Scenariile lui Băsescu

Orice formula de remaniere cu care se vine nu are relevanta, cata vreme se pastreaza actuala directie de guvernare. Aceasta este principala cheie, despre care nici Basescu si nici Boc nu par dispusi sa vorbeasca. Directia e gresita, iar majoritatea covarsitoare a populatiei crede asta. De vina nu e doar Guvernul Boc, dar acest Guvern e cel care a adancit criza si a accentuat-o cu toate deciziile gresite pe care le-a luat. A vorbi acum despre remaniere, si a pune in aceasta ecuatie doar cateva nume, este ca si cum ai incerca sa machiezi un cadavru.

Inainte de a vedea remanierea, ar fi interesant sa ne punem in pielea lui Traian Basescu (urata incercare, stiu) pentru a vedea ce optiuni are. El pleaca de la doua obiective: vrea mentinerea controlului pe Guvern (pentru controlul resurselor) si, in acelasi timp, vrea recucerirea controlului total asupra PDL, pentru a avea un instrument politic de incredere in spate (cei care gandesc la constructia de alte partide nu trebuie sa uite ca, pana acele partide vor creste si vor avea structuri functionale, e nevoie de voturi in Parlament, de oameni in teritoriu si de aparat in tara).

Asa ca orice analiza corecta trebuie sa plece de la aceste doua obiective, care vor fi urmarite cumulativ. E greu de crezut ca Basescu va alege un singur obiectiv, prin renuntarea la celalalt. Va face asta doar daca nu are de ales. Dar acum, are.

Vreau sa va prezint cateva scenarii care pot fi luate in calcul:

  1. Amanarea oricaror decizii si mentinerea status-quo-ului. Boc premier, alegeri interne amanate. Castigare de timp pentru impunerea unei alternative si transferul tuturor costurilor electorale pe Boc. Fara atacuri decisive si fara demobilizarea partidului. O varianta sigura, dar care nu rezolva inca nimic.
  2. Pastrarea lui Boc, dar eliminarea unor nume grele din Guvern. Scenariul depinde de convingerea celor pastrati sa nu se lupte pentru cei dispensati. Fundamentale sunt voturile parlamentare din spatele celor eliminati. BVB nu poate fi dat cu totul la o parte, dar se poate sparge bucata cu bucata. Scenariul va trebui insotit de scandaluri legate de numele eliminate (scandaluri care vor fi munitie pentru presa, dar care, la fel ca scenariul 1, nu vor rezolva nimic)
  3. Fara schimbari de nume, dar cu asumarea unor masuri noi si aparent spectaculoase. Scenariul poate include si preluarea ca discurs a unor solutii vehiculate de PSD sau PNL, pentru a le discredita (vezi exemplul din trecut al impozitului forfetar). Acest scenariu poate fi insotit si de ideea ca anul viitor poate fi accesat un nou imprumut de la FMI, care sa acopere gaurile din prezent. Singura problema: un nou imprumut atat de rapid ar prabusi total economia, si singura sansa de a face ca populatia sa nu constientizeze inca gradul enorm de indatorare ar fi sa se forteze organizarea de anticipate pana in 2012 (eu cred insa ca anticipatele trebuie organizate tocmai pentru a preintampina ajungerea la un nou imprumut)
  4. Asteptarea motiunii de cenzura si inlocuirea lui Boc cu un guvern sustinut de aceeasi majoritate din prezent. Se foloseste motiunea ca pretext si se elimina Boc cu totul, apelandu-se fie la un tehnocrat (dupa modelul Croitoru), fie la numirea unui premier politic. Varianta pasarii guvernarii catre PSD si PNL nu tine, din pacate, fiindca Basescu nu va accepta niciodata sa piarda legatura cu puterea (va folosi mereu argumentul ca va da puterea altor partide daca acestea continua reformele lui Boc, ceea ce este un nonsens). Se poate apela la un guvern de uniune nationala, cel putin ca propunere, dar daca PDL va propune aceiasi ministri in guvern (ceea ce va face) e imposibil ca PSD sau PNL sa accepte.

In paralel, Basescu are nevoie de reluarea ofensivei impotriva PSD si a unor nume din PSD (inclusiv prin relansarea DNA si a temei dosarelor). Scopul: alternativa PSD, tot mai evidenta in sondaje, sa nu se impuna. Se vor stimula lupte interne, se vor lansa pe piata zvonuri privind diverse intelegeri intre actuala conducere a PSD si grupuri de la putere. Se vor face manipulari, se vor lansa capcane, cu scopul de a sparge unitatea actuala de la varful PSD, astfel incat partidul care pare singurul capabil sa ofere o alternativa serioasa sa isi incetineasca ascensiunea.

La fel, se va continua si in colaborarea subterana cu PNL. Intelegerile punctuale din Parlament sunt doar un prim pas in tentativa de a atrage parti din acest partid, sau chiar partidul cu totul, de partea PDL. PNL va fi instigat impotriva PSD, pe toate palierele, in special pe filiera locala. Miza: blocarea parteneriatului din opozitie si crearea unor canale de dialog cu PDL. Din acest punct de vedere, eu nu voi exclude niciodata varianta ca parti din PNL sa fie tentate sa intre la guvrnare alaturi de PDL.

In fine, gruparea supranumitilor “reformisti” din PDL va fi sprijinita sa capete tot mai multe resurse, pentru a deveni mai puternici in partid. E nevoie de timp pentru constructia dominatiei acestei grupari, care spera sa controleze total PDL si sa lanseze discursul innoirii partidului. Din fericire, nici Udrea, nici Preda, nici Voinescu si nici ceilalti nu sunt nici suficient cunoscuti si nici suficient respectati de opinia publica pentru a deveni faruri calauzitoare in viitor. Ei pot spera insa ca, cine stie, alaturandu-se unor proiecte fie construite pe tradare (precum UNPR), fie construite pe telenovela (precum DDD), pot crea un pol a viitorului. Personal, cred ca tentativele sunt jalnice. Dar, cata vreme Basescu are inca posibilitatea sa se joace cu politica, vom continua sa vedem astfel de tentative.

138 Răspunsuri to “Scenariile lui Băsescu”


  1. 1 V.E.S. septembrie 1, 2010 la 10:55 am

    Problema PSD-ului si a PNL-ului este ca, in loc sa propuna teme de discutie, reactioneaza la temele propuse de Basescu.
    Din pacate nici Ponta nici Antonescu nu au avut forta necesara sa impuna anumite teme de discutie si intr-o oarecare masura nici vointa de a o face.
    Cat timp nu iesiti din aceasta paradigma nu aveti cum sa accaparati agenda publica si sa va impuneti in fata lui Traian Basescu.
    Daca vreti ca oamenii sa se simta aparati de dvs. trebuie sa luptati cu mult mai multa convingere.
    Trebuie sa fiti pregatiti, ca la nevoie sa parasiti Parlamentul si sa iesiti in strada pentru provocarea de alegeri anticipate.
    Toate scenariile gandite de dvs. il au in centru tot pe T.Basescu ca jucator iar ceilalti actori politici ca simpli spectatori pasivi.
    Ganditi si un scenariu in care partidele din opozitie sunt in strada alaturi de cateva milioane de oameni nemultumiti si disperati.
    Sunt sigur ca din punct de vedere intelectual puteti face fata unei asemenea provocari.

  2. 2 Le Pain et le Cirque septembrie 1, 2010 la 11:04 am

    Va schimba doar unul din BVB, posibil Videanu, poate Berceanu. Seitan, Dumitru, Sandu, Funeriu. Poate si ceva deranj prin organizarea interna a PDL, sa se mai bucure catodul teveului. Daca motiunea trece, Flutur e o varianta – la cat s-a agitat in ultima perioada printre draperiile pedeliste.

  3. 3 Dragos septembrie 1, 2010 la 11:22 am

    off-topic

    inafara de “jos Basescu !” cu ce se mai ocupa actuala opozitie PSDNL ?

  4. 4 ovidiu septembrie 1, 2010 la 11:23 am

    Citind randurile de mai sus, mie unul imi pun urmatoarea intrebare: in ce masura PSD-ul, in conditiile in care sa spunem ajunge din nou la guvernare nu repeta experienta partidului stat din 2000-2004 sau cea a partidului stat din prezent ( cazul PDL-ului)?
    Are PSD-ul mecanisme interne care vor elimina derapaje de genul celor descrise mai sus?
    Eu unul am impresia ca unii conducatori ai PSd se uita in sondaje si isi freaca mainile de bucurie, visand la guvernare, desi cresterea aceasta in preferintele de vot nu se justifica in niciun fel prin prisma activitatii partidului.
    De aceea va intreb, organizatia(partidul) in ansamblul ei este constienta ca este necesara o schimbare a modului cum se face politica in Romania, ca nu mai merge cu promovarea de interese restranse de grup ca trebuiesc strategii ce trebuiesc urmate de partide indiferent de culoarea politica?

  5. 5 Le Pain et le Cirque septembrie 1, 2010 la 11:37 am

    @Dragos
    Bine ca nu se ocupa cu “sus Basescu”, totusi.

  6. 6 Vasile, septembrie 1, 2010 la 11:44 am

    De fapt si pe de o parte scenariile lui Traian pot fi scenariile oricarui alt presedinte iubit de popor!
    Daca Berceanu cade inseamna ca presedintele este aproape de as vedea visul cu ochii , adica de a elimina pe toti aceeia care indrazneau sai spuna pe numele mic!
    O posibila eliminare a lui Berceanu nu elimina insa si coruptia,abuzurile ,membrilor “mai marcanti” sau mai putin marcanti din partid,sunt curios daca Dl Croitorul chiar va fi numit la finante!
    Acum sincer nu va inteleg domnule Nastase dumneavoastra va plangeti de funie in casa spanzuratului ?
    Rotirea cadrelor de partid din PSD nu este asemanatoare cu unul din posibile scenarii ale lui Traian?
    Sau aducerea in fata a tatal socrului , sau brusca “emancipare” a domnului Ponta inseamna altceva?
    Dumneavoastra sau Poanta ar putea sa numesca demersul “echipa” adevartul insa este doar pe la mijloc!

  7. 7 olimpiu65 septembrie 1, 2010 la 11:53 am

    nu vad pana in 2012 o schimbare. doar alegerile pot aduce schimbarea adevarata conforma cu actuala orientare a electoratului. pana in 2012 Base se va agata cu dintii de guvernare, iar o noua majoritate e greu de realizat.poate presiunea venita din randul cetatenilor?????

  8. 8 Vasile, septembrie 1, 2010 la 12:05 pm

    Domnule Adrian Nastase,

    Exercitiu de “ghiceala” pe care=l faceti mai sus demonstreaza ca mastrul in scenarite ,ramane greu descifrabil. Variantele pe care le publicati demostreaza ca
    un om imprevizibil este mai greu de “citit”!
    Acelasi fenomen se intampla si in randul partidului de guvernamant sau in ransdul membrilor marcanti din partid.Pai jos Dl. Cezar Preda , frecunoaste ,ca in remaniera sunt surprize!Nu am dat tot textul din mai multe considerente ,semificativ fiind punctul 7!

    Vcpreda { 09.01.10 at 10:28 AM } Bruner Fox:
    1..
    2..
    3..
    4..
    5..
    6..

    7. Eu am alte noutăți de acasă, unele mai surprinzătoare decât altele.

  9. 9 eficientaenerg septembrie 1, 2010 la 12:10 pm

    Cu Boc!Boc către ambasadori: “Sprijinirea intereselor României prin lobby nu încalcă statutul diplomatic”.Si in 2001-am depus proiect lege de organizare a activitatii de lobby-“Naidin(in 2009 si despre min.Nita) legifereaza traficul de influenta “– a lui…Cioc,Soc,Foc…si el coleg parlamentar!

  10. 10 virus septembrie 1, 2010 la 12:12 pm

    01.09.2010////Azi,masurai puterea vantului…Scosei tubu’ eolian pe zidu’ de la Cotro si-i lipii in interior(cu scotch) un f.loc..Observatii:flo.cu’ fu deplasat spre stanga tubului,da’ nu mult…Bate cam naspa,e polar…Totusi,viteza e moderata(practic,o cosmetizare)..Nu-s mari schimbari eoliene asupra mediului inconjurator…Voi simplifica procedurile,e clara treaba…Il voi directiona spre Plescoi…Vreau mai mare transparentza,ca doar nu ne furam caciula,,Si mai multe absorbtzii…”Bai,liniste,ce reacu’!”-ca nu-l aud pe vantu..

  11. 11 Bogdan septembrie 1, 2010 la 12:20 pm

    haideti domnilor sa fim seriosi!
    sa gandim obiectiv si sa vedem adevarata realitate!
    degeaba va restructura guvernul,nu se va rezolva nimic!trebuie sa tinem minte o zicala din popor ca pestele se impute de la cap!
    deci pana in 2012 nu avem nici o sansa sa speram macar la ceva mai bun,la o directie salvatoare!niciodata cu acesti oameni in fruntea tarii! credeti ca daca Berceanu va pica de la transporturi nu va continua sa-si umple conturile de prin tari straine..haideti sa fim seriosi!
    din pacate nici PSD nici PNL nu vine cu nimic concret,cu nimic palpabil,doar cu povesti si cu aceleasi lozinci: jos basescu,jos boc,jos udrea etc…
    nici Ponta nici Antonescu nu sunt suficient de puternici pentru a implementa un program de guvernare credibil in primul rand! fara sa prezinte un program serios,cum isi pot inchipui domniile lor ca vor ajunge sa conduca?sau vor face si ei ca si domnul Boc?prima data pe functie si apoi vor vedea ce si cum vor face? pana cand se vor trezi ca totul e blocat de grupurile de interese!
    pacat ca ajungem in halul acesta..

  12. 12 Harabula septembrie 1, 2010 la 12:20 pm

    Mie domnul Nastase imi pare in contratimp cu istoria. Cand a trebuit sa lupte pentru presedentia partidului, a refuzat sa concureze impotriva lui Iliescu. Apoi a imbratisat cauza lui Geoana. Acum lupta pentru famiglia Ponta.
    Domnia sa tinde sa devina un personaj, daca nu de tragedie, atunci de drama.
    Amuzant este modul in care il invita pe tanarul Ponta la o eventuala preluare a guvernului: sa se pregateasca. Este o recunoastere implicita a faptului ca junele presedinte nu este pregatit.

  13. 13 SAGYTARIUS septembrie 1, 2010 la 12:23 pm

    Nu am mai comentat pe blogul dumneavoastra, Domnule Nastase, datorita sentimentului de “sila” generat de unele ineptii “savante” ale unor comentatori.
    Acum simt nevoia de a redacta si eu un posibil scenariu:
    1. Remaniere formala a patru ministri: Seitan, Berceanu, cel de la agricultura si comunicatii (nu i-am numit pentru ca nu s-au remarcat prin nimic – nici macar negativ).
    2. Motiune de cenzura care trece.
    3. Suspendarea presedintelui.
    4. Castigarea alegerilor prezidentiale de catre Dan Diaconescu.
    5. Numirea ca prim ministru a lui Traian Basescu.
    De ce acest scenariu? Pentru ca actualmente, Dan Diaconescu (care a capatat ceva notorietate datorita diversiunilor politiei politice basesciene – D.N.A.) iar electoratul majoritar roman este foarte usor manipulabil.

  14. 14 maria septembrie 1, 2010 la 12:36 pm

    Bine, bine ! Astea sunt scenariile descreieratului national ! Dar , voi , OPOZITIA , ce faceti ? Vorbiti vorbe ? Vrem fapte ! Altceva mai puteti ? Alceva decit sa-l criticati pe basescu si pe Antonescu mai puteti ?Postul de judecator la C.C l-ati dat ! Acum urmeaza postul de presedinte senat ? !
    NU doriti nici o guvernare !

  15. 15 nastase septembrie 1, 2010 la 12:42 pm

    Maria,
    nu fii nedreapta. Nu stii ce s-a intamplat la alegerea judecatorului la CC ? In ceea ce priveste postul de presedinte la Senat, Ponta a spus de vreo trei ori ca nu vrea sa-i faca lui Geoana ceea ce Geoana i-a facut lui Nastase…N-ar fi in interesul partidului.
    PS Nu sunt neaparat curios, dar cum ati votat la alegerile prezidentiale din 2009 ?

  16. 16 nastase septembrie 1, 2010 la 12:47 pm

    Harabula,
    Cine este pregatit pentru o astfel de functie? Erau multe argumente care sa ma recomande pe mine ca sef al guvernului, in 2000 ? Nu stiu. UNII invata la locul de munca, ALTII, nu.

  17. 17 blogideologic septembrie 1, 2010 la 12:49 pm

    @V.E.S.
    Cum poţi ieşi din paradigma acţiune-reacţiune ? Iar tema creşterii exponenţiale a datoriei suverane a României a fost escamotată de Traian Băsescu, şi a fost propusă de “măsuţa bloggerilor”. Sigur că reacţiunea trebuie să fie la temele de acţiune pe care Traian Băsescu le consideră intangibile, aşa cum ar afi acordul cu FMI.

  18. 18 Socrate septembrie 1, 2010 la 12:53 pm

    Buna analiza. Are un mare defect. Ganditi logic, analizati logic, insa TB nu mai gandeste logic. Cum mai stati cu strangerea de semnaturi pentru motiunea populara ? Daca nu strangeti cel putin 3 milioane de semnaturi, actiunea poate fi considerata un esec. N-am vazut masuri de popularizare a actiunii pe site-ul PSD, n-ma vazut strangere de semnaturi online, n-am vazut nimic despre posibilitatea ca un voluntar sa poata downloada si tipari o lista, pe care sa o completeze si sa o prezinte la vreun sediu PSD, n-am vazut echipe de voluntari PSD-isti care sa umble din casa in casa, etc. etc.

  19. 19 blogideologic septembrie 1, 2010 la 12:55 pm

    @ Harabula spune: “sa se pregateasca. Este o recunoastere implicita a faptului ca junele presedinte nu este pregatit.”
    Îţi propun altă grilă de lectură: să se pregătească pentru momentul preluării puterii în perioada de tranziţie, nu pentru teme. Este clar că acestea sunt bine ştiute.

  20. 20 sergiu septembrie 1, 2010 la 1:16 pm

    Domnule Nastase ma adresez dvs in speranta ca veti demara o actiune in randul politicienilor, in sensul deslusirii si comunicarii urgente catre Natiunea Romana a starii reale de sanatate a Presedintelui , intrucat aceasta poate influenta foarte grav functionarea unui stat, cu atat mai mult a Romaniei care este sufocata de aceasta criza. Este evident pt orice persoana care a urmarit agenda d-lui Basescu ca ceva nu este in regula , de exemplu chiar acum in pragul remanierii promise chiar de el insusi , este total absent. Aparitiile publice total intempestive , programul activitatii personale absolut imprevizibil si netransparent , starea de nervozitate excesiva si agitatie afisata, alaturate unui disconfort evident in situatii in care ar trebui sa se prezinte precum un sef de stat ( Intre sinistrati de exemplu ) , plecarea intr-un concediu de o saptamana ? DUPA ce s-a intors de la resedinta de vara de la Neptun !!!!???? , sunt toate elemente care sa ne ingrijoreze .
    Cunosc faptul ca s-a editat o carte de succes in legatura cu bolnavii care au condus Lumea , dar sa-mi fie cu iertare pozitia mea , cand afirm ca Romanii nu-si pot permite acest lux in mijlocul acestui haos plin de incertitudini si lipsa de speranta care ne inconjura.
    Avem nevoie de un sef de stat in primul rand sanatos fizic +psihic , ferm , dinamic , cu putere de munca , echilibrat, sa uneasca romanii in jurul unui scop comun si care sa nu ne invite in afara tarii sa lucram, deoarece el nu mai este in stare sa-si duca promisiunile si mandatul !
    Situatia trebuie luata in serios deoarece actualul presedinte dupa cum reactioneaza, pare a nu fi de acord sa renunte de buna voie la functie in cazul in care se afla in incapacitate de exercitiu .
    Amintesc pe aceasta cale ca nu ii doresc decat sanatate Presedintelui, dar daca este bolnav trebuie sa urmeze cursul normal , lasand pe cineva care se afla in deplinatatea puterilor, sa-l inlocuiasca pana la insanatosirea completa.

  21. 21 Pali septembrie 1, 2010 la 1:22 pm

    Orice scenariu pus in practica de Basescu este doar in favoarea lui si defavoarea noastra a tuturor celor care nu facem parte din gasca lui portocalie!

  22. 22 Dragos septembrie 1, 2010 la 1:24 pm

    @”Socrate”

    gasiti formularul in revista Taifasuri. Completati tabelul si trimiteti-l pe adresa: OTV, bd. Preciziei nr. 3, sect. 6, Bucuresti.

    Noroc bun !

  23. 23 contele septembrie 1, 2010 la 1:35 pm

    Bibliotecaru

    Se discută aici despre pregătirea unui om politic pentru funcţia de şef al guvernului . Chiar domnul Năstase afirmă , citez : “Cine este pregatit pentru o astfel de functie? ” . Urmează constarea d-lui : ” UNII invata la locul de munca, ALTII, nu.”
    Ţin minte că aveaţi o întreagă teorie despre această problematică , despre cum ar trebui revoluţionată clasa politică , despre înfiinţarea unei academii politice . Nu credeţi că ar fi un moment oportun să fie repusă în discuţie ?

  24. 24 George Ban septembrie 1, 2010 la 1:49 pm

    H zice:

    “Mie domnul Nastase imi pare in contratimp cu istoria. Cand a trebuit sa lupte pentru presedentia partidului…”

    Mie “domnul” H imi pare in contratimp cu limba romana: “presedintia”, nu “presedentia”. Astia sunt bascistii: agramati cu ifose…

  25. 25 V.E.S. septembrie 1, 2010 la 1:55 pm

    @blogideologic
    De exemplu sa faca conferinte de presa in care sa comunice anumite teme.
    Sa anunte aceste teme: imediat ce va ajunge la guvernare opozitia va aduce salariile taiate la nivelul anterior si va scadea TVA-ul.
    Sau: de indata ce se va intoarce la putere PSD-ul ii va ancheta pe actualii guvernanti pentru tradarea intereselor tarii prin indatorarea romaniei intereselor straine”.
    Suna demagogic dar astea sunt temele asteptate de populatie…nu discursuri complicate si plictisitoare.
    Important este sa preia agenda zilnica care a fost confiscata de Basescu.
    E vorba de strategie de marketing.
    Basescu stie sa faca asta si asa a si reusit sa castige.
    Daca-i spuneai ca n-are program economic iti raspundea simplu: “Aaaa va e frica ca o sa va dau la o parte! Coruptilor!!!”

  26. 26 George Ban septembrie 1, 2010 la 2:01 pm

    “Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, după întâlnirea cu liderii PSD, că cele două partide vor depune împreună moţiunea de cenzură. El a mai spus că aceasta va fi înaintată cât mai curând posibil.

    Antonescu a precizat că liberalii şi social-democraţii vor lucra împreună la textul moţiunii de cenzură.

    În plus, preşedintele PNL a anunţat că cele două formaţiuni urmează să convină asupra unui guvern de criză, care să fie instalat “a doua zi” după căderea actualului Cabinet, în cazul adoptării moţiunii de cenzură.
    Liderul liberal a adăugat că reprezentanţi ai celor două partide vor trece imediat la redactarea programului de guvernare.”

