şi Cioran nu ar fi părăsit ţara şi, probabil, că nu ar fi ajuns valori de nivel mondial, stingându-se ca atâţi mulţi alţi filosofi şi scriitori geniali dar care nu au avut ieşire peste hotare ci de pierderea operei. În cazul lui Noica este evident că durerea i-a conferit genialitate. Iată, chiar şi în zilele de astăzi, Herta Müller a câştigat un Nobel tot pe seama plecării din ţară şi a durerii şi angoasei născute în socialism. Mari premii cinematografice sunt primite de România pe subiecte rupte din socialism. Lucrurile sunt legate între ele şi, uneori, opresiunea induce mai multă valoare decât ocrotirea.

    Pe de altă parte, apreciez ca fiind absolut corectă afirmaţia în cazul în care vă referiţi la indivizi, la membrii clasei. Şi de fapt asta am spus şi eu, că membrii clasei se prelungesc din comunism spre perioada actuală. Ba mai mult, cei mai de vază membri ai clasei sunt proveniţi din comunism şi nu creaţi de noua epocă din istoria României.

    Pe de altă parte, definirea clasei prin criteriile mai sus amintite nu poate fi aceiaşi în două societăţi concepute instituţional diferit, pentru că diferă sistemul social. Clasele sociale se formează şi se definesc funcţie de sistemul social şi de evoluţiile sociale ulterioare. Până la urmă, sistemele sociale diferă mai ales prin raportarea claselor în societate. Este normal că prin redefinirea sistemului social să avem şi o redefinire a claselor sociale. Dacă acum 50 de ani a fi inginer însemna cu siguranţă apartenenţa la intelectualitate, acum statutul de “inginer” plasează individul mai degrabă la muncitorime. Eventual alte calităţi şi preocupări ale “inginerul” îl poate plasa în clasa numită intelectualitate. De ce? Pentru că în urma apariţiei educaţiei universitare particulare, a fi admis la o unitate de învăţământ superior şi, în general, a termina o facultate, nu mai reprezintă o performanţă în sine ca acum 20 de ani. O licenţă, un masterat, un doctorat, un post-doctorat se obţine astăzi cu o uşurinţă, pentru mine cel puţin, uimitoare. Acum 20 de ani un posesor de doctorat era un fel de mic zeu în domeniu lui. Un institut de cercetare care avea un doctor în ştiinţe, practic se învârtea în jurul acestuia. Astăzi te loveşti de posesori de doctorate pe stradă şi nici nu-ţi dai seama dacă au terminat sau nu liceul.

    Intelectualitatea astăzi a suferit o mutaţie şi pe scara valorii. Dacă în trecut intelectualii erau vârfurile societăţii, astăzi vârfurile sunt reprezentate de milionarii în euro. Vă întreb foarte simplu şi retoric, cine este mai reprezentativ pentru societate, Dan Diaconescu, Gigi Becali sau Nicolae Manolescu? Produsul media al omului cu bani, al şmecherului de Dorobanţi, al doamnei care a reuşit să se căsătorească cu un milionar, al domnişoarelor care pozează lasciv în mass-media… ele sunt vârfurile societăţii actuale.

    Iată de ce spun că, deşi în societatea socialistă intelectualii nu era nicidecum elementul social ocrotit, ci, dimpotrivă, intelectualul părea un inamic al regimului, intelectualitatea era totuşi o clasă mult mai importantă decât este astăzi.

  104. 105 ORASAN IOAN septembrie 4, 2010 la 9:06 am

    Toate sondajele exprima parerea romanilor ca tara merge intr-o directie gresita,dar unii parlamentari alesi uninominal sunt departe de interesele alegatorilor,vreau sa ma refer la deputatii ce sustin ca reprezinta interesele minoritatilor,pentru asta sustin pe cei aflati la putere,fapt absolut normal pe o linie ce duce spre binele general.Dar acum cand politicile guvernului se indreapta impotriva tuturor(deloc impotriva intereselor particulare),ma intreb daca acesti parlamentari sunt pentru interesele votantilor,care nu sunt altele decat ale majoritatii populatiei,s-au sprijina guvernul doar pentru interesele lor personale?Nu pot crede ca minoritatile merg pe drumuri mai bune,ca au impozite mai mici,someri mai putini,spitale mai bune,lefuri netaiate cu 25% si toate celelalte.Domnilor parlamentari,daca sunteti verticali si traiti in Romania reala,daca vreti binele celor multi,puneti umarul la inlaturarea acestui guvern atat de urat de o majoritate covarsitoare,daca nu,stati mai departe langa ciolanul puterii atat de urat mirositor.

  105. 106 Bibliotecaru septembrie 4, 2010 la 9:56 am

    @ LePrince
    Stimate domn,
    Nu este nici o problemă în faptul că nu sunteţi de acord cu mine. Cred cu tărie în diversitatea opiniei. Problema este că, în loc să mă întrebaţi ce cred, presupuneţi că aş crede ceva.

    Spuneţi, de exemplu…
    Considerati clasa politica formata in ultimii 20 de ani ca responsabila de tot ceea ce este rau in Romania, faceti o critica generalizata, fara directionare si fara tinta precisa a politicului romanesc. Mai mult sau mai putin, nu vedeti nici un punct bun in ultimii 20 de ani vis-a-vis de politicienii romani.

    Eu nu am spus niciodată că ceea ce este rău în ultimii 20 de ani este provocat de clasa politică. Dar ceea ce vă pot spune imediat este că politica românească are interese de clasă şi asta este o greşeală.

    Pentru a putea să răspund voi lua secvenţial cele ce le spuneţi, v-aş ruga să ţineţi cont de acest lucru pentru că s-ar putea că în restul comentariului (cel pe care nu l-am citit) să spuneţi totuşi altceva.

    După mine, vina clasei politice este că nu-şi îndeplineşte rolul social definit instituţional.

    Constituţia defineşte rolul partidelor politice (articolul este cel vechi, din Constituţia din 1991, nu a fost schimbat în 2003)…
    Articolul 8
    (1) Pluralismul în societatea românească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale.
    (2) Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoara activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la defînirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.

    Se definesc principiile fundamentale legate de democraţia constituţională, exprimarea voinţei politice, suveranitate naţională (şi vă amintesc un lucru deseori uitat, ARTICOLUL 2 – Suveranitatea alin. 1 Suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum. alin 2 Nici un grup si nici o persoana nu pot exercita suveranitatea in nume propriu.), integritatea teritorială, ordinea de drept şi tot ce este legat de principiile democraţiei.

    Mai există o trimitere la lege, în cazul nostru la Legea Partidelor Politice, pentru a vedea, mai complet, rolul partidelor politice. Legea iniţială, din 1996, spunea aşa:
    Art. 2. – În activitatea lor, partidele politice promovează valorile şi interesele naţionale, precum şi pluralismul politic, contribuie la educarea politică a cetăţenilor şi încurajează participarea acestora la viaţa publică, influenţează formarea opiniei publice, formează cetăţenii capabili de a-şi asuma responsabilităţi politice, participă cu candidaţi în alegeri şi, unde este cazul, potrivit legii, la constituirea autorităţilor publice, stimulează participarea cetăţenilor la scrutinuri şi organizează iniţiativa legislativă a cetăţenilor.
    În 2003 articolul s-a mai scurtat:
    Art. 2. – Prin activitatea lor, partidele politice promovează valorile şi interesele naţionale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidaţi în alegeri şi la constituirea unor autorităţi publice şi stimulează participarea cetăţenilor la scrutinuri, potrivit legii.

    OK. De aici se pot extrage patru funcţii sociale importante ale partidelor politice.

    1. Funcţia electorală.
    De ce este importantă, de fapt esenţială, această funcţie pentru democraţie?
    În primul această funcţie garantează că nu vor fi scrutinuri electorale fără candidaţi. Partidele sunt obligate să genereze candidaţii necesari scrutinelor electorale sub sancţiunea dizolvării lor (art. 46, lit. f). Pe de altă parte aceşti candidaţi sunt (sau ar trebui să fie) garantaţi de către partidele lor că au capacitatea de a-şi îndeplini sarcinile care revin din postul în care este ales. Partidul trebuie să-şi formeze cadrele pe care apoi să le propună candidaţi, practic alegerea candidaţilor nu trebuie să fie afectată de un semn de îndoială în ceea ce priveşte capacitatea viitorul ales de a ştii ce să facă “pe post”.
    În plus (iarăşi “În plus”), democraţia are o dimensiune care este esenţială. Candidaţii pentru parlament şi consilii locale şi judeţene trebuie să propună proiecte, cetăţenii votând proiectele şi nu oamenii. Nu trebuie să propună proiecte care nu cad în sarcina lor (cum candidatul pentru Parlament vorbeşte în campanie despre guvernare), nu trebuie să vorbească despre cine ştie ce scandaluri lovind în adversar. Esenţa democraţiei este că poporul îşi manifestă suveranitatea votând calea spre care România merge şi nu diferite nume.
    Iată, această funcţie a partidelor politice care implică furnizarea elitelor, induce nevoia unei şcoli de construire a elitelor în guvernare. Este incredibil că cineva se gândeşte să pună, de exemplu, un doctor în fruntea Ministerului Sănătăţii. Ce treabă are medicina cu conducerea unui minister? Ce legătură este între “cât de bun doctor este viitorul ministru” şi activitatea sa ca ministru? Eu unul nu văd niciuna. De aceea nu cred că avem nevoie de medici la ministerul sănătăţii, ci de oameni care pot gestiona Ministerul Sănătăţii. La fel şi la celelalte ministere. Priveam cu uimire cum se argumenta că noul ministru al telecomunicaţiilor se pricepe la IT… Va conduce ministerul programându-l în cod maşină sau Visual Basic?
    (voi continua… căci abia m-am încălzit :D )

  106. 107 contele septembrie 4, 2010 la 10:06 am

    Cârcotaşu

    Nu vreau să te dezamăgesc , ţin la părerea ta . Nu ştiu unde mi-a fost capul ( curios ,tot timpul am crezut că-i cu mine dar el umbla hai-hui ) de nu ştiu acest mega scandal .
    Totuşi , exprimarea d-lui Adrian Năstase a fost : ” dar anul trecut au fost doua elemente care au dus la victoria lui Basescu ” . Mă îndoiesc că acest “jacuzzi” i-a adus victoria . Eu continui să cred că SPA-ul ( ” jacuzzi “) lui Vântu a făcut diferenţa . Fără acea vizită nocturnă cred că Geoană dansa mai cu rost .
    Oricum , iartă-mi cultura deficitară .

