In contextul publicarii raportului pe Justitie al Comisiei Europene, s-a vorbit, pentru prima data, mai serios despre riscul ca Romania sa nu poata adera la spatiul Schengen in 2011. Dezbaterea nu a apucat sa se dezvolte asa cum ar fi fost nu doar firesc, ci si necesar, pentru ca nimeni nu a intretinut-o si pentru ca a fost acoperita de alte subiecte considerate ca fiind mai importante.
In mod clar, nu exista o legatura directa intre MCV si aderarea la spatiul Schengen, dar comisarii europeni au incercat in repetate randuri, inca din 2008, sa introduca fie in proiectul de raport, fie in textul final o astfel de atentionare. De altfel, chiar si Traian Basescu a recunoscut ca, initial, acest ultim raport al CE viza si accesul in spatiul Schengen.
Semnale in legatura cu aderarea la Schengen au venit nu doar in contextul MCV. Va reamintesc ca mesaje similare au fost transmise si in momentul in care europenii au realizat smecheria pe care Traian Basescu o face cu cetatenii Republicii Moldova. Dincolo de neseriozitate, lipsa de transparenta si de onestitate, intentiile actualului locatar de la Cotroceni nu sunt in sine de condamnat, daca modul lipsit de tact si de diplomatie prin care sunt puse in practica nu ar oferi occidentalilor posibilitatea de a folosi aceasta situatie impotriva Romaniei.
Ultima atentionare de acest gen vine (din nou) din partea Frantei, care este extrem de nemultumita de etnicii romi care fac probleme prin Hexagon. Si povestea se reia, ca si in cazul Italiei. Nu se vorbeste despre cetateni europeni, ci despre romi romani; nu se discuta despre infractori la modul general, ci despre delicventi romi, evident romani.
Dintr-un anumit punct de vedere, francezii au dreptate. Degeaba imbarca ei regulat in avioane cetateni romani certati cu legea, daca la noi in tara guvernantii se lupta cu evazionistii de la coltul blocului, care vand cafea la pahar si stiksuri, in loc sa se ia la tranta cu retelele de infractionalitate transfrontaliera. Emil Boc i-a promis de doua ori anul acesta secretarului de stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, ca va numi un oficial guvernamental care sa se ocupe de problematica integrarii romilor. Evident, a facut acest lucru cand nu mai avea importanta pentru „bulgarele de zapada” declansat in Franta. Sigur ca Emil Boc era mai ocupat cu restructurarea aparatului guvernamental, a teatrelor, a filarmonicilor si a caselor de cultura…
Este oarecum firesc ca francezii sa nu sustina ideea unei abordari comune, europene a insertiei economico-sociale a romilor – o ideea pe care o promovez de multa vreme si despre care vorbesc multe voci din spatiul public romanesc, inclusiv actuali reprezentanti ai statului – in conditiile in care statele membre nu au folosit toate instrumentele de care dispun pentru a indrepta situatia la ele acasa. Romania beneficiaza sau ar trebui sa sa beneficieze de 20 de miliarde de euro pana in 2013, dar a cata parte din acesti bani sunt folositi pentru programe de integrare sociala a romilor? De fapt, intrebarea corecta este a cata parte din acestia bani sunt folositi in general?
Fara indoiala ca si Franta greseste. Franta ar trebui sa aplice legea impotriva tuturor infractorilor de pe teritoriul sau. Franta lui Sarkozy foloseste insa, din nou, in perioade pre-electorale, problema romilor din Romania ca „material pedagogic” pentru a acoperi chestiuni mult mai complexe, cum este aceea a celor cateva milioane de maghrebieni aflati in teritoriul metropolitan. Problema este ca, intr-o stare de vulnerabilitate si de izolare internationala, caracteristice tarii noastre astazi, este usor sa fim pusi la colt, este usor sa acceptam , la cererea Frantei, crearea unui secretariat special pentru romi, ca si cand integrarea sociala a romilor in Romania ar fi o chestiune care sa tina de relatiile cu Franta. Si renuntand sa subliniem, in afara tarii, ca problema romilor ESTE o problema europeana si nu exclusiv romaneasca si ca ea trebuie rezolvata prin proiecte concrete si nu prin seminarii care sa cheltuiasca resursele (putine) puse la dispozitie pe tot felul de specialisti occidentali in problemele romilor.
Daca cineva din UE doreste intr-adevar sa rezolve problema, atunci ar trebui sa se gandasca la solutii alternative. Una dintre ele este evident aceea a unei strategii europene, adica o actiune comuna. Eu am propus inclusiv crearea unei Agenţii europene in acest sens, care sa aiba sediul la Bucuresti. Daca Franta este interesata de convergenta sistemului sau fiscal cu cel al Germaniei, de ce nu ar fi preocupata si de convergenta cu Romania in privinta politicilor de incluziune sociala a romilor?
Revenind la aderarea la spatiul Schengen, criteriile pe care orice stat trebuie sa le indeplineasca sunt foarte clare si concrete. Din acest punct de vedere, romii sau moldovenii constituie mai degraba pretexte. Ele insa vor fi folosite daca Romania nu va reusi sa demonstreze ca nu se multumeste doar cu aderarea la UE, ci isi doreste cu putere si integrarea.
La fel cum s-a intamplat si in 2000, cand bulgarilor li s-au ridicat vizele, in timp ce romanii au trebuit sa mai astepte un an -2001-, an in care guvernul pe care l-am condus a trebuit sa faca mari eforturi pentru a depasi reticentele generate in 2000 de guvernul CDR, din care facea parte si partidul lui Traian Basescu.

Niciodata nu incetam sa speram la o alianta de nivel european la toate standardele.Dar cu guvernarea actuala ne integram in rapa nu in Shenghen,asa e sigur.Concluzie pierdem acest tren…ne ramane sa-l asteptam pe urmatorul ca in 2001.
Depinde cum punem in aplicare…. mitul lui Pygmalion sau…o fi cel al lui Frankenstein ???
Oricum, eu prefer varianta My Fair Lady, facand conexiune intre personajul feminin pricipal-florareasa si…Romania.
Acum suntem in faza:
http://www.youtube.com/watch?v=h_Sj9o7DWJU
NU INTRAM IN SCHENGEN I MARTIE 2011 CU SIGURANTA.MOTIVUL NU SUNT MOLDOVENII SAU ROMII CI NEINDEPLINIREA CONDITIILOR DE ADERARE.
DPDV TEHNIC SIS NU FUNCTIONEAZA IN MAI MULTE ZONE DE FRONTIERA.
CUM SPUNEAM, ROMII, MOLDOVENII SAU LEGEA ANI, SUNT DOAR PRETEXTE CARE SA ACOPERE ESECUL ADERARII LA TERMENUL ANUNTAT INITIAL : martie 2011.
Mi-am pus urmatoarea intrebare: In ce masura se aseamana situatia tiganilor in Europa, cu situatia evreilor inaintea constituirii statului Israel?
Desigur exista o diferenta uriasa, in privinta gradului de civilizatie si rolului economic, intre cele doua etnii, dar problemele juridice sunt cam aceleasi.
S-ar putea impune Frantei ca tiganii stabiliti de un timp indelungat in tara sa primeasca cetatenia franceza? Probabil ca pare de neconceput.
Ei bine, marile puteri au impus mereu tarii noastre sa acorde cetatenia romana evreilor imigranti. Au existat mereu presiuni atat la adoptarea Constitutiei cat si a legilor cetateniei.
Diferitele legi ale cetateniei adoptate sunt contorizate ca actiuni in cadrul holocaustului din Romania.
Si acum o mica poveste:
In tinerete la facultate urmam un curs facultativ de istorie a artei. Profesor era arh. Felix Schor un evreu cult, mare meloman. Combatea cu vehementa arta fascista si ne spunea: “Nemtii au ucis unul dintre marii cantareti ai lumii: Josef Schmidt.”
A trebuit sa treaca ceva timp ca sa aflu ca de fapt Josef Schmidt a murit intr-un lagar in…Elvetia.
Acum nu suntem in razboi. Dar tiganii vor constitui inca mult timp o problema. Amploarea acesteia se pare ca va creste.
Raspunsul il dati chiar dumneavoastra.
@De ce nu eu pot sa mananc mamaliga cu ceapa…
Mamaliga cu ceapa este expresia saraciei maxime.
N. Titulescu, in momentul in care a fost desmnat sa formeze guvernul, in calitate de premier, sosind din strainatate, a declarat inca de la gara:
“Vom manca mamaliga cu ceapa dar…bla, bla,bla…”
Nu e de mirare ca n-a reusit sa faca guvernul cu un asemenea program politic.
Nu cred ca trebuie sa fii ingrijorat ca nu vei scapa de Basescu. Problema este, pe cine pui in loc.
Asa cum am “prins” NATO desi nici la ora actuala nu corespundem cerintelor ;asa cum am “prins” UE ( sau ei pe noi ) tot asa o sa prindem si Shengen-ul.Nu prindem doar in cazul in care NU MAI ( sau nu ar mai ) exista chiar nici un interes al celor puternici din UE pentru Romania din acest punct de vedere.
@ Harabula spune: “Diferitele legi ale cetateniei adoptate sunt contorizate ca actiuni in cadrul holocaustului din Romania.”
Ce vrei să spui cu asta ?Şi cine contorizează ?
D-le AN,
Ceva îmi spune că tot domnia dvs. veţi fi cel ce va face mari eforturi… Şi aceasta cred că e o ŞANSĂ pe care românii NU au voie s-o rateze ! Sunteţi cel mai nimerit, bun, eficient Prim Ministru şi punctum.
Cât încă mai e Băsescu pe la Cotroceni şi PDL la guvernare NU pupăm noi trin către Schengen!!
Pun ŞI aici, la acest post, nu întâmplător… :
TRĂIM CU FRENEZIE O FLECĂREALĂ CONTINUĂ, MULŢUMIŢI CĂ AVEM CE BÂRFI, FĂRĂ SĂ NE PESE CĂ ŢARA ÎN CARE LOCUIM AR PUTEA FI PĂRĂSITĂ DE ISTORIE !!! – OCTAVIAN PALER
ŞI de aceea TREBUIE să ne descotorosim de acest guvern de mâna a-3-a şi implicit pasul următor de SECURISTUL de la Anvers Băsescu, URGENT !!!
Că la ce-au lăsat în urma lor, vai nouă şi vai următoarelor guvernări cât e de tras ca să ne revenim la normal !
De preferat să tragem pe brânci FĂRĂ ei, decât să păţim ce-a subliniat O Paler , CU Mafia PD-L ŞI Naşul Băsescu!!
@ Dle Presedinte,
De ce am eu impresia ca daca vrem sa prindem trenul de Schengen, ar trebui sa-l pierdem pe cel de Tusnad?
Probabil Franta a rationat ca e cam mult, asa ca propune solutia rromilor, spre fericirea intregului Hexagon.
In fond, joci mai bine cu cartile pe care le ai decat la “impuse”.
Cinic, dar daca jucam bine cartea rromilor atingem toate obiectivele integrarii dincolo de contextul MCV, ii primim, ii implementam, si peste vreo doi ani le pierdem iar urma. Urmatoarea strigare va fi la momentul accederii la moneda europeana, si idem.
In definitiv ii fericim pe toti, ba chiar reducem statistica imigrarii in Eu si o crestem dramatic pe cea a turismului, tot punandu-i cinic pe drumuri ori de cate ori nu avem argumente.
Si cine sa fabrice argumentele diplomatice, “autoritatile romane”?
Culmea e ca parca exista o lege cu 20000Euro/cap de repatriat, mai ales ca e votant… Atat ne va costa lipsa de competenta si de argumente oneste, alta gafa de politica externa a lui Basescu, ma intreb cu ce o va mai acoperi si pe asta, probabil cu un nou cadou dat Moldovei caci bani sunt, slava Domnului, de luat cu imprumut si de platit o viata…
@ Harabula,
evreii aia interbelici construiau, printre multe altele, si justitie, pe cand rromii creaza subiecte pt justitie… Thus, no connection!
Spaţuiul acesta schengen de care se tot vorbeşte; de exisenţa căruia se tot freacă fiecare după interesele lui, seamănă, aşa, cu un fel de ghiveci călugăresc în care se aruncă tot soiul de legume în proporţii chibzuite ca să nu afecteze gustul şi prezentarea. Dacă între ele ai băgat ardei iute peste măsură şi care nu se împacă cu celelalte dulci, arunci oala cu totul.
In spaţiul schengen buruiana cea rea o reprezintă rromii. Evident rromii din toate ţările participante, dar şi cei din România, ţară neinclusă încă. Problema care se pune: de ce ai lor sunt “minunaţi”, iar cei din România sunt violenţi, hoţi, cerşetori, criminali, needucaţi??
Crede dl. Sarkozi că România poartă vina degradării sociale a rromilor?
Au fost rromii dintotdeauna oaia neagră a societăţii româneşti? Oare nu statul român a interzis migraţia, a alocat terenuri după preferinţă unde şi-au făcut case, i-a obligat să urmeze şcoala generală, a făcut cooperative meşteşugăreşti în care îşi câştigau existenţa lor şi a familiilor?! Au umplut satele ţigăneşti de castele cu arhitecturi specifice, au primit drepturi cetăţeneşti egale cu a fiecărui cetăţean român şi au perpetuat specia?! Cine le-a stricat rosturile după revoluţie? Nu cumva sistemul capitalismului sălbatec care i-a condamnat muritori de foame??
Ce “secretariat special pentru rromi” visează preşedintele Sarkozi? Poate un fel de gunoeri ai spaţiului Schengen? Cerşesc ţiganii noştrii, dar ai lor, ce fac? Fură rromii din România; Ţiganii celorlalte ţări, muncesc şi nu ştim noi? Vrea Sarkozi să facă ordine şi curăţenie în spaţiul Schengen pe banii României? Dacă NU, de ce nu este deacord cu înfiinţarea la Bucureşti a unei Agenţii europene care să se ocupe de problemele tuturor rromilor din spaţiul Schengen, dar pe banii UE?! Şi de ce tace preşedintele Băsescu şi guvernul Boc când francezii îşi bat joc de România, aruncând în presa scrisă şi vizuală tot felul de atrocităţi puse pe seama ţării mele? Habar nu au aceşti pseudo-conducători că salutul românesc pe care îl propun francezii în ţara lor “vous permite mesur” este o aluzie la conducătorii României care stau cu mâna întinsă pe la UE, FMI, BM, ca să trăim de pe o zi pe alta. Spaţiul Schengen interesează pe români doar în măsura în care urmează sfatul lui Băsescu să plece din ţară cât mai mulţi şi dacă se poate din segmentele care sigur nu-l mai votează: profesori şi medici. Condamn vehement pe preşedintele Trăian Băsescu care se face vinovat de absolut tot ce se întâmlă rău în ţară şi pune în pericol viitorul naţiunii!