    Asa DA, bravo PSD, bravo PNL! Incepe sa licareasca o speranta…

  27. 27 Marcus septembrie 1, 2010 la 2:28 pm

    De asta ce ziceti Domnule Nastase?:

    Bine Ca Ii Doare Pe Altii De Noi

    Nota:
    Urmatorul text mi-a parvenit pe ruta USA-Franta-Romania.
    Le multumesc pe aceasta cale celor care au facut acest lucru posibil si care, desi nu mai traiesc in tara de multa vreme, n-au incetat sa-si iubesca tara natala si sa se minuneze de modul in care acceptam si mai ales accepta autoritatile si media din tara noastra sa fim identificati drept TZIGANI.

    primita de la un amic ROMAN de la Wasington-DC…

    “Cum a ajuns o minoritate etnica necivilizata sa domine o natiune

    Presa din Franta a inceput sa ne catalogheze tigani de acum 15 ani.
    Presa din Italia nu ne scoate din tigani.
    Elvetienii ne spun ciori si corbi.
    Norvegienii se plang ca sunt victime ale inselaciunilor din partea tiganilor romani care le vand cupru pe post de aur.

    Toate aceste natiuni au insa un numitor comun: presa locala, ziaristii din aceste tari, isi apara conationalii, aratand cu degetul Romania, natiune care in proportie de 70 % ajunge in Europa sa se identifice cu sintagma de “Tzigania” sau tara tiganilor europeni.

    Cum s-a ajuns aici? Nu discutam despre impotenta diplomatiei romanesti care si-a facut o traditie din a fi una din cele mai, nu slabe, ci fricoase, lipsite de reactie diplomatii europene, care nu face mai nimic sa apere pozitia romanilor in lume; in Elvetia ciorile de romani sunt striviti in presa de o saptamana si nu exista inca nici o reactie oficiala a MAE, ca doar de aia platim taxe si impozite, ci discutam despre faptul ca, in Romania, este poate singura situatie in care mass-media, nu numai ca nu ia apararea romanilor care tind sa fie identificati cu etnia rroma, insa promoveaza o Romanie manelista.

    Discutam cu un prieten, manager la o companie elvetiana din Romania, care, pe marginea atacurilor la adresa romanilor din Elvetia, mi-a transmis aceste lucruri :

    “Draga I,
    Vad si remarc, pe buna dreptate, ca romanii sunt supusi unui tir de acuzatii ingrijoratoare in Elvetia. Sincer este prima oara cand in tara mea, conationalii mei se pronunta cu asemenea agresivitate la adresa unei natiuni europene, insa, hai sa vedem cum s-a ajuns aici.

    Eu, stii bine, lucrez si locuiesc in Romania de 5 ani.
    Sunt socat de faptul ca, in presa romana, nici macar un singur ziar nu a scris editoriale de atitudine fata de linsajul mediatic la care sunteti supusi in Elvetia. Sunt surprins sa vad ca oficialii din politica voastra externa se fac ca nu vad si ca nu aud, nu se declara, oficial, macar ingrijorati de escaladarea acestor lucruri la adresa romanilor in presa elvetiana.

    Pai daca voi nu va aparati, cine sa va apere? Stii de exemplu faptul ca, au existat luari de pozitie din partea presei germane, adica au ajuns ziaristii nemti sa-i apere pe romani, in vreme ce ziaristii vostrii nu spun nimic? Pentru un elvetian este o chestiune ciudata, pe care o poate elucida doar traind in tara voastra. Pentru ca, sa ma ierti insa, programele voastre TV abunda de productii centrate pe imaginea tiganilor. De Revelion am vazut o chestiune groteasca, am vazut cum niste valori istorice ale romanilor, erau jucate de catre niste celebritati locale carora voi le spuneti manelisti. Fetita mea, invata la scoala germana din Bucuresti, iar colegii ei, discuta in pauze despre aventurile unei printese in filmul “Inima de Tigan”.

    In ziarele voastre, nuntile, divorturile si viata tiganilor fac cap de afis, astfel incat intreaga imagine a tarii este construita in jurul lor, astfel incat, cum vreti sa nu fiti identificati cu ei; adica, cultura voastra ca popor deja este asimilata de cultura tiganilor romani, si cred ca este un eveniment unic, in care o etnie fara civilizatie sa domine un intreg popor si aici ma refer la faptul ca, vina o poarta mass-media care este centrata si preocupata sa faca audienta, exacerband la maximum imaginea tiganilor, astfel incat, in mod firesc tara voastra a ajuns sa fie asimilata cu locul de bastina al tiganilor europeni.”

    Sinuosul drum al lebedei din Austria catre gratarele faraoancelor si magraonilor a trecut invariabil prin presa romana. Iata ca aceasta goana dupa audienta, care implica scoaterea in prim-plan al non-valorilor, al manelistilor, au adus Romania la stadiul de cultura facuta sub coviltirul carutei. Mega-productii gen Inima de Tigan sau Regina, nu trebuie sa uitam ca au avut audienta maxima de exemplu in ziua alegerilor, atunci cand ROMANII, nu rromii, au fost mai preocupati sa nu rateze episodul respectiv, decat sa isi exercite dreptul la vot.

    Am facut aceasta paralela pentru ca, in cursul acestei dimineti am discutat telefonic cu Ambasadorul Romaniei la Berna.

    Domnul Sava, s-a declarat incantat de faptul ca sunt preocupat de imaginea romanilor in Elvetia, si sincer mi s-a parut a fi un diplomat, care este plin de intentii bune, insa este cam legat de maini si de picioare. Asta pentru ca, dansul mi-a spus ca a informat MAE despre ceea ce se intampla in presa elvetiana la adresa romanilor: s-au lipit ostentativ afise infatisand ciorile de romani inclusiv pe strazile oraselor elvetiene si asteapta o reactie a oficialilor romani. Insa, interesante sunt cifrele avansate de domnia sa, care ne demonstreaza faptul ca, Elvetia chiar era ultima tara din Europa care avea dreptul sa ne catalogheze drept ciori si sa discute, despre un referendum care sa interzica cetatenilor romani, dreptul la libera circulatie pe teritoriul tarii lor.
    Astfel pe piata muncii din Elvetia exista circa 750.000 de muncitori straini, in aceasta tara posibilitatea de a muncii la negru fiind redusa. Din acesti 750.000 de muncitori straini din Elvetia, doar putin peste 3900 sunt romani, adica sub un procent, astfel incat prezenta romanilor este extrem de redusa.

    Insa, din acesti 3900 de romani care muncesc in Elvetia, si din cauza carora nu mai au loc sa respire elvetienii, in proportie de 90 % sunt oameni de o inalta probitate profesionala si morala : manageri MBA, profesori, medici adica romani care reprezinta cu cinste tara noastra. Este evident astfel faptul ca, cel putin in cazul acestor atacuri xenofobe din presa elvetia, MAE trebuia sa intervina, pentru ca romanii se simt efectiv abandonati de toata lumea, adevarati fii ai ploii. Un profesor roman care preda la catedra unei universtitatii din Berna imi spunea: “Am invatat la Oxford , predau de peste 20 de ani, insa nu am crezut ca o sa apuc ziua in care, la curs, studentii sa ma intrebe daca nu cumva si eu am rude tigani in familie! Nimeni nu ne apara, nici presa romana, nici autoritatile romane, nimeni, astfel incat nu ne mai ramane decat sa ne punem cenusa in cap sau sa renuntam pur si simplu sa mai declaram ca suntem romani! Inainte de ’89 eram priviti cu simpatie aici, noi romanii, eram considerati oameni eminenti, insa in numai 20 de ani, am ajuns sa primim in bloc eticheta de “tigani”.

    Si cum sa nu o faca, daca in presa romana nimeni nu vorbeste de romanii de succes, de romanii inteligenti si asta pentru ca ziarul se vinde numai daca il are pe prima pagina pe Guta, Minune, etc. Eu refuz sa ma las “manelizat”, insa asta se pare ca este echivalent cu a renunta sa ma mai consider roman, din pacate si din nefericire.

    Tara mea se cheama Romania , nu rromania!”

    Si, as adauga eu, nici ROMania, asa cum apare in viziunea promo acceptata de doamna ministru de etnie rroma de la Turism si Dezvoltare, Elena Udrea.

  28. 28 Blizzard septembrie 1, 2010 la 2:51 pm

    @Adrian Nastase

    Evident ca nu exista masterat in “premierat” dar la noi parca dureaza o vesnicie pana un individ invata una-alta, timp in care tara se duce de rapa.
    De fapt ea nu se duce de rapa de una singura, sunt o armata de indivizi care o imping in rapa, ca li se permite.

    E trist ca un premier TREBUIE sa invete la locul de munca pentru ca aparatul din subordine nu-i ofera nimic si nu are o structura care sa faca sa mearga treaba (chiar si fara premier), iar premierul sa fie doar un soi de playmaker care da fantezie si acceleratie jocului.

    Pe principiul asta, cred ca nici nu exista individ pe pamantul asta cu abilitatile necesare sa urneasca si sa struneasca singur lucrurile…

  29. 29 blogideologic septembrie 1, 2010 la 3:00 pm

    @ V.E.S
    Este vorba despre dialog şi discurs. Ziariştii nu sunt capabili nici măcar să asculte o frază întreagă.
    Numai bine,

  30. 30 Doru Coarna septembrie 1, 2010 la 3:21 pm

    @ Dragi colegi,

    e mai simplu decat pare, este vorba de “flambajul sub greutate proprie” de care vorbeam cu luni intregi in urma, sandramaua pdl a crescut atat de mult ca doar principiul spolierii concertate a bugetelor n-o mai poate sustine, de acum se prabuseste sub proprie greutate, se autodezmembreaza.

    Scenariile, patru sau oricate, sunt exact ca la autodemolari, “va ceda grinda aia?”, nu, “va cade peretele ala?”, poate, “cad planseele 2 si 3?”, etc, iar grija lor e s-o carpeasca oarecum. Si sa se fereasca, caci chestiile astea in autodemolare cad deobicei in capul locatarilor.

    Concret, astea-s treburile “inginerilor cu rezistenta” din pdl si ale celor ce au adaugat, fara noima, oricate etaje suplimentare anapoda, rude, amici si clienti incompetenti: Boc & Basescu, ambii firi aventuriere extrem de destructive.

    Noi salutam initiativele lor de orice fel, ne bucura si ne incurajeaza in demersurile noastre catre normalitate si asteptam atent si alte inovatii demne de dispretul populatiei.

    Si mai imbucuratoare este nereusita Capitanului in desolidarizarea sa fata de pdl, de acum e tardiv iar raspunderea este comuna. Poate ca asa-i este scris, sa vada cum toata sandramaua se prabuseste sub picioarele sale, si nu din exterior ca acum 21 de ani.

    Aventura lor incepe sa se incheie azi, 1 sept 2010 in plin marasm, din pacate.

  31. 31 Karakas septembrie 1, 2010 la 3:40 pm

    Politicile actuale ale dreptei romanesti de la putere, care mimeaza excentric masuri de austeritate, imping natiunea spre un grad de saracie extrem. Disponibilizarile masive de personal nu pot fi facute doar pe baza unei teorii care spune ca pietele se auto-regleaza si ca aceasta auto-reglare va absorbi pe someri, in ipoteza ca va exista crestere economica, ipoteza care nu se verifica.

    Recesiunea adinca si continua din SUA – care se va prelungi si in 2011 – a produs pina acum un surplus de 30% familii fara locuinta (conform unui raport guvernamental), familii intregi aruncate in bratele organizatiilor caritabile, care nici ele nu prea mai fac fata din cauza lipsei de finantare corespunzatoare. Organizatia National Alliance to End Homelessness estimeaza ca 670,000 americani nu au un acoperis deasupra capului in fiecare noapte in SUA.

    Welcome to Capitalism!

    http://www.bbc.co.uk/news/world-us-canada-11145513

  32. 32 Doru Coarna septembrie 1, 2010 la 3:42 pm

    @ Vasile,

    pct. 7 se refera la faptul ca lui Cezar Preda i-a fatat pisica acasa niste catzei, restul este previzibil si oricum inutil lor, iar seful sau si-a pierdut calificarea de a scoate din palarie surprize-surprize.

    O vrea el sa faca tragedia mai interesanta si plina de suspans politic dar “fluturasii vorbeste” , “facturile vorbeste”, astea nu-s surprize, sunt certitudini amare!

    Baietii astia cu povesti pe puncte eliberate ca sa atraga ceatza de scena, ca la spectacole, ar avea destule de facut pt salariile pe care le primesc, auzi, ” presedintie pe surprize”, astia mai sunt normali?

  33. 33 blogideologic septembrie 1, 2010 la 3:45 pm

    „Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii primesc câteva sute de mii de euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ?” Sursa http://eufrosin.wordpress.com/2010/08/31/un-fost-senator-vorbeste-pentru-cine-este-depopulata-romania/

  34. 34 Bibliotecaru septembrie 1, 2010 la 3:45 pm

    @ contele

    Probabil că toată lumea îşi mai aminteşte încă cât de mult l-am “bătut la cap” pe domnul Năstase cu o unitate de învăţământ superior specială, capabilă să construiască experţi şi caractere, care să facă, din membrii de partid, adevăraţii lideri ce pot ocupa funcţii politice. De fapt, pe blogul domnului Adrian Năstase am formulat prima dată acestă idee.

    Despre disjungerea funcţiilor de conducere interne partidului de funcţiile de conducere externe partidului cred că tot pe acest blog am vorbit prima data.

    Chestiunea este că, deşi aparent toată lumea înţelege de ce aceste lucruri sunt necesare, nimeni din lumea politică nu vrea să-şi petreacă 12 sau 20 de ani din viaţă pregătindu-se să acumuleze cunoştinţele necesare guvernării, de la cel mai mic nivel la cel mai înalt nivel, nimeni nu are un imbold să renunţe la beneficiile aduse de funcţii, nimeni nu vrea să renunţe de bună voie la nici un avantaj, nici un politician nu se retrage dintr-o funcţie doar din motivul că nu are cunoştinţele şi priceperea necesare acelui post. Este mult mai simplu să operezi pe creier şi pe cord deschis societatea românească având pregătire superioară în demagogie şi populism.

    Politica nu se va schimba niciodată cât timp singura formă de protest este absenţa de la vot. Este nevoie fie de un partid cu adevărat politic care să adune voturile cetăţenilor, silind astfel celelalte partide să evolueze, fie un atac puternic al independenţilor apolitici care să lase pe dinafară clasa politică până la reşaparea mentalităţii politice, fie de o revoltă civică care să umple puşcăriile cu cei care şi-au bătut joc, timp de 20 de ani, de această ţară.

    Deocamdată politica se simte în largul ei, oricât de mic şi oricât de mare ar fi prezenţa la vot, procentele nu se schimbă semnificativ.

    Şi totuşi politica are un ghimpe care poate exploda mămăliga şi aduce România în stare de dispariţie. Dan Diaconescu a ridicat populismul şi demagogia la rang de artă… Domnia sa exploatează la maxim, fără concurenţă, cumpărarea voturilor. Dacă Dan Diaconescu câştigă 25% la alegerile parlamentare, probabil că va fi cel mai mare partid din parlament. În acel moment reforma politică nu va mai fi posibilă, pentru că un partid care funcţionează “pe bune”, în primele două cicluri electorale va avea mai puţine voturi decât în mod obişnuit, asta până lumea va înţelege schimbarea reală. PSD şi PNL sunt îngrijorate în acest moment de dl. Traian Băsescu, de PDL, de Guvernul Boc. Adevăratul perturbator al alegerilor viitoare va fi însă, cu siguranţă, domnul Dan Diaconescu. Astăzi toată lumea râde de el, mâine domnia sa va strânge tot nămolul puturos din politică şi-l va prezenta, într-o politică de marketing atent studiată în atâţia ani de OTV, ca remediu împotriva reumatismului economiei româneşti. Abia atunci dezastrul va fi multilateral dezvoltat şi sărăcia lucie.

  35. 35 Marcus septembrie 1, 2010 la 3:59 pm

    @Salve Virusache: am impresia ca esti in eroare totala cu previziunea meteo. Daca zici ca flocu’ atasat tubului era deplasat spre stanga, atunci nu e vant polar, ci provine de la o acumulare de gaze produsa in stomacul prezidential, dupa ce proprietarul stomacului a consumat stridii cu vadite intentii de a o satisface pe cioara blonda (vezi efectul afrodisiac al stridiilor), numai ca in loc sa-i coboare sangele unde trebuia, a esapat gaze pe viceversa, fapt ce a dus la turtirea nesemnificativa a flocului
    sa fii iubit
    marcus

  36. 36 Catalina septembrie 1, 2010 la 4:03 pm

    De ieri, circula in lumea virtuala un manifest, o petitie…Voila

    “Remanierea guvernamentală şi moţiunea de cenzură anunţată de opoziţie nu vor schimba nimic. Doar plecarea lui Traian Băsescu poate readuce România pe un făgaş normal. Dacă sunteţi de acord cu demiterea preşedintelui, semnaţi Manifestul “Ne este ruşine şi silă!”, lansat de http://www.spunesitu.ro.”
    Asta da atitudine
    Să-i stingem lumina lui Traian Băsescu! Închideţi 5 minute televizorul şi lumina la prima lui apariţie publică
    @ SAGYTARIUS ai fost absolut genial. Tu poate ai fost serios, poate chiar asa gindesti. Eu am ris copios.

  37. 37 Doru Coarna septembrie 1, 2010 la 4:10 pm

    @ Dl. Nastase, Harabula,

    Stiti bine ca nu e vorba de pregatire speciala pt astfel de functii ci de capacitatea de cuprindere si operare cu sisteme complexe dificile, intrebarea permanenta fiind “unde poate duce asta?” si trebuie sa poti cuprinde intreg peisajul ca sa vezi unde duc raspunsurile. Apoi alegi.

    Lipsa acuitatii de panoramare in profunzime duce unde suntem acum.

    Ca la geometrie, trebuie sa vezi in spatiu, altfel nu poti sa rezolvi.

  38. 38 Karakas septembrie 1, 2010 la 4:52 pm

    Imi cer scuze ca reiau o tema discutata anterior, de altfel de interes pentru dezbaterea ideologica. Avocatii pietei libere insista ca statul sa fie cit mai mic, eventual sa dispara, pentru ca incomodeaza mediul de afaceri. Dar, iata ca se ajunge astfel la o extrema nedorita. Exemplul cel mai recent este cel al firmei fantoma, inregistrata intr-un sat, fara angajati si fara cheltuieli, care a raportat un profit comparabil procentual cu PIBul al Romaniei. Statul este acum in dificultate, pentru ca nu are mecanisme de control al operatiunilor de tip “off-shore” ale inginerilor financiari ai firmei respective.

    http://www.ziarulring.ro/stiri/19412/am-descoperit-ce-nu-a-aflat-fiscul

    Revenind la Basescu, acesta a participat la Reuniunea Anuala a Diplomatiei Române cu tema “Diplomatia română: priorităţi 2011″. Una din prioritati: taierea pensiilor diplomatilor, un stimulent pentru diplomatia romaneasca. S-a discutat si despre posibilitatea ca diplomatii sa isi gaseasca al doilea job in Romania si la post in strainatate. Diplomatii nostri au fost incurajati sa lucreze dublu, atit pentru tara noastra cit si pentru tara in care sunt acreditati, pentru ca sa beneficieze de drepturi suplimentare la pensie. Astfel, ei vor deveni mult mai profesionisti si vor evita soarta diplomatul nostru de la Moscova, Grecu, prins cu mititica in fata unui dulap, pentru ca nu a avut dexteritatea necesara sa impinga inapoi si documente secrete romanesti.

    Pe de alta parte aflam de la Basescu ca investitiile americane in Romania sunt tot mai mari, atit de tot mai mari incit cresterea aceasta spectaculoasa poate deveni o solutie pentru criza economica a SUA, si de ce nu, si pentru alte state care ar investi “din ce in ce mai mult” in dinamica si vesela noastra economie…dupa formula Economistului Sef al Romaniei.

    http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Traian-Basescu-intotdeauna-suficient-dplomatie_0_327567732.html

  39. 39 sandman septembrie 1, 2010 la 5:04 pm

    Cum poate Basescu & Gasca un imprumut in numele Romaniei fara acordul Parlamentului? E o scapare a Constitutiei?

  40. 41 Ghita Bizonu' septembrie 1, 2010 la 5:43 pm

    Off topic.
    Sper sa va amuzati si voi. Sau mai bine NU !!
    Spre surprinderea mea am gasit expresia “comunitate intelectuala” INTR-O carte americaneasca !!
    Prima data (desi am citit vreo 20 de metri de carti americanesti) . Se pare ca s-au procopsit si ei cu asa ceva. Da acu sa citam

    Comunitatea intelectuala a Americii nu a fost nicodata prea stralucitoare. Sau onesta. Sunt toti niste oi urmand orice moda intelelectuala a anului. Cerand ca toata lumea sa le urmeze opiniile. Toata lumea trebuie sa fie deschisa la minte si toleranta in care cred ei , dar fereasca Dumnezeu sa-si imagineze macar pentru un moment ca cineva care nu e de acord cu ei poate pune macar un deget pe adevar.