  107. 108 Ghita Bizonu' septembrie 4, 2010 la 10:15 am

    ptr toti …
    Pilotii orbi ?!

    si totsusi articolul ala este scris in anii care ani ni se par zenitul romanesc, Epoca de Aur fiindc atunci inceputara sa se ridice un Eliade, un Noica, un Cioran(chit ca am retineri la asta ca la tot nihilistu’) , se ridica blocu ARO , al cu zodiac si altele .. uitand bine-ntels de cele ce critica acolo Eliade (si ar mai fi !! ).
    Azi pilotii aia orbi sunt idealul nost…
    Fragmentarium Politic zice bine ca dupa 89 in numele anticomunismului ne-am debarasat de prea multe – si eu adaug da nu ne-am debarast de propagandistii PCR !! – canale de irigatie, culturi de vita nobila , livezi facute cu bani de la FMI , industrie si cate altele. Insa ne-am debarasat nu numa de creatiiel “comunismului” ci si de ale altora. Fuar fost 234 Augst s-a duus ! Era creatia unui Malaxa ! Lemetru – dus. Nu mai stiu cate altele cu radacini in interbelic duse !!
    De fapt prin”anticomunism” noi am inteles sa ne debarasam de un intreg efort de modernizare .. am arubcat la gunoi efortul depus inca din anii 20 ptr industrializare. Am vandut la fier vechi flota – veche obsesie nationala insusita la modul personal de Carol I ( trasatura de familie – verii sai Kaiserflasch preferau cuirasatele , el mai saracutz se multumea cu pasagerele mai modeste. Da sa fi dat dracu ca un ministru sa fi lasat sa fie arestat un vapor SMR !!!). Tipam impotriva invatamatului general – o cestie inceputa de pe vremea lu Cuza-Voda . “restituim” parcuri create de Carol II.
    Mai rau auzeam unii – de conditie mai modesta – tipand ca adevarul calendar este ala iulian (stil vechi). Saracu Bratianu nu stia ca e comunist!
    Idealu nost este inapoi la secera si caru cu boi si taranu in opinci . Si avem nevoie de zilieri agricoli – in 2010 !!
    Si totu in numele moralei ! Cu mare galagie teleptualo-dilematica elitsita!
    Cea mai buna descriere a situatiei actuale ar fi ca megem pe marginea prapastiei bajbaind in vezna iar cel care ne coduce este un orb (citat aproximativ din Eca de Quieroz)

  108. 109 Doru Coarna septembrie 4, 2010 la 10:20 am

    @ LePrince,

    gresesti, eu n-am spus ca nu ai dreptate ci ca trebuie analizat intregul tablou ca sa ajungi la rezultate realiste si am dat cateva exemple care pot intoarce concluziile tale. Ce va fi exact nu stim niciunul, dar te apropii de o estimare corecta doar daca operezi cu ansamblul.

    Nota 10 iti ramane, pe termen scurt si pur politic, atat merita fara partea de misto. Pe ansamblu dreptate n-ai insa, vor cade impreuna, PDL si Basescu, consecutiv. Astfel de constructii cad numai de la sine. Insa cad sigur. Iar analistii lor, cei redutabili, nu-s cei doi, ar fi prea simplu, dar poti intui unde sunt ei de gasit. De regula, de la dezamagire extrema la cadere trec 2-6 ani, dar in conjunctura asta eu nu le dau un an.

    Sa traiesti.

  109. 110 Ghita Bizonu' septembrie 4, 2010 la 10:29 am

    Doru Coarna, ellasarya

    este o discutie veche si interminabila despre valoare si pret.
    Lumea in gnl confunda valoare cu pretul …
    Cei din brasna sunt de acord ca pretul este cel dat de intalnirea cererii si a ofertei plus niste variabile (marimea cererii, marimea ofertei plus abilitatea puterea uneia din parti de a-si impune interesul – v Pilotii orbi si referinta la pestele uscat).
    Valoarea nu are nimic de a face cu pretul .. Insa in definirea valorii sunt multe pareri diferite pana la a fi contradictorii , si culmea toate au dreptate! (unui ins care moare de stete apa este suprema valoare. Apa adica viata. In conditii normale de vietuirire insa … )

  110. 111 Bibliotecaru septembrie 4, 2010 la 10:36 am

    @ LePrince
    (continuare)
    Cea de a doua funcţie este aceea de formarea opiniei publice.

    Partidele politice trebuie să ofere cetăţenilor o informare asupra problemelor, soluţiilor, ţintelor pe care societatea trebuie să le aibă. Reacţia suverană a cetăţeanul trebuie să fie una în cunoştinţă de cauză. Iată de ce legile în România nu ar trebui să fie o surpriză, ci o formă previzibilă influenţată direct de alegerile parlamentare. Iată de ce instituţiile statului ar trebui să răspundă imediat în faţa cetăţeanului în momentul în care cineva se foloseşte de postul pe care îl are în instituţie pentru a face un abuz. Cum nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu, cei aleşi sau numiţi nu se pot folosi de instituţii în interes personal sau interes al partidului din care fac parte. Privind ultimii 20 de ani, observaţi vă rog declaraţiile politice prin care se comunică chiar acest lucru, că cei care conduc instituţiile fac acest lucru în interes personal sau gregar (restrâns sau “de partid”).

    Iată de ce Opinia Publică nu se poate forma. Fie că nu există informaţia, fie că există un efort de manipulare a opiniei, fie şi pentru simplu fapt că cetăţenii habar nu au de rolul exact pe care ar trebui să-l exercite în societate… Cert este că cetăţenii, în loc să fie suverani, adică cei care comandă politicii ce trebuie să facă, ei sunt victimele unui stat manipulat, de o masă politică densă şi compactă, în interes personal. Vorbim deci de încă un eşec al funcţiei sociale a partidelor politice.

    A treia funcţie este cea de constituire a raportului efectiv dintre cel care guvernează şi cel care este guvernat. Scopul democratic al acestei funcţii este ca cetăţeanul să nu fie guvernat în afara intereselor lui. Strict legat de funcţia anterioară, această funcţie este atât de evident încălcată, încât nici nu merită deranjul de a o demonstra. Cel mai recent exemplu este “sistemul de cozi” de depunere a declaraţiilor contribuţiilor la cele trei fonduri de asigurări, ce proaspăt s-a întâmplat. Legea obligă punerea în dezbatere publică a legilor în vederea îmbunătăţirii lor înainte de a fi aplicate. Nu am auzit nici măcar de un caz în care proiectul de lege s-ar fi modificat, măcar un pic, în urma unei dezbateri publice (la început “am luat ţeapă” şi tot comentam aceste legi şi propuneam modificări). Această funcţie este acoperită de demagogie, populism, propagandă, şi tehnici de manipulare. Pentru partidele care au oameni în guvern, această comunicare este încă şi mai deficitară (dacă este posibil acest “mai deficitar”).

    În sfârşit, cea de a patra funcţie, cea de conducere, reprezintă cristalizarea voinţei politice a poporului român, exprimată în urma alegerii în voinţa politică a parlamentarilor (prin alegeri parlamentare), respectiv apoi cristalizarea voinţei politice a parlamentarilor în Programul de Guvernare votat de Parlament cu ocazia acordării votului de încredere pentru Guvern. Evident în România lucrurile se întâmplă total anapoda. În loc să se colecteze voinţa politică a cetăţenilor prin scrutin electoral, cetăţenii sunt siliţi să voteze fără a alege efectiv proiecte de legi, proiecte pe care viitorul parlamentar ales le va depune în Parlament, ci tot felul de alte “prostii” propagandistice menite să manipuleze votul. Astfel programul se impune de la premier spre popor şi nu de la popor spre premier, exact împotriva democraţiei.

    Avem deci o comunitate de Partide Politice care au dobândit statutul unei clase separate cu interese proprii şi nu reprezentative, se încalcă Constituţia (art. 2, alin 2), poporul nu-şi ma exercită suveranitatea… mecanismul real este profund anti-democratic, specific mai mult unui stat totalitar.

    Iată cum proasta funcţionare a partidelor politice conduce la dictatură şi stat totalitar… inclusiv la răul care planează de 20 de ani asupra României, deşi, la nivel de vocabular, vorbim tot timpul de democraţie şi libertate.

    Societatea Civilă este dominată aberant mai ales de faptul că “politicieni fură”. Eu nu am o problemă cu acest lucru, până la urmă pentru furt există Codul Penal. Dacă politica şi-ar îndeplini cele patru funcţii, dacă sistemul ar funcţiona, politicienii care fură ar fi pedepsiţi şi nu ar fi nici o problemă. Problema începe de fapt cu faptul că politica a pervertit totul şi nu-şi îndeplineşte deloc rolurile desemnate de sistemul instituţional.

    Eu aş fi mulţumit dacă Partidele Politice ar începe să-şi îndeplinească, pas cu pas, cât mai mult din aceste funcţii. Restul ar veni de la sine. Vă spun, cu mâna pe inimă, că mie îmi pare evident că diferenţa dintre noi şi alte “state care o duc mai bine” este chiar asta, la ei instituţiile funcţionează cât de cât normal.

  111. 112 Bibliotecaru septembrie 4, 2010 la 10:46 am

    @ contele
    Considerati ca infiintarea unei institutii de invatamant superior pe care nu o numiti (din ceea ce spuneti , logic,aceasta ar trebui sa fie post-universitara) concret la care sa fie predate macroeconomie, leadership si chestiuni de etica,morala si filozofie (apropo de caracter si demnitate, pe care le numiti) ar rezolva lipsurile si tarele clasei politice. De aici, pe cale de consecinta, prin asanarea clasei politice (prin studii superioare) s-ar rezolva si problemele Romaniei.

    Instituţia de învăţământ superior care pregăteşte clasa politică să guverneze România (guvernare în sensul larg, al puterii legislative şi executive, la nivel general şi la nivel local) nu este un panaceu universal, dar este un punct de plecare spre rezolvarea tuturor problemelor, începând cu educaţia politicienilor relativ la cei 7 ani de acasă.

  112. 113 ion adrian septembrie 4, 2010 la 10:49 am

    Printe,
    Nu am intrat de mult, caci AN uneori ma cenzureaza la greu si ma si plictiseste fiind previzibil, ca si mai toti de pe aici, cu exceptia regelui mistocarilor si a lui Harabula, dar o intersectie intre tine si nominalistul Biblio ma va distra, asa ca voi mai intra.

  113. 114 Bibliotecaru septembrie 4, 2010 la 10:49 am

    Îmi cer scuze, postarea de mai sus era pentru @ LePrince

    @ LePrince
    Cele ce le spuneţi în detalieri nu au legătură cu ceea ce vorbesc eu, anume cu funcţionarea partidelor politice conform determinării instituţionale.

