Este titlul editorialului meu de miercuri din Jurnalul National. Editorialul poate fi citit aici.
Arhiva pentru august, 2010
Stiu ca august e luna in care toata lumea face strategii pentru toamna. Inainte de a face insa scenarii, inainte de a analiza ce va face opozitia la toamna, trebuie sa plecam de la o cifra – 22. Atatia parlamentari separa puterea de opozitie. Nu sunt multi la scara Parlamentului, dar nici putini. La inceputul verii, la motiunea anterioara, am reusit sa atragem de partea noastra 14 parlamentari. Nu a fost suficient, fiindca am mai fi avut nevoie de 8. Acum, desi ne-ar placea sa credem ca mai avem de convins doar 8 oameni, discutia se reia, din pacate, de la capat. Asa ca avem din nou nevoie de 22 de oameni, care sa vina fie de la PDL, fie de la UNPR, fie de la UDMR. Au existat tot felul de speculatii legate de parlamentari care ar urma sa vina fie la noi, fie la PNL si, astfel, sa rastoarne raportul dintre putere si opozitie. Doar ca atatea alte scenarii, ele nu s-au confirmat. In aceste zile, in aceste saptamani, raportul putere-opozitie a ramas acelasi.
Luna august a fost prima in care bugetarii si-au luat fluturasii cu salariile micsorate (si eu am fost printre ei, dar nu ma plang si nu ma manii, fiindca nu eu sunt problema). Problema e la sutele de mii de oameni care castigau oricum foarte putin si care acum sunt la limita subzistentei. Pentru ei, de luna asta, discursurile din lunile trecute se transforma in realitate. Pentru ei, incepe o etapa noua, foarte urata si foarte plina de presiuni. Ei ar fi trebuit sa fie preocuparea principala a guvernantilor, in locul frunzelor si al calculelor de putere. Poate ca, de luna asta, presiunea publica va creste. Poate ca oamenii vor incepe sa le ceara parlamentarilor PDL sa tina cont de asta atunci cand vor vota. Sigur ca sunt speculatii ca, pentru daramarea lui Boc, se vor gasi 22 de pedelisti, care apoi se vor intoarce sa voteze ce le propune Basescu. Sigur ca astfel de jocuri se pot face oricand (nu ma astept la nimic bun din partea lui Basescu). Dar noi nu putem sta pe margine doar pentru a nu fi noi instrumentul cu care Basescu il schimba pe Boc, eventual cu Vladescu. Orice zi fara guvernul Boc ar fi o zi castigata pentru romani.
Pentru noi, caderea actualului guvern si oprirea acestui stil de guvernare este o prioritate. Ce va urma dupa? Nu putem spera decat ca eventuala demitere a guvernului Boc va duce la o schimbare de fond. Avand o presiune publica in spate, chiar si Basescu poate ceda la un moment dat. Si poate accepta alegeri anticipate pentru a nu fi suspendat. Iar alegerile ar fi primul pas spre numirea unui nou guvern, legitim, credibil si cu un plan nou. Asa ca, pentru a ajunge la asa ceva, avem nevoie de 22 de voturi in plus. Pentru ca, parafrazandu-i pe chinezi, si strategia cea mai sofisticata de schimbare incepe cu primii 22 de pasi.
Sarbatorirea celor 25 de ani de casnicie pe blog, in compania voastra, a fost un bun prilej pentru a-mi reconfirma opinia in ceea ce priveste utilitatea aceastei platforme de comunicare si a bunelor intentii ale oamenilor care o viziteaza constant. Intreaga comunitate de aici este o familie. Facand abstractie de micile conflicte sau de schimburile de opinii uneori prea energice dintre voi, un eveniment special pentru mine este receptat, aidoma, si de catre voi. Dovada stau cele peste 100 de felicitari din cadrul articolului respectiv, dar si mesajele primite pe pagina de Facebook. Va multumesc foarte mult pentru urarile voastre, pentru gandurile voastre bune, pentru faptul ca sunteti alaturi de mine, de Dana si de baieti in momentele importante ale familiei noastre.
Harabula, Doru Coarna si Parmalat, stilul e omul insusi. Exista destule exemple de personaje politice contemporane ale caror argumente si discursuri pot fi incadrate la categoria exprimari de tipul – insa niciodata la nivelul – memoriilor lui Constantin Argetoianu, I. G. Duca etc. Aleg sa nu ofer astfel de momente discursive (pe blog, TV sau in orice alt spatiu public) pentru simplul motiv ca nu ma regasesc in modelul promovat de contemporanii mei prea grabiti a deveni icoane politice fara a fi reusit ceva. Personal, incerc, pe cat posibil, sa promovez propriul meu model politic, atat la nivelul actiunilor, cat si la capitolul discursului public. Faptul ca unii dintre voi deja sesizeaza acest model este un motiv de mandrie pentru mine. Un citat celebru, apartinand lui Harry Emerson Fosdick, un preot american, spune ca democratia se bazeaza pe convingerea ca exista posibilitati extraordinare in oameni obisnuiti.