    Cartea a aparut in 2000.Autorul a castigat 2 ani la rand “dubla” Hugo si Nebula ptr 2 carti din acelasi ciclu. Are 2 fii care – zice el – i-au servit intr-un fel de model ptr personajele sale (copii) .
    A si inca una. Scritor englez care a murit regretand ca nu si-a patentat ideea despre satelitii de comunicatii:

    Intelectual este o persoana educata dincolo de capacitatile sale naturale

    (alt scriitor depsre regeretul astuia ca nu a patentat idea – nu-l plange draga cititorule ca oricum este putred de bogat si-i recunostea prioritatile este mai urat, mai gras si mai batran decat mine)

  41. 42 Florea Dumitrescu septembrie 1, 2010 la 6:06 pm

    ALTE 10-11 MILIARDE DE EURO
    „NEMOBILIZATE” DE MILIONARII
    TRAIAN BĂSESCU ŞI MUGUR ISĂRESCU

    I. DISCURSURI INUTILE ÎN LOC DE MĂSURI PRACTICE

    Continuăm analiza şi dezbaterea despre „zecile de miliarde de euro” – „nevăzute”, „negăsite” şi „nemobilizate” de milionarii Isărescu şi Băsescu. În schimb, domniile lor s-au remarcat în înaltele lor funcţii plătite minunat de stat ca „tăietori” de pensii, salarii şi alocaţii sociale. „Tăierele” au fost apreciate de milioanele de români ca „măsuri criminale”.
    ACTUL DE ACUZARE privind politicile greşite şi păguboase ale regimului dictatorial Băsescu urmează să cuprindă un capitol important cu privire la neutilizarea fondurilor europene alocate României – datorită neglijenţei regimului Băsescu, incapacităţii, incompetenţei şi iresponsabilităţii guvernului, ministerelor, BNR şi administraţiei publice locale.
    Milionarii guvernanţi Isărescu şi Băsescu ne-au sufocat, ţinând discursuri peste discursuri penibile (în fapt trăncăneli politicianiste) – despre cele peste 30 de miliarde euro – fonduri nerambursabile, alocate României de UE şi care trebuiau să fie accesate – pe bază de proiecte.
    Milionarii guvernanţi Isărescu şi Băsescu – aveau obligaţia să determine MĂSURI PRACTICE şi nu să critice de pe margine acum, după aproape 4 ani de nepăsare, considerând că domniile lor nu au nicio răspundere pentru această neglijenţă condamnabilă.
    Aici este vorba de MĂSURI ADMINISTRATIVE – pentru elaborarea proiectelor şi a documentaţiei adecvate – în vederea obţinerii aprobării şi finanţării, în conformitate cu reglementările UE. Imensul aparat administrativ de care au dispus Guvernul şi BNR – trebuia pus să acţioneze şi să sprijine concret şi practic, deoarece era vorba de interesele ţării. Despre aceste posibilităţi şi cerinţe – se cunoştea chiar înainte de intrarea în UE în 2007. De aceea, nu există nicio scuză care să fie luată în considerare, pentru guvernanţi.
    Regimul dictatorial Băsescu se face vinovat de dezinteres şi să nu ne ţină discursuri penibile, acum după 4 ani de la intrarea în UE. Răspunderile cad pe toate ministerele şi instituţiile implicate: Ministerul Finanţelor, BNR, Ministerul Economiei, Ministerul de Interne, Ministerul Agriculturii, Ministerul Dezvoltării Regionale şi celelalte ministere interesate, toate organele administraţiei locale.
    Desigur, Domnul Băsescu şi subordonaţii săi din PDL au avut alte preocupări prioritare – campaniile electorale locale, parlamentare, euro-parlamentare şi prezidenţiale şi finanţarea din bugetul de stat cu miliarde de euro a clientelei politice. Domnul Isărescu – ca orice milionar – era foarte preocupat să mai obţină încă un mandat de 5 ani – frumos remunerat cu 100.000 lei pe lună din bani publici (1,2 milioane pe an, în 5 ani alte 6 milioane lei) şi de obţinerea unei înalte decoraţii pentru glorificarea „realizărilor” sale timp de 20 de ani (politica devalorizării catastrofale a monedei naţionale, hiperinflaţia, cea mai înaltă inflaţie din UE; falimentarea şi lichidarea băncilor româneşti, eliminarea aproape totală de pe piaţă a capitalului bancar românesc (-90%); cedarea către băncile cu capital străin a economiilor şi fondurilor temporare disponibile din România; politica dobânzilor înalte – cămătăreşti; şi a dobânzilor celor mai ridicate din UE; decapitalizarea întreprinderilor, grava subcreditare a economiei, blocajul financiar generalizat; rezerve valutare excesive şi costisitoare; înregistrarea de pierderi însemnate în gestiunea BNR un număr mare de ani şi a rentabilităţii scăzute; supraîndatorarea şoc a ţării în perioada 2005-2010, agravarea tuturor disproporţiilor economice şi a dezechilibrelor valutare şi financiare; alungarea specialiştilor din banca centrală şi altele).
    Milionarii Isărescu şi Băsescu – în loc să se ocupe de problemele ţării, de procurarea de resurse financiare din fondurile nerambursabile alocate de UE – s-au năpustit asupra pensionarilor, profesorilor, medicilor, funcţionarilor publici şi altor categorii socio-profesionale, în calitate de „tăietori supremi” de pensii, salarii şi alocaţii sociale, ţintind „zdrobirea” Statului Social şi a politicilor sale sociale. Domniile lor nu dau socoteală nimănui în această ţară.
    Ei au transformat în vorbărie „inutilă” accesarea celor peste 30 de miliarde euro de la UE – limitându-se la scoaterea din bugetul ţării a unor sume importante pentru achitarea promptă a obligaţiilor faţă de UE, dar uitând să ia măsurile practice pentru accesarea zecilor de miliarde de euro, desigur sub control UE, atât de necesare ţării în aceşti ani de criză cumplită.
    În toată această perioadă – milionarii Isărescu şi Băsescu nu au „mobilizat” aceste posibilităţi ale ţării, ei fiind preocupaţi mai ales de treburile lor personale menţionate mai sus.
    Domniile lor – personal şi o armată de propagandişti de serviciu plătiţi bine din bani publici – au lansat la toate televiziunile – luni de-a rândul teoriile false că pensiile celor 5,5 milioane de pensionari (adică pensiile de mizerie – în medie de 670 lei pe lună – 140 euro, cele mai mici din Uniunea Europeană) ar fi cauza prăbuşirii economice a României, a intrării ţării „în încetare de plată” şi alte bazaconii de acest fel. Minciuni peste minciuni, în care sunt specialişti de 20 de ani, iar cetăţenii neinformaţi au căzut victime acestor mincinoşi.
    După cum a informat domnul Boc pe ziarişti, „plângerea” domnului Isărescu la Uniunea Europeană împotriva guvernării Băsescu-Boc în legătură cu tăierea cu 25% a salariului domniei sale şi a celor din BNR – a avut câştig de cauză: avizul UE ar fi fost să nu li se taie cu 25% salariile celor din BNR, ci numai celorlalţi 1.400.000 salariaţi de la stat – profesori, medici, funcţionari publici etc.
    Domnul Boc a promis public să se conformeze „avizului” UE şi că în septembrie să găsească o soluţie pentru „sărmanul” Isărescu şi colaboratorii săi, dar nu şi pentru ceilalţi oameni loviţi de măsura criminală de tăiere a salariilor. În ce ţară trăim?

    II. NEUTILIZAREA FONDURILOR EUROPENE NERAMBURSABILE ALOCATE ROMÂNIEI

    Guvernanţii iresponsabili s-au ferit să informeze corect şi concret cetăţenii ţării, cu cifre, despre situaţia inadmisibilă în care s-a aflat România în ce priveşte accesarea fondurilor europene nerambursabile.
    Vinovăţia revine în întregime regimului dictatorial Băsescu, guvernanţilor Traian Băsescu, Theodor Stolojan, Mugur Isărescu, Emil Boc, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Vasile Blaga, Gabriel Oprea, Sebastian Vlădescu şi alţii.
    Recent au apărut unele informaţii în presă (la data de 9 august 2010), din care rezultă că sumele accesate efectiv în cei aproape 4 ani de la aderare – ar reprezenta circa 5-10% din posibilităţi, respectiv circa 2,1 miliarde euro (971 milioane euro din fonduri structurale şi 1,2 miliarde euro din cele pentru agricultură).
    Când domnii Băsescu, Isărescu, Boc şi toţi miniştrii şi conducătorii locali vor înţelege că rolul lor este să determine măsuri practice şi nu să ţină discursuri sterile la televiziune, care nu ajută la nimic, atunci poate se vor îndrepta lucrurile în interesul ţării.
    AVERTISMENT. Domnul Jeffrey Franks, şeful delegaţiei FMI la Bucureşti şi-a exprimat „îngrijorarea” şi a evocat „posibilitatea” ca unele din fondurile alocate de UE să nu mai fie „disponibile” pentru România. Cităm:
    „Suntem îngrijoraţi de absorbţia fondurilor europene. Vrem să depunem tot efortul pentru a îmbunătăţi atragerea acestor finanţări şi vrem să lucrăm împreună cu guvernul pentru găsirea unei strategii…
    Principala provocare este ca banii să fie folosiţi, înainte să înceteze să fie disponibili pentru România.”
    CIFRELE CONCRETE, pe tipuri de fonduri şi pe ani, de care domnii Băsescu, Isărescu şi Boc se feresc să vorbească în discursurile lor pe la televiziuni – trebuie să fie cunoscute de cetăţenii români ameninţaţi de oficiali cu lozinca „nu avem bani” (pentru pensii şi salarii).
    Conform datelor din Programul de convergenţă – pentru perioada 2007-2013 s-au alocat României de către UE fonduri post-aderare în sumă totală de 34,8 miliarde de euro.
    Există un calendar, o eşalonare iniţială pe ani, pentru toţi cei 7 ani ai acestor fonduri post-aderare (2007-2013), care însă a suferit anumite modificări şi adaptări.
    Pentru informare şi analiză redăm eşalonarea iniţială pe primii 4 ani (2007-2010), în cadrul celor 34,8 miliarde de euro, astfel:
    - în milioane de euro-

    2007

    2008

    2009

    2010
    Total general
    pe 4 ani
    2007-2010
    TOTAL GENERAL PE ANI
    din care:
    2.034
    3.799
    4.780
    5.255
    15.868
    1. Fondul European de Dezvoltare
    Regională (FEDR)

    653

    857

    1.150

    1.380

    4.045
    2. Fondul de Coeziune (FC)
    445
    638
    858
    1.030
    2.971
    3. Fondul Social European (FSE)
    233
    358
    493
    580
    1.664
    4. Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR)

    0

    1.146

    1.442

    1.359

    3.947
    5. Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA)

    688

    735

    805

    867

    3.095
    6. Fondul European de Pescuit (FEP)
    15
    22
    30
    36
    103

    Deci, în primii 4 ani din cei 7 ani (2007-2013) a existat o programare iniţială de utilizare a unor fonduri de până la 15,8 miliarde de euro, din totalul de 34,8 miliarde de euro alocate.
    Este evident că au fost întâmpinate dificultăţi inerente pentru organizare şi implementare a unor asemenea programe, dată fiind noutatea experienţei şi propriile deficienţe de guvernare şi administrare.
    Pentru fondurile de coeziune şi structurale s-au elaborat 7 programe operaţionale (în valoare totală de 19,2 miliarde de euro), la care se adaugă fondurile pentru agricultură (14,8 miliarde euro) şi alte fonduri.
    Deşi există o alocare multianuală, există şi o alocare anuală şi nişte termene-limită.
    „Îngrijorarea” şi „teama” domnului Jeffrey Franks – de a se pierde unele alocări – sunt legitime – faţă de evoluţia absorbţiei acestor fonduri de către România.
    Societatea civilă şi milioanele de cetăţeni români sunt chemaţi să facă o analiză şi o judecată foarte severă pentru guvernanţii noştri, pentru lipsa de interes pe care au manifestat-o pentru aceste posibilităţi oferite de Uniunea Europeană, oricât de mult am recunoaşte dificultăţile inerente într-un asemenea proces de mare anvergură.
    Precizăm că, în mod specific, la fondurile structurale post-aderare beneficiarul primeşte un avans din suma totală (de sub 10%), urmând ca restul banilor să-l primească după efectuarea tuturor cheltuielilor, prin deconturi.
    ABSORBŢIA Politicienii Băsescu, Isărescu şi Boc au vorbit la modul general despre „nefolosirea fondurilor europene” şi nu au dat nicio cifră, nu au facut o analiză concretă, la obiect. Supuşii lor – milioanele de cetăţeni români – loviţi cumplit de criză – trebuie să se mulţumească cu vorbele lor goale.
    Aşa se comportă strigătorii iresponsabili ai lozincii „nu avem bani” (pentru pensii şi salarii).
    Unele date publicate de UE, arată următoarele cifre – faţă de programul total de 34,8 miliarde euro – potrivit cărora veniturile României de la UE din fonduri post-aderare au fost:
    – milioane euro-
    2007 2008 2009 Total pe 3 ani
    663,1 1.432,0 1.129,9 3.225,0
    Potrivit acestor date, procentul de absorbţie din totalul de 34,8 miliarde de euro a fost în primii 3 ani de 9,26%.
    Deci, faţă de 15,8 miliarde eşalonate iniţial pe 4 ani, în primii trei ani, au fost accesate efectiv 3,2 miliarde de euro. Plăţile efective către beneficiari au fost mai mici.
    INFORMAŢII RECENTE. Datele publicate recent ne semnalează unele recuperări în cursul acestui an. Biroul de presă al Guvernului la data de 17 august 2010 – ne informeazăcă pentru perioada 2007 – 13 august 2010 cu privire la situaţia proiectelor şi plăţilor efectuate către beneficiari la fondurile structurale şi de coeziune. Reiese că plăţile efective către beneficiari au ajuns la 4,3 miliarde lei, respectiv de 1.o16 milioane de euro, ceeace reprezintă 11,7% faţă de fondurile alocate de UE pentru perioada 2007- 2010.
    La fondurile europene destinate agriculturii, dezvoltării rurale şi pescuitului s-a publicat situaţia absorbţiei la 13 august 2010 care arată că plăţile efective către beneficiari pe perioada 2007 – 13 august 2010 – însumează 12,3 miliarde lei, respectiv circa 2,8 miliarde euro.
    După 3 ani şi jumătate de la aderare, absorbţia din fondurile europene totale alocate României de34,8 miliarde euro este de circa 10,9%. În următorii 3 ani şi jumătate trebuie să se asigure absorbţia pentru diferenţa de aproape 90%, cea ce necesită o schimbare radicală a modului de a acţiona din partea guvernului, a ministerelor şi a organelor administraţiilor locale. Există unele informaţii că în anul 2010 procesul de accesare s-a accelerat.
    CONCLUZIA Până în prezent din posibilităţile oferite de programarea iniţială pentru primii 4 ani – au rămas încă neutilizate circa 10-11 miliarde de euro. Această „nefolosire”, „nemobilizare” de fonduri europene se înscrie ca o crimă financiară condamnabilă, în condiţiile de criză economică groaznică, în care se caută cu disperare finanţări şi se aplică de milionarii guvernanţi, „curbe de sacrificiu”, măsuri criminale de tăiere de locuri de muncă şi de venituri, împotriva celor mulţi care trăiesc din muncă, împotriva milioanelor de săraci.
    CÂTEVA ASPECTE NEGATIVE dezbătute în presă.
    a) Sistemul greoi şi birocratic de aprobare a dosarelor de către instituţiile din România împiedică absorbţia fondurilor europene. De ce, în acelaşi timp guvernul stă nepăsător şi rosteşte de mii de ori lozinca stupidă „nu avem bani” ?
    b) O problemă deosebită întâmpinată de entităţile româneşti, care vor să atragă fonduri UE, constă în faptul că nu găsesc bani pentru cofinanţare; băncile nu sunt receptive şi nu le sprijină. Milionarul guvernant Isărescu cu responsabilităţi evidente în sistemul bancar – nu a găsit o cale de rezolvare acestei probleme. Domnia sa ţine discursuri peste discursuri la toate televiziunile.
    c) Deşi au fost accesate doar câteva procente din fondurile comunitare alocate, o parte din bani trebuie să-i returnăm din cauza ilegalităţilor săvârşite. Orice abatere se întoarce împotriva noastră. Există câteva proiecte în domeniul agriculturii, în care România trebuie să returneze banii.
    d) Se fac licitaţii cu dedicaţie, trucate şi apar probleme. Ministerul Transporturilor nu a atras încă nicio finanţare europeană.
    e) De o gravitate deosebită este faptul că fondurile sunt alocate în multe cazuri – după criterii politice părtinitoare pentru proiectele administraţiilor conduse de PDL-işti şi de clientela lor politică.
    Autorităţile şi instituţiile de stat sunt paralizate de poziţiile partizane ale organismelor regimului dictatorial.
    În presă au fost semnalate cazuri grave de blocarea unor proiecte la Ministerul Dezvoltării Regionale şi al Turismului, căruia i-au fost alocate câteva miliarde de lei din fondurile europene. A apărut deja un scandal de utilizare defectuoasă a fondurilor (pentru un „brand”). În centrul scandalului se află o – recidivistă – doamna Elena Udrea. Preşedintele ţării, milionarul Băsescu – a sărit public să-i ia apărarea, ceea ce este sub demnitatea unui şef de stat. Probabil că organele de control ale UE vor reacţiona, văzând şi intervenţia total nepotrivită a şefului statului. Aşa ne vom pierde şi ultimul dram de credibilitate în acest regim politic invadat de corupţie, de minciună şi de iresponsabilitate.
    PERSPECTIVA Deosebit de cele 10-11 miliarde de euro din fondurile europene neutilizate în perioada 2007-2010 şi reportate pentru următorii 3 ani, există o diferenţă importantă de fonduri alocate iniţial – până la suma totală de 34,8 miliarde euro – eşalonată iniţial pe ani, astfel:

    – în milioane euro-
    2011 2012 2013 Total pe 3 ani
    Total fonduri
    alocate (FEDR, 5.666 6.051 6.435 18.152
    FC, FSE, FEADR,
    FEGA, FEP)
    Deci, în următorii 3 ani, ar trebui să se elaboreze şi implementeze proiecte şi documentaţii de circa 28-29 de miliarde de euro (10-11 miliarde de euro reportate din 2007-2010 şi 18,1 miliarde de euro eşalonate iniţial pentru anii 2011-2013).
    Este greu de evaluat ce soartă vor avea aceste posibilităţi, având în vedere experienţa negativă şi amară din primii 4 ani, nepăsarea şi dezinteresul guvernanţilor Băsescu, Isărescu şi Boc şi al ceilorlaţi guvernanţi.
    România are nişte posibilităţi de finanţare despre care va trebui să discutăm temeinic, având în vedere nevoile stringente de finanţare ale ţării în perioada imediat următoare. Deocamdată, perspectiva este sumbră, judecând raţional după nepăsarea guvernanţilor.
    După ritmul de utilizare a fondurilor europene din primii 4 ani (în medie câte un miliard de euro pe an), guvernanţilor Băsescu, Isărescu şi Boc le-ar trebui alte câteva mandate ca să atragă fondurile europene de 28-29 miliarde de euro neutilizate. Unii analişti economici şi cercetători sunt mai optimişti.
    Lipsa de interes a acestor guvernanţi îşi are explicaţia în controlul mai sever al organismelor UE asupra modului de cheltuire a fondurilor europene, ceea ce este total neconvenabil clientelei politice a PDL finanţată din belşug cu miliarde de euro din banii publici de la buget (la preţuri necontrolate) pentru alte proiecte.
    Putem vorbi de o lipsă de credibilitate a cetăţenilor în capacitatea actualilor guvernanţi de a se dedica intereselor ţării. Incapacitatea, incompetenţa şi iresponsabilitatea guvernanţilor actuali sunt dovedite.
    Aceşti guvernanţi sunt obsedaţi în continuare de „tăierea” pensiilor, salariilor, alocaţiilor sociale, desfiinţarea subvenţiilor pentru încălzire, de majorarea substanţială a preţurilor care lovesc pe „cei mulţi”.

    III. MĂRIREA DEFICITULUI BUGETAR PRIN
    NEACCESAREA FONDURILOR EUROPENE

    România, ca ţară membră a Uniunii Europene, are obligaţia să plătească „contribuţii” la bugetul Uniunii, conform reglementărilor acesteia. Aceste obligaţii elementare sunt cunoscute de milionarii guvernanţi Băsescu, Isărescu şi ceilalţi. „Contribuţia” nu este deloc mică, fiind de peste 1 miliard de euro în fiecare an. Guvernanţii se feresc să discute de această sarcină bugetară, care nu este de neglijat, având în vedere efectele ei – mai ales în anii de criză când căutăm cu disperare surse de finanţare.
    România şi-a achitat aceste obligaţii, astfel:

    În miliarde lei În miliarde euro
    2007 3,8 1,2
    2008 4,5 1,2
    2009 5,6 1,3
    2010 5,9 1,4
    Total 19,8 5,1

    Prin urmare, în limbajul preferat al milionarilor Băsescu şi Isărescu, deficitul bugetar al României a fost afectat, în fiecare an, cu sume între 1,2 – 1,4 miliarde euro. Totalul cumulat urcă la 5,1 miliarde euro.
    Până în 2013, ar urma să se facă plata „contribuţilor” pe ultimii 3 ani – de încă 4,2 – 5 miliarde euro. Deci în total, în cei 7 ani – „contribuţiile” noastre la UE vor însuma 9,2 – 10 miliarde de euro care afectează direct bugetul României, inclusiv deficitul bugetar.
    A. Deficitul bugetar putea fi compensat şi îmbunătăţit prin utilizarea fondurilor europene alocate României. Prin dezinteresul regimului dictatorial Băsescu – deficitul a fost compensat numai parţial (din informaţiile primite – circa 3 miliarde de euro în primii 3 ani), astfel încât – în mod net – am avut în relaţia financiară cu UE până acum un deficit de circa 1,5 – 2 miliarde euro. Deci, în aceşti ani de criză cumplită, guvernul României – din vina sa – a fost finanţator net al celorlalte ţări mai bogate din UE.
    B. Milionarii guvernanţi Băsescu, Isărescu şi ceilalţi – în loc să fi atras de la Uniunea Europeană fonduri pentru ţară în aceşti ani de criză groaznică, de încă 10-11 miliarde de euro, ei finanţează alte ţări mai dezvoltate şi mai bogate şi aruncă vina pe cetăţenii români – promovând politica de exterminare a pensionarilor, profesorilor, medicilor şi altor categorii sociale, care se zbat în sărăcie.
    Este evident pentru orice om raţional că, prin mobilizarea celor 10-11 miliarde de euro, putea să se diminueze o parte importantă din deficitul bugetar al României, dacă s-ar fi atras din fondurile europene nerambursabile alocate o sumă mult mai mare decât contribuţia noastră totală la UE. Ar fi fost mai bine pentru România.
    Se poate afirma că s-a ratat posibilitatea de a avea un EXCEDENT de câteva miliarde de euro în relaţia financiară cu UE (un excedent prin mobilizarea celor 10-11 miliarde de euro din totalul de peste 34,8 de miliarde de euro alocate, deoarece am trecut de jumătate din calendarul stabilit până în anul 2013).
    Noi nu putem să fim solidari cu asemenea guvernanţi, total iresponsabili, care acţionează împotriva României şi a românilor. Nu există NICIO SCUZĂ pentru aceşti politicieni guvernanţi în acest caz.

    IV. ZECILE DE MILIARDE DE EURO „NEVAZUTE” ŞI
    „NEMOBILIZATE” DE REGIMUL DICTATORIAL

    Sintetizăm aici miliardele de euro „nevăzute”, „negăsite” şi „nemobilizate” de milionarii Băsescu, Isărescu şi ceilalţi guvernanţi. La cele examinate de noi în mesajul nostru transmis la 12 august 2010 adăugăm şi miliardele de euro neutilizate din fondurile europene alocate României în perioada 2007-2010. Rezultă următorul tablou:
    A. Pagubele la bugetul de stat de 40-50 miliarde de euro, prin tolerarea evaziunii fiscale în cei aproape 6 ani de regim dictatorial Băsescu;
    B. Pagubele la bugetul de stat de peste 18 miliarde de euro, datorită politicii dezastruoase de impozitare prin „cota unică” introdusă şi aplicată în cei aproape 6 ani de regim dictatorial Băsescu.
    C. Fondurile europene neutilizate în perioada 2007-2010 – în sumă de 10-11 miliarde de euro.
    În total, analizele noastre publicate au pus în evidenţă fonduri de 68-79 miliarde de euro, care au rămas „nemobilizate” de guvernanţii Băsescu, Isărescu, Boc şi alţii.
    Acestea sunt adevăratele cauze, alături de altele, ale deficitului bugetar şi nu MINCIUNILE propagate de Băsescu, Isărescu şi ceilalţi guvernanţi iresponsabili, care aruncă vina pe pensionari şi salariaţi şi îi supun unor politici de exterminare.
    În viitorul apropiat vom prezenta noi analize privind şi alte cauze, între care şi „risipa şi jefuirea de bani publici” la Banca Naţională a României.
    Sperăm că milioanele de cetăţeni români vor înţelege de ce problema miliardelor de euro neutilizate din fondurile europene alocate României – va constitui un punct esenţial în ACTUL DE ACUZARE privind politicile greşite şi păguboase ale regimului dictatorial Băsescu în cei 6 ani de guvernare.

    1 septembrie 2010

    Grupul de Iniţiativă „Reînnoirea”

    Florea Dumitrescu
    Gheorghe Stroe
    Cristian Apostol

  42. 43 Ghita Bizonu' septembrie 1, 2010 la 7:35 pm

    Da unde or fi bavardelu si comeseanu sa ne intrebe ce poasturi dorim sa capatam ? Or fi saracii pe la Modrogan sa afle daca ei vor mai avea posturi ?