@Harabula:
Analiza ta mi se pare a fi una de finete, cu argumente perfect valide. Problema tiganilor este una europeana, intr-adevar, fie ca se recunoaste sau nu acest adevar, iar o solutie durabila nu va fi decat una europeana. Faptul ca tiganii sunt mai numerosi in spatiul est-european (si in cel romanesc) este un alt efect pervers al trocului Churchill-Stalin si al “democratiilor populare” care i-au urmat, pentru ca politicile stangist-sociale prin care li se dadeau cu usurinta alocatii dupa numarul de copii si stimulati sa-si sporeasca natalitatea fara ca acestia sa se omoare cu munca (adica fara sa-i merite), au atras multi tigani in aceasta parte a continentului (iar Ceausescu a fos “campion” la acest capitol). Practic, fabrica de copii a devenit o fabrica de bani. In vest, integrarea si munca au facut legea. Nu as sustine crearea secretariatului cerut de Franta (ar insemna, pe langa alte consecinte, si un fel de institutionalizare a existentei unor cetateni de mana a doua), ci problemele infractionale sau de inclusiune sociala ar trebui tratate unitar, potrivit legislatiilor nationale si europene, aplicabile tuturor cetatenilor, fara discriminare. Problemele de integrare a rromilor sunt de durata (poate chiar 20-30 de ani), mai ales sub aspect educational, si cred ca neadmiterea in spatiul Schengen din aceasta cauza ar fi doar un pretext (ar insemna oare sa stam in afara acestuia inca 20-30 de ani ?!). Europa trebuie sa-si revina si sa ia problema in mana… Cum s-au gasit solutii pentru evrei dupa WW2 (desi diferentele etnice sunt incomparabile, cum bine ai punctat), ar trebui sa se gaseasca solutii si pentru tigani, chiar cu concursul aceluiasi for international, respectiv al ONU… Problema rezidentiala e mult mai serioasa decat pare…
Noi suntem întotdeauna la timp în gară, din păcate trenurile pe care le prindem noi sau au decenii de întârziere sau merg exact în direcţia opusă.
@Harabula
Domnule Harabula va anunt ca astept scuzele dumneavoastra
V-ati permis sa ma etichetati drept CURVA
Daca eu foloseam acest cuvant la adresa oricarei doamne sau domnisoare din familia dumneavoastra cel putin jumatate din comentatorii de pe blog imi sareau in cap.
Daca folositi dumneavoastra acest cuvant la adresa mea NU REACTIONEAZA NIMENI.
Daca nu primesc scuzele imi rezerv dreptul sa actionez asa cum o sa cred eu. Nu este o amenintare este o instiintare.
Trebuia sa spuneti INGRIJORATA nu INGRIJORAT pentru ca sunt femeie.
Blogul “Hai ca se poate!” este al meu, al Theodorei Marinescu
Pe cine pun in locul lui Basescu?
Pe cine o sa aleaga poporul, domnule Harabula ca eu nu pun pe nimeni. Eu am dreptul la un singur vot. Asa este legal sau poate dumneavoastra stiti altfel.
Dupa parerea dumneavoastra Basescu este de neinlociut?
Cimitirele sunt pline de oameni de neinlocuit.
De ce nu pe domnul Adrian Nastase pe spuneti ca il apreciati?
@ Harabula spune: ” Basescu. Problema este, pe cine pui in loc”
Simplu. Pui un tip capabil să conducă România.
@Aya
Doamna Aya vreau sa va spun de la inceput ca stiu cine sunteti.
Sigur ca nu cunosc foarte multe lucruri despre dumneavoastra dar cat cunosc imi este suficient.
Stiam si faptul ca sunteti prietena cu domnul Tismaneanu si ca va cunoasteti din copilarie.
Eu as vrea sa stiu un singur lucru si banuiesc ca nu o sa il aflu de la domnul Tismaneanu: DE CE DANSUL NU ESTE INTERESAT SI DE DOSARUL LUI TRAIAN BASESCU.
PAREREA MEA SI NU NUMAI A MEA ESTE CA DANSUL ESTE PREOCUPAT DOAR DE UNA DINTRE PARTI SI ASTA PRODUCE NEINCREDERE SI NERVOZITATE.
CAND O SA IL VAD PE DOMNUL TISMANEANU PROCUPAT SI DE PARTEA CARE ESTE ACUM LA CONDUCEREA TARII O SA SPUN : RESPECT!
PANA ATUNCI IMI REZERV DREPTUL DE A REACTIONA ORI DE CATE ORI MI SE PARE CA NU ESTE ECHIDISTANT
Cu deosebit respect
Theodora Marinescu
Hm .. tiganii is pretextu .
Ca in rest se prea poa sa nu pupam Schengen are la baza alte motive.
unu – sa dea satisfactie populatiei tarilor din Vest. Pseudo satisfactie ca necazurile le au cu emigrantii magrebieni , nodr africani, pakistanezi samd.
Si pe seceta asta .. e mai bine s atai fondurile in mod preventiv … ca daca cumva se trzesesc romanii si rusesc sa prinda mniste miliarde?
in rest dai dracului de romani …niste sarantoci ocmei buni de jupuit si cicalit !! Se simte bine si le peuple, das Volk, se simtz bine si europalavramentarii strasburgaozari – cica ar fi ceva de capu lor – se simtz bine si diversi polis ptit’s chiens care nu indraznesc sa zica ceva Ciadului da isi iau aere de Caligula cand este vorba de Romania …
Hai sa ne intelegem : intregrarea sociala a acestor tigani este cvasiimposibila.
Motivatie – tiganii care au dorit sa se integreze s-au integrat de decenii .
Astia sunt parte a tiganimii care nu a dorit sa se integreze ….
mai rau nici francezii nu pot sa integreze satrele lor (gens de voyage – ha ! poate semimigratori sau migratori sadea !!).
ias sfaturile specialistilor si europ[arlamentarilor occidentali- mai ales fracezi – au oscilat intrre ridicol si pericol .
Pe linga Franta, Germania si Austria vom mai avea si impotrivirea feroce a viitorului guvern foarte de dreapta din Olanda care este sprijinit de un partid xenofob. Intrarea in spatiul Schenegen cere un vot unanim.
Ca sa fiu sincer in cadrul crizei economice faptul ca nu intram in Schenegen nu mi se pare o problema majora. Trecerea rapida a frontierei are sens economic daca ai avea autostrazi si sa nu mai pierzi jumate de ora-o ora la granita. Dar asa cu 8 ore pe drum ca sa traversezi Romania .
@Theodora
V-am raspuns pe firul anterior in legatura cu presupusele jigniri.
Repet: n-am intentionat sa va jignesc si nu cred ca reiese asa ceva din textul meu.
Dar, daca asta credeti, imi cer iertare in modul cel mai sincer.
Nu stiu nimic despre blogul dv. Asa cum am mai spus, nu frecventez alte bloguri inafara de cel al domnului Nastase decat foarte, foarte, rar.
Nu stiu ce varsta aveti. Dupa poza sunteti tanara. Asa ca nu-mi pot permite sa discut cu dv. prea liber.
Totusi cred ca.mi pot permite sa va spun ca de multe ori, mai mult pretuieste o curva decat o femeie “cinstita”
O femeie care face prea mult caz de “cinstea” ei este tot atat de respingatoare ca o curva fandosita.
Fiti linistita stimata Theodora. Nimeni nu se indoieste de “cinstea” dv.
@ ITU,
Ceausescu, campionul la integrat rromii, folosea ceva ce noi azi nu mai putem folosi, din pacate: disciplina, munca si militie! Pe cea din urma nu o regret, desigur.
Dealtfel nu le mai putem folosi nici in cazul romanilor, nu este europeneste ca statul sa faca uz de ele, deci nu reglementeaza si ramane la liberul arbitru al fiecaruia. Si iese ce iese.
Pt rromi trebuie gasita o reteta speciala, dar nu poti reglementa ceva anume pt anumiti cetateni ai UE, deci singura solutie ramane cea cinica pe care am pus-o mai sus, ii tot bramburim prin UE pana cand se vor integra in mod natural si prin efortul lor. Problema cea mare este insa natalitatea lor crescuta, si asta nu ai cum s-o combati, poti doar sa te grabesti pana nu se inmultesc prea mult si manelizeaza continentul.
Cred ca francezii au presupus formula asta cinica, sau cel putin eu asa mi-o explic, ref la Sarkozy. Altminteri, magrebienii ar trebui si ei considerati, similar.
D-le AN,
Păi cine să întreţină vreo dezbatere… cum buba să recunoască Băsescu şi clica-i de guguştiuci că nema măsuri, nema aplicarea vreunei măsuri din programul de aderare la Schengen. Tot universul e vinovat pentru orice, numaiel Băse, Securistul de la Anvers înhăitat cu nefericitul frustrat Volo, ba. E limpede şi pentru ţânci că pe Băsescu îl interesează mai dihai să îi vadă ciuruiţi pe un Ion Iliescu, pe Adrian Năstase, nicidecum interes pentru… trenul către Schengen.
Băsescu e DISPERAT: pompează miliarde postacilor, către Volodea, unor impostori, unor cucuvele şi… degeaba, tot nima-n pociacă e, numai preşedintele meu/nostru, never !
E preocupat Cotroceniul, matelotul cumva de pericolul REAL care este ANTIROMÂNISMUL ? NU. Nici el nici cei ce prestează inclusiv aici, în acest spaţiu, pro pedelachei, pro Volodea şi care halucinează împărţind * fluturaşi * cu troglo-mesaje în care invocă nush ce antisemitism… Penibil sacrificiu pt trădătorul de neam şi ţară Volodea Tismăneanu aflat SUB SIMBRIA ŞI LA ORDINUL Cotroceniului ! DISPERARE în rândurile INCLUSIV ale celor ce alt rol n-au avut decât să-i stea f aproape AN-ului ca să-l ţie sub observaţie şi cât mai departe de… Şi pierdurăm nişte ani fără un PM ca AN, ani în care NU am fi ajuns ca ţară în halul în care suntem acum. D-aia zic : să NU îi ierte Dumnezeu pe toţi tartorii implicaţi în mizeria aceasta atent şi în detaliu planificată!
Da fluturaşi despre niminiciile Băsescului, ale coanei Udrea, ale ticălosului Volo, etc etc, de ce oare nu se distribuie prin blogosferă de către * binevoitori * ?? Aaaa… da, da… din * loialitate * faţă de… i-auzi, AN, că tot uităm şi presimt că acuşi ni se va flutura again and again * loialitatea *…
stimă, AN,
Sibilla
@Ghita Bizonu’ ,
* … ias sfaturile specialistilor si europ[arlamentarilor occidentali- mai ales fracezi – au oscilat intre ridicol şi pericol. *
Limpede şi corectă observaţie, aşa e !
respecte,
Sibilla
Din cite am citit recent si Ungaria se pregateste sa emita un numar mare de pasapoarte maghiare cetatenilor tarilor din UE si din tari adiacente UE, care pot dovedi ca ai lor stramosi au calarit cu Attila. Britanicii deja sunt panicati. Daca francezii aduc acel argument ca am dat pasapoarte romanesti moldovenilor ca sa ne blocheze intrarea in spatiul Shengen, poate ca se gindesc sa dea afara si Ungaria pe acelasi motiv? Sau domnul Sarkozy are o slabiciune?
Se vede ca problematica deosebit de complexa a romilor e aruncata dintr-o curte in alta, si nimeni din UE nu pare cu adevarat interesat sa gaseasca o solutie comuna. Pentru ca solutiile sunt foarte scumpe. Totusi, status-quo-ul nu avantajeaza nici macar tarile cu fluxuri mari migratoare de rromi.
Nici nu stiu daca sa revin pe subiectul Schengen si integrarea romilor. Aveam senzatia ca stau la masa, discret, in sufrageria unei gazde binevoitoare si ca incerc sa fac conversatie alaturi de alti comeseni politicosi. Mult mai drag mi-e sa ascult opiniile altor invitati/ acceptati cu multe cunostinte si har in a le expune.
Ultimele zile insa mi-au adus in prim plan o ditamai polemica pornita parca doar cu scopul de a promova un nu stiu ce blog al unei nu stiu cum se cheama doamne. Harabula, bani buni se fac si din blogging- poti scoate ceva ceva din publicitate, dar trebuie sa ai trafic. Iar ca sa ai trafic creezi controverse, asa cum te pricepi mai bine. Si cu subiecte invatate de pe ici pe colo.
Nu comentez mai mult ca am vazut ca, in ciuda mesajului lui Harabula pacifist se lasa cu amenintari si mie nu imi place.
Sper sa vina si vremuri mai bune.
Cu bine
Domnule Nastase, pe la noi “mai pe jos” se aude ca domnul Antonescu a venit cam suparat de la mare. Ca nu ar mai vrea nici o alianta cu PSD-ul pana nu plecati dumneavoastra si domnul Iliescu din partid. Iar pe tema cu Schengen-ul, ar fi cam rau pentru Basescu, ar trebui sa ramanem toti in tara,pe capul lui… ce oare va face? Poate pleaca el!…Doamne Ajuta! la cati bani si afaceri are prin Anglia…
@Adrian Nastase
Franta baleiaza , ca de obicei, intre drepturile omului ( azilul e de multa vreme doar un pretext pentru imigranti, adevaratii azilanti sunt cativa) , intre disputele politice interne si alegeri de tot felul, intre europenismul afisat si euroscepticismul practicat, intre problema imigratiei africane de sorginte pur economica si reactia cetateanului obisnuit, la o realitate ce nu poate fi trecuta cu vederea.
Secretariatul pentru integrarea tiganilor va fi o noua institutie fantoma , creata de ochii lumii, care nu va face nimic, probabil, va toca inutil niste bani.
Problema tiganilor romani care au inundat Franta este o problema reala, nu una inventata. Este de fapt o fateta a unei probleme compelxe a Frantei, anume imigratia masiva a unor populatii ce nu pot fi integrate usor(sau pur si simplu nu pot, sau nu se vrea a fi integrate). De cele mai multe ori, aceste populatii nici nu doresc sa fie integrate sau sa faca eforturi pentru a intelege si a se adapta unei societati de la care isi doresc doar avantajele sociale si economice. Tiganii nostri nu se deosebesc prea mult de maghrebieni, decat poate la rata infractionalitatii.
Am mai abordat problematica, cu ocazia discutiei despre „le salut roumain” , am spus atunci ca te lovesti de aceasta realitate chiar vizitand Franta cateva zile, ne putem inchipui ce reactie ar putea provoca fiecaruia dintre noi aceasta realitate suportata zi de zi.
Nu cred ca vom rata Schengen doar datorita acestei probleme, va trebui sa facem cateva gafe mai mari.
Ceea ce mi se pare insa bine punctat in textul d-voastra este imposibilitatea Romaniei de a recationa eficient la astfel de „palmute” din partea partenerilor europeni. Romania, desi are aproape 4 ani de cand s-a integrat, este inca in situatia care a ratat „repetentia” de mai multe ori, dar este totusi acceptata, ca si elev codas, in clasa „celor buni”. Orice gesturi frumoase ar face, orice calitati ar arata, „elevul problema” va putea fi pus la colt doar cu o vorba, atingand problema pericolului „repetentiei” din ultimii ani.
Acest fapt denota lipsa de coeziune, de tarie, de consens sau proiect national ,de dorinta chiar a clasei noastre politice „europenizate” care ar trebui, ar fi de dorit, sa ne reprezinte si sa ne apere interesele ca tara, dar este in acelasi timp platita sa lucreze la integrarea Romaniei si pentru o casa comuna europeana. Integrarea Romaniei este prost inteleasa de marea majoritate a populatiei. Initial, s-a inteles ca UE e un fel de mama adoptiva universala, o doica blanda si grasa la care diversi „puiuti” sug , dormind, „ lapte european”. Populatia dorea sa beneficieze de unul din virtualele mameloane.S-a explicat mult prea putin ce este integrarea. Mai apoi, integrarea a ramas doar un deziderat, considerand ca primirea in UE , ne confera deja un loc caldut si nu mai trebuie sa facem mai nimic. Daca ni se cer institutii , le facem, indiferent cat de necesare sau eficiente ar fi in realitate. De parca europenii, Bruxelles-ul ne stie mai bine realitatea. Realitate pe care nu suntem in stare sa o explicam , sa o valorificam uneori sau sa o exploatam in propriul interes. Asta face ca Romania sa nu fie o „voce”, sa nu negocieze , sa nu se impuna si in general sa fie „codasul” clasei. Bun doar pentru a fi aratat cu degetul si pentru a fi tinta ironiilor sau palmutelor „eminentilor”.