  114. 115 blogideologic septembrie 4, 2010 la 10:54 am

    Profesorul Robert B. Reich, fostul secretar din administraţia Clinton pentru problemele folosirii forţei de muncă, prezintă în articolul http://www.nytimes.com/2010/09/03/opinion/03reich.html , o serie de puncte de vedere despre cum ar putea fi stopată Recesiunea cea Mare care bântuie America. Articolul este realmente ‚food for thought’. Este doar mostră din cartea “Aftershock: The Next Economy and America’s Future.” Potenţialul creşterii actuale a forţei de muncă în America înregistrează rata lunară medie de circa 125 000 de persoane, în vreme ce rata pentru oferta lunară de job-uri nu trece de 70 000. Toate lansatoarele standard pentru economia americană nu mai funcţionează : rata dobânzii de la Fed pe termen scurt este aproape zero (vezi modelul macroeconomic IS-LM), piaţa obligaţiunilor înregistrează un minimum, un stimulus financiar gigantic pentru industrii n-a produs rezultate semnificative, chiar şi creditele generoase spre IMM-urile ce angajează prioritar persoane aflate de multă vreme în şomaj n-au arătat suficiente efecte în reducerea şomajului. Toate acestea demonstrează că problema reală nu ţine atât de conjunctura ciclului de afaceri, cât de structura economiei americane. Nici un lansator economic standard nu poate funcţiona atâta vreme cât consumatorii nu mai sunt capabili, dincolo de un anumit punct, să menţină în mişcare maşinăria economică. Recesiunea cea mare se datorează, după Robert B. Reich, faptului că reprezentanţii forţei de muncă din America nu mai au puterea de cumpărare a bunurilor pe care ei le produc cu forţa lor de muncă. Modelul fordist nu mai funcţionează în America, aş comenta eu. De ceva timp, adaugă Robert B. Reich, forţa de muncă din America nu mai primeşte partea care i se cuvine dintr-o economie aflată în creştere. Această criză a început decenii în urmă, cu noul val de tehnologii : sateliţii de comunicaţii, transportul trans-oceanic de mărfuri în containere, PC-urile, Internetul, au făcut ca pentru patronii americani să devină mai profitabil a folosi forţa de muncă străină prost plătită, decât forţa de muncă americană străină binet plătită, să folosească extraordinara flexibilitate din —software în loc de forţă de muncă tradiţională. Deşi economia americană a mers crescendo, salariul orar mediu a scăzut. Venitul unei persoane medii angajată în câmpul muncii a scăzut net faţă de acum 30 de ani. Şi asta n-ar fi decât jumătate din problemă. Cealaltă jumătate a fost creată de faptul că stilul de viaţă american turbo-consumerist a urmărit în mod forţat creşterea economiei. Pentru a putea cheltui cât mai mult pentru consumul exacerbat, menajele americane s-au îndatorat enorm. Şi aceste cheltuieli nesăbuite pentru consum au menţinut economia USA în creştere ! Din 2002 până în 2007, menajele americane au extras 2,3 trilioane dolari din imobiliarul lor. Dar această bulă speculativă a îndatorării a plesnit. Şi, insistă profesorul Robert B. Reich, politica macroeconomică din USA trebuie să adreseze inteligent acum chestiunea amânată de decenii : Deşi aproape toată lumea avea un job sau două, vasta clasă mijlocie din America nu avea suficienţi bani să cumpere ceea ce era capabilă să producă economia americană! Dacă economia americană mergea crescendo, atunci se pune problema : Unde mergeau câştigurile ? Mare parte către cei deja bogaţi sau foarte bogaţi. Către finalul anilor 1970, 1% dintre familiile americane cele mai bogate primeau 9 % din venitul naţional total. Dar în anul 2007, fracţiunea 1% dintre familiile americane cele mai bogate primeau 23,5 % din venitul naţional total. Ultima perioadă din istoria USA când a mai existat o asemenea inegalitate de venituri a fost anul 1928. Dar în prezent, aş comenta eu, aceasta reprezintă doar concretizarea politicii neoliberale Reagan enunţată foarte transparent în America, la fel ca în politica macroeconomică „de dreapta” din România de acum.

  115. 116 blogideologic septembrie 4, 2010 la 11:01 am

    “Transcrisul întâlnirii dintre Nicolae Ceauşescu şi preşedintele Statelor Unite Gerald Ford de la Washington din 11 iunie 1975, la care a participat şi Henry A. Kissinger, în calitatea sa de Secretar de Stat, revelează o adevărată bombă. La un moment dat, Kissinger îi face lui Ceauşescu următoarea propunere: +K.: Când va termina, preşedintele va convinge Congresul să adopte un amendament care să permită libera imigraţie în România. /C.: Nu mulţumesc. Nu mă interesează.+ Aţi prins ideea?” Sursa http://eufrosin.wordpress.com/2010/09/03/demnitatea-lui-ceausescu-fata-de-americani-nu-multumesc-nu-ma-intereseaza/

  116. 117 blogideologic septembrie 4, 2010 la 11:09 am

    @ LePrince
    Pentru sufletul românului Evului Mediu exista dimensiune spirituală în ‚alinarea doinei’. Doina însemna pentru el tot cât semnifica ‚muzica sferelor’ elinului antic. Jugul fanariot ne-a lovit cu suspendarea forţată a judecăţilor de valoare prudenţiale, a hotărârilor voievodale în Limba Română, timp de o sută de ani. Trezindu-se din coşmarul fanariot al neo-grecismului, ‚ostaşul propăşirii’ a trebuit să îndepărteze alienarea altfel decât prin alinarea doinei. Pentru că „elanul cultural fanariot” în Principate nu a respectat preceptul Primum non nocere. După veacul fanariot, de două ori nenorocit pentru că era şi turcesc şi rusesc, –grecii jucau la două capete–, Limba Română rămâne slăbită, este bolnavă şi acum. Ideologii internaţionalişti văd lucrurile altfel. Să cităm numai din Encyclopaedia Britannica, într-o ediţie foarte recentă : „It is necessary, however, to credit the Phanariots with a quite genuine devotion to the cause of learning and education, which they alone were able to provide inside the oppressed Christian ghetto. The advantages they obtained from the Porte (the Turkish government) for building schools and for developing Greek letters in the Romanian principalities of Moldavia and Walachia that were entrusted to their rule came to play a substantial role in the rebirth of Greece.” Deci regimul fanariot nu a lucrat pentru binele românilor, ci al grecilor, iar asta se afirmă laudativ chiar în Britannica de-acum. În esenţă, este acelaşi spirit imperialist britanic care a susţinut şi tratatul de la Kuciuk Kainargi din 1774, şi Eteria la 1821, o mişcare pro-rusească, ţaristă, al cărei duh se putea caracteriza prin termenul anti-România. Cu o continuitate seculară ce îl anima în cel de al doilea război mondial pe Winston Churchill, forţând nepăsător peste gâtul nostru jugul comunist, similar jugului fanariot. În acea vreme fanariotă care curgea până la Tudor, cum zicea Ion Brătianu: „Grecismul năbuşi limba noastră, clasele avute abia mai îngânau limba părinţilor lor şi numele de Român devenise un nume de dispreţ; limba greacă comanda de pe Tron drepturile şi datoriile oamenilor, dascălii greci ocupau catedrele în şcoala domnească şi tot în limba greacă se ridicau imnurile la cer, pe când cea română abia se mai auzea pe lungul brazdei, în monologul plugarului ce mână boii”.

  117. 118 blogideologic septembrie 4, 2010 la 11:41 am

    „Mai există România? Autor: Constantin Stoiciu /Beau o cafea cu un vechi si bun prieten si intrebarea lui ma descumpaneste. Intelege si se explica: s-ar parea ca Romania mai exista de vreme ce tiganii romani au fost expulzati din Franta intr-o tara cu acest nume. Romania ar mai exista si pentru ca, o data pe luna sau mai des, Fondul Monetar International, Banca Mondiala si unul sau altul dintre comisarii Europei aterizeaza la Bucuresti pentru a constata ce le mai fac supusii ingropati in datorii pana peste cap si a-i chema la ordine. Ar mai fi o dovada ca exista de vreme ce un tembel suspect de indata ce-a iesit in strada e trimis sa se joace de-a spionul in Rusia. S-ar putea de asemenea sa mai existe si pentru ca trupe straine se antreneaza pe teritoriul ei pentru noi razboaie. Daca se pune la socoteala ca populatia si-a reales nauca un Presedinte si un Parlament, ca Presedintele si-a oferit un Prim-ministru si acesta a incropit un guvern si tot ce vine cu cineva mai slab de inger, mai naiv, mai plictisit sau mai cinic ar putea chiar crede ca aceasta Romanie de douazeci de ani aproximativa continua sa existe. Singurii care pretind ferm nu numai ca Romania exista bine mersi, dar ca n-a cunoscut niciodata in istorie o atat de trufasa si benefica identitate sunt liricii capitalismului autohton, lingaii pe care orice societate ii naste si orice guvernanti si-i cumpara, ii ocrotesc si le rasplatesc zelul. Stiu si ei ca tara merge prost, ca e bantuita de boli incurabile, dar pun totul pe seama mostenirii lasate de vremurile trecute. Cand nu-si contempla buricul ingropat in grasime si madularul flasc, cei cativa autoproclamati intelepti ai natiei se pierd in sfaturi dragalase, in glumite, in griji pentru bunastarea spirituala si financiara a alesilor de frunte, in mustrari la adresa plebei lipsite de memorie, de recunostinta si de entuziasm istoric. N-am facut pana aici decat sa rezum explicatiile pe care mi le-a dat la o cafea si o tigara vechiul si bunul prieten care a descoperit cutremurat in aceasta vara cumplita ca Romania nu mai exista. Ca a disparut de fapt de ani buni, incetul cu incetul, ca s-a stins de moarte programata, ca ceea ce fusese o tara necajita iesita dintr-un cosmar a fost impinsa in altul si de atunci nu mai e pentru cei multi decat o iluzie, un miraj, o vorba in vant, iar pentru clica de pungasi care au luat-o in stapanire o feuda unde nimic si nimeni nu-i opreste sa-si faca toate mendrele si sa traga toate foloasele. Bunul si vechiul prieten clocotea de amaraciune. Amaraciunea de a trai intr-o tara care nu mai exista, intr-un loc cu nume inselator al deznadejdii. Violenta ideologica de pe vremuri era cu mult mai suportabila, imi spune, cu mult mai usor de conturnat, cu mult mai simplu de tavalit in derizoriu decat violenta economica de azi, decat dezastrul social si moral in care societatea romaneasca a fost tarata. Fie si soptite, rasul, batjocura, bancurile de pe vremuri, imi mai spune, loveau acolo unde trebuie, dureau, nelinisteau, zdruncinau, subrezeau ordinea stabilita, azi nu mai servesc la nimic, sunt o pierdere de timp, o libertate inutila, inca una dintre libertatile iluzorii ale capitalismului neaos, feuda pungasilor merge inainte numai spre folosul lor. Lui nu-i mai arde de mult de gluma, amaraciunea e prea mare. Pentru el vasul s-a umplut in aceasta vara cumplita cand a descoperit ca Romania, tara in care s-a nascut, a copilarit, a crescut, a iubit, a suferit, si-a facut o familie, a muncit, in care a crezut si ar fi putut sa mai creada, Romania lui in care a trait pur si simplu si din care niciodata n-a vrut sa fuga si nici nu-i trece prin cap sa fuga nu mai exista. I-a fost furata pentru a fi ucisa, dar luat de necazurile si de bucuriile vietii au trebuit sa treaca ani si ani pana sa inteleaga ticalosia. Poate e prea tarziu, dar mai bine mai tarziu decat niciodata. Suna lacrimogen, suna patetic, recunoaste, dar inca o picatura si vasul plin s-ar putea revarsa. N-o doreste, dar e pregatit. Sa ma fi tampit numai eu sau ne-am tampit cu totii de-a valma, un intreg popor fara sa ne dam seama, ma intreaba in sfarsit, sa nu pricepem chiar nimic din ceea ce ne este dat sa traim in aceasta Romanie care nu mai exista ca sa meritam dispretul si batjocura pungasilor, sa-i lasam fara sa cracnim sa ne calce zi de zi demnitatea in picioare, sa nu ne revoltam cand ne ard copiii in maternitati, cand batranii ne mor cu zile in spitalele imunde, cand profesorii si medicii sunt alungati din tara? I-am raspuns ceea ce am considerat ca se cuvenea sa-i raspund. Sunt insa multi cei care dintr-un motiv sau altul gandesc ca Romania nu mai exista si ma simt obligat sa le raspund intr-un fel si lor. Nu mi-au cerut-o, dar zmangalesc de atata amar de vreme hartia despre Romania ultimilor douazeci de ani ca s-ar putea crede ca nu vad altceva decat mizerie si deznadejde. Port de douazeci de ani in mine aceeasi amaraciune ca a tuturor celor azi dispretuiti, marginalizati, saraciti, siliti sa-si ia lumea-n cap. Dezastrul tarii ma revolta, pradatorii ma dezgusta. Am visat alta Romanie, am crezut si mai cred ca o alta Romanie e posibila, a demnitatii nationale, a justitiei sociale, a omeniei. Suna tot atat de lacrimogen si de patetic ca lamentarea bunului prieten de o viata, dar cum nu sunt singurul care refuza resemnarea mai exista o speranta si ma agat disperat de ea. (23 august 2010)” Sursa http://asymetria-anticariat.blogspot.com/2010/09/constantin-stoiciu-mai-exista-romania.html

  118. 119 Alex septembrie 4, 2010 la 12:30 pm

    Basescu se leapada de PDL? Intentioneaza sa se imbarce in alt partid nepatat, neintinat, din oameni noi care nici usturoi n-au mancat…Spre exemplu, un partid format din tradatori + esalonul doi al PDL (“societatea civila”: macovei, sulfina barbu, dragastolo, razvanel, sever voinescu, cezar preda, cristian preda)?