  43. 44 Criticos septembrie 1, 2010 la 8:02 pm

    Că circarul naţional nu va renunţa la controlul politic total e foarte limpede, aşa că orice scenariu posibil porneşte automat de la această premisă iar rezultatul nu poate fi decât nimic. Pe de altă parte forţarea alegerilor anticipate nu e deloc simplă. Personal nici nu prea cred în posibilitatea ei. Ce să mai vorbesc despre necesara modificare a legislaţiei electorale!
    O schimbare reală e necesară ca aerul, cred că deja e foarte târzie, dacă nu chiar prea târzie. Şi chiar şi acum, târziu, cu totul incertă

  44. 45 i.nicolae septembrie 1, 2010 la 8:07 pm

    Da domnilor ,sa aducem salariile asa cum au fost,sa nu disponibilizam pe nimeni ,sa reducem TVA-ul si sa nu facem inprumut la FMI da ?Toate bune si la locul lor,cu o singura conditie,BANII.De unde i-i luam? Poate veniti cu solutii,dar solutii viabile nu “hau hau”,ca la asta ne pricepem toti.
    Ar fi timpul sa ne apucam serios de munca,pana nu e prea tarziu.Asta cu jos unul sau altul e veche,daca vreti sa faceti ceva in tara asta veniti cu un program si cu solutii,si mai ales cu dorinta de a le aplica si raspunde pentru tot ce veti face.Dar se pare ca asistam doar la lupta pentru putere si platirea de “polite” si atat.Sondajele sunt o minciuna,nici dracu nu mai crede in ele ,iar increderea in politicieni scade pe zi ce trece asa ca dati-i inainte cu jos Basescu ca asta le rezolva pe toate.Nu v-ati saturat de lozinca asta?

    Sa auzim de bine.

  45. 46 florin m. septembrie 1, 2010 la 8:39 pm

    Off topic

    Ghita Bizonu

    “Eu cunosc intamplator niste insi care au ceva afaceri (desfacere). M-am amuzat sa-i zic Tziganului (porecla de gasca nu rasism ! Ca acu zice bine ba ca deja sunt Tziganu ca acu as fi Grasu !!! are vreo 20 de angajati, inclus unu al carui chiosc fu demolat cu amabilitate pederasta) de Mises.ro . Dupa ce a lecturat in diagonala catesceva din alea a tras concluzia ca multi prosti mai sunt pe lume !!! ).Fiindca vezi tu cunoscutii mei cu ceva afaceri au si ei niste plangeri:
    - prea multa birocratie inepta si ineficenta…
    - prea putin respect ptr cetatean , fie el afacerist fie el “simplu”
    - prea putine servicii oferite de catre stat (ba io is de acord sa platesc ptr invatamant! Da vreau ca tineri sa stie tabla inmultirii !! si as mai vrea ca sa nu mai am gropi chiar pe strada mea !!)
    - prea putina atentie ptr intreprinzatorul roman!!! »

    Sincer sa fiu, comentariile tale nu excelelaza prin acuratetea constructiei iar eu personal am nevoie in numeroase randuri de multa rabdare sa deslusesc ce vrei sa spui si nu pot sa ma laud ca reusesc de fiecare data. De aceea am si intrebat in acest caz de mai multe ori, sa fiu sigur ca nu am inteles nimic gresit. Multumesc, la randu-mi, pentru rabdarea ta de a explica. Stilul agreabil imi este deja familiar, asa ca nu-ti mai multumesc si pentru asta.

    Desigur, e dreptul tau si al prietenilor tai sa aveti orice parere despre von Mises sau nu conteaza ce alt economist, ca si despre orice altceva. Suma acestor pareri constituie filozofia de viata a fiecaruia, iar cand multe din aceste pareri se rezuma la injuraturi, acest lucru simplifica, fara indoiala, existenta. Ii inteleg si ca parcurg in diagonala un site recomandat , cu caldura, de un prieten. Pana la urma, asa cum bine a zis cineva, traim in Romania si asta ne ia tot timpul, de unde sa mai ramana si pentru altceva ?

    Am retinut apoi plangerile prietenilor tai la adresa starii actuale de lucruri, si nu pot sa spun ca nu subscriu la parerea lor, cel putin intr-o oarecare masura. De altfel, una dintre exprimari sufera de inconsistenta afirmatiei cu justificativul : spui « prea putin servicii », dar cand expui motivele, rezulta ca de fapt se plangeau de « prea slabe servicii ». Si din punctul meu de vedere, asa este. Invatamant slab, strazi proaste. Nu stiu cat au platit ei statului pentru a le avea, dar plec de la premisa ca sunt platitori corecti de impozite, dau bon la fiecare pachet de biscuiti sau e ce-o fi el, deci este normal sa si pretinda.
    Cat despre birocratie…ce sa mai spun. Mai multa dreptate chiar nu puteau avea. Nimeni nu stie exact de ce sunt acei oameni acolo, intrucat nimeni nu i-a cerut, dar cand n-ai incotro, (si n-ai), si apelezi la serviciile lor, devii foarte repede convins ca trebuie sa fie membrii unui club al carui scop statutar este sa-ti faca tie viata mizerabila.

    Stiu si eu ce sa spun ? Eu cred ca totusi prietenii tai ar trebui sa mai intre din cand pe Mises.ro si sa incerce sa citeasca si rand cu rand. Cat ii lasa timpul. Nu de alta, dar « tampitii cu facultate » de acolo zic si ei ceva asemanator desi, fara indoiala, nu identic. Dar e un inceput, nu ? Pentru superficialitate si frustarea ce rezulta atunci cand n-ai vocatia ei, exista, draga Bizonule, tot restul vietii la dispozitie, cum bine o demonstrezi.

    Sa merg mai departe.

    « Adica ei nu doresc fara “marele talhar” ci doar servicii corect prestate . Ptr ei nu ptr straini . Asa ca in toata lumea . »

    Am separat intentionat concluzia de plangerile lor, Din nou, din cauza inconsistentei. Pare mai curand ca este a ta, aceasta concluzie, decat a lor, intrucat nu rezulta nicicum ca este ce au spus ei si nici nu se potriveste. Acu, nu da fuga sa-i intrebi sau sa confirme. Doar spune-mi tu daca gresesc.

    Sa nu ma intelegi gresit. Intre felul in care actioneaza statul roman si cel german, de exemplu, este o uriasa diferenta. Cu toate acestea, cei ca Mises spun ca incredintandu-ne soarta « marelui talhar », cum il denumesti, mai devreme sau mai tarziu vom sfarsi prin a fi neputinciosi in fata abuzurilor sale. Asa cum a aratat-o deja socialismul real, ori nazismul, abia atunci suntem impartiti intre cativa privilegiati si o gramada de nivelati. Si iar o luam de la capat cu revolutiile. Ori razboaiele… Pentru simplul motiv ca viata responsabila intr-o comunitate cu membri egali si cu un singur stapan, legea, este considerata prea grea, iar frica noastra de libertate si raspunderea pe care o aduce, ne indeamna sa ne punem soarta in mana unei minoritati, pe care o consideram, aprioric, capabila sa gaseasca solutii miraculoase acolo unde noi, ca indivizi, esuam.

    Sa nu uitam : aceasta minoritate dezvolta o existenta proprie, ca vrem, ca nu vrem. Viata de partid, ideologia de partid, toate acestea au intrat in limbajul comun. In ciuda oricarei alte afirmatii, aceste entitati sunt conduse in activitatea lor de legi proprii, iar legatura lor cu poporul sau comunitatile despre care afirma ca le reprezinta, se rezuma la un schimb de promisiuni contra voturi, in baza careia capata accesul la resursele necesare perpetuarii acestei existente. Acoperirea promisiunilor, care de obicei se refera la suplimente aparent gratuite pentru cei carora li se adreseaza, se face din ce in ce mai mult dupa scheme asemanatoare cu cele Ponzi : ultimii vor ramane pacaliti. Si saraci lipiti.

  46. 47 Mimosa pudica septembrie 1, 2010 la 9:27 pm

    @Adrian Nastase

    Dupa parerea mea, acelea nu sunt “scenarile lui Basescu”, ci doar ce s-a zvonit ca ar fi, pentru a distrage atentia de la realitate.
    In realitate, Basescu si Boc se tem doar de coagularea fortelor opozitiei astfel incat, daca, dupa trecerea motiunii de cenzura nu este propus un premier agreat de sustinatorii motiunii care sa formeze un guvern competent, sa se ajunga la alegeri anticipate.

    Daca pornim de la aceasta realitate, ajungem la logica unor incercari viitoare ale cuplului Basescu-Boc (citez):
    “reluarea ofensivei impotriva PSD si a unor nume din PSD (inclusiv prin relansarea DNA si a temei dosarelor)”;
    “Se vor stimula lupte interne, se vor lansa pe piata zvonuri privind diverse intelegeri intre actuala conducere a PSD si grupuri de la putere”;
    “Se vor face manipulari, se vor lansa capcane, cu scopul de a sparge unitatea actuala de la varful PSD”;
    “PNL va fi instigat impotriva PSD, pe toate palierele, in special pe filiera locala. Miza: blocarea parteneriatului din opozitie si crearea unor canale de dialog cu PDL”.

    Toate acestea sunt banale instrumente de lupta politica subterana. Nu sunt nici macar arme si nici vorba sa poata fi folosite in scenarii.
    Instrumentele sunt identificabile si usor de “frant” daca (unii dintre) politicienii din PSD si PNL nu se transforma, deodata, in “naivi” si nu se prefac ca au fost “atacati” prin surprindere. Adica, daca, in realitatea nemarturisita, nu accepta sa fie “loviti” cu acele instrumente dand impresia ca le-au considerat arme de neinvins.

    Dupa parerea mea, Basescu si Boc vor incerca mai degraba sa ajunga la un compromis cu grupuri din PSD decat din PNL. Cred ca atentia ar trebui sa ramana treaza in aceasta directie. Experienta de dupa alegerile din 2008 nu este departe, iar cei din PSD care au intrat atunci in hora cu Basescu si PDL vor fi din nou cautati.

    P.s. Nu cred ca Udrea face parte din “gruparea reformistilor ” pedelisti, alaturi de Voinescu si de Preda. Banuiesc ca nominalizarea ei a fost o greseala de tastare.

  47. 48 florin m. septembrie 1, 2010 la 9:43 pm

    Karakas

    un lung preambul pentru nimic.
    Pe de alta parte, daca ai fi fost atent, acest subiect a mai fost semnalat de Ghitq Bizonu aici. Daca ai fi fost si mai atent, el este prezent in presa, si online, de ceva timp.

    Nu e nici un secret, Codul Fiscal Roman permite ca supraevaluarile din participatii sa nu fie impozitate decat atunci cand acestea sunt vandute, intrucat principiul de baza al impozitarii este cel al impozitarii profitului si nu al capitalului.
    Nu exista nici un motiv rational ca o companie sa isi supraevalueze participarile, asa ca va trebui sa asteptam urmarea. Un motiv plauzibil este acela al spalarii de bani, dar este speculativ ce spun.

    In orisice caz, o astfel de manevra nu se datoreaza pietei libere, cum spui, ci tocmai fiscalitatii, asa cum contrabanda este doar o reactie la controlul statului asupra unui anume comert.

  48. 49 Socrate septembrie 1, 2010 la 9:44 pm

    @Dragos * Sunteti fie portocaliu, fie OTV-ist. Gresesc ?

  49. 50 florin m. septembrie 1, 2010 la 9:47 pm

    Grupul Reinnoirea

    Pentru cei care n-au timpul pensionarilor – exista si varianta scurta? No offense, dar alfel nu am nici o sansa sa o parcurg.

  50. 51 florin m. septembrie 1, 2010 la 9:55 pm

    Bibliotecaru

    Este remarcabil efortul dumneavoastra si fara indoiala de inteles: atunci cand acceptam ca in jocul politic se joaca zaruri pe sufletele noastre, nu iti este indiferent cine joaca.
    Dar propunerea mea este alta: sa le reducem miza. Nu vor disparea ticalosii, dar vor fi ocupati cu crime mai putin colective, iertat fie-mi cinismul.

  51. 52 George Serban septembrie 1, 2010 la 9:55 pm

    POZITIE RATIONALA SI INTELIGENTA
    Nu mi se intampla prea des sa fiu de acord cu dl. senator Dan Voiculescu.
    In aceasta seara, la emisiunea lui Mihai Gadea, am auzit prima analiza lucida, rationala, inteligenta privind imposibilitatea si pericolul unei coabitari politice, la guvernare, cu Traian Basescu. Analiza apartine dlui. Dan Voiculescu.
    Atentie! Nu era insotit nici de Relu Fenechiu, nici de Ilie Sarbu.

  52. 53 Ghita Bizonu' septembrie 1, 2010 la 10:09 pm

    florin m

    inainte sa-ti permiti sa-mi permiti sa-mi acorzi libertatea opiniilor , ai de raspuns la o intrebare : care sunt aia despre care ai scris ca considera intreprinzatorul un soi de infractor neprins, asa cum reiese din prea multe postari de aici. ?
    Fiindca eu mi-am luat “portia” de insinuari vigilente si corecte si de demascari in sedintele de partid am indreptatirea morala ca sa iti cer sa faci dovada afirmatiilor tale .
    Ai zis frica de raspundee? Ai facut o afirmatie faci si demonstratia !! Poate sunt nepoliticos insa macar nu sunt agent provocator .
    Ai curajul propriei tale opinii sau decenta sa-ti recunosti “eroarea” .
    Deocamndata unicu lucru care mi l-ai demostrat este ca acum 25 de ani puteai fi un turnator .
    Mit faschistischen Grußen
    Bizonu’
    (acum 30 de ani altii de aceiasi calitate morala m-au taxat de “fascist”, Le-a cam iesit pe nas!!)

  53. 54 Maria Barbu septembrie 1, 2010 la 10:18 pm

    Foarte lucida analiza. Rece, inteligenta, obiectiva. Ce bine ca mai exista inca asemenea inteligente in Romania!

  54. 55 edituramateescu septembrie 1, 2010 la 10:44 pm

    Citesc si ma complexez. Calcule, strategii, jocuri politice, replieri, reluarea ofensivei,eliminarea numelor grele, „reformisti”… Dar noi, ceilalti 21 de milioane si ceva de cetateni unde suntem pe aceasta tablă de sah infinită, intinsa parcă pe o sferă de cateva partide, care joacă o partidă fara cap si fără coadă? Pentru ce se roagă politicienii la Doamne Doamne, seara cand pun capul pe perna? Din stratosfera pretioasei analize mai cade din greseala, macar, ca un pui ce incă n-a invatat sa zboare, un gand către bietul cetatean? In 20 de ani de activitate politica multilateral-democrata si originală-românească, impănată cu economie de piață, condimentată cu tranziție și pârlită la veșnica luminiță beată de la capătul tunelului, a lăcrimat vreun om de stat la durerea romanilor de rand?

  55. 56 plano10 septembrie 1, 2010 la 10:53 pm

    TUPEU:
    Sa nu vetezi cu OPOZITIA, dar sa-i ceri imperativ sa te scoata din infernul portocaliu…
    De ce ar face-o inainte de soroc?

  56. 57 Fragmentarium Politic septembrie 1, 2010 la 11:09 pm

    Observ ca unii nu cunosc regulile jocului democratic, iar altii (sau poate chiar aceiasi, ceea ce este si mai dezavuabil) nu au citit nici macar Constitutia, altfel nu ar veni cu aberatii (propuneri care exced cadrul de referinta). Cred ca ar fi penibil pentru orice politician sa explice relatia de asimetrie care exista sub aspect decizional intre un sef de stat si orice lider politic din opozitie. Pe de alta parte, faptul ca un politician, care, intamplator sau nu, este si sef de stat, reuseste ca, folosind aceleasi instrumente legislative si constitutionale, de uz general, sa-si tina in sah adversarii este o chestiune care, in ultima instanta, tine de IQ-ul personal (sau de partid, dupa caz), ceea ce este OK (rasucind putin un proverb, s-ar putea foarte bine spune de catre oricine ca decat cu un prost la paguba, mai bine cu un destept la castig). In acelasi timp, noi continuam sa folosim o expresie din timpul luptei anticomuniste, scotand-o din contextul istoric. Este vorba de sintagma partid-stat, care in sistemul monopartidist avea un alt sens (de dictatura si persecutare/represiune a oricarei dizidente/opozitii), iar in cel pluripartidist, democratic, alt sens (de asumare prin mandat popular a puterii, in conditiile functionarii, la fel de democratice, a opozitiei), ceea ce inseamna ca orice partid care este mandatat sa controleze institutiile statului devine un fel de partid-stat, sub aspectul responsabilitatii oficiale fata de politica statului respectiv, chiar daca in aceasta din urma se regaseste si influenta opozitiei, intr-o masura care depinde insa exclusiv de aceasta. As mai remarca si tanguirile unora fata de pluralismul de idei, viziuni sau de pozitii din PSD, recte divergentele Ponta-Geoana, uitand ca acestea sunt absolut normale intr-un partid democratic, care este un organism viu, dinamic (inclusiv “pulsiunile” dintre competitori, care sunt omenesti), esentiala fiind, in astfel de cazuri, nu prezenta, ci proportia in care se manifesta (avantajul viziunilor multiple este ca intotdeauna va exista o alternativa). Trebuie spus foarte clar ca nostalgia fata de un partid monolitic este cea fata de un partid tip “turma”, care-l urmeaza pe conducator pana in prapastie si care nu ofera alternative.

  57. 58 Mimosa pudica septembrie 1, 2010 la 11:23 pm

    @Ghita Bizonu

    Despre intrebarile si ipotezele tale fanteziste din septembrie 1, 2010 la 7:35 pm legate de Print si Conte: nu spera si nu ai teama.

  58. 59 Mimosa pudica septembrie 1, 2010 la 11:34 pm

    @Adrian Nastase

    Citez: “Erau multe argumente care sa ma recomande pe mine ca sef al guvernului, in 2000 ? Nu stiu.”

    Erau si sunt. Dar nici Ponta nu sta rau acum la capitolul “argumente de recomandare”, asa cum nici ideea “antrenorului” nu-i rea deloc.

  59. 60 Mimosa pudica septembrie 1, 2010 la 11:47 pm

    @Socrate

    Citez, legat de motiunea de cenzura:”N-am vazut masuri de popularizare a actiunii pe site-ul PSD, n-ma vazut strangere de semnaturi online, n-am vazut nimic despre posibilitatea ca un voluntar sa poata downloada si tipari o lista, pe care sa o completeze si sa o prezinte la vreun sediu PSD, n-am vazut echipe de voluntari PSD-isti care sa umble din casa in casa, etc. etc.”

    Remarca ta face cat o analiza.
    M-am intrebat si eu de ce lipsesc masurile la care te referi si nu m-au bucurat raspunsurile care mi-au venit in minte.
    Probabil ca exista un “staff” caruia i s-a incredintat organizarea actiunii. Lipsa preocuparii pentru obtinerea sprijinului societatii duce cu gandul la atitudinea specifica “staffurilor cu ifose” care trateaza realitatea cu superioritate si suficienta. Nu-mi place deloc ce se intampla si nu pot sa spun “e treaba PSD” pentru ca de rezultatul motiunii depindem cu totii.

  60. 61 Karakas septembrie 2, 2010 la 12:29 am

    Basescu catre ambasadori: “Nu există bani pentru programe speciale de relansare a economiei, pentru că tot ce împrumutăm se duce în cheltuiele de consum”

    http://www.gandul.info/politica/basescu-le-a-spus-ambasadorilor-sa-nu-se-lase-pacaliti-de-atmosfera-televizata-nu-mi-place-sa-fiu-injurat-dar-am-constiinta-impacata-7081093

    Mr. President, show us the money! Unde sunt banii Romaniei?

    Cu franchetea obisnuita, presedintele legitimeaza dezastrul produs de puterea pe care a instalat-o. Romania nu are in acest moment bani care sa poata fi alocati pentru stimularea/dezvoltarea economiei. Romania nu are nici macar bani pentru consumul propriu. Iar ideile bune par sa se fi epuizat la dreapta portocalie.

  61. 62 blogideologic septembrie 2, 2010 la 12:53 am

    @ florin m. spune : “Intre felul in care actioneaza statul roman si cel german, de exemplu, este o uriasa diferenta.”
    Iar te ocupi cu propaganda pro-Traian Băsescu pe blog. Linia de politică macroeconomică este trasată de stat. Există grupuri de reflecţie, dar o singură minte, decidentul suprem, filtrează reflecţiile şi ia hotărârea pentru linia de politică macroeconomică. În 2000-2004 în România, acest “brain” a fost primul ministru Adrian Năstase. În ultimele două mandate prezidenţiale, decidentul suprem a fost Traian Băsescu, “preşedintele jucător”. Nu mai încerca să îl deculpabilizezi, dând vina pe statul român. Chiar dacă îl invoci pe von Mises, mai ai grijă şi la exprimarea ta românească. Este deficitară. De ce ? Probabil că din lipsa ideilor.