P.S. Problema memoriilor scrise, Harabula, este aceea ca ele, de cele mai multe ori, au fost publicate postum. Este o chestiune, in definitiv, de diplomatie. Sa vorbesti deschis despre cei cu care ai interactionat doar in momentul in care nici ei, nici tu, nu mai sunteti prezenti la aceeasi masa pentru a polemiza, este o activitate deja educationala ideologic, nu de lauda proprie. In plus, in volumele de „amintiri”, de ”memorii” recente, am observat tentatia autorilor de a se aseza in centrul evenimentelor, de a selecta, intr-un mod foarte subiectiv, ceea ce ii pune pe ei insisi in valoare. De aceea, am ales, modalitatea de a oferi volume cu documente primare, inclusiv transcrieri ale unor convorbiri oficiale, modalitate pe care o regasiti in volumele 1-7 din lucrarea „Romania dupa Malta”. In toamna acestui an, sper sa public volumele 8-10, ultimile din aceasta serie, referitoare la politica externa a Romaniei in perioada 1990-1992.
Doru, guvernul condus de mine a incheiat un imprumut pe doi ani cu FMI (2001-2003) in suma de 300 milioane DST (Drepturi Speciale de Tragere, moneda scripturala care este schimbata, ulterior, in dolari sau in euro). A fost singura intelegere de acest tip dusa la capat de Romania in relatia cu Fondul, dupa 1989, iar banii au fost alocati pentru sustinerea procesului de reducere a inflatiei, imbunatatirea administratiei fiscale, investitii publice si sustinerea protectiei sociale. Pentru ca veneam dintr-un moment economic dificil, iar agentiile internationale au avut nevoie si de garantia FMI, a urmat un alt imprumut de tip stand-by negociat in vara lui 2004, in valoare de 250 milioane DST, pentru perioada 2004-2006, blocat in 2005 de Traian Basescu si de guvernul de atunci. Ca o comparatie, actualul imprumut contractat de guvern este tot pe o perioada de doi ani, suma fiind, insa, semnificativ mai mare: 12.95 miliarde de Euro (11,44 miliarde de DST). In ceea ce priveste rambursarea acestor imprumuturi, perioada difera in functie de negocierile cu Fondul si este cuprinsa in intervalul 4-7 ani. Pentru actualul imprumut, de exemplu, statul va incepe sa plateasca amortismentul (datoria efectiva) din 2012, pana atunci fiind platite doar dobanzile. Iar in 2013, de exemplu, Romania va avea de platit catre FMI 4,91 miliarde de euro. In acelasi timp, probabil ca si in 2013 vina acestei datorii si vina pentru ca acesti bani vor merge la FMI si nu in infrastructura, ajutor social sau investitii va apartine, probabil, tot PSD, in niciun caz PDL sau presedintelui. Iar acesta este doar unul dintre exemplele mostenirii pe care Traian Basescu o lasa romanilor.
Augustin, dar si celorlalti cititori atenti, va multumesc pentru ca identificati micile erori strecurate in articolele de pe blog. Acest tip de feedback ma obliga sa fiu mult mai atent pe viitor la ceea ce public si ma bucura, totodata, pentru ca imi dau seama ca articolele sunt citite “la virgula” de unii dintre voi.
vali davidescu, prin observatiile mele despre arta tradarii la Traian Basescu si PDL nu am incercat, in niciun moment, sa spun ca inselaciunea este un atribut care apartine exclusiv acestor doua instante. Dar pentru ca Historia magistra vitae est, nu trebuie sa uitam ca in istoria post decembrista, Traian Basescu s-a pozitionat drept principalul personaj politic care si-a bazat ascensiunea politica si existenta in spatiul public exclusiv pe conflict si tradare. Pentru a nu ne intelege gresit, dar si pentru a elimina orice posibila interpretare farfuridiana, recunosc deschis ca orice politician devine, cel putin o data in cariera, victima a tradarii. Altii, pe de alta parte, isi bazeaza ascensiunea pe aceasta forma damnabila de adulter politic, devenind maestri ai inselaciunii. Dar pentru a va aduce, totusi, o veste buna, va anunt ca cel mai recent episod de tradare pe care PSD si eu l-am trait va duce, totusi, la progresul Romaniei. Fara “independenti”, PSD este, fara indoiala, un partid mai coerent, mai unit si mai demn de incredere.
G.P., sunt de parere ca sanatatea economica a unei tari este data si de numarul magazinelor cu haine de tip second-hand pe care le intalnesti pe strazi. In perioada 1999-2000 romanii au apelat din ce in ce mai des la magazine cu imbracaminte si incaltaminte la mana a doua. Oamenii pur si simplu nu aveau posibilitatea financiara de a-si achizitiona haine noi. Campania intreprinsa in perioada guvernarii PSD impotriva acestui tip de comert a venit in primul rand din motive de igiena, avand in vedere ca aceste magazine nu respectau in, marea lor majoritate, normele impuse acestei activitati de comert. Exista un risc ridicat de imbolnavire a populatiei. Problema actuala este ca, in orasele mici si medii, dar chiar si in Bucuresti, aceste magazine au revenit intr-un numar mare. Semn ca saracirea populatiei duce la reinflorirea acestui tip de comert. Daca mai avem in vedere si declaratiile lui Traian Basescu despre Romania – tara de mana a doua – se impune o campanie de curatenie de toamna prin care acest comportament de consum, dar si aceasta mentalitate politica sa fie inca o data inlaturate.
P.S. Subscriu la spusele lui @Doru Coarna conform carora nu tara, ci presedintele ei este de mana a doua. Problema este ca nu a fost util nici la prima utilizare, nici la a doua.