Cred ca declaratiile lui Hortefeux si Lelouche, fac parte din acest context. Franta trebuie cumva sa reactioneze la complicata problema a cresterii infractionalitatii (90% din acestea sunt comise de imigranti sau copii acestora), tiganii romani fiind foarte la indemana ,si in plus foarte vizibili.Problematica e mai mult legata de politica lor interna, mai putin de dorinta de a ataca interesul Romaniei.
Normal, aveti dreptate, problema este europeana, si tiganii nostri sunt cetateni europeni si ar trebui tratati ca atare. Cat timp insa nu abordam aceasta chestiune cu seriozitate si mai ales curaj, Romania va fi intotdeauna vulnerabila. Din nefericire, daca pentru francezi ,tiganii nostri (si ai altora) pot fi doar un alt tip de maghrebieni, Romania nu a avut un Maghreb , iar tiganii sunt parte a populatiei din timpuri imemoriale. Romania ar trebui sa fie initiatorul unei politici , nu „recipient” de indicatii. Integrarea Romaniei a facut din problema noastra problema tuturor, dar nu trebuie sa cadem in capcana de a incerca sa facem din problema noastra , doar problema lor.
S-auzim de bine.
@Adrian Nastase
?
.
De ce sa aiba Agentia aia sediul la Bucuresti si nu la New Delhi
Cand ne-au primit in UE nu stiau ca “venim” sa le spargem bancomatele, masinile, casele?
Cersetoria e gradinita rromilor, sa se obisnuiasca aia mici cu oamenii, cu portofelele, cu masinile, cu magazinele, cu strazile, cu mediul “de lucru” in general. Apropo, cand v-au abordat cersetorii pe afara, cu cati ati avut curiozitatea de a vedea daca stiu romaneste?
Eu as exporta problema cat as putea, pentru ca despre asta-i vorba intr-un parteneriat: si la bine si la greu.
La noi e oricum greu, asa ca e cazul ca ei sa treaca la trena
Oricum, problema rromilor e una europeana si o bomba cu ceas.
Nu cred in ideile cu integrarea rromilor. In Prahova exista orasul Comarnic, unde ar fi interesant sa va interesati cate familii de tigani traiesc acolo si de ce nu au facut tiganii purici pe acolo.
Aproape de Prahova, in Dambovita, exista municipiul Moreni unde cred ca e o idee buna este sa le dai cablu TV gratis tuturor tiganilor (eventual chiar si televizoare ca-s ieftine), ca sa stea in case la TV si mai putin pe strada, unde risti serios sa calci vreun puradel daca nu mergi cu 30 km/h (de fapt, treaba e valabila pentru toate localitatile de dupa Paduchiosu pana la Targoviste).
@Aya, ELMMAR, Harabula
M-am distrat copios cu „textele” preotesei lui Zamolxis. Nea’titi, theodora si „doamna” sibilinoidaloida fac o tripleta de toata frumusetea. Lor li se adauga si ghitz bichon, care „latra” pentru a creste anvergura „rumorii” si pentru efectul zgomotului de fond.
Din fericire, gruparea de care vorbesti, Aya, incearca de ani de zile sa creeze conditii pentru ce spui, dar doi mosnegei si patru vivandiere, plus doi bulevardieri si trei ametiti, nu vor putea niciodata declansa parghii hotaratoare.
Oricum, sunt „simpatici”….
Dar energia consumata pentru a-i combate e mult prea mare. Nu merita efortul.
S-auzim de bine.
@Theodora
Eu chiar am crezut ca esti cam cum spui. Urmarindu-te in ultimele zile, ajung insa la concluzia ca si tu, la fel ca si Ghitz Bichon nu esti ceea ce doresti sa pari a fi.
Inclin sa-i dau dreptate simpaticei Observator, care te banuieste ca ai dori sa faci din blogul tau o afacere. Nu ca asta ar fi o problema, dar mijloacele folosite nu sunt tocmai onorabile.
In ceea ce priveste insulta pe care pretinzi ca ti-a adus-o Harabula, citindu-i textul pe care-l incriminezi, doar o slaba stapanire a limbii romane te poate face sa crezi ca ai fost asimilata categoriei. Dar „tipetele” tale de indignare si disperare „in patru zari” ma fac sa cred ca doresti sa folosesti acest lucru pentru a-ti face reclama pe gratis. E si asta o strategie. Dar e mai demna de Click sau emisiuni de dupa miezul noptii decat de blogul unui om politic. Plus ca ai fi fost mult mai interesanta daca ai fi spus ca Tiriac iti face curte, ca Printul Paul te sufoca cu mesaje sau ca ai fost vizitata de extraterestri.
Eu zic sa incerci o „intrare” la OTV pe tema, poate devii o noua „vedetuta” efemera.
Ai incercat chestia mai de mult si cu mine, incercand sa ma provoci in legatura cu Ion Iliescu, dar nu ti-a iesit.
Cu toate acestea, nu te pot antipatiza, dar voi privi cu alti ochi si dintr-o alta perspectiva scrierile tale.
Basescu explica poporului sau ca fara ANI Romania nu intra in Schengen. Sau intr-o alta formulare, daca nu primeste parghia prin care sa santajeze Parlamentul, va opri integrarea Romanei in UE.
Cu asa un presedinte, ce nevoie mai are tzara de dusmani?
@Harabula



Ca nu stiti nimic depre blogul meu am inteles.
Ce este aia un ping stiti?
Va intreb serios. Eu nu imi permit nici sa va jignesc nici sa va ironizez.
Ati citit fraza din pingul trimis de mine pe blogul domnului Nastase si ati raspuns la fraza aia?
Asta este pingul:
[...] publice rezultatele analizelor presedintelui) el nu va renunta niciodata la politica si la putere. Cine isi imagineaza ca Basescu Traian, dupa ce i se va termina mandatul de presedinte, va renunta de…, se va retrage in munti sau se va angaja comandant de nava este NAIV ca sa nu spun [...]
Si asta raspunsul dumneavoastra:
Harabula spune:
august 8, 2010 la 3:26 pm
@De ce nu eu pot sa mananc mamaliga cu ceapa…
Mamaliga cu ceapa este expresia saraciei maxime.
N. Titulescu, in momentul in care a fost desmnat sa formeze guvernul, in calitate de premier, sosind din strainatate, a declarat inca de la gara:
“Vom manca mamaliga cu ceapa dar…bla, bla,bla…”
Nu e de mirare ca n-a reusit sa faca guvernul cu un asemenea program politic.Nu cred ca trebuie sa fii ingrijorat ca nu vei scapa de Basescu. Problema este, pe cine pui in loc.
Cata „profunzime” domnule Harabula?
Acum inteleg raspunsurile dumneavoastra de pana acum. Cititi 10 cuvinte va faceti o parere si raspundeti.
Este numai problema dumneavoastra ce femei apreciati domnule Harabula.
Pe mine nu ma intereseaza si banuiesc ca mai sunt pe aici si alte persoane dezinteresate total.
Nu trebuie sa ne impartasiti gusturile si preferintele dumneavoastra.
„Totusi cred ca.mi pot permite sa va spun ca de multe ori, mai mult pretuieste o curva decat o femeie “cinstita””
Va rog sa ma credeti ca as fi considerat „diferendul” incheiat. Ati spus ca nu ati intentionat sa ma jigniti. Chiar aveam de gand sa imi cer si eu iertare daca am interpretat gresit cuvintele dumneavoastra DAR ,dumneavoastra ati tinut mortis sa adaugati si asta
„O femeie care face prea mult caz de “cinstea” ei este tot atat de respingatoare ca o curva fandosita.
Fiti linistita stimata Theodora. Nimeni nu se indoieste de “cinstea” dv.”
Daca dumneavoastra vorbiti aici asa, imi dau seama cum vorbiti in locuri unde puteti sa vorbiti liber.
Sa stiti ca utilizarea unor fraze care pot fi interpretate nu este neaparat o dovada de inteligenta.
Nu fac deloc prea mult caz de cinstea mea domnule Harabula.
Impresia mea a fost ca m-ati jignit si era normal sa reactionez.
Nu am reactionat din teama ca cineva ar putea sa se indoiasca de cinstea mea.
Ca sa te indoiesti de cinstea cuiva trebuie sa ai ceva dovezi.
Sau dumneavoastra credeti in principiul „Calomniaza, calomniaza ca tot ramane ceva”
Dumneavoastra cum reactionati daca aveti impresia ca cineva va jigneste?
Daca cineva, un om rauvoitor, ar spune despre dumneavoastra ca sunteti pedofil cum ati reactiona?
Nu ati reactiona deloc ca sa nu se credea ca faceti prea mult caz si sa nu pareti respingator?
Va rog sa imi permiteti sa nu cred ca ati ramane fara replica.
Un sfat prietenesc si va rog sa ma credeti ca nu este deloc ironic.
Nu mai faceti comentarii la pinguri fara sa cititi tot textul.
Pingul poate sa contina o fraza scurta care sa nu fie reprezentativa pentru restul articolului
Aici oamenii sunt amabili cu dumneavoastra.
Am vazut ca aveti multi prieteni.
In alta parte comportamentul asta ar fi interpretat ca o dovada clara de superficialitate.
Si inca ceva
Nu trebuia sa raspundeti asa:
@De ce nu pot eu sa mananc mamaliga cu ceapa… – asta este o fraza din textul articolului.
ci asa
@ Hai ca se poate – asta este titul blogului.
Va urez o saptamana placuta domnule Harabula!
Mie chiar imi pare rau ca am ajuns sa discutam asemenea lucruri pe un blog atat de interesant ca cel al domnului Nastase. De aceea va rog din suflet nu mai imi raspundeti pe tema asta ca sa nu cumva Doamne fereste sa fiu obligata sa va raspund din nou.
Haideti sa vorbim despre articolele domnului Nastase. Ar fi mult mai inteligent si mai constructiv
@Mimosa pudica
Iata si “dovada” ca ceea ce spuneam acum cateva zile se adevereste. Textele “paracioase” , “jalbele” adresate domnului “diriginte” si “vaietele” la care asistam demonstreaza ca o noua criza sibilinoidaloida s-a declansat.
Let’s have fun!
S-auzim de bine.
Greu de spus!Problema e a locatarului de la Cotroceni pentru ca el in loc sa faca ce ar fi trebuit sa faca un presedinte, sa fie un ambasador al tarii,al tuturor romanilor,sa aiba relatii dincolo de protocolul obligatoriu cu ceilalti sefi de state,s-a comportat ca un prim ministru,ca un prim ministru prost.El crede ca ‘jmecheriile’ lui marinaresti,balcanice,mai pot prosti pe cineva.Numai el nu stie ca ceilalti stiu cum ‘s-a ales’ el presedinte a doua oara.Numai el crede ca fie-sa e ‘dasteapta’ de da-n gropi si merita sa ajunga eurparlamentar ‘ales uninominal’.Numai el crede ca daca stai in Cotroceni si ii spui lu’ Udrea si lu’ Boc ca tu esti Presedintele Romaniei si automat aia doi sar sa-i sarute papucul, crede ca e respect ! Nu pot sa uit,nu stiu de ce,dar asa o slugarnicie , umilinta , mizerie,prostie,imbecilitate,nu stiu cum sa-i zic, nici un presedinte din cea mai bananiera dintre cele mai bananiere state nu a facut – sa treci prin spatele cancelarului germaniei desi femeia te ruga sa treci asa cum au trecut toti sefii de state si de guvern,prin fata ei.Intrebarile care se pun acum sunt:de ce atunci cand s-a scobit cu betisorul ‘invers’ in ureche nu vorbea la telefon presedintele unui stat european sau cu Obama?nu el vorbea cu un ministru.Cati presedinti de stat sau sefi de guvern l-au vizitat,aici ma refer la cei importanti sau, hai ca nu-i frumos sa faci diferente,care au o influenta mare sau foarte mare in politica europeana si mondiala?Cum poate cineva sa-l viziteze pe acest locatar cand el afirma despre Romania ca e o tara de mana a doua,el fiind presedintele acestei tari!Cine poate sa vorbeasca frumos despre noi,romanii,cand tu ca sef de stat esti fericit ca nu iti vin cetatenii acasa ca sa-ti ceara ajutor de somaj,ba ii mai indemni si sa plece din tara? In fisa postului nu cumva el trebuia sa reprezinte interesele Romaniei si romanilor pe plan international?Da el are treaba cu ‘mogulii’,cu pensionarii,cu profesorii,cu doctorii si in general cu toata lumea care cracneste si care nu-i pedelista. Normal ca tiganii,rromii,cum vrem sa le spunem,nu conteaza,sunt o problema,dar locatarul prin atitudinea sa,prin declaratiile sale,nu face decat sa dea apa la moara si nicidecum sa stopeze sau sa atenueze generalizarile.Am avut noroc ca am intrat in U.E. pana sa vina asta la Cotroceni (nu-i pot spune presedinte) ca altfel si acum stateam la coada pentru vize!
@Theodora (vad ca ai renuntat la codul 0303)
Stratagema pe care o folosesti este veche si deosebit de stravezie. Legandu-ti numele de un intelectual de marca, in acest caz Tismaneanu, si punandu-te in antiteza, faci ca persoana ta sa fie mai importanta decat este in realitate. Ai declansat o cruciada impotriva lui Tismaneanu, izvorata dintr-o impletire de lipsa de intelegere a textelor sale si un partizanat demn de cauze mai bune. Probabil doresti sa devii un soi de Ioanna d’Arc a blogosferei cu Ion Iliescu drept armura, martirizata de intelectuali, folosindu-l pe Harabula drept „violator eteric”(un soi de „sburator”) spiritual al cinstei si puritatii tale. Am mai intalnit oameni ca tine. Multe personaje il foloseau pe Ion Iliescu sau pe Adrian Nastase (acum, „la moda” sunt, desigur, Basescu sau Udrea) pentru a se „justifica”, a se „acoperi” sau pur si simplu pentru a se gonfla ca un balon cu o importanta ce nu le era proprie.
Citind ce scrii, realizez ca manifesti o lipsa de maturitate asemanatoare cu a unei fetite de 8 ani care se imbraca in hainele mamei, se fardeaza si isi pune pantofi cu toc, visandu-se „regina balului”.
Eu as intelege sa-ti alegi adversari reali, care iti pot raspunde si care ar putea sa-ti replice, dar a-l declara pe Tismaneanu concurent si adversar, este ca si cum te-ai certa cu statuile din parc.
Am o cunostinta care are o firma de curatenie si menaj . Are mare nevoie de mana de lucru. Ofera si training, iar castigul se poate ridica la mai bine de 1200 de RON lunar, daca muncesti zilnic, 5 zile pe saptamana. As putea face ca sa-ti parvina o adresa de e-mail unde ai putea aplica sau as putea sa rog sa fii contactata pe blogul tau. Esti interesata?
Trecand peste orice precautie “diplomatica” si privind adevarul in ochi, se poate spune ca Romania este, acum, in centrul unui atac pentru ca ne apropiem de “momentul sensibil” al intrarii in spatiul Schengen.
Nu contest realitatea total dezagreabila a spactacolului oferit de tiganii romani la Paris sau la Londra, de exemplu. Inabila incercare de a-si disimula realitatea proprie adauga si o latura penibila.
Vedeam tigancile imbracate in “haine de araboiace”, cersind, pe Champs Elysees, asezate in genunchi, cu mainile impreunate a ruga. In fata fiecareia, dincolo de “uniforma” vestimentara, aparea, tot “standardizat”, cate un pahar din pastic, pentru “obol”.