  62. 63 LePrince septembrie 2, 2010 la 2:22 am

    @Adrian Nastase

    Analiza pe care o faceti in legatura cu posibilitatile politice pe viitor mi se pare foarte sincera. Si extrem de realista, pentru ca aceasta se centreaza pe pivotul central actual al politicii romanesti pe moment : Traian Basescu. Oricare din scenariile pe care le dezvoltati mi se pare, in mai mica sau mai mare masura , plauzibil. Ceea ce este important , si ma bucura, este ca nu vedeti venirea la putere a PSD fara alegeri anticipate. Afirmarea contrariului ar fi lipsa de sinceritate, repetarea unei aventuri ce s-a terminat prost, sau un vis in miezul zilei. Traian Basescu poate pune in practica oricare dintre ipotezele pe care le enumerati, sau combinatii ale acestora. In extremis poate apela la alegeri anticipate, dar asta nu garanteaza venirea la putere a PSD , fie singur, fie intr-o alianta. Personal, nu cred ca vom avea alegeri anticipate, si mai cred ca Traian Basescu va apela la una sau mai multe forme de actiune politica (unele redate si de d-voastra) pentru a mentine o linie cat mai apropiata de status-quo. Ca acesta se va numi Boc 5 sau va purta alt nume, ca va „agata” la remorca si PNL-ul (nu prea cred) sau ca va apela la „artificii” politice la limita, nici macar nu mai are importanta. Este singura posibilitate pentru a perpetua controlul. Linia politica actuala, indiferent de cum se numeste vehiculul, nu se va schimba radical. Se vor sacrifica cateva „nume”, pentru a oferi publicului tinte sau „trupuri” pentru linsaj public si mediatic. Am si cateva argumente :
    1. Motiunea de cenzura nu va trece. Nu cred ca se pot aduna destule voturi in Parlament pentru a-l da jos pe Boc. Numai Traian Basescu il poate „detrona” pe Boc definitiv. Sau mai bine spus, numai Traian Basescu poate sa-l faca pe Boc plecat cu motiune sau fara. Daca motiunea de cenzura trece poate fi din intamplare sau , mai plauzibil, dintr-un joc politic bine calculat a lui Basescu. Adica, Basescu, poate „lasa” sa treaca motiunea. Ca apoi sa dea vina pe opozitie pentru iresponsabilitate in momente grele sau pentru „instabilitatea politica” generata. In final poate , din carpeli sa recompuna un gurvern(tehnocrat, politic, oricum) care sa treaca prin „rascumpararea” voturilor din Parlament „atrase” de PSD sau PNL pentru ecuatia motiunii.
    2. Alegerile anticipate nu convin decat unei minoritati. PDL-ul nu va agrea anticipatele. PNL mai are nevoie de timp pentru a se consolida in formula Antonescu, si oricum isi poate satisface eventualul apetit pentru guvernare prin pactizarea cu PDL, oricand. Cu PSD-ul este o alta poveste. Parte a PSD ar agrea anticipatele. Dar nu intreg PSD. Mai ales la nivel local, exista destui lideri care „pe usa din dos” au intelegeri confortabile cu actuala putere. Acestia nu vor accepta aventura anticipatelor, deoarece nu sunt siguri ca ar avea de castigat. La toate acestea se adauga „inertia” confortabila, iresponsabila si lasa a majoritatii parlamentarilor, care nu doresc sa „dea ochii” cu electoratul in aceste momente indiferent de culoarea politica. „Furia” si nemultumirea generala pot face multe „victime colaterale”. Nici lui Basescu nu-i convin deloc anticipatele.
    3. PSD nu este pregatit pentru guvernare. „Povestea” cu Ponta prim-ministru este doar retorica. Victor Ponta nu are inca suprafata pentru a coabita cu Traian Basescu. Nu pentru ca o spun eu, ci pentru ca partidul nu are incredere ca Ponta ar putea sa-l infrunte eficient, sau sa negocieze avantajos cu Basescu. Diferenta de experienta politica(verificata in intalnirile Basescu-Ponta), stilul lui Basescu, si pozitia ingrata a primului ministru ca „sitting duck” in fata presedintelui data de sistemul nostru, fac ca mintile lucide din PSD sa priveasca cu rezerve o eventuala coabitare(inclusiv pe d-voastra-pentru cine stie sa „asculte” si sa va inteleaga). Desigur , exista posibilitatea „suspendarii”, dar ati avut un punct de vedere foarte corect cand ati spus ca acesta este ultimul gest si nu primul. Chiar in conditiile unei majoritati PSD,in urma eventualelor anticipate, „factorul” Basescu face orice planuri de guvernare sau scheme de aliante relativ nesigure pe termen mediu. Un razboi de uzura aparut ca urmare a unei coabitari va face rau PSD si nu ar mai lasa „mana libera” nici macar acelor lideri locali care acum sunt multumiti cu ce au. Desi Ponta este promitator, are mare nevoie de sprijinul, bunavointa si sinceritatea celor din jur. Cu exceptia d-voastra, a d-lui Iliescu si a altor cativa insa, el nu este inconjurat de prieteni politici, cel mult de colegi si din nefericire de multe ori de capuse sau, mai rau, de adversari. Probabil 16 octombrie va mai aduce cateva clarificari, dar nu va putea aduce un PSD extrem de diferit. Cei 5 ani de „Geoana” isi spun inca cuvantul.
    4. Eu nu va cred cand spuneti ca nu mai doriti sa fiti prim-ministru. Nici nu cred ca are vreo importanta daca va doriti sau nu cu adevarat. Daca stau sa analizez cariera d-voastra politica pasul urmator indreptatit si logic, ar fi spre prezidentialele din 2014. Dar nu despre asta e vorba. Nu doriti prim-ministru pentru ca stiti ca nu puteti fi acum asa ceva. Pentru ca stiti ca PSD are de asteptat si sunt putine sanse ca inainte de 2012 sa vorbim despre PSD la guvernare.
    Ceea ce am scris mai sus este doar o partiala analiza a situatiei prezente, cred eu, lucida. Nu inseamna ca imi doresc acum perpetuarea unei situatii evident proaste. „Normalitatea” ar insemna alegeri anticipate cat mai curand, iar apoi un guvern capabil, cu un premier ca Nastase sau chiar Nastase (mai exista cativa posibili si capabili) care sa redresesze ceea ce se poate redresa. Dar cum normalitatea in politica e relativ rara, iar la noi chiar „rara avis”, nu cred ca putem decat sa scenarizam in continuare. Pentru ca momentul cand vom putea spune si „motor!” nu e chiar atat de departe.
    S-auzim de bine.
    PS Interesanta ideea cu „masa bloggerilor” pe 16oct. Pot spera si eu la un scaun?

  63. 64 LePrince septembrie 2, 2010 la 2:28 am

    @Bibliotecaru

    Spuneti:

    „o unitate de învăţământ superior specială, capabilă să construiască experţi şi caractere, care să facă, din membrii de partid, adevăraţii lideri ce pot ocupa funcţii politice.”

    Propunerea este inutila si inerta. Liderii nu se pot construi. E ca atunci cand construiesti castele din carti de joc. Liderii apar, se nasc sau se construiesc singuri. Nu oricine are stofa de lider, iar incercarile de a construi lideri pe structuri umane obisnuite au fost esecuri. Nici caracterul nu se poate construi . Se naste sau se construieste in timp pe structuri puternice ce pot sustine. Structuri care nu arunca, la prima furtuna, peste bord , inutilitati cum ar fi onoare, loialitate, camaraderie, apartenenta, respect, samd. Iar pentru experti au existat multe scoli pentru formarea de politicieni sau lucratori in politica ce pot aspira la calitatea de politicieni. Incepand cu programe punctuale, studii post-universitare, master, facultate de stiinte politice, exista multiple mijloace de formare a expertilor. Caracterele si mai ales liderii nu se formeaza in scoli. O scoala poate insa finisa caractere. Dar depinde de profesori. Cine ar putea „finisa” caracterele, actualii politicieni?

    Eu nu cred ca guvernarea se poate „pregati” anticipat prin invatare si perfectionare. Guvernarea nu este corp uman sau masina pentru a putea analiza, pune diagnostic, elabora plan de tratament si trata dupa scheme prestabilite. Guvernarea este de fiecare data altfel, iar „planul de tratament” se schimba chiar pe parcursul guvernarii. Cel putin asa ar trebui. Important este ca cel care vine la guvernare ca si sef de guvern sa stie sa delege si sa aiba atentie de cine se inconjoara. Oamenii politici ajunsi la guvernare trebuie sa respecte cateva principii morale pentru a nu gresi profund. Si nu cred ca liderul trebuie sa faca treaba tuturor.

    Nu cred ca politica se va schimba radical in Romania pe tremen scurt. Politica este expresia caracterului masei electorilor. Pana ce nu vom avea un shift de mentalitate la nivelul votantilor, nu vom avea nici o schimbare majora la nivel de clasa politica.

    Desi e cert ca ar fi o greseala sa-l ignoram pe Dan Diaconescu, cred ca ii acordati mult prea mult credit, asa cum cred ca nu aveti incredere in capacitatea de schimbare a mentalului romanesc. Nu neg ca poate lua cateva procente , poate chiar importante, dar nu cred ca mai poate convinge precum Vadim in’96 sau 2000. Intre timp romanii au fost la capsuni si au vazut ca se poate trai si altfel, ca peste tot exista coruptie si clasa politica ciudata, ca nimeni nu-ti da pe gratis ce a promis si ca sacul are si fund.
    In schimb , sunt de acord cand spuneti ca ar trebui separate functiile de partid de functiile publice sau guvernamentale. Partidele ar fi mai „aerisite”, electoratul mai sigur de controlul politic eficient, iar coruptia ceva mai greu de pus in miscare.

    S-auzim de bine.

  64. 65 LePrince septembrie 2, 2010 la 2:56 am

    @Contele

    „Roger\roger…..”……alo…contele….m-auzi? Se pare ca ghitz bichon ne-a dibuit si ne desconspira, cred ca ne-a instalat un „tracking device”. Apropo, ai fost la nenea Modrogan? Eu am fost, si sunt vesel, se pare ca ma mai tin astia cateva luni macar, am scapat. Postul e sigur. N-am avut curaj sa intreb si de tine. Contele,….alo….m-auzi? Over.

  65. 66 LePrince septembrie 2, 2010 la 3:04 am

    @ Contele

    Deconspira in loc de “desconspira”, nu de alta da’ma trezesc cu “stergatorii” pe mine. Over.

  66. 67 blogideologic septembrie 2, 2010 la 3:12 am

    Toţi cei care susţin aici insistent teoria statului minimalist erau încadraţi de mine, din alte considerente, ca fiind partizani pro-Traian Băsescu. Acum completez : această susţinere a teoriei statului minimalist de fapt îl absolvă de responsabilitate şi vină în politica macroeconomică pe liderul suprem Traian Băsescu.

  67. 68 blogideologic septembrie 2, 2010 la 3:25 am

    Citesc “Industria îşi revine rapid” la http://www.romanialibera.ro/actualitate/economie/industria-isi-revine-rapid-198226.html . Există un indicator economic real, simplu, de încredere, pentru a observa starea economiei : circulaţia trenurilor încărcate cu materii prime şi mărfuri. Vin recent după o călătorie lungă pe CFR prin ţară. Situaţia transporturilor feroviare de materii prime şi mărfuri este dezolantă. Nu pot decât să conchid că ultimele date statistice privind creşterea economică în România sunt trucate.

  68. 69 Doru Coarna septembrie 2, 2010 la 4:46 am

    @ All,

    Cum s-ar zice, viteazul nostru n-are curaj sa matzeze cu mana lui guvernul pedelist, si-a trimis robotii ca sa-l execute pe Boc, ceilalti roboti l-au aparat si a ramas ca mai schimba cativa neperformanti si gata, ajunge. Ma intreb cum ii va deosebi pe neperformanti de ceilalti…

    Problema lor e cum am spus mai sus, a inceput sfarsitul: Basescu le-a oferit sansa vietii lor, depunerea mandatului intregului cabinet ceea ce ar fi permis numirea unui nou PM, un nou guvern, si imposibilitatea logica de a-i mai depune motiune de cenzura ca dom’le, abia s-au instalat, inca nu i-ati vazut cat sunt de buni, astfel ca opozitia ar fi lovit cu motiunea in gol iar populatia ar fi vazut doar setea lor de a se instala la putere.

    Din lacomie insa, PDL n-a acceptat miscarea si vrea sa insele mimand o remaniere de fatada. Aici intervine deviza lui Basescu din campanie: de ce le e frica nu scapa! doar ca se aplica chiar lor acum. Intr-adevar, de motiune, caderea guvernului si oferta opozitiei plus suspendare in cazul neluarii in considerare, NU SCAPA! Nici ei, nici el.

    Asta e, ultima batalie a lui Basescu s-a consumat chiar intre ei si toti au pierdut-o! De acum ramane doar o chestiune de timp, insa trebuie sa sesizam ca dintre ei toti, Basescu stie totusi sa joace si are dreptate, nu are cu cine, pe toti ii retine lacomia. Si pe el.

  69. 70 Al septembrie 2, 2010 la 6:17 am

    Buna dimineata!Domnule Nastase,inca mai luati in seama ce spune acest “ins”?Pierdeti vremea cu “spusele lui”,care ne influienteza viata in rau.Dar…..!!!???asta e……Mare pacat!

  70. 71 Doru Coarna septembrie 2, 2010 la 7:10 am

    @ i. nicolae,

    nu-mi aduc aminte ca PSD sa fi bagat vreodata tara in criza, dar imi amintesc cum a stabilizat-o si a pus-o pe crestere de cateva ori, ce zici?

    Si tot asa, nu-mi amintesc ca PD(L) sa fi dus tara sau guvernul vreodata in alta directie decat spre haos, disolutie, neincredere si criza, este?

    Acum e drept, au facut-o lata si situatia e mai grava ca oricand, dar efectiv n-are cine sa rezolve decat tot cei care au mai reusit. Despre bani ce pot sa-ti spun decat ca trebuie sa stii de unde sa-i iei, adica de unde se aduna ei deobicei, asta-i lucrarea pe care pdl nu vrea s-o faca si stim toti de ce.

  71. 72 Ghita Bizonu' septembrie 2, 2010 la 7:25 am

    Inudustria isi revine !!! Exporturile au crescut cu 0, 2 % !!
    Da , cred. Duster are succes in Vest , La volumu nost d ee exporc (care e cam de porc ! pardon importam porci!!) Dusteru conteste.

    In rest basescu aplica original teoria staului minimal. Adica el in calitate de prezidel si primsinistu nu face nimic …. in fara de imprumuturi si kentuieli.
    Restu? Pai sa faca popozitia ca d’aia e popozitie , sa faca boboru ca d’aia e bobor ca Basel se lupat cu badea, Ciutacu, Firea samd.

  72. 73 Vasile, septembrie 2, 2010 la 7:39 am

    Bibliotecarul,

    Ati intrat din nou in fabrica acelora care cred ca daca se nasc conti,printi se cred si leaderi inascuti…iar sintagma de scoala ii sperie!
    Nici o desebire intre un “nobilul” zaharescu de acolo si nobilii de pe aici .
    Prematurul nascut leader ,in contradictoriu cu propria persoana dar nu si cu propria imagine spune ..Scoala e inutila si interta si tot el se contrazice halucinant”Caracterele si mai ales liderii nu se formeaza in scoli. O scoala poate insa finisa caractere”. Aberant!!!!!!
    Adica ce ar mai fi fost “DAVID” nefinisat…..,nici cel putin o legenda!
    De partea cealalta dintr-un alt unghi intru in consonanta cu individul si va intreb cum vedeti o scoala de leaderi vs ideologia diferita a elevului?Ii vedeti autoplasati aleatoriu , sau scoala ar trebui sa aibe mai multe aripi precum formatiunile politice ale partidelor , adica intr-o clasa sa se citeasca Main Kamp iar in cea alaturata Capitalul?
    Din pacate atingerea unorr idealuri prin selectarea , finisarea unor leaderi politici, ma face sa compar relatia politica cu cea mai veche meserie si la o “Isolda” care ar fi terminat cu Magna cum Laude , o scoala de leaderi, si ar fi ajuns asa cum i-a fost harazit matroana!
    Ca sa corectez textul printului as spune ca o asemenea socala ar fi un ideal fantasmagoric! ,

    PS.
    Cica ,de dusmani te fereti mai usor,atentie insa la prieteni!

  73. 74 Vasile, septembrie 2, 2010 la 7:44 am

    Floein M,

    Apropo de intrebarea dumitale, cind vei ajunge sa constati “viata scurta” deja este prea tarziu si ireversibil , vei trai doar pentru sperasnta unui meci prelungit aleatoriu de arbitru!

  74. 75 Vasile, septembrie 2, 2010 la 7:51 am

    Doru Coarna,

    Eu , as putea spune adaugandul si pe Ghita B, am invatat la scoala elementara dar de partid , ca razboiaele pot fi “bune” de aparare , si “rele”, de ocupatie pentru o reimpartire a lumii.
    De ce nu credeti ca nimanui nu-i pasa practic de ce se intampla cu Romania si ca acolo este un razboi real de reimpartire a lumii….Aaaa daca acolo ar fi fost un Brutus…atunci ar fi fost si un Cezar si ..nu ar mai fi fost razboi! Ati inteles?

  75. 76 contele septembrie 2, 2010 la 8:34 am

    LePrince

    Cine este ” ghitz bichon ” ?!

  76. 77 Ghita Bizonu' septembrie 2, 2010 la 8:39 am

    Acum putem demonstra ca Boc este coborator direct al celor mai stravechi locuitori de pe aici de la inceputu Marrii Thetys. Dinozaurii pitici au dat balaurul bondoc , au evolutat in piticoteri transilvanici dupa ce cazu meteoritu in Yucatan , pitictoterii au dus la Piticantropus napocensis din care se trage Boc (contractie de la BondOC). Astfel se dovedeste inca o data exceptionalismu ardelenesc si mai ale a celui mai minunat fiu al sau , prea genialu cosas Umil care trece de la iarba la oameni ca un adevarat balaur(e) BondOC!!!

  77. 78 marina septembrie 2, 2010 la 8:45 am

    Dle.nastese v-au murit strategii din partid, unde va sunt eminentele cenusii,unde sunt creierele diabolice pe care trebuie sa le contrapuneti lui base, stiu ca prostu e cel mai greu de intuit dar chiar sa va faca asta tot timpul nu m-am asteptat.Ce faceti acolo in partidul ala, vegetati?Nu stati degeaba, acoateti bani de la tescherea si cumparati parlamentari din arcul majoritar,acum e momentul cand vad ca barca lor ia apa si capitanul e manga non stop, nu stati degeaba, voi ne-ati bagat in rahatul asta voi sa ne scoateti, vorba lui Olteanu, ca gura pacatosului adevar graieste, ati plecat din coalitie exact cand nu trebuia si in felul asta i-ati dat presedintia pe tava boului, iar acum asteptati sa iesim noi in strada si sa-l dam jos, atunci de ce mai votam, e mai simplu iesim in strada si ne punem singuri presedintii.Eu sunt unul din cei 5 mil. de cetateni care v-au votat si va votez din 90 incoace, dar sunt f. dezamagita pentru felul in care ati gestionat ultimele alegeri, dar si situatia actuala, mai putine vorbe la tv si mai multa actiune in partid asta vrem noi cetatenii de la dvs.(vorbesc de partid in geberal)sa ganditi mai mult si sa gasiti solutii ca de aceea sunteti voi alesii si nu noi,cand ati fost la putere nu i-ati clintit suvita lu asta lasa ca va si ne face el de comanda acum.Daca nu scapam de asta mai repede eu si familia mea emigram, e tot ce ne-a mai ramas de facut!

  78. 79 Silviu cel necajit septembrie 2, 2010 la 9:10 am

    Adrian, vrei să-ţi spun ceva ce-l va înnebuni de tot pe Bolnavu’, ce-i va face pe oameni – la referendumul pentru demiterea lui – să nu fie nehotărâţi, să dorească( cu adevărat) înlăturarea lui din funcţia de preşedinte, de alungarea lui şi de a-l opri să mai facă atât de mult rău? Plus soluţia pt. majoritatea Opoziţiei? Păi, e simplu: vorbiţi TOT cu Iohhanis, conveniţi – din nou – că el este premierul Opoziţiei, convingeţi-l( din nou) pe Pambuccian să susţină majoritatea şi pe Iohhanis premier – cred, sincer, că o va face încă o dată -, iar în condiţiile astea veţi vedea ce n-a văzut – în politica dâmboviţeană – cineva până acum: ori acceptă pe Iohhanis( înclin să cred că da, cât e el de “lup de mare”, obişnuit cu furtunile, insă frica este mare, ajunsă deja la manie, frustrare, coşmar etc.), ori vor vedea străinii ce n-a văzut planeta până acum: dublă suspendare şi, intr-un final, demitere. Da, cred că acel grup al minoprităţilor, în acest context, poate face diferenţa, poate salva naţia, oamenii, pe noi, pe toţi, de acest coşmar. Şi da, prezentarea în faţa Bolnavului tot cu Iohhanis premier îl va doborî, îl va îngenunchia, îl va înnebuni de furie, iar oamenii vor înţelege şi mai mult de unde li se trage toată ” beleaua”. Plus că Iohhanis a beneficiat şi beneficiază(incă) de încrederea oamenilor, are ” pile” la bani în “Nemţia” etc. Cu respect,

  79. 80 dlnimeni septembrie 2, 2010 la 9:44 am

    Scenariile sunt corecte – desi poate nu ar fi singurele posibile – fiindca ele par a lua in considerare elementele fixe din aceasta perioada politica: ideea ca o remaniere ar putea bara, imagistic, mediatic, motiunea de cenzura (adica abia s-a instalat noul guvern, lasati-l sa lucreze), obsesia gloriosului nostru presedinte de a pastra controlul tarii – mai bine zis al resurselor ei – direct sau prin interpusi, controlul asupra pedele ori al altui partid, obiceiul gloriosului nostru presedinte de a se prezenta nu ca muntele printre dealuri ci ca musuroiul de pe cimpie, etc.
    Doresc sa le reamintesc partizanilor gloriosului nostru presedinte, care au inceput sa apara din nou pe blog, semn ca se apropie evenimente politice, ca au mai fost unii care dorit si ei ca opozitia sa fie constructiva: de aceea, opozitia a fost trimisa sa construiasca (canalul si altele), iar opozantii, dupa lungile perioade de penitenta, isi puteau gasi de lucru cu predilectie pe santiere. Asta ca sa nu reiau ideea ca este o oribilitate sa parvii la putere si la aventajele ei dupa care sa pretinzi creatia si solutiile – pe care nu esti in stare sa le ai – in mod gratuit, de la cei care nu sunt la putere si care nu se bucura de nici un fel de avantaj. In fine, avem si noi musafiri din plevusca politrucilor pedelisti, carasii mai mari sunt inca probabil la coada la ghiseele acelea cu drepturile de autor, ori in drum spre bd. Preciziei. Oricum, m-am binedispus pentru toata ziua gindindu-ma cam cum ar arata revista Taifasuri (probabil Taifase, intr-o noua versiune) adusa la ceva gen 22, drept care mi-am permis un mixaj imaginar intre titluri existente in sumar si autori posibili: “Scapati de transpiratie in mod natural” de Andrei Plesu; “Câinii nu latra niciodata degeaba” de TRU; “3 ponturi pe saptamâna” de Cosmin Gusa; “Atentie la intepaturile capuselor!” de Andreea Pora; “Cât timp trebuie alocat micutilor” de Mircea Cartarescu. Parca ziua de munca mi se pare dintr-o data mai usoara.

  80. 81 Doru Coarna septembrie 2, 2010 la 9:51 am

    @ LePrince,

    O analiza de nota 10 nobile domn, pur politica. Iti reprosez doar lipsa pragmatismului, caci:

    1. Escamotezi mesajul strazii, presiunea populara, nemultumirile, imposibilitatea unei vieti civilizate in Romania anului 2010. Toate astea pot conduce rapid unde au mai condus, dand peste cap astfel de calcule, desigur. Asa si reusesc.

    2. Escamotezi lipsa solutiilor de moment si de perspectiva, economice si politice, ale Puterii. Basescu insasi si-a prezentat perspectiva pt 2010 si 2011 activului nostru diplomatic insistand pe masurile de austeritate atentie!!! “sociala”! Intelegi ce inseamna asta? Iti traduc eu: EXTERMINARE!

    3. Lipsa sumelor pt investii consistente a adus deja dihonia in PDL, e greu se crezut ca “partile” UDMR-ului si UNPR-ului vor fi ocolite de catre lacomii pedelisti. Coalitia asta poate exploda la prima inselaciune, toti putand motiva ca “masurile nu se dovedesc a fi productive, drumul e gresit”. Si sigur ca au dreptate de pe acum, trebuie doar unul sa deschida gura si toata coalitia pleaca acasa cat ai zice “motiune”.

    4. Subestimezi analistii PDL, nu-si vor sacrifica definitiv carierele politice si restul intereselor de dragul aventurilor de tot felul alaturi de Boc si Basescu, spre beneficiul BVB-ului si al Nutzicii. Vor bascula oportun.

    5. Ref. Traian Basescu: nu mai este crezut de nimeni, situatia lui politica s-a deteriorat enorm, de sondaje nu mai vorbim, dar putem vorbi de “trasul in gol” precum un cowboy ce mai poate atrage atentia doar tragand un foc in sus; mesajul sau este “doar eu am pistol!”, adica institutii, si crede-ma ca din aceasta zona vin marile surprize de tot felul. In timpul acesta pedelistii vor fi gelosi pe pistolul lui. Cat timp?

    5. Boc insusi manifesta disponibilitate catre depunerea mandatului, constientizeaza chiar ca trebuie doar gasit momentul oportun. Este blocat doar prin coalitie si aranjamente dar le va abandona la cererea Capitanului, ca ultima solutie. Era sa fie ieri, dar sa vina intai transa si poate apoi… El realizeaza ca se expune total pt bunastarea clientelei lui Basescu, cand ramai sarac si cinstit vezi altfel lucrurile, iar ambitia detinerii functiei de PM nu acopera fluieraturile trecute, prezente si viitoare. Isi va cauta rapid ceva pe afara, pe la UE sau ONU, poate ambasador, maximizand distanta.

    6. Opozitia articuleaza primele sunete, fara disonante. Artificiul DD este prea crud, nu poate functiona in urmatoarele 6 luni, astfel ca opozitia parlamentara este optiunea la indemana tuturor intru provocarea anticipatelor, mai ales ca acestea intra si in viziunea PP-ului, PRM-ului, poate si in cea a partidului lui Tokes (vs UDMR).