George Serban, verticalizarea prin tradare poate avea loc exclusiv in momentul in care tradatorul se afla in tabara personajului negativ. Istoria ne aduce in atentie, in acest sens, nenumarate episoade in care armele au fost intoarse impotriva agresorului, iar tradatorul a fost considerat, ulterior, erou. Dar asta tine exclusiv de negocierile pe timp de razboi.
In politica, acest tip de verticalizare nu exista, iar portile se pot dovedi de multe ori ferecate. Faci parte dintr-un partid pentru ca impartasesti un set de valori si credinte comune cu organizatia respectiva, cu colegii tai si cu electoratul tau. Daca esti nemultumit de starea partidului, de managementul sau, de directia spre care merge, singura solutie morala este sa te implici mai activ si sa incerci sa schimbi acea realitate. Prin tradare politica niciodata nu te vei verticaliza, ci vei lua, in cel mai bun caz, pozitia de dreptar in fata cuiva.
Larisa, consider ca explicatiile mele in ceea ce priveste posibilitatea falimentarii rafinariei Petromidia au fost fara echivoc. In cadrul negocierilor pe care guvernul le-a avut cu Uniunea Europeana pentru ca Romania sa fie catalogata ca economie functionala de piata, alternativele pe care partea romana le-a avut au fost doua la numar: 1) sa converteasca datoriile Rompetrol in obligatiuni (actiuni) ale statului, actiuni pe care statul le poate vinde acum pe piata sau noului proprietar; 2) sa falimenteze rafinaria. Nicaieri nu am precizat ca Uniunea a cerut Romaniei falimentarea rafinariei. Dovada in acest sens este realitatea din teren, faptul ca rafinaria functioneaza in prezent. Dupa cum foarte bine ai sesizat si tu, Uniunea Europeana nu poate cere niciunui stat sa falimenteze o anumita companie. Uniunea poate cere, insa, realizarea unor reforme rapide a companiilor de stat cu pierderi mari.
alex.dumitrascu, articolul din The Wall Street Journal arata o realitate trista in ceea ce priveste gradul de incredere avut de Romania, in comparatie cu alte state din regiune, inclusiv cu Ungaria. Un alt articol, din Financial Times de data aceasta, vine sa completeze aceasta problema de incredere pe care Romania o are in acest moment. Spania a ajuns sa vanda titluri de stat in valoare de 3,5 miliarde de euro, la un randament de 2,28%, in timp ce Ministerul de Finante al Romaniei a incercat sa vanda titluri de 300 de milioane de lei, pentru care li s-a oferit doar 150 de milioane de lei. Randamentul cerut de investitori a fost de 8%. In primele sase luni ale anului Ungaria, pe de alta parte, a atras 1,6 miliarde de dolari prin astfel de emisiuni de obligatiuni. Sigur, exista si contraexemplul Grecia, insa Traian Basescu ne-a repetat multa vreme ca nu suntem intr-o situatie atat de proasta. In 2004 nu eram, acum nu stiu. In tot acest context, in care mass media de profil din afara tarii vorbesc din ce in ce mai des despre Romania ca fiind in spatele plutonului statelor din aceasta zona, semnalele catre investitori ii indreapta pe acestia spre tarile care au iesit din recesiune. Este destul de clar pentru toti, inclusiv pentru cei de la Financial Times, ca Romania este o tara cu probleme. Problemele Romaniei pot fi identificate. E o patologie locala, recunoscuta sub mai multe nume: Traian Basescu, Emil Boc, PDL. Grave sunt mai ales deciziile acestora in momentele de cumpana. Leacul este unul democratic.
In contextul publicarii raportului pe Justitie al Comisiei Europene, s-a vorbit, pentru prima data, mai serios despre riscul ca Romania sa nu poata adera la spatiul Schengen in 2011. Dezbaterea nu a apucat sa se dezvolte asa cum ar fi fost nu doar firesc, ci si necesar, pentru ca nimeni nu a intretinut-o si pentru ca a fost acoperita de alte subiecte considerate ca fiind mai importante.
In mod clar, nu exista o legatura directa intre MCV si aderarea la spatiul Schengen, dar comisarii europeni au incercat in repetate randuri, inca din 2008, sa introduca fie in proiectul de raport, fie in textul final o astfel de atentionare. De altfel, chiar si Traian Basescu a recunoscut ca, initial, acest ultim raport al CE viza si accesul in spatiul Schengen.
Semnale in legatura cu aderarea la Schengen au venit nu doar in contextul MCV. Va reamintesc ca mesaje similare au fost transmise si in momentul in care europenii au realizat smecheria pe care Traian Basescu o face cu cetatenii Republicii Moldova. Dincolo de neseriozitate, lipsa de transparenta si de onestitate, intentiile actualului locatar de la Cotroceni nu sunt in sine de condamnat, daca modul lipsit de tact si de diplomatie prin care sunt puse in practica nu ar oferi occidentalilor posibilitatea de a folosi aceasta situatie impotriva Romaniei.
Ultima atentionare de acest gen vine (din nou) din partea Frantei, care este extrem de nemultumita de etnicii romi care fac probleme prin Hexagon. Si povestea se reia, ca si in cazul Italiei. Nu se vorbeste despre cetateni europeni, ci despre romi romani; nu se discuta despre infractori la modul general, ci despre delicventi romi, evident romani.