Toata lumea stie ca arabii nu-si scot femeile la cersit- acest lucru fiind inacceptabil in acea lume. Ca atare, toti stiau ca respectivele “araboaice” sunt tiganci (inevitabil, francezii adauga “romance”). Jenant!
Pentru a folosi o parafraza, “problema tiganeasca”, oricat ar fi de iritanta, nu poate fi, logic, de natura a crea Romaniei probleme atat de mari incat Europa sa ne trateze ca pe “oaia neagra”, legat de Schengen.
Daca ar invoca un astfel de argument, inseamna ca ar folosi un pretext.
Grava imi pare nu “problema tiganeasca”, dar extinderea atitudinii (explicabile) fata de aceasta asupra tuturor romanilor, nu rareori cu concursul- fie si in nume personal- al celor care reprezinta autoritatea in unele tari occidentale.
Atitudinea lui Sarkozi, chiar motivata prin “spactacolul stradal tiganesc” este o exagerare inacceptabila. Prin comparatie cu maghrebienii din suburbiile pariziene, tiganii romani sunt culmea cuminteniei. Nu am auzit de tiganii romani care sa fi incendiat masini si cladiri, la Paris- in schimb, de “maghrebieni parizieni” devalizatori, da.
L-as invita pe Sarkozi sa faca, incognito, o plimbare pe strada Saint Denis, in zona Halelor, cand da sa cada noaptea (nici nu indraznesc sa-i propun o plimbare nocturna, in zona).
Pe Saint Denis, seara, se muta toata pegra “bordelurilor ambulante”, candva “gazduite” de perimetrul din jurul Place Pigalle. In plus, apar mai toate tipurile de reprezentanti ai infractiunilor stradale.
Am ajuns, efectiv din neatentie, in prag de seara, in locul respectiv, alegand, in mod neinspirat, cel mai scurt drum catre centru (ma intorsesem, cu metroul, de la catedrala Saint Denis si voisem sa fac o plimbare). Nu am stiut cum sa ies mai repede de acolo.
Nu am vazut tigani (sunt usor de recunoscut)- in schimb, locul era plin de maghrebieni a caror “ocupatie” se ghicea cu mare usurinta.
Haituirea romanilor in anumite tari occidentale, inclusiv la nivel psihologic, sub pretextul “problemei tiganesti”, amenintarile cu expulzarea abuziva, punerea publica la index in numele unei vini care nu le apartine, identificarea lor cu un altfel de “popor damnat” sunt ingrijoratoare.
Totul seamana, acum, aproape in amanunt, cu prigonirea romanilor in Italia, la sfarsitul lui 2007 si inceputul lui 2008.
Puneam, atunci, intrebarea, daca nu cumva, la inceput de Mileniu III, romaniii nu vor fi ajungand sa fie, metaforic, “evreii Europei” anilor ’40, sub aspectul raportarii celorlalti la ei.
Formulam acea intrebare pornind de la un tratament cumplit aplicat romanilor la frontiera italiana.
Nu numai ca textul nu si-a pierdut valabilitatea, dar totul indica faptul ca acel tip de tratament fata de romani “pluteste in aer”.
Il reproduc, ca pe un semnal de alarma.
ROMANII- “EVREII EUROPEI” (METAFORIC, DESIGUR!) DIN ANII ‘40?
La granita dintre Italia si Austria s-au format convoaie imense- romani care fug, luand cu ei tot ce pot din agoniseala.
Scena era cutremuratoare.
Mi-a amintit de convoaiele evreilor care au fugit din Germania in Austria, la inceputul campaniei declansate de Hitler impotriva lor.
Gandul meu spontan a fost “romanii, evreii Europei?”( metaforic, desigur).
Presa italiana a scris sinistru.
Romanii au fost controlati- probabil, cand s-a aflat ca ies din Italia prin acel punct de frontiera- si le-a fost confiscat tot ce se putea confisca. Sub diverse pretexte, care mai de care mai halucinant. De exemplu, ca bunurile ar fi fost furate (daca nu au putut demonstra provenienta).
I-as intreba pe aceia care au procedat astfel: pentru cate bunuri dintr-o casa poate fi dovedita provenienta- de exemplu, daca sunt cumparate de la targuri?
Cati romani care au parasit in graba Italia s-au gandit sa ia si actele doveditoare, cu atat mai mult cu cat, in mod sigur, nu luau cu ei mobila, frigidere si altele?
Presa italiana scria ca s-au confiscat un kg. de medalioane din aur si nu-stiu-cate kg. de bijuterii din argint DAR NU SE SPUNE DE LA CATE PERSOANE.
Or, daca fiecare femeie care avea un medalion de aur la gat- si caruia, normal, nu i-a putut justifica provenienta- sau un inel de argint pe mana a fost deposedata de bunuri, sigur ca s-au stans “kilograme”.
S-a scris, acuzator (si justificativ pentru cei care au confiscat bunurile) ca s-a gasit un scuter (si cred o motoreta) care fusesera declarate furate.
Ma indoiesc ca hotii erau cei care ieseau cu ele.
Probabil, le cumparasera la targuri, chilipiruri (puteau avea si acte false, pe care le luasera de buna credinta ca fiind cele autentice).
Au fost confiscate nu-stiu-cate ceasuri de mana.
Cati oameni nu au un ceas la mana?
Cati pot justifica provenienta ceasului de la mana, cu acte?
S-a scris, victorios, despre confiscarea catorva DVD-uri (aparate) si a unei camere video.
Sa fim seriosi!
Este absurd sa se considere ca un individ- roman sau nu- ar fi incapabil sa-si cumpere un DVD sau o camera video. De ce au fost confiscate? Sunt acestea “corpuri delicte”?
Tratamentul aplicat romanilor la frontiera italiana seamana a jaf!
(Pe de alta parte, sunt intrunite elementele unei dezinformari tipice- “romanii parasesc Italia dupa ce au jefuit”).
Asa s-a procedat si cu evreii, candva- nu la trecerea frontierei, dar putin mai tarziu!
Asocierea ar putea trezi animozitati in cazul unor anumite persoane.
Rugamintea mea insistenta e sa le infraneze cei care eventual le-ar avea.
Ii rog sa priveasca FONDUL lucrurilor: tratamentul aplicat romanilor, perceptia indusa public despe acestia (enumerarea poate continua) seamna cu tratamentul aplicat evreilor, in anii ’40, in perioada de hartuire (deci, cu ceva timp inaintea deportarilor).
Sigur ca, intre timp, lucrurile au evoluat si e greu de presupus un generic Auschwitz, acum, pentru romani. Desi, Doamne fereste!
Si in acest caz spun: a bon entendeur, salut!
Francezii fac o distincţie între ‘roms’ şi ‘gens du voyage’. Înainte de primul război mondial există în Franţa o consemnare legislativă privitoare exclusive la ‘gens du voyage’. Dar tot înainte de primul război mondial, nu găseşti la ei măcar un singur text literar, –şi totuşi, scriitorii sunt primii observatori!–, care să-i semnaleze pe ‘roms’. De ce ? Pentru că termenul încă nu exista. Termenul a fost inventat abia de către ideologii bolşevici internaţionalişti după naşterea statului sovietic. Mai precis, termenul rroma este o invenţie a Cominternului la iniţiativa lui Nikolai Buharin, ca reacţie la apariţia statului România Mare în spaţiul din Romania Orientală. Istoricul Simon Sebag Montefiore demonstrează convingător în cărţile sale că există o continuitate între ideologia ţarinei Caterina cea Mare şi ideologia liderilor bolşevici după câştigarea puterii. Hai să ne întoarcem la surse. Ţarina Caterina cea Mare capătă dreptul de a stăpâni Romania Orientală nord-pontică prin ideologia occidentală anti-Romania, ideologia Montesquieu-Voltaire-Gibbon. De altminteri Voltaire susţinea deschis în Occidentul European un lobby pro-Rusia, cu scopul de a fi creată butaforia geopolitică numită Rusia Sudică. Regele Prusiei Frederic cel Mare, aflat într-o relaţie epistolară cu Voltaire, ştia despre aceste planuri. Încearcă să profite de ele în favoarea Prusiei. De aici împărţirile succesive ale Poloniei din secolul XVIII. Pe fondul acelor tratate predatoare apare şi Tratatul de la Kuciuk Kainargi din 1774 care furnizează legitimitatea şchioapă pentru crearea Rusiei Sudice în spaţiul nord-pontic din Romania Orientală. Dar, în termeni moderni, trebuie să judecăm Tratatul de la Kuciuk Kainargi ceea ce a fost el ca atare : un act predatorial ce dădea Rusiei drepturi de expansiune spre Sud. Ideologia lui Karamzin (dar chiar îmi plac cărţile lui!), un Karamzin care se considera el însuşi un fel de Gibbon rus, încearcă să armonizeze ideologic consecinţele Tratatului de la Kuciuk Kainargi din 1774, reamintesc, este vorba despre consecinţele geopolitice extrem de favorabile Rusiei. În dezbaterile actuale dintre ocupantul rus din respublika Moldova şi românii autohtoni, tinerii ruşi din respublika Moldova invocă frecvent ideologia lui Karamzin, aceasta pare a fi principala sursă de putere spirituală pentru ei. În fine, după terminarea primului război mondial, bolşevicul rus Nikolai Buharin constata lucid că în Occident ideologia Montesquieu-Voltaire-Gibbon fusese aproape uitată. Cominternul avea nevoie absolută de a discredita România, de a dizolva România! În consecinţă, experţii Cominternului inventează etnia rroma, etnie pe care la 1824 omul de litere Alexandru Puşkin încă o denumea ţîganî, deşi convingea Europa (forţa literelor!) că Basarabia era populată de ţîganî. Dar atunci când vorbeşte despre Basarabia, lucidul critic literar care a fost Petre Haneş îi citează pe alţi doi intelectuali ruşi ajunşi în Basarabia. Care scriau foarte clar că populaţia din Basarabia vorbeşte o vernaculară neolatină asemănătoare cu vernacularele neolatine din Spania! Dar nici Puşkin, nici vreun alt intelectual rus ajuns în Basarabia înainte primul război mondial nu aminteau că ar fi existat pe atunci şi limba romani. Pe bună dreptate. Limba romani, la fel ca şi denumirea etniei rroma în loc de ţîganî, sunt invenţii cominterniste. Repet ceea am mai spus pe alte fire de blog : Limba romani este un limbaj artificial inventat de specialiştii Cominternului după modelul sanskritei care se baza pe prakrită. “Specialiştii” în “Limba romani” de astăzi susţin în mod deschis că “Limba romani” constituie o dezvoltare din prakrită. Numai că, surprise!, surprise!, nici măcar vreuna dintre evaluările realiste de astăzi privind limba prakrită nu dă vreo şansă ipotezei propagandistice cominterniste că din limba prakrită s-ar fi putut dezvolta “Limba romani”. Pe o gamă de evaluări ştiinţifice, mergând de la evaluări minimaliste şi ajungând până la evaluări maximaliste, se spune că : 1/ “Prakrit – vernacular and literary Indic language recorded from the third century BC to the fourth century AD” ; 2/ “Prakrit languages were spoken in India between 600 BCE to 1000 CE”. Dar asemenea detalii istorice nu contau pentru cominternişti, şi nu contează pentru urmaşii care duc mai departe politica lor. În Uniunea Sovietică interbelică, ideologizată anti- România la maximum, apare prima literatură în limba artificială “romani”, în vreme ce literatura în limba română era strict interzisă ! După 6 martie 1945, alogeno-cominterniştii ajungeau la putere în România. Ei impuneau ca denumirea etniei conlocuitoare “ţigani” să fie înlocuită cu denumirea “romi”, denumire politiceşte corectă doar din punctul de vedere strict cominternist. Iată însă că familiile de alogeno-cominternişti îşi impun puterea lor distrugătoare de România după “revoluţia din decembrie 1989”. Astfel, în statistici, denumirea de ţigan a fost înlocuită brusc cu rom, nu de rrom, un termen stabilit de un oficiu internaţionalist. Reprezentantul României la acele discuţii peste capul românilor autohtoni a fost Petre Roman, fiul alogeno-cominternistului Valter Roman adus în România de tancurile sovietice.
Am găsit acest exemplu pe Web. Fiind scris într-o românească extrem de clară, îl redau şi aici: +Un liceu, o clasă, o tablă, nişte copii ce-şi încarcă memoriile curate cu ce pică din sau pe lângă programele şcolare, de la dascăli cu vocaţie sau care mănâncă o pâine. Recreaţia dinaintea orei de română; pe catedră se joacă fotbal de masă cu monede vechi, mari şi grele iar ca minge, una mică , uşoară, a timpurilor noi. Un copil zburdă pe tabla cu discontinuităţi de planeitate şi culoare, trasând linii albe de cretă la cheremul fanteziei juvenile. Vine Zbirul, un bărbat înalt, de doi poli, păr negru, cărare pe mijloc, sever cât cuprinde, bărbat bine. Din grabă desenul a rămas pe tablă. Cu aerul unui detectiv versat priveşte preţ de bune secunde „opera”, îi desluşeşte mesajul şi tună:- Cine a făcut asta ? Nu îşi asumă nimeni răspunderea. Continuă cu o ameninţare mai greu descifrabilă, cum că „opera” maschează crucea gamată a ultimilor mârşavi ai istoriei, reminiscenţe criminale…şi dăi, şi dăi. Şterge cu precizie, cu buretele stors, mai multe linii, descoperind ceva care aducea a cruce îmbârligată (nu-i pronunţ numele ca să nu-i supăr pe cei care ne-au adus comunismul ş-au uitat să-l ia la plecare). Zbirul ne linişteşte, în sensul că discuţia rămâne în clasă, dar să ne băgăm minţile în cap, noi şi cei ce ne învaţă la prostii. Sincer, în afară de făptaş nimeni nu ştia cine a produs desenul ! altfel vai mama lui, doar suntem români . /-Cornele, întreabă misteriosul „artist” nedescoperit nici până azi, ce e aia zvastică ?/-Băi, e o chestie cu nemţii, cu unu’ Hitler, cu războiu…/ Vai ce tâmpiţi sunt unii oameni mari şcoliţi !, ş-a zis „artistul”care a mai descoperit, în timp, şi alţi dobitoci chiar mai mari !+
@Aya
Iti inteleg sentimentele fata de Sankt Petersburg. Dar prefer Moscova. Am vazut Sankt Petersburgul in 1986, cand am vazut si Moscova prima data. SP-ul nu l-am revazut, dar am avut ocazia sa petrec cateva zile la Moscova in 2007. Nu mai e acelasi lucru, dar mi-a placut orasul la fel de mult. Este fabulos,atat de nebun incat devine normal in nebunia sa. La fata locului totul pare firesc, desi dupa ce pleci ,ai impresia ca ai trait cateva zile intr-o tornada.
Metroul este superb renovat, m-a impresionat si in’86. Nu numai ca opera de arta, dar si ca realizare tehnica, adancimea sau viteza scarilor rulante.
Simpatica intamplarea ta din SP (simpatica in cele din urma, putea fi rau) ,asemenea evenimente picante fac locul vizitat mai usor si mai placut de tinut minte.
Daca e sa reluam,dupa cum relatezi, istorisirea escaladarii gardului ma trimite cu gandul la Olguta din „La Medeleni”.
S-auzim de bine.