    Udrea paraseste barca lui basescu? Nu e o noutate, distinsa doamna mizeaza numai pe cartea castigatoare, cum se fasaie o formatiune politica, dansa are bagajele facute spre zari mai bune. Ori emigreaza impreuna cu seful spre alt partid?

  119. 120 blogideologic septembrie 4, 2010 la 2:20 pm

    “Marea deportare a poporului român” – de Viorica Olaru-Cemîrtan, Dr. în istorie, text la http://asymetria-anticariat.blogspot.com/2010/09/viorica-olaru-cemirtan-marea-deportare.html

  120. 121 Doru Coarna septembrie 4, 2010 la 2:29 pm

    @ Ghitza,

    exact, vorbeam de valoarea lucrului, dar n-am putut scrie despre valoarea omului, nu stiu de ce dar n-am putut… am scris pret.

  121. 122 Karakas septembrie 4, 2010 la 2:54 pm

    florin m, ma asteptam sa imi raspunzi si ce o sa-mi raspunzi. De altfel, inteleg perspectiva ta, insa…stimularea economiei nu inseamna aminarea unui dezastru. Tu pleci de la premiza, probabil, ca stimulentele merg in businesuri neperformante. Bani aruncati de stat cu lopata, chestie cu care nici eu nu sunt de acord, pentru ca inteleg ca sunt si banii mei, din taxe. Dar statul poate foarte bine investi in sectoare performante, noi, sau poate oferi oamenilor de afaceri stimulente. De exemplu, pot exista programe care sa il stimuleze pe angajator sa angajeze oameni,atunci cind angajatorul are nevoie de forta de munca dar ii e teama sa angajeze din cauza crizei. Statul poate fi un catalizator.

    Nu e necesar sa aplici masuri de austeritate ca sa ajungi la acea “realitate minimala”, care spui tu ca este sanatoasa. Poti sa aplici insa anumite masuri de austeritate in conjunctie cu masuri de stimulare, asa cum se face in Germania.

  122. 123 Dr. Mihnea GEORGESCU-DOBROGEA septembrie 4, 2010 la 3:01 pm

    @ Titus FILIPENKO

    Vă descalificaţi academic citând surse antisemite.

    În altă Ordine de Idei, KISSINGER este un Iniţiat. ;)

  123. 124 Marcus septembrie 4, 2010 la 3:18 pm

    Lapusniada Cotrocenista

    C-o fardare de ministri chiombu’ iar ne-a fraierit
    El schimbandu-i palaria, tot Maria ne-a servit.
    Fericit ca boborenii nu mai protesteaza-n strada
    Papusaru’ si-a scos circu’ si a pus-o de-o parada.

    Papusile invechite le-a trimis la reciclat
    Si-a adus marionete noi, noute la palat.
    Spectacolul de asta data a fost foarte reusit
    Mahalua-a prins la public, presei dand de ciugulit.

    Muc cel Mic, in verva mare si in rol de prim ministru,
    A tinut afisul zilei, brusc jucand in alt registru.
    El din sluga prea supusa, docila si-obedienta
    Lui Traian, dupa scenariu, la hoha-i facu o fenta.

    Plin de muschi si sange-n vana, dupa-o cura cu Viagra
    S-a opus gastii lu’ chiombu’, facand-o de alba-neagra.
    In zadar coristii-n sala recitat-au ca ii vor capu’,
    Muc cel Mic a pus de-o fronda, trimitandu-i drept la dracu’.

    Gest de mare barbatie ce-a bagat presa in priza
    Ce cu litere de-o schioapa a titrat ca e remiza
    Si ca-n clanu’ lu’ Nasicu’, ce pompos se da partid
    Boc-ul e-nsetat de sange, dornic de un paricid.

    Scenariul de panarama a avut succes la public
    Ce-a aplaudat la scena numarul lu’ Muc cel Mic.
    Mai ales ca Udraroaica cerand capu’ lu’ Motoc
    A ramas cu des’tu-n gura, ca pozitie sub Boc.

    Si-uite asa pan-la Motiune am mai fost tradusi o data
    Cu-n scenariu pe masura si c-o noua gogonata.
    De-o vrea Domnul insa si s-o-ntoarce iar spre noi
    Poate om scapa de chiombu’ si de clanu’i de slugoi.

  124. 125 Karakas septembrie 4, 2010 la 3:23 pm

    Cum ne-a obisunuit, Traian Băsescu isi tine conferintele de presa la crisma. Aflat la Ciresica, el le-a dat un sfat românilor:

    “Să avem fiecare grijă de noi, să nu aşteptăm să aibă grijă alţii, inclusiv statul”.

    http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Traian-Basescu-Ciresica-remaniere-furtunile_0_329367106.html

    Trecind peste insensibilitatea si obtuzitatea sa tipic militareasca – pentru ca el habar nu are sau ignora cu buna stiinta ca sunt oameni care au nevoie de ajutor de la stat – nu pot sa nu remarc ca procedeaza la fel ca si Ceausescu, care le spunea romanilor sa isi mai puna un cojoc pe ei pentru ca statul nu are bani sa le dea caldura. Si Ceausescu a implementat masuri de austeritate, asa cum le vedea el atunci, si Basescu se incapatineaza sa faca acelasi lucru. Desi atunci cind cere romanilor sa nu ceara nimic de la stat, el da dovada de ipocrizie maxima, pentru ca el cere totul de la stat. La fel ca si Ceausescu.

  125. 126 Harabula septembrie 4, 2010 la 3:27 pm

    @Bibliotecaru
    Tatal lui Sergiu Cunescu, in timpul comunismului, a facut inchisoare. Ca toti oamenii importanti ai tarii. Pe foaia sa de eliberare la rubrica “Cauza arestarii” scria “Profesor universitar”.

    Copiii invatau la scoala şah. Piesele nu se chemau rege, regina, si nebun. Se numeau presedinte, presedinta si fugar. Exista o panza pentru camasi numita “americă”. Ei bine i s-a schimbat numele in “panza muncitorului”.
    Unele interdictii au ramas valabile si acum: “floarea reginei” s-a numit “floarea de colt”. Cuvantul “chelner” era considerat jignitor fata de un muncitor. Trebuia sa-i zici “ospatar”.

    La uzina electrica din Botosani, intr-o sedinta se partid (evident, comunist) un muncitor s-a plans ca inginerul i-a trecut in condica de prezenta o lipsa de la serviciu.
    -Asteapta tovarasu’. In curand o sa terminam noi si cu inginerii astia.

    Si acum o mica poveste din viata mea.
    Aveam un unchi factor postal intr-o comuna noastra din judetul Botosani. Nu era bine vazut de familie intrucat a intrat la comunisti. Eu, eram elev in clasa a VII-a.
    Nu stiu cum s-a facut ca unchiul meu a ajuns propagandist. Tinea lectii la invatamant politic cu profesorii si functionarii din comuna.Avea patru clase, dar nici noii profesori si functionari nu aveau cu mult mai multe. In anul despre care vorbesc, se preda “Biografia tovarasului Stalin”. Unchiul nu avea timp sa-si pregateasca lectiile. Adunci, a apelat la mine, ca baiat cu mai multa scoala. Eu luam materialele despre marele conducator si-i faceam lectiile pe care le citea apoi cursantilor.
    Intr-o zi, la scoala, vine la mine profesorul de chimie, care era si diriginte, si.mi zice:
    – Asculta, unchiu-tau are pregatite lectiile cu biografia tovarasului Stalin, roaga-l sa mi le imprumute si mie pentru scoala.
    Acuma, sa nu crezi ca vreau sa spun ca lectiile alea erau bine intocmite. De fapt, frica era mare. Le era frica sa nu greseasca cu ceva.
    Unchi-meu se vede ca era mai iresponsabil. Dealtfel etapa comunista n-a tinut mult, i-au descoperit un episod legionar si l-au dat afara din partid.

    Eu am facut liceul cu 10 clase. Am dat admitere la Facultatea de Constructii. Printre probe a fost si Limba rusa.

  126. 127 ELMMAR septembrie 4, 2010 la 3:52 pm

    @ Doru Coarna

    In septembrie 4, 2010 la 5:35 am, scrii voios dis de dimineata: “n-am nimic cu vanghelie dar nu-mi place sa vad oameni criticati degeaba: tipu e primar, e lider pe bucuresti, a castigat loco prezidentialele pt geoana”

    Nesatifacator, Dorele, asta e calificativul pe care l meriti.
    Te ploconesti in fata unui derbedeu repetent ca Marean numa’ pentru ca, profitand de bulibasheala din timpul prostogeoana, a ajuns sef politic pe nemerit. esti avid de putere si poti calca pe cadavre.
    Betivanu national Basescu, un alt derbedeu repetent, a ajuns tot pe nemerit sef peste romani. Dupa cum vaz ca te comporti, te ai fi ploconit tu si in fata lui doar ca n ai ajuns pe aproape si ai ramas la nivelul marean.
    Nu ma mai mira nimic la tine dupa ce, altundeva, ziceai ceva de m a apucat durerea de cap: ca betivanu national are idei si viziuni dar in schimb AN u nu gandeste cu capul lui.