Dintr-un anumit punct de vedere, francezii au dreptate. Degeaba imbarca ei regulat in avioane cetateni romani certati cu legea, daca la noi in tara guvernantii se lupta cu evazionistii de la coltul blocului, care vand cafea la pahar si stiksuri, in loc sa se ia la tranta cu retelele de infractionalitate transfrontaliera. Emil Boc i-a promis de doua ori anul acesta secretarului de stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, ca va numi un oficial guvernamental care sa se ocupe de problematica integrarii romilor. Evident, a facut acest lucru cand nu mai avea importanta pentru „bulgarele de zapada” declansat in Franta. Sigur ca Emil Boc era mai ocupat cu restructurarea aparatului guvernamental, a teatrelor, a filarmonicilor si a caselor de cultura…
Este oarecum firesc ca francezii sa nu sustina ideea unei abordari comune, europene a insertiei economico-sociale a romilor – o ideea pe care o promovez de multa vreme si despre care vorbesc multe voci din spatiul public romanesc, inclusiv actuali reprezentanti ai statului – in conditiile in care statele membre nu au folosit toate instrumentele de care dispun pentru a indrepta situatia la ele acasa. Romania beneficiaza sau ar trebui sa sa beneficieze de 20 de miliarde de euro pana in 2013, dar a cata parte din acesti bani sunt folositi pentru programe de integrare sociala a romilor? De fapt, intrebarea corecta este a cata parte din acestia bani sunt folositi in general?
Fara indoiala ca si Franta greseste. Franta ar trebui sa aplice legea impotriva tuturor infractorilor de pe teritoriul sau. Franta lui Sarkozy foloseste insa, din nou, in perioade pre-electorale, problema romilor din Romania ca „material pedagogic” pentru a acoperi chestiuni mult mai complexe, cum este aceea a celor cateva milioane de maghrebieni aflati in teritoriul metropolitan. Problema este ca, intr-o stare de vulnerabilitate si de izolare internationala, caracteristice tarii noastre astazi, este usor sa fim pusi la colt, este usor sa acceptam , la cererea Frantei, crearea unui secretariat special pentru romi, ca si cand integrarea sociala a romilor in Romania ar fi o chestiune care sa tina de relatiile cu Franta. Si renuntand sa subliniem, in afara tarii, ca problema romilor ESTE o problema europeana si nu exclusiv romaneasca si ca ea trebuie rezolvata prin proiecte concrete si nu prin seminarii care sa cheltuiasca resursele (putine) puse la dispozitie pe tot felul de specialisti occidentali in problemele romilor.
Daca cineva din UE doreste intr-adevar sa rezolve problema, atunci ar trebui sa se gandasca la solutii alternative. Una dintre ele este evident aceea a unei strategii europene, adica o actiune comuna. Eu am propus inclusiv crearea unei Agenţii europene in acest sens, care sa aiba sediul la Bucuresti. Daca Franta este interesata de convergenta sistemului sau fiscal cu cel al Germaniei, de ce nu ar fi preocupata si de convergenta cu Romania in privinta politicilor de incluziune sociala a romilor?
Revenind la aderarea la spatiul Schengen, criteriile pe care orice stat trebuie sa le indeplineasca sunt foarte clare si concrete. Din acest punct de vedere, romii sau moldovenii constituie mai degraba pretexte. Ele insa vor fi folosite daca Romania nu va reusi sa demonstreze ca nu se multumeste doar cu aderarea la UE, ci isi doreste cu putere si integrarea.
La fel cum s-a intamplat si in 2000, cand bulgarilor li s-au ridicat vizele, in timp ce romanii au trebuit sa mai astepte un an -2001-, an in care guvernul pe care l-am condus a trebuit sa faca mari eforturi pentru a depasi reticentele generate in 2000 de guvernul CDR, din care facea parte si partidul lui Traian Basescu.
In ultimile saptamani, in contextul discutiilor legate de valorificarea de catre stat a actiunilor Petromidia, se sugereaza sau se afirma direct (doamna Campeanu – asta seara la Antena 3) ca privatizarea Petromidia a fost facuta de guvernul PSD.
Fals. Privatizarea Petromidia, prin vanzarea de actiuni catre Rompetrol, s-a facut in octombrie 2000, in timpul guvernarii Isarescu si a CDR, atunci cand PD-ul lui Traian Basescu si PNL faceau parte din guvern. In acel moment, Rompetrol a preluat si datoria existenta, de 340 milioane de dolari, de la Petromidia. N-as vrea sa fie transferate spre PSD merite care nu-i apartin.
Este adevarat, in perioada in care am fost prim-ministru, datoriile Rompetrol au fost convertite in actiuni ale statului, pe care acum statul poate sa le vanda sau sa le valorifice in relatiile cu noul proprietar. Daca este capabil sa o faca. Mentionez ca rafinaria se afla, in continuare pe teritoriul Romaniei iar institutiile de control ale statului pot sa valorifice acest avantaj in masura in care noul proprietar nu este de buna credinta. Precizez si faptul ca alternativa, la momentul negocierilor cu Uniunea Europeana, pentru statutul de conomie functionala de piata, era falimentarea (inchiderea) rafinariei. Era mai bine ? In continuare, cred ca solutia adoptata de guvernul pe care l-am condus a fost cea corecta.