@Observator
Ai surprins perfect ceea ce admir la Elena Udrea. Determinarea si tenacitatea , straduinta si staruinta, rezistenta la lovituri ce ar darama firi mai „simtitoare”, rabdarea, sunt caracteristici de admirat intr-un peisaj politic in care „mlastina” , „uscaciunile” si ingalarea domina peisajul. Mai ales, ca doamna in cauza, cu foarte putin, sau pornind de la foarte putin, a facut multe (relativ la propriul sau ego). Asta este de admirat. Ar trebui acum sa transfere acum aceste acumulari si spre binele general. Dar asta e deja o alta discutie.
Cu exceptia gazdei noastre, ar mai fi cateva exemple, Tariceanu,Mona Musca(pacat), Sova(cel putin promite) sunt personaje politice cu ceva lustru mostenit si deprins de la varste mici.Probabil mai sunt si altii, dar nu-mi vin acum.
In legatura cu polemica din ultimele zile, aceasta se desfasoara pe doua planuri, unul serios, sustinut de samanii lui Zamolxis si unul clorotico-sulfuros legat de un blog si o presupusa jignire.
Valuri, valuri si ce-i val….. stii vorba aia, ca valul trece. Dar si din valuri se pot face bani, ai dreptate. Daca stii sa le extragi energia.
S-auzim de bine.
@ELMMAR
Am intrat si eu pe blogul d-lui Dr. Dobrogea (e un fel de aristocratizare a numelui), care nu m-as mira ca maine sa semneze” von Patarlagele” sau „de Afumati” ori „Dobrogea y Fundulea” ,sau cine stie „dei principi di Pucioasa”.
Citind ceea ce scrie mi-am permis sa intocmesc foaia de observatie:
afectiune psihiatrica border-line, sistematizata, cu pulsiuni si episoade nevrotice.Pacientul prezinta anxietate grad II cu pusee de melancolie , dedublari de personalitate si viziuni de megalomanie.
Prognosticul este rezervat.
As recomanda internare periodica, pentru a tine sub observatie pacientul, deoarece poate dezvolta agresivitate.
@George Ban
Eu nu sustin nici finantarea „perioadei de invatare”a doamnei Udrea , nici a unui alt politician. Doream doar sa subliniez ca Elena Udrea nu se deosebeste de alti politicieni care si-au facut „stagiatura” pe „banii nostri”.
S-auzim de bine.
@Marcus
Confunzi misoginismul cu lipsa atractiei fata de femei sau a femeilor fata de tine. A fi misogin nu are nici o legatura cu performantele din tinerete la „capitolul femei”, sau a faptului ca tu erai un magnet pentru ele. Oricum, utilizezi conditia de femeie a Elenei Udrea pentru a o lovi.
Din ceea ce scrii ,rezulta ca banuiala unei relatii (banuiala determinata de faptul ca are un anume aspect si e femeie), alta decat de natura politica, intre Udrea si Basescu , te face sa o judeci pe aceasta mai aspru decat pe un eventual ministru barbat care are aceleasi performante ministeriale(si care eventual e lenes si aproape alcoolic).
@Marele Gremlin ideologic, mai nou, „preot” sau saman zamolxian
Nu doream sa intru intr-o polemica pe o tema atat de vasta ca cea a Razboiului de 30 de ani.
Nu am afirmat altceva decat ceea ce e scris in orice carte de istorie, conflictul principal a fost cel intre puterea habsburgica si cea a bourbonilor. Franta era inconjurata de posesiunile habsburgilor, era normal sa se simta amenintata. Dar nu mai putem vorbi de „mondializarea” habsburgica de care spui, mult mai valabila pentru sec.XVI, cu apogeul la sfarsitul domniei lui Carol Quintus si pe parcursul celei a lui Filip al II-lea. Dupa esecul Invincibilei Armada in incercarea de a cuceri Anglia, puterea habsburgilor spanioli scade simtitor (deja cele doua ramuri ale familiei se separasera) , ca dupa 1648 sa intre intr-un definitiv declin. Tot 1648 este momentul schimbarii unor aliante si a hartii conflictelor.
Ceea ce tu ignori este ca Franta lui Francisc I, era mai slaba in fata Spaniei, putere hegemonica in Europa atunci ,decat Franta lui Mazarin si Louis XIV din 1648.
Chestiunea cu „fiat money”, cum o numesti tu, nu o cred. Daca Transylvania ar fi fost un mare finantator al razboiului, un furnizor de materie prima, ar fi dat posibilitatea ca principii transilvaneni sa aiba un cuvant mai greu de spus in desfasurarea conflictului si eventual, sa angajeze armate de mercenari (practica curenta in acel razboi). Ori participarea transilvaneana s-a redus la cateva mii de calareti. Iar forta de care s-au bucurat la un moment dat s-a datorat turcilor care i-au sprijinit uneori (cand nu i-au sabotat).
Dar indiferent despre ceea ce am discuta, tu ajungi la tratatul de la Kucuk Kainarji. Am demontat de atatea ori teoria ta conspirationista caraghioasa, incat nu mai are sens.
Pe de alta parte ,poate doresti sa „traduci” un text mai vechi al tau, dintr-un mesaj catre partenerul tau de cuplu umoristic,ghitz bichon . Il redau:
„Mecanica post-aristoteliană bizantină aducea mai mult cu formularea enciclopedistă d’Alembertiană din secolul XVIII, decât cu formularea newtoniană din secolul XVII. Dar nu a fost găsit niciodată textul doveditor al tălmaciului arab din marea salvare culturală mutazilită.”
Lucrezi?
@ Ghitz bichon, din duo-ul umoristic , „The BatPack”(impreuna cu samanul zamolxian)
Multumesc de sfat. Incercarea de a trece Nevsky Prospekt pe o eventuala zebra este, intr-adevar sinucidere, cred ca mai mult acum decat in’77. Pe banda a 4-a limuzinele si masinile de lux circula cu 180km\h.
Ce „merite” ar trebui sa recunoasca grecii turcilor? Ca le-au ocupat tara? Ca le-au distrus civilizatia? Ca le-au transformat Agia Sophia in moschee? Turcii au avut mare nevoie de greci dupa 1453, erau mult prea inculti si limitati prin religie ca sa se poata descurca minimal in diplomatie, marina, tehnologie , intelegerea literaturii si filozofiei europene (vrand-nevrand ,veneau in contact) sau chiar arta militara. A fost un troc. Turcii i-au folosit pe greci acolo unde nu se pricepeau , iar pentru asta i-au platit, lasandu-i sa-si pastreze limba si religia(dar asta a fost politica lor in tot imperiul) , sa castige bani, sa faca comert si nu in ultimul rand le-au crutat (unora) viata. Asta acelora pe care nu i-au ucis, expulzat, sau fugarit si acelora care au mai ramas pe acolo. Daca ar fi sa ne incadram in logica ta, romanii ar trebui sa le fie recunoscatori austriecilor si ungurilor ca le-au dat administratie in Ardeal, turcilor ca ne lasau sa platim doar pesches si nu ne omorau, polonezii ar trebui sa le multumeasca germanilor ca in partea ocupata de ei pana in 1918 erau mai liberi, mai prosperi si mai fericiti decat in partea ocupata de rusi, iar irlandezii sa le multumeasca englezilor ca i-au stapanit sute de ani si i-au invatat cum e cu parlamentarismul. Asta denota obtuzitatea si partizanatul vederilor tale, ca sa nu mai vorbim de logica, aplicata discretionar, in functie de simpatii sau antipatii.
Si ca sa-ti demonstrez cat esti de lipsit de cultura politica, te voi cita:
„se simtz bine si diversi polis ptit’s chiens care nu indraznesc sa zica ceva Ciadului da isi iau aere de Caligula cand este vorba de Romania …”
Afirmatia ta, facuta in legatura cu admonestarile Frantei catre Romania in legatura cu tiganii , demonstreaza ca pentru tine Romania si Tchad sunt egale , raportate la Franta. Nu-mi amintesc ca Tchadul sa fi fost invitat in UE sau sa fi aderat(nu te repezi, nici nu ar fi posibil), oricum, nu exista egalitate intre cele doua state in abordarea franceza, nu are cum. Asteptarile francezilor sunt diferite de la Romania fata de Ciad, deoarece raporturile intre tari, institutional, istoric, politic si ca afinitate spirituala sunt extrem de diferite. Romania este un partener, membru UE, Tchadul este o fosta colonie.Cei veniti de acolo au un cu totul alt statut decat tiganii nostri atat dpdv al cetateanului francez cat si al autoritatii. Desi nu prea mai e actual, atat autoritatea, cat si cetateanul, prin prisma epocii coloniale si a razboaielor purtate, vor privi mai fireasca venirea unui ciadian in Franta decat a unui tigan. Tiganul nu are nimic de a face cu istoria recenta a Frantei, nu a invatat franceza ca limba materna , iar Franta nu simte nici culpa , nici compasiune , nici responsabilitate pentru ei.
Dar in afara de incultura te banuiesc de teatru ieftin pe care-l desfasori pe acest blog.
Domnule Nastase, va respect foarte mult pentru cunostintele dumneavoastra pe politica externa…
Insa mi-e sila sa vad cum vin aici oameni care cred ca stiu despre ce e vorba si fac comentarii bazate pe ce cred si vad la stiri care nu au nici o tangenta cu realitatea.
Insa sa stiti ca zilele acestea am avut ocazia sa lucrez cu servicile din cadrul Departamentului Schengen din MAI… si daca credeti sau nu oameni de acolo lucreaza numai pentru ca noi sa intram la data propusa impreuna cu Bulgaria… 27 martie 2011(data care are trebui sa fie confidentiala.)
Da se fac pasi mari inspre Schengen… Ministerul Transporturilor este cea mai mare piedica, si asta din cauza ca nu coopereaza bine, nu isi asuma datele pentru securizarea terminalelor din aeroporturi(Construirea unui terminal special pentru spatiu Schengen). A doua piedica este SIS(Sistemul Informatic Schengen ), Romania s-a pregatit pentru SIS2 insa din pacate Membri Schengen, nu au reusit sa il faca functional inca, si s-a ramas la SIS1/SISone4all. Asta a facut ca Biroul SIRENE sa investeasca alti bani pentru SIS1.
Oameni sunt destul de bine pregatiti, dar se putea si mai bine. Insa da sunt sigur ca acele 80 de persoane care sunt in SIRENE si in Departamentul Schengen isi vor da tot interesul sa atinga termenul.
Luff,
sper sa ai dreptate. Totusi, cred in continuare ca astfel de lucruri nu se comunica, la nivel de ministru, pe fax. Spre exemplu, catre autoritatile din Franta.
Sibilo
am o mica observatie tinand cont de ordine de marime . Matale scrii ca base pompeaza miliarde postacilor, către Volodea, unor impostori.
Exagerat miliarde . Ptr astia o suma motivanta este si un miliard de lei vechi (adica 100.000 lei noi …adica o Honda Tribute ori Chrysler Town & Country adica ceva mai mult decat potrivit ptr un profesoras de marxism afiliat unei universitati , cred , obscure ). Sa dai mai mult inseamna sa strici orzu pe gaste si piata …
SI nu trebuie sa-i platesti pe toti.. unii mai posteaza si din convingere (ce pe mine, pe tine ne plateste careva ? ha ! sa moara basescu de ras o facem pe gratis !!). Plus ca mai este si categoria larga a insilor care doresc – fie si sub pseudonim – sa se arate “corecti” si sa fie noi inchizitori .
Asa ca nu strica el banii pe gaste.. ci doar ingrasa pe ai sai .
Teodora
se pare ca nu ai auzit cum se impart femeile dpv al moralitatii.
Cinstite – se #### numai cu mine
Necinstite – se #### cu mine si cu altii
Curve – se #### numa cu altii…
Orocum ala e “dragul” de Harabula… stii cam ce tratament am sugerat spre oroarea icioglanului activist .
LePrince.
sunt de acord cu acest comentariu. Eu am incercat sa initiez o serie de masuri concrete, spre exemplu am considerat ca statul poate cumpara de la cei care nu-si mai pot lucra pamantul, terenurile retrocedate, sa le transfere la primarii unde exista comunitati de romi iar primariile sa le concesioneze acestora. Incepusem acest program in 2004. Si programul Cornul si laptele facea parte din aceasta strategie, gandind la faptul ca, frecventand scoala, copiii romilor se integreaza social mai usor. Problema pe care n-am inteles-o, suficient – noi toti -, este aceea ca dupa 1989, nemaiexistand IAS-uri unde sa lucreze cu ziua, ne avand pamanturi de recuperat, romii nu au mai avut resurse pentru subzistenta. Solutiile, cred ca trebuie cautate in zona asta. Unele din comunitati s-au re-adaptat. Spre exemplu, romii din Sangeru (Prahova) sunt cei care vand (extrem de bine organizati si de corecti) pepenii, pe marginea drumului, in toata zona!
Printului impostURII icioglane
Incerci sa distorsionezi in favoarea ta sarcasmul meu. Sau poate la scoala de partid nu ai invatat nimci despre sarcasm ci doar despre insinuari politice si denuntul la autoritati.. Si mai ales cu obraznicie cominternista ii crezi pe toti ceilalti prosti.
Deci, josnica josnica ta basheasca , cadn am zis ca grecotetii ar trebui sa fie recunoscatori turcilor a fost contrapusa recunostintei care o ceri ptr binefacerile Fanarului . Oricum mai putine decat cele aduse de turci grecoteilor !!
Doi cestia cu Ciadu. Tocmai ptr ca nu cred ca Romania se afla pe aceaisi treapta cu coletia aia de crescatori de capre ma enerveaza tratamentu diferentiat . Inclus cand Tonton zicea ca Romania a pierdut ocazia sa-si tina gura . Asta din partea celui care a negociat cu Habre (rapitorul sotilor Fabre) ajusn cica “presedinte” al Ciadului (si “presedentia” aia era in stricta legatura cu programul de zbor al Jaguarilor francezi – http://fr.wikipedia.org/wiki/SEPECAT_Jaguar – ca cand nu aveau liber la zbor se schimba pastoru de capre din palatu pestinential din N’Djamena) era nitel cam exagerat.
Oricum o astfel de comportare ar face ca toti caprofilii ciadieni sa isi arate furia. Intelctualu “roman” gaseste scuze , prin prisma epocii coloniale si a razboaielor purtate, vor privi mai fireasca venirea unui ciadian in Franta decat a unui tigan..
As zice ceva prin prisma lu Saraille eu as zice ceva gen va te refaire.
Si nu este vorba de tigani ci de o confuzie ce se face tot mai des si voluntar intre tigan si roman (daca eu as face confuxia intre fracez si german mi s-ar zice nazist)..
Cum sa zic .. poate eu oi fi incult. Da tu esti prea fudul …. frizezi chiar infantilismul .
Si apropos in cate orase muzee circuli pe axa principala cu numa 180 pe ora ?!
@ LePrince
Paracioasele texte adresate domnului diriginte au avut un efect nebanuit de catre jalbist.
Am fost pedepsit fiind obligat sa copiez de una suta ori textul melodiei lui Margineanu ” Ce frumoasa esti!”.
Asa mi trebuie.
Tiganii – problema sociala
Ce nu se intelege de obicei este faptul ca tiganii sunt o problema sociala si nu o proble etnica sau rasiala.
Cand eram in armata – regimentul din Botosani, ala de linga Dresleuca vis a vis de com Curtesti – am observat ca erau 2 categorii de tigani . Prima categorie care erau tratati ca toti ceilalti ca sa zic categoria “Ba Cutare” , asa cum eram tratat si eu, si ceilatlti romani, ungurii, evreii, si cei 3 nemti pe care i-am cunoscut . A doua categorie era “Bai tigane!” cu adaosul ca tiganii din prima categorie mai foloseau si apelativul “cioara” – cap. Iorga catre veteranu Jipa :”Dispari din fata mea cioara dracului!” (si amindoi erau tigani).