    Culmea e ca si Basescu i-ar conveni anticipate daca isi negociaza mentinerea, anatema ar fi pasata altora iar el poate poza in miezul lucrurilor pt vreo cateva luni, sperand sa-si refaca imaginea prin martialitatea negocierilor de tot felul.

    M-am plictisit, iti ajunge Printe… Ah!, marile firme, bancile, contribuabilii stiuti si nestiuti ai statului roman, toti fericiti de recentul TVA si generoasele perspective ale pietii romanesti…

  81. 82 Marcus septembrie 2, 2010 la 10:16 am

    @Lio prins: daca nu esti familiarizat cu modul de utilizare al foniei ca mijloc de comunicare, nu-l mai folosi, bre, ca este adevarata chestia cu “multi vede, putini pricepe”, da’ si daca din aia care “vede” se gaseste cineva care sa priceapa, patesti rusinici ca asta de acum. Adica ai vrut sa pari mistocar si ai dovedit ca esti total aiurea (eufemism) la aceasta materie. Uite, ca sa nu zici ca sunt rau, pentru a te dumiri ce si cum sta treaba, iti recomand sa intri la mine pe blog si sa citesti postarea “Noi suntem romani”. Te vei lumina citind-o cine este “roger” , cand se folosete si mai ales unde-i locul lui intr-o convorbire in eter (aero sau navala)
    sa fii iubit ca mi-ai facut ziua :)
    marcus

  82. 83 Marcus septembrie 2, 2010 la 10:16 am

    La Vendetta (Varianta De Cotroceni)

    Daca in mandatul trecut, cu Tariceanu Prim Ministru, nu era aproape zi de la Dumnezeu in care chiombu’ sa nu iasa pe sticla si sa ne ofere cate un recital de nefacubile televizate, harjonindu-se ba in direct, ba prin inregistrari cu premierul, in noul mandat dementul, avand confortul guvernarii la dispozitie, prin prezenta tucalarului sef Boc la carma lui, isi permite lungi momente de respiro, momente caracterizate de taceri suspecte si motive de ingrijorare media din pricina starii sale de sanatate.
    Acum, faptul ca Basescu a tinut sa ne asigure ca in afara de o zgaiba in ureche, o operatie la coloana, o interventie la tiroida, cateva pete aparute pe chelie (un unchi al meu a avut asa ceva cu trei saptamani inainte de a se petrece de pe aceasta lume, Dumnezeu Sa-l Odihneasca !) etc, in rest e sanatos tun, a reusit sa ia o mare povara de pe sufletele noastre chinuite de ideea ca tatucu’ ar putea fi, Doamne fereste, suferind fizic cu ceva. Nu, din punctul asta de vedere omu’ e ok, el cu capu’ sta prost, da’ prost rau de tot si aici nu e nevoie de vreun rezultat medical care sa-i ateste nebunia, e constatabila cu ochiul liber al oricarui profan in materie de psihiatrie.
    Daca omu’ si-ar purta crucea internat, in camasa de forta, in vreun institut de specialitate, nu ar deranja prea tare, numai ca acum, cand este derobat de sarcina circului cu Tariceanu si dispunand de foarte mult timp liber, nebunu’ dracului nu stie ce sa mai faca ca sa se razbune pe boborenii care, in mila lor crestineasca, desi nu si-l doresc in totalitate cazat la doi metri sub pamant sa-i tina companie ciuruitului, totusi il injura zilnic de mama focului pentru modul in care intelege sa gestioneze criza din Romania pe spinarea saracimii majoritare.
    Omu’, detinator al unui ego supradimensionat si al unor viscere foarte fragile si sensibile, nu stie ce sa mai scorneasca si sa basineasca, in rarele momente de mahmureala bahica (ca de luciditate in niciun caz nu putem vorbi, cand ne referim la acest personaj), pentru a se razbuna pe romani si pentru a le arata cine este Jupanu’ si ce vrea el.
    Nerusinatu’ dracului are tupeul sa sustina ca majorarea pensiilor si aducerea salariilor la un nivel decent, intr-o guvernare de prosperitate economica au reprezentat de fapt pomeni electorale care stau acum la baza crizei economice prin care trecem, motiv pentru care isi tine responsabili adversarii politici.
    Sa mori tu, Basescule, ca asa e si ca d’aia o ducem noi prost acum ?
    Da’ de ce nu ne spui tu cum se duc acum banii din imprumuturile contractate de guvernul tau, in buzunarele clientelei politice portocalii, pentru a plati galetile, pufoaicele, zaharul, faina, posterele cu tine cat Marele Zid Chinezesc, cash-ul dat alegatorilor din tara in Roni, iar moldovenilor in Euro etc, folosite in campania ta prezidentiala pentru a-ti cumpara voturile si platite la momentul respectiv de actualii clienti ai guvernului?
    Sau de ce nu ne spui tu cum isi plateste Udroaica imprumutul la BRD si costurile papornitei zilnice din promovarea de frunzulite contrafacute, mai ceva ca tenisii Adidas Torsion?
    Sau astea nu se pun, ca deh, sunt pentru tine, iar tu le meriti pe deplin pentru binele pe care-l faci acestui popor !
    Basescule, adversarii tai politici ,chiar daca au facut asa-zisele pomeni electorale, le-au facut directionate catre amaratii de romani nu ca sa ingrase conturile unor derbedei ca tine, asa ca ciocu’ mic si joc de glezne la capitolul asta !
    In concluzie, stimati compatrioti, cred ca este cazul sa fugim ca dracu’ de tamaie de actualele taceri basesciene, deoarece de la o vreme, ori de cate ori deschide gura se mai lasa cu o cazna impusa boborenilor sau cu cate o noua categorie sociala umilita si atinsa grav la nivelul de trai.

  83. 84 Socrate septembrie 2, 2010 la 10:22 am

    @Mimosa Pudica * Spui “ Lipsa preocuparii pentru obtinerea sprijinului societatii duce cu gandul la atitudinea specifica “staffurilor cu ifose” care trateaza realitatea cu superioritate si suficienta.”. Nu as merge atat de departe cu suspiciunea. Mai curand este vorba de utilizarea unor metode “ traditionale “, la nivelul corturilor din puncte fixe pentru culegere de semnaturi si de lipsa de inventivitate si initiativa si, evident, de ramanere in urma mijloacelor moderne de comunicatie si marketing politic. Organizatoric, fata de 2004, PSD a mers inapoi ca racul, dovada ca a pierdut peste un milion de voturi. PSD, ca partid de stanga, ar trebui sa fie un partid al maselor, spre deosebire de dreapta, care cuprinde partide ale elitelor. Intr-o tara saraca si saracita, in care peste 80% din electorat spune ca mergem intr-o directie gresita si 60% din electorat spune ca traia mai bine in comunism, un partid de stanga, unic in partea stanga, ar trebui sa poata obtine lejer 55%, cu un mesaj realmente de stanga. Subliniez, realmente de stanga. Ai cea mai mare dreptate cand spui ca “ de rezultatul motiunii depindem cu totii.”. Sa speram ca motiunea va trece.

  84. 85 Ghita Bizonu' septembrie 2, 2010 la 10:33 am

    Ne-am prostit de tot

    Cu cativa ani in urma , cand PNG ul lui Jiji era “cotat” cu un numar impresionat de voturi nu stiam pe nimeni care sa voteze cu PNG. Nici microbisti – stelistii deja il cam destestau – nici bisericosi.
    Acu aud oameni sperand nu stiu ce de la Dan Diaconescu in direct TV . Ca “lupta” si ca ?
    Ceva timp in urma unu la temeblizgor – mi se pare ca nasu Moraru – era usor sucarit : ca ne pierdem timpu pe baza de potol si bani , cand in urma cu 20 de ani ne “luptam” ptr morala (morala morala da a adus niste bani unora !!).
    Unii l-au revotat pe Realesu fiindca fusese prigonit de moguluii cei rai (se stie ca mogulii e aia care sug sangele poporului, bampiri care va sa zica!) si din indignare morala ca Paturiciu a “falsificat” filmul cu palma (in caz ca ati uitat – cica filmu a fost editat. Da inteleg ca pe Yotube totul este editat si “proba” fusese luata de acolo! Halal proba! Cu unii ma ametesc acu’ ca discu’ nu era bun ca fusese scris pe el cu carioca – da pe care fata ?!).
    De fapt multi din cei care mai sunt dispusi sa mearga la vot merg cu un sentiment de microbist : sa iasa ai “mei”! Ca ai “mei” e mai buni si chiar si atunci cand singuri cu portaru in careul mic nu baga gol (trag drept in portar!) sau singuri cu poarta dribleaza pana pierd mingea sau mai rau de la 3 metri trag peste poarta goala. Asa si votacu’ ca si cainele ros.
    Restu is scarbiti de politica. Ca ei nu se baga in mizerie.
    Am ajuns sa credem ca miza jocului politic– ptr votacu normal – ar fi cine sa fie la comanda sa poa sa isi puna Pilele Cunostintele si Rudili in paine si sa faca contracte tot cu PCR ul sau ca sa il oftice pe unu sau pe altu (cautatai foruri dupa alegeri ! veti vedea juisari copilaresti v-am tras-o! Sac sac!!Luni – Victorie !! Ti-am tras-o ! Iar mercuri dezamagire : cum tot Boc primsinistru al sinistului national?!).
    Ntz. Ptr mine, ptr votacu de rand miza principala nu este nici sa vaz mutra imbufnata a perdantului , nici postu de director dat lu netotu nu stiu carei PCR nici ca nu’ sh ce cultunic sa aiba masina la scara ci un guvern competent care sa administreze tara.
    Eu personal am ajuns asa de sictirit ca nici macar nu mai zic guvern cinstit.. Sa fure lua-l-ar Seitan , insa sa aiba grija sa aiba de unde si sa mai ramana si altora !!!

    PS . Se pare ca si partidele si sefii lor au uita c miza este guvernarea tarii nu micile jocuri BOB iste si datu reciproc la gioale …. Sa nu ai zic de dezonor societatea in civil …. Ptr care guvernarea este numa o cestiune de gargara morala .

  85. 86 Viorel Dobre septembrie 2, 2010 la 11:17 am

    @ Adrian Nastase

    1. Greii sunt cu banii si controlul teritoriului.
    2. Atacul la Voinescu, Preda si Radu F Alexandru arata care grup are dreptate in partid.
    3. Timpul lucreaza impotriva PD-L, deci trebuie sa actioneze acum, nu in primavara.
    4. 30 candidati la BAC au scris acelasi nume pe foaia de test. Pe astfel de votanti se va baza campanie a PD-L. Aveti solutii? Dl presedinte vorbeste pe limba lor la TARAF TV.
    5. Ati luat in calcul atragerea social democratilor maghiari din Romania?

  86. 87 jurnalbio septembrie 2, 2010 la 11:27 am

    Eu am incredere ca va fi o remaniere la sange, benefica pentru Romania. De acum, o sa traim cu totii bine. Soferul lui Berceanu va fi inlocuit de soferul lui Blaga. Un lacatus mecanic de 70 de ani de la ministerul mediului va fi scos la pensie si o mare corupta, o femeie de serviciu de la Guvern va fi data afara pentru ca nu face curat bine. Uite asa se va incheia o luna de zile de discutii isterice despre “remanierea mare”, “remanierea mica” sau “remanierea invizibila”.

  87. 88 florin m. septembrie 2, 2010 la 11:45 am

    Blog Ideologic

    Desi mi-am propus sa fac economie in schimburile cu tine, anumite lucruri ma lasa masca si trebuie sa spun ceva:

    Inteleg ca, din mersul trenului, ai numarat vagoanele de marfa. Inteleg ca acelasi lucru l-ai facut si anul trecut, (altfel nu aveai cum sa compari), iar rezultatul acestei comparatii denota fara urma de indoiala ca statistica minte, nu a cresuct nici o productie industriala. Este, cu adevarat, cutremurator si strigator la cer. Oricine pune in circulatie astfel de practici manipulatorii ar trebui, nu e nici un dubiu, supus oprobiului public pentru propaganda mincinoasa, si nu numai. Cred ca suntem de acord asupra acestui aspect.

    Trebuie doar sa stabilim cu exactitate cine minte, amandoua afirmatiile nu pot fi corecte. Cineva are nevoie de aceste afirmatii pentru a sustine un punct de vedere fals, care altfel nu poate fi argumentat, iar acel cineva trebuie scos in fata. Astept cu nerabdare sa-l descoperim pe mincinos.

    Totusi, articolul mai spunea ceva interesant, dar care desigur ca a scapat atentiei tale, respectiv atunci cand cita pe cineva:
    “Mediul de afaceri s-a restructurat prin forţe proprii, fără ajutorul statului…”
    Cel care a spus asta nu sesizeaza nici el cat de important este acest lucru, adaugand ca statul ar fi trebuit sa intervina.
    Redresarea prin forte proprii este mult, mult mai importanta, intrucat este una sanatoasa, fara stimulente artificiale cum ar fi credite cu nu stiu ce garantie, dobanzi ultramici sau ajutoare de stat. Este o crestere sustenabila si care in caz de restriste pe piata permite mai usor o reducere a motoarelor, fara spectrul falimentului din cauza supraindatorarii sau suprainvestitiilor.

  88. 89 Ghita Bizonu' septembrie 2, 2010 la 12:03 pm

    In atentia tuturor

    ref la Piticantrop . A nu se confunda cu Pithecantropus Erectus, din 2 motive :
    - azi nu mai este om maimuta (in greaca) ci a fost latinizat Homo
    - a nu se scufunda elenicul Pithe (maimuta) cu romanescu Pitic (piticanie) adica mic . Cuvant ce descrie bine pre dobiBoc care iaste mai mic de sfat decat de stat ca daca ar fi contat sfatu si caracteru ar fi fost sub standardele de recrutare !!!.
    Oricum orice asociere intre el si maimuta este insultatoare ptr maimute. Stiti ca-n fabula aia :

    E-adevarat ca omul, acest biped gunoi,
    Arata ca maimuta, dar n-a descins din noi!

    ca ar mai fi o desosebire cum zicea maimuta :

    Adesea seful nostru îsi risca mândra blana,
    Ca turmei sa-i gaseasca loc de dormit si hrana.
    Pe când, priviti ! La oameni, fereasca Domnul sfânt,
    Sefi sunt cei fara suflet si fara de cuvânt,
    Corupti, vicleni, jigodii, cu gura cât mai mare,
    Nebuni dupa putere si dupa bunastare!
    De turma lor n-au grija nici cât un bob de mei,
    Conteaza doar averea si înmultirea ei.

    (orice asemanare intre fbula si putoarea pedelasta este doar o nefericita coincidenta . Ca uneori viata imita arta !!)

  89. 90 Je septembrie 2, 2010 la 1:30 pm

    Spuneam intrun alt topic ca PSD-ul a pierdut alegerile pe mana lui, punandu-l pe Geoana candidat la presedintie. Asta pentru ca, nu stiu de unde ati scos-o, imbratisati ideea ca presedintele unui partid trebuie musai sa candideze la cea mai inalta functie in stat. Acum observ ca reiterati aceasta idee, adaugand insa ca presedintele unui partid trebuie musai numit prim-ministru. De unde si pina unde si mai ales de ce? Intrun partid presedintele ales nu e intotdeauna si cel mai in masura sa preia o functie atat de importanta. Intrun partid chiar nu mai exista alt membru capabil? The winner takes it all? Asta e deviza celor care ajung in fruntea unui partid?
    Cred ca ar trebui sa lasati numele viitorului potential prim-ministru deoparte. Cred ca ar trebui sa va stabiliti mai intai strategia de urmat pentru a scoate tara din criza si, concomitent, sa scoateti in fata specialistii din partid, sa-i cunoasca lumea prin pozitiile publice fata de ce si mai ales cum o sa faca partidul ca strategia sa prinda contur. Cred ca PSD si PNL, daca intradevar se gandesc la soarta tarii si nu la impartirea ciolanului, ar trebui sa mai lase dracului orgoliile marunte si jocul de imagine de la TV, declaratiile de tip “contre” de care sunt pline ziarele, si sa se aseze frumusel la masa negocierilor, sa puna totul pe hartie si abia la urma, dupa ce stabileste de e neagra ori alba relatia dintre ei, sa vina in fata presei. Atat timp cat Ponta zice una, Antonescu alta, numai de dragul de a castiga capital politic (a se citi “dreptul la un procent mai mare din ciolan”), nimeni nu va castiga nimic. Doar sleahta chiroului! Cetatenii, insa, vor fi lasati, ca de obicei, la urma!
    Sper ca, la viitoarele alegeri prezidentiale, sa nu candideze Ponta! Inca nu are experienta necesara sa conduca un partid, dar o tara! Daca pe el il va scoate in fata partidul, pariez ca nu va castiga! Mai lasati interesele de “partid” deoparte atunci cand va ganditi la soarta tarii!

  90. 91 Karakas septembrie 2, 2010 la 1:39 pm

    florin m, ok, ai observat ca nu ma sincronizez cu Ghitza si ca nu citesc toate comentariile, cu sau fara atentie, sporita sau nu. Imi fac autocritica. Insa am citit fiecare cuvintzel, din nou, din fraza de mai jos (linkul la comentariul meu):

    ‘De ce nu poate Fiscul să afle nimic?
    Avem de-a face cu o reţea de firme-fantomă între care transferurile de acţiuni şi, implicit, de bani se fac într-un mod protejat şi fără ca statul să aibă dreptul să le controleze. Aşa se explică şi faptul că atât fiscul american, cât şi cel român nu cunosc provenienţa profitului firmei din comuna Fântâna. Banii ar putea proveni din cazinourile din Las Vegas sau din alte surse legale ori mai puţin legale, iar transferul acestora se face sub formă de acţiuni de la un offshore la altul”

    Fscul e o institutie a statului. Statul, dupa cum se vede, e neputincios, pentru ca operatiunile firmei respective sunt protejate. Nu stiu exact de cine, dar banuiesc de reglementari care spun ca afacerile, sau un anumit tip de afaceri, nu se supun controlului statului. Eu cred ca statul trebuie sa aiba instrumente de control in orice afacere, si sa poata mult mai usor sa puna mina pe retelele de capitalisti banditi. Altfel ne trezim ca SUA cu degetul in gura, dupa ce Wall Street a produs citiva smecheri de talie internationala, care au furat sub nasul organismelor de control ale statului.

    Chestia cu avocatii statului minimal e adiacenta.

  91. 92 ellasarya septembrie 2, 2010 la 1:39 pm

    Mămăliga fierbe, aşa cum spun mai toţi la teveu, domnule Năstase… Aşteptaţi să explodeze? Explozia e în detrimentul tuturor politicienilor şi nu prea am o imagine de invidiat în faţa ochilor…

  92. 93 ellasarya septembrie 2, 2010 la 2:00 pm

    Rema(n)ierea bocistă la ora adevărului: noi ne facem că rema(n)iem, voi daţi cu tricotatul înainte, pe sistemul: ce faceţi, fetelor, aici? Tricotăm… (bancul cu văcuţele)

  93. 94 Bibliotecaru septembrie 2, 2010 la 3:16 pm

    @ florin m.
    Partea tristă este că, oricât de aproape de perfecţiune ar fi sistemul instituţional, fără lideri de înaltă calitate umană, niciodată sistemul instituţional nu va lucra aşa cum a fost realizat ci într-un stil complet denaturat.

    Dacă observaţi, reflexul politicii nu este să se schimbe ea atunci când ceva nu merge bine, ci să schimbe sistemul. În consecinţă nu avem niciodată o şansă ca ceva să funcţioneze bine.

  94. 95 Harabula septembrie 2, 2010 la 3:41 pm

    @George Ban
    “Presedentie” este atestat de DN. Verifica pe internet.

  95. 96 Bibliotecaru septembrie 2, 2010 la 3:42 pm

    @ LePrince
    Nu ştiu dacă aţi observat că de multe ori în SUA liderii se întâmplă să fi urmat cam aceiaşi universitate sau aceleaşi universităţi. Şi în Anglia la fel. A urma Oxford, Harvard, Cambridge, Yale nu reprezintă o garanţie că cineva va ajunge sus, dar este un atu de necontestat.

    Un om politic nu poate fi un om obişnuit cu o facultate obişnuită. Politica reprezintă arta guvernări şi facultatea obişnuită nu se referă la ştiinţa macro. De exemplu, la ASE se predă Economie şi nu Macroeconomie. Riscul este să ajungi să conduci ministerul de finanţe ca şi cum ai face contabilitate la o firmă, să conduci ministerul economiei ca şi cum ai fi manager la un SRL. Dacă priviţi retrospectiv, cam acest lucru se şi întâmplă. Priviţii la domnii Videanu, Vlădescu, Pogea… se vede clar că şi-au executat portofoliul de ministru de parcă ar fi condus un SRL. Toţi specialiştii României pregătiţi pe “macro” au provenit din rezerva de cadre a PCR. După revoluţie nu s-au mai creat alţii, toţi au folosit sistemul “după ureche”, şi nu s-au îngrijorat prea tare din cauza rateurilor, pentru că nu-i trăgea nimeni cu adevărat la răspundere.

    Este nevoie de studii superioare care să pregătească oameni politici din două motive, primul enunţat mai sus, acela de a face o pregătire de tip macro (mecanismele financiar economice funcţionează diferit la nivel naţional decât la nivelul unei firme), în al doilea rând pentru că este nevoie de o cultură interdisciplinară şi multi-disciplinară totodată. În plus, totul este dublat de construcţia doctrinară, atât de mult ignorată astăzi de politicieni.

    După cum probabil aţi sesizat, politicienii trebuie să mai aibă ceva în plus faţă de un cetăţean obişnuit: DEMNITATE.

    Sigur, o astfel de şcoală nu reprezintă o GARANŢIE, fără ea însă eşecul este practic inevitabil.

    Relativ la domnul Dan Diaconescu, gândiţi-vă că cei care reacţionau la o sacoşă cu ceva de mâncare acum vor trebui să reacţioneze la zeci de mii de euro pe care la propune domnul Diaconescu şi care sunt, absolut incredibil, susţinute de anumiţi oameni despre care nu poţi spune că nu au o minimă pregătire economică. Fenomenul pe care îl declanşa Dan Diaconescu este foarte asemănător cu cel provocat de Caritas.

    Gândiţi-vă iar că întreaga propagandă cu salarii şi pensii nesimţite, cu parlamentari care consumă mult, cu toate aceste acuzaţii nesfârşite de “nesimţire” a aleşilor, vine domnul Diaconescu şi spune că el nu are nevoie de elicopter, de navă prezidenţială, de casă de protocol, de salariu, de mai ştiu şi eu ce nu are nevoie. Populismul domnului Dan Diaconescu nu va muşca din dumneavoastră, din mine, din cei care scriem pe acest blog sau pe alte bloguri de politicieni, cu siguranţă însă va muşca din toţi cei care reprezentau masa de manevră influenţabilă a celorlalte partide şi ei reprezintă milioane de cetăţeni români.

  96. 98 blogideologic septembrie 2, 2010 la 4:20 pm

    @ Bibliotecaru spune: +la ASE se predă Economie şi nu Macroeconomie+
    Există o dihotomie care spune că economia politică (sau ştiinţa economică) înseamnă disciplina ştiinţifică microeconomică şi disciplina ştiinţifică macroeconomică. “Politica reprezintă arta guvernării şi facultatea obişnuită nu se referă la ştiinţa macro.” De ce nu ? Pentru că ţara noastră se cheamă România ? “ştiinţa macro” este dificilă numai şi numai pentru că aici se aplică o sumă logică specială numită agregare. Chiar îi credeţi aşa retardaţi pe români, ei n-ar putea pricepe ce-i agregarea ?