Pentru cei interesati in detalii despre privatizarea Petromidia, exista numeroase informatii pe internet. Pentru Traian Basescu, care nu-si mai aduce aminte cine a derulat privatizarea Petromidia, recomand Wikipedia, pe Google.
Dupa interviul pe care Traian Basescu l-a acordat vechii sale prietene – Rodica Culcer – cred ca multi romani pot pune un diagnostic corect: seful statului este bolnav, grav bolnav; boala sa poarta un nume mai lung – tupeu combinat cu cinism, iresponsabilitate, lipsa de viziune, minciună, smecherie.
Ati observat, cred, cu cata dezinvoltura vorbea Traian Basescu despre exodul medicilor sau cat de firesc i se pare ca un profesor debutant sa aiba un salariu de mizerie! A mintit frumos atunci cand a promis romanilor ca vor trai bine. A omis insa sa le spuna ca pentru asta trebuie sa astepte 30 de ani. Desi il cred pe acest personaj in stare de orice, nu mi-a venit sa cred atunci cand le-a multumit celor plecati la munca in afara tarii pentru faptul ca nu se intorc pentru a cere ajutor de somaj sau ajutoare sociale. Pentru un sef de stat, o astfel de atitudine este inacceptabila.
In acest interviu, Traian Basescu a spus un singur lucru adevarat: ’Sunt incapabil sa ofer romanilor o viata mai buna’. A spus-o clar, de mai multe ori si cu convingere. Orice om sanatos, aflat in pozitia sa, ar fi demisionat in secunda imediat urmatoare. Sau dupa 5 minute – si asa ar fi fost OK.
Evident ca acest lucru nu s-a intamplat. De ce? Pentru ca de vina pentru dezastrul in care se afla tara nu este presedintele-jucator, aflat in al 6-lea an de mandat si nici guvernele pe care le-a patronat. Responsabilitatea apartine, in mod evident, opozitiei, „mogulilor”, „sistemului ticalosit”, „oligarhilor”, populatiei si probabil extraterestrilor. Daca cineva se va simti mai bine introducand PSD in aceasta oala, doar pentru ca s-a aflat 9 luni la guvernare, poate sa o faca. Dar diferenta intre 6 ani si 9 luni este atat de mare incat bunul simt poate oferi masura reala a responsabilitatii. Asta ca sa nu vorbim despre pozitii-cheie, precum cea de ministru de Finante, de ministru al Economiei sau de prim-ministru, pozitii pe care PSD nu le-a mai detinut din 2004. In plus, desi guvernul este un organism colegial, in cazul unor divergente in procesul decizional, ultimul cuvant il are premierul, iar cand acesta se numeste Emil Boc, centrul de comanda se muta la Cotroceni. Va amintiti, sper, ca in 2008 m-am pronuntat impotriva intrarii la guvernare, unul dintre motive fiind chiar acesta. Inclusiv din cauza ca remanierea se realiza (si s-a realizat) ca o procedura exclusiva intre Basescu si Boc.
Cel mai mare pericol pentru populatie este acela ca guvernantii sa nu mai vada oamenii din spatele cifrelor. In Romania, acest lucru s-a produs, iar acum vedem si suportam consecintele. De aceea, chiar daca datele macroeconomice se vor echilibra, iar mai devreme sau mai tarziu acest lucru se va intampla, criza nu va trece atat de usor. Este nevoie de timp si de guvernari eficiente, in care romanii sa se regaseasca pentru ca sinistrul creat in ultimii ani sa fie depasit.
In turul intai al alegerilor prezidentiale din anul 2000, Petre Roman a obtinut 2,7% din voturile romanilor, cu cateva zile inainte, actualul presedinte al tarii exclama “Petre, esti cel mai bun!”. In 2008, Petre Roman devenise in ochii aceluiasi Traian Basescu „un om mic”. Asta, ca sa nu mai trecem in revista evolutia relatiei dintre cei doi, in perioada 2000-2001.
Am rememorat acest episod, pentru a indica un anumit tip de a aborda politica, din partea lui Traian Basescu. Multi vorbesc despre contradictiile din declaratiile si pozitiile lui Basescu si atribuie acestui lucru o patalogie. Eu nu sunt specialist in psihologie si nu ma grabesc neaparat cu aprecierile de ordin clinic. Basescu este extrem de antrenat intr-un anume joc: cel supravietuirii proprii.
Iar un astfel de joc are ca principiu de baza arta tradarii. Cine urmareste cu atentie cariera politica a lui Basescu va descoperi ca momentele sale importante de rupere a ritmului, de lansare sau relansare s-au bazat pe tradare. Mai putin sau mai bine calculata, dar tradare in forma ei cea mai brutala. Acest stil de a face si de a intelege politica a fost transferat si PD (PDL), care si-a construit capitalul politic prin interpretarea jocului tradarii. Marea problema a acestui joc este ca, atunci cand il gresesti, ajungi sa fi singur, izolat, frustrat si tot mai disperat. Iar cine se uita in aceasta perioada la Basescu si la PDL intelege foarte bine despre ce vorbesc.