Diferenta intre cele 2 ctgrii: cei din categoria “Ba Cutare” erau la media scolarizarii regimentului (si sa recunoastem ca nivelul de scolarizare dintr-un regiment de infanterie nu era cine stie ce prin 72-73 , iar in batalioanele de infanterie media era sub 8 clase primare), erau calificati in marea lor majoritate , aveau ocupatii avuabile si in special aveau o comportare onorabila.
Categoria “Bai tigane” se distingea in special printr-un comportament dezonorant. Ca tot va zisei de Jipa : era sofer profesionist (deci ar fi facut parte din prima ctg) dar comportamentul sau il plasa in “Bai tigane” si numa pufii ii ziceau pre nume “tov soldat Jipa” . Si ca sa intelegeti mai era un puf, tot sofer, tot tigan unu Mursa. Pai lu’ Mursa nu-i zicea nimeni tigan caci stilul lui de a fi il facea roman. Sau cum radea Mihalache de Purcaru “bai cand e tiganu om? Cand il vezi de la distanta zici uite-un om, ca atunci cand se apropie zici ah e un tigan!”. Sper ca v-ati prins ca amindoi erau tigani, da nimeni nu-i zicea lu’ Mihalache tigan ! (Drace cate scatoalce a trebuit sa-i dau lu’ Purcaru sa invete sa tina furculita! Tot atitea cat si lu’ romanu’ Jitaru ! C-asa-i in armata: unii de-abia pe la 19-20 de ani invata care-i stinga care-i dreapta sau sa se spele!).
Da sa ne-ntoarcem la oile noastre. Aia din prima categorie sunt oameni asezati, integrati in comunitate si duc o viata similara cu a majoritatii. Si inca ceva: se insurau relativ tarziu – ptr tigani- in genere dupa ce faceau armata cu fete de vre-o 16-18 ani care si ele aveau vre-o 7 clase daca nu 8 plus profesionala si faceau copii mai cu masura , 2 sau 3 (romanii unu sau doi). Copiii lor avind parinti (relativ) scoliti mergeau si ei la scoala ca tot romanu’ din localitatea lor (m-am intilnit cu Iorga din intimplare cativa ani in urma si era mandru foarte ca fica lui cea mare se facuse profesoara si suparat pe ailati 2 care n’au fost in stare decat de liceu). Si copii lor mai au un avantaj : au parinti care macar in primele 4 clase ii pot ajuta.
Si acu sa vorbim de categoria :”Bai tigane!”. Pai astia in gnl se casatoresc devreme , “barbati” de 13-16 ani iau “femei” de 11-13 ani. Toarna la plozi cu ghiotura. Si cu niste parinti fara scoala (plus mame analfabete) scoala…. va dati si voi seama! Iar comportamenu’ ca naiba!
Si ce nu se spune: ocupatiile lor traditionale – alea legale – si-au pierdut obectu muncii pe motiv de industrie. Ce mai spoieste azi cineva cazane? Sau cine sa le cumpere pieptenii? (acu 50 de ani mai reuseau sa vinda piepteni de os; pieptenele popular era aproape un monopol tiganesc). Sau rudarii cui sa-si vinda produsele? Asa ca au ramas in gnl cu ocupatiile neavuabile si ilegale dintre care cea mai cinstita este “hai sa-ti ghicesc”. Si pun pariu: daca ar face cineva o statistica a autorilor stirilor senzationale ar vedea ca toti sunt din categoria asta!
Deci cum va zisei sunt 2 categorii de tigani. Ce s-a intimplat cu ei in ultimii ani?
Pai aia din ctg I au ajuns la somaj ca si colegii lor romani – deh, tranzitia. Aia din ctg II au ramas fara slujbele din care unii reuseau un ban cinstit – ca muncitori necalificati – tranzitia cum va zisei. Solutia? Pai cand va merge (cand) din nou economia unii din ctg I vor mai avea o sansa, ca slabe sperante ptr ctg II. Si pina atunci aia din ctg I vor avea necaz sa explice plozilor lor la ce-I buna scoala.
Greseli curente: pai ne uitam in gura cate unui din vestika care vorbeste fara sa stie nimic despre problema. Ca la un moment dat venira niste destepti de la Consiliul Eropei si zisera: sa rvigoram ocupatiile traditionale! Si ai nostri ca oile “behh! sa rvigoram ocupatiile traditionale!” fara sa intrebe care e ele si la folosesc (mai are nevoie cineva sa-si spoiasca tingirea?!). Sau veni mme la camarade Lalumiere si din bezna democraticei sale minti a glasuit:” Pai in clasele cu tigani sa fie mai mult dans si cantec!” de parca era reprezentanta KKK si nu a unui partid socialist! Pai io nu crez ca tiganu se naste mai prost decat orice oiropean, da pesemne ca rasismu’i la el acasa in palavramentu’ eropean.
Si oricum o serie intreaga de pseudointectuali au “documentati” pe baza de Mississippi burning au inceput sa ameteasca lumea crezand ca ar fi discriminare rasiala nu o problema sociala
Si acu facuram a mai mare prostie: a mai zis un tembel ca tiganii (ctg II) nu pot invata ca nu li se preda in limba materna!(tot din armata , era in a 7a un tigan din Maramu’ care-si batea joc zicand ca romanii si ungurii-s timpiti fiindca au nevoie de scoala ca sa invete o limba straina si eram siliti sa-l suportam : tipu’ stapinea romana si maghiara scris si citit , ucraineana vorbit plus tiganeasca si avea 7 clase). Na si amu’ facuram si scoli in romanes! Si sa vezi de aici ce-o sa iasa! Ca daca pina acu din lipsa de cultura scrisa in limba materna erau asimilati – las ca vazui si tigani unguri – de acu o sa aibe si cultura scrisa. Si cultura scrisa inseamna emancipare culturala. Si asta duce la constiinta etnicitatii. Si de aici pina la nu mai stiu ce blestematie de pretentii teritoriale drumu risca sa fie scurt.
Poate ati priceput : tiganii sunt o problema sociala si uneori penala .
Ca tiganii din categoria :”Bai Cutare” nu se string in bande, ci se comporta normal ca tot romanu’. Ca de fapt asta si se declara ei : romani, iar eu si vecinii lor asa ii si consideram.
In contrapartida as zice ca am avut neplacerea sa cunosc unii romani tigani dupa purtare, ba chiar jagardele daca nu chiar rapandule. Si mai pot zice ceva a propos de manele: in loc sa-i romanizam, ne-am tiganit!
Dixit!
Ghita Bizonu’
PTR PROSTI :
“bai Cutare” = bai Bizoane, bai Ambrus, bai Iorga sau alt nume de famelie
ca tot romanu’ = adicatelea ca orice cetatean normal al tarii asteia indiferent ca-i turc, ceh sau alt neam
@ Aya
Nu pot sa nu-ti dau dreptate, la modul pur teoretic. Dar ce valoare « de intrebuintare » au asertiunile tale ? La modul practic, sau, daca vrei, pragmatic, ceea ce-ai postat tu e un simplu lamento.
Lansezi afirmatii de o naivitate coplesitoare. « Daca ar invoca un astfel de argument, inseamna ca ar folosi un pretext » – zici tu. Asa, si ? Te pomenesti ca nu-l crezi in stare pe Sarkozi sa foloseasca un pretext ! Pun pariu ca tu insati ai « in buzunar » zeci de exemple in care, doar in ultima suta de ani, mai marii lumii, inainte de a face exact ce dorea muschiul lor, au aruncat cu dispret, pe masa, un pretext. Iar cei slabi l-au inghitit, pur si simplu, cu noduri, cu dreptatea in mina.
Paralela pe care o faci intre tiganii din Romania si magrebieni e, pur si simplu, naiva. Ce inseamna pentru Franta magrebienii, si ce inseamna ceilalti ? Ce impact ar avea, in rindul opiniei publice franceze, asezarea acestora pe picior de egalitate ? Citi dintre ei sint cetateni francezi, dintr-o parte sau alta ?
La urma urmei, eu zic ca trebuie sa ne intoarcem la vorbele lui Vladimir Ilici : « Ce-i de facut ? » DACA o mai fi ceva …
@nastase
Lucrurile nu se vor schimba in privinta problemei romilor. Aderarea se va produce, mai devreme sau mai tarziu. Ma bucur pentru ca, inca, vechii mohicani mai sunt pe site.
Un prim pas spre integrarea tiganilor ar fi si impozitarea manelistilor
.
@Adrian Nastase
Ok, iata inca un motiv pentru ca PSD sa cloceasca o formula de angajare / remunerare personal pe termen scurt, fara contract si carte de munca, doar act de identitate, precum sugeram mai demult (ca tot spuneati dvs. ca nu mai sunt IAS-urile unde sa muceasca cu ziua).
@Toata lumea
Tiganii care si-au facut palate platesc impozit pe cladiri, ca toata lumea, ca doar aia care stau in “palate” de sute de mp nu culeg ghebe si zmeura in padure?
Tot despre integrarea tiganilor
O serie de ametiti de ambe sexe , deficienti mentali cunoscuti ca intelctuali , au asa ca o impresie ca tiganii (de fapt partea neintegrata a populatiei tiganesti) de abia asteapta sa fie integrati.
Ca ar fi destul “sa li se creeze conditii”. Ma rog nu prea au analizat ce ar fi alea “conditii” dpv al beneficiarului – presupun ca un casoi cu turnulete ptr fiecare tanara familie ( casaroii la 12-14 ani!) si un merzan in fiecare an ( prin mertan intelegem de la E Klasse in sus ca A , B si cgiar C risca sa fie considerate prea ieftine si disciminatorii) , plus o suma tzapana pe luna ptr fiecare membru al fameliei . Ca aecsste”conditii” ar fi profund dicriminatoare ptr aia integrati sa nu mai zic ptr restu’ populatiei evropene asat inca nu au gandit-o (e intelctuali cum sa se gandesca?).
As mai observa ca mai este si o doza tzapana de excrocherie in “discursul” lor. Unii dintre ei si-au facut plinu cu articole bine simtite (era unu Mirel Branc abonat la articole in le Monde – nu, nu tigan , mai rau GDSist !!) ori mai ciupesc un ban cu publicitate absurd-cretinoidala “antidicriminare” – cel mai mult mi-a placut cestia aia cu puradelu care numa din cauza dicriminarii romanilor nu poa fi astronaut (ca se stie Romania are numa vreo 2 milioane de astronauti …si concediile ni le facem pe luna !!)- sau mai beau impreuna (symposion) despre discriminare .. si da-i si lupta pe bani buni (ei si ONG urile ptr protectia javrelor ).
Sa ne intelegem – tiganii astia nu sunt mai prosti decat media populatiei europene ! Insa apartin unui alt mod de viata la care nu doresc sa renunte ! iar cretinismele cu “integrarea” vin in ajutor in ce priveste refuzul integrarii – ca cica sa se prezerve modul de viata traditiona (adica nomadimul, manglitu ciricliului si cersitul ca sa zicem pe sleau )- sub pretextu “nediscriminari” si “libertatii”.
Acu coana ErrorPa cu regulile ei le da o sansa in plus sa evite integrarea . Si ma rog de ce ar depune efortul de a renunta la modul ala de viata (sub multe aspecte mai usor !) cand pot sa se deplaseze in zone mai bogate ?
Fiindca asta trebuie sa inteleaga toti imbecilii din Vest – problema tiganilor este azi o problema eruopeana si daca Sfrentia nu a reusit sa stabilizeze nomazii apai e nashpa !!
Stabilizarea si apoi integrarea lor nu se va face pe baze voluntare . Nu se poate acepta “prezervarea modului traditional de trai” si sa se obtina integrarea*.
Si Romania nu va putea niciodata sa stopeze emigrarea acestora. Ca nu le va putea “sa li se creeze conditii” (mertzanu , consumu de aur, si turnulete) – de fapt nici Germania nu le-ar putea asigura “conditiile”. Si fiindca ar fi cam neuropean sa aplicam metode gen lagar de concentrare sau sa cream o evidenta a tiganilor .
Sa nu acceptam idei absurde precum secretariat ptr tigani la Bucureti –decat daca nu doriti o Regiune Autonoma Europeana Romanes cu capitala la Slobozia sau de ce nu Bucuresti . Sau sa fim in curand considerati Romanistan de catre errorpeni .
Sa intelegeti ca unica rezolvare locala ar duce la restrangerea discriminatorie a drepturilor tiganilor (si nu ma refer la manglitu cicircliului !!). A tutoror ..
Asa la mica barfa cum s-ar putea incepe (chita ipotetica . Nu dorinta cum o sa inteleaga idoganu fanarioto-kominternist)
1) secretariatu ptr probleme tiganesti
2)registu obligatoriu cu inregistrarea tuturor tiganilor
3)concentrarea in locuri speciale de locuit
4)permise de iesire speciale ( ia vedeti permisele din timpu apartheidului va rog ! Ar fi un “bun” model de la care sa incepem)
5)supraveherea elctronica (bratari)
6)preluarea copiilor din familiile considerate ca nu pot samd
S-ar ajunge (mult) prea departe. Explicati asta sarcopitecilor din ErrorPa ca risca sa ajunga (din nou) Orrorpia .
*modul de trai .. Sa lasam tiganii la o parte . in toata lumea au aparut boschetarii (sufletele corecte sa citeasca hommeless ca tot aia e) . Cica unu care a trait 2 ani pe strada devine “irecuperabil” si va ramane marginal . Nu va mai fi dispus sa accepte efortul vietii “normale” –programu fix, disciplina de la locu de munca samd . Ma rog satra este ceva mai complexa insa la fel de potrivita exigentelor vietii moderne (pot sa cumpere cate celulare vor dar asta nu-I va face moderni ! Ce naiba ca si comansii cumparau Winchesteruri da tot epoca de piatra erau!).
@Ghita Bizonu’,
Observaţie corectă!
respecte,
Sibilla
@* Elmmar *
PAS !
@* LePrince *
PAS!
@* Mimosa *,
PAS!
Eu am treabă,voi distraţi-vă, e şi aista o suferinţă ( cazul vostru ): să vb tu cu tine,să râzi ca fraierul de propriile-ţi spuse…. Nu vă lăsaţi!! Doar ştiţi că sunteţi în stare de mai mult,ce buba !
am mai pierdut noi multe trenuri domnule PM, problema ar fi sa nu ne obisnuim cu aceasta idee.
@ LePrince
si daca cei care imi monitorizeaza blogul nu m-au „speriat” cred ca intelegeti ca nu o sa ma opresc pentru ca dumneavoastra imi sugerati asa.

doar ca eu nu urmaresc asemenea lucruri.
ca o sa spuneti iar ca ma laud.
sau tot din intamplare sa imi cada ceva in cap de la un balcon
Dumneavoastra scrieti linistit aici tot ce doriti fara nici un risc dar il calcati in picioare pe cel care isi asuma riscuri.
semanati putin in exprimare
Nu am deschis nici „o cruciada impotriva lui Tismaneanu” Dupa articolul despre domnul Tismaneanu am mai scris cateva articole. Daca porneam „o cruciada”ramaneam blocata acolo si scriam zi de zi impotriva dansului.
Eu sunt un blogger politic activ cu identitate declarata, spre deosebire de dumneavoastra si altii din blogosfera care sunteti comentatori la umbra unor ID-uri
Nu am nici un castig de pe blog (bannere sau articole scrise la comanda) deci banuiala cu „legatul numelui” este fara sens.