  97. 99 Vasile, septembrie 2, 2010 la 4:46 pm

    Dorule,

    O analiza de nota 10 nu are si “escamotari”, este de 10 sau nu este,sau doresti ca printzul sa se creada cu adevarat cu blazon?

    Viorele,

    Cind te gandesti ca la asemenea dobitoci le arati un buletin de vot si le spui un nume si gata , am pus-o pe inca 4 ani!

  98. 100 Harabula septembrie 2, 2010 la 5:31 pm

    @Bibliotecaru
    Am citit atent mesajul d-tale catre LePrince. Cred ca imi permiteti un comentariu:
    Am citit pe undeva ca, dupa razboaiele napoleonene, populatia Europei a scazut cu cativa centimetri in inaltime. Barbatii inalti murisera in lupte.
    Ei bine, comunismul a coborat indicele de inteligenta al tarii. Imediat dupa razboi a fost distrusa toata elita politica, economica si culturala a tarii. Apoi selectia s-a facut in functie de capacitatea de obedienta a indivizilor.
    Asa ca vedem politicienii nostri, de la toate partidele, ca sunt lipsiti de inteligenta, inculti si marginiti. Fanfaroni (Adrian Paunescu, Becali)), smintiti (Vadim Tudor), grosolani (Basescu), incuiati(Boc),marginiti (Andronescu, Berceanu) smecheri(Hrebenciuc) vulgari(Vanghelie, Mazare) versatili (Geoana) si aproape toti profitori de pe urma statului daca nu prin afaceri, atunci prin nepotism.
    Comunismul n-a redus numai gradul de inteligenta al populatiei Romaniei, a mutilat caracterele, a marit numarul de ticalosi si hoti la mia de locuitori.

    Ticalosia nu s-a instaurat numai printre politicieni. Este prezenta in toate categoriile sociale: scriitori, ziaristi, justitie, politie, sanatate, cercetare, invatamant, biserica si printre lumpeni.

  99. 101 Bibliotecaru septembrie 2, 2010 la 7:22 pm

    @ Vasile,
    Nu sunt deranjat de cineva care mă contrazice dacă nu o face cu răutate, prefăcut şi într-un limbaj venal. De această dată dialogul a fost absolut normal. Punctele de vedere diferite nu înseamnă non-comunicare, ci o cale spre adevăr.

    Problema mea, dacă vreţi să o numesc aşa, este că nu sunt ascultat în mod real de nimeni din clasa politică. De obicei nu propun soluţii vagi şi nici soluţii care implică mari cheltuieli. Eu chiar nu înţeleg de ce nu se încearcă realizarea propunerilor mele, mai ales că, repet, costurile sunt aproape nule.

  100. 102 i.nicolae septembrie 2, 2010 la 8:04 pm

    @
    Doru Coarna
    Sunt curios cine a bagat SUA in criza,democratii sau republicanii,poate stiti dvs.
    Asta ca sa nu uitam perioada 2006 -2008 si 2008-2009,pe cine a sustinut PSD si apoi cu cine a guvernat PSD. Nu-l acuz pe di Nastase, dar odata si odata trebuie sa se hotarasca ce vrea sa faca ,ca altfel este totul ceata.
    Sa auzim de bine.

  101. 103 ZORO septembrie 2, 2010 la 8:38 pm

    D-le Nastase daca PSD-ul cade iarasi in capcanele lui Basescu ca pe vremea lui Geoana atunci nici nu merita sa ajunga la guvernare.
    Dezastrul produs de guvernarea Basescu va atinge varful in momentul inghetului cand frigul foamea si bolile vor lovi in bietii romani naivi si creduli.
    Basescu fiind foarte bine informat de dzastrul care ne asteapta nu are decat o singura varianta carel l-ar avantaja, daca opozitia pica in capcana.
    1.Basescu ajuta opozitia sa le treaca motiunea cu o majoritate falsa si le incredinteaza guvernarea pe perioada de iarna-primavara cand nu o sa poata face nimic din lipsa de resurse si blocarea in parlament a tuturor initiativelor.
    2.Reorganizeaza si intareste prin orice mijloace PDL-ul si arunca cu laturi in cei care nu s-au gandit la popor,ci numai cum sa ajunga mai repede la putere.
    3.Va evita cu orice pret alegerile anticipate,iar cand sondajele o sa-i arate ca
    e avatajos sa dea guvernul jos o va face cu cea mai mare placere.
    4.Cu o majoritate reconstruita in parlament va incepe pregatirile pentru alegerile din 2012,iar opozitia va stiga in pustiu.
    Cine se arunca la guvernare fara alegeri anticipate bazandu-se pe o majoritate capcana i-si rupe gatul.
    Alegeri anticipate nu doresc numai parlamentarii care sant siguri ca mai intra in parlament deci forte putini.
    In concluzie alegeri anticipate pot fi numai sub presiunea strazii.
    PS Lasati pe domnul Antonescu sa experimenteze cum se poate da fara bani
    MANCARE CALDURA MEDICAMENTE la iarna unui popor disperat. Ca sa promiti e usor.

  102. 104 dlnimeni septembrie 2, 2010 la 10:16 pm

    Foaie verde de trifoi/Intrăm pe scenariul doi (iar eu debutez, iata, in poezia politica, desi si versurile anonime Foaie verde barabula/Stau in apa pin’ la briu nu caracterizeaza foarte rau situatia). Doar ca si Berceanu si Videanu remaniati, iata un eveniment cu posibile ramificatii si consecinte interesante. Cred ca este momentul in care incepe noua campanie electorala.

  103. 105 Bibliotecaru septembrie 2, 2010 la 10:35 pm

    @ Harabula
    Nu pot să fiu de acord cu… comunismul a coborat indicele de inteligenta al tarii.

    Pot fi de acord cu faptul că PCR a redus exprimarea inteligenţei, că a redus capacitatea unui intelectual de a se informa cu produsul inteligenţei de peste hotare… Nu pot să fiu de acord cu faptul România era mai puţin inteligentă în 1989 decât era în 1947 când a preluat puterea ca partid unic. Putem vorbi despre calitatea învăţământului, putem vorbi de calitatea programelor şcolare, putem vorbi despre manuale modificate după interesul de partid, putem vorbi despre mersul la sortat cartofi, despre educaţia politică, despre caractere mutilate, ticăloşie, hoţie… Dar nu putem vorbi că indicele de inteligenţă al ţării în 1989 era mai mic ca 1947. În 1947 analfabetismul era o realitate. 7 clase însemna o carieră… Facultatea era atât de rară încât posesorul de diplomă era, în mod automat, o elită a societăţii.

    Chestiunea este însă, după părerea mea, alta.
    După 1947 comuniştii din România au avut un plan al “omului nou”. Măsurile luate multe decenii în societatea socialistă au vizat schimbarea unei mentalităţi a proprietăţii private şi a dorinţei de a avea cu mentalitatea muncitorului mulţumit că are ce mânca o bucată de pâine şi un acoperiş deasupra capului. Pe de o parte se urmărea eliminarea din societatea socialistă a forţelor sociale contrare ordinii nou instaurate, prin puşcărie, prin ucidere, prin supunere, prin umilire, prin devalizare şi distrugerea celorlalte clase sociale (“lupta de clasă”)…

    Ei bine, în 1989 am avut o problemă. Deşi exista punctul 8 de la Timişoara…
    Ca o consecinta a punctului anterior, propunem ca legea electorala sa interzica pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice lista, al fostilor activisti comunisti si al fostilor ofiteri de Securitate.
    … el nu se putea aplica dictatorial în condiţii de democraţie.

    Iată aşa au trecut 20 de ani fără ca nimeni să întreprindă schimbarea mentalităţii între societatea de astăzi, aşa cum este ea dimensionată instituţional şi societatea socialistă din care am plecat. Suntem astăzi în plină democraţie şi economie de piaţă (mă firesc să spun capitalism), perfect determinată instituţional prin Constituţie, legi şi principii, dar avem o mentalitate la fel cu cea din 1989.

    După ce că nu a putut exista o îndepărtare în forţă a mentalităţii socialiste pentru a face loc unei noi mentalităţi democratice, nu există nici măcar o şcoală de noi mentalităţi pentru cei ce vin din urmă. Astfel ei copiază mentalitatea socialistă de la toţi cei trecuţi de prima tinereţe.

    Ceea ce observaţi domnia voastră este pur şi simplu anacronismul situaţiei prezente.

    Domnule Harabula,
    Priviţi cu atenţie la cei care conduc România de 20 de ani. Cea mai mare parte a lor sunt oameni pregătiţi de PCR. Marii specialişti ai româniei în Guvernare sunt şi astăzi printre cei pregătiţi de PCR. Marele dezastru este că aceştia au început să devină rari… Dacă nu vom pregăti iarăşi guvernanţi şi ne vom baza în continuare pe cei pregătiţi să conducă SRL-uri, niciodată nu vom mai avea experţi şi specialişti.

  104. 106 Bibliotecaru septembrie 2, 2010 la 10:44 pm

    @ blogideologic
    Legile şi principiile economice care funcţionează în zona societăţilor comerciale diferă de legile macro-economice.

    Dacă doriţi să înţelegeţi exact la ce mă refer, trebuie să răsfoiţi un pic nişte cărţi de macro-economie.

    Faptul că în România nu există ştiinţa macro-economiei reiese destul de vizibil din faptul că absolut nimeni nu este în stare să facă o simulare a implementării unei măsuri economico-financiare.

    Astăzi trăim într-o ţară în care Guvernanţii nu înţeleg că asigurările, aşa cum sunt pensiile, şomajul, sănătatea… NU SUNT PLĂTITE DE LA BUGETUL DE STAT, sunt doar garantate de Bugetul de Stat, prin asigurarea finanţării deficitului bugetar al Fondurilor de Asigurări.

    Sunt sute, poate mii, de cunoştinţe minime pe care premierul, ministrul de finanţe, ministrul economiei, ministrul muncii… ceilalţi miniştrii, parlamentari… NU LE AU. Foarte puţini oameni politici au noţiunile minimale necesare guvernării, acest lucru conduce, cum este şi normal, la mersul prost al acestei ţări.

  105. 107 Fragmentarium Politic septembrie 3, 2010 la 12:10 am

    In prima runda in care s-a jucat soarta Guvernului, desfasurata la intalnirea cu grupurile parlamentare ale PDL, premierul Emil Boc s-a dovedit imbatabil in fata reformistilor, reusind miraculos sa-si salveze aproape in intregime Cabinetul, impreuna cu nucleul conservator al acestuia, remanierea simpla votata de senatorii si deputatii partidului fiind mai mult una simbolica, de ochii lumii si de gura presei. Ca sa fim cinstiti, miracolul nu a fost chiar miracol (esecurile puterii de scoatere a Romaniei din criza releva ca Flacara Violet, daca nu s-a stins, cel mult palpaie), ci, mai degraba, o “stralucita” lectie de persuasiune clandestina, de la care manipulatorii ar fi putut lua notite, dar si de o maleficitate extrema, avand in vedere ca aceasta a fost destinata (culmea, sa nu-ti vina sa crezi !), consumului intern, de partid, ceea ce arata ca, totusi, e ceva putred in Danemarca… Ce-i drept, Emil Boc a avut de unde sa invete, pentru ca de la inlacrimatul draga Stolo la dramatismul depunerii demisiei, de dragul partidului, nu-i cale lunga… Indiferent de sinceritatea mesajului sacrificial al premierului, important e ca stratagema a functionat si a produs efectul negationist scontat, asa ca i s-a dat mana libera…

    Numai ca, intre timp, tartorul cel mare insusi pare sa-si fi bagat coada, pentru ca in runda a doua, tinuta la Colegiul Director, Elena Udrea, in rol de capetenie a nemultumitilor de solutia minimalista de remaniere, de doar doi ministri, a contraatacat, cerand demisia premierului, daca acesta nu va tripla numarul remaniatilor si nu va include si din greii partidului. Fiindu-i capul in joc, Emil Boc a cedat santajului, remaniind sase ministri, cuprinzand si din garda veche: Sebastian Vladescu-Finante, Mihai Dumitru-Agricultura, Adrian Videanu-Economie, Radu Berceanu-Transporturi, Gabriel Sandu-Comunicatii, Mihai Seitan-Munca. O asemenea reactie in lant, care a dat peste cap planurile lui Boc, subrezindu-i pozitiile prin remanierea unor cunoscuti ministri sustinatori, releva cine si prin cine controleaza, in mod real, PDL-ul si Guvernul si, intr-o anumita masura, sperantele de viata ale acestora. Scopul remanierii pare sa fi fost mai mult unul de rafuiala interna si de imagine externa, decat unul de eficienta, deoarece aceasta a pornit din start cu stangul, fara o analiza si o evaluare critica a ministerelor, Emil Boc alegand sa prezinte un raport general despre situatia economica a Romaniei, ca si cand ar fi vrut sa sugreze de cat de eroic se lupta el cu criza (Emile, fa-te ca lucrezi !).

  106. 108 Mimosa pudica septembrie 3, 2010 la 12:14 am

    @ZORO

    Varianta PSD, despre care au vorbit Adrian Nastase si Victor Ponta, este cea buna:
    -caderea guvernului Boc prin motiune de cenzura;
    - preluarea guvernarii de catre PSD cu un mandat avand obiective precise: aplicarea de masuri imediate pentru oprirea “genocidului national” (l-am citat pe Ponta), aplicarea masurilor de relansare economica;
    -organizarea alegerilor in primavara.

  107. 109 Mimosa pudica septembrie 3, 2010 la 1:40 am

    @Socrate

    Zici: “Organizatoric, fata de 2004, PSD a mers inapoi ca racul, dovada ca a pierdut peste un milion de voturi.”

    Dupa 2004 in PSD a venit epoca Prosto, de trista amintire, asa ca nu trebuie sa mire, chiar daca nu bucura, pierderea unui milion de voturi la alegerile care au urmat.

    Acum este importanta motiunea de cenzura. Obtinerea sprijinului societatii pentru sustinerea ei ar trebui sa preocupe PSD si tocmai de asta e de mirare lipsa masurilor organizatorice.
    Strangerea semnaturilor in puncte fixe si, te citez, “lipsa de inventivitate si initiativa” si “ramanerea in urma mijloacelor moderne de comunicatie si marketing politic” arata ca “stafful” care se ocupa de organizare este fie nepasator si aplica politica lui “las’ ca merge si-asa”, fie incompetent, fie rauvoitor.
    Nu sunt adeptul politicii strutului, asa ca iau in calcul toate variatele.

    Cred ca Nastase si Ponta nu se ocupa de strangerea semnaturilor macar pentru ca, daca ar face-o ei, organizarea ar fi alta si lucrurile s-ar misca repede si bine. Cred ca nici nu au timp pentru ca trebuie sa reorganizeze “din mers” PSD dupa brambureala epocii Prosto.
    Cred ca de strangerea semnaturilor se ocupa secretarul general iar proasta organizare arata ca foloseste “stafful” mostenit din epoca Prosto, care nu facea nimic dar isi dadea ifose. Mi-a fost dat sa cunosc niste “staffisti” din astia in epoca de trista amintire si m-am lamurit.

    Sa-i sugeram lui Adrian Nastase sa implice unul dintre departamentele PSD in actiunea pe care ai propus-o in septembrie 1, 2010 la 11:47 pm pentru obtinerea sprijinului societatii in sustinerea motiunii de cenzura(citez): “masuri de popularizare a actiunii pe site-ul PSD, strangere de semnaturi online” dand astfel “posibilitatea ca un voluntar sa poata downloada si tipari o lista, pe care sa o completeze si sa o prezinte la vreun sediu PSD”.
    Cred ca de echipele de voluntari PSD-isti care sa umble din casa in casa, asa cum propui, s-ar putea ocupa tinerii pesedisti.
    Ponta a fost presedintele TSD, cunoaste potentialul organizatiei si il poate implica pe Banicioiu in actiune.

  108. 110 Mimosa pudica septembrie 3, 2010 la 2:06 am

    @Adrian Nastase

    Pe blog a fost semnalata organizarea defectuoasa a strangerii semnaturilor pentru sustinerea publica a motiunii de cenzura.
    In prezent, semnaturile sunt “asteptate” in puncte fixe, metoda demult depasita, care aduce rezultate slabe.

    Pe blog a fost lansata o propunere valoroasa (semnata “Socrate”) pe care am completat-o.

    O reproduc integral, asa cum apare in raspunsul pe care i l-am dat, in septembrie 3, 2010 la 1:40 am, colegului de blog, Socrate:
    “Sa-i sugeram lui Adrian Nastase sa implice unul dintre departamentele PSD in actiunea pe care ai propus-o in septembrie 1, 2010 la 11:47 pm pentru obtinerea sprijinului societatii in sustinerea motiunii de cenzura (citez): “masuri de popularizare a actiunii pe site-ul PSD, strangere de semnaturi online” dand astfel “posibilitatea ca un voluntar sa poata downloada si tipari o lista, pe care sa o completeze si sa o prezinte la vreun sediu PSD”.
    Cred ca de echipele de voluntari PSD care sa umble din casa in casa, asa cum propui, s-ar putea ocupa tinerii pesedisti.
    Victor Ponta a fost presedintele TSD, cunoaste potentialul organizatiei si il poate implica pe Nicolae Banicioiu in actiune.”

    Cred ca, daca va fi aplicata, aceasta propunere va da rezultate bune si rapide.
    Modul in care se desfasoara, acum, strangerea de semnaturi pentru obtinerea sprijinului societatii in sustinerea motiunii de cenzura duce cu gandul la lipsa de eficienta a unor “staffuri” dintr-o “epoca” pe care PSD a depasit-o la ultimul congres.

  109. 111 Mimosa pudica septembrie 3, 2010 la 2:17 am

    @Je

    Baiatu’, ti-e frica de Victor Ponta?
    Io’te ca eu vreau sa fie Ponta prim ministru!

    P.s.Cat e de mare-i musca de pe caciula ta daca-ti dardaie pantalonii de spaima numa’ la gandu’ ca procurorul Ponta ajunge sefu’ guvernului?

  110. 112 blogideologic septembrie 3, 2010 la 2:38 am

    Uniunea Europeană creează patru autorităţi noi de vigilenţă şi supraveghere financiară (supervizare financiară) http://www.lemonde.fr/economie/article/2010/09/02/l-ue-cree-quatre-autorites-de-supervision-financiere_1406106_3234.html . Noile autorităţi de supervizare financiară vor fi focalizate pe : 1/ riscurile macroeconomice sistemice ;2/ riscurile din sistemul bancar ; 3/ riscurile din sistemul de asigurări;4/ riscurile din pieţele bursiere. Din câte am înţeles, sediile noilor autorităţi numite alternativ ‘comitete’ se vor afla la : 1/Frankfurt ; 2/ Londra; 3/ Frankfurt ; 4/ Paris . Preşedintele ‚Comitetului european pentru riscul sistemic’ va fi preşedintele Băncii Centrale Europene pe un prim mandat cinci ani, caracterul ex-officio al numirii va trebui precizat la revizuirea textelor de funcţionare prevăzută în trei ani. Preşedintele ‚Comitetului european pentru riscul sistemic’ va putea să declare existenţa unei situaţii de urgenţă a riscului sistemic, atunci când este cazul etc.

  111. 113 Mimosa pudica septembrie 3, 2010 la 2:54 am

    @LePrince

    “Desi e cert ca ar fi o greseala sa-l ignoram pe Dan Diaconescu, cred ca ii acordati mult prea mult credit, asa cum cred ca nu aveti incredere in capacitatea de schimbare a mentalului romanesc. Nu neg ca poate lua cateva procente , poate chiar importante, dar nu cred ca mai poate convinge precum Vadim in’96 sau 2000. Intre timp romanii au fost la capsuni si au vazut ca se poate trai si altfel, ca peste tot exista coruptie si clasa politica ciudata, ca nimeni nu-ti da pe gratis ce a promis si ca sacul are si fund.”

    Dan Diaconescu are un post de televiziune cu foarte multi telespectatori fideli si asta trebuie sa dea de gandit. Telenovela de acum cu DNAu’ ii creste cota de popularitate, care era mare si inainte iar “capsunarii” sunt printre cei care urmaresc cu atentie OTV. Toate astea nu duc cu gandul la “schimbarea mentalului romanesc” chiar daca exista capacitate.
    Vadim a “convins” in 2000 fara sa aiba o televiziune la dispozitie (chiar fiind ocolit ca invitat) exploatand in discurs situatia romanilor.
    Dan Diaconescu este un tip inteligent, are un discurs asemanator cu al lui Vadim, dar mai ponderat, ceea ce corespunde evolutiei “mentalului romanesc”, iar starea populatiei este mult mai rea decat in 2000.
    Nivelul de trai a scazut puternic si fiecare leutz conteaza, dar numarul romanilor care joaca la loto, renuntand la mai multe paini si kilograme de lapte pe luna, a crescut mult, ceea ce arata ca acestia cred ca pot primi “pe gratis” o suma mare de bani, tocmai ce promite Dan Diaconescu.

    Eu zic ca daca nu dam multa atentie situatiei o sa avem 24/24 “Dan Diaconescu in direct” de la Cotroceni si o sa primim ordine prin OTV.
    Baiatu’ asta a spus pe shleau ca “nu merge cu democratia” asa ca daca ajunge presedinte o suie definitiv in pod.

  112. 114 Mimosa pudica septembrie 3, 2010 la 3:56 am

    @Bibliotecaru

    Zici catre LePrince: “Un om politic nu poate fi un om obişnuit cu o facultate obişnuită”.

    M-ai lasat cu gura cascata cateva secunde!
    Adica, oamenii politici sunt oameni neobisnuiti care au absolvit facultati neobisnuite? Ce-s alea?
    Eu ziceam ca Facultatea de Drept, pe care a absolvit-o Adrian Nastase, e o facultate “obisnuita”, da’ vaz ca, dupa cum arati tu, n-ar trebui sa fie asa, pentru ca ANu e om politic.

    Zici catre LePrince: “facultatea obişnuită nu se referă la ştiinţa macro.”
    Seriooos? Eu credeam ca la facultate se invata, nu “se refera”. Da’ pe tine cine te-a mintit de-ai zis gugumania cu “stiinta macro” la care nu se “refera” facultatea “obisnuita”?
    Te credeam baiat destept si vaz ca vii cu aiureli despre facultatile economice.
    Ca sa ne faci sa credem ca ai dreptate, il aduci ca “argument” exemplu pe Pogea, care-i metalurgist si se pricepe la economie si finante cat te-ai priceput tu sa fii logic in ce-ai scris, adica deloc.
    Ce vina are ASEu pentru ca sef peste finantele romanesti a ajuns un dus cu pluta care nici nu i-a trecut pragu’?

    Io’te ca taman Pogea iti contrazice teoria aiurita.
    Scrie la CVu lui ca, in afara de Metalurigie, a absolvit (iau cu copy/paste):
    “Ecole Superieure de Commerce Marseille-Provence
    DC GARDNER TRAINING- LONDRA & FED TRAINING”

    L-au facut astea mai destept in “stiinta macro”? Aiurea!

    Hai sa-ti mai zic ceva.
    Mihai Tanasescu, cel mai bun ministru de finante pe care l-a avut Romania, a invatat la ASE Bucuresti (cf. CVului a absolvit in 1978).
    Ghici cum s-a numit specializarea lui (la ASE Bucuresti in 1991)?
    “Macroeconomie şi politică financiară”! Parca ziceai ca la “facultatile obisnuite” nu se studiaza “stiinta macro”!
    Daca nu era scolit bine in Romania, nu ajungea la Harvard.
    Ca sa vezi cat de “prosta” e scoala romaneasca, Mihai Tanasescu, pe care nu-l poate contesta nimeni pe domeniul macro, si-a dat doctoratul la ASE Bucuresti.
    De ce oare?
    Crezi ca l-ar fi refuzat americanii sau francezii? Povesti!