In definitiv, pentru unii glorificarea lui Basescu s-a transformat in glorificarea tradarii. Iar pentru asta asteapta sa fie premiati. Pentru mine, un astfel de caz este Cristian Preda. El este cel care ii aplica lui Emil Boc loviturile finale din momentul de agonie, dupa ce s-a simtit foarte bine pe locul eligibil de pe lista pentru europarlamentare. Nu as vrea sa fiu gresit inteles. Nu il apar pe Boc, doar ca sunt dezamagit de perpetuarea unui model extrem de pagubos in politica romaneasca. Si ca acest model il urmeaza oameni cu pretentii. Iar jocul tradarii pe care il face in prezent Cristian Preda, are un pret. Domnul Preda a devenit acum o figura importanta in PDL si, sa asteptam primavara, caci nu cred ca se va opri aici. De ce face domnul Preda aceste lucruri si in folosul cui, cred ca va puteti raspunde singuri.
PS: Nu imi propun sa intru intr-o polemica cu domnul Cristian Preda pe aceasta tema. Cristian Preda este doar un instrument docil sau, altfel spus, unul din actorii jocului regizat de Traian Basescu.
In aceste zile se discuta intens despre brand-ul de tara sau despre branding-ul de tara, pornind de la povestea nefericita a frunzei doamnei Elena Udrea. Nu despre asta vreau sa vorbesc eu aici.
Anual, firma de consultanta de nivel mondial Future Brand realizeaza un top al tarilor – Country Brand Index – bazat pe brand-ului fiecareia. Topul este realizat prin intermediul unui studiu online, la care participa peste 3000 de subiecti, cu varste intre 21 si 65 de ani si care efectueaza cel putin o calatorie pe an in afara statului de origine. Topul include 102 tari.
Eu cred ca a ne uita la un astfel de top este extrem de relavant pentru dezbaterea din Romania. Pentru ca un astfel de top arata destul de clar ce inseamna abordare strategica din partea statelor si nu cosmetizari de moment.
La finalul lui 2009, topul despre care vorbesc arata in modul urmator:
1. Statele Unite ale Americii. SUA se aflase in anul precedent pe o pozitie inferioara, dar simpla alegere a lui Barack Obama a generat incredere interna si externa, mai ales ca urmare a schimbarii discursului de politica externa american, care a pus accent pe diplomatie. Ca atare, mai multi indicatori – cum ar fi libertatea politica, standardul de viata, tara in care as dori cel mai mult sa locuiesc sau securitate – s-au imbunatatit.
2. Canada. Pozitia Canadei a fost determinata de soliditatea si diversitatea mediului economic, dar si de oferta turistica pe care acest stat este capabila sa o ofere (desi acest lucru pare mai putin cunoscut la noi).
3. Australia. Australia detinuse timp de doi ani de zile prima pozitie in topul despre care vorbim. Scaderile indicatorilor sai au fost putin relevante, dar suficiente pentru pierderea a doua locuri in clasament, ramanand cu toate acestea una dintre cele mai atractive state pentru turism, cu un accent crescut pe turismul de business.
4. Noua Zeelanda. Noua Zeelanda a beneficiat intr-un mod ingenios de numarul redus al populatiei, reusind sa fie una dintre cele mai atractive tari din punct de vedere al securitatii sau a grijei fata de mediu. Evident, pe un loc fruntas se afla frumusetile sale naturale, iar cine a vazut cel putin Lord of the Rings isi poate face o idee despre ce vorbesc.
5. Franta. Pozitia Frantei este determinata de recunoasterea sa drept una dintre cele mai reprezentative tari, in ceea ce priveste cultura, in general, gastronomia sau posibilitatile de shopping.
6. Italia. Ca si Franta, Italia este recunoscuta pentru cultura, gastronomie si shopping, dar si pentru istoria sa, fiind una dintre statele cu cel mai puternic brand construit in jurul acestor indicatori.
7. Japonia. Japonia este recunoscuta pentru autenticitatea sa, dar si pentru – paradoxal – viata sa de noapte (asta apropo de stereotipurile care circula in lume despre o tara sau alta). Cele mai puternice „elemente de identificare” ale Japoniei sunt insa cele care privesc inovatia, dezvoltarea noilor tehnologii sau calitatea produselor.
8. Marea Britanie. Este vazut drept unul dintre cele mai respectabile state, fiind remarcat prin viata sa politica, economia si oferta sa turistica.
9. Germania. Germania sta bine, conform topului citat, la toate capitolele – cultura, afaceri si economie, standard de viata sau dezvoltare tehnologica. Si nu, nu exista asocieri cu istoria, asta apropo de cei carora atunci cand spun Romania nu le vine in minte decat Nicolae Ceausescu.
10. Spania. Este recunoscuta pentru viata sa de noapte si posibilitatile de divertisment.
PS: In 2009, Romania ocupa locul 81 din 102 in acest top. In scadere cu cateva locuri fata de 2008.
Este titlul editorialului meu de miercuri din Jurnalul National. Editorialul poate fi citit aici.
A reinceput campionatul de fotbal din Romania. Nu e o stire de natura sa ne ajute economic, insa poate ca putinele meciuri de calitate care se mai joaca in Romania vor putea absorbi din tensiunea acestor zile. Dinamo a inceput surprinzator de bine acest campionat si nu pot decat sa sper ca isi va continua traseul bun atat in campionatul national cat si in Europa, unde sper ca am invatat sa tinem pumnii tuturor echipelor romanesti.