Tot ceea ce fac este din convingere. Spre susrprinderea dumneavoastra mai sunt si asemenea oameni
Am facut din septembrie pana in decembrie anul trecut, toata campania electorala prezidentiala pe blogul meu, am primt injuraturi de la postacii portocalii cat sa imi ajunga pentru 100 de vieti si am continuat sa scriu pana astazi.
Am blogul monitorizat 24 din 24 de ore. Sper sa nu ma intrebati de cine este monitorizat
Este o mare diferenta intre un blogger politic si un comentator pe blog domnule LePrince. Probabil ca, un comentator pe blog ar face asa cum spuneti dumneavoastra. „Si-ar vedea lungul nasului” dupa cum spune Zulu.
Este vorba de mentalitate domnule LePrince.
Daca nu ai mentalitate de invingator nu poti sa ai un blog politic.
Probabil ca asta nu intelegeti dumneavoastra, domnul Harabula si prietenii dansului de va tot indignati ca imi permit sa scriu impotriva unui articol al domnului Tismaneanu.
Eu de un an de zile scriu zilnic cel putin un articol pe zi impotriva lui Basescu, impotriva lui Boc, impotriva liderilor PDL care fac afaceri cu statul avantajoase doar pentru ei, impotriva primarilor care nu gestioneaza corect bugetul primariilor si dumneavoastra si compania va mirati ca imi permit sa scriu ceva impotriva domnului Tismaneanu?
Daca as fi rea, dar nu sunt, as putea sa spun si eu ca dumneavoastra si ceilalti domni care imi tot sugerati sa renunt, urmariti doar sa va „legati numele” de cel al domnului Adrian Nastase. Stiu ca nu este asa pentru ca observ modul in care domnul Nastase raspunde comentariilor dumneavoastra
CEL MAI USOR ESTE SA ARUNCI CU PIATRA domnule LePrince . MULT MAI USOR DECAT SA TE CHINUI SA INTELEGI GESTUL UNUI OM.
Daca o persoana nu face asa cum as proceda eu si cum cred eu ca este bine inseamna ca are interese ascunse
Dupa logica dumneavoastra s-ar intelege ca vreau sa imi „leg numele” si de Basescu, Boc, Videanu, Berceanu Blaga.
Am sesizat asemanari izbitoare in comentariile unor persoane cu ID-uri diferite dar sincer va spun NU MA INTERESEAZA subiectul. Si eu pot sa am 4 bloguri, 4 ID-uri si sa postez de pe 4 IP-uri diferite.
Daca sunt unele persoane care se simt bine asa, cine sunt eu sa ma opun?
Cati sunteti de fapt? Postati din acelasi apartament?
A fost o rautate stiu
Este o mare diferenta intre noi, domnule LePrince, traim in lumi diferite.
Eu am fost in strada la Revolutie. Mi-au suierat gloante pe deasupra capului. Am vazut oameni raniti la 1 metru de mine. Nu am stat ascunsa in sifonier cu pantalonii in vine cum au facut destul de multi romani atunci. Va spun asta nu ca sa ma laud (asta ca sa nu incercati sa ma atacati si pe tema asta) ci ca sa va fac sa intelegeti cine sunt, cum gandesc si cum reactionez.
Asta sunt eu domnule LePrince si dumneavoastra si compania imi spuneti sa nu imi permit sa scriu ceva impotriva domnului Tismaneanu HA HA HA Ce gluma buna!
Daca o sa imi spuneti sa nu scriu nimic impotriva lui Basescu, Boc si impotriva PDL-ului o sa va incadrez in grupul postacilor portocalii.
Dar nu o sa imi spuneti asta domnule LePrince. Nu-i asa?
Bloggerii politici nu stau in genunchi.
Ca sa intelegeti mai bine ce inseamna un blogger politic va recomand doar cateva bloguri: Ciutacu, Constantin Gheorghe, Bibliotecarul, Sibilla, Marcus, Mordechai si de la liberali Roxana, George Serban, Auftak, Starea Natiunii, Atitudini, Marius Mina.Sunt multe bloguri politice foarte interesante. Sigur ca eu nu ma compar cu ei (va spun asta ca sa evit un atac) dar sunt si eu undeva pe acolo, in spatele lor.
Nu mai vreau sa va spun cati cititori unici am pe zi si de unde intra lumea ca sa ma citeasca.
Vreau sa subliniez ca nu intodeauna sunt de acord cuce scriu acesti oameni pe blogul lor dar ii respect pe toti
Oamenii astia au curajul sa scrie si fac asta cu numele lor adevarat.
CAND EI NU O SA MAI INDRAZENEASCA ATUNCI O SA TAC SI EU.
Asta este diferenta dintre noi domnule LePrince. Eu imi asum ceea ce scriu si imi asum si riscurile. Pe mine, daca deranjez prea tare, poate sa ma calce maine o masina pe strada din intamplare
In ceea ce priveste oferta de munca, chiar daca mai mult ca sigur a fost doar o ironie, doresc sa va multumesc frumos pentru amabilitate. Munca nu este rusinoasa. Am palmele batatorite de munca iar 1200 de RON lunar nu este un salariu de mizerie.
Sunt profesori care castiga mult mai putin.
Deocamdata mai incerc sa imi gasesc un serviciu apropiat de pregatirea si experienta mea profesionala. Daca nu o sa reusesc intr-o luna o sa va contactez aici.
Sunt economist cu experienta in contabiliate, aprovizionare, desfacere, calificare de tehnician IT, am experienta in crearea si administrarea bazelor de date, experienta evidenta contracte furnizori/clienti bune cunostinte PC hard si soft, notiuni generale in programare, diverse sisteme de operare, internet etc
O zi buna domnule Mimosa pudica scuze LePrince!
@ Sibilla
Ascultashi melodia lu’Margineanu “Ce frumoasa esti”, aflashi textu’ si te nevrozashi?
Asa e, nu i ce pare a fi.
Un supermarket din Franta interzice accesul rromilor
Supermarketul Super U, din La Rochelle, port din sud-vestul Frantei, a interzis accesul rromilor, iar acestia trebuie sa mearga la cumparaturi in alte magazine, scrie cotidianul Sud Ouest, care citeaza marturia unui rrom roman, Petrica, dintr-o comunitate amenintata cu evacuarea saptamana aceasta.
http://www.ziare.com/diaspora/rromi-strainatate/un-supermarket-din-franta-interzice-accesul-rromilor-1034220
@ Sibilla
Corrrect,
Respecte,
Stima.
Pas-pas-pas, da’ ne citishi.
Punctum.
@ Ghita Bizonu
Bizoane, vaz ca esti curtat de popeasa zamolxista.
La tine “respecte”, la mine “pas”.
Ufffff, am scapat, Doamne multzam!
@Elmmar, Sibilla, Teodora, Aya, Mimosa, LePrince & co – ordinea e aleatoare -
Din nou subiectul Tismaneanu duce dezbaterile intr-o zona care nu-si are locul aici… pot sa inteleg simpatii sau antipatii personale si incerc sa tin cont de ele… dar deja e prea mult…
Va rog sa incetati atacurile personale (generate de subiectul Tismaneanu sau de la altele).
Cred ca putem toti accepta ca exista si opinii contrare si eventual sa le sustinem pe ale noastre cu argumente si fara atacuri gratuite.
@ Theodora
Iti raspund eu, ca Printul e baiat delicat.
Zici: “Am blogul monitorizat 24 din 24 de ore. Sper sa nu ma intrebati de cine este monitorizat”.
Theodoro tata, tu confunzi monitorizarea cu moderarea.
Stai cuminte in banca ta ca nu ti monitorizeaza blogu’ nici dracu’.
In schimb, blogul tau ca si alte cateva (precum al popesei zamolxiste Sibilla Erithreea) sunt moderate de acelasi psiholog de “priponiti”, cioban sef la calculatoare.
Theodoro tata, sensibilo, iti zic pe ocolite sa nu te ofuschezi: ai inceput si tu sa bati campii fara gratie.
Ziceai in alta parte ca esti “un blogger politic (zau?) activ cu identitate declarata” ca si “Ciutacu, Constantin Gheorghe, Bibliotecarul, Sibilla, Marcus, Mordechai si de la liberali Roxana, George Serban, Auftak, Starea Natiunii, Atitudini, Marius Mina.”
Adicatelea vrei sa zici ca pe bloggerul “Starea Natiunii” chiar asa il cheama, cu nume si prenume?
Da’ pe bloggerul “Atitudini” cum il mai cheama?
Nu ne bagam la Sibilla Erithreea, popeasa zamolxista.
Zice ea singura ca profeteste la intrarea in grote.
P.S.Daca zici ca esti “blogger politic activ” inseamna ca exista si blogger politic pasiv.
Cin’ sa fie, cin’ sa fie ala? Cumva, moderatoru’vostru?
@Manuela
Am citit si am inteles.
Mi se pare normal si o sa respect.
O zi buna!
Pina sa pierdem trenul Shengen, pierdem pe cel care duce la un stat in care exista servicii accesibile pentru clasa mijlocie si pentru cei saraci (educatie, sanatate, utilitati publice). Ar trebui sa invatam din experienta Americii. In SUA, se sting luminile in marile orase, ca pe vremea lui Ceusescu. In SUA, autoritatile locale distrug drumurile pe care nu le mai pot gestiona (repara). Nu mai au bani. In SUA, ca si Romania, sunt dati afara profesori iar sistemul de invatamint primar sufera. Cine sunt afectati? Nu bogatii. De trei decenii politicieni republicani si democrati centristi au depus eforturi sa nu mareasca taxele celor bogati. Pentru ca, vezi Doamne, statul nu ar fi in stare sa gestioneze banul public. Retorica asta anti-stat, acum o platesc tot cei saraci, pentru ca nu mai au acces la multe servicii publice.
De unde se pot trage diverse concluzii. Una este ca sistemul capitalist american inspirat de Scoala din Chicago, produce un liant intre bogati si politicieni (si ei instariti in marea majoritate). Care nu mai slujesc poporul ci marile corporatii si interesele celor bogati. Ca si in Romania?
@ Ghita Bizonu’ august 9, 2010 la 8:59am spune: “ţiganii sunt o problemã socialã şi nu o problemã etnicã sau rasialã. Ce s-a întimplat cu ei în ultimii ani? …AU AJUNS LA ŞOMAJ CA ŞI COLEGII LOR ROMÂNI – deh, tranzitia.
Pâna când va merge din nou economia,
vor avea necaz sa explice plozilor lor
LA CE-I BUNÃ ŞCOALA.
A propos de manele: în loc sã-i românizãm, ne-am ţigãnit!”
E x c e l e n t ã ANALIZA ; dacã aţi sãrit postarea, VEDEŢI-O TOATÃ!
Domnu’ Năstase,
După cum văz, trebe să lasăm Schengenu deoparte şi să discutăm despre : o fi mămăligă , o fi pâine…dar tot cu ceapă măncată
Draghe Theodora,
. Nu vezi că s-o ienervat şi observator, şi Le prince. Zău că nu te înţelege bădia
Mă şi miră cum de nu ne striveşte cu pliciul domnu’ AN. Păi fată draghe, lumea vorbeşte despre Schengenu iar tu vi şi-l tragi de păr pe Harabula. Cum vrei să-ţi desenez? Înţelege, postul lui Harabula nu acuză şi nici nu scuză: el vorbeşte de expresia neaoş rămânească ,, mămăligă cu ceapă” . Că vrei tu s-o mănănci cu pâine, aista-i bună…mănănc-o. Si când eu spui că scrisu nu e pentru tot boboru ‘
@
Le Prince
Moscova e alerta, “enchanteresse” cu mereu alt zambet in franturi de clipe, carusel in parcul frumusetii stralucitoare.
Sau, daca ar fi sa o asociez cu balurile, e un galop.
Daca de Sankt Petersburg ma leaga imagini, de Moscova ma leaga senzatii.
Memoriei mele ii e greu sa poata derula amanunte ale intamplarilor traite la Moscova. In schimb, afectul si simturile ma instiinteaza ca pot. Ma las dusa de val catre ea si parca o simt in atingeri, in gust, in franturi de imagini inregistrate de retina ce raspund in sunete imposibil de individualizat din armonia intregului.
Incep, parca, sa se “aseze” altfel cuvintele lui Becaud “qu’apres le tombeau de Lenine/ On irait au cafe Puchkine/ Boire un chocolat”; “je lui pris son bras, elle a souri”; “on a ri, on a beaucoup parle”; “on a tout melange et on a chante”; “on a danse”; “que ma vie me semble vide”.
Vartej de senzatii- imi e tare dor!
@
Le Prince
Daca “textele” popesei zamolxiste (am preluat expresia de la ELMMAR) ar fi fost citite de prietenul meu Jean Balin (Dumnezeu sa-l odihneasca!) probabil i-ar fi sugerat o replica precum “dupa ele, iti vine sa haulesti ca la-nceputul lumii”.
Mon Prince, ce-ai citit aici, din textele popesei, e doar un aperitiv!
“Felul principal” se gaseste in alta parte, unde descrie cum profetea ea (una si aceeasi cu cea de acum, ce-ti imaginai?) nu-se-stie-ce si pentru cine la gura pesterilor, pe cand Zamolxe haladuia prin ele. Culmea e ca si crede ce spune.
Lipsa unui dram de simt al ridicolului face ca “relatarea” sa dea impresia ca Zamolxe ar fi fost un fel de neanderthalian, om al grotelor, iar ea, popeasa zamolxista, o “discursiva la shantz” avant la lettre, mitraliind verbal orice fiinta care va fi avut nefericita inspiratie de a trece pe acolo.
“Textul” este asezonat cu o ortografie cu geometrie variabila, dovedind ca dublarea “i”-ului final, in cazul unor anumtie cuvinte, a ramas o enigma pentru ea.
Astfel, aflam ca prestatia popeaso-zamolxista la gura grotei avea loc in (citez cu respectarea ortografiei):”muntii sacrii”. Formula se repeta, constant, ceea ce dovedeste o perseverenta demna de cauze mai bune.
“Vuvuzica”, destul de recent cooptata, se afla inca in stadiu de aspiranta.
Deocamdata, i se incredinteaza “sarcini initiatice” care ar pune in incurcatura persoane mult mai putin necunoscatoare in ale tainelor spiritului. Dar, nefacand parte din aceasta categorie, pe ea nimic nu o poate opri, asa ca se ratoieste la intelectuali, dar neparasind tarlaua.
“Vuvuzica” are pretentii de neprihanire si impresia ca toti barbatii vor sa-i ia polenul nevinovatiei, vorba lui Svejk (ar fi trist daca l-ar mai avea!).
Daca prietenul meu Jean Balin i-ar fi citit replicile, ar fi spus, printre homerice hohote de ras:”Vuvuzica isi imagineaza ca de indata ce un barbat intalneste o femeie se repede la ea sa o posede intr-un fel de agresiune zoologica”.
Nea’ Titi e neclintit, ca o stanca de langa pestera zamolxista.
El e predestinat sa scrie ideologia distinsului grup dar si istoria sa.
Astfel, vom afla ca si Destutt de Tracy, pe care-l tot invoca fara noima (cu ce-o fi gresit, bietul de el, din cealalta lume?) i-a anuntat pe cand nu erau caci stia ca vor fi fiind.
@ zulu spune: +s-o ienervat şi observator, şi Le prince. Zău că nu te înţelege bădia+
Aceeaşi echipă.
Dl. Adrian Nastase,
Orice politician al puterii care doreste Romania azi sau miiine in “spatiul Schengen este ori dobitoc ori fariseu, grecii au dat faliment taman din cauza de Schenghen,opozitia ar avea liber la miscarea teoretica de care ar fi in stare,aplicativitatea , o fantasma, ramanand doar populismul puterii careia ii lipseste tichia de margaritar!