  127. 128 ellasarya septembrie 4, 2010 la 4:02 pm

    În condiţii obişnuite de vieţuire nu existăm fără apă. Are aceeaşi valoare, chiar dacă nu ne obosim noi s-o vedem. Acesta e şi motivul pentru care sătulul nu-l crede pe nesătul, nesimţirea. Ca să nu mai vorbim că – de fapt – apa nu costa nimic până deunăzi, asta nu-nseamnă că nu avea valoare. De fapt, tot ce e gratuit, e de valoare fiindcă – la ora asta – numai sufletul n-are preţ, dar are valoare.
    Faptul că am pus un articol de Eliade aici nu-nseamnă că sunt de acord cu tot ceea ce e scris în el… am să scot doar ideile care ne interesează acum:
    “Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însãsi existenta istoricã a neamului românesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vãd.”
    “[...] neamul acesta care are toate însusirile în afarã de cea capitalã: instinctul statal.”
    “Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul în piept si-ti amintesc cã românul în veci nu piere, cã au trecut pe aici neamuri barbare etc.”
    “[...] guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitând cã un neam nu se regenereazã cu chininã si aspirinã, ci printr-o hranã substantialã.”
    “Cã pilotii orbi s-au fãcut sau nu unelte în mâna strãinilor – putin intereseazã deocamdatã. Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a stiut si nu stie ce înseamnã un stat. Si asta e destul ca sã începi sã plângi.”
    P.S. Special pentru domnul doctor în filosofie: Ellasarya vine de la Elasar (vezi Biblia). N-are legătură cu Sharia.
    Mă bucur că v-aţi amuzat, mai ales că nu mă surprinde faptul…

  128. 129 ellasarya septembrie 4, 2010 la 4:11 pm

    Frumoase versuri, N. Mai pun şi eu cu speranţa că nu-l enervez pe domnul Năstase…

    Monosilab de toamnă

    Toamna sună-n geam frunze de metal,
    Vânt.

    În tăcerea grea, gând şi animal
    Frânt.

    În odaie, trist sună lemnul mut:
    Poc.

    Umbre împrejur într-un gol, tăcut,
    Loc.

    În van peste foi, singur, un condei
    Frec.

    Lampa plânge… anii tăi, anii mei
    Trec.

    Să mă las pe pat, ochii să-i închid,
    Pot.

    În curând, încet va cădea în vid
    Tot.

    O, va fi cândva altfel natural,
    Bis.

    Toamna sună-n geam frunze de metal,
    Vis.

  129. 130 C-tin MANOLE septembrie 4, 2010 la 4:34 pm

    Fascinante dezbaterile de pe blog! Pentru mine, concluzia -i clara: Boc este prapastia de la capatul reformei (crizei, tunelului, etc.), iar Chiorul – calauzitorul!

  130. 131 blogideologic septembrie 4, 2010 la 5:11 pm

    @ Harabula spune : “Copiii invatau la scoala şah. Piesele nu se chemau rege, regina, si nebun. Se numeau presedinte, presedinta si fugar.”
    De ce minţi cu atâta neruşinare ? Ce vrei să demonstrezi despre români ? Am învăţat şah într-un centru muncitoresc, nodul feroviar Piatra Olt, chiar la căminul cultural CFR. Denumirile pieselor de şah erau la fel ca acum.

  131. 132 ion adrian septembrie 4, 2010 la 5:19 pm

    Harabula,
    Inseamna ca l-ai avut profesor pe Sesan.

  132. 133 Bibliotecaru septembrie 4, 2010 la 5:47 pm

    @ Harabula
    Timpuri tulburi, la fel ca şi astăzi. Pe de altă parte…
    Пу́шкин, в оригинале… Красивый

  133. 134 Karakas septembrie 4, 2010 la 6:10 pm

    Efectele catastrofelor naturale anul acesta au dus la o scumpire cu 5% la preturile alimentelor pe glob, conform FAO.

    Avocatii pietelei libere spun ca nu e nevoie de control asupra preturilor, fara insa sa ne explice de ce 10 mozambicani care s-au rasculat recent impotriva cresterii cu 30% a pretului painii au trebuit sa moara, in urma ciocnirilor cu politia. De ce saracii trebuie sa moara pentru ca nu au bani sa manince? Si de ce statele nu ar trebui sa ajute saracimea sa subziste? Ajungem iarasi sa condamnam un grup, nu pe motiv de rasa, ci pentru ca nu au bani? Suna deosebit de cinic.

    http://www.nytimes.com/2010/09/04/world/04food.html?_r=1&ref=global-home

  134. 135 Ghita Bizonu' septembrie 4, 2010 la 6:15 pm

    ellasarya

    asa la mica barfa … ca io m-am luat de pilotii orbi .
    Ziceam ceva despre soctetate in gnl .. nu despre tine. Tie numa bine si multumesc ptr Piloti orbi .
    Insa la mica barfa – oameni politici au fost in Romania . Cu caderile lor . Insa se pare ca teleptualitatea romana are unele hibe de “adaptare” v te rog si Zeletin. Un oaresce extremisim al vederilor sale ( v si Eliade care ma rog era el nationalist da sa fie si prolegionar?! Ca depre astia am o f proasta impresie – uneori baieti simpatici, cultivati da in practica .. in parctica uneori pistolu poa sa fie necesar dar nu poa fi nici unica nici principala solutie !! Dobitoci ….)

  135. 136 Doru Coarna septembrie 4, 2010 la 6:41 pm

    @ ELMMAR,

    da mai stiu, eu scriu ce-mi place, tu citeste ce-ti place, vrei sa scriu eu ce-ti place tie? Tu ai scrie ce-mi place mie?

    Auzi? Cineva a dat intr-un Observator de prin 2008, la Comentarii, peste niste tampenii de exceptie scrise de ELMMAR si de o colega a noastra de blog. Chiar erati voi sau ar fi mai bine sa cred ca cineva v-a folosit abuziv nick-urile?

  136. 137 Ghita Bizonu' septembrie 4, 2010 la 7:29 pm

    erori ale lu florin m

    are o observatie ce pare pertinenta la prima vedere:
    Pentru cei care nu inteleg altfel: nici un stat din lume nu poate inventa o piata, acolo unde ea nu exista. Poti sa o mimezi, “faire semblant”, aruncand cu bani tipariti, dar totul se prabuseste pana la urma la nivelul realitatii.
    insa este calchiata dupa bancu :legea gravitatiei?! Cand cum? Ca n-am semnat asa ceva (baiatu zicea si asculta sau invers !!) Care o fi zis ca statu inventeza piete ? Tacere profunda de tartaree tomba …
    De fapt confuzia lui porneste de la deficitu de inteligenta a institului mises – cel putin in varianta lui romanesca …
    1) moneda emisa nu inseamna piata !!!
    2) moneda este numa o parte a pietei si apare ceva mai tarziu ( de fapt cateva milenii mai tarziu in zna noastra , mediteraneana) fata de aparitia comertului la distanta si state.
    3) emisia de moneda desi este un privilegiu regalian* in practica este si la dispozitia particularilor . Ca sa ma autocitez si eu in anumite limite pot “emite” moneda ! Si dvoastra. Cum ? Luam frumos si scriem : subsemnatu ma angajez sa platesc la data ….. de suma de Tz valuta , punem apostila bun si aprobat semnam si dam hartia ca mijloc de plata. Hartia poa sa circule pe la inca 10-20 de insi pana cand se intoarce la emitent. In momentul ala sunt 2 posibilitati : – emitentu are disponibilitatea de a achita suma si totul se incheie aici. – emitentu nu poate plati si careva sufera o paguba !
    O banca are posibilitati mai mari decat Bizonu’ si va putea sa “emita” mai multa moneda din asta ( credite bancare ce ii depasesc psobilitatile imediat de acoperire , garantii bancare samd ) si astfel se “emite” moneda fara control si se se “unge” si osia economica insa .. insa se va ajunge la un grad de inflatie si fara concursul tipografiei oficiale si fara controlul statului garant al valuetei respective.
    Mai tine minte careva de pe aici daravela eurodolarilor de la finele anilor 60 ?!
    Si va avertizez : astfel de “emisiuni” erau si pe vremea monezii aur ! In sec XVII la Amsterdam au fost vreo 2 -3 crize “financiare” cand saci plini cu hartit de credit au fost arsi ( in momentul acela hartiile – cambii de regula – nu mai vaeu nici o valoare !)
    (ci tot cu ororile de dactilografie !!)
    4.a) nu se egiztaa Piata si Stat separate! astea sunt notiunei ale “conceretului logic” precum nomilnaia si realia or precum caine ( ca caine este si maidanezu si bichonu da si mastifu!) ori masina(si Trabantu si Mercedesu fie el mertzan 600 model 2010 ori ala din 1900 !! Da la spanioli “machina” este mitraliera !!) . Egzista numa Societate , care are sau nu are Piata ! Adica activitati repetitve de schimb de bunuri !! ( ca daca se vinde sa zicem tabloul Gioconda asta nu inseamna piata ! Ci piata tablourilor renascentiste !!)Fiindca cu o Gioconda nu ai piata !!). Si in functie de dezvoltarea Societatii avem sau nu avem Stat .
    4.b) Nu piata este rezultatu lu Statu (desi uneori Statu poate sa o preceada v si cazu lacedemonean !) ci de cele mai multe ori Statu este rezulatatu lu coana Piata. Statu modern , zis national este urmarea Pietei nationale (cazu Englitera sec XVII , Franta fine sec XVIII) sau poate (? in viitor?!) SUE (Soviet Union of Europe)! (ma rog aici is tributar lu tov I.V. Stalin – horribile dictu et auditu ! Dar observati va rog tov Stalin IV zice de Piata !!) Caz verificat si in cazu nost – unionistii cer sa se permita Unirea cea dinti (mica) si aparitia Romaniei ca sa se poata forma o piata mai larga !!
    5) Statu , intr-adevar nu formeaza Piata ,- dar o defineste dpv legal. De ex nu avem in mod oficial o piata de sclavi. Da sa zicem ca statu X ar da o lege pentr Sclavia ptr prostitutie ?! Oribil , da? va asigur ca piata respectiva va aparea iute de tot !(exista asa cum exista si piata ptr droguri !!)
    5) Statu care reglementeaza cuprinsu Pietei ( nu sclavi! nu droguri ! Nu materiale radioactive de uz militar !!) va interveni ptr sustinerea Pietei de care depinde !(conditie de supravietuire a formei respective de agregare a Societati umane de pe un anumit teritoriu) si asta nu numai in nume propriu ci in apararea conditiilor de existenta a societatii sale! Ce daca un orescare da sa-l fure pe Florin , ori sa-i violeze nefasta/copii (scuze da se mai intampla) ori sa-i taie gatu ca sa precedentele 2 Florin nu o sa zica nu inervin ca e actiune privata ci o sa se opuna cu toate mijloacele ! Normalu este sa te aperi dincolo de simpla proportionalitate (orice ar zice judecatirii si judecatoarele noastre !!). Asa si Statu isi apara Piata de care depinde Societatea sa ( statu nefiind decat o forma de agregare a societati. De forma de agregare depanda in gnl existenta fizica a oamenilor din acea societate. De un se vede ca actuala conducere ….)

    Si in particular – Florine sa nu crezi ca daca eviti sa raspunzi la o intrebare simpla – cine a scris ca afaceristii e banditi – poti sa te zbengui pe aici cu fatezii si acuze nebuloase. Si baga la cutia craniana ca intre noi este o mica diferenta (care nu tine doar de capacitatea de consum!) – tu reciti teoriile altora care recita si ei alte teorii . Eu sunt in stare (capabil , capax, capace, in stare) sa dezvolt propriile mele teorii …Ma rog nu te simti jignit , in definitv puterea de consum alu Jiji e mai mare decat a ta. Ba as zice chiar si a Ebei (desi pun pariu ca Jiji stie ce e ala scaun electric!!)….Fara sa ma lauz daca ma screm dau raspuns intrebarilor voastre abisale ….de nu are baba roate ?!