Altfel, acest nou inceput ne da ocazia sa speram, la randul nostru la un nou inceput, odata cu venirea toamnei si lansarea unei noi motiuni de cenzura. Chiar daca poate disputa din Parlament nu va fi la fel de spectaculoasa, sper la o participare din partea publicului cel putin la fel de substantiala. In politica, spre deosebire de fotbal, ne confruntam cu un joc cu suma nenula, de unde putem cu totii sa castigam, spre deosebire de fotbal, unde exista intotdeauna un invingator si un invins. Sper in participarea romanilor la motiunea de cenzura, pentru ca aceasta chiar poate face diferenta pentru noi toti.
The_engineer, evident, politica are si partile sale negative pe care nu vreau sa le neg. Ar trebui sa invatam insa sa judecam pragmatic lucrurile. Traind, avem ocazia sa fim martorii nedreptatii sociale. Imi imaginez ca mai toti romanii si, de fapt, mai toti cetatenii dintr-un stat democratic au vazut ce poate face saracia din oameni capabili, ce poate face lipsa de educatie din oameni cu potential sau ce poate face nedreptatea sociala dintr-o societate bazata pe egalitatea de drepturi. Politica este singura modalitate de a indrepta aceste nereguli. Fie ca faceti politica intr-un partid sau ca membru al societatii civile, participarea civica este singura solutie pentru ca lumea sa fie mai corecta maine decat este astazi. In timp, am inteles aceste lucruri si imi place sa cred ca i-am facut si pe altii sa inteleaga. Chiar si numai cativa dintre obisnuitii acestui blog sau dintre tinerii cu aspiratii pentru mai bine pot schimba lumea, putin cate putin, printr-o lege, printr-un proiect politic, printr-o continua lupta personala pentru mai bine.
P.S. scopul Institutului Ovidiu Sincai a fost, chiar de la aparitia sa, de a stimula educatia politica, necesara atat pentru activitatea in ramura puterii executive cat si in ramura puterii legislative. Va voi tine la curent cu ceea ce vom face in urmatoarea perioada.
Draghi_Puterity, votul obligatoriu este doar una dintre solutiile posibile pentru iesirea Romaniei din impasul politic in care se afla. Din pacate, nu operam in domeniul solutiilor matematice, apodictice, pentru care nu pot fi gasite contraargumente. Ca si alte idei, votul obligatoriu are hibe si faptul ca le discutam este primul pas spre incercarea de a le elimina. Pana cand politicul va face din nou dovada faptului ca este indispensabil unei societati dinamice, astfel incat participarea politica sa fie maxima fara o reglementare legislativa, aceasta este, din punctul meu de vedere, cea mai buna solutie pe care o avem.
Dl.nimeni, nu trebuie sa ne lasam descurajati de ceea ce nu putem face, altfel am risca sa ne plafonam in apatie. Dupa cum ar fi spus Sartre, chiar si cu votul obligatoriu, omul are intotdeauna posibilitatea de a alege. Poate vota cu cineva, poate vota alb sau poate lipsi de la vot asumandu-si sanctiunea. In definitiv, tot el va alege si va suporta urmarile deciziei sale. Nu cred ca ar trebui sa ne lasam intimidati de ceea ce ar putea face Traian Basescu cu un astfel de subiect. Cat timp intelegem cu totii necesitatea practica a unui Parlament cu adevarat reprezentativ pentru Romania, artificiile sale discursive nu au niciun efect. Acum mai mult decat niciodata este evident pentru toata lumea faptul ca majoritatea reala a cetatenilor Romaniei nu l-ar mai alege sau, poate, nici nu l-ar fi ales vreodata pe Traian Basescu ca presedinte.
Contele, pentru a ma face bine inteles in problema impozitarii progresive, as vrea sa subliniez cateva lucruri. Inainte de orice, trebuie spus ca plecam de la premiza ca statul are nevoie nevoie de un buget din care sa acopere costurile de infrastructura, sistem medical, sistem de pensii etc, desi statul lui Basescu a constituit in numeroase ocazii o exceptie la aceasta regula. Am mai spus-o, impunerea cotei unice de impozitare a fost un capriciu politic, pornit de la iluzia ca o cota unica si scazuta poate creste rata de participare in economia reala. Nu a facut-o, fara niciun fel de surpriza, pentru ca taxele mai mici catre stat nu sunt un stimulent suficient pentru afacerile care se stiu protejate politic. Pentru a creste rata de colectare este nevoie in primul rand ca institutiile responsabile de supravegherea colectarii sa fie puternice si independente politic. Inutil de spus, guvernarile de dupa 2004 au facut exact opusul, iar declaratiile celor trecuti prin mecanismul Ministerului de Finante fara a fi angajati politic – precum cea a lui Dan Bittman – demonstreaza exact acest fapt. Concluzia este simpla, din orice directie ar fi privita, daca scopul statului este sa creasca rata de colectare, trebuie sa-si intareasca institutiile de control. Acolo este diferenta functionala intre diferitele modalitati de impozitare. Diferenta morala a fost deja discutata indelung: cota unica inseamna ca cei saraci economisesc destul pentru o paine pe luna, iar cei bogati economisesc destul pentru un iaht pe luna. Pentru a ma asigura ca atat cei saraci cat si cei bogati vor avea asigurat dreptul la viata, voi sustine intotdeauna impozitarea diferentiata si folosirea banilor pentru stimularea domeniilor care creeaza slujbe. Din pacate, piata libera nu stimuleaza mereu domeniile care creeaza slujbe. Cateodata, piata stimuleaza specula si baloanele imobiliare sau de alta natura.