    P.s.Sa stii ca in Anglia la Oxford si Cambridge sunt “facultati obisnuite”, la fel, in SUA, la Yale si Harvard.

  113. 115 blogideologic septembrie 3, 2010 la 5:22 am

    Îl respect mult pe domnul Alexandru Mihalcea, dar trebuie să observ că există o ruptură în discursul pe care îl practică (http://www.romanialibera.ro/opinii/aldine/revolutia-mondiala-198331.html ). Această ruptură e sesizabilă printr-o abordare filosofică propusă de Theodor Adorno, sau printr-o abordare istorică propusă de Simon Sebag Montefiore. Fireşte, fiind transpus totul pe plan conceptual în contextul intereselor româneşti. Nu înseamnă recurs la teoria conspiraţiei dacă spui că epoca fanariotă a reprezentat pentru noi un uriaş risc, atât ca un risc de signatură, cât şi de asemenea ca un risc idiosincratic şi risc sistemic. Epoca fanariotă coincide în timp cu Epoca Luminilor pe care noi am pierdut-o. Anumite forţe intelectuale din Epoca Luminilor au impus o direcţie de evoluţie politică, –internă şi externă–, Rusiei din secolele XVIII, XIX şi XX, iar aici vorbesc despre Rusia ţaristă, despre Rusia bolşevică, şi despre Rusia post-bolşevică. Când studiem secolul XVIII, recunoaştem că destinul nostru a fost influenţat pozitiv de ideologia lui Condillac, dar prea adesea uităm a spune că a fost influenţat negativ de ideologia Montesquieu-Voltaire-Gibbon. Ideologie care desfiinţa conceptul geopolitic Romania, concept creat în primele patru veacuri ale erei creştine. Iar aici teologia politică a Sfântului Părinte Ierarh Vasile cel Mare a jucat, –şi joacă încă–, un rol covârşitor care este complet neglijat, obliterat, de ideologia rusească a lui Karamzin, continuatoare de facto a stilului Gibbon. Ideologia Montesquieu-Voltaire-Gibbon a înlocuit Romania cu Bysance. Contra Reforma în şcoala noastră-i studiată prea puţin, motivul fiind acela că noi sîntem un popor ortodox, ceea ce-i foarte adevărat. Dar în mişcarea de Contra Reformă, papa de la Roma acţiona şi ca un patriarh al Apusului, cu drepturi şi obligaţii impuse în secolul V de centrul Bisericii Universale de la Constantinopol. În numele acelor vechi drepturi şi obligaţii, Contra Reforma îl angajează ca pe condotier pe un Mihai Viteazu pentru a cuceri Stambulul şi a permite să fie reinstaurată acolo capitala Bisericii Universale. Ideologia iluministă Montesquieu-Voltaire-Gibbon funcţiona ca reacţie laică întârziată la Contra Reformă, şi ea nega în esenţă ROMANIA, construită de jurişti romani geniali ca primul stat de drept din istorie (vezi ce spunea Will Durant)! Ideologia lui Mircea Vulcănescu îşi aproprie această ROMANIA – primul stat de drept precum şi conceptul cetăţenesc romanitas. Când vorbim despre ‚neamul românesc’, despre ‚sufletul românesc’, vorbim de fapt despre drepturile noastre cetăţeneşti ! În fine, ideologia Montesquieu-Voltaire-Gibbon constituie impulsul pentru expansiunea Rusiei în Polonia, în spaţiul nord-pontic (vezi construcţia geopolitică apocaliptică NovoRossiia) şi în peninsula balcanică. Dacă îi interpretăm corect pe Theodor Adorno şi Simon Sebag Montefiore, atunci putem spune de asemenea că ideologia Montesquieu-Voltaire-Gibbon a permis trecerea de la interpretarea marxistă a comunismului, la interpretarea leninist-stalinistă. Imho, aspectele acestea ideologice trebuie mereu amintite atunci când vorbim despre agresivitatea Rusiei în oricare postură posibilă : ţaristă, bolşevică şi post- bolşevică.

  114. 116 Dr. Mihnea GEORGESCU-DOBROGEA septembrie 3, 2010 la 6:17 am

    Bună dimineaţa Gazdei şi distinşilor comentatori!

    Am lipsit o vreme, am fost în Turcia, unde puteţi vedea cu ce m-am îndeletnicit, aici mai jos:

    http://mihneazgeorgescu.wordpress.com/2010/09/02/veni-vidi-vici/

    Jur că nu am nicio legătură cu moartea generalului spion rus găsit mort pe o plajă din Turcia! :) A fost o simplă coincidenţă…

    În ce priveşte realitatea politică imediată, vreau să încep prin am exprima satisfacţie pentru numirea Distinsei Doamne Anca BOAGIU la Transporturi. Este constănţeancă de-a mea şi de-a Domnului Preşedinte.

    Se pare că are origini armene… fizionomia o arată oarecum Orientală… Sau Boagiu este un nume albanez?

    Se pare că are acelaşi nume cu Maica TEREZA: “Mother Teresa (26 August 1910 – 5 September 1997), born Agnes Gonxhe Bojaxhiu[1] (pronounced [aɡˈnɛs ˈɡɔndʒe bɔjaˈdʒiu])”, după cum glăsuieşte Wikipedia.

    Face oricum o pereche frumoasă cu Distinsa Doamnă Elena UDREA: blondă sau brună, îmi e tot ună… :)

  115. 117 Dr. Mihnea GEORGESCU-DOBROGEA septembrie 3, 2010 la 6:21 am

    Halal Guvernare!
    Pentru distinsele ministresse, blonde sau brune, Îi este tot una Zeusului, această frumoasă dedicaţie de sezon – Maestrul Cristian VASILE, Iubesc Femeia:

    http://www.trilulilu.ro/septimosaur/9012f0c0d1d260

    Aş fi pus-o la comentariul anterior, pe care sper să nu îl cenzuraţi, dar mi-a fost teamă că, având două link-uri, nu va trece de furcile caudine năstasiene…

  116. 118 Doru Coarna septembrie 3, 2010 la 6:33 am

    @ i. nicolae,

    daca tu crezi ca in SUA politicul dicteaza economicului, te inseli rau de tot! Criza lor ar fi venit si daca erau la ei comunistii la putere! Sau Dumnezeu insusi!

    Criza asta este doar o metoda de salvare a monedei americane si a unei economii prea speculative, a fost indusa si va fi stopata atunci cand economia lor va trece pe modul de functionare “sanatos” iar moneda isi va fi recapatat valoarea.

    Cu ultima fraza sunt insa intrutotul deacord: SE PARE CA SUPRAVIETUIREA NATIUNII ROMANE STA IN OPTIUNEA DLUI NASTASE! Sau cel putin eu nu vad vreo alta varianta. Sigur ca nu-i perfect, doar D-zeu este, dar stilul sau de concertare, cel de acum nu cel din 2004, il califica in aceasta postura. Singurul meu regret este ca-i singurul aflat in situatia asta, fericita pt domnia sa si nefericita pt noi din pacate.

  117. 119 Vasile, septembrie 3, 2010 la 6:45 am

    Harabula,

    Cum as putea totusi sa consider personajul din spatele unui nick , care incearca sa manipuleaze prin luari de pozitii manipulative, duplicitare,parerile celor din jur?
    Cum de v-a iesit asa de bine si asa de succint “grosolan” despre un individ care a terminat o tara?
    Cum de lipseste pretioasa dumneavoastra parere despre A. Nastase ?

    Bibliotecaru,

    In propozitie nu era vorba de o contrazicere, de o polemica, era vorba de felul de a aborda un subiect….

  118. 120 Doru Coarna septembrie 3, 2010 la 6:54 am

    @ Vasile,

    analiza printului primeste 10 de la mine, dar porneste de la o baza redusa de informatie, cea politica. Peisajul real este mai vast, mai profund, trebuie tinut cont de toate aspectele iar eu i-am enumerat doar cateva dintre cele uitate sau “escamotate” si n-am ambitia sa spun ca aste-s toate cata vreme nu ma plateste cineva ca s-o fac constiincios si pana la capat.

    Spun asta pt ca daca pleci cu analiza doar din zona politicului, ajungi la concluzii pe care realitatea obiectiva le va da peste cap, adica eronate. El, Printul, desi recunoaste ca nu-i convine concluzia, stabileste in final ca TB este miezul lucrurilor si invingatorul final. Largind insa baza de la care pornesti analiza, afli ca exista multi alti factori atat de importanti incat nu le pasa, din ratiunile lor specifice, naturale, de ceea ce gandeste ori face presidentul, asa ca rezulltatul analizei, concluzia, este una contrara! De asta l-am corectat pe Print.

    Iti dau un exemplu: la un moment, toti vor intelege, indiferent ca e vorba de institutii, servicii, banci, mari firme, sindicate, partide, ca trebuie in fond ca toti sa supravietuiasca acestui regim Basescu. Si vor actiona dupa caz: firmele isi vor escamota profiturile si vor plati vax impozite statului, partidele se vor repozitiona, sindicatele se vor reorganiza, bancile isi vor conserva depozitele, institutiile sunt formate din oameni de cariera care nu vor dori toti sa se pensioneze odata cu Basescu si vor “defecta” politic, etc.

    Fara venituri, Boc va trebui sa puna caciula la poarta guvernului. Insa va intelege si el sa nu o puna pe a lui, ci pe aia de sky a lui Basescu! Sigur, va intelege intr-un final, ardeleneste, dar va intelege pana la urma.

    …Si uite asa concluzia este alta decat cea a Printului.

  119. 123 Bibliotecaru septembrie 3, 2010 la 9:56 am

    @ Mimosa pudica :)
    Să ştiţi că prima tentaţie a fost să nu vă răspund, tocmai pentru că-mi dau seama că orice răspuns aş da nu ar face decât să vă înăsprească tonul de inchizitor al părerii. Cu toate acestea am să mă aventurez.

    Dacă “oamenii politici” sunt “oameni obişnuiţi”, de ce mai avem nevoie de politică? Ce sens are alegerea, scrutinul electoral, deranjul democratic. De ce nu angajăm direct, ca pe directorii din ministere, şi parlamentari, şi preşedinţi, şi primari, şi consilieri locali şi judeţeni… Ce nevoie avem de politicieni dacă putem angaja oameni care dovedesc prin CV că au pregătire, eventual pot da şi probă de lucru, examen, le putem cere eventual şi o licenţă în guvernare… Ideea politicii este că, cel puţin teoretic, ar trebui să reprezintă elita României. Partidele Politice au OBLIGAŢIA, PRIN LEGE de a pregăti oamenii pentru guvernare.

    Credeţi că domnul Năstase a învăţat ceva despre politică în cadrul facultăţii de drept? Desigur, o facultate bună îţi deschide inteligenţa şi o face permisivă informaţiilor, nu văd însă ce legătură are Facultatea De Drept cu Ministerul de Externe şi poziţia de Premier. Domnia sa a învăţat singur, alegându-şi singur lectura, autodidact. Tocmai aici este problema, că cei care doresc să ajungă să cunoască arta guvernării şi nu se duc cu tupeu într-un post ştiind că habar nu au de nimic, o fac autodidact, fiecare cum consideră că e mai bine. De aceea nici nu se înţeleg politicienii între ei, pentru că nu au o pregătire care să plece de la o bază comună. Dacă toţi ar începe prin aceiaşi lectură, prin învăţarea aceloraşi principii de bază ale politicii, discuţiile, dialogul, negocierea politică, ar avea un acelaşi numitor comun. Astăzi însă nimeni nu-şi mai bate capul cu doctrina, cu ideologia, toţi sar cu lectura la programele politice furate de prin străinătate. Iată de ce cei care înţeleg cu adevărat ce se întâmplă, care pricep mecanismele, sunt extrem de puţini… Doar aceia care reuşesc să citească cât mai mult din “ce trebuie”, să înveţe apoi ce trebuie, să se pregătească mai apropiat de necesitate.

    Stimată Mimosa pudica,
    La pasajul cu “gogomonia” şi” te credeam băiat deştept”… nu am să reacţionez. Am să trec cu vederea peste acest pasaj.

    Eu spuneam nu că este de vină ASE-ul, spuneam că ajung în funcţie de conducere, respectiv miniştrii ai finanţelor şi economiei, oameni care nu cunosc subiectul decât, cel mult, prin natura unui SRL sau SA. În context nu era faptul că domnul Pogea a urmat cursuri de comerţ în Franţa, ci faptul că a ajuns să conducă România deşi experienţa sa profesională era legată de director de firmă, nicidecum de activitatea din ministerul finanţelor.

    Cum spuneam, specialiştii în guvernare ne vin din perioada cadrelor PCR, pentru că partidul comunist îşi pregătea cadrele, chiar şi prin Ştefan Gheorghiu, în ultimă instanţă. Îmi daţi exemplul lui Mihai Tănăsescu total nepotrivit. Nu numai că educaţia domniei sale este bogat însoţită de “străinătate”…
    * 1978 – Facultatea de Finanţe-Contabilitate, ASE Bucureşti;
    * 1991 – Specializare “Macroeconomie şi politică financiară”, ASE Bucureşti;
    * 1986 – Statistica Finanţelor Publice, Fondul Monetar Internaţional, Washington DC – USA;
    * 1992 – 1993 – Politică bugetară, execuţie şi control – Paris, Ecole Nationale d’Administration (ENA);
    * 1996 – Politici macroeconomice şi finanţe publice – Washington DC, FMI;
    * 1998 – Politici economice executive, Harvard Business School, SUA;
    * 2000 – Doctorand ASE Bucureşti – specializarea teme de fiscalitate – Impozitul pe venitul global.
    … dar, poate ar trebui adăugat, că are şi o experienţă 1983 – 1990 ca Economist în Ministerul de Finanţe. Asta cu “Daca nu era scolit bine in Romania, nu ajungea la Harvard” este profundă. Păi domnia sa s-a dus acolo să urmeze cursuri sau să-i înveţe pe ei cum stă treaba cu economia? Nu vă puneţi întrebarea de ce a simţit nevoia domnul Tănăsescu să se adreseze unor şcoli din străinătate dacă ce predau ele exista şi în România?

    Peste tot există cursuri de “macro”, există specializări… nu există însă facultăţi care să specializeze politicieni pentru posturile de ministru de finanţe, ministru economiei şi alte ministere, respectiv de funcţionari în aceste ministere.

    Eu nu vreau să mă contrazic cu domnia voastră, dar am o părere pe care mi-o verific de 20 de ani şi, trebuie să recunosc, nu a fost nici un pic zdruncinată de argumentele pe care mi le-aţi prezentat.

  120. 124 Doru Coarna septembrie 3, 2010 la 10:08 am

    @ Mimoza Pudica,

    de acord cu postarea catre LePrince, asa este, taraganarea poate aduce alte probleme in prim-planul PSD-ului. Insa cred ca aceste lucruri se stiu deja, doar ca trebuie si miscare…

    Hahaha! Dar stii de ce lipseste miscarea? LE TREBUIE IDEI!
    Vezi cum s-a legat? Chiar tu si Socrate sugerati una, ceva de genul OTV-ului, strangerea de semnaturi online, de ce nu telefonic si actele mai tarziu? Nici tu nu esti om politic daca ai idei…

  121. 125 Je septembrie 3, 2010 la 10:21 am

    @Mimosa pudica

    Din cate vad esti sustinatoare PSD, poate chiar membru. Vai, insa, de partidul care accepta printre sustinatorii / membrii sai personaje care gandesc ca in epoca comunista : “cine nu e cu noi, e impotriva noastra”! In opinia ta, observ, intrun partid nu trebuie sa faca nimeni opinie separata. “Uniti in cuget si-n simtiri”, nu?… Nu stiu cum ai reusit sa tragi tu concluzia ca as avea de ce ma teme de Ponta, sau ca ar trebui sa-mi fie teama de dl. procuror. Constat insa ca te erijezi intr-un nou dulau de serviciu, dar care a gresit partidul.

    PS :
    1. sunt sutinator al lui AN
    2. nu il consider pe Ponta cel mai in masura sa conduca PSD
    3. iti respect opinia ta in ceea ce-l priveste pe Ponta.

  122. 126 Karakas septembrie 3, 2010 la 12:52 pm

    @Harabula, cred ca e greu sa sustii afirmatia ta despre comunism si numarul de ticalosi ce infloresc pe metru patrat. La fel de bine putem perora despre capitalism si turmele de smecheri. Impresia mea este ca sunt mai multi hoti in capitalism decit in comunism, pentru simplul fapt ca exista tentatia enorma a imbogatirii rapide, ceea ce in comunism nu exista. Iar in ce priveste educatia in sistemul comunist, ea a produs elite, doar ca ele nu sunt vizibile (neangajate).

  123. 127 contele septembrie 3, 2010 la 2:50 pm

    Karakas

    Nu exista ” tentaţia enormă a îmbogăţirii rapide în comunism ” ?! Dar ce , în comunism nu exista tot specia Homo Sapiens Sapiens ( vine vorba sapiens …) . E vorba pur şi simplu de relativitate . Un apartament făcea cât o vilă , o butelie cât un Mercedes , un cartuş de Kent , o cafea bună , o excursie ” afară ” , un coniac bun , un ” vizichi ” pentru musafiri ? Alte proporţii , e drept , dar tentaţia “era aceeaşi . Îţi recomand o carte uşoară dar relevantă pentru câţi hoţi erau în timpul comunismului : ” Confesiunile unui cafegiu ” .

  124. 128 Ghita Bizonu' septembrie 3, 2010 la 4:20 pm

    Karakas

    sa fim cinstiti – si in socialismu real (gresit numit comunism) exista tenatia imbohatirii rapide . Insa “premiiile” erau substantiale , mergand pana la ceva medalii de 7,62…. iar beneficiile eru mai mici.
    In acpitalism apai .. avocati, libertati plus ca ai ce face cu banii !!! ce dracu una e sa pui trei perane unu peste altu (caz real la Pitesti parca ) si sa bagi in casa 4 combine firgorifice si sa mai ai vreo duzina de covoare persane (manuale) in debara … si alta acu – iti tagi viloi la Snagov , masini de lux ce vor muschii tai , milioane in bacni cu sutele si inchireri de jet uri sa meri sa bei cafeluta la Milano dupa ce ai luat muierii ( a legiuta , a nelegiuta tot aia e la cumparaturi) pantofi ….

  125. 129 Ghita Bizonu' septembrie 3, 2010 la 4:28 pm

    Va faceti iluzii degeaba

    Cica ca cum intre timp romanii au fost la capsuni si au vazut ca se poate trai si altfel, ca peste tot exista coruptie si clasa politica ciudata, ca nimeni nu-ti da pe gratis ce a promis si ca sacul are si fund.” si d;aia nu ar putea fi votata DDTV … Pai aia de la capsuni au votata Base pe foc automat , nu ?
    Si ce au vazut ? Ca pot fi taxati de ciori ! Ca rasismu este moneda curenta in Europa .. eventual ca in alte parti guvernele fac si altceva decat sa zica “ado banii!!!”
    DDTV se va rasufla ptr ca :
    1) nu are decat prostu de TV. A nu se scufunda cu Romania Mare – acolo scria Tribunatecu din gros , dar mai erau si altii . Adica mai era si o echipa … DDTV nu are !
    2) ptr ca in buna parte este umflat dupa modelu PNG – Becalli.
    Cum zic nu am auzit pe careva sa fii zis ca va vota cu Jiji.. insa auz insi care vor vota cu DD … Da crez ca se va rasufla iar PDL va prelua din electoratu zburtacit de DDTV.

  126. 130 Karakas septembrie 3, 2010 la 5:29 pm

    @conte et al, ok, nu m-am exprimat poate foarte bine. Ai dreptate. Vroiam sa spun ca veniturile erau plafonate, si ca nu exista tentatia puterii ce provine din bani. Atunci puterea nu statea in bani, ci in anumite produse si servicii. Cu siguranta erau hoti si pe vremea aia, doar ca acum capitalismul le ofera o platforma de exprimare mai fecunda :)

  127. 131 Mimosa pudica septembrie 3, 2010 la 9:43 pm

    @Je

    Zici: “Nu stiu cum ai reusit sa tragi tu concluzia ca as avea de ce ma teme de Ponta, sau ca ar trebui sa-mi fie teama de dl. procuror.”

    N-am zis ca ar trebui sa-ti fie teama, am zis ca iti este.

  128. 132 ELMMAR septembrie 3, 2010 la 9:54 pm

    @ Mihnea Gergescu Dobrogea

    Aoleu!
    Zisashi de Anca Boagiu ca face “o pereche frumoasă cu Distinsa Doamnă Elena UDREA”.
    Cu d’al’de astea umbla betivanu de la Cotroceni?

  129. 133 florin m. septembrie 4, 2010 la 5:40 am

    Karakas

    Din cate am inteles eu, originea profitului se cunoaste. Este vorba despre supraevaluarea contabila a participatiilor proprii.
    In clar, compania A, din Romania, detine actiunile companiei B, din SUA, A fiind in consecinta un holding. La un moment dat, A reevalueaza particpatiile sale, si spune ca sunt de 3 miliarde de USD. Acesta reprezinta, conform legislaltiei fiscale romane, profit, dar neimpozabil, inrucat nu s-a efectuat nici o tranzactie, (vanzare). De altfel, nici nu au aparut bani cu aceasta ocazie.
    Este o manevra care ridica semne de intrebare, dar inofensiva in sine. Nu prea ai in legatura cu ce sa te interesezi. De altfel, am inteles ca raspunsul fiscului american a sosit deja si ca suna “compania nu desfasoara operatiuni pe teritoriul SUA”.
    Cum spuneam, chestiunea merita urmarita in continuare.

  130. 134 George septembrie 4, 2010 la 11:31 pm

    Stimate Domnule Adrian Nastase,
    Am 23 de ani, am absolvit o facultate intr-unul dintre centrele universitare mai insemnate din Romania (Cluj-Napoca, zi, buget, etc.) si pana in clipa de fata mi-am facut treaba, cred eu, cat de bine am putut. Am absolvit cu o medie destul de mare si actualmente sunt somer; traiesc pe spatele parintilor. Nu sunt afiliat politic, nu am proptele, relatii, bani. In situatia mea probabil mai sunt cateva mii/zeci de mii de tineri; asadar nu am comunicat aceste date dintr-un impuls sau o inclinatie egolatrica. Am o intrebare si v-as fi extrem de recunoscator daca mi-ati putea oferi un raspuns sincer: ce sanse credeti ca ar avea un asemenea tanar, in clipa de fata traitor in Romania, sa NU se rateze pe toate planurile? (profesional, financiar, moral, din pdv. al conditiei sociale, etc.) Va multumesc anticipat,
    Cu respect, George

  131. 135 Je septembrie 6, 2010 la 10:50 am

    @Mimosa pudica

    Ha ha ha! Ai imaginatie, stii? Bolnava chiar!


  1. 1 Datele sunt trucate « Blog ideologic Titus Filipas Trackback pe septembrie 2, 2010 la 5:09 am
  2. 2 Viorica Buda – Gazda de profesie : proprietar Băile Jibou şi Pensiunea * Eden | Pensiuneaedenjibou's Blog Trackback pe septembrie 2, 2010 la 5:55 pm
  3. 3 Despre arta manipularii si santajului sau cum Guvernul Boc merge mai departe si o data cu el si criza « Fragmentarium Politic Trackback pe septembrie 3, 2010 la 7:36 am

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s






Arhiva

Comentarii Recente

Roxana Iordache on Destul!
Ghita Bizonu' on Rapunsuri
anonim on Destul!
Porthos on Rapunsuri
Porthos on Rapunsuri

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 4,371 other followers