    * denumire tehnica existenta si in socialism !!

    Si orizont …

    cica in anii 50 inceput 60 . Sedinta de partid:
    Tovarasi !! Noi construim acum socialismu; si la orizont se zaresc zorile celei mai umane si mai bune oranduiri – COMUNISMU !! Da tovarase ce nu intelegi?
    Tovarasu propagandist da ce-i aia orizont?
    Tovarase orizont este linia acea imaginara din departare care se indeparteaza cu cat te apropii de ea !!!!

    (auzit …. cand? clasa 5a? 6a? SI “dasteptii” si “teleptualii” zic ca cica ca cum asa am fi trait in .. comunism !! Tovareseii astia – Sora, Volodea, HRP et caeteri ejusdem farinae -se pare ca cu pasu au depasit ..orizontu !!!!! Teleptuali deh.)

    Varianta de prin 70:
    Noi construim socialismu si nepotii nostri vor trai in comunsim!!!!
    Bine la faceti maica ca obraznici mai sunt!!!

  137. 138 bobitza septembrie 4, 2010 la 8:13 pm

    @ Harabula, iti dai seama cat esti de ticalos inventand tot felul de povesti cu si despre comunistii pe vremea carora erai coordonator, fie si tertiar, de credite? Doar (incerci sa) epatezi,tataie. Ca-ti merge nu e vina ta. Mutatis mutandis, semeni cu Mihnea Georgescu – Dobrogea!
    Hai sa recapitulam:
    – cand AN si-a anuntat intentia de a nu candida la presedINTIE (intelegi tu majusculele!) si mai ales cand am aflat ca nici presedintia PSD nu-l intereseaza ai comis (doar) 2-3 postari numai pt a ne face sâc-sâc… nastasistilor;
    – ai tacut cu gratie vreme indelungata, pana cand PDL (stiu, e unul dintre partidele pe care nu le suporti, alaturi de PSD si PNL) si guvernul sau au ajuns la genunchiul broastei in sondaje. Stiu ca esti baiat destept si nu sondajele te preocupa, ci realitatea cruda, ca sa zic asa. De atunci ai devenit foarte … combativ pe blog cu judecati de valoare si sofisme de 2 lei (vechi), provocatoare.
    Partea proasta e ca esti bagat in seama de oamenii seriosi de pe blog. Unii au scuza ca nu te cunosc indeajuns, considerand ca esti de buna credinta, altii nu inteleg ca nici macar cinismul tau afisat nu este decat tot o mascarada. De fapt postarea mea se adreseaza mai curand lor…

  138. 140 ELMMAR septembrie 4, 2010 la 9:47 pm

    @ Doru Coarna

    Chiar si pe blogul acesta au fost incercari de a clona nickuri cu scopul postarii unor texte tendentioase care sa fie puse pe seama celor clonati. Aya a semnalat acest lucru. Aici exista rigoare si incercarile au esuat.

    Pana la aparitia acestui blog, Aya, eu si alti cativa colegi de blog eram prezente zilnice active pe forumul lui Ion Cristoiu si pe cel al lui Adrian Nastase, miercuri, cand ii aparea, ca si acum, editorialul in J.nat.
    Aya posta, ca si aici, analize politice si economice. In cazul meu, pot da un indiciu care sa te duca la unele din textele care imi apartin cu adevarat. Da o cautare pe ELMMAR-Tablou mioritic si vei gasi cateva mostre.
    Cred ca nu iti spun ceva nou, in spatiul virtual exista incercari de a discredita postatorii seriosi si constanti. Intrucat pe forumurile de la J.nat., cel putin, nu exista rigoarea de aici, au putut aparea “clonele”, fiind postate, cu folosirea nickurilor noastre, de exemplu, niste texte de o obscenitate patologica. Scopul: discreditarea noastra.
    Ca sa fie foarte clar, obscenitatile acelea si alte porcarii tendentioase nu ne apartin, nici mie nici Ayei.

    P.S.Consider lamurita problema textelor obscene puse pe seama noastra si trec la altceva.
    Transmite i persoanei care zici ca te a informat, ca fie este autorul/autoarea acelor porcarii patologice, fie are mintea bolnava daca poate crede ca mizeriile alea ne apartin mie si Ayei.
    Cred ca e valabila prima varianta pentru ca altfel nu se explica de ce nu te a informat in legatura cu textele serioase care ne apartin cu adevarat mie si Ayei si ti a indicat obscenitatile puse fals si voit pe seama noastra.
    Intreaba te de ce esti bagat la inaintare.

  139. 141 Agatha septembrie 4, 2010 la 11:17 pm

    Nu cred d-le Nastase in teoria dvs. cu “maurii”. Nu cred insa ca Berceanu si Videanu au fost sacrificati. Cred ca au fost chemati la vestiar de antrenorul care a vazut ca meciul” Guvernul Boc- Romania” este pe cale de a fi pierdut. Si atunci si-a salvat “pusculitele” de bani pentru campania ce urmeaza. Si mai cred ca cei ramasi pe teren: d-na Udrea, d-l Boc si d-l Blaga, sunt cei lasati la huiduielile spectatorilor, recte ” motiunea”. Ccred ca de acestia trei presedintele este satul din motive diverse: Boc il prea asculta , Blaga nu-l mai asculta de mult iar d-na Udrea a inceput sa se asculte numai pe ea.

  140. 142 blogideologic septembrie 5, 2010 la 4:52 am

    @ Bibliotecaru spune: “Пу́шкин, в оригинале… Красивый”
    Bună observaţie. Limba Rusă are o forţă de exprimare imensă. Putem spune că am avut noroc cu Lenin şi Stalin care au blocat eficient dezvoltarea limbii ruse. După primul război mondial, Limba Română intră într-o rapidă fugă înainte condusă de grupul generic numit “intelectualii legionari” în frunte cu Nae Ionescu. Prelegerile sale despre cauzalitate şi realitate din 1926 creează noua dăscălime română, Prelegerile sale metafizice îl influenţează indirect şi pe Marin Preda în Moromeţii. Să recunoaştem adevărul istoric, revoluţia bolşevică a oferit “timpul material” necesar pentru ca Limba Română să ajungă egală în calitate cu Limba Rusă. Pe plan cultural, Marele Joc dintre România şi Rusia este acum de la egal la egal.

  141. 143 Harabula septembrie 5, 2010 la 8:00 am

    @Ion Adrian
    Da, l-am avut profesor pe Şesan. Facultatea de Constructii n-am terminat-o. Am fost exmatriculat la sfarsitul anului III pentru “atitudine dusmanoasa fata de oranduirea socialista”.

  142. 144 Ghita Bizonu' septembrie 5, 2010 la 8:05 am

    minciunele de dreapta – tovarasu propagandist Harabula

    panza aia tot america se numea si se numeste. Ma rog ca unii din prea mare corectitudine politica o doreau panza muncitorului nu am de unde o stii (totusi is mai june … cu vreo 13-15 ani daca nu mai mult ). Oricu denimu era denim , persanu persan samd .
    Cum a zis si conu Titus regele era rege (ca altfel un ins la fel de corect politic precum Harabarura in Barabule ar fi zis ca in loc de sah trebe zis lovitura de stat sau atac reactionar .. si deci ar fi pus la incercare sentimentele maselor. Aa ca mai bine sa priceapa toit prostu ca scopu suprem e sa daramani monarhia !!!).
    Floarea reginei. Da i se mai zicea si floarea reginei, uneori explicatia era asocierea cu Elisabeta (sotia lu Carol I). Altii ii ziceau Edelweiss p-e nemteste (de ex taica-miu. Ca sa fim cinstiti floarea de colt era ceva exotic – numa ciobanii aveau ceva sanse sa o vaza intr-o societate in care turismul era redus iar mersu pe munte insemna sa mergi la SInaia, Vatra Dornei si acolo sa cam infunzi cazinoul si sa te preumbli greoi prin parc sa ti se aseze mai bine mancarea ..Asa ca babacu auzise ca ar exista asa ceva … si vazuse chiar si o poza sub care scria Edelweiss. Oricum desi am umblat ceva pe munte zisa floare am vazut-o doar de 3 ori). INSA ia sa stam drept si sa judecam asisderea. De cat timp exista floarea de colt in Romania ? Bun. Din ce an a existat in Romania monarhie si deci regina ? A adus Elisabeta floarea cu ocazia incoronarii sale ? Sau mai degraba un lat Harabula a vrut sa isi demosntreze corectitudinea politica ?
    Iar crinii erau regali in continuare. Ma rog un timp feteasca nu a mai fost regala (acu cam multe sticle poarta abuziv regala pe eticheta). Da feteasca este soi sa zic asa endemic si dateaza dinainte ca Hohenzolernii sa afle pe unde curge Prahova !
    Astea par mai degraba amintiri din copilarie – pai daca noi este socialisti si republicani de ce sa mia zicem cirn regal si nu crin partizan ? Fiindca prostule culoarea partizanilor este rosie iar albu e al regilor ! Stii tu albii!!
    Si tov Harabula pare sa cam incurce lucrurile – daca vreodat a stiut cum sta treaba …
    Cica la sah regele devenise presedinte. Darcu stia in epoca cine ma-sa e presedintele URSS ori a RPR ! lumea stia ca tov Stalin si tov Dej au convenit in calitatea lor de Secretari Generali ai PCUS , recte PMR ! ca Dej a fost el si Președinte al Consiliului de Stat al RPR intre 1961 – 1965 da conducea RPR mai de mult – in calitatea sa de Secretar General !
    Ca observati dvoastra am copiat Președinte al Consiliului de Stat si nu Presedinte ? Asta era functia. Si inaite fusese Președintele Prezidiului Marii Adunări Naționale care era si sef (cap) al statutului da ma rog era cam onorific. Si aa la mica barafa primul cap al Republicii a fost .. CI Parhon . Nu Dej ori Pauker !
    Ca observ ca acu in verisunea unora care fac harabaura in barabule socialismu arata mu;t mai monolit si mai socialist decat a fost in realitate. Ma rog as zice ca d’alde harabula. bolodea samd isi iau acum revasnsa ptyr devierile ideologice care i-au intristat …

  143. 145 Harabula septembrie 5, 2010 la 8:15 am

    @blogideologic
    Satisfactia cu care ma acuzi de minciuna este bolnavicioasa.
    Nu stiu daca are rost sa-ti explic ca in acele vremuri lumea murea de frica. Se vorbea despre “masina neagra” care ridica oamenii noaptea.
    Multi faceau exces de zel.

    O profesoara avea fratele arestat. Toti tovarasii de la raion activisti, securisti inoptau la ea, promitandu-i ca-i vor ajuta fratele.
    Un profesor, fiindca a zis ca regimul i-a furat banii (cu ocazia reformei monetare), a fost arestat imediat si a infundat puscaria.
    Invatatorul meu a fost dat afara din invatamant tot din motive politice.