Despre unii sau despre altii dintre noi care-si doresc acelasi lucru dintr-un motiv sau altul as putea sa le spun ca sunt imaturi si asta indiferent de rangul nobiliar atasat la nick sau in alta parte. Argumente , circulati….
Acum nu o sa compar , Elvetia sau pe elvetieni cu noi, adica doream sa spun cu cei din UE nici nu o sa comentez cum o duc cei de prin centrul dar pe din afara Europei si a Schengenului dar totusi ar fi bine sa ne uitam si in curtea altora.
Cica astia au un referendum la 12 ani o data si vazindu-ne pe noi si pe francezi cit de bine o ducem se pare ca o data cu schimbarea lui Basescu , vor spune inca o data in patru limbi niet Europei!
Ar fi totusi de semnalat o chestie elvetiana, francezii din Elvetia nu-l inghit pe inteligentul Sarkozi, iar nemtii elvetieni parca dau ora exacta mai bine decit nemtii lui Merkel.
Am inteles ca doamna barbat a acestui forum s-a primbat pe sub podurile deschise de la Petersburg in fantasticile nopti albe si i-a mai si placut,nimic anormal Paradoxal insa celui cu cea mai lunga a forumului , nu i-a placut capitala culturii rusesti , nu i-au placut cele citeva sute de plate , muzee , insiruite de-a lungul canalelor mai ceva decit “casele” venetienilor ,dansului i-a placut metroul Moscovei, si Kremlinul ,ceva care chiar daca o fi fost “scaunul ducilor Kievului, parca-i mai apropriat ca “frumusete” de Lenin , Stalin,Brejnev .chiar daca adaug supermagazinul Gum…………si ar mai fi ceva,recormandul in adincime , vorbind de metrouri parca tot in Petrograd e!
Poate gresesc cind adaug Petersburgul la aprecierea pozitiva generala, care nu retine nici cel putin ca termen de comparatie deosebirile dintre cele doua orase.
Dar poate pina la urma este o chestie de gust, uite domnului care se lauda ca a dansului este mai lunga ii place doamna Udrea, , probabil o chestie de… de gustibus… nefiind nici o clipa vorba de “determinare sau tenacitate , doamna respectiva este intr-adevar tenace in alegerea hainelor a gentilor sau probabil a lenjeriilor , dansa este tot asa de tenace ca si dl. Boc probabil, diferenta ar fi doar un de sex si inaltime….hai sa o trecem la altceva decit incultura politica….desi…orice apreciere alta decit cea estetica nu denota decit un fals eletism, un afisaj de gazeta de perete!
In sfirsit o vad si pe moderatoare care indeamna lumea forumistica de sub domn Nastase la ..pacifism….pacifism pacifism…dar dreptul la replica pentru unii de sus pina jos ca sa nu spun de la cap la cap la coada ,amintind mai de graba de o fauna a acestui forum?
@ zulu
), unde doriti dumneavoastra., pe o adresa de e-mail pe care nu o folositi de exemplu (ca sa nu creti ca vreau sa va aflu adresa de e-mail
)
Tocmai pentru faptul ca tema articolului este cu totul alta, dumneavoastra domnule Zulu, pentru ca (la fel ca si prietenii dumneavoastra) imi sunteti superior intelectual, nu trebuia sa deschideti acest subiect.
Sa inteleg ca dumneavoastra aveti voie si eu nu?
Nu il trag de par pe domnul Harabula.
Nu l-am jignit. Nu am folositi expresii care se pot interpreta asa cum a facut dumnealui cu mine.
Singurul moment in care am gresit a fost in primul comentariu cand am folosit expresia „este greu dupa o anumita varsta” si imi cer scuze pentru asta
Nu am facut altceva decat sa ii atrag atentia, CIVILIZAT.
De ce nu cititi cu atentie raspunsurile mele?
Nici nu am spus ca, in acel comentariu domnul Harabula ma acuza.
De unde scoateti toate chestiile astea?
Sincer va spun, in acel comentariu domnul Harabula a facut niste greseli care au dovedit ca:
- Nu stie ce este aia un ping
- Nu stie care este titlul unui blog
- Nu stie care este continutul pingului.
- A raspuns la un ping desi nu a citit continutul articolului.
Aceste observatii nu au fost rautacioase. I-am atras atentia in binele dumnealui
Aceste greseli pot lasa impresia unei superficialitati si a unei nestiine.
Acest blog nu este citit doar de noi, cei care comentam aici, cred ca stiti asta.
Acele persoane interesate de articolele de pe blogul domnului Adrain Nastase isi pot face o parere gresita despre domnul Harabula iar dansul este un comentator foarte important al acestui blog
Intelegeti domnule Zulu?
„Cum vrei să-ţi desenez?” este intrebarea dumneavoastra. Eu nu va desenez domnule Zulu, nu am talent la desen.
Domnule Zulu, am impresia ca nici dumneavoastra nu stiti cum este cu pingul asta
Spuneti ca „trebe să lasăm Schengenu deoparte şi să discutăm despre : o fi mămăligă , o fi pâine…dar tot cu ceapă măncată” – Nu, nimic mai fals. Nu trebuie sa raspundeti la ping domnule Zulu. PINGUL NU ESTE COMENTARIU Daca chiar doriti sa aflati va pot spune pe blogul meu sau daca nu vreti sa intrati acolo(oooo ce loc urat
Nu va pot spune aici tocmai din motivul invocat de dumneavoastra, tema articolului este alta
O zi buna domnule Zulu!
Si va rog sa nu va considerati obligat sa imi raspundeti.
@ Theodora
M ai inebunit cu pingul tau. Baga soro explicatii ca te vaz desteapata cu semidraci nu alta.
Ma luminezi, au ba?
@ zulu
Atentie la oferta otravita pe care ai primit o:
“Daca chiar doriti sa aflati va pot spune pe blogul meu sau…unde doriti dumneavoastra., pe o adresa de e-mail pe care nu o folositi de exemplu (ca sa nu creti ca vreau sa va aflu adresa de e-mail).”
Vei afla foarte curand de ce zic ca e otravita.
Salut!
@ELMMAR

ORI FACETI PARTE DINTRE CEILATI. INTELEGETI DUMNEAVOASTRA CARE PARTE.

Oferta otravita
Ori sunteti urmarit (vezi declaratiile amuzante ale lui LePrince
Cine stie… poate am fost colegi candva, undeva.
Daca nici eu nu imi recunsoc fostii colegi
Nu ati lucrat la ROSAL?
@zulu
Stai linistit domnule … chiar nu vreau nimic de la dumneata… nici adresa de e-mail nimic.
Daca as fi ce crede domnul Elmar ca sunt, nu aveam eu nevoie de adresa de e-mail… stiam si unde locuiti si ce mancati si cum dormiti.
@ELMMAR
cand vorbesti cu mine trebuie sa spui:
Am uitat sa iti spun
Permiteti sa raportez!
si
Sa traiti, am inteles!
Hai ca nu este chiar asa de greu.
Asa e la … Rosal
@Aya
raspondi ,, lasa-i sa apara aici sa vezi ce-i siktiresc, mi-e dor sa injur ,,gaozari” de ai lui Base”
) ?…că la lecţia cu oul şi gâina, am repetat anul cu tovarăşa …
“Vuvuzica” este pricepută în ale grădinăritului si îi va fi greu să părăsească tarlaua, pentru că pămăntul este bun si roditor, vorbeşte frumos plantelor, iar în final urmăreşte profit. Provocată, va încerca să stea cât mai ţapănă, chiar dacă picioarele i se afundă din cauza ploilor din ultima perioadă. Dar deloc de neglijat, la nevoie poate folosi umbrela (invocă deseori proprietarul) împotriva durerilor de cap provocate de magia cuvintelor.
Dăunăzi, la întoarcerea în propria ogradă, după meciul greu sustinut în deplasare, s-a plâns zeului Olimpiu care poartă 65 la pingele că ,,Doamne Olimpiu daca ai stii ce este pe blogul lui AN… Este acolo un grup de 4 insi care au monopolizat comeratiile de pe blog, ii jignesc pe ceilalti… altul mi-a spus ca sunt vuvuzea…. si toate astea ca m-a pun NECURATUL sa pun la comnetarii articolul ala despre Tismaneanu”…iar el Olimpicul
Şi io, mai fricos din fire mi-am zis, tulai doamne că am încurcat-o na: nu ştiu pingul şi prin urmare dacă vreau să aflu, voi primi insecticidu’ . Şi întreb şi eu amu’ : ce o apărut prima dată , mămăliga sau pâine ( ceapa era
@Vasile
Mai Vasile, am sa incerc sa nu aduc nici o insulta la adresa ta. Tu habar nu ai de eforturile facute multe generatii ca noi sa traim liberi si sa putem sa ne mutam unde ne doreste inimioara…
Desi PSD imi este antipatic, sunt 2 persoane pe care le respect, ambele din punct de vedere didactic(Domnul Nastase), iar pe domnul Vasile Puscas care imi este si profesor, il respect enorm din punct de vedere a realizarilor care le-a obtinut PENTRU ROMANIA. M-am saturat de oameni care vin si zic ca ne-am vandut tara la UE si alte prosti. INFORMATI-VA!!!! STUDIATI!!! Si veti descoperi ca nu e chiar asa.
Romania are de castigat enorm fiind limita a spatiului Schengen! Si asa vom ramane pana cand toate tarile de pe tarmul mari Negre, vor adera la acest spatiu… adica dupa 100 de ani poate. Toate marfurile care vin pe marea Neagra intra in spatiu prin Romania si Bulgaria! Mai degraba trec prin Romania pentru ca drumul e mai scurt.
Exista un fond Schengen, la care fiecare stat contribuie si beneficiarii principali sunt noii aderati si membrii care constituie o granita cu statele non-Schengen. ADICA ROMANIA.
Avem si noi sansa sa ne modernizam vamile si vine cetateanu de rand cu nimic in cap decat ce vede la televizor si spune ca “FALIMENTAM TARA”.
Lumea de azi nu mai gandeste?
Intrebati pe ori cine, si pe Domnule Nastase daca au ceva impotriva aderari noastre la Schengen? Pentru ca eu unu nu cred ca cineva care stie cu adevarat ce este in politica ar da cu piciorul in asa ceva.
Nici o data nu am zis ca nu exista “manarii” ca nu ar face ministrii si sefii de stat vreo afacere cu firma fiului/nepot/etc… dar asta nu inseamna ca tot ce e in tara asta e rau.
@zuzu
Trebuia sa i decenta sa citezi corect.
Ce facu tu este o minciuna.
Nu ma pricep doar la gradinarit ma pricep foarte bine la oameni.
Nu, nu tovarasa… trebuia sa imi spui “Sa traiti am inteles” si sa nu imi spui ca nu ai inteles.
Lufft,
repet,
Orice politician al puterii care doreste Romania azi sau miiine in “spatiul Schengen este ori dobitoc ori fariseu, grecii au dat faliment taman din cauza de Schenghen,opozitia ar avea liber la miscarea teoretica de care ar fi in stare,aplicativitatea , o fantasma, ramanand doar populismul puterii careia ii lipseste tichia de margaritar!
E nu incerc sa va conving cum nici nu incerc sa sa intru intr-o polemica pe aceasta tema.
Pot insa sa va dau ca exemplu o tara fara resurse extraordinare, o tara constransa diplomatic si economic , o tara care care are un nivel de trai peste cel al romanilor fara sa fie inca in marele anturaj european ce sa mai spun de spatiul cu pricina, Serbia, sau poate doriti sa va amintesc de Norvegia sau Elvetia ?
Poate insa ca similitudinile nivelului de train al romanilor cu cele ale albanezilor sunt si pentru dumneavoastra mai graitoare daca nu lufft!
Economiceste vorbind unul dintre motoarele care regleaza economiei de piata ar fi inflatia , imi puteti dumneavoastra previziona vre-un sistem economic aplicativ intr-o Romanie a senghenului pe moneda euro atunci cind la nivel macro-european
s-ar hotara majorarea indicelui de inflatie revazut intr-un calcul ec9onomic pe o Romanie cu un nivel de trai si deci cu un salariu mediu pe economie mizerabil ?
Noi supravietuim doar din cauza monedei nationale care se pliaza pe saracia generala , o moneda elastica care stopeaza un dezastru general, situatie pe care am fi avuto daca am fi fosat in spatiul schenghen.
Dumneavoastra ganditi unilateral la avantajele personale,particulare de suprafata ale acestui spatiu,va ganditi ca ati putea fi egalul francezului, al neamtului sau al italianului , gresiti si gresiti amarnic. Personal ca individ credeti ca nu veti mai fi capsunar , sau sofer,si ca veti fi doctor sau inginer, se poate ca o data ajuns in Italia sa deveniti , diretore,poate diretore di machina dar asta nu va schimba moral in vre-un fel va da insa o anume senzatie falsa de superioaritate , fata de alt individ ,care nu poate beneficia de ceace dumneavoastra credeti ca este bine pentru dumneavoastra si rau pentru el!
Sa nu credeti ca eu nu mi-as dori o Romanie capabila politic si economic sa adere la spatiul Schenghen!
De ce credeti ca Polonia robusta economic, nu a aderat inca la acest spatiu?
@Vasile
Fii dragut si detaliaza (te rog) legatura dintre problemele Greciei si spatiul Schenghen ca sa ma luminezi si pe mine in aceasta privinta.
Multumesc,
Blizzard.
Blitz,
II explicam unui domn exact problema Greciei , revazuta prin prisma altui stat nepregatit pentru lumea , ca sa nu spun economia europeana.
Intrata cu handicap , le fel ca si Romania, Grecia a accelerat pina la blana , intrand nepregatita intr-un spatiu economic in care se produce un paradoxal, aparent intr-o economie de piata , propriile productii autohtone ,ajung la nivel european sa fie productii planificate pe directiva europeana. De cealalta parte intr-un alt paradox al economiei de piata plasarea capitalului in productii noi , si vorbesc nu numai de produsele agericole , poate fi restrictionata in c az contrar fara sustinere europeana sortita esecului.
O alte chestiune ar fi relatia “nepotrivia” intre pibul tarii respective raportat la presiunea celorlalte piburi ale tari superdezvoltate ale uniunii , presiune care se reflecta diferentiat in socialul tarii respective.
Incapacitatea monedei europene de a se plia la acelasi nivel functie de socialul
tarii respective, adica incapacitatea de a rula corespunzator motorul inflatiei pe acelasi palier al spatiului Schenghen.
Dupa modelul Printului care ne istoriseste intimplari din viata princiara , am sa-ti spun si eu o intamplare care pare nesemificativa si totusi in nemernicia ei spune atat de mult.
Cu ceva vreme in urma atunci cind grecii primeau moneda euro in circulatie ma aflam intr-un mediu neprinciar al oamenilor cu venit in drahme peste media tarii.
Medici si vorbesc de chirurgi , comandanti de nave , intrigat de schimbarea monezii am apleat la consultanta lor , intrebindu-i ,” si eu cit sa dau spaga la taxi acum” ,esti nebun nimic acum sunt “evro” nu mai sunt drahme!
Sincer , eu cred ca in nemernicia lor planificata, UE au acceptat state ca Romania, Bulgania,Grecia ,pentru a le sufoica propria economie si a le umple pietele cu produsele lor.
vasile tu incurci Schengen cu UE.
is notiuni diferite, iar una marge pe o linie, cealalta pe alta. Dupa ce am citit am impresia ca habar nu ai… Sti macar cand a intrat Grecia in Schengen?