Florin M, pot certifica faptul ca nu esti anarhist din descrierea pe care ti-ai facut-o. Mai degraba, as spune ca esti un social-liberal foarte bine ascuns sub o mantie de intelectual mereu in Opozitie. Acum, nu-ti mai ramane decat sa demonstrezi, atat noua cat si lui Ghita Bizonu, ca esti cu adevarat ceea ce sustii. Sincer vorbind, ar fi pacat ca ideile tale sa nu existe si peste limitele acestui spatiu de dialog virtual. Nu-ti cer neaparat sa intri in PSD, dar iti cer, cu toata consideratia posibila, sa nu devii unul dintre cei care ar fi putut schimba ceva in bine, insa nu au facut-o. Ma tem ca aprecierile tale despre importanta unor fast-food-uri in comparatie cu sedii de partide politice nu vor fi de ajutor daca vei alege aceasta cale.
Odin, de dragul argumentului, iti spun si eu parerea mea. Cred ca votul obligatoriu nu ar pune in niciun fel in paranteza argumentele si proiectele oamenilor politici. Dupa mai multi ani de guvernare slaba, exista riscul departarii de spiritul democratiei, nu neaparat de litera ei. Ma tem ca aceasta este situatia din Romania, unde cei mai vizibili politicieni, premierul si presedintele, isi dedica toate eforturile nu bunei guvernari, ci generalizarii sentimentului ca „nimeni n-ar fi putut mai bine”. Dintr-o astfel de perceptie, am putea avea surpriza extrem de neplacuta a unei apatii politice si mai apasate. Or, in virtutea democratiei, aceasta perspectiva este autodestructiva. Oamenii trebuie sa inteleaga ca ceea ce voteaza si ceea ce fac intre alegeri determina ceea ce vor primi inapoi de la alesi. As prefera oricand un guvern ghidat de cetateni decat un guvern care exista in ciuda cetatenilor si cred ca nu sunt singurul de aceasta parere.
Karakas, Harabula, ma tem ca aparitia unui organism mediatic sustinut in vreun fel de PSD nu ar face decat sa concentreze criticile partidelor adverse intr-o singura directie. Desi cred in necesitatea unei astfel de platforme de comunicare, cred de asemenea si in faptul ca ea trebuie sa se dezvolte natural, organic, cu munca independenta a intelectualilor de stanga din Romania, multi sau putini.
P.S. Gasesc foarte surprinzator faptul ca Traian Basescu se contrazice singur in gesturi. Poate retineti ca in 2009 acesta a interzis aterizarea presedintelui Ungariei, Laszlo Solyom, la aeroportul din Targu Mures. Pe de alta parte, presedintele Romaniei nu are nicio problema in a se afisa cu premierul Viktor Orban la Tusnad in 2010, unde a ascultat traducerea discutiilor in casti. Poate ca e o alegere populara.
Nimrod, as fi preferat desenele lui Edi Rama ca logo pentru brandul de tara pentru simplul motiv ca ele sunt originale si gratuite, in total contrast fata de ceea ce a contractat Ministerul Turismului din Romania. Altfel, cu tot respectul cuvenit, sunt de acord ca desenele lui Stefan Caltia sunt mult mai reprezentative pentru Romania, din orice punct de vedere.
Zimbru60, ma tem ca solicitarile de autonomie de tipul celor despre care vorbesti tu apar in momentele in care economia statului in cauza stagneaza. Astfel, daca-mi este permisa o consideratie personala, pentru ca avem un guvern absolut incompetent, e usor sa sugerezi faptul ca autonomia unei zone ii poate aduce beneficii economice si sociale mai consistente. Nu este de mirare ca astfel de solicitari nu apar in cazul statelor cu o economie si o clasa politica functionala. La noi insa…
Orasan Ioan, cateva dintre intrebarile tale sunt retorice, cateva sunt idealiste, dar toate sunt cat se poate de corecte. Masura in care Traian Basescu si Emil Boc vor intelege sa raspunda la ele va influenta major urmatoarea perioada. Sunt in mod special interesat de raspunsul la intrebarea ta despre demisia lui Emil Boc inaintea motiunii de cenzura.
G.P., problema cu implicarea studentilor la marketing si comunicare in dezvoltarea brandului de tara al Romaniei ar fi fost banii europeni. Dupa cum ati auzit de la doamna ministru, cei 800.000 de euro cheltuiti pana acum pentru brandul de tara sunt din fonduri europene si, drept urmare, trebuie sa fie cu chitanta. Lasand gluma deoparte, insasi argumentatia pe care am auzit-o cu prilejul acestui moment este jenanta. Din cate am inteles de la ei, nu e nicio problema ca fondurile au fost cheltuite prost, important este ca ca sunt europene. Apropos, in conditiile in care contribuim la bugetul UE cu mai mult decat am absorbit, cam orice fel de fonduri europene sunt, practic, banii nostri.
Comentarii Recente