  144. 147 dlnimeni septembrie 5, 2010 la 8:49 am

    Statutul de “mauri” al dnilor Videanu si Berceanu ramine sa fie confirmat sau infirmat de catre reactia pedeleului; ma astept la doua tipuri de reactii posibile: una de abandon sau una de coagulare a grupurilor de partid influentate de catre domnii respectivi, iar declaratiile celor doi cum ca se vor dedica muncii de partid mi se par, in intentie, nu doar o salvare a aparentelor. Iar daca reactia va fi una de coagulare, atunci campania pedelistilor la alegerile pentru primaria generala a Bucurestilor s-ar putea sa fie una palpitanta. Semnificatie mi s-a parut a avea discutia cu grupurile parlamentare pedeliste pe tema remanierii: daca nu ma insel eu, ar fi pentru prima oara cind dl Boc recunoaste – intr-o formula oarecare – ca guvernul este pina la urma delegatul executiv al parlamentului, dupa ce atita amar de vreme a pedalat, impreuna cu gloriosul nostru presedinte, pe ideea unei subordonari parlamentare fata de guvern. Doar ca pericolul unei defectiuni parlamentare pedeliste la o motiune de cenzura pare a fi modificat, macar temporar, optica prin care premierul priveste mediul politic inconjurator. Comportamentul acesta imi sugereaza faptul ca pedeleul, din punct de vedere politic, apreciaza ca gravitatea unei caderi guvernamentale la o motiune de cenzura nu ar putea fi compensata de posibilitatea de a forma un nou guvern pedelist. Consecinta faptica ar putea fi una contrara, adica obligarea opozitiei la depunerea si votarea motiunii de cenzura – chiar daca nu ar trece – in loc de a impiedica acest lucru – deoarece motiunea de cenzura are si semnificatia ca opozitia nu mai are nimic de discutat cu puterea politica, ca falia despartitoare dintre opozitie si putere a devenit foarte mare si foarte adinca, totala, ca problema este pusa in termenii a fi sau a nu fi. Cred ca asistam si la o intarire a caracterului prezidential personal al noului guvern Boc: aparitia dnei Boagiu o confirma. Cum este relativ clar ca dna Boagiu nu este o capacitate manageriala, inseamna ca gloriosul nostru presedinte isi continua seria concesiilor in ceea ce priveste calitatea ministrilor, spre a aduna “prietenii” in jurul sau. De aici mai multe subiecte dintre care pomenesc doua: prima, aceea ca grupul prezidential, ca sa il numesc asa, considera ca are suficiente resurse politice si financiare pentru viitor. A doua, ca acest apel la ultima resursa este foarte riscant pentru gloriosul presedinte, in opinia mea nemaifiind decit o chestiune de timp pina la constituirea gloriosului nostru presedinte ca prizonier si utilizat al propriului sau grup. Ignorarea partidului independentilor in ceea ce priveste un spor de portofolii guvernamentale mi se pare o chestiune cu dus si intors: pe de o parte, ar fi de asteptat reactii de nemultumire, fiind vorba de o – pina la urma – organizatie de mercenariat politic, in opinia mea. Pe de alta parte, ar putea fi vorba de compensatii mai putin vizibile. Ori, in cazul cel mai brutal, de o idee a gloriosului nostru presedinte cum ca, politic, partidul independentilor a devenit oricum prea minjit ca sa mai aiba loc de intors. Da, poate la nivelul unor fruntasi foarte vizibil, la alte niveluri nu se stie.

  145. 148 blogideologic septembrie 5, 2010 la 11:13 am

    @ Harabula spune: “Satisfactia cu care ma acuzi de minciuna este bolnavicioasa.”
    Nici măcar nu exista pe atunci funcţia de “preşedinte al României”. Ar trebui să-ţi construieşti mai atent încropirile mincinoase despre România.

  146. 149 ELMMAR septembrie 5, 2010 la 1:54 pm

    @ blogideologic

    Nea Titi, ref la postarea lu’matale din septembrie 5, 2010 la 4:52, dpdv cum vrei matale raspunsul este cuciuccainargi.

  147. 150 Doru Coarna septembrie 5, 2010 la 5:18 pm

    @ ELMMAR,

    asa m-am gandit sa cred si eu.

  148. 151 Ghita Bizonu' septembrie 5, 2010 la 5:25 pm

    Harabula

    scuze ca intervin.
    Nu contesta ninemi teroarea instalata in anii “obsedantului deceniu” ci doar fabulatiile voastre ale “democratitilor” vopsiti peste satllinisti .
    Fabulatii precum “presedita” in loc de “regina” la piesele de sah… Uitarea ca Secretarul General era figura centarla a propagandei de partid (cel putin in RSR a inceput sa se zica “presedinte” cu referire la Ceasca cam pri 1969-70 , dupa vizitlele lu de Gaule si Nixon).
    Oricum cu tot remarcabilu vost efort de “condamnare” cele mai bune lucrari literare despre epoca raman Punmul si palma (Popescu Dumenzeu) . Cel mai iubit dintre pamanteni (Preda) si Niste tarani . Ma rog ar mai fi (poate) O lume de castigat de E Barbu (au aparut fragmente in SLAST ! insa dupa 90 silentiu lugrubu).
    Cei ca tine incearca sa scrie o noua “realitate” in care efort vost stalinist sa fie victorios pe deplin …. Nu tine tovarase !!
    (apropos il vedeam pe Djuvara la TVR 3 si zicea Neagu tov Ceausecu. In “iepoca” cei ca Djuvara trebuiau sa zica “domnul” Nicolae Ceasusescu ori dle plontoner , apelativul cu “tovarasul” NC si plontoner fiindu-le interzis .. ar trebui sa stii de ce! Asa cum ar trebui sa stie si Djuvara!!).
    Adica mai minte omu da cu masura !!!

  149. 152 Paul septembrie 5, 2010 la 9:12 pm

    Mimuzeauo pudica,

    nu te mai baga in chestiuni care depasesc puterea ta de intelegere, ca iar te ia cu ameteli de la “gandit”. Crede-ma pe cuvant! :)

  150. 153 florin m. septembrie 5, 2010 la 9:43 pm

    Ghita Bizonu

    Tinand cont ca o iei pe aratura in stilu-ti caracterisic, suplinind cu incercari de a jigni acolo unde argumente nu prea sunt la indemana, iar este destul de greu sa croiesc o ordine in raspunsul meu, dar am sa incerc:

    Mai intai, in legatura cu obsesia ta cum ca ti-as datora vreun raspuns: ti-am spus ce gandesc in legatura cu cererea ta si nu vad nici un motiv sa mai repet. Reciteste, e tot ce pot sa iti spun.

    “Si in particular – Florine sa nu crezi ca daca eviti sa raspunzi la o intrebare simpla – cine a scris ca afaceristii e banditi – poti sa te zbengui pe aici cu fatezii si acuze nebuloase”

    Nu ti-a placut ce am scris, dreptul tau. Dar cam aici se opresc si drepturile tale in legatura cu mine. Poate ar trebui sa te intrebi mai curand daca ai cea mai mica indreptatire sa faci afirmatii in totala necunostinta de cauza, asa cum le faci in permanenta, in legatura cu toti cei care nu-ti pica cu tronc, sau pe care nu-i intelegi, doar pentru ca acea unitate ganditoare de care esti asa de mandru, nu are ceea ce-i trebuie in acest sens, emitand in loc de argumente injuraturi, dupa modelul unui mesaj automat de eroare.

    Apoi, desi intitulezi emfatic comentariul – erori ale lui Florin M.- eu n-am descoperit nicicum demonstratia acestui titlu. Hai sa luam cateva puncte din ce spui tu, in ordinea lor.

    « 1) moneda emisa nu inseamna piata !!!“
    „2) moneda este numa o parte a pietei si apare ceva mai tarziu ( de fapt cateva milenii mai tarziu in zona noastra , mediteraneana) fata de aparitia comertului la distanta si state. »

    Pai, déjà ne gasim in fata a doua afirmatii care se gasesc in contradictie : ori nu inseamna piata, ori inseamna, fie ea si numai o parte. Dar aceasta contradictie nu te frapeaza, dupa cum nu te frapeaza faptul ca nu spui la ce eroare a lui Florin M. faci referinta.

    « 3) emisia de moneda desi este un privilegiu regalian* in practica este si la dispozitia particularilor . Ca sa ma autocitez si eu in anumite limite pot “emite” moneda ! Si dvoastra. Cum ? Luam frumos si scriem : subsemnatu ma angajez sa platesc la data ….. de suma de Tz valuta , punem apostila bun si aprobat semnam si dam hartia ca mijloc de plata. Hartia poa sa circule pe la inca 10-20 de insi pana cand se intoarce la emitent. In momentul ala sunt 2 posibilitati : – emitentu are disponibilitatea de a achita suma si totul se incheie aici. – emitentu nu poate plati si careva sufera o paguba ! »
    O banca are posibilitati mai mari decat Bizonu’ si va putea sa “emita” mai multa moneda din asta ( credite bancare ce ii depasesc psobilitatile imediat de acoperire , garantii bancare samd ) si astfel se “emite” moneda fara control si se se “unge” si osia economica insa .. insa se va ajunge la un grad de inflatie si fara concursul tipografiei oficiale si fara controlul statului garant al valuetei respective.

    Iarasi, nu rezulta nicicum la ce eroare este destinat acest punct sa aduca corectie.
    Ma gandesc doar ca sugerezi cumva ca nu doar statul poate fi tinut vinovat de inflatie, avand in vedere ca si o banca privata poate emite inscris privat fara acoperire. Eludezi, cu buna stiinta, faptul ca functionarea bancilor cu rezerve fractionare, intrucat la ele te referi probabil, se produce doar cu acordul statului, respectiv al bancilor centrale carora li s-a delegat aceasta functie. Sau daca lucrurile stau altfel, trebuie sa si spui cand s-a intamplat, nu sa te multumesti cu un enunt teoretic. Introduci notiunea de moneda fara control, total arbitrar si uitand sa definesti un astfel de concept. Creditele, garantiile, sunt exprimate in moneda oficiala, nu intr-una privata. Intreg sistemul bancar functioneaza dupa regulile si cu girul statului, nu dupa cel al pietei private. La etalonul aur, bancile nu au putut renunta niciodata din proprie initiativa, oricat ar fi vrut, intrucat nu s-ar fi bucurat de increderea pietei. De-a lungul istoriei, orice incercare de a emite moneda fara echivalent in etalon aur, incepand cu John Law, s-a sfarsit prost si asa se va sfarsi si ce actuala. Vorbesti cu lejeritate de statul garant al valutei respective, desi acordul de la Bretton Woods si ce a urmat iti arata limpede cam ce garantii ofera statul pentru moneda sa si convertibilitatea juruita in aur.

    Ghita Bizonul, gasesc edificator faptul ca, in ciuda zgomotului facut, rar reusesti sa contrazici o afirmatie facuta de mine. Conflictul pe care te straduiesti sa il creezi nu prea are niciodata legatura cu continutul asertiunilor mele, ci mereu cu altceva. In cazul de fata, toata contraargumentarea ta se reduce la :
    « Si baga la cutia craniana ca intre noi este o mica diferenta (care nu tine doar de capacitatea de consum!) – tu reciti teoriile altora care recita si ei alte teorii . Eu sunt in stare (capabil , capax, capace, in stare) sa dezvolt propriile mele teorii …Ma rog nu te simti jignit , in definitv puterea de consum alu Jiji e mai mare decat a ta. Ba as zice chiar si a Ebei (desi pun pariu ca Jiji stie ce e ala scaun electric!!)….Fara sa ma lauz daca ma screm dau raspuns intrebarilor voastre abisale ….de nu are baba roate ?! »

    Draga Ghita, eu nu contest ca tu poti emite teorii proprii !! Nici nu mi-ar trece prin cap. Inca n-am vazut decat niste incropeli, nu vreo teorie adevarata, dar sunt convins ca se datoreaza fie vitezei, fie caracterului de exercitiu minor al prezentarii lor de aici. Insa problema mea nu a fost nici un moment capacitatea ta de a dezvolta teorii, ci validitatea afirmatiilor afisate, chiar daca sunt dispus sa le consider parte a vreunei teorii. Asa precum nu orice distrat care-si fierbe ceasul in loc de ou se poate pretinde geniu, nici acela care emite pareri care nu seamana cu nimic nu se poate pretinde in mod necesar original, indeosebi cand destinatia finala naturala a acestora este ceea ce in limbaj contemporan s-ar chema “recycling bin.”

  151. 154 florin m. septembrie 5, 2010 la 10:18 pm

    Karakas

    Nu eu plec de la premiza ca statul investeste gresit, ci tu pleci de la aceea ca o poate fac corect.
    De ce ar fi statul mai destept decat toti ceilalti intreprinzatori si investitori? Ce il scuteste pe el de erori?
    Eu as spune ca nimic, dimpotriva.
    Ceea ce face diferenta nu este vreo superioara capacitate de analiza, ci aceea ca poate interveni activ in mecanismele de piata, ceea ce nici un intreprinzator nu poate face. Dar autoatribuirea acestui rol nu ii confera nici omniscienta, nici imunitate la legile pietii. Cu fiecare interventie va produce de fapt o stricaciune, pretinzand apoi ca piata este de vina si trebuie intervenit si mai energic.

  152. 155 Paul septembrie 5, 2010 la 10:27 pm

    Le Prince,

    iar ai lungit-o inutil cu textul, doar pentru a trage o concluzie cumparata parca de la magazinele de comentarii second-hand: “Sigur, nu neg si nu ignor importanta factorului uman, dar am impresia ca d-voastra o exagerati (ii spui Bibliotecarului, dupa multe cazneli de redactare).

    Tu nu poti pricepe inca, bavardel, dar NUMAI factorul uman conteaza in societate. Prin definitie, as spune :) .

    Oricum, era de asteptat ca tu sa sustii contrariul, stiindu-te mai specializat in truisme usurele de genul: “[...] Pot iesi insa capacitati in diverse domenii de acolo (Oxford, Sorbona sau Yale – n.b.). Cum pot iesi si mediocri.” Serios? Deci de la universitate pot iesi oameni mai destepti si oameni mai putin destepti. Ce tare! Ai ajuns singur la concluzia asta, Einstein? :)

  153. 156 Vasile, septembrie 6, 2010 la 6:59 am

    Cit de jalnici pot fi colegii mei de blog care critica amintirile lui Harabula !

    Daca foarte jalnic exprima , o stare de fapt a acestei natiuni ,cu acelasi orizont rosu demarat de iliescu si prelungit de basescu , atunci nosdtalgicii nostri sunt mai mult decit optimisti.
    Scoala de partid , descrisa cu sincope de Dl. Nastase, o scoala in care actorii apar deghizati pe scena precum tablourile si desenele cu CHE dupa pereti , reprezinta printre altele si cheia care se doreste cifrul jealnicilor mei colegi care-si merita soarta!
    Trqaiasca Basescu neamule, ca neamu asta-i fara sansa!

  154. 157 ELMMAR septembrie 6, 2010 la 10:08 am

    @ Paul

    Paulica taica, citii ce scriseshi si vazui ca tu zici de bok u de la Palatul Victoria ca are “idei de guvernare primite de la tehnocrati” da’ mai nou greseste ca a dat de a azvarlita cu atasamentu’ fata de ele de idei.
    Nu stiu ce ti o zice Mimosa pudica, da’ pe mine ma ia cu greata si ameteala de la izu’ unui bok in timp ce tu crezi ca gandeste.
    Paulica rima mica, tu care zici ca un bok poate avea idei si cu un altu’ care zice ca betivanu national are idei si viziuni parca ati vazut aceeasi telenovea in care ea moare si el naste si ati crezut o.

  155. 158 Paul septembrie 6, 2010 la 10:51 am

    Elmmarica,

    adica, dupa mintea ta semi-unicelulara :) , idei de guvernare nu pot fi primite (si, refuzate, Einstein! :) ), numai de la tehnocrati cazati la palatul Victoria? Hai, ca le ai si tu cu priceputul, cam cum are Mimuzeaua cu vorbitul.
    Asculta la mine, fiule! Poate pui tu si cu Mimuzeaua purica mana de la mana si scoateti de-un neuron intreg.
    Dar nici asa nu prea cred sa incepeti sa intelegeti limbajul articulat.
    Sezi linistit si ocupa-te de ce stii tu mai bine. Apropo, cumperi si tu un set de cratime? :)

    Bagi si tu o dedicatie, ceva, cu manele copy-paste? :)

  156. 159 Vasile, septembrie 6, 2010 la 11:39 am

    Wlmmar,

    Ce crezi , cei de la BM ssau de la FMI sunt tehnocrati sau tehnotonici?

  157. 160 ELMMAR septembrie 6, 2010 la 12:01 pm

    @ Paul

    Paulica rima mica, taica, afla de la mine ca vorbitu’ tare nu acopera izu’ pe care l ai lasat sa scape zicand ca bok u are gandire.

  158. 161 Paul septembrie 6, 2010 la 12:27 pm

    Elmarica,

    izul se ridica de la tine din tastatura. Sufla-ti bine nasul! :) .
    Sau coboara din cavitatea-ti craniana. Deci, iar n-ai basca la tine…

    Hai, bagi dedicatia aia, sau o s-o lalai la nesfarsit cu interpretarea ta eronata?

  159. 162 Ghita Bizonu' septembrie 6, 2010 la 9:32 pm

    florin m
    intre oamenii de buna credinta cand un ins face afirmatii care ar putea pune pe unii in situatii .. dificile ( de ex acu 30 de ani X este dusman al oranduirii si al tov Parsonal) ar trebui sa poata face dovada spuselor sale. Ma rog in situata sta cam ar fi doar delator nu si provocator ….
    In ce priveste eroarea ma legam de afirmatia ta Pentru cei care nu inteleg altfel: nici un stat din lume nu poate inventa o piata, acolo unde ea nu exista. Poti sa o mimezi, “faire semblant”, aruncand cu bani tipariti, dar totul se prabuseste pana la urma la nivelul realitatii..
    Din ce ai scris se intelege ca emitand moneda poti sa mimeniz piata . Asta este eroarea ta! Afirmatia ca Statul nu poate crea p[iiata este corecta (piata este creata de societate , de necesitatile ei si de capacitatea ei economica si tehica plus inca cateva). O suplimentara de moneda duce doar la infalatie daca nu este acoperita cu bunri si servicii (idem lipsa monedei rticiciala a mendei duce la o prabusire a pietei – v Moldova, Rusia, Bulagria in care piata a fost distrusa prin fortarea intoarcerii la troc – finele anilor 90)
    Insa cf doctinei anarhistilo depe mises.ro tu crezi ca Societatea este numa Statu. Istoria arata ca au fost perioade haotice in care emitenti demoneda au fost autoritati parastatale (Kerenski si Pancho Villa de ex) sau emisiunea a fost lasta la indemanan oricarui particular (SUA prin 1800) cu rezultate la fel de bune … Tu crezi ca Statu da dreptu bancilor sa lucreze cu regim fractionar si ca asta este tot creditu. Pardojn daca tu dai bon de mana prin care garantezi 2 vedre de vin .. ei bine emiti si tu moneda.
    Fiindca vezi matale ce nu se scrie la mises.ro este ca moneda este o marfa ! Deci moneda este o parte a pietei (marfa .. fara marfa nu exista piata!) …Si piata si marfa exista dnainte de existeta monezii (hm … pecunia care insemana avere, bani in latina vine de l;a pecora – turma . Capital vine de la capita , care se referea la a\capete si in acesata referinta – fond important insemna capete de vita) . Tu crezi ca neaparat numa bancile care lucreaza cu sistem fractionar (apropos exista si altfel de banci ? retoric!!) sunt vinovate ptr umfalrea creditului.. Scuze da in Amsterdam sec XVIII nu bancile erau capul rautatilor ci marii comercianti agrenati in comertul la distanta ….Pana la dominatia bancilor si a finatei mai tebe astepatat vreo 2 secole ….
    Apoi o iei pe aratura cand ma acuzi ca as fi facut vorbire despre statul garant al valutei respective, desi acordul de la Bretton Woods si ce a urmat iti arata limpede cam ce garantii ofera statul pentru moneda sa si convertibilitatea juruita in aur. Ma rog inteleg ca al mai mare talhar din lumes este SUA …..Insa unde am scris io aici despre Bretton Woods si renunatrea la convertibilitate ?! EU ma scris insa se va ajunge la un grad de inflatie si fara concursul tipografiei oficiale si fara controlul statului garant al valuetei respective.
    Mai tine minte careva de pe aici daravela eurodolarilor de la finele anilor 60 ?!

    Fiindca daravela eurodolarilor a “pus” in conturi dolari fictivi care niciodata nu au fost emisi de SUA !!! De fapt renunatarea la garantarea in aur a $ ului a avut 2 cazue mari si late : razboiul din Vietnam si .. ei da eurodolarii !!
    Oricum perseverezi in negare si rastalmacire .. exact ca atunci cand sustineai ca libertatrienii nu ar fi nitel cam anarhisti … Asta apropos de veridicitatea afrmatiilor mele.
    Da ma rog buna ta credinta este de model punic si in gnl tu arunci cu afirmatii pe care nu doresti sa le sustii da vrei sa te creaza altii …Poate ar trebui tu sa te intrebi daca esti indreptatit sa arunci acuze in mod calomnios .

  160. 163 ELMMAR septembrie 7, 2010 la 3:19 am

    @ Paul

    Paulica rima mica, taica, nu insista, am inteles ca esti profund impresionat de telenoveaua in care ea moare si el naste. Se vede ca ai crezut o si, vorba lu’nea Iancu, compatimesti cu betivanu nambaruan de la Cotroceni si cu bok u lui despre care zici ca gandeste.


  1. 1 Sa scufundam impreuna Incrucisatorul « Hai ca se poate! Trackback pe septembrie 3, 2010 la 3:58 pm
  2. 2 Sondaj IRES: PSD – 38%, PNL – 22%, PDL – 18% « Adevarul e dincolo de noi Trackback pe septembrie 4, 2010 la 1:36 pm

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s






Arhiva

Comentarii Recente

Roxana Iordache on Destul!
Ghita Bizonu' on Rapunsuri
anonim on Destul!
Porthos on Rapunsuri
Porthos on Rapunsuri

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 4,371 